UNIVERSITATEA TITU- MAIORESCU

MASTER CRIMINALISTICĂ ȘI PSIHOLOGIE JUDICIARĂ

INCIDENȚA INSTITUȚIILOR DE DREPT PROCESUAL PENAL ÎN

CERCETAREA CRIMINALISTICĂ

TACTICA AUDIERII SUSPECTULUI SAU A INCULPATULUI

POPA IOANA- IULIANA

 Încălcarea unei norme juridice penale conturează existența unui conflict între puterea
statală și făptuitor , conflict care presupune tragerea la răspundere penală persoana făptuitorului ,
activitate care se realizează de organele judiciare prevăzute de lege și numai pe calea justiției ,
printr-un proces penal. 1 Subiect central al finalizării activității procesuale , suspectul sau
inculpatul, contribuie la justa soluționare a cauzei , organele judiciare având posibilitatea să
stabilească cu multă exactitate împrejurările săvârșirii unei fapte.

Ne oprim astfel asupra art. 29 CPP , care precizează că participanții procesului penal sunt :
organele judiciare , avocatul , părțile , subiecții procesuali principali , precum și alți subiecți
procesuali . Art. 32 CPP încadrează în categoria părților persoana inculpatului , iar art. 33 CPP
pe cea a suspectului , ca subiect procesual principal. Observăm astfel o distincție de
reglementare a celor doi termeni . Astfel ,conform art . 77 CPP , suspectul este persoana cu
privire la care , din datele și probele existente în cauză , rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit
o faptă prevăzută de legea penală . 2 Noțiunea de suspect desemnează o poziție procesuală
distictă față de cea a inculpatului sau făptuitorului . Suspectul nu este parte în proces , dar
statutul său este mult mai apropiat de cel al inculpatului decât de cel al făptuitorului .

În ceea ce privește calitatea de inculpat , art. 82 CPP îl definește ca fiind persoana împotriva
căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală , devenind astfel parte în procesul penal. Rezultă astfel
că noțiunea de inculpat este strâns legată de momentul punerii în mișcare a acțiunii penale.
Coroborând astfel art 14 alin (2) cu art. 82 și art. 309 CPP, constatăm că acțiunea penală se pune
în mișcare de către procuror prin ordonață , în cursul urmăririi penale , când acesta consideră că
există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu sunt incidente cazurile de
împiedicare a acțiunii penale prevăzute în art 16 , alin (1) CPP.

Existența noțiunilor de suspect sau inculpat nu este menită să reflecte diferite grade de
vinovație, ci statutul subiectului pasiv al raportului de drept procesual penal corespunzător
diferitelor etape ale procesului . Conform art 78 CPP, suspectul are același drepturi prevăzute de
lege pentru inculpat , dacă legea nu prevede altfel .

În scopul aflării adevărului cu privire la fapta ce formează obiectul procesului penal, al

identificării persoanelor care au săvârșit infracțiunea și al stabilirii răspunderii penale a acestora,
1
Drept Procesual Penal , Ed. A 2-a revizuită și actualizată , Alexandru Boroi și Gina Negruț , Editura
Hamangiu ,2020 , pg . 87
2
Codul Penal și de Procedură Penală , Editura Hamangiu , 1 Septembrie 2023 , art . 77 CPP
este necesar ca , în cursul urmăririi penale , al camerei preliminare sau al judecății să fie ascultate
persoanele care au conoștință despre faptele și împrejurările faptei în cauză. În cursul procesului
penal , organele judiciare iau declarații subiecților prevăzuți de lege , declarații care constituie
mijloace de probă. Potrivit art 104 CPP, pot fi audiate următoarele persoane : suspectul ,
inculpatul , persoana vătămată , partea civilă , partea responsabilă civilmente , martorii și
experții.

