ASPECTE

MAI PUŢIN CUNOSCUTE

ALE PEDOFILIEI
Articolele prezentate au fost publicate iniţial pe site-ul
www.contracurentului.com.

Tehnoredactarea: www.contracurentului.com

Pentru informaţii sau sugestii

ne puteţi scrie la adresa admin@contracurentului.com.
 ASPECTE MAI PUŢIN CUNOSCUTE ALE PEDOFILIEI

CE ESTE UN PEDOFIL?

Pedofil
Un pedofil este un individ de 16 ani sau mai în vârstă, care
este atras sexual, în principal sau exclusiv, de copii care nu au
ajuns la pubertate (fete de 10 ani sau mai puţin, băieţi de 11 ani
sau mai puţin, în medie).[1][2][3][4][5] Copilul prepuber trebuie să
fie cu cel puţin 5 ani mai mic decât individul respectiv, în cazul
pedofililor adolescenţi, înainte ca atracţia să poată fi
diagnosticată ca pedofilie.[1]
Din punct de vedere medical, condiţia este numită
„pedofilie” şi este clasificată de Asociaţia de Psihiatrie
Americană ca tulburare mintală.[1][6] Unii dintre cei care suferă
de pedofilie fac sex cu copii şi folosesc copiii într-un mod
sexual. Aceasta se defineşte ca „abuz sexual asupra copilului”,
deoarece copiii sunt definiţi ca incapabili să fie cu adevărat de
acord cu actele sexuale cu un adult. Unii adulţi au sentimente
pedofile, dar nu le dau curs abuzând sexual copii. Unii adulţi
care nu sunt pedofili, comit abuz sexual asupra copiilor.
Nu toţi pedofilii simt sau acţionează în acelaşi mod. Din anii
1880, psihologii au studiat şi au arătat că pedofili diferiţi pot să
acţioneze în moduri diferite:[7]
 Unii pedofili sunt atraşi sexual numai de copiii prepuberi.
Ei sunt numiţi pedofili exclusivi.
 Unii pedofili au o preferinţă sexuală pentru copiii
prepuberi, dar sunt atraşi sexual şi de adulţi. Ei sunt numiţi
pedofili preferenţiali.
 Unii adulţi care preferă partenerii sexuali adulţi, sunt
atraşi sexual şi de copiii prepuberi.

-3-
 Adulţii a căror atracţie sexuală este față de copiii prepuberi,
sunt numiţi în sensul strict al cuvântului hebefili, nu pedofili.
Adulţii a căror atracţie sexuală primară este față de tinerii a
căror vârstă se încadrează între mijlocul şi sfârşitul
adolescenţei, sunt numiţi în sensul strict al cuvântului efebofili,
dar efebofilia nu este considerată anormală de profesioniştii în
sănătate mintală.
Referitor la pedofilii care comit abuz sexual asupra copilului,
unele studii au arătat că pedofilii atraşi doar de copii pot să
abuzeze mai mulţi copii decât pedofilii care au şi parteneri
sexuali adulţi.[8][9]
Cei care abuzează copii sunt adesea cunoscuţi de ei –
precum părinţi, alte rude şi prieteni – şi nu sunt străini.[10] Un
studiu făcut de cercetători a găsit că jumătate dintre adulţii
condamnaţi pentru abuz sexual al copilului în afara familiei lor
îşi abuzau sexual şi proprii copiii.[11]
Este ceva răspândit?
Cercetătorii medicali nu cunosc câţi indivizi din populaţie
sunt pedofili.[12] Aceasta fiindcă este greu de studiat
sentimentele şi dorinţele oamenilor, dacă nu le exteriorizează.
În general, singurii pedofili care pot fi studiaţi sunt cei care au
încălcat legea şi au fost prinşi şi condamnaţi pentru abuz sexual
al copilului. Un al doilea motiv este că, atunci când un adult sau
un adolescent abuzează sexual un copil, oamenii adesea îl
numesc pe abuzator „pedofil”, dar este posibil ca abuzul să se fi
întâmplat dintr-un motiv diferit, precum indisponibilitatea unui
partener adult. În general, experţii definesc un individ ca
pedofil numai dacă este atras sexual, în principal sau exclusiv,
de copii prepuberi.[2][3][4][5] Dacă un individ abuzează sexual un
copil prepuber pentru a-l înspăimânta sau pedepsi, de exemplu,
atunci este posibil să nu fie vorba de un comportament cu
adevărat pedofil. Unele surse, precum Clinica Mayo, raportează

-4-
că cele mai multe abuzuri sexuale asupra copiilor prepuberi
sunt comise de pedofili,[13] în timp ce alte studii raportează că
cei mai mulţi dintre cei care abuzează sexual copii nu sunt
pedofili.[14] Un alt studiu a estimat procentajul pedofililor a fi
între 12-20%.[14]
În anul 2008, majoritatea medicilor credeau că pedofilia nu
poate fi vindecată.[16] Abordarea curentă în tratarea pedofililor
încearcă să le schimbe comportamentul. Ea nu le schimbă
atracţia sexuală. Prin folosirea acestui tratament, se crede că se
poate preveni ca unii delincvenţi sexuali să comită noi
delicte.[17]
Referinţe
[1]
Diagnostic Criteria For Pedophilia (PDF). APA statement.
American Psychiatric Association. June 17, 2003.
[2]
Seto Michael C. (2009) Pedophilia. Annual Review of
Clinical Psychology 5:391-407.
[3]
Edwards, M. (1997) Treatment for Paedophiles;
Treatment for Sex Offenders. Paedophile Policy and Prevention,
Australian Institute of Criminology Research and Public Policy
Series (12), 74-75.
[4]
Blaney, Paul H.; Millon, Theodore (2009). Oxford
Textbook of Psychopathology (Oxford Series in Clinical
Psychology) (2nd ed.). Oxford University Press, USA. p. 528.
ISBN 0-19-537421-5. Some cases of child molestation, especially
those involving incest, are committed in the absence of any
identifiable deviant erotic age preference.
[5]
Studer Lea H., Aylwin A. Scott (2006). Pedophilia: The
problem with diagnosis and limitations of CBT in treatment.
Medical Hypotheses 67(4):774-781.
doi:10.1016/j.mehy.2006.04.030. PMID 16766133.
[6]
World Health Organization, International Statistical
Classification of Diseases and Related Health Problems: ICD-10

-5-
Section F65.4: Paedophilia (acces online via ICD-10 hartă site,
tablă de materii).
[7]
Krafft-Ebing, R. von. (1886). Psychopathia sexualis: A
medico-forensic study (1965 tradus de H. E. Wedeck). New
York: G. P. Putnam’s Sons. ISBN 1-55970-425-X.
[8]
Abel, G. G., Mittleman, M. S., & Becker, J. V. (1985). Sex
offenders: Results of assessment and recommendations for
treatment. În M. H. Ben-Aron, S. J. Hucker, & C. D. Webster
(Editori.), Clinical criminology: The assessment and treatment of
criminal behavior (p. 207-220). Toronto, Canada: M & M
Graphics.
[9]
Linda S. Grossman, Ph.D., Brian Martis, M.D. &
Christopher G. Fichtner, M.D. (1999). Are Sex Offenders
Treatable? A Research Overview. 50. p. 349-361work=Psychiatr
Serv. PMID 10096639.
[10]
Lanning, Kenneth (2001). Child Molesters: A Behavioral
Analysis (Third Edition) (PDF). National Center for Missing &
Exploited Children. p. 25, 27, 29.
[11]
M. Glasser, Royal College of Psychiatrists & I. Kolvin,
Royal College of Psychiatrists (2001). Cycle of child sexual
abuse: links between being a victim and becoming a
perpetrator. British Journal of Psychiatry.
[12]
Seto, M. C. (2004). Pedophilia and Sexual Offenses
Against Children, Annual Review of Sex Research, 15, 329-369.
[13]
Hall, M.D., Ryan C. W. & Richard C. W. Hall, M.D., P.A...
A Profile of Pedophilia: Definition, Characteristics of Offenders,
Recidivism, Treatment Outcomes, and Forensic Issues (PDF).
Mayo Clinic Proceedings (Mayo Foundation For Medical
Education And Research) 82:457-471 2007.
[14]
H. Zonana, G. Abel (1999): Dangerous sex offenders. A
task force report of the American Psychiatric Association,
Washington, D.C: American Psychiatric Association.

-6-
 [15]
Briere, J., & Runtz, M. (1989). University males’sexual
interest in children: Predicting potential indices of “pedophilia”
in a non-forensic sample. Child Abuse & Neglect: The
international Journal, 13, 65-75.
[16]
Treatments to Change Sexual Orientation – Berlin 157
(5): 838 – The American Journal of Psychiatry.
[17]
Public Policy.
[Pedophile. No copyright. Articolul în limba engleză este
publicat pe site-ul https://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page.]

COMENTARIU DESPRE INTERVIUL LUI DOTTIE SANDUSKY

JIMMY HINTON

Ieri am privit în întregime interviul de cincizeci de minute cu

Dottie Sandusky. Dottie apără deplina nevinovăție a soțului ei
Jerry. Mulți sunt indignați de ceea ce a zis. Recunosc, nici eu nu
am fost încântat și cred că ceea ce a făcut revictimizat și mai
mult victimele lui Jerry. Dar, în locul unei reacții automate,
doresc să ofer o perspectivă din partea cuiva al cărui tată este
pedofil și care, în mod ironic, a fost condamnat în 2012 în
aceeași săptămână în care a avut loc procesul lui Jerry
Sandusky.[1] Și mai ciudat, tata a fost transferat de la Camp Hill
la Bellefonte exact în aceeași zi în care Jerry Sandusky a fost
transferat de la Bellefonte la Camp Hill.
Mai întâi de toate, mi se pune deseori întrebarea: „Știa
cineva din familia voastră că tatăl tău abuza sexual copii?” Vă
pot asigura că niciunul dintre noi nu avea idee. Noi toți am avut
o relație foarte apropiată cu tata, dar nu am avut idee că abuza
sexual copii. Dacă vreunul dintre noi ar fi știut, ar fi fost
denunțat imediat. De asemenea, vă pot asigura din proprie
experiență că este extrem de ușor pentru abuzatorii sexuali să
abuzeze copii ani de zile chiar sub nasul altora și să scape

-7-
nedescoperiți. Dr. Gene Abel estimează că molestatorii de copii
au o șansă de numai 3% să fie prinși pentru fiecare abuz în
parte. Să inversăm numărul. Înseamnă că în 97% dintre cazuri
un abuzator violează cu succes un copil fără să se afle vreodată.
Am întrebat-o despre aceasta pe Dr. Anna Salter, expertă
renumită în delicte sexuale. Ea intervievează și consiliază
delincvenți sexuali de mai bine de douăzeci de ani. Mi-a
răspuns: „Conform experienței mele, 3% este probabil mult.
Pur și simplu, nu sunt prinși.”
În al doilea rând, vreau să afirm că eu cred cu fermitate că
(1) Jerry Sandusky este vinovat de delicte sexuale împotriva
copiilor și (2) cred că Dottie este pe deplin convinsă în mintea ei
că Jerry este nevinovat. Cu alte cuvinte, nu se amăgește – pur și
simplu, nu știe cum gândesc pedofilii și, prin urmare, este
manipulată cu ușurință de soțul ei. Voi oferi un comentariu care
cred că va fi util celor mai mulți dintre cei care citesc articolul
de față, cu privire la câteva puncte cheie din interviul lui Dottie
Sandusky. Perspectiva lui Dottie nu este unică. Nu cunosc
numărul exact, dar există studii care arată că un număr
semnificativ de victime nu sunt niciodată crezute. Prin urmare,
ideea că cineva este efectiv pedofil este rapid respinsă,
permițându-i-se să continue să abuzeze copii nestânjenit. Iată
doar câteva puncte cheie din interviu care mi-au atras atenția:
„Ar fi recunoscut, dacă ar fi făcut-o.”
Atât Dottie, cât și John Ziegler au fost fermi în interviu în
această privință. De fapt, Ziegler a spus: „Dacă a făcut-o, de ce
nu a mărturisit? Cel mai apropiat lucru de o confesiune de la
Jerry a fost: «Am încălcat niște granițe.»” Această premisă
presupune două lucruri: (1) că pedofilii sunt sinceri și (2) că ar
recunoaște că ceea ce au făcut a fost greșit. Bazele abuzului
sunt caracterul secret, înșelăciunea (minciunile) și distragerea
atenției (seducerea). Presupunerea că Jerry ar simți dintr-odată

-8-
remușcare și că ar fi sincer cu privire la faptul că a abuzat copii
este o presupunere periculoasă. De fapt, Dr. Salter și-a amintit
următoarea conversație, care a avut loc în timp ce consilia un
pedofil condamnat: „Nu înțelegi, Anna, așa-i?… Tu crezi că
atunci când sunt întrebat: «Ai făcut asta?», mint. Dar am mințit
în fiecare zi, în ultimii douăzeci și cinci de ani.” (Salter, 42)
Știm, de asemenea, că Jerry a recunoscut că făcea duș cu
băieții, că se lupta cu ei când erau nud și că se băteau cu săpun
(el aruncând mingi de săpun lichid la copii, apoi frecându-le
săpunul pe întreg corpul). S-ar putea ca Jerry să fie un
molestator de copii care se amăgește singur că nu este. Doctorii
Gene Abel și Judith Becker au făcut un studiu extensiv de cinci
ani pe un subgrup de molestatori de copii – indivizi care au avut
fantezii sexuale cu copii, dar nu au abuzat niciodată. Într-o
metropolă cu 7 milioane de locuitori, în final au găsit numai 8
indivizi care se încadrau în această categorie. Iată ce spune
Abel: „Totuși, când am discutat cu acei bărbați, am descoperit
că toți erau de fapt molestatori de copii… Acei bărbați își
construiseră propria definiție pentru molestarea copilului. Unii
spuneau că nu au molestat niciodată un copil pentru că doar l-
au mângâiat. Pe cât de straniu ar părea, câțiva chiar au susținut
că, deși au făcut sex vaginal sau anal cu un copil, nu au molestat
niciodată un copil pentru că nu au folosit forța.” (Abel &
Harlow, 97) Presupunerea că Jerry ar fi mărturisit sau și-ar fi
recunoscut crimele dacă ar fi făcut-o realmente, pur și simplu
nu funcționează.
„Jerry îl privea ca pe un fiu și de aceea făcea duș cu el… Nu
este cineva pe care Jerry îl privea ca pe un străin.”
Dottie a insistat de câteva ori că da, Jerry a făcut duș în mod
repetat cu minori, dar „asta e generația în care a crescut el”. În
viața mea am întâlnit sute de bărbați din „generația lui Jerry”.
Face cineva o încercare să-mi spună câți dintre ei au insistat să

-9-
facă duș cu mine? Ați ghicit! Niciunul! Nu este normal. Punct.
Am citit sute de pagini de transcrieri ale înregistrărilor de la
proces. Iată o parte dintr-un interviu cu „Victima # 4”, care avea
13-14 ani în momentul abuzului.
Î: „Le poți spune doamnelor și domnilor din juriu de câte ori
aproximativ acuzatul, fie în vestiarul din zona estică, fie în dușul
din clădirea Lasch sau în sauna din clădirea Lasch, și-a pus
penisul în gura ta?”
R: „Trebuie că s-a întâmplat de cel puțin 40 de ori.”
Î: „Ai vrut să o facă?”
R: „Nu.”
Î: „În niciuna dintre acele ocazii?”
R: „Nu.”[2]
Insistența lui Dottie că Jerry făcea duș cu băieții numai
fiindcă îi cunoștea și îi iubea dă crezare mitului „pericolul
străinului” – conform căruia prădătorii sexuali abuzează străini,
nu oameni pe care îi cunosc. De fapt, tocmai opusul este
adevărat. Aproximativ 90% sau mai mult dintre victime își
cunosc abuzatorul. (Snyder, 2000)
„Fiul nostru Matt este un mincinos… A vândut inelele lui
Jerry… A mințit total. Banii au fost unul dintre motive.”
Profesioniștii din domeniu spun că copiii neprivilegiați sunt
adesea aleși de abuzatori tocmai fiindcă sunt înfometați după
dragoste și atenție, și fiindcă nu sunt crezuți. Altfel spus, copiii
din cămine rele adesea mint și intră în necaz. Când un abuzator
este luat la întrebări, un răspuns tipic este: „Pe cine o să crezi?
Pe mine sau pe copilul acela, care minte în mod constant
despre orice?” Este o tehnică de seducție care, din nefericire,
funcționează foarte bine. Este fiul lor Matt un mincinos? A furat
de la ei? A avut sau are probleme? Nu-l cunosc, dar este destul
de posibil. Dar aceasta nu înseamnă că a inventat abuzul.

- 10 -
 Este greu de crezut că toți acei oameni au ieșit în față și au
fabricat povești elaborate despre abuz, cu detalii minuțioase.
Am citit manuscrisele. Tehnicile de care a fost acuzat Jerry că
le-a folosit sunt atât de comune pedofililor încât sunt categoric
predictibile… Îi lovea peste stomacul gol, le făcea masaje
nepotrivite pe spate, își punea mâna pe coapsele lor și le
mângâia zona genitală în timp ce conducea mașina, făcea duș
cu ei, sex oral etc. Detaliile pe care victimele le-au dat sub
jurământ nu ar fi putut fi fabricate de cineva care nefamiliarizat
cu tiparele pedofililor. Și ce ar avea victimele de câștigat,
supunându-se la acest gen de rușine publică?
Aș putea să scriu mult mai multe despre interviul lui Dottie,
dar mă voi opri aici. Este ușor să înșeli și să fii înșelat. Scriu
aceasta numai fiindcă familia mea și cu mine am fost înșelați
toată viața. Din fericire, tata a mărturisit și nu și-a obligat
victimele să se prezinte la proces. Sper să îi ajut pe cei abordați
de copii care dezvăluie abuzul să devină mai conștienți de acest
fenomen. Primul lucru pe care ar trebui să îl faceți este ca, în
ciuda a ceea ce vă spune „instinctul”, să credeți copilul.
Raportați pretinsul abuz și lăsați-i pe investigatorii profesioniști
să descopere cine spune adevărul. Nu presupuneți niciodată că
copiii mint sau că doar au interpretat greșit o interacțiune
fizică.
Și nu presupuneți că abuzul nu s-a întâmplat doar pentru că
cineva așteaptă până ce este adult ca să dezvăluie abuzul. Este
mai obișnuit ca cineva să dezvăluie prima dată abuzul când este
adult, decât când este copil. Simțiți-vă liberi să priviți interviul[3]
și faceți-mi cunoscute gândurile voastre.
Note
[1]
Gerald Arthur „Jerry” Sandusky este un molestator
sexual al copilului în serie și un fost antrenor de fotbal
american. În 2011, după o investigație de doi ani, Sandusky a

- 11 -
fost arestat și acuzat de 52 de capete de acuzare de abuz sexual
al unor băieți pe o perioadă de 15 ani, din 1994 în 2009. În 2012
a fost găsit vinovat de 45 dintre cele 48 de capete de acuzare
rămase și condamnat la 30-60 de ani de închisoare, la vârsta lui,
aceasta fiind efectiv o condamnare pe viață. Sursa:
https://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page [N. trad.]
[2]
www.co.centre.pa.us/centreco/media/upload/SANDUSKY
%2C%20GERALD%20061112%20JT.pdf.
[Jimmy Hinton, Commentary on Dottie Sandusky’s Interview.
Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu
permisiune. Jimmy poate fi contactat pe site-ul său
www.jimmyhinton.org sau pe profilul său de Facebook.
Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.jimmyhinton.org.]

CUM REUȘESC ABUZATORII SĂ SCAPE NEDESCOPERIȚI

JIMMY HINTON

A trecut mult timp de la ultimul meu articol. Multe s-au

întâmplat în șapte luni. În luna mai, soției mele și mie ni s-a
născut al treilea copil, iar la nouă zile după nașterea lui, fratele
meu cel mai mare a murit pe neașteptate. Două zile mai târziu
am predicat pentru biserica mea, apoi întreaga familie ne-am
suit în mașină, cu bebelușul de unsprezece zile în remorcă, și
am condus douăsprezece ore spre sud. În ziua următoare, am
predicat la înmormântarea fratelui meu. Ultimele șase luni sau
cam așa ceva au fost ca o ceață completă, indusă de durere.
Familia noastră a fost zguduită în atât de multe domenii, dar ne
putem baza pe Dumnezeu și vom reuși! Cu fiecare zi, Church
Protect devine mai puternică și suntem binecuvântați de
parteneriate care se formează în toată țara.

- 12 -
 Au apărut multe la știri în ultimul timp și a fost interesant să
urmăresc în liniște reacțiile oamenilor. De la cele 50 de
acuzatoare ale lui Bill Cosby,[1] la cei 14 copii cunoscuți ca fiind
victime ale lui Jared Fogle[2] și la ghinionul dublu al lui Joshua
Duggar,[3] mulți oameni încep să perceapă imaginea că oricine
poate fi abuzator. Niciunul dintre acești bărbați nu este un
bufon stupid. Dimpotrivă, ei sunt membri productivi ai
societății, foarte carismatici, inteligenți și cu abilități sociale.
Dar fiecare are secretele sale întunecate și toți sunt foarte abili
când vine vorba de înșelare. Iar mulți se întreabă cum de pot
face atâtea victime, atât de mult timp, fără să fie prinși.
„Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un
înger de lumină. Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se
prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele
lor.” (2 Corinteni 11:14-15)
Deoarece călătoresc prin biserici și interacționez cu
bisericile, văd cât de puternică este influența negării. Aproape
întotdeauna suspiciunile abuzului sunt înlăturate cu ușurință.
De fapt, destul de frecvent copiii sunt abuzați direct în fața
adulților. Aud prea adesea: „Dacă abuzul ar avea loc aici, aș fi
primul care aș ști despre el…” Sau: „Am urmat un training
despre abuz, deci știm după ce să ne uităm.” Luați-o ca din
partea cuiva care are experiență personală, fiindcă am trăit cu
un abuzator – asemenea afirmații fac prea multe presupuneri.
Aș putea scrie volume întregi despre complexitatea acestui
subiect. În schimb, aleg să demonstrez[4] cât de ușor este
pentru toți abuzatori să facă ce vor, când vor și cu cine vor,
toate fără să-i prindeți.
Iată problema, și este o problemă importantă – odată ce
cunoști cum funcționează „magia”, devine aproape imposibil să
mai fii înșelat. În esență, aceasta este tehnica pe care am
dezvoltat-o noi, cei de la Church Protect. Este ceea ce face ca

- 13 -
trainingul nostru să fie diferit de alte traininguri disponibile.
Dacă vrei să nu fii înșelat de Apollo Robbins,[5] trebuie să știi
cum se fură cu succes din buzunare. Acum, nu este nevoie ca tu
însuți să știi să furi din buzunare, ci doar să cunoști fiecare
detaliu complex despre cum operează hoții de buzunare.
Trebuie să vezi lumea cum o văd ei, să vezi oamenii din public
din perspectiva lor.
Aceeași regulă li se aplică pedofililor. Fiecare training despre
abuzul copilului pe care l-am văzut până acum enumera
comportamentele „alarmante” ale delincvenților sexuali.
Obișnuiam să le predau și eu. Îngăduiți-mi să vă demonstrez
cum știu acum că această metodă este foarte ineficientă. Să
presupunem că v-aș spune, înainte să vă uitați la videoul de mai
sus, că hoții de buzunare foarte buni etalează comportamente
„alarmante”:
 vorbesc repede;
 sunt prietenoși, dar manipulatori;
 este probabil să se deplaseze prin mulțime, dar să aleagă
ca țintă un individ;
 folosesc distragerea atenției pentru a distrage atenția
victimei;
 își ating victima adesea, ca metodă de distragere a
atenției;
 pun multe întrebări.
Fiți sinceri, ați mai fi înșelați de rutina hoțului? Câți dintre
voi, după ce ați privit videoul de câteva ori, ați fi capabili să
identificați când a scăpat de cravată și cămăși? Până nu știi cum
a făcut asta, nu ești capabil să identifici cum a făcut-o. Și odată
ce înveți aceste tehnici, abilitățile tale de observare devin bune
și clare.
Trainingul nostru strică magia pedofililor, care dobândesc cu
regularitate acces la copii, învățându-i pe oameni cum să le

- 14 -
identifice tehnicile, nu doar comportamentele. În esență, noi le
arătăm cum funcționează magia. Aceasta se face printr-un
instrument de evaluare foarte puternic, care permite asistenței
noastre să privească prin ochii unui pedofil. Vom publica mai
multe despre aceasta în viitor, acum am vrut doar să introduc
conceptul că ceea ce credem va revoluționa prevenirea
abuzului în familie și Biserică!
Note
[1]
Bill Cosby (n. 1937) este un stand-up comic, actor și
autor american. El a fost acuzat de mai mult de 50 de femei de
viol, agresiune sexuală facilitată de droguri, violență sexuală,
abuz sexual al copilului și infidelitate sexuală. S-a predat
autorităților în decembrie 2015 și a fost eliberat pentru o
cauțiune de un milion de dolari. Urmează să fie judecat pentru
agresiune sexuală asupra unei femei în urmă cu zece ani,
agresiune produsă după ce a drogat-o. Pentru această acuzație
riscă o condamnare la zece ani de închisoare. Sursa:
https://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page [N. trad.]
[2]
Jared Fogle (n. 1977) a fost purtător de cuvânt pentru
restaurantele Subway și ocazional actor. În 2015 Fogle a fost
cercetat pentru sex plătit cu minore și pentru că a primit
pornografie cu copii. A fost de acord să pledeze vinovat pentru
posesie de pornografie cu copii și călătorii pentru sex plătit cu
minore. A fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare, cu un
minimum de 13 ani în închisoare. Sursa:
https://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page [N. trad.]
[3]
Joshua Duggar este o personalitate a televiziunii de tipul
reality show. S-a născut în 1988 în Arkansas, fiind primul dintre
cei nouăsprezece copii și crescând într-o familie creștină
conservatoare. În 2015 tatăl său a spus Poliției de Stat din
Arkansas că între 2002 și 2003 Duggar molestase cinci fete
minore, când avea paisprezece și cincisprezece ani. Raportul

- 15 -
poliției a indicat că patru dintre cele cinci victime ale molestării
erau surorile lui Duggar. Tatăl lui Duggar a raportat că aflase în
martie 2002 că, în ocazii multiple, Josh atinsese sânii și regiunea
genitală a surorilor lui în timp ce dormeau. Părinții lui Duggar au
afirmat că au luat cunoștință despre incidente când Duggar a
mărturisit și că, pe vremea aceea, surorile lui nu erau
conștiente că abuzul avusese loc. În martie 2003, părinții lui
Duggar au aflat despre alte incidente și victime, Duggar
mărturisind că atinsese sânii și regiunea genitală a victimelor în
timp ce dormeau și, în câteva cazuri, în timp ce erau treze. Soții
Duggar au spus și că abuzul a inclus o soră mult mai mică, din
cauza vârstei ea neînțelegând că fusese atinsă în mod
nepotrivit. Pe vremea aceea, tatăl lui Duggar a adus problema
la cunoștința conducătorilor de biserici. Datorită scandalului
sexual în care a fost implicat, în 2015 Duggar a demisionat din
Family Research Council, un grup creștin conservator și o
organizație de lobby care promovează valorile familiale
tradiționale, înființată în 1981 de James Dobson. Sursa:
https:en.wikipedia.org [N. trad.]
[4]
Apollo Robbins: The art of misdirection,
www.youtube.com.
[5]
Expert american în modul în care operează hoții de
buzunare. [N. trad.]
[Extras din Jimmy Hinton, How Abusers Go Undetected.
Copyright © 2015 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat inițial pe
site-ul www.churchprotect.org.]

- 16 -
 DE CE NU AR TREBUI SĂ ANGAJEZI UN BĂRBAT CA BABYSITTER
JIMMY HINTON

Săptămâna trecută, Lynn Perkins, Director Executiv și

cofondator al UrbanSitter.com, a scris un articol în Huffington
Post intitulat De ce nu ar trebui să nu privești ca o greșeală
angajarea unui bărbat ca babysitter.[1] În articol ea oferă trei
motive pentru care părinții ar trebui să ia în considerare
angajarea unui babysitter masculin. Ele sunt:
# 1: Aduce diversitate în viața copilului tău și îți permite să-ți
faci partea în înlăturarea părtinirii bazate pe gen.
# 2: Un babysitter masculin aduce un stil de joacă diferit.
# 3: Este o oportunitate de a le oferi copiilor tăi un model
masculin valoros.
Nu a durat mult până să apară alte articole care să laude
mișcarea pentru angajarea de babysitteri. Mișcarea pentru
angajarea de babysitteri a fost popularizată în New York City.
Există o cerere în creștere pentru babysitteri și bone masculine,
dintr-un număr de motive. Când răsfoiesc articolele și
comentariile, se pare că o astfel de cerere există în primul rând
deoarece oamenii nu vor să fie etichetați „sexiști”. De fapt,
primul motiv al lui Perkins pentru a angaja babysitteri este că
„aduce diversitate în viața copilului tău și îți permite să-ți faci
partea în înlăturarea părtinirii bazate pe gen”. Îți permite să-ți
faci partea în înlăturarea părtinirii bazate pe gen? Chiar această
declarație arată că am pierdut abilitatea de a privi obiectiv
diferențele dintre bărbați și femei. Chiar avem nevoie să
angajăm un bărbat ca babysitter pentru a „ne face partea” în
înlăturarea părtinirii? Dacă privim obiectiv bărbații și femeile
care abuzează sexual copii, faptele în sine dau naștere la
părtiniri. Ascultați ce au de spus renumiții Corey și Steve
Jensen:

- 17 -
 „FBI-ul estimează că în Statele Unite există un abuzator
sexual la 1,6 km2. Unul din zece bărbați a molestat copii. Cei
mai mulți molestatori de copii pot să molesteze zeci de copii
înainte să fie prinși și au o șansă de 3% să fie arestați pentru
delictele lor. Băieții și fetele au un risc aproape egal de a fi
abuzați, iar aproape un sfert dintre ei vor fi molestați înainte de
a împlini 18 ani. Mai puțin de 5% vor spune cuiva.”
Prezint trei motive pentru care nu ar trebui să angajăm
babysitteri:
# 1: Este mult mai probabil ca bărbații să abuzeze copii,
comparativ cu femeile.
Sună sexist, știu. Dar faptele vorbesc atât de tare, încât
nevoia noastră de dreptate personală nu sună misandrist
[misandrie = repulsie față de bărbați, n. trad]. În contrast, 1 din
3300 de femei a abuzat sexual copii (Abel & Harlow, The Stop
Child Molestation Book, 2001, p. 23).[2] Este bine cunoscut că
este mai probabil ca cineva să moară în mașină decât în avion.
Nu apelăm prostește la această constatare, deoarece statisticile
o susțin. Statisticile ar trebui să vorbească mai tare decât
agendele noastre. Vorbind din punct de vedere statistic, este
mai probabil ca un copil să fie abuzat de un bărbat decât de o
femeie. Ceea ce nu înseamnă că toți bărbații sunt abuzatori
sexuali sau că femeile nu vor abuza niciodată sexual un copil.
Înseamnă doar că, angajând un bărbat, îți expui copiii la un risc
mult mai mare de a fi abuzați.
# 2: Verificarea trecutului și încrederea fac din familia ta o
țintă excelentă pentru abuzatorii sexuali.
Vasta majoritate a abuzatorilor sexuali nu au avut niciodată
un trecut criminal, ceea ce face ca verificarea trecutului lor să
fie o sursă de falsă securitate. Am citit blog după blog, și
comentariu după comentariu le face reclamă babysitterilor ca
fiind grozavi – atât timp cât ai încredere în cel care are grijă de

- 18 -
copiii tăi. Tocmai datorită încrederii sunt împuterniciți
abuzatorii sexuali ai copilului să abuzeze. Când avem încredere
deplină în oameni, suntem cu garda jos. Tatăl meu, care
ispășește în prezent o condamnare pe viață pentru molestarea
copilului, era babysitter. Pot să spun din proprie experiență că
era tipul în care toată lumea avea încredere. Trecea proba de
verificare a trecutului. Avea scrisori de recomandare
extraordinare. Nu era ciudat din punct de vedere social. Copiii
adorau să se afle în preajma lui. Era amuzant, bun și plin de
grijă. Pe scurt, era tipul ideal pentru a fi angajat ca să aibă grijă
de copiii tăi. Dar există ceva de care este nevoie să fim
conștienți. Pedofilii care vor să molesteze copii vor găsi
oportunități pentru a câștiga încrederea celorlalți și pentru a
dobândi acces la copii.
# 3: Pedofilii folosesc calea rezistenței minime.
Odată cu mișcarea puternică în favoarea babysitterilor și a
bonelor masculine, pedofilii văd o oportunitate de a dobândi
acces la copii. Ce grozav este pentru abuzator să știe că alții
caută în mod activ babysitteri! Deși sunt de acord că este
nevoie ca bărbații să joace un rol important în viața copiilor, nu
cred că un bărbat ar trebui să fie angajat ca babysitter pentru a
avea acces nelimitat la copiii noștri. Statisticile sunt realmente
prea crunte pentru a accepta așa ceva. Există o șansă de numai
3% ca un molestator de copii să fie prins la fiecare circumstanță
de abuz, mai puțin de 5% dintre copii spun vreodată când sunt
abuzați, iar 1 din 10-20 de bărbați au molestat un copil.
Sunt motive suficiente pentru a nu angaja un babysitter. Se
poate argumenta că aceasta va „nărui” oportunitatea unei
slujbe pentru bărbații care nu sunt molestatori de copii (și nu
mă îndoiesc că există numeroși babysitteri care nu sunt
molestatori). Dar sincer, mai degrabă aș nărui oportunitatea
lor, decât aș nărui ceva mult mai grav pentru copiii mei.

- 19 -
Pierderea oportunității pentru o slujbă nu este la fel de
devastatoare ca pierderea inocenței unui copil din cauza unui
prădător sexual.
Note
[1]
Lynn Perkins, Why You Shouldn’t Overlook Hiring a Male
Babysitter, www.huffingtonpost.com/lynn-perkins/why-you-
shouldnt-overlook_b_5274307.html.
[2]
Nora Harlow, Gene G. Abel M.D., The Stop Child
Molestation Book: What Ordinary People Can Do In Their
Everyday Lives To Save 3 Million Children, carte disponibilă
pentru comenzi pe site-ul www.amazon.com. [N. trad.]
[Jimmy Hinton, Why You Shouldn’t Hire a “Mitter” (Male
Baby Sitter). Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat
cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat inițial
pe site-ul www.churchprotect.org.]

DE CE UNII ADULŢI SUNT ATRAŞI DE COPII

DAN HITZ

„Isus i-a zis: «Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a
osândit?» «Nimeni, Doamne», I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis:
«Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.» (Ioan
8:10-11)
Poate că nicio altă ispită sau niciun alt păcat nu stârneşte
mai multă teamă şi ruşine în inima cuiva decât atracţiile faţă de
copii. Celor care sunt atraşi de copii le este deseori teamă să
solicite ajutor, datorită mâniei societăţii faţă de abuzatori şi
deoarece le este teamă să nu fie raportaţi.
Este important să înţelegem că nimeni nu este lipsit de
speranţă şi că Isus Hristos îi iubeşte pe cei atraşi de copii şi vrea
să îi elibereze. Este important să înţelegem că suspiciunile de
abuz al copilului trebuie raportate, pentru a obţine ajutor

- 20 -
pentru cei afectaţi de abuz, ca şi pentru individul care a abuzat.
De asemenea, este important să înţelegem că ispita nu este nici
păcat, nici crimă, şi că nu trebuie raportată.
Scopul acestui articol este să explice pedofilia şi ceea ce se
întâmplă în inimile celor atraşi de copii. Deşi articolul se referă
la câteva probleme emoţionale cu care se poate confrunta un
pedofil, nu încearcă în niciun fel să îi scuze comportamentul sau
atracţiile. El are ca scop să îi încurajeze pe cei cu astfel de
atracţii să caute ajutor pentru a fi eliberaţi de ruşinea şi ispitele
care îi ţin în robie. Dacă tu sau cineva pe care îl cunoşti vă
luptaţi cu acest păcat, apelează (586)739.5114. Vino şi
întâlneşte-L pe Isus Hristos la piciorul crucii şi îngăduie-I să te
elibereze de robia ispitelor care te-au ţinut într-o închisoare
emoţională.
Pedofilia este o tulburare sexuală care se manifestă în mod
repetat, în care un individ are impulsuri sexuale frecvente,
intense faţă de copiii care nu au ajuns la pubertate.[1] Indivizii
pedofili pot să dea sau să nu dea curs acestor impulsuri.
Efebofilia este similară cu pedofilia, dar implică o atracţie
sexuală faţă de minori care au început să aibă unele schimbări
fiziologice specifice pubertăţii, dar nu au ajuns încă la
maturitate.[2] Deoarece caracteristicile pedofiliei şi efebofiliei
sunt similare, în acest articol termenul pedofilie se va aplica
ambelor tulburări.
Asociaţia Americană de Psihiatrie îi clasifică pe cei atraşi de
copii ca „exclusivi”, atraşi numai de copii; sau „non-exlusivi”,
atraşi atât de adulţi, cât şi de copii.[3] Ward îi identifică pe
„abuzatorii circumstanţiali” ca pe cei care experimentează un
debut mai târziu al atracţiilor față de copii, tind să abuzeze
membri de familie, experimentează atracţie crescută faţă de
copii în timpul perioadelor de stres şi preferă sexul cu adulţi. [4]
Ward îi identifică pe „abuzatorii preferenţiali” ca pe cei care

- 21 -
experimentează un debut mai timpuriu al atracţiilor pentru
copii, sunt mai viciaţi în abuzul lor, abuzează copii din afara
familiei lor şi adoptă un sistem de convingeri care alimentează
comportamentul agresiv.[4] Pedofilia începe de obicei în
adolescenţă,[1] cu toate acestea, au fost raportate cazuri de
abuzatori prepuberi.[5] Într-un studiu pe 678 de bărbaţi pedofili,
47% preferau partenere de sex feminin, 27% preferau parteneri
de sex masculin şi 25% au raportat atracţie față de parteneri de
ambele sexe.[6] Cei mai mulţi preferă copii de o anumită vârstă
şi îşi limitează activitatea la incest, la incestul în familia vitregă
sau la cei care nu sunt membri de familie.
Pedofilii raportează că simt că nu corespund atunci când
relaţionează cu tovarăşii de aceeaşi vârstă şi că au dificultăţi în
a funcţiona corespunzător în relaţii heterosexuale.[6] Ei pot, de
asemenea, să experimenteze dificultăţi adiţionale care includ
depresia, anxietatea, abuzul de substanţe şi tulburări de
personalitate sau de dispoziţie.[1] Sabatino raportează că
aproximativ jumătate dintre clienţii săi atraşi de copii sunt ei
înşişi victime ale abuzului sexual în copilărie, iar mulţi dintre cei
care nu au fost abuzaţi sexual au suferit abuz emoţional.[7]
Propriul lor abuz are ca rezultat un sentiment al lipsei de
putere, care conduce la sentimente de inadecvenţă şi lipsă de
valoare.
Datorită ruşinii copleşitoare, victimele abuzului găsesc
extrem de dificil să relaţioneze cu adulţi sănătoşi din grupul
tovarăşilor de aceeaşi vârstă şi preferă vulnerabilitatea şi
acceptarea pe care le obţin de la cei mai slabi decât ei. Van
Domelen explică cum în copilărie pedofilul a fost, într-un
anumit fel, izolat de el însuşi. A devenit adult, dar a rămas
prizonier în nevoia percepută de a se conecta cu copiii şi cu
copilăria lui pierdută. Pedofilii încearcă să evite sentimentele
dureroase de inadecvenţă şi să creeze un sentiment al

- 22 -
acceptării şi valorii.[2] Temându-se de relaţiile cu adulții,
încearcă să stabilească relaţii intime cu copii cu care se simt
acceptaţi şi asupra cărora simt că dețin controlul.[7]
Abuzatorii sexuali caută adesea situaţii în care au influenţă
asupra copiilor în calitate de profesori, antrenori sau prin
dezvoltarea de relaţii cu mamele copiilor de care sunt atraşi.
Aproximativ 60% dintre băieţii şi 80% dintre fetele victime ale
pedofiliei sunt victimizaţi de cineva cu care copilul sau familia
copilului sunt familiarizați.[5]
Mulţi abuzatori sunt atraşi de copii care au caracteristicile
pe care abuzatorul doreşte să le aibă el însuşi.[8] Abuzatorul
care, în mod inconştient, crede că inocenţa şi veselia copilăriei
i-au fost furate de către cel care l-a abuzat, poate fi atras de
copii care au un comportament copilăros, lipsit de grijă.
Abuzatorul trebuie să pună în echilibru caracteristicile dorite și
vulnerabilitatea, care îi va permite să aibă grijă de victimă. Este
posibil să fie nevoit să înlocuiască copilul ideal cu un copil
vulnerabil, cu care să se poate conecta. Putnam citează mai
mulţi factori care măresc vulnerabilitatea unui copil faţă de
abuzul sexual.[9]
Aproximativ 75% din numărul total al victimelor abuzului
sexual în copilărie sunt fete. Riscul abuzului pentru fete începe
la o vârstă mai mică şi durează mai mult decât riscul pentru
băieţi, cu excepţia băieţilor cu dizabilităţi. Putnam afirmă că
băieţii care suferă de un handicap mintal sau fizic prezintă un
risc substanţial crescut în comparaţie cu băieţii care nu suferă
de asemenea condiții. El nu a găsit influenţe socio-economice,
de rasă sau etnice asupra frecvenţei abuzului sexual. Putnam
raportează că riscul abuzului sexual creşte, de asemenea,
substanţial pentru copiii care locuiesc cu un singur părinte sau
în familii în care ambii părinţi sunt absenţi. Fetele cu un tată
vitreg în familie prezintă un risc de două ori mai mare de a fi

- 23 -
abuzate sexual de tatăl vitreg sau de către un alt adult,
comparativ cu perioada anterioară apariției tatălui vitreg. Copiii
izolaţi din punct de vedere social şi ai căror părinţi sunt oameni
decăzuţi prezintă, de asemenea, un risc crescut.
Dacă eşti un adult atras sexual de copii sau un
supravieţuitor al abuzului sexual în copilărie, Isus Hristos poate
să vindece rănile trecutului, prezentului şi viitorului. Nu lăsa ca
ruşinea sau teama să stea în calea ajutorului de care ai nevoie.
Apelează (586)739.5114 şi interesează-te cum te poate ajuta
Reconciliatin Ministries. Mulţi bărbaţi şi multe femei au
străbătut un drum foarte similar cu al tău şi au găsit vindecare.
Există speranţă şi pentru tine.
Referinţe
[1]
Comer, R. J. (2005). Fundamentals of abnormal
psychology (4th ed.). New York: Worth Publishers.
[2]
Van Domelen, B. (n.d.). Help for adults attracted to
children,
http://nebula.wsimg.com/2b5909841b7223fb6df885637710c6
ae?AccessKeyId=84ACF5D1BA6935D35603&disposition=0&allo
worigin=1.
[3]
American Psychiatric Association. (2000). DSM-IV text
revision. Washington D. C.: Author.
[4]
Ward, T. (1999). Competency and deficit models in the
understanding and treatment of sexual offenders. The Journal
of Sex Research, 36(3), 298-305.
[5]
Freeman-Longo, R., & Reback, D. (2000). Myths and
facts about sex offenders. Silver Spring, M.D: Center for Sex
Offender Management.
[6]
Hyde, J. S., & DeLamater, J. D. (2006). Understanding
Human Sexuality (9th ed., p. 424-428). New York: McGraw Hill.

- 24 -
 [7]
Sabatino, C. J. (1999). Men facing their vulnerabilities:
Group process for men who have sexually offended. Journal of
Men’s Studies, 8(1), 83-90.
[8]
Payne, B. (1996). Healing homosexuality. Grand Rapids,
Michigan: Baker Book House.
[9]
Putnam, F. W. (2003). Ten-year research update review:
Child sexual abuse. Journal of American Academy of Child
Adolescent Psychiatry, 42(3), 269-278.
[Dan Hitz, Why Some Adults Are Sexually Attracted To
Children. Copyright © 2006 Reconciliation Ministries. Tradus şi
publicat cu permisiune. Dan este Director Executiv la
Reconciliation Ministries din Michigan, o misiune afiliată la
Restored Hope Network. Este pastor ordinat de The
International Fellowship of Christian Assemblies, consilier
profesionist licenţiat în statul Michigan şi specialist cu
certificare clinică pentru tratarea delincvenţilor sexuali. El şi
soţia sa Marianne sunt căsătoriţi din 1986 şi au cinci copii,
dintre care unul este acum la Domnul. Dan a început călătoria
ieşirii sale din homosexualitate după ce a fost mântuit în 1984.
El face misiune de peste douăzeci de ani, slujind ca învăţător,
pastor şi slujitor în rugăciune. Poate fi contactat la adresa:
Reconciliation Ministries, 11174 E 13 Mile Road, Warren,
Michigan 48093, USA, telefon: (01)586.739.5114, site:
www.recmin.org. Articolul în limba engleză este publicat pe
site-ul www.recmin.org.]

DULCICA DE ZECE ANI

JIMMY HINTON

Există o mulțime de pedofili care profită de copii foarte mici

– exploatându-i, umilindu-i, sexualizându-i și dezumanizându-i.
Odată cu marea dezvoltare a internetului, accesul la

- 25 -
pornografia cu copii și abilitatea de a-și păstra anonimatului îi
fac pe pedofili să stea la rând ca un banc de pești piranha,
așteptând să-și înfigă colții în următorul copil nebănuitor.
Experții spun că problema se înrăutățește, nu se îmbunătățește.
Sunt de acord. Chiar de când am creat site-ul cu câteva luni în
urmă, statisticile traficului către site-ul meu arată tot mai mulți
bolnavi mintal. Dashboard-ul meu spune că astăzi în topul
căutărilor care îi aduc pe oameni la site-ul meu se află
„pornografie cu copii”, „pornografie cu copii rețele sociale” și
„pronografie sexy cu copii mici” (greșelile de scriere sunt
intenționate la cei care fac pornografie cu copii și încearcă să
rămână nedetectați).
Aud o mulțime de povești personale de la copii exploatați
de adulți, care își justifică comportamentul rău și strâmb printr-
un număr de mijloace. Uite cum stau lucrurile: nimic nu justifică
acest gen de comportament. N-I-M-I-C. Nici adicțiile, nici
„pofta”, nici dorința, nici refuzul de sex din partea soțului sau
soției și, cu siguranță, nici pretenția că copiii sunt cei care vin la
abuzator. Delictele sexuale nu „se întâmplă pur și simplu”.
Abuzatorul are fantezii cu ele. Le plănuiește. Fiecare detaliu
este planificat meticulos până la măsura de plăcere pe care o va
avea mâna abuzatorului când va atinge ușor, pentru prima
dată, părțile genitale ale copilului.
De ce vă împărtășesc asemenea lucruri? Fiindcă nu vrem să
credem că este adevărat sau că se întâmplă atât de des, sau că
li s-ar putea întâmpla copiilor noștri. Ne-ar plăcea să credem că
ele sunt o raritate sau că mass-media, pur și simplu, le acordă o
atenție exagerată. Mă aflu aici pentru a vă spune că experiența
și cunoașterea mi-au deschis o lume cu totul nou – o lume
imensă. Și învăț că negarea nu face nimic pentru a-i opri pe
pedofili. Teama nu-i oprește. Regulile nu-i opresc. Credința în
Dumnezeu nu-i oprește. Atunci ce îi va opri? Tu o vei face.

- 26 -
Oameni ca tine și ca mine care sunt vocali. Vreau să spun,
oameni care sunt vocali fără să-și ceară scuze și care sunt o
voce în sprijinul victimelor acestor delicte îngrozitoare. Oamenii
cărora nu le este teamă să raporteze abuzul pot măcar să-i
descurajeze pe molestatorii de copii și să le dea de știre că ne-
am săturat. Nu ne mai este teamă să vorbim răspicat și să ne
ridicăm pentru ceea ce este corect. Se poartă un război, iar
partea care nu trebuia să se retragă se retrage de ani de zile.
Este timpul să luăm înapoi teritoriul celor inocenți.
Încă un lucru… pentru aceia dintre voi care căutați pe
internet „pronografie sexy cu copii mici”, asemenea eroi pot
foarte bine să vă întindă o cursă când credeți că vă
autosatisfaceți pe camera web cu un copil de zece ani.[1]
Căutare sigură!
Note
[1]
Stop webcam child sex tourism! www.youtube.com.
[2]
Dulcica – în limba engleză Sweetie – este o fetiță
virtuală folosită pentru a prinde pedofili online. [N. trad.]
[Jimmy Hinton, 10 Year Old Sweetie. Copyright © 2014
Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză este publicat pe site-ul www.jimmyhinton.org.]

ESTE PEDOFILIA O DEREGLARE?

ALAN MEDINGER

Asociaţia Americană de Psihiatrie decide că pedofilia nu

mai este o dereglare
Inevitabilul s-a produs. Încă de când Asociaţia Americană de
Psihiatrie a scos homosexualitatea ca dereglare din Manualul
de diagnostic şi statistică (DSM-III) în 1973, mulţi dintre noi ne-
am întrebat conform cărei logici au continuat să considere ca

- 27 -
dereglări pedofilia, exhibiţionismul, sadismul, masochismul şi
alte anomalii sexuale, în următoarele revizuiri ale DSM.
Premisa care a susținut scoaterea homosexualităţii în 1973 a
fost că un comportament sexual nu are un scop intrinsec sau
inerent. Sexul este un impuls care caută să fie împlinit, iar
obiectul împlinirii nu contează, atât timp cât nu eşti serios
afectat de impulsurile tale sexuale.
Acum APA şi-a modificat semnificativ criteriile pentru
diagnosticarea pedofiliei, întocmai cum a făcut cu
homosexualitatea. În manualul DSM-III-R anterior, pedofilia era
diagnosticată ca dereglare dacă „individul a acţionat conform
impulsurilor sau este vizibil afectat de ele” (P. 285, Paragraful B
din Criteriile diagnosticării, pentru 302.20, Pedofilia). În DSM-
IV-R, Paragraful B din aceeaşi secţiune (p. 528) este schimbat
astfel: „Fanteziile, impulsurile sexuale sau comportamentele
cauzează o nefericire semnificativă din punct de vedere clinic
sau o afectare negativă în domeniul social, ocupaţional sau în
alte domenii importante ale funcţionării”. Simpla punere în
practică a impulsurilor nu mai este un motiv pentru a considera
pedofilia o dereglare. Dacă individul nu este afectat sau
tulburat de ceea ce face, atunci din punctul de vedere al
comunității psihiatrice are un comportament sănătos.
În DSM-IV-R au fost făcute schimbări identice în criteriile
pentru diagnosticarea sadismului şi masochismului, travestirii,
voyerismului şi exhibiţionismului.
Mulţi activişti homosexuali au privit scoaterea
homosexualităţii din 1973 ca pe o mare victorie pentru cauza
lor, ca fiind o declaraţie plină de autoritate că homosexualitatea
este „normală”. Numeroși oameni au crezut asta, când au eşuat
în a face deosebirea dintre ceea ce este „normal” şi ceea ce
este „corect”. S-a afirmat deseori că psihiatrii din zilele noastre,
în încercarea de a îndeplini rolul de judecători finali ai

- 28 -
comportamentului omenesc, au uzurpat rolul Bisericii din
epocile anterioare. După ce au declarat că nu există nimic
inerent greşit în pedofilie sau în sadism, sau în exhibiţionism,
poate că vom recunoaşte că a venit timpul să îi înlăturăm pe
psihiatri de pe piedestalul pe care i-am urcat.
Un lucru ne dă de gândit. Declarând că pedofilia nu este o
aberaţie, poate că APA face cunoscut că ea însăşi – APA – este
aberantă.
[Alan Medinger, Is Pedophilia a Disorder? Copyright © Alan
Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu
permisiune. Organizația poate fi contactată la adresa:
Regeneration – Baltimore, P.O. Box 9830, Baltimore, Maryland
21284-9830, USA, telefon: (01)410.661.0284, e-mail:
info@RegenerationMinistries.org; sau Regeneration – Northern
Virginia, telefon: (01)703.591.HOPE(4673), e-mail:
infoNoVA@RegenerationMinistries.org, site:
www.regenerationministries.org. Alan Medinger este autorul
cărții Growth into Manhood: Resuming the Journey, disponibilă
pentru comenzi site-ul www.amazon.com. Articolul în limba
engleză a fost publicat pe site-ul
www.exodusglobalalliance.org.]

ÎI ÎNVĂȚ PE COPIII MEI SĂ URASCĂ (ȘI LA FEL AR TREBUI SĂ FACI ȘI

TU)
JIMMY HINTON

Biblia, prin cuvintele lui Isus, ne învață să ne iubim dușmanii.

(Matei 5:44) Dacă dușmanului nostru îi este foame, ni se spune
să-l hrănim. Dacă îi este sete, ar trebui să-i dăm să bea. (Romani
12:20) Idee acceptată și apreciată. Dar Biblia ne mai dă o
poruncă vitală. În opinia mea, este o poruncă pe care nu o luăm
destul de în serios. Nici măcar nu ne place cuvântul. Da, este

- 29 -
adevărat; ni se spune să urâm. Nu suntem învățați să urâm
oamenii, ci să urâm ce este rău. Romani 12:9 spune: „Dragostea
să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de
bine.” [„Dragostea trebuie să fie sinceră. Urâți ce este rău;
țineți-vă de ce este bine”, în versiunea engleză a Bibliei. Pentru
compararea a zeci de versiuni ale Bibliei în limba engleză, a se
vedea www.biblegateway.com. N. trad.] Cuvântul folosit aici
pentru ură apare numai aici în toată Biblia. Este cel mai
puternic cuvânt pentru ură. Literalmente înseamnă „a avea o
aversiune vehementă pentru ceva”. Este comparat cu o stare
de furie. În contrast, ni se spune să ne „ținem” de ce este bun.
Acest cuvânt înseamnă „a fi lipit de; a fi inseparabil”.
Avem o ură vehementă față de rău? Vreau să spun, efectiv –
gândul la rău ne face să ne înfuriem pe dinăuntru? Nu sunt prea
convins că da. Nici nu sunt convins că îi învățăm pe copiii noștri
să urască răul. Să vă dau câteva motive pentru care urăsc eu
răul. Când citesc iar și iar, relatare după relatare despre abuz, în
special despre abuzul copiilor, se declanșează ceva înăuntrul
meu. După ce auzi povești despre rușine, umilire și tortură, răul
nu mai este un concept abstract. Devine personal. Extrem de
personal. Oamenii mă întreabă uneori: „De ce te lași influențat
de toate aceste povești despre abuz și te înconjori cu oameni
care au fost abuzați?” Răspunsul meu este: „Tu de ce nu o
faci?” Evitarea nu face abuzul mai puțin real pentru cei cărora li
se întâmplă efectiv. Vasta majoritate a oamenilor din națiunea
noastră aleg să ignore răul și de aceea el continuă.
În desele mele călătorii aud o mulțime de povești dureroase
despre copii mici care sunt sexualizați și folosiți pentru
experimentele sexuale ale unor prădători perverși. Îngăduiți-mi
să fiu clar – aceasta nu este o „atracție” sau o „adicție”. Este un
rău. O pură răutate. Atracția înseamnă exact asta – cineva este
atras dintr-un un anume motiv (nu aduc argumente despre

- 30 -
cauzalitate aici) de copii. Atracția devine rea când există
intenția de a o pune în practică. Nici cuvântul „adicție” nu
explică așa cum trebuie molestarea copilului. Există o mare
diferență între adicție și abuz. Adicția este o dorință fierbinte
pentru ceva. Abuzul este o dorință fierbinte de a acționa cu
cineva. Copiii nu sunt droguri. Sunt ființe omenești. Au un
suflet. Sunt prețioși. Când sunt folosiți, manipulați, sexualizați,
torturați, storși emoțional, aduși la orgasm, forțați să
îndeplinească acte sexuale cu adulți și aruncați, din punct de
vedere etic nu putem spune: „Doamne, Eric era dependent de
Jennifer!” Să nu vorbim depreciativ despre copii, referindu-ne
la molestare ca la o „adicție”. Comportamentul sexual cu un
copil este întotdeauna rău deoarece, de fiecare dată când are
loc molestarea, un copil inocent este vătămat.
Sunt foarte prudent în a fi optimist în ceea ce privește
epidemia abuzului sexual al copilului. Aspectul încurajator este
că strâng mâna unor oameni ca mine, care vorbesc împotriva
abuzului la nivel național (iar unii, la nivel internațional). Mulți
oameni ascultă și sunt dornici să ia măsuri aspre pentru a
preveni abuzul. Este un lucru lăudabil și dătător de speranță.
Aspectul care mă face să fiu prudent în optimismul meu provine
din experiența pe care am dobândit-o vorbind în biserici. Liderii
de biserici în general sunt încă naivi și mult prea doritori să le
acorde oamenilor beneficiul îndoielii. Ceea ce reduce
probabilitatea ca liderii de biserici să raporteze abuzul
suspectat cum s-ar cuveni. De fapt, în câteva ocazii am fost
martor la puternica împotrivire a liderilor de biserici de a
raporta abuzatorii acuzați, pentru că „pur și simplu nu par genul
de oameni care ar face așa ceva”. Le spun adesea celor care
răspund în acest fel să nu confunde dorința lor ca oamenii să fie
puri și inocenți cu faptul că ei sunt realmente puri și inocenți.
Mi-aș putea dori toată ziua ca propriul meu tată să nu fi comis

- 31 -
atrocități împotriva a numeroși copii. Dar aceasta nu schimbă
faptul că efectiv a făcut-o. Trebuie să încetăm să pretindem că
răul nu este în jurul nostru. Nici nu putem să ne chircim de
frică.
Efeseni 5:11 spune: „Nu luaţi deloc parte la lucrările
neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.”
[„… ci mai degrabă demascați-le”, în versiunea engleză a Bibliei.
N. trad.] Și astfel, fără să ne cerem scuze, demascăm lucrările
întunericului și aruncăm lumină asupra celor care abuzează
copii în întuneric. Dar mai mult decât să demascăm întunericul,
urâm răul. Și ar trebui să nu avem nicio jenă și să nu ne scuzăm
în niciun fel că ne învățăm copiii să urască ce este rău și să se
țină de ce este bun. Haideți să începem să creștem noua
generație pentru ca să fie bună, iubitoare și opusă răului.
[Jimmy Hinton, I Teach My Kids to Hate (And You Should
Too). Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.jimmyhinton.org.]

O SUPRAVIEȚUITOARE A ABUZULUI POSTEAZĂ APELUL EI CĂTRE

ABUZATOARE
JIMMY HINTON

O femeie în vârstă de douăzeci și opt de ani,

supraviețuitoare a abuzului sexual al copilului, a postat un
video pe You Tube cu apelul ei telefonic către abuzatoare. A
făcut-o fiindcă se temea că limitările legii nu vor permite ca
abuzatoarea să plătească. Mai întâi de toate, Dumnezeu să fie
lăudat că a găsit curajul să facă asta și să-și arate fața în public.
Sperăm că videoul îi va încuraja pe spraviețuitori să spună
povestea abuzării lor și să o raporteze. Numai aproximativ 25%
dintre victimele abuzului sexual al copilului vor spune vreodată

- 32 -
cuiva că au fost abuzate sexual. Alte studii arată că acest număr
este probabil prea mare. Majoritatea supraviețuitorilor
abuzului își iau secretul cu ei în mormânt.
Voi posta videoul la sfârșitul postării. Comentariile ridicole
pe care le dau oamenii nu mă surprind: „Treci peste asta… s-a
întâmplat cu șaisprezece ani în urmă”, „Treci mai departe…”
etc. Nu este percepția pe care o au mulți? Și nu este exact
atitudinea din cauza căreia le este teamă copiilor să spună
cuiva? Imaginați-vă – ești un copil de trei ani și în sfârșit îți faci
curaj să spui cuiva că unchiul tău ți-a mângâiat cu limba
anumite părți ale trupului. Replica pe care o primești este:
„Treci peste asta.” sau „Treci mai departe.” Teama este motivul
numărul unu pentru care copiii nu spun. Teama că nimeni nu-i
va crede. Teama că vor fi pedepsiți pentru că spun. Teama că
dacă vor spune, se va ajunge la divorț. Teama că oamenii vor
afla că au fost molestați. Teama că vor fi obligați să meargă la
proces pentru a-și înfrunta abuzatorul. Înțelegeți cum stau
lucrurile.
Am auzit oameni întrebându-i pe supraviețuitori de ce au
așteptat atât de mult pentru a spune cuiva. Lucru de obicei
încadrat într-o întrebare acuzatoare precum: „Dacă abuzul a
fost cu adevărat atât de rău precum zici, de ce ai așteptat până
ai devenit adult ca să spui ceva?”, întreabă cel care nu a fost
niciodată atacat sexual în copilărie. Interesant, pedofilii folosesc
în mod obișnuit același argument, dar având o agendă diferită.
Ceea ce sună cam așa: „Dacă nu i-ar fi plăcut, mi-ar fi spus să
încetez”, spune cel care l-a amenințat pe copil că dacă va
spune, se va întâmpla ceva rău cu el sau cu familia lui.
În orice caz, o laud pe această femeie că a avut curajul să o
sune pe abuzatoare și înțeleg de ce i-a luat atât de mult să o
facă. Toți ar trebui să înțelegem. Este mai obișnuit ca cei care
raportează efectiv abuzul să o facă după ani de zile, decât să o

- 33 -
facă în momentul săvârșirii lui. Am aflat despre victime care
ridiculizate de familie sau biserică pentru raportare, fiindcă:
„Defăimezi numele bun al lui «cutare»”. Chiar așa? Putem și
trebuie să facem ceva mai bun pentru supraviețuitorii abuzului.
Și un sfat: să nu simțiți simpatie pentru abuzatori fiindcă „s-
au născut așa” sau „pur și simplu nu s-au putut stăpâni”.
Videoul[1] mi-a captat atenția, iar răspunsul abuzatoarei este
tipic pentru pedofilii care sunt luați prima dată la întrebări
pentru delictele lor.
Apelanta: „Aveam doar doisprezece ani când te-am întâlnit.
Realizezi că m-ai spălat pe creier și m-ai manipulat, și că ce ai
făcut a fost greșit?”
Abuzatoarea: „Da, și regret asta.”
Apelanta: „Faci asta și altor eleve?”
Abuzatoarea: „Nu.”
Interviurile cu molestatori ai copilului condamnați revelează
că ei știu că este teribil de greșit, dar tot abuzează. Este regretul
abuzatoarei sincer? Posibil. Dar regretul nu oprește pe nimeni
să abuzeze sau să continue să abuzeze. Spune ea adevărul că nu
face asta altor eleve? Este îndoielnic. Există o largă varietate de
statistici cu privire la numărul de victime pe care poate să le
facă un pedofil de-a lungul vieții – unii având 1000 (ceea ce
înseamnă copii individuali pe abuzator; nu numărul de
circumstanțe de abuz, care ar putea fi câteva mii). Dr. Gene
Abel a făcut câteva studii și a găsit că pedofilii condamnați
chestionați aveau în medie 73 de victime fiecare. Securitatea
Statelor Unite a estimat 260 de victime pentru fiecare. Veți găsi
numere similar de mari, iar scopul blogului meu nu este să
discute motivele pentru care există o varietate de numere. Dar
există un lucru concordant: indiferent cât de mulți abuzatori au
pretins inițial că au avut o singură victimă, când au fost

- 34 -
investigați ulterior s-a descoperit că aproape întotdeauna
existau victime multiple.
Proverbe 24:24-25 spune: „Pe cine zice celui rău: «Tu eşti
bun!» îl blestemă popoarele şi-l urăsc neamurile. Dar celor ce
judecă drept le merge bine şi o mare binecuvântare vine peste
ei.”
Notă
[1]
Woman posts call to alleged abuser on YouTube,
www.youtube.com.
[Jimmy Hinton, Survivor of Abuse Posts Her Call to Abuser.
Copyright © 2014 Church Protect, Inc. Tradus și publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.jimmyhinton.org.]

„PEDOFIL”, O CATEGORIE INUTILĂ

Unii (de exemplu, Herek, 1991) argumentează că cei care

fac sex cu copii sunt mai degrabă „pedofili” decât
„homosexuali” adevăraţi. O astfel de deosebire complexă de
diagnostic nu este foarte utilă. Termenul „pedofil” este chiar
mai recent şi mai ambiguu decât termenul „homosexual”.
Relatările din ziare tratează adesea termenul „pedofil” ca fiind
sinonim cu „molestator al copilului”, aşa cum fac şi unii
susţinători ai sexului bărbat-băiat (de exemplu, O’Carroll,
1980). Dar Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor
Mintale (Asociaţia Americană de Psihiatrie, 1994) specifică
faptul că „tulburarea” dorinţei pentru copii/de a face sex cu
copii trebuie să dureze cel puţin 6 luni (p. 528). Foarte puţini
dintre respondenţii homosexuali care au raportat sex cu copii în
studiile lui Bell & Weinberg (1978) sau Jay & Young (1979) ar
justifica diagnosticul de „pedofil”.

- 35 -
 Evreii ortodocşi permit căsătoria unei fete la vârsta de 3 ani,
dar consumarea aşteaptă până ce are păr pubian sau până
ajunge la vârsta de 12 ani. Legea romană şi legea bizantină
permiteau căsătoria fetelor la 12 ani şi căsătoria băieţilor la 14
ani (Lacaratos & Poulaku-Rebelakou, 2000), în vechea lege
engleză vârsta consimţământului sexual pentru sexul cu o
persoană de sex opus era pentru fete de 10 ani şi pentru un
băiat de 13 ani, iar în 1900 recensământul făcut în Statele Unite
avea o categorie pentru fetele între 10-15 ani „căsătorite şi care
lucrează”. Cu siguranţă, nu toţi bărbaţii care au trăit sub acele
legi şi care au făcut sex cu fete pe care noi le considerăm
minore sufereau de „tulburarea” „pedofilie”. Cei care încalcă
legea vârstei consimţământului din societatea lor sunt
delincvenţi, dar proporţia unor asemenea delincvenţi care
suferă de o „tulburare” este discutabilă.
Legătura dintre bărbaţii cărora le place sexul cu persoane de
acelaşi sex şi încearcă să includă băieţii în activitatea lor sexuală
are o lungă istorie. Didahia din secolul al doilea poruncea „să
nu corupi băieţi”, iar în secolul al patrulea legea romană, ca şi
legea bizantină şi cea engleză, condamna deja cu severitate
sexul homosexual cu băieţi.
Încercarea mişcării homosexuale de a elimina legile
împotriva sexului băiat-bărbat a primit atenţie atât în Europa,
cât şi în Statele Unite în ultimele patru decenii (Ruda, 1982). În
consecinţă, cartea Paedophilia: The Radical Case [Pedofilia:
cazul radical] de Tom O’Carroll (1980), care argumentează în
favoarea legalizării sexului bărbat-băiat, a fost recenzată
favorabil în The Advocate [revista homosexuală cu cea mai largă
circulaţie] şi publicată de Alyson [pe vremea aceea, cea mai
mare editură de orientare homosexuală]. Cei în favoarea
sexului „intergeneraţional” au mărşăluit sub bannere
descriptive în multe parade pentru drepturile homosexualilor,

- 36 -
de la San Francisco la New York şi până la Berlin. Consecvenţa
dintre istoria pederastiei, sexul raportat cu copii (Bell &
Weinberg, 1978), sentimentele pozitive raportate faţă de sexul
cu copii (Jay & Young, 1979), studiile empirice despre
interacţiunea sexuală profesor-elev şi imaginea publică a
mişcării homosexuale este demnă de atenţie.
Referinţe
Bell, A. P. & Weinberg, M. S. (1978) Homosexualities: A
Study of Diversity Among Men and Women. New York: Simon &
Schuster.
Herek (1991) Myths about sexual orientation: A lawyer’s
guide to social science research. Law and Sexuality, 1:133-172.
Jay K. & Young A. (1979) The Gay Report. New York:
Summit.
Lascaratos, J. & Poulakou-Rebelakou, E. (2000) Child sexual
abuse: historical cases in the Byzantine Empire (324-1453 A. D.).
Child Abuse & Neglect 24, 1085-1090.
O’Carroll, T. (1980) Paedophilia: the radical case. Boston:
Alyson.
Rueda, E. T. (1982) The Homosexual Network: Private Lives
& Public Policy. Old Greenwich, Connecticut: Devin Adair.
[“Pedophilie”, Not A Useful Category. Extras din Are Over A
Third of Foster Parent Molestations Homosexual? Copyright ©
2009 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat inițial pe
site-ul www.familyresearchinst.org.]

