Sunteți pe pagina 1din 3

Planul de audiere a copilului victimă conform prevederilor procedurii

speciape prevăzute la art.1101 din Codul de Procedură Penală


La etapa de planificare se va ține cont de următoarele:
1. Utilizarea mijloacelor video pentru audierea copilului. Acțiuni: asigurarea
înregistrării video a audierii copilului şi utilizarea acestor mijloace/mărturii
în instanţa de judecată în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
Utilizând mijloacele video reducem la minim numărul audierilor repetate a
copilului.
2. Analiza informatiei obţinute în urma audierii altor martori, a informatorilor
sau a acţiunilor operative. Acțiuni: cunoaşterea circumstanţelor sau
informaţiilor care deja sunt disponibile. Informația obținută ne poate ajuta la
pregătirea întrebărilor care urmează a fi adresate copilului, dar nu trebuie
percepută ca şi o informaţie ce trebuie verificată prin audiere, astfel
clarificând anumite suspiciuni ale organului de urmărire penală. Urmează să
fim receptivi, pentru a putea auzi ceea ce a avut loc sau nu în privința
copilului pe care planificăm să-l audiem.
3. Selectarea localului pentru audierea copilului. identificarea existenței
localurilor prietenoase copilului, care sunt amenajate pentru desfășurarea
audierii acestuia.
Judecătorul de instrucţie dispune prin încheiere data, timpul şi locul audierii
copilului victimă/martor în condiţii speciale, fapt care se aduce la
cunoştinţă contra semnătură celor prezenţi, aceasta servind dovada de citare
pentru participarea la audiere. Imediat după adoptarea încheierii privind
data, locul şi timpul audierii copilului, în caz că este necesară utilizarea în
acest scop a Camerei de audiere din altă localitate, procurorul va informa,
prin demers, procurorul care gestionează Camera de audiere despre timpul
desfăşurării audierii şi va solicita rezervarea acesteia. La demers va fi
anexată copia încheierii judecătorului de instrucţie.
4. Protectia copilului Acțiuni: se va stabili dacă într-adevăr copilul este în grija
părinților săi și dacă relațiile între copil și părinți nu sunt abuzive. În cazul
identificării unor riscuri pentru copil din partea părinţilor vor fi informate
organele abilitate de protecție a drepturilor copilului. La necesitate se va
numi un reprezentant legal care va participa la audierea copilului. La fel
este bine să se cunoască despre familia copilului (nu neapărat familia
biologică), când copilul este mai activ (în ce ore ale zilei), când ia anumite
medicamente (daca este cazul). Tot la etapa de planificare a audierii ne vom
întâlni cu reprezentantul legal/părinții și vom stabili data desfășurării
audierii
5. Identificarea specialistului Acțiuni: desemnarea specialistului (psihologului)
care va participa la audierea copilului. Va fi selectat un specialist instruit în
audierea copiilor şi care nu oferă alte tipuri de servicii (de exemplu,
consiliere psihologică), astfel respectânduse şi principiul eticii profesionale.
La etapa de planificare se va discuta ce informaţie urmează a fi obţinută în
urma audierii şi cum vor fi formulate întrebările, astfel încât copilul,
indiferent de vârstă, să poată răspunde la ele. Aşadar, la etapa de planificare
a audierii urmează să fie luate în consideraţie un șir de factori, ce țin de
securitatea, bunăstarea și evaluarea psihosocială a copilului.
Pentru pregătirea copilului de audiere, copilul cu însoţitorul şi
intervievatorul, dacă va fi necesar şi psihologul, trebuie să fie citaţi pentru o oră
mai devreme decät ceilalţi participanţi la audiere. 57. Intervievatorul trebuie să
se prezinte copilului, să-i explice unde se află, de ce se află acolo, altă
informaţie specificată la pct.54 al prezentului Ghid. Comunicarea se face
prietenos, ţinändu-se cont de particularităţile de värstă ale copilului, dar şi de
trauma suferită de acesta. Copilului trebuie să i se creeze convingerea că
prezenţa sa este utilă, că nu este persecutat, că oricänd va găsi susţinere şi
sprijin. Intervievatorul trebuie să fie sincer, natural în comportament şi limbaj,
astfel încät copilului să-i fie confortabil să discute. În dialog cu copilul
intervievatorul va evalua, concomitent, nivelul de dezvoltare, capacităţile
cognitive şi lingvistice ale copilului. 58. Pentru a asigura un climat psihologic
favorabil şi a spori eficienţa procedurii de audiere a copilului victimă/martor al
infracţiunii, este importantă participarea aceluiaşi specialist atät la pregătirea
copilului pentru audiere, cät şi la audierea propriu-zisă a acestuia. 59. La etapa
de stabilire a contactului cu copilul intervievatorul trebuie să stabilească
capacitatea acestuia de a face diferenţa
Adresarea întrebărilor Copiii diferă după cantitatea informației relevante pe
care o pot relata în timpul relatării libere. Totuși, în aproape toate cazurile va fi
necesar a colecta date cu privire la cele relatate de copil cu ajutorul întrebărilor. În
asemenea situaţii este foarte important să adresăm doar câte o întrebare și să-i oferim
copilului timp pentru a răspunde.
Întrebările care urmează a fi puse Anei:
1. Spune-mi ce s-a întîmplat după ce ți-ai făcut cunoștință cu noii tăi prieteni?
2. Povestește-mi tot ce a avut loc în acea seară și cu cine ai făcut cunoștință?
3. Spune-mi te rog tot ceea ce știi despre Vadim, despre casa acestuia și despre
tot ce știi?
4. Spune-mi mai multe referitor la acea seară dacă îți amintești?
5. Spune-mi ce ai văzut în casa lui Vadim și care lucruri ți le amintești din
casă?
6. Dacă ai putea să-mi spui ce a urmat după ce ai venit la Vadim acasa?
7. Dacă a-i putea să-mi spui cum te-a indus Vadim la efectuarea unor
asemenea acte?
8. Ai putea să-mi zici dacă l-ai cunoscut pe Vadim anterior?
9. Ai consumat alcool asta a fost decizia ta de a consuma sau ai fost impusă?
10. Dacă cunoști pe cineva din adulți care cunosc sau au văzut actele de
violență sexuală la care ai fost supusă?
Pregătirea copilului pentru audiere
De faptul că interesele copilului și justiției sunt echilibrat respectate ne putem
da seama atunci când se face o evaluare rapidă, nemijlocit înaintea audierii, la etapa de
pregătire a copilului pentru audiere, în special, dacă acesta, anterior sau la moment, nu
a beneficiat de asistență din partea serviciilor sociale. O asemenea evaluare rapidă
poate fi considerată utilă în cazurile tuturor copiilor și ne oferă oportunitate de a
explora un șir de factori, ce țin de profilul psihologic al copilului. La etapa de
pregătire a copilului pentru audiere poate participa doar specialistul instruit în
audierea copiilor, care, cu acordul părinților/reprezentantului legal, va desfăşura
audierea legală şi la necesitate va merge cu copilul şi în instanţa de judecată.

