Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului

"Regele Mihai I al României" din Timișoara

Educatia sexuala

„Educația sexuală nu fură inocența copiilor”

Nume: Toplicean Ioana-Cristina

Facultate:Agricultura

Specializare:Agricultura
„Educația sexuală nu este despre a învăța copiii cum să
facă sex. Educația sexuală este despre a oferi copiilor
șansa la informare corectă și la discernământ”

Educaţia sexuală a fost introdusă în şcoli pentru prima dată în 1955 în Suedia, care a fost
urmată de în anii 70-80 de mai multe ţări din vestul Europei. În anii 90 şi 2000 s-au alăturat şi
ţări ca Franţa, Regatul Unit şi apoi Portugalia sau, mai aproape de noi, Ucraina şi Estonia.

În prezent, în cele mai multe ţări din Uniunea Europeană, educaţia sexuală este obligatorie în
şcoli, deşi diferă la nivel de calitate şi conţinut. Cele mai bune pe educaţie sexuală sunt ţările
nordice, Benelux-ul, Franţa şi Germania. În țările din Europa de Sud și de Est, după cum
probabil că te așteptai, treaba asta cu educația sexuală întâmpină ceva mai multe probleme. Dar
sunt țări ca Austria care implică foarte mult și părinţii în educaţia sexuală din şcoală.

Faptul că s-a introdus educaţia sexuală în alte ţări poate fi corelat cu o serie de îmbunătăţiri la
nivel de sănătate publică: mai puţine sarcini şi avorturi la minore, mai puţine infecţii cu
transmitere sexuală, mai puţine infecţii cu HIV. Pe lângă asta, educaţia sexuală ajută la reducerea
ratelor de abuz sexual şi la diminuarea nivelului de homofobie.

Ca părinte, ar trebui să fii informat şi susţinut. E normal să îţi faci griji în legătură cu ce va învăţa
copilul tău, la şcoală, pe teme atât de sensibile, pe care şi ţi-e greu să le abordezi pentru că nici tu
nu ai primit informațiile astea. Iar dezbaterea despre cine are dreptul să educe copiii pe teme de
sexualitate este validă şi necesară. Dar răspunsul a fost dat deja în alte ţări şi ar fi util pentru
tinerii din România, dacă am arde nişte etape ca să ajungem la un consens.

Copiii nu pleacă pe picior egal de-acasă. Unii ştiu să citească încă de la șase ani, alții, fără
ajutorul părinților, nu pot citi ceasul la zece ani. La modul ideal, şcoala e acolo să egalizeze astfel
de discrepanţe. Mai mult, dreptul de a merge la şcoală e obligatoriu prin lege. Când, în schimb,
grupuri de părinţi spun că nu vor educaţie sexuală în şcoli, asta contravine obligativității actului
educativ, care ar trebui să fie acelaşi pentru toată lumea, indiferent de părerea părinţilor sau de
convingerile lor religioase.

Pe lângă asta, fiindcă educaţia sexuală este parte a educaţiei pentru sănătate, poți spune că lipsa
ei pune în pericol sănătatea reproductivă şi sexuală a copiiilor.

De exemplu, pentru grupa de vârstă 0-4 ani, ar trebui să se explice diferite tipuri de relaţii şi de
relaţii de familie, se discută despre sentimente bune şi sentimente neplăcute în corp – dacă ceva
nu se simte OK, nu trebuie să accepţi să se întâmple - pupici de la bunica, atingeri de la alţi copii.
E un pachet de cunoştiinţe de care te izbeşti oricum la vârsta asta, ca părinte sau ca educator.

Ideea nu e să vină un superspecialist în grădiniţe, ci, de exemplu, ca educatorii să fie sensibili la

aspectele astea şi să poată încadra explicaţiile pe care le dau copiiilor. Asta ajută și la prevenirea
abuzurilor între copii, iar personalul care are grijă de copii va putea comunica mai uşor despre
potenţiale cazuri cu părinţii

După cum explică studiul ăsta de la Unesco, de fapt, tinerii care primesc educaţie sexuală vor
începe să facă sex mai târziu. Şi mulţi tineri vor să facă treaba asta responsabil, de-aia mult timp
m-au tot întrebat: „Când e cel mai bine să îmi încep viaţa sexuală?". Drept răspuns, am
făcut clipul ăsta şi un băiat de 13 ani, care se credea 63% pregătit, s-a reevaluat la 47% pregătit,
deci nepregătit.

Țin minte și acum că eram la grădiniță și bănuiam eu ca există o diferență între fete și baieți, dar
nu știam care e. Știam doar ca e ceva de rău, dacă întreb. Plutea un val de ostilitate din partea
adulților legat de organele genitale, de parcă zona respectivă nici nu exista. 

Cea mai utilă și apreciată abordare este dialogul. Poți să te ajuți de un manual de educație
sexuală pe care să-l răsfoiești împreună cu fata sau băiatul tău. Încurajează-i să te întrebe orice,
fiindcă nu există întrebări greșite din partea lor. Ai încredere că influența ta este benefică, în
comparație cu ce poate afla din surse externe și, poate chiar, îndoielnice. Educația sexuală și de
relație se poate face și în familie.

Fă subiectul interesant, pozitiv, vesel și leagă-l de iubire, devotament, respect. Conversațiile

naturale legate de sexualitate pot crea o legătură emoțională puternică între părinte și copil, iar
asta poate deschide și alt tip de încredere și de comunicare între voi.

