Sunteți pe pagina 1din 70

ABUZUL SEXUAL LA

COPIL. EVALUARE ŞI RAPORTARE


De ce un demers dificil?

• Nu există martori
• Nu există recunoașterea din partea presupusului
abuzator
• Copilul a fost intervievat de diverși nespecialiști și
specialiști și întrebările directe sau directive pot
sugestiona copilul
• Răspunsurile așteptate de intervievatori pot să fi
fost recompensate
• Pot exista resentimente sau interese ascunse/vădite
ale adulților relevanți implicați în caz
• Poate să fi trecut o perioadă lungă de timp de la
momentul presupusului abuz- calitatea amintirilor
fiind afectată
• Pot fi sugestionări involuntare bazate pe
interpretările greșite ale persoanelor semnificative
sau pe fondul delirului acestora
• Pot fi acuzații false bazate fantezie sau câștiguri
secundare
• Copilul poate fi la o vârstă la care să facă greu
distincția realitate-fantezie
• Putem fi influențați de demersurile sau concluziile
altor specialiști care au evaluat cazul înaintea
noastră
• Datele din literatură la care ne raportăm în
interpretarea indicatorilor relevanți identificați pot
fi contradictorii.
• Lipsește o procedură standard de evaluare și
raportare.
• Cazul poate avea un impact emoțional puternic și
asupra noastră ca și specialiști și riscăm să ne
pierdem obiectivitatea
• Responsabilitatea este mare- fiind în joc cel puțin
sănătatea emoțională a unei persoane și libertatea
alteia. Dacă greșim- fie ne focalizăm pe probleme
care nu există și ignorăm cauzele existente pentru
acuzele prezente fie nu acordăm ajutor atunci când
ar fi cazul să o facem.
• Evaluarea abuzului sexual în cazul copilului evaluare vastă,
multimodală (American Academy of Child and Adolescent
Psychiatry, 1988; American Professional Society on the Abuse
of Children, 1990).

• Specialiştii - să adopte atitudinea unui cercetător care


conduce o investigaţie a priori bazată pe ipoteze.

• să evite tentaţia unor analize post hoc (cu cât căutăm mai
mult un lucru, cu atât este mai probabil să îl găsim) care
reflectă mai multe biasări personale decât date obiective;

• Lipsa unei proceduri standardizate contribuie probabil la


vastele diferenţe apărute între evaluările specialiştilor.
• Dacă nu există o metodă stabilită a priori există riscul
ca profesioniştii să examineze indicatori multipli şi să
obţină rezultate mixte şi apoi să aleagă selectiv
indicatorii congruenți cu biasările personale.

Dacă potenţialele distorsiuni:


• distorsiuni datorate biasării confirmării,
• euristicilor disponibile,
• încrederii exagerate în evaluarea iniţială,
• rate de bază omise sau distorsionate
nu sunt identificare în avans, erorile produse pot fi
majore
• Biasarea confirmării sau biasarea de partea mea-
este tendința de a căuta, interpreta, prefera sau
reaminti informația într-o modalitate care confirmă
credințele sau ipotezele unei persoane, acordându-
se simultan semnificativ mai puțină atenție
informației care contrazice ipotezele sau credințele
sale.
• Este o biasare cognitivă care are la bază o inferență
inductivă, generalizându-se excesiv pornind de la
informații particulare.
• Persoanele tind să biaseze informațiile astfel atunci
când încărcătura emoțională a datelor este
puternică sau când dovezile sunt ambigue.
Acest tip de biasare explică:
• polarizarea atitudinii (când o neînțelegere devine extremă
deși diferitele părți sunt expuse la aceleași dovezi),
• perseverența credințelor (când o credință persistă după ce
s-a dovedit că dovezile care o susțineau erau false),
• influența irațională a primei informații (a te baza mai mult
pe informațiile care apar primele dintr-o serie) și
• corelațiile iluzorii (când oamenii percep în mod fals o
asociere dintre două evenimente sau situații).

La baza acestei biasări se află:


• gândirea de tip dorință wishful thinking,
• capacitatea umană limitată de a procesa informații
• eșecul de a investiga într-o modalitate neutră, științifică.
• Euristicile disponibile- Shortcut mental care se
bazează pe exemplele imediate care apar în
mintea unei persoane atunci când evaluează un
subiect sau concept specific, o metodă sau o
decizie.

• La baza acestei erori stă ideea că dacă o persoană


își poate aminti ceva, acest lucru trebuie să fie
important sau cel puțin la fel de important ca și
soluțiile alternative care nu sunt reamintite.
• Oamenii tind să acorde mai multă greutate
informațiilor mai recente.
• Vorbim în acest context și de riscul perceput-
probabilitatea subiectivă mai crescută a unui
eveniment cu cât acesta este mai ușor de
imaginat sau de construit mental.

• Neglijarea ratei de bază- Tendința de a ignora


informațiile generale și de a te focaliza pe
informații specifice, aplicabile unui caz particular.
• Specialiştii trebuie să se asigure că identifică şi
utilizează informaţia ştiinţifică disponibilă de
calitate atunci când îşi formulează deciziile.

