Provocarea (comportamentul provocator al victimei)

Vinovăția victimei apare ca una din verigile sistemului cauzal al infracțiunii, manifestată
atât prin comportamentul ei provocator – circumstanță ce influențează asupra vinovăției și
răspunderii subiectului infracțiunii, cât și prin comportamentul ușuratic, neatent, riscant sau
neprevăzător al persoanelor vătămate.
Legiuitorul a luat în considerare comportamentul victimei la individualizarea pedepsei
făptuitorului, semnificaţie juridico-penală având conduita victimei la etapa preinfracţională,
infracţională şi postinfracţională. Nu întâmplător, conform prevederilor lit.g) art.76 din Codul
penal al RM, în procesul individualizării răspunderii și a pedepsei penale la categoria
circumstanțelor atenuante se specifică ilegalitatea sau imoralitatea acţiunilor victimei, dacă ele au
provocat infracţiunea.
Legiuitorul în asemenea cazuri califică acțiunile victimei drept pretext pentru a săvârși
infracțiunea de către făptuitor.
Comportamentul victimei constituie o provocare, ce se poate exprima prin: violență fizică
(lovituri, vătămări), violență psihică (amenințare), atingere gravă a demnității persoanei (insultă,
calomnie) și alte acțiuni ilegale sau imorale.
Aceste acte de provocare cauzează o stare de surescitare, de încordare nervoasă, în urma
cărora făptuitorul pierde controlul asupra acțiunilor sale. La stabilirea pedepsei penale, instanța
de judecată va considera această circumstanță drept una atenuantă, indiferent de prezența sau
absența stării de afect.
Clasificări după criteriul gradului de implicare și de responsabilitate
Cele mai multe clasificari au in vedere criteriul privind gradul de implicare si de
responsabilitate  al victimelor in comiterea infractiunii.
Astfel, Mendelshon diferentiaza urmatoarele categorii: 1. victima total nevinovata
(pruncuciderea); 2. victima mai putin vinovata decat infractorul (ignoranta, imprudenta); 3.
victima tot atat de vinovata ca si infractorul (provocatoare); 4. victima mai vinovata decat
infractorul; 5. victima care poarta responsabilitatea totala (agresoare); 6. victima innascuta,
simulatoare, imaginara.
L. Lamborn identifică următoarele tipuri de întâlnire victimă-infractor: 1. inițiere; 2.
facilitare; 3. provocare; 4. comitere, săvârșire; 5. cooperare; 6. instigare.
O interesantă clasificare la această categorie o realizează J. Sheley (1979): 1. infractor
activ – victimă pasivă; 2. infractor activ – victimă semiactivă; 3. infractor activ – victimă activă;
4. infractor semipasiv – victimă activă; 5. infractor pasiv – victimă activă. Această clasificare
scoate în evidență foarte clar care este rolul pe care il poate juca victima în comiterea
infractiunii.
 Tipuri de victimizare
Victimizare individuală implică prezența anumitor calități ale unei anumite persoane, care
contribuie la introducerea acesteia într-o situație nefavorabilă. Acest comportament depinde de
atitudinile sociale ale individului, de caracterul său, precum și de prezența anumitor parametri
fizici.
 Victimizarea speciilor Se exprimă în predispoziția persoanelor cu anumite profesii de a
ajunge în situații neplăcute, precum jaf, viol și altele.
Victimizare în masă înseamnă posibilitatea unei părți a populației de a suporta prejudiciul
cauzat de infracțiune în raport cu ea însăși. Acești oameni includ studenți care se plimbă
neglijent noaptea și vizitează cluburile de noapte.
Criteriul decisiv în determinarea victimizării îl reprezintă caracteristicile victimei. Dar,
uneori, situația actuală este influențată nu numai de victimă însuși, deoarece se află în astfel de
condiții pe care nu le poate evita. Această calitate este de obicei împărțită în predispoziție
generală și specială de a primi daune. Primul depinde de caracteristicile de vârstă, sex, statut
social sau o anumită ocupație. Victimizarea specială depinde de calitățile specifice ale
personalității în sine, care se formează în procesul vieții.
Cine devine victimă?
Femeile, de regulă, se află în situații în care violul, frauda și tortura sunt posibile.
Bărbații, pe de altă parte, au mai multe șanse să fie răniți grav și să devină victime ale
criminalilor. Acest lucru se datorează particularităților rolurilor sociale îndeplinite de
reprezentanții sexului mai puternic și mai slab.
Mulți ar putea spune că nu au făcut nimic pentru a deveni victima unei crime. Dar acest
lucru nu este adevărat, deoarece infractorul alege o persoană în funcție de anumite criterii. Un
violator va observa o fată singură cu o fustă scurtă mult mai repede decât o femeie care se
gândește prematur la cum să se îmbrace și unde nu poți merge fără un însoțitor.
Dacă o persoană are încredere în sine și arată acest lucru cu aspectul său, atunci este puțin
probabil ca escrocul să încerce să-l înșele. Totuși, persoanele care au exces de încredere în sine
pot ajunge într-o situație foarte nefavorabilă dacă provoacă agresiunea criminalului cu
comportamentul lor îngâmfat și umilitor.
