Subiectul 1 Art.

29

Participanţii în procesul penal

Participanţii în procesul penal sunt: organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali,
precum şi alţi subiecţi procesuali.

Subiectul 2 Art. 41

Competenţa pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României

(1) Competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de:

a) locul săvârşirii infracţiunii;

b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;

c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la
momentul la care a săvârşit fapta;

d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

(2) Prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau
în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

(3) În cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe,
oricare dintre acestea este competentă să d judece.

(4) Când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două
sau mai multe instanţe dintre cele prevăzute la alin. (1), competenţa revine instanţei mai întâi sesizate.

(5) Ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanţe sunt
sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.

(6) Infracţiunea săvârşită pe o navă sub pavilion românesc este de competenţa instanţei în a cărei
circumscripţie se află primul port român în care ancorează nava, în afară de cazul în care prin lege se dispune
altfel.

(7) Infracţiunea săvârşită pe o aeronavă înmatriculată în România este de competenţa instanţei în a cărei
circumscripţie se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.

Subiectul 3

Subiecții procesuali principali în reglementarea Noului Cod de procedură penală

Noul Cod de procedură penală propune o viziune diferită asupra calităţilor procesuale pe care le poate
dobândi o persoană în cadrul procesului penal față de actuala reglementare.

Astfel, potrivit art. 33 alin. 1 NCPP, subiecții procesuali principali sunt suspectul și persoana vătămată. În
alin. 2 se prevede că aceștia au aceleași drepturi și obligații ca și părțile, cu excepția celor pe care legea le acordă
numai acestora.

SUSPECTUL Noțiunea de suspect este definită în art. 77 NCPP, conform căruia persoana cu privire la care, din
datele și probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală se
numește suspect.
1
 De asemenea, are calitatea de suspect şi persoana surprinsă în flagrant, deși art. 310 alin. 1 și 2 NCP folosește
noțiunea de făptuitor.

Conform art. 305 alin. 1 NCP, astfel cum este modificat prin LPACPP, când actul de sesizare îndeplineşte
condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă.

Urmărirea penala va fi aşadar concepută ca având două faze, faza de investigare a faptei şi faza de
investigare a persoanei.

Faza de investigare a faptei va începe prin sesizarea organelor judiciare competente (poliţia judiciară sau
procurorul) şi se va încheia prin inculparea unei persoane determinate, care se va realiza printr-un act formal. În
această fază, persoana cu privire la care, din investigaţii, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o infracţiune va
purta denumirea de suspect.

Faza de investigare a persoanei va începe prin decizia de inculpare a unei persoane (inculpat), care se
realizează prin punerea în mişcare a acţiunii penale, atunci când, din cercetările efectuate, rezultă motive verosimile
de a crede că această persoană a săvârşit fapta investigată.

Astfel, începerea urmăririi penale in rem atrage automat calitatea de suspect a persoanelor cu privire la care
există suficiente date şi probe care justifică suspiciunea rezonabilă că au săvârşit fapta. Această calitate cumulează
calitatea de făptuitor și învinuit din reglementarea în vigoare.

Însă nu se prevede în NCPP și actul și momentul, în concret, prin care o persoană dobândește calitatea de
suspect.

Doar în art. 307 NCPP se prevede că persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoștință,
înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia,
drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Nu se precizează care este
modalitatea procedurală de dobândire a acestei calități. Coroborând art. 305 alin. 1 cu art. 307, prin raportare la art.
75 NCPP, ar rezulta că odată cu începerea urmăririi penale, în cazul în care este indicată o persoană în plângere,
denunț, această persoană dobândeste în mod automat calitatea de suspect.

Aprecierea cerinței existenței datelor suficiente care justifică suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit
fapta, are un caracter profund subiectiv şi face ca, într-o anumita fază a cercetărilor, să nu se poată determina în mod
neechivoc momentul la care au dobândit această calitate, împrejurare cu consecinţe esenţiale asupra a numeroase
instituţii procedurale (reținere, efectuarea procedeelor probatorii si administrarea probelor).

Existența datelor suficiente sau probelor care justifică suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o
faptă, echivalează cu o acuzație în materie penală, noțiune cu caracter autonom ce trebuie să fie înțeleasă în sensul
CEDO (notificare oficială adresată unei persoane determinate – Neumeister c. Austriei, Agosi c.Regatul Unit, ce
provine de la autoritatea competentă a reprosului de a fi săvârșit o infracțiune sau a fost subiectul unor măsuri
implicând un reproș și antrenând repercusiuni importante asupra situației suspectului – Deweer c. Belgiei, Foti
c.Italiei, Serves c. Franței).

Seamănă cu textul art. 681 CPP privind indicii temeinici.

Prin renunțarea la etapa actelor premergătoare și a calității de faptuitor, însă sunt aduse beneficii procesului
penal. Astfel, în prezent în practică, în majoritatea dosarele (în special cele de competența judecătoriei), o mare
parte a materialului probator se administrează în faza actelor premergătoare (declarații martori, declarații făptuitor,
cercetare la fața locului, etc), în timp ce după începerea urmăririi penale se mai audiază învinuitul pe formular tip și
martorii, după care se emite rechizitoriul, privându-l pe făptuitor de a beneficia de dreptul la apărare, precum și alte
drepturi procesuale.

Potrivit art. 78 NCP, modificat prin LPACP, suspectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat de la
momentul aducerii la cunoştinţă a acestei calităţi potrivit legii, ceea ce implică dreptul la tăcere (garanție însoțită de

2
procedura avertismentului, ceea ce presupune obligația autorităților de a atrage atenția că tot ceea ce declară poate
fi folosit și împotriva sa) , de a consulta dosarul, de a avea apărător ales sau din oficiu, în cazurile de asistență juridică
obligatorie (art. 91 lit. a și b NCPP), de a propune probe, de a beneficia de un interpret, precum si alte probe
prevăzute de lege (art. 83 NCPP).

De asemenea, suspectul beneficiază de prezumția de nevinovăție (art. 4 și 99 alin. 2 NCPP).

În ceea ce privește măsurile preventive, potrivit art. 203 alin. 1 NCPP, măsura reținerii se poate lua față de
suspect sau față de inculpat de către organul de cercetare penală sau de către procuror, numai în cursul urmăririi
penale. Această măsură preventivă este singura ce poate fi luată față de suspect.

Este de remarcat că, deși la art. 209 alin.15 se prevede și dreptul suspectului de a face plângere împotriva
ordonanței prin care s-a luat măsura reținerii la prim-procuror sau la procurorul ierarhic superior, în teza finală a
acestui text de lege, se prevede că în cazul în care au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile
de luare a măsurii reținerii, se dispune revocarea ei și punere de îndată în libertate a inculpatului. Textul omite să
menționeze si suspectul.

PERSOANA VĂTĂMATĂ

Potrivit art. 79 NCPP, persoana vătămată este persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau
morală prin fapta penală.

Din conținutul art. 32 alin. 2 NCPP potrivit căruia părțile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă și
partea responsabilă civilmente, se observă că partea vătămată, corespondentul actul al persoanei vătămate din
viitorul cod, este scoasă din cadrul procesului penal. Ea participă în cadrul procesului penal doar dacă se constituie
parte civilă conform art. 20 NCPP.

Prin aceste dispoziții, sistemul procesual penal românesc s-a raliat la alte sisteme de drept, în care victima
unei infracțiuni nu este parte în procesul penal, ci doar un martor cu drepturi speciale.

Corelativ cu scoaterea părții vătămate din cadrul părților procesului penal, s-a modificat și instituția
împăcării, art. 16 alin. 1 lit. g NCPP, prevăzând ca si cauză care împiedică acțiunea penală împăcarea, și nu cum se
prevede în art. 10 alin. 1 lit. h CPP „(…) ori părțile s-au împăcat”. În același sens a fost modificat și art. 159 din NCP.

S-a exprimat părerea conform căreia nu se justifică excluderea victimei infracţiunii din categoria părţilor din
procesul penal, aceasta putând participa în procesul penal numai ca parte civilă, întrucât ca parte civilă, victima
infracţiunii are drepturile limitate la cele pentru susţinerea acţiunii civile (despăgubiri etc.) (comentariile APADOR-CH
cu privire la proiectul codului de procedura penală datat 2.12.2008).

Această opinie nu este una întemeiată, având în vedere că acțiunea penală este mijlocul procesual, exercitat,
ca regulă de Ministerul Public, în numele societății, prin care se realizează tragerea la răspundere penală a
persoanelor care au săvârșit ori au participat la săvârșirea unei infracțiuni.

De altfel, în art. 81 NCPP se prevăd drepturile de care beneficiază persoana vătămată, respectiv:

a) dreptul de a informată cu privire la drepturile sale;

b) dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune
concluzii;
c) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a cauzei;
d) dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea sa
expresă, cu condiția de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poștă electronică sau
mesagerie electronică, la care aceste informatii să ii fie comunicate;
e) dreptul de a consulta dosarul în condițiile legii;
f) dreptul de a fi ascultată;
g) dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor și experților;
h) dreptul de a fi asistată de avocat sau reprezentată;
i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
3
 j) alte drepturi prevăzute de lege
Din enumerarea legală, care prin dispoziția de la litera j) o face să nu fie limitativă, rezultă că persoana
vătămată beneficiază de toate drepturile de care beneficiază în prezent partea vătămată, inclusiv dreptul a ataca cu
apel hotărârea instanței cu privire la latura penală (art. 409 alin.1 lit. d NCPP ), spre deosebire de partea civilă care
poate declara apel cu privire la latura penală doar în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în
latura civilă, deși, conform definiției legale, parte civilă este persoana vătămată care exercită acțiunea civilă.

De altfel, potrivit art. 353 alin. 1 NCPP, (modificat prin LPANCPP) judecata poate avea loc numai dacă
persoana vătămată și părțile sunt legal citate și procedura este legal îndeplinită. Inculpatul, partea civilă, partea
responsabilă civilmente şi, după caz, reprezentanţii legali ai acestora, precum şi interpreţii se citează din oficiu de
către instanţă. Înfăţişarea persoanei vătămate sau a părţii în instanţă, în persoană sau prin reprezentant ori avocat
ales sau avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătura cu persoana reprezentată, acoperă orice nelegalitate
survenită în procedura de citare. Teza I și teza a II-a a acestui text par a fi in contradicție, deoarece din teza a II-a ar
rezulta că persoana vătămată nu se citează din oficiu de către instanță ci doar părțile, reprezentanții legali și
interpretii, ceea ce contravine primei teze conform căreia judecata nu poate avea loc dacă persoana vătămată și
părțile sunt legal citate. Urmează ca practica și doctrina să stabilească sensul acestei dispoziții.

Art. 366 alin. 2 NCPP reia actualul 320 alin. 2 CPP, aplicându-l în special la acest subiect procesual principal,
care poate formula cereri, ridica excepții și pune concluzii cu privire la latura civilă a cauzei.

Persoanei vătămate i se comunică copie a minutei și hotărârea,după motivare, ca de altfel și celorlalte părți,
astfel că scoaterea acesteia din noțiunea de părți ale procesului penal nu produce nici un prejudiciu drepturilor sale.

Concluzionând, noile reglementări sunt de natură a respecta dreptul la un proces echitabil al părților
prevăzut de art. 6 din CEDO.

Subiectul 4
Art. 82: Inculpatul NCPP
Persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala devine parte in procesul penal si se numeste
inculpat.

Art. 83: Drepturile inculpatului

In cursul procesului penal, inculpatul are urmatoarele drepturi:
a)dreptul de a nu da nicio declaratie pe parcursul procesului penal, atragandu-i-se atentia ca daca refuza sa
dea declaratii nu va suferi nicio consecinta defavorabila, iar daca va da declaratii acestea vor putea fi folosite
ca mijloace de proba impotriva sa;
b)dreptul de a consulta dosarul, in conditiile legii;
c)dreptul de a avea un avocat ales, iar daca nu isi desemneaza unul, in cazurile de asistenta obligatorie,
dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
d)dreptul de a propune administrarea de probe in conditiile prevazute de lege, de a ridica exceptii si de a
pune concluzii;
e)dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale si civile a cauzei;
f)dreptul de a beneficia in mod gratuit de un interpret atunci cand nu intelege, nu se exprima bine sau nu
poate comunica in limba romana;
g)dreptul de a apela la un mediator, in cazurile permise de lege;
h)alte drepturi prevazute de lege .

Subiectul 5 Partea civila si partea responsabila civilmente in procesul penal

Noul Cod de Procedura Penala prevede ca partea civila este de fapt, persoana vatamata care exercita o
actiune civila in procesul penal cu respectarea conditiei ca sa fi fost lezata nemijlocit prin infractiuni.
Constituirea ca parte civila se poate face in cursul urmaririi penale dar si in fata instantei de judecata pana
cand se va cita actul de sezizare. Persoana, are dreptul in cursul urmaririi penale sa propuna probe pentru a-si
dovedi pretentiile civile, sa formuleze cereri care sa prezinte intinderea pagubei si modul in care aceasta
trebuie achitata, sa faca obiectii cererilor inculpatului si partii responsabile civilmente precum si sa exercite
caile de atac. Obligatiile ce incumba din constituirea ca parte civila sunt: participarea la desfasurarea
4
procesului penal, lamurirea organelor judiciare pentru a se rezolva actiunea civila si respectarea prevederilor
procesuale care prezinta interes pentru desfasurarea sedintelor de judecata.
Partea responsabila civilmente este cea care va fi chemata in procesul penal pentru a raspunde pentru
prejudiciile provocate de invinuit si inculpat. Ea este pe picior de egalitate cu inculpatul si va avea aceleasi
posibilitati procesuale pentru a-si sustine pozitia. De asemenea, ea nu va fi subiect in latura penala a cauzelor
dar poate invoca probe administrate pentru a se solutiona cauza penala sau pentru a se dovedi ca actiunea
civila nu are temei si ca pagubele s-ar fi produs in realitate sau ca de fapt sunt mai mici.
Trebuie sa existe o legatura de conexitate intre partea responsabila civilmente si suspect/inculat deoarece
probele pentru rezolvarea dosarul le pot fi favorabile sau defavorabile. Partea responsabila civilmente poate
arata faptul ca suspectul sau inculpatul nu pot invoca tragerea la raspundere civile a sa deoarece nu vor fi
respectate normele prevazute de lege.
De asemenea, cel raspunzator civilmente poate fi introdus in proces la cerere sau din oficiu, in cursul
urmaririi penale sau in fata instantei de judecata pana va fi citit actul de sesizare. Ea poate sa interbina in
procesul penal pana va fi terminata cercetarea judecatoareasca si va lua procedura din stadiul in care se afla
la momentul interventiei.
Conform art. 87, alin (1) al Noului Cod de Procedura Penala, partea responsabila civilmente are toate
drepturile pe care legea le prevede pentru persoana vatamata (art. 81 NCPP), deci va putea propune probe,
invoca orice mijloc de proba necesar in apararea sa, dar si de a raspunde civil ca si suspectul sau inculpatul.

Subiectul 6

Art. 209
Reţinerea

(1) Organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reţinerea, dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute la art. 202.

(2) Persoanei reţinute i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o înţelege, infracţiunea de care este
suspectat şi motivele reţinerii.

(3) Reţinerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore. În durata reţinerii nu se include timpul strict
necesar conducerii suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar, conform legii.

(4) Dacă suspectul sau inculpatul a fost adus în faţa organului de cercetare penală sau a procurorului pentru a
fi audiat, în baza unui mandat de aducere legal emis, în termenul prevăzut la alin. (3) nu se include perioada
cât suspectul sau inculpatul s-a aflat sub puterea acelui mandat.

(5) Măsura reţinerii poate fi luată numai după audierea suspectului sau inculpatului, în prezenţa avocatului
ales ori numit din oficiu.

(6) Înainte de audiere, organul de cercetare penală ori procurorul este obligat să aducă la cunoştinţa
suspectului sau inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un avocat ales ori numit din oficiu şi dreptul de a
nu face nicio declaraţie, cu excepţia furnizării de informaţii referitoare la identitatea sa, atrăgându-i atenţia
că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.