• să ţină cont de limitele metodelor folosite de ei.

• Odată ce informaţiile de simţ comun au fost scoase


la iveală se recurge la literatura ştiinţifică pentru a
determina utilitatea lor în procesul de luare de
decizii.
• În literatură este recunoscut faptul că nu există un
sindrom specific în cazul copiilor, victime ale
abuzului sexual (Berliner, 1991; Berliner & Conte,
1993; Lamb, 1994; Mannarino, Cohen & Gregor,
1989; Melton & Limber, 1989, apud Dammeyer,
1998).
• Mulţi copii abuzaţi nu manifestă sindroame
identificabile (Brown & Finkelhor, 1986; Finkelhor
& Berliner, 1995, apud Dammeyer, 1998) în vreme
ce mulţi copii nonabuzaţi manifestă
comportamente despre care se crede că sunt
indicatori ai abuzului. (Schroeder, Gordon & Hawk,
1983).
Proceduri utilizate

Conte, Soronson, Fogarty & Rosa (1991) conduc o cercetare cu privire la


cele mai utilizate metode în evaluare copiilor abuzaţi sexual. Acestea
includeau:
• păpuşile anatomice (92%),
• desenul liber (87%),
• desenele anatomice corecte (66%),
• păpuşi (47%),
• teste psihologice (28%).
Dintre indicatorii prezenţei abuzului specialiştii indicau:
• indicatorii fizici (84,9%),
• cunoştinţe nepotrivite vârstei cu privire la sex (69.3%),
• declaraţiile copilului cu privire la abuz, stabile în timp (68.5%).
Sintetic procedurile şi sau /indicatorii frecvent utilizaţi
sunt:

a. Examinarea medicală, dificilă în cazul în care nu


implică penetrarea.
b. Raportul copilului cu privire la existenţa abuzului,
c. Informaţiile adunate în cadrul procedurilor de
evaluare;
d. Prezenţa comportamentului sexualizat nespecific
vârstei,
e. Informaţii adunate în cadrul procesului de testare
psihologică a copilului şi a presupusului abuzator.
 Raportul copilului- este o sursă importantă de informaţii
(Berliner & Conte, 1993; Lamb, 1994 apud Dammeyer, 1998).

 Majoritatea specialiştilor consideră declaraţiile copiilor ca


fiind cel mai bun indicator de luat în calcul în procesul de a
decide dacă abuzul a avut loc (Berliner & Conte, 1993; Conte
1992, Lamb 1994, apud Dammeyer, 1998).

 Motivul invocat : în cadrul eşantioanelor multiple, ratele de


declaraţii false în cazul copiilor sunt scăzute, procentele
variind între 2% şi 8% (Everson & Boat, 1989; Goodwin, Sahd
& Rada, 1979; Jones & McGraw, 1987; Peters, 1979, apud
Dammeyer, 1998).
.
 Atunci când declaraţiile sunt false cel mai
adesea emană de la adulţi sau implică
interpretări greşite ale copilului mai degrabă
decât fabricaţii deliberate (Berliner & Conte,
1993, apud Dammeyer, 1998).

 Identificarea adevărului fundamental cu privire


la caz este întotdeauna dificil de realizat,
investigatorii nu pot fi complet siguri de
acurateţea lor, rezultatele având o tentă
inevitabilă de subiectivism.
• Probabil cea mai importantă provocare în ceea ce
priveşte acurateţea declaraţiilor copilului o
reprezintă sugestibilitatea.
• În vreme ce majoritatea specialiştilor sunt de acord
cu faptul că şi copiii foarte mici pot furniza relatări
acurate despre experienţele trăite (Berliner &
Conte, 1993; Lamb, 1994, apud Dammeyer, 1998) ei
avertizează cu privire la faptul că există factori care
afectează aceste relatări.
Dintre aceştia cel mai adesea invocaţi sunt:
• întrebările repetate,
• întrebările directive prin care adulţii pot determina
copiii să relateze descrieri convingătoare ale unor
evenimente fictive (Ceci & Bruck, 1993).
• Factorii care reduc credibilitatea declaraţiilor copilului
fac dificilă operaţionalizarea lui ca indicator util.

• În condiţii ideale (absenţa interviurilor repetate, lipsa


instructajului parental, absenţa câştigurilor secundare
din partea copilului) declaraţiile copilului sunt
considerate a furniza dovezi de la moderate la
puternice în decizia cu privire la stabilirea valorii de
adevăr a acuzației de abuz.

