Audierea copiilor

Protocolul elaborat de National Institute

of Child Health and Human
Development (N.I.C.H.D.)

21.04.2022
 Ingredientele unei declarații „bune”

I. COPILUL

II. EVENIMENTUL

III. MODUL DE AUDIERE

 Sunt copiii de încredere?

• În unele perioade istorice, oamenii refuzau să creadă orice informație furnizată de copii, care
erau văzuți ca oameni inferiori.

• Ulterior, copiii au fost văzuți ca deținători incoruptibili ai adevărului

• În ultima perioadă a fost adoptată o poziție mai nuanțată

 Cazul procesului McMartin

• Grădinița „McMartin” din Manhattan Beach California – 1983

• 7 persoane acuzate de 208 infracțiuni sexuale

• 42 de victime – preșcolari

• 7 ani de procese

• Nicio condamnare

• Cel mai costisitor eșec judiciar din istoria S.U.A.

• Punct de cotitură în modul de audiere a copiilor

I. Copilul
Nu este un adult în miniatură

➢ Limitări:
❑ de dezvoltare
❑ cognitive
❑ emoționale
❑ sociale

➢ Așteptări realiste!
Limitări
Vocabular

➢ mult limitat și mai puțin descriptiv.

➢ cuvinte cu semnificație proprie
➢ cuvinte al căror sens nu îl cunosc
➢ interpretează noțiunile foarte concret
➢ nu îi corectează pe adulți pentru că adulții „știu tot”
Limitări
Perceperea noțiunilor temporale

• De la 8-10 ani pot plasa evenimentele pe o scală temporală mai lungă.

• Cei mai mici sunt incapabili să plaseze un eveniment pe o scală ce depășește o zi.
• Dificultăți cu „înainte”, „după”, „primul”, „ultimul”
• Chiar dacă și copiii de 3 ani pot ști zilele săptămânii sau lunile anului, aceștia nu pot folosi
noțiunile ca repere temporale.
• Lipsa elementelor temporale clare din relatările lor nu trebuie să le afecteze credibilitatea.
Sugestibilitatea

➢ Copiii să relateze evenimentele așa cum le-au perceput ei înșiși

➢ Investigatorii:
❑ nu trebuie să urmărească doar confirmarea propriei versiuni
❑ trebuie să asigure copiilor condițiile pentru relatarea liberă a evenimentelor
➢ Copiii sunt sursa informațiilor
Sugestibilitatea

o Expunere la dezinformări sau stereotipii:

➢ Anterior evenimentului
➢ În timpul evenimentului
➢ După eveniment
➢ În timpul audierii

o Nici adulții nu sunt feriți de efectele audierii sugestive sau ale dezinformărilor.
 Sugestibilitatea
Practici sugestive în audiere:

❑ întrebări repetate
❑ sugestii
❑ promisiuni de recompense sau amenințări
❑ introducerea de elemente care nu au fost menționate de copil
❑ referințele legate de statutul superior al investigatorului
❑ presiunea declarațiilor altor copii
❑ cereri adresate copilului să își imagineze sau să speculeze
❑ introducerea de stereotipuri negative despre presupusul autor
❑ folosirea recuzitei pentru obținerea dezvăluirii
 Sugestibilitatea
Practici sugestive în audiere. Cercetări.

• Garven et al. (1998) – prin presiunea semenilor și încurajarea acuzațiilor, copiii au făcut
acuzații în proporție de 58% împotriva vizitatorului nevinovat.

• Ceci et al. (1994) – 34% dintre copii au povestit despre evenimentele false, după ce li s-a
cerut să se gândească la ele în mod repetat.

• Thompson et al. (1997) – felul în care este obținută primă relatare influențează ce își va
aminti copilul la relatările ulterioare.
Limitări
Memoria

➢ Vârsta – cel mai important factor.

➢ Amnezia infantilă – amintirile < 3 ani.
➢ Apariția limbajului ajută la o mai bună codare în memorie.
➢ Evenimentele care au sens sunt reținute mai bine.
➢ Evenimentele nu sunt memorate pur și simplu, ci într-un context de mediu, timp și loc.
Limitări
Memoria

• Știm mai multe lucruri decât ne amintim odată.

• La o a doua încercare pot apărea elemente noi

• Reminiscența:
❑problematică în context judiciar - „de ce nu a spus până acum?”
❑funcție normală a memoriei

• Dacă elementele noi nu le contrazic pe cele vechi!

Limitări
Monitorizarea sursei

➢ Identificarea modului în care o persoană a dobândit cunoștințele

❖ Este o provocare pentru copiii foarte mici
❑ Le este greu să separe:
▪ Cadrul general – scenariul
▪ Amintiri ale unor evenimente particulare
❑ Fac mai puține erori dacă relatează liber.
➢ Folosirea etichetelor date de copii îi ajută să ofere relatări episodice
Fantezia

➢ Fantezia și jocurile de rol sunt comportamente obișnuite pentru copii.

➢ Copiii sunt descriși ca fiind confuzi și incapabili să distingă între fantezie și realitate
➢ Credința lor în personaje fantastice este adesea văzută ca o dovadă a dificultăților lor în
acest domeniu.
➢ Elementele fantastice în poveștile copiilor despre abuz sunt încurajate de:
• prezența recuzitei (jucării, păpuși) asociate în mod obișnuit cu fantezia
• încurajarea copiilor să își imagineze sau să se prefacă.
 II. Evenimentul
Cât de implicat a fost copilul și de câte ori s-a întâmplat?

• Cei care participă la eveniment rețin mai bine decât martorii

• Expunerea repetată la eveniment sau la informații (ca martor) tinde să estompeze această
diferență
• Victimele infracțiunilor sexuale sunt de obicei abuzate în mod repetat
• Referirile spontane la numărul de repetări sunt rare.
Evenimentul
Când abuzul devine „rutină”

• Mai multe evenimente similare – copiii rețin un scenariu.

• Detaliile unui eveniment specific sunt greu de recuperat și plasat în context.
➢ Etichete utile:
❑ Primul incident (ca element de noutate),
❑ Ultimul incident (situat mai aproape de momentul dezvăluirii)
❑ O dată când a fost altfel
• Chiar și atunci când par să stăpânească conceptele temporale, pot da detalii temporale
neplauzibile.
Evenimentul
Cât timp a trecut?

• După o lună, detaliile încep să se piardă.

• Este preferabilă audierea cât mai curând posibil.
• După perioade lungi, copii sunt mai predispuși la sugestie și dezinformare.
• Erorile și nepotrivirile temporale nu discreditează celelalte elemente.
 Evenimentul
De care a fost?

➢ Nu se știe dacă amintirile evenimentelor traumatice sunt rezultatul altor procese de

memorie decât în situația evenimentelor nestresante.
➢ Traumele lasă urme mai adânci în memorie în comparație cu evenimentele obișnuite.
➢ Totuși:
❑ Nu toate incidentele de abuz sexual sunt dureroase sau traumatice
❑ Neînțelegerea abuzului l-ar putea face mai puțin memorabil.
❑ Stresul din timpul audierii ar putea afecta procesul de recuperare a amintirilor
 III. Audierea

• Informațiile furnizate sunt influențate de numeroși factori, între care și abilitățile

investigatorului.
• Este necesară conștientizarea capacităților și tendințelor copiilor.
• Investigatorul are sarcina de a asigura condițiile optime.

Ce valorează mai mult?

Abilitatea copilului de a-și aminti.
sau
Abilitatea investigatorului de a întreba și disponibilitatea copilului de a răspunde.
Audierea

• Întrebările adresate afectează calitatea și credibilitatea răspunsurilor.

• Copiii trebuie să povestească ceea ce își amintesc, pentru a contribui în mod efectiv la
investigație.

• Audierea reprezintă o interacțiune dinamică între investigator și copil, cei doi influențându-
se reciproc prin stilul întrebărilor și al răspunsurilor, limbajul nonverbal, felul relației stabilite,
implicare etc.
Audierea

❑ Cât a trecut de la dezvăluirea inițială?

o audierea trebuie să aibă loc într-un timp cât mai scurt de la dezvăluirea inițială.
❑ Câte audieri sunt necesare?
o Copiii ar putea fi audiați de mai multe ori atunci când:
➢ sunt necooperanți și există alte probe că abuzul probabil a avut loc
➢ au avut loc incidente multiple, iar copiii devin obosiți în timpul audierii
➢ apar elemente noi.
Audierea

❑ Cine a vorbit cu copilul până acum?

o De multe ori, copiii au fost „audiați” în prealabil de către familia îngrijorată
o Investigatorii trebuie să afle și împrejurările în care a avut loc dezvăluirea, precum și
modul concret în care povestea a evoluat.
➢ Mamele, în calitate de „investigatori”:
✓ reușesc să rețină esențialul conversației
✓ pot aprecia eronat sursa informației
Audierea
Stabilirea unei relații de încredere

❑ Copiii pot conștientiza că relatarea lor va produce urmări.

