A doua copilrie 3-7 ani

PERIOADA PRESCOLAR (A DOUA COPILARIE) 3-7 ANI

Aceasta perioada se caracterizeaza printr-o dezvoltare complexa si interesanta, cu influente
covarsitoare asupra evolutiei biopsihice ulterioare. Expresia arhicunoscuta cu cei 7 ani de
acasa reflecta intocmai importanta constituiriibazelor activitatii psihice dar si conturarea
trasaturilor de personalitate ce pun pecetea pe comportamentele viitoare.
Una dintre caracteristicile de baza ale acestei perioade este data de diferentiere. Daca pana
acum in discursul nostru nu am precizat niciodata sexul copilului de acum lucrurile vor lua
o cale diferita in functie de acest aspect.
In interiorul familiei copilul incepe din ce in ce mai mult sa-si puna intrebari in legatura cu
asemanarile/diferentele dintre el si parintii lui, caci observa ca acestea sunt destule. Daca
pana acum vorbeam de o relatie duala, intre copil si mama, acum vorbim de un triunghi
format din copil, mama si tata.
Astfel, in cazul baietilor, daca initial relatia cu mama este determinanta, incet-incet ei
observa schimbarile provenite in comportamentul mamei atunci cand tata intra in scena,
observa asemanarile cu tata ( esti baietel dar vei creste mare ca tata ), faptul ca acesta
detine o pozitie importanta in familie chiar daca sta mai putin timp pe acasa. Din acest
moment va incepe un proces de identificare cu tatal, si vorbim aici atat de identificarea din
punct de vedere sexual (baietelul intelege ca apartine aceluiasi sex cu tatal) cat si
identificarea de rol. Este important de inteles ca in spatele acestui proces de identificare
lucrurile sunt mult mai complexe: initial baietelul se teme de tata, caci acesta reprezinta o
schimbare in relatia cu mama, o necunoscuta, o forta care are puterea de a se interpune intre
copil si mama, care impune reguli. Mai mult decat atat, prezenta tatalui (influenta acestuia,
puterea lui) sunt introduse si sustinute de catre mama: daca nu mananci vine tata si sa vezi
ce-ti face, fii cuminte ca altfel te spun lui tata, etc. Interdictiile devin echivalente cu
imaginea paterna dar si invers ; acest fapt reprezinta un pas important in planul dezvoltarii
psihice si a personalitatii copilului exista limite, exista ceva de care trebuie sa asculti, mai
presus de tine, iar incalcarea acestor limitari poate atrage pedeapsa. Lucrurile se schimba,
atunci cand baietelul intelege ca pozitia tatalui este privilegiata : prezenta lui este anuntata,
asteptata, i se acorda atentie la venire, i se pune masa, etc, adica are o pozitie care este de
invidiat. Din acest moment baietelul va dori sa imprumute aceasta pozitie, si va incepe
procesul imitatiei iar mai apoi al identificarii cu tata-barbat.
In cazul fetitelor lucurile sunt diferite, desi pornesc din acelasi punct, al unei relatii duale,
foarte stranse cu mama. Procesul continua in acelasi mod in ceea ce-l priveste pe tata. In
schimb insa, fata este tratata altfel de catre tata, care o protejeaza, ea este fata tatii,
sensibila, delicata si trebuie tratata cu atentie. Fata intelege ca nu poate lua locul tatalui, de
care o diferentiaza o multime de lucruri si atunci abordeaza o alta maniera de lucru : va
incepe sa imite comportamentul mamei, de la folosirea produselor de infrumusetare, la figuri
si alintaturi, strambaturi, doar ca sa atraga atentia tatalui. Incepe astfel un proces intai de
imitare apoi de identificare cu mama.
De aici incolo diferentele de personalitate si comportament dintre fetite si baietei vor fi din
ce in ce mai importante. Observam insa importanta pe care o are educatia, mediul social,
caracteristicile culturale, discursul mamei etc; sunt arhicunoscute urmatoarele abordari:
baieteii nu au voie sa planga, fetitele se joaca cu papusile, baieteii cu masinile, fetele poarta
1

fustite si rochite in timp ce baieteii poarta pantaloni, baieteii pot face pipi din picioare in vazul
tuturor, pe cand fetitele doar stand si departe de orice privire caci este rusine etc.