• În ceea ce priveşte probabilitatea ca agresorul să fie un


cunoscut al victimei, în cazul copiilor este de 3 ori mai
probabil să fie un cunoscut decât un necunoscut
(Finkelhor, 1979, apud Risin & McNamara, 1989 ).
 Indicatorii comportamentali şi emoţionali din
cadrul interviului NU trebuie să fie consideraţi o
dovadă concludentă cu privire la existenţa abuzului.
 Psihologul care foloseşte aceşti indicatori pentru a
valida abuzul trebuie :
 să obţină informaţii clare cu privire la ratele de
bază ale comportamentului şi emoţiilor copilului în
cauză din interviurile cu părinţii copilului (referiri la
perioada preabuz) şi
 să ţină cont că astfel de indicatori pot fi specifici şi
altor tulburări.
 Se recomandă înregistrarea audio sau video a
interviului pentru a permite analizele ulterioare.
 Atunci când copilul este capabil să descrie în detaliu
abuzul, e mai probabil ca declaraţiile să fie
adevărate.
 Dacă un copil a fost învăţat de un adult să facă o
declaraţie falsă de abuz sexual, copilului îi este dificil
să susţină povestea cu convingere.
 Până în momentul în care copilul este intervievat de
către psiholog, el a mai repetat detalile cu privire la
incidentul abuziv în discuţiile sau interviurile cu alte
persoane/specialişti.
 Evaluatorii trebuie să se abţină de la a adresa
întrebări directe.
 Desenul- includerea organelor genitale în desen este
un indicator corelat cu prezenţa abuzului sexual
 10% dintr-un eşantion de copii abuzaţi,
 de 5.4 ori mai mult decât în cazul copiilor
neabuzaţi, mai ales în legătură cu jocul sexualizat cu
păpuşile.
 Pe de altă parte, Everson & Boat (1990, apud
Dammeyer, 1998) au descoperit într-un eşantion de
copii de 5 ani neabuzaţi că 18% aşezau păpuşile
anatomice într-o poziţie care sugerează actul sexual.
 Jampole & Weber (1987) au identificat un procent
de 20%.
Ghiduri publicate pentru practicile de evaluare a abuzului sexual în
cazul copiilor

 American Professional Society on the Abuse of Children APSAC-


nu limitează evaluările la anumite categorii profesionale;
 recomandă precauţie în utilizarea în evaluare a păpuşilor
anatomice, desenelor şi testării psihologice.
 American Academy of Child and Adolescent Psychiatry (AACAP)-
evaluări realizate doar de psihiatri şi psihologii cu specializare în
perioada copilăriei şi adolescenţei;
 recomandă să se utilizeze păpuşile anatomice îndeosebi pentru a
facilita procesul de comunicare cu copilul;
 pune accentul pe testarea psihologică a presupusului abuzator;
 consideră desenele a fi utile în procesul de evaluare al copilului
abuzat;
 Comportamentul sexualizat- conform experţilor
conduce la creşterea nivelului de suspiciune cu privire la
existenţa abuzului însă nu confirmă faptul că abuzul a
avut loc (Lamb, 1994 apud Dammeyer, 1998).
Evaluarea psihologică- se folosesc de obicei:
 chestionare auto-completate de către părinţi şi copii,
 teste „obiective” şi
 teste proiective.
 Niciunul din aceste mijloace nu a demonstrat validitate
în a discrimina între copiii abuzaţi şi cei neabuzaţi
(Waterman & Lusk, 1993 apud Dammeyer, 1998)
varietatea reacţiilor copiilor la abuz fiind foarte mare.
 TESTAREA PSIHOLOGICĂ furnizează indicatori de la
modeşti la minimi în ceea ce priveşte informarea
deciziei cu privire la prezenţa abuzului sexual în cazul
copiilor.
Acuzaţiile false
 Fiecare reclamaţie cu privire la abuzul sexual asupra copilului
trebuie să fie investigată pentru a determina daca plângerea
este validă.
 În ceea ce priveşte declaraţiile false ale copiilor, clinicienii
susţin faptul că acestea reprezintă un fenomen rar (Summit,
1983, apud Risin & McNamara, 1989).
 Experienţa clinică sugerează faptul că doar un procent de 3-
4% din acuzaţiile de abuz sunt false ( Goodwin & colab.,
1989 apud Risin & McNamara, 1989 ).
 Acuzaţiile false sunt reprezentate în esenţă de minciuni
oportuniste în care un copil disperat decide că beneficiile
sunt mai mari decât riscurile şi procede la construirea unei
acuzaţii false( Goodwin & colab., 1989 apud Risin &
McNamara, 1989 ).
• Rare sunt acuzaţiile false care au drept scop a primi
atenţie, a pedepsi un adult sau a câştiga o poziţie
de control în cadrul familiei.
• Cel mai adesea, acuzaţiile false apar deoarece un
adult manipulează copilul să facă acest lucru, în
contextul proceselor cu privire la custodie sau
dreptul la vizită (Bresse, Stearns, Bess & Packer,
1986 apud Risin & McNamara, 1989).
• În ceea ce priveşte declaraţiile false ce au la bază
fanteziile sexuale cu privire la un anumit adult, ele
tind să apară în cazuri de retard, psihoze sau alte
tulburări psihiatrice majore care interferează cu
testarea realităţii.
• Copiii cu vârstele între 2-7 ani se află în stadiul
preoperaţional al dezvoltării gândirii şi nu au
capacitatea să gândească abstract.
• Deci, pentru a produce imagini sau fantezii sunt
dependenţi de experienţe reale.
• În fanteziile specifice acestei grupe de vârstă copiii
sunt eroi şi nu victime.
• În consecinţă, fanteziile nu par a fi responsabile
pentru falsele declaraţii.
• Cel mai adesea mamele delirante sunt cele care
distorsionează, interpretează greşit sau
reacţionează excesiv la o situaţie particulară (Bresse
& colab., 1986, apud Risin & McNamara, 1989).
Minciuna în copilărie
• Procentele fireşti în care copiii normali mint în
perioada copilăriei variază între 14,4% (rapoartele
profesorilor) şi 19,4% (rapoartele părinţilor).

