Sunteți pe pagina 1din 8

TIPURI DE INFRACTORI

Investigarea personalitatii infractorului si conturarea unei tipologii, presupune cunoasterea aspectelor generale si speciale ale acesteia (anatomice, fiziologice, psihologice, sociologice, economice, culturale etc.), care implicit influenteaza sau determina comiterea infractiunii. Infractorii reprezinta o categorie sociala aparte, cu o mare diversitate comportamentala. Fiecare infractor este un caz particular, care se caracterizeaza printr-o seama de trasaturi fiziologice, psihologice si atitudini sociale care nu se regasesc intocmai la toti infractorii. Din aceasta cauza propunerea unei tipologii a infractorilor este dificila. Prin tip, ca notiune generala, se intelege o totalitate de trasaturi caracteristice, distinctive ale unui grup social. Aceste trasaturi distinctive ar trebui sa ofere o imagine sintetica asupra infractorului. Aspectele juridice ale infractiunilor nu se limiteaza numai la definirea, identificarea si explicarea notiunii si structurii acestora, ci se extind si asupra gasirii unor criterii certe de clasificare, in vederea depistarii caracteristicilor lor generale si specifice. In criminologia contemporana (Oancea, 1998) predomina inca tipologia lui E. Seelig (1956) si tipologia lui J. Pinatel (1963). 6.1. Infractorul agresiv sau violent Infractorul agresiv este autorul unor fapte violente, brutale, cu consecinte individuale si sociale deosebite (vatamare corporala, tentativa de omor, lovitura cauzatoare de moarte, omor). Acest infractor se caracterizeaza prin agresivitate, emotivitate puternica, descarcari reactive, stari de manie, ostilitate, autocontrol foarte scazut etc. Agresivitatea fizica (mai ales la infractorii cu o constitutie atletica) se manifesta si prin folosirea unor obiecte, cum ar fi cutit, topor, arma, baston etc., iar agresivitatea verbala prin insulta, calomnie, amenintare, plangerea la autoritati etc. (cu predilectie la infractorii cu o constitutie astenica). Agresivitatea, ca trasatura specifica acestui tip de infractor, de cele mai multe ori este asociata cu abuzul de alcool, ceea ce determina o crestere a tensiunii emotionale si o scadere a capacitatii de autocontrol, favorizand trecerea la actul infractional agresiv. 6.2. Infractorul achizitiv Infractorul achizitiv se caracterizeaza prin tendinta de achizitionare, de luare, si insusire de bunuri si valori in scop personal, in scop de castig, in scop de intretinere, de imbogatire etc.

Infractorul achizitiv comite o gama variata de infractiuni: furt, talharie, abuz de incredere, inselaciune, tulburarea de posesie, fals si uz de fals, delapidare, evaziune fiscala, luarea de mita etc. In functie de genul infractional, acest tip de infractor prezinta anumite particularitati specifice. 6.3. Infractorul caracterial Caracterul vizeaza suprastructura socio-morala a personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omului. Caracterul apare ca nucleu al personalitatii, intrucat exprima profilul psihomoral evaluat dupa consistenta si stabilitate. Acesta reprezinta un subsistem relational-valoric si de autoreglaj, exprimandu-se printr-un ansamblu de atitudini-valori. Infractorul caracterial prezinta unele tulburari de ansamblu ale caracterului, unele deficiente in capacitatea de organizare si ierarhizare a valorilor sociale. Acest tip de infractor se caracterizeaza prin: orgoliu, vanitate, trufie, ambitie, individualism, dominatie, incredere excesiva in sine, suspiciune, instabilitate comportamentala, inadaptare sociala, desconsiderarea celorlalti, lipsa emotiilor si a sentimentelor superioare etc. Este foarte revendicativ si deseori intra in conflict interrelational. Cele mai frecvente infractiuni pe care le comite sunt: furtul, inselaciunea, abuzul de incredere, distrugerea prin incendiere, omorul, violul etc. 6.4. Infractorul sexual Acest infractor se caracterizeaza prin: impulsivitate, brutalitate, violenta, indiferenta afectiva, autocontrol scazut, impuls sexual puternic, devieri ale instinctului sexual, perversitate, afectarea simtului moral, sadism sau masochism etc. La acest tip de infractor se produce o regresie comportamentala, evidentiata prin dezinhibitia unor modalitati primare in satisfacerea unor impulsuri imediate. Persistenta impulsurilor sexuale si imposibilitatea depasirii lor, pot determina comportamente delictuale. Infractiunile comise sunt cele cu tematica sexuala: viol, incest, pedofilie sau chiar omor. La sadic satisfacerea impulsului sexual, are loc numai daca il face pe partenerul sau sexual sa sufere fizic (batut, chinuit, torturat etc.) si moral (sfidat, batjocorit, umilit etc.). Uneori, isi poate consuma actul sexual numai prin omorarea partenerului, cand acesta se afla in agonie. In schimb, masochistul isi satisface impulsul sexual numai daca el insusi este chinuit, torturat (biciuit, ranit, insangerat etc.) sau, la instigarea lui, un altul aplica unui tert aceeasi procedura. Trecerea la act nu poate fi blocata sau amanata, deoarece infractorul sexual nu

