Clasa a V a = Manual Ascendia

Formularea de întrebări

Este posibil ca niciodată să nu-ne fi pus problema dacă este bine sau nu să ne mirăm, dacă
este bine sau nu să avem întrebări. Aceste lucruri le facem oricum în mod obișnuit. Le fac și
copiii. Ce nu știm este că numărul de întrebări pe care le avem acum, este mult mai mic decât
al celor pe care le aveam la patru sau la cinci ani. Cu cât creștem, capacitatea noastră de a
pune întrebări scade. Dacă ne gândim că nu este important numărul de întrebări pe care ni le
punem într-o zi, trebuie să știm că ne înșelăm. Întrebările sunt ca o cheie magică: ele deschid
porțile zăvorâte ale cunoașterii.

Toți marii savanți mărturisesc că mirarea și întrebările potrivite i-au dus spre marile lor
descoperiri. Astăzi copiii fac propriile descoperiri, ghidați de curajul de a pune întrebări și de
atenția față de ceea ce se întâmplă în jur. Accesând linkuri ne putem informa despre invențiile
făcute de adolescenți, unii dintre aceștia având vârsta apropiată de a unui copil.

Referitor la copii, trebuie să știe că au dreptul de a pune oricât de multe întrebări. Acest drept
îi face o persoană respectată de cei din jur. Vocea lor se poate face auzită, iar ceilalți trebuie
să țină cont de curiozitățile, îndoielile și punctele lor de vedere. Copiii nu au avut
dintotdeauna acest drept. În Roma antică, infantia (copilăria) era etapa vieții în care nu puteai
vorbi. Credința vremii era că un copil nu știe să vorbească și nici să se exprime corect. Din
acest motiv, întrebările copiilor treceau neobservate. Astăzi copiii își fac vocea auzită. Ei au
puterea de a schimba lumea prin dreptul lor de a se exprima liber. Deci, vocea lor contează!

La 20 noiembrie 1989, majoritatea statelor lumii au adoptat Convenția cu privire la drepturile

copilului. În acest acord se precizează că, indiferent de vârstă, copilul are dreptul la informare
și la exprimarea opiniei proprii. Aceasta înseamnă că este liber să pună întrebări.

Trebuie să le spunem copiilor că pot :

 Să adreseze întrebări potrivite la momentul potrivit.

 Să înțeleagă că este important să adreseze întrebări, fără să le fie teamă.
 Să formuleze răspunsuri potrivite, în funcție de situație.
 Să formuleze, în situații variate, întrebări și răspunsuri cu privire la drepturile și
responsabilitățile lor.

Valoarea întrebărilor

Întrebările sunt importante pentru că te ajută: să înțelegi și să afli lucruri noi; să obții
informații; să înveți eficient; să gândești; să lămurești anumite confuzii; să afli ce gândesc
ceilalți; să eviți greșelile și pericolele; să-i convingi pe ceilalți; să ceri ajutor; să negociezi; să
stabilești legături cu alte persoane; să te împrietenești; să te împaci cu cineva; să colaborezi
eficient în grup; să afli lucruri despre tine și ceilalți; să fii corect cu tine și cu ceilalți.
ÎNTREBAREA = enunț verbal sau scris adresat cuiva cu scopul de a primi un răspuns. O
întrebare este mai bine înțeleasă dacă este însoțită de mimica, tonul, poziția corpului și
gesturile potrivite

CARACTERISTICI

 unică: nu conține mai multe întrebări;

 clară: este ușor de înțeles și nu produce confuzii;
 neutră: nu sugerează răspunsul;
 etică: respectă drepturile omului; deschisă: stimulează interlocutorul.

CLASIFICARE

1. ÎNTREBĂRI ÎNCHISE permit obținerea unor răspunsuri clare, simple: Da/ Nu;
întrerup sau limitează discuția; Exemple: Vei merge …? Ai văzut …? Câți ani …
2. ÎNTREBĂRI DESCHISE permit obținerea unor răspunsuri neașteptate (opinii,
sentimente, cunoștințe); stimulează conversația; Exemple: De ce …? Cum …?

Capacitatea de a ne mira

 MIRARE = nedumerire, surprindere plăcută sau neplăcută, stare de uimire pricinuită

de ceva neașteptat, extraordinar; a găsi că ceva este curios, ciudat, de neînțeles;
 CURIOZITATE= dorință de a cunoaște amănunțit ceva nou sau neobișnuit;
manifestare a interesului pentru un lucru deosebit; interes, sete de cunoaștere, dorința
de a afla;
 MOTIVAȚIE = totalitatea motivelor care determină pe cineva să facă o anumită
acțiune ori să tindă spre anumite scopuri, imbold; impuls, stimul pentru mobilizare;
 A AVEA UN DREPT = a avea o nevoie sau o trebuință pentru care sunt stabilite
norme juridice care urmăresc asigurarea acesteia, cum ar fi : nevoia de
educație/dreptul la educație, nevoia de sănătate/dreptul la sănătate, nevoia de
odihnă/dreptul la odihnă, nevoia de protecție/dreptul la protecție etc
 ÎNTREBARE = enunț prin care se cer informații, lămuriri, puncte de vedere; solicitare
de informații primite apoi sub forma unui răspuns;
 A ÎNTREBA = a cere o informație, a cere vești, a cerceta, a interoga, a se interesa, a se
informa;
 INTEROGARE = acțiunea de a pune întrebări;
 CERCETARE = investigație sistematică, controlată; activitate care urmărește
descoperirea adevărului sau dobândirea unor noi cunoștințe;
 GÂNDIRE CRITICĂ = modalitate de gândire care pune accentul pe analiză,
înțelegere, clarifi care, evaluare, explicare; efortul de a nu lua nimic de-a gata, de a nu
accepta opinii sau idei fără a le înțelege, fără a le analiza, fără a încerca să ne dăm
seama dacă sunt corecte sau nu, adevărate sau false.

Copiilor le putem spune :

Întrebările lor sunt importante. Ele îi vor ghida într-o lume încă necunoscută. Noi credem că
explorările lor vor fi uluitoare și pline de reușite. Dar trebuie să fie și sigure, să nu îi pună
niciodată în pericol. De aceea, este important să știe care sunt partenerii în care pot să aibe
încredere în explorările lor. Cea mai mare încredere o poate acorda, în primul rând,
persoanelor care trebuie să vegheze asupra lor pentru a fi permanent în siguranță. Părinții au
datoria să îi ajute să se informeze corect. Atunci când au o curiozitate, ei trebuie să îi ghideze
să descopere ceea ce se potrivește vârstei și nivelului său de înțelegere. Pe lângă părinți, mai
sunt responsabili de informarea lor corectă și alți adulți: profesori, alți membri sau prieteni ai
familiei lor, angajați ai unor instituții care se ocupă de respectarea drepturilor lor, cum sunt
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Organizația Salvați Copiii,
Telefonul Copilului, Poliția etc. În al doilea rând, pot avea încredere în grupul său de prieteni
și de colegi. Și ei le pot fi parteneri în explorările lor. În al treilea rând, ar putea să își caute
singuri răspunsuri la întrebări: în cărțile din bibliotecă, în manual, pe internet. Dacă informația
pe care o caută este pe internet, trebuie să învețe cum să folosească internetul în siguranță.

Sfaturi pentru copii:

 Nu pune întrebări persoanelor necunoscute decât dacă sunt angajați ai unor instituții
sau localuri publice, precum: școală, poliție, librărie, bibliotecă sau altele din această
categorie.
 Nu-ți dezvălui niciodată în mediul on-line identitatea, adresa, școala, e-mailul sau
parola.
 Întrebările tale trebuie să fie respectuoase.
 Pentru a afla cât mai multe lucruri despre o situație, folosește întrebări care încep cu:
De ce? Cine? Ce? Cum? Când? Unde? Ele se numesc întrebări deschise și permit
căutarea unui răspuns cât mai bun.
 Dacă ții cont de toate acestea, îți dorim mult succes în găsirea răspunsurilor

Comunicarea dintre oameni presupune formularea de întrebări și răspunsuri. Este important ca

răspunsurile să fie adecvate, în funcție de persoanele cărora te adresezi, de locul în care te afli,
de tipul conversației sau de conținutul întrebării.

RĂSPUNSUL = comunicare orală sau scrisă, generată de o întrebare adresată de cineva.

Răspunsul poate fi transmis și prin gesturi, mimică, poziția corpului, atitudini care însoțesc
vorbele sau se pot constitui separat într-un răspuns.

CARACTERISTICI : corelat cu întrebarea; bine dimensionat: conține un număr suficient de

cuvinte, dar nu atât de multe încât să devină plictisitor; clar: este ușor de înțeles și nu produce
confuzii; realist: este susținut de fapte, dovezi, documente, opinii personale; adaptat situației:
folosește un limbaj potrivit situației în care este furnizat.

CLASIFICARE

1. RĂSPUNSURI SPUSE se transmit direct, față în față, prin telefon, prin intermediul
altei persoane.
 2. RĂSPUNSURI SCRISE se transmit în forme diferite: scrisoare, mesaj text pe telefon,
e-mail, postare pe o rețea de socializare, drept la replică în ziar.

Recapitulare: Dreptul la informare. Formularea de întrebări

Importanța întrebărilor și a mirării

 Mirarea și întrebările sunt importante pentru că îți permit să descoperi lucruri noi.
 Întrebările bune conduc la soluții bune.
 Toți copiii pot să formuleze întrebări, pentru că au dreptul la informare.
 Să pui întrebări în unele situații înseamnă să îți asumi responsabilitatea pentru tine și
ceilalți copii.

Cui îi punem întrebări?

 Adulților în care putem avea încredere: părinți, profesori, angajați ai instituțiilor

publice (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Salvați Copiii,
Telefonul Copilului, Poliția etc.).
 Colegilor și prietenilor.
 Căutăm răspunsuri în cărți sau pe internet.

Cum formulăm întrebări?

 Ele trebuie să arate respect față de cel întrebat.

 Este de preferat să folosim întrebări deschise, și nu închise

Câteva recomandări referitoare la modul de adresare a întrebărilor: a) Adresează câte o

singură întrebare; b) Oferă-i celuilalt timpul necesar pentru a răspunde; c) Formulează
întrebări simple, clare; d) Nu formula întrebări stânjenitoare! e) Încurajează răspunsurile clare,
cât mai complete; f) Revino cu întrebări prin care soliciți precizări sau lămuriri; g) Ai grijă ce
întrebi, fi i atent la tonul folosit, la felul în care întrebi! h) Asigură-te că celălalt a înțeles
perfect întrebarea; i) Încearcă să îți stăpânești emoțiile; j) Nu uita niciun moment de problema
pusă în discuție sau de ceea ce vrei să afl i; k) Urmărește reacțiile celuilalt; l) Fii atent la
dorința lui de a comunica; m) Nu uita că nu există întrebări perfecte; cele mai bune întrebări
sunt cele care te ajută cel mai bine să primești răspunsurile dorite
 Argumentarea unui punct de vedere personal. Fapte și opinii

De fiecare dată încearcă să deosebești ceea ce este un fapt, ceva real, care poate fi verificat, de
ceea ce este o opinie referitoare la acel lucru.