• Doar 3% din copii sunt mincinoşi cronici (Risin &


McNamara, 1989).

• În populaţia clinică rata medie a prevalenţei


minciunii este de 49% (Stouthamer- Loeber, 1986,
apud Risin & McNamara, 1989).
Rolul expertului – Goodwin & colab., (1979, apud Risin &
McNamara, 1989)

 în 40% din cazurile dovedite de abuz sexual nu existau dovezi


fizice ale acestuia.
 Neexistând de obicei martori şi recunoaşterea abuzului de către
făptuitor fiind rară, clinicianul trebuie să aibă capacitatea de a
evalua credibilitatea informaţiilor din cadrul interviului cu copilul
şi membrii familiei.
 Psihologii trebuie să fie specializaţi în tehnicile de intervievare şi
evaluare şi trebuie să realizeze evaluări psihologice complexe şi
cuprinzătoare.
 Ei evaluează dezvoltarea generală, cognitivă şi emoţională.
 Prin intermediul observaţiei trebuie să evalueze schimbările
apărute în plan emoţional, cooperare, comportamente verbale şi
nonverbale.
 administrează şi interpretează instrumente psihometrice
PARAMETRII DE PRACTICĂ PENTRU EVALUAREA
COPIILOR CARE AU FOST ABUZAŢI FIZIC SAU SEXUAL

 Evaluatorul unei posibile victime a abuzului trebuie să


adere la o serie de principii de bază, tipice în orice
evaluare psihiatrică.
 Examinatorul trebuie să :
- obţină un istoric şi
- să se străduiască să adune date cât mai acurate şi
complete posibil.
- Trebuie să se facă referiri deopotrivă la formă (modul în
care copilul comunică şi e relaţionează cu
intervievatorul) şi conţinut (ceea ce spune concret)
Evaluatorul trebuie să:
• fie precaut la realizarea diagnosticului diferenţial şi
la alte posibile explicaţii pentru datele care au fost
colectate.
• Spre deosebire de evaluările psihiatrice simple, cele
ordonate de instanţă se bazează mai mult pe date
colaterale cum ar fi:
• rapoartele poliţiei,
• declaraţiile martorilor,
• rapoarte medicale,
• evaluarea celorlalţi membri ai familei.
Rolul definiţiei şi clarificarea
• Explicaţi rolul evaluatorului părinţilor şi celorlalţi
adulţi şi sisteme precum şi copilului într-un limbaj
potrivit vârstei.
• Explicaţi cine a solicitat evaluarea, scopul acesteia ,
chestiunile legate de confidenţialitate precum şi
persoanele care vor avea acces la raport.
• Clarificaţi faptul că evaluatorul judiciar şi terapeutul
copilului vor fi două persoane diferite.
• Fiţi pregătiţi pentru a depune mărturie în instanţă.
• Clarificaţi chestiunile legate de plată înainte de
evaluare.
Evaluarea în scop de diagnostic

 Obţineţi un istoric din partea părinţilor, a copilului şi alte informaţii


pertinente.
 Stabiliţi cum a fost făcută plângerea iniţial precum şi celelalte
declaraţii care au fost făcute.
 Stabiliţi tonul emoţional al primei declaraţii;
 Stabiliți dacă existau de mai multă vreme suspiciuni cu privire la
abuz;

Obţineţi o perspectivă secvenţială asupra:


 evaluărilor anterioare,
 a tehnicilor utilizate şi
 a datelor raportate.
Încercaţi să stabiliţi dacă este posibil ca interviurile anterioare să fi
distorsionat amintirile copilului.
De exemplu revedeţi transcrierile, înregistrările audio sau video ale
intervenţiilor anterioare.
• Simptomele şi schimbările comportamentale care
apar uneori în cazul copiilor abuzaţi cum ar fi
depresia, comportamentele agresive sau
simptomele disociative.

• Simptome de anxietate cum ar fi fricile, insomnia,


coşmarurile cu privire la abuz, acuze somatice,
tulburare de stres posttrumatic.