Asa cum am vazut este un pas important in formarea si dezvoltarea personalitatii : copii
apartin deja unui anumit sex, incep sa-si asume un anumit rol, specific sexului pe care il au.
Limbajul este mult evoluat, atat la nivel de cuvinte cat si la nivel de concepte si
reprezentari. Dorinta de cunoastere este direct proportionala cu o curiozitate iesita din
comun, specifica doar copiilor, de a cunoaste totul si de a experimenta totul. Dar odata cu
curiozitatea se inmultesc si interdictiile si limitarile: ce este bine, ce este rau, ce doare, ce este
periculos, interzis, etc. Copilul intra astfel intr-un univers in care fiinta lui se delimiteaza,
intelegand atat ceea ce este dar si ceea ce nu este, ceea ce ii este permis sau interzis. Acestea
sunt radacinile comportamentului etic si moral de mai tarziu. Ca sa supravietuiesti in
societate trebuie sa respecti niste reguli, altfel societate te va pedepsi sau iti asumi un mare
risc (cum seamana aceasta cu modelul tatalui care administreaza recompense sau
pedepse ?!). La aceste lucruri trebuie sa se adauge indrumarile parintilor in ceea ce priveste
comportamentul social cerut: reguli de buna cuviinta, de Ambien comportament in societate
(cum mananca copilul, cum saluta, etc.).
Parintii trebuie sa inteleaga ca acum se formeaza personalitatea copilului, normele de baza
dupa care va functiona in viitor, norme care nu se vor mai putea schimba niciodata.
Primii pasi ai integrarii sociale sunt cei catre gradinita, primul loc in care copilul va trebui
sa aplice dar sa si invete noi lucruri, sa interactioneze, sa se adapteze unor situatii si
persoane necunoscute.
Atat parintii cat si celelalte persoane responsabile de acesta trebuie sa antreneze copilul in
diferite activitati, sentimentul de utilitate, atentia si afectiunea sunt foarte importante pentru
copil. Acesta este o persoana si trebuie tratata ca atare. Trebuie sa intelegem ca, inca de la
nastere, copilul are aceleasi nevoi ca si noi doar modul in care le exprima este diferit. Copilul
va trai experiente noi si complexe, si toate il vor face sa inteleaga ca el nu este centrul
Universului, ca exista alte persoane si alte lucruri in afara sa, pe care trebuie sa le cunoasca
si sa le respecte, exista reguli si norme care ii aduc recompensa sau pedeapsa.
Trebuie sa intelegem ca este o perioada cu mare acumulare intelectuala dar si cu mare
incarcatura nervoasa, caci nu toate situatiile prin care copilul trece sunt placute. Putem
asista astfel la izbucniri/descarcari nervoase ale copilului sau la accese de emotivitate si
dragalasenie. Rolul parintilor este sa fi alaturi de copil, sa incerce sa-i exlice cat mai bine ceea
ce se intampla, sa-i acorde rabdare si sa-l invete sa aiba rabdare cu sine, caci va creste si va
invata, etc. Intrarea in gradinita, intr-un program strict este motiv de nervozitate si suparare
pentru copil. Sa nu uitam ca acelasi copil care era alaptat si nu putea sa traiasca fara mama,
este acum luat de langa aceasta si dus intr-un loc strain, cu oameni necunoscuti. Iata de ce,
in pasajele anterioare am pus accent pe importanta invatarii/intelegerii de catre copil a
frustrarii, a fricii. Copilul trebuie sa stie ca o situatie neplacuta va trece, ca parintii sunt
alaturi de el si nu-l vor parasi.
O tehnica importanta in invatarea faptului ca exista o limita, un moment in care lucrurile
trebuie sa inceteze, sa se schimbe este cea a anuntarii, a pregatirii : in cinci (10 minute)
minute (nu trebuie utilizate intervale mai mari de timp caci copilul va uita) trebuie sa facem
baie sau peste cinci minute plecam acasa, sau mai stam 10 minute si pe urma plecam
etc. Aceasta creeaza o anumita asteptare a copilului, o impacare relativa cu faptul ca va trebui
sa inceteze ce face si sa faca altceva. Mai mult decat atat, in timp va intelege ca totul
inceteaza la un moment dat si ce este bun dar si ce este rau, dureros. Este foarte important
sa respectam limita impusa (chiar daca amanam 1-2 minute, pentru a face trecerea mai
2

usoara, dar nu mai mult). Aceasta tehnica, de a pregati copilul, mai ales inaintea unui
moment sau situatii neplacute, scade nivelul de anxietate a copilului si il impaca intrucatva
cu situatia respectiva: si tu vei merge la gradinita cand vei mai creste, va fi asa frumos, acolo
au jocuri noi, frumoase, te vei juca cu copii etc.