(7) Suspectul sau inculpatul reţinut are dreptul de a-şi încunoştinţa personal avocatul ales sau de a solicita
organului de cercetare penală ori procurorului să îl încunoştinţeze pe acesta. Modul de realizare a
încunoştinţării se consemnează într-un proces-verbal. Persoanei reţinute nu i se poate refuza exercitarea
dreptului de a face personal încunoştinţarea decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în
procesul-verbal.

(8) Avocatul ales are obligaţia de a se prezenta la sediul organului judiciar în termen de cel mult două ore de
la încunoştinţare. În caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare penală sau procurorul
numeşte un avocat din oficiu.

5
(9) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în condiţii care să
asigure confidenţialitatea.

(10) Reţinerea se dispune de organul de cercetare penală sau de procuror prin ordonanţă, care va cuprinde
motivele care au determinat luarea măsurii, ziua şi ora la care reţinerea începe, precum şi ziua şi ora la care
reţinerea se sfârşeşte.

(11) Suspectului sau inculpatului reţinut i se înmânează un exemplar al ordonanţei prevăzute la alin. (10).

(12) Pe perioada reţinerii suspectului sau inculpatului, organul de cercetare penală sau procurorul care a
dispus măsura are dreptul de a proceda la fotografierea şi luarea amprentelor acestuia.

(13) Dacă reţinerea a fost dispusă de organul de cercetare penală, acesta are obligaţia de a-l informa pe
procuror cu privire la luarea măsurii preventive, de îndată şi prin orice mijloace.

(14) Împotriva ordonanţei organului de cercetare penală prin care s-a luat măsura reţinerii suspectul sau
inculpatul poate face plângere la procurorul care supraveghează urmărirea penală, înainte de expirarea
duratei acesteia. Procurorul se pronunţă de îndată, prin ordonanţă. În cazul când constată că au fost încălcate
dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de luare a măsurii reţinerii, procurorul dispune revocarea ei
şi punerea de îndată în libertate a celui reţinut.

(15) Împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura reţinerii suspectul sau inculpatul poate face
plângere, înainte de expirarea duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul
ierarhic superior. Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior se pronunţă de îndată, prin ordonanţă. În
cazul când constată că au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de luare a măsurii
reţinerii, prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior dispune revocarea ei şi punerea de îndată în
libertate a inculpatului.

(16) Procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării
măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii
acestuia.

(17) Persoanei reţinute i se comunică, sub semnătură, în scris, drepturile prevăzute la art. 83, la art. 210 alin.
(1) şi (2), dreptul de acces la asistenţă medicală de urgenţă, durata maximă pentru care se poate dispune
măsura reţinerii, precum şi dreptul de a face plângere împotriva măsurii dispuse, iar în cazul în care persoana
reţinută nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal.

Subiectul 7 Cazurile în care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau exercitată sunt
prevăzute în art.16  alin.1 N.C.proc.pen.
Se observă că, spre deosebire de Codul de procedură penală de la 1968, este regândită7 sfera cazurilor
care împiedică punerea în mişcarea şi exercitarea acţiunii penale:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie
prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a
dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură
răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;
h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
O importantă modificare, ca o consecinţă a limitării obligativităţii exercitării acţiunii penale, în paralel cu
6
introducerea principiului subsidiar al oportunităţii (în baza căruia, în anumite cauze, procurorul poate
renunţa la exercitarea acţiunii penale, în condiţiile prevăzute de lege)8, în Noul Cod de procedură
penală nu mai este prevăzut cazul referitor la fapta care nu prezintă gradul de pericol social al unei
infracţiuni (cazul de la art.10 alin.1 lit.b1 din C.proc.pen. de la 1968).
Unele dintre cauzele care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acesteia pot
avea un caracter definitiv, în sensul că odată intervenite, înlătură pentru totdeauna răspunderea penală
(amnistia, prescripţia, decesul făptuitorului). Altele dintre aceste cauze au un caracter temporar,
existând posibilitatea desfiinţării, în anumite condiţii, a soluţiei pronunţate; astfel, când impedimentele
au dispărut (spre exemplu, se obţine plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului
competent), procesul penal poate fi reluat. De aceea, în alin.2 al art.16 N.C.proc.pen. se prevede că în
cazurile prevăzute la alin.1 lit.e şi j, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior, în condiţiile
prevăzute de lege.
În caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de
nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul
poate cere continuarea procesului penal (art.18 N.C.proc.pen.).

Subiectul 8 Citarea, comunicarea actelor procedurale şi mandatul de aducere

Art. 257

Modul de citare

(1) Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată se face prin
citaţie scrisă. Citarea se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică, încheindu-se în acest sens un
proces-verbal.

(2) Comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai
organelor judiciare sau prin orice alt salariat al acestora, prin intermediul poliţiei locale ori prin serviciul
poştal sau de curierat.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (2) sunt obligate să îndeplinească procedura de citare şi să comunice
dovezile de îndeplinire a acesteia înainte de termenul de citare stabilit de organul judiciar.

(4) În cazul prevăzut la art. 80, persoanele vătămate şi părţile civile pot fi citate prin reprezentantul legal sau
printr-o publicaţie de circulaţie naţională.

(5) Citarea se poate realiza şi prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie
electronică, cu acordul persoanei citate.

(6) Minorul cu o vârstă mai mică de 16 ani va fi citat, prin intermediul părinţilor sau al tutorelui, cu excepţia
cazului în care acest lucru nu este posibil.

(7) Organul judiciar poate comunica şi oral persoanei prezente termenul următor, aducându-i la cunoştinţă
consecinţele neprezentării. În cursul urmăririi penale, aducerea la cunoştinţă a termenului se menţionează
într-un proces-verbal, care se semnează de către persoana astfel citată.

(8) Citarea şi comunicarea actelor procedurale se fac în plic închis, care va purta menţiunea Pentru justiţie. A
se înmâna cu prioritate.

Detalii: http://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/art-257

7
Art. 258 Conţinutul citaţiei

(1) Citaţia este individuală şi trebuie să cuprindă următoarele:

a) denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată care emite citaţia, sediul său, data
emiterii şi numărul dosarului;

b) numele şi prenumele celui citat, calitatea în care este citat şi indicarea obiectului cauzei;

c) adresa celui citat;

d) ora, ziua, luna şi anul, locul de înfăţişare, precum şi invitarea celui citat să se prezinte la data şi locul
indicate;

e) menţiunea că partea citată are dreptul la un avocat cu care să se prezinte la termenul fixat;

f) dacă este cazul, menţiunea că, potrivit art. 90 sau art. 93 alin. (4), apărarea este obligatorie, iar în cazul în
care partea nu îşi alege un avocat, care să se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un avocat din oficiu;

g) menţiunea că partea citată poate, în vederea exercitării dreptului la apărare, să consulte dosarul aflat la
arhiva instanţei sau a parchetului;

h) consecinţele neprezentării în faţa organului judiciar.

(2) Citaţia transmisă suspectului sau inculpatului trebuie să cuprindă încadrarea juridică şi denumirea
infracţiunii de care este acuzat, atenţionarea că, în caz de neprezentare, poate fi adus cu mandat de aducere.

(3) Citaţia se semnează de cel care o emite.

Art. 259 Locul de citare

(1) Suspectul, inculpatul, părţile în proces, precum şi alte persoane se citează la adresa unde locuiesc, iar
dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului lor de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care
lucrează.

(2) Suspectul sau inculpatul are obligaţia de a comunica în termen de cel mult 3 zile organului judiciar
schimbarea adresei unde locuieşte. Suspectul sau inculpatul este informat cu privire la această obligaţie în
cadrul audierii şi cu privire la consecinţele nerespectării obligaţiei.

(3) Suspectul sau inculpatul care a indicat, printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal, un alt loc
pentru a fi citat este citat la locul indicat.

(4) Suspectul sau inculpatul poate fi citat la sediul avocatului ales, dacă nu s-a prezentat după prima citare
legal îndeplinită.

(5) Dacă nu se cunosc nici adresa unde locuieşte suspectul sau inculpatul şi nici locul său de muncă, la sediul
organului judiciar se afişează o înştiinţare care trebuie să cuprindă:

a) anul, luna, ziua şi ora când a fost făcută;

b) numele şi prenumele celui care a făcut afişarea şi funcţia acestuia;

c) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa, respectiv sediul celui citat;

d) numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi denumirea organului judiciar pe rolul căruia se
află dosarul;

8
e) menţiunea că înştiinţarea se referă la actul procedural al citaţiei;

f) menţiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia în care destinatarul este în drept să se
prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia;

g) menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul
termenului prevăzut la lit. f), citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen;

h) semnătura celui care a afişat înştiinţarea.

(6) Bolnavii sau persoanele aflate, după caz, în spitale, aşezăminte medicale ori de asistenţă socială se
citează prin administraţia acestora.

(7) Persoanele private de libertate se citează la locul de deţinere, prin administraţia acestuia.

(71) Militarii se citează la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.

(8) Pentru persoanele care alcătuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, aflate în cursă, citarea se face
la căpitănia portului unde este înregistrată nava.

(9) Dacă suspectul sau inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit
normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii. În absenţa unei
asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internaţional aplicabil o permite, citarea se face
prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau
refuzul de primire a acesteia ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de
judecată, suspectul sau inculpatul va fi înştiinţat prin citaţie că are obligaţia de a indica o adresă pe teritoriul
României, o adresă de poştă electronică sau mesagerie electronică, unde urmează să i se facă toate
comunicările privind procesul. În cazul în care nu se conformează, comunicările i se vor face prin scrisoare
recomandată, recipisa de predare la poşta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menţionate actele care
se expediază, ţinând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii.

(10) Personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi cetăţenii români trimişi să lucreze în cadrul
organizaţiilor internaţionale, membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se află în străinătate, precum şi
cetăţenii români aflaţi în străinătate în interes de serviciu, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc, se
citează prin intermediul unităţilor care i-au trimis în străinătate.

(11) La stabilirea termenului pentru înfăţişarea suspectului sau inculpatului aflat în străinătate se ţine seama
de normele internaţionale aplicabile în relaţia cu statul pe teritoriul căruia se afla suspectul sau inculpatul, iar
în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citaţia în vederea înfăţişării să fie primită cel mai târziu cu
30 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.

(12) Instituţiile, autorităţile publice şi alte persoane juridice se citează la sediul acestora, iar în cazul
neidentificării sediului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile alin. (5).

(13) Citarea prin intermediul poştei electronice sau al unui sistem de mesagerie electronică se face la adresa
electronică ori la coordonatele care au fost indicate în acest scop organului judiciar de către persoana citată
sau de către reprezentantul ei.

Art. 260 Înmânarea citaţiei

(1) Citaţia se înmânează, oriunde este găsit, personal celui citat, care va semna dovada de primire.

(2) Dacă persoana citată refuză să primească citaţia, persoana însărcinată să comunice citaţia va afişa pe uşa
destinatarului o înştiinţare, încheind un proces-verbal cu privire la împrejurările constatate. Înştiinţarea
trebuie să cuprindă:

a) anul, luna, ziua şi ora când afişarea a fost făcută;

9
b) numele şi prenumele celui care a făcut afişarea şi funcţia acestuia;

c) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa, respectiv sediul celui înştiinţat;

d) numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi denumirea organului judiciar pe rolul căruia se
află dosarul, cu indicarea sediului acestuia;

e) menţiunea că înştiinţarea se referă la actul procedural al citaţiei;

f) menţiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia în care destinatarul este în drept să se
prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia;

g) menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul
termenului prevăzut la lit. f), citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen;

h) semnătura celui care a afişat înştiinţarea.

(21) Dacă persoana citată, primind citaţia, refuză sau nu poate să semneze dovada de primire, persoana
însărcinată să comunice citaţia încheie despre aceasta proces-verbal.

(3) În cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un suspect sau inculpat care locuieşte în
străinătate nu poate fi înmânată, precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poştă,
citaţia se va afişa la sediul parchetului sau al instanţei, după caz.

(4) Citarea se poate realiza şi prin intermediul autorităţilor competente ale statului străin dacă:

a) adresa celui citat este necunoscută sau inexactă;

b) nu a fost posibilă trimiterea citaţiei prin intermediul poştei;

c) dacă citarea prin poştă a fost ineficientă sau necorespunzătoare.

(5) Când citarea se face potrivit art. 259 alin. (6)-(8), unităţile acolo arătate sunt obligate a înmâna de îndată
citaţia persoanei citate sub luare de dovadă, certificându-i semnătura sau arătând motivul pentru care nu s-a
putut obţine semnătura acesteia. Dovada este predată agentului procedural, iar acesta o înaintează organului
de urmărire penală sau instanţei de judecată care a emis citaţia.

(6) Citaţia destinată unei instituţii sau autorităţi publice ori altei persoane juridice se predă la registratură sau
funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei. Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(7) Când citarea se realizează potrivit art. 257 alin. (5), persoana care realizează citarea întocmeşte un
proces-verbal.

Art. 265 Mandatul de aducere

(1) O persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui
mandat de aducere, dacă, fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezenţa
ei este necesară, sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citaţiei şi împrejurările indică
fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citaţiei.

(2) Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie,
dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei.

(3) În cursul urmăririi penale mandatul de aducere se emite de către organul de urmărire penală, iar în cursul
judecăţii de către instanţă.

10
(4) În cazul în care pentru executarea mandatului de aducere este necesară pătrunderea fără consimţământ
într-un domiciliu sau sediu, în cursul urmăririi penale mandatul de aducere poate fi dispus, la cererea
motivată a procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să
judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se
află sediul parchetului din care face parte procurorul.

(5) Cererea formulată de procuror, în cursul urmăririi penale, trebuie să cuprindă:

a) motivarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2);

b) indicarea infracţiunii care constituie obiectul urmăririi penale şi numele suspectului sau al inculpatului;

c) indicarea adresei unde se află persoana pentru care se solicită emiterea mandatului de aducere.

(6) Cererea prin care se solicită, în cursul urmăririi penale, emiterea unui mandat de aducere se soluţionează
în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

(7) În cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune motivat,
prin încheiere definitivă, admiterea solicitării parchetului şi încuviinţarea aducerii persoanei solicitate,
emiţând de îndată mandatul de aducere.

(8) Mandatul de aducere emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi trebuie să cuprindă:

a) denumirea instanţei;

b) data, ora şi locul emiterii;

c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de aducere;

d) scopul pentru care a fost emis;

e) numele persoanei care urmează a fi adusă cu mandat şi adresa unde locuieşte. În cazul suspectului sau
inculpatului, mandatul de aducere trebuie să menţioneze infracţiunea care constituie obiectul urmăririi
penale;

f) indicarea temeiului şi motivarea necesităţii emiterii mandatului de aducere;

g) menţiunea că mandatul de aducere poate fi folosit o singură dată;

h) semnătura judecătorului şi ştampila instanţei.

(9) În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu sunt satisfăcute condiţiile prevăzute la
alin. (1), (2) şi (4), dispune, prin încheiere definitivă, respingerea cererii, ca neîntemeiată.

(10) Mandatul de aducere emis de organul de urmărire penală, în cursul urmăririi penale, sau de instanţă, în
cursul judecăţii, trebuie să cuprindă, în mod corespunzător, menţiunile prevăzute la alin. (8).

(11) Organul judiciar ascultă, de îndată, persoana adusă cu mandat de aducere sau, după caz, efectuează de
îndată actul care a necesitat prezenţa acesteia.

(12) Persoanele aduse cu mandat rămân la dispoziţia organului judiciar numai pe durata impusă de audiere
sau de îndeplinirea actului procesual care a făcut necesară prezenţa lor, dar nu mai mult de 8 ore, în afară de
cazul când s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivă a acestora.

11
Art. 264 Comunicarea altor acte procedurale

(1) Comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în prezentul capitol.