• Reacţii disociative şi simptome de isterie, cum ar fi


perioade de amnezie, stare de visare cu ochii
deschişi, tulburare de personalitate multiplă.
• Depresia, manifestată prin stimă de sine scăzută,
comportamente suicidare şi de auto-mutilare.
Tulburări ale comportamentului sexual:
• hiperecitaţia sexuală, manifestată prin masturbare
făţişă şi frecventă,
• curiozitate sexuală excesivă,
• imitarea actului sexual,
• inserarea de obiecte în vagin sau anus, promiscuitate
sexuală,
• comportament sexual agresiv faţă de alţii.
• Cunoştinţe despre sex nepotrivite vârstei.
Poate de asemenea să evite stimulii sexuali prin fobii sau
inhibiţii.
• Acuze somatice, cum ar fi enurezisul, encoprezisul,
usturimi anale sau vaginale, anorexia, obezitate, dureri
de cap sau de stomac.

• Reţineţi faptul că şi copiii neabuzaţi pot manifesta


oricare dintre aceste simptome sau comportamente.

• Istoric legat de alte traume.

• ESENȚIAL- Luaţi în considerare şi alţi stresori în afară


de abuz care ar putea explica simptomele copilului.

• Expunerea la alţi potenţiali abuzatori (nu obligatoriu


abuz sexual), indiferent de gen.
• Variabile mascate, cum ar fi tulburări psihiatrice sau
întârzieri în dezvoltarea cognitivă, care trebuie luate
în considerare.
• Atitudinea familiei cu privire la disciplină și sex.
• Istoricul dezvoltării, de la naştere, trecând prin
perioadele cu potenţiale traume şi până în prezent.
Istoricul familiei, cum ar fi:
• abuzul părinţilor în propria lor copilărie,
• abuzul de substanţă în cazul părinţilor,
• abuzul între parteneri,
• tulburări psihiatrice în cazul părinţilor.
• Motivaţia de la baza comportamentului adulţilor
precum şi posibila psihopatologie din cazul
adulţilor implicaţi.
• Istoricul din perspectiva fiecărui părinte.
Luaţi în considerare să cereţi informaţii din
următoarele surse, după ce obţineţi autorizaţii:
• Serviciile de protecţie a copilului
• Personalul de la şcoală şi dosarele de la şcoală
• Alţi ingrijitori, dădace.
• Alţi membri ai familiei, fraţi.
• Pediatru.
• Rapoartele poliţiei.
Procesul de intervievare a copilului, inclusiv
examinarea stării mentale

 Alegeţi o locaţie relaxantă, neutră.


 Dacă este posibil înregistraţi audio sau video
interviul.
 Stabiliţi raportul, care poate presupune două sau trei
şedinţe.
 Reduceţi la minimum numărul de interviuri deoarece
interviurile multiple pot încuraja confabulaţia.
 Testaţi abilitatea copilului de a descrie acurat
evenimente din istoric.
 Evaluaţi nivelul de înţelegere al copilului în ceea ce
presupune diferenţa dintre a spune adevărul şi a
pretinde că anumite lucruri sunt adevărate.
• Încurajaţi relatările spontane.
• Faceţi trecerea de la declaraţii mai generale la
întrebări din ce în ce mai specifice.
• Evitaţi repetarea întrebărilor sau a întrebările de
tipul aşa sau aşa precum şi întrebările multiple.
• Asiguraţi-vă că faceţi tot posibilul pentru a evita
întrebările care sugerează sau conduc înspre
anumite răspunsuri.
• Folosiţi parafrazări şi sumarizări pentru a-i da
posibilitatea copilului să facă completări sau
modificări şi pentru a vă asigura că aţi înţeles bine.
• În general, examinarea trebuie să aibă loc în absenţa
părinţilor.
• Dacă vârsta copilului este foarte mică, permiteţi
prezenţa unui membru al familiei în încăpere.
• Bazaţi-vă mai degrabă pe observarea limbajului
şi comportamentului copilului decât pe
întrebările directe.
• Tehnica de examinare folosită trebuie să fie
potrivită nivelului de dezvoltare şi vârstei
copilului.
• Stabiliţi cum denumeşte copilul părţile corpului
şi actele sexuale.
• Nu faceţi educaţie pe această temă şi nu
furnizaţi noi termeni.
Conţinutul interviului copilului.
Următoarele arii trebuie explorate în timpul interviului,
dar nu sub forma unui interogatoriu.
! Notaţi emoţiile copilului pe măsură ce discutaţi aceste
subiecte şi ajutaţi copilul să-şi depăşească anxietatea.
• Copii mai mici pot să nu fie capabili să furnizeze toată
informaţia relevantă.
• Dacă i s-a cerut copilului să declare ceva sau să nu
declare nimic.
• Cine este presupusul abuzator.
• Ce a făcut presupusul abuzator.
• Unde s-a întâmplat.
• Când a început şi când s-a terminat abuzul.
• Numărul exact de dăţi în care abuzul a avut
loc.
• Metoda în care copilul a fost abordat iniţial şi
modul în care abuzul evoluat în timp.
• Cum l-a convins presupusul abuzator pe copil
să menţină secretul.
• Dacă nu cumva copilul este conştient de răni
sau simptome fizice asociate cu abuzul.
• Dacă abuzul a fost fotografiat sau filmat.
Alte proceduri
• Luaţi în considerare riscurile şi beneficiile
desenării diferitelor părţi ale corpului, pentru a
arăta ceea ce s-a întâmplat.
• Luaţi în considerare riscurile şi beneficiile folosirii
păpuşilor anatomice pentru a identifica părţile
corpului, pentru a arăta ceea ce s-a întâmplat.
• Nu folosiţi hipnoza, imageria ghidată pentru a
ajuta memoria, întăririle negative sau
recompensele pentru a încuraja deschiderea sau
comunicarea.
• Puteţi fi suportivi la modul general fără a
recompensa declaraţiile copilului.
Testarea psihologică
 Evaluaţi inteligenţa şi nivelul educaţional în cazul în care
copilul a manifestat probleme academice sau retard, factori
în evaluarea competenţei.
 Luaţi în considerare testarea personalităţii care poate fi
utilă în clarificarea unor chestiuni care ţin de diagnostic.
 Folosiţi chestionarele completate de părinţi în ceea ce
priveşte comportamentele sexuale ale copiilor:
- Inventarul Comportamentelor Copilului,
- Inventarul comportamentelor sexuale la copii,
- Inventarul comportamentului sexual al copilului.
!!! Faceţi diferenţa dintre comportamentele sexuale din
momentul presupusului abuz şi cele care au apărut după
mărturisirea abuzului.
• Nu vă bazaţi exclusiv pe rezultatele testării
pentru a concluziona cu privire la abuz,
testarea psihologică reprezintă doar o parte a
procesului de evaluare.

