Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a

Banatului
"Regele Mihai I al României" din Timișoara

Facultatea de Agricultura
Disciplina :Plante medicinale

Valeriana (Valeriana officinalis)

Student: Toplicean Ioana-Cristina

Facultatea: Agricultura
Specializarea: Agricultura Anul IV

Istoric. Denumirea genului are la origine latinescul ’’valere’’ = a fi puternic (referire la însuşirile
terapeutice ale plantei), explicaţie dată de Wittstein sau ar deriva de la Valeria – provincie
romană în Panonia, între Dunăre şi Drava; ’’valerianus’’ = plantă din această
provincie;’’officinalis’’ = farmaceutic. Deşi a fost utilizată din antichitate de către greci şi
romani, recunoaşterea acţiunii terapeuticii sedative asupra sistemului nervos s-a semnalat abia în
secolul al XVIII-lea (V. Cucu şi colab., 1982).
Răspândire. Valeriana se întâlneşte în flora spontană pe întreg continentul european, în regiunile
răcoroase, păduri, depresiuni, pajişi umede. Arealul său de răspândire corespunde zonei de deal
şi de munte, ajungând până la 2400 m altitudine în munţii Alpi. Datorită cerinţelor mari de
materie primă s-a impus extinderea în cultură în următoarele ţări: Rusia, Bulgaria, Polonia,
Ungaria, Germania, Belgia, Olanda, Franţa, Japonia şi SUA. În România se găseşte în Podişul
Transilvaniei (judeţele: Cluj, Alba, Mureş, Braşov); în depresiunile din Harghita (judeţele:
Bistriţa - Năsăud, Covasna); în Subcarpaţii Răsăriteni (judeţele: Suceava, Neamţ) şi în Câmpia
Moldovei.
Specie erbacee perenă, cu tutpina dreaptă, neramificată, de ?5-150 cm, cu rizom vertical scurt, cu
stoloni şi numeroase rădăcini adventive. Fnmzele sunt nnparipenat compuse, Iungi dc 5-25 cm,
cu 5- 11 perechi de lacimi lanceolate. Florile, înghesuite la partea superioară a tulpinii, sunt mici,
de 4-5 mm, de culoare roşie-liliachie, plăcut mirosiloare. î.n schimb, rădăcinile şi rizomii, în
special după uscare, au un rniros dezagreabil, caracteristic.
Creşte în flora spontanâ, în zonele umbroase, pe marginea apelor, în lungi şi zăvoaie din
regiunile de deal şi munte. Se cultivă intens.
Compoziîie chimică Rizomii şi rădăcinile de Valerianâ conţin 0,5-2% ulei esenţial format în
special din sesquiterpene: acizi valerenici, valerianonc, csteri ai bomeolului; în particular, sunt
prezenţi: acctatul de bornil, izovalerianatul de bornil, acidul valeienic, acidul hidroxivalerenic,
acidul acetoxivalcrcnic, valerianalul şi valerianona. Mai conţin tanin, lignane, mici cantităţi de
flavonoizi, triterpenc, urme de alcaloizi şi valepotriaţi ţmonoterpene biciclice), fenoli, cetone,
oxilactone, acid cafeic şi clorogcnic, valeride (heterozide), lipaza, oxidază, zaharoză, glucoză,
sâruri minerale etc.
Farmacologie în prezent, atenţia farmacologilor se îndreaptâ spre acizii valerianici, astăzi fiind
consideraţi principalii tesponsabili ai efectelor sedative ale preparatclor pe bază de Valeriană.
Prin analogie cu alte mcdicamente sedative şi hipnotice stă ipoteza câ acizii valcrianici pot
acţiona mărind activitatea aciduiui gama-aminobuliric, un ncurotransmiţător carc inhibă sistemul
nervos central. Acţiunea hipnotică şi asupra mecanismului de inducere a somnului a fost
demonstrată prin numeroase sludii clinice. Asupra musculaturii netede gastrointestinale,
Valeriana arc acţiune spasmolitică şi miorelaxantă. Alte studii au demonstrat lipsa de toxicitate în
doze tcrapcutice a produselor pe bază de Valeriană. Nu diminucază nici reflexele, putând rî
utilizată şi de conducătorii auto.

