Curricula de formare

ASISTENT MATERNAL

Ocupatia: Asistent Maternal

Domeniul: Asistenta sociala
Anul -2021

Definitia
Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură
prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare
dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament.
Obiective ;
- Să identifice bazele teoretice şi metodologice in domeniul protecţiei copilului;
- Să înţeleagă definiţiile, noţiunile de bază, conceptele cheie în domeniul protecţiei copilului;
- Să stie sa asigure creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor în vederea unei dezvoltări armonioase,
fizice, psihice, intelectuale şi afective;
- Să stie sa asigure integrarea copiilor în familia sa aplicându-le un tratament egal cu al celorlalţi
membrii ai familiei;
- Să stie sa asigure integrarea copiilor în viaţa socială;
- Să inteleaga necesitatea pregatirii reintegrării copiilor în familia lor naturală sau la integrarea
acestora în familia adoptivă;
- Să stie sa asigure continuitatea activităţii şi pe perioada concediului legal de odihnă, cu excepţiile
prevăzute de lege;
- Să inteleaga importanta păstrarii confidenţialitatii informaţiilor pe care le primeşte cu privire la
copii;
- Să inteleaga nevoia de perfectionare continua prin participarea la cursurile organizate de angajator;
- Să cunoasca importanta notarii evenimentelor deosebite privind viaţa copilului, sănătatea şi
îngrijirea medicală a acestuia, activitatea şcolară, progresul înregistrat şi performanţele acestora;
- Să inteleaga importanta aducerii la cunostinta angajatorului a oricarei schimbari survenite în
situaţia lor personală, familială sau socială de natură a influenţa activitatea lor profesională, precum şi
cu privire la orice probleme apărute în legătură cu copilul 

1
 Tematica

MODULUL 1

Protectia copilului si drepturile copilului. Notiuni generale. ………………………………….

…………………………………………………………………… pag. 3-10
1.1. Drepturile copilului
- principiile privind drepturile copilului
- drepturile copilului
- aspecte privind rasa, etnia, religia, sexul, handicapul
1.2. Protectia copilului
- responsabilitatea asigurarii protectiei copilului
- institutiile implicate in protectia copilului
- masurile de protectie a copilului.

MODULUL 2
Cresterea si dezvoltarea copilului………………………………………………………………………………………pag .11-43
2.1. Etapele de dezvoltare a copilului ( minime notiuni perioada 0-3 ani)
2.2. Aspecte privind ingrijirea copilului sanatos si bolnav
- alimentatia
- igiena personala si a mediului de viata
- prevenirea accidentelor, primul ajutor.

2.3. Comunicare si joc

2.4. Atasamentul copilului
- modele de atasament, ciclul tensiune-relaxare, ciclul interactiunilor pozitive
- efectele separarii si pierderii
- comportamentul dificil al copilului

MODULUL 3
Rolul si locul AMP in sistemul de servicii……………………………………………………………………………..pag . 44-64
3.1. AMP - definire, rol si responsabilitati
3.2. Definire, prevederi legale si elemente de baza ale protectiei copilului la AMP
3.3. Evaluarea activitatii AMP
3.4. Locul si rolul AMP in echipa
3.4. Relatia AMP-copil si AMP-familia copilului.

MODULUL 4
Pregatirea specializata a AMP care primeste in plasament un copil cu handicap (dizabilitati)……………………pag.65- 70
4.1. Problematica copilului cu deficiente si handicap:
- clasificarea deficientelor
- principii de lucru privind copilul cu deficiente (dizabilitati)
- protectia copilului cu deficiente (dizabilitati)
- rolul AMP in evaluarea copilului cu deficiente (dizabilitati)
4.2. Aspecte specifice si personale privind deficienta si handicapul copilului care urmeaza a fi plasat la AMP
4.3. Deprinderi necesare AMP care primeste in ingrijire un copil cu handicap.

MODULUL 5
Pregatirea specializata a AMP care primeste in plasament un copil victima a abuzului, neglijarii sau exploatari
…………………………………………………………………………………………………………………..pag.71-83
5.1. Principii generale de lucru
5.2. Definirea conceptelor de abuz, neglijare si exploatare
5.3. Elemente evocatoare ale abuzului, neglijarii si exploatarii copilului
5.4. Factorii de risc si efectele abuzului, neglijarii si exploatarii copilului
5.5. Prevenirea abuzului, neglijarii si exploatarii copilului ingrijit la AMP.

MODULUL 6
Pregatirea specializata a AMP care primeste un copil in plasament in regim de urgenta ………………………..pag . 84-85

2
6.1. Rolul AMP in plasamentul in regim de urgenta
6.2. Particularitati ale plasamentului in regim de urgenta.

MODULUL 7
Pregatirea specializata a AMP care primeste un copil infectat HIV/SIDA ……………………………………………pag.86-87
7.1. Generalitati privind HIV/SIDA si cai de transmitere
7.2. Ingrijirea copilului seropozitiv
7.3. Comunicarea diagnosticului.

SUPORTURI DE CURS

MODULUL 1

Protectia copilului si drepturile copilului

1.1. Drepturile copilului :
- principiile privind drepturile copilului
- drepturile copilului
- aspecte privind rasa, etnia, religia, sexul, handicapul
1.2. Protectia copilului :
- responsabilitatea asigurarii protectiei copilului
- institutiile implicate in protectia copilului
- masurile de protectie a copilului.

Protectia copilului si drepturile copilului. Notiuni generale.

SUPORT DE CURS (pentru a.m.p.) :

Legea nr. 272 din 21 iunie 2004, privind protectia si promovarea drepturilor copilului
Legislatia in acest domeniu se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce
revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai, precum si oricaror persoane carora acesta le-
a fost plasat in mod legal.

Termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

a) copil - persoana care nu a implinit varsta de 18 ani si nu a dobandit capacitatea deplina de
exercitiu, in conditiile legii;
b) familie - parintii si copiii acestora;
c) familie extinsa - copilul, parintii si rudele acestuia pana la gradul IV inclusiv;
d) familie substitutiva - persoanele, altele decat cele care apartin familiei extinse, care, in conditiile
legii, asigura cresterea si ingrijirea copilului;
e) planul individualizat de protectie - documentul prin care se realizeaza planificarea serviciilor,
prestatiilor si a masurilor de protectie speciala a copilului, pe baza evaluarii psihosociale a acestuia si a
familiei sale, in vederea integrarii copilului care a fost separat de familia sa intr-un mediu familial
stabil permanent, in cel mai scurt timp posibil;
f) planul de servicii - documentul prin care se realizeaza planificarea acordarii serviciilor si a
prestatiilor, pe baza evaluarii psihosociale a copilului si a familiei, in vederea prevenirii separarii
copilului de familia sa;

3
 g) reprezentant legal al copilului - parintele sau persoana desemnata potrivit legii sa exercite
drepturile si sa indeplineasca obligatiile parintesti fata de copil;
h) A.N.P.D.C. - Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului;
i) C.P.C. - comisia pentru protectia copilului;
j) D.G.A.S.P.C. - directia generala de asistenta sociala si protectia copilului;
k) S.P.A.S. - serviciul public de asistenta sociala;
l) O.R.A. - Oficiul Roman pentru Adoptii.

1. RESPONSABILITATEA ASIGURARII PROTECTIEI COPILULUI

Copiii au dreptul la protectie si asistenta in realizarea si exercitarea deplina a drepturilor lor.

Raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului revine in primul rand parintilor,
acestia avand obligatia de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile fata de copil tinand
seama cu prioritate de interesul superior al acestuia. In subsidiar, responsabilitatea revine colectivitatii
locale din care fac parte copilul si familia sa. Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a
sprijini parintii sau, dupa caz, alt reprezentant legal al copilului in realizarea obligatiilor ce le revin cu
privire la copil, dezvoltand si asigurand in acest scop servicii diversificate, accesibile si de calitate,
corespunzatoare nevoilor copilului. Interventia statului este complementara; statul asigura protectia
copilului si garanteaza respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifica realizata de
institutiile statului si de autoritatile publice cu atributii in acest domeniu.
Ambii parinti sunt responsabili pentru cresterea copiilor lor. In cazul existentei unor
neintelegeri intre parinti cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti,
instanta judecatoreasca, dupa ascultarea ambilor parinti, hotaraste potrivit interesului superior al
copilului.
Copilul are dreptul sa fie crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala,
spirituala, morala si sociala. In acest scop parintii sunt obligati:
a) sa supravegheze copilul;
b) sa coopereze cu copilul si sa ii respecte viata intima, privata si demnitatea;
c) sa informeze copilul despre toate actele si faptele care l-ar putea afecta si sa ia in considerare
opinia acestuia;
d) sa intreprinda toate masurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;
e) sa coopereze cu persoanele fizice si persoanele juridice care exercita atributii in domeniul
ingrijirii, educarii si formarii profesionale a copilului.
Copilul nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre ei, impotriva vointei acestora, cu
exceptia cazurilor expres si limitativ prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca
acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
Serviciul public de asistenta sociala va lua toate masurile necesare pentru depistarea precoce a
situatiilor de risc care pot determina separarea copilului de parintii sai, precum si pentru prevenirea
comportamentelor abuzive ale parintilor si a violentei in familie. Orice separare a copilului de parintii
sai, precum si orice limitare a exercitiului drepturilor parintesti trebuie sa fie precedate de acordarea
sistematica a serviciilor si prestatiilor prevazute de lege, cu accent deosebit pe informarea
corespunzatoare a parintilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate in baza unui plan de
servicii.
Planul de servicii se intocmeste si se pune in aplicare de catre serviciul public de asistenta
sociala, organizat la nivelul municipiilor si oraselor, precum si de persoanele cu atributii de asistenta
sociala din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-teritoriala unde se
afla copilul, in urma evaluarii situatiei copilului si a familiei acestuia.

4
 Planul de servicii se aproba prin dispozitia primarului. Planul de servicii are ca obiectiv
prevenirea separarii copilului de parintii sai. In acest scop serviciul public de asistenta sociala sprijina
accesul copilului si al familiei sale la serviciile si prestatiile destinate mentinerii copilului in familie.
Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea catre directia generala de asistenta sociala si
protectia copilului a cererii de instituire a unei masuri de protectie speciala a copilului, numai daca,
dupa acordarea serviciilor prevazute de acest plan, se constata ca mentinerea copilului alaturi de
parintii sai nu este posibila.
Daca exista motive temeinice de a suspecta ca viata si securitatea copilului sunt primejduite in
familie, reprezentantii serviciului public de asistenta sociala ori, dupa caz, ai directiei generale de
asistenta sociala si protectia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti au dreptul sa
viziteze copiii la locuinta lor si sa se informeze despre felul in care acestia sunt ingrijiti, despre
sanatatea si dezvoltarea lor fizica, educarea, invatatura si pregatirea lor profesionala, acordand, la
nevoie, indrumarile necesare. Daca, in urma vizitelor efectuate, se constata ca dezvoltarea fizica,
mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului este primejduita, serviciul public de asistenta sociala
este obligat sa sesizeze de indata directia generala de asistenta sociala si protectia copilului in vederea
luarii masurilor prevazute de lege. Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului este
obligata sa sesizeze instanta judecatoreasca in situatia in care considera ca sunt intrunite conditiile
prevazute de lege pentru decaderea, totala sau partiala, a parintilor ori a unuia dintre ei din exercitiul
drepturilor parintesti.
Instanta judecatoreasca este singura autoritate competenta sa se pronunte, luand in considerare,
cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la:
a) persoana care exercita drepturile si indeplineste obligatiile parintesti in situatia in care copilul
este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea parintilor sai;
b) modalitatile in care se exercita drepturile si se indeplinesc obligatiile parintesti;
c) decaderea totala sau partiala din exercitiul drepturilor parintesti;
d) redarea exercitiului drepturilor parintesti.
Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea parintilor sai sau care, in vederea
protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora are dreptul la protectie alternativa. Protectia
alternativa include instituirea tutelei, masurile de protectie speciala prevazute de prezenta lege,
adoptia. In alegerea uneia dintre aceste solutii autoritatea competenta va tine seama in mod
corespunzator de necesitatea asigurarii unei anumite continuitati in educarea copilului, precum si de
originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica.
Tutela se instituie in situatia in care ambii parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din
exercitiul drepturilor parintesti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub
interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, precum si in cazul in care, la incetarea adoptiei,
instanta judecatoreasca hotaraste ca este in interesul copilului instituirea unei tutele. Tutela se instituie
conform legii de catre instanta judecatoreasca in a carei circumscriptie teritoriala domiciliaza sau a
fost gasit copilul.
Pot fi tutori persoanele fizice sau sotul si sotia impreuna, care au domiciliul in Romania si nu
se afla in vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute de lege. Persoana fizica sau familia
care urmeaza a fi tutore trebuie sa fie evaluata de catre directia generala de asistenta sociala si
protectia copilului cu privire la garantiile morale si conditiile materiale pe care trebuie sa le
indeplineasca pentru a primi un copil in ingrijire. Evaluarea se realizeaza de catre directia generala de
asistenta sociala si protectia copilului de la domiciliul persoanei sau familiei, acordandu-se prioritate
membrilor familiei extinse a copilului.
Instanta judecatoreasca numeste cu prioritate ca tutore, daca motive intemeiate nu se opun, o
ruda sau un afin ori un prieten al familiei copilului, in stare sa indeplineasca aceasta sarcina. Persoana
fizica, respectiv sotii care urmeaza a fi tutori sunt numiti pe baza prezentarii de catre directia generala

5
de asistenta sociala si protectia copilului a raportului de evaluare a acestora. Propunerea se va face
tinandu-se seama de relatiile personale, de apropierea domiciliilor, precum si de opinia copilului.
Adoptia este operatiunea juridica prin care se creeaza legatura de filiatie intre adoptator si adoptat,
precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului.

2. MASURILE DE PROTECTIE A COPILULUI.

Protectia speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai
Protectia speciala a copilului reprezinta ansamblul masurilor, prestatiilor si serviciilor destinate
ingrijirii si dezvoltarii copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai sau a celui
care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora.
Copilul beneficiaza de protectia speciala prevazuta de lege pana la dobandirea capacitatii depline
de exercitiu. La cererea tanarului, exprimata dupa dobandirea capacitatii depline de exercitiu, daca isi
continua studiile intr-o forma de invatamant de zi, protectia speciala se acorda, in conditiile legii, pe
toata durata continuarii studiilor, dar fara a se depasi varsta de 26 de ani. Tanarul care a dobandit
capacitate deplina de exercitiu si a beneficiat de o masura de protectie speciala, dar care nu isi
continua studiile si nu are posibilitatea revenirii in propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii
sociale, beneficiaza, la cerere, pe o perioada de pana la 2 ani, de protectie speciala, in scopul facilitarii
integrarii sale sociale. In cazul in care se face dovada ca tanarului i s-au oferit un loc de munca si/sau
locuinta, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, in mod succesiv, aceste
prevederi nu mai sunt aplicabile.
Masurile de protectie speciala a copilului se stabilesc si se aplica in baza planului individualizat
de protectie. Planul se intocmeste si se revizuieste in conformitate cu normele metodologice elaborate
si aprobate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului.
Masurile de protectie speciala a copilului care a implinit varsta de 14 ani se stabilesc numai cu
consimtamantul acestuia. In situatia in care copilul refuza sa isi dea consimtamantul, masurile de
protectie se stabilesc numai de catre instanta judecatoreasca, care, in situatii temeinic motivate, poate
trece peste refuzul acestuia de a-si exprima consimtamantul fata de masura propusa.
Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului are obligatia de a intocmi planul
individualizat de protectie imediat dupa primirea cererii de instituire a unei masuri de protectie
speciala sau imediat dupa ce directorul directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului a
dispus plasamentul in regim de urgenta. In situatia copilului pentru care a fost instituita tutela, aceste
dispozitii nu sunt aplicabile.
La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protectie se acorda prioritate reintegrarii
copilului in familie sau, daca aceasta nu este posibila, plasamentului copilului in familia extinsa.
Obiectivele planului se stabilesc cu consultarea obligatorie a parintilor si a membrilor familiei largite
care au putut fi identificati.
Planul individualizat de protectie poate prevedea plasamentul copilului intr-un serviciu de tip
rezidential, numai in cazul in care nu a putut fi instituita tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la
familia extinsa, la un asistent maternal sau la o alta persoana sau familie, in conditiile prezentei legi.
Masurile de protectie speciala a copilului sunt:
a) plasamentul;
b) plasamentul in regim de urgenta;
c) supravegherea specializata.

De masurile de protectie speciala beneficiaza:

a) copilul ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti
sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati
judecatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita tutela;

6
 b) copilul care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive
neimputabile acestora;
c) copilul abuzat sau neglijat;
d) copilul gasit sau copilul abandonat de catre mama in unitati sanitare;
e) copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal.
Parintii, precum si copilul care a implinit varsta de 14 ani au dreptul sa atace in instanta
masurile de protectie speciala instituite de lege, beneficiind de asistenta juridica gratuita, in conditiile
legii.
Plasamentul
Plasamentul copilului constituie o masura de protectie speciala, avand caracter temporar,
care poate fi dispusa, dupa caz, la:
a) o persoana sau familie;
b) un asistent maternal;
c) un serviciu de tip rezidential.
Pe toata durata plasamentului, domiciliul copilului se afla, dupa caz, la persoana, familia, asistentul
maternal sau la serviciul de tip rezidential care il are in ingrijire.
Plasamentul copilului care nu a implinit varsta de ani poate fi dispus numai la familia extinsa sau
substitutiva, plasamentul acestuia intr-un serviciu de tip rezidential fiind interzis. Prin exceptie, se
poate dispune plasamentul intr-un serviciu de tip rezidential al copilului mai mic de 7 ani, in situatia in
care acesta prezinta handicapuri grave, cu dependenta de ingrijiri in servicii de tip rezidential
specializate.
La stabilirea masurii de plasament se va urmari:
a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsa sau la familia substitutiva;
b) mentinerea fratilor impreuna;
c) facilitarea exercitarii de catre parinti a dreptului de a vizita copilul si de a mentine legatura cu
acesta.
Masura plasamentului se stabileste de catre comisia pentru protectia copilului, in situatia in care
exista acordul parintilor, pentru situatiile urmatoare:
1) copilul care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive
neimputabile acestora;
2) copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal.
Masura plasamentului se stabileste de catre instanta judecatoreasca, la cererea directiei generale de
asistenta sociala si protectia copilului pentru:
1) copilul ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti sau
carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati
judecatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita tutela;
2) copilul abuzat sau neglijat, copilul gasit sau copilul abandonat de catre mama in unitati sanitare,
daca se impune inlocuirea plasamentului in regim de urgenta dispus de catre directia generala de
asistenta sociala si protectia copilului;
3) copilul care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive
neimputabile acestora si copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde
penal, atunci cand nu exista acordul parintilor sau, dupa caz, al unuia dintre parinti, pentru instituirea
acestei masuri.
Drepturile si obligatiile parintesti fata de copil se mentin pe toata durata masurii plasamentului
dispus de catre comisia pentru protectia copilului.
Drepturile si obligatiile parintesti in situatia copilului pentru care nu a putut fi instituita tutela si
pentru care instanta a dispus masura plasamentului sunt exercitate si, respectiv, indeplinite de catre
presedintele consiliului judetean, respectiv de catre primarul sectorului municipiului Bucuresti. Prin

7
exceptie, parintii decazuti din drepturile parintesti, precum si cei carora li s-a aplicat pedeapsa
interzicerii drepturilor parintesti pastreaza dreptul de a consimti la adoptia copilului lor.
Plasamentul in regim de urgenta
Plasamentul copilului in regim de urgenta este o masura de protectie speciala, cu caracter
temporar, care se stabileste in situatia copilului abuzat sau neglijat, precum si in situatia copilului gasit
sau a celui abandonat in unitati sanitare.
Supravegherea specializata
Masura de supraveghere specializata se dispune fata de copilul care a savarsit o fapta penala si
care nu raspunde penal. In cazul in care exista acordul parintilor sau al reprezentantului legal, masura
supravegherii specializate se dispune de catre comisia pentru protectia copilului, iar, in lipsa acestui
acord, de catre instanta judecatoreasca.
Monitorizarea aplicarii masurilor de protectie speciala
Imprejurarile care au stat la baza stabilirii masurilor de protectie speciala, dispuse de comisia
pentru protectia copilului sau de instanta judecatoreasca, trebuie verificate trimestrial de catre directia
generala de asistenta sociala si protectia copilului. In cazul in care aceste imprejurari s-au modificat,
directia generala de asistenta sociala si protectia copilului este obligata sa sesizeze de indata comisia
pentru protectia copilului sau, dupa caz, instanta judecatoreasca, in vederea modificarii sau, dupa caz,
a incetarii masurii. Dreptul de sesizare il au, de asemenea, parintii sau alt reprezentant legal al
copilului, precum si copilul.

3. INSTITUTIILE IMPLICATE IN PROTECTIA COPILULUI

Institutii si servicii cu atributii in protectia copilului la nivel central.
Monitorizarea respectarii principiilor si drepturilor stabilite de prezenta lege si de Conventia
Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificata prin Legea nr. 18/ 1990,
republicata, precum si coordonarea si controlul activitatii de protectie si promovare a drepturilor
copilului se realizeaza de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, organ de
specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, aflat in subordinea Ministerului
Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.
Apararea drepturilor si libertatilor copilului in raporturile acestuia cu autoritatile publice cu
scopul de a promova si de a imbunatati conditia copilului se realizeaza si prin institutia Avocatul
Poporului.
Institutii si servicii la nivel local
Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa garanteze si sa promoveze respectarea
drepturilor copiilor din unitatile administrativ-teritoriale, asigurand prevenirea separarii copilului de
parintii sai, precum si protectia speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ingrijirea
parintilor sai.
Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a implica colectivitatea locala in
procesul de identificare a nevoilor comunitatii si de solutionare la nivel local a problemelor sociale
care privesc copiii. In acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzand, dar fara a
se limita, oameni de afaceri locali, preoti, cadre didactice, medici, consilieri locali, politisti. Rolul
acestor structuri este atat de solutionare a unor cazuri concrete, cat si de a raspunde nevoilor globale
ale respectivei colectivitati.
In subordinea consiliului judetean si, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului
Bucuresti functioneaza comisia pentru protectia copilului, ca organ de specialitate al acestora, fara
personalitate juridica, avand urmatoarele atributii principale:
a) stabilirea incadrarii in grad de handicap si orientarea scolara a copilului;
b) pronuntarea, in conditiile prezentei legi, cu privire la propunerile referitoare la stabilirea unei
masuri de protectie speciala a copilului;
c) solutionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal;

8
 d) alte atributii prevazute de lege.
Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului este institutie publica cu personalitate
juridica, infiintata in subordinea consiliului judetean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor
municipiului Bucuresti, care preia, in mod corespunzator, functiile serviciului public de asistenta
sociala de la nivelul judetului si, respectiv, atributiile serviciului public de asistenta sociala de la
nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti.
Directia generala indeplineste urmatoarele atributii principale in domeniul protectiei drepturilor
copilului:
1. intocmeste raportul de evaluare initiala a copilului si familiei acestuia si propune stabilirea unei
masuri de protectie speciala;
2. monitorizeaza trimestrial activitatile de aplicare a hotararilor de instituire a masurilor de protectie
speciala a copilului;
3. identifica si evalueaza familiile sau persoanele care pot lua in plasament copilul;
4. monitorizeaza familiile si persoanele care au primit in plasament copii, pe toata durata acestei
masuri;
5. identifica, evalueaza si pregateste persoane care pot deveni asistenti maternali profesionisti, in
conditiile legii; incheie contracte individuale de munca si asigura formarea continua de asistenti
maternali profesionisti atestati; evalueaza si monitorizeaza activitatea acestora;
6. acorda asistenta si sprijin parintilor copilului separat de familie, in vederea reintegrarii in mediul
sau familial;
7. reevalueaza, cel putin o data la 3 luni si ori de cate ori este cazul, imprejurarile care au stat la
baza stabilirii masurilor de protectie speciala si propune, dupa caz, mentinerea, modificarea sau
incetarea acestora;
8. indeplineste demersurile vizand deschiderea procedurii adoptiei interne pentru copiii aflati in
evidenta sa;
9. identifica familiile sau persoanele cu domiciliul in Romania care doresc sa adopte copii;
evalueaza conditiile materiale si garantiile morale pe care acestea le prezinta si elibereaza atestatul de
familie sau de persoana apta sa adopte copii;
10. monitorizeaza evolutia copiilor adoptati, precum si a relatiilor dintre acestia si parintii lor
adoptivi; sprijina parintii adoptivi ai copilului in indeplinirea obligatiei de a-l informa pe acesta ca este
adoptat, de indata ce varsta si gradul de maturitate ale copilului o permit;
11. indeplineste orice alte atributii prevazute de lege;
Serviciile publice de asistenta sociala organizate la nivelul municipiilor si oraselor, precum si
persoanele cu atributii de asistenta sociala din aparatul propriu al consiliilor locale comunale
indeplinesc in domeniul protectiei copilului urmatoarele atributii:
a) monitorizeaza si analizeaza situatia copiilor din unitatea administrativ-teritoriala, precum si
modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurand centralizarea si sintetizarea datelor si
informatiilor relevante;
b) realizeaza activitatea de prevenire a separarii copilului de familia sa;
c) identifica si evalueaza situatiile care impun acordarea de servicii si/sau prestatii pentru prevenirea
separarii copilului de familia sa;
d) urmaresc evolutia dezvoltarii copilului si modul in care parintii acestuia isi exercita drepturile si
isi indeplinesc obligatiile cu privire la copilul care a beneficiat de o masura de protectie speciala si a
fost reintegrat in familia sa;
e) colaboreaza cu directia generala de asistenta sociala si protectia copilului in domeniul protectiei
copilului si transmit acesteia toate datele si informatiile solicitate din acest domeniu.
Pentru prevenirea separarii copilului de parintii sai, precum si pentru realizarea
protectiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de parintii sai, se organizeaza si
functioneaza urmatoarele tipuri de servicii:

9
 a) servicii de zi;
b) servicii de tip familial;
c) servicii de tip rezidential.
Serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigura mentinerea, refacerea si dezvoltarea
capacitatilor copilului si ale parintilor sai, pentru depasirea situatiilor care ar putea determina separarea
copilului de familia sa. Accesul la aceste servicii se realizeaza in baza planului de servicii sau, dupa
caz, a planului individualizat de protectie.
Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigura, la domiciliul unei persoane
fizice sau familii, cresterea si ingrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de parintii sai, ca
urmare a stabilirii masurii plasamentului.
Serviciile de tip rezidential sunt acele servicii prin care se asigura protectia, cresterea si
ingrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de parintii sai, ca urmare a stabilirii masurii
plasamentului. Fac parte din categoria serviciilor de tip rezidential centrele de plasament si centrele de
primire a copilului in regim de urgenta. Sunt considerate servicii de tip rezidential si centrele
maternale.
Serviciile de tip rezidential care apartin autoritatilor administratiei publice se organizeaza
numai in structura directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului, in regim de componente
functionale ale acestora, fara personalitate juridica.
Serviciile de tip rezidential se organizeaza pe model familial si pot avea caracter specializat in
functie de nevoile copiilor plasati.
Organisme private
Organismele private care pot desfasura activitati in domeniul protectiei drepturilor copilului si
al protectiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept privat, fara scop patrimonial, constituite
si acreditate in conditiile legii. In desfasurarea activitatilor prevazute, organismele private acreditate se
supun regimului de drept public prevazut de lege, precum si de reglementarile prin care aceasta este
pusa in executare.
Organismele private legal constituite si acreditate pot infiinta, organiza si dezvolta serviciile de
prevenire a separarii copilului de familia sa, precum si de protectie speciala a copilului numai pe baza
licentei eliberate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului.

MODULUL 2

2.1 Cresterea si dezvoltarea copilului

2.2. Aspecte privind ingrijirea copilului sanatos si bolnav (6 ore)

2.3. Comunicare si joc

2.4. Atasamentul copilului

SUPORT CURS (AMP)

10
 2.1Cresterea si dezvoltarea copilului
Etapele de dezvoltare a copilului

PERIOADA 0-3 ANI

Fiecare copil este unic și are propriul său ritm de dezvoltare și, în plus, etapele dezvoltării depind în
foarte măsură de mediul în care crește copilul, de aici putând rezulta diferențe mari și foarte mari față de
un etalon standardizat al etapelor dezvoltării copilului. Cu alte cuvinte, mediul poate accelera sau încetini
etapele de dezvoltare, poate modifica algoritmul acestora, poate determina arderea unor etape sau
inversarea ordinii acestora.

Dincolo de aceste variabile care pot influența major dezvoltarea copilului se poate spune că există un
tipar care poate confirma că un copil evoluează și se dezvoltă normal. Acest tipar urmărește dezvoltarea
sa locomotorie și cea intelectuală. Trebuie spus că cele două sunt fundamental dependente una de alta,
dezvoltarea motorie corectă fiind primul element esențial pentru o dezvoltare intelectuală în limitele
normalului. Capacitatea motorie a copilului și cuceririle pe care le face din acest punct de vedere
suntDezvoltarea copilului înseamnă uluitoarea călătorie de la nașterea puiului de om la aniversarea a trei
ani de viață. Acumulările de cunoștinte, ritmul dezvoltării și progresul general al unui pui de om de la 0 la
3 ani este unic și nu se mai regăsește în nici o altă perioadă din viața lui.

Copilul vine pe lume cu câteva abilități de bază, cele mai multe fiind reacții reflexe, care asigură
supraviețuirea puiului de om în mediul exterior uterului. Acestea sunt elementele care stau la baza
dezvoltării sale ulterioare. Astfel, bebelușul nou-născut recunoaște vocea părinților săi, mirosul mamei,
are reflexe de supt și deglutiție, are capacitatea de suge și respira în același timp. La aceasta se adaugă o
capacitate uluitoare de a imita mimica celor din jur (de la circa două săptămâni de viață) dar și abilitatea
de a recunoaște mesajele pe care le primesc de la simțurile lor, iar aceasta este prima condiție – una
fundamentală, în stabilirea capacității de comunicare.

În primii săi trei ani de viață, copilul învață cum să existe în lume, începe să fie capabil să se calmeze
singur, să se simtă bine în propriul corp, să relaționeze cu părinții și să se bucure de dragostea lor, să-și
manifeste nevoile și să înceapă să aibă gânduri și idei despre ceea ce se întâmplă în jurul lui, pe care mai
apoi să le poată exprima. Cunoașterea etapelor de către părinți este importantă stimulii care dezvoltă
capacitatea cognitivă și inteligența.

Oficial, se consideră că este vorba despre șase etape de dezvoltare ale copilului în intervalul 0-36 de
luni:

Etapa 1  de la 0 la 6 luni. Prima provocare a unui nou-născut este să facă față impulsurilor senzoriale în
avalanșă care vin la creierul său. Toate simțurile sale sunt funcționale în momentul în care vine pe lume,
deci bebe aude, vede, simte atingerile de pe piele, are senzația de cald și frig și o avalanșă de mirosuri și
gusturi.

La finele primelor șase luni de viață copilul are conștiință de sine își cunoaște părinții și, deși nu vorbește,
se poate exprima și se face înțeles. La șase luni, îi va plăcea să să joace și începe să își dea seamă de

11
legăturile dintre diferite obiecte, de exemplu, va putea să sorteze jucăriile sau cuburile după mărime, iar
dacă îl surprinzi admirându-și imaginea în oglindă și la un moment dat apari în spatele lui se va întoarce
să te privească, și nu va mai crede că ești în oglindă

Etapa 2  de la 7 la12 luni. După ce s-a obișnuit cu lumea care îl înconjoară, copilul a învățat să își
identifice părinții și este foarte atașat de părinții săi. Îi privește în ochi, le zâmbește, se luminează la față
când ei intră în câmpul său vizual.  Marile momente: primii pași, primele cuvinte (silabe), dezvoltarea
dexterității. La 6-7 luni stă bine în funduleț, iar la 12 luni copilul reușește să meargă. Sunt granițele
perioadei. Unii o fac bine, alții au încă nevoie de ajutor. Sunt curioși, sunt încântați de lumea din jur, râd
și sunt dornici de aventură. Pentru ei cățăratul pe un dulap și datul jos din pat este o aventură, după cum o
aventură este și explorarea tururor locurilor din casă. Curiozitatea este un semn al evoluției și trebuie
încurajată. Stimularea dexterității este cea mai înțeleaptă decizie a părinților.

