ASPECTE CU PRIVIRE LA SUBLOCATIUNEA ȘI CESIUNEA

CONTRACTULUI DE LOCATIUNE

Universitatea Româno-Americană
Facultatea de Drept ,Anul III
Galatanu Denisa-Elena ,grupa 709

0
 Contractul de locaţiune, constituie acel acord de voinţă prin care o parte denumită locator, își
asumă obligația să asigure celeilalte părți, denumită locatar folosinţa și posesia temporară a unui
bun determinat, în schimbul unui preţ stabilit numit chirie.
Întrucât locatarul dobândește în mod legitim dreptul de posesie și folosință a bunului, el
este în drept să utilizeze și să dispună de acest bun după propriul plac, după propriile necesități și
în corespundere cu condițiile contractuale și legale. Astfel, dacă nu este interzis expres prin
contract, locatarul are dreptul, cu consimțământul locatorului, să transmită bunul în locațiune unei
alte persoane terțe, aceasta denumindu-se sublocațiune sau subînchiriere.
Așadar, un privilegiu de care se poate bucura locatarul, și care reprezintă un drept al
acestuia, este posibilitatea legală de a transmite bunul închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze
locaţiunea unei terțe persoane.
Sublocațiunea presupune transmisiunea dreptului de locator în baza unui contract de
sublocațiune de la locatar către o terță persoană în ce privește contractul de locațiune –
sublocator 1.
Astfel, contractul de sublocațiune poate fi definit ca acel acord de voință, în temeiul căruia
locatarul, care a dobândit folosința temporară a unui bun în baza unui contract de locațiune
preexistent, subînchiriază acel bun unui terț, care se obligă să-i plătească chirie. În consecință
locatarul devine locator (sublocator), iar terțul cu care contractează, sublocatar. Se poate afirma
în rezultat că locatarul devine locator în raport cu terțul sublocatar, dar totodată rămânând în raport
de locațiune cu locatorul primar.
Potrivit unor surse juridice Contractul de sublocațiune reprezintă o varietate a contractului
de locațiune care pune în valoare dreptul locatarului de a ceda cu titlu oneros altei persoane
folosința temporara dobândită asupra bunului închiriat 2 3
În fapt, prin transmiterea bunului în sublocațiune, locatarul intră în relaţii contractuale cu
două persoane – cu locatorul în contractul de locațiune şi cu sublocatorul în contractul de
sublocaţiune. În ultimul caz locatarul se reprezintă faţă de sublocatar ca însuşi locatorul. Pentru
nerespectarea obligaţiilor contractuale în contractul de sublocaţiune fiecare din părți răspunde în
primul rând față de partea cu care a contractat. Altfel zis sublocatarul va răspunde față de
sublocator iar acesta va răspunde față de locator. Totodată sublocatarul poate răspunde atât față de
sublocator cât și față de locator. Iar sublocatorul poate răspunde în faţa locatorului atât pentru
acţiunile sale cât şi pentru acţiunile sublocatarului.
Reglementarea raporturilor juridice cu privire la relațiile de sublocațiune și cesiune sunt
cuprinse în legislația națională de art. 894 Cod Civil al R. M. 4 precum și în art. 895, 896, 897, 905
alin. (3), 906 alin. (1) lit. d), 908 alin. (2). Și legislația altor state, cuprinde și reglementează
sublocațiunea și cesiunea contractului de locațiune în cadrele legale proprii. Astfel, în Codul Civil
al federației ruse, sublocațiunea este prevăzută de art. 615, în Codul Civil al Ucrainei, de art. 774,
în Codul Civil al României, de art. 1805 - 1808, în Codul Civil German, de art. 540 și în Codul
Civil Francez, de art. 1717.
Așadar, potrivit Codul Civil național, art. 894 alin. (1): Locatarul este în drept să dea bunul
închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze locaţiunea numai cu consimțământul locatorului. Pentru
aceasta, el este obligat să-l informeze pe locator despre intenţia sa şi să indice numele sau
denumirea, adresa persoanei căreia intenţionează să-i subînchirieze bunul sau să-i cedeze
locaţiunea.
