Tratamentul penal și procesual-penal al victimei infracțiunii

Etapele raportului social de victimizare

Momentul victimizării propriu-zise – cînd interacțiunea umană privește victima și autorul
agresiunii; - momentul intervenției statului, a justiției – în care se stabilesc relații între infractor
și reprezentantul justiției, pe de o parte, și între victimă și justiție, pe de altă parte; - momentul
final al agresiunii în care autorul este tras la răspundere penală și suportă consecințele juridice
ale actelor sale, iar victima fie primește reparațiile cuvenite, fie poate intra în atenția unor
organisme judiciare sau de asistență socială pentru a fi ajutată să suporte mai ușor consecințele
agresiunii.
Pentru a parcurge acest drum, victima va fi antrenată într-un mecanism juridic, care este
realizat prin intermediul prevederilor legislației penale și procesual-penale.
Aspecte juridico-penale privind victima infracțiunii
Atît în legislația penală, cît și în cea procesual-penală deseori sînt întîlniți termenii de
”Victimă” și ”Parte vătămată”.
Cu referire la dreptul penal, din analiza Părții speciale a Codului Penal se observă
clasificarea pe capitole, în dependență de categoriile de victime prejudiciate. În toate sursele de
specialitate se menționează că structurarea Părții Speciale se realizează conform obiectului
atentatului criminal, dar ce este obiect, de fapt, – valoarea socială la care se atentează și căreeia i
se cauzează o anumită daună prin infracțiunea săvîrșită. Partea Specială este constituită din 18
capitole, fiecare avînd o categorie distinctă de victime: ex. Capitolul I – omenirea, națiunile,
Capitolul II – persoana (viața și sănătatea), Capitolul III – persoana (libertatea, cinstea și
demnitatea) etc.
Totodată, într-un șir întreg de componențe de infracțiuni se menționează expres categoria
de victimă în textul dispoziției – femeie, copil, minor, militar etc. Vîrsta victimei, statutul și alte
particularități caracteristice fizice și de caracter influiențează radical calificarea faptei (de
ex.violul minorei, atentatul la un colaborator de poliție etc.). Comportamentul ilegal sau amoral
al victimei și rolul acesteia în declanșarea atentatului criminal este direct menționat în
componențele de infracțiuni care descriu faptele comise în stare de afect (omor, vătămare etc.),
precum și în Partea generală la art.76 CP al RM – circumstanțe atenuante (lit.g) ilegalitatea sau
imoralitatea acţiunilor victimei, dacă ele au provocat infracţiunea).
Aspecte procesual-penale privind victima infracțiunii
Legislația procesual-penală, mult mai detaliat decît ce penală, descrie statutul victimei
infracțiunii, cu definirea expresă a acestui concept, cu descrierea drepturilor și obligațiilor
procesuale de care dispune etc. Conform prevederilor art. 58 CPP al RM „Se consideră victimă
orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau
materiale”.
În acelaşi sens, art. 59 CPP al RM arată că „Parte vătămată este considerată persoana
fizică sau juridică căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material,
recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei”. Noţiunea de victimă este cu
mult mai vastă decît cea de parte vătămată, fiindcă ultima îmbracă această formă doar în sensul
juridico-penal şi procesul-penal, datorită recunoaşterii ca parte vătămată prin ordonanţa
organului de urmărire penală, imediat după stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea
calităţi procesuale (al. 2 art. 59 CPP al RM). Majoritatea victimelor nu ajung să fie recunoscute
ca parte vătămată.
Pornirea urmăririi penale în baza plîngerii victimei –
art.276 Cod Procedură Penală al RM
Urmărirea penală se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul
infracţiunilor prevăzute în articolele: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 173, 177, 179 alin.(1) şi
(2), 193, 194, 197 alin.(1), 198 alin.(1), 200, 202, 203, 204 alin.(1), 2461, 274 din Codul penal,
precum şi al furtului avutului proprietarului săvîrşit de minor, de soţ, rude, în paguba tutorelui,
ori de persoana care locuieşte împreună cu victima sau este găzduită de aceasta. La împăcarea
părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile menţionate în prezentul alineat,
urmărirea penală încetează.
