Sunteți pe pagina 1din 59

DEFINIȚII

- PROBELE - art. 97 alin. 1 CPP


- „orice element de fapt care servește la
constatarea existenței sau inexistenței unei
infracțiuni, la identificarea persoanei care a
săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor
necesare pentru justa soluționare a cauzei și
contribuie la aflarea adevărului în procesul
penal”.
- = informații, date
- MIJLOACELE DE PROBĂ - mijloace prevăzute
de lege prin care se stabilesc fapte sau
împrejurările ce constituie probă.
• PROCEDEUL PROBATORIU - modalitatea
concretă prin care se obține un mijloc de
probă
- PROBAȚIUNEA - ansamblul activităților
procesuale și procedurale prin care organele
judiciare, părțile și alte persoane implicate în
procesul penal stabilesc, prin mijloacele
prevăzute de lege, elementele de fapt
necesare pentru constatarea faptelor și
împrejurărilor ce formează obiectul probaținii.
- OBIECT UL PROBAȚIUNII (thema probandum)
- faptele și împrejurările de fapt care trebuie
dovedite în vederea soluționării cauzei.
SFERA OBIECTULUI PROBAȚIUNII (AL
PROBEI)
Art. 98 CPP :
• a. existența infracțiunii și săvârșirea ei de către
inculpat;
• b. fapte privitoare la răspunderea civilă, atunci
când există parte civilă;
• c. faptele și împrejurările de fapt de care
depinde aplicarea legii;
• d. orice împrejurare necesară pentru justa
soluționare a cauzei.
SARCINA PROBEI
• (sarcina probațiunii) (onus probandi) - obligația
procesuală a anumitor participanți la procesul penal
(organe judiciare, părți, subiecți procesuali principali)
de a dovedi susținerile și împrejurările care formează
obiectul probațiunii
• art. 99 alin. 1 CPP:
– în cadrul acțiunii penale, sarcina probei revine, în principal,
procurorului;
– în cadrul acțiunii civile exercitate în procesul penal, sarcina
probei revine părții civile sau, după caz, procurorului care
exercită acțiunea civilă, în condițiile legii.
ADMINISTRAREA PROBELOR (art. 100 CPP)
• activitatea procesuală realizată exclusiv de către organele
judiciare, pe baza și în formele permise de lege, în scopul
cunoașterii efectelor juridice pe care probele le conțin, în așa
fel încât să fie posibilă soluționarea cauzei.
• sarcina administrării probelor :
– organului de urmărire penală - strânge și administrează
probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau
a inculpatului, din oficiu sau la cerere (art. 100 alin. 1 CPP),
– instanței judecătorești - administrează probe la cererea
procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în
mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar
pentru formarea convingerii sale (art. 100 alin. 2 CPP).
CONDIȚIILE PROBEI
• să fie pertinentă - să aibă legătură cu faptele deduse
judecății.
• să fie concludentă (art. 100 alin. 4 lit. a) CPP) - să fie
relevantă în raport cu obiectul probațiunii.
• să fie utilă (art. 100 alin. 4 lit. b) și c) CPP) - să fie necesară
soluționării cauzei.
• să fie posibilă (art. 100 alin. 4 lit. d) CPP) – să nu fie imposibil
de administrat, din motive obiective, independente de voința
participanților la proces.
• să fie cerută de persoana îndreptărțită (art. 100 alin. 4 lit. e)
CPP).
• să fie legală - administrarea acesteia să nu fie interzisă
expres de lege.
PRINCIPII ALE ADMINISTRĂRII PROBELOR

• principiul loialității - art. 101 CPP


• principiul legalității - art. 102 CPP

• sancțiunea procesuală - excluderea


(inclusiv fizică) probelor nelegal sau
neloial administrate (DCC nr. 22/2018).
APRECIEREA PROBELOR

• activitatea de analiză (studiere) și


apreciere (interpretare) a acestora, pe
baza căreia se formează opinia
(concluzia) organului judiciar cu privire
la învinuire, legalitatea și temeinicia
acesteia, în scopul stabilirii adevărului.
• principiul liberei aprecieri a probelor de către
organele judiciare (art. 103 alin. 1 CPP) - nu
au o valoare dinainte stabilită,

