ABUZUL IN FAMILIE – DINAMICA DINTRE VICTIMA SI AGRESOR

Metodele de desfăşurare a chestionării

1 Introducere
Pentru a obţine informaţii de la un copil pot fi utilizate diferite metode. În
acest paragraf vor fi prezentate patru dintre ele:
-Formularea întrebărilor corespunzătoare;
- Utilizarea păpuşilor anatomice;
- Utilizarea desenelor anatomice;
- Utilizarea altor desene.
Deşi vom începe prin a analiza procedura de formulare a întrebărilor potrivite,
această metodă nu este mai importantă decît celelalte.
Deseori, ceea ce arată copiii cu ajutorul obiectelor este mult mai relevant decît ceea ce
spun ei. Chestionarea poate fi realizată doar cu ajutorul întrebărilor, dar, de obicei,
acestea sunt adresate în paralel cu utilizarea diferitelor obiecte complementare. Rezultatele
cercetărilor demonstrează că o astfel de metodă permite obţinerea unor informaţii mult
mai precise, decît un interogatoriu ce exclude utilizarea obiectelor complementare.
Ar fi bine dacă anchetatorul pe parcursul interogatoriului va utiliza cîteva metode,
chiar dacă este vorba de o simplă combinare a păpuşilor anatomice şi a întrebărilor.
Unele metode sunt foarte specifice şi de aceea ar trebui să fîe utilizate doar de
profesionişti.
2 Întrebări
Pentru a preveni contestarea metodelor de realizare a chestionării, trebuie evitate
întrebările ce sugerează răspunsul, în special, în situaţia în care întrebările pot conduce la o
declaraţie falsă. Poliţistul trebuie să pornească de la supoziţia că cu cît mai deschise vor fi
întrebările cu atît mai multă credibilitate poate fi acordată răspunsurilor copilului. Mai jos
este prezentată o listă care cuprinde cinci tipuri de întrebări, pornind de la cele deschise şi
încheind cu cele mai voalate. Această schemă corespunde datelor cercetărilor referitoare la
strategiile de desfaşurarea a chestionării şi interogatoriului. (Faller, Understanding Child
Sexual Maltreatment J. Mzers, Legal Issues in Child Abuse and Neglect (Newbury Park, CA:
Sage, 1992)).
Tipurile de întrebări sunt:
A. Întrebări generale.
B. Întrebări direcţionate.
C. Întrebări ce presupun mai multe tipuri de răspuns.
D. Întrebări de tip "da-nu".
E. Întrebări ce sugerează răspunsul.
Întrebări generale
De obicei, întrebările generale sunt adresate la începutul discuţiei cu maturul venit la
interogatoriu sau tratament. Spre exemplu, dacă victima unui viol se prezintă pentru
consultaţie la un psiholog, medicul poate începe conversaţia cu întrebarea: "Vă rog să-mi
povestiţi ce v-a determinat să veniţi astăzi la mine?" Răspunsul la o astfel de întrebare poate
constitui povestirea despre viol.
Pentru a determina dacă un copil a fost într-adevăr supus abuzului sexual,
anchetatorul adresează întrebări cu caracter general chiar la începutul discuţiei. El poate
întreba: "Ţi-a spus cineva să vii astăzi la mine?" Copiii mai mari şi adolescenţii, ca răspuns la
întrebările generale, povestesc despre abuzul efectuat asupra lor. Cu părere de rău, în cazul
copiilor mai mici, aceste întrebări, de obicei, nu dau rezultatele scontăte. Aceştia răspund cu
"Nu" sau "Nu ţin minte" (deşi, cu siguranţă, adultul ce îl însoţeşte, 1-a pregătit pentru
chestionare). în unele cazuri copiii de vîrste mici pot înţelege de ce sunt interogaţi, ca ulterior
să spună că nu doresc să vorbească despre aceasta. De asemenea, pot formula răspunsuri
evazive, ca "Să vorbim despre lucruri urîte", "Să spun ce-a fâcut bunicul". Ei pot refuza să
dialogheze pe această temă. In această situaţie trebuie formulate întrebări direcţionate.

