UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA: DREPT

DISCIPLINA: Drept procesual penal I

TEMA: Acțiunea civilă și acțiunea penală

COORDONATOR:

Lect. univ. dr. Elisabeta Mariana Boțian

Anul universitar 2023-2024

Semestrul I
 Acţiunea penală şi acţiunea civilă Asemănări şi deosebiri

Acțiunea penală constituie instrumentul juridic prin intermediul căruia se deduce în față
organelor judiciare raportul conflictual de drept penal, în vederea tragerii la răspundere penală a
persoanei care a săvârșit infracțiunea.
În ceea ce privește acțiunea civilă, potrivit art. 998 C.civ., "Orice fapta a omului, care
cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara". Fiind
alăturată acțiunii penale, acțiunea civilă are un caracter accesoriu, putând fi exercitată în cadrul
procesului penal numai în măsură punerii în mișcare a acțiunii penale. Caracterul accesoriu al
acțiunii civile în procesul penal face că ea să poată fi exercitată numai împotriva învinuitului,
inculpatului sau a părții responsabile civilmente, precum și față de succesorii acestora.
Pentru exercitarea acțiunii civile în procesul penal sunt necesare următoarele condiții:
a) infracțiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;
b) între infracțiunea săvârșită și prejudiciul creat să existe o legătură de cauzalitate;
c) prejudiciul să fie cert;
d) prejudiciul să nu fi fost reparat;
e) în cazul persoanelor cu capacitate deplină de exercițiu, să existe cererea de constituire
că parte civilă în cadrul procesului penal;
f) infracțiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral. Acțiunea civilă are același
temei că și acțiunea penală, constând în normă juridică încălcată (temeiul de drept) și fapta
comisă (temeiul de fapt).
Obiectul acţiunii civile şi al acţiunii penale
Potrivit dispozițiilor art. 9, "Acțiunea penală are că obiect tragerea la răspundere penală a
persoanelor care au săvârșit infracțiuni". Acțiunea penală se pune în mișcare prin actul de
inculpare prevăzut de lege și se poate exercită în tot cursul procesului penal.
Obiectul acțiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanei care a
săvârșit infracțiunea, celelalte acțiuni sau proceduri judiciare având o altă natură juridică și un alt
conținut (reabilitarea judecătorească, repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept).
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1), acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere
civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente.
Repararea pagubei se face, potrivit dispozițiilor legii civile, în natură, prin:
a) restituirea lucrului;
b) restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii;
c) desființarea totală sau parțială a unui înscris;
d) prin orice alt mijloc de reparare în natură. În situația în care repararea în natură nu este
posibilă, inculpatul și partea responsabilă civilmente pot fi obligați la plata unei despăgubiri
bănești.
Subiecții acțiunii penale și ai acțiunii civile
Subiecții raportului juridic de drept penal substanțial sunt și subiecți în cadrul raportului
juridic procesual penal. După cum se știe însă, în rezolvarea raportului de conflict, subiecții
raportului juridic penal își inversează rolurile: subiectul pasiv al infracțiunii va fi subiectul activ
al acțiunii penale, iar subiectul activ al infracțiunii va fi subiectul pasiv al acțiunii penale.
Subiectul activ al acțiunii penale este titularul dreptului la acțiune, calitate ce-i revine în
mod exclusiv statului. Persoană vătămată nu poate fi niciodată titular al acțiunii penale, nici în
situațiile în care, conform prevederilor legale, persoană vătămată are dreptul de a cere punerea în
mișcare a acțiunii penale prin plângere prealabilă, de a-și retrage această cerere sau de împăcare
cu făptuitorul. Referitor la aceste situații, tot statul este titularul acțiunii penale, iar persoană
vătămată este subiect activ secundar al acțiunii penale.
Prin urmare, întâlnim subiecți activi principali (statul prin organele sale specializate) și
secundari (persoană vătămată), în timp ce subiectul pasiv este inculpatul împotriva căruia se
exercită acțiunea penală.
Trăsăturile acțiunii penale şi ale acţiunii civile
Acțiunea penală prezintă următoarele trăsături:
a) aparține statului.
Numai statul are dreptul să acționeze împotriva celor vinovați, fiind singurul titular al
acțiunii penale, exercitarea ei fiind încredințată procurorului. În doctrina, s-a exprimat și punctul
de vedere că titular al acesteia, în cazuri restrânse, ar fi și persoană vatamata1;
b) este obligatorie.
În momentul în care se săvârșesc infracțiuni, statul intervine prin mijloace de drept penal
în scopul restabilirii ordinii de drept, iar exercitarea acțiunii penale devine obligatorie. Există și
anumite cazuri în care obligativitatea acțiunii penale încetează, respectiv, situațiile ce constituie
excepții de la principiul oficialității. Astfel, în cazul plângerii prealabile, partea vătămată are
