Identitatea sexuala inseamna constientizarea de catre copil a faptului ca este fetita sau baietel.

Desi bebelusii manifesta o curiozitate fata de organele genitale si de explorare a sexualitatii inca
din viata intrauterina si din primele momente dupa nastere, identitatea sexuala a copilului se
stabileste abia la varsta prescolara, cand copiii incep sa imite parintele de acelasi sex si sa se
asocieze cu el.La ce varsta isi afirma copiii identitatea sexuala?
In jurul varstei de 2-3 ani majoritatea copiilor isi afirma identitatea sexuala. De la acea varsta
ei preiau gesturile si comportamentul sexului de care apartin. Fetitele incep sa se imbrace si sa se
joace cu papusele, iar baieteii sunt mai interesati de masinute si de minge.
Evolutia identitatii sexuale la copii mici
Desi de la varsta prescolara copiii isi asuma identitatea sexuala, aceasta incepe sa se dezvolte
inca de cand este sugar:
intre 8-10 luni bebelusii isi descopera organele genitale;
1-2 ani- copiii devin constienti de diferentele fizice dintre baieti si fete;
cam pe la 3 ani – copiii sunt capabili sa se identifice ca fiind baietei sau fetite pe masura ce isi
dezvolta mai mult conceptul de "sine", ego-ul;
pana la 4 ani – identitatea sexuala a copilului este deja stabilita si ei stiu ca vor fi toata viata
fetite sau baieti.
Identitatea sexuala in perioada prescolara
Intre 2-4 ani copiii invata comportamentul adecvat fiecarui sex. Acest lucru inseamna ca
incep sa faca si sa diferentieze intre lucruri "pe care baietii/fetele le fac".
Inainte de a implini 3 ani ei deja stiu sa faca diferenta intre jucarii de fetite (papusi, produse
de machiaj, gentute) si cele de baietei (masinute, mingii, unelte). La implinirea a 3 anisori ei deja
cunosc si sunt constienti de unele activitati, interese sau ocupatii specifice fiecarui sex in parte.
Sigmund Freud considera varsta prescolara ca fiind definitorie pentru stabilirea si asumarea
identitatii sexuale. De la varsta de 3 ani in sus copilul se intereseaza de propriile organe sexuale
si le exploreaza (la modul constient), ba chiar apare masturbarea voluntara. Freud sustine ca in
aceasta perioada copilul poate elabora scenarii despre nastere si sex. Ei devin din ce in ce mai
curiosi din punct de vedere sexual si incep sa apara primele intrebari despre sex.
5 motive pentru care este bine sa incluzi uleiul de peste in alimentatia copilului tau!
Tot in aceasta perioada apare complexul lui Oedip la copii, in care copilul manifesta o
dragoste exagerata fata de parintele de sex opus, ba chiar devine gelos pe celalalt parinte cand sta
prea mult in preajma acestuia. El face parte din dezvoltarea fireasca a sexualitatii copiilor.
Discutiile despre sex trebuie sa apara cat mai de devreme cu copilul.
Pentru ca perioada prescolara este una presarata cu o multime de curiozitati din punct de
vedere sexual, este momentul propice ca parintii sa profite de aceasta ocazie.
Este recomandat sa ii vorbesti copilului despre fetite si baieti, sa denumesti corect fiecare
parte a corpului si functiile ei (fara a folosi termeni inlocuitori pentru vagin sau penis). Este
important sa inveti copilul corect despre sexualitatea lui pentru a nu fi confuz mai tarziu. De
exemplu, daca tu ii vorbesti despre "pasarica" sau "putulica", cand va fi mai mare si va auzi
despre "penis" sau "vagin" nu le va identifica nicidecum cu ceea ce auzeau de la tine.
Cum ajuti copilul sa isi stabileasca identitatea sexuala?
Identitatea sexuala nu ia intotdeauna o directie la care te astepti, iar unii copii pot fi usor
dezorientati. Nu te poti mira daca vezi ca baietelul incepe sa exploreze lumea papusilor si a
machiajului, in timp ce fetita este din ce in ce mai interesata de cursele de masini si de activitati
masculine pe care le face impreuna cu taticul. Este normal ca parintii sa se ingrijoreze si sa
inceapa sa isi puna intrebari in acest sens.
 Nu trebuie ca parintii sa intervina direct asupra conportamentului sexual al copilului: daca
observi ca se autostimuleaza, in niciun caz nu trebuie sa tipi sau sa il certi; daca baietelul se joaca