Întrebări directionate
Ţinînd cont de datele cercetărilor clinice se poate afîrma că întrebările direcţionate
sunt cele mai eficiente. Deşi astfel de întrebări nu sugerează răspunsul, ele deseori facilitează
obţinerea informaţiei relevante. Există trei tipuri de întrebări direcţionate:
Întrebările direcţionate asupra oamenilor;
Întrebări focusate pe circumstanţele în care a avut loc abuzul sexual;
Întrebări despre părţile corpului.
Fiecare tip include întrebări care pot fiirniza informaţii preţioase despre evenimentele
zilnice şi despre faptul cine şi cum are grijă de copil. Spre exemplu, răspunsurile referitoare
la faptul cum face baie copilul pot oferi informaţii detaliate despre corpul său, despre
"ajutorul" părintelui şi despre împrejurările în care se produce abuzul sexual.
Întrebările referitoare la persoana suspectată fac parte din categoria celor
direcţionate a'supra oamenilor. Aplicăm o strategie eficientă, dacă începem să punem
întrebări uşoare. Astfel, întrebările pot fi direcţionate spre fraţi şi surori, apoi spre mamă şi, în
fmal, spre presupusul agresor. Mai jos urmează un şir de întrebări direcţionate despre
presupusul infractor:

"Unde locuieşte Joe (prietenul mamei)?" "Ce face el împreună cu familia voastră?"
"Sunt lucruri pe care le face doar cu tine?" "Sunt lucruri pe care le face Joe şi ţie îţi plac?"
"Sunt lucruri pe care le face şi ţie nu-ţi plac?" "Aţi facut numai voi doi ceva ce nu ţi-a plăcut?"
Există două tipuri de întrebări direcţionate referitoare la circumstanţele în care a avut
loc abuzul sexual, utilizate de către intervievator:
"In familia ta există secrete?"
"Dar___________se joacă vreodată cu tine?".
Anchetatorul formulează astfel de întrebări deoarece, deseori, copiilor li se spune că
abuzul sexual este un secret între copil şi agresor. De asemenea, infractorii îi fac pe copii să
coopereze sau le insuflă că ceea ce se întîmplă este normal, numind victimizarea un simplu
joc.
Există şi alte întrebări direcţionate destul de productive, care fac referinţe direct la
circumstanţele abuzului sexual. Aceste întrebări îşi au sorgintea în acea informaţie pe care
anchetatorul o obţine pînă la întîlnirea cu copilul. Mai jos urmează cîteva tipuri de astfel de
întrebări:

"Ce faci cînd rămîi acasă doar cu bunicul?"

"Cum are grijă de tine tata cînd mama este !a serviciu?"
"Ce se petrece atunci cînd faci baie?"
Întrebările despre părţile corpului sunt adresate în combinaţie cu păpuşile anatomice
sau desenele anatomice. Anchetatorul roagă copilul să-i arate diferite părţi ale corpului.
Ulterior, pot fi puse întrebări direcţionate. Spre exemplu, pot fi adresate următoarele întrebări
despre penis:
"Ai văzut vreodată cuculeţul/păsărica altcuiva?" "Al cui cuculeţ 1-ai văzut?" "Te-a rugat
cineva să-i atingi cuculeţul?" "Ce face cuculeţul?"
Dacă copilul răspunde că cuculeţul face pipi, Anchetatorul poate întreba: "Cuculeţul
mai face şi altceva?"
Întrebări asemănătoare pot fi adresate şi fetiţei-victirae despre vagin:
"A facut cineva ceva cu păsărica ta?" "Te-a durut?" "De ce te-a durut?" "Cineva s-a
atins de ea?"
Dacă fetiţa spune că s-a atins singură, anchetatorul o poate întreba:
"Dar altcineva a atins-o?" Dacă fetiţa va numi pe cineva, anchetatorul poate adresa
următoarea întrebare:
"Cînd ţi-a atins el/ea păsărica?"
În anumite cazuri sau la anumite faze ale interogatoriului, copiii pot să nu răspundă la
întrebări sau să spună "NU ştiu" sau "Nu ţin minte". în astfel de situaţii se recomandă să fie
puse întrebări mai sugestive.
Întrebări ce presupun mai multe variante de răspuns
Dacă anchetatorul nu reuşeşte să obţină informaţia necesară cu ajutorul întrebărilor
direcţionate, atunci el poate apela la întrebări ce presupun mai multe variante de răspuns.
Pentru utilizarea lor însă există cîteva restricţii. în primul rînd, copiii mai mici pot
întîmpina anumite dificultăţi: cu cît mai multe variante de răspuns li se propune cu atît le va
fi mai dificil. în al doilea rînd, anchetatorul trebuie să aibă siguranţa că printre variantele de
răspuns pe care le oferă există şi cea corectă. Astfel, copilul ar fi pus în situaţia să aleagă
din două sau rnai multe răspunsuri incorecte. In aşa mod, dacă victima afirmă că acolo a mai
fost încă un copil, dar nu indică pe cineva anume, anchetatorul va întreba: "A fost cineva
dintre prietenii tăi sau o altă persoană?", presupunînd că ar fi fost prezent încă cineva pe care
victima nu îl cunoaşte. în al treiiea rînd, se recomandă ca acest tip de întrebări să fie adresate
cu referire doar la circumstanţele abuzului sexual şi, pe măsura posibilităţilor, să se evite
utilizarea lor cînd este vorba de actul de abuz propriu-zis. Spre exemplu, anchetatorul poate
întreba:

* Iţi aminteşti ce fel de haine purtai, de zi sau de noapte?

