RĂMÂNEȚI APROAPE

CAPITOLUL 15

Î n capitolul precedent, am descris o cultură care face presiuni

....... asupra familiilor de pretutindeni și amenință bunăstarea copiilor
lor. Aceasta i-a pus pe părinți într-o postură dificilă. Ei trebuie fie să
închidă ochii și să ignore influențele dăunătoare care îi dezorientează
pe copiii lor, fie să descopere mijloace de a-i apăra. Dați-mi voie să
lansez câteva idei pentru aceia dintre voi care intenționați să vă
avântați în luptă.
Punctul central al acestei discuții pare atât de evident încât ai
impresia că nu oferă nimic nou. Totuși, cred că ceea ce urmează să
scriu are valoare. Esența mesajului meu este că voi, ca părinți, trebuie
să munciți mai greu decât oricând la dezvoltarea unor relații cu copiii
voștri în cadrul cărora să se simtă satisfăcuți și sprijiniți. Trebuie să le
oferiți dorința de a rămâne în spațiul familiei și de a se conforma la
sistemul ei de convingeri. Dacă eșuați în această responsabilitate, s-ar
putea ca mai târziu să pierdeți bătălia voințelor. Legea actuală îi
favorizează pe adolescenții rebeli. Foarte probabil, ei vor avea câștig
în orice confruntare directă între generații, fapt care poate conduce
până și la emanciparea legală la o vârstă timpurie. Iată ce puteți face
pentru a preveni acest lucru.
262 Băieții – cum să-i creștem

