CURS 22 APRILIE 2020

DREPTUL INTERNAȚIONAL PENAL

Exemple de subiecte teoretice:

Definiția dreptului internațional penal - 1 punct
Infracțiunile internaționale - 2 puncte
Jurisdicția penală internațională permanentă - Curtea Penală Internațională - 2 puncte
Definiția crimei de agresiune (Kampala, 2010) - 1 punct

1. Definiție și încercări de codificare

- în cazul în care persoanele fizice, în calitatea lor de organe ale statului (sau în
situaţii asimilate, descrise în cursul anterior), respectiv de persoane private, săvârşesc
infracţiuni internaţionale (atunci când decid, ordonă sau execută, respectiv săvârşesc
fapte/acte care sunt incriminate şi pedepsite de dreptul internaţional), alături de eventuala
angajare a răspunderii internaţionale a statului (în primul caz, dacă sunt întrunite condiţiile
necesare) este angajată răspunderea penală a persoanelor respective, în cadrul aşa-
numitului drept internaţional penal. Precizăm faptul că nu trebuie să se confunde dreptul
internațional penal cu dreptul penal internațional.Conform doctrinei dreptul internațional
penal ar cuprinde reglementările referitoare la combaterea celor mai grave infracțiuni la nivel
internațional (genocidul, crimele de război, crimele împotriva umanității și agresiunea),
inclusiv reglementarea instituțiilor chemate să aplice legea penală în cazul săvârșirii unor
astfel de crime (instanțele penale internaționale), în timp ce dreptul penal internațional ar
avea ca obiect de studiu reglementările interne cu elemente de extraneitate:extrădarea,
asistența judiciară în materie penală, transferul de proceduri în materie penală etc.

Notă: Românul Vespasian V. Pella (1897-1952) este considerat unul din principalii
fondatori ai dreptului internaţional penal ca ramură de drept şi unul din cei mai importanţi
promotori ai conceptului de curte penală internaţională.

După constante şi repetate eforturi de codificare, Comisia de Drept Internaţional a

adoptat, în 1996, un proiect definitivat de „Cod al Crimelor contra Păcii şi Securităţii
Umanităţii" (Draft Code of Crimes against Peace and Security of Mankind) cu 20 de
articole, împărţit în două părţi („Dispoziţii generale" şi „Crime contra păcii şi securităţii
umanităţii").

Notă: - Proiectul prevede că:

• aceste crime sunt (articolele 16-20): crima de agresiune, crima de genocid, crimele
contra umanităţii, crimele contra personalului ONU şi personalului asociat, crimele de
război
• aceste crime sunt pedepsibile chiar dacă ele nu sunt incriminate în dreptul naţional
al unui stat interesat sau implicat
• răspunderea individului pentru aceste crime nu afectează răspunderea statului în
cauză, iar ordinul guvernamental sau al superiorului ierarhic nu-l exonerează de
răspunderea penală, putând fi însă considerat ca motiv de diminuare a pedepsei (articolele 4
şi 5)
• superiorul ierarhic răspunde, de asemenea, dacă subordonatul său a săvârşit o
astfel de crimă, în cazul în care avea cunoştinţă sau putea cunoaşte aceasta şi nu a luat toate
măsurile necesare pentru a împiedica sau reprima săvârşirea
• calitatea oficială, inclusiv cea de şef de stat sau de guvern, nu este exoneratoare de
răspundere penală
• statele sunt invitate să ia măsurile necesare pentru stabilirea competenţelor lor
pentru judecarea şi pedepsirea crimelor prevăzute la art. 17-20, fără a se prejudicia
competenţa unei curţi penale internaţionale
• pentru crima de agresiune se prevede competenţa curţii penale internaţionale,
neinterzicându-se însă posibilitatea judecării de către un stat a unui cetăţean al său
responsabil (în calitate de conducător sau organizator) pentru planificarea, pregătirea,
declanşarea sau conducerea unei agresiuni comise de acel stat.

2. Infracțiunile internaționale

2.1. Crimele contra păcii

- Definiţie: plănuirea, pregătirea, dezlănţuirea sau purtarea unui război de
agresiune sau a unui război cu violarea tratatelor, a garanţiilor sau acordurilor
internaţionale sau participarea la un plan deliberat sau la un complot pentru săvârşirea
uneia din aceste fapte (cu trimitere la definiţia agresiunii - Rezoluţia Adunării Generale a
ONU nr. 3314/14 decembrie 1974).

2.2. Crimele contra umanităţii

- Definiţie: asasinatul, exterminarea, ducerea în robie, deportarea sau orice act
inuman comis împotriva populaţiilor civile înaintea sau în timpul războiului, precum şi
persecuţiile cu caracter politic, rasial sau religios (definiţie dată de Statutul Tribunalului
de la Nurnberg). Proiectul de Cod al Crimelor contra Păcii şi Securităţii Umanităţii, adoptat
de Comisia de Drept Internaţional în 1954, adaugă la motivele de ordin politic, rasial sau
religios şi pe cele de ordin cultural şi social.
- în Statutul Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998, în art. 7
alin. (1) crimele contra umanităţii sunt definite ca fiind „oricare dintre următoarele acte,
atunci când sunt comise ca parte a unui atac larg răspândit sau sistematic, îndreptat împotriva
oricărei populaţii civile:
a) crimă;
b) exterminare;
c) ducere în sclavie;
d) deportare sau transfer forţat de populaţie;
e) detenţie sau altă privare severă de libertate fizică, cu violarea normelor
fundamentale de drept internaţional;
f) tortură;
g) viol, sclavaj sexual, prostituţie forţată, sarcină forţată, sterilizare forţată şi
orice altă formă de violenţă sexuală comparabilă ca gravitate;
h) persecuţie împotriva oricărui grup sau colectivitate identificabile din motive
politice, rasiale, naţionale, etnice, culturale, religioase, de sex sau din alte motive universal
recunoscute ca de neacceptat, conform dreptului internaţional;
i) dispariţia forţată a persoanelor;
j) crima de apartheid;
 k) alte acte inumane cu caracter similar, care produc cu intenţie mari suferinţe sau
vătămări grave sănătăţii corporale, fizice sau mentale".

- Crima de genocid
• face parte din categoria crimelor contra umanităţii;
• este reglementată de Convenţia ONU privind prevenirea şi reprimarea
genocidului din 9 decembrie 1948 (unul din cei trei raportori care au pregătit proiectul
Convenţiei fiind românul Vespasian V. Pella, autorul primei definiţii a genocidului, numit de
el „crima de barbarie" );
• definiţie: acţiuni comise cu intenţia de a extermina în întregime sau parţial un
grup naţional, etnic, social sau religios, constând în exterminarea fizică a membrilor
grupului, vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mentale a membrilor grupului, supunerea
grupului, în mod intenţionat, la condiţii de existenţă care ar duce la distrugerea lui fizică,
parţială sau totală, măsuri care urmăresc împiedicarea naşterilor în cadrul grupului,
transferul forţat de copii de la un grup la altul.
Se prevede pedepsirea celor care săvârşesc acte de genocid,indiferent de calitatea lor
(în numele statului sau ca persoane private). Aceeaşidefiniţie a fost preluată, într-un articol
separat (articolul 6) de cel privind crimelecontra umanităţii, în Statutul de la Roma al Curţii
Penale Internaţionale.

2.3. Crimele de război

- Definiţie: violarea normelor şi obiceiurilor războiului, cuprinzând asasinatul,
relele tratamente şi deportarea pentru muncă forţată sau în orice alt scop a populaţiei
civile din teritoriile ocupate, asasinarea sau relele tratamente aplicate prizonierilor de
război sau persoanelor aflate pe mare, executarea ostatecilor, jefuirea bunurilor publice
sau private, distrugerea sau devastarea nejustificate de exigenţe militare etc.
-Articolul 8 al Statutului Curţii Penale Internaţionale stabileşte jurisdicţia Curţii
asupra crimelor de război, în special când sunt comise ca parte a unui plan sau politici sau ca
parte a comiterii pe scară largă a unor astfel de crime.

2.4. Alte infracţiuni internaţionale, pe care statele s-au angajat să le incrimineze şi

să le pedepsească în ordinea juridică internă printr-o serie de convenţii internaţionale:
- sclavajul şi traficul cu sclavi (prin Convenţia de la Geneva din 25 septembrie 1926,
privind sclavajul şi Convenţia suplimentară referitoare la abolirea sclavajului, a comerţului cu
sclavi şi a instituţiilor şi practicilor analoge sclavajului, din 7 septembrie 1956);
- traficul de stupefiante (prin Convenţia de la Geneva din 1936, Convenţia unică
asupra stupefiantelor din 1961, Convenţia asupra stupefiantelor psihotrope de la Viena din
1971, Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 19
decembrie 1988);
- comerţul cu femei şi copii (prin Convenţiile de la Paris din 1904 şi 1910, Convenţia
de la Geneva din 1921 pentru suprimarea comerţului cu femei şi copii, Convenţia de la
Geneva din 1933, Convenţia pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane din 25 iulie 1951,
Convenţia pentru eliminarea oricăror forme de discriminare faţă de femei din 1979);
- difuzarea de publicaţii pornografice (Convenţiile de la Geneva din1910 şi 1923);
- falsificarea de monedă (prin Convenţia de la Geneva din 1929);
- pirateria, terorismul internaţional (prin Convenţia de la Geneva din 1937 pentru
prevenirea şi reprimarea terorismului, Convenţia de la Tokiodin 1963 referitoare la infracţiuni
şi anumite acte săvârşite la bordul aeronavelor, Convenţia de la Haga din 1970 pentru
reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, Convenţia de la Montreal din 1971 pentru
reprimarea actelor ilicite contra securităţii navigaţiei maritime şi Protocolul pentru pedepsirea
actelor ilicite contra securităţii platformelor fizice de pe platoul continental, de la Roma, din
1988, Convenţia privind prevenirea şi pedepsirea crimelor contra persoanelor protejate pe
plan internaţional, inclusiv agenţii diplomatici etc.).

3. Jurisdicţia penală internaţională

3.1. Tribunalele penale internaţionale ad-hoc

- Tribunalul internaţional pentru judecarea persoanelor responsabile pentru
violări grave ale dreptului internaţional umanitar pe teritoriul fostei Iugoslavii
• a fost creat prin Rezoluţia nr. 827/28 mai 1993 a Consiliului de Securitate ONU cu
scopul de a judeca aceste persoane pentru faptele amintite, comise pe teritoriul fostei
Iugoslavii „între 1 ianuarie 1991 şi o dată ce va fi stabilită de Consiliul de Securitate după
restabilirea păcii". Conform Rezoluţiei nr. 1503/2003 a Consiliului de Securitate, TPII ar fi
trebuit să-şi finalizeze activitatea în 2010;
• Rezoluția Consiliului de Securitate nr. 1966/2010 instituie Mecanismul
Internațional Rezidual pentru Tribunalele Penale Internaționale cu cele două ramuri ale
sale, una pentru TPII și una pentru Tribunalul Penal Internațional pentru Ruanda: pentru TPII
începând cu 1 iulie 2012. TPII trebuie să ia toate măsurile posibile pentru a-și finaliza toată
activitatea până la 31 decembrie 2014. Scopul Mecanismului Rezidual pentru Tribunalele
Penale Internaționale este de a continua competența, drepturile, obligațiile, precum și
funcțiile esențiale ale tribunalelor.
• sediul la Haga;
• și-a încetat activitatea în decembrie 2017;
• are jurisdicţie în conformitate cu Convenţiile de la Geneva din 1949 privind
protecţia victimelor conflictelor armate, pentru încălcările normelor războiului şi pentru
săvârşirea crimelor contra umanităţii, inclusiv genocidul;
• competenţele sale se întind inclusiv la cazuri de crime săvârşite în condiţii de
conflict intrastatal, nu numai de conflicte internaţionale;
• fiind creat de Consiliul de Securitate în conformitate cu Capitolul VII din Carta
ONU, TPII este un organ subsidiar al ONU;
• Statutul TPII prevede proceduri penale detaliate care includ şi dreptul la apel al
inculpatului. Articolul 9 alin. (2) prevede primatul TPII faţă de instanţele naţionale, în cazul
în care acesta solicită instanţelor naţionale transferul acuzatului şi investigaţiei către
jurisdicţia sa;
• are 16 judecători şi un număr de 27 de judecători ad litem, precum şi un procuror-
şef a cărui competenţă priveşte efectuarea urmăririi şi trimiterii în judecată;
• poate condamna la închisoare, dar nu poate pronunţa pedeapsa cu moartea. Prima
sentinţă a fost pronunţată în decembrie 1996.

- Tribunalul internaţional pentru judecarea persoanelor responsabile pentru

genocid şi alte violări grave ale dreptului internaţional umanitar comise pe teritoriul
Ruandei şi a cetăţenilor ruandezi responsabili pentru genocid şi alte violări grave
comise pe teritoriile statelor vecine între 1 ianuarie 1994 şi 31 decembrie 1994 a fost creat
prin Rezoluţia nr. 995/8 noiembrie 1994 a Consiliului de Securitate ONU ca urmare a morţii
a aproape un milion de persoane în regiunea menţionată din Africa:
• are sediul în Arusha (Tanzania);
• are jurisdicţie pentru: crima de genocid, crime împotriva umanităţii, violări ale art.
3 din Convenţiile de la Geneva din 1949 pentru protecţia victimelor în timp de război şi al
Protocolului adiţional II la acesta;
 • fiind creat de Consiliul de Securitate în conformitate cu Capitolul VII din Carta
ONU, TPIR este un organ subsidiar al ONU;
• are 16 judecători permanenţi şi 18 judecători al litem;
• primul act de acuzare a fost emis în noiembrie 1995; TPIR a pronunţat 61 de
condamnări dintr-un total de 93 de acuzați, inclusiv primul șef de guvern din lume condamnat
pentru genocid, iar 14 acuzați au fost achitați. 10 au fost transmiși spre judecarea unor
instanțe naționale, 3 au decedat în timpul sau anterior procesului, 2 acuzații au fost retrase
înainte de începerea procesului, 9 acuzați sunt încă urmăriți, cazurile lor fiind transferate unor
instanțe naționale (6) sau Mecanismului Rezidual (3). 6 acuzați sunt încă în faza apelului.
• Conform Rezoluției Consiliului de Securitate nr. 1966/2010, care instituie
Mecanismul Internațional Rezidual pentru tribunalele penale internaționale, mecanismul
rezidual al TPIR și-a început activitatea la 1 iulie 2012.
Tribunalul și-a încetat formal activitatea în decembrie 2015, aceasta fiind continuată
de Mecanismul Rezidual.

- Curtea Specială pentru Sierra Leone:

• a fost creat printr-un acord încheiat între ONU şi guvernul din Sierra Leone,
semnat la 16 ianuarie 2002, în urma Rezoluţiei nr. 1315/2000 a Consiliului de Securitate;
• spre deosebire de TPII şi TPIR, TSSL are un regim sui-generis în privinţa
compoziţiei şi jurisdicţiei;
• are sediul la Freetown, capitala Sierrei Leone;
• are jurisdicţie pentru: crime împotriva umanităţii, crime de război şi alte încălcări
grave ale dreptului internaţional umanitar, alte fapte pedepsite de dreptul local;
• ratione personae, are competenţa de a judeca persoanele care au avut cea mai mare
responsabilitate pentru violările grave ale dreptului internaţional umanitar şi ale legilor
Sierrei Leone, comise pe teritoriul Sierrei Leone începând cu 30 noiembrie 1996, inclusiv
liderii care, prin comiterea acestor crime, au ameninţat stabilitatea şi implementarea
procesului de pace din Sierra Leone; nu pot fi urmărite persoane care aveau mai puţin de
15 ani la momentul comiterii crimei;
• organizare: 11 judecători (7 internaţionali şi 4 locali), un procuror internaţional şi un
procuror adjunct local, Biroul Apărătorului Principal (o inovaţie faţă de alte instanţe penale
internaţionale);
• 11 persoane au fost puse sub acuzare, fiind grupate în 4 dosare. Trei dosare,
incluzând procesele a 9 dintre aceștia, au fost finalizate, inclusiv în apel, cel mai cunoscut
fiind procesul fostului președinte liberian Charles Taylor, finalizat în apel în septembrie 2013.
• Printr-un acord încheiat în 2010 între guvernul din Sierra Leone și ONU a fost creat
Mecanismul Rezidual pentru CSSL, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2012, preluând
competențele de protecție a martorilor, executarea pedepselor, gestionarea arhivei CSSL.

- Tribunalul penal pentru Cambodgia:

• creat printr-un Acord între ONU şi guvernul regal cambodgian cu privire la
judecarea, în conformitate cu dreptul cambodgian, a crimelor comise în perioada Kampuchiei
Democratice (au murit cea. 1,7 milioane de persoane), între 17 aprilie 1975 şi 6 ianuarie
1979;
• are jurisdicţie asupra: crimei de genocid, crimelor contra umanităţii, aşa cum sunt
definite în Statutul CPI, încălcărilor grave ale Convenţiilor de la Geneva din 1949, alte crime
prevăzute de legea de înfiinţare a Tribunalului;
• ratione personae, are competenţa de a judeca înalţi oficiali ai Kampuchiei
Democratice şi persoanele cu cea mai mare responsabilitate pentru crimele şi încălcările
grave ale dreptului penal cambodgian, ale dreptului umanitar etc;
 • organizare: două Camere extraordinare (instanţe naţionale cambodgiene), cu
compoziţie mixtă (3 judecători cambodgieni şi 2 judecători internaţionali pentru Camera de
primă instanţa şi 4 judecători cambodgieni şi 3 judecători internaţionali pentru Camera de
apel). Totodată, există un procuror cambodgian şi unul internaţional. Există şi judecători
investigatori.

- Instanţele penale din Timorul de Est: Tribunalul indonezian ad-hoc pentru

drepturile omului (2000), Instanţele Speciale pentru Judecarea Crimelor Grave, cu
participare internaţională (genocid, crime împotriva umanităţii, crime de război, tortură,
asasinate, delicte sexuale comise între 1 ianuarie şi 25 octombrie 1999) - Regulamentul
2000/15 al UNTAET, Unitatea de Investigare a Crimelor Grave - Regulamentul 2000/16
alUNTAET - compusă din procurori şi investigatori internaţionali.

- Tribunalul special pentru Irak, creat în decembrie 2003, pentru judecarea

conducătorilor partidului Baas (genocid, crime contra umanităţii şi alte încălcări grave ale
drepturilor omului), între 17 iulie 1968 şi 1 mai 2003; poate avea şi o componentă
internaţională prin intermediul unor consilieri sau observatori străini, care pot acorda
asistenţă în activitatea de investigaţie şi pe lângă judecători.

- Tribunalul pentru judecarea persoanelor vinovate de asasinarea fostului prim-

ministru libanez R. Hariri, la 14 februarie 2005, stabilit ca efect al Rezoluției nr. 1757/30
mai 2007 a Consiliului de Securitate ONU, care a determinat intrarea în vigoare a unui Acord
de creare a Tribunalului, semnat anterior de ONU și Guvernul libanez (dar care nu a putut fi
ratificat de parlamentul de la Beirut).
• are sediul la Haga.
• Jurisdicția Tribunalului poate fi extinsă și la alte fapte criminale petrecute între 1
octombrie 2004 și 12 decembrie 2005, dacă sunt conectate și au natura și gravitatea similare
cu atacul din 14 februarie 2005.
• dreptul aplicabil este dreptul penal libanez privind pedepsirea actelor de terorism, cu
excluderea însă a pedepsei cu moartea sau cu munca forțată.
• Tribunalul are caracter internațional prin compoziția sa mixtă: 3 judecători libanezi
și 6 internaționali, în majoritate, 2 judecători supleanți (unul libanez și unul internațional) și
un procuror-șef internațional. Tribunalul are o cameră preliminară, o cameră de primă
instanță și una de apel.
• a devenit funcțional la 1 martie 2009, iar primul act de acuzare, cu privire la 4
persoane, a fost emis în ianuarie 2011, fiind confirmat în iunie 2011. Procesul în acest prim
caz (Ayyash și alții) a început în ianuarie 2014. În februarie 2014 acest caz a fost comasat cu
un alt dosar (Hassan Habib Merhi).

3.2. Curtea Penală Internaţională permanentă

- Cadru juridic: Statutul Curţii Penale Internaţionale a fost adoptat (cu 120 de
voturi „pentru", 21 „abţineri" şi 7 „împotrivă") la 17 iulie 1998 de către Conferinţa
Diplomatică a Plenipotenţiarilor, organizată la R o m a (15 iunie-17 iulie 1998), în
conformitate cu rezoluţiile AG ONU nr. 51/207din 17 decembrie 1996 şi nr. 52/160 din 15
decembrie 1997.
- Statutul cuprinde 128 de articole.

Notă: - Statutul a fost semnat de 139 state (de fapt, de 138 de state după ce SUA şi-
au „retras" semnătura); până în prezent 123 state sunt părți la Statut. România a semnat
Statutul Curţii Penale Internaţionale la data de 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin Legea nr.
11/2002.
- La Statut nu se pot face rezerve, în timp ce amendamente nu se pot efectua decât
după şapte ani de la intrarea sa în vigoare (cu excepţia unor modificări de ordin exclusiv
instituţional ale unor articole enumerate exhaustiv în art. 122). Conferința de Revizuire a
Statutului a avut loc la Kampala (Uganda) în 2010.
- Statutul a intrat în vigoare la 1 iulie 2002, ca urmare a obţinerii celor 60 de
ratificări necesare pentru intrarea sa în vigoare în cadrul unei ceremonii special organizate
la New York, la 11 aprilie 2002. România este membru originar al Statutului deoarece a
participat la ceremonia specială menţionată, contribuind, prin depunerea instrumentului său
de ratificare, la intrarea în vigoare a Statutului. Prin H.G. nr. 555/2002 a fost aprobată
plata de către România a unei contribuţii voluntare pentru fondul special creat pentru
asigurarea celor necesare pregătirii începerii activităţii CPI.
- Sediul CPI este stabilit la Haga.

- Jurisdicţia CPI: „asupra celor mai grave crime ce privesc comunitatea internaţională
în ansamblul său", fiind considerată „complementară jurisdicţiilor penale naţionale" (art. 1
din Statut).
- Jurisdicţia Curţii se referă la crima de genocid (definită în art. 6), crimele contra
umanităţii (definite în art. 7), crimele de război (definite pe larg în art. 8) şi crima de
agresiune (definită ulterior, prin modificarea Statutului realizată în 2010).

Notă: 1. Crima de agresiune, definită la Conferința de la Kampala este

"planificarea, inițierea sau executarea, de către o persoană aflată efectiv în poziția de a
exercita controlul asupra sau de a conduce acțiunea politică sau militară a unui stat, a
unui act de agresiune care, prin caracterul, gravitatea sau scara sa, constituie o violare
manifestă a Cartei ONU" . Actul de agresiune este cel definit prin Rezoluția nr. 3314 din
1974 a AG ONU.
2. Condițiile privind exercitarea jurisdicției, în special privind determinarea
organismelor care să stabilească existența actului de agresiune (actul statal), respectiv dacă
CPI poate să acționeze în lipsa deciziei Consiliului de Securitate privind existența unui act
de agresiune, precum și necesitatea acceptării de către statul presupus agresor a jurisdicției
CPI asupra crimei de agresiune au fost cele mai disputate, conturându-se două grupuri de
state: cele care susțineau rolul exclusiv al Consiliului de Securitate și cele care, deși
acordau prioritate Consiliului, nu agreau și exclusivitatea rolului său în determinarea
actului de agresiune.
3. Soluția adoptată de Conferință prevede ca o situație în care pare a fi fost comis un
act de agresiune să fie înaintată Curții de către Consiliul de Securitate, în baza capitolului
VII din Carta ONU, indiferent dacă sunt implicate State Părți sau nu. Procurorul poate însă,
în absența unei astfel de determinări, să inițieze o anchetă, proprio motu sau la cererea unui
Stat Parte, cu autorizația prealabilă a Secției de Primă Instanță a Curții. Statele Părți pot să
nu accepte jurisdicția Curții cu privire la crima de agresiune, printr-o declarație depusă la
Grefa CPI. De asemenea, se prevede faptul că jurisdicția Curții în ceea ce privește crima de
agresiune poate fi exercitată numai după 1 ianuarie 2017, în urma adoptării unei decizii de
către Statele Părți cu aceeași majoritate necesară pentru adoptarea unui amendament.

- Curtea nu poate judeca decât crime comise ulterior intrării în vigoare a Statutului
(art. 11). Curtea poate fi sesizată (prin Procurorul său) de către un stat parte, de către
Consiliul de Securitate sau din oficiu.
 - Curtea nu are jurisdicţie asupra persoanelor sub 18 ani la momentul săvârşirii crimei.
Capacitatea oficială (inclusiv de şef de stat sau guvern sau membru în guvern sau în
parlament) nu este relevantă pentru exonerarea de răspundere.

Notă: România, ca şi majoritatea celorlalte state părţi, a considerat că nu există

neconcordanţă între această prevedere şi imunitatea şefului de stat, prevăzută de Constituţie,
considerând că această imunitate se acordă pentru îndeplinirea funcţiilor şefului de stat, iar
dacă un şef de stat săvârşeşte fapte care sunt de competenţa CPI, această activitate este în
afara atribuţiilor mandatului său constituţional. De asemenea, România a acceptat distincţia
între «predare» (către CPI) şi «extrădare» (Constituţia prevede că nu este posibilă
extrădarea propriilor cetăţeni), în sensul că predarea către CPI nu intră în sfera noţiunii de
«extrădare» (predarea unei persoane de către un stat altui stat). O serie de modificări
legislative de adaptare la obligaţia de a coopera cu CPI au fost operate de autorităţile
române prin adoptarea Legii privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
(Legea nr. 302/2004).
- Principiul complementarităţii, expresie a compromisului între promotorii unei curţi
competente să judece în primă instanţă orice infracţiune care preocupă, prin gravitatea sa,
comunitatea internaţională şi statele care doresc păstrarea prerogativelor suverane de a-şi
exercita jurisdicţia asupra acestor fapte. In acest sens, Statutul prevede că principala
competenţă pentru investigarea şi punerea sub acuzare pentru crime aflate în jurisdicţia CPI
revine statului, şi doar când acesta nu acţionează sau deferă CPI această sarcină, CPI îşi
poate exercita jurisdicţia.

- Curtea are personalitate juridică internaţională şi capacitatea juridică necesară

pentru exercitarea funcţiilor şi îndeplinirea obiectivelor sale, pe teritoriul oricărui stat parte şi,
prin acord special, al oricărui alt stat.
- Structura CPI: Secţia preliminară, Secţia de primă instanţă, Secţia de Apeluri,
Biroul Procurorului şi Grefa.
- Numărul judecătorilor este de 18, acesta putând fi mărit dacă este cazul; sunt aleşi
de către Adunarea statelor părţi, prin vot secret, dintre candidaţii propuşi de state, având o
competenţă recunoscută în drept penal şi procesual penal, precum şi experienţă relevantă în
calitate de judecător, procuror, avocat, respectiv în domeniul dreptului internaţional umanitar
şi drepturilor omului. În alegerea judecătorilor se mai au în vedere reprezentarea principalelor
sisteme de drept ale lumii, reprezentarea geografică echitabilă şi o reprezentare echilibrată
între femei şi bărbaţi. Durata mandatului este de nouă ani, la fiecare trei ani procedându-se la
reînnoire a unei treimi din judecători. Judecătorii sunt independenţi şi au obligaţia de a nu se
angaja în activităţi care pot interfera cu funcţiile lor jurisdicţionale sau care pot afecta
încrederea în independenţa lor.
- Preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi alcătuiesc Prezidiul, fiind aleşi cu majoritate
absolută de către cei 18 judecători.
- Procurorul şi Procurorii adjuncţi conduc Biroul Procurorului, care răspunde de
conducerea urmăririi şi trimiterea în judecată în faţa Curţii, neputând cere sau primi
instrucţiuni din surse externe.
- Conform art. 51, Regulile de Procedură şi de Probare intră în vigoare prin adoptare
de către două treimi din membrii Adunării Statelor Părţi.
- Pedepsele pe care le poate pronunţa Curtea (conform art. 77) sunt fie detenţie pentru
maximum 30 de ani, detenţie pe viaţă în cazuri de extremă gravitate şi, suplimentar detenţiei,
amenzi şi confiscarea proprietăţilor şi bunurilor rezultate direct sau indirect din crimă, fără
prejudicierea terţilor de bună-credinţă.
- Statutul mai prevede posibilitatea exercitării apelului şi a revizuirii.
 - Obligaţia generală pentru statele părţi de a coopera şi a acorda asistenţă
judiciară (Partea a 9-a din Statut):
• Solicitările de cooperare se transmit de către Curte pe canale diplomatice statelor
părţi şi/sau INTERPOL-ului sau unor alte organizaţii regionale implicate;
• Solicitările se mai pot adresa şi statelor care nu sunt părţi, pe baza unor aranjamente
ad-hoc; în cazul în care acestea nu doresc să coopereze, Curtea poate informa Adunarea
Statelor Părţi sau Consiliul de Securitate al ONU, pentru luarea măsurilor necesare
• Solicitările se pot referi, de exemplu, la:
a) arestarea şi predarea persoanelor urmărite;
b) identificarea persoanelor;
c) luarea de mărturii;
d) producerea de probe, inclusiv opinii ale experţilor şi rapoarte pentru Curte;
e) trimiterea de documente;
f) sechestre şi confiscări;
g) protejarea victimelor şi martorilor.
- Până în prezent, patru state au sesizat Oficiul Procurorului (Uganda-2004, R.D.
Congo-2004, Republica Centrafricană-2005 și Mali-2012), fiind inițiate investigațiile pentru
toate. Totodată, prin Rezoluţia nr. 1593/31 martie 2005, Consiliul de Securitate a decis să
defere CPI situaţia din Darfur (Sudan). La 31 martie 2010, procurorul a primit autosesizarea
de a începe o investigație privind situația din Kenya creată în urma violențelor post-
electorale din perioada 2007-2008 (crime contra umanității). Prin Rezoluția nr. 1970 din 26
februarie 2011, Consiliul de Securitate a decis să defere CPI situația din Libia pentru crime
comise după data de 15 februarie 2011. La 3 octombrie 2011, procurorul a primit
autosesizarea de a începe o investigație privind situația din Coasta de Fildeș, creată în urma
violențelor post-electorale de după data de 28 noiembrie 2010 (crime contra umanității, crime
de război), fiind solicitată extinderea investigației și pentru perioada 2002-2010. Procurorul
desfășoară analize preliminarii în Afganistan, Columbia, Nigeria, Coreea, Guineea și
Palestina. În 2015 procurorul CPI a decis că situația din Honduras nu justifică o continuare
a procedurilor judiciare, iar în ce privește situația din Georgia a decis continuarea
procedurilor prin solicitarea (octombrie 2015) de deschidere a unei investigații în
legătură cu războiul ruso-georgian din august 2008.
- În anul 2012 CPI a pronunțat prima sa hotărâre prin care Thomas Lubanga Dylo a
fost condamnat la 14 ani închisoare pentru crime de război sub forma recrutării și înrolării de
copii cu vârste mai mici de 15 ani și folosirea lor în conflictul armat intern din perioada 2002-
2003 din regiunea Ituri din Congo. Hotărârea din apel a confirmat, în 2014, prima
condamnare. Un alt caz congolez s-a finalizat în 2012 cu achitarea unui acuzat (Mathieu
Ngudjolo Chui), confirmată în apel în 2015 și cu condamnarea unui alt acuzat (Germain
Katanga) în 2014, confirmată și în apel la 12 ani închisoare pentru crime împotriva umanității
și crime de război. Un alt caz congolez a fost finalizat cu neconfirmarea capetelor de acuzare
împotriva acuzatului și eliberarea sa în 2011. Într-un alt caz congolez, (Bosco Ntaganda)
procesul a început în septembrie 2015. Alte 5 cazuri se referă la situația din Darfur, 2 la
situația din Uganda, 1 privind Republica Centrafricană (procesul a început în septembrie
2015); în cele 2 cazuri kenyene, unul a încetat prin renunțarea la acuzații împotriva lui Uhuru
Muigai Kenyatta.
- În total 23 de cazuri în 9 situații au fost aduse în fața CPI.

ANEXA 1
STATUTUL CURŢII PENALE INTERNAŢIONALE
adoptat la ROMA, la 17 iulie 1998
 (...)
Articolul 1
Curtea
Se înfiinţează o Curte penală internationala (Curtea) ca instituţie permanenta, care
poate să îşi exercite competenţa faţă de persoane pentru crimele cele mai grave, având un
rasunet internaţional în sensul prezentului statut. Ea este complementara jurisdictiilor penale
naţionale. Competenţa şi funcţionarea sa sunt reglementate de dispoziţiile prezentului statut.
Articolul 2
Legătură Curţii cu Natiunile Unite
Curtea este legată de Natiunile Unite printr-un acord care trebuie să fie aprobat de
Adunarea statelor părţi la prezentul statut, apoi încheiat de preşedintele Curţii în numele
acesteia.
Articolul 3
Sediul Curţii
1. Curtea îşi are sediul la Haga, în Olanda (statul gazda).
2. Curtea şi statul gazda convin asupra unui acord de sediu care trebuie să fie aprobat
de Adunarea Statelor Părţi, apoi încheiat de preşedintele Curţii în numele acesteia.
3. Dacă socoteşte de cuviinţă, Curtea poate să funcţioneze într-un alt loc potrivit
dispoziţiilor prezentului statut.
Articolul 4
Regimul şi competentele juridice ale Curţii
1. Curtea are personalitate juridică internationala. Ea are, de asemenea, capacitatea
juridică necesară pentru a-şi exercită funcţiile şi îndeplini misiunea.
2. Curtea poate să îşi exercite funcţiile şi competentele, potrivit prezentului statut, pe
teritoriul oricărui stat parte, iar printr-o convenţie în acest scop, pe teritoriul oricărui alt stat.
Capitolul 2 Competenţa, admisibilitate şi drept aplicabil
Articolul 5
Crimele care intră în competenţa Curţii
1. Competenţa Curţii este limitată la crimele cele mai grave care privesc ansamblul
comunităţii internaţionale. În baza prezentului statut Curtea are competenţa în ceea ce
priveşte următoarele crime:
a) crima de genocid;
b) crimele împotriva umanităţii;
c) crimele de război;
d) crima de agresiune.
2. Curtea îşi va exercita competenţa în ceea ce priveşte crima de agresiune când va fi
adoptată o dispoziţie conform art. 121 şi 123, care va defini aceasta crima şi va fixa condiţiile
exercitării competentei Curţii în ceea ce o priveşte. Aceasta dispoziţie va trebui să fie
compatibila cu dispoziţiile pertinente ale Cartei Naţiunilor Unite.
(...)
Articolul 11
Competenţa ratione temporis
1. Curtea nu are competenţa decât în privinta crimelor ce ţin de competenţa sa, comise
după intrarea în vigoare a prezentului statut.
2. Dacă un stat devine parte la prezentul statut după intrarea în vigoare a acestuia,
Curtea nu poate să îşi exercite competenţa decât cu privire la crime comise după intrarea în
vigoare a statutului pentru acest stat, în afară de cazul în care acel stat face declaraţia
prevăzută la art. 12 paragraful 3.
Articolul 12
 1. Un stat care devine parte la statut recunoaşte prin această competenţă Curţii cu
privire la crimele prevăzute la art. 5.
2. În cazurile prevăzute la art. 13 lit. a) sau c) Curtea poate să îşi exercite competenţa
dacă unul dintre statele menţionate la lit. a) sau b) ale prezentului paragraf sau ambele state
sunt părţi la prezentul statut ori au recunoscut competenţa Curţii conform paragrafului 3:
a) statul pe teritoriul căruia comportamentul în cauza s-a produs sau, în cazul în care
crima a fost comisă la bordul unei nave ori aeronave, statul pavilionului ori statul de
înmatriculare;
b) statul căruia persoana acuzata de crime îi este resortisant.
3. Dacă recunoaşterea competentei Curţii de către un stat care nu este parte la
prezentul statut este necesară potrivit dispoziţiilor paragrafului 2, acest stat poate, prin
declaraţie depusa pe lângă grefier, sa consimtă ca faţă de crima în discuţie Curtea să îşi
exercite competenţa. Statul care a recunoscut competenţa Curţii cooperează cu aceasta fără
întârziere şi fără excepţie, conform cap. IX.
Articolul 13
Exercitarea competentei
Curtea poate să îşi exercite competenţa faţă de crimele prevăzute la art. 5, conform
dispoziţiilor prezentului statut:
a) dacă o faptă în care una sau mai multe dintre aceste crime par sa fi fost comise este
deferita procurorului de către un stat parte, cum este prevăzut la art. 14;
b) dacă o faptă în care una sau mai multe dintre aceste crime par sa fi fost comise este
deferita procurorului de Consiliul de Securitate care acţionează în baza cap. VII al Cartei
Naţiunilor Unite; sau
c) dacă procurorul a deschis o ancheta cu privire la crima în discuţie, în baza art. 15.
Articolul 21
Dreptul aplicabil
1. Curtea aplica:
a) în primul rând, prezentul statut, elementele crimelor şi Regulamentul de procedura
şi de probe;
b) în al doilea rând, după caz, tratatele aplicabile, principiile şi regulile de drept
internaţional, inclusiv principiile stabilite de dreptul internaţional al conflictelor armate;
c) în lipsa, principiile generale ale dreptului desprinse de Curte din legile naţionale
reprezentând diferite sisteme juridice ale lumii, inclusiv, după caz, legile naţionale ale statelor
sub jurisdicţia cărora s-ar afla în mod obişnuit crima, dacă aceste principii nu sunt
incompatibile cu prezentul statut şi nici cu dreptul internaţional, regulile şi normele
internaţionale recunoscute.
2. Curtea poate aplica principiile şi normele de drept asa cum ea le-a interpretat în
deciziile sale anterioare.
3. Aplicarea şi interpretarea dreptului, prevăzute în prezentul articol, trebuie să fie
compatibile cu drepturile omului recunoscute pe plan internaţional şi fără nici o discriminare
bazată pe considerente ca cele ale apartenentei la unul sau celălalt sex, după cum este definit
în art. 7 paragraful 3, vârsta, rasa, culoarea, limba, religia sau convingerea, opiniile politice
sau de alta natura, originea naţionala, etnică sau socială, averea, naşterea sau orice alta
calitate.

Rezolvați următoarele grile:

1.Jurisdicția penală internațională are în vedere:

a. organizarea și funcționarea tribunalelor penale internaționale ad-hoc;
b. organizarea și funcționarea Curții Penale Internaționale;
c.organizarea și funcționarea Curții Internaționale de Justiție.
2.Are statut de tribunal penal internațional cu caracter ad-hoc:
a.Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie;
b.Curtea Penală Internațională;
c.Tribunalul Penal Internațional pentru Ruanda.
3.Are statut de tribunal penal internațional cu caracter permanent:
a.Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie;
b.Curtea Penală Internațională;
c.Tribunalul Penal Internațional pentru Ruanda.
4. Jurisdicția Curții Penale Internaționale:
a. este complementară jurisdicțiilor penale naționale;
b. se aplică asupra tuturor categoriilor de persoane, indiferent de vârstă;
c. nu ține cont de capacitatea oficială a persoanei judecate.
5. Curtea Penală Internațională :
a.are personalitate juridică internațională;
b.are o competență retroactivă;
c.judecă crima de genocid;crimele contra umanității; crimele de război și crima de agresiune

Bibliografie:
Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept internaţional public, Sinteze, EDIŢIA 9, Editura C.H.BECK, Bucureşti,
2018