❑ Copiii pot fi reticenți să dezvăluie abuzul pentru că:
▪ au o relație apropiată cu abuzatorul;
▪ le este frică de răzbunare sau de abandon;
▪ se simt complici, le este rușine, se simt vinovați;
▪ le este frică de consecințele pentru alții și de dezmembrarea familiei;
▪ se tem că nu vor fi crezuți.
Audierea
Stabilirea unei relații de încredere

• Sunt abordate subiecte jenante și traumatice

• Copiii trebuie să vrea să discute subiecte care în mod obișnuit nu sunt abordate.
• Stabilirea unei relații de încredere.
• Adoptarea unei atitudini de sprijin
 Audierea
Stabilirea unei relații de încredere

❑Susținerea acuzației implică analiza credibilității declarației copilului.

❑Oamenii nu se descurcă bine ca „detectoare de minciuni”.
❑Judecățile lor cu privire la credibilitatea declarației pot fi influențate de ideile lor
preconcepute.
❑Unele prejudecăți pot viza și modul în care a fost obținută dezvăluirea, prin „împrietenirea cu
copilul”.
❑Relația de încredere nu induce sugestibilitate și complianță, ci le reduce.
Audierea
Regulile de bază
❑Regulile de bază se referă la comunicarea către copii a următoarelor
instrucțiuni:
➢ spune-mi totul, chiar și lucrurile mărunte;
➢ nu ghici, doar spune-mi ce știi cu adevărat;
➢ eu nu știu ce s-a întâmplat;
➢ spune-mi doar ce s-a întâmplat cu adevărat;
➢ dacă nu știi răspunsul la o întrebare, spune-mi „nu știu”;
➢ dacă eu spun ceva și tu nu înțelegi, spune-mi „nu înțeleg”;
➢ dacă fac o greșeală, să mă corectezi.
Audierea
Regulile de bază – de ce sunt necesare?

• Atenuează dificultățile pe care copiii le au în cadrul unei audieri.

➢ O poveste bună este mai apreciată decât una adevărată
❑ Trebuie subliniată importanța spunerii adevărului.
➢ Copiii spun foarte rar „nu știu”
❑ Trebuie să înțeleagă că acesta este un răspuns valid.
Audierea
Regulile de bază – de ce sunt necesare?

➢ Când nu înțeleg întrebarea, nu vor să pară ignoranți și nu recunosc.

❑ Comunicarea regulii „nu înțeleg” poate avea efecte benefice.
➢ Nu îi corectează pe adulți în general.
❑ Este importantă comunicarea către copil a regulii „corectează-mă dacă greșesc”.
Audierea
Antrenarea memoriei episodice

❑ Permițându-le copiilor să exerseze prin relatarea unor evenimente recente:

1. Se obișnuiesc cu felul informațiilor cerute, nivelul de detalii și relatările episodice;
2. Exersează răspunsurile la anumite feluri de întrebări;
3. Relația stabilită este consolidată;
4. Intervievatorul se familiarizează cu stilul de comunicare al copilului
5. Intervievatorul exersează tipurile de întrebări.
Audierea
Tipurile de întrebări

➢ Felul întrebărilor influențează răspunsurile.

➢ Relatările libere sunt obținute prin:
❑ Invitații deschise („Spune-mi tot ce îți amintești despre asta”),
❑ Invitații cu indiciu („Mi-ai spus că ți-a făcut lucruri speciale. Spune-mi mai multe
despre acele lucruri speciale.”)
➢ Relatările libere sunt mai coerente și mai organizate
Audierea
Tipurile de întrebări

• Întrebările directe cu indiciu (Când?, Cine?, Unde? Ce? Cum?)

❑ Răspunsuri mai puțin detaliate
❑ Răspunsuri cu mai multe erori și contradicții decât relatările libere
• Întrebările cu variante de răspuns – da/nu
❑ răspunsuri și mai puțin detaliate, dar și mai multe erori și contradicții.
• Întrebările sugestive („Nu-i așa că....?)
❑ Sunt cele mai dăunătoare și trebuie evitate.
Audierea
Reamintire vs. Recunoaștere

❑ Întrebările deschise și cele directe fac apel la procesul de reamintire liberă

▪ Copiii trebuie să „caute” în amintiri și să relateze toate informațiile relevante
▪ Relatarea liberă ajută copiii să se folosească de propriile indicii contextuale.
▪ Schimbul informațional este condus de copil, care povestește ce își amintește el mai
bine.
Audierea
Reamintire vs. Recunoaștere

➢ Întrebările cu variante de răspuns și cele sugestive solicită procesele de recunoaștere

• Solicită selectarea, confirmarea sau respingerea variantelor furnizate
• Schimbul de informații este condus de investigator
• Informațiile importante ar putea rămâne nespuse
• Exercită presiune asupra copilului
• Investigatorii ar trebuie să se bazeze pe întrebările deschise și să apeleze la memoria de
recunoaștere doar dacă detalii importante rămân nespuse de copil.
 Audierea
Distribuția întrebărilor

• În general este folosită metafora „pâlnie”

• „Pâlnia” trebuie aplicată la fiecare episod relatat de copil.

• Tehnica alăturării întrebărilor (pairing)

➢„pâlnia” devine o „clepsidră”
 Bunele practici în audiere

➢Audierea cât mai curând posibil după presupusele abuzuri.

➢Relatările libere trebuie încurajate pe întreg parcursul audierii.
➢Întrebările directe (C.?) trebuie amânate până la epuizarea întrebărilor deschise.
➢Întrebările cu variante de răspuns trebuie amânate cât mai mult posibil.
❑Copiii se descurcă mai bine atunci când:
o Li se explică scopul audierii și rolurile
o Li se comunică regulile de bază
o S-a stabilit o relație de încredere.
 Ghiduri și protocoale

Avantaje:
❑ oferă îndrumare acolo unde este necesară, iar intervievatorii nu își mai folosesc doar intuiția
❑ compensează formarea profesională insuficientă
❑ ajută cu aspectele dificile ale audierii – relația, tranziția, încheierea
❑ reduc neliniștea investigatorului
❑ reduc vulnerabilitatea procedeului probator în fața criticilor
 Ghiduri și protocoale

Dezavantaje:
➢Nu pot avea în vedere toate situațiile care pot apărea în practică
➢Urmărirea protocolului ar putea fi incompatibilă cu urmărirea copilului
➢Cele mai multe sunt gândite pentru copiii care deja au dezvăluit
➢Structura lor liniară ar putea fi greu de urmărit
➢E mai ușor de criticat audierea dacă nu a fost respectat întocmai protocolul
 Ghiduri și protocoale

➢Interviul Cognitiv – Ed Geiselman și Ron Fischer (SUA, 1984)

➢ Narative Elaboration Training NET
➢ Step-Wise Interview – Canada, UK și SUA.
➢ Corner House RATAC Protocol (Finding Words) – SUA
➢ Achieving the Best Evidence in Criminal Proceedings (ABE) – UK
 Protocolul de audiere N.I.C.H.D.

• National Institute for Child Health and Human Development

• Unul dintre institutele naționale de sănătate din S.U.A.
• Sub conducerea lui Michael Lamb și Kathleen Sternberg, N.I.C.H.D. a încheiat parteneriate cu
programe de cercetare din mai multe țări.
• Datele rezultate din folosirea acestuia au fost sistematic colectate și analizate
 Structura protocolului
➢Faza pre-declarativă
❑Introducerea
❑Construirea relației, discuții preliminare și exercițiu narativ

➢Faza declarativă
❑Tranziția
❑Obținerea narațiunii
❑Pauza
❑Completarea informațiilor
❑Informații despre dezvăluirea inițială

➢Încheierea
 Considerații pre-audiere

o Camera de audiere

o Rutina copilului

o Modul lui de funcționare

o Nivelul lui de dezvoltare

o Alte informații
Structura Protocolului - faza pre-declarativă

Introducerea

Investigatorul
➢ se prezintă și își explică rolul
➢explică sarcina copilului (să detalieze și să spună adevărul)
➢explică regulile și așteptările (nu știu, nu înțeleg, corectează-mă dacă greșesc, spune
adevărul)
Structura Protocolului - faza pre-declarativă

Construirea relației, discuții preliminare și exercițiul narativ

➢Crearea unui mediu relaxant și a unei atmosfere de sprijin pentru copil, cu finalitatea
câștigării încrederii acestuia.
➢Descrierea de către copil a unui eveniment neutru
❑pentru a construi și consolida relația
❑pentru a obișnui copilul cu întrebările deschise și pentru a-l face să înțeleagă nivelul de
detalii așteptat.
Structura Protocolului – faza declarativă

Tranziția

• O serie de întrebări pentru identificarea evenimentului țintă

• Întrebări deschise, nesugestive se succed în formă de pâlnie
• Dacă are loc o dezvăluire, începe relatarea liberă.
Structura protocolului – faza declarativă
Obținerea narațiunii

• Spune-mi tot ce s-a întâmplat de la început până la sfârșit

• Urmează alte invitații
• S-a întâmplat o dată sau de mai multe ori?
• Se continuă cu întrebări deschise
• După epuizarea întrebărilor deschise, urmează întrebările C?
Structura protocolului – faza declarativă

Pauza
• Se revăd informațiile obținute și ce lipsește.
• Se formulează în scris întrebări cu variante de răspuns
• Se completează informațiile lipsă

Obținerea de informații despre dezvăluirea inițială

• Urmează același tipar ca și obținerea informațiilor despre evenimentul abuziv
 Structura Protocolului
Încheierea

• Investigatorul adresează mulțumiri copilului

• Îl întreabă dacă vrea să mai spună ceva
• Îi oferă ocazia să pună și el întrebări
• Îi oferă o modalitate de contact, în caz că își mai amintește ceva
• Inițiază o discuție despre un subiect neutru (Ce vei face când pleci de aici?)
 Versiunea revizuită a protocolului N.I.C.H.D.