Din textul Legii rezultă o singură condiție importantă și stipulată expres pentru a beneficia
de dreptul transmiterii bunului în sublocațiune, și anume consimțământul locatorului, o condiție
aparent simplă dar care este deținută exclusiv de voința locatorului. Pentru a beneficia de acest
drept și pentru ca locatorul să accepte, locatarul este obligat să respecte anumite condiții prevăzute
de Lege, şi anume, să-l informeze pe locator despre intenţia sa şi să indice numele sau denumirea,
adresa persoanei căreia intenţionează să-i subînchirieze bunul sau să-i cedeze locaţiunea. La
consimţirea încheierii contractului de sublocaţiune de către locator, locatarul are dreptul de a
subînchiria bunul către o altă persoană, în tot sau în parte, în baza unui contract de sublocaţiune.
Întrucât locatarul are dreptul legitim de a transmite (cu consimţământul locatorului) total sau parţial
bunul închiriat în sublocaţiune, consider că şi locatorul poate accepta total sau doar parţial
transmiterea bunului în subînchiriere.
Condiția reglementată din textul citat este transpusă și în practica judiciară în cadrul căreia,
Instanțele de Judecată 5
au concluzionat just că locatarul nu era în drept să transmită bunul în
sublocațiune fără acordul locatorului.
 Un element necesar și important de a fi remarcat este referitor la termenul folosit de textul
Legii, cel de sublocațiune. Astfel dicționarul explicativ al limbii române 6 7
, nu definește expres
acest termen ci face doar trimitere la termenul de subînchiriere ceea ce semnifică acțiunea de a
subînchiria, de a da în chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. De
asemenea nu este întâlnit în DEX termenul de sublocator, pe când termenul de sublocatar conform
dicționarului este sinonim cu subchiriaș și semnifică persoana care închiriază un imobil de la
chiriașul titular, principal. Consider că acestea sunt termeni relativ noi creați care s-au dezvoltat
utilizându-se în doctrina de specialitate.
Un alt element semnificativ, este faptul că potrivit cadrului Legal, nu este prevăzută o limită
a numărului de transmitere în sublocațiune sau a cesiunii locațiunii, deducându-se că această
operațiune poate avea loc nelimitat. În acest context, persoana terță care a subînchiriat un bun de
la sublocator, având calitatea de sublocatar, deține aceleași drepturi ca și un locatar. Acest fapt îi
va permite să transmită în continuare bunul în sublocațiune cu respectarea condițiilor generale
amintite mai sus. Cu toate acestea consider că, din punct de vedere practic, numărul transmiterilor
în sublocațiune nu poate fi la nesfârșit. Nu în ultimul rând, consider că transmitea în sublocaţiune,
efectuată o singură dată sau repetat, se poate produce sau urmează a fi interzisă în dependenţă de
tipul bunului oferit în locaţiune şi caracteristicile acestuia, precum ar fi bun mobil, bun imobil etc.
Totodată, textul legal cu privire la sublocațiune și cesiune a locațiunii nu prevede nici faptul că
acestea se pot produce repetat. Astfel, potrivit unor opinii doctrinare, sublocațiunea ulterioară nu
se admite 8 9.

Întrucât această problemă ridică mai multe neclarități, se cere modificarea cadrului legal cu privire
la acest aspect și completarea art. 894 Cod Civil prin includerea unui aliniat suplimentar care să
precizeze expres posibilitatea sau interzicerea sublocațiunii repetate.
Contractul de sublocațiune are caracter accesoriu față de contractul de locațiune preexistent
lui și practic urmează soarta juridică a acestuia, este supus acelorași condiții de validitate, produce
aceleași efecte și are aceleași cauze de încetare. Contractul de sublocațiune poate prezenta
caracteristici deosebite doar referitor la plata chiriei și modul utilizării bunului de către sublocatar.
Iar referitor la destinaţia bunului consider că nu poate fi schimbată destinația lucrului închiriat,
întrucât art. 885 din Codul Civil, prevede că: Nici locatorul, nici locatarul nu are dreptul să schimbe
forma sau destinaţia bunului în timpul locaţiunii.