Recomandări Datorita componentelor din uleiul volatii, în spccial valepotriaţilor respectiv

acizilor valerianici, prcparatele pe bazâ de Valeriană sunt recomandate în insomnii, nervozitate,
hiperexcitabilitate motorie şi senzorială, în nevroza cardiacă şi ca antispa.stic uşor.
Mod de preparare şi administrare 'Sub fonnă de pulbcrc de rădăcinâ uscată, de 3 ori pe zi câte un
vârf de cuţit; infuzie, I linguriţă rădăcină la o cană cu apă, care se bea de obicei seara la culcarc;
tincturâ preparatâ din 20 g rizomi şi rădăcini !a 100 ml alcool dc 60-70", prin maccrare timp de 8
zile; se iau 15-20 picături dc 3 ori pe zi, ultima doză seara, la culcare. Contraindicaţii Nu se
cunosc, nici efccte sccundare, nici rcstriclii în gravidilate şi nici interactium cu alte medicamcnte.
Numită popular odolean sau guşa porumbelului, denumirea ştiinţifică este Valeriana officinalis.
Este o plantă ierboasă, înaltă de un metru-un metru şi jumătate, care creşte spontan în locurile
umede şi nisipoase, cu pământ afânat, din zonele de deal şi de munte. Are florile de un roz palid,
cu un miros slab, dulceag, la fel ca şi frunzele. Rădăcina este puternică şi bine dezvoltată (în ea
sunt depozitate peste iarnă substanţele de rezervă), având mirosul specific de valeriană: dulceag-
înţepător şi destul de neplăcut, uşor emetic (vomitiv). Pentru terapie, se foloseşte rădăcina
recoltată primăvara, foarte devreme, sau la sfârşitul toamnei.
Administrarea valerianei
Tinctura de valeriană
Este forma de administrare clasică, tinctura de valeriană fiind printre cele mai folosite medi-
camente din secolul trecut. Iată metoda de preparare: se pun într-un borcan cu filet douăzeci de
linguri de pulbere de rădăcină de valeriană, peste care se adaugă două căni (500 ml) de alcool
alimentar de 70 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat, vreme de două săp-
tămâni, într-un loc călduros, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici,
închise la culoare. Se administrează din acest remediu de patru ori pe zi, câte 50 de picături
diluate în puţină apă.
Pulberea
Se obţine prin măcinare cât mai fină, cu râşniţa electrică de cafea, a rădăcinilor de valeriană
uscate. Depozitarea pulberii se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi
reci, pe o perioadă de maximum două săptămâni (deoarece uleiurile sale volatile se evaporă
rapid). De regulă, se administrează de 3-4 ori pe zi câte o jumătate de linguriţă rasă de pulbere de
valeriană pe stomacul gol.
Extractul uscat
Este fenomenal în tratamentul insomniei, anxietăţii, atacurilor de panică, al bolilor acutizate pe
fond de stres. Extractul se obţine la rece, prin dizolvarea principiilor active ale valerianei într-o
soluţie alcoolică, care apoi se concentrează prin uscare. Astfel se obţine un produs ca un praf fin,
brun, extrem de concentrat – echivalentul, ca principii active, a zeci de grame de pulbere de
valeriană fiind conţinut în doar câteva sute de miligrame din acest extract. Din extractul de
valeriană, de regulă ambalat sub formă de capsule, se administrează câte 200 miligrame, de trei
ori pe zi.