Etapa 3 de la 13 la 18 luni. Copilul devine o ființă care poate să își impună voința și poate să influențeze
mediul în care trăiește și conștientizează asta. Învățarea este continuă și se bazează pe efectele deciziilor
sale, pe reacțiile pe care le provoacă faptele sale. Marile momente: râsul în hohote, limbajul, stabilitatea
în picioare și cățăratul.

Se poate spune că bebelușul devine copil. La 18 luni puteți spune că nu mai aveți un bebeluș, ci un om în
miniatură, curios, curajos, posesiv și gata să explodeze. A învățat să facă tot felul de lucruri și viață
voastră s-a simplificat și diversificat cu mult. Poate acordă o atenție mai mare de câteva minute unei
cărticele, măzgâlește tot ceea ce prinde în cale, râde cu gură până la urechi când îi interziceți ceva și o va
face în următoarele câteva secunde.

Etapa 4 de la 19 la 24 luni. Este etapa unor noi descoperiri atât ale personalității copilului, cât și ale
modului în care acesta reușește să interacționeze cu mediul din jurul său. Copilul descoperă sentimente
noi (furia, tristețea), autonomia și dorința de autonomie. Este perioada lui ”nu” și a lui ”fac eu!”. Pe de
altă parte, copilul devine mai sociabil, chiar dacă nu participă la jocuri complexe cu alți copii, ci mai
degrabă se joacă unii lângă alții. Cunoaște mai multe cuvinte și va puteți distra repetând culori și cifre.
Personalitatea să iese la iveală, iar sentimentul sinelui se dezvoltă. Dacă înainte modalitatea de a exprimă
refuzul era una pasivă (plângea), acum poate caută un lucru care i-a fost luat, poate să refuze să facă o
activitate îndreptându-se către o altă acțiune preferată.

Etapa 5 de la 25 la 30 luni. Totul  se rezumă la joacă. Este dispus să facă orice i se cere dacă
împachetezi cerința în joc. Înțelepciunea lui este joaca! Profită de faptul că este atât de disponibil că să îl
înveți să facă anumite lucruri singur: să își scoată șosetele și papucii, să se spele singur pe dinți, să
mănânce fără ajutor. Jocul este cel care ajută copilul să-și dezvolte înțelegerea asupra lumii, este
modalitatea lui de a exersa și de a integra realitatea. Cuvintele în sine sunt niște simboluri. Etapa acesta
este caracterizată de o gândire pornind de la propriile emoții și sentimente, copilul își folosește
reprezentările, gândirea, cuvintele și gesturile pentru a exprima stări, nevoi și dorințe. Emoțiile și
activitățile de joacă se alternează cu rapiditate.

Etapa 6 de la 31 la 36 luni. Este etapa întrebărilor, a descoperiri negației și a ambiției de a face ceva.

După doi ani și jumătate o să descopere întrebarea și rostul acesteia, iar pentru o bună bucată de vreme o
să te asalteze cu „de ce”, repetat până la absurd. Copilul nu-ți pune, la această vârstă, „întrebari” ci
experimentează primele lui dialoguri. Răspunde-i!!! Memoria lui nu este suficient dezvoltată pentru toată
această avalanșă de informații, dar o parte din ele se vor stoca. Jocul copilului va conține secvențe cu

12
sens. Păpușa va primi de mâncare, după care se va culca, apoi se va trezi și va bea un ceai. Răspunde la
întrebări de genul: „Ce?”, „Când?” și „De ce?”.

PERIOADA 0-3 ANI

1.Dezvoltarea fizică
În primul an se înregistrează cel mai accelerat ritm de creştere din întreaga viaţă postnatală – la cinci
luni copiii îşi dublează greutatea, la 1 ani şi-o triplează. De asemenea, copiii cresc în lungime cu 50%. Se
modifică şi conformaţia corpului, capul deţinând o proporţie mai mică din corp.
Factorii de mediu pot afecta orarul dezvoltăriiUlterior rata de creştere, deşi încă ridicată până la trei ani,
încetineşte progresiv.
Dezvoltarea fizică permite achiziţia progresivă a abilităţilor motorii.
motorii, accelerând sau încetinind anumite achiziţii.
Stările noului-născut
Aceste stări au putut fi identificate şi la prematuri, deci mult înaintea vârstei de 9 luni. Ele au fost
sintetizate de Prechtl şi Beintema (1964).

Ochi deschişi Respiraţie Mişcări Plâns

regulată
Starea 1 - + - (doar tresăriri generalizate) -
SOMN CALM
Starea 2 - - - -
SOMN ACTIV
Starea 3 + + - -
VEGHE CALMĂ
Starea 4 + - + (pot mişca fie membrele, fie -
capul atunci când privesc)
VEGHE ACTIVĂ
Starea 5 nerelevant - + (multă activitate) +
PLÂNS

În somnul calm copilul nu poate fi trezit, nici dacă asupra sa acţionează diferiţi stimuli. În stare de
somn activ sunetul sau lumina puternică declanşează grimase sau zâmbete în timpul somnului. În stare de
veghe calmă copiii zâmbesc sau răspund prin supt la stimuli. Veghea activă este iniţiată sau menţinută de
un mediu interesant. Plânsul este declanşat de stimuli neplăcuţi - frig, foame, durere, faptul de a fi lăsat
din braţe sau a fi „restrâns” în mobilitate. Poate începe cu scâncete uşoare, mişcări fine şi poate merge în
crescendo până la un plâns spasmodic sau lovirea cu putere din picioare.
Noul născut îşi petrece 16 h în somn, comparativ cu un bătrân care doarme în jur de 5-6 ore. La început
perioadele de somn sunt egal distribuite (de exemplu, de la 6 la 10 înainte de masă, de la 2 la 6 după
amiază, de la 10 la 2 noaptea). Deja la 2 luni majoritatea copiilor dorm cel mai mult între 10 şi 2 noaptea
şi cel mai puţin între 2 şi 6 după amiază. În acelaşi timp, creşte intervalul de timp petrecut în stare de
veghe activă. Acestă prelungire a perioadelor de somn s-a crezut a fi exclusiv sub control maturaţional,

13
dar se ştie acum că există şi factori culturali implicaţi. De exemplu, în Africa există la copii obiceiul de a
dormi în continuare perioade mai scurte şi distribuite de timp.
Tipuri de somn. 50 % din somnul noului născut este somn activ sau REM (faţă de adulţi la care
procentajul este de doar 20%). Perioadele de REM sunt amestecate neregulat cu perioadele de non-REM,
inclusiv la începutul somnului.
Nici caracteristicile EEG nu diferenţiază între stadiile somnului. Abia la 3 luni se întâmplă acest lucru,
vârstă la care apare şi declanşarea somnului prin somn non-REM.
Plânsul. Contrar părerii comune, copilul normal îşi petrece mai puţin de 10% din timp în plâns. Rapid
apare o diferenţiere a tipurilor de plâns în: plâns de foame, care începe cu un scâncet, şi apoi creşte tot
mai susţinut şi mai tare; plâns de supărare, care se declanşează brusc, tare, şi plâns de durere, care
începe printr-un oftat înalt, de intensitate mare, iar apoi este urmat de un plâns puternic.
Copiii nu numai că pot plânge de la începutul vieţii, dar au şi capacitatea de a se calma singuri, când sug,
sau atunci cînd sunt luaţi în braţe, legănaţi şi/sau când li se vorbeşte.
La 5 luni deja stările sunt stabile, tranziţiile de la o stare la alta sunt previzibile, şi nu mai există o atât de
pronunţată dependenţă de părinţi.
Dezvoltarea motorie
Reflexele noului născut
Reflexul este o reacţie automată, precablată la un anumit stimul, permiţând copilului să reacţioneze
organizat şi adaptativ la un stimul, chiar înainte ca el să aibă şansa de a învăţa. Ele sunt controlate
subcortical, de aceea dispariţia ulterioară a unora dintre ele este indicator al dezvoltării cortexului.
Multe din aceste reflexe au rol de supravieţuire sau oferă protecţie.
Dintre reflexele care dispar:
Reflexul Moro – la lumină sau zgomot puternic, sau atunci când copiulul este „scăpat”, apare extensia
braţelor, picioarelor, degetelor, urmată de aducerea lor pe linie centrală, cu închiderea palmelor
Reflexul „rooting” – întoarcerea capului în direcţia stimulului; dispare la 9 luni
Reflexul darwinian sau de prindere – la stimularea palmei cu un obiect, flexia degetelor şi prinderea
strânsă a obiectului ; slăbeşte la 3 luni, dispare la 1 an
Reflexul Babinski – stimularea tălpii face ca degetele să se răsucească înafară, cu încovoierea tălpii
Reflexul de mers – dispare la 3 luni
Reflexul de înot – dispare la 3 luni
Există şi reflexe care persistă toată viaţa, cum ar fi:Clipitul,Strănutatul/tuşitul.Respiraţia,Reflexul
pupilar - dilatarea pupilei la întuneric, contracţia acesteia la lumină
Motricitatea voluntară
Începe să se dezvolte în jur de 4 luni.
Principalele achiziţii constau în:
Controlul poziţiei capului – treptat poate fi ridicat şi menţinut vertical
Rostogolirea corpului (2-5 luni)
Poziţia şezândă (5-8 luni)
Poziţia verticală – cu sprijin (5-10 luni)

14
 - fără sprijin (10-14 luni)
Mersul (11-14 luni)
Mersul în patru labe (11-12 luni)
Prinderea obiectelor (7-10 luni)
Urcatul scărilor (2 ani)
Săritură pe loc – chiar într-un picior (3 ani)
Dezvoltarea senzorială

Sensibilitatea tactilă şi dureroasă

După naştere, atunci când copilul e atins pe obraz întoarce capul în direcţia stimulului şi începe să sugă
(rooting reflex).
Sensibilitatea dureroasă există la naştere, manifestându-se comportamental prin intensificarea plânsului,
şi neurofiziologic prin indicatori precum: creşterea nivelului de endorfine din sânge, creşterea presiunii
sangvine şi a ritmului cardiac, transpiraţie, retracţie a membrului stimulat dureros, expresivitate facială.

Sensibilitatea gustativă
La câteva ore după naştere copiii disting între gusturile acru, dulce şi amar, având expresii faciale diferite
pentru fiecare dintre acestea. Gustul dulce favorizează poate eliberarea de endorfine, de aceea este
preferat, soluţiile dulci fiind folosite pentru calmarea durerii şi liniştirea bebeluşilor.

Sensibilitatea olfactivă
Nou-născuţii disting între mirosuri plăcute (vanilie) şi neplăcute (peşte crud, ouă stricate). La 16 ore după
naştere localizează anumite mirosuri, iar la şase zile disting între mirosul mamei şi al altei femei în
aceeaşi stare fiziologică (post-partum).

Sensibilitatea auditivă
Există o reacţie de orientare spre stimuli auditivi de intensitate mare, chiar la prematuri. De asemenea
există preferinţa pentru vocea mamei, manifestată în primele 15 minute – 3 zile după naştere.
Tot la 3 zile discriminează între cuvintele familiare şi cele noi, iar la o lună face discriminări între foneme
(“p” şi “b”).

Sensibilitatea vizuală
Deşi nici retina nu e matură, nici nervul optic nu este mielinizat complet, nici cortexul vizual nu e matur
până în luna a 4-a, există abilităţi surprinzătoare chiar la nou-născuţi. Aceştia clipesc la lumini puternice,
urmăresc cu privirea stimuli, mai ales în mişcare, caracterizaţi prin luminozitate mare sau culoare.
Acuitatea vizuală – capacitatea de a distinge detaliile – este redusă, neatingând nivelul adult decât
începând cu luna a şasea.
Un traseu similar este cel parcurs de capacitatea de detectare a contrastului – acesta fiind reprezentat de
diferenţa de luminozitate dintre părţile închise şi cele deschise ale unei figuri. Iniţial nu percep decât
contrastele puternice.
Abilitatea de distingere a culorilor (roşu, verde, galben de alb, sau roşu de verde) este prezentă de la
naştere.. Dar conurile nu sunt mature până la 4 luni, de aceea albastrul poate fi distins doar începând cu
această vârstă.
Percepţia

15
Trebuie făcută o distincţie clară între ceea ce pot şi ceea ce preferă să perceapă copiii, ei optând pentru
stimulii care au validitate ecologică crescută, deci şi valoare adaptativă mai mare.Copiii preferă
unghiuri, contururi, arii de contrast (au acuitate vizuală mică, deci nu percep detaliile mici), detalii
externe ale stimulilor (există efectul externalităţii: la 0-1 lună selectează doar contururile, pe la 2 luni
explorează şi detaliile interne), detalii mai mari.
De asemenea s-a demonstrat şi faptul că nou-născuţii preferă contururile tip faţă umană.
La 9 săptămâni preferă contururile curbe, şi stimulii de complexitate moderată (cu mai mult de 5
colţuri, dar mai puţin de 20).
La 4 luni preferă simetria şi orientarea stimulilor sau mişcarea lor pe verticală, mai puţin decât în
plan orizontal sau oblic.
La 7 luni observă contururile subiective (triunghiul lui Kanizsa, iluzia lui Poggendorff – Psihologie
Cognitivă, M. Miclea, 1999, pag 83), dovadă că deja funcţionează corespunzător principiile gestaltiste.

Memoria
Psihologia tradiţională considera că nu se poate vorbi despre memorie înaintea vârstei de 3 – 4 ani.
Există însă o serie de comportamente care sugerează că trebuie să existe o codare şi memorare a
informaţiei încă de timpuriu.
Exemple:
Habituarea – pentru a apărea reacţia la un stimul nou trebuie să se recunoască stimulul
vechi ca fiind unul întâlnit anterior.
Recunoaşterea obiectelor, persoanelor, rutinelor devenite familiare pentru copil.
Imitaţia – deja la 9 luni imitaţia e amânată pentru 24 de ore (deci cu mult înaintea vârstei
de 1 an şi 9 luni postulată de Piaget).
Învăţarea conjugată - experimentele de demonstrare a condiţionării (Rovee – Collier)
arată că deja la 3 luni copilul îşi aminteşte cum gestul motor îi produce plăcere şi face
transferul învăţării
Limbajul

Dezvoltarea limbajului începe cu perioada preverbală, când se dezvoltă două categorii de abilităţi:
1. Fonologice (care le permit copiilor să discrimineze şi să reproducă sunetele)
2. Comunicative (care fac posibil schimbul de intenţii şi semnificaţii cu “interlocutorii”)
Aceste abilităţi îl pregătesc pe copil pentru achiziţia limbajului
De asemenea de la naştere apare şi o lateralizare a percepţiei sunetelor (percepţia cuvintelor
în emisfera stângă, iar a muzicii în emisfera dreaptă)
Preferinţa copiilor se îndreaptă către un anumit stil de limbaj, cel adresat de obicei copiilor:
motherese (vorbire adult-către-copil) care are structuri sintactice mai simple, pauze lungi, ritm lent,
tonalitate ridicată a vocii. Aslin a arătat că există o preferinţă pentru acest limbaj chiar din primele zile,
chiar dacă vorbeşte altcineva decât mama.
La 4 luni, copiii preferă succesiuni de sunete, chiar fără sens, dar care păstrează paternul
limbajului vorbit. Se pare că aşa reuşesc copiii să decupeze unităţile cu sens din fluxul vorbirii. De
asemenea există şi o preferinţă pentru vocea mamei, dar numai când aceasta foloseşte “motherese”.
Până la vârsta de 10 luni se pare că vocalizările copiilor sunt identice. Ulterior dispare acea
echivalenţă a vocalizărilor (copiii români, francezi, englezi “povestesc” diferit). Această vârstă este deci

16
un punct de convergenţă al stingerii capacităţii de discriminare fonologică “universală” şi a celei de
producere nediscriminativă de sunete.

Se pare că din primele luni copiii pot trimite şi primi mesaje (modularea plânsului la 2 luni şi reacţia la
mesajul părinţilor). Sunt în stare să direcţioneze atenţia celorlalţi, atât vocal cât şi manual (spun, fac
ceva) şi răspund direcţionării atenţiei de către ceilalţi (mama arată cu degetul, copilul se uită). Devin
tot mai competenţi în folosirea contactului vizual pentru iniţierea, menţinerea şi terminarea
comunicării (dialogului).
Comunicarea intenţională apare abia către un an şi are două părţi:
protoimperativă – copiii folosesc un anumit gest pentru a obţine ce vor, şi
protodeclarativă – nu numai solicită, ci oferă şi un comentariu despre ceva ce le-a atras atenţia şi
despre care doresc să-şi împărtăşească impresia.
O altă abilitate comunicativă precoce e cea de stabilire a unui dialog non-verbal: învaţă să fie
cuminţi când adultul comunică ceva, să “răspundă” în pauze, şi adoră jocul de-a ascunsa – „cucu-bau”.

Perioada cuvintelor izolate

Acestea apar la 10 – 13 luni, numărul cuvintelor înţelese fiind, se presupune, mai mare decât cel
al cuvintelor produse. Urmează o explozie lingvistică, la 14 luni copilul achiziţionând 44 de cuvinte
pe săptămână. Aceste prime cuvinte se referă la obiecte sau fenomene mai pregnante, mai familiare şi
mai importante pentru copil.
Bloom a încercat să le grupeze pe categorii. Primele cuvinte se referă la:
 membrii familiei
 animale familiare
 vehicule
 jucării
 alimente
 obiecte casnice (cană)
 părţi ale corpului
 articole de îmbrăcăminte
De obicei sunt (SUBSTANTIVE), plus ACŢIUNI (verbe şi adverbe), cuvinte relaţionale (“mai”),
termeni locaţionali (aici, acolo) şi termeni pentru salut (“tai-tai” şi “pa”).
Katherine Nelson a arătat că există două stiluri de achiziţie a limbajului:
1. Stil referenţial (vizibil în preponderenţa achiziţiei unor nume de obiecte)
2. Stil expresiv (preponderenţa termenilor cu conotaţie personală sau socială: da, nu, gata,
vreau, te rog).
Stilul adoptat de copil s-ar părea că depinde de stilul de adresare al mamei.
O altă caracteristică a acestor prime cuvinte constă în faptul că atât cuvintele în sine, cât şi
semnificaţia acestora sunt diferite de cuvintele adulţilor, adică se referă la prototipul categoriei, nu
la concept: “cuţu” înseamnă doar căţelul din vecini, într-o primă fază.
Copilul învaţă mai repede cuvinte-prototip, cu grad mediu de generalitate, şi doar apoi ajunge la
categoriile superioare şi inferioare (învaţă “căţel” înainte de “dalmaţian” sau “animal”).

Primele cuvinte ale copiilor se caracterizează prin două tipuri de erori:

1. Suprageneralizare – folosesc acelaşi termen pentru obiecte asemănătoare perceptual şi
funcţional (“pisică” este şi căţelul şi veveriţa; chiar dacă ştie diferenţa nu poate produce un
cuvânt nou).

17
 2. Subgeneralizare – “pisică” este doar cea pe care o are acasă, nu şi cea din vecini.
O altă caracteristică a acestor cuvinte e că pot avea caracter de holofraze – înglobează
semnificaţia unei întregi propoziţii, deci semnificaţia lor poate fi variabilă şi dependentă de context.
La această vârstă apare şi “invenţia de cuvinte”, care nu e caracteristică doar pentru limbajul oral,
ci şi pentru cel al semnelor – la copiii surzi apar semne noi rezultate din alăturarea altor două semne.
Iniţial copiii folosesc limbajul pentru exprimarea sentimentelor şi dorinţelor, dar apare un decalaj
între exprimarea verbală şi expresivitatea emoţională (cu 5 secunde înainte de a spune ceva dispare
expresia emoţională, iar după ce rostesc cuvântul aceasta revine). Abia la 20 de luni ajung să
sincronizeze expresia verbală şi non-verbală. De asemenea le este mai uşor să exprime prin cuvinte
emoţii pozitive decât emoţii negative, poate pentru că cele pozitive sunt procesate în emisfera stângă,
iar cele negative în dreapta, iar în stânga coordonarea informaţiei se presupune că s-ar face mai uşor.

Emisii de două cuvinte (de la 18 luni)

Aceasta este “perioada limbajului telegrafic” – lipsesc articolele, conjuncţiile, prepoziţiile şi
verbele auxiliare. Limbajul nu e articulat din punct de vedere morfologic (plural, timpurile verbelor).
Copilul alătură cuvinte în mai multe categorii de relaţii semantice. Brown (1973) a delimitat 8
categorii de relaţii semantice:
1. Agent – acţiune (“mama dă”)
2. Acţiune – obiect (“bat mingea”)
3. Agent – obiect (“mama lapte”)
4. Acţiune – locaţie (“stai scaun”)
5. Obiect – locaţie (“cană masă”)
6. Posesor – obiect posedat (“tata maşină”)
7. Obiect – proprietate (“minge mare”)
8. Obiect – pronume demonstrativ (“maşina aia”)
Copilul mai exprimă astfel şi recurenţa (“mai lapte”) sau nonexistenţa (“gata soarele”).
De multe ori expresiile copilului sunt inedite. El generează propoziţii pe baza unui sistem de
reguli pe care l-a dobândit, depăşind imitaţia.
Din punct de vedere sintactic, începe să înţeleagă că ordinea cuvintelor implică sensuri diferite (în
engleză, în română ordinea e mai puţin strictă). Poate tocmai această sensibilitate la ordinea sintactică
ar face diferenţa dintre om şi cimpanzeu de exemplu.

Limbajul la 3 – 4 ani
În această perioadă apar progrese la nivelul sintaxei:
 achiziţionarea morfemelor gramaticale (pluralul, acordul, timpurile verbelor); aceasta e
identică pentru toţi copiii (studiile au fost realizate cu copii vorbitori de limbă engleză)
 suprageneralizarea regulilor gramaticale (folosesc imperfectul pentru toate acţiunile; în
engleză aplică regulile verbelor regulate la cele neregulate)
 apare capacitatea de utilizare a negaţiilor şi interogaţiilor;
 apare capacitatea de legare a propoziţiilor între ele
Progrese la nivel semantic:
 semantică propoziţională (îşi dau seama că prin combinarea cuvintelor în propoziţii se poate
obţine un sens nou);
 semantică lexicală (învaţă tot mai precis sensul cuvintelor achiziţionate, care până la 6 ani sunt
aproximativ 14.000).
 semantică relaţională (folosesc acele cuvinte al căror sens depinde de tipul relaţiei implicate:
“mare” există numai dacă există “mic”; “mare-mic” se achiziţionează mai repede decât “înalt-
scund”, “mult-puţin”).

18
 În general, părinţii nu corectează eroarea gramaticală, ci eroarea de adevăr, sensul.
Progrese la nivel pragmatic:
 reuşesc să-şi menţină atenţia pe un anumit subiect de conversaţie
 încep tot mai mult să-şi exprime stările psihice (“îmi pare rău”), dar şi implicarea în acţiuni
viitoare (“promit că”)
 încep să realizeze că semnificaţiile cuvintelor pot fi diferite de ceea ce se spune realmente
(ceea ce autiştii nu pot să facă)
 sunt în stare să infereze şi ce nu e formulat la modul explicit
 există dovezi că apare un non-egocentrism în ceea ce priveşte emisiile verbale: altfel îi explică
unui copil de 2 ani sau unui adult – îşi modulează limbajul în funcţie de vârsta
interlocutorului, deci îşi dau seama de modelul mintal al acestuia
 doi copii mici pot comunica între ei dacă subiectul este simplu şi le e cunoscut. Se pare că sunt
în stare să moduleze ceea ce spun în funcţie de ce se presupune că ştie sau nu ştie
interlocutorul - deci îşi reprezintă cunoştinţele interlocutorului
Dezvoltarea socială
Perioada 0-12 luni
Se consideră că nou născutul este dotat deja cu abilităţi sociale:
 capacitatea de a-şi semnaliza propriile nevoi (psihologice şi fiziologice) astfel încât cei din jur
să le poată percepe şi să răspundă la ele;
 detectarea contingenţelor dintre propriul comportament şi consecinţele acestuia;
 detectarea stimulilor sociali;
 acordarea la comportamentele adulţilor.
S-a realizat un experiment în care copii de câteva zile erau daţi în grija a două categorii de
asistente: categoria A de asistente, care trebuiau să răspundă de fiecare dată când un copil plângea,
interacţiunea fiind însă superficială; categoria B de asistente, care nu răspundeau de fiecare dată, existând
însă un timp mai mare de interacţiune la fiecare apropiere de copil. După 10 zile, copiii s-au adaptat la
stilul asistentelor, dar cei îngrijiţi de asistente categoria B au reuşit să-şi echilibreze mai repede şi mai
bine ritmurile de somn şi de alimentare. Dacă asistentele se inversau, copiii erau contrariaţi, dovadă că a
apărut într-un timp foarte scurt nu doar adaptarea la un stil particular de interacţiune, ci şi capacitatea de
a discrimina între stiluri diferite.
Ulterior, se accentuează relaţia de reciprocitate dintre copil şi persoana cu care interacţionează.
Copilul îşi coordonează privirea cu gesturile manuale şi ajunge chiar să evite voluntar stimularea, deci e
apt de un veritabil “dialog” cu adultul. Răspunsurile copilului funcţionează ca adevărate întăriri pentru
adult, şi în acest mod încă din primele luni de viaţă întră în joc un sistem de întăriri mutuale.
Există o sincronizare mare între emisiile protoverbale şi non-verbale ale copilului şi cele ale
mamei. Nu se poate vorbi de reciprocitate adevărată pentru că de cele mai multe ori adultul este cel care
iniţiază comunicarea, însă copilul este “de acord” să răspundă la provocare.
Într-un experiment cu copii de 3 luni, mamele au fost aşezate în faţa lor, cu o expresie “îngheţată”
a feţei (still face). Într-un timp foarte scurt copiii şi-au dat seama că ceva nu este în regulă şi au început
să protesteze – chiar printr-un plâns zgomotos - pentru a-şi face mamele să revină la expresivitatea
obişnuită.
Într-un alt experiment, copiii îşi puteau vedea mamele prin intermediul unui circuit TV închis.
Atunci când interacţiunea avea loc “în direct” copiii erau mulţumiţi, ca şi atunci când mama s-ar fi aflat
în faţa lor. Când însă li se prezenta o înregistrare a mamei, mesajele acesteia nemaifiind contingente cu
cele ale copilului, apărea un protest instantaneu.
Studiile realizate în cazul copiilor cu mame depresive sugerează că apatia acestor copii se poate
explica prin nesincronizarea interacţiunilor mamei cu copilul.

19
EMOŢIILE
Se consideră că la naştere copilul are deja capacitatea de a-şi manifesta interesul, distresul, dezgustul.
La nou născut există şi un zâmbetul spontan, reflex, care abia la 3 – 6 săptămâni se transformă în
zâmbet social.
În jurul vârstei de 2 – 4 luni se consideră că ar apărea şi mânia, surpriza, tristeţea.
Principala achiziţie din punct de vedere emoţional în primele 6 luni de viaţă este sentimentul de frică.
Paradigmele folosite pentru evidenţierea fricii sunt:
 fanta vizuală (visual cliff) – frica de înălţime - la 5 – 7 luni copilul refuză să parcurgă fanta vizuală,
acest comportament fiind însoţit de creşterea ratei cardiace. Aceleaşi reacţii se manifestă şi atunci
când copilul este ridicat brusc în sus.
 frica de persoane străine – la 5 – 6 luni distinge persoanele cunoscute de cele necunoscute, iar la 6
luni respinge persoanele nefamiliare. La 7 – 10 luni respinge mult mai clar interacţiunea (unii copii
întorc privirea, nu se lasă luaţi în braţe). La 12 luni, frica de străini e însoţită de anxietatea de
separare.
Perioada 1-3 ani
Principalele achiziţii social-emoţionale ale acestei vârste sunt:
 Sociabilitate crescută - manifestată prin tolerarea mai bună a necunoscuţilor, distres mai puţin
evident când persoana semnificativă pleacă, scăderea nevoii de apropiere fizică adult-copil, dar
amplificarea nevoii contactului psihologic, la distanţă, prin limbaj, privire, zâmbet, indici non-
verbali. De exemplu, copiii devin dezinteresaţi de jucării dacă e afectat contactul vizual cu mama
(prin interpunerea unui ecran sau prin ignorarea copilului).
 Amplificarea dorinţei de împărtăşire a emoţiilor – apare în paralel cu dezvoltarea limbajului şi
implică emoţii ca empatia, ruşinea, vina, gelozia, mândria, timiditatea, dispreţul.
 Referenţierea socială – folosirea expresiilor emoţionale ale altora ca indicatori pe baza cărora se
interpretează o situaţie nouă. De exemplu, în cazul interacţiunii cu un străin, dacă mama
încurajează apropierea, copilul abordează într-un final persoana.
Se pare că această referenţiere este folosită mai ales în situaţii ambigue, nu şi în cele care au un
potenţial periculos explicit. Atunci când copilul este pus să aleagă între jucării frumoase, neutre
sau înspăimântătoare, el alege jucăria frumoasă indiferent de atitudinea mamei; dacă este
înspăimântat de o jucărie nu o alege nici atunci când mama aproba acest lucru; în schimb în
cazul jucăriei neutre reacţia de dezambiguizare a mamei contează foarte mult.
 Primele abilităţi de interacţiune cu alţi copii (15 – 24 luni) – apar schimburi de expresii faciale,
verbale, sau de jucării.
 Dobândirea conştiinţei de sine :
 conştientizarea propriei autonomii (“eu sunt cel care pot face ceva”)
 recunoaşterea de sine (se recunoaşte în oglindă)
 referirea verbală la propria persoană – apar pronumele personale “eu”, “meu” în
vocabular
 Conştientizarea celorlalţi – copiii realizează că acţiunile lor pot fi diferite de ale celorlalţi şi
chiar că pot să-şi asume roluri diferite, independente de rolurile celorlalţi (dispariţia
egocentrismului).
 Capacitatea de reglare afectivă – apare controlul impulsurilor (când este nemulţumit copilul nu
mai recurge atât de des la violenţă fizică, ci la cea verbală).
Bolile mai frecvente ale acestei perioade sau « bolile copilăriei » (rujeolă, varicelă, scarlatină) duc
la creşterea imunităţii, dar chiar mai mult decât atât, par a avea şi efecte benefice în registrul emoţional şi
cognitiv (Parmelee, 1986). În primul rând, ele atrag atenţia copilului asupra diferitelor sale stări şi

20
senzaţii, făcându-l să îşi conştientizeze mai mult sinele fizic. De asemenea boala îl învaţă pe copil cum să
îi facă faţă, dezvoltând în acest fel un sentiment de competenţă. În cazul unei boli contagioase care se
răspândeşte la cei apropiaţi, copilul are

MODULUL
CRESTEREA SI DEZVOLTAREA COPILULUI
ASPECTE PRIVIND INGRIJIREA COPILULUI
SANATOS SI BOLNAV
2.2. Aspecte privind ingrijirea copilului sanatos si bolnav (6 ore)
- alimentatia
- igiena personala si a mediului de viata
- prevenirea accidentelor, primul ajutor.