• Testarea psihologică per se nu reuşeşte să


distingă între declaraţiile adevărate şi cele
false.
Inventarul Comportamentului Sexual la Copii ( Versiunea 2)
Friedrich, W.
Vă rugăm să încercuiţi cifra corespunzătoare numărului de
dăţi în care copilul dvs a manifestat următoarele
comportamente recent sau în ultimele 6 luni
0123
Frecvenţa:0 niciodată; 1 mai puţin de o dată pe lună, 2 între
1-3 ori pe lună, 3- cel puţin o dată pe săptămână.
1. Stă prea aproape de oameni.
2. Vorbeşte despre faptul că şi-ar dori să fie membru al
sexului opus.
3. Se atinge în locurile intime atunci când se află în public.
4. Se masturbează cu mâna.
5. Desenează organele sexuale atunci când desenează
persoane.
6. Atinge sau încearcă să atingă sânii mamei sau ai
altei persoane.
7. Se masturbează cu obiecte.
8. Atinge alte persoane în locuri intime.
9. Imită actul sexual.
10. Pune gura pe organele sexuale ale unui alt copil
sau adult.
11. Se atinge în locurile intime atunci când este
acasă.
12. Foloseşte cuvinte care descriu actul sexual.
13. Atinge părţile sexuale ale animalelor.
14. Scoate sunete cu caracter sexual (oftează,
murmură, respiră greu).
15. Le cere altora să se angajeze în acte sexuale cu
ei.
16. Se freacă de oameni sau de mobilă.
17. Îşi introduce sau încearcă să îşi introducă
obiecte în vagin sau anus.
18. Încearcă să privească oamenii atunci când sunt
goi sau când se dezbracă.
19. Imită comportamentele sexuale atunci când se
joacă cu păpuşile sau cu animalele de pluş.
20. Îşi arată părţile intime adulţilor.
21. Încearcă să se uite la poze cu persoane nude sau
parţial nude (inclusv cataloage).
22. Vorbeşte despre actele sexuale.
23. Pupă adulţii pe care nu îi cunoaşte bine.
24. Este supărat dacă afecţiunea se manifestă
public.
25. Sunt exagerat de prietenoşi cu bărbaţii pe care
nu îi cunosc bine.
26. Pupă alţi copii pe care nu îi cunoaşte bine.
27. Flirtează.
28. Încearcă să dezbrace alţi copii sau adulţi împotriva
voinţei lor (le deschide pantalonii, cămăşile).
29. Cere să se uite la programe TV care prezintă nuditate sau
sex explicit.
30. Atunci când sărută încearcă să îşi introducă limba în gura
celeilalte persoane.
31. Îmbrăţişează adulţii pe care nu îi cunoaşte bine.
32. Îşi arată părţile intime altor copii.
33. Dacă este fată este excesiv de agresivă; dacă este băiat
este excesiv de pasiv.
34. Pare foarte interesat în ceea ce priveşte sexul opus.
35. Încearcă să pună gura pe sânul mamei sau al altor femei.
36. Alte comportamente sexuale (vă rugăm descrieţi).
Examinarea fizică a copilului abuzat fizic
 Luaţi în considerare examinarea realizată de pediatru. Pot
fi utile dovezile sub formă de fotografii. Printre
potenţialele semne ale abuzului:
 Răni întâlnite în general după pedepsele fizice, în diferite
stadii de vindecare.
 Urme de mâini, lovituri, ciupituri.
 Anumite tipuri de arsuri, cu ţigara.
 Hematom subdural.
 Dureri abdominale, rupturi de ficat sau splină.
 Fracturi
 Semne radiologice ale oaselor rupte.
 Hemoragii de retină, care apar în sindromul copilului
scuturat.
Examinarea fizică a copilului abuzat sexual
 Revedeţi raportul pediatrului sau a altui specialist.
 Majoritatea copiilor abuzaţi sexual nu prezintă răni
fizice.

