C8-10

PROBELE ȘI MIJLOACELE DE PROBĂ ÎN PROCESUL PENAL.NOȚIUNEA,

IMPORTANȚA ȘI CLASIFICAREA PROBELOR ÎN PROCESUL PENAL. OBIECTUL
PROBAȚIUNII. SARCINA PROBAȚIUNII. APRECIEREA PROBELOR

1. Noțiune
Probă= orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei
infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare
pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.
Mijloace de probă= mijloacele prevăzute de lege prin care se obţin probele în procesul
penal, respectiv:
a) declaraţiile suspectului sau ale inculpatului;
b) declaraţiile persoanei vătămate;
c) declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente;
d) declaraţiile martorilor;
e) înscrisuri, rapoarte de expertiză, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă;
f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.
Procedeu probatoriu= modalitatea legală prin care se obține un mijloc de probă
Probatoriul= ansamblul probelor administrate în cauza penală
Probă Mijloc de probă Procedeu probatoriu
Fapte sau împrejurări Declarația inculpatului Ascultarea inculpatului
2. Obiectul probațiunii
➢ Obiectul probei:
o abstract- stabilirea faptelor și împrejurărilor ce constituie temeiul de fapt al acțiunii penale
sau civile
o concret- stabilirea faptelor și împrejurărilor de fapt ce trebuie dovedite într-o anumită
cauză
➢ Art. 98 Cpp, constituie obiect al probațiunii:
 a)existența faptei și săvârșirea de către inculpat;
 b)faptele privitoare la răspunderea civilă;
 c)faptele și împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii;
 d)orice împrejurare necesară pentru justa soluționare a cauzei;
➢ Fapte sau împrejurări care trebuie dovedite
 -fapte principale (res probandae)- se face dovada existenței/inexistenței faptei, a urmărilor
ei și a vinovăției/nevinovăției
- fapte probatorii (res probantes)=indicii=stabilesc, în mod indirect, faptele principale
- fapte referitoare la normala desfășurare a procesului penal
➢ Fapte sau împrejurări care pot forma obiectul probațiunii
- fapte auxiliare=pot oferi informații în legătură cu aprecierea unor probe (de ex.
sinceritatea declarației unui martor)
- fapte similare= sunt asemănătoare cu faptele ce constituie obiectul probațiunii, fără
legătură de cauzaliate cu ele (modus operandi)
- fapte negative sau pozitive determinate (alibiul)
➢ Fapte sau împrejurări care nu trebuie dovedite:
- prezumții legale absolute (de ex. art. 113 alin. 1 Cod penal- minorul care nu a împlinit
vârsta de 14 ani nu răspunde penal)
- fapte notorii- cunoscute de toată lumea, la nivel general sau local (de ex. capitala țării este
București)
- fapte evidente-cunoștințe din experiența vieții (de ex. la ora 23 este noapte)
- fapte necontestate de participanți- art. 374 alin. 7 Cpp- probele administrate în cursul
urmăririi penale și necontestate de către părți nu se readministrează
➢ Fapte sau împrejurări care nu pot forma obiectul probațiunii:
- limitări legale- interzicerea de lege a unor probe (de ex. art. 116 alin.3 Cpp- nu pot face
obiectul declarației martorului acele fapte și împrejurări al căror secret ori
confidențialitate poate fi opusă organelor judiciare)
- fapte negative sau pozitive nedeterminate
- fapte contrare concepției comune despre lume
3. Clasificarea probelor
➢ După funcția lor
o Probe în acuzare
o Probe în apărare
➢ În funcție de izvorul lor:
o Proba imediată/nemijlocită/primară- obținută dintr-un izvor direct (de ex.
declarația unui martor ocular)
 o Proba mediată/mijlocită/derivată- obținută dintr-un izvor derivat
➢ În funcție de raportul cu obiectul probațiunii:
o Proba directă=fapt principal- legătură directă cu existența infracțiunii și vinovăția
persoanei care a săvârșit-o
o Proba indirectă=fapt probatoriu- legătură indirectă cu existența infracțiunii și
vinovăția persoanei care a săvârșit-o
4. Administrarea probelor
= activitatea de strângere sau aducere în fața organelor judiciare de probe pentru dovedirea
faptelor și a împrejurărilor care trebuie constatate în vederea aflării adevărului în cauză
 (1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează
probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la
cerere.
 (2) În cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei
vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar
pentru formarea convingerii sale.
 (3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale
sau în cursul judecăţii de către persoanele îndreptăţite se admite ori se respinge motivat de
către organele judiciare.
➢ Criterii pentru admiterea sau respingerea probelor:
- Admisibilitatea- legea sa nu interzică administrarea probei ( ex. de inadmisibilitate- art. 139
alin. 4 )
-Relevanța
-Concludența- probele au caracter esențial
-Pertinența- probele au legătură cu soluționarea cauzei
-Utilitatea- probele sunt necesare pentru soluționarea cauzei
-Posibilitatea materială de administrare a probei
(4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când:

a) proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii din cauză;

b) se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au

fost administrate suficiente mijloace de probă;=inutilă
 c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu;

d) proba este imposibil de obţinut;

e) cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită;

f) administrarea probei este contrară legii=nelegală.

5. Sarcina probelor

= Obligația de a dovedi faptele și împrejurările care constituie obiectul probei

Alin. 1- în acțiunea penală sarcina probei aparține în principal procurorului, iar în
acțiunea civilă părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă;
Alin. 2 – suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat
să își dovedească nevinovăția și, are dreptul de a nu contribui la propria acuzare;
Alin. 3- în procesul penal, persoana vătămată, suspectul și părțile au dreptul de a propune
organelor judiciare administrarea de probe;
6. Principiile legalității și loialității
➢ Principiul legalității=în procesul penal probele trebuie administrate cu respectarea
dispozițiilor legale, prin mijloacele de probă prevăzute de lege;
➢ Principiul loialității= în procesul penal nu pot fi folosite următoarele mijloace de
administrare a probelor:
- art. 101 alin. 1- este oprit a se întrebuința violențe sau amenințări ori alte mijloace de
constrângere precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a obține probe.
- art. 101 alin.2- nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează
capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care
constituie obiectul probei. Interdicția se aplică chiar dacă persoana ascultată își dă
consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare;
- Art. 101 alin.3- este interzis organelor judiciare sau altor persoane care acționează pentru
acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte
penale, în scopul obținerii unei probe;
➢ Excluderea probelor obținute în mod ilegal
Excluderea= sancțiunea procedurală pentru probele obținute cu încălcarea principiului
legalității sau loialității
(1) Probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite în
cadrul procesului penal.
(2) Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.
(3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau s-a autorizat administrarea unei probe ori prin care
aceasta a fost administrată determină excluderea probei.
(4) Probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probele obţinute în mod
nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod.
 Decizia 22/2018 a Curții Constituționale- excluderea juridică a probelor obținute în mod
nelegal și declarate nule în procesul penal, în lipsa înlăturării acestora din dosarele penale,
este insuficientă pentru o garantare efectivă a prezumției de nevinovăție a inculpatului și a
dreptului la un proces echitabil al acestuia.
7. Aprecierea probelor
 Alin. 1 – principiul liberei aprecieri=probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și
sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor
administrate în cauză.
 Alin. 2- în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța
hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar
atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială
rezonabilă.
 Alin. 3- hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a
aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile
investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. (excepție de la libera
apreciere)
Cursul se completeaza cu dispozițiile art. 97-201 Cpp

Bibliografie:
Constituţia României
Codul de procedură penală
Legea nr.303/2022, Legea nr.304/2022;
A.Andone Bontaş, G. Bodoroncea, M. Bulancea, V. Constantonescu, D. Grădinaru, C. Jderu, I. Kuglay, C. Meceanu,
L. Postelnicu, I. Tocan, A.R. Trandafir, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Editura CH Beck,
Bucureşti, 2015;
I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedura penala, Partea generala, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2014
M. Udroiu, Procedura penala. Partea generala. Noul Cod de procedură penală, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2019;
N. Volonciu, A.S.Uzlau, R. Morosanu, G. Tudor, D. Atasiei, D. Gradinaru, C. Voicu, C. Ghigheci, V. Vaduva, T. V.
Gheorghe, C. Chiriţă, Noul cod de procedură penală comentat, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014;