Prin derogare de la prevederile alin. (1), în cazul în care organul de urmărire penală
depistează nemijlocit sau este sesizat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unor
infracţiuni prevăzute la art. 185(2), cu excepţia infracţiunilor prevăzute la alin. (23), şi la art.
185(3) din Codul penal, acesta notifică titularul de drepturi sau autoritatea abilitată conform
legislaţiei privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor
tradiţionale garantate despre acestea. Dacă titularul de drepturi sau autoritatea abilitată conform
legislaţiei privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor
tradiţionale garantate, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii notificării, nu depune
plîngerea prealabilă, organul de urmărire penală nu începe urmărirea penală în conformitate cu
prevederile prezentului cod.
În cazul în care, în urma infracţiunii, au pătimit mai multe persoane, pornirea urmăririi
penale se face chiar dacă plîngerea prealabilă se înaintează doar de către una din victime. Dacă
la comiterea unei infracţiuni au participat mai mulţi făptuitori, chiar dacă plîngerea prealabilă a
fost depusă numai în privinţa unuia din făptuitori, urmărirea penală se efectuează în privinţa
tuturor făptuitorilor. Dacă victima care figurează într-un proces privitor la o infracţiune
prevăzută în alin.(1), din cauza incapacităţii sau a capacităţii de exerciţiu limitate, a stării de
neputinţă sau a dependenţei faţă de bănuit sau din alte motive nu este în stare să-şi apere
drepturile şi interesele legitime, procurorul porneşte urmărirea penală chiar dacă victima nu a
depus plîngere.
Drepturile procesuale ale victimei
Victima are dreptul ca cererea sa să fie înregistrată imediat în modul stabilit, să fie
soluţionată de organul de urmărire penală, iar după aceasta să fie informată despre rezultatele
soluţionării.
- să primească de la organul de urmărire penală certificat despre faptul că ea s-a adresat
cu cerere sau o copie de pe procesul-verbal despre cererea orală;
- să prezinte documente, obiecte şi alte mijloace de probă pentru confirmarea cererii
sale;
- să se adreseze cu o cerere suplimentară;
- să fie informată, la cerere, de către organul de urmărire penală, procuror sau, după
caz, de către instanţa de judecată despre soluţionarea plîngerii sale, despre toate
hotărîrile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale; să primească gratuit,
la solicitare, copii de pe acestea, precum şi de pe hotărîrea de încetare sau de clasare a
procesului penal în cauza respectivă, de neîncepere a urmăririi penale, copia de pe
sentinţă, decizie sau de pe o altă hotărîre judecătorească definitivă;
 - să ceară de la organul de urmărire penală să fie recunoscută ca parte vătămată în
cauza penală;
- să depună cerere pentru a fi recunoscută ca parte civilă în procesul penal;
- să retragă cererea în cazurile prevăzute de lege;
- să primească certificat despre înregistrarea cererii sale şi începerea urmăririi penale
sau copie de pe ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale;
- să atace ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale în decurs de 10 zile din momentul
primirii copiei de pe ordonanţa respectivă şi să ia cunoştinţă de materialele în baza
cărora a fost emisă această ordonanţă;
- să fie apărată de acţiunile interzise de lege în modul prevăzut pentru apărarea
persoanelor participante la procesul penal;
- să fie asistată, la acţiunile procesuale efectuate cu participarea ei, de un avocat ales, să
apeleze la un mediator;
Drepturile procesuale ale victimei
Victima unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave contra persoanei,
victima torturii, tratamentelor inumane sau degradante, victima traficului de ființe umane și
victima traficului de copii, indiferent de faptul dacă este recunoscută în calitate de parte vătămată
sau parte civilă, dispune de asemenea de următoarele drepturi:
1) să fie consultată de un avocat pe tot parcursul procesului penal ca şi celelalte părţi în proces;
2) să fie asistată, în condiţiile legii, de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat în
cazul în care nu dispune de mijloace băneşti pentru a plăti avocatul;
3) să fie însoţită de o persoană de încredere, alături de avocatul său, la toate cercetările, inclusiv
la şedinţele închise;
4) să primească o hotărîre judecătorească despre compensarea materială pentru prejudiciul cauzat
prin infracţiune.