Când eram copil, părinții nu erau nevoiți să depindă într-atât de

comunicare și apropiere pentru a-și ține copiii pe calea bună. În
măsură mai mare sau mai mică ei îi puteau controla și proteja prin
impunerea regulilor și izolarea circumstanțială. Fermierul John îl
putea lua pe micuțul neastâmpărat Johnny afară, în grădina casei
pentru a-i îndrepta mintea. Doar gândul la această amenințare era
suficient pentru a-i păzi pe majoritatea adolescenților să se lase
purtați de val.
Părinții mei au înțeles și ei acel sistem. Aveau un milion de reguli.
Existau reguli și interdicții aproape pentru fiecare situație imagina-
bilă. Provenind dintr-o familie de slujitori ai Cuvântului într-o
biserică foarte conservatoare, nu-mi era permis să merg la filme (care
erau extrem de cuminți), la dansuri, nici chiar să folosesc un limbaj de
stradă moderat. Îmi amintesc că, odată am fost dojenit pentru că,
într-un moment de exaltare, am spus, „Hot Dog!”* Nu sunt sigur nici
acum care era, în mintea tatălui meu, pericolul ascuns în aceste cu-
vinte, dar el m-a avertizat să nu le mai rostesc niciodată. Darn era per-
ceput ca un eufemism al lui damn,** geez însemna Jesus,*** dad-gummit
(o veche expresie din sud) era o reprezentare evidentă a numelui lui
Dumnezeu. Nu îndrăzneam să rostesc niciun cuvânt care aducea în
cea mai mică măsură a blasfemie, chiar dacă nu avea niciun sens.
Vărul meu, care trăia aproximativ sub același regim, a inventat un
cuvânt numit gerrit pe care îl putea folosi fără a fi acuzat de ceva rău.
De exemplu, el spunea: „M-am săturat de școala aia gerrit.” Inovația
nu a ținut. Ni s-a interzis să mai folosim și cuvântul gerrit.
În acele zile, autoritatea părinților se ridica de regulă ca un scut
puternic împotriva răului care era activ în ceea ce se numea „lumea”.
Orice era considerat nesănătos sau imoral era păstrat în afara
gardului alb de scânduri prin simpla voință de a menține această
stare. Din fericire, comunitatea înconjurătoare venea în sprijinul
părinților. Era organizată în așa fel încât să-i păstreze pe copii pe calea
îngustă și dreaptă. Cenzura interzicea filmelor să meargă prea
departe, școlile mențineau o disciplină strictă, infracțiunile le erau
raportate părinților, gardienii școlii nu le permiteau elevilor să
...........................................................
* Expresie slang folosită pentru a exprima încântarea sau entuziasmul – nota trad.
** Darn înseamnă literal „a cârpi”, iar în limbajul slang exprimă nemulțumirea și
iritarea. În sensul lui literal, cuvântul damn înseamnă, printre altele, „a condamna, a
ruina, a blestema, a înjura”; ca expresie slang el reprezintă o variantă dură de exprimare
a mâniei, iritării, disprețului sau dezamăgirii – nota trad.
*** În limbajul slang, geez exprimă surprinderea, încântarea sau supărarea. Jesus
 RĂMÂNEȚI APROAPE 263
înseamnă „Isus” – nota trad.
chiulească, însoțitoarele erau de obicei păzitoare ale virginității,
minorilor nu li se vindea alcool, iar de drogurile ilicite nici nu se
auzise. Chiar și adulții din afara familiei considerau că este respon-
sabilitatea lor civică să ajute la protejarea copiilor de orice le-ar putea
dăuna, fizic, emoțional sau spiritual. Majoritatea cetățenilor din oraș
îi cunoșteau probabil pe părinții copiilor, prin urmare le era mai ușor
să intervină. Bineînțeles, acest sistem de susținere nu funcționa întot-
deauna, dar în general era eficient.
Totuși, așa cum am văzut în capitolul anterior, această dedicare
pentru bunăstarea copiilor a dispărut cu totul. În loc să-i asiste pe
părinți în responsabilitățile de creștere a copiilor, cultura realmente
conspiră împotriva lor. Într-adevăr, gardul de scânduri a dispărut.
Imaginile și ideile dăunătoare se strecoară pe sub ușa de la intrare
sau, după cum am discutat înainte, se furișează direct în dormitoarele
copiilor prin intermediul mijloacelor media. Întrucât lumea a devenit
mai sexualizată și mai violentă, există o mulțime de oportunități prin
care copiii să dea de bucluc. Mai mult, acolo afară există nenumărate
„voci” care îi incită să facă răul.
Autoritatea părintească este subminată la fiecare pas. De exemplu,
dacă în prezent părinții decid că băieții lor nu vor vedea niciun film
de prost gust, este foarte probabil ca porunca lor să fie încălcată.
Băieții s-ar putea uita la film în casa prietenilor sau la video în timp ce
părinții sunt la serviciu. Iar adulții par să lucreze în zilele noastre tot
mai multe ore pe zi. Acest fapt ne prezintă unul dintre cele mai mari
pericole. Mamelor și taților le este aproape imposibil să identifice
aspectele dăunătoare ale culturii dacă nu sunt acasă decât arareori în
timpul după-amiezilor. Copilul nesupravegheat poate da într-o
singură zi de mai mult necaz decât sunt în stare părinții să îndrepte
într-un an întreg.
Ținând cont de modul în care s-a schimbat lumea, importanța
dezvoltării unor relații bune cu băieții de la cea mai fragedă vârstă se
dublează. Pentru a-i ajuta să se păzească de animalele de pradă din
lumea exterioară nu te mai poți baza doar pe reguli. Încă are sens
interdicția comportamentului imoral sau distructiv, dar aceste
interdicții trebuie suplimentate de o apropiere emoțională care să le
inspire copiilor dorința de a înfăptui lucruri drepte. Ei trebuie să
înțeleagă că îi iubești necondiționat și tot ce le pretinzi este pentru
binele lor. Îi ajută și dacă le explici de ce dorești să se comporte
într-un anumit fel. Impunerea poruncilor fără această legătură emoțio-
264 Băieții – cum să-i creștem

nală este predispusă la eșec.

