TEMA 2- Criminalistica

1. Comentează diferenţa dintre audierea martorului şi audierea învinuitului/inculpatului.

Poate fi audiată, în calitate de martor, orice persoană care are cunoștință despre fapte sau
împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală. Martorul este audiat asupra unor fapte
sau împrejurări de fapt care constituie obiectul probațiunii în cauza în care a fost citat. Audierea
martorului poate fi extinsă asupra tuturor împrejurărilor necesare pentru verificarea credibilității
sale.

Orice persoana poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților
procesuali principali.

Persoana citată în calitate de martor are următoarele obligații: de a se prezenta în fața organului
judiciar care a citat-o la locul, ziua și ora arătate în citație; de a depune jurământ sau declarație
solemnă în fața instanței; de a spune adevărul.

Conform art. 118 C. proc. pen., declarația de martor dată de o persoană care în aceeași cauză
anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi
folosită în cursul unui proces penal desfășurat împotriva sa. Totodată organele judiciare au
obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară.

Martorul chemat de organul de cercetare penală ori de instanță au dreptul la restituirea

cheltuielilor de transport, întreținere, locuință și a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea
lor.

La începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări suspectului sau inculpatului cu
privire la nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, codul numeric personal, numele şi
prenumele părinţilor, cetăţenia, starea civilă, situaţia militară, studiile, profesia ori ocupaţia, locul
de muncă, domiciliul şi adresa unde locuieşte efectiv şi adresa la care doreşte să îi fie comunicate
actele de procedură, antecedentele penale sau dacă împotriva sa se desfăşoară un alt proces
penal, precum şi cu privire la orice alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale.

Organul judiciar comunică suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat, fapta
prevăzută de legea penală pentru săvârşirea căreia este suspectat sau pentru care a fost pusă în
mişcare acţiunea penală şi încadrarea juridică a acesteia.

Declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la audierea
suspectului sau inculpatului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi ori de preşedintele completului
de judecată şi de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului, al persoanei vătămate, părţii civile
sau părţii responsabile civilmente, dacă aceştia au fost prezenţi, precum şi de interpret când
declaraţia a fost luată printr-un interpret.

2. Precizează metodica cercetării infracţiunii de omor

În investigarea infracţiunilor contra vieţii se impune astfel adoptarea acelor metode şi reguli
tactico-penale, precum şi a mijloacelor tehnico-criminalistice care şi-au dovedit eficienta în
practică la descoperirea operativă a autorilor şi la tragerea lor, prompta, la răspundere penală.

Una dintre regulile de bază după care trebuie să se orienteze organele judiciare în cercetarea
infracţiunilor de omor o reprezintă organizarea judicioasă a anchetei şi planificarea urmăririi
penale.

În cercetarea infracţiunii de omor, primele date sunt desprinse de organul de urmărire penala pe
baza cercetării la faţa locului, a examinării cadavrului şi efectuarii constatării sau expertizei
medico-legale. Coroborarea şi interpretarea obiectivă a datelor obţinute, prin activităţile
procedurale mentionate, permite, în majoritatea cazurilor, elaborarea de versiuni plauzibile cu
privire la natura morţii.

Dacă din cercetarea locului faptei şi constatarea medico-legală rezultă cu certitudine că ne aflăm
in faţa unei morţi violente şi că persoana decedata nu-şi putea provoca singură leziunile, este
evident ca nu pot fi elaborate decat două versiuni principale: omor sau accident. Cauza se
simplifica şi mai mult în situaţia in care, din întregul tablou infractional, din datele primelor
cercetări se conturează fără dubiu concluzia că fapta constituie un omor.

În elaborarea versiunilor cu privire la persoana autorului şi la mobilul sau scopul omorului,

trebuie să ne raportam la câteva mari categorii de date:

1. Date obţinute din cercetarea la faţa locului şi din examinarea cadavrului, pe baza cărora
pot fi desprinse concluzii referitoare la persoana autorului şi la mobilul faptei (furt, viol,
razbunare), la modul de operare şi la mijloacele vulnerante intrebuinţate.

2. Cunoaşterea victimei sub multiple aspecte reprezintă, pentru organul judiciar, o sursă
importantă de date utile identificării autorului. Se poate stabili ce activitate desfăşura
victima in momentele prealabile agresiunii, cum s-a comportat la apariţia criminalului,
dacă i-a permis accesul in locuinţp sau nu, etc.

3. Date rezultate din audierea martorilor, a rudelor, ori din investigaţiile privitoare la
victimă. Pot fi cunoscute astfel obiceiurile, pasiunile, viciile, relaţiile cu familia şi colegii
de serviciu, precum şi unde, când, cu cine şi-a petrecut timpul victima înaintea survenirii
decesului sau dispariţiei.

Verificarea versiunilor este o activitate obligatorie în cadrul fiecărei versiuni, urmând a se

proceda la clarificarea problemelor specifice prin efectuarea activităţii de urmărire penală
prevazute pentru ipoteza respectivă.