Alimentatia, ca factor important al cresterii, dezvoltarii si mentinerii starii de sanatate a

copiilor, a devenit astazi o stiinta, cunoscandu-se cu exactitate cu ce si cum trebuie sa se hraneasca
acestia, in functie de varsta si de natura activitatilor zilnice.
Alimentatia zilnica numita corect ratie alimentara trebuie sa contina cele trei principii
alimentare de baza:
- proteine
- glucide
- lipide,
dar si
- vitamine
- saruri minerale
- apa, in cantitati suficiente
PROTEINELE
Sunt substante complexe, formate din aminoacizi. Aminoacizii constituie „caramizile” din care
se construieste o molecula proteica.
Unii dintre aminoacizi pot fi sintetizati (produsi) de organism, chiar daca hrana nu-i contine.
Exista si aminoacizi pe care organismul nu-i poate sintetiza – aminoacizi esentiali – si care trebuie
adusi in organism odata cu alimentele.
Rolul proteinelor in organism:
- intra in structura tuturor celulelor, avand astfel rol plastic
- participa la formarea unor enzime si hormoni
- contribuie la mentinerea echilibrului osmotic si repartitia apei in organism
- intra in compozitia anticorpilor si a imunoglobulinelor, avand asfel rol in
apararea organismului
- din arderea metabolica a unui gram de proteine rezulta 4 calorii, avand astfel
rol energetic
 Discutii, exemplificari

21
 Surse alimentare bogate in proteine:
- carne si derivate de carne
- 0oua
- lapte si derivatele acestuia
- leguminoase uscate: soia, fasolea, mazarea, lintea
- grau
- cartof
- orez
Proteinele trebuie sa reprezinte in perioada de crestere aproximativ 16% din totalul ratiei
calorice, respectiv 3-4 grame de proteine pentru fiecare kg al greutatii corporale.
Lipsa sau insuficienta proteinelor din alimentatia copiilor duce la intarzierea cresterii,
impiedicand o buna dezvoltare a creierului si functiilor nervoase, dar si scaderea rezistentei
organismului la infectii.
GLUCIDELE
Se mai numesc si hidrocarbonate, fiind de tip monozaharide (glucoza si fructoza din fructe) sau
polizaharide (zaharoza, lactoza, amidonul, care encesita actiunea unor enzime pentru a le face
absorbabile).
Rolul glucidelor in organism:
- asigura cea mai mare parte din energia necesara activitatii tuturor tesuturilor si
in special a musculaturii si a celulei nervoase, avand astfel rol energetic. Arderea unui gram de glucide
furnizeaza 4 calorii.
- sunt indispensabile pentru metabolismul proteinelor si lipidelor.
Surse importante de glucide:
- miere
- fructe
- lapte
- legume
- produse zaharoase suprarafinate: bomboane, prajituri, ciocolata.
Glucidele trebuie sa reprezinte 50-60% din compozitia zilnica a alimentatiei.
Lipsa sau insuficienta glucidelor in alimentatia copiilor determina intarzierea cresterii staturo-
ponderale, tonus muscular si nervos scazut.
Excesul de glucide poate determina dezechilibre nutritive severe, care pot sta la originea unor
boli diverse:
- caria dentara
- obezitatea
- diabetul zaharat
Trebuie evitat consumul excesiv de catre copii a bauturilor carbogazoase de tip Fanta, Cola,
Pepsi, care au un continut glucidic mare dar care sunt excitante ale sistemului nervos central datorita
continutului de cofeina. Prin acidul carbonic continut determina meteorism (balonare) care creeaza
disconfort.
 Discutii, exemplificari

LIPIDELE
Elementele biologic active ale grasimilor sunt acizii grasi:
- saturati (aflati in stare solida la temperatura camerei)
- nesaturati
Rolul lipidelor in organism:
- energetic, prin arderea unui gram de lipide se elibereaza 9 calorii

22
 - plastic, pentru repararea sau formarea unor tesuturi
- vehicul si solvent pentru vitaminele liposolubile: A, D, E, F, K
- formarea si eliberarea hormonilor corticosteroizi si sexuali
- intra in compozitia sarurilor biliare
- izolator termic
Surse bogate in lipide:
- animale: - carne si grasime de porc, peste
- lapte si derivate: unt, smantana
- oua
- vegetale: - soia
- floarea soarelui
- porumb
- masline
Lipidele trebuie sa reprezinte 20-35% din ratia zilnica de calorii. Este necesar un echilibru intre
grasimile de origine vegetala si cele de origine animal: 1/3 – 1/2 din cantitatea zinica trebuie sa fie
grasimi vegetale.
Lipsa sau insuficienta grasimilor in alimentatie determina:
- oprirea cresterii
- aparitia de suferinte hepatice
- caderea parului
- scaderea rezistentei cutanate la infectii.
Excesul de grasimi duce la:
- obezitate, prin depunerea excesiva de grasini sub piele, in jurul organelor
interne: ficat, inima
- hipertensiune arteriala juvenila, secundara obezitatii
- arteroscleroza, caracterizata prin depunerea de grasimi pe traiectul vaselor de
la varste fragede, care in timp este responsabila de bolile cardiovasculare.
 Discutii
VITAMINELE
Sunt constituenti indispensabili ai alimentatiei si reprezinta factori biologici necesari
functionarii normale a tuturor celulelor.
Vitaminele participa la procesele biochimice ale celulelor si tesuturilor, la multiplicarea
celulelor si implicit la dezvoltarea organismului.
Vitaminele pot fi:
- hidrosolubile – se absorb in organism numai dizolvate in apa: C, B1, B2, B6,
B12, PP
- liposolubile – se absorb in organism numai dizolvate in grasimi: A, D, E, F, K.
Datorita importantei pe care o au in cresterea si dezvoltarea organismului, necesarul de
vitamine este mult cresct in copilarie, comparativ cu varsta adulta.
 Discutii
Vitamina A:
- surse importante: ficat, unt, galbenus de ou, lapte, peste.
- rol: - stimuleaza cresterea
- asigura functia normala a ochiului
- mentine integritatea si capacitatea de aparare a pielii si mucoaselor impotriva infectiilor.
Vitaminele din grupul B:
- surse principale: cereale, carne, branzeturi, leguminoase uscate, cartofi.
- rol: - in metabolismul glucidelor, lipidelor

23
 - in formarea elementelor figurate ale sangelui
- in troficitatea sistemului nervos si a mucoaselor.
Vitamina C:
- surse principale: legume si fructe crude.
- rol: - mentinerea capacitatii de aparare a organismului fata de infectii si radiatii.
Vitamina D:
- surse principale: carne, ficat, untura de peste. Poate fi sintetizata si de organism in special la nivelul
pielii sub influenta razelor solare.
- rol: - in absorbtia calciului si fosforului la nivelul intestinului si depunerea lor in oase.
Lipsa ei determina rahitismul, a carei prevenire si chiar corectie impune utilizarea unor preparate
medicamentoase: vitamina D2 sau D3.
Vitamina E:
- surse principale: cereale, seminte de floarea soarelui, nuci, oua.
- rol: - in dezvoltarea generala a organismului, a sistemului muscular si nervos, iar mai tarziu a functiei
de reproducere.
Vitamina K:
- surse principale: spanac, varza, conopida, urzici, mazare, ficat.
- rol: mentinerea in limite normale a procesului de coagulare a sangelui.
SARURILE MINERALE:
O alimentatie echilibrata inseamna si un aport continuu de saruri minerale. Unele saruri
minerale sunt necesare in cantitati mari: calciu, fosfor, sodiu, potasiu, fier. Se numesc macroelemente.
Altele, sunt necesare in cantitati foarte mici – oligoelemente, dar sunt indispensabile bunei functionari
a organismului: cuprul, iodul, fluorul, cobaltul, zincul, etc.
Calciul si fosforul sunt principalele componente minerale ale scheletului osos si al dintilor.
Sodiul este indispensabil formarii sangelui si a lichidului intercelular
Potasiul este elementul principal al structurii celulare.
Fierul intra in structura hemoglobinei, principalul constituent al hematiilor.
 Exemplificari
NECESITATILE CALORICE LA COPIL:
Necesitatile nutritive variaza foarte mult in functie de varsta, sex, felul si intensitatea activitatii
depuse, dar si de conditiile de mediu ambiant.
Valorile medii ale necesarului caloric sunt:
- 100 calorii/kgcorp/zi in perioada de sugar
- 1300 calorii/zi pentru varsta 1-3 ani
- 1800- 2400 calorii/zi pentu varsta de 3-7 ani
- 3100 calorii/zi pana la varsta de 12 ani
- 3500 calorii/zi la baieti si 2800 calorii/zi la fete in jurul varstei de 15 ani
O alimentatie echilibrata presupune ca:
- 15-20 % din cantitatea totala de calorii a unei zile sa fie consumata la masa de dimineata
- 5-10 % la gustari
- 40-50 % la masa de pranz
- 25-40 % la cina.
Pana la varsta de aproximativ 3 luni alimentatia copilului este exclusiv formata din lapte.
Laptele poate fi matern, cand copilul este alaptat sau se pot folosi diverse preparate de lapte
corespunzatoare varstei, greutatii si tolerantei digestive a copilului. Cand se folosesc preparate de
lapte, prepararea biberonului trebuie facuta pentru fiecare masa, respectand concentratiile inscrise
pentru fiecare tip de lapte. Tetinele si biberoanele trebuie spalate bine si fierte inaintea fiecarei mese.

24
 Alimentarea copilului la biberon trebuie facuta tanand copilul in brate, deoarece momentul
mesei este unul special din primele zile de viata. Perioada de masa este de o mare incarcatura
emotionala pentru copil, astfel stabilindu-se primele relatii dintre acesta si adult.
Dupa varsta de 3 luni se incepe diversificarea alimentatiei:
- initial, suc de fructe (morcov cu mar, portocale), care nu inlocuieste o masa
- la 4 luni: supa de legume, piure de legume sau fructe – nu se inlocuieste mai
mult de o masa
- la 5 luni: carne de vita, pui (pasata), ulei, unt (in piure) sau supa
- la 6 luni: galbenus de ou
- la 7 luni: iaurt, creme fierte, paine, fainoase
- la 8 luni: biscuiti, sufleuri
- 12 luni: alimente dietetice din meniul adultilor
 Discutii, exemplificari
Este bine ca diversificarea alimentatiei sa se realizeze la lingurita, pentru a se obisnui cu
aceasta. Astfel copilul va deprinde mestecatul, va accepta alimentele semisolide si solide, toate acestea
determinand dezvoltarea si tonificarea musculaturii fetei. Fapt care determina dezvoltarea timpurie a
limbajului verbal.
Dupa varsta de un an copilul poate sta la masa adultilor. Mancarea va fi servita intr-un climat
calm, frumos prezentata pentru a stimula apetitul.
IGIENA CORPORALA:
In perioada de nou-nascut ( pana la 1 luna) baia trebuie sa se realizeze zilnic. Baia reprezinta
pentru copil un al doilea moment de stabilire a relatiilor cu adultul, pe langa cel al mesei.
Curatenia pielii se asigura cu usurinta prin spalare cu apa calda (35-38 grade Celsius) si sapun
pentru copii, care nu irita pielea. In afara efectului de curatenie locala, spalarea asigura si o
intensificare a circulatiei sangelui la nivelul pielii si are actiune calmanta asupra sistemului nervos.
Sapunul are o actiune multipla: dizolva grasimile, elimina impuritatile odata cu clabucul si are efect
antimicrobian.
Curatenia corporala se poate asigura prin bai generale in cada sau dus si spalari locale.
Spalarile partiale se realizeaza la nivelul segmentelor celor mai expuse murdaririi: maini, fata,
gat, picioare, organe genitale, subbrat si se realizeaza zilnic si chiar de mai multe ori pe zi.
Obiceiul si necesitatea spalarii mainilor cat mai des si obligatoriu inainte de fiecare masa
trebuie insuflata copiilor inca de la varsta de 1,5- 2-3 ani. Formarea acestei deprinderi ii va va feri de
imbolnaviri cu poarta de intrare digestiva: dizenteria, hepatita virala de tip A, parazitozele intestinale.
Spalatul si periajul dintilor trebuie sa fie o deprindere zilnica cu care copiii trebuiesc obisnuiti
de la varste mici: 2,5- 3 ani. Spalatul pe dinti trebuie sa se realizeze de minim 2 ori pe zi: dimineata si
seara si optim dupa fiecare masa. Un periaj corect dureaza 2-3 minute si se realizeaza cu periuta
individuala.
Descoperirea cariilor dentare trebuie sa fie urmata de examenul medicului stomatolog.
Ingijirea parului este la fel de importanta ca a intregului corp. Acesta trebuie periat/ pieptanat
zilnic si spalat la 5-7 zile cu sampon. La nivelul parului neingrijit se pot cantona paduchii de cap, care
depun oua determinand infestari masive – pediculoza. Tot la nivelul pielii capului se pot dezvolta
diferite ciuperci, care duc la caderea parului, iritarea pielii. Din aceste consideratii nu este indicata
imprumutarea piptenului, a caciulii sau fesului de la alt copil.
Unghiile trebuie taiate la timp, cu mare atentie la marginile laterale deoarece au tendinta de a se
incarna si de a produce infectii locale. Netaierea la timp favorizeaza patrunderea si dezvoltarea de
depozite subunghiale care reprezinta surse de imbolnavire, deoarece contin microbi si oua de paraziti.
 Discutii
IMBRACAMINTEA:

25
 Pentru a se adapta mai bine la conditiile de mediu extern in care traieste organismul uman are
nevoie de imbracaminte adecvata. Imbracamintea are rolul unui izolator intre corpul uman si
temperatura ambianta, realizand un microclimat optim in care functiile organismului sa se desfasoare
normal. Aceasta trebuie sa corespunda formelor corpului, sa fie simpla, comoda, confectionata din
materiale naturale (bumbac) si in permanenta curata.
INCALTAMINTEA:
Inca din primul an de viata copilul poarta incaltaminte pentru a-i proteja piciorul de asperitatile
pe care calca si de temperatura mediului ambiant. Incaltamintea trebuie sa respecte configuratia
anatomica a piciorului si sa fie lejera: sa permita miscarea degetelor si sa fixeze gleznele pentru a da
siguranta in mers.
O incaltaminte prea stramta, pe langa faptul ca produce neplaceri la mers, determina cu timpul
aparitia de leziuni cutanate, degeraturi in timpul iernii, mers schiopatat si chiar deformarea degetelor
cu afectarea circulatiei. Daca incaltamintea e prea larga apar inflamtii si apoi rani datorate fecarii
piciorului in timpul mersului.
CAMERA COPILULUI:
Camera de odihna a copiilor trebuie sa fie luminoasa, calduroasa, linistita si vopsita in culori
discrete, calde.
Temperatura trebuie mentinuta constanta, la valori cuprinse intre 20-23 grade Celsius,
indiferent de sezon.
Aerisirea trebuie facuta zilnic, indiferent de anotimp.
Geamurile incaperii vor fi mentinute curate in permanenta pentru a permite patrunderea razelor
solare in interior.
Curatenia camerei va fi efectuata zilnic cu aspiratorul si carpa umeda.
Mobilierul trebuie redus la strictul necesar: pat, masa de lucru, scaun, dulap. Dimensiunile
mesei si scaunului trebuie adaptate taliei copilului, pentru a nu determina deformari ale coloanei
vertebrale cu implicatii asupra dezvoltarii armonioase.
 Discutii
Trebuie sa existe un echilibru intre activitatea zilnica depusa, odihna activa si somn. Pentru un
somn odihnitor trebuie create conditii favorabile de microclimat: camera aerisita, caldura, intuneric,
liniste, imbracaminte de corp curata si lejera (alta decat cea de zi). Masa de seara nu trebuie sa fie
„grea”, cu condimente sau alimente cu efect excitant, sau care creaza disconfort.
Odihna activa sau pasiva trebuie sa urmeze in mod obligatoriu eforturile fizice si psihice
sustinute, pentru a nu apare surmenajul.

NOTIUNI DE PRIM AJUTOR

AFECTIUNILE RESPIRATORII
Semnele comune ale acestor afectiuni sunt:
- obstructie nazala
- secretie nazala
- tuse
- jena la deglutitie
- voce ragusita
- febra
- cefalee
- agitatie sau apatie
- apetit capricios

26
 Prima masura consta in asigurarea repaosului copilului. Instilatiile nazale cu
ser fiziologic simplu sau efedrinat vor asigura usurinta in respiratie.
Pentru tuse si hidratare se vor administra lichide calde: ceai (de tei, musetel), compot.
Febra si cefaleea se combat prin administrarea de preparate cu paracetamol, algocalmin sub
forma de sirop, supozitoare sau tablete. La aparitia febrei trebuie luate rapid masuri de combatere a
acesteia, datorita riscului de aparitie a convulsiilor febrile.
Daca vocea este ragusita se vor da lichide calde si se vor aplica comprese calde in jurul gatului.
Alimentatia va fi usoara, cu aport crescut de lichide.
In cazul aparitiei oricarei simptomatologii este bine a se consulta cat mai rapid medicul de
familie.
 Discutii, exemplificari, experiente personale

AFECTIUNILE DIGESTIVE
Se pot manifesta prin:
- greturi – varsaturi
- diaree
- dureri abdominale
- apetit capricios si chiar absent
Prima masura consta in repaus alimentar (nu se va da lapte), iar alimentatia va consta in
administrarea de ceaiuri (de menta, sunatoare, musetel), apa minerala, saruri de rehidratare orala de tip
Gesol. In caz de varsaturi hidratarea se va realiza prin administrarea de ceai cu lingurita din 5 in 5
minute.
De urgenta, va fi consultat medicul de familie.
 Discutii, exemplificari, experiente personale
AFECTIUNILE CARDIOVASCULARE
Manifestarile sugestive:
- puls foarte accelerat
- cianoza periferica sau generalizata
- respiratie grea
La ivirea unei simptomatologii cardio-vasculare se intervine prin eliberarea cailor
respiratorii si a toracelui de imbracamintea stransa (nasturii de la camasa, curea), ridicarea si
expunerea copilului la aerul de la fereastra.
De urgenta, copilul va fi dus la o unitate sanitara.

PRIMUL AJUTOR IN CAZ DE STOP CARDIO-RESPIRATOR

Stopul cardiorespirator se caracterizeaza prin absenta batailor inimii si absenta repiratiei. Prima
atitudine ce are trebuie adoptata este de eliberare a cailor respiratorii (gura, nas) de resturi alimentare
si eventuali corpi straini, urmata de intinderea copilului pe un plan dur.
Se executa respiratie artificiala gura la gura sau gura la nas:
- se flecteaza capul pe spate , se penseaza aripile nasului si prin tragerea mandibulei in spate
si in sus se deschide gura si se insufla aer in gura copilului. Persoana care executa manevra
sta in spatele capului copilului. Atentie: cantitatea de aer insuflata la fiecare respiratie
trebuie sa fie adaptata capacitatii toracice a copilului: - suflu usor pentru copilul nou-
nascut, 1/4 din capacitate pentru copilul mic, 1/2 pentru copilul mare, insuflatie puternica
pentru persoana adult.
Ritmul de insuflatie este de aproximativ 20/minut.

27
 - concomitent, o persoana va face masaj cardiac extern prin apasari ritmice ale podului
palmei la doua degete de apendicele xifoid al sternului (capul pieptului), in ritm de
80/minut. Masajul cardiac extern incepe prin aplicarea unui pumn in rgiunea precordiala.
Daca este o singura persoana care executa resuscitarea, aceasta va efectua o insuflatie la 4
apasari precordiale.
Manevrele se executa pana la: - revenirea respiratiei si a batailor inimii
- venirea cadrelor medicale care vor lua celelalte masuri necesare.
 Discutii, exemplificari, demonstrati
CONVULSIILE GENERALIZATE
Convulsiile generalizate sunt un semn de suferinta majora a sistemului nervos central, iar de
acordarea corecta a primului ajutor poate depinde viata copilului.
La aparitia unei crize convulsive generalizate, copilul va fi dezbracat de imbracamintea stramta, va fi
intins pe pat (sau va fi lasat pe podea avand grija sa nu existe in jur obiecte de care sa se loveasca) pe o
parte (pentru a nu-si inghiti limba) cu capul tot pe o parte si chiar in extensie pe spate. Trebuie pastrata
liniste desavarsita si sub nici o forma nu se fac manevre stimulative: palmuiri, zgaltairi, ridicari ale
vocii.
Crizele pot imbraca forme diferite si pot avea durata variabila de la zeci de secunde la zeci de
minute.
Este important ca adultii care acorda primul ajutor sa observe aspectul crizei pentru a-l
comunica medicului. Dupa incetarea crizei se merge la medicul specialist neuropsihiatru.
 Discutii, exemplificari, demonstratie
EPISTAXIS (sangerarea la nivelul unei nari)
Se aseaza copilul in pozitie sezand, se linisteste si se comprimacu degetul aratator nara care
sangereaza. Se formeaza un tampon de vata si se aplica in nara care sangereaza, astfel incat sa fie bine
fixat, dar sa nu produca leziuni in plus. Daca sangerarea este masiva se merge de urgenta la cabinetul
O.R.L.
 Discutii, demonstratie
FRACTURILE INCHISE
Se face imobilizarea osului fracturat cu atele (sau improvizatii din bucati de lemn) si se merge
de urgenta la cabinetul de ortopedie.
PLAGILE SUPERFICIALE
Se dezinfecteaza regiunea cu apa oxigenata, solutie rivanol, dupa care se aplica pansament
curat. Daca este cazul se merge la cabinetul de chirurgie.

2.3 COMUNICARE SI JOC

Scurta introducere despre importanta pe care o are jocul in viata copilului

28
 Din totdeauna si pretutindeni, jocul a fost si este strans legat de mirifica lume a copilariei. Nici un
copil nu-si traieste deplin aceasta minunata varsta fara joc, fara veselie, fara mirajul care insoteste zilele si
orele de el insusi dorite si infaptuite dupa propria sa placere.

Jocul este un factor important al socializarii copilului, deoarece acesta, potrivit unor reguli scrise
sau nu, ii determina pe copii sa se cunoasca mai bine, sa comunice mai mult, sa se simta bine unul cu
celalalt si sa doreasca acest lucru.

Jocurile au rol important in dezvoltarea fizica, intelectuala, morala si estetica a copiilor. Jocul este
pentru el la fel de important ca munca pentru adulti, ii imbunatateste capacitatea de comunicare, il
determina sa se implice in cat mai multe activitati, facand posibila, dezvoltarea armonioasa a
personalitatii acestuia.

In jocuri se dezvolta interesul si obisnuinta pentru munca, pentru corectitudine, se fixeaza

deprinderile, se automatizeaza miscari foarte complexe. Jocurile care sunt inspirate din viata de toate
zilele ii arata copilului regulile mari ale vietii civilizate, oglindesc stadiul de dezvoltare al societatii in
care traieste. Sunt si un material foarte bogat pentru 757h76h dezvoltarea gandirii si afectivitatii copilului.
Prin joc, imaginatia copilului se dezvolta, la fel si puterea de inventivitate. Copilul doreste sa semene cu
cel pe care-l interpreteaza in joc. Copilul observa personajul pe care il imita in jocul sau. Prin joc copilul
isi imbogateste si dezvolta felul de a vorbi..

A te juca presupune a-ti propune o sarcina de indeplinit si de a te obosi, a face un efort pentru a
indeplini aceasta sarcina, jocul este o incercare. In cadrul acestora, copilul trebuie sa respecte anumite
consemne, reguli. Prin joc copilul invata ce este o sarcina, invata sa-si fixeze atentia, sa-si stapaneasca
instabilitatea naturala, sa faca un efort.

Jocul reprezinta tipul fundamental al activitatii copilului. Sub influenta lui se formeaza, se
dezvolta si se restructureaza intreaga lui activitate psihica. Prin intermediul jocului, in psihicului copilului
se produc schimbari importante: copilul dobandeste numeroase si variate cunostinte despre mediul
inconjurator, i se dezvolta procesele psihice de reflectare directa si mijlocita a realitatii (perceptia,
reprezentarile, memoria, imaginatia, gandirea, limbajul, etc)

In jocuri intervin, se dezvolta si se exerseaza elementele creative, mobilitatea, comprehensiunea

gandirii, capacitatea de a imagina solutii noi, aplicarea in practica a solutiilor memorate si care sunt
eficiente

Privind jocurile unor copii putem observa ca unii nu respecta regulile jocului si se manifesta
individualist, sunt nervosi si impulsivi, altii coopereaza si sunt disciplinati, conformandu-se regulilor
jocului. Celor din prima categorie  trebuie sa le acordam mai multa atentie din punct de vedere educativ
deoarece pot sa dezvolte unele trasaturi negative de personalitate. Ei trebuie introdusi in colective
omogene, echilibrate si sa le acordam mai multa atentie. Astfel, ei pot deveni mai atenti, mai receptivi la
influenta grupului si pot aparea perspective ale unei dezvoltari armonioase. Prin joc, copilul invata sa-si
organizeze actiunile pentru a le sincroniza cu cele ale celorlalti copii care se joaca.

Prin joc copilul ajunge sa dobandeasca autonomie, isi modeleaza personalitatea si isi va exersa
diferite abilitati care ii vor folosi mai tarziu in viata, angajeaza intreaga fiinta.

29
 Jocul este miscare, explorare, este comunicare si socializare, este exercitiu si invatare, este
observatie si imitatie, este disciplinare. Esenta jocului este reflectarea si transformarea, pe plan imaginar,
a realitatii inconjuratoare. Jocul nu este numai o simpla distractie, ci, prin joc, copilul descopera si lumea
si viata intr-un mod accesibil si atractiv, o cerceteaza, o prelucreaza si o transforma in invatare, in
experienta personala. De aceea, in timpul jocului, copilul desfasoara o variata activitate de cunoastere.

In joc copilul manifesta liber tot ceea ce a vazut, a inteles, a invatat din jurul sau, din viata sa.
Jocul este de o mare importanta in viata copilului, e tot atat de important ca si activitatea, munca sau
serviciul pentru adulti; jocul produce copilului bucurie.

Etape ale jocului

0 – 2 ani: etapa senzorio – motorie

            Acum copilul dobandeste controlul asupra sa si asupra obiectelor din jur. Copilului ii place
miscarea si invata sa-si stapaneasca si sa-si controleze miscarile, sa exploreze lumea imaginilor, sunetelor
si efectele pe care le produce asupra lor. Ei se joaca in paralel cu copii de varsta lor.

1 – 7 ani: etapa pre-operationala

            Folosind simboluri copilul se joaca sau interpreteaza anumite situatii. Joaca include elemente de
fantezie, de simulare, copilul intrebuinteaza cuvintele sau obiectele in mod simbolic. El colaboreaza cu
alti copii.

Peste 7 ani: Etapa operationala

Gandirea copilului devine mai logica, jocurile si activitatile includ reguli. La inceput isi stabilesc
propriile lor reguli, dar, mai tarziu, pe parcursul dezvoltarii lor, devin capabili sa respecte „regula
jocului”.

Adolescentii

Adolescentii vor sa experimenteze pe viu viata adultului si relatiile cu celalalt. Adolescentii nu

muncesc la fel ca adultii, ei pot munci din greu studiind, deci au nevoie de joc. Inainte de toate au nevoie
de timp in care sa nu faca altceva decat sa fie cu cei de varsta lor, sa asculte muzica, sa afle cu adevarat
ce-i intereseaza.

Jocul este important pentru formarea relatiei dintre adult si copilul pe care il are in grija. Il
cunoastem mai bine, dar si el ne cunoaste pe noi; ne apropiem de el; ii putem dezvolta diverse deprinderi
si obiceiuri bune intr-un mod placut; ii oferim atentie, prin joc invata sa stabileasca relatii cu cei din jur;
exploreaza, cunoaste lumea inconjuratoare; se dezvolta sanatos, armonios, atat din punct de vedere fizic,
cat si psihic; jocul dezvolta imaginatia, creativitatea, gandirea logica, simtul de observatie, vorbirea,
memoria, motricitatea, simturile; il disciplineaza.

Jocuri de cooperare si de comunicare

30
 Cooperarea contribuie la crearea unei atmosfere prietenoase, de ajutor reciproc, incredere,
bunavointa, comunicare deschisa, facand ca procesul de convietuire grup sa fie mai putin anevoios.Scopul
principal al acestor jocuri il constituie consolidarea grupului si promovarea unei comunicari eficiente
intre participanti:

- sa se simta parte a unui grup;

- sa-si dezvolte increderea in propria persoana si in ceilalti;

- sa demonstreze respectul pentru sine si pentru altii;

- sa deosebeasca emotiile de ganduri, realitatea de fantezie;

- sa cerceteze si sa analizeze realitatea;

- sa ia decizii de sine statator si in grup;

- sa manifeste empatie si ajutor reciproc;

- sa-si exprime liber opiniile;

- sa faca fata stresului si fricii;

- sa gaseasca modalitati de lucru si comunicare nonviolente;

- sa asigure echilibrul intre dorinta de a fi independent si nevoia de a mentine relatii cu ceilalti;

  Aceste jocuri isi propun sa stimuleze comunicarea intre participanti; ajuta grupul sa exploreze alte cai de
comunicare decat cele verbale, sa stimuleze comunicarea non - verbala: expresiile, gesturile, contactul
fizic, privirea etc.

Sunt un mijloc eficient de integrare sociala a participantilor traditional exclusi, izolati. Sarcina
educatorului consta in implicarea tuturor participantilor.

Jocuri pentru copii ce pot inlocui privitul la televizor

1. Abecedar cu animale

Putem crea o gradina zoologica acasa. Luam un carton pe care il taiem in patrate de dimensiuni potrivite pe care vom
pune copiii sa scrie litere din alfabet ( la alegere). Dupa aceea, amestecati bine si cereti copilului sa aleaga un cartonas. Apoi,
puneti-l sa enumere animale care incep cu litera respectiva si sa le scrie pe o hartie; repetati procedeul pana la extragerea
ultimului biletel.

Alta varianta: daca bucatile de carton sunt mai mari putem face carti de joc din ele: pe o parte sa figureze animalul
desenat sau lipit, iar pe partea cealalta – litera corespunzatoare.

2. Teatru de papusi cu animale

31
 Luati o bucata de carton si indoiti-i capetele in asa fel incat sa fie sprijinite pe masa. Copilul sa deseneze pe carton
plante, pamantul, cerul si tot ce tine de natura, in afara de animale. Desenati apoi pe carton sau lipiti   fotografii cu animale si
taiati dupa contur. Taiati din carton dreptunghiuri de 10 cm lungime si 2,5 cm latime si lipiti pe acestea ilustratii cu animale.
Intrebati copiii unde ar dori sa aseze animalele in natura si faceti o deschizatura pe desen, in locul indicat de ei.

Daca animalul respectiv e unul mai putin activ, atunci deschizatura trebuie sa fie scurta, daca animalul este mai mobil
deschizatura trebuie sa fie mai lunga.

Amenajati teatrul de papusi la capatul mesei, pentru a putea pune in miscare animalele cu ajutorul bucatii de carton.

3. Volei cu balonul

O camera se poate transforma usor intr-un teren de volei. Faceti loc, intindeti o sfoara si legati-i capetele de spatarele
a doua scaune. Astfel aveti terenul si fileul. Umflati un balon si sunteti gata. Pentru ca jocul sa fie cat mai oficial, agatati de
fileu funde si resturi de ate. Pentru amuzament, balonului i se fac ochi, nas, gura, urechi.

4. „Mata” cu fasole

Puneti boabe de fasole ( o jumatate de ceasca) intr-o punga si legati bine cu o sfoara ( sa ramana loc in punga atat cat
sa se poata misca boabele). Puneti punga cu fasole intr-o soseta si taiati capatul care atarna. Apoi legati bine soseta, ca sa nu se
desfaca. La acest joc avem nevoie de doua saculete cu fasole si de bariere facute din scaune, masute. Un copil este „ mata”, iar
celalalt soarecele; ambii trebuie sa poarte pe cap un saculet de fasole. Scopul este ca „ mata”, trecand de toate obstacolele din
camera, sa atinga „ soarecele”, fara ca vreunuia sa ii cada saculetul.

5. Papusa de carton

Puneti copilul sa stea pe spate, pe o coala mare de hartie, si desenati-i conturul cu creionul. Cand terminati, decupati
hartia si lipiti-o pe un carton. Copilul este lasat sa o decoreze cu carioca, creioane colorate, acuarele, hartie colorata, etc pentru
ca forma de carton sa prinda viata.

Daca vreti ca papusa  sa isi miste picioarele sau mainile, trebuie mai intai sa le decupati si apoi sa le prindeti cu ace cu
gamalie.

6.  La ce foloseste verdeata morcovilor

Avem nevoie de capatul mai gros cu verdeata de la morcov. Cereti copilului sa puna capatul cu verdeata intr-o
farfurie cu putina apa. Asezati farfuria aproape de fereastra si aveti grija ca apa sa nu scada. Din prima zi masurati inaltimea
plantei. Copilul va putea sa observe dupa cateva zile ca planta s-a dezvoltat.

7. La ce folosesc frunzele de telina

Cautati o frunza groasa de telina si faceti din tulpina sa doua „ picioare”, adica despicati de la baza, in lungime, cam
10 cm. Umpleti apoi doua pahare cu apa: in unul turnati colorant alimentar rosu si in celalalt, albastru. Peste noapte, asezati
telina cu o parte de tulpina in apa rosie, iar pe cealalta parte, in apa albastra. Dimineata, copilul va fi uimit sa vada ca jumatate
din frunze sunt rosii si jumatate sunt albastre.

Explicati-i ca apa colorata a fost absorbita de mai multe „ vinisoare” care conduc lichidul la tesuturile frunzelor. Tot
asa se intampla cand o planta este in pamant.

32
 Dupa aceea, despicati tulpina ca sa se poata vedea si mai bine.

8. Un oras construit din cutii

Cutiile goale de la lapte sau orice alt tip de cutii sunt bune pentru jocul nostru. Cutiile de la smantana pot sluji drept
case, iar cele de lapte inlocuiesc blocurile mari, cu 10 etaje. Pentru ca aceste cladiri sa fie perfecte, trebuie sa le ambalam in
prealabil in hartie, pe care sa desenam geamuri, usi, terase etc. Ferestrele si usile se pot decupa in asa fel incat sa se deschida.
Copilul va lipi cladirile pe o coala mare de carton pe care ve desena strazi.