cu papusile nu trebuie sa fii categorica si sa ii spui pe un ton ridicat ca baietii nu au voie cu
papusi.
Felul in care vorbesti cu copilul si iti exprimi afectiunea influenteaza enorm felul in care
copilul concepe dragostea si afectiunea. Trebuie tot timpul sa comunici cu el si sa ii explici pe
intelesul lui tot ce trebuie sa stie despre acest subiect. Jocurile, cartile sau povestile sunt
instrumente la-ndemana pentru a-l ajuta pe micut sa-si defineasca identitatea sexuala.
Este cel putin ciudat sa stai linistita in casa cu partenerul la o vorba si sa iti vezi copilul de
numai 3-4 ani cum isi mangaie organele genitale si chiar manifesta placere. Fie ca ii spui
autostimulare sau masturbare, realitatea este ca micutii o fac si in acelasi scop ca adultii. Desi
este un act natural si firesc, reactiile tale numai firesti nu sunt! Iata cum trebuie sa faci fata
acestor situatii!
Trebuie sa intelegi de ce se autostimuleaza copii!
Copiii se masturbeaza din 2 motive:
din placere (intre 3 si 5 ani, copiii isi exploreaza coprul; invata ce inseamna sa se simta bine);
pentru reducerea stresului si relaxare.
Pe la varsta de 10 ani, masturbarea devine un scop in sine al copiilor si sunt constienti de acest
proces. In special baieteii vor fi – pe la 11 sau 12 ani – interesati de materiale pornografice in
incercarea de a ajunge la orgasm.
Este important sa te informezi si sa incerci sa intelegi foarte bine acest proces pentru ca
reactiile tale vor avea un impact major asupra dezvoltarii copilului. Este esential sa vezi acest
lucru ca pe un lucru firesc, normal si nu sa faci o tragedie sau haz de necaz si asta.
Paraseste camera imediat cand vezi ca micutul isi atinge organele intime!
Daca nu stii foarte bine cumm sa reactionezi si te vezi pusa prima data in fata unei astfel de
situatii, nu incerca sa il faci sa se simta jenat sau sau sa il certi. Masturbarea trebuie sa se faca
intr-un spatiu intim, de aceea este mai bine sa incerci sa ii creezi acest spatiu parasind incaperea.
Vorbeste cu el despre subiect!
Copiii mici trebuie invatati cand anume si mai ales in ce locatii este acceptabil sa faca acest
lucru. De asemenea, nu este indicat sa incerci sa ii induci ideea ca nu este bine ce face sau ca nu
e frumos. Mai bine stabileste ca nu e frumos sa o faca in public si de fata cu alta lume, nu ca
actul in sine e jenant sau rusinos. Spune-i ca se afla intr-o perioada in care isi invata si cunoaste
corpul si ca nu are de ce sa ii fie rusine, pentru ca este ceva normal. Dar ca aceasta activitate este
una care se face in privat, fara alte persoane de fata. Pana la varsta de 6 ani, copiii ar trebui sa
inteleaga foarte clar acest lucru.
Tine departe copilul de materiale (video sau imagini) si experiente in care sa vada adulti
facand sex!
Imaginile cu caracter sexual pot influenta si afecta felul in care copilul percepe si intelege
sexul. Pe masura ce cresc, ei vor fi din ce in ce mai curiosi, dar retine ca sunt si foarte vulnerabili
in acelasi timp si ca astfel de materiale pot fi agasante si socante pentru ei, putandu-le crea
senzatia ca sexul este rau sau scarbos etc.
Daca il prinzi pe micut ca se uita la astfel de materiale spune-i urmatorul lucru: "Inteleg ca
esti curios si ca vrei s ainveti cat mai multe despre sex si despre propriul corp; insa pentru asta,
putem sa cumparam carticele sau sa vorbim, este mult mai indicat si te va ajuta sa intelegi mai
bine".
 Felul in care reactionezi si ii vorbesti copilului despre masturbare influenteaza modul lui de
gandire cu privire la sex si sexualitate, la diferentele dintre fete si baieti (identitatea sexuala) etc.
Ai auzit şi tu cazuri în care unii copii se masturbează la grădiniţă în timpul somnului de
prânz? Ce faci dacă micuţul tău şi un alt coleg de acelaşi sex îşi ating reciproc zonele intime? Ce
să îi spui copilului de 5 ani când te întreabă cum apar copiii? Este normal ca băieţii să dorească
să îşi vadă mamele dezbrăcate? Iată câteva dintre provocările şi întrebările la care trebuie să
răspundă părinţii copiilor cu vârsta de până la 7 ani.

