Drept processual penal

I. Notiune si desfasurarea procesului penal.

Notiuni de baza.
Dreptul procesual penal reprezinta ansamblul normelor juridice care reglementeaza procesul penal.
Potrivit art. 1 CPP, normele de procedura penala reglementeaza desfasurarea procesului penal.
Potrivit art. 8 CPP, procesul penal este definit ca fiind activitatea desfasurata de organele judiciare, cu
participarea partilor si a altor persoane, in scopul constatarii la timp si in mod complet a faptelor ce constituie
infractiuni, astfel incat orice persoana care a comis o infractiune sa fie pedepsita potrivit legii si nicio persoana
nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
Procesul penal are patru faze:
a) Faza urmaririi penale in cadrul careia se exercita functia de urmarire penala si functia de dispozitie asupra
drepturilor si libertatilor fundamentale ale faptuitorului prevazute de art 3. Urmarirea penala are 3 etape:
investigarea faptei; investigarea faptuitorului; rezolvarea cauzei de catre procurer.
b) Camera preliminara in cadrul careia se exercita functia de verificare a legalitatii trimiterii ori netrimiterii in
judecata. Are 2 etape: judecata in camera preliminara si solutionarea contestatiei formulate impotriva
incheierii judecatorului de camera preliminara
c) Judecata in cadrul careia se exercita functia de judecata. Are doua etape: judecata in prima instanta si in
apel
d) Executarea hotararii judecatoresti are 2 etape: punerea in executare a hotararii si solutionarea contestatiei
Desfasurarea procesului penal.
Urmarirea penala.
1. Sesizarea organelor de urmarire penala.
Art. 288. Organul de urmarire penala este sesizat prin plangere sau denunt, din oficiu sau prin actele
incheiate de alte organe de constatare prevazute de lege.
2. Inceperea urmaririi penale.
Art 305 (1). Cand actul de sesizare indeplineste conditiile prevazute de lege, organul de cercetare
penala/procurorul dispune inceperea urmaririi penale cu privire la fapta savarsita ori a carei savarsire se
pregateste, chiar daca autorul este indicat sau cunoscut.
3. Continuarea efectuarii urmaririi penale in personam
Art.305 (2). Atunci cand exista probe din care sa rezulte banuiala rezonabila ca o anumita persoana a
savarsit fapta pentru care s-a inceput urmarirea penala si nu exista vreunul dintre cazurile prevazute la art. 16,
organul de urmarire penala dispune ca urmarirea penala sa se efectueze in continuare fata de persoana, care
dobandeste calitatea de suspect.
4. Actiunea penala.
Art. 309. Actiunea penala se pune in miscare de procuror, prin ordonanta, in cursul urmaririi penale, cand
acesta constata (si nu are o banuiala rezonabila) ca din probele existente rezulta ca o persoana a savarsit o
infractiune si nu exista vreunul dintre cazurile de impiedicare prevazute de art 16.

II. Principiile fundamentale ale procesului penal.

Principiile fundamentale ale procesului penal reprezinta structura pe care si in functie de care sunt construite
celelalte reguli procedurale.
I. Principiul legalitatii procesului penal.
Potrivit art. 2 CPP, procesul penal se desfasoara conform dispozitiilor prevazute de lege.
 Pentru garantarea acestui principiu, legea prevede o serie de garantii: aplicarea sanctiunii nulitatii actelor
procesuale sau proedurale nelegale; excluderea probelor nelegal sau neloial administrate; amenda judiciara;
controlul legalitatii actelor procesuale: de catre procurer cu privire activitatea organelor de cercetare penala; de
procurorul ierarhic superior celui ce a efectuat urmarirea; de judecatorul de camera preliminara cu privire la
legalitatea sesizarii.
II. Principiul separarii functiilor judiciare.
Art. 3. Separarea functiilor judiciare
(1) In procesul penal se exercita urmatoarele functii judiciare:
Functia de urmarire penala.
In exercitarea acestei functii procurorul si organele de cercetare penala strang probele necesare pentru a se
constata daca exista sau nu temeiuri de trimitere in judecata. Aceasta functie este in stransa legatura cu principiul
aflarii adevarului, conform caruia organele de urmarire penala au obligatia de a strange si administra probe atat in
favoarea cat si in defavoarea suspectului sau inculpatului.
