UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
PROGRAM DE STUDII: DREPT – ID

DISCIPLINA: DREPT PENAL SPECIAL I

TITLUL TEMEI: ACȚIUNEA PENALĂ ȘI ACȚIUNEA
CIVILĂ

COORDONATOR: LECTOR. UNIV. DR. ELISABETA BOȚIAN

STUDENT: FALCOE ANDREI ROBERT

ANUL: III

1
 Obiectul şi exercitarea acţiunii penale
(1) Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a
persoanelor care au săvârşit infracţiuni.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut
de lege.
(3) Acţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal, în
condiţiile legii.
Răspunderea penală, ca formă a răspunderii juridice, există din momentul
săvârșirii faptei calificată ca infracțiune, și constă în obligația infractorului de a
suporta consecințele penale ale comiterii infracțiunii. Tragerea efectivă la
răspundere penală se realizează în cadrul raportului procesual penal în scopul
apărării societății împotriva infracțiunilor.
Prin urmare, răspunderea penală, ca formă a răspunderii juridice, există din
momentul săvârșirii infracțiunii și constă în obligația infractorului de a suporta
consecințele penale ale comiterii infracțiunii. Tragerea efectivă la răspundere
penală se realizează în cadrul raportului procesual penal, cu scopul declarat de
apărare a societății împotriva infracțiunilor. Sunt tratate particularitățile referitoare
la obiectul raportului de răspundere penală și principiile răspunderii penale.

Obiectul şi exercitarea acţiunii civile

(1) Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect
tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii
civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii
penale.
(2) Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii
acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii
responsabile civilmente.
(3) Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau
are capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea civilă se exercită în numele acesteia
de către reprezentantul legal sau, după caz, de către procuror, în condiţiile art. 20
alin. (1) şi (2), şi are ca obiect, în funcţie de interesele persoanei pentru care se
exercită, tragerea la răspundere civilă delictuală.
(4) Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal, dacă prin
aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului.

2
 (5) Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor
legii civile.
Răspunderea civilă, este definită in general, ca raport de obligații în temeiul
căruia o persoană este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa
ori, in cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru care este răspunzătoare.
Legătura foarte strânsă intre răspunderea civilă a fiecărei persoane, pe de o
parte și obligația fiecăruia de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat altuia, pe de
altă parte, este reflectată cu evidență în regulile pe care practica și doctrina juridică
le-au sintetizat ca fiind principii de bază ale răspunderii civile, reguli despre care se
afirmă că reprezintă în mod real specificul acestei forme de răspundere juridică-
obligația de reparare a prejudiciului.
Acțiunea penală și acțiunea civilă, în mod obisnuit, atunci când mu au nici o
legătură, (mu se declanşază ca urmare a aceleiași conduite ilicite) sunt de
competența unor instanțe diferite: acțiunea penală de competența instanței penale
iar acțiunea civilă de competența instanței civile.
Dacă răspunderea penală și răspunderea civilă intervin ca urmare a săvârşirii
unor fapte ilicite fără legătură, independente, chiar dacă am vorbi de aceiași
victimă, aceasta mu are posibilitatea de a alege, de a opta in privința instanței
căreia i se va adresa pentru repararea prejudiciului civil, ci are o singură cale pentru
a obține repararea prejudiciului, respectiv aceea de a se adresa instanței civile,
potrivit normelor procedurale civile.
Imperativul bunei administrări a justiţiei impune ca, în cazul săvârşirii unei
infracţiuni cauzatoare de prejudicii, o instanţă judecătorească să hotărască în mod
echitabil şi într-un termen rezonabil atât cu privire la temeinicia acuzaţiei penale,
cât şi asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil. Din această
perspectivă, problematica obţinerii despăgubirilor cuvenite persoanei vătămate în
urma săvârşirii unei infracţiuni pe calea acţiunii civile exercitate în cadrul unic al
procesului penal reprezintă o temă de o reală importanţă.
Acţiunea penală aparţine societăţii, care o exercită prin organele statului
anume învestite în acest scop, este obligatorie exercitându-se, ca regulă generală,
din oficiu, este irevocabilă şi indisponibilă, este indivizibilă, autonomă,
nedepinzând de alte acţiuni, şi individuală. Această ultimă trăsătură a acţiunii
penale decurge dintr-un principiu fundamental al răspunderii penale, şi anume,
principiul răspunderii personale.