Vârsta potrivita pentru a le vorbi copiilor despre educație sexuală este atunci când pun ei
întrebări. A le interzice să discute deschis înseamnă că-i obligi ca ei să-și caute singuri informații
care pot fi din surse eronate. Curiozitățile încep să difere odată cu vârsta. După opt ani este bine
sa fie informați despre menstruație, transformari la nivel corporal, îngrijire/igiena personală,
transformări sexuale, transformări emotional.

Este demonstrat că în țările în care se face educație sexuală în școli există cel mai mic număr de
adolescente care rămân însărcinate. Noi suntem pe primul loc numărul de copii-fete care ajungă
părinți sau care fac întreruperi de sarcină. Acești părinți care au vrut educație sexuală pentru
copiii lor sunt deschizători de drumuri și îți demonstrează că atunci când adulții se unesc pentru
binele copiilor, pot produce o schimbare și pot fi un exemplu pentru alți părinți.

Educatia sexuala trebuie sa ajute tinerii :

• sa obtina informatii exacte cu privire la drepturile lor sexuale si

reproductive; informatii pentru a spulbera miturile; trimiteri la resurse si servicii;

• sa-si dezvolte anumite deprinderi cum ar fi abilitatile de gandire critica, de

comunicare si negociere, de luare a deciziilor; sentimentul de incredere in sine,
capacitatea de a-si asuma responsabilitatea, capacitatea de a pune intrebari si de a
cauta ajutor; empatie;

• sa aiba atitudini si valori pozitive: deschidere, respect pentru sine si pentru

altii, atitudine pozitiva fata de sanatatea sexuala si reproductiva.

Atunci când vorbim despre educaţia pentru sănătate, nu doar despre educaţie sexuală, la nivel
de copii şi adolescenţi, e nevoie să o facem cu multă grijă. E un loc în care atât interdicţia, cât şi
invaziunea sunt la fel de periculoase. Venim dintr-o tradiţie culturală lungă, în care am ţinut sub
preş, nu am discutat despre lucrurile acestea; din păcate atât abuzul sexual, cât şi sarcinile
nedorite la adolescente sunt nişte subiecte de actualitate, iar statisticile din România nu ne
avantajează. Nu putem să ne prefacem că aceste lucruri nu există, că dacă nu vorbim despre ele
vor dispărea din mod magic in viaţa noastră.
Acest copil, acest tânăr are nevoie să învete să facă nişte alegeri sănătoase. Fie că vorbim de
abuz de substanţe, fie despre comportamente care implică sexualitate. Ideea de la care plec este
că despre aceste lucruri trebuie să afle din timp. Prin şi pentru părinţi, la început. Într-o lume
perfectă părintele ar avea ce să spună copilului pe un subiect ca intimitatea, ar şti cum să
reacţioneze în momentul în care copilul îşi manifestă interesul, curiozitatea pentru sexualitate,
pentru tot ceea ce înseamnă propriul corp şi corprul celuilalt. După ce părintele deja are un set
de informaţii şi atitudini pe care le transmite copilului, acest copil poate intra în comunitate, în
grădiniţă, ora de karate, ora de dans. E important să ştie ce este ok şi non-ok în termen de
atingere, expunere etc.

Opţionalul Educaţie pentru sănătate cuprinde şi capitolul Sănătatea reproducerii şi a familiei.

Conform programei, la sfârşitul clasei a şaptea, elevii ar trebui să ştie care sunt consecinţele
debutului vieţii sexuale

„Discutăm despre corpul uman la modul general, apoi discutăm despre care sunt organele

genitale femeieşti si bărbăteşti, concepţie, contracepţie, infecţii cu transmitere sexuală. Şi la

infecţii cu transmitere sexuală discutăm despre aceste boli, modalitatea prin care ei ar trebui să se

protejeze şi discutăm si despre sarcina nedorită la pubertate şi adolescenţă”, spune Luminiţa

Popescu, profesoară de biologie.

- Virusul HIV se poate trasmite prin contact sexual neprotejat, prin cale sanguina, prin sarcină de

la mamă la fătul nou născut, prin ustensilele nesterilizate precum seringi şi prin alăptare.

Disciplina Educaţie pentru sănătate există din 2004. Opţionalul poate fi studiat de la clasa întâi

până la clasa a XII-a. Doar 7% dintre elevii români fac acest opţional.

„Este destul de greu de desfășurat acest opţional, pentru că îți trebuie material informativ, trebuie

să pregăteşti lecţiile şi cred că din această cauză, nepropunându-se de către profesor, nici elevii

nu sunt informaţi”, adaugă Luminiţa Popescu.

„Pe de altă parte este important ca și cadrul didatic să se simtă comfortabil făcând acest opțional.

Ori cadrele didactice fac parte din aceeași populație de adulți care nu au fost învățați și nu au fost

dotați să vorbească în mod corespunzător despre aceste subiecte. Nu au cum să se simtă

confortabil. Chiar dacă faci formare”, afirmă Adina Manea, director Asociaţia "Tineri pentru

tineri".
Bibliografie

• Meg Hickling, Educatia sexuala pentru copii si

adolescenti II,Editura Humanitas

2.Ghidul educatiei sexuale-SuntParinte.ro

https://www.suntparinte.ro/uploads/resource/35/35/6/suntparinte.ro_ghidul_educatiei_sexuale.pd
f

3.https://www.qbebe.ro/psihologie/educatie_si_disciplina/cocosel_si_pasarica_sau_penis_si_
vulva

4. https://www.vice.com/ro/article/nznkg7/de-ce-e-nevoie-de-educatie-sexuala-in-romania