* Nu este recomandabil să se pună întrebări de următorul gen:
* Tatăl tău, tatăl vitreg sau altcineva a facut să te doară funduleţul?
 Întrebări de genul "da-nu'
Datele cercetărilor clinice demonstrează că şi copiii mici răspund destul de exact la
întrebările de genul "da-nu". Cu toate acestea, este recomandabil utilizarea acestui tip de
întrebări în discuţie numai cînd celelalte n-au dat rezultatele dorite, iar anchetatorul consideră
că a avut totuşi loc un abuz sexual. Acest tip de întrebări însă generează anumite rezerve,
deoarece ele pot condiţiona răspunsuri "socialmente dorite", mai ales atunci cînd e vorba de
copii mici. Copilul poate răspunde pozitiv la întrebări, crezînd că de la el se aşteaptă anume
astfel de răspunsuri. El ar putea să nu înţeleagă ce este întrebat şi să răspundă afirmativ.
Spre deosebire de întrebările direcţionate, cele de genul "da-nu" se referă şi la
presupusul infractor şi la comportamentul sexual (întrebările direcţionate, cu excepţia celor ce
ţin de circumstanţele violului, se referă fie la unul fie la celălalt). Mai jos sunt prezentate
cîteva întrebâri de genul "da-nu":
Mama ţi-a introdus degetul în vagin?
Tatăl tău vitreg a facut să-ţi curgă sînge din funduleţ?
Întrebări ce sugerează răspunsul
Acest gen de întrebări sugerează răspunsul dorit. La un proces de judecată martorii se
confruntă cu astfel de întrebări atunci cînd sunt supuşi unui interogatoriu contradictoriu.
Astfel de întrebări nu sunt binevenite în cazul anchetării sau interogării unui copil.
întrebările ce sugerează răspunsul sunt, de obicei, inutile, fiind percepute ca o constrîngere,
pentru că anchetatorul îşi expune propriul punct de vedere asupra celor întîmplate. De
asemenea, acest tip de întrebări poate influenţa interpretarea evenimentelor de către copil,
punînd sub semnul întrebării veridicitatea interogatoriului. Mai jos sunt prezentate cîteva
exemple de întrebări:
Tata ţi-a lins penisul?
Este adevărat că bunica te-a învăţat să povesteşti că tatăl vitreg şi-a introdus
cuculeţul în surioara ta?