Formarea unor obiceiuri si deprinderi, de genul igienei (baia, spalatul mainilor, taiatul
unghiilor, spalatul dintilor) oglindesc gradul de dezvoltare al copilului dar ajuta si la formarea
imaginii de sine (copilul cu hainutele curate va fi admirat, etc.).
Multimea de incercari, escapade si esecuri, capacitatile fizice crescute si bravadei participa
la formarea constiintei de sine, a cunoasterii posibilitatilor si limitarilor.
Este o perioada de incercari, de nestapanita curiozitate, de nenumarate intrebari, de
esecuri si mici/mari suferinte; parintii trebuie sa fie alaturi de copil, sa incerce sa-i explice
cat mai bine ce se intampla si de ce se intampla, dar sa-i lase acestuia si libertatea de
exprimare, de esec, pentru a-l ajuta sa-si cunoasca limitele. Comunicarea continua si
implicarea copilului in unele activitati ale adultilor sunt importante, la fel ca trasarea de
sarcini usoare (te rog sa-mi dai, poti sa aduci, etc.), care vor construi increderea in sine a
copilului.
Nu trebuie sa uitam ca este perioada in care invatatul prin imitare, prin repetarea unor
lucruri vazute la altii este modul cel mai utilizat de invatare. Copilul trebuie integrat in viata
si activitatea obisnuita a familiei, ca parte constitutiva a ei. In afara de faptul ca va invata
nenumarate lucruri necesare mai tarziu (de la igiena personala la faptul ca lumina trebuie
stinsa cand nu mai este nevoie de ea, de la treburile casnice la cele personale) copilul va
intelege ca are indatoriri si drepturi si ca modul in care se achita de ele ii poate atrage
recompense sau pedepse dar va invata si ca poate fi util, ca inseamna si el ceva, fapt ce ii va
dezvolta increderea in sine.

A treia copilrie 7-11 ani

PERIOADA COLAR MIC ( A TREIA COPILARIE) 6/7-10/11 ANI
Perioada scolara mica, de la intrarea copilului in scoala si terminarea ciclului elementar
este apreciata de catre specialisti ca fiind un fel de sfarsit al copilariei. Multe dintre actiunile
copilului vor avea inca trasaturile jocului, iar jocul va ocupa inca o parte importanta din
timpul copilului. Pentru aceasta perioada sunt caracteristici ale adaptarii scolare si ale
invatarii, structurile psihice se dezvolta, se perfectioneaza si se diversifica ; este o perioada de
continuare a dezvoltarii structurilor formate in perioada anterioara. Se considera ca perioada
anterioara, 0-7 ani este cea mai importanta din viata copilului, in sensul achizitiilor si
formarii structurilor de personalitate. Este foarte important ca problemele specifice perioadei
0-7 ani sa fi fost rezolvate cu succes, caci de acum nu se mai pot face prea multe lucruri
pentru rezolvarea acestor probleme si, in orice caz, acestea for fi depasite cu greutate.
In perioada scolara mica achizitiile copilului se centreaza pe adaptarea la programul
scolar si la sistemul de invatare in sine. Copilul intra intr-un sistem pe care nu-l cunoaste (ne
referim la copii care nu au mers la gradinita) sau pe care il cunoaste sub o forma schimbata
(gradinita). Aici lucrurile se complica, sunt mai limitate, exista sarcini si exista persoane cu
autoritate ce trebuie respectate. Toate acestea sunt momente in care copilul va trebui sa puna
in joc tot ce a invatat pana acum: trairea frustrarii, teama, respect, executare de sarcini,
recompensa si pedeapasa, etc. Acum se va vedea cu adevarat cum a reusit sa-si insuseasca
aceste lucruri si cum sa conlucreze cu ele.