dreptul de a-și retrage plângerea sau de a se împacă cu făptuitorul;
c) este irevocabilă și indisponibilă.
Odată pusă în mișcare, acțiunea penală nu mai poate fi oprită și nici limitată de cel care a
declanșat-o; ea nu mai depinde de voință organului care o exercită, urmând a fi epuizată doar la
soluționarea cauzei penale. Ea se poate stinge numai în cazurile prevăzute de lege.
Indisponibilitatea acțiunii penale face că această să se deosebească de acțiunea civilă.
Disponibilitatea adevărată care să aparțînă părții nu poate există decât asupra acțiunii civile,
pentru că numai titularul acesteia poate fi și un alt subiect decât statul, respectiv, o persoană
fizică sau juridică, având posibilitatea să dispună de dreptul sau la acțiune, că de orice alt drept
subiectiv;
d) este indivizibilă.
Caracterul indivizibil al acțiunii penale decurge din unitatea infracțiunii, neavând nicio
relevanță faptul că la săvârșirea ei au participat mai multe persoane. Într-o cauza penală, nu se
exercită atâtea acțiuni câți autori, instigatori sau complici sunt, doar efectele acțiunii unice și
indivizibile se extind asupra tuturor făptuitorilor.
e) este individuală.
Acțiunea penală poate fi exercitată numai împotriva inculpatului. Nimeni nu poate cere să
fie subiect pasiv al acțiunii penale, alături de inculpat sau în locul acestuia.
 Față de acțiunea penală, acțiunea civilă este disponibilă, accesorie acțiunii penale și
poate fi îndreptată împotriva altor persoane decât învinuitul sau inculpatul.
a) Disponibilitatea acțiunii civile Declanșarea acțiunii civile se face prin manifestarea de
voință a persoanei vătămate de a se constitui parte civilă, putând renunta la calitatea să pe
parcursul procesului penal.
b) Acțiunea civilă este accesorie acțiunii penale Această poate fi exercitată numai în
cadrul procesului penal, alături de acțiunea penală. Poziția de dependență conduce la exercitarea
ei numai față de inculpat, partea responsabilă civilmente și, eventual, moștenitorii sau succesorii
lor.
c) Acțiunea civilă nu este individuală Acțiunea civilă poate fi îndreptată și împotriva
altor persoane decât cea care a săvârșit infracțiunea.
Momentele desfășurării acțiunii penale
Conform art. 9 alin. (3), acțiunea penală se poate exercită în tot cursul procesului penal.
Realizarea acțiunii penale se materializează în trei momente, și anume: punerea în mișcare a
acțiunii penale; exercitarea acțiunii penale; stingerea acțiunii penale.
Punerea în mișcare a acțiunii penale
"Acțiunea penală se pune în mișcare prin actul de inculpare prevăzut de lege" [art. 9 alin.
(2)]. Spre deosebire de începerea urmăririi penale, care se face în rem, punerea în mișcare a
acțiunii penale se face în personam, adică, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, este 5
necesară identificarea persoanei care urmează să fie trasă la răspundere penală pentru fapta
concretă ce-i este imputată.
Exercitarea actiunii penale
Prin exercitarea acțiunii penale se înțelege susținerea ei în vederea realizării tragerii la
răspundere penală a inculpatului. În cursul urmăririi penale, exercitarea acțiunii penale se face de
către procuror, alături de care poate participa și persoană vătămată, în cazul când este necesară
plângerea prealabilă.
Procurorul poate renunta la învinuire, punând concluzii de achitare a inculpatului sau de
încetare a procesului [art. 316 alin. (3)]. Această nu echivalează cu o revocare a acțiunii penale
care este indisponibilă, constituind numai o renunțare la exercitarea ei și, indiferent de atitudinea
procurorului1, instanța este obligată să adopte soluția legală ce se impune
Epuizarea şi stingerea acţiunii penale
Finalitatea acțiunii penale se materializează într-un ultim moment, și anume: epuizarea și
stingerea. Astfel, acțiunea penală, pusă în mișcare și exercitată, se epuizează în urmă judecării
cauzei și pronunțării unei hotărâri, care poate fi de condamnare, de achitare sau de încetare a
procesului penal.
Cu toate acestea, sunt situații când acțiunea penală se poate stinge și pe parcursul
urmăririi penale, dacă se constată că aptitudinea functionala a fost înlăturată de una din cauzele
expres prevăzute de lege, ipoteza în care procurorul poate adopta una dintre soluțiile de
netrimitere în judecată: scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau clasarea
dosarului.
Cazurile în care acțiunea penală este lipsită de temei:
 a) fapta nu există [art. 10 lit. a)];
b) fapta nu este prevăzută de legea penală [art. 10 lit. b)]; acest caz are legătură directă
cu principiul legalitățîi incriminarii; fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni
[art. 10 lit. b1)];
c) fapta nu a fost săvârșită de învinuit sau de inculpat [art. 10 lit. c)]; 7 d) faptei îi
lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii [art. 10 lit.
d)]; e) există vreuna din cauzele care înlătura caracterul penal al faptei [art. 10 lit.
e)]. Cazurile în care acțiunea penală poate fi exercitată numai în anumite condiții sau este
