Implicarea publicului în luarea deciziilor de mediu.

Concepţia participării publicului este bazată pe două premise:

 Oamenii au dreptul să participe la elaborarea unor decizii fundamentale, care
le vor influenţa viaţa;
 Datorită antrenării active în procesul de luare a deciziilor a cercurilor largi
ale populaţiei, calitatea deciziilor politice şi administrative se poate
îmbunătăţi.
Prin Participarea publicului se subînţelege– este un proces de colaborarea dintre
organizaţiile, responsabile de luare a unor decizii importante în domeniul mediului,
pe de o parte, şi public, pe de altă parte. Datorită acestui proces, opiniile, poziţiile,
propunerile publicului sunt luate în consideraţie la adoptarea deciziilor oficiale.
(art.2CA).
Antrenarea publicului- în procesul elaborării şi adoptării deciziilor de mediu este
actul social prin care, conform drepturilor şi intereselor acordate, i se asigură
dreptul şi accesul la luarea deciziilor, la exprimarea opiniilor cu privire la
adoptarea şi realizarea proiectelor de acte legislative şi a documentaţiei de proiect
privind obiectele şi activităţile economice preconizate, ce influenţează sau pot
influenţa starea mediului în conjurător. (pct.2HotarîreaGuvernului).
Prin Public se înţelege una sau mai multe persoane fizice sau juridice, care
corespund legislaţiei naţionale sau practicii asocierii, organizării sau grupăriilor.
(art.2CA).
Sau altfel formulând Public înseamnă orice persoană fizică indiferent de vârstă,
apartenenţă naţională, loc de trai, sau cetăţenie, precum şi ONG şi alte asociaţi şi
grupuri, create în conformitate cu legislaţia naţională.
Prin public interesat se înţelege publicul, care poate fi implicat sau care este
implicat în procesul luării deciziilor de mediu sau care este cointeresat în acest
proces; în sensul acestei definiţii ONG, care contribuie la protecţia mediului şi
corespund oricărei cerinţe, prevăzute de legislaţia naţională, se consideră
organizaţii interesate. (art.2CA).
Avantajele participării publicului
Protecţia mediului înconjurător constituie un proces de colaborare care necesită
eforturi susţinute din partea organelor guvernamentale, ONG-urilor, persoanelor
particulare şi întreprinzătorilor. În virtutea acestui fapt, participarea la procesul de
adoptare a deciziilor are importanţă deosebită. Antrenarea publicului la acest
proces poate aduce avantaje fiecărei din aceste grupe şi societăţii în ansamblu.
Participarea publicului la procesul de adoptare a deciziilor este un proces bilateral.
Pe de o parte, aceasta este o obligație morală, deoarece autorităţile de stat
funcţionează în interesele societăţii. Pe de altă parte, datorită participării
publicului, persoanele cu funcţii de răspundere care iau decizii primesc de la el
informaţii privitoare la doleanţe şi aşteptări, precum şi la corespunderea acţiunilor
şi deciziilor lor aşteptărilor societăţii.

Avantajele participării publicului

Acordînd publicului posibilitatea de a participa la procesul de adoptare a deciziilor
oferă un şir de avantaje.
Pentru autorităţile publice avantajele pot fi următoarele:
● devin mai clare preferinţele generale ale publicului;
● publicul face cunoştinţă cu caracterul planurilor de dezvoltare şi problemele
procesului de adoptare a deciziilor;
● publicul capătă cunoştinţe privitor la faptul, cum se realizează elaborarea,
implementarea planurilor şi monitorizarea proiectelor;
● publicul capătă deprinderi pentru soluţionarea problemelor;
● se îmbunătăţesc capacităţile reprezentanţilor publicului care participă la viaţa
politică a comunităţii locale;
● creşte gradul de satisfacţie faţă de deciziile adoptate de autorităţile de stat şi
gradul de încredere în ele.