3

Invatarea devine tipul fundamental de activitate al copilului. In toata aceasta poveste

copilul nu trebuie sa se simta singur, trebuie sa simta alaturi sprijinul parintilor, ajutorul
acestora la rezolvarea temelor, dar si responsabilitatea ce-i apartine, de a-si trai propriile
realizari sau esecuri. Trebuie sa discutam aici despre responsabilitate, despre propria viata si
despre implinirea ei. Daca in perioadele anterioare copilul parea dependent de parinti pentru
tot restul vietii, mare parte din actiunile lui fiind vazute ca atare, odata cu intrarea in scoala,
copilul trebuie sa inteleaga ca de acum, toate actiunile lui vor merge in directia propriului
destin si al implinirii acestuia. Parintii trebuie sa-si iubeasca copilul neconditionat, si cand
face lucruri bune si cand face greseli, dar trebuie sa dezvolte acestuia sentimentul de
responsabilitate, de alegere. Copilul trebuie sa inteleaga ca este responsabil de alegerile lui, si
ca ele ii pot influenta covarsitor viata. De la alegerea papusilor sau a jocurilor dorite pana la
achitarea de sarcini diverse, el este o fiinta cu o viata unica. Copilul nu reprezinta o
prelungire a parintilor, el nu trebuie sa puna implineasca nerealizarile acestora sau visurile
lor. Trebuie sa existe un echilibru intre dorintele copilului si nevoile parintilor. Sa nu uitam ca
invatarea va solicita puternic intelectul copilului si astfel acesta va trebui sa respecte un
program de odihna si joaca bine determinat. Programul scolar, invatarea, vor aduce o conditie
noua, cu limite si termene. Parintii trebuie sa-si ajuta copilul in realizarea unor teme sau
sarcini scolare mai dificile dar in aceeasi masura trebuie sa-si invete copilul ca trebuie sa se
descurce si singur, ca parintii nu pot face tot timpul teme cu el etc, trebuie sa transmita
copilului faptul ca trebuie sa faca eforturi si singur.
Disciplina este una dintre insusirile pe care copilul va trebuie sa le puna in joc si acum
vom vedea roadele achizitiilor perioadelor anterioare : poate copilul sa respecte invatatorii, sa
respecte programul de invatare si sa fie cuminte in timpul orelor de scoala ? Cum suna asta
fata de respectarea autoritatii parintilor, primii reprezentanti ai autoritatii ? Parinti,
invatatori, profesori, politisti, lege, iata autoritatea, iata de ce am pus accentul pe insusirea
acestei notiuni de catre copil. Acesta va trebui sa traiasca intr-o societate cu reguli si limite,
pe care va trebui le respecte daca nu va dori sa aiba probleme. Dar, in aceeasi masura sa fie
capabil sa aleaga, sa inteleaga responsabilitatea si urmarile acestei alegeri.
Scoala va participa la structurarea si dezvoltarea personalitatii copilului. Procesele
gandirii, memorarii, rezolvarii de probleme vor crea probleme si frustrare copilului dar vor
aduce si implinire si recompense. Scoala raspunde nevoii de realizare si de satisfacere si
dezvoltarii a curiozitatii intelectuale specifice omului. Scoala egalizeaza social, inlesneste
accesul la cultura si la pregatire profesionala. Cunostintele acumulate pot face diferenta si pot
aduce implinirea profesionala de mai tarziu. Dar este ceva ce doar copilul poate face si nimeni
altcineva in locul lui, de aceea refortul ii apartine in totalitate. Este bine ca asteptarile sa fie
in relatie cu posibilitatile, de ambele parti. Scoala nu poate face minuni, mai ales una care
este intr-o continua cautare a propriei directii. De aceea trebuie sa fim atenti la modul in care
copilul isi ia ceea ce are nevoie, de unde isi ia, de la cine, etc. Cum putem sa suplinim
lipsurile educatorilor, scolii/profesorilor, societatii, etc. ? Cum ne raspundem la intrebarea: de
ce aceeasi scoala produce elevi foarte buni dar si foarte slabi? In ce masura este vorba despre
ce ofera scoala dar si despre ce ofera scolarul?