(5) Victima, de îndată ce a fost identificată, beneficiază în condiţiile legii de dreptul la protecţie
şi compensare, precum şi de dreptul de a depune o cerere privind aplicarea măsurilor de
protecţie.
(51) Victima actelor de tortură, a tratamentelor inumane sau degradante este supusă expertizei
judiciare asupra stării psihice sau fizice.
Obligațiile procesuale ale victimei
Victima este obligată:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti şi să dea
explicaţii la solicitarea acestor organe, cu excepţia victimei traficului de fiinţe umane;
2) să prezinte, la solicitarea organului de urmărire penală, obiecte, documente şi alte mijloace de
probă de care dispune, precum şi mostre pentru cercetare comparativă;
3) să accepte a fi supusă examenului medical, la cererea organului de urmărire penală, în cazul în
care ea se plînge că i-a fost cauzat prejudiciu fizic;
4) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului care îi soluţionează cererea
sau ale preşedintelui şedinţei de judecată;
5) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată şi să nu părăsească sala de şedinţe fără
permisiunea preşedintelui şedinţei.
Partea vătămată – art.59 Cod Procedură Penală al RM
Parte vătămată este considerată persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat prin infracţiune
un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul
victimei. Minorul căruia i s-a cauzat prejudiciu prin infracţiune va fi considerat parte vătămată
fără acordul său.
Recunoaşterea ca parte vătămată se efectuează prin ordonanţa organului de urmărire
penală, imediat după stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea calităţi procesuale.
În cazul în care, după recunoaşterea persoanei ca parte vătămată, s-au constatat
circumstanţe care atestă lipsa cauzării prejudiciului, organul de urmărire penală încetează
participarea acestei persoane ca parte vătămată în procedura respectivă prin ordonanţă motivată.
Partea vătămată poate oricînd să renunţe la această calitate procesuală.
Partea vătămată beneficiază de drepturile sale şi îşi exercită obligaţiile personal sau, dacă
legea permite, prin reprezentanţi. În cazul în care parte vătămată este un minor sau o persoană
iresponsabilă, drepturile acesteia sînt exercitate de reprezentanţii ei legali în modul prevăzut de
prezentul cod.
Examinarea corporală, precum şi prelevarea mostrelor de eliminări ale corpului sau a
altor mostre biologice de la partea vătămată fără acordul ei pot fi efectuate doar cu autorizarea
judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni nu pot fi întreprinse în locurile sau circumstanţele în
care există riscul traumatizării părţii vătămate sau riscul violării drepturilor omului.
Partea vătămată este audiată în condiţiile prevăzute de prezentul cod pentru audierea martorului.
Partea vătămată minoră în vîrstă de pînă la 14 ani este audiată în cauzele penale privind
infracţiunile cu caracter sexual, privind traficul de copii sau violenţa în familie, precum şi în alte
cazuri în care interesele justiţiei sau ale minorului o cer, în condiţiile art. 110(1).
