Sunteți pe pagina 1din 16

CAPITOLUL III – ACȚIUNILE ÎN PROCESUL

PENAL
ACȚIUNEA PENALĂ
-art. 14-18 CPP
-mijlocul procesual exercitat, de regulă, de către Ministerul
Public în numele societății, prin care se realizează
tragerea la răspundere penală a persoanelor care au
săvârșit ori au participat la săvârșirea unei infracțiuni

Etape:
punerea în mișcare a acțiunii penale;
exercitarea acțiunii penale;
stingerea acțiunii penale.
PUNEREA ÎN MIȘCARE A
ACȚIUNII PENALE
-prin actul de inculpare prevăzut de lege
(art. 14 alin. 2 CPP) și se poate exercita în
tot cursul procesului penal (art. 14 alin. 3
CPP).

◦ de către procuror prin ordonanță dacă


sunt îndeplinite următoarele condiții:
CONDIȚIILE NECESARE PUNERII ÎN
MIȘCARE A ACȚIUNII PENALE
1. există probe din care să rezulte
presupunerea rezonabilă că o persoană a
săvârșit o infracțiune;

2. nu există cauze de împiedicare (cauze


care împiedică punerea în mișcare sau
exercitarea acțiunii penale, cauze prevăzute
în art. 16 alin. 1 CPP).
CAUZE DE ÎMPIEDICARE (art. 16 alin. 1
CPP)
a. fapta nu există;
b. fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută
de lege;
c. nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea;
d. există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e. lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o
altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;
f. a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori a inculpatului
persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori a inculpatului persoană juridcă;
g. a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea
acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un
acord de mediere în condițiile legii;
h. există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i. există autoritate de lucru judecat;
j. a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat potrivit legii.
STINGEREA ACȚIUNII PENALE
în faza de urmărire penală - de către procuror, prin
ordonanță (art. 314 CPP) de:
◦ clasare
◦ renunțare la UP

în faza de judecată - de către instanță - prin


pronunțarea unei HJ def. (art. 396 CPP) de:
◦ condamnare,
◦ renunțare la aplicare pedepsei,
◦ amânarea aplicării pedepsei,
◦ achitare,
◦ încetare a procesului penal.
ACȚIUNEA CIVILĂ
= mijlocul procesual prevăzut de lege prin care
persoana vătămată prin săvârșirea unei
infracțiuni ori succesorii acesteia solicită
tragerea la răspundere civilă delictuală (! și
contractuală - RIL nr. 1/2016) a inculpatului
și/sau PRC (ori a succesorilor în drepturi ai
acestora care au acceptat succesiunea sau a
lichidatorilor), în vederea reparării integrale (în
natură sau echivalent) a prejudiciului direct,
material sau moral produs prin activitatea
infracțională
se exercită de către persoana vătămată sau de succesorii
acesteia împotriva inculpatului și, după caz, a părții
responsabile civilmente.
◦ fie în cadrul procesului penal - prin constituirea
persoanei vătămate care a suferit o pagubă (materială
sau morală) sau de succesorii acesteia, ca parte civilă
(art. 19 alin. 2 prima teză CPP),
◦ fie separat - prin introducerea acțiunii la instanța civilă
competentă (art. 27 CPP).

pentru persoana vătămată lipsită de capacitate de


exercițiu / cu capacitate de exercițiu restrânsă - se exercită
în numele acesteia de către reprezentantul legal sau, după
caz, de către procuror (obligatoriu) (art. 19 alin. 3 CPP)
TERMEN CONSTITUIRE PARTE CIVILĂ

art. 20 CPP - moment limită (= termen de


decădere) până la care persoana vătămată sau
succesorii acesteia se pot constitui parte civilă:
◦ până la începerea cercetării judecătorești.
◦ depășirea - decăderea

se poate face și în faza de urmărire penală - dar


numai după punerea în mișcare a acțiunii penale
PARTEA RESPONSABILĂ CIVILMENTE

fie este introdusă, fie participă din proprie inițiativă:


◦ introdusă la cererea părții îndreptățite potrivit legii
civile (parte civilă), în termenul prevăzut de art. 21
alin. 1 CPP (!! DCC nr. 257/2017),
◦ obligatoriu - când procurorul exercită acțiunea
civilă, în termenul prevăzut de art. 21 alin. 1 CPP (!!
DCC nr. 257/2017)
◦ din proprie inițiativă - până la terminarea cercetării
judecătorești la prima instanță, preluând procedura
din stadiul în care se află la momentul intervenției.
dreptul de a renunța la pretențiile civile
formulate
încheierea unei tranzacții
promovarea acțiunii civile în cazul transmiterii
dreptului la repararea prejudiciului pe cale
convențională
continuarea soluționării acțiunii civile de către
sau față de succesori, de manifestarea expresă
de voință a părții civile, respectiv a
moștenitorilor, succesorilor în drepturi sau a
lichidatorilor acesteia
SOLUȚIONAREA ACȚIUNII CIVILE
o soluție de condamnare
◦ admite în tot sau în parte acțiunea civilă și
obligă inculpatul și/sau partea responsabilă
civilmente la plata daunelor materiale și/sau
morale

◦ respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă


(dacă partea civilă nu a probat existența și
întinderea prejudiciului suferit ori acesta a
fost deja reparat de către inculpat
o soluție de achitare (în baza art. 16 alin. 1 lit. b) teza întâi)
sau de încetare în baza art. 16 alin. 1 lit. e), lit. f) (cu
excepția prescripției – DCC nr. 586/2016), lit. i) și lit. j),
precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. 2 (în cazul în
care instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovației și
între părți nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord de
mediere cu privire la acțiunea civilă) CPP
în cazul în care nu este exprimată opțiunea de a continua
exercitarea acțiunii civile / nu sunt indicați moștenitorii sau,
după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii persoanei
responsabile civilmente -în termen de cel mult două luni
instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă
o soluție de achitare în baza art. 16 alin. 1
lit. a) (fapta nu există) și lit. c) (nu există
probe că o persoană a săvârșit infracțiunea)
CPP

nu vor fi acordate despăgubiri bănești


părții civile (acțiunea civilă este
respinsă ca neîntemeiată).
o soluție de achitare în baza art. 16 alin. 1 b) teza a doua
(fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege) și lit.
d) (există o cauză justificativă sau de neimputabilitate) CPP
sau a unei soluții de încetare a procesului penal având ca
temei art. 16 lit. h) (există o cauză de nepedepsire prevăzută
de lege), lit f) doar prescriptia și lit. g) CPP

instanța poate admite acțiunea civilă în tot sau în parte și să


oblige inculpatul și/sau partea responsabilă civilmente la plata
daunelor materiale și/sau morale sau,
după caz, respinge acțiunea civilă (dacă partea civilă nu a
probat existența și întinderea prejudiciului suferit ori acesta a
fost deja reparat de către inculpat).
ACȚIUNEA CIVILĂ LA INSTANȚA
CIVILĂ
separat - în următoarele situații:
◦ PV nu s-au constituit parte civilă în procesul penal
◦ instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă
formulată în cadrul procesului penal
◦ procesul penal a fost suspendat
◦ pentru partea de prejudiciu, dovedită prin probe noi,
care nu a fost acoperită prin hotătârea definitivă a
instanței penale, atunci când acțiunea civilă a fost
exercitată de procuror,
◦ pentru repararea prejudiciului născut sau descoperit
după constituirea ca parte civilă.
art. 28 CPP
HJ def. a instanței penale are autoritate de lucru judecat în
fața instanței civile, doar cu privire la existența faptei și a
persoanei care a săvârșit-o.
◦ Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare
sau încetare a procesului penal în ceea ce privește existența
prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.
HJ def. a instanței civile cu privire la acțiunea civilă nu are
autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare cu
privire la existența faptei penale, a persoanei care a
săvârșit-o și a vinovăției acesteia

S-ar putea să vă placă și