Aspecte generale

Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII) a fost înființat prin hotărârea
(Rezoluția) 827 a Consiliul de Securitate al Organizațiaei Națiunilor Unite. Această hotărâre a fost
aprobată la 23 mai 1993 în urma gravelor încălcări ale drepturilor omului comise pe teritoriul fostei
Iugoslavii încă din anul 1991, și ca răspuns la amenințările la adresa păcii și a securității internaționale
cauzate de aceste încălcări. TPII este localizat la Haga, în Olanda.
Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (câteodată doar Tribunalul Penal
Internațional - TPI) nu este una și aceeași organizație cu Curtea Penală Internațională, care are și ea sediul
la Haga.
Printre cele mai mediatizate dosare instrumentate de TPII se numără cel al fostului președinte
iugoslav Slobodan Milošević și cele al generalilor croați Ante Gotovina, Mladen Markač și Ivan Čermak
.Aspecte istorice
Odată cu trecerea experienţei celor două războaie mondiale, cît şi cu judecarea persoanelor
vinovate de diverse crime de război, contra păcii şi umanităţii la Tribunalele Internaţionale de la
Nürenberg şi Tokie, omenirea parca îşi învăţase lecţia în a depune eforturi cât mai mari, atât juridice, cât
şi politice, sociale, economice şi culturale în a preveni orice eventual conflict care poate apărea. Totuşi cu
trecerea timpului s-a observat că rămân însă înrădăcinate în mentalitatea multor persoane, care din păcate
vin la cârma unor state sau regiuni, caracteristici dure şi inumane care duc la comiterea diferitor
infracţiuni penale atât naţionale, cât şi internaţionale.
Asemenea evenimente oribile care au dus la decesul a mii de oameni, ranirea si strămutarea altor
zeci şi sute de mii de persoane, o reprezintă conflictele armate din fosta Iugoslavie. Între anii 1991-1995,
cât şi perioada conflictului din Kosovo, au fost comise o sumedenie de crime internaţionale, care, după
înfiinţarea Tribunalului Internaţion al Penal pentru fosta Iugoslavie, au început a fi încriminate, iar
persoanele vinovate judecate şi trase la răspundere
Războaiele Iugoslave au fost o serie de conflicte violente desfășurate pe teritoriul fostei
Republicii Socialiste Federative a Iugoslaviei (RSFI), care a avut loc între 1991 și 2001. Războaiele
iugoslave pot fi considerate două serii de războaie succesive care au afectat toate cele șase foste republici
iugoslave. Acestea au fost descrise ca fiind conflicte între cetățenii din fosta Iugoslavie din motive
religioase, etnice, economice și politice, mai ales dintre sârbii pe de o parte și croații, bosniacii și
albanezii pe de altă; de asemenea și dintre bosniacii și croații din Bosnia și Herțegovina și macedonenii și
albanezii din Macedonia.
Au fost primele conflicte după Al Doilea Război Mondial considerate oficial genociduri iar multe
dintre persoanele cheie participante au fost ulterior acuzate de crime de război.[3] Tribunalul Penal
Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI) a fost înființat de ONU pentru a judeca acest crime.
Această instanță a fost împuternicită să acuze pe cei responsabili pentru încălcări grave ale
dreptului umanitar internațional, a Convenției de la Geneva, încălcări ale legilor și a obiceiurilor de
război, genocid și crime împotriva umanității comise pe teritoriul fostei Iugoslavii de la 1 ianuarie 1991.
Ultimele estimări din partea TPI cu privire la încheierea mandatului său se referă la anul 2012
pentru procesele în primă instanţă. În ceea ce priveşte procesul împotriva lui R. Karadžić, se estimează că
se va încheia în 2014 pentru toate apelurile.
A). Războaiele destrămării Republicii Socialiste Federative Iugoslavia: 1. Războiul din Slovenia
(Războiul de zece zile) (1991) 2. Războiul Croat de Independenţă (1991-1995) 3. Războiul Bosniac
(1992-1995) - Bombardarea NATO în Bosnia şi Herţegovina (1995)
B). Războaiele din zonele populate de albanezi: 1. Războiul din Kosovo (1998-1999) - Bombardarea
NATO în R.F. Iugoslavia (1999) 2. Conflictul din Sudul Serbiei (2000-2001) 3. Conflictul din Macedonia
(2001)8
 Instanța a fost creată după ce armele au tăcut în spațiul fost iugoslav. Aproape toți liderii,
responsabili pentru crimele și atrocitățile comise în timpul celui mai crunt război pe care l-a cunoscut
Europa după al doilea război mondial, au fost aduși la Haga rând pe rând, judecați și condamnați.
Tribunalul a audiat peste 5000 de martori. 90 de persoane au fost condamnate, inclusiv pentru
genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii. Dincolo de aceste cifre, tribunalul a fost vocea
victimelor.
Cele mai mediatizate dosare
Printre cele mai mediatizate dosare instrumentate de TPII se numără cel al fostului președinte
iugoslav Slobodan Milošević și cele al generalilor croați Ante Gotovina, Mladen Markač și Ivan Čermak.
El a fost una din figurile marcante ale războiului din Iugoslavia în anii '90 și războiului din
Kosovo în 1999. A fost condamnat în mai 1999, în timpul războiului din Kosovo, de către Tribunalul
Internațional al Națiunilor Unite pentru crime împotriva umanității și o gravă încălcare a Convenției de la
Geneva.
După demonstrații și greve ce au urmat alegerilor prezidențiale din octombrie 2000, el s-a
recunoscut înfrânt și a demisionat. Un an mai târziu, Milošević a fost extrădat pentru a se prezenta în fața
Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, însă va muri după 5 ani de închisoare doar cu 50
de ore înaintea declarării verdictului. Milošević, suferind de boli grave ale inimii, de tensiune și diabet, a
murit în urma unui atac de cord în condiții neelucidate. Unii dintre susținătorii lui cred ca a fost omorât în
închisoare înainte de a se pronunța un verdict.
Ante Gotovina (n. 12 octombrie 1955, Comuna Tkon, Cantonul Zadar, Croația) este un general
croat. Între 2008 și 2012, împreună cu Mladen Markač și Ivan Čermak, a fost acuzat de Tribunalul Penal
Internațional pentru fosta Iugoslavie pentru presupusa implicare în crime legate de Operațiunea Furtuna
lansată de armata croată în timpul Războiului de Independență al Croației.[1] Čermak a fost achitat
complet, dar condamnările lui Gotovina și Markač au fost ulterior anulate printr-o cerere de apel la TPII.
Slobodan Praljak, fost lider al croaților bosniaci, care a fost condamnat în 2013 de Tribunalul
Penal pentru fosta Iugoslavie la 20 de ani de închisoare pentru crimele comise în războiul croato-bosniac,
dintre 1992-1994.
În momentul în care judecătorii au decis să mențină verdictul dat în 2013, Pralijak le-a spus celor
din sala că a consumat otravă. Pralijak, a strigat ,, Slobodan Praljiak nu este criminal de război. Resping
judecata voastră.Am băut otravă.,,
Praljiak este acuzat că a ordonat masacrul populației bosnice de religie musulmană în mai multe
localități din Bosnia și Herțegovina.
Judecătorul a decis ca ședința să fie suspendată și a cerut recipientul în care s-ar fi aflat otrava
pentru a fi demarată o anchetă.
Aptitudini
TPII de la Haga, creat pentru a judeca persoanele presupuse responsabile pentru încălcări grave
ale dreptului internațional umanitar, judecă acțiuni „îndreptate împotriva persoanelor sau a bunurilor
protejate în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Geneva relevante” și, în special:

 omucidere intenționată; tortura sau tratamentul inuman, inclusiv experimentele biologice;

provocând intenționat suferințe mari sau vătămări grave corpului sau sănătății ; distrugerea și
însușirea bunurilor care nu sunt justificate de necesități militare și care se desfășoară la scară
largă într-un mod ilicit și arbitrar; obligarea unui prizonier de război sau civil să servească în
forțele armate ale puterii inamice; privarea unui prizonier de război sau a unui civil de dreptul
său de a fi judecat în mod regulat și imparțial; expulzarea sau transferul ilegal al unui civil sau
detenția sa ilegală; luarea de ostatici a civililor.
 Poate să îi trimită în judecată pe cei care comit încălcări ale legilor sau obiceiurilor de război ,
inclusiv, dar fără a se limita la următoarele acțiuni:

 utilizarea armelor toxice sau a altor arme concepute pentru a provoca suferințe inutile;
distrugerea fără voie a orașelor și satelor sau devastarea nejustificată de cererile militare; atac
sau bombardare, prin orice mijloace, a orașelor, satelor, locuințelor sau clădirilor nedefendeți;
confiscarea, distrugerea sau deteriorarea intenționată a clădirilor dedicate religiei , carității și
educației , artelor și științelor , monumentelor istorice, operelor de artă și lucrărilor omului de
știință; jefuirea proprietății publice sau private.
Este competent să judece autorii genocidului definiți ca fiind unul sau mai multe dintre următoarele
acte („săvârșite cu intenția de a distruge, în totalitate sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau
religios, ca atare”).
Crimă a membrilor grupului; vătămări corporale sau mentale grave ale membrilor grupului;
supunerea intenționată a grupului la condiții de existență calculate pentru a duce la distrugerea fizică
totală sau parțială a acestuia; impunerea de măsuri destinate prevenirii nașterilor în cadrul grupului;
transfer forțat al copiilor din grup în alt grup.
Următoarele sunt pedepsite și de instanță: conspirație pentru comiterea genocidului ; incitarea
directă și publică la comiterea unui genocid ; tentativă de genocid; complicitate la genocid.
Acest tribunal este împuternicit să judece persoanele presupuse responsabile pentru crimele
împotriva umanității , fie că au fost comise în timpul unui conflict armat (internațional sau intern), fie că
sunt îndreptate împotriva oricărei populații civile. Aceste infracțiuni sunt:

 asasinat;exterminare; reducerea sclaviei ; expulzare; pedeapsa cu închisoarea; tortura; viol ;

persecuție din motive politice, rasiale și religioase; alte acte inumane.
Tribunalul Internațional are jurisdicție numai asupra persoanelor fizice, în conformitate cu
prevederile statutului său.
Componența și organizarea Tribunalului
Tribunalul are trei organe: camere, biroul procurorului și grefa. Camerele sunt compuse din
judecători independenți, cetățeni ai diferitelor state.
Judecătorii aleși de Adunarea Generală dintr-o listă întocmită de Consiliul de Securitate trebuie să
aibă un înalt caracter moral, imparțial, de integritate, competenți în dreptul penal și internațional, în
special în dreptul internațional umanitar și al drepturilor omului și să aibă calificările cerute în țările lor,
pentru a fi numiți în cele mai înalte birouri judiciare.
Fiecare stat membru al ONU sau care are o misiune permanentă de observare acolo poate prezenta
două candidaturi de judecători, Consiliul de Securitate reținând o listă de 22 până la 33 de candidați ,
asigurând în același timp „pentru a asigura o reprezentare adecvată a principalelor sisteme juridice ale
lumii”.
Adunarea Generală a ONU alege (pentru patru ani, reeligibili) din această listă cei 11 judecători ai
Tribunalului Internațional. Acești judecători aleg președintele și adoptă regulamente.
Procurorul este independent în cadrul tribunalului și este responsabil de investigarea cazurilor și de
urmărirea penală a autorilor unor încălcări grave ale dreptului umanitar internațional comise pe teritoriul
fostei Iugoslavii
Camera de fond pronunță (în ședință publică și cu majoritatea judecătorilor acestei camere)
sentințe, pedepse și sancțiuni, în scris și cu motive (eventual cu adăugarea de opinii individuale sau
divergente). Această cameră stabilește doar pedepsele cu închisoarea (pe baza grilei generale a pedepselor
cu închisoarea instanțelor din fosta Iugoslavie), ținând seama de gravitatea infracțiunii și de situația
personală a persoanei condamnate.
 Camera de apel se ocupă de contestațiile depuse de persoanele condamnate sau de procuror,
referitoare la erori la un punct de drept, eroare de fapt care a dus la o eroare de justiție . Poate confirma,
anula sau revizui deciziile în primă instanță.
Închisoarea are loc într-un stat desemnat de Tribunal și ales dintre statele care acceptă primirea
persoanei condamnate. Pedeapsa se execută în conformitate cu normele naționale, dar sub supravegherea
Tribunalului Internațional care dă o opinie cu privire la posibilele grațieri sau comutarea pedepselor în
țara de detenție.
Interese, limitări și perspective
Articolele din statutul TPII se referă în mod expres la „persoane presupuse responsabile” și nu la
state, întrucât filosofia generală a Tribunalului Penal Internațional este de a pedepsi responsabilitățile
individuale. TPII caută în principal persoane de rang înalt suspectate de a fi responsabile pentru crimele
comise în fosta Iugoslavie, însă TPII din Haga, care a trebuit să acționeze rapid, a avut dificultăți în
obținerea cooperării anumitor state pentru a căuta și aresta unii acuzati.
Acest tip de tribunal pare, de asemenea, un loc și un moment important pentru (re) constituirea
memoriei faptelor ascunse în general de autorii infracțiunilor, care pot ajuta la calmarea tensiunilor care
blochează o adevărată revenire a păcii. Problema tuturor consecințelor războiului, altele decât cele
economice, pare a fi astfel capabilă, în viitor, să fie mai bine tratată de dreptul internațional, deoarece este
mai puțin „nespus”.
Lipsa resurselor și a judecătorilor, precum și timpul necesar traducerilor sunt o sursă de întârziere
și dificultăți.
Condamnarea lui Ratko Mladić în 2017 marchează sfârșitul instanței, care își închide porțile, în
special după 161 de rechizitori și 83 de condamnări. Dacă din punct de vedere judiciar misiunea a fost
îndeplinită, reconcilierea dintre sârbi, muntenegreni, croați, bosniaci și albanezi rămâne de finalizat.
Concluzia
În concuzie menționăm faptul că Tribunalul Internaţional pentru pedepsirea crimelor săvîrşite în
conflictul izbucnit pe teritoriul fostei Iugoslavii s-a contituit şi şi-a început lucrările prin studierea unui
număr imens de dosare, eficienţa sa depinzînd, însă, de voinţa statelor-membre ale ONU de a coopera cu
acesta şi, fără îndoială de felul cum va evalua conflictul fratricid din fosta Iugoslavie, mai ales în lumina
ultimelor evenimente provocate şi iniţiate, de data asta de albanezi.
În pofida unor nereuşite, Tribunalul pentru Fosta Iugoslavie, prin contituirea şi funcţionarea sa a
contribuit în mod esenţial la crearea şi dezvoltarea normelor dreptului internaţional procesual penal şi a
celor care vizează organizarea jurisdicţiei internaţionale producînd astfel acea relaţie imediată între
necesităţile actuale reale în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale şi activitatea manifestată
de state întru soluţionarea problemelor de interes mondial. E remarcabil momentul legat de activitatea
procesuală a Tribunaluli ca rezultat al concordanţei normelor în materie – conciliere a marilor sisteme de
drept.
Totodată, procedura tradiţională se face mai eficientă prin atenţia deosebită ce i se atribuie
instanţei Drepturilor Omului. În fine, sub influenţa acestui Tribunal a căpătat o amplificare deosebită
legislaţiei naţională în legătură cu cooperarea împotriva criminalităţii, asistenţa juridică interstatală în
vederea pedepsirii persoanelor culpabile.

