DIANA CREȚU

CINCI
GREȘELI
MAJORE PE
CARE LE FAC
PĂRINȚII ÎN
RELAȚIA CU
COPIII LOR
Înainte să devin părinte, mi-am
imaginat că a fi mamă înseamnă
numai bucurie și fericire...
Dar foarte repede, după ce am
născut, aveam să aflu realitatea: a fi
mamă înseamnă și nopți nedormite,
stres, grji, responsabilități, înseamnă
să nu mai am timp pentru mine...
Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri
ziua în care m-am programat la
psiholog, pentru a-I face o evaluare
baiatului meu mai mare, Rareș, care
avea atunci aproape 5 ani.
Ne mutaserăm în Târgu Mureș de mai bine de
1 an, de la Vaslui, unde locuiserăm 3 ani și
jumătate. Era primul an în care lucram ca
educatoare, o aveam și pe Sara care avea 2
ani și desi citisem multe cărți de parenting,
deși îmi doream tot ce este mai bun pentru
copiii mei, simțeam că am eșuat în meseria de
părințe. Eram atât de stresată, atât de
copleșită de temeri și aveam atâtea
sentimente de vinovăție ” că nu sunt o mamă
bună”, încât am simțit că neapărat este nevoie
să fac ceva. Așa am ajuns la psiholog, care cu
blândețe mi-a dat răspunsul pe care îl știam în
adâncul sufletului meu: ” Știi, Diana, cei mai
mulți părinți care vin la mine, cred ca al lor
copil are o problemă…când, de fapt, părintele
este cel care are nevoie de ajutor…”
Și în momentul acela am înțeles: cheia este
la mine! De mine depinde relația mea cu
copiii mei, de mine depinde să am un copil
echilibrat, de mine depinde să am un copil
empatic și cu încredere în el! Pe de o parte
am simțit o mare ușurare, pentru că era în
puterea mea să schimb lucrurile, pe de altă
parte am simțit o mare greutate, pentru că
nu știam de unde să încep, nu știam ce am
de făcut, nu știam dacă reușesc să am o
relație armonioasă cu copiii…
 Și am început să citesc , să studiez, să
particip la tot felul de cursuri care să mă ajute
în relația cu copiii…Și mai mult decât atât am
început să aplic , să pun în practică metode,
idei , cu care rezonam și care credeam eu că
mă ajută…Dar, Doamne!! De-a lungul anilor,
de-atâtea ori am simțit că orice-aș face nu voi
fi niciodată o mamă suficient de bună, de-
atâtea ori am plâns și am crezut că toate
eforturile sunt în zadar și că nu duc nicăieri,
de atâtea ori am dat-o în bară…și am plătit
prețul…
Dar știi ce contează cel maim ult?
Faptul că nu am renunțat! Faptul că am
învățat, am aplicat, am evaluat ce am făcut
bine și am mers mai departe, oricât de greu
mi-a fost!
Faptul că am schimbat credințe, convingeri
care nu mă ajutau și pe care le transmit mai
departe copiilor mei…
 Faptul că acum știu că sunt cea mai bună
mamă pe care o pot avea copiii mei și știu
că întotdeauna există o soluție. Și nu, nu
doar știu, ci simt cu toată ființa mea! 😊

Așa cum știm, copilăria este cea mai

frumoasă și mai importantă perioadă a vieții
unui om. Este fundamentul, baza, o etapă
definitorie a dezvoltării unui copil, deoarece
experiențele din copilărie vor afecta viața de
adult.
 Noi, părinții, suntem un model pentru copiii
noștri și avem responsabilitatea de a le oferi
ceea ce este bine și sănătos pentru
dezvoltarea lor interioară. Avem
responsabilitatea pentru convingerile pe care
le transmitem copiilor noștri. Avem
responsabilitatea pentru cum va arăta viața
copilului tău atunci când va deveni adult.
M-aș fi bucurat să fiu și eu mai conștientă de
aceste greșeli atunci când copiii mei erau mici
și de modul în care le pot evita, ce să ”pun în
locul acestora”...de aceea am ales să scriu
acest material: pentru a te ajuta în relația cu
copilul tău.
 1.ETICHETELE