Infuzia combinată
Se pun 3-4 linguri rase de rădăcină de valeriană mărunţită la macerat în jumătate de litru de apă,
vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă
după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă vreme de cinci minute, după care se lasă să
se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un
litru de preparat care se foloseşte intern (1-2 căni pe zi).
Valeriana şi insomnia
La început de februarie, când soarele începe să prindă puteri şi ziua se măreşte, încep şi
insomniile. La mulţi dintre noi, somnul devine mai agitat, mai puţin odihnitor şi cu treziri mai
dese. Ce e de făcut? Un studiu german efectuat în 2001 conchidea astfel: “Multe plante şi
remedii naturale pot fi recomandate contra insomniei, însă doar în cazul valerianei eficienţa
poate fi garantată”. Nenumărate teste clinice, făcute pe pacienţi de toate vârstele şi care sufereau
de diferite tipuri de tulburări de somn, arată eficienţa valerianei ca sedativ şi somnifer. Admi-
nistrarea de extract de valeriană înlătură dificultatea de a adormi, micşorează semnificativ
procentul de treziri nocturne, favorizează apariţia fazei de somn profund fără vise (etapa cea mai
odihnitoare a somnului). Cu alte cuvinte, valeriana ajută la mărirea perioadei de somn şi – foarte
important – îmbunătăţeşte calitatea acestuia. Se fac tratamente de câte 6 săptămâni, în care se
administrează seara, la ora 7, şi înainte de culcare, câte 1-2 capsule cu extract de valeriană.
Efectele evidente de îmbunătăţire a somnului apar după 3 săptămâni de administrare, în cazul
valerianei efectul fiind cumulativ.
Valeriana şi atacurile de panică
 Sunt o consecinţă directă a tulburărilor emoţionale de tipul anxietăţii, tulburări care adesea nici
măcar nu sunt conştientizate de persoana în cauză, până la primul atac. Or, valeriana este (alături
de o plantă exotică – kava-kava) cel mai bun remediu natural anti-anxietate din lume. Rezultatele
cele mai evidente apar după 4 săptămâni de tratament, care va consta în administrarea a 1-2
capsule de valeriană de 3 ori pe zi. Tratamentul se face vreme de două luni, cu 14-21 de zile de
pauză. Are efecte similare ca intensitate cu cele ale medicamentelor anxiolitice de intensitate
slabă şi medie, dar fără efectele adverse majore ale acestora. Cu timpul, emotivitatea scade,
reacţiile subiectului la stres sunt tot mai bune, iar relaxarea sa în timpul somnului (dar nu numai)
se îmbunătăţeşte. La pacienţii care suferă de mai mult timp de atacuri de panică sau care au şi o
componentă depresivă, în timpul pauzei de la cura cu extract de valeriană se recomandă un
tratament cu capsule cu extract de sunătoare.
Valeriana şi bolile de inimă
Cu ajutorul valerianei se tratează în mod special tulburările cardiace care apar pe fond de stres şi
de anxietate. Un studiu efectuat pe un lot de 480 de persoane a demonstrat că administrarea
extractului de valeriană, câte 200 mg de trei ori pe zi, diminuează rata bolilor cardiace care apar
pe fond de stres, în special a aritmiei şi a ischemiei cardiace. De asemenea, administrarea
valerianei a redus sentimentul subiectiv de stres la subiecţii testaţi şi a îmbunătăţit activitatea
inimii (acţiune pusă în evidenţă prin analizarea evoluţiei electrocardiogramelor celor trataţi).

Apoi, un studiu făcut în China, în anul 2003, arată că tratamentul cu valeriană are efecte
benefice pentru 88% din pacienţii cu anghină pectorală. Crizele dureroase de anghină pectorală
au scăzut în intensitate şi s-au rărit în urma administrării valerianei, la fel ca şi sentimentul
subiectiv de panică din timpul crizei. Se administrează de trei ori pe zi, 1-2 capsule cu extract de
valeriană, în cure de 40 de zile, cu 7-10 zile de pauză.