are un sistem etic interiorizat. El nu anticipeaza consecintele si nici nu atribuie faptelor sale o semnificatie negativa. Actul infractional se desfasoara in conditiile dictate de impulsul sexual puternic, la sfarsitul caruia infractorul se simte eliberat organic si psihic. 6.5. Infractorul ocazional Infractorul ocazional comite o fapta penala datorita unor incitatii exterioare, a unor ocazii speciale. Se pune problema daca la acest tip de infractor, factorii externi sunt decisivi ( ocazia il face pe individ infractor) sau factorii interni, personali (ocazia descopera infractorul din individ). Majoritatea criminologilor si a psihologilor criminalisti sustin ca factorii externi sunt predominanti, dar exista si o contributie a factorilor interni. Astfel, sunt situatii, imprejurari exceptionale care pot determina la infractiune si pe o persoana care, in alte imprejurari nu ar comite o asemenea fapta. O caracteristica a infractorului ocazional este faptul ca el nu recidiveaza. Infractorul ocazional se caracterizeaza prin: sugestibilitate, sensibilitate, impresionabilitate, autocontrol psihocomportamental scazut, luarea rapida a deciziilor etc. In functie de contextul situational si genul infractiunilor, acest tip de infractor este de mai multe feluri: a). infractorul ocazional comun care, sub presiunea unor trebuinte imediate si prezenta unor circumstante defavorabile, comite furturi din magazine, incalca ordinea publica sau, pentru obtinerea unor beneficii ilegale, savarseste activitati frauduloase; b). infractorul care savarseste fapte penale sub presiunea unor stari emotive puternice (manie, furie, ura, jignire etc.), pe care nu le poate stapani; c). infractorul care sub influenta unor conditii personale critice si defavorabile (situatie materiala precara, criza financiara momentana etc.), poate comite o infractiune; d). infractorul care comite un delict din imprudenta, din neprevedere (automobilistul care incalca regulile de circulatie). 6.6. Infractorul profesional Infractorul profesional sau de cariera este format si socializat in directia comiterii infractiunii. Unica lui sursa de existenta o constituie infractiunea. Refuzul muncii cinstite si legale apare ca o trasatura esentiala a acestui tip de infractor. Obiectul principal al activitatilor sale infractionale il constituie castigurile financiare, neimplicandu-se in infractiuni cu violenta, in afara de cazul in care violenta este specialitatea sa (talharia). De obicei debuteaza in calitate de copil delincvent, provenind dintr-un mediu social disfunctional. In cadrul acestei specialitati infractionale se intalnesc doua categorii: a).