Ai auzit vreodată: ”Ești un leneș!”, ” Așa e el,

mai rușinos...”, ”Este un încăpățânat...”
Ei bine, acestea sunt etichete puse copiilor,
care le fac rău, pentru că devenim ceea ce
spun alții despre noi că suntem.
Cuvintele pe care le spunem copiilor noștri
devin glasul lor interior și expresii care par
inofensive, devin convingeri nesănătoase, pe
care copiii le duc cu ei toată viața și le
transormă în dezechilibru emoțional.
Efectul etichetării asupra asupra copiilor a
fost studiat prima dată de către psihologii
Robert Rosenthal și Lenore Jacobson. Ei au
realizat un experiment în școală, în rândul
cadrelor didactice. Învățătorii au fost chemați
și li s-a spus că la ei în clasă există anumiți
copii care au o ”inteligență ieșită din comun.”
 Mai mult, li s-a indicat și care sunt acei
copii. La sfârșitul anului școlar, s-a observat
că acdelor elevi cu ”inteligența ieșită din
comun”, chiar le-a crescut inteligența cu 10-
15 puncte. Iar acest lucru se explică doar
printr-o etichetă primită de învățători, pe
baza căreia, au acordat mai multă atenție
acestor copii.
O a doua parte a cercetării a urmărit efectul
etichetelor negative.
Când învățătorilor le s-a spus că anumiți
elevi au o inteligență scăzută sau că ”sunt
proști”, s-a observat că, în timp, acelor copii
chiar le-a scăzut nivelul de inteligență.
DEVENIM CEEA CE CRED CEILALȚI
DESPRE NOI!
 Etichetele sunt, în realitate, niște limite pe
care le punem copiilor, și, mai mult decât
atât, ni le punem nouă înșine. Atunci când îi
spunem unui copil că este ”rău”, ”zgârcit”,
”timid”, este ca și cum l-am băga într-o cutie
și i-am limita creșterea, îi limităm potențialul.
De asemenea, etichetele ne fac să credem
că este imposibil să ne schimbăm. Ele ne
conving că abilitățile și talentele sunt
înnăscute și deci, nu pot fi schimbate,
indiferent cât de mult efort am depune.
Cum putem descuraja etichetele pe care le
pun cei din jur copiilor noștri?
-Atunci când cineva îți spune despre copilul
tău că este timid sau rușinos, îi poți explica
fașptul că nu este timid, ci va interacționa
atunci când va crede de cuviință. Mi-a luat
și mie mult timp să învăț să accept felul de
a fi al fetiței mele, Sara, care are nevoie de
o perioadă mai lungă de adaptare, până să
își dorească să interacționeze cu persoane
necunoscute.
-Fă o listă cu toate calitățile pe care le
dorești la copilul tău, și înlocuiește
comportamentul negativ cu: ”Eu știu că ești
un copil care poate vorbi cu ceilalți și poate
rezolva lucrurile discutând. Am încredere
că poți asta!”
 2. PEDEPSIREA GREȘELILOR

”M-am supărat pe tine!”, ”M-ai dezamăgit!”,

”Te las aici!”
Deși par o expresii inofensive, aceste
cuvinte sunt o pedeapsă afectivă și arată că
ne iubim copilul doar dacă și atunci când se
comportă frumos, adică dăm dovadă de
iubire condiționată.
Arată ca ne-am supărat pe copil cu totul,
când de fapt, este nevoie să facem distincție
între comportamentul lui și el, ca ființă
umană. Este important să conștientizăm că
noi ne supărăm pe comportamentul copilului
și să îi spunem și lui acest lucru: ”Pe tine te
iubesc! Comportamentul tău m-a supărat.”
Iubirea necondiționată înseamnă că ne
iubim copiii indiferent de ceea ce fac,
indiferent de deciziile luate.
Copiii vor face alegeri care nu ne vor plăcea.
Din păcate, greșelile se pedepsesc. Cei mai
mulți dintre noi am fost pedepsiți, ne vine
natural să facem copilul să se simtă prost,
să ridicăm tonul, să-l pedepsim. Problema
este că pedepsele distrug relația părinte-
copil și nu învață cum să facă mai bine data
viitoare.
Ce putem face?
Totuși, copiii au nevoie să învețe să fie
responsabili, pentru că doar așa vor învăța
să-i respecte pe cei din jurul lor și pe ei
înșiși. De asemenea, astfel își păstrează
stima de sine.
 Responsabilitatea este puterea de a-ți
asuma consecințele propriilor
comportamente. Este important să înțeleagă
că dacă alegem un comportament, alegem
și consecințele lui.
Pentru aceasta este nevoie să-și dezvolte
autodisciplina, adică abilitatea de a depune
efort în direcția pe care ți-o dorești, chiar
dacă este greu.
De aceea este important să stabilim reguli și
consecințele nerespectării acestora, reguli
care să fie cunoscute și înțelese de către
copii, este necesar să prevenim anumite
comportamente, să lăsăm consecințele
naturale să se întâmple și abia ca ultimă
soluție să recurgem la consecințele logice.
 3.COMPARAȚIILE CU CEILALȚI

” Tu de ce nu poți mânca așa frumos ca

sora ta?”
” Vezi tu pe cineva care se comportă ca
tine?”