Noi il putem ajuta sa amenajeze construi orasul: fixam tufe din vata, iarba din hartie verde, felinare din betisoare,
copaci din pahare etc. Daca asezam si cateva masini de jucarie, orasul este gata.

9. Desene fara sfarsit

La inceput, trasati o linie sau faceti o forma oarecare pe o coala de hartie. Copilul trebuie sa continue cum doreste,
dupa care este din nou randul dvs, si tot asa, pana terminati desenul ( incercati sa desenati in asa fel incat, de cate ori va vine
randul, sa desenati cu alta culoare). Inainte de a tresa o noua linie, spuneti ce vedeti si cereti copilului sa faca la fel; poate fi
amuzant, mai ales daca priviti desenul din diferite unghiuri.

Daca vreti sa antrenati mai multi copii, luati o coala mare de hartie sau carton, pe acre fiecare sa deseneze ceva inedit.
Dupa ce terminati, opera de arta se poate colora. Desigur, artistii trebuie sa se gandeasca apoi la denumirea pe care o va purta
lucrarea.

10. Pete colorate

Indoiti o hartie in jumatate si, dupa aceea, desfaceti-o. Puneti cantitati din tuburile tempera pe o parte a hartiei. Indoiti
din nou, in asa fel incat culoarea sa se intinda bine. Cand veti desface hartia, veti vedea tot felul de modele ciudate. Ce
descopera copilul in aceste modele? Daca „ intrevede” o fizionomie, cereti-i sa traseze conturul ( dupa ce s-a uscat vopseaua).
Daca vede urme de animal sau un fluture, sa procedeze la fel, adica sa completeze desenul conturand figura pe care o percepe.

11. Specialistul in culori

Putem invata copilul sa simta culorile fara sa le vada. Prietenii lui vor crede ca e ceva magic la mijloc. Cum se face?
Copilul va sustine in fata prietenilor ca poate deosebi culorile fara sa se uite la ele. Pentru demonstratie, va cere celor din jurul
sau sa aleaga o creta de o anume culoare, apoi o va introduce intr-o punga de hartie. Fara sa o vada copilul va numi culoarea
cretei, pentru ca este un adevarat „ specialist”: in timp ce pipaie creta, isi infige unghia in ea, astfel incat sa ii ramana un
fragment infim de creta sub unghie. Mai tarziu, cand se concentreaza, spunand cateva cuvinte magice, se uita la deget cu
prudenta, fara sa fie observat.

12. Carti postale ilustrate

Se dau copilului cateva coli de carton, plicuri si carioca. Indoiti cartoanele si apoi lasati-l sa se descurce singur. Cei
mai mici vor face doar desenele, noi vom concepe textul si il vom scrie pe felicitare. Se pot folosi si frunze si flori presate sau
putem orna cu nisip.

13. In cautarea oaselor de dinozaur

Strangeti betisoare sau lingurite de la inghetata. Din ele vom confectiona „ oasele” de dinozaur. Puneti copilul sa
reconstituie gigantica creatura. Cand scheletul e gata poate fi asezat la loc de cinste.

33
 14. Diorame

Este ceva magic in dioramele expuse in muzeu, care au ca subiect peisaje din tinuturi indepartate sau din epoci de
mult apuse. Parca timpul ar fi oprit in loc si oferit privirii noastre.

Daca dorim sa confectionam diorame avem nevoie de un recipient de marimea unei cutii de pantofi. Puteti pune aici
diferite jucarii ( masini, papusi) sau chiar poze decupate din reviste. De exemplu:

Scena din jungla. Pentru fundal, folositi poze cu animale si plante din jungla. Puneti in cutie ( daca aveti) animale de
jucarie sau chiar un „ explorator” in miniatura si incercati sa faceti o coliba din carton.

Scena din spatiu. Fundalul se poate face dintr-o hartie neagra, pe care, cu tempera alba, desenati stelele. Lipiti poze
care reprezinta imagini din spatiu. De tavan puteti atarna o nava spatiala confectionata din carton.

Scena din apartament. Fundalul il faceti cu poze taiate din reviste. Puneti in cutie papusi, mobila de jucarie etc.

Pentru inchiderea dioramelor folositi celofan, prins cu banda adeziva, transparenta ( scotch).

15. Puncte, puncte, puncte

Acest mod de a desena deschide o intreaga lume noua a culorilor, pentru copil. Regula este simpla: indiferent cu ce se
coloreaza ( creioane, acuarela, carioca), copilul va putea folosi un singur procedeu, sa faca puncte.

Ca sa sporim putin dificultatea sarcinii il putem pune sa faca puncte doar in culorile de baza ( rosu, galben, albastru).
Daca are nevoie de alte culori, trebuie sa le obtina din amestecul acestora. Privita de aproape, combinatia rosu – albastru, de
pilda, va aparea in mod distinct, dar de la distanta nu se va zari decat o nuanta de mov.

16. Casa din carti de joc

Nu e nevoie sa sacrificati un pachet de carti de joc pentru ca puteti confectiona din carton niste bucati
dreptunghiulare, cu dimensiunea de 8x15 cm. Apoi trebuie sa taiati cartile (vezi desenul) cu foarfecele in patru locuri.

Casa se construieste prin potrivirea cartoanelor in locurile taiate, in asa fel incat sa reziste daca suflati asupra lor. La
inceput, ajutati copilul sa proiecteze o cladire simpla; treceti apoi si la constructii mai complexe.

Ati putea sa ii cereti sa construiasca un tren, un pod, un avion, un robot sau un castel.

17. Dansul elefantilor

Cum putem realiza o masca de elefant? Aveti nevoie de o punga mare de hartie, care va fi capul elefantului. Gauriti-o in
3 locuri, pentru ochi si pentru trompa. Dintr-o9 coala de carton ( de cel putin 60 de cm lungime) rulata strans, puteti realiza
trompa, pe care trebuie apoi sa o lipiti de punga ( pe dinauntru). Din hartie, croiti o pereche de urechi cat mai mari si prindeti-
le cu banda adeziva lata, pe cele doua laturi inguste ale pungii de hartie. Ele nu trebuie insa sa stea nemiscate, pentru ca
elefantul isi misca urechile cu o mare mobilitate. Masca e gata si copilul o poate pune pe cap.

34
 18. Blazonul centrului

Blazonul este un simbol special. Pentru a-l proiecta avem nevoie de hartie, carioca si tempera. Puteti desena copilului
un scut sau un cerc pe care el il va colora si il va completa cu insemne heraldice, dupa dorinta. Cand blazonul e gata il puteti
lipi pe un perete.

19. Teatru de papusi dintr-o manusa

Luati o manusa veche pe care n-o mai folositi si taiati-i partile in care se introduc degetele, cu care veti confectiona
ulterior papusile. Desenati cu carioca trasaturile fetei pe „ degetul” decupat din manusa. Din vata lipiti barba, par, mustata etc.

Teatrul il faceti intr-o cutie de lungimea de 30 cm, in care taiati un loc pentru „ scena”. Introduceti mana in cutie si
spectacolul poate incepe.

20. O figura apetisanta

21. Decupati din reviste poze cu diferite mancaruri, legume, fructe, oua, etc. Cand aveti mai multe imagini ale fiecarui
aliment, lasati copilul sa faca o fata din ele: o banana poate fi gura, din rosii se pot face ochii, din struguri – par etc. Pentru
conturul fetei, copilul poate folosi o farfurie.

21. Zar urias

Taiati capacul unei cutii de lapte, in asa fel incat sa obtineti un cub perfect.   Dintr-o bucata de carton, decupati un
patrat cu care sa inlocuiti capacul cutiei cu lapte. Impachetati cubul, strans, in hartie, si lipiti-l cu banda transparenta. In acelasi
fel, confectionati inca un zar. Decorati cuburile pe toate partile cu diferite forme, animale, litere, numere sau cuvinte. Aveti la
dispozitie cele doua zaruri. Inventati jocuri! Cine poate sa arunce zarurile si sa dea doua numere identice? De cate ori trebuie
sa aruncam ca sa obtinem un anumit numar? Daca folositi litere, copilul va trebui sa gaseasca nume cu initiala respectiva.

35
 ATAŞAMENTUL COPILULUI

2.4. Atasamentul copilului

- modele de atasament, ciclul tensiune-relaxare, ciclul interactiunilor pozitive
- efectele separarii si pierderii
- comportamentul dificil al copilului

ATAŞAMENTUL – ansamblul de legături care s-au stabilit între un nou născut şi mama
sa, începând cu senzaţiile şi percepţiile sugarului vizavi de aceasta şi reciproc, ale mamei faţă de copil.
Din ziua a 3-a după naştere, sugarul este capabil să recunoască mirosul sânului şi gâtului
mamei şi să-l diferenţeze de acela al unei alte femei care are un nou născut de aceeaşi vârstă. La fel, el
este capabil să distingă vocea sa, gustul pielii sale, calitatea palpărilor ei.
Experiment: li s-au prezentat puilor de maimuţe două mame de substituţie, una confecţionată din
sârmă şi prevăzută cu un biberon cu lapte, alta fără biberon, însă acoperită de blană. Maimuţicile se
aruncau spre aceasta din urmă, preferînd contactul şi căldura blănii animale. Din acest experiment
rezultă că legătura cu mama nu rezultă din satisfacerea trebuinţei de hrană.
Ataşamentul este un proces înnăscut ale cărui mecanisme – strigătele, agăţarea, strîngerea la
piept, suptul – sunt comune copilului şi puiului de maimuţă. Surâsul, specific omului este unul dintre
mecanismele ataşamentului care apare foarte de timpuriu la noii născuţi. Teoria ataşamentului
depăşeşte diada mamă copil, înglobînd relaţia cu ceilalţi din anturaj.
Ataşamentul – relaţiile bazate pe încredere şi dragoste, influenţează modul în care copilul se
dezvoltă fizic, intelectual, social şi emoţional.
Dezvoltarea socială – copiii care au acest tip de legături emoţionale cu membrii familiei,
sunt capabili să stabilească şi să menţină relaţii sănătoase cu alţi copii şi adulţi. Ei sunt plini de
încredere şi resurse. Ei ştiu cum să aibă încredere în alţi oameni, păstrîndu-şi în acelaşi timp
independenţa. Sunt capabili să primească şi să ofere afecţiune.
Dezvoltare intelectuală – ataşamentul ajută copiii în atingerea potenţialului lor intelectual.
Ei sunt capabili să gândească logic şi perceptiv, pot învăţa din greşeli şi succese, sunt interesaţi de
lucruri noi şi au suficientă încredere în ei pentru a-şi pune în practică ideile noi.
Dezvoltarea emoţională – ataşamentul ajută copiii în a căpăta încredere în ei şi a se simţi în
siguranţă. Aceasta îi ajută să se descurce în situaţii de stres sau frustrante, în situaţii de frică sau
îngrijorare. Ataşamentul îi ajută să-şi dezvolte o conştiinţă proprie, să cunoască şi să preţuiască
diferenţele dintre bine şi rău, îi ajută să depăşească momentele de dezamăgire sau eşec.
Dezvoltarea fizică – sentimentul ataşamentului ajută copiii în dezvoltarea lor fizică,
întrucât le conferă siguranţa necesară în realizarea unor activităţi: alergarea, căţărarea, care-i ajută să-şi

36
dezvolte coordonarea. Copiii fericiţi, care se simt în siguranţă, cresc în greutate şi înălţime conform
standardelor vîrstei lor.
Tipuri de ataşament
Deşi tendinţa infantilă a copilului de a realiza o legătură cu mama lui este determinată
genetic, comportamentul celor din preajma acestuia va influenţa siguranţa acestei legături de
ataşament.
Modelele principale de ataşament pot fi caracterizate pe baza observaţiei copilului care
începe să meargă într-un mediu artificial de laborator. În funcţie de reacţiile copilului care este separat
de mama sa şi aflat în prezenţa unui străin şi reacţiile acestuia când este readus alături de mama sa, s-
au identificat trei tipuri de ataşament:
Ataşamente sigure – copilul explorează mediul din jurul său şi este uşor de consolat dacă
s-a simţit în primejdie; când este din nou împreună cu mama sa el se va linişti imediat, regăsind
siguranţa şi va menţine contactul. Comportamentul părinţilor securizează copilul; părintele oferă
atenţie, îngrijire, dragoste şi o siguranţă stabilă copilului care îndepărtează orice stres, tristeţe sau
nesiguranţă şi care dezvoltă curajul copilului în explorarea lumii.
Ataşamente anxioase sau evitante – copilul este nesigur în explorare, fără iniţiativă
exploratorie, rezervat, timid; după reântâlnire cu mama păstrază o mică barieră (mâna, cotul) între
corpul mamei şi al său; îşi va ignora sau evita mama. Comportamentul părinţilor crează anxietate
copilului; părintele manifetă o atitudine ostilă, negativă sau de neglijare în relaţia cu copilul, atmosfera
familială tensionată.
Ataşamente dezorganizate/ dezorientate – copilul explorează haotic fără scop; după
reîntâlnire cu mama poate manifesta comportament adeziv sau indiferent, comportament care se poate
manifesta şi faţă de străini. Comportamentul părinţilor este ambivalent, incert, contradictoriu faţă de
propriul copil.
Formarea ataşamentului are la bază cele două procese ciclice: ciclul tensiune-relaxare şi
ciclul interacţiunilor pozitive.
Ciclul tensiune-relaxare ilustrează faptul că atunci când copiii au o necesitate, o nevoie,
devin anxioşi, supăraţi sau tensionaţi (ex.: când un bebeluş este flămând şi plânge). Ocrotitorul va
răspunde acestei nevoi. Bebeluşul se relaxează. Acest ciclu se repetă din nou şi din nou, şi prin aceasta
bebeluşul învaţă să aibă încredere în ocrotitorul său. La rîndul său, ocrotitorului îi face plăcere să
satisfacă nevoile copilului, el devenind mult mai sigur în răspunsurile sale la nevoile copilului – astfel
ciclul continuă, conducând la o relaţie mai apropiată bazată pe încredere.
Ciclul interacţiunilor pozitive arată o altă cale la fel de importantă în vederea construirii
ataşamentului la copii. În loc de a începe de la nevoile copilului, acest ciclu începe cu acţiuni din
partea ocrotitorului. Ocrotitorul iniţiază o activitate cu copilul (ex.: îl învaţă pe un copil mai mare să
meargă la pescuit sau pe bicicletă sau pur şi simplu discută cu el ce s-a întîmplat la şcoală).
Ataşamentul se construieşte şi prin repetarea multiplelor sarcini, cum ar fi: pregătirea mesei
împreună, luarea mesei împreună, efectuarea menajului împreună, îngrijirea copiilor cînd sunt bolnavi
etc.
Efectele separării şi pierderii
Cauzele care duc la separarea copilului de părinţi şi intrarea acestuia în sistemul de
protecţie (plasament familial, plasament la asistent maternal, plasament la centru de plasament), sunt:
- Abandonul (părăsirea copilului de către părinţi);
- abuzul fizic, emoţional şi sexual al unui membru al familiei asupra copilului;
- neglijarea copilui;
- situaţia socio-economică inadecvată a familiei (în mod frecvent acţionează în interdependenţă mai
mulţi factori: familie dezorganizată, nivel de educaţie scăzut, atmosfera familială tensionată
asociată cu consumul de alcool, boala psihică a unui părinte, lipsa posibilităţilor financiare şi
materiale – lipsa venitului, condiţii de locuit neadecvate);

37
 Ulterior separării copilului de către părinţii săi şi intrării acestuia în sistemul de protecţie, se pot
identifica următoarele efecte ale separării şi pierderii, asupra copilului:

A. Procesul durerii

Există patru faze generale ale durerii, pe care atât copiii cât şi adulţii le parcurg ori de câte
ori suferă o pierdere. În situaţia unei pierderi majore sau separări (ex. moarte, divorţ sau ocrotire
temporară), procesul poate dura cel puţin un an şi de obicei durează chiar mai mult. Pentru copii, acest
lung proces poate avea un impact puternic asupra comportamentului lor şi poate chiar întârzia
dezvoltarea lor. Deasemenea, procesul nu se desfăşoară lin: fazele se pot suprapune pe alocuri, pot
avea regrese sau progrese în evoluţia lor. Evenimente precum aniversările zilelor de naştere sau orice
alt gen de aniversare pot acţiona ca pârghii în declanşarea revenirii sentimentului de durere. De aceea,
asisitenţii maternali trebuie să fie conştienţi de faptul că copiii pot trăi sentimente asociate cu diferite
stadii ale durerii.
Şocul şi negarea - copiii aflaţi în ocrotire temporară pot exprima aceste sentimente prin a
refuza să accepte ceea ce se întâmplă cu ei (ex.: fugind spre uşă pentru a vedea dacă nu este mama lor,
chiar dacă li s-a spus că aceasta nu-i poate vizita sau pot pune aceeaşi întrebare din nou şi din nou,
părând a nu înţelege răspunusul).
Mânia şi vina - copiii aflaţi în ocrotire temporară îşi pot exprima mânia faţă de părinţii
naturali, fie prin refuzul de a vorbi cu ei când sunt vizitaţi de aceaştia, fie prin distrugerea lucrurilor pe
care părinţii le-au dăruit. Îşi pot arăta mânia şi faţă de ocrotitorii temporari sau alţi copii din familie,
printr-un comportament agresiv sau distructiv.
Tristeţea şi disperarea - copiii din ocrotire temporară îşi pot exprima tristeţea
interiorizându-se, evitând contactul şi conversaţiile cu alte persoane sau manifestând un comportament
dificil. Copilul nu este conştient de motivele aflate în spatele acţiunilor sale, dar comportamentul său
este o consecinţă a disperării şi a unui respect de sine scăzut. „Mama mea nu mă mai vrea deci nu
merit să fiu iubit. În concluzie nici as. maternal nu mă poate iubi. Şi dacă am să fiu obraznic mă vor da
şi ei înapoi”.
Înţelegere şi acceptare - copiii aflaţi în ocrotire temporară pot fi ajutaţi să accepte ceea ce li
s-a întâmplat şi pot fi pregătiţi pentru noi mutări, astfel încât nu vor mai suferi atât de puternic de pe
urma separării. Copiii pot fi ajutaţi prin plasarea lor la as. maternali care sunt calmi, răbdători şi
grijulii, care să nu se supere şi să nu-şi piardă răbdarea atât de uşor, care înţeleg sentimentele din
cadrul procesului de durere care se află în spatele acţiunilor copilului.
B. Carenţa afectivă
Constă în lipsirea copilului de afecţiune şi comunicare afectivă în familie. Aceasta apare
prin îndepărtarea copilului din mediul familial, şi într-un mediu familial fără relaţii afective
funcţionale, în care sunt prezente una sau mai multe situaţii: părinţi alcolici, neînţelegerea dintre
părinţi, atmosfera permanentă de tensiune, atitudinea negativă sau dură a părinţilor faţă de copii, relaţii
extraconjugale, părinţi bolnavi pishic.
Această lipsă a afectivităţii influenţează negativ dezvoltarea socială, intelectuală,
emoţională şi fizică a copilului.
Dezvoltarea socială – copiii care sunt lipsiţi de afecţiunea părinţilor nu sunt capabili să
stabilească şi să menţină relaţii sănătoase cu alţi copii şi adulţi. Ei nu au încredere în ei şi nu ştiu cum
să aibă încredere în alţi oameni, manifestănd uneori dependenţă faţă de adulţi. Nu sunt capabili să
primească şi să ofere afecţiune

38
 Dezvoltare intelectuală – lipsa ataşamentului stagnează dezvoltarea intelectuală a copilului.
Ei nu sunt capabili să gândească logic şi perceptiv, nu pot învăţa din greşeli şi succese, nu sunt
interesaţi de lucruri noi şi nu au suficientă încredere în ei pentru a-şi pune în practică ideile noi.
Dezvoltarea emoţională – lipsa ataşamentului determină incapacitatea copilului de a căpăta
încredere în el şi a se simţi în siguranţă. Aceasta îl împiedică pe copil să se descurce în situaţii
frustrante sau de stres, în situaţii de frică sau îngrijorare. Carenţa afectivă îl împiedică pe copil să-şi
dezvolte o conştiinţă proprie, să cunoască şi să preţuiască diferenţele dintre bine şi rău, să depăşească
momentele de dezamăgire sau eşec.
Dezvoltarea fizică – lipsa afectivităţii determină stagnarea dezvoltării fizice a copilului.
Carenţa afectivă are efecte diferite, în funcţie de durata şi de vîrsta la care a apărut.
Cercetările afirmă că o carenţă afectivă determinată de o privare maternă de minim 3 luni, în primul an
de viaţă al copilului conduce la o insuficienţă psihică globală, la o limitare, retard sau chiar anularea
posibilităţilor de învăţare.
Dacă privarea maternă este mai mare, sfera tulburărilor se extinde şi la relaţiile sociale:
apare sentimentul de izolare, apar reacţiile de agresivitate, tendinţele spre delincvenţă.
Copiii care nu sunt stimulaţi în primul an de viaţă, ca urmare a separării de mamă, prezintă
atât tulburări afective cât şi intelectuale, cu consecinţe în procesul de adaptare.
Carenţa afectivă nu se referă numai la privarea maternă. Tatăl are de asemenea un rol
important.
C. Hospitalismul
Descrie un ansamblu de tulburări psihologice şi corporale grave, determinate de carenţa
afectivă totală şi de lungă durată, consecinţă a internării timpurii şi îndelungate a copilului în insituţie
(spitale,centre de plasament).
În pofida îngrijirilor execelente pe care le primesc, copiii mici despărţiţi de mamele lor nu
ajung să se dezvolte normal: creşterea lor fizică este încetinită, nivelul intelectual descreşte, limbajul
rămâne rudimentar, are tulburări afective (anxietate, apoi o stare de indiferenţ), iar rezistenţa la boală
scade.
Daunele provocate de hospitalism sunt cu atât mai mari cu cât separarea survine mai
precoce şi este de o durată mai lungă. Ele pot totuşi să dispară (cel puţin în parte) o dată cu revenirea
copilului lângă mama sa sau lângă un substitut adecvat acestuia.

D. Comportamentele dificile ale copilului

La preluarea unui copil din centrul de plasament de către un asistent maternal, acesta poate
manifesta anumite comportamente dificile, cum ar fi:
- tulburări de somn, somn agitat, neregulat, deprinderi deficitare de alimentaţie;
- legănatul;
- dificultăţi de integrare în colectivitate şi de a stabili contacte cu alţi copii;
- minciuna, neasumarea responsabilităţii faţă de faptele sale;
- agresivitatea şi autoagresivitatea;
- stări de apatie manifestate prin închidere în sine, absenţa comunicării verbale, reţinere de la jocuri;
- furtul;
Exemple de comportamente dificile ale copilului:
- furtul;
- comportamentul distructiv sau agresiv;
- făcutul în pat;
- refuzul mâncării.

39
 Alte aspecte ale comportamentului dificil

Enurezisul (făcutul în pat)

- Copiii care nu şi-au dezvoltat nişte ataşamente sănătoase, care au trăit experienţe ca
separarea şi pierderea sau nu au fost bine îngrijiţi, fac în pat.
- Dacă dezvoltarea copiilor a fost întreruptă, ei nu au putut să înveţe să deţină controlul
asupra funcţiilor corpului lor, la vârsta la care trebuie.
- În cazuri foarte rare, făcutul în pat este rezultatul unor probleme medicale. Este mult mai
probabil ca acest lucru să fie legat de sentimentele de nesiguranţă şi anxietate ale copilului, de faptul
că acesta nu şi-a dezvoltat un control asupra funcţiilor corpului, la vârsta la care alţi copii fac acest
lucru, din cauza întreruperii dezvoltării lor.
- Deoarece făcutul în pat este legat de sentimente de anxietate şi nesiguranţă, copilul nu va
face nici un progres până când nu se va simţi în siguranţă cu ocrotitorii temporari. Nu veţi fi deloc
inspirat dacă veţi ameninţa copilul („O să te trimit înapoi dacă mai faci în pat!”), dimpotrivă veţi
înrăutăţii situaţia.
- Este important să discutaţi cu copilul despre această problemă – nu să-l învinovăţiţi, ci să
abordaţi împreună cu ei problema. Este important ca ocrotitorii temporari să transmită copilului
sentimentul că toţi lucrează împreună la rezolvarea problemei, că se lucrează într-un mod constructiv
şi nu au de gând să pedepsească copilul.
- Când discutaţi cu copilul, este util să cădeţi de acord cu el asupra ceea ce trebuie să facă
atunci când se trezeşte şi constată că a făcut în pat. Poate fi util să-l implicaţi pe copil în spălarea sau
curăţarea patului. Este esenţial ca rolul copilului în ajutarea ocrotitorului temporar să constituie o
dovadă că ocrotitorul temporar şi copilul colaborează la rezolvarea problemei şi că nu poate fi vorba
de a pedepsi sau a umili copilul.
- Este necesar să avem în vedere împrejurările specifice ale manifestării unui anumit
comportament. Acest lucru este relevant mai ales în cazul în care copilul nu face în pat tot timpul, ci
doar în anumite perioade. Este important ca ocrotitorii temporari să vadă ce eveniment anume a avut
loc sau ce eveniment s-a repetat mai frecvent în viaţa copilului, care a redeclanşat comportamentul.
Ex.: se întâmplă mai des când părinţii copilului nu l-au vizitat aşa cum era planificat, când
s-a planificat mutarea copilului (fie înapoi în familia lui naturală, fie în familia adoptivă), sau când nu
merge bine cu şcoala. Dacă se pare că există un asemenea exemplu, ocrotitorii temporari trebuie să
abordeze motivele de îngrijorare ale copilului care stau la originea acestor evenimente – făcutul în pat
este doar un simptom. .
- O altă problemă pe care ar trebui s-o stabiliţi cu copilul este ora la care acesta poate bea
ultimul pahar cu apă, înainte de a se duce la culcare, şi să se accentueze faptul că această înţelegere nu
este o pedeapsă.
- O tehnică utilă în ajutarea copiilor care fac în pat este „graficul stelelor”.
Primul pas ar fi să desenaţi împreună cu copilul un grafic care să reprezinte următoarea
lună – deci ca un fel de calendar.
- Ideea este că ori de câte ori copilul nu face în pat, în dreptul zilei respective să fie pusă o
stea sau un abţibild special (ceva strălucitor, care să atragă privirea). Copilul ar trebui să decidă exact
ce doreşte şi tot el trebuie să fie cel care să pună personal abţibildul pe grafic.
- Când copilul face în pat, nu se va pune nimic în dreptul zilei respective. Ideea este de a
marca doar succesele.
- Apoi, cînd copilul a realizat un anume număr de zile, într-o anumită perioadă de timp
(dinainte stabilită), poate să primească o mică trataţie. Este important ca ocrotitorii temporari să
stabilească împreună cu copilul toate aceste detalii, când desenează graficul. Este de asemenea esenţial
ca obiectivele propuse să fie realiste.

40
 Ex.: dacă copilul face în pat aproape în fiecare noapte, obiectivul ar fi - două zile pe
săptămână în care să nu facă în pat.
- Este important să implicăm şi copilul în deciziile asupra obiectivelor. Asta accentuează
faptul că dvs. şi ea/el abordaţi problema împreună şi nu vă impuneţi punctele de vedere asupra ei/lui.
- Cheia o reprezintă sărbătorirea succeselor, a obiectivelor atinse, şi nu să atrageţi atenţia
atunci când copilul nu şi-a îndeplinit sarcinele.
- Este important ca ocrotitorii temporari să nu fie prea preocupaţi de această problemă. El
trebuie să-şi aducă aminte să laude şi alte comportamente ale copilului.
Sugestii

1. reglementati cantitatea de lichid ingerata de copil- in cazul in care copilul prezinta dificultati
in dezvoltarea controlului sfinterian, dati copilului cantitati mai mici de lichid, la anumite ore
stabilite in timpul zilei, in loc sa-i lasati sa bea cate putin in mod continuu, de-a lungul intregii
zile;
2. inainte de a incepe sa-l invatati sa mearga la toaleta, observati la ce ore din timpul zilei
copilul face mai des;
3. dezvoltati o rutina prin asezarea copilului pe olita sau pe scaunul de toaleta la anumite ore in
timpul zilei. Aceasta rutina, trebuie programata in jurul orelor in care face pe el de obicei si
trebuie sa fie la intervale logice din timpul zilei(ex. imediat dupa ce s-a trezit, la ora 11, dupa
pranz, seara devreme, inainte de culcare)
4. nu capitulati in fata crizelor de nervozitate ale copilului
 daca copilul isi face nevoia in cele 10 minute cat il lasati pe olita, laudati-l, aratand si
spunandu-i ce a facut( foarte bine, ai facut “caca” sau “pipi”;
 in cazul in care nu a facut nimic in acest rastimp, pur si simplu ridicati-l de pe olita,
incercand din nou data viitoare( evitati sa faceti comentarii)
5. ajutati copilul sa asocieze “caca” si “pipi” cu mersul la toaleta
 utilizati in mod frecvent cuvinte ca de ex. “caca”, “pipi”,”ud”,”uscat” si
“olita”pentru a defini functia olitei;
 in cazul in care copilul a facut pe el, mergeti cu el la baie si luand pampersul sau
pantalonii spuneti “caca” sau “pipi” si aruncati pampersul in timp ce copilul va
urmareste;itei intr-o maniera pozitiva;laudati copilul pt. eforturile si succesele sale;

Refuzul mâncării
- Sentimentele de frustare şi mânie sunt obişnuite când avem de-a face cu un copil care
refuză mâncarea. Ceea ce este important este ca ocrotitorii temporari să conştientizeze aceste
sentimente şi să poată să le trateze, astfel încât, atunci când un copil refuză mâncarea, conflictul să nu
se transforme într-o luptă.
- Este foarte important pentru ocrotitorii temporari să reţină că până când un copil nu se va
simţi în siguranţă, este foarte puţin probabil ca ea/el să mănânce bine. Trebuie să reţineţi şi acest
aspect: poate că mâncarea cu care ea/el era obişnuit acasă este diferită de mâncarea dvs.
- Copiii aflaţi în ocrotire temporară pot fi foarte precauţi în modul în care se ataşează de
ocrotitorii temporari: unii copii se tem că ocrotitorii temporari îi vor părăsi sau cred că nu ar fi loial
faţă de părinţii lor dacă s-ar ataşa prea mult de ocrotitorii temporari. Copiii pot vedea în acceptarea
mâncării de la ocrotitorii temporari, un indiciu că ei au încredere în aceaştia şi pentru că nu doresc să
arate acest lucru, refuză mâncarea.
- Tratarea sentimentelor care se află la origine, va permite ocrotitorului temporar să-i ajute
pe copiii care refuză să mănânce.

41
 - Pentru a vorbi în ansanblu despre un incident, este necesar să examinăm trei aspecte:
antecedente, comportament, consecinţe. Deci, când copilul refuză să mănânce, gândiţi-vă foarte bine la
ce s-a întâmplat înainte de incident – la antecedente. Apoi, descrieţi exact ce s-a întâmplat în timpul
incidentului – comportamentul – ce a făcut copilul şi ce aţi făcut dvs. În final, ce s-a întâmplat după –
consecinţe.
- După ce aţi făcut acest lucru de mai multe ori, puteţi observa existenţa unei situaţii care se
repetă.
Înţelegerea comportamentelor dificile
Asistentul maternal nu va fi capabil să trateze comportamentul dificil al copilului într-un
mod eficient, nu dacă va înţelege cauza acestui comportament. Înţelegerea comportamentului dificil
constă din patru elemente:
- cunoştinţe legate de dezvoltarea copilului;
- înţelegerea ataşamentului şi a efectelor pe care separarea şi pierderea le au asupra copiilor;
- auto-conştientizarea: cunoaşterea propriilor puncte de vedere şi reacţii ale asistenţilor maternali;
- luarea în consideraţie a împrejurărilor specifice în care are loc un incident sau se manifestă un
anume comportament;

Exerciţiu: se referă la înţelegerea elementului 3: auto-conştientizarea;

Fiecare participant va scrie pe o bucată de hârtie, fără să se semneze, un exemplu de comportament care îl
irită sau enervează. Poate fi ceva ce partenerul de viaţă, unul din părinţi,un copil sau un prieten fac. Bucăţile de hârtie vor
fi expuse pe un perete şi se va discuta despre următoarele subiecte:
1. Acelaşi lucru sau fapt influenţează fiecare persoană într-un mod diferit. Comportamentul pe care un
ocrotitor temporar îl consideră dificil, poate fi privit într-un alt mod de către alt ocrotitor temporar.
2. Unele lucruri pot fi mai supărătoare în anumite momente, iar limita de la care un comportament devine
supărător poate depinde şi de persoana care manifestă acel comportament.
3. Diferenţele care există între reacţiile fiecărei persoane la anumite comportamente, sunt influenţate de
propriul sistem valoric, de educaţia persoanelor şi de experienţele din trecut.
4. A fi conştienţi de propriile noastre reacţii, ne poate ajuta să recunoaştem atunci când trebuie să ne
schimbăm propriul comportament,cînd ne confruntăm cu un anume comportament al copilului pe care noi îl considerăm
dificil.
Discuţii: 15 min

Tratarea tuturor tipurilor de comportamente dificile

1. Disciplinarea constructivă este mai eficientă decât o abordare bazată pe pedeapsă.

Disciplinarea constructivă înseamnă:
- cât mai multe interacţiuni cu copilul; să fiţi implicaţi în activităţi împreună cu copilul, să vă jucaţi cu copilul;
- întodeauna să-i explicaţi de ce anume îi cereţi să facă sau să nu facă ceva;
- dacă este necesară o pedeapsă, aplicaţi-o atunci când faptele o cer, în concordanţă cu gravitatea faptei;
- ţineţi cont de faptul că copiii învaţă cum să se comporte privind, vorbind şi împărtăşind lucrurile cu adulţii care au
grijă de ei.
2. Faceţi totul în mod sistematic, fiţi constant şi perseverent în a-i ajuta pe copii să-şi îndrepte
comportamentul.
3. Ocrotitorii temporari nu trebuie să rezolve aceste lucruri singuri, ci să lucreze împreună cu asistentul lor
social. Unul din rolurile asistentului social este să-i sprijine pe ocrotitorii temporari în momentele dificile, să discute
împreună cu ei motivele unui anume comportament, tehnicile care se pot aplica în rezolvarea lui.
4. Asiguraţi-vă că copiii primesc destulă atenţie, laude şi aprobare atunci când se comportă bine.

