Concurenţa după subiectul infracţiunii este posibilă doar între o normă generală şi

una specială. În acest sens putem exemplifica prin lăsarea în primejdie (art.163 CP) şi
neacor- darea de ajutor unui bolnav (art.162 CP).
În cazul concurenţei a două sau mai multe norme urmează a fi aplicată norma care
este mai complexă, mai amplă după conţinutul şi volumul său, care prevede un volum mai
mare de semne ale faptei prejudiciabile şi care, afară de fapta respectivă, se răsfrînge asupra
unui număr cît mai mic de alte modalităţi ale aceleiaşi categorii de infracţiuni.

§ 2. Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei (I. Arhiliuc, S. Brînză)

Omorul intenţionat (art.145 CP RM):

Fapta de omor intenţionat este incriminată în art.145 CP RM într-o variantă-tip şi o
variantă agravată.
Omorul intenţionat în varianta-tip este incriminat la alin.(1) art.145 CP RM.
La rîndul său, omorul intenţionat în varianta agravată este incriminat la alin.(2)
art.145 CP RM, presupunînd că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită:
- cu premeditare (lit.a));
- din interes material (lit.b));
- în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti
(lit.d));
- cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea
de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate,
bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor (lit.e));
- cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f));
- asupra a două sau mai multor persoane (lit.g));
- asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar, ori a rudelor
apro- piate ale acestora, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către
reprezentantul autorităţii publice sau militar a obligaţiilor de serviciu (lit.h));
- de două sau mai multe persoane (lit.i));
- cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.j));
- cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvîrşirea ei (lit.k));
- din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit.l));
- prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (lit.m));
- cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei
(lit.n));
1
 - de către o persoană care anterior a săvîrşit un omor intenţionat prevăzut la alineatul
(1) (lit.o));
- la comandă (lit.p)).
Omorul intenţionat (sau pur şi simplu omorul) este lipsirea ilegală şi intenţionată de
viaţă a unei alte persoane. Această definiţie a noţiunii de omor este aplicabilă tuturor infracţi-
unilor săvîrşite prin omor, prevăzute la art.145-148 CP RM.
Fapta de omor intenționat trebuie deosebită de alte fapte – penale sau nepenale –
care comportă anumite similitudini: 1) lipsirea legală de viaţă a unei alte persoane (de
exemplu, lipsirea de viaţă săvîrşită prin recurgerea absolut necesară la forţă, pentru a asigura
apărarea oricărei persoane împotriva unei violenţe ilegale, pentru a efectua o arestare legală
sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute, pentru a reprima conform legii
tulburări violente sau o insurecţie); 2) lipsirea ilegală de viaţă a unei alte persoane, săvîrşită
din im- prudenţă, care constituie o infracţiune distinctă contra vieţii persoanei, specificată la
art.149 CP RM; 3) lipsirea intenţionată de viaţă a propriei persoane, adică sinuciderea, care
nu este susceptibilă de răspundere penală.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art.145 CP RM îl formează rela-
ţiile sociale cu privire la viaţa persoanei.
În sensul legii penale a Republicii Moldova, momentul de început al vieţii persoanei
este nu cel al conceperii, dar cel al declanşării naşterii, cînd are loc apariţia unei oarecare
părţi a corpului copilului din pîntecul mamei.
Momentul final al vieţii persoanei este moartea cerebrală a persoanei. Aceasta presu-
pune încetarea ireversibilă a funcțiilor clinice ale creierului.
Obiectul material al infracțiunii de omor intenţionat îl reprezintă corpul persoanei.
Pentru existenţa obiectului material al infracţiunii în cauză trebuie îndeplinite două condiţii:
fapta subiectului să se îndrepte contra unui om viu şi acesta să nu fie persoana făptuitorului.
Cerinţa ca fapta subiectului să se îndrepte contra unui om viu ridică problema dacă
poate fi sancţionată sau nu, de exemplu, fapta persoanei care, fără a-şi da seama că ţinta ata-
cului său este o persoană care decedase cu puţin timp înainte, efectuează o împuşcătură
ochită în capul acesteia. În cazul dat, cele săvîrşite reprezintă tentativa de omor. Dacă, la
momentul săvîrşirii faptei, subiectul îşi dă seama că săvîrşeşte fapta asupra unui cadavru,
cele săvîrşite se vor califica, eventual, ca profanare a mormintelor, în conformitate cu art.222 CP
RM (avîn- du-se în vedere ipoteza de profanare a unui cadavru).
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.145 CP RM are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea de lipsire ilegală de viaţă a unei
alte persoane; 2) urmările prejudiciabile, şi anume moartea cerebrală a victimei; 3) legătura
de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
În cazul infracțiunii de omor intenționat, acţiunea poate fi săvîrşită prin mijloace
sau instrumente: fizico-mecanice (corp contondent, armă de foc, armă albă, explozibil,
mijloc de transport, curent electric, sursă de radiaţie etc.), chimice (substanţă toxică,
substanţă otră- vitoare, substanţă cu efect puternic, deşeu nociv, substanţă narcotică,
substanţă psihotropă, alcool sau substanţă cu efecte similare etc.), biologice (agent patogen,
sînge incompatibil etc.) etc.
Pentru calificare este irelevant dacă făptuitorul a activat direct şi personal asupra
vic- timei ori a recurs la un mijloc sau instrument indirect, activat de o altă forţă (de
exemplu, s-a servit de dispozitive automate (mecanisme cu ceas, încetinitori de explozie
etc.), de animale, de mijloace de transport etc., a profitat de acţiunile aşteptate ale victimei
(deschiderea de către victimă a coletului adresat ei conţinînd o încărcătură explozivă;
conectarea la reţeaua electrică a unui obiect ce urmează să fie atins de victimă; activarea de
către victimă a motorului auto- mobilului care este minat; lăsarea conştientă în salonul
automobilului a unei băuturi otrăvite mizîndu-se pe faptul că cel care răpeşte automobilul o
va consuma; urmărirea şi ameninţarea victimei care, sub această presiune, acţionează
imprudent şi se accidentează mortal etc.) sau de acţiunile victimei minore sau iresponsabile
care nu poate înţelege semnificaţia celor săvîr- şite etc.).
Omorul poate fi comis şi prin inacţiune, atunci cînd, din cauza nesăvîrşirii unor acţi-
uni juridiceşte obligatorii, obiectiv necesare şi realmente posibile, nu s-a împiedicat sau nu
s-a înlăturat desfăşurarea unor procese de natură să provoace moartea victimei (de exemplu,
prin nehrănirea copilului, prin expunerea unui bolnav sau neputincios la o temperatură
scăzută, prin neadministrarea medicamentelor sau neaplicarea tratamentului necesar unui
bolnav, prin neacţionarea unui mecanism care loveşte victima etc.). Aşadar, infracţiunea de
omor intenţio- nat se comite prin inacţiune atunci cînd există obligaţia legală, contractuală
sau naturală de a împiedica producerea morţii victimei.
Infracțiunea prevăzută la art.145 CP RM este o infracţiune materială. Ea se conside-
ră consumată din momentul producerii morţii cerebrale a victimei. Nu are importanţă dacă
moartea cerebrală s-a produs imediat sau după expirarea unui interval de timp mai
îndelungat. Legea penală nu stabileşte nici un „termen critic” de producere a morţii
cerebrale, dacă făptu- itorul a avut intenţia de a lipsi de viaţă victima.
În eventualitatea în care decesul se produce mai tîrziu în timp, pînă atunci putem
vorbi despre o tentativă de omor. În momentul în care decesul se produce, tentativa este ab-

3
sorbită în forma consumată a infracţiunii de omor. Aşa se întîmplă, spre exemplu, atunci
cînd se provoacă o leziune foarte gravă victimei, dar decesul acesteia se produce după o
perioadă mai mare de timp.
Pentru calificarea faptei în baza art.145 CP RM, nu are importanţă dacă aceasta a
fost suficientă prin ea însăşi să producă moartea sau a condus la această urmare unită cu alte
cauze: preexistente, concomitente sau survenite. Important este să existe o legătură de
cauzalitate sinequa non, adică să se constate că celelalte cauze, fără această faptă
prejudiciabilă, nu ar fi provocat moartea.
Din punctul de vedere al laturii subiective, infracţiunea prevăzută la art.145 CP RM
este săvîrşită cu intenţie directă sau indirectă.
În general, intenţia de a săvîrşi omorul se poate deduce din următoarele împrejurări
de fapt: folosirea unor mijloace apte de a produce moartea; locul sau regiunea corporală
unde s-au aplicat loviturile ori asupra căreia s-a acţionat; numărul, intensitatea şi
repetabilitatea loviturilor ori a altor acte de violenţă exercitate asupra victimei; perseverenţa
făptuitorului în exercitarea violenţelor; natura relaţiilor dintre făptuitor şi victimă anterioare
săvîrşirii faptei; atitudinea făptuitorului după săvîrşirea faptei; locul şi timpul săvîrşirii
infracţiunii; particula- rităţile victimei; nivelul de instruire, experienţa de viaţă, cunoştinţele
profesionale, aptitudi- nile făptuitorului etc.;
În cazurile în care se exercită violenţe asupra victimei, dar se produce doar o lezare
a integrităţii corporale sau a sănătăţii acesteia, apare problema distincţiei între tentativa de
omor şi una din infracţiunile (sau contravenţiile) contra sănătăţii persoanei. Această
problemă se soluţionează prin analiza laturii subiective, dar cu luarea în calcul a unor semne
obiective ce ţin de realizarea faptei. Astfel, tentativa de omor este posibilă în prezenţa
intenţiei directe, nu şi a celei indirecte. Dacă acţiunile violentale au condus la vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii, iar decesul victimei nu s-a produs din cauze
independente de voinţa făptuitorului, atunci cele comise vor forma tentativa de omor (în
cazul intenţiei directe) sau vătămarea in- tenţionată – gravă, medie sau uşoară – a integrităţii
corporale sau a sănătăţii (în cazul intenţiei indirecte). În absenţa intenţiei directe sau
indirecte faţă de decesul produs, care a urmat vătă- mării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, cele comise trebuie calificate potrivit alin.
(4) art.151 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii de omor intenţionat mai este caracterizată de motiv
şi scop. În cazul infracţiunii specificate la alin.(1) art.145 CP RM, acestea pot fi de orice fel,
cu excepţia celor nominalizate la alin.(2) art.145 CP RM. Motivul şi scopul infracţiunii de
omor intenţionat, chiar şi atunci cînd nu sunt semne obligatorii ale laturii subiective,
necesită
a fi stabilite în fiecare caz aparte, deoarece influenţează periculozitatea socială a faptei şi a
făptuitorului şi, implicit, individualizarea pedepsei.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.145 CP RM este persoana fizică responsabilă
care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 14 ani.
În vederea aplicării răspunderii în baza lit.a) alin.(2) art.145 CP RM, este necesară
înde- plinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: 1) trecerea unui interval de timp din
momentul luării hotărîrii de a săvîrşi omorul şi pînă la momentul executării infracţiunii; 2) în
acest interval de timp făptuitorul trebuie să mediteze, să-şi concentreze forţele sale psihice în
vederea asigură- rii reuşitei acţiunii sale; 3) în acest interval de timp făptuitorul trebuie să
treacă la săvîrşirea unor acte de pregătire de natură să întărească hotărîrea luată şi să asigure
realizarea ei.
Premeditarea în sensul prevederii de la lit.a) alin.(2) art.145 CP RM nu trebuie iden-
tificată cu intenţia premeditată. Pentru a exista premeditare nu este suficient ca făptuitorul
să fi luat pur şi simplu mai dinainte hotărîrea de a omorî. În acest caz, vom avea o intenţie
premeditată care nu poate conta, de una singură, la calificarea faptei de omor conform lit.a)
alin.(2) art.145 CP RM. Existenţa agravantei prevăzute de această normă presupune prezenţa
unui complex de condiţii de realizare a premeditării (enunţate mai sus), care privesc atît
latura subiectivă, cît şi latura obiectivă a infracţiunii.
Omorul săvîrşit cu premeditare poate forma concurs cu o altă infracţiune. În acest
caz, trebuie să se stabilească că au fost săvîrşite acţiuni de pregătire a infracţiunii de omor.
Dacă au fost comise acţiuni de pregătire doar a infracţiunii aflate în concurs cu omorul, nu
va putea funcţiona agravanta consemnată la lit.a) alin.(2) art.145 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.b) alin.(2) art.145 CP RM, interesul material constituie
motivul generat de necesitatea făptuitorului de a-şi spori activul patrimonial (de a obţine sau
de a reţine un cîştig material) sau de a-şi micşora pasivul patrimonial (de a se elibera de
chel- tuieli materiale).
Ipotezele în care este aplicabilă circumstanţa agravantă, prevăzută la lit.b) alin.(2)
art.145 CP RM, sunt: 1) omorul săvîrşit în vederea obţinerii banilor, a bunurilor, a unor
drep- turi patrimoniale, a avansării într-o funcţie presupunînd o retribuţie mai mare, a
moştenirii, a încheierii unei convenţii avantajoase în viitor, a altor foloase sau avantaje
materiale; 2) omorul persoanei, care are dreptul de întreţinere, de către persoana care are
obligaţia de întreţinere, în scopul eliberării de această obligaţie; 3) omorul săvîrşit în
vederea primirii sumei asigurate;
4) omorul săvîrşit în scopul neachitării datoriei sau în scopul amînării achitării datoriei; 5)

6
omorul săvîrşit în scop de canibalism, cu precizarea că făptuitorul doreşte să beneficieze de
calităţile de consum ale corpului victimei etc.

7
 Dimpotrivă, fapta nu poate fi calificată ca omor săvîrşit din interes material în
urmă- toarele cazuri: 1) cîştigul material apare doar ca ocazie pentru săvîrşirea omorului din
motive huliganice sau din alte asemenea motive; 2) fapta a avut loc în timpul cînd
făptuitorul îşi păzea bunurile sale sau bunurile altor persoane; 3) fapta a fost săvîrşită în
scopul recuperării de către făptuitor a propriilor bunuri (sau a bunurilor altor persoane) care
se aflau ilegal la victimă; 4) fapta a fost săvîrşită în legătură cu nedorinţa victimei de a
executa, faţă de făptuitor, obliga- ţiunile patrimoniale; 5) fapta a fost săvîrşită din răzbunare
pentru prejudiciul material cauzat făptuitorului etc.
Pentru aplicarea răspunderii conform lit.b) alin.(2) art.145 CP RM, este necesar ca
interesul material să apară la făptuitor pînă la terminarea executării faptei prejudiciabile: an-
terior săvîrşirii omorului sau chiar în timpul săvîrşirii acestuia. Lipsesc temeiurile calificării
faptei potrivit lit.b) alin.(2) art.145 CP RM, dacă interesul material apare la făptuitor ulterior
momentului în care îşi finalizează executarea faptei prejudiciabile.
Dacă interesul material apare la făptuitor ulterior momentului în care îşi finalizează
executarea faptei de lipsire de viaţă a victimei, răspunderea se va aplica în conformitate cu
art.145 (cu excepţia lit.b) alin.(2)) CP RM. Dacă făptuitorul a urmărit interesul material la
săvîrşirea omorului, însă acest interes nu s-a realizat, răspunderea se va aplica în conformi-
tate cu lit.b) alin.(2) art.145 CP RM. În fine, dacă făptuitorul a urmărit interesul material la
săvîrşirea omorului, iar acest interes s-a realizat, răspunderea se va aplica în conformitate cu
lit.b) alin.(2) art.145 şi, eventual, o altă normă din Codul penal (de exemplu, art.186, 187,
192, 1921, 1922, 2174, 222, 360, 389 sau altele).
Nu este posibil ca, în cazul infracțiunilor prevăzute la art.188 CP RM, atacul să se
exprime în omor. Așa cum reiese din dispoziția de la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM, în astfel
de cazuri, atacul se poate exprima cel mult în vătămarea intenționată gravă a integrității
corpora- le sau a sănătății. Din aceste considerente, nu este posibil ca infracțiunea de omor
să formeze concurs ideal cu una dintre infracțiunile specificate la art.188 CP RM. În funcție
de modul – ascuns sau deschis – al sustragerii care formează concurs cu infracțiunea de
omor, vom fi în prezența infracțiunii prevăzute la art.145 (cu sau fără invocarea prevederii
de la lit.b) alin.(2)) și a uneia dintre infracțiunile specificate la art.186 sau 187 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.d) alin.(2) art.145 CP RM, prin „îndeplinire a
obligaţii- lor de serviciu” se înţelege executarea atribuţiilor de serviciu care decurg din
contractul indi- vidual de muncă, încheiat cu o întreprindere, instituţie sau organizaţie,
înregistrată în modul stabilit, indiferent de tipul de proprietate sau de forma juridică de
organizare a acesteia; prin
„îndeplinirea obligaţiilor obşteşti” se are în vedere înfăptuirea de către cetăţeni a unor îndato-
riri publice cu care aceştia au fost însărcinaţi sau săvîrşirea altor acţiuni în interesul societăţii
sau al unor persoane aparte.
În vederea aplicării răspunderii conform lit.d) alin.(2) art.145 CP RM, este necesar
a stabili legătura cauzală dintre îndeplinirea obligaţiilor de serviciu sau obşteşti şi săvîrşirea
omorului. Expresia „în legătură cu” din dispoziţia de la lit.d) alin.(2) art.145 CP RM trebuie
interpretată în sensul că omorul poate fi săvîrşit: 1) pînă la îndeplinirea obligaţiilor de
serviciu sau obşteşti (în scopul neadmiterii îndeplinirii acestora); 2) în momentul îndeplinirii
obligaţii- lor respective (în scopul reprimării victimei pentru îndeplinirea acestora); 3) după
îndeplinirea acelor obligaţii (din răzbunare pentru îndeplinire de către victimă a obligaţiilor
de serviciu sau obşteşti).
Pentru calificarea faptei în baza lit.d) alin.(2) art.145 CP RM nu are însemnătate
tim- pul ce s-a scurs din momentul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau obşteşti. Este un
termen
„imprescriptibil”, limitat doar de durata vieţii victimei şi a făptuitorului. Acest termen nu se
confundă cu termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru omor, care este un termen
de o cu totul altă natură şi care începe să curgă din momentul săvîrşirii acestei infracţiuni
(nu din momentul îndeplinirii de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti).
Activitatea victimei infracţiunii de omor prevăzute de lit.d) alin.(2) art.145 CP RM
trebuie să aibă un caracter legitim. Atunci cînd victima comite un abuz, răspunderea pentru
omorul acesteia se va aplica în baza art.145 CP RM, fără a fi invocată prevederea de la lit.d)
alin.(2).
Norma de la lit.d) alin.(2) art.145 CP RM poate fi o normă generală în raport cu
nor- mele concurente speciale, cum ar fi alin.(3) art.142, lit.h) alin.(2) art.145, art.342 sau
altele din Codul penal. În astfel de cazuri, în acord cu prevederile de la art.116 CP RM, se va
aplica norma specială.
Cele trei ipoteze alternative ale circumstanţei agravante consemnate la lit.e) alin.(2)
art.145 CP RM sunt: 1) omorul săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor; 2) omorul săvîrşit
cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide; 3) omorul săvîrşit profitînd de starea de neputinţă
cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului
fizic sau psihic ori altui factor. Oricare din aceste trei ipoteze este suficientă în vederea
aplicării prevederii de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
La momentul săvîrşirii cu bună-ştiinţă a omorului asupra unui minor, victima tre-
buie să nu fi atins vîrsta de 18 ani. Sintagma „cu bună-ştiinţă” denotă că, la momentul
comiterii infracțiunii, făptuitorul cunoştea cu certitudine despre vîrsta minoră a victimei.

10
Dacă, la momentul comiterii infracțiunii, făptuitorul nu avea o certitudine cu privire la

11
vîrsta minoră a victimei, răspunderea penală nu-i poate fi agravată în bază lit.e) alin.(2)
art.145 CP RM.
În cazul în care făptuitorul a considerat eronat că omoară un minor, calificarea
trebuie făcută conform art.27 şi lit.e) alin.(2) art.145 CP RM. Nu este acceptabilă oricare altă
soluţie de calificare: 1) alin.(1) art.145 CP RM; 2) lit.e) alin.(2) art.145 CP RM; 3) alin.(1)
art.145 şi lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
La momentul săvîrșirii cu bună-ştiinţă a omorului asupra femeii gravide, victima
omorului trebuie să aibă calitatea specială de femeie gravidă. Este obligatoriu ca făptuitorul
să manifeste bună-ştiinţă în privinţa circumstanţei că victima se află în stare de graviditate.
În alţi termeni, pentru ca făptuitorului să-i fie imputabilă răspunderea agravată, acesta
trebuia să fi avut cunoştinţă în concret despre graviditatea victimei (din surse medicale,
datorită unor relaţii de familie sau de serviciu, datorită faptului că sarcina era evidentă etc.).
Sub acest as- pect, vinovăţia făptuitorului trebuie dovedită în concret, nefiind suficientă
simpla prezumţie că făptuitorul a prevăzut că victima ar putea fi gravidă, întrucît este
femeie. Dacă făptuitorul nu ştia în genere despre graviditatea victimei, răspunderea penală la
fel nu-i poate fi agravată în bază lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
În cazul în care făptuitorul a considerat eronat că omoară o femeie gravidă,
calificarea trebuie făcută în baza art.27 şi lit.e) alin.(2) art.145 CP RM. Nu este acceptabilă
oricare altă soluţie de calificare: 1) alin.(1) art.145 CP RM; 2) lit.e) alin.(2) art.145 CP RM;
3) alin.(1) art.145 şi lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM, prin „stare de neputinţă”
trebuie să înţelegem incapacitatea victimei de a se apăra din cauza nefuncţionării totale sau
parţiale a conştiinţei ori a stării sale fizice sau psihice precare.
La lit.e) alin.(2) art.145 CP RM legiuitorul enumeră exemplificativ factorii ce
consti- tuie cauzele stării de neputinţă a victimei: vîrsta înaintată; boala; handicapul fizic sau
psihic; alţi factori. Prin „alţi factori” se înțelege: nefuncţionarea totală sau parţială a
conştiinţei; ebri- etatea (însă nu întotdeauna) etc.
Dacă în momentul omorului victima se află în stare de somn, există toate temeiurile
legale de a califica cele comise în baza lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
Noţiunea „starea de neputinţă a victimei” este o noţiune estimativă. De exemplu,
nu oricare minor cu vîrsta de 11 ani va fi neapărat considerat că se află în stare de neputinţă.
În ace- laşi rînd, nu oricare persoană de vîrstă înaintată trebuie recunoscută că se află în
această stare.
În vederea aplicării răspunderii conform lit.e) alin.(2) art.145 CP RM, nu este
sufici- ent ca victima să se afle într-o stare de neputinţă. Mai este necesar ca făptuitorul să
profite de
această stare pentru a lipsi de viaţă victima. Astfel, circumstanţa agravantă de la lit.e) alin.
(2) art.145 CP RM (în ipoteza că omorul este săvîrşit profitînd de starea de neputinţă a
victimei) nu operează, dacă, la momentul comiterii infracțiunii, făptuitorul nu a ştiut că
victima se află în stare de neputinţă.
Omorul se consideră săvîrşit cu răpirea sau cu luarea persoanei în calitate de ostatic
(lit.f) alin.(2) art145 CP RM), dacă a fost săvîrşit: 1) pînă la răpirea sau pînă la luarea
persoa- nei în calitate de ostatic; 2) în procesul răpirii sau luării persoanei în calitate de
ostatic; 3) după răpirea sau după luarea persoanei în calitate de ostatic.
Reieșind din regula fixată la art.118 CP RM, aplicarea răspunderii în baza lit.f) alin.
(2) art.145 CP RM exclude calificarea suplimentară conform art.164 sau art.280 CP RM.
Omorul, săvîrşit cu răpirea sau cu luarea persoanei în calitate de ostatic, este o
infrac-
ţiune unică complexă. Aceasta înseamnă că intenţia de a săvîrşi omorul apare în procesul de
realizare a intenţiei de a săvîrşi răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic. Adică, pînă
la consumarea acţiunii de răpire sau de luare a persoanei în calitate de ostatic. Nu este
exclusă nici cealaltă variantă: intenţia de a săvîrşi răpirea sau luarea persoanei în calitate de
ostatic apare pînă la consumarea acţiunii de omor. Alte variante nu sunt posibile. Pentru că
dacă in- tenţia de a săvîrşi una din acţiuni apare după consumarea celeilalte, atestăm
discontinuitatea intenţiilor infracţionale. Vor fi două intenţii de sine stătătoare, caracteristice
unui concurs de infracţiuni: art.145 (cu excepţia lit.f) alin.(2)) şi art.164 sau art.280 CP RM.
Aceasta trebuie să fie soluţia de calificare. În nici un caz soluţia nu poate fi lit.f) alin.(2)
art.145 CP RM.
Nu este obligatoriu ca, în contextul infracţiunii specificate la lit.f) alin.(2) art145 CP
RM, victima omorului şi victima răpirii sau luării în calitate de ostatic să fie aceeaşi
persoană. În cazul în care victima infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.145 CP RM nu
este nici per- soana răpită, nici ostatic, aceasta poate face parte din următoarele categorii: 1)
persoana care împiedică săvîrşirea răpirii sau luării în calitate de ostatic a unei alte persoane;
2) persoana care încearcă să elibereze acea altă persoană; 3) o persoană oarecare, prezentă
din întîmplare la locul răpirii sau luării în calitate de ostatic a unei alte persoane; 4)
colaboratorul din cadrul unor servicii speciale, care ia parte la acţiunea de eliberare a
persoanelor răpite sau luate în calitate de ostatici; 5) persoana făcînd parte din garda de corp
a celui răpit sau luat în calitate de ostatic etc.
Pentru aplicarea răspunderii în baza lit.g) alin.(2) art.145 CP RM, este necesar să
fie întrunite următoarele două condiţii: 1) să existe o pluralitate de victime; 2) făptuitorul să

14
manifeste o intenţie unică (dublată de un scop unic) de a lipsi de viaţă două sau mai multe
persoane.

15
 Omorul săvîrşit asupra a două sau mai multor persoane se realizează în forma con-
sumată dacă au decedat toate cele două sau mai multe victime a căror moarte a fost urmărită
de către făptuitor.
În vederea aplicării răspunderii în baza lit.g) alin.(2) art.145 CP RM, este important
ca intenţia de lipsire de viaţă a două sau mai multor persoane să se formeze fie pînă la
lipsirea de viaţă a primei victime, fie în procesul de realizare a acţiunii (inacţiunii) de lipsire
de viaţă a primei victime. Nu însă după aceasta. În caz contrar, cele săvîrşite vor forma
concursul dintre două sau mai multe infracţiuni de omor.
Prevederea de la lit.h) alin.(2) art.145 CP RM devine aplicabilă în prezența urmă-
toarelor condiţii: 1) victima infracţiunii are calitatea specială de reprezentant al autorităţii
publice, de militar sau de rudă apropiată a acestora; 2) infracţiunea de omor este săvîrşită în
timpul sauîn legătură cu îndeplinirea de către reprezentantul autorităţii publice sau de către
militar a obligaţiilor de serviciu.
Prin „reprezentant al autorităţii publice” se înţelege exponentul intereselor uneia
dintre autorităţile publice centrale sau autorităţile publice locale. Reprezentant al autorităţii
publice este: 1) persoana cu funcţie de răspundere care exercită funcţii ale autorităţii
publice;
2) alt funcţionar public care exercită funcţii ale autorităţii publice.
În acord cu art.128 CP RM, cu Legea cu privire la statutul militarilor, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 22.07.2005234, precum şi cu Legea Republicii Moldova
cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 18.07.2002235, militari trebuie consideraţi cei care îndeplinesc
serviciul militar în următoarele forme: a) serviciul militar prin contract; b) serviciul militar
în termen; c) servi- ciul militar cu termen redus; d) serviciul militar ca rezervişti concentraţi
sau mobilizaţi. Sunt consideraţi în serviciul militar şi studenţii instituţiilor militare de
învăţămînt. Militar este nu doar cetăţeanul Republicii Moldova, dar şi reprezentantul forţei
militare străine în Republica Moldova.
În afară de reprezentant al autorităţii publice şi militar, victimă a infracţiunii
prevăzu- te la lit.h) alin.(2) art.145 CP RM poate fi ruda apropiată a reprezentantului
autorităţii publice sau a militarului. În conformitate cu alin.(4) art.134 CP RM, rude
apropiate se consideră ur- mătoarele patru categorii corelative de persoane: 1) părinţii în
raport cu copiii, sau viceversa;
2) înfietorii în raport cu copiii înfiaţi, sau viceversa; 3) fraţii în raport cu surorile, sau
vicever- sa; 4) bunicii în raport cu nepoţii lor, sau viceversa.
234
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.129-130.
235
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.137-138.
 Noţiunea „săvîrşirea infracţiunii în legătură cu îndeplinirea de către victimă a
obli- gaţiilor de serviciu” urmează a fi interpretată ca şi noţiunea similară din dispoziţia de
la lit.d) alin.(2) art.145 CP RM, cu deosebirile de rigoare.
Săvîrşirea infracţiunii în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu de către
reprezen- tantul autorităţii publice sau de către militar presupune că victima este lipsită de
viaţă atunci cînd se află în exerciţiul funcţiunii, adică în exerciţiul atribuţiilor sale de
serviciu. Această împrejurare va trebui dovedită în mod concret, luîndu-se în calcul sfera
atribuţiilor de serviciu aferente calităţii speciale a victimei, precum şi specificul îndeplinirii
acelor atribuţii (sub as- pectul locului, timpului şi modului de îndeplinire), în conformitate
cu dispoziţiile legale.
Dispoziţia de la lit.h) alin.(2) art.145 CP RM îşi găseşte aplicare doar în cazul în
care nu operează o normă specială (de exemplu, alin.(3) art.142, art.342 CP RM).
Săvîrşirea omorului de două sau mai multe persoane (lit.i) alin.(2) art.145 CP RM)
pre- supune oricare din următoarel trei ipoteze: 1) săvîrşirea omorului de doi sau mai mulţi
coautori;
2) săvîrşirea omorului de către o persoană, care întruneşte semnele subiectului infracţiunii,
în comun cu una sau mai multe persoane, care nu întrunesc aceste semne (de exemplu, nu au
atins vîrsta răspunderii penale, sunt iresponsabile etc.); 3) săvîrşirea omorului de către o
persoană, care întruneşte semnele subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane,
care nu întru- neşte aceste semne (de exemplu, nu a atins vîrsta răspunderii penale, este
iresponsabilă etc.).
Lipsa sau prezenţa înţelegerii prealabile dintre făptuitori nu poate influenţa califica-
rea celor săvîrşite în baza lit.i) alin.(2) art.145 CP RM, dar poate fi luată în consideraţie la
individualizarea pedepsei.
În cazul în care două sau mai multe persoane, acţionînd cu intenţia de a lipsi de
viaţă victima, aplică fiecare numeroase lovituri victimei şi chiar dacă numai una din aceste
lovituri s-a dovedit a fi mortală, toate aceste persoane trebuie considerate coautori la
infracţiunea de omor. Dar nu pentru că este imposibil a stabili cine din ele a aplicat lovitura
mortală, ci pentru că coautorul voieşte să participe la săvîrşirea faptei în mod direct,
material, pe cînd complicele participă indirect, secundar, voieşte să participe ajutînd pe
altul.Prin fiecare lovitură pe care coautorii o aplică ei doresc, implicit, ca una dintre ele să
devină lovitură mortală.
În sensul consemnat la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM, noţiunea „de două sau mai
mul- te persoane” presupune pluralitatea de făptuitori. Aceşti făptuitori trebuie să aibă

18
calitatea de autori mijlociţi (mediaţi) sau de autori nemijlociţi (imediaţi) ai infracţiunii. Un
singur autor al infracţiunii, alături de o persoană care numai contribuie la săvîrşirea
infracţiunii în calitate de organizator, instigator sau complice, nu este suficient pentru a
opera circumstanţa agravantă prevăzută la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM.

19
 Dacă omorul săvîrşit de două sau mai multe persoane presupune atragerea unui
minor la activitatea criminală sau instigarea acestuia la săvîrşirea omorului, atunci
prevederea de la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM trebuie aplicată alături de prevederea de la
art.208 CP RM.
Circumstanţa agravantă consemnată la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM presupune
ori- care din următoarele două ipoteze: 1) omorul săvîrşit cu deosebită cruzime; 2) omorul
săvîrşit din motive sadice.
În esenţă, cruzimea deosebită demonstrează intenţia făptuitorului de a-i cauza victi-
mei suferinţe – de ordin fizic sau psihic – care sunt intense, inutile şi prelungite în timp. Nu
are importanţă dacă deosebita cruzime a constituit singura cauză a decesului; este necesar ca
deosebita cruzime să fi fost exercitată pînă la consumarea omorului. Batjocorirea cadavrului
nu poate atrage răspunderea în baza lit.j) alin.(2) art.145 CP RM. În astfel de cazuri, poate fi
aplicată răspunderea în conformitate cu art.222 „Profanarea mormintelor” din Codul penal,
presupunînd ipoteza de profanare a cadavrului.
Următoarele metode demonstrează manifestarea cruzimii deosebite la săvîrșirea
omorului: cauzarea unor plăgi multiple (cînd există probe suficiente care dovedesc intenţia
de a comite omorul cu deosebită cruzime); jupuirea pielii; turnarea peste victimă a unor
lichide inflamabile cărora li se dă foc; provocarea arsurilor cu ajutorul unor obiecte
incandescente; arderea sau îngroparea unei persoane vii; utilizarea curentului electric;
smulgerea unghiilor; scoaterea ochilor; mutilarea sau secţionarea unor părţi ale corpului;
stropirea cu agenţi chi- mici agresivi; asfixierea mecanică prelungită în timp; otrăvirea,
urmată de suferinţe prelungi- te; impunerea victimei să-şi sape mormîntul; imitarea execuţiei
victimei; privarea de mîncare, apă, somn, de confort termic sau fonic, de alte necesităţi
vitale etc.
Despre săvîrşirea cu deosebită cruzime a infracţiunii de omor intenţionat poate măr-
turisi nu doar metoda comiterii infracţiunii. În acest sens, unul dintre cele mai răspîndite
cazuri de omor săvîrşit cu deosebită cruzime, reieşind din ambianţa executării lui, este omo-
rul comis în prezenţa persoanelor apropiate victimei. Alte exemple de ambianţă, care denotă
manifestarea cruzimii deosebite, sunt: crearea de către făptuitor a unor astfel de condiţii,
cînd victima este pusă în situaţia de expectativă a supunerii sale la suferinţe (de exemplu,
fiind for- ţată să asiste la cauzarea de suferinţe altor victime); crearea de către făptuitor a
unor condiţii care insuflă victimei inevitabilitatea de a se supune suferinţelor, precum şi
frica, disperarea de a nu putea rezista durerii etc.
În afară de metoda şi ambianţa comiterii infracţiunii, despre săvîrşirea omorului cu
deosebită cruzime pot mărturisi următoarele circumstanţe: particularităţile victimei infracţi-
unii (de exemplu, prezenţa la ea a unor fobii, a unor alergii sau a altor afecţiuni specifice);
specificul motivului infracţiunii (de exemplu, motivele sadice); alte circumstanţe de natură
obiectivă şi subiectivă care trebuie apreciate cumulativ.
În conjunctura infracţiunii specificate la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM, este necesar
să se stabilească că făptuitorul îşi dădea seama că săvîrşeşte infracţiunea cu deosebită
cruzime. Aceasta pe lîngă faptul că el a prevăzut că va cauza cu o deosebită cruzime
moartea victimei, a dorit sau a admis, în mod conştient, survenirea acestei urmări.
În sensul prevederii de la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM, motivele sadice reprezintă
imboldul generat de tendinţa anormală (dar în limitele responsabilităţii) spre cruzime, o plă-
cere bolnăvicioasă de a vedea victima suferind sau de a-i cauza suferinţe. Omorul, săvîrşit
din motive sadice reprezintă manifestarea extremă a sadismului. În acest caz, plăcerea şi
satisfac- ţia sunt atinse pe calea lipsirii victimei de viaţă, constituind expresia extremă de
exercitare a autorităţii făptuitorului asupra victimei.
Delimitînd motivele sadice de cruzimea deosebită, trebuie să specificăm că
deosebita cruzime nu întotdeauna este generată de motive sadice. Omorul săvîrşit cu
deosebită cruzime poate avea la bază şi: răzbunarea; gelozia; ura; interesul material;
motivele huliganice etc. La individualizarea pedepsei se poate lua în consideraţie că nu una,
dar ambele ipoteze specifica- te la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM caracterizează cele săvîrşite
de făptuitor.
Circumstanţa agravantă prevăzută la lit.k) alin.(2) art.145 CP RM presupune oricare
din următoarele două ipoteze: 1) omorul săvîrşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune; 2)
omorul săvîrşit cu scopul de a înlesni săvîrşirea unei alte infracţiuni.
Omorul săvîrşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune se caracterizează prin
aceea că făptuitorul, lipsind de viaţă victima, urmăreşte să ascundă infracţiunea săvîrşită în
trecut sau infracţiunea care este săvîrşită concomitent cu omorul. Scopul ascunderii se poate
expri- ma în aceea că făptuitorul urmăreşte să nu se afle despre însuşi faptul infracţiunii,
despre par- ticiparea la infracţiune a unei anumite persoane sau despre alte împrejurări
relevante ce ţin de infracţiunea ascunsă. La calificare nu contează a cui infracţiune ascunde
subiectul omorului: a sa ori a unei alte persoane. De asemenea, nu contează dacă subiectul
omorului este autor sau alt participant la infracţiunea ascunsă.
Lipsind de viaţă victima cu scopul de a înlesni săvîrşirea altei infracţiuni, făptuitorul
urmăreşte să creeze condiţii care să faciliteze comiterea infracţiunii înlesnite. Spre deose-
bire de omorul săvîrşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune, omorul săvîrşit cu scopul
de a înlesni săvîrşirea altei infracţiuni precede întotdeauna infracţiunea-scop. Prin săvîrşirea
infracţiunii specificate la lit.k) alin.(2) art.145 CP RM în cea de-a doua ipoteză, făptuitorul

22
tinde să uşureze săvîrşirea de către el însuşi sau de către alte persoane a infracţiunii-scop. Nu

23
are importanţă dacă făptuitorul va participa sau nu la acea infracţiune, nici în ce calitate va
participa.
În sensul prevederii de la lit.l) alin.(2) art.145 CP RM, prin „motive de ură socială,
naţională, rasială sau religioasă” trebuie de înţeles motivele de sorginte extremistă,
generate de atitudinea ostilă a făptuitorului faţă de o întreagă categorie socială, etnie, rasă
sau confesi- une, de care poate aparţine victima infracţiunii.
Pentru aplicarea răspunderii în baza lit.l) alin.(2) art.145 CP RM nu este obligatoriu
ca făptuitorul să aparţină de o grupare extremistă, să poarte însemne extremiste, să aibă
ţinută specifică etc., să poarte arme sau obiecte asimilate armelor avînd însemne extremiste,
să lase la locul săvîrşirii infracţiunii inscripţii, imagini, simboluri, foi volante cu caracter
extremist, să săvîrşească infracţiunea în zilele avînd semnificaţie extremistă etc. Eventual,
astfel de cir- cumstanţe vor fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei pentru
omorul săvîrşit din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă.
Nu poate fi aplicată răspunderea în conformitate cu lit.l) alin.(2) art.145 CP RM în
acele cazuri cînd victima este reprezentantul altei categorii sociale, etnii, rase sau confesiuni,
însă nu există suficiente temeiuri pentru a considera că, la săvîrşirea omorului, făptuitorul a
fost ghidat de motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă. În astfel de cazuri, ura
este una personalizată, fiind îndreptată exclusiv asupra victimei omorului, nu asupra unei
întregi categorii sociale, etnii, rase sau confesiuni.
Din dispoziţia de la lit.m) alin.(2) art.145 CP RM se desprinde că circumstanţa agra-
vantă în cauză trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 1) mijloacele aplicate în scopul
săvîrşirii omorului trebuie să prezinte un real pericol pentru viaţa sau sănătatea mai multor
persoane; 2) făptuitorul trebuie să conştientizeze periculozitatea mijloacelor aplicate; 3) făp-
tuitorul trebuie să manifeste intenţie în raport cu lipsirea de viaţă a victimei vizate.
Mijloacele aplicate în scopul săvîrşirii omorului trebuie să prezinte un real pericol
pentru viaţa sau sănătatea nu doar a victimei vizate, dar şi a încă cel puţin unei singure
persoa- ne. Astfel, este necesar ca la locul faptei să fi fost prezente cel puţin două persoane, una
dintre care era victima vizată. Pentru existenţa circumstanţei agravante consemnate la lit.m)
alin.(2) art.145 CP RM nu se cere ca fapta să fi avut ca urmare lipsirea de viaţă şi a altor
persoane, fiind suficient ca viaţa sau sănătatea acestora să fi fost pusă în pericol de
mijloacele aplicate de făptuitor. În cazul în care nici victima vizată nu decedează, dar
mijloacele aplicate au fost apte de a pune în pericol viaţa sau sănătatea altor persoane, se va
reţine o tentativă la infracţiunea prevăzută la lit.m) alin.(2) art.145 CP RM.
O altă condiţie obligatorie în vederea aplicării răspunderii în baza lit.m) alin.(2)
art.145 CP RM este ca făptuitorul să conştientizeze periculozitatea mijloacelor aplicate. Prin
urmare, se exclude invocarea prevederii de la lit.m) alin.(2) art.145 CP RM atunci cînd făp-
tuitorul, aplicînd asemenea mijloace, a conştientizat lipsa pericolului real pentru viaţa sau
sănătatea altor persoane.
Concluzia despre prezenţa sau lipsa pericolului real pentru viaţa sau sănătatea mai
multor persoane rezultă din atitudinea făptuitorului faţă de următoarele circumstanţe faptice:
1) calităţile vulnerante ale mijloacelor alese pentru săvîrşirea infracţiunii; 2) poziţia victimei
în raport cu alte persoane; 3) mărimea şi configuraţia teritoriului afectat, precum şi alte îm-
prejurări caracterizînd ambianţa săvîrşirii infracţiunii; 4) particularităţile tragerii focului din
armă sau ale realizării altor acţiuni (inacţiuni) îndreptate spre cauzarea morţii victimei etc.
O altă condiţie obligatorie, pe care trebuie s-o îndeplinească circumstanţa agravantă
prevăzută la lit.m) alin.(2) art.145 CP RM, se exprimă în aceea că făptuitorul manifestă
inten- ţie în raport cu lipsirea de viaţă a victimei vizate. Făptuitorul nu poate manifesta
imprudenţă nici măcar în raport cu cauzarea morţii altor persoane decît victima vizată.
Pentru existenţa circumstanţei agravante consemnate la lit.m) alin.(2) art.145 CP
RM nu se cere ca fapta să fi avut ca urmare lipsirea de viaţă şi a altor persoane, fiind
suficient ca viaţa sau sănătatea acestora să fi fost pusă în pericol de mijloacele aplicate de
făptuitor. În cazul în care nici victima vizată nu decedează, dar mijloacele aplicate au fost
apte de a pune în pericol viaţa sau sănătatea altor persoane, se va reţine o tentativă la
infracţiunea prevăzută la lit.m) alin.(2) art.145 CP RM.
Calificarea se face conform lit.g) şi m) alin.(2) art.145 CP RM în cazul în care în
afară de cele două sau mai multe victime decedate, vizate de către făptuitor, au mai fost alte
persoane, care au rămas în viaţă, şi care, întrucît au fost expuse unui real pericol, puteau
muri sau suferi cel puţin vătămări ale sănătăţii.
Atunci cînd omorul săvîrşit prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai
multor persoane este însoţit de distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, săvîrşită
prin incendiere, explozie sau o altă modalitate periculoasă, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari, se va aplica răspunderea în baza lit.m) alin.(2) art.145 şi lit.a) alin.(2) art.197
CP RM. În acele cazuri cîndomorul săvîrşit prin mijloace periculoase pentru viaţa sau
sănăta- tea mai multor persoane, este însoţit de distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
masivelor forestiere prin incendiere, în proporţii ce depăşesc 500 unităţi convenţionale,
calificarea ur- mează a fi făcută conform lit.m) alin.(2) art.145 şi alin.(2) art.232 CP RM.
Trebuie de menționat că actul terorist – săvîrşit prin omorul unei sau mai multor
per- soane, în scopul de a intimida populaţia ori o parte din ea, de a atrage atenţia societăţii
asupra ideilor politice, religioase ori de altă natură ale făptuitorului sau de a sili statul,

25
organizaţia

26
internaţională, persoana juridică sau fizică să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea
vreu- nei acţiuni – atrage răspunderea numai în baza alin.(4) art.278 CP RM. În acest caz,
reieșind din regula fixată la art.118 CP RM, nu va fi necesară invocarea la calificare a
art.145 CP RM, în general, și a lit.m) alin.(2) art.145 CP RM, în particular.
Livrarea, plasarea, punerea în funcţiune sau detonarea unui dispozitiv exploziv ori
a altui dispozitiv cu efect letal într-un loc de utilizare publică, în cadrul unui obiect de stat
sau guvernamental, al unui obiect de infrastructură sau al sistemului de transport public sau
săvîrşirea acestor acţiuni împotriva locului sau obiectelor menţionate, în scopul de a cauza
moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune esenţiale acestui
loc, obiect sau sistem – dacă sunt însoţite de omor intenţionat – atrag răspunderea numai în
baza alin.(5) art.2781 CP RM. În acest caz, reieșind din regula fixată la art.118 CP RM, nu
va fi necesară invocarea la calificare a art.145 CP RM, în general, și a lit.m) alin.(2) art.145
CP RM, în particular.
În sensul prevederii de la lit.n) alin.(2) art.145 CP RM, organul reprezintă o par-
te vitală diferenţiată a corpului uman, formată din diferite ţesuturi care îi menţin structura,
vascularizarea şi dezvoltă funcţiile fiziologice cu un important nivel de autonomie; la rîndul
lor, ţesuturile constituie toate părţile (formaţiunile anatomice) ale corpului uman formate din
celule.
Omorul săvîrşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa celulele
victimei nu poate fi calificat în conformitate cu lit.n) alin.(2) art.145 CP RM.
Prin „a preleva organele sau ţesuturile victimei” se înţelege a le recolta (de
exemplu, în vederea realizării unui transplant sau a unei transfuzii). Pentru calificarea faptei
în baza lit.n) alin.(2) art.145 CP RM nu contează momentul prelevării: atunci cînd victima
era în viaţă sau atunci cînd deja decedase. Totuşi, dacă prelevarea este făcută asupra victimei
în viaţă, fără anestezie, poate exista temeiul reţinerii şi a circumstanţei agravante prevăzute
la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM.
Prin „a utiliza organele sau ţesuturile victimei” se înţelege: a realiza un transplant
(transfuzie); a le consuma în cadrul actului de canibalism, vampirism sau spermofagie; a le
colecţiona; a le folosi în cadrul unor ritualuri ezoterice sau pseudoreligioase, al unor perver-
siuni sexuale, experimente, cercetări ştiinţifice, la clonare, la crearea de instalaţii sculpturale,
la prepararea unor seruri, remedii naturiste sau produse cosmetice, la hrănirea animalelor, la
confecţionarea de obiecte artizanale etc.
Prin „a comercializa organele sau ţesuturile victimei” se înţelege a le vinde,
inclusiv peste hotarele ţării.
 Subiect al omorului săvîrşitcu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa
orga- nele sau ţesuturile victimeipoate fi orice persoană, inclusiv un lucrător medical.
Circumstanţa agravantă specificată la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM presupune prezența
următoarelor condiții: 1) omorul este săvîrşit de o persoană care a comis anterior o
infracţiune prevăzută la alin.(1) art.145 CP RM; 2) făptuitorul nu a fost condamnat anterior
pentru nici una din faptele de omor care se repetă; 3) nu a expirat termenul de prescripţie de
tragere la răspundere penală, stabilit la art.60 CP RM.
Circumstanţa agravantă consemnată la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM este aplicabilă
numai în cazul în care se succed două sau mai multe fapte, care sunt prevăzute la alin.(1)
art.145 CP RM. Din contra, nu se aplică răspunderea în baza lit.o) alin.(2) art.145 CP RM în
cazurile următoare: 1) toate faptele, care se succed, sunt prevăzute doar de alin.(2) art.145
CP RM; 2) faptele, care se succed, sunt prevăzute de diferite alineate ale art.145 CP RM.
De asemenea, nu este aplicabilă prevederea de la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM în si-
tuaţia în care, după infracţiunea specificată la alin.(1) art.145 CP RM, este săvîrşit: 1)
omorul care a fost întrerupt la o altă etapă a activităţii infracţionale (de exemplu, cînd
omorul con- sumat a fost urmat de tentativa de omor sau de pregătirea de omor, ori
viceversa); 2) omorul în care făptuitorul a avut un alt rol juridic (de exemplu, în primul caz a
fost autor, iar în cel de-al doilea – organizator, instigator sau complice, sau invers). În toate
situaţiile consemnate mai sus, cînd circumstanţa agravantă în cauză nu este funcţională, așa
cum reiese din alin.(1) art.33 CP RM, se aplică regulile concursului de infracţiuni. Nu este
admisibil a se face califi- carea concomitent conform regulilor concursului de infracţiuni şi
conform regulilor repetării infracţiunii.
Caracteristic omorului săvîrşit la comandă (lit.p) alin.(2) art.145 CP RM)este că în-
totdeauna la comiterea acestuia iau parte cel puţin două persoane: 1) persoana care comandă
omorul, îndeplinind, după caz, rolul de organizator sau de instigator al infracţiunii prevăzute
la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM; 2) persoana care execută comanda de omor, îndeplinind
rolul de autor al infracţiunii specificate la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM.
De asemenea, este posibilă prezenţa unor intermediari între persoana care comandă
omorul şi persoana care execută comanda de omor. Contribuţia acestor persoane (care se ex-
primă în căutarea/racolarea persoanei care comandă omorul/persoanei care execută comanda
de omor, în transmiterea informaţiei necesare despre victimă, a armei, a remuneraţiei etc.
către persoana care execută comanda de omor etc.) trebuie privită drept complicitate la
infrac- ţiunea prevăzută la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM (în situaţia cînd intermediarul
acţionează la iniţiativa autorului infracţiunii) sau drept complicitate la organizarea sau la

28
instigarea infrac-

29
ţiunii specificate la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM (în situaţia cînd intermediarul acţionează la
iniţiativa organizatorului sau instigatorului infracţiunii).
Dacă persoana care execută comanda de omor nu este pasibilă de răspundere
penală, atunci cel care i-a dat comanda, avînd rolul de organizator sau de instigator, va fi
considerat autor al infracţiunii.
Dacă celui care comandă omorul nu i-a reuşit să-l determine pe potenţialul autor să
execute comanda ori cînd ultimul exercită atribuţiile investigatorului sub acoperire, fapta
pri- mului trebuie calificată ca pregătire pentru organizarea sau instigarea omorului la
comandă. Aceeaşi soluţie de calificare se impune în ipoteza renunţării de bunăvoie a
autorului la săvîr- şirea omorului la comandă.
În cazul în care autorul are de la bun început intenţia nu să-şi îndeplinească anga-
jamentul faţă de organizator sau instigator, dar numai să dobîndească – prin înşelăciune sau
abuz de încredere – remuneraţia materială pentru executarea comenzii, cele săvîrşite vor
con- stitui una dintre infracțiunile prevăzute la art.190 CP RM.