Strategia utilizării întrebărilor

Anchetatorul trebuie să adreseze cît mai multe întrebări generale (deschise). Adică,
el apelează la întrebări generale şi direcţionate şi, doar în cazul în care acestea n-au dat
rezultatul scontat, recurge la întrebări ce presupun mai multe variante de răspunsuri sau
întrebări de tipul "da-nu". Cu cît se pun mai multe întrebări speciale (închise), cu atît mai puţin
credibile pot fi răspunsurile. Dacă obţineţi o anumită infonnaţie la o întrebare ce presupune
mai multe variante de răspuns, ulterior trebuie să reveniţi la o întrebare deschisă şi să adresaţi,
spre exemplu, o întrebare direcţionată.
Această situaţie poate fi ilustrată prin următorul exemplu. Anchetatorul îl întreabă pe
copil dacă atunci cînd a avut loc abuzul sexual mama era acasă. Acesta tace. Atunci
poliţistul întreabă dacă mama era sau nu acasă (întrebare ce presupune mai multe variante de
răspuns). Copilul răspunde afirmativ. Anchetatorul continuă: "Dar ce facea ea?" (întrebare
direcţionată). Copilul mărturiseşte: "Ea îl ajuta pe tata". "Şi cum îl ajuta mama?", continuă
anchetatorul (încă o întrebare direcţionată). Copilul răspunde: "E greu de spus". Atunci
urmează o întrebare de tip "da-nu": "Ea atingea ceva sau pe cineva?". Copilul dă afirmativ
din cap. Anchetatorul întreabă pe cine sau ce atingea ea (întrebare direcţionată). Mai jos este
prezentat un tabel ce confine o succesiune de întrebări:
A. Generale
B. Directionate
Ştii din ce considerent ai venit astăzi aici?
Ce relaţii ai cu tăticul tău?
Ce se întîmplă atunci cînd rămîneţi doar voi doi acasă? Cu ce se joacă el cu "păsărica"
ta?
Să povestesc despre tăticul meu.
Sînt bune, cu excepţia timpului cînd rămînem doar noi doi. Uneori el doreşte să se
joace cu păsărica mea. Cu "cuculeţul său".
Mai multă încredere
C.Ce presupun mai multe variante de răspuns
El se joacăcu "păsărica" ta utilizînd degetul, "cuculeţul" său sau altceva? El ţi-a vorbit
despre faptul că poţi sau nu să povesteşti cuiva despre aceasta? Tu erai cu ceva îmbrăcată sau
erai fară hăinuţe, ori aveai ceva pe tine şi altceva era scos de pe tine?
"Cuculeţul" său.
Am să te pedepsesc dacă
vei povesti cuiva.
Eu mi-am scos chiloteii.
 Inchise
D. Intrebări de tipul "da-nu"
E. întrebări care sugerează răspunsul**
El ţi-a spus să nu spui nimănui nimic?
Tu erai fară hăinuţe?
Este adevărat că el a scos hăinuţele de pe tine?
El a introdus "cuculeţul" său în păsărica ta?
Da.
Nu, doar fară chiloţei.Da. Da.
Mai puţină încredere
Tabel: Tipurile de întrebări ce sînt utilizate în discuţia cu copiii, care se presupune că
au devenit victime ale abuzului sexual ( Kathleen Coulborn Faller, M.S.W., doctor în
filozofie). * De obicei, copiii răspund la astfel de întrebări fară multă participare. ** Nu pot fi
utilizate atunci cînd sînt intervievaţi copii.
3 Utilizarea păpuşilor anatomice
Dintre toate obiectele care îl înconjoară pe copil cei mai des sunt utilizate păpuşile
anatomice. Deşi acestea sunt întrebuinţate preponderent în activitatea cu copiii de vîrsta
cuprinsă între 2 şi 6 ani, ele pot fi aplicate şi cu copii de alte vîrste.
Avantajele utilizării păpuşilor anatomice sunt următoarele:
• Pentru copiii de vîrstă mică este mai firesc să se joace cu păpuşile, decît să
vorbească. De
obicei, fiecare micuţ are o păpuşă preferată. înainte de a începe să vorbească, copii preferă
să se joace, mai ales, cu păpuşile.
• Detaliile păpuşii anatomice pot să-i provoace copilului amintiri despre abuzul
sexual.