De ce nu este bine să ne comparăm

copiii?
În primul rând, pentru că aceste mesaje,
repetate, îi transmit să fie ca ceilalți. Or,
noi ne dorim să facă în viață propriile
alegeri...
În al doilea rând,comparația cu ceilalți
transmit copiilor că nu sunt suficienți așa
cum sunt, că trebuie să fie ca X, sau să
aibă banii lui Y, ca să fie valoroși. Se
simt insuficienți.
Atunci când ne comparăm unii cu alții, nu
se simțim bine în propria piele.
 Iată un exemplu:
Dacă mergi cu copilul tău la restaurant și
acesta se comportă urât, în loc să îi spui:
” Vezi pe cineva care se comportă ca
tine?”, poți scoate în evidență o valoare
care este importantă pentru tine și
anume faptul că este într-un loc public,
unde lumea vine să se simtă bine și este
important să ne gândim și la ceilalți, să
nu îi deranjăm.
Și am putea spune: ” Știi, toată lumea a
venit la restaurant să se simtă bine.
Nouă ne pasă de ceilalți.”
 4.PERFECȚIONISMUL ȘI SARCASMUL

Când copilul spală vasele și tu faci în urma

lui, ceea ce îi transmiți, fără să îți dorești
neapărat acest lucru, este faptul că el nu
poate face lucrurile la fel de bine ca tine.
Perfecționismul este atunci când apreciem
rezultatul, în loc să lăudăm efortul, procesul.
Acesta îl determină pe copil să gândească:
”Dacă oricum nu pot face lucrurile la fel de
bine ca mama, ce rost are să mai fac?” Și în
acest fel îi scade motivația internă de a mai
încerca să facă...
Este foarte important să scoatem în evidență
plusurile!
Exemplu:
”Mami, m-am îmbrăcat singură!”
 Tendința noastră, atunci când vedem că nu
și-a luat încă bluza, este să folosim critica
constructivă și îi spunem: ” E bine, dar mai
este nevoie să îți iei și bluza!”
NU este bine!
Pentru că dacă mă concentrez pe minusuri,
copilul se va concentra pe minusuri, pe ceea
ce nu a făcut.

O abordare corectă ar fi să punem accentul

pe plusuri:
-Oau, ți-ai pus bine chiloții, șosetele,
pantalonii! Te deranjează ceva la bluză?
Sau
-Ți-ai pus bine chiloții, șosetele, pantalonii.
Când vrei să îți iei bluza: acum sau după
ce...?”
Astfel, dacă îi spun ce a făcut bine, copilul va
ști ce are de reparat și va ști ce are de făcut
data viitoare.
 ” - Ce copil cuminte!
”- Da, doar atunci când doarme...
Sau
E deștept ca tată-su și urât ca maică-sa!

Sarcasmul ( umorul care îl face pe celălalt să

se simtă prost) este mijlocul prin care
distrugem stima de sine a copilului.
Repetarea unor astfel de sintagme, cu timpul
se așează în copil și constituie un abuz.
Sarcasmul este cea mai nocivă cale prin care
ne putem adresa copilului.
Este foarte important să nu vorbim în preajma
copilului, ca și cum acesta nu ar fi prezent.

Ce putem face?
Gândește-te: Există vreo vorbă pe care o
folosești, care ar putea fi considerată
sarcasm? Noteaz-o și fii atentă să nu o mai
folosești.
 5.LAUDA GOALĂ
( ”Bravo! Super! Ești cel mai bun!”)
”Mami, uite ce desen am făcut!”
”Oau, bravo, ce frumos e!Sau
” Sunt atât de mândră de tine!”

De ce nu este bine să folosim Bravo! Super!

Ești cel mai bun!
Pentru că, în acest fel, copilul devine
dependent de laudă, devine dependent de
confirmarea celorlalți și în loc să îi crească
stima de sine, îi crește imaginea de sine..
Asta înseamnă că nu va avea motivația
internă de a face anumite lucruri și că va
avea o permanentă dorință de confirmare de
la colegi, de la părinți, de la ceilalți.
 Și în mintea lui va fi: ”Fac ce faceți și voi,
pentru a fi acceptat în grup.”
Așadar, renunță la lauda goală. Întreabă și
descrie:
Exemplu: Ție îți place ce ai făcut? Ție cum
ți se pare? Tu te simți bine? Cum ai
procedat?
În acest fel va avea o stare de satisfacție
internă și nu va avea permanent nevoie de
confirmarea altora.

Dacă ai avut răbdare să parcurgi acest

material până la final îți mulțumesc și
aștept feedback-ul tău la adresa de email:
cretunicoletadiana@yahoo.com.
M-aș bucura să știu cum te-a ajutat.