Enunțurile despre fapte sunt: √ Afirmații/declarații care pot fi dovedite. √ Pot fi adevărate sau
false. √ Nu se bazează pe opinii personale.

Enunțurile care exprimă opiniile: √ Sunt afirmații/declarații care nu pot fi dovedite cu

certitudine. Ele sunt păreri personale. √ Ele pot convinge când sunt argumentate, fără a fi
sigur adevărate. √ Poți fi de acord sau nu cu opiniile unei alte persoane.

FAPT = întâmplare, acțiune, împrejurare, lucru petrecut în realitate.

OPINIE = părere, judecată, idee, punct de vedere; opiniile sunt exprimate prin enunțuri sau
propoziții declarative, care spun ceva despre un anumit lucru, inclusiv despre alte opinii.

DEZBATERE = discuție amănunțită, de regulă pro și contra, asupra unei probleme.

Uneori, opiniile noastre nu corespund faptelor, realității. Trebuie să analizăm opiniile diferite
și să încercăm să stabilim care sunt cele corecte, potrivite cu faptele reale. Uneori putem
căuta probe (imagini, înregistrări video, documente etc.). Alteori, ne putem baza pe ceea ce
spun cei care au fost de față, dar trebuie să ne asigurăm de onestitatea lor. De multe ori,
faptele nu mai pot fi verifi cate (cum sunt cele din trecut). Putem apela atunci la dovezi, la
probe sau la argumente. Gândirea ne poate ajuta să facem cât de cât lumină, să ne apropiem
astfel de adevăr cu privire la anumite fapte sau întâmplări. Opiniile noastre trebuie să fi e un
fel de oglindă a realității: privind la ele, analizându-le să putem vedea ce este real. Putem
greși în efortul nostru de a stabili cele mai bune opinii despre fapte, dar nu ne putem mulțumi
cu opinii neverifi cate, despre care nu ne-am întrebat dacă se potrivesc sau nu faptelor.
Dezbaterea sau discuția polemică poate avea loc între două persoane sau între două tabere, în
general între cei care susțin o idee și cei care sunt împotriva acesteia. Scopul dezbaterii este
acela de a convinge că argumentele unei părți sunt mai puternice decât argumentele părții
adverse.

REGULILE UNEI DEZBATERI

• Subiectul dezbaterii este enunțat clar, fără echivoc, sub forma unei idei sau a
unui punct de vedere, cum ar fi : Temele pentru acasă nu sunt utile; Copiii nu
ar trebui să muncească; Școala nu încurajează gândirea critică; Pedepsele nu au
valoare educațională; Elevii nu ar trebui să folosească telefonul mobil în timpul
orelor; Ar trebui mărit numărul orelor de educație fi zică etc.;
• Subiectul dezbaterii trebuie să fi e o idee care nu întrunește acordul tuturor și
pentru care pot fi formulate argumente pro și contra;
• Discuția trebuie să se rezume la schimbul de idei și numai la acele idei legate
de subiectul acesteia;
• Fiecare aduce în sprijinul a ceea ce susține argumente, teorii, fapte concrete
relevante, potrivite pentru problema discutată;
 • Nu se apelează în acest sens la opinii sau convingeri personale care nu pot fi
argumentate, dovedite;
• Fiecare poate adresa întrebări părții adverse pentru a clarifi ca sau înțelege mai
bine o idee sau un argumente;
• Nimeni nu se referă la caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului;
• Nimeni nu se abate și nu distrage atenția de la problema discutată;
• Fiecare îl lasă pe celălalt să vorbească, sa-și prezinte ideile și argumentele, fară
să-l întrerupă;
• Fiecare combate ideile și argumentele celuilalt, nu persoana.

Compararea opiniilor. Schimbul de opinii

 A COMPARA = a confrunta două sau mai multe lucruri sau idei, pentru a stabili
asemănările și deosebirile dintre ele.
 CRITERIU (în cazul comparării opiniilor) = normă, regulă, punct de vedere în funcție
de care se stabilesc asemănările și deosebirile dintre două sau mai multe opinii.
 OBIECTIV = însușirea de a reda fi del, netrunchiat, independent de părerile sau
convingerile personale un anumit lucru sau împrejurare reală.
 SUBIECTIV = însușirea de a reda un anumit lucru sau împrejurare în funcție de
părerile sau convingerile personale, de dorințele tale, de impresiile tale, fără a ține
cont de realitate.
 APTITUDINE = pricepere, înzestrare, capacitatea de a face ceva.
 STRES = factor care provoacă o tensiune, un dezechilibru.

De ce comparăm opiniile între ele?

1. DIVERSITATEA OPINIILOR = Două persoane pot avea opinii diferite, chiar opuse
față de același lucru sau împrejurare.
2. COMPARAREA OPINIILOR = Opiniile diferite pot fi comparate între ele în funcție
de mai multe aspecte sau criterii.
3. CU CE SCOP = Comparăm opiniile pentru: a înțelege mai bine; a alege cele mai bune
opinii; a decide cum să acționăm.

Criterii ale opiniilor :

1. Claritatea : Opiniile trebuie să fi e clar exprimate, prin cuvinte cunoscute, prin expresii
cu un singur sens. Opiniile trebuie să descrie fi del faptele, lucrurile, detașat de
părerile și convingerile personale.
2. Obiectivitatea = Opiniile nu trebuie să conțină evaluări, aprecieri ale situației
respective sau ale persoanelor implicate. Opiniile trebuie să fi e neutre, dezinteresate,
să arate cum stau lucrurile, nu cum ne-am dori noi.
3. Susținerea = Opiniile trebuie să corespundă realității, lucrurilor la care se referă, să fi e
adevărate sau, cel puțin, probabil adevărate. Opiniile trebuie să se sprijine pe fapte
reale, pe dovezi, probe, să fi e argumentate.
Atunci când îți susții propriile opinii sau păreri nu trebuie să apelezi la: • idei preconcepute
(prejudecăți); • așa-zise probe sau dovezi neverificate, fără legătură cu subiectul sau la idei
false; • forță, putere; • trăsături pozitive sau negative ale celuilalt; • interesele celuilalt; •
ignoranța celuilalt; • diferențele de vârstă, de gen, de etnie, convingeri religioase, situație
materială, starea de sănătate etc.; • repetarea cu insistență a unei idei; • faptul că o idee este
susținută de foarte multă lume; • milă; • încredere, loialitate; • la false presupuneri, cum ar fi :
aceasta este singura soluție, nu există o altă soluție mai bună etc.; • încercarea de a-ți convinge
adversarul cu orice preț; • expresii jignitoare; • înfumurare, aroganță

De ce avem nevoie de argumente

AVEM NEVOIE DE ARGUMENTE, DE RAȚIUNE:

Nu ne putem lăsa păcăliți, înșelați. Trebuie să gândim noi înșine! Scuzele nu justifică faptele
rele. Ne susținem ideile prin mijloace raționale. Vrem să ne justificăm alegerile sau acțiunile!
Nu putem lua ideile altora de-a gata. Nu apelăm la ținută, gestică, prejudecăți, forță. Vrem să
fim siguri! Respectăm capacitatea celuilalt de a gândi. Vrem să obținem sprijin pentru a ne fi
respectate drepturile. Vrem ca ceilalți să accepte în mod liber, conștient ideile noastre. Nu
apelăm la informații mincinoase, nu vrem să-i păcălim pe ceilalți. Nu vrem să convingem cu
orice preț, incorect. Trebuie să dovedim că avem dreptate! Apelăm la capacitatea celuilalt de a
înțelege. Vrem să convingem prin mijloace raționale.

 ARGUMENT = probă, dovadă adusă în sprijinul unei opinii sau păreri.

 ARGUMENTARE = acțiunea de a argumenta; totalitatea dovezilor aduse în sprijinul
unei opinii sau păreri.
 RAȚIONAMENT = modalitate de argumentare în care o părere, o idee se sprijină pe o
altă idee sau pe mai multe.
 RAȚIONAL = care respectă cerințele sau principiile gândirii corecte; potrivit rațiunii,
logic.
 LOGICĂ = știință care studiază cerințele sau principiile gândirii corecte; știința
demonstrației, a legilor sau regulilor gândirii corecte.
 ADHD = afecțiune comportamentală care se manifestă prin imposibilitatea unor copii
de a se concentra asupra unui lucru, a unei îndeletniciri, prin lipsa sau defi citul de
atenție, agitație excesivă sau hiperactivitate și impulsivitate; copiii care au această
afecțiune au nevoi sau cerințe educaționale speciale.

Raționamentele sunt formate din două sau mai multe propoziții. Una dintre aceste propoziții
se numește concluzie – este ideea, opinia pe care o susținem. Un raționament are o singură
concluzie. Un raționament poate avea una sau mai multe premise – acestea sunt propozițiile
care vin în sprijinul ideii, opiniei pe care o susținem. De obicei, concluzia este însoțită de
cuvinte precum rezultă, deci, prin urmare, așadar etc. La rândul lor, premisele, propozițiile pe
care se bazează concluzia sunt însoțite de obicei de cuvinte precum deoarece, pentru că,
întrucât etc
Argumentarea este acțiunea prin care susținem o anumită idee, încercăm să dovedim că avem
dreptate ori să obținem ceea ce ne dorim. Putem apela la un raționament, dar și la alte
mijloace sau modalități, cum ar fi :

 Oferim un exemplu
 Oferim un contraexemplu (un exemplu care contrazice)
 Oferim o probă concretă
 Apelăm la calcule sau demonstrații matematice
 Apelăm la documente
 Apelăm la mărturii credibile
 Indicăm consecințe sau urmări nedorite, de neacceptat

Un comportament civilizat, demn presupune respectarea reciprocă a drepturilor. De exemplu,

ai dreptul de a-ți exprima propriile opinii, dar și ceilalți copii au acest drept. Părerile tale
contează, la fel și părerile lor. Bunul plac, lipsit de orice regulă, de orice argument nu este
potrivit pentru viața în societate, împreună cu ceilalți. Apelul la emoţii, folosirea expresiilor
neclare, gesturile teatrale, tonul hotărât, tonul ridicat etc. nu reprezintă probe sau dovezi în
favoarea unei opinii, dar ne pot ajuta să-i convingem pe ceilalţi.

Argumentele noastre trebuie să respecte două tipuri de condiții sau reguli de bază:

1. Condiții care se referă la ceea ce spunem, la cuvintele și propozițiile folosite, la probele pe

care le oferim, la conținutul acestora.