• principiul aprecierii probei „dincolo de orice


îndoială rezonabilă” (art. 103 alin. 2 CPP) - să
rezulte fără nici o îndoială .
FAPTE ȘI ÎMPREJURĂRI CARE TREBUIE DOVEDITE

• A. fapte sau împrejurări cu ajutorul cărora este


soluționat fondul cauzei
• B. fapte sau împrejurări care se referă la normala
desfășurare a procesului penal
FAPTE ȘI ÎMPREJURĂRI CARE POT FORMA OBIECTUL
PROBAȚIUNII
• a. faptele similare
• b. faptele auxiliare
• c. faptele negative determinate
FAPTE ȘI ÎMPREJURĂRI CARE NU POT FORMA
OBIECTUL PROBAȚIUNII
• a. fapte și împrejurări care potrivit
concepțiilor generale cotidiene nu sunt
posibile
• b.- fapte negative sau pozitive nedeterminate
• c. limitări legale
FAPTE SAU ÎMPREJURĂRI CARE NU
TREBUIE DOVEDITE
• a. prezumțiile legale absolute
• b. prezumțiile legale relative
• c. faptele evidente și faptele notorii
• d. faptele necontestate
CATEGORIILE DE MIJLOACE DE PROBĂ
• art. 97 alin. 2 CPP:
a. declarații suspectului sau ale inculpatului;
b. declarațiile persoanei vătămate;
c. declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente;
d. declarațiile martorilor (inclusiv ale martorilor-asistenți);
e. înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-
verbale; fotografii, mijloace materiale de probă;
f. orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege (de
ex.: înregistrări audio sau video chiar efectuate de părți sau
de alte persoane când privesc propriile convorbiri (art. 139
alin. 3 CPP)).
REGULI GENERALE PRIVIND AUDIEREA
PERSOANELOR
• interpret / pers. care are capacitatea de a
comunica prin limbaj special, după caz (art.
105 CPP, Directiva 2010/64/UE)
• alte condiții speciale de audiere a unei
persoane care să ofere garanții ale respectării
integrității fizice și psihice ale personei audiate
în timpul audierii lor (art. 106 CPP)
• videoconferință – când asist. jur. este
obligatorie
AUDIEREA SUSPECTULUI SAU A INCULPATULUI
• art. 107-110 CPP
• declarații - în care se consemnează ceea ce spune
(relatează) susp./inc. (mijloace de probă)
• un drept al acestuia și nu o obligație.
• trei procedee probatorii de obținere a declarațiilor:
– declarație scrisă personal;
– ascultarea sa de către organele judicare, urmând ca
ceea ce spune să fie consemnat în scris, inclusiv
răspunsurile la întrebările formulate;
– confruntarea cu alte persoane.
Audierea - în anumite momente precizate de lege
(obligatoriu) / la inițiativa pers. / ori de câte ori
este necesar:
– la începutul urmăririi penale, când se dispune efectuarea în
continuare a UP și față de persoană (art. 307 CPP);
– când este pusă în mișcare acțiunea penală – art. 309 alin. 2 CPP;
– dacă se pune în discuție luarea unor măsuri preventive ori alte
măsuri procesuale sau aspecte legate de acestea;
– art. 376 alin. 3 și art. 378 CPP – audierea inculpatului de către
instanța de judecată;
– în cazul în care inculpatul se prevalează de procedura recunoașterii
vinovăției (art. 375 CPP);
– la sfârșitul dezbaterilor, când se dă ultimul cuvânt inculpatului (art.
389 CPP)
– sau ori de câte ori se consideră necesar (art. 378 alin. 6 CPP).
DERULAREA AUDIERII
• identificarea
• aducerea la cunoștință a calității în care este audiat, fapta care
formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, faptul că
are dreptul la un avocat, a drepturilor (art. 83 CPP) și obligaților
(art. 108 alin. 2 CPP); dreptul de a nu da nici o declarație
(invocând astfel dreptul la tăcere);
– a dreptului de a încheia un acord de recunoaștere a vinovăției (art. 108
alin. 4 CPP);
• este lăsat să declare ceea ce știe;
• are dreptul de a se consulta cu un avocat atât înainte cât și în