Omorul săvîrşit în stare de afect (art.146 CP RM):

La art.146 CP RM se stabileşte răspunderea pentru omorul săvîrşit în stare de
afect survenită în mod subit, provocată de acte de violenţă sau de insulte grave ori de alte
acte ilegale sau imorale ale victimei.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.146 CP RM îl constituie
relaţi- ile sociale cu privire la viaţa persoanei.
Obiectul material al infracțiunii de omor săvîrşit în stare de afect îl reprezintă corpul
persoanei.
Victima infracţiunii specificate la art.146 CP RM este persoana care provoacă
starea de afect a făptuitorului prin actele sale de violenţă, insultele sale grave ori alte acte
ilegale sau imorale ale sale. În ipoteza erorii privind această calitate specială a victimei –
atunci cînd făptuitorul consideră eronat că lipseşte de viaţă persoana care i-a provocat starea
de afect prin actele sale de violenţă, insultele sale grave ori alte acte ilegale sau imorale ale
sale – răspun- derea se va aplica în baza art.27 şi art.146 CP RM.
În cazul pluralităţii de victime, care împreună au provocat apariţia stării de afect,
calificarea se face conform art.146 CP RM o singură dată, dacă lipsirea de viaţă a tuturor
victimelor este cuprinsă de intenţia unică a făptuitorului.
Alta trebuie să fie calificarea dacă, de rînd cu persoanele care au provocat afectul, a
fost lipsită de viaţă o persoană care nu are nici o legătură cu provocarea afectului, iar
făptuito-
rul este conştient de aceasta. În aşa caz, cele săvîrşite se califică potrivit regulilor
concursului de infracţiuni, conform art.145 şi art.146 CP RM.
Este posibil ca starea de afect să fie provocată de actele comune a două persoane,
iar făptuitorul, care se află în stare de afect, să-şi îndrepte intenţia nemijlocit spre lipsirea de
viaţă a celor două persoane. Dacă din cauze independente de voinţa făptuitorului nu
decedează nici una din acele persoane, cele săvîrşite urmează a fi calificate conform art.27 şi
art.146 CP RM, ca tentativă la omorul săvîrşit în stare de afect. Aceeaşi soluţie de calificare
se impune în cazul în care făptuitorul, care se află în stare de afect, îşi îndreaptă intenţia
nemijlocit spre lipsirea de viaţă a celor două persoane care în comun i-au provocat afectul,
însă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, se produce decesul unei singure
persoane din cele două.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.146 CP RM are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea de lipsire ilegală de viaţă a unei
alte persoane; 2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a victimei; 3)
legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4)
circumstanţele săvîrşirii infracţiunii: starea de afect este provocată de acte de violenţă sau de
insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei.
Drept cauze ale apariţiei stării de afect legiuitorul numeşte următoarele acte ilegale
sau imorale ale victimei: a) acte de violenţă; b) insulte grave; c) alte acte ilegale; d) alte acte
imorale. Această listă are un caracter exhaustiv. Nici o altă cauză (de exemplu, situaţia
psiho- traumantă de durată în care se află victima) nu poate fi privită drept cauză a apariţiei
stării de afect în contextul infracţiunii specificate la art.146 CP RM.
În sensul art.146 CP RM, prin „acte de violenţă” trebuie de înţeles cauzarea unei
alte persoane, intenţionat şi ilegal, a unui prejudiciu fizic, contrar voinţei acestei persoane
sau în pofida voinţei acesteia. După gradul de intensitate, actele de violenţă pot evolua de la
violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei pînă la omorul intenţionat.
Cerinţa obliga- torie este ca actele de violenţă să aibă un caracter ilegal. În contextul
infracţiunii prevăzute la art.146 CP RM, nu se au în vedere actele de violenţă legale (de
exemplu, aplicate în legătură cu legitima apărare, reţinerea infractorului, starea de extremă
necesitate etc.).
În sensul art.146 CP RM, prin „insulte grave” se au în vedere cuvintele sau faptele
injurioase (presupunînd înjosirea cu intenţie sau din imprudenţă a onoarei şi demnităţii sub
aspectul afectării sentimentelor naţionale, religioase, sexuale, de rudenie etc.), care depăşesc
un anumit prag de gravitate. În general, insultele pot adopta forme dintre cele mai variate:

32
cuvinte de ocară, care adoptă de obicei o formă licențioasă; gesturi cinice; scuipatul în faţă;
pălmuirea; prezentarea indecentă a imaginii persoanei pe hîrtie sau pe alt suport etc.

33
 Este estimativă catalogarea insultelor ca fiind grave. Această catalogare se face în
func- ţie de circumstanţele concrete ale cazului, care, privite cumulativ, pot ajuta la
determinarea gra- vităţii insultelor. Printre aceste circumstanţe se numără: 1) nivelul de
moralitate a mediului soci- al de care aparţine făptuitorul omorului săvîrşit în stare de afect;
2) particularităţile situaţionale şi de personalitate care caracterizează făptuitorul omorului
săvîrşit în stare de afect; 3) statutul social al făptuitorului omorului săvîrşit în stare de afect;
4) ambianţa în care au fost proferate insultele etc. Numai după analiza tuturor acestor
circumstanţe se va putea răspunde la întrebarea dacă făptuitorul a perceput ca fiind grave
insultele proferate în adresa lui.
În sensul art.146 CP RM, prin „alte acte ilegale” se înţelege faptele (acţiunile sau
inacţiunile) interzise de normele de drept (inclusiv de normele penale), altele decît actele de
violenţă şi insultele grave, săvîrşite cu intenţie sau din imprudenţă, pe calea acţiunii sau a
inacţiunii (de exemplu, samavolnicia, profanarea mormintelor, distrugerea sau deteriorarea
bunurilor, furtul, pungăşia, contaminarea cu maladia SIDA, lăsarea în primejdie,
neacordarea de ajutor unui bolnav, ameninţarea cu violenţă, calomnia, practicarea
prostituţiei, încălcarea termenelor de plată a salariilor, refuzul achitării unei datorii băneşti,
plagiatul, abandonul de familie, adulterul etc.).
În sensul art.146 CP RM, prin „alte acte imorale” se înţelege faptele (acţiunile sau
inacţiunile) care contravin normelor morale dominante la moment în societate (de exemplu,
trădarea, infidelitatea, înşelarea, lipsa de scrupule, abjurarea, sacrilegiul, încălcarea unui ju-
rămînt etc.).
Infracţiunea prevăzută la art.146 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii morţii cerebrale a victimei.
Latura subiectivă a omorului săvîrşit în stare de afect se caracterizează, în primul
rînd, prin intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii în cauză pot fi diferite,
exprimîn- du-se de cele mai multe ori în răzbunare sau gelozie.
Semnul obligatoriu al laturii subiective a infracțiunii specificate la art.146 CP RM
este starea emoţională a făptuitorului, și anume starea de afect. Se are în vederea afectul fizi-
ologic, nu afectul patologic. Fapta săvîrşită în stare de afect patologic nu este susceptibilă de
răspundere penală. Aceasta întrucît persoana care comite o asemenea faptă se află în stare de
iresponsabilitate; astfel, subiectul, ca element constitutiv al infracţiunii, în cazul dat lipseşte.
În sensul art.146 CP RM, prin „stare de afect” se înţelege starea psihică ce se carac-
terizează printr-o emoţie intensă, de scurtă durată (de la cîteva secunde pînă la cîteva
minute), legată de activitatea instinctivă şi de reflexele necondiţionate. Pentru constatarea
 stării de
afect este obligatorie dispunerea şi efectuarea unei expertize psihologice.
 Omorul se consideră săvîrşit în stare de afect numai dacă atît starea de afect, cît şi
intenţia de a săvîrşi omorul au survenit în mod subit. Termenul „subit” înseamnă: 1) care se
petrece într-un timp foarte scurt şi 2) pe neaşteptate.
Expresia „survenită în mod subit”, utilizată în dispoziţia de la art.146 CP RM,
presupune că nu este obligatoriu să lipsească sau să fie foarte scurtă distanţa în timp între
cauza de apariţie a stării de afect şi omorul săvîrşit în stare de afect. Uneori, această distan-
ţă în timp poate fi mai lungă. Or, starea de afect poate surveni nu doar în urma perceperii
nemijlocite a actelor ilegale sau imorale ale victimei. Ea poate surveni şi în urma reflectării
făptuitorului asupra unor factori derivaţi vizînd aceste acte ale victimei, reflectare care se
prezintă în una din formele următoare: a) depanarea în memorie a amintirilor legate de ac-
tele ilegale sau imorale ale victimei; b) conştientizarea tardivă a rezultatelor actelor ilegale
sau imorale ale victimei; c) aflarea tardivă a informaţiei despre actele ilegale sau imorale
ale victimei.
Este esenţial ca intenţia de a lipsi de viaţă victima să apară în mod subit în starea de
afect, provocată de actele ilegale sau imorale ale victimei. Dacă intenţia de a lipsi de viaţă
vic- tima, survenită în mod subit în starea de afect, a fost realizată nu imediat, dar după
scurgerea unui anumit interval de timp, după ce starea de afect se consumase, nu vom mai fi
în prezenţa omorului săvîrşit în stare de afect.
Nu se exclude posibilitatea tentativei la omorul săvîrşit în stare de afect. Cînd carac-
terul acţiunii sau inacţiunii făptuitorului mărturiseşte despre intenţia directă de omor în stare
de afect, dar moartea victimei nu s-a produs din circumstanţe independente de voinţa făptui-
torului, asemenea acţiuni urmează a fi calificate în baza art.27 şi art.146 CP RM.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.146 CP RM este persoana fizică responsabilă
care, la momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
Dacă în fapta persoanei avînd vîrsta între 14 şi 16 ani sunt prezente atît semnele
omo- rului săvîrşit în stare de afect, cît şi semnele infracţiunii specificate la alin.(2) art.145
CP RM, nu există temeiuri pentru a o trage la răspundere penală.
În unele cazuri, omorul săvîrşit în stare de afect poate presupune prezenţa unor cir-
cumstanţe agravante prevăzute la alin.(2) art.145 CP RM. În acord cu regula de calificare de
la lit.a) art.117 CP RM, în asemenea cazuri răspunderea se va aplica numai conform art.146
CP RM.
Pruncuciderea (art.147 CP RM):
La art.147 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de pruncucidere,
adică pentru omorul copilului nou-născut, săvîrşit în timpul naşterii sau imediat după naştere

36
de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea
discer- nămîntului, cauzată de naştere.
Obiectul juridic special al infracțiunii de pruncucidere îl formează relaţiile sociale
cu privire la viaţa copilului nou-născut.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.147 CP RM îl constituie corpul co-
pilului nou-născut.
Victimă a infracțiunii de pruncucidere poate fi numai un copil nou-născut.
Pluralitatea de victime (gemeni, tripleţi, cvadrupleţi etc.) nu influenţează asupra ca-
lificării pruncuciderii, dar trebuie luată în calcul la individualizarea pedepsei. Reieșind din
prevederile de la lit.a) art.117 CP RM, în cazul pluralităţii de victime, calificarea se face
con- form art.147 CP RM o singură dată, dacă lipsirea de viaţă a tuturor victimelor este
cuprinsă de intenţia unică a făptuitorului.
În cazul lipsirii de viaţă a unui copil străin (cu precizarea că, la momentul săvîrșirii
infracțiunii, făptuitoarea conștientizează că victima este un copil străin), răspunderea trebuie
aplicată în baza lit.e) alin.(2) art.145 CP RM. În acelaşi timp, dacă făptuitoarea va lipsi de
viaţă un copil străin, pe care ea l-a perceput eronat în calitate de copil propriu, fapta trebuie
calificată potrivit art.27 și 147 CP RM.
Este posibil ca făptuitoarea să-şi îndrepte intenţia nemijlocit spre lipsirea de viaţă a
două victime. Dacă din cauze independente de voinţa făptuitoarei nu decedează nici una din
acele victime, respectînd regula de la lit.a) art.117 CP RM, cele săvîrşite urmează a fi calificate
conform art.27 şi art.147 CP RM, ca tentativă de pruncucidere. Aceeaşi soluţie de calificare
se impune în cazul în care făptuitoarea îşi îndreaptă intenţia nemijlocit spre lipsirea de viaţă
a două victime, dar, din cauze independente de voinţa ei, se produce decesul unei singure
victime din cele două.
Latura obiectivă a infracţiunii de pruncucidere are următoarea structură: 1) fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea de lipsire ilegală de viaţă a copilului nou-
născut; 2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a victimei; 3) legătura de
ca- uzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) timpul săvîrşirii
infracţiunii, şi anume – timpul naşterii sau imediat după naştere.
Timpul săvîrşirii infracţiunii este un semn obligatoriu al laturii obiective a
infracțiunii prevăzute la art.147 CP RM. Putem deosebi două situaţii în funcţie de timpul
concret de săvîrşire a pruncuciderii: 1) omorul copilului nou-născut săvîrşit în timpul
naşterii;
2) omorul copilului nou-născut săvîrşit imediat după naştere.
Momentul iniţial al perioadei „în timpul naşterii” este momentul de început al vieţii
nou-născutului. Momentul final al perioadei nominalizate este momentul în care s-a terminat
expulzarea copilului (chiar dacă nu a fost separat încă de organismul matern prin tăierea cor-
donului ombilical şi chiar dacă nu s-a eliminat placenta).
Perioada de timp desemnată prin sintagma „imediat după naştere” trebuie
interpreta- tă într-un sens cronologic, raportat însă la criterii medicale morfofiziologice. Astfel,
momentul iniţial al acestei perioade este momentul în care s-a terminat expulzarea copilului.
Momentul final al acestei perioade este marcat de expirarea termenului de 24 de ore după
începutul vieţii copilului nou-născut.
Fapta se califică potrivit art.147 CP RM inclusiv în cazul în care acţiunea sau inacţi-
unea de lipsire ilegală de viaţă s-a realizat în interiorul perioadei „imediat după naştere”, iar
moartea s-a produs după consumarea acestei perioade.
Infracţiunea de pruncucidere este o infracţiune materială. Ea se consideră
consumată din momentul producerii morţii cerebrale a victimei.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.147 CP RM se exprimă, în primul
rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă. Ca motive ale infracțiunii de
pruncucidere evoluează: năzuinţa de a evita dezonoarea şi ruşinea de a avea un copil
provenit dintr-o relaţie extraconjugală, dintr-un viol sau incest; năzuinţa de a nu complica
evoluţia favorabilă a carierei profesionale de actriţă, balerină, prezentatoare, top-model etc.;
năzuinţa de a pune capăt suferinţelor unui copil malformat etc.
Semnul obligatoriu al laturii subiective a infracțiunii de pruncucidere este starea
emoţională specială în care făptuitoarea se află la momentul comiterii infracțiunii. Pentru
existenţa stării emoţionale în cauză, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor
condiţii: 1) această stare să se exprime într-o tulburare fizică sau psihică; 2) starea dată să fie
cauzată de naştere; 3) starea respectivă să aibă ca efect diminuarea discernămîntului.
Subiectul infracţiunii specificate la art.147 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 14 ani şi care este 2) mama
victimei, ceea ce înseamnă că pruncuciderea este o infracţiune cu autor unic, care exclude
participaţia.
Este necesară delimitarea infracțiunii de pruncucidere de infracțiunea de lăsare în
pri- mejdie (art.163 CP RM). Criteriul de delimitare este următorul: în cazul lăsării în
primejdie, făptuitoarea doreşte ca cineva să-i poarte de grijă copilului ei nou-născut; în
situaţia pruncu- ciderii, ea doreşte sau admite moartea victimei. Orientarea intenţiei este
apreciată în funcţie de timpul şi locul abandonării nou-născutului, de starea ei fizică la
momentul abandonării lui, de probabilitatea salvării lui, de faptul cît de repede după
abandonare copilul va putea fi descoperit etc. De exemplu, lăsarea nou-născutului în pădure

39
sau în cîmp, departe de locurile

40
animate şi căile de circulaţie, vorbeşte clar despre prezenţa intenţiei de pruncucidere. În con-
trast, lăsarea nou-născutului într-un cărucior, în timpul verii, la uşa maternităţii, mărturiseşte
cel mai probabil despre intenţia de a comite fapta de lăsare în primejdie.

Lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia) (art.148 CP RM):

La art.148 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de lipsire de viaţă
la dorinţa persoanei (eutanasie), adică pentru lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o
maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat
dorinţa victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor acestora.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.148 CP RM îl constituie rela-
ţiile sociale cu privire la viaţa persoanei.
Obiectul material al infracțiunii de eutanasie îl reprezintă corpul persoanei.
Victima infracţiunii specificate la art.148 CP RM este persoana care suferă de o
ma- ladie incurabilă sau ale cărei suferinţe fizice au un caracter insuportabil, şi care şi-a
exprimat dorinţa de a fi lipsită de viaţă. Victimă poate fi şi o persoană minoră. În acest caz,
dorinţa victi- mei de a fi lipsită de viaţă trebuie exprimată de o rudă adultă a acesteia. În
acord cu art.134 CP RM, rude ale victimei minore a infracţiunii de eutanasie trebuie
considerate toate persoanele care au cu acea victimă o legătura bazată pe descendenţa unei
persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
Latura obiectivă a infracțiunii de eutanasie are următoarea structură: 1) fapta
preju- diciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de lipsire ilegală de viaţă a unei alte
persoane;
2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a victimei; 3) legătura de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) circumstanţele săvîrşirii
infracţiunii:
a) legătura dintre lipsirea de viaţă a persoanei şi maladia incurabilă a acesteia sau caracterul
insuportabil al suferinţelor fizice ale acesteia; b) existenţa dorinţei victimei sau, în cazul mi-
norilor, a rudelor acestora de a fi lipsită de viaţă.
Nu reprezintă eutanasie sinuciderea asistată de un lucrător medical, atunci cînd
lucră- torul medical ajută persoana, care suferă de o maladie incurabilă sau ale cărei
suferinţe fizice au un caracter insuportabil, să se sinucidă. Această faptă, constituind
înlesnirea sinuciderii, nu este sancţionată în conformitate cu legea penală a Republicii
Moldova.
Despre eutanasie ca infracţiune se poate vorbi numai dacă se urmăreşte curmarea
vieţii persoanei sau precipitarea morţii ei. De aceea, nu putem vorbi despre eutanasie nici în
cazul asistenţei paliative, aceasta din urmă presupunînd o asemenea metodă care îmbunătă-
ţeşte calitatea vieţii pacienţilor şi a membrilor familiilor acestora în cazul unei boli
incurabile,
asigurînd profilaxia, evaluarea şi înlăturarea durerilor şi a altor probleme fizice, psihosociale
şi spirituale. Deşi asistenţa paliativă abordează moartea ca pe un proces normal, totuşi ea
sprijină un mod activ de viaţă pe care îl poate duce pacientul pînă în momentul morţii şi nu
are ca scop apropierea morţii.
În contextul infracţiunii prevăzute la art.148 CP RM, lipsirea ilegală de viaţă a victi-
mei poate avea la bază numai două cauze avînd un caracter alternativ: 1) victima suferă de o
boală incurabilă; 2) suferinţele fizice ale victimei au un caracter insuportabil.
Doar o comisie de medici-experţi poate stabili dacă suferinţele fizice ale victimei
aveau sau nu un caracter insuportabil.
Pentru ca fapta să fie calificată în baza art.148 CP RM, mai este necesar ca, în preala-
bil, victima să-şi fi manifestat dorinţa. Dorinţa trebuie exprimată de o persoană în
deplinătatea facultăţilor sale mintale şi care deci îşi dă seama de ceea ce cere. Dorinţa unui
minor de a fi lipsit de viaţă este irelevantă; doar rudele, care au atins la momentul săvîrşirii
infracţiunii vîrsta de 18 ani, pot încuviinţa lipsirea de viaţă a unui minor. Contribuţia acestor
rude, ex- primată în încuviinţarea lipsirii de viaţă a victimei minore, trebuie considerată
complicitate la infracţiunea de eutanasie (complicitate concretizată în înlăturarea de
obstacole în calea săvîrşirii eutanasiei).
Lipsirea de viaţă a unui minor, în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul
insuportabil al suferinţelor fizice, dacă nu a existat dorinţa rudelor adulte ale acestuia, se va
califica în conformitate cu lit.e) alin.(2) art.145 CP RM. Un reprezentant legal sau oricare
altă persoană, care nu este rudă a victimei minore, nu poate încuviinţa lipsirea de viaţă a
unui minor în contextul infracţiunii prevăzute la art.148 CP RM. Lipsirea de viaţă a unui
minor, încuviinţată de o astfel de persoană, urmează a fi calificată conform lit.e) alin.(2)
art.145 CP RM. Totodată, contribuţia reprezentantului legal sau a oricărei alte persoane care
nu este rudă a victimei minore, exprimată în încuviinţarea lipsirii de viaţă a victimei minore,
trebuie consi- derată complicitate la infracţiunea specificată la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
Aceleaşi soluţii de calificare se impun în situaţia în care se realizează aşa-numita
„eutanasie non-voluntară”. Se are în vedere lipsirea de viaţă a unei persoane iresponsabile,
în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă
a existat dorinţa victimei (dorinţă care nu poate produce nici un fel de efecte, deoarece este
exprimată de o persoană care nu este în deplinătatea facultăţilor sale mintale şi care deci nu
îşi dă seama de ceea ce cere). Lipsirea de viaţă a unei persoane iresponsabile, chiar
încuviinţată de rudă, reprezentantul legal sau de oricare altă persoană, urmează a fi calificată
conform lit.e) alin.(2) art.145 CP RM. Totodată, contribuţia rudei, a reprezentantului legal

43
sau a oricărei alte

44
persoane, exprimată în încuviinţarea lipsirii de viaţă a victimei, trebuie considerată
complici- tate la infracţiunea prevăzută la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
Pentru a fi în prezenţa infracţiunii de eutanasie, urmează ca dorinţa victimei să
întru- nească următoarele condiţii: 1) să fie exprimată înainte de comiterea infracţiunii de
eutanasie;
2) să fie adresată subiectului infracţiunii; 3) să fie insistentă; 4) să fie clară; 5) să fie fermă şi
persistentă; 6) să fie liber exprimată.
Infracţiunea prevăzută la art.148 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii morţii cerebrale a victimei.
Latura subiectivă a infracțiunii de eutanasie se caracterizează, în primul rînd, prin
vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă. De cele mai dese ori, motivul
infracţiunii în cauză se exprimă în compătimire.
Subiectul infracţiunii specificate la art.148 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani. Legiuitorul nu
cere nici o calitate specială pentru subiect. Acesta poate fi un medic sau un asistent social,
dar şi oricare altă persoană.

Lipsirea de viaţă din imprudenţă (art.149 CP RM):

La art.149 CP RM infracţiunea de lipsire de viaţă din imprudenţă este incriminată
într-o variantă-tip şi o variantă agravată.
Răspunderea pentru infracţiunea în varianta-tip este stabilită la alin.(1)
art.149 CP RM.
Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau mai multor persoane reprezintă
varianta agravată a infracţiunii în cauză, fiind prevăzută la alin.(2) art.149 CP RM.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.149 CP RM îl formează
relaţi- ile sociale cu privire la viaţa persoanei.
Obiectul material al infracțiunii de lipsire de viaţă din imprudenţă îl constituie
corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.149 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de lipsire ilegală de viaţă
a unei alte persoane; 2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a victimei; 3)
legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Infracțiunea de omor şi infracțiunea de lipsire de viaţă din imprudenţă comportă de-
osebiri în materie de latură obiectivă: fapta de omor dă expresie unei conduite violente, re-
prezentînd o formă de manifestare a făptuitorului care a luat hotărîrea de a suprima viaţa
unei
persoane şi se foloseşte de mijloacele apte să realizeze acest scop. În cazul lipsirii de viaţă
din imprudenţă atestăm nu un act de violenţă, ci o conduită greşită a făptuitorului într-o
situaţie periculoasă, susceptibilă să producă, în anumite împrejurări, urmări sub formă de
moarte cerebrală a victimei.
Spre deosebire de infracţiunea de omor intenţionat, lipsirea de viaţă din imprudenţă
se comite în mod frecvent prininacţiune, atunci cînd făptuitorul omite să facă ceea ce este
obligat potrivit legii, altor reglementări sau împrejurărilor, pentru a nu cauza moartea unei
persoane (încălcînd conduita prescrisă de legea penală deanu lipsi de viaţă).
Spre deosebire de infracţiunile asemănătoare, incriminate de normele concurente
(lit.b) art.213, lit.c) art.228, lit.a) alin.(2) art.263, lit.b) alin.(3) şi alin.(4), (5) şi (6) art.264,
lit.a) art.300, lit.a) art.301, lit.a) alin.(2) art.329 sau altele din Codul penal), cea pe care o
exa- minăm este săvîrşită în condiţiile trăirii vieţii cotidiene şi ale petrecerii timpului,
indiferent de activităţile profesionale şi cele de serviciu, educative şi social-politice; cu alte
cuvinte, se au în vedere condiţiile în care trăiesc toate persoanele fără excepţie.
Infracţiunea prevăzută la art.149 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul survenirii morţii cerebrale a victimei.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.149 CP RM se exprimă în vinovăţie
sub formă de imprudenţă. Imprudenţa se poate exprima în neglijenţă sau în încredere exage-
rată. Deşi la calificarea faptei nu contează tipul imprudenţei, stabilirea acestuia este necesară
la individualizarea pedepsei.
Lipsirea de viaţă în rezultatul încrederii exagerate trebuie delimitată de omorul să-
vîrşit cu intenţie indirectă, luîndu-se în calcul următoarele: a) în situaţia încrederii exagerate,
făptuitorul prevede numai posibilitatea survenirii morţii în cazuri similare; în situaţia
intenţiei indirecte, făptuitorul prevede nu doar posibilitatea, dar şi verosimilitatea producerii
morţii în cazul concret; b) în situaţia încrederii exagerate, făptuitorul speră uşuratic că
moartea victimei nu va surveni; în situaţia intenţiei indirecte, făptuitorul, care nu ia nici o
măsură de natură să preîntîmpine moartea victimei, nu doreşte, însă admite în mod conştient
survenirea acestei urmări prejudiciabile.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.149 CP RM este persoana fizică responsabilă
care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani.
La alin.(2) art.149 CP RM este prevăzută agravarea răspunderii penale în cazul în
care lipsirea de viaţă din imprudenţă a condus la moartea a două sau mai multor persoane
(de exemplu, cazul adolescenţilor care au găsit o grenadă ce a explodat cauzîndu-le unora
dintre ei moartea, sau cazul persoanelor care au decedat în urma unui incendiu pus la cale

47
din teribilism de către o altă persoană, sau cazul turiştilor care şi-au pierdut viaţa din vina
conducătorului de grup etc.).
Circumstanţa agravantă în cauză presupune o pluralitate a victimelor (două sau
mai multe). Este o ipoteză similară cu cea a omorului săvîrşit asupra a două sau mai multor
persoane (lit.g) alin.(2) art.145 CP RM), cu deosebirea că în acest caz infracţiunea este
comisă din imprudenţă.

Determinarea la sinucidere (art.150 CP RM):

Sub denumirea marginală de determinare la sinucidere, în art.150 CP RM, sunt
reu- nite patru variante-tip de infracţiuni.
Determinarea la sinucidere în prima sa variantă-tip este incriminată la alin.(1)
art.150 CP RM: determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin persecutare,
clevetire, jignire sau înjosire sistematică a demnităţii victimei de către cel vinovat.
Determinarea la sinucidere în a doua sa variantă-tip este incriminată la lit.b) alin.
(2) art.150 CP RM: determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere faţă de un
minor.
Determinarea la sinucidere în a treia sa variantă-tip este incriminată la lit.c) alin.
(2) art.150 CP RM: determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere faţă de o
persoană care se află într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel vinovat
(lit.c)).
Determinarea la sinucidere în ultima sa variantă-tip este incriminată la lit.d) alin.
(2) art.150 CP RM: determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin
comportare plină de cruzime.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.150 CP RM îl consti-
tuie relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei.
Obiectul material al infracțiunii specificate la alin.(1) art.150 CP RM îl reprezintă
corpul persoanei.
Victima infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.150 CP RM poate fi oricare persoană,
cu excepția minorului (care apare în calitate de victimă a infracțiunii specificate la lit.b) alin.
(2) art.150 CP RM), precum și a persoanei care se află într-o dependenţă materială sau altă
dependenţă faţă de făptuitor (care apare în calitate de victimă a infracțiunii prevăzute la lit.c)
alin.(2) art.150 CP RM).
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.150 CP RM are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau inacţiunea de determinare la
sinucidere sau la tentativa (a se citi – încercarea) de sinucidere; 2) urmările prejudiciabile
sub formă de: a) sinucidere sau b) tentativă de sinucidere; 3) legătura de cauzalitate dintre
fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) metodele de săvîrşire a infracţiunii: a) persecutare;
b) clevetire; c) jignire; d) înjosirea sistematică a demnităţii victimei.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.150 CP RM, prin „determinare la sinucidere
sau la tentativa de sinucidere” trebuie de înţeles aducerea victimei în situaţia de a lua
hotărîrea de a se sinucide, fie insuflîndu-i-se ideea de sinucidere (cînd victima nu se gîndise
la o asemenea posibilitate), fie prin convingerea victimei (atunci cînd aceasta încă avea
îndoieli cu privire la luarea unei astfel de hotărîri). Determinarea poate fi realizată verbal, în
scris (inclusiv, prin prezentarea unor înscrisuri care atestă fapte neadevărate (o boală
incurabilă a victimei sau decesul unei persoane apropiate)) sau pe alte posibile căi.
Dacă victima nu a decis liber asupra îndemnului venit de la făptuitor, ci a fost con-
strînsă de acesta să se sinucidă, fapta trebuie calificată ca omor.
În mod similar, luarea de către victimă a hotărîrii de a se sinucide trebuie delimitată
de încercarea victimei să scape de pericolul cu care o ameninţă făptuitorul (de exemplu, de
pericolul de a fi aruncată din mijlocul de transport care se deplasează, victima sărind de frică
din acesta şi decedînd). În ipoteza dată, dacă făptuitorul are intenţia de a lipsi victima de
viaţă, cele săvîrşite urmează a fi calificate în baza art.145 CP RM.
Aceeaşi soluţie de calificare – art.145 CP RM – se impune în cazul în care victima nu
poate să-şi dea seama de fapta sa, deoarece este iresponsabilă.
Determinarea la sinucidere trebuie deosebită de înlesnirea sinuciderii, faptă care nu
este incriminată în legea penală a Republicii Moldova. Prin „înlesnire” se înţelege orice ac-
ţiune de sprijinire a victimei în realizarea hotărîrii sale de a se sinucide; în ipoteza înlesnirii,
victima s-a determinat singură sau a fost determinată de o altă persoană să se sinucidă. Înles-
nirea sinuciderii constă în ajutorarea victimei de a se sinucide (prin procurarea de mijloace
de sinucidere, darea de sfaturi sau sugestii privind folosirea lor, înlăturarea piedicilor, paza
locului unde are loc sinuciderea etc.).
În conformitate cu alin.(1) art.150 CP RM, ca metode de determinare la sinucidere
apar: a) persecutarea; b) clevetirea; c) jignirea; d) înjosirea sistematică a demnităţii victimei.
Oricare alte metode (inducerea în eroare (de exemplu, prin simularea de către făptuitor a
pro- priei sinucideri), îndemnarea, apologia sinuciderii etc.) nu pot să apară în contextul
săvîrşirii infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.150 CP RM. Este necesar ca metoda de
determinare la sinucidere să aibă un caracter ilegal. Nu pot să reprezinte metode de săvîrşire
a infracţiunii specificate la alin.(1) art.150 CP RM: ameninţarea adresată angajatului de a fi
concediat din cauza incompetenţei profesionale; ameninţarea de a denunţa persoana care a
săvîrşit o infrac- ţiune sau o altă ilegalitate etc.

50
 Prin „persecutare” se are în vedere activitatea de durată (nu una de executare
instan- tanee), presupunînd urmărirea victimei cu perseverenţă în toate acţiunile sale (de
exemplu, formularea de observaţii necontenite, criticarea neîntemeiată etc.).
Prin „clevetire” se înţelege calomnia, adică răspîndirea cu bună-ştiinţă a unor infor-
maţii mincinoase ce defăimează victima.
Prin „jignire” trebuie de înţeles insulta sau, în alţi termeni, injuria. Injuria reprezintă
înjosirea intenţionată a onoarei şi demnităţii victimei prin acţiune, verbal sau în scris.
Prin „înjosirea sistematică a demnităţii victimei” se are în vedere hărţuirea la servi-
ciu, refuzul înjositor şi brutal de a încheia căsătoria, acuzarea în săvîrşirea unor fapte
reproba- bile sau alte asemenea manifestări de comportament ofensator faţă de victimă. Spre
deosebire de clevetire şi jignire, înjosirea sistematică a demnităţii victimei nu poate fi de
executare instantanee, deoarece presupune o activitate sistematică (adică, actul de clevetire
sau jignire se repetă de cel puţin trei ori).
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.150 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul sinuciderii victimei sau al tentativei de sinucidere a
aces- teia. La individualizarea pedepsei, urmează să se ia în consideraţie care anume din cele
două urmări prejudiciabile alternative s-a produs.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.150 CP RM se
caracterizea- ză, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă.
Motivele infrac- ţiunii în cauză pot fi dintre cele mai diverse: răzbunare; gelozie; invidie etc.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.150 CP RM este persoana fizică
res- ponsabilă care, la momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(2) art.150 CP RM îl
formează relaţiile sociale cu privire la viaţa minorului.
Obiectul material al infracțiunii specificate la lit.b) alin.(2) art.150 CP RM îl repre-
zintă corpul minorului.
Victimă a infracțiunii prevăzute la lit.b) alin.(2) art.150 CP RM poate fi numai un
minor, adică o persoană care la momentul comiterii faptei nu a atins vîrsta de 18 ani.
În cazul în care făptuitorul a considerat eronat că determină la sinucidere sau la ten-
tativă de sinucidere un minor, calificarea trebuie făcută conform art.27 şi lit.b) alin.(2)
art.150 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la lit.b) alin.(2) art.150 CP RM are urmă-
toarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau inacţiunea de
determi- nare la sinucidere sau la tentativa (a se citi – încercarea) de sinucidere; 2) urmările
prejudicia-
bile sub formă de: a) sinucidere sau b) tentativă de sinucidere; 3) legătura de cauzalitate
dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
În sensul prevederii de la lit.b) alin.(2) art.150 CP RM, noțiunea „determinare la si-
nucidere sau la tentativa de sinucidere” are același înțeles ca și în cazul infracțiunii
prevăzute la alin.(1) art.150 CP RM.
Calificarea în baza art.145 CP RM se va face în cazul în care victima are o vîrstă
fragedă şi nu poate înţelege la ce este îndemnată să săvîrşească.
În sensul prevederii de la lit.b) alin.(2) art.150 CP RM, metodele de determinare la
sinucidere pot fi oricare: persecutare; clevetire; jignire; înjosire sistematică a demnităţii
victi- mei; inducerea în eroare (de exemplu, prin simularea de către făptuitor a propriei
sinucideri); îndemnare; apologie a sinuciderii etc. Important este ca metoda de determinare
la sinucidere să aibă un caracter ilegal. Nu pot să reprezinte metode de săvîrşire a
infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(2) art.150 CP RM: ameninţarea adresată angajatului de a
fi concediat din cauza incompetenţei profesionale; ameninţarea de a denunţa persoana care a
săvîrşit o infracţiune sau o altă ilegalitate etc.
Infracţiunea specificată la lit.b) alin.(2) art.150 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul sinuciderii victimei sau al tentativei de sinucidere
a acesteia. La individualizarea pedepsei, urmează să se ia în consideraţie care anume din
cele două urmări prejudiciabile alternative s-a produs.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la lit.b) alin.(2) art.150 CP RM se carac-
terizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă. Motivele
infracţiunii în cauză pot fi dintre cele mai diverse: răzbunare; gelozie; invidie etc.
Trebuie de precizat că, la lit.b) alin.(2) art.150 CP RM, legiuitorul nu invocă cerinţa
cunoaşterii cu bună-ştiinţă de către făptuitor a calităţii de minor. De aceea, răspunderea pe-
nală conform acestei norme trebuie aplicată nu doar în cazul în care făptuitorul cunoaşte cu
certitudine calitatea de minor a victimei, dar şi în cazul prezenţei verosimile a acestei
calităţi, cînd făptuitorul o admite.
Subiectul infracţiunii specificate la lit.b) alin.(2) art.150 CP RM este persoana
fizică responsabilă care, la momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM îl
constituie relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei care se află într-o dependenţă
materială sau altă dependenţă faţă de făptuitor.
Obiectul material al infracțiunii specificate la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM îl
reprezintă corpul persoanei care se află într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă

53
de făptuitor.

54
 Victimă a infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM poate fi numai o
per- soană care se află într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de făptuitor.
Dependenţa materială se atestă în următoarele situaţii: victima se află la întreţinere
totală sau parţială a făptuitorului; de făptuitor depinde îmbunătăţirea sau înrăutăţirea stării
materiale a victimei; debitorul depinde de creditor; soţul inapt de muncă depinde de celălalt
soţ; părinţii neputincioşi depind de copiii apţi de muncă etc.
O altă dependenţă decît cea materială este dependenţa de serviciu, sau dependenţa
dintre medic şi pacient, sau cea dintre ofiţerul de urmărire penală şi bănuit (învinuit), sau cea
dintre antrenor şi sportiv etc.
În cazul în care făptuitorul a considerat eronat că determină la sinucidere sau la
tenta- tivă de sinucidere o persoană care se află într-o dependenţă materială sau altă
dependenţă faţă de el, calificarea trebuie făcută conform art.27 şi lit.c) alin.(2) art.150 CP
RM.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM are urmă-
toarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau inacţiunea de
determi- nare la sinucidere sau la tentativa (a se citi – încercarea) de sinucidere; 2) urmările
prejudicia- bile sub formă de: a) sinucidere sau b) tentativă de sinucidere; 3) legătura de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM, noțiunea „determinare la si-
nucidere sau la tentativa de sinucidere” are același înțeles ca și în cazul infracțiunii
prevăzute la alin.(1) art.150 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM, metodele de determinare la
sinucidere pot fi oricare: persecutare; clevetire; jignire; înjosire sistematică a demnităţii
victi- mei; inducerea în eroare (de exemplu, prin simularea de către făptuitor a propriei
sinucideri); îndemnare; apologie a sinuciderii etc. Important este ca metoda de determinare
la sinucidere să aibă un caracter ilegal. Nu pot să reprezinte metode de săvîrşire a
infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM: ameninţarea adresată angajatului de a
fi concediat din cauza incompetenţei profesionale; ameninţarea de a denunţa persoana care a
săvîrşit o infracţiune sau o altă ilegalitate etc.
Infracţiunea specificată la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul sinuciderii victimei sau al tentativei de sinucidere
a acesteia. La individualizarea pedepsei, urmează să se ia în consideraţie care anume din
cele două urmări prejudiciabile alternative s-a produs.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM se carac-
terizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă. Motivele
infracţiunii în cauză pot fi dintre cele mai diverse: răzbunare; gelozie; invidie etc.
 Subiectul infracţiunii specificate la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, la momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.150 CP RM îl
constituie relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei.
Obiectul material al infracțiunii specificate la lit.d) alin.(2) art.150 CP RM îl repre-
zintă corpul persoanei.
Victima infracțiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.150 CP RM poate fi oricare per-
soană, cu excepția minorului (care apare în calitate de victimă a infracțiunii prevăzute la
lit.b) alin.(2) art.150 CP RM), precum și a persoanei care se află într-o dependenţă materială
sau altă dependenţă faţă de făptuitor (care apare în calitate de victimă a infracțiunii
prevăzute la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM).
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la lit.d) alin.(2) art.150 CP RM are urmă-
toarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau inacţiunea de
determi- nare la sinucidere sau la tentativa (a se citi – încercarea) de sinucidere; 2) urmările
prejudicia- bile sub formă de: a) sinucidere sau b) tentativă de sinucidere; 3) legătura de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) metoda de săvîrșire a
infracțiunii, și anume comportarea plină de cruzime.
În sensul prevederii de la lit.d) alin.(2) art.150 CP RM, noțiunea „determinare la si-
nucidere sau la tentativa de sinucidere” are același înțeles ca și în cazul infracțiunii
prevăzute la alin.(1) art.150 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM, metoda de determinare la
sinucidere se poate exprima numai în comportarea plină de cruzime. Metoda dată presupune
după caz: supunerea la bătaie; molestarea; privarea de mîncare, apă, căldură, locuinţă etc.;
luarea în derîdere a deficienţelor fizice sau intelectuale etc. Aprecierea dacă comportarea este
sau nu plină de cruzime se face cu luarea în consideraţie a tuturor circumstanţelor relevante.
Important este ca metoda comportării pline de cruzime să aibă un caracter ilegal.
Cauzarea durerii sau a suferinţei ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor
sancţiuni sau ocazionate de ele, nu poate să reprezinte o comportare plină de cruzime în
sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM.
Infracţiunea specificată la lit.d) alin.(2) art.150 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul sinuciderii victimei sau al tentativei de sinucidere
a acesteia. La individualizarea pedepsei, urmează să se ia în consideraţie care anume din
cele două urmări prejudiciabile alternative s-a produs.
Latura subiectivă a infracțiunii specificate la lit.d) alin.(2) art.150 CP RM se
carac- terizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă.
Motivele infracţiunii în cauză pot fi dintre cele mai diverse: răzbunare; gelozie; invidie etc.

57
 Subiectul infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.150 CP RM este persoana
fizică responsabilă care, la momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
Accentuăm că la lit.b), c) și d) alin.(2) art.150 CP RM sunt specificate nu
circumstanțele agravante ale infracțiunii specificate la alin.(1) art.150 CP RM. De fapt, la
alin.(1) și lit.b), c) și d) alin.(2) art.150 CP RM, sunt prevăzute patru infracțiuni de sine
stătătoare. Aceste patru infracțiuni se pot afla între ele în concurs236.

Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii

(art.151 CP RM):
Fapta de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii este
incriminată în art.151 CP RM într-o variantă-tip şi în două variante agravate.
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii în varianta-
tip este incriminată la alin.(1) art.151 CP RM: vătămarea intenţionată gravă a integrităţii
corpo- rale sau a sănătăţii, care este periculoasă pentru viaţă ori care a provocat pierderea
vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia, o boală
psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din
capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare
iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
La rîndul său, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
în prima sa variantă agravată, este incriminată la alin.(2) art.151 CP RM, presupunînd că
infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită:
- cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea
de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate,
bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor (lit.b));
- asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de servi-
ciu sau obşteşti (lit.c));
- de două sau mai multe persoane (lit.d));
- cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.e));

236
Explicația faptului că art.150 CP RM stabilește răspunderea pentru patru infracțiuni de sine stătătoare constă în
următoarele: nu există o componență „de bază” de determinare la sinucidere care ar consta în determinarea la
sinucidere sau la tentativă de sinucidere, componență care nu ar presupune: 1) persecutarea, clevetirea, jignirea
sau înjosirea sistematică a demnităţii victimei de către făptuitor; 2) calitatea de minor a victimei; 3) faptul că
victima se află într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de făptuitor; 4) comportare plină de cruzime
față de victimă.În aceste condiții, de exemplu, în sensul prevederii de la lit.b) alin.(2) art.150 CP RM, metodele
de determinare la sinucidere nu se reduc la: persecutare; clevetire; jignire; înjosire sistematică a demnităţii
victimei. Or, calitatea de minor a victimei trebuie considerată nu o agravantă a infracțiunii prevăzute la alin.(1)
art.150 CP RM, dar un factor de incriminare a unei fapte distincte.
 - prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (lit.f));
- din interes material (lit.g));
- din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit.i));
- asupra a două sau mai multor persoane (lit.j));
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.k));
- cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei (lit.l));
- la comandă (lit.m)).
În fine, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în
a doua sa variantă agravată, este incriminată la alin.(4) art.151 CP RM, presupunînd că
infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) au provocat decesul victimei.
În general, prin „vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii” trebuie de
înţeles săvîrşirea ilegală, în mod intenţionat sau din imprudenţă, a oricărei acţiuni sau
inacţiuni – de natură fizico-mecanică, chimică, biologică sau psihică – care a adus o atingere
sănătăţii unei alte persoane, atingere exprimată în dereglarea (gravă, medie sau uşoară) a
integrităţii anato- mice a organelor sau a ţesuturilor corpului victimei, ori a funcţiilor acestora.
Această definiție este aplicabilă în cazul infracțiunilor prevăzute la art.151, 152, 156 și 157
CP RM, precum și al faptei specificate la alin.(3) art.78 al Codului contravențional.
Obiectul juridic specialal infracțiunii prevăzute la art.151 CP RM îl formează rela-
ţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei. În cazul variantei de infracţiune de la alin.(4)
art.151 CP RM trebuie să vorbim despre caracterul complex al obiectului juridic special care
include: obiectul juridic principal constînd în relaţiile sociale cu privire la sănătatea
persoanei şi obiectul juridic secundar care este format din relaţiile sociale cu privire la viaţa
persoanei. Obiectul material al infracțiunii de vătămare intenţionată gravă a integrităţii
corpora-
le sau a sănătăţii îl constituie corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.151 CP RM are următoarea
structu- ră: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de cauzare a
vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) urmările prejudiciabile sub forma
vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
În general, la calificare nu are importanţă metoda sau mijloacele pe care le-a folosit
făptuitorul pentru a cauza vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (de
exemplu, bîte, pietre, fragmente de sticlă, cuţite, topoare, arme de foc sau albe, curent

59
electric, substanţe otrăvitoare, focul şi alte asemenea mijloace). Totuşi, în unele cazuri,
legiuitorul indică asupra

60
unor metode sau mijloace a căror aplicare determină agravarea răspunderii penale pentru
infracţiunea examinată: schingiuirea sau tortura (lit.e) alin.(2) art.151 CP RM); mijloacele
periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (lit.f) alin.(2) art.151 CP RM).
Semnul care interesează în mod special, în planul examinării laturii obiective, şi
care conferă infracţiunii prevăzute la art.151 CP RM o fizionomie distinctă în raport cu alte
tipuri de vătămare intenţionată a integrităţii corporale sau a sănătăţii vizează urmările
prejudiciabi- le. Ele se exprimă în vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
În acord cu prevederile de la alin.(1) art.151 CP RM, indicatorii (criteriile)
vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii sunt:
a) pericolul ei pentru viaţă;
b) faptul că ea se exprimă în pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ
ori în încetarea funcţionării acestuia;
c) faptul că ea se exprimă într-o boală psihică;
d) faptul că ea se exprimă într-o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea
stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă;
e) faptul că ea se exprimă în întreruperea sarcinii;
f) faptul că ea se exprimă în desfigurarea iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adi-
acente.
Indicatorii enumeraţi mai sus au un caracter alternativ. Prezenţa oricăruia din ei este
suficientă pentru a califica fapta în baza art.151 CP RM.
Exemplele de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, periculoase
pen- tru viaţă, sunt enumerate în pct.28-52 ale Regulamentului Ministerului Sănătăţii de
apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale, nr.99 din 27.06.2003237 (în
continuare – Regu- lamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003).
Potrivit pct.27 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii 99/2003, drept periculoase
pentru viaţă sunt considerate vătămările grave ale integrităţii corporale sau sănătăţii, care
prezintă pericol iminent – imediat, tardiv sau potenţial – astfel ca vătămarea să determine
moartea, indiferent dacă acest pericol a fost înlăturat printr-un tratament medical sau datorită
reactivităţii individuale ridicate a organismului.
Conform pct.55 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii 99/2003, prin pierderea
vederii se înţelege orbirea completă stabilă la ambii ochi sau o astfel de stare cînd are loc di-
minuarea acuităţii vederii pînă la enumerarea degetelor la o distanţă de doi metri şi mai puţin
(acuitatea vederii de 0,04 dioptrii şi mai mică).

237
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.170-172.
 Pierderea vederii la un singur ochi nu intră sub incidenţa noţiunii „pierderea
vederii”. Totuşi, pierderea vederii la un singur ochi este considerată vătămare gravă a
integrităţii cor- porale sau a sănătăţii, numai că într-un astfel de caz se aplică un alt
indicator: „altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din
capacitatea de muncă”.
În alt context, în conformitate cu pct.56 al Regulamentul Ministerului Sănătăţii
nr.99/2003, prin „pierderea auzului” se înţelege surditatea completă sau o asemenea stare
ireversibilă cînd victima nu percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm de la
pavilionul urechii.
Pierderea auzului la o singură ureche antrenează o incapacitate permanentă de
muncă mai puţin de 1/3 (o treime) şi trebuie calificată conform art.152 CP RM, ca vătămare
intenţi- onată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
În corespundere cu pct.57 al Regulamentul Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, prin
„pierderea graiului” se înţelege pierderea capacităţii victimei de a-şi exprima gîndurile prin
sunete articulate, recepţionate clar; această stare poate fi condiţionată de pierderea limbii (ca
organ principal de grai), de afecţiuni anatomo-funcţionale ale coardelor vocale sau de
origine nervoasă (ale centrilor respectivi din sistemul nervos central).
Prin „pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia” trebuie de
înţeles pierderea ireversibilă a organului sau privarea ireversibilă de capacitatea de
funcţionare a lui. În context, prin „organ” se înţelege partea corpului persoanei care
îndeplineşte una sau mai multe funcţii vitale sau utile vieţii (cu excepţia organului de vedere,
de auz şi de grai). Noţiunea de organ nu trebuie confundată cu cea de ţesut, ultima
desemnînd un ansamblu de celule avînd aceeaşi structură şi aceleaşi funcţii în corpul
persoanei (de exemplu, ţesutul cutanat).
În sensul art.151 CP RM, prin „alt organ” trebuie de înţeles, în special, mîna,
piciorul, organele genitale etc.
Conform pct.58 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, „pierderea
mîinii sau a piciorului” înseamnă detaşarea lor de la trunchi sau pierderea funcţiilor
acestora (paralizia sau o altă stare care exclude funcţionarea lor); prin „pierderea anatomică
a mîinii” se înţelege detaşarea completă de la trunchi a mîinii mai sus de articulaţia radio-
carpiană (adi- că, mai sus de extremitatea inferioară a antebraţului), iar a piciorului – la
nivelul articulaţiei talo-crurale (adică a articulaţiei între laba piciorului şi gambă). Celelalte
cazuri de detaşare completă a mîinii sau a piciorului de la trunchi se califică, în funcţie de
gradul de pierdere a capacităţii de muncă, conform art.151 sau art.152 CP RM.

62
 Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia se poate manifesta şi prin
pierderea organelor genitale sau prin pierderea capacităţii de reproducere.