(2) În cazul persoanelor private de libertate, comunicarea celorlalte acte de procedură se face prin fax sau
prin orice alt mijloc de comunicare electronică disponibil la locul de detenţie.

Art. 266 Executarea mandatului de aducere

(1) Mandatul de aducere se execută prin organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de
ordine publică. Persoana căreia i se încredinţează executarea mandatului transmite mandatul persoanei
pentru care acesta a fost emis şi îi solicită să o însoţească. În cazul în care persoana indicată în mandat refuză
să însoţească persoana care execută mandatul sau încearcă să fugă, aceasta va fi adusă prin constrângere.

(2) În vederea executării mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de instanţa de judecată,
organele prevăzute la alin. (1) pot pătrunde în locuinţa sau sediul oricărei persoane, în care există indicii că
se află cel căutat, în cazul în care acesta refuză să coopereze, împiedică executarea mandatului sau pentru
orice alt motiv temeinic justificat şi proporţional cu scopul urmărit.

(3) Dacă persoana arătată în mandatul de aducere nu poate fi adusă din motive de boală, cel însărcinat cu
executarea mandatului constată aceasta într-un proces-verbal, care se înaintează de îndată organului de
urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată.

(4) Dacă cel însărcinat cu executarea mandatului de aducere nu găseşte persoana prevăzută în mandat la
adresa indicată, face cercetări şi, dacă acestea au rămas fără rezultat, încheie un proces-verbal care va
cuprinde menţiuni despre cercetările făcute. Procesul-verbal se înaintează, de îndată, organului de urmărire
penală sau, după caz, instanţei de judecată.

(5) Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unităţii militare sau prin
poliţia militară.

(6) Activităţile desfăşurate cu ocazia executării mandatului de aducere sunt consemnate într-un proces-
verbal, care trebuie să cuprindă:

a) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;

b) locul unde este încheiat;

c) menţiuni despre activităţile desfăşurate.

Subiectul 9 Capitolul al III- lea din Noul Cod penal este consacrat cauzelor de neimputabilitate, care inlatura
cea de-a treia trasatura esentiala a infractiunii – imputabilitatea. Cauzele de neimputablitate sunt cauze
personale, care nu se rasfrang asupra participantilor, de ele urmand a beneficia doar persoana care a actionat
sub imperiul lor.

Art. 23 Dispozitii generale

(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala comisa in conditiile vreuneia dintre cauzele de
neimputabilitate.
(2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participantilor.

Art. 24 Constrangerea fizica

Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri fizice careia
faptuitorul nu i-a putut rezista.

Art. 25 Constrangerea morala

Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri morale, exercitata
12
prin amenintare cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a altuia si care nu putea fi inlaturata
in alt mod.

Art. 26 Excesul neimputabil

(1) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana aflata in stare de legitima
aparare, care a depasit, din cauza tulburarii sau temerii, limitele unei aparari proportionale cu gravitatea
atacului.
(2) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala, savarsita de persoana aflata in stare de necesitate,
care nu si-a dat seama, in momentul comiterii faptei, ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care
s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat.

Art. 27 Minoritatea faptuitorului

Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala, savarsita de un minor care la data comiterii acesteia nu
indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal.

Art. 28 Iresponsabilitatea
Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala, savarsita de persoana care, in momentul comiterii
acesteia, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea sa le controleze, fie din
cauza unei boli psihice, fie din alte cauze .

Art. 29 Intoxicatia
Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala, savarsita de persoana care, in momentul comiterii
acesteia, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea sa le controleze, din cauza
intoxicarii involuntare cu alcool sau alte substante psihoactive.

Art. 30 Eroarea
(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savarsita de persoana care, in momentul
comiterii acesteia, nu cunostea existenta unei stari, situatii ori imprejurari de care depinde caracterul penal
al faptei .
(2) Dispozitiile alin.(1) se aplica si faptelor savarsite din culpa pe care legea penala le pedepseste, numai
daca necunoasterea starii, situatiei ori imprejurarii respective nu este ea insasi rezultatul culpei.
(3) Nu constituie circumstanta agravanta sau element circumstantial agravant starea, situatia ori
imprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o in momentul savarsirii infractiunii.
(4) Prevederile alin.(1)–(3) se aplica in mod corespunzator si in cazul necunoasterii unei dispozitii legale
extrapenale.
(5) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita ca urmare a necunoasterii sau cunoasterii
gresite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei imprejurari care nu putea fi in nici un fel evitata.

-----------

Principalele modificari in aceasta materie sunt:

a) Introducerea in aceasta categorie – si nu in cea a cauzelor justificative – a excesului justificat de legitima

aparare sau stare de necesitate. Aceasta abordare, acceptata de numeroase sisteme europene – § 33 si 35 C.
pen. german, art. 16 alin.(2) si art.18 alin.(2) C. pen elvetian (forma in vigoare de la 1 ianuarie 2007), art. 33
si 35 C. pen. portughez – se justifica prin aceea ca in respectivele situatii suntem in prezenta unor cauze cu
caracter personal, care nu se rasfrang asupra participantilor, spre deosebire de cauzele justificative. Daca
spre exemplu, doua persoane aflate impreuna comit o fapta in legitima aparare depasind limitele unei aparari
proportionale, insa numai una a actionat sub imperiul unei stari de tulburare, doar aceasta va beneficia de
efectele excesului neimputabil, nu si cea care a depasit limitele apararii in deplina cunostinta de cauza.

b) inlocuirea termenului de „betie” utilizat in codul in vigoare cu cel de „intoxicatie”, acesta din urma redand
mai fidel si mai corect din punct de vedere medico-legal continutul respectivei cauze . Termenul este folosit
si de alte legislatii (art. 20 pct.2 C. pen. spaniol).

c) reglementarea erorii, pe baza clasificarii moderne care distinge intre eroarea asupra elementelor
13
constitutive ale infractiunii si eroarea asupra caracterului interzis al actului. Aceasta abordare este astazi
promovata de numeroase legislatii europene (§ 16-17 C. pen. german, art. 14 C. pen. spaniol, art. 16-17 C.
pen. portughez, art. 13 si 21 C. pen. elvetian, § 8 si 9 C. pen. austriac) si este in concordanta cu conceptia
proiectului privind trasaturile esentiale ale infractiunii. Dispozitiile alin.(1), (2) si (4) ale art. 30 privesc
eroarea asupra elementelor constitutive ale infractiunii, eroare care inlatura intentia, ca sub-element al laturii
subiective. Aceasta eroare inlatura si culpa daca este invincibila, respectiv lasa sa subziste raspunderea
penala pentru o fapta din culpa daca eroarea este culpabila, iar fapta este incriminata si in modalitatea
respectiva. Spre exemplu, daca o persoana, dorind sa faca o gluma, indreapta spre o alta persoana o arma pe
care o stia neincarcata, desi in realitate nu era asa, si ucide victima, autorul nu va raspunde pentru o fapta
intentionata de omor datorita erorii, dar va raspunde pentru o ucidere din culpa datorita faptului ca aceasta
eroare ii este imputabila.
Eroarea asupra caracterului ilicit al faptei este cea care inlatura imputabilitatea. Ea poate fi o eroare de fapt –
autorul crede ca se afla in fata unui atac ce ar legitima o aparare, desi in realitate nu este asa (legitima
aparare putativa), considerand astfel ca poate comite fapta in mod licit – ori o eroare de drept extrapenal
(autorul crede ca o anumita norma din dreptul civil referitoare la transferul dreptului de proprietate ii confera
dreptul de a vinde un anumit bun, el comitand in realitate un abuz de incredere) sau penal. Eroarea asupra
caracterului ilicit inlatura imputabilitatea doar atunci cand este invincibila. In situatiile in care aceasta eroare
este culpabila ea poate fi valorificata doar ca o circumstanta atenuanta judiciara.
Din aceste considerente, alin.(1) al art.30 precizeaza ca „nu constituie infractiune fapta (...)”, nefiind folosita
formularea „nu este imputabila fapta (...)”,ca in cazul celorlalte cauze reglementate in acest capitol, caci
eroarea asupra elementelor constitutive ale infractiunii nu inlatura imputabilitatea, ci intentia (eventual si
culpa) ca sub-element al laturii subiective. Din considerente legate de o mai buna sistematizare, s-a optat
pentru reglementarea celor doua forme ale erorii in cuprinsul aceluiasi articol (dupa modelul art. 14 C. pen.
spaniol).

d) renuntarea la reglementarea cazului fortuit. Intr-adevar, reglementarea legala a cazului fortuit nu se

justifica, in conditiile in care pentru a inlatura existenta infractiunii este suficienta imposibilitatea subiectiva
de prevedere. Astfel, daca existenta infractiunii este exclusa in conditiile in care autorul nu a putut prevedea
rezultatul (ceea ce inseamna ca nu exista nici macar o culpa fara prevedere, lipsind deci vinovatia), ce
importanta mai are sa constatam ca nici o alta persoana nu ar fi avut aceasta posibilitate? Este de semnalat si
faptul ca nici dreptul francez, german, elvetian, portughez, sau olandez nu cunoaste o reglementare in
materie, iar legiuitorul spaniol a renuntat in 1995 la dispozitiile anterioare din codul penal privitoare la cazul
fortuit.

Exista diferente de efecte juridice intre cauzele justificative si cauzele de

neimputabilitate?

26 mai 2014 Drept Penal

Infractiunea este fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie, nejustificata si imputabila
persoanei care a savarsit-o (art. 15 alin. 1 NCP). Din definitia infractiunii, rezulta ca cele trei trasaturi
esentiale ale acesteia sunt: tipicitatea (prevederea in legea penala), antijuridicitatea (fapta sa fie nejustificata,
ilicita) si imputabilitatea (fapta sa fie imputabila).

Potrivit art. 18 alin. (1) NCP, o fapta prevazuta de legea penala nu constituie infractiune, daca exista vreauna
dintre cauzele justificative prevazute de lege reglementate in art. 19-22 NCP, respectiv legitima aparare,
starea de necesitate, exercitarea unui drept sau indeplinirea unei obligatii, consimtamantul persoanei
vatamate.

Pe langa aceste cauze justificative generale, exista si unele cauze justificative speciale (a se vedea, spre
exemplu, art. 201 alin. 6 NCP, art. 203 alin. 2 NCP etc.)

Cauzele justificative inlatura numai caracterul antijuridic (nejustificat) al faptei prevazute de legea penala,
iar nu vinovatia sub forma imputabilitatii faptei. [1]

 Existenta unei cauze justificative produce efecte cu privire la fapta (in rem), fiind inlaturat
caracterul penal al acesteia; deoarece efectele cauzelor justificative opreaza in rem, acestea se vor
14
 rasfrange atat asupra autorului (coautorilor) cat şi asupra participanţilor (instigatori,
complici).
 In situatia in care se constata existenta unei cauze justificative, organele de urmarire penala, ca
urmare a retinerii unui impediment la punerea in miscare sau la exercitarea actiunii penale,
dispun clasarea, iar instanta de judecata dispune achitarea.
 Retinerea unei cauze justificative inlatura posibilitatea aplicarii unei pedepse, masuri
educative, masuri de siguranta
 Incidenta unei cauze justificative impiedica  angajarea raspunderii civile delictuale.

In NCP, vinovatia, ca trasatura generala a infractiunii, a fost denumita imputabilitate, regasindu-se in cea de-
a treia trasatura esentiala a infractiunii, fiind distinsa de vinovatia-element constitutiv al infractiunii.

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca a fost comisa in conditiile vreuneia dintre
cauzele de neimputabilitate (art. 23 alin. 1 NCP). Noul Cod a prevazut in art. 24-31 cauzele generale care
inlatura trasatura esentiala a imputabilitatii. Sunt cauze generale de neimputabilitate: constrangerea
fizica, constrangerea morala, excesul neimputabil, minoritatea, iresponsabilitatea, intoxicatia, eroarea
si cazul fortuit. Exista insa si cauze speciale de neimputabilitate (a se vedea, spre exemplu, art. 290 alin. 2
NCP)

o Spre deosebire de cauzele justificative, cauzele de neimputabilitate sunt cauze personale,

de efectul lor urmand a beneficia doar persoana care a actionat sub imperiul lor.
Efectele acestora nu se extind asupra participantilor care, in masura in care nu beneficiaza ei
insisi de o cauza justificativa sau de neimputabilitate, vor raspunde pentru fapta savarsita cu
intentie, in conditiile participatiei improprii (art. 52 alin. 3 NCP), exceptie facand numai cazul
fortuit, ce constituie singura cauza de neimputabilitate care produce efecte in rem (art. 23 alin.
2 NCP)
o Inlaturarea caracterului penal al faptei savarsite sub imperiul unei cauze de
neimputabilitate determina imposibilitatea aplicarii unei pedepse, masuri educative,
insa este posibila aplicarea unor masuri de siguranta.
o Asemanator situatiei in care se constata existenta unei cauze justificative, si atunci cand se
retine o cauza de neimputabilitate, organele de urmarire penala, trebuie sa dispuna clasarea,
iar instanta de judecata dispune achitarea.
o In ceea ce priveste raspunderea civila delictuala, aceasta poate fi sau nu antrenata in functie
de cauza de neimputabilitate constatata (spre exemplu, in situatia in care se retin cauze de
neimputabilitate precum constrangere fizica sau morala, caz fortuit, raspunderea civila nu
poate fi antrenata).

Subiectul 10

TITLUL V este rezervat reglementarilor privind minoritatea . Aceste reglementari constituie unul dintre
punctele centrale ale reformei propuse de noul Cod penal.

Art. 114 Limitele raspunderii penale

(1) Minorul care nu a implinit varsta de 13 ani nu raspunde penal.
(2) Minorul care are varsta intre 13 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu
discernamant.
(3) Minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde penal potrivit legii.

Art. 115 Consecintele raspunderii penale

(1) Fata de minorul care, la data savarsirii infractiunii, avea varsta cuprinsa intre 13 si 18 ani se ia o
masura educativa neprivativa de libertate.
(2) Fata de minorul prevazut in alin. (1) se poate lua o masura educativa privativa de libertate in
urmatoarele cazuri:
a) daca a mai savarsit o infractiune, pentru care i s-a aplicat o masura educativa ce a fost executata inainte
15
de comiterea infractiunii pentru care este judecat;
b) atunci cand pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este inchisoarea de 7 ani sau mai
mare ori detentiunea pe viata.

Art. 116 Masurile educative

(1) Masurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate.
1. Masurile educative neprivative de libertate sunt:
a) stagiul de formare civica;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfarsit de saptamana;
d) asistarea zilnica;
2. Masurile educative privative de libertate sunt:
a) internarea intr-un centru educativ;
b) internarea intr-un centru de detentie .
(2) Alegerea masurii educative care urmeaza sa fie luata fata de minor se face, in conditiile art. 114, potrivit
criteriilor prevazute in art. 74.

Art. 117 Referatul de evaluare

(1) In vederea efectuarii evaluarii minorului, potrivit criteriilor prevazute in art. 74, instanta va solicita
serviciului de probatiune intocmirea unui referat care va cuprinde si propuneri motivate referitoare la
natura si durata programelor de reintegrare sociala pe care minorul ar trebui sa le urmeze, precum si la
alte obligatii ce pot fi impuse acestuia de catre instanta.
(2) Referatul de evaluare privind respectarea conditiilor de executare a masurii educative sau a obligatiilor
impuse se intocmeste in toate cazurile in care instanta dispune asupra masurilor educative ori asupra
modificarii sau incetarii executarii obligatiilor impuse, precum si la terminarea executarii masurii
educative.