❑se adresează copiilor reticenți

❑sprijinul emoțional și explorarea sentimentelor combate reticența

➢ De ce a fost necesară?
o intervievatorii reacționează contraproductiv la propria frustrare.
o Reticența se observă din etapa pre-declarativă
o reticența copiilor trebuie abordată încă de la începutul audierii
 Ce s-a revizuit?

• A fost schimbată ordinea între prezentarea regulilor și stabilirea relației

• Instrucțiuni pentru un comportament prietenos și de sprijin

• Comentarii de sprijin emoțional non-sugestiv

• Întrebări deschise pe care investigatorii să le folosească pentru a-i ajuta pe copii să își

depășească reticența și emoțiile negative

• Instrucțiuni pentru menținerea relației pe întreg parcursul audierii

Cât de eficient este?

Studiu

• Hershkowitz et al. (2014) – 426 de audieri cu copii între 4 și 13 ani

• Unele audieri făcute în baza protocolului standard, altele cu cel revizuit.

• Toate suspiciunile erau de abuz intrafamilial și erau coroborate de alte dovezi.

• 50% rata de dezvăluire la protocolul standard

• 60% rata de dezvăluire la protocolul revizuit

21.04.2022
 Protocolul de audiere
N.I.C.H.D.
Versiunea revizuită

21.04.2022
 A) Introducerea

• Bună, [numele copilului], îmi pare bine să te cunosc. Cum ești?

• Numele meu este ________ și meseria mea este să vorbesc cu copiii despre
lucruri care li s-au întâmplat. După cum vezi, am o cameră video aici. Ea o să ne
înregistreze în timp ce vorbim, ca să țin minte tot ceea ce îmi spui. Uneori uit
lucruri, iar aparatul de înregistrat mă ajută să te ascult fără să scriu tot pe foaie.
• Se prezintă apoi celelalte persoane din camera de audiere (preferabil fie cât mai
puține).
• Gesturile de bunăvoință sunt permise: Ești bine, te simți ok? Pot să fac ceva pentru
a te simți mai bine?
 B) Construirea relației/discuții preliminare

• B.1 Acum [numele copilului], vreau să te cunosc mai bine. Spune-mi ce îți place să
faci.

• Așteptați răspunsul copilului.

• Dacă copilul răspunde, exprimați-vă aprecierea și încurajați-l:

• Îți mulțumesc că mi-ai spus aceste lucruri, mă ajută să te cunosc mai bine. Mă
bucur să aflu lucruri despre tine.

• Apoi mergeți către B.3, dacă considerați că minorul poate să treacă direct către
discuții preliminare.
 Construirea relației/discuții preliminare

• În cazul în care copilul nu răspunde, dă un răspuns scurt, sau se blochează, puteți să spuneți:

• Știu că este prima dată când ne vedem, și chiar vreau să aflu mai multe lucruri despre tine. /
Mă bucur că pot vorbi cu tine azi [numele copilului].

• Mergeți la B.2 dacă considerați că trebuie să mai construiți relația.

• În cazul în care copilul dă semnale non-verbale de evitare sau de necooperare (ex. evitarea
contactului vizual), abordați problema imediat:

• [Numele copilului], vreau sa-ți văd ochii/vino și stai mai aproape de mine/văd că [plângi, ești
tăcut], spune-mi ce se întâmplă ca să te ajut/îți mulțumesc că vorbești cu mine. Spune-mi te
rog ce ți s-a întâmplat.
 Construirea relației/discuții preliminare

• B.2 Vreau să te cunosc mai bine, [numele copilului]. Mi-ar plăcea să-mi povestești despre
lucrurile pe care îți place să le faci la școală, în timpul pauzelor, după școală.
• Dacă copilul continuă să fie ezitant sau necooperant, rugați-l să povestească despre un
subiect neutru, ales anterior interviului (ex. puteți întreba anterior tutorele ce îi place
copilului să facă): Am auzit că îți place [activitate, hobby]. Povestește-mi despre
[activitate, hobby].
• Întrebați despre diferite obiecte (ex. de îmbrăcăminte): Văd că porți [un obiect particular,
ex. tricoul unei echipe de fotbal]. Spune-mi despre [obiectul respectiv].
• Oferiți-i oportunitatea să deseneze (vezi „Construirea relației, Anexă desen” Anexa 1):
[Numele copilului], ți-ar plăcea să desenezi ceva [ce-ți place să faci, ceva distractiv care ți
s-a întâmplat]? Ai aici niște creioane și o foaie de hârtie.
 Anexa 1
• Dacă copilul nu răspunde și pare neimplicat sau speriat în timpul stabilirii relației, puteți utiliza
următoarea invitație:
• [Numele copilului], ai vrea să desenezi ceva ce îți place să faci?
• [Numele copilului], ai vrea să desenezi ceva distractiv care ți s-a întâmplat?
• Oferiți copilului hârtie goală și instrumente de desen și permiteți-i să deseneze câteva minute.
• Stai lângă copil, zâmbește și încurajează-l să vorbească în timp ce desenează.
• Nu interpretați desenul. Ignorați ceea ce a desenat copilul și faceți referire doar la informațiile pe care
copilul le menționează în timpul sau după desenare, folosind invitații deschise.
• Dacă copilul nu vorbește în timpul sau după desen, folosiți o invitație deschisă:
• Te rog să îmi spui despre desenul pe care l-ai făcut.
• Odată ce copilul a terminat de desenat, lăudați-l:
• Foarte frumos, [numele copilului]. Îți mulțumesc că ai desenat asta.

21.04.2022
 Construirea relației/discuții preliminare

• B.3 Acum, [numele copilului], povestește-mi mai multe despre [activitatea

menționată de copil].

• Evitați emisiunile TV, videoclipurile, sau lucrurile imaginate.

• B.4 [Numele copilului], povestește-mi despre ceva distractiv care ți s-a întâmplat
[la școală, grădiniță].

• B.5 Povestește-mi mai multe despre [lucrul pe care copilul l-a menționat].
Solicitați-i să povestească despre mai multe subiecte; una dintre aceste solicitări
trebuie să se axeze pe gândurile, sentimentele, senzațiile sau emoțiile copilului.
 Construirea relației/discuții preliminare

• B.6 Mi-ai povestit despre ceva [plăcut, distractiv] care ți s-a întâmplat. Acum
povestește-mi despre ceva care nu ți-a plăcut din ceea ce s-a întâmplat [la școală,
grădiniță]. Important! Nu menționați locul în care presupusul abuz ar fi avut loc.

• B.7 Te rog, povestește-mi despre [un lucru pe care copilul l-a menționat]. Folosiți
întrebări variate pentru a afla cât mai multe detalii despre o varietate de subiecte;
una dintre aceste solicitări trebuie să se axeze pe gândurile, sentimentele, senzațiile
sau emoțiile copilului.
 Construirea relației/discuții preliminare

• Dacă copilul dezvăluie informații care îi produc neliniște, discutați cu el puțin despre acest
lucru în timp ce îl încurajați. Verificați dacă copilul a mai povestit aceste lucruri: Mi-ai
povestit despre [evenimentul care i-a produs neliniște]. Ai spus unui adult despre asta?

• Dacă copilul spune că nu, spuneți-i: Vrei să te ajut să vorbim despre aceste lucruri?
• B.8 [Numele copilului], mi-ai povestit despre [evenimentul plăcut descris] și despre
[evenimentul neplăcut], și mi-ai spus despre [emoțiile, gândurile tale]. (dacă a făcut-o). Îți
mulțumesc pentru că mi-ai povestit. Să știi că poți să vorbești cu mine despre orice, atât
despre lucrurile bune, cât și despre cele rele.
 C) Regulile conversației
1. „Nu înțeleg”

• Adaptați întrebările în funcție de nivelul de dezvoltare al copilului.

• C.1 [Numele copilului], vreau să te cunosc și o să-ți pun tot felul de întrebări astăzi.
Dacă te întreb ceva, iar tu nu înțelegi întrebarea, trebuie doar să-mi spui, „[numele
intervievatorului], nu înțeleg”. Ok, [numele copilului]?

• Pauză

• Dacă nu înțeleg ce spui, o să te rog să îmi explici.

• Pauză
 Regulile conversației
2. „Nu știu”

• Dacă te întreb ceva, iar tu nu știi ce răspuns să-mi dai, pur și simplu spune-mi „Nu știu”. Așa
încât, [numele copilului], dacă te întreb, [ex. ce am mâncat azi la micul dejun], tu ce-mi
răspunzi?

• Dacă copilul spune „nu știu”, spuneți-i: Corect. Nu știi, [numele copilului], nu-i așa?

• Dacă copilul ghicește, spuneți-i: Nu, [numele copilului], nu mă cunoști și [ex. nu ai fost cu
mine atunci când am mâncat micul dejun], deci nu ai de unde să știi. Când nu știi răspunsul,
te rog nu încerca să ghicești, doar spune că nu știi.

• Dar dacă știi sau îți aduci aminte, este important să-mi spui, ok, [numele copilului]?
 Regulile conversației
3. „Corectează-mă”

• C.2 Dacă spun lucruri care nu sunt adevărate, să-mi spui. Ok, [numele copilului]?