Chiar dacă dorinţele sexuale ale copiilor au fost aduse la lumină de mai bine de 100 de ani,
nici în prezent părinţii nu ştiu prea multe despre acestea. Lipsa de informaţii îi face pe părinţi să
fie luaţi pe nepregătite când observă la copiii lor de numai câţiva anişori diferite interese sexuale.
În vreme ce unii părinţi se îngrijorează în tăcere, fiindu-le jenă sau frică să împărtăşească
observaţiile personale cu altcineva, alţii îşi pedepsesc drastic copiii pentru orice curiozitate
sexuală. Oricare este reacţia lor, majoritatea părinţilor se întreabă dacă este normal ca micuţii să
aibă astfel de preocupări la vârste atât de fragede, şi mai ales ce să facă în aceste situaţiile
delicate. Pentru a vedea ce măsuri sunt potrivite în aceste situaţii, în primul rând este util să afli
ce curiozităţi şi ce comportamente sexuale sunt normale pentru copiii preşcolari.

Curiozităţi normale ale copiilor

1. Curiozitatea legată de diferenţele între sexe
Odată cu intrarea în colectivitate sau chiar mai devreme, copiii descoperă că fetele sunt
diferite anatomic faţă de băieţi. Copiii interpretează această diferenţă prin faptul că băieţii au
ceva în plus, pe când fetele nu au deloc. Ei îşi imaginează fel de fel de cauze ale lipsei penisului
la fetiţe, şi cel mai des cred că fetiţele, din cauză că au făcut ceva rău au fost pedepsite, şi de
aceea le-a dispărut penisul. Această descoperire îi tulbură întotdeauna pe copii, şi deseori ei se
spionează reciproc pentru a se convinge de existenţa/inexistenţa diferenţelor între băieţi şi fete.

Credinţa că băieţii au ceva în plus îi poate face pe aceştia să aibă o atitudine de superioritate
faţă de fete, şi pe fete să se simtă inferioare băieţilor (pentru că ele nu ştiu că au şi ele organe
genitale, din moment ce acestea nu sunt vizibile).

Este posibil ca una din bazele atitudinii de devalorizare a femeilor să pornească încă din
această perioadă, în care copiii cred că singurul organ genital este cel masculin, iar fetele, pentru
că nu îl au, sunt cu ceva inferioare.

2. Curiozitatea legată de felul în care apar copiii

Naşterea unui frate este mereu un eveniment major pentru copil, şi curiozitatea lui naturală îl
face să se întrebe cum anume apar copiii. Chiar dacă i se oferă teoria cu barza, copilul doreşte să
cerceteze mai mult subiectul. În primul rând el intuieşte o legătură între creşterea burţii mamei şi
naşterea unui frăţior. Pornind de la această observaţie, copiii elaborează rând pe rând diferite
explicaţii despre cum apar copiii: fie că mămica a mâncat ceva şi de aceea îi creşte burta (şi deci
este posibil să faci un copil de la o anumită mâncare), fie că a rămas gravidă în urma unui sărut,
fie că copiii se nasc prin anus sau prin buric, şi deci că şi bărbaţii pot naşte. Mai târziu copilul
începe să îşi dea seama de legătura între relaţia părinţilor şi naşterea copiilor, şi aşa apare
următoarea curiozitate.
 3. Curiozitatea legată de raporturile sexuale dintre părinţi
Fie din propriile observaţii, fie prin deducţie, copilul îşi dă seama că noaptea se întâmplă ceva
între părinţi. Pe baza zgomotelor auzite şi completând din imaginaţia specifică vârstei, copiii
creează fel de fel de interpretări ale raportului sexual între părinţi: fie că este o agresiune a tatălui
asupra mamei, fie că este ca un fel de muşcătură între părinţi. Oricât sunt de deplasate aceste
interpretări, pentru copil sunt singurele disponibile la nivelul lui de înţelegere.