cursul audierii (art. 109 alin. 2 CPP); eventual întrebări; eventual
rectificări, completări;
• consemnarea și semnarea;
• UP - înregistrează cu mijloace tehnice audio sau video.
• ascultarea - separat, ca regulă generală, dar,
în funcție de aprecierea organului judiciar.
• declarația suspectului/inculpatului este:
– divizibilă (putând fi acceptată în tot sau în parte),
– retractabilă (suspectul/inculpatul își poate retrage
în tot sau în parte declarația, putând să dea o
nouă declarație)
• nerespectarea - sancțiunea nulității (art. 280-
282 CPP) - eventual, excluderea probei
obținută sau administrată ilegal
AUDIEREA PERSOANEI VĂTĂMATE, A PĂRȚII CIVILE ȘI
A PĂRȚII RESPONSABILE CIVILMENTE
• art. 111-113 CPP - procedură asemănătoare, cu
anumite particularități:
– înregistrarea audio sau audiovideo a audierii se poate
face și la solicitarea expresă;
– are dreptul de a solicita să fie informată în cazul în care
inculpatul privat de libertate va fi pus în libertate.
– se poate dispune față de persoana vătămată ori partea
civilă luarea măsurilor de protecție prevăzute de art.
125-130 CPP (martor protejat sau vulnerabil)
• principiului liberei aprecieri a probelor
AUDIEREA MARTORILOR
• art. 114-130 CPP - procedură mai specială
• martorul  „orice persoană (fizică) care are cunoștință
despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare care
constituie probă în cauza penală” (art.114 alin. 1 CPP).
• orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de
martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali
principali
• va fi audiat cu privire la fapte sau împrejurări de fapt
ce constituie obiect al probațiunii în cauza în care a
fost citat.
EXCEPȚII DE LA ÎNDATORIREA DE A FI MARTOR
• art. 114, 115 și 116 CPP:
– calitatea de martor nu se poate cumula cu cea de parte și subiect procesual
principal
– persoanele juridice;
– calitatea de martor nu se poate cumula cu cea de apărător (ori
reprezentant) al vreunei părți/SB proc. pric., mediator, expert, interpret cu
privire la faptele și împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut
înainte de a dobândi calitatea respectivă,
• are prioritate
– organele judiciare (dar pot fi audiate persoanele care au întocmit procesele-
verbale în calitate de organe de constatare – art. 114 alin. 4 CPP).
– persoanele obligate să respecte secretul profesional / confidențialitatea (cu
exdepția situație în care persoana vizată ăși exprimă acordul sau există o
altă cale de a înlătura protecția)
POT REFUZA SĂ DEA DECLARAȚII ÎN CALITATE DE
MARTOR
• art. 117 CPP:
• soțul, ascendenții și descendenții în linie dreaptă,
precum și frații și surorile suspectului ori
inculpatului
• persoanele care au avut calitatea de soț al
suspectului ori inculpatului
• + !! DCC nr. 562/2017 – și persoanele care au
stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți.
PROCEDURA DE ASCULTARE A MARTORULUI
• identificarea;
• este întrebat dacă este rudă cu vreuna dintre părți și în ce
raporturi se află cu acestea, precum și dacă a suferit vreo
pagubă de pe urma infracțiunii;
• aducerea la cunoștință drepturile și obligațiile specifice (inclusiv
dreptul la tăcere și neautoincriminare al martorului audiat în
condițiile art. 118 CPP !!!DCC nr. 236/2020 !!! )
• depunerea jurământului sau a declarației solemne (art. 121
CPP);
• relatarea liberă a tot ce știe despre fapta și împrejurările pentru
dovedirea cărora a fost propus; eventual întrebări de către
instanță, procuror și părți ;
• consemnarea și semnarea.
• declarațiile martorilor au aceeași forță
probantă ca celelalte mijloace de probă.