2. Condiții care se referă la modul în care argumentăm (cum facem legătura dintre probe și
ceea ce susținem).

3. Condiții care se referă la cum argumentăm și în ce condiții, în ce mediu. Imaginează-ți un

robot sau un telefon mobil. Vom spune despre ele că sunt bune dacă:

a) Toate piesele lor sunt bune;

b) Toate piesele lor sunt legate corect între ele. Pe de altă parte, ne putem folosi de ele, vor fi
eficiente pentru noi, dacă le utilizăm în anumite condiţii (de exemplu, fără să le lovim), într-
un mediu potrivit (de exemplu, unul care le oferă toate resursele necesare, cum ar fi energia
electrică), într-un mediu în care nu există factori perturbatori (care pot împiedica buna lor
funcţionare).

În mod asemănător, o argumentare este bună dacă:

a) Toate ,,piesele” folosite sunt bune;

b) Toate ,,piesele” sunt corect legate între ele.

O argumentare va fi utilă, efi cientă, de folos dacă argumentăm civilizat, respectându-i pe

ceilalți și drepturile lor, fară a ridica tonul, fără a țipa, fără a jigni, în împrejurări în care ea
este necesară sau folositoare, în împrejurări în care nu apar factori perturbatori (apelul la forță,
violența, agresivitatea, atacul la persoană, jignirile, lipsa de dialog, lipsa dorinței de a accepta
alte idei, refuzul de a comunica, lipsa efortului de a înțelege ce vrem să spunem etc.).

Orice raționament în care concluzia este o propoziție falsă, deși toate premisele (ideile pe care
se sprijină) sunt adevărate, este incorect! Acesta este un semn, un indiciu. Acel argument este
incorect deoarece a fost făcută cel puțin o greșeală! În viața de zi cu zi, apelăm la argumente
pentru a convinge pe cineva, pentru a obține ceva (să ne ajute, să facă o anumită acțiune, să fi
e de acord cu părerile noastre, să fi e de partea noastră într-o dezbatere).

Unele reguli se referă la structura sau forma argumentelor noastre. Gândește-te că vrei să obții
o pâine rotundă și ai la dispoziție 3 forme (una dreptunghiulară, una triunghiulară și una
rotundă). Dacă vei alege primele două forme, chiar dacă vei folosi cea mai bună făină din
comerț, cea mai bună drojdie și vei pune toată priceperea, nu vei putea obține o pâine rotundă.
Rezultatul nu va fi cel dorit, deoarece ai folosit o formă greșită, nepotrivită. La fel se întâmplă
și cu argumentele: uneori greșim deoarece folosim forme nepotrivite. Unele argumente
încalcă în același timp două sau mai multe reguli sau condiții.

O ARGUMENTARE BUNĂ ȘI UTILĂ SE BAZEAZĂ PE:

ADEVĂR, CLARITATE, CONSECVENȚĂ, NECIRCULARITATE, DOVEZI

SUFICIENTE LEGĂTURA DINTRE PROBE ȘI TEZĂ, ALTE CONDIȚII.

 CONSECVENȚĂ = (cu referire la utilizarea cuvintelor și a propozițiilor) a te exprima

consecvent, statornic, a folosi pe parcursul unei argumentări același cuvânt sau
aceeași propoziție fără a modifi ca înțelesul.
 CLARITATE = limpezime, precizie; calitate a gândirii, a argumentării, a exprimării
(este precisă, deslușită, limpede).
 SUFICIENT = atât cât trebuie, de ajuns; (cu referire la argumentare) calitatea unei
probe, a unei dovezi (este de ajuns, satisfăcătoare).

Formularea răspunsurilor. Modalităţi alternative de a formula răspunsuri

 RĂSPUNS = informație, explicație, clarifi care oferită în urma unei întrebări; soluție
pentru rezolvarea unei probleme; reacție față de o provocare, obstacol sau problemă.
 MIMICĂ = modifi cări ale trăsăturilor feței unei persoane, prin care se transmit, se
exprimă stări interioare (emoții, sentimente, gânduri).
 NONVERBAL = care se exprimă fără ajutorul cuvintelor, prin gesturi, intonație,
poziția mâinilor, mișcările capului etc

Răspunsurile pot fi orale sau scrise. Putem răspunde verbal, cu ajutorul cuvintelor, sau
nonverbal, prin gesturi. Uneori, putem întâmpina dificultăți: nu am înțeles întrebarea, nu
cunoaștem răspunsul, nu găsim cuvintele potrivite pentru a formula răspunsul etc.

Pentru a afla unele răspunsuri este nevoie de timp, de studiu, de cercetare și chiar de răbdare.
Pentru unele întrebări este posibil să nu găsim niciodată un răspuns potrivit. De multe ori
trebuie să învățăm să ascultăm întrebările, să fim atenți la modul în care sunt formulate, la
ceea ce suntem întrebați, dar și la ceea nu suntem întrebați explicit. Trebuie să fim atenți la
gesturile celuilalt, la mimica și la tonul pe care îl folosește, la modul în care ne adresează
întrebările. De asemenea, trebuie să ne întrebăm de ce suntem întrebați, care este scopul
întrebărilor care ni se adresează. Răspunsurile noastre, modul în care le formulăm și le
transmitem este influențat de ... răspunsul la asemenea întrebări.

Stereotipii și prejudecăți

 STEREOTIPIE = (referitor la idei, la opinii) idee fi xă despre anumite categorii de

persoane sau, mai rar, despre categorii de lucruri; opinii preluate fără a fi analizate,
supuse unui examen critic. Notă: În locul cuvântului stereotipie se folosește de multe
ori, cu același înțeles, cuvântul stereotip (pl. stereotipuri).
 PREJUDECATĂ = idee preconcepută, de cele mai multe ori eronată, formată în
general cu privire la o persoană, fără o cunoaștere directă a acesteia; se bazează doar
pe aparteneța acelei persoane la un anumit grup sau categorie (femei, bărbat, rrom,
evreu, medic, avocat etc.) și pe opiniile stereotipe despre acel grup sau categorie.
 GÂNDIRE STEREOTIPĂ = a gândi folosind clișee, stereotipii și prejudecăți, fără o
analiză a realității; este opusul gândirii critice.
 INDEZIRABIL = care nu este de dorit; neplăcut.
 INTOLERABIL = care nu se poate tolera sau suporta; de neîngăduit

STEREOTIPIILE ȘI PREJUDECĂțILE:

 Cele mai multe au o puternică încărcătură negativă, depreciativă, subliniază ceea ce

este indezirabil, intolerabil
 Pot fi combătute prin toleranță, respect, înțelegere, apreciere, acceptarea diversității,
prin gândire critică
 Nu au la bază valori morale
 Sunt opinii neargumentate
 Pot duce la atitudini de respingere sau discriminare
 Nu au la bază temeiuri sau motive reale
 Sunt fenomene culturale
 Nu se bazează pe o cunoaștere reală

După formă, stereotipiile și prejudecățile sunt enunțuri universale, se referă la toți cei care
aparțin unui anumit grup (toți medicii, toți profesorii, toți rromii etc.). Pretenția că ceea ce
spun se aplică la toți, fără nicio excepție este eronată dintr-un motiv foarte simplu: nimeni nu
a verifi cat dacă ceea ce spune o stereotipie sau o prejudecată se aplică tuturor persoanelor sau
lucrurilor la care ea se referă.

Persuasiunea

 ARTĂ = (în sintagma ,,arta de a convinge”) tehnică, pricepere, îndemânare.

 AFECTIVITATE = totalitatea proceselor afective (emoții, sentimente, pasiuni).
 ONEST = cinstit, de treabă, corect.

Argumente
  Apelează îndeosebi la mijloace raționale
 Apelează doar la mijloace argumentative (raționamente, probe, dovezi)
 Își propune să convingă că ceva este adevărat sau corect.
 Se plasează mai ales în sfera gândirii.
 Se referă îndeosebi la analiză, înțelegere, explicare, dovedire, justifi care.
 Convingerea este scopul, iar acțiunea doar urmarea faptului de a fi convins.
 Arta de a convinge prin mijloace raționale.
 A convinge, de exemplu, că cineva nu este vinovat, doar prin apelul la probe sau
dovezi care susțin ideea nevinovăției.

Argumentare și persuasiune

 Se apelează la mijloace dezirabile, acceptabile, oneste pentru a convinge.

 A convinge, dar respectându-l pe celălalt și drepturile sale.
 Urmărește înțelegerea, acceptarea liberă, conștientă.

Manipulare

 Se apelează la mijloace indezirabile, inacceptabile; nu convingerea este scopul, ci

obținerea rezultatului dorit.
 A convinge cu orice preț.
 Urmărește obținerea unui lucru, chiar și prin informații false, mincinoase,
intimidare,lacrimi de crocodil, amenințare, abuz verbal etc.

Argumentarea, persuasiunea și manipularea sunt procese sau comportamente care au ca scop

obținerea unui lucru. Dincolo de cele trei tipuri de comportamente se situează cele agresive:
violența, forța brută, folosirea puterii, situații în care nu mai este vorba de a convinge și nici
de respectarea vreunui drept.

Persuasiv – care are puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să acționeze
într-un anumit fel. CONVINGE! Tehnici pentru a fi convingător/ convingătoare

 C Concepe o întrebare/frază „șocantă” cu rolul de a stimula atenția și gândirea

audienței.
 Opune rezistență contraargumentelor.
 N Nu uita să te adresezi direct (pe nume, dacă este permis) celor care te ascultă.
 V Verifică dacă vorbele tale au transmis emoție. Spune mici povești care
impresionează.
 I Include cel puțin trei argumente în favoarea ideii principale (exemple, statistici, surse
de informare).
 N Nu exclude din prezentare experiențele personale și opiniile proprii. Vei fi cu atât
mai credibil/ credibilă.
 G Grupează cuvinte care încep cu aceeași literă într-un enunț. Vei reatrage atenția
celor care au pierdut-o pe parcurs.
  E Exagerează! Repetă de mai multe ori cuvinte sau propoziții importante, pentru a
atrage atenția și a genera acțiune din partea audienței.

Drepturi și responsabilități ale copilului

Pentru ca toți oamenii să știe care sunt drepturile copilului, Organizația Națiunilor Unite, ce
cuprinde aproape toate statele lumii, a întocmit o listă cu drepturile de care trebuie să se
bucure fiecare copil. Această listă, care se numește Convenția cu privire la drepturile
copilului, a fost adoptată la 20 noiembrie 1989. Toate drepturile precizate în convenție se
bazează pe valori sau principii foarte importante pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a
copiilor.