Continut.
1. strangerea de probe;
2. desfasurarea investigatiei faptei dupa momentul inceperii urmaririi penale;
3. continuarea efectuarii urmaririi penale;
4. punerea in miscare a actiunii penale.
5. Aprecierea necesitatii trimiterii ori netrimiterii in judecata
Functia de dispozitie asupra drepturilor si liberartatilor fundamentale ale persoanei in faza de urmarire penala.
Asupra actelor si masurilor din cadrul urmaririi penale , care restrang drepturile si libertatile fundamentale ale
persoanei, dispune judecatorul desemnat cu atributii in acest sens, cu exceptia cazurilor prevazute de lege.
Exemplu:
a) In cazul restrangerii dreptului la libertate si siguranta, procurorul propune arestul preventiv iar judecatorul
de drepturi si libertati dispune sau nu arestul.
b) In cazul dreptului la viata private, procurorul propune perchezitii domiciliare sau informatice, iar
judecatorul incuviinteaza sau nu. Etc.
Functia de verificare a legalitatii trimiterii ori netrimiterii in judecata.
Asupra legalitatii actului de trimitere in judecata si asupra probelor pe care actul se bazeaza precum si asupra
legalitatii solutiilor de netrimitere in judecata se pronunta judecatorul de camera preliminara.
In cazul in care judecatorul de camera preliminara constata legalitatea actelor si probelor din faza urmaririi
penale, hotararea acestuia are caracter definitiv, nefiind posibila reanalizarea legalitatii urmaririi penale in faza
judecatii.
Atunci cand s-a dispus clasarea fata de un inculpat, judecatorul de camera preliminara are obligatia de a verifica
legalitatea si loialitatea probelor administrate si a actelor procesuale efectuate in cadrul urmaririi penale. In urma
acestei analize obligatorii, judecatorul de camera preliminara poate dispune inceperea judecatii
Functia de judecata..
Judecata se realizeaza de catre instanta, in complete legal constituite. Judecata consta in administrarea
probatoriului, evaluarea probatoriului administrat in vederea pronuntarii unei hotarari, precum si pronuntarea unei
hotarari judecatoresti.
(2) Functiile judiciare se exercita din oficiu, in afara de cazul cand, prin lege, se dispune altfel.
In cadrul acestui principiu, este reglementat si principiul oficialitatii,
(3) In desfasurarea aceluiasi process penal, exercitarea unei functii judiciare este incompatibila cu exercitarea
unei alte functii judiciare, cu exceptia functiei de verificare a legalitatii trimiterii ori netrimiterii cu cea de
judecata, insa nu atunci cand judecatorul de camera preliminara dispune inceperea judecatii.
III. Prezumtia de nevinovatie.
Art. 4. Prezumtia de nevinovatie.
(1) Orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala
definitiva.
(2) Dupa administrarea intregului probatoriu, orice indoiala in formarea convingerii organelor judiciare se
interpreteaza in favoarea inculpatului sau suspectului.
 Izvorul acestui principiu este cunoscut inca din perioada romana. Astfel, in digestele imparatului Iustinian se
retine ca: Imparatul Traian a scris intr-o scrisoare catre Adsidius Severus ca nicio persoana nu trebuie condamnata
pe baza unor simple suspiciuni, fiind preferabil ca o persoana vinovata de savarsirea unei infractiuni sa nu fie
condamnata decat ca un nevinovat sa fie condamnat.
Un alt factor care da putere normativa prezumtiei de nevinovatie este faptul ca cetatenii trebuie sa se priveasca
unii pe altii ca persoane care traiesc in acord cu exigentele legii, nu ca straini suspiciosi, sau potentiali dusmani care
trebuie sa isi probeze buna-credinta.
Prezumtia de nevinovatie constituie atat o garantie procedurala cat si un drept subiectiv civil.
A. Prezumtia de nevinovatie ca garantie procedurala.
Prezumtia de nevinovatie este strans legata de notiunea de impartialitate a instantei, intrucat numai in fata
unei instante independente si impartiale probele pot fi administrate in mod adecvat. In acest sens prezumtia de
nevinovatie este garantata prin intermediul principiului separarii functiilor judiciare prin interzicerea unei persoane
de a exercita si functia de urmarire penala si functia de judecata, intrucat procurorul prin trimiterea in judecata
constata ca este vinovat.