• este divizibilă (putând fi acceptată în tot sau în


parte), dar nu este retractabilă.
PROTECȚIA MARTORILOR AMENINȚAȚI ȘI A MARTORILOR
VULNERABILI
• una sau mai multe din măsurile de protecție prevăzute în art.
126 CPP (!!! DCC nr. 248/2019), respectiv art. 127 CPP
• audiați în condițiile preciale prevăzute de art. 129 CPP.
– martorul amenințat - persoana audiată ca martor ori un membru al
familiei acesteia cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că viața,
integritate corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională
ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care martorul le
deține și furnizează organelor judiciare.
– martorul vulnerabil -persoana aflată într-una sau alta din situațiile
prevăzute expres prin art. 130 alin. 1 CPP:
• martorul care a suferit o traumă ca urmare a săvârşirii infracţiunii
ori ca urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau
inculpatului,
• martorul minor.
CONFRUNTAREA
• art. 131 CPP
• = mijlocul legal prin care se elimină sau se
lămuresc contradicțiile existente între declarațiile
persoanelor ascultate în aceeași cauză dacă este
necesar pentru lămurirea cauzei (art. 131 alin. 1
CPP), prin ascultarea concomitentă (față în față)
a persoanelor respective, cu privire la faptele și
împrejurările în privința cărora declarațiile date
anterior se contrazic.
• un procedeu probatoriu complementar.
IDENTIFICAREA PERSOANELOR ȘI A OBIECTELOR
• art. 132-136 CPP
• procedeu probatoriu - derularea unei proceduri de
identificare (a unei persoane, a unui obiect ori chiar a
vocilor, sunetelor sau altor elemente ce fac obiectul
percepției senzoriale)
• identificarea unei persoane - includerea celei care
urmează a fi identificată într-un grup format din alte
4-6 persoane necunoscute, cu trăsături asemănătoare
celor descrise de persoana care face identificarea și
cu asigurarea protecției persoanei care face
identificarea.
METODE SPECIALE DE SUPRAVEGHERE SAU CERCETARE
• art. 138-153 CPP:
a) interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la
distanţă;
b) accesul la un sistem informatic;
c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;
e) obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei
persoane;
f) reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale;
g) utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor;
h) participarea autorizată la anumite activităţi;
i) livrarea supravegheată;
j) obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de
reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii
de comunicaţii electronice destinate publicului.
SUPRAVEGHEREA TEHNICĂ
• art. 139-146 CPP
• mijloace de supraveghere tehnică - metodele
prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a)-d) CPP:
a) interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de
comunicare la distanţă;
b) accesul la un sistem informatic;
c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;
PROCEDURA
• supravegherea tehnică - judecătorul de drepturi și
libertăți - îndeplinite cumulativ următoarele
condiții (art. 139 alin. 1 și 2 CPP):
1. există o suspiciune rezonabilă privind pregătirea sau
săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute expres;
2. măsura să fie proporţională cu restrângerea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale;
3. probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau
obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite;
4. este vorba de una sau mai multe dintre infracțiunile
prevăzute expres.
• în cursul urmăririi penale - cel mult 30 de zile (art.
140 alin. 1 CPP), termen care poate fi prelungit, dar
nu mai mult de 6 luni (excepție: măsura de
supraveghere video, audio sau prin fotografiere în
spații private, care nu poate depășii 120 de zile - art.
144 CPP).
• la propunerea procurorului
• judecătorul de drepturi și libertăți competent -
încheiere motivată care nu este supusă nici unei căi
de atac (art. 140 alin. 7 CPP).
• ADMITERE – se emite și mandatul de supraveghere
tehnică (art 140 alin. 4 CPP).
• În mod excepțional - procurorul poate autoriza,
prin ordonanță, pe o durată de maximum 48
de ore, măsurile de supraveghere tehnică dacă
(art. 141 CPP) – condiții:
– există urgență, iar obţinerea mandatului de
supraveghere tehnică în condiţiile art. 140 CPP ar
conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor,
la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori
ar pune în pericol siguranţa persoanei vătămate, a
martorului sau membrilor familiilor acestora,
– sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139
alin. 1 și 2 CPP.
• în termen de 24 de ore de la expirarea măsurii
– sesizarea judecătorului de drepturi și
libertăți competent – prin încheiere motivată
care nu este supusă nici unei căi de atac (art.
141 CPP):
– confirmarea măsurii,
– infirmarea măsurii - și distrugerea probelor
obținute în temeiul acesteia, distrugere a cărei
îndeplinire revine procurorului (art. 141 alin. 6
CPP).
DREPTUL LA INFORMARE