---------------

In primul rand este de retinut reducerea limitei de varsta de la care este posibila angajarea raspunderii penale
a minorului de la 14 la 13 ani.
Modificarea are la baza doua elemente importante:
a) cresterea continua in ultimii ani a numarului faptelor penale savarsite de minori cu varsta sub 14 ani,
acestia ajungand nu de putine ori sa comita fapte foarte grave sau sa fie atrasi in activitatea grupurilor de
criminalitate organizata tocmai in considerarea imposibilitatii tragerii lor la raspundere penala;
b) datele statistice privind expertizele efectuate cu privire la existenta discernamantului in cazul minorilor cu
varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani, arata ca in peste 90% dintre cazuri s-a stabilit existenta acestui
discernamant, ceea ce inseamna ca, de regula, discernamantul exista anterior varstei de 14 ani. Acest lucru
este firesc, progresul tehnologic si mediul social contemporan favorizand o maturizare mai rapida a
adolescentilor in raport cu perioada de acum patru decenii.

In acelasi timp, modificarea se inscrie intr-o tendinta generala in dreptul european al minorilor, caci limita de
varsta de la care minorul raspunde penal este de 10 ani in Franta (art. 2 din Ordonanta din 2 februarie 1945,
modificata in 2002), Marea Britanie (art. 34 Crime and Disorder Act 1998) si Elvetia (art. 3 din Legea din 20
iunie 2003, in vigoare de la 1 ianuarie 2007), de 12 ani in Grecia (art. 126 C. pen.) si Olanda (art. 77b C.
pen.), iar in Spania varsta este stabilita in prezent la 14 ani dar un proiect de lege aflat in curs de dezbatere
parlamentara prevede coborarea acestei varste la 12 ani.

A doua modificare majora adusa de proiect in aceasta privinta, este renuntarea completa la pedepsele
aplicabile minorilor care raspund penal, in favoarea masurilor educative. Modelul care a inspirat
reglementarea actuala este Legea Organica nr. 5/2000 privind reglementarea raspunderii penale a minorilor
in Spania (modificata prin Legea Organica nr. 8/2006), dar s-au avut in vedere si reglementari din dreptul
francez (Ordonanta din 2 februarie 1945 cu modificarile ulterioare), dreptul german (Legea tribunalelor
pentru minori din 1953 cu modificarile ulterioare) si dreptul austriac (Legea privind justitia juvenila din
1988).
Proiectul stabileste ca regula aplicarea in cazul minorilor a masurilor educative neprivative de libertate [art.
116 alin.(1)], masurile privative de libertate constituind exceptia si fiind rezervate ipotezelor de infractiuni
16
grave sau de minori care au comis multiple infractiuni [art. 116 alin.(2)].

Masurile educative neprivative de libertate sunt, in ordinea crescatoare a gravitatii lor: stagiul de formare
civica [intr-o reglementare apropiata de cea a art.15-1 alin.91) pct.6 din Ordonanta franceza din 2 februarie
1945]; supravegherea; consemnarea la sfarsit de saptamana; asistarea zilnica. Ultimele trei masuri cunosc o
reglementare apropiata de cea data de art. 7 lit. g), h) din Legea spaniola nr. 5/2000.

Sub aspectul continutului acestor masuri, se impune o explicatie legata de supraveghere si respectiv asistarea
zilnica. Prima dintre aceste masuri nu presupune o implicare directa a serviciului de probatiune in realizarea
activitatilor din programul minorului, rolul acestui serviciu fiind doar acela de a monitoriza modul in care
minorul isi respecta programul obisnuit (frecventarea cursurilor, activitati sportive, recreative etc.). In
schimb, asistarea zilnica, presupune o interventie activa a serviciului de probatiune, care intocmeste
programul zilnic al minorului, incluzand in acest program – alaturi de elementele obisnuite in raport de
varsta si situatia scolara sau profesionala a minorului (spre exemplu, frecventarea cursurilor scolare) si pe
cele impuse de instanta potrivit art. 122 – orice activitate necesara realizarii scopului masurii educative (spre
exemplu, participarea la actiuni social-educative, menite a facilita integrarea sociala a minorului).

Obligatiile pe care instanta le poate impune minorului concomitent cu una dintre masurile educative
neprivative de libertate (art. 122) acopera, in linii generale o arie similara cu cea a obligatiilor impuse
majorului infractor ce beneficiaza de o modalitate de individualizare a pedepsei neprivativa de libertate, dar
continutul lor va fi adaptat in functie de persoana si conduita minorului si de specificul infractiunii comise.

Subiectul 11 Infractiuni contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice

Punerea in circulatie sau conducerea unui vehicul neinmatriculat

Art.334.

1. Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai
neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
2. Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr
fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
3. Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
4. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul
de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are
drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Conducerea unui vehicul fara permis de conducere

Art.335.

1. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă
permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
2. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii
permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei
sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia
exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în
România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
3. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede
obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane
despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului
ori a unor substanţe psihoactive.

17
Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante

Art.336.

1. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii
permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o
îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu
amendă.
2. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care
conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
3. Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) efectuează transport public de
persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor
persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale
examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

Art.337.

Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii
permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului
autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea
permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii
alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Parasirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia

Art.338.

1. Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului
faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de
către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului
pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani.
2. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge
urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a
sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.
3. Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când:
1. în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
2. conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la
cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a
declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului
condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
3. conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după
terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs
accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
4. victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai
apropiată unitate de poliţie.

Impiedicarea sau ingreunarea circulatiei pe drumurile publice

Art.339.

1. Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie eliberată de
autorităţile competente, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic ori să îngreuneze circulaţia pe
drumul public se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
2. Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

18
 3. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe
drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie
a celorlalţi participanţi la trafic.
4. Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau
substanţe periculoase se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

Nerespectarea atributiilor privind verificarea tehnica ori efectuarea reparatiilor

Art.340.

1. Îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuţiilor de verificare tehnică ori inspecţie tehnică periodică a
autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparaţii sau intervenţii
tehnice de către persoanele care au asemenea atribuţii, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în
pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.
2. Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1), s-a produs un accident de circulaţie care a avut ca urmare
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de
la unu la 5 ani, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la
3 la 10 ani.
3. Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se
reduc cu o treime.
4. Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de accident, fără a fi
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Efectuarea de lucrari neautorizate in zona drumului public

Art.341.

1. Efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de
amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu
încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
2. Amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizaţie de
construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, dacă prin aceasta se
creează un pericol pentru siguranţa circulaţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă.
3. Persoana autorizată de administratorul căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea
trecerilor la nivel cu calea ferată se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
4. Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancţionează şi persoana autorizată de către administratorul unui drum
public sau executantul unei lucrări pe partea carosabilă, care nu ia măsurile corespunzătoare pentru
semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de
circulaţie.

Subiectul 12 Modalitatea de înregistrare, cum se face repartizarea și care este circuitul

unui dosar civil sau penal în instanță sunt descrise în noul Regulament de ordine
interioară al instanțelor judecătorești din România.

Extras din Regulament

Inregistrarea si repartizarea cererilor adresate instantelor, circuitul dosarelor

Art. 94. (1) Actele de sesizare a instantei depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin posta, curier ori
fax sau in orice alt mod prevazut de lege, se depun la registratura, unde, in aceeasi zi, dupa stabilirea
obiectului cauzei, primesc, cu exceptia cazurilor prevazute de lege, data certa si numar din aplicatia ECRIS.

19
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), daca in aceeasi zi sau ulterior se constata ca au fost inregistrate
acte identice de investire a instantei, acestea vor primi un singur numar in aplicatia ECRIS, formand un
singur dosar.

(3) Caile de atac declarate impotriva aceleiasi hotarari se inregistreaza in acelasi dosar si se solutioneaza de
completul initial investit.

(4) Numarul unic al dosarului este format din: numarul din registrul general electronic/numarul identificator
al instantei/anul inregistrarii dosarului.

(5) Numarul din registrul general electronic reprezinta numarul dosarului in cadrul registrului electronic
pentru intreaga instanta. Acest numar incepe de la valoarea 1 pentru primul dosar din anul curent si continua
incremental pentru fiecare nou dosar creat.

(6) Numarul identificator al instantei reprezinta un numar unic de identificare a instantei de judecata. Lista
numerelor de identificare a instantelor de judecata este prevazuta in anexa care face parte integranta din
prezentul regulament.

(7) Numarul unic dat de instanta de fond se pastreaza fara modificari pe tot parcursul solutionarii dosarului
pana la executarea hotararii. In situatiile in care in mod obiectiv programul nu permite pastrarea aceluiasi
numar, se va genera un numar nou in sistem informatic.

(8) Dosarele inregistrate pe rolul instantelor inainte de generalizarea acestei aplicatii primesc numar unic in
sistemul informatic, daca sunt repuse pe rol sau daca se formuleaza o cerere in legatura cu acestea care
necesita acordarea unui termen de solutionare.

(9) Dosarele vor fi inregistrate atat in registrul de la registratura generala a instantei, cat si in registrul
general al sectiei la care a fost repartizat fiecare dosar.

(10) Stabilirea obiectului cauzei se face, de regula, de catre un grefier cu studii superioare, sub coordonarea
unui judecator. Dupa stabilirea numarului din aplicatia ECRIS, dosarele se predau personalului responsabil
cu efectuarea repartizarii aleatorii, avand atasate dovezile privind modul in care au fost transmise.

(11) Daca din motive obiective actele de sesizare a instantei nu au primit numar in aplicatia ECRIS in
conditiile alin. (1), acestea vor fi prelucrate cu prioritate a doua zi, cu aprobarea presedintelui instantei sau a
persoanei desemnate de acesta, incheindu-se in acest sens un proces-verbal si mentionand ca data certa data
depunerii actului de sesizare la registratura.

(12) Celelalte cereri si acte de orice natura, inclusiv corespondenta cu caracter administrativ, sosite prin
posta, curier, fax, e-mail sau prin orice alt mijloc de comunicare, se inregistreaza in registrul general de
dosare, registrul de intrare- iesire a corespondentei administrative ori in registrul de evidenta a petitiilor si se
prezinta, dupa caz, presedintelui instantei sau presedintelui sectiei, daca vizeaza activitatea acesteia,
sau, atunci cand cererea priveste un dosar aflat pe rolul instantei, completului caruia i-a fost repartizata cauza
sau grefierului de sedinta, dupa caz. In cazul in care o cerere sau un act priveste un dosar aflat pe rolul
instantei in ziua depunerii, dupa inregistrare, grefierul registrator va preda cererea sau actul direct grefierului
de sedinta.

(13) Dovezile de comunicare a procedurilor se primesc la registratura instantei sub semnatura, dupa care se
predau arhivarului care le ataseaza la dosar, facandu-se mentiune despre aceasta pe conceptul de citare.

(14) Dovezile de indeplinire a procedurilor si comunicarilor efectuate prin telefon, telegraf, fax, posta
electronica ori prin alte mijloace de comunicare, primite de grefierul de sedinta sau de persoana care le-a
transmis, se depun la dosar in forma scrisa, imediat ce au fost receptionate.

(15) Documentele si inscrisurile care nu pot fi atasate la dosar, precum si obiectele ce servesc ca mijloc de
proba vor fi predate direct grefierului sef sectie, respectiv grefierului-sef, cu respectarea dispozitiilor
prezentului regulament privind gestiunea corpurilor delicte.
20
(16) Inregistrarea, evidenta si pastrarea documentelor ce nu sunt destinate publicitatii se vor face in conditiile
prevazute de lege.

(17) Plicurile continand corespondenta cu caracter confidential se inregistreaza in registrul de intrare

a corespondentei, cu aceasta mentiune, fara a fi desfacute, dupa care se predau destinatarului.

(18) Instantele judecatoresti vor lua masuri pentru completarea tuturor campurilor aplicatiei ECRIS cu
date complete si corecte, conform instructiunilor de utilizare.

Art. 95. (1) Pe coperta dosarului se vor mentiona, dupa caz, denumirea instantei, sectia, completul de
judecata, numarul dosarului, numele sau denumirea partilor, obiectul pricinii, masura preventiva, termenele
de judecata, numarul si data hotararii, initialele judecatorului insarcinat cu redactarea hotararii si pozitia din
registrul de executari penale.

(2) Inainte de a fi puse la dispozitia justitiabililor sau predate pentru sedinta de judecata, dosarele trebuie sa
aiba toate filele cusute si numerotate.

(3) In cazul in care dosarul urmeaza a fi inaintat la instanta de apel sau recurs ori la alta autoritate sau se
depune in conservare, se va proceda la snuruirea definitiva si aplicarea sigiliului, iar pe fata interioara a
ultimei coperte grefierul arhivar va certifica numarul filelor in cifre si, in paranteza, in litere.

(4) In ipoteza in care partile solicita eliberarea unor inscrisuri aflate in dosarele altor autoritati, atasate
dosarului ce se conserva, se poate proceda la desigilarea acestora cu intocmirea unui proces-verbal despre
operatiunea intreprinsa, realizandu-se in mod corespunzator o noua numerotare, lasandu-se la dosar o copie a
actului respectiv.

(5) Dosarele se pot forma in doua sau mai multe volume, iar in adresele de inaintare a dosarelor se indica
numarul volumelor si numarul de pagini ale fiecarui volum. Fiecare volum are, de regula, un numar de 200
de file

(6) Actele medicale si medico-legale, probele obtinute ca urmare a unor metode de supraveghere tehnica,
transcrierile convorbirilor de orice fel, fotografiile si probele care contin imagini administrate in cauze
penale, precum si fotografiile sau alte imagini administrate in cauzele civile, daca vizeaza viata privata, se
tin in volume separate. Pe coperta volumului se mentioneaza Sdate confidentiale. Aceste volume sunt
supuse regimului de studiere si fotocopiere prevazut de art. 93 alin. (10) si (13), care se aplica in mod
corespunzator.

(7) La instantele de control judiciar se formeaza un nou dosar la care se ataseaza separat dosarul primei
instante si, dupa caz, al instantei de apel.

Art. 96. Cererile de inregistrare a modificarilor actelor constitutive si/sau statutului asociatiilor, fundatiilor,
sindicatelor si ale altor persoane juridice de drept privat fara scop patrimonial primesc numar nou de dosar.
La dosarul initial se ataseaza dosarul nou-format.

Art. 97. (1) Cererile nou-intrate care privesc un dosar deja inregistrat in ECRIS nu vor fi inregistrate cu
numar nou de dosar, daca au unul din urmatoarele obiecte:
1. abtinere, recuzare, incompatibilitate;
2. cerere de ajutor public judiciar;
3. exceptie de neconstitutionalitate;
4. indreptare, completare si lamurire hotarare, inlaturare omisiuni vadite;
5. perimare;
6. contestatia privind tergiversarea procesului;
7. cerere privind efectuarea de perchezitii in cursul judecatii.

(2) Crearea dosarelor asociate se va face, de la momentul inregistrarii, pentru urmatoarele tipuri de cereri:
1. cerere de reexaminare;
2. reexaminare anulare cerere;
21
3. reexaminare ajutor public judiciar;
4. caile de atac privind amenzile judiciare;
5. reexaminare taxa de timbru/restituire taxa de timbru dupa solutionarea definitiva a cauzei/restituire
cautiune dupa solutionarea definitiva a procesului.

(3) Pentru cererile prevazute la alin. (1) se pot crea, la momentul formularii acestora, dosare asociate care nu
se contabilizeaza din punct de vedere statistic.

(4) In cazul declararii unei cai de atac impotriva solutiei pronuntate asupra cererilor prevazute la alin. (1),
precum si in cazul declararii unor cai de atac impotriva altor tipuri de incheieri pronuntate inainte de
solutionarea cauzei se creeaza dosar asociat la momentul declararii caii de atac, daca acesta nu s-a format la
momentul inregistrarii cererii.

(5) Cererile de reexaminare prevazute de art. 200 alin. (6) si (7) din Codul de procedura civila se repartizeaza
aleatoriu in sistem informatic ECRIS completelor care judeca in aceeasi materie, dupa blocarea completului
initial investit.

(6) Cererile de restituire a taxei judiciare de timbru sau a cautiunii, formulate dupa ramanerea definitiva a
hotararii, se repartizeaza completului care a judecat cauza.