63
 Reieşind din prevederile pct.59 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii
nr.99/2003, prin „pierderea capacităţii de reproducere” se are în vedere pierderea
capacităţii de coabi- tare şi fecundare (la persoanele de sex masculin) sau a capacităţii de
coabitare, concepere şi naştere (la persoanele de sex feminin).
Efectuarea ilegală, prin constrîngere, a sterilizării chirurgicale va forma nu una din-
tre infracțiunile specificate la art.160 CP RM, ci în funcţie de gravitatea faptei, una dintre
infracțiunile prevăzute la art.151 sau art.152 CP RM. Or, în cazul faptei de la art.160 CP
RM se are în vedere efectuarea sterilizării chirurgicale, deşi ilegale, dar cu consimţămîntul
victimei. Efectuarea ilegală a castrării, chiar cu consimţămîntul victimei, trebuie calificată
conform art.151 CP RM.
În sensul art.151 CP RM, prin „boală psihică” trebuie de înţeles orice stare de
aliena- ţie mintală cu caracter de boală, deci persistentă (nu neapărat şi permanentă). O
simplă sures- citare trecătoare, o stare de inconştienţă de scurtă durată, sau pur şi simplu o
tulburare nervoa- să nu pot fi considerate boală psihică. Potrivit pct.62 al Regulamentului
Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, boala psihică se stabileşte în cadrul expertizei psihiatrice
cu concursul medicului legist, ţinîndu-se cont de legătura de cauzalitate dintre traumă şi
dereglarea psihică.
În sensul art.151 CP RM, prin „altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea sta-
bilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă”, se are în vedere vătămarea care nu
intră sub incidenţa nici unui alt indicator al vătămării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii. Important este ca vătămarea să se caracterizeze prin pierderea stabilă, adică
ireversibilă, a cel puţin o treime din capacitatea de muncă.
În conformitate cu Anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu
privire la determinarea dizabilităţii şi capacităţii de muncă, nr.65 din 23.01.2013238,
recunoaşterea unei persoane ca fiind cu dizabilităţi se efectuează de către Consiliul Naţional
pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau structurile sale teritoriale, în
baza criteriilor aprobate de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul
Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei (în cazul copiilor), şi include evaluarea complexă a stării de
sănătate a persoanei şi a gravităţii defi- cienţelor funcţionale individuale provocate de
afecţiuni, defecte, traume, care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare
exprimate în raport cu funcţionarea psihosocială cores- punzătoare vîrstei, în cazul copiilor
în vîrstă de pînă la 18 ani, şi solicitarea socioprofesională (păstrarea capacităţii de muncă),
în cazul adulţilor în vîrstă aptă de muncă.
Legea penală are în vedere pierderea capacităţii generale de muncă, şi nu a celei
pro- fesionale. Din această cauză, urmează a fi ignorată dispoziția de la pct.64 al
Regulamentului
238
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.18-21.
Ministerului Sănătăţii nr.99/2003: „Pierderea deplină a capacităţii profesionale de muncă
se stabileşte în conformitate cu Regulamentul în vigoare numai la necesitate, prin
ordonanţa organelor de anchetă sau hotărîrea judiciară”. Or, de una singură, incapacitatea
profesională de muncă – deplină sau parţială – nu este specificată în calitate de rezultat
infracţional nici în art.151 CP RM, nici în oricare altă normă penală sau contravenţională. În
concluzie, numai cînd presupune şi o incapacitate generală de muncă, incapacitatea
profesională de muncă poa- te antrena aplicarea art.151, 152 CP RM sau a art.78 din Codul
contravenţional.
În sensul art.151 CP RM, prin „întreruperea sarcinii” se înţelege expulzarea sau
suprimarea produsului concepţiunii.
Indicatorul examinat operează, dacă sunt îndeplinite următoarele trei cerinţe: 1) la
data săvîrşirii faptei victima să fie însărcinată; 2) să existe o legătură cauzală între acţiunea
sau inacţiunea făptuitorului şi întreruperea sarcinii; 3) făptuitorul să conştientizeze că
victima este însărcinată; 4) să lipsească consimţămîntul victimei de a-i fi întreruptă sarcina;
în caz contrar, se va aplica art.159 CP RM.
Nu-i vom putea incrimina persoanei fapta specificată la art.151 CP RM, dacă aceas-
ta nu era conştientă de faptul că victima este însărcinată. În astfel de cazuri, în prezenţa unor
condiţii care îi atestă imprudenţa, persoana va putea fi trasă la răspundere conform art.157
CP RM.
În sensul art.151 CP RM, în afară de faţă, desfigurarea iremediabilă poate cuprinde şi
regiunile adiacente feţei (pavilioanele urechilor, regiunile anterioare şi antero-laterale ale gî-
tului). Desigur, faptul că a fost desfigurată iremediabil doar faţa, sau doar regiunile
adiacente, sau şi faţa, şi regiunile adiacente, trebuie luat în consideraţie la individualizarea
pedepsei.
Dacă desfigurarea este remediabilă, ea nu intră sub incidenţa indicatorului „vătăma-
rea integrităţii corporale sau a sănătăţii”, pe care îl analizăm. Aceasta însă nu exclude
operarea altor indicatori consemnaţi în art.151 CP RM. La fel, nu se exclude aplicarea
art.152 CP RM sau a art.78 din Codul contravenţional.
Aşa cum se desprinde din pct.61 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii
nr.99/2003, desfigurarea feţei şi/sau a regiunilor adiacente este remediabilă în cazul în care,
cu timpul sau sub influenţa mijloacelor de tratament conservativ, se atestă o reducere
considerabilă a gradu- lui de pronunţare a modificărilor morfologice (a cicatricei, a
deformaţiei, a dereglării mimicii etc.), nechirurgical; dacă însă pentru înlăturarea lezării ori a
urmărilor acestora este necesară o intervenţie chirurgicală plastică, lezarea este considerată

66
iremediabilă.
Constatarea desfigurării feţei şi/sau a regiunilor adiacente este de competenţa
organu- lui de urmărire penală şi a instanţei de judecată. În nici un caz de competenţa
medicului legist.

67
În acest sens, în pct.61 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, se menţionează:
„Medicul legist nu califică vătămarea feţei şi/sau a regiunilor adiacente drept desfigurare
(slu- ţire), deoarece aceasta fiind o noţiune cu caracter nemedical nu ţine de competenţa
medicinei. Expertul apreciază numai caracterul leziunii şi gradul de gravitate a vătămării
corporale în conformitate cu prezentul Regulament, constatînd doar dacă acestea sunt sau
nu reparabile”.
Pe cale de consecinţă, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt cei
care decid: 1) dacă desfigurarea este rezultatul cauzării vătămării integrităţii corporale sau a
sănătăţii, luîndu-se ca temei reprezentările adoptate în societate despre estetic; 2) dacă desfi-
gurarea este sau nu iremediabilă, ţinîndu-se cont de raportul expertizei medico-legale.
Infracţiunea prevăzută la art.151 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii vătămării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii.
Atunci cînd intenţia a fost îndreptată spre cauzarea unei vătămări mai grave a in-
tegrităţii corporale sau a sănătăţii, dar, de fapt, s-a cauzat o vătămare mai uşoară, acţiunile
făptuitorului urmează a fi calificate drept tentativă de vătămare a integrităţii corporale de
acea gravitate, care a fost cuprinsă de intenţia lui.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.151 CP RM se caracterizează, în
primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă.
Dacă acţiunile violente au condus la vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii,
iar decesul victimei nu s-a produs din cauze independente de voinţa făptuitorului, atunci cele
comise vor forma tentativa de omor (în cazul intenţiei directe) sau vătămarea intenţionată –
gravă, medie sau uşoară – a integrităţii corporale sau a sănătăţii (în cazul intenţiei indirecte).
Privitor la semnele secundare ale laturii subiective a infracţiunii prevăzute la art.151
CP RM, motivele infracţiunii în cauză pot fi dintre cele mai variate: răzbunare; gelozie; invi-
die; ură; motive huliganice etc. Nici motivul infracţiunii, nici scopul acesteia nu au relevanţă
la calificare, cu excepţia cazurilor cînd prezenţa lor este un temei de agravare a răspunderii
penale (lit.g), i), l) alin.(2) art.151 CP RM).
Subiectul infracțiunii de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins
vîrsta de 14 ani.
În mare parte, circumstanţele agravante ale vătămării intenţionate grave a
integrită- ţii corporale sau a sănătăţii, nominalizate la alin.(2) art.151 CP RM, coincid cu
circumstanţele agravante similare de la alin.(2) art.145 CP RM. De aceea, este admisibilă o
abordare similară a esenţei circumstanţelor respective, cu luarea în consideraţie a
particularităţilor infracţiunii prevăzute la art.151 CP RM.
 Atragem atenția că, la lit.b) alin.(2) art.151 CP RM, printre altele, se stabilește răs-
punderea pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvîrșită
cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide. Luînd în considerație această prevedere,
menționăm următoarele: a) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, care a condus la întreruperea sarcinii, se califică în baza alin.(1) art.151 CP RM; b)
vătămarea inten- ţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvîrșită cu bună ştiinţă
asupra unei femei gravide, care presupune prezența celorlalți cinci indicatori specificați în
alin.(1) art.151 CP RM (și anume: pericolul vătămării pentru viaţă; faptul că ea se exprimă
în pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori în încetarea funcţionării
acestuia; faptul că ea se exprimă într-o boală psihică; faptul că ea se exprimă într-o altă
vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de
muncă; faptul că ea se exprimă în desfigurarea iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor
adiacente), necesită a fi calificată în baza lit.b) alin.(2) art.151 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.k) alin.(2) art.151 CP RM, individualizarea pedepsei se
poate face în funcție de forma de participație în a cărei prezență este comisă infracțiunea de
vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii: grupul criminal organizat
sau organizaţia criminală.
Aplicarea lit.k) alin.(2) art.151 CP RM exclude aplicarea lit.c) alin.(1) art.77 CP RM.
Indiferent de rolul executat la săvîrşirea infracţiunii, toţi membrii grupului criminal
organizat răspund în calitate de coautori. De aceea, la calificarea celor săvîrşite de ei
conform lit.k) alin.(2) art.151 CP RM nu este necesară trimiterea la art.42 CP RM.
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii poate fi săvîrşită
nemijlocit şi de către o singură persoană, care a acţionat la însărcinarea grupului criminal
organizat. În astfel de cazuri, cele comise de ea trebuie calificate potrivit lit.k) alin.(2)
art.151 CP RM, dacă autorul infracţiunii face parte din grupul criminal organizat în al cărui
interes a acţionat.
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se consideră să-
vîrşită de o organizaţie criminală, dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei
sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective, la însărcinarea acesteia.
Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile
la a căror pregătire sau săvîrşire a participat. În contrast, organizatorul şi conducătorul
organi- zaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvîrşite de această
organizaţie.
Din punctul de vedere al laturii obiective, fapta infracţională de la alin.(4) art.151

70
CP RM cuprinde vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (urmările
prejudiciabile

71
primare), care, la rîndul său, a implicat producerea unor urmări prejudiciabile şi mai grave –
decesul victimei (urmările prejudiciabile secundare).
Decesul victimei trebuie să se găsească într-o legătură de cauzalitate directă cu vătă-
marea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Mai mult, această legătură de cauzalitate
trebuie să fie cuprinsă de vinovăţia făptuitorului. Dacă decesul victimei a fost determinat în
mare parte de starea de sănătate a victimei, caz în care este suficientă orice influenţare din
afară pentru a fi posibil sfîrşitul letal, atunci cele comise nu pot fi calificate potrivit alin.(4)
art.151 CP RM.
În planul laturii subiective, fapta specificată la alin.(4) art.151 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie faţă de urmările prejudiciabile primare şi prin imprudenţă faţă de
urmările prejudiciabile secundare.
Dacă decesul victimei s-a produs ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, cauzate însă din imprudenţă, cele comise alcătuiesc infracţiunea de lipsire de
viaţă din imprudenţă.
La săvîrşirea acţiunilor sau inacţiunilor violentale, în prezenţa intenţiei directe sau
in- directe privind lipsirea de viaţă, fapta în ansamblul ei, în cazul producerii decesului, va
forma componenţa de omor intenţionat.
Dacă asemenea acţiuni sau inacţiuni au condus la vătămarea integrităţii corporale
sau a sănătăţii, iar decesul victimei nu s-a produs din cauze independente de voinţa
făptuitorului, atunci cele comise vor forma tentativa de omor (în cazul intenţiei directe) sau
vătămarea in- tenţionată – gravă, medie sau uşoară – a integrităţii corporale sau a sănătăţii
(în cazul intenţiei indirecte).
La delimitarea infracţiunii de la alin.(4) art.151 CP RM de omorul intenţionat, tre-
buie luate în calcul toate circumstanţele cazului (caracterul mijloacelor aplicate, localizarea
plăgilor, numărul loviturilor aplicate etc.); nu poate fi luată ca criteriu de delimitare durata
pe- rioadei de la cauzarea plăgii pînă la momentul decesului victimei. Or, decesul care s-a
produs imediat după cauzarea plăgii, fără a fi luate în consideraţie celelalte circumstanţe,
obiective şi subiective, nu este o condiţie suficientă pentru a exclude orice incertitudine în ce
priveşte prezenţa la făptuitor a intenţiei de a lipsi de viaţă victima.

Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii

(art.152 CP RM):
Fapta de vătămare intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii este
incriminată în art.152 CP RM într-o variantă-tip şi o variantă agravată.
 Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în varianta-
tip este incriminată la alin.(1) art.152 CP RM: vătămarea intenţionată medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, care nu este periculoasă pentru viaţă şi nu a provocat urmările
prevăzute la art.151 CP RM, dar care a fost urmată fie de dereglarea îndelungată a
sănătăţii, fie de o pierdere considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea
de muncă.
La rîndul său, vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
în varianta agravată este incriminată la alin.(2) art.152 CP RM, presupunînd că
infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită:
- asupra a două sau mai multor persoane (lit.b));
- cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea
de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate,
bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor (lit.c1));
- asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de servi-
ciu sau obşteşti (lit.d));
- de două sau mai multe persoane (lit.e));
- cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.f));
- prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (lit.g));
- din interes material (lit.h));
- din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit.j));
- la comandă (lit.k)).
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art.152 CP RM îl constituie rela-
ţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracțiunii de vătămare intenţionată medie a integrităţii corpo-
rale sau a sănătăţii îl reprezintă corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.152 CP RM are următoarea
structu- ră: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de cauzare a
vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) urmările prejudiciabile sub forma
vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Reieşind din textul dispoziţiei art.152 CP RM, urmările prejudiciabile în contextul
infracţiunii examinate comportă următoarele trăsături distinctive: 1) lipsa pericolului pentru
viaţă; 2) lipsa urmărilor prejudiciabile caracteristice pentru vătămarea intenţionată gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii; 3) dereglarea îndelungată a sănătăţii; 4) pierderea consi-

73
derabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă.

74
 Ultimele două trăsături au un caracter alternativ. De aceea, la calificarea
infracţiunii, va avea aceeaşi forţă prezenţa oricăreia din ele, precum şi prezenţa
concomitentă a ambelor trăsături. Doar în planul individualizării pedepsei se va lua în
consideraţie atestarea singulară sau concomitentă a trăsăturilor distinctive nr.3) şi 4),
consemnate mai sus.
În acord cu pct.69 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, prin „dere-
glare îndelungată a sănătăţii” trebuie de înţeles urmările prejudiciabile determinate nemij-
locit de cauzarea vătămării (maladii, dereglări de funcţie etc.), care au o durată de peste trei
săptămîni (mai mult de 21 de zile).
Noţiunea „dereglarea îndelungată a sănătăţii” urmează a fi deosebită de noţiunea
„de- reglarea de scurtă durată a sănătăţii”. În acord cu pct.72 al Regulamentului
Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, prin „dereglare de scurtă durată a sănătăţii” se înţelege
urmările deter- minate nemijlocit de leziunea corporală şi care durează mai mult de 6 zile,
dar nu mai mult de 21 de zile (trei săptămîni). În ipoteza cauzării dereglării de scurtă durată
a sănătăţii, aplicabil este alin.(3) art.78 din Codul contravenţional.
După cum reiese din pct.70 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, prin
„pierdere considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă” se
înţe- lege o incapacitate generală de muncă în volum mai mare de 10%, dar pînă la 33% (o
treime) inclusiv. În contrast, se va aplica alin.(3) art.78 din Codul contravenţional, nu art.152
CP RM, dacă survine pierderea neînsemnată, dar stabilă, a capacităţii de muncă. În acord cu
pct.73 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, prin „pierdere neînsemnată,
dar stabilă, a capacităţii de muncă” se are în vedere o incapacitate generală de muncă în
volum de pînă la 10% inclusiv.
Metodelele şi mijloacele aplicate la săvîrşirea infracţiunii prevăzute la art.152 CP
RM nu au, de regulă, nici o relevanţă la calificarea faptei. Totuşi, în situaţiile consemnate la
lit.f) şi g) alin.(2) art.152 CP RM acestea reprezintă un temei de agravare a răspunderii
penale.
Infracţiunea prevăzută la art.152 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii vătămării medii a integrităţii corporale sau a
sănătăţii.
Latura subiectivă a infracțiunii de vătămare intenţionată medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii se exprimă, în primul rînd, în vinovăţie sub formă de intenţie directă
sau indirectă.
Dacă acţiunile violente au condus la vătămarea medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, iar vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii nu s-a produs din cauze
in- dependente de voinţa făptuitorului, atunci cele comise vor forma tentativa de vătămare
inten- ţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (în cazul intenţiei directe) sau
vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (în cazul intenţiei
indirecte).
 Motivele infracţiunii specificate la art.152 CP RM pot fi diverse: răzbunare;
gelozie; invidie; ură; motive huliganice etc. În cazurile prevăzute la lit.h), j) alin.(2) art.152
CP RM, prezenţa unui motiv sau scop special determină agravarea răspunderii penale.
Subiectul infracţiunii de vătămare intenţionată medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins
vîr- sta de 16 ani (în cazul faptei prevăzute la alineatul (1)) sau de 14 ani (în cazul faptei
prevăzute la alineatul (2)).
Fiecare din circumstanţele agravante menţionate la alin.(2) art.152 CP RM îşi are
corespondentul în alin.(2) art.151 CP RM. De aceea, este admisibilă o abordare similară a
esenţei circumstanţelor respective, cu luarea în consideraţie a particularizărilor de rigoare,
condiţionate de specificul infracţiunii de vătămare intenţionată medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii.

Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale

sau a sănătăţii (art.155 CP RM):
La art.155 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de ameninţare cu
omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă a existat
pericolul realizării acestei ameninţări.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.155 CP RM îl constituie rela-
ţiile sociale cu privire la libertatea psihică a persoanei.
Întrucît nu presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului
victimei, infracţiunea de ameninţare cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănă- tăţii nu are obiect material.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.155 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de ameninţare cu omor ori cu vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) circumstanţele săvîrşirii infracţiunii: existenţa
pericolului realizării acestei ameninţări.
În general, prin „ameninţare” se are în vedere acţiunea constituind o formă a
violen- ţei psihice, care presupune efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să
inspire victimei temere, care o pune în situaţia de a nu mai avea resursele psihice necesare
pentru a rezista constrîngerii.
Numai ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii poate forma acţiunea prejudiciabilă prevăzută la art.155 CP RM. Celelalte tipuri de
ameninţare cu violenţa nu au relevanţă în cazul infracţiunii specificate la art.155 CP RM. Cu

77
atît mai mult, în contextul infracţiunii specificate la art.155 CP RM, nu au relevanţă alte tipuri
de violenţă psihică (de exemplu, ameninţarea cu distrugerea sau deteriorarea bunurilor, ame-
ninţarea cu divulgarea unor informaţii defăimătoare sau compromiţătoare, hipnoza, efectul
zombi, tehnica influenţării psihologice graduale, tehnica influenţării psiholingvistice etc.).
În general, după conţinut, ameninţarea cu violenţa poate fi concretizată sau
neconcre- tizată. Ameninţarea concretizată se exprimă în aceea că victimei i se inspiră
temerea că va fi supusă violenţei de o anumită intensitate (de exemplu, ameninţarea cu
omor, ameninţarea cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii). Ameninţarea
neconcretizată nu con- ţine suficientă încărcătură informaţională pentru ca victima să poată
înţelege gradul de inten- sitate a violenţei cu care e ameninţată. În contextul infracţiunii
prevăzute la art.155 CP RM, ameninţarea cu violenţa neconcretizată se va exprima cel puţin
în ameninţarea cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (la individualizarea
pedepsei, se va reţine varianta ameninţării cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, în cazul în care nu este clar dacă făptuitorul a ameninţat cu omor sau cu vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii). Dacă persistă îndoielile privind gradul de
gravitate a vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii cu care făptuitorul a ameninţat
victima, în acord cu principiul „in dubio pro reo”, nu vom putea aplica răspunderea în baza
art.155 CP RM.
Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
poate fi expusă verbal, în scris (nu contează dacă scrisoarea este semnată sau anonimă; este
suficient să se poată identifica ameninţătorul), săvîrşită prin fapte (gesturi, atitudini, semne
simbolice etc.). Nu este exclus ca ameninţarea să îmbine caracteristicile mai multor tipuri ale
sale (de exemplu, demonstrarea armei însoţită de cuvinte sugestive).
Ameninţarea poate fi adresată direct de cel ce ameninţă sau indirect (printr-o terţă
persoană).
Ameninţarea în contextul infracţiunii prevăzute la art.155 CP RM trebuie deosebită
de ameninţarea săvîrşită, ca acţiune adiacentă, în cadrul infracţiunilor complexe specificate
la art.171, 172, 188, 189 etc. din Codul penal. În asemenea situaţii, în corespundere cu
art.118 CP RM, nu va fi necesară calificarea suplimentară în baza art.155 CP RM.
Situaţia este de altă natură în cazul în care ameninţarea cu omor ori cu vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii este expusă după consumarea unei infracţiuni
(de exemplu, după săvîrşirea violului, victima este ameninţată cu omor ca să nu-l denunţe pe
făptuitor). În astfel de cazuri, nu mai este funcţională regula de calificare fixată în art.118 CP
RM. De aceea, calificarea se va face după regulile concursului real de infracţiuni (de
exemplu, concursul infracţiunilor prevăzute la art.155 şi la art.171 CP RM).
 Art. 155 CP RM poate să reprezinte o normă generală în raport cu alte norme care
stabilesc răspunderea pentru săvîrşirea, în condiţii speciale, a ameninţării cu omor ori cu
vătă- marea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Ne referim la alin.(5) art.142, alin.(1)
art.349, art.367 etc. din Codul penal. În asemenea cazuri, în acord cu art.116 CP RM, se va
aplica una din aceste norme speciale, nefiind necesară reţinerea la calificare a art.155 CP RM.
Existenţa pericolului de a fi realizată ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii constituie circumstanţa, acel semn obligatoriu, care
întregeşte latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.155 CP RM. Această circumstanţă
este prezentă dacă sunt întrunite cumulativ următoarele două condiţii: 1) apariţia la victimă a
temerii pentru viaţa sau sănătatea sa în cazul punerii ameninţării în executare (condiţia
subiec- tivă); 2) apariţia pericolului realizării ameninţării (condiţia obiectivă).
Existenţa primei condiţii trebuie verificată în raport cu personalitatea victimei: un
om simplu poate fi alarmat în alte împrejurări decît un om cult; un om cu o situaţie modestă
poate fi mai uşor intimidat decît un om cu o poziţie socială proeminentă etc.
Existenţa celei de-a doua condiţii trebuie verificată în raport cu următoarele
împreju- rări: a) modul de exprimare a ameninţării; b) personalitatea ameninţătorului (gradul
suficient de agresivitate în contextul soluţionării situaţiilor conflictuale; existenţa
antecedentelor pe- nale pentru infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii etc.); c) faptul deţinerii
de către ameninţător a armelor sau a altor obiecte care pot fi utilizate pentru lipsirea de viaţă
sau pentru cauzarea vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii; d) locul, timpul şi
ambianţa în care a fost expusă ameninţarea etc.
Infracţiunea prevăzută la art.155 CP RM este o infracţiune formal-materială. Ea se
consideră consumată din momentul apariţiei pericolului de a fi realizată ameninţarea cu
omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Latura subiectivă a infracţiunii de ameninţare cu omor ori cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii se caracterizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub for-
mă de intenţie directă. Motivele şi scopurile infracţiunii în cauză pot fi variate. Cel mai des,
motivul se exprimă în răzbunare, iar scopul – în schimbarea conduitei victimei în interesul
făptuitorului.
În cazul delimitării tentativei de omor sau a tentativei de vătămare intenţionată
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii de infracţiunea specificată la art.155 CP RM,
trebuie de luat în consideraţie următoarele: în ipoteza ameninţării cu omor ori cu vătămarea
gravă a inte- grităţii corporale sau a sănătăţii, făptuitorul are posibilitatea reală să-şi
realizeze ameninţarea şi să săvîrşească acţiuni concrete în direcţia dorită, însă decide

80
benevol să nu le săvîrşească,

81
deşi are pentru aceasta toate condiţiile favorabile (nu este vorba de renunţarea de bunăvoie
la săvîrşirea infracţiunii de omor sau de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii; făptuitorul nici nu a urmărit să săvîrşească omorul sau vătămarea intenţionată
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; nu poţi să renunţi la intenţia care nici nu a exis-
tat). În opoziţie, în ipoteza tentativei de omor sau de vătămare intenţionată gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, făptuitorul întreprinde toate eforturile în vederea
săvîrşirii omorului, a vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, însă,
din cauze indepen- dente de voinţa lui, aceste eforturi nu-şi produc efectul.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.155 CP RM este persoana fizică responsabilă
care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani.

Vătămarea intenţionată gravă ori medie a integrităţii corporale sau a

sănătăţii în stare de afect (art.156 CP RM):
La art.156 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de vătămare gravă
ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect survenită în mod subit,
pro- vocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale
victimei.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.156 CP RM îl constituie rela-
ţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracțiunii de vătămare intenţionată gravă ori medie a
integrită- ţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect îl reprezintă corpul persoanei.
Victima infracţiunii specificate la art.156 CP RM este persoana care provoacă
starea de afect a făptuitorului prin actele sale de violenţă, insultele sale grave ori prin alte
acte ilegale sau imorale ale sale. În ipoteza erorii privind această calitate specială a victimei
– atunci cînd făptuitorul consideră eronat că cauzează vătămarea gravă sau medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei care i-a provocat starea de afect prin actele
sale de violenţă, insultele sale grave ori prin alte acte ilegale sau imorale ale sale –
răspunderea se va aplica în baza art.27 şi art.156 CP RM.
În cazul pluralităţii de victime, care împreună au provocat apariţia stării de afect,
calificarea se face conform art.156 CP RM o singură dată, dacă cauzarea vătămării grave sau
medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii tuturor victimelor este cuprinsă de intenţia unică
a făptuitorului.
Alta trebuie să fie calificarea dacă, de rînd cu persoanele care au provocat afectul,
vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii a fost cauzată persoanei
care nu are nici o legătură cu provocarea afectului, iar făptuitorul este conştient de aceasta.
În acest
caz, cele săvîrşite se califică potrivit regulilor concursului de infracţiuni, conform art.151
sau 152 şi art.156 CP RM.
Este posibil ca starea de afect să fie provocată de actele comune a două persoane,
iar făptuitorul, care se află în stare de afect, să-şi îndrepte intenţia nemijlocit spre cauzarea
vă- tămării grave sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii celor două persoane. Dacă,
din cauze independente de voinţa făptuitorului, nu suferă vătămare gravă sau medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii nici una din acele persoane, faptele săvîrşite urmează a fi
calificate conform art.27 şi art.156 CP RM, ca tentativă la vătămarea gravă ori medie a
integrităţii cor- porale sau a sănătăţii în stare de afect.
Aceeaşi soluţie de calificare se impune şi în cazul în care făptuitorul, care se află
în stare de afect, îşi îndreaptă intenţia nemijlocit spre cauzarea vătămării grave sau medii a
integrităţii corporale sau a sănătăţii celor două persoane care în comun i-au provocat afectul,
însă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, se produce vătămarea gravă ori medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii unei singure persoane din cele două.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.156 CP RM are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea de cauzare a vătămării grave sau
medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) urmările prejudiciabile sub forma vătămării
grave sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) circumstanţele săvîrşirii infracţiunii: provocarea
stării de afect de actele de violenţă sau insultele grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale
victimei.
Pentru calificare, nu importă care urmare prejudiciabilă concretă a survenit: vătăma-
rea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori vătămarea medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii. Totuşi, producerea unei sau altei din aceste urmări prejudiciabile alternative
trebuie luată în calcul la individualizarea pedepsei.
Dacă vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvîrşită în
stare de afect, a provocat decesul victimei, atunci decesul victimei nu se încadrează în
limitele prevăzute de art.156 CP RM. Decesul victimei se ia în consideraţie la
individualizarea pedep- sei, nu şi la calificarea infracţiunii.
Nu poate fi aplicată răspundere – penală sau contravențională – pentru vătămarea
intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvîrşită în stare de afect.
Cu privire la însuşirile celui de-al patrulea semn al laturii obiective a infracţiunii
spe- cificate la art.156 CP RM, facem trimitere la explicaţiile prezentate în cadrul analizei
laturii obiective a infracţiunii specificate la art.146 CP RM.

84
 Infracţiunea prevăzută la art.156 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii vătămării grave ori medii a integrităţii
corporale sau a sănătăţii.
Latura subiectivă a infracţiunii de vătămare intenţionată gravă ori medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect se exprimă, în primul rînd, în vinovăţie
sub formă de intenţie directă sau indirectă. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii în stare de afect, săvîrşită din imprudenţă, trebuie calificată conform art.157 CP
RM. Reieşind din prevederile de la lit.i) art.76 CP RM, în astfel de cazuri provocarea
infracţiunii de actele ilegale sau imorale ale victimei poate fi luată în consideraţie ca
circumstanţă care ar atenua pedeapsa.
Motivele infracţiunii specificate la art.156 CP RM pot fi diferite, dar de cele mai dese
ori constau în răzbunare sau gelozie.
Cu privire la notele caracteristice ale celui mai important semn al laturii subiective
– starea de afect – facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare vizînd fapta infracţională
prevăzută la art.146 CP RM.
Subiectul infracţiunii de vătămare intenţionată gravă ori medie a integrităţii
corpora- le sau a sănătăţii în stare de afect este persoana fizică responsabilă care, la
momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani.
Dacă în fapta persoanei avînd vîrsta între 14 şi 16 ani sunt prezente atît semnele vă-
tămării grave ori medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect, cît şi semnele
infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.151 sau la alin.(2) art.152 CP RM, nu există temeiuri de
a o trage la răspundere penală.
În unele cazuri, vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în
stare de afect poate presupune prezenţa unor circumstanţe agravante consemnate la alin.(2)
art.151 sau la alin.(2) art.152 CP RM. În acord cu regula de calificare de la lit.a) art.117 CP
RM, în asemenea cazuri, răspunderea se va aplica numai conform art.156 CP RM.

Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii

cauzată din imprudenţă (art.157 CP RM):
Art.157 CP RM prevede răspunderea pentru infracţiunea de vătămare gravă ori me-
die a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.157 CP RM îl formează relaţi-
ile sociale cu privire la sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunii de vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii cauzată din imprudenţăîl reprezintă corpul persoanei.
 Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.157 CP RM are următoarea
structu- ră: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de cauzare a
vătămării grave ori medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) urmările prejudiciabile
sub formă de vătă- mare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 3) legătura
de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Art. 157 CP RM nu poate fi aplicat, dacă fapta intră sub incidenţa unei norme
penale concurente, cum ar fi: art.263, alin.(1) sau (2) ori lit.a) alin.(3) art.264 etc.
Infracţiunea prevăzută la art.157 CP RM nu poate avea urmări prejudiciabile expri-
mate în decesul victimei. Lipsirea de viaţă din imprudenţă trebuie să fie calificată în confor-
mitate cu art.149 CP RM.
Infracţiunea de vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
cauzată din imprudenţă este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din momentul
producerii:
a) vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
b) vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Producerea unei sau altei
din aceste urmări prejudiciabile alternative trebuie luată în calcul la individualizarea
pedepsei.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.157 CP RM se exprimă în vinovăţie
sub formă de imprudenţă.
Subiectul infracţiunii de vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a să-
nătăţii cauzată din imprudenţă este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvîrşirii
infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani.

Constrîngerea persoanei la prelevarea organelor sau

ţesuturilor (art.158 CP RM):
În art.158 CP RM fapta de constrîngere a persoanei la prelevarea organelor sau
ţesuturilor este incriminată într-o variantă-tip şi o variantă agravată.
Astfel, varianta-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(1) art.158 CP RM, constă în
constrîngerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare sau în
alte scopuri, săvîrşită cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei.
La rîndul său, varianta agravată de infracţiune, consemnată la alin.(2) art.158 CP
RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită asupra unei
persoane despre care cel vinovat ştia cu certitudine că se află în stare de neputinţă ori în
dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de el.
Obiectul juridic special al infracţiunii de constrîngere a persoanei la prelevarea
orga- nelor sau ţesuturilor îl formează relaţiile sociale cu privire la sănătatea, integritatea
86
corporală sau libertatea psihică a persoanei.

Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.158 CP RM îl constituie corpul per-

soanei.
Latura obiectivă a infracţiunii de constrîngere a persoanei la prelevarea organelor
sau ţesuturilor are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă concretizată în acţiunea de
constrîngere a persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor; 2) metodele săvîrşirii infrac-
ţiunii: a) aplicarea violenţei ori b) ameninţarea cu aplicarea violenţei.
Noţiunile „organe umane”, „ţesuturi umane” şi „prelevarea organelor şi ţesuturilor
umane” au fost definite cu prilejul analizei faptei specificate la lit.n) alin.(2) art.145 CP RM.
În sensul art.158 CP RM, termenul „constrîngere” semnifică influenţarea asupra vic-
timei pe calea aplicării violenţei sau a ameninţării cu aplicarea ei, pentru a o determina să
accepte prelevarea organelor sau ţesuturilor sale.
În contextul infracţiunii specificate la art.158 CP RM, constrîngerea săvîrşită cu
apli- carea violenţei poate atinge intensitatea maximă de vătămare intenţionată medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii. Dacă constrîngerea persoanei la prelevarea organelor
sau ţesuturilor s-a exprimat în vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, cele co- mise trebuie calificate numai conform lit.l) alin.(2) art.151 CP RM. Dacă
constrîngerea per- soanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor s-a exprimat în omorul
intenţionat, cele comise trebuie calificate numai conform lit.n) alin.(2) art.145 CP RM.
În contextul infracţiunii prevăzute la art.158 CP RM, constrîngerea, săvîrşită cu
ameninţarea aplicării violenţei, presupune efectuarea unui act de natură să inspire victimei
temere că aceasta va fi supusă violenţei de orice intensitate, act care pune victima în situaţia
de a nu mai avea resursele psihice necesare pentru a rezista constrîngerii. Dacă o aseme-
nea constrîngere s-a exprimat în ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, atunci, reieşind din prevederile art.118 CP RM, fapta se califică
numai potrivit art.158 CP RM. Nu va fi necesară calificarea suplimentară în baza art.155
CP RM.
Ameninţarea cu răspîndirea unor ştiri defăimătoare despre victimă sau cu deterio-
rarea ori distrugerea bunurilor acesteia nu poate alcătui conţinutul noţiunii de constrîngere,
utilizate în dispoziţia de la art.158 CP RM.
De asemenea, nu poate alcătui conţinutul acestei noţiuni determinarea cu rea-
credinţă (prin rugăminţi, ordine, prin oferirea unor sume de bani sau a diverselor avantaje ori
profituri, prin îndemnuri, amăgiri etc.) la prelevarea organelor sau ţesuturilor. După caz,
pentru astfel de fapte se poate aplica răspunderea conform art.189 sau art.27 şi art.190, sau

87
art.26 şi lit.l) alin.
(2) art.151, sau lit.n) alin.(2) art.145 CP RM.

88
 Infracţiunea specificată la art.158 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul realizării constrîngerii corespunzătoare, indiferent de
faptul dacă a fost sau nu înfrîntă voinţa victimei.
Latura subiectivă a infracţiunii de constrîngere a persoanei la prelevarea organelor
sau ţesuturilor se exprimă, în primul rînd, în vinovăţie sub formă de intenţie directă.
Motivele infracţiunii date pot fi dintre cele mai variate: interesul material; carierism;
năzuinţa de a acor- da ajutor unei persoane apropiate (recipientului) pe seama victimei etc.
Scopurile infracţiunii prevăzute la art.158 CP RM pot fi şi ele dintre cele mai diver-
se: transplantare, consumare în actul de canibalism, utilizare în cadrul unor ritualuri ezoteri-
ce sau pseudoreligioase, colecţionare, utilizarea în industria farmaceutică sau de parfumerie
etc. Acestea sunt scopurile finale. Scopul primar este însă întotdeauna acelaşi – prelevarea
organelor sau ţesuturilor. Dacă acest scop a fost realizat, cele comise trebuie calificate prin
concurs: art.158 şi art.151, 152 sau chiar art.145 CP RM, în funcţie de urmările concrete ale
prelevării.
Subiectul infracţiunii de constrîngere a persoanei la prelevarea organelor sau ţesu-
turilor este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins
vîrsta de 16 ani. Nu se cere ca subiectul să aibă o calitate specială; acesta poate fi un medic-
trans- plantalog sau chirurg, o persoană cu studii medicale, dar şi oricare altă persoană (care
poate fi asistată sau consultată de un medic de specialitate, dar poate şi să nu fie asistată sau
consultată de un asemenea medic).
Cu privire la circumstanţele agravante consemnate la alin.(2) art.158 CP RM, fa-
cem trimitere la explicaţiile corespunzătoare privind faptele prevăzute la lit.e) alin.(2)
art.145 şi, respectiv, la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM.

Provocarea ilegală a avortului (art.159 CP RM):

În art.159 CP RM fapta de provocare ilegală a avortului este incriminată într-o
va- riantă-tip şi o variantă agravată.
Astfel, varianta-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(1) art.159 CP RM, constă în
întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvîrşită:
- în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop
(lit.a));
- de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale (lit.b));
- în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămîni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite
de Ministerul Sănătăţii (lit.c));

89
 - în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii (lit.d));
- în condiţii antisanitare (lit.e)).
La rîndul său, varianta agravată de infracțiune, consemnată la alin.(2) art.159 CP
RM, presupune că infracțiunea prevăzută la alineatul (1):
- a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii (lit.b));
- a provocat din imprudenţă decesul victimei (lit.c)).
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.159 CP RM îl formează rela-
ţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunii de provocare ilegală a avortului este corpul femeii
însărcinate.
Victima infracţiunii specificate la art.159 CP RM este numai femeia însărcinată că-
reia i se provoacă avortul. Întrucît produsul concepţiunii nu este o persoană, acesta nu poate
fi considerat victimă a infracţiunii în cauză.
Latura obiectivă a infracţiunii de provocare ilegală a avortului are următoarea
struc- tură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de întrerupere a cursului sarcinii; 2)
urmă- rile prejudiciabile, şi anume – întreruperea cursului sarcinii; 3) legătura de cauzalitate
dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) locul săvîrşirii infracţiunii: în afara
institu- ţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în scopul întreruperii cursului
sarcinii; 5) circumstanţele săvîrşirii infracţiunii: a) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12
săptămîni, în lipsa indicaţiilor medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii; b) în cazul
contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii; c) în condiţii
antisanitare.
În sensul art.159 CP RM, prin „întreruperea cursului sarcinii” se înţelege fapta de
expul- zare sau suprimare a produsului concepţiunii. Pentru reţinerea infracţiunii prevăzute
la art.159 CP RM este indiferentă durata sarcinii sau dacă produsul concepţiunii era viabil sau
nu.
În contextul infracţiunii specificate la art.159 CP RM se are în vedere numai între-
ruperea cursului sarcinii cu consimţămîntul femeii însărcinate. Dacă ea nu şi-a dat consimţă-
mîntul la avort, cele comise trebuie calificate conform art.151 CP RM.
Locul şi circumstanţele săvîrşirii infracţiunii de provocare ilegală a avortului, no-
minalizate la lit.a)-e) alin.(1) art.159 CP RM, au un caracter alternativ. Prezenţa oricăreia
din acestea este suficientă pentru ca întreruperea cursului sarcinii să atragă răspunderea
penală conform art.159 CP RM.
 În ceea ce priveşte locul săvîrşirii infracţiunii, acesta este determinat ca fiind în
afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop. Conform
art.32 din
Legea ocrotirii sănătăţii, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 28.03.1995 239, ope-
raţia de întrerupere a cursului sarcinii poate fi efectuată în instituţiile medico-sanitare
publice şi private.
În conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătăţii cu privire la efectuarea întreru-
perii voluntare a cursului sarcinii în condiţii de siguranţă, nr.647 din 21.09.2010 240, între-
ruperea voluntară a cursului sarcinii prin metoda medicamentoasă, în perioada primelor 9
săptămîni, fără patologie asociată, precum şi întreruperea voluntară a cursului sarcinii prin
metoda vacuum aspirării manuale sau electrice, în perioada primelor 10 săptămîni, fără
patologie asociată, se efectuează în Asociaţiile Medicale Teritoriale, Centrele de Sănătate
a Femeii, Secţiile Consultative din cadrul Centrelor Perinatologice, în Secţia sănătate a
reproducerii a Centrului Naţional „Sănătatea Reproducerii şi Genetică Medicală”. Întreru-
perea voluntară a cursului sarcinii cu termen între 10-12 săptămîni de sarcină se efectuează
în instituţiile medico-sanitare ce oferă asistenţă medicală specializată spitalicească (secţii
de ginecologie sau obstetrică-ginecologie) prin metoda vacuum aspirării manuală/electrică
sau raclaj, dacă metodele vacuum de aspirare nu sunt disponibile. Întreruperea voluntară
a cursului sarcinii în perioada primelor 12 săptămîni cu patologie asociată (cu risc major
pentru pacientă) şi la pacientele cu vîrstă sub 16 ani (indiferent de prezenţa sau lipsa patolo-
giei asociate) se efectuează numai în instituţia medico-sanitară ce oferă asistenţă medicală
specializată spitalicească (secţii de ginecologie sau obstetrică-ginecologie). Întreruperea
voluntară a cursului sarcinii după primele 12 săptămîni de sarcină se efectuează doar în
instituţiile medico-sanitare publice. Aşadar, întreruperea cursului sarcinii, efectuată în afara
unor astfel de instituţii, intră sub incidenţa art.159 CP RM.
În ceea ce priveşte circumstanţa „în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămîni, în
lip- sa indicaţiilor medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii”, este necesar a specifica că
regula privitoare la această situaţie este stabilită la alin.(2) art.32 din Legea ocrotirii
sănătăţii, potrivit căreia operaţia de întrerupere a cursului sarcinii poate fi efectuată pînă la
sfîrşitul primelor 12 săptămîni de sarcină. Dar, în alineatul următor al aceleiaşi norme este
prevăzută excepţia de la această regulă: „Modul de efectuare a acestei operaţii după primele
12 săptămîni de sarcină este stabilit de Ministerul Sănătăţii”. Într-adevăr, cînd se constată o
stare patologică gravă care pune în pericol viaţa sau sănătatea femeii, efectuarea avortului
este oportună, chiar dacă vîrsta sarcinii a depăşit 12 săptămîni; în astfel de cazuri, o viaţă
certă este salvată prin renunţarea la menţinerea unei probabilităţi de viaţă. Dacă însă
indicaţiile medicale stabilite de Ministerul

239
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.34.

92
240
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.241-246.

93
Sănătăţii pentru întreruperea cursului sarcinii ce depăşeşte 12 săptămîni lipsesc, cele comise
trebuie calificate conform art.159 CP RM.
Indicaţiile medicale, stabilite de Ministerul Sănătăţii pentru întreruperea cursului
sarcinii ce depăşeşte 12 săptămîni, constituie malformaţiile fetale incompatibile cu viaţa/in-
curabile, stările în urma tratamentului chirurgical cu înlăturarea unui organ vital important,
maladiile sau stările patologice care pun în pericol sănătatea şi viaţa femeii gravide, care
sunt enumerate în Anexa nr.1 la Regulamentul privind efectuarea întreruperii voluntare a
cursu- lui sarcinii (Anexa nr.1 la Ordinul Ministerului Sănătăţii cu privire la efectuarea
întreruperii voluntare a cursului sarcinii în condiţii de siguranţă, nr.647 din 21.09.2010) (de
exemplu, sifilisul, formele grave de hepatită virală, tumori maligne, afecţiuni degenerative
sistemice afectînd în principal sistemul nervos central în cursul unor afecţiuni clasice la alte
locuri, insuficienţa renală, bolile ereditare etc.).
În sensul art.159 CP RM, nu au relevanță indicaţiile sociale, stabilite de Ministerul
Sănătăţii pentru întreruperea cursului sarcinii ce depăşeşte 12 săptămîni: vîrsta femeii
gravide sub 18 ani şi peste 40 de ani; sarcina survenită în urma violului, incestului sau a
traficului de fiinţe umane; divorţul în timpul sarcinii; decesul soţului în timpul sarcinii;
privaţiunea de li- bertate sau privarea de drepturile părinteşti a unuia sau a ambilor soţi;
femeile gravide aflate în procesul de migraţie; femeile gravide cu 5 şi mai mulţi copii;
femeile gravide care au în grija lor: 1) un copil mai mic de 2 ani; 2) unul sau mai mulţi
membri ai familiei avînd gradul I de invaliditate, care, conform concluziei Consiliului de
Expertiză Medicală a Vitalităţii necesită îngrijire; asocierea a minim două circumstanţe:
lipsa domiciliului, lipsa surselor financiare de existenţă, abuzul de alcool sau/şi droguri, acte
de violenţă domestică, vagabondaj.
Indicaţiile sociale nu pot fi luate în consideraţie ca circumstanţă care exclude carac-
terul penal al faptei, atunci cînd întreruperea cursului sarcinii este săvîrşită în cazul sarcinii
ce depăşeşte 12 săptămîni. De aceea, medicul de specialitate (ca şi oricare altă persoană)
este susceptibil de răspundere penală, dacă va întrerupe cursul sarcinii a cărei vîrstă
depăşeşte 12 săptămîni, invocînd indicaţiile sociale stabilite în Anexa nr.2 la Regulamentul
privind efectu- area întreruperii voluntare a cursului sarcinii. În concluzie, respectivele
prevederi din această anexă induc în eroare destinatarii Ordinului Ministerului Sănătăţii
nr.647 din 21.09.2010 cu privire la efectuarea întreruperii voluntare a cursului sarcinii în
condiţii de siguranţă.
Referitor la circumstanţa privind existenţa contraindicaţiilor medicale pentru efec-
tuarea operaţiei de întrerupere a cursului sarcinii, este necesar a menţiona că contraindi-
caţiile respective atestă că efectuarea avortului ar putea periclita viaţa sau sănătatea femeii.
Interpretînd prevederile pct.17 al Regulamentului privind efectuarea întreruperii voluntare
a cursului sarcinii, ajungem la concluzia că reprezintă contraindicaţii medicale pentru efec-
tuarea operaţiei de întrerupere a cursului sarcinii: procesele inflamatorii acute şi subacute de
diverse localizări, precum şi bolile infecţioase acute.
De asemenea, la circumstanţele săvîrşirii infracţiunii examinate se referă condiţiile
antisanitare în care e săvîrşită întreruperea cursului sarcinii. Aceste condiţii există dacă nu
sunt respectate regulile sanitare fixate în: Legea Republicii Moldova privind supravegehe-
rea de stat a sănătăţii publice, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 03.02.2009 241;
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind
condiţiile de igienă pentru instituţiile medico-sanitare, nr.663 din 23.07.2010242 etc.
Infracţiunea specificată la art.159 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul în care s-a întrerupt cursul firesc al sarcinii, indiferent dacă
produsul concepţiunii era mort sau dacă acesta a fost expulzat ori eliminat viu şi indiferent
dacă a continuat sau nu să trăiască.
Latura subiectivă a infracțiunii de provocare ilegală a avortului se exprimă, în pri-
mul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii în
cauză pot fi diferite: interesul material; compătimirea faţă de femeia care are o sarcină
nepla- nificată sau nedorită etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.159 CP RM este persoana fizică responsabilă
care, la momentul comiterii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani.
Chiar dacă la lit.b) alin.(1) art.159 CP RM legiuitorul specifică expres persoana
care nu are studii medicale superioare speciale, aceasta nu trebuie să ducă la concluzia că
doar o astfel de persoană ar putea fi subiectul infracţiunii de provocare ilegală a avortului.
Dacă persoana care întrerupe cursul sarcinii are studii medicale superioare speciale (de
obstetrician- ginecolog), răspunderea penală pentru aceasta poate fi angajată în prezenţa
condiţiilor de la lit.a), c)-e) alin.(1) art.159 CP RM.
În general, agravantele consemnate la lit.b)-c) alin.(2) art.159 CP RM nu necesită o
analiză aparte, întrucît toate noţiunile specificate la aceste prevederi au fost caracterizate
ante- rior. Menţionăm doar că, în cazul faptelor prevăzute la acest alineat, trebuie să vorbim
despre manifestarea imprudenţei în raport cu urmările prejudiciabile respective. De
asemenea, con- semnăm că, în sensul prevederii de la lit.b) alin.(2) art.159 CP RM,
vătămarea gravă a integri- tăţii corporale sau a sănătăţii poate adopta oricare formă, cu
excepția întreruperii sarcinii.

241
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.67.

96
242
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.131-134.

97
 Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale (art.160 CP RM):
Sub denumirea marginală de efectuare ilegală a sterilizării chirurgicale, în art.160
CP RM, sunt reunite trei variante-tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată de
infracţiune.
Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale în prima sa variantă-tip este incri-
minată la alin.(1) art.160 CP RM: efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către
medic.
Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale în a doua sa variantă-tip este incrimi-
nată la lit.a) alin.(2) art.160 CP RM: efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale în unităţi
medico-sanitare nespecializate.
Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale în a treia sa variantă-tip este incrimi-
nată la lit.b) alin.(2) art.160 CP RM: efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către o
persoană fără studii medicale superioare speciale.
Varianta agravată a efectuării ilegale a sterilizării chirurgicale, consemnată la alin.
(3) art.160 CP RM, presupune că infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2):
- au cauzat din imprudenţă o dereglare îndelungată a sănătăţii ori o vătămare gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii (lit.b));
- au provocat din imprudenţă decesul pacientului (lit.c)).
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.160 CP RM îl consti-
tuie relaţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(1) art.160 CP RM îl reprezintă
corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.160 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiunea de efectuare ilegală a sterilizării chirurgicale.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.160 CP RM, prin „sterilizare chirurgicală” tre-
buie de înţeles influenţarea asupra corpului persoanei, pe calea intervenţiei chirurgicale, în
vederea lipsirii reversibile sau ireversibile (reuşita intervenţiei de reversibilitate nu poate fi
garantată) a acesteia de capacitatea de reproducere, cu păstrarea potenţei sexuale şi a apetitu-
lui sexual. De regulă, sterilizarea chirurgicală se efectuează în scopuri contracepţionale sau
de profilaxie, tratament al bolilor aparatului urogenital.
Sub incidenţa dispoziţiei de la alin.(1) art.160 CP RM intră numai sterilizarea săvîr-
şită prin metoda chirurgicală. Dacă sterilizarea a fost realizată prin alte metode (de exemplu,
prin iradiere cu raze ionizante), fapta urmează a fi calificată, în funcţie de gravitatea
vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, conform art.151 sau art.152 CP RM.
 Efectuarea ilegală a castrării avînd ca efect inerent pierderea organelor de
reproduce- re se califică potrivit art.151 CP RM.
Pentru ca sterilizarea chirurgicală să atragă răspunderea penală, ea trebuie să fie ile-
gală, adică să fie efectuată altfel decît în cazurile şi în modul stabilit de Ministerul Sănătăţii
(de exemplu, în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei astfel de operaţii
sau dacă pacientul nu a atins o anumită vîrstă, sau dacă numărul copiilor pe care îi are nu
cores- punde minimului necesar etc.).
Locul de comitere a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.160 CP RM poate fi
oricare, cu excepția unităţilor medico-sanitare nespecializate. Or, efectuarea ilegală a
sterilizării chi- rurgicale de către medic în astfel de unități atrage răspunderea conform lit.a)
alin.(2) art.160 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.160 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul efectuării ilegale a sterilizării chirurgicale.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.160 CP RM se caracteri-
zează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii în
cauză sunt: interesul material; năzuinţa de a ajuta un cuplu în planul prevenirii de sarcini
neplanificate etc.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.160 CP RM este persoana fizică
res- ponsabilă care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani. În afară de
aceasta, se cere o calitate specială pentru subiect – cea de medic. Prin „medic” se înţelege
persoana care are studii medicale superioare speciale.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(2) art.160 CP RM îl
formează relaţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunii specificate la lit.a) alin.(2) art.160 CP RM îl consti-
tuie corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(2) art.160 CP RM are
următoa- rea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de efectuare ilegală a
sterilizării chi- rurgicale; 2) locul de săvîrșire a infracțiunii, și anume unităţile medico-
sanitare nespecializate.
În sensul prevederii de la lit.a) alin.(2) art.160 CP RM, noțiunea „sterilizare
chirurgi- cală” are același înțeles ca și în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.160 CP
RM.
Locul de săvîrșire a infracțiunii specificate la lit.a) alin.(2) art.160 CP RM îl desem-
nează noțiunea „unităţile medico-sanitare nespecializate”. În acord cu alin.(1) art.15 al Legii

99
privind sănătatea reproducerii, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
15.06.2012243,
243
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.205-207.