CONVENȚIA ONU PENTRU DREPTURILE COPILULUI:

 Este un ACORD internațional adoptat în anul 1989 în Adunarea Generală a ONU

 Sunt prevăzute drepturile tuturor copiilor
 Prin aceste drepturi se recunosc demnitatea și egalitatea tuturor copiilor
 Aceste drepturi se referă la nevoile de bază ale copiilor
 Scopul principal este dezvoltarea armonioasă a oricărui copil
 Toate drepturile prevăzute sunt importante și necesare
 Toți avem obligația de a respecta aceste drepturi
 Statul trebuie să creeze condițiile necesare pentru respectarea acestor drepturi
 Copiii nu se pot apăra singuri; ei trebuie să fie protejați împotriva abuzurilor, violenței,
discriminării
 Familia are principala responsabilitate pentru îngrijirea și protecția copilului

Caracteristicile DREPTURILE COPILULUI :

 UNIVERSALE – se referă la toți copiii

 INALIENABILE – niciun copil nu poate renunța la drepturile sale
 NEVOI – exprimă nevoi fundamentale pentru dezvoltarea copilului
 OBLIGAȚII – trebuie să fi e respectate de toți, pentru toți copiii
 SCOP FUNDAMENTAL – pregătirea copilului pentru a trăi independent în societate
 DREPTURILE COPILULUI VALORI – pacea, libertatea, toleranța, demnitatea,
egalitatea, solidaritate

PRINCIPIILE CONVENȚIEI ONU PENTRU DREPTURILE COPILULUI:

 NON-DISCRIMINAREA - toți copiii, indiferent de etnie, culoare, sex, limbă, religie,

naționalitate, origine socială, situație materială, stare de sănătate etc., trebuie să se
bucure de toate drepturile; - statul este obligat să protejeze copiii împotriva oricăror
forme de discriminare;
 INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI – în toate acțiunile care privesc copiii
prevalează, predomină interesele acestora; - statul trebuie să ia toate măsurile
 corespunzătoare pentru a asigura bunăstarea copiilor, protecția și îngrijirea lor
adecvată;
 SUPRAVIEȚUIREA ȘI DEZVOLTAREA – copiii au dreptul la dezvoltarea
potențialului lor în toate aspectele vieții: fi zic, psiho-emoțional, cognitiv, social și
cultural; - statul trebuie să facă tot ce este posibil pentru a asigura supraviețuirea și
dezvoltarea copilului și să-l protejeze împotriva oricărei acțiuni care ar putea dăuna
supraviețuirii și dezvoltării sale;
 PARTICIPAREA – orice copil are dreptul de a-și exprima liber opiniile asupra
oricărei probleme care îl privește, opiniile sale urmând să fi e luate în considerare
ținându-se seama de vârsta sa și de gradul său de maturitate; - orice copil are dreptul
de a fi ascultat, direct sau printr-un reprezentant, în orice acțiune, situație sau
procedură care îl privește; - orice copil are dreptul de a participa la întruniri, la
activități culturale și artistice, la activități potrivite vârstei sale;

DREPT = regulă, normă cu caracter juridic care reglementează comportamentul oamenilor în

societate, relațiile dintre ei.

PRINCIPIU = element fundamental, idee principală, de bază.

CONVENȚIE = înțelegere, acord, tratat între două sau mai multe state, instituții sau persoane
cu privire la anumite probleme sau obiective.

DECLARAȚIE (cu referire la drepturi) = document ofi cial în care sunt afi rmate anumite
drepturi; de regulă, acele drepturi devin obligatorii și capătă valoare juridică atunci când mai
multe state își exprimă acordul asupra acestora printr-o Convenție.

ONU = Organizația Națiunilor Unite; fondată în anul 1945, formată în prezent din 194 de
state. România este stat membru al ONU din 1955.

A RATIFICA (referitor la un stat) = a-și manifesta acordul de a fi parte a unui tratat

internațional sau al unei Convenții; în acest fel tratatul sau Convenția respectivă este asumată,
capătă valabilitate și în acel stat.

COPIL (în înțelesul Convenției cu privire la Drepturile Copilului) = orice fi ință umană sub
vârsta de 18 ani, cu excepția statelor în care vârsta majoratului este mai mică.

 1919 – Englantyne Jebb înfi ințează în Marea Britanie Fondul pentru ,,Salvați Copiii”
 1920 – Se înfi ințează la Geneva Organizația Internaționala Salvați Copiii
 1924 – Liga Națiunilor Unite adoptă Declarația Drepturilor Copilului (Carta
Bunăstării Copilului)
 1950 – Consiliul Europei elaborează Convenția Europeană a Drepturilor Omului
 1959 – Adunarea Generală a ONU adoptă Declarația Drepturilor Copilului
 1989 – Adunarea Generală a ONU adoptă Convenția cu privire la Drepturile Copilului
 1990 – România ratifi că Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului
 1994 – România ratifi că Convenția Europeană a Drepturilor Omului
 Drepturi ale copilului. Exemplificarea unor drepturi în contexte concrete

Convenția ONU cu privire la drepturile copilului:

 A fost adoptată la 20 noiembrie 1989 și urmărește ca toți copiii:

• să fie protejați de orice abuz
• să se bucure de toate drepturile recunoscute
• să-și cunoască toate drepturile

Principiile care stau la baza Convenției cu privire la drepturile copilului :

 Interesul superior al copilului / Doar binele și drepturile copilului contează.

 Dreptul la viață, supraviețuire, dezvoltare / Copiii beneficiază de condiții bune de

viață.

 Nediscriminarea / Toți copiii au aceleași drepturi.

 Participarea / Părerile copiilor trebuie să conteze în luarea deciziilor.

 DREPTURI FUNDAMENTALE ALE COPILULUI :

1. Identitate: a avea un nume, o naționalitate, o cetățenie, a-și cunoaște părinții, a avea

documente de identitatei

2. Familie: a avea un mediu stabil și prielnic în care să crească și să se dezvolte

3. Educație: a avea acces la învățământ obligatoriu gratuit și de calitate

4. Joc: a avea acces la activități recreative, respectarea timpului liber

5. Protecție împotriva violenței: a fi protejat împotriva oricărei forme de violență, fizică

sau emoțională, neglijență, abandon sau exploatare

6. Protecție socială: a fi protejat în situație de sărăcie, boală, deficiențe, astfel încât orice
copil să se poată bucura de drepturi

7. Protecția mediului: a avea un mediu ambiant sigur și condiții de ocrotire a sănătății și

de securitate a vieții

RESPONSABILITĂȚI ALE COPILULUI CU PRIVIRE LA DREPTURILE SALE:

1. Identitate: să aibă grijă de documentele sale de identitate, să nu-și dezvăluie pe

internet elementele de identitate

2. Familie:  să-și iubească și să-și respecte familia, să-și asume anumite activități în
familie

3. Educație: să frecventeze școala, să-și îndeplinească sarcinile școlare, să respecte

regulamentul școlar, să-și respecte profesorii
 4. Joc: să respecte regulile jocului, să-și respecte colegii de joacă, să nu-și pună viața în
pericol, să-și calculeze bine timpul, stabilind prioritățile

5. Protecție împotriva violenței: să nu ascundă abuzurile asupra sa sau asupra altor

copii, să nu aibă o conduită violentă în raport cu alți copii, să contacteze, în caz de
abuz, un adult de încredere sau o instituție care se ocupă cu protecția împotriva
violenței

6. Protecție socială:  să sesizeze autoritățile care se ocupă cu protecția socială atunci
când nu are condiții normale de trai, să învețe să se ajute și singur

7. Protecția mediului: să aibă un comportament responsabil față de mediu, să păstreze

curățenia în natură, să nu arunce deșeurile la întâmplare, să economisească apa,
energia electrică, alimentele, să sesizeze autoritățile pentru protecția mediului când se
încalcă regulile protejării mediului

● Copiii, promotori ai propriilor drepturi 

Promotori ai drepturilor copiilor – persoane care inițiază acțiuni de apărare a drepturilor

copiilor. Copiii au dreptul de a-și apăra și promova drepturile în măsura în care acțiunile lor
nu încalcă drepturile altor persoane.

Exemple de modalități de implicare:

 Campanii de informare / Acțiuni care urmăresc cunoașterea drepturilor copiilor

 Acțiuni de sprijinire a altor copii / Acțiuni de solidarizare cu copii din țări unde sunt
încălcate drepturile copiilor

 Acțiuni care îi privesc pe ei înșiși / Solicitări pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu

și recreere Sesizări către autorități când le sunt încălcate drepturile Campanii de
promovare a drepturilor

Forme de recompensare a copiilor cu merite deosebite în activitatea de promovare a

drepturilor copiilor: Premiul Internațional al Copiilor pentru Pace,  Premiul Nobel pentru Pace

Școala ca spațiu de exprimare, exercitare și asumare de către copii a drepturilor și a

responsabilităților. Cum îmi apăr drepturile în școală – dreptul la participare
Școala este primul loc în care puteți să vă apărați drepturile și să vă exercitați dreptul la
participare prin:
Consiliul elevilor

 Descoperă, cu ajutorul elevilor din școală, dacă există situații de încălcare a drepturilor
copiilor.

 Inițiază acțiuni, proiecte și campanii în scopul apărării drepturilor copiilor.

 Contactează parteneri din afara școlii pentru aplicarea ideilor de proiecte.

 Urmărește modul în care se desfășoară proiectele.

 Intermediază întâlniri între profesori și elevi.

 Dreptul de participare aparține fiecărui elev, ales sau nu ca reprezentant în Consiliul

elevilor!

DREPTURI ALE COPILULUI

Explicații și argumentări

1.DREPTUL LA IDENTITATE

 Orice ființă umană are o anumită identitate, un ansamblu de caracteristici care o fac să
fie unică, diferită de ceilalți, o anumită persoană.

 Din punct de vedere juridic principalele atribute ale identității sunt: cetățenia, numele,
relațiile de familie (în principal, părinții). Aceste atribute sunt înregistrate în
documente oficiale ale statului, cum ar fi certificatul de naștere și cartea de identitate.

 Statul trebuie să asigure protecția identității copiilor și să o restabilească cât mai

repede posibil atunci când este cazul.

2.DREPTUL LA FAMILIE
Familia reprezintă un grup de persoane, adulţi şi copii, care trăieşte respectând norme şi valori
şi care are la bază relaţii de rudenie. Părinţii au rol egal în creşterea, îngrijirea şi educaţia
copiilor şi sunt responsabili pentru dezvoltarea armonioasă a acestora. Cu sediul în New York,
SUA, UNICEF (Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite) oferă
asistenţă umanitară şi pentru dezvoltarea copiilor şi mamelor lor în ţările în curs de
dezvoltare. Două dintre priorităţile agenţiei sunt programe care privesc drepturile copiilor
precum Copilăria pentru copii şi Familia. UNICEF a primit în anul 1965 Premiul Nobel
pentru Pace.