Războaiele iugoslave pot fi împărțite în două grupuri din diferite conflicte distincte:
Războaiele din perioada destrămării Republicii Socialiste Federative Iugoslavia:
1. Războiul din Slovenia (1991) 2. Războiul Croat de Independență (1991-1995) 3. Războiul
Bosniac (1992-1995)
 Bombardarea NATO în Bosnia și Herțegovina (1995)
Războaiele din zonele populate de albanezi: 1. Războiul din Kosovo (1998[5] - 1999)
Bombardarea NATO în R.F. Iugoslavia (1999) 2. Conflictul din Sudul Serbiei (2000-2001) 3. Conflictul
din Macedonia (2001).
In jur de 5000 de victime au depus mărturie în contextul diverselor anchete şi procese, uneori în
condiţii de extremă presiune asupra lor. Fost procuror al Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta
Yugoslavie, doamna Carla Del Ponte, a afirmat de mai multe ori că judecătorii tribunalului s-au aflat şi ei
sub presiune, ba chiar au fost ameninţaţi. Iar în contextul judecării unuia dintre şefii militari albanezi din
Kosovo, Ramush Haradinaj, mai mulţi martori au fost asasinaţi, în ciuda protecţiei pe care le-o oferea
ONU.
O primă concluzie pe care o putem trage în momentul cînd acest tribunal dispare este că
tensiunile, resentimentele, animozităţile, ba chiar ura rămîn prezente pe teritoriul fostei Yugoslavii.
Reconcilierea între sîrbi, croaţi, bosniaci, albanezi, muntenegrini este departe de a fi fost realizată. Justiţia
şi-a îndeplinit, în mare, misiunea, dar viitorul rămîne incert în respectivele regiuni.
Ante Gotovina , un general croat acuzat de crime împotriva umanității împotriva sârbilor din
Croația, care a fost inițial condamnat la 24 de ani de închisoare, a fost eliberat în apel în noiembrie 2012 ,
cauzând neînțelegeri și dubii cu privire la credibilitatea Tribunalului. Câteva zile mai târziu, Ramush
Haradinaj, unul dintre principalii lideri militari ai albanezilor din Kosovo , a fost eliberat pentru că cei
nouă martori, dintre care trei erau protejați de Misiunea Administrației Interimare a Organizației
Națiunilor Unite în Kosovo (UNMIK), care urmau să se prezinte împotriva sa au fost uciși sau au murit în
condiții suspecte. O altă critică formulată este cea a problemei presiunilor externe la care au fost supuși
judecătorii sau martorii. Potrivit unuia dintre foștii procurori ai tribunalului Carla Del Ponte , „unii
judecători ai Tribunalului pentru fosta Iugoslavie se temeau că albanezii înșiși vor veni și vor avea grijă
de ei”.