42
 MODULUL 3

Rolul si locul AMP in sistemul de servicii

3.1. AMP - definire, rol si responsabilitati

3.2. Definire, prevederi legale si elemente de baza ale protectiei copilului la AMP
3.3. Evaluarea activitatii AMP

SUPORT CURS(A.M.P.)

ROLUL ŞI LOCUL AMP ÎN SISTEMUL DE SERVICII

43
 DEFINITIA, ROLUL ŞI RESPONSABILITĂŢILE
ASISTENTULUI MATERNAL PROFESIONIST

Actele normative care fac referire la condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare
şi statutul asistentului maternal profesionist sunt::
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 679 din 23 iunie 2003 privind condiţiile de obţinere a atestatului,
procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist
GHID METODOLOGIC din 15 mai 2003 de implementare a standardelor minime obligatorii pentru
asigurarea protecţiei copilului la asistent maternal profesionist

DEFINIREA PROFESIEI

Asistentul maternal este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură prin activitatea
pe care o desfăşoară, la domiciliul propriu, creşterea, îngrijirea şi educarea necesară dezvoltării
armonioase a copiilor pe care îi are în plasament.
Asistentul maternal profesionist este angajatul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului şi activează în cadrul Serviciului Asistenţi Maternali.

B. Serviciul de Asistenţă Maternală

Serviciul de asistenţă maternală asigură protecţia copilului care necesită stabilirea unei măsuri
de protecţie ce impune creşterea, îngrijirea şi educarea copilului de către un asistent maternal
profesionist; această protecţie include şi plasarea copilului în regim de urgenţă, plasarea copilului cu
nevoi speciale (de exemplu, copil cu deficienţă, copil abuzat, copil cu tulburări de comportament,
copil cu HIV/SIDA) în vederea recuperării sale.

Atribuţiile serviciului de asistenţă maternală sunt :

- Evaluează capacitatea persoanelor care solicită atestarea ca asistent maternal profesionist, în
conformitate cu prevederile legale.
- Asistentul social al asistentului maternal profesionist participă în calitate de formator la pregătirea
solicitantului / formarea continuă a asistentului maternal profesionist;
- Prezintă asistentului maternal profesionist, înainte de plasarea copilului la acesta, standardele,
procedurile şi orice alte instrucţiuni referitoare la îngrijirea copilului;
- Informează în scris asistentul maternal profesionist cu privire la drepturile şi obligaţiile legale ce îi
revin acestuia cu privire la copil pe perioada plasamentului.
- Asigură pregătirea asistentului maternal în vederea plasării în regim de urgenţă a copilului găsit,
părăsit de părinţi în instituţii sanitare sau a cărei naşteri nu a fost înregistrată.
- Realizează procesul de potrivire a copilului cu asistentul maternal profesionist şi coordonează
activităţile privind mutarea copilului la asistentul maternal profesionist.
- Evaluează anual activitatea fiecărui asistent maternal profesionist, conform standardelor prevăzute
de lege.
- Urmăreşte modul de realizare a obligaţiilor şi responsabilităţilor prevăzute în convenţia de
plasament pentru fiecare copil aflat în plasament la asistent maternal profesionist.
- Verifică modul în care asistenţii maternali profesionişti respectă procedurile metodologice şi
regulamentele interne elaborate de angajator.
- Urmăreşte respectarea tuturor drepturilor copiilor aflaţi în plasament la asistent maternal
profesionist.
- Colaborează cu alţi specialişti în rezolvarea nevoilor copiilor aflaţi în plasament la asistent
maternal profesionist.

44
- Asigură menţinerea relaţiilor copilului cu familia sau cu orice alte persoane relevante pentru viaţa
acestuia, dacă acestea nu contravin interesului superior al copilului.
- Identifică nevoile de pregătire şi potenţialul fiecărui asistent maternal profesionist, precum şi ale
membrilor familiei acestuia.
- Monitorizează şi sprijină asistentul maternal pentru rezolvarea nevoilor copilului aflat în plasament.
- Implică în evaluarea nevoilor copilului: copilul, familia acestuia, asistentul maternal, specialişti şi
alte persoane relevante pentru viaţa copilului;
- Informează asistentul maternal profesionist cu privire la procedurile ce vor fi urmate în cazul
suspiciunilor de abuz, neglijare sau al oricărei alte plângeri făcute împotriva lui, precum şi asupra
sprijinului disponibil în astfel de situaţii.

C. Procesul de recrutare, selecţie şi evaluare a persoanelor care solicită atestarea ca asistent

maternal profesionist

Recrutarea/identificarea asistenţolor maternali profesionişti

DGASPC realizează anual o analiză a nevoilor la nivel local în vederea elaborării şi
fundamentării strategiei anuale de dezvoltare a serviciilor pentru copil şi familie. Planul de
implementare a strategiei anuale include şi măsurile ce vor duce la dezvoltarea reţelei de asistenţi
maternali profesionişti în funcţie de nevoile identificate.
Recrutarea/identificarea asistenţilor maternali se realizează astfel încât serviciul de asistenţă
maternală să răspundă nevoilor identificate şi tuturor particularităţilor copiilor care au nevoie de o
măsură de protecţie.

Selecţia persoanelor care solicită atestarea ca asistent maternal profesionist

Poate fi atestată ca asistent maternal profesionist numai persoana care îndeplineşte
următoarele condiţii:
a) are capacitate deplină de exerciţiu;
b) prin comportamentul în societate, starea sănătăţii şi profilul psihologic, prezintă garanţii pentru
îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte, referitoare la creşterea, îngrijirea şi
educarea copiilor săi;
c) are în folosinţă o locuinţă care acoperă necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi
odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament;
d) a urmat cursurile de formare profesională organizate de DGASPC care efectuează evaluarea
pentru acordarea atestatului de asistent maternal profesionist.
Nu poate fi asistent maternal profesionist:
a) persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru
săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni;
b) părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin
hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
c) persoana care suferă de boli cronice transmisibile.
Persoana care desfăşoara o activitate salarizată poate deveni asistent maternal profesionist
numai cu condiţia încetării contractului individual de muncă pe baza căruia îşi desfăşoară respectiva
activitate salarizată.

Evaluarea solicitanţilor
Persoana care doreşte să devină asistent maternal profesionist se adresează DGASPC.
În acest scop, solicitantul formulează o cerere de evaluare a capacităţii sale de a deveni asistent
maternal profesionist, la care va anexa:
a) curriculum vitae;

45
 b) cazierul judiciar;
c) copii de pe actele de stare civilă (certificat de naştere, certificat de căsătorie, buletin/carte de
identitate);
d) copii de pe actele de studii.
Procesul de evaluare a capacităţii solicitantului de a îngriji un copil are două etape:
A. etapa evaluării iniţiale;
B. etapa de pregătire
A. Etapa evaluării iniţiale
În procesul de evaluare a persoanelor care solicită atestarea ca asistent maternal profesionist se vor lua
în consideraţie următoarele aspecte:
- Solicitanţii trebuie să aibă capacitate deplina de exercitiu;
- Condiţii materiale: solicitanţii trebuie să aibă drept de folosintă asupra locuinţei (acest lucru va fi
demonstrat cu acte). Locuinţa trebuie să fie salubră, cu cameră separată pentru copii, cu pat separat
pentru fiecare copil, cu dependinţe corespunzătoare pentru igienă, ambient sigur pentru asigurarea
sănătăţii şi dezvoltării armonioase a copilului;
- Starea de sănătate a solicitantului precum şi a membrilor familiei acestuia trebuie să fie bună, fără
afecţiuni medicale de orice fel care ar putea afecta calitatea de asistent maternal profesionist. Este
necesar un certificat medical cu evaluare completă care să ateste că nici solicitantul şi nici o altă
persoană care locuieşte cu acesta nu prezintă afecţiuni care ar putea prejudicia integritatea copilului;
- Aptitudini parentale: solicitanţii trebuie să dovedească abilităţi de educare şi îngrijire a copilului,
răbdare, înţelegere, disponibilitate afectivă, flexibilitate, înţelegere a nevoilor copilului;
- Profilul moral: pot fi asistenţi maternali persoanele care dovedesc trăsături pozitive de caracter, au
relaţii sociale bune în comunitate şi nu au suferit condamnări rămase definitive prin hotărâre
judecătorească, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni;
- Solicitanţii trebuie să înţeleagă foarte clar diferenţa între plasament şi adopţie. Persoanele care doresc
să adopte vor fi reorientate în acest sens;
- Acceptarea şi înţelegerea necesităţii colaborării cu familia biologică sau adoptivă a copilului;
- Acceptarea şi înţelegerea drepturilor şi responsabilităţilor care le revin din relaţia cu angajatorul;
- Potenţialii asistenţi maternali şi persoanele care locuiesc cu acesta trebuie să manifeste o atitudine
non – discriminatorie faţă de persoanele cu nevoi speciale şi faţă de minorităţile etnice;
- Capacitatea de a lucra în condiţii de stres sau speciale (de exemplu în cazul plasamentului în regim
de urgenţă, copii cu nevoi speciale, copii cu tulburări de comportament);
- Înţelegerea caracterului temporar al măsurii de plasament a copilului la asistent maternal
profesionist;
- Experienţa anterioară: experienţa cu propriii copii sau experienţa în ocrotirea altor copii, bătrâni,
bolnavi, persoane cu handicap constituie un avantaj, nu un criteriu în sine;
- Atitudinea celorlalţi membri ai familiei care locuiesc împreună cu solicitantul faţă de problematica
specifică a copiilor care necesită măsura de protecţie şi care pot intra în respectiva familie.
În etapa evaluării iniţiale, asistentul social responsabil de caz va urmări să identifice
capacitatea solicitantului de îngrijire a unui copil şi nevoile de pregătire. La încheierea acestei etape,
asistentul social responsabil de caz întocmeşte raportul intermediar de evaluare care face trecerea la
etapa urmatoare - etapa pregătirii. În cazul în care raportul intermediar indică existenţa unor probleme
ce afectează sau pot afecta capacitatea solicitantului de îngrijire a unui copil, se poate lua decizia
întreruperii procesului de evaluare.

B. Etapa de pregătire
Procesul de pregătire face parte din procesul de evaluare al asistentului maternal profesionist.

46
 Solicitanţii selectaţi pe baza raportului intermediar de evaluare vor participa la un program
obligatoriu de formare, în conformitate cu programa-cadru elaborată de către Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, care include module minime obligatorii şi, module specializate.
La absolvirea fiecărui modul, asistentul social responsabil de caz, împreună cu formatorii, va
completa un raport de pregătire care va consemna atitudinea şi comportamentul solicitantului, precum
şi nivelul de acumulare a cunoştinţelor. Evaluare cunoştinţelor acumulate se realizează prin text scris
şi interviu. Dacă se constată că nivelul de cunoştinţe sau atitudinea solicitantului nu sunt
corespunzătoare după absolvirea unui modul, se va propune solicitantului să repete modulul sau se va
recomanda încetarea procesului de pregătire şi evaluare.
În urma absolvirii modulelor de pregătire, asistentul social responsabil de caz va întocmi un
raport final de pregătire care va cuprinde toate informaţiile cu privire la modulele absolvite, rezultatele
obţinute şi observaţii asupra atitudinii şi comportamentului pe parcursul pregătirii.
Asistentul social desemnat va întocmi raportul final de evaluare care se ataşează dosarului
solicitantului alături de celelalte acte ale solicitantului prevăzute de lege.

D. Atestarea asistentului maternal profesionist

Pe baza dosarului întocmit de asistentul social în urma procesului de evaluare, solicitantul va
formula o cerere de atestare care va fi înaintată comisiei pentru protecţia copilului. La această cerere se
va ataşa recomandarea asistentului social cu privire la eliberarea sau, după caz, neacordarea atestatului
de asistent maternal profesionist. În urma analizării documentaţiei şi a audierii solicitantului, comisia
pentru protecţia copilului decide cu privire la acordarea atestatului. Comisia pentru protecţia copilului
poate cere şi audierea altor persoane, precum şi orice informaţii suplimentare pe care le consideră
necesare.
Atestatul se eliberează pe o durata de 3 ani şi cuprinde următoarele menţiuni obligatorii:
- datele de identitate ale titularului;
- numărul şi vârsta copiilor ce pot fi plasaţi;
- particularităţile copiilor ce pot fi plasaţi: deficienţe, limba, etnie, religie;
- nivelul de specializare al asistentului maternal profesionist - în urma modulelor de pregătire
absolvite;
- capacitatea titularului de a îngriji copii cu handicap/dizabilităţi, infectaţi HIV sau bolnavi
SIDA;
- durata de valabilitate a atestatului;
- perioada în care se va realiza prima evaluare anuală.
Atestatul poate fi reînnoit, suspendat sau retras de comisia pentru protecţia copilului, la
propunerea temeinic motivată a DGASPC care supraveghează activitatea asistentului maternal
profesionist. Comisia pentru protecţia copilului poate decide suspendarea sau retragerea atestatului de
asistent maternal profesionist dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării
acestuia sau dacă asistentul maternal profesionist nu respectă vreuna dintre obligaţiile prevăzute de
lege.
În cazul schimbării domiciliului asistentului maternal profesionist, atestatul eliberat va fi
reînnoit de DGASPC de la noul domiciliu, cu respectarea aceloraşi condiţii care au stat la baza emiterii
lui. În această situaţie, evaluarea capacităţii solicitantului nu va include cursurile de formare
profesională.

Contractul individual de muncă

Activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist se desfaşoară în baza unui
contract individual de muncă încheiat cu DGASPC care are obligaţia supravegherii şi sprijinirii
activităţii desfăşurate de asistenţii maternali profesionişti. Acesta are un caracter special, specific
protecţiei copilului. Contractul individual de muncă se încheie pe perioada de valabilitate a atestatului.

47
Executarea contractului individual de muncă începe la data primei dispoziţii / hotărâri / sentinţe de
plasament al unui copil la asistent maternal profesionist.
Contractul individual de muncă se suspendă ori încetează în cazurile prevăzute de legislaţia
muncii, precum şi în cazul suspendării, retragerii sau încetării atestatului de asistent maternal
profesionist.
Persoanele pensionate pentru limita de vârstă, atestate ca asistent maternal profesionist, îşi
desfaşoară activitatea pe baza unui contract individual de muncă încheiat prin cumul cu pensia.

Convenţia de plasament
Pentru fiecare copil primit în plasament, asistentul maternal profesionist încheie o convenţie,
care constituie anexă la contractul individual de muncă.
Convenţia se încheie cu acordul scris al soţului sau, după caz, al soţiei şi al persoanelor care
locuiesc la domiciliul asistentului maternal profesionist şi se notifică comisiei pentru protecţia
copilului care a hotărât plasamentul.
Convenţia cuprinde următoarele elemente:
a) informaţii referitoare la copil: identitatea, originea etnică şi religioasă, situaţia sa personală,
familială, socială şi medicală, nevoile sale speciale;
b) motivele hotărârii de plasament;
c) planul de aplicare şi obiectivele plasamentului;
d) modalităţile de menţinere a contactului între copil şi părinţii săi biologici şi modul de pregătire a
reintegrării copilului în familia sa naturală;
e) modul de pregătire a integrării copilului într-o familie adoptivă, unde este cazul;
f) modalităţile de supraveghere a activităţii asistentului maternal profesionist şi de evaluare
periodică a evoluţiei copilului primit în plasament;
g) drepturile şi obligaţiile specifice ale părţilor.
Suspendarea sau retragerea atestatului de asistent maternal profesionist duce la suspendarea sau
încetarea convenţiei de plasament.

Drepturile asistentului maternal profesionist

Drepturi salariale
-Conform legislației in vigoare
Drepturi profesionale
dreptul de a fi tratat cu demnitate, respect şi consideraţie, ca membru al echipei;
dreptul la consiliere şi sprijin din partea specialiştilor DGASPC în vederea îndeplinirii obligaţiilor care
le revin;
dreptul de a beneficia de o pregătire adecvată pentru a veni în întâmpinarea nevoilor copilului;
dreptul de a fi informat în legătură cu deciziile luate de DGASPC în legătură cu copilul;
dreptul de a avea propria contribuţie la un plan de servicii privind copilul, arătându-i-se întreaga
consideraţie în aceaşi maniera cu alţi membrii ai echipei de profesionişti;
dreptul de a comunica şi cu alţi membri ai echipei pluridisciplinare (terapeuţi, psihologi, educatori,
psihopedagogi);
dreptul de a fi informat la timp, de către asistentul social al copilului, despre orice eveniment privitor
la copil şi la familia acestuia ;
dreptul de a fi informat cu privire la schimbarea planului de permanenţă al copilului  plasament

48
 Obligaţiile asistentului maternal profesionist:

- în relaţia cu copilul asistentul maternal trebuie să asigure funcţia de îngrijire, de educare şi de

comunicare:
- să asigure creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor, în vederea asigurării unei dezvoltări
armonioase - fizică, psihică, intelectuală şi afectivă - a acestora;
- să asigure integrarea copiilor în familia sa, aplicându-le un tratament egal cu al celorlalţi
membri ai familiei;
- să asigure integrarea copiilor în viaţa socială;
- să contribuie la pregătirea reintegrării copiilor în familia lor naturală sau la integrarea
acestora în familia adoptivă;
- să permită specialistilor DGASPC supravegherea activităţii sale profesionale şi evaluarea
evoluţiei copiilor;
- să asigure continuitatea activităţii desfaşurate şi în perioada efectuării concediului legal de
odihnă, cu excepţia cazului în care separarea de copiii plasaţi pentru această perioadă este autorizată
de către angajator;
- să păstreze confidenţialitatea informaţiilor pe care le primeşte cu privire la copii;
- să recunoască importanţa menţinerii identităţii culturale şi religioase a copilului, atunci când
cultura şi religia familiei asistentului maternal diferă de cea a copilului;
- să respecte dreptul la identitate şi istoria proprie a copilului;
- să întocmească jurnalul copilului;
- să noteze evenimentele deosebite privind viaţa copilului, sănătatea şi îngrijirea medicală a
acestuia, activitatea şcolară, progresul înregistrat în aceste activităţi precum şi performanţele;
- să realizeze obligaţiile şi responsabilităţile prevăzute în convenţia de plasament pentru fiecare
copil;
- să sprijine copilul în menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor cu familia sa, cu prietenii şi cu orice
alte persoane relevante din viaţa copilului, dacă acestea nu contravin interesului superior al copilului.
- în relaţia cu familia naturală/de adopţie asistentul maternal trebuie să asigure funcţia de comunicare
şi de informare
- să trateze familia biologică/de adopţie a copilului cu demnitate, respect şi consideraţie;
- să informeze familia biologica/de adopţie a copilului cu privire la evoluţia, situaţia
pre/şcolară, starea de sănătate a copilului etc;
- în relaţia cu angajatorul asistentul maternal trebuie să asigure funcţia de comunicare, de informare şi
formare profesională
- să informeze de îndată DGASPC cu privire la orice schimbare survenită în situaţia lor
personală, familială sau socială care ar putea să influenţeze activitatea lor profesională;
- să informeze de îndată DGASPC cu privire la orice schimbare survenită în situaţia copilului
aflat în plasament;
- să participe la cursurile de perfecţionare organizate de angajatori;
-să prezinte anual comisiei pentru protecţia copilului un certificat medical din care să rezulte că
starea sănătătii lor permite continuarea desfăşurării activităţii şi cazierul (pentru toate persoanele care
locuiesc cu asistentul maternal);
-să solicite sprijin DGASPC atunci când considera că este necesar să continue pregătirea sa
individuală în calitatea de asistent maternal;
- să respecte procedurile, metodologiile şi regulamentele interne elaborate de angajator.

49
 E. Monitorizarea activitatii asistentului maternal profesionist
Asistentul social al asistentului maternal profesionist este responsabil de monitorizarea
activitătii acestuia. Asistentul social va avea întâlniri periodice cu asistentul maternal profesionist şi cu
membrii familiei acestuia în vederea identificării problemelor şi nevoilor asistentului maternal
profesionist. În acest sens, asistentul social va monitoriza activitatea asistentului maternal profesionist
şi va face propuneri referitoare la instruirea acestuia. În urma realizării vizitelor, asistentul social al
asistentului maternal va întocmi pentru fiecare vizită un raport care va fi semnat şi de acesta.
Asistentul maternal va primi o copie după fiecare raport de vizită.
La sfârşitul perioadei menţionate în atestat, referitoare la prima evaluare anuală, asistentul
social va întocmi raportul de evaluare anuală. Pentru aceasta, asistentul social al asistentului maternal
profesionist va avea întâlniri şi va consemna opiniile asistenţilor sociali ai copiilor ce au fost plasaţi la
asistent maternal profesionist, opiniile familiilor copiilor, opiniile copiilor, precum şi ale oricăror alte
persoane sau specialişti.
Raportul de evaluare anuală va conţine informaţii despre nivelul de pregătire şi nevoile
identificate de instruire ale asistentului maternal profesionist.
Dacă situaţia o impune, asistentul social al asistentului maternal profesionist poate propune
retragerea sau suspendarea atestatului eliberat.

DEFINIRE, PREVEDERI LEGALE ŞI ELEMENTE DE BAZĂ ALE

PROTECŢIEI COPILULUI LA ASISTENT MATERNAL PROFESIONIST

Actele normative care fac referire la protecţia copilului la asistent maternal profesionist sunt:ORDIN
nr. 35 din 15 mai 2005 privind aprobarea Standardelor Minime Obligatorii pentru asigurarea protecţiei
copilului la asistent maternal profesionist şi a ghidului metodologic de implementare a acestor
standarde
GHID METODOLOGIC din 15 mai 2003 de implementare a standardelor minime obligatorii pentru
asigurarea protecţiei copilului la asistent maternal profesionist

A. Plasarea si ingrijirea copilului la asistent maternal profesionist

În derularea activităţilor referitoare la plasarea şi îngrijirea copilului la asistent maternal

profesionist vor fi implicaţi în mod activ şi permanent copilul, asistentul social al copilului, asistentul
social al asistentului maternal, asistentul maternal profesionist şi familia copilului, dacă este cazul, şi
se va ţine cont de opinia acestora.
Procesul de potrivire constă în identificarea şi pregătirea unui asistent maternal profesionist aflat în
evidenţa DGASPC, care să răspundă nevoilor specifice ale copilului ce urmează a fi plasat.
Potrivirea teoretică – presupune luarea în considerare a următoarelor criterii referitoare la:
Copil – vârstă, temperament, interese aparente, naţionalitate, limbă, rasă, religie, fraţi şi surori aflaţi în
sistem de protecţie, relaţiile cu alţi copii, nevoi speciale.
Familia biologică – vârstă, temperament, ocupaţie, înclinaţii / aptitudini, interese pentru diverse
domenii, nivelul de educaţie, naţionalitate, limbă, rasă, religie.
Asistent maternal profesionist – vârstă, temperament, înclinaţii, aptitudini, nivel de educaţie,
naţionalitate, rasă, religie, atitudine faţă de alte etnii, situaţia legală, competenţe profesionale,

50
 preferinţe privind copilul, disponibilităţi, reşedinţă (distanţa faţă de domiciliul familiei naturale),
alţi copii prezenţi în familiei.
Potrivirea teoretică se realizează cu participarea a cel puţin 2 profesionişti: asistentul social al
copilului (după caz, împreună cu persoana de referinţă a copilului, în situaţia în care acesta este deja
instituţionalizat) şi asistentul social al asistentului maternal profesionist.

Informarea şi pregătirea tuturor părţilor implicate. Această etapă presupune:

- Informarea copilului realizată potrivit capacităţii sale de înţelegere şi gradului său de maturitate.
- Informarea familiei naturale se realizează sub rezerva respectării interesului superior al copilului.
- Informarea asistentului maternal profesionist de către asistentul social al copilului cu privire la
informaţiile relevante pentru situaţia copilului respectiv.
Acomodarea copilului cu asistentul maternal profesonist se realizează pe parcursul mai multor
întâlniri între copil, asistent maternal profesionist şi familia acestuia, întâlniri coordonate de
asistentul social al copilului:
- Asistentului maternal profesionist i se prezintă copilul care urmează a fi luat în familie. Pentru
copilul mic sau copilul de orice vârstă, normal dezvoltat psiho-motor se va efectua o vizită pentru a
fi informat despre starea a copilului şi pentru a se face acomodarea.
- Pentru copilul cu nevoi speciale se va face prezentarea copilului şi informarea asistentului maternal
profesionist asupra: istoricului copilului, a nevoilor de îngrijire şi supraveghere pentru acesta,
comportamentului acestuia.
Acomodarea copilului se face gradual în trei faze:
- întâlniri ale copilului cu asistentul maternal profesionist la domiciliul copilului;
- întâlniri pe teren neutru;
- întâlniri la domiciliul asistentului maternal profesionist.
Excepţie de la aceste etape face numai plasamentul copilului în regim de urgenţă. Prin natura
lui, plasamentul în regim de urgenţă nu permite parcurgerea fazelor de acomodare şi are drept scop
asigurarea imediată a securităţii grav ameninţate a copilului.
Numărul de vizite necesare diferă de la o situaţie la alta, fiind condiţionat numai de ritmul
impus de copil în desfăşurarea acestui proces.
Supervizarea vizitelor se realizează de către cei doi asistenţi sociali, concomitent sau separat, în
vederea stabilirii oportunităţii continuării demersurilor legate de plasamentul copilului, în funcţie de
evoluţia favorabilă sau nefavorabilă a relaţiei copil – asistent maternal profesionist (şi familie
biologică, acolo unde este necesară implicarea acesteia). Este esenţială şi obligatorie implicarea tuturor
membrilor familiei asistentului maternal profesionist şi a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta,
încă de la debutul procesului de acomodare şi pe toată perioada lui de desfăşurare.
Dificultăţile majore apărute duc la întreruperea procesului de potrivire şi identificarea unui alt
asistent maternal profesionist pentru acel copil.
Toate problemele identificate pe parcursul procesului de potrivire vor fi menţionate în
convenţia de plasament.

Hotărârea de plasament
Recomandarea stabilirii măsurii de protecţie a copilului la asistent maternal profesionist se face
de către asistentul social al copilului, ca urmare a reuşitei procesului de potrivire.
Este obligatorie luarea în considerare a opiniei copilului (potrivit capacităţii sale de exprimare
şi gradului său de maturitate).
Prezentarea cazului în comisia pentru protecţia copilului se face de către asistentul social al
copilului şi de către asistentul social al asistentului maternal profesionist.

51
Mutarea propriu-zisă a copilului la asistent maternal profesionist
Imediat dupa ce autoritatea competentă a luat hotărârea de plasament se va încheia convenţia
de plasament între asistentul maternal profesionist şi angajator. Încheierea convenţiei de plasament se
realizează înainte de mutarea propriu-zisă a copilului şi numai după pronunţarea hotărârii de
plasament.
Copilul va lua cu el, la domiciliul asistentului maternal profesionist, obiectele personale de care
este ataşat.

Urmărirea plasamentului are la bază prevederile convenţiei de plasament, precum şi cele ale planului
individualizat de protecţie. Acest plan se întocmeşte imediat după luarea în evidenţă a copilului,
urmând a fi revizuit periodic, la trei luni sau ori de câte ori este nevoie.
La stabilirea planului individualizat de protecţie este obligatorie participarea tuturor celor
implicaţi: asistentul social al copilului, asistentul maternal profesionist, copilul (în funcţie de vârstă),
familia biologică. Atunci când finalitatea planului este adopţia, familia adoptivă va fi şi ea implicată în
revizuirea planului. Asistentul social responsabil de caz va consulta orice altă persoană care poate oferi
informaţii relevante pentru situaţia copilului respectiv.

Elementele minime care trebuie cuprinse la intocmirea planului individualizat de protectie

sunt:
Dezvoltarea copilului
- o imagine generală asupra progreselor/regreselor înregistrate de copil de la un plan la altul, incluzând
dezvoltarea fizică, intelectuală, afectivă şi comportamentală;
- motive de îngrijorare legate de dezvoltarea copilului;
- măsuri necesare/obiective privind dezvoltarea copilului.
Starea de sănătate a copilului:
- starea de sănătate curentă;
- evoluţia stării de sănătate de la un plan la altul;
- consideraţii asupra celor mai recente evaluări medicale;
- tratamente/măsuri medicale necesare;
- imunizări.
Educaţia copilului (în funcţie de vârsta):
- progrese/regrese înregistrate la şcoală/gradiniţă/domiciliu;
- probleme/motive de îngrijorare;
- măsuri necesare/obiective privind educaţia copilului.
Menţinerea legăturii copilului cu familia biologică (dacă este în interesul copilului):
- evoluţia relaţiei copilului cu familia biologică;
- alte persoane cu care copilul ar trebui să menţină legatura;
- măsuri necesare/obiective privind legatura cu familia biologică.
Reuşita plasamentului:
- modul în care plasamentul satisface nevoile copilului;
- progresele înregistrate (evoluţia plasamentului spre finalitatea propusă);
- eventuale probleme sau motive de îngrijorare;
- măsuri propuse/obiective.
Planul cu privire la copil şi responsabilităţi:
- planurile curente legate de copil;
- responsabilităţile părţilor implicate;
- termene de rezolvare.