Făcând paralela cu știința criminalisticii , declarațiile suspectului ( inculpatului) , denumite

și “ mărturii “ reprezintă un mijloc important de probă care servește , mai mult sau mai puțin
direct , la aflarea adevărului în procesul judiciar . 3 Declarațiile suspectului sau inculpatului
sunt , mai presus de toate , o expresie a exercitării dreptului la apărare , mai ales că ele pot fi
făcute în prezența avocatului. Concluzionăm astfel că mărturisirea are o forță probantă
condiționată , trebuind a fi coroborată cu celelalte mijloace de probă . O regulă fundamentală
care se aplică în ipoteza obținerii declarațiilor suspectului sau inculpatului este aceea potrivit
căreia se interzice întrebuințarea de violențe , de amenințări sau alte mijloace de constângere ,
precum și de promisiuni sau îndemnuri , în scopul de a obține probe . A acționa contrar acestei
stipulații reprezintă săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă prevăzută de art. 280 NCP.
Elementele de tactică criminalistică surprind complexitatea mecanismelor psihologice ale
suspectului sau inculpatului, rezultată din specificacitatea etapelor infracționale pe care acesta
le traversează . După săvârșirea unui act ilicit, se poate instala , la majoritatea infractorilor , o
stare de tensiune psihică , determinată de teama de a nu fi descoperiți . Procesele psihice
caracteristice acestui moment generează neliniște , nesiguranță și un comportament nefiresc . Așa
se explică o serie de acțiuni întreprinse de făptuitori după consumarea actului infracțional ,
precum : plecarea precipitată de la locul faptei , distrugerea sau ascunderea unor mijloace
materiale de probă, dispariția de la domiciliu, încercarea de creare a alibiurilor sau de
ascundere a faptei prin simularea altor infracțiuni , etc.

În ceea ce privește dreptul procesual penal , în faza de urmărire penală , suspectul este
audiat atunci când organul judiciar îi comunică acestuia calitatea în care este audiat ( art. 108

3
Tratat de Criminalistică , Ed. A VI-a , revăzută , Emilian Stancu , Universul Juridic 2015 , pg . 465
CPP , alin 1 ) . Tot în faza de urmărire penală , inculpatul este audiat după punerea în mișcare a
acțiunii penale , putând fi audiat și în faza cercetării judecătorești ( art . 378 CPP) .

Astfel , procedura audierii presupune un cumul de factori și reguli de ordin procesual , dar și de
ordin tactic ( criminalistic) ce trebuie respectate. Pregătirea ascultării din punct de vederere al
criminalisticii presupune o pregătire riguroasă , astfel :

1. Studierea materialelor sau datelor din dosar. Pe plan tactic criminalistic , studierea cauzei
presupune cunoașterea datelor referitoare la modul și împrejurările în care s-a săvârșit
fapta , la probele existente în acel moment la dosar , la participanți , persoana vătămată ,
ș.a . Studierea materialului cauzei se efectuează cu maximă urgență și operativitate ,
regulă tactică dominantă în încercarea de soluționare a cauzelor penale . 4
2. Cunoașterea personalității suspectului sau inculpatului . Această cerință tactică are o
incidență directă asupra stabilirii tacticii de ascultare , servind la conturarea ulterioară a
laturii subiective a infracțiunii . Menționăm astfel factori precum : caracterul ,
temperamentul , aptitudinile , mediul familial , cercul de prieteni , nivelul de
educație ,etc.

Ascultarea suspectului sau inculpatului se desfășoară , potrivit prevederilor art. 107- 110 CPP
în trei etape principale ( identificare , ascultare liberă, punerea de întrebări) , urmate de
consemnarea declarațiilor . În acest moment , pregătit anterior , se trece la aplicarea regulilor
tactice criminalistice de ascultare . Crearea unei atmosfere favorabile asculării și stabilirii
contactului psihologic cu suspectul sau inculpatul , reprezintă o regulă generală , de a depinzând
în măsură însemnată rezultatele obținute , mai ales dacă ne aflăm în situația unei prime audieri .
Ascultarea se face într-un cadru sombru , lipsit de elemente care pot distrage atenția , în prezența
apărătorului . Magistratul sau polițistul adoptă o atitudine demnă , imparțială , serioasă și
calmă . Numai o astfel de atmosferă este prielnică obținerii unei declarații complete și sincere.
Potrivit art 107 CPP, identificarea suspectului constă în întrebarea acestuia cu privire la nume ,
prenume , poreclă, data și locul nașterii , codul numeric personal , numele și prenumele părinților
, starea civilă , cetățenia , situația militară , studiile , profesia , locul de muncă , domiciliul și