Art. 98. (1) Dupa alocarea numarului unic in sistemul ECRIS pentru dosarul de fond, pentru procedura de
camera preliminara se creeaza primul dosar asociat. Incheierea prin care se dispune inceperea judecatii in
procedura camerei preliminare este incheiere de dezinvestire. In cazul in care se dispune restituirea cauzei la
parchet, incheierea pronuntata de judecatorul de camera preliminara, ramasa definitiva, este act final de
dezinvestire si in dosarul de fond.

(2) In cursul procedurii camerei preliminare sau al judecarii cauzei de catre instanta de judecata se
inregistreaza ca dosare asociate, de la momentul formularii acestora:
a) cererile privind luarea, inlocuirea, revocarea, incetarea masurilor preventive sau modificarea continutului
acestora, precum si verificarea periodica a masurilor preventive;
b) cererile privind luarea, modificarea sau ridicarea masurilor asiguratorii;
c) cererile referitoare la masurile de siguranta.

(3) La intocmirea rapoartelor statistice privind volumul de activitate al judecatorilor de camera preliminara si
al completelor de judecata, dosarele asociate, inregistrate conform alin. (1) si (2), vor fi contabilizate ca fiind
dosare nou-inregistrate de catre programul informatic ECRIS.

Art. 99. (1) In materia executarii hotararilor penale, prima cerere in aceasta materie asupra careia se pronunta
judecatorul delegat cu executarea, prin incheiere, se inregistreaza ca dosar nou in legatura cu dosarul de
fond.

(2) Cererile ulterioare, pentru care legea prevede ca judecatorul delegat cu executarea se pronunta prin
incheiere, se inregistreaza ca dosare asociate la dosarul format conform alin. (1).

(3) Dosarele asociate prevazute la alin. (2) se contabilizeaza din punct de vedere statistic.

(4) Cererile in materia executarii, pentru care legea prevede ca se solutioneaza de catre instanta, se
inregistreaza ca dosare noi.

Art. 100. (1) Inregistrarea statistica a cererilor, formarea dosarelor, intocmirea conceptelor de citare,
emiterea procedurilor de chemare in fata instantei si comunicarea copiilor de pe actele de sesizare a instantei
se fac imediat dupa fixarea termenului de judecata, pentru cauzele de natura urgenta, sau cel mai tarziu a
doua zi lucratoare, in celelalte cauze. Persoana care intocmeste procedurile va face mentiune, pe conceptul
de citare, despre data predarii acestora spre expediere.

22
(2) Expedierea corespondentei se va realiza, in conditiile legii, prin posta, agent procedural sau curier, prin
fax ori e-mail sau prin orice alt mijloc de comunicare ce poate fi identificat si supravegheat si care sa asigure
caracterul oficial al acesteia.

Art. 101. (1) Repartizarea cauzelor se va efectua in sistem informatic prin programul ECRIS.

(2) In cazul in care repartizarea in sistem informatic nu se poate aplica din motive obiective, repartizarea
cauzelor se efectueaza prin metoda sistemului ciclic.

(3) Repartizarea aleatorie in sistem informatic se realizeaza o singura data, urmand ca in situatiile in care pe
parcursul desfasurarii procesului apar incidente procedurale sa se recurga la regulile stabilite in prezentul
regulament.

(4) Cererile referitoare la un dosar repartizat aleatoriu se judeca de acelasi complet daca prin lege nu se
prevede altfel.
(5) Pentru aplicarea criteriului aleatoriu, completele se vor constitui la inceputul fiecarui an si se
numeroteaza pe instanta sau, dupa caz, pe sectii, tinandu-se seama de materiile in care judeca, de
specializarea completelor si de stadiul procesual in care se afla cauzele. Modificarea numarului completelor
de judecata sau schimbarea judecatorilor care le compun se va putea realiza doar pentru motive obiective, in
conditiile legii.

(6) Toate modificarile aduse compunerii completului de judecata ori repartizarii dosarelor in conditiile
prezentului regulament vor fi evidentiate in programele informatice de repartizare aleatorie.

(7) In situatiile de modificare a compunerii completului de judecata, copiile dupa incheierile, hotararile
colegiului de conducere si procesele verbale se pastreaza in mape separate.

(8) Un dosar se considera repartizat aleatoriu chiar si in situatia in care un singur complet poate solutiona o
cauza, daca aceasta situatie se datoreaza unor motive obiective.

(9) Ori de cate ori se impune excluderea unui complet de la repartizarea aleatorie, aceasta se dispune de
presedintele de sectie sau de presedintele de instanta, dupa caz.

Art. 102. (1) Cauzele avand ca obiect cererile, propunerile, plangerile sau contestatiile date prin lege in
competenta judecatorului de drepturi si libertati se inregistreaza in sistemul ECRIS ca dosare distincte, dar
evidentiate in legatura cu dosarul avand ca obiect prima cerere, propunere, plangere ori contestatie formulata
in cauza.

(2) Persoana desemnata cu repartizarea aleatorie a cauzelor, primind cererea, propunerea, plangerea
sau contestatia, verifica in sistemul ECRIS daca au fost formulate alte sesizari in cursul urmaririi penale
efectuate in cauza respectiva si intocmeste un proces-verbal pe care il depune la dosar.

(3) Daca solutionarea unei cereri, propuneri, plangeri sau contestatii de catre un singur judecator de drepturi
si libertati nu este posibila din cauza numarului mare al inculpatilor la care aceasta se refera, pot fi
constituite mai multe dosare, pe grupuri de inculpati. Modalitatea de constituire a dosarelor pe grupuri de
inculpati se stabileste prin hotarare a colegiului de conducere.

(4) Dispozitiile alin. (3) se aplica atat la solutionarea unei prime cereri, propuneri, plangeri sau contestatii,
cat si a celor formulate ulterior in cursul urmaririi penale in aceeasi cauza.

(5) Judecatorul de drepturi si libertati care solutioneaza o prima cerere, propunere, plangere sau contestatie
solutioneaza, de regula, si urmatoarele cereri, propuneri, plangeri ori contestatii formulate in cursul urmaririi
penale in cadrul aceluiasi dosar de urmarire penala, daca prin hotarare a colegiului de conducere nu s-a
dispus altfel.

(6) La primirea rechizitoriului sau a acordului de recunoastere a vinovatiei, persoana desemnata cu

repartizarea aleatorie verifica in sistemul ECRIS dosarele in care s-au indeplinit acte sau masuri procesuale
23
de catre judecatorul de drepturi si libertati. Aceasta inainteaza de indata dosarul format, incheierile emise de
judecatorul de drepturi si libertati, precum si un proces- verbal in care mentioneaza rezultatul verificarii
presedintelui sectiei penale ori, dupa caz, presedintelui instantei, daca nu exista sectii.

(7) Presedintele sectiei penale ori, dupa caz, presedintele instantei, dispune, in scris, ca dosarul format ca
urmare a sesizarii instantei prevazute la alin. (6) sa nu fie repartizat acelor judecatori care, in calitate de
judecatori de drepturi si libertati, au indeplinit acte sau masuri procesuale in cursul urmaririi
penale. Dispozitia presedintelui sectiei penale sau, dupa caz, a presedintelui instantei prin care s-a decis
excluderea anumitor complete de la repartizarea aleatorie se depune la mapa privind incidentele de
repartizare.

Art. 103. (1) Repartizarea aleatorie a cauzelor se realizeaza de catre persoanele desemnate anual
de presedintele instantei.

(2) Prin metoda sistemului ciclic dosarele sunt preluate de persoana sau persoanele desemnate potrivit alin.
(1), care repartizeaza cate un dosar, in ordine, completelor de judecata competente, stabilite conform art. 101
alin. (5).

Art. 104. (1) Ori de cate ori se impune aplicarea metodei de repartizare ciclica a dosarelor, acestea se
atribuie, in functie de data inregistrarii la instanta respectiva, catre completele de judecata competente, in
ordinea numerotarii acestora.

(2) In cazul unei noi operatiuni de repartizare ciclica alocarea dosarelor se va realiza incepand cu completul
cu numarul urmator celui caruia i-a fost atribuit ultimul dosar la repartizarea ciclica precedenta.

(3) In situatia desfiintarii unui complet, toate cauzele repartizate acestuia, inclusiv cele suspendate, vor fi
repartizate prin sistemul ciclic, conform hotararii colegiului de conducere.

Art. 105. Cauzele avand ca obiect luarea, revocarea sau inlocuirea unei masuri preventive cu privire la
inculpatul condamnat, dupa pronuntarea hotararii asupra fondului cauzei, pana la sesizarea instantei de apel,
in conditiile art. 399 alin. (10) din Codul de procedura penala, se solutioneaza de completul care a pronuntat
hotararea asupra fondului cauzei, daca judecatorul care a intrat in compunerea acelui complet isi desfasoara
activitatea in cadrul sectiei sau, dupa caz, al instantei si la data stabilita pentru solutionarea acestor cauze.

Art. 106. (1) Pe toata durata tutelei, curatelei sau ocrotirii interzisului judecatoresc, dupa caz, actele
procesuale referitoare la exercitarea atributiilor instantei de tutela se efectueaza in acelasi dosar, repartizat
aleatoriu unui complet specializat pentru judecarea cauzelor cu minori si de familie.

(2) Cererile sau plangerile referitoare la tutela minorului, la curatela sau la ocrotirea interzisului judecatoresc
se inregistreaza ca dosare asociate, cu exceptia actiunilor in anulare, care se inregistreaza ca dosare distincte
si se repartizeaza aleatoriu. Dupa solutionarea definitiva sau, dupa caz, irevocabila a acestor cauze, dosarele
se ataseaza la dosarul de tutela, de curatela sau la dosarul avand ca obiect ocrotirea interzisului judecatoresc,
dupa caz.

(3) Cererile referitoare la deschiderea tutelei fratilor si/sau surorilor minorului cu privire la care exista pe
rolul instantei o sesizare similara se solutioneaza de acelasi complet.

(4) In cazul in care o alta instanta este investita ulterior cu cereri in materia ocrotirii unei persoane fizice,
aceasta solicita copii certificate de pe toate inscrisurile dosarului in care s-a dispus, dupa caz, instituirea
tutelei minorului, ocrotirea interzisului judecatoresc sau curatela persoanei respective, inclusiv copiile
certificate de pe toate inscrisurile din dosarele asociate sau atasate.

Art. 107. (1) Daca ulterior inregistrarii unei cereri se constata ca la instanta s-a depus cel putin o cerere
formulata de aceleasi parti, chiar impreuna cu altele, avand unul dintre obiectele initiale, toate cererile vor fi
repartizate primului complet investit daca cererile nu au fost solutionate inca.

24
(2) Colegiul de conducere stabileste, in functie de resursele instantei, procedura interna privind evitarea, in
masura posibilitatii, a judecarii separate a actelor de sesizare a instantei in situatiile prevazute la alin. (1).

(3) Prevederile alin. (1) se aplica si daca primul complet investit a luat act de renuntarea la judecarea cererii
sau a anulat cererea ca netimbrata, ca nesemnata ori pentru neindeplinirea celorlalte conditii prevazute de art.
194197 din Codul de procedura civila, ori cererea de deschidere a procedurii de insolventa a fost respinsa in
conditiile art. 67 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, cu
modificarile si completarile ulterioare, precum si atunci cand cererea a fost respinsa ca inadmisibila in
conditiile art. 1.017 alin. (2) din Codul de procedura civila.

(4) In cazul in care primul complet investit considera ca nu sunt aplicabile prevederile alin. (1) presedintele
de sectie sau, dupa caz, presedintele instantei, stabileste care este completul care va solutiona cauza,
intocmind un proces-verbal.

(5) Prevederile alin. (1)(3) se aplica si in caile de atac.

(6) Dispozitiile prezentului articol se aplica in mod corespunzator si in materie penala.

Art. 108. (1) Dosarele avand ca obiect cererile de chemare in judecata introduse dupa intrarea in vigoare a
Codului de procedura civila, adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se
transmit persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor, in vederea repartizarii pe complete.

(2) Dosarele repartizate aleatoriu sunt transmise, de indata, completului corespunzator, pentru indeplinirea
procedurilor premergatoare fixarii primului termen de judecata. In functie de numarul si de complexitatea
cauzelor, colegiul de conducere poate stabili un alt termen pentru verificarea cererilor de chemare in
judecata.

Art. 109. (1) Dosarele repartizate pe complete vor fi preluate de presedintele sau de unul dintre
judecatorii completului de judecata, care va lua masurile necesare in scopul pregatirii judecatii, astfel incat
sa se asigure solutionarea cu celeritate a cauzelor.

(2) In situatia in care judecatorii prevazuti la alin. (1) se afla in imposibilitate sa ia masurile necesare
pregatirii judecatii, astfel incat sa se asigure solutionarea cu celeritate a cauzelor, acestea vor fi dispuse de
presedintele instantei ori, dupa caz, al sectiei, ori de judecatorul desemnat de acestia.

(3) Emiterea procedurilor de citare pentru primul termen de judecata si aducerea la indeplinire a celorlalte
masuri pentru pregatirea judecatii se realizeaza de catre grefierul de sedinta sau de un grefier desemnat de
catre presedintele instantei in acest scop.

(4) Dupa ramanerea definitiva a incheierii prin care s-a dispus, in procedura in camera preliminara, inceperea
judecatii, completul fixeaza primul termen de judecata, dispunand citarea partilor, precum si, dupa caz, alte
masuri pentru pregatirea judecatii, in conditiile legii.

Art. 110. (1) Incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abtinerea tuturor
membrilor completului de judecata, se vor solutiona de completul cu numarul imediat urmator, care judeca
in aceeasi materie. Daca in materia respectiva nu mai exista decat un singur complet de judecata, incidentele
procedurale referitoare la toti membrii completului se vor solutiona de acesta. Daca nu mai exista un complet
care judeca in acea materie, incidentele vor fi solutionate de completul din materia si dupa regulile stabilite
de colegiul de conducere al instantei.

(2) Daca in urma solutionarii incidentelor procedurale prevazute la alin. (1) se constata ca, din motive
prevazute de lege, completul caruia i-a fost repartizata aleatoriu cauza nu este in masura sa judece, dosarul se
repartizeaza aleatoriu. Daca mai exista un singur complet care judeca in acea materie, cauza se repartizeaza
acestuia.

(3) Cauzele in care toti judecatorii unei sectii au devenit incompatibili sa judece se repartizeaza conform
regulilor stabilite de colegiul de conducere.
25
(4) In situatia in care incidentele procedurale se refera la o parte din membrii completului de judecata,
solutionarea acestora se va face de catre un complet constituit prin includerea judecatorului sau a
judecatorilor stabiliti prin planificarea de permanenta, pe materii, realizata cel putin trimestrial.

(5) In cazul in care dupa solutionarea incidentelor procedurale conform alin. (4), se constata
incompatibilitatea unuia sau unora dintre membrii completului de judecata, intregirea completului se
realizeaza prin participarea judecatorului sau judecatorilor inscrisi in lista de permanenta dupa judecatorul
sau judecatorii care au participat la solutionarea incidentului procedural.

(6) Planificarea de permanenta se intocmeste de presedintele instantei sau, dupa caz, de presedintele sectiei,
cu aprobarea colegiului de conducere, tinandu-se cont de completele de judecata din care face parte
judecatorul, avand prioritate asigurarea timpului necesar studierii dosarelor.

(7) Planificarea de permanenta se face pentru fiecare zi. Incidentele procedurale se solutioneaza, de regula,
in ziua in care au fost invocate. Intregirea completului se face cu judecatorul sau judecatorii din planificarea
de permanenta din ziua in care acestea au fost invocate.

(8) In caz de absenta, compunerea completului de judecata se va realiza prin participarea judecatorilor din
planificarea de permanenta, desemnati conform alin. (4) si (6), intocmindu-se in acest sens un proces-verbal.

(9) In cazul existentei, intr-o singura zi, a mai multor incidente procedurale sau a situatiilor de absenta a
membrilor completului de judecata, solutionarea acestora se face, prin rotatie, de judecatorii aflati pe
planificarea de permanenta din acea data, in ordinea inregistrarii.