• Organele genitale, sînii, gura şi anusul păpuşii anatomice permit a discuta

cu copilul mai detaliat decît prin expunere verbală sau prin utilizarea păpuşilor obişnuite.
• Mulţi copii, deşi ştiu să vorbească, explică mai uşor ce s-a întîmplat arătînd pe
păpuşă, decît
povestind.
Nu există indicaţii fundamentate ştiinţific despre utilizarea corectă sau incorectă a
păpuşilor anatomice. Averson şi Boat au studiat diferite instrucţiuni de utilizare a papuşilor
anatomice şi au determinat că acestea îndeplinesc 5 funcţii - calmează, „sparg gheaţa",
servcsc drept mijloc
pentru a demonstra şi a reaminti. De cele mai deseori ele sunt folosite ca model anatoraic,
mod de demonstrare şi de reamintire.
Atunci cînd pâpuşile îndeplinesc funcţii diferite, ele pot fi întrebuinţate în mod diferit.
în ceie ce urmează sunt descrise 3 moduri de utilizare a păpuşilor anatomice şi funcţiile
corespunzătoare.
 Scenariul 1. Copilul începe să se joace spontan cu păpuşa
Unii anchetatori au întotdeauna în birou mai multe păpuşi îmbrăcate. Copiii deseori le
iau singuri şi încep să se joace. în funcţie de etapa chestionării, poliţistul poate să-1 stimuleze
pe copil să examineze mai atent păpuşa. In acest caz, se folosesc mai multe păpuşi, de obicei,
patru. Copilul poate să ie determine sexul, dacă acestea sunt „mature" sau „minore", să le
dezbrace, să indice anumite părţi ale corpului, inclusiv cele intime. In cazul dat păpuşile
exercită funcţia de "reamintire a situaţiei".
Dacă o simplă vizualizare a păpuşii anatomice (cu organe genitale) nu-i provoacă
copilului nici o reacţie, în baza "căreia s-ar obţine informaţia necesară, anchetatorul ar putea
să o utilizeze ca model anatomic. El va pune întrebări referitoare la păpuşă şi la organele ei
genitale, folosind cuvinlele prin care copilul le-a defmit pe acestea. In cele ce urmează sunt
prezentate cîteva întrebări şi eventualele răspunsuri cu referire la penis. Este important ca
anchetatorul să abordeze copilul în mod diferit, să-i acorde suficient timp pentru răspuns şi să
nu-1 obosească cu întrebări.
• "Cine are „cocoşel"? Ai văzut vreodată un „cocoşel"?"
• "Al cui era? Ce a curs din „cocoşel"? Dacă copilul răspunde afirmativ,
următoarea întrebare va fi: „Ce culoare avea?". Dacă copilul va spune că era de culoare albă,
ca laptele sau ca saliva, atunci va urma întrebarea: „Unde a curs? A intrat şi în corpul tău?".
• "A încercat cineva vreodată să-ţi facă ceya cu „cocoşelul"? Ce a vrut să-ţi
facă? Poţi să-mi arăţi pe păpuşă?"
• "A vrut cineva ca tu să faci ceva cu „cocoşelul"? Poţi să-mi arăţi pe păpuşă?
Ce a vrut el să faci? A trebuit să faci asta?"
• "Ştii ce se întîmplă cu „cocoşelul"? El se modifică cumva? Devine uneori mai
mare? Este tare sau moale? Poţi să-mi arăţi pe păpuşă cum are loc aceasta?"
• Asemenea întrebări pot fi puse cu referinţă şi la alte organe genitale. Cu toate
acestea, întrebările despre erecţie, spermă, gustul spermei vor fi puse foarte precaut, în
special în cazul cînd anchetatorul nu ştie exact dacă copilul poate răspunde la aceste întrebări.
Astfel vor fi evitate situaţiile cînd anchetatorul îi oferă copilului informaţii noi despre
sexualitate.
În cazul cînd copilul ia spontan păpuşa să se joace, aceasta poate fi utilizată ca model
anatomic într-un fel aparte: copilul nu va fi întrebat despre cele trăite de dînsul, ci despre
faptul ce se poate întîmpla cu păpuşa, dacă ea va fi dezbrăcată. De asemenea, pentru ca discuţia
să fie mai puţin stresantă pentru copil, păpuşii i se poate da un nume (dar nici într-un caz
numele copilului). Anchetatorul nu va pune întrebări despre vaginul fetiţei-victime, ci o va
întreba despre „păsărica" păpuşii. Dacă informaţia primită va fi pozitivă, atunci vom întreba
neapărat dacă s-a întîmplat ceva asemănător cu copilul. Dacă da, atunci cine a participat la
aceasta?
Întrebări analogice pot fi adresate şi despre păpuşile dezbrăcate, nu doar despre
anumite părţi ale corpului. De exemplu:
 • "Ce fac păpuşile după ce se dezbracă?" Copilului i se propune să demonstreze
răspunsul.
• "Ce fac tata şi mama atunci cînd sunt în pielea goală?"