Alte boli care se tratează cu valeriană

Gastrite care apar pe fond de stres, de suprasolicitare nervoasă - se administrează infuzie
combinată de valeriană, câte o cană (300 ml), care se bea în reprize pe parcursul unei zile. Un
tratament durează 12 zile, cu 5-10 zile de pauză. Se foloseşte conjunctural, în perioadele cu stres
intens. Induce stări de calm, mulţumire, relaxare. De asemenea, are efect sedativ, ajutând la
diminuarea durerilor gastrice.
Crampe musculare - valeriana are calităţi relaxante asupra muşchilor. Se administrează atunci
când este nevoie, câte 1-2 căni de infuzie combinată pe zi, pe o perioadă nu mai lungă de 3 zile.
Este eficientă pentru combaterea contracturii musculare dureroase care apare din cauza supra-
efortului fizic şi, mai ales, a încordării psihice.
Spasme gastrointestinale - valeriana are calităţi relaxante asupra musculaturii netede, fiind efi-
cientă în colici şi în spasme intestinale. Se administrează sub formă de infuzie combinată, câte 2
căni pe zi. Tratamentul durează 3-7 zile.
Sindrom premenstrual - se face un tratament de o săptămână cu tinctură de valeriană, din care se
iau câte 2-3 linguriţe pe zi. Tratamentul începe cu aproximativ 5 zile înaintea menstruaţiei şi se
prelungeşte până a doua zi a ciclului menstrual. Înlătură stările de iritare şi de excitabilitate
nervoasă, diminuează durerile de sâni, durerile din zona ovarelor, senzaţia de tensiune sau de
greutate în bazin.
Crampe în timpul menstrelor - se admi-nistrează o doză de şoc, de 2 linguriţe de tinctură de va-
leriană, care are efect rapid antispastic şi sedativ. Suplimentar, se pot face băi fierbinţi ale mem-
brelor inferioare, cu valeriană, ale cărei substanţe active ajunse în circulaţia sanguină periferică
au efecte antispastice şi calmante rapide.
Sindrom anxios-depresiv - se recomandă o cură de 15-30 de zile cu valeriană, pentru pacienţii ce
duc lipsă de exerciţiu fizic ori mental, precum şi pentru cei care nu au parte de o relaxare
adecvată, manifestând din această cauză stres asociat cu depresie şi astenie. Se administrează
câte o jumătate de linguriţă de pulbere, dimineaţa la ora 8, seara la ora 19, şi cu puţin timp
înainte de culcare.
Adjuvant în sindromul colonului iritabil - se face un amestec în proporţii egale de pulbere de
rădăcină de valeriană şi de seminţe de fenicul. Se administrează câte o jumătate de linguriţă de
patru ori pe zi din acest amestec, în cure de câte două săptămâni.

Precauţii şi contraindicaţii la administrarea valerianei

În doze normale, adică maximum 6 grame pe zi, la o persoană adultă, în greutate de 75 de
kilograme, valeriana dă foarte rar reacţii adverse, care constau în somnolenţă şi – uneori – uşoară
senzaţie de vertij. Depăşirea acestei doze produce efecte cum ar fi: senzaţii de ameţeală, lipsă de
concentrare şi coordonare, dureri de cap etc. În cazuri extrem de rare, care ţin doar de o
predispoziţie individuală, valeriana poate da efecte paradoxale, producând insomnie şi agitaţie.
Un studiu făcut în Statele Unite pe 102 voluntari a arătat că, administrată în doze mari, seara,
valeriana poate da dimineaţa încetineală de reacţie, de decizie şi poate slăbi concentrarea. Contra
acestor simptome se administrează sunătoare, care păstrează efectele calmante, dar are totodată şi
o acţiune înviorătoare (vigilizantă).
Ca somnifer şi calmant, doza la care valeriana îşi face efectul nu depinde neapărat de greutatea
corporală sau de vârstă, cantitatea optimă pentru obţinerea efectelor terapeutice fiind găsită prin
încercare, însă fără a depăşi doza maximă admisă. Merită menţionat în acest context că, în
conformitate cu mai multe studii recente, mărirea dozei de valeriană nu înseamnă neapărat şi
mărirea efectului terapeutic.

În ultimii zeci de ani s-au făcut sute de studii medicale care au confirmat că valeriana este una
dintre cele mai eficiente remedii naturale în tratarea tulburărilor emoţionale, precum şi a bolilor
fizice asociate lor. Acest lucru se datorează compușilor ei activi din rizomi și rădăcină. Încă din
Evul Mediu oamenii îi cunoșteau tainele și foloseau rădăcina ca medicament, condiment și
parfum. Calitățile menționate sunt doar câteva plusuri pentru care Valeriana officinalis merită
cultivată.
În situația înființării culturii prin semănare directă în câmp, plantele premergătoare sunt cerealele
păioase, mazărea, macul, coriandrul, care eliberează terenul devreme. Dacă înființarea culturii se
realizează primăvara prin semănat sau plantare de răsaduri, premergătoare pot fi și culturi
prășitoare, la care nu s-au aplicat ierbicide. Nu se recomandă monocultura. Deşi specia este
răspândită şi în flora spontană, în tufărişuri, păduri, locuri umede şi umbroase, marginea apelor,
lunci şi zăvoaie – în special în zona de deal şi munte –, astăzi ea este exploatată aproape exclusiv
numai în cultură.
Valeriana suportă mai bine temperaturile scăzute decât cele ridicate. Seminţele încep germinarea
la +5° (temperatura optimă fiind de 20-30°). Suportă geruri de -15-20° fără strat de zăpadă,
pornind în vegetaţie primăvara la 1-2°; în condiţiile în care este cultivată în locuri mai
călduroase, ca factor ecologic de compensaţie va fi umiditatea în exces.
Faţă de umiditate planta prezintă pretenţii ridicate, dezvoltându-se optim acolo unde precipitaţiile
anuale sunt de cca 650 mm. Plantele pot suporta şi perioade de secetă, dar aceasta influenţează
negativ conţinutul în ulei esenţial. Poate creşte la lumină sau semiumbră, dar la lumină sistemul
radicular are cea mai mare dezvoltare.
Solurile cele mai indicate sunt cele profunde, bogate în humus, uşoare, luto-nisipoase, situate pe
locuri umede, dar permeabile pentru apă. Se pot utiliza şi solurile desecate, turboase. Sunt
contraindicate solurile grele, argiloase, care împiedică dezvoltarea sistemului radicular şi fac
totodată foarte anevoioasă operaţia de spălare a rădăcinilor după recoltare.

Lucrările solului
Eliberarea terenurilor de resturile vegetale de la cultura premergătoare se face cu agregatul
format din GD 3,2 + U 650 M, prin tăieri succesive, urmată de arătura de toamnă cu plugul. Până
la semănat sau plantat arătura adâncă la cca 25-28 cm se execută cu grapa cu discuri, în agregat
cu grapa cu discuri cu dinți reglabili, iar înainte de semănat sau plantat cu combinatorul. Patul
germinativ pentru valeriană trebuie să fie foarte bine mărunțit și nivelat, până la o granulație
foarte fină prin utilizarea GD 3,2.
Fertilizarea
Valeriana reacționează pozitiv, fertilizând cu N, P, K în raport de 1:1,3:1 (1 = 60 kg s.a/ha)
realizând un spor de rădăcini de 22% și de ulei volatil de 42%. Pe cernoziomuri este
recomandată îngrășarea minerală cu doze de N = 45 kg/ha, P2O5 = 60 kg/ha și K2O = 50 kg/ha.
Pe celelalte tipuri de sol îngrășarea minerală dă rezultate bune prin folosirea azotului, fosforului
și potasiului în raportul de 1:1,75:1. Se poate folosi și gunoiul de grajd bine descompus, asociat
cu doze reduse de N, P, K (30 kg din fiecare element).

Înființarea culturii
Semănatul direct în câmp se poate face vara (august), toamna (octombrie) și primăvara (în
martie). Cele mai bune rezultate se obțin prin semănatul în luna august, cu condiția asigurării
umidității, pentru o răsărire uniformă, iar cele mai slabe rezultate prin semănatul primăvara.
Densitatea optimă a culturii de valeriană prin semănat direct în câmp se consideră la 20-30
plante/m², la o normă de 4-6 kg/ha de sămânță. Adâncimea de semănat oscilează între 0,5-2 cm.
Semănatul direct în câmp se execută cu semănătoarele SUP 21, SUP 29 cu limitator de adâncime
și adaptate pentru semințe mici.
Producerea răsadului
Răsadurile se produc în substrat nutritiv constituit din pământ de țelină, mraniță și nisip în raport
de 2:2:1 în solarii reci, tunele sau brazde, fiind necesare 500-1.000 de plante/1 ha de cultură,
necesitând 0,5-0,8 kg de sămânță/ha. Semănatul se poate executa la începutul lunii august pe
rânduri, la distanță de 12,5-15 cm între ele și se plantează primăvara, în ultima decadă a lunii
aprilie, pe terenul modelat cu cultivatorul, la distanța de 50 cm/20-25 cm între plante pe rând.
Semănatul
Semănatul se poate realiza și în perioada 10-20 martie cu plantare în decada I din luna mai, în
teren modelat conform schemei de mai sus. Premergător plantării, răsadurile se udă abundent, se
mocirlesc și se fasonează prin tăierea a 1/3 din foliajul plantei. La plantare se asigură apa de
udare și se repetă irigarea la interval de 2 zile timp de 10-15 zile. Desimea optimă este de 15-20
de plante/mp.
Lucrările de întreținere
În sistemul tehnologic cu semănare directă în câmp, principalele lucrări sunt plivitul și răritul
plantelor, urmate de prașile manuale și mecanice repetate. În cazul culturilor obținute prin răsad,
complexul de lucrări, fertilizări minerale echilibrate, prășile și udări pentru menținerea a 65-80%
IUA sunt cele pentru a accelera creșterea și dezvoltarea plantelor și a ridica producția pe unitatea
de suprafață. Numai în caz de necesitate, un grad avansat de atac de boli și dăunători, se aplică
tratamente specifice cu produse de contact, pentru a evita acumularea acestora în rădăcini.
Recoltarea. Datorită faptului că, frunzele de Pătlagină îngustă se aseamănă cu cele de Degeţel
lânos trebuie acordată atenţie sporită în momentul amplasării culturii (a se evita cultivarea în
aceeaşi solă sau alăturat), recoltării, uscării, ambalării şi depozitării materiei vegetale. Se
diferenţiază astfel: frunzele Pătlaginei înguste au peţiol şi nervaţiuni paralele, iar cele ale
Degeţelului lânos prezintă o nervaţiune penată şi sunt sesile. Frunzele se recoltează înainte de
apariţia tulpinilor florifere, când au ajuns la maturitatea tehnică, având lungimea de 12-15 cm,
prin rupere frunză cu frunză (material vegetal de cea mai bună calitate) sau prin cosire cu secera.
Se aşează în coşuri şi se transportă la locul de uscare. Se recoltează, pe timp însorit şi călduros,
fără rouă, ceaţă, iar frunzele trebuie se fie zvântate, pentru a nu se degrada. Se obţin 3-4 recolte
pe an, prima realizându-se în luna mai. Pentru producerea de seminţe, culturile semincere se
recoltează în anul II de vegetaţie, prin tăierea inflorescenţelor cu secera, în momentul când 70 %
din inflorescenţe s-au brunificat, iar seminţele prezintă culoarea caracteristică speciei.

Condiţionarea. Materialul vegetal se usucă la umbră (în şoproane, poduri, pătule). Frunzele se
întind pe rogojini, prelate, hârtie albă, pânză de sac, în strat de 5 cm, se întorc de 2-3 ori pe zi, în
prima zi, apoi în următoarele trei zile, o singură dată pe zi.
Când avem cantităţi mari de material vegetal şi după 15 septembrie are loc uscarea artificială la
temperatura maximă de 45-50°C. Randamentul la uscare este de 6 : 1. Frunzele care îşi menţin
culoarea verde se ambalează în lăzi speciale (căptuşite cu hârtie de culoare închisă), în saltele,
după ce au fost îndepărtate resturi de plante sau buruieni. Producţia medie este de 10- 12 t/ha
frunze proaspăte sau 1,5-2 t/ha frunze uscate. Din loturile speciale destinate obţinerii de sămânţă
se recoltează 3-4 q/ha.
Condiţiile tehnice de recepţie sunt :
pentru produsul proaspăt:
- frunze îngălbenite, maximum 3 % ;
- resturi de inflorescenţe, maximum 1 % ;
- corpuri străine organice, maximum 0,1 % ;
- corpuri străine minerale, maximum 0,1 % ;
- frunzele să nu aibă urme de apă. - pentru produsul uscat:
- frunze brunificate, maximum 3 % ;
- resturi de inflorescenţe, maximum 1 % ;
- corpuri străine organice, maximum 0,5 % ;
-corpuri minerale, maximum 0,5 % ;
- umiditate, maximum 13

Bibliografie :
• Text preluat din revista “FORMULA AS”
• Material realizat cu ajutorul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Științe
Biologice, Ruxandra HĂBEANU, Lumea satului
• Bojor O.,Popescu O.-Fitoterapie traditionala si moderna,Ed. FIAT LUX, Bucuresti 2009.
• Curs, Cartea plante medicinale si aromatice
• (notite de curs P.Georgeta)
• poze (www.plante medicinale.ro)