Autorul și vorbitorul Josh McDowell a exprimat acest principiu
într-o afirmație unică. El a spus: „Regulile fără relații duc la răz-
vrătire.”1 Are perfectă dreptate. Cu toate tentațiile care bântuie în
jurul copiilor voștri, repetarea lui „Nu” de o mie de ori nu creează
decât un spirit sfidător. Trebuie să construim punți spre copiii noștri.
Construirea punților trebuie să înceapă de timpuriu și să includă
timp recreativ de familie, râs și glume, jocuri de masă, aruncarea și
prinderea mingii, basketball, ping-pong, alergarea împreună cu
câinele, discuții înainte de culcare și o mie de alte lucruri care ajută la
sudarea generațiilor. Partea dificilă este să dezvolți această relație de
prietenie în timp ce îți menții autoritatea părintească și respectul. Dar
se poate. Trebuie să faceți așa.
Dezvoltarea relațiilor cu copiii nu necesită sume mari de bani.
Tradițiile care pun accent pe timpul petrecut împreună ca familie
generează legături care durează toată viața. Copiilor le plac rutina
zilnică și activitățile cele mai simple. Ei cer să audă aceeași poveste
sau aceeași glumă până când mamei și tatei le vine să se urce pe
pereți. Totuși, aceste interacțiuni sunt uneori mai apreciate de copii
decât jucăriile scumpe sau evenimentele speciale.
Îndrăgitul autor și profesor dr. Howard Hendricks și-a întrebat
odată copiii adulți care amintire din copilărie le este cea mai dragă.
Vacanțele în care i-a dus sau călătoriile în parcurile tematice sau la
grădina zoologică? „Nu”, i-au răspuns ei, „ci momentele când tata se
lua la trântă cu ei pe podea”. Așa gândesc copiii. Îndeosebi băieții
gândesc așa. Adeseori, cele mai semnificative activități din familie sunt
acele interacțiuni simple care zidesc legături trainice între generații.
Să descriem ce înțelegem prin tradiții. Ele se referă la acele activi-
tăți repetate care-i conferă fiecărui membru al familiei sentimentul de
identitate și apartenență. Amintiți-vă că în muzicalul de pe Broadway
The Fiddler on the Roof [Scripcarul de pe acoperiș], scripcarul era cocoțat
în siguranță pe acoperișul casei în virtutea tradiției. Acest lucru îi
transmitea fiecărui membru al comunității evreiești cine era și cum să
se raporteze la provocările vieții, ba chiar ce să poarte. Copiii găsesc
siguranță și mângâiere când știu ce se așteaptă de la ei și care este
locul lor în schema lucrurilor.
Doi prieteni, Greg Johnson și Mike Yorkey, au oferit în cartea lor
Daddy's Home [Tata e acasă] câteva exemplificări ale modului cum nu
trebuie să încerci construirea unor relații bune cu copiii tăi. Aceste
sugestii au fost scrise cu ironie, dar cred că reușesc să transmită foarte
 RĂMÂNEȚI APROAPE 265
bine ideea.
 Servește drept automat de aprovizionare cu monede
pentru copilul tău la jocurile video.
 Lasă pornit televizorul cu meciul NBA al săptămânii în
timp ce joci Monopoly cu ei.
 Citește ziarul în timp ce-i ajuți să-și facă temele la algebră.
 Du-te la terenul de fotbal al liceului din vecinătate pentru
a practica loviturile scurte de golf și pune-i pe copii să
adune mingile de golf când termini.
 Sugerează-le să tragă un pui de somn împreună cu tine
într-o după-amiază însorită de duminică.
 Du-i la Clubul cercetașilor și citește o revistă în mașină în
timp ce comandantul bârlogului îi învață cum să facă
noduri.
 Du-i la birou sâmbăta și pune-i să coloreze în timp ce
muncești.2
În mod clar, există multe moduri în care poți fenta – să pari că îți pasă
și că „ești implicat” când de fapt nu faci decât baby-sitting. Cu toate
acestea, vă garantez că nu-i veți putea păcăli pe copiii voștri mult
timp. Ei pot vedea dincolo de măștile adulților cu o putere de pene-
trare similară razelor X. Și vor ține minte dacă ai fost sau nu ai fost
disponibil pentru ei când te-au căutat. Cineva spunea că iubirea în-
seamnă a-i acorda cuiva atenția ta neștirbită. Definiția este grozavă.
Iată o altă idee relevantă pentru relații și care, în opinia mea, este
foarte pertinentă. Ea se numește „primele cinci minute” și se bazează
pe o carte care a fost publicată în urmă cu mai mulți ani. Teza ei era
că primele cinci minute ale interacțiunii între oameni dau tonul
pentru tot ce va urma. De exemplu, unui vorbitor i se dau foarte
puține momente în care să-și convingă auditoriul că într-adevăr are
ceva valoros de transmis. Dacă la început el se dovedește a fi
plictisitor sau bombastic, ascultătorii săi își vor pierde interesul, iar el
nu va înțelege niciodată de ce. Iar dacă intenționează să folosească
umorul în vorbirea lui, ar fi bine să spună cât de repede ceva hazliu,
altfel nu-l vor crede că e în stare să-i facă să râdă. Oportunitatea
momentului s-a dus. Din fericire, ori de câte ori începem o nouă
interacțiune, avem șansa de a reseta atmosfera.
Acest principiu simplu se referă și la membrii familiei. Primele
cinci minute ale dimineții determină modul în care mama va
interacționa cu copiii ei pe parcursul zilei respective. Mârâielile sau
266 Băieții – cum să-i creștem