• "Arată-mi cum fac ei baie."
• "Tatăl păpuşii face ceva cu păpuşa-fetiţă cînd ea este dezbrăcată?" Dacă copilul
răspunde afirmativ, îl rugaţi următoarele: "Poţi să-mi arăţi asta?"
În acelaşi timp, anchetatorul trebuie să mai concretizeze o dată dacă copilul
povesteşte despre propria experienţă sau, pur şi simplu, îşi demonstrează cunoştinţele în
domeniul relaţiilor sexuale.
Scenariul 2. Utilizarea păpuşilor în timpul discuţiei despre abuzul sexual
Un alt mod de utilizare a păpuşilor anatomice în timpul discuţiilor îl constituie
întrebuinţarea lor cînd sunt relevate anumite circumstanţe importante. In acest caz,
păpuşile sunt folosite ca mijloc demonstrativ. înacest sens, există cîteva situaţii de
utilizare a păpuşilor. Dacă copilul va spune "Nu vreau să vorbesc despre aceasta, îmi este
greu", anchetatorul îl va întreba dacă nu-i va fi mai simplu să arate. în al doileă rînd, păpuşile
pot fi utilizate în scopul unor precizări sau obţinerii unor informaţii mai detaliate, de exemplu,
pentru a concretiza sensul cuvîntului „greu". în al treilea rînd, păpuşile pot fi întrebuinţate şi
ca obiecte care argumentează afirmaţiile verbale ale copiluluL Atunci cînd avem de a face
cu un copil de 2-6 ani, este deosebit de important să i se ofere posibilitatea de a confirma
sau a explica cu ajutorul păpuşii orice cuvînt sau declaraţie. Copiii de 6 ani sau mai mari pot
fi întrebaţi ce le place mai mult - să arate ce s-a întîmplat pe păpuşă, să deseneze sau să
povestească.
Arătîndu-i păpuşa, anchetatorul poate să-i spună copilului că aceasta diferă puţin
de cele obişnuite. Apoi le va alege pe cele îmbrăcate şi va întreba copilul dacă a văzut
vreodată cum arată aceste păpuşi dezbrăcate. Anchetatorul ar mai putea proceda şi altfel: îi va
arăta copilului o păpuşă, apoi o va dezbrăca şi-i va arăta prin ce se deosebeşte aceasta de cele
obişnuite, după care îi va propune copilului să-şi aleagă o păpuşă ca să-i poată arăta ce s-a
întîmplat. Copilul poate alege două (sau mai multej păpuşi, sau va folosi o singură păpuşă şi
corpul propriul său.
De exemplu, o fetiţă de 3 anişori, fiind rugată să arate pe păpuşă cum i-a provocat tata
durere, ea a luat o păpuşă dezbrăcată - "bărbatul matur" şi a introdus penisiil păpuşii în guriţă,
repetînd „uh".
În această situaţie pot fi adresate întrebări de concretizare a detaliilor, de exemplu:
• "Poţi să-mi arăţi cît de adînc a intrat „cocoşelul" lui în guriţa ta? Atunci cînd
facea aceasta, apărea ceva din „cocoşel"?"
• "Iţi aminteşti în ce odaie eraţi? Erai pe pat sau în alt loc? Poţi să arăţi cum fâcea el
asta?"
Unii copii nu reacţionează atunci cînd sunt rugaţi să arate pe păpuşă cum a avut loc
actul de violenţă. Anchetatorul poate continua, acţionînd într-un mod mai puţin spontan. De
exemplu, copilul poate fi rugat să arate pe păpuşă partea corpului care a fost supusă abuzului
sexual. Dacă copilul o va indica, atunci poate fl întrebat ce s-a întîmplat, de fapt? în mod
similar, anchetatorul îi poate solicita copilului să arate pe păpuşa „matură" partea corpului
care a participat la contact, presupunîndu-se că acesta a confirmat, de fapt, actul. Dacă copilul
indică o anumită parte a corpului, anchetatorul îl roagă pe copil să arate cele întîmplate pe
păpuşă.
Şi, în sfîrşit, dacă nu poate fi obţinută nici o informaţie prin procedeele enumerate
anterior, anchetatorul îl va ruga pe copil să răspundă prin „da" sau „nu" atunci cînd va indica
pe păpuşa-copil părţile corpului, care posibil au fost supuse violenţei. De asemenea,
anchetatorul poate întrebuinţa o păpuşă „matură", rugîndu-1 pe copil să răspundă prin „da" sau
„nu" atunci cînd va arăta părţile corpului care au participat la actul de violenţă,
corespunzătoare unui om matur. Adresînd întrebări de tipul „da" sau „nu" (întrebări închise),
se recomandă ca anchetatorul să indice părţile corpului care puţin probabil că ar fi participat la
contact, pentru a verifica probabilitatea unor răspunsuri "socialmente dorite". Dacă
presupunerile anchetatorului se confirmă, evident, se va trece la întrebări deschise.