• Așteptați răspunsul

• Deci, dacă eu îți spun că ești o fetiță de doi ani [când intervievați un băiat de cinci ani etc.], tu
ce îmi spui?

• Dacă copilul doar neagă și nu vă corectează, spuneți-i: Ce-ai spune dacă am făcut o greșeală
și am spus că ești o fetiță de doi ani [când intervievați un băiat de 5 ani etc.]?

• Așteptați răspunsul
 Regulile conversației
3. „Corectează-mă”

• Încurajați copilul dacă răspunde corect, spunându-i: Așa este, [numele copilului]. Acum știi că
trebuie să-mi spui dacă fac o greșeală sau spun ceva care nu e adevărat.

• Corectați răspunsul greșit: Nu, [numele copilului], nu ai [vârsta greșită], ai [vârsta reală]. Deci
dacă spun că ești [sexul incorect], tu ce îmi spui?

• Încurajați copilul dacă răspunde corect, corectați dacă răspunde greșit si exersați din nou:

• Dacă aș spune că acum stai în picioare, tu ce îmi spui?

• [Numele copilului], deci acum înțelegi că dacă spun ceva greșit, trebuie să mă corectezi, și să-
mi spui cum e corect.
 Regulile conversației
4. „Spune-mi adevărul”

• C.3 O parte din meseria mea este să stau de vorbă cu [copii, adolescenți] despre
lucruri care li s-au întâmplat. Mă întâlnesc cu o mulțime de [copii, adolescenți] pentru
ca ei să-mi poată spune adevărul despre ceea ce li s-a întâmplat. [Numele copilului],
este important ca astăzi să-mi spui adevărul despre ceea ce ți s-a întâmplat.
• Dovada capacității de a distinge adevărul de minciună?
• Promisiunea de a spune adevărul
D) Construirea în continuare a relației și exersarea memoriei episodice

• Anterior interviului, identificați un eveniment recent, scurt, pozitiv și cu semnificație, în

care copilul a fost implicat. Dacă este posibil, alegeți un eveniment care s-a petrecut
cam în aceeași perioadă cu presupusul abuz. Dacă presupusul abuz a avut loc în
timpul unei anumite zile sau pe parcursul unui anumit eveniment, întrebați despre un
alt eveniment.

• Mă bucur să te cunosc, [numele copilului], și mi-ar plăcea să aflu și mai multe lucruri
despre tine.
 Construirea în continuare a relației și exersarea memoriei episodice

• D. 1 Solicitarea principală

• Acum câteva [zile, săptămâni], a fost o [petrecere, zi de naștere, alt eveniment].

Povestește-mi tot ce s-a întâmplat [în timpul acelui eveniment], de la început până la
sfârșit, cât de bine poți tu.

• În cazul în care anterior nu a fost identificat un eveniment, întrebați: Ai făcut ceva

special în ultima vreme, cum ar fi, dacă ai mers undeva, sau dacă ai fost la o
aniversare?

• Dacă copilul nu identifică un eveniment anume, spuneți-i: Aș vrea să-mi povestești tot
ce ai făcut [azi, ieri], din momentul în care te-ai trezit.
 Construirea în continuare a relației și exersarea memoriei episodice

• D.2 Următoarele solicitări

• Repetați primul moment din evenimentul povestit de copil, iar apoi întrebați:

• Și apoi ce s-a întâmplat, [numele copilului]?

• Folosiți această întrebare ori de câte ori este nevoie, până când ați obținut o descriere
completă a evenimentului.

• Mulțumesc, [numele copilului], mi-ai povestit multe lucruri [dacă a făcut-o]. Vreau să te
mai întreb câteva lucruri despre ceea ce tocmai mi-ai povestit.
 Construirea în continuare a relației și exersarea memoriei episodice
• D.3 Solicitarea de a relata episoade delimitate în timp
• Solicitați copilului să relateze trei episoade consecutive, pe rând; puteți ajusta numărul de
solicitări în funcție de nivelul de dezvoltare și reacțiile copilului.
• [Numele copilului], aș vrea să-mi povestești tot despre [acel eveniment]. Povestește-mi, te
rog, tot ceea ce s-a întâmplat din momentul [o activitate pe care copilul a menționat-o], până
în momentul [o activitate ulterioară].
• Dacă copilul are dificultăți de orientare temporală, spuneți-i: Povestește-mi tot ce s-a
întâmplat de când [o activitate pe care copilul a menționat-o] a început.
• Mulțumesc, [numele copilului], pentru că mi-ai povestit. Vorbești/ te exprimi foarte clar, și eu
reușesc să înțeleg ceea ce îmi povestești.
 Construirea în continuare a relației și exersarea memoriei episodice

• D. 4 Solicitarea detaliilor

• Solicitați detalii privind cele trei episoade relatate; puteți ajusta numărul de
solicitări în funcție de nivelul de dezvoltare și reacțiile copilului. Fiți atent la
gândurile și sentimentele copilului.

• Solicitarea detaliilor poate fi făcută în două moduri:

• Povestește-mi mai multe despre [activitate, obiect, gând, sentiment].

• Mai devreme mi-ai spus despre [activitate, obiect, gând, sentiment]. Povestește-
mi mai multe despre asta.
Construirea în continuare a relației și exersarea memoriei episodice

• D.5 [Numele copilului], îți mulțumesc pentru că mi-ai povestit despre [numele
evenimentului]. Când îmi povestești, este foarte important să-mi spui tot despre lucrurile
care ți s-au întâmplat cu adevărat.

• D.6 [Numele copilului], cum te simți acum?

• Dacă în timpul etapei de dinaintea dezvăluirii, copilul este neîncrezător și necooperant,
opriți interviul acum. Mergeți la secțiunea G pentru a încheia interviul și stabiliți un alt
interviu pentru a continua construirea relației (Anexa 2).
 E) Tranziția

• E.1 Trecerea la aspectele abuzului

• Important! Dacă copilul manifestă rezistență verbală explicită, fără a nega însă în niciun moment
abuzul, mergeți la secțiunea E1.a „recomandări pentru soluționarea refuzurilor directe” și
abordați atitudinea de necooperare a copilului fără a-i mai solicita nimic acestuia.

• Acum, că ne cunoaștem puțin mai bine, aș vrea să vorbim despre motivul pentru care [ești, sunt]
aici.

• În orice moment, dacă copilul face o afirmație cu privire la abuz, mergeți la secțiunea E.2,

• Dacă copilul vă povestește un eveniment care nu are importanță, spuneți: Am înțeles. [numele
copilului]. Dacă vrei, putem vorbi despre asta mai târziu. Acum însă, vreau să vorbim despre un
alt lucru care s-ar putea să ți se fi întâmplat.
 Tranziția

1. Am înțeles că ți s-ar fi întâmplat ceva. Spune-mi tot ceea ce s-a întâmplat de la

început până la sfârșit.

2. Așa cum ți-am spus, meseria mea este să vorbesc cu copiii despre lucruri care s-
ar putea să li se fi întâmplat. Aș vrea să-mi spui de ce crezi că [mama, tata,
bunica][te-au adus azi, am venit să vorbesc cu tine azi].
 Tranziția
3. Dacă copilul nu face nicio afirmație cu privire la abuz și pare ezitant sau
necooperant, îl puteți încuraja folosind niște afirmații generale care nu se referă
în mod specific la el și nu menționează abuzul:

a. [Numele copilului], meseria mea este să vorbesc cu copiii despre lucrurile care li
s-au întâmplat.
b. [Numele copilului], chiar vreau să știu când ceva li se întâmplă copiilor. De aceea
sunt aici.
c. [Numele copilului], aici, copiii pot vorbi despre lucrurile bune și rele care li s-au
întâmplat.
d. Meseria mea este să încerc să ajut copiii.
 Tranziția

4. Am auzit că ai vorbit cu un [medic, profesor, lucrător social, alt profesionist] la

[ora, locația]. Te rog, povestește-mi despre ce ați vorbit.

5. Am [văzut, auzit] că ai avut [răni documentate, vânătăi] pe [partea corpului].

Povestește-mi tot despre asta.

6. [Numele copilului], ți s-a întâmplat ceva la [locația, timpul presupusului

incident]?
 Tranziția
• Dacă copilul nu afirmă nimic despre abuz și pare ezitant, puteți folosi unele
dintre încurajările de mai sus (a-c), sau una dintre următoarele afirmații, care fac
referire în mod specific la copil, dar încă nu menționează abuzul:
d. Mi-ai povestit multe lucruri despre tine. Cred că ne cunoaștem mai bine și că poți
să-mi spui mai multe despre [lucrurile bune și rele] care ți s-au întâmplat.
e. Mi-ai povestit multe lucruri despre tine, îți mulțumesc pentru asta. Acum când
vorbim, poți să-mi povestești și despre alte lucruri care ți s-au întâmplat.
f. [Numele copilului], dacă este ceva ce vrei să-mi spui, este important pentru mine
să știu [vreau să știu].
 Tranziția

• Dacă nu există nicio afirmație cu privire la abuz sau abuzul este negat: Evaluați și

stabiliți următorii pași

• Pentru a evalua situația și a vă decide dacă continuați sau nu, folosiți-vă de

semnele verbale și non – verbale care indică reticența copilului. Luați în
considerare încheierea interviului și stabilirea unui nou interviu (Anexa 2) dacă
considerați că minorul nu este cooperant, și că o sesiune suplimentară de
construire a relației ar fi utilă.
 Tranziția

• Continuați folosind solicitări graduale dacă bănuiți că:

- Este posibil ca abuzul să nu fi avut loc. [Pentru că poate fi important să aflați din
ce cauză au apărut suspiciunile]

- Copilul nu înțelege scopul interviului.