Drepturile părții vătămate – art.60 CPP RM
să cunoască esenţa învinuirii;
să facă declaraţii şi explicaţii;
să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi cercetate în
şedinţa de judecată;
să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului, procurorului,
expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală sau instanţei de judecată şi să
ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii respective;
să ia cunoştinţă de toate procesele-verbale ale acţiunilor procesuale la care a participat, să ceară
completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul încheierii urmăririi penale şi să
noteze orice informaţii din dosar;
să participe la şedinţa de judecată, inclusiv la examinarea materialelor cauzei;
să pledeze în dezbateri judiciare privitor la prejudiciul cauzat;
să fie informată de ofiţerul de urmărire penală sau, după caz, de procuror despre toate hotărîrile
adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, să primească gratuit, la solicitarea sa, copii
de pe aceste hotărîri, precum şi de pe hotărîrea de încetare sau clasare a procesului în cauza
respectivă, de neîncepere a urmăririi penale, copia de pe sentinţă, decizie sau de pe o altă hotărîre
judecătorească definitivă;
să depună plîngeri împotriva acţiunilor şi hotărîrilor organului de urmărire penală, precum şi să
atace hotărîrea instanţei privitor la prejudiciul cauzat;
să retragă plîngerile depuse de ea sau de reprezentantul său, inclusiv plîngerile împotriva
acţiunilor interzise de lege săvîrşite împotriva sa;
să apeleze la un mediator în condiţiile legii, etc.;
Obligațiile părții vătămate
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti;
2) să facă declaraţii la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti;
3) să prezinte, la cererea organului de urmărire penală obiecte, documente şi alte mijloace de
probă de care dispune, precum şi mostre pentru cercetare comparativă;
4) să accepte a fi supusă examinării corporale la cererea organului de urmărire penală în cauza
privind comiterea în privinţa sa a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de
grave;
5) la cererea organului de urmărire penală, să fie supusă unei expertize judiciare, în condiţii de
ambulator, pentru a se verifica capacitatea de a înţelege just circumstanţele care au importanţă
pentru cauză şi de a face declaraţii juste în privinţa lor, în cazul în care sînt temeiuri verosimile
de a pune la îndoială asemenea capacităţi;
6) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale
preşedintelui şedinţei de judecată;
7) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
Partea civilă – art.61 din Codul de Procedură penal al RM
Parte civilă este recunoscută persoana fizică sau juridică în privinţa căreia există suficiente
temeiuri de a considera că în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral,
care a depus la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată o cerere de chemare în
judecată a bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a persoanelor care poartă răspundere
patrimonială pentru faptele acestuia. Acţiunea civilă se judecă de către instanţă în cadrul
procesului penal dacă volumul prejudiciului este incontestabil.
Recunoaşterea ca parte civilă se efectuează prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin
încheierea instanţei de judecată.
În cazul în care s-a constatat că, după recunoaşterea părţii civile, cererea de chemare în judecată
a fost depusă de o persoană necorespunzătoare sau că, din alte motive, lipsesc temeiuri pentru ca
persoana să aibă calitate de parte civilă, organul de urmărire penală, prin hotărîre motivată,
sistează participarea persoanei în calitate de parte civilă.
Tratamentul psihologic al victimei la faza urmăririi penale
Din perspectiva psihologică, urmărirea penală este o sumă de relații interpersonale ale unui
subiect constant – reprezentantul formei de constrîngere a statutului (ofițer, procuror) cu ceilalți
participanți la drama judiciară (autor, victimă, martori, experți). Specificul acestor relații
interpersonale este tratarea emoțională a individului pus în contact cu reprezentantul oficial al
autorității, trăire caracterizată printr-o anumită încărcătură nervoasă negativă. Victima se
confruntă cu un sentiment de teamă generat de optica deformată asupra caracterului represiv al
justiției;
Victima de multe ori ezită să solicite suportul reprezentanților autorităților, temîndu-se că prin
aceasta să nu fie descoperite unele amănunte din viața acesteia, mai puțin onorabile, sau de
natură să-i angajeze responsabilitatea;
Motive pentru a nu denunța infracțiunea: atingerea de natură personală și nu a vrut să ofenseze;
poliția nu a putut fi eficace sau nu a dorit să fie sîcîitoare; nu a dorit să ocupe timpul; prea
confuză sau nu a știut unde să denunțe; teama de răzbunare.