100
prin „unităţi medico-sanitare nespecializate” (lit.a) alin.(2) art.160 CP RM) trebuie de înţe-
lesunităţile medico-sanitare care nu sunt instituţii/organizaţii medicale publice sau private,
acreditate sau licenţiate în vederea efectuării sterilizării chirurgicale.
Infracţiunea prevăzută la lit.a) alin.(2) art.160 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul efectuării ilegale a sterilizării chirurgicale.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(2) art.160 CP RM este ex-
primată, în primul rînd, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii în
cauză pot fi dintre cele mai diverse: interesul material; năzuinţa de a ajuta un cuplu în planul
prevenirii de sarcini neplanificate etc.
Subiectul infracţiunii specificate la lit.a) alin.(2) art.160 CP RM este persoana
fizică responsabilă care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani. De
această dată, nu are importanță care este calitatea subiectului: 1) medic sau 2) persoană fără
studii medicale superioare speciale.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(2) art.160 CP RM îl
constituie relaţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunii specificate la lit.b) alin.(2) art.160 CP RM îl repre-
zintă corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(2) art.160 CP RM constă în
fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de efectuare ilegală a sterilizării chirurgicale.
În sensul prevederii de la lit.b) alin.(2) art.160 CP RM, noțiunea „sterilizare
chirurgi- cală” are același înțeles ca și în cazul infracțiunii specificate la alin.(1) art.160 CP
RM.
Locul de săvîrșire a infracțiunii prevăzute la lit.b) alin.(2) art.160 CP RM poate fi ori-
care, cu excepția unităţilor medico-sanitare nespecializate. Or, efectuarea ilegală a sterilizării
chirurgicale de către o persoană fără studii medicale superioare speciale în astfel de unități
atrage răspunderea conform lit.a) alin.(2) art.160 CP RM.
Infracţiunea specificată la lit.b) alin.(2) art.160 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul efectuării ilegale a sterilizării chirurgicale.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(2) art.160 CP RM este ex-
primată, în primul rînd, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii în
cauză pot fi dintre cele mai diverse: interesul material; năzuinţa de a ajuta un cuplu în planul
prevenirii de sarcini neplanificate etc.
Subiectul infracţiunii specificate la lit.b) alin.(2) art.160 CP RM este persoana
fizică responsabilă care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani. În plus,
subiectul trebuie să aibă calitatea specială de persoană fără studii medicale superioare
speciale.
 Accentuăm că la alin.(1) și lit.a), b) alin.(2) art.160 CP RM sunt prevăzute trei
infracțiuni de sine stătătoare. Aceste trei infracțiuni se pot afla între ele în concurs.
În ceea ce priveşte circumstanţele agravante consemnate la alin.(3) art.160 CP
RM, acestea nu necesită a fi examinate în mod special, deoarece termenii folosiţi la
caracterizarea lor au fost definiţi anterior.

Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării

embrionului fără consimţămîntul pacientei (art.161 CP RM):
La art.161 CP RM se stabileşte răspunderea pentru efectuarea de către medic a fe-
cundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţămîntul scris al pacientei.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.161 CP RM îl constituie rela-
ţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunii de efectuare a fecundării artificiale sau a implantării
embrionului fără consimţămîntul pacientei îl reprezintă corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.161 CP RM are următoarea
structu- ră: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea care se înfăţişează sub următoarele
modalităţi alternative: a) efectuarea fecundării artificiale; b) efectuarea implantării
embrionului; 2) cir- cumstanţele săvîrşirii infracţiunii: lipsa consimţămîntului scris al
pacientei.
În sensul art.161 CP RM, prin „fecundare artificială” se înţelege, după caz: a) insemi-
narea cu sperma soţului/partenerului; b) inseminarea cu sperma unui donator. În orice caz,
se are în vedere fecundarea artificială efectuată in vivo asupra corpului femeii, nu însă
fecunda- rea artificială in vitro, cînd inseminarea are loc în condiţii de laborator.
În sensul art.161 CP RM, prin „implantarea embrionului” se înţelege introducerea
produsului concepţiunii în cavitatea uterină, produs obţinut prin fecundarea (fertilizarea) ar-
tificială in vitro.
Lipsa consimţămîntului în scris al pacientei la efectuarea fecundării artificiale sau
a implantării embrionului constituie condiţia ilegalităţii cu relevanţă penală în contextul in-
fracţiunii prevăzute la art.161 CP RM. Caracterul obligatoriu al exprimării unui astfel de
con- simţămînt derivă din unul dintre principiile de bază ale realizării drepturilor la
reproducere, înscris în Legea privind sănătatea reproducerii, potrivit căruia realizarea acestor
drepturi se face conform voinţei şi intereselor persoanei.
Infracţiunea de efectuare a fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără
consimţămîntul pacientei este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din
momen- tul efectuării fecundării artificiale sau a implantării embrionului.
103
 Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.161 CP RM se exprimă, în primul
rînd, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii în cauză sunt dintre
cele mai diverse: interesul material; năzuinţa de a ajuta femeia să aibă un copil etc.
Subiectul infracţiunii de efectuare a fecundării artificiale sau a implantării
embrionu- lui fără consimţămîntul pacientei este persoana fizică responsabilă care, la
momentul comite- rii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiectul
trebuie să aibă o calitate specială – cea de medic, adică să aibă studii medicale superioare
speciale. Dacă persoana nu are această calitate, ea va putea fi trasă la răspundere penală doar
în cazul producerii unor ur- mări prejudiciabile în dauna vieţii sau sănătăţii femeii, conform
art.149 sau art.157 CP RM.

Neacordarea de ajutor unui bolnav (art.162 CP RM):

În art.162 CP RM fapta de neacordare de ajutor unui bolnav este incriminată într-
o variantă-tip şi o variantă agravată.
Astfel, varianta-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(1) art.162 CP RM, constă în
ne- acordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui bolnav de către o persoană care, în
virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde.
La rîndul său, varianta agravată de infracţiune, consemnată la alin.(2) art.162 CP
RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) a provocat din imprudenţă:
- o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (lit.a));
- decesul victimei (lit.b)).
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.162 CP RM îl formează rela-
ţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
Obiectul material lipseşte în cazul infracţiunii de neacordare de ajutor unui bolnav,
deoa- rece făptuitorul nu întreprinde o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului
persoanei.
Victimă a infracţiunii specificate la art.162 CP RM poate fi doar un bolnav. Prin „bol-
nav” se înţelege persoana care şi-a pierdut capacitatea de a-şi exercita funcţiile şi
obligaţiunile obişnuite şi care, în urma dereglării structurii anatomice sau a funcţiilor
psihofiziologice, nu este în stare să-şi realizeze în mod normal atribuţiile sale sociale.
Latura obiectivă a infracţiunii de neacordare de ajutor unui bolnav are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în inacţiune – în neacordarea de ajutor unui bol-
nav; 2) circumstanţele săvîrşirii infracţiunii: lipsa motivelor întemeiate în ceea ce priveşte
neacordarea de ajutor unui bolnav.
În sensul art.162 CP RM, prin „ajutor” se înţelege, după caz, asistenţa medicală sau
primul ajutor medical. Prin „neacordare de ajutor” se are în vedere: neprezentarea
făptuitoru-
lui la chemare; refuzul făptuitorului de a primi victima în instituţia medicală; refuzul
făptuito- rului de a-i aplica victimei respiraţia artificială; refuzul făptuitorului de a efectua
pansamentul rănii victimei; refuzul făptuitorului de a-i administra victimei medicamentele
necesare; refu- zul făptuitoruliui de a expedia victima la spital etc.
În ceea ce priveşte motivele întemeiate pentru care nu se poate acorda ajutor unui
bolnav, acestea sunt: forţa majoră (de exemplu, calamitatea naturală); extrema necesitate (de
exemplu, necesitatea de a acorda în acelaşi timp ajutor unui alt bolnav aflat într-o stare mai
gravă); boala gravă a lucrătorului medico-sanitar însuşi; lipsa instrumentelor sau a medica-
mentelor necesare; lipsa la lucrătorul medical a calificării necesare intervenţiei în acest caz;
opunerea manifestă şi agresivă a bolnavului sau a persoanelor care îl însoţesc, cînd este pusă
în pericol viaţa sau sănătatea celui care doreşte să acorde ajutorul etc.
Aflarea făptuitorului în pauza de masă sau în concediu nu poate fi admisă ca motiv
întemeiat al neacordării primului ajutor medical de urgenţă.
Infracţiunea prevăzută la art.162 CP RM trebuie delimitată de cea prevăzută la
art.213 CP RM. Astfel, în ipoteza infracțiunii prevăzute la art.162 CP RM, făptuitorul refu-
ză tacit sau expres să acorde ajutorul necesar. În contrast, în cazul infracțiunii prevăzute la
art.213 CP RM, făptuitorul nu refuză să acorde asistența medicală. El o acordă, însă o face
deficient.
Infracţiunea specificată la art.162 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul neacordării de ajutor unui bolnav, în lipsa unor motive întemeiate.
Latura subiectivă a infracţiunii de neacordare de ajutor unui bolnav se exprimă, în
primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii în cauză pot fi
diferite: indiferenţă; răzbunare; ura socială, naţională, rasială ori religioasă etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.162 CP RM este persoana fizică responsabilă
care la momentul săvîrşirii infracţiunii a atins vîrsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiec-
tul trebuie să aibă o calitate specială: să fie persoana care, în virtutea legii sau a regulilor
speciale, era obligată să acorde ajutor unui bolnav. Printre asrfel de persoane se numără:
lucrătorii medico-sanitari şi cei farmaceutici; poliţiștii; colaboratorii serviciului de salvatori
şi pompieri; conducătorii de vehicule; orice persoane care sunt de faţă la producerea unei
accidentări sau îmbolnăviri grave și care sunt obligate să acorde ajutor în limita posibilită-
ţilor sale.
Termenii folosiţi pentru caracterizarea agravantelor de la alin.(2) art.162 CP RM au
fost definiţi anterior. De aceea, facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare.

106
 Lăsarea în primejdie (art.163 CP RM):
În art.163 CP RM fapta de lăsare în primejdie este incriminată într-o variantă-tip
şi o variantă agravată.
Astfel, varianta-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(1) art.163 CP RM, constă în
lă- sarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare periculoasă
pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vîrstei fragede sau
înaintate, a bo- lii sau a neputinţei, dacă cel vinovat ştia despre primejdie şi a avut
posibilitatea de a acorda ajutor părţii vătămate fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie
periculoasă pentru viaţă.
La rîndul său, varianta agravată de infracţiune, consemnată la alin.(2) art.163 CP
RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) a provocat din imprudenţă:
- o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (lit.a));
- decesul victimei (lit.b)).
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.163 CP RM îl constituie rela-
ţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunii de lăsare în primejdie lipseşte, nefiind vorba de o
influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victimei.
Victimă a infracţiunii specificate la art.163 CP RM este persoana care: 1) se află într-
o stare periculoasă pentru viaţă şi 2) este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza
vîrstei fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinţei.
Existenţa pericolului pentru viaţa victimei nu întotdeauna poate fi dedus doar din
caracteristicile locului în care e lăsată victima. De cele mai multe ori, trebuie cercetate toate
celelalte circumstanţe concrete ale faptei: timpul săvîrşirii faptei (vară/iarnă; zi/noapte); con-
diţiile meteoclimaterice pe fondul cărora e săvîrşită fapta sau care pot urma săvîrşirii faptei;
starea sănătăţii victimei; ambianţa ei vestimentară; anturajul în care se află victima etc.
Nu e suficient ca victima să se afle într-o stare periculoasă pentru viaţă. Mai este ne-
cesar ca ea să fie lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vîrstei fragede sau înaintate,
a bolii sau a neputinţei. Prin „imposibilitatea de a se salva” trebuie de înţeles neputinţa de a
se proteja şi a se îngriji de sine stătător.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.163 CP RM se exprima în fapta pre-
judiciabilă concretizată în inacţiunea de lăsare fără ajutor.
„A lăsa fără ajutor” înseamnă a lipsi victima de sprijin, de suport, de asistenţă, de
îngrijire. Lăsarea fără ajutor se poate manifesta prin eschivarea făptuitorului pentru
totdeauna de la obligaţiile sale sau numai într-un anumit interval de timp. Ceea ce contează
este dacă în timpul cît a durat lăsarea fără ajutor a existat un pericol real pentru viaţa
victimei şi aceasta a fost lipsită de posibilitatea de a se salva.
 Nu este necesară calificarea suplimentară conform art.163 CP RM, dacă victimei
omorului intenţionat sau a altei infracţiuni ce implică violenţa nu i se acordă ajutor de către
subiectul acelei infracţiuni, atunci cînd ea se află într-o stare periculoasă pentru viaţă şi este
lipsită de posibilitatea de a se salva.
Infracţiunea de lăsare în primejdie este o infracţiune formală. Ea se consideră
consu- mată din momentul în care victima a fost lăsată fără ajutor.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.163 CP RM se exprimă, în primul
rînd, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii în cauză pot fi diverse:
egoismul; laşitatea; indiferenţa etc.
Utilizată în art.163 CP RM, formula „cu bună-ştiinţă” indică asupra faptului că su-
biectul are certitudinea că persoana, pe care o lasă fără ajutor, se află într-o stare periculoasă
pentru viaţă şi că aceasta e lipsită de posibilitatea de a se salva.
Atunci cînd făptuitorul pune victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă, el îşi dă
seama de aceasta. Mai mult, făptuitorul doreşte ca victima să se afle într-o asemenea
situaţie. Atunci însă cînd făptuitorul manifestă imprudenţă faţă de apariţia şi evoluarea stării
de pericol pentru viaţa victimei – în rezultat ea fiind lăsată fără ajutor şi decedînd –
răspunderea penală se va aplica, după caz, potrivit art.149, 183, 264 sau altor articole din
Codul penal.
Subiectul infracţiunii de lăsare în primejdie este persoana fizică responsabilă care,
la momentul comiterii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiectul
trebuie să aibă una din următoarele două calităţi speciale: 1) să ştie despre primejdie şi să
aibă po- sibilitatea de a acorda ajutor victimei; 2) să pună el însuşi victima într-o situaţie
periculoasă pentru viaţă.
Cu privire la prima calitate, subiectul trebuie să aibă posibilitatea reală de a acorda
ajutor victimei, chiar cu o anumită doză de risc pentru sine sau pentru terţe persoane (dacă
nu se creează starea de extremă necesitate). Totodată, persoana, care are posibilitatea reală
de a acorda ajutor victimei, poate să aibă sau nu obligaţia de a-i purta de grijă (în virtutea
legii sau a unor reguli speciale).
Atunci cînd făptuitorului îi incumbă o asemenea obligaţie, deosebirea de
infracţiunea de neacordare de ajutor unui bolnav se face după următorul criteriu: în cazul
infracţiunii spe- cificate la art.162 CP RM, situaţia-premisă constă în existenţa unui raport
juridic obligaţional între făptuitor şi victimă, în care obligaţia făptuitorului este opozabilă
în raport cu un cerc de persoane nedeterminate. Cu alte cuvinte, în art.162 CP RM este
identificat doar subiectul pasiv al raportului juridic obligaţional. Însă, obligaţia acestei

109
persoane este erga omnes, adică faţă de un cerc nedeterminat de persoane.În contrast,
lăsarea în primejdie presupune, ca situ-

110
aţie-premisă, cazul cînd, în raportul juridic obligaţional dintre făptuitor şi victimă, obligaţia
făptuitorului există în raport cu o persoană concretă. Un asemenea anganjament îl poate
avea, de exemplu, o rudă apropiată, o dădăcă, un asistent social etc.
Cu privire la cea de-a doua calitate specială alternativă a subiectului lăsării în
primej- die, ea este prezentă cînd acesta însuşi a pus victima într-o situaţie periculoasă
pentru viaţă, chiar dacă nu avea obligaţia să-i poarte de grijă.
Deosebirea dintre infracţiunea de lăsare în primejdie şi infracţiunea prevăzută la
art.162 CP RM se referă tocmai la calităţile subiectului infracţiunii: 1) se va aplica art.163
CP RM, în cazul în care subiectul este cel care pune victima într-o situaţie periculoasă
pentru viaţă, după care o lasă cu bună-ştiinţă fără ajutor; 2) dimpotrivă, se va aplica art.162
CP RM, în cazul în care subiectul este cel care nu acordă ajutor victimei. Însă, nu el a pus
victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă.
În cazul agravantelor de la alin.(2) art.163 CP RM, interpretarea noţiunilor utilizate
se face, în principal, prin apelarea la explicaţiile prezentate anterior vizavi de noţiunile
similare.
În ceea ce priveşte lăsarea în primejdie care a provocat din imprudenţă decesul vic-
timei (ipoteză specificată la lit.b) alin.(2) art.163 CP RM), menţionăm că dacă făptuitorul
do- reşte sau admite în mod conştient producerea morţii victimei, cele săvîrşite nu pot fi
calificate conform art.163 CP RM. Răspunderea penală urmează a fi aplicată potrivit art.145
sau, după caz, art.147 CP RM.

§ 3. Infracţiuni contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei

(I. Arhiliuc, S. Brînză)

Răpirea unei persoane (art.164 CP RM):

Fapta de răpire a unei persoane este incriminată în art.164 CP RM într-o variantă-
tip şi în două variante agravate.
Răpirea unei persoane în varianta-tip este incriminată la alin.(1) art.164 CP RM.
La rîndul său, răpirea unei persoane în prima sa variantă agravată este
incriminată la alin.(2) art.164 CP RM, presupunînd că infracţiunea prevăzută la alineatul
(1) este săvîr- şită:
- asupra a două sau mai multor persoane (lit.b));
- cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea
de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate,
bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor (lit.c));
 - de două sau mai multe persoane (lit.e));
- din interes material (lit.f));
- cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă (lit.g)).
În fine, cea de-a doua variantă agravată de infracţiune, prevăzută la alin.(3)
art.164 CP RM, presupune că infracţiunile specificate la alineatele (1) sau (2):
- sunt săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.a));
- cauzează din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
ori decesul victimei (lit.b)).
Obiectul juridic special al infracţiunii de răpire a unei persoane îl formează relaţiile
sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei. Prin „libertate fizică” trebuie de înţeles po-
sibilitatea persoanei de a se mişca, de a circula şi de a activa după voinţa proprie, în limitele
stabilite de normele juridice.
În cazul în care infracţiunea prevăzută la art.164 CP RM presupune recurgerea la
constrîngere fizică, la constrîngere psihică, la înşelăciune ori la abuz de încredere, infracţiunea
dată are un obiect juridic complex (deoarece obiectul juridic secundar îl formează relaţiile
so- ciale cu privire la integritatea corporală, sănătatea, libertatea psihică a persoanei, ori cu
privire la libertatea manifestării de voinţă şi minimul necesar de încredere). În ipoteza
consemnată la lit.b) alin.(3) art.164 CP RM, obiectul juridic secundar îl formează relaţiile
sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoanei.
Infracţiunea de răpire a unei persoane are obiect material în acele cazuri cînd presu-
pune o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victimei (atunci cînd, în
subsidiar, se aplică violenţa asupra victimei, precum şi în prezenţa modalităţii consemnate la
lit.b) alin.
(3) art.164 CP RM).
De regulă, victimă a infracţiunii specificate la art.164 CP RM poate fi oricare persoa-
nă fizică. Totuşi, dacă victima are calităţi speciale, aceasta poate influenţa asupra calificării
faptei. Astfel, calitatea de minor, femeie gravidă sau de persoană aflată în stare de neputinţă
are ca efect agravarea răspunderii penale pentru răpirea unei persoane în baza lit.c) alin.(2)
art.164 CP RM.
Dacă victima răpită este un minor, iar fapta este săvîrşită de o rudă apropiată a
acestuia, calificarea se va face nu conform lit.c) alin.(2) art.164 CP RM, dar potrivit art.1641
CP RM.
Răpirea persoanei, care beneficiază de protecţie internaţională, atrage răspunderea

112
conform alin.(2) art.142 CP RM. În acest caz, nu este necesară calificarea suplimentară con-
form art.164 CP RM.

113
 Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.164 CP RM constă în fapta
prejudici- abilă alcătuită din: 1) acţiunea principală; 2) acţiunea sau inacţiunea adiacentă.
De regulă, săvîrşirea acţiunii adiacente presupune existenţa următoarelor trei etape
succesive: 1) capturarea victimei; 2) deplasarea victimei din habitatul ei permanent sau
provi- zoriu (locul de trai, de muncă, de odihnă, de tratament etc.); 3) reţinerea victimei (cu
privarea deplină de libertate) împotriva voinţei acesteia sau neluîndu-se în seamă voinţa ei.
Excepţia de la această regulă presupune prezenţa doar a ultimei etape din cele trei
menţionate mai sus, în situaţia în care victima este răpită prin înşelăciune sau abuz de
încrede- re. Atunci cînd răpirea victimei se realizează pe calea înşelăciunii sau abuzului de
încredere, făptuitorul nu are de ce să recurgă la capturare. Victima se deplasează ca şi cum
benevol către locul reţinerii sale.
În calitate de modalităţi ale acţiunii sau inacţiunii adiacente, care însoţeşte acţiunea
principală de răpire a unei persoane, trebuie numite: constrîngerea fizică; constrîngerea
psihi- că; înşelăciunea sau abuzul de încredere; profitarea de imposibilitatea victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa.
În ceea ce priveşte constrîngerea fizică, exercitată în cazul înfracţiunii specificate la
art.164 CP RM, aceasta se poate concretiza în: 1) vătămarea intenţionată gravă, medie sau
uşoară a integrităţii corporale ori a sănătăţii; 2) violenţa care nu implică un prejudiciu cauzat
sănătăţii.
Omorul, săvîrşit cu răpirea persoanei, atrage răspunderea numai în baza lit.f) alin.
(2) art145 CP RM. Reieşind din regula fixată la art.118 CP RM, în această ipoteză, se
exclude calificarea suplimentară conform art.164 CP RM.
Forţarea victimei să conducă mijlocul de transport (se are în vedere mijlocul de
trans- port în sensul art.132 CP RM), sub influenţa constrîngerii exercitate de făptuitor,
atestă pre- zenţa concursului ideal dintre infracţiunile prevăzute la art.164 şi 1921 CP RM.
Forţarea victimei să conducă garnitura de tren, nava aeriană, maritimă sau fluvială,
sub influenţa constrîngerii exercitate de făptuitor, denotă prezenţa concursului ideal dintre
infracţiunile prevăzute la art.164 şi 275 CP RM.
Întrucît art.164 CP RM este o normă generală în raport cu art.280 CP RM, care pre-
vede răspunderea pentru luare de ostatici, apare necesitatea delimitării celor două fapte in-
fracţionale. Pot fi evidenţiate următoarele criterii de delimitare: 1) în cazul luării de ostatici,
ca modalităţi ale acţiunii adiacente (ajutătoare) nu pot apare nici înşelăciunea sau abuzul de
încredere, nici profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa;
2) sunt diferiţi destinatarii revendicărilor înaintate de către făptuitor: victima sau persoanele
apropiate ei – în cazul răpirii unei persoane; statul, organizaţia internaţională, persoana juri-
dică sau fizică ori un grup de persoane – în cazul luării de ostatici; 3) diferă personalitatea
victimei: care interesează direct făptuitorul – în cazul răpirii unei persoane; care, de cele mai
dese ori, nu interesează făptuitorul – în situaţia luării de ostatici, deoarece victima este nu un
obiect, ci un mijloc de presiune asupra destinatarului revendicării; 4) modul de luare şi de
reţinere: ascuns cu meticulozitate – în cazul răpirii unei persoane, doar persoanele apropiate
fiind contactate de către făptuitor cu respectarea tuturor măsurilor de precauţie pentru a nu fi
descoperit; făcut public, deseori prin intermediul mass-media – în cazul luării de ostatici etc.
Durata reţinerii ilegale a persoanei răpite nu are importanţă la calificarea infracţiunii
prevăzute la art.164 CP RM, însă poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Nu poate fi calificat ca răpire a unei persoane cazul de imitare a acestei infracţiuni,
cînd „victima” părăseşte benevol locul aflării sale, după care, împreună cu „răpitorul”, cer o
recompensă, chipurile, pentru eliberarea ei. În asemenea situaţii, latura obiectivă a
infracţiunii de răpire a unei persoane lipseşte, dar există temeiul aplicării răspunderii pentru
una dintre infracţiunile specificate la art.190 CP RM.
Infracţiunea de răpire a unei persoane este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul reţinerii victimei (cu privarea deplină de libertate) împotriva
voinţei acesteia sau neluîndu-se în seamă voinţa ei.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.164 CP RM se exprimă, în primul
rînd, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii în cauză pot fi dintre
cele mai variate: răzbunare; gelozie; motive huliganice etc. În cazul în care motivul ia forma
interesului material, răspunderea se agravează, fapta fiind calificată conform lit.f) alin.(2)
art.164 CP RM.
Printre motivele cele mai răspîndite ale infracţiunii de răpire a unei persoane se nu-
mără cel de înlesnire a săvîrşirii unei alte infracţiuni. Aceasta însă nu trebuie să ducă la ideea
că răpirea unei persoane, ca infracţiune-mijloc, se dizolvă în amalgamul infracţiunii-scop, a
cărei săvîrşire o înlesneşte. O asemenea ipoteză poate fi valabilă doar în cazul acelor
infracţi- uni, care înglobează răpirea unei persoane pe post de acţiune adiacentă (de
exemplu, în cazul infracţiunilor prevăzute la lit.f) alin.(2) art.145, lit.a) alin.(1) art.165
(presupunînd ipoteza de răpire a victimei), alin.(4) art.189 CP RM). Aceste cazuri reprezintă
excepţii. Iar regula este că răpirea unei persoane trebuie să-şi găsească locul propriu în
cadrul calificării, chiar şi atunci cînd constituie o infracţiune-mijloc.
Subiectul infracţiunii specificate la art.164 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.

116
 În cea mai mare parte, circumstanţele agravante consemnate la alin.(2) şi (3) art.164
CP RM nu necesită o analiză aparte, întrucît toate noţiunile specificate la aceste prevederi au
fost caracterizate anterior. În cele ce urmează ne vom referi la agravanta de la lit.f) alin.(2)
art.164 CP RM – „din interes material” – care comportă anumite precizări în contextul
infracţiunii de răpire a unei persoane, precum şi la agravanta de la lit.g) alin.(2) art.164 CP
RM – „cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă” – care nu a fost
caracterizată anterior.
În sensul prevederii de la lit.f) alin.(2) art.164 CP RM, răpirea unei persoane este
săvîrşită din interes material în următoarele cazuri: 1) victima este răpită pentru o perioadă
anumită de timp, pentru a fi lipsită de posibilitatea de a încheia o tranzacţie profitabilă sau
de a lua parte la o licitaţie etc., caz în care făptuitorul îşi sporeşte activul patrimonial pe
seama victimei; 2) făptuitorul manifestă dorinţa de a obţine un cîştig material pentru a
executa în schimb comanda de răpire etc. Noţiunea de interes material are acelaşi înţeles ca
şi în cazul infracţiunilor prevăzute la lit.b) alin.(2) art.145, lit.g) alin.(2) art.151 şi lit.h) alin.
(2) art.152 CP RM. În consecinţă, facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare.
Prevederea de la lit.f) alin.(2) art.164 CP RM nu poate fi aplicată în cazul în care răpi-
rea unei persoane este însoţită de cererea făptuitorului de a i se transmite bunurile
proprietaru- lui, posesorului sau ale deţinătorului, ori dreptul asupra acestor bunuri, sau de a
fi săvîrşite în folosul lui acţiuni cu caracter patrimonial. O asemenea faptă trebuie calificată
numai conform alin.(4) art.189 CP RM. Reieşind din prevederile art.118 CP RM, în astfel de
cazuri nu este necesară calificarea suplimentară conform art.164 CP RM.
Uneori, în legătură cu răpirea unei persoane, revendicările privind transmiterea
bani- lor sau a altor avantaje materiale ori privind săvîrşirea în folosul făptuitorului a unor
acţiuni cu caracter patrimonial sunt avansate de către făptuitor în contul restituirii de către
victimă a da- toriei anterior asumate, sau în contul achitării de către victimă a recompensei
pentru serviciul anterior prestat de către făptuitor (care s-a dovedit a fi nejustificat), sau în
contul compensării unui alt prejudiciu material cauzat realmente de către victimă. Dacă
prezenţa acestor circum- stanţe va fi probată, cele comise trebuie calificate conform art.164
CP RM (cu excepţia lit.f) alin.(2)) şi art.352 „Samavolnicia” din Codul penal).
În sensul prevederii de la lit.g) alin.(2) art.164 CP RM, în conformitate cu alin.(1)
art.129 CP RM, prin „arme” înţelegem instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel
declara- te prin dispoziţiile legale. Asemenea dispoziţii legale se conţin în Legea Republicii
Moldova privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, adoptată de
Parlamentul Repu- blicii Moldova la 08.07.2012. Excepţii constituie armele care nu sunt
utilizabile în vederea anihilării unei persoane (de exemplu: arma dezactivată; arma de
recuzită etc.).
 În cazurile necesare, este important ca în raportul de expertiză criminalistică să fie
specificat dacă obiectul aplicat la răpirea unei persoane reprezintă sau nu o armă. În prezenţa
unor temeiuri suficiente, acţiunile persoanei, care a aplicat arma în procesul săvîrşirii răpirii
unei persoane, pot fi calificate suplimentar conform art.290 „Purtarea, păstrarea, procurarea,
fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor” din
Codul Penal.
În sensul prevederii de la lit.g) alin.(2) art.164 CP RM, prin „alte obiecte folosite
în calitate de armă”, se are în vedere, în primul rînd, obiectele care îndeplinesc cumulativ
următoarele două condiţii: 1) nu se consideră arme în sensul Legii privind regimul armelor
şi al muniţiilor cu destinaţie civilă; 2) sunt utilizabile în vederea anihilării victimei sau a
altor persoane (de exemplu, a persoanelor care au încercat să împiedice răpirea victimei ori
să o elibereze). Din categorie de alte obiecte, folosite în calitate de armă, fac parte:
briceagul; to- porul; ranga; bîta; foarfecele; cuţitul de bucătărie etc. Nu este exclus ca
obiectele folosite în calitate de armă să fie obiecte animate (de exemplu, cîini dresaţi).
În al doilea rînd, din categoria de alte obiecte, folosite în calitate de armă, pot face
parte: armele inutilizabile; armele defectate; armele dezactivate; armele de recuzită; armele
de panoplie; machetele (imitaţiile) de arme; obiectele asemănătoare cu armele. Aplicarea, în
cadrul infracţiunii de răpire a unei persoane, a unei arme inutilizabile, defectate, dezactivate,
de recuzită sau de panoplie (fapt cunoscut făptuitorului), ori a unei machete (imitaţii) de
armă, ori a unui obiect asemănător cu arma intră sub incidenţa dispoziţiei de la lit.g) alin.(2)
art.164 CP RM numai în acele cazuri cînd obiectele nominalizate sunt aplicate în vederea
anihilării victimei sau a altor persoane (de exemplu, victima este lovită în tîmpla capului cu
patul de oţel al unui pistol defectat sau cu macheta de plumb a unui pistol etc.).
Dacă, în cazul răpirii unei persoane, din cauze independente de voinţa făptuitorului,
acestuia nu-i reuşeşte aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă (de
exem- plu, din cauza defecţiunii de armă sau de muniţie), calificarea se va face conform
art.27 şi lit.g) alin.(2) art.164 CP RM.
Pentru calificarea faptei conform lit.g) alin.(2) art.164 CP RM, nu importă dacă ar-
mele sau obiectele folosite în calitate de armă au fost pregătite sau adaptate din timp, nici
dacă au fost luate de la locul capturării unei persoane ori de la locul spre care aceasta a fost
deplasată.
Pentru aplicarea răspunderii în baza lit.g) alin.(2) art.164 CP RM, nu este suficient
ca făptuitorul să aibă asupra sa, în timpul răpirii, arma sau obiectul folosit în calitate de
armă. Este necesar ca acestea să fie aplicate efectiv în vederea anihilării victimei sau a altor

119
persoane

120
(de exemplu, a persoanelor care au încercat să împiedice răpirea victimei ori să o elibereze).
Prin „anihilare” trebuie de înţeles violenţa sau ameninţarea cu aplicarea violenţei (demon-
strarea armei în scopul intimidării, sprijinirea cuţitului de gîtul victimei, agitarea pumnului
cu boxul îmbrăcat, tragerea focurilor de armă pe deasupra capului victimei sau în imediata
apropiere de picioarele ei etc.).
Răpirea unei persoane, săvîrşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în
calitate de armă, presupunînd ameninţarea cu aplicarea violenţei, nu necesită calificare
supli- mentară conform art.155 CP RM.

Răpirea minorului de către rudele apropiate (art.1641 CP RM):

Art. 1641 CP RM stabileşte răspunderea pentru răpirea minorului de către rudele
apropiate.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.1641 CP RM îl formează
rela- ţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei.
În cazul în care infracţiunea specificată la art.164 1 CP RM presupune recurgerea la
constrîngere fizică, la constrîngere psihică, la înşelăciune ori la abuz de încredere, infracţiunea
dată are un obiect juridic complex (deoarece obiectul juridic secundar îl formează relaţiile
so- ciale cu privire la integritatea corporală, sănătatea, libertatea psihică a persoanei, ori cu
privire la libertatea manifestării de voinţă şi minimul necesar de încredere).
Prezenţa obiectului material – a corpului victimei – se atestă atunci cînd fapta
presu- pune influenţarea nemijlocită infracţională asupra corpului victimei.
Victima infracţiunii specificate la art.1641 CP RM este minorul care se află într-o
relaţie de rudenie apropiată cu subiectul infracţiunii.
Nu poate fi considerată victimă a infracţiunii prevăzute la art.164 1 CP RM fratele, sora,
nepotul (considerat în raport cu bunicii) sau altă rudă apropiată, dacă făptuitorul acţiona, în
opinia lui, în interesele minorului. Astfel, dacă făptuitorul ia minorul (de regulă, avînd o vîrsta
fragedă), fiind rudă apropiată cu acesta, considerînd că acţionează în interesele minorului,
pentru constatarea prezenţei sau lipsei componenţei de infracţiune specificate la art.1641 CP
RM este necesară examinarea următoarelor aspecte: 1) prezenţa sau lipsa drepturilor
părinteşti ori a altor drepturi de rudenie apropiată atît la persoana care ia minorul, cît şi la
persoana la care minorul s-a aflat pînă în momentul luării. Nu se poate face abstracţie de
faptul că răpirea minorului de către rudele apropiate este, prin excelenţă, o luare ilegală a
acestuia. Dacă cel care ia minorul nu dispune la moment de calitatea juridică corespunzătoare
care să-i permită luarea, luarea va avea un caracter ilegal, putînd fi calificată conform art.1641
CP RM; 2) motivul şi scopul luării mino-
rului. Nu poate acţiona în interesele minorului, deci săvîrşeşte infracţiunea prevăzută la
art.1641 CP RM cel care, chiar avînd calitatea de rudă apropiată în raport cu victima, o ia din
interes material, din răzbunare sau din alte motive, considerate josnice. La fel, nu poate
acţiona în inte- resele minorului cel care urmăreşte scopul de a preleva şi/sau utiliza ori
comercializa organele sau ţesuturile acestuia, scopul exploatării lui, scopul abandonării în
străinătate sau alte asemenea scopuri. Şi în aceste cazuri, chiar dacă făptuitorul este rudă
apropiată în raport cu victima, luarea trebuie considerată ilegală, fiind calificată conform
art.1641 CP RM.
Dimpotrivă – în acele cazuri cînd părinţii divorţaţi ori alte rude apropiate „răpesc”
periodic unul de la altul copilul, neavînd motive sau scopuri cu relevanţă penală – rezolvarea
unui asemenea conflict trebuie făcută pe calea acţiunii civile, fără iniţierea acţiunii penale.
Nu se poate ignora că, în conformitate cu art.16 din Legea Republicii Moldova privind
dreptu- rile copilului, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 15.12.1994, fiecare
minor are dreptul să locuiască în familie, să-şi cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor,
să coabiteze cu aceştia, cu excepţia cazurilor în care despărţirea de un părinte sau de ambii
părinţi este necesară în interesul minorului.
Pluralitatea de victime nu influenţează asupra calificării faptei în baza art.164 1 CP
RM, dar poate fi luată în calcul la individualizarea pedepsei.
Latura obiectivă a infracţiunii de răpire a minorului de către rudele apropiate constă
în fapta prejudiciabilă alcătuită din: 1) acţiunea principală; 2) acţiunea sau inacţiunea
adiacentă.
Ca şi în cazul infracţiunii specificate la art.164 CP RM, săvîrşirea acţiunii adiacente
presupune, de regulă, existenţa următoarelor trei etape succesive: 1) capturarea victimei; 2)
deplasarea victimei din habitatul ei permanent sau provizoriu (locul de trai, de muncă, de
odihnă, de tratament etc.); 3) reţinerea victimei (cu privarea deplină de libertate) împotriva
voinţei acesteia sau neluîndu-se în seamă voinţa ei. Excepţia de la această regulă presupune
prezenţa doar a ultimei etape din cele menţionate mai sus în situaţia în care victima este
răpită prin înşelăciune sau abuz de încredere. Această excepţie se atestă atunci cînd răpirea
minoru- lui de către rudele apropiate se realizează pe calea înşelăciunii sau abuzului de
încredere.
În calitate de modalităţi ale acţiunii sau inacţiunii adiacente, care însoţeşte acţiunea
principală de răpire a minorului de către rudele apropiate, trebuie numite: constrîngerea fizi-
că; constrîngerea psihică; înşelăciunea sau abuzul de încredere; profitarea de imposibilitatea
victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.

122
 În ceea ce priveşte constrîngerea fizică, aceasta se poate concretiza în: 1) vătămarea
intenţionată gravă, medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) violenţa care
nu implică un prejudiciu cauzat sănătăţii.

123
 În alt context, durata reţinerii ilegale a persoanei răpite nu are importanţă la califica-
rea infracţiunii prevăzute la art.1641 CP RM.
Prevederea de la lit.f) alin.(2) art.145 CP RM nu este aplicabilă în cazul omorului
săvîrşit cu răpirea minorului de către rudele apropiate. În acest caz, răspunderea se aplică în
baza art.145 (cu sau fără referirea la lit.e) alin.(2)) şi art.1641 CP RM.
Infracţiunea de răpire a minorului de către rudele apropiate este o infracţiune for-
mală. Ea se consideră consumată din momentul reţinerii persoanei (cu privarea deplină de
libertate) împotriva voinţei acesteia sau neluîndu-se în seamă voinţa ei.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.1641 CP RM se caracterizează, îna-
inte de toate, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii în cauză pot
fi următoarele: răzbunare; gelozie; interesul material; năzuinţa de a înlesni săvîrşirea unei
alte infracţiuni; motive huliganice etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.1641 CP RM este persoana fizică responsabilă
care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
Doar ruda apropiată (în raport cu victima) poate fi subiect al infracţiunii prevăzute
la art.1641 CP RM. În conformitate cu alin.(4) art.134 CP RM, rude apropiate se consideră
următoarele patru categorii corelative de persoane: 1) părinţii în raport cu copiii; 2) înfietorii
în raport cu copiii înfiaţi; 3) fraţii în raport cu surorile; 4) bunicii în raport cu nepoţii lor. Ră-
pirea minorului de către oricare altă persoană (inclusiv rudă), care nu face parte din
categoria rudelor apropiate, poate fi calificată potrivit lit.c) alin.(2) art.164 CP RM.
Dacă făptuitorul va răpi un minor, pe care l-a perceput eronat în calitate de rudă
apro- piată, fapta trebuie calificată ca tentativă la infracţiunea specificată la art.1641 CP RM.

Traficul de fiinţe umane (art.165 CP RM):

Sub denumirea marginală de trafic de fiinţe umane, în art.165 CP RM, sunt reunite
două variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Traficul de fiinţe umane în prima sa variantă-tip este incriminat la alin.(1) art.165
CP RM: recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane, cu
sau fără consimţămîntul acesteia, în scop de exploatare sexuală comercială sau necomer-
cială, prin muncă sau servicii forţate, pentru cerşetorie, în sclavie sau în condiţii similare
sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor
sau ţesuturilor, săvîrşită prin:
- ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase
pen- tru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a
documentelor
 şi prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită
în mod rezonabil, precum şi prin ameninţare cu divulgarea informaţiilor
confidenţiale familiei victimei sau altor persoane atît fizice, cît şi juridice (lit.a));
- înşelăciune (lit.b));
- abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi
sau beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlul
asupra unei alte persoane (lit.c)).
La rîndul său, traficul de fiinţe umane în a doua sa variantă-tip este incriminat la
lit.f) alin.(2) art.165 CP RM: recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau
primirea unei persoane, cu sau fără consimţămîntul acesteia, în scop de exploatare sexuală
comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate, pentru cerşetorie, în sclavie
sau în condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale,
de prelevare a organelor sau ţesuturilor, săvîrşită cu aplicarea violenţei periculoase pentru
viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei.
Traficul de fiinţe umane în prima sa variantă agravată este incriminat la lit.a)-e), g)
alin.
(2) art.165 CP RM, presupunînd că infracţiunea specificată la alineatul (1) este săvîrşită:
- de către o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin.(1) art.165 CP
RM (lit.a));
- asupra a două sau mai multor persoane (lit.b));
- asupra unei femei gravide (lit.c));
- de două sau mai multe persoane (lit.d));
- de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate
publică (lit.e));
- prin folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura
sub- ordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice, a armei
(lit.g)). Traficul de fiinţe umane în a doua sa variantă agravată este incriminat la
alin.(3)
art.165 CP RM, presupunînd că infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) sunt:
–săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.a));
–soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a per-
soanei, cu decesul ori sinuciderea acesteia (lit.b)).
În sfîrşit, în conformitate cu alin.(4) art.165 CP RM, victima traficului de fiinţe
uma- ne este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvîrşite de ea în legătură
cu această calitate procesuală.

126
 Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.165 CP RM are un
caracter complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la
libertatea

127
fizică a persoanei; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la oricare
din următoarele valori sociale: integritatea corporală, viaţa, integritatea fizică sau psihică,
inviolabilitatea şi libertatea sexuală, libertatea psihică ori libertatea fizică a persoanei;
posesia asupra documentelor persoanei; libertatea manifestării de voinţă; probitate;
exercitarea co- rectă a funcţiei în cadrul unei autorităţi publice; exercitarea corectă a
controlului asupra unei persoane aflate sub autoritatea altcuiva; exercitarea corectă a
funcţiilor autorităţii publice, a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-
economice.
Atunci cînd atingerea obiectului juridic secundar se face pe calea influenţării nemij-
locite infracţionale asupra corpului victimei, infracţiunea specificată la alin.(1) art.165 CP
RM are şi obiect material. Părţile corpului victimei (organele, ţesuturile sau celulele) nu pot
reprezenta acest obiect.
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.165 CP RM poate fi numai persoana
care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 18 ani. Prin aceasta, infracţiunea dată se
deosebeşte de fapta de trafic de copii, incriminată la art.206 CP RM.
Pentru ca în raport cu victima infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM să
opereze prevederea de la alin.(4) art.165 CP RM, este necesar să fie întrunite cumulativ
urmă- toarele trei condiţii: 1) victima să fi săvîrşit o infracţiune sau mai multe infracţiuni; 2)
aceste infracţiuni nu ar fi fost săvîrşite, dacă persoana dată nu ar fi avut calitatea de victimă
a infrac- ţiunii prevăzute la alin.(1) art.165 CP RM; 3) calitatea de victimă a infracţiunii
specificate la alin.(1) art.165 CP RM este confirmată din punct de vedere procesual penal.
Dacă nu lipseşte nici una din aceste condiţii, se va aplica necondiţionat, fără rezer-
ve, prevederea de la alin.(4) art.165 CP RM. Nu are importanţă nici numărul infracţiunilor
săvîrşite, nici gradul de gravitate a acestora. Chiar dacă din dispoziţia alin.(2) art.57 CP RM
ar reieşi că ar trebui întrunite şi condiţiile prevăzute la alin.(1) art.57 CP RM, nu este aşa. În
prevederile de la alin.(4) art.165 CP RM nu este vorba despre un caz de liberare de
răspundere penală în legătură cu căinţa sinceră. Această prevedere legală nu cere ca victima
infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM să se autodenunţe de bunăvoie, să
contribuie activ la descoperirea infracţiunii, să compenseze valoarea daunei materiale
cauzate sau, în alt mod, să repare prejudiciul pricinuit de infracţiune.
Sintagma „cu sau fără consimţămîntul acesteia”, utilizată în dispoziţia de la alin.
(1) art.165 CP RM, se referă la consimţămîntul victimei la recrutarea, transportarea,
transferul, adăpostirea sau primirea ei, în scop de exploatare. Legiuitorul nu are în vedere
consimţămîn- tul victimei la exploatare, din moment ce exploatarea propriu-zisă depăşeşte
cadrul infracţi- unii prevăzute la alin.(1) art.165 CP RM, deci este irelevantă în conjunctura
infracţiunii date.
 În contextul infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM, consimţămîntul victi-
mei nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului. Chiar dacă victima şi-a exprimat consim-
ţămîntul de a fi traficată, acesta este redus la zero, este anulat, nevalabil, întrucît făptuitorul a
recurs la unul din factorii de viciere a consimţămîntului, reprezentaţi de modalităţile acţiunii
adiacente din cadrul faptei prejudiciabile specificate la alin.(1) art.165 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.165 CP RM se exprimă în
fapta prejudiciabilă care cuprinde următoarele două acţiuni cu caracter alternativ: 1) acţiunea
principală şi 2) acţiunea sau inacţiunea adiacentă.
Acţiunea principală din cadrul infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM se
exprimă în oricare din următoarele modalităţi: 1) recrutarea victimei; 2) transportarea victi-
mei; 3) transferul victimei; 4) adăpostirea victimei; 5) primirea victimei.
Referitor la modalităţile sub care se prezintă acţiunea principală, pot fi menţionate
următoarele: 1) recrutarea este racolarea (prin selectare) a victimei în vederea deplasării ei
către punctul de destinaţie; 2) transportarea este deplasarea victimei peste frontiera de stat a
Republicii Moldova sau în interiorul teritoriului Republicii Moldova; 3) transferul este
trans- miterea victimei de la un traficant către altul prin vînzare-cumpărare, schimb, dare în
chirie, cesiune în contul unei datorii, donaţie sau alte asemenea tranzacţii ilegale; 4)
adăpostirea este plasarea victimei într-un loc ferit, pentru a nu fi descoperită de
reprezentanţii organelor de drept sau de persoanele terţe, care ar putea anunţa autorităţile
despre infracţiunea săvîrşită;
5) primirea este luarea în „custodie” a victimei de către un traficant de la altul ca urmare a
vînzării-cumpărării sau a altor tranzacţii ilegale.
Acţiunea principală, sub oricare din modalităţile specificate mai sus, trebuie să fie
însoţită de acţiunea sau inacţiunea adiacentă, în oricare din modalităţile sale.
Acţiunea sau inacţiunea adiacentă din cadrul infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.165 CP RM îşi găseşte exprimare în modalităţile enumerate la lit.a)-c) alin.(1) şi la lit.g)
alin.(2) art.165 CP RM: 1) ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice sau psihice
nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei; 2) aplicarea violenţei fizice sau psihice
nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei; 3) răpire; 4) confiscarea documentelor;
5) servitute; 6) ameninţarea cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau
altor persoane atît fizice, cît şi juridice; 7) înşelăciune; 8) abuzul de poziţia de
vulnerabilitate; 9) abuzul de putere; 10) darea sau primirea unor plăţi sau beneficii; 11)
folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degra- dante; 12) violul; 13) folosirea
dependenţei fizice; 15) folosirea armei. În ce priveşte ultimele patru modalităţi ale acţiunii

130
sau inacţiunii adiacente, acestea îndeplinesc concomitent rolul de circumstanţe agravante ale
infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM.