În cazul lor pot apărea, nefiind totuşi specifice:


 inflamaţii,
 zgârâieturi,
 scurgeri purulente,
 fisuri mici la nivelul pielii,
 corpuri străine în deschiderile genitale, anale,
uretrale.
Indicatori care sugerează puternic abuzul sexual:
 ruptura himenului, mucoasa vaginală sau anală,
 lărgirea deschiderii himenale,
 urme de dinţi,
 rapoarte de laborator cu privire la existenţa unor
boli cu transmitere sexuală, nedobândite
perinatal, cum ar fi gonoreea, sifilis, virusul HV,
Chlamydia, Trichomonas vaginalis, herpes.

Indicatori clari cu privire la existenţa abuzului


sexual: prezenţa spermei sau a acidului fosfatidic,
sarcina.
Alte interviuri
 Dacă este posibil, intervievaţi persoana care a
adus în discuţie un potenţial abuz.
 Dacă este posibil, intervievaţi posibilul abuzator,
pentru a evidenţia versiunea sau explicaţiile sale
cu privire la ceea ce s-a întâmplat.
 Un interviu comun cu copilul şi cu presupusul
abuzator nu este potrivit pentru a evalua
validitatea sau natura acuzaţiilor.
 Luaţi în considerare evaluarea realizată acasă de
către evaluator sau de către un membru al
echipei serviciului de protecţie al copilului.
Posibile explicaţii ale negării abuzului
Uneori copiii pot nega sau retrage acuzaţiile de abuz.
Posibile motive:
• Presupusul abuz nu a avut loc
• Copilul a fost forţat de membrii familiei să retragă
acuzaţia (prin şantaj, ameninţări, etc).
• Copilul poate proteja un părinte sau un alt membru
al familiei, chiar în lipsa corecţiilor venite din
exterior.
• Copilul a fost speriat sau tulburat de procesul de
investigare şi a decis să se retragă.
• Copilul refuză să depună mărturie din cauza ruşinii
sau vinovăţiei.
• Copilul poate presupune greşit că este vinovat
pentru ceea ce s-a întâmplat.
• Copilul a preluat conştient sau inconştient
rolul şi s-a acomodat cu abuzul mai degrabă
decât să obiecteze.
• Interviul poate să fi scos la iveală o falsă
negare, întrebările fiind adresate copilului de
faţă cu abuzatorul.
IV Posibile explicaţii ale acuzaţiilor de abuz
Uneori copiii fac false declaraţii ale abuzului. Deşi
majoritatea declaraţiilor făcute de copii sunt
adevărate, evaluatorul trebuie să ia în calcul şi
ipoteza că pot fi false.
O declaraţie poate fi parţial adevărată (copilul să fi
fost într-adevăr abuzat) dar şi parţial falsă
(declaraţia cu privire la identitate abuzatorului).
Acuzaţia poate să fi avut un sâmbure de adevăr dar să
fi fost alterată prin răspunsul la întrebările
repetate.
• O acuzaţie falsă apare în mintea unui părinte sau
a unui alt adult şi este impusă copilului.
• Interpretări greşite ale părintelui şi sugestii.
Părintele a interpretat greşit o remarcă inocentă
sau un anumit comportament ca fiind dovadă de
abuz şi i-a indus copilului respectiva interpretare.
Acest lucru se întâmplă adesea în procesul de
disputare a custodiei copilului.
• Urme fizice interpretate greşit. Părintele
presupune că o mică iritaţie sau o muşcătură de
insectă este un semn al abuzului.
 Delir parental. Părintele şi copilul împărtăşesc o folie
a deux sau copilul pur şi simplu este de acord cu
părintele delirant.
 Îndoctrinare parentală. Părintele construieşte o
poveste şi o induce copilului care o prezintă în
continuare autorităţilor.
 Sugestiile intervievatorilor. Interviurile anterioare au
adresat întrebări care conduceau la sau sugerau
anumite răspunsuri.
 Comportament parental înţeles greşit.
Comportamentul părintelui, deşi nu abuziv în sine,
devine problematic în contextul separării parentale şi
a divorţului (de exemplu a dormi în acelaşi pat cu un
copil mai mare).
 Contagiunea de grup. În isteria epidemică
oamenii modifică ceea ce aud astfel încât să îşi
satisfacă nevoile emoţionale. Zvonul devine
tot mai convingător pe măsură ce trece prin
mai multe surse.
 Plângerea este produsă de mecanisme
mentale ale copilului care nu sunt conştiente
sau îndreptate spre scop.
 Fantezia. Un copil mic poate confunda
realiatea cu fantezia.
 Delirul. Deşi rar, delirul cu privire la abuzul sexual
poate să apară la copiii mai mari sau la
adolescenţi în contextul unei tulburări psihotice.
 Interpretarea greşită- Copilul poate să fi înţeles
greşit cea ce s-a întâmplat şi ulterior să raporteze
inacurat.
 Comunicarea greşită. Copilul poate înţelege greşit
întrebarea adultului; copilul poate interpreta
greşit sau scoate din context declaraţia adultului.
 Confabulaţia. Copilul umple golurile din memoria
sa cu orice informaţie care are pentru el o
anumită logică.
 Minciuna fantezie. Copiii care înţeleg
semnificaţia minciunii pot să o fabrice din cauza
frustrării şi a dezamăgirii.
 Minciuna inocentă. Copii fac false declaraţii
pentru că aceasta li se pare cea mai bună
modalitate să facă faţă unei situaţii. În general
această situaţie apare mai des în cazul copiilor
mici.
 Minciuna deliberată. Copiii pot alege să evite sau
să distorsioneze adevărul pentru a beneficia de
anumite avantaje personale. Acest tip apare mai
degrabă în cazul copiilor mai mari.
 Confuzia cu privire la identitatea
abuzatorului. Copilul poate să fi fost într-
adevăr abuzat sexual, să manifeste simptome
asociate abuzului dar să identifice greşit
persoana abuzatorului.