În timpul desfășurării urmăririi penale abordarea victimei trebuie să se facă de o manieră care să-
i permită acesteia să colaboreze eficient cu justiția, activitatea acesteia putînd fi astfel desfășurată
fără impedimente. În primul rînd, din perspectivă psihologică, autoritatea trebuie să considere
victima ca persoană prejudiciată, ce a suferit o daună psihică.
Dacă prezenta psihologului sau a psihiatrului nu poate fi asigurată, autoritatea trebuie să prezinte
cunoștințe cît mai temeinice de psihologie. Or, problematica psihologică a victimei se
integrează ”fenomenului psihologic al frustrației cauzate de impactul pe care infracțiunea îl are
asupra cursului firesc al evoluției umane”.
Autoritatea se va situa pe o poziție relativ neutră, în legătură cu cazul pe care îl are de soluționat,
astfel încît să poată delimita exact manifestările cauzate de șocul victimizării, de manifestările
determinate de încercarea victimei de a ascunde unele elemente esențiale ale faptei în cauză.
Abordarea victimei de pe o poziție strict judiciară, prin utilizarea unor mijloace, metode și
tehnici depersonalizate, cu caracter general, nu va fi aptă să constituie pentru persoana
victimizată sprijinul pe care aceasta îl așteaptă.
Victima poate resimți în legătură cu comiterea unei infracțiuni sentimente ca:
- reticența în denunțarea delictului (mai ales dacă a mai fost implicată);
- coresponsabilitatea față de comiterea faptei;
- vinovăție în legătură cu circumstanțele infracțiunii (mai ales în ceea ce privește propriul
comportament)
Victimei trebuie să i se întărească convingerea că apelînd la forța de coerciție a statului nu a
comis o greșeală, numai în acest fel putîndu-se obține maximum de informații în legătură cu
împrejurările de fapt, reale ale victimizării.
Victima - sursă de identificare a agresorului:
Din punct de vedere psihologic victima poate oferi puţine garanţii de veridicitate în relatările
ei, din mai multe motive, astfel: perceperea evenimentelor este determinată de înzestrarea psiho-
intelectivă a victimei, de afectivitatea, sugestibilitatea, imaginaţia şi personalitatea victimei; -
victima este supusă unor trăiri emotive deosebit de puternice în timpul săvârşirii actului
infracţional, fapt care face ca perceperea actului şi memorarea lui să se facă in condiţiile unei
activităţi corticale conştiente reduse, generând lacune perceptive şi memoriale; - trecerea
timpului afectează şi ea memoria şi, deci, redarea cu fidelitate a evenimentelor; - din dorinţa de
răzbunare victima poate arăta un alt făptuitor decât cel real; - din dorinţa de a-şi îmbunătăţi
situaţia procesuală, unde adesea este şi parte civilă, victima poate agrava situaţia infractorului,
ajustând realitatea sau punând pe umerii lui fapte pe care nu le-a comis;- dacă victima are o
participare concretă, activă, contradictorie sau chiar iniţiatoare a actului agresional va încerca să
ascundă acest aspect, omiţând precizarea rolului său şi denaturând realitatea;- însă cel mai
important factor de denaturare sau ascundere a realităţii îl constituie teama de infractor şi
răzbunarea acestuia.