Prezumtia de nevinovatie este in stransa legatura cu sarcina probei, aceasta legatura decurgand din cerinta ca
nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala. Infaptuirea justitei penale cere ca judecatorii sa nu
isi intemeieze hotararile penale pe probabilitate, ci pe certitudinea dobandita prin probe certe, in masura de a
reconstitui realitatea obiectiva.
O consecinta a prezumtiei de nevinovatie, este aceea ca sarcina probei revine organelor de urmarire
penala.
O alta consecinta este ca, dupa administrarea intregului probatoriu, orice considerent indoielnic care
contribuie la formarea convingerii organelor judiciare, se interpreteaza in favoarea inculpatului.
Inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si pe parcursul judecatii in apel, dupa pronuntarea unei
hotarari de condamnare in prima instanta, intrucat textul de lege stipuleaza existent unei hotarari penale definitive.
Prezumtia de nevinovatie dainuie pana la ramanerea definitive a hotararii penale chiar daca inculpatul
pledeaza vinovat.
B. Prezumtia de nevinovatie ca drept subiectiv nepatrimonial.
Prezumtia de nevinovatie constituie un drept subiectiv al suspectului care trebuie respectat de toate
persoanele si protejat.
Aceasta natura juridica a prezumtiei de nevinovatie izvoraste din faptul ca organele judiciare actioneaza in
numele societatii privite in ansamblu, protejeaza valorile sociale ale tuturor indivizilor, astfel, obligatia de
respectare a prezumtiei de nevinovatie se extinde si asupra persoanelor impotriva carora organele judiciare
actioneaza.
IV. Aflarea adevarului.
Art. 5. Aflarea adevarului.
(1) Organele judiciare au obligatia de a asigura, pe baza de probe, aflarea adevarului cu privire la faptele si
imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.
A afla adevarul in cauza penala inseamna a realiza o concordanta deplina intre situatia de fapt, asa cum s-a
petrecut aceasta in materialitatea ei, si concluziile la care a ajuns organul judiciar, mai exact, adevarul judiciar sa fie
in deplina concordanta cu adevarul obiectiv si doar probele complete si certe ne pot oferi aceasta concordanta, cee
ace face ca adevarul sa fie intim legat de notiunea de proba, aceasta din urma avand o functie declaratorie prin
reconstructia trecutului.
Infaptuirea justitiei penale cere ca judecatorii sa nu se intemeieze pe probabilitate, ci pe certitudinea dobandita
pe baza de probe complete,certe, in masura sa reconstituie realitatea obiectiva.
(2) Organele de urmarire penala au obligatia de a strange si de a administra probe atat in favoarea cat si in
defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credinta a probelor in
favoarea inculpatului se sanctioneaza prin nulitatea actului.

V. Ne bis in idem.
Art. 6. Ne bis in idem.
 (1) Nicio persoana nu poate fi urmarita sau judecata pentru savarsirea unei infractiuni atunci cand fata de
acea persoana s-a pronuntata anterior o hotarare penala definitive (de condamnare, renuntare ori
amanare) cu privire la aceeasi fapta, chiar si sub alta incadrare juridica.
Prin autoritate de lucru judecat intelegem forta acordata de lege hotararii definitive de a fi executata si de a
impiedica o noua urmarire si judecata.
Reprezinta autoritate de lucru judecat (cu privire la aceeasi fapta si persoana) si incheierea judecatorului de
camera preliminara (hotarare judecatoreasca definitiva) prin care:
a) este mentinuta ca legala si temeinica o solutie de clasare in urma respingerii ca nefondate a plangerii
impotriva actelor si masurilor de urmarire penala
b) este confirmata o solutie de renuntare la urmarirea penala dispusa de procuror
Conditii:
a) Existenta unei hotarari penale definitive cu privire la fondul cauzei.
b) Noul proces penal sa se indrepte impotriva aceleiasi persoane
c) Noul proces penal sa priveasca fapte identice or fapte care sunt in mod substantial aceleasi.
VI. Obligativitatea punerii in miscare si a exercitarii actiunii penale.
Art. 7. Obligativitatea punerii in miscare si a exercitarii actiunii penale.