 Copilul poate face acest lucru pentru a proteja


adevăratul abuzator sau copilul poate proiecta
amintirile şi efectele care le însoţesc asupra
unu alt individ.
V. Chestiuni legate de mărturia copilului.
• A. Competenţa se referă la abilitatea copilului de a
depune mărturie în instanţă, într-o manieră de
încredere şi plină de sens. Următorii factori trebuie
luaţi în considerare atunci când evaluăm
competenţa:
• 1. Capacitatea copilului de a percepe faptele acurat.
• 2. Capacitatea copilului de a-şi reaminti.
• 3. Capacitatea copilului de a distinge adevărul de
fals, fantezia de realitate;
• capacitatea de a înţelege că are datoria de a spune
adevărul.
• 4. Capacitatea copilului de a comunica bazându-se
pe cunoştinţele sale cu privire la fapte.
• B. Credibilitatea se referă la măsura în care
copilul este sincer şi acurat în declaţiile sale.
Următorii indicatori fac declaraţia mai credibilă:
1. Spontaneitatea, copilul oferă informaţii voluntar,
spontan mai degrabă decât după ce este încurajat
de părinţi să spună povestea.
2. Descrierea detaliată în propriul limbaj şi din
punctul de vedere al copilului, folosind cuvinte
specifice vârstei sale.
3. Realismul, povesea este plauzibilă şi fizic posibilă.
4. Detalii senzoriale idiosincratice- cum ar fi
conversaţiile sau amintiri specifice periferice
evenimentului central.
5. O poveste în general coerentă, cu puţine variaţii între
redări.
6. Spune povestea pas cu pas şi nu dintr-o dată ci în
decursul mai multor interviuri. Dacă pe parcurs se adaugă
tot mai multă informaţie (mai mulţi abuzatori, mai multe
acte, informaţii tot mai bizare) poate fi vorba de
confabulaţie şi de minciuna fantezistă.
7. Emoţii potrivite, deşi pot exista numeroase ale motive
pentru care copilul să se simtă anxios, defensiv, să
manifeste rezerve în plan emoţional.
8. Stil candid, cum ar fi corecturile spontane, a recunoaşte
că sunt detalii pe care nu şi le poate aminti.
9. O potrivire favorabilă între istoricul simptomelor şi
comportamentelor copilului şi conţinutul interviului.
Raportul scris
 Informaţii de identificare cum ar fi numele şi datele de
naştere
 Informaţii cu privire la trimitere, statutul curent al
cazului, scopul evaluării
 Procedura de evaluare:
 documente,
 rolul evaluatorului,
 confidenţialitatea care lipseşte,
 numărul şi descrierea întâlnirilor,
 menţionarea circumstanţelor speciale (persoane
prezente, înregistrări),
 testele psihologice utilizate,
 alte informaţii relevante.
Situaţia curentă:
 circumstanţele abuzului (cine, ce când, unde,
cum?);
 simptome care pot fi asociate presupusului
abuz,
 modul în care abuzul a fost mărturisit,
 interviuri şi evaluări anterioare ale copilului
 comentarii cu privire la tehnicile din evaluările
anterioare.
Istoric şi alte informaţii care ar putea explica
simptomele în afara abuzului.
• Istoric de familie
• Istoric de dezvoltare
• Istoric medical
• Examinarea statutului mental- comentarii pe
competenţă şi credibilitate
• Testarea psihologică- făcută unde, când, de către
cine, ce teste s-au administrat, sumarizarea
• Diagnostic- nu e obligatoriu să prezinte PTSD
• Dacă e posibil ca declaraţia să fie falsă sau negată,
includeţi posibile explicaţii.
Vă mulțumesc!

S-ar putea să vă placă și