Există mai multe tipuri de comportament al victimei:
1. Comportament neutru, în care o persoană nu face aproape nimic pentru a evita
pericolul. Acest lucru se întâmplă din cauza apariției unei frici paralizante sau neatenție și
încetineală. Uneori, victima pur și simplu nu are timp să facă nimic, deoarece infractorul își
planifică acțiunile în avans, astfel încât să fie neașteptate.
2. Comportamentul interferat contribuie la prevenirea faptelor criminale și la protejarea
unei persoane de vătămare. Aceasta este ceea ce ar trebui să arate victima dacă se află deja în
circumstanțe proaste. De obicei, doar 25% dintre oameni iau măsuri.
După crimă, și victimele se comportă diferit. Unii raportează imediat incidentul
autorităților competente, în timp ce alții încearcă să-l uite și să nu spună nimănui. Este important
să ne amintim că refuzul de a depune mărturie contribuie la răspândirea comportamentului
criminal, prin urmare, oricât de jenant sau neplăcut este să vă amintiți ce s-a întâmplat, trebuie să
raportați tuturor agențiilor de aplicare a legii.
Definiția legală a violenței in familie
Conform art.3 al Convenției Consiliului Europei cu privire la prevenirea și combaterea
violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, violența în familie înseamnă ”toate actele
de violență fizică, sexuală, psihologică sau economică care au loc în familie sau în unitatea
domestică sau între foști sau actuali soți sau parteneri, indiferent de faptul dacă agresorul
locuiește sau a locuit împreună cu victima”.
Art.2011 din CP al RM prevede că violența în familie reprezintă „acțiunea sau inacţiunea
intenţionată comisă de un membru al familiei în privinţa altui membru al familiei, manifestată
prin: a) maltratare, alte acţiuni violente, soldate cu vătămare uşoară a integrităţii corporale sau a
sănătăţii; b) izolare, intimidare în scop de impunere a voinţei sau a controlului personal asupra
victimei; c) privarea de mijloace economice, inclusiv lipsirea de mijloace de existenţă primară,
neglijare, dacă au provocat victimei vătămare uşoară a integrității corporale sau a sănătăţii”.
Codul Contravențional al RM în art.781 - introdus în anul 2016, prevede că violența în
familie semnifică „maltratarea sau alte acțiuni violente comise de un membru al familiei, care au
provocat vătămarea neînsemnată a integrității corporale”.
Conform art.2 al Legii R.M. cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie
nr.45-XVI din 01.03.2007 violenţa în familie semnifică „acte de violenţă fizică, sexuală,
psihologică, spirituală sau economică, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare ale
altei persoane, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, comise de către un membru de familie în
privinţa altui membru al aceleiaşi familii, prin care s-a cauzat victimei prejudiciu material sau
moral”.
 Tipurile violenței în familie
violenţă fizică - vătămare intenţionată a integrităţii corporale ori a sănătăţii prin lovire,
îmbrîncire, trîntire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi
de orice intensitate, prin otrăvire, intoxicare, alte acţiuni cu efect similar;
violenţă sexuală - orice violenţă cu caracter sexual sau orice conduită sexuală ilegală în
cadrul familiei sau în alte relaţii interpersonale, cum ar fi violul conjugal, interzicerea folosirii
metodelor de contracepţie, hărţuirea sexuală; orice conduită sexuală nedorită, impusă; obligarea
practicării prostituţiei; orice comportament sexual ilegal în raport cu un membru de familie
minor, inclusiv prin mîngîieri, sărutări, pozare a copilului şi prin alte atingeri nedorite cu tentă
sexuală; alte acţiuni cu efect similar; 
violenţă psihologică – impunere a voinţei sau a controlului personal; provocare a stărilor
de tensiune şi de suferinţă psihică prin ofense, luare în derâdere, înjurare, insultare, poreclire,
şantajare, distrugere demonstrativă a obiectelor, ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor
sau lovire a animalelor domestice, neglijare; implicare în viaţa personală; acte de gelozie;
impunere a izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială; izolare de familie, de comunitate,
de prieteni; interzicere și/sau creare a impedimentelor în realizarea profesională ori interzicere
și/sau creare a impedimentelor în realizarea programului educațional în instituția de învățământ;
persecutare prin contactarea sau încercarea de a contacta prin orice mijloc sau prin intermediul
altei persoane victima căreia i s-a cauzat o stare de anxietate, frică pentru siguranța proprie ori a
rudelor apropiate, fiind constrânsă să-și modifice conduita de viață; deposedare de acte de
identitate; privare intenţionată de acces la informaţie; alte acţiuni cu efect similar;
violenţă spirituală - subestimare sau diminuare a importanţei satisfacerii necesităţilor
moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de
familie, prin interzicere, limitare, luare în derîdere sau pedepsire a accesului la valorile culturale,
etnice, lingvistice sau religioase; impunere a unui sistem de valori personal inacceptabile; alte
acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare;
 violenţă economică - privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de
existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate; abuz de variate
situaţii de superioritate pentru a sustrage bunurile persoanei; interzicere a dreptului de a poseda,
folosi şi dispune de bunurile comune; control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune;
refuz de a susţine familia; impunere la munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv a
unui membru de familie minor; alte acţiuni cu efect similar; 
violenţă împotriva femeilor – acte de violenţă bazate pe gen, care cauzează sau poate
cauza femeilor o suferinţă fizică, sexuală sau psihologică, inclusiv ameninţarea cu asemenea
acte, forţarea sau privarea de libertate arbitrară, comise în sfera publică sau privată;
 Subiecţii violenţei în familie
Subiecţi ai violenţei în familie sînt agresorul şi victima membri ai aceleiaşi familii. 