52
Finalitatea planului şi revizuirea lui se realizează în funcţie de evoluţia cazului, tinând cont de
interesul superior al copilului.
Vizitele de urmărire
Vizitele de urmărire vor fi realizate de către asistentul social al copilului. Frecvenţa minimă a
vizitelor asistentului social - anunţate şi neanunţate - la asistentul maternal profesionist este
saptamanală în prima lună de plasament, iar apoi, bilunară/lunară şi ori de câte ori este nevoie. În urma
realizării vizitelor, asistentul social al copilului va întocmi pentru fiecare vizită un raport.
Încetarea plasamentului
Încetarea plasamentului la asistent maternal profesionist se poate realiza conform planului
individualizat de protecţie sau poate fi determinată de alte motive. În ambele situaţii, încetarea
plasamentului se realizează printr-o hotărâre de încetare, revocare sau înlocuire, dupa caz, a măsurii de
ocrotire a copilului, pronunţată de către autoritatea competentă.
La fel ca şi intrarea copilului în familia asistentului maternal profesionist, plecarea sa trebuie să
fie un proces gradual, desfăşurat cu parcurgerea aceloraşi etape ale procesului de acomodare
menţionate anterior. În situaţii de urgenţă, când acest lucru nu este posibil, se va alege soluţia cea mai
securizantă pentru copil.
B. Elemente de bază ale îngrijirii copilului plasat la asistent maternal
Acceptarea diversităţii şi promovarea egalităţii
- Orice copil are dreptul de a beneficia de serviciul de asistenta maternală, dacă se impune
acest lucru;
- Copilul are propria identitate; asistentul maternal şi asistentul social al copilului lucrează
împreună la creşterea respectului de sine al copilului şi la dezvoltarea sentimentului că este util;
- Trecutul etnic, cultural şi lingvistic al fiecărui copil trebuie să fie consemnat (în jurnalul
copilului) şi păstrat cu acurateţe, acceptat şi respectat. Asistentul maternal încurajeaza copilul să
reflecteze şi să-şi înţeleagă trecutul, în funcţie de vârsta şi capacitatea copilului;
- Copilul este sprijinit şi încurajat să-şi dezvolte abilităţi de depăşire a situaţiilor
discriminatorii; copiii aparţinând minorităţilor sunt sprijiniţi şi încurajaţi să-şi dezvolte abilităţi de
raspuns la atitudinile discriminatorii;
- Copilul cu dizabilităţi beneficiază de servicii specifice de sprijin şi recuperare;
- Copilul este încurajat şi are acces în aceeaşi măsură la oportunităţi de dezvoltare a talentului,
interesului sau pasiunilor lui corespunzătoare vârstei şi abilităţilor personale;
- Copilul participă la luarea deciziilor cu privire la îngrijirea şi planurile de viitor în funcţie de
vârstă, experienţă şi capacitate de înţelegere.
Evaluarea nevoilor copilului
- Decizia de plasare a copilului la asistent maternal se face pe baza evaluării nevoilor sale,
luând în considerare interesul superior al copilului şi implicând familia copilului, copilul, persoana
care îl îngrijeşte sau l-a avut în îngrijire, alţi specialişti, precum şi orice alte persoane relevante pentru
viaţa copilului.
Respectarea preferinţelor copilului - potrivirea
- Plasarea copilului la asistent maternal profesionist se realizează numai în urma unui atent
proces de potrivire a copilului cu asistentul maternal;
- Decizia de plasare a copilului va fi luată ţinându-se cont de opinia copilului în funcţie de
vârsta şi capacitatea lui de înţelegere;
- În recomandarea măsurii de protecţie se va ţine cont de posibilitatea plasării copilului
împreună cu fraţii/surorile acestuia, dacă aceasta nu contravine interesului superior al copilului.
Asistentul social al copilului
- Copilul plasat la asistent maternal are un asistent social care asigură respectarea prevederilor
cu privire la îngrijirea şi protecţia sa şi care promovează bunăstarea şi dezvoltarea copilului.

53
Mediul de viaţă al copilului plasat la asistent maternal profesionist
-Asistentul maternal trebuie să asigure un mediu sănătos, sigur şi stimulativ pentru copilul
plasat;
- Locuinţa asistentului maternal trebuie să fie confortabilă pentru toţi cei care locuiesc acolo,
trebuie să fie bine întreţinută şi să fie menţinute permanent curăţenia şi igiena;
- Copilul plasat dispune de propriul pat şi dulap, iar casa corespunde din punct de vedere al
nevoilor de intimitate şi spatiu ale copilului;
- Casa, curtea şi împrejurimile nu expun copilul la riscuri de accidente, locurile periculoase
fiind clar marcate şi asigurate ţinându-se cont de vârsta copilului;
- Asistentul maternal, în prezenţa asistentului social al copilului, prezintă acestuia potenţialele
surse de risc, echipamentele electrice şi cele provocatoare de incendii;
- Asistentul maternal asigură pentru copil jucării, materiale igienico-sanitare, rechizite şcolare,
o dietă care să ţină cont de nevoile de dezvoltare ale acestuia, precum şi de preferinţele sau specificul
cultural şi religios al copilului. Hainele copilului trebuie să fie personalizate, suficiente, bine
întreţinute şi adecvate sexului, vârstei copilului şi sezonului;
- Asistentul maternal se implică activ în stimularea şi dezvoltarea jocurilor copilului asigurând
fiecărui copil materiale şi jucării adecvate vârstei şi sexului;
- Asistentul maternal sprijină copilul în menţinerea relaţiilor cu prietenii şi în dezvoltarea de
noi relaţii, dacă acestea nu contravin interesului superior al copilului.

Protecţia faţă de abuz

- Copilul plasat este protejat faţă de orice formă de abuz, neglijare, exploatare şi deprivare;
- Asistentului maternal profesionist i se asigură pregătirea specifică referitoare la îngrijirea
copilului abuzat/neglijat, recunoaşterea semnelor şi comportamentului specific al victimelor abuzului
şi neglijării;
- În cadrul regulamentelor interne ale DGASPC sunt incluse prevederi referitoare la:
interzicerea pedepselor corporale, a oricăror forme de exploatare sau deprivare a copilului, precum şi a
oricăror acţiuni sau inacţiuni care pot aduce atingere demnităţii copilului;
- În vederea obţinerii atestatului de asistent maternal, solicitantul şi toţi cei care locuiesc cu
acesta vor prezenta cazierul;
- Regulamentele DGASPC cuprind instrucţiuni şi măsuri clare cu privire la modalităţile de
investigare a suspiciunilor de abuz, neglijare, exploatare sau deprivare a copiilor plasaţi, formulate la
adresa asistentului maternal şi a familiei acestuia;
- Regulamentele DGASPC cuprind prevederi clare pentru situaţia în care copilul plasat lipseşte
nemotivat de la locuinţa asistentului maternal.

Dosarul copilului plasat la asistent maternal profesionist

- Pentru fiecare copil aflat la asistent maternal există un dosar complet şi actualizat care
cuprinde detalii despre natura şi calitatea îngrijirii oferite şi care reflectă trecutul copilului;
- Originalul certificatului de naştere al copilului se păstreaza în dosarul de la nivelul DGASPC.

Îngrijirea medicală a copilului plasat la asistent maternal profesionist

- Copilul plasat la asistent maternal primeşte îngrijirea medicală care să vină în întâmpinarea
nevoilor sale de dezvoltare fizică, emoţională şi socială; copilul este informat şi pregătit în funcţie de
vârsta şi de capacitatea sa de înţelegere pentru a participa la luarea de decizii cu privire la sănătatea sa;
- Asistentul social al copilului, cu consultarea asistentului maternal, se asigură că fiecare copil
este înscris la un medic de familie şi are acces la o îngrijire medicală corespunzătoare, inclusiv

54
consiliere şi terapie, îngrijire stomatologică şi oftalmologică, un regim alimentar adecvat şi informaţii
despre un mod de viaţă sănătos;
- Asistentul maternal primeşte fişa medicală pentru fiecare copil plasat; aceasta este actualizată
pe toata durata plasamentului şi însoţeşte copilul înainte şi după plasare.
Nevoile educaţionale ale copilului plasat la sistent maternal profesionist
- Nevoile educaţionale ale copilului plasat sunt satisfăcute cu prioritate, copilul fiind încurajat
să-şi atingă potenţialul maxim;
- Asistentul maternal asigură un mediu în care educaţia şi învăţarea sunt promovate; asistentul
maternal supraveghează participarea regulată a copilului la procesul educativ şi sprijină participarea
deplină a copilului prin oferirea uniformei şi echipamentului necesar, ajutorului la temele de casă;
- Copilul plasat la asistentul maternal este ajutat să-şi dezvolte aptitudinile, deprinderile şi
cunoştinţele necesare vieţii de adult.

SUPORT DE CURS (A.M.P.)

ROLUL ŞI LOCUL ASISTENTULUI MATERNAL ÎN ECHIPĂ

Echipa pluridisciplinară este formată din următorii membri:

- şeful serviciului Asistenţi Maternali,
- asistentul social al asistentului maternal,
- asistentul social al copilului,
- psihologul,
- asistentul maternal,
- educatorul/ învăţătorul
- alţi specialişti în funcţie de nevoile copilului (ex.: un copil hiperkinetic inclus într-un program de
recuperare – terapie de grup, terapie ocupaţională, intervin specialiştii: psihoterapeutul,
psihopedagogul).
Responsabilităţile asistentului maternal în relaţia cu echipa
- asistentul maternal informează echipa periodic şi ori de câte ori este solicitat asupra stării de
ansamblu a copilului;
- asistentul maternal sesizează de urgenţă Poliţia de la domiciliu în cazul în care copilul fuge de la
domiciliul acestuia;
- asistentul maternal comunică de urgenţă echipei DGASPC orice situaţie dificilă legată de copil: fuga
de la domiciliu, accident, boală, acte de delincvenţă etc.
- asistentul maternal are obligaţia să colaboreze în momentul evaluării activităţii desfăşurate de acesta,
ori de câte ori D.G.A.S.P.C. consideră necesar;
- asistentul maternal solicită ajutorul echipei atunci când este cazul;
- asistentul maternal are obligaţia să comunice orice modificare în starea sa personală şi familială
(stare de boală, conflicte familiale etc.) susceptibilă să influenţeze îngrijirea corespunzătoare a
copilului;

55
- asistentul maternal participă la cursurile de perfecţionare;
- asistentul maternal prezintă anual Comisiei pentru Protecţia Copilului certificatul medical din care să
rezulte că starea de sănătate îi permite desfăşurarea activităţii;
- asistentul maternal prezintă anual Certificatele de cazier judiciar pentru toţi membrii familiei care
locuiesc la domiciliul asistentului maternal;
- respectă recomandările specialiştilor cu stricteţe;
- asistentul maternal îndosariază şi păstrază documentele cu privire la acesta şi cu privire la copil
astfel:
Dosar acte asistent maternal
a. atestat asistent maternal
b. hotărâre reînnoire atestat asistent maternal
c. copii certificat de naştere; certificat de căsătorie; act casă
d. convenţie de plasament
e. fişa postului
f. copii rapoarte de vizită
Dosar acte copil aflat în plasament
a. copie legalizată certificat de naştere
b. hotărâri/ sentinţe de plasament ale copilului
c. copii acte medicale
d. convenţie de învoire a copilului în familie (unde este cazul)
- asistentul maternal are obligaţia să întocmească şi să reactualizeze jurnalul fiecărui copil pe care îl
are în plasament.
Acest jurnal are o importanţă deosebită pentru copilul separat de părinţii săi, ulterior suferind
probabil şi alte separări (ex.: transferul într-un alt centru de plasament, la o familie rezidentă etc.).
Acest jurnal îl va ajuta pe copil să-şi cunoască şi să-şi accepte trecutul, să afle cauzele care au
determinat separarea lui de părinţi şi ale celorlalte eventuale separări. Când copiii pierd urma
trecutului este posibil ca aceasta să aibă un efect negativ asupra dezvoltării lor emoţionale şi sociale.
Dacă adulţii nu discută cu copiii despre trecutul lor, aceştia pot crede că este încărcat de lucruri urâte.

Ghid de completare a Jurnalului copilului

Asistentul maternal consemnează în jurnalul fiecărui copil următoarele:

- informaţii referitoare la copil:

- nume şi prenume
- data şi locul naşterii
- etnia
- religia
- starea de sănătate
- şcoala/ grădiniţa frecventate
- ruta copilului de la naştere şi până în prezent; nr. şi data hotărârii/ sentinţei de
plasament la amp.
- informaţii referitoare la părinţi:
- nume şi prenume
- data naşterii
- domiciliul
- statutul civil al părinţilor
- relaţia cu copilul
- fraţi/surori ai/ale copilului, vârsta şi locul unde se află

56
- motivul instituirii măsurii de protecţie
- nevoile copilului
Notă: Aceste informaţii sunt obţinute din convenţia de plasament

evenimente deosebite privind:

- relaţia copilului cu familia naturală/ lărgită/ de adopţie:

- atitudinea copilului faţă de familia naturală/ lărgită/ de adopţie,
- atitudinea familiei naturale/ lărgite/ de adopţie faţă de copil,
- situaţii de risc/ deosebite,
- apariţia unor modificări în comportamentul copilului ulterior relaţionării acestuia cu
familia naturală/ lărgită/ de adopţie,
- periodicitatea vizitelor părinţilor,
- periodicitatea vizitelor copilului în familia naturală/ lărgită/ de adopţie.

- educaţia copilului:
- situaţia şcolară anterioară,
- situaţia şcolară prezentă (progrese/ regrese)
- progrese/ regrese în activitatea de pregătire a temelor,
- atitudinea faţă de pregătirea temelor,
- interiorizarea normelor şi valorilor sociale,
- prezenţa/absenţa comportamentelor dificile (agresivitate, furt, minciună)

- dezvoltarea fizică şi starea de sănătate a copilului

- dezvoltarea psiho-socială a copilului:
- comportament motor
o abilităţi motorii corespunzătoare vârstei, ex: aleargă, prinde un obiect cu mâna,
ţine corect creionul, etc.
o handicap motor
- comportament cognitiv
o cunoaşte culorile, face diferenţa între mic-mare-mijlociu, între scurt-lung, uşor-
greu, diferenţiază momentele zilei, anotimpurile, zilele săptămânii, recunoaşte
utilitatea unor obiecte, citeşte ceasul, face diferenţa între păsări şi animale, între
pătrat şi dreptunghi; activităţi de memorie şi gândire rezultate din activităţi
preşcolare şi şcolare
- comportament verbal/ nonverbal
o vorbire, exprimare corectă
o cunoaşte literele, ştie să citească, ştie să povestească după imaginie
o deficienţe de vorbire
o mimică, gestică, ticuri

- comportament socio-afectiv
o trăsături de temperament: calm, liniştit, foarte activ, timid, spontan, pasiv, activ
(cu iniţiativă)
o manifestări de independenţă şi de formare a deprinderilor de bază
 preferinţe active şi reacţii de opoziţie,

57
  deprinderi igienice,
 deprinderi alimentare,
 deprinderi de îmbrăcare,
 executarea unor sarcini casnice,
 simţul ordinii,
 conştientizarea faptului că are drepturi şi îndatoriri
o comportament ludic
 cu copiii din aceeaşi categorie de vârstă sau de vârste diferite,
 solitar sau în grup,
 cu adulţii;
o comportament faţă de adult
 procesul de potrivire cu familia substitutivă
 prezenţa comportamentelor dificile (furt, minciună, agresivitate)
 interiorizarea normelor şi valorilor sociale
o comportament faţă de copiii cu care intră în contact

Notă: Aceste informaţii vor fi notate de asistentul maternal din prima zi a venirii copilului în familia
acestuia, pe măsura derulării evenimentelor privind aspectele sus menţionate

RELAŢIA ASISTENT MATERNAL – COPIL

Prin măsura de protecţie instituită de comisia pentru protecţia copilului/ instanţă, respectiv
plasamentul copiilor la asistentul maternal, acesta va prelua rolul parental privindu-i pe aceşti copii, pe
durata temporară a măsurii, până la identificarea unei soluţii definitive pentru aceştia.
Prin urmare, relaţia dintre asistentul maternal şi copilul aflat în plasament la acesta este o
relaţie de tip părinte – copil.
Asistentul maternal trebuie să înţeleagă consecinţele negative privind lipsa ataşamentului
copiilor care au suferit o separare de părinţi, asupra evoluţiei fizice şi psihice a acestora. Deasemenea
trebuie să înţeleagă importanţa constituirii la aceşti copii a ataşamentului faţă de persoana de referinţă
(asistentul maternal), pentru o dezvoltare armonioasă a personalităţii acestora. Despre consecinţele
lipsei ataşamentului, în funcţie şi de vârsta la care survine separarea copilului de părinţi, s-a discutat în
capitolul anterior.
Având în vedere cele menţionate asistentul maternal are obligaţia să-şi asume următoarele
responsabilităţi:
1. Asigură îngrijirea corespunzătoare şi supravegherea atentă a copiilor
-satisface adecvat nevoile de bază ale copilului (hrană, îmbrăcăminite, igienă, sănătate, căldură,
camera copilului):
a) cunoaşte rolul diferitelor alimente (ex. supa de morcovi în boala diareică) şi ştie să
construiască un meniu echilibrat;
b) identifică situaţii care necesită o dietă specială pentru copil;
c) ştie să pregătească baia şi să facă baie copilului;
c) ştie când trebuie să înceapă stimularea controlului sfincterian;
b) instruieşte copiii cu privire la normele obligatorii de igienă;
d) însoţeşte copilul la medic şi acordă îngrijire corespunzătoare pe perioada în care acesta este
bolnav;
e) procură îmbrăcăminte copilului adecvată vârstei şi anotimpurilor şi-l învaţă pe acesta să se
îmbrace adecvat;

58
 f) camera copilului este personalizată (dispune de cameră proprie, pat propriu, dulap cu haine)
- identifică în casă principalele riscuri de accidente;
- identifică soluţii pentru neutralizarea lor;
- este capabil să explice în mod adecvat riscul de accident;
2. Stimulează dezvoltarea afectivităţii copilului:
- îi explică foarte clar copilului rolul pe care îl are ca asistent maternal, insistând asupra faptului că
părinţii sunt unici şi de neînlocuit ( indiferent de amintirile lui din copilărie), pentru formarea unei
concepţii pozitive despre familie;
- discută cu copilul în scopul:
 cunoaşterii şi acceptării de către acesta a trecutului său şi familiei
sale naturale;
 pozitivării atitudinii acestuia faţă de familia sa naturală (încurajarea
copiilor de a-şi personaliza spaţiul inclusiv cu poze în care sunt membrii familiei naturale sau
lărgite);
 înţelegerii noţiunii de fraţi şi consolidării legăturii dintre cei care
locuiesc la un alt asistent maternal, la o familie rezidentă, la un centru de plasament sau într-un
organism privat;
- discută cu copilul încercând să-l cunoască şi înţeleagă, identifică problemele cu care se confruntă
copilul şi caută împreună cu acesta soluţii pentru rezolvarea lor;
- îşi controlează emoţiile foarte puternice, atât cele pozitive cât şi cele negative şi le exprimă printr-un
comportament raţional;
- încurajează exprimarea emoţiilor plăcute cât şi a celor neplăcute ale copilului;
- înţelege reacţiile emoţionale ale copilului care determină un anumit comportament dar face distincţie
între sentimente şi acţiuni. Ex.(un copil loveşte un alt copil deşi i s-a interzis acest lucru). Asistentul
maternal află de la copil ceea ce s-a întâmplat, îi transmite că înţelege ceea ce simte dar că nu este de
acord cu acest comportament, îi motivează copilului de ce nu este de acord, şi îi sugerează alte
modalităţi funcţionale de a reacţiona. Urmăreşte astfel să-l înveţe pe copil să-şi controleze acţiunile;
- nu-şi arată slăbiciunile, nu răsfaţă copilul exagerat, nu forţează copilul în ceea ce priveşte alimentaţia
şi nu acordă o atenţie copleşitoare acestuia când este bolnav. Comportamentele contrare conduc la
şantajarea emoţională a adultului de către copil;
- manifestă blândeţe şi o anumită fermitate (dragostea nu trebuie confundată cu slăbiciune), îi transferă
copilului convingerea că a mânca trebuie să fie o plăcere şi nu o obligaţie grea, îi acordă toată
îngrijirea necesară în perioada în care acesta este bolnav dar evită excesul de tandreţe în această
perioadă;
- identifică şi evidenţiază punctele pozitive ale copilului în scopul de a căpăta acesta încredere în el;
- nu descurajează şi nu sancţionează copilul când are un eşec ci dimpotrivă îl încurajează, pentru a i se
transmite că are încredere în el şi poate duce la bun sfârşit un lucru;
- transferă dragostea copilului faţă de asistentul maternal, familiei naturale sau eventualei familii
adoptive;
- înţelege emoţiile copiilor din anumite gesturi şi comportamente ale acestora;
- discută cu copilul despre ceea ce simte.
3. Stimulează intelectual copilul:
- procură materiale (cărţi de citit, de colorat, creioane colorate, lego, etc.) şi desfăşoară
activităţi cu copilul specifice vârstei acestuia ( însoţeşte copilul la circ, teatru de păpuşi, vizionează
împreună diverse emisiuni pentru copii, îi citeşte copilului sau îl învaţă să citească, să scrie, îl învaţă
cântece, poezii,să deseneze , îl învaţă să reproducă după cărţi cu poze, se implică în diferite jocuri cu
copilul etc.)
- încurajează copilul să-şi exprime opiniile;

59
 - încurajează şi recompensează prin laudă anumite progrese;
- nu sancţionează eşecurile copilului, ci îl încurajează spunându-i că o să reuşească să facă un
anumit lucru;

4. Stimulează verbal copilul:

- stimulează conversaţia şi curiozitatea copilului;
- oferă explicaţii şi răspunde curiozităţilor copilului exprimate prin „de ce-uri,”prin explicaţii în
funcţie de nivelul de înţelegere al acestuia;
- sesisează cuvintele pronunţate greşit;
- nu se amuză de defectele de pronunţie;
- explică sensul real al cuvintelor, care nu sunt pronunţate corect, explicaţia fiind făcută în
funcţie de nivelul de înţelegere al copilului;
- sesizează fiecare progres privind limbajul şi îl recompensează prin laudă;
5. Se implică în educaţia copiilor:
- evită hiperprotecţia copilului care face din acesta o fiinţă dependentă şi vulnerabilă;
- evită autoritatea excesivă în relaţia cu copilul, deoarece acesta îşi pierde încrederea în forţele proprii,
devine timid şi nu are curaj să mai încerce lucruri noi;
- evită lipsa disciplinei sau a disciplinei prea indulgente deoarece are ca rezultat un copil necooperant,
neascultător, comportându-se fără a ţine seama de cei din jur; este egoist şi nu ţine seama de ce vor şi
ceilalţi;
- manifestă o atitudine afectivă raţională în relaţia cu copilul (nu dă voie copilului să abuzeze de
dragostea mamei substitutive, totodată îi spune copilului te iubesc, alegând momentul potrivit pentru
că spre deosebire de copiii care cresc intr-o familie normală, copiii cu probleme de ataşament, au
nevoie să li se spună nu numai să li se arate afecţiunea), manifestă atenţie la autonomie, exercită un
control echilibrat şi constant;

- *1formează deprinderile de autoîntreţinere: de îmbrăcare, alimentare şi igienice;

- *formează deprinderile de viaţă şi un comportament decent, civilizat copiilor, ca premisă pentru
integrarea/ reintegrarea acestora în familie şi în societate:
 dezvoltă simţul estetic al copiilor, consiliindu-i şi ajutându-i să-şi amenajeze şi decoreze spaţiul
personal ţinând cont de preferinţele lor, respectiv să se îmbrace adecvat;
 supraveghează permanent modul în care copilul îşi întreţine articolele personale;
 pregăteşte copilul / tânărul pentru viaţa independentă, cu tot ceea ce ce implică aceasta din
punct de vedere emoţional, social şi profesional;
 discută cu copilul despre viitoarea sa profesie ţinând seama de aptitudini şi de potenţialul nativ
al acestuia;
 dezvoltă copilului / tânărului, atitudini pozitive faţă de muncă, sprijină copilul să-şi însuşească
deprinderile de punctualitate, seriozitate, disciplină, spirit de echipă, stimulează acestuia
responsabilitatea faţă de propriul proiect personalizat;
- menţine legătura cu grădiniţa/ şcoala în scopul unei cât mai bune cunoaşteri a copilului, a nevoilor lui
educaţionale, a rezultatelor şi frecvenţei lui şcolare;
- supraveghează activitatea copilului de pregătire a temelor;

1
Pentru formarea funcţională a deprinderilor menţionate este necesar ca asistentul maternal să folosească un stil de
educaţie care are la bază căldura şi acceptanţa şi un control echilibrat asupra copilului. Stilurile de educaţie extreme
(hiperautoritar/ hiperprotectiv) împiedică formarea corespunzătoare a deprinderilor de autoîntreţinere şi câştigare a
autonomiei copiilor

60
- manifestă un comportament funcţional în relaţionarea cu copilul, familia, comunitatea etc. (exemplul
personal având un rol foarte important în procesul prin care copilul asimilează în mod voluntar sau
involuntar: atitudini, valori, modele de comportament prin interacţiuni cu asistentul maternal).
- se implică în procesul de recuperare (respectă programul de recuperare, respectă recomandările date
d către specialişti).

Modalităţi disfuncţionale privind

aplicarea laudei şi pedepsei în educaţia
copilului
--Pedepsele fizice (bătaia) şi admonestările repetate
nu sunt recomandate deoarece prin bătaie se obţine
contrariul a ceea ce se doreşte (copilul interiorizează
agresivitatea pe care o va folosi în relaţiile cu
ceilalţi- proprii copii).
-Închiderea copilului într-o cameră este periculoasă
şi ineficientă, deoarece poate determina frica de
spaţii închise.
Ameninţarea cu figuri ale groazei este periculoasă
deoarece se dezvoltă teama la copil.
-Obligarea copilului de a cere iertare este ineficientă
(copilul este obligat să recunoască că nu are
dreptate, ceea ce este imposibil pentru că el are
propria percepţie despre drept şi nedrept).
Modalităţi funcţionale privind aplicarea
laudei şi pedepsei în educaţia copilului
---Sfaturile prieteneşti, retragerea iubirii, referirea la
maturizare (eşti deja copil mare şi trebuie să te
comporţi ca cei mari).
Privarea copilului o perioadă de timp de activitatea
recreativă preferată a acestuia, explicându-i-se
întotdeauna motivul pentru care nu mai are voie să
facă lucrul respectiv şi durata pedepsei.
-Respectarea de către asistentul maternal a ceea ce
spune privind modalitatea de a-l pedepsi pe copil şi
perioada de timp a pedepsei, este esenţială pentu
corectarea comportamentului inadecvat, pedeapsa
fiind în concordanţă cu gravitatea faptelor.
-Nu se impune prin educaţie, nu se interzice prin
educaţie, se convinge (pentru a face din exigenţe
străine, exigenţe proprii).

-Educaţia în spiritul ruşinii dacă este exagerată,
poate avea consecinţe negative asupra copilului (ex.
nu ţi-e ruşine, eşti un copil rău, vor râde oamenii de
tine). Se poate dezvolta mai târziu o timiditate
exagerată, teama de opinia publică ( ce vor spune
oamenii despre aceasta), şi sentimentul de
inferioritate care îl face să se îndoiască că va face
faţă greutăţilor vieţii.
-Educaţia în spiritul ruşinii este făcută raţional.
Recompensarea copilului prin laudă, atenţie şi
aprobare atunci când acesta manifestă un
comportament adecvat.
-A i se insufla copilului că este un copil obişnuit, a i
se explica de timpuriu că există piedici şi rezistenţe
de neînvins.

-A i se spune frecvent copilului că este deosebit de

inteligent şi frumos, că îşi depăşeşte vârsta prin
dezvoltare nu este corect, pentru că se va crede o
fiinţă extraordinară şi mai târziu se va lovi de
greutăţile vieţii.

-Evidenţierea copilului ca fiind exemplar sau

respingător pe seama altui copil este inadecvată
deoarece se crează sentimentul de inferioritate la
copilul evidenţiat ca fiind elementul negativ.

6. Integrează copilul în familia asistentului maternal şi în comunitate:

- implică copilul în activităţi cotidiene cu caracter gospodăresc, în aceeaşi măsură ca pe proprii copii;
- stimulează participarea copilului la întreaga viaţă a familiei cu evenimentele ei (aniversări, vizite,
sărbători) astfel încât copilul să se simtă integrat în structura familiei;
- antrenează copilul în activităţi educative de timp liber, alături de ceilalţi membri ai familiei;
- stimulează comunicarea între copiii proprii şi copilul aflat în plasament;
- nu face diferenţa între copiii proprii şi cel aflat în plasament;

61
- pregăteşte integrarea copilului în comunitate (bloc, stradă, cartier) propunând vecinilor o atitudine de
înţelegere şi de sprijin faţă de copilul în dificultate, având însă grijă să păstreze confidenţialitatea
asupra situaţiei familiale care a determinat plasamentul copilului;
- respectă deciziile copilului în ceea ce priveşte petrecerea timpului liber;
- contribuie la menţinerea relaţiilor anterioare dacă este în interesul copilului;
- stimulează formarea unor noi relaţii pentru copil;
- solicită sprijinul echipei multidisciplinare pentru situaţiile de neadaptare ale copilului, soluţiile fiind
luate de comun acord cu echipa;
- învaţă şi ajută copilul să preţuiască orice perioadă din viaţa sa;
- insuflă copilului respectul pentru familia de origine (chiar dacă este supărat pe propria familie);
7. Antrenează exprimarea opiniei copilului:
- stimulează comunicarea între copii;
- încurajează şi recompensează prin laudă anumite progrese;
- discută cu copilul într-un climat de încredere, respectă confidenţele copilului şi nu-i înşeală
încrederea;
8.Urmăreşte respectarea drepturilor copilului
- cunoaşte care sunt drepturile copilului şi urmăreşte respectarea drepturilor acestuia la:
 viaţă şi dezvoltarea în toate privinţele a existenţei fizice, afective, psiho-sociale, cognitive,
sociale şi culturale;
 stabilirea şi păstrarea identităţii sale;
 nivel de trai corespunzător;
 păstrarea / dezvoltarea legăturilor cu propria familie şi reintegrarea familială şi socială ;
 îngrijire specială şi securitate socială;
 educaţie;
 protecţie împotriva oricărui formă de abuz sau maltatare;
 libertate spirituală, religioasă, a conşiinţei şi a cuvântului;
 exprimare liberă;
 intimitatea propriei persoane;
 standarde de viaţă corespunzătoare;
 odihnă, joc şi vacanţă;
 informare din diverse surse corespunzător vârstei şi gradului de înţelegere;
- identifică situaţiile de încălcare a drepturilor copilului şi intervine în cazul încălcării acestora;
9.Asistentul maternal consemnează în jurnalul fiecărui copil datele de identificare ale acestuia şi
evenimentele deosebite privind:
- relaţia copilului cu familia naturală / lărgită / adoptivă;
- educaţia acestuia;
- dezvoltarea fizică şi starea de sănătate a copilului:
- dezvoltarea psihosocială a copilului;

RELAŢIA ASISTENT MATERNAL cu FAMILIE NATURALĂ/ ADOPTIVĂ

- asistentul maternal are obligaţia să cunoască dispoziţiile comisiei pentru protecţia copilului sau
instanţei referitoare la relaţiile copilului cu familia naturală;
- asistentul maternal primeşte în vizită la domiciliul acestuia familia adoptivă a copilului – după
programul stabilit de către asistentul social împreună cu persoanele implicate;
- asistentul maternal, în funcţie de situaţie şi doar cu acordul său, primeşte în vizită la domiciliul
acestuia părinţii sau alţi membri ai familiei lărgite a copilului – după programul stabilit;
- asistentul maternal are obligaţia să se prezinte împreună cu copilul la vizita acestuia cu părinţii sau
alţi membri ai familiei lărgite la sediul D.G.A.S.P.C.- după programul stabilit, în condiţiile în care nu
este posibilă efectuarea vizitei la domiciliul asistentului maternal;

62
- asistentul maternal comunică cu familia naturală sau adoptivă, ca un adevărat profesionist care nu
comentează şi nu judecă (nu condamnă), ci informează corect despre evoluţia copilului;
- asistentul maternal acceptă să răspundă la întrebările membrilor familiei naturale sau adoptive despre
evoluţia copilului;
- asistentul maternal ajută copilul să păstreze relaţia cu familia (ex. îl învaţă să le scrie scrisori sau
felicitări de sărbători).

MODULUL 4

Pregatirea specializata a AMP care primeste in plasament un copil cu handicap (dizabilitati)

SUPORT DE CURS (AMP)

PROBLEMATICA COPILULUI CU DEFICIENTE SI HANDICAP

De-a lungul timpului au fost utilizati diferiti termeni considerati sinonimi: deficienta,
incapacitate, handicap. Intre ei exista insa diferente. Astfel, daca deficienta se refera la aspectul
medical, incapacitatea apeleaza la aspectul functional iar handicapul vizeaza aspectul social.
Aceasta clasificare, din punct de vedere al segmentului afectat, cuprinde:
 deficienta mintala,
 deficienta de vedere,
 deficiente de auz,
 deficiente fizice si psihomotorii,
 tulburari de comportament,
 deficiente de limbaj
 deficiente multiple (polihandicapul).
Cauzele care stau la baza aparitiei deficientei mintale sunt extrem de variate. Acestea pot fi
endogene si exogene, dupa criteriul localizarii factorului patogen in interiorul sau in afara individului.
Alti autori desprind trei mari categorii de factori cauzali ai handicapului intelectual: factori
biologici, factori etiologici, factori psihologici.
Factorii biologici pot fi: specifici, care determina numeroase sindroame (Down, Turner),
microcefalia etc. si nespecifici care se refera la debilitatea endogena subculturala sau familiala.
Factorii etiologici sunt cei care pot actiona in timpul sarcinii (prenatali), in timpul nasterii
(perinatali) si dupa nastere, mai ales in primii trei ani de viata ai copilului (postnatali).
Dintre factorii prenatali amintim factorii infectiosi si parazitari (rubeola. sifilis), factori toxici
(substante chimice administrate mamei, intoxicatii alimentare, cu alcool), iradierea fatului, alimentatia
insuficienta si inadecvata.
Factorii perinatali sunt reprezentati de traumatismele cerebrale ale fatului, asfixia fatului prin
strangulare cu cordonul ombilical, prematuritatea nou-nascutului, hemoragiile puternice.
Factorii postnatali care actioneaza in primii ani de viata ai copilului sunt: boli infectioase grave
de tipul meningitei sau encefalitei , intoxicatiei (cu plumb,alcool), vaccinurile nefacute la timp sau
nefacute deloc.