• art. 145 CPP - după încetarea măsurii de


supraveghere tehnică, procurorul ESTE
OBLIGAT să informeze pe fiecare subiect al
unui mandat despre măsura de supraveghere
tehnică ce a fost luată în privinţa sa, în scris, în
cel mult 10 zile.
OBŢINEREA DE DATE PRIVIND TRANZACȚIILE
FINANCIARE
• art. 1461 CPP
• făptuitor, suspect, inculpat sau orice altă pers.
bănuită că efectuează asemenea tranzacții cu
făptuitorul, susp. / inc.
• autorizarea JDL - mandat
• cond.
• instituțiile – obligația de a furniza datele
solicitate prin mandat
• !!! DCC nr. 421/2020 – trebuie să existe
posibilitatea contestării măsurii
OBŢINEREA DE DATE PRIVIND SITUAŢIA
FINANCIARĂ A UNEI PERSOANE
• Art. 153 CPP
• cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de
drepturi şi libertăţi,
• procurorul →unei instituţii de credit sau oricărei alte
instituţii care deţine date privind situaţia financiară a
unei persoane comunicarea datelor
• cond.: există indicii temeinice cu privire la săvârşirea
unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede
că datele solicitate constituie probe
REȚINEREA, PREDAREA ȘI PERCHEZIȚIONAREA
TRIMITERILOR POȘTALE
• art. 147 CPP
• verificarea, prin mijloace fizice sau tehnice, a scrisorilor, a altor
trimiteri poştale sau a obiectelor transmise prin orice alt mijloc.
• reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale
• se dispune, la propunerea procurorului de judecătorul de
drepturi şi libertăţi competent
– făptuitor, suspect, inculpat sau de orice persoană care este bănuită că primeşte ori
trimite prin orice mijloc aceste bunuri de la făptuitor, suspect sau inculpat ori bunuri
destinate acestuia
• și de procurorul (ordonanță) – pt. max. 48 de ore - cu informarea
fiecărui subiect al unui mandat despre măsura ce a fost luată în
privinţa sa, în scris, în cel mult 10 zile
UTILIZAREA INVESTIGATORILOR SUB ACOPERIRE ŞI A
COLABORATORILOR
• 148-149 CPP
• folosirea unei persoane cu o altă identitate decât cea reală în
scopul obţinerii de date şi informaţii cu privire la săvârşirea unei
infracţiuni
• procuror (ordonanță) – max. 60 de zile - condiții:
a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei
infracţiuni (prev. expres)
b) măsura este necesară şi proporţională cu restrângerea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale;
c) probele sau localizarea şi identificarea persoanelor nu ar putea fi
obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite.
• audiat ≈ martor amenințat
PARTICIPAREA AUTORIZATĂ LA ANUMITE
ACTIVITĂŢI
• art. 150 CPP
 comiterea unei fapte similare laturii obiective a unei
infracţiuni de corupţie, efectuarea de tranzacţii, operaţiuni
sau orice fel de înţelegeri privind un bun sau privind o
persoană despre care se bănuieşte că ar fi dispărută, că este
victima traficului de persoane ori a unei răpiri, efectuarea de
operaţiuni privind droguri, precum şi prestarea unui serviciu,
• autorizarea organului judiciar competent – procuror
(ordonanță)- 60 de zile (max. 1 an)
• scop: obţinerea unor probe.
LIVRAREA SUPRAVEGHEATĂ
• art. 151 CPP
• tehnica de supraveghere şi cercetare
• se permite intrarea, tranzitarea sau ieşirea de pe teritoriul ţării
a unor bunuri în privinţa cărora există o suspiciune cu privire la
caracterul ilicit al deţinerii sau obţinerii acestora, sub
supravegherea ori cu autorizarea autorităţilor competente
• procurorul - numai în următoarele cazuri :
a) dacă descoperirea sau arestarea persoanelor implicate în activitățile
ilegale nu ar putea fi făcută în alt mod sau ar presupune dificultăţi
deosebite;
b) dacă descoperirea ori dovedirea infracţiunilor săvârşite în legătură cu
livrarea de transporturi ilegale sau suspecte ar fi imposibilă ori foarte
dificilă în alt mod.
OBŢINEREA DATELOR GENERATE SAU PRELUCRATE DE CĂTRE FURNIZORII
DE REŢELE PUBLICE DE COMUNICAŢII ELECTRONICE SAU FURNIZORII DE
SERVICII DE COMUNICAŢII ELECTRONICE DESTINATE PUBLICULUI, ALTELE
DECÂT CONŢINUTUL COMUNICAŢIILOR, ŞI REŢINUTE DE CĂTRE ACEŞTIA