infractorul profesional pasiv, care nu desfasoara o activitate sociala utila, castigandu-si existenta din savarsirea unor infractiuni, din practicarea unor activitati parazitare (cersetoria, vagabondajul, prostitutia, jocurile de noroc etc.). Infractorul profesional pasiv se caracterizeaza prin: nivel scazut atat al inteligentei, cat si a pregatirii scolare, capacitate redusa de rezolvare a dificultatilor zilnice, structura caracteriala labila, sugestibilitate, tendinta de supunere, motivatie scazuta, autocontrol comportamental oscilant etc. b). infractorul profesional activ, dinamic si organizat, isi castiga existenta din infractiuni mai complexe (furt din buzunare, fals si uz de fals, proxenetism etc.). Infractorul profesional activ isi formeaza deprinderi si abilitati tehnice de inalt specialist, este capabil sa-si planifice activitatile, sa-si aleaga victimele si sa-si indeplineasca planul de comitere a infractiunii in asa fel incat sa evite depistarea ei. El planifica actiunea infractionala mult mai amplu decat o face infractorul obisnuit. De cele mai multe ori comite infractiuni actionand in mod organizat si in banda (furturi prin spargere din locuinte, magazine, hoteluri, banci, case de bani, furturi de autovehicule, contrabanda, escrocherii etc.). Se caracterizeaza printr-un nivel de inteligenta mediu sau chiar ridicat, este insensibil, indiferent afectiv, lipsit de simpatie si compasiune, este impulsiv, egocentric, tupeist, pervers, razbunator, are un autocontrol general scazut, manifesta intoleranta la frustrare si nu poate realiza afectul asteptarii etc. In general, infractorul profesional este pregatit pentru arest si judecata, fiind mereu in expectativa unei pedepse privative de libertate, considerand aceasta ca facand parte din viata sa. In penitenciar, intrand in contact cu alti infractori, are posibilitatea de a invata noi metode de comitere a infractiunilor, participand la un adevarat schimb de experienta, profesorii lui fiind infractorii profesionisti mai in varsta. Ca rezultat al infractiunii, el isi pastreaza o parte din bani pentru cheltuieli de judecata si pentru perioada post-detentie. La infractorul profesional afectul atinge o forma pasionala pronuntata, iar actiunea este profund dirijata de ratiune. Infractorul se deosebeste de ceilalti oameni, nu printr-o functionare deosebita a proceselor sale psihice, ci prin faptul ca actiunile lui au un continut antisocial. Aptitudinile lui specifice, elaborate in urma unei practici indelungate, care il situeaza in unele privinte deasupra omului normal, obisnuit, nu-i determina actiunea infractionala fara un mediu favorabil, reprezentat de conditiile socio-economice. 6.7. Infractorul recidivist Infractorul recidivist comite infractiunea in mod repetat, din obisnuinta. Dupa comiterea unei infractiuni, fiind descoperit si pedepsit, comite din nou alte