Art. 111. (1) In cazul trimiterii cauzei de la o sectie la alta in conditiile legii, dosarul isi pastreaza numarul si
este repartizat aleatoriu. Aceeasi regula se aplica in cazul trimiterii dosarului la sau de la un complet
specializat.

(2) In situatia recalificarii unei cauze astfel incat s-ar schimba numarul judecatorilor care compun completul
se va proceda astfel:
a) daca o cauza trebuie solutionata de un complet cu un numar mai mare de judecatori decat cel caruia i-a
fost repartizata, completul de judecata va fi intregit, dupa caz, cu unul sau doi judecatori din lista de
permanenta din ziua in care s-a dispus asupra recalificarii;

b) daca o cauza trebuie solutionata de un complet cu un numar mai mic de judecatori decat cel caruia i-a fost
repartizata, completul de judecata va fi format din presedintele completului si, daca este cazul, si din
urmatorul judecator din compunerea acestuia.

(3) Daca anterior luarii oricaror masuri procedurale de catre completul caruia i-a fost repartizata cauza se
constata o eroare la repartizarea acesteia, presedintele de sectie sau presedintele instantei, dupa caz,
stabileste existenta erorii si necesitatea unei noi repartizari aleatorii. In celelalte cazuri se aplica
regulile prevazute la alin. (2).

(4) In caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizeaza aceluiasi complet pentru respectarea principiului
continuitatii.

(5) Repunerea pe rol a cauzei dupa suspendare, pentru continuarea judecatii, pentru perimare sau pentru
pronuntarea hotararii ca urmare a incheierii acordului de mediere, se va realiza de completul initial investit
cu solutionarea cauzei, chiar daca intre timp si-a schimbat compunerea.

(6) Cererile de indreptare a erorilor materiale si cererile de completare sau lamurire a hotararii se
solutioneaza de completul care a pronuntat hotararea a carei indreptare ori lamurire se solicita. Aceeasi
rezolvare se va da si contestatiilor la executare prevazute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul
de procedura penala si de art. 712 alin. (2) din Codul de procedura civila. In cazul completelor colegiale,
judecatorii care au pronuntat hotararea se vor reuni chiar daca nu mai fac parte, impreuna, din acelasi
complet. Daca la data aparitiei oricareia dintre situatiile mentionate numai unul sau unii dintre
respectivii judecatori isi desfasoara activitatea in cadrul sectiei, completul va fi intregit cu unul ori, dupa caz,
26
2 judecatori din lista de permanenta de la data inregistrarii cererii de indreptare a erorilor materiale sau a
cererii de completare ori lamurire a hotararii, respectiv a contestatiei la executare.

(7) In cazurile prevazute la alin. (6), daca judecatorul, sau, dupa caz, niciunul dintre judecatorii care au
compus completul colegial nu mai functioneaza in cadrul sectiei ori, dupa caz, al instantei, cauza se va
repartiza aleatoriu, cu exceptia situatiei prevazute la alin. (13).

(8) Cauzele trimise spre rejudecare se repartizeaza completului initial investit. Dispozitiile art. 110 se aplica
in mod corespunzator in situatia existentei unui caz de incompatibilitate.

(9) Completul de divergenta se constituie prin includerea in completul de judecata a presedintelui sau a
vicepresedintelui instantei, a presedintelui de sectie ori a judecatorului din planificarea de permanenta.

(10) Cererile de suspendare a executarii hotararilor supuse cailor de atac se vor solutiona de completul care a
fost investit cu judecarea cauzei. Daca cererea de suspendare se inregistreaza inainte de sosirea dosarului,
aceasta se va repartiza in procedura aleatorie.

(11) Suspendarea provizorie a executarii hotararii in conditiile Codului de procedura civila de la 1865 se va

solutiona dupa modelul completelor specializate in compunerea carora intra presedintele instantei sau, dupa
caz, presedintele de sectie ori inlocuitorii acestora.

(12) Cererea de suspendare provizorie a executarii silite inceputa in conditiile Codului de procedura civila,
adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, formulata inainte de introducerea
unei contestatii la executare, se repartizeaza aleatoriu. Daca exista contestatie la executare depusa la instanta,
cererea de suspendare provizorie a executarii silite, chiar formulata separat, se va judeca de catre completul
care solutioneaza contestatia.

(13) Prin hotarare a colegiului de conducere se poate stabili preluarea cauzelor unui complet daca membrul
sau, dupa caz, niciunul dintre membrii acestuia nu isi mai desfasoara activitatea in cadrul sectiei ori, dupa
caz, al instantei, de catre alt sau alti judecatori, dupa caz. In aceasta situatie vor fi preluate toate cauzele
completului respectiv, inclusiv cele suspendate.

(14) Prevederile art. 7 alin. (1) lit. g) se aplica in mod corespunzator in situatiile neprevazute de prezentul
articol.

Art. 112. (1) In caz de avarie, instantele vor proceda la atribuirea numarului unic de dosar prin alocarea unei
plaje de numere care sa porneasca de la un numar mai mare decat ultimul numar atribuit electronic. Fiecare
dosar inregistrat se noteaza in registrul de avarie.

(2) Dupa ce avaria dispare, grefierii care au gestionat registrul de avarie au obligatia de a inregistra toate
dosarele din acest registru in sistemul ECRIS, pentru a deveni numere unice de dosare.

(3) Inregistrarea de noi dosare in sistemul ECRIS se realizeaza numai dupa preluarea in sistemul electronic a
tuturor numerelor din registrul de avarie.

Art. 113. (1) Pe perioada vacantei judecatoresti se pot forma complete separate, pentru a se asigura
solutionarea cauzelor urgente, precum si a celor in care a intervenit un acord de mediere, indiferent de
obiectul cauzei.

(2) Colegiile de conducere, la propunerea presedintilor de sectii sau, daca nu exista sectii, la propunerea
presedintelui instantei, stabilesc tipurile de obiecte care se vor solutiona in timpul vacantei judecatoresti,
precum si modalitatea de repartizare a cauzelor inregistrate in timpul vacantei judecatoresti, ramase
nesolutionate la sfarsitul acesteia, de regula, prin metoda repartizarii ciclice.

27
 DESFĂŞURAREA URMĂRIRII PENALE ÎN NOUL COD DE PROCEDURĂ
PENALĂ

Pentru a răspunde cerinţei de desfăşurare cu celeritate a procesului penal, se dorește o simplificare a etapei
de urmărire penală, inclusiv prin prisma reaşezării rolului procurorului de a conduce şi supraveghea
această activitate, în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale, precum şi introducerea principiului
oportunităţii.

Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică şi necontradictorie.

Simplificarea etapei de urmărire penală s-a realizat pe de o parte prin reglementarea unei proceduri rapide de
verificare a sesizării adresate organelor de urmărire penală, ce permite ca, atunci când din cuprinsul acesteia
rezultă faptul că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi nu există vreunul din cazurile care
împiedică exercitarea acţiunii penale organul de urmărire penală să dispună începerea urmăririi penale cu
privire la faptă, prin declanşarea fazei de investigare a faptei fiind conturat cadrul procesului penal.

Procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale şi soluţionează cauza prin ordonanţă, dacă
legea nu prevede altfel. Acesta confirmă un act sau o măsură procesuală prin înscrierea menţiunii şi a
temeiului de drept pe actul în cauză. În acest mod, au fost eliminate alte modalităţi de dispoziţie asupra
actelor procesuale şi procedurale, fiind păstrat rechizitoriul ca modalitate de sesizare a instanţei de judecată.

Regândirea etapei urmăririi penale aduce ca element de noutate faptul că urmărirea penală se desfăşoară în
două faze distincte: faza de investigare a faptei şi faza de investigare a persoanei[1].

Dacă faza de investigare a faptei începe, aşa cum am arătat mai sus, prin sesizarea organelor judiciare
competente, faza de investigare a persoanei este marcată prin actul de punere în mişcare a acţiunii
penale.

Articolul 305 alin. (2) dispune că începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanţă, și nu prin rezoluție
(așa cum era până acum, cf art.  228 din vechiul cod).  Dar noul cod nu mai prevede expres motivarea
dispoziției.

Ordonanţa de începere a urmăririi penale emisă de organul de cercetare penală este supusă confirmării prin
efectuarea unei menţiuni pe aceasta de către procurorul care exercită supravegherea activităţii de cercetare
penală, în termen de cel mult 5 zile de la data începerii urmăririi penale, organul de cercetare penală fiind
obligat să prezinte totodată şi dosarul cauzei.

Începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanţă care cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art.
286 alin. (2) lit. a) – c) şi g). Probabil există o rațiune a omiterii literei d), și anume indicarea în cuprinsul 
ordonanței a ” motivelor de fapt şi de drept ale acestora”, adică ale obiectului actului, ale măsurii
procesuale, ale soluţiei.

Este o formulare diferită, de excepție de la regula potrivit căreia procurorul dispune asupra actelor sau
măsurilor procesuale şi soluţionează cauza prin ordonanţă, dacă legea nu prevede altfel , așa cum se arată în
art.  286 din Codul nou de procedură penală .   Obligația motivării aparține doar ordonanţei procurorului.

Ordonanţa de începere a urmăririi penale emisă de organul de cercetare penală este supusă confirmării prin
efectuarea unei menţiuni pe aceasta de către procurorul care exercită supravegherea activităţii de cercetare
penală, în termen de cel mult 5 zile de la data începerii urmăririi penale, organul de cercetare penală
fiind obligat să prezinte totodată şi dosarul cauzei.

În vechea formulare, rezoluţia de începere a urmăririi penale, emisă de organul de cercetare penală, se
supune confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală, în
termen de cel mult 48 de ore de la data începerii urmăririi penale, organele de cercetare penală fiind
obligate să prezinte totodată şi dosarul cauzei (art.  228 alin.  4 din Codul de procedură penală anterior).

28
Ca element de noutate în cadrul desfăşurării urmăririi penale, codul cuprinde şi o reglementare privind
procedura administrării anticipate a probatoriului (art.  308). Această procedură se realizează când există
riscul ca unele probe să nu mai poată fi administrate în faţa instanţei. În astfel de situaţii, la cererea motivată
a organului de cercetare penală, formulată din oficiu ori la solicitarea părţilor sau subiecţilor procesuali
principali, judecătorul de drepturi şi libertăţi are competenţa de a aproba şi proceda la administrarea probei.
Din interpretarea restrictivă a textului, apreciem că nu este posibilă uzitarea administrării anticipate a
probatoriului decât după începerea urmăririi penale.  Suntem în secțiunea 1 a capitolului IV.

Începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanţă care cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art.
286 alin. (2) lit. a) – c) şi g). Probabil există o rațiune a omiterii literei d), și anume indicarea în cuprinsul 
ordonanței a ” motivelor de fapt şi de drept ale acestora”, adică ale obiectului actului, ale măsurii
procesuale, ale soluţiei.

Este o formulare diferită, de excepție de la regula potrivit căreia procurorul dispune asupra actelor sau
măsurilor procesuale şi soluţionează cauza prin ordonanţă, dacă legea nu prevede altfel , așa cum se arată în
art.  286 din Codul nou de procedură penală.  Obligația motivării aparține doar ordonanţei procurorului.
Apreciem că se reduce , chiar și numai din  punct de vedere formal, controlul procurorului asupra organului
de cercetare.

Ordonanţa de începere a urmăririi penale emisă de organul de cercetare penală este supusă confirmării în
termen de cel mult 5 zile de la data începerii urmăririi penale.

În vechea formulare, rezoluţia de începere a urmăririi penale, emisă de organul de cercetare penală, se
supune confirmării motivate a procurorului   în termen de cel mult 48 de ore de la data începerii
urmăririi penale.

Dispoziția este de natură să nedumerească, raportat la cerințele noul cod – celeritatea și adâncirea controlului
judiciar, chiar dacă ne raportăm numai cu privire la faptă.

Potrivit art. 307, persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa
audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile
procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Nu știm încă dacă un proces-
verbal trebuie semnat și de suspect/avocat,  în mod obligatoriu, dacă trebuie făcută mențiunea unui eventual
refuz (indiferent dacă suspectul/avocatul a făcut uz de drepturile procesuale prevăzute la art. 83, fapt ce nu ar
prezuma cu necesitate încunoștințarea). Nu vedem de ce nu au fost aici reiterate prevederile art.  108 alin. (3)
raportat la art.  83 din Codul nou de procedură penală .

Deşi s-a menţinut dispoziţia privind punerea în mişcare a acţiunii penale, aceasta a fost reaşezată într-o nouă
concepţie. Astfel, punerea în mişcare a acţiunii penale are loc atunci când din probele administrate
rezultă motive rezonabile de a crede că suspectul a săvârşit fapta prevăzută de legea penală. Acesta
dobândeşte calitatea de inculpat, care îi asigură drepturi specifice acestei părţi a procesului penal şi este
eliminată posibilitatea ca inculparea să poată fi dispusă prin rechizitoriu, fiind în acest mod asigurată
exercitarea deplină a dreptului la apărare. În principiu, suspectul are aceleași drepturi.  Suspectul are
drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel (cf art. 78).

Suspendarea urmăririi penale. Printre cazurile de suspendare este amintit  și acela pe perioada desfăşurării
procedurii de mediere, potrivit legii.

Potrivit art. 23 din Codul de procedură penală , în cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile,
inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere,
potrivit legii.

Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii
civile.

În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la
pretenţiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.
29
Mai amintim că acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se
depăşeşte durata rezonabilă a procesului.

Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.

Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect repararea prejudiciului material sau moral
produs prin săvârşirea infracţiunii.

Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă
împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente.

Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă,
acţiunea civilă se exercită în numele acesteia de procuror, în condiţiile art. 20 alin. (1) şi (2). Reprezentantul
legal al persoanei vătămate lipsite de capacitate de exerciţiu are dreptul de a exercita acţiunea civilă în
numele acesteia.

Pe de altă parte, medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul
unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate,
confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor.

Conform art. 21 alin. (1) din Codul nou de procedură civilă , judecătorul va recomanda părţilor soluţionarea
amiabilă a litigiului prin mediere,  potrivit legii speciale.

Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze
negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc
convenabile, eficiente şi durabile.

Părţile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după
declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, convenind să soluţioneze pe această cale orice
conflicte în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile
prevăzute de prezenta lege.

Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-şi soluţiona disputele prin mediere atât în afara, cât
şi în cadrul procedurilor obligatorii de soluţionare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege.

Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei,
precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt
mod admis de lege.

Activitatea de mediere se înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de rasă, culoare,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială.

Medierea reprezintă o activitate de interes public.

În exercitarea atribuţiilor sale, mediatorul nu are putere de decizie în privinţa conţinutului înţelegerii la care
vor ajunge părţile, dar le poate îndruma să verifice legalitatea acesteia.

Părţile au dreptul să îşi aleagă în mod liber mediatorul. Medierea se poate realiza de către unul sau mai mulţi
mediatori.

Organele judiciare şi arbitrale, cât şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale informează părţile asupra
posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru
soluţionarea conflictelor dintre ele[2] .

Printre altele, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi
exercitată dacă a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii.

30
Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecată sau la încheierea
procedurii de  mediere, potrivit legii.

Apreciem că procedura medierii, pentru rezolvarea aspectelor civile ce decurg din săvârșirea unei fapte nu
poate fi acceptată ca principiu în cadrul unui proces penal fără constituirea de parte civilă[3].

În procesul penal, nu credem că judecătorul poate recomanda părţilor soluţionarea amiabilă a litigiului civil
prin mediere.  El trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce,  civil, s-a cerut (art.  22 din Codul nou de
procedură civilă ), organele judiciare penale având obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate 
dreptul de constituire ca parte civilă.