(1) Procurorul este obligat sa puna in miscare si sa exercite actiunea penala din oficiu atunci cand exista
probe din care sa rezulte savarsirea unei infractiuni si nu exista vreo cauza legala de impiedicare.
Exceptii:
a) In cazul in care punerea in miscare a actiunii penale este conditionate de plangerea prealabila a persoanei
vatamate
b) In cazul infractiunilor in care, desi actiunea penala se pune in miscare din oficiu, legea permite impacarea
c) In cazul aplicarii legii penale in spatiu, in temeiul principiului personalitatii, punerea in miscare a actiunii
penale este conditionate de autorizare prealabila a procurorului general al parchetului de pe langa curtea
de apel in a carei raza teritoriala se afla parchetul mai intari sesizat
d) In cazul in care faptuitorul este magistrate
e) In cazul I ncare faptuitorul este demnitar sau membru al guvernului (pentru membrii guvernului trebuie
formulate cererea de incepere a urmaririi penale de catre parlament sau PR
(2) In conditiile si cazurile prevazute de lege, procurorul poate renunta la exercitarea actiunii penale daca, in
raport cu elementele concrete ale cauzei, nu exista un interes public in realizarea obiectului acesteia.
Obligativitatea exercitarii actiunii penale a fost atenuata prin introducerea principiului oportunitatii urmaririi
penale.
Interesul public se analizeaza in raport cu: continutul faptei si imprejurarile concrete de savarsire a faptei; modul
si mijloacele de savarsire a faptei; scopul urmarit; urmarile produse sau care s-ar fi putut produce; atitudinea
procesuala a persoanei vatamate.
VII. Caracterul echitabil si termenul rezonabil al procesului penal.

III. Actiunea penala si actiunea civila in procesul penal.

1. Actiunea penala.
Art. 14. Obiectul, subiectii si exercitarea actiunii penale.
(1) Actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit infractiuni.
Actiunea penala se pune in miscare din oficiu dupa inceperea urmaririi penale in rem si dupa
continuarea urmaririi penale in personam, si are ca obiect trimiterea in judecata, verificarea de catre
instanta a acuzatiei si, finalmente, tragerea la raspundere penala (condamnare sau achitare).
Procurorul este singurul indreptatit sa puna in miscare actiunea penala.
Prin exceptie, este posibil ca prourorul sa dispuna prin aceeasi ordonanta atat continuarea efectuarii
urmaririi penale fata de suspect cat si punerea in miscare a actiunii penale in cazul infractiunilor
flagrante.
 (2) Actiunea penala se pune in miscare prin actul de inculpare prevazut de lege
Actul prin care se pune in miscare actiunea penala este exclusiv ordonanta procurorului. Exista o
singura exceptie, in cazul infractiunilor de audienta, pentru care procurorul, in sedinta, poate declara
punerea in miscare a actiunii penale.
(3) Actiunea penala se poate exercita in tot cursul procesului penal, in conditiile legii.
Actiunea penala se exercita din momentul punerii in miscare a acesteia si pana la hotararea instantei
de condamnare sau achitare.
Subiectii actiunii penale.
1. Subiectul activ.
Este statul, prin Ministerul Public care exercita functia de acuzare, condus de Procurorul General al
parchetului de pe langa ICCJ si care exercita actiunea penala prin procurori.
2. Persoana vatamata.
Este subiect procesual principal; persoana fizica sau juridica care a suferit prin fapta penala o vatamare
fizica, morala sau materiala, daca participa in procesul penal.
- Potrivit doctrinei, asteptarile victimei de la procesul penal vizeaza patru componente: a. Protectia
(autorul faptei sa fie oprit de catre stat de a mai comite infractiuni fata de victima); b. Apararea
sociala (autorul faptei sa fie oprit de catre stat de a mai comite infractiuni fata de alte persoane);
c. Retributia (infaptuirea actului de justitie prin tragerea la raspundere a celui vinovat); d.
Despagubirea (sub forma repararii prejudiciului material sau moral); dintr-o perspectiva
psihologica, persoana vatamata gaseste in procesul penal o functie de catharsis.
- Persoana vatamata printr-o fapta penala, pentru care actiunea penala se pune in miscare din
oficiu, poate renunta la aceasta calitate daca nu doreste sa participe in procesul penal, prin
instiintarea organului judiciar.