131
 Cît priveşte modaităţile acţiunii sau inacţiunii adiacente, în sensul prevederii de la
lit.a) alin.(1) art.165 CP RM, prin „ameninţare cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru
viaţa şi sănătatea persoanei” trebuie de înţeles acea formă a violenţei psihice, care
presupune efectua- rea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temere, care
o pune în situaţia de a nu mai avea resursele psihice necesare pentru a rezista constrîngerii.
Nu contează dacă violenţa, cu care se ameninţă, se preconizează a fi aplicată chiar de către
cel care ameninţă sau de către o altă persoană. Ameninţarea trebuie să aibă un caracter real şi
imediat. Ea se poate realiza pe cale verbală, în scris, prin gesturi, prin atitudini, prin acţiuni
concludente etc.
Dacă violenţa psihică constă într-o ameninţare, atunci ce înseamnă, în contextul
pre- vederii de la lit.a) alin.(1) art.165 CP RM, ameninţarea cu aplicarea violenţei psihice
neperi- culoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei? Răspuns la această întrebare nu poate
exista, din moment ce expresia „ameninţarea cu aplicarea ... violenţei ... psihice
nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei”, utilizată de legiuitor la lit.a) alin.(1)
art.165 CP RM, reprezintă un nonsens, o inadvertenţă terminologică, inaplicabilă în practică.
În sensul prevederii de la lit.a) alin.(1) art.165 CP RM, noţiunea „violenţă neperi-
culoasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei” trebuie înţeleasă în felul următor: cauzarea
intenţionată a leziunilor corporale, care nu a avut drept urmare nici dereglarea sănătăţii, nici
pierderea capacităţii de muncă, ori aplicarea intenţionată a loviturilor sau săvîrşirea altor ac-
ţiuni violente care au cauzat o durere fizică, dacă acestea nu au creat pericol pentru viaţa şi
sănătatea victimei.
Înţelesul noţiunii de răpire, utilizate în dispoziţia de la lit.a) alin.(1) art.165 CP RM,
este cel prezentat cu ocazia examinării infracţiunii prevăzute la art.164 CP RM. De aceea,
facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare. Trebuie de precizat că, în acord cu art.118
CP RM, infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.165 CP RM care presupune răpirea victimei nu
necesită calificare suplimentară în baza art.164 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.a) alin.(1) art.165 CP RM – aşa cum rezultă din pct.5)
art.2 al Legii Republicii Moldova privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe
umane, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 20.10.2005 – prin „confiscarea
documen- telor” se înţelege lipsirea sub orice formă a victimei de paşaport, buletinul de
identitate sau documentul de călătorie etc. Permisul de şedere sau alte documente (cu
excepţia paşaportului, buletinului de identitate sau a documentului de călătorie) nu poate
constitui obiectul confiscă- rii în sensul prevederii de la lit.a) alin.(1) art.165 CP RM.
În acord cu art.118 CP RM, infracţiunea specificată la lit.a) alin.(1) art.165 CP RM
(atunci cînd presupune confiscarea documentelor) nu necesită calificare suplimentară în
baza
alin.(2) art.360 CP RM (avîndu-se în vedere modalitatea de sustragere a buletinelor de
identi- tate sau a altor documente importante ale persoanelor fizice, cu intenţia de a limita
libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de aceasta).
În sensul prevederii de la lit.a) alin.(1) art.165 CP RM, prin „servitute” se înţelege
starea sau condiţia rezultînd din faptul că un debitor s-a angajat să dea drept garanţie pentru
o datorie serviciile sale personale sau ale unei alte persoane asupra căreia îşi exercită autori-
tatea, dacă valoarea echitabilă a acestor servicii nu este destinată lichidării datoriei sau dacă
durata acestor servicii nu este limitată şi nici caracterul lor definit.
În sensul prevederii de la lit.a) alin.(1) art.165 CP RM, prin „ameninţare cu
divulga- rea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoaneatît fizice, cît
şi juridice” trebuie de înţeles efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire
victimei temerea că anumite informaţii, constituind secretul personal al victimei, ar putea fi
destăinuite familiei sale ori altor persoane, ceea ce ar pune-o într-o lumină nefavorabilă în
raport cu aceste persoa- ne, astfel reducîndu-i la minimum resursele psihice necesare pentru
a rezista constrîngerii.
În sensul prevederii de la lit.b) alin.(1) art.165 CP RM, înşelăciunea presupune fie
prezentarea vădit falsă a realităţii, fie trecerea sub tăcere a realităţii, care constă în
ascunderea de victimă a faptelor şi circumstanţelor care comportă semnificaţie în
împrejurările concrete respective. De regulă, în contextul infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.165 CP RM, este vorba de înşelăciunea privitoare la promisiuni, atunci cînd făptuitorul
induce victima în eroare în ceea ce priveşte intenţiile sale adevărate (de exemplu, îi promite
că va fi angajată la o muncă decentă şi bine plătită, cu toate că în realitate nu are această
intenţie).
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(1) art.165 CP RM – aşa cum rezultă din pct.10)
art.2 al Legii privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane – prin „ poziţie de
vulnerabilitate” se înţelege starea specială în care se află persoana, astfel încît aceasta este
dispusă să se supună abuzului sau exploatării, în special din cauza: a) situaţiei precare din
punctul de vedere al supravieţuirii sociale; b) situaţiei condiţionate de vîrstă, sarcină, boală,
infirmitate, deficienţă fizică sau mintală; c) situaţiei precare şi ilegale de intrare sau de
şedere în ţara de tranzit sau de destinaţie.
Nu este suficientă atestarea poziţiei de vulnerabilitate a victimei. O condiţie la fel de
importantă este ca făptuitorul să abuzeze de această poziţie. Aceasta înseamnă că făptuitorul
trebuie să cunoască, la momentul comiterii infracţiunii, despre vulnerabilitatea victimei. În
afară de aceasta, este necesar ca făptuitorul să folosească vulnerabilitatea victimei pentru a-

134
şi uşura săvîrşirea infracţiunii. În alţi termeni, făptuitorul trebuie să profite de
vulnerabilitatea victimei. Ceea ce înseamnă că nu poate fi aplicat alin.(1) art.165 CP RM
dacă, în lipsa oricărei

135
modalităţi a acţiunii adiacente din cadrul infracţiunii corespunzătoare, cînd se realizează re-
crutarea, transportarea, transferul victimei etc., se atestă vulnerabilitatea victimei, însă
făptui- torul nu abuzează de această circumstanţă. Aceasta este posibil fie în cazul în care
făptuitorul nu a cunoscut că victima este vulnerabilă (de exemplu, că victima este gravidă),
fie a cunoscut această împrejurare, însă nu a profitat în nici un fel de ea (de exemplu, cînd
nu există şi nu poate exista o legătură cauzală între deficienţa fizică a victimei şi faptul că
aceasta a acceptat să fie recrutată, transportată, transferată etc.).
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(1) art.165 CP RM, prin „abuz de putere” se are
în vedere folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu de către funcţionarul public care repre-
zintă o autoritate publică şi care nu este o persoană cu funcţie de răspundere, într-un mod
care contravine intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
persoanelor fizice sau juridice. Aplicarea răspunderii pentru infracţiunea specificată la alin.
(1) art.165 CP RM, care presupune abuzul de putere, exclude calificarea suplimentară
conform art.327 CP RM sau art.312 din Codul contravenţional.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(1) art.165 CP RM, darea sau primirea unor plăţi
sau beneficii, pentru a obţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlul asupra unei
alte persoane, presupune realizarea unei înţelegeri, concretizată în două activităţi corelative
ale celor două părţi la respectiva înţelegere: 1) darea de plăţi sau beneficii; 2) primirea de
plăţi sau beneficii. Se au în vedere oricare plăţi sau beneficii avînd rolul de recompensă
ilicită (bani sau alte bunuri, servicii, avantaje sau foloase patrimoniale). Pentru calificare, nu
contează la iniţiativa cui este săvîrşită infracţiunea: la iniţiativa celui care dă plăţile sau
beneficiile sau la iniţiativa celui care le primeşte.
Atunci cînd ne referim la situaţia în care autorul infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.165 CP RM primeşte unele plăţi sau beneficii, avem în vedere că acesta primeşte o
remuneraţie materială de la organizatorul sau instigatorul infracţiunii specificate la alin.
(1) art.165 CP RM. Remuneraţia este oferită pentru a-l determina pe autor să cumpere
consimţămîntul unei persoane care deţine controlul asupra victimei. Adică, după primirea
plăţilor sau beneficiilor de către autorul infracţiunii urmează darea acestora – cel mai
probabil, în parte – către cel care deţine controlul asupra victimei. Aşadar, în situaţia
primirii de plăţi sau beneficii, ca participanţi la infracţiune în mod obligatoriu figurează:
1) autorul infracţiunii, care primeşte plăţile sau beneficiile de la organizatorul sau insti-
gatorul infracţiunii şi care, ulterior, dă o parte din acestea complicelui la infracţiune, şi
anume: persoanei care deţine controlul asupra victimei; 2) organizatorul sau instigatorul
infracţiunii care dă autorului plăţi sau beneficii; 3) complicele la infracţiune, care pri-
meşte plăţi sau beneficii de la autorul infracţiunii (pentru a-şi da acordul, de exemplu, la
recrutarea victimei).
Pe de altă parte, în situaţia în care autorul infracţiunii dă plăţi sau beneficii, figurea-
ză numai doi participanţi: 1) autorul infracţiunii, care dă complicelui plăţi sau beneficii; 2)
complicele la infracţiune, care primeşte plăţi sau beneficii de la autorul infracţiunii (pentru
a-şi da acordul, de exemplu, la recrutarea victimei). Desigur, şi în această situaţie poate
exista un organizator sau instigator. Însă, activitatea acestuia nu poate consta în darea de
plăţi sau beneficii către autorul infracţiunii.
În cazurile menţionate mai sus, complicele la infracţiune (adică persoana care deţine
controlul asupra victimei) poate fi oricare persoană sub a cărei grijă, ocrotire sau protecţie –
faptică sau juridică – se află victima. Se are în vedere tutorele, curatorul sau la oricare altă
persoană care deţine, legal sau ilegal, controlul asupra unei victime adulte.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.165 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul obţinerii controlului asupra facultăţii victimei de a se
deplasa nestingherit. Astfel, dacă acelaşi făptuitor, de exemplu, recrutează, transportă şi adă-
posteşte victima, iar aceste activităţi sunt însoţite de una dintre modalităţile acţiunii
adiacente, deja în momentul recrutării victimei infracţiunea trebuie considerată consumată.
Transporta- rea şi adăpostirea victimei se vor referi la momentul de epuizare a infracţiunii
specificate la alin.(1) art.165 CP RM.
Dacă însă la fiecare etapă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.165 CP RM va in-
terveni un alt făptuitor, atunci momentul de consumare a infracţiunii trebuie stabilit pen-
tru fiecare dintre aceşti făptuitori: 1) pentru recrutor: din momentul recrutării victimei, dacă
este prezentă una din modalităţile acţiunii adiacente; 2) pentru transportator: din momentul
transportării victimei, dacă este prezentă una din modalităţile acţiunii adiacente; 3) pentru
cel care realizează transferul: din momentul transferării victimei, dacă este prezentă una din
modalităţile acţiunii adiacente; 4) pentru cel care realizează adăpostirea: din momentul adă-
postirii victimei, dacă este prezentă una din modalităţile acţiunii adiacente; 5) pentru cel care
realizează primirea: din momentul primirii victimei, dacă este prezentă una din modalităţile
acţiunii adiacente.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM se
caracterizea- ză, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele
infracţiunii în cauză pot fi următoarele: interesul material; răzbunare; gelozie; invidie; ură;
năzuinţa de a facilita săvîrşirea unei alte infracţiuni; năzuinţa de a salva viaţa unei persoane
apropiate; motive cu tentă sexuală; motive de ordin extremist etc.

137
 În dispoziţia de la alin.(1) art.165 CP RM legiuitorul nominalizează anumite
scopuri speciale ale infracţiunii corespunzătoare: 1) scopul acţiunii principale din cadrul
infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.165 CP RM (scopul de exploatare sexuală comercială
sau necomer- cială, prin muncă sau servicii forţate, pentru cerşetorie, în sclavie sau în
condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de
prelevare a organelor sau ţesuturilor); 2) scopul acţiunii adiacente din cadrul infracţiunii
specificate la alin.(1) art.165 CP RM (scopul de a întoarce o datorie a cărei mărime nu este
stabilită în mod rezonabil; sco- pul de a obţine consimţămîntul unei persoane care deţine
controlul asupra unei alte persoane; scopul de a asigura subordonarea victimei).
La calificare nu se cere realizarea vreunuia dintre scopurile speciale sus-menţionate,
fiind suficientă prezenţa acestuia la momentul comiterii infracţiunii.
Dacă scopul acţiunii principale din cadrul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.165
CP RM îşi găseşte realizarea, exploatarea victimei poate fi calificată de sine stătător (de
exemplu, conform art.166, 167, 168 sau altor articole din Codul penal).
Pentru calificarea faptei conform alin.(1) art.165 CP RM nu contează cine urmează să
exploateze victima: făptuitorul sau alte persoane.
Cît priveşte formele scopului acţiunii principale din cadrul infracţiunii specificate la
alin.(1) art.165 CP RM, în textul legii, scopul exploatării sexuale comerciale este diferenţiat
de scopul exploatării sexuale necomerciale. Prin „exploatare sexuală comercială” se înţele-
ge activitatea aducătoare de profituri, care are drept efect majorarea activului patrimonial al
făptuitorului, exprimîndu-se în folosirea victimei, prin constrîngere, în prostituţie, în
industria pornografică sau în alte asemenea activităţi care presupun exploatarea sexualităţii
victimei. Prin „exploatare sexuală necomercială” se înţelege activitatea care nu are nici un
impact direct asupra mărimii patrimoniului, exprimîndu-se în căsătorie (inclusiv
poligamică), concubinaj sau alte asemenea forme de coabitare, realizate pentru propria
consumaţie a făptuitorului.
În ceea ce priveşte scopul exploatării prin muncă sau servicii forţate, prin „muncă
sau servicii forţate” trebuie de înţeles orice muncă sau servicii impuse unei persoane sub
ameninţare sau fără consimţămîntul acesteia. În special, în conformitate cu alin.(4) art.7 din
Codul Muncii, la munca forţată se atribuie: a) încălcarea termenelor stabilite de plată a sala-
riului sau achitarea parţială a acestuia; b) cerinţa angajatorului faţă de salariat de a-şi
îndeplini obligaţiile de muncă în lipsa unor sisteme de protecţie colectivă sau individuală ori
în cazul în care îndeplinirea lucrării cerute poate pune în pericol viaţa sau sănătatea
salariatului. În ace- laşi timp, potrivit alin.(5) art.7 din Codul Muncii, nu se consideră muncă
forţată: a) serviciul militar sau activităţile desfăşurate în locul acestuia de cei care, potrivit
legii, nu îndeplinesc
serviciul militar obligatoriu; b) munca unei persoane condamnate prestată în condiţii
normale în perioada de detenţie sau de liberare condiţionată de pedeapsă înainte de termen;
c) presta- ţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care
fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.
Referitor la scopul exploatării prin cerşetorie, cerşetorie constituie fapta persoanei
care apelează, în mod repetat, la mila publicului, cerînd ajutor material, indiferent dacă are
sau nu capacitatea de a munci.
Cît priveşte scopul exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, după cum
reiese din art.167 CP RM, prin „sclavie sau condiţii similare sclaviei” se are în vedere: a)
punerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpînire asupra acesteia;
b) ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpînire asupra acesteia;
c) determinarea unei persoane, prin utilizarea înşelăciunii, constrîngerii, violenţei sau
ameninţă- rii cu violenţa, să se angajeze sau să rămînă în raport de concubinaj sau căsătorie.
Privitor la scopul folosirii victimei în conflicte armate, nu interesează dacă victima
va fi sau nu folosită în formaţiuni militare ilegale. De asemenea, nu importă în ce calitate
urmează a fi folosită victima în cadrul conflictului armat: de mercenar, de angajat al unei
companii militare private, de necombatant etc. Nu contează nici dacă victima va fi folosită
în cadrul unor operaţiuni militare. Este important ca ea să fie folosită în timpul unui conflict
armat, în zona conflictului armat şi în legătură cu conflictul armat. Toate celelalte detalii pot
fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea prevăzută la alin.(1)
art.165 CP RM.
În ceea ce priveşte scopul folosirii victimei în activităţi criminale, pot fi distinse ur-
mătoarele două ipoteze: 1) scopul folosirii victimei în calitate de participant (coautor, com-
plice etc.) la infracţiune; 2) scopul folosirii victimei nevinovate (pentru că, de exemplu, este
iresponsabilă) ca instrument de săvîrşire a infracţiunii.
Referitor la scopul de prelevare a organelor sau ţesuturilor, prin „prelevare a orga-
nelor sau ţesuturilor” se înţelege recoltarea organelor sau ţesuturilor (a inimii, plămînilor,
rinichilor, ficatului, pancreasului, măduvei osoase, corneei, ţesutului osos, oaselor, tendoa-
nelor sau ţesuturilor moi ale aparatului locomotor, ovarelor, spermei, testiculelor, embrionu-
lui, sîngelui sau componentelor lui etc.), indiferent de finalitatea recoltării. Utilitatea pentru
transplant a organelor sau ţesuturilor prelevate este absolut irelevantă în contextul
infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM, săvîrşite în scopul prelevării organelor sau
ţesuturilor.
Cît priveşte formele scopului acţiunii adiacente din cadrul infracţiunii prevăzute la

140
alin.(1) art.165 CP RM, în sensul prevederii în cauză, servitutea este realizată în scopul în-

141
toarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil. Mărimea unei datorii
nu este stabilită în mod rezonabil atunci cînd este exagerată, disproporţionată sau
discrimina- torie, fiind în discordanţă cu reglementările normative în materie.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(1) art.165 CP RM, darea sau primirea unor plăţi
sau beneficii este realizată în scopul obţinerii consimţămîntului unei persoane care deţine
con- trolul asupra unei alte persoane. În cazul dat, scopul infracţiunii constă, în esenţă, în
coruperea celui care deţine controlul asupra victimei, în vederea obţinerii substituirii
consimţămîntului victimei.
În sensul prevederii de la lit.g) alin.(2) art.165 CP RM, scopul acţiunii adiacente
constă în asigurarea subordonării victimei. Cu alte cuvinte, manifestînd cruzime deosebită,
de exemplu, în raport cu victima adăpostită, făptuitorul urmăreşte să o facă pe aceasta
dependen- tă faţă de dînsul sau faţă de o altă persoană.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, la momentul săvîrşirii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).
În cazul agravantelor consemnate la lit.a)-e), g) alin.(2) şi alin.(3) art.165 CP RM,
interpretarea noţiunilor utilizate se face, în principal, prin apelarea la explicaţiile prezentate
anterior vizavi de noţiunile similare.
Conform lit.e) alin.(2) art.165 CP RM, răspunderea pentru infracţiunea prevăzută la
alin.(1) art.165 CP RM se agravează dacă aceasta este săvîrşită de o persoană cu funcţie de
răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate publică (lit.e) alin.(2) art.165 CP RM).
Din alin.(1) art.123 CP RM reiese că persoană cu funcţie de răspundere este persoana care
îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: 1) este o persoană căreia i se acordă drepturi şi
obligaţii într-o întreprindere, instituţie sau organizaţie de stat ori a administraţiei publice lo-
cale, sau într-o subdiviziune a lor; 2) aceste drepturi şi obligaţii i se acordă persoanei în mod
permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire sau alegere ori în virtutea unei
însărcinări; 3) aceste drepturi şi obligaţii i se acordă persoanei în vederea exercitării
funcţiilor autorităţii publice ori a acţiunilor administrative de dispoziţie sau organizatorico-
economice. Potrivit alin.(3) art.123 CP RM, prin „persoană cu funcţie de demnitate publică”
se înţelege după caz: 1) persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de
Constituţia Republicii Moldova; 2) persoana care este învestită în funcţie, prin numire sau
prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile
legii; 3) con- silierul local; 4) deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei; 5) persoana
căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.
 Sfera de incidenţă a prevederii de la lit.e) alin.(2) art.165 CP RM presupune nu doar
cazurile cînd o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană cu funcţie de demnitate
publică îşi foloseşte situaţia de serviciu (adică, săvîrşeşte abuzul de putere sau abuzul de
serviciu), dar şi cazurile cînd respectiva persoană depăşeşte vădit limitele drepturilor şi
atribuţiilor acordate prin lege (adică, săvîrşeşte excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de
serviciu). În orice caz, este necesar a se reţine că aplicarea răspunderii în baza lit.e) alin.(2)
art.165 CP RM exclude necesitatea calificării suplimentare în conformitate cu art.327 sau cu
art.328 CP RM.
Conform lit.g) alin.(2) art.165 CP RM, răspunderea pentru infracţiunea specificată
la alin.(1) art.165 CP RM se agravează dacă aceasta este săvîrşită cu deosebită cruzime
pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, a dependenţei fizice, a
armei. În vederea perceperii înţelesului sintagmei „cu deosebită cruzime”, facem trimitere la
explicaţi- ile privind infracţiunea prevăzută la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM.
Calificarea faptei în baza lit.g) alin.(2) art.165 CP RM (care presupune săvîrşirea
prin folosirea violului a infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM) exclude
necesitatea calificării suplimentare conform art.171 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.g) alin.(2) art.165 CP RM, dependenţa fizică reprezintă
starea fizică sau psihică datorată impactului pe care îl produc substanţele narcotice sau psi-
hotrope asupra organismului victimei, stare caracterizată prin modificări de comportament şi
alte reacţii, însoţite întotdeauna de necesitatea de a consuma asemenea substanţe în mod
con- tinuu sau periodic, pentru a le resimţi efectele psihice şi, uneori, pentru a evita
suferinţele.
Noţiunea „folosirea armei” din dispoziţia de la lit.g) alin.(2) art.165 CP RM are un
conţinut similar cu al noţiunii „aplicarea armei” din dispoziţia de la lit.g) alin.(2) art.164 CP
RM. Obiectele folosite în calitate de armă (de exemplu, cuţitul de bucătărie) nu se pot regăsi
printre mijloacele de săvîrşire prin folosirea armei a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.165
CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM
are un caracter complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la
libertatea fizică a persoanei; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire
la sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM îl
reprezintă corpul victimei.
Victimă a infracţiunii specificate la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM poate fi numai per-

143
soana care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 18 ani. Prin aceasta, infracţiunea
dată se deosebeşte de fapta de trafic de copii, incriminată la art.206 CP RM.

144
 Condiţiile în care prevederea de la alin.(4) art.165 CP RM operează în raport cu vic-
tima infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM sunt similare cu condiţiile în care
prevederea de la alin.(4) art.165 CP RM operează în raport cu victima infracţiunii specificate
la alin.(1) art.165 CP RM.
Sintagma „cu sau fără consimţămîntul acesteia”, utilizată în textul art.165 CP
RM, trebuie interpretată în raport cu victima infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.165
CP RM de o manieră similară cu cea privind victima infracţiunii specificate la alin.(1)
art.165 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM se exprimă
în fapta prejudiciabilă care cuprinde următoarele două acţiuni cu caracter alternativ: 1) acţiu-
nea principală şi 2) acţiunea adiacentă.
Acţiunea principală din cadrul infracţiunii specificate la lit.f) alin.(2) art.165 CP
RM se exprimă în oricare din următoarele modalităţi: 1) recrutarea victimei; 2) transportarea
victimei; 3) transferul victimei; 4) adăpostirea victimei; 5) primirea victimei.
Noţiunile desemnînd modalităţile sub care se prezintă acţiunea principală din cadrul
infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM au fost definite cu ocazia examinării
infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM.
Acţiunea principală, sub oricare din modalităţile specificate mai sus, trebuie să fie
însoţită de acţiunea adiacentă exprimată în aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănă-
tatea fizică sau psihică a persoanei.
În sensul prevederii de la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM, prin „violenţă periculoasă
pentruviaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei” se are în vedere violenţa care s-a
soldat cu vătămarea medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori care, deşi nu
a cauzat aceste urmări, comportă la momentul aplicării sale, datorită metodei de operare, un
pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei. Sub incidenţa noţiunii „violenţă periculoasă
pentruviaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei” nimeresc şi cazurile: de compresiune a
gîtului cu mîinile sau cu ajutorul unui şnur; de ţinere îndelungată a capului victimei sub apă;
de îmbrăcare pe capul victimei a unei pungi de polietilenă; de aruncare a victimei de la înăl-
ţime ori dintr-un mijloc de transport aflat în mişcare etc. Deşi asemenea acţiuni violente pot
să nu provoace nici moartea victimei, nici vătămarea medie sau uşoară a integrităţii
corporale sau a sănătăţii acesteia, totuşi, datorită caracterului lor, ele creează un pericol real
pentru viaţa şi sănătatea victimei.
Violenţa de o intensitate mai redusă decît cea a vătămării intenţionate uşoare a
integrită- ţii corporale sau a sănătăţii intră sub incidenţa prevederii de la lit.a) alin.(1) art.165
CP RM.
 Se aplică răspunderea în baza art.151 şi art.165 CP RM în cazul în care acţiunea
adiacentă din cadrul faptei prejudiciabile este reprezentată de modalităţi non-violentale, iar
vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii doar le suplimentează.
La fel, în cazurile cînd se comite adăpostirea victimei în scopul exploatării sexuale,
iar asupra victimei se influenţează exclusiv pe calea vătămării intenţionate grave a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, sunt aplicabile explicaţiile date la pct. 5.3 din Hotărîrea
Plenului Curţii Supreme de Justiţie “Cu privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele
despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii” nr.37 din 22.11.2004, din care rezultă că,
-
„Prin violenţa periculoasă pentru viaţă şi sănătatea fizică sau psihică a persoanei” se
înţelege vătămarea intenţionată gravă ori medie, prevăzute de art.art.151 şi 152 CP.
Dacă violenţa, aplicată în legătură cu traficul de fiinţe umane, constă în vătămarea
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cele comise se califică prin concurs
de infracţiuni în baza art.165 ori, după caz, art.206 şi art.151 Cod penal.”
Infracţiunea prevăzută la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul obţinerii controlului asupra facultăţii victimei de
a se deplasa nestingherit. Astfel, dacă acelaşi făptuitor, de exemplu, recrutează, transportă şi
adăposteşte victima, iar aceste activităţi sunt însoţite de aplicarea violenţei periculoase
pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei, deja în momentul recrutării victimei
infrac- ţiunea trebuie considerată consumată. Transportarea şi adăpostirea victimei se vor
referi la momentul de epuizare a infracţiunii specificate la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM.
Dacă, însă la fiecare etapă a infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM va
interveni un alt făptuitor, atunci momentul de consumare a infracţiunii trebuie stabilit pentru
fiecare dintre aceşti făptuitori: 1) pentru recrutor: din momentul recrutării victimei, dacă se
atestă aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei; 2)
pentru transportator: din momentul transportării victimei, dacă se atestă aplicarea violenţei
periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei; 3) pentru cel care
realizează transferul: din momentul transferării victimei, dacă se atestă aplicarea violenţei
periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei; 4) pentru cel care
realizează adăpostirea: din momentul adăpostirii victimei, dacă se atestă aplicarea violenţei
periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei; 5) pentru cel care
realizează primirea: din momentul primirii victimei, dacă se atestă aplicarea violenţei
periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM se caracte-

147
rizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii
date

148
pot fi următoarele: interesul material; răzbunare; gelozie; invidie; ură; năzuinţa de a facilita
săvîrşirea unei alte infracţiuni; năzuinţa de a salva viaţa unei persoane apropiate; motive cu
tentă sexuală; motive de ordin extremist etc.
Cît priveşte scopul special al infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM,
acesta îl reprezintă scopul de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă
sau servicii forţate, pentru cerşetorie, în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, de folosire
în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor sau ţesuturilor.
Aplicarea răspunderii în baza lit.f) alin.(2) art.165 CP RM nu reclamă realizarea
sco- pului respectiv, fiind suficientă prezenţa acestuia la momentul comiterii infracţiunii.
Dacă scopul infracţiunii specificate la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM îşi găseşte realiza-
rea, exploatarea victimei poate fi calificată de sine stătător (de exemplu, conform art.166,
167, 168 sau altor articole din Codul penal).
Pentru calificarea faptei în baza lit.f) alin.(2) art.165 CP RM nu contează cine urmea-
ză să exploateze victima: făptuitorul sau alte persoane.
Cît priveşte formele scopului infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM,
noţiunile corespunzătoare au fost definite cu prilejul analizei infracţiunii specificate la alin.
(1) art.165 CP RM.
Subiectul infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM este: 1) persoana fizi-
că responsabilă care, la momentul săvîrşirii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Accentuăm că la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM este consemnată nu o circumstanţă
agravantă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM. De fapt, la alin.(1) şi lit.f) alin.
(2) art.165 CP RM, sunt prevăzute două infracţiuni de sine stătătoare. Aceste două
infracţiuni se pot afla între ele în concurs.
Conform lit.b) alin.(3) art.165 CP RM, răspunderea pentru infracţiunile specifcate
la alin.(1) sau (2) art.165 CP RM se agravează dacă aceastea se soldează cu vătămarea gravă
a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei, cu decesul ori sinuciderea aceste-
ia. În această ipoteză, urmările prejudiciabile ale infracţiunilor prevăzute la alin.(1) sau (2)
art.165 CP RM, menţionate mai sus, pot avea următoarea concretizare: apariţia la victimă a
unei afecţiuni grave ca urmare a acţiunilor făptuitorului; întreruperea sarcinii în cazul unei
victime gravide; cauzarea de către victimă sie însăşi a unor traume grave sau chiar a morţii
în încercarea de a se elibera de sine stătător; apariţia la victimă a bolii psihice ca reacţie la
violenţa aplicată de către făptuitor; sinuciderea victimei ca reacţie la violenţă, la ameninţare
cu divulgarea informaţiilor confidenţiale, la viol etc.
 Oricare din urmările consemnate la lit.b) alin.(3) art.165 CP RM trebuie să fie deter-
minată cauzal tocmai de infracţiunile specificate la alin.(1) sau (2) art.165 CP RM. La lit.b)
alin.(3) art.165 CP RM nu se au în vedere urmările prejudiciabile care se află în legătură
cau- zală cu: 1) exploatarea victimei; 2) lăsarea victimei în primejdie; 3) alte asemenea
fapte.
Faţă de urmările prejudiciabile enumerate la lit.b) alin.(3) art.165 CP RM
făptuitorul manifestă imprudenţă, exprimată în neglijenţă sau în încredere exagerată. Nu este
necesară calificarea suplimentară în baza art.149 sau 157 CP RM.

Privaţiunea ilegală de libertate (art.166 CP RM):

Sub denumirea marginală de privaţiune ilegală de libertate, în art.166 CP RM,
sunt reunite două variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Privaţiunea ilegală de libertate în prima sa variantă-tip este incriminată la alin.(1)
art.166 CP RM: privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este
legată cu răpirea acesteia.
La rîndul său, privaţiunea ilegală de libertate în a doua sa variantă-tip este
incrimi- nată la lit.e) alin.(2) art.166 CP RM: privaţiunea ilegală de libertate a unei
persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea acesteia, săvîrşită cu aplicarea violenţei
periculoase pen- tru viaţa sau sănătatea persoanei.
Privaţiunea ilegală de libertate în prima sa variantă agravată este incriminată la
lit.b)-d) şi f) alin.(2) art.166 CP RM, presupunînd că infracţiunea prevăzută la alineatul (1)
este săvîrşită:
- asupra a două sau mai multor persoane (lit.b));
- cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea
de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate,
bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor (lit.c));
- de două sau mai multe persoane (lit.d));
- cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă (lit.f)).
Cea de-a doua variantă agravată a infracţiunii, prevăzută la alin.(3) art.166 CP
RM, se exprimă în privaţiunea ilegală de libertate care a provocat din imprudenţă
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.166 CP RM îl
constitu- ie relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei.
În cazul în care infracţiunea de privaţiune ilegală de libertatepresupune recurgerea

150
la constrîngere fizică (concretizată în aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau
sănătatea

151
persoanei), la constrîngere psihică, la înşelăciune ori la abuz de încredere, infracţiunea dată
are un obiect juridic complex (deoarece obiectul juridic secundarîl formează relaţiile sociale
cu privire la una din următoarele valori sociale: integritatea corporală a persoanei; libertatea
psihică a persoanei; libertatea manifestării de voinţă şi minimul necesar de încredere). În
ipoteza consemnată la alin.(3) art.166 CP RM, obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile
sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoanei.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.166 CP RM are obiect material în acele cazuri
cînd presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victimei (atunci cînd
în subsidiar se aplică violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei, precum şi în
ipoteza prevăzută la alin.(3) art.166 CP RM).
De regulă, victimă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.166 CP RM poate fi
oricare persoană fizică. Totuşi, dacă victima are calităţi speciale, aceasta poate influenţa
asupra cali- ficării faptei. Astfel, calitatea de minor, de femeie gravidă sau de persoană aflată
în stare de neputinţă are ca efect agravarea răspunderii în baza lit.c) alin.(2) art.166 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.166 CP RM se exprimă în
fapta prejudiciabilă alcătuită din: 1) acţiunea sau inacţiunea principală; 2) acţiunea sau inac-
ţiunea adiacentă.
Acţiunea sau inacţiunea principală se exprimă în privaţiunea ilegală de libertate a
victimei, dacă privaţiunea nu este legată cu răpirea acesteia. Prin „privaţiune ilegală de liber-
tate” se înţelege împiedicarea victimei de a se deplasa conform voinţei sale, de a-şi alege
liber locul aflării, de a comunica cu alte persoane atunci şi aşa cum ea doreşte, pe calea
izolării victimei în locul aflării ei permanente sau provizorii, loc în care ea a ajuns benevol,
fără a fi deplasată din alt loc.
În cazul privaţiunii ilegale de libertate, persoana nu este scoasă în afara
micromediu- lui său social, nu este deplasată dintr-un loc în altul. Anume prin aceasta
infracţiunea specifi- cată la alin.(1) art.166 CP RM se deosebeşte de infracţiunea de răpire a
unei persoane (art.164 CP RM). Tocmai lipsa sau prezenţa transferului victimei din locul
aflării ei în locul reţinerii ei reprezintă diferenţa specifică dintre cele două infracţiuni. Luînd
în consideraţie această diferenţă, este de neconceput concursul ideal dintre infracţiunea de
răpire a unei persoane şi infracţiunea prevăzută la alin. (1) art.166 CP RM.
Alin. (1) art.166 CP RM poate să reprezinte o normă generală în raport cu alte nor-
me care stabilesc răspunderea pentru săvîrşirea, în condiţii speciale, a privaţiunii ilegale de
libertate. Ne referim, de exemplu, la cele două infracţiuni specificate la art.308 „Reţinerea
sau arestarea ilegală” din Codul penal.
 În unele cazuri, infracţiunea specificată la alin.(1) art.166 CP RM se comite printr-o
acţiune, aceasta putînd avea variate modalităţi de realizare (de exemplu, victima este legată
pentru a nu se putea deplasa, victima este încuiată într-o încăpere, îi sunt luate hainele pentru
a nu se putea deplasa etc.). Simpla interdicţie, venită din partea unei persoane din aceeaşi
încăpere, de a folosi anumite obiecte, inclusiv mijloacele de comunicaţie, fără reţinerea prin
constrîngere a victimei, nu poate forma componenţa de la alin.(1) art.166 CP RM.
Săvîrşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.166 CP RM este posibilă nu doar pe
calea acţiunii, dar şi pe calea inacţiunii. Dacă făptuitorul nu-şi îndeplineşte obligaţia de a
repune persoana în libertate, deşi putea şi trebuia s-o îndeplinească (de exemplu: persoana se
află în încăperea anterior încuiată cu acordul ei, iar făptuitorul refuză să o elibereze;
condam- natul nu este pus în libertate după ce a executat în deplinătate o pedeapsă privativă
de liber- tate; bolnavului nu i se permite să plece din spital după însănătoşire etc.), atunci el
săvîrşeşte o inacţiune care este calificată ca privaţiune ilegală de libertate. Cu alte cuvinte,
infracţiunea specificată la alin.(1) art.166 CP RM se comite prin inacţiune în cazul în care
pînă în momen- tul săvîrşirii faptei victima era lipsită de libertate în mod legal, iar la
încetarea temeiului legal al privării de libertate făptuitorul refuză să o elibereze.
Trebuie de menţionat că reţinerea în instituţia psihiatrică a persoanei, care s-a tratat
completamente de tulburarea psihică, nu se califică potrivit art.169 CP RM. În astfel de ca-
zuri, răspunderea poate fi aplicată pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art.166 CP
RM. Aceasta întrucît infracţiunea specificată la art.169 CP RM (spre deosebire de
infracţiunile prevăzute la art.166 CP RM) nu poate fi comisă pe calea inacţiunii.
Noţiunea de ilegalitate, ce caracterizează privaţiunea de libertate, presupune ideea
de privaţiune neconsimţită de libertate. De aceea, consimţămîntul persoanei de a fi izolată
într-un anumit loc exclude posibilitatea calificării faptei conform alin.(1) art.166 CP RM.
Însă dacă persoana, care se găseşte într-un anumit loc potrivit propriei sale voinţe, este
împiedicată să părăsească acel loc, atunci suntem în prezenţa privaţiunii ilegale de libertate.
Privaţiunea de libertate în condiţiile legitimei apărări, ale reţinerii infractorului sau
ale stării de extremă necesitate nu poate fi calificată conform alin.(1) art.166 CP RM, deoarece
lipseşte caracterul penal al faptei. Caracterul ilegal nu subzistă nici atunci cînd restrîngerea
libertăţii este îngăduită de lege (de exemplu, părintele, tutorele sau altă persoană, care are în
ocrotire sau supraveghere un copil minor, îngrădeşte libertatea de mişcare a acestuia, acţi-
onînd în interesul copilului minor; militarii sunt reţinuţi în cazarmă; se restrînge libertatea
de mişcare a bolnavilor contagioşi; se impun restricţii de deplasare a persoanelor aflate în
carantină etc.). În toate cazurile specificate mai sus este vorba despre o anumitărestrîngere

153
temporară a libertăţii fizice a persoanei, realizată în interesul societăţii şi al celui în cauză,
pentru motive temeinice. Această restrîngere a libertăţii persoanei trebuie să aibă loc numai
în cazurile şi în condiţiile prevăzute sau admise de lege şi să dureze numai atît cît subzistă
temeiurile care o justifică.
În cazul infracţiunii specificate la alin.(1) art.166 CP RM, în calitate de modalităţi
ale acţiunii sau inacţiunii adiacente, care însoţeşte acţiunea sau inacţiunea principală, trebuie
numite: constrîngerea fizică; constrîngerea psihică; înşelăciunea sau abuzul de încredere;
pro- fitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
În ceea ce priveşte constrîngerea fizică, în contextul infracţiunii prevăzute la alin.
(1) art.166 CP RM, violenţa trebuie să fie nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei.
Or, la lit.e) alin.(2) art.166 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de privaţiu-
ne ilegală de libertate săvîrşită cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea
victimei.
Prin natura sa, privaţiunea ilegală de libertate implică întotdeauna o anumitădurată
de timp. Codul penal nu prevede cît trebuie să dureze privarea victimei de libertate pentru ca
fapta să constituie infracţiune. Această durată poate fi în concret chiar una foarte scurtă, dar
totuşi suficientă pentru a se produce împiedicarea efectivă a victimei de a se deplasa ori de a
acţiona conform intereselor şi voinţei sale. De exemplu, victima este privată pe un interval
de timp suficient pentru ca victima să nu se poată prezenta la un concurs sau la un examen
fixat la o anumită oră, ori pentru ca să piardă trenul sau avionul cu care urma să se
deplaseze, sau pentru ca să expire termenul de exercitare a unui demers legal etc.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.166 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul în care lezarea libertăţii fizice a victimei (sub forma
supri- mării sau restrîngerii libertăţii) a devenit efectivă, punînd în evidenţă imposibilitatea
victimei de a se deplasa ori de a acţiona conform voinţei şi intereselor sale. Acest moment se
va putea determina numai în concret, de la caz la caz.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.166 CP RM se exprimă, în
primul rînd, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Dacă intenţia de a priva victima de
libertate a apărut pînă la „invitarea” ei în locul în care se află făptuitorul, cele comise se cali-
fică drept răpire a unei persoane; dacă însă o asemenea intenţie apare la făptuitor în
momentul aflării victimei în locul amintit, fapta trebuie calificată în baza alin.(1) art.166 CP
RM.
Motivele infracţiunii specificate la alin.(1) art.166 CP RM pot fi următoarele: răz-
bunare; gelozie; ură; motive huliganice; năzuinţa de a înlesni comiterea altor infracţiuni (de
exemplu, a violului) etc.
 Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.166 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani (pentru fapta specificată
la alin.(1) art.166 CP RM) sau de 14 ani (pentru faptele prevăzute la lit.b)-d) şi f) alin.(2) şi
alin.(3) art.166 CP RM).
Impunerea izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială – comisă de un mem-
bru al familiei asupra unui alt membru al familiei – se va califica în baza alin.(1) art.166 CP
RM, nu conform art.2011 CP RM.
Dacă o persoană cu funcţie de răspundere, abuzînd de atribuţiile sale de serviciu sau
depăşindu-le, privează ilegal o persoană de libertate, astfel cauzîndu-i daune considerabile
drepturilor şi interselor ocrotite de lege, cele comise trebuie calificate potrivit art.327 sau
art.328 CP RM.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art.166 CP RM are
un caracter complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la li-
bertatea fizică a persoanei; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la
sănătatea persoanei.
În cazul variantei agravate consemnate la alin.(3) art.166 CP RM, obiectul juridic
secundar îl pot constitui şi relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei.
Obiectul material al infracţiunii specificate la lit.e) alin.(2) art.166 CP RM îl repre-
zintă corpul victimei.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art.166 CP RM se
exprimă în fapta prejudiciabilă alcătuită din: 1) acţiunea sau inacţiunea principală; 2)
acţiunea adia- centă.
Acţiunea sau inacţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile specificate la
lit.e) alin.(2) art.166 CP RM are acelaşi conţinut ca şi acţiunea sau inacţiunea principală din
cadrul faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.166 CP RM.
În cazul infracţiunii specificate la lit.e) alin.(2) art.166 CP RM, acţiunea adiacentă
se poate exprima numai în aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoa-
nei. Or, la alin.(1) art.166 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de privaţiune
ilegală de libertate săvîrşită cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea
victimei.
Care trebuie să fie soluţia de calificare în cazul în care privaţiunea ilegală de
libertate este săvîrşită datorită vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, săvîr- şite asupra victimei? În acest caz, nu este acceptabilă soluţia concursului
dintre infracţiunile prevăzute la art.151 şi lit.e) alin.(2) art.166 CP RM. Aceasta pentru că

156
constrîngerea fizică,

157
exprimată în vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ar fi
reţinută nejustificat de două ori la calificarea faptei. În împrejurările descrise, în acord cu
art.115 CP RM, rămîne soluţia de a alege o singură normă din art.151 sau lit.e) alin.(2)
art.166 CP RM. Pentru că este mai favorabilă făptuitorului, soluţia aplicării lit.e) alin.(2)
art.166 CP RM este cea care trebuie aleasă. În afară de aceasta, alegerea în favoarea soluţiei
în cauză este dictată de următorul motiv: imperfecţiunea legii penale, care nu este reparată
(din motive necunos- cute) de către legiuitor, nu poate fi pusă în sarcina făptuitorului,
indiferent de gravitatea faptei pe care o comite.
Infracţiunea specificată la lit.e) alin.(2) art.166 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul în care lezarea libertăţii fizice a victimei (sub
forma suprimării sau restrîngerii libertăţii) a devenit efectivă, punînd în evidenţă
imposibilitatea victimei de a se deplasa ori de a acţiona conform voinţei şi intereselor sale.
Acest moment se va putea determina numai în concret, de la caz la caz.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art.166 CP RM se ca-
racterizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Dacă intenţia de a
priva victima de libertate a apărut pînă la „invitarea” ei în locul în care se află făptuitorul,
cele comise se califică drept răpire a unei persoane; dacă însă o asemenea intenţie apare la
făptu- itor în momentul aflării victimei în locul amintit, fapta trebuie calificată în baza lit.e)
alin.(2) art.166 CP RM.
Motivele infracţiunii specificate la lit.e) alin.(2) art.166 CP RM sunt: răzbunare; ge-
lozie; ură; motive huliganice; năzuinţa de a înlesni comiterea altor infracţiuni (de exemplu, a
violului) etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art.166 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.
Impunerea izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială – comisă cu aplica-
rea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătate de un membru al familiei asupra unui alt
membru al familiei – se va califica în baza lit.e) alin.(2) art.166 CP RM, nu conform art.201 1
CP RM.
Dacă o persoană cu funcţie de răspundere, abuzînd de atribuţiile sale de serviciu sau
depăşindu-le, privează ilegal o persoană de libertate, astfel cauzîndu-i daune considerabile
drepturilor şi interselor ocrotite de lege, cele comise trebuie calificate potrivit art.327 sau
art.328 CP RM.
Accentuăm că la lit.e) alin.(2) art.166 CP RM este consemnată nu o circumstanţă
agravantă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.166 CP RM. De fapt, la alin.(1) şi lit.e) alin.
(2) art.166 CP RM, sunt prevăzute două infracţiuni de sine stătătoare. Aceste două
infracţiuni se pot afla între ele în concurs.
De vreme ce toate agravantele consemnate la lit.b)-d), f) alin.(2) şi alin.(3) art.166
CP RM îşi au corespondente în circumstanţele agravante ale infracţiunilor anterior analizate,
trimitem la explicaţiile corespunzătoare acestora.

Sclavia şi condiţiile similare sclaviei (art.167 CP RM):

Art. 167 CP RM stabileşte răspunderea pentru punerea sau ţinerea unei persoane
în condiţii în care o altă persoană exercită stăpînire asupra acesteia sau pentru
determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrîngerii, violenţei sau ameninţării cu
violenţă, să se an- gajeze sau să rămînă în raport de concubinaj sau căsătorie.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.167 CP RM îl constituie re-
laţiile sociale cu privire la libertatea persoanei, însă nu sub un anumit aspect (aşa cum se
întîmplă în cazul celorlalte infracţiuni contra libertăţii persoanei, specificate în Capitolul III
al Părţii Speciale a Codului penal), ci libertatea înţeleasă în sensul cel mai larg, sub aspectul
condiţiei de om liber. Aceasta deoarece, prin săvîrşirea infracţiunii în cauză, persoana este
lipsită complet de acest atribut esenţial al ei. Din aceste considerente, aplicarea răspunderii
conform art.167 CP RM exclude reţinerea la calificare a uneia dintre infracţiunile specificate
la art.164 sau 166 CP RM.
În cazul unor modalităţi de săvîrşire a infracţiunii de sclavie şi condiţii similare
scla- viei, sunt adiacent vătămate relaţiile sociale cu privire la libertatea manifestării de
voinţă, integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică a persoanei. În astfel de
situaţii, aceste valori şi relaţii sociale dobîndesc calitatea de obiect juridic secundar.
Infracţiunea de sclavie şi condiţii similare sclaviei are obiect material în acele cazuri
cînd presupune o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victimei (atunci cînd,
în subsidiar, se aplică violenţa asupra victimei).
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.167 CP RM se exprimă în fapta
pre- judiciabilă exprimată în acţiune, care se concretizează în oricare din următoarele trei
modalităţi normative: a) punerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită
stăpînire asupra acesteia; b) ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită
stăpînire asupra acesteia; c) determinarea unei persoane, prin utilizarea înşelăciunii,
constrîngerii, violenţei sau ameninţării cu violenţa, să se angajeze sau să rămînă în raport de
concubinaj sau căsătorie.
Prin „punerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpînire

159
asupra acesteia” se înţelege crearea pentru o persoană a unei stări de totală dependenţă faţă
de

160
altă persoană, în aşa fel încît să fie lipsită de putinţa de a se sustrage puterii şi voinţei
persoanei sub a cărei dependenţă se găseşte, victima fiind transformată într-un simplu obiect
al dreptului de proprietate. În acest fel, victima este lipsită de toate drepturile sale,
făptuitorul devenind
„proprietarul” acesteia.
Prin „ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpînire
asupra acesteia” se înţelege situaţia cînd o persoană are sub totală dependenţă o altă
persoană şi dispune de ea. Această situaţie presupune menţinerea stării de sclavie în care a
ajuns vic- tima, exercitarea în continuare asupra ei a prerogativelor dreptului de proprietate,
atfel încît făptuitorul să poată exploata starea de sclavie a victimei. Nu interesează cum a
ajuns victima în stare de sclavie şi nici cum a fost dobîndită această stare de către făptuitor.
Prin „condiţii în care o persoană exercită stăpînire asupra unei alte persoane” se
înţelege fie sclavia (sclavajul), fie condiţiile similare sclaviei. Sclavaj constituie starea sau
condiţia unui individ asupra căruia se exercită unele sau toate atributele dreptului de proprie-
tate. Condiţii similare sclavajului sunt considerate: 1) servitutea (pentru datorii) şi 2) şerbia.
Conform art.167 CP RM trebuie calificată numai punerea persoanei în servitute
pen- tru achitarea unei datorii. Totodată, aşa cum rezultă din dispoziţia art.168 CP RM,
conform acestei norme se va califica ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei
datorii.
În ceea ce priveşte noţiunea de şerbie, ea desemnează condiţia aceluia care este ţinut
prin lege, cutumă sau un acord să trăiască şi să muncească pe un pămînt aparţinînd altei
persoane şi să aducă acesteia anumite servicii, contra plată sau în mod gratuit, fără a-şi putea
schimba condiţia.
În legătură cu cea de-a treia modalitate alternativă, sub care se poate înfăţişa fapta
prejudiciabilă prevăzută la art.167 CP RM – determinarea unei persoane, prin utilizarea
înşe- lăciunii, constrîngerii, violenţei sau ameninţării cu violenţa, să se angajeze sau să
rămînă în raport de concubinaj sau căsătorie – este necesar a menţiona că se asimilează
sclaviei orice instituţie sau practică în virtutea căreia: 1) o femeie, fără ca ea să aibă dreptul
de a refuza, este promisă sau dată în căsătorie în schimbul unei despăgubiri în bani sau în
natură vărsată părinţilor săi, tutorelui său, familiei sale sau oricărei alte persoane sau oricărui
alt grup de persoane; 2) soţul unei femei, familia sau clanul acestuia au dreptul de a o ceda
unui terţ, cu titlu oneros sau altfel; 3) la moartea soţului său, femeia poate fi transmisă prin
succesiune unei alte persoane; 4) un minor este dat, fie de către părinţi sau de către unul din
ei, fie de tutorele său unei alte persoane contra unei sume de bani sau nu, în vederea
exploatării minorului sau a muncii acestuia.
În contextul infracţiunii specificate la art.167 CP RM, prin „violenţă” se are în
vedere vătămarea intenţionată medie sau violenţa de o intensitate mai redusă. În cazul
violenţei de o
intensitate mai mare, se va aplica numai art.145 sau 151 CP RM. Pentru a nu se reţine de
două ori la calificare aceeaşi violenţă, nu se va aplica art.167 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.167 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul suprimării stării de libertate de care victima dispunea pînă atunci.
În cazul în care, prin comportamentul infracţional al făptuitorului, se cauzează din
imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori intervine decesul vic-
timei, activitatea infracţională va realiza conţinutul unui concurs de infracţiuni: art.167 şi
art.149 sau 157 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii de sclavie sau condiţii similare sclaviei se
caracteri- zează, în primul rînd, prin intenţie directă. Motivele acestei infracţiuni pot fi
diferite, dar cel mai des se concretizează în interesul material.
Subiectul infracţiunii specificate la art.167 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, la momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
Este notabil că infracţiunile prevăzute la art.165 CP RM pot avea ca scop
exploatarea în sclavie sau în condiţii similare sclaviei. Cu această ocazie, trebuie de precizat
că nu poate exista o relaţie de concurenţă între art.165 şi art.167 CP RM. Sunt prea multe şi
de esenţă deosebirile între infracţiunile specificate la art.165 CP RM şi infracţiunea prevăzută
la art.167 CP RM. Din această cauză, nu este posibil ca infracţiunile specificate la art.165
CP RM să absoarbă infracţiunea prevăzută la art.167 CP RM.
Atunci cînd este realizat scopul infracţiunilor specificate la art.165 CP RM,
exprimat în exploatarea în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, una dintre aceste
infracţiuni va con- stitui un concurs real cu infracţiunea prevăzută la art.167 CP RM. Însă,
aceasta nu trebuie să ducă la concluzia că, în toate cazurile, infracţiunea de sclavie şi
condiţii similare sclaviei este precedată de săvîrşirea uneia dintre infracţiunile specificate la
art.165 CP RM avînd ca scop exploatarea în sclavie sau în condiţii similare sclaviei. Este
posibil ca infracţiunea de sclavie şi condiţii similare sclaviei să nu aibă legătură cu
infracţiunile prevăzute la art.165 CP RM (de exemplu, atunci cînd un bărbat ia în captivitate
o femeie pe care o impune ulterior să rămînă în relaţii de concubinaj).

Munca forţată (art.168 CP RM):

Art. 168 CP RM prevede răspunderea pentru forţarea unei persoane să presteze o
muncă împotriva dorinţei sale, pentru ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei
datorii, pentru obţinerea muncii sau a serviciilor prin înşelăciune, constrîngere, violenţă
sau ameninţare cu violenţă.