- 37 -
 POVESTEA DE LA SUPERCUPĂ PE CARE PUȚINI SUNT INTERESAȚI
SĂ O AFLE
JIMMY HINTON

Nu sunt un fan al sporturilor și acesta este probabil motivul

pentru care nu am niciun gram de atletism în ADN. Dacă nu joc
sporturi, cu siguranță nu mă interesează să le privesc. Dar
divaghez. Pentru milioane de oameni sporturile sunt destul de
plăcute. 108 milioane de persoane s-au uitat la Supercupă anul
trecut, făcând din ea al treilea cel mai urmărit eveniment la
televiziune din toate timpurile. Dar există o latură întunecată a
Supercupei despre care puțini vorbesc – traficul de ființe
umane în scopuri sexuale. Căutați doar „trafic de ființe umane
în scopuri sexuale la Supercupă” și vor apărea zeci de povești
doar din ultimele câteva zile.
La fiecare Supercupă copiii sunt transportați în orașul gazdă
de către proxeneți și sunt forțați să facă sex cu fanii sporturilor.
O fostă victimă a traficului sexual explică modul în care stau
lucrurile cu asemenea copii: „Când vii la acest gen de
evenimente, primul lucru care ți se spune este câți vei deservi
pe zi”, a spus ea. „Trebuie să satisfaci douăzeci și cinci de
bărbați pe zi sau cincizeci. Când îți dau numărul, ar fi bine să
îndeplinești norma.”[1] Ea își amintește cum a fost injectată cu
heroină, legată de pat și forțată să se uite cum o altă victimă a
fost torturată din cauză că nu și-a făcut norma. Articolul merită
citit, ca să vedem ce se întâmplă în timp ce milioane de oameni
stau lipiți de televizor în locuințele lor confortabile. Iată o altă
perspectivă[2] despre ceea ce se întâmplă (sunt disponibile
numeroase informații pe tema aceasta).
Cum se întâmplă așa ceva? De fapt, destul de simplu.
Pedofilii pot să folosească lejer distracțiile, să abuzeze un copil
și să se întoarcă la „viața normală” ca și cum nu s-ar fi întâmplat

- 38 -
nimic. Câte soții și iubite, neputând să fie prezente, își dau
binecuvântarea trimițându-și soții sau iubiții la Supercupă? Ar
suspecta ele vreodată că atunci când sunt plecați, vor plăti
proxeneți pentru a face sex cu copii? Nicio șansă, de aceea este
atât de ușor pentru prădători să scape fără a fi prinși. Este ca în
magia prestidigitației. În timp ce o mână este ocupată cu
altceva, cealaltă face magia.
Vestea bună este că Liga Națională de Fotbal, guvernele
locale, FBI și o mulțime de voluntari lucrează împreună la
fiecare Supercupă, pentru a intensifica efortul de a-i elibera pe
copiii și adulții tineri care vor fi duși la următoarea Supercupă
împotriva voinței lor, pentru a fi folosiți ca obiecte sexuale
pentru perverși.
Note
[1]
Former sex trafficking victim shines light on dark
underworld of Super Bowl,
www.upworthy.tumblr.com/post/42474309972/descentintotyr
anny-former-sex-trafficking.
[2]
Super Bowl Raises Human Trafficking Concerns,
www.youtube.com.
[Jimmy Hinton, The Superbowl Story Few Care to Know
About. Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.jimmyhinton.org.]

SEMNALE DE ALARMĂ: PROTEJAREA COPIILOR NOȘTRI DE

ABUZUL SEXUAL

Nu există o listă unică de enumerări care ar putea demasca

automat și precis un potențial abuzator sexual de copii sau o
potențială victimă, dar există lucruri care ar trebui luate în

- 39 -
considerare. Enumerările de mai jos nu sunt aranjate în ordinea
priorității.
Posibile victime
 Un copil care alege în mod constant să petreacă timp cu
un anumit adult, în defavoarea timpului petrecut cu alți copii.
 Un copil care este frecvent singur, rezervat și/sau
antisocial.
 Un copil care experimentează o scădere rapidă a
rezultatelor școlare sau care etalează o lipsă semnificativă de
interes față de ceea ce înainte a constituit o experiență
pozitivă.
 Un copil ai cărui părinți petrec puțin timp cu el sau nu
petrec deloc timp cu el.
 Un copil care se implică în etalarea unui comportament
nepotrivit sau a unui limbaj nepotrivit – în special dacă acesta
este dincolo de răspunsurile normale așteptate de la un copil
de vârsta sa.
 Un copil care vorbește despre sinucidere.
 Un copil care se automutilează.
Posibili abuzatori sexuali al copilului
 Un adult care în mod constant caută compania unor
anumiți copii, în defavoarea timpului petrecut cu cei de vârsta
sa (o oglindă a copilului care alege un adult în defavoarea
activității cu copiii de aceeași vârstă).
 Un adult care nu are granițe potrivite când vorbește cu
copiii – vorbește cu ei ca și cum ar fi adulți.
 Un adult care este nesigur de sine printre adulți – dificil de
recunoscut, de obicei există un sentiment de distanțare când se
află în prezența altor adulți.
 Un adult care răsplătește frecvent un copil cu lucruri pe
care copilul poate că altminteri nu le-ar avea.

- 40 -
  Un adult care pare atașat emoțional de un copil, fără un
motiv pentru un asemenea atașament.
Măsuri preventive pentru părinți
 Comunicați cu copiii voștri și făceți-le cunoscut că pot să
vă povestească orice.
 Evitați judecata aspră când vă povestesc ceva.
 Recunoașteți venerarea normală a „eroului” pe care o au
copiii față de profesori, antrenori, pastori sau preoți etc.
Adesea faptul că un copil vorbește cu cineva anume nu este un
semn că se întâmplă ceva neobișnuit. Dar un copil sănătos
emoțional va avea relații bune cu copiii de aceeași vârstă.
 Implicați-vă în viața copilului vostru fără să-i controlați
fiecare mișcare, fiecare activitate.
 Fiți modele bune de dragoste sănătoasă pentru copiii
voștri – arătați-le în special dragostea și respectul pe care un
bărbat le are pentru soția lui. Orice altceva va fi văzut clar de
copil ca nesănătos și prin urmare de nedorit.
 Nimic nu este mai important pentru un copil decât să fie
iubit. Dacă adevărata dragoste este disponibilă acasă, este
puțin probabil ca el să prefere o formă distorsionată de
dragoste.
 Recunoașteți dezvoltarea sexuală umană normală. Sexul
ca secret de ascuns nu face decât să mărească dorința copilului
de a afla cu orice preț.
[Red Flags: Protecting Our Children. Copyright © Broken
Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.
Organizația poate fi contactată la adresa: Broken Yoke
Ministries, P.O. Box 5824, De Pere, Wisconsin 54115-5824, USA,
telefon: (262)751.1128, e-mail: bob@brokenyoke.org, site:
www.brokenyoke.org. Articolul în limba engleză este publicat
pe site-ul www.brokenyoke.org.]

- 41 -
 ŞAPTE MITURI DESPRE DELINCVENTUL SEXUAL

Observaţii finale
„Costul unui an de supervizare intensivă şi de tratament în
comunitate poate să varieze de la 5000 la 15000 de dolari per
delincvent, în funcţie de modalitatea de tratament. Costul
mediu pentru încarcerarea unui delincvent este semnificativ
mai ridicat, de aproximativ 22000 de dolari pe an, excluzând
costurile tratamentului.” (Lottke, E., Sex Offenders: Does
Treatment Work? Corrections Compendium 21, 1996)
„Restricţiile nu sunt uniforme de la o comunitate la alta, dar
legiuitorii se aşteaptă ca cei afectaţi de legile individuale ale
comunităţii să fie în acord cu ceea ce mulţi numesc legislaţia de
bun simţ, care nu face nimic pentru a proteja cu adevărat pe
cineva.” (O persoană supusă înregistrării)
„Am lucrat la toate cazurile din Minnesota [care au implicat
delicte sexuale] începând din 2007, ca să vedem dacă restricţiile
de domiciliu ar fi prevenit un delict. Nu ar fi prevenit niciunul.
Delictele au loc fiindcă sunt legate de relaţii. Ei sunt oameni în
care ai încredere, deci îi aduci la tine acasă, te duci la ei acasă,
te duci cu ei în parc sau oriunde altundeva.” (Nancy Sabine,
Director la Jacob Wetterling Research Center)
„Judecătorul Curţii Districtuale a Statelor Unite Gary
Lancaster a dclarat că restricţiile de domiciliu din Districtul
Allegheny intră în conflict cu obligaţia statului de a-i reabilita pe
delincvenţi şi a-i reda societăţii. Izolarea lor îi ţine la distanţă de
slujbe, de suportul familiei şi de consilierea psihologică de care
au nevoie, a afirmat el.” (Patriot News, 8 aprilie 2009)
Rata nerespectării înregistrării delincventului sexual s-a
dublat în fiecare an, de când Ordinul Restricţiei de Domiciliu din
Green Bay a fost adoptat în anul 2006. S-au prezentat 14 nume
ale celor care nu s-au supus înregistrării în 2007, 31 de nume în

- 42 -
2008. (Tom Smith, specialist la Wisconsin Sex Offender
Registration for pentru Districtul Brown)
Notă: Acest raport nu intenţionează să minimalizeze în
niciun fel răul incalculabil făcut copiilor care sunt victime ale
molestării în copilărie. Fiecare copil are dreptul să simtă bucuria
copilăriei şi să fie protejat de cei care ar vrea să pună în vreun
fel în pericol acea bucurie.
Ar fi o eroare să îi definim pe toţi delincvenţii sexuali ca
molestatori de copii, dar indivizii arestaţi şi condamnaţi pentru
o varietate de delicte legate de sex se găsesc în registrele
delincvenților sexuali. Ar fi, de asemenea, o eroare să îi
considerăm pe toţi molestatorii de copii ca fiind pedofili.
Şapte mituri despre delincventul sexual
Mitul 1: Cei mai mulţi delincvenţi sexuali comit un alt
delict.
Fapt: Conform unui studiu aprofundat pe deţinuţi eliberaţi,
făcut de Bureau of Justice Statistics (BJS) şi publicat în 2003
(care a inclus aproape 10000 de delincvenţi sexuali), ratele unei
noi condamnări pentru noile delicte sexuale ale acelor
delincvenţi, pe o perioadă de trei ani, au fost:
 viol: 3,2%;
 molestare de copii: 3,5%;
 viol statutar: 3,6%;
 agresiune sexuală: 3,7%;
 toţi delincvenţii sexuali: 3,5%.
Mitul 2: Molestatorii de copii atacă spontan, când văd o
potenţială victimă vulnerabilă.
Fapt: Mulţi molestatori de copii şi mulți pedofili petrec ani
de zile pentru a ajunge într-o poziţie de autoritate şi încredere
în cadrul comunităţii, şi pot să petreacă un timp îndelungat
„seducând” un copil. (Comentariul lui Sinclair aşa cum este citat
în Schiff, ¶8)

- 43 -
 Mitul 3: Ratele delictului sexual sunt în creştere.
Fapt: În ciuda creşterii publicităţii făcute delictelor sexuale,
rata reală a atacului sexual raportat a scăzut uşor în anii recenţi.
Rata de arestare pentru toate delictele sexuale (incluzând violul
prin forţă, dar excluzând prostituţia) a scăzut la 16%, între 1993
şi 1998. (Investigaţiile FBI, 1997 şi 1998)
„Legea Megan (care cere aducerea la cunoştinţă în mod
public a informaţiilor despre delincventul sexual) merge pe
urmele trendului firesc descendent”, spune Kristen Zgoba, un
cercetător la New York Corrections Department care studiază
efectele notificării comunităţii. Cu alte cuvinte, declinul
delictelor sexuale nu poate fi considerat un efect direct al Legii
Megan.
Mitul 4: Străinii atacă copiii.
Fapt: Deşi incidente de atac din partea unor străini sunt
relatate pe larg la ştiri, 86% dintre atacurile raportate sunt fie
din partea unor membri de familie, fie din partea unor
cunoştinţe. (Bureau of Justice Statistics, 2000)
Mitul 5: Tratamentul pentru delincvenţii sexuali nu
funcţionează.
Fapt: Mai multe studii au arătat rate semnificativ mai
scăzute de repetare a delictelor sexuale la delincvenţii sexuali
care au realizat cu succes scopurile tratamentului, comparativ
cu cei care nu au făcut-o. (Gallagher, Harris, Marques, Murphy,
Quinsey & Soto, 2002) Tratamentul poate avea succes dacă
este adaptat tipului de abuz şi motivelor din spatele său.
(Alexander, 1999)
Mitul 6: Legile privind ordinele de restricție reduc delictele.
Fapt: Ordinele de restricţie sunt destul de recente şi este
neclar dacă fac sau nu comunităţile mai sigure. Un studiu din
Minnesota a încercat să descopere dacă delicvenţii sexuali şi-au
contactat sau nu victimele în apropierea caselor lor. Studiul a

- 44 -
concluzionat că niciunul dintre cele 224 de delicte examinate
nu ar fi fost prevenit de un ordin de restricţie. (Duwe, Donnay &
Tewksbury, 2008)
Mitul 7: Ştirile din mass-media sunt imparţiale în
raportarea delictelor de ofensă sexuală.
Fapt: Cazurile de molestare a copilului sunt adesea făcute să
pară senzaţionale, într-o manieră care sugerează uneori
încercarea de a atrage atenţia cititorului. În plus, delictele
locale de această natură sunt adesea prezentate la nivel
regional sau chiar naţional (spre deosebire de raportarea altor
delicte). Câteva tendinţe:
 Prezentarea delictelor sexuale la ştiri a crescut cu 128%
din 1991 în 1998, deşi incidenţa atacurilor sexuale a scăzut
dramatic în acelaşi cadru temporal. (Sample & Kadleck, 2006)
 Peste 3600 de articole cu ştiri despre delincvenţii sexuali
în numai trei ziare din Midwestern, din 1991 până în 1998.
(Sample & Kadleck, 2006)
 O căutare de ştiri pe Google pentru cuvintele cheie
„delincvent sexual” în articolele de ştiri din Statele Unite într-o
singură zi, a găsit aproape 4500 de accesări.
Un studiu ulterior din 2008 făcut de Sample & Kadleck a
arătat că ştirile din mass-media încurajează miturile descrise
deja în acest raport, după cum urmează:
 Temele recidivismului ridicat au fost constant vizibile în
articole.
 Descrierile delincvenţilor sexuali ca persistenţi în
comportamentul lor, în ciuda pedepsei şi reabilitării.
 Un trend arătând o creştere a relatărilor despre omicidul
motivat sexual, care ar putea susţine în mod considerabil
percepţiile publice că comiterea de delicte sexuale este adesea
sinonimă cu crima.

- 45 -
  Cei mai mulţi politicieni i-au descris pe delincvenţii sexuali
ca „bolnavi”, caracterizându-i de obicei ca fiind compulsivi,
persistenţi şi irecuperabili, şi niciunul nu s-a gândit că
reabilitarea este posibilă.
 Când au fost întrebaţi cum au obţinut în mod obişnuit
informaţii despre delincvenţii sexuali, politicienii au citat mass-
media ca principala lor sursă.
Mass-media joacă un rol cheie în modelarea opiniei atât
printre politicieni, cât şi în rândurile publicului. A fost creată o
teamă care a avut ca rezultat o legislaţie care să facă faţă
temerii – mai degrabă o iluzie a siguranţei, decât o protecţie
reală.
Referinţe
Bureau of Justice Statistics, www.ojp.usdoj.gov/bjs.
Schiff, J. The Forensic Echo – Behavioral and Forensic
Sciences in the Courts, 3(7).
Center for Sex Offender Management,
www.csom.org/pubs/mythsfacts.html.
Duwe, Donnay & Tewksbury (2008) Criminal Justice and
Behavior. 35(4), 484-504.
FBI Investigations, Uniform Crime Reports for the United
States (1997/1998).
Gallagher, Harris, Marques, Murphy, Quinsey & Soto,
Corrections Management Quarterly.
Hanson, R. & Brussiere, M. (1998) Journal of Consulting and
Clinical Psychology, 66, 348-364.
Sample & Kadleck, Criminal Justice Policy Review, December
2008; vol. 19: p. 371-396.
Pentru mai multe informaţii sau întrebări, apelaţi Lois
(920.712.4526) sau trimiteţi e-mail la PAN.NEWI@gmail.com.

- 46 -
 [Seven Sex Offender Myths. Copyright © Broken Yoke
Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză este publicat pe site-ul www.brokenyoke.org.]

- 47 -
 PAŞI SPRE SCHIMBARE

BISERICA, DELINCVENTUL SEXUAL ŞI RECONCILIEREA

BOB VAN DOMELEN

Introducere și o scurtă istorie

M-am întors acasă de la închisoare în luna decembrie a
anului 1988, fiind eliberat condiţionat după ce am ispăşit o
sentinţă de trei ani pentru molestare sexuală. Întoarcerea mea
a marcat şi începutul unei sentinţe de eliberare condiţionată
sub supraveghere, iar când am ispăşit-o, stipulaţiile legate de
Legea Megan au intrat în vigoare. Am început să scriu prima
dată introducerea de față în noiembrie 2000. Pe vremea aceea
mi s-a spus că voi fi supus notificării Legii Megan în Wisconsin
timp de cincisprezece ani. La mijlocul anului 2001 legislatorii
schimbaseră acea sentinţă de cincisprezece ani în una pe viaţă.
Este posibil ca unii dintre voi, cei care citiţi aceste rânduri,
să fiţi puţin surprinşi că am primit o sentinţă de numai cinci ani
de închisoare. Dacă ar apărea cazul meu înaintea unui
judecător astăzi, sentinţa ar fi de două sau de trei ori pe atât.
În 1989 mi s-a permis să frecventez săptămânal întâlnirile
grupului de suport al misiunii Broken Yoke Ministries din
Madison, Wisconsin, aflată la o distanță de aproximativ 100 de
kilometri de unde locuiam eu. Un an mai târziu, fondatorul
grupului a demisionat, iar conducerea mi-a revenit mie.
Deşi Broken Yoke este structurată în primul rând ca o
misiune care le întinde o mână celor care se luptă cu
homosexualitatea, Dumnezeu a deschis uşi pentru mine ca să
mă implic în slujirea delincvenţilor sexuali asemenea mie.
Această parte a slujirii mele a început fără grabă, cu o
menţionare a delictului meu în cadrul unei discuţii despre

- 48 -
homosexualitate, şi s-a dezvoltat până acolo încât am fost
binecuvântat să vorbesc la conferinţe de-a lungul Statelor
Unite.
La începutul anilor ’90, Broken Yoke publica un newsletter
bilunar, Wellspring, care se ocupa de problema
homosexualităţii. Curând au început să vină la misiune scrisori
de la deţinuţi din toată ţara. Unii căutau ajutor pentru a face
faţă atracţiilor faţă de cei de acelaşi sex, dar majoritatea
scrisorilor au venit de la bărbaţi şi femei vinovaţi de molestarea
copiilor. În 1997 a apărut newsletterul Into the Light, ca o
încercare de a oferi speranţă şi încurajare delincvenţilor sexuali.
Când numărul de cititori a crescut, la fel s-a întâmplat şi cu
oportunităţile de a-mi împărtăşi povestea. O copie a mărturiei
mele a fost reprodusă în Inside Journal al Prison Fellowship, un
ziar bilunar, cu cititori în cele mai multe închisori din ţară.
Răspunsul la acel articol a dublat circulaţia lui Into the Light. Un
an mai târziu, aceeaşi mărturie a apărut în Christian Inmate
News; a urmat un interviu la Charisma Online, iar tirajul a
început să crească. Prima expediere de 43 de copii a crescut în
cursul a 21 de ediţii la peste 1500, ajungând la deţinuţi din
peste 400 de instituţii.
Au apărut şi alte oportunităţi pentru a depune mărturie,
care au inclus Family Circle Magazine, Charisma Online,
Charisma Magazine şi Citizen Magazine. În plus, am vorbit la un
număr de conferinţe Exodus International din ţară, am fost
intervievat de o serie de programe Focus on the Family
împreună cu Dr. James Dobson şi am slujit ca vorbitor principal
la o conferinţă de două zile despre pedofilie în Amsterdam.
Broşura de faţă nu reprezintă un efort de a minimaliza sau
scuza vreun act de molestare, deoarece niciun act atât de
devastator nu poate fi scuzat. Cred totuşi că procesul de
vindecare pentru victime şi molestatori este circular.

- 49 -
Molestatorii care au fost ei înşişi abuzaţi au nevoie de
oportunitatea de a se confrunta cu ceea ce li s-a întâmplat când
erau copii, pentru a înţelege impactul faptelor lor asupra
victimelor pe care le-au produs. Găsirea vindecării proprii le va
întări hotărârea interioară.
Victimele au nevoie să ştie că dacă abuzatorii lor ar fi
eliberaţi şi s-ar întoarce în comunitate, s-ar putea prea bine ca
cei care i-au molestat să se fi schimbat şi să fie hotărâţi să
trăiască schimbarea. Nu sugerez că victima şi abuzatorul
trebuie să fie prieteni (deoarece această posibilitate nu ar
trebui să fie privită niciodată ca un scop), ci că victimei nu ar
trebui să-i sară inima în piept la simpla vedere a unui abuzator
sexual cunoscut.
Această broșură are ca scop să ajute bisericile să se
adreseze unor varietăți simple de întrebări de tipul „dacă”: „Ce
s-ar întâmpla dacă un delincvent sexual ar dori să fie parte a
comunităţii noastre de credincioşi?” sau „Ce s-ar întâmpla dacă
biserica află că unul din membrii săi a abuzat un copil şi se află
încă în biserică?” Acestor întrebări li se răspunde cel mai bine
când domnește calmul, dar prea adesea realitatea abuzului
aduce încordare în discuții.
Ce va face biserica? Refuzul de a primi delincvenţi sexuali ca
membri în biserică este singura alternativă? Iar dacă unui
delicvent sexual i se permite să frecventeze slujbele, ce măsuri
de protecţie trebuie luate pentru a crea un mediu sigur pentru
victime, ca şi pentru copiii oricărei comunităţi de credincioşi?
În 1997, Biserica Metodistă Unită a Angliei a stabilit un
comitet de lucru care să decidă slujirea potrivită pentru cei
condamnaţi pentru ofense sexuale. De primă importanţă
pentru comitet era alcătuirea unor linii directoare, luându-se în
acelaşi timp decizia că delincvenţilor sexuali nu li se permite să
deţină funcţii în biserică.

- 50 -
 Voi face referire la concluziile acelui comitet, în loc să
reinventez un procedeu meritoriu. Deși sper să abordez
particularităţile raportului, aş recomanda secţiunile sale
intitulate Ce ştim despre delincvenţa sexuală şi Câteva întrebări
teologice, îndeosebi deoarece sunt de primă importanță pentru
întreaga chestiune a slujirii delincvenţilor sexuali în cadrul unei
structuri a bisericii. Întrebările teologice reprezintă într-adevăr
chestiunea centrală în raport, deci un studiu al secţiunii ar fi în
beneficiul tuturor. Raportul complet este disponibil pe internet
la: www.methodist.org.uk/downloads/conf-church-and-sex-
offenders-2000.pdf.
Aş recomanda tipărirea raportului în întregime şi folosirea
lui ca un instrument pentru discuţii.
Încercând să mă focusez pe această chestiune, sper să ofer
linii directoare utile pentru bisericile care doresc să-şi protejeze
copiii. Indivizii care au molestat deja copii au fost identificaţi şi
pot fi monitorizaţi. Este mult mai dificil de identificat cineva cu
o predispoziţie nenaturală pentru copii, care nu a fost
descoperit, dar există câţiva paşi care vor pot fi de ajutor.
Mare parte din ceea ce sper să împărtăşesc se bazează pe
bunul simţ şi ar putea să pară prea lumesc pentru a se potrivi
temei, dar vă asigur că soluţiile sunt oarecum simple. Aplicarea
lor poate fi mai dificilă.
L-aş încuraja pe cititor să obţină o copie din Help for Adults
Attracted to Children [Ajutor pentru adulţii atraşi de copii]
(Regeneration Books) pentru definiţia pedofiliei, a efebofiliei şi
pentru câteva cauze ale ambelor condiţii. Nu este scopul
broşurii de faţă să reitereze acele informaţii. O listă de resurse
este prezentată la sfârşitul broşurii.
Pentru a simplifica lucrurile, voi folosi pronumele masculin
în acest document când mă voi referi la cel acuzat de molestare
sexuală, deoarece statisticile arată clar să majoritatea

- 51 -
delincvenţilor sexuali sunt bărbaţi. Dacă o afirmaţie se poate
aplica în mod egal bărbaţilor şi femeilor, va fi folosită
combinaţia el/ea sau pe el/pe ea.
Numele indicate cu asterisc (*) sunt fictive şi sunt folosite
doar ca exemplu. Orice asemănare cu persoane cunoscute cu
acelaşi nume este pură coincidenţă.
Dedic această broşură soţiei mele Cathie, fără a cărei
dragoste şi fără al cărei suport nu aş fi cunoscut profunzimea
dragostei lui Dumnezeu aşa cum am cunoscut-o. Te iubesc,
Cathie!
Mulţumiri
Le sunt cât se poate de recunoscător pentru înţelepciunea şi
deschiderea lor pentru oferirea de sugestii pentru broşură lui:
Ron Bancroft, Alan Chambers, Gene Chase, Alan Medinger,
Leanne Payne şi Kathy Sandor. Mulţumiri speciale soţiei mele
Cathie pentru abilităţile ei de editare – în special când eu am
crezut că ceva era destul de bun, iar ea m-a provocat să fac
ceva și mai bun.
Să începem
Capitolul 1
Pentru majoritatea oamenilor, biserica a fost întotdeauna
un liman sigur, un loc unde oamenii se adunau ca să aducă
laudă lui Dumnezeu şi ca să găsească suport şi încurajare prin
părtăşie. Indiferent cât de rele deveneau lucrurile în lumea de
afară, pacea era găsită în casa lui Dumnezeu.
Eram implicat în propria mea biserică şi îmi plăcea să iau
parte la închinare. Dacă a existat cineva care bănuia secretul
meu întunecat, eu nu eram conştient de astfel de suspiciuni. Se
poate ca parte din ignoranţa mea faţă de sentimentele altora
să-şi fi avut originea în faptul că modul în care abordam viaţa
era centrat pe mine însumi. Nu puteam să văd în afara
propriilor mele nevoi egoiste. O altă parte a problemei poate fi

- 52 -
atribuită faptului că puţini din biserică sunt dornici să dea glas
sentimentelor pe care este posibil să le aibă față de cineva și
care ar putea face o legătură între cel în cauză și molestarea
copilului. Date fiind însă recentele revelaţii despre abuzul
săvârşit de preoţi, această atitudinea este pe cale să se
schimbe.
Când se află că un copil a fost molestat, o furie sau o mânie
naturală iese la suprafaţă, iar eu cred că aceste emoţii sunt
intensificate când abuzul este înfăptuit de cineva din interiorul
bisericii. Dacă delincventul este pastor, în mintea bisericii
pângărirea este mai pronunţată.
Când vorbesc la conferinţe sau strângeri ale bisericii,
sugerez nevoia ca bisericile să abordeze subiectul molestării
copilul într-o serie de întâlniri, înainte de a exista nevoia
evidentă de a o face. Eu numesc aceste întâlniri, sesiuni Ce s-ar
întâmpla dacă. Am vorbit cu câţiva pastori care mi-au spus că
ideea nu va funcţiona pentru ei, dar că realizează meritul
discuţiilor şi le-ar încuraja.
Din nefericire, cei mai mulţi găsesc tema extrem de
dureroasă şi încărcată emoţional. Drept rezultat, ei devin ca cei
invitaţi la marele banchet (Luca 14:16), aducând ca scuze
pentru care nu ar putea să vină. Nu critic cu un aer de
superioritate acest tip de răspuns, deoarece tema molestării nu
este niciodată menţionată fără ca mulţi să simtă o neliniște
semnificativă. Modul în care sunt abordate lucrurile în unele
biserici este formarea unui comitet care să discute chestiunea,
iar biserica este bucuroasă că echilibrul este restabilit.
Sesiunile Ce s-ar întâmpla dacă ar trebui să includă câteva
din următoarele întrebări:
 Ce resurse (scrise/audio/vizuale) sunt disponibile în
biblioteca de resurse a bisericii?

- 53 -
  Ce site-uri pe internet oferă informaţii utile şi/sau linkuri
bune către alte resurse?
 Este disponibilă o declaraţie de politică denominaţională,
care va fi de ajutor în discuţiile Ce s-ar întâmpla dacă?
 Presupunând că delincventul este un membru al bisericii,
ce informaţii vor fi împărtăşite cu biserica (dacă vor fi), dacă
ştirea despre o agresiune sexuală devine cunoscută în mod
public? Dacă se cade de acord asupra unei politici, ea ar trebui
să fie împărtăşită cu trupul bisericii, ca parte a unui pachet de
informaţii.
 Ce răspuns va avea biserica pentru victimă, imediat după
ce acuzaţiile abuzului devin publice? Care va fi răspunsul pentru
delincvent?
 Poate trece biserica dincolo de menţinerea preventivă sub
supraveghere a unui delincvent la o viziune a vindecării şi de ce
va fi nevoie ca aceasta să se realizeze? [Notă: Aceasta este cu
adevărat esenţa procesului de reconciliere.]
Prima sesiune Ce s-ar întâmpla dacă ar putea prea bine să
arate faptul că niciuna dintre nevoile pentru resurse listate mai
sus nu este disponibilă în prezent. Dacă aşa stau lucrurile, aş
sugera formarea unor grupuri mici de indivizi dornici să caute
răspunsuri pentru următoarea sesiune.
Dacă scopul sesiunilor Ce s-ar întâmpla dacă este ca
oamenii să înţeleagă şi să fie capabili să comunice informaţii
decisive legate de molestarea copilului, întâlnirea va deveni
foarte uşor împovărătoare, iar în cele din urmă va capitula din
cauza volumului materialelor. Soţia mea le-a spus adesea
copiilor noştri: „O persoană deşteaptă nu este cea care
cunoaşte toate răspunsurile. O persoană deşteaptă este cea
care ştie unde să găsească toate răspunsurile.” Biserica nu va fi
niciodată expertă în pedofilie, dar ar trebui să ştie unde să
găsească resursele potrivite pe această temă.

- 54 -
 Mă îndoiesc că ar putea fi scrisă o carte care să includă
toate variaţiile şi posibilităţile pentru înfăptuirea abuzului
sexual. Ştiu că unii se vor întreba dacă regulile răspunsului ar
trebui să fie diferite dacă individul este un părinte, o rudă, un
pastor sau întru totul un străin. În realitate, există un fir comun
– un copil a fost victimizat. Acest fir comun este cel care ar
trebui să dicteze orice răspuns al bisericii.
Nevoile victimei
Capitolul 2
Va exista un conflict semnificativ pentru orice copil care
devine victimă într-o situaţie de abuz. Ofer următoarea listă de
început şi încurajez discuţii pe mai departe atât în termeni
generali, cât şi specifici, care au legătură cu abuzul.
 Copiii au nevoie mai degrabă de asigurare şi calm, decât
de panică, atunci când au fost victimizaţi sau când iese la
suprafaţă ştirea despre molestare. Măsura intensităţii
emoţionale cu care reacţionează părinţii şi alţi adulţi implicaţi în
această perioadă, ar putea cu uşurinţă să adauge un alt strat
vătămării unui copil deja abuzat.
 Multe victime simt că abuzul nu s-ar fi întâmplat dacă nu
ar fi spus sau nu ar fi făcut ceva care să provoace actul.
 După abuz, atmosfera din jurul victimei este adesea
încărcată cu mânie, pe care copilul nu o înţelege pe deplin. „De
ce nu pot reveni lucrurile la normal?” este ceva ce multe
victime simt, dar nu pot exprima clar.
 Viaţa este întoarsă cu dosul în sus pentru copil când
abuzul este descoperit, iar copilul vede o mulţime de străini
cercetând ce s-a întâmplat.
 Copiii nu înţeleg consecinţele faptului că au fost abuzaţi şi
consecinţa probabilă a pedepsei pentru delincvent. Închisoarea
şi posibil o separare permanentă, sunt chestiuni care trebuie

- 55 -
luate în considerare. Faptul este adevărat îndeosebi când
abuzatorul este un membru al familiei.
 Vor fi unii care vor încerca să convingă victima să-l ierte
pe abuzator, motivând că aceasta ar fi creştinește de făcut.
Cred că o asemenea abordare este o altă formă de victimizare,
dacă se recurge la acest gen de efort subtil.
Dacă întrunirile Ce s-ar întâmpla au avut loc, o listă cu
consilieri/medici dornici şi capabili de a oferi ajutor va fi
disponibilă. Aceştia sunt oameni pe care ne putem baza pentru
restaurarea sentimentului de încredere în adulţi a unui copil
care are nevoie să se simtă în siguranţă.
Dacă molestarea este dezvăluită unui pastor, există lucruri
pe care pastorul ar trebui să le facă. În timp ce nu există o
singură listă de paşi neschimbabili sau ar trebui să fie identici în
fiecare situaţie, există paşi generali care ar trebui luaţi în
considerare ca parte a poziţiei procesului pe care îl vor folosi
pastorul şi biserica.
 Abuzul trebuie raportat. Punct. Începe cu medicul familiei,
cu pastorul tău sau cu serviciile sociale locale şi aminteşte-ţi că
este implicat un copil. Mânia care iese la suprafaţă când afli
prima oară despre abuz, ar putea cu uşurinţă să devină atât de
focusată, încât răzbunarea, mai degrabă decât preocuparea
pentru copil ar putea constitui forţa conducătoare în acţiunile şi
comentariile tale.
 Este neînţelept să păstrezi tăcerea pe motivul pretenţiei
că biserica se poate ocupa de abuz fără implicarea autorităţii
civile. Unele biserici cred, în mod eronat, că este în joc
reputaţia bisericii în sine şi că ea poate va fi văzută într-o
lumină nefavorabilă. Abordarea rezolvării în interior transmite
un mesaj confuz atât victimei, cât şi abuzatorului, dar în special
victimei.

- 56 -
  Cele mai multe biserici au o transmitere informală a
informaţiilor foarte eficientă. Din acest motiv, adevărul nu ar
trebui ocolit, dar nici nu ar trebui ca fiecare detaliu să fie făcut
cunoscut. Aceasta este una din chestiunile care ar trebui
discutate în sesiunile Ce s-ar întâmpla dacă. Biserica ar trebui să
cunoască procedura cu privire la ce va fi împărtăşit şi ce nu.
Nevoile delincvenţilor sexuali
Capitolul 3
Statistic, cei care abuzează nu au o viaţă „completă” sau
lipsită de conflict. Mulţi au fost ei înşişi abuzaţi fizic, sexual sau
emoţional când erau copii. S-ar putea argumenta că molestarea
sexuală este parte a unui ciclu vicios şi că dacă nu i se poartă de
grijă noii victime, ciclul ar putea continua.
Când un abuzator este bine cunoscut sau plăcut, răspunsul
bisericii este de obicei şocul sau neîncrederea. Unii ar putea să
meargă atât de departe încât să nege chiar posibilitatea ca
abuzatorul să fi luat măcar în considerare un asemenea act.
Dacă abuzatorul este mai puţin cunoscut sau plăcut, răspunsul
ar putea să fie de genul: „Am ştiut întotdeauna că ceva nu era
întru totul în ordine cu el (sau ea).”
În aceste două exemple, reacţia individuală va depinde de o
relaţie personală sau de lipsa unei relaţii personale cu
abuzatorul. Dacă abuzatorul este plăcut sau stimat, oamenii ar
putea să ofere cuvinte de încurajare sau suport, fără o susținere
prea mare. Un abuzator care nu este plăcut sau este puţin
cunoscut ar putea fi evitat.
Soţiile
Am aflat din experienţa mea personală, ca şi din experienţa
celor pe care i-am întâlnit sau cu care am vorbit, că soţia unui
delincvent se confruntă cu un timp deosebit de dificil. Oamenii
sunt convinşi că ea „trebuie să fi ştiut ce făcea soţul ei”. „De ce
nu l-a oprit?” Adevărul este că cele mai multe soţii chiar nu au

- 57 -
ştiut ce se întâmpla, dar adesea ele sunt la fel de evitate ca soţii
lor. Cele care decid să încerce să-şi salveze căsnicia sunt
aproape întotdeauna tratate ca fiind neancorate în realitate.
Vinovat sau presupus vinovat
Se presupune, ca regulă generală, că acuzaţiile de molestare
a copilului pot fi dovedite, deci tindem să presupunem că cel
acuzat este vinovat. Există întotdeauna posibilitatea ca
acuzaţiile să fie false sau ca în unele cazuri poliţia să nu fi găsit
de fapt adevăratul făptaș, deci ar trebui să se aibă o mare grijă
pentru protejarea drepturilor tuturor celor implicați.
De obicei, o acuzaţie de molestare declanşează un număr de
consecinţe pentru delincventul sexual acuzat:
 pierderea locului de muncă;
 prezentări în mass-media (nume şi fotografie, dacă
victima nu este un membru de familie);
 i se cere să nu mai frecventeze slujbele la biserică;
 crize fizice şi psihologice.
Răspunsul bisericii pentru delincvent, imediat după acuzare,
ar trebui să fie o altă chestiune discutată în sesiunile Ce s-ar
întâmpla dacă. Dacă există o constantă în cele mai multe
situaţii de această natură (conform celor de care am aflat eu),
ar fi cea că mult prea des biserica dă bir cu fugiții în ceea ce
priveşte orice suport pentru cel acuzat.
A ne aminti că nevoile victimei sunt pe primul loc nu este
acelaşi lucru cu a spune că delincventul sexual nu are nevoi care
pot fi împlinite de biserică. Biserica poate:
 Să-i dea de ştire delincventului că biserica îl poartă în
continuare în rugăciune. În acelaşi timp, încurajaţi-l pe
delincvent să se roage pentru biserică, deoarece ea se luptă cu
ceea ce s-a întâmplat. [Notă: Mi-a luat ceva timp să văd că
copiii pe care i-am molestat nu erau singurele victime. Rănisem
trupul bisericii.]

- 58 -
  Să telefoneze ca să vadă dacă membrii bisericii pot oferi
un ajutor practice delincventului sau familiei lui.
 Să întâlnească delincventul pentru a discuta despre
opţiunile sau restricţiile referitoare la participarea lui la
biserică. Dacă ar fi mai bine pentru el să nu participe la slujbe,
ar trebui sugerate alternative. Răspunsul pentru delincvent este
să nu fugă de Dumnezeu şi biserică, ci să fugă spre Dumnezeu şi
biserică.
Alte chestiuni, legate mai mult de familia unui delincvent, ar
trebui luate în considerare, în lumina a ceea ce poate face
biserica în calitate de martor şi ca un exemplu al dragostei lui
Hristos.
 Soţia şi copiii delincventului (dacă este căsătorit) se
confruntă cu chestiuni complexe în ceea ce priveşte simpla
supravieţuire. Reacţia comunităţii ar putea fi atât de
pronunţată, încât să facă mişcarea lor în interiorul comunităţii
dificilă şi înspăimântătoare emoţional. Din situaţia familiei mele
am învăţat că copiii mei s-au confruntat cu o înstrăinare
considerabilă la şcoală din cauza delictelor mele, deci a o
întreba pe mamă cum se descurcă copiii ei la şcoală, ar fi un
lucru bun. Nu uitaţi să o întrebaţi cum se simte şi cum se
descurcă ea însăși.
 Un bilet suportiv ocazional către familie va fi apreciat şi le
va da de ştire că vă pasă şi vă rugaţi pentru ei. Poate că unii
oameni se tem că un asemenea suport ar putea fi interpretat ca
o trecere cu vederea a comportamentului delincventului, dar
eu nu cred că un răspuns creştin suportiv trece vreodată cu
vederea păcatul.
 Fiind adesea împărtăşită în predici sau studii biblice,
zicala: „Urăşte păcatul, iubeşte păcătosul”, pătrunde în miezul
procesului de reconciliere.

- 59 -
 Înapoi la normal?
Capitolul 4
Este foarte uşor să priveşti un delincvent trimis la închisoare
cu o atitudine de genul: „Ei bine, asta este. Să ne continuăm
viaţa.” Mulţi delincvenţi îmi scriu povestind cum au fost părăsiţi
de biserica pe care le frecventau sau despre familia lor care se
luptă să se întreţină şi despre victime care sunt considerate din
nou normale doar fiindcă cicatricele abuzului nu mai sunt clar
vizibile pentru alţii.
Acest capitol va explora unele dintre problemele care apar
după ce există o decizie legală cu privire la acuzaţia de
agresiune sexuală, după ce situaţia s-a calmat puţin, iar ziarul
local a încetat să tipărească relatări despre cele întâmplate.
Mai degrabă decât să se bazeze pe discuţiile model Ce s-ar
întâmpla dacă, desfăşurate înainte ca vreun semn despre abuz
să fi fost evident, pastorii ar trebui acum să îi încurajeze pe
membrii bisericii să reia procesul, în lumina a ceea ce s-a
întâmplat de fapt.
 Ce decizii luate în conversaţiile iniţiale s-au dovedit a fi
decizii corecte? Care nu s-au dovedit a fi corecte?
 Ce lucruri ar fi trebuit să facă biserica, dar nu a făcut,
fiindcă nimeni nu s-a gândit la ele mai devreme?
 Cum se simt membrii bisericii cu privire la procesul iniţial?
Ce feedback se poate obţine printr-o trecere în revistă a
evaluării deciziilor iniţiale?
Am luat în considerare crearea unei liste de verificare pe
care bisericile ar putea-o reproduce, dar am decis împotrivă, în
favoarea încurajării conversaţiilor Ce s-ar întâmpla dacă.
Bisericile sunt diferite – chiar în interiorul unei denominaţii
specifice – iar diferenţele trebuie luate în considerare în
confruntarea problemei.

- 60 -
 Adiţional, de fiecare dacă când are loc o discuție Ce s-ar
întâmpla dacă, va apărea o îmbunătăţire în planul pe care îl
stabileşte biserica şi poate mai puţin sentimentul de copleşire
în confruntarea cu o situaţie prezentă de abuz raportat.
Victimele
Cred că există două extreme care apar pentru copiii care au
fost abuzaţi sexual şi niciuna dintre ele nu este sănătoasă.
Prima are loc când membrii bisericii îi ataşează copilului
eticheta de „victimă”, prin modul în care interacţionează
permanent cu copilul. Tratamentul special (îndeosebi când
acţiunile îl diferenţiază clar pe copil de ceilalţi copii) pot să
creeze la fel de multe probleme pe câte speră să rezolve.
În timp ce eu recunosc că unii copii sunt fragili după furtuna
de atenţie pe care au îndurat-o, vindecarea vine mult mai încet
pentru un copil căruia i se aminteşte adesea că este fragil.
Abuzul sexual nu este niciodată din vina copilului, dar unul din
efectele colaterale ale molestării este că victima tinde să se
izoleze sau să se retragă în sine. Vindecarea este cel mai bine
găsită printre oamenii sănătoşi; dar interacţiunea ar trebui
încurajată, şi nu cerută.
În mod similar, un tratament foarte intensiv poate promova
o imagine deteriorată la un copil forţat să meargă la tratament
des şi o perioadă îndelungată de timp. „Când se va termina
odată?” este un sentiment comun pe care îl experimentează
uneori victimele.
La cealaltă extremă ar fi lipsa completă a oricărui tratament
sau lipsa completă a preocupării pentru situaţia prin care a
trecut copilul. Unii părinţi se simt ruşinaţi de atenţia acordată
copilului lor şi pot să fie de părere: cu cât depășesc asta mai
repede, cu atât se vor îmbunătăți lucrurile. Adiţional, adulţii
uită că copiii nu procesează lucrurile în acelaşi mod în care o fac
ei.

- 61 -
 Aş sugera că o cale de mijloc sau cea mai eficientă cale în
modul în care ne ocupăm de victime permite tratamentul
efectiv, includerea într-o activitate pozitivă şi deschiderea
pentru comunicare, pentru a-i aminti copilului că poate
comunica ori de câte ori este nevoie. Când comunicarea este
deschisă şi iubitoare, copilul va şti că vindecarea este un proces
şi că va avea momente bune şi rele pe drumul pe care îl are de
parcurs.
Când un copil are nevoie de protecţie sau vrea protecţie, ca
şi suport plin de grijă, ele ar trebui să fie disponibile la cerere. În
acelaşi timp, cei mai buni părinţi ştiu că copiii au nevoie să
crească independent. Copilul poate arunca ocazional o privire
prin care întreabă: „Sunt în ordine?”, în timp ce face paşi
experimentali înspre independenţă, dar într-un mediu sănătos,
un pas va fi urmat de un altul.
Oricine are dreptul la o definiţie a vindecării să funcţioneze
pentru el personal. De-a lungul anilor, a trebuit să mă gândesc
ce ar putea să însemne cuvântul pentru mine şi pentru propria
mea umblare. Deci vă ofer definiția mea, în speranţa că vă va
folosi precum mi-a folosit mie.
Vindecarea nu înseamnă uitarea abuzului – înseamnă
depăşirea lui şi a nu îngădui ca abuzul să înăbuşe potenţialul
dezvoltării.
Consecinţele şi detenţia
Capitolul 5
Delincventul
Fiindcă cele mai multe situaţii de abuz raportat au ca
rezultat detenţia din ordinul curţii, şi nu eliberarea
condiţionată, comentariile mele vor fi mai potrivite pentru
astfel de situaţii şi nu se vor fi potrivi bine celor a căror
pedeapsă ia o formă diferită. În acelaşi timp, un bărbat eliberat
condiţionat va experimenta o izolare atât de profundă în

- 62 -
interiorul comunităţii sale, o izolare comparabilă cu
închisoarea.
Din când în când, citesc ceva în ziar despre o închisoare sau
alta, ca fiind aproape ca un club de distracție pentru nemernici.
Mâncare, îmbrăcăminte, adăpost gratuit şi alte distracţii
precum televizorul dau impresia că închisoarea nu este o
pedeapsă. Sunt sigur că asemenea locuri există, dar majoritatea
închisorilor din ţara noastră nu s-ar potrivi cu ideea nimănui
despre un club de distracție.
De-a lungul anilor, am fost binecuvântat să întâlnesc oameni
care se oferă voluntari pentru a sluji ca facilitatori pentru studii
biblice, pentru a împărtăşi față în față programe pentru prieteni
şi pentru a ajuta prin oferirea de asistenţă practică familiilor
delincvenţilor prin organizaţii ca Prison Fellowship. Ceea ce
acest tip de organizaţii le oferă deţinuţilor din închisoare este
sentimentul demnităţii şi al speranţei, două lucruri care cam
lipsesc în cele mai multe închisori.
Deţinuţii, bărbaţi şi femei, care participă activ la genul de
programe pe care tocmai le-am menţionat, au ajuns cel mai jos
posibil, au privit în sus şi au văzut mâna întinsă a lui Dumnezeu,
care îi aşteaptă să o apuce.
Cu ani în urmă, am vorbit cu o călugăriţă care slujea ca
voluntară pentru studiu biblic. Ea a făcut următorul
comentariu: „Dintre toţi cei care vin la studiul biblic, cei mai
serioşi în ceea ce privește dedicarea de a se schimba şi a-L
accepta pe Dumnezeu sunt dependenţii de droguri, alcoolicii şi
delincvenţii sexuali. Au ajuns în punctul cel mai de jos, atât de
adânc şi de întunecat, încât ştiu fără umbră de îndoială că
numai Dumnezeu poate ajunge la ei.” Nu am uitat niciodată
cuvintele ei şi nu am niciun motiv să mă îndoiesc de ele. Cu
siguranţă, mie mi se potriveau pe vremea aceea.

- 63 -
 „Am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă
şi aţi venit pe la Mine.” (Matei 25:35) Pentru majoritatea, acest
îndemn de a vizita pe cineva în închisoare este adresat celor
care au suficient timp să o facă sau rudelor care vor să susţină
schimbarea şi restaurarea cuiva drag.
Mă întreb foarte mult dacă dorinţa naturală a unor oameni
pentru pedeapsă, nu justifică decizia lor de a vedea vizitarea
celor aflați la închisoare ca fiind responsabilitatea spirituală a
altora, nu un mandat personal. În unele state s-ar putea
argumenta că a te afla pe lista de aşteptare a unui deţinut este
o neplăcere, dar acest inconvenient nu ar trebui să împiedice
încercarea.
Am auzit justificarea: „Primeşte ce merită. Poate că
singurătatea îl va face să se gândească de două ori înainte de a
abuza un alt copil.” Alţii pot să se exprime mai simplu: „Sper să
putrezească în închisoare. Închisoarea este prea bună pentru
el.” Pentru prea mulţi oameni, închisoarea este un loc pentru
deţinuţi şi familiile lor.
Scrisori
Pentru orice deţinut este o adevărată binecuvântare să
primească o scrisoare de la cineva din biserica familiei sale sau
din grupul de rugăciune. Nu există formulare de completat
pentru a scrie o scrisoare cuiva aflat la închisoare. Eu compar
scrisorile cu niște mini-vizite fără o prezenţă fizică reală.
Dacă biserica ta a purtat discuții de genul Ce s-ar întâmpla
dacă, o scrisoare care descrie cum evoluează procesul va fi
foarte folositoare cuiva care se află în închisoare din cauza
molestării sexuale. [Notă: Această metodă de lucru ar fi utilă
comunicării cu oricine se află în închisoare şi speră să se
întoarcă la trupul bisericii.]
Un lucru mi-a fost destul de clar chiar de la începutul
perioadei de detenţie – întoarcerea mea nu avea să fie uşoară

- 64 -
pentru mulţi membri ai bisericii. Pe cât de mult vroiam ca alţii
să vadă că mă pocăisem şi căutam schimbarea, ştiam că pentru
unii voi fi departe de a fi bine-venit. Dar tot cred că biserica îi
datorează cuiva din turma ei comunicarea, fiindcă cei care se
trezesc în închisoare sunt cu adevărat ca oaia care a fost
pierdută.
Familia unui delincvent
Arestarea unui părinte pentru molestare sexuală poate să
deschidă un drum devastator în orice familie. Indiferent dacă
cuplul a decis să rămână sau nu împreună, soţia unui delincvent
depune mari eforturi ca lucrurile să nu se dezintegreze.
În timpul detenţiei unui bărbat, membrii bisericii ar putea să
ia în considerare să o întrebe pe soţie ce pot face pentru a
ușura viaţa ei şi a familiei ei. Aceasta ar putea însemna să i se
dea de ştire că se fac rugăciuni pentru ea şi că le pasă de ea.
Chiar şi numai faptul de a auzi că nevoile ei, ca persoană, sunt
legitime şi importante pentru alţii, poate să restaureze credinţa
unei femei în comunitatea bisericii.
Uneori suportul înseamnă purtarea de grijă față de cei mici,
pentru a da posibilitate soţiei să-şi viziteze soţul. Uneori poate
să însemne includerea copiilor unui delincvent într-o excursie
specială. Copiii au valoare şi nu ar trebui ignoraţi – dar adesea
sunt.
Ce urmează?
Capitolul 6
Dacă un delincvent sexual se întoarce în societate după un
timp petrecut în închisoare sau dacă acuzaţiile nu au avut ca
rezultat o condamnare a sa la închisoare, sunt în joc mai multe
decât simpla recunoaştere a prezenţei fizice a delincventului.
Nu am îndoială că atunci când am spus: „Îmi pare cu
adevărat rău”, cuvintele mele au venit din străfundul inimii. O
biserică ce acceptă cererea de iertare ca fiind singurul lucru

- 65 -
necesar pentru demonstrarea unei pocăinţe din inimă, trebuie
să aibă în atenţie că reconcilierea este un proces, nu doar o
singură propoziţie rostită.
Raportul Bisericii Metodiste a Angliei a mers atât de departe
încât a sugerat că reconcilierea bazată pe puţin mai mult decât
o scuză, ar fi ceva nedemn şi nedrept pentru victima (victimele)
delincventului. O lipsă a procesului de reconciliere ar fi
periculoasă pentru micuţii bisericii şi dăunătoare pentru
delincvent. Raportul a afirmat că biserica ar trebui să ofere
speranţă prin practicarea unei bune discipline.
Ar fi uşor de citit „disciplină” ca „pedeapsă”, iar dacă așa
stau lucrurile, nu ar trebui să fim surprinşi că un delincvent se
opune oricărei sugestii de disciplină. Dar cuvântul înseamnă
„disciplină” şi „instruire” şi „training”. Astfel, disciplina uşoară
poate fi văzută ca un efort favorabil, chiar util, din partea unei
biserici, pentru a-l conduce pe delincvent la moduri noi de a trăi
şi la alegeri mai bune.
Pentru ca reconcilierea în biserică să fie eficientă şi pe
termen lung, toată lumea trebuie să înţeleagă sensul cuvintelor
folosite în procesul respectiv. Un grup mic de oameni de la
biserică, doritori să ajute, ar trebui să aibă o întâlnire cu
delincventul, să petreacă timp discutând atât despre ce se
aşteaptă de la el, cât şi ce se înţelege prin cuvintele folosite
pentru a descrie aşteptările lor.
Parte din ceea ce urmează este luat din Biserica şi
delincvenţii sexuali, raportul scris al Bisericii Metodiste a
Angliei, la care am făcut referinţă în Introducere. În loc să repet
titlul la fiecare referinţă, mă voi referi simplu la document ca la
„raport”.
Disciplina
Cei care au lucrat la alcătuirea raportului s-au confruntat cu
problema disciplinei. Cum va arăta ea în documentul final, care

- 66 -
va fi folosit de biserică drept linie directoare? Ei au decis că
disciplina unui delincvent ar trebui să includă drept criterii
următoarele:
 să se întâlnească regulat cu un grup mic de creştini;
 închinare regulată şi o viaţă spirituală consistentă;
 un angajament solemn de a evita situaţiile în care este
ispitit;
 bunăvoinţa de a împărtăşi profund despre sine, de a
recunoaşte folosirea greşită a puterii sale asupra altora în
trecut, ca şi orice încercări de a se ascunde de realitate şi de a-şi
minimaliza păcatele;
 o dorinţă reînnoită constantă de a învăţa căile dragostei.
Prima mea impresie despre listă a fost foarte pozitivă. Apoi
mi-a venit în gând că lista ar putea fi oferită oricărui grup de
creştini care vor să experimenteze o viaţă spirituală mai
profundă în cadrul unei comunităţi de credincioși.
În unele moduri totuşi, deoarece lista a fost concepută
pentru a se potrivi delincventului sexual membru într-o
biserică, există în ea un sens al dreptății care prezintă interes
pentru mine. Este vorba despre o dreptate care defineşte tot
păcatul (1) ca semnificativ; (2) ca dăunător pentru Trupul lui
Hristos; şi (3) ca potenţial fatal pentru spiritul sufletului
creştinului. Văzută în contextul căutării disciplinei creştine
pentru delincventul sexual, lista este bună.
Există un lup?
Capitolul 7
Prima responsabilitate a oricărei biserici este protecţia
copiilor. Mulţi cred că a avea un delincvent sexual în biserică
este ca punerea unui lup într-un coteţ de găini. Şi cu o anumită
justificare, comunitatea ar putea adăuga: „Da, şi va fi doar o
chestiune de timp până ce lupul va face ce este natural pentru
un lup.”

- 67 -
 Analogia cu un lup în coteţul de găini este una bună, numai
că nu ia în considerare o diferenţă importantă – inabilitatea
lupului de a se schimba, în opoziţie cu potenţialul omului
pentru schimbare. Ştiind totuşi ce ar simţi cei mai mulţi oameni
despre potenţialul meu de a deveni un lup, le-aş spune
părinţilor nu numai că toţi părinţii şi adulţii ar trebui să fie cu
ochii pe copii când mă aflu eu în aceeaşi clădire, ci că părinţii şi
adulţii au chiar mandatul de a o face. Mandatul lor nu depinde
de prezenţa mea, ci de principii sănătoase de creştere a copiilor
şi/sau de responsabilitatea adultului faţă de copii.
Cei mai mulţi delincvenţi care au fost eliberaţi din închisoare
şi se întorc în comunitate, găsesc că este foarte dificil să obţină
o locuinţă şi o slujbă. Perspectiva celor mai multe comunităţi
este să îi refuze astfel de lucruri unui delincvent – sau cel puţin
să nu i le acorde în cartierul lor. Respingerea este justificată
prin apărarea cartierelor şi a copiilor din comunitate care
locuiesc în acele cartiere.
Raportul a recomandat totuşi ca membrii bisericii să-l
privească pe delincvent dintr-o perspectivă creştină care se
bazează pe nevoia ca reconcilierea şi reconectarea să aibă loc în
comunitatea bisericii. Ceea ce face aceasta foarte dificil este
faptul că oamenii sunt membri ai comunității, cât şi ai bisericii.
O preocupare creştină
Dacă bisericii îi pasă de sufletul unui delincvent, va face ce
poate pentru a ajuta la protejarea individului de ispita de care
nu este nevoie. Îi va întinde o mână, din dragoste şi suport
creştin – nu dintr-o postură răzbunătoare sau punitivă. În acest
caz deci, biserica este agentul vindecării care este destinată ea
să fie.
Ca delincvent, trebuie să-mi amintesc că există aşteptări de
la mine, stabilite de biserica pe care o frecventez. Unii
delincvenţi reacţionează ca şi cum biserica are obligaţia de a

- 68 -
uita abuzul; se aşteaptă chiar ca biserica să le deschidă uşa
pentru a participa la orice nivel în biserică. Să vă împărtăşesc
două exemple.
Exemplul 1
Când a venit acasă de la închisoare, Phil a mărturisit
pastorului său păcatul molestării. Pastorul s-a rugat cu el şi i-a
amintit că este o creaţie nouă în Domnul. La puţin timp după
aceea, pastorul i-a cerut lui Phil să predea la şcoala duminicală
unui grup de băieţi şi fete din clasa a opta. Phil a protestat,
fiindcă acela era nivelul de vârstă al copiilor pe care îi abuzase
în trecut, dar protestele lui au fost respinse, reamintindu-i-se că
acele păcate vor fi îngropate pentru totdeauna. Nevăzând nicio
cale de scăpare, Phil a preferat să părăsească biserica, decât să
rişte să facă o altă victimă.
Exemplul 2
Pastorul Steve m-a chemat să discut o situaţie pe care a
avut-o recent cu Ken, un delincvent care s-a întors la biserica
lui, după ce a petrecut câţiva ani în închisoare pentru
molestarea unor fetițe. Ken s-a întâlnit cu un comitet din
biserică pentru a discuta ce se aştepta de la el şi a fost de acord
cu condiţiile pe care le-au pus a fi membru. O condiţie a fost ca
Ken să primească tratament.
Câteva luni mai târziu, pastorul Steve a auzit că Steve
terminase tratamentul secular care i se ceruse ca parte a
eliberării condiţionate din închisoare. Când comitetul l-a
întrebat pe Ken dacă avea în plan să apeleze la suport în
continuare, Ken le-a făcut cunoscut că era de părere că să se
descurca bine pe cont propriu şi că nu avea nevoie de aşa ceva.
După discutarea situaţiei cu pastorul Steve, comitetul s-a
întâlnit din nou cu Ken şi şi-a exprimat preocuparea. Răspunsul
lui Ken a fost să le reamintească că Dumnezeu făcuse o
schimbare semnificativă în inima lui. Simţea că era un om

- 69 -
schimbat, că nu mai avea nevoie de monitorizare, nici măcar de
o verificare ocazională cu un terapeut. În opinia lui,
preocupările comitetului erau prin urmare neîntemeiate.
Comitetul i-a reamintit de înţelegerea pe care o făcuse
pentru a i se acorda calitatea de membru în biserică. Şi-a
exprimat preocupările pentru bunăstarea lui Ken, pentru
potenţialul unei căderi dacă insista să continue singur şi l-a
întrebat dacă îşi reconsideră decizia. Ken s-a ridicat şi a părăsit
întâlnirea.
Simţind că înţelegerea iniţială pentru calitatea de membru
fusese ruptă, comitetul a recomandat ca Ken să părăsească
biserica.
Undeva între
Uneori spiritele se încing atât de tare când vine vorba de
prezenţa unui delincvent în biserică, încât există puţine
diferenţe sau nu există deloc diferenţe între răspunsul bisericii
şi răspunsul negativ al societăţii despre care îl citiţi în lucrarea
de față. În asemenea situaţii, pastorii sunt lăsaţi să caute singuri
modalităţi de a sluji delincventului.
După câteva interviuri cu Grant la centrul de reabilitare
local, pastorul Smith a fost convins că existau o pocăinţă şi o
convertire reale, evidente la Grant. Bărbatul fusese de mult
timp membru în biserica lui, înainte de a fi fost arestat pentru
molestarea unei fete din vecinătate şi de a ispăşi pedeapsa în
închisoare.
Când pastorul a ridicat problema ca Grant să frecventeze
slujbele împreună cu membrii bisericii, răspunsul a fost
excepţional de negativ şi s-au auzit câteva ameninţări: „Dacă el
va fi aici, noi vom pleca!” Pastorul Smith s-a simţit sfâşiat între
supunerea faţă de biserica lui în creştere şi simţul
responsabilităţii faţă de acest om, care dorea o comunitate de
credincioși în care să se dezvolte.

- 70 -
 De interes pentru noi este că pastorul Smith a găsit un grup
mic de bărbaţi dornici să se întâlnească o seară pe săptămână
pentru a face studiu biblic cu Grant. Pastorul Smith speră că în
timp lui Grant i se va îngădui să frecventeze slujbele de
duminică pentru o perioadă de probă. El nu crede că soluţia
este ideală, dar cel puţin decizia de acum permite posibilitatea
restabilirii drepturilor lui Grant.
Grupul mic
Raportul a sugerat formarea unui grup mic în cadrul
bisericii. Grupul ar include pe pastor, un terapeut expert, cel
puţin doi oameni dornici a sluji ca monitori şi un membru care
să reprezinte comunitatea mai largă a bisericii. S-a recomandat,
de asemenea, ca grupul să stabilească limitele. Grupul ar opera
apoi alături de agenţiile seculare, în încercarea de a ajuta
procesul de reabilitare.
A avea o asemenea legătură între biserică şi autorităţile
legale, poate fi doar un lucru pozitiv. M-aş întreba totuşi cât de
mult succes va avea biserica într-un asemenea efort, dată fiind
munca grea cu care se confruntă cei mai mulţi ofiţeri care îi au
în grijă pe cei eliberaţi condiţionat. Ei ar putea chiar să se opună
acestui gen de colaborare, pe baza principiului foarte greşit
înţeles al separării dintre biserică şi stat.
Nu o spun ca să investighez superficial ideea – fiţi doar gata
să vă confruntaţi cu lipsa de interes sau cu respingerea
completă a ideii. Din punctul meu de vedere, o asemenea
colaborare ar fi, în cele din urmă, de valoare pentru toţi cei
implicaţi.
Este în contract
Capitolul 8
Dat fiind numărul de proceduri judiciare înregistrate în
fiecare zi în ţara noastră, pare logic pentru biserici să ia în
considerare un anumit tip de contract între delincvent şi

- 71 -
biserică în ceea ce privește comportamentul. Presupun totuşi
că un asemenea contract nu ar proteja biserica, dacă individul
ar molesta un alt copil. În timp ce este discutabil că biserica ar fi
găsită 100% ca a dat dovadă de neglijență în responsabilităţile
sale, curtea poate să atribuie o anumită vină bisericii, dacă nu
pentru alt motiv, măcar pentru acela că biserica şi-a asumat o
relaţie legală cu individul, datorită contractului pe care l-a
semnat toată lumea.
(Biserica ar putea totuşi să ia în considerare contractul doar
un mijloc de a justifica sau valida orice decizie de a-i cere
individului să renunţe la calitatea de membru în biserică şi să
renunţe la biserică. Din această perspectivă, o înregistrare a
înţelegerii între ambele părţi este făcută pentru protecţia celor
două părţi.)
Raportul a intrat în detalii specifice, precum ce putea sau ce
nu putea să facă un delincvent, unde putea sau unde nu putea
să meargă pe proprietatea bisericii şi maniera de monitorizare
la care se putea aştepta oricând venea la biserică.
Raţiunea fundamentală din raport este destul de sinceră:
comitetul a luat în considerare fiecare aspect fizic al clădirii
bisericii, pentru ca să protejeze cel mai bine copiii care o
frecventează. Apoi au desemnat limite (fizice şi relaţionale) care
nu puteau fi depăşite şi a făcut toate acestea perfect clare
pentru delincvent. Toate au devenit parte a contractului –
fiecare articol fiind trecut ca semn al înţelegerii.
Ar putea fi de ajutor aici dacă v-aş face cunoscute câteva
elemente ale contractului care se găsesc în raport. Din cauza
trecutului meu de delincvent, mi-ar plăcea să le comentez,
menționând ce cred eu că ar putea fi diferit şi sper să o fac
dintr-un punct de vedere pozitiv. (Articolul din contractul va fi
cu caractere bold, răspunsul meu va urma după.)