3. Subiectul pasiv al actiunii penale.
Subiectii pasivi sunt participantii la savarsirea infractiunii care au calitatea de inculpati. Calitatea de
inculpat se dobandeste din momentul in care a fost pusa in miscare actiunea penala. Acesta nu trebuie
confundat cu:
a) Faptuitorul se refera la persoana fizica sau juridica care a savarsit ori pregateste comiterea
infractiuni, cu privire la care nu a inceput urmarirea penala.
b) Suspectul este persoana fizica sau juridica, cu privire la care, din probele existente in cauza,
rezulta banuiala rezonabila ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala. Calitatea de suspect
exista din momentul dispunerii efectuarii in continuare a urmaririi penale in personam pana la
momentul dispunerii unei solutii de clasare sau renuntare la urmarirea penala ori pana la
momentul punerii in miscare a actiunii penale.
Art. 15. Conditiile de punere in miscare sau exercitare a actiunii penale.
(1) Actiunea penala se pune in miscare si se exercita cand exista probe din care rezulta presupunerea
rezonabila ca persoana a savarsit o infractiune si nu exista cazuri care impiedica punerea in miscare
sau exercitarea acesteia.
- In cazul in care legea penala romana se aplica in baza principiului realitatii sau personalitatii, pentru
punerea in miscare a actiunii penale este necesara autorizarea prealabila a procurorului al
parchetului de pe langa curtea de apel in a carei raza teritoriala se afla parchetul mai intai sesizat,
sau, dupa caz, a procurorului general de pe langa inalta curte de casatie si justitie.
O prima critica a acestui articol este ca exercitarea actiunii penale in aceste conditii este improprie
deoarece, odata pusa in miscare, exercitarea actiunii este obligatorie pana la stabilirea cu certitudine a
situatiei de fapt prin hotararea instantei. Daca de exemplu, in faza de judecata, se ivesc probe care
fundamenteaza presupunerea contrara, infirmand probele pentru care s-a pus in miscare actiunea penala,
exercitiul actiunii penale ar trebui sa inceteze. Deci, actiunea penala ar ramane nesolutionata.
O a doua critica se refera la inconsecventa legiuitorului in ceea ce priveste conditiile de punere in miscare
a actiunii penale. Astfel, potrivit art. 15, procurorul trebuie sa aibe o presupunere rezonabila iar art.7 si 309
spun ca procurorul trebuie sa aiba convingerea ca din probele existente rezulta ca o persoana a savarsit o
infractiune.
 Art. 16. Cazurile care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale.
(1) Actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata
daca: (de la lit. a-d determina clasarea sau achitarea iar cele de la lit. e-j clasarea ori incetarea
procesului)
a) Fapta nu exista
Textul are in vedere inexistenta unei fapte in materialitatea sa insa nu doar atunci cand nu s-a produs nicio
schimbare in realitatea obiectiva, ci se refera si la inexistenta faptei pe care verbum regens o descrie in norma de
incriminare. Cu alte cuvinte, lipsa elementului material inseamna inexistenta faptei incriminate.
In cazul infractiunilor omisive proprii, se va retine ca fapta nu exista atunci cand faptuitorul si-a indeplinit
obligatia in considerarea careia inactiunea este incriminata.
In cazul infractiunilor omisive improprii, se va retine inexistenta faptei atunci cand nu exista o obligatie legala
sau contractuala de a actiona precum si atunci cand nu se poate identifica o conduit anterioara a faptuitorului care
sa fi creat o stare de pericol ce a inlesnit producerea rezultatului.
b) Fapta nu este prevazuta de legea penala ori nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege
Textul are in vedere situatia in care fapta exista in materialitatea sa, insa lipsesc elemente de natura obiectiva
sau subiectiva prevazute de norma de incrminare.
Tipicitatea presupune echivalenta dintre fapta concret savarsita si elementele de natura obiectiva sau subiectiva
stabilite de legiuitor in modelul abstract prevazut in norma de incriminare.
Prima parte a textului se refera la lipsa tipicitatii obiective a faptei, putandu-se retine atunci cand nu sunt
intrunite elementele constitutive ale infractiunii de factura obiectiva.