3
 În acest sens, s-a arătat că, atunci când fapta ilicită cauzatoare de prejudicii
este o infracţiune, în afara aplicării pedepsei prevăzute de Codul penal, se naşte şi
obligaţia autorului infracţiunii de a-l despăgubi pe cel vătămat. Această faptă ilicită
care realizează conţinutul constitutive al unei infracţiuni constituie, deopotrivă,
ceea ce în doctrină şi în practica judiciară a fost numit „delict civil”, de unde derivă
şi denumirea de „răspundere civilă delictuală” a răspunderii pentru o astfel de
faptă. Răspunderea penală nu exclude răspunderea civilă, după cum nici
răspunderea civilă nu o exclude pe cea penală; cele două forme ale răspunderii
juridice pot acţiona concomitent, cu alte cuvinte, se pot cumula.
Aceste argumente sunt susţinute şi de dispoziţiile exprese ale noului Cod de
procedură penală care stabilesc că acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului
penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor
responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin săvârşirea
infracţiunii.
Această posibilitate există când prejudiciul nu a fost integral reparat sau când
persoana care a plătit victimei a înţeles să vină exclusiv în ajutorul persoanei
prejudiciate. Au fost indicate trei astfel de situaţii, şi anume:
- când victima primeşte o pensie de invaliditate sau o pensie de urmaş
acordată de asigurările sociale, aceasta va putea solicita de la autorului faptei ilicite
diferenţa de prejudiciu care nu este acoperită de pensia de întreţinere;
- dacă, în urma faptei ilicite, victima primeşte o indemnizaţie de la societatea
de asigurări (în acest caz, trebuie să se facă distincţie după cum persoana asigurată
este inculpatul sau chiar victima infracţiunii);
- în cazul în care, după săvârşirea faptei ilicite, victima primeşte o sumă de
bani de la o terţă persoană, urmează a se examina scopul ce stă la baza acestei
prestaţii, în funcţie de care se va stabili dacă există sau nu dreptul victimei de a
solicita despăgubiri de la autorul faptei ilicite.
Cu toate acestea, dacă răspunderea autorul infracţiunii cauzatoare de
prejudicii este, pe latura civilă a cauzei, întotdeauna o răspundere delictuală, în
cazul asiguratorului de răspundere civilă obligatorie care participă în procesul
penal, răspunderea este contractuală. Astfel, în cazul producerii unui accident de
circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat
contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă
delictuală a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea

4
contractuală a asiguratorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în
condiţiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.
Acțiunea civilă reprezintă mijlocul prin care sunt trași la răspundere civilă
persoanele care, în urma săvârșirii unei infracțiuni, au încălcat și norme de drept
civil, provocând astfel un prejudiciu moral și material. Fapta atrage atât
răspunderea penală, cât și răspunderea civilă.
Acțiunea civilă poate fi formulată în cadrul procesului penal doar dacă
persoana vătămată formulează o cerere de constituire în acest sens, oral sau în
scris, care să cuprindă natura și întinderea pretențiilor sale, probele și motivele pe
care se întemeiază, potrivit art.20 alin.(2) CPP, devenind în acest fel parte civilă.
Din momentul în care acțiunea civilă este o cerere accesorie, aceasta poate fi
exercitată doar în cadrul procesului penal. Deși are caracter voluntar, avem și o
excepție, prevăzută la art.19 alin.(3) care prevede că poate fi dispusă din oficiu în
momentul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are
capacitate de exercițiu restrânsă.
Acțiunea civilă în cadrul procesului penal poate fi exercitată de către
persoana vătămată sau de către succesorii acesteia (de exemplu: moștenitorii ce au
suportat cheltuielile de priveghi și înmormântare a victimei, unitățile spitalicești
pentru recuperarea sumelor deduse din îngrijirea victimei etc).
În cazul în care dreptul de reparare a prejudiciului a fost transmis pe cale
convențională, acesta nu are posibilitatea de a exercita acțiunea civilă în locul
persoanei vătămate.Însă, dacă transmiterea are loc după constituirea ca parte civilă,
acțiunea civilă poate fi disjunsă, potrivit art. 20 alin.(7) Codul de Procedură Penală.
În cazul în care, în cursul urmăririi penale sau al judecății, partea civilă
decedează sau se organizează,este radiată sau dizolvată se introduc mostenitorii sau
succesorii acesteia, dacă își exprimă intenția în acest sens în maximum 2 luni de la
deces, organizare, radiere sau dizolvare.
Termenul limită pentru constituirea părții civile este începerea cercetării
judecătorești, organele judiciare având obligația să informeze partea vătămată cu
privire la acest drept. De asemenea, există și un termen în sensul renunțării acesteia
la pretențiile formulate, și anume, până la terminarea dezbaterilor în apel.
Renunțarea poate fi în tot sau în parte, iar odată ce este formulată nu mai
poate fi introdusă pentru aceleași pretenții. Prin constituirea ca partea civilă,
persoana vătămată, pune în mișcare acțiunea civilă împotriva inculpatului sau a
părții responsabile civilmente.

5
 Această acțiunea are în vedere doar raporturile create prin paguba pricinuită
prin săvârșirea infracțiunii.
Dacă intervine decesul sau radierea inculpatului avem 2 cazuri:
1. Dacă ne aflăm în cursul urmăririi penale, procesul penal se încheie.Partea
are posibilitatea în acest caz să se adrese instanței civile, separat contra
moștenitoriilor sau părții responsabile civilmente.
2. Dacă ne aflăm în cursul judecății, partea civilă poate să continuie acțiunea
civilă contra moștenitorilor sau a părții responsabile civilmente.
Dacă și partea responsabilă civilmente decedeaza, se reorganizează, este
dizolvată sau radiată, acțiunea civilă continua în fața instanței penale numai dacă
partea civilă poate indica mostenitorii sau succesorii în termen de maximum 2 luni
de la momentul la care a luat cunoștință de împrejurare.
Instanța asupra acțiunii civile, cât și asupra acțiunii penale prin aceeași
hotărâre, însă, în cazul în care acțiunea civilă se prelungește, poate să o disjunge.