- Copilul evită să coopereze, dar există suspiciuni în ceea ce privește siguranța lui
sau în privința investigației.
 Tranziția

7. [Numele copilului], te-a supărat cineva?

8. [Numele copilului], ți-a făcut cineva ceva și crezi că nu a fost bine ce a făcut?

9. [Numele copilului], ți-a făcut cineva [prezentați, pe scurt, acuzațiile sau

suspiciunile, fără a specifica numele presupusului făptaș, sau a oferi prea multe

detalii]
 Tranziția

• Dacă copilul nu face nicio afirmație, dar pare ezitant sau necooperant, și există
dovezi independente care susțin suspiciunea, puteți folosi încurajările de mai sus
(a-f), sau una din următoarele:

g. [Numele copilului], [eu, alții] își fac griji pentru tine, și vreau să știu dacă ți s-a
întâmplat ceva.

h. [Numele copilului], dacă ceva ți s-a întâmplat, și vrei să nu se mai întâmple, poți
să-mi spui mie despre asta.
 Tranziția

• i-1. [Numele copilului], dacă îți este greu să-mi spui, din ce cauză este greu?

• i-2. [Numele copilului], te îngrijorează ceva?

• i-3. [Numele copilului], ce s-ar întâmpla dacă mi-ai spune?

• i-4. [Numele copilului], ți-a spus cineva să nu-mi spui?

 Tranziția

j. Uneori copiii cred că dacă li s-a întâmplat ceva este vina lor, dar copiii nu sunt
vinovați pentru ceea ce li s-a întâmplat.

k. Tu alegi dacă vrei să-mi spui sau nu și rolul meu e să te las să alegi.

10. [Numele copilului], înțeleg că [tu, cineva] [a spus, a văzut] [descrieți pe scurt
acuzațiile sau suspiciunile, fără a spune numele presupusului abuzator, și fără a oferi
prea multe detalii]. Vreau să știu dacă ceva ți s-a întâmplat.
 Tranziția
• E.1.a Încurajări pentru gestionarea refuzurilor directe

• În cazul în care copilul, în mod direct, a exprimat dificultate sau rezerve în a povesti
despre abuz, dar nu a negat abuzul, puteți folosi încurajările de mai sus (a-k), și
următoarele afirmații pentru a gestiona refuzurile directe:

l. [Numele copilului], înțeleg că tu ești [dificultatea pe care copilul a menționat-o,

ex. rușinat]. Haide să începem să vorbim, iar eu o să te ajut cu asta.
 Tranziția

m. Mulți copii au [dificultatea pe care copilul a menționat-o], iar eu încerc să-i ajut.

n. Înțeleg că ești [dificultatea pe care copilul a menționat-o], povestește-mi despre

asta.

o. În cazul în care copilul pare neîncrezător în sine: Sunt sigur/sigură că poți să

povestești foarte bine despre acest lucru.

 Tranziția

p. În cazul în care copilul a spus că este îngrijorat în legătură cu ceva foarte specific, iar
încurajarea pe care puteți să i-o oferiți este reală: Nu-ți face griji, nu o să [spun
celorlalți copii/ o să am grijă să nu întârzii la autobuz].

q. Tu alegi dacă vrei să-mi spui sau nu, iar eu voi respecta lucru acesta.

• Dacă în vreun moment, în timp ce încercați să descoperiți dacă abuzul a avut loc sau
nu, copilul pare necooperant, iar o întâlnire suplimentară ar fi utilă în construirea
relației cu acesta, încheiați interviul și stabiliți un alt interviu (Anexa 2). Mergeți la
secțiunea G dacă doriți să încheiați interviul.
 Chestiunea principală

• E.2 Strângerea de informații despre situația de abuz

• În toată etapa în care evenimentul abuzului este povestit, este important să

mențineți și să întăriți relația stabilită cu copilul, continuând să îl încurajați și să

abordați adecvat dificultățile, îngrijorările și reținerile acestuia.

 Chestiunea principală

• E.2.a Relatarea liberă

• 10.a. Solicitarea adresată copilului de a povesti pentru prima oară despre

eveniment.

• În cazul în care copilul menționează un eveniment specific:

• [Numele copilului], mi-ai spus că [descrieți pe scurt afirmațiile copilului].

Povestește-mi tot de când a început și până la sfârșit.

 Chestiunea principală

• În cazul în care copilul menționează mai multe evenimente:

• [Numele copilului], mi-ai spus că [descrieți pe scurt afirmațiile făcute de copil].

Povestește-mi tot despre [ultima/prima oară/la locul/la ora/evenimentul specific]

de când au început și până la sfârșit.

 Chestiunea principală

• În cazul în care copilul oferă o descriere generală și nu puteți determina numărul

evenimentelor:

• [Numele copilului], mi-ai povestit că [descrieți pe scurt afirmațiile făcute de copil].

Acest lucru s-a întâmplat o dată sau de mai multe ori? În funcție de răspuns, solicitați-
i copilului să povestească (10.a).

• În cazul în care descrierea este tot generală, spuneți:

• [Numele copilului], mi-ai spus că [relatați pe scurt afirmațiile copilului]. Spune-mi tot
ce s-a întâmplat de la început și până la sfârșit.
 Chestiunea principală

• 10.b. Următoarele solicitări

• Repetați modul în care evenimentului relatat de copil a început. Apoi întrebați:

• Iar apoi ce s-a întâmplat?

• Folosiți această întrebare ori de câte ori este nevoie, până când ați obținut o
descriere completă a evenimentului relatat de copil.
 Chestiunea principală

• 10.c. Solicitări de precizare a desfășurării evenimentelor în timp

• Mi-ai povestit multe lucruri și m-ai ajutat să înțeleg ce s-a întâmplat. Acum, [numele
copilului],vreau să te mai întreb niște lucruri referitoare la [eveniment].

• [Numele copilului], Gândește-te la [ziua, noaptea aceea] și spune-mi te rog, tot ceea
ce s-a întâmplat din momentul în care [o activitate pe care copilul a menționat-o]
până în momentul în care [o activitate ulterioară pe care copilul a menționat-o].

• Puteți folosi această întrebare de ori câte ori este nevoie pentru a vă asigura că
obțineți informații despre toate momentele evenimentului.
 Chestiunea principală

• 10.d. Întrebări specifice (mai degrabă invitații cu indiciu)

• Întrebările specifice pot fi de două feluri:
- Spune-mi mai multe despre [activitate, lucru, sentiment, gând].
- [Numele copilului], ai vorbit despre [activitate, lucru, sentiment, gând]. Spune-mi
mai multe despre asta.
• Folosiți această întrebare ori de câte ori este nevoie de-a lungul acestei părți din
interviu.
• Important! Solicitările către copil de a povesti liber trebuie epuizate înainte de a-i
adresa întrebări specifice.
 Chestiunea principală

• E.2.b Întrebări specifice

• Dacă lipsesc sau sunt neclare detalii din relatările copilului după utilizarea
întrebărilor deschise, folosiți întrebări specifice
11. [Numele copilului], ai spus că [activitate, lucru, sentiment, gând]. [Cum, când,
unde, cine, ce, care, câți, ce ai vrut să spui]?
• Este important să folosiți întrebări cu final deschis cu întrebări specifice, ori de câte
ori este posibil:
• Spune-mi mai multe despre asta.
 Chestiunea principală

• E.2.c Investigarea evenimentelor multiple

• Dacă drept răspuns la întrebarea 10a-11, copilul menționează un singur eveniment:
12. [Numele copilului], ce mi-ai povestit, s-a întâmplat o singură data, sau de mai
multe ori?

• Dacă copilul spune că evenimentul s-a întâmplat de mai multe ori, reîntoarceți-vă la
întrebarea 10.a, și aflați informații despre celelalte evenimente. Este adesea cel mai
util să aflați informații despre ultimul, primul sau evenimentul pe care copilul și-l
reamintește cel mai bine.
 Chestiunea principală

• E.2.d Pauză

• [Numele copilului], acum vreau să fiu sigur că am înțeles tot ce mi-ai povestit și să
văd dacă mai vreau să te întreb ceva. O să mă gândesc câteva minute la ceea ce mi-ai
spus/ o să mă uit pe notițele mele.

• În timpul pauzei, revedeți informațiile pe care le-ați aflat, vedeți dacă lipsesc
informații și planificați restul interviului. Asigurați-vă că formulați în scris întrebări la
care se poate răspunde cu „da sau nu” și luați în considerare înlocuirea lor cu întrebări
cu final deschis sau specifice.
 Chestiunea principală

• E.2.e Întrebări la care se poate răspunde cu „da sau nu” – Obținerea de informații
care nu au fost menționate de copil.