 Familia este unitatea de bază a societății și mediul natural pentru creșterea și

bunăstarea copilului. Familia are principala responsabilitate pentru protecția și
îngrijirea copilului.

 Orice copil trebuie să crească într-un mediu familial, care să-i asigure fericire,
dragoste și înțelegere. Niciun copil nu poate fi separat de părinții săi, cu excepția
cazurilor când acest lucru este necesar pentru bunăstarea sa. Copilului lipsit de mediul
familial trebuie să i se asigure protecția și îngrijirea necesare.

 Statul trebuie să respecte drepturile și responsabilitățile familiei pentru creșterea și

dezvoltarea copilului. Statul trebuie să asigure protecție și asistență familiei.

3.DREPTUL LA LIBERTATEA DE EXPRIMARE / DREPTUL LA LIBERTATEA DE

GÂNDIRE

Libertatea de exprimare reprezintă un drept fundamental al oricărei persoane de a spune ceea

ce gândeşte. Fără libera exprimare, nu am putea vorbi de schimburi de idei, de opinii şi de
informaţii, nu am putea face alegeri. În absenţa libertăţii de exprimare, demnitatea umană ar fi
grav afectată. Lucrurile pe care decidem să le spunem, activităţile pe care le facem, hainele pe
care le purtăm, locurile în care mergem, reprezintă diverse moduri în care ne exprimăm.
Asupra tuturor acestor aspecte avem dreptul la opinie, dreptul de a ne face auziţi şi de a fi
ascultaţi. Copiii au dreptul să-şi exprime liber ideile şi punctele de vedere în toate problemele
care îi privesc, iar adulţii din jurul lor au obligaţia de a le permite şi de a-i încuraja să facă
aceste lucruri. În funcţie de vârsta pe care o au şi de nivelul lor de înţelegere, copiii au dreptul
să fie ascultaţi în cadrul procedurilor juridice care au legătură cu ei. Ca orice alt drept, şi
dreptul la opinie este însoţit de nişte responsabilităţi precum respectarea regulilor de
comportament, acceptarea şi tolerarea opiniilor diferite. De multe ori, opiniile noastre nu
coincid cu ale celor din jur. Fiecare dintre noi este unic şi priveşte lumea în felul său, însă nu
trebuie să uităm că fiecare are aceleaşi drepturi ca şi noi. Avem responsabilitatea să dăm
ocazia celuilalt să-şi expună punctul de vedere, să ascultăm ceea ce spune, să îl respectăm, să
îi răspundem civilizat şi politicos.

 Orice copil are dreptul de a căuta, de a primi și de a difuza sau exprima informații și
idei, oral sau în scris, prin orice fel de mijloace, atât timp cât nu încalcă drepturile
celorlalți.
  Orice copil are dreptul de a gândi liber, de a avea propriile sale idei și convingeri, de a
avea propria sa religie.

 Statul trebuie să protejeze libertatea de gândire și libertatea de exprimare a copilului,

dar și drepturile și libertățile celorlalți. Libertatea de gândire și libertatea de exprimare
au limite, pot fi restricționate pentru protejarea:

1. drepturilor și libertăților celorlalți;

2. securității naționale, a ordinii publice, a sănătății publice, a bunelor moravuri.

REŢINE! Fiecare copil are dreptul să se exprime liber şi să îşi spună opiniile în toate
domeniile care îl privesc, într-un mod care nu este jignitor pentru alte persoane.

4. DREPTUL LA PROTECȚIE ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI ȘI ABUZULUI ŞI

EXPLOATĂRII

Toţi copiii au dreptul de a fi protejaţi împotriva violenţei, exploatării şi abuzului. Cu toate

acestea, milioane de copii din întreaga lume suferă din aceste cauze în fiecare zi.

Violenţa se referă la diversele tipuri de rele tratamente aplicate copilului care produc
vătămarea sănătăţii acestuia şi care îi pun în pericol dezvoltarea, demnitatea şi uneori chiar
viaţa. Copilul poate fi expus la violenţă în mediul familial, în cel şcolar, în mediul online sau
pe stradă. Abuzul, neglijarea, exploatarea şi traficul de copii constituie forme de violenţă
asupra copilului şi sunt sancţionate prin lege.

Violenţa, exploatarea şi abuzul sunt de obicei practicate asupra copiilor de către persoane
cunoscute – părinţi, alţi membri ai familiei, cadre didactice, alţi copii. Doar o mică parte a
actelor de violenţă sunt raportate şi investigate. Violenţa are consecinţe imediate şi pe termen
lung asupra sănătăţii şi dezvoltării copilului. În România, Legea nr. 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului – republicată şi actualizată în 2016, prevede
obligaţia cadrelor didactice de a semnala serviciilor de asistenţă socială cazurile de abuz,
neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului (art. 52(4)). „Violenţa
poate fi prevenită, dacă refuzăm ca ea să rămănă ascunsă.“ (Sandie Blanchet, reprezentant
UNICEF)

Nu de puţine ori, copiii sunt puşi în situaţia de a se proteja singuri de efectele

comportamentelor agresive ale celor din jur. Este bine ca, de fiecare dată, manifestările
violente să fie sesizate unei persoane de încredere. Evitarea situaţiilor conflictuale şi
integrarea într-un grup de prieteni îi pot ajuta pe elevi să se protejeze de agresivitate în mediul
şcolar.

 Având în vedere vârsta și dezvoltarea sa fizică și mentală, orice copil este vulnerabil în
fața unor probleme, împrejurări, acțiuni. Unii copii sunt vulnerabili din cauza unor
situații particulare (mediu social, dizabilități, abandon etc.).
  Pentru a crește și a se dezvolta armonios și deplin, orice copil are nevoie de protecție,
de sprijin, de ocrotire. Orice formă de violență sau de rele tratamente are efecte
negative asupra creșterii și dezvoltării copilului.

 Statul trebuie să protejeze copilul împotriva abuzului, neglijării, exploatării și oricărei

forme de violență sau rele tratamente. Statul trebuie să asigure condițiile și mijloacele
necesare pentru protecția copilului, pentru prevenirea relelor tratamente, pentru
sancționarea acestora si pentru sprjinul copiilor victime.

REŢINE! Violenţa este o problemă majoră a omenirii. Din cauza vulnerabilităţii lor, copiii
sunt expuşi abuzurilor, atât în familie, pe stradă, în şcoală, cât şi în mediul online. Pentru
asigurarea respectării dreptului la protecţie împotriva violenţei, abuzului şi exploatării, statele
civilizate au înfiinţat instituţii care se ocupă de această problematică.

Vocabular

 ABUZ = acțiune prin care este pusă în pericol viața, dezvoltarea fizică sau mentală a
copilului, integritatea lui corporală; formele principale: abuzul fizic, emoțional,
psihologic, sexual, economic.

 NEGLIJARE (a unui copil) = omisiune a unei responsabilități sau obligații cu privire

la creșterea și îngrijirea copilului; poate fi vestimentară, alimentară, neglijarea igienei,
a sănătății etc. Părăsirea sau abandonul copilului este cea mai gravă formă de
neglijare.

 VIOLENȚĂ = faptul de a folosi forța, de a obliga, de a sili; agresivitate, brutalitate.

 RELE TRATAMENTE = acțiuni care au efecte negative, uneori ireparabile asupra

creșterii și dezvoltării copilului, cum ar fi privarea de unele drepturi, abuzul,
neglijarea, exploatarea, violența, răpirea, traficul de persoane etc.

5. DREPTUL LA PROTECȚIE ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII

 Drepturile unui copil trebuie respectate indiferent de țara în care s-a născut, de limba
maternă, de cultură, rasă, etnie, religie, situație materială, fie că este băiat sau fată etc.

 Orice acțiune prin care un copil este tratat diferit, preferat, respins sau exclus din
cauza limbii, culturii, etniei, naționalității, religiei, categoriei sociale, a unei
dizabilități etc. reprezintă discriminare.

 Statul trebuie să ia toate măsurile împotriva oricărei forme de discriminare a copilului.

6. RESPONSABILITĂȚI ASOCIATE DREPTURILOR COPILULUI

DREPTURI ALE COPILULUI OBLIGAȚII ȘI

RESPONSABILITĂȚI
 Copiii au numeroase nevoi sau
Toate drepturile copilului trebuie să fie
trebuințe. Unele dintre ele sunt
respectate de stat și de ceilalți. Statul
esențiale pentru creșterea și
are principala responsabilitate în
dezvoltarea lor armonioasă.
asigurarea respectării drepturilor
Trebuințele respective trebuie să fie
copilului. Fiecare om și fiecare copil au
asigurate, respectate, devin
responsabilitatea fundamentală a
obligații și responsabilități ale
respectării drepturilor celorlalți.
statului și ale celorlalți.

Vocabular

1. RESPONSABILITATE = obligația de a face ceva, de a răspunde, de a da socoteală;

răspundere.

2. OBLIGAȚIE = datorie, sarcină, îndatorire.

RESPONSABILITĂȚILE MELE

FAȚĂ DE CEILALȚI
Să-i respect pe ceilalți, drepturile și
FAȚĂ DE MINE ÎNSUMI
FAȚĂ DE MEDIU libertățile lor.
Să am grijă de mine însumi, de creșterea
Să fiu atent cu lucrurile din Să fiu atent le nevoile lor, la
și dezvoltarea mea armonioasă.
jurul meu. dorințele lor, la modul lor de a se
Să fiu atent la educația mea, la sănătatea
Să am grijă de mediul exprima, de a acționa, de a gândi.
mea, la comportamentul meu (cum mă
înconjurător. Să nu aduc niciun prejudiciu
exprim, cum acționez, ce fac, ce gândesc),
Să protejez păsările și dreptului la viață, la sănătate, la
să respect regulile care îmi protejează
animalele. liberă exprimare, la educație etc.
sănătatea și viața etc.
niciunui alt copil, niciunei alte
ființe umane.

Expresiile următoare descriu situații sau acțiuni referitoare la responsabilitățile noastre: sunt

politicos; mă spăl pe dinți; îmi ajut colegii; fac sport; nu stau mult la calculator; mă port
frumos cu ceilalți; mă port frumos cu un coleg, chiar dacă are o dizabilitate; respect regulile
de circulație; nu stric mobilierul din parc; nu vorbesc tare; am grijă de lucrurile mele; nu
beau sucuri și nu mănânc dulciuri fără măsură; respect orele de somn; arunc gunoiul la coș;
nu tratez diferit un alt copil, deoarece este de altă etnie.