Toate acestea vor participa la formarea si dezvoltarea personalitatii copilului. Veti vedea
din ce in ce mai des forme de exprimare ale acesteia, de la gesturi si comportamente adulte
pana la exprimari concrete : eu nu mai sunt copil . Este o perioada in care interesele,
relatiile sociale se diversifica, copilul intra in cercuri de interese comune sau diferite, in care
rolul, pozitia joaca un rol important (ce zic ceilalti copii despre el, etc.). Personalitatea se
delimiteaza, copilul intelege din ce in ce mai bine ca este o fiinta separata de toti ceilalti,
inclusiv de parinti si va incepe sa se comporte ca atare. Exista un fenomen interesant :
4

copilul devine o parte dintr-un intreg in care se dilueaza clasa, multimea de scolari. Nu-i
convine aceasta neutralitate cu care este tratat si va incepe sa inteleaga ca este nevoie de
eforturi ca sa atraga atentia, sa fie recompensat si astfel sa aiba un rol important in clasa din
care face parte. Se destrama astfel, incet-incet mitul copilariei, ceea ce implica stari confuze,
melancolice, si se dezvolta realismul vietii cotidiene.
Mica scolaritate modifica substantial regimul de viata al copilului, in care adaptarea
scolara devine fundamentala si se suprapune cu prezenta unor dificultati ce pot fi depasite
doar cu renuntarea la unele activitati placute (cum este joaca). Copilul se confrunta, la
inceput prin joc, cu cerintele lumii adultilor. Daca doreste sa faca parte din aceasta lume va
trebui sa raspunda acestor cerinte. Se reduce astfel egocentrismul caracteristic perioadelor
anterioare si creste sociabilitatea.
Iata de ce pregatirea copilului in familie si gradinita pentru scoala si exigentele acesteia
este foarte importanta pentru ca ajuta la depasirea a ceea ce se numeste socul scolarizarii
comparat a fi la fel de important ca cel al nasterii sau al pubertatii.
Competitia scolara in care se plaseaza copilul presupune respectarea rigorilor disciplinei,
stapanirea emotiilor, depunerea eforturilor si raportarea corecta la activitatea si succesele
colegilor. Aceasta inseamna o imagine adecvata despre sine si despre altii, adica invatarea
pozitiei in societate, traiul intre oameni.
Dupa cum spuneam, la sfarsitul perioadei anterioare si, foarte pregnant in acesta
perioada, copilul a desavarsit procesul de identificare cu sexul si respectiv cu parintii. In
acest moment parintii joaca un rol foarte important prin modelul pe care il ofera copilului,
atat prin ceea ce reprezinta acesta dar si prin autoritatea pe care o exercita. Trebuie inteles
insa ca, dupa varsta de 7 ani copilul intelege altfel notiunea de autoritate. Cu cat si-a
dezvoltat propriile capacitati si si-a definit locul in familie, cu atat notiunea de autoritate este
diferit inteleasa. Parintii nu trebuie sa intre in jocul de putere al copilului de care am mai
discutat ci trebuie sa-si exercite autoritatea cu intelepciune, nu cu forta, de care copilul nu
mai asculta sau se teme foarte mult. Copilul trebuie sa inteleaga ca parintii il iubesc, ca sunt
alaturi de el, ca il ingrijesc si il protejeaza, chiar daca uneori il pedepsesc, ca rezultatele bune
de la scoala ii vor multumi pentru ca urmasul lor va ajunge un om de succes etc., dar ca in
mod primordial eforturile sunt ale lui si pentru el, pentru viata lui.
Nu mai este cazul sa amintim aici cat de importanta este educatia in devenirea unei
persoane, mai ales in societatea de azi, bazata pe competivitate si succes. In dezvoltarea lui
copilul trebuie continuu stimulat sa se autodepaasca, aceast fiind si o conditie obligatorie in
ceea ce inseamna dezvoltarea intelectuala. Realitatea ne arata insa ca apar diferente vizibile
intre copii in ceea ce priveste adaptarea scolara, succesele si VigRX esecurile la invatatura.
Astfel, unii copii parcurg traseul adaptarii fara probleme majore, altii cunosc esecuri si
dificultati temporare, cu framantari si conflicte, cu stagnari si reveniri, si, in fine, sunt copii
care raman neadaptati, nu reusesc sa intre in ritmul alert al programului scolar si ca urmare
a conditiilor familiale deficitare, nestimulative si dezorganizate sau a maturitatii psihice
insuficiente.
Exista astfel factori genetici si factori obiectivi care influenteaza invatarea si adaptarea,
mai evidente la varstele mici.