• Ar trebui să adresați aceste întrebări țintite doar dacă în prealabil ați încercat să
folosiți alte variante și ați realizat că în continuare vă lipsesc niște informații
importante din punct de vedere medico-legal. Este foarte important să folosiți,
oricând este posibil, întrebări tip „da/nu” combinate cu întrebările deschise
(„Povestește-mi despre asta”).

• În cazul în care au existat mai multe evenimente, ar trebui să conduceți discuția cu

copilul către evenimentul cel mai semnificativ din punctul lui de vedere.
 Chestiunea principală

13. [Numele copilului], când mi-ai povesti despre [evenimente specific plasate în
timp și spațiu], mi-ai spus despre [activitate, lucru, sentiment, gând]. [S-a, s-au, este,
sunt] [un detaliu pe care copilul să-l confirme sau să-l nege]? Exemplu: Diana, când mi-
ai spus despre momentul când ai stat cu Mihai în bucătărie, au mai fost și alți oameni
cu tine?
• Când este potrivit, continuați cu o solicitare:
• Poveste-mi totul despre [activitate, lucru, sentiment, gând].
• Înainte de a trece către următorul eveniment, asigurați-vă că ați aflat toate
informațiile care vă lipseau despre evenimentele relatate de copil.
 Chestiunea principală

• Mi-ai spus de ce ai venit să vorbim azi. Mi-ai spus [multe] lucruri, și astfel am
înțeles ce ți s-a întâmplat.

• Dacă copilul a menționat că a povestit unei persoane anume despre

eveniment(e), puteți să spuneți:

• Acum vreau să-mi povestești cum au aflat și alți oameni despre [ultimul
eveniment].
 Chestiunea principală
• Dacă copilul menționează că nu a spus altcuiva, verificați dacă totuși copilul a
mai povestit altcuiva spunând: Mai știe cineva despre ce ți s-a întâmplat?

• Apoi aflați mai multe informații despre momentul (timpul) în care a povestit,
contextul, persoanele care au aflat, posibilele discuții despre eveniment și
reacțiile persoanelor care au aflat, precum și reacția copilului atunci când a
povestit. Folosiți întrebări cu final deschis ori de câte ori este posibil.
 G) ÎNCHEIEREA INTERVIULUI

• [Numele copilului], ce vei face după ce terminăm de vorbit?

• Vorbiți cu copilul câteva minute despre un subiect neutru.
 Tipuri de întrebări - ISRAEL
NON-PROTOCOL PROTOCOL

INVITAȚII
10% 6% 8%
DIRECTE
18% 30%
CU VARIANTE
33%
51% SUGESTIVE

44%

Tabel din „Tell Me What Happened”. Studiu Orbach et al. (2000).

50 fără protocol, 55 cu protocol, vârsta între 4 și 13 ani.
6 investigatori înainte și după implementarea protocolului
Datele se referă la etapa declarativă
Material pregătit de Becky Earhart, visiting scholar – Universitatea din Abertay, 2013
21.04.2022
 Detalii obținute cu diversele tipuri de întrebări- ISRAEL
NON PROTOCOL PROTOCOL

INVITAȚII

15% 14% DIRECTE 10%

10%
CU VARIANTE
26% 52%
SUGESTIVE
45% 28%

Tabel din „Tell Me What Happened”. Studiu Orbach et al. (2000).

50 fără protocol, 55 cu protocol, vârsta între 4 și 13 ani.
6 investigatori înainte și după implementarea protocolului
Datele se referă la etapa declarativă
Material pregătit de Becky Earhart, visiting scholar – Universitatea din Abertay, 2013
21.04.2022
 Tipuri de întrebări – S.U.A.
NON PROTOCOL PROTOCOL

INVITAȚII

11% 10% DIRECTE 6%

33%
CU VARIANTE 26%

36% SUGESTIVE
43%

35%

Tabel din „Tell Me What Happened”. Studiu Sternberg et al. (2001).

50 fără protocol, 50 cu protocol, vârsta între 4 și 12 ani.
6 investigatori înainte și după implementarea protocolului
Datele se referă la etapa declarativă
Material pregătit de Becky Earhart, visiting scholar – Universitatea din Abertay, 2013
21.04.2022
 Detalii obținute cu diversele tipuri de întrebări – S.U.A.
NON PROTOCOL PROTOCOL

INVITAȚII

14% 18% DIRECTE 7%

18%
CU VARIANTE
47%
28% SUGESTIVE
40% 28%

Tabel din „Tell Me What Happened”. Studiu Sternberg et al. (2001).

50 fără protocol, 50 cu protocol, vârsta între 4 și 12 ani.
6 investigatori înainte și după implementarea protocolului
Datele se referă la etapa declarativă
Material pregătit de Becky Earhart, visiting scholar – Universitatea din Abertay, 2013
21.04.2022
 Tipuri de întrebări – Marea Britanie
NON PROTOCOL PROTOCOL

INVITAȚII

8% 7% DIRECTE 6%
18% 34%
27% CU VARIANTE

SUGESTIVE
58%
42%

Tabel din „Tell Me What Happened”. Studiu Lamb et al. (2006).

50 fără protocol, 50 cu protocol, vârsta între 4 și 13 ani.
6 investigatori înainte și după implementarea protocolului
Datele se referă la etapa declarativă
Material pregătit de Becky Earhart, visiting scholar – Universitatea din Abertay, 2013
21.04.2022
 Detalii obținute cu diversele tipuri de întrebări – U.K.
NON PROTOCOL PROTOCOL

INVITAȚII

10% 14% 5%
DIRECTE 10%

23% CU VARIANTE
56%
SUGESTIVE 29%

53%

Tabel din „Tell Me What Happened”. Studiu Lamb et al. (2006).

50 fără protocol, 50 cu protocol, vârsta între 4 și 13 ani.
6 investigatori înainte și după implementarea protocolului
Datele se referă la etapa declarativă
Material pregătit de Becky Earhart, visiting scholar – Universitatea din Abertay, 2013
21.04.2022
 Tipuri de întrebări – Canada
NON PROTOCOL PROTOCOL

INVITAȚII

10% 12% DIRECTE 7%

19%
CU VARIANTE
48%
36% SUGESTIVE
42%
26%

Tabel din „Tell Me What Happened”. Studiu Cyr et al. (2006).

83 fără protocol, 83 cu protocol, vârsta între 3 și 13 ani.
17 investigatori înainte și după implementarea protocolului
Datele se referă la etapa declarativă
Material pregătit de Becky Earhart, visiting scholar – Universitatea din Abertay, 2013
21.04.2022
 Detalii obținute cu diversele tipuri de întrebări - Canada
NON PROTOCOL PROTOCOL

INVITAȚII

10% 16% DIRECTE 6%

9%

CU VARIANTE
29%
22%
SUGESTIVE
63%
45%

Tabel din „Tell Me What Happened”. Studiu Cyr et al. (2006).

83 fără protocol, 83 cu protocol, vârsta între 3 și 13 ani.
17 investigatori înainte și după implementarea protocolului
Datele se referă la etapa declarativă
Material pregătit de Becky Earhart, visiting scholar – Universitatea din Abertay, 2013
21.04.2022
Copiii sub 6 ani. Cât de util este protocolul?

❑Vârsta reflectă influența unor variabile ce țin de abilitățile copiilor

❑Copiii mici:
➢dau răspunsuri mai scurte
➢au nevoie de mai multe întrebări și de mai multă structură
❑Invitațiile cu indiciu și întrebările directe sunt în mod deosebit folositoare
❑Piaget (1971) –„Înțelegerea timpului necesită abilități de a observa consecințele
acțiunilor, de a recunoaște relațiile cauzale dintre etapele evenimentelor și de a
explica întâmplările ulterioare în contextul celor anterioare”.

21.04.2022
 DEZVĂLUIREA.
COPIII RETICENȚI.
 Dezvăluirea evenimentului abuziv

• Dezvăluirea făcută de copil este prima și adesea singura dovadă că abuzul a avut loc.

• Dovezile suplimentare reprezintă excepția

• Mulți copii abuzați sexual rămân tăcuți, neagă, ori fac o serie de dezvăluiri urmate de
retrageri ale acestora

• Este cel mai important lucru, după prevenție, pentru protejarea copiilor
Vârsta copiilor
• Copiii mai mici:
➢ au capacități de limbaj reduse și dificultăți în relatarea evenimentelor abuzive
➢pot avea dificultăți în înțelegerea naturii abuzive a evenimentelor
➢pot face dezvăluiri accidentale, spontane, fără legătură cu contextul în care au loc
➢neagă mai des abuzul (suspiciuni exprimate de părinți)
• Copiii mai mari:
➢sunt mai predispuși să dezvăluie abuzul atunci când sunt întrebați.
• Adolescenții:
➢înțeleg consecințele pe care dezvăluirea le-ar avea pentru familie
➢consideră că este numai treaba lor sau consideră că este suficient că au discutat cu cei
de vârstă apropiată
Rata de dezvăluire