În situația medierii nu pot fi aplicate prevederile privind  amânarea pentru probe noi   cuprinse în art.  385
( dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este
necesară administrarea de probe noi, instanţa dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei
pentru administrarea probelor), fiind uzuale normele procedurii civile.  Depăşirea  duratei rezonabile a
procesului este la latitudinea instanței penale.  Organul de cercetare penală este obligat să verifice periodic,
dar nu mai târziu de 3 luni de la data dispunerii suspendării, dacă mai subzistă cauza care a determinat
suspendarea urmăririi penale (art.  313 alin.  4).

Clasarea şi renunţarea la urmărirea penală. Un alt element de noutate, îl constituie regândirea

categoriilor soluţiilor de neurmărire. Se are în vedere, în primul rând, ca o consecinţă a principiului
oportunităţii, reglementarea soluţiilor alternative la urmărire, date în competenţa procurorului, respectiv a
renunţării la urmărire[4] .

Un alt element de noutate este reprezentat de categoriile soluţiilor de neurmărire. Se are în vedere, în primul
rând, ca o consecinţă a principiului oportunităţii, reglementarea soluţiei alternative la urmărire, date în
competenţa procurorului, respectiv renunţarea la urmărire penală.

Astfel, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de până la
5 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală a inculpatului când, în raport de persoana inculpatului,
de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de conţinutul faptei, de modul şi mijloacele de săvârşire, de
scopul urmărit şi de împrejurările concrete de săvârşire, de eforturile depuse de inculpat pentru înlăturarea
sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acestuia.

Renunţarea la urmărire poate avea loc numai după punerea în mişcare a acţiunii penale şi atunci când
procurorul constată că probaţiunea administrată în cauză dovedeşte în mod suficient că inculpatul a săvârşit
infracţiunea reţinută în sarcina sa. Renunţarea se poate dispune înainte de sesizarea camerei preliminare şi
implică alegerea optimă a unora din obligaţiile care sunt stabilite în sarcina inculpatului, astfel încât să se
asigure eficienţa acestei modalităţi alternative. Mai mult, neîndeplinirea în termenul stabilit a obligaţiilor
atrage sancţiunea revocării măsurii şi interdicţia de a se dispune ulterior o nouă renunţare la urmărirea penală
în aceeaşi cauză.

Ordonanța de renunțare este ulterioară îndeplinirii unor condiții, cum ar fi aceea de a cere public scuze
persoanei vătămate (art.  318 alin.  3 lit.  b).

Noul cod a introdus şi prevederi privind situaţiile în care există un impediment legal temporar pentru
punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană. Acestea constituie temei pentru suspendarea
urmăririi penale, situaţie nereglementată în prezent de dispoziţiile procedural penale.

Practic, ordonanța de renunțare s-ar putea amâna și 60 de zile (în situația muncii în folosul comunității).  De
aceea , legiuitorul a prevăzut o altă soluție. În cazul în care procurorul dispune ca inculpatul să îndeplinească
(ulterior) obligaţiile prevăzute la alin. (3), prin ordonanţă stabileşte termenul până la care (în viitor) acestea
urmează a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni. Totuși din formulare se înțelege că inculpatul să
îşi îndeplinească (mai întâi) obligaţiile, de exemplu, de întreţinere scadente.  Oare și obligația de a  cere
public scuze persoanei vătămate se poate amâna?

Din formularea expresă a art.  318 alin.  (4) rezultă că se amâna.

31
Codul elimină procedura prezentării materialului de urmărire penală, întrucât se asigură apărarea
efectivă a inculpatului în faza de urmărire penală, prin reglementarea dreptului avocatului (!!) inculpatului de
a asista la efectuarea actelor de procedură penală şi prevederea detaliată a dreptului de a consulta dosarul în
tot cursul procesului penal (expunere de motive).

Noi considerăm că eliminarea procedurii de prezentare este consecința firească a noilor garanții procesuale,
doar justificarea din Expunerea de motive eliptică, și deci total nesatisfăcătoare. 

Jurisprudența va trebui să fie, în limita legii,dar creatoare[5].

Terminarea urmăririi penale.   Înaintarea dosarului privind pe inculpat . De îndată ce urmărirea penală
este terminată, organul de cercetare înaintează dosarul procurorului, însoţit de un referat (cu propunere
corespunzătoare, spune art.  320 din Codul de procedură penală  ).

În termen orânduitoriu de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penală
potrivit art. 320 şi art. 321 alin. (1), procurorul procedează la verificarea lucrărilor urmăririi penale şi se
pronunţă asupra acestora.

Rezolvarea cauzelor în care sunt arestaţi se face de urgenţă şi cu precădere (  art. 322).

Credem că , în practică se vor ridica probleme privind natura termenului de 15 zile, respectiv a efectelor 
depășirii sale, atât timp cât  nu se determină caracterul ”urgenţei” sau al ”precăderii” (  art. 322 alin.  2).

Dacă știm că cerința s-a dovedit a fi nepractică, ce rost are art.  322 alin.  (1) din Codul nou de procedură
penală[6] .

Dispoziţii privind efectuarea urmăririi penale de către procuror. Noul cod a regândit poziţia
procurorului în cadrul organelor de urmărire penală, precum şi competenţa acestuia. Procurorul conduce şi
supraveghează activitatea organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare
penală speciale. Acesta poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce şi le
supraveghează. Procurorul efectuează urmărirea penală în cazul infracţiunilor pentru care competenţa de
judecată în primă instanţă aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau curţii de apel, precum şi în alte
cazuri prevăzute de lege (în Expunerea de motive , succesiunea este inversată).

Procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua, în vederea efectuării sau supravegherii
urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia motivată a
conducătorului parchetului ierarhic superior.

Ni se pare prea puțin reglementat raportul dintre procurorul cauzei și procurorul ierarhic superior (Art. 325
alin.  1)[7].

De asemenea, când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din cauza
împrejurărilor cauzei sau calităţii părţilor ori există pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul
general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţilor, a unui subiect
procesual principal sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad, fiind aplicabile în mod
corespunzător dispozițiile de la strămutare. Apreciem suspiciunea ca inadmisibilă, putând da loc la abuzuri. 
Totuși, ca principiu, cererea nu reprezintă un abuz  de drept (neconstând în exercitarea cu rea-credinţă a
drepturilor procesuale şi procedurale de către părţi, reprezentanţii legali ai acestora ori consilierii juridici –
art.  283 alin.  4 lit.  n din Codul nou de procedură penală ).

Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată. Însoţit de dosarul cauzei şi de un număr
necesar de copii certificate ale rechizitoriului, pentru a fi comunicate inculpaţilor, se trimit instanţei
competente să judece cauza în fond. Spre deosebire de vechia procedură,  a fost înlăturată dispoziția privind
verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de trimitere în judecată, în cazul când înaintarea rechizitoriului
instanţei competente se face prin adresă, sub semnătura prim-procurorului, procurorului general al
parchetului de pe lângă curtea de apel sau a procurorului ierarhic superior  (conform art. 264 alin. 3 din
Codul de procedură penală anterior).
32
Remarcăm evoluția istorică a raporturilor procuror/ procuror superior.

Anterior modificărilor aduse Codului vechi de procedură penală prin Legea nr. 356/2006 şi Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 60/2006, rechizitoriul trebuia întocmit de procurorul care a supravegheat urmărirea
penală şi dispoziţia sa de trimitere în judecată producea efecte juridice, ca regulă generală, fără ca actul său
să mai fie supus avizării procurorului ierarhic superior.

De la această regulă existau două excepţii, în care rechizitoriul era supus confirmării organului ierarhic
superior.

Astfel, dispoziţiile art. 209 alin. 5 din Codul de procedură penală prevedeau că, atunci când urmărirea penală
era efectuată de procuror, rechizitoriul trebuia supus confirmării prim-procurorului parchetului, iar când
urmărirea penală era realizată de acesta, atribuţia confirmării revenea procurorului ierarhic superior.

A doua situaţie era prevăzută în art. 264 alin. 2 din Codul de procedură penală. Potrivit acestui text de lege,
când rechizitoriul era întocmit de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui corespunzător instanţei
competente să judece cauza în fond, acesta era supus confirmării procurorului de la parchetul corespunzător
acestei instanţe.

În ambele ipoteze, confirmarea rechizitoriului, care este actul de sesizare a instanţei, reprezenta o ratificare a
acestuia, iar neconfirmarea lui în cazurile arătate mai sus atrăgea sancţiunea nulităţii absolute, dacă
neregularitatea actului de sesizare nu putea fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen.

Or, ca efect al modificărilor aduse prin actele normative menţionate, dispoziţiile art. 209 alin. 5 şi art. 264
alin. 2 din Codul de procedură penală au fost abrogate, astfel că, în reglementarea ulterioară, singurele
dispoziţii care se refereau la emiterea rechizitoriului, ca act procedural de sesizare a instanţei, erau cele ale
art. 264 din Codul de procedură penală.

Confirmarea rechizitoriului, care este actul de sesizare a instanţei, reprezenta o ratificare a acestuia, iar
neconfirmarea lui în cazurile arătate mai sus atrăgea sancţiunea nulităţii absolute, dacă neregularitatea
actului de sesizare nu putea fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen.

Oricum, adresa de înaintare semnată de prim-procuror constituie doar mijlocul de corespondenţă între
autorităţile judiciare, sesizarea instanţei neputând fi decât efectul rechizitoriului, care trebuie să cuprindă
dispoziţia de trimitere în judecată şi menţiunea verificării acestuia sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de
către prim-procurorul parchetului.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie – Secţiile Unite a admis recursul în interesul legii şi a decis că dispoziţiile
art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că rechizitoriul trebuie să conţină
menţiunea “verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei” şi că lipsa acestei menţiuni atrage neregularitatea
actului de sesizare, în condiţiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, dar o atare lipsă putând fi
înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop[8] .

Pe viitor, evoluția raporturilor ierarhic va continua, ele devenind doar raporturi de subordonare
administrativă.  Nu vedem de ce plângerile nu sunt toate sub lupa judecătorului de cameră preliminară[9].

Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală. Corespunzător atribuţiilor judecătorului de

cameră preliminară în cadrul acestei proceduri, noul cod  stabileşte în competenţa acestuia rezolvarea
plângerilor contra soluţiilor de neurmărire dispuse de procuror. Procedura de contestare este reglementată
într-un mod ce asigură stabilirea unor termene scurte, iar soluţiile propuse corespund funcţiilor judiciare
stabilite în proiect.

Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a
adus o vătămare intereselor sale legitime.

Plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală şi se

depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penală.
33
Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor
date de acesta se rezolvă de prim – procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului
de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al parchetului.

În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe
lângă curtea de apel, ale procurorului şef de secţie al parchetului ori au fost luate sau efectuate pe baza
dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior. Aceste dispoziţii  se
aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcţiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege
specială.

Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi
atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi
celorlalte persoane interesate (  art. 339).

În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe
lângă curtea de apel, ale procurorului şef de secţie al parchetului ori au fost luate sau efectuate pe baza
dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior. Aceste dispoziţii  se
aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcţiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege
specială.

Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi
atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi
celorlalte persoane interesate (  art. 339).

Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic,
sub autoritatea ministrului justiţiei.

Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii, (nu în
secții), iar Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată (art.  131 din Constituție). Din nici o
dispoziție fundamentală nu rezultă vreo altă ierarhic, cum ar fi aceea a procurorului şef de secţie al
parchetului.  Raportul dintre procuror/ procuror superior se exercită din parchet în parchet, și nu din secție în
secție.

Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată . Camera preliminară este o
instituţie nouă, inovatoare, ce are ca scop crearea unui cadru legislativ modern, care să înlăture durata
excesivă a procedurilor în faza de judecată. Prin reglementarea procedurii camerei preliminare se urmăreşte
rezolvarea chestiunilor ce ţin de legalitatea trimiterii în judecată şi de legalitatea administrării probelor,
asigurându-se premisele pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei în fond.   Noul cod instituie competenţa
judecătorului de cameră preliminară în verificarea  conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi
penale cu garanţiile de echitabilitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrării probelor este
strâns şi exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. Astfel, dacă judecătorul va
constata că se impune înlăturarea mijlocului de probă, deoarece a produs o vătămare esenţială drepturilor
procesuale ale unei părţi, va exclude acel mijloc de probă.

De asemenea, se urmăreşte să se răspundă obiectivului legat de îmbunătăţirea  calităţii actului de justiţie,

prin reglementarea punctuală, atât sub aspectul termenului (maxim 30 zile de la înregistrarea cauzei şi nu
mai puţin de 10 zile de la aceeaşi dată) în care judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, cât şi sub
aspectul condiţiilor în care  acesta dispune începerea cercetării judecătoreşti.

După părerea noastră, termenele sunt orânduitorii,  și nu imperative[10].

Această instituţie de drept procesual penal produce un efect direct, pozitiv asupra celerităţii soluţionării unei
cauze penale şi înlătură o lacună a actualelor dispoziţii procesual penale, în care examinarea legalităţii
rechizitoriului, a probelor administrate în cursul urmăririi penale împiedica pe durată nedeterminată
începerea cercetării judecătoreşti. În acest context procedura camerei preliminare cuprinde reguli care
elimină posibilitatea restituirii ulterioare, în faza de judecată, a dosarului la parchet, datorită faptului că
legalitatea probatoriului şi a trimiterii în judecată sunt soluţionate în această etapă.  Sperăm că jurisprudența
34
va statua asupra caracterului unor termene, respectiv , a efectelor depășirilor .  Fără  analiza administrativă a
necesarului de resurse umane logistice sau financiare efectele vor fi minime.

ANEXE
DESFĂŞURAREA URMĂRIRII PENALE ȘI MICA REFORMĂ

Începerea urmăririi penale este reglementată în art. 228 Cod de procedură penală. Organul de urmărire
penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale,
când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile
de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b1).

(11) Rezoluţia de începere a urmăririi penale va cuprinde data şi ora la care s-a dispus începerea urmăririi
penale şi va fi înregistrată într-un registru special. Alineatul 11 a fost introdus prin Legea nr. 356/2006.

(2) În cazul arătat în art. 10 lit. b1), organul de urmărire penală înaintează dosarul procurorului cu propunerea
de a dispune scoaterea de sub urmărire penală.

Alineatul 3 a fost abrogat prin Legea nr. 356/2006.

(31) Rezoluţia de începere a urmăririi penale, emisă de organul de cercetare penală, se supune confirmării
motivate a procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală, în termen de cel mult 48
de ore de la data începerii urmăririi penale, organele de cercetare penală fiind obligate să prezinte totodată şi
dosarul cauzei. Art. 228 alin. (31) a fost introdus prin Legea nr. 281/2003, modificat prin Legea nr. 356/2006.

(4) Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii sau
denunţului rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art.
10, cu excepţia celui de la lit. b1), organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu
propunerea de a nu se începe urmărirea penală. art. 228 alin. (5) a fost modificat prin Legea nr. 281/2003.

(5) Dacă procurorul constată că nu sunt întrunite condiţiile arătate în alin. (4), restituie actele organului de
urmărire penală, fie pentru completarea actelor premergătoare, fie pentru începerea urmăririi penale.

(6) În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, o confirmă prin rezoluţie motivată. Copie de pe
rezoluţie se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum şi, după caz, persoanei faţă de care s-au
efectuat acte premergătoare. Dispoziţiile art. 245 alin. (1) lit. c1) se aplică în mod corespunzător. Alineatul 6
al articolului 228 a fost modificat prin Legea nr. 480/2004.

(61) Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale se poate face plângere la instanţa de judecată,
potrivit art. 2781 şi urm. Art. 228 alin. (61) a fost introdus prin Legea nr. 281/2003.

(7) Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia propunerea de
a nu se începe urmărirea penală, procurorul infirmă rezoluţia şi restituie actele organului de urmărire,
dispunând începerea urmăririi penale.

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor a fost publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010 și a intrat în vigoare la data de 25
noiembrie 2010.

Potrivit pct. 31 din lege, la articolul 228, alineatele (1), (2), (4) şi (6) se modifică şi vor avea următorul
cuprins:

„Organul de urmărire penală sesizat în vreunul dintre modurile prevăzute la art. 221 dispune prin rezoluţie
începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu
rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 10.