Principiile participării publicului

1.) Publicul este implicat la etapa iniţială (la stadiul elaborării proiectului de
decizie);
2.) Participarea publicului este efectuată în termene rezonabile;
3.) Publicul este informat efectiv despre posibilităţile participării;
4.) Publicului i se pune la dispoziţie informaţia de bază;
5.) Publicului i se pune la dispoziţie toată informaţia accesibilă, folosită în
procesul de luare a deciziei;
6.) Se asigură posibilitatea de-a înainta propuneri şi observaţii;
7.) Decizii se i-a ţinându-se cont de toate propunerile şi observaţiile înaintate;
8.) Publicul este informat despre decizia definitivă. Publicului trebuie să-i fie
oferit textul deciziei, conţinînd toate argumentele şi concluziile pe care s-a
întemeiat această decizie.
Etapele implicării publicului
Timpul folosit pentru antrenarea publicului într-un proces concret poate fi divizat,
în mod condiţional, în cîteva etape.
Prima etapă — populaţia este înştiinţată despre decizie prin scrisoare şi/sau prin
aducerea la cunoştinţă publică a deciziei. Se creează toate posibilităţile pentru
familiarizarea publicului cu proiectul şi alte materiale solicitate.
A doua etapă — publicul are posibilitatea să se expună asupra deciziei înainte de
adoptarea ei: se organizează audieri publice, se expediază înştiinţări personale, se
desfăşoară întîlniri cu specialiştii respectivi sau persoanele pe care le va leza
decizia în cauză.
Autorităţile pregătesc documentul în care sînt totalizate obiecţiile publicului,
rezultatele participării lui, precum şi corectările operate în proiectul deciziei,
ţinîndu-se cont de comentariile parvenite.
A treia etapă — publicul ajută la elaborarea deciziei:
publicul în ansamblu, persoane aparte, specialişti, organizaţii, autorităţile publice
locale formează grupuri de lucru, în care sînt incluşi reprezentanţi ai persoanelor,
grupurilor interesate etc., care elaborează propuneri pe marginea deciziei.
Durata etapelor se stabileşte în funcţie de sarcinile şi experienţa de organizare a
procesului, însă, în linii generale, pentru fiecare din ele trebuie să fie rezervate
intervale aproximativ egale de timp.
Ce posibilităţi oferă legislaţia Republicii Moldova pentru antrenarea
publicului în procesul de adoptare a deciziilor în domeniul mediului.
Legea nr. 239 din 13.11.2008. Conform art. 6 al Legii respective cetăţenii,
asociaţiile constituite în corespundere cu legea, alte părţi interesate au dreptul:să
participe la orice etapă a procesului decizional;să solicite şi să obţină informaţii
referitoare la procesul decizional, inclusiv să primească proiectele de decizii
însoţite de materialele aferente, în condiţiile Legii privind accesul la informaţie;să
propună autorităţilor publice iniţierea elaborării şi adoptării deciziilor;să prezinte
autorităţilor publice recomandări referitoare la proiectelede decizii supuse
discuţiilor.
Autorităţile publice, la rândul lor sînt obligate, după caz, să întreprindă măsurile
necesare pentru asigurarea posibilităţilor de participare a cetăţenilor.