Această curiozitate a copiilor îi face ca deseori să îşi spioneze părinţii noaptea, să insiste să
doarmă cu ei (invocând diverse frici), sau să se trezească noaptea şi să asculte zgomotele făcute
de părinţi.

Comportamente sexuale normale la copii

1. Masturbarea
Una dintre primele plăceri pe care le experimentează fiinţa umană este aceea de a fi atins,
mângâiat. La începutul vieţii copiii nu pot face diferenţa între tipurile de plăcere, şi se bucură de
orice senzaţie plăcută de pe corpul lor, indiferent unde apare. Pentru ei nu există plăcere bună
sau rea, plăcere permisă sau interzisă. Mai mult, copilul va căuta mereu să trăiască cât mai multă
plăcere. De aceea, când băiatul descoperă pe la 6-7 luni organele genitale, el este foarte încântat
să experimenteze senzaţii sexuale (la fete, datorită structurii anatomice, această descoperire nu
este încă posibilă). Totuşi, la această vârstă el trăieşte aceste senzaţii accidental, şi doar de la 2-3
ani va începe să caute activ să îşi producă plăcere. Masturbarea propriuzisa, adică activitatea
intenţionată de stimulare a organelor genitale, apare până în jurul vârstei de 7 ani, mai intensă la
copiii de 2-3 ani şi la cei de 5-6 ani, şi dispare apoi până la intrarea în pubertate.

Fie că se realizează prin atingerea zonelor erogene, fie prin mişcări ritmice, fie cu ajutorul
unor obiecte, ea are ca scop evident obţinerea plăcerii sexuale şi eliberarea de tensiuni, deşi la
această vârstă nu este posibilă descărcarea sexuală deplină (orgasmul).

Deşi este un fenomen normal, practicarea ei în exces de către copil (adică cu o frecvenţă
regulată, pe o perioadă lungă de timp), ne poate duce cu gândul că micuţul este foarte tensionat,
foarte îngrijorat sau neliniştit, din moment ce are o nevoie atât de mare să se descarce.

2. Jocurile sexuale între copii

Curiozitatea copiilor nu se restrânge numai la propriile organe genitale, ci şi la cele ale
celorlalţi copii. Ei vor să vadă şi chiar să atingă zonele erogene ale altor copii, şi de aceea deseori
între copii apar aceste jocuri de explorare reciprocă. În cadrul acestor jocuri copiii pun în act
ceea ce şi-au imaginat sau ce au văzut că se întâmplă între adulţi. Ei nu ştiu că aceste
comportamente sunt interzise, de vreme ce le observă şi la adulţi.

Jocurile de explorare reciprocă nu se întâmplă numai între copii de sex opus, ci şi între copii
de acelaşi sex, spre disperarea părinţilor, care se tem ca micuţii lor să nu devină homosexuali. Nu
există nici o evidenţă că aceste jocuri pot duce la homosexualitate la vârsta adultă. Având în
vedere că ele dispar oricum de la sine în jurul vârstei de 7 ani, nu este recomandat ca părinții să îi
pedepsească pe copii.

3. Exhibiţionismul
 Arătarea zonelor intime altor copii face parte din jocurile sexuale care apar între ei. Deşi acest
comportament îi indignează şi îi sperie pe părinţi, acest fenomen este tranzitoriu, şi în nici un caz
nu indică faptul că în viitor copilul va deveni exhibiţionist.