cârtelile copiilor adunați la micul dejun le va acri relația pentru mai

multe ore. Întâmpinarea copiilor după școală folosind cuvinte calde
și o gustare bună le va rămâne în memorie zeci de ani. Iar la finalul
zilei când bărbatul sosește acasă de la muncă, modul în care își salută
sau nu își salută soția va influența modul în care vor interacționa
toată seara. O singură observare critică de genul, „Tot conservă de
pește?!” va pune relația pe muchie de cuțit din acel moment până la
ora culcării. Bărbații care se plâng de soțiile lor că nu sunt pline de
afecțiune când vine ora de culcare ar trebui să dea filmul înapoi până
la primele momente când au revenit acasă în seara respectivă. Se prea
poate ca el să fi ruinat șansele unei seri grozave prin primele sale
comentarii tăioase.
Totul începe cu primele cinci minute.
Rezumând, o familie unită îi ține pe băieți legați atunci când lumea
îi îndeamnă să se elibereze. Astăzi, când totul este în ordine în familia
ta, nu-ți permite luxul de a te deconecta de ceilalți.
Mai este un alt aspect pe care trebuie să îl abordăm când discutăm
despre relații. El se referă la puterea cuvintelor. Cuvintele sunt atât de
ușor de rostit, adeseori se năpustesc pe gură fără să le fi gândit sau
rumegat dinainte. Cei care s-au grăbit să critice sau să-și manifeste
ostilitatea față de alții s-ar putea să nu creadă sau să nu fi intenționat
a spune ceea ce tocmai au rostit. Comentariile lor pot reflecta gelozie,
resentiment, deprimare, oboseală sau răzbunare circumstanțiale.
Indiferent de intenție, cuvintele aspre împung asemenea viespilor
ucigașe. Aproape fiecare dintre noi am trecut prin momente în care
un părinte, un învățător, un prieten, un coleg, un soț sau o soție a
spus ceva care ne-a rănit adânc. Această rană este pecetluită pentru
totdeauna în banca cu amintiri. Această proprietate a cuvântului
rostit este uluitoare. Chiar dacă omul uită cea mai mare parte dintre
experiențele sale zilnice, un comentariu dureros poate fi păstrat în
memorie timp de decenii. Prin contrast, omul care a rănit pe cineva
poate chiar după doar câteva zile să nu-și mai aducă aminte de
ciocnirea respectivă.
Fosta întâia doamnă a Americii, Hillary Rodham Clinton, a relatat
o întâmplare despre tatăl ei care niciodată nu a încurajat-o când era
copil. La un moment dat, în timpul liceului, ea a adus acasă un carnet
de note cu 10 pe linie. I l-a arătat tatălui, sperând că va auzi un cuvânt
de apreciere. În schimb el a spus: „Hmm, se pare că ești la o școală
slabă.” După treizeci și cinci de ani, remarca încă bântuie mintea
 RĂMÂNEȚI APROAPE 267
doamnei Clinton. Se poate ca răspunsul lui necugetat să nu fi fost
decât o remarcă zeflemitoare rostită în doi peri, dar care a creat un
punct nevralgic care persistă și în prezent.3
Dacă vă îndoiți de puterea cuvintelor, amintiți-vă ce a scris
ucenicul Ioan sub inspirație divină. El a spus, „La început era
Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu”
(Ioan 1:1). Ioan Îl descrie pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, care S-a iden-
tificat personal cu rostirea. Aceste cuvinte stabilesc adevărul mai clar
decât orice altă demonstrație. Matei, Marcu și Luca înregistrează
împreună o afirmație profetică făcută de Isus, care confirmă natura
eternă a învățăturilor Sale. El a spus: „Cerul și pământul vor trece, dar
cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35). Ne aducem aminte de
cuvintele Lui până în prezent, la două mii de ani după rostirea lor. Cu
siguranță cuvintele contează.
În cartea Iacov găsim încă o rază de înțelepciune privind impactul
cuvintelor. Pasajul spune astfel:

De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le

cârmuim tot trupul. Iată, și corăbiile, cât de mari sunt, și, măcar
că sunt mânate de vânturi iuți, totuși sunt cârmuite de o cârmă
foarte mică, după gustul cârmaciului. Tot așa și limba este un
mic mădular, și se fălește cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce
pădure mare aprinde! Limba este și ea un foc, este o lume de
nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care înti-
nează tot trupul și aprinde roata vieții, când este aprinsă de
focul gheenei. IACOV 3:3-6

Te-ai aprins vreodată astfel încât gura ta să arunce flăcări și scântei?

