FACULTATEA DE ŞTIINTE ECONOMICE, JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE Programul de

studii universitare de licență DREPT

CURTEA PENALA INTERNATIONALA

Cadru didactic
CONFERENTIAR UNIVERSITAR DOCTOR NITA NELU

Student
…RAPAILA PETRICA CATALIN…..
 STRUCTURA REFERATULUI

1. INTRODUCEREA
2. CURTEA PENALA INTERNATIONALA
3. STUDIU DE CAZ
4. CONCLUZII
 CAPITOLUL 1
INTRODUCEREA

Dreptul international public a fost definit ca "acel corp de reguli obligatorii din punct
de vedere juridic pentru state în relatiile dintre acestea". Un alt autor defineste dreptul
international public pornind de la elementele sale esentiale: "un ansamblu de norme juridice
chemate sa reglementeze raporturile dintre state si celelalte subiecte ale dreptului
international, norme create de aceste subiecte pe baza acordului lor de vointa."
Dreptul international penal este o ramura distincta, parte a dreptului international public,
formata din ansamblul regulilor, institutiilor si procedurilor privind reprimarea crimelor de drept
international. Notiunea de "drept international penal" nu trebuie confundata cu cea de "drept
penal international", care cuprinde ansamblul regulilor de drept intern care au ca obiect
savârsirea unor infractiuni cu elemente de extraneitate (normele privind extradarea, asistenta
judiciara internationala, cooperarea politieneasca etc.).
Principiile care guverneaza dreptul international penal sunt:
1. Principiul legalitatii incriminarii si sanctiunilor .
2. Principiul jurisdictiei universale în privinta reprimarii crimelor de drept international.
3. Principiul raspunderii penale personale
4. Principiul imprescriptibilitatii crimelor de drept international
5. Principiul potrivit caruia unicul temei al raspunderii internationale penale este crima de drept
international
Din nevoia de solutionare a unor crime s-a creat Curtea Penala Internationala Permanenta.
Jurisdictia Curtii
Curtea Penala Internationala a fost creata ca institutie jurisdictionala permanenta, cu
competenta obligatorie pentru statele-parti la Statutul acesteia. Jurisdictia acesteia este
complementara jurisdictiilor penale nationale. Statutul Curtii a fost adoptat printr-o conventie
între state si a fost deschis semnarii la 17 iulie 1998, la sediul ONU, urmand sa intre în vigoare
dupa depunerea a 60 de instrumente de ratificare. Sediul Curtii este la Haga.
Prin Statutul sau, Curtea dispune de personalitate juridica internationala, fiind competenta sa-si
exercite functiile pe teritoriul oricarui stat-parte la Statut.
Competenta materiala a Curtii
Curtea este competenta sa judece si sa pedepseasca persoanele fizice vinovate de comiterea
unor infractiuni deosebit de grave - definite prin exemplificare în Statutul C.I.P. - care aduc
atingere intereselor ansamblului comunitatii internationale:
a. crime de genocid;
b. crime împotriva umanitatii;
c. crimele de razboi;
d. crimele de agresiune.
 CAPITOLUL 2
CURTEA PENALA INTERNATIONALA

STATUTUL DIN 17 IULIE 1998 DE LA ROMA AL CURTII PENALE INTERNATIONALE

Începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, dreptul internațional a interzis statelor să
amenințe sau să facă uz de forță, exceptând situațiile de autoapărare. În practică, nu am putea
vorbi despre o respectare cu rigurozitate a acestor înțelegeri, fiindcă au fost aduse atingeri grave
drepturilor și demnităților umane la nivel internațional.
Care sunt cauzele că în lume se întâmplă asemenea atrocități?
Evident, nu există un răspuns clar, însă dacă cercetăm esența problemei, cu siguranță o
să ne dăm seama că sărăcia, diferențele de gen, religie, cultură, au determinat ca ceva
inacceptabil uman să se întâmple.
Apreciind ideile lui V. Pella, care în anul 1934 a propus crearea Curţii Penale Internaţionale,
remarcabilul jurist Iulian Poenaru considera că „putem afirma fără teamă de a greşi că ideile,
concepţiile şi atitudinea înaintată ale lui Vespasian Pella, benefice întregii omeniri, îşi au sursa în
inteligenţa nativă şi în sclipirile de geniu ale poporului român, al cărui prestigios ambasador a fost
pe toate meridianele şi paralelele globului pământesc”
La 17 iulie 1998, 120 de State, inclusiv și România, au adoptat un statut la Roma, cunoscut
ca Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale. Pentru prima dată în istoria umanității, statele
au decis să accepte jurisdicția unei instanțe penale internaționale și să urmărească autorii celor mai
grave infracțiuni săvârșite pe teritoriul statelor semnatare. Statutul produce efecte doar pentru viitor,
de la data când a intrat în vigoare, 1 iulie 2002. ( Principiul: Neretroactivite ratione personae)
Curtea Penală Internațională este formată din 18 judecători, aleși timp de 9 ani de adunarea
de state a instanței. În prezent, 2 judecători reprezintă Europa de Est, 2 – Asia, 3 – Africa, 4 –
America Latină, iar restul de 7 – Europa de Vest și alte state.
Curtea Penală Internațională nu substituie instanțele naționale ale statelor. Conform art. 1
din Statut: „ea este complementară jurisdicțiilor penale naționale ” și intervine numai în situațiile în
care statul semnatar nu are voință sau se află în incapacitate reală de a duce la bun sfârșit ancheta
ori urmărirea.
(Principiul: Complementarității)
Spre deosebire de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care condamnă statele pentru
încălcarea drepturilor omului, Curtea Penală Internațională are ca misiune principală să condamne
autorii celor mai grave infracțiuni și, prin urmare, să contribuie la prevenirea unor astfel de
infracțiuni. (Principiul: Răspunderea penală individuală)
O altă diferență față de alte instanțe internaționale este că CPI are aplicabilitate permanentă
și funcționează autonom, în comparație cu tribunalele ad-hoc pentru fosta Iugoslavie, Rwanda sau
alte instanțe similare înființate în cadrul Organizației Națiunilor Unite, ce au doar un mandat și o
jurisdicție limitată.

Conform art. 21 din Statut, Curtea aplică:

 a) în primul rând, prezentul statut, elementele crimelor și regulamentul de procedură și de
probe;
b) în al doilea rând, după caz, tratatele aplicabile, principiile și regulile de drept
internațional, inclusiv principiile stabilite de dreptul internațional al conflictelor armate;
c) în lipsă, principiile generale ale dreptului desprinse de Curte din legile naționale
reprezentând diferite sisteme juridice ale lumii, inclusiv, după caz, legile naționale ale statelor sub
jurisdicția cărora s-ar afla în mod obișnuit crima, dacă aceste principii nu sunt incompatibile cu
prezentul statut și nici cu dreptul internațional, regulile și normele internaționale recunoscute.
Când un stat devine membru la Statutul de la Roma, acesta se obligă să respecte jurisdicția
CPI și să aibă în considerație crimele enumerate la art. 5 din Statut:
Crima de genocid definită drept "orice acte comise cu intenția de a distruge, în totalitate
sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios prin: uciderea membrilor grupului;atingerea
gravă a integrității fizice și psihice a membrilor grupului; supunerea intenționată a grupului la
condiții de existență care să conducă la distrugerea sa fizică totală sau parțială; măsuri vizând
împiedicarea nașterilor în cadrul grupului; transferul forțat de copii de la un grup la altul".
Crime contra umanității, care includ actele comise în cadrul unui atac generalizat sau
lansat sistematic asupra populației civile: ucidere, exterminare, sclavaj, deportare sau transfer forțat
de populație, condamnarea la închisoare, sau alte forme de privare gravă de libertate, tortură, viol,
sclavie sexuală, prostituție forțată, sarcină sau sterilizare forțată, sau orice altă formă de violență
sexuală de gravitate comparabilă, persecutarea unui grup pentru motive de ordin politic, rasial,
național, etnic, cultural, religios sau bazat pe sex, sau în funcție de alte criterii universal recunoscute
ca inadmisibile în dreptul internațional, crimă de apartid și alte acte inumane cu un caracter similar,
cauzatoare de suferințe puternice și care aduc atingere gravă integrității fizice sau mentale.
Crimele de război, în special cele care se înscriu în cadrul unui plan sau al unei politici
elaborate, potrivit Convențiilor de la Geneva din 1949 privind dreptul umanitar și a altor convenții
și cutume internaționale: omuciderea intenționată; tortura sau tratamentele inumane, inclusiv
experiențele biologice; provocarea cu intenție a unor suferințe puternice sau a unor atingeri grave a
integrității fizice; distrugerea și însușirea de bunuri, nejustificată de necesități militare și executată
pe o scară largă, în mod ilicit; constrângerea unui prizonier de războ să servească interesele unei
armate străine; privarea intenționată a unui prizonier de război de dreptul la un proces echitabil;
deportarea sau arestarea ilegală; luarea de ostatici; lansarea de atacuri deliberate împotriva
populației civile și a bunurilor acesteia; lansarea de atacuri deliberate împotriva misiunilor
umanitare și de menținere a păcii; lansarea unui atac deliberat atunci când este evident că acesta va
produce pierderi de vieți și pagube materiale în rândul populației civile; uciderea sau rănirea
combatanților inamici după ce aceștia s-au predat; portul unor însemne militare sau a uniformei
inamice, atunci când are drept urmare pierderea de vieți sau rănirea gravă a adversarului; stabilirea
de către puterea ocupantă a unei părți din populația sa în teritoriul ocupat, precum și transferul în
interiorul acestui teritoriu sau în afara lui a unei părți sau a totalității populației băștinașe; lansarea
de atacuri deliberate împotriva construcțiilor destinate uzului religios, educativ, artistic, științific sau
caritabil, precum și împotriva monumentelor istorice și a spitalelor, atunci când acestea nu sunt
obiective militare; supunerea prizonierilor la experiențe medicale și științifice; distrugerea sau
confiscarea bunurilor inamice, atunci când nu sunt impuse de necesități militare; obligarea
naționalilor părții adverse la participarea la operațiuni de război îndreptate împotriva propriei țări;
jefuirea localităților ocupate; utilizarea otrăvurilor, a gazelor asfixiante, precum și a armelor de
natură să provoace inamicului suferințe inutile; atingerea demnității persoanei, prin tratamente
umilitoare și de gradante; violul, sclavia sexuală, prostituția forțată, sterilizarea forțată; utilizarea
ostaticilor civili pentru a proteja zone sau forțe militare; atacurile deliberate împotriva clădirilor,
materialelor, unităților și mijloacelor de transport sanitare care utilizează semnele distinctive
prevăzute prin Convențiile de la Geneva; înfometarea deliberată a civililor; înrolarea tinerilor sub
15 ani.
 Competența personală se referă la posibilitatea Curții de a judeca și pedepsi persoanele
fizice vinovate de comiterea infracțiunilor precizate mai sus, dacă au împlinit vârsta de 18 ani.
Calitatea oficială de șef de stat sau de guvern, de președinte de parlament, de demnitar sau
funcționar public nu exonerează pe autorul faptei de răspundere penală în fața Curții și nici nu
constituie un motiv de reducere a pedepsei. Imunitățile sau regulile de procedură speciale care
însoțesc calitatea oficială a unei persoane nu împiedică Curtea să își exercite competența față de
persoana în cauza.
Răspunderea penală a persoanelor fizice, este o răspundere individuală. Nu se admite
răspunderea colectivă a acestora
Curtea își poate exercita competența în situațiile în care presupusul făptuitor este cetățean a
unui stat parte sau dacă infracțiunea a fost comisă pe teritoriul unui stat parte de către un cetățean a
unei țări nesemnatare la statut. Mai mult decât atât, există situația ca un stat care nu este membru la
statut să accepte jurisdicția (CPI) pe teritoriul său. Crimele ce țin de competența Curții nu se
prescriu. (Principiul: Imprescriptibilităţii)