4. Comportamentul seducător faţă de părintele de sex opus

Începând cu vârsta de 5 ani copiii devin foarte interesaţi să îşi exerseze rolul de tinere
femei/tineri bărbaţi. În această perioadă, ei se comportă ca şi cum s-ar îndrăgosti de părintele de
sex opus: fetiţele fac gesturi seducătoare cu tatăl lor, vor să fie cochete şi devin foarte preocupate
de aspectul fizic şi de vestimentaţie. Ele spun că îşi doresc ca atunci când vor fi mari să se
căsătorească cu tata.

Băieţii de asemenea fac gesturi cavalereşti cu mamele lor, bravează cu forţa fizică, vor să stea
mereu în preajma mamelor, le admiră, şi spun că atunci când vor fi mari se vor căsători cu ele.
Deseori ei spun că vor să îşi vadă mamele dezbrăcate, atunci când fac baie. Nu este rar ca băiatul
să se ataşeze de un obiect al mamei (strampii, o haină, o eşarfă), şi să simtă excitaţie sexuală în
prezenţa acestui obiect. În paralel cu atracţia faţă de mamă, băiatul experimentează şi rivalitate
faţă de tată. El poate să dorească să îl îndepărteze pe tată de lângă mamă, şi uneori se simte iritat
când îi vede pe cei doi părinţi împreună. Această perioadă este trecătoare, și se stinge de la sine
pe la 7 ani.

Chiar dacă te simți jenat de avansurile propriului copil, este bine să ştii că este o perioadă
absolut firească în viaţa oricărui om, şi că această atracţie se va stinge treptat până la 7 ani.

