Negru Bianca Elena

FSSP, SP, AN II, GRUPA II

Statul Criminal
Genocidurile Secolului XX
Yves Ternon

In incipitul acestui volum am surprins pozitia autorului francez, Yves Ternon (Le
massacre des alienes, German doctors and national-socialism, Armenians, hystory of a
genocide, The armenian cause, Investigation into the negation of a genocide, The criminal
states), care nu isi doreste sa propuna o teorie a genocidului, ci pentru a acoperi o lacuna si
pentru a sterge intelesurile distorsionate.
Astfel in primul capitol al volumului, intitulat „Un anume Raphael Lemkin” este explicat
intelesul cuvantului „genocid”: „Prin genocid intelegem distrugerea unei natiuni sau a unui grup
de etnie. In mod general, genocid nu inseamna obligatoriu distrugerea imediata a unei natiuni,
decat atunci cand e realizat prin asasinarea in masa a tuturor membrilor unei natiuni. Genocidul
e dirijat contra grupului national ca entitate, iar actiunile pe care le antreneaza sunt indreptate
contra indivizilor, nu din cauza calitatilor lor individuale, ci pentru ca ei sunt membrii grupului
national.” Practicile de razboi ale Germaniei naziste pentru afirmarea superioritatii biologice
identifica o politica de exterminare conform unui plan prestabilit de depopulare care cuprinde
in mod schematic 8 tipuri de masuri: politice, sociale, culturale, economice, biologice, fizice,
religioase si morale. In opinia lui Lemkin aceste tehnici de genocid „ reprezinta un sistem
elaborat, aproape stiintific, dezvoltat la un nivel niciodata atins de vreo natiune”. Aparitia
acestui sistem impune o revizuire a legii internationale, deoarece aceste practici au depasit
conceptele de crime de razboi elaborate de catre cei care au redactat conventiile de la Haga
(1899 si 1907 – primele reglementari despre legile referitoare la purtarea razboaielor si a
crimelor de razboi; 1914/1915 a treia conferinta, dar nu a fost tinuta din cauza inceperii
primului razboi mondial).
Capitolul al 2-lea, „Dreptul Infractiunilor Internationale”, din prisma Primului Razboi
mondial, identifica mesajul presedintelui Wilson catre Congres la 8 ianuarie 1918, care prezenta
14 puncte destinate sa asigure o pace dreapta si durabila. Al 14-lea punct anunta o noua ordine
mondiala si formarea unei asociatii avand drept obiect furnizarea garantiilor mutuale de
independenta politica si de integritate teritoriala marilor ca si micilor state. Tratatul de la
Versailles, semnat la 28 iunie 1919 consacra 2 articole (227 si 228) reprimarii violarii tratatelor
si actelor contrare legilor si cutumelor razboiului. Conform mai multor tentative de intemeiere
a unui drept al infractiunilor internationale, reflectia juristilor a fost asezata pe baze noi de 4
asociatii: International Law Association, Uniunea Interparlamentara, Asociatia Internationala de
drept penal si Biroul International pentru unificarea dreptului penal.
In copitolul 3 „Dreptul de la Nurnberg si crima impotriva umanitatii” este definita o noua
incriminare si anume „crima impotriva umanitatii”care devenea o crima interbationala de drept
comun prin care un stat devenea vinovat de atentat la libertat, la drepturile si la viata unei
persoane sau a unui grup de persoane nevinovate de vreo infractiune de drept comun sau, in
caz de infractiune, atinse de o pedeapsa superioara celei prevazute prin lege.
„Conventia cu privire la genocid”, capitolul 4 prezinta prima definitie a genocidului (la
11 decembrie 1946 in prima sesiune a Adunarii Generale a Natiunilor Unite): „Genocidul
inseamna a refuza dreptul la existenta a unor grupuri umane intregi, asa cum omuciderea
inseamna a refuza dreptul la existenta a unui individ; un asemenea refuz ravaseste constiinta
umana, impune mari pierderi umanitatii, care ajunge astfel sa fie privata de aporturile culturale
sau de alt fel ale acestor grupuri, si e contrara legii morale ca si spiritul si scopurile Natiunilor
Unite.” La 9 decembrie 1948 Adunarea Generala a Natiunilor Unite a aprobat in unanimitate
textul „Conventiei pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid”.

PARTEA A II-A. ANALIZA CONCEPTULUI DE GENOCID

Lemkin situeaza primele geniciduri in atichitate: ele aveau pe atunci drept tel o distrugere
aproape totala a grupurilor umane. In timpurile moderne el distingea un nou tip de genocid
vizand distrugerea unui grup in cultura sa. El afirma ca genocidurile naziste combinau aceste doua
forme realizand un al treilea tip de genocid. Lemkin nu izolase caracterul specific al genocidurilor
secolului XX: lichidarea de catre stat a unor grupuri constituite din proprii sai cetateni.
Herve Savon (du cannibalisme au genocide-1972) claseaza genocidurile in 3 grupe:
prin subtituire-niste invadatori elimina un popor sau i se substituie, prin devastare-teritoriul
ramane aproape vid si prin eliminarea din cadrul unei populatii a unui grup ramas partial strain.
Vahakn Dadrian-1975 distinge 5 tipuri de genocid:
 Cultural-in scopul asimilarii grupului victima
 Latent-consecinta a unei epidemii sau a unui razboi
 Prin pedepsirea unui grup minoritar care sfida grupul majoritar
 Utilitar pentru a obtine un control economic
 Optimal in scopul exterminarii totale a unui grup
 Irving Harowitz defineste genocidul ca mijlocul extrem utilizat de stat pentru a-si impune
ideologia si modelul sau in societate.
Helen Fein distinge doua tipuri de genocid inaintea emergentei statului-natiune pentru a
elimina credinciosii altei religii sau grupurile considerate inasimilabilesi trei tipuri noi in statul
modern: pentru a afirma asumarea destinului unui grup dominant, pentru a elimina un grup
indigen care impiedica o expansiune economica si pentru a-i distruge pe rebeli; clasificare
modificata ulterior si defineste 4 categorii de genocid: legat de dezvoltarea culturala, prin
despotism, prin pedepsire si ideologic.
La fel ca razboiul, genocidul este unul din mijloacele de care dispune un stat pentru a
rezolva problemele puse siesi de grupurile umane, fie ca aceste grupuri sunt percepute ca un
obstacol la realizarea obiectivelor sale, fie ca sunt desemnate drept tapi ispasitori spre a devia
mania poporului.
2-Unul impotriva celuilalt
Responsabil de genocid este intotdeauna statul. Genocidul este crima de stat, executarea
vointei unui stat suveran, ceea ce il distinge de masacru ce poate fi efectuat de bande sau
trupe nemandatate de guvernul lor.
Max Weber opune doua tipuri de societate: comunitatea in sanul careia grupul
actioneaza in conformitate cu religia sau traditia si societatea. Dominatia unui individ sau a
unui grup asupra altor indivizi sau a altor grupuri este liber acceptata-servitute voluntara- sau
nu. Statul este institutia care, pe un teritoriu dat, isi atribuie monopolul constrangerilor, iar
cetateanul este cel care accepta acest monopol, fie ca puterea este carismatica, religioasa ori
rationala.
In aceasta parte a volumului: analiza conceptului de genocid sunt tratate si subiecte
precum totalitarismul, grupurile amenintate, vulnerabilitatea grupului, amenintarea,
intentia, selectia, planificarea, instrumentele genocidului si negarea.
Psihosiciologia genocidului
Statul este vinovatul, grupul este victima, amenintarea este mobilul. Asasinatul este
premeditat si daca intentia nu este intotdeauna dovedita, selectia o probeaza. Limbajul,
birocratia, tehnologia faciliteaza executia acesteia.Genocidul se realizeaza la capatul unei
perioade in care statul criminal s-a aflat confruntat cu necesitatea de a ucide pentru a
supravietui si in care el si-a pregatit o parte din cetateni pentru aceasta necesitate prin
educarea urii si exacerbarea fricii.
In concluzie, crima de genocid nu este doar una dintre cele mai grave incalcari aduse
drepturilor omului, ci o problema si o realitate cu implicatii extrem de puternice si de
complexe atat in plan social, cat si in plan juridic, deoarece pericolul declansarii unui genocid
nu va putea fi inlaturat doar prin miloacele de care dispune stiinta dreptului.