Mai important, ai pus pe jar duhul vreunui copil prin mânia ta? Toți
am comis această greșeală costisitoare. Am știut că am greșit încă din
clipa în care ne-au ieșit cuvintele pe gură, dar era deja prea târziu. O
sută de ani dacă ne-am strădui și tot nu am putea retrage nici măcar
o singură remarcă pe care am făcut-o. În primul an când ne-am
căsătorit, Shirley s-a înfuriat pe mine pentru ceva ce niciunul dintre
noi nu-și mai poate aminti. Sub presiunea frustrării momentului ea a
spus: „Dacă aceasta este căsătoria, nu vreau să am de-a face cu ea.”
Nu a vrut să vorbească așa și a regretat cuvintele aproape imediat ce
le-a rostit. După o oră ne împăcaserăm și ne iertaserăm unul pe altul,
dar afirmația lui Shirley nu putea fi anulată. De-a lungul anilor am
268 Băieții – cum să-i creștem

râs de situația respectivă, iar acum ea este cu totul neînsemnată. Cu

toate acestea, niciunul dintre noi nu poate face nimic pentru a șterge
cuvintele rostite în momentul respectiv.
Cuvintele nu numai că sunt păstrate în memorie întreaga viață,
dar dacă nu sunt iertate, ele vor dăinui chiar și dincolo de apele reci
ale morții. În Matei 12:36 citim: „Vă spun că, în ziua judecății, oamenii
vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.”
Mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că, tuturor celor care avem o
relație personală cu Isus Cristos, ni se promite că păcatele noastre –
printre ele și cuvintele aspre – nu vor mai sta împotriva noastră, ci vor
fi îndepărtate „cât este de departe răsăritul de apus” (Ps. 103:12). Dar
în lipsa acestei ispășiri, cuvintele noastre ne vor urmări în eternitate.
Nu am avut intenția să vă predic, deoarece nu sunt predicator, nici
teolog. Dar în multa înțelepciune a Scripturilor găsesc un izvor de
nesecată inspirație pentru toate relațiile de familie. Iar acest lucru este
valabil și în ce privește impactul cuvintelor noastre. Lucrul înspăi-
mântător pentru noi ca părinți este că niciodată nu știm când este în
funcțiune camera de filmat a minții copiilor și adolescenților noștri în
timpul interacțiunilor pe care le avem cu ei. Un comentariu care la
momentul respectiv a însemnat puțin pentru noi s-ar putea „lipi” de
mintea copiilor și ar putea fi rememorat multă vreme după moartea și
dispariția noastră. Prin contrast, cuvintele calde și încurajatoare pe
care le rostim fiilor noștri pot fi o sursă de satisfacție pentru zeci de
ani. Repet, iată ce mare este puterea cuvintelor.
Încă un lucru pe care să-l țineți minte. Circumstanțele care pro-
voacă un comentariu dureros pentru copil sau adolescent sunt
irelevante în raport cu impactul lor. Dați-mi voie să mă explic. Deși
copilul îți testează limitele, frustrându-te și enervându-te până la
exasperare, vei plăti totuși un preț pentru reacțiile tale exagerate. Să
presupunem că îți pierzi cumpătul și strigi: „Nu te mai suport! Mai
bine nu te-aș avea!”, sau: „Nu pot să cred că ai căzut și la acest
examen. Cum pot avea un copil atât de prost!” Deși orice părinte
normal ar fi fost și el agitat într-o situație similară, copilul nu se va
concentra în viitor asupra comportamentului său greșit. Foarte
probabil el va uita ce acțiune de-a lui te-a determinat să izbucnești.
Dar își va aduce aminte de ziua în care ai spus că nu-l dorești sau că
este prost. Nu este cinstit, dar nici viața nu este cinstită.
Știu că stârnesc o anumită măsură de vinovăție expunându-vă la
aceste comentarii. (Și cuvintele mele au putere, nu-i așa?) Totuși,
 RĂMÂNEȚI APROAPE 269
scopul meu nu este să vă rănesc, ci să vă păstrez viu în memorie faptul
că tot ce spuneți are valoare durabilă pentru copil. Mai târziu el te
poate ierta că „ai pus foc”, dar cât de bine ar fi fost dacă ai fi rămas
calm. Aceasta se poate învăța prin rugăciune și exercițiu.
Ne ajută dacă înțelegem că, atunci când suntem mânioși, este
foarte probabil să rostim cuvinte care rănesc. Aceasta se datorează
unei reacții biochimice foarte puternice care are loc în interiorul
nostru. Corpul uman este echipat cu un sistem defensiv automat
numit uneori mecanismul „luptă sau fugi”, care pregătește întregul
organism pentru acțiune. Când devenim triști sau înfricoșați, în
sistemul sanguin este pompată adrenalina, care determină o serie de
reacții fiziologice în organism. În câteva secunde, individul trece de
la starea de calm la starea de „alertă”. Rezultatul este un părinte cu
fața înroșită de furie, care strigă lucruri pe care nu ar fi avut niciodată
intenția să le rostească.
Aceste schimbări biochimice sunt involuntare, funcționând separat
de alegerea conștientă. Ceea ce este totuși intenționat este reacția
noastră la ele. Putem învăța în momentele de exasperare să facem un
pas înapoi. Putem alege să ne ținem gura și să ne îndepărtăm de
situația provocatoare. După cum știți deja, este înțelept să numeri
până la zece (sau cinci sute) înainte de a răspunde. Este extrem de
important ca, în interacțiunea cu copiii noștri, atunci când ne
enervează, să aplicăm aceste lucruri. Putem să ne controlăm impulsul
de a ne dezlănțui verbal sau fizic, ajungând să facem ceva ce, fără
îndoială, vom regreta după ce patima se va fi stins.
Ce trebuie să facem atunci când ne-am pierdut controlul și am
spus ceva ce l-a rănit adânc pe copil? Răspunsul este că trebuie să
reparăm dauna cât mai repede posibil. Am mulți prieteni împătimiți
de golf care s-au străduit în zadar să mă învețe și pe mine jocul lor
nebunesc. Nu renunță niciodată chiar dacă este vorba de o cauză
pierdută. Unul dintre ei mi-a spus că, atunci când crosa mea smulge
o bucată de gazon ar trebui să o pun imediat la loc. El mi-a spus că,
cu cât pun mai repede smocul de iarbă la loc, cu atât se vor reface
rădăcinile mai repede. Prietenul meu vorbea despre golf, dar eu mă
gândeam la oameni. Când ai rănit pe cineva, fie că este copilul, soțul,
soția sau un coleg, trebuie să bandajezi rana înainte să apară infecția.
Dacă se impune, cere-ți iertare. Vorbește despre situație. Caută
împăcarea. Cu cât rămâne „glia” mai mult în soare, cu atât mai mici
sunt șansele de recuperare. Nu-i așa că acest gând este extraordinar?
270 Băieții – cum să-i creștem