lipsită de obiect. Acestea sunt:
f) lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului
competent ori altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii
penale [art. 10 lit. f)]; totuși, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare, ulterior, în condițiile
legale;
g) a intervenit amnistia sau prescripția ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea
persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor [art. 10 lit. g)];
h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părțile s-au împăcat, în cazul infracțiunilor pentru
care retragerea plângerii sau împăcarea părților înlătura răspunderea penală [art. 10 lit. h)]; i) s-a
dispus înlocuirea răspunderii penale [art. 10 lit.
i)]; există o cauza de nepedepsire prevăzută de lege [art. 10 lit. i1)];
j) există autoritate de lucru judecat [art. 10 lit. j)].
Exercitarea acțiunii civile
Acțiunea civilă parcurge trei etape în desfășurarea procesului penal: declanșarea ei,
exercitarea și rezolvarea. Față de disponibilitatea acesteia, parcurgerea tuturor etapelor nu este
obligatorie, partea civilă putând renunta (cu excepțiile legale) la exercitarea ei. Fiind accesorie
acțiunii penale, când această se stinge, automat se va stinge și acțiunea civilă.
Dreptul de opțiune Pentru a se exercită dreptul de opțiune, trebuie să coexiste cele două
cai prin care se pot cere despăgubirile civile:
a) să fie declanșat procesul penal, implicit acțiunea penală pusă în mișcare;
b) să existe posibilitatea exercitării acțiunii civile la o instanța civilă.
Dacă persoană fizică, ce a suferit un prejudiciu material prin săvârșirea infracțiunii, alege
una dintre aceste două cai de exercitare a acțiunii civile și apoi renunta la calea aleasă, ea pierde
definitiv dreptul de a mai obține repararea pe cale judiciară a pagubei produse prin infractiune1.
Astfel, dreptul de opțiune este irevocabil tocmai pentru a contribui la o bună desfășurare a
procesului penal.
Dacă acțiunea civilă a fost exercitată din oficiu, părăsirea procesului penal poate avea loc
când:
a) urmărirea penală sau judecată a fost suspendată;
b) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale;
c) instanța a lăsat acțiunea civilă nerezolvată;
 d) există mai multe capete de cerere și doar unele au fost soluționate de instanța penală,
ulterior putându-se rezolva celelalte capete de cerere (pretenții) printr-o acțiune civilă exercitată
în față instanței civile.
O situație specială apare când persoană care a suferit prejudiciul prin infracțiune, după ce
a pornit acțiunea civilă în față instanței civile, părăsește această cale și o exercită în cadrul
procesului penal când:
a) acțiunea penală a fost pusă în mișcare ulterior pornirii acțiunii civile în față instanței
civile;
b) procesul penal a fost reluat după suspendare, încetarea urmăririi penale sau scoaterea
de sub urmărire penală.
Pornirea acțiunii civile
Pornirea acțiunii civile se face prin constituirea persoanei vătămate că parte civilă contra
învinuitului sau inculpatului și, eventual, a persoanei responsabile civilmente. Constituirea de
parte civilă se face printr-o declarație dată în cursul urmăririi penale sau, în față instanței, până la
citirea actului de sesizare. Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin
infracțiune nu înlătura dreptul acesteia de a participa și în calitate de parte vătămată în aceeași
cauza [art. 15 alin. (3)].
Pentru acțiunea civilă din cadrul procesului penal nu se percepe taxa de timbru [art. 15
alin. (4)].
Exercitarea acțiunii civile din oficiu
Acțiunea civilă se pornește și se exercită din oficiu când persoană vătămată este o
persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. În toate
cazurile în care acțiunea civilă se exercită din oficiu, instanța de judecată este obligată să se
pronunțe cu privire la repararea pagubei. Procurorul, dacă participa la judecată, este obligat să
susțînă interesele civile ale persoanelor în cauza, chiar dacă nu sunt constituite că părți civile [art.
18 alin. (2)]. Acțiunea civilă se poate exercită și de către succesori. În cazurile în care acțiunea
civilă a fost exercitată din oficiu, dacă se constată prin probe noi că pagubă și daunele morale nu
a fost integral reparate, diferența poate fi cerută pe calea unei acțiuni la instanța civilă
Raportul dintre acțiunea penală și acțiunea civilă
Problema raportului dintre acțiunea penală și acțiunea civilă se ridică atunci când cele
două acțiuni sunt exercitate separat și concomitent, întrucât există pericolul de a se ajunge la
hotărâri judecătorești contradictorii. De aceea, se acordă preferință cauzei penale.
Rezolvarea acțiunii civile în cadrul procesului penal
Instanța penală are patru posibilități [art. 346 alin. (2), (3) și (4)]: nu acordă despăgubiri
civile, respingând acțiunea civilă că lipsită de temei; admite acțiunea civilă în total sau în parte;
nu soluționează acțiunea civilă; disjunge acțiunea civilă, pe care o rezolva separat.