63
 De asemenea, mediul familial nefavorabil (ostil, agresiv sau indiferent), carentele educative si
afective, conditiile socio-economice defavorabile pot fi cauze ale aparitiei deficientei mintale.

Caracteristicile deficientei mintale moderate

Cea mai frecventa forma de handicap mintal, fiind intalnita si sub titulatura de debilitate
intelectuala sau intarziere mintala usoara, este deficienta mintala moderata.
Debilii mintali se caracterizeaza printr-o insuficienta a dezvoltarii intelectuale, care-i lasa
posibilitatea sa ajunga la autonomie sociala, fara a-si putea asuma total responsibilitatea faptelor sale,
intrucat este incapabil sa prevada consecintele faptelor sale.
Trasaturile definitorii ale debililor mintali sunt: inadaptarea sociala, lipsa de discernamant,
naivitatea. Debilului mintal ii sunt afectate operatiile gandirii, este inert in rezolvarea problemelor iar
memoria sa este mecanica. Atentia este deficitara, reprezentarile sunt sarace.
Totusi, debilii mintali ajung sa-si insuseasca deprinderile de scris-citit, de calcul aritmetic insa
nivelul dezvoltarii psihice si al adaptarii lor ramane limitat.
Dezvoltarea mintala maxima la care poate ajunge un debil nu este echivalenta cu aceeasi varsta
mintala a unui copil normal (de ex. un debil cu varsta mintala de 10 ani este diferit de un copil normal
de 10 ani, chiar daca ei au un nivel mintal identic).

Definitia si caracteristicile deficientei mintale severe

Deficienta mintala severa – imbecilitatea – consta in incapacitatea de a utiliza si intelege limbajul
scris-citit si de a avea grija de propria intretinere.
In urma unor influente medico-pedagogice, imbecilii pot totusi sa ajunga sa citeasca si sa scrie,
dar o fac la nivelul silabelor si al cuvintelor. Ei sunt capabili sa achizitioneze un volum minim de
cunostinte dar nu suficiente pentru a fi scolarizati.
Imbecilul este o persoana incapabila de a se intretine singura avand nevoie de asistenta
permanenta.
Definitia si caracteristicile deficientei mintale profunde
Deficienta mintala profunda – idiotia- reprezinta forma cea mai grava, mai dramatica de
deficienta mintala, fiind incadrata in grupa deficientelor mintale cu importante tulburari organo-
vegetative, senzorio-motrice, si instinctive.
Dezvoltarea intelectuala a idiotului se opreste la un nivel inferior celui de 3 ani, pe fondul unui
QI situat sub 20.
Intelectul de limita
Intelectul liminar acopera zona de granita dintre normal si patologic.
Aceasta forma de deficienta mintala se intalneste cand vorbim despre un decalaj intre varsta
mintala si varsta cronologica de 2 ani – 10 ani. Caracteristic pentru handicapul liminar este plafonarea
intelectuala la varsta de 10-12 ani (nivelul clasei a 5 a). Copilul cu acest tip de deficienta este
subdezvoltat atat ponderal cat si statural, avand frecvente semne de rahitism si anemie.
Deficienta de vedere

Deficienta de vedere (handicapul vizual) este o deficienta de tip senzorial si consta in

diminuarea, in grade diferite, (pana la pierderea totala) a acuitatii vizuale. Handicapul vizual apare din
cauza insuficientei functionarii sau chiar a eliminarii analizatorului vizual.
Deficienta de auz

Handicapul de auz, reprezinta diminuarea sau pierderea totala sau partiala a auzului. Atunci
cand handicapul de auz exista de la nastere sau cand apare de timpuriu, dificultatile in insusirea
limbajului de catre copil sunt majore – vorbim de mutenie care insoteste pierderea totala a auzului. In

64
cazul in care, auzul se pierde dupa achizitia structurilor verbale si nu se intervine in sens recuperator
intervine un proces de involutie la nivelul intregii activitati psihice.
Dupa gravitatea deficitului identificam hipoacuzia si surditatea sau cofoza (pierderea totala a
auzului).
Obiectivele generale ale interventiei recuperatorii in deficienta de auz totala sunt realizarea
demutizarii care presupune trecerea de la limbajul mimico-gesticular la cel verbal si conservarea si
dezvoltarea limbajului verbal la deficientii care au dobandit surditatea dupa ce au asimilat limbajul.
Spre deosebire de copilul surd a carei recuperare se bazeaza pe demutizare, cheia catre
comunicarea copilului cu hipoacuzie cu lumea inconjuratoare este amplificarea sunetelor. Pentru asta
este indicata folosirea protezelor auditive care vor amplifica sunetele prea slabe pentru a fi auzite de
copil.
Deficientele psihice si psihomotorii –se constituie ca invaliditati corporale care slabesc puterea
si mobilitatea organismului prin modificari patologice exterioare sau interioare, localizate la nivelul
intregului corp sau la nivelul unor segmente ale sale.
In cazul in care un copil prezinta un handicap psihomotor, abordarea de tip recuperator trebuie
sa fie adecvata tipului de handicap si posibilitatiilor individuale ale copilului respectiv.
Tulburarile de comportament sunt forme de dezechilibru psihic ce implica tulburari in sfera
emotional-volitiva, ca urmare a unor leziuni cerebrale pre sau post natale a unor structuri psihice ce
intra in conflict cu normele sociale, unanim acceptate de societate.
Tanarul cu tulburari de comportament isi dezvolta anumite trasaturi de personalitate specifce,
diferite de cele ale indivizilor cu un comportament normal:lipsa valorilor morale, atitudini de ostilitate,
neincredere sau agresivitate, existenta unor sentimente de devalorizare.
Tabloul acestor tulburari de comportament cuprinde minciuna, impulsivitatea, furtul, fuga si
vagabondajul, esecul scolar, alcoolismul si dependenta de drog, suicidul si tentativa de suicid.

Deficientele de limbaj
In cadrul deficientelor de limbaj putem vorbi de tulburari de pronuntie, tulburari de ritm si fluenta,
tulburari ale limbajului scris- citit, tulburari de dezvoltare a limbajului si tulburari polimorfe ale
limbajului.
In corectarea acestor deficiente de limbaj se folosesc metode generale(gimnastica organelor care
participa la realizarea pronuntiei, educarea auzului fonematic, educarea respiratiei) si metode specifice
fiecarei categorii de handicap de limbaj in parte.
Tulburari de limbaj
1.Definitia conceptului de tulburare de limbaj
2. Cauzele tulburarilor de limbaj
3. Clasificarea tulburarilor de limbaj
 Prin tulburare de limbaj, intelegem toate abaterile de la limbajul normal, atat sub aspectul
reproducerii, cat si al perceperii, incepand de la dereglarea componentelor cuvantului si pana la
imposibilitatea totala de comunicare orala sau scrisa.
 Cauzele tulburarilor de limbaj :
Cauze care pot actiona : - in timpul sarcinii (intoxicatii si infectii, sarcina toxica, boli infectioase al
gravidei) - in timpul nasterii (nasteri grele si prelungite) -dupa nastere (infectii, intoxicatii ale
copilului, imaturitatea fatului, mediul psihosocial nestimulant)
 Clasificarea tulburarilor de limbaj : ·
1. Tulburari de pronuntie -dislalie -rinolalie -disartrie

65
 Dislalia (pelticia din popor) este cea mai frecventa tulburare de limbaj, reprezinta 90% din totalul
tulburarilor de limbaj, fiind prezenta atat la oamenii normali cat si la cei cu handicap. Dislalia
reprezinta incapacitatea subiectului de a pronunta corect o silaba sau un cuvant. ·
2. Tulburari de ritm si fluenta a vorbirii -balbaiala -bradilalia -tahilalia -logonevroza -aftongia
Balbaiala este o tulburare a vorbirii ce consta in repetarea unor silabe la inceputul si mijlocul
cuvantului. Balbaiala se caracterizeaza prin intreruperea vocii, fiind foarte vizibila, afectand
profund intelegerea vorbirii de catre cei din jur. Dintre cauzele balbaielii amintim-imitarea de catre
copii a unor persoane adulte sau a unor copii care au un asemenea handicap, traumele psihice,
stress determinat de emotii, soc, sperieturi, observatii dojenitoare asupra deficientelor de vorbire,
pedepse, etc. ·
3. Tulburarile vocii -afonia -disfonia -fonoastenia ·
4. Tulburari ale limbajului scris-citit Pot fi partiale si totale.
Totale : -agrafia -alexia
Partiale :-disgrafia -dislexia
Elementele de baza ale vorbirii functionale sunt:

 denumiri de obiecte;
 exprimarea cererii;
 identificarea si descrierea obiectelor dupa anumite criterii( forma, culoare, marime);
 raspunde la intrebari simple;
 utilizeaza corespunzator “Buna ziua”,”La revedere”;
 utilizeaza propozitii simple;
 identifica\denumeste unul \ mai multi, utilizand pluralul;
 utilizeaza propozitii pentru a identifica locatia;
 intelege si utilizeaza formele pronumelui personal;
 utilizeza cuvinte care desemneaza notiuni spatio temporale.
Deficientele multiple(polihandicapul)
Autismul se caracterizeaza, in principal, prin dificultati de limbaj si comunicare, prin prezenta
unor stereotipii(invart diverse obiecte, isi aseaza jucariile in siruri...), dificultati de relationare, lipsa de
interes pentru contact social sau pentru trairile celor din jur, comportamente de automutilare.
Masura in care copilul autist va reusi sa se integreze in societate ca persoana adulta depinde si
de mediul in care se formeaza si creste. Cu cat acest mediu este pozitiv, armonios structurat, tolerant,
plin de intelegere si caldura, cu atat sansele de integrare a acestui copil sunt mari.
SOCIALIZAREA

Socializarea presupune formarea deprinderilor de relationare sociala.

Teme ce pot fi realizate in vederea socializarii copiilor cu dizabilitati:

1. invatarea copilului a formelor de salut;
2. cunoasterea de catre copil a numelui propriu;
3. cunoasterea de catre copil a numelor colegiilor de grupa;
4. invatarea copilului sa coopereze si colaboreze cu colegii si cu adultii;
5. activitati gospodaresti in grupa: autoservire, curatenia incaperilor,pregatirea dejunului, ingrijirea copiilor mai
mici
6. partiparea copilului la deferite activitati commune in cadrul grupei.
Activitati de socializare:
 vizite in parcuri;
 auditii de povesti, muzica;
 serbari, teatru de papusi.

66
Copiii cu dizabilitati trebuiesc inclusi in programe speciale in vederea socializarii si dobandirii de catre acestia a
abilitatiilor de relationare sociala (jocuri colective, cum ar fi: “Alunelul”, “Ursul doarme”,”Podul de piatra”,” Bate
vantul frunzele”, etc.

ROLUL ASISTENTULUI MATERNAL IN EVALUAREA COPIILOR CU DIZABILITATI

Asistentul maternal este profesionistul care ia in ingrijire, la domiciliul sau, unul sau mai multi
copii in dificultate, ca urmare a deciziei Comisiei pentru Protectia Copilului. Metoda de ocrotire prin
plasament familial are un character temporar.
Comportamentul cotidian al asistentului maternal seamana cu cel al mamei care hraneste,
ingrijeste, educa, alinta si se joaca cu copilul sau. Un comportament din care afectivitatea nu trebuie sa
lipsesca, mai ales ca un copil cu dizabilitati trece prin etape dificile si de cele mai multe ori a suferit
din cauza lipsei afectivitatii.
Nu este, insa, suficienta calitatea de parinte bun si iubitor pt. a fi un bun asistent maternal.
Acestia au un rol important si in evaluarea copilului cu dizabilitati.
Atunci cand vorbim despre evaluarea unui copil cu dizabilitati trebuie sa luam in considerare
urmatoarele arii:
 abilitati de autoingrijire- abilitatea de a se hrani singur, de a se imbraca singur, de a se
spala, de a folosi toaleta
 miscarea si mobilitate- include activitatea grupurilor mari de muschi care raspund de
miscarea partilor mari ale intregului corp -, rostogolire, plimbare, alergare- si
activitatile muschilor care se ocupa de finite, cum ar fi , folosirea mainilor pt. a ajunge
la obiecte, folosirea foarfecelor, creioanelor, etc.
 abilitati de comunicare- include atat abilitatea unui copil de a intelege ce i se spune,
inclusive abilitatea de a sta linistit, de a se concentra la ceea ce I se spune sa faca si de a
urma directive- cat si abilitatea de a se exprima prin sunete, cuvinte, gesturi, etc.
 dezvoltarea cognitiva- presupune abilitatea de a intelege si de rezolva probleme (a gasi
un obiect care nu mai exista in campul visual, abilitatea de a grupa obiecte in functie de
culoare, marime, functionalitate)
 dezvoltarea social- emotionala-abilitatea de a relationa cu ceilalti( zambet, ras adecvat,
participarea la joc).

Protectia copilului cu dizabilitati

In categoria larga a copiilor in dificultate, copiii cu dizabilitati ocupa un loc aparte, conferit de
nevoile lor speciale in ceea ce priveste ingrijirea, comunicarea, deplasarea, educatia si pregatirea
pentru un loc de munca.
Astfel, serviciile publice specializate pentru protectia copilului au implemenatat proiecte
diverse menite sa contribuie la asigurarea unor conditii optime de crestere si educare, care sa permita o
dezvoltare armonioasa a personalitatii si valorificarea potentialului acerstor copii.
De aceea, proiectele de integrare scolara si sociala a copiilor cu handicap (dizabilitati) si \ sau
cerinte educative speciale reprezinta o maniera clara de evitare si diminuare a institutionalizarii, prin
integrare si\sau mentinerea pe cat este posibil, a acestor copii in medii scolare cat mai deschise si mai
apropiate de cele obisnuite. Scolarizarea obisnuita si in anumite situatii si chiar ea speciala, contribuie
la randul ei, la mentinerea copilului in familie si in comunitatea locala.
Avand in vedere ca asocierea handicapului \ dizabilitatii \ bolii cu institutionalizare \ abandonul
agraveaza efectele negative ale acestuia asupra copiilor in cauza, D.G.A.S.P.C. Prahova a actionat

67
constant pentru organizarea unor servicii alternative, care sa contribuie la prevenirea fenomenului,
respectiv la mentinerea copilului in familia naturala \ substitutiva.
In acest sens la 1 oct. 2002 s-au deschis in cadrul Complexului de Servicii Comunitare Sf.
Andrei, doua servicii destinate copiii cu nevoi speciale \ copiii cu handicap neuro-psiho-motor care
provin din comunitate.
1. Centrul de Recuperare si Reabilitare pentru copilul cu dizabilitati –
beneficiarii acestei componente sunt copiii cu handicap neuro-psiho-motor
care provin din familie din comunitatea locala (familii naturale si asistenti
maternali) pentru care se asigura un program zilnic de terapie si recuperare.
2. Serviciul de consilere si sprijin pentru integrarea \ reintegrare familiala a
copiilor cu handicap aflati in dificultate – are ca principal obiect de activitate
reintegrarea copiilor in familia naturala prin medierea relatiei dintre copil –
parinte, precum si identificarea masurilor alternative de protectie la
institutionalizare.
In afara programului propriu-zis de pregatire, asistentul maternal trebuie sa beneficieze de
consiliere de specialitate din partea profesonistilor Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului,
fiind practice intr-un permanent proces de formare care-i permite sa depaseasca eventualele situatii
mai dificile cu care se confrunta.

DEFINITII:

Deficienta desemneaza absenta, pierderea sau alterarea unei structuri sau a unei functii a
persoanei.
Deficienta poate fri rezultatul unei maladii, dar si al unor conditii negative de mediu.
Cerintele educative speciale sunt acele necesitati educationale complementare obiectelor
generale ale educatiei si invatamantului, care solicita o educatie adaptata particularitati lor individului
si caracteristicile unei anumite deficiente de invatare, precum si o interventie speciala.
Termenul de “handicap” se refera la dezavantajul social, la pierderea si limitarea sanselor unei
persoane de a lua parte la viata comunitatii la un nivel echivalent cu ceilalti membrii.El descrie
interactiunea dintre persoana cu dizabilitati si mediu.
Persoanele cu handicap sunt acele persoane pe care mediul social, neadaptat deficientelor lor
fizice, senzoriale, psihice, mentale le impiedica total sau le limiteaza accesul cu sanse egale la viata
sociala potrivit varstei, sexului, factorilor materiali, sociali si culturali proprii, necesitand masuri de
protectie speciala in sprijinul integrarii lor sociale si profesionale.
Alalia este imposibilitatea de a vorbi din nastere cu toate ca nu exista dificultati de ordin senzorial
sau de intelect mari care sa impiedice insusirea limbajului de catre copil.
Afazia este incapacitatea de a vorbi la o persoana care inainte avea comportament verbal normal.
Retardul verbal este blocajul ritmului de evolutie a limbajului, ce se abate de la normal.
CVS (contact vizual spontan) este comportamentul prin care copilul priveste in ochi o a alta
persoana ;
CVC (contact vizual la cerere)-copilul face contact vizual de cateva secunde, atunci cand i se
spune « uita-ta la mine » sau cand il striga pe nume

68
 MODULUL 5

Pregatirea specializata a AMP care primeste in plasament un copil victima a abuzului, neglijarii
sau exploatarii

SUPORT DE CURS

Principii generale de lucru

Familia este mediul esenţial care poate influenţa dezvoltarea şi destinul copilului prin securizare
materială, dragoste şi educaţie.
S-au stabilit de către profesionişti zece reguli educative în familie:

Să-ţi iubeşti copilul:

să-l accepţi aşa cum este,
să te bucuri de el,
să nu îl jigneşti,
să nu-l pedepseşti pe nedrept,
să nu-l umileşti,
să nu-i dai prilejul să te iubească;
Să protejezi copilul, să îl aperi de pericole fizice şi sufleteşti, la nevoie sacrificându-ţi propriile
interese;
Să fii un bun exemplu pentru copiii tăi, astfel încât să trăiască într-o familie în care domneşte
cinstea, modestia şi armonia;
Să te joci cu copilul tău;
Să lucrezi cu copilul tău;
Să laşi copilul să dobândească singur experienţă de viaţă, chiar dacă suferă, deoarece copilul
superprotejat, ferit de pericol, ajunge uneori un invalid social;
Să-i arăţi copilului limitele libertăţii umane;
Să-l înveţi să fie ascultător;
Să aştepţi de la copilul tău numai aprecierile pe care le poate da, conform gradului de maturizare şi
experienţei sale;
Să-i oferi copilului tău trăiri cu valoare de amintiri (exemple: serbări de familie, excursii, călătorii,
vacanţe, specatcole, manifestări sportive), deoarece copilul se hrăneşte, ca şi adultul, din trăiri
care îi dau prilejul să cunoască lumea.

Pentru a ne înţelege copiii şi a le respecta trebuinţele este nevoie de cunoaşterea reperelor fiecărei
vârste, cu limitele şi potenţialul ei. În societatea modernă se identifică recomandări sau principii
universal valabile în relaţiile părinte-copil:
- nicio vârstă nu-i mai bună sau mai rea decât alta, fiecare este importantă în procesul maturizării
copilului;
- performanţele şi conduitele copilului sunt semnificative în sine, indiferent de ce credem noi;

69
 - a asculta cu atenţie întrebările copilului pentru a fi sigur că am înţeles exact ceea ce vor ei să
cunoască este o cheie a succesului;
chiar dacă un proces eficient de educaţie sexuală a unui copil începe de la aproximativ 3-4 ani,
educaţia sexuală se predă zilnic, părinţii fiind un laborator de informaţii şi de exemplu personal;
- educaţia sexuală implică informarea copilului de către părinţi asupra sexualităţii, evoluţia ei în
concordanţă cu vârsta şi dezvoltarea lui;
- copiii trebuie să ştie că pot să le spună părinţilor despre lucrurile care li se întâmplă, chiar şi cele
înspăimântătoare, precum abuzul sexual;
- vorbeşte cu copilul lucruri care îl interesează, ascultă-l, nu profita de ceea ce ţi-a destăinuit pentru a-l
acuza mai târziu.

De ce să intervenim?

1. Pentru că: „Spitalele de boli mentale, oficiile de şomaj şi închisorile sunt pline de adulţi care au
fost maltrataţi în copilăria lor”.
2. Deoarece maltratarea, fie prin forme de abuz, fie prin forme de neglijare, costă prea scump
societatea.
3. Pentru că suferinţa provocată de maltratare are consecinţe nefaste asupra dezvoltării globale –
intelect, emoţii, socializare – a copilului.
4. Intervenţiile necesare reparării răului produs prin maltratare durează mult, costă mult şi nu au o
reuşită de 100%.
5. Nu poţi desfăşura activităţi de intervenţie cu copii victime atâta vreme cât tu însuţi ai fost un
copil maltratat căruia nu i s-a făcut dreptate (cost în calitatea serviciilor).
6. Majoritatea părinţilor cu comportamente de abuz şi neglijare cu propriii copii au fost maltrataţi
în copilărie, fără a beneficia de nici un remediu (costul trans-generaţional al maltratării).
7. 43% dintre partenerii abuzivi au avut în copilărie modele parentale de agresor şi victimă (cost
trans-generaţional).
8. Probabil cel mai important motiv este cel etic; nu poţi lăsa un copil copleşit de suferinţă fără a
interveni în favoarea lui.
9. Chiar şi cele mai subtile forme de neglijare emoţională au un efect dramatic asupra dezvoltării
copilului mai ales atunci când au loc în primii ani de viaţă.
10. Reprezintă o încălcare a legilor internaţionale şi naţionale care protejează şi promovează
bunăstarea copilului
Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copiluluiArt.2
(1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor
copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu
prioritate principiului interesului superior al copilului
(2)Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile
ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta
le-a fost plasat în mod legal.
(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc
copiii, întreprinse de autorităţile publice şi organismele private autorizate, precum şi în cauzele
soluţionate de instanţele judecătoreşti.
 
Art. 6
Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:
k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilulu.

Art.85

70
(1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violenţă, neglijare, abuz sau rele
tratamente.
 
Art. 90
Este interzisă aplicarea pedepselor fizice sub orice formă precum şi privarea copilului de drepturile
sale de natură să îi pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială,
integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie cât şi în orice instituţie
care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor. 
Art. 92
În vederea asigurării protecţiei speciale a copilului abuzat sau neglijat, DGASPC este obligată:
(b) să asigure prestarea serviciilor prevăzute la art. 107, specializate pentru nevoile copiilor victime ale
abuzului sau neglijării şi ale familiilor acestora. 
Art. 107
(1) Pentru prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a
copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, se organizează şi funcţionează următoarele
tipuri de servicii:
a. servicii de zi;
b. servicii de tip familial;
c. servicii de tip rezidenţial.

Definirea conceptelor de abuz, neglijare şi exploatare

Abuzul sau maltratarea copilului reprezintă toate formele de rele tratamente fizice şi/sau emoţionale,
abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip, ale căror consecinţe
sunt daune actuale sau potenţiale aduse sănătăţii copilului, supravieţuirii lui în contextul unei relaţii de
răspundere, încredere sau putere.
Abuzul este o manifestare a violenţei faţă de copii, profitându-se de diferenţa de forţă (fizică, psihică,
economică) dintre adulţi şi copii, aceştia provocând intenţionat afectarea fizică sau psihică a copiilor.
Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura
nevoile biologice, emoţionale, de dezvoltare fizică, precum şi limitarea accesului la educaţie.
Neglijarea pune în pericol dezvoltarea umană a copilului – dezvoltarea bio-psiho-socio-culturală – şi,
prin efectele grave pe care le produce, necesită intervenţie promptă şi adecvată.
Cele mai grave forme de neglijare sunt:
- neasigurarea unei alimentaţii şi îmbrăcăminţi adecvate nevoilor de dezvoltare a copilului;
- dezinteres faţă de starea de sănătate a copilului;
- locuinţa cu spaţiu şi igienă necorespunzătoare;
- insuficienta supraveghere;
- lipsa de preocupare pentru educarea copilului;
- privarea copilului de afecţiune;
- abandonul copilului.
Neglijarea este percepută de copil din prisma a ceea ce primea şi nu mai primeşte. În schimb, adulţii
interpretează neglijarea prin prisma unor conveţii bazate pe standarde.
Exploatarea – copilul este folosit în avantajul şi pentru profitul adulţilor.

Tipuri de abuz

Abuzul fizic reprezintă acţiunea sau lipsa de acţiune (singular sau repetată) din partea unei
persoane aflată în poziţie de răspundere, putere sau încredere, care are drept consecinţă vătămarea

71
fizică actuală sau potenţială. El presupune pedepse ca: aşezarea în genunchi a copilului, lovirea,
legarea lui, rănirea, intoxicarea, otrăvirea.
În cele mai multe cazuri se descoperă în mod accidental la un copil existenţa unor leziuni care trezesc
suspiciuni. Vătămările cele mai grave nu au neapărat un semn exterior (cum ar fi bruscarea puternică a
sugarilor, care poate produce un efect de rupere a vaselor mici cerebrale prin zguduirea capului
acestuia).
O altă componentă importantă a copiilor abuzaţi este comportamentul lor, care, deşi diferă foarte mult
de la un caz la altul, este adeseori sugestiv. Astfel, copiii pot avea atitudini înspăimântătoare faţă de
părinţi sau faţă de cei care îi iau în îngrijire, semne de anxietate şi nefericire, retragere socială,
scăderea stimei de sine sau agresivitate.
Abuzul emoţional reprezintă eşecul adultului de care copilul este foarte legat de a-i oferi un mediu de
dezvoltare corespunzător şi/sau alte comportamente care pt dăuna dezvoltării fizice, mentale,
spirituale, morale sau sociale.
Izolarea – copilul nu are posibilitatea stabilirii unor contacte sociale sau se află într-un loc în care nu
poate interacţiona social.
Rejectarea – adultul îndepărtează copilul de el, refuză să-i recunoscă valoarea sau legitimitatea
nevoilor.
Degradarea – copilul este tratat ca fiind inferior, este umilit şi depreciat, deprivat de demnitate.
Coruperea – copilul este îndrumat şi încurajat să desfăşoare acte antisociale care conduc la
comportamente neacceptate social sau chiar acte criminale.
Negarea răspunsului emoţional – adultul în grija căruia se află copilul ignoră sau neglijează copilul
(şi din punct de vedere emoţional).
Abuzul sexual este implicarea unui copil într-o activitate sexuală pe care el nu o înţelege, pentru care
nu are capacitatea de a-şi da încuviinţarea informală, pentru care nu este pregătit din punct de vedere
al dezvoltării sau încalcă legile sau tabuurile sociale.
Această formă de abuz presupune antrenarea copilului într-o activitate realizată cu intenţia de a
produce plăcere sau de a satisface nevoile unui adult sau unui alt copil care, prin dezvoltare, se află
faţă de el într-o relaţie de răspundere, încredere sau putere.

Factorii de risc şi efectele abuzului, neglijării sau exploatării

Abuzul este prezent la toate nivelurile: societal, organizaţional (mediu şcolar) şi grupal (în familie
şi în microgrupul copilului). Vom prezenta mediile în care se pot întâlni diferite forme de abuz:
Familia. Cu toate că trebuie să constituie un mediu securizant pentru copil, aici se întâlnesc frecvent
diferite forme de abuz.
Factorii favorizanţi:
- nivel redus de trai;
- familii monoparentale materne sau paterne ce apar în urma divorţului, decesului sau detenţiei unui
dintre părinţi;
- nivel redus de şcoală şi educaţie al părinţilor;
- modelul parental abuziv;
- probleme de personalitate sau comportament ale părinţilor;
- condiţii improprii de viaţă;
- ignorarea abuzului şi lipsa de informaţii cu privire la consecinţele acestuia asupra dezvoltării
copilului.

Şcoala. Deşi aceasta constituie în primul rând un spaţiu social de transmitere şi asimilare de informaţii
dar şi modelare, socializare. Adesea, în cadrul acestui proces se pot manifesta unele forme de abuz.
Factorii favorizanţi:

72
- condiţii improprii pentru desfăşurarea procesului de învăţământ (mulţi copii în clasă);
- supraîncărcarea programelor şcolare şi structura lor inadecvată;
- supraîncărcarea programului de şcoală;
- utilizarea unor metode şcolare inadecvate de către profesori, de etichetare şi admonestare;
- stimularea şi comunicarea reduse cu copilul;
- lipsa unei educaţii preventive în programa şcolară;
- tratament discriminatoriu aplicat copilului, condiţionat de factori subiectivi;
- lipsa de protecţie în cadrul şcolii.
Semnele abuzului
Putem să ne dăm seama că un copil a fost supus unei forme de abuz sau de neglijare analizând şi
observând modificările produse în comportamentul său în comparaţie cu cel cunoscut până în acel
moment.
Abuzul afectează dezvoltarea personalităţii şi toate sferele majore ale vieţii unui copil. Severitatea este
influenţată de circumsatnţele individuale.
- consecinţe imediate (în timpul abuzului sau imediat după);
- consecinţe de lungă durată.
Domeniile afectate pot fi:
- reacţii emoţionale;
- percepţia de sine;
- reacţii fizice şi somatice;
- pe planul sexualităţii;
- relaţionare interpersonală;
- funcţionare socială.

Factorii care influenţează severitatea consecinţelor:

- durata şi frecvenţa;
- utilizarea agresivităţii şi a puterii fizice;
- tipul de abuz;
- vârsta copilului;
- relaţia cu agresorul;
- supunere pasivă din partea copilului;
- lipsa susţinerii;
- reacţia parentală;
- reacţii în cadrul instituţiilor.
Reacţii emoţionale
Consecinţe imediate:
- anxietate,
- frică,
- confuzie,
- vinovăţie,
- furie,
- depresie cu reacţii de pierdere şi de plângere.
Consecinţe de lungă durată:
- comportament compulsiv şi ritualizat sau fobii, ca şi manifestări ale anxietăţii şi fricii;
- tulburări ale percepţiei;
- reacţii disociative;
- hipervigilitate, hiperactivitate;
- stare afectivă dureroasă în permanenţă sau anestezie emoţională ca şi consecinţe ale
abuzului repetat, de lungă durată.

73
Percepţia de sine
Consecinţe imediate:
- imagine de sine distorsionată şi negativă, o stimă de sine scăzută;
- copilul ia asupra sa întreaga responsabilitate şi vină;
- păstrează secretul – sentiment de complicitate, de ruşine şi sentimentul că este
stigmatizat;
- lipsa speranţei în cazul în care el povesteşte şi este blamat;
- rol parental în familie – putere şiinfluenţă pentru care nu sunt pregătiţi;
- unii copii compensează prin încercarea de a fi întotdeauna buni, în ideea că dacă abuzul
se va opri.
Consecinţe de lungă durată:
- percepţia de sine rămâne predominant negativă: au impresia că sunt răi, ceva nu este în
regulă cu ei şi nu pot fi iubiţi;
- se simt stigmatizaţi şi diferiţi de alţii;
- se autoblamează şi se simt responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat.