7.DREPTUL LA EDUCAȚIE

 Educaţia este cea mai puternică unealtă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea.
(Nelson Mandela)
 Oamenii au nevoie să înveţe pentru a se adapta mediului în care trăiesc. Din cele mai
îndepărtate timpuri, prin învăţare, oamenii au înţeles tainele naturii şi ale lumii înconjurătoare,
fapt care i-a ajutat să îşi procure hrană, adăpost şi să se ferească de pericole. Cu timpul,
învăţarea a condus la descoperirea unor noi resurse şi la invenţii menite să ne ajute în viaţa de
zi cu zi. Astăzi, există şcoli specializate pe domenii de activitate, care îi pregătesc pe elevi şi
pe studenţi pentru profesii din ce în ce mai diverse. În 1994, UNESCO a stabilit Ziua
Mondială a Educatorilor, pentru a comemora semnarea, în 1966, a Recomandării UNESCO şi
OIM. Ziua Mondială a Educaţiei – 5 octombrie

 UNESCO – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. OIM –

Organizaţia Internaţională a Muncii

Omul învaţă pe întreg parcursul vieţii sale. Această învăţare, în familie, în comunitate sau în
şcoală, îi permite omului să îşi dezvolte gândirea, inteligenţa, deprinderile, să se adapteze la
mediul înconjurător, să ia decizii potrivite pentru prezentul şi viitorul său. Rolul şcolii în
procesul de educaţie Şcoala reprezintă un mediu caracterizat de norme (reguli), valori şi
modele de comportament menite să îl ajute pe elev să devină conştient de sine şi de rolul său
în cadrul unui grup. Şcoala este o instituţie de învăţământ, un spaţiu de educaţie şi de formare;
locul în care elevul, cu sprijinul profesorilor săi, îşi dezvoltă cunoştinţe şi priceperi, realizând
obiectivele de învăţare adecvate potenţialului său.

Exemple de responsabilităţi ale elevului:

 Să respecte orarul clasei sale

 Să participe activ la activităţile şcolare

 Să poarte o ţinută îngrijită şi decentă

 Să aibă o atitudine cuviincioasă, colegială

Şcoala este un mediu de toleranţă şi de respect pentru toţi cei care îi deschid porţile, indiferent
care sunt diferenţele dintre aceştia.

REŢINE! Respectarea dreptului la educaţie reprezintă o condiţie esenţială a formării pentru

viitor a tinerilor responsabili şi pregătiţi pentru viaţă.

RESPONSABILI RESPONSABILITĂȚI
Statul și instituțiile statului (școli, Asigurarea unei educații de calitate pentru toți copiii.
primării, inspectorate școlare, Ministerul Asigurarea accesului la educație tuturor copiilor, fără nicio
Educației). discriminare.
Alte instituții și organizații, asociații ale Asigurarea condițiilor și resurselor necesare (umane, materiale,
elevilor, ale părinților, familia, profesorii, financiare).
societatea în ansamblul ei. Asigurarea cadrului legislativ corespunzător (legi,
regulamente, norme, instrucțiuni).
Formarea și dezvoltarea competențelor necesare copiilor
 (pentru cunoaștere, participarea la viața socială, învățarea pe
tot parcursul vieții etc.).
Cultivarea respectului pentru drepturile celorlalți.
Educarea copilului în spiritul respectului față de mediul
natural.

DESCOPERĂ INFORMAŢII NOI

 Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului a fost

adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989. Până în
prezent, Convenţia a fost adoptată de 194 de ţări, membre ale Naţiunilor Unite.

I. Istoric Ideea elaborării unui document special care să cuprindă drepturile copilului îi
aparţine lui Eglantyne Jebb. În 1919, la Londra, aceasta a fondat prima organizaţie
neguvernamentală numită Salvaţi Copiii, care îşi propunea să intervină şi în zonele în care
protecţia copilului nu era aplicată, iar drepturile copilului nu erau respectate. Programele
create în acea vreme urmăreau în special combaterea foametei şi asigurarea asistenţei
medicale a copiilor. Mişcarea de promovare a drepturilor copilului a început în anul 1924,
odată cu adoptarea de către Liga Naţiunilor Unite a Declaraţiei Drepturilor Copilului.
România a fost printre primele state care au ratificat Convenţia ONU cu privire la Drepturile
Copilului, prin Legea nr. 18 din 28 septembrie 1990.

Îmi amintesc ...

 Drepturile fundamentale ale copilului cuprinse în Convenţie: ● Dreptul la viaţă; ●

Dreptul la un nume şi o naţionalitate; ● Dreptul la educaţie; ● Dreptul de a-şi exprima
liber ideile; ● Dreptul la îngrijire medicală; ● Dreptul de a fi protejat împotriva
oricărei forme de violenţă, abuz sau neglijenţă; ● Dreptul la joacă şi timp liber.

II. Principii generale ale Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului La baza Convenţiei
ONU cu privire la drepturile copiilor stau câteva principii fundamentale pentru respectarea
tuturor drepturilor copiilor.

1. Nediscriminarea şi egalitatea de şanse. Toţi copiii au aceleaşi drepturi, indiferent de

rasă, gen sau religie, indiferent de familia din care provin, de starea lor materială sau
de abilităţile lor. Acestora trebuie să li se asigure şanse egale în atingerea potenţialului
maxim de dezvoltare (art. 2).

2. Interesul superior al copilului. Principala preocupare a adulţilor care iau decizii cu

efecte asupra copiilor trebuie să fie urmărirea celor mai bune interese ale acestora (art.
3).

3. Viaţa, supravieţuirea şi dezvoltarea. Copiii au dreptul la viaţă. Guvernele trebuie să

asigure copiilor condiţii pentru supravieţuire şi dezvoltare sănătoasă (art. 6).
 4. Participarea. Copiii au dreptul să se exprime şi să-şi facă auzite opiniile. Convenţia
încurajează adulţii să asculte părerile copiilor şi să-i implice pe aceştia în luarea
deciziilor, ţinând cont de nivelul lor de dezvoltare şi maturizare (art. 12)

În România, copiii din mediul rural au şanse egale cu cei din mediul urban.

Știați că...

 15 Mai – Ziua Internaţională a Familiei Începând din anul 1995 se sărbătoreşte în

întreaga lume Ziua Internaţională a Familiei. Scopul acestui eveniment este de a
sublinia rolul pe care familia îl are în societate şi de a sensibiliza opinia publică cu
privire la dreptul copiilor la iubire şi îngrijire din partea părinţilor biologici sau
adoptivi. În ţara noastră a fost înfiinţată, prin HG nr. 1385/2009, Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului.

8. DREPTUL LA SĂNĂTATE

 Articolul 24 din Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului precizează: ,,Copiii

au dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia
de servicii medicale şi de recuperare.“

Sănătatea este o stare de bine fizică (sănătatea corpului), psihică (sănătatea mintală) şi socială
(relaţii armonioase cu ceilalţi). Sănătatea fizică presupune să ai un corp sănătos.
Responsabilităţi: Îţi poţi menţine sănătatea fizică având o alimentaţie corectă, bogată în fructe
şi legume proaspete, practicând un sport etc. Sănătatea psihică presupune să ne simţim bine cu
noi înşine şi cu ceilalţi pentru a putea face faţă situaţiilor la care suntem expuşi.
Responsabilităţi: Îţi poţi menţine sănătatea psihică învăţând să gestionezi emoţiile şi având
comportamente adecvate. Sănătatea socială presupune capacitatea de a iniţia şi de a dezvolta
relaţii cu alte persoane. Responsabilităţi: Îţi poţi menţine sănătatea socială învăţând să
interacţionezi cu ceilalţi.

 Pentru a sublinia importanţa acestui drept, a fost înfiinţată Organizaţia Mondială a

Sănătăţii (OMS), organizaţie internaţională ce are rolul de a identifica strategii de
combaterea a bolilor cu scopul menţinerii în cea mai bună stare a sănătăţii populaţiilor
de pe glob. Importanţa dreptului la sănătate este recunoscută şi prin numeroasele acte
în care acesta se regăseşte: ● Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii; ● Pactul
internaţional asupra drepturilor economice, sociale şi culturale ale omului (art. 12); ●
Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului (art. 24); ● Carta Socială
Europeană; ● Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; ● Constituţia României
(art. 34); ● Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
(Secţiunea 3).

Ziua Mondială a Sănătăţii se sărbătoreşte în fiecare an pe 7 aprilie.

REŢINE! Dreptul la sănătate este un drept complex care include servicii de sănătate şi accesul
la acestea. În ţara noastră, serviciile medicale şi medicamentele pentru copii sunt gratuite.
 9. DREPTUL LA ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Explicaţii suplimentare

1. Alocaţie financiară – sumă de bani care se alocă de către stat cu scopul de a sprijini o
categorie de persoane.

2. Persoană defavorizată – persoană care întâmpină dificultăţi în respectarea unui drept.

În România, măsurile de protecţie şi de asistenţă socială sunt asigurate de Direcţia Generală

de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), printr-un departament care cuprinde
următoarele servicii:

 Serviciul de ajutoare sociale (alocaţii financiare pentru persoanele defavorizate)

 Serviciul adopţie şi postadopţie (în special adopţii pe teritoriul ţării noastre)

 Serviciul pentru situaţii de urgenţă (pentru copiii victime ale abuzurilor din familie –
tel. de urgenţă)

 Servicii de evaluare complexă (măsuri de protecţie a copiilor cu dizabilităţi)

Părinţilor şi oricărei alte persoane care au în grijă un copil le revine în primul rând
responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a mijloacelor lor financiare, condiţiile
de viaţă necesare în vederea dezvoltării copilului. Autorităţile administraţiei publice locale
trebuie să-i sprijine pe părinţi sau, după caz, pe reprezentantul legal al copilului în realizarea
obligaţiilor ce le revin cu privire la copil. În acest scop, aceste instituţii trebuie să dezvolte şi
să asigure servicii accesibile şi de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului.

 Tipuri de servicii sociale

pentru copii (Serviciile
sociale pentru copiii din
România sunt reglementate
prin Legea 272/2004.)

 SERVICII DE ZI  SERVICII DE TIP  SERVICII REZIDENŢIALE

FAMILIAL

 centre de zi  creşterea şi îngrijirea  centre de plasament

copilului separat
temporar sau definitiv
de părinţi, la
domiciliul unei
persoane fizice/
familii

 centre de consiliere şi sprijin   centre de primire a copilului

pentru părinţi în regim de urgenţă
 centre de asistenţă şi de   centre maternale
sprijin pentru readaptarea
copiilor cu nevoi speciale şi a
celor aflaţi în dificultate

 servicii de asistenţă şi sprijin  

pentru viitoarele mame
predispuse să-şi abandoneze
copilul

Serviciile sociale oferite de statul român sunt completate prin activitatea unor organizaţii
nonprofit care urmăresc prin programele lor acordarea de sprijin suplimentar copiilor aflaţi în
dificultate.

REŢINE! Dreptul la protecţie şi asistenţă socială din partea statului este un drept esenţial
pentru copiii aflaţi în situaţii dificile, care nu au părinţi sau ai căror părinţi nu le pot asigura
condiţiile necesare dezvoltării.