ASEMANARI DEOSEBIRI
- ambele sunt instituții de drept
material, substanțial.
- ambele au ca efect înlăturarea
răspunderii juridice (penală sau
civilă) a autorului faptei ilicite
cauzatoare de prejudicii.
- ambele au un fundament
comun-consolidarea raporturilor
juridice și înlăturarea incertitudinii
din circuitul juridic penal sau
civil,după caz.
- ca domeniu:prescripția penală operează, în principiu
pentru săvârşirea oricăreiinfracţiuni, pe când prescripţia răspund
erii civile delictuale acţionează numai în cazul
infracţiunilor de daune (nu şi a celor de pericol);
- cu privire la termenele de prescripţie:răspunderea penală
se prescrie, în anumite termene care variază în funcţie de
pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare infracţiune(15, 10, 8,
5 şi 3 ani), pe când acţiunea civilă,întemeiată pe răspunderea
civilă delictuală, se prescrie, de regulă, în termenul de
prescripţiede drept comun (3 ani), prevăzut de Decretul nr.
167/1958;
- în privinţa momentului din care încep să curgă
termenele deprescripţie:data săvârşirii
infracţiunii în cazul prescripţiei răspunderii penale,
respectiv, data când
- păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât
paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea
- la prescripţia răspunderii civile delictuale
- cauzele de întrerupere şi de suspendare
a prescripţiei răspunderii penale (art. 123 şi
128C. pen.) diferă, în principiu, de cele ale prescripţiei răs
punderii civile delictuale (art.13, 14 şi 16 din D.
nr. 167/1958).
- repunerea în termenul de prescripţie nu este
cunoscută în dreptul penal fiind specifică prescripţiei civile
(art. 19 din D. nr.167/1958);
- în sfârşit, în privinţa efectului prescripţiei: în
dreptul penal, prescripţia înlătură definitiv
răspunderea penală, pe când prescripţia
dreptului la acţiune în răspundere civilă delictuală lasă
neatins dreptul subiectiv
civil(dreptul la despăgubire), care poate fi
satisfăcut prin executarea de bunăvoie decătre debitor a
obligaţiei corelative.