163
 Obiectul juridic special al infracţiunii de muncă forţată îl constituie relaţiile so-
ciale cu privire la libertatea muncii. Aşa cum rezultă din dispoziţia de la lit.a) art.5 din
Codul muncii, libertatea muncii include: a) dreptul la munca liber aleasă sau acceptată; b)
dreptul persoanei de a dispune de capacităţile sale de muncă; c) dreptul de a alege profesia
şi ocupaţia.
Este posibil ca, în cazul unor modalităţi ale infracţiunii prevăzute la art.168 CP RM,
să fie vătămate, adiacent, relaţiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voinţă, in-
tegritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică a persoanei. În astfel de situaţii, aceste
valori şi relaţii sociale dobîndesc calitatea de obiect juridic secundar.
Infracţiunea de muncă forţată are obiect material în acele cazuri cînd presupune o
influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victimei (atunci cînd, în subsidiar, se
aplică violenţa asupra victimei).
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.168 CP RM se exprimă în fapta
prejudiciabilă constînd în acţiune. Aceasta se prezintă sub următoarele trei modalităţi cu nor-
mative caracter alternativ: 1) forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei
sale; 2) ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii; 3) obţinerea muncii sau a
serviciilor prin înşelăciune, constrîngere, violenţă sau ameninţare cu violenţa.
În cazul primei modalităţi, victima este determinată, prin constrîngere, să îndepli-
nească o muncă, pe care din proprie iniţiativă şi voinţă nu ar îndeplini-o. În acest sens, con-
form alin.(4) art.7 din Codul muncii, la munca forţată se atribuie: a) încălcarea termenelor
stabilite de plată a salariului sau achitarea parţială a acestuia; b) cerinţa angajatorului faţă
de salariat de a-şi îndeplini obligaţiile de muncă în lipsa unor sisteme de protecţie colectivă
sau individuală ori în cazul în care îndeplinirea lucrării cerute poate pune în pericol viaţa sau
sănătatea salariatului.
În cazul celei de-a doua modalităţi, victima se află în totală dependenţă de făptuitor
care dispune de ea, deoarece victima nu a fost în stare să-i achite datoria. Privitor la
caracteris- ticile conceptului „servitute”, facem trimitere la explicaţiile privind fapta
specificată la lit.a) alin.(1) art.165 CP RM.
În cazul celei de-a treia modalităţi, acţiunea făptuitorului se referă la obţinerea
efec- tivă a muncii sau a serviciilor victimei prin metode ca: înşelăciune; constrîngere;
violenţă; ameninţare cu violenţa.
În contextul infracţiunii prevăzute la art.168 CP RM, prin „violenţă” se are în
vedere fie vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie violenţa
care nu presupune un prejudiciu cauzat sănătăţii. În cazul violenţei de o intensitate mai
mare, se va
aplica numai art.145, 151 sau art.152 CP RM. Pentru a nu se reţine de două ori la calificare
aceeaşi violenţă, nu se va aplica art.168 CP RM.
Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii specificate la art.168 CP RM, este
necesar ca munca să fie prestată de către victimă în alte cazuri decît cele stabilite de dispozi-
ţiile legale. Astfel, conform alin.(2) art.44 din Constituţia Republicii Moldova, nu constituie
muncă forţată: a) serviciul cu caracter militar sau activităţile desfăşurate în locul acestuia de
cei care, potrivit legii, nu satisfac serviciul militar obligatoriu; b) munca unei persoane con-
damnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată;
c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac
parte din obligaţiile civile normale, stabilite de lege.
Există o diferenţă de principiu între infracţiunea de muncă forţată şi infracţiunea de
sclavie şi condiţii similare sclaviei (art.167 CP RM): în cazul infracţiunii de sclavie şi
condiţii similare sclaviei, o persoană apare ca aservită în totalitate faţă de o altă persoană; în
cazul infracţiunii de muncă forţată, aservirea ţine mai degrabă de condiţiile în care se
prestează activitatea concretizată într-o asemenea muncă, ea avînd, de regulă, un caracter
temporar şi ocazional.
Infracţiunea de muncă forţată este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul în care victima a fost lipsită de libertatea muncii.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.168 CP RM se exprimă, în primul
rînd, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. De regulă, motivul infracţiunii în cauză
constă în interesul material.
Subiectul infracţiunii de muncă forţată este persoana fizică responsabilă care, la
mo- mentul comiterii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani.
Este notabil că infracţiunile prevăzute la art.165 CP RM pot avea ca scop
exploatarea prin muncă sau servicii forţate. Totuşi, infracţiunile în cauză pot absorbi
infracţiunea speci- ficată la art.168 CP RM numai atunci cînd aceasta din urmă apare în
modalitatea de ţinere a persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii. Or, la lit.a) alin.
(1) art.165 CP RM, ca modalitate a faptelor prejudiciabile prevăzute la art.165 CP RM (deci
ca parte a acestora) se menţionează servitutea în scopul întoarcerii unei datorii a cărei
mărime nu este stabilită în mod rezonabil. Este clar că, în ipoteza dată, suntem în prezenţa
unei concurenţe dintre o parte (art.168 CP RM) şi un întreg (art.165 CP RM).
Însă, infracţiunea de muncă forţată nu se reduce doar la ţinerea persoanei în
servitute pentru achitarea unei datorii. Concretizată în celelalte modalităţi ale sale,
infracţiunea de mun- că forţată nu poate fi absorbită de infracţiunile specificate la art.165 CP

166
RM. În schimb, munca

167
sau serviciile forţate, concretizate în aceste două modalităţi, pot constitui scopul
infracţiunilor în cauză. Ceea ce înseamnă că realizarea în astfel de condiţii a scopului
infracţiunilor prevă- zute la art.165 CP RM atestă concursul real dintre infracţiunea
specificată la art.168 CP RM şi una dintre infracţiunile prevăzute la art.165 CP RM.
Nu în toate cazurile infracţiunea de muncă forţată este legată de infracţiunile
specifi- cate la art.165 CP RM. Art.168 CP RM poate fi aplicat de unul singur, dacă, în
prealabil, nu a fost săvîrşită nici una dintre infracţiunile prevăzute la art.165 CP RM.

Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică (art.169 CP RM):

În art.169 CP RM fapta de internare ilegală într-o instituţie psihiatrică este
incrimi- nată într-o variantă-tip şi într-o variantă agravată.
Astfel, varianta-tip de infracţiune constă în internarea ilegală într-o instituţie psihi-
atrică a unei persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic.
La rîndul său, varianta agravată de infracţiune se exprimă în internarea ilegală în-
tr-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic, care a
cauzat din imprudenţă:
- vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (lit.a));
- decesul victimei (lit.b)).
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.169 CP RM îl constituie re-
laţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei. În subsidiar, pot fi vătămate relaţiile
sociale cu privire la libertatea manifestării de voinţă, libertatea psihică, integritatea
corporală, sănătatea sau viaţa persoanei.
De cele mai dese ori, internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică nu are un obiect
material. Totuşi, în cazurile menţionate la alin.(2) art.169 CP RM, precum şi în cazul
aplicării violenţei la internarea ilegală a victimei într-o instituţie psihiatrică, prezenţa
obiectului mate- rial devine obligatorie.
Victimă a infracţiunii specificate la art.169 CP RM poate fi nu orice persoană
fizică, ci doar persoana vădit sănătoasă din punct de vedere psihic. Prin „persoană vădit
sănătoasă din punct de vedere psihic” se are în vedere: 1) persoana care nu a fost examinată,
în ordinea stabilită, de către medicul psihiatrusau2) persoana al cărei diagnostic psihiatric a
fost stabilit cu bună-ştiinţă inexact, în vederea realizării unor scopuri nemedicale.
Nu poate fi considerată victimă a infracţiunii specificate la art.169 CP RM persoana
suferindă de tulburări psihice. Conform art.1 al Legii Republicii Moldova privind sănătatea
mentală, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16.12.1997, persoană suferindă de
tulburări psihice este persoana care suferă de o maladie psihică, persoana cu dezechilibru
psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de alcool sau de droguri, precum şi
persoana care manifestă alte dereglări ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic
în vigoare în practica medicală, ca tulburări psihice.
Legislaţia permite privarea de libertate a unei asemenea persoane socialmente in-
adaptate, pentru că propriul ei interes poate impune internarea ei. Dar pentru ca o persoană
care prezintă tulburări mintale să poată fi privată de libertate, este necesar ca alienarea sa să
fie stabilită de o manieră convingătoare. Aceasta impune realizarea unei expertize medicale
obiective. De asemenea, tulburarea trebuie să aibă un asemenea caracter sau amploare, care
să justifice internarea, însă care nu poate fi prelungită dincolo de prezenţa acestei tulburări.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.169 CP RM constă în fapta
prejudicia- bilă exprimată în acţiunea de internare ilegală a victimei într-o instituţie
psihiatrică.
Internarea persoanei vădit sănătoase din punct de vedere psihic într-o instituţie
psihi- atrică are un caracter ilegal, dacă presupune înşelăciunea, violenţa sau ameninţarea cu
violen- ţa, altă constrîngere exercitată asupra persoanei, ori dacă presupune lipsa temeiurilor
şi ordinii stabilite în cadrul Legii privind sănătatea mentală.
Din acest punct de vedere, acţiunea de internare ilegală a victimei într-o instituţie
psihiatrică poate presupune una din următoarele două modalităţi: 1) spitalizarea ilegală a
unei persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic (care nu suferă de nici o tulburare
psihică) într-o instituţie psihiatrică, contrar voinţei acesteia sau în pofida voinţei acesteia; 2)
internarea într-o instituţie psihiatrică a unei persoane aflate în perioada de remisie (a cărei
boală psihică s-a estompat la moment), în lipsa temeiurilor şi a ordinii prevăzute în cadrul
Legii privind sănătatea mentală.
Internarea unei persoane într-o instituţie psihiatrică nu poate fi prelungită valabil fără
pre- zenţa tulburării care a impus-o. Drept urmare, reţinerea în instituţia psihiatrică a persoanei,
care s-a tratat completamente de tulburarea psihică, nu se califică potrivit art.169 CP RM. În
astfel de ca- zuri, vom fi în prezenţa uneia dintre infracţiunile specificate la art.166 sau art.327
CP RM. Aceasta întrucît internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică nu poate fi comisă pe
calea inacţiunii.
Infracţiunea de internare ilegală într-o instituţie psihiatrică este o infracţiune
formală. Ea se consideră consumată din momentul internării faptice a victimei într-o
instituţie psihi- atrică, marcînd imposibilitatea victimei de a se deplasa ori de a acţiona
conform voinţei şi intereselor sale.

169
 Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.169 CP RM se caracterizează, în
primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii date pot fi
din-

170
tre cele mai diverse: interes material; răzbunare; carierism; ură; motive politice; ura socială,
naţională, rasială sau religioasă etc.
Subiectul infracţiunii de internare ilegală într-o instituţie psihiatrică este persoana
fizică responsabilă care, la momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. Legea nu cere
o calitate specială pentru subiect. Acesta poate fi: lucrătorul medico-sanitar, inclusiv medicul
psihiatru (singur sau în componenţa unei comisii); membrul familiei victimei; vecinul;
oricare alte persoane avînd interesul să se izbăvească de victimă.
Judecătorul care a pronunţat, în conformitate cu art.34 al Legii privind sănătatea
mentală, o hotărîre, contrară legii, de spitalizare forţată a victimei, trebuie tras la răspun-
dere conform art.307 CP RM. Dacă judecătorul se află în înţelegere prealabilă cu medicul
psihiatru, el trebuie tras la răspundere şi conform art.169 CP RM (în calitate de coautor sau
complice).
Producerea din imprudenţă a urmărilor prejudiciabile specificate la alin.(2) art.169
CP RM trebuie evaluată prin prisma explicaţiilor vizînd urmările prejudiciabile de aceeaşi
factură din componenţele de infracţiuni anterior analizate.

§ 4. Infracţiuni sexuale (T. Popovici, S. Brînză)

Violul (art.171 CP RM):

Fapta de viol este incriminată în art.171 CP RM într-o variantă-tip şi în două vari-
ante agravate.
Violul în varianta-tip este incriminat la alin.(1) art.171 CP RM: raportul sexual săvîrşit
prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei sau profitînd de imposibilitatea aces-
teia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
La rîndul său, violul în prima sa variantă agravată este incriminat la alin.(2) art.171 CP
RM, presupunînd că infracțiunea prevăzută la alineatul (1) este:
- săvîrşită de către o persoană care anterior a săvîrşit un viol prevăzut la alineatul
(1) (lit.a));
- săvîrşită cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.b));
- săvîrşită cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.b1));
- săvîrşită asupra unui membru de familie (lit.b2));
- săvîrşită de două sau mai multe persoane (lit.c));
- însoţită de contaminarea intenţionată cu o boală venerică (lit.e));
 - săvîrşită cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.f)).
Violul în cea de-a doua variantă agravată este incriminat la alin.(3) art.171 CP RM,
presupunînd că infracțiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2):
- sunt săvîrşite asupra persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la
edu- carea sau tratamentul făptuitorului (lit.a));
- sunt săvîrşite asupra unei persoane minore în vîrstă de pînă la 14 ani (lit.b));
- sunt însoţite de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (lit.c));
- au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
(lit.d));
- au provocat din imprudenţă decesul victimei (lit.e));
- s-au soldat cu alte urmări grave (lit.f)).
Obiectul juridic special al infracțiunii de viol are, de cele mai dese ori, un caracter
complex: 1) obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la
inviolabilitatea sexuală şi libertatea sexuală a persoanei; 2) obiectul juridic secundar îl
formează relaţiile so- ciale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea
sau viaţa persoanei.
În ipotezele consemnate la lit.b) alin.(2) şi la lit.b) alin.(3) art.171 CP RM, obiectul
juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor.
În cazul în care acţiunea adiacentă din cadrul infracţiunii de viol îmbracă
modalitatea de profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa,
este practic imposibil a identifica un obiect juridic secundar. În această ipoteză, infracţiunea
prevăzută la art.171 CP RM are un obiect juridic simplu, nu un obiect juridic complex.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.171 CP RM îl reprezintă corpul per-
soanei.
Victimă în cazul infracțiunii de viol poate fi nu doar o persoană de sex feminin, dar
şi o persoană de sex masculin.
Este important ca victima infracţiunii prevăzute la art.171 CP RM să aibă o altă
apartenenţă sexuală decît autorul acestei infracţiuni. În cazul violului săvîrşit de două sau
mai multe persoane, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală decît persoana care
reali- zează raportul sexual. În raport cu persoana care realizează constrîngerea fizică sau
psihică, apartenenţa sexuală poate fi aceeaşi.
De regulă, pentru existenţa infracţiunii de viol nu interesează vîrsta victimei. Dacă
însă victima este o persoană minoră (inclusiv are vîrsta sub 14 ani), infracţiunea îmbracă
for- mele agravate prevăzute la lit.b) alin.(2) şi la lit.b) alin.(3) art.171 CP RM.
În unele cazuri, victima infracţiunii de viol poate fi numai persoana caracterizată

172
prin anumite calităţi speciale: femeie gravidă (lit.b1) alin.(2) art.171 CP RM); membru de
familie

173
(lit.b2) alin.(2) art.171 CP RM); persoana care se află în grija, sub ocrotirea, protecţia, la
edu- carea sau tratamentul făptuitorului (lit.a) alin.(3) art.171 CP RM).
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.171 CP RM se exprimă în fapta pre-
judiciabilă concretizată în acţiuni de două tipuri: 1) acţiunea principală: raportul sexual; 2)
acţiunea adiacentă exprimată în oricare din următoarele trei modalităţi: a) constrîngerea fizi-
că; b) constrîngerea psihică; c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa.
Latura obiectivă a infracțiunii de viol este întregită numai atunci cînd acţiunea
princi- pală este însoţită de acţiunea adiacentă în oricare din modalităţile nomative ale sale.
Privitor la acţiunea principală, trebuie de menţionat că prin „raport sexual” se
înţe- lege actul sexual normal (sub aspect fiziologic) care constă în introducerea membrului
viril în vagin sau în vestibulul vaginului, astfel creîndu-se condiţii pentru concepere. Prin
urmare, nu este vorba de o simplă atingere a organelor genitale, ci este necesar să aibă loc
actul fiziologic de îmbinare a celor două sexe.
„Act sexual” este o noţiune mai largă decît noţiunea „raport sexual”. Un act sexual
pre- supune orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau
acţionînd asupra sexului. În context, prin „sex” se are în vedere nu neapărat organele
genitale. Se au în vedere şi alte părţi ale corpului care comportă semnificaţie în planul
senzualităţii sexuale. De aceea, actul sexual este acea practică sexuală care, fiziologic, este
aptă să producă orgasm.
Noţiunea de raport sexual este o noţiune medico-legală cu un conţinut precis.
Această noţiune nu poate fi confundată cu alte noţiuni de care este legată într-un fel sau
altul: „act sexual”, „relaţie sexuală”, „contact sexual” etc. De aceea, este inacceptabilă
expresia „raport sexual nenatural”. Este important să fie respectată voinţa legiuitorului care
foloseşte noţiunea
„raport sexual” nu în art.172 CP RM. Legiuitorul nu atribuie acestei noţiuni calificative de
ti- pul „natural-nenatural”, „normal-anormal”, „firesc-nefiresc”. Aceasta are importanţă
decisivă la delimitarea corectă a violului de infracţiunile asemănătoare privind viaţa sexuală.
În planul delimitării violului de infracţiunea prevăzută la art.172 CP RM, este necesar a
specifica că anume noţiunea de raport sexual este cea care caracterizează specificul
infracţiunii de viol.
Săvîrşirea infracțiunii de viol presupune parcurgerea următoarelor două etape: 1) în-
frîngerea sau paralizarea prin constrîngere – fizică sau psihică – a rezistenţei victimei, ori
profitarea de starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa; 2)
re- alizarea raportului sexual, care a devenit posibilă prin activitatea desfăşurată la prima
etapă.
Infracţiunea de viol presupune un raport sexual fără a exista consimţămîntul persoa-
nei cu care se doreşte a avea raport sexual. Această nesocotire a voinţei victimei se poate în-
făţişa sub trei modalităţi normative ale acţiunii adiacente, cu caracter alternativ, din
alcătuirea faptei prejudiciabile examinate: a) constrîngerea fizică; b) constrîngerea psihică;
c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Constrîngerea fizică, exercitată în cazul înfracțiunii prevăzute la art.171 CP RM, se
poate concretiza în: 1) vătămarea intenţionată gravă, medie sau uşoară a integrităţii
corporale ori a sănătăţii; 2) violenţa care nu implică un prejudiciu cauzat sănătăţii.
În cazul în care, în procesul violului, s-a comis omorul victimei, calificarea se face
în baza art.145 şi 171 CP RM.
În contextul infracțiunii prevăzute la art.171 CP RM, constrîngerea fizică nu poate
presupune lipsirea de libertate în mod ilegal. Or, libertatea fizică a persoanei nu este un
apen- dice al inviolabilităţii şi libertăţii sexuale a persoanei. Dacă în legătură cu infracţiunea
de viol se aduce atingere libertăţii fizice a persoanei, respectiva atingere depăşeşte latura
obiectivă a violului. Deci, necesită calificare suplimentară conform art.164 sau 166 CP RM.
La lit.g) alin.(2) art.165 CP RM se stabilește răspunderea, printre altele, pentru
infracțiunea specificată la alin.(1) art.165 CP RM, săvîrşită prin folosirea violului. În această
situație, se exclude necesitatea calificării suplimentare conform art.171 CP RM.
Constrîngerea psihică, exercitată în cazul înfracțiunii prevăzute la art.171 CP RM,
presupune înfrîngerea sau paralizarea rezistenţei victimei, concretizată în ameninţarea cu
aplicarea imediată a violenţei fizice, dacă victima nu se va conforma cerinţelor făptuitorului.
Ameninţarea se poate exprima verbal, prin gesturi specifice, prin demonstrarea armelor, a
cătuşelor, a frînghiei sau a altor asemenea obiecte.
Cînd ameninţarea victimei pentru a o determina să suporte raportul sexual vizează
un rău viitor, lipseşte temeiul de aplicare a art.171 CP RM. Un asemenea „şantaj sexual” nu
este sancţionat în legea penală a Republicii Moldova.
Răspunderea penală pentru violul presupunînd constrîngerea psihică se aplică, in-
clusiv, în cazul în care ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii a constituit calea de înfrîngere a rezistenţei opuse de victima violului. În acest
caz, reieşind din dispoziţia art.118 CP RM, nu este necesară calificarea suplimentară a faptei
conform art.155 CP RM.
Dacă ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii a fost expusă după săvîrşirea violului (de exemplu, pentru a face presiuni asupra
victimei ca aceasta să nu-l denunţe pe făptuitor), fapta trebuie calificată conform art.171 şi
155 CP RM.
Aptitudinea constrîngerii – fizice sau psihice – de a conduce la rezultatul urmărit

176
de făptuitor se stabileşte în concret, în raport cu împrejurările în care s-a comis fapta. Dacă

177
faţă de aceste împrejurări victima şi-a dat seama că orice împotrivire este inutilă sau că s-ar
expune unui rău şi mai mare (şi, în consecinţă, nu a opus rezistenţă), fapta se va califica
potri- vit art.171 CP RM. Aceasta deoarece cerinţa legii se referă la exercitarea constrîngerii,
nu la faptul dacă victima s-a împotrivit sau nu.
În orice caz, esenţial este ca raportul sexual să se realizeze fără consimţămîntul vic-
timei. Numai aşa se poate atesta vătămarea inviolabilităţii sexuale şi a libertăţii sexuale a
persoanei. Ezitarea, rezervele sau temerile nu constituie opunere din partea victimei. Dacă
rezistenţa victimei a fost de circumstanţă (de formă) şi nu categorică (adică putea fi interpre-
tată şi în sens de acceptare a raportului sexual), cele comise nu pot fi calificate ca viol.
Pentru aplicarea răspunderii în baza art.171 CP RM se cere o opunere categorică şi fermă,
astfel încît să se poată conchide fără îndoieli că nu a fost respectat dreptul victimei de a
dispune în mod liber de corpul său într-un raport sexual.
Atît constrîngerea fizică, cît şi cea psihică, trebuie aplicate pentru a determina
victima să accepte raportul sexual. Dacă însă constrîngerea a fost exercitată în alte scopuri,
fapta va fi calificată nu conform art.171 CP RM, dar, după caz, potrivit art.151, 152, 287 sau
altor norme din Codul Penal.
Pentru calificare nu contează dacă constrîngerea a fost exercitată de aceeaşi
persoană care a săvîrşit raportul sexual sau de către o altă persoană. Dacă raportul sexual a
fost realizat de o persoană, iar constrîngerea – de o altă persoană, vom fi în prezenţa
infracţiunii de viol săvîrșite de două sau mai multe persoane (lit.c) alin.(2) art.171 CP RM),
cînd fiecare dintre făptuitori execută o parte din latura obiectivă a infracţiunii.
Nu se încadrează în noţiunea de viol fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie,
prin promiterea de beneficii materiale sau de angajare la muncă etc., determină o persoană
să întreţină cu el un raport sexual.
Nici hărţuirea sexuală nu face parte din latura obiectivă a violului. În cazul hărţuirii
sexuale, constrîngerea îmbracă toate formele posibile, cu excepţia constrîngerii fizice şi a
con- strîngerii psihice. Astfel de forme sunt: ameninţarea cu distrugerea sau deteriorarea
bunurilor victimei; ameninţarea cu răpirea victimei; ameninţarea cu concedierea ei etc.
În afară de constrîngerea fizică şi constrîngerea psihică, acţiunea adiacentă în cazul
infracțiunii de viol se poate exprima în profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra
ori de a-şi exprima voinţa. Raportul sexual săvîrşit profitînd de imposibilitatea victimei de a
se apăra sau de a-şi exprima voinţa presupune îndeplinirea a două condiţii: 1) victima să se
afle într-o stare de imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa; 2) făptuitorul să
profite de această stare a victimei pentru a săvîrşi raportul sexual.
 Imposibilitatea victimei de a se apăra presupune incapacitatea fizică de a opune
rezistenţă făptuitorului care încearcă să întreţină raport sexual cu victima (de exemplu, în
cazul defectelor fizice, victima avînd amputate piciorul sau mîna, al oboselii extreme, al
unei poziţii incomode în care a fost surprinsă victima etc.).
Imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa presupune o stare psihofiziologică
ce lipseşte victima de putinţa de a-şi da seama de ceea ce se petrece cu ea sau de a-şi mani-
festa voinţa (de exemplu, în cazul vîrstei fragede, al oligofreniei, al altor stări patologice de
natură psihică, al somnului hipnotic sau letargic, al leşinului, al ebrietăţii de grad avansat
(însă nu întotdeauna), al comei, al morţii clinice etc.).
Profitarea făptuitorului de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi expri-
ma voinţa înseamnă că făptuitorul şi-a dat seama că victima se află într-o situaţie dificilă
şi a folosit prilejul pentru a întreţine cu ea un raport sexual. Altfel spus, trebuie dovedit în
concret că făptuitorul cunoştea starea victimei. Se exclude vinovăţia, iar fapta nu constituie
infracţiune, dacă făptuitorul nu a ştiut (şi dacă, conform circumstanţelor cauzei, nici nu
trebuia sau nu putea să ştie) că victima este, de exemplu, alienată mintal şi deci este lipsită
de discernămînt, iar aparent aceasta a consimţit la raportul sexual.
Pentru calificarea faptei în baza art.171 CP RM, este indiferent dacă starea de im-
posibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa a putut-o crea autorul infracţiunii sau
un complice al lui, sau o persoană terţă cu totul străină de faptă, sau chiar victima însăşi.
Esenţial este că autorul infracţiunii a profitat de această stare.
Trebuie considerat complice la infracţiunea prevăzută la art.171 CP RM acea per-
soană care doar a creat starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa. Deşi nu a profitat ulterior de această stare, prin faptul că a creat-o, l-a ajutat pe făp-
tuitor să realizeze raportul sexual.
Codul Penal al Republicii Moldova nu prevede răspundere pentru fapta celui
care, substituindu-se unei alte persoane, profită de eroarea în care se găseşte o persoană
şi are cu ea un raport sexual. Doar în cazul în care făptuitorul profită de eroarea unei per-
soane despre care ştie cu certitudine că nu a atins vîrsta de 16 ani, poate fi aplicat art.174
CP RM.
Infracţiunea de viol este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din
momentul începerii raportului sexual, adică din momentul introducerii depline sau parţiale
a membrului viril în cavitatea vaginală.

179
 Violul se consideră consumat şi în cazul, cînd membrul viril a fost introdus doar
în vestibulul vaginului, dar din anumite cauze (ejacularea ante-portas, reacţia de vaginism,
acţiunile de rezistenţă reuşite ale victimei etc.) nu a fost introdus în profunzime. Pentru a
considera violul consumat nu este obligatorie confirmarea deflorării sau a gravidităţii vic-
timei ori a făptuitoarei de sex feminin. Nu este relevantă nici durata penetrării, nici dacă
făptuitorul sau victima de sex masculin a ejaculat sau nu.
În cazul raportului sexual săvîrşit profitînd de imposibilitatea victimei de a se apăra
sau de a-şi exprima voinţa, tentativa va putea consta în acte care relevă în mod neîndoielnic
că făptuitorul îşi va pune în executare hotărîrea de a realiza un raport sexual cu victima
(făptuitorul se dezbracă sau dezbracă victima se aşează sau o aşează într-o poziţie carac-
teristică etc.), realizarea raportului sexual neavînd loc din cauze independente de voinţa
făptuitorului.
Va exista tentativă la infracţiunea prevăzută la art.171 CP RM în toate cazurile
în care există un început de executare sau dacă s-a realizat în întregime acţiunea de con-
strîngere, dar nu a început raportul sexual din cauze independente de voinţa făptuitorului
(opunerea victimei, intervenţia unor terţe persoane, teama făptuitorului de a nu fi surprins
datorită strigătelor de ajutor ale victimei etc.).
De asemenea, va exista tentativă dacă în concret făptuitorul nu a putut realiza ra-
portul sexual din cauze psihofiziologice de moment (de exemplu, din imposibilitatea de a
introduce membrul viril lipsind erecţia sau din cauza reacţiei de vaginism).
Renunţarea de bunăvoie pînă la începerea raportului sexual absolvă făptuitorul de
răspunderea penală pentru tentativa la infracţiunea prevăzută la art.171 CP RM, dar nu şi
de răspunderea penală pentru acţiunile întreprinse pînă în acel moment, în măsura în care
acestea întrunesc elementele constitutive ale unei alte infracţiuni (de exemplu, ale infracţi-
unii prevăzute la art.175 CP RM).
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.171 CP RM se caracterizează,
în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele violului constau în:
năzuinţa de satisfacere a necesităţii sexuale (de cele mai dese ori); răzbunare; năzuinţa de
a dezonora victima în faţa altora; năzuinţa de a determina victima să se căsătorească cu
făptuitorul etc.
Subiectul infracţiunii de viol este persoana fizică responsabilă care, în momentul
comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.
 Dacă săvîrșirea violului devine posibilă datorită neglijenței în serviciu (de exem-
plu, a neîntreprinderii unor măsuri de prevenire eficiente) a unei persoane publice, acea
persoană publică urmează a fi trasă la răspundere în baza art.329 CP RM.
Conform lit.a) alin.(2) art.171 CP RM, răspunderea pentru infracțiunea de viol se
agravează dacă această faptă este comisă de către o persoană care a săvîrşit anterior un viol
prevăzut la alin.(1) art.171 CP RM. La concret, prevederea de la lit.a) alin.(2) art.171 CP
RM se aplică în cazul în care sunt întrunite următoarele patru condiții: 1) făptuitorul a să-
vîrşit anterior un alt viol; 2) răspunderea pentru acest viol este stabilită la alin.(1) art.171 CP
RM; 3) făptuitorul nu a fost condamnat pentru nici una din faptele de viol care se repetă; 4)
nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală pentru violul prevăzut
la alin.(1) art.171 CP RM, care a fost săvîrșit anterior.
Dacă făptuitorul realizează două sau mai multe raporturi sexuale întru executarea
aceleiaşi intenţii infracţionale, violul prezintă forma prelungită de săvîrşire a infracţiunii
unice, consumîndu-se în momentul începerii realizării ultimului raport sexual. În acest caz
făptuitorul nu poate fi tras la răspundere conform lit.a) alin.(2) art.171 CP RM.
Dimpotrivă, dacă raporturile sexuale sunt realizate în vederea executării unor
intenții infracționale diferite (desigur, dacă sunt întrunite cele patru condiții menționate mai
sus), trebuie aplicată dispoziţia de la lit.a) alin.(2) art.171 CP RM.
Aplicarea răspunderii în baza lit.a) alin.(2) art.171 CP RM exclude concursul
infracțiunilor de viol.
În următoarele trei ipoteze se atestă concursul infracțiunilor de viol: 1) infracțiunile
de viol săvîrșite sunt prevăzute de alineate diferite ale art.171 CP RM; 2) infracțiunile de
viol săvîrșite se încheie la etape diferite ale activității infracționale (de exemplu, după ten-
tativa de viol este comis violul consumat); 3) făptuitorul îndeplinește roluri juridice diferite
în cadrul infracțiunilor de viol săvîrșite (de exemplu, în primul caz, este complice la viol,
iar, în cel de-al doilea caz, este autor al violului).
Răspunderea se agravează conform lit.b) alin.(2) art.171 CP RM, dacă infracțiunea
de viol este săvîrşită cu bună-ştiinţă asupra unui minor. Luînd în calcul prevederea de la
lit.b) alin.(3) art.171 CP RM, victima violului săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor
trebuie să aibă vîrsta între 14 şi 18 ani. Mai mult, făptuitorul trebuie să aibă certitudinea
privind vîrsta victimei (din maniera de conduită a acesteia, din aspectul ei exterior sau din
alte surse).

181
 Dacă făptuitorul consideră, în mod întemeiat, că victima a atins majoratul, iar
aceasta nu corespunde realităţii, nu-i poate fi imputată circumstanţa agravantă prevăzută
la lit.b) alin.(2) art.171 CP RM. Aceasta nu înseamnă însă că făptuitorul nu va răspunde
pentru infracţiunea de viol în formă neagravată sau săvîrşită în prezența altor circumstanţe
agravante, a căror existenţă nu poate fi pusă la îndoială.
Dacă făptuitorul consideră eronat că victima nu a atins majoratul (deşi în realitate
aceasta a atins, la momentul săvîrşirii infracţiunii, vîrsta de 18 ani), cele săvîrşite urmează
a fi calificate conform art.27 şi lit.b) alin.(2) art.171 CP RM.
Circumstanța agravantă consemnată la lit.b 1) alin.(2) art.171 CP RM nu necesită o
analiză aparte, întrucît toate noţiunile specificate în această prevedere au fost caracterizate
anterior, cu ocazia examinării omorului săvîrșit cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide
(lit.e) alin.(2) art.145 CP RM).
Răspunderea se agravează conform lit.b2) alin.(2) art.171 CP RM, dacă infracțiunea
de viol este săvîrşită asupra unui membru de familie. După cum reiese din art.133 1 CP RM,
noţiunea de membru de familie presupune două accepţiuni diferite, în funcţie de lipsa sau
prezenţa conlocuirii făptuitorului şi victimei: a) în condiţia conlocuirii: persoanele aflate în
relaţii de căsătorie, de concubinaj, persoanele divorţate, persoanele aflate în relaţii de tutelă
şi curatelă, rudele lor pe linie dreaptă sau colaterală, soţii rudelor; b) în condiţia locuirii
separate: persoanele aflate în relaţii de căsătorie, copiii lor, inclusiv cei adoptivi, cei născuţi
în afara căsătoriei, cei aflaţi sub curatelă.
În sensul prevederii de la lit.b2) alin.(2) art.171 CP RM, la momentul săvîrşirii in-
fracţiunii, făptuitorul trebuie să ştie sau să admită că este membru al familiei victimei şi să
urmărească săvîrşirea violului nu asupra oricui, ci asupra persoanei avînd şi ea o asemenea
calitate specială. Dacă făptuitorul consideră, în mod întemeiat, că victima nu are calitatea
de membru de familie, nu-i poate fi imputată circumstanţa agravantă prevăzută la lit.b 2) alin.
(2) art.171 CP RM. Aceasta nu înseamnă însă că făptuitorul nu va răspunde pentru
infracţiunea de viol în formă neagravată sau săvîrşită în prezența altor circumstanţe agra-
vante, a căror existenţă nu poate fi pusă la îndoială.
Calitatea de membru de familie trebuie să existe în momentul săvîrşirii faptei. Dacă
această calitate a încetat (de exemplu, calitatea de soţ (soţie) a încetat ca urmare a desfacerii
căsătoriei prin divorţ), fapta nu va putea fi calificată potrivit lit.b2) alin.(2) art.171 CP RM
(în condiţia locuirii separate). De asemenea, nu va putea fi aplicată această prevedere, dacă
făptuitorul şi victima erau legaţi printr-o relaţie nulă sub aspect juridic (de exemplu, o rela-
ţie de căsătorie nulă datorită bigamiei).
Nu este exclusă, în contextul analizat, eroarea de fapt. Astfel, dacă făptuitorul con-
sideră eronat că victima are calitatea de membru de familie (deşi în realitate victima nu are
această calitate), urmărind săvîrşirea violului tocmai asupra persoanei avînd o asemenea
calitate specială, cele săvîrşite urmează a fi calificate ca tentativă la infracţiunea prevăzută
la lit.b2) alin.(2) art.171 CP RM.
Violenţa sexuală, care ia forma infracţiunii prevăzute la lit.b 2) alin.(2) art.171 CP
RM, nu poate fi calificată în baza art.201 1 CP RM. Cu alte cuvinte, raportul sexual săvîrşit
prin constrîngere fizică sau psihică sau profitînd de imposibilitatea victimei de a se apăra ori
de a-şi exprima voinţa – de către un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei
– atrage răspunderea numai conform lit.b2) alin.(2) art.171 CP RM. În acest caz, lit.b2) alin.
(2) art.171 CP RM reprezintă o normă specială în raport cu art.2011 CP RM.
În ipoteza săvîrşirii raportului sexual între rude pe linie dreaptă pînă la gradul trei
inclusiv ori între rude pe linie colaterală (fraţi, surori) – prin constrîngere fizică sau psihică
a persoanei sau profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa
–soluţia de calificare trebuie diferenţiată: 1) este aplicabilă numai prevederea de la lit.b 2)
alin.(2) art.171 CP RM, în cazul în care victima infracţiunii şi subiectul infracţiunii fie a)
conlocuiesc, fie b) locuiesc separat, dar se află în raport de „părinte-copil”; 2) în toate cele-
lalte cazuri, cînd nu se atestă o suprapunere a noţiunilor „membru de familie” (specificată
la lit.b2) alin.(2) art.171 CP RM) şi „rude pe linie dreaptă pînă la gradul trei inclusiv” ori
„rude pe linie colaterală (fraţi, surori)” (specificată la art.201 CP RM), vom fi în prezenţa
unui concurs ideal dintre infracţiunile prevăzute la art.171 (cu excepţia lit.b 2) alin.(2)) şi la
art.201 CP RM. Această soluţie a concursului ideal de infracţiuni se atestă în cazul în care
raportul sexual este săvîrşit între rude pe linie dreaptă pînă la gradul trei inclusiv ori între
rude pe linie colaterală (fraţi, surori) – prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei sau
profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa – atunci cînd
victima infracţiunii şi subiectul infracţiunii locuiesc separat şi nu se află în raport de „pă-
rinte-copil” (atunci cînd subiectul infracţiunii este, în raport cu victima infracţiunii, bunic,
bunică, străbunic, străbunică, nepot, nepoată, strănepot, strănepoată, frate sau soră).
Conform lit.c) alin.(2) art.171 CP RM, răspunderea pentru viol se agravează dacă
această faptă este săvîrșită de două sau mai multe persoane. Violul săvîrşit de două sau

183
mai multe persoane se atestă în următoarele situații: 1) săvîrșirea violului în coautorat; 2)
săvîrşirea violului de către o persoană care posedă semnele subiectului infracţiunii, în co-
mun cu o persoană care nu posedă aceste semne; 3) săvîrşirea violului de către o persoană
care posedă semnele subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane care nu posedă
aceste semne.
Ca viol săvîrşit de două sau mai multe persoane sunt calificate nu doar acţiunile
persoanelor care au săvîrşit raportul sexual, dar şi acţiunile persoanelor care, prin aplicarea
constrîngerii fizice sau psihice faţă de victimă, au făcut posibilă săvîrşirea acestuia.
Coautor al violului săvîrşit de două sau mai multe persoane asupra unei persoane
de sex feminin poate fi şi o persoană de sex feminin. Dacă aceasta din urmă aplică lovituri
victimei (pentru a-i înfrînge rezistenţa), sau ţine victima imobilizată (pentru ca ceilalţi coa-
utori (de sex masculin) să poată săvîrşi raportul sexual), sau săvîrşește pe altă cale acţiunea
adiacentă din cadrul violului, persoana respectivă îndeplineşte o parte a laturii obiective a
violului, deci trebuie considerată coautor al infracțiunii de viol.
Violul săvîrşit de două sau mai multe persoane trebuie deosebit de complicitatea la
viol, cînd cele comise sunt calificate potrivit alin.(5) art.42 şi art.171 CP RM. Complicele
la viol este persoana care: 1) atrage victima într-un loc dinainte convenit cu autorul violu-
lui, comod pentru săvîrşirea acestei fapte; 2) pune la dispoziţia autorului violului mijlocul
său de transport ori locuința sa, în vederea săvîrşirii violului; 3) aduce victima în starea de
imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, pentru ca, ulterior, autorul violului
să poată profita de această stare; 4) întreține cu potențiala victimă un raport sexual benevol,
prin aceasta creînd imediat condiţiile pentru comiterea violului de către autorul infracțiunii,
cu care încheiase în prealabil o înţelegere etc.
Persoana poate fi considerată complice la viol numai dacă între fapta ei şi viol exis-
tă o legătură de cauzalitate. În alţi termeni, aceasta trebuie să-şi dea seama că fapta ei are
menirea să contribuie la săvîrşirea violului de către alte persoane.
Răspunderea se agravează conform lit.e) alin.(2) art.171 CP RM), dacă violul este
însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică. Condiţiile în care agravanta dată
funcţionează sunt următoarele: a) la momentul comiterii infracțiunii, făptuitorul cunoaşte că
suferă de o boală venerică; b) între săvîrşirea raportului sexual cu victima şi boala de care
aceasta s-a contaminat există legătura de cauzalitate; c) faţă de urmările prejudiciabile sub
formă de contaminare cu boală venerică a fost manifestată intenţia – directă sau indirectă.
 Manifestarea imprudenţei – sub formă de neglijenţă sau încredere exagerată – ex-
clude aplicarea răspunderii agravate conform lit.e) alin.(2) art.171 CP RM.
În acord cu art.118 CP RM, aplicarea răspunderii în baza lit.e) alin.(2) art.171 CP
RM exclude calificarea suplimentară conform art.211 CP RM.
Circumstanța agravantă consemnată la lit.f) alin.(2) art.171 CP RM nu necesită o
analiză aparte, întrucît toate noţiunile specificate în această prevedere au fost caracterizate
anterior, cu ocazia examinării omorului săvîrșit cu deosebită cruzime, precum şi din motive
sadice (lit.j) alin.(2) art.145 CP RM).
Conform lit.a) alin.(3) art.171 CP RM, răspunderea pentru viol se agravează dacă
această faptă este săvîrșită asupra persoanei care se află în grija, sub ocrotirea, protecţia, la
educarea sau tratamentul făptuitorului. Sub aspect subiectiv, pentru realizarea agravantei
în cauză, trebuie să se facă dovada că la momentul comiterii infracţiunii făptuitorul a ştiut
despre existenţa raportului special dintre el şi victimă (de exemplu, profesorul a ştiut că
victima este eleva lui).
În sensul prevederii de la lit.a) alin.(3) art.171 CP RM, victima se află în grija făp-
tuitorului atunci cînd acesta are obligaţia contractuală sau morală de a acorda victimei asis-
tenţă socială, ori, în virtutea relaţiilor de rudenie, are îndatorirea legală de a îngriji victima;
victima se află sub ocrotirea făptuitorului atunci cînd ultimul are calitatea de tutore sau de
curator în raport cu victima, sau cînd făptuitorul şi-a asumat în fapt sarcina de a ocroti un
minor; victima se află sub protecţia făptuitorului în cazul în care este privată în mod legal
de libertate, iar cel care a săvîrşit violul are obligaţia de a o păzi şi supraveghea; victima se
află la educarea făptuitorului atunci cînd acesta face parte din rîndul cadrelor didactice sau
al personalului pedagogic, fie că este o persoana angajată de către părinţii victimei, pentru
educarea şi instruirea acesteia; victima se află la tratamentul făptuitorului atunci cînd acesta
din urmă face parte din personalul medical, aplicînd îngrijirea medicală faţă de victimă în
instituţiile medicale sau la domiciliu.
Răspunderea se agravează conform lit.b) alin.(3) art.171 CP RM, dacă violul este
săvîrșit asupra unei persoane minore în vîrstă de pînă la 14 ani. În esenţă, pentru realizarea
agravantei date trebuie îndeplinite două condiţii: 1) victima să nu fi atins vîrsta de 14 ani
la momentul săvîrşirii infracţiunii; 2) făptuitorul să fi ştiut sau să fi admis această împreju-
rare.

185
 La calificarea erorii de fapt cu privire la calitatea agravantă a victimei avînd vîrsta
de pînă la 14 ani, sunt aplicabile ideile expuse cu prilejul analizei circumstanţei agravante
consemnate la lit.b) alin.(2) art.171 CP RM, cu deosebirile de rigoare.
În situaţia cînd a avut loc violul unei persoane în vîrstă de pînă la 14 ani, după care
raporturile sexuale ce au urmat au fost săvîrşite cu consimţămîntul victimei, cele comise
formează concursul infracţiunilor prevăzute la art.171 şi 174 CP RM.
Conform lit.c) alin.(3) art.171 CP RM, răspunderea pentru viol se agravează dacă
această faptă este însoţită de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA. Condiţiile în a că-
ror prezenţă persoana poartă răspundere pentru violul însoţit de contaminarea intenţionată
cu maladia SIDA sunt: 1) la momentul comiterii infracțiunii, făptuitorul cunoaşte că suferă
de maladia SIDA; 2) între săvîrşirea raportului sexual cu victima şi maladia SIDA de care
aceasta s-a contaminat există legătură cauzală; 3) faţă de urmările prejudiciabile sub formă
de contaminare cu maladia SIDA a fost manifestată intenţia – directă sau indirectă.
Aplicarea răspunderii în baza lit.c) alin.(3) art.171 CP RM exclude calificarea su-
plimentară potrivit art.212 CP RM. Aceasta reiese din art.118 CP RM.
În legătură cu interpretarea dispoziţiilor de la lit.d) şi e) alin.(3) art.171 CP RM,
în general, este oportun a se apela la explicaţiile corespunzătoare făcute anterior. Trebuie
doar de precizat că urmările prejudiciabile, specificate la lit.d) şi e) alin.(3) art.171 CP RM,
sunt determinate cauzal fie de constrîngerea fizică sau psihică, fie de însuşi raportul sexual.
Circumstanţele agravante în cauză nu se aplică dacă, după săvîrşirea violului, victima este
lăsată în primejdie, în rezultat producîndu-se din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei. În acest caz, calificarea se va face conform
alin.(1) art.171 şi lit.a) sau b) alin.(2) art.163 CP RM.
Aplicarea răspunderii conform lit.d) sau e) alin.(3) art.171 CP RM exclude necesi-
tatea calificării suplimentare conform art.149 sau 157 CP RM. Aceasta rezultă din art.118
CP RM.
Calificarea faptei de constrîngere (fizice sau psihice) în scopul realizării raportului
sexual, urmate de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei înainte de
începerea raportului sexual, se face conform art.27 şi lit.d) alin.(3) art.171 CP RM. Califi-
carea faptei de constrîngere (fizice sau psihice) în scopul realizării raportului sexual, urmate
de decesul victimei înainte de începerea raportului sexual, se face conform art.27 şi lit.e)
alin.(3) art.171 CP RM.
 Conform lit.f) alin.(3) art.171 CP RM, răspunderea pentru viol se agravează dacă
această faptă se soldează cu alte urmări grave. Noţiunea „alte urmări grave”, specificată la
lit.f) alin.(3) art.171 CP RM, constituie o noţiune fără conţinut. De aceea, această prevedere
este inaplicabilă în practică.