4
Tratat de Criminalistică , Ed. A VI-a , revăzută , Emilian Stancu , Universul Juridic 2015 , pg . 473
adresa unde locuiește efectiv . 5 Pentru verificarea identității , pe lângă datele oferite de către
suspect sau inculpat , se apelează la documentele de identitate , la evidențele poliției , cazierului
și altor cartoteci judiciare. În ceea ce privește ascultarea în faza relatării libere , darea
declarației de către inculpat sau suspect este un drept , pe care aceștia îl pot exercita sau nu .
Art 109 CPP prevede o serie de reglementări , elemente cărora li se vor adăuga și alte reguli
tactice precum : fiecare suspect sau inculpat este ascultat separat , suspectul sau inculpatul
trebuie lăsat să declare liber tot ce știe în cauză și să nu fie întrerupt , ascultarea nu poate începe
cu citirea sau reamintirea unor eventuale declarații anterioare , etc.

Tactica ascultării în faza adresării de întrebări face referire la ultima etapă activă a audierii .
Potrivit art 109 CPP , alin (1) , după ce suspectul sau inculpatul a făcut declarația , i se pot pune
întrebări cu privire la fapă și la învinuirea care i se aduce . Drept urmare, în funcție de
declarațiile și poziția adoptată de suspect sau inculpat , întrebările formulate de către organul de
urmărire penală sau de către instanța de judecată vor viza obiective specifice . În ipoteza
mărturisirii/ recunoașterii , nu se pune problema folosirii unor metode tactice deosebite . Totuși
, în cazul refuzului , al declarațiilor incomplete sau nesincere este necesar să se apeleze la
tactici adegvate . De exemplu , în cazul refuzului de a face declarații , organul judiciar va căuta
să afle care este motivul refuzului . În cazul declarațiilor mincinoase , contradictorii , incomplete
, a respingerii , tactica ascultării suspectului sau inculpatului are un caracter extrem de complex ,
dintre care amintim :

1. Tactica ascultării repetate , utilizată adesea în cazul declarațiilor incomplete ,

contradictorii sau mincinoase .
2. Tactica ascultării încrucișate , având drept scop destrămarea sistemului de apărare al
suspectului sa inculpatului .
3. Tactica întâlnirilor surpriză care întrunește întrebări de tipul “ Cine v-a ajutat să
transportați obiectele sustrase ? “, după ce suspectul a văzut că unul dintre complici a fost
introdus într-o încăpere alăturată .
4. Tactica complexului de vinovăție , care constă în alternarea unor întrebări neutre cu
întrebări ce conțin cuvinte afectogene ( numele victimei , denumirea bunurilor furate ,
etc) . 6
5
Tratat de Criminalistică , Ed. A VI-a , revăzută , Emilian Stancu , Universul Juridic 2015 , pg . 476
6
Tratat de Criminalistică , Ed. A VI-a , revăzută , Emilian Stancu , Universul Juridic 2015 , pg . 480
În aplicarea acestor procedee tactice , curente, se recurge și la îmbinarea lor cu alte elemente
tactice constând în : folosirea contradicțiilor din propriile declarații, prezentarea altor probe sau
mijloce materiale de probă din care rezultă indubitabil temeinicia învinuirii . De pildă , folosirea
contradicțiilor poate fi întâlnită la ascultarea repetată , încrucișată ,etc. Astfel , procedeele tactice
se împart în două categorii ample:

a. Procedeul ascultării progresive , în care suspectului sau inculpatului i se prezintă gradat

probele privind învinuirea , începând cu datele la care nu se așteaptă să fie deținute de
organul judiciar .
b. Procedeul ascultării frontale , constând în prezentarea încă de la început a probelor cele
mai importante , din care rezultă indubitabil vinovăția celui ascultat .

