Curtea Penală Internațională 

(numită uneori și Tribunalul Penal Internațional) este o

instanță de justiție internațională permanentă, cu sediul la Haga, în Olanda.[2][3] Menirea și scopul
acestei instituții juridice internaționale este de a judeca persoane care au comis genocide, crime
de război și crime împotriva umanității.

Sediul Curții Penale Internaționale, Haga, Olanda

Curtea este compusă din 18 magistrați, care au fost învestiți în funcție pe 11 martie 2003, dintre
care în rangul cel mai înalt este canadianul Philippe Kirsh.

Instanța nu poate judeca cauze retroactive ci numai cazuri provenite după 1 iulie 2002.

Până în mai 2004, 94 de țări au ratificat statutul tribunalului, printre care și România. Tratatul nu
a fost nici semnat nici ratificat de câteva țări importante precum Statele
Unite, Rusia, China, Israel și Irak. De fapt, Statele Unite și Israelul au semnat inițial tratatul însă
au anunțat ulterior că își retrag semnătura.

Prin statutul ei, Curtea Penală Internațională are două competențe: materială și personală.

Competența materială presupune posibilitatea Curții de a judeca  și  pedepsi  persoanele  fizice 
vinovate  de  comiterea unor infracțiuni deosebit de  grave,
care aduc atingere intereselor de ansamblu ale comunității internaționale, respectiv:

   Crima  de  genocid  definită  drept  "orice  acte  comise  cu  intenția  de  a distruge,  în 
totalitate  sau  în  parte,  un  grup  național,  etnic,  rasial  sau  religios  prin: uciderea 
membrilor  grupului; atingerea gravă a integrității  fizice și psihice  a membrilor  grupului;
supunerea  intenționată a grupului la  condiții de existență care să
conducă la distrugerea sa fizică totală sau parțială;  măsuri vizând împiedicarea nașterilor în
cadrul grupului; transferul forțat de copii de la un grup la altul".

 Crime contra umanității, care includ actele comise în cadrul unui atac generalizat sau
lansat sistematic asupra populației civile: ucidere, exterminare, sclavaj, deportare sau transfer
forțat de populație, condamnarea la închisoare, sau  alte forme de privare gravă de libertate,
tortură, viol, sclavie sexuală, prostituție forțată, sarcină sau sterilizare forțată, sau orice altă
formă de violență sexuală de gravitate comparabilă, persecutarea unui grup pentru motive de
ordin politic, rasial, național, etnic, cultural, religios sau bazat pe sex, sau în funcție de alte
criterii universal recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional, crimă de apartid și alte
 acte inumane cu un caracter similar, cauzatoare de suferințe puternice și care aduc atingere
gravă integrității fizice sau mentale.

 Crimele de război, în special cele care se înscriu în cadrul unui plan sau  al unei politici
elaborate, potrivit Convențiilor de la Geneva din 1949 privind dreptul umanitar și a altor
convenții și cutume internaționale: omuciderea intenționată; tortura sau tratamentele
inumane, inclusiv experiențele biologice; provocarea cu intenție a unor suferințe puternice
sau a unor atingeri grave a integrității fizice; distrugerea și însușirea de bunuri,
nejustificată de necesități militare și executată pe o scară largă, în mod ilicit; constrângerea
unui prizonier   de război să servească interesele unei armate străine; privarea intenționată
a unui prizonier de război de dreptul la un proces echitabil; deportarea sau arestarea ilegală;
luarea de ostatici; lansarea de atacuri deliberate împotriva populației civile și a bunurilor
acesteia; lansarea de atacuri deliberate împotriva misiunilor  umanitare și de menținere a
păcii; lansarea unui atac deliberat atunci când este  evident că acesta va produce
pierderi de vieți și pagube materiale în rândul populației civile; uciderea sau rănirea
combatanților inamici după ce aceștia s-au predat; portul unor însemne militare sau a
uniformei inamice, atunci când are drept urmare pierderea de vieți sau rănirea gravă a
adversarului; stabilirea de către puterea ocupantă a unei părți din populația sa în teritoriul
ocupat, precum și transferul în interiorul acestui teritoriu sau în afara lui a unei părți sau a
totalității populației băștinașe; lansarea de atacuri deliberate împotriva construcțiilor
destinate uzului religios, educativ, artistic, științific sau caritabil, precum și împotriva
monumentelor istorice și a spitalelor, atunci când acestea nu sunt obiective militare;
supunerea prizonierilor la experiențe medicale și științifice; distrugerea sau confiscarea
bunurilor inamice, atunci când nu sunt impuse de necesități militare; obligarea naționalilor
părții adverse la participarea la  operațiuni de război îndreptate împotriva propriei țări;
jefuirea localităților ocupate; utilizarea otrăvurilor, a gazelor asfixiante, precum și a
armelor de natură să provoace inamicului suferințe inutile; atingerea demnității persoanei,
prin  tratamente umilitoare și degradante; violul, sclavia sexuală, prostituția forțată,
sterilizarea forțată; utilizarea ostaticilor civili pentru a proteja zone sau forțe militare;
atacurile deliberate împotriva clădirilor, materialelor, unităților și mijloacelor de transport
sanitare care utilizează semnele distinctive prevăzute prin  Convențiile de la
Geneva; înfometarea deliberată a civililor; înrolarea tinerilor sub 15 ani.