Bineînțeles, apostolul Pavel o spune ca nimeni altul. În urmă cu

aproape două mii de ani, el a scris : „Să n-apună soarele peste mânia
voastră” (Efes. 4:26). Acest pasaj biblic a fost adeseori aplicat la relația
dintre soț și soție, dar cred că este la fel de adevărat și pentru relația
cu copiii.
Doresc să părăsesc acum tema cuvintelor și să vă vorbesc despre
problema blasfemiei. Mi-e foarte greu să mărturisesc faptul că
murdăria și sacrilegiul s-au infiltrat în vorbirea din națiunile vestice.
Blestemele și înjurăturile sunt atât de obișnuite astăzi încât până și
unii dintre preșcolarii noștri vorbesc precum marinarii din trecut. Nu
întotdeauna a fost așa. În timpul anilor când predam într-o școală
publică la gimnaziu, limbajul murdar era interzis. Sunt sigur că
atunci când copiii erau singuri ei vorbeau așa, dar nu se întâmpla des
în auzul angajaților școlii. Într-o zi, una dintre elevele mele cele mai
bune a folosit numele lui Dumnezeu într-o manieră blasfematoare.
Am fost foarte dezamăgit de ea. Nu știu dacă mă credeți sau nu, deși
am predat la sute de copii în fiecare an, aceea a fost singura situație
în care îmi amintesc ca un băiat sau o fată să fi vorbit astfel. I-am
arătat că una dintre cele Zece Porunci ne învăța să nu luăm în deșert
Numele Domnului și că trebuie să fim atenți la modul cum vorbim.
Cred că m-a crezut pe cuvânt. Acest lucru se întâmpla în 1963.
Cât de mult s-au schimbat lucrurile de atunci! Acum, se pare că
aproape fiecare elev folosește un limbaj profan – referințe dezgus-
tătoare la funcțiile trupului și la comportamentul sexual. Fetele înjură
în rând cu băieții. De la escapada președintelui Bill Clinton cu
Monica Lewinsky la Casa Albă, până și copiii din școala primară au
început să vorbească deschis despre sexul oral, de parcă nu ar
însemna mare lucru.4 Copiii încearcă această experiență în număr mai
mare decât înainte. Ca fapt divers, bolile gurii și gâtului cu
transmitere sexuală ating proporții epidemice în rândul școlarilor din
clasele de liceu. Cu toate acestea, vechile porunci nu s-au modificat.
Iată ce spune Scriptura îndeosebi despre utilizarea neglijentă a
numelui lui Dumnezeu:

Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul

poporului Meu, Israel, și nu-i voi mai lăsa să-Mi pângărească
Numele Meu cel sfânt; ci vor ști neamurile că Eu sunt Domnul,
Sfântul lui Israel! EZECHIEL 39:7
 RĂMÂNEȚI APROAPE 271
Vor învăța pe poporul Meu să deosebească ce este sfânt de ce
nu este sfânt și vor arăta deosebirea dintre ce este necurat și ce
este curat. EZECHIEL 44:23

Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste
aceste cuvinte vine de la cel rău. MATEI 5:37

Dacă credem în valabilitatea acestor pasaje și a altora din Biblie,

vorbirea profană este o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Ce groaznică
este această târâre în noroi a numelor lui Dumnezeu, Isus și Duhul
Sfânt, folosindu-le drept cuvinte de blestem sau pentru delimitarea
propozițiilor din conversațiile obișnuite. Până și creștinii rostesc
adeseori „Dumnezeu” în mod întâmplător. Uneori când aud cum este
întinat și batjocorit sacrul nume al lui Dumnezeu, rostesc o rugăciune
tăcută, rugându-L pe Tatăl nostru ceresc să ierte lipsa noastră de
respect și să ne vindece țara. Este timpul să ne ridicăm glasul pentru
ceea ce credem și să-i învățăm pe copiii noștri aceste adevăruri eterne.
Vă recomand aici să acordați cea mai mare atenție limbajului
copiilor voștri. Nu, nu trebuie să devenim atât de legaliști precum
tatăl meu. Expresia „Hot dog!” nu constituie probabil o problemă
majoră. Dar mai este încă loc pentru un limbaj curat, sănătos și
respectuos. În mod special, nu ar trebui să le permiteți copiilor voștri
să batjocorească numele lui Dumnezeu. Motivul principal pentru
care am scris mai sus textele biblice este să vă ajut la învățarea acestor
concepte biblice în căminul vostru. Citiți și discutați „Cuvântul”
pentru a clarifica acest principiu vital. Învățându-i pe copii reverența
față de lucrurile sfinte, voi demonstrați că toate convingerile voastre
trebuie luate în serios și că suntem responsabili înaintea Domnului de
modul în care ne comportăm. De asemenea, aceasta este și o
modalitate de educare a copiilor în principiile politeții care ar trebui
să fie unul dintre obiectivele centrale ale conducerii voastre în
familie.
M-am abătut puțin de la tema relațiilor, dar consider că discuția
despre vorbire era importantă. Revenind la tema noastră, va veni
ziua când cei care acum aveți copii mici va trebui să apelați la temelia
iubirii și grijii pe care ați zidit-o. Dacă anii timpurii au fost
caracterizați de resentiment și respingere, experiența adolescenței ar
putea deveni un coșmar. Cel mai bun mod de a evita bomba cu efect
întârziat a adolescenței este să o dezamorsați în copilărie. Această
272 Băieții – cum să-i creștem

dezamorsare poate fi făcută prin stabilirea unui echilibru sănătos în

cămin între autoritate și iubire. Începeți acum să construiți relația care
va rezista până la capăt prin furtunile adolescenței.

ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI

Eu sunt unul dintre acei tați descurajați despre care ați vorbit.
Împreună cu soția mea am încercat din răsputeri să fim părinți
buni, dar acum fiul nostru de șaisprezece ani este încăpățânat,
nerespectuos și sfidător. El are probleme serioase cu legea și nu
ne dăm seama ce am greșit.