10. DREPTUL LA ODIHNĂ ŞI VACANŢĂ

 Principiul numărul 7 din Declaraţia Drepturilor Copilului (1959) precizează: Copilul

are dreptul să beneficieze de învăţământ gratuit şi obligatoriu, cel puţin în cadrul
ciclului primar. Copilul va primi o educaţie care să îi stimuleze cultura generală şi să-l
ajute, pe baza unor şanse egale, să îşi dezvolte capacităţile, judecata individuală şi
simţul de responsabilitate morală şi socială şi să devină un membru util al societăţii.
Interesul superior al copilului va fi principiul de bază după care se vor ghida cei care
sunt responsabili de educaţia şi îndrumarea copilului; această responsabilitate aparţine
în primul rând părinţilor copilului. Copilul va avea toate oportunităţile pentru joacă şi
recreere, care vor avea aceleaşi scopuri ca şi educaţia; societatea şi autorităţile publice
vor face tot ce le stă în putinţă pentru a stimula exercitarea acestui drept.

Timp liber înseamnă, deconectare, distracţie și dezvoltare.

REŢINE! Pentru a respecta dreptul copiilor la odihnă şi timp liber, statul are datoria să pună
la dispoziţia acestora spaţii de joacă şi de recreere.

ŞTIAŢI CĂ… În Italia şi Lituania vacanţa de vară durează 13 săptămâni, iar în Marea
Britanie doar 6 săptămâni. În majoritatea ţărilor europene elevii se bucură de 9 săptămâni de
vacanţă în timpul verii.

Durata anului şcolar în lume

Japonia *243 de zile

China 22*1 de zile

Coreea de Sud *220 de zile

 Olanda, Scoţia, Thailanda *200 de zile

Canada, Noua Zeelandă *194 de zile

Anglia, Ungaria *192 de zile

Finlanda *190 de zile

Franţa *185 de zile

SUA *180 de zile

România *176 de zile

11. DREPTUL LA VIAŢĂ PRIVATĂ

 Nimic nu stârneşte mai mult curiozitatea oamenilor decât treburile care nu-i privesc.
(Victor Hugo)

Oamenii au fost dintotdeauna curioşi, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie indiscreţi. Dreptul
la respectarea vieţii private reprezintă dreptul la intimitate, de a trăi aşa cum îţi doreşti,
dincolo de privirile indiscrete ale celorlalţi, în liniştea propriei familii şi a spaţiului personal.
Noţiunea de viaţă privată reprezintă viaţa intimă a fiecărei persoane desfăşurată în spaţiu
privat. Numele, fotografia (imaginea), adresa, numărul de telefon, seria şi numărul
paşaportului, a cărţii de identitate, CNP-ul, adresa de e-mail etc. sunt date cu caracter
personal. Aceste date ţin de viaţa privată a fiecăruia dintre noi.

Spaţiul privat/personal este definit ca un spaţiu propriu, intim, în care tu alegi pe cine inviţi şi
în care trăieşti după propriile tale reguli (de exemplu: casa ta, camera ta, curtea ta).

Dreptul la viaţa privată garantează secretul corespondenţei (scrisori, conversaţie telefonică,

trimiterea sau primirea de email-uri). Citirea corespondenţei adresate unei altei persoane este
un amestec în viaţa privată a acesteia, chiar şi atunci când este vorba de persoane din familie
sau de prieteni.

Spaţiul public este acel spaţiu în care oricine are acces (de exemplu: străzi, parcuri, staţii de
metrou, spitale, şcoli, magazine etc.). Chiar şi atunci când eşti într-un spaţiu public, ai dreptul
la viaţă privată. Ceea ce faci în spaţiul public ţine tot de viaţa ta privată. De exemplu, eşti la
magazin. Scopul cu care ai mers şi ce faci acolo nu priveşte pe nimeni, decât pe tine. Dreptul
la viaţă privată se referă mai degrabă la acţiunile unei persoane decât la locurile în care
aceasta se află la un moment dat. Acest drept trebuie respectat în orice spaţiu public în care
acea persoană se află. În virtutea acestui drept, sunt interzise fotografierea şi înregistrarea unei
persoane, publicarea datelor de identificare, a datelor de contact sau intrarea pe proprietatea
unei persoane fără acordul acesteia. Este necesar să ştii că există instituţii de stat sau private
care prelucrează date cu caracter personal. Prin Legea nr. 677/2001, statul român ocroteşte
viaţa privată şi familială a cetăţenilor săi, stabilind reguli cu privire la prelucrarea
informaţiilor despre fiecare dintre noi.

 28 ianuarie este Ziua Europeană a Protecţiei Datelor.

  La data de 12 mai 2005, a fost înfiinţată Autoritatea Naţională de Supraveghere a
Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

REŢINE! Dreptul la viaţa privată încetează atunci când sunt încălcate drepturile celorlalţi!

12. DREPTUL LA ASOCIERE ŞI LIBERTATEA DE ÎNTRUNIRE PAŞNICĂ

Libertatea de întrunire, alături de libertatea de exprimare, ocupă un loc important în sistemul

Convenţiei europene. Protecţia libertăţii de întrunire paşnică presupune asigurarea libertăţii
schimbului de idei şi a manifestărilor colective. Libertatea de întrunire priveşte atât întrunirile
private, cât şi pe cele publice. Libertatea de asociere presupune dreptul indivizilor de a se
asocia în vederea protecţiei unor interese comune, prin formarea unei entităţi colective.
Autorităţile administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice sau
private competente iau măsurile necesare asigurării exercitării corespunzătoare a acestor
drepturi.

Statele democratice respectă drepturile cetăţenilor la întruniri publice şi private. Respectarea

acestui drept reprezintă o condiţie prin care cetăţenii se asigură că statul garantează
exercitarea celorlalte drepturi şi libertăţi. Copilul are dreptul la libertate de asociere, în
structuri formale şi informale, precum şi dreptul la libertatea de întrunire paşnică, în limitele
prevăzute de lege. O structură formală se referă la un grup de persoane, cu organizare
permanentă, care desfăşoară activităţi pe baza unui set de reguli scrise în vederea atingerii
unui scop comun. O structură informală se referă la un grup de persoane constituit spontan în
vederea atingerii unui scop comun.

REŢINE! Asigurând dreptul la libertatea de asociere, precum şi dreptul la libertatea de

întrunire paşnică, statul oferă posibilitatea copiilor de a deveni participanţi activi, implicaţi în
problemele comunităţii, oferă posibilitatea exprimării şi a asumării drepturilor şi a
responsabilităţilor.

13. DREPTUL LA UN MEDIU CURAT

 Îmi place nespus de mult vacanţa de vară. Fie la mare, fie la munte. În fiecare an
aştept cu nerăbdare să descopăr locuri minunate. Însă, de multe ori, am observat şi
lucruri care m-au întristat. De exemplu, când am trecut pe lângă un râu. Pe mal erau
atât de multe gunoaie, încât simţeam nevoia de a coborî din maşină şi de a-l curăţa.
Altă dată, am trecut printr-o pădure. Printre copaci, se zăreau diverse obiecte aruncate
acolo la întâmplare. Chiar şi pe marginea şoselei pe care mergeam erau atât de multe
lucruri aruncate şi purtate de vânt dintr-o parte în alta..“. (Jurnal de călătorie – Mara,
12 ani)

Toate imaginile evocate în scurta descriere de mai sus se întâmplă într-un spaţiu pe care
fiecare dintre noi îl putem observa în mod direct şi în care ne desfăşurăm activitatea zi de zi.
Acest spaţiu îl numim mediu sau mediul înconjurător.

Cu siguranţă ştim că pentru a proteja mediul înconjurător putem face gesturi simple cum ar fi:
să nu aruncăm deşeurile decât în locuri special amenajate şi să-i încurajăm pe cei din jurul
 nostru să facă acest lucru. În acelaşi timp, este bine să ştim că, dacă vom trata cu neatenţie sau
indiferenţă mediul, vom suferi cu toţii consecinţele poluării. În general, poluarea are efecte
asupra aerului, apei, solului.

Ce este mediul? Mediul, numit şi mediul înconjurător sau mediul natural, se referă la
totalitatea condiţiilor naturale de pe Pământ în care evoluează fiinţele sau lucrurile.
Dintre aceste condiţii fac parte atmosfera, temperatura, lumina, relieful, apa, solul etc.,
precum şi celelalte fiinţe şi lucruri. Mediul este asemenea unui uriaş care ne ocroteşte,
atâta timp cât şi noi, oamenii, suntem atenţi cu el.

Respectarea, apărarea și promovarea drepturilor copilului

Respectarea și apărarea drepturilor copiilor. Categorii de copii în situații de risc și/sau cu

cerințe educative speciale

Categorii de copii în situaţii de risc și/sau cu cerinţe educative speciale

Aflăm :

COPII CU C.E.S.  Copii cu dificultăți de învățare (tulburări de

vorbire, deficiențe fizice, deficiențe mentale,
vizuale, de atenție, auditive, tulburări
emoționale sau de comportament)

 Copii în situații de risc (copii ai străzii, copii

delincvenți, copii din medii defavorizate socio-
economic, copii din mediul rural, copii
abandonați sau din familii destrămate)

ȘCOLARIZAREA COPIILOR CU C.E.S.  Învățământ special

 Învățământ de masă

ARGUMENTE PENTRU ȘCOLARIZAREA  acceptarea diferenței, a diversității; fiecare

COPIILOR CU C.E.S. ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE copil este unic și valoros
MASĂ (ȘCOALA INCLUZIVĂ)
 respectarea personalității, a individualității
fiecărui copil

 promovarea drepturilor egale pentru toți copiii

 combaterea discriminării

 asigurarea egalității de șanse

 educația pentru toți; fiecare copil poate învăța

 dezvoltarea respectului pentru diversitate,

 pentru cei diferiți

 participarea copiilor la un mediu în care sunt

egali cu ceilalți

 dezvoltarea talentelor, a capacităților, la

potențialul maxim

 formarea și dezvoltarea copiilor cu CES în

perspectiva integrării lor, mai târziu, în
comunitatea adulților

FORME DE SPRIJINIRE A COPIILOR CU C.E.S.  adaptarea sarcinilor de învățare și a formelor de

evaluare la potențialul si nivelul fiecarui copil

 sprijin financiar suplimentar

 asistență suplimentară din partea profesorului

de sprijin

 terapie etc.