A doua parte a textului se refera la lipsa tipicitatii subiectiva a faptei, putandu-se retine atunci cand nu sunt
intrunite elementele constitutive ale infractiunii de natura subiectiva (de pilda, fapta este comisa din culpa iar norma
de incriminare prevede savarsirea faptei cu intentie)
c) Exista o cauza justificativa sau de neimputabilitate
Cauzele justificative sunt: legitima aparare, starea de necesitate, exercitarea unui drept ori indeplinirea unei
obligatii si consimtamantul persoanei vatamate. Exista si cauze justificative speciale. Cauzele justificative produc
efecte fata de toti participantii.
Cauzele de neimputabilitate sunt: constrangerea fizica, morala, excesul neimputabil, intoxicatia, minoritatea,
iresponsabilitatea si eroarea. Acestea produc efecte in personam.
d) Nu exista probe ca persoana a savarsit infractiunea
Se retine atunci cand din probele administrate rezulta ca fapta exista, constituie infractiune, insa nu a fost
savarsita de suspect sau inculpat, ci de o alta persoana determinata sau nedeterminata.
Acest caz presupune in mod necesar o analiza in personam.
Se poate retine si in cazul in care este incident principiul in dubio pro reo.
Dupa dispunerea unei solutii de clasare avand ca temei acest text de lege, organelle de urmarire penala au
obligatia de a relua urmarirea penala si de a continua cercetarile in vederea identificarii autorului.
e) Lipseste plangerea prealabila, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o alta conditie prevazuta de
lege, necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale
1. Plangerea prealabila este conditia indispensabila pentru exercitarea actiunii penale in cazul anumitor
infractiuni. Lipsa acesteia reprezinta o cauza care inlatura raspunderea penala. Plangerea prealabila lipseste
cand nu este formulata deloc, cand este introdusa de o persoana care nu are calitate ori cu nerespectarea
conditiilor prevazute de lege (forma si termen) .
2. Lipsa autorizatiei:
- In cazul aplicarii legii penale in baza principiului realitatii si personalitatii, cand actiunea penala
este conditionate de autorizarea prealabila a procurorului competent.
- Pentru membrii guvernului, cererea de incepere a urmaririi penale trebuie realizata de parlament
sau PR
- Punerea sub acuzare a PR pentru inalta tradare implica existent in prealabil a unei hotarari a
camerelor reunite ale parlamentului
3. Lipsa sesizarii organului competent
f) A intervenit amnistia sau prescriptia, decesul suspectului ori al inculpatului pers fizica, ori s-a dispus radierea
suspectului sau inculpatului pers juridica
Amnistia inlatura raspunderea penala pentru fapta savarsita iar daca intervine dupa condmnare, inlatura
executarea pedepsei si toate consecintele condamnarii.
Prescriptia inlatura raspunderea penala prin trecerea unui anumit timp insa nu toate infractiunile sunt
prescriptibile. (contra omenirii si pacii, omorul)
g) A fost retrasa plangerea prealabila, atunci cand retragerea inlatura raspunderea penala, a intervenit
impacarea ori a fost incheiat un acord de mediere.
1. Retragerea plangerii prealabile reprezinta o cauza care inlatura raspunderea penala in materia infracitunilor
pentru care puenrea in miscare a acitunii penale se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate.
Retragerea plangerii se face oral sau scris, in fata oarganelor judiciare, pana la judecarea definitive a cauzei.
Pentru pesroanele lipsite de capacitate de exercitiu, retragerea plangerii se face numai de reprezentantii
lor legali. In cazul persoanelor cu capacitate de exercitiu restransa, retragerea palngerii se face cu
incuviintarea acestora.
In cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a
persoanei vatamate, actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu in conditiile legii, retragerea plangerii
prealabile trebuie insusita de procuror prin ordonanta sau declarative orala consemnata in incheierea de
sedinta.
2. Impacarea reprezinta acordul intervenit intre persoana vatamata si faptuitor in scopul stingerii conflictului
nascut ca urmare a savarsirii infractiune.
Impacarea este incidenta numai la infractiunile la care actiunea penala se pune in miscare din oficiu si numai
atunci cand legea prevede in mod expres aceasta posibilitate.
Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu, imapcarea se face de reprezentantii lor legali. Cei cu
capacitate de ex restransa se pot impaca cu incuviintarea reprezentantului legal.