35
În cazul prevăzut la art. 10 lit. b1), organul de urmărire penală înaintează dosarul procurorului cu propunerea
de a dispune, după caz, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală.

[......... ]

Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii ori
denunţului rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la
art. 10, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe
urmărirea penală.

[.......... ]

În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, dispune prin rezoluţie neînceperea urmăririi penale.
În situaţia în care procurorul îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare
penală, motivarea rezoluţiei este facultativă sau poate cuprinde doar argumente suplimentare. Copie de pe
rezoluţie şi de pe propunerea organului de cercetare penală se comunică persoanei care a făcut sesizarea,
precum şi, după caz, persoanei faţă de care s-au efectuat acte premergătoare. Dispoziţiile art. 245 alin. (1) lit.
c 1) se aplică în mod corespunzător.” (subl. ns.).

În forma electronică de care dispunem, între alin. (1) și alin. (2) ar fi trebuit să existe inserate puncte de
suspensie, întrucât mai există un alineat, 11, despre care am mai spus, este introdus prin Legea nr. 356/2006,
și ne este teamă să nu îl pierdem pe drum. La fel, fără marcaj, este și forma oficială, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, aflat, de exemplu, și la adresa
http://www.monitoruloficial.ro/RO/article–e-Monitor–339.html.

Ceea ce se observă imediat este diferența dintre formulări. Dacă, până acum, în cazul în care procurorul era
de acord cu propunerea (alin. 6), o confirma prin rezoluţie motivată, de astăzi, în cazul în care procurorul
este de acord cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, el dispune prin rezoluţie (nemotivată, în
noua formulare) neînceperea urmăririi penale. În situaţia în care procurorul îşi însuşeşte argumentele
cuprinse în propunerea organului de cercetare penală, motivarea rezoluţiei este facultativă (deci se pare că
există totuși o motivare întotdeauna, chiar fără însușirea argumentelor) sau poate cuprinde doar argumente
suplimentare (dacă ele există). Copie de pe rezoluţie (nemotivată sau cu motivarea facultativă sau
suplimentară) şi de pe propunerea organului de cercetare penală se comunică persoanei care a făcut
sesizarea, precum şi, după caz, persoanei faţă de care s-au efectuat acte premergătoare. Dispoziţiile art. 245
alin. (1) lit. c1) se aplică în mod corespunzător (pentru că, prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se
dispune totodată și asupra – lit. c1) – sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau
parţială a unui înscris).

Dacă procurorul este de acord cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, dar NU îşi însuşeşte
argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală, textul pare că nu impune o motivare,
chiar dacă, și este evident, argumentele procurorului sunt altele. Credem că ar fi fost exactă formularea ca, în
cazul în care procurorul este de acord cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, să dispună prin
rezoluţie motivată neînceperea urmăririi penale; dacă procurorul îşi însuşeşte argumentele cuprinse în
propunerea organului de cercetare penală, motivarea poate cuprinde doar argumente suplimentare.

Concluzia legii este aceea că nu mai este necesară motivarea, deși, prin rezoluție, procurorul își însușește
argumentarea organului de cercetare penală, pe care o poate suplimenta cu noi susțineri. Se dovedește, astfel,
că, întotdeauna, există o motivare întărită prin rezoluția procurorului, căci numai împotriva rezoluţiei de
neîncepere a urmăririi penale se face plângere la instanţa de judecată, potrivit art. 2781 şi urm. Cod de
procedură penală.

Subiectul 13 TITLUL IV: Proceduri speciale

CAPITOLUL IV: Procedura darii in urmarire

Art. 521: Darea in urmarire

(1)Darea in urmarire se solicita si se dispune pentru identificarea, cautarea, localizarea si prinderea unei
36
persoane in scopul aducerii acesteia in fata organelor judiciare ori punerii in executare a anumitor hotarari
judecatoresti.
(2)Darea in urmarire se solicita si se dispune in urmatoarele cazuri:
a)nu s-a putut executa un mandat de arestare preventiva, un mandat de executare a unei pedepse privative de
libertate, o masura educativa privativa de libertate, masura internarii medicale sau masura expulzarii, intrucat
persoana fata de care s-a luat una dintre aceste masuri nu a fost gasita;
b)persoana a evadat din starea legala de retinere sau detinere ori a fugit dintr-un centru educativ, centru de
detentie sau din unitatea in care executa masura internarii medicale;
c)in vederea depistarii unei persoane urmarite international despre care exista date ca se afla in Romania.
(3)Darea in urmarire se solicita de:
a)organul de politie care a constatat imposibilitatea executarii masurii prevazute la alin. (2) lit. a);
b)administratia locului de detinere, centrul educativ sau unitatea medicala prevazuta la alin. (2) lit. b);
c)organul judiciar competent potrivit legii speciale, in cazul prevazut la alin. (2) lit. c);
(4)Darea in urmarire se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Politiei Romane.
(5)Ordinul de dare in urmarire se comunica in cel mai scurt timp organelor competente sa elibereze
pasaportul, care au obligatia sa refuze eliberarea pasaportului sau, dupa caz, sa ridice provizoriu pasaportul
pe durata masurii, precum si organelor de frontiera pentru darea in consemn.
(6)De asemenea, ordinul de dare in urmarire se comunica in copie:
a)celui in fata caruia urmeaza sa fie adusa persoana urmarita in momentul prinderii;
b)organului judiciar competent care supravegheaza activitatea de urmarire a persoanei date in urmarire .

Art. 522: Urmarirea

(1)Ordinul de dare in urmarire se pune in executare de indata de catre structurile competente ale Ministerului
Administratiei si Internelor care vor desfasura, la nivel national, activitati de identificare, cautare, localizare
si prindere a persoanei urmarite.
(2)Institutiile publice sunt obligate sa sprijine, in conditiile legii si conform competentelor legale, organele
de politie care efectueaza urmarirea unei persoane date in urmarire .
(3)Activitatea de urmarire a unei persoane arestate preventiv, desfasurata de organele de politie, este
supravegheata de procurori anume desemnati din cadrul parchetului de pe langa curtea de apel in a carui
circumscriptie se afla sediul instantei competente care a solutionat in fond propunerea de arestare preventiva.
Cand mandatul de arestare preventiva a fost emis intr-o cauza de competenta Parchetului de pe langa Inalta
Curte de Casatie si Justitie, supravegherea activitatii de urmarire revine procurorului care efectueaza sau a
efectuat urmarirea penala in cauza.
(4)In celelalte cazuri, activitatea de urmarire a persoanelor date in urmarire este supravegheata de procurori
anume desemnati din cadrul parchetului de pe langa curtea de apel in a carui circumscriptie se afla sediul
instantei de executare ori al altei instante competente potrivit legii speciale.

Art. 523: Activitatile ce pot fi efectuate in procedura urmaririi

(1)In vederea identificarii, cautarii, localizarii si prinderii persoanelor date in urmarire pot fi efectuate, in
conditiile prevazute de lege, urmatoarele activitati:
a)supravegherea tehnica;
b)retinerea, predarea si perchezitionarea corespondentei si a obiectelor;
c)perchezitia;
d)ridicarea de obiecte sau inscrisuri;
e)monitorizarea tranzactiilor financiare si dezvaluirea datelor financiare.
(2)Activitatile prevazute la alin. (1) lit. a)-c) si e) pot fi efectuate numai:
a)in baza mandatului emis de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta sa judece cauza in
prima instanta sau de la instanta de executare si cu respectarea procedurii prevazute la art. 139, respectiv art.
147;
b)numai in baza mandatului emis de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta potrivit
legii speciale, cu respectarea procedurii prevazute la art. 157-160, in cazurile prevazute la art. 521 alin. (2)
lit. c).
(3)Activitatile prevazute la alin. (1) lit. d) pot fi efectuate numai cu autorizarea procurorului care
supravegheaza activitatea organelor de politie care efectueaza urmarirea persoanei date in urmarire .

Art. 524: Supravegherea tehnica in procedura darii in urmarire

(1)Supravegherea tehnica poate fi dispusa pe o durata de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de
37
judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta, daca acesta apreciaza ca identificarea, cautarea,
localizarea si prinderea persoanelor date in urmarire nu pot fi facute prin alte mijloace ori ar fi mult
intarziate.
(2)Dispozitiile art. 139-143 se aplica in mod corespunzator.
(3)Prelungirea mandatului de supraveghere tehnica in procedura darii in urmarire se face potrivit
dispozitiilor art. 144, care se aplica in mod corespunzator.

Art. 525: Monitorizarea tranzactiilor financiare si dezvaluirea datelor financiare

(1)Monitorizarea tranzactiilor financiare si dezvaluirea datelor financiare, in vederea identificarii, cautarii,
localizarii si prinderii persoanelor date in urmarire, pot fi dispuse pe o durata de cel mult 30 de zile, la
cererea procurorului, de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta .
(2)Dispozitiile art. 139 se aplica in mod corespunzator.
(3)Masura poate fi reinnoita, inainte sau dupa expirarea celei anterioare, in aceleasi conditii, pentru motive
temeinic justificate, fiecare prelungire neputand depasi 30 de zile. Durata totala a monitorizarii, cu privire la
aceeasi persoana, pentru prinderea unei persoane urmarite nu poate depasi 120 de zile in aceeasi cauza.
(4)Procurorul solicita judecatorului de drepturi si libertati incetarea imediata a activitatii de supraveghere a
conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora, daca nu mai exista motivele care au justificat-o.

Art. 526: Revocarea urmaririi

(1)Urmarirea se revoca in momentul prinderii persoanei urmarite sau atunci cand au disparut temeiurile care
au justificat darea in urmarire .
(2)Revocarea se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Politiei Romane, care se transmite in copie,
de indata:
a)parchetului competent care supravegheaza activitatea de urmarire a persoanei date in urmarire;
b)organelor competente sa elibereze pasaportul si organelor de frontiera.
(3)Procurorul care supravegheaza activitatea de urmarire a persoanei date in urmarire solicita de indata
judecatorului de drepturi si libertati incetarea activitatilor de supraveghere luate conform art. 524 si 525.

Subiectul 14 Cercetarea locului faptei si reconstituirea. Art. 192 – 195 – NCPP

TITLUL IV: Probele, mijloacele de proba si procedeele probatorii

CAPITOLUL VIII: Cercetarea locului faptei si reconstituirea

Art. 192: Cercetarea locului faptei

(1)Cercetarea locului faptei se dispune de catre organul de urmarire penala, iar in cursul judecatii de catre
instanta de judecata, atunci cand este necesara constatarea directa in scopul determinarii sau clarificarii unor
imprejurari de fapt ce prezinta importanta pentru stabilirea adevarului, precum si ori de cate ori exista
suspiciuni cu privire la decesul unei persoane .
(2)Organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate interzice persoanelor care se afla ori care vin la
locul unde se efectueaza cercetarea sa comunice intre ele sau cu alte persoane .

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)

Art. 129: Cercetarea la fata locului
(1) Cercetarea la fata locului se efectueaza atunci cand este necesar sa se faca constatari cu privire la situatia
locului savarsirii infractiunii, sa se descopere si sa se fixeze urmele infractiunii, sa se stabileasca pozitia si
starea mijloacelor materiale de proba si imprejurarile in care infractiunea a fost savarsita.
(2) Organul de urmarire penala efectueaza cercetarea la fata locului in prezenta martorilor asistenti, afara de
cazul cand aceasta nu este posibil. Cercetarea la fata locului se face in prezenta partilor, atunci cand este
necesar. Neprezentarea partilor incunostintate nu impiedica efectuarea cercetarii.
(3) Cand invinuitul sau inculpatul este retinut ori arestat, daca nu poate fi adus la cercetare, organul de
urmarire penala ii pune in vedere ca are dreptul sa fie reprezentat si ii asigura, la cerere, reprezentarea .
(4) Instanta de judecata efectueaza cercetarea la fata locului cu citarea partilor si in prezenta procurorului,
cand participarea acestuia la judecata este obligatorie.
(5) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate interzice persoanelor care se afla ori vin la
locul unde se efectueaza cercetarea, sa comunice intre ele sau cu alte persoane, ori sa plece inainte de
terminarea cercetarii .
38
Art. 193: Reconstituirea
(1)Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, daca gaseste necesar pentru verificarea si precizarea
unor date sau probe administrate ori pentru a stabili imprejurari de fapt ce prezinta importanta pentru
solutionarea cauzei, poate sa procedeze la reconstituirea, in intregime sau in parte, a modului si a conditiilor
in care s-a comis fapta .
(2)Organele judiciare procedeaza la reconstituirea activitatilor sau a situatiilor, avand in vedere imprejurarile
in care fapta a avut loc, pe baza probelor administrate. In cazul in care declaratiile martorilor sau ale partilor
cu privire la activitatile sau situatiile ce trebuie reconstituite sunt diferite, reconstituirea trebuie efectuata
separat pentru fiecare varianta a desfasurarii faptei descrise de acestia.
(3)Atunci cand suspectul sau inculpatul nu poate sau refuza sa participe la reconstituire, aceasta se
efectueaza cu participarea altei persoane .
(4)Reconstituirea trebuie sa fie efectuata astfel incat sa nu fie incalcata legea sau ordinea publica, sa nu fie
adusa atingere moralei publice si sa nu fie pusa in pericol viata sau sanatatea persoanelor.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)

Art. 130: Reconstituirea
(1) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, daca gaseste necesar pentru verificarea si precizarea
unor date, poate sa procedeze la reconstituirea la fata locului, in intregime sau in parte, a modului si a
conditiilor in care a fost savarsita fapta .
(2) Reconstituirea se face in prezenta invinuitului sau inculpatului. Dispozitiile art. 129 alin. 2 se aplica in
mod corespunzator.

Art. 194: Cercetarea locului faptei sau reconstituirea

Organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune prezenta medicului legist sau a oricaror
persoane a caror prezenta o considera necesara.

Art. 195: Procesul-verbal de cercetare a locului faptei sau de reconstituire

(1)Despre efectuarea cercetarii locului faptei sau a reconstituirii se incheie un proces-verbal, care trebuie sa
cuprinda, pe langa mentiunile prevazute la art. 199, urmatoarele:
a)indicarea ordonantei sau a incheierii prin care s-a dispus masura;
b)numele, prenumele persoanelor prezente si calitatea in care acestea participa;
c)numele si prenumele suspectului sau inculpatului, daca este cazul;
d)descrierea amanuntita a situatiei locului, a urmelor gasite, a obiectelor examinate si a celor ridicate, a
pozitiei si starii celorlalte mijloace materiale de proba, astfel incat acestea sa fie redate cu precizie si pe cat
posibil cu dimensiunile respective. In cazul reconstituirii se consemneaza amanuntit si desfasurarea
reconstituirii.
(2)In toate cazurile se pot face schite, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrari, care se anexeaza la
procesul-verbal.
(3)Activitatea desfasurata si constatarile expertului se consemneaza in procesul-verbal.
(4)Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina si la sfarsit de catre cel care il incheie si de catre
persoanele care au participat la cercetare sau reconstituire. Daca vreuna dintre aceste persoane nu poate sau
refuza sa semneze procesul-verbal, se face mentiune despre aceasta, precum si despre motivele
imposibilitatii sau refuzului de a semna.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)

Art. 131: Procesul-verbal de cercetare la fata locului
(1) Despre efectuarea cercetarii la fata locului se incheie proces-verbal, care trebuie sa cuprinda, in afara
mentiunilor aratate in art. 91, descrierea amanuntita a situatiei locului, a urmelor gasite, a obiectelor
examinate si a celor ridicate, a pozitiei si starii celorlalte mijloace materiale de proba, astfel incat acestea sa
fie redate cu precizie si pe cat posibil cu dimensiunile respective.
(2) In caz de reconstituire a modului in care a fost savarsita fapta, se consemneaza amanuntit si desfasurarea
reconstituirii.
(3) In toate cazurile se pot face schite, desene sau fotografii, ori alte asemenea lucrari, care se vizeaza si se
anexeaza la procesul-verbal.

39