• este mai ridicată atunci când autorul este o persoană străină decât atunci când este
vorba de un membru de familie
• conform unor studii, cca. 40% dintre copii au dezvăluit abuzul în 48 de ore, însă
multor copiii le-a luat între 6 și 12 luni.
• în cadrul altor studii, a rezultat că 75% dintre copiii nu au dezvăluit abuzul în primul
an, iar 18% au așteptat mai mult de 5 ani.
• faptul că un copil a dezvăluit cuiva abuzul reprezintă cel mai important indicator al
faptului că acel copil va dezvălui abuzul și în cadrul unei audieri oficiale.
Protocolul N.I.C.H.D.
• studiu cu privire la audierile efectuate în Israel între 1 ianuarie 1998 și 31
decembrie 2002, bazate exclusiv pe Protocolul N.I.C.H.D (în Israel este aplicat din 1995).
• 26.325 de presupuse victime ale abuzului sexual și fizic / 140 de investigatori
specializați.
• 62,2% (17.174) dintre copiii audiați au făcut o dezvăluire, pe când 34,8% (9.151) nu
au făcut.
• copiii sunt mai puțin dispuși să facă o dezvăluire în cazul abuzului fizic (9.362,
60,9%) decât în cazul abuzului sexual (7.813, 71,3%).
• nu au făcut dezvăluiri 52,4% din copiii între 3-6 ani, 32,9% din cei între 7-10 ani și
26,4% dintre cei între 11-14 ani.
Ce fac investigatorii?
• Studiu bazat pe audierea a 100 de băieți și fete, cu vârste între 4 și 13 ani,
din care 50 au dezvăluit abuzul în cadrul interviului, iar 50 nu au făcut-o (youth
investigators, protocol N.I.C.H.D., suspiciuni întemeiate).
• În situații în care suspiciunea era la fel de întemeiată, audierile în care copiii
au dezvăluit abuzul au avut altă dinamică în comparație cu cele în care copiii nu
au dezvăluit
• Când au audiat copii reticenți, investigatorii au aderat mai puțin la protocolul
de audiere, în ceea ce privește atât strategiile de obținere a informațiilor de la
copii, cât și acordarea sprijinului emoțional.
• Investigatorii au folosit mai puține invitații și au oferit mai puțin suport
emoțional când au audiat copii reticenți decât au făcut cu cei cooperanți.
Ce fac investigatorii?

• Deși copiii reticenți aveau probabil nevoie de mai mult sprijin emoțional, aceștia au
primit mai puțin decât cei care au făcut dezvăluiri.
• Investigatorii au acordat și mai puțin sprijin emoțional copiilor care dezvăluiseră
anterior abuzul unei alte persoane, dar care nu au mai făcut-o și în fața lor.
• Există o asociere între sprijinul emoțional oferit de investigator și cantitatea
informațiilor oferite de copil în diferitele etape ale interviului.
• Deși investigatorii au oferit acest sprijin în egală măsură tuturor copiilor în etapa
pregătitoare, ei și-au retras treptat sprijinul acordat copiilor care au început să nu mai
ofere informații și care au devenit astfel și mai reticenți.
Ce fac investigatorii?

• investigatorii au folosit tehnici mai puțin potrivite (mai multe întrebări de recunoaștere
și mai puține invitații) când au audiat copiii reticenți
• disponibilitatea copiilor de a dezvălui abuzul poate fi anticipată în funcție de reacțiile și
implicarea lor în cadrul etapei preliminare.
• investigatorii pot decide dacă trec sau nu la etapa principală a audierii.
• audierile intruzive și confruntarea copiilor nu îi ajută pe cei reticenți să dezvăluie
abuzul.
De ce nu dezvăluie copiii abuzul?

Nu știu să spună:

• nu au cunoștințe sexuale;

• nu înțeleg că abuzul e ceva rău, mai ales dacă nu este dureros;

• nu știu la ce să se aștepte de la audiere;

• abuzul nu este memorabil pentru ei (disimulat în acte de îngrijire)

De ce nu dezvăluie copiii abuzul?

• Nu vor să spună:
- evită discuțiile stresante despre abuzul sexual;
- se simt complici;
- se simt rușinați, stigmatizați – sindromul bunurilor deteriorate;
- sunt instruiți să nu vorbească cu străinii, iar abuzatorul este de obicei mai apropiat
decât investigatorul;
- sunt instruiți să nu spună despre abuz;
- nu vor să îl supere pe celălalt părinte;
- conștientizează consecințele dezvăluirii, care sunt mai imprevizibile de cât abuzul.
Factori care prezic reticența

• Genul copilului
➢ în general, rata de dezvăluire este mai mică pentru băieți decât pentru fete
• Relația cu abuzatorul
➢O relație apropiată cu abuzatorul anticipează reticența copiilor de a dezvălui abuzul
➢Studiu Israel
✓ peste 25000 de copii audiați în 5 ani
✓2/3 dintre făptuitori erau figuri parentale
✓rata totală a dezvăluirii a fost de 71% (din care 8% în cazuri de abuz în familie, iar
92% în cazuri de abuz extrafamilial)
 Factori care prezic reticența

• Lipsa sprijinului din partea părintelui

➢Dacă părintele care primește dezvăluirea copilului nu are o atitudine de sprijin față de
acesta și nu îl crede, scad dramatic șansele ca acel copil să mai dezvăluie în cadrul unei
audieri
➢Lipsa încrederii din partea părintelui și frica de a fi învinovățit reprezintă obstacole în
calea dezvăluirii, mai ales pentru adolescenți
➢Îngrijorarea că părintele nu va crede poate întârzia sau bloca dezvăluirea, iar
comportamentul ulterior al părintelui poate duce la retragerea dezvăluirii
 Factori care prezic reticența

• Vârsta victimei

➢Copiii foarte mici (4-5 ani) dezvăluie mai rar pentru că nu înțeleg ce li se întâmplă și nici
nu au cui să dezvăluie, cercul lor social fiind unul foarte redus. Nu știu ce este important
de reținut dintr-un incident și nu înțeleg așteptările pe care adulții le au de la ei în cadrul
audierii.

➢Adolescenții dezvăluie mai rar pentru că ei deja conștientizează consecințele negative ale
dezvăluirii
 Factori care prezic reticența

• Rasa/etnia

➢Copiii aparținând minorităților sunt mai puțin dispuși să dezvăluie abuzul sexual în cadrul
unei audieri
➢Studiu 1999 – copiii de 6-11 ani – 51 de culoare și 43 caucazieni. Copiii au fost implicați
împreună cu un adult de aceeași rasă în activități pozitive (bomboane) sau negative
(ascunderea unei poșete), după care li s-a spus să păstreze secretul. Copiii au fost
întrebați despre secret de către o persoană de aceeași rasă, situație în care 60% din ei au
spus secretul, sau de o persoană de altă rasă, situație în care 20% au spus secretul.
Factori care prezic reticența
• Lipsa dezvăluirii anterioare

➢Copiii care nu au dezvăluit anterior sunt mai puțin predispuși să dezvăluie în cadrul
audierii
➢Copiii diagnosticați cu BTS - studiu 1992 – din cei 28 de copii cu BTS, doar 43% au
dezvăluit abuzul sexual; un meta-studiu (1965-1993) a analizat situația a 579 de copii
cu gonoree, din care doar 250 (43%) au dezvăluit abuzul sexual
➢Copiii la care abuzul este descoperit în fotografii sau înregistrări video –– un pedofil
din Suedia a făcut înregistrări video cu abuzurile exercitate asupra a 10 copii – 9 băieți
și o fată, pe parcursul a 8 ani. Niciun copil nu a dezvăluit abuzul înainte de audiere, iar
5 copiii au negat abuzul în cadrul audierii. Niciun copil nu a relatat abuzuri care nu
erau înregistrate audio-video. Copiii care totuși au dezvăluit au minimalizat
severitatea abuzului.
 Protocolul de audiere N.I.C.H.D.
Comentarii de sprijin

21.04.2022
A. Adresarea într-o manieră personală
• Adresați-vă copilului într-un mod personal, folosindu-i prenumele. Evitați poreclele sau
numele de alint.
B. Stabilirea relației
• Întâmpinarea copilului
• „Mă bucur că te cunosc astăzi/că voi reuși să discut cu tine.” „Îmi pare bine de cunoștință,
numele meu este______”
• Exprimarea interesului personal față de copil
• „Chiar vreau să te cunosc mai bine/să aflu despre lucrurile care s-au întâmplat.” „Astăzi ne
vedem pentru prima dată și este important pentru mine să te cunosc mai bine.”
• Mici gesturi de bunăvoință.
• „Ți-e destul de cald?” „Hai să îți arăt unde e toaleta.” „Aici e un pahar cu apă pentru tine.”
„Vrei să vezi camera de înregistrare?” „Ai nevoie de o scurtă pauză?”
C. Încurajarea

• Încurajări în timpul audierii

• „Îmi povestești foarte clar/detaliat și asta este important.” „Chiar mă ajuți să înțeleg/să te
cunosc.” „M-ai corectat și asta este foarte important.” „Înțeleg ce spui”.

• Evitați complimentele („Îmi povestești foarte bine”) sau asocierea încurajărilor cu conținutul
relatării („Mi-ai spus că ai fugit, e foarte bine ce ai făcut”)

• Exprimarea mulțumirii și aprecierii

• „Vreau să îți mulțumesc pentru ajutor.” „Chiar apreciez că vorbești cu mine.” „Apreciez că
încerci să îți amintești și să îmi spui.” „Mulțumesc că mi-ai împărtășit asta.”