Fie că te simţi jenat, încurcat, furios sau chiar dezgustat în fața lor, manifestările sexuale ale
copilului tău sunt fireşti şi fac parte din viaţă. Asemeni oricărui aspect din viaţa copilului,
sexualitatea trebuie educată. Educaţia sexuală a copilului preşcolar trebuie să îl ajute pe acesta să
îşi facă o părere corectă şi adecvată vârstei dspre subiectele care îl interesează, dar şi să îl înveţe
să îşi controleze impulsurile sexuale. Ea trebuie să fie realizată astfel încât nici să nu îl inhibe pe
copil, inoculându-i sentimente profunde de ruşine şi de vinovăţie, dar nici să îl încurajeze sau să
îi accentueze comportamentele sexuale. Dar despre modalităţile concrete de a face acest lucru,
vorbim într-un articol următor.
Ataşamentul este un proces înnăscut, are loc gradual şi se manifestă la copilul mic prin
strigăte, agăţare, strângere la piept, supt. Surâsul, specific omului este unul din mecanismele
ataşamentului care apare foarte timpuriu, însă poate avea nevoie de ore, zile, săptămâni sau luni
pentru a se dezvolta. Odată cu creşterea în vârstă, ataşamentul se manifestă comportamental prin
căutarea proximităţii şi a contactului cu persoana numită figura de ataşament, în momentele de
dificultate.
Carenţa afectivă
Trebuinţele afective ale omului sunt la fel de importante ca şi celelalte trebuinţe vitale şi
nesatisfacerea lor poate avea consecinţe grave. Plânsul, strigătele copilului mic separat de mama
sa depun mărturie de starea de confuzie şi angoasă resimţită de această situaţie. Mai târziu, se
instalează resemnarea, dar odată cu ea apatia şi refuzul alimentelor. Dacă nimeni nu o înlocuieşte
pe mamă, atunci când absenţa ei este îndelungată, se observă o stagnare a dezvoltării fizice şi o
regresiune generalizată. Ultimele cunoştinţe achiziţionate dispar, limbajul se deteriorează, uneori
copiii îşi fac rău, se umplu de vânătăi.
 Într-un studiu realizat de Spitz, acesta a comparat copiii crescuţi într-o creşă cu cei îngrijiţi de
mamele lor, deţinute într-un penitenciar. Aceştia din urmă aveau o dezvoltare psihomotorie
normală, pe când cei dintâi se degradau în permanenţă: dacă la testul iniţial obţinuseră un
coeficient de dezvoltare de 124, la sfârşitul primului an a scăzut la 72, iar după doi ani nu era mai
mare de 45. Mai mult decât atât, în creşă murea unul din trei copii înainte de împlinirea vârstei
de 2 ani, lucru care nu s-a întâmplat printre copiii deţinuţilor. Cu cât timpul care-i desparte pe
copiii mici de mamele lor este mai mare, cu atât apar mai multe tulburări grave: apare
hospitalismul şi se pot observa deficienţe serioase ale inteligenţei şi afectivităţii copilului.
Pentru cercetarea acestui aspect, unii psihologi au mers şi mai departe, recurgând la analiza
biografiilor adulţilor şi adolescenţilor inadaptaţi social. Ei au constatat că delincvenţa este de 4-5
ori mai mare la persoanele care au suferit o carenţă afectivă în copilărie.
Importanţa interacţiunii mamă-copil
Modul în care mamele interacţionează cu copiii lor în primul an de viaţă e puternic relaţionat
cu modul în care copiii se comportă mai târziu. Pentru demonstrarea acestei teorii, cercetătorii
Universităţii din Chicago au studiat peste 1.800 de copii cu vârste între 4 şi 13 ani. Era vizat
nivelul activităţii copilului, cât de fricos şi predictibil era, precum şi faptul dacă acesta manifesta
în general o bună dispoziţie. De asemenea, cercetătorii erau interesaţi de modul în care mamele
îşi stimulau copilul din punct de vedere intelectual, cât de vigilente erau la nevoile copilului şi
dacă recurgeau la pedepse fizice.
Conduita problematică a copilului mai târziu, în viaţă, includea recurgerea la minciuni,
trişarea, probleme şcolare, chiulul, neresimţirea vreunei mustrări după un comportament greşit.
Rezultatele indicau că, atât stilurile parentale, cât şi evaluarea maternală a temperamentului
copilului lor în primul an de viaţă sunt predictori buni ai comportamentului copiilor până la
vârsta de 13 ani.
Ataşamentul securizant influenţează calitatea prieteniei
Copiii preşcolari ce manifestă un comportament securizant faţă de mamele lor îşi fac prieteni
mai apropiaţi în primii ani de şcoală, conform noului studiu din 2009, realizat de Universitatea
din Illinois.
În urma unei legături emoţionale pozitive mamă-copil, copiii dezvoltă o mai bună înţelegere a
celorlalţi, mai puţin subiectivă, ce promovează adevăratele prietenii în timpul anilor şcolari.
Studiul realizat includea 1071 de copii de la Institutul Naţional al Sănătăţii Copilului şi
Dezvoltării Umane. Cercetătorii evaluau ataşamentul mamă-copil la vârsta de 3 ani, precum şi
cât de deschis cele două părţi vorbeau despre sentimentele şi emoţiile copilului când acesta avea
4 ani şi jumătate. Acestor copii li se dădeau sarcini în care trebuiau să evalueze o situaţie
ipotetică în care, în urma acţiunii unui alt copil, lui însuşi i se putea întâmpla ceva rău. De
exemplu, intervievatorul spunea: „Ionuţ aruncă o minge şi te loveşte în spate“. Copilul era rugat
să precizeze de ce Ionuţ se comportase astfel. Dacă copilul interpreta comportamentul celuilalt ca
intenţional (i-a facut rău în mod intenţionat), era indiciul unei atribuiri subiective ostile. În cele
din urmă, cercetătorii au recurs şi la heteroevaluari din partea mamei şi a profesorilor cu privire
la competenţa copiilor în primul an de scoală şi la calitatea prieteniei copiilor din clasa a treia.
Rezultatele obţinute concluzionează faptul că un ataşament securizant mamă-copil duce de cele
mai multe ori la stabilirea unor bune şi trainice relaţii de prietenie între copii, o mai mare
posibilitate de comunicare emoţională deschisă şi o mai bună abilitate lingvistică a copiilor de 4
ani şi jumătate.
Acest studiu sugerează că modul în care copiii interpretează comportamentul altor oameni s-
ar putea dezvolta în contextul relaţiilor familiare timpurii şi aceste interpretări ar putea fi
importante pentru abilitatea copilului de a stabili bune relaţii mai târziu. Când copiii se simt
confortabil vorbind despre propriile emoţii, în special cele negative, creşte şi nivelul competenţei
sociale cu colegii de clasă şi duce la prietenii mai apropiate.