Impacarea trebuie sa fie persoana, explicita, totala (atat cu privire la latura penala cat si la latura civila),
neconditionata , definitive si trebuie realizata pe parcursul urmaririi penale, in faza camerei preliminare sau
in faza judecatii, pana la citirea actului de sesizare al instantei.
Impacarea produce efecte in personam
3. Acordul de mediere acordul de mediere se incheie in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii
sau impacarea inlatura raspunderea penala.
h) Exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege
Cauzele de nepedepsire sunt strict si limitative prevazute de lege. Acestea pot fi generale (de pilda desistarea
sau impiedicarea producerii rezultatului) ori speciale (de ex retragerea marturiei mincinoase)
i) Exista autoritate de lucru judecat.
Plecand de la faptul ca, res iudicata pro veritate habetur, legea acorda hotararii judecatoresti, forta de a fi
executata si de a impiedica urmarirea penala si judecata cu privire la aceeasi fapta si aceeasi persoana.
Reprezinta autoritate de lucru judecat si incheierea judecatorului de camera preliminara prin care:
- Este confirmata o solutie de renuntare la urmarirea penala dispusa de procuror
- Este mentinuta o solutie de clasare in urma respingerii ca nefondate a plangerii impotriva actelor
si masurilor procurorului.
Conditii:
-existenta unei hotarari penale definitive cu privire la fondul cauzei
-noul process sa se indrepte impotriva aceleiasi persoane
-noul process sa priveasca fapte identice ori fapte care sunt in mod substantial aceleasi. Aceasta conditie
vizeaza identitatea materiala a faptelor (idem material), iar nu identitatea lor juridica.
j) A intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
(2) In cazurile prevazute la alin. (1) lit e) si j), actiunea poate fi pusa in miscare ulterior
Art. 17. Stingerea actiunii penale.
(1) In cursul urmaririi penale, actiunea penala se stinge prin clasare sau prin renuntare la urmarirea
penala.
 (2) In cursul judecatii, actiunea penala se stinge prin ramanerea definitive a hotararii judecatoresti de
condamnare, achitare, renuntare la aplicarea pedepsei, amanarea aplicarii pedepsei sau incetare a
procesului penal.
Art. 18. Continuarea procesului la cererea suspectului ori inculpatului.
(1) In caz de amnistie, prescriptie, retragere a plangerii prealabile, de existenta a unei cauze de
nepedepsire sau de neimputabilitate ori in cazul renuntarii la urmarirea penala, suspectul sau
inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
2. Actiunea civila.
Obiectul actiunii civile. Subiectii.
(1) Actiunea civila exercitata in cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la raspundere civila
delicutala a persoanelor responsabile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face
obiectul actiunii penale.
Are caracter accesoriu.
Subiecti actiunii civile.
1. Subiecti activi
a) Partea civila persoana vatamata care exercita acitunea civial in procesul penal.
b) Ministerul public prin procuror in cazul in care persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de
exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa
2. Subiecti pasivi.
a) Inculpatul cel caruia I se imputa fapta cauzatoare de prejudicii
b) Partea responsabila civilmente. Aceasta poate fi:
- Persoana care exercita supravegherea copiilor minori la data savarsirii infractiunii
- Comitentii pentru pagubele produse de prepusii lor
- Biroul asigurarilor de autovehicule din Romania
Exercitarea actiunii civile.
Actiunea civila se exercita de catre persoana vatamata ori de succesorii acesteia care se constituie parte
civila impotriva inculpatului si, dupa caz, a partii responsabile civilmente. Atunci cand persoana vatamata este lipsita
de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restransa, exercitarea actiunii civile se face in numele
acesteia de catre reprezentantul legal, sau de catre procuror.
Conditii:
a) Infractiunea savarsita sa fi produs un prejudiciu material sau moral
b) Intre infractiunea savarsita si prejudicial produs sa existe legatura de cauzalitate
c) Prejudiciul sa fie cert, atat sub aspectul existentei sale cat si sub aspectul posibilitatilor de evaluare.