• Sublinierea libertății de acțiune a copilului

• „Tu decizi dacă vorbești cu mine sau nu. Eu îți voi respecta alegerea.”
D. Exploatarea relației de încredere

• Menționarea încrederii

• „Mi-ai spus multe lucruri despre tine și simt că te cunosc mai bine.” „Acum, că ne cunoaștem mai bine,
poți să îmi spui ce s-a întâmplat.”

• Exprimarea grijii și a îngrijorării

• „Sunt aici pentru tine.” „Îmi pasă de tine.” „Tu ești important/ă pentru mine.” „Suntem îngrijorați că ceva
ți s-a putut întâmpla.”

• Puteți menționa cauza îngrijorării (e.g., “Profesorul a spus că plângeai azi dimineață.”)

• Prezentarea investigatorului ca o persoană cu care se poate discuta

• „Dacă ceva ți s-a întâmplat, sunt aici să te ascult.” „Poți să ai încredere în mine și să îmi spui dacă ceva s-
a întâmplat.” „E în regulă să îmi spui secretele/problemele tale.” „Eu vorbesc cu mulți copii care îmi spun
despre lucrurile care li s-au întâmplat.” „Este meseria mea să vorbesc cu copiii care au probleme.”
E. Sprijin

• Comentarii generalizate despre dificultățile exprimate de copil

• „Multor copii le este greu să vorbească/le este rușine la început, dar apoi le este mai ușor.”
„Mulți copii au secrete”.

• Empatie

• “Înțeleg că îți este greu să îmi spui.” “Știu că a fost o audiere lungă.”

• Verificarea sentimentelor copilului

• Cum te simți acum? Cum te-ai simțit înainte să începem/în timpul discuției?

• Explorarea emoțiilor

• „Spune-mi despre frica ta.” „Spune-mi de ce îți este frică.” „Spune-mi de ce plângi”. „Spune-
mi de ce nu vrei să îmi spui.” „Mi-ai zis că nu poți să îmi spui; Spune-mi mai multe despre asta.”
• Întrebări deschise despre emoțiile și gândurile exprimate.

• „Ai spus că erai trist/dezgustat/voiai să fugi. Spune-mi mai multe despre asta.”

• Ecoul emoțiilor exprimate

• “Ai spus că erai trist/că plângeai.”

• Recunoașterea/acceptarea/identificarea emoțiilor

• „Mi-ai spus că a fost foarte dureros. Înțeleg asta. Înțeleg ce spui.”

• Oferirea de asigurări

• „Nu-ți face griji, nu le voi spune altor copii.” „Nu vei pierde autobuzul.” „Nimeni nu te
va aresta”. „Uneori este posibil să ajuți familii/oameni care au suferit.” „Uneori copiii se
simt mai bine dacă povestesc altora și nu trebuie să mai păstreze secretul.”
• Degrevarea copilului de răspundere
• „Dacă s-a întâmplat ceva/cineva ți-a făcut rău, nu este vina ta.” „Tu nu ești responsabil
pentru asta.” (Sau, versiunea generalizată „Copiii nu sunt vinovați pentru lucrurile care li se
întâmplă.”)
• Explorarea emoțiilor neexprimate de copil
• „Dacă ești îngrijorat de ceva, te rog să îmi spui.”
• F. Încurajări
• Sublinierea faptului că minorul reprezintă sursa informațiilor
• „Îți pun aceste întrebări pentru că eu nu am fost acolo.”
• Legitimarea exprimării
• „Poți vorbi despre lucruri rele și lucruri bune. În această cameră poți să îmi spui totul.”
„Este în regulă să îmi spui despre aceste lucruri/să spui cuvinte urâte.” „Mulți copii îmi spun ce li
s-a întâmplat.”
• Exprimarea încrederii/optimismului

• „Cred că poți să explici foarte bine.”

• Oferirea ajutorului

• „Vreau să îți fie ușor să vorbești. Ce pot să fac să te ajut să vorbești?” „Ți-ar fi mai ușor
dacă ai scrie?” „Poți începe să vorbești și eu te voi ajuta prin întrebări.” „Sunt aici să te ajut.”

• Încurajarea comunicării non-verbale

• „Poți, te rog, să te întorci spre mine?” „Hai, uită-te la mine. Aș vrea să îți văd ochii.”

• Încurajarea dezvăluirii

• “Este foarte important să îmi spui dacă ți s-a întâmplat ceva.”

Alte strategii pentru depășirea reticenței

• Extinderea etapei stabilirii relației

➢Când intervievatorul observă că minorul devine necomunicativ sau reticent încă de la

începutul audierii, el poate extinde această etapă și să nu treacă la etapa principală a
audierii

➢Cu cât copiii vorbesc mai puțin, investigatorul are mai puține ocazii să ofere sprijin

➢Este important ca intervievatorul să îl determine pe copil să vorbească (despre orice),

pentru a putea să îi acorde sprijin
Alte strategii pentru depășirea reticenței

• Adultul care însoțește copilul să îi dea acestuia voie să vorbească cu intervievatorul

➢Adultul trebuie să facă asta în prezența intervievatorului

➢Este utilă în mod special atunci când copilul este îngrijorat de efectul dezvăluirii
asupra adultului care îl însoțește

• Obținerea promisiunii de a spune adevărul și asigurarea copilului că nu va păți nimic

dacă va vorbi
Alte strategii pentru depășirea reticenței

• Abordarea mai întâi a contextului abuzului

➢Strategie aplicabilă atunci când copilul admite că ceva s-a întâmplat, dar nu vrea să
dea detalii

➢Investigatorul adună informații despre locul în care s-a întâmplat, când s-a întâmplat,
unde erau ceilalți când s-a întâmplat, ce haine purta copilul, ce haine purta
abuzatorul, dacă s-a spus ceva în timpul evenimentului, ce s-a spus

➢Odată spartă gheața, pot urma întrebările „ce?” și „cine?”

Alte strategii pentru depășirea reticenței
• Combaterea motivelor reticenței
➢Poate funcționa când copilul admite că ceva s-a întâmplat și constă în asigurarea
copilului că el nu a făcut nimic greșit și nu va avea probleme
➢Fără promisiuni că „totul va fi bine” – probabil că asta se va dovedi o minciună

• Motivarea concretă – în funcție de informațiile disponibile

➢Oprirea abuzului
➢Protejarea altora
➢Pedepsirea abuzatorului
O reacție din partea copilului poate fi declanșată cu o întrebare precum „Ce crezi tu că
ar trebui să se întâmple?”
Alte strategii pentru depășirea reticenței

• Oferirea posibilității de a se exprima altfel decât prin cuvinte

➢Să deseneze abuzul
➢Să scrie ce s-a întâmplat
Intervievatorul obține astfel un punct de plecare pentru elaborări suplimentare din
partea copilului

• O a doua audiere
➢Copilul vede că nu i s-a întâmplat nimic rău după prima audiere
➢Apare fenomenul de reminiscență

• Expertiza psihologică
Minciuni intenționate

• Există dovezi că unii copii și adulți fac în mod intenționat acuzații false de abuz sexual.
• Minciuna este o activitate umană în care toți ne angajăm.
• Minciunile complicate sunt greu de menținut
• Dovezile sugerează că și copiii mici mint, iar adulții nu sunt atât de buni la detectarea
minciunilor pe cât se cred.
• Există o înclinație spre a crede o poveste dacă ea este prezentată într-o formă audio-
vizuală (înregistrată).

21.04.2022
Minciuni intenționate

• Copiii mint despre diverse lucruri, dar abuzul sexual nu este în mod obișnuit unul dintre
ele.

• Când copiii nu sunt sinceri în legătură cu abuzul, ei ascund detalii sau le omit (eroare de
omisiune), mai degrabă decât să inventeze lucruri care nu li s-au întâmplat.

• Ce putem noi să facem? Să aplicăm cele mai bune practici de audiere.

21.04.2022
Grooming
• Tacticile prin care abuzatorul obține acces la viitoarea victimă și o pregătește să
suporte abuzul, urmărind și scăderea șansei de dezvăluire a abuzului.
• Conform studiilor, rata folosirii acestei tactici variază între 35% și 53%.
• Tehnici:
➢ Atenție specială sau mituire
➢ Desensibilizare sexuală
➢ Încălcarea limitelor
➢ Grooming asupra mediului copilului
➢ Amenințări

21.04.2022
Child Sexual Abuse Accomodation Syndrome (C.S.A.A.S.)

• Roland Summit - 1983, Dr., consultant la Los Angeles District Attorney din 1979
• Cercetările lui au contribuit la isteria de la McMartin Preschool
1) Păstrarea secretului
2) Sentimentul de neajutorare
3) Prinderea în capcană/acomodarea
4) Dezvăluire tardivă
5) Retragerea acuzațiilor

21.04.2022
Audierea e doar o parte a investigației

• Orice informație obținută trebuie privind în contextul unei ample investigații

• Investigatorul competent trebuie să aibă în vedere factorii care pot influența acuratețea
declarațiilor.
• Amintirile pot fi contaminate involuntar ori cu rea-credință pe fondul unor conflicte de familie,
cum ar fi situațiile de divorț.
• Declarațiile pot fi fabricate pentru obținerea unor beneficii ori pentru evitarea unor pedepse.
• Există situații reale de abuz în cazurile în care părinții sunt în conflict sau divorț.
• Regula „o singură audiere” nu servește intereselor copilului și nici aflării adevărului, pentru că
există situații în care sunt benefice mai multe audieri.

21.04.2022