Membri de familie, în sensul prevăzut de lege, sînt:
a) în condiţia de conlocuire: persoanele aflate în căsătorie, în divorţ, sub tutelă şi curatelă, în
privinţa cărora a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară, rudele, afinii lor, soţii rudelor,
persoanele aflate în relaţii asemănătoare celora dintre soţi (concubinaj) sau dintre părinţi şi copii;
b) în condiţia de locuire separată: persoanele aflate în căsătorie, în divorț, rudele, afinii lor, copiii
adoptivi, persoanele aflate sub curatelă, în privinţa cărora a fost instituită o măsură de ocrotire
judiciară, persoanele care se află ori s-au aflat în relaţii asemănătoare celora dintre soţi
(concubinaj).
 Principiile de bază ale prevenirii şi combaterii violenţei în familie
Prevenirea şi combaterea violenţei în familie se efectuează pe următoarele principii:
a) legalitatea;
b) egalitatea şi nediscriminarea;
c) confidenţialitatea; 
d) accesul la justiţie;
e) protecţia şi securitatea victimei;
f) cooperarea autorităţilor administraţiei publice cu societatea civilă şi cu organizaţiile
internaţionale.
 Autorităţile şi instituţiile abilitate cu funcţii de prevenire şi de combatere a
violenţei în familie
a) organele centrale de specialitate ale statului (Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției
Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul
Justiţiei);
b) autorităţile de specialitate ale administraţiei publice locale de nivelul al doilea şi structurile
desconcentrate: - secţiile/direcţiile de asistenţă socială şi de protecţie a familiei; - direcţiile
generale de învăţămînt, tineret şi sport; - organele ocrotirii sănătăţii; - subdiviziunile teritoriale
ale poliţiei;
c) administraţia publică locală de nivelul întîi;
d) centrele/serviciile de asistenţă şi protecţie a victimelor violenţei în familie şi a copiilor lor şi
centrele/serviciile de asistenţă şi consiliere pentru agresorii familiali; ș.a.
OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT
Articolul 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT
Omorul săvârşit în stare de afect, survenită în mod subit provocată de acte de violenţă sau de
insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi
putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui, se pedepseşte cu închisoare de până la
5 ani.
Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
Latura obiectivă se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de acte de
violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au
avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui.
§ Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deşi îşi dă seama de
acţiunile sale, în mare măsură pierde controlul asupra propriilor sale acţiuni şi capacitatea de a le
conduce. În acest caz omul acţionează în stare de afect fiziologic. În această ordine de idei,
important este a nu confunda starea de afect fiziologic cu starea de afect patologic, când psihicul
făptuitorului se află în stare de iresponsabilitate, adică persoana nu poate să-şi dea seama de
acţiunile sale ori să le conducă, din cauza unei tulburări psihice.
§ În starea de afect fiziologic persoana răspunde pentru acţiunile sale, dar aceasta este
considerată o circumstanţă atenuantă.
Omorului în stare de afect îi premerg trei categorii de acţiuni exprimate prin:
§ acte de violenţă prin care trebuie înţeleasă atât violenţa fizică, adică orice atentat la integritatea
corporală sau sănătate (lovituri, bătăi, vătămări corporale, tentativă de omor), cât şi violenţa
psihică – ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice. Aceste acte de violenţă sunt cuprinse de
dispoziţia art.146 CP numai atunci când nu au fost folosite drept mijloc de apărare contra
violenţei ilegale, pentru că în acest caz ele trebuie calificate după regulile legitimei apărări;
§ insulta gravă presupune cuvinte şi acţiuni ale victimei, care, din punct de vedere moral, se
consideră deosebit de insultătoare şi care au provocat ucigaşului o stare de afect, ca rezultat al
înjosirii cu adevărat grosolane a cinstei şi demnităţii vinovatului sau a rudelor lui;
§ alte acte ilegale sau imorale ale victimei se înţelege orice acţiune ilegală sau imorală care a
avut sau a putut să aibă consecinţe grave pentru vinovat. De exemplu, incendierea casei.
Răspunderea pentru omorul în stare de afect poate fi stabilită numai în cazul în care starea de
afect şi intenţia de a săvârşi omorul apar subit în timpul comportării ilegale a victimei sau îndată
după aceasta şi se aduce la îndeplinire fără întârziere.
Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.