infractiuni. Acesta se caracterizeaza prin: imaturitate intelectuala, impulsivitate, agresivitate, egocentrism, scepticism, tendinta de opozitie, indiferena afectiva etc. Infractorii recidivisti au tendinta de a percepe realitatea intr-un mod neobisnuit si deformat, avand impresia ca nimeni nu le ofera ajutor si ca in viata totul se petrece conform legilor baftei sau "ghinionului". Acestora le este caracteristica prezenta unor manifestari de indecizie si incertitudine interioara, dificultate de autoreprezentare, tendinta de a-si ascunde propria personalitate. Succesul obtinut de infractor la prima infractiune, actioneaza drept stimul pentru alte situatii infractionale asemanatoare. Accepta greu dezaprobarea, cata vreme aprobarea il stimuleaza pozitiv. Un indiciu deosebit de relevant al periculozitatii persoanei infractorului il constituie atitudinea sa din trecut fata de exigentele legii penale. De aceea, individualizind pedeapsa, instanta nu poate face abstractie de lipsa sau de existenta unor antecedente penale, chiar daca a intervenit amnistia, gratierea sau chiar reabilitarea. 6.8. Infractorul ideologic Infractorul ideologic sau politic, nu se confunda cu infractorul de drept comun. Infractorul ideologic este persoana care, avand anumite idei si convingeri politice, economice, stiintifice sau religioase, comite, datorita acestor idei, fapte care aduc atingere legilor penale existente intr-un anumit stat, motiv pentru care este considerat adversar si implicit este sanctionat. De regula, infractorul ideologic este un militant pentru reforme si schimbari sociale, economice, stiintifice etc. El nu este determinat in faptele sale de scopuri personale, ci de dorinta de a face bine altora, de a inlatura suferinte sau nedreptati. Istoria a demonstrat ca multi militanti politici, considerati la un moment dat ca infractori, si pedepsiti pentru aceasta, ulterior ideile lor au triumfat, iar acestia au fost considerati eroi. Nu se considera infractori politici, persoanele care comit acte de terorism. 6.9. Infractorul debil mintal Statistica a demonstrat ca procentul debililor mintali in populatia penala este ridicat, ceea ce presupune existenta unui tip special de infractor si anume infractorul debil mintal. Infractiunile comise de acesta sunt in functie de gradul debilitatii sale (usoara, medie, grava). Infractorul debil mintal are o gandire infantila, concreta. Predomina doar achizitia de cunostinte, fara a putea prelucra si elabora solutii proprii in diferite situatii. Atentia si memoria functioneaza limitat, iar autocontrolul este foarte scazut Este credul, sugestibil, instabil emotiv, egocentric, iar empatia lipseste cu desavarsire. Constiinta de sine este slab dezvoltata, nu isi da seama de

limitele restranse ale propriei judecati. Apreciaza realitatea dupa nivelul sau de intelegere. Ii lipseste capacitatea de prevedere si implicit consecintele faptelor sale. La deficientele mintale se adauga si carentele caracteriale, ceea ce il face si mai mult un inadaptat social. Insuficienta capacitatii mintale genereaza un comportament infractional cu atat mai periculos, cu cat defectivitatea sa este mai accentuata. Infractorul debil mintal este lipsit de posibilitatile de adaptare adecvata, supla, la situatiile nou intervenite in ambianta. 6.10. Infractorul alienat Criminologia si psihologia judiciara moderna abordeaza studiul personalitatii infractorului alienat in procesul depersonalizarii sale, studiind multilateral cauzele si conditiile ce se manifesta in circumstantele atat de ordin obiectiv, cat si subiectiv. Orice cercetare a comportamentului anormal se orienteaza intr-un sens etiologic, precizand rolul factorilor bio-psiho-socio-culturali, structura personalitatii individului, capacitatile sale intelectual-afective si motivationale, modul cum ele contribuie la realizarea conduitei deviant-aberante. Infractorul alienat se caracterizeaza printr-o dizarmonie structurala a personalitatii, care afecteaza functiile cognitive, afective, motivationale, volitive si terminand cu actiunile, activitatea si conduita sociala. Acesta are o gandire haotica, stapanita de idei fixe, de tendinte si actiuni straine de realitatea in care traieste. Este stapanit de frica sau manie pronuntata, de emotii si stari afective puternice, explozive, necontrolate. Sub raport social, acesta pierde legatura cu familia, prietenii, profesia, ajungand la un pronuntat proces de instrainare si insingurare. Infractorul alienat comite fapte brutale, crude, fara motiv, atacand prin surprindere, pe neasteptate, din senin (omor deosebit de grav, distrugere prin incendiere etc.),. Infractorul alienat nu are control de sine si nici constiinta starii sale, ceea ce il face iresponsabil si implicit nu raspunde penal (Oancea, 1998). In functie de boala de care sufera, infractorul alienat se poate clasifica in: infractorul schizofrenic, paranoic, maniaco-depresiv, epileptic, alcoolic sau toxicoman, traumatizat fizic sau psihic, senil. La acestia se mai adauga o alta categorie, si anume infractorul alienat datorita unor cauze organice, imbolnaviri grave care afecteaza in special, sistemul nervos central (Margineanu, 1999). Quay (1987) incadreaza infractorii in patru categorii: a).Nesocializat (subsocializat). Acesta reprezinta un grup problematic pentru societate. Sunt cei care arata ca nu vor sa se schimbe si au cea mai pesimista prognoza de a se adapta. b).Socializat (socializatul agresiv). Acestia manifesta o buna relationare fata de partenerul din relatia infractionala (furt, plasare de droguri etc.). Predomina, in general, in mediile urbane aglomerate. c).Deficit de atentie. Persoanele ale caror comportamente sunt susceptibile de a fi