RISCURI ALE COPIILOR CU C.E.S.  marginalizarea

 accentuarea unor stereotipii sau prejudecăți

 etichetarea

 neadaptarea la mediul școlar

 dificultăți de relaționare cu ceilalți

 căderea încrederii de sine

 abandonul școlar

 probleme de dezvoltare

 excluderea socială

 respingerea

 supunerea copiilor la rele tratamente

Vocabular
  DIFICULTATE DE ÎNVĂȚARE = dificultate a unui copil de a asculta, de a
înțelege, de a vorbi, de a scrie, de a pronunța, de a face calcule matematice (procese de
bază implicate în învățare);

 DEFICIENȚĂ = problemă a funcțiilor sau a structurilor corpului, limitare a acestora

în urma unei boli, a unui accident;

 C.E.S. = cerințe educaționale speciale, derivate dintr-o deficiență sau dintr-o

dificultate de învățare; nevoi suplimentare, adaptate particularităților individuale,
menite să asigure aceleași șanse la educație și la integrarea în viața socială; sintagma a
fost lansată în 1978, în Marea Britanie;

 EDUCAȚIE INCLUZIVĂ = formă de educație care caută să răspundă nevoilor de

învățare ale tuturor copiilor, îndeosebi ale celor vulnerabili, cu cerințe educaționale
speciale, bazată pe includerea, integrarea acestora în învățământul de masă.

Instituții guvernamentale cu rol în respectarea,apărarea și promovarea drepturilor copilului

INSTITUȚIILE STATULUI

 DOMENIUL LEGISLATIV: PARLAMENTUL adoptă legi

 DOMENIUL EXECUTIV: GUVERNUL și PREȘEDINTELE -conduce administrația
publică -aplică legile
 DOMENIUL JUDECĂTORESC: CURȚI DE JUSTIȚIE, CSM, TRIBUNALE etc. -
sancționează încălcarea legilor -apără drepturile și libertățile cetățenilor

Una dintre funcțiile statului este garantarea respectării drepturilor și libertăților cetățenilor săi.
STATUL adoptă legi și norme de aplicare a acestora, privitoare la copii și drepturile lor:

• Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;

• Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap;
• Ordonanța 137/200 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare;
• Legea Educației Naționale; • Statutul Elevului;
• Codul Familiei;

STATUL asigură resursele materiale, fi nanciare, umane pentru aplicarea acestor legi,
creează și coordonează instituții specializate (direcții de asistență socială, centre de plasament,
spitale, instituții de învățământ etc.), monitorizează aplicarea legilor, respectarea drepturilor
copilului etc. Instituții specializate din domeniul judecătoresc stabilesc sancțiuni față de cei
vinovați de nerespectarea legilor sau a drepturilor copilului și măsuri reparatorii în benefi ciul
copiilor victime etc.

Insitituţii nonguvernamentale cu rol în respectarea, apărarea şi promovarea drepturilor

copilului
SECTORUL PUBLIC

 POLITIC-ADMINISTRATIV – Parlamentul, Președintele României, Guvernul,

Autoritățile judiciare, Administrațiile publice locale
 SECTORUL PUBLIC ECONOMIC (întreprinderi și societăți comerciale; domeniul
afacerilor)
 SOCIETATEA CIVILĂ (instituții neguvernamentale și alte forme de asociere a
oamenilor pentru a participa la viața publică

INSTITUȚII ȘI ORGANIZAȚII NEGUVERNAMENTALE

*CARACTERISTICI PRINCIPALE − acționează în mod independent față de guvern, la nivel

național și internațional − se autoguvernează, dețin controlul asupra propriilor decizii și
acțiuni − pot colabora, în calitate de partener, cu instituții guvernamentale − sunt voluntare −
cele mai multe desfășoară activități în interes general sau al unei colectivități sau comunități
locale − formează cel mai important segment al societății civile

*TIPURI − asociații − fundații − Federații și uniuni (formate din două sau mai multe asociații
sau fundații

*DOMENII DE ACȚIUNE educație, asistență socială, dezvoltare rurală, sănătate, culte

religioase, cultură, turism, protecția copilului, protecția persoanelor vârstnice, drepturile
consumatorului etc.

*FORME DE ACȚIUNE − dezbateri asupra politicilor și măsurilor guvernamentale − infl

uențarea, modifi carea, schimbarea politicilor guvernamentale − asigurarea unor servicii
sociale (prevenire și asistență, consiliere, îngrijire la domiciliu, integrare/reintegrare socială,
cantine sociale) − promovarea și apărarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor copilului,
a drepturilor minorităților − protecția mediului − acțiuni de informare − acțiuni de prevenire a
abuzurilor, a abandonului școlar, a violenței în familie, a trafi cului de persoane, a consumului
de substanțe interzise, a discriminării − monitorizarea instituțiilor publice − monitorizarea
respectării și încălcării drepturilor omului

*IMPLICAREA ÎN ACȚIUNILE ONG-urilor − adeziune − sprijin (de exemplu, prin donații)

− participare la diferite acțiuni pe bază de voluntariat

*ONG-uri în domeniul DREPTURILOR OMULUI − Liga pentru Apărarea Drepturilor

Omului (LADO) − Societatea Română pentru Drepturile Omului (SRDO) − Asociația Pentru
Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR – CH) − Centrul
de Actiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO) − Asociația Europeană a
Drepturilor Omului și Protecției Sociale (AEPADO) − Centrul pentru Umanism și Drepturile
Omului din România (CUDOR) − Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii
(Romani CRISS)

*ONG –uri care se adresează copiilor și tinerilor -Salvați Copiii România -UNICEF România
-Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copii (FONPC – RO) -Centrul European
pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) -Asociația Telefonul Copilului -SOS
Satele Copiilor România

*ONG = organizație neguvernamentală, organizație sau instituție care nu aparține și nu

reprezintă guvernul; în unele țări se folosesc alți termeni: organizații nonprofi t, organizații de
caritate, organizații de voluntariat, asociații etc. Sintagma ,,ong neguvernamental” este
pleonastică!

 GUVERN = autoritatea centrală a statului, prin care se exercită puterea executivă.

 SOCIETATE CIVILĂ = ansamblul formelor de asociere și organizare a indivizilor și
a grupurilor de indivizi independente de guvern; este formată din cetățeni care,
asociați sub diferite forme, participă la viața publică; oamenii se pot asocia atât în
cadrul unor instituții înregistrate ofi cial, dar și în asociații spontane, temporare,
neînregistrate ofi cial (mișcări de stradă, grupuri formate în mediul online etc.).
 PUBLIC = care se referă la colectivitate, la societate, în opoziție cu ceea ce este privat.

În România, la Ministerul Justiției, există un Registru Național al ONG-urilor, în care la

începutul lunii mai 2017, erau înregistrate peste 103.000 de ONG-uri naționale și că numărul
ONG-urilor internaționale era de peste 40.000.

Elaborarea și derularea unui proiect educațional

*Proiectul educațional reprezintă o creație, realizată de regulă în echipă, prin care sunt
corelate acțiuni, obiective concrete, resurse, termene, responsabilități pentru atingerea unui
anumit scop. Orice proiect presupune anticiparea unor rezultate, a realizării unor produse, a
unor schimbări sau transformări. Aceste rezultate trebuie să răspundă unor nevoi, să
reprezinte soluții pentru anumite probleme.

*CONDIŢII INIŢIALE, PREGĂTITOARE − constituirea şi consolidarea echipei de proiect −

alegerea unui coordonator al proiectului − pregătirea membrilor echipei de proiect pentru
elaborarea, realizarea, monitorizarea şi evaluarea proiectului

*ALEGEREA TEMEI Proiectul trebuie să răspundă unor nevoi, unor aşteptări ale grupului
ţintă. Cu alte cuvinte, trebuie să identificaţi ori să alegeţi anumite nevoi sau probleme; −
pentru identificarea nevoilor/problemelor puteţi realiza chestionare, interviuri, întâlniri cu
ceilalţi elevi din şcoală, discuţii cu profesorii, cu părinţii etc.; − important este să adunaţi cât
mai multe opinii, să asiguraţi dreptul celor interesaţi de a-şi exprima părerea în mod liber, de
a-şi spune deschis toate părerile şi abia apoi să le analizaţi, să le cântăriţi şi să le alegeţi pe
cele mai potrivite; − nu veţi obţine cele mai bune rezultate decât dacă veţi lucra în echipă,
dacă veţi colabora deschis unii cu ceilalţi, dacă veţi face schimb de opinii într-un mod
civilizat, respectându-vă unii pe ceilalţi, încercând să aduceţi cele mai bune probe pentru
opiniile voastre şi să acceptaţi alte opinii, dacă acestea sunt mai bine argumentate.

*ELABORAREA FIŞEI DE PROIECT

Aceasta este etapa în care, prin completarea unei FIȘE DE PROIECT, descrieți propriu-zis
proiectul, de la nevoile sau problemele inițiale până la fi nalizarea acestuia. În această fi șă
veți preciza: − o serie de date generale (titlul proiectului, tipul, domeniul, grupul țintă, date
despre echipa de proiect și despre parteneri sau colaboratori, informații despre unitatea de
învățământ etc.); − scopurile proiectului, ceea ce urmăriți să realizați; − activitățile prin care
veți încerca să atingeți aceste scopuri; − resursele pe care le veți folosi în aceste activități; −
cine va fi responsabil sau coordonator pentru fi ecare activitate; − ce parteneri sau
colaboratori veți avea în aceste activități; − ce rezultate așteptați (număr de acțiuni, număr de
materiale informative, cât de mult a crescut gradul de informare asupra unei probleme, cum se
vor schimba anumite opinii sau atitudini etc.) − ce produse vă propuneți să realizați (materiale
video, expoziție, spectacol, memoriu etc.) − când vă propuneți să încheiați aceste activități și
să obțineți rezultatele propuse; − ce criterii sau indicatori veți folosi pentru a stabili dacă ați
realizat tot cea ce v-ați propus; − acțiunile și mijloacele folosite pentru monitorizarea și
evaluarea proiectului; − cum veți promova proiectul

*DERULAREA PROIECTULUI În această etapă vor fi realizate activitățile descrise în Fișa

proiectului, la termenele stabilite, sub coordonarea responsabililor pentru fi ecare activitate în
parte etc. În funcție de nevoi, de diferite obstacole pe care nu le-ați prevăzut, de diverse
evenimente puteți aduce unele modifi cări, fără a schimba însă scopurile stabilite inițial.
Schimbarea acestor scopuri ar însemna, de fapt, derularea altui proiect.

*EVALUAREA PROIECTULUI IV. EVALUAREA PROIECTULUI În această etapă, veți

aplica criteriile sau indicatorii stabiliți în Fișa proiectului, pentru a stabili: − dacă ați atins
scopurile propuse; − dacă au fost realizate toate activitațile, la termenele prevăzute; − dacă ați
realizat tot ceea ce v-ați popus; − cum au colaborat membrii echipei de proiect; − cum s-au
implicat colaboratorii și partenerii; − care au fost cele mai importante probleme sau difi cultăți
în derularea proiectului etc