- 72 -
 1. Nu-mi voi permite niciodată să mă aflu în situaţia de a fi
singur cu copii/tineri.
Sunt de acord cu aceasta într-o asemenea măsură încât
atunci când mă găsesc eu însumi într-o asemenea situaţie, ştiu
destule ca să părăsesc zona. Intenţia acestui punct este să
prevină ocazii ca cele pe care le-am cultivat eu în trecut, în care
am căutat într-adevăr să-mi izolez victimele.
2. Voi frecventa întâlnirile/grupurile de casă aşa cum voi fi
îndrumat de grupul mic.
Întâlnirile ar putea fi un timp minunat de rugăciune pentru
un delincvent şi cu un delincvent, prin auzirea şi împărtăşirea
preocupărilor şi recapitularea cerinţelor, după cum este nevoie.
3. Voi sta în biserică unde se va stabili şi nu mă voi aşeza în
apropierea copiilor şi tinerilor.
De-a lungul anilor, am frecventat multe biserici diferite în
calitate de vorbitor şi de obicei încerc să găsesc un loc sigur în
care să stau. Pot spune cu sinceritate că nu în multe biserici
exista un loc izolat unde să nu se afle copii şi/sau tineri.
Nu problema contactului ar trebui să constituie o
preocupare, fiindcă este foarte improbabil să se întâmple ceva
în timpul slujbei. Dar ar putea fi o problemă faptul de a mă trezi
că observ pe cineva, iar cel în cauză să se afle pe rândul
următor sau de cealaltă parte a intervalului de trecere între
rândurile de scaune.
Mai degrabă decât contactul fizic, uneori are loc contactul
mintal cu cineva. Cu alte cuvinte, mintea unui delincvent ar
putea să facă o înregistrare video mintală cu un copil, iar acea
înregistrare ar sta la baza unei fantezii care l-ar putea cu
uşurință duce la exprimarea ei în comportament. Dacă pastorul
sau grupul mic au reuşit să creeze o atmosferă de încredere
care este acceptată de delincvent, el le-ar putea dezvălui
contactul mintal, ei s-ar putea ruga pentru aceasta, iar situația

- 73 -
ar putea fi discutată. Scopul este învăţarea metodelor potrivite
de a face faţă unor asemenea situaţii, nu doar a le condamna
sau a le folosi ca dovadă că delincventul nu se va schimba
niciodată.
4. Nu voi intra în anumite părţi ale clădirii, stabilite de
grupul mic, nici într-o zonă unde se desfăşoară activităţile
copiilor.
Aceasta ţine de bunul simţ şi nu ar trebui să fie o problemă
pentru delincvent. Se presupune totuşi că bisericile prezintă
clar şi părţile separate ale clădirii, unde este posibil să se
găsească copii. Într-o biserică mică, graniţele fizice s-ar putea
adesea estompa, în special în ocaziile în care adulţii şi copiii se
amestecă, dintr-un motiv sau altul.
Bunul simţ ar trebui să fie etalonul. Proximitatea față de
copii are adesea loc ca o extensie firească a slujbei religioase. În
circumstanţele în care mă trezesc în această situaţie, pur şi
simplu, mă îndrept către un adult pe care îl cunosc şi care mă
cunoaşte. Mişcarea este înţeleasă ca fiind exact ceea ce este.
Notă: Pentru delincvenţii ca mine, folosirea băii poate fi o
chestiune sensibilă şi dificilă, datorită potenţialului pentru un
comportament nepotrivit. Personal rostesc o rugăciune rapidă
înainte de a intra într-o toaletă publică şi adesea îmi aduc mie
însumi aminte că am nevoie de harul lui Dumnezeu.
Deși nu este menţionată specific în contractul pe care l-am
inclus, această chestiune este importantă şi ar trebui discutată.
Unele biserici au toalete de uz general (cabine multiple etc.), ca
şi o baie cu o singură toaletă. Dacă cea din urmă este
disponibilă, luaţi-o în considerare ca facilitatea pe care ar trebui
să o folosească delincventul.
Dacă sunt disponibile numai toalete publice mai mari,
delincventul şi biserica ar putea să ia în considerare un anumit
tip de sistem de notificare, în care delincventul i-ar putea

- 74 -
anunța pe cei care îl monitorizează vizual despre nevoia lui de a
folosi toaleta publică. Dacă delincventul este sau nu însoţit,
depinde de înţelegerea făcută. Totuşi, pentru a reduce
potenţialul unor probleme, ca el să se îngrijească de nevoile
legate de toaletă înainte de a veni la biserică este o idee bună.
5. Voi refuza invitaţiile făcute din ospitalitate, acolo unde
există copii în familie.
Mărturisesc că sunt vinovat de a fi mers la cină în casa unor
familii cu copii. Voi recunoaşte şi că nu mă simt confortabil
când primesc invitaţii din partea unora care nu îmi cunosc
trecutul şi că în general le refuz. Invitaţiile pe care le-am
acceptat totuşi au fost în compania soţiei mele, în familii unde
trecutul meu este cunoscut, copiii sunt monitorizaţi
îndeaproape, iar mişcările mele sunt restricţionate de prezenţa
unui părinte sau a ambilor părinţi.
6. Accept ca doi oameni să stea cu mine în timpul
activităţilor la biserică, însoţindu-mă când am nevoie să
folosesc alte facilităţi. Ei îmi vor cunoaşte trecutul (de delincvent
sexual).
Dintre toate condiţiile puse în contract, aceasta este cea
despre care cred că merge puţin prea departe. Ideea este
potrivită – asiguraţi-vă că un delincvent nu are oportunitatea de
a se abate de la locurile stabilite, în zone sau situaţii în care ar
putea avea loc abuzul. Metoda este cea care mă deranjează.
Raportul recunoaşte clar că poate exista schimbare – în
special când este bazată pe o viaţă de pocăinţă sinceră. Politica
de monitorizare unul lângă altul nu prea face nimic în afară de a
scoate în evidenţă că unele păcate sunt mai rele decât altele.
Când o biserică este implicată activ în viaţa unui delincvent care
s-a pocăit, membrii bisericii va şti asta, iar cei care au copii vor
fi protectori faţă de odraslele lor.

- 75 -
 Precum am afirmat mai devreme, sper cu sinceritate că
atunci când intru în biserică, părinţii îmi vor observa prezenţa.
Ei fac aceasta nu atât de mult pentru protecţia mea, cât pentru
protecţia copiilor lor. Probabil percepeți efortul meu de a găsi
cuvintele potrivite pentru a explica cum mă simt, dar pot să vă
spun că în circumstanţe similare, nu mă voi comporta diferit de
ceilalţi delincvenţi.
Poate acesta ar fi un loc bun pentru a întări ideea că
raportul este conceput pentru a împlini nevoile delincvenţilor
care caută să frecventeze şi să fie membri într-o anumită
biserică. Cum rămâne însă cu individul care a fost eliberat din
închisoare, se mută într-un oraş nou şi frecventează o biserică
fără a-l informa pe pastor despre trecutul său?
În realitate, nu există nicio modalitate prin care un pastor
sau o biserică să recunoască un delincvent (eliberat recent sau
care nu a fost prins niciodată) în mijlocul lor. Din acest motiv,
vigilenţa parentală faţă de copiii bisericii nu este niciodată
suficient de mult subliniată. Cea mai bună apărare, cum se
spune, este un atac bun, iar în ceea ce privește protejarea
copilului, un atac bun înseamnă adulţi care observă şi au grijă.
7. Accept ca cineva să îmi ofere îngrijire pastorală.
Un delincvent care vrea să fie parte a comunităţii bisericii
după detenţia în închisoare, este cineva care a ajuns să înveţe
importanţa credinţei, înnoirii spirituale şi a faptului de a fi
hrănit de poporul lui Dumnezeu. Să i se garanteze un timp cu
cineva care îi va împlini aceste nevoi este mai mult un dar
minunat, decât o cerinţă.
În închisoare, cei mai mulţi delincvenţi care doresc
consiliere pastorală sau călăuzire spirituală, completează un
formular de cerere pentru a-l vedea pe capelan, iar apoi
aşteaptă o programare. Când un singur capelan slujeşte între

- 76 -
cinci sute și o mie sau chiar mai mulţi deţinuţi, aşteptarea poate
fi lungă.
8. Înţeleg că anumitor oameni va trebui să li se spună
despre circumstanţele mele, pentru a-şi proteja copiii
mici/tinerii pe care îi au în grijă.
Notificarea cu acest scop este una pozitivă şi nu ar trebui să
constituie o problemă pentru delincvent. Experienţa mea în
unele biserici a fost că asemenea informaţii le sunt date mai
degrabă numai câtorva oameni selectaţi, decât membrilor
bisericii care au copii. Există o teamă reală că un anunţ general
va garanta aproape sigur un exod din biserică, ca protest faţă
de prezenţa delincventului.
Nu pot să dezaprob complet acest mod de gândire, dar la un
nivel ideal, aş face-o. Am susţinut în numeroase ocazii că prea
multe predici se concentrează pe un aspect al dragostei lui
Dumnezeu – de obicei, genul confuz de dragoste care ne face să
ne simţim toţi bine. Nu suntem învăţaţi prea mult cum să
rezolvăm un păcat serios. Toţi putem ierta o mulţime de păcate
mici, pentru că toţi le comitem. Dar păcatele mari sunt o
chestiune diferită. Mai degrabă decât să îi înveţe pe oameni
iertarea (nu ignorarea, ci iertarea) păcatelor serioase şi
procesul de vindecare şi pocăinţă de care este nevoie, unele
biserici îl excomunică pe păcătos.
Când am venit acasă de la închisoare, mi s-a sugerat să caut
o biserică nouă pe care să o frecventez, unde aş fi putut avea
parte de un nou început. Soţia mea şi cu mine am ales să
rămânem cu biserica pe care o frecventasem dintotdeauna. Nu
a fost (şi uneori tot nu este) uşor pentru ei sau pentru noi.
Totuşi, de-a lungul anilor au existat perioade de reconciliere,
care poate că nu ar fi avut loc dacă ne-am fi mutat altundeva.
Nu este responsabilitatea delincventului să schimbe inimile
altora. Responsabilitatea lui este să fie ascultător de Cuvântul

- 77 -
lui Dumnezeu, de autoritatea bisericii şi de autorităţile civile
care este posibil să îi supravegheze în continuare mişcările.
Biserica trebuie să se ocupe de modalitatea în care va trata
prezenţa delincventului. Iertarea este un cuvânt des auzit. Este
uşor de spus, dar adesea foarte dificil de practicat.
9. Accept că va trebui să aibă loc un contact cu ofiţerul
care răspunde de eliberarea mea condiţionată, care se va
întâlni cu liderii bisericii sau cu membrii grupului mic atunci
când va fi necesar.
Deși este o cerinţă foarte pozitivă şi care ar putea fi utilă
oricărui delincvent care încearcă să reintre în societate, ea
depinde de disponibilitatea de timp a ofiţerului care răspunde
de eliberarea condiţionată şi de abilitatea grupului mic de a-i
acorda timp.
În secţiunea anterioară despre grupurile mici, am comentat
că legătura cu autorităţile civile/ofiţerii care răspund de
eliberarea condiţionată ar putea fi un lucru foarte pozitiv.
Totuşi, problema timpului disponibil pentru un ofiţer
suprasolicitat, care răspunde de eliberarea condiţionată tot ar
putea fi o piedică majoră pentru îndeplinirea acestui plan.
Când mă întâlneam cu ofiţerii care răspundeau de
eliberarea mea condiţionată, eram întotdeauna întrebat cum
mergeau lucrurile la serviciu, acasă şi la biserică. Fiecare dintre
ei a menţionat că exista o anumită preocupare cu privire la
poziţia mea de director al corului de laudă şi închinare şi cu
privire la autoritatea pe care mi-o oferea. Invariabil, eram
întrebat dacă numerele de telefon pe care le dădeam erau
exacte, în caz că vroiau să discute cu pastorul. Pe vremea
aceea, am perceput preocuparea lor ca însemnând că
intenţionau să facă un apel telefonic sau o vizită.
Deoarece de-a lungul anilor pastorii nu au menţionat
niciodată apeluri sau vizite, l-am sunat pe actualul meu pastor

- 78 -
şi l-am întrebat dacă agenţii care răspundeau de eliberarea mea
condiţionată îl contactaseră vreodată. Mi-a spus că nu fusese
sunat sau vizitat. Mă îndoiesc că a fost vorba de lipsă de
preocupare, a fost doar o lipsă de timp.
A fost întotdeauna important pentru mine totuşi să evit să
fac ceva sau să nu fac ceva numai fiindcă un agent sau o altă
persoană cu autoritate m-ar fi putut verifica. După cum vedeam
eu lucrurile, responsabilitatea mea era să fac alegeri corecte, să
stabilesc şi să respect limite sănătoase şi să dau socoteală în
faţa altora. Dacă agenţii ar fi verificat despre biserică şi ceea ce
făceam eu acolo, raportul dat lor ar fi fost unul onest şi
consecvent.
Din nou, dacă cerinţa poate funcţiona în zona voastră şi
poate fi stabilită o colaborare între grupurile implicate,
depuneți toate eforturile pentru a o îndeplini. Ca delincvent,
am ales să privesc supervizarea ca pe un mod de a mă asista în
drumul meu către vindecare şi schimbare, nu ca pe o restricţie
punitivă. Am adoptat o poziţie idealistă şi i-am privit pe alţii ca
fiindu-mi alături, nu ca fiind niște vulturi care aşteaptă să mă
prindă încălcând termenii eliberării condiţionate.
Deși este posibil ca un delincvent să nu aibă toate drepturile
şi libertăţile acordate altora, ar trebui să i se respecte drepturile
pe care încă le are. Dacă îi cereţi, el vă va arăta o listă pe care o
are de la agentul care răspunde de eliberarea lui condiţionată și
care enumeră restricţiile pe care le are sau vă va explica ce se
cere de la el ca delincvent sexual înregistrat. În ceea ce o
priveşte, biserica ar trebui să îi ofere respectul datorat unui om
care încearcă să facă lucrurile corect.
10. Înţeleg că dacă nu respect aceste condiţii, mi se poate
interzice frecventarea bisericii, iar în asemenea circumstanţe
liderii bisericii pot să aleagă să informeze agenţiile statutare

- 79 -
(serviciile pentru eliberarea condiţionată şi pe cele sociale) şi
orice altă organizaţie relevantă, ca şi membrii bisericii.
11. Înţeleg că orice alte preocupări vor fi luate în serios şi
vor fi raportate.
Aceste două cerinţe ar trebui să facă clar pentru delincvent
că procesul este important atât pentru bunăstarea sa, ca şi o
chestiune care nu poate fi privită cu uşurinţă. Închisoarea este
o consecinţă serioasă pentru delictul molestării copilului. O
consecinţă la fel de serioasă pentru un delincvent este că
încrederea şi confidenţa în el trebuie reclădite de fiecare dată.
Pe cât de mult mi-ar plăcea ca oamenii să aibă pe deplin
încredere în mine, recunosc că un scepticism sănătos reprezintă
o protecţie pentru toţi cei implicaţi.
12. Înţeleg că acest contract va fi revizuit cu regularitate la
fiecare ___ luni şi va fi menţinut o perioadă de timp nedefinită.
Toţi cei implicaţi în aplicarea contractului (delincventul,
grupul mic, pastorul şi autorităţile civile) au un interes
întemeiat pentru a se asigura că nu vor mai exista alte victime.
De asemenea, fiecare individ va aduce cu sine perspectiva sa
personală şi dedicarea sa personală faţă de contract, care ar
putea să afecteze succesul contractului.
Cu ani în urmă, am citit într-o carte zicala: „Lucrurile se
schimbă – oamenii se schimbă.” Aceasta este realitatea. Dacă
contractul este stabilit ferm şi nu permite schimbări ocazionale
de fiecare parte, rigiditatea lui extremă va avea ca rezultat
eşecul. Iar când rezultatul este eşecul, toată lumea pierde.
Ce altceva?
Capitolul 9
S-ar putea să fie evident din comentariile mele la punctele
din raport incluse în contract, că personal susţin conceptul
contractului. Am învăţat din propria mea experienţă că o
înţelegere în cadrul unui grup de oameni, într-un cadru

- 80 -
temporal, poate fi semnificativ diferită când alcătuirea grupului
se schimbă (cum se va întâmpla cu timpul).
Deoarece contractul este pe o perioadă nedefinită,
singurele constante sunt delincventul şi focusarea centrală a
bisericii – de a fi un sanctuar sigur pentru copiii şi tinerii săi.
Membrii din grupul mic se poate schimba, iar pastorul poate fi
transferat, dar chestiunea care stă înaintea bisericii rămâne
aceeaşi.
Conceptul contractului este un pas înspre aducerea naturii
umane păcătoase la Cuvântul lui Dumnezeu. „Şi toate lucrurile
acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus
Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu
era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în
socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea
acestei împăcări. Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui
Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm
fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2
Corinteni 5:18-20)
Ţinem socoteală de păcatele oamenilor cât timp ne amintim
de ele. Dar suntem chemaţi şi să trecem dincolo de amintire,
pentru a-i încuraja pe toţi păcătoşii la o relaţie mai iubitoare,
mai ascultătoare cu Dumnezeu. Eu unul nu văd cum ar putea
avea loc o asemenea relaţie fără a mă confrunta cu
consecinţele păcatelor mele și mă confrunt cu ele cât de bine
pot, crezând în prezenţa şi dragostea lui Dumnezeu.
Câteva gânduri aleatoare
Capitolul 10
Programe de tratament
Nu am scris multe despre rolul tratamentului secular pentru
delincventul sexual, deoarece în cele mai multe cazuri
programele de tratament cerute delincvenţilor nu sunt legate
de biserică. Mare parte din ceea ce am învăţat în tratamentul

- 81 -
pe care l-am primit a avut valoare, dar anumite lucruri eu, în
calitate de creştin, le-aş pune sub semnul întrebării.
Una din cele mai evidente chestiuni pentru mine este
maniera în care viaţa spirituală a unui delincvent trebuie lăsată
deoparte în unele state, fiindcă este văzută ca fiind în
contradicţie cu tratamentul derulat de stat pentru delincventul
sexual. Un bărbat care face public că Dumnezeu fac parte din
tratamentul său, este privit de către cei care administrează
tratamentul ca aflându-se în negare şi ca fiind incapabil de
empatie faţă de victimele sale. Eu susţin că atunci când este
prezentă adevărata pocăinţă, un bărbat devine mai răspunzător
şi mai empatic faţă de victimele sale.
Dacă scopul tratamentului este doar stabilirea unor măsuri
de protecţie împotriva recidivării delincventului, scopul este
nobil, dar nu îndeajuns de nobil. Un astfel de plan este, în cel
mai bun caz, un plan pe termen scurt şi unul serios defectuos,
deoarece nu ia în considerare schimbarea posibilă pentru orice
delincvent care doreşte să fie un om nou în interior.
„Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar
atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar
atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe
deplin.” (1 Corinteni 13:12) Unui delincvent care încearcă să
înţeleagă numai ce a făcut, dar dă greş să caute ceea ce poate
deveni, îi scapă realitatea planului iubitor al lui Dumnezeu.
Schimbare şi vindecare
Biserica este menită să fie inima lui Dumnezeu printre
oamenii lui Dumnezeu – un agent al iertării, ca şi un agent al
convertirii. Ca delincvent, unul din lucrurile cu adevărat
miraculoase pentru mine este să-mi amintesc genul de alegeri
pe care cândva le-am făcut aproape în mod automat şi să le
compar cu alegerile pe care le fac acum.

- 82 -
 Fiecare delincvent (inclusiv eu) are responsabilitatea de a
arăta dovezi ale pocăinţei de răul cumplit făcut unor copii
inocenţi. Voi mărturisi că uneori sunt confuz fiindcă oamenii
tind să evalueze pocăinţa în moduri diferite. Unii sunt gata să
acorde drepturi depline în biserică unui delincvent pe baza a
puţin mai mult decât o simplă scuză. Alţii menţin o listă de
verificare a lucrurilor pe care cred că ar trebui să le facă un
delincvent. Lista nu este niciodată complet bifată; puncte noi
sunt adăugate aproape zilnic – puncte despre responsabilitate,
care le sunt cerute delincvenţilor, dar nu şi altora. Iar alţii
evaluează vindecarea în funcţie de timp şi fac declaraţii
precum: „Voi fi capabil să recunosc adevărata pocăinţă în el.”
Ar fi cel în cauză capabil să recunoască propria sa pocăinţă
adevărată?
La un moment dat, biserica trebuie să decidă dacă un
delincvent a învăţat sau nu să facă alegeri sănătoase. Prin
eforturile oricui este implicat, ea ar trebui să fie capabilă să
vadă mâna lui Dumnezeu la lucru şi să devină un martor
puternic a ceea ce poate face Dumnezeu.
În unele privinţe, mi-ar plăcea să cred că procesul de
transformare ar trebui să fie un eveniment palpitant pentru
trupul bisericii. M-ar întrista dacă procesul de reconciliere
dintre biserică şi delincvent ar fi doar puţin mai mult decât o
măsură punitivă sau o metodă de rezolvare a unei probleme,
din autoapărare și de teamă, în numele copiilor şi tinerilor
adulţi din biserică. Procesul este unul al vindecării, reconcilierii
şi, mai presus de toate, al speranţei.

- 83 -
 Dar misiunea?
Capitolul 11
Misiunea
Dat fiind tot ce se întâmplă în ţara noastră astăzi, nu pot să
închei broşura de față fără a aborda chestiunea delincvenţilor
sexuali şi a misiunii.
Forţaţi de dezvăluirile publice continue despre preoţii care
au molestat copii sau care au fost acuzaţi că au făcut-o,
Episcopii Catolici din America s-au întâlnit în Dallas pentru a
decide politica privitoare la acei bărbaţi şi la alţii ca ei, ale căror
nume pot să apară în viitor.
Decizia lor finală a fost: „Ai greşit o dată, ai plecat!”, dar nu
a precizat cum vor fi tratate acuzaţiile vechi de decenii. Ca în
cazul oricărei decizii luată de cei cu autoritate, unii au gândit că
decizia a fost prea strictă, iar alţii că nu era destul de strictă.
Nu voi pretinde că am o înţelegere tainică despre ce ar
trebui să facă sau ce nu ar trebui să facă bisericile. Tot ceea ce
pot să vă ofer este ceea ce am în inimă, iar inima mea spune că
Isus nu ar fi iertat şi nu ar fi vindecat niciodată pe atât de mulţi,
dacă vieţile celor pe care i-a atins urmau să fie restricţionate
într-un mod care să îi facă invizibili. Noul Testament este plin de
poveşti ale unor oameni care au primit plini de bucurie
atingerea Lui vindecătoare. Înainte de a-L întâlni pe Isus, erau
lipsiţi de speranţă, în durere şi disperare. După ce L-au întâlnit,
au fost umpluţi de speranţă şi au devenit vii pentru lumea în
care trăiau.
Vă asigur că nu sugerez că unui delincvent chemat să
depună mărturie sau să slujească, ar trebui să i se permită
accesul neîngrădit la copii. Nu reuşesc să văd totuşi cum o
slujire monitorizată a celor din spitale, a celor pe moarte, a
celor din închisoare şi a celor care nu au pe nimeni ar pune în
pericol copiii. Poziţia mea ar fi controversată totuşi, dacă scopul

- 84 -
societăţii (şi al bisericii) este să restricţioneze mişcările unui
delincvent până în punctul în care nici măcar contactul
accidental cu copii ar avea loc. Numai detenţia pe viaţă ar
realiza un asemenea scop.
O mulţime de oameni ar sta la rând ca să îmi spună cât de
mult greşesc sau cât de periculos este modul meu de gândire. Ei
îmi vor reaminti: „Dacă ești o dată molestator, rămâi pentru
totdeauna molestator.” Alţii vor face observația că a-i permite
unui delincvent să slujească ar fi oarecum un afront faţă de
victimele sale. Iar alţii ar spune că nu reușesc să iau în
considerare natura serioasă a molestării sexuale.
Un delincvent care a pornit pe drumul reconcilierii nu va
uita niciodată răul pe care l-a produs în vieţile altora. Într-un
sens, cineva care s-a predat lui Dumnezeu şi este dornic să dea
socoteală pentru toate lucrurile, a ales poarta cea îngustă.
(Matei 7:13) Când mă gândesc la delincvenţii care le întind o
mână altora, pentru a depune mărturie despre dragostea lui
Dumnezeu, nu mă pot opri să reflectez că este o mare bucurie
în rai pentru cei care erau pierduţi, dar acum au fost găsiţi.
Nu aş sugera niciodată o politică de grup faţă de delincvenţi,
care să le permite să slujească în biserică. Fiecare delincvent
este diferit, fiecare biserică este diferită. Inima mea spune
totuşi: „Căutaţi-L pe Dumnezeu prin rugăciune şi post.” Şi nu fiţi
niciodată surprinşi de răspunsurile pe care le primiţi. Eu unul nu
sunt surprins.
Resurse
Alte broşuri scrise de Bob Van Domelen:
Darkness Now Light [Întuneric, acum lumină]
Prison and Homosexuality
When Darkness Isn’t Dark Enough: Help for Adults Attracted
to Children [Când întunericul nu este destul de întunecat: Ajutor
pentru adulţii atraşi de copii]

- 85 -
 Newsletter-ruri scrise de Bob Van Domelen:
Into the Light (chestiuni legate de molestare copilului)
Wellspring (focusare pe homosexualitate)
Mulţumiri
Le sunt cât se poate de recunoscător următorilor, pentru
viziunea şi dorinţa de a-mi oferi sugestii pentru această
broşură: Gene Chase, Leanne Payne, Valerie McIntyre, Kathy
Sandor, Ron Bancroft, Gerald Silliman şi Bob Groth.
[Bob Van Domelen, The Church, the Sex Offender, and
Reconciliation. Copyright © Robert J. Van Domelen. Tradus şi
publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat
inițial pe site-ul www.brokenyoke.org.]

CÂND ÎNTUNERICUL NU ESTE DESTUL DE ÎNTUNECAT: AJUTOR

PENTRU ADULŢII ATRAŞI DE COPII
BOB VAN DOMELEN

Introducere
„Un profesor local a fost arestat şi pus sub acuzare astăzi
pentru molestarea unuia din elevii săi. Se spune că pretinsul
contact a avut loc pe parcursul câtorva luni, şi poate nu ar fi
ieşit la iveală dacă victima nu s-ar fi confesat unui prieten.
Prietenul a raportat abuzul unui consilier şcolar, care a
contactat poliţia.”
Anunţurile de această natură sunt auzite aproape zilnic în
marile oraşe din toată ţara. Răspunsul comunităţilor este
aproape întotdeauna şocul, urmat de o mânie intensă.
Delincvenţii sexuali sunt profesori, slujitori ai Bisericii, lideri de
tineret, vecinii de alături, rude sau prieteni. Ideea că cineva sare
din spatele unei tufe, este mai puţin obişnuită decât abuzul ca
parte a unei relaţii.

- 86 -
 Ceea ce nu se vede sau nu se aude sunt luptele indivizilor cu
atracţie faţă de copii, dar care nu au exprimat-o în
comportament. Nimeni nu îi laudă pentru autocontrol. Într-
adevăr, dacă aceşti indivizi le-ar împărtăşi în mod deschis celor
mai mulţi oameni natura luptei lor, ar fi alungaţi ca perverşi.
„Dacă aşa gândesc, trebuie să fi molestat”, ar fi răspunsul
obişnuit.
Cum trecem peste mânia asociată cu adulţii care sunt atraşi
de copii? Cum discutăm măcar despre o cale de vindecare, când
ideea unei pedepse corecte domină minţile celor cărora li se
cere să întindă o mână de ajutor? Soluţia oferită cel mai des
astăzi este închisoarea sau spitalul de psihiatrie, şi pentru un
timp cu cât mai îndelungat, cu atât mai bine.
În ultimii cincisprezece ani m-am focusat intens pe tema
adulţilor care sunt atraşi de copii, fiindcă eu sunt unul dintre ei.
Arestat în 1985 şi condamnat pentru un anumit timp la
închisoare, urmat de zece ani de supraveghere, de atunci am
ispăşit sentinţa tribunalului, totuşi legislaţia recentă, cunoscută
ca Legea Megan, a adăugat la sentinţa mea alţi cincisprezece
ani de „eliberare condiţionată”, şi nu ar fi o surpriză să văd că
cei cincisprezece ani devin pe viaţă, dat fiind climatul social în
care trăim. Asemenea legi nu sunt fundamentul vindecării. Ele
au ca scop să ofere un oarecare confort mintal publicului.
Mi-am găsit parte din vindecare în întinderea unei mâni de
ajutor altora, oferind speranţă şi încurajare, în ciuda
animozităţii şi descurajării cu care se confruntă delincvenţii
sexuali, ca şi alţii care nu au acţionat ca cei dintâi, din cauza
luptelor lor sexuale. Doar în ultimii câţiva ani le-am scris mii de
scrisori celor care au contactat Broken Yoke Ministries, căutând
ajutor. Din scrisori a venit ideea unui newsletter bilunar, Into
the Light, care discută variate aspecte ale atracţiilor adult/copil

- 87 -
şi drumul spre eliberare. Aceleaşi scrisori stau în mare parte la
baza acestei broşuri.
Nu este intenţia acestei scurte scrieri să fie un răspuns legal
cu autoritate, sau un răspuns medical la problemele complexe
cu care se confruntă societatea cu privire la această topică.
Broşura are ca intenţie să fie un mod de a promova cel puţin o
anumită măsură de înţelegere, în timp ce oferă un instrument
simplu pentru noi toţi cei care ne confruntăm cu acest subiect
atât de dificil. Fiindcă L-am văzut pe Dumnezeu ca centrul
călătoriei mele spre vindecare, Dumnezeu va fi de asemenea
chiar în miezul a ceea ce vă voi face cunoscut.
Să începem
Ca eu să scriu despre pedofilie şi efebofilie ar putea fi văzut
ca o încercare de a găsi un mod de a scuza sau minimaliza
gândurile şi acţiunile mele din trecut. Oamenii raţionali normali
pot să se crispeze de mânie doar la sugestia de a afla sau de a
citi despre un adult care este sau a fost atras de copii.
Distanţarea proprie este adesea prima reacţie, urmată de o
indignare îndreptăţită.
Scriu cu speranţa că cititorul se află fie în poziţia de a-i păsa
destul pentru a ajuta la aducerea schimbării pentru altcineva,
fie se luptă el însuşi, vrând să vadă cuvinte care descriu
simţăminte de care este prea ruşinat pentru a le împărtăşi. Am
învăţat din propria mea viaţă că discreţia sau tăcerea au făcut
posibil genul de abuz pe care niciun copil nu ar trebui să-l
îndure. În profunzimea rugăciunilor mele, Îl simt pe Dumnezeu
rostind cuvintele: „Dacă nu mai sunt secrete, nu mai este
abuz.”
Câteva definiţii de bază… aşa cum le înţeleg eu
Adulţii care au o atracţie adictivă faţă de copii sunt
diagnosticaţi clinic ca pedofili sau efebofili. Diferenţa dintre cele
două cuvinte este o problemă de vârstă şi de dezvoltare sexuală

- 88 -
a copilului faţă de care sunt atraşi. Totuşi, „pedofil” pare să fie
un termen universal acceptat pentru toţi adulţii care au atracţie
faţă de copii.
Pedofilii sunt atraşi de copii prepuberali. Aceasta îi include
pe toţi cei de la bebeluşi la adolescenţi, cu condiţia ca acei copii
să nu fi ajuns la pubertate. Efebofilul se focusează pe băieţi
şi/sau fete care au ajuns la pubertate, au experimentat unele
din schimbările fiziologice comune pubertăţii, dar sunt mai mult
ca un copil decât ca un adult.
Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale
(DSM-IV) oferă următoarele criterii pentru diagnosticarea
pedofiliei:
În mod repetat, pentru cel puţin 6 luni, pacientul are
intense dorinţe, fantezii sau comportamente sexuale cu privire
la activitatea sexuală cu un copil imatur sexual (de obicei în
vârstă de 13 ani sau mai puţin). Aceasta cauzează o nefericire
importantă şi aduce prejudicii muncii, funcţionării sociale sau
personale. Pacientul are 16 ani sau mai mult, şi este cu cel puţin
5 ani mai în vârstă decât copilul.
Pe baza sutelor de scrisori pe care le-am primit în misiune,
de la bărbaţi care se află în prezent în închisoare pentru
molestarea copiilor, există o diferenţă apreciabilă în
intensitatea dorinţelor lor sexuale pentru copii. Unii deţinuţi au
raportat că au avut foarte puţin interes şi/sau dorinţă sexuală
pentru copii, înainte de a-i da curs în fapt. Alţii au împărtăşit că
de-abia dacă s-au gândit la altceva în fiecare zi.
Prin urmare primul grup nu ar îndeplini inevitabil cerinţa
frecvenţei din DSM-IV, şi prin definiţie nu ar trebui să fie definiţi
ca pedofili. În cazul meu, atracţia şi dorinţa de a fi cu băieţi
ieşea la suprafaţă cel mai adesea în perioadele de stres şi
izolare, dar era aproape inexistentă când viaţa mergea bine.

- 89 -
 Totuşi, eticheta diagnosticării ca pedofil este pusă în general
oricui sugerează sau iniţiază un contact sexual nepotrivit cu un
copil. Dacă restaurarea şi schimbarea sunt un rezultat dorit al
tratamentului, practica prezentă de etichetare face procesul
mai dificil, iar în unele cazuri imposibil. Ofer acest comentariu
fiindcă lumea medicală crede în prezent că nicio schimbare nu
este posibilă pentru pedofilul diagnosticat clinic. Sistemul de
convingeri formează nucleul multor programe de tratament.
Totuşi, dacă eticheta descrie cu acurateţe un individ, ar
trebui acest diagnostic să dicteze o viaţă fără speranţă pentru
schimbare? Ar trebui cineva care nu s-a exprimat în
comportament, să devină delicvent sexual doar fiindcă nu are
altă alegere, dat fiind diagnosticul? Întâlnind pe unii care nu s-
au exprimat în comportament, am un mare respect pentru ei şi
i-am încurajat puternic să continue pe calea pe care au ales-o.
Bruce McCutcheob a scris o broşură excelentă în seria
produsă de Exodus International, intitulată „Consilierea
pedofilului”. Scrisă mai mult pentru cei care consiliază, broşura
oferă cu adevărat o tratare aprofundată a definiţiilor clinice şi
este foarte utilă.
De ce eu?
Indiferent cât de mult citesc despre subiectul pedofiliei şi
efebofiliei, indiferent cât de multă cunoaştere simt că
dobândesc, întrebarea de bază rămâne: „De ce eu?” Cele mai
multe scrisori pe care le primesc şi conversaţiile pe care le port
cu alţii care se luptă cu aceasta, includ în cele din urmă această
întrebare. Poate că alţii şi eu sperăm cu adevărat că
răspunsurile ar face ca lupta să dispară. Răspunsurile în sine nu
vor aduce libertatea, dar vor face călătoria mai uşoară.
Deci cum am ajuns aşa?
În inima fiecăruia care este atras de copii, există un copil
pierdut. Ceva s-a întâmplat acelui copil, ce nu ar fi trebuit să se

- 90 -
întâmple. Cu adevărat, nu cred că pedofilia sau efebofilia sunt
caracteristici genetice. Aceste caracteristici sunt produse
secundare a ceea ce alţii au ales să ne facă, ca şi a ceea ce noi
am ales să ne facem nouă înşine. Toate alegerile sunt soluţii,
uneori bune şi uneori rele, dar întotdeauna, un răspuns la o
nevoie legitimă.
Când eram copil, am fost învăţat că Dumnezeu m-a făcut
după chipul şi asemănarea Sa. Acea legătură cu Dumnezeu a
eliminat orice posibilitate că El ar crea o stare/persoană care nu
ar avea altă alegere decât să le facă rău altora. Acceptarea
acestei convingeri mi-a permis să-L văd pe Dumnezeu ca sursa
schimbării, fiindcă nu a fost niciodată intenţia lui Dumnezeu să
devin molestator.
În opinia mea, rădăcina pedofiliei şi efebofiliei este
esenţialmente aceeaşi: un copil este cumva separat de sine în
timpul copilăriei, crescând la maturitatea biologică, dar blocat
fie în nevoia de a găsi conexiune cu copii (şi cu propria copilărie
pierdută), fie în inabilitatea de a exista în lumea adulţilor.
„Niciun bărbat normal (sau nicio femeie normală) nu ar
trebui să facă un asemenea lucru!” este un comentariu pe care
îl aud de la oameni care îşi exprimă dezgustul faţă de ultimul
caz raportat de molestare a unui copil. Dacă iau acest
comentariu după ceea ce pare a fi, trebuie să examinez ce l-ar
face pe individ să nu fie normal.
Separarea violentă
„B” a scris: „Întreaga mea copilărie a fost plină de teamă.
Tatăl meu mă controla prin mânie şi intimidare. Nu m-a forţat
niciodată fizic să mă supun lui, dar m-a forţat cu adevărat să
pretind că îmi plăcea ceea ce îmi făcea, şi că vroiam să o facă.
Cred că inabilitatea mea de a-mi exprima adevăratele
sentimente despre ceea ce mi se întâmpla şi despre faptul că
eram forţat să mă comport ca şi cum îmi plăcea, m-a lăsat cu

- 91 -
multe răni emoţionale profunde. Puţinele dăţi când am încercat
cu timiditate să vorbesc sincer despre situaţia mea, au fost
devastatoare. Reacţia violentă a tatălui meu, gălăgia şi delirul
lui au fost atât de înfricoşătoare pentru mine, încât am învăţat
repede să fac orice spunea, fără obiecţii.
Teama era tovarăşul meu constant: teama de tatăl meu,
teama de a fi expus, teama că mama mea ar afla ce se
întâmpla, teama de a avea prieteni şi apoi de a-i pierde, şi
teama de a fi singur.”
Separat de propria lui masculinitate din cauza abuzului
sexual din partea tatălui său, acest bărbat a devenit izolat şi de
grupul tovarăşilor de aceeaşi vârstă. A devenit deconectat, iar
în cele din urmă a devenit el însuşi molestator. Alţii, ca „B”, se
văd în cele din urmă ca murdari şi de neiubit, fiindcă şi-au
pierdut inocenţa cu cineva care a avut putere asupra lor.
„R” mi-a explicat odată cum a trecut linia de la a fi doar
atras de copii, la a-i abuza în acest fel. „Când mă uitam la ea, tot
ce puteam să văd era inocenţa ei. Simplul fapt că eram cu ea,
mă făcea să mă simt bine. Dar aceasta nu a durat. Am
descoperit că după un timp am devenit supărat fiindcă ea era
inocentă, iar eu nu eram. Dumnezeu nu m-a protejat când am
avut nevoie de protecţie, deci am decis să-i fac ei ceea ce mi se
făcuse mie.”
„E” a împărtăşit: „Trăind în iad toată viaţa mea, este dificil
să-mi imaginez vreun fel de paradis. Amândoi părinţii mei erau
alcoolici. Tatăl meu m-a abuzat sever din punct de vedere fizic,
mental şi emoţional, din fragedă copilărie, până ce mama mea
s-a despărţit de el când eu aveam şapte ani. Ea a intrat într-o
relaţie sexuală cu mine când eram în vârstă de opt ani. Această
«relaţie» a fost progresivă şi a continuat paisprezece ani, până
la moartea ei din cauza unei boli a ficatului legată de alcool.”

- 92 -
 Cele trei exemple pe care vi le-am făcut cunoscute au toate
un lucru în comun – copilăria pierdută. Niciunul din aceşti
indivizi nu aşteptă să fie iertat pentru actele de molestare doar
fiindcă ei înşişi au fost abuzaţi, dar toţi trei au învăţat să
recunoască că amploarea răului făcut lor a fost semnificativ
pentru propriile lor tipare abuzive.
Separare non-violentă
Ar fi incorect şi grotesc de fals să afirm că toţi cei care sunt
atraşi de copii sunt rezultate ale abuzului şi neglijării extreme.
Am întâlnit părinţi ai unor molestatori aflaţi în prezent în
închisoare – oameni care au rămas lângă fiii lor când toţi ceilalţi
au fost surzi la orice cerere de ajutor. În general, mulţi părinţi ai
molestatorilor poartă o povară de vină care poate să fie sau să
nu fie întemeiată. Totuşi, niciun părinte nu este lipsit de
defecte; toţi părinţii fac greşeli; şi toate greşelile au consecinţe.
Fiecare copil este respins la un moment sau altul în perioada
creşterii, fie acasă, fie pe terenul de joacă sau în clasă. Nu este
nevoie decât să priveşti copiii la joacă, pentru a vedea că ei
înşişi sunt capabili să le facă rău altor copii, să-i respingă şi să-i
ostracizeze pe alţii, dacă nu pentru un alt motiv, măcar pentru
că nu îi plac. Cel care reprezintă ținta dispreţului este împins în
afara societăţii copilăriei, împreună cu alţii care au fost și ei
respinşi. Ani de zile mai târziu, amintirile celor puşi deoparte
evocă durerea şi poate mânia.
„M” s-a confruntat cu provocări fizice când era mic şi a
trecut prin operaţii de mai multe ori, pentru a corecta o
varietate de probleme. Şi-a acceptat limitările fizice şi a
supravieţuit, dar supravieţuirea a venit cu un cost. Nu era ca
băieţii din jurul lui. Nu putea face toate lucrurile pe care le
făceau ei.
A început să fumeze la o vârstă fragedă, iar apoi a trecut la
droguri. Nu a durat mult până ce „M” a avut probleme la

- 93 -
şcoală, în cele din urmă fiind exmatriculat pentru o vreme. „M”
a scris că era intim din punct de vedere sexual atât cu băieţi, cât
şi cu fete, dar că interesul lui principal era pentru băieţi. Ca în
cazul multor altora, crescând, atracţiile sexuale şi ocaziile
pentru intimitate ale lui „M” s-au fixat asupra băieţilor.
Arestarea şi închisoarea au reprezentat doar o chestiune de
timp.
În cazul meu, activitatea sexuală nepotrivită, iniţiată de
băieţi mai mari, a început să aibă loc când eu aveam şapte ani şi
a continuat în anii adolescenţei, când am participat cu mai
multă plăcere sau am iniţiat eu activitatea.
Primul an la liceu l-am petrecut la un seminar şi a fost, în
multe privinţe, unul din cei mai fericiţi ani ai tinereţii mele.
Totuşi, cu o săptămână înainte de terminarea anului şcolar, am
fost exmatriculat din cauză că m-am autosatisfăcut cu alţi elevi,
fiind văzut ca iniţiatorul activităţii şi cerându-mi-se să plec. Tatăl
meu a plâns – o amintire care nu m-a părăsit până în ziua de
astăzi.
Victimele mele aveau în general între paisprezece și
șaisprezece ani – o focalizare despre care terapeuţii mi-au spus
că este direct legată de evenimentele pe care tocmai le-am
descris. Părinţii mei nu m-au abuzat, nici nu au dat greş în a-mi
împlini nevoile, dar eu am văzut comportamentul meu şi
ruşinea pe care le-am adus-o ca pe o falie tăcută, dar cel puțin
pentru mine întotdeauna prezentă între noi.
Aveam şaisprezece ani când a murit tatăl meu. În unele
moduri, rușinea mea a fost ca o pată pe care nu am putut-o
spăla, iar moartea lui a închis uşa pentru genul de comunicare
de care aveam atâta nevoie să mi-o ofere.
Raportarea la lumea adulţilor
Există variaţii în tipul de separări pe care tocmai le-am
descris, dar cele mai multe diferenţe pot fi atribuite

- 94 -
circumstanţelor caracteristice ale unui copil anume. Alte
separări devin evidente când copilul caută să-şi ocupe locul în
lumea adulţilor. Atât timp cât viaţa este luminoasă, iar
tensiunile sunt la un minim, să fii adult nu este rău.
„W” a venit dintr-o familie destul de disfuncţională, făcuse
nişte greşeli în adolescență, dar a crezut că starea de om
căsătorit i-ar da în sfârşit respectabilitate, ceea ce dorea atât de
mult.
Primii ani ai căsătoriei au mers bine. El şi soţia lui au devenit
părinţii unei fetiţe ale cărei nevoi erau insistente şi dincolo de
ceea ce fiecare părinte credea că putea împlini. Certurile erau
un eveniment zilnic, iar „W” a început să bea ca să scape. Soţia
lui dorise un cavaler în armură strălucitoare, un bărbat care ar fi
lucrat atât de mult, încât ea să poată avea o căsuţă la ţară.
Faptul că el bea o dezgusta, iar avansurile lui în dormitor erau
tot mai nedorite.
Într-o noapte când fiica lor avea cam cinci ani, soţia lui a
ieşit în oraş seara şi i-a spus să aibă grijă de copil până la
întoarcerea ei. „Câteva beri nu vor face niciun rău”, şi-a spus el
şi s-a aşezat să privească la televizor – cu fiica lui în poală.
Aceea a fost noaptea când a început totul. Aceea a fost noaptea
care avea să continue mai mult de un an, până ce fata i-a spus
mamei.
Liber de efectele continue ale alcoolului, „W” a recunoscut
în sfârşit vătămarea pe care o produsese fiicei şi soţiei lui. Şi-a
văzut comportamentul nepotrivit cu fiica lui ca un mod de a
ajunge din nou la soţia lui, fiindcă îi respinsese avansurile
sexuale. Iar când nu era băut, agoniza.
„Nu am făcut nimic!”
Când eram copil, un profesor m-a luat la o parte, arătând
ceva ce alţii au spus că făcusem greşit. Când am protestat că nu
făcusem ce sugera el, a răspuns: „Nu iese fum fără foc.” Au

- 95 -
trecut mulţi ani din acea zi, dar acel comentariu rămâne o
afirmaţie puternică despre atitudinile pe care le au oamenii pe
baza a puţin mai mult decât observarea vizuală a altora.
Când vorbesc unui grup despre molestarea copiilor, fac
uneori afirmaţia că îmi scriu cerând ajutor bărbaţi care nu au
acţionat niciodată conform sentimentelor lor sexuale faţă de
copii. Doar câţiva din audienţă nu au nicio reacţie. Restul ridică
o sprânceană, se mişcă în scaune, se uită unul la celălalt sau îmi
aruncă o privire care afirmă clar: „Pur şi simplu, nu este
posibil.” Dar îmi menţin afirmaţia, fiindcă eu cred în aceşti
bărbaţi care se luptă.
„C” mi-a vorbit prima oară în urmă cu cinci sau şase ani. În
timp ce stăteam lângă el pe veranda din faţă a unei clădiri,
aşteptând să înceapă, se uita la mine ca şi cum îşi aduna curajul
necesar. Când în cele din urmă a făcut-o, povestea lui a reieşit
într-o năvală de cuvinte.
La sfârşitul adolescenţei, i s-a cerut să ajute împreună cu
tinerii bisericii lui şi să predea un studiu biblic copiilor mai mici.
Cei mici, a spus el, erau încrezători şi iubitori, cuprinzându-l cu
braţele pe după gât sau vrând să stea în poala lui. Spre marea
lui nefericire, s-a trezit de multe ori că în acele momente era
excitat sexual. I-a spus pastorului ce se întâmpla şi au fost de
acord să pună capăt implicării lui cu copiii.
„C” nu făcuse nimic, dar aceea era doar o parte a problemei,
o parte mică. Principala lui preocupare era chiar faptul că avea
sentimente nedorite. Totuşi, cea mai mare teamă a lui era că ar
fi putut abuza un copil. A trecut ceva timp de când am auzit
ultima oară de „C”, dar când mă gândesc la el, rugăciunea mea
este ca Dumnezeu să îi dea suficient har ca să reziste ispitei
nedorite.
Acum câţiva ani am cunoscut un alt bărbat, „D”. Nu păstrăm
un contact apropiat, dar am reuşit să vorbim de câteva ori pe

- 96 -
an. Prima întrebare pe care i-o adresez este de obicei: „Ce mai
faci?” şi amândoi înţelegem că întrebarea înseamnă: „Ai trecut
graniţele pe care ţi le-ai stabilit?” Răspunsul lui este un „nu”
ferm, dar urmează o scurtă descriere a vremurilor bune şi a
celor nu atât de bune din viaţa lui. Precum „C”, acest bărbat
blând dă înapoi de frică la simplul gând că ar putea abuza un
copil.
„D” merge regulat la un terapeut în care are încredere şi
simte că face progrese. Un progres important a avut loc ca
rezultat al unei relaţii pe care a stabilit-o cu un membru în
vârstă al bisericii lui. Bărbatul în vârstă (descris ca un „tip de
bunic”, plin de înţelepciune şi nejudecându-i pe alţii) i-a făcut
lui „D” un compliment în una din conversaţiile lor recente.
Efectul a fost diferit de tot ce cunoscuse „D” înainte. Bărbatul în
vârstă îi confirmase locul ca bărbat în relaţia lor, distrugând,
fărâmă cu fărâmă, inabilitatea lui de a se accepta ca bărbat.
Există un tipar?
Oricare ar fi cauza de bază a pedofiliei sau efebofiliei, văd
într-adevăr un tipar care există în aceia dintre noi care se
confruntă cu atracţia faţă de copii (vezi diagrama). Cu cât mă
uit mai mult la acest tipar, cu atât sunt mai convins că în
designul său se află răspunsul pentru vindecare semnificativă şi
schimbare.
Un adult atras de copii nu se naşte cu aversiune faţă de
adulţi, dar în timp ajunge să se simtă respins în lumea lor.
Aceasta s-ar putea datora tipurilor de abuz şi separare
menţionate mai devreme. Este, de asemenea, posibil ca
eforturile făcute pentru a deveni parte integrantă în lumea
adulţilor să fie primite cu respingere – adevărată sau
percepută. Respingerea nu este ceva nou; rădăcinile ei sunt
ferm ancorate în copilăria individului.

- 97 -
 Învelișul care înconjoară lumea adulţilor este o structură
impunătoare pentru un asemenea individ; nu va face eforturi
pentru a pătrunde prin ea. Lumea copiilor are şi ea graniţele ei,
dar datorită poziţiei unui adult în ea, este posibil să intri fără
prea multă dificultate. Copiii au încredere în adulţi pentru
protecţie şi recunosc că, pentru a avea nevoile împlinite,
adesea trebuie să se supună autorităţii unui adult.
Nu durează mult până ce adultul realizează că nevoile lui
sunt împlinite în lumea copiilor mult mai uşor decât ar putea fi
vreodată împlinite în lumea adulţilor. Totuşi, încrederea trădată
de asemenea adulţi este o încredere care va fi dificil de
restaurat.

- 98 -
 Paşi spre libertate
Confruntarea cu trecutul
Dintre barierele în calea vindecării unui adult atras de copii,
niciuna nu este mai dificil de tratat decât confruntarea cu
trecutul, fie în calitate de victimă, fie în calitate de abuzator. Se
spune că delincventul sexual care nu reușește să o facă se află
în negare, refuzând să accepte responsabilitatea pentru
vătămarea făcută lui sau victimei lui. În ceea ce îi privește pe cei
aflaţi în programele de tratament din închisori, legea cere ca
delincventul sexual să recunoască faptul că a abuzat copilul, să
caute modalități de a evita o recădere şi să recunoască semnele
riscului potenţial în viaţa de zi cu zi. Din nefericire, nu există un
tratament unitar care să recunoască abuzul pe care un
delincvent sexual este posibil să-l fi suferit în copilărie. Într-
adevăr, orice admitere a unui abuz suferit de un delincvent în
cadrul tratamentului, este adesea etichetată ca negare.
Scriptura spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi
rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5:16
Italicele îmi aparţin.) În momentul în care un om mărturiseşte
că a păcătuit faţă de cineva, legătura secretului este ruptă, iar
povara ruşinii este ridicată. Nu sugerez că o asemenea
confesiune este un lucru uşor de făcut, fiindcă nu este.
Puţine comportamente sau stări sunt păstrate atât de mult
în întuneric personal şi în secret, ca faptul că cineva este atras
sexual de copii. Motivele pot să includă:
 Teama de respingere şi de alienare faţă de familie,
prieteni şi societate în general
Cei care îşi fac cunoscută lupta unui specialist sau membru
al familiei, în speranţa de a primi ajutor, se tem că vor fi priviţi
cu suspiciune şi trataţi ca incapabili de a menţine graniţele
potrivite. Nu multe familii ar fi capabile să se descurce suficient
de bine cu această problemă, pentru a oferi ajutorul căutat.

- 99 -
  Închisoare/temniță
Deși sunt pe deplin de acord cu drepturile societăţii şi cu o
sentinţă dreaptă de închidere a celor care molestează, cei care
nu şi-au exprimat sentimentele în comportament se tem să-şi
facă cunoscute luptele cuiva, datorită potenţialului unor
acuzaţii nejustificate. Cei care le-au exprimat în comportament,
trebuie doar să citească ziarul sau să asculte ştirile ca să afle ce
îi aşteaptă probabil. Ajutorul vine foarte repede când te
confrunţi cu realitatea.
 Teama de a se găsi faţă în faţă cu abuzul suferit în
copilărie
Adulţii care au fost abuzaţi nu sunt niciodată complet liberi
de efectele abuzului suferit, iar confruntarea cu abuzul poate fi
extrem de dureroasă. Încrederea pe care au avut-o în cineva a
fost trădată; trupul lor a fost violat; iar dreptul lor de a avea o
înţelegere sănătoasă a sexualităţii a fost pus în pericol. Când ei
înşişi se luptă cu gânduri nepotrivite faţă de copii, copilul din
interior nu este niciodată departe de miezul acelor gânduri,
deşi s-ar putea ca ei să nu fie conştienţi de asta.
 Convingerea că un pedofil/efebofil „nu se poate
schimba”
Pentru cineva care se luptă cu o atracţie nepotrivită faţă de
copii, atracţia nu este ca atunci când te trezeşti având gripă. Un
drum la doctor şi nişte medicamente de la farmacie ar putea
readuce sănătatea, dar niciunui medicament nu i se face
reclamă pentru o asemenea stare. Atracţiile pe care le simt
sunt înspăimântătoare în ramificaţiile lor – destăinuirea este
văzută ca amplificând problema, în loc să o rezolve. Fiindcă
mass-media şi, de asemenea, lumea medicală afirmă: „Nu se
poate face nimic”, cel care se luptă întreabă: „De ce să agravez
lucrurile, devenind cunoscut în mod public ca «unul din acei
oameni dezgustători»?”

- 100 -
  Convingerea greşită că asemenea atracţii sunt normale
Chiar am vrut să omit aceasta ca motiv, dar nu am putut să
o fac. Asociaţia Nord-Americană a Dragostei Bărbat/Băiat
(NAMBLA), de exemplu, susţine în mod public că relaţiile
sexuale adult-copil sunt „sănătoase”. Ţelul său este să „pună
capăt opresiunii bărbaţilor şi băieţilor care au relaţii
consensuale reciproce”. Mi-ar plăcea să cred că asemenea
indivizi nu există, dar ei există, deşi în general nu îşi fac
cunoscute convingerile.
Un exemplu personal
Prima dată când am molestat un băiat, nu-mi venea să cred
ce am făcut. Nu puteam scăpa de senzaţia de greaţă din
stomac. Când a avut loc abuzul, nu am putut să-i mărturisesc
viitoarei mele soţii, deşi vroiam foarte mult să o fac. Imaginea ei
despre mine era cea pe care o creasem special pentru ea şi
pentru alţii; ceea ce făcusem, era cealaltă latură a mea,
„secretul meu”. Cele două laturi se luptau pentru control, dar
amândouă erau de fapt sălașuri ale întunericului, iar singura
lumină pe care am „văzut-o” era în panica pe care o simţeam.
Era totuşi o lumină, dar ar fi putut la fel de bine să fie descrisă
ca o voce interioară. Ea mă chema să resping ceea ce făceam.
Mi-am mărturisit cu adevărat păcatul, dar mărturisirea a
purtat marca secretului. Cu timpul, teama şi panica pe care le-
am avut în acea zi au făcut loc unei atitudini aproape
delăsătoare, de genul „nu se va mai întâmpla”. Exista totuşi o
bunătate de bază în lucrurile pe care le căutam. Vroiam să fiu
un profesor dedicat, un frecventator credincios al bisericii şi un
soţ/tată iubitor. Uneori ştiu că reuşeam în aceste domenii, dar
cel mai adesea făceam lucruri bune pentru a primi
recunoaştere şi acceptare. Cu alte cuvinte, prea adesea ceea ce
spuneam şi făceam era pentru spectacolul public şi pentru
câştigul personal.

- 101 -
 Fiind incapabil să mă raportez la alţi bărbaţi, fiind condus de
adicţia pentru pornografie şi manipulându-i pe alţii pentru a
împlini ceea ce eu credeam a fi nevoile mele legitime, viaţa mea
devenea tot mai deprimată. Lumina era încă acolo, arătându-mi
ceea ce făceam cu o claritate dureroasă. În loc să privesc, mi-
am ferit ochii şi mi-am şters lacrimile.
Ultimul lucru pe care vroiam să îl fac era să admit faţă de
cineva adâncimile depravării mele. Când am fost arestat în
1985, cele două imagini ale mele au intrat în coliziune în presă,
în biserica mea şi, cel mai dureros, în familia mea. Secretul nu
mai era un secret, dar drumul spre vindecare începuse, chiar
dacă nu părea foarte vindecător la început. Fiindcă nu fusesem
capabil să-mi mărturisesc deschis păcatele pe cont propriu, alţii
au făcut mărturisirea iniţială pentru mine. Pe cât de dureros
poate să fie, pe cât de înspăimântătoare pot fi consecinţele,
dezvăluirea este uşa prin care trebuie să treacă toţi cei care au
atracţie nepotrivită faţă de copii. Secretul este legătura care
trebuie ruptă, iar confruntarea cu trecutul este oglinda pe care
o va folosi Dumnezeu pentru a aduce adevăr şi vindecare.
Găsirea unui terapeut/sistem de sprijin
Avocatul meu mi-a sugerat un terapeut; un bărbat care era
un membru respectat al comunităţii medicale şi care avea şi
ceva experienţă cu tribunalul. Totuşi, mersesem la un alt
terapeut cu câţiva ani înainte, un om plăcut şi încurajator, dar
prea dornic să mă lase să perseverez în atitudini la care ştiam că
trebuia să renunţ. Când mi-a devenit clar că lucrurile nu se vor
schimba cu adevărat, pentru mine întâlnirile noastre şi-au
pierdut în mare parte sensul şi le-au pus capăt câteva luni mai
târziu.
Pe baza experienţelor pe care le-am avut eu și cei care mi-
au scris, le-aş oferi următoarele sugestii celor care caută ajutor:

- 102 -
  Întreabă oamenii în care ai încredere (pastori, medici etc.)
pe cine ţi-ar recomanda. Nu trebuie să spui mai mult decât că
treci printr-un stres serios în viaţa ta şi că ţi-ar plăcea să
primeşti ajutor de la un psiholog sau de la un psihiatru. Un
profesionist nu ar trebui să trateze niciodată o asemenea
cerere cu uşurinţă, iar cei mai mulţi ar încerca să-ţi dea numele
cuiva pe care s-au bazat în trecut.
 Majoritatea terapeuţilor oferă o şedinţă de „tatonare” –
un timp în care tu pui întrebări, iar terapeutul află ce nevoie ai.
Recomand ca declararea scopurilor tale să fie prezentată printr-
o simplă întrebare. De exemplu, „Mă lupt de ceva timp cu o
atracţie nepotrivită față de copii şi vreau eliberare. Cred că
toate lucrurile sunt posibile cu Dumnezeu, dar ştiu că rădăcinile
acestei stări pot fi adânci. Nu am dat curs sentimentelor mele.
Mă poţi ajuta să-mi ating scopul?” Dacă răspunsul terapeutului
arată lipsa oricărui succes consistent într-un astfel de
tratament, ascultă ce-ţi spune, dar caută un alt terapeut.
Terapeutul meu a admis adesea că nu este de acord cu tot ce
cred eu, dar îmi este alături şi mă asistă, făcând tot ce poate
pentru a mă ajuta să-mi împlinesc scopurile.
 Dacă simţi că nu poţi împărtăşi afirmaţiile de mai sus faţă
în faţă, telefonează dintr-o cabină telefonică.
 Unii din cei mai minunați oameni din lume sunt oamenii în
vârstă, care au văzut multe în viaţă şi cunosc realitatea luptei
prin care treci. Ia în considerare stabilirea unei relaţii cu cineva
pe care îl respecţi; petrece timp cu acel om, fără să scoţi la
suprafaţă prea devreme lupta ta. Poate îţi aminteşti de „D”
dintr-o secţiune de mai sus a acestei broşuri şi de speranţa pe
care a experimentat-o el printr-o asemenea relaţie.
Orice spui poate şi va fi…
Din câte cunosc, nu există state unde aflarea despre
molestarea unui copil poate fi ascunsă fără a exista consecinţe

- 103 -
legale negative. „F” a scris: „Dacă aş fi ştiut că pastorul meu va
chema poliţia, nu i-aş fi spus niciodată nimic.” În scrisoarea mea
de răspuns, am încercat să-l fac pe „F” să înţeleagă legea cu
privire la asemenea chestiuni şi să se concentreze pe ciclul
abuzului, care trebuia oprit.
Precum am afirmat anterior, primirea ajutorului vine
imediat pentru cei care au dat curs atracţiilor, atunci când se
confruntă cu realitatea unei arestări şi a unei posibile perioade
de închisoare. Să fii raportat pentru că ai admis contactul sexual
cu un copil, poate să pară chiar o trădare a încrederii. O foarte
nefericită realitate a dezvăluirii este că dacă ar avea loc o
arestare, nu există garanţia unui suport pe termen lung din
partea nimănui (terapeut, familie, prieteni sau membri ai
bisericii). Dar când nimeni nu pare să fie prezent, Dumnezeu
este. „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare,
căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în
ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10)
„Este prea mult.”
Cu câţiva ani în urmă, într-o seară am primit un apel.
Bărbatul s-a prezentat şi a început să-mi povestească despre
recenta arestare a fratelui său mai mic pentru molestarea unui
copil şi despre disperarea profundă care îi cuprinsese pe toţi în
familie. Am vorbit cam o oră – cel mai mult despre ce simţea
fratele lui, despre lipsa oricăror indicii aparente că aceasta era o
problemă pentru fratele lui şi despre trecutul meu. Conversaţia
s-a terminat cu rugăciune şi cu speranţa că fratele lui va suna a
doua zi. Nu a făcut-o.
Câteva zile mai târziu, bărbatul a sunat din nou, ca să-mi
spună că fratele lui s-a sinucis. Am vrut să rostesc cuvine care să
aibă sens pentru el, dar ele nu au venit. M-am simţit ca un
ipocrit în ceea ce privea chemarea mea la misiune, fiindcă nu

- 104 -
am rostit o rugăciune. Amândoi am spus doar că ne vom ruga
unul pentru celălalt, iar apoi am închis.
Mânie. Confuzie. Tristeţe adâncă. Aceste emoţii şi altele s-
au amestecat, în timp ce mă gândeam la tânărul care nu a
crezut că va putea supravieţui la ceea ce credea el că va deveni
viaţa lui. Alţii au făcut aceeaşi alegere de neschimbat, iar mulţi
alţii, inclusiv eu, s-au gândit la sinucidere, ca urmare a expunerii
celei mai secrete ruşini a lor.
De fiecare dată când mă gândesc că este nevoie să-mi
zugrăvesc casa, treaba de făcut aproape că mă copleşeşte. Atât
de multă muncă! Atât de mult timp preţios, care ar putea fi
folosit mai bine pentru relaxare sau pentru a face ce vreau să
fac! Apoi este scara pe care trebuie să o mânuiesc şi orele în
care îmi voi ţine trupul strâns lipit de bare, cu degetele unei
mâini albite din cauza încleştării şi cu cealaltă mână cufundată
într-o găleată, şi împrăştiind apoi cât de multă vopsea pot,
înainte de a relua procesul. Dar câte o scândură o dată, câte o
latură o dată, treaba este făcută.
Nu cunosc pe nimeni care să lupte împotriva unei atracţii
nepotrivite faţă de copii și care să nu vrea ca problema să
dispară pur şi simplu. Totuşi, unii văd tratamentul şi paşii de
urmat pentru schimbare, ca pe un motiv de a da la o parte orice
şi pe oricine din calea ţelului lor. Prin acţiunile lor, anunţă că au
pus de o parte „viaţa normală”, până ce vor simţi că și-au atins
scopul.
Viaţa nu este aşa. Viaţa merge înainte. Dacă am învăţat ceva
în umblarea mea, este că Dumnezeu creează locaşuri de
vindecare atunci când eu sunt cel mai bine în stare să particip.
Uneori, scriind o scrisoare unui deţinut, Domnul îmi deschide
ochii la ceva ce nu înţelesesem înainte. Ocazional, imaginea
uneia din victimele mele apare înaintea ochilor mei şi îmi
doresc să fug de ea. Este prea multă durere evidentă în ochii

- 105 -
victimei, este prea mare nevoie să recunosc că eu am fost cauza
durerii sale. Dumnezeu îmi dă curajul să-mi mărturisesc vina, iar
apoi îmi aminteşte că, deși El m-a iertat, victima suferă
consecinţele acţiunilor mele. Nu pot să schimb asta, dar mă pot
ruga pentru victimă.
Acum încotro?
Unul din cele mai frustrante aspecte ale acestui gen de luptă
este sentimentul aproape complet de izolare care o înconjoară.
Din când în când, cineva îmi aminteşte că în anii de început,
Alcoolicii Anonimi s-a confruntat cu luarea în derâdere din
partea celor care nu beau. Visul pentru cumpătare a prevalat.
Există o întâlnire Alcoolicilor Anonimi în fiecare oraş important,
iar în fiecare minut al fiecărei zile, undeva, în lume, cineva care
se luptă cu alcoolismul ia legătura cu un iniţiator.
Pentru cineva care se luptă cu o atracţie nepotrivită față de
copii, o cădere este mai mult decât o simplă „alunecare” care
poate fi dată la o parte cu genul de răspuns: „Chiar nu am vrut!
Hai să uităm ce s-a întâmplat!” În acelaşi timp, tratamentul se
bazează adesea pe ideea că o cădere este inevitabilă şi că ţelul
este menţinerea unui comportament lipsit de risc, nu
schimbarea.
Sistemul meu de convingeri vede schimbarea venind şi prin
tratamentul tradiţional: prin stabilirea graniţelor potrivite,
definirea şi implementarea unui plan de prevenire a căderii şi
stabilirea dării de socoteală. Toate acestea cer o sinceritate
brutală față de sine. În acelaşi timp, credinţa îmi dă convingerea
că identitatea mea nu este de molestator de copii, ci de bărbat
capabil să molesteze copii. În opinia mea, perspectiva din
prezent a lumii mă defineşte ca acelaşi bărbat arestat în 1985,
fără nicio speranţă de a avea vreodată o altfel de identitate.
Dată fiind această etichetare descurajatoare, aceia dintre
noi care ne luptăm cu o atracţie nepotrivită faţă de copii (fie că

- 106 -
am dat curs atracţiei, fie că nu), trebuie să ne ţinem strâns de
adevărul dragostei transformatoare a lui Dumnezeu, de iertarea
păcatelor noastre, făcută posibilă prin moartea lui Isus pe
cruce, şi de realitatea prezenţei Duhului Sfânt în vieţile noastre.
„Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume:
eşti al Meu.” (Isaia 43:1)
În momentele în care frustrarea şi disperarea caută să-mi
invadeze inima, Dumnezeu îmi aminteşte de dragostea Lui. Îmi
aminteşte, de asemenea, că schimbarea în care cred nu se va
întâmpla fără o participare activă din partea mea. Scriptura
confirmă aceasta. Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu,
sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi
adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:31-32)
Perspective personale
Cred cu fermitate în modul unic în care Domnul aduce
vindecare copiilor Lui. Niciunul dintre noi nu este exact ca
altcineva, deci nu ar trebui să constituie o surpriză să văd că
ceva funcţionează pentru altcineva, dar nu funcţionează pentru
mine. În acelaşi timp, destăinuirea dă naştere speranţei, iar
speranţa este un rezultat direct al credinţei. Deci iată câteva
lucruri care continuă să fie importante în călătoria mea spre
vindecare.
Crede ce este mai bine despre tine!
Prin harul lui Dumnezeu, mă trezesc în fiecare dimineaţă cu
o imagine de sine pozitivă. Ceea ce nu este la fel cu a spune:
„Sunt reparat, deci să-mi continui viaţa!” Nici nu am încetat
procesul de predare, care a început, în cele din urmă, în ziua
arestării mele. Totuşi, înseamnă să mă privesc în oglindă şi să
văd reflectarea dragostei lui Dumnezeu. Pot să aleg să cred în
lume sau pot să aleg să cred în Dumnezeu. Să crezi în planul lui
Dumnezeu înseamnă să crezi în produsul terminat, fără să ştii
exact cum se va realiza proiectul. Iar cineva care crede în

- 107 -
Dumnezeu nu se află în negare. Dumnezeu nu-mi va permite să
fug de consecinţele păcatelor mele; El mă va ajuta să le
confrunt.
Ispita nu este păcat, este ispită.
Scopul oricărui tratament nu este absenţa ispitei, ci
abilitatea de a face față ispitei. Cu mulţi ani în urmă, am ales
mai degrabă să dau curs fanteziilor, decât să le resping sau să le
confrunt. Cineva a scris: „Când comiţi, indiferent ce păcat,
prima dată, faci din el o opţiune pentru tot restul vieţii tale” şi
cu aceasta mă confrunt eu de atunci – învăţând să fac alegeri
potrivite.
Să ai încredere exagerată în tine totuşi poate fi foarte
periculos. În viaţa mea, aceasta s-ar putea întâmpla dacă mi-aş
spune că mă pot deda la fantezie sau că mă pot afla în locuri
unde fantezia mi-ar putea fi alimentată. „L”, de exemplu, a scris
că nu se exprima cu adevărat în comportament când ceda
fanteziilor, fiindcă nu atingea cu adevărat copilul. Răspunsul
meu la comentariul lui a fost că se afla doar la o oportunitate
distanţă de a o face.
Ispita mă obligă să fac o alegere între ceea ce cred eu că
este bine pentru mine (de obicei, o decizie care ţine cont doar
de nevoile mele la un moment dat) şi ceea ce ştiu că este bine
pentru mine (o decizie luată numai după ce mă uit la
consecinţele alegerii pe care sunt pe cale să o iau şi le pun în
acord cu Cuvântul lui Dumnezeu). Sunt destul de realist ca să
ştiu totuşi că dacă nu mă antrenez zilnic, nu voi fi pregătit să fac
față ispitei când va veni. Antrenarea zilnică include, dar nu este
limitată la:
 timp petrecut învăţând despre Dumnezeu prin Cuvântul
Lui;
 o viaţă de rugăciune activă;

- 108 -
  scrierea gândurilor mele într-un anumit mod (un jurnal de
rugăciune, scrisori etc.);
 ascultarea altora când îmi oferă sfaturi;
 punerea de întrebări altora, când îmi vin în minte;
 transparenţa înaintea lui Dumnezeu şi a omului.
Recunoaşterea faptului că mă aflu „în proces”
Uneori primesc scrisori de la bărbaţi aflați în închisoare care
mă anunţă că au fost eliberaţi – nu mai au ispite şi nu mai au
dorinţe nepotrivite faţă de copii. Ei îşi exprimă marea bucurie,
iar eu celebrez împreună cu ei exaltarea pe care o simt. Luni de
zile mai târziu vine o a doua scrisoare, plină de remuşcări şi
chiar de dispreţ de sine, fiindcă cel în cauză a cedat fanteziei
nepotrivite sau s-a autosatisfăcut folosind amintirea
circumstanței unui abuz. Împărtăşesc tristeţea pe care o simte,
dar îl încurajez să ceară iertare de la Domnul.
Ceea ce fac cunoscut aici nu are intenţia să accentueze
inutilitatea atingerii scopului schimbării, la fel cum nu are
intenţia să arate că libertatea se dobândește doar spunându-le
altora despre victorie. Libertatea se dobândește în deciziile
zilnice pe care le fac eu pentru a respinge orice fantezii
nepotrivite şi prin faptul că eu cred că fiecare decizie pe care o
iau îmi întăreşte hotărârea pentru viitor. Libertatea este
acceptarea faptului că sunt mai degrabă o lucrare în proces,
decât un produs terminat. Mai bine strigă de bucurie că te află
încă în luptă! Un om care a renunţat la luptă este destinat unei
vieţi de izolare, personală sau instituţională, ca şi la faptul de a
condamna victima la aceeaşi soartă.
Iar toţi oamenii lui Dumnezeu au spus: „Amin!”
Nimic nu este simplu cu privire la această problemă, nu
există reparaţii rapide pentru cel care se luptă cu pedofilia şi, cu
siguranţă, nimic nu este uşor pentru cei care îl susţin în lupta
lui. Aici este vorba de a crede în puterea lui Dumnezeu de a

- 109 -
aduce o viaţă nouă acolo unde moartea este adesea preferată.
Iar din experienţa mea de până acum, cel mai clar este vorba de
a vedea dincolo de limitări – ale noastre şi ale altora – şi de a te
mişca în lumină câte un pas o dată.
Unul din psalmii mei favoriţi declară: „Îmi pusesem
nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat
strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a
pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o
cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut
lucrul acesta, s-au temut şi s-au încrezut în Domnul.” (Psalmi
40:1-3) Este ceea ce face Domnul pentru mine şi pentru toţi cei
care Îl caută. Nu există bucurie în faptul de a avea de dus o
asemenea luptă, nu este nicio mângâiere în faptul de a te simţi
atât de singur în lume. Dar eu nu sunt niciodată cu adevărat
singur, nu-i aşa? Şi există bucurie.
[Bob Van Domelen, When Darkness Isn’t Dark Enough: Help
for Adults Attracted to Children. Copyright © Robert J. Van
Domelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba
engleză este publicat pe site-ul www.brokenyoke.org.]