 Locatorul principal nu este parte în contractul de sublocațiune. Acest contract este față de
el o res inter alios acta, deci nu există acțiuni directe între locator și sublocatar.10
Așadar, locatarul terț nu este parte contractantă cu primul locator și aceștia nu au raporturi
contractuale unul față de altul deci, sublocaţiunea nu produce efecte pentru primul locator.
Într-o altă formă, în literatura de specialitate, sa afirmat că, sublocațiunea este un nou
contract de locațiune 11. Tind să susțin această afirmație simplă dar profundă care definește întrun
mod general semnificația contractului de sublocațiune. Sublocatarul va avea față de sublocator
statutul de locatar cu toate drepturile și obligațiile oferite acestui subiect.
Avînd în vedere că suntem în prezența a două contracte distincte (locațiune și sublocațiune)
vom avea în consecință și două raporturi juridice diferite: raportul juridic dintre locator și locatar,
respectiv raportul de sublocațiune (închiriere) dintre locatar și sublocatar.12
În consecință derivă faptul că locatorul nu dobândește careva obligații față de sublocator în
urma contractului de subînchiriere dintre locatar și sublocatar. Cu toate acestea, consider că
sublocatarul va avea obligații atât față de locatar cât și față de locatorul primar.
Cel de-al 2-lea aliniat al art. 894 din Codul Civil, reglementează anumite condiții și situații
în care poate fi admisă sau nu sublocațiunea. Astfel, potrivit textului Legii, Locatorul nu
poate să nu dea consimțământul la subînchiriere sau la cesiunea locaţiunii dacă, după încheierea
contractului de locaţiune, se naşte interesul legitim pentru locatar de a da bunul, integral sau
parţial, unui terţ. Această prevedere nu se aplică dacă persoana terţului constituie un impediment,
spaţiul închiriat devenind astfel supraîncărcat sau dacă, din alte motive temeinice, nu i se poate
impune locatorului să permită subînchirierea sau cesiunea locaţiunii. Din norma citată, se
observă pe de o parte că locatarul nu poate să transmită bunul închiriat în sublocațiune fără acordul
locatorului și pe de altă parte, faptul că locatorul nu este în drept să refuze subînchirierea dacă
există un interes legal al locatarului. Prin aceste prevederi se protejează interesele legitime ale
locatarului întrucât el deține dreptul de uz și de folosință, dezmembrăminte ale dreptului de
proprietate, asupra bunului închiriat. În acest context se deduce faptul că locatarul trebuie să
prezinte locatorului motivele interesului său legitim de a transmite bunul în sublocațiune iar acesta
din urmă va fi constrâns să accepte. Așadar locatarul trebuie să dovedească interesul său legitim
pentru a beneficia de dreptul său de a transmite bunul într-o nouă chirie unei terțe persoane.
Interesul legitim poate fi manifestat prin dobînda, profitul, posibilităţile sau imposibilitățile de
folosinţă al bunului, alt rezultat pozitiv pe care îl dobîndeşte locatarul în contractul respectiv 13.
Locatorul poate refuza transmiterea în sublocațiune a bunului de către locatar doar dacă există
motive temeinice și întemeiate sau au existat astfel de condiții contractuale, din start.
Potrivit condițiilor legale generale, pot fi stipulate clauze contractuale exprese despre
dreptul de a transmite sau nu în sublocațiune bunul închiriat. De asemenea, consider că bunul poate
fi transmis în sublocațiune și prin acordul tacit dacă locatarul a înștiințat locatorul despre intenția
de a da bunul în chirie unei terțe persoane iar locatorul nu se împotrivește. Doar refuzul expres și
motivat al locatorului îngrădește dreptul locatarului de a transmite mai departe lucrul închiriat în
sublocațiune. Condiția ca refuzul să producă efecte, este ca acesta să fie motivat, și să nu fie abuziv.
Forma manifestării de voință privind acceptul sublocațiunii poate fi dat atât verbal cât și în scris.