Scenariul 3. Utilizarea păpuşilor fără comentarii

Păpuşile pot fi utilizate fiiră a avea vreo legătură cu cele povestite de copil. Dacă
anchetatorul nu reuşeşte să lege o discuţie despre abuzul sexual, pe parcursul convorbirii el
poate utiliza păpuşile anatomice. Unii preferă să le folosească la etapele iniţiale, pentru a
obţine informaţii despre săvîrşirea actului de violenţă presupus. în acest caz, ele pot servi la
reamintirea incidentului sau ca test diagnostic. Păpuşile însă apar, în primul rînd, ca model
anatomic.
Unii specialişti utilizează păpuşile pentru a ajuta copiii să determine părţile intime ale
corpului (care pot fî mîngîiate, dar nu de alte persoane) spre deosebire de altele, care este
"bine" sau "nu este bine" să fie atinse. Uneori atingerile sunt categorisite ca plăcute (de
exemplu, îmbrăţişările), neplăcute (de exemplu, a da o palmă cuiva) şi " amăgitoare", care
provoacă plăcere, dar de fapt sunt neplăcute, pentru că ţin de părţile intime ale corpului. Apoi
copilul este întrebat dacă cineva i-a atins vreodată organele intime sau despre atingerile
neplăciite şi cele " amăgitoare".
Au fost expuse obiecţii împotriva utilizării noţiunilor de atingere plăcută sau
neplăcută. Există 3 cauze conform cărora trebuie să ne abţinem a le utiliza. în primul rînd,
termenul "atingere" nu este destul de clar pentru copiii de vîrsta micâ, iar întrebuinţarea lui
poate exclude anumite gînduri despre unele tipuri de activităţi (de exemplu, a linge sau a
introduce cu ajutorul unui obiect sau al penisului). în al doilea rînd, termenii plăcut şi
neplăcut cu referire la sîni, organe genitale, anus poate provoca o atitudine negativă faţă de
părţile intime ale copilului. Aceste opinii însă ţin de preferinţele specialiştilor. Nu există date ce
ar confirma că abordarea acestui mod de utilizare a termenilor atingere plăcută sau neplăcută ar
influenţa negativ sau ar reduce la net rezultatele convorbirii.