● în art. 9 este indicat modul de organizare şi efectuare a expertizei ecologice;
● la art. 10 sînt prevăzute drepturile cetăţenilor şi asociaţiilor obşteşti în domeniul
organizării expertizei;
● art. 11 - drepturile lor de efectuare a expertizei.
Conform acestor articole, ei au dreptul să solicite şi să primească pentru examinare
orice documentaţie privitor la proiecte, să participe la efectuarea expertizei de stat;
● în art. 12 sînt indicate condiţiile de efectuare a expertizei obşteşti, printre care se
menţioneazănecesitatea depunerii cererii respective la autorităţile publice locale şi
informării publicului despre efectuarea expertizei obşteşti;
● conform art. 13, numai în cazuri aparte (cînd documentaţia de proiect constituie
secret, cînd statuteleorganizaţiilor nonguvernamentale nu prevăd această activitate
etc.) autorităţile locale pot respinge înregistrarea cererii de efectuare a expertizei
ecologice obşteşti;
● avizul expertizei ecologice obşteşti are putere juridică numai după aprobarea
rezultatelor ei de cătreexpertiza de stat şi poate fi publicat în presă sau prezentat
autorităţilor de stat competente (art. 14).
La fel de amănunţit este examinată în lege şi participarea publicului la discutarea
evaluării impactului asupra mediului înconjurător.
Descrierea amănunţită a unor proceduri de antrenare a publicului la elaborarea şi
adoptarea deciziilor ecologice se conţine în Regulamentul aprobat prin
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 72 din 25 ianuarie 2000.
Regulamentul prevede că cheltuielile pentru desfăşurarea procedurii dezbaterilor
sînt asumate de persoanele juridice şi cele fizice, interesate în construcţia unui sau
altui obiectiv, iar în cazul în care e vorba de programe naţionale mijloacele pot fi
alocate din Fondul Ecologic Naţional.
Regulamentul examinează trei niveluri ale participării publicului la procesul de
adoptare a deciziilor:
● elaborarea proiectelor de legi, programe, regulamente, alte acte normative;
● deciziile de activitate la nivel local;
● dezbaterea proiectelor de amploare naţională (programe ale dezvoltării social-
economice, care prevăd utilizarea resurselor naturale şi un impact considerabil
asupra mediului).
Metodele şi mijloacele de informare şi de participarea publicului.
Se poate de prevăzut:
● discuţii, seminare, simularea situaţiilor în grupurile vizate în modul cel mai
nemijlocit de deciziile potenţiale, cu scopul de a le demonstra consecinţele diferitor
soluţii, precum şi pentru a le înţelege mai bine preferinţele;
● dezbateri publice pentru un auditoriu mult mai numeros alcătuit din specialişti,
pentru a stabili întrebările existente şi a forma lista variantelor ce vor fi supuse
analizei;
● o conferinţă pentru un auditoriu larg, la care să se sistematizeze şi să se aducă la
un numitor comun toate opiniile.
Pentru toate metodele menţionate este prevăzută participarea activă a unor
specialişti bine pregătiţi în probleme de comunicare cu auditoriul.