• doar cu autorizarea prealabilă a


judecătorului de drepturi şi libertăţi

• furnizorii - obligaţia de a păstra secretul


operaţiunii efectuate
OBŢINEREA DATELOR GENERATE SAU PRELUCRATE DE CĂTRE
FURNIZORII DE REŢELE PUBLICE DE COMUNICAŢII ELECTRONICE
SAU FURNIZORII DE SERVICII DE COMUNICAŢII ELECTRONICE
DESTINATE PUBLICULUI

• art. 152 CPP


• autorizarea prealabilă a judecătorului de
drepturi şi libertăţi
• obligaţia de a păstra secretul operaţiunii
efectuate
CONSERVAREA DATELOR INFORMATICE
• art. 154 CPP
• procurorul – conservarea anumitor date
informatice,
• există pericolul pierderii sau modificării acestora.
• max. 60 de zile – prelungită, o singură dată, max.
30 de zile
• până la terminarea urmăririi penale - procurorul
este obligat să încunoştinţeze, în scris,
persoanele faţă de care se efectuează urmărirea
penală şi ale căror date au fost conservate
PERCHEZIȚIA
• mijlocul prin care autoritățile competente caută și ridică
obiecte ori înscrisuri care au legătură cu soluționarea
cauzei și care nu au fost predate de bunăvoie de către
cei care le dețin sau urmăresc descoperirea și
strângerea de probe.
• art. 27 alin. 4 din Constituția României, art. 156-164 CPP
• percheziția:
– domiciliară,
– corporală,
– informatică ,
– a vehiculelor.
PERCHEZIȚIA DOMICILIARĂ
• vizează - domiciliul sau bunurile aflate în acesta,
• condiții:
– există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infr. de către
o persoană ori la deţinerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu
o infracţiune şi
– se presupune că percheziţia poate conduce la descoperirea şi
strângerea probelor cu privire la această infracţiune, la conservarea
urmelor săvârşirii infracţiunii sau la prinderea suspectului ori
inculpatului (art. 157 alin. 1 CPP).