4 Utilizarea desenelor anatomice

 Desenele anatomice reprezintă imagini ale copilului şi maturilor, femei şi bărbaţi, de
vîrstă diferită, nuzi, cu semne distinctive ale sexului. De obicei, imaginea din faţă a corpului
este reprezentată pe o parte a foii, iar pe cealaltă - imaginea din spate. în timpul discuţiilor cu
copiii desenele anatomice sunt utilizate întotdeauna, asemeni unor "hărţi".
În multe privinţe desenele anatomice se aseamănă cu păpuşile anatomice, de aceea este
raţional să fie utilizate atît în convorbirile cu cei de vîrstă mică, cît şi cu copiii mai mari.
Desenele corespunzătoare sunt alese de copil sau anchetator. Copilul poate fi rugat să arate
sau să indice pe desen părţile corpului despre care se discută.
Un dezavantaj îl constituie faptul că pe desen copilul nu poate arăta anumite acţiuni
sexuale. în schimb, copiii pot "îmbrăca" desenele, pentru a arăta cum au fost scoase hainele,
pot suprapune desenele pentru a arăta cum a ayut loc un act sexual sau pot trasa linii între
organele genitale pentru a ilustra raportul sexual.
Pe de altă parte, desenele anatomice au şi anumite avantajele: ele rămîn a fi nişte
mărturii vizuale stabile. Acestea pot fi anexate la dosar pentru a fi prezentate în instanţele
judecătoreşti. Totodată, nu s-a constatat vreo obiecţie referitor la utilizarea lor, ca în cazul
păpuşilor anatomice.
Deoarece desenele pot fl transformate eventual în nişte mărturii, anchetatorilor li se
recomandă să prezinte pe desene cît mai multe informaţii. Este necesar ca copilul să scrie
numele persoanei concrete reprezentate pe desen. Dacă copilul nu ştie să scrie, atunci acest
lucru îl va face anchetatorul.
Este necesar a-1 mobiliza pe copil să scrie sau să deseneze, ilustrînd în felul lui
împrejurările în care a fost săvîrşit actul de violenţă. De exemplu, dacă fetiţa arată că
violatorul a folosit degetul pentru a-i provoca durere în vagin, anchetatorul va insista ca ea să
marcheze printr-un cerc degetul/degetele respectiv/e, iar el va nota că acesta/acestea au fost
folosite de criminal. Specialiştii trebuie să fixeze pe desen întrebările adresate copilului şi
răspunsurile acestuia. De exemplu, în cazul unui abuz sexual săvîrşit la o grădiniţă de copii, o
fetiţă de 4 ani a indicat pe desen (care, de fapt, îl reprezenta pe frăţiorul ei mai mic) penisul,
capul şi picioarele. Acestea erau locurile pe care "educatoarele faceau lucruri urîte". întrebările
şi răspunsurile fetiţei (ea răspundea în şoaptă) au fost fixate pe desen (care îl reprezenta pe
frăţiorul ei).
Anchetatorul: "Cineva a facut ceva cu "cocoşelul" iui?"
Copilul: "Doamna Rouz".
Anchetatorul: "Ce a facut ea?"
Copilul: "L-amuşcat."
Anchetatorul: "De unde ştii?"
Copilul: "Amvăzut."
5 Utilizarea desenelor pe temă liberă
Deşi unii specialişti au menţionat particularităţile specifice ale desenelor copiilor -
victime ale abuzului sexual, conţinuturile acestora nu au fost studiate în mod special. Cu toate
acestea, multe desene pot fi utile. Deosebit de eficiente sunt cele folosite ca metodă de
diagnosticare, cu copii de 5-9 ani, deşi şi copiii de 3-4 ani pot face desene cu caracter
informativ, ce conţin detalii care pot fi explicate. Chiar şi unii adolescenţi preferă să deseneze
cele întîmplate în loc să reproducă verbal.
Desenele pot fi folosite nu doar în scopul colectării informaţiilor referitoare la un
potenţial act de violenţă fizică. Ele mai pot servi la ameliorarea stărilor de tensiune,
înţelegerea întrebărilor care nu se referă la abuzul sexual, aprecierea stării fizice a copilului.
Anchetatorul poate întrebuinţa desenele pentru a obţine, în mod direct sau indirect,
informaţii necesare referitoare la traumatizarea copilului.
Rezultate concrete pot fi obţinute, dacă copilul va fi rugat următoarele:
• "Desenează ceva."'
• "Desenează-te pe tine însuţi."
• "Desenează un om."
• "Desenează familia ta."
• "Desenează cum familia ta face baie."
• "Desenează-1 pe... (se va spune numele potenţialului violator)."
Uneori copilul reprezintă pe desen anumite elemente cu caracter sexual (organe
genitale, acte sexuale). în asemenea cazuri copilul trebuie întrebat despre aceste lucruri.
Răspunsurile ar putea scoate înevidenţă detalii ale actelor de violenţă. De exemplu, o fetiţă
de 5 ani, fiind rugată să deseneze ceva, 1-a reprezentat pe tatăl ei cu o "nucă". La întrebarea ce
înseamnă această "nucă" şi unde a văzut ea aşa ceva, fetiţa a povestit că tata o lua în pat, se
mîngîia pe sine şi pe dînsa.
Şi viceversa, dacă copilul va fî rugat să descrie desenele, se pot obţine informaţii
despre actul de violenţă. De exemplu, anchetatorul îi poate solicita copilului să descrie
acţiunea reprezentată pe desen sau să explice de ce omul pe care 1-a desenat este fericit,
trist, rău sau supărat. O fetiţă de 5 ani a desenat-o pe "mama" şi pe "prietenul ei", iar
deasupra desenului a adăugat nişte mîzgăleli, ceea ce însemna că mama şi prietenul ei faceau
dragoste.
Dacă copilul nu poate oferi nici o informaţie ca răspuns la întrebările despre desene,
atunci se va acorda o atenţie deosebită felului cum vor fî ele interpretate. Chiar dacă anumite
detalii ale desenului sau alte informaţii vor fi luate în consideraţie, reprezentarea organelor
genitale nu va însemna neapărat că copilul a fost victimă a abuzului sexual, iar desenele
"triste" pot avea motive şi semnificaţii din cele mai diferite.
Solicitările enumerate mai jos au drept scop colectarea informaţiilor şi pot fi
utilizate în cazul cînd copilul a confirmat cele întîmplate.
• "Desenează-1 pe (se indică numele persoanei indicate de copil ca agresor)".
• "Desenează locul unde a avut loc aceasta (actul de violenţă fizică)."
• "Desenează ce facea el (violatorul)."
• "Desenează ce (obîect/parte a corpului) a folosit el."
Asemenea solicitări vor fi adresate copilului, dacă el întîmpină dificultăţi în
relatare. Este absolut necesar să fie concretizat ce anume a spus copilul sau ce a arătat el pe
desen şi dacă anchetatorul intenţionează să confirme, cu ajutorul desenelor, cuvintele
copilului.
Pentru a înlesni cercetarea cazului, anchetatorul îl poate întreba pe copil dacă atunci
cînd nu doreşte să vorbească, ar vrea să deseneze. Mai apoi, dacă copilul spune că nu îşi
aminteşte prea bine, el va fi rugat să deseneze presupusul loc al comiterii actului de violenţă,
ceea ce îi poate sugera copilului să-şi amintească unele detalii şi să discute mai liniştit despre
amănuntele abuzului sexual.
În procesul de identificare a detaliilor este eficientă utilizarea desenelor care reprezintă
obiectele pe care le-a utilizat infractorul (obiecte sau părţi ale corpului) sau acţiunile care au
avut loc. O fetiţă de 5 anişori, cu traume ale vaginului, a numit obiectul cu care a fost
agresată - "băţul lui tata", dar nu a putut da detalii. Poliţistul cu care a conversat, a rugat-
o să deseneze acest obiect şi ea a schiţat ceva asemănător cu o riglă. Mama fetiţei a
explicat unde poate fi găsit acest obiect în casa lor şi astfel poliţistul a obţinut mandat de
percheziţie pentru a sustrage dovada.
Similar desenelor anatomice, cele obişnuite sunt anexate la materialele dosarului şi
pot fi prezentate în calitate de dovezi la judecată. De aceea anchetatorul îl va ruga pe copil
sămarcheze anumite părţi ale desenului şi să scrie comentariile corespunzătoare. Dacă
copilul nu este în stare s-o facă, atunci anchetatorul însuşi va face notiţie pe desen.