Cuprins

Introducere
Cap. 1. Competența Curții Penale Internaționale
Cap. 2. Componența Curții Penale Internaționale
Cap. 3. Cooperarea internaţională şi asistenţa judiciară
Concluzii
Bibliografie
 Introducere

Preocuparea societăţii juridice mondiale pentru o securitate generală s-a materializat în

diferite încercări de a ajunge la un numitor comun privind o codificare, a cărui jurisdicţie să
atingă un număr mare de state.
Necesitatea de a se fundamenta o jurisdicţie penală internaţională a apărut paralel cu aceea
a definirii ilicitului penal în ordinea internaţionala şi cu perceperea exactā a eficienței reduse a
incriminărilor care au stabilit veritabile infracţiuni internaţionale, în absenţa unei jurisdicţii
penale internaţionale care să aibă valoarea unui instrument sancţionator, pentru ilicitele „erga
omnes”,
Pe data de 17 iulie 1998, ora 20:50. ora Romei, prin 120 voturi „pentru”, 7 voturi
„împotrivă” și 21 abţineri, comunitatea internaţională a decis înfiinţarea unei Curţi Criminale
Internaţionale, înlocuind jurisdicţiile ad-hoc create pentru nevoile cauzei şi de aceea criticabile
prin concilierea principiului suveranităţii statelor – care a împiedicat timp îndelungat
încredinţarea fie chiar facultativă şi subsidiară a puterii jurisdicționale în materie represivă a unui
organ internaţional – cu imperativul fundamental al societăţii internaţionale, de a instaura un
drept al responsabilităţii penale internaţionale al permanenţei, fondat pe principiile şi regulile
dreptului internaţional penal (infracţiune, pedeapsă, jurisdicţie), expresie a însăşi evoluţiei ordinii
juridice internaţionale.
Preambulul Statutului Curţii Criminale Internaţionale exprimă exigenţa societăţii
internaţionale de a preveni şi sancţiona infracţiunile internaţionale prin natura care lezează sau
periclitează valorile fundamentale ale societăţii internaţionale privită ca întreg, Curtea Criminală
Interaţională fiind abilitată să exercite în mod complementar jurisdicţiilor penale naţionale,
represiunea împotriva persoanelor care au săvârşit cele mai grave infracţiuni internaţionale şi să
garanteze în mod durabil respectul justiţiei internaţionale şi punerea sa în aplicare. Curtea
Criminală Internațională va avea personalitate juridică internaţională şi capacitatea juridică de a-
şi exercita funcţiile şi de a-şi indeplini obiectivele. Sediul Curţii va fi stabilit la Haga, exerciţiul
funcţiunilor şi competențelor sale putând fi duse la împlinire pe teritoriul oricărui stat semnatar
şi, prin acord special, pe teritoriul oricarui stat. De asemenea, potrivit Statului, şedințele Curții
pot fi ţinute în altă parte decât sediul Curţii.
Relația Curții cu ONU va fi stabilită pe baza unui acord care va fi aprobat de Adunarea
Statelor Semnatare ale acestui Statut, care va fi încheiat de Preşedintele Curţii, în numele ei.
Ca o anticipare a Curţii Penale Internaţionale, de-a lungul vremii s-au constituit 2
Tribunale Internaţionale ad-hoc:
Tribunalul Internaţional pentru Judecarea Persoanelor Responsabile pentru Violări Grave
ale Dreptului Internaţional Umanitar pe teritoriul Fostei Iugoslavii- creat prin rezoluţia nr.
827/28 mai 1993 a Consiliului de Securitate ONU cu scopul de a judeca aceste persoane pentru
faptele amintite, comise pe teritoriul fostei Iugoslavii „între 1 ianuarie 1991 şi odată ce va fi
stabilită de Consiliul de Securitate după restabilirea păcii”, are jurisdicţie conform Convenţiei
pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid, pentru incălcările normelor războiului şi
pentru săvârşirea crimelor contra umanităţii, competențele sale întinzându-se inclusiv şi la
cazurile de crima săvirşite în condiţii de conflict intra-statal, nu doar asupra conflictelor
internaţionale. Poate condamna la închisoare, dar nu poate acorda pedeapsa cu moartea. Prima
sentinaţă a fost pronunţată în decembrie 1996. „Consecvența angajamentelor sale democratice şi
aliniindu-se la poziţia comuna a statelor membre U.E. şi asociate, România a sprijinit activitatea
Tribunalului. Având, totodată, în vedere calitatea sa de stat vecin al Iugoslaviei, România s-a
abţinut, de la început, de la a promova candidaturi româneşti pentru posturile de judecator la
Tribunalul de la Haga”.
De asemenea prin rezoluţia nr.995/8 noiembrie 1994, Consiliului de Securitate ONU, între
1 ianuarie 1994 şi 31 decembrie 1994 s-a constituit Tribunalul Internaţional pentru Judecarea
Persoanelor Responsabile pentru Genocid şi alte Violări Grave ale Dreptului Internaţional
Umanitar Comise pe Teritoriul Ruandei şi a Cetăţenilor Ruandezi Responsabili pentru Genocid
şi alte Violări Grave Comise pe Teritoriul Statelor Vecine, ca urmare a morţii a aproape un
milion de persoane în regiunea menţionată din Africa. „România a sprijinit crearea şi activitatea
noii instituţii jurisdicţionale internaţionale”.

Cap. 1. Competența Curții Penale Internaționale

Delimitarea competenţelor Curţii Penale Internaţionale

Determinarea competenţei CPI este esenţială „pentru asigurarea unei activităţi jurisdicţionale
eficiente şi pentru atingerea obiectivelor pe care aceasta le are, de a pune capăt impunităţii
autorilor celor mai grave crime care îngrijorează întreaga comunitate internaţională” –
preambulul Statutului CPI, pentru a-şi afirma prestigiul şi autoritatea de care are nevoie în
funcţionarea ei şi chiar pentru existenţa ei, ca atare. În situaţia de faţă, nu se ridică probleme
speciale în privinţa actelor care intră sub jurisdicţia Curţii (ratione materiae, ratione personae,
ratione temporis şi ratione loci) şi nici despre faptul că cei judecaţi de aceasta sunt persoane
fizice, ci ar fi trebuit să rezulte din Statutul CPI, în mod indubitabil, cine anume sunt aceste
persoane care ar trebui deferite Curţii; acest aspect este controversat, dar rămâne de o importanţă
capitală pentru viabilitatea jurisdicţiei internaţionale recent înfiinţate.

I. Competenţa ratione materiae

Competenţa ratione materiae este limitată conform Statutului de la Roma la 4 categorii de
crime: crima de genocid (art.6), crime împotriva umanităţii (art.7), crime de război (art.8), crima
de agresiune (ce va fi definită printr-o modificare ulterioară a Statutului).
Conform art.1 şi 5, competenţa CPI se extinde asupra celor mai grave crime ce privesc
comunitatea internaţională, în ansamblul ei. Pentru definirea crimei de agresiune a fost creat un
grup de lucru special, în cadrul căruia România a fost activă, prin încercarea de a oferi o definiţie
crimei de agresiune.
Potrivit Statutului Curţii Penale Internaţionale art. 6 genocid înseamnă oricare din
următoarele acte săvârşite cu intenţia de a distruge, total sau parţial, un grup naţional, etnic,
religios, rasial, cum ar fi:
- uciderea membrilor grupului
- cauzarea unei grave leziuni corporale sau mentale a membrilor grupului
- deteriorarea condiţiilor de viaţa ale grupului cu scopul distingerii fizice în totalitate sau în parte
- impunerea unor măsuri cu intenţia de a preveni naşterile de vieţi omeneşti în cadrul grupului
- transferarea forţată a copiilor dintr-un grup într-altul.
Persoanele vinovate de genocid sau de unul dintre următoarele acte:
- înţelegerea în vederea comiterii genocidului
- incitarea directă şi publică la comiterea unui genocid
- tentativa de genocide
- complicitate la genocid, vor fi pedepsite indiferent că sunt conducători, funcţionari sau
persoane particulare, indiferent dacă sunt comise în timp de pace sau de război, chiar dacă aceste
acte nu constituie o violare a dreptului intern al ţării în care au fost comise.
Potrivit art. 7 din Statutul Curţii, infracţiunea de „crimă împotriva umanităţii" are o
complexitate cu totul aparte fiind prevăzute nu mai puţin de 11 modalităţi de realizare. Iată care
sunt acestea: crima, se înţelege atât crima comisă în timp de pace, cât şi în timp de război, ce are
ca element material un atac armat sau o ocupaţie teritorială sau alte acte inumane, chiar dacă
aceste acte nu constituie o violare a dreptului intern al ţării în care au fost comise; exterminarea,
include aplicarea intenţionată a unor condiţii de viaţă, prin privarea accesului la alimente şi
medicamente în scopul distrugerii unei părţi a populaţiei; sclavaj, înseamnă exercitarea oricărei
puteri sau a tuturor puterilor legate de dreptul de proprietate asupra unei persoane şi include
exercitarea unei asemenea puteri în cadrul traficului de persoane, mai ales asupra femeilor şi
copiilor; deportarea sau transferul forţat al populaţiei, însemnând deplasarea forţată a persoanelor
prin expulzare sau alte acte de constrângere din zona în care acestea se află legal în baza unei
dispoziţii din dreptul internaţional care să permită acest lucru; detenţia sau altă formă gravă de
privare de libertate fizică cu încălcarea regulamentelor fundamentale ale dreptului internaţional;
tortura care înseamnă provocarea intenţionată a unei dureri sau suferinţe fizice sau psihice asupra
unei persoane deţinute sau aflate sub controlul acuzatului; tortura nu va include durerea sau
suferinţele care pot să apară în executarea sancţiunilor penale; viol, sclavaj forţat, prostituţie
forţată, sterilizare forţată sau oricare altă formă de violenţă sexuală de gravitate comparabilă.
Prin sarcină forţată se înţelege întemniţarea ilegală a unei femei însărcinate forţat, cu intenţia de
a afecta structura etnică a unei populaţii, cu grave violări ale dreptului internaţional;
În ce priveşte noţiunea de crime de război ea este definită ca fiind violarea legilor şi
obiceiurilor de purtare ale războiului. în acest sens, au fost enumerate următoarele genuri de
infracţiuni, ce sunt considerate crime de război: asasinatele, relele tratamente sau deportarea
pentru munci forţate sau în altescopuri a populaţiei civile, asasinatul sau tratamentele
neomenoase aplicate prizonierilor de război sau persoanelor aflate pe mare, executarea de
ostatici, jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea fără motive a oraşelor şi satelor,
precum şi devastarea localităţilor fără vreo justificare din punctul de vedere al necesităţilor
militare.
Referitor la crima de agresiune, aceasta a fost definită prin rezoluţia nr. 3914 a Adunării
Generale ONU din 14.12.1974, ca fiind: „folosirea forţei armate de către un stat împotriva
suveranităţii, integrităţii teritoriale sau independenţei politice a altui stat sau în oricare alt mod
incompatibil cu Carta Naţiunilor Unite ". Ca exemplu, pot fi considerate ca şi crime de agresiune
următoarele fapte: invadarea sau atacarea teritoriului unui stat, blocarea porturilor sau ţărmurilor
unui stat, folosirea forţelor armate ale unui stat staţionate pe teritoriul altui stat cu acordul
statului respectiv, contrar condiţiilor prevăzute în acord sau orice prelungire a prezenţei lor în
acel teritoriu după terminarea acordului, etc .

II. Competenţa ratione personae

Potrivit art.12 şi 13 din Statut, Curtea îşi exercită jurisdicţia numai asupra a trei categorii de
persoane fizice: persoanele care au comis crime ce intră sub incidenţa Curţii, pe teritoriul statelor
parte la Statut sau al statelor care au recunoscut competenţa Curţii (art.12 alin.2 lit.a); cetăţenii
statelor părţi la Statut sau ai statelor care au recunoscut competenţa Curţii (art.12 alin.2 lit.b);
orice persoană care a comis o crimă ce intră sub incidenţa Curţii, indiferent dacă statul al cărui
cetăţean este sau pe teritoriul căruia s-a comis crima respectivă, este stat parte la Statut sau a
recunoscut competenţa Curţii atunci când Consiliul de Securitate al ONU, acţionând conform
Cap.VII din Carta ONU, deferă cazul Procurorului Curţii (art.13 lit.b). Menţionăm că şefii
militari şi superiorii ierarhici răspund în anumite condiţii pentru crimele ce intră în competenţa
Curţii, comise de forţele plasate sub comanda lor, respectiv, de subordonaţii lor (art.28 din
Statut).

III. Competenţa ratione temporis

Competenţa ratione temporis se extinde numai asupra crimelor săvârşite după intrarea în
vigoare a Statutului, adică 1 iulie 2002 sau după intrarea în vigoare a Statutului, pentru statul
care a devenit parte la Statut după 1 iulie 2002 (art.11 din Statut), Curtea îşi va putea exercita
jurisdicţia şi asupra unor fapte incriminate de Statut, comise anterior ratificării Statutului de la
Roma, în cazul în care, statele care au ratificat mai târziu Statutul consimt în acest sens, conform
art.12 alin.3, funcţionând permanent, iar nu temporar, limitat în timp ad-hoc.

IV. Competenţa ratione loc

Competenţa ratione loci va avea relevanţă numai dacă singurul criteriu care va atrage jurisdicţia
va fi cel al teritoriului unde a fost comisă fapta incriminată de Statut. În acest sens, Curtea va
avea competenţă asupra crimelor împotriva umanităţii, genocidului, crimelor de război şi crimei
de agresiune (atunci când va fi definită), comise pe teritoriul unui stat parte la Statut sau pe
teritoriul unui stat care a acceptat jurisdicţia Curţii, potrivit art.12 alin.3.
 Cap. 2. Componența Curții Penale Internaționale

Organele Curtii, prevazute in art. 34 al Statutului, sunt urmatoarele:

a) Preşedintia;
b) Sectia apelurilor, Sectia de prima instanta si Sectia preliminara;
c) Biroul procurorului;
d) Grefa.

a) Preşedintia;
Este formată din preşedinte şi doi vicepreşedinţi. Ei sunt aleşi pentru 3 ani sau până la expirarea
mandatului lor de judecător, dacă acesta se încheie înainte de 3 ani. Ei sunt reeligibili o singură
dată.
b) Sectia apelurilor, Sectia de prima instanta si Sectia preliminara;
Imediat ce este posibil, după alegerea judecătorilor, Curtea se organizează în 3 secţii: Secţia
apelurilor se compune din preşedinte şi alţi 4 judecători; Secţia de primă instanţă şi Secţia
preliminară sunt compuse fiecare din cel puţin 6 judecători. Repartizarea judecătorilor la secţii se
bazează pe natura funcţiilor încredinţate fiecăreia dintre ele şi pe competenţele şi experienţa
judecătorilor aleşi la Curte, în aşa măsură încât fiecare secţie să cuprindă proporţia dorită de
specialişti în drept penal şi în procedură penală şi de specialişti în drept internaţional. Secţia
preliminară şi Secţia de primă instanţă sunt, în principal, compuse din judecători având
experienţa proceselor penale.
c) Biroul procurorului;
Biroul procurorului constituie un organism care acţionează independent ca organ distinct în
cadrul Curţii. El este însărcinat să primească comunicările şi orice informaţie justificativă în
forma cuvenită privind crimele ce ţin de competenţa Curţii, să le examineze, să conducă
anchetele şi să susţină acuzarea în faţa Curţii. Membrii săi nu solicită şi nici nu acceptă
instrucţiuni de la nici o sursă exterioară. Biroul este condus de procuror. Acesta are autoritate
deplină asupra gestiunii şi administraţiei Biroului, inclusiv personalului, instalaţiilor şi celorlalte
resurse. Procurorul este sprijinit de unul sau mai mulţi procurori adjuncţi, abilitaţi să procedeze
la orice acte pe care prezentul statut le cere procurorului. Procurorul şi procurorii adjuncţi sunt de
naţionalităţi diferite. Ei îşi exercită funcţiile cu normă întreagă. Procurorul şi procurorii adjuncţi
trebuie să se bucure de o înaltă consideraţie morală şi să aibă o competenţă solidă şi o mare
experienţă practică în materie de urmărire sau judecată în procese penale. Ei trebuie să aibă o
excelentă cunoaştere şi o practică curentă în cel puţin una dintre limbile de lucru ale Curţii.
Procurorul este ales prin vot secret de Adunarea statelor părţi, cu majoritatea absolută din rândul
membrilor acesteia. Procurorii adjuncţi sunt aleşi în acelaşi mod pe o listă de candidaţi
prezentată de procuror. Procurorul prezintă 3 candidaţi pentru ocuparea fiecărui post de procuror
adjunct. Cu condiţia să nu se fi stabilit un mandat mai scurt în momentul alegerii, procurorul şi
procurorii adjuncţi îşi exercită funcţiile pe o perioadă de 9 ani şi nu pot fi realeşi.
d) Grefa;
Grefa răspunde de aspectele nejudiciare ale administraţiei şi serviciului Curţii, fără prejudicierea
funcţiilor şi atribuţiilor procurorului definite. Grefa este condusă de un grefier, care este
responsabilul principal al administraţiei Curţii. Grefierul îşi exercită funcţiile sub autoritatea
preşedintelui Curţii. Grefierul este ales pe o perioadă de 5 ani, este reeligibil o dată şi îşi exercită
funcţiile cu normă întreagă. Grefierul adjunct este ales pe o perioadă de 5 ani sau pentru un
mandat mai scurt, potrivit celor decise de majoritatea absolută a judecătorilor; el este chemat să
îşi exercite funcţiile potrivit cerinţelor serviciului.

Cap. 3. Cooperarea internaţională şi asistenţa judiciară

Conform dispoziţiilor prezentului statut, statele părţi cooperează deplin cu Curtea în

anchetele şi urmăririle pentru crime ce ţin de competenţa sa.
Curtea este abilitată să adreseze cereri de cooperare statelor părţi. Aceste cereri sunt
transmise pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită pe care fiecare stat parte o alege în
momentul ratificării, acceptării sau aprobării prezentului statut ori de aderare la acesta. Orice
modificare ulterioară a alegerii căii de transmitere este făcută de fiecare stat parte conform
Regulamentului de procedură şi de probe.
Cererile pot fi, de asemenea, transmise prin Organizaţia Internaţională de Poliţie
Criminală (INTERPOL) sau prin oricare organizaţie regională competentă.
Curtea poate cere informaţii sau documente oricărei organizaţii interguvernamentale. Ea
poate, de asemenea, să solicite alte forme de cooperare şi de asistenţă convenite cu o organizaţie
interguvernamentală şi care sunt conforme competenţelor sau mandatului acesteia.
Dacă un stat parte nu este de acord cu o cerere de cooperare a Curţii contrar celor
prevăzute în prezentul statut şi o împiedică astfel să îşi exercite funcţiile şi competenţele care îi
sunt conferite de prezentul statut, Curtea poate lua act de aceasta şi să informeze Adunarea
statelor părţi sau Consiliul de Securitate când a fost sesizată de acesta din urmă.
Statele părţi veghează pentru a prevedea în legislaţia lor naţională procedurile care să
permită realizarea oricărei forme de cooperare prevăzute în prezentul capitol.
Statele părţi au dreptul, conform dispoziţiilor prezentului capitol şi procedurilor prevăzute
de legislaţiile lor naţionale, la cereri de asistenţă ale Curţii, legate de o anchetă sau de urmăriri şi
privind: identificarea unei persoane, locul unde se află aceasta sau localizarea bunurilor;
strângerea probelor, inclusiv a declaraţiilor făcute sub jurământ, şi producerea de probe, inclusiv
expertizele şi rapoartele de care Curtea are nevoie; interogatoriul persoanelor care fac obiectul
unei anchete sau urmăriri; executarea de percheziţii şi sechestre; transmiterea de dosare şi
documente, inclusiv dosarele şi documentele oficiale, etc.
 Dacă primeşte o cerere în acest sens, Curtea poate coopera cu statul parte care conduce o
anchetă sau un proces privind un comportament care constituie o crimă ce ţine de competenţa
Curţii sau o crimă gravă potrivit dreptului intern al acestui stat şi să acorde asistenţă acestui stat.
Conlucrarea eficientă a Curţii Penale Internaţionale cu autorităţile statelor părţi la Statut
sau care au acceptat în alt mod jurisdicţia Curţii, realizarea cu înţelepciune a unui echilibru între
poziţia Curţii şi rolul statelor şi al jurisdicţiilor naţionale vor constitui cheia unei funcţionări
normale a justiţiei penale internaţionale, în ultimă instanţă garanţia succesului Curţii Penale
Internaţionale.
Dacă se va realiza această cooperare, constituirea Curţii Penale Internaţionale şi
activitatea sa concretă ulterioară vor avea, fără îndoială, un impact considerabil asupra vieţii
internaţionale, iar Curtea va juca un rol important în consolidarea ordinii juridice internaţionale
şi în dezvoltarea dreptului internaţional penal.

Concluzii

Curtea Penala Internațională (numită uneori și Tribunalul Penal Internațional) este o curte
de justiție internațională permanentă, cu sediul la Haga în Olanda a cărei misiune este de a
judeca persoane care au comis genociduri, crime de război, de agresiune și contra umanitații.
Curtea este compusă din 28 de magistrați, care au fost investiți în funcți e pe 11 martie
2003, dintre care în rangul cel mai înalt, canadianul Philippe Kirsh. Aceștia sunt organizați în:
Prezidiu, Secțiunea de Judecată și Secțiunea de Pre-Judecată, Biroul Procurorului si Grefa.
Pana în mai 2004, 94 de țări au ratificat statutul tribunalului, printre care și România.
Tratatul nu a fost nici semnat nici ratificat de câteva țari importante precum Statele Unite, Rusia,
China, Israel si Irak. De fapt, Statele Unite si Israelul au semnat inițial tratatul însă au anunțat
ulterior că își retrag semnătura.
Statutul detaliaza regulile privind urmărirea și judecarea de către Curte, precum și
pedepsele pe care aceasta le poate pronunța. Acestea sunt fie detenția pana la 30 ani, detenția pe
viață, precum și amenzi, confiscarea bunurilor rezultate direct sau indirect din săvârșirea crimei.

Bibliografie

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Penal%C4%83_Interna%C8%9Bional%C4%83
2. https://www.legal-tools.org/doc/759f54/pdf/
3. http://www.cab1864.eu/upload/STATUTUL%20CURTII%20PENALE
%20INTERNATIONALE.pdf
4. https://rm.coe.int/drepturile-omului-i-procedura-penala-jurispruden-a-cur-ii-europene-a-
d/1680998837
5. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Adh0005