Competența personală se referă la posibilitatea Curții de a judeca și pedepsi persoanele fizice

vinovate de comiterea infracțiunilor precizate mai sus, dacă au împlinit vârsta de 18 ani.
Calitatea oficială de șef de stat sau de guvern, de președinte de parlament, de demnitar sau
funcționar public nu exonerează pe autorul faptei de răspundere penală în fața Curții și nici nu
constituie un motiv de  reducere a pedepsei. Imunitățile sau regulile de procedură speciale care
însoțesc calitatea oficială a unei persoane nu împiedică Curtea să își exercite competența față de
persoana în cauza. Răspunderea penală a persoanelor fizice, este o răspundere individuală. Nu se
admite răspunderea colectivă a acestora.

Finanțe

CPI este finanțat din contribuțiile statelor părți. Suma plătibilă de fiecare stat parte este
determinată folosind aceeași metodă ca și Organizația Națiunilor Unite:[4] contribuția fiecărui stat
se bazează pe capacitatea de plată a țării, ceea ce reflectă factori precum venitul național și
populația. Suma maximă pe care o singură țară o poate plăti în orice an este limitată la 22% din
bugetul Curții; Japonia a plătit această sumă în 2008.

În 2007, Curtea a cheltuit 80,5 milioane de euro.[5] Adunarea statelor părți a aprobat un buget de
90,4 milioane EUR pentru 2008,[4]101,2 milioane EUR pentru 2009,[6] și 141,6 milioane EUR
pentru anul 2017.[7] Începând cu aprilie 2017, personalul ICC a constat din 800 de persoane din
aproximativ 100 de state.[7]
Curtea Penală Internaţională
Curtea Penală Internaţională este prima şi singura curte penală internaţională permanentă. Ea a
fost creată prin Statutul de la Roma al CPI, adoptat în 1998 şi intrat în vigoare la 1 iulie 2002.
CPI are competenţă asupra crimei de genocid, asupra crimelor de război şi asupra crimelor
împotriva umanităţii. De al 1 ianuarie 2011, numărul Statelor Părţi la Statut este de 114.
In 2010, a avut loc la Kampala (Uganda), prima Conferinţă de Revizuire a Statutului CPI, în
cadrul căreia s-a convenit la o formulă referitoare la crima de agresiune.
Curtea este compusă din patru organe: Preşedinţia (Sang-Hyun Song – Republica Coreea -
Preşedinte), Camerele (18 judecători, organizaţi în Camera Preliminară, Camera de Primă
Instanţă şi Camera de Apel, Biroul Procurorului (Fatou Bensouda, Gambia) şi Grefa.
România a semnat Statutul CPI la 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin Legea nr. 111 din 28 martie
2002. România a sprijinit activ Curtea şi idealurile sale încă din procesul de negociere a
Statutului. În prezent, ţara noastră se implică activ în activităţile politice şi de gestionare a Curţii
care revin Statelor Părţi. România a deţinut două mandate în cadrul Biroului Adunării Statelor
Părţi (2005-2007 şi 2008-2010).
Prin Ambasada României la Haga, România a deţinut, în perioada 2010-2011, un mandat
în cadrul Comitetului de Supraveghere a proiectului de construcţie a sediului permanent al
Curţii.