Înainte de a vă învinovăți pentru tot ce s-a întâmplat, vă îndemn să vă

opriți și să vă gândiți la ceea ce s-a întâmplat. Toți cei care lucrăm cu
adolescenții am observat că acest comportament rebel al lor rezultă
adeseori nu din greșelile părinților ci din alegerile greșite luate din
proprie inițiativă. Copilul vostru ar putea fi unul dintre acei tineri.
Din această perspectivă, două lucruri sunt clare. Întâi, părinții s-au
grăbit să își asume creditul sau vina pentru ceea ce au devenit copiii
lor. Mamele și tații care cresc tinere superstaruri sunt înclinați să-și
umfle pieptul de mândrie spunând: „Uitați-vă la ce am realizat.” Cei
cu copii iresponsabili se întreabă: „Unde am greșit?” Este foarte
posibil ca niciuna din aceste afirmații să nu fie adevărată. Deși părinții
au o influență imensă în viața copiilor, ei reprezintă doar una dintre
componentele vieții acestora.
Cercetătorii comportamentului au supra-simplificat explicațiile
privind comportamentul uman. În pofida teoriilor care susțin
contrariul, noi suntem mai mult decât ceea ce mâncăm. Suntem
mai mult decât moștenirea noastră genetică. Suntem mai mult
decât biochimia noastră. Și, cu siguranță, suntem mai mult decât
suma influențelor parentale. Dumnezeu ne-a creat ființe unice,
capabile de gândire independentă și rațională care nu-i poate fi
atribuită niciunei alte surse. Aceasta este cea care face creșterea
copiilor atât de provocatoare și de satisfăcătoare. Când ai ajuns să
crezi că ți-ai înțeles copiii, ai face bine să-ți pui centura de sigu-
ranță! Apare ceva nou.
Ce rol joacă ereditatea în influențarea unui copil ca al meu?
 RĂMÂNEȚI APROAPE 273
Experții în dezvoltarea copilului au dezbătut de mai bine de un secol
pe tema influenței relative a eredității și mediului, sau a ceea ce se
numește controversa „naștere-creștere”. Acum, în cele din urmă,
disputa pare să se fi rezolvat. Cercetătorii de la Universitatea
Minessota au petrecut mulți ani pentru identificarea și studierea a o
sută de perechi de gemeni identici care au fost separați din
momentul nașterii. Din diverse motive, ei au fost crescuți în culturi,
religii și locații diferite. Întrucât fiecare pereche de gemeni
împărtășeau aceeași structură genetică, cercetătorii au putut evalua
impactul bagajului genetic comparând asemănările și deosebirile
dintre ei în funcție de mai multe variabile. Din aceste studii,
combinate cu rezultatele altor studii, a devenit clar că personalitatea
se moștenește într-o proporție mare, probabil 70% sau chiar mai
mult. Genele ne influențează calități precum creativitatea, înțelep-
ciunea, bunătatea, vigoarea, longevitatea, inteligența și chiar bucuria
de a trăi.5
Gândiți-vă la frații cunoscuți drept „Gemenii Gem” care au fost
despărțiți până la treizeci și nouă de ani. Asemănările dintre ei erau
uluitoare. Amândoi s-au căsătorit cu femei numite Linda. Ambii
aveau câini cărora le puseseră numele Toy. Amândoi sufereau de
migrene acute la cap. Amândoi fumau excesiv. Amândurora le plăcea
berea. Amândoi conduceau mașini Chevrolet și amândoi erau ajutor
de șerif. Împărtășeau până și un simț al umorului bizar. De exemplu,
amândurora le plăcea să mimeze în lift strănutul pentru a vedea
modul cum vor reacționa oamenii.6 Acest grad ridicat de similaritate
a personalităților gemenilor identici crescuți separat dovedește influ-
ența remarcabilă a trăsăturilor moștenite.
Se consideră că structura genetică a unei persoane influențează
până și stabilitatea acestei persoane în căsătorie. Dacă unul dintre
gemeni este implicat într-un divorț, riscul ca și celălalt să divorțeze
este de 45%.7 Totuși, dacă un geamăn neidentic, care împărtășește
doar jumătate dintre genele celuilalt, divorțează, riscul pentru celălalt
este de doar 30%.8
Ce înseamnă toate aceste descoperiri? Suntem doar niște
marionete manipulabile prin sfori, urmând un traseu predeterminat
fără a avea voință liberă sau capacitate de alegere personală?
Bineînțeles că nu. Spre deosebire de păsările și mamiferele care
acționează din instinct, oamenii sunt capabili de gândire rațională și
acțiune independentă. De exemplu, noi nu acționăm la fiecare im-
274 Băieții – cum să-i creștem

puls sexual, în pofida structurii noastre genetice. Este clar că

ereditatea ne dă brânci într-o anumită direcție – impulsuri sau
înclinații – dar ele pot fi aduse sub controlul proceselor noastre
raționale.
Evident, aceste descoperiri au o semnificație imensă pentru înțe-
legerea copiilor. Înainte de a lua asupra voastră creditul sau blamul
pentru comportamentul fiilor voștri, amintiți-vă că ați jucat un rol
important în anii lor de formare – dar nici pe departe singurul rol.
Iar în ce-l privește pe tânărul vostru rebel de șaisprezece ani, vă
sugerez să-i acordați timp. Probabil pe la douăzeci de ani se va liniști.
Rugați-vă doar să nu facă ceva cu implicații pe termen lung înainte de
a ieși din adolescență.