Cu toate viciile pe care le prezintă mărturia victimei, ea poate furniza informaţii importante:
date privind determinarea naturii juridice a actului agresional; - date pentru stabilirea celui mai
plauzibil mobil; - date relative la circumstanţele esenţiale ale evenimantului (de loc, timp, de
comitere etc.); - date care definesc personalitatea victimei: concepţia şi modul de viaţă, calităţi,
defecte, obiceiuri, starea de echilibru psihic sau tendinţe spre agresivitate, izolare, depresie, alte
vicii ascunse etc.; - cercul de relaţii al victimei, mediile şi locurile frecventate. De o importanţă
deosebită este natura relaţiilor victimei cu mediul şi infractorul (de prietenie, sociabilitate,
agresiune, tensiune, ură etc.) şi legăturile ei cu grupuri sociale ilicite sau îndoielnice; - date
privind mişcarea în timp şi spaţiu a victimei în perioada imediat după comiterea agresiunii; - date
privind bunurile deţinute de victimă şi eventuala dispariţie a unora dintre ele; - date privind
antecedentele morale, medicale, penale şi contravenţionale ale victimei.
Victima în faza examinării cauzei în instanța de judecată
Victima din punct de vedere juridic este o parte în proces (parte vătămată, parte civilă), și
totodată „martorul principal” al împrejurărilor actului infracțional. Dar, în același timp, poate
oferi cele mai puține garanții de veridicitate în relatările ei, chiar și în cazul celei mai bune-
credințe (stări emoționale deosebit de puternice, stres, lacune de memorie etc.). Magistrații sunt
înclinați să ofere un „credit nemeritat” bietei victime, atunci cînd aceasta relatează eronat
împrejurările în interes propriu.
Coeficientul de denaturare este determinat de afectivitatea, sugestibilitatea, imaginația și
de personalitatea victimei, (uneori, interesul personal).
În legătură cu poziția procesuală de parte vătămată (parte civilă) victima este ascultată în
cadrul procesului, atît pe latura penală, cît și pe latura civilă. Declarația victimei este un mijloc
de probă și poate servi la aflarea adevărului în coroborare cu alte probe.
Dat fiind caracterul personal al drepturilor părții vătămate, decesul acesteia în timpul
procesului penal lasă un gol procesual, ea neputînd fi înlocuită, drepturile sale stingîndu-se odată
cu titularul lor. Dar, acest fapt nu împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale.
La această fază între victimă și magistrat se stabilește o legătură mediată prin intermediul
avocatului, care va asculta doleanțele victimei și le va transmite instanței.
Din punct de vedere psihologic victimele pot manifesta două seturi de atitudini:
În plan penal: - să lase totul în seama reprezentantului sau dîndu-i toate amănuntele pe care
acesta le solicită; - să manifeste reticență în legătură cu atitudinile avocatului, pe care de multe
ori, direct sau indirect, îl acuză de „pactizare” cu avocatul inculpatului;
 În plan civil: - repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, care trebuie din punct de vedere
psihologic să aibă în vedere despăgubirile morale;
Instanța poate dispune efectuarea unei expertize psihiatrice cu caracter medico-legal, prin
intermediul căreia se poate proba tulburarea psihică din timpul comiterii infracțiunii,
constrîngerea fizică sau psihică la care a fost supusă victima, sugestibilitatea victimei sau
existența unor stări patologice sau psihice, capacitatea victimei de a aprecia corect circumstanțele
agresiunii (comportamentul expertului are o încărcătură afectogenă deosebită).
Victima ulterior judecății
Ulterior judecății victima poate exercita calea de apel (sau să facă uz de căile extraordinare de
atac), în cazul în care nu este satisfăcută de soluția oferită de instanță, atît pe latura penală, cît și
civilă.
Infractorul va executa pedeapsa penală, fapt ce implică o satisfacție morală pentru victimă, dar
nu și o recuperare a prejudiciului material.
De lege ferenda ar fi binevenit ca pe lîngă despăgubirile victimei să fie dispusă urmarea unui
tratament psihiatric facultativ, pe cheltuiala infractorului, în special în cazul infracțiunilor care
sunt susceptibile de a cauza traume psihologice (ex.viol) sau încheierea unui contract între
condamnat (sistem judiciar) și victimă care va contribui la resocializarea infractorului și la
dezdăunarea cît mai completă a victimei.