MATERIAL PENTRU PEDOFILII AFLAȚI ÎN ÎNCHISOARE

JIMMY HINTON

Ceea ce urmează este un material printat pe care îl ofer

deținuților care în scurt timp urmează să fie eliberați în
comunitate. Mii de delincvenți sexuali sunt eliberați din
închisoare în fiecare an. 93% dintre pedofili se identifică drept
religioși. Cei mai mulți delincvenți sexuali încarcerați care sunt
eliberați vor căuta o biserică pe care să o frecventeze. Cei mai
mulți nu vor dezvălui nimănui din biserica lor că sunt
delincvenți sexuali înregistrați. Deținuții care sunt eliberați
condiționat și care au cele mai stricte restricții nu sunt

- 110 -
monitorizați bine. Este imposibil pentru lucrătorii statului să
monitorizeze comportamentul deținuților douăzeci și patru de
ore pe zi, șapte zile pe săptămână, odată ce sunt eliberați. Noi
trebuie să fim cei care îi monitorizează și care se asigură că nu
au acces la copiii noștri. Trebuie să lucrăm împreună pentru a
ne menține copiii în siguranță. Este nevoie de o comunitate
pentru a păstra inocența copiilor noștri! Mă rog ca acest
material să vă ofere cunoștințe utile.
Oferiți-l liderilor bisericii voastre. Întrebați-i dacă există
delincvenți sexuali care frecventează în prezent slujbele de
închinare. Dacă da, întrebați-i de ce nu au făcut cunoscut asta
bisericii. Cereți să vedeți politica de protecție a bisericii. Dacă
nu au o astfel de politică, cereți-le să dezvolte și să
implementeze una. Cereți-le să ne invite să ținem un training.
Să lucrăm împreună pentru a ne menține copiii în siguranță!
Regulile care urmează se aplică pedofililor ca atare (aș
include aici efebofilii[1] și hebefilii[2]), dar nu se aplică tuturor
delincvenților sexuali. Din nefericire, cei „tineri și fără minte”
trebuie și ei să se înregistreze ca delincvenți sexuali, deși nu au
niciun interes pentru copii. Vârsta variază destul de mult de la
stat la stat, dar în unele state un tânăr/o tânără de 19 ani poate
merge la închisoare dacă părinții prietenei sale/prietenului său
îl/o acuză. Când am vorbit cu deținuții am făcut deosebire între
pedofili și bărbații înregistrați deoarece au avut prietene cu
câțiva ani mai tinere decât ei. De aceea este atât de important
pentru liderii bisericii să examineze acuzațiile unui delincvent
sexual și să nu facă presupuneri până nu citesc acuzațiile.
Există câteva studii bune care demonstrează că este foarte
improbabil ca cineva care vizionează pornografie cu copii să nu
fi făcut victime. Există numeroase motive pentru asta (poate
mă voi referi în curând la ele), dar există suficiente dovezi
pentru a presupune că cineva care vizionează pornografie cu

- 111 -
copii a făcut victime. Chiar și în situația improbabilă că nu a
atins niciodată un copil, trebuie să identificăm ce anume
vizionează. Știind ceea ce știm despre pedofili, cred că este o
greșeală enormă ca cineva care a exploatat sexual copii să se
căsătorească și să aibă proprii săi copii. Este la fel cu a spune că
este o binecuvântare pentru un alcoolic împătimit să-și
cumpere un bar.
Pornografia la care se uită pedofilii este înfiorătoare. Am
citit nenumărate descrieri făcute chiar de pedofili. Cele mai
multe videouri la care se uită sunt cu tați care își abuzează
proprii copii într-un „studio” improvizat la ei acasă. Am vorbit și
cu polițiști. Copiii, în mod clar, sunt nefericiți și este foarte
limpede că sunt vătămați în studio. Sunt copii reali, violați în
fața camerei de filmat de părinți reali. Nu este ceva neclar în
situația respectivă, iar oamenii care privesc așa ceva știu asta.
Cei mai mulți oameni nu au cunoștință despre faptul că cei care
vizionează pornografie cu copii aproape întotdeauna o și
distribuie. Videouri și imagini cu copii sunt distribuite în serii
numerotate (sau denumite). Sunt distribuite progresiv, ca să
captiveze alți privitori, deci primul set de imagini/videouri
conțin copii îmbrăcați sumar. Autorul videourilor (care este
abuzatorul copilului) va distribui următoarele serii când va primi
videouri de la individul/oamenii cu care face schimb. Fiindcă
pornografia cu copii este atât de ilegală, iar riscurile sunt atât
de mari dacă ești prins, pornografia subterană cu copii este
incredibil de sofisticată și întunecată. Oamenii nu dau, pur și
simplu, „căutare” după pornografie cu copii. Muncesc din greu
să o obțină, să o găsească și să o comercializeze. Publicul are
nevoie să cunoască acestea, fiindcă cei mai mulți dintre noi
presupunem că pedofilii vizionează doar accidental pornografie
cu copii. Lucrurile nu stau așa. Deci cuiva care se află în lumea
subterană adâncă, întunecată, secretă, de torturare și

- 112 -
exploatare sexuală a copiilor foarte mici (chiar și bebeluși), i-ar
fi greu să mă convingă că este destul de responsabil pentru a
avea proprii săi copii.
Delincvenții sexuali trebuie:
Să nu aibă internet sau telefon smart, tabletă etc.
 Prea mare tentația de a trimite SMS-uri sau imagini
sexuale.
 Faptul de a avea internet oferă accesibilitate imediată,
nelimitată la pornografie.
 De asemenea, oferă acces nelimitat la imagini legale cu
copii.
 Oferă intimitate fără limite.
Să nu creeze conturi pe site-uri de socializare.
 Exploatarea copiilor se va întâmpla întotdeauna pe site-
uri de socializare.
 Faptul de a avea acces nelimitat la imagini și videouri cu
copii alimentează dorința sexuală pentru copii.
 Ușurința de a menține anonimitatea, creând nume false și
având monitorizare zero.
Să nu locuiască unde au acces la copii/imagini cu copii.
 Să locuiești în apropierea copiilor nu este un accident.
 Făcând asta, pui în situație de risc fiecare copil și te pui pe
tine însuți în situație de risc.
Să nu meargă în locuri unde se adună copii, inclusiv (în
special) în biserici.
 Mai multe studii demonstrează că unele dintre cele mai
cumplite crime sexuale împotriva copiilor sunt făcute de indivizi
implicați în biserici.
 Nu ai nevoie să te aduni împreună cu copiii, pentru a avea
o credință validă.
 Nici nu trebuie să te oferi vreodată voluntar să lucrezi cu
copiii.

- 113 -
 Să nu se împrietenească, să nu vorbească, să nu privească
și să nu invite copii la ei acasă (sau să se ducă la copii acasă).
 Ai pierdut dreptul de a te împrieteni cu copii, dovedind că
nu o poți face fără să îi exploatezi sexual. Prin urmare,
abuzatorii nu au de ce să interacționeze cu ei, în special în
contextul unei vizite acasă.
Să nu mintă și să nu-și minimalizeze trecutul.
 „Remușcarea este ceea ce apare pe bancheta din spate a
mașinii poliției. Pocăința înseamnă asumarea deplinei
responsabilități pentru abuz și umblarea pe drumul dureros al
schimbării durabile.” (Patrick Parkinson, Child Sexual Abuse and
the Churches, p. 188-189)
 Un abuzator pocăit nu mai are motiv să mintă. Va fi direct
și sincer cu toată lumea despre întreg trecutul său.
Să nu pretindă că sunt victime.
 Oamenii răniți nu rănesc oameni; oamenii egoiști rănesc
oameni. Abuzatorii care pretind că sunt victime minimalizează
abuzul, ceea ce acționează ca un catalizator pentru a-l menține
pe abuzator pe calea distrugerii.
Să nu spună că sunt „etichetați”.
 Nu „sistemul” îi etichetează pe delincvenții sexuali, ei
înșiși s-au etichetat ca delincvenții sexuali atunci când, în mod
conștient, au atacat sexual copii mici. Etichetarea este o
consecință a unei serii de delicte serioase, nu o consecință a
unui sistem greșit.
Să nu presupună că pot înșela pe toată lumea.
 În anii foarte recenți, tot mai mulți laici primesc o
educație de calitate pentru a recunoaște, a răspunde și a
raporta investigatorilor comportamentul abuziv. Pe scurt,
lumea devine mai sigură pentru copii și mai puțin sigură pentru
abuzatori.

- 114 -
 Delincvenții sexuali trebuie:
Să obțină o slujbă.
 Să fii productiv îți întărește stima de sine, întărește
economia și îți dă un scop dincolo de a căuta copii pentru a te
împrieteni cu ei și a-i abuza.
 Trecutul nu-ți determină viitorul.
Să-și facă prieteni adulți.
 Să te faci bine și să rămâi astfel este posibil cel mai bine în
contextul unei comunități sănătoase, dar trebuie să fie o
comunitate de adulți.
Să fie sinceri cu toți, inclusiv cu ei înșiși.
 Abuzul nu „se întâmplă” pur și simplu. Cunoști procesul
abuzării bine, deci evită-l întru totul și efectiv fă imposibil să
creezi alte victime. Să-ți spui ție însuți și să le spui altora că „nu
te-ai putut stăpâni” sau că un copil ți-a solicitat sex este o
minciună și nu face nimic pentru a te ajuta să te faci bine.
Să se abțină să aibă orice fel de contact cu victimele sau
familiile lor.
 Dacă contactezi victimele, oricare ar fi motivul, nu vei face
decât să le victimizezi din nou. Dacă o victimă vrea să te
contacteze, las-o să o facă în termenii săi, nu în termenii tăi.
Chiar și scuzele nesolicitate sunt vătămătoare pentru victime,
deci abține-te și îndepărtează-te de victime.
Să ceară liderilor bisericii să stabilească un timp de
închinare/grup de monitorizare doar cu adulți.
 Aceasta ar trebui să se facă în timpul săptămânii, când
copiii nu sunt prezenți la biserică. Bisericile care vor cu adevărat
să lărgească harul vor fi fericite să aranjeze asta. Un abuzator
care vrea cu adevărat să se facă bine va cere așa ceva.
Să interacționeze cu consilierii de probațiune și să-i invite
la întâlniri cu conducerea bisericii/angajatorii.

- 115 -
  Orice înțelegeri făcute cu bisericile/locul de muncă etc. ar
trebui să se facă prin comunicare directă cu consilierii de
probațiune. Ei sunt acolo ca să te ajute, deci comunică des cu
ei.
Să lucreze din greu pentru a câștiga respectul celorlalți și
să realizeze că ceilalți nu ar trebui să aibă niciodată încredere
în ei.
 Abuzatorii au violat încrederea și au otrăvit dragostea
reală. Nu li se datorează în mod automat respect din partea
tuturor. Dovedește că ești demn de respect, dar nu te aștepta
niciodată ca toată lumea să aibă încredere în tine. Să ceri
încredere înseamnă să te pui din nou în situația de a o încălca.
Note
[1]
„Efebofil” denotă preferința sexuală a bărbaților pentru
minorii între cincisprezece și nouăsprezece ani. [N. trad.]
[2]
„Hebefil” este un termen care denotă preferința sexuală
a bărbaților pentru minorii între unsprezece și paisprezece ani
[N. trad.]
[Jimmy Hinton, Handout for Prison. Copyright © 2016
Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză a fost publicat inițial pe profilul de Facebook al
organizației Church Protect.]

PEDOFILII CREŞTINI FORMEAZĂ GRUPURI DE SUPORT ONLINE

HEATHER ELIZABETH PETERSON

Una dintre cele câteva opţiuni disponibile pentru creştinii

pedofili sunt programele de recuperare sexuală oferite de
organizaţiile foştilor homosexuali. Deşi astfel de programe sunt
orientate în primul rând înspre eliminarea dorinţelor
homosexuale, organizaţiile foştilor homosexuali sunt uneori de
acord să îi ajute pe pedofilii care vor să-şi schimbe dorinţele.

- 116 -
 Robert Van Domelen, care a executat o sentinţă de trei ani
în închisoare pentru molestarea copilului, este acum Director la
Broken Yoke Ministries, o organizaţie a foştilor homosexuali
care oferă ajutor delincvenţilor sexuali şi celor care le slujesc. El
spune că are cunoştinţă despre un singur program
denominaţional pentru adulţii atraşi de minori. Aşa stând
lucrurile, el crede că creştinii care simt asemenea atracţii
trebuie să caute asistenţă prin alte canale: să le spună celor în
care au încredere, să se alăture unui grup creştin pentru
bărbaţi, să primească consiliere privată de la un terapeut
creştin.
Grupurile de suport rămân rare, spune el. „O problemă
majoră este confidenţialitatea individului şi nu este probabil ca
cineva să se întâlnească cu grupurile de suport prezentate în
Pagini Aurii. Dacă va vrea Dumnezeu, va veni o zi când se va
întâmpla asta, iar această problemă va putea fi abordată cu
aceeaşi speranţă realistă ca în cazul celor care se luptă cu
alcoolul şi/sau cu adicţiile/compulsiile chimice.”
Domnul Van Domelen spune că vede „paralele uimitoare de
vindecare” între adulţii atraşi de copii şi „cei care se luptă cu
atracţiile faţă de persoanele de acelaşi sex”, şi spune că prea
adesea, cei din lumea medicală adoptă modul de gândire
standard: „Nu se poate vindeca.”
El adaugă: „Pentru cineva ca mine, există convingerea că
schimbarea poate avea loc, prin Dumnezeu şi prin
instrumentele pe care le alege El, care motivează continuu.”
Simon devenea tot mai speriat de sentimentele lui sexuale.
„Aproape toată viaţa am știut că sunt atras sexual de fetiţe”,
spune Simon, un german care de-abia a împlinit douăzeci de
ani. „La scurt timp după pubertate, am observat că fetele de
care eram atras erau la fel de mici cum eram eu cu câţiva ani în
urmă. Faptul că am găsit oameni care mi-au împărtăşit

- 117 -
sentimentele, m-a făcut să-mi trăiesc sentimentele în legalitate
(în acele vremuri, revistele cu copii nuzi erau accesibile în mod
liber).”
După descoperirea internetului totuşi, Simon spune că a
devenit obsedat de colecţionarea imaginilor. „Cu cât încercam
să-mi satisfac nevoile, cu atât mai puternice deveneau ele şi cu
atât mai pervertite”, spune el. „Ca să obţin satisfacţie, aveam
nevoie de imagini tot mai explicite şi mai extreme. Dar dintr-
odată, a venit un moment când am observat că nu mai exista
fotografie care să mă poată satisface. Acela a fost momentul în
care am observat că mai exista un singur mod de a obţine
următoarea „doză” (o doză de care aveam nevoie întocmai ca
un dependent de droguri)… Acela a fost momentul în care mi s-
a făcut frică de mine însumi şi de preferinţa mea [sexuală].
Cumva, am scris «pedofil» (în germană) pe Yahoo şi am primit
ca al treilea link Baumstark, salvarea vieţii mele!”
Baumstark-online era pe atunci singurul site creştin pentru
pedofili. Introducerea site-ului explică cum baumstark este un
cuvânt inventat, care înseamnă „puternic ca un copac”; el
derivă din textul din Ieremia 17:7-8: „Binecuvântat să fie omul
care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! Căci
el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre
râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne
verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă rod.”
„Nu este intenţia acestor pagini să promoveze ideologia
creştină”, spune introducerea. „Vrem doar să încercăm să
ajutăm, prin modul nostru creştin de a vedea lucrurile.
Încercăm să oferim suport, dacă sunt întrebări, probleme, crize
şi încercăm să… dăm ajutor, pentru a găsi o cale de a trăi cu
preferinţele pedofile în mod responsabil.”

- 118 -
 Baumstark a fost înfiinţat în iulie 1997 de reverendul
Andreas Mulack, un slujitor protestant german, care şi-a
început misiunea pentru pedofili într-o manieră neobişnuită.
„Când a avut prima oară acces la internet, a căutat prin
forumuri şi a văzut pornografie cu copii, şi a devenit îngrozitor
de supărat şi plin de ură”, explică Simon. „A început să îi vâneze
pe oamenii care le făceau asemenea lucruri copiilor. Mai târziu
a încercat să discute cu oamenii care citesc şi care scriu
grupurilor, pentru a reuși să afle cum ajung oamenii să facă așa
ceva. Destul timp nu a primit răspuns. Dar dintr-odată căsuţa lui
electronică a fost plină că e-mailuri – toate, răspunsuri la
postările lui. Conţinuturile erau în principal exprimări ale
durerii. Oamenii îi spuneau că nu au fost întrebaţi dacă le
plăcea să simtă în acel mod şi că cei mai mulţi suferă cu
adevărat din cauza suferinţei lor. A venit și un e-mail în care un
pedofil i-a povestit toată viaţa lui: sentimentele pe care le-a
observat dintr-odată, inabilitatea de a-şi înţelege și de a-și
accepta propriile sentimente, înţelegerea greşită pe care o
arată societatea, ascunderea dragostei pe care o simțea (!) şi
ura pe care a perceput-o.
Acel e-mail arăta atât de multă disperare, încât durea cu
adevărat, iar Andreas a început să simtă milă pentru cei pe care
tocmai începuse să-i urască. Deci a văzut că cei mai mulţi dintre
ei aveau nevoie de ajutor şi îl căutau cu disperare. Şi s-a gândit
la Isus, care nu Se afla niciodată în compania oamenilor
religioşi, ci Se afla în compania vameşilor păcătoşi. Deci a văzut
că acesta este înţelesul faptului de a fi creştin: «Fii cu cei care
au nevoie de tine.»”
Simon spune că Baumstark i-a schimbat viaţa. Acum el ajută
la administrarea bordului de discuţii PedoForum, unde postează
pedofili, atât creştini, cât şi necreştini. Forumul le urează bun-
venit şi non-pedofililor care „sunt interesaţi de cei afectaţi de

- 119 -
pedofilie şi de posibilitatea de a-i înţelege”. Câteva pagini ale
site-ului sunt consacrate resurselor creştine; în septembrie,
Baumstark a început Forum Christen und Pädophilie (Forumul
Pedofilul Creştin), dar cei mai mulţi pedofili au preferat să
continue să posteze pe bordul principal de discuţii.
„Fără acest site aş fi înnebunit, aş fi mers la închisoare sau
m-aş fi omorât!”, spune Simon. „Numai încercând să ajung la o
înţelegere a subiectului şi încetând să mă izolez, am fost capabil
să evit ce era mai rău. Acum am învăţat să mă ocup de
preferinţa mea, fără să-mi pierd controlul asupra mea şi a
sexualităţii mele… Lucrând la acest site, sunt foarte fericit că
pot să dau înapoi măcar puţin din binele pe care l-am primit.
Încerc să îi ajut pe cei care se află într-o situaţie similară cu cea
în care eram eu. Iar Baumstark rămâne una din resursele
majore ale tăriei mele de a trăi.”
[Extras din Heather Elizabeth Peterson, Christian Pedophiles
Form Online Support Groups. Copyright © 1998 Heather
Elizabeth Peterson. Articolul în limba engleză este publicat pe
site-ul www.helping-people.info.]

SALVÂNDU-I PE PEDOFILI PRIN ISUS HRISTOS

Scop
Mă rog ca acest articol să îi conducă pe pedofili la
acceptarea lui Isus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul lor, şi ca
astfel să respingă pentru totdeauna adicţia sexuală faţă de
copii. Cred că mântuirea pedofililor va preveni molestarea altor
copii.
Ideea principală
Ceea ce urmează vă este oferit acelora dintre voi care vreți
să săriți peste restul articolului şi să primiți doar esenţa a ceea
ce spun. Următoarele sunt extrase din Comentariu complet al

- 120 -
întregii Biblii de Matthew Henry, cu privire la Exod, capitolul 8,
versetele 20-21.
„Poftele care domnesc pătrund prin cele mai puternice
legături şi îi fac pe oameni să meargă prea departe şi să-şi calce
promisiunea. Mulţi par serioşi, dar există o anumită rezervă, un
anumit păcat îndrăgit, secret. Mulţi sunt nedoritori să se vadă
pe ei înşişi ca aflându-se în pericolul unei nefericiri fără de
sfârşit. Se vor înfrâna de la alte păcate; fac multe, dau mult şi
chiar se pedepsesc pe ei înşişi mult. Uneori se vor opri din păcat
şi uneori vor lăsa ca păcatul lor să se îndepărteze puţin; dar nu
se vor decide să renunţe la tot şi să-L urmeze pe Hristos,
purtându-şi crucea. Mai degrabă riscă tot. Sunt mâhniţi, dar se
îndepărtează de Hristos, decişi să menţină lucrurile ca în
prezent, şi speră la un timp viitor, când vor putea avea
mântuirea fără sacrificii atât de costisitoare; dar în cele din
urmă bietul păcătos este târât în răutatea lui şi lăsat fără
speranţă, pentru a-şi plânge nebunia.”
Referitor la pedofili, eu interpretez comentariile domnului
Henry după cum urmează.
Poftele sunt atracţiile sexuale faţă de copii. Aceste pofte
sunt întărite în mod obişnuit prin autosatisfacere, un
comportament foarte adictiv. Consumul de alcool şi de droguri
sunt, de asemenea, comportamente adictive. Unul din cei
doisprezece paşi spre recuperare ai Alcoolicilor Anonimi este
„credinţa într-o putere mai înaltă”. Eu cred că singura cale
sigură de ieşire din orice adicţie vătămătoare este prin Isus
Hristos.
Deoarece pedofilii distrug una din legăturile cele mai
puternice ale societăţii, şi anume încrederea copiilor în adulţi,
chiar delincvenţii de alte tipuri îi dispreţuiesc pe molestatorii de
copii.

- 121 -
 Am întâlnit mulţi pedofili în timpul celor zece ani de
tratament. Toţi păreau să vrea cu sinceritate să scape de
dorinţele lor secrete. Aproape toţi erau mâhniţi; unora doar le
părea rău pentru ei înşişi, în timp ce altora le părea rău atât
pentru ei înşişi, cât şi pentru victimele lor. Cred că cei cărora le
părea rău doar pentru ei înşişi ar fi riscat totul, molestând alţi
copii, dacă ar fi fost siguri că ar fi scăpat nepedepsiţi.
Cred, de asemenea, că unii dintre cei care au empatizat cu
victimele lor se autosatisfac totuşi cu imagini, evenimente şi
fantezii care implicau copii.
În sens spiritual, cred că oricine refuză să renunţe complet şi
pentru totdeauna la toate aspectele adicţiei sexuale faţă de
copii, menţine lucrurile ca în prezent şi este lipsit de orice
speranţă pentru mântuire. „Oricine” îi include pe cei cărora le
pare rău pentru ceea ce au făcut şi care, în sens legal, nu mai
comit niciodată delicte, dar continuă să întreţină fantezii
sexuale cu copii. Singura cale de salvare este să-L accepţi pe
Isus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul tău.
Trecutul meu: Am fost condamnat la cinci ani de eliberare
condiţionată pentru molestarea sexuală a unui copil. O condiţie
a eliberării condiţionate a fost terminarea satisfăcătoare a unui
program de tratament de cinci ani pentru pedofili. După
satisfacerea tuturor condiţiilor eliberării condiţionate (inclusiv
faptul de a nu locui cu familia mea şi de a nu mă afla în zonele
frecventate de copii), Curtea m-a eliberat şi nu mi-a cerut să mă
înregistrez ca delincvent sexual.
 Vestea bună: Cred că terapia m-a ajutat să dobândesc
conştienţă, empatie şi abilităţi care mă ajută să nu-mi exprim în
comportament fanteziile.
 Vestea rea: un copil a fost molestat, iar eu sunt în
continuare atras sexual, în interiorul meu, de copii. În mod
voluntar, am ales să continui terapia pentru încă cinci ani,

- 122 -
pentru că am simţit că mai aveam multe de învăţat şi de
câştigat din tratament.
Tratamentul meu a constat din sesiuni în doi, faţă în faţă, şi
din întâlniri de grup săptămânale ale pedofililor, conduse de un
psiholog. După zece ani am terminat tratamentul, fiindcă am
simţit că nu mai aveam nimic de câştigat continuându-l. Pe
vremea aceea, nu-mi „exprimam în comportament” fanteziile,
dar eram încă dependent mintal (vizionând pornografie).
În timpul perioadei de tratament de zece ani şi mulţi ani
după ce am ieșit din terapie, am dus ceea ce părea a fi o „viaţă
de căsătorie normală în exterior”. De exemplu, am fost prezent
la ceremoniile de absolvire a colegiului ale fiilor mei şi am
deţinut o slujbă cu program întreg la o agenţie guvernamentală.
Am simţit că eram în control în ceea ce privea comportamentul
meu exterior, dar în interiorul meu eram în continuare atras
sexual de copii.
În cele din urmă, L-am acceptat pe deplin pe Isus ca Domnul
şi Mântuitorul meu. Imediat Domnul mi-a curăţit sufletul şi
mintea. Laudă Domnului!
Fiindcă cei zece ani de tratament au fost valoroşi (m-au
învăţat modalităţi de a nu-mi exprima în comportament
impulsurile), o parte din articol se va referi la câteva lecţii pe
care le-am învăţat în timpul tratamentului. Totuşi, tratamentul
nu mi-a eliminat impulsurile; ele au fost eliminate numai când
L-am acceptat pe Isus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul meu.
Deci articolul va pune accent în principal pe cum poate Domnul
să înlăture adicţia sexuală.
Presupune că oricine poate fi pedofil!
Sunt preocupat fiindcă unii copii sunt molestaţi deoarece
nici ei, nici părinţii lor nu realizează că oricine poate fi pedofil,
nu doar „bărbaţii bătrâni, murdari, care se ascund prin tufişuri”.

- 123 -
Luaţi în considerare cazul lui John D. R. Atchinson, procuror
federal…
„Gulf Breeze, Florida – John D. R. Atchison, procuror federal,
căsătorit, tată a trei copii – era un om respectat, care antrena
fetele la softball şi baschet, într-un parc aflat la câteva blocuri
de casa lui, în comunitatea lui înstărită de pe litoral.
Dar toate acestea s-au destrămat când a fost arestat
weekendul trecut în Detroit, prin organizarea unui flagrant pe
internet, sub acuzaţia că s-a dus la Michigan pentru a molesta o
fată de opt ani. Oficialităţile spun că mai târziu a încercat să se
spânzure în închisoare. [În ziua arestării sale, Atchinson a
încercat să se spânzure în celula lui, dar a fost salvat. După alte
două săptămâni, s-a sinucis în celulă. N. trad.]
Atchison, în vârstă de cincizeci și trei de ani, comunicase cu
şeriful detectiv sub acoperire din Districtul Macomb, Michigan,
care poza online ca mama fictivă a fetei, şi care a aranjat ca el
să facă sex cu copilul, a spus poliţia. A fost arestat având asupra
sa cadouri pentru ea; inclusiv o păpuşă şi cercei, ca şi materiale
sexuale, au spus oficialităţile.
În comunitatea care l-a aplaudat cândva pe Atchison pentru
dedicarea lui faţă de sporturile pentru tineret, oamenii se
îngrijorează acum că procurorul ar deţine şi alte secrete. Dar
autorităţile nu au găsit până acum cazuri de molestare a
copilului în Florida care să-l implice pe Atchinson.”
„Nu au fost semne de avertizare. Era normal. Se ducea la
serviciu la tribunal de luni până vineri. Nu a fost ca şi cum ducea
cu el păpuşi la stadionul de baseball”, a spus locotenentul Rick
Hawthorne, care îl cunoştea pe Atchison de mai bine de zece
ani şi care era şi el antrenor de softball.
Primarul Lane Gilchrist a spus: „Primul meu gând a fost cât
de stupid era, îndeosebi din partea cuiva de statura lui. Nu ţi-ai
fi putut imagina aşa ceva.”

- 124 -
 Observaţi să domnul Atchison nu se potriveşte imaginii
stereotip a pedofilului, care pare să-ţi dea fiori în exterior, în
viaţa de zi cu zi. Nici preoţii şi profesoarele care au apărut
recent la ştiri nu se potrivesc. Deci nu folosiţi aparenţele pentru
a determina dacă cineva este o ameninţare pentru un copil.
Domnul Atchison se conformează într-adevăr concepţiei
greşite, crezute în mod obişnuit, că pedofilii molestează de
obicei străini. De fapt, cei mai mulţi pedofili îşi cunosc victimele.
Dintre toţi pedofilii pe care i-am întâlnit, majoritatea au
victimizat membri ai familiei. Alţii şi-au întâlnit victimele prin
instituţii precum şcoli, prin Cercetaşi sau prin biserică. Am
întâlnit un singur individ care molestase un copil străin. Cei mai
mulţi pedofili pe care i-am întâlnit au vrut să-şi folosească
poziţia de încredere pentru a-şi „pregăti” victimele, pentru
stabilirea unei relaţii pe termen lung.
Cazul domnului Atchison este o excepţie de la regula
generală că copiii îi cunosc pe făptaşi. Este mai bine să
presupunem că oricine poate fi pedofil. Copiii trebuie să fie
întotdeauna protejaţi. Fiţi suspicioşi în special cu privire la
oamenii care vor să petreacă timp singuri cu copiii. Nu
considerați pe nimeni ca fiind sigur!
Lecţii pe care le-am învăţat din terapie
Cei mai mulţi pedofili experimentează un ciclu repetabil, al
acordării permisiunii de a înainta, exprimării în comportament,
întăririi, vinei şi negării; apoi revin la ciclul permisiunii de a
înainta etc. Acum mă voi referi la fiecare componentă a ciclului
şi la modul de rupere a lanţului adicţiei sexuale faţă de copii.
A-ţi acorda permisiunea de a contempla sau de a comite
comportament inacceptabil este o formă de justificare.
Explicaţiile raţionale obişnuite sunt: „Este un mod de a ne arăta
dragostea unul faţă de celălalt” şi „Este mai bine să îi învăţ eu,
decât cineva care nu îi iubeşte.” Este o gândire greşită şi

- 125 -
egoistă. Ea nu recunoaşte consecinţele vătămătoare asupra
copilului sau a molestatorului. Este o scuză pentru a te deda la
adicţie.
Exprimarea în comportament poate varia de la „doar a te
uita” la viol. Cei care susţin că nu vor face niciodată ceva mai
rău decât „a avea fantezii şi a nu atinge niciodată” cred că dețin
controlul. Dar controlul îl deține adicţia lor. Adesea pedofilii se
amăgesc pe ei înşişi şi îşi minimalizează acţiunile.
Întărirea rezultă din autosatisfacere înainte şi/sau în timpul
actului şi/sau după act. Ea produce o stare euforică excesivă,
foarte adictivă.
Vina apare de obicei din motive egoiste, simţind ruşine,
întristare pentru sine, teama de a fi prins etc. Ea poate să apară
datorită unei empatii limitate pentru victimă. Acesta este
momentul conştiinţei. „Faza vinei” este o legătură slabă în ciclu.
Dacă nu este întrerupt, ciclul continuă să aibă consecinţe
teribile pentru pedofili şi victimele lor. Perioada vinei reprezintă
oportunitatea de a recunoaşte problema şi de a se confrunta cu
ea, căutând ajutor de la ceilalţi („celălalt” pe care îl prefer eu
este Isus Hristos). Trist, adicţia înlocuieşte vina cu negarea.
Negarea este antidotul pedofilului pentru vină. Ea schimbă
focusarea de la aspectele negative ale pedofiliei, la aspectele pe
care moletatorul le găseşte plăcute. Negarea pregăteşte terenul
mintal pentru semănarea seminţelor distrugerii.
După negare, ciclul începe din nou şi se repetă până ce
actele pedofililor sunt oprite, de obicei prin aplicarea legii.
Tribunalele şi terapeuţii protejează copiii, modificând şi
descurajând comportamentul de viaţă al pedofililor. Dar eu
cred că numai Isus Hristos poate îndepărta gândurile de poftă;
numai El poate mântui sufletul pedofililor. Mă rog ca secţiunea
finală a articolului să vă conducă la aceeaşi concluzie.

- 126 -
 Singura cale de mântuire este Isus Hristos.
Aproape toţi pedofilii pe care i-am întâlnit după ce am
parcurs fazele iniţiale ale terapiei, erau capabili să-şi controleze
actele exterioare urmând două reguli.
 Regula 1 – Evită: În primul rând, evită contactul cu copiii.
 Regula 2 – Scapă: Când apar situaţii de neevitat care îl
plasează pe pedofil în apropierea copiilor, pedofilul trebuie să
părăsească locul cât mai repede posibil.
Urmarea acestor reguli contribuie la diminuarea şanselor de
a vătăma mai mulţi copii, dar nu face nimic pentru a diminua
răul făcut de pedofili victimelor lor. Ea se adresează (curăţă)
comportamentul exterior al pedofililor, dar nu se adresează
poftelor lor. Terapia este modalitatea omului de a se adresa
adicţiei mintale, dar terapeuţii nu pot salva sufletul. Domnul va
curăţa mintea pedofilului şi îi va salva sufletul, dacă
mărturiseşte, se pocăieşte şi Îl acceptă pe Isus Hristos ca
Domnul şi Mântuitorul său.
„Motivele exterioare pot păstra exteriorul curat, în timp ce
interiorul este murdar; dar dacă inima şi duhul sunt făcute noi,
va exista înnoirea vieţii; aici trebuie să începem cu noi înşine. …
Şi este drept pentru Dumnezeu să dea acestea oamenilor,
pentru adevăratul lor caracter.” (Comentariu concis de
Matthew Henry asupra Matei 23:13)
Omul are voinţă liberă. El poate alege să „persiste cu
încăpăţânare în gratificarea poftelor inimii sale”, spre riscul său
şi al victimelor sale, sau poate alege să întrerupă ciclul
comportamentului său adictiv. Precum am discutat mai
devreme, cel mai bun moment de a rupe ciclul este când se
simte vinovat şi înainte de a intra în negare. Mărturisirea
depăşeşte negarea.
„Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul
nu este în noi.” (1 Ioan 1:8)

- 127 -
 „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca
să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” (1 Ioan
1:9)
Mărturisirea ar trebui îndreptată înspre Domnul, victime şi
cei dragi, fiindcă mărturisirea îl poate ajuta atât pe pedofil, cât
şi pe alţii. Mărturisirea trebuie unită cu adevărata pocăinţă,
care rezultă din a fi iertat de Isus Hristos:
„«Pocăiţi-vă.» Cuvântul folosit aici implică o schimbare
totală a minţii, o schimbare în judecată, dispoziţie şi afecţiuni, o
altă direcţie, mai bună, a sufletului. Aveţi în vedere căile
voastre, schimbaţi-vă minţile: aţi gândit rău, gândiţi din nou şi
gândiţi corect. Adevăraţii pocăiţi au alte gânduri decât au avut
despre Dumnezeu şi Hristos, păcat şi sfinţenie, despre lumea
aceasta şi despre lumea cealaltă. Schimbarea minţii produce o
schimbare a căii. Aceasta este Evanghelia pocăinţei care curge
din prezenţa lui Hristos, din simţul dragostei Sale şi din speranţa
graţierii şi iertării prin El. Este o mare încurajare pentru noi să
ne pocăim; pocăiţi-vă, pentru ca păcatele să vă fie iertate după
pocăinţa voastră. Întoarceţi-vă la Dumnezeu pe calea datoriei,
iar El, prin Hristos, Se va întoarce înspre voi pe calea îndurării.
Este în continuare necesar să ne pocăim şi să ne smerim, să
pregătim calea Domnului ca atunci. Sunt multe de făcut pentru
a face în suflet o cale pentru Hristos, iar nimic nu este mai
necesar decât descoperirea păcatului şi convingerea că nu
putem fi mântuiţi de propria noastră dreptate.” (Comentariu
concis de Matthew Henry asupra Matei 3:1)
„Pocăinţa este legată de iertarea păcatelor. În Fapte 5:31
citim că Isus este «înălţat ca să dea pocăinţa şi iertarea
păcatelor». Aceste două binecuvântări vin din mâna sfântă
cândva pironită pe lemn, dar care acum este înălțată în glorie.
Pocăinţa şi iertarea sunt îmbinate împreună de scopul etern al

- 128 -
lui Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu a alăturat, omul să nu
despartă.
Pocăinţa trebuie să meargă împreună cu iertarea şi veţi
vedea că aşa este, dacă vă veţi gândi puţin la asta. Nu poate
exista iertare de păcat, dacă ar fi dată unui păcătos fără
remuşcări; aceasta ar însemna a-l confirma în căile lui rele şi a-l
învăţa să nu se sinchisească de rău. Dacă Domnul ar spune:
«Iubeşti păcatul şi trăieşti în el, şi vei merge de la rău la mai rău,
dar chiar aşa stând lucrurile, te iert», ar fi proclamarea unei
autorizări oribile pentru fărădelege. Bazele ordinii sociale ar fi
îndepărtate, iar anarhia morală ar urma. Nu pot să exprim ce
neajunsuri nenumărate ar apărea cu siguranţă, dacă am putea
despărţi pocăinţa şi iertarea, şi am trece pe lângă păcat, în timp
ce păcătosul l-ar iubi la fel de mult ca întotdeauna. Chiar în
natura lucrurilor, dacă noi credem în sfinţenia lui Dumnezeu,
trebuie să fie aşa, că dacă vom continua în păcatul nostru şi nu
ne vom pocăi de el, nu putem fi iertaţi, ci trebuie să culegem
consecinţele încăpăţânării noastre. Conform bunătăţii infinite a
lui Dumnezeu, ni se promite că dacă ne părăsim păcatele,
mărturisindu-le, şi acceptăm prin credinţă harul oferit în Hristos
Isus, Dumnezeu este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele
şi să ne cureţe de toată nedreptatea. Dar atât timp cât
Dumnezeu este viu, nu poate exista o promisiune a îndurării
pentru cei care continuă pe căile lor rele şi refuză să-şi
recunoască fărădelegile. (Totul despre har. Un cuvânt sincer
pentru cei care caută mântuirea prin Domnul Isus Hristos de
Charles Spurgeon)
Concluzie
Deci totul se reduce la problema controlului. Pentru a fi
mântuit, pedofilul trebuie să Îi îngăduie Domnului, nu adicţiei
sexuale, să fie în control. Aceasta se face prin (1) mărturisire,

- 129 -
pocăinţă şi părăsirea adicţiei şi prin (2) acceptarea lui Isus
Hristos ca Domn şi Mântuitor.
„Ceea ce a făcut Domnul Isus pentru noi când a venit cu mai
mult de o mie nouă sute de ani în urmă reprezintă Evanghelia,
vestea bună. El a murit pentru noi şi a înviat. Dumnezeu nu ne
mântuieşte prin dragostea Lui şi nu ne mântuieşte prin
îndurarea Lui. Efeseni ne spune: «Căci prin har aţi fost mântuiţi,
prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui
Dumnezeu.» (Efeseni 2:8) … Îndurarea este compasiunea lui
Dumnezeu, care L-a îndemnat să trimită un Salvator omenirii.
Dacă un om ar putea fi mântuit prin îndurarea lui Dumnezeu,
toată omenirea ar fi mântuită. Nu ar fi fost necesar la Hristos să
moară; crucea ar fi fost evitată. Dumnezeu îi iubeşte pe
oameni, dar nu ne mântuieşte prin dragostea Lui. Dragostea
este motivația divină, dar Dumnezeu nu este doar dragoste, El
este cinstit şi sfânt şi drept. Cererile sfinte ale lui Dumnezeu,
pretenţiile Lui drepte şi standardul Lui drept trebuie să fie
împlinite. Dragostea lui Dumnezeu poate tânji să ne
mântuiască, dar legea neschimbată a dreptăţii face dragostea
neputincioasă a o face. Prin urmare, Hristos, murind pentru
păcatele noastre, împlineşte cererile sfinte ale dreptăţii lui
Dumnezeu şi ne poate salva acum prin har. Ce minunat este să
fii mântuit prin harul lui Dumnezeu!” (Prin Biblie de J. Vernon
McGee, comentariu la Tit 2:11)
[Life and Family Help Forums, Saving Pedophiles through
Jesus Christ. Fără copyright. Articolul în limba engleză a fost
publicat inițial în anul 2009 pe site-ul www.way2hope.org.]

- 130 -
 SUNT CĂSĂTORIT, DAR AM TENDINŢE PEDOFILE FOARTE
PUTERNICE
JIM BURNS

Întrebare: Între cinci și șaisprezece ani m-am implicat în

activitate sexuală cu un văr de vârstă apropiată. Când aveam
optsprezece ani, am făcut la fel cu fratele lui de unsprezece ani.
Acum sunt căsătorit şi am tendinţe pedofile foarte puternice,
încât nu sunt sigur cum aş putea rezolva situația în mod
constructiv. Menţin un raport foarte solid cu grupul de tineret
de la biserică, dar mă tem că într-o zi îmi voi folosi în cele din
urmă poziţia pentru a avea acces la aceşti tineri în mod
nepotrivit. Am urmat consiliere profesionistă o perioadă de
şase luni, dar nu am fost de acord din punct de vedere moral,
aşa că am încetat să mă mai duc. Ce opţiuni disponibile există
pentru mine?
Răspuns
Mulţumesc pentru întrebarea ta candidă. Răspunzându-ți,
trebuie să fiu la fel de candid.
Cred că ai probleme uriaşe, care trebuie să fie rezolvate. În
opinia mea:
1. Trebuie să urmezi consiliere profesionistă. Aş fi surprins
să aflu că nu există consilieri creştini buni în regiunea ta. Dacă
nu există, ţi-aș sugera să apelezi New Life Clinics 1-800-NEW-
LIFE, pentru a afla dacă există o clinică în apropierea ta.
2. Ai afirmat că la optsprezece ani ai fost implicat sexual cu
un băiat de unsprezece ani. Deoarece erai adult, acest
comportament a fost ilegal. A fost rezolvată această problemă?
Dacă nu, trebuie să fie – chiar dacă s-a întâmplat cu opt ani în
urmă.

- 131 -
 3. Eşti căsătorit. Soţia ta ştie despre trecutul tău şi despre
„tendinţele tale pedofile” (propriile tale cuvinte)? Dacă nu, în
căsătoria ta există probleme care trebuie rezolvate.
4. Nu cred că ar trebui să fii implicat în lucrarea cu tinerii
acum. Din nou, tu însuţi ai spus că ai „tendinţe”. Ai recunoscut
teama ta de a abuza de poziţia ta din motive potenţial
nepotrivite. Mă tem că apropierea ta de ispită este similară cu
cea a cuiva care are o problemă cu alcoolul, dar îşi petrece
timpul liber într-un bar. Nu ai nevoie de ispită. Tinerii din grupul
de tineret de la biserica ta merită să fie protejaţi.
După ce am spus toate acestea, vreau să ştii că sunt la fel de
convins că lui Dumnezeu Îi pasă profund de tine şi de situaţia
ta! El te iubeşte mai mult decât te-a iubit sau te va iubi
vreodată altcineva. Cred că El vrea să găseşti vindecare în viaţa
ta. Vestea bună este că Dumnezeu foloseşte oamenii care au
experimentat durerea şi zdrobirea în viață, ca să slujească
altora care se luptă. Dar mai întâi trebuie să lucrezi pentru
rezolvarea problemelor din viaţa ta cu care te confrunţi.
[Jim Burns, I am married but have very strong pedophilic
tendencies. Copyright © 2013 Jim Burns. Articolul în limba
engleză a fost publicat inițial pe site-ul pe
www.homeword.com.]

- 132 -
 BISERICA ȘI PEDOFILIA

ABUZUL SEXUAL AL COPILULUI NU ESTE DOAR O PROBLEMĂ

CATOLICĂ
MONSENIOR M. FRANCIS MANNION

Filmul Spotlight (pe care l-am văzut săptămâna trecută,

considerându-l remarcabil de corect, deloc în acord cu atacurile
obișnuite ale mass-mediei împotriva Bisericii Catolice) a deschis
din nou discuția despre problema abuzului sexual al copilului în
Biserica Catolică. Filmul zugrăvește modul dezastruos în care a
fost tratat abuzul sexual în Arhiepiscopia Boston de-a lungul
mai multor decenii.
„Boz” Tchividjian[1] (nu mă întrebați cum i se pronunță
numele) a oferit săptămâna trecută un comentariu pătrunzător
pe blogul Religion News Service, intitulat Spotlight: Nu este doar
o problemă catolică. Tchividjian, fost procuror pentru cazurile
de abuz al copilului, fondator și Director Executiv la ABUSE
(Răspuns Evlavios la Abuz în Mediul Creștin) și profesor de drept
la Universitatea Liberty (și presupun că baptist) a argumentat că
abuzul sexual al copilului este la fel de răspândit în bisericile
protestante ca în Biserica Catolică.
Cu privire la filmul Spotlight, Tchividjian scrie: „Unii pot fi
tentați să vizioneze filmul cu un sentiment de dezgust față de
Biserica Catolică și cu un oftat de ușurare pentru protestanți.”
Dar, adaugă el, „o asemenea ușurare ar fi nefondată și
deplasată, pentru motivul că de un număr de ani cele trei
companii de asigurare pentru cele mai multe biserici
protestante au primit aproximativ 260 de rapoarte pe an
despre minori abuzați sexual de lideri sau de membri ai
bisericilor. Aceasta comparativ cu cele 228 de „acuzații

- 133 -
credibile” pe an de abuz sexual al copilului raportat de Biserica
Catolică.”
Tchividjian oferă o evaluare surprinzătoare: „În realitate,
probabil că în bisericile protestante sunt abuzați sexual mai
mulți copii decât în bisericile catolice.” Aceasta înseamnă că
„Protestanții vor trebui să accepte faptul că avem mult mai
multe similarități decât diferențe cu frații noști catolici și cu
surorile noastre catolice, când este vorba de felul în care am
dat greș să-i protejăm și să-i slujim pe copiii lui Dumnezeu.”
Tchividjian identifică trei domenii de similaritate între
biserici în această chestiune. Mai întâi, referitor la clericii care
abuzează: „Răul săvârșit de cei care folosesc religia ca acoperire
pentru a avea acces la copii și a-i abuza este bine mersi în
protestantism.” Realitatea sinistră este că „abuzatorii sexuali
care dețin poziții de autoritate în timp ce își poartă Bibliile și
citează versete sunt perfizi, indiferent dacă sunt numiți preoți,
pastori sau reverenzi. Nu este doar o problemă catolică.”
În al doilea rând, încercările de a proteja reputația liderilor
de biserici și reputația denominațiilor de care aparțin este larg
răspândită. Tchividjian afirmă că acesta este o problemă mult
prea obișnuită în bisericile protestante. El arată situații în care
pastori, misionari și alți lideri care au molestat copii au fost
repartizați în altă parte sau li s-a permis să se retragă în tăcere,
totul în efortul de a-i separa de instituție.
În al treilea rând, este problema martorilor. „Un adevăr
tulburător care a ieșit la iveală în Spotlight a fost tăcerea
asurzitoare care a înconjurat abuzul sexual al copiilor și care a
pus stăpânire pe interiorul Bisericii Catolice în proporții
epidemice.” Totuși, „aceeași tăcere asurzitoare pune stăpânire
pe interiorul multor instituții protestante”. Pastorii predică
despre tot felul de rele sociale, dar evită cu sârguință tema
abuzului sexual al copilului.

- 134 -
 Catolicii nu ar trebui să se bucure deloc de evaluarea lui
Tchividjian. Un copil abuzat sexual în oricare tradiție este prea
mult. Dar evaluarea sa pune situația din catolicism într-o
perspectivă utilă. Totuși, catolicii nu au mai puțin de lucrat
pentru a preveni abuzul copilului, ci au de continuat măsurile
stringente pentru protejarea copiilor și aducerea abuzatorilor la
judecată.
În sfârșit, s-ar putea pune întrebarea de ce situația catolică
nu a primit un tratament corect în presa scrisă și în media
electronică. Răspunsul: mass-media în sine pare adeseori mai
puțin interesată de expunerea abuzului copilului la toate
nivelele societății, decât de criticarea dură a catolicilor.
Notă
[1]
Basyle „Boz” Tchividjian este nepotul bine-cunoscutului
evanghelist american Billy Graham. [N. trad.]
[Msgr. M. Francis Mannion, Child sexual abuse is not just a
Catholic problem. Copyright © 2015 Msgr. M. Francis Mannion.
Tradus şi publicat cu permisiune. Monseniorul Mannion este
preot emerit la parohia St. Vincent din Salt Lake City, Utah.
Deține un doctorat în Teologie Sacramentală la The Catholic
University of America. A fost Președinte fondator al The Society
for Catholic Liturgy în 1995 și editor fondator al jurnalului
acesteia, Antiphon. La invitația Cardinalului Francis George din
Chicago a fondat Mundelein Liturgical Institute în anul 2000.
Articolul în limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
Catholic News Agency, www.catholicnewsagency.com.]

- 135 -
 ACOPERIND ABUZUL SEXUAL AL COPILULUI
JIMMY HINTON

A trecut ceva timp de la ultimul meu articol. Am călătorit și

am vorbit destul de mult, și efectiv nu mi-am făcut timp să
scriu.
O întrebare pe care oamenii mi-o adresează destul de des
este: „Ce pot să fac chiar acum ca să ajut?” Subiectul abuzului
este atât de copleșitor, dar nu vreau să dau niciodată impresia
că trebuie să ai un doctorat ca să combați abuzul. De fapt, când
călătoresc, unii din cei mai activi pentru a face o schimbare sunt
cei care efectiv apar și spun: „Destul!”
Recent mi-a luat foc șemineul și am fost nevoit să sun la
112. Pompierii au ajuns la mine acasă în mai puțin de cinci
minute. A durat cam o oră să stingă incendiul, dar au fost
extraordinari și mi-au ținut familia și casa în siguranță. Nu i-am
luat la rost datorită nivelului lor de educație, nici măcar cu
privire la experiența pe care o aveau. Realitatea este că am
apelat 112 într-un moment de disperare și numai voluntarii
care au venit acasă la mine ar fi putut stinge focul. Dacă nu ar fi
venit nimeni când am sunat? Conform sergentului de poliție,
patru ore mai târziu ar fi fost mult mai dificil.
Cu un an în urmă, nu aș fi visat niciodată că voi scrie și voi
călători prin țară pentru a vorbi despre abuzul sexual al
copilului. Povestea mea a început când am decis să găzduiesc
un workshop la biserica mea în februarie 2013 ca să vorbesc
împotriva abuzului. A fost invitată toată comunitatea și au
apărut cam treizeci de persoane. Când oamenii au văzut că
eram serios cu privire la prevenirea abuzului, lucrurile au
început să se schimbe cu rapiditate.
Cred că la fel se poate întâmpla și cu voi. A fost nevoie de o
echipă de pompieri ca să stingă focul din șemineul meu. Dar a

- 136 -
fost nevoie de ceva mai mult de atât – a fost nevoie să vină la
mine acasă! Nu putem preveni abuzul dacă oamenii nu sunt
dornici să se implice. Există 42 de milioane de supraviețuitori ai
abuzului sexual doar în SUA. Într-o lume care are sens, așa ceva
nu este acceptabil.
Deci ce poate să facă oricine citește aceasta, chiar aici și
acum? De fapt este simplu. Poți începe prin a te alătura
prietenei mele Angela Williams, ca să participi la evenimentul
Acoperind abuzul sexual al copilului. Poți imprima flyere ca să-l
asta faci cunoscut comunității tale. După ce vei semna
înscrierea, vei fi de acord să te îmbraci în alb pe 30 aprilie
„pentru a arăta solidaritate cu inocența unui copil și cu un
supraviețuitor rănit”. Poți, de asemenea, să semnezi
Angajamentul de a proteja,[1] angajându-te să susții eforturile
comunității locale de a pune capăt abuzului sexual al copilului,
de a monitoriza activitatea în doi între adulți sau tineri și copii,
de a interveni și a raporta abuzul suspectat, și să te instruiești
cum să anticipezi și să previi abuzul sexual al copilului. Când
cineva apelează 112, fii eroul care vine și stinge focul!
Notă
[1]
Angajament de a proteja
Mă angajez să susțin eforturile de a pune capăt abuzului
sexual al copilului în comunitatea mea.
Mă angajez să protejez inocența tuturor copiilor din lume.
Mă angajez să monitorizez interacțiunile în doi între un
adult sau un tânăr și un copil.
Mă angajez să cred copilul, să intervin și să raportez dacă
suspectez abuzul sexual al copilului.
Mă angajez să mă instruiesc cum să anticipez și să previn
abuzul sexual al copilului.
Ca supraviețuitor, mă angajez să rup tăcerea pentru a căuta
ajutor și vindecare.

- 137 -
 Mă angajez să fiu răbdător, plin de compasiune și de grijă
față de supraviețuitorii abuzului sexual al copilului din viața
mea.
Abuzul sexual al copilului este predictibil și evitabil.
Vorbește cu copiii tăi despre sex și despre abuzul sexual.
Întrebă-ți copilul dacă îl face cineva să se simtă inconfortabil și
dacă i-a atins părțile private sau dacă i-a cerut să-i atingă părțile
private. Fii chiar atât de direct!
(Semnătura)
Sursa: voicetoday.org/movement/pledge
[Jimmy Hinton, White Out Child Sex Abuse. Copyright ©
2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul
în limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.churchprotect.org.]

ASCUNZÂNDU-SE LA VEDERE
JIMMY HINTON

Cât de conștienți suntem de ceea ce ne înconjoară la un

moment dat? Mărturisesc că obișnuiesc că observ oamenii.
Întotdeauna am făcut-o. Când merg în locuri publice,
întotdeauna privesc în jur până la a mă lăsa distras. Ce caut? În
cea mai mare parte, pericolul – pe oricine pășește nervos, pe
oricine care are mâinile în locuri greșite, copii care arată
stingheriți lângă cei care îi au în grijă, indivizi fără scrupule –
acest gen de lucruri. Intru total în modul de funcționare ADHD
când sunt în oraș. Știți acele lese pentru copii? Ei bine, ar trebui
să port una când ies în oraș cu soția mea, ca să nu mă piardă.
De ce sunt atât de atent? Ați putea argumenta că este vorba
de paranoia, dar vă asigur că nu sunt un om paranoic. Dar într-
adevăr îmi place să fiu conștient de ceea ce mă înconjoară.
Poate că toți ar trebui să fim mai conștienți de ceea ce ne

- 138 -
înconjoară. Îmi amintesc că lucram la un magazin Pennzoil în
timp ce eram la seminar. Într-o zi șeful ne-a strâns pe toți și ne-
a spus: „Ați văzut ieri la spălătoria de mașini un tip care trezea
suspiciuni?” Niciunul dintre noi nu văzuse. A continuat,
explicându-ne că poliția s-a oprit la magazin și a cerut
înregistrările video, din cauză că o fată de la colegiu, când își
aspira mașina, a observat un bărbat care îi făcea poze în timp
ce se autosatisfăcea. Din câte știu, nu l-au găsit niciodată pe tip.
Îmi amintesc de un moment, anul trecut, când soția mea și
fiica noastră în vârstă de doi ani erau cu socrii mei într-un mall
în Grand Rapids. În timp ce fiica noastră se dădea în carusel cu
bunica și bunicul, am observat un bărbat care ședea lângă
carusel și arăta nelalocul lui. Cu cât îl priveam mai mult, cu atât
observam mai mult că era înnebunit după niște fetițe care se
dădeau în carusel. I-am spus cumnatului meu să privească fața
bărbatului când cele două fete treceau prin dreptul lui. Era
îngrijorător. L-am raportat pe bărbat operatoarei caruselului,
care mi-a zis: „Acum că mă gândesc, omul acesta a stat în
același loc câteva ore noaptea trecută.” După ce l-am raportat,
a chemat paza pentru el.
Erau conștienți părinții fetelor că un pedofil avea fantezii
mentale în care le dezbrăca în gând fiicele? Din perspectiva
mea, nu aveau idee. Acest gen de lucru se întâmplă de milioane
de ori pe zi în orice moment. Vă amintiți de Jaycee Lee Dugard?
A fost răpită de delincventul sexual Phillip Garrido și de soția lui
în 1991 și a fost ținută prizonieră în curtea lui din spate până a
fost descoperită în 2009. El a folosit o tactică comună multor
pedofili – vechea înșelătorie: „Filmez ceva interesant aici”, în
timp ce filma efectiv copii. Priviți clipul[1] de la minutul 2:30.
Nu este o tactică neobișnuită. Unele tactici sunt mai
evidente decât altele. Următoarea relatare[2] este despre un
pedofil care își oferă o tratație prin fiicele unui bărbat, cu vârsta

- 139 -
de cinci și opt ani, în timp ce ele se deplasează pe jos către
stația pentru autobuzul școlar. Tatăl își amintește: „Am văzut
un tip într-o mașină argintie cu patru uși, care nu arăta ca
făcând parte din peisaj. Se uita ciudat la fiicele mele.” Așa că a
înconjurat mașina ca să vadă ce făcea omul. Ați ghicit, l-a prins
în timp ce se autosatisfăcea. Tatăl i-a tras un pumn bărbatului,
care apoi a pornit mașina și a plecat.
Cum de se întâmplă atât de des asemenea lucruri? Vă pot
asigura că nu reușesc să mă refer decât superficial la această
epidemie pe site-ul meu. Ca fiu al unui pedofil, pot să vă asigur
că într-adevăr, ei se ascund la vedere, un termen pe care l-am
împrumutat dintr-un articol din 1988[3] despre pedofilul Tony
Leyva.[4] El a abuzat sexual 100 de băieți, dar investigatorii
estimează că de fapt a abuzat în jur de 800 de victime. „Fratele
Tony” era un predicator penticostal care și-a petrecut timpul pe
drumuri, fiind un evanghelist foarte renumit A introdus băieții
într-o rețea de prostituție pedofilă, din care făceau parte alți
predicatori, un organist și oficiali din guvern. Cum atacă sexual
cineva 800 de victime înainte de a fi prins? Din nefericire,
cifrele nu sunt singulare. Statisticile sunt descumpănitoare.
Pedofilii chiar se ascund la vedere.
Trebuie să fim mai atenți la ce ne înconjoară. Trebuie să fim
mai vocali. Trebuie să ne ridicăm pentru justiție și prevenție.
Dacă vreți să aflați ce puteți face în comunitatea voastră, vă
puteți înregistra pentru webinarul meu gratuit de trei ore. Îl voi
avea ca oaspete pe Les Ferguson, Jr.,[5] care se va alătura
discuției în ultima oră. Seminarul va avea loc sâmbătă între
orele 9-12 a.m. Webinarul este deschis, deci vă puteți alătura
oricând în perioada celor trei ore. Această opțiune este pentru
cei care nu pot participa la tot webinarul, dar ar dori să asculte
o parte din el. Mă voi întâlni cu unii din voi sâmbătă!

- 140 -
 Note
[1]
Jehovah’s Witness connection to Nancy and Phillip
Garrido ABC Diane Sawyer Special Joycee Dugard,
www.youtube.com/watch?v=tvV6GOkKKTY.
[2]
Jason Howerton, Dad Finds Man With His ‘Pants Down’
Doing ‘Every Parent’s Nightmare’ – So He Did What Any Father
Would Do, www.theblaze.com/stories/2014/02/12/dad-finds-
man-with-his-pants-down-doing-every-parents-nightmare-so-
he-did-what-any-father-would-do.
[3]
Ronald Smothers, Preacher’s Journey: Long Trail of
Abuse, www.nytimes.com/1988/11/15/us/preacher-s-journey-
long-trail-of-abuse.html.
[4]
Fratele Tony, pe numele său Mario Ivan Leyva, Jr., de
descendență cubaneză, s-a născut în Carolina de Nord, Statele
Unite. Tony, cum i se spunea, a fost el însuși o victimă a
molestării în copilărie. Precum a declarat public, a fost molestat
o dată la grădiniță și din nou când avea paisprezece ani, pe un
teren de baseball lângă liceul său. A devenit predicator
penticostal la șaptesprezece ani și s-a căsătorit cu prietena sa
din copilărie.
În timpul adolescenței și în anii de început ai vieții sale de
adult, fiind predicator penticostal, a descoperit că era atras de
băieți din adunarea bisericii sale. Obișnuia să ademenească
băieți cu vârste cuprinse între zece și paisprezece ani pe
drumurile lăturalnice din Carolina de Nord, promițându-le că îi
va învăța să conducă mașina, dar în schimb le făcea sex oral și îi
punea să îi facă sex oral, numind aceasta „modul special al lui
Dumnezeu, pentru oamenii Săi, de a se iubi unul pe celălalt.” În
acest mod, fratele Tony, cum a ajuns să fie numit, a violat zeci
de băieți.
La sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, Levya și-a
îndreptat atenția către trezirile religioase, străbătând sudul

- 141 -
Statelor Unite. Obișnuia să invite băieți, atât din orașul său, cât
și din orașele unde călătorea, să vină cu el, promițându-le să-i
învețe căile Bibliei. Băieții își plăteau cheltuielile aranjând
luminile, cântând la un instrument sau conducând camionul cu
cortul pentru trezire al lui Levya. Apoi, în timpul nopții, la
camera sa de motel din orașul respectiv, el îi molesta. Părinții
băieților erau adesea înșelați de șarmul său, iar băieții
victimizați nu au vorbit niciodată, din cauza rușinii. Celor care
totuși au vorbit li s-a cerut adesea să tacă, nefiind crezuți.
Sursa: Brother Tony Leyva,
https://en.wikipedia.org/wiki/Brother_Tony_Leyva [N. trad.]
[5]
Desperately Wanting To Believe Again,
www.lesfergusonjr.com.
[Jimmy Hinton, Hiding in Plain Sight. Copyright © 2014
Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.churchprotect.org.]

BISERICA PORNIFICATĂ
JIMMY HINTON

Avertizare: Conținutul acestei postări se adresează numai

adulților. Scopul nostru, postând așa ceva, este creșterea
gradului de conștientizare a unei laturi foarte întunecate a
omenirii, care s-ar putea să fie mai aproape de noi decât
credem, pentru a ne putea adresa ei și pentru a o combate mai
mult, deliberat, în bisericile noastre.
„Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi.” –
Isus (Marcu 2:17)
„Curvia sau orice alt fel de necurăţie sau lăcomia de avere
nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.
Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici

- 142 -
glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte
de mulţumire. Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat,
niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are
parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.”
(Efeseni 5:3-5)
Până nu am descoperit că tatăl meu, care era pastor, este
pedofil, nu am realizat cât de bolnave sunt inimile creștinilor. În
prezent el ispășește o sentință de 30-60 de ani în închisoare,
pronunțată în 2012, după ce mama mea și cu mine l-am
denunțat poliției, ca urmare a unei acuzații de abuz sexual. De
atunci am căutat să fac ceva ce nu mulți au încercat – să intru în
mintea unui pedofil.
Până nu vom fi dispuși să vedem lumea prin ochii
pedofililor, nu vom fi capabili să înțelegem cum devin ei cu
atâta ușurință pervertiți, cum fură inocența și cum distrug
viețile copiilor noștri, cum ne înșală și așa mai departe. Iar ceea
ce am descoperit a fost mai șocant decât mi-aș fi putut imagina
vreodată: Biserica este plină de perverși sexuali în viața
particulară, inclusiv de pedofili. Nu pot să mă abțin, trebuie să
citez ce mi-a scris tatăl meu în cea mai recentă scrisoare a sa:
„Dar eu știu ce știu, derulând în minte conversații din trecut cu
prieteni pastori și ceea ce am observat la ei de-a lungul anilor –
arată-le celor mai mulți dintre ei sâni și fese și se vor transforma
în ogari care aleargă cu limba scoasă după ele.”
Aș vrea să pot spune că tatăl meu este un deținut care se
amăgește și căruia îi lipsește simțul realității, dar experiența îmi
spune că este conservator în gândire.
Până nu te confrunți cu volumul mare de cereri de ajutor
din partea unor biserici care au avut parte de distrugerea pe
care o aduce abuzul sexual, vei alege să crezi că nu există o
epidemie a perversiunii în Biserică. Un prieten de-al meu, care
este un bun pastor, m-a sunat și mi-a făcut cunoscut că a

- 143 -
descoperit că un băiat de șase ani a fost violat în clădirea
bisericii, în timpul închinării. Prietenul meu a descoperit asta
după ce l-a văzut pe băiat șchiopătând pe holul bisericii, având
o pată uriașă de sânge în partea din spate a pantalonilor.
Făptașul a fost achitat și continuă să frecventeze biserica de
acolo, după ce avocatul său l-a amenințat pe prietenul meu și a
amenințat biserica cu un proces. Asemenea relatări nu sunt
rare. Personal aud relatări ca acestea în fiecare zi. Se întâmplă
în biserică și se întâmplă din plin. Pornografia a luat în stăpânire
Biserica și a otrăvit inimile creștinilor, atât pe ale celor în vârstă,
cât și pe ale celor tineri.
Nu putem vorbi despre sexualitate sănătoasă până nu ne
adresăm mai întâi bolii și până nu știm cum să o tratăm. Acesta
este, în opinia mea, motivul pentru care Biblia vorbește despre
sexualitate atât de mult în termeni de restricție și judecată
aspră. Am băut băutura Diavolului, a „explorării” și „libertății
sexuale” și, făcând aceasta, Biserica a devenit complet
pornificată.
În domeniul abuzului sexual în care lucrez eu, vă pot asigura
că nu este criză de perverși în Biserică, nici chiar printre liderii
de biserici. Iar lucrurile se înrăutățesc. Facem Biblia mai
acceptabilă și descriem păcatul sexual în termeni blânzi, care ne
decuplează de emoții și care îl eliberează pe păcătosul sexual
de orice responsabilitate reală. Spunem că dependenții de
pornografie și abuzatorii sexuali se „luptă”, au „probleme cu
pofta”, doar „au mers pe o cale greșită” etc. Puneți aceasta în
contrast cu Isus, care a vorbit despre scoaterea ochilor, tăierea
mâinilor, legarea pietrelor de moară în jurul gâtului și cu
cuvintele stăruitoare ale lui Pavel: „Nimeni să nu vă înşele cu
vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui
Dumnezeu peste oamenii neascultători.” (Efeseni 5:6) De ce?

- 144 -
 Fiindcă Dumnezeu înțelege oferta și cererea mai bine decât
le vom înțelege noi vreodată, și știe că fanteziile noastre
pervertite măresc oferta, făcându-le rău oamenilor reali. În
mod straniu, Isus a fost foarte serios când a spus că orice
bărbat care se uită cu poftă la o femeie a comis deja adulter cu
ea în inima lui. Aș putea umple zeci de pagini cu statistici care
arată că traficarea sexuală și abuzul sexual al copilului sunt
industriile cu cea mai rapidă creștere de pe planetă. Iar
pornografia este numitorul comun de fiecare dată.
În ultima scrisoare (l-am întrebat ce putem face pentru a-i
împiedica pe cei ca el să le facă rău copiilor noștri), tatăl meu
mi-a spus: „Trebuie să gândiți ca făptașii, pentru a-i prinde sau
descuraja. Cu siguranță, nu o să-i țineți departe de biserici, de
cercetași, de sporturile de tineret, de școli etc. Ei fac parte din
familia ta, sunt cel mai bun prieten al tău, predicatorul,
profesorul, judecătorul, avocatul tău etc… Pot să-ți numesc trei
predicatori din _____ dependenți de pornografie. În mod
garantat, vor pune în practică ce văd undeva, cândva, cu
cineva.”
Am vorbit cu un psiholog de închisoare, care mi-a spus că
din mii de delincvenți sexuali pe care i-a consiliat, încă nu a
întâlnit unul care să nu fi fost complet absorbit de pornografie.
Va abuza pe cineva fiecare dependent de pornografie? Nu, dar
fiți siguri că pervertirea intenției biblice a lui Dumnezeu pentru
sexul reciproc, grijă și compasiune împinge masele să acționeze
sexual în moduri nesănătoase.
Tastez aceste rânduri, iar unele dintre femeile creștine care
vor citi ce scriu eu au soți care le forțează să dea curs în
dormitor fanteziilor pe care le văd prezentate în pornografie.
Cele mai comune sunt să se îmbrace ca niște adolescente, sexul
anal și supunerea, în timp ce soțul ejaculează pe corpul soției
(vedeți cartea scrisă de Pamela Paul, Cum ne transformă

- 145 -
pornografia viețile, relațiile și familiile).[1] După cum spunea un
prieten de-al meu: „Nu mai pot să mă excit cu soția dacă nu mă
uit la un video cu pornografie în timp ce fac sex cu ea.” Ce
romantic!
Cele mai obișnuite șapte genuri de pornografie în Statele
Unite sunt, în ordine: fată cu fată, bărbat cu bărbat, hentai
(desene animate pornografice japoneze), MILF (de obicei femei
cu vârsta între 20-50 de ani, un acronim pentru „Mamă, mi-ar
plăcea să te $@#&”), pornografia cu shemale (cu transsexuali,
pornografie privită aproape exclusiv de bărbații heterosexuali),
BBW (femei frumoase și mari) și BSDM (robie, disciplină,
sadism, masochism).[2]
Cine sunt cei mai mari consumatori ai acestor murdării? Un
studiu care a monitorizat abonările plătite la pornografie
(pornografia gratuită fiind disponibilă, abonații care plătesc
sunt mai dependenți de pornografie și au depășit stadiul de
utilizatori „ocazionali”) „a descoperit că abonările online sunt
«mai prevalente în statele unde sondajele indică poziții
conservatoare cu privire la religie, roluri de gen și
sexualitate»”.[3] Verificați listele voi înșivă. Se dovedește că cei
din regiunile unde protestantismul conservator este practicat
studiază și altceva în afară de Biblie. Utah s-a clasificat ca statul
# 1 la abonările la pornografie plătită pe cap de locuitor. Deloc
surprinzător, Utah, un stat care are cel mai mic procentaj de
populație în închisoare, se clasifică drept statul # 1 cu cel mai
ridicat procentaj de delincvenți sexuali în populația din
închisoare.[4]
În timp ce unii experți susțin că legile mai aspre și sentințele
mai mari pentru delincvenții sexuali sunt cele care măresc
populația respectivă, eu nu sunt de acord. În primul rând,
delincvenții sexuali sunt prinși extrem de rar, indiferent cât de
aspre sunt legile. Vasta majoritate a delincvenților sexuali

- 146 -
(90+%) nu vor fi prinși niciodată. Deci cum se face că sunt prinși
atât de mulți în Utah, afară numai dacă există o mulțime în acel
stat?
Toate acestea fiind spuse, avem o epidemie de care nu
avem nevoie și trebuie să devenim mai serioși și mai activi în
privința aceasta. Consumul de pornografie și abuzul sexual sunt
la nivele epidemice în interiorul Bisericii, iar statisticile arată că
lucrurile se înrăutățesc, nu se îmbunătățesc. Sunt liderii de
biserici dispuși să predice despre sex, oprimare și abuz? Sunt
dispuși să fie alături de victime? Sunt dispuși să se îndemne
unul pe celălalt la un standard mai înalt de trăire morală și să
ceară transparență? Suntem noi, adulții, dispuși să creăm un loc
sigur pentru copiii noștri și să-i detectăm pe abuzatorii care se
ascund în bisericile noastre? Suntem dispuși să le predicăm
aspru abuzatorilor împotriva păcatului sexual, înțelegând că
victimele abuzului sexual al copilului s-ar putea să fie prinse în
robia promiscuității din cauza abuzului înfăptuit de ei? Vom
arăta prin viața noastră sexuală că soțul nostru/soția noastră
are preț și valoare și că nu îl/o reducem la fantezii pervertite?
Este o problemă complexă, care nu poate fi rezolvată în
acest scurt articol. Dar rugăciunea mea este să începem cu
îndrăzneală dialogul și să restaurăm intenția originală a lui
Dumnezeu pentru compasiune, grijă și sexualitate. Bisericile
noastre sunt bolnave și avem nevoie de o vindecare radicală.
Doamne, vindecă-ne prin operații dureroase! Taie cancerul
perversiunii sexuale și oprimării din Trupul Tău! Taie-ne până în
inimă și fă-ne compleți din nou! Amin.
Note
[1]
Pamela Paul, Pornified: How Pornography Is Damaging
Our Lives, Our Relationships, and Our Families, carte disponibilă
pentru comenzi pe site-ul www.amazon.com. [N. trad.].

- 147 -
 [2]
7 Most Popular Porn Genres, www.graphs.net/most-
popular-porn-genres.html.
[3]
Top US States For Online Pornography,
www.cnbc.com/2009/07/14/Top-US-States-For-Online-
Pornography.html?page=1.
[4]
Marissa Lang, Sex offenders driving up Utah’s prison
population,
http://archive.sltrib.com/article.php?id=58406311&itype=CMSI
D.
[Jimmy Hinton, Pornified Church. Copyright © 2015 Jimmy
Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba
engleză este publicat pe site-ul www.wineskins.org.]

CARE ESTE CAUZA ABUZULUI SEXUAL DIN BISERICA CATOLICĂ?

Întrebare: „Care este cauza abuzului sexual din Biserica

Catolică? De ce sunt preoţi pedofili în Biserica Romano-
Catolică?”
Răspuns: În anii recenţi, sute, dacă nu mii de oameni, au
ieşit în faţă, reclamând abuzul sexual suferit din partea
preoţilor din Biserica Romano-Catolică. Numeroşi „preoţi
pedofili” au fost identificaţi. Trist, în loc să-i caterisească pe
preoţi (să-i îndepărteze de la preoţie), de cele mai multe ori
Biserica Catolică a încercat să acopere abuzul sexual,
transferând preotul delincvent (preoţii delincvenţi) în alte
parohii. Scandalul şi încercarea de acoperire continuă să se
extindă, ajungând până la papalitate. Deci care este cauza
abuzului sexual din Biserica Catolică? De ce pare pedofilia o
problemă atât de obişnuită printre preoţii romano-catolici?
Mai întâi, să fim foarte clari, ca organizaţie protestantă
evanghelică, avem dezacorduri puternice cu efectiv fiecare
domeniu al doctrinei şi practicii romano-catolice.

- 148 -
 În al doilea rând, având în vedere preoţia tuturor
credincioşilor şi împlinirea/terminarea sistemului jertfelor şi
preoţiei Vechiului Testament, noi nu credem că Noul Testament
ne învaţă că ar trebui să existe preoţi. Vorbind din punct de
vedere biblic, un preot este un mediator (în primul rând, prin
jertfe) între Dumnezeu şi om. Cu Isus ca Mare Preot al nostru,
avem deja acces direct la Dumnezeu (Evrei 4:14-16) şi nu avem
nevoie de niciun alt mediator. (1 Timotei 2:5)
În al treilea rând, este important să nu luăm acţiunile oribil
de rele ale unor preoţi romano-catolici şi să le atribuim întregii
preoţii romano-catolice. Deși suntem în puternic dezacord cu
doctrina şi practica romano-catolică, nu ne îndoim că mulţi
preoţi romano-catolici Îl iubesc cu adevărat pe Domnul Isus
Hristos, doresc cu adevărat să slujească oamenilor şi categoric
nu ar molesta niciodată un copil. Este imposibil de descoperit
cât de mulţi „preoţi pedofili” au fost sau sunt încă activi în
Biserica Romano-Catolică. Oricare ar fi numărul lor, cu
siguranţă, este un procent foarte mic. Vasta majoritate a
preoţilor catolici nu au molestat şi nu ar molesta niciodată sau
nu ar face rău niciodată, în niciun fel, unui copil.
Revenind la întrebare, care este cauza abuzului sexual care a
avut loc în Biserica Romano-Catolică? Punctul nostru de vedere
este că cerinţa nebiblică ca preoţii să fie celibatari este o cauză
primară. Este biblic să spui că celibatul poate fi folositor slujirii.
(1 Corinteni 7:32-34) În acelaşi timp, este complet nebiblic ca o
biserică să ceară celibatul de la liderii ei. În calificările pentru
conducerea bisericii (1 Timotei 3:1-13, Tit 1:6-9), apostolul
Pavel presupune că episcopii, bătrânii, supraveghetorii şi
diaconii vor fi căsătoriţi şi vor avea copii. În timp ce aceste
calificări nu ar trebui privite ca cerând căsătoria/familia pentru
a sluji în conducerea bisericii, ele sunt cât se poate de clar o
permisiune pentru bărbaţii căsătoriţi de a sluji în calitate de

- 149 -
conducători în biserică. Prin urmare, este complet antibiblic ca
o biserică să ceară celibatul de la liderii ei.
Cerinţa nebiblică a celibatului pentru preoţii din Biserica
Romano-Catolică contribuie probabil la abuzul sexual, prin
aceea că bărbaţi care nu au intenţionat niciodată să fie
celibatari, sunt obligaţi la celibat, aceasta având ca rezultat
tensiunea sexuală şi stresul. De asemenea, condamnarea fără
apel la celibat este atrăgătoare pentru unii bărbaţi, care văd
preoţia ca pe un mijloc de a-şi menţine dorinţele sub control.
Dar acei bărbaţi descoperă că regulile externe fac prea puţin
pentru schimbarea inimii, iar când cedează ispitelor sexuale,
rezultatul sunt acte sexuale nenaturale, precum
homosexualitatea şi pedofilia.
Învăţătura catolică „odată preot, întotdeauna preot”
intensifică problema. Faptul că „ordinarea sacră” nu poate fi
invalidată, a contribuit la ezitarea de a caterisi preoţii pedofili.
Când preoţii abuzivi sunt transferaţi în alte parohii,
comportamentul este repetat. De asemenea, aplicarea vagă a
regulilor şi acoperirile i-au încurajat pe pedofili să aplice pentru
preoţie. Mulţi pedofili privesc preoţia ca pe un mijloc uşor,
nesupravegheat de a avea acces la copii.
Oricare ar fi cauza abuzului sexual din Biserică, preoţii
pedofili ar trebui arestaţi şi pedepsiţi ca orice alt pedofil.
Oricine acoperă sau, din neglijenţă, permite pedofilia în
Biserică, ar trebui pus sub acuzare. Unui preot care a abuzat
sexual pe cineva, nu ar trebui să i se permită niciodată să revină
la conducerea bisericii, deoarece, în modul cel mai categoric, nu
ar fi considerat „fără prihană”. (1 Timotei 3:2)
Scandalul preoţilor pedofili din Biserica Romano-Catolică
este absolut oribil. Nu există nimic mai antitetic cu mesajul lui
Hristos decât preoţii care abuzează sexual copii. Să facă
Dumnezeu ca acest scandal să trezească Biserica lui Isus Hristos

- 150 -
la prezenţa apostaţilor în interiorul Bisericii şi să motiveze
puternic Biserica, pentru a fi pe deplin biblică în toate
credinţele şi practicile ei.
Resurse recomandate: The Gospel According to Rome:
Comparing Catholic Tradition and The Word of God de James
McCarthy şi Logos Bible Software.
[What is the cause of sexual abuse in the Catholic Church?
Copyright © Got Questions Ministries. Articolul în limba
engleză a fost publicat inițial pe site-ul www.gotquestions.org.]

CARE ESTE CAUZA RECENTEI PLĂGI A INCIDENTELOR DE

MOLESTARE A COPILULUI?

Întrebare: „Care este cauza recentei plăgi a incidentelor de

molestare a copilului?”
Răspuns: Dacă nu ai făcut-o deja, te rugăm să citeşti
articolul nostru despre pedofilie. Deși Biblia nu conţine o
clasificare detaliată a răutăţii diferitelor păcate, molestarea
copilului se află, cu siguranţă, aproape în vârful listei. Probabil
că nu există un păcat mai crud, mai pervertit şi mai detestabil
decât molestarea copilului. Isus a exprimat, în mod consecvent,
compasiune pentru copii şi mânie faţă de oricine le-ar face rău.
(Matei 19:14; Luca 17:1-2) În timp ce niciun păcat nu este de
neiertat, răul molestării copilului poate veni doar dintr-o inimă
şi o minte pervertite şi depravate.
Dar întrebarea iminentă este care este cauza recentei plăgi
a incidentelor de molestare a copilului. Trist şi îngrijorător, se
pare într-adevăr că molestarea copilului devine mai obişnuită.
Date fiind scandalurile care i-au implicat pe preoţii romano-
catolici, pe liderii protestanţi, organizațiile pentru dragostea
bărbat-băiat şi incidentele care i-au implicat pe părinţi,
profesori, pastori, antrenori etc., cuvântul „plagă” este o

- 151 -
descriere potrivită. Cu toate că nu există o modalitate pentru a
da un răspuns definitiv sau pentru a găsi o cauză universală a
plăgii molestării copilului, există categoric principii biblice care
se aplică aici.
Mai întâi, societatea modernă acceptă tot mai mult
comportamente pe care Biblia le declară păcătoase, imorale şi
nenaturale. Deși există o diferenţă enormă între molestarea
copilului şi actele sexuale între adulţi care consimt, faptul că
societatea acceptă un comportament precum
homosexualitatea le îngăduie oamenilor să ia în considerare
perversiuni mult mai rele a ceea ce a intenţionat Dumnezeu să
fie sexul. Iar aceasta ne conduce la o altă întrebare: de ce este
societatea tot mai tolerantă faţă de comportamentul aberant?
Molestarea copilului şi alte perversiuni devin tot mai
acceptate fiindcă societatea, în cea mai mare parte, a respins
perspectiva creştină despre lume. Filozofia mondenă este că
umanitatea nu este creată după chipul lui Dumnezeu. Mai
degrabă, umanitatea este rezultatul a miliarde de ani de
procese întâmplătoare ale evoluţiei. Dumnezeu nu este
standardul obiectiv al moralităţii. De fapt, Dumnezeu este,
după cum se presupune, invenţia oamenilor cu minte slabă,
incapabili să accepte că totul în lumea aceasta este lipsit de
sens.
Există, de asemenea, posibilitatea posesiei demonice, ca o
explicaţie în unele cazuri. Probabil că un păcat atât de rău şi de
strâmb ar putea veni numai din minţile celor mai rele creaturi,
Satan şi hoarda lui de demoni. Satan cunoaşte vătămarea pe
care – cu excepţia vindecării miraculoase a lui Dumnezeu – i-o
provoacă unui copil molestarea. Dacă Satan poate distruge
viaţa cuiva în copilărie, pur şi simplu, el şi demonii lui au mai
puţin de lucru mai târziu. Satan doreşte să „înghită” (1 Petru
5:8) şi „să fure, să înjunghie şi să prăpădească”. (Ioan 10:10) Ce

- 152 -
mod mai bun de a ataca cele mai vulnerabile şi impresionante
fiinţe?
Respingerea perspectivei creştine despre lume şi acceptarea
perspectivei seculare, naturaliste despre lume ne lasă fără un
standard absolut prin care să declarăm că molestarea copilului
este rea. Timp de generaţii le-am spus oamenilor că nu sunt
nimic altceva decât animale, deci nu ar trebui să fim surprinşi
dacă încep să se poarte ca animalele. Dacă nu există un
standard moral absolut, atunci „graniţele” pe care caută să le
încalce oamenii sunt imaginare. În cele din urmă, molestarea
copilului este un rezultat al oamenilor care Îl neagă pe
Dumnezeu şi îşi trăiesc viaţa cum vor ei.
Biblia vorbeşte despre indivizi fără Dumnezeu care „înăbuşă
adevărul”, spunând: „Fiindcă, măcar că au cunoscut pe
Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au
mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără
pricepere s-a întunecat… De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă
necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc
singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui
Dumnezeu… Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia
unor patimi scârboase… Astfel, au ajuns plini de orice fel de
nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini
de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri
răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu,
obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători
de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste
firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui
Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de
moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe
cei ce le fac. (Romani 1:18-32)
Resurse recomandate: Overcoming Sin and Temptation de
John Owen şi Logos Bible Software.

- 153 -
 [What is the cause of the recent plague of child molestation
incidents? Copyright © Got Questions Ministries. Articolul în
limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.gotquestions.org.]

CARE ESTE LOCUL PEDOFILILOR ÎN BISERICĂ?

JIMMY HINTON

„După articolul anterior al lui Jimmy Hinton, Protejarea

copiilor noștri de pedofili, i-am cerut autorului să scrie o
continuare despre ceea ce putem face noi, în calitate de
creștini, pentru a înțelege mai bine cum să interacționăm cu cei
care se luptă cu pedofilia, fiindcă și ei sunt oameni și au la fel de
multă nevoie de Isus ca oricine altcineva. Articolul de față este
răspunsul lui Jimmy la cererea mea. Jimmy tocmai a făcut
această prezentare la Tulsa săptămâna trecută, iar în articolul
său are câteva recomandări pentru biserici. Poate că nu toți
suntem de acord cu prezentarea lui, dar ea este pe cât de
relevantă, pe atât de necesară. În sfârșit, ca și în primul articol
al lui Jimmy, și în acesta se găsesc lucruri dificil de citit, care au
fost însă lăsate deoarece, prezentarea fiind de o importanță
vitală, putem oferi spațiu pentru o prezentare deschisă și
onestă a acestor lucruri.” – Matt
Este un subiect profund personal pentru mine și scriu din
perspectiva cuiva al cărui tată ispășește în prezent o sentință pe
viață pentru delicte sexuale împotriva copiilor. Pentru a fi un
subiect și mai personal, tatăl meu a fost pastor la exact aceeași
biserică unde sunt eu predicator. Pentru a fi și mai personal, eu
am fost cel abordat de o victimă de a lui cu trei ani în urmă. Trei
zile mai târziu, l-am raportat pe propriul meu tată la poliție,
ceea ce a condus în cele din urmă la mărturisirea sa și la o
sentință ulterioară de 30-60 de ani de închisoare. Tatăl meu și

- 154 -
cu mine continuăm să comunicăm destul de des și discutăm
deschis despre cum a putut să abuzeze peste douăzeci de copii
și să țină așa ceva secret față de noi întreaga sa viață. Odată mi-
a scris din închisoare: „Nu ai idee cât de mulți pedofili sunt în
Biserică.” Dar aici se înșeală.
Acum că scriu și vorbesc despre acest subiect, întâlnesc în
mod regulat relatări despre pedofili în Biserică. Este
literalmente o epidemie. Ne mințim singuri crezând altceva.
Tocmai m-am întors din Tulsa, unde am vorbit despre abuz.
Aproape jumătate dintre cei prezenți au rămas după aceea și
mi-au povestit despre abuzarea lor sau a cuiva apropiat din
familie… Relatări îngrozitoare. Realizați? 50% dintre cei din
audiență fuseseră abuzați ei înșiși sau aveau pe cineva apropiat
din familie care fusese abuzat. Este experiența mea oriunde
vorbesc. Nu au existat excepții.
Se pare că există o întrebare sâcâitoare în Biserică la o
anumită problemă: „Molestarea copilului este păcatul de
neiertat?” Am auzit o largă varietate de răspunsuri la această
întrebare. Unii aseamănă molestarea copilului cu aprobarea de
către Pavel a uciderii creștinilor, dar apoi el a avut un „moment
cu Isus” și a devenit un apostol al Domnului. „Cine suntem noi
ca să-i judecăm, dacă s-au pocăit?” este argumentul lor. Alții
susțin că deoarece nu există vindecare pentru pedofilie,
pedofilii nu vor fi niciodată capabili să se schimbe. Prin urmare,
nu ar trebui să-i îngăduim deloc în Biserică.
Așa că prezint perspectiva mea – nu pentru a provoca o
dezbatere, ci fiindcă mă aflu într-o poziție unică. Pe câteva
dintre victimele tatălui meu le cunosc personal și le-am auzit
relatările. Mă bântuiesc. Ascult relatări similare oriunde merg și
întotdeauna sunt la fel de dureroase de auzit. Nu scriu ca și cum
aș fi o autoritate finală în această chestiune. Fiecare biserică
trebuie să ia propriile sale decizii înțelepte. Dar vă ofer

- 155 -
perspectiva mea, ca slujitor al Evangheliei și ca unul care
cunoaște tiparele de gândire atât ale pedofililor, cât și ale
victimelor lor.
Îmi voi susține perspectiva direct, apoi voi explica de ce este
perspectiva mea. Cred că, deși pedofilii pot să se pocăiască și ar
trebui să o facă, Biserica nu se află în poziția de a le ura bun
venit într-o strângere unde sunt prezenți copii. De fapt, noi, ca
biserică, am scris o declarație că orice delincvenți sexuali
cunoscuți vor fi îndepărtați de la închinarea regulată și li se va
oferi o închinare alternativă, care va avea loc exclusiv într-un
grup de adulți. Ea se poate desfășura în clădirea bisericii sau în
casa cuiva. Dar ca ei să participe la închinare unde sunt copii
prezenți ar fi un act de insensibilitate clară și o
iresponsabilitate.
Să începem cu pedofilii (limitez scopul eseului de față doar
la pedofili). Definiția medicală a unui pedofil este: (1) cineva
care este excitat sexual, are fantezii intense, repetate sau este
implicat în comportamente sexuale cu copii prepuberi (13 ani
sau mai mici), (2) cineva care este excitat sexual, are fantezii
sexuale sau este implicat sexual cu un copil timp de cel puțin 6
luni, (3) cineva care are cel puțin 16 ani și (4) este cu cel puțin
cinci ani mai mare decât copilul (copiii) de care este atras(ă).
Pedofilii au în general distorsiuni cognitive (se mint singuri),
pe care le cred cu adevărat. În timp ce își ademenește victima
pentru a crede că ea a inițiat contactul sexual, în mod ironic,
pedofilul își spune și lui însuși că victima a venit la el. Există o
negare completă a responsabilității aici. Altfel spus, pedofilul
tinde să se vadă pe sine ca o victimă a copiilor, care „au venit”
la el. Un bărbat, după ce și-a atacat fiica minoră, le-a spus
investigatorilor: „Am alunecat pe o bucată de săpun, iar penisul
meu, pur și simplu, a intrat în ea.” Un alt bărbat, care și-a atacat
sexual, în mod repetat, fiica în vârstă de patru ani, a spus că

- 156 -
fiicei lui îi plăcea să-și frece piciorul în sus și în jos pe penisul lui.
El a continuat, spunând: „Iubește să aibă orgasm. O să-i cumpăr
un vibrator. O să-l țină la păsărică și o să chicotească până ce o
să aibă orgasm.” (Michael Salter, Organised Sexual Abuse,
Routledge, 2013, p. 18)[1]
Pare prea ieșit din comun ca să fie adevărat, dar acest gen
de relatări sunt norma. Și nu par să se schimbe odată cu terapia
sau pocăința verbală. Și sunt răspândite în Biserică. Vedeți
următorul extras:
„Vreau să descriu un molestator de copii pe care îl cunosc
foarte bine. Acest bărbat a fost crescut de părinți creștini
devotați. În copilărie rareori lipsea de la biserică. Chiar după ce
a devenit adult, a fost un membru credincios al bisericii. A fost
un elev eminent și un student eminent la facultate. S-a căsătorit
și a avut un copil. A fost antrenor de baseball la juniori. A fost
conducător de cor în biserică. Nu a consumat niciodată o
picătură de alcool. Era considerat un băiat american tipic, bine
format. Toți păreau să-l placă. A fost voluntar în numeroase
funcții civice ale comunității. A făcut carieră într-o slujbă bine
plătită. Era considerat «priceput la toate» în societate. Dar de la
vârsta de treisprezece ani a molestat sexual băieți. Nu a
victimizat niciodată un străin. Toate victimele îi erau prieteni…
Îl cunosc pe acest molestator de copii foarte bine, pentru că eu
sunt acela!” (Michael Salter, Organised Sexual Abuse,
Routledge, 2013, p. 36-37)
„Domnul Raines, bărbatul citat mai sus, a fost în închisoare
pentru scurt timp, apoi a fost eliberat condiționat. Aproape
imediat s-a infiltrat într-o biserică și a devenit conducătorul
corului de copii. După aceea, a mai fost încarcerat de două ori.
Domnul Salter, care l-a întâlnit în închisoare, spune: «Cred în
inima mea că data următoare când domnul Raines va ieși din
închisoare, se va implica încă o dată în activitățile tinerilor din

- 157 -
biserică. Va face asta chiar dacă acum are trei condamnări
sexuale pentru molestarea copilului și probabil că va avea mai
multe, condamnări pe care orice biserică le-ar fi putut
descoperi. Dar cine verifică cazierul unui tânăr atât de
extraordinar, de politicos, vorbit de bine? La urma urmei,
voluntarii nu vin cu prea mare ușurință.»” (Michael Salter,
Organised Sexual Abuse, Routledge, 2013, p. 37)
Aș putea continua iar și iar și aș putea să dau exemplu după
exemplu. Pocăința percepută, lacrimile de întristare,
promisiunile de a nu mai face, relatările care minimalizează
ceea ce s-a întâmplat de fapt în timpul abuzului – toate sunt
manevre pentru a dobândi acces la copii. Pedofilii molestează
cu succes copii fără ca noi, adulții, să știm. Asta îi face să aibă
succes. Și iată stratagema – bisericile îi întâmpină cu îmbrățișări
calde în Numele lui Isus.
Să vorbim pentru un moment despre victimele abuzului. Se
estimează că 1 din 4 fete și 1 din 7 băieți au fost abuzați sexual
în copilărie. Am crezut că numerele erau exagerate până ce
experiența mi-a spus altceva. Oriunde am vorbit, mai mult de
un sfert dintre cei din audiență mi-au destăinuit că au fost
molestați sau violați în copilărie. Iar aceștia sunt doar cei care
vorbesc despre abuz. Eu suspectez că sunt mai mulți. Am auzit
direct de la sursă relatări oribile. „Am încercat să le spun
oamenilor – mamei, celor din biserică – dar nimeni nu m-a
crezut, iar tatăl meu a continuat să mă molesteze până am
împlinit șaisprezece ani.” O altă femeie, cu lacrimile
rostogolindu-i-se pe față, mi-a zis: „Am fost forțată să îl iert și
mi s-a spus că, dacă nu o făceam, aveam să fiu dată afară din
biserică.”
Evanghelia pe care o citesc eu prezintă o imagine diferită.
Victimele și cei vulnerabili – nu atacatorii – trebuie protejați.
Isus a făcut asta cu femeia prinsă în adulter. A făcut asta cu

- 158 -
femeia de la fântâna din Samaria. Și nu uitați cuvintele Lui, care
sunt condamnate de unii, pentru că atacă: „Şi oricine va primi
un copilaş ca acesta în Numele Meu Mă primeşte pe Mine. Dar
pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi,
care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o
piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării.” (Matei
18:5-6) Știu că am putea să ne învârtim în cerc cu versete, unele
despre iertare și îndurare, altele despre judecată. Nu este
mesajul meu aici. Credeți-mă, mă lupt cu așa ceva zilnic. Aș vrea
să văd o versiune clară a unei pocăințe limpede ca cristalul și a
unei recuperări asemenea, pentru a nu mai trebui să ne
întrebăm dacă un individ continuă să abuzeze copii. Dar știu, de
asemenea, cum arată realitatea în ceea ce îi privește pe
abuzatori, iar ea nu este promițătoare.
Mai rău este că multe biserici, fără să știe, iau partea
abuzatorilor de copii, îngăduindu-le să fie prezenți la slujbele la
care sunt prezenți copii. Imaginează-ți, pentru un moment, că
ești un supraviețuitor al abuzului. La vârsta de trei ani (vârsta
fiicei mele), ești obligat să îi faci sex oral unchiului tău, când te
scoate în oraș la înghețată. Ți se spune, precum li se spune
multor victime ale abuzului, că asta fac băiețeii și fetițele care
sunt buni și că asta vrea Dumnezeu să faci tu. Crezi că sexul e
din vina ta și că, dacă spui altcuiva, va crede că e vina ta. Deci ții
asta pentru tine, cum fac 95% dintre copiii abuzați. Să trecem
repede peste câțiva ani. Te afli (cu reticență) în biserică. Un
lider se ridică și spune bisericii că fratele George a avut atracții
pentru copii, dar s-a pocăit și trebuie să îl iubim așa cum îl
iubește Isus, fără să punem întrebări. „Iertați și uitați!”, spune
el. Se împart îmbrățișări călduroase, iar lacrimile curg pe obraji.
Între timp, George, când se întoarce la locul lui, îți trece mâna
prin păr în trecere. Într-o clipă, începi să retrăiești abuzul din
copilărie. Acestea sunt lucrurile are revictimizează copiii tot

- 159 -
timpul. O supraviețuitoare a abuzului mi-a spus odată, cu capul
în mâini: „Cum aș mai putea avea vreodată încredere în
Dumnezeu sau în Biserică?” Până nu îi vom proteja pe copiii
noștri și pe cei vulnerabili, asta nu se va întâmpla.
În concluzie, experiența și educația dovedesc că pedofilia
este un rău puternic. Manipularea, minciunile și secretele
conduc motorul abuzului sexual. Deoarece abuzul este atât de
ascuns, este imposibil să estimăm dacă un delincvent sexual
este cu adevărat pocăit. Statisticile dure pe care ne putem baza
arată că vasta majoritate a delincvenților sexuali comit din nou
delicte când se întorc într-un mediu cu risc ridicat, precum o
biserică. De ce? Pentru că sunt tentați de copii și fiindcă le dăm
acces la drogul pe care ei îl aleg.
Cred că pedofilii se pot pocăi, cu un tratament bun și multă
rugăciune. Dar nu vă înșelați – întotdeauna vor fi atrași de copii.
Și fiindcă sunt atrași de copii, iar în trecut au comis delicte
sexuale cu succes, și fiindcă supraviețuitorii abuzului se tem de
prezența lor, și fiindcă suntem chemați să-i protejăm pe cei
vulnerabili când îi invităm pe pedofili la o întrunire la care sunt
prezenți copii, și fiindcă nu există un test adevărat pentru a ști
dacă ne-am pocăit, și fiindcă pedofilii exploatează naivitatea
membrilor bisericii, și fiindcă abuzul sexual are efecte spirituale,
mentale și emoționale atât de devastatoare, le datorăm tuturor
să-i ținem pe copii și pe delincvenții sexuali separat. Punct.
Deci ce loc au pedofilii în Biserică? Pedofilii care se pocăiesc
nu trebuie să aibă de-a face cu copiii mai mult decât
dependenții de droguri trebuie să aibă de-a face cu drogurile.
Dar pedofilii au loc în Împărăție. Pot să se ofere voluntari în
activități care exclud copiii. Pot să slujească, să se roage, chiar
să învețe pe alții la slujba alternativă. Pedofilii au nevoie de
comunitate ca oricine altcineva. Dumnezeu ne-a proiectat
pentru a dori comunitatea. A-i exclude pe delincvenții sexuali

- 160 -
de la răscumpărare înseamnă a ne pune în locul lui Dumnezeu.
Nu putem decide dacă harul lui Dumnezeu s-a coborât sau nu
peste ei. Ne rugăm pentru recuperarea pedofililor, la fel cum ne
rugăm pentru oricare dintre noi, păcătoșii. Slujim aceluiași
Dumnezeu. Dar a nu lua măsuri pentru a-i proteja pe cei
inocenți este malpraxis creștin.
Notă
[1]
Michael Salter, Organised Sexual Abuse, carte
disponibilă pentru comenzi pe site-ul www.amazon.com.
[Jimmy Hinton, What Place Do Pedophiles Have in Church?
Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.wineskins.org.]

CE SPUNE BIBLIA DESPRE PEDOFILIE?

Întrebare: „Ce spune Biblia despre pedofilie?”

Răspuns: Nu există o menţiune directă în Biblie despre
pedofilie, dar aceasta nu înseamnă că este un lucru căruia nu
ne putem adresa cu principiile atemporale clare din Scriptură.
Un concept la care am putea privi este păcatul „curviei”, cuvânt
care exprimă aceeaşi idee, atât în ebraică, cât şi în greacă.
Cuvântul grecesc este porneia, iar în engleză avem din acest
cuvânt, cuvântul „porno”. Ne putem da seama că este baza
cuvântului „pornografie”. Cuvântul din Scriptură se referă la
orice activitate sexuală ilicită, care ar include actele oribile ale
unui pedofil, inclusiv adunarea şi comercializarea imaginilor
sexuale grafice cu copii. Cei care se implică în acest tip de
activitate trec de obicei de la privit la acţiunile reale, care le fac
rău copiilor. Curvia este ceva prezent pe listele „poftelor cărnii”
(Galateni 5:16-21) şi, de asemenea, pe lista lucrurilor rele care
ies din inima omului despărţit de Dumnezeu. (Marcu 7:21-23)

- 161 -
 Pedofilii sunt oameni care corespund caracteristicii de a fi
„fără dragoste firească”. (Romani 1:31, 2 Timotei 3:2) Fraza
„fără dragoste firească” este tradusă dintr-un cuvânt grecesc şi
înseamnă „inuman, neiubitor şi nesociabil”. Cineva fără
afecţiune naturală acţionează în moduri care sunt împotriva
normei sociale. Ceea ce, cu siguranţă, ar descrie un pedofil.
În plus, există un principiu care poate fi găsit în cuvintele lui
Isus despre copii. Isus a folosit un copil pentru a-i învăța pe
ucenicii Lui că pentru intrarea în Împărăţia cerului este
necesară o credinţă de copil şi că Tatăl este preocupat de toţi
„micuţii” Lui. (Matei 18:1-14) Deşi o credinţă de copil este
contextul, nu este o exagerare să folosim versetul 10 ca bază
pentru un principiu despre modul în care să tratăm copiii:
„Feriţi-vă să nu defăimaţi (ofensaţi, Versiunea King James) nici
măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în
ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei
18:10) Cuvântul „ofensaţi” în greceşte înseamnă „a face pe
cineva să se poticnească, a pune o piatră de poticnire sau un
obstacol în cale, de care cineva se poate împiedica şi cădea, a
ispiti pentru a păcătui, a face o persoană să înceapă să nu aibă
încredere şi să părăsească pe cineva în care ar trebui să aibă
încredere şi căruia ar trebui să i se supună, a face să cadă, a
cauza cuiva neplăcere la un lucru sau a indigna”.
Aceste definiţii ale cuvântului „a ofensa” pot fi, cu uşurinţă,
aplicate acţiunilor unui pedofil practicant. Faptul că o ofensă
împotriva unui copil este văzută ca ceva atât de serios dă, de
asemenea, credibilitate uni asemenea aplicaţii. Desigur,
principiul se poate aplica unei game largi de acţiuni abuzive faţă
de copii şi pare să fie realmente în defavoarea oricui ar face rău
unui copil.
Resurse recomandate: Overcoming Sin and Temptation de
John Owen şi Logos Bible Software.

- 162 -
 [What does the Bible say about pedophilia? Copyright © Got
Questions Ministries. Articolul în limba engleză a fost publicat
inițial pe site-ul www.gotquestions.org.]

CHURCH PROTECT INSTRUIEȘTE BISERICILE PENTRU A-I DEMASCA

PE PEDOFILI ȘI A PREVENI ABUZUL SEXUAL AL COPILULUI

Despre Church Protect

Misiunea noastră: protejarea, echiparea și susținerea
bisericilor pentru a preveni și raporta abuzul, în timp ce îi ajută
semnificativ pe cei impactați de trauma abuzului sexual.
Church Protect a început ca rezultat al faptului că Jimmy
Hinton a aflat că tatăl său, care era pastor, este pedofil.
Dumnezeu a îngăduit ca drumul lui Jimmy să se intersecteze cu
cel al lui Jon Uhler și astfel a luat naștere un parteneriat. Jon are
o experiență în consiliere de peste douăzeci de ani, în care a
lucrat la terapeut clinic și a lucrat extensiv cu supraviețuitorii
abuzului sexual al copilului, și are peste zece ani de experiență
de lucru cu infractorii sexuali din închisori. Jimmy călătorește în
toată țara, vorbind în biserici și la alte organizații, instruind și
echipând liderii de biserici și profesioniștii, pentru a detecta și
preveni abuzul.
Jimmy este pastor cu normă întreagă, iar Jon are și instruire
teologică, aceasta făcând ca ei să fie o echipă bună pentru a
ajuta bisericile în combaterea abuzului. Deoarece ascultă
nenumărate relatări despre zdrobire, umilire și inocență
distrusă, amândoi sunt de acord că este un păcat să stai pe
margine, în timp ce milioane de copii sunt abuzați sexual și
traficați în fiecare an.
„Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale
întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. Căci e ruşine
numai să spunem ce fac ei în ascuns.” (Efeseni 5:11-16)

- 163 -
 Peste 90% dintre pedofili se identifică drept religioși.
Aceasta prezintă mare importanță pentru biserici, deoarece
oamenii religioși au tendința să meargă la biserică. În cuvintele
unui pedofil: „Bisericile sunt locurile în care este cel mai ușor să
abuzezi.” Pedofilia a ajuns la proporții epidemice în biserică și,
din păcate, există puține resurse despre combaterea acestei
plăgi pentru liderii de biserici. Fiindcă sunt 42 de milioane de
supraviețuitori ai abuzului sexual în Statele Unite, este aproape
imposibil să găsești o biserică unde să nu existe victime ale
abuzului. Din nefericire, cele mai multe abuzuri rămân
nedepistate. Și mai rău, cele mai multe cazuri dezvăluite de
victime nu sunt raportate autorităților de către liderii de
biserici, iar majoritatea acuzațiilor sunt respinse de lideri, care
nu știu cum să depisteze abuzul.
Church Protect este o misiune de consultanță care oferă
expertiză combinată și experiența lui Jon și Jimmy. Liderii de
biserici nu mai trebuie să meargă pe ghicite în ceea ce privește
gestionarea situațiilor dificile care implică copiii sexualizați în
bisericile lor. Este timpul să luăm poziție împotriva abuzului și
să strigăm: „Destul!”
[About Church Protect. Copyright © Church Protect, Inc.
Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a
fost publicat inițial pe site-ul www.churchprotect.org.]

COPII EXPLOATAȚI ÎN BISERICI ȘI MODUL ÎN CARE NEGAREA

NOASTRĂ ALIMENTEAZĂ ABUZUL
JIMMY HINTON

În mod surprinzător, nu auzisem niciodată de

teevanghelistul de senzație Todd Bentley, până ce un prieten
de-al meu mi-a arătat un video revoltător pe You Tube.
(Mulțumesc, John!) Cunoscut ca vindecătorul prin credință „O,

- 164 -
da! O, da! O, da!” și având sute de mii de oameni care îl
urmăresc,[1] Todd este cunoscut pentru afirmațiile lui
revoltătoare și pentru violența lui pe scenă.[2]
Deși cred că Todd este o rușine pentru creștinism și pentru
tot ce susține Isus, scopul blogului meu nu este să-i ridiculizeze
pe penticostali. Există o mulțime de credincioși
penticostali/carismatici autentici, care se distanțează în mod
deschis de Todd și de alții ca el. Totuși, scopul meu este să
demonstrez cât de ușor este în general ca oamenii să fie orbiți,
manipulați și seduși, pentru a crede ce este de necrezut, în timp
ce neagă realitatea abuzului sexual.
Recunosc că eu, ca alte milioane de privitori, sunt intrigat de
Todd Bentley. Este ușor să fii atras de videourile lui, datorită
distracției și șocului pe care le transmit. Dar eu am tendința de
a schița profilul aproape oricui și, cu cât l-am privit mai mult pe
domnul Bentley, cu atât am început să sesizez mai mult
semnalele de avertizare majore, obișnuite pentru narcisismul
pedofililor, abilitatea de a seduce rapid o mulțime și a câștiga
încredere, încălcând intenționat granițele și fără a cere scuze
(există un video cu Todd în care el îl lovește în intestine pe un
bărbat cu cancer de colon în stadiul 4, iar bărbatul cade de
durere), oferind recompense nedorite, prea îndatoritor, prea
dornic să se afle în jurul copiilor, prea agresiv când este
confruntat, prea bun ca să fie adevărat etc.
Nu a fost nevoie decât de câteva minute ca să aflu că Todd
are un trecut întunecat și că a petrecut timp în închisoare pe
când era adolescent pentru agresarea sexuală a unui băiat în
vârstă de șapte ani. „Au existat delicte sexuale”, admite
Bentley. „Am fost implicat într-o rețea care agresa sexual. Am
făcut ce mi s-a făcut mie. Și eu am fost abuzat.” „Mie nu-mi
place să vorbesc despre asta în public, fiindcă ar face rău
[misiunii mele]”, recunoaște el. „Nu vorbesc despre asta în ziare

- 165 -
sau la televiziune fără să fiu întrebat, pentru că oamenii ar
spune: «Ceee?» Spun: «Am fost în închisoare, punct. Să trecem
mai departe.»” Este subtil și cei mai mulți nu-și dau seama, dar
narcisiștii încep cele mai multe afirmații cu «Eu». Nu numai
atât, dar când Todd vorbește, focusarea este numai asupra lui
Todd. „Mie” nu-mi place să vorbesc despre asta. Ar face rău
misiunii „mele”. Vorbește ca un păcătos pocăit… Chiar așa?
Comparați-l cu regele David, un păcătos cu adevărat plin de
căință: „Căci sunt aproape să cad, şi durerea mea este
totdeauna înaintea mea. Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare
de păcatul meu.” (Psamul 38:17-18) Nu contează totuși că un
băiat care avea șapte ani este nevoit să trăiască tot restul vieții
sale cu rușinea și vina pe care „tu” le-ai pus asupra lui, domnule
Bentley. Nu am vrea ca asta să stea în calea misiunii tale.
Faptul că Todd recunoaște: „Am făcut ce mi s-a făcut mie”
este semnificativ pentru orice psiholog profesionist care
lucrează cu pedofilii și ar trebui să fie și pentru liderii de biserici.
Faptul este vital pentru demascarea publică, deoarece pedofilii
adulți care au fost molestați în copilărie de mai mult de 50 de
ori, încep să agreseze sexual pe alții de la o vârstă mult mai
mică (Todd Bentley avea paisprezece ani când l-a agresat sexual
pe băiatul de șapte ani) și comit mai mult de 100 de acte de
abuz în plus față de molestatorii neabuzați (Gene Abel, The Stop
Child Molestation Book, p. 321).[3] Todd admite că făcea parte
dintr-o rețea de abuzatori sexuali, ceea ce implică faptul că
molestarea lui nu a fost un eveniment unic. Dacă Todd a fost
abuzat mai mult de 50 de ori, dacă ar fi fost testat obiectiv de
un terapeut specializat în probleme sexuale și s-ar fi găsit că
este atras sexual de copii, conform definițiilor clinice, este o
potențială armă letală pentru copii. Dar el nu se va supune
niciodată unei testări, nici nu va cere vreo biserică să fie testat.
Domnul Bentley, care a divorțat de soția sa în anul 2008, ca

- 166 -
urmare a unei relații nepotrivite cu soția sa din prezent, afirmă
că subiectul agresiunilor sale sexuale din trecut asupra copiilor
este „mort și îngropat pentru mine”.[4]
Cu siguranță, este un punct de vedere inacceptabil pentru
cei care au multă considerație față de Todd, așa-i? Când
pastorul Denny Cline din Albany, Oregon, care se consideră un
„fiu spiritual” al lui Todd Bentley, a fost întrebat despre
abuzarea din trecut a copiilor de către Todd, a replicat: „Nu
cred că mi-a spus asta, dar oricum nu ar fi contat. Nu ar fi
contat în ceea ce privește ce face el acum și în ceea ce privește
omul care este el acum… Dacă și-a plătit datoria față de
societate, iar Dumnezeu l-a iertat pe deplin, cine sunt eu ca să
nu iert?”
Oricum nu ar fi contat? Pentru cine? Pentru numeroșii băieți
pe care i-am văzut pe You Tube în videourile cu Bentley, care îi
cuprindea pe scenă cu brațele lui murdare, ca și cum le mângâia
cu nonșalanță umerii? Ar conta pentru părinții lor, care fie sunt
orbi, precum pastorul Cline și God TV, fie ignoră că Bentley are
un trecut cu agresiuni sexuale asupra unui băiat mic, fie nu știu
asta din cauză că Bentley insistă să ascundă?
Noi, părinții și liderii bisericilor, exploatăm și mai mult copiii,
negând că abuzul are loc în biserici. Copiii sunt extrem de
susceptibili la sugestie, sunt vulnerabili și maleabili. Înainte de a
ne încredința copiii în mâinile liderilor de biserici, pe care îi
considerăm de încredere, ar trebui să punem întrebări foarte
dure și să cerem transparență.
Închei cu un clip tulburător al lui Chris Harvey, un prieten al
lui Todd Bentley, care a făcut un spectacol destul de
impresionant când l-a vizitat pe Bentley la o trezire în Florida,
explorând susceptibilitatea copiilor foarte mici. Rușine nouă,
când oameni ca aceștia fac lucrare fără să fie luați la întrebări!

- 167 -
 Note
[1]
Thomas Lake, Todd Bentley’s revival in Lakeland draws
400,000 and counting,
www.enjoyingthejourney.blogspot.ro/2008/07/todd-bentleys-
revival-in-lakeland-draws.html?m=0.
[2]
Todd Bentley Lakeland Florida – anointed to kick the
poor, www.youtube.com/watch?v=RL6muB_FGEE.
[3]
Nora Harlow, Gene G. Abel M.D., The Stop Child
Molestation Book: What Ordinary People Can Do In Their
Everyday Lives To Save 3 Million Children, carte disponibilă
pentru comenzi pe site-ul www.amazon.com.
[4]
Brian Hutchinson, Bentley bends,
www.abbotsfordtoday.ca/wp-
content/uploads/2010/08/Bently-Bends.pdf.
[Jimmy Hinton, Exploited Children in Churches and How Our
Denial Fuels Abuse. Copyright © 2013 Jimmy Hinton. Tradus și
publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză este publicat
pe site-ul www.jimmyhinton.org.]

CUM AR TREBUI SĂ-I TRATEZE CREȘTINII PE PEDOFILII CARE SE

POCĂIESC?
JIMMY HINTON

În data de 13 septembrie 2009 o biserică mică din Louisville

a ordinat ca slujitor al Evangheliei un delincvent sexual
înregistrat. Este un „om schimbat”, au pretins ei. Personal cred
că a fost o decizie nesăbuită, dintr-o mulțime de motive. Dar pe
internet abundă întrebările de la biserici care se interesează
cum să procedeze cu delincvenții sexuali înregistrați care ajung
pe treptele lor și în băncile lor. Este o întrebare corectă.
Locuiesc într-un orășel cu două (da, două!) închisori statale și

- 168 -
credeți-mă, chiar apar la noi deținuți eliberați, disperați să
primească orice ajutor disponibil.
Dacă mi-ați urmărit blogul, știți că pe dinafară pedofilii sunt
exact ca voi și ca mine – educați, religioși, productivi, sofisticați,
afectuoși și demni de încredere. Dar minciuna pe care o ascund
este că au o atracție sexuală reală pentru copii. Fiindcă nu le
putem vedea atracția, tindem să le ascultăm cuvintele amabile,
carismatice și să vedem amabilitatea pe care o iradiază. Îi
privim pe acești oameni drept ceea ce vedem când ne luăm
după aparențe – drept bătrânul afectuos și drăguț cu copiii
noștri la biserică. Nu vrem să înțelegem că cineva s-ar putea
gândi la un copil într-un asemenea mod, lăsând deoparte faptul
de a acționa într-un asemenea fel. Întrebați-l pe prietenul meu
Les Ferguson.[1] El îl descrie pe molestatorul fiului său ca pe un
prieten de familie amabil. Un bărbat afectuos, care în spatele
ușilor închise a făcut lucruri inimaginabile, iar apoi i-a ucis pe
soția și fiul lui Les.
În prezent citesc memoriile lui Jaycee Dugard, O viață
furată.[2] Dacă nu ați citit cartea, faceți rost de ea astăzi și citiți-
o. Vorbesc serios. Faceți rost de cartea asta! Intrați în
dormitorul unei victime, înainte de a-l îmbrățișa pe pedofilul
care se „pocăiește”. Abuzul psihologic însoțește întotdeauna
abuzul sexual. Dumnezeu să o binecuvânteze pe Jaycee! Ea nu
ascunde nimic. Ce am citit noaptea trecută m-a făcut să-mi fie
greu să adorm. Inimaginabil! Încă sunt bântuit de lucrurile pe
care acel „om drăguț”, cum îl descrie ea în carte, pe nume
Philip Garrido, i le-a făcut – timp de optsprezece ani infernali.[3]
Sunt bântuit de lucrurile pe care tatăl meu, în care am avut
întotdeauna încredere și pe care l-am respectat întotdeauna,
le-a făcut unor copii mici. Încă nu pot să înțeleg deloc asta.
Admir bisericile care au încredere în oamenii care s-au
pocăit cu adevărat, chiar le admir. Dar pedofilia este o

- 169 -
problemă foarte complexă și chiar cei mai buni specialiști din
domeniul psihologiei au fost înșelați în mod repetat. Un aspect
cu care bisericile este nevoie să se familiarizeze sunt ratele
recidivismului (recăderea) la pedofili, fiindcă puteți fi siguri că
pedofilii vor folosi datele statistice pentru a-și pleda cauza.
Există un număr de instrumente de calcul folosite în
prezent, care măsoară riscul pentru delincvenții sexuali. Stable
și Static-99 sunt două instrumente care se folosesc în mod
obișnuit. Fără să devin prea tehnic, acestor instrumente li se
face reclamă ca fiind călăuze minunate, care ne spun dacă
pedofilii „îndreptați” vor abuza din nou. În ciuda a ceea ce veți
auzi de la cei care administrează testele, cu siguranță, ele nu
sunt de încredere în ceea ce privește predicția dacă un
delincvent sexual va abuza din nou. De fapt, Dr. Anna Salter
spune: „Ele nu măsoară riscul reabuzării; măsoară
probabilitatea de a fi prins. Nu există instrumente care să poată
măsura riscul reabuzării, fiindcă nu există acces la abuzatorii
care continuă să abuzeze, dar care nu sunt prinși.” (Anna Salter,
Ce măsoară de fapt Static-99?)[4]
Rata de recidivism la delincvenții sexuali înregistrați este
mai scăzută decât ratele celor mai multe alte delicte, mai mică
de 10%. Așa că cei mai mulți oameni cred, în mod fals, că
deoarece ratele de recidivism sunt scăzute, delincvenții sexuali
chiar au o revelație bruscă sau ceva de genul și „și-au învățat
lecția” prin faptul că au petrecut un timp dur în închisoare.
Ceea ce nu ar putea fi mai departe de adevăr. Am vorbit cu Dr.
Salter direct și am întrebat-o de ce crede că ratele de recidivism
sunt atât de mici la delincvenții sexuali (este foarte respectată
în domeniul tratării pedofililor, are un doctorat la Harwad și
lucrează în domeniu de mai bine de treizeci de ani). Mi-a spus
că mai multe studii au arătat că delincvenții sexuali au o șansă
de 3% de a fi prinși, la fiecare abuzare sexuală a unui copil. Mi-a

- 170 -
zis: „Din experiența mea, această cifră (3%) este prea ridicată.
Efectiv nu sunt prinși.” Liniștitor, așa-i?
Înainte ca bisericile să-și deschidă ușile și să critice oamenii
că stau în calea păcătoșilor care se pocăiesc, amintiți-vă că nu
există niciun alt păcat din această categorie care să fie păstrat
atât de secret. Este păcatul secret ascuns cel mai bine și ar
trebui tratat ca atare. Numai fiindcă cineva spune că nu mai
abuzează copii nu înseamnă că efectiv nu o face. Un site a pus
întrebarea (nu-mi amintesc sursa): „Dacă un pilot ți-ar spune că
avionul a avut anterior probleme mecanice, dar că este destul
de sigur că există o șansă de numai 40% să apară o defectare
mecanică imediată, te-ai simți confortabil să zbori cu el?” Să
analizăm studiul lui Gene Abel și experiența Annei Salter – că
pedofilii au o șansă de numai 3% de a fi prinși pentru fiecare
abuzare sexuală. Iată cam cum ar arăta:
„Doamnelor și domnilor, sunt căpitanul. Tocmai am
observat niște tâlhari cu măști negre, având un sac de mecanic,
care se îndepărtau alergând de sub avion. Conform calculelor
noastre, există o șansă de 97% de a fi sabotat în secret avionul
și de a fi vătămat serios componente majore din hidraulică și
computerul principal. Ar trebui să primim acces pentru
decolare în aproximativ trei minute, deci legați-vă centurile de
siguranță și bucurați-vă de călătorie.” Orice persoană normală
ar sări pe fereastră ca să scape din acel avion.
Deci, fiindcă știm ceea ce știm despre ratele de recidivism,
fiindcă știm ceea ce știm despre faptul că pedofilii evită, cu
orice preț, să fie prinși, fiindcă știm că nu există vindecare
pentru pedofilie și fiindcă știm că este extrem de dificil ca
pedofilii să fie controlați chiar și după ani de zile de terapie, ar
trebui să ne schimbăm perspectiva despre pocăință. Ar trebui
să fim acum pasagerii din avion care spun: „Ceva nu pare în
ordine; nu este sigur să zburăm cu avionul acesta.”

- 171 -
 Pavel a predicat că oamenii ar trebui „să facă fapte vrednice
de pocăinţa lor”. (Fapte 26:20) Pocăința trebuie dovedită. Un
pedofil pocăit va face fapte vrednice cerând să nu se mai afle în
apropierea copiilor. Un pedofil pocăit nu cere imagini
(indiferent cât de inocente par) cu niciun copil. Un pedofil
pocăit va renunța la folosirea internetului tot restul vieții sale,
deoarece pornografia și fantezia îl conduc din interior. Un
pedofil pocăit nu va accepta cu bucurie un rol de slujitor
creștin, în care oamenii îl privesc ca pe un lider spiritual al celor
în vârstă și al celor foarte mici. Un pedofil pocăit se va asigura
că prezența lui nu este traumatizantă pentru supraviețuitorii
abuzului sexual al copilului din biserică. Iar dacă prezența lui
este traumatizantă, va căuta de bunăvoie o altă biserică și nu va
stârni o ceartă violentă din acest motiv. Un pedofil pocăit nu-i
va întreba pe membrii bisericii dacă vor să fie babysitter pentru
copiii lor. Țineți cont de aceste lucruri și haideți să lucrăm
împreună pentru a face din bisericile noastre locuri sigure!
Note
[1]
Desperately Wanting To Believe Again,
www.lesfergusonjr.com.
[2]
Jaycee Dugard, A Stolen Life: A Memoir, carte
disponibilă pentru comenzi pe site-ul www.amazon.com. [N.
trad.]
[3]
Phillip Garrido a fost condamnat la 431 de ani de
închisoare pentru violarea și răpirea lui Jaycee Lee Dugard, pe
când ea avea doar unsprezece ani. [N. trad.]
[4]
Anna Salter, What Does Static 99 Really Measure?
www.annasalter.com/annasalter/Blog__Risk_%26_Reason/Ent
ries/2013/3/3_What_Does_Static99_Really_Measure.html.
[Jimmy Hinton, How Should Christians Treat Repetant
Pedophiles? Copyright © 2013 Jimmy Hinton. Tradus și publicat

- 172 -
cu permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.jimmyhinton.org.]

DÂND ÎNAPOI PENTRU A ÎNAINTA CU VITEZĂ

JIMMY HINTON

Cu câteva săptămâni în urmă am avut șansa să vorbesc în

Tulsa, Oklahoma. Oriunde vorbesc, 25-50% dintre cei prezenți
au fost abuzați sexual în copilărie. Recent am primit un mesaj
de la un predicator care îmi este prieten, care mi-a spus: „40%
dintre femeile din biserica mea au fost abuzate sexual în
copilărie.” Cifrele sunt probabil mai mari, dat fiind că mulți
supraviețuitori ai abuzului nu dezvăluie niciodată abuzul.
Totuși, este vorba de mai mult decât doar cifre. Personal ascult
relatări, aud și văd durerea din ochii victimelor când îmi
vorbesc. Există efecte care le afectează fiecare aspect al vieții –
de la probleme de intimitate, la depresie și promiscuitate
sexuală, la lipsă de încredere și tulburare de stres
posttraumatic. Și orice vă mai vine în minte, iar cei mai mulți
supraviețuitori ai abuzului le-au experimentat. Deși este luna
națională de conștientizare a agresiunii sexuale, acest subiect
tabu va primi puțină atenție în mass-media.
Aud mereu relatări ale supraviețuitorilor care sunt
împuterniciți să ajute la mărirea gradului de conștientizare și la
ajutorarea altor supraviețuitori ai abuzului. Un prieten mi-a
trimis un link către un video produs de Sasha Neulinger. Poate
că îl cunoașteți ca băiatul care a jucat în Shallow Hal când era
copil. L-a interpretat și pe copilul obez din filmul Când bursucul
Zachary a venit în oraș. În orice caz, Sasha a fost filmat acasă de
către tatăl lui timp de două sute de ore, relatând povestea
copilăriei sale prin aceste videouri realizate în familie. Vedeți,
dincolo de momentele fericite înregistrate pe videoul familiei se

- 173 -
afla un secret de familie întunecat – Sasha era molestat sexual
de cei doi unchi ai lui. Amândoi unchii l-au molestat sexual și pe
tatăl lui Sasha când acesta era copil. Sasha și tatăl lui folosesc
filmul ca pe un mod de vindecare pentru ei și pentru alți
supraviețuitori.
Vizionați videoul de trei minute[1] și făceți-i cunoscut lui
Sasha că îi apreciați inițiativa. El încearcă să găsească susținere
ca să producă videoul. Să ajutăm la împuternicirea
supraviețuitorilor abuzului, ascultând ce au de spus ei.
Notă
[1]
Sexual Abuse Is Terrifying To A Child. One Survivor Is
Responding With Something Even Scarier,
www.upworthy.com/sexual-abuse-is-terrifying-to-a-child-one-
survivor-is-responding-with-something-even-scarier?c=ufb1.
[Jimmy Hinton, Rewind to Fast-Forward. Copyright © Jimmy
Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba
engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.churchprotect.org.]

ÎN BISERICA MEA ESTE UN PEDOFIL: CE FACEM ACUM?

JIMMY HINTON

Nu este ceva neobișnuit pentru mine să mi se pună această

întrebare. Prieteni de-ai mei care sunt pastori mă întreabă cu
disperare ce ar trebui să facă atunci când au în biserica lor pe
cineva cunoscut ca fiind pedofil. Un prieten mi-a spus: „Avem
doi pedofili cunoscuți în bisericuța noastră și, drept rezultat, am
fost amenințați în mod foarte serios de câteva familii că vor
pleca. Ce să facem?” Pentru a complica problema, eu întreb:
„Ce ar trebui să facem cu pedofilii necunoscuți din bisericile
noastre?” Adevărata amenințare nu este plecarea acelor familii
din biserică. Nu, adevărata amenințare este că biserica, dacă nu

- 174 -
aplică o politică de protejare a copiilor, prezintă un risc ridicat
ca pentru agresarea sexuală a copiilor.
Statisticile sunt alarmante, indiferent la ce studiu ne uităm.
Cei care molestează au o șansă de numai 3% de a fi prinși
vreodată (Dr. Gene Abel). Se ascund (destul de bine) și
agresează sexual în bisericile noastre. Și sunt o mulțime. Dar nu
ar spune o victimă că a fost abuzată de un membru de
încredere al bisericii? Cel mai probabil nu. Un studiu din 2005
(London ș.a.) care a examinat alte zece studii arată că numai
12-18% dintre cazurile de abuz sexual sunt raportate vreodată
autorităților. Din cele 12-18% dintre cazuri care sunt raportate,
cele mai multe nu sunt investigate.
În orice caz, cum rămâne cu pedofilii care se pocăiesc de
păcatele lor și cer iertare, oricât de rar s-ar întâmpla așa ceva?
Nu ne spune Biblia efectiv să iertăm și să mergem mai departe?
De ce să rămânem la păcatele din trecut? Când liderii au de-a
face cu această problemă, pedofilul ar trebui să rămână sau să
plece? Prea mulți lideri de biserici bine-intenționați au fost
convinși să creadă că pedofilia este la fel de benignă ca o
explozie verbală. Ori au un deficit semnificativ de cunoaștere și
experiență, pentru a înțelege cât de serioasă este pedofilia. În
mod simplist, ei o privesc ca pe o chestiune de „greșit versus
corect”, ca și cum ar avea de-a face cu cineva care i-a tăiat calea
altcuiva în trafic. Iar când abuzatorul cere (uneori pretinde)
iertarea, dintr-odată este tratat ca și cum ar fi vorba de ceva
atât de simplu ca a-i cere să nu mai comită păcatul respectiv.
Problema aceasta este mai cunoscută în cazul preoților
abuzatori, care sunt plasați într-un centru de reabilitare
sexuală, apoi sunt transferați în următoarea dioceză și li se dă
acces nerestricționat la copii.
Este straniu pentru mine când abuzatorului, nu victimei, i se
arată o simpatie puternică. Odată un terapeut mi-a spus că

- 175 -
pedofilii sunt tratați rău și, în mare parte este adevărat, dar și ei
și-au dat mare silință ca să ajungă acolo. El a continuat
spunându-mi că sunt maltratați, fiindcă sunt obligați să se
înregistreze ca delincvenți sexuali, ceea ce îi marchează pe
viață. „Pedofilii”, s-a lamentat el, „nu sunt bine-veniți nici în
biserici.”
Dar cum stau lucrurile cu victimele, m-am gândit eu? În
întreaga lui conversație cu mine, în mod ironic, nu a menționat
niciodată cât de rău sunt tratate victimele abuzului. Nu a
menționat niciodată că sunt marcate pe viață și că multe
victime ale abuzului sexual al copilului devin adesea victime ale
violului în adolescență și la maturitate, devin victime ale
prostituției, abuzului de droguri, depresiei, tulburării de stres
post-traumatic, vinei, aversiunii sau disocierii în timpul relațiilor
sexuale, rușinii, au căsătorii eșuate sau mai rău. Nu a menționat
niciodată că numeroase victime sunt chinuite de flashbackuri
afective – unde un declanșator precum un anumit miros, un
anumit zgomot sau o atingere pe umăr le poate face,
neintenționat, să-și amintească cum a fost violat trupul lor în
copilărie ca și cum li s-ar întâmpla în acel moment.
Flashbackurile afective pot avea loc în orice moment – la
cabinetul dentistului (un dentist care le deschide gura adesea le
declanșează flashbackuri afective victimelor care au fost forțate
în mod repetat să-i facă sex oral abuzatorului), la duș, la
biserică – și, cel mai adesea, supraviețuitorul nici măcar nu știe
de ce îi apar imagini vii și grotești ale abuzului din copilărie. Nu
există control asupra acestui lucru. Nu există „vindecare” de
asta. Nu există ceva ca „treci odată peste asta”. Pur și simplu,
se întâmplă. Și le bântuie mintea. Victimele și supraviețuitorii
abuzului sunt suflete pierdute. Fără îndoială, de la arestarea
tatălui meu și de la condamnarea lui ulterioară la 30-60 de ani
de închisoare, mulți oameni preocupați m-au întrebat: „Ce face

- 176 -
tatăl tău?” Ciudat, o singură dată am fost întrebat: „Ce fac
victimele tatălui tău?”
Și mai grave decât aceasta sunt relatările pe care le aud
despre biserici care citează Matei 5:39 victimelor abuzului: „Dar
Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te
loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.” Pastorul
continuă: „Tânără doamnă, Dumnezeu spune că în măsura în
care ierți, vei fi iertată.” Un pedofil s-a lăudat online despre fiica
lui biologică: „Iubea asta (stimularea organelor ei genitale) atât
de mult, încât fața i se făcea roșie ca sângele! Arăta de parcă
avea să plesnească!” Fiica lui avea doi ani. Lideri de biserici,
cum ne așteptăm ca supraviețuitorii abuzului să cânte
„Dumnezeu este atât de bun”, în timp ce noi îi dominăm și le
cerem ca Dumnezeu să-i judece dacă nu își „iartă” abuzatorul și
nu „uită”?
Deci ce facem când avem un pedofil cunoscut în biserica
noastră? Depinde. Vorbesc aici despre pedofili care și-au făcut
cunoscută pedofilia sau a căror pedofilie a devenit cunoscută
dintr-o altă sursă, fiindcă au fost deja investigați sau
condamnați. Dacă apare o acuzație despre un pedofil suspectat
din biserică, raportează întotdeauna autorităților, ca să
investigheze acuzația. Așa cere legea. Nu fă niciodată o
investigație internă. Dar raportarea la pedofilii deja
condamnați, care găsesc calea către biserică, este o problemă
teologică profundă, care nu poate fi redusă la câteva puncte
scrise cu bullet.
Mă străduiesc în continuare să găsesc raportul corect dintre
atenția acordată abuzatorului și atenția acordată celui abuzat.
Fiecare biserică este diferită, dar o constantă care ar trebui să
rămână neschimbată este: „Fă ce este cel mai bine pentru
victime și/sau pentru supraviețuitorii adulți ai abuzului sexual
din biserica ta.” Dacă sunt în stare să vorbească, ascultă-i.

- 177 -
Învață de la ei. Încearcă să înțelegi prin ce au trecut și că mulți
dintre ei au fost sever traumatizați. Nu au avut parte de o
palmă peste obraz. Ci de un abuz grosolan de genul cel mai rău.
Și probabil că nu s-a întâmplat doar o dată. Victimele au nevoie
să audă de la amvon că predicatorii nu apără abuzul și că se află
în siguranță în bisericile noastre.
În al doilea rând, pune în aplicare o politică de siguranță
clară. Dacă pedofilii care sunt cunoscuți rămân, trebuie să li se
impună condiții absolute, fără a li se cere scuze. Pedofilia nu
dispare doar pentru că cineva s-a pocăit public. Nu există
vindecare pentru ea. Pedofilia poate fi controlată. Nu poate fi
niciodată vindecată. Este nevoie să existe granițe limpezi
precum cristalul. Pedofilul nu ar trebui să aibă deloc acces la
copii – aceasta include și activitățile din afara clădirii bisericii. Și
aceasta pentru tot restul vieții lui. Un prieten mi-a spus că la
biserica lor au bărbați desemnați care îl însoțesc pe un pedofil
cunoscut de ei oriunde se duce în clădirea bisericii. Nu i se
permite să ia loc în rând cu copiii sau să aibă vreun fel de
contact fizic cu copiii. Este o politică bună și care ia în
considerare, în primul rând, protecția copiilor. Unii ar putea să
o considere ca fiind excesivă, dar copiii lor nu au fost violați cu
brutalitate. Bisericile prezintă un risc foarte ridicat pentru
abuzul sexual, fiindcă cei mai mulți oameni din ele sunt
încrezători și nu ar visa niciodată că cineva ar abuza un copil la
lumina zilei, în special la biserică.
În al treilea rând, convoacă un grup sau un comitet care să
se instruiască despre abuz. Învață ce semne trebuie să cauți la
un abuzator. Învață ce semne trebuie să cauți la o victimă.
Educația este un început minunat, fiindcă nu putem fi vigilenți,
dacă nu știm ce să căutăm. Până acum am citit aproximativ
treizeci de cărți și nenumărate articole pe acest subiect, și am

- 178 -
trecut cele mai utile cărți pe pagina mea de resurse. Ar fi un loc
foarte bun de unde să începi.
În sfârșit, nu confunda niciodată iertarea cu încrederea.
Victimelor abuzului nu ar trebui niciodată să li se ceară să ierte.
Au supraviețuit unui mare necaz și s-ar putea să fie nevoie de
ani și ani până vor fi pregătite să înceapă să ierte. Dacă alții din
biserică îl pot ierta pe abuzator, nu ar trebui să pună niciodată
semnul egal între iertare și încredere. Sunt două lucruri
complet diferite. Iar cel care poate ierta (în special cineva care
nu este o victimă) nu ar trebui să aștepte niciodată de la o
victimă să ierte doar pentru că el a fost în stare să ierte. A face
așa ceva înseamnă a conduce la revictimizare.
[Jimmy Hinton, There’s a Pedophile in My Church: What
Now? Copyright © 2013 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.jimmyhinton.org.]

ÎNȘELĂTORIA ÎNCREDERII
JIMMY HINTON

Postarea pe care o publicăm astăzi aparține noului meu

prieten Jimmy Hinton. El slujește ca pastor la biserica Church of
Christ din Somerset, Pennsylvania.[1] El scrie frecvent despre
problemele abuzului pe blogul său și tocmai a lansat noua sa
misiune, Church Protect. Călătoria lui Jimmy înspre ajutorarea
Bisericii pentru a se gândi la anvergura și costul abuzului sexual
al copilului a apărut în perioada care a urmat dezastrului de a
afla că tatăl său, pastor la Church of Christ, este un pedofil cu
zeci de victime. Glasul lui Jimmy este important în părtășia
noastră și sunt recunoscător pentru contribuția sa de astăzi.
Avertizare: Jimmy nu îndulcește natura abuzului. Aceasta
este important, dar pentru unii, în special pentru cei victimizați

- 179 -
în trecut, poate constitui un declanșator. Noi, cei care nu am
fost victimizați, să luăm în considerare perspectiva onestă și
necosmetizată a lui Jimmy ca pe un exercițiu de a învăța
empatia pentru victimele acestui flagel îngrozitor.
Tocmai am fost vorbitorul principal la o conferință
importantă pentru profesioniștii care se ocupă de abuz. Din
numeroase motive teologice și psihologice, pe care nu le voi
dezvălui aici, susțin cu tărie că pedofilii nu ar trebui să aibă
acces la copiii noștri, nici (în special!) în timpul închinării. Un
bărbat a venit la mine după prezentarea mea și mi-a zis: „Ești
predicator și spui că pedofilii și copiii ar trebui separați.” „Da”,
am răspuns cu fermitate. „Lasă-mă să te întreb, unde sunt
încrederea și iertarea în asta?” L-am asigurat că a confunda
iertarea cu încrederea este o greșeală gravă. Este un concept
straniu să credem, în mod magic, că oamenii care spun „Îmi
pare rău” nu se vor mai lupta niciodată cu ispita.
Răspunsul acelui bărbat nu este neobișnuit printre liderii de
biserici. Primesc cu regularitate provocări de la oameni care nu
au petrecut niciodată timp cu un pedofil sau cu victimele unui
pedofil. Nu au fost nevoiți să se confrunte cu realitatea de a fi
martorii minciunilor, manipulării și negării pedofililor. Nici nu au
auzit povești de groază de la supraviețuitori care au fost umiliți,
dezbrăcați, pipăiți, excitați și mângâiați cu limba și degetele de
abuzatori. Eu am auzit. Și aprob lucrul cu privire la care atât
Biblia, cât și psihologii sunt de acord: copiii au nevoie de adulți
responsabili care să-i protejeze.
Când i-am făcut cunoscut răspunsul acelui bărbat
partenerului meu de misiune, care consiliază delincvenți sexuali
încarcerați, fără ezitare, el mi-a dat următorul sfat:
„Să ai întotdeauna în buzunar un carnețel de 7,5 pe 10 cm.
Data viitoare când cineva este susține inflexibil că ești
„nedrept” și că este nevoie să-i integrezi pe pedofili în biserica

- 180 -
ta, notează-i numele și numărul personal de telefon. Notează
adresa lui de acasă, ca și adresa bisericii sale, programul
acesteia etc. Și răspunde-i doar: «Știi ce? Tu ai dreptate, iar eu
greșesc. Pedofilii chiar au nevoie de un loc în care să se închine
alături de copii. Noi nu suntem echipați ca să facem asta posibil,
dar suntem gata să achităm călătoria cu avionul, biletul de
autobuz, benzina sau orice altceva este nevoie, pentru a-l
trimite pe următorul pedofil pe care îl întâlnim direct la tine
acasă. Îți mulțumesc foarte mult că ești de acord să-i integrezi
pe pedofili în casa ta și în biserica ta.”
Acum, înainte ca cineva să emită o judecată prea aspră,
îngăduiți-mi să fiu clar. Vreau ca pedofilii să fie restaurați. Nu
susțin să le interzicem accesul la biserică afară numai dacă,
desigur, nu arată remușcări și pocăință. Ceea ce susțin eu este
că, potrivit Bibliei, cea mai înaltă chemare a noastră este să ne
protejăm copiii, deci pedofilii care au abuzat sexual copii în
mod repetat nu au dreptul să fie înconjurați de ei. Ar trebui să
oferim un serviciu de închinare alternativ fără copii, unde
tentația nu l-ar face pe un pedofil pocăit să se poticnească.
Facem asta cu dependenții de droguri. Nu le oferim alcoolicilor
băuturi alcoolice. Deci de ce insistăm să ne oferim copiii pe tavă
cuiva al cărui apetit este atât de insațiabil încât, în mod repetat,
a lipsit un copil de haine, inocență și decență? Dumnezeu „nu
necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii
oamenilor” (Plângerile lui Ieremia 3:33), noi de ce o facem?
Clișeul cel mai obișnuit pe care îl aud de la bisericile care
insistă să nu ia precauții pentru protejarea copiilor lor este:
„Avem un grup de voluntari în care avem încredere, de ce să-i
supărăm verificându-le trecutul și urmărindu-i de fiecare dată
când vrem să slujească?” Bună întrebare. Să vă spun povestea
unui om care a avut încredere în tatăl lui… care era un tată și un
predicator foarte respectat! Tatăl meu are zeci de victime și

- 181 -
toate au de povestit relatări dramatice pline de rușine, durere și
umilire. A reușit să dobândească acces la copii tocmai fiindcă
toată lumea avea încredere în el. Să vă spun și despre sutele de
oameni care, atunci când le-am ascultat poveștile dureroase,
mi-au împărtășit povești similare poveștii mele. Toți au o
poveste asemănătoare: „Nimeni nu l-a luat la întrebări pe
abuzatorul meu, fiindcă era omul pe care toți îl iubeau și în care
toți aveau încredere.”
Vă pot asigura că, dacă sunteți în căutarea unui tip care îți
dă fiori, stând ascuns în spatele unor tufișuri lângă camionul cu
înghețată, așa cum eram eu cândva, căutați în locul greșit. Un
pedofil de succes nu este cineva care abuzează un copil și scapă
neprins. Nu, un pedofil de succes este cineva care a abuzat
copii iar și iar, în timp ce a dobândit dragostea, respectul și
încrederea celor mai apropiați de acei copii. Pedofilul de succes
este ultimul om pe care l-ar suspecta cineva că ar fi un abuzator
și primul om pe care l-ar alege cineva pentru a avea grijă de
copiii săi. Iar pedofilii au mult succes, în special în bisericile
noastre. Tatăl meu mi-a scris odată din închisoare: „Bisericile și
centrele de zi creștine sunt locurile unde se poate abuza cel mai
ușor.” Are dreptate.
Numesc asta „înșelătoria încrederii”. Noi, creștinii, suntem
înșelați tocmai fiindcă vrem să avem încredere. Dr. Gene Abel a
făcut un studiu masiv pe 1000 de pedofili și a găsit că 93%
dintre ei se identificau ca fiind religioși. Este foarte important!
Ni-i imaginăm pe pedofili ca monștri cu trei capete, care Îl
tăgăduiesc pe Dumnezeu și Îl batjocoresc pe Isus. Realmente nu
este adevărat. Vasta majoritate a pedofililor cred în Dumnezeu
și se identifică drept creștini. Accentuez atât de mult asta,
fiindcă oamenii religioși, în mod tipic, merg la biserică! Dacă
93% dintre pedofili sunt religioși, înseamnă că majoritatea

- 182 -
pedofililor frecventează bisericile noastre. Dar lucrurile stau și
mai rău de atât.
Motivul pentru care bisericile sunt printre locurile cu cel mai
ridicat risc pentru ca abuzul sexual să se producă este că am
creat combinația perfectă pentru asta. Așa cum mi-a spus odată
renumita Dr. Anna Salter: „Ele (bisericile) sunt ținte atât de
ademenitoare.” Există trei ingrediente principale în cocktailul
nostru Molotov:
 Creștinii, prin natura lor, sunt în general naivi. Ca să fim
sinceri, nu vrem să cunoaștem ce gen de lucruri se întâmplă în
afara mediului înconjurător de fericire alnostru. Asta ne-ar
tulbura momentele de fericire, ne-ar obliga să ne gândim la
ceva tragic și să facem efectiv ceva cu privire la asta. Să fim
sinceri – profeții ca Ieremia nu au fost cunoscuți tocmai pentru
câștigarea de convertiți prin predici optimiste.
 Bisericile sunt disperate să aibă voluntari. Când cineva se
oferă să ajute ca voluntar, în special cu copiii noștri – mai bine
nu s-ar oferi oricine pentru asta – îl descriem ca pe „un dar din
rai”.
 Avem încredere, în mod greșit, în oricine, fiindcă
„oamenii de la biserică” sunt nepericuloși, iar biserica este un
loc nepericulos. Greșit! Faptul că cineva merge la biserică nu-l
face om de încredere, mai mult decât nu îl face mașină faptul
că stă într-un garaj. Singurul mod în care biserica va fi un loc
sigur este să o facem noi un loc sigur. Iar aceasta se poate face.
Refuzul multor lideri de biserici de a adopta politici sănătoase
pentru a-și proteja copiii îi face să nu mai raționeze corect.
Există 42 de milioane de supraviețuitori ai abuzului sexual al
copilului numai în Statele Unite. Deoarece ofer consiliere în
biserică și țin seminarii despre abuz în bisericile Church of Christ
din toată țara, pot să vă spun că abuzul sexual al copilului este o
epidemie. Sunt alarmist? Nu, sunt realist. Numai în ultimele

- 183 -
câteva luni aproximativ 100 de supraviețuitori ai abuzului
sexual în copilărie mi-au relatat că bisericile fie au acoperit în
mod activ acuzațiile abuzului, fie au negat total că avea loc.
Rușine să ne fie! Putem face ceva mai bun decât asta, chiar
pentru copiii pe care Isus ne-a îndemnat să îi imităm. Hristos S-
a indignat când ucenicii Săi i-au împiedicat pe copii să vină
lângă El. Cu cât mai mult ar trebui să ne indignăm noi, când
liderii de biserici le contestă copiilor un mediu sigur în care să
se închine? Copiii nu ar trebui să fie nevoiți să se facă mici de
teamă de fiecare dată când intră în biserică pentru a se închina.
Să promitem solemn că vom acționa mai bine pentru
prevenirea abuzului!
Notă
[1]
Church of Christ sunt biserici independente, asociate
între ele prin convingeri și practici comune. [N. trad.]
[Jimmy Hinton, The Trust Deception. Copyright © 2013
Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.michaelhanegan.com.]

JIMMY HINTON AJUTĂ BISERICILE SĂ PREVINĂ ABUZUL SEXUAL

AL COPILULUI

Jimmy Hinton a crescut în Shanksville, Pennsylvania, la puțin

peste o milă de locul unde avionul United 93 a fost deturnat în
atacurile teroriste sinucigașe din 11 septembrie 2001. Este soț
fidel, tată a trei copii frumoși și pastor cu normă întreagă. În
anul 2011 a descoperit că tatăl lui este pedofil și că fusese
pedofil întreaga sa viață de adult. Oricât de tulburător a fost
acest fapt pentru Jimmy, în ciuda faptului că avea două licențe
și ani de experiență în slujire, nimic și nimeni nu-l pregătise

- 184 -
pentru impactul pe care urma să îl aibă aceasta asupra familiei,
comunității și bisericii sale.
De fapt, chiar dacă peste 90% din pedofili se identifică pe ei
înșiși ca religioși, acesta este unul dintre subiectele cu privire
care bisericile arată cea mai mare naivitate. Bisericile sunt
organizații primitoare, totuși mulți creștini nu au idee că
pedofilii se închină și abuzează sexual cu ușurință între ei. Lipsa
de materiale educaționale și de instruire pentru biserici și
numărul nesfârșit de copii abuzați în fiecare zi confirmă această
tristă realitate. Bisericile rămân vulnerabile, iar copiii sunt în
continuare abuzați cu milioanele.
Jimmy este calificat în mod special pentru a ajuta bisericile
să detecteze și să prevină abuzul. Toate cercetările de până
acum au fost făcute din afară. Cercetătorii din domeniul
abuzului sexual al copilului nu sunt slujitori creștini, deci nu
cunosc toate complexitățile delicate implicate în rămânerea
alături de o biserică în suferința abuzului. Cercetătorii nu au
trăit cu pedofilii, deci niciun aspect din cercetările lor nu este
vizibil în viața reală a pedofilului, acolo unde abuzatorii își
croiesc drumul către pat cu copiii noștri. Și cercetătorii nu au
relații apropiate cu abuzatorii pe care îi studiază, deci foarte
puține informații pe care le dau abuzatorii pot fi vreodată
confirmate.
Jimmy este un cercetător care slujește o biserică, a trăit cu
tatăl său pedofil timp de douăzeci de ani, l-a raportat pe tatăl
său autorităților, menține un contact apropiat cu tatăl său
încarcerat și cu victimele tatălui său și și-a focusat întreaga
cercetare pe tacticile specifice pe care le folosesc abuzatorii
pentru a dobândi cu ușurință acces la copii, în timp ce
dobândesc în mod deschis binecuvântarea adulților.
Prezentările pe care le face Jimmy descifrează „codul
magicianului” pe care îl folosesc pedofilii, pentru ca audiența sa

- 185 -
să poată realiza efectiv, pas cu pas, în timp real, cum
procedează abuzatorii copilului pentru ca un copil să treacă din
brațele părinților în brațele lor.
Este timpul să trecem de la faptul că abuzatorii dobândesc
acces la copiii noștri, la a le arăta oamenilor exact cum
dobândesc ei acest acces.
[Jimmy Hinton. Copyright © Jimmy Hinton. Tradus și
publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat
inițial pe site-ul www.churchprotect.org.]

LA DOISPREZECE ANI, ROSANNE A FOST VIOLATĂ CU

BRUTALITATE DE TATĂL EI
JIMMY HINTON

Aceasta este o poveste adevărată.

O chema Rosanne. Era penultimul copil în familia ei. Tatăl ei
era predicator. Familia s-a mutat la țară, unde nu era biserică,
așa că au înființat o biserică, mai întâi o biserică de casă, iar
apoi aceasta extinzându-se, au construit o clădire pentru
biserică, care a devenit o biserică înfloritoare și destul de mare.
Când s-au mutat prima oară nu aveau casă, deci tatăl a
instalat un cort și familia a locuit în cort. Apoi a construit un
garaj pentru două mașini și a pus un perete despărțitor în garaj.
O parte era locul în care lucra ca să ridice casa – a construit-o cu
mâinile lui și avea oameni care veneau să-l ajute. Cealaltă
jumătate era locul unde locuiau în timp ce se construia casa.
De multe ori, în mijlocul nopții, Rosanne se trezea și auzea
zgomote. Era pe banca de sus și o auzea pe sora ei mai mare în
timp ce era violată sexual de tatăl ei. Aceasta a continuat ceva
timp, iar în cele din urmă lucrurile s-au năruit când sora ei mai
mare s-a mutat de acasă. Până atunci tatăl construise deja o
casă, iar Rosanne a devenit ținta agresiunii sexuale a tatălui ei.

- 186 -
 De multe ori se trezea în mijlocul nopții, atunci când tatăl ei
dădea la o parte învelitorile și îi stimula sexual zona genitală.
Asta a continuat mult timp, până într-o zi, când tatăl a
despărțit-o pe Rosanne de mama ei, spunând: „Trebuie să
mergem la biserică” – tocmai terminaseră clădirea nouă pentru
biserică – și adăugând: „Trebuie să verificăm niște lucruri.”
Deci Rosanne s-a dus cu tatăl ei. Pe drum el a oprit mașina
în spatele unei clădiri, care se afla în mijlocul unui loc izolat. A
scos-o afară din mașină – avea doisprezece ani – și a violat-o cu
brutalitate. S-a întors în mașină sângerând și suferind de o
durere extremă. Iar tatăl a întors mașina, conducând spre casă,
și i-a tot spus: „Pentru Numele lui Dumnezeu, nu te mai
smiorcăi!”
Au ajuns acasă și, nu la mult timp după aceea, și-a făcut în
sfârșit curaj să discute cu mama ei și să raporteze abuzul pe
care îl făcuse tatăl. Slavă lui Dumnezeu că a avut tăria și curajul
să facă asta!
Mama ei nu a crezut-o. Tatăl ei era cel mai de încredere și
cel mai respectat om din comunitate. Construise biserica, era
idolatrizat de oamenii din comunitate. Mama a luat-o pe
Rosanne, care avea doisprezece ani, a pus-o pe genunchi și i-a
dat o bătaie atât de severă, încât nu s-a putut duce la școală
mai multe zile.
În cele din urmă, trecând prin multe experiențe rele – cum
au influențat toate acestea experiența ei cu biserica? – Rosanne
a fost în stare să se adune, s-a mutat de acasă și a rupt legătura
cu toți cei de acasă.
S-a căsătorit – a avut o căsătorie foarte zbuciumată – iar la
vârsta de treizeci de ani s-a dus la o examinare ginecologică.
Când s-a dus la acea examinare, ginecologul a examinat-o – era
doar o examinare de rutină – iar răspunsul lui a fost:
„Dumnezeule! Cine ți-a făcut asta?”

- 187 -
 [Extras din Jimmy Hinton, 2nd Annual Abuse Workshop,
minutele 01:46-05:12. Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus
și publicat cu permisiune Videoul în limba engleză a fost
publicat inițial pe site-ul www.churchprotect.org.]

LUPTÂND CU PEDOFILIA ÎN BISERICĂ: O MISIUNE SPECIALĂ DE

OBSERVARE
JIMMY HINTON

Când studiam la colegiul biblic, visam cu ochii deschiși cum

voi sluji. I-am ascultat pe profesori povestindu-ne nouă,
studenților, relatări frumoase despre slujirea dincolo de ocean.
Pentru prima dată în viață, mă aflam în inima Centurii Bibliei,
unde Biserica înflorea. Și era extraordinar! Multe ore am sorbit
cuvintele unor oameni ai lui Dumnezeu uimitori, plini de
pasiune, care au influențat și au inspirat pe atât de mulți –
oameni ca Jimmy Allen, Jack Lewis, Jerry Rushford și atâția alții.
Visam să fiu un lider al bisericii care, prin Duhul Sfânt, să simtă
suflarea de viață a lui Dumnezeu în anemica Lui biserică din
Northeast în care crescusem. Apoi, în anul 2011, la numai doi
ani de când intrasem în rolul de predicator în biserica copilăriei
mele, visele mi-au fost spulberate când o victimă mi-a dezvăluit
că fusese molestată ani de zile de tatăl meu.
Lumea mea s-a prăbușit. Nu aveam idee despre povara pe
care Dumnezeu avea să mi-o pună pe umeri și despre turnura
radicală pe care urma să o ia slujirea mea. Nici nu cunoșteam
prețul pe care familia mea avea să îl plătească din cauza
păcatelor tatălui meu. Mama mea și cu mine l-am raportat pe
eroul copilăriei mele la poliție. Tremuram amândoi de frică,
neștiind ce urma să se întâmple. Tatăl meu, care slujise decenii
întregi în biserica unde eu predic și în ziua de astăzi, ispășește o

- 188 -
sentință de 30-60 de ani în închisoare pentru delicte sexuale
împotriva unor copii foarte mici.
Predic în continuare cu normă întreagă la biserica Somerset
Church din Pennsylvania, la aproximativ 24 de kilometri de locul
în care zborul 93 s-a prăbușit pe 9 noiembrie 2001 și la 9
kilometri de mina Quecreek, unde nouă mineri prinși sub
pământ au fost salvați în anul următor. În 2015 am cofondat
Church Protect, Inc. Este o misiune nonprofit, care oferă
training specializat pentru prevenirea și detectarea abuzului
sexual al copilului în biserici. De asemenea, în mod obișnuit, ne
consultăm cu bisericile în care au apărut acuzații de abuz și îi
asistăm pe lideri în procesul slujirii bisericii în circumstanțele
date. Nu se reduce totul la suspectarea abuzului, la raportarea
lui și la revenirea la viața dinainte. Odată ce raportarea a fost
făcută, viața și drumul bisericii sunt schimbate pentru
totdeauna. Deoarece personal am înaintat cu greu prin
dezastrul lăsat în urmă de tatăl meu, am un interes legitim în a
ajuta bisericile și familiile să se pregătească pentru un
asemenea impact.
Abuzatorii sunt incredibil de abili în seducerea și molestarea
copiilor, alocă mult timp pentru a-și acoperi urmele și sunt
adesea oamenii pe care îi respectăm și îi admirăm cel mai mult.
De fapt, aproape fiecare biserică pe care am sfătuit-o a avut ca
abuzatori pe cei mai de încredere și mai plăcuți lideri ai săi –
predicatori, conducători, diaconi, pastori de tineret, misionari,
învățători de școală duminicală și lideri de tabere creștine.
Deși nu există niciodată scuze pentru protejarea unui
abuzator, înțeleg de ce cei mai mulți oameni neagă că un
cunoscut de-al lor violează copii, chiar și când le relatăm din
nou faptele. Este cel mai important motiv pentru care le
sugerăm bisericilor să apeleze la profesioniști pentru
consultare. Deoarece eu și colegul meu de obicei nu îl

- 189 -
cunoaștem personal pe făptaș, putem fi mult mai obiectivi și
avem interes zero pentru protejarea sau acoperirea
abuzatorului. Tentația de a-l apăra pe abuzator este mult prea
mare atunci când liderii bisericii sunt forțați să îl raporteze pe
cel mai bun prieten al lor. Aceasta creează un conflict major de
interese pentru cei mai mulți, iar a avea pe cineva din exterior
pentru evaluarea situației este un sistem bun. După cum a spus
recent un bun prieten de-al meu: „Justiția nu mai este oarbă
dacă un judecător pronunță sentința pentru un bun prieten de-
al său.” Asistarea unei biserici în perioada care urmează după
abuz, în special când există victime în biserică, este un proces
incredibil de delicat și trebuie tratat cu o grijă deosebită. Există
atât de multe variabile care trebuie luate în considerare.
Church Protect are o secțiune online în dezvoltare numită
Suportul Supraviețuitorului, unde bisericile îi pot trimite pe cei
care au fost cândva victime ale abuzului sexual al copilului.
Serviciile sunt 100% gratuite și confidențiale. Majoritatea
victimelor abuzului cu care vorbim fie au fost ignorate, excluse,
date afară de la părtășie, forțate să îl ierte de abuzator, fie au
fost abuzate verbal (și uneori sexual) de liderii bisericii. Asta
este o revictimizare de nesuportat și, din păcate, se întâmplă
destul de des. Am simțit că supraviețuitorii aveau nevoie de un
loc sigur pentru a comunica între ei, deci o urmare firească a
acestei înțelegeri a noastre a fost să dezvoltăm un suport
pentru supraviețuitorii abuzului sexual al copilului care să fie
condus numai de astfel de supraviețuitori.
În lunile recente, rareori a trecut o săptămână fără să nu fim
contactați de câteva biserici din cauza unor acuzații de abuz.
Chiar ieri am primit un apel cu privire la un violator de copii
dintr-o biserică locală. Astăzi am mai primit unul. Prădătorii au
infiltrat cu entuziasm Biserica și distrug sufletele copiilor noștri
într-un număr uriaș. Petru avea cu adevărat dreptate cu privire

- 190 -
la oamenii răi care prădează inocența altora: „Ca nişte
îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească
dregătoriile, pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie şi
putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată
batjocoritoare împotriva lor. Dar aceştia, ca nişte dobitoace
fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite... Fericirea lor
este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca nişte întinaţi
şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când
ospătează împreună cu voi. Le scapără ochii de preacurvie şi nu
se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima
deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi!” (2 Petru 2:10-14)
Există un număr estimat de 42 de milioane de persoane, numai
în Statele Unite, care au un istoric îngrozitor, fiind molestate în
copilărie de adulți, în mod repetat. Abuzul nu se întâmplă într-
un vacuum, el se întâmplă în bisericile noastre și în căminele
noastre. Și se întâmplă din plin.
Pentru a fi eficienți în ceea ce facem, trebuie să cunoaștem
exact cum gândesc prădătorii, cum plănuiesc și cum îi
manipulează pe toți cei din jurul lor. Deoarece victimele sunt
copii, sunt amenințate dacă spun și nu au un vocabular pentru a
descrie ce li s-a făcut, foarte puține spun cuiva. Strângerea de
suficiente informații, chiar și numai pentru a face un raport la
poliție, este incredibil de dificil de realizat. Cei mai mulți
investigatori, conform experienței noastre, nu iau în
considerare rapoartele despre abuz, chiar dacă cele mai multe
state mandatează ca liderii Bisericii să raporteze orice
suspiciune rezonabilă de abuz. Nu pentru că investigatorilor nu
le pasă, ci fiindcă sunt supraaglomerați. Din păcate,
investigatorii ajung la capătul răbdării din cauza raportorilor
necooperanți, care oferă doar o cantitate minimă de informații.
Lucrăm din greu pentru a ajuta bisericile să strângă
suficiente informații pentru a face un raport solid, dar lucrăm

- 191 -
chiar și mai din greu pentru a-i menține pe copii în siguranță
față de abuzatori. Nu ne putem baza exclusiv pe sistemul
justiției. Oamenii spun adesea că avem nevoie de legi mai dure
pentru a lupta cu epidemia abuzului. Răspunsul meu este că
abuzul sexual al copilului este un delict în toate cele cincizeci de
state americane. Nu putem face ca abuzul copilului să fie mai
ilegal de atât. Nu avem nevoie de mai multe legi, ci de mai
mulți protectori instruiți. În final, este nevoie ca noi toți să
lucrăm împreună pentru a ne menține copiii în siguranță.
În mod curent, eu pătrund în „lumea subterană” a Bisericii –
locul căruia prădătorii îi aparțin, în care gândesc, plănuiesc și
molestează copii. Numim aceasta misiunea noastră „specială de
observare”, deoarece puțini au curajul de a o face. În trecut,
lucrul cuminte și convențional era ca bisericile să fie învățate să
caute „semne ale abuzului”. Noi inversăm aceasta și învățăm
bisericile să nu caute abuzatori, ci să ne privim prin ochii unui
prădător al copilului. Când suntem capabili să facem astfel, lupii
nu mai arată ca oile. Deghizarea le este dată la o parte și putem
preveni abuzul înainte de a se întâmpla.
Am creat recent o metodă care necesită între treizeci și
șaizeci de minute, pe care o folosesc când instruiesc personalul
bisericilor și părinții. Scopul este să intru în rol și să demonstrez
cum caută prădătorii oportunități de a abuza copii și ce metode
specifice folosesc ei când abuzează copii în biserici. Umblu prin
clădirea bisericii și identific cele mai vulnerabile zone, iar apoi
continui cu un raport care detaliază cum poate îmbunătăți
biserica zonele respective. Am vizitat biserici care au politici de
protecție incredibile, dar și în ele identific, fără excepție, multe
zone vulnerabile. Motivul este că oamenii subestimează cât de
îndrăzneți, doritori și persistenți sunt abuzatorii. Cei mai mulți
oameni nu cred că abuzatorii molestează copii în clădirea
bisericii în timpul închinării (în special dacă implementăm

- 192 -
politici de protecție) și cred, în mod fals, că am fi capabili să
recunoaștem abuzul dacă ar avea loc. Dar experiența noastră
este că abuzatorii abuzează copii în timpul slujbelor de la
biserică în mod intenționat, că o fac frecvent, iar dacă nu
gândim ca prădătorii, nu vom recunoaște abuzul aproape
niciodată.
Copiii nu ar trebui să trăiască într-o teamă continuă din
cauză că sunt în mod repetat molestați, amenințați și făcuți să
creadă că sunt lipsiți de valoare. Ironia este că abuzatorii au cea
mai mică teamă odată ce pătrund în viața unei biserici. Foarte
ușor, biserica este cel mai sigur loc pentru abuzatori în care pot
molesta copii. Credem că este timpul să schimbăm situația și să
îi facem pe violatorii de copii să-și piardă somnul datorită
amenințării reale de a fi prinși. Suntem deciși să lucrăm
neobosiți pentru a convinge bisericile să deschidă calea,
arătând lumii că cea mai prețioasă resursă a planetei noastre
sunt copiii. Copiii merită să aibă o comunitate de adulți care îi
iubesc, îi respectă și îi protejează. Haideți să fim o astfel de
comunitate pentru ei!
[Jimmy Hinton, Fighting Pedophilia in the Church: A Special
Ops Ministry. Copyright © 2016 Jimmy Hinton. Articolul în
limba engleză este publicat pe site-ul www.wineskins.org.]

MITURI DESPRE ABUZUL SEXUAL AL COPILULUI

JIMMY HINTON

Mitul # 1 – Dacă îi spun copilului meu să nu discute cu

străinii, va fi în siguranță.
Realitatea este că majoritatea copiilor molestați sunt
abuzați de cineva pe care îl cunosc bine. Numai aproximativ
10% dintre victimele abuzului sexual al copilului sunt abuzate

- 193 -
de un străin. Să-i înveți pe copiii tăi să nu discute cu străinii este
un mod jalnic de a-l păzi pe copilul tău să fie abuzat sexual.
Mitul # 2 – Dacă copilul meu este abuzat, îmi va da de
știre.
Absolut fals. Aproximativ 5% dintre victime spun vreodată
cuiva, inclusiv părinților, despre abuz. Pedofilii sunt excepțional
de buni în seducerea copilului, făcându-l să creadă că el a inițiat
contactul sau că, dacă va spune vreodată, el sau familia lui vor fi
vătămați într-un fel. Mulți abuzatori sunt tații sau tații vitregi ai
copiilor și le spun că, dacă vor spune vreodată, ei vor fi
responsabili pentru destrămarea familiei. Nu este obișnuit
pentru acei supraviețuitori ai abuzului care dezvăluie abuzul, să
o facă la ani de zile după ce a avut loc abuzul. Printre cei mai
remarcabili sunt bărbații care au dezvăluit abuzarea lor de către
Jerry Sandusky, la ani de zile după ce a avut loc abuzul. Publicul
pune asta la îndoială. Consilierii profesioniști înțeleg. Există o
mulțime de motive pentru care copiii nu dezvăluie abuzul și
întotdeauna trebuie să îi validăm pe supraviețuitorii care spun
despre abuz.
Mitul # 3 – Dacă copilul meu este abuzat, îi va spune
abuzatorului să se oprească.
Din nefericire, parte a procesului de seducere este clădirea
încrederii și suportului față de pedofil. Copiii nu îi vor spune
abuzatorului să se oprească aproape niciodată, afară numai
dacă nu sunt instruiți să o facă.
Mitul # 4 – Voi observa cu ușurință dacă copilul meu este
abuzat.
Realitatea este că părinții nu vor observa niciodată când
copilul este abuzat. De fapt, mulți pedofili vor abuza un copil
îmbrăcat, direct în fața părinților. Ei fac asta din câteva motive:
testează copilul ca să vadă dacă va încerca să spună, testează
cât de bine au sedus părinții (vor observa?/cu ce anume pot

- 194 -
scăpa neprins?) și își dovedesc lor înșiși că sunt pricepuți pentru
a agresa în mod ostentativ. Cei mai mulți părinți nu vor observa
o mână sau un deget în locul greșit pentru că nu se așteaptă la
așa ceva, în special de la un prieten de încredere al familiei.
Mitul # 5 – Pedofilii sunt ușor de identificat într-o mulțime.
Din nefericire, Hollywood-ul este diferit de realitate.
Pedofilii de succes au succes tocmai fiindcă nu au fost
identificați într-o mulțime – de nimeni! Sunt medici, avocați,
predicatori, judecători, tați, mame, bogați și săraci. Pedofilii pot
fi literalmente oricine. Cei mai mulți pedofili, deși sunt atrași de
copii, sunt membri productivi ai societății care au slujbe cu
program întreg, sunt căsătoriți și au proprii lor copii. Nu aș fi
bănuit nici într-un milion de ani că tatăl meu este pedofil. Era
predicator și cineva pe care îl cunoșteam bine și nu am
suspectat niciodată că agresa sexual copii.
Mitul # 6 – Bisericile sunt un loc sigur, iar pedofilii nu s-ar
gândi să abuzeze acolo.
Realitatea este că bisericile sunt sigure… pentru abuzator.
Peste 90% dintre pedofili merg regulat la biserică. Câmpurile
abuzului sunt coapte pentru seceriș din cauză că cei care
frecventează biserica au încredere în mod natural în alții, cred
ce este mai bine despre alți creștini și cred că nimeni nu ar avea
îndrăzneala să abuzeze într-un loc de închinare. Multe biserici
nu au politici de protejare a copiilor și le permit altora să
rămână singuri cu copiii lor, oferindu-le acces deplin pentru a-i
abuza.
Mitul # 7 – Toți abuzatorii sexuali sunt bărbați.
Deși vasta majoritate a abuzatorilor sexuali sunt bărbați,
femeile pot, de asemenea, abuza copii. Niciodată să nu
presupui că, deoarece o femeie rămâne singură cu copilul tău,
copilul tău nu poate fi abuzat sexual.

- 195 -
 Mitul # 8 – Molestatorii de copii și pedofilii sunt același
lucru.
Un pedofil este cineva care este în mod obișnuit atras de
copii. Pedofilia este o tulburare parafilică recunoscută, deși nu
fără dezbateri printre profesioniști. Definiția medicală afirmă
că, pentru a fi pedofil, cineva trebuie să aibă cel puțin
șaisprezece ani, să fie cu cel puțin cinci ani mai în vârstă decât
copilul și să fie atras de copii o perioadă de cel puțin șase luni.
Un pedofil devine molestator când abuzează sexual un copil.
Poți fi pedofil (atras în mod obișnuit de copii) și să nu fii
molestator, deși nu cunosc ca până în prezent să existe
cercetări care să dovedească faptul că există pedofili adulți care
nu au abuzat sexual copii.
Un molestator este oricine are contact sexual cu un copil.
Un molestator poate să nu fie în mod obișnuit atras de copii. De
exemplu, unii copii vor experimenta sexual cu copii mai mici o
dată din curiozitate, fără să aibă atracție pentru copii. Prin
urmare, este posibil ca un molestator de copii să nu fie pedofil.
[Jimmy Hinton, Myths About Abuse. Copyright © Jimmy
Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba
engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.churchprotect.org.]

NU NE PUTEM BAZA NUMAI PE LEGE PENTRU PROTECȚIE

JIMMY HINTON

Locuiesc în Pennsylvania, la mai puțin de două ore distanță

de locul unde s-a desfășurat în 2012 procesul infamului Jerry
Sandusky.[1] Mi-l amintesc destul de bine, fiindcă a avut loc în
aceeași săptămână cu condamnarea tatălui meu pentru delicte
sexuale împotriva copiilor. Ca răspuns la verdictul „vinovat”
primit de Sandusky, Adunarea Generală a Pennsylvaniei a numit

- 196 -
o comisie pentru a forma Grupul Operativ pentru Protecția
Copilului. Acum ne lăudăm cu legi mult mai stricte decât alte
state, inclusiv cu instrucțiuni mai stricte de raportare, cu
instruire obligatorie pentru raportorii mandatați și se cer
verificări mai multe și mai frecvente ale contextului.
Deși legile mai stricte sunt bine-intenționate pentru
combaterea abuzului, statisticile de până acum sunt, în opinia
mea, neîndurătoare. Iată câteva fapte demne de atenție:
 Ca rezultat al scandalului Sandusky, Pennsylvania a votat
o serie de legi pentru a-i instrui pe îngrijitorii copiilor, mărind
pedepsele pentru neraportarea abuzului și cerând mult mai
multe verificări ale contextului. În 2014, Pennsylvania a avut cel
mai ridicat număr de abuzuri suspectate raportate (29273 de
raportări), dar, în mod ironic, a avut cel mai mic număr de
raporturi confirmate oficial (numai 3340 pentru întregul stat).
 Noi, la Church Protect, am prezis că noile legi vor
suprasolicita Linia Copilului din Pennsylvania, făcând raportarea
ineficientă și mărind de fapt probabilitatea ca abuzatorii să
rămână nedepistați. Din nefericire, rapoartele ne confirmă
prezicerile. În perioada de 32 de săptămâni de la sfârșitul lui
2014 până în februarie 2015, cei 33 de angajați ai Liniei
Copilului din Pennsylvania au lucrat 12000 de ore suplimentare,
un angajat raportând 67 de ore suplimentare într-o perioadă de
timp plătită. Numărul total de ore suplimentare pentru
angajații Liniei Copilului în acea perioadă de 32 de săptămâni a
fost de 20500, costând statul 500000 de dolari pentru plata
orelor suplimentare.
 Condiția necesară pentru raportarea abuzului este să
existe o suspiciune rezonabilă că abuzul a avut deja loc, ceea ce
înseamnă că oamenii fac rapoarte după ce abuzul s-a întâmplat
deja. Mai mult, deoarece agențiile sunt împovărate, iar

- 197 -
raportarea devine ineficientă, există și mai puțină focusare pe
prevenirea abuzului.
Deoarece interacționez cu biserici din toată națiunea,
observ o motiv de alarmare printre creștini. Biserica, în cea mai
mare parte, continuă să ignore abuzul și speră că legiuitorii „vor
avea grijă de problemă”. A-i lăsa pe legislatori să aibă grijă de
problema abuzului copilului este la fel de eficient ca a fi martor
la rezultatele faimosului Război al Drogurilor al Președintelui
Nixon, care a început în 1971. Vedeți, a face (sau a menține)
ceva ilegal nu este un inhibitor pentru cineva pus pe a comite
delicte. Sunt legile bine-intenționate și necesare? Da! Dar legile
singure nu sunt suficiente pentru a opri răspândirea abuzului,
de orice fel ar fi el. Fără îndoială, abuzul de droguri în țara
noastră este acum epidemic. Drogurile rămân ilegale în toate
cele cincizeci de state americane, dar în 2009, 23,5 milioane de
americani cu vârsta de 12 ani sau mai mult au avut nevoie de
tratament pentru probleme cauzate de abuzul de droguri ilicite
sau de alcool, conform Administrației Serviciilor pentru
Sănătate Mentală și Abuz de Substanțe (SAMHSA).
Diavolul nu este stupid. Așa cum dependenții de droguri au
găsit căi mai accesibile pentru a-și hrăni adicțiile – și anume,
prescrierea drogurilor – la fel, pedofilii au găsit căi mai ușoare
pentru a abuza copiii. Din nefericire, biserica este acea cale.
Este uimitor cât de obișnuit este abuzul în biserică și cât de
multe biserici adoptă o atitudine pasivă față de abuzatori. În
timp ce copiii noștri plâng, Diavolul râde.
Iacov 4:7 spune: „Împotriviţi-vă Diavolului, şi el va fugi de la
voi.” Dar unde nu există împotrivire, Diavolul va veni spre tine.
Chiar săptămâna aceasta a apărut o relatare despre un pastor
din Florida și soția lui, care forțau fete adolescente și prepubere
să vizioneze pornografie și să întrețină relații sexuale cu
pastorul. În 1999, pastorul, în care oamenii aveau încredere, și

- 198 -
soția lui au format chiar o organizație nonprofit numită Habitat
Pozitiv pentru Adolescenți Plini de Aspirații (P.H.A.T.), pe care
au folosit-o în ultimii șaisprezece ani pentru a ademeni copii și
a-i abuza. Articolul de la știri raportează că biserica lui James
Jackson este șocată. Eu nu sunt. În mod curent aud despre
cazuri mult mai rele decât ce a făcut domnul Jackson, iar 100%
dintre cazurile cu care lucrează Church Protect se întâmplă în
biserici. Cel mai adesea (în peste 80% dintre cazuri în momentul
de față) făptașii sunt lideri de biserici – predicatori,
conducători, diaconi, pastori de tineret și voluntari.
Dorim cu disperare să-i ajutăm pe supraviețuitorii
traumatizați de asemenea oameni răi. Dar eu doresc cu și mai
multă disperare să chem bisericile să se împotrivească
Diavolului și să prevină abuzul de la bun început. Ceea ce nu se
va întâmpla făcând abuzul și mai ilegal. Ci se va întâmpla doar
împotrivindu-ne Diavolului. Noi, la Church Protect, am conceput
materiale și vom concepe și mai multe anul acesta, pentru a
ajuta bisericile să recunoască și să contracareze tacticile pe care
le folosesc abuzatorii pentru a dobândi acces la copii. Fiindcă
am trăit cu un tatăl pedofil, acum știu cât de ușor este pentru
pedofili să îi înșele pe toți cei din jurul lor. Știu de ce pedofilii
râvnesc după biserici așa cum dependenții de droguri râvnesc
după doctori cărora le place să scrie rețete. Învăț bisericile
tehnicile lor, pentru a le recunoaște și contracara. Nu ne putem
permite să stăm liniștiți și să așteptăm să aibă loc un incident,
pe care să-l raportăm doar, sperând că va ajunge la tribunal.
Nu, trebuie să fim conștienți când intră Diavolul în spațiul
nostru și trebuie să ne împotrivim lui!
Recent am adăugat pe site-ul nostru servicii de suport
pentru supraviețuitori, pentru ca bisericile să aibă un loc viabil
unde să îi trimită pe supraviețuitori abuzului. Multe biserici sunt
prost echipate pentru a-i ajuta pe supraviețuitori să găsească

- 199 -
resursele de care au nevoie pentru ca vindecarea să înceapă.
Multe victime ale abuzului nu-și pot permite financiar
consilierea sau au dificultăți în găsirea unui terapeut de
încredere. Serviciile noastre de suport sunt 100% gratuite și
confidențiale.
De asemenea, oferim consultanță online video bisericilor
care au nevoie de ajutor pentru a gestiona suspiciunile sau
acuzațiile de abuz. Iar cel mai nou produs al nostru va apărea
foarte curând. Este vorba despre o serie video în cinci părți, cu
un ghid de studiu care însoțește fiecare lecție. Este înregistrată
pentru a fi folosită în studiile biblice pentru adulți, dar poate fi
folosită de oricine. Există material suficient pentru zece
săptămâni, dar poate fi folosit cu ușurință într-un trimestru de
treisprezece săptămâni. Este o modalitate foarte bună pentru
biserici de a întreține discuțiile despre abuz. În sfârșit, în curând
va apărea setul nostru despre starea de bine fizică și psihică.
Este un set creat specific pentru cei care se luptă cu un nivel
ridicat de anxietate. Este o resursă bună pentru vindecare și de-
abia așteptăm să apară. Continuați să vizitați site-ul nostru ca
să rămâneți la curent și urmăriți-ne pe Facebook.
Notă
[1]
Jerry Sandusky a fost antrenor de fotbal la Pennsylvania
State University. Acuzat de abuzarea sexuală a 52 de băieți timp
de cincisprezece ani, în 2012 a fost condamnat la 30-60 de ani
de închisoare. [N. trad.]
[Jimmy Hinton, We cannot count on law alone for
protection. Copyright © 2016 Jimmy Hinton. Tradus și publicat
cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat inițial
pe site-ul www.churchprotect.org.]

- 200 -
 NUMELE MEU ESTE LEGIUNE, PENTRU CĂ SUNTEM MULŢI
JIMMY HINTON

În fiecare zi știrile la care sunt abonat abundă în relatări

despre pedofili care exploatează și atacă niște copii inocenți.
Dacă accepți să vezi adevărul, devine evident că aceasta a
depășit stadiul de epidemie. Numai în Statele Unite există un
număr estimat de peste 40 de milioane de supraviețuitori ai
abuzului sexual al copilului. Încercați să meditați la acest
număr, dacă puteți. Am scris recent despre molestatorii de
copii care se ascund la vedere. Dar mai există o dimensiune pe
care mi-ar plăcea să o adaug cu privire la abuzatori – sunt o
mulțime. Din nefericire, cei mai mulți molestatori ai copilului nu
vor fi prinși niciodată. Deși este o realitate cruntă, cred că o
putem schimba.
Să ne reamintim despre relatarea în care Isus și ucenicii
coboară din barcă în ținutul Gadarei. Un bărbat posedat i-a
întâmpinat din „morminte”. Sunt nevoit să mă întreb de ce se
ascundeau spiritele rele în morminte. Cea mai bună
presupunere pe care o pot face este că mormintele sunt un loc
de mare durere pentru membrii supraviețuitori ai familiei.
Vizitarea mormintelor este o ocazie solemnă și reverențioasă.
Pentru mulți oameni, mormântul este un memento că cel pe
care îl iubim și pe care îl considerăm atât de drag nu mai este cu
noi. Răul există ca să distrugă chiar locurile unde oamenii merg
pentru a încerca să înțeleagă și să biruie tragedia. Imaginați-vă
scena de la mormintele din Gadara – oricine vroia să-i îngroape
sau să-i viziteze pe cei dragi decedați nu putea, din cauză că
acel om violent țipa și striga obscenități în cimitir. Ceea ce era o
insultă care se adăuga traumei morții.
Un alt lucru care ne frapează la această relatare este
puterea și persistența răului: „Omul acesta îşi avea locuinţa în

- 201 -
morminte şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un
lanţ. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu
cătuşe la mâini, dar rupsese cătuşele şi sfărâmase obezile şi
nimeni nu-l putea domoli.” (Marcu 5:3-4) Cei familiarizați cu
abuzul cunosc ce eforturi fac abuzatorii pentru a continua
abuzul. Ascunzișurile, caracterul secret, rușinea și manipularea,
toate acestea permit ca abuzul să continue chiar sub nasul
nostru – în bisericile, în școlile, în centrele de zi pentru copii, la
evenimentele sportive și în căminele noastre. Să confrunți un
molestator al copilului și să-i spui să înceteze nu funcționează.
Nu a funcționat niciodată. Răul este persistent. Nu-i pasă de
voi, copiii lui Dumnezeu.
Noapte și zi acel om oscila între morminte și vârfurile
munților, provocând multă teamă și distrugere. Sunt nevoit să
mă întreb dacă locuitorii cetății erau atât de obișnuiți cu
prezența lui, încât au învățat să-i ignore acțiunile. Lucrul care
îmi atrage cel mai mult atenția este răspunsul lui sinistru, când
Isus îi cere numele: „Numele meu este legiune, pentru că
suntem mulţi.” (Marcu 5:9) O legiune romană era un termen
militar și putea să aibă până la șase mii de oameni. Nu încerc să
provoc teamă aici, dar este singura categorie care se potrivește
cu numărul abuzatorilor de copii care trăiesc printre noi. Ei sunt
pretutindeni, la vedere. Iar experiența îmi spune că, din variate
motive, am ales să fugim și să ne ascundem de ei sau am
ignorat că există legiuni de pedofili printre noi.
În cartea sa din 2001, Dincolo de toleranță: Pornografia cu
copii pe internet,[1] Philip Jenkins a intrat în camerele de chat ale
rețelelor de pedofili pentru a observa comunitatea lor secretă.
A pus filtre, pentru ca să nu poată viziona nicio imagine,
deoarece vizionarea pornografiei cu copii este o ilegalitate
gravă. Ceea ce a aflat a fost uimitor și șocant pentru el.
Literalmente exista o comunitate atât de mare de pedofili, care

- 202 -
își împărtășeau poveștile și făceau schimb de imagini a sute de
victime pe care le abuzau fiecare dintre ei, încât concluzia lui
Jenkins este că pornografia cu copii nu este accesibilă poliției.
Rețineți, se întâmpla în 2001, când internetul nu era nici pe
departe atât de accesibil ca astăzi. Precum spune un pedofil
într-o cameră de chat: „Când te gândești la asta, câți iubitori de
fetițe avem aici? 10000, 15000 vizitează acest chat, dar
celelalte chat-uri, dar cei care nu pot găsi acest chat și alte chat-
uri? Am văzut statistici de la câteva motoare de căutare, iar
prima căutare este pornografia cu copii, și toți iubitorii de fetițe
care nu au computer trebuie să fie milioane. ;)”
Mă gândesc la Elijah Fernandez, care chiar luna trecută a
violat bebelușul de patru luni al prietenei lui, apoi i-a dat doi
pumni în cap, provocând decesul creierului copilei.[2] Copila a
murit la scurt timp după aceea la spitalul din Albuerque. Iată
declarația Departamentului de Poliție: „Și efectiv nu vă pot
explica ce s-a întâmplat, fiindcă este atât de grafic, încât nu ați
putea să transmiteți acuzațiile”, a spus Simon Drobik de la
Departamentul de Poliție din Albuerque. „Apeluri ca acesta
întotdeauna îi afectează pe ofițeri, iar eroii anonimi ai acestui
departament sunt cei din Unitatea Crimelor Împotriva Copiilor.
Ei văd asta tot timpul, zi de zi.”
Ei văd asta tot timpul, zi de zi. Vorbiți cu orice departament
de poliție. Sunați la departamentul local. Întrebați-i dacă
afirmația este adevărată. Vă asigur că veți primi același răspuns,
indiferent dacă locuiți într-un sat sau într-o metropolă,
indiferent dacă faceți parte dintr-o adunare satanică sau dintr-o
biserică ortodoxă. Faceți o cercetare despre „copil de patru luni
violat”. Povestea nu este singulară. Se întâmplă mereu. Este
timpul să fim sinceri cu noi înșine și să recunoaștem că este mai
mult decât o simplă problemă. Trebuie să ne ridicăm și să
înfruntăm răul. Să numim răul drept ceea ce este. Îmi amintesc

- 203 -
că Președintele Bush a fost batjocorit pentru faimoasa lui
expresie „făcători de rău”. O să-i batjocorim pe cei care numesc
răul drept ceea ce este? Este amuzant? În timp ce tastez aceste
cuvinte, nu-mi vine să râd.
Lucrul interesant la relatarea despre acel om posedat de
demoni este că Isus nu a îngăduit răului să continue. A
confruntat legiunea și i-a scos. Nu mai erau bineveniți să
terorizeze satul, să intre în morminte sau să strige de pe vârful
muntelui. Isus nu a spus: „Karma îi va face să plătească în cele
din urmă.” Nu! S-a ridicat împotriva răului și efectiv a spus: „Nu
mai sunteți bineveniți aici.” Aceasta se numește justiție. Vă
imaginați cum ar fi dacă bisericile și comunitățile noastre s-ar
uni și ar spune: „Acest rău nu mai este binevenit în orașul
nostru”? Cred că putem face asta și că ar trebui să o facem.
Haideți să ne unim eforturile pentru a-i elibera pe cei inocenți
de efectele acestui rău!
Note
[1]
Philip Jenkins, Beyond Tolerance: Child Pornography on
the Internet, carte disponibilă pentru comenzi pe site-ul
www.amazon.com.
[2]
Laura Thoren, Suspect accused of raping, beating 4-
month-old child makes court appearance,
www.koat.com/news/new-mexico/albuquerque/suspect-
accused-of-raping-beating-4monthold-child-makes-court-
appearance/24380702.
[Jimmy Hinton, I Am Legion, For We Are Many. Copyright ©
2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul
în limba engleză este publicat pe site-ul www.jimmyhinton.org.]

- 204 -
 O VESTE BUNĂ DESPRE ABUZUL SEXUAL AL COPILULUI!
JIMMY HINTON

Este ușor să te descurajezi. Tot ce ai de făcut pentru asta

este să dai drumul la știrile locale sau să citești ziarul local.
Chiar și în orășelul nostru poveștile despre abuz abundă… și
abundă tot mai mult. La fiecare câteva săptămâni apare numele
cuiva pe care îl cunosc personal. Iată știrea cea rea – poveștile
care apar la știri în fiecare zi îi includ doar pe abuzatorii care au
fost prinși. Pentru fiecare abuzator care apare în ziar mai sunt
zece care abuzează nestingheriți zeci de copii.
Bine, destul cu știrile deprimante. Știrea cea mare este că
tot mai mulți supraviețuitori ai abuzului sunt responsabilizați
pentru a vorbi despre abuz și a găsi vindecare, datorită unor
oameni minunați cu inimi mari. Iar eu anticipez că acest tipar va
continua să se repete. Cifrele au putere și tot mai mulți
supraviețuitori s-au săturat să trăiască în umbra abuzatorilor.
Există misiuni care au luat naștere din convingere. Sunt fericit
să văd lucrarea pe care prietena mea, Angela Williams, o face la
Voice Today.[1] Ca supraviețuitoare a abuzului sexual al
copilului, Angela s-a plasat cu curaj într-o poziție de
vulnerabilitate, pentru a-i ajuta pe alții să se vindece de abuz, în
timp ce îi instruiește pe oameni cum să prevină abuzul.
Iacov 1:12 spune: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după
ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o
Dumnezeu celor ce-L iubesc.” Nu o spun cu ușurință – oricine
luptă contra atacului lui Satan împotriva sufletului omenesc va
fi încercat din greu. Lui Satan nu-i place vindecarea și va face
totul pentru a descuraja și a înșela. Sunt mândru că Angela și
mulți alți prieteni duc această luptă alături de noi, în ciuda
grelelor încercări.

- 205 -
 Bunul meu prieten Les Ferguson, Jr.[2] este încă unul dintre
cei care duc cu credincioșie această luptă. Les va ține discursul
inaugural la rugăciunea de la micul dejun Stând în Spărtură al
Angelei pe 1 noiembrie în Marietta, Georgia. Dacă nu i-ați auzit
povestea, trebuie să o auziți. Les este o încurajare pentru atât
de mulți. Vă rog, luați în considerare să fiți parte a acestui
eveniment, fie că puteți să fiți prezenți, fie că nu. Angela va
avea supraviețuitori care vor povesti cum au supraviețuit. Va fi
rugăciune, vor fi lacrimi și va fi multă dragoste la acest
eveniment.
Dr. Bruce Wilkinson (Rugăciunea lui Iaebeț)[3] va vorbi seara
la Universitatea Emory. Vă rog, luați în considerare susținerea
acestui efort minunat și simțiți-vă încurajați că tot mai mulți
oameni își alătură forțele pentru a combate și a preveni abuzul!
Note
[1]
www.hopethrives.com.
[2]
www.lesfergusonjr.com.
[3]
Bruce Wilkinson, The Prayer of Jabez: Breaking Through
to the Blessed Life, carte disponibilă pentru comenzi pe site-ul
www.amazon.com.
[Jimmy Hinton, Some Good News About Abuse! Copyright ©
2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul
în limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.churchprotect.org.]

PANOUL CU INFORMAȚII
BOB VAN DOMELEN

„Dimpotrivă, când zic celui rău: Vei muri! – dacă se întoarce

de la păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut, dacă dă înapoi
zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile care dau viaţa
şi nu săvârşeşte nicio nelegiuire, va trăi negreşit şi nu va muri.

- 206 -
Toate păcatele pe care le-a săvârşit se vor uita; a făcut ce este
bine şi plăcut şi va trăi negreşit!” (Ezechiel 33:14-16)
Crescentville este un oraș destul de mic pentru ca oamenii
să se cunoască unul pe celălalt, dar destul de mare ca să susțină
câteva afaceri de succes. Există o străduță principală cu o
varietate de magazine, un parc plăcut lângă centrul orașului și o
biserică vizavi de parc, în piața orașului.
Pe pajiștea din fața bisericii este un panou mare de
informații. Panoul nu pare a fi de origine omenească și, în mare
parte spre disperarea celor care frecventează biserica,
informațiile afișate se reînnoiesc în dimineața fiecărei zile de
luni. Nu este un panou obișnuit, cu simple anunțuri despre
activitățile bisericii. Este un panou care enumeră diferitele
păcate, pe categorii. Anxietatea membrilor izvorăște din faptul
că aproape toată lumea, la un moment sau altul, și-a văzut
numele pe panou, la o categorie specifică de păcat.
Există o singură modalitate prin care oamenilor li se poate
lua numele de pe panou. Ei trebuie să găsească pe cineva din
biserică, dornic să îi susțină și să se roage pentru ei. Evident,
aceasta înseamnă că cineva anume mărturisește altcuiva că
panoul spune adevărul și că are nevoie de ajutor pentru a rupe
legăturile unui păcat specific.
De rușine, unii încearcă să ignore panoul, dar numai câțiva
au rezistat mai mult de câteva săptămâni în acest gen de
negare. Mai devreme sau mai târziu, prietenii din biserică îi
abordează și îi întreabă de ce nu sunt dornici să primească
ajutor. Puținii care sunt prea încăpățânați și se împotrivesc
confruntării finale, părăsesc în liniște biserica.
Aceasta este o poveste. Dacă Crescentville există, mă
îndoiesc că are un panou de informații al bisericii de genul celui
descris mai sus, dar aș prefera ca un asemenea panou chiar să
existe. Într-un asemenea loc ideal, oamenii din biserică au

- 207 -
învățat cum să recunoască faptul că ei păcătuiesc, prietenii lor
păcătuiesc, iar dacă vor ajutor pentru a părăsi un anumit păcat,
există întotdeauna cineva dornic să îi ajute.
Totuși, vreau să mă întorc puțin la această poveste și vă cer
puțină îngăduință pentru a continua. Vreau să plasez un
delincvent sexual (Mike) în acest orășel – un bărbat care a
petrecut timp în închisoare pentru delictele sale, iar acum
încearcă să o ia de la început. Mike a folosit timpul din
închisoare încercând să înțeleagă de ce a făcut lucrurile pe care
le-a făcut. Un program de tratament acreditat pentru
delincvenții sexuali l-a ajutat să înțeleagă anumite aspecte;
numeroasele activități de la capelă pe care le-a frecventat au
avut grijă de restul. Soția lui Mike a divorțat de el și a dus copiii
în cealaltă parte a țării. Camera lui de deasupra garajului unei
case vechi de la marginea orașului a fost tot ce a putut găsi, dar
a corespuns scopurilor sale. Cel mai important pentru Mike a
fost să găsească o familie a bisericii, deci atunci când un prieten
i-a spus despre mica și neobișnuita biserică din Crescentville, s-
a dus acolo.
A fost oarecum o surpriză pentru Mike să vadă panoul cu
informații pe pajiștea din față. A fost o surpriză și mai mare
pentru el să își vadă numele trecut, singurul nume din coloana
cu denumirea „Molestarea copilului”.
Intrând în biserică, a văzut capete întorcându-se spre el, iar
apoi întorcându-se repede înapoi, discuții secrete având loc de
fiecare parte a naosului. Simțind că i se aprind obrajii, s-a lăsat
să alunece în singurul loc disponibil de la sfârșitul rândului de
bănci.
Chiar înainte de sfârșitul slujbei, un mic grup de oameni ale
căror nume erau pe panou s-au ridicat și au cerut parteneri de
rugăciune. Mike s-a ridicat printre ei, cu capul plecat, mutându-
și greutatea de pe un picior pe altul. Unul câte unul, alții și-au

- 208 -
părăsit locurile, s-au apropiat de câte un om și au început să se
roage cu el. Nu a trecut mult până ce Mike a rămas singur,
întrebându-se de ce a crezut vreodată că acea biserică va fi în
stare să-l ajute. S-a gândit să se așeze. S-a gândit să plece.
Înainte de a putea face vreuna din ele, a devenit conștient că
cineva stătea în picioare lângă el.
Ea avea cel puțin optzeci de ani și o față plină de riduri,
formate atât în vremuri bune, cât și în vremuri rele. S-a uitat la
el și a spus: „Numele meu este Alice. Când eram fetiță, un vecin
m-a molestat. Am vrut să putrezească în iad. Am vrut să-l ucid.
Mi-a luat fericirea și am vrut să-l urăsc cât aveam să trăiesc.
Când a fost arestat, am aflat că nu eram singura lui victimă. În
investigația care a urmat am aflat, de asemenea, că în alt stat
omorâse o fetiță care amenințase că va spune despre el.
Judecătorul l-a condamnat la închisoare pe viață, fără
posibilitate de eliberare condiționată. Părinții ei au vrut să fie
executat.”
A făcut o pauză de un moment, înainte de a adăuga încet:
„Și așa am vrut și eu. Acum sunt o femeie bătrână și am decis că
tristețea mea nu se poate sfârși dacă nu vreau eu să ia sfârșit.
Astăzi, când ți-am văzut numele și păcatul pe panoul de
informații, am știut că Dumnezeu îmi spunea să încetez să
urăsc. Și iată-te aici. Și iată-mă stând lângă tine. Cine are fi
crezut că un asemenea lucru va fi vreodată posibil?”
În acel moment, Mike a simțit că i se înmoaie genunchii, un
val de emoție profundă străbătându-l când ea l-a invitat să se
așeze lângă ea. „De ce să nu începem cu o rugăciune?”
[Bob Van Domelen, The Bulletin Board. Copyright © 2004
Robert J. Van Domelen. Tradus şi publicat cu permisiune.
Articolul în limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.brokenyoke.org.]

- 209 -
 PLAN DE PROTECȚIE
JIMMY HINTON

Protect este un plan simplu, construit pe baza cercetărilor

cele mai complexe și semnificative. Vizităm cu regularitate
biserici care folosesc cele mai bune planuri de protecție
disponibile la fața locului. În câteva minute suntem capabili să
recunoaștem punctele slabe, prin care abuzatorii pot să obțină
cu ușurință acces la copii. Cele mai multe planuri sunt foarte
complexe, încărcate cu jargon legal și se bazează pe cercetări
defectuoase. Protect este unic în multe privințe. Mai întâi de
toate, este construit intenționat pe șapte principii ușor de
amintit. De asemenea, este construit pe o combinație din mai
mult de 9000 de ore clinice pe care Jon Uhler le-a petrecut cu
infractorii sexuali și mai mult de douăzeci de ani cât Jimmy
Hinton a locuit în aceeași casă cu tatăl lui. Este singurul plan de
protecție construit de cineva care are o experiență de viață
reală și care a făcut observații știind cum interacționează
abuzatorii în lumea reală, în timp real, cu victime reale.
Scopul Protect (Pregătește, Întărește, Obiectează, Gândește
ca un pedofil, Stabilește granițe, Cheamă autoritățile,
Instruiește adulții și copiii) este să folosească principiile bunului
simț, care lucrează de fapt pentru a proteja copiii de prădători.
Adulții și copiii sunt instruiți, iar bisericile sunt învățate cum să
le comunice aceasta celor care vor să abuzeze. Credem că
situația ar trebui să se schimbe, pentru ca bisericile să nu mai
fie sigure pentru abuzatori, dar să fie sigure pentru copii.
Pregătește-i pe toți!
Fii pregătit să previi abuzul, să menții un loc sigur pentru
copii și să fii un spital pentru răniți. Se duce un război spiritual:
„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.
Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine

- 210 -
piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat
împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva
domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac,
împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”
(Efeseni 6:10-12) Unii vor fi soldați în luptă, alții vor avea grijă
de răniți. Indiferent de rolurile noastre pe câmpul de luptă, să
fii în mod intenționat nepregătit în timp ce „speri ce e mai bine”
este incompetență spirituală, este neetic și imoral.
Consolidează frecvent instruirea!
„Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă
lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port
aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce
am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni
9:26-27) „Cei mai mulți nu știu nimic despre asta.” – din
scrisoarea din închisoare a unui abuzator care a abuzat cu
succes zeci de victime aproape cincizeci de ani din viață. A fost
pastor de tineret și predicator. Cele mai multe organizații
recunosc valoarea educației și instruirii continue. Foarte puține
afaceri mai există unde angajații nu au parte de consolidarea
instruirii. Pedofilii sunt cea mai sofisticată clasă de infractori, în
timp ce bisericile rămân cel mai puțin instruite, aceasta
făcându-le cele mai sigure locuri și locuri ideale pentru ca
făptașii să abuzeze.
Obiectează la orice încercare a pedofililor de a se afla în
apropierea copiilor!
Deoarece pedofilii sunt foarte competenți, manipulatori, se
bazează pe discreție și mint pentru a avea succes, riscul
reabuzării este foarte ridicat. În multe state americane este
ilegal ca infractorii sexuali înregistrați să meargă în locuri unde
există un număr mare de copii, inclusiv în biserici. După cum
spune renumitul Dr. Gene Abel: „Prima condiție a
tratamentului: pacientul trebuie să păstreze distanța dintre el

- 211 -
(sau ea) și copii. Este de departe cea mai importantă condiție a
tratamentului… Regulile au un singur scop: să-l separe pe
pacientul molestator de copii și de orice imagini ale copiilor
care l-ar putea ajuta să-și mențină tendința față de copii… A-l
separa de copii înseamnă, de asemenea, că trebuie să evite
locurile unde se adună copiii.” (Abel & Harlow, The Stop Child
Molestation Book) … „Le scapără ochii de preacurvie şi nu se
satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima
deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi!” (2 Petru 2:14)
Conform experienței noastre, nu am văzut încă terminându-se
bine, pentru abuzator și pentru copii, un scenariu în care o
biserică invită un pedofil cunoscut în adunarea sa. Un pedofil
pocăit va saluta ideea unei alternative de închinare numai cu
adulții. O biserică dedicată protejării copiilor lui Dumnezeu va
face la fel.
Gândește ca un abuzator!
„Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi, dar,
înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.” (Matei 10:16)
Credem că elementul vital al protejării celor inocenți este să
privim prin ochii unui pedofil. Am putea vorbi despre indicatorii
de risc și despre comportamente „alarmante”, dar realitatea
este că ele creează lacune masive. Nu iau în considerare cât de
carismatici sunt abuzatorii și care sunt tacticile lor progresive
din viața reală. Pentru a proteja cu adevărat împotriva
abuzatorilor, trebuie să îi instruim pe oameni să se pună în locul
pedofililor – să gândească așa cum gândesc ei, să facă manevre
cum fac ei, să cunoască atât cum, cât și de ce dobândesc ei
acces la copii cu atâta ușurință. Instruirea pe teren include o
plimbare prin clădirea bisericii, unde trainerii noștri intră în rol
și îl joacă rolul abuzatorului. Este o demonstrație live, care
ilustrează cât de ușor este pentru abuzatori să dobândească
acces la copii chiar și în cele mai restricționate zone. Evaluarea

- 212 -
pentru Recunoașterea Prădătorului a Organizației Church
Protect[1] este o evaluare în 20 de puncte, concepută de fiul și
soția unui pedofil. A fost proiectată folosind peste cincizeci de
ani combinați de observare a interacțiunii în viața reală a unui
pedofil și este folosită pentru a-i instrui pe oameni, ca să afle
cum dobândesc prădătorii atât de ușor acces la copii,
seducându-i pe cei mai apropiați ai acelor copii.
Stabilește granițe foarte stricte, restricționând accesul la
copii!
Aceasta este o altă precauție pentru protejarea copiilor.
Niciun părinte sau nicio biserică nu ar trebui să se scuze sau să
explice de ce are granițe care îi opresc pe adulți sau pe copiii
mai mari să-i izoleze pe cei mici. Multe locuri au reguli „prea
complicate”, dar tot eșuează în restricționarea accesului la
copii. Adulții tot dobândesc în mod regulat acces la copii,
propunând ca alți copii să doarmă la ei acasă, oferind studii
biblice private, făcând babysitting, și pot găsi cu ușurință
coridoare și/sau încăperi deschise în clădirile bisericii unde
copiii pot fi cu ușurință izolați. Noi instruim bisericile să
restricționeze accesul la copii la fiecare nivel, nu doar în sala de
clasă. Zonele cu risc ridicat din clădiri sunt evaluate și
dezvoltăm soluții inteligente și de bun simț.
Cheamă autoritățile!
„Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale
întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le… Dar toate aceste
lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală.”
(Efeseni 5:11, 13) Indiferent că sunt raportori mandatați sau
facultativi, noi îi instruim pe toți oamenii să raporteze
suspiciunile de abuz. Abuzul copilului nu este doar imoral, este
ilegal. De asemenea, este ilegal pentru raportorii mandatați să
aibă cunoștință despre suspiciuni ale abuzului și să nu-l
raporteze. Cele mai multe incidente nu sunt raportate fiindcă

- 213 -
sunt atât de ușor explicate. Aici este crucială o instruire cât mai
bună. Credem că pentru a-i descuraja pe potențialii abuzatori
să gândească că vor putea să ne distrugă copiii, trebuie să
transmitem un mesaj clar că oricine ne molestează copiii va fi
prins și va merge la închisoare.
Instruiește-i și pe adulți, și pe copii!
Cele mai multe programe îi instruiesc pe adulți, dar eșuează
în instruirea copiilor. Chiar dacă sunt instruiți copiii, instruirea
„atingere bună/atingere rea” nu este suficientă. Credem în a
avea adulți și copii foarte bine instruiți. Copiii sunt
împuterniciți, pentru a cunoaște dacă și când are loc o încercare
de abuzare, cum să răspundă în siguranță și cum să raporteze
incidentul unui adult. Credem că dacă vom comunica bisericilor
că adulții și copiii noștri sunt bine instruiți, riscul abuzatorului
de a fi prins va crește brusc. După cum spunea un abuzator
sexual încarcerat: „Cel mai înspăimântător lucru este un copil
care spune: «Nu!» Chiar și mai înspăimântător este un copil
care zice: «O să spun!» Cu un astfel de copil nu m-aș încurca.”
Notă
[1]
Child & Youth Protection Policy,
www.somersetchurchofchrist.com/resources/church-policy.
[PROTECT Plan. Copyright © Church Protect, Inc. Tradus și
publicat cu permisiune. Organizația poate fi contactată la
adresa: Church Protect, Inc., 248 Stadium Drive, Somerset,
Pennsylvania 15501, USA, site: www.churchprotect.org.
Articolul în limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.churchprotect.org.]

- 214 -
 PREVENIREA ABUZULUI SEXUAL AL COPILULUI: NU EXISTĂ
MONȘTRI
JIMMY HINTON

Tocmai parcurg excelenta carte a lui Gavin De Becker, Darul

fricii.[1] De Becker lucrează cu oficiali ai guvernului de cel mai
înalt rang, inclusiv cu Președinți, pentru a evalua riscul
comportamentului violent. A creat Sistemele de Evaluare a
Amenințării MOSAIC, care sunt folosite în prezent de CIA, de
personalități publice importante și de public. Deși De Becker
este specializat în prezicerea comportamentului violent, multe
din principiile sale ar trebui aplicate pentru anticiparea abuzului
sexual al copilului.
Experiența mea în lucrarea cu bisericile îmi spune că, în
general, ele sunt prea încrezătoare cu oricine. Majoritatea
liderilor de biserici cu care vorbesc pun semnul egal între
bunătate, moralitate și a fi demn de încredere, au un nivel
ridicat de naivitate când este vorba de protejarea copiilor,
adeseori au o puternică rezistență la a face schimbări drastice
în politica bisericii care ar include verificări ale trecutului
tuturor voluntarilor și monitorizarea voluntarilor care lucrează
cu copiii și cred că ar fi capabili să detecteze un abuzator dacă
s-ar afla printre ei. Altfel spus, cred că abuzatorii arată ca niște
monștri și, prin urmare, sunt ușor de detectat. Aș putea adăuga
că aceasta nu este o problemă care se reduce la biserici. Cei
care lucrează în centrele de zi, în școli, în tabere și cei care
angajează babysitteri sunt la fel de încrezători.
Dar, precum observă De Becker, tocmai din cauză că suntem
în căutarea de monștri suntem ținte atât de bune. De fapt,
abuzatorii nu sunt deloc monștri. Ei sunt oameni ca tine și ca
mine. Arată ca noi, vorbesc ca noi, se îmbracă la fel cum ne
îmbrăcăm noi, se roagă la fel cum ne rugăm noi și este probabil

- 215 -
să fie cei mai buni prieteni ai noștri sau membri în familia
noastră. Fiindcă nu vrem să credem că oameni pe care îi
cunoaștem personal sunt capabili de asemenea infracțiuni,
auzim la știri lucruri de genul: „Era un om așa drăguț. Tot nu
cred că a fost capabil să facă lucruri atât de rele. Probabil că a
alunecat.”
Poziția lui De Becker este că, deoarece noi nu am comite o
anumită infracțiune, nu vrem să înțelegem că prietenii noștri
apropiați ar comite-o. El spune: „În fiecare zi, oameni care își
sfidează în mod clar intuiția devin, chiar în timp ce se gândesc la
asta, victime ale violenței și accidentelor. Deci atunci când ne
întrebăm de ce suntem atât de des victime, răspunsul este clar:
«Fiindcă suntem atât de buni la asta.» O femeie nu ar putea
coopera mai bine cu viitorul ei atacator decât petrecându-și
timpul spunându-și: «Dar pare un om așa de drăguț!»” (De
Becker, p. 30).
Bun punct de vedere! Este atât de important să realizăm că
adevăratele infracțiuni sunt comise de oameni reali, care nu
arată neapărat ca niște nebuni.
De Becker adaugă: „Deci chiar și la o întrunire de criminali
aberanți există ceva din tine și din mine. Când acceptăm asta,
este mai probabil să-l recunoaștem pe violatorul care încearcă
să-și croiască drum spre casa noastră, pe molestatorul de copii
care aplică pentru poziția de babysitter, pe ucigașul soției sale
care lucrează la biroul nostru, pe asasin în mulțime. Când
acceptăm că violența este comisă de oameni care arată și
acționează la fel ca ceilalți oameni, reducem la tăcere vocea
negării, vocea care șoptește: «Tipul nu arată ca un ucigaș.»” (De
Becker, p. 46)
El recomandă să facem exact opusul a ceea ce facem în
fiecare zi – trebuie să observăm comportamente, nu
personalități. Infracțiunile nu apar niciodată din neant. Oamenii

- 216 -
nu „alunecă” doar. Există întotdeauna indicatori
comportamentali înainte ca ei să treacă la fapte. Aceasta se
aplică ucigașilor și se aplică molestatorilor de copii. Trebuie să
fim mai atenți la tiparele comportamentale care indică
probleme și rea-voință. Recent cineva mi-a dat o listă
exhaustivă cu probleme comportamentale alarmante la un
bărbat din biserică – face daruri copiilor mici, se oferă pentru
babysitting, are un interes special pentru anumiți copii,
încearcă să îi izoleze oferindu-se să îi ia cu mașina, îi invită la el
acasă etc. Am explicat că omul prezintă un risc foarte ridicat și
că ar trebui exclus de la activitățile care includ copii, la care
omul mi-a replicat: „Dar e atât de drăguț și foarte respectat de
toți!” Răspunsul meu a fost: „Și ce-i cu asta?”
Atât de mulți dintre noi cădem în capcana de a crede că
abuzatorii arată ca niște monștri, încât nici măcar nu vrem să
acceptăm posibilitatea abuzului și astfel felul în care
interpretăm anumite comportamente este alterat. Gândiți-vă la
întrebările pe care i le punem aplicantului pentru slujba de
babysitter sau pentru poziția de lider de tineret în biserică: „Ești
bun cu copiii? Care sunt punctele tale tari? Ce experiență ai în
lucrul cu copiii?” Asemenea întrebări nu ne spun nimic despre
comportamentele cu copiii. Nici nu îl pun pe viitorul abuzator
într-o situație delicată, pentru a-i putea observa reacțiile în
timp real. Nu ar fi mai bine să punem întrebări precum: „Ai
atracții sexuale pentru copii? Ai atins vreodată fizic un copil în
mod nepotrivit sau te-ai gândit să o faci? Ai vizionat vreodată
pornografie cu copii? Ce ai face dacă ai simți că un copil ți-ar
solicita sex?” etc. Putem învăța multe despre cineva punând
întrebările corecte. O pauză de trei secunde sau o mișcare pe
scaun pot să dezvăluie multe informații. Dar rareori am de-a
face cu oameni care pun acest gen de întrebări. Trebuie să

- 217 -
facem o treabă mult mai bună în ceea ce privește anticiparea și
prevenirea abuzului.
Dacă nu mă credeți, credeți un abuzator. Recent l-am vizitat
pe tatăl meu în închisoare, iar el a avut de zis următoarele:
„Două lucruri m-au șocat de fiecare dată când am abuzat o
victimă: cât de ușor era să fac un copil să acționeze sexual și cât
de ușor era să scap neprins.” Spre rușinea noastră, are absolută
dreptate.
Notă
[1]
Gavin De Becker, The Gift of Fear, carte disponibilă
pentru comenzi pe site-ul www.amazon.com. [N. trad.]
[Jimmy Hinton, Preventing Abuse: There Are No Monsters.
Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.jimmyhinton.org.]

PREVENIT ÎNSEAMNĂ ÎNARMAT DINAINTE

BOB VAN DOMELEN

Bob Van Domelen a abuzat sexual douăzeci și șapte de elevi

în timpul celor șaptesprezece ani ai săi ca instructor de
formaţie. A executat trei ani de închisoare după ce un fost elev
s-a dus la poliţie în anul 1985. După confesiunea lui la poliţie,
Van Domelen L-a acceptat pe Hristos ca Mântuitorul său. Din
anul 1989 conduce Broken Yoke Ministries, cu sediul în
Waukesha, Wisconsin, acelaşi oraş în care a comis delictele.
Broken Yoke se concentrează pe consilierea celor implicaţi în
homosexualitate. În 1997, Guvernatorul Tommy Thompson l-a
numit pe Van Domelen în Bordul pentru Prevenirea Abuzului şi
Neglijării Copilului, unde a slujit şapte ani. Van Domelen a
vorbit recent cu Scott Harup, editor asociat.

- 218 -
 PE: Care sunt unele dintre semnele de avertizare de care
părinţii ar trebui să fie conştienţi cu privire la cei cărora le
încredinţează îngrijirea copiilor lor?
Van Domelen: În primul rând, alege copilul să petreacă timp
cu acea persoană mai în vârstă, în defavoarea timpului cu alţi
copii? Dacă copilului i se dă o opţiune şi alege constant să
petreacă timp cu un anumit adult, este un semnal de
avertizare. Elevii cu care am fost eu implicat sexual, m-au făcut
numărul unu pe lista lor. Invers, dacă un copil alege un adult în
defavoarea altor copii, ce fel de probleme întâmpină copilul cu
colegii lui de clasă? Când un copil nu are prieteni obişnuiţi este
un alt semnal de avertizare. Dar la copiii mai mici o anumită
măsură de venerare a eroului este normală. Avem nevoie de
pastori, de profesori şi de alţii care să fie eroii copiilor noştri.
PE: Cum îşi pot instrui copiii să fie alerţi la semnele de
avertizare, fără să creeze neîncredere în toate modelele de
autoritate?
Van Domelen: Numeroși copii se simt inconfortabil să
discute cu părinţii lor. Părinţii dobândesc un palmares negativ
atunci când sunt duri cu copiii lor prea repede şi descoperă
prea târziu că au închis uşa pentru comunicare. Părinţii trebuie
să se implice activ în viaţa copilului lor, fără să încerce să
conducă pe scară mică viaţa copilului. A-i învăţa pe copii ce să
caute începe cu a fi exemple bune pentru ei. Dacă ei văd o
relaţie sănătoasă între mămici şi tătici, atunci orice altceva în
afară de aceasta le va părea nesănătos. Conform experienţei
mele, nu am fost niciodată implicat cu un copil care provenea
dintr-un cămin sănătos, fiindcă un asemenea copil ştia că ce
aveam eu de oferit era o contrafacere. Când mămicile şi tăticii
sunt sănătoşi, asta se transferă asupra copiilor.

- 219 -
 PE: În timpul anilor tăi la Bordul pentru Prevenirea Abuzului
şi Neglijării Copilului, ce paşi pozitivi a făcut Wisconsin pentru a
se adresa siguranţei copilului?
Van Domelen: Am supravegheat funcţionarea a
șaptesprezece centre de resurse şi a douăzeci și una de clădiri
secundare, unde familiile puteau primi educaţie pe o varietate
de subiecte. Printre altele, am susţinut o iniţiativă pentru
formarea de taţi sănătoşi. S-a stabilit de mult în studii că
deţinuţilor le lipseşte o figură a tatălui care să joace un rol de
seamă în stilul lor de viaţă distructiv. Oamenii care au dificultăți
în a trece la relaţii adulte sănătoase, adesea vânează copii, care
sunt deschişi şi îi acceptă. Este important ca nu numai statul să
se adreseze acestui fapt. Ultima mea broşură, Biserica,
abuzatorul sexual şi reconcilierea, încurajează bisericile şi alte
grupuri din comunitate să aducă în discuţie chestiunea abuzului
copilului înainte ca tragedia să aibă loc.
PE: Îl slujeşti pe Hristos cu credincioşie de aproximativ
douăzeci de ani. Ce diferenţă a făcut El în viaţa ta?
Van Domelen: Poate cel mai simplu mod în care pot
răspunde este că aştept cu nerăbdare să mă trezesc dimineaţa
şi că aştept cu nerăbdare să văd ce va face Dumnezeu în ziua
respectivă. Nu trăiesc cu teamă ca în trecut. Întreaga mea
experienţă consta în secrete, întuneric şi viaţă dublă. Aveam o
viaţă pe care o arătam lumii exterioare, pentru a mă putea
mişca în ea, şi aveam o viaţă interioară compusă din toate
lucrurile care fac din cineva un abuzator sexual. Viaţa de zi cu zi
cu Domnul este pur şi simplu incredibilă.
[Forewarned Is Forearmed. Tradus şi publicat cu permisiune.
Copyright © 2005 Robert J. Van Domelen. Tradus şi publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul
www.brokenyoke.org.]

- 220 -
 PROTEJAREA COPIILOR NOȘTRI DE PEDOFILI: PAȘI PRACTICI
PENTRU PĂRINȚI, BISERICI ȘI ORGANIZAȚII, PENTRU
IDENTIFICAREA ȘI ABORDAREA ACESTEI PROBLEME
JIMMY HINTON

Nota editorului: „Îi apreciez pe Jimmy și Les pentru că

abordează acest subiect extrem de dificil și pentru că ne fac
cunoscut ce au învățat despre pericolele pedofiliei, ca să putem
urma toți pașii necesari pentru a-i proteja pe cei care sunt cei
mai prețioși pentru noi și pentru a deveni mai conștienți de
ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Nu este un subiect ușor, iar
în videoul care însoțește articolul se spun unele lucruri care
sunt foarte, foarte dificil de ascultat. Dar este nevoie ca
informațiile să fie făcute cunoscute, chiar dacă și numai un
singur copil va fi protejat astfel pentru a nu trece prin coșmarul
abuzării de către un pedofil. Vă rog să faceți cunoscute aceste
informații conducătorilor bisericii voastre, pastorului familiei
voastre și oricui credeți că are nevoie să le (folosiți butonul de
share pe Facebook din partea de jos a postării, dacă este
nevoie. Nu putem lăsa copiii să sufere datorită lipsei noastre de
îndrăzneală și curaj pentru a spune și a auzi ceea ce este nevoie
să fie spus și auzit.” – Matt
Pe 22 februarie 2014 am ținut un seminar de trei ore și un
webinar despre abuzul copilului în biserică, avându-l ca invitat
pe Les Ferguson, Jr. Este un subiect foarte personal pentru noi –
pentru Les, deoarece fiul lui cu dizabilități, Cole, a căzut în
mâinile unui molestator sexual din biserica lor, care nu numai
că l-a abuzat pe Cole, dar i-a și ucis pe el și pe soția lui Les,
Karen. Și este personal pentru mine deoarece aproximativ tot
atunci, în 2011, familia noastră a fost devastată aflând că tatăl
meu abuzase sexual 23 de copii în cursul vieții sale. Les și cu
mine, amândoi pastori în biserici Church of Christ și, fără să ne

- 221 -
cunoaștem pe vremea aceea, ne-am confruntat cu realitatea
aspră că abuzul sexual al copiilor în biserică este foarte real și,
din păcate, mult prea obișnuit. Timp de douăzeci și șapte de ani
tatăl meu a predicat în aceeași biserică în care predic eu în
prezent. Mulți dintre membrii bisericii noastre pe care a trebuit
să îi informez (înainte să îi informeze ziarele) despre acuzațiile
de abuz aduse tatălui meu, erau chiar oamenii pe care îi
convertise el la creștinism cu ani de zile înainte.
Tatăl meu ispășește acum o sentință pe viață în închisoarea
de stat din Pennsylvania pentru delictele lui, dar familiile
Ferguson și Hinton ispășesc sentințe pe viață de durere. Iată
cum stau lucrurile – ne-am primit sentințele de durere pur și
simplu pentru că am fost ignoranți și neinformați. De aceea
facem ceea ce facem Les și cu mine – pentru a-i instrui și a-i
informa pe alții despre acest rău întunecat și pentru a le da
instrumentele necesare pentru a-și ține copiii în siguranță. Dacă
nu crezi că i se poate întâmpla copilului tău, mai bine te-ai mai
gândi la asta. Biserica este unul dintre cele mai atrăgătoare
locuri pentru prădători, tocmai fiindcă nu ne așteptăm să se
întâmple așa ceva.
Iată doar câteva puncte de scos în evidență pe care le-am
discutat la seminar. Te rog fă-ți timp și să urmărești întregul
video. Este gratuit. Și este prea important ca să nu te înarmezi
cu toate cunoștințele necesare pentru a-ți proteja copiii, ca și
pentru a proteja copiii aflați în grija bisericii.
# 1: Creștinii sunt prea încrezători.
Vrem să credem că biserica este un loc sigur pentru copiii
noștri – liber de amenințarea că li se va răpi inocența. Din
nefericire, bisericile care nu au luat măsuri drastice pentru a-și
proteja copiii sunt unul dintre cele mai nesigure locuri în care
ne putem plasa copiii. Tatăl meu mi-a scris odată din
închisoare: „Bisericile sunt locul în care este cel mai ușor pentru

- 222 -
pedofili să molesteze. Și o mulțime dintre noi suntem în
biserici.” Avem încredere în adulți pentru a se îngriji de copiii
noștri. Dar 93% dintre pedofili se descriu pe ei înșiși ca religioși.
Asta este important, fiindcă oamenii religioși merg la biserică.
Și, precum mi-a spus personal renumita Dr. Anna Salter,
„Bisericile sunt ținte atât de ademenitoare.” Da, sunt. Nici nu
mai știu câte discuții am avut numai în Church of Christ în
ultimii doi ani cu oameni care îmi povestesc despre pedofili
care abuzează copii în bisericile lor. Rețineți, aceste relatări
sunt doar despre cei prinși. De ce nu se află acest fapt pe prima
pagină cu știri în ziarele noastre religioase? De ce ne simțim
obligați să păstrăm tăcerea cu privire la așa ceva? De ce
colegiile, seminariile și bisericile noastre nu verifică trecutul
pastorilor și de ce nu-i învață cum să protejeze copiii? Ceea ce
mă conduce la următorul punct.
# 2: Ne aflăm într-o stare de negare sau nu vrem să
credem.
Poate că mulți se află unde mă aflam eu înainte de anul
2011. Niciodată nu am observat „barajul” zilnic al relatărilor de
la știri. Cine vrea să audă despre un copil de doi ani violat de un
membru al bisericii de șaizeci de ani? Sau despre un băiat de
opt ani forțat să facă sex oral unui diacon? Dar aceasta este
realitatea cu care se confruntă copiii noștri în biserică. Numai în
Statele Unite există un număr estimat de 42 de milioane de
supraviețuitori ai abuzului sexual al copilului. Cei mai mulți
dintre ei nu vor dezvălui nimănui că au fost abuzați în copilărie,
nici măcar soțului sau soției. Cicatricele pe care le poartă
victimele abuzului sunt copleșitoare. Peste 90% dintre
abuzatori sunt cunoscuți de victime, ceea ce adaugă insulta la
vătămare.
Adulții sunt seduși de abuzatori la fel cum sunt seduși copiii.
Noi, părinții, suntem seduși să credem că bărbatul de la biserica

- 223 -
noastră care s-a oferit să facă babysitting cu copiii noștri, doar
se bucură să-i ajute pe părinții extenuați. Nu vrem să credem că
s-a oferit efectiv pentru a-l izola pe copilul nostru și pentru a
dobândi acces la corpul lui. Trebuie să încetăm să negăm că
aceasta este o problemă în Biserică. Inima mi se rupe de fiecare
dată când oameni din biserică mă contactează deoarece copiii
lor au fost abuzați sexual.
# 3: Bisericile trebuie să fie un loc al protecției, vindecării și
dreptății.
Tânjesc să văd ziua când copiii și supraviețuitorii abuzului se
vor simți în siguranță în bisericile noastre. O fetiță mică, după
ce i-a dezvăluit mamei ei abuzul, nu a fost crezută de mamă.
Mama a vorbit cu pastorul – presupusul abuzator – și a fost
convinsă că fetița se înșela. Pastorul i-a recomandat mamei să
viziteze o altă biserică, pentru a obține o a doua opinie. Când
mama și fetița s-au dus la cealaltă biserică, fetița a fost forțată
să intre într-o încăpere, unde a fost lăsată singură cu patru
bărbați, inclusiv cu predicatorul care o molestase! M-am
săturat de relatările pe care le aud despre pedofili care au
grupuri de suporteri de la biserică în sala de judecată, în timp ce
victima este singură atunci când depune mărturie. Ce mesaj
transmite asta? Iar relatările despre copii forțați să se confrunte
cu abuzatorul și să-l ierte… Este insuportabil!
Trebuie să încetăm să acordăm libertate de acțiune
neîngrădită puzderiei de abuzatori care stau pe băncile
bisericilor noastre. Trebuie să fim foarte vocali atunci când le
facem copiilor noștri cunoscut că, atunci când sunt în grija
noastră, ei – nu abuzatorii – sunt în siguranță. Trebuie să
dezvoltăm politici de siguranță care să schimbe înfățișarea
clădirilor bisericii noastre. Trebuie să dezvoltăm metode de
denunțare limpezi precum cristalul, să cunoaștem legile de
denunțare necesare și să avem păstori care să anunțe cu

- 224 -
îndrăzneală că protejarea turmei va avea prioritate față de
bugete. Dumnezeu nu ar fi putut să o spună mai bine de atât:
„Voi pune peste ele păstori care le vor paşte; nu le va mai fi
teamă, nici groază, şi nu va mai lipsi niciuna din ele, zice
Domnul.” (Ieremia 23:4)
Am spus de la amvon în mod repetat: „Dacă este aici cineva
care se gândește să abuzeze copii, te vom găsi, te vom denunța
și vom cere ca toate măsurile legii să fie aplicate împotriva ta.”
Le facem cunoscut oamenilor că biserica noastră nu este un loc
sigur pentru cei care vor să abuzeze. Unii vor crede că este o
abordare prea drastică. Eu nu sunt de acord. Trebuie să
expunem faptele făcute în întuneric și să îi protejăm pe cei
nevinovați.
Vă rog să vă făceți timp să vizionezi acest video.[1] Ascultați
glasurile celor răniți, devastați de efectele molestării copilului.
Alăturați-vă nouă în călătoria pe care o întreprindem pentru a
expune acest rău din Biserică și pentru a-i proteja pe copiii
noștri.
Notă
[1]
James Hinton, 2nd Annual Sex Abuse Vimeo video, video
publicat inițial pe site-ul www.churchprotect.org.
[Jimmy Hinton, Protecting Our Children from Pedophiles:
Practical Steps for Parents, Churches and Organizations to
Identify and Address This Problem. Copyright © 2014 Jimmy
Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba
engleză a fost publicat inițial pe site-ul www.wineskins.org.]

- 225 -
 SĂ ARUNCĂM O PRIVIRE ÎN SPATELE VĂLULUI CU CARE CATOLICII
AU ACOPERIT ABUZUL SEXUAL DIN PENNSYLVANIA
JIMMY HINTON

Săptămâna trecută Pennsylvania s-a aflat în centrul atenției

pe plan național[1] din cauza unul alt mare scandal sexual. De
data aceasta scandalul implică cincizeci de preoți catolici și alți
lideri care au abuzat sexual sute de copii în Dioceza Altoona-
Johnstown. Investigația a început cu doi ani în urmă în
Johnstown, la mai puțin de 32 de kilometri de casa mea. În
prezent citesc raportul de 147 de pagini al Marelui Juriu, pe
care îl voi posta mai jos. Vă recomand cu tărie să parcurgeți
raportul în întregime, după ce citiți gândurile mele despre
modul în care au loc cu regularitate mușamalizările de o
asemenea anvergură. Dar mai întâi este nevoie să ne amintim
că este vorba de victime reale, cu nume reale, cu familii reale și
care duc lupte de durată. Multe dintre sutele de victime din
raport s-au gândit la sinucidere sau au încercat să se sinucidă,
iar aceste sute de victime sunt de pe o suprafață de opt cartiere
în jurul casei mele. Acest gen de abuz are loc în fiecare zi în
toată țara. Există un număr estimat de 42 de milioane de
persoane, numai în Statele Unite, care au suferit abuz sexual
din partea unui adult când erau copii. Raportul de 147 de pagini
este semnificativ.[2]
Părintele Joseph Bender, acum decedat, se supăra pe băieții
care îi refuzau avansurile. „Bender avea izbucniri de mânie față
de copiii care îi respingeau avansurile. Într-un anumit incident,
Bender l-a înșfăcat pe băiat de gât și l-a întrebat: «Nu mă mai
iubești?» atunci când copilul a insistat să poarte lenjerie de
corp în pat… Pentru victimele lui Bender provocarea nu era să
încerce să trăiască bine, ci să încerce să trăiască pur și simplu.”
O victimă a lui Bender din anii 1970 i-a scris o scrisoare

- 226 -
anonimă Episcopului Joseph Adamec în 1991, dând detalii
despre preludiul sexual, autosatisfacerea și sexul oral, toate cu
forța. Victima a scris: „Fiindcă îi respectam poziția și mă
temeam de consecințe dacă nu l-aș fi ascultat, am păstrat
tăcerea. Aș estima că am fost abuzat de aproximativ o sută de
ori.” Scrisoarea a fost depozitată, împreună cu multe altele, în
arhiva secretă a Diocezei Altoona-Johnstown.
Citind raportul despre preoți care abuzează în Numele lui
Dumnezeu, forțând copii de opt ani să le facă sex oral de sute
de ori, forțându-i să se îmbete, violându-i anal și cauzându-le,
pe lângă abuzul sexual, un abuz mental profund, mă mânii. Dar
mânia mea nu este rezervată doar pedofililor, care au fost
neobosiți în abuzarea copiilor neajutorați. Ea are ca țintă și
episcopii ratați și oficialitățile a căror îndatorire este aplicarea
legii, care au știut despre abuz și au ales să îi mute repede pe
pedofili din biserică în biserică, în timp ce păstrau tăcerea.
Dar mânia mea dreaptă nu se oprește aici. În timp ce
catolicii își primesc partea în a fi arătați, pe bună dreptate, cu
degetul, ei nu sunt singurii care merită asta – deloc. Noi, la
Church Protect, auzim cu regularitate relatări despre biserici de
toate felurile care aleg să îi invite pe pedofili în rândurile lor,
oferindu-le acces la copii. Conform experienței noastre, în mod
obișnuit, liderii de biserici le permit până și pedofililor
condamnați să revină în biserici, „răscumpărați” de sângele
Mielului și cu foarte puține restricții. Un mesaj disperat pe care
l-am primit îmi semnala un grup de conducători ai unei biserici
care i-au dat binecuvântarea unui pedofil condamnat, eliberat
recent din închisoare. Infractorul sexual înregistrat s-a oferit să
găzduiască la subsolul său o tânără cu probleme, sub pretextul
de a-i oferi suport moral și de a fi pentru ea un model pozitiv de
urmat. Deloc surprinzător, a încercat să o violeze pe tânăra de
la biserică. Cu siguranță, o tentativă de violare a unei tinere cu

- 227 -
probleme din biserică din partea unui prădător al copilului
condamnat i-ar face pe conducători să-l excludă din biserică,
așa-i? Nu. Fetei i s-a spus să stea în altă parte dacă bărbatul o
făcea să se simtă inconfortabil.
Nu m-aș mânia zilnic, dacă nu aș auzi zilnic aceleași povești,
iar și iar. Bănuiesc că cei care citesc postarea de față se mânie
că acest gen de lucruri se întâmplă regulat în biserici. De
asemenea, îmi imaginez că oricine care își face efectiv timp să
citească raportul Marelui Juriu se va mânia citindu-l. Dar iată
întrebarea mea: de ce se mânie oamenii la relatări despre
prădători ai copilului, dar devin complet pasivi când
interacționează efectiv cu ei în viața reală? Trecem brusc de la
circumstanțele violării copiilor la teologiile ieftine ale păcatului,
harului și asimilării. „Ei bine, pare să fie într-adevăr plin de
căință”, sună argumentul, „deci sunt sigur că nu va mai face
vreodată rău unui copil.” Dar asta fac ei. Din nou și din nou și
din nou. Citiți raportul. Este plin de înregistrări despre case de
reabilitare, mărturisiri, promisiuni de schimbare, blamare a
victimei și minimalizare a abuzului. Este trist că funcționează,
iar pedofilii știu asta.
În cartea sa Abuzul sexual al copilului și bisericile,[3] Patrick
Parkinson are o secțiune scurtă, dar excelentă, despre pocăință.
Iată ce spune el: „Iertarea are puțin sens dacă abuzatorul nu
are intenția de a opri abuzul… În domeniul abuzului sexual al
copilui, pocăința a fost adesea confundată cu remușcarea.
Remușcarea apare pe bancheta din spate a mașinii poliției.
Pocăința înseamnă asumarea deplinei responsabilități pentru
abuz și umblarea pe drumul dureros al schimbării durabile…
Abuzatorul se poate simți cu adevărat devastat de perspectiva
pierderii unor lucruri. O asemenea remușcare profundă ar
putea fi luată drept pocăință, dar semnele adevăratei pocăințe
ar trebui să fie dorința de a recunoaște față de poliție și la

- 228 -
tribunal că a făcut rău, că a comis infracțiuni de cea mai mare
gravitate și că merită să fie pedepsit.”
Parkinson argumentează, de asemenea, că un abuzator
pocăit va urma fiecare pas necesar pentru a oferi compensație.
Așa cum am învățat când eram copii, că o scuză pentru un geam
spart trebuie însoțită de oferta de a plăti pentru geam, la fel
trebuie să existe compensație când suntem adulți. În mod
voluntar, abuzatorul va plăti cel puțin taxele de consiliere
pentru toate victimele sale. În cazurile cele mai semnificative,
Parkinson argumentează, în mod corect, că abuzatorul poate va
trebui „să își vândă casa sau mașina. Este scump, dar este și
drept.” Sunt de părere și continui să fiu de părere, că un
molestator de copii pocăit va insista să fie îndepărtat din
prezența copiilor tocmai fiindcă molestatorii au dovedit, iar și
iar, că nu se pot afla lângă copii fără să îi mângâie, să le facă
masaj, să îi violeze și să le facă sex oral. Acest răspuns nu
înseamnă că biserica ajunge la o înțelegere cu pedofilii, prin
discuții deschise. Un abuzator pocăit va fi mai mult decât fericit
să fie parte a unei biserici care îi cere cu tărie să dea socoteală –
unde este liber să se închine cu alți adulți și să nu se afle în
apropierea copiilor.
Dar, din nefericire, punctul de vedere biblic al pocăinței și
dării de seamă este privit ca inuman, crud și nedrept. Și așa, la
fel ca Dioceza Altoona-Johnstown, în anul 2016, biserici din
toate confesiunile continuă să confunde remușcarea cu
pocăința și, în mod obișnuit, îi lasă pe pedofili să li se alăture la
închinare și predicare, să conducă programe pentru copii, totul
în timp ce îi țin pe membrii lor în neștiință despre trecutul
abuzatorului. Deci de ce facilitează (și, prin urmare,
binecuvântează) bisericile ca abuzul să aibă loc în practică, în
timp ce teoretic îl condamnă?

- 229 -
 Dacă aruncăm din nou o privire sub vălul cazului de abuzuri
catolice din Pennsylvania, cred că am găsi doi episcopi care au
acoperit abuzul, nu fiindcă urăsc copiii și le place să știe că sunt
abuzați, ci fiindcă au confundat remușcarea cu pocăința. În
raport i-au confruntat într-adevăr, în mod repetat, pe clericii
acuzați. Dar de fiecare dată le-au permis să continue în lucrarea
creștină. De ce? Din nefericire, puterea de convingere a unui
abuzator este o voce care se aude mai tare decât strigătele
copiilor abuzați. Cel mai bun avantaj pe care îl poate avea un
abuzator (și este chiar posibil ca el însuși să ceară asta) este
interacțiunea cu autoritățile bisericii. Abuzatorii știu cât de ușor
este să folosească emoțiile pentru a minimaliza abuzul, a
înlătura detaliile, a rescrie amintirile copiilor și a pleda pentru
milă. Și funcționează. Este un motiv pentru care noi
recomandăm bisericilor să nu investigheze niciodată acuzațiile
de abuz. Liderii de biserici trebuie să se îndepărteze emoțional
de abuzator și să se uite la fapte. Trebuie să asculte strigătele
copiilor și să se lege să-și dea viața pentru a-i proteja. Trebuie
să raporteze întotdeauna autorităților acuzațiile de abuz și să
nu discute cu acuzatul despre abuz. Credeți-ne că întotdeauna
veți pleca de la asemenea întâlniri autocriticându-vă cu
asprime, având simpatie față de abuzator și întrebându-vă cum
de un copil atât de bun s-a putut înșela astfel cu privire la ce i s-
a întâmplat.
Liderii de biserici au un drum lung de străbătut. Bisericile
continuă să fie coapte pentru abuzatori. Recolta este bogată,
iar lucrătorii sunt naivi. Rugăciunea mea este ca, de dragul
copiilor noștri, să devenim înțelepți și să învățăm din cazuri
precum scandalul catolic din Pennsylvania.
Note
[1]
Grand jury: Altoona diocese concealed sex abuse of
hundreds of children by priests, www.post-

- 230 -
gazette.com/news/state/2016/03/01/Staggering-abuse-cover-
up-in-Altoona-Johnstown-diocese-grand-jury-
says/stories/201603010091.
[2]
Investigating Grand Jury, A Report of the Thirty-Seventh
Statewide. I only called him “Father”, Statement of a victim of
child sexual abuse. Dintr-o expunere a Marelui Juriu,
www.drive.google.com/file/d/0B1AzJq0vo4lrTnV6ejBKbWlvSU0
/view?pli=1.
[3]
Patrick Parkinson, Child Sexual Abuse and the Churches,
carte disponibilă pentru comenzi pe site-ul www.amazon.com.
[N. trad.]
[Jimmy Hinton, A Peek Behind the Catholic Veil in the
Pennsylvania Sex Abuse Cover-Up. Copyright © 2016 Jimmy
Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba
engleză este publicat pe site-ul www.jimmyhinton.org.]

SEMINARUL PREZENTAT DE CHURCH PROTECT M-A FĂCUT SĂ

STABILESC POLITICI DE SIGURANȚĂ A COPILULUI ÎN BISERICA MEA
SAM H. PACE

Flirtam cu dezastrul și nu realizam. Ne simțeam mulțumiți să

fim în necunoștință de cauză cu privire la un anumit gen de
pericol pe care nu-l luasem pe deplin în considerare. Nu
reușeam să protejăm un element prețios din familia bisericii
noastre. Eram nebănuitori și vulnerabili.
Jimmy Hinton, cofondator și Director Executiv la organizația
Church Protect vorbea la o serie de conferințe, iar eu am ales să
merg la sesiunile lui despre măsurile preventive pe care le-ar
putea lua bisericile pentru a-și proteja copiii. Să fiu sincer, în
acea zi nu eram cu adevărat interesat de conferința lui. Câțiva
prieteni comuni mă încurajaseră să iau legătura cu Jimmy în
legătură cu un alt aspect al misiunii. Așa că, în timp ce Jimmy

- 231 -
vorbea, m-am așezat și am început să-mi butonez telefonul
pentru a ajunge la zi cu e-mailurile.
A fost nevoie doar de un minut pentru ca Jimmy să-mi
capteze atenția. „92% dintre prădătorii sexuali ai copilului
frecventează slujbele bisericii săptămânal.” „Biserica, duminica
dimineața, este unul dintre cele mai vulnerabile locuri în care
prădătorii sexuali pot să exploateze copiii.”
După sesiune le-am trimis un e-mail liderilor bisericii
noastre, în care am scris: „Oameni buni, trebuie să luăm măsuri
pentru a ne proteja copiii!” După aceea m-am întâlnit cu Jimmy
și am început o prietenie care, pentru biserica în care slujesc, a
devenit o experiență uimitoare pentru a învăța.
Câteva luni mai târziu l-am chemat pe Jimmy pentru a ține
un seminar. Am citit documente și politici despre siguranța
copilului. Am ascultat cu atenție relatări, experiențe și ce
cunoaște Jimmy despre siguranța copilului. Și, drept rezultat,
am acționat.
Acum avem politici cu privire la clădirea bisericii, care cer ca
doi sau mai mulți adulți să fie prezenți cu copiii în toate
circumstanțele. Avem o cerință de verificare a trecutului pentru
toți cei care lucrează cu copiii noștri la școala duminicală sau la
evenimentele cu tineretul. Ușierii verifică clădirea pentru a se
asigura că ușile sunt încuiate după ore. Am adăugat măsuri
pentru a limita spațiile în care un prădător ar putea încerca să
facă rău unui copil. Am dat o declarație publică cu privire la
politicile noastre, pentru ca potențialii prădători să știe că
suntem atenți și acționăm pentru a preveni răul care li s-ar
putea face copiilor noștri. Și, pentru siguranță, am dezvoltat și o
politică de răspuns despre modul în care vom trata un
asemenea incident dacă va apărea.
În niciun caz nu suntem capabili să prevenim pe deplin
vătămarea unui copil aflat sub supravegherea noastră, dar

- 232 -
suntem atenți. Luăm inițiative pentru a ne proteja copiii,
limitând potențialul de a fi vătămați. Sunt recunoscător că am
aflat despre seminarul lui Jimmy și că mi s-au deschis ochii.
Apreciez lucrarea pe care o face el pentru protejarea copiilor.
[Sam H. Pace, Church Protect seminar led met to establish
child safety policies in my congregation. Copyright © 2016
Church Protect, Inc. Tradus și publicat cu permisiune. Sam H.
Pace este pastor la biserica Church of Christ din Northwest,
Westminster, Colorado. Articolul în limba engleză a fost
publicat inițial pe site-ul www.churchprotect.org.]

SFATURI PENTRU PROTEJAREA COPIILOR DE PEDOFILI

JIMMY HINTON

Este o întrebare al cărei răspuns (ar trebui să) vrem să îl

cunoaștem noi, părinții: „Cum îmi mențin copiii în siguranță
față de prădătorii sexuali?” Mi se pune constant această
întrebare, ceea ce mă bucură. Faptul că părinții și liderii de
biserici întreabă înseamnă că iau în serios sarcina de a-i proteja
pe copiii pe care îi au în grijă. Aș vrea să pot spune că abuzul în
biserici este rar. Nu este. Nici vorbă! În opinia mea, nu facem o
treabă destul de bună pregătindu-i pe liderii bisericii noastre să
se ocupe de această problemă.
Nu este interesant că Isus Și-a pregătit ucenicii spunând:
„Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi, dar,
înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.” (Matei 10:16)
Ce iese apoi din gura Fiului lui Dumnezeu este de reținut: „Vă
vor bate în sinagogile lor.” Bătăi. Ură. Crimă. Tați omorând
copii. Copii omorând părinți. Persecuție. Fugă. După nouă ani
de colegiu și graduarea școlii pot spune cu sinceritate că nu a
existat nimic, nici măcar cât de cât similar cu aceasta, în
discuțiile care trebuiau să ne pregătească pentru misiune. Trist,

- 233 -
asemenea lucruri se întâmplă în bisericile noastre astăzi, aici în
Statele Unite. Din experiența mea personală de trăire alături de
un lup, vă fac cunoscute următoarele sfaturi, pentru a vă
proteja copii.
# 1: Educă-ți copiii! – Înțeleg nevoia de a ne proteja copiii
de anumite lucruri. Dar a-i menține complet protejați este o
greșeală. Și îi costă pe copiii noștri biruința. Lucrul numărul unu
pe care îl putem face pentru a-i ajuta pe copiii noștri să fie în
siguranță față de prădători este să îi învățăm ce este efectiv
abuzul și cum să spună nu. Îi învățăm siguranța față de incendii
și avem pompieri care vin la școlile lor. Avem exerciții de
evacuare în caz de incendiu. Îi învățăm să traverseze strada în
siguranță. Facem exerciții de protecție față de tornade în
Pennsylvania, în care îi învățăm să strige cu putere! Ei învață
despre cele mai sigure locuri în care se pot adăposti în timpul
furtunilor cu fulgere. Deci de ce nu-i învățăm să spună „Nu!”
unui prădător? E-mailul meu este plin de cereri de la oameni
care îmi povestesc despre copiii lor care au fost abuzați sexual.
Am primit zeci și zeci de asemenea e-mailuri doar în ultimele
câteva luni și toate sunt din bisericile Church of Christ.
Molestatorii de copii nu își asumă riscul cu un copil despre care
cred că va spune despre ei. Deci învață-ți copilul să spună.
# 2: Creează granițe/politici! – Este uimitor cât de multe
biserici, școli și centre de zi nu au politici scrise. Aceste locuri
sunt ținte ușoare deoarece există mulți copii, accesibilitatea
este nerestricționată, darea de socoteală este inexistentă, sunt
disperate după voluntari, cei mai mulți oameni au automat
încredere, iar mulți creștini sunt naivi. Am creat locul perfect
pentru abuzatori și un loc de coșmar pentru copii. Tatăl meu
mi-a scris din închisoare mai demult, spunându-mi: „Bisericile și
centrele de zi creștine sunt locurile în care poți molesta cel mai
ușor copiii. Este atât de ușor să câștigi încrederea oamenilor, iar

- 234 -
ei realmente îți încredințează copiii lor.” Dacă vă interesează o
discuție despre granițe, vedeți articolele mele pe această temă.
# 3: Educă adulții! – Precum am menționat, noi, pastorii,
suntem prost echipați pentru a detecta, a preveni și a raporta
abuzul și pentru a ne ocupa de consecințele lui. Asta nu este o
critică aspră la adresa școlilor noastre. Mă gândesc cum eram
eu însumi înainte de a afla că tatăl meu este un abuzator – nu
vroiam să cred că așa ceva se întâmplă în biserici. Dar se
întâmplă. Din plin. Pavel spune să demascăm faptele
întunericului, nu să pretindem că nu există sau să le ignorăm. La
fiecare incident de abuz într-o biserică despre care aud, aud
despre tot atâtea incidente de mușamalizare din partea liderilor
de biserici. Ceea ce nu este doar ilegal, este imoral. Trebuie să îi
educăm pe adulții noștri cum să detecteze abuzul, cum să îl
prevină, cum să îl raporteze și cum să aducă vindecare
victimelor abuzului. Rușine bisericilor care mușamalizează
abuzul și se prefac că nu a avut loc!
# 4: Acceptă realitatea! – Când eșuăm să acceptăm
realitatea că unii dintre cei mai de încredere, cei mai respectați,
cei mai productivi oameni din bisericile noastre sunt abuzatori
sexuali, îi ajutăm să mărească numărul victimelor, după cum voi
demonstra ulterior. Vorbesc din experiență, nici într-un milion
de ani nu aș fi visat că propriul meu tată, el însuși pastor, este
capabil să abuzeze copii. Așa ceva nu mi-a trecut niciodată prin
minte. Era printre cei mai buni prieteni ai mei. Poate că nu am
vrut să cred. Dar, mai rău, delictele lui sunt delicte incredibil de
ușor de ascuns. Gavin de Becker a scris cândva: „Soluția la
violența sexuală în America nu este mai multe legi, mai multe
arme, mai multă poliție sau mai multe închisori. Soluția la
violența sexuală este acceptarea realității” (citat din Cuvânt
înainte, Prădători, pedofili, violatori și alți delincvenți sexuali[1]
de Anna Salter, p. xi).

- 235 -
 # 5: Păstrează dovezi și fă ceva! – În Molestatorul copilului
abil social[2] de Carla van Dam, autoarea vorbește despre o
„dâră de murdărie” pe care o lasă molestatorii în urmă. După ce
este arestat cineva, toți ne amintim lucruri care nu „păreau în
ordine”. Este uimitor cât de mulți mi-au spus de la arestarea
tatălui meu cât de inconfortabil se simțeau în preajma lui când
se afla în prezența copiilor. Totuși nimeni, inclusiv eu, nu a
vorbit vreodată despre asta cu cineva. Van Dam recomandă ca,
dacă vedem un adult interacționând cu copiii într-un mod
nepotrivit, să vorbim cu alți părinți pentru a vedea dacă au
sentimente asemănătoare. După care ea recomandă strângerea
de dovezi despre interacțiuni specifice. Am chemat poliția în
mai multe ocazii, doar pentru a-i informa despre lucruri pe care
le-am văzut la unii indivizi. Deși actele în sine nu erau ilegale,
poliția are astfel informații despre anumiți indivizi. Am raportat
un bărbat la poliție vara aceasta și am spus: „Omul va viola o
victimă foarte curând dacă nu este prins.” Trist, cuvintele mele
s-au dovedit profetice o lună mai târziu. Acum se află în
închisoare pentru agresiune sexuală.
Mulți caută să-mi demonstreze că abuzul nu este obișnuit în
bisericile Church of Christ. Petreceți numai o zi în fața
monitorului computerului meu și citiți e-mailurile zilnice pe
care le primesc de la victimele din Church of Christ. Perspectiva
vi se va schimba rapid. Iată doar câteva cazuri din Church of
Christ din ultimii câțiva ani:
16 decembrie 2014 – Fostul predicator de la Church of Christ
din Elm și Hudson, Oklahoma, Tommy Lynn Bailey, 56 de ani, a
fost arestat ieri pentru relații sexuale cu o minoră, care au
început când era avea 14 ani și care au durat șapte ani. Ea
locuia în locuința lui și se afla în grija lui directă. Bailey a lucrat,
de asemenea, la centrul de consiliere Open Arms Behavioral
Health din Lawton.[3]

- 236 -
 11 septembrie 2014 – O membră în vârstă de 14 ani a
bisericii a trăit propria ei tragedie când predicatorul ei de la
Palisades Family Church of Christ, Glenn VanZandt, în vârstă de
55 de ani, a fost prins de un polițist într-un parc gol al orașului,
violând-o și sodomizând-o. El îi făcea asta de luni de zile tinerei
victime.[4]
Iulie 2012 – Într-o tabără creștină din Pennsylvania, din
apropierea Parcului Statal Blue Knob, o tabără a bisericilor
Church of Christ, un consilier de tabără a forțat băieți în vârstă
de 9 ani să stea în patru labe și să joace un „joc al biciuirii” în
care copiii, plângând, erau forțați să se biciuiască unul pe
celălalt, în timp ce consilierul privea.
August 2011 – Pe 1 august 2011 l-am raportat autorităților
pe tatăl meu, John Hinton, 62 de ani, fost predicator la biserica
Church of Christ din Somerset. Inițial a fost acuzat de 150 de
capete de acuzare, inclusiv de producerea de pornografie cu
copii cu victimele sale, unele în vârstă de numai 4 ani. În
prezent ispășește o condamnare la 30-60 de ani de
închisoare.[5]
Septembrie 2011 – Predicatorul Clarence Caldwell Arquitt,
Jr., 86 de ani, a fost arestat și eliberat pentru o cauțiune de
30000 de dolari pentru molestarea și sodomizarea unei fete
timp de opt ani. Ea avea 3 ani când a început pretinsul abuz și
11 ani când a luat sfârșit. Abuzul a avut loc în locuințele lui din
Wood Stock și Sandy Springs. Arquitt a ajutat la fondarea
bisericii Church of Christ din North Cobb, Georgia și este
fondatorul și directorul inițial al Școlii de Predicare și Studii
Biblice din Georgia. A predicat la bisericile Church of Christ din
North Cobb, Olive Street, Piedmont și Wood Stock.[6]
10 octombrie 2011 – Paul Buckman, un membru al bisericii
considerat de încredere, în vârstă de 70 de ani, i-a ucis pe
Karen, soția bunului meu prieten Les Ferguson, și pe Cole, fiul

- 237 -
lui cu dizabilități în vârstă de 21 de ani, după ce l-a violat și l-a
sodomizat pe Cole timp de mai multe luni. Pe vremea aceea Les
era predicator la biserica Church of Christ din Orange Grove,
Gulfport, Mississippi. Karen și Les au fost uciși în timp ce Les se
afla la o întâlnire pentru predicatori. În ziua aceea aniversau
douăzeci și patru de ani de căsătorie și, exact un an de zile mai
târziu, s-a născut fiul meu Cameron.[7]
12 noiembrie 2010 – În ianuarie 2010, Matthew Jordan, 51
de ani, a fost concediat de la biserica Center Road Church of
Christ din Saginaw, Mississippi, din cauza unor „probleme de
performanță”. În noiembrie membri ai familiei au dat informații
confidențiale poliției că era posibil ca Jordan să fi abuzat sexual
un băiat în vârstă de 12 ani de la biserica lui. Jordan a pledat
vinovat, iar investigatorii au recuperat imagini și videouri în
care Jordan îl molesta sexual pe băiat în subsolul locuinței lui
Jordan. În 1987, Jordan fusese condamnat în Tennessee pentru
atac cu intenția de a comite viol asupra unui minor. Cu toate
acestea, a călătorit neîngrădit în bisericile noastre, liber să
abuzeze și mai mulți copii.[8]
2010 – Biserica Church of Christ de lângă Dallas, Texas, îl
angajează pe Chuck Adair, în vârstă de 50 de ani, delincvent
sexual înregistrat și unul dintre cei mai căutați oameni din
America, ca să supervizeze o misiune în închisoare și ca lider de
misiune și coordonare. Adair slujește în continuare până în ziua
de astăzi ca unul din slujitorii lor. Cu ani de zile în urmă, Adair a
avut o relație cu o față de la colegiu și a trecut de la o poziție în
misiunea de tineret la alte poziții în misiunea de tineret. Iar în
1992 a ajuns pastor de tineret la biserica Golf Course Church of
Christ din Midland, Texas, unde a început o relație sexuală cu o
fată de treisprezece ani, care venea cu rolele la locuința lui
pentru „consiliere”. Adair s-a căsătorit cu aceeași fată din
închisoare, în următoarea zi după ce ea a împlinit 18 ani. Au

- 238 -
divorțat doi ani mai târziu, iar acum Adair este căsătorit pentru
a treia oară. Adair își are suporterii lui, precum Billy Faye Curtis,
de mult timp membră a bisericii, care a spus într-un interviu:
„Fetele pur și simplu i se aruncă în brațe.” „Îl iubeau așa de
mult.” Alții nu sunt la fel de convinși, precum Robin Kintz, fostă
membră a bisericii, care a spus că, pe când era adolescentă,
Adair îi numise sânii „Bip” și „Bop”. Articolul relatează despre
liderii din prezent ai bisericii lui Adair: „Dishman a spus că liderii
nu l-au restricționat pe Adair, deoarece se restricționează el
însuși.” Adair a spus, de asemenea, că respectă politica bisericii
și că își stabilește propriile granițe. Aceasta nu este prea
liniștitor pentru mine, deoarece liderii anteriori ai bisericii i-au
cerut să stabilească granițe, la care Adair a reflectat: «Stabilesc
câteva, apoi le încalc.»”[9]
Iulie 2005 – Dr. Bert Thompson, pe atunci în vârstă de
cincizeci și cinci de ani, a fost concediat de la Apologetics Press
pentru comportament sexual nepotrivit cu mai mulți băieți
minori. Câteva victime au ieșit în față, doar ca să fie
întâmpinate de lideri ai bisericii care au optat să protejeze
„bunul” renume al lui Thompson. Trist, exista o dâră de
murdărie ostentativ de evidentă, care l-ar fi putut împiedica pe
Thompson să-și frece degetele murdare de mai multe victime.
Cu un an și jumătate înainte, Thompson se aflase în fața unui
Mare Juriu pentru acuzații de relații sexuale cu un băiat de
șaptesprezece ani. „Am avut informații despre acuzații”, a spus
Ted Norton, lider din Eastern Meadows. „Nu ne aflam în poziția
de a ști dacă erau adevărate sau nu. Noi, ca oameni, am avut
propriile noastre sentimente, dar nu am avut dovezi pentru a
vorbi.”[10] Ei bine, acum avem.
Aș putea continua mult și bine. Sunt doar cazurile pe care
le-am găsit în câteva minute. Există mult mai multe… mult mai
multe. Iar acestea sunt doar cele care implică indivizi care au

- 239 -
fost prinși. Am lucrat cu cel puțin o duzină de biserici Church of
Christ unde există incidente cunoscute de abuz care are loc în
biserică, iar bisericile ori ascund abuzul, ori avocații făptașului
sunt capabili să găsească ambiguități legislative ca să-și scape
clienții. Într-un caz, un adolescent a violat un băiat foarte mic în
clădirea bisericii. Existau destule dovezi (inclusiv sânge și
spermă). S-a făcut o înțelegere legală, iar făptașul frecventează
în continuare biserica, fără să existe nicio acuzație împotriva lui.
Este vital să lucrăm împreună pentru a ne proteja copiii.
Viețile și sufletele lor depind de aceasta.
Note
[1]
Anna Salter, Predators: Pedophiles, Rapists, And Other
Sex Offenders, carte disponibilă pentru comenzi pe site-ul
www.amazon.com.
[2]
Carla van Dam, The Socially Skilled Child Molester:
Differentiating the Guilty from the Falsely Accused, carte
disponibilă pentru comenzi pe site-ul www.amazon.com.
[3]
KFOR-TV & Kimberly Querry, Former Oklahoma pastor
arrested for alleged sexual abuse of foster child,
www.kfor.com/2014/12/16/former-oklahoma-pastor-arrested-
for-alleged-sexual-abuse-of-foster-child.
[4]
David Edwards, Alabama pastor drives girl to city park
to rape and sodomize her, police say,
www.rawstory.com/2014/09/alabama-pastor-drives-girl-to-
city-park-to-rape-and-sodomize-her-police-say.
[5]
Somerset man faces 150 charges in child sex assaults,
www.triblive.com/x/pittsburghtrib/news/regional/s_756449.ht
ml#axzz3MAVJnGUu.
[6]
Alexis Stevens, Preacher accused of child molestation,
www.ajc.com/news/news/local/preacher-accused-of-child-
molestation/nQL5d.

- 240 -
 [7]
Mother and son murdered, suspect kills himself,
www.wlox.com/story/15661541/mother-and-son-murdered-
suspect-kills-himself.
[8]
LaNia Coleman, Saginaw Township Church of Christ
leaders likely did not know about sexual abuse when they fired
minister, investigators say, www.mlive.com/news/bay-
city/index.ssf/2011/11/saginaw_township_church_of_chr.html.
[9]
Diane Jennings, Dallas minister puts assault of teen
behind him, but others can’t,
www.dallasnews.com/news/religion/20120804-dallas-minister-
puts-assault-of-teen-behind-him-but-others-cant.ece.
[10]
Bobby Ross Jr., Longtime director of Apologetics Press
fired, www.christianchronicle.org/article/longtime-director-of-
apologetics-press-fired.
[Jimmy Hinton, Tips for Protecting Kids. Copyright © 2014
Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză este publicat pe site-ul www.jimmyhinton.org.]

TENANCINGO: ABUZATORI SEXUALI FORMAȚI ÎN FAMILIE

JIMMY HINTON

Să conduc camioane a fost dintotdeauna un vis al meu.

Mereu mi-a plăcut să lucrez cu mașini grele și mi-au plăcut
călătoriile, deci să conduc camioane mi s-a potrivit în mod
firesc. Am condus un camion de la o coastă la alta timp de un
an între colegiu și seminar, pe când eram încă necăsătorit.
Prima dată când am traversat Munții Stâncoși era o furtună
puternică de zăpadă. Să cobori pe o pantă un trailer agricol, de
la o înălțime de 3300 m., când zăpada te lovește cu putere, și să
vezi alte trailere agricole care au căzut de pe șoseaua
interstatală în fundul râpelor în anii anteriori este o experiență
pe cinste! Ai un sentiment sinistru să vezi numeroasele

- 241 -
camioane nerecuperate de la piciorul muntelui. Odată ce un
camion a căzut atât de departe, este imposibil să îl remorchezi
în vârful muntelui, deci multe sfârșesc prin a fi lăsate acolo
pentru totdeauna.
Cred că răul este la fel. Odată ce cineva a căzut atât de jos,
devine imposibil să îl tragi înapoi în vârf. Un profesor de-al meu
care preda Biblia avea o altă analogie utilă, numită teoria
„câinelui în lanț”. Răul este ca un câine în lanț. Are granițe
stabilite de Dumnezeu. Răul există, dar lanțul restricționează
accesul răului. Putem fie să stăm în afara zonei accesibile răului,
fie să îl luăm în derâdere și să riscăm să îi dăm drumul asupra
noastră și să ne târască mai mult în teritoriul său. Ați fost într-
un loc atât de întunecat încât să „simțiți” răul?
Dumnezeu i-a avertizat pe israeliți: „Temeţi-vă numai de
Domnul şi slujiţi-I cu credincioşie din toată inima voastră; căci
vedeţi ce putere desfăşură El printre voi. Dar dacă veţi face
răul, veţi pieri, voi şi împăratul vostru.” (1 Samuel 12:24-25)
Romani 12:21 spune: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin
bine.” Biblia menționează răul și variantele sale (rele,
răufăcător etc.) de cel puțin cinci sute de ori. Există un mesaj
consecvent în Biblie, pe care mulți creștini îl neagă… Există un
nivel al răului care creează un punct de aspirație, o capcană, un
punct fără întoarcere.
Orășelul Tenancingo din Mexic este un astfel de loc
întunecat. El este locul de inițiere pentru o importantă rețea de
pedofilie și traficare sexuală în Statele Unite. Copiii mici spun că
vor să fie ca tații lor și să vândă femei pentru sex. Nu există
remușcare, iar întunericul năpăstuiește orașul.
Psihologii au păreri diferite cu privire la ce îl „face” pe un
abuzator să acționeze sexual cu copii foarte mici. Sunt implicați
factori psihologici, de mediu, genetici, adicții față de
pornografie etc.? Ca să fiu cinstit, nimeni nu știe sigur. Dacă

- 242 -
suntem sinceri, am recunoaște că există mulți factori ascunși,
atât în mintea oamenilor, cât și în familie, pe care probabil nu îi
vom înțelege niciodată ca și cauzalitate. Dar un lucru cu privire
la care suntem toți de acord este că abuzatorii care acționează
sexual cu copii comit un rău. Și odată ce începi să nu iei în serios
câinele, în cele din urmă, o să te muște. Iar în Tenancingo
câinele și-a pretins teritoriul și târăște oamenii peste tot în locul
acela. Vă recomand să vizionați documentarul[1] din Tenancingo
despre traficarea pentru sclavie sexuală în Statele Unite.
Avertizare: Trebuie ca oamenii să vizioneze acest video
pentru a mări gradul conștientizare că astfel de lucruri se
întâmplă tot timpul.
Deci ce vreau să spun? Sau mai degrabă ce vrea Dumnezeu
să spună? Mai întâi, vă amintiți vechea zicală: „Dacă te joci cu
focul, probabil o să te arzi”? Ei bine, dacă te joci cu răul,
probabil vei fi mușcat. Conform Scripturii, toți am făcut rău. Dar
faptul că te joci permanent cu răul te conduce la un punct fără
întoarcere. Totuși, avem o știre minunată. La o vârstă fragedă,
pentru cei care se luptă cu gânduri pedofile reabilitatea are un
succes destul de mare. I-aș încuraja pe părinții care primesc
acuzații împotriva copiilor lor să nu se grăbească să îi apere. Ci
mai degrabă să le ofere ajutorul de care au nevoie.
Am primit mai multe apeluri telefonice cu scenarii similare –
un băiat cu vârsta de 13-15 ani spunea lucruri nepotrivite, făcea
lucruri nepotrivire sau era exagerat de atașat de copiii mici. Iar
în toate cazurile (până acum), părinții sau îngrijitorii l-au apărat
pe abuzator, nu posibilele victime. Oameni buni, dacă vă vedeți
copilul apropiindu-se prea mult de câinele înlănțuit, nu le cereți
tuturor să dispară! Ajutați-vă copilul să iasă din rău! Cereți
ajutor profesional de la un terapeut pentru probleme sexuale
specifice. Ajutați-vă copilul să iasă din asta înainte de a fi prea
târziu. Cu cât copiii învață mai mult să păstreze secretă atracția

- 243 -
pedofilă, cu atât vor fi mai încurajați să acționeze sexual.
Ajutați-i să iasă! Ajutați-i să găsească o modalitate de a se
ocupa de atracția lor și de agresarea copiilor mai mici!
Dragostea nu apără răul. Îi scoate pe oameni din rău, înainte de
a deveni atât de pervertiți încât nu se mai pot opri.
Notă
[1]
Pimp City: Chapter 1, Fusion Investigative Doc,
www.youtube.com/watch?v=CRmD-NhBWPc.
[Jimmy Hinton, Tenancingo: Home Grown Sexual Abusers.
Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.jimmyhinton.org.]

TRAFICAREA SEXUALĂ A COPILULUI ÎN BISERICĂ

JIMMY HINTON

Amber Lyon a realizat un documentar excelent cu câțiva ani

în urmă, numit Traficarea sexuală a copilului pe internet –
„Vinderea fetei de la ușa de alături”.[1] Făceți-vă timp să îl
vizionați. Trebuie neapărat văzut. Ea vorbește direct cu bărbați
care au fost prinși cumpărând fete minore pentru relații
sexuale. Ea vorbește, de asemenea, cu fete traficate. Fete
minore sunt vândute pentru sex în fiecare zi cu miile pe
backpage.com. Am verificat eu însumi backpage.com și este
ceva ce nu se face pe ascuns. Mi-a luat mai puțin de treizeci de
secunde ca să găsesc sute de fete minore de vânzare.
Internetul a accelerat industria sclaviei sexuale în mai multe
moduri. În primul rând, accesibilitatea instantanee la mii de
copii vânduți online a făcut să fie mult prea ușor pentru
prădători să abuzeze. În documentar, Amber a postat o
fotografie a ei în deux-pièces de când avea paisprezece ani,
însoțită de un anunț pentru sex. În patru minute de la postarea

- 244 -
anunțului a început să fie bombardată cu apeluri de la bărbați
care vroiau sex, știind că este minoră (deși doar poza astfel). În
al doilea rând, rețelele sociale oferă acces nelimitat la
fotografiile publice ale copiilor mici, îngăduindu-le prădătorilor
să caute copii după gusturile lor pentru a-și hrăni fanteziile.
Vedeți articolul meu Facebook: teren de joacă pentru pedofili,
pentru a vă convinge cât de răspândit este acest lucru. În
sfârșit, internetul oferă o „scăpare”, un loc unde oamenii își pot
ascunde micile secrete murdare, rămânând complet anonimi.
În documentarul lui Amber veți găsi ceva ce ar trebui să fie
de bun simț pentru noi toți – prostituatelor nu le place ceea ce
fac! Când intervievează femei de stradă la bordelul Moonlite
Bunny din Nevada, devine evident, din lacrimile lor, că pentru
ele nu este o „slujbă” dezirabilă. În timp ce plânge, o
prostituată povestește cum a fost molestată în copilărie:
„Virginitatea nu era o opțiune acolo de unde vin eu. Mi-a fost
luată. Când intri în joc, iar cineva vrea să se culce cu tine pentru
bani și ți-ai pierdut deja virginitatea, este ceva de genul: «De ce
nu?… De ce nu?»… Sexul nu este la fel de sacru cum era
cândva.” Dennis Hof, proprietarul bordelului, îi spune lui Amber
de ce caută proxeneții copii mici de traficat: „Sunt ușor de
manipulat.”
Am intervievat-o anul trecut pe fosta vedetă de filme
pornografice Crissy Moran și am întrebat-o dacă era de părere
că statisticile care arată că 90% dintre femeile din industria
sexului au fost abuzate sexual în copilărie sunt adevărate. Crissy
a spus: „Cu siguranță, cred că sunt adevărate. Femeile din
industria asta sunt foarte zdrobite.” Crissy însăși a fost abuzată
sexual de numeroase ori când era foarte mică. A trăit într-un
cămin creștin unde virginitatea era idolatrizată. Când
virginitatea i-a fost luată lui Crissy la o vârstă fragedă, și ea

- 245 -
crezut la fel despre ideea de a-și vinde corpul pentru bani: „De
ce nu?”
Ceea ce mă exasperează este că multe dintre femeile
abuzate sexual în copilărie (dacă nu cumva majoritatea), au fost
abuzate de membri de încredere ai bisericilor. Ceea ce face ca
biserica să fie unul din cele mai importante instrumente pentru
traficarea sexuală din țara noastră. Poate credeți că exagerez,
dar pretutindeni unde călătoresc aud nenumărate relatări de la
supraviețuitori cărora le-a fost furată virginitatea la o vârstă
foarte, foarte fragedă. Nici măcar nu este nevoie să călătoresc,
pentru a auzi relatări despre abuzul sexual din biserici. Câțiva
din prietenii mei de pe plan local îmi spun poveste după
poveste despre abuzuri sexuale care au avut loc în bisericile lor.
Nu mă înțelegeți greșit, nu încerc să îi fac pe oameni să le fie
frică de biserici sau să zugrăvesc ideea că creștinii sunt niște
ciudați. Sunt eu însumi pastor și cred că comunitatea
credincioșilor este cea care ar trebui să se ridice pentru a
schimba situația. Dar să trăim în negare este cel mai bun mod
de a ne asigura că traficarea copiilor în biserici va continua. Nu
pot sublinia îndeajuns cât de răspândit este abuzul în biserici. Și
credeți-mă, nu doar la catolici.
Sper să pot arăta adevărata față a acestui rău atroce, făcut
în secret în Numele lui Dumnezeu. Nu este amuzant. Nu este
ceva ce se întâmplă din când în când. Nu este ceva de luat în
glumă. În două zile voi pleca pentru a ține un seminar despre
abuz într-o biserică din Michigan. Am auzit deja relatări despre
abuzuri dureroase de la oameni care vor fi prezenți acolo și voi
auzi și mai multe de la cei din audiență. Asta se întâmplă
oriunde vorbesc.
Treaba noastră, a creștinilor este: „Nu luaţi deloc parte la
lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă
osândiţi-le. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.

- 246 -
Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt
date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este
lumina.” (Efeseni 5:11-13) Oameni buni, este timpul să scoatem
reflectoarele! Spuneți liderilor bisericii voastre că problema
este reală, că se întâmplă tot timpul și că nu vom răbda ca
Biserica să păstreze tăcerea despre traficarea sexuală a copiilor
noștri.
Asigurați-vă că vedeți videoul lui Amber!
Notă
[1]
Amber Lyon de la CNN investighează traficarea sexuală a
copilului pe internet în America în Child Sex Trafficking on the
Internet – “Selling the Girl Next Door”,
www.youtube.com/watch?v=fFRZ1NDR0Rc.
[Jimmy Hinton, Child Sex Trafficking in the Church. Copyright
© 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.
Articolul în limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.churchprotect.org.]

ȚI-AI RETRAGE COPILUL DE LA ȘCOALĂ DACĂ S-AR ÎNTÂMPLA

ASTA?
JIMMY HINTON

Se presupune că școala publică este un loc unde copiii se

simt în siguranță. În ultima vreme s-a pus mult accentul pe
atacurile armate din școli și, în timp ce acestea sunt crime
tragice, în școlile americane există o epidemie mult mai mare
decât delictele armate. Aruncați o privire la știri. În fiecare zi cel
puțin câteva școli apar la știri pentru agresiune sexuală
împotriva copiilor… literalmente. Se mai înfurie cineva la fel de
tare ca mine fiindcă așa ceva se întâmplă zi de zi? Mai simte
cineva că de mult trebuia să devenim vocali, să intrăm în școli și
să le cerem să ne spună ce pași urmează pentru a ne proteja

- 247 -
copiii? Dacă nu vă aflați în acest punct, ar trebui să fiți. Este
bine cunoscut faptul că vasta majoritate a delictelor sexuale
împotriva copiilor nu sunt raportate niciodată. Există un număr
estimat de 40 de milioane de supraviețuitori ai abuzului sexual
al copilului numai în Statele Unite. Ceea ce înseamnă mai mult
decât întreg statul California, cel mai populat stat american. Sau
am putea umple de aproape cinci ori orașul New York, la
capacitatea sa de 8337000 de locuitori. Dat fiind că așa stau
lucrurile, câte abuzuri sexuale se întâmplă efectiv în școli?
Poate că Brian Palmer[1] are dreptate când spune: „Probabil
milioane.”
Îngăduiți-mi să adaug un alt fapt deprimant. Majoritatea
profesorilor nu vor raporta niciodată abuzul suspectat și este și
mai puțin probabil să raporteze dacă un coleg este suspectat de
abuzarea unui copil. Pentru a complica și mai mult problema,
câteva state americane au legi neclare cu privire la raportorii
mandatați și în ce ar trebui să conste procesul de raportare a
abuzului suspectat. Iată un clip[2] cu deputatul de California
George Miller, vorbind despre surprinderea sa cu privire la
aceasta.
Fără intenția de a-l ofensa pe domnul Miller, genul acesta
de oameni neinformați ne conduc țara. Este datoria lor să se
mențină informați și să facă ceva pentru ca raportarea să fie
mai ușoară. Și îngăduiți-mi să clarific ceva pentru cititorii mei:
nu este obligatoriu să fii raportor mandatat pentru a raporta un
delict! Oricine poate (și ar trebui) să raporteze delictele
suspectate împotriva copiilor. Ceea ce mă conduce la
următoarea situație.
Un procuror din New York, care a trimis recent în închisoare
un profesor de gimnastică pentru atacarea sexuală a unui băiat
în vârstă de 8 ani, „a fost uimit de lipsa de cooperare pe care a
primit-o de la colegii lui, 22 dintre ei scriind scrisori

- 248 -
judecătorului pentru a-l susține”.[3] Dar lucrurile stau și mai rău
de atât. Directorul adjunct al școlii, Susan Hasenaur-Curtis, i-a
avut în biroul ei pe băiat și pe mama lui atunci când mama i-a
explicat teama cu care trăia fiul ei. Susan Hasenaur-Curtis nu a
raportat aceasta la Serviciile de Protecție a Copilului, după cum
se cere, deoarece a simțit că acuzațiile nu erau credibile. Ceea
ce s-a întâmplat în 2006. Abia în 2012 a avut băiatul curaj să îi
scrie o scrisoare fratelui său mai mare, descriind atacul sexual.
Deși a scris scrisoarea, a păstrat-o ascunsă în dormitor, unde
fratele său mai mic a găsit-o și le-a dat-o părinților. LoMaglio,
așa cum fac mulți pedofili, și-a susținut nevinovăția de-a lungul
procesului până ce, în final, a mărturisit unui consilier, la
pronunțarea sentinței.[4] Fiind obligat să se prezinte la proces,
băiatul (acum în vârstă de 15 ani) a fost obligat să depună
mărturie, LoMaglio având un detașament de 22 de suporteri de
partea lui. La un moment dat în investigație, procurorul a
descoperit că printre profesorii de la Școala Rochester Nr. 19
circula vorba: „Ești pentru profesor sau pentru elev?”
Conform statisticilor, este foarte improbabil ca băiatul
respectiv să fi fost singura victimă a lui LoMaglio. Nici vorbă. Vă
vorbesc despre această relatare fiindcă așa ceva se întâmplă tot
timpul. Întrebați orice procuror care se ocupă de delicte
sexuale împotriva copiilor. Vă va spune relatări similare, în care
acuzații sunt cei susținuți, nu victima. Întrebarea mea este: „Ți-
ai retrage copilul de la școală dacă s-ar întâmpla asta?”
Răspunsul meu este un da neechivoc! Nu numai că mi-aș
retrage copilul de la o școală murdară ca Rochester Nr. 19, aș și
plăti pentru un articol lung în ziarul local, pentru a face
cunoscut lumii că școala protejează numele abuzatorilor, nu pe
ale victimelor. Aș publica în ziar numele celor 22 de profesori
care au scris scrisori de suport pentru bărbatul care a jefuit
inocența unui copil de 8 ani. Le-aș cere să demisioneze. Aș face

- 249 -
cunoscut tuturor că directorul adjunct Susan Hasenaur-Curtis
are interes zero pentru protejarea copiilor noștri. A avut
oportunitatea să raporteze o crimă și a ales să nu o facă. Deși
legea o cere. Aș cere demisia ei, aș cere să-și exprime scuze și
aș cere să nu mai aibă de-a face cu vreo organizație unde copiii
au nevoie să fie protejați.
Această întâmplare este personală pentru mine. Tatăl meu
mi-a cerut să scriu o scrisoare de suport pentru a i se reduce
sentința. Nu am putut. Nu aș face-o. Dacă aș face-o, ar fi cea
mai puternică palmă cu care aș lovi peste față fiecare copil a
cărui inocență i-a furat-o tatăl meu. Îl iubesc pe tatăl meu și
comunic în continuare cu el, dar el nu va găsi un asemenea
suport la mine.
Cred cu fermitate că tăcerea este un alt mod de a-i susține
pe abuzatori. Prin faptul că noi, comunitatea, păstrăm tăcerea
și nu cerem răspunsuri de la asemenea școli, le permitem unor
asemenea profesori de sport, directori și conducători de școli
dezgustători să continue să facă astfel fără să suporte
consecințele. Dacă aveți copii la școală, duceți-vă acolo
săptămâna asta și cereți o copie printată a planului lor de
protecție a copilului. Dacă vă fac probleme sau vă spun că nu îl
puteți vedea, mergeți la știrile locale și faceți asta cunoscut
comunității. Soția mea a fost profesoară în școli publice și știu
că profesorii nu sunt bine informați despre politicile și
procedurile de raportare. În Pennsylvania situația se
îmbunătățește datorită recent adoptatului Act 126. Dar în
Pennsylvania suntem cu ani lumină înaintea altor state în acest
domeniu, ceea ce nu înseamnă prea mult. Descoperiți ce politici
și planuri există în școlile copiilor voștri! Cereți răspunsuri și nu
tolerați școlile care îi protejează pe cei vinovați!
„Rupeam falca celui nedrept şi-i smulgeam prada din dinţi.”
(Iov 29:17)

- 250 -
 Note
[1]
Brian Palmer, How Many Kids Are Sexually Abused by
Their Teachers?
www.slate.com/articles/news_and_politics/explainer/2012/02/
is_sexual_abuse_in_schools_very_common_.html.
[2]
Lawmaker 'stunned' at gaps in school abuse reporting,
www.nbcnews.com/video/nbc-news/54216838#54216838.
[3]
Prosecutor: Colleagues of gym teacher who molested
boy refused to aid probe,
www.foxnews.com/us/2014/01/24/prosecutor-colleagues-gym-
teacher-who-molested-boy-refused-to-aid-
probe.html?intcmp=latestnews.
[4]
Matthew LoMaglio, profesorul care a abuzat sexual un
elev în vârstă de 8 ani, a fost condamnat la patru ani de
închisoare. Sursa: Cary Craig, Gym teacher gets 4 years for
sexually abusing student,
www.democratandchronicle.com/story/news/local/2014/01/14
/city-gym-teacher-sentenced-to-four-years-in-prison/4474845.
[N. trad.]
[Jimmy Hinton, Would You Pull Your Kid From School If This
Happened? Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat
cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat inițial
pe site-ul www.churchprotect.org.]

UNDE A FOST JIMMY?

JIMMY HINTON

A trecut mult de când am scris pe site. Între timp s-au

întâmplat multe în culise, de la faptul că am avut copiii bolnavi,
la faptul că am lucrat la proiecte ample și că am continuat
slujirea cu program întreg, unde mă ocup cu predicarea. Deși
nu am scris multe pe site, am realizat numeroase materiale,

- 251 -
ceea ce necesită o cantitate formidabilă de timp și energie. Cu
câteva luni în urmă, am cofondat Church Protect, Inc., o
organizație nonprofit dedicată oferirii de resurse bisericilor,
resurse care aș fi vrut să fie disponibile pe vremea când am fost
nevoit să îl denunț pe tatăl meu pentru abuz sexual al copilului.
Partenerul meu de misiune și cu mine oferim consultanță
bisericilor care navighează pe apele tulburi ale abuzului din
interior. Mai mult, oferim câteva pachete de materiale pentru
seminarii, ceea ce mă încântă cel mai mult. Lucrăm la un Plan
de protecție, care nu există în prezent. Partenerul meu de la
Church Protect are la activ mii de ore de consiliere a
delincvenților sexuali într-un penitenciar de stat. De asemenea,
are decenii de experiență în consilierea victimelor abuzului
sexual, deci cunoaște ambele părți. Are instruire la seminar.
Deci credem că ne potrivim cel mai bine pentru a face din
această misiune semnificativă cea mai bună resursă disponibilă
care se adresează în mod specific bisericilor.
Lucrăm la dezvoltarea site-ului Church Protect și, deoarece
nu avem bani pentru a angaja un designer web (aluzie, aluzie),
lucrăm noi la site. Eu nu sunt designer web, deci cantitatea de
timp investită este obositoare (fără durere nu este câștig, așa-
i?). Avem un drum lung de străbătut, dar suntem încrezători că
rezultatul final va fi de neprețuit. Oferim seminarii online
simultan cu seminariile live, pentru ca oricine, de oriunde ar fi,
să ni se poată alătura fără a fi nevoit să călătorească pentru a
ne vedea. Suntem foarte încântați datorită acestei opțiuni! Va fi
imposibil să administrez două site-uri, deci blogurile mele vor fi
în cele din urmă mutate pe churchprotect.org. Va lua ceva timp,
dar se va întâmpla cât de curând.
Church Protect a început de fapt numai datorită cererii. Spre
marea mea surpriză, când am înființat site-ul toamna trecută,
am primit un volum extrem de mare de cereri de ajutor de la

- 252 -
biserici care treceau prin suspiciuni/acuzații de abuz. Trend care
a rămas neschimbat. Abuzul sexual al copilului este o problemă
uriașă în cadrul bisericilor, indiferent de mărimea lor. Am
înființat Church Protect, Inc. ca pe o modalitate pentru liderii de
biserici de a ajunge la un slujitor care, nu numai că a fost nevoit
să înfrunte acuzații de abuz, ci propriul său tată a fost
abuzatorul.
Am avut instruire zero și am fost nevoit să mă instruiesc
intensiv pentru a-mi ajut biserica să navigheze prin așa ceva.
Printre întrebările cu care m-am luptat în timpul instruirii mele
intensive de două sau trei zile au fost cele pe care le voi
prezenta în cele ce urmează. Care sunt implicațiile legale? Care
sunt legile pentru raportarea mandatată și cum mi se aplică
mie? Va afla tatăl meu că mama și cu mine am fost cei care l-
am denunțat? Cum să îi spun soției mele? Cum să spun bisericii
mele? Când să le spun și cât de mult să le dezvălui? Câte
victime există? Voi fi concediat? Voi fi nevoit să-mi mut familia
în alt oraș? Vor crede oamenii că am știut despre abuzul
înfăptuit de el de-a lungul anilor, dar am păstrat tăcerea? Se va
năpusti mass-media asupra bisericii și familiei mele? Va fi o
știre națională? Va fi tata arestat imediat? Cum și când voi
spune familiei mele că tata este pedofil? Cum va fi privită
biserica mea de comunitate? Ce facem dacă tata apare la
biserică după ce este denunțat? Cum aflăm care sunt victimele
lui și cum le ajutăm să se confrunte cu ce le-a făcut? Va oferi
biserica noastră sau ar trebui să ofere biserica noastră
consiliere victimelor? Unde este Dumnezeu în mijlocul a toate
acestea? Cum a putut Dumnezeu să lase răul să continue atâția
ani? Cum de nu și-a dat seama familia mea? Cum mă voi ridica
din pat și voi predica duminica? (Abuzul mi-a fost dezvăluit într-
o zi de vineri.) Vom fi dați în judecată ca biserică? Ce să facem
în privința politicii bisericii? Se întâmplă asta cu adevărat? O să

- 253 -
fiu în ordine? Cum voi oferi vindecare familiei și bisericii mele,
când nici măcar nu știu cum am să pot să mă ridic din pat? De
ce? De ce? De ce? Se va destrăma familia noastră?
A devenit destul de repede evident că (1) abuzul sexual al
copilului este foarte obișnuit în biserici și (2) rareori vorbește
cineva despre el. La o lună după arestarea tatălui meu, eram
cufundat în cărți scrise de cei mai buni profesioniști în domeniu.
Literalmente, în câteva luni am devenit expert în domeniul
abuzului sexual al copilului. Căsătoria mea a suferit enorm. La
un moment dat, soția m-a întrebat: „De ce te supui pe tine (și
pe noi) la asta?” Am plâns. Singurul răspuns pe care i l-am putut
da a fost: „Fiindcă trebuie să știu cum de nu mi-am dat seama.”
Soția mea este amabilă și cât se poate de înțelegătoare. Fără ea
aș fi pierdut. Este extraordinar de suportivă față de misiunea
noastră.
Am intrat în slujire datorită tatălui meu. Pe cât de greu pare
de crezut, predic unde a predicat el timp de douăzeci și șapte
de ani. În fiecare duminică, picioarele mele stau literalmente pe
aceeași bucată de covor pe care au stat picioarele lui atunci
când predica. A fost un erou pentru mine. Și, în câteva secunde,
tot ce am crezut vreodată că știu despre el a fost instantaneu
spulberat, iar eu nu am știut de ce sau cum. Este trist, dar nu
sunt singurul în situația asta. Este timpul să ne ridicăm și să
facem ceva fără să ezităm. Vorbesc, ofer consultații și instruiesc
ca expert, dar experiența mi-a devenit cel mai bun instructor.
Iar experiența este un profesor brutal. Nu am avut niciodată un
profesor mai neiertător decât experiența. Și astfel, o transmit
multora, multor oameni care se străduiesc să învețe cum să
detecteze și cum să prevină abuzul, în timp ce își mențin
bisericile laolaltă. Nu pot să o fac fără suportul multora dintre
voi. Primesc mesaje de încurajare în privat. Nu aveți idee cât de

- 254 -
mult mă ajută să înaintez. Deci, în câteva cuvinte, cu asta m-am
ocupat. Pentru noutăți, păstrați legătura cu noi.
[Jimmy Hinton, Where Has Jimmy Been? Copyright © 2015
Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în
limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul
www.churchprotect.org.]

- 255 -
 CÂND CELOR DRAGI LE PASĂ

CĂSĂTORITĂ CU UN PEDOFIL: UN MESAJ PENTRU

SUPRAVIEŢUITORII ABUZULUI
CLARA HINTON

Postarea de astăzi va fi diferită de cele obişnuite, fiindcă

simt îndemnul de a trimite un mesaj special tuturor celor ale
căror vieţi au fost atinse în vreun fel de abuz.
În fiecare zi primesc e-mailuri de la victime ale abuzului şi
acelaşi mesaj îmi este transmis iar şi iar: „Mă simt atât de
murdar. Trebuie să fi fost vina mea. El mi-a spus că a făcut-o
pentru că eu l-am făcut să o facă. Mă simt lipsit de valoare. Nu
pot suporta să mă uit la mine însumi în oglindă. Mă simt
folosit.”
Victimele cred mesajul abuzatorului lor. De ce? Fiindcă
abuzatorii sunt inteligenţi! Ştiu cum să se joace cu minţile
copiilor! Ştiu cum să manipuleze. Ei folosesc minciuni pentru a-şi
satisface dorinţele bolnave!
Această postare este un răspuns la o scrisoare pe care am
primit-o de la John, fostul meu soţ, care execută acum o
sentinţă de minim 30 de ani în închisoare, pentru violarea unor
copii mici.
Scrisoarea lui către mine a început cu cuvintele: „Îmi pare
rău că ţi-am distrus viaţa.”
De îndată ce am citit acele cuvinte, am simţit cum tot corpul
mi-a înţepenit şi am început să respir cu greutate. Spuneți-i
furie interioară. Spuneți-i un răspuns automat la cuvinte care
erau departe, foarte departe de adevăr. Spuneți-i modul meu
de a mă confrunta cu realitatea vieţii mele. Spuneți-i cum vreţi,
dar m-am aşezat pe podea şi am ţipat: „John Hinton, am o veste

- 256 -
pentru tine! Nu mi-ai distrus viaţa! Ai încercat, dar nu ai reuşit!
Nu te voi lăsa niciodată să ai această satisfacţie! Nu-ţi voi da
niciodată acest gen de putere asupra mea!”
Iar apoi am căzut la podea ca o păpuşă veche de cârpă şi am
plâns ore întregi, până nu am mai putut plânge. Nu, nu
plângeam pentru mine, ci pentru multele feluri în care acţiunile
unui om au atins vieţile atât de multor copii inocenţi, făcându-i
să se simtă murdari şi urâţi, şi fără valoare pentru a fi iubiţi
vreodată. Rareori trece o zi fără să vărs lacrimi pentru cei care,
în mod inocent, au căzut în mâinile acestui molestator.
Douăzeci și trei de victime au ieşit în faţă şi şi-au spus
povestea, dar nu aceasta este întreaga imagine a numeroșilor
copii cărora acest singur om le-a pricinuit durere. Cercul este
întins şi se extinde departe, şi nu vom şti niciodată adevărata
dimensiune a numărului de copii vătămaţi de el.
Dar ştiu asta. John Hinton nu deţine puterea asupra
niciunuia dintre acei copii pentru ca să le „distrugă” vieţile.
Nimeni nu deţine o asemenea putere asupra nimănui, iar
acesta este mesajul care trebuie strigat până la marginile
pământului.
Eşti demn! Eşti demn să fii iubit complet, sincer şi într-un
mod evlavios. Eşti un copil al lui Dumnezeu şi eşti demn! Eşti
demn!
Nu există un „leac” care nu va da greş, ca să spunem aşa,
pentru victimele abuzului. * Notă: Urăsc cuvântul „victimă”,
fiindcă indică neajutorarea, iar cei care au fost molestaţi sunt
eroi în cartea mea, nu victime.
În fiecare zi, copiii trebuie să se confrunte cu abuzatorii lor.
În fiecare zi există John Hinton-i care hoinăresc prin împrejurimi
pipăind, înşfăcând, atingând, împingând, apucând, zâmbind
afectat, mângâind, şi da, „violând” copii, luându-le inocenţa. Iar

- 257 -
acei copii se vor lupta într-una şi întotdeauna cu probleme de
respect de sine, până vor experimenta două lucruri.
În primul şi în primul rând, cred din toată inima că numai
Dumnezeu poate să îndepărteze acest gen de durere şi să
creeze un nou spirit în interior. În al doilea rând, cred că atunci
când devenim instrumente ale dragostei lui Dumnezeu şi ni se
transmite constant mesajul: „Eşti demn”, va avea loc
vindecarea de zdrobire şi de ruşinea abuzului.
Este uşor să devenim critici faţă de copiii care au fost
implicaţi în comportament promiscuu de la o vârstă fragedă.
Tindem să îi privim de sus pe copiii care se anesteziază cu
droguri. Adesea nu reuşim să recunoaştem legătura dintre abuz
şi comportamentul dureros autoprovocat. Ruşinea, teama,
durerea şi trauma (toate legate de molestarea sexuală a
copilului) pot conduce copiii la comportamente pe care nu le
înţeleg, dar toate acestea au o temă comună – asemenea
comportamente îi fac să se simtă iubiţi şi acceptaţi. Şi
anesteziază temporar durerea extrem de îngrozitoare şi
izolarea abuzului.
Nu scuz deloc un asemenea comportament, dar încerc să
înţeleg cum te simţi când îţi este luată inocenţa iar şi iar, şi
trăieşti cu teama constantă de a încerca să ascunzi ruşinea, şi
eşti făcut să simţi că tu eşti singurul responsabil.
Nu-mi pot imagina cum trebuie să fie asta. Şi de aceea
plâng. Şi atunci devin furioasă. Şi apoi strig: „Eşti demn!!!!” „Ai
o viaţă frumoasă. O viaţă demnă. O viaţă care trebuie preţuită.
Și eşti demn!”
Statisticile ne spun că una din patru fete este molestată
până ajunge la adolescenţă şi că unul din şapte băieţi are parte
de această durere oribilă. Încearcă să înţelegi aceste statistici.
Iar apoi înlătură cuvântul „statistică” şi înlocuiește-l cu cuvântul
„copil”.

- 258 -
 Este lumea în care trăim. Este lumea care a fost creată de
molestatorii sexuali ai copilului. Au hoinărit liberi de prea mult
timp. O zi este mult prea mult! Nu au fost înfruntaţi. Au fost
prea inteligenţi. Dar nu va mai fi aşa!!!!! Tu şi cu mine vom
continua să ne educăm şi să învăţăm cum să ne protejăm mai
bine copiii de acest rău. Tu şi cu mine vom deveni o voce tare,
puternică pentru copii!
Şi împreună vom fi în misiunea de a răspândi mesajul
dragostei lui Dumnezeu pentru cei răniţi. Eşti demn! Eşti iubit şi
eşti demn!
Există probabilitatea să ai prieteni care au fost molestaţi
când erau copii. Există probabilitatea să stai aşezat în biserică
lângă cineva care a fost molestat în copilărie. Există
probabilitatea să mergi la şcoală cu cineva care a fost molestat
în copilărie. Există probabilitatea să lucrezi la sală cu cineva care
a fost molestat în copilărie. Există probabilitatea să ai un
membru de familie care a fost molestat în copilărie. Există
probabilitatea să cunoști un copil care este molestat chiar
acum.
Poate că citeşti aceasta şi ai fost molestat în copilărie.
Te rog să auzi mesajul meu astăzi. John Hinton-ii din această
lume nu pot să ia de la tine singurul lucru care contează cel mai
mult, şi acela este demnitatea ta!!!!! Pot să încerce. Dar nu pot
şi nu-ţi vor lua acest lucru.
Eşti iubit!!!! Şi eşti demn!
Te rog, fă cunoscut acest mesaj. Te rog, ajută o inimă
zdrobită. Te rog, dă speranţă celor care au nevoie să audă
mesajul că fiecare are valoare!
Cu dragoste,
Clara
P.S. Am adăugat o resursă ca să o tipăreşti şi să o foloseşti.
Te rog, vizitează secţiunea de resurse de pe acest site şi

- 259 -
tipăreşte pentru tine ghidul pentru recunoaşterea abuzului
copilului la copii. Foloseşte ghidul. Fă-l cunoscut. Citeşte-l des.
Şi te rog, aminteşte-ţi că unii copii au trecut prin iad în copilărie
din cauza acţiunilor abuzatorilor lor. Să facem tot ce putem
pentru a-i ajutăm să găsească adevărata vindecare. Să începem
prin a face cunoscut mesajul: „Eşti demn!”
[Clara Hinton, Married to a Pedophile: A Message to
Survivors of Abuse. Copyright © 2014 Clara Hinton. Tradus și
publicat cu permisiune. Clara este autoare a patru cărți: Silent
Grief: Miscarriage-Child Loss: Finding Your Way Through the
Darkness, Child Loss: The Heartbreak and the Hope, Tender
Thoughts for Couples: Wisdom for Keeping Your Marriage on
the Same Page și Hope 365: Daily Meditations for the Grieving
Heart, disponibile pentru comenzi pe site-ul www.amazon.com.
Împreună cu fiul ei, Jimmy Hinton, prezintă workshop-uri
pentru biserici, școli, centre de zi, părinți îngrijorați și pentru
oricine lucrează în domeniul protecției copilului și dorește să
acționeze proactiv pentru prevenirea prezenței prădătorilor
sexuali printre copii. Clara este fondatoarea site-urilor
www.findingahealingplace.com, www.clarahinton.com și
www.silentgrief.com. Poate fi contactată la adresa
clarahintonspeaker@gmail.com. Articolul în limba engleză a
fost publicat inițial pe site-ul www.findingahealingplace.com.]

CĂSĂTORITĂ CU UN PEDOFIL: UN RĂSPUNS

Scrisoarea de faţă este doar una din multele pe care le-am

primit având ca temă pedofilia şi faptul de a fi soţia unui pedofil
şi molestator de copii. Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru această
femeie, pentru că a ales să se confrunte cu realitatea situaţiei ei
şi să înceteze să trăiască o viaţă de negare cu privire la soţul ei
„bun, integru”. Postăm răspunsul ei în speranţa că el le va da

- 260 -
altor soții, aflate în aceeaşi situaţie, tăria de a se confrunta cu
propriul lor coşmar.
Am descoperit, în cei peste treizeci de ani de când ne
ocupăm de acest subiect, că numărul de bărbaţi şi femei care
au fost violaţi, bătuţi, molestaţi fizic şi epuizaţi emoţional,
abuzaţi şi violaţi prin voyeurism sau viol al copilului şi sex în
propria familie, este mult mai mare decât am fi vrut vreodată să
credem. În mod trist, de asemenea, nu am cunoscut niciodată o
situație în care un pedofil sau un delincvent în serie, pe care am
avut nefericirea de a ne întâlni sau de a ne confrunta, să fi avut
o dorinţă sinceră de a se schimba sau de a fi eliberat total prin
sângele lui Isus.
Dacă te afli într-o asemenea situaţie sau cunoşti pe cineva
care se află într-o asemenea situaţie, te încurajăm să intri în
contact cu noi.
– Personalul Into the Light Ministries
Am vrut să vă mulţumesc pentru scrisoarea/articolul
Căsătorită cu un pedofil. Şi eu am fost căsătorită cu un pedofil.
După cincisprezece ani am găsit, în sfârşit, răspunsul la o
mulţime de întrebări despre incidente care realmente nu
păreau în ordine. Dar de fiecare dată am continuat să cred că
nu, nu putea fi el. Este un om evlavios. Complet devotat
ajutorării copiilor. Era pastor de tineret, antrenor, profesor de
şcoală duminicală şi întotdeauna îi ajuta pe adolescenţi „să-L
găsească” pe Isus. Adolescenţii îl sunau mereu şi le plăcea să se
afle în preajma lui. Deci am crezut că de vină era imaginaţia
mea, iar când l-am confruntat cu privire la câteva incidente, a
fost ofensat şi mi-a confirmat concluzia că da, era imaginaţia
mea, iar după câţiva astfel de ani, mi-a tot spus că aveam
nevoie de ajutor. Că sufeream de depresie maniacală, iar
problemele pe care le aveam apăruseră fiindcă nu eram foarte

- 261 -
apropiată de tatăl meu. Că mă răzbunam pe el pentru toate şi
că eram atât de nedreaptă.
Cred că Dumnezeu ştia că puteam să suport doar câte puţin
odată. Adesea mă întreb dacă Dumnezeu mă pregătea încet,
încet, pentru că lumea mea avea să se dezintegreze. Când s-a
născut cel mai mic copil al meu, cel care acum este fostul meu
soţ a venit la mine şi mi-a spus că avea o adicţie faţă de
pornografie şi că vroia să scape, şi că dorea ajutorul meu. Deci
bineînţeles că i-am fost alături, trecând prin consiliere, fiind
partenera lui de monitorizare şi persoana de suport în toate.
Dar, din nefericire, nu a existat nimeni cu care să vorbesc eu.
Vedeţi, eram atât de naivă, încât am crezut că avea „ochi”
numai pentru mine, fiindcă era un om evlavios, corect?
Niciodată nu voi mai fi atât de încrezătoare. După şase luni, se
părea că eram mai bine şi că ne aflam din nou pe drumul cel
bun. Am plecat pentru un weekend cu copiii şi am stat în casa
unei rude. Trebuia să fie o vacanţă. El a decis să îl ia pe unul din
puştii cu care se împrietenise la echipa de fotbal HS, al cărei
antrenor era. Ei bine, ca să nu mai lungesc vorba, în mijlocul
nopţii m-am trezit văzând că o lanternă lumina în camera de zi
unde dormea adolescentul (de șaisprezece ani). Parcă aveam
un gol în stomac. Îmi era teamă de ce aveam să văd. Când am
ajuns după colţ, l-am văzut pe fostul meu soţ stând deasupra
băiatului, care era în chiloţi, uitându-se cu lanterna sub chiloţii
lui. Dacă nu aş fi văzut eu însămi, cred că încă aş fi în negare. Ei
bine, acela a fost începutul coşmarului.
După câteva luni de promisiuni că va accepta ajutor şi de
negare că avea o problemă, fratele meu m-a convins, în cele din
urmă, că ceea ce am văzut era real şi era greşit. Fostul meu soţ
mă convinsese că nu puteam avea încredere în propria mea
gândire. Că ceea ce făcea era în ordine, fiindcă băieţii dormeau
cu adevărat, deci nu ştiau ce li se întâmpla. Iar eu l-am crezut!

- 262 -
Nu este dezgustător? Fostul meu soţ era foarte bun la a se
ascunde. Luând copiii potriviţi şi cheltuind mult timp şi bani
pregătindu-i, astfel încât până astăzi doar câţiva dintre ei au
ieşit în faţă, dar niciunul care să aibă suficiente dovezi pentru a-
l băga la închisoare. Numai acuzaţii de ultraj. Cei câţiva despre
care l-am făcut pe soţul meu să recunoască, îşi amintesc doar
că stătea deasupra lor. Poliţia s-a implicat, dar în acest moment
cazul este încă deschis.
Fostul meu soţ se întâlneşte cu o femeie care are doi copii
mici. Unul are doisprezece ani, iar celălalt doi ani. Sunt cu
adevărat preocupată şi speriată pentru acei copii, dar cum aş
putea să îi spun? Nu mă va crede. Tot ce pot face este să mă
rog ca cineva să îi spună. Am învăţat într-adevăr, dintr-o carte
pe care am citit-o, să spun oamenilor, multor oameni. A fost
singurul mod de a proteja alţi copii. Fostul meu soţ pare să-şi
cunoască limitele şi unde să se oprească pentru a nu fi prins,
dar într-o zi se va dezlănțui, corect? S-a dus la consiliere
aproximativ doi ani, o dată pe săptămână, pentru că era
dependent de sex. Am fost şi eu la consilier şi i-am spus totul, şi
bineînţeles, consilierul mi-a zis să nu mă îngrijorez, că el era în
ordine acum, iar copiii mei nu se aflau în primejdie de a fi
molestaţi. Dar aceasta contrazice tot ce am citit despre pedofili.
Acum sunt şase ani de la divorţul nostru, eu m-am întors la
şcoală şi am absolvit un colegiu de doi ani, am o slujbă nouă, o
casă, o maşină nouă. Am încercat atât de tare să mă concentrez
pe alte lucruri, pentru a scăpa de durere. Fiica mea cea mai
mare, are nouăsprezece ani, încă mă urăşte fiindcă am divorţat
de tatăl ei. Ea nu crede nimic din toate astea şi, chiar dacă s-a
întâmplat cu adevărat, tatălui ei îi pare rău cu adevărat, a plâns
mult din cauza asta şi a cerut iertare.
Simt că l-am iertat pentru că m-a trădat, dar acum că mă
gândesc, este partea cea uşor de iertat. Ceea ce nu îi pot ierta

- 263 -
este molestarea copiilor. Odată, când un pastor l-a confruntat
cu privire la asta, a început să rostească nişte cuvinte ciudate,
ca şi cum era posedat sau vorbea în limbi. A jucat un rol? Aş
vrea să ştiu. Aş vrea să fiu capabilă să ajut alte femei care trec
prin aşa ceva. În sfârşit, am încetat să trăiesc într-un mod
negativ, autodistructiv. Dar tot aştept ca el să dea greş şi ca
altcineva să îl bage la închisoare. Gândul că răneşte un alt copil
este de nesuportat.
Ei bine, mulţumesc că mi-aţi îngăduit să vă împărtăşesc
povestea mea. Se pare că nu există mult ajutor pentru soţia
unui molestator. Pe vremea când căutam ajutor, am găsit o
singură carte. Nu era creştină. Chiar mi-ar plăcea să ajut alte
femei şi alți copii să treacă prin această durere. Îmi amintesc că
nu eram în stare să mă scol din pat dimineaţa, fiindcă durerea
era atât de îngrozitoare. Simt că ar trebui să folosesc asta
pentru a-i ajuta pe alţii. Mulţumesc din nou că aţi publicat acest
articol, pentru ca eu să îl pot găsi.
Slujitoarea Lui
(Nume omis)
[Married To A Pedophile – A Response. Copyright © Into the
Light Ministries. Tradus și publicat cu permisiune. Misiunea are
sediul în Branson, Missouri. Articolul în limba engleză a fost
publicat inițial pe site-ul www.intothelight.org.]

FIIND CĂSĂTORITĂ CU UN PEDOFIL: O SOŢIE VORBEŞTE DESCHIS

ŞI OFERĂ SPERANŢĂ ALTOR SOŢII DE PEDOFILI
JULIE ANNE

„Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere

şi nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria
mea şi pricina laudelor mele, şi El m-a mântuit.” (Isaia 12:2)

- 264 -
 Unii dintre voi poate că aţi citit comentariul de mai jos, de
noaptea trecută, dar mie efectiv nu mi-a ieşit din minte. O
femeie curajoasă, Anon 3, care a fost căsătorită cu un pedofil, a
acționat adresându-se soţiilor pedofililor implicate în litigiul
judiciar al Soverign Grace Ministries. Cuvintele ei au fost
frumoase şi au dat speranţă. Într-un comentariu ulterior, ea a
spus că era prima oară când a dezvăluit asta în public şi că a
simţit că poate Dumnezeu o îndemna să facă astfel. Iar eu m-
am simţit obligată să transform comentariul lui Anon 3 în
postare, pentru a ajunge la un public mai larg, prin căutările pe
internet, şi astfel să nu rămână îngropat doar în zona
comentariilor.
Cei care v-aţi oprit asupra acestui subiect prin căutare pe
internet, bine aţi venit! Poate că sunteţi într-o situație foarte
dificilă. Nimeni nu cunoaşte calea pe care o urmează altcineva.
Unele femei sunt în agonie luni şi chiar ani de zile, încercând să
decidă dacă să rămână sau să plece. Pe acest blog am vorbit
mult despre abuzul spiritual, dar nu am studiat amănunţit cum
este să fii căsătorită cu un pedofil. Se întâmplă să cunosc o soţie
căsătorită cu un pedofil şi care a rămas căsătorită cu el. Deşi ea
ar spune că lucrurile merg bine, când mă uit la căsătoria lor, eu
nu văd asta. Văd durere şi distanţă emoţională. Nu există
intimitate, ci doi oameni trăind două vieţi separate. Nu a avut
niciodată curajul să plece, iar asta a făcut ravagii asupra întregii
familii, inclusiv asupra familiei extinse. Dar ea crede că a luat
decizia corectă.
Nimeni nu poate să ia o asemenea decizie pentru altcineva.
Decizia vine cu un cost. Poate de aceea comentariul lui Anon 3
m-a atins profund. Această femeie curajoasă a ales o cale
dificilă, de a lăsa ce îi era familiar în urmă şi de a se aventura pe
cont propriu împreună cu copiii ei. Cuvintele ei vorbesc de la
sine. Dacă eşti soţia unui pedofil, să ştii că în timp ce scriu

- 265 -
aceste cuvinte, rugăciunile mele sunt cu tine – pentru a deveni
capabilă să iei cea mai bună decizie pentru tine şi familia ta, şi
pentru a continua, de asemenea, să te înconjuri cu suport
iubitor de la prieteni/membri de familie cărora le pasă. Nu ar
trebui să te afli singură în acest proces, fie că decizi să rămâi, fie
că decizi să pleci.
– Julie Anne
O scrisoare de la soţia unui molestator de copii
De fapt, simt compasiune pentru familiile făptaşilor. Şi am
un mesaj pentru soţii.
Vreau să ştii cât de rău îmi pare pentru situaţia ta – atât
pentru tine, cât şi pentru copiii tăi.
Nu eşti singura femeie creştină care s-a căsătorit cu un
pedofil. Şi eu am făcut-o. L-am părăsit cu mai mult de un
deceniu în urmă, fiindcă am ştiut că într-o zi aveam să ajung în
titlurile de la ştiri, la fel cum ai ajuns tu. Îmi pare atât de rău
pentru ruşinea şi umilinţa pe care le-ai suferit.
Fiecare dintre noi ia propria sa decizie. Şi eu am stat un timp
îndelungat cu soţul meu. Probabil sunt de vârsta ta. Am sperat
că dragostea mea avea să umple acel loc gol din inima lui. Nu a
făcut-o. Am postit şi m-am rugat întreaga perioadă a căsniciei
noastre. Am mers ani de zile la consiliere şi chiar la un centru
de tratament cu internare. Soţul meu a obţinut un masterat în
terapia pentru căsătorie şi familie la o universitate creştină. Nu
a ajutat.
Într-o zi am auzit despre un nou incident şi am realizat că
trebuia să plec, de dragul copiilor mei şi a oricui altcuiva din
jurul nostru.
Am simţit că Domnul îmi spunea: „Eşti o pasăre în colivie.
Dar vezi? Am deschis uşa. Poţi să zbori sau să rămâi înăuntru.
Dar uşa nu se va mai deschide.”

- 266 -
 Am zburat. Şi sunt atât de fericită că am făcut-o! I-am cerut
soţului meu să plece, arătând o tărie şi o duritate pe care nu am
ştiut niciodată că le aveam. L-am făcut să plece din casa mea,
din biserica mea, din cartierul meu şi din oraşul meu. Nu l-am
urât; dar am ştiut că el era un dezastru umblător.
Da, primii doi ani au fost dificili din punct de vedere
financiar, dar Dumnezeu a fost credincios. Copiii mei au suferit
la început, dar au devenit oameni minunaţi şi sănătoşi. Sunt
biruitori în toate sensurile: personal, academic şi spiritual. Nu
au în vieţile lor nivelul de vătămare pe care îl are tatăl lor. Ei îl
iubesc, dar îi văd limitele. Le-am spus adevărul când au împlinit
douăzeci și unu de ani. (Nu au fost ei înşişi victime şi nu
ştiuseră.)
Vreau să îţi dau speranţă că dacă vrei să zbori prin uşa
deschisă, viaţa afară este minunată. Da, te va durea mult un an,
poate doi. Dar bucuria de a trăi fără povara unui pedofil în viaţa
ta este incredibilă.
 Am crezut că Dumnezeu nu mă mai putea folosi niciodată.
Dar a făcut-o.
 Am crezut că nu voi mai sluji în misiune. Dar o fac, chiar
mai mult decât înainte.
 Am crezut că oamenii de la biserică mă vor condamna.
Dar nu au făcut-o. M-au înconjurat cu dragoste.
 Am crezut că nu voi mai avea niciodată siguranţă
financiară. Dar am. De fapt, am de zece ori mai multe bunuri
decât aveam atunci când m-am căsătorit, iar viitoarea mea
pensie este aproape complet finanţată.
 Am crezut că eram descalificată pentru ce este mai bun de
la Dumnezeu. Dar ştiu că sunt o fiică a Domnului şi sunt
binecuvântată.
 Am crezut că copiii mei vor fi vătămaţi şi că vor fi
disfuncţionali fără nicio nădejde. Nu sunt. Ei îmi spun că se simt

- 267 -
la fel ca oricine altcineva. De fapt, ei privesc la mamele
prietenilor lor şi văd mult mai multă disfuncţionalitate.
 Am crezut că nu voi mai avea vreodată parte de o poziție
onorabilă. Am fost numită în multe borduri corporatiste şi
nonprofit, şi am slujit în mult mai multe poziţii de conducere în
biserică decât atunci când eram căsătorită.
 Copiii mei sunt mândri de mine pentru ce am făcut.
Orice decizi, alegerea este cu adevărat a ta. Sunt încântată
că am fost eliberată. Viaţa mea este incredibil de fericită. Există
lucruri mult mai rele în lume decât divorţul.
[Julie Ann, Being Married to a Pedophile: A Wife Speaks Out
and Offers Hope to Other Wives of Pedophiles. Copyright ©
2013 Spiritual Sounding Bank. Articolul în limba engleză a fost
publicat inițial pe site-ul www.spiritualsoundingboard.com.]

PERSPECTIVA UNEI SOȚII

CATHIE VAN DOMELEN

Acesta este un discurs ținut pe 18 septembrie 2005 la

Biserica Luterană Sfântul Ioan din Steward, Nebraska.
„Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei.” (Luca
2:51)
Ceea ce vă voi împărtăși „păstrez în inimă” de aproximativ
douăzeci de ani. Dar, spre deosebire de lucrurile minunate
păstrate în inimă de Maria, binecuvântata mamă a lui Isus,
memoria mea a păstrat lucruri dureroase și rușinoase.
Pe 3 aprilie 1985, soțul meu, Bob, a fost arestat pentru
molestarea unor copii. Astfel a început pentru el, pentru mine
și pentru familiile noastre o călătorie care continuă și astăzi. Cu
privire la zilele de început ale călătoriei noastre, oamenii mă
întreabă: „Cum ai rezistat?” Răspunsul meu este de obicei: „Pur
și simplu.” Dar acum sunt nevoită să vă destăinuiesc despre

- 268 -
straturile de protecție și de tărie care Dumnezeu a îngăduit să
existe în mine, ca să fiu pregătită pentru acea zi din 1985.
La baza tăriei și protecției mele s-a aflat o bază solidă a
valorilor creștine, care mi-au fost insuflate de la naștere. Tatăl
meu a fost un om de onoare, care s-a străduit să facă cel mai
bun lucru care se aștepta de la el sau pe care îl putea face în
viață și să fie cât putea el de bun. Mama mea era un izvor de
înțelepciune populară moștenită, sunt sigură, de la mama ei și
de la strămoșii ei etc. Cunoașteți genul acesta de aforisme ale
mamelor: „Fiecare nor are o țesătură de argint”, „Nimic nu se
întâmplă fără să iasă și ceva bun”, și cel care m-a purtat prin
acele zile întunecate și prin multe zile dinainte și după ele:
„Domnul nu-ți dă niciodată o cruce mai mare decât umerii pe
care ți-i dă ca să o porți.”
Această ultimă zicală, am descoperit cu câțiva ani în urmă,
are o bază biblică, care sunt sigură că a fost înregistrată de
generațiile de mame. Pavel a fost cel care a zis, în Întâia
Epistolă către Corinteni: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi
fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este
credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci,
împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o
puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13)
Și așa, pur și simplu, am rezistat. Făcusem un jurământ să
iubesc, să onorez și să respect… la bine, la rău etc. Iar aceasta
era parte chiar a ființei mele – onorarea jurămintelor.
Și, bineînțeles, răspunsurile din rubrica de sfaturi Dragă
Abby a lui Ann Landers stăruiau în colțișoarele minții mele,
împreună cu întrebarea: „Sunt mai bine cu el sau fără el?” Cu
alte cuvinte, ce beneficiu aș fi avut eu sau Bob din divorț? Și ce
rău ar fi fost pentru mine sau pentru el dacă am fi divorțat?
De asemenea, eram și încă sunt mamă. Cum ar fi fost mai
bine pentru cei trei copii ai noștri, pe atunci minori? Ce scenariu

- 269 -
avea să îi rănească? Din ce scenariu ar fi beneficiat sau ce
scenariu le-ar fi făcut mai puțin rău? În sfârșit, a trebuit să mă
întreb, cu privire la Bob: „Este un om care merită să rămân
lângă el? Are calitățile necesare pentru restaurare? Este ceva în
el care vrem să rămână în viețile noastre?” Cu alte cuvinte:
„Este un om bun care a făcut niște lucruri cu adevărat
îngrozitoare?” Răspunsul meu la toate aceste întrebări a fost
„da”.
În cele din urmă, am acceptat că Dumnezeu îl iertase pe
Bob. Iar dacă Dumnezeu îl iertase, cine eram eu să fac altfel?
Nu ne rugăm noi zilnic cum ne-a învățat Isus: „Și ne iartă nouă
greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”? (Matei
6:12) Iar Isus, un bun iudeu al vremii Sale, a cunoscut
Înțelepciunea lui Sirah (Ecclesiasticul) 28:2: „Iartă nedreptatea
aproapelui tău şi, atunci când te vei ruga tu, ţi se vor ierta
păcatele.” Știu că păcatele lui Bob erau din cele mai grave și
dincolo de ce mi-aș fi putut imagina vreodată sau aș fi putut
face vreodată. Dar știam (și știu), de asemenea, că orice păcat,
inclusiv al meu, este întristător pentru Dumnezeu, Tatăl nostru.
Și orice păcat înseamnă să Îi întoarcem spatele Lui și dragostei
Lui infinite.
Așa că, pur și simplu, am rezistat. Aveam responsabilitate
pentru copiii noștri, ca și pentru soțul meu. Cu ce ar beneficiat
vreunul din noi dacă aș fi întors spatele și aș fi fugit? Deci am
rămas. Nu am cochetat cu nicio altă opțiune. Și am încredințat
totul în mâinile lui Dumnezeu.
Când fiica noastră, al treilea copil al nostru, s-a născut, m-
am simțit copleșită, așa că m-am sprijinit pe Dumnezeu. Cu
toată puterea, am pledat înaintea Lui, am strigat la El destul de
mult, I-am cerut să mă ajute. Și a făcut-o. Deci unsprezece ani
mai târziu, când am fost aruncată în prăpastie de acțiunile

- 270 -
soțului meu, am știut exact unde să mă duc. Fără strigăte de
data aceasta, doar cu rugăciuni și fiind în acord cu voia Lui.
Citind Psalmii în primele zile după arestarea lui Bob, am dat
de cel la care am revenit în mod regulat, în special la anumite
versete: „Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine
îmi înalţ sufletul. Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti
Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea
cea dreaptă! Pentru Numele Tău, Doamne, înviorează-mă; în
dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz!” (Psalmul 143:8, 10-
11)
Învățam că, pentru a-mi susține familia, trebuia să mă întorc
înspre El, pentru ca El să mă poată remodela după chipul Său,
să mă facă și mai mult copilul Său.
Când am adus copiii acasă de la secția de poliție în seara
zilei de 5 aprilie 1985, am rămas în picioare în bucătăria casei
noastre, sprijinindu-mă cu spatele de chiuvetă, cu fața către ei,
și le-am spus că tatăl lor făcuse niște lucruri rele și că va trebui
să plătească pentru ele. Le-am spus, de asemenea, că ei și cu
mine nu făcusem nimic greșit. Noi eram fără vină, nevinovați de
orice delict pe care îl comisese el. Mai mult, oricui încerca să ne
acuze, trebuia să îi spunem asta fără nicio ezitare.
Isus știa că păcatele părinților nu se așază peste copii. Legile
mozaice ale dreptății, arătate în Deuteronom și repetate în
Împărați și Cronici, ne amintesc: „Părinții și copiii să nu
plătească unii pentru păcatele celorlalți.” „Fiecare să fie omorât
pentru păcatul lui.” (Deuteronom 24:16)
În săptămânile și lunile care aveau să urmeze ne-am
continuat viețile, încercând să rămânem în afara atenției
publice. Copiii, pe atunci în clasele a cincea, a șaptea și a noua,
și-au dat toată silința. Mai multe familii i-au inclus în activitățile
și ieșirile lor în oraș, în special pe fiica noastră, care era cea mai
mică și înțelegea cel mai puțin ce se întâmpla. Băieții au

- 271 -
distribuit ziare ca de obicei și au mers la biserică împreună cu
mine. Lui Bob îi era prea rușine să frecventeze slujbele la
biserica din cartierul nostru, deci el și cu mine am mers la slujbe
într-un oraș din apropiere. Uneori copiii ni se alăturau, dar de
obicei nu o făceau. Oamenii din cealaltă biserică erau prietenoși
și ne acceptau, dar, bineînțeles, nu știau.
În cei douăzeci de ani de la arestarea și întemnițarea lui Bob
am încercat să revenim ca membri activi în biserica din cartierul
nostru, dar de mai multe ori am fost respinși categoric. Dar nu
încetăm să mergem la liturghie acolo. Știm că comunitatea este
importantă – unde sunt adunați doi sau mai mulți, va fi și El.
Știm că Dumnezeu este acolo pentru noi și simțim nevoia de a
da mărturie despre lucrarea Lui în viețile noastre, rămânând în
comunitatea bisericii unde ne-am căsătorit și unde au fost
botezați și confirmați copiii noștri, și unde s-au căsătorit fiica și
ginerele nostru. Ne străduim să fim cu Dumnezeu oriunde ne
aflăm, oriunde este El, indiferent de acceptarea altora. Trebuie
să ne sprijinim numai pe El. Poate că nu sună ca fiind ușor, dar
sincer, nu este atât de greu când este singura opțiune viabilă!
Astăzi soțul meu este un om foarte evlavios. Cei care l-ar
vedea numai ca omul care era acum douăzeci de ani, care l-ar
menține în închisoarea în care s-a aflat cu cincisprezece ani în
urmă, îi tăgăduiesc iertarea disponibilă pentru noi toți, cei care
Îl acceptăm pe Isus ca Mântuitor și care ne străduim zilnic să
umblăm pe calea Lui. De asemenea, Îi tăgăduiesc lui Dumnezeu
alegerea iubitoare de a ierta.
[Cathie Van Domelen, A Wife’s Perspective. Copyright ©
2005 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.nebula.wsimg.com.]

- 272 -
 SOŢUL MEU PEDOFIL I-A ABUZAT PE CEI CINCI FII AI NOŞTRI
MOLLY PRICE

Soţul meu pedofil (şi tovarăşii lui francmasoni) i-au abuzat

pe cei cinci fii ai noştri. L-am confruntat din nou, de data
aceasta şi-a recunoscut comportamentul, spunând: „I-am avut
pe toţi, chiar şi pe bebeluş, şi încă de când erau mici.”
Celor cinci băieţi ai mei încă le este greu să îngăduie ca
lucrurile să devină cunoscute. În mod surprinzător, astăzi toţi
sunt bărbaţi de succes.
După ce mi-au povestit despre realitatea lor cu treizeci şi
cinci de ani în urmă, mi-au spus: „Nu vorbi despre asta, mami.
Vrem doar să uităm.”
Astăzi ei au patruzeci și unu, patruzeci, treizeci și nouă,
treizeci și opt şi treizeci și șase ani – sau cam aşa ceva. Eu
aveam treizeci ani când am descoperit ce pătimiseră de la tatăl
lor.
Eram o creştină foarte tânără, neinformată, lumească,
mânioasă, senzuală, nedisciplinată şi recent mântuită, la vârsta
de douăzeci și trei de ani; şi veneam dintr-un mediu ateu,
secular, umanist, francmason de generaţii.
Părinţii mei nu erau masoni, dar toţi cei patru bunici ai mei
erau implicați în ocultism sau francmasonerie într-o anumită
măsură. Tatăl meu se considera taoist şi a crezut în frenologie,
după educaţia pe care a primit-o la Andover şi la Universitatea
Yale.
Când aveam doar șapte ani, mi-a spus că nu exista niciun
Dumnezeu şi că va trebui să mă descurc pe cont propriu. Toate
luminile din lume s-au stins atunci pentru mine, fiindcă Isus
este lumina lumii, iar eu am ales să îl urmez pe tatăl meu, eroul
meu, în întunericul lumii lui umaniste, ateiste, seculare. Deşi am
frecventat şcoala duminicală şi şcoala biblică de vacanţă când

- 273 -
eram copil, tatăl meu era cel mai bun prieten al meu,
protectorul şi idolul vieţii mele.
Opresiunea ocultă din casa noastră era atât de
atotpătrunzătoare, încât mama mea a avut o cădere nervoasă şi
a încercat să-şi pună capăt vieţii de multe ori – de treisprezece
ori, dacă ar fi să numărăm.
Singura mea soră, deşi deţinătoare a gradului de maestru [în
francmasonerie, n. trad.], a fost internată în spitale de psihiatrie
cea mai mare parte a vieţii ei. Eram consideraţi una dintre
familiile de elită din zona noastră. Prea puţin ştiau alţii despre
iadul şi nefericirea din spatele uşilor închise. Banii nu înseamnă
o casă fericită! Nici ocultul.
Fiecare în parte şi toţi laolaltă constituiam o pradă uşoară.
Banii şi chiar sănătatea bună şi norocul nu sunt un substitut
pentru viaţa creştină! Toate acestea dau greş!
Căsătoria
În anul 1968 am întâlnit un bărbat, un student la Psihologie
la universitatea locală, şi mi-am spus: „Totul şi raiul pe
deasupra.” El era, bineînţeles, tot ce putea fi mai frumos.
Satan a ştiut cum să împacheteze frumos acel dezastru
înnebunitor. Ce puţine ştiam! Tinerele femei nu ar trebui să fie
trimise neştiutoare în această lume urâtă, rea, dar tatăl meu a
crezut că cel mai bine era să ne lase mintea liberă de orice
doctrină, dorindu-ne „liberi să ne alegem propriile convingeri”,
când aveam să devenim adulţi.
Ca atee, am fost învăţată să cred că oricine era bun, avea şi
motive bune. Ce puţine ştiam! Este de ajuns să spun că eu
însămi eram un dezastru! Şi extrem de neştiutoare în privinţa
multor lucruri.
Acel bărbat a devenit soţul meu la nouăsprezece zile de la
prima noastră întâlnire – căutam o acoperire pentru păcatul
meu – iar dacă ești căsătorit ai dreptul la sex.

- 274 -
 De fapt, el a fost cinstit până la un punct. Mi-a spus, într-
adevăr, că avea dosar pentru molestarea copilului. În ignoranţa
mea şi cunoscând senzualitatea inimii mele, am raţionat că
probabil întâlnise o adolescentă atrăgătoare. Ce puţine ştiam!
Francmasonii
Căsnicia noastră a durat şase ani şi patru luni, înainte de
separarea noastră, timp în care am dat naştere la patru fii şi am
fost însărcinată cu al cincilea. În timp ce eram însărcinată cu al
cincilea, cei doi copii mai mari ai mei, în absenţa tatălui lor de
acasă, au început să-mi spună că îi molestase.
Al doilea fiu al meu încercase să-mi spună aceasta cam cu
şase luni mai devreme, iar eu îl confruntasem pe tatăl lor cu
acuzaţia lui, dar el a reuşit să mă facă să-mi schimb părerea că
era adevărat. L-am confruntat din nou, de data aceasta şi-a
recunoscut comportamentul, spunându-mi: „I-am avut pe toţi,
chiar şi pe bebeluş, şi încă de când erau mici.” S-a întâmplat la
ora 8:20 în dimineaţa zilei de 1 ianuarie 1975, fapt pe care nu îl
voi uita probabil niciodată.
În lunile disperate care au urmat, băieţii au continuat să-mi
povestească ceea ce tatăl lor, mama lui, prietenii lui şi alţii le
făcuseră.
Dacă aş mai fi auzit un singur lucru, mi-aş fi pierdut minţile.
Avocatul mi-a spus să notez tot ce spuneau. Am făcut-o. Copiii
au spus că au fost torturaţi sexual, că au fost vânduţi în
„librăriile murdare din Kansas City” („Tati a primit bani pentru
că i-a lăsat pe oameni să ne facă rău în camerele mici din
spatele librăriei.”); au povestit că au fost forţaţi să privească în
timp ce alţi copii erau ucişi („Ne-au ţinut capul şi ne-au făcut să
ne uităm.”); şi au dat indicii care se potriveau cu articolele din
ziar despre o fată localnică, în vârstă de doisprezece ani,
dispărută şi găsită ulterior decapitată. (Am jelit acel copil timp

- 275 -
de optsprezece ani, fără să realizez că dansa pe străzile raiului
chiar din momentul morţii ei.)
Au existat şi alte detalii. Ele rămân evidente treizeci şi cinci
de ani mai târziu. Ani de zile nu m-am putut uita și nu am putut
citi ce scrisesem. Era prea dezgustător, prea traumatic.
Suporturi sociale
Ajunge să spun că autorităţile nu au fost de partea mea. Am
încercat să obţin ajutor pentru băieţii mei, ştiind că aveau
nevoie de ajutor, dar liderul profesioniştilor mintali locali mi-a
arătat diploma lui de doctorat de pe perete şi m-a asigurat că
era mult mai deştept decât mine, şi că niciun tată nu le-ar face
asemenea lucruri propriilor lui copii.
Am explicat că el mărturisise deja şi că avea cazier… dar
avocatul meu mi-a spus să plec din oraş până vineri sau voi fi
pusă într-o secţie mintală pentru droguri (eram gravidă în cinci
luni cu cel de al cincilea fiu al meu), iar copiii aveau să-mi fie
luaţi. Deci am fost obligaţi să ne întoarcem în casa unde
avusese loc cea mai mare parte din abuz, într-o suburbie din
Kansas City.
Celui mai mare copil al meu nu i s-a permis să depună
mărturie la tribunal, fiindcă pentru aceasta trebuie să ai șase
ani, iar el avea pe vremea aceea doar cinci ani şi jumătate. Nu îl
prinsesem niciodată asupra faptului, deci nu ni s-a permis să îl
acuzăm.
De fapt, un bărbat care s-a identificat drept judecător mi-a
telefonat şi mi-a cerut să nu spun nimănui niciun cuvânt despre
asta. Răspunsul meu a fost: „Sigur, în ordine, cum spuneţi”, iar
apoi să spun ce se întâmplase tuturor celor pe care îi
cunoscusem undeva, cândva. După aceea m-au lăsat în pace!
Cel de al treilea fiu al meu nu spusese nimic până în acel
moment. Avea doi ani şi jumătate. Primele lui cuvinte au fost:

- 276 -
„Tati aluncat fetiţa în ac.” Tati a aruncat fetiţa în lac. Presupun
că a fost o încercare de a scăpa de corp.
Ca să înaintăm mai repede cu povestirea. Ne-am stabilit la
câteva ore depărtare. Un lucrător social mi-a zis să le dau
băieţilor „o realitate bună”, căci copiii sunt foarte optimişti.
Deci acela a fost scopul. Am rămas un zombie timp de aproape
şase ani – am simţit o mare vină pentru păcatul şi rebeliunea
mea, prin care am adus aşa ceva asupra minunaților mei copii –
iar apoi am luat decizia conştientă de a mă bucura din nou de
viață.
Copiii au mers la şcoala publică; de fapt, noi toţi am primit
mai multă dragoste acolo decât la şcoala creştină pe care am
dorit-o atât de mult pentru ei în Kansas City. În cele din urmă,
ne-am mutat în Carolina de Nord – un răspuns la rugăciunea pe
care o făcusem, că dacă adevărul despre tatăl lor devenea
public, vroiam ca băieţii mei să se afle departe, pentru a nu
trebui să crească sub acel stigmat – ei erau victime cu totul
nevinovate.
Arestarea
La şase luni după ce ne-am mutat, fostul meu soţ a fost
descoperit, intrând într-un Program Big Brother – de fapt a fost
promovat în el de un sponsor al bordului – unde a fost găsit
vinovat de molestarea unui băiat în vârstă de treisprezece ani.
I s-a dat o sentinţă de douăzeci și doi ani, şi este posibil să fi
executat şase ani din acea sentinţă – între timp am aflat de la
un detectiv de poliţie din Topeka că el şi a doua lui soţie
deveniseră părinţii adoptivi a încă trei copii, printr-un program
de stat pentru părinţii sociali.
Vieţile lor au fost, de asemenea, destul de triste. Unul a
încercat să-şi ardă până în temelii şcoala. Un altul a fost dat în
grija unor părinţi sociali şi a încercat să îi molesteze pe copiii de

- 277 -
acolo… În acest moment am uitat povestea celui de al treilea.
Cred că numele lor erau Eddie, Teddie şi Tracey.
Ca adolescenţi, băieţii au avut acces la plajă şi la munţi, şi la
oportunităţi de a lucra după şcoală aici, în Carolina de Nord. A
fost o mutare bine-venită pentru noi toţi.
Unul este medic; unul este un pastor dedicat, unul are
propria lui afacere şi tocmai a obţinut un contract avantajos cu
statul, unul este asistent medical, iar ultimul îşi petrece zilele
acestea lipsit de constrângeri în Hawaii.
Isus vindecă şi răspunde la rugăciuni. Unul motiv pentru
care a venit El a fost „să nimicească lucrările Diavolului”. Noi
suntem dovada vie. Nu aş putea fi mai mândră de copiii mei.
Toţi sunt taţi buni şi bărbaţi care îşi iubesc soţiile, care sunt într-
adevăr minunate. Am doisprezece nepoţi minunaţi, sănătoşi,
deştepţi, amuzanţi, frumoşi. Ne considerăm creştini.
[Molly Price, My Pedophile Husband Abused Our Five Sons.
Copyright © 2012 Henry Makow. Articolul în limba engleză este
publicat pe site-ul www.henrymakow.com.]

- 278 -
 CUPRINS

Aspecte mai puţin cunoscute ale pedofiliei / 4

 Ce este un pedofil?
 Comentariu despre interviul lui Dottie Sandusky /
 Cum reușesc abuzatorii să scape nedescoperiți /
 De ce nu ar trebui să angajezi un bărbat ca babysitter /
 De ce unii adulţi sunt atraşi de copii /
 Dulcica de zece ani /
 Este pedofilia o dereglare? /
 Îi învăț pe copiii mei să urască (și la fel ar trebui să faci și
tu) /
 O supraviețuitoare a abuzului postează apelul ei către
abuzatoare /
 „Pedofil”, o categorie inutilă /
 Povestea de la Supercupă pe care puțini sunt interesați să
o afle /
 Semnale de alarmă: protejarea copiilor noștri de abuzul
sexual /
 Şapte mituri despre delincventul sexual /

Paşi spre schimbare / 48

 Biserica, delincventul sexual şi reconcilierea /
 Când întunericul nu este destul de întunecat: Ajutor
pentru adulţii atraşi de copii /
 Material pentru pedofilii aflați în închisoare /
 Pedofilii creştini formează grupuri de suport online /
 Salvându-i pe pedofili prin Isus Hristos /
 Sunt căsătorit, dar am tendinţe pedofile foarte puternice /

- 279 -
Biserica și pedofilia / 132
 Abuzul sexual al copilului nu este doar o problemă
catolică /
 Acoperind abuzul sexual al copilului /
 Ascunzându-se la vedere /
 Biserica pornificată /
 Care este cauza abuzului sexual din Biserica Catolică? /
 Care este cauza recentei plăgi a incidentelor de molestare
a copilului? /
 Care este locul pedofililor în Biserică? /
 Ce spune Biblia despre pedofilie? /
 Copii exploatați în biserici și modul în care negarea
noastră alimentează abuzul /
 Cum ar trebui să-i trateze creștinii pe pedofilii care se
pocăiesc? /
 Dând înapoi pentru a înainta cu viteză /
 În biserica mea este un pedofil: Ce facem acum? /
 Înșelătoria încrederii /
 Jimmy Hinton ajută bisericile să prevină abuzul sexual al
copilului /
 La doisprezece ani, Rosanne a fost violată cu brutalitate
de tatăl ei /
 Luptând cu pedofilia în biserică: O misiune specială de
observare /
 Mituri despre abuzul sexual al copilului /
 Nu ne putem baza numai pe lege pentru protecție /
 Numele meu este legiune, pentru că suntem mulţi /
 O veste bună despre abuzul sexual al copilului! /
 Panoul cu informații /
 Prevenirea abuzului sexual al copilului: Nu există monștri /
 Prevenit înseamnă înarmat dinainte /

- 280 -
  Protejarea copiilor noștri de pedofili: Pași practici pentru
părinți, biserici și organizații, pentru identificarea și
abordarea acestei probleme /
 Să aruncăm o privire în spatele vălului cu care catolicii au
acoperit abuzul sexual din Pennsylvania /
 Seminarul prezentat de Church Protect m-a făcut să
stabilesc politici de siguranță a copilului în biserica mea /
 Sfaturi pentru protejarea copiilor de pedofili /
 Traficarea sexuală a copilului în Biserică /
 Ți-ai retrage copilul de la școală dacă s-ar întâmpla asta? /
 Unde a fost Jimmy? /

Oscilând între iubire şi frustrare / 256

 Căsătorită cu un pedofil: Un mesaj pentru supravieţuitorii
abuzului /
 Căsătorită cu un pedofil: Un răspuns /
 Fiind căsătorită cu un pedofil: O soţie vorbeşte deschis şi
oferă speranţă altor soţii de pedofili /
 Perspectiva unei soții /
 Soţul meu pedofil i-a abuzat pe cei cinci fii ai noştri /

- 281 -