De cealaltă parte nici dreptul locatarului nu trebuie să fie exercitat în mod abuziv încât să
prejudicieze într-un mod oarecare pe locator.
În cele din urmă, în cazul în care locatarul a transmis în sublocaţiune sau a cesionat contractul de
locaţiune fără acordul motivat al locatorului sau contrar prevederilor statuate de către părţi în
contractul principal de locaţiune, locatorul iniţial este îndreptăţit de a se adresa instanţei de
judecată şi a cere rezilierea contractului. Locatorul poate cere rezilierea fie a contractului de
sublocaţiune între sublocator și sublocatar, fie a contractului de locaţiune iniţial şi respectiv cel
subsidiar pentru nerespectarea prevederilor legale şi contractuale. Acest drept, de a cere rezilierea
contractului, este prevăzut și de art. 896 din Codul Civil, care menționează că: În cazul în care
neexecutarea unei obligaţii de către sublocatar cauzează un prejudiciu esenţial locatorului sau altor
locatari, locatorul poate cere rezilierea contractului de sublocaţiune.
Așadar, pentru a putea fi încheiat în mod valabil contractul de sublocațiune, se cer a fi
îndeplinite următoarele condiții esențiale:
- Contractul de locațiune preexistent să nu interzică expres transmiterea dreptului de
folosință unei terțe persoane.
- Sublocațiunea să nu contravină condițiilor din contractul principal (de exemplu, folosirea
lucrului închiriat care ar duce la schimbarea destinației bunului, termenul contractului).
- Să existe interesul legitim al locatarului.
- Să existe consimțământul locatorului.
 Reglementările din alin. (3) al aceluiași articol, se referă la termenul în care locatorul este
ținut să comunice despre refuzul său de a accepta sublocațiunea, așa: Dacă nu consimte la
sublocaţiune sau la cesiunea locaţiunii, locatorul este obligat să comunice, în termen de 15 zile,
locatarului motivele; de altfel se consideră că a consimţit.
Din textul legii se desprinde faptul că, necomunicarea în termen de 15 zile a deciziei cu
privire la refuzul transmiterii în sublocațiune va echivala cu acordul locatorului la sublocațiune sau
la cesiune.
Așadar, nerespectarea din partea locatorului a acestei prevederi legale cu privire la
manifestarea refuzului la sublocaţiune sau cesiune a locaţiunii, are un efect favorabil pentru locatar,
și anume, se va consideră că el a primit consimțământul locatorului. Prin urmare, consimțământul
poate avea loc şi în formă tacită dacă locatorul nu notifică pe locatar despre refuzul său.
Textul de Lege precizat în alin. (4) din art. 894, se referă la un drept acordat locatorului:
Locatorul care consimte la sublocaţiune sau la cesiunea locaţiunii nu poate cere decît
compensarea cheltuielilor rezonabile care pot rezulta din sublocaţiune sau cesiune.
Acest fapt, deși trasează anumite limite, poate fi interpretat ca un avantaj oferit locatorului și
presupune posibilitatea compensării cheltuielilor rezonabile ce pot rezulta din sublocațiune. În
această situație, locatorul, în cazul solicitării vreunor cheltuieli, va trebui să demonstreze că acestea
sunt rezonabile și rezultă din sublocațiune sau cesiune.
Cel de-al 5-lea aliniat al articolului vizat prevede că: În cazul sublocaţiunii, locatarul îşi
păstrează răspunderea faţă de locator.
Această dispoziție legală vine să contureze mai expres relația dintre locator și locatarul care
transmite în sublocațiune. În acest sens, răspunderea locatarului față de locator rămâne
neschimbată și urmează să fie respectate atât condițiile legale cât și cele contractuale.
Transmiterea de către locatar a bunului închiriat în sublocațiune nu diminuează numărul de
responsabilități pe care le are față de locator și nu se transmit sublocatarului. În acest caz
sublocatarul va obține drepturile și obligațiile față de sublocator în condițiile contractului de
locațiune încheiat între aceștia.