Diferite niveluri de antrenare a publicului

Gradul de antrenare a publicului într-un proces concret depinde de un şir de factori,
printre care:
● rezultatul scontat;
● proporţiile;
● cine concret şi cîte persoane vor fi antrenate în proces;
● va asigura oare rezultatul reglementarea problemelor la nivel naţional, regional
sau local etc.
Persoanele pe care procesul de adoptare a deciziilor sau de elaborare a
documentelor politice le va afecta la maximum trebuie să dispună de mai multe
posibilităţi de exercitare a influenţei asupra acestui rezultat.
Procesul de participarea publicului la adoptarea a deciziilor poate fi reprezentat în
formă de „scară”.
„Scara” participării publicului
1. Publicul ajută la elaborarea deciziilor
2. Publicul obţine posibilitatea de a comenta decizia înainte de adoptarea ei
3. Publicul este înştiinţat despre decizie
Treapta de jos — publicul este înştiinţat despre decizie prin scrisoare sau aducere
la cunoştinţă publică. Publicul nu are posibilitate să-şi propună comentariile pînă la
adoptarea deciziei şi, afară de aceasta - nici o posibilitate de a influenţa decizia.
Treapta mijlocie — publicul obţine posibilitatea de a-şi expune părerea despre
decizie înainte de adoptarea ei: se organizează audieri publice, se expediază avize
personale, au loc întîlniri cu specialiştii respectivi sau cu persoanele pe care le va
privi decizia în cauză.
Autorităţile pregătesc documentul în care sînt totalizateobiecţiile publicului,
rezultatele participării lui, precum şi corectările operate în proiectul deciziei,
ţinîndu-se cont de comentariile primite.
Treapta de sus — publicul poate elabora decizia:
societatea în ansamblu (persoane aparte, specialişti, organizaţii, autorităţi publice
locale) obţin posibilitatea de a elabora proiectul deciziei. Acest fapt poate fi
realizat prin organizarea unui grup de lucru, în componenţa căruia vor fi incluşi
reprezentanţi ai persoanelor, grupurilor interesate, care elaborează propuneri pe
marginea deciziei. Forma de realizare - referendum, negocieri, lucrări speciale
(poate fi organizat „atacul intelectual”).
Bineînţeles, fiecare treaptă a „scării participării publicului” trebuie luată în
consideraţie, însă cea mai reuşită practică este considerată atingerea celei mai
înalte trepte.
Sindromul „NMP”
În cadrul discuţiilor despre participarea publicului este imposibil să ocoleşti
sindromul NMP - „Nu mă priveşte”. De cele mai multe ori acest sindrom poate fi
semnalat în cartierele locative cu hotare strict delimitate. El ţine, în primul rînd, de
opunerea manifestată de cetăţeni faţă de oricare noi planuri de dezvoltare şi apare
în cazurile în care oamenii consideră că proiectele, planurile, construcţiile de acest
fel se pot răsfrînge asupra costului proprietăţii şi asupra securităţii în zona lor.
Unul din tipurile strategiilor care îşi propun scopul de a depăşi sindromul NMP
este lucrul cu oamenii, care permite a ridica gradul înţelegerii reciproce şi a ţine
cont de interesele legitime ale oamenilor la etapa elaborării noilor proiecte.
2.3. Deosebirea dintre deciziile particulare şi cele strategice
Căile de organizare a participării publicului depind în mare măsură de caracterul
deciziei discutate. În legătură cu aceasta, atît Convenţia, cît şi majoritatea
legislaţiilor naţionale stabilesc trei tipuri de decizii:
● decizii privitoare la lucrări concrete, legate de realizarea unor proiecte concrete
sau a altor activităţi (deexemplu, primirea autorizaţiei pentru lucrări de construcţie,
pentru volumul de emisii, primirea licenţelor pentru lucrări de abataj etc.);
● decizii strategice, cum ar fi planurile, programele şi directivele politice ce
completează prevederile legislative în domeniu. Ele sînt elaborate de autorităţile
executive (de exemplu, planul urbanistic stabileşte modul dezvoltării zonelor
urbane şi obiectivele ei). Pentru majoritatea deciziilor strategice este stabilit cadrul
temporal (1 an, 3 ani, 5 ani);
● decizii legislative care stabilesc norme de aplicare generală - legi, regulamente
normative.
2.3. Deosebirea dintre deciziile particulare şi cele strategice
Căile de organizare a participării publicului depind în mare măsură de caracterul
deciziei discutate. În legătură cu aceasta, atît Convenţia, cît şi majoritatea
legislaţiilor naţionale stabilesc trei tipuri de decizii:
● decizii privitoare la lucrări concrete, legate de realizarea unor proiecte concrete
sau a altor activităţi (deexemplu, primirea autorizaţiei pentru lucrări de construcţie,
pentru volumul de emisii, primirea licenţelor pentru lucrări de abataj etc.);
● decizii strategice, cum ar fi planurile, programele şi directivele politice ce
completează prevederile legislative în domeniu. Ele sînt elaborate de autorităţile
executive (de exemplu, planul urbanistic stabileşte modul dezvoltării zonelor
urbane şi obiectivele ei). Pentru majoritatea deciziilor strategice este stabilit cadrul
temporal (1 an, 3 ani, 5 ani);
● decizii legislative care stabilesc norme de aplicare generală - legi, regulamente
normative.