Acţiuni violente cu caracter sexual (art.172 CP RM):

Acţiunile violente cu caracter sexual sunt incriminate la art.172 CP RM într-o

variantă-tip şi în două variante agravate.
Acţiunile violente cu caracter sexual în varianta-tip sunt incriminate la alin.(1)
art.172 CP RM: homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvîr-
şite prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei ori profitînd de imposibilitatea acesteia
de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
La rîndul lor, acţiunile violente cu caracter sexual în prima lor variantă agravată
sunt incriminate la alin.(2) art.172 CP RM, presupunînd că infracţiunea prevăzută la ali-
neatul (1) este:
- săvîrşită de o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alineatul (1)
(lit.a));
- săvîrşită cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.b));
- săvîrşită cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.b1));
- săvîrşită asupra unui membru de familie (lit.b2));
- săvîrşită de două sau mai multe persoane (lit.c));
- însoţită de contaminarea intenţionată cu o boală venerică (lit.d));
- săvîrşită cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.g)).
Acţiunile violente cu caracter sexual în cea de-a doua variantă agravată sunt in-
criminate la alin.(3) art.172 CP RM, presupunînd că infracţiunile prevăzute la alineatele
(1) sau (2):
- au fost săvîrşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a
atins vîrsta de 14 ani (lit.a));
- au fost săvîrşite asupra persoanei care se află în îngrijirea, ocrotirea, protecţia,
educarea sau în tratamentul făptuitorului (lit.a1));
- au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (lit.b));

187
 - au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
(lit.c));
- au provocat din imprudenţă decesul victimei (lit.d));
- au provocat alte urmări grave (lit.e)).
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM are, de cele mai
dese ori, un caracter complex: 1) relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală şi
libertatea sexuală a persoanei (obiectul juridic principal); 2) relaţiile sociale cu privire la
libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoanei (obiectul juridic se-
cundar).
În ipotezele consemnate la lit.b) alin.(2) şi la lit.a) alin.(3) art.172 CP RM, obiectul
juridic principal al infracţiunii analizate îl formează relaţiile sociale cu privire la inviolabi-
litatea sexuală a minorilor.
Doar în cazul în care acţiunea adiacentă, din cadrul infracţiunii prevăzute la art.172
CP RM, îmbracă modalitatea de profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de
a-şi exprima voinţa, este practic imposibil a identifica un obiect juridic secundar. În această
ipoteză, infracţiunea în cauză are un obiect juridic simplu, nu un obiect juridic complex.
Obiectul material al acţiunilor violente cu caracter sexual îl reprezintă corpul per-
soanei.
Victima în cazul infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM adoptă o postură sau alta,
în funcţie de modalitatea sub care apare acţiunea principală din cadrul laturii obiective.
Astfel, în cazul modalității de homosexualitate, victima trebuie să aibă aceeaşi apartenenţă
sexuală cu autorul infracţiunii. În cazul în care o astfel de faptă este săvîrşită de două sau
mai multe persoane, victima trebuie să aibă aceeaşi apartenenţă sexuală cu persoana care
realizează actul de homosexualitate. În raport cu persoana care realizează constrîngerea
fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi diferită.
În cazul infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM, presupunînd modalitatea de sati-
sfacere a poftei sexuale în forme perverse, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală
faţă de autorul infracţiunii. În cazul în care o astfel de faptă este săvîrşită de două sau mai
multe persoane, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală faţă de persoana care îşi
satisface pofta sexuală în forme perverse. În raport cu persoana care realizează constrînge-
rea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi aceeaşi.
 Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM se exprimă în fapta
prejudiciabilă, care se concretizează în acţiuni de două tipuri: 1) acţiunea principală expri-
mată în oricare din următoarele trei modalităţi: a) homosexualitatea; b) satisfacerea poftei
sexuale în forme perverse; 2) acţiunea adiacentă care cunoaște următoarele trei modalităţi
normative: a) constrîngerea fizică; b) constrîngerea psihică; c) profitarea de imposibilitatea
victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Luînd în consideraţie caracterul alternativ al modalităţilor sub care se exprimă acţi-
unea principală şi acţiunea adiacentă, la calificare va fi suficient a stabili îmbinarea acţiunii
principale în oricare din modalităţile sale cu acţiunea adiacentă în oricare din modalităţile
sale.
Cît privește acţiunea principală din cadrul infracțiunii prevăzute la art.172 CP RM,
în esență, aceasta presupune fie imitarea raportului sexual, fie realizarea altor acte care vi-
zează organele genitale ori alte părţi ale corpului. Aşadar, o astfel de acţiune nu se rezumă
doar la „penetrarea sexuală”, adică la introducerea membrului viril în cavităţile naturale ale
altei persoane, pentru satisfacerea poftei (necesităţii) sexuale. Se au în vedere şi alte acte
sau contacte sexuale care implică organele genitale sau alte părţi ale corpului.
Esenţial este că acţiunea principală în contextul infracţiunii prevăzute la art.172 CP
RM nu constituie un raport sexual. De aceea, în raport cu această acţiune nu poate fi folo-
sită expresia de tipul „raport sexual nefiresc”. În caz contrar, se va ajunge la aplicarea legii
penale prin analogie, ceea ce ar reprezenta o gravă încălcare a principiului legalităţii.
Cît priveşte modalităţile concrete sub care se prezintă acţiunea principală din cadrul
infracțiunii prevăzute la art.172 CP RM, acestea sunt: a)homosexualitatea, carereprezintă
actul sexual dintre persoane avînd aceeaşi apartenenţă sexuală (de exemplu: introducerea
membrului viril al unei persoane de sex masculin în rectul altei persoane de sex masculin;
contactul dintre organele genitale a două persoane de sex feminin; manipulările cu aceste
organe cu ajutorul degetelor mîinilor; alte asemenea acte şi contacte săvîrşite cu ajutorul
mîinilor şi al altor părţi ale corpului; actele oralo-genitale între persoane de sex masculin
sau între persoane de sex feminin; introducerea de către o persoană de sex masculin a unui
mulaj al membrului viril în rectul altei persoane de sex masculin; introducerea de către o
persoană de sex feminin a unui mulaj al membrului viril în cavitatea vaginală ori în rectul
altei persoane de sex feminin; imitarea „penetrării sexuale” pe calea masturbării unei per-
soane de sex masculin de către o altă persoană de sex masculin etc.); b) satisfacerea poftei

189
sexuale în forme perverse, reprezentînd un act sexual nefiresc (sub aspect fiziologic) dintre
persoane avînd apartenenţă sexuală diferită, cu caracter analo-genital, analo-digital, oralo-
genital, oralo-anal, faloimitator etc. (de exemplu: introducerea membrului viril, a altor părţi
ale corpului persoanei de sex masculin sau a unui mulaj al membrului viril în rectul unei
persoane de sex feminin; introducerea altor părţi ale corpului persoanei de sex masculin
(altor decît membrul viril) sau a unui mulaj al membrului viril în vagin; actul oralo-genital
între o persoană de sex masculin şi o persoană de sex feminin; imitarea raportului sexual
prin săvîrşirea unor fricţiuni cu membrul viril în spaţiul dintre mamelele persoanei de sex
feminin, coapsele, umărul şi gîtul ei, ori pe suprafaţa abdomenului acesteia; introducerea de
către o persoană de sex feminin a unui mulaj al membrului viril sau a unei părţi a corpului
său în rectul unei persoane de sex masculin; imitarea „penetrării sexuale” pe calea mastur-
bării unei persoane de sex masculin de către o persoană de sex feminin (sau viceversa); să-
vîrşirea (prin constrîngere) a actelor sau a contactelor sus-menţionate de către două sau mai
multe persoane cînd făptuitorul îşi satisface pofta (necesitatea) sexuală prin contemplarea
celor comise etc).
În unele cazuri este dificil a delimita satisfacerea poftei sexuale în forme perverse
de alte acţiuni, de natură penală sau nepenală. Astfel, de exemplu, dacă intenţia făptuitoru-
lui este de a se limita la realizarea pettingului şi frotajului, de regulă, nu putem vorbi despre
satisfacerea poftei sexuale în forme perverse (în sensul art.172 CP RM), nici măcar sub
formă de tentativă. Excepția la această regulă se atestă atunci cînd art.172 CP RM trebuie
aplicat, întrucît frotajul se concretizează în imitarea raportului sexual. În context, reprezintă
satisfacere a poftei sexuale în forme perverse săvîrşirea unor fricţiuni cu membrul viril
în spaţiul dintre mamelele persoanei de sex feminin, coapsele, umărul şi gîtul ei, ori pe
suprafaţa abdomenului acesteia. În toate celelalte cazuri, cînd comportamentul nu poate
fi catalogat nici măcar cu aproximaţie ca imitare a raportului sexual, lipseşte temeiul de a
califica cele săvîrşite ca satisfacere a poftei sexuale în forme perverse. În astfel de cazuri,
cele săvîrşite pot fi calificate eventual ca huliganism, conform art.287 CP RM sau art.354
din Codul Contravenţional.
Dacă pettingul sau frotajul e săvîrşit faţă de o persoană despre care se ştie cu
certitudine că nu a atins vîrsta de 16 ani, există suficiente temeiuri de a aplica răspunde-
rea penală pentru acţiuni perverse, potrivit art.175 CP RM. Aceasta dacă pettingul sau
frotajul reprezintă scopul în sine al făptuitorului. Dacă însă aceste manifestări ale vieţii
sexuale constituie doar o premisă pentru satisfacerea poftei sexuale în forme perverse,
vom fi în prezenţa tentativei la infracţiunea prevăzută la art.172 CP RM. Această soluţie
este valabilă şi pentru cazul în care victima are o vîrstă mai mare de 16 ani. Desigur,
art.172 CP RM devine aplicabil cînd este săvîrşită şi acţiunea adiacentă prevăzută de
această normă.
Nu pot fi considerate satisfacere a poftei sexuale în forme perverse (în sensul
art.172 CP RM) actele cu caracter obscen care presupun prezenţa unei singure persoane
(de exemplu, exhibiţionismul, automasturbaţia) sau prezenţa unei singure persoane şi a
unui animal (zoofilia). Explicaţia constă în aceea că satisfacerea poftei sexuale în forme
perverse întotdeauna are nu doar un obiect material, dar şi o victimă. Infracţiunea prevăzută
la art.172 CP RM este în ultimă instanţă o infracţiune contra persoanei. De aceea, această
infracţiune este de neconceput, dacă lipseşte victima.
În prezenţa unor condiţii suficiente, exhibiţionismul, automasturbaţia sau zoofilia
pot fi calificate ca: huliganism (art.287 CP RM); huliganism nu prea grav (art.354 din Codul
contravenţional); cauzare intenţionată de dureri şi suferinţă animalului, însoţită de încălca-
rea normelor morale unanim acceptate (alin.(2) sau (3) art.157 din Codul contravenţional)
etc.
Art. 172 CP RM este inaplicabil şi în cazul altor devieri cu caracter sexual: fetişism;
vampirism; necrofilie; sadism; masochism etc. Astfel, unele din aceste manifestări atrag
răspunderea penală: vampirismul (dacă presupune sorbirea sîngelui victimei) şi sadismul –
pentru infracţiunea prevăzută la art.145, 151 sau 152 din Codul penal; necrofilia – pentru
profanarea mormintelor (art.222 CP RM, presupunînd ipoteza de profanare a cadavrului). În
cazuri de altă natură, cum este voaierismul, poate fi aplicată răspunderea pentru încălcarea
inviolabilităţii vieţii persoanei (art.177 CP RM). În alte situaţii, cînd faptei îi lipseşte gradul
şi caracterul prejudiciabil, iminent unei infracţiuni, nu există în genere temeiul răspunderii
penale (de exemplu, în cazul azoofiliei).
Noţiunile „constrîngere fizică”, „constrîngere psihică”, „profitare de imposibilita-
tea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa”, care sunt utilizate în art.172 CP RM,
au, în principiu, aceeaşi semnificaţie ca şi noţiunile similare folosite în art.171 CP RM. De
aceea, facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare.
Infracţiunea specificată la art.172 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consi-
deră consumată din momentul începerii acţiunilor cu caracter sexual. De exemplu, infrac-

191
ţiunea examinată poate fi considerată consumată dacă au fost traversate următoarele limite:
a) buzele, care delimitează cavitatea bucală – în cazul actului de felaţie asupra victimei; b)
partea anterioară a membrului viril – în cazul actului de felaţie a victimei asupra făptuito-
rului; c) labiile mari (sau labiile mici, în funcţie de particularităţile individuale) – în cazul
penetrării vaginale altei decît raportul sexual; d) sfincterul exterior al rectului – în cazul
penetrării anale.
Dacă fapta concretă va fi săvîrşită prin acte succesive de natură diferită (de exem-
plu, o penetrare bucală şi apoi una anală), momentul consumării va trebui considerat cel
al începerii ultimei penetrări. Nicidecum, în prezenţa unei intenţii unice care stă la baza
ambelor penetrări, nu poate fi acceptată soluţia unui concurs de infracţiuni.
Faptele îndreptate nemijlocit spre realizarea actului de homosexualitate ori spre sa-
tisfacerea poftei sexuale în forme perverse (dezbrăcarea victimei, imobilizarea ei, aplicarea
violenţei faţă de ea pentru a-i înfrînge rezistenţa etc.), dar care nu au condus la începerea
acţiunilor cu caracter sexual, menţionate mai sus, din cauze ce nu depind de voinţa făptu-
itorului, formează tentativa la infracţiunea prevăzută la art.172 CP RM. Aceste fapte pot
constitui tentativa numai dacă au fost întreprinse în scopul realizării actului de homosexua-
litate ori al satisfacerii poftei sexuale în forme perverse. Dacă acţiunile făptuitorului au fost
exercitate în alte scopuri, faptele săvîrşite vor putea fi calificate nu conform art.172 CP RM,
ci potrivit art.151, 152, 155, 287 sau altor articole din Codul penal ori potrivit art.78, 354
sau altor articole din Codul contravenţional.
Renunţarea de bunăvoie la săvîrşirea infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM ur-
mează a fi considerată temei de liberare de răspundere penală pentru această infracţiune. În
acest caz, persoana poate purta răspundere doar pentru fapta prejudiciabilă săvîrşită efec-
tiv, cu condiţia ca ea conţine elementele constitutive ale unei infracţiuni (de exemplu, ale
infracțiunii prevăzute la art.175 CP RM).
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM se caracterizează,
în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Pe lîngă năzuinţa satisfacerii
necesităţii sexuale, motivele infracţiunii date se pot concretiza în: năzuinţa de a înjosi cin-
stea şi demnitatea victimei; năzuința de a o face pe victimă șantajabilă; răzbunare; motive
huliganice etc.
Subiectul acţiunilor violente cu caracter sexual este persoana fizică responsabilă
care, în momentul săvîrşirii faptei, a atins vîrsta de 14 ani. Subiectul infracţiunii în cauză
poate avea rolul de partener activ sau de partener pasiv în cadrul actului sau contactului
sexual respectiv. Pentru calificarea faptei, o astfel de circumstanţă este irelevantă.
Dacă săvîrșirea acțiunilor violente cu caracter sexual devine posibilă datorită
neglijenței în serviciu (de exemplu, a neîntreprinderii unor măsuri de prevenire eficiente)
a unei persoane publice, acea persoană publică urmează a fi trasă la răspundere în baza
art.329 CP RM.
În privinţa circumstanţelor agravante prevăzute la alin.(2) şi (3) art.172 CP RM, în
general, este admisibilă o abordare similară celei referitoare la agravantele corespondente
ale infracțiunii de viol. Trebuie doar de precizat că, în conformitate cu lit.a) alin.(3) art.172
CP RM, răspunderea pentru acţiunile violente cu caracter sexual se agravează dacă aceastea
sunt săvîrşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vîrsta
de 14 ani. În esenţă, pentru realizarea agravantei date trebuie îndeplinite două condiţii: 1)
victima să nu fi atins vîrsta de 14 ani la momentul săvîrşirii infracţiunii; 2) făptuitorul să fi
ştiut cu certitudine (nu să fi admis) această împrejurare.
De asemenea, trebuie de precizat că violenţa sexuală, care ia forma infracţiunii
prevăzute la lit.b2) alin.(2) art.172 CP RM, nu poate fi calificată în baza art.201 1 CP RM. Cu
alte cuvinte, homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvîrşită
prin constrîngere fizică sau psihică ori profitînd de imposibilitatea victimei de a se apăra sau
de a-şi exprima voinţa – de către un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei
– atrage răspunderea numai conform lit.b2) alin.(2) art.172 CP RM. În acest caz, lit.b2) alin.
(2) art.172 CP RM este o normă specială în raport cu art.2011 CP RM.

Hărţuirea sexuală (art.173 CP RM):

Art. 173 CP RM stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de hărţuire sexuală,
adică pentru manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează
demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare,
discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale
ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvîrşite prin ameninţare, constrîngere sau
şantaj.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.173 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea
sexuală sau libertatea sexuală a persoanei; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile

193
sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală sau sănătatea persoanei 244. De
asemenea, în plan secundar, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la onoarea (cin-
stea) şi demnitatea persoanei.
Infracţiunea de hărţuire sexuală are obiect material în acele cazuri cînd acțiunea
principală din cadrul faptei prejudiciabile prevăzute la art.173 CP RM se realizează în for-
mă fizică (de exemplu, pe calea mîngîierilor, îmbrăţişărilor, ciupiturilor, palmelor „amica-
le”, strîngerilor ușoare de diferite părți ale corpului, săruturilor „prietenești”, îmbrîncelilor
etc.). În astfel de cazuri, corpul victimei reprezintă obiectul material al infracțiunii prevă-
zute la art.173 CP RM.
Victimă a infracţiunii de hărţuire sexuală poate fi o persoană de sex feminin sau o
persoană de sex masculin. Victima și făptuitorul pot avea apartenență sexuală diferită sau
aceeași apartenență sexuală.
Pentru existenţa infracţiunii de hărțuire sexuală nu interesează vîrsta victimei.
Chiar dacă victima este minoră (inclusiv are vîrsta sub 14 ani), fapta urmează a fi calificată
conform art.173 CP RM. Important este ca asupra ei să se influențeze pe calea ameninţă-
rii, constrîngerii sau şantajului, adică să se exercite presiunea numai pe căile prevăzute în
dispoziția art.173 CP RM.
Totuși, nu se poate trece cu vederea că, în cazul unei victime de vîrstă fragedă,
făptuitorul ar fi interesat mai degrabă să profite de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau
de a-şi exprima voinţa, decît să influențeze asupra ei pe calea ameninţării, constrîngerii sau
șantajului. Aceasta întrucît nu întotdeauna o victimă de vîrstă fragedă are suficient discernă-
mînt pentru a percepe adecvat mesajul conținut în ameninţare, constrîngere sau şantaj. Dacă
victima de vîrstă fragedă este influențată, de exemplu, pe calea profitării de imposibilitatea
acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa – în vederea determinării ei la raporturi
sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite – atunci art.173 CP RM nu este aplica-

244
Atunci cînd afirmăm că obiectul juridic secundar al infracțiunii specificate la art.173 CP RM îl pot constitui
relațiile sociale cu privire la integritatea corporală sau sănătatea persoanei, nu avem în vedere că infracțiunea
în cauză poate presupune aplicarea violenței. Or, așa cum se va putea vedea mai jos, încazul infracțiunii de
hărțuire sexuală, făptuitorul nu poate să limiteze libertatea de acţiuni şi de manifestare a voinţei victimei, pe
calea aplicării violenţei. Însă, comportamentul caracteristic hărțuirii sexuale poate să creeze o atmosferă
neplăcută, ostilă,degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare pentru victimă. În acest sens,
comportamentul în cauză trebuie să producă în detrimentul victimei oricare din următoarele efecte de natură
psihologică: depre- sie, anxietate, şoc, negare, stres, tulburări ale somnului; furie, teamă, frustrare, iritare,
instabilitate emoţională; nesiguranţă, jenă, ruşine; confuzie, neputinţă, tulburări de concentrare, atacuri de
panică; stimă de sine scăzută, neîncredere în capacităţile proprii, hipersensibilitate; izolare, autoblamare etc. În
cazul în care astfel de efecte presupun un prejudiciu fizic efectiv (exprimate, de exemplu, în afecțiuni
neurologice), putem afirma că obiectul juridic secundar al infracțiunii prevăzute la art.173 CP RM îl formează
relațiile sociale cu privire la integritatea corporală sau sănătatea persoanei.
bil. În aceste condiții, răspunderea urmează a fi aplicată conform lit.b) alin.(3) art.171 sau
lit.a) alin.(3) art.172 CP RM.
Pentru calificarea faptei în baza art.173 CP RM, nu interesează dacă victima este
căsătorită sau divorţată, nici dacă a avut o experienţă sexuală înainte de hărțuirea sexuală.
De asemenea, victimă a infracțiunii de hărțuire sexuală poate fi chiar o persoană care prac-
tică prostituţia, oferă servicii de masaj erotic, participă în reprezentări striptease sau în alte
reprezentări erotice etc.
Nu se exclude nici posibilitatea săvîrşirii hărțuirii sexuale asupra soţiei (soţului). În
general, nu poate fi calificată în baza art.201 1 CP RM violenţa sexuală care ia forma infrac-
ţiunii prevăzute la art.173 CP RM. În astfel de cazuri, la calificare se va reţine numai art.173
CP RM, fără a se aplica art.2011 CP RM.
Întrucît constrîngerea victimei (pe altă cale decît cea fizică sau psihică), amenin-
ţarea sau şantajarea victimei depăşesc limitele componenţei de incest – dacă acestea se
suprapun săvîrşirii raportului sexual între rude pe linie dreaptă pînă la gradul trei inclusiv,
precum şi între rude pe linie colaterală (fraţi, surori) – devine necesară calificarea prin con-
curs: art.173 și 201 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.173 CP RM constă în fapta preju-
diciabilă alcătuită din acţiunea principală şi acţiunea adiacentă. Astfel, acţiunea principală
se exprimă în manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează
demnitatea persoanei ori care creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare,
discriminatorie sau insultătoare. La rîndul său, acţiunea adiacentă presupune oricare din
următoarele trei modalităţi: a) ameninţare; b) constrîngere; c) şantaj.
În contextul infracțiunii prevăzute la art.173 CP RM, acțiunea principală trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele două condiții: 1) să se exprime în manifestarea unui
comportament fizic, verbal sau nonverbal; 2) să fie săvîrșită în detrimentul victimei, adică:
a) să lezeze demnitatea acesteia ori b) să creeze o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă,
umilitoare, discriminatorie sau insultătoare pentru victimă.
Vizavi de prima din aceste două condiții, trebuie de menționat că făptuitorul poate
recurge la cele mai variate forme de manifestare a unui comportament fizic, verbal sau non-
verbal: oral, în scris, prin semne simbolice, atitudini, gesturi exprimate explicit sau aluziv,
direct sau printr-o persoană interpusă, cu sau fără utilizarea unor mijloace de comunicare la
distanţă etc. Pînă la urmă, pentru calificarea faptei în baza art.173 CP RM, nu contează care

195
anume formă a adoptat comportamentul fizic, verbal sau neverbal. Aceasta poate fi luată în
considerație la individualizarea pedepsei.
Manifestarea comportamentului fizicîn contextul hărțuirii sexuale se poate exprima
în atingeri ale corpului victimei (mîngîieri, îmbrăţişări, ciupituri, palme „amicale”, strîngeri
ușoare de diferite părți ale corpului, săruturi „prietenești”, îmbrînceli etc.). Important este
ca manifestarea comportamentului fizic să nu depășească anumite limite, dincolo de care
trebuie să vorbim despre constrîngerea fizică exercitată asupra victimei. Astfel, în cazul
hărțuirii sexuale, făptuitorul nu poate să limiteze libertatea de acţiuni şi de manifestare a
voinţei victimei, pe calea aplicării violenţei. Manifestarea comportamentului fizicîn con-
textul hărțuirii sexuale nu poate avea ca obiectiv înfrîngerea împotrivirii fizice a victimei.
Un asemenea obiectiv, specific constrîngerii fizice, va atesta necesitatea calificării faptei în
baza art.171 sau 172 CP RM.
Manifestarea comportamentului verbal în contextul hărțuirii sexuale se poate ex-
prima în: 1) diverse demersuri făcute victimei, sub formă de propuneri, avansuri, aluzii,
solicitări etc., mai mult sau mai puţin explicite; 2) expedierea de e-mail-uri cu caracter su-
gestiv; 3) montarea unor persoane împotriva victimei; 4) contestarea nejustificată a muncii
depuse de victimă; 5) impunerea victimei a unor sarcini fără sens şi care nu fac parte din
îndatoririle ei normale de serviciu; 6) trasarea în fața victimei a unor sarcini de lucru exorbi-
tante în raport cu timpul, pregătirea profesională şi mijloacele de care aceasta dispune etc.
Manifestarea comportamentului nonverbal în contextul hărțuirii sexuale se poate
exprima în: 1) demonstrarea unor imagini pornografice sau a altor obiecte avînd conotații
sexuale; 2) oferirea de cadouri, atenţii ori înlesniri pe plan profesional etc.
Deseori, faptul că hărţuirea sexuală este greu de sesizat este determinat de cota
ridicată ce-i revine comunicării nonverbale subtile implicate în procesul hărţuirii. Tocmai
în ipoteza manifestării comportamentului nonverbal sporește probabilitatea admiterii unor
erori de calificare. Astfel, în procesul stabilirii faptului manifestării comportamentului non-
verbal în contextul hărțuirii sexuale, devine importantă interpretarea limbajului nonverbal
al făptuitorului, care înseamnă mimică, gestică, intonaţie şi intensitate a vocii, poziţie a
corpului, distanţă zonală, aspect exterior etc. În astfel de cazuri, dacă incertitudinile legate
de calificare persistă, ele trebuie tratate în folosul făptuitorului (conform principiului in
dubio pro reo).
 Pentru a exclude astfel de incertitudini, un aspect important îl poate constitui sta-
bilirea distanţei dintre două persoane. Aceasta distanţă este variabilă, în funcţie de zona
despre care discutăm: zona publică, zona socială, zona personală şi zona intimă. Studiile au
arătat că pentru zona corporală intimă distanţa este între 15 şi 46 cm. Intrarea unor persoane
străine în această zonă este sesizată ca deranjantă. În zona intimă se poate pătrunde numai
cu acordul persoanei; intrarea neconsimțită a unei alte persoane în această zonă poate fi
percepută ca hărţuire sexuală.
Trebuie urmărite şi alte indicii de posibilă manifestare a comportamentului non-
verbal în contextul hărțuirii sexuale: 1) priviri insistente spre anumite zone ale corpului
victimei; 2) umezirea repetată a buzelor; 3) dezgolirea corpului în prezența victimei; 4)
demonstrarea unor semne indecente cu ajutorul degetelor sau al mîinilor; 5) afișarea în
încăperea în care este nevoită să se afle victima a unor imagini ale corpului uman dezgolit;
6) supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă etc.
Cel mai probabil, nu unul, dar mai multe asemenea indicii vor fi necesare pentru a demon-
stra fără putință de tăgadă faptul manifestării comportamentului nonverbal în contextul
hărțuirii sexuale.
Pentru stabilirea limitei care desparte comportamentul flirtant de comportamentul
caracteristic hărțuirii sexuale, este necesar să se răspundă la următoarele întrebări: a) lezea-
ză oare comportamentul făptuitorului demnitatea victimei?; b) creează oare comportamen-
tul făptuitorului o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau
insultătoare pentru victimă? Numai în ipoteza unui răspuns afirmativ la oricare din aceste
două întrebări, se poate invoca temeiul aplicăii art.173 CP RM.
Vizavi de cea de-a doua din condițiile ce caracterizează acțiunea principală din
contextul infracțiunii de hărțuire sexuală, trebuie de menționat că, în sensul art.173 CP
RM, comportamentul, care lezează demnitatea victimei, se poate exprima în: 1) îngră-
direa posibilităţii de exprimare a victimei (aceasta nu are posibilitatea de a-şi expune
punctul de vedere în faţa şefilor ierarhici; victima este întreruptă atunci cînd vorbeşte;
colegii împiedică victima să-şi susţină punctul de vedere; colegii se adresează necuviin-
cios, jignesc victima; munca victimei şi viaţa personală sunt criticate; victimei i se retrage
accesul la utilităţi: telefon, fax, calculator etc.); 2) izolarea victimei (nu se vorbeşte ni-
ciodată cu victima; se ignoră necesitatea de a explica punctual victimei, care este un nou
salariat, nelămuririle pe care aceasta în mod justificat le ridică; victimei nu i se răspunde

197
în mod repetat la bună ziua sau i se răspunde jignitor ori peiorativ; victima nu este lăsată
să se adreseze altei persoane; victimei i se atribuie un loc de muncă ce o izolează de co-
legi; se interzice colegilor să vorbească cu victima; se ignoră prezenţa fizică a victimei;
conducerea îi refuză toate solicitările de întrevedere etc.); 3) desconsiderarea victimei în
faţa colegilor (sunt utilizate faţă de ea gesturi de dispreţ (oftaturi, priviri dispreţuitoare,
ridicarea umerilor etc.); victima este vorbită de rău şi se lansează diverse zvonuri despre
ea şi acţiunile ei; aceasta este ridiculizată şi considerată bolnavă mintal; sunt atacate con-
vingerile politice sau religioase ale victimei; se glumeşte pe seama originii, apartenenței
etnice sau vieţii particulare a victimei; se rîde de handicapurile sau de fizicul ei; victima
este caricaturizată; ţinuta vestimentară a victimei este criticată, modul de viaţă sau aspec-
tul fizic al victimei sunt luate în derîdere; are loc negarea, luarea în rîs a tuturor semnelor
de suferinţă ale victimei; victimei i se aduc reproșuri de genul „Degeaba ai facultate, n-ai
învăţat nimic, o să te dau afară!”,etc.
Dimpotrivă, nu reprezintă manifestarea unui comportament care lezează demnita-
tea victimei: 1) măsurile justificate de penalizare a absenţelor de la lucru; 2) cererea res-
pectării indicatorilor de performanţă conform standardelor pentru calificarea respectivă; 3)
aplicarea întemeiată de măsuri disciplinare; 4) excluderea persoanei de la realizarea unei
sarcini ce implică cerinţe ocupaţionale specifice pe care persoana respectivă nu le îndepli-
neşte etc.
După cum rezultă din dispoziția art.173 CP RM, comportamentul caracteristic
hărțuirii sexuale poate nu numai să lezeze demnitatea victimei, dar și să creeze o atmosferă
neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare pentru victimă. În
acest sens, comportamentul în cauză trebuie să producă în detrimentul victimei oricare din
următoarele efecte de natură psihologică: depresie, anxietate, şoc, negare, stres, tulburări
ale somnului; furie, teamă, frustrare, iritare, instabilitate emoţională; nesiguranţă, jenă, ru-
şine; confuzie, neputinţă, tulburări de concentrare, atacuri de panică; stimă de sine scăzută,
neîncredere în capacităţile proprii, hipersensibilitate; izolare, autoblamare etc.
Toate aceste efecte sunt cu atît mai vătămătoare cu cît comportamentul caracteristic
hărțuirii sexuale se realizează în prezenţa mai multor persoane, cînd victima este expusă în
public unei degradări, umiliri, jigniri etc. În astfel de circumstanțe, cu atît mai mult cresc
şansele hărţuitorului să determine victima la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter
sexual nedorite, cu cît victima este mai vulnerabilă.
 Nu poate fi aplicat art.173 CP RM în ipoteza în care manifestarea unui comporta-
ment fizic, verbal sau nonverbal – care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmo-
sferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul
de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite
– nu este însoțită de ameninţare, constrîngere sau şantaj. În asemenea cazuri, atunci cînd se
atestă desfășurarea unor raporturi juridice de muncă, nu este exclusă aplicarea sancțiunilor
disciplinare prevăzute de Codul muncii.
Modalităţile acţiunii adiacente – ameninţare, constrîngere și şantaj – nominalizate
în dispoziţia art.173 CP RM, sunt prezentate exhaustiv. Nici o altă modalitate nu poate con-
stitui conţinutul acestei acţiuni.
Nu este necesar ca ameninţarea, constrîngerea sau şantajul să se realizeze într-o
formă deschisă, explicită. Aceste activităţi se pot manifesta şi în forme implicite de a sugera
victimei perspectiva unei consecinţe negative dacă nu ar da curs avansurilor de natură sexu-
ală ale făptuitorului, ceea ce poate ridica dificultăţi sub aspect probator. Și de această dată,
dacă incertitudinile legate de calificare persistă, ele trebuie tratate în folosul făptuitorului
(conform principiului in dubio pro reo).
În cazul infracțiunii de hărțuire sexuală, ameninţarea, constrîngerea sau şantajul
poate fi realizat direct sau prin intermediul unei persoane interpuse. În ultimul caz, pentru
ca infracțiunea de hărțuire sexuală să se consume, este necesar ca persoana interpusă să
aducă la cunoștința victimei ameninţarea, constrîngerea sau şantajul. Dacă, din cauze inde-
pendente de voinţa făptuitorului, nu se reușește aducerea la cunoștința victimei a amenin-
ţării, constrîngerii sau şantajului, atunci cele săvîrșite urmează a fi calificate în baza art.27
și 173 CP RM.
În cazul infracțiunii prevăzute la art.173 CP RM, aceeași victimă trebuie să fie
destinatarul atît al comportamentului fizic, verbal sau nonverbal, care lezează demnitatea
victimei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie
sau insultătoare, cît și al ameninţării, constrîngerii sau şantajului.
Atunci cînd ameninţarea, constrîngerea sau şantajul este exercitat asupra victimei,
vizînd suportarea de către aceasta a anumitor consecințe nefaste (concedierea, exmatricu-
larea, retrogradarea, nepromovarea, schimbarea activităţii, diminuări salariale sau neacor-
darea sporurilor salariale meritate, lipsirea de bursă etc.) într-un viitor mult prea îndepărtat,
lipseşte temeiul de aplicare a art.173 CP RM.

199
 În același timp, trebuie de accentuat că, în cazul infracțiunii prevăzute la art.173
CP RM, ameninţarea, constrîngerea sau şantajul nu este exercitat pentru întreținerea rapor-
turilor sexuale ori a altor acţiuni cu caracter sexual nedorite concomitent sau imediat după
exercitarea ameninţării, constrîngerii sau şantajului, ci în scopul obținerii în viitor (mai
precis, într-un viitor nu prea îndepărtat) a respectivelor satisfacții sexuale.
În sensul art.173 CP RM, prin „ameninţare” trebuie de înţeles ameninţarea cu un
rău vizînd perspectivele victimei la locul de muncă, de studii etc. (concedierea, exmatri-
cularea, retrogradarea, nepromovarea, schimbarea activităţii, diminuări salariale sau ne-
acordarea sporurilor salariale meritate, lipsirea de bursă etc.). De asemenea, se înţelege
ameninţarea de a distruge sau a deteriora bunurile victimei, de a o răpi etc., cu excepţia
acelor tipuri de ameninţare care se pot atesta în ipoteza infracţiunilor prevăzute la art.171
şi 172 CP RM.
În sensul art.173 CP RM, prin „constrîngere” se are în vedere constrîngerea prin
profitarea de dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a victimei, ori altă con-
strîngere, cu excepţia celei specificate la art.171 şi 172 CP RM. Interpretînd noţiunea „de-
pendenţa materială, de serviciu sau de altă natură a victimei”, este util să ne adresăm expli-
caţiilor privind noţiunea similară menţionată la lit.c) alin.(2) art.150 CP RM.
În sensul art.173 CP RM, prin „şantaj” trebuie de înţeles ameninţarea cu divulgarea
informaţiilor care, devenind notorii, pot prejudicia onoarea şi demnitatea victimei ori pot
fi cauza altor urmări nedorite. Conţinutul unor asemenea informaţii despre victimă poate
privi: practicarea prostituţiei; boala venerică a acesteia; consumul de substanţe narcotice
sau psihotrope; săvîrşirea unor ilegalităţi; infidelitatea conjugală etc. Totodată, la calificare
nu are importanţă dacă aceste informaţii sunt mincinoase sau veridice.
Infracţiunea prevăzută la art.173 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul manifestării unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care
lezează demnitatea persoanei ori care creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă,
umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina victima la raporturi se-
xuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvîrşite prin ameninţare, constrîngere,
şantaj. La calificare, nu contează dacă făptuitorului i-a reușit sau nu să realizeze raporturi
sexuale ori alte acţiuni cu caracter sexual nedorite. Însă, această împrejurare poate fi luată
în consideraţie la individualizarea pedepsei.
 În situații de altă natură, este posibil ca, după consumarea infracțiunii de hărțuire
sexuală, să se schimbe atitudinea victimei privitoare la consimțirea avansurilor sexuale ale
făptuitorului. De exemplu, dacă hărţuirea sexuală a fost urmată de un raport sexual altul
decît violul ori de acte de penetrare vaginală, anală, bucală ori de alt gen – care au fost să-
vîrşite cu consimţămîntul victimei despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vîrsta de
16 ani, în lipsa unei constrîngeri explicite sau implicite – cele săvîrşite reprezintă concursul
real al infracțiunilor specificate la art.173 şi 174 CP RM.
Aplicarea art.173 CP RM nu este condiţionată de repetarea actelor de hărţuire se-
xuală, conţinutul infracțiunii în cauză putînd fi realizat şi printr-un singur act (de exemplu,
profesorul pretinde favoruri sexuale unei studente, sugerîndu-i că altminteri nu o va promo-
va la examen). Tocmai de aceea, infracţiunea se consumă în momentul săvîrşirii primului
act de solicitare sau propunere vizînd obţinerea de favoruri sexuale.
Latura subiectivă a infracţiunii de hărţuire sexuală se caracterizează, în primul rînd,
prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivul acestei infracţiuni constă, de cele mai
multe ori, în năzuinţa făptuitorului de a-şi satisface necesităţile sexuale.
Scopul infracţiunii prevăzute la art.173 CP RM este unul special, şi anume: scopul
de a determina victima la unul sau mai multe raporturi sexuale ori la una sau mai multe
alte acţiuni cu caracter sexual nedorite. În lipsa acestui scop, nu poate fi admisă calificarea
faptei în conformitate cu art.173 CP RM.
În sensul art.173 CP RM, noţiunea „raport sexual” are aceeaşi semnificaţie ca şi în
cazul infracţiunii de viol. Prin „alte acţiuni cu caracter sexual” se înţelege homosexualita-
tea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, în sensul art.172 CP RM.
Este obligatoriu ca raporturile sexuale ori alte acţiuni cu caracter sexual, a căror
întreţinere o urmăreşte făptuitorul, să fie nedorite. Aceasta înseamnă că infracţiunea presu-
pune o atitudineneechivocă a victimei de neacceptare a unor asemenea forme de manifes-
tare a „atenţiei” făptuitorului faţă de ea. În acest plan, ceea ce interesează la calificare este
să lipsească consimţămîntul victimei; numai aşa poate fi atestată vătămarea inviolabilităţii
sexuale şi a libertăţii sexuale a persoanei. De aceea, din conduita victimei trebuie să rezulte
refuzul categoric de a intreţine raporturi sexuale ori alte acţiuni cu caracter sexual. Dacă re-
fuzul victimei a fost de circumstanţă (de formă) şi nu categoric (adică, putea fi interpretat şi
în sens de acceptare a raporturilor sexuale ori a altor acţiuni cu caracter sexual), cele comise
nu pot fi calificate conform art.173 CP RM.

201
 Subiectul infracţiunii prevăzute la art.173 CP RM este persoana fizică responsabilă
care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
Este posibil ca subiectul infracțiunii de hărțuire sexuală să aibă o calitate care să-i
confereautoritate sau influenţă asupra victimei în cadrul relaţiilor de la locul de muncă, de
studii etc. Însă, la fel de posibil este ca hărţuirea sexuală să aibă ca subiect o persoană cu
poziţie egală la locul de muncă, de studii etc. (coleg de serviciu, de grupă) sau chiar o per-
soană aflată într-o poziţie de inferioritate, ori o persoană care nu este legată de victimă prin
relaţii de muncă, de studii etc. Sub acest aspect, hărțuirea sexuală poate fi săvîrșită la locul
de muncă sau în alt loc în care persoana respectivă își desfășoară activitatea, precum și în
afara orelor de lucru: evenimente organizate de companie, cursuri, team-building-uri. Pot
comite hărțuirea sexuală nu numai angajații unei companii, ci și aplicanții pentru un post,
consultanții, studenții care fac practica, trainerii, voluntarii etc.
Dacă săvîrșirea hărțuirii sexuale devine posibilă datorită neglijenței în serviciu (de
exemplu, a neîntreprinderii unor măsuri de prevenire eficiente) a unei persoane publice,
acea persoană publică urmează a fi trasă la răspundere în baza art.329 CP RM.

Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vîrsta de 16 ani (art.174

CP RM):
La alin.(1) art.174 CP RM se stabileşte răspunderea pentru raportul sexual altul
decît violul, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală şi altele, comise asupra unei
persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16 ani.
Potrivit alin.(2) art.174 CP RM, persoana care a săvîrşit fapta prevăzută la alinea-
tul (1) nu este pasibilă de răspundere penală, dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea
ce priveşte vîrsta şi dezvoltarea fizică şi psihică.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.174 CP RM îl formează
relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a persoanelor care nu au împlinit vîrsta
de 16 ani.
Obiectul material al infracţiunii de raport sexual cu o persoană, care nu a împlinit
vîrsta de 16 ani, îl reprezintă corpul persoanei.
Victimă a infracţiunii prevăzute la art.174 CP RM poate fi numai persoana, de sex
feminin sau masculin, care, în momentul comiterii faptei, nu are împlinită vîrsta de 16 ani.
La calificare nu are importanţă gradul de maturizare sexuală a victimei.
 Este obligatoriu ca făptuitorul nu să presupună, ci să ştie cu certitudine că, la mo-
mentul comiterii infracţiunii, victima nu a atins vîrsta de 16 ani. Această certitudine se
poate datora cunoaşterii anterioare a victimei, aspectului exterior al acesteia, manierei de
conduită a victimei etc.
În ipoteza infracţiunii de raport sexual cu o persoană care nu a împlinit vîrsta de 16
ani, este stabilită doar limita maximă a vîrstei victimei. Totuşi, identificarea limitei minime
a acestei vîrste are importanţă în planul delimitării acestei fapte infracţionale de infracţiu-
nea de viol (art.171 CP RM) şi cea de acţiuni violente cu caracter sexual (art.172 CP RM),
presupunînd profitarea de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa. Se va realiza
componenţa infracţiunii prevăzute la art.174 CP RM numai dacă actul sexual corespunzător
a fost perceput adecvat de către victimă. Numai dacă victima a înţeles semnificaţia actului
la care a fost supusă; cu alte cuvinte, numai dacă a avut discernămînt. Cu cît mai redusă este
vîrsta victimei, cu atît creşte posibilitatea lipsei discernămîntului. De aceea, urmează a se
stabili în concret, de la caz la caz, dacă victima a avut sau nu discernămînt, fără a se putea
fixa în mod abstract, pe cale doctrinară sau judiciară, o limită minimă a vîrstei acesteia ca
element de referinţă.
Doar în rezultatul examinării tuturor circumstanţelor faptei se poate stabili dacă
victima a înţeles semnificaţia celor ce i s-au întîmplat. Trebuie luate în consideraţie depoziţiile
victimei, ale părinţilor sau persoanelor subrogatorii, ale pedagogilor sau ale altor persoane
care pot evalua dezvoltarea intelectuală a victimei. În cazurile necesare, urmează a fi dispusă
efectuarea unei expertize psihologice judiciare, cu implicarea specialiştilor în
psihopedagogie.
Dacă – din cauza lipsei de discernămînt – victima (care are o vîrstă fragedă) nu a
înţeles semnificaţia actului la care a fost supusă, consimţămîntul acesteia nu are nici o rele-
vanţă juridică, iar făptuitorul este conştient de acest fapt. De aceea, raportul sexual, actele
de penetrare vaginală, anală sau bucală ori altele, săvîrşite cu o persoană de vîrstă fragedă,
trebuie calificate potrivit lit.b) alin.(3) art.171 sau lit.a) alin.(3) art.172 CP RM. În astfel
de cazuri, există toţi indicii pentru a recunoaşte că făptuitorul a profitat de imposibilitatea
victimei de a-şi exprima voinţa.
Întrucît condiţia victimei care are vîrsta sub 16 ani depăşește limitele componenţei
de incest – dacă această condiție se suprapune săvîrşirii raportului sexual între rude pe linie
dreaptă pînă la gradul trei inclusiv, precum şi între rude pe linie colaterală (fraţi, surori) –
devine necesară calificarea prin concurs: art.174 și 201 CP RM.
203
 Violenţa sexuală, care ia forma infracţiunii prevăzute la art.174 CP RM, nu poate fi
calificată în baza art.2011 CP RM. Cu alte cuvinte, raportul sexual altul decît violul, actele
de penetrare vaginală, anală sau bucală şi altele – comise de un membru al familiei asupra
unui alt membru al familiei despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16
ani – atrage răspunderea numai conform art.174 CP RM. În acest caz, art.174 CP RM tre-
buie privit ca normă specială în raport cu art.2011 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.174 CP RM constă în fapta pre-
judiciabilă exprimată în acţiune. Această acţiune poate îmbrăca oricare din modalităţile
următoare: 1) raportul sexual; 2) actele de penetrare vaginală, altele decît raportul sexual;
3) actele de penetrare anală; 4) actele de penetrare bucală; 5) alte acte de penetrare.
Noţiunea „raport sexual” (care desemnează prima dintre modalitățile menționate
mai sus), utilizată în art.171 CP RM, are același înțeles ca și noțiunea „raport sexual”, fo-
losită în art.171 CP RM.
Noţiunea „actele de penetrare vaginală, anală sau bucală şi altele” (care desem-
nează ultimele patru modalități menționate mai sus) se intersectează atît cu noţiunile „ho-
mosexualitate” și „satisfacerea poftei sexuale în forme perverse” (utilizate în art.172 CP
RM), cît şi cu noțiunea „acţiuni cu caracter sexual” (utilizată în art.173 CP RM). Se inter-
sectează, de vreme ce presupune săvîrşirea doar a acelor acte sexuale care implică penetra-
rea (pătrunderea) cu conotații sexuale.
Nu intră sub incidenţa noţiunii „orice alte acte de penetrare vaginală sau anală”,
actele sexuale care nu implică penetrarea: contactul dintre organele genitale a două persoa-
ne de sex feminin; manipulările cu aceste organe cu ajutorul degetelor mîinilor; imitarea
raportului sexual prin săvîrşirea unor fricţiuni cu membrul viril în spaţiul dintre mamelele
femeii, coapsele, umărul şi gîtul ei, ori pe suprafaţa abdomenului acesteia; masturbarea
unei persoane de sex masculin de către o persoană de sex feminin (sau viceversa) ori a unei
persoane de sex masculin de către o altă persoană de sex masculin etc. În prezența unor
condiții suficiente (care implică recurgerea făptuitorului la constrîngerea fizică sau psihică
a victimei ori la profitarea de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima vo-
inţa), astfel de acte sexuale care nu implică penetrarea pot intra sub incidența altor norme
(de exemplu, a art.172 CP RM). Totuși, dacă respectivele condiții lipsesc, actele sexuale,
care nu implică penetrarea, scapă incidenței legii penale.
 Trebuie de precizat că actele de penetrare – altele decît actele de penetare vaginală,
anală sau bucală – presupun penetrarea nu a unor cavități naturale din organismul victimei,
dar a unei plăgi penetrabile pe care, ante factum, făptuitorul sau o terță persoană i-a cauzat-
o victimei sau care a fost cauzată de victima însăși.
Sub incidenţa dispoziţiei de la art.174 CP RM nimeresc numai raportul sexual şi
actele de penetrare vaginală, anală, bucală sau de alt gen, care au fost săvîrşite cu consim-
ţămîntul victimei, în lipsa unei constrîngeri explicite sau implicite.
Art. 174 CP RM este aplicabil doar în privința actelor de penetrare comise asupra
victimei (adică atunci cînd aceasta are rolul de partener pasiv, nu rolul de partener activ).
Dacă însă persoana, despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16 ani, comi-
te acte de penetare asupra unei alte persoane (despre care se ştia cu certitudine că a împlinit
vîrsta de 16 ani), acest articol nu poate fi aplicat. Astfel de acte sexuale scapă incidenței
legii penale.
Infracţiunea prevăzută la art.174 CP RM este o infracţiune formală. Ea se con-
sideră consumată din momentul începerii raportului sexual sau a altor acte de penetrare
vaginală, anală, bucală ori de alt gen.
Cu referire la raportul sexual altul decît violul sau la actele de penetrare vaginală,
comise cu o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16 ani,
se are în vedere momentul introducerii depline sau parţiale a membrului viril ori a unei
alte părţi a corpului, sau a unui alt obiect în cavitatea vaginală a victimei. În ipoteza dată,
infracţiunea prevăzută la art.174 CP RM se va considera consumată dacă au fost traversate
limitele labiilor mari (sau labiilor mici, în funcţie de particularităţile individuale). Pentru a
considera, în această ipoteză, infracţiunea consumată nu este obligatorie confirmarea deflo-
rării sau a gravidităţii victimei de sex feminin.
În ceea ce priveşte actele de penetrare anală, comise cu o persoană despre care se
ştia cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16 ani, infracţiunea prevăzută la art.174 CP RM
se va considera consumată dacă au fost traversate limitele sfincterului exterior al rectului
victimei.
În ipoteza actelor de penetrare bucală comise cu o persoană despre care se ştia cu
certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16 ani, infracţiunea prevăzută la art.174 CP RM se va
considera consumată dacă au fost traversate limitele buzelor victimei.

205
 În situația actelor de penetrare – altor decît actele de penetare vaginală, anală sau
bucală – comise cu o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de
16 ani, infracţiunea prevăzută la art.174 CP RM se va considera consumată dacă au fost
traversate limitele plăgii penetrabile de pe corpul victimei.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.174 CP RM se exprimă, în primul
rînd, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivul infracţiunii se concretizează, de
cele mai dese ori, în năzuinţa făptuitorului de a-şi satisface necesităţile sexuale.
Este obligatoriu ca făptuitorul nu să presupună, ci să ştie cu certitudine că la mo-
mentul comiterii infracţiunii victima nu a atins vîrsta de 16 ani. Această certitudine se
poate datora: cunoaşterii anterioare a victimei; aspectului exterior al acesteia; manierei de
conduită a victimei etc.
Subiectul infracţiunii specificate la art.174 CP RM este persoana fizică responsa-
bilă care, în momentul săvîrşirii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. Ca subiect poate evolua o
persoană de sex masculin sau o persoană de sex feminin. În funcție de modalitatea faptică
sub care se prezintă acțiunea prejudiciabilă, victima și subiectul pot avea apartenență sexu-
ală diferită sau aceeași apartenență sexuală.
Dacă săvîrșirea raportului sexual cu o persoană care nu a împlinit vîrsta de 16 ani
devine posibilă datorită neglijenței în serviciu (de exemplu, a neîntreprinderii unor măsuri
de prevenire eficiente) a unei persoane publice, acea persoană publică urmează a fi trasă la
răspundere în baza art.329 CP RM.
Dispoziția de la alin.(2) art.174 CP RM este aplicabilă numai dacă sunt întrunite
cumulativ următoarele trei condiţii: 1) făptuitorul şi victima sunt la nivel apropiat în ceea ce
priveşte vîrsta; 2) făptuitorul şi victima sunt la nivel apropiat în ceea ce priveşte dezvoltarea
fizică; 3) făptuitorul şi victima sunt la nivel apropiat în ceea ce priveşte dezvoltarea psihică.
Dacă lipseşte măcar una din aceste condiţii, făptuitorul nu va putea beneficia de liberarea
de răspundere penală.
Acţiuni perverse (art.175 CP RM):
La art.175 CP RM se prevede răspunderea pentru săvîrşirea de acţiuni perverse
faţă de o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16 ani, const-
înd în exhibare, atingeri indecente, discuţii cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima
referitor la raporturile sexuale, determinarea victimei să participe ori să asiste la specta-
cole pornografice, punerea la dispoziţia victimei a materialelor cu caracter pornografic,
precum şi în alte acţiuni cu caracter sexual.
Obiectul juridic special al acțiunilor perverse îl formează relaţiile sociale cu privi-
re la inviolabilitatea sexuală a persoanei avînd vîrsta de pînă la 16 ani.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.175 CP RM îl reprezintă corpul
persoanei.
Victimă a acțiunilor perverse poate fi numai persoana – de sex feminin sau mascu-
lin – care, în momentul comiterii infracţiunii, nu a atins vîrsta de 16 ani. Este obligatoriu ca
făptuitorul nu să presupună, ci să ştie cu certitudine că la momentul comiterii infracţiunii
victima nu a atins vîrsta de 16 ani.
Violenţa sexuală, care ia forma infracţiunii prevăzute la art.175 CP RM, nu poate fi
calificată în baza art.2011 CP RM. Cu alte cuvinte, acţiunile perverse săvîrşite de un membru
al familiei asupra unui alt membru al familiei despre care se ştia cu certitudine că nu a
împlinit vîrsta de 16 ani – constînd în exhibare, atingeri indecente, discuţii cu caracter
obscen sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile sexuale, determinarea victimei să
participe ori să asiste la spectacole pornografice, punerea la dispoziţia victimei a materialelor
cu caracter pornografic, precum şi în alte acţiuni cu caracter sexual – atrage răspunderea
numai conform art.175 CP RM. În acest caz, art.175 CP RM este o normă specială în raport
cu art.2011 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.175 CP RM se exprimă în fapta
prejudiciabilă concretizată în acţiuni perverse.
Art. 175 CP RM se aplică pentru săvîrşirea de acţiuni cu caracter sexual, altele decît
raportul sexual, homosexualitatea, satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, precum şi
oricare alte acte de penetrare vaginală, anală, bucală sau de alt gen. La concret, în sensul
prevederii de la art.175 CP RM, acţiunile cu caracter sexual se pot înfățișa sub următoarele
modalități: 1) exhibare (adică dezgolirea corpului sau a organelor genitale ale făptuitorului
în prezenţa victimei); 2) atingeri indecente; 3) discuţii cu caracter obscen sau cinic purtate
cu victima referitor la raporturile sexuale; 4) determinarea victimei să participe ori să asiste
la spectacole pornografice; 5) punerea la dispoziţia victimei a materialelor cu caracter por-
nografic; 6) alte acţiuni cu caracter sexual.
În sensul prevederii de la art.175 CP RM, prin „alte acţiuni cu caracter sexual”
trebuie de înțeles: 1) dezgolirea corpului sau a organelor genitale ale victimei; 2) realizarea
raportului sexual sau a actului de homosexualitate, ori satisfacerea poftei sexuale în forme
207
perverse, în condiţii ca victima să poată urmări aceste acţiuni; 3) audierea împreună cu
victima a înregistrărilor audio cu caracter pornografic; 4) vizionarea împreună cu victima a
imaginilor de orice gen cu acelaşi conţinut; 5) lecturarea împreună cu victima a literaturii
cu conţinut pornografic etc.
Pentru calificarea faptei în baza art.175 CP RM nu contează dacă acţiunile perverse
sunt comise asupra victimei sau în prezenţa victimei. Este obligatoriu să existe consimţă-
mîntul univoc al victimei. Or, în sensul art.175 CP RM, acţiunile perverse nu pot presupune
nici constrîngere fizică sau psihică, nici constrîngere prin şantaj, nici profitarea de depen-
denţa victimei ori de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. În
caz contrar, fapta va fi calificată conform art.171-173 CP RM. De exemplu, dacă pettingul
sau frotajul e săvîrşit faţă de o persoană despre care se ştie cu certitudine că nu a atins vîrsta
de 16 ani, există suficiente temeiuri de a aplica răspunderea penală pentru acţiuni perverse,
potrivit art.175 CP RM. Aceasta dacă pettingul sau frotajul reprezintă scopul în sine al făp-
tuitorului. Dacă însă aceste manifestări ale vieţii sexuale constituie doar o premisă pentru
satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, vom fi în prezenţa tentativei la infracţiunea
prevăzută la art.172 CP RM.
Nu este exclus ca acţiunile perverse – săvîrșite asupra victimei sau în prezenţa vic-
timei – să fie însoțite de constrîngere (de exemplu, victima să fie forţată să-şi dezgolească
organele genitale, să fie imobilizată pentru ca făptuitorul s-o poată palpa, să fie ţinută încu-
iată într-o încăpere în care îi sunt demonstrate filme pornografice etc.). În astfel de situații,
întrucît constrîngerea depășește limitele infracțiunii prevăzute la art.175 CP RM, calificarea
trebuie făcută conform regulilor concursului de infracțiuni: potrivit art.175 şi, în funcţie de
circumstanţele concrete ale cazului, art.151, 152, 155, 166 sau altele din Codul Penal ori
art.78 din Codul Contravențional.
Acţiunile perverse – presupunînd discuţii cu caracter obscen sau cinic purtate cu
victima referitor la raporturile sexuale, audierea de către făptuitor şi victimă a înregistrări-
lor cu conţinut pornografic, vizionarea imaginilor de orice gen cu acelaşi conţinut, lectura-
rea literaturii cu conţinut pornografic etc. – trebuie deosebite de infracţiunea de pornografie
infantilă (art.2081 CP RM). Deosebirea constă în aceea că, în cazul infracţiunii prevăzute la
art.175 CP RM, victima nu poate fi protagonistul reprezentărilor pornografice. Ea are un cu
totul alt rol: de spectator, ascultător, cititor, privitor, de martor al reprezentărilor, înregistră-
rilor, creaţiilor cu caracter pornografic etc.
 Acţiunile perverse, în sensul prevederii de la art.175 CP RM, urmează a fi de-
osebite de comercializarea sau difuzarea produselor pornografice, acţiuni specificate la
art.90 din Codul contravenţional. Deosebirea dintre cele două fapte constă în motivul
infracţiunii. De regulă, în cazul acţiunilor contravenţionale prevăzute la art.90 din Codul
Contravenţional, interesul material este motivul ce-l ghidează pe făptuitor. Nu năzuinţa
de a-l iniţia pe minor în detaliile vieţii sexuale, nu năzuinţa de a-şi satisface necesităţile
sexuale.
Infracţiunea prevăzută la art.175 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consi-
deră consumată din momentul începerii acţiunilor perverse.
Latura subiectivă a acțiunilor perverse se caracterizează, în primul rînd, prin vi-
novăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii pot fi diferite: năzuinţa făptui-
torului de a-l iniţia pe minor în detaliile vieţii sexuale, în vederea exploatării lui sexuale pe
viitor; năzuinţa de a-şi satisface necesităţile sexuale etc.
Subiect al infracţiunii prevăzute la art.175 CP RM este persoana fizică responsabi-
lă care, în momentul comiterii infracţiunii, a atins vîrsta de 14 ani. Ca subiect poate evolua
fie o persoană de sex masculin, fie o persoană de sex feminin. După caz, victima și subiectul
pot avea apartenență sexuală diferită sau aceeași apartenență sexuală.
Dacă săvîrșirea acțiunilor perverse devine posibilă datorită neglijenței în ser-
viciu (de exemplu, a neîntreprinderii unor măsuri de prevenire eficiente) a unei per-
soane publice, acea persoană publică urmează a fi trasă la răspundere în baza art.329
CP RM.