Peste toate acestea insa exista vointa si determinarea, atat a parintilor cat si a copiilor, de
a depasi momentele grele si de a apuca cea mai bun cale spre implinirea vietii. Orice om isi
are un loc sub soare este mai mult decat o fraza, este o realitate. Exista nenumarati oameni
de succes care au avut dificultati scolare dupa cum exista si nenumarati oameni de succes
carora scoala le-a oferit calea spre implinire. Sta in sarcina parintilor sa-si observe cu atentie
5

copilul, procesul acestuia de adaptare si dezvoltare atat in scoala cat si in afara acesteia,
pentru a putea identifica derapajele de la normalitate. Este important sa se stabileasca si sa
se urmareasca insusirile native ale copilului, ce pot fi dezvoltate de timpuriu intr-o directie
potrivita, si sa se compenseze astfel alte eventuale lipsuri. Scoala ofera o multitudine de
posibilitati in acest sens prin nenumaratele optiuni si metode ce le pune la dispozitie.
Interesul nativ al copilului ne poate indrepta in directia perfectionarii acestuia, in loc sa
pierdem timp in dezvoltarea unor capacitati care nu exista. Este gresit ca parintii sa astepte
de la copil ceea ce acesta nu le poate da, respectiv succese la discipline de care copilul nu
este atras; daca copilul a apucat calea corecta, catre dezvoltarea propriilor calitati, atunci va
obtine succese, spre marea bucurie a parintilor si a lui insusi, caci va vedea ca are realizari si
ca este recompensat, iar stima de sine si increderea in propriile forte va creste. Este
recomandat sa expunem copilul la o gama cat mai larga de activitati (artistice, culturale,
sportive, hobbyuri, calatorii etc.), astfel incat sa putem observa capacitatile native si
interesele naturale ale acestuia, fapt ce va inlesni drumul catre viitoarea profesie.Peste toate
acestea insa exista vointa si determinarea, atat a parintilor cat si a copiilor, de a depasi
momentele grele si de a apuca cea mai bun cale spre implinirea vietii. Orice om isi are un loc
sub soare este mai mult decat o fraza, este o realitate. Exista nenumarati oameni de succes
care au avut dificultati scolare dupa cum exista si nenumarati oameni de succes carora
scoala le-a oferit calea spre implinire. Sta in sarcina parintilor sa-si observe cu atentie
copilul, procesul acestuia de adaptare si dezvoltare atat in scoala cat si in afara acesteia,
pentru a putea identifica derapajele de la normalitate. Este important sa se stabileasca si sa
se urmareasca insusirile native ale copilului, ce pot fi dezvoltate de timpuriu intr-o directie
potrivita, si sa se compenseze astfel alte eventuale lipsuri. Scoala ofera o multitudine de
posibilitati in acest sens prin nenumaratele optiuni si metode ce le pune la dispozitie.
Interesul nativ al copilului ne poate indrepta in directia perfectionarii acestuia, in loc sa
pierdem timp in dezvoltarea unor capacitati care nu exista. Este gresit ca parintii sa astepte
de la copil ceea ce acesta nu le poate da, respectiv succese la discipline de care copilul nu
este atras; daca copilul a apucat calea corecta, catre dezvoltarea propriilor calitati, atunci va
obtine succese, spre marea bucurie a parintilor si a lui insusi, caci va vedea ca are realizari si
ca este recompensat, iar stima de sine si increderea in propriile forte va creste. Este
recomandat sa expunem copilul la o gama cat mai larga de activitati (artistice, culturale,
sportive, hobbyuri, calatorii etc.), astfel incat sa putem observa capacitatile native si
interesele naturale ale acestuia, fapt ce va inlesni drumul catre viitoarea profesie.
Din alta perspectiva, in aceasta perioada, se desfasoara un alt episod al relatiei dintre
sexe; se poate observa ca grupurile de joaca au la baza apartenenta la un sex sau altul:
baietii se joaca cu baietii si fetele cu fetele, interactiunile dintre ei fiind destul de reduse. Ba
chiar exista un fel de conflict, de concurenta, in sensul in care fiecare doreste sa demonstreze
cate ceva celuilalt. Devine foarte evidenta apartenenta la un sex sau altul, copii evidentiind
calitati ale sexului caruia ii apartin; se observa tendinta parintilor de a petrece mai mult timp
cu copilul de acelasi sex (in cazurile in care exista mai mult decat un copil). Din acest punct
de vedere se observa de asemenea rolul important, de model, pe care il au parintii si dorinta
copiilor de a urma acest rol; ne referim aici atat la profesiunea parintilor dar mai ales la
comportamentul acestora. Sa nu uitam ca personalitatea copilului este in curs de formare si
modelul cel mai la indemana este si cel mai apropiat.