• domiciliu = o locuinţă sau orice spaţiu delimitat în orice mod ce


aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică (art. 157
alin. 2 CPP).
• dispusă - numai dacă este începută UP,
• se poate efectua și în faza de judecată.
• se dispune - numai de către instanța judecătorescă
competentă prin încheiere motivată (nu este supusă căilor
de atac) pe baza căreia se emite mandatul de percheziție.
• pași:
– înmânarea unei copii a mandatului de percheziție
– solicitarea adresată persoanei vizate de a preda de bunăvoie
persoanele sau obiectele căutate;
– aducerea la cunoștință a dreptului ca la efectuarea percheziţiei să
participe un avocat.
– efectuarea percheziției
PERCHEZIȚIA CORPORALĂ
• art. 165-166 CPP
• = „examinarea corporală externă a unei persoane, a cavităţii
bucale, a nasului, a urechilor, a părului, a îmbrăcămintei, a
obiectelor pe care o persoană le are asupra sa sau sub
controlul său, la momentul efectuării percheziţiei”
• condiție - existența unei suspiciuni rezonabile că prin
efectuarea acesteia vor fi descoperite urme ale infracţiunii,
corpuri delicte ori alte obiecte ce prezintă importanţă pentru
aflarea adevărului în cauză
• nu este necesar să fie începută UP
• efectuată de organele judiciare sau orice autoritate cu
atribuţii în asigurarea ordinii şi securităţii publice
PERCHEZIȚIA UNUI AUTOVEHICUL
• art. 167 CPP
= „examinarea exteriorului ori interiorului unui vehicul
sau a altui mijloc de transport ori a componentelor
acestora”.
• condiție: există o suspiciune rezonabilă că prin
efectuarea unei percheziţii vor fi descoperite urme ale
infracţiunii, corpuri delicte ori alte obiecte ce prezintă
importanţă pentru aflarea adevărului în cauză.
• nu este necesar să fie începută UP.
• efectuată - organe judiciare sau oricare autoritate cu
atribuţii în asigurarea ordinii şi securităţii publice.
PERCHEZIȚIA INFORMATICĂ
• art. 168 CPP
• percheziţie în sistem informatic sau a unui suport de stocare a
datelor informatice = procedeul de cercetare, descoperire,
identificare şi strângere a probelor stocate într-un sistem
informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat
prin intermediul unor mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de
natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea.
• dispusă numai de către instanța judecătorescă prin încheiere
motivată (nesupusă vreunei căi de atac) pe baza căreia se emite
mandatul de percheziție.
• în cursul UP - se dispune prin încheiere, de către judecătorul de
drepturi și libertăți, la cererea procurorului.
EXPERTIZA
• art. 172-191 CPP
• = un mijloc probatoriu prin intermediul cărora sunt consemnate
operațiunile și concluziile unui expert, atunci când cunoștiințele
acestuia (opinia) sunt necesare pentru constatarea, clarificarea
sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă
importanţă pentru aflarea adevărului în cauză.
• se dispune din oficiu sau la cerere, de către organul de
urmărire penală (prin ordonanță motivată), respectiv de către
instanța de judecată (prin încheiere motivată)
• experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori
de experţi independenţi autorizaţi (DCC nr. 87/2019 –
incompatibilități)
CONSTATAREA
• = un procedeu utilizat în situație de urgență și preventiv,
atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de
probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este
necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări
ale cauzei (art. 172 alin. 9 și 10, art. 1811 CPP) (DCC nr.
437/2018 rapoartele = mij. de probă, DCC nr. 835/2017 –
doar în caz de urgență).
• se dispune de către organul de urmărire penală prin
ordonanţă
• este efectuată de către un specialist care funcţionează în
cadrul organelor judiciare sau din afara acestora → raport
de constatare tehnico-științifică
– ex.: certificatul medico-legal
EXPERTIZELE OBLIGATORII
• expertiza medicol-legală psihiatrică:
– în cazul infracținilor comise de minori cu vârsta între 14 și 16 ani;
– în caz de ucidere /vătămare a copilului nou-născut sau a fătului de către
mamă;
– atunci când organul de UP / instanța are o îndoială cu privire la
discernământul suspectului sau inculpatului;
– alte situații:
• autopsia medico-legală:
– moarte violentă ori când aceasta este suspectată de a fi violentă;
– nu se cunoaște cauza morții;
– există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat direct sau indirect
printr-o infracţiune ori în legătură cu comiterea unei infracţiuni;
– decesul s-a produs în perioada în care persoana se află în custodia unor
organe
– autopsia medico-legală a fetusului sau a nou-născutului.
ALTE EXPERTIZE
- expertiza toxicologică (art. 188)
- examinarea medico-legală a persoanei (art. 189 CPP)
- examinarea fizică (art. 190 CPP)
- expertiza genetică judiciară (art. 191 CPP)
- expertiză criminalistică (dactiloscopică, traseologică, balistică, tehnică a actelor;
grafică, bio-criminalistică etc);

- expertiză contabilă judiciară;

- expertiză tehnică judiciară;

- expertiză cu caracter comercial, industrial, economico-financiar, veternar, de artă


etc.
CERCETAREA LOCULUI FAPTEI
• se dispune de către organul de UP /instanța
judecătorească.

• constatarea directă în scopul determinării sau


clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă
importanţă pentru stabilirea adevărului,
precum și ori de câte ori există suspiciuni cu
privire la decesul unei persoane.
RECONSTITUIREA
• procedura prin care se repetă, la fața locului,
în întregime sau în parte, modul și condițiile în
care a fost săvârșită fapta, pentru verificarea
sau precizarea unor date.

• se efectuează de către organul de UP /


instanță, în prezența suspectului sau
inculpatului aflat în condițiile art. 90 CPP.
ALTE INSTITUȚII LEGATE DE ADMINISTRAREA
PROBELOR
• Comisia rogatorie (art. 200 CPP) – efectuarea
unui act procedural de un alt organ judiciar
• Delegarea (art. 201 CPP)
– organul de UP / instanța de judecată dispune
efectuarea unui act de procedură de către un organ
ierarhic inferior.
– în baza art. 302 alin. 1 CPP (situația în care UP se
efectuează de către procuror, acesta poate dispune
prin ordonanță ca anumite acte de cercetare penală
să fie efectuate de către organele de cercetare penală
ale poliției judiciare).

S-ar putea să vă placă și