Consecinţe fizice, somatice

Consecinţe imediate:
- la copii mici, pierderea bilităţilor deja dobândite, dureri difuze ca durerea de cap, dureri
abdominale;
- tulburări gastrointestinale;
- tulburări de alimentaţie;
- inabilitate de concentrare, reacţii de frică şi teroare, stare de alertă permanentă;
- tulburări de memorie şi atenţie.
Consecinţe de lungă durată:
- afecţiuni neurologice care ating regiunile creierului ce răspund de memorie, de învăţare,
de regularizarea afectelor şi de exprimare a emoţiilor;
- potenţial redus de dezvoltare cognitivă.
Efecte pe plan sexual
Consecinţe imediate:
- curiozitate excesivă în ceea ce priveşte activităţile sexuale;
- încercări repetate de a angaja pe alţii în jocuri sexuale;
- comportament erotic, se excită repede şi caută plăcerea sexuală;
- sentimentele sexuale pot fi însoţite de furie, suferinţă, confuzie, control;
- evită orice fel de contact cu alţii;
- dezgust în ceea ce priveşte propriul corp şi propria persoană;
- copilul se disociază de trăirile lui corporale sau se angajează în comportamente
autodistructive.
Consecinţe de lungă durată:
- la nivelul relaţiilor intime, fie le evită, fie activitatea sexuală este foarte frecventă şi
nediscriminativă;
- orientare sexuală;
- tulburări de dinamică sexuală: dorinţă sexuală inhibată, aversiune, vaginism, raport
sexual dureros, anorgasmie.
Funcţionare socială
Consecinţe imediate:
- comportament agresiv, copilul pierde unele abilităţi pe care deja le-a stăpânit;
- poate fi distorsionată dezvoltarea cognitivă;
- nu se poate juca;

74
 - are tulburări de învăţare, de concentrare a atenţiei, tulburări de memorie;
- tulburări comportamentale la şcoală;
- prezintă două strategii de supravieţuire:
a) „strategia exagerat de bine adaptată”:
- cei care-şi îndeplinesc bine sarcinile,
- cei care adoptă un rol de îngrijitor,
- cei pasivi şi retraşi.
b) „strategia hiperactivă şi distructivă”
Consecinţe de lungă durată:
- izolare sau comportament antisocial (prostituţie, abuz de droguri, comportament
criminal);
- interacţiune socială compulsivă;
- lipsa încrederii în orice fel de autoritate;
- randament scăzut în muncă;
- randament excelent, supraîncărcare;
- neglijarea propriei persoane.

Relaţionare interpersonală
Consecinţe imediate:
- contact vizual deficitar, se poate altere abilitatea de a se relaţiona cu ceilalţi şi de a avea
încredere în ei;
- retragere, izolare, limitarea contactului sau exagerarea acestuia;
- abilitatea de conectare şi separare va fi afectată;
- ambivalenţa severă în legătură cu dependenţa/ autonomia şi apropierea/ depărtarea;
- capacitatea de negociere, de cooperare şi compromis poate fi afectată.
Consecinţe de lungă durată:
- copiii abuzaţi pot învăţa că cei pe care îi iubeşti şi în care ai încredere te vor răni,
- abuzul este inevitabil în relaţii intime;
- se vor aştepta la bauz într-o relaţie intimă şi tolerează mult mai mult timp abuzul;
- ei pot învăţa că înteracţiunile umane sunt dureroase, includ o victimă şi un agresor, o
diferenţă de putere şi, de obicei, sunt acompaniate de ameninţări, forţare sau corecţie
emoţională;
- copilul poate privi rolurile de victimă şi agresor ca fiind ceva inerent în relaţii şi să
preia unul sau altul dintre roluri.

Prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării copilului

Implică acordarea libertăţii copiilor pentru a creşte sănătos din punct de vedere emoţional, fizic
şi social.
Copiii sunt învăţaţi şi încurajaţi să îşi formeze deprinderile de a se proteja în contextul familial
sau la străzii, deprinderi care sunt consolidate ulterior prin discuţii cu părinţii / educatorii lor. Această
abordare conduce la creşterea precauţiei şi conştientuzării în comunitate şi îi face pe copii mai puţin
vulnerabili la abuzurule de orice fel.
Prevenirea înseamnă:
- informare
- sensibilizare, formare de atitudine
- formare de deprinderi (abilităţi şi conduite)
- transmiterea mesajului (în diverse forme)
- dezvoltarea de strategii

75
 O prevenire eficace trebuie:
- să dezvolte resursele şi forţele proprii
- să promoveze independenţa
- să dea copiilor şi adolescenţilor o mai mare libertate de gândire şi acţiune
Rolul profesorilor/educatorilor:
- să recunoască abuzul, maltratarea
- să creeze prin atitudine empatică şi suportivă un climat în care copilul să poată dezvălui
trauma şi să solicite ajutorul de care are nevoie
- să asolicite ajutorul specialiştilor (medic, psiholog) de la DGASPC sau de la centrele
specializate în consilierea şi asistarea copiilor cu experienţă de abuz
- să îndrume persoanele de încredere şi de sprijin ale copilului şi pe copil spre servicii de
consiliere, adăpost, sau alte resurse disponibile în comunitate
Educatorii întâmpină în relaţia cu victimele (în special ale abuzului sexual) anumite obstacole
sau rezistenţe în munca de prevenire a violenţei împotriva copilului. Unele din acestea sunt:
- lipsa de informaţii cu privire la prevalenţă, semnele de identificare sau evaluare a gravităţii
problemei
- dificultate de a face faţă propriilor trăiri evocate de destăinuirea copilului – furie, dezgust,
revoltă, neputinţă, teamă
- stereotipii în abordarea problematicii abuzului – gândire dominată de prejudecăţi, mituri, de
ex. „Fata provoacă violenţă”, „copilul minte, fabulează, spune lucruri pe care le-a văzut la
TV, în reviste” , „abuzul a fost accidental”
Este bine de ştiut că dacă un copil dezvăluie unui profesor / educator secretul lui de abuz este
un semn clar de încredere profundă.

Prevenţia = cunoaştere = încredere

Intervenţia asupra abuzului, neglijării şi exploatării copilului

Nu există un tipar unic de reacţie imediată sau/şi de lungă durată la maltratarea produsă în
copilărie.
Aşadar fiecare copil, şi mai târziu adult, va dezvolta comportamente adaptative diferite ca răspuns
la situaţiile de maltratare.
În intervenţie trebuie se va ţine seama de câteva aspecte specifice ale maltratării, cum ar fi:
 Abuzul de orice tip poate fi combinat cu neglijarea.
 Formele de abuz se includ reciproc: abuzul sexual conţine abuzul fizic şi emoţional, abuzul fizic
conţine abuzul emoţional.
 Abuzul emoţional se împleteşte adeseori cu neglijarea.
 Anumite forme de abuz sau neglijare se dezvoltă pe fundalul unui abuz societal care tolerează, nu
dezvoltă servicii, nu educă, nu dezvoltă atitudini,
Abuzul societal accentuează sau re-victimizează copilul maltratat în relaţia cu cel care are
responsabilitatea de a-l îngriji.
Nu orice tehnică de intervenţie sau tratament este adecvată unei anumite situaţii de maltratare a
copilului.
Chiar dacă tehnica respectivă este indicată în cazuri similare este posibil ca într-un anumit caz aceasta
să nu fie adecvată.
Scopurile intervenţiei:
- de a pune capăt maltratării,
- de a repara răul produs (reabilitare) pe plan biologic, psihologic, social,

76
 - de a preveni repetarea situaţiilor de maltratare,
- de a transforma mediul maltratant într-unul propice dezvoltării copilului, pregătind întoarcerea
copilului (dacă este cu putinţă),
- de a fortifica factorii de protecţie ai copilului (creşterea rezilienţei) şi a diminua influenţa factorilor
de vulnerabilitate.
Intervenţia este actul unei echipe multi-profesionale.
De ce?
- evitarea asumării unei responsabilităţi copleşitoare de către o singură persoană,
- complexitatea consecinţelor maltratării reclamă specialişti şi resurse din mai multe domenii (reţeaua
inter-sectorială şi inter-instituţională),
- evitarea victimizării secundare (în actul terapeutic),
- evitarea de-profesionalizării prin jucarea de durată a rolului de expert,
- evitarea epuizării profesioniştilor
Dificultăţi în intervenţie
Intervenţia cu cazurile de abuz şi neglijare este de maximă dificultate aşa cum mărturisesc
profesioniştii care se implică cu cazuri de copii maltrataţi, datorită:
- mecanismelor defensive ale copilului victimă,
- mecanismelor defensive ale agresorului,
- trăirile emoţionale ale celui care intervine cu cazul,
- mecanismelor defensive ale intervenientului,
- insuficientei formări a intervenientului (intervine din dorinţa şi obligaţia de serviciu de a ajuta dar
lipsit de ştiinţa necesară),
- riscul de epuizare profesională a intervenientului,
- riscul de re-victimizare (intervenţii abuzive) a copilului,
- dificultatea unei intervenţii eficiente, la toate nivelele la care se plasează complexitatea cazului,
- confidenţialitatea în intervenţie/ munca în echipă.

Intervenţiile, inclusiv din punct de vedere al legislaţiei, trebuie sa fie terapeutice, „să vindece”. Terapia
se adreseaza răului produs copilui victimă, căutând „reparaţii” dar şi factorilor implicaţi prin:
 producerea agresiunii,
 consimţământ tacit ,
 sentiment de neputinţă.

La vârstă mică a copilului, intervenţia se centrează pe părinţi şi va avea ca scop în special sprijinirea
acestora din punct de vedere:
 educativ,
 material,
 consiliere,
 eventual, psihoterapie,
pentru a-şi prelua cu responsabilitate funcţiile parentale.  
La vârsta mai mare a copilului, intervenţia va avea ca centru copilul şi intervenţiile se vor realiza prin
tehnici mai complexe, educative, terapeutice, eventual juridice, care să conducă la dezvoltarea
rezilienţei copilului.
Teoria ataşamentului reprezintă un cadru eficient de înţelegere a situaţiei de maltratare precum şi a
nevoii de intervenţie. Dată fiind relaţia între modelul internalizat de funcţionare a lumii la părinte şi
tipul de ataşament al copilului intervenţia necesară se impune de la sine cu condiţia ca informaţiile
culese să fie corect interpretate şi mecanismele defensive ale intervenienţilor să nu impieteze
comprehensiunea şi disponibilitatea acestuia de a interveni.
Intervenţia necesită planuri de intervenţie cu obiective de scurtă şi de lungă durată. Acestea permit:

77
- o perspectivă realistă asupra intervenţiei,
- ajustarea obiectivelor în acord cu evoluţia situaţiei,
- păstrarea interesului superior al copilului în centrul atenţiei echipei de intervenţie,
- evaluarea permanentă,
- oglindesc responsabilitatea faţă de caz a intervenienţilor (pertinenţa obiectivelor, fluxul intervenţiilor,
continuitatea intervenţiilor, respectare termenelor, asumarea anumitor sarcini precise),
- păstrarea informaţiilor astfel încât la un moment dat, când copilul va fi interesat să afle evoluţia
situaţiilor prin care a trecut, să poată consulta aceste planuri de intervenţie.

Sectoare implicate în intervenţie:

-sănătate,
-educaţie,
-protecţie socială (protecţia copilului),
 juridic,
-economic. 
Modalităţi de intervenţie
- sprijin material,
- sfătuire,
- educaţie,
- consiliere,
- suport moral,
- protecţie socială,
- grupuri de sprijin,
- psihoterapie. 
Roluri jucate de intervenienţi în diferite momente ale intervenţiei
- expert (în situaţia de criză),
- partener (când se intervine în situaţia stabilizată),
- ghid (când victima, agresorul, familia au câştigat autonomie într-o funcţionare sănătoasă)
 Vulnerabilitatea intervenienţilor
Sentimentele (trăirile intervenientului)
· Anxietatea cu privire la posibilitatea de a fi agresat (sub forme diferite: reclamat, ameninţat
personal sau ameninţat cu privire la siguranţa locului de muncă sau a propriei familii, bruscat,
lovit, urmărit, etc. ) de către agresor (părinţii copilului, educatori, etc.) ca urmare a deciziilor pe
care le ia sau le propune în cazul respectiv,
· Dificultate în stăpânirea propriei agresivităţi (ca orice formă de emoţie, agresivitatea poate fi
contagioasă şi poate genera agresivitate cu risc de a deborda capacitatea de auto-control a
persoanei )
· Dorinţa de a avea satisfacţie profesională la locul de muncă (cu toţii dorim să ne simţim
eficienţi la locul de muncă),
· Sentimentul lipsei de sprijin profesional, a singurătăţii şi ne-siguranţei în intervenţie,
· Sentimentul incompetenţei, a depăşirii competenţelor intervenientului de către complexitatea
situaţiei,
· Oscilaţii între negarea responsabilităţii ( „ nu eu răspund de.., cutare trebuie să facă…,)
proiecţia ei şi sentimentul întregii responsabilităţi, copleşitoare,
· Dificultăţi de diferenţiere între responsabilitatea personală şi cea profesională,
· Sentimentul transformării în victimă.
Mecanisme defensive (strategii de supravieţuire) dezvoltate de către intervenient
· Supra-identificarea cu părinţii,
· Supra-identificarea cu copilul victimă,

78
 · Minimalizarea suferinţei copilului,
· Devierea localizării problemei (înlocuirea problemei adevărate cu o altă problemă, mai puţin
importantă şi mai uşor de abordat)
· Proiectarea dificultăţilor ( găsirea de ţapi ispăşitori pentru eşec)
· Retragerea (sentimentul ineficienţei generează retragerea care poate fi mai mult sau mai puţin
mascată, cum ar fi retragerea în spatele hârtiilor, dosarelor, documentelor evitând confruntarea
cu situaţia din teren, cu victimele şi agresorii).
· Introiecţia- paralizarea sau activitatea febrilă inadecvată (pot apărea pe fundalul unei
dezorganizări a intervenţiei)
· Reducerea complexităţii ( în intervenţie nu se ţine seama de întreaga complexitate a situaţiei
ci se decupează o parte din aceasta şi se intervine în acel topus),
· Gândirea normativă în locul evaluării profesioniste (atitudine moralizatoare); cu cât
profesionistul este mai puţin pregătit în doemniul prevenirii maltratării copilului cu atât mai
mare este riscul evaluării situaţiilor în acord cu reprezentările sociale existente în comunitate,
· Confuzia şi schimbarea rolului (începe să se simtă o victimă neputincioasă şi derutată).
 
Protecţia intervenienţilor faţă de epuizarea profesională
- munca în echipă,
- supervizarea,
- analiza progreselor (ce am învăţat nou), reflecţie zilnică asupra gesturilor întreprinse şi a ecourilor lor
(analiza personală şi auto-reflecţia),
- momentele de relaxare programate de-a lungul zilei,
- participări la evenimente culturale,
- tehnici de construire a grupului la care să participe întreaga echipă de intervenţie,
- participări la formări profesionale (învăţarea permanentă), conferinţe şi evenimente profesionale,
- dezvoltarea (proiecte noi, lărgirea ariei sau a preocupărilor, schimbarea), ieşirea din rutină.
- reflecţie permanentă asupra intervenţiei,
- o formare iniţială şi continuă adecvată.
Calităţile intervenientului
1. Capacitatea dezvoltării unei conştiinţe de sine care să îi permită:
- explorarea propriei vulnerabilităţi în situaţii de criză şi în general, în intervenţie;
- identificarea cauzelor precise ale acestei vulnerabilităţi şi găsirea unui stil propriu, adecvat de
intervenţie;
- relevarea pericolului datorat propriei vulnerabilităţi de a interveni prin decizii neprofesioniste şi chiar
periculoase.
 2. Capacitatea de a-şi planifica intervenţia, ceea ce va permite şi flexibilitate în vederea adaptării la
situaţia din teren .
 3. Totul comunică: îmbrăcăminte (intervenientul îşi va planifica apariţia abordând o vestimentaţie
profesională), gesturi, limbaj.
Intervenientul va utiliza o limbă asemănătoare cu limbajul copilului victimă. În cazul abuzului sexual,
el va utiliza cuvintele copilului în discuţia cu acesta. Această condiţia a stabilirii unei relaţii de
încredere cu copilul victimă poate fi jenantă pentru practician. Se impune deci o pregătire prealabilă
care să îl facă să se simtă în largul lui utilizând cuvintele copilului.
4. Empatia. Este o calitate foarte importantă a practicianului. Empatia îi relevă intervenientului lucruri
şi informaţii nespuse, îl face să simtă starea ne-exprimată în cuvinte a copilului. Îl face capabil să
comunice emoţional cu copilul, să dea cuvinte stărilor ne-exprimate ale copilului, orientându-l pe
acesta în haosul pe care îl trăieşte.

79
5. Capacitatea de a cunoaşte toate resursele existente în comunitate (servicii de specialitate, gratuităţi,
ajutoare materiale sau de medicamente, prevederi legale care ar putea avantaja cazul) şi care ar putea fi
mobilizate pentru soluţionarea cazului;
6. Mecanisme de adaptare: planificarea gesturilor, umor, raţionare, amânarea reacţiilor, altruism. 
7. Creativitate, flexibilitate, ingeniozitate, capacitate de a conecta oameni, situaţii, inspiraţia şi capa-
citatea de a crea serviciile absente în comunitate dar necesare.
Abuzul în intervenţie
Pare ciudat să vorbim despre abuz în intervenţie când intervenţia are ca scop protejarea clientului,
„salvarea” copilului. Şi totuşi dacă analizăm intervenţiile care s-au realizat sau sunt în curs de realizare
vom vedea că prezenţa abuzului în intervenţie nu este chiar atât de rar cât ne-am dori.
Tipuri de intervenţii abuzive:
- intervenţia intruzivă care are loc atunci când planul de intervenţie stabilit eventual de echipa
multidisciplinară este pus în practică fără a pregăti în prealabil copilul (beneficiarul);
Adeseori în cazul unor copii suferind abuzuri grave din partea părinţilor, decizia autorităţilor de a
scoate copilul din mediul abuziv este pusă în practică fără a pregăti în vre-un fel copilul.
Pentru practician este evident că mediul în care urmează a fi plasat copilul este de o calitate superioară
mediului din care trebuie scos copilul. Dar practicianul uită faptul că pentru copil acest lucru nu este
de loc evident.
Copilul nu are un termen de comparaţie şi deci buni sau răi, aceştia sunt unicii lui părinţi, de care este
ataşat. Practicienii neglijează de asemenea caracteristica de loialitate a copilului faţă de părinţii săi.
Practicienii uită în astfel de intervenţii că indiferent de vârstă, cu toţii avem o reacţie de a respinge
noutatea şi de a încerca să păstrăm caracteristicile de continuitate şi previzibilitate ale mediului în care
ne aflăm.
Acest gen de intervenţii bazate pe intenţii bune şi ignorarea unor date esenţiale în trăirile copilului sunt
intervenţii intruzive.
- intervenţia de rutină fără particularizarea necesară cazului dat. Se procedează aşa cum s-a procedat
într-un caz similar sau, încă şi mai grav, conform stereotipurilor specifice culturii instituţiei respective.
Deşi astfel de căderi în rutină sunt interpretate ca unul din simptomele epuizării profesionale, cum
putem interpreta intervenţiile de această natură atunci când sunt promovate de tineri profesionişti de la
care aşteptările ar cere energie, empatie, creativitate, implicare.
- neglijarea nevoii de intervenţie (se caută scuze pentru a nu interveni); este vorba aici de mecanismele
defensive ale celor chemaţi să intervină, prin postul pe care îl ocupă.
Acest lucru se petrece atunci când fie sub aspectul informaţiei fie din punct de vedere emoţional,
intervenientul nu este suficient de format şi nu are încredere în posibilităţile sale de a interveni.
- stoparea intervenţiei într-un punct în care copilul a fost plasat într-un mediu presupus a fi securizant
neglijându-se nevoia unor servicii de reabilitare; este forma de abuz în intervenţie ce a mai frecvent
întâlnită în serviciile noastre. Ceea c este doar primul pas, -găsirea unui mediu securizant pentru
copil-, este considerat a fi sfârşitul intervenţiei, unicul ei scop, ignorându-se suferinţa copilului şi
consecinţele ei în dezvoltarea lui.
- ne-monitorizarea cazului şi pierderea lui pe parcurs; Adeseori, în ciuda prevederilor legale, în cadrul
instituţiilor de protecţie a copilului se dezvoltă rutini de abordare a cazurilor care pierd repede din
vedere cazurile, nu le urmăresc în timp.
- referirea cazului dat pe baza unor preferinţe informale ale celui care răspunde de caz; copilul victimă
este referit nu exact specialistului de care are nevoie ci acelui specialist cu care persoana răspunzătoare
de caz se află în relaţii informale bune.
- amânarea intervenţiei din diferite motive ţinând în general de resursele umane sau materiale; acest
lucru poate fi fatal. Dacă din diferite motive nu se intervine imediat sănătatea şi dezvoltarea copilului
sunt puse sub semnul riscului de către cei care au responsabilitatea profesională de a interveni salvator
cu copilul victimă.

80
- insuficienta pregătire a intervenienţilor pentru a alege tehnicile cele mai eficiente cu cazul dat şi a lua
deciziile cele mai adecvate; apare diferenţa dintre dorinţa de a interveni şi ştiinţa de a o face.

81
 MODULUL 6

6.1. Rolul AMP in plasamentul in regim de urgenta

6.2. Particularitati ale plasamentului in regim de urgenta.

SUPORT DE CURS :

Plasamentul copilului în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter

temporar, care se stabileşte în situaţia copilului abuzat sau neglijat, precum şi în situaţia copilului găsit
sau a celui abandonat în unităţi sanitare (conform art. 64 din legea nr. 272/ 21.06.2004).

Plasamentul în regim de urgenţă poate fii dispus , după caz, la:

a) o persoană sau familie;
b) un asistent maternal;
c) un serviciu de tip rezidenţial.
Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România
şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la
garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în
plasament.
Pe toata durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia,
asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidential care îl are în îngrijire.
Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsă sau
substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis.
Prin excepţie, se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial al copilului mai
mic de 2 ani, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii
de tip rezidenţial specializate.
La stabilirea acestei masurii de plasament se va urmari mentinerea fratilor impreuna.
Pe toata durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor
părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau la înlocuirea
acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi
obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate şi, respectiv, sunt îndeplinite de
către persoana, familia, asistentul maternal sau de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit
copilul în plasament în regim de urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi,
respectiv, sunt îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul
sectorului municipiului Bucuresti.
Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care se găseşte copilul
găsit sau cel abandonat de către mama în unităţi sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, în situaţia în
care nu se întâmpină opoziţie din partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor
fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv.
Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către instanţa judecătorească. Astfel
în situaţia în care persoanele refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către
reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar aceştia stabilesc că există
motive temeinice care să sustină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată
abuzului şi neglijării, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa
judecătorească, solicitând emiterea unei ordonante preşedinţiale de plasare a copilului în regim de

82
urgenţă la o persoana, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial,
licenţiat în condiţiile legii
Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcţia
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi se va pronunţa, dupa caz, cu privire la menţinerea
plasamentului în regim de urgenţă sau la înlocuirea acestuia cu măsura plasamentului, instituirea
tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului în familia sa. Instanţa este obligată să se pronunţe cu
privire la exercitarea drepturilor părinteşti.
In situaţia în care plasamentul în regim de urgenţa este dispus de către instanţă judecatorească,
aceasta se va pronunţa în condiţiile art. 94 alin. (4).
In termen de 48 de ore de la data executării ordonanţei preşedinţiale prin care s-a dispus
plasamentul în regim de urgenţă, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează
instanţa judecatorească pentru a decide cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu
măsura plasamentului, decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cu
privire la exercitarea drepturilor părinteşti.
Monitorizarea aplicării măsurii de plasament în regim de urgenţă:

Imprejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială dispuse de comisia
pentru protecţia copilului sau de instanţa judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcţia
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
In cazul în care aceste împrejurări s-au modificat, direcţia generală de asistenţa socială şi
protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz,
instanţa judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii.
Dreptul de sesizare îl au, de asemenea, părinţii sau alt reprezentant legal al copilului, precum
şi copilul.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismul privat
autorizat are obligaţia de a urmări modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecţie specială,
dezvoltarea şi îngrijirea copilului pe perioadă aplicării măsurii.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismul privat
autorizat întocmeşte, trimestrial sau ori de căte ori apare o situaţie care impune acest lucru, rapoarte
privitoare la evoluţia dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului şi a modului
în care acesta este îngrijit.
La încetarea măsurilor de protecţie specială prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul
public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor si oraşelor, persoanele cu atribuţii de
asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, precum şi direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului, în cazul sectoarelor municipiului Bucuresti, de la domiciliul
său, după caz, de la reşedinţa părinţilor au obligaţia de a urmări evoluţia dezvoltării copilului, precum
şi modul în care părinţii îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil. În acest
scop acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioada de minimum 3 luni.
Copilul faţă de care a fost luată o măsura de protecţie specială are dreptul de a menţine relaţii cu
alte persoane, dacă acestea nu au o influenţă negativă asupra dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale,
morale sau sociale.

83
 MODULUL 7
Pregatirea specializata a AMP care primeste un copil infectat HIV/SIDA

7.1. Generalitati privind HIV/SIDA si cai de transmitere

7.2. Ingrijirea copilului seropozitiv
7.3. Comunicarea diagnosticului.

SUPORT DE CURS(AMP)
PREGATIREA SPECIALIZATA A AMP-ULUI
CARE PRIMESTE UN COPIL INFECTAT HIV/SIDA

GENERALITATI. CAI DE TRANSMITERE.

Infectia HIV este o boala care poate fi prevenita. Aproximativ 70% din persoanele HIV
pozitive din lume traiesc in Africa sub-sahariana. La raspandirea epidemiei au contribuit numerosi
factori sociali. Cauza infectiei HIV la copil, in Romania, se datoreaza in mare parte microtransfuziilor,
lipsei unei analize adecvate a sangelui si lipsei de echipament medical. Numarul oamenilor care devin
seropozitivi este mai mare decat al celor care mor din cauza ei, ceea ce inseamna ca din ce in ce mai
multi oameni traiesc cu boala in fiecare zi.
SIDA a ajuns in atentia opiniei publice in anul 1981, dupa foarte multe decese datorate
pneumoniei cu un parazit- Pneumocystis carinii si a unei forme de cancer de piele sarcom Kaposi,
aparute la barbatii homosexuali tineri si considerati sanatosi, din cateva orase din SUA.
Infectia HIV este rezultatul transmiterii de la o anumita specie de cimpanzei la om, a acestui
virus. Transferul virusului s-a produs prin contact sanguin, cand respectivii cimpanzei au fost jupuiti,
macelariti sau tinuti cu animalele domestice.
Raspandirea epidemiei se datoreaza mai multor factori sociali:
- deplasarile oamenilor dintr-o zona in alta a globului
- multitudinea zonelor de conflicte armate: raniti, violuri, conditii igienice precare
- niveluri culturale scazute, lipsa educatiei sanitare, lipsa de informare, violenta conjugala,
dominarea fizica si psihica a femeilor de catre barbati
- saracia
- lipsa de echipament medical si substante sanitare, inclusive medicamente cu administrare
orala pentru copii.
Ce este HIV?
= Virusul imunodeficientei umane
Ce este SIDA?
= Simdrom Imunodeficitar Dobandit este etapa finala a evolutiei
infectiei cu virusul HIV.
Infectia HIV se transmite prin:
- sange
- sperma
- secretie vaginala
- lapte matern

 Discutii

84
 Modalitati de transmitere:
- prin relatii sexuale cu o persoana infectata
- prin expunerea la sangele unei persoane infectate fie prin seringi nedezinfectate
corespunzator, instrumentar chirurgical si stomatologic, transfuzii contaminate, folosirea in
comun a lamelor de ras, instrumente de manichiura, pedichiura etc.
- prin nastere sau alaptare la san, de la mama infectata la copil.
 Discutii, exemplificari
Infectia HIV NU se transmite prin:
- saliva, sputa
- lacrimi
- urina
- fecale
- secretii nazale
- lichid de varsatura
- secretia glandelor sudoripare (transpiratie)
- caile respiratorii, sau prin contact direct in orice imprejurare, casa, serviciu, scoala,
inchisoare, eveniment social.
- hrana, apa, piscine, folosirea in comun a veselei, toaletei, a hainelor, a telefonului.
- insecte- tantari
Infectia HIV nu se transmite prin activitati si actiuni care presupun un contact normal
interuman.
Exista doua tipuri de virus al imunodeficientei umane (HIV) HIV-1 si HIV-2, care determina
in final SIDA. HIV este un retrovirus, care foloseste ADN -ul celulei gazda pentru a se multiplica.
HIV odata patruns in sistemul circulator ,,ataca“ sistemul imunitar si anume limfocitele CD4+,
folosind celule gazda noi pentru a se inmulti.
Sistemul imunitar protejeaza organismul prin recunoasterea bacteriilor si virusurilor ca
antigene (particule straine de organism) si reactioneaza fata de acestea prin formarea de anticorpi, care
au rolul de a le distruge.
Infectia HIV are o mare perioada de latenta, adica din momentul infectarii pana la aparitia
primelor semne de boala pot trece, la adult 8-10 ani. Semnele si simptomele tarzii de boala pot include
dezvoltarea unor infectii mortale sau a unor tumori maligne.

INGRIJIREA COPILULUI SEROPOZITIV

Infectia HIV determina aparitia unor multiple disfunctionalitati si afectiuni ale diferitelor
aparate si sisteme, in functie de stadiul evolutiv:
- infectii respiratorii repetate: - infectii ale cailor aeriene superioare si inferioare, infectii
otice, nazale, faringiene, bronhice
- complicatii gastrointestinale manifestate prin: greata, varsaturi, diaree, care pot fi
determinate de afectarea digestiva, sau pot insoti o infectie cu alta localizare.
- invazia directa a sistemului nervos central, duce la dereglari ale acestuia: intarzieri de
crestere si dezvoltare psihomotorie, infectii oportunistice , aparitia de leziuni focale.
- aparitia si dezvoltarea de tumori maligne
- durerea, este o senzatie senzoriala si emotionala asociata cu traumatizarea tesuturilor, fiind
o problema importanta si greu tratabila a persoanelor seropozitive.
- leziunile orale si cutanate, frecvent intalnite la copiii seropozitivi, pot fi primul semn de
infectie sau pot semnala faptul ca boala a progresat.

85
 - manifestarile hematologice se datoreaza unei tulburari in formarea celulelor specifice
sanguine, afectand toate liniile celulare: hematii, leucocite, trombocite, precum si celulele
hematoformatoare din maduva rosie.
- infectiile oportunistice sunt provocate de microorganisme care nu produc imbolnaviri, sau
care nu produc o boala grava la persoanele cu un sistem imunitar ce functioneaza bine.
 Discutii, explicatii

NUTRITIA COPILULUI SEROPOZITIV

Infectia cu HIV poate produce adesea deficiente nutritive si de crestere. Subalimentarea
asociata cu HIV/SIDA poate afecta sever un sistem imunitar deja compromis, determinand cresterea
frecventei infectiilor oportunistice si scaderea supravietuirii. Este deosebit de important sa se
supravegheze si sa se mentina un statut nutritional adecvat la copiii seropozitivi.
Factorii care contribuie la subalimentare includ:
- infectia propriu- zisa
- cresterea necesitatilor nutritive
- manifestarile gastro- intestinale
- problemele de dezvoltare
- probleme psihosociale
Infectiile altereaza metabolismul glucidelor, lipidelor, proteinelor, vitaminelor si mineralelor,
marind nevoia organismului in ceea ce priveste aceste substante nutritive.
Cresterea necesitatilor nutritive este determinate de febra, infectii intercurente, stari
septicemice, diaree, probleme respiratorii si de aparitia unei stari hipermetabolice.
Manifestarile gastro-intestinale ale infectiei HIV constau in: diaree, malabsorbtie, afectiuni
orale, esofagiene, gastrice, greata, varsaturi. Diareea si malabsorbtia pot duce la pierderi de vitamine,
minerale, proteine, grasimi si glucide, dar si la scaderea aportului de alimente ingerate. Refuzul
alimentatiei si scaderea aportului apar si datorita afectiunilor herpetice, micotice, virale care apar la
nivelul cavitatii bucale, esofagului, stomacului.
Problemele psihosociale care duc la un aport inadecvat de substante nutritive constau in:
provizii limitate, probleme financiare, lipsa unui loc de gatit si depozitare. De asemeni, parintii pot fi
prea bolnavi sau dezinteresati ca sa-si poarte de grija sau sa aiba grija copiilor.
COMUNICAREA DIAGNOSTICULUI
Comunicarea diagnosticului presupune stabilirea unei relatii intre copil si adult. Relatia trebuie
sa se desfasoare in patru etape:
- stabilirea legaturii care necesita ascultarea copilului pentru a intelege viziunea acestuia
despre lume si preocuparile sale
- discutarea problemei curente si a trecutului problemei, care se realizeaza prin descrierea
situatiei problematice in detaliu, seria evenimentelor si interactiunilor, frecventa eforturilor
si incercarile de a face schimbari.
- ajutarea copilului sa-si dezvolte deprinderi si sa gaseasca solutii, prin incurajarea sa
gandeasca cum a procedat in situatii similare si cum a rezolvat problemele.
- planificarea realizarilor si evaluarea solutiilor, prin stabilirea unui cadru temporal pentru
reevaluarea schimbarilor propuse si stabilirea eficientei lor.
Increderea si confidentialitatea sunt de baza in stabilirea unor relatii interumane adecvate intre
copil si adult.

86
87