Spre sfarsitul perioadei observam deja schimbari importante in comportamentul social al
copiilor, care imita din ce in ce mai mult comportamentul adultilor. Din nou subliniem rolul
pe care il are exemplul parintilor si al celor apropaiati copilului dar si mediul in care acesta
traieste, respectiv anturajul. Dorinta de a deveni adult mai devreme decat este cazul il poate
face pe copil sa imite gesturi specifice adultilor: sa fumeze, sa bea, etc. Intalnim din ce in ce
6

mai des in discursul copilului referiri sexuale. Daca pana acum nu s-a incercat o comunicare
pe teme sexuale este cazul sa se aiba discutii cu copilul pe aceasta tema si sa se inceapa o
educatie sexuala. Amintim ca, in epoca moderna, varsta la care fetele au ciclu menstrual este
din ce in ce mai mica, maturitatea sexuala se atinge din ce in ce mai devreme si trebuie sa
impiedicam socul unei experiente pentru care copilul nu este pregatit. Recomandam ca
discutiile sa se faca intre copil si parintele de acelasi sex, astfel comunicarea va fi mai usoara.
Sunt inca multi parinti care nu pot sau nu doresc sa discute despre viata sexuala a copilului
lor. Aceasta este o greseala, daca neglijam aceasta problema nu inseamna ca ea nu exista,
este un fapt de viata si este de preferat ca viitorul adolescent sa detina informatii corecte,
decat sa-si formeze o parere bazata pe informatii diverse si neadevarate (mai ales in epoca
internetului).
La aceasta varsta copilul este pregatit pentru educatia morala si etica, de altfel se
observa acest fapt prin intrebarile specifice pe care copilul le adreseaza parintilor. Parintii
trebuie sa explice copilului ca el va face parte dintr-o societate bazata pe reguli si legi, pe care
trebuie sa le respecte pentru a nu avea probleme. Deprinderile si priceperile insusite pana
acum trebuie sa se transforme in obisnuinte sociale, prin intermediul carora copilul se
raporteaza tot mai corect la comportamentul civilizat, devine mai sensibil si mai controlat in
relatiile cu cei din jur, devine capabil sa adopte comportamente intelese si previzibile.
Instabilitatile sale din perioada prescolara sunt inlocuite cu comportamente autocontrolate,
cu politete si respect fata de activitatea si efortul celor din jur. Parintii trebuie sa formeze un
model pozitiv in fata copilului, care sa-l ajute pe acesta sa-si organizeze o parere corecta
asupra lumii din care face parte.
Relatiile copilului cu familia sunt constientizate si raportate la alte cazuri din care fac
parte colegii de scoala sau de joaca. Se observa nuantele comportamantale si afective puse in
aceste relatii ( X nu are tata , tatal lui Y este muncitor pe cand al meu este doctor , etc). In
astfel de cazuri sunt semnificative pentru copilrelatiile afective pozitive de acceptare si
caldura ale parintilor sau dimpotriva, atitudinea de respingere ce se manifesta prin ostilitate
si autoritate brutala (alaturi de atitudini lipsite de interes fata de activitatile copilului sau de
control severe, exagerate). Lucrurile se complica in toate cazurile cand parintii manifesta
atitudini diferite fata de copil. Relatiile afectuoase dintre copil si parinti, ca si dintre parinti,
duc la efecte pozitive, atat prin ceea ce ofera ele copilului cat si prin modelul comportamental
pe care il ofera copilul. Un mediu plin de afectivitate si dragoste va da copilului sprijin si
putere pentru depasirea momentelor grele, specifice devenirii ca adult. Ca in multe alte
situatii este bine sa existe echilibru intre control si libertate, intre pedeapsa si recompensa.
Nu trebuie lasata prea multa libertate copilului, care nu va stii cum sa procedeze cu ea, dar
nu trebuie creata nici o dependenta de parintii printr-un control prea sever. Rezultatele cele
mai bune sunt obtinute de catre parintii care au o atitudine clara, manifesta atentie la
autonomia/libertatea copilului, exercita un control echilibrat si constant.