AGENDĂ DE PLANIFICARE A AUDIERII COPILULUI GRILA


FACTORILOR, CE URMEAZĂ A FI ANALIZATĂ ÎN CADRUL UNEI
EVALUĂRI RAPIDE
Felul în care copilul preferă să i se adreseze(numele cu care se autoidentifică
copilul)
Abilitatea și dorința copilului de a comunica în cadrul unor împrejurări formale de
audiere cu un judecător, procuror, specialist
Explicarea scopului audierii
Regulile de bază ale audierii
Explicarea drepturilor copilului în limbajul accesibil copilului
Oportunitatea de a obţine răspunsuri la întrebările deschise
Dezvoltarea cognitivă, socială și emoțională a copilului (dacă are aparențe, limbaj și
judecată a străzii sau în realitate are o înțelegere limitată)
Utilizarea de către copil a limbajului și înțelegerii conceptelor relevante, cum ar fi
timpul și vârsta (pare a avea o viziune clară și realistă sau în realitate are gândire
confuză și limitată)
Identificarea oricăror nevoi specifice ale copilului (suferă copilul de anxietatea
separării sau are o problemă de ordin medical; se ştie că a suferit de exploatare sau a
fost deja anterior audiat)
Identificarea problemelor clinice sau psihiatrice aparente (de exemplu, atac de
panică, depresie) care pot avea un impact asupra audierii, din care motiv copilul va
trebui referit spre o expertiză
Evaluarea aptitudinii copilului de a-și da acordul pentru audiere și examinare
medicală(în dependenţă de vârsta copilului)

S-ar putea să vă placă și