Consemnarea declarațiilor se face în condițiile prevăzute de art 110 CPP. Declarația se

consemnează în scris , după care este citită suspectului sau inculpatului . Când este de acord cu
mențiunile acesteia , o semnează pe fiecare pagină și la sfârșit . Cand suspectul sau inculpatul
refuză semnarea , se face mențiune despre asta în declarația scrisă. Declarația se semnează și de
organul de urmărire penală care a procedat la ascultare , ori de președintele completului de
judecată și de grefier . Fidelitatea în consemnarea declarațiilor este cu atât mai necesară cu cât
pot exista suspecți sau inculpați care fac afirmații contradictorii , recunosc anumite fapte sau
oferă date despre alte persoane fără să-și dea seama imediat . De aceea este indicat să se
procedeze la consemnarea imediată a fiecărei afirmații importante . În astfel de ipoteze
complexe este necesară utilizarea mijloacelor tehnice de înregistrare video sau audiovideo.

Atunci când înregistrarea nu este posibilă , acest lucru se consemnează în declarația

suspectului sau inculpatului , cu indicarea concretă a motivului . Avantajele prezentate de aceste
înregistrări sunt evidente și numeroase :

1. Înregistrările reprezintă mijloace de probă .

 2. Organul judiciar are posibilitatea să sesizeze toate nuanțele din declarații , toate reacțiile
unei persoane .
3. Studierea modului de manifestare a suspectului sau inculpatului , a stărilor sale psihice .
4. Suspectul/ inculpatul va reveni mult mai greu asupra declarațiilor sale anterioare și nu va
putea să susțină că le-a făcut în urma unor violențe , amenințări , promisiuni sau
îndemnuri .

La sfârșitul înregistrării , banda magnetică este ascultată , iar suspectul întrebat dacă imprimarea
s-a făcut corect . Totodată , se vor face mențiuni cu privire la ora la care s-a terminat ascultarea
și la condițiile tehnice de înregistrare. Banda este sigilată și semnată de organul judiciar și de
suspect / inculpat . De asemena, vor fi făcute mențiuni în declarația scrisă , care rămâne mijlocul
principal procedural de consemnare a rezultatelor , potrivit legii. Precizăm că aceste înregistrări
sunt absolut necesare în cazul persoanelor care au un handicap sau în cazul celor care nu cunosc
limba română , ascultarea lor făcându-se cu ajutorul unui interpret .

Abordarea regulilor tactice de ascultare a suspectului sau inculpatului nu poate fi lipsită de

câteva referiri la unele dintre metodele tehnico-științifice cu care se încearcă să se stabilească
sinceritatea sau nesinceritatea unei persoane , în calitatea sa de subiect principal al unui raport
juridic procesual penal. Vorbim astfel despre testarea poligraf , care nu este prevăzută drept
mijloc de probă , dar care are caracter orientativ . Mijloacele de probă în legislația noastră sunt
prevăzute în art 97 , alin (2) CPP , care stipulează și existența folosirii oricărui alt mijloc de
probă care nu este interzis de lege , categorie în care se încadrează și testarea sincerității cu
ajutorul tehnicii poligraf .

Concluzionăm astfel că legătura dintre Criminalistică și Dreptul procesual penal este una foarte
strânsă , conexiunea dintre cele două științe realizându-se pe terenul luptei împotriva
fenomenului infracțional , activitatea criminalisticii servind scopului procesului penal de a
descoperi și pune în evidență probele necesare aflării adevărului. Întreaga activitate de cercetare
criminalistică se desfășoară pe baza și în conformitate cu normele de drept , cele procesual
penale având o poziție privilegiată. De pildă, inițierea și aplicarea regulilor sau metodelor tactice
de efectuare a unor acte de urmărire penală , precum percheziția și reconstituirea sau ascultarea
martorilor și suspectului se fac numai cu respectarea normelor procesual penale stabilite în
Codul Procesual Penal .