Acostarea copiilor în scopuri sexuale (art.1751 CP RM):

La art.1751 CP RM este stabilită răspunderea pentru propunerea, inclusiv prin in-
termediul tehnologiilor de informare şi de comunicare, a unei întîlniri cu un copil în scopul
săvîrşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni cu caracter sexual, dacă propunerea a
fost urmată de fapte materiale care conduc la o astfel de întîlnire.
Obiectul juridic special al infracțiunii de acostare a copiilor în scopuri sexuale îl
constituie relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a persoanei avînd vîrsta de
pînă la 18 ani.
Infracţiunea prevăzută la art.1751 CP RM nu are obiect material, deoarece nu pre-
supune o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victimei.

209
 Victimă a infracțiunii de acostare a copiilor în scopuri sexuale poate fi numai per-
soana – de sex feminin sau de sex masculin – care, în momentul comiterii infracţiunii, nu a
atins vîrsta de 18 ani.
Nu este aplicabil art.1751 CP RM în ipoteza propunerii, inclusiv prin intermediul
tehnologiilor de informare şi de comunicare, a unei întîlniri cu un copil – care a atins vîrsta
de 16 ani, dar care nu a atins vîrsta de 18 ani – în scopul săvîrşirii împotriva acestuia a uneia
dintre infracţiunile prevăzute la art.174 și 175 CP RM, dacă propunerea a fost urmată de
fapte materiale care conduc la o astfel de întîlnire. În cazul dat, lipsind infracțiunea-scop
(și anume una dintre infracţiunile prevăzute la art.174 și 175 CP RM), lipsește implicit și
infracțiunea-mijloc (adică infracțiunea specificată la art.1751 CP RM).
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.175 1 CP RM se exprimă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acțiunea de propunere, inclusiv prin intermediul tehnologiilor
de informare şi de comunicare, a unei întîlniri cu un copil, dacă propunerea a fost urmată de
fapte materiale care conduc la o astfel de întîlnire.
Săvîrșirea acțiunii prejudiciabile prevăzute la art.175 1 CP RM presupune parcurge-
rea următoarelor trei etape: 1) adresarea către victimă a propunerii, inclusiv prin interme-
diul tehnologiilor de informare şi de comunicare, de întîlnire cu acesta; 2) săvîrșirea unor
fapte materiale, care obiectivează propunerea adresată anterior și care conduc la o întîlnire
cu victima minoră (de exemplu: stabilirea locului și timpului de întîlnire; deplasarea făp-
tuitorului către locul de întîlnire; rezervarea de către făptuitor a unui spațiu în vederea
întîlnirii; întreprinderea de către făptuitor a unor acțiuni avînd scopul asigurării caracterului
secret al întîlnirii cu victima minoră etc.); 3) întîlnirea propriu-zisă a făptuitorului cu vic-
tima minoră.
Dacă activitatea infracțională se va întrerupe înainte de a se încheia cea de-a treia
etapă sus-nominalizată, fapta va fi calificată ca tentativă la infracțiunea prevăzută la art.175 1
CP RM.
În sensul prevederii de la art.1751 CP RM, noțiunea de întîlnire presupune nu nu-
mai o întrevedere în același punct topografic, dar și o întrevedere virtuală, cînd făptuitorul
și victima se găsesc la distanță unul de celălalt (de exemplu, în localități sau țări diferite).
Ultima ipoteză – cînd făptuitorul și victima se află la distanță unul de celălalt – este valabilă
mai ales în situația în care subiectul infracțiunii prevăzute la art.1751 CP RM urmărește
să săvîrșească nu o infracțiune oarecare cu caracter sexual, dar infracțiunea specificată la
art.175 CP RM, atunci cînd aceasta se concretizează în: discuţii cu caracter obscen sau cinic
purtate cu victima referitor la raporturile sexuale; determinarea victimei să participe ori să
asiste la spectacole pornografice; punerea la dispoziţia victimei a materialelor cu caracter
pornografic etc. În aceste condiții, infracțiunea prevăzută la art.175 CP RM este comisă prin
intermediul tehnologiilor de informare şi de comunicare.
Pentru calificarea faptei în baza art.1751 CP RM, nu are importanță dacă propu-
nerea întîlnirii cu victima s-a făcut prin utilizarea tehnologiilor de comunicare şi informa-
re (de exemplu, prin intermediul unei reţelede telecomunicaţiipentrudistribuireade mesaje
către un publicnespecificat) sau fără utilizarea unor astfel de tehnologii (de exemplu, prin
comunicare directă cu victima). Totuși, în planul individualizării pedepsei, nu se poate face
abstracție de faptul că, prin utilizarea tehnologiilor de comunicare şi informare, este mai
facil şi mai accesibil ca făptuitorul să stabilească contactul cu un număr mai mare de poten-
ţiale victime minore. Respectiv, în lipsa utilizării tehnologiilor de comunicare şi informare,
o astfel de posibilitate este mult mai redusă.
Infracţiunea prevăzută la art.1751 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consi-
deră consumată din momentul întîlnirii propriu-zise a făptuitorului cu victima (avîndu-se
în vedere că respectiva întîlnire este precedată de propunerea (inclusiv prin intermediul
tehnologiilor de informare şi de comunicare) acelei întîlniri cu victima în scopul săvîrşirii
împotriva acesteia a oricărei infracţiuni cu caracter sexual, iar propunerea în cauză a fost
urmată de fapte materiale care au condus la o astfel de întîlnire).
Latura subiectivă a infracțiunii de acostare a copiilor în scopuri sexuale se carac-
terizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. În principal, motivul
infracţiunii în cauză se exprimă în năzuinţa făptuitorului de a-şi satisface necesităţile se-
xuale.
Scopul infracțiunii prevăzute la art.1751 CP RM este unul special: scopul săvîrşi-
rii împotriva victimei a oricărei infracţiuni cu caracter sexual. În sensul art.1751 CP RM,
prin „infracțiuni cu caracter sexual”, trebuie de înțeles nu numai infracțiunile prevăzute
la art.171-175 CP RM. Reieșind din dispoziția art.23 al Convenţiei Consiliului Europei
pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, încheiate la
Lanzarote la 25.10.2007245, noțiunea „infracțiuni cu caracter sexual” trebuie să se refere și
la infracțiunile specificate la art.2081 și 2082 CP RM.
245
Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotrivaexploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale //
http: //conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/PDF/Moldovan/201-Moldovan.pdf

211
 Pentru calificarea faptei în baza art.1751 CP RM, nu are importanță dacă
infracțiunea sexuală preconizată urmează a fi comisă de către făptuitor sau de către o altă
persoană.
Cele săvîrșite vor forma un concurs al infracțiunii prevăzute la art.1751 CP RM
și al uneia dintre infracțiunile prevăzute la art.171-175, 2081, 2082 CP RM, în cazul în
care persoana, care-i propune victimei o întîlnire în scopul săvîrşirii împotriva acestuia a
oricărei infracţiuni cu caracter sexual, săvîrșește ulterior o asemenea infracțiune cu acea
victimă. Trebuie de accentuat că, în situația analizată, nu se atestă o dublă sancționare a
aceleiași fapte. Or, așa cum reiese din dispoziția art.175 1 CP RM, săvîrşirea oricărei infrac-
ţiuni cu caracter sexual reprezintă scopul infracțiunii prevăzute de acest articol. Realizarea
acestui scop depășește cadrul infracțiunii specificate la art.175 1 CP RM. Aceasta pentru că
infracțiunea cu caracter sexual nu este absorbită de infracțiunea prevăzută la art.1751 CP
RM. Răspunderea se aplică în baza art.175 1 CP RM, indiferent dacă și-a găsit sau nu reali-
zare scopul de săvîrşire a oricărei infracţiuni cu caracter sexual.
Aplicarea răspunderii conform art.1751 CP RM exclude calificarea suplimentară a
celor săvîrșite ca pregătire de infracțiunile cu caracter sexual (atunci cînd persoana, care-i
propune victimei o întîlnire în scopul săvîrşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni cu
caracter sexual, este cea care urmărește să săvîrșească ulterior o asemenea infracțiune cu
acea victimă) sau ca organizare ori complicitate la infracțiunile cu caracter sexual (atunci
cînd persoana, care-i propune victimei o întîlnire în scopul săvîrşirii împotriva acesteia a
oricărei infracţiuni cu caracter sexual, este cea care organizează sau ajută la săvîrșirea de
către o altă persoană a unei asemenea infracțiuni cu acea victimă).
Subiect al infracţiunii prevăzute la art.1751 CP RM este persoana fizică responsabi-
lă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. Ca subiect poate evolua fie o
persoană de sex masculin, fie o persoană de sex feminin. După caz, victima și subiectul pot
avea apartenență sexuală diferită sau aceeași apartenență sexuală.
§ 5. Tortura şi tratamentele inumane sau degradante
(N. Gordilă, V. Stati)

În art.1661 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de tortură, tratament inuman

sau degradant, se reunesc două variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de
infracţiuni.
Conform alin.(l) art.1661 CP RM, prima variantă-tip de infracţiune se exprimă în
cauzarea intenţionată a unei dureri sau a suferinţei fizice ori psihice, care reprezintă trata-
ment inuman ori degradant, de către o persoană publică sau de către o persoană care, de
facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţi-
onează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea persoane.
În corespundere cu alin. (2) art.1661 CP RM, prima variantă agravată de infracţi-
une presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1):
- este săvîrşită cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori
profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorea-
ză vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor (lit.a));
- este săvîrşită asupra a două sau a mai multor persoane (lit.b));
- este săvîrşită de două sau de mai multe persoane (lit.c));
- este săvîrşită prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte
adaptate acestui scop (lit.d));
- este săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie
de demnitate publică (lit.e));
- cauzează din imprudenţă o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau
sănătăţii (lit.f));
- cauzează din imprudenţă decesul persoanei sau sinuciderea acesteia (lit.g)).
În conformitate cu alin.(3) art.166 CP RM, cea de-a doua variantă-tip de infracţi-
une se exprimă în tortură, adică în orice faptă intenţionată prin care se provoacă unei per-
soane o durere sau suferinţe fizice sau psihice puternice cu scopul de a obţine de la această
persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un
act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o inti-
mida sau de a exercita presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane, sau din orice alt
motiv, bazat pe oformă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau

213
suferinţă este provocată de către o persoană publică sau de către o persoană care, de facto,
exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează
cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unei asemenea persoane.
Potrivit alin. (4) art.166/1 CP RM, cea de-a doua variantă agravată de infracţiune
presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (3):
- este săvîrşită cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori
profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorea-
ză vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor (lit.a));
- este săvîrşită asupra a două sau a mai multor persoane (lit.b));
- este săvîrşită de două sau de mai multe persoane (lit.c));
- este săvîrşită prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte
adaptate acestui scop (lit.d));
- este săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie
de demnitate publică (lit.e));
- cauzează din imprudenţă o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau
sănătăţii (lit.f));
- cauzează din imprudenţă decesul persoanei sau sinuciderea acesteia (lit.g)).
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.166246 CP RM are un
caracter multiplu: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la demni-
tatea persoanei; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la integrita-
tea fizică sau psihică a persoanei, apărate împotriva tratamentului inuman ori degradant.
Nu trebuie confundate noţiunile „integritatea fizică sau psihică” şi „integritatea
corporală”. Integritatea corporală este lezată ca urmare a producerii leziunilor corporale
(fără cauzarea de prejudiciu sănătăţii), specificate în Partea V a Regulamentului Ministeru-
lui Sănătăţii al Republicii Moldova nr.99 din 27.06.2003 de apreciere medico-legală a gra-
vităţii vătămării corporale1. în opoziţie, integritatea fizică sau psihică este lezată ca urmare
a cauzării unei dureri sau a suferinţei fizice ori psihice.
În ipotezele consemnate la lit.f) şi g) alin.(2) art.1661 CP RM, în plan secundar
se aduce atingere şi relaţiilor sociale cu privire la sănătatea persoanei sau, respectiv, cu
privire la viaţa persoanei. în aceste două ipoteze, obiectul juridic special are un caracter
complex.

246
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.170-172.
 Infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.1661 CP RM poate avea obiect material. Acesta
există în cazul în care infracţiunea dată presupune influenţarea nemijlocită infracţională
asupra corpului persoanei. Dacă o atare influenţare lipseşte (de exemplu, dacă se aplică
violenţa psihică), lipseşte şi obiectul material.
Cît priveşte victima infracţiunii specificate la alin.(l) art.166 1 CP RM, aceasta poate
fi nu doar persoana care se află sub arest sau care execută o pedeapsă privativă de libertate.
Această calitate o poate avea şi persoana reţinută, percheziţionată, adusă forţat, supusă unor
măsuri de siguranţă, supusă tratamentului psihiatric, supusă acţiunii mijloacelor speciale
etc. în alţi termeni, se are în vedere orice persoană supusă unor măsuri de constrîngere avînd
la bază exerciţiul autorităţii publice.
Dacă, în afară de calităţile speciale enunţate mai sus, victima este un minor, o
femeie gravidă sau o persoană aflată în stare de neputinţă, atunci răspunderea urmează a fi
agravată în conformitate cu lit.a) alin.(2) art.1661 CP RM.
Trebuie de precizat că - în ipoteza de supunere, prin orice metode, la tratamente
inumane pentru a cauza în mod intenţionat mari suferinţe sau vătămări grave integrităţii
corporale sau sănătăţii răniţilor, bolnavilor, prizonierilor, persoanelor civile, membrilor per-
sonalului sanitar civil sau al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţi-
lor, precum şi oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului - aplicarea răspunderii
potrivit alin.(l) art.137 CP RM exclude calificarea suplimentară în baza alin.(l) art.166 1 CP
RM.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(l) art.166 1 CP RM are următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de cauzare a unei
dureri sau a suferinţei fizice ori psihice, care reprezintă tratament inuman ori degradant; 2)
urmările prejudiciabile constînd în durerea sau suferinţa fizică ori psihică; 3) legătura de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Pentru a cădea sub incidenţa alin.(l) art.166 1 CP RM, tratamentul aplicat victimei
trebuie să depăşească un anumit „prag de gravitate”. Altfel spus, în sensul prevederii de la
alin.(l) art.1661 CP RM, tratamentul inuman ori degradant constituie nu o simplă
„brutalitate” (produsă, de exemplu, atunci cînd persoana se opune arestării sale), ci este
suficient de gravă.
Dacă persistă îndoielile privind suficienţa de gravitate a tratamentului aplicat
victimei, răspunderea nu va putea fi aplicată în baza alin.(l) art.1661 CP RM.

215
 În conformitate cu soluţia pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în
cauza Irlanda vs. Regatul Unit, prin „tratament inuman” se înţelege acele acte prin care se
provoacă victimei leziuni sau vii suferinţe fizice şi morale, susceptibile de a-i produce
puternice tulburări psihice; prin „tratament degradant” se are în vedere tratamentul care-i
provoacă victimei sentimente de teamă, de nelinişte şi de inferioritate, de natură a o umili,
a o înjosi şi, eventual, de a-i înfrînge astfel rezistenţa fizică şi morală.247
Pentru calificarea faptei în conformitate cu alin.(l) art.166 1 CP RM, nu este rele-
vant dacă tratamentul aplicat victimei este: 1) numai inuman; 2) numai degradant; 3) atît
inuman, cît şi degradant. O asemenea circumstanţă poate conta doar sub aspectul individu-
alizării pedepsei.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt consemnate următoare-
le modalităţi faptice ale tratamentului inuman ori degradant: 1) lovirea unui deţinut, menţi-
nerea lui într-o celulă neîncălzită şi întunecată, cu o bandă pe ochi, în aşa fel încît i-au rămas
urme de răni pe corp248; 2) aplicarea unei pedepse corporale într-o şcoală unei eleve în vîrstă
de 16 ani de către un bărbat, în prezenţa altui bărbat şi provocarea, astfel, a unei răni vizibile
timp de mai multe zile249; 3) obligarea unui deţinut să rămînă mai mult de două luni, pe timp
foarte călduros, într-o celulă fără ferestre şi fără aerisire, în care temperatura devenise in-
suportabilă250; 4) neacordarea îngrijirilor medicale adecvate unei persoane deţinute de către
personalul locului de detenţie care cunoştea starea acelei persoane 251; 5) legarea de pat cu
cătuşe a deţinutului internat în spital pentru tratarea cancerului, atunci cînd această măsură
era evident inutilă şi disproporţionată252 etc.
În cazul în care constrîngerea exercitată asupra victimei nu adoptă forma
tratamentului inuman sau degradant, fapta nu va putea fi calificată în baza alin.(l) art.1661
CP RM. Astfel, de exemplu, răspunderea se va aplica nu în baza alin.(l) art.166 1 CP RM, dar
conform art.309 CP RM, în ipoteza cînd persoana care constată infracţiunea, ofiţerul de
urmărire penală, procurorul sau judecătorul: 1) constrînge prin ameninţare sau prin alte acte
ilegale bănuitul, învinuitul, inculpatul, victima (în sens procesual), partea vătămată,
martorul, partea civilă sau partea civilmente responsabilă să facă declaraţii; 2) constrînge
prin

247
Case of Ireland vs. the United Kingdom. http: //cmiskp.echr.coe.int
248
Case of Peers vs. Greece. http: //cmiskp.echr.coe.int
249
Case of Warwick vs. the United Kingdom. http: //cmiskp.echr.coe.int
250
Case of Tekin vs. Turkey. http: //cmiskp.echr.coe.int
251
Case of Price vs. the United Kingdom. http: //cmiskp.echr.coe.int
252
Case of Mouisel vs. France, http: //cmiskp.echr.coe.int
ameninţare sau prin alte acte ilegale bănuitul, învinuitul sau inculpatul să încheie acordul de
recunoaştere a vinovăţiei; 3) constrînge prin ameninţare sau prin alte acte ilegale expertul să
facă concluzia; 4) constrînge prin ameninţare sau prin alte acte ilegale traducătorul sau
interpretul să facă o traducere sau o interpretare incorectă.
La comiterea infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.166 1 CP RM, făptuitorul poate
recurge la orice mijloace. Totuşi, dacă săvîrşirea infracţiunii în cauză presupune folosirea
armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop, răspunderea se va
agrava în corespundere cu lit.d) alin.(2) art.1661 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(l) art.1661 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii durerii sau suferinţei fizice ori psihice.
Prin „durere” trebuie de înţeles reacţia psihofiziologică a organismului, produsă ca
urmare a unei puternice excitări a terminaţiilor nervoase din organele şi ţesuturile umane,
exprimîndu-se în senzaţii fizice negative cu grad variat de pronunţare. La rîndul său, prin
„suferinţă” trebuie de înţeles trăirile negative profunde, condiţionate de excitanţi fizici sau
psihici.
Cele două noţiuni - „durere” şi „suferinţă” - sunt strîns legate între ele. Astfel,
suferinţa fizică se poate exprima nu doar în durerea propriu-zisă, dar şi în starea fizică
proastă cu caracter extenuant, determinată de foame, sete, răcirea corpului etc. La sufe-
rinţa fizică urmează a fi raportată extenuarea nervoasă, condiţionată de introducerea re-
petată în organism a substanţelor psihostimulatorii sau halucinogene ori a altor substanţe
psihoactive.
Cît priveşte suferinţa psihică, aceasta reprezintă efectul aplicării unor factori psi-
hogeni (batjocură, luarea în rîs, insultă, ameninţare etc.) care influenţează anume asupra
psihicului, dar nu, de exemplu, asupra funcţiei de control-reglare a sistemului nervos.
De regulă, în ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.166 1 CP RM, durerea sau
suferinţă fizică ori psihică nu poate fi puternică. Prin aceasta, tratamentul inuman sau degra-
dant (în sensul prevederii de la alin.(l) art.166 1 CP RM) se deosebeşte de tortură (în sensul
prevederii de la alin.(3) art.1661 CP RM).
Drept urmare, în procesul calificării celor săvîrşite în baza alin.(l) art.166 1 CP RM,
urmează a se aprecia, în raport cu toate împrejurările reţinute, că durerea sau suferinţa pro-
vocată victimei nu a fost puternică. Altfel spus, trebuie stabilit că durerea sau suferinţa nu
este suficient de gravă pentru a fi catalogată ca expresie a torturii.

218
 Din acest punct de vedere, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că
termenul „puternic” (utilizat în sintagma „durere sau suferinţă puternică”), ca şi trăsătura
de minimum de gravitate, la care se face trimitere pentru aplicarea art.3 „Interzicerea tor-
turii” din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sunt
relative prin esenţa lor. Pentru a preciza acel prag minim de gravitate necesar a fi depăşit
pentru a calificafapta ca tortură, trebuie luată în consideraţie situaţia în ansamblu în care
s-a aflat victima: durata şi efectele fizice şi psihice ale tratamentului aplicat victimei; sexul;
vîrsta; starea sănătăţii etc.253 De exemplu, Curtea a constatat că, dincolo de loviturile pri-
mite, reclamantul a fost tras de păr, a fost obligat să alerge pe un culoar de-a lungul căruia
poliţiştii îi puneau piedică spre a-1 face să cadă, că a fost pus în genunchi în faţa unei tinere
poliţiste, a fost ameninţat cu o flacără, apoi cu o seringă etc. Dincolo de violenţa faptelor,
Curtea a reţinut caracterul lor odios şi umilitor pentru orice persoană, în orice stare s-ar găsi
aceasta. Faptele astfel descrise s-au petrecut repetat şi prelungit, pe durata zilelor de inte-
rogatoriu la care a fost supus reclamantul. Aşa fiind, Curtea s-a declarat convinsă că actele
de violenţă fizică şi psihică produse asupra persoanei reclamantului, luate în ansamblul lor,
i-au provocat durere şi suferinţă puternică şi au un caracter deosebit de grav şi crud, consti-
tuind acte de tortură254.
Dacă persistă îndoielile privind gradul de gravitate a durerii sau a suferinţei cauzate
victimei, răspunderea urmează a fi aplicată conform alin.(l) art.166 1 CP RJVI, nu conform
alin.(3) art.l661 CP RM.
Ca excepţie, în ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.1661 CP RM, durerea
sau suferinţă fizică ori psihică poate fi chiar puternică. In astfel de cazuri, este esenţial ca
făptuitorul: 1) să nu urmărească scopul de a obţine de la persoana supusă efectiv trata-
mentului inuman sau degradant sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o
pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană 1-a comis ori este bănuită că 1-a
comis, de a o intimida sau de a exercita presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane; 2)
să nu fie ghidat de un motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea. în cazuri de
altă natură, aplicabilă va fi prevederea de la alin.(3) art.1661 CP RM, deoarece făptuitorul
îi provoacă unei persoane o durere sau suferinţe fizice sau psihice puternice cu scopul de
a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o
pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană 1-a comis ori este bănuită că 1-a
253
Case of Selmouni vs. France, http: //cmiskp.echr.coe.int
254
Ibidem.
comis, de a o intimida sau de a exercita presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane,
sau din orice alt motiv, bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea.
Dacă, în legătură cu infracţiunea specificată la alin.(l) art.1661 CP RM, a fost
cauzată intenţionat vătămarea - gravă, medie sau uşoară - a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, se impune calificarea conform art.151 sau 152 CP RM ori art.78 din Codul
contravenţional şi alin.(l) art.1661 CP RM. în cazul dat, pluralitatea de urmări prejudiciabile
implică pluralitatea de infracţiuni sub forma concursului de infracţiuni. Nu se încalcăprin-
cipiul „non bis in idem”, întrucît prejudiciul cauzat intenţionat sănătăţii excede cadrul in-
fracţiunii specificate la alin.(l) art.1661 CP RM.
Nu este obligatoriu ca infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.166 1 CP RM să fie să-
vîrşită în locul de detenţie sau de efectuare a actelor procesuale ori în ambianţa de săvîrşire
a infracţiunii - cadrul procesual (condiţiile juridice), izolarea de societate, limitarea unor
drepturi, condiţii neprielnice de detenţie etc. Or, nu întotdeauna comiterea infracţiunii în ca-
uză are un fond procesual (de exemplu, atunci cînd ţine de activitatea particulară de detectiv
şi de pază). Nu întotdeauna tortura este săvîrşită de subiecţi cu obligaţiuni procesuale (de
exemplu, atunci cînd este comisă de membrii gărzilor populare).
Infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.166 1 CP RM poate fi săvîrşită în afara mediului
de detenţie (de exemplu, în timpul reprimării unor tulburări violente sau insurecţii).
Fapta nu poate fi calificată potrivit alin.(l) art.166 1 CP RM, dacă durerea sau sufe-
rinţa rezultă exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele.
Din această perspectivă, dacă durerea sau suferinţa, ce rezultă exclusiv dintr-o sancţiune
legală, se datorează nerespectării unor condiţii normative privind executarea sancţiunii le-
gale, o asemenea durere sau suferinţă nu va putea fi considerată inerentă acelei sancţiuni,
nici ocazionată de ea. în asemenea condiţii, va deveni aplicabilă prevederea de la alin.(l)
art.1661 CPRM.
În acord cu art.15 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, art.3 din acest act normativ nu prevede nici o derogare. Jurispru-
denţa Curţii Europene a Drepturilor Omului denotă că această exigenţă rămîne validă chiar
în situaţia existenţei unui pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii255 (de exemplu, starea
de război sau de ameninţare cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă
stare de excepţie). Interdicţia aplicării tratamentului inuman sau degradant este absolută
255
Case of Ribitsch vs. Austria, http: //cmiskp.echr.coe.int; Case of Ahmed vs. Austria, http: //cmiskp.echr.coe.int;
Case of Assenov and others vs. Bulgaria, http: //cmiskp.echr.coe.int

220
şi prin raportare la comportamentul persoanei pentru care aceasta i-ar fi aplicată; natura
infracţiunii care i s-ar impune persoanei este lipsită de orice pertinenţă pe terenul art.3 din
Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale256.
Pe fondul sporirii eforturilor de combatere a terorismului internaţional, această precizare
comportă o sensibilitate aparte. Iată de ce, de exemplu, în cauza Tomasi vs. Franţa, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a atras atenţia asupra faptului că necesitatea efectuării unei
anchete sau dificultăţile inerente luptei împotriva terorismului nu permit limitarea protecţiei
prevăzute deart.3 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale257. Nu în ultimul rînd, nu poate fi invocat ordinul sau dispoziţia superiorului
de a comite tratamentul inuman sau degradant.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(l) art.1661 CP RM se
caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
Nu este exclus ca subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.166 1 CP RM să
urmărească după caz: 1) obţinerea de la persoana supusă efectiv tratamentului inuman ori
degradant sau de la o persoană terţă a informaţiilor sau mărturisirilor; 2) pedepsirea per-
soanei supuse efectiv tratamentului inuman ori degradant pentru un act pe care aceasta sau
o terţă persoană 1-a comis ori este bănuită că 1-a comis; 3) intimidarea sau exercitarea de
presiuni asupra persoanei supuse efectiv tratamentului inuman ori degradant sau asupra
unei terţe persoane258. Totodată, este posibil ca subiectul infracţiunii în cauză să urmărească
alte scopuri.
Motivele infracţiunii specificate la alin.(l) art.166 CP RM pot fi: interesul material;
năzuinţa de autoafirmare; înţelegerea denaturată a obligaţiilor de serviciu; incapacitatea de
a soluţiona pe căi legale problema procesuală creată; răzbunare; gelozie; invidie; ură; ura
socială, naţională, rasială sau religioasă; motivele sadice etc.
Este posibil ca infracţiunea prevăzută la alin.(l) art.166 1 CP RM să fie comisă din-
tr-un motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea259. Conform art.l al Legii
Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii, adoptate de Parlamentul Republicii

256
Case of H.L.R. vs. France, http: //cmiskp.echr.coe.int; Case of Labita vs. Italia, http: //cmiskp.echr.coe.int; Case
of Kudla vs. Poland. http: //cmiskp.echr.coe.int
257
Case of Tomasi vs. France, http: //cmiskp.echr.coe.int
258
Dacă făptuitorul urmare te oricare din aceste trei scopuri, este obligatoriu ca durerea sau suferinţa care se
cauzează să nu fie puternice. în caz contrar, răspunderea se va aplica potrivit alin.(3) art.1661CPRM.
259
Dacă făptuitorul este ghidat de un asemenea motiv, este obligatoriu ca durerea sau suferinţa care se cauzează să
nu fie puternice. în caz contrar, răspunderea se va aplica potrivit alin.(3) art.1661CPRM.

221
Moldova la 25.05.2012260, prin „discriminare” se înţelege orice deosebire, excludere, re-
stricţie ori preferinţă în drepturi şi libertăţi a persoanei sau a unui grup de persoane, precum
şi susţinerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile reale, stabilite de numita
lege, sau pe criterii presupuse.
A distinge nu înseamnă a discrimina, pentru că există situaţii ale căror particulari-
tăţi impun a fi tratate diferenţiat. Egalitatea în drepturi trebuie privită în contextul aceluiaşi
statut social special, în contextul trăsăturilor ce caracterizează o categorie determinată de
persoane. Exercitarea drepturilor, stabilite de anumite acte normative, priveşte persoanele
aflate în situaţii comparabile. în alţi termeni, deosebirea în tratament pe baza unuia din
criteriile ocrotite nu poate reprezenta o discriminare, în cazul în care, de exemplu, dato-
rită naturii activităţilor ocupaţionale particulare sau a contextului în care se manifestă, o
asemenea caracteristică constituie o cerinţă profesională autentică şi decisivă, cu condiţia
ca obiectivul să fie legitim, iar cerinţa să fie proporţională. în toate celelalte cazuri, oricare
diferenţiere va însemna o discriminare, deci o inegalitate în drepturi.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.166 1 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. în afară de aceas-
ta, subiectul infracţiunii în cauză trebuie să aibă una din următoarele calităţi speciale: 1)
persoana publică; 2) persoana care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice;
3) oricare altă persoană care acţionează cu titlu oficial; 4) oricare altă persoană care
acţionează cu consimţămîntul expres sau tacit al unei persoane care acţionează cu titlu
oficial.
Potrivit alin.(2) art.123 CP RM, prin „persoană publică” se are în vedere după caz:
1) funcţionarul public, inclusiv funcţionarul public cu statut special (colaboratorul servi-
ciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii
publice, altă persoană care deţine grade speciale sau militare); 2) angajatul autorităţilor
publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor
persoane juridice de drept public; 3) angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de dem-
nitate publică; 4) persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia
servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public.
Noţiunea „funcţionar public” (care este o noţiune de factură extrapenală) este
subsecventă faţă de noţiunea „persoană publică” utilizată în legea penală, fără a-i epuiza
conţinutul.

260
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.103.

222
 Personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul care desfăşoară acti-
vităţi auxiliare) nu se consideră persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123
CP RM.
Răspunderea se agravează conform lit.e) alin.(2) art.1661 CP RM, dacă subiect al
infracţiunii este o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană cu funcţie de demnitate
publică. Atragem atenţia că orice persoană cu funcţie de răspundere este o persoană publică,
însă nu orice persoană publică este o persoană cu funcţie de răspundere. De asemenea, este
notabil că noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” (definită în alin.(3) art.123
CP RM) şi noţiunea „funcţionar public” (privită ca parte a noţiunii „persoană publică”) se
află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. în aceste împrejurări, noţiunile „persoană cu funcţie
de demnitate publică” şi „persoană publică” se intersectează, au domenii de incidenţă care se
intercalează. Deci, urmează a fi diferenţiate cu maximă precizie.
În afară de persoana publică, subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.1661
CP RM poate fi persoana care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice. Se are
în vedere acea persoană care, deşi exercită atribuţiile unei autorităţi publice, nu a fost în-
vestită în caracteristică constituie o cerinţă profesională autentică şi decisivă, cu condiţia
ca obiectivul să fie legitim, iar cerinţa să fie proporţională. în toate celelalte cazuri, oricare
diferenţiere va însemna o discriminare, deci o inegalitate în drepturi.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.166 1 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. în afară de aceasta, su-
biectul infracţiunii în cauză trebuie să aibă una din următoarele calităţi speciale: 1) persoana
publică; 2) persoana care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice; 3) oricare altă
persoană care acţionează cu titlu oficial; 4) oricare altă persoană care acţionează cu consim-
ţămîntul expres sau tacit al unei persoane care acţionează cu titlu oficial.
Potrivit alin.(2) art.123 CP RM, prin „persoană publică” se are în vedere după caz:
1) funcţionarul public, inclusiv funcţionarul public cu statut special (colaboratorul servi-
ciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii
publice, altă persoană care deţine grade speciale sau militare); 2) angajatul autorităţilor
publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor
persoane juridice de drept public; 3) angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de dem-
nitate publică; 4) persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia
servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public.
 Noţiunea „funcţionar public” (care este o noţiune de factură extrapenală) este sub-
secventă faţă de noţiunea „persoană publică” utilizată în legea penală, fără a-i epuiza con-
ţinutul.
Personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul care desfăşoară acti-
vităţi auxiliare) nu se consideră persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123
CP RM.
Răspunderea se agravează conform lit.e) alin.(2) art.1661 CP RM, dacă subiect al
infracţiunii este o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană cu funcţie de demnitate
publică. Atragem atenţia că orice persoană cu funcţie de răspundere este o persoană publică,
însă nu orice persoană publică este o persoană cu funcţie de răspundere. De asemenea, este
notabil că noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” (definită în alin.(3) art.123
CP RM) şi noţiunea „funcţionar public” (privită ca parte a noţiunii „persoană publică”) se
află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. în aceste împrejurări, noţiunile „persoană cu funcţie
de demnitate publică” şi „persoană publică” se intersectează, au domenii de incidenţă care
se intercalează. Deci, urmează a fi diferenţiate cu maximă precizie.
În afară de persoana publică, subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.166 1 CP
RM poate fi persoana care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice. Se are în
vedere acea persoană care, deşi exercită atribuţiile unei autorităţi publice, nu a fost învestită
încondiţiile legii, în numele statului, cu împuterniciri legale de a înfăptui acţiuni care
comportă consecinţe juridice pentru toţi sau pentru majoritatea cetăţenilor, acţiunile ei nefiind
limitate de cadrul unui anumit departament, sistem etc. Cu alte cuvinte, se are în vedere că
persoana -care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice - îşi arogă competenţa
unei persoane publice care, în condiţiile legii, a fost abilitată cu exercitarea atribuţiilor unei
autorităţi publice.
Dacă persoana - care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice - este o
persoană publică, atunci urmează a fi trasă la răspundere nu doar conform alin.(l) art.1661
CP RM, dar şi potrivit art.328 CP RM. în acest caz, răspunderea în baza art.328 CP RM se
aplică nu pentru tratamentul inuman sau degradant, dar pentru pentru exercitarea fără drept
a competenţei unei persoane publice care, în condiţiile legii, a fost abilitată cu exercitarea
atribuţiilor unei autorităţi publice.
Dacă persoana - care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice - nu este
o persoană publică, atunci urmează a fi trasă la răspundere nu doar conform alin.(l) art.166 1
CP RM, dar şi potrivit art.351 CP RM.
224
 În sensul prevederii de la alin.(l) art.166 1 CP RM, prin „oricare altă persoană care
acţionează cu titlu oficial” trebuie de înţeles persoana care, deşi nu este o persoană publică
(şi nu este nici persoană cu funcţie de răspundere, nici persoană cu funcţie de demnitate
publică), însă acţionează cu titlu oficial (de exemplu, este o persoană publică străină (în
sensul prevederii de la alin.(l) art.123 1 CP RM) sau un funcţionar internaţional (în sensul
prevederii de la alin.(2) art.1231 CP RM)).
Aşa cum rezultă din dispoziţia alin.(l) art.166 1 CP RM, subiect al infracţiunii pre-
văzute la alin.(l) art.1661 CP RM poate fi chiar şi o persoană care nu acţionează cu titlu
oficial. în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului este fermă în a postula că art.3
al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale îşi
găseşte aplicarea chiar şi atunci cînd pericolul emană de la persoană sau grupuri de persoa-
ne care nu ţin de autorităţile publice ale statului261.
În ipoteza în care subiectul infracţiunii este o persoană care nu acţionează cu titlu
oficial, este indispensabil ca acest subiect să acţioneze cu consimţămîntul expres sau tacit al
unei persoane care acţionează cu titlu oficial. Atunci cînd subiectul infracţiunii prevăzute la
alin.(l) art.1661 CP RM este o persoană care nu acţionează cu titlu oficial, el se comportă ca
şi cum ar fi un mandatar al persoanei care are acest titlu. Indiferent a cui a fost iniţiativa de
a săvîrşi infracţiunea în cauză - a particularului sau a persoanei care are titlu oficial - această
iniţiativă trebuie întărită de consimţămînt. Dacă un asemenea consimţămînt lipseşte, nu va
putea fi angajată răspunderea conform alin.(l) art.166 1 CP RM. Eventual, făptuitorul va fi
tras la răspundere conform altor norme penale.
Respectînd nuanţele de rigoare, noţiunea „consimţămînt”, utilizată în alin.(l)
1
art.166 CP RM, trebuie înţeleasă în accepţiunea pe care i-o imprimă legiuitorul în
art.199 din Codul civil: „Consimţămîntul este manifestarea, exteriorizată, de voinţă
a persoanei de a încheia un act juridic” (alin.(l)); „Consimţămîntul este valabil dacă
provine de la o persoană cu discernămînt, este exprimat cu intenţia de a produce efecte
juridice şi nu este viciat” (alin.(2)). în cazul în care apar îndoieli cu privire la existenţa
consimţămîntului tacit, este funcţională prevederea de la art.201 din Codul Civil: „Ac-
tul juridic se consideră neîncheiat în cazul în care esenţa consimţămîntului nu poate fi
determinată cu certitudine nici din exprimarea exteriorizată şi nici din alte circumstanţe
ale încheierii sale”.

261
Case of H.L.R. vs. France, http: //cmiskp.echr.coe.int
 În ceea ce priveşte circumstanţele agravante consemnate la lit.a)-c) alin.(2) art.166 1
CP RM, este admisibilă referirea la agravantele cu conţinut similar specificate la lit.e), g) şi
i) alin.(2) art.145 CP RM, cu ajustările de rigoare.
În prezenţa circumstanţei agravante consemnate la lit.d) alin.(2) art.166 1 CP RM.
răspunderea se agravează dacă făptuitorul foloseşte ca mijloace speciale de săvîrşire a in-
fracţiunii, după caz: 1) arma; 2) instrumentele speciale; 3) alte obiecte adaptate în scopul
cauzării unei dureri sau a suferinţei fizice ori psihice.
În vederea perceperii înţelesului noţiunii de armă, facem trimitere la explicaţiile
privind infracţiunea prevăzută la lit.g) alin.(2) art.164 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.d) alin.(2) art.166 1 CP RM, prin „instrumente speciale
sau alte obiecte adaptate în scopul cauzării unei dureri sau a suferinţei fizice ori psihice”
trebuie de înţeles uneltele, dispozitivele sau aparatele special confecţionate sau adaptate
pentru a cauza victimei o durere sau o suferinţă fizică ori psihică (de exemplu: butelia de
plastic umplută cu apă; cablu cu un mîner la o extremitate; scaunul de interogare prevăzut
cu ace menite să străpungă pielea fără a produce însă răni letale; cătuşe cu şocuri electrice
etc.).
Folosirea substanţelor narcotice, a substanţelor psihotrope sau a analoagelor
acestora nu intră sub incidenţa prevederii de la lit.d) alin.(2) art.1661 CP RM. Răspunderea
se va aplica în baza alin.(l) art.1661 şi art.2176 CP RM, în cazul în care persoana publică,
persoana care de facto exercită atribuţiile unei autorităţi publice sau orice altă persoană, care
acţionează cu titlu oficial ori cu consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea persoane,
va cauza intenţionat victimei o durere sau o suferinţă fizică ori psihică, care reprezintă
tratament inuman ori degradant, şi va introduce ilegal şi intenţionat, indiferent de mod, în
organismul victimei, împotriva voinţei acesteia, substanţe narcotice, psihotrope sau
analoage ale acestora.
Nici folosirea substanţelor nocive sau radioactive, a preparatelor medicamentoase
sau a altor preparate chimico-farmacologice nu intră sub incidenţa prevederii de la lit.d) alin.
(2) art.1661 CP RM. în cazul folosirii împotriva victimei a unor asemenea substanţe sau
preparate, la stabilirea pedeapsei, urmează a fi luată în consideraţie circumstanţa agravantă
specificată la lit.k) alin.(l) art.77 CP RM.
În ceea ce priveşte circumstanţa agravantă consemnată la lit.e) alin.(2) art.166 CP
RM, este admisibilă referirea la agravanta cu conţinut similar, specificată la lit.e) alin.(2)
art.165 CPRM.
226
 Din punctul de vedere al laturii obiective, infracţiunea prevăzută la lit.f) alin.(2)
art.1661 CP RM cuprinde durerea sau suferinţa fizică ori psihică (urmările prejudiciabile
primare), care, la rîndul său, au implicat producerea unor urmări prejudiciabile mai grave –
vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (urmările prejudiciabile
secundare).
Vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii trebuie să se gă-
sească într-o legătură de cauzalitate directă cu durerea sau suferinţa fizică ori psihică. Mai
mult, această legătură de cauzalitate trebuie să fie cuprinsă de vinovăţia făptuitorului. Dacă
vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii a fost determinată în mare
parte de starea de sănătate a victimei, caz în care este suficientă orice influenţare din afară
pentru a fi posibil respectivul rezultat, atunci cele comise nu pot fi calificate potrivit lit.f)
alin.(2) art.1661 CP RM.
În planul laturii subiective, fapta prevăzută la lit.f) alin.(2) art.166 1 CP RM se ca-
racterizează prin intenţie faţă de urmările prejudiciabile primare şi prin imprudenţă faţă de
urmările prejudiciabile secundare.
Din punctul de vedere al laturii obiective, infracţiunea prevăzută la lit.g) alin.(2)
1
art.166 CP RM cuprinde durerea sau suferinţa fizică ori psihică (urmările prejudiciabile
primare), care, la rîndul său, au implicat producerea unor urmări prejudiciabile mai grave
-decesul victimei sau sinuciderea acesteia (urmările prejudiciabile secundare).
Decesul victimei sau sinuciderea acesteia trebuie să se găsească într-o legătură de
cauzalitate directă cu durerea sau suferinţa fizică ori psihică. Mai mult, această legătură de
cauzalitate trebuie să fie cuprinsă de vinovăţia făptuitorului. Dacă decesul victimei sau si-
nuciderea acesteia au fost determinate în mare parte de starea de sănătate a victimei, caz în
care este suficientă orice influenţare din afară pentru a fi posibil respectivul rezultat, atunci
cele comise nu pot fi calificate potrivit lit.g) alin.(2) art.1661 CP RM.
În planul laturii subiective, fapta prevăzută la lit.g) alin.(2) art.166 1 CP RM se ca-
racterizează prin intenţie faţă de urmările prejudiciabile primare şi prin imprudenţă faţă de
urmările prejudiciabile secundare.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(3) art.1661 CP RM are
un caracter multiplu: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la
demnitatea persoanei; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la
integritatea fizică sau psihică a persoanei, apărate împotriva torturii.
 În situaţiile prevăzute la lit.f) şi g) alin.(4) art.166 1 CP RM, în plan secundar se
aduce atingere şi relaţiilor sociale cu privire la sănătatea persoanei sau, respectiv, cu privire
la viaţa persoanei. în aceste ipoteze, obiectul juridic special are un caracter complex.
Infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.1661 CP RM poate avea obiect material. Aces-
ta există în cazul în care infracţiunea dată presupune influenţarea nemijlocită infracţională
asupra corpului persoanei. Dacă o atare influenţare lipseşte (de exemplu, dacă se aplică
violenţa psihică), lipseşte şi obiectul material.
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.1661 CP RM poate fi nu doar per-
soana care se află sub arest sau care execută o pedeapsă privativă de libertate. Această
calitate o poate avea şi persoana reţinută, percheziţionată, adusă forţat, supusă unor măsuri
de siguranţă, supusă tratamentului psihiatric, supusă acţiunii mijloacelor speciale etc. în alţi
termeni, se are în vedere orice persoană supusă unor măsuri de constrîngere avînd la bază
exerciţiul autorităţii publice.
Dintr-o altă perspectivă, trebuie de precizat că victimă a infracţiunii prevăzute la
alin.(3) art.1661 CP RM poate fi atît persoana efectiv torturată, cît şi persoana supusă unei
constrîngeri psihice prin faptul că este efectiv torturată o altă persoană. Astfel, se poate des-
prinde că nu poate exista o terţă persoană supusă unei constrîngeri psihice, decît dacă există
o persoană efectiv torturată. Totodată, nu se exclude ca numai persoana efectiv torturată să
apară ca victimă a infracţiunii examinate.
Dacă, în afară de calităţile speciale enunţate mai sus, victima este un minor, o
femeie gravidă sau o persoană aflată în stare de neputinţă, atunci răspunderea urmează a fi
agravată în conformitate cu lit.a) alin.(4) art.1661 CP RM.
Trebuie de precizat că - în ipoteza de supunere, prin orice metode, la tortură pentru
a cauza în mod intenţionat mari suferinţe sau vătămări grave integrităţii corporale sau să-
nătăţii răniţilor, bolnavilor, prizonierilor, persoanelor civile, membrilor personalului sanitar
civil saual Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţilor, precum şi ori-
cărei alte persoane căzute sub puterea adversarului - aplicarea răspunderii potrivit alin.(l)
art.137 CP RM exclude calificarea suplimentară în baza alin.(3) art.166262 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(3) art.166263 CP RM include ur-
mătoarele trei semne: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea prin care
se provoacă unei persoane o durere sau suferinţe fizice ori psihice puternice; 2) urmările
262
Case of Aksoy vs. Turkey, http: //cmiskp.echr.coe.int
263
Case of Dikme vs. Turkey, http: //cmiskp.echr.coe.int

228
prejudiciabile constînd în durerea sau suferinţele fizice ori psihice puternice; 3) legătura de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Atunci cînd este săvîrşită pe calea acţiunii, provocarea durerii sau a suferinţelor
fizice sau psihice puternice presupune influenţarea fizică sau psihică asupra victimei.
Dacă ne referim la influenţarea fizică în contextul infracţiunii specificate la alin.(3)
264
art.166 CP RM, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt consemnate
următoarele modalităţi faptice ale torturii: 1) spînzurătoarea palestiniană (dezbrăcarea vic-
timei, legarea mîinilor la spate şi suspendarea ei de braţe, fără a se mai putea sprijini de sol);
2) forme grave de bătaie; 3) lovituri grave, combinate cu refuzarea îngrijirii medicale 265; 4)
şocuri electrice266; 5) falaka: lovirea tălpilor etc.
Privitor la influenţarea psihică asupra victimei, ca modalităţi faptice ale torturii pot
fi specificate: simularea unei execuţii, ameninţarea cu flacăra de la o lampă şi cu o seringă;
ameninţarea privind maltratarea copiilor victimei etc.
Nu este exclus ca, în conjunctura infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.166 267 CP RM,
influenţarea asupra victimei să aibă atît un caracter fizic, cît şi un caracter psihic. Evoluarea
distinctă sau asociată a formelor de influenţare asupra victimei în contextul infracţiunii de
tortură poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Atunci cînd infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.166 268 CP RM este săvîrşită pe ca-
lea inacţiunii, se are în vedere că, din cauza nesăvîrşirii unor acţiuni juridiceşte obligatorii,
obiectiv necesare şi realmente posibile, nu s-a împiedicat sau nu s-a înlăturat desfăşurarea
unor procese de natură să provoace durerea sau suferinţele fizice ori psihice puternice (dee-
xemplu: privarea victimei de somn şi de hrană269; privarea victimei de tratamentul medical
şi de medicamente270 etc.).
În cazul în care constrîngerea exercitată asupra victimei nu adoptă forma torturii,
fapta nu va putea fi calificată în baza alin.(3) art.166 1 CP RM. Astfel, de exemplu, răs-
punderea se va aplica nu în baza alin.(3) art.166 1 CP RM, dar conform art.309 CP RM, în
ipoteza cînd persoana care constată infracţiunea, ofiţerul de urmărire penală, procurorul sau
judecătorul: 1) constrînge prin ameninţare sau prin alte acte ilegale bănuitul, învinuitul,

264
Case of Ilhan vs. Turkey, http: //cmiskp.echr.coe.int
265
Case of Akkoc vs. Turkey, http: //cmiskp.echr.coe.int
266
Case of Salman vs. Turkey, http: //cmiskp.echr.coe.int
267
ase of Aksoy vs. Turkey, http: //cmiskp.echr.coe.int
268
Case of Aksoy vs. Turkey, http: //cmiskp.echr.coe.int
269
Case of Ireland vs. the United Kingdom. http: //cmiskp.echr.coe.int
270
Case of Ilascu and others vs. Moldova and Russia. http: //cmiskp.echr.coe.int
inculpatul, victima (în sens procesual), partea vătămată, martorul, partea civilă sau partea
civilmente responsabilă să facă declaraţii; 2) constrînge prin ameninţare sau prin alte acte
ilegale bănuitul, învinuitul sau inculpatul să încheie acordul de recunoaştere a vinovăţiei; 3)
constrînge prin ameninţare sau prin alte acte ilegale expertul să facă concluzia; 4) constrîn-
ge prin ameninţare sau prin alte acte ilegale traducătorul sau interpretul să facă o traducere
sau o interpretare incorectă.
La comiterea infracţiunii specificate la alin.(3) art.166 1 CP RM, făptuitorul poate
recurge la orice mijloace. Totuşi, dacă săvîrşirea infracţiunii în cauză presupune folosirea
armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop, răspunderea se va
agrava în corespundere cu lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.1661 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii durerii sau suferinţelor fizice ori psihice
puternice.
Noţiunile „durere”, „suferinţă fizică” şi „suferinţă psihică” au fost definite cu
ocazia examinării infracţiunii specificate la alin.(l) art.166 1 CP RM. De aceea, facem trimi-
tere la explicaţiile corespunzătoare.
Accentuăm că, în procesul calificării celor săvîrşite în baza alin.(3) art.3091 CP
RM, urmează a se aprecia, în raport cu toate împrejurările reţinute, că durerea sau suferin-
ţele provocate victimei au fost puternice. Altfel spus, trebuie stabilit că durerea sau suferin-
ţele cauzate victimei nu sunt o manifestare a tratamentului inuman sau degradant (în sensul
prevederii de la alin.(l) art.166 1 CP RM), fiind suficient de grave pentru a fi catalogate ca
expresie a torturii.
Dacă persistă îndoielile privind gradul de gravitate a durerii sau a suferinţelor
cauzate, răspunderea urmează a fi aplicată conform alin.(l) art.166 1 CP RM, nu conform
alin.(3) art.1661 CP RM.
Dacă, în legătură cu infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.166 1 CP RM, a fost cauza-
tă intenţionat vătămarea - gravă, medie sau uşoară - a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
se impune calificarea conform art.151 sau 152 CP RM ori art.78 din Codul contravenţional
şi alin.(3) art.1661 CP RM. în cazul dat, pluralitatea de urmări prejudiciabile implică plu-
ralitatea de infracţiuni sub forma concursului de infracţiuni. Nu se încalcă principiul „non
bis in idem”,întrucît prejudiciul cauzat intenţionat sănătăţii excede cadