Lucrul Individual la Drept Penal

Ceban Maxim

Articoul 135. Genocidul

Adunarea Generală a Națiunilor Unite, în rezoluția sa 96 (I) din 11 decembrie 1946, a declarat că
genocidul este o crimă care încalcă normele dreptului internațional și contrară spiritului și
scopurilor Organizației Națiunilor Unite și că lumea civilizată îl condamnă,

Recunoscând că de-a lungul istoriei, genocidul a adus mari pierderi umanității și

Convins că cooperarea internațională este necesară pentru a scăpa omenirea de acest flagel
abominabil

Reieșind din prevederile articolului 2 al Rezoluției, Genocidul – reprezintă acțiunile comise cu

intenția de a distruge, integral sau parțial, orice grup național, etnic, rasial sau religios ca atare:

a) uciderea membrilor unui astfel de grup;

b) cauzând vătămări corporale grave sau suferințe psihice membrilor unui astfel de grup;
c) crearea deliberată a unor astfel de condiții de viață pentru un grup care sunt concepute pentru
distrugerea fizică completă sau parțială a acestuia;
d) măsuri menite să prevină nașterea copilului în cadrul unui astfel de grup;
e) transferul forțat al copiilor dintr-un grup uman în altul.

Conform Articolul 3 al Convenției

Următoarele acte sunt pedepsite:
a) genocid;
(B) conspirație pentru comiterea genocidului;
(c) incitare directă și publică la comiterea genocidului;
D) tentativă de genocid;
E) complicitate la genocid.

Persoanele care comit genocid sau oricare dintre celelalte acte enumerate la articolul III sunt
supuse pedepsei, indiferent dacă sunt conducători, funcționari sau persoane private responsabile
constituțional.
Pentru a pune în aplicare dispozițiile prezentei Convenții, părțile contractante se angajează să
aplice legislația necesară, fiecare în conformitate cu procedura sa constituțională și, în special, să
prevadă sancțiuni efective pentru persoanele vinovate de comiterea genocidului sau a altor
infracțiuni menționate la articolul III.
Persoanele acuzate de comiterea unui genocid sau a altor acte enumerate la articolul III vor fi
judecate de o instanță competentă a statului pe teritoriul căruia a fost săvârșită fapta sau de o
instanță penală internațională care poate avea jurisdicție asupra părților la prezenta convenție
care au recunoscut jurisdicția unei astfel de instanțe.
Aceleași prevederi se conțin în statutul de la Roma al Curții Internaționale penale.
Genocidul în sine reprezintă o epurare în masă a populației care aparțin unui anumit grup etnic,
național s-au religios. Din pacăte omenirea a avut astfel de experință dealungul istoriei sale, cum
de exemplu ar fi Genocidul armenilor în timpul celui Primul Război Mondial , care Turcia nu în
recunoaște pînă acum. Cel mai cunoscut este Holocaustul, organizat de Germania Nazistă contra
populației evreiești. Criminalii au fost judecați in cadrul procesului de la Nurnberg în 1946,
majoritea din ei erau condamnați la moarte, unii la detențiune pe viață, ori alți termeni, unii
justificați.

Articolul 1351 Infracțiuni împotriva umanității

În cadrul acestei componențe de infracțiune se incadrează mai multe acte violente îndreptate
împotriva populației civile cu intenția de a dobîndi anumite scopuri. Astfel de acțiuni se
careacterizează prin ceia că atentează la relațiile și valorile sociale ce țin de convețuirea pașnică a
statelor și popoarelor precum și la cele ce se referă la viața și sănătatea persoanelor civile. Se
desfășoară de fiecare dată cu intenție directă, fapruitorul dorește survenirea urmărilor
prejudiciabile, subiecți sunt orice persoane care au virsta de cel puțin 14 ani, s-au care dețin o
funcție de conducere.

Conform Art.7 al Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale:

În sensul prezentului Statut, "crimă împotriva umanității" înseamnă

oricare dintre următoarele acte, atunci când sunt comise ca parte a unei acțiuni la scară largă
sau un atac sistematic asupra oricăror civili și dacă un astfel de atac
angajat conștient:
a) crimă;
B) exterminarea;
c) înrobirea;
(d) deportarea sau strămutarea forțată a populației;
(e) închisoare sau altă privare crudă de libertate fizică în
 încălcarea normelor fundamentale ale dreptului internațional;
F) tortura;
g) viol, sclavie sexuală, prostituție forțată, sarcină forțată, sterilizare forțată sau orice alt
forme de violență sexuală de severitate comparabilă;
h) persecuția oricărui grup sau comunitate identificabilă pe motive politice, rasiale, naționale,
etnice, culturale, religioase, de gen, ca
acest lucru este definit la alineatul (3) sau din alte motive care sunt recunoscute universal ca
inadmisibile în conformitate cu dreptul internațional, în legătură cu orice acte specificate în
acest paragraf sau orice infracțiuni care intră sub jurisdicția instanței;
(i) dispariția forțată a persoanelor;
J) infracțiunea de apartheid;
5
(k) alte acte inumane de natură similară, constând în
cauzând în mod intenționat suferințe grave sau vătămări corporale grave sau
daune grave sănătății mentale sau fizice.
2. În sensul alineatului (1):
(a)" Atac asupra oricărui civil " înseamnă o linie de conduită care implică comiterea repetată a
actelor menționate la alineatul (1) împotriva oricărui civil întreprins pentru a duce la îndeplinire
politica unui stat sau a unei organizații,
care vizează comiterea unui astfel de atac sau pentru a promova o astfel de politică;
(b) "exterminarea" include crearea deliberată a condițiilor de viață, în special
refuzul accesului la alimente și medicamente menite să distrugă o parte a populației;
(c) "înrobire" înseamnă exercitarea oricăruia sau a tuturor drepturilor legate de dreptul de
proprietate în raport cu o persoană și include exercitarea
astfel de competențe în cursul traficului de persoane, în special femei și copii;
(d) "deportare sau transfer forțat al populației" înseamnă transferul forțat al persoanelor care au
fost evacuate sau îndepărtate forțat din zona în care locuiesc în mod legal, în absența unor motive
admisibile
drept internațional;
(e) "tortură" înseamnă provocarea intenționată a durerii sau suferinței severe,
fie fizic sau mental, unei persoane aflate în custodie sau sub
 controlul acuzatului; dar tortura nu este considerată durere sau suferință care apare
numai ca urmare a sancțiunilor legitime, sunt inseparabile de aceste sancțiuni sau sunt cauzate de
acestea
accidental;
(f) "sarcină forțată" înseamnă privarea ilegală de libertate
orice femeie care a rămas însărcinată cu forța, pentru a
modificări ale compoziției etnice a oricărei populații sau comiterea altor grave
încălcarea dreptului internațional. Această definiție nu este în niciun caz interpretată
ca afectând legislația națională privind sarcina;
(g) "persecuție" înseamnă privarea intenționată și gravă de drepturi fundamentale
contrar dreptului internațional pe baza apartenenței la un anumit grup sau
o altă comunitate;
(h) "crimă de apartheid" înseamnă acte inumane similare cu
prin natura lor, cele menționate la alineatul (1), comise în contextul unui regim instituționalizat
de opresiune și dominație sistematică de către o singură rasă
grupuri peste un alt grup sau grupuri rasiale și comise în scopul conservării
un astfel de mod;
(i) "dispariția forțată a persoanelor" înseamnă arestarea, reținerea sau răpirea persoanelor de către
sau cu permisiunea unui stat sau a unei organizații politice, în
cu sprijinul lor sau cu consimțământul lor, în cazul refuzului ulterior de a recunoaște o astfel de
privare de libertate
sau să informeze despre soarta sau locul unde se află acești oameni pentru a-i priva de protecție
împotriva
părțile la lege pentru o perioadă lungă de timp.
3. În sensul prezentului Statut, se înțelege că termenul " gen " în contextul
societatea se referă la ambele sexe, bărbați și femei. Termenul "gen" nu are
orice alt sens decât cele de mai sus.

Articolul 1352 Propaganda genocidului sau a infracțiunilor împotriva umanității

 Propaganda genocidului s-au infracțiunilor împotriva umanității reprezintă o componență de
infracțiune, prin care sunt atentate relațiile și valorile sociale ce țin de convițuirea pașnică a
statelor și popoarelor, precum și a vieții și sănătății persoanelor, și grupurilor etnice, naționale și
religioase ori culturale. Se socoate orice acțiune care duce la instigarea inceperii unui genocid,s-
au justificarea lui precum și a infracțiunilor contra umanității
Conform art.3 , lit © al Convenției cu privire la Genocid astfel de actiune este incriminată.

Articolul 136 Ecocidul

Ecocidul reprezintă nimicirea in masă a organismelor vii precum plantelor și animalelor din
anumite interese militare. Se violeză relațiile și valorile sociale ce țin de securitatea ecologică a
omenirii, precum și interesele economice ale statului și populației. Se manifestă prin nimicirea in
masă a plantelor și animalelor, poluarea atmosferei s-au a apelor pentru a atinge anumite scopuri
militare, se execută cu intenție directă.

În mai multe țări, ecocidul este deja calificat drept infracțiune. În aceste țări, acțiunile care pot
constitui ecocid includ provocarea unor daune semnificative sau distrugerea ecosistemelor sau
afectarea sănătății și bunăstării unei specii, inclusiv a oamenilor.
Termenul de ecocid a fost introdus în uz științific de către A. Galfson în 1970 ca reacție la
acțiunile Statelor Unite în timpul războiului cu Vietnamul. Din punctul de vedere al teoriei
dreptului, distrugerea naturii ar trebui pedepsită. Activiștii consideră că ecocidul ar trebui inclus
în jurisdicția Curții Penale Internaționale, care acoperă în prezent doar patru crime: genocid,
crime împotriva umanității, crime de război și agresiune.
ONU nu a recunoscut încă ecocidul drept infracțiune Internațională . În 2021, o echipă de avocați
internaționali a elaborat un proiect de lege care va face din ecocid a cincea crimă internațională.

Articolul 137 indice 4 Cod Penal RM Utilizarea fara drept a semnelor distinctive de drept
international umanitar

Articolul 38 Convenției de la Geneva cu privire la Protecția Victimelor conflictelor armate

Embleme recunoscute

Este interzis a se utiliza fără a avea dreptul semnul distinctiv al Crucii Roşii, al Semilunii Roşii
sau al Leului şi Soarelui Roşu sau alte embleme, semne sau semnale prevăzute de către
Convenţii sau de prezentul Protocol. Este, deopotrivă, interzis de a recurge la o folosire abuzivă,
deliberată, într-un conflict armat, a altor embleme, semne sau semnale protectoare recunoscute
pe plan internaţional, inclusiv steagul parlamentar şi emblema protectoare a bunurilor culturale.
2. Este interzis să se utilizeze emblema distinctivă a Naţiunilor Unite în afara cazurilor în care
folosirea este autorizată de această organizaţie.
Articolul 39 Semne de naţionalitate 1. Este interzis să se utilizeze, într-un conflict armat, drapele
sau pavilioane, simboluri, insigne sau uniforme militare ale unor state neutre sau ale altor state
care nu sunt părţi la conflict. 2. Este interzis să se utilizeze drapele sau pavilioane, simboluri,
insigne sau uniforme militare ale părţilor adverse pe timpul atacurilor sau pentru a disimula, a
favoriza, a proteja sau a împiedica operaţiunile militare. 3. Nici o dispoziţie a prezentului articol
sau a art. 37 paragraful 1 d) nu afectează regulile existente, general recunoscute ale dreptului
internaţional, aplicabile spionajului sau întrebuinţării pavilioanelor în purtarea conflictelor
armate pe mare.

Articolul 138 Darea sau executarea unui ordin vadit illegal, neexercitarea sau exercitarea
necorespunzatoare a controlului cuvenit:

Articolul 47 din Convenția a IV-a de la Geneva cu privire la Protecția Victimelor Conflictelor

Armate Noninternationale (1949)
"1. Orice persoană acționând în cadrul forțelor armate trebuie să se conformeze în totalitate cu
legile și regulamentele aplicabile ale luptei.
2. Personalul comandant are datoria de a lua măsuri necesare pentru a preveni și, dacă este cazul,
pentru a pedepsi toate acțiunile în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol.
3. Orice persoană care comandă forțele armate sau o parte a acestora are datoria de a lua măsuri
pentru a preveni și, dacă este cazul, pentru a pedepsi toate acțiunile în conformitate cu paragraful
1 al prezentului articol.
4. În toate cazurile, persoanele care au comandat sau, potrivit cazului, au fost răspunzătoare
pentru luarea deciziilor trebuie să răspundă pentru încălcările prezentei Convenții."

Articolul 139 Planificarea, pregatirea, declansarea sau ducerea raszboiului:

Articolul 51 și Articolul 42 din Carta Națiunilor Unite sunt două dintre articolele cheie ale Cartei
care tratează utilizarea forței militare și legitima apărare în relațiile internaționale.
 **Articolul 51**: Acesta se referă la dreptul la legitima apărare colectivă sau individuală. Iată
textul său:

"Articolul 51: Nici o prevedere a prezentei Carte nu va afecta dreptul natural al legitimei apărări,
individual sau colectiv, în cazul unui atac armat împotriva unui membru al Națiunilor Unite,
până când Consiliul de Securitate nu a luat măsuri necesare pentru menținerea păcii și securității
internaționale. Măsurile luate de Membri în exercitarea acestui drept de legitima apărare vor fi
aduse imediat la cunoștința Consiliului de Securitate și nu vor afecta autoritatea și
responsabilitatea acestuia, potrivit prezentei Carte, pentru a lua la cunoștință și a înregistra
acțiunile întreprinse în exercitarea autorității sale în virtutea prezentei Carte."

Acest articol prevede dreptul suveran al statelor de a se apăra împotriva unui atac armat. Un stat
poate utiliza forța militară pentru legitima apărare, fie individual, fie colectiv, până când
Consiliul de Securitate al ONU a luat măsuri pentru menținerea păcii și securității internaționale.

**Articolul 42**: Acest articol se referă la acțiunile colective ale Națiunilor Unite în scopul
menținerii păcii și securității internaționale. Iată textul său:

"Articolul 42: În cazul în care Consiliul de Securitate constată că măsurile luate în conformitate
cu articolul 41 sau în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol nu au fost suficiente, poate
lua măsuri care să nu implice folosirea forței armate pentru a menține sau a restabili pacea și
securitatea internațională. Astfel de măsuri pot include desfacerea totală sau parțială a relațiilor
economice și diplomatice, precum și folosirea de orice mijloace necesare pentru a face respectate
hotărârile Consiliului."

Articolul 42 oferă Consiliului de Securitate puterea de a lua măsuri pentru a menține sau restabili
pacea și securitatea internațională. Aceste măsuri pot include sancțiuni economice și diplomatice,
dar și alte acțiuni, cu excepția folosirii forței armate, pentru a soluționa o situație care amenință
pacea și securitatea internațională.

Articolul 140 Propaganda Razboiului:

Există mai multe acte internaționale care abordează problema propagandei războiului și limitele
acesteia, inclusiv în contextul dreptului internațional umanitar și a prevenirii conflictelor. Iată
câteva exemple de astfel de acte internaționale:
 **Convențiile de la Geneva**: Convențiile de la Geneva din 1949 și Protocolul suplimentar I
(adică Protocolul I adițional la Convențiile de la Geneva din 1977) conțin prevederi care interzic
utilizarea propagandei false sau înșelătoare în timpul conflictelor armate. Aceste tratate stabilesc
norme pentru protejarea persoanelor aflate sub protecție și pentru prevenirea folosirii
propagandei războiului care ar putea dăuna inamicilor sau afecta neutralitatea statelor.:

Articolul 13 din Protocolul I adițional la Convențiile de la Geneva din 1977 tratează problema
propagandei în timpul conflictelor armate. Iată textul acestui articol:
**Articolul 13 - Protecția persoanelor civile în timpul conflictelor armate**
"1. Civilişti, precum şi persoanele care nu participă direct la ostilităţi şi care au fost luate în
custodie, vor fi protejaţi împotriva efectelor periculoase ale propagandei războinice.
2. Civilişti, precum şi persoanele care nu participă direct la ostilităţi şi care au fost luate în
custodie, nu vor fi ţinuţi în custodie pentru a asigura utilizarea, în calitate de gaj, în faţa unor
atacuri inamice sau pentru alte scopuri în timpul conflictelor armate."

Acest articol stipulează că persoanele civile și persoanele care nu participă direct la ostilități și
care au fost luate în custodie trebuie să fie protejate împotriva efectelor periculoase ale
propagandei războinice. Acest lucru reprezintă un element important al dreptului internațional
umanitar care are ca scop protecția civililor în timpul conflictelor armate și interzicerea utilizării
lor pentru propagandă sau alte scopuri care ar putea aduce prejudicii acestor persoane.

2. **Convenția de la Haga (1907)**: Convenția de la Haga din 1907 cu privire la legile și

obiceiurile războiului pe uscat conține reguli privind propagandă în timpul conflictelor armate. În
special, Articolul 1 afirmă că "războiul rămâne interzis ca mijloc de a-și apăra drepturile
contractante."

3. **Carta Națiunilor Unite**: Carta Națiunilor Unite, în Articolul 2(4), interzice amenințarea
sau utilizarea forței în soluționarea conflictelor internaționale dintre state. Prin urmare,
propagandă care incită la război sau amenință cu utilizarea forței poate contraveni această normă.

4. **Rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU**: Consiliul de Securitate al ONU a adoptat

rezoluții care interzic propaganda care ar putea contribui la escaladarea conflictelor armate sau la
instigarea la acte de agresiune. Aceste rezoluții pot include sancțiuni împotriva statelor sau
entităților care utilizează propagandă războinică.
 5. **Tratate și acorduri bilaterale**: Unele tratate sau acorduri bilaterale pot conține prevederi
privind propaganda războiului și restricțiile privind utilizarea acesteia între statele semnatare.

Este important de menționat că interpretarea și aplicarea acestor reguli pot varia și pot depinde
de circumstanțe specifice. În plus, evoluția tehnologiei și a comunicării a ridicat noi întrebări cu
privire la propagandă în era digitală, ceea ce face ca monitorizarea și aplicarea acestor reguli să
fie o preocupare continuă în comunitatea internațională.

Reglementarea internațională a art. 1371 CP RM.

Art. 48 din Protocolul I adiţional la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 adoptat în 1977
prevede: „Pentru a asigura respectul şi protecţia populaţiei civile şi a bunurilor cu caracter civil,
Părţile la conflict trebuie, în orice timp, să facă distincţie între populaţia civilă şi obiectivele
militare şi, în consecinţă, să nu-şi dirijeze operaţiunile decât contra obiectivelor militare”;
Statutul de la Roma, unde anterior am menționat că se judecă trei crime internaționale de bază:
genocidul, crimele împotriva umanității, crimele de război. Referințe la acest articol găsim în art.
15 par. 1, art. 33-35, art. 50;
Convenția de la Haga din 1907. Această convenție a stabilit reguli pentru conducerea războiului
pe uscat și include dispoziții referitoare la protecția proprietății private.
Convenţia a I-a, art. 18 par. 1, art. 51 din Convenţia a II-a, art. 16 par. 2, art. 57, art. 147 din
Convenţia a IV-a, art. 22-23, art. 30;
Regulamentului anexă la Convenţia a IV-a de la Haga din 1907 referitoare la legile şi obiceiurile
războiului terestru. Textul de lege are ca obiectiv protecţia dreptului de proprietate alin.(1), a
acţiunilor în justiţie alin.(2), precum şi a respectului datorat morţilor sau răniţilor pe cîmpul de
luptă şi protejării bunurilor acestora alin. (3). Fapta prevăzută de la alin.(2) este posibilă doar în
cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional, vizând resortisanţii părţii inamic;
Convenția de la Geneva din 1949 și Protocoalele Adiționale, care stabilesc norme internaționale
privind protecția victimelor conflictelor armate. La acest subiect putem găsi prevederile
Capitolului VI a Convenției.

Utilizarea de mijloace interzise de purtare a războiului.

Legea penală (art. 391 din CP al RM) incriminează utilizarea de mijloace interzise de purtare a
războiului. Până în sec. al XIX-lea, libertatea în alegerea metodelor şi mijloacelor de luptă era
apreciată ca fiind nelimitată. Însă istoria demonstrează existenţa unor încercări de limitare a
acestora în funcţie de efectele lor distructive, de persoanele împotriva cărora sunt îndreptate, de
locurile şi de bunurile vizate, O contribuţie considerabilă în vederea interzicerii producerii
armelor de distrugere în masă a fost adusă prin adoptarea numeroaselor documente
internaţionale, printre care evidenţiem următoarele:
Acordul de la Strasbourg, semnat în anul 1675, care a constituit primul tratat internaţional,
semnat de Franţa şi Germania, care interzicea folosirea gloanţelor otrăvite;
Convenţia de la Bruxelles din anul 1874, care a interzis utilizarea otrevei sau a armelor,
proiectilelor sau altor materiale purtătoare de otravă, cauzatoare de suferinţe inutile;
Conferinţa de la Haga din anul 1899, care interzicea folosirea armelor cu încărcătură otrăvitoare,
asfixiantă sau dăunătoare;
Protocolul de la Geneva din anul 1925, care interzicea utilizarea armelor chimice şi
bacteriologice, dar nu a interzis dezvoltarea (cercetarea) acestora;
Convenţia privind interzicerea perfecţionării, producerii şi stocării armelor bacteriologice
(biologice) şi toxice şi asupra distrugerii lor, semnată la 17 iunie 1925;
Convenţia de la Viena privind răspunderea civilă pentru daunele nucleare, adoptată la 21 mai
1963, în vigoare din 12 noiembrie 1977;
Convenţia privind securitatea nucleară, adoptată la 17 iunie 1994 la lucrările Conferinţei
diplomatice convocate de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică;
Convenţia internaţională privind suprimarea actelor de terorism nuclear din 14 septembrie 2005.
Utilizarea de metode interzise de purtare a războiului.
Art. 1373 incriminează utilizarea unor metode de ducere a războiului.
Art. 35 par. (2) din Protocolul Adițional I de la Geneva, din 12 august 1949, care interzice
părţilor să utilizeze metode de luptă de natură să provoace suferinţe inutile.
Fapta a fost incriminată încă din 1907, prin prevederile art. 23 al Convenţiei de la Haga privind
regulile şi obiceiurile de purtare a războiului;
Preluând prevederile art. 8 par. 2 lit.b) pct. (xii) şi lit. e) pct. (x) din Statutul de la Roma, art. 40
din Protocolul Adițional I de la Geneva, din 12 august 1949 şi art. 4(2) din Protocolul Adițional
II de la Geneva, din 12 august 1949, în cadrul alin. (2) din art. 1373 este incriminată fapta de a
declara sau a ordona că nu va exista îndurare pentru învinşi;
Art. 1373 alin. (4) ) utilizarea metodelor de luptă de natură să cauzeze daune de prisos sau
suferinţe inutile în raport cu avantajul militar preconizat, sau de a acţiona fără discriminare cu
încălcarea dreptului internaţional umanitar, normă ce îşi găseşte corespondent în prevederile art.
8 par. 2 lit. b) pct. (xx) din Statutul CPI. Lit. c) interzice utilizarea unei persoane protejate pe
 post de „scut uman” pentru a asigura apărarea anumitor zone militare, iar potrivit lit. b) se
interzice purtarea războiului prin înfometarea deliberată a civililor, privându-i de bunurile
indispensabile supravieţuirii, sau împiedicând, cu încălcarea dispoziţiilor dreptului internaţional
umanitar, primirea ajutoarelor destinate acestora. Textul Statutului de la Roma incriminează
aceste fapte doar dacă sunt comise în cadrul unui conflict cu caracter internaţional – art. 8 par. 2
lit. b) pct. (xxiii), respectiv pct. (xxv);
Faptele incriminate de alin. (5) îşi găseşte corespondent în prevederile art. 8 par.2 lit. b) pct. (vi)
şi lit. e) pct. (ix) din Statutul de la Roma.

„Articolul 1401. Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobîndirea în alt mod, prelucrarea,

deţinerea, stocarea sau conservarea, transferarea directă sau indirectă, păstrarea, transportarea
armelor de distrugere în masă „
(1) Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobîndirea în alt mod, prelucrarea, deţinerea, stocarea
sau conservarea, transferarea directă sau indirectă, păstrarea, transportarea armelor chimice,
armelor biologice, armelor nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de
distrugere în masă cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale tratatelor internaţionale
la care Republica Moldova este parte
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 8 la 12 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de
a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 5000 la 8000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu lichidarea acesteia.
(2) Aceleaşi acţiuni:
b) săvîrşite de două sau mai multe persoane;
c) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) soldate cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari;
e) soldate cu decesul persoanei
se pedepsesc cu închisoare de la 16 la 20 de ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea acesteia.
(3) Proiectarea, producerea, dobîndirea în alt mod, deţinerea, păstrarea, transferarea sau
transportarea echipamentului, a materialului, a softului sau a tehnologiei aferente care contribuie
esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă cunoscînd că acest
echipament, material, soft sau tehnologie sînt destinate acestui scop
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de
a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei
juridice, în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Proiectarea, producerea, dobîndirea în alt mod, deţinerea, păstrarea, transferarea sau
transportarea materiei prime, a materialului fisionabil special, a echipamentului sau a
materialului proiectat sau preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului
fisionabil special cunoscînd că această materie, acest material sau echipament este destinat
pentru a fi utilizat în activitatea de explozii nucleare sau în altă activitate nucleară care
contravine tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată
persoanei juridice, în mărime de la 4000 la 7000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.”
Art. 8, alin. 2, lit. a, pct. xvii și pct. xviii din Statutul din 17 iulie 1998, de la Roma al Curții
Penale Internaționale stipulează anumite crime de război ce țin de utilizarea armelor de
distrugere în masă:
„Art. 8: Crime de razboi
2. In scopurile statutului, prin crime de razboi se intelege:
a) infractiunile grave la conventiile de la Geneva din 12 august 1949, si anume oricare dintre
faptele mentionate mai jos, daca ele se refera la persoane sau bunuri protejate de dispozitiile
conventiilor de la Geneva:
(xvii) fapta de a utiliza otrava sau arme otravitoare;
(xviii) fapta de a utiliza gaze asfixiante, toxice sau asimilate si orice lichide, materii sau procedee
analoage;”
Art. 23, lit. a din Convenția (IV) privind legile și obiceiurile războiului pe uscat și anexa
acesteia: Regulamente privind legile și obiceiurile războiului pe uscat prevede anumite crime de
război ce țin de utilizarea armelor de distrugere în masă:
„Art. 23. Pe lângă interdicțiile prevăzute de convenții speciale, este interzis în mod special
(a) Folosirea otravei sau a armelor otrăvitoare;”
Protocolul pentru interzicerea utilizării în război a gazelor asfixiante, otrăvitoare sau a altor gaze
și a metodelor bacteriologice de război interzice utilizarea armelor chimie și biologice.
Convenția privind armele biologice interzice utilizarea armelor biologice.
Rezoluția 1540 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite are drept scop
prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă, în special pentru actorii nestatali.
Convenția privind Interzicerea Dezvoltării, Producerii, Stocării și Folosirii Armelor Chimice și
Distrugerea acestora interzice utlizarea armelor chimice.
 Tratatul privind principiile care guvernează activitățile statelor în explorarea și utilizarea
spațiului cosmic, inclusiv a lunii și a altor corpuri cerești interzice plasarea armelor de distrugere
în masă în spațiu.
Tratatul de Neproliferare a Armamentului Nuclear, cunoscut și ca Tratatul de Neproliferare
Nucleară are drept scop prevenirea proliferării nucleare, promovarea dezarmării nucleare și
promovarea utilizării pașnice a energiei nucleare.
Interzicerea amplasării armelor nucleare și a altor arme de distrugere în masă pe fundul mării și
pe fundul oceanului și în subsolul acestora interzice plasarea armelor de distrugere în masă pe
fundul mării, pe fundual oceanului și în subsolul acestora.
Tratatul asupra Interzicerii Armelor Nucleare are drept scop interzicerea utilizării în general a
armelor nucleare. Acest tratat, însă, nu a fost semnat de numeroase state influente printre care se
află și puterile nucleare.

În Codul Penal al Republicii Moldova, atât activitatea propriu-zisă a mercenarilor, cât și

anagajaraea, finanțarea, instruirea, folosirea sau o altă asigurare a mercenarilor este incriminată
conform art. 141:
„Articolul 141. Activitatea mercenarilor
(1) Participarea mercenarului într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente
orientate spre răsturnarea sau subminarea orînduirii constituţionale ori violarea integrităţii
teritoriale a statului se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Angajarea, instruirea, finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum şi folosirea lor
într-un conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau
subminarea orînduirii constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale a statului, se pedepsesc cu
închisoare de la 10 la 15 ani.”
Mercenariatul este stipulat în Protocolul adiţional la Convenţiile de la Geneva din 12 august
1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale (Protocolul Adițional I). Cu
toate că în acest protocol nu este prevăzută vreo anumită sancțiune pentru mercenariat, este
stipulat în art. 47, alin. 1 faptul că mercenarii nu au dreptul la statutul de combatant sau de
prizonier de război. Prin urmare, Convențiile de la Geneva nu protejează mercenarii.
„Articolul 47
Mercenarii
1. Un mercenar nu are dreptul la statutul de combatant sau de prizonier de război.
2. Prin termenul mercenar se înţelege orice persoană:
a) care este special recrutată în ţară sau în străinătate pentru a lupta într-un conflicto armat;
b) care, în fapt, ia parte la ostilităţi;
 c) care ia parte la ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avantaj personal şi căreia îi este
efectiv promisă, de către o parte la conflict sau în numele ei, o remuneraţie superioară aceleia
promise sau plătite combatanţilor având un grad şi o funcţie analoage în forţele armate ale
acestei părţi;
d) care nu este nici resortisant al unei părţi la conflict şi nici rezident al teritoriului controlat de o
parte la conflict;
e) care nu este membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi
f) care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială ca
membru al forţelor armate ale statului respectiv.”
Convenția internațională împotriva recrutării, utilizării, finanțării și instruirii mercenarilor din 4
decembrie 1989 stipulează că orice persoană care utilizează, recrutează, finanțează sau
antrenează mercenari comite o infracțiune conform art. 2. În conformitate cu art. 3, alin.
1activitatea propriu-zisă a mercenarilor este incriminată. Art. 4 prevede faptul că orice tentativă
de comitere a unei infracțiuni stipulate în Convenție, precum și statutul de complice al unei
persoane care comite sau încearcă să comită infracțiunile stabilite în Convenție, reprezintă
infracțiuni. Conform art. 5, alin. 1 li se interzice statelor semnatare să utilizeaze, recruteze,
finanțeze sau antreneze mercenari. Art. 5, alin. 3 prevede obligația statelor semnatare să
stabilească pedepse adecvate pentru infracțiunile stipulate în Convenție care să țină seama de
gravitatea acestor infracțiuni. Conform art. 6, statele semnatare sunt obligate să coopereze în
legătură cu prevenirea infracțiunilor stipulate în Convenție.
„Articolul 1
În sensul prezentei convenții,
1. Un mercenar este orice persoană care:
(a) este special recrutată local sau în străinătate pentru a lupta într-un conflict armat;
(b) este motivată să ia parte la ostilități în principal din dorința de câștig personal și, de fapt, i se
promite, de către o parte la conflict sau în numele unei părți în conflict, o despăgubire materială
care depășește substanțial cea promisă sau plătită combatanților cu rang și funcții similare în
forțele armate ale acelei părți;
(c) nu este nici cetățean al unei părți în conflict și nici rezident al unui teritoriu controlat de o
parte în conflict;
(d) nu este membru al forțelor armate ale unei părți la conflict; și
(e) Nu a fost trimis de un stat care nu este parte la conflict în serviciul oficial ca membru al
forțelor sale armate.
2. Un mercenar este, de asemenea, orice persoană care, în orice altă situație:
(a) este special recrutată la nivel local sau în străinătate în scopul participării la un act de violență
concertat care vizează:
 (i) răsturnarea unui guvern sau subminarea în alt mod a ordinii constituționale a unui stat; sau
(ii) subminarea integrității teritoriale a unui stat;
(b) este motivată să ia parte la aceasta în principal de dorința de a obține un câștig privat
semnificativ și este determinat de promisiunea sau plata unei compensații materiale;
(c) nu este nici resortisant, nici rezident al statului împotriva căruia este îndreptat un astfel de act;
(d) nu a fost trimisă de un stat în serviciu oficial; și
(e) nu este membru al forțelor armate ale statului pe al cărui teritoriu este săvârșit actul.
Articolul 2
Orice persoană care recrutează, folosește, finanțează sau antrenează mercenari, așa cum este
definit mercenarul în articolul 1 al prezentei convenții, comite o infracțiune în sensul convenției.
Articolul 3
1. Un mercenar, așa cum este definit în articolul 1 al prezentei convenții, care participă direct la
ostilități sau la un act de violență concertat, după caz, comite o infracțiune în sensul convenției.
2.Nimic din acest articol nu limitează domeniul de aplicare a articolului 4 al prezentei convenții.
Articolul 4
O infracțiune este săvârșită de orice persoană care:
(a) Realizează o tentativă de a comite una dintre infracțiunile prevăzute în prezenta convenție;
(b) Este complicele unei persoane care săvârșește sau încearcă să comită oricare dintre
infracțiunile prevăzute în prezenta convenție.
Articolul 5
1. Statele părți vor lua în considerare recrutarea, folosirea, finanțarea sau instruirea mercenarilor
și interzice astfel de activități în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții.
2. Statele părți nu vor recruta, utiliza, finanța sau instrui mercenari în scopul de a se opune
exercițiului legitim al dreptului inalienabil al popoarelor la autodeterminare, așa cum este
recunoscut de dreptul internațional, și vor lua, în conformitate cu dreptul internațional, măsuri
adecvate pentru a preveni recrutarea, folosirea, finanțarea sau pregătirea mercenarilor în acest
scop.
3. Ei vor pedepsi infracțiunile prevăzute în prezenta convenție cu pedepse adecvate care țin
seamă de gravitatea acestor infracțiuni.
Articolul 6
Statele părți vor coopera în prevenirea infracțiunilor prevăzute în prezenta convenție, în special
prin:
(a) Luarea tuturor măsurilor practicabile pentru a preveni pregătirile pe teritoriile lor respective
pentru comiterea acelor infracțiuni în interiorul sau în afara teritoriilor lor, inclusiv interzicerea
activităților ilegale ale persoanelor, grupurilor și organizațiilor care încurajează, instigă,
organizează sau se angajează în comiterea a astfel de infracțiuni;
(b) Coordonarea luării măsurilor administrative și a altor măsuri, după caz, pentru a preveni
săvârșirea acestor infracțiuni.”

În Codul Penal al Republicii Moldova este stipulată incriminarea atacului asupra persoanei care
beneficiază de protecție internațională în conformitate cu art. 142:
„Articolul 142. Atacul asupra persoanei care beneficiază de protecţie internaţională
(1) Săvîrşirea unui act de violenţă asupra oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională, dacă acest act poate periclita viaţa,
sănătatea sau libertatea persoanei în cauză,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Răpirea sau săvîrşirea unui alt atac asupra persoanei care beneficiază de protecţie
internaţională sau asupra libertăţii acesteia
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.
(3) Omorul persoanei care beneficiază de protecţie internaţională
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), săvîrşite în scopul provocării războiului sau
conflictului internaţional,
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani sau cu detenţiune pe viaţă.
(5) Ameninţarea cu săvîrşirea unei acţiuni prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4), dacă a existat
pericolul realizării acestei ameninţări,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.”

Convenția din 14 decembrie 1973 privind prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor contra

persoanelor care se bucura de protecţie internationala, inclusiv agenţii diplomatici definește
conform art. 1 persoana care se bucură de protecție internațională și autorul presupus al
infracțiunii sau infracțiunilor prevăzute la art.2:
„Articolul 1
În sensul prezentei convenţii:
1. Prin expresia persoana care se bucura de protecţie internationala se înţelege:
 a) orice şef de stat, inclusiv orice membru al unui organ colegial, care în virtutea constituţiei
statului respectiv îndeplineşte funcţiile şefului de stat; orice şef de guvern sau ministru al
afacerilor externe, atunci cînd o astfel de persoana se găseşte într-un stat străin, precum şi
membrii de familie care îi însoţesc;
b) orice reprezentant, funcţionar sau personalitate oficială a unui stat şi orice funcţionar,
personalitate oficială sau alt reprezentant al unei organizaţii interguvernamentale, care, la data
cînd şi în locul în care o infracţiune s-a comis împotriva sa, a reşedinţei oficiale, a locuinţei
personale sau mijloacelor sale de transport, este îndreptăţit conform dreptului internaţional la o
protecţie specială împotriva oricărei atingeri a persoanei, a libertăţii sau demnităţii sale, precum
şi a membrilor familiei care fac parte din gospodăria sa.
2. Prin expresia autor presupus al infracţiunii se înţelege orice persoană contra căreia exista
probe suficiente ca a comis sau a participat la una sau mai multe infracţiuni prevăzute de art. 2.”
Art. 2 stipulează infracțiunile îndreptate împotriva persoanelor care se bucură de protecție
internațională și prevede faptul că fiecare stat parte la Convenție trebuie să sancționeze aceste
infracţiuni luînd în considerare gravitatea lor:
„Articolul 2
1. Fapta intenţionată:
a) de a comite un omor, o răpire sau orice alt act împotriva integrităţii corporale sau libertăţii
unei persoane care se bucura de protecţie internationala.
b) de a comite folosind violenta, un atac împotriva localurilor oficiale, reşedinţei personale sau
mijloacelor de transport aparţinînd unei persoane care se afla sub protecţie internationala şi care
este de natura să-i pună în pericol persoana şi libertatea, c) de a ameninta cu comiterea unui
astfel de atac,
d) de a incerca săvîrşirea unui astfel de atac,
e) de a participa în calitate de complice la un astfel de atac, este considerată de statele părţi la
convenţie ca reprezentind o infracţiune conform legislaţiei lor interne.
2. Fiecare stat parte la convenţie va sanctiona aceste infracţiuni luînd în considerare gravitatea
lor.
3. Paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol nu prejudiciază obligaţiile pe care le au statele părţi, în
virtutea dreptului internaţional, de a lua măsurile ce se impun pentru prevenirea altor atingeri
aduse integrităţii corporale, libertăţii şi demnităţii persoanelor care se bucura de protecţie
internationala.”

În Codul Penal al Republicii Moldova, crearea ființelor umane este incriminată:

„Articolul 144. Clonarea
 Crearea fiinţelor umane prin clonare
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.”
Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a demnității ființei umane
în ceea ce privește aplicarea biologiei și medicinei, privind interzicerea clonării ființelor umane
interzice orice intervenție care urmărește să creeze o ființă umană identică genetic cu o altă ființă
umană, fie vie sau moartă în conformitate cu art. 1, alin. 1.
„Statele membre ale Consiliului Europei, celelalte state și Comunitatea Europeană semnatare ale
prezentului protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a demnității
ființei umane în ceea ce privește aplicarea biologiei și medicinei, luând act de evoluțiile
științifice în domeniul clonării mamiferelor, în special prin divizarea embrionilor și transferul
nuclear;
Conștienti de progresul pe care unele tehnici de clonare le pot aduce în cunoștințele științifice și
în aplicarea lor medicală;
Având în vedere că clonarea ființelor umane poate deveni o posibilitate tehnică;
După ce am remarcat că divizarea embrionului poate avea loc în mod natural și, uneori, poate
duce la nașterea de gemeni identici genetic;
Considerând totuși că instrumentalizarea ființelor umane prin crearea deliberată a ființelor umane
identice genetic este contrară demnității umane și, prin urmare, constituie o utilizare abuzivă a
biologiei și medicinei;
Având în vedere, de asemenea, dificultățile grave de natură medicală, psihologică și socială pe
care o astfel de practică biomedicală deliberată le-ar putea implica pentru toți indivizii implicați;
Având în vedere scopul Convenției privind drepturile omului și biomedicină, în special
principiul menționat la articolul 1 care urmărește protejarea demnității și identității tuturor
ființelor umane,
Am convenit după cum urmează:
Articolul 1
1 Este interzisă orice intervenție care urmărește să creeze o ființă umană identică genetic cu o
altă ființă umană, fie că este vie sau moartă.”