Prejudiciul cert poate fi atat actual cat si viitor.
d) Prejudiciul sa nu fi fost reparat. Repararea acestuia va impiedica exercitarea actiunii penale insa, daca
prejudicul a fost reparat partial, actiunea civila se poate exercita. Cu toate acestea, trebuie stabilit daca
persoana care a reparat prejudicial a facut-o cu intentia de a-l degreva pe inculpat de aceasta obligatie sau
din dorinta de a ajuta victimele.
e) Repararea prejudiciului sa fie pretinsa de persoana indreptatita.
Desfasurarea actiunii civile.
Actiunea civila se pune in miscare prin constituirea ca parte civila a persoanei vatamate.
Art. 20. Constituirea ca parte civila.
(1) Constituirea ca parte civila se poate face de la momentul punerii in miscare a actiunii penale si pana
la inceperea cercetarii judecatoresti.
(2) Constituirea ca parte civila se face in scris printr-o cerere, sau oral (cu consemnarea intr-un process
verbal) in fata organului de urmarire penala sau in fata instantei, care trebuie sa cuprinda natura si
intinderea pretentiilor, a motivelor si a probelor pe care aceasta se intemeiaza.
(4) In cazul nerespectarii dispozitiilor prevazute la alin. 1 si 2, persoana vatamata sau succesorii acesteia
nu se mai pot constitui parte civila in cadrul procesului penal., putand introduce actiune la instanta civila.
(5) Pana la terminarea cercetarii judecatoresti, partea civila poate:
 a) Indrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civila
b) Mari sau micsora intidnerea pretentiilor
c) Solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despagubiri banesti daca repararea in natura
nu mai este posibila
(6) In cazul in care un numar mare de persoane care nu au interese contrare, s-au constituit ca parte
civila, trebuie sa isi desemneze un reprezentant, iar daca nu si-au desemnat un reprezentant comun,
procurorul sau instanta de judecata, pentru o mai buna desfasurare a procesului penal, poate desemna
un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Partea civila poate refuza avocatul din oficiu.
(7) Daca dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale conventionala unei alte persoane,
aceasta din urma nu va mai putea exercita actiunea civila in procesul penal iar daca transmiterea
dreptului are loc dupa constituirea ca parte civila, actiunea civila poate fi disjunsa.
Art. 21. Introducerea in procesul penal a partii responsabile civilmente.
Introducerea in procesul penal a partii responsabile civilmente poate avea loc la cererea partii indreptatite
pana la inceperea cercetarii judecatoresti insa partea responsabila civilmente poate interveni din propria
initiative pana la terminarea cercetarii judecatoresti.
Art. 22. Renuntarea la pretentiile civile.
Partea civila poate renunta in tot sau in parte la pretentiile civile formulate, pana la terminarea dezbaterilor
in apel. Partea civila nu poate reveni asupra renuntarii si nu poate introduce actiune in instanta civila pentru
aceleasi pretentii.
Art. 24. Exercitarea actiunii civile de catre sau fata de succesori.
Daca partea civila decedeaza, se reorganizarea, este radiata ori dizolvata in cursul urmaririi penale sau al
judecatii, se vor introduce in cauza succesorii/lichidatorii.
Daca inculpatul decedeaza in cursul urmaririi penale, procesul va lua sfarsit, actiunea civila putand fi
introdusa instantei civile. Daca inculpatul decedeaza in cursul judecatii, partea civila poate continua
acitunea civila in fata instantei penale impotriva succesorilor.
Art. 25. Rezolvarea actiunii civile in procesul penal.
Instanta se pronunta prin aceeasi hotarare atat asupra actiunii penale cat si asupra actiunii civile, avand
urmatoarele trei posibilitati:
a) Sa respinga actiunea civila daca se dispune achitarea inculpatului in temeiul art 16 lit a) si c) sau lipseste
culpa civila, paguba ori nu exista legatura de cauzalitate
b) Sa admita actiunea in totalitate sau partial daca prin fapta comisa s-a produs in prejudiciu;
c) Sa lase nesolutionata actiunea civila
Art. 26. Disjungerea actiunii civile.
Disjungerea actiunii civile poate fi dispusa de instanta cand solutionarea acesteia determina depasirea
termenului rezonabil de solutionare a actiunii penale. Disjungerea mai poate fi dispusa atunci cand dreptul la
repararea prejudiciului a fost transmis unei alte persoane dupa ce s-a constituit parte civila.