influentate de mediu, ajungand la delincventa in functie de circumstante. Este vorba de o influenta la nivelul patternului cognitiv si la nivelul trasaturilor de personalitate. d).Anxietate-retragere. Quay considera anxietatea ca fiind o motivatie a comportamentului infractional. Clasificare delictelor se poate face in functie de obiectul acestora (Banciu, 1992), mai exact dupa valorile sociale lezate, distingandu-se: delicte contra patrimoniului (public sau privat), contra persoanei, autoritatii, contra bunelor moravuri, delicte economice, delicte contra sigurantei institutiilor de stat etc. O alta clasificare a delictelor se realizeaza in functie de elementele constitutive ale acestora: a).dupa latura subiectiva (delicte cu intentie sau din culpa, delicte cu mobil si fara mobil etc.); b).dupa latura obiectiva (delicte comise prin actiune, delicte comise prin inactiune, delicte de rezultat, delicte de pericol etc.); c).dupa numarul de subiecti (delicte cu un singur participant, delicte cu mai multi participanti, in grup etc.). In functie de intensitatea delictelor, de gravitatea prejudiciilor, de modalitatile si mijloacele de savarsire, acestea pot fi: delicte simple (usoare), fara urmari sociale deosebite (furtul necalificat, calomnia, insulta, cersetoria etc.); delicte calificate, cu urmari negative mai pronuntate, savarsite cu anumite mijloace si in anumite modalitati (furtul calificat); delicte grave care pun in pericol viata si sanatatea indivizilor, securitatea institutiilor si a statului (asasinatul deosebit de grav, genocidul, pirateria aeriana sau navala, traficul de droguri etc.). Fenomenul delincvent include dimensiuni si aspecte diferite in functie de savarsirea, descoperirea, inregistrarea si judecarea delictelor, dupa cum urmeaza (Banciu, 1992): 1).Delincventa (criminalitatea) reala, denumita si cifra neagra a criminalitatii. Ea cuprinde totalitatea actelor si faptelor antisociale cu caracter penal savarsite in realitate, indiferent daca ele au fost descoperite si inregistrate de institutiile penale. Criminalitatea reprezinta adevarata dimensine a ilicitului penal, insa estimarea ei este aproape imposibila, datorita impedimentelor de natura tehnico-criminalistice, operationale si statistice; 2).Delincventa (criminalitatea) descoperita, care cuprinde faptele savarsite in realitate si care au fost depistate si identificate de catre serviciile specializate. De regula, cifra delincventei descoperite este inferioara celei reale, deoarece nu toate delictele sunt descoperite si nu toti delincventii sunt identificati; unele delicte nu sunt reclamate, altele, nu sunt inregistrate, altele sunt retractate chiar de catre victima etc.; 3).Delincventa (criminalitatea) judecata, reprezinta acea parte din delincventa descoperita si inregistrata de unitatile de politie care este judecata si sanctionata de instantele penale. Volumul ei este mult diminuat, intrucat nu toate delictele

descoperite ajung sa fie judecate. Astfel unele delicte sunt gratiate si amnistiate, altele nu mai sunt sanctionate datorita implinirii termenelor legate de prescriptie, decesul delincvntului etc.