O altă prevedere legală referitor la răspunderea locatarului față de locator se conține în art.
895 Cod Civil care stipulează că: (1) În cazul în care locatorul cere locatarului reparaţia prejudiciului,
sublocatarul este ţinut faţă de locator numai pînă la concurenţa chiriei pentru sublocaţiune datorate
locatarului. Sublocatarul nu poate opune plăţile făcute cu anticipaţie.
(2) Plata făcută de sublocatar, fie în temeiul unei prevederi a contractului de sublocaţiune comunicate
locatorului, fie în conformitate cu uzanţele locale, nu este considerată făcută cu anticipaţie.
Aliniatul (6) al acestui articol se referă la termenul contractului de sublocațiune care este
restrâns și dependent de termenul de acțiune al contractului de locațiune.
Astfel, textul legii prevede că: Termenul contractului de sublocaţiune nu poate depăşi termenul
contractului de locaţiune.
Așadar, termenul sublocațiunii nu poate fi mai mare și nu poate depăși durata însăși a
contractului de locațiune. Deci, dacă părțile din contractul de sublocațiune vor respecta această
condiție vor recurge la stabilirea unui termen mai mic sau echivalent cu termenul contractului de
locațiune inițial. În cazul în care în contractului de sublocațiune va fi prevăzut un termen mai mare
decât cel al locațiunii, locatorul va putea solicita instanței de judecată fie rezilierea contractului de
sublocațiune fie reducerea subchiriei în concordanță cu contractul inițial de locațiune. O situație
aparte cu privire la termenul contractului apare atunci când locațiunea este încheiată pe o perioadă
nedeterminată. În acest caz, sublocațiunea va înceta odată cu încetarea contractului de locațiune.
De asemenea specifică este și situația în care locațiunea principală, încheiată pe o perioadă
determinată, încetează din anumite motive, înainte de termenul prestabilit. Și de această dată,
sublocațiunea va înceta odată cu contractul de locațiune. Termenul contractului de locațiune va fi
redus de fiecare dată în corespundere cu termenul contractului de locațiune. Dacă locațiunea
principală va înceta înainte de termen, atunci și sublocațiunea își va înceta efectele. Altfel zis,
contractul de sublocațiunea în toate situațiile va urma soarta contractului de locațiune inițial.
Reglementările aliniatului dat sunt conturate și de prevederile alin. (3) al art. 905 Cod Civil care
prevede că: Rezilierea contractului de locaţiune are ca efect şi rezilierea contractului de sublocaţiune
dacă în contractul de locaţiune nu este prevăzut altfel.
Ultimul aliniat al articolului citat stipulează că: Cesiunea locaţiunii eliberează locatarul
anterior de obligaţii. În cazul închirierii unui alt bun decât imobilul de locuit, părţile pot stabili
altfel.
Prevederile menționate oferă locatarului anumite privilegii în ceea ce privește obligațiile și
răspunderea sa față de locator, pentru lucrul care l-a închiriat. În acest sens obligațiile locatarului
sunt transmise sublocatarului, deoarece acesta va deține în posesie și folosință bunul pentru care
va trebui să și răspundă. Oricum, consider că acest transfer de obligații nu este absolut iar condițiile
contractuale vor fi obligatorii în continuare. Totodată textul de lege prevede că închirierea unui alt
bun decât imobilul de locuit oferă dreptul părților de a stabili liber condițiile reciproce în acest
sens.
Așadar, sublocatarul va avea, faţă de locatorul din contractul de sublocaţiune, aceleaşi
obligaţii pe care locatarul le avea în contractul principal:
• Obligaţia de a întrebuinţa bunul conform destinaţiei lui;
• Obligaţia de plată a chiriei;
• Obligaţia de restituire a lucrului la încetarea locațiunii;
• Obligaţia de răspundere pentru incendiu;
• Obligaţia de a efectua reparațiile curente.
Textul de Lege din art. 894 Cod Civil, reglementează raporturile de sublocațiune în
paralel și în aceleași condiții cu cesiunea contractului de locațiune. În condițiile în care poate fi
aplicată sublocatiunea, este permisă sau posibilă si cesiunea contractului de locațiune. Teoretic, nu
se face o distingere sau o diferențiere însemnată între aceste două noțiuni. Așadar legea permite
deopotrivă și cesiunea și sublocațiunea contractului de locațiune fără anumite distingeri.
Consider că raporturilor de cesiune a locațiunii îi pot fi aplicate regulile generale cu privire
la cesiunea contractului. Astfel, cesiunea de contract poate fi definită ca acea operaţiune juridică
care are drept efect înlocuirea uneia din părți cu o persoană terță care preia toate drepturile și
obligațiile contractuale și legale. Înlocuirea sau substituirea părții contractante cu o persoană terță
trebuie să aibă loc cu consimțământul celeilalte părți contractante.
Așadar, cesiunea de contract, presupune intervenţia a trei părţi: cedentul (partea care îşi
cedează poziţia contractuală), cesionarul (terţul care, ca efect al acordului încheiat cu cedentul,
preia locul acestuia în raportul juridic contractual) şi cedatul (partea contractuală iniţială, faţă
de care se vor produce, de asemenea, efectele cesiunii de contract) 14.
Acțiunea cesionării contractului constituie transferul contractului însuşi și a drepturilor și
obligațiilor izvorâte din acesta, ca raport juridic complex, diferenţiindu-se astfel de cesiunea
drepturilor de creanţă și cesiunea de datorie.
Fostul consilier al Curții Federale a Germaniei și consultant pentru elaborarea legislației
civile pentru RM (2002-2007) - Claus Sprick,, comentând asupra art. 894 din Codul Civil,
precizează despre neclaritatea deplină a acțiunilor de cesiune a contractului de locațiune. Astfel
textul citat precizează următoarele: Ce înseamnă "cesiunea"? Deoarece este dificil de imaginat că
locatarul să "cedeze" atât drepturile cât şi obligaţiile sale unui terţ, ar trebui de presupus fie că
este un contract tripartit fie că este unul încheiat sau între locator şi locatarul iniţial, sau între
locatarul iniţial şi cel nou şi care nu va fi valabil decât dacă a treia parte îşi dă acordul 15.
Cu toate acestea, în baza principiilor care guvernează cele două instituții, spre deosebire de
sublocațiune, care este un nou contract de locațiune, cesiunea reprezintă o cedare a dreptului de
posesie și folosință. În contextul acțiunilor de cedare a drepturilor locatarului fie în forma
sublocațiunii, fie în forma cesiunii se naște întrebarea dacă locatarul poate ceda locațiunea sub
forma unui contract de comodat, schimb sau alt tip de contract. Și în această parte opinez că este
necesară introducerea unor modificări în cadrul legislativ cu privire la sublocațiune, (art. 894) și
adăugarea unor prevederi exprese despre posibilitatea locatarului de a transmite dreptul său de
posesie și folosință unor terțe persoane și sub ce forme juridice pot fi îndeplinite aceste operațiuni.
Întrucât contractul de cesiune este cu executare dintr-o dată (iar nu succesivă ca sublocatiunea),
locatarul-cedent garantează numai existenta dreptului de folosință în condițiile din momentul
încheierii contractului, dar nu si executarea obligațiilor de către locator 16
.
În urma cesionării contractului de locațiune, persoana terță - cesionar va avea aceleași drepturi și
obligații care le avea cedentul - locatar.
Principiul nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet, care semnifică că,
nimeni nu poate sa transfere mai multe drepturi decât are, trasează o limită în ceea ce privește
ansamblul de drepturi și obligații transmise. Cesionarul nu poate avea mai multe drepturi decât
cele ale creditorului cedent.
Sub aspect comparativ, dreptul subînchirierii și cesionării contractului de locațiune este
întâlnită în aceiași măsură și în practica și legislația română. Astfel, Codul Civil român 17
în art.
1805 prevede că: Locatarul poate să încheie o sublocațiune, totală sau parțială, ori chiar să cedeze
locațiunea, în tot sau în parte, unei alte persoane, dacă această facultate nu i-a fost interzisă în
mod expres. Cu toate acestea, dacă bunul este mobil, sublocațiunea ori cesiunea nu este permisă
decât cu acordul scris al locatorului
Așadar principala diferență dintre definiția dată de codul civil național și codul civil român,
este că cel din urmă specifică posibilitatea transmiterii bunului în sublocațiune total sau parțial,
iar în privința cesiunii utilizează termenul de cedare. Aceste deosebiri nu trasează diferențieri
esențiale cu privire la acest drept al locatarului.
Textul legii citat (art. 1805) instituie condiția generală pentru ca locatarul să poată încheia
sublocațiunea sau să poată ceda locațiunea: această facultate să nu-i fi fost interzisă în mod
expres.18

De asemenea, dreptul transmiterii bunului în sublocațiune este prevăzută și de legislația

Federației Ruse. Așa, art. 615 al Codului Civil rus, reglementează raporturile de locațiune și
cesiune a contractului de locațiune. În aliniatul (2) din art. 615 sunt concentrate principalele
reglementări cu privire la dreptul locatarului de a transmite bunul închiriat unei terțe persoane.
Potrivit acestor reglementări locatarul nu are dreptul doar să transmită bunul în sublocațiune sau
să cesioneze contractul ci să transmită bunul închiriat și în comodat sau chiar să gajeze dreptul de
posesie și folosință. Așadar, cu privire la drepturile locatarului, lista acestora este mai vastă și
include: transmiterea bunului închiriat în sublocațiune; transferul de către locatar a drepturilor
și obligațiilor sale contractuale unei terțe persoane (cedarea locațiunii); oferirea bunurilor
închiriate în folosință gratuită, adică executarea tranzacțiilor în favoarea unui terț .
În acest context, în opinia personală, consider că spectrul legislativ al Federației Ruse, deși într-un
format mai compact, este mai complex și mai explicit referitor la anumite probleme ce sunt
întâlnite în cadrul acestui subiect.
Note Bibliografice:

1
Igor Trofimov. Drept civil, Contracte civile. Chişinău, 2004;
2
http://www.rubinian.com/dictionar_detalii.php?id=1060;
3
http://legeaz.net/dictionar-juridic/contract-de-sublocatiune;
4
Codul civil al R. Moldova nr. 1107, din 06.06.2002. Publicat în Monitorul Oficial al R.
Moldova, nr. 82-86 din 22.06.2002, art. nr. 661.;
5
Decizia Colegiului Civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 11 iunie
2008. Dosarul nr. 2ra-1094/08.;
6
Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a. Academia Română, Institutul de
Lingvistică "Iorgu Iordan", București: Editura Univers Enciclopedic, 1998, 1192 p.;
7
http://dexonline.ro/definitie/subloca%C8%9Biune;
8
Chibac Gh., Malanciuc I. Dreptul de locațiune, arenda. Chișinău: CEP USM, 2010.;
9
Chibac Gh., ș.a. Drept civil Contracte și succesiuni. Vol. III. Chişinău: Cartier 2010.;
10
Florescu D. Drept civil. Contracte speciale. Bucureşti: Editura Universităţii „Titu Maiorescu”,
2001, p. 197.;
11
Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al. Drept civil român, vol. II, Bucureşti, Editura
Naţională. 1929, p. 593;
12
Vermelle G. Droit civil. Les contrats speciaux. 3e edition. Paris: Dalloz, 2000. p. 127..;
13
Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova, vol. II, editura ARC 2006;
14
Danila Alexandra-Irina. Contractul de cesiune. Hamangiu. București, 2010. p. 1;
15
http://es.scribd.com/doc/87859729/Comentariu-CC-de-Un-Francez;
16
Francisc Deak. Tratat de drept civil, Contracte speciale. Universul juridic. Bucureşti, 2001.;
17
Monitorul Oficial al României, nr. 505 din 15 iulie 2011.;
18
Baias F. A. ș.a. Noul Cod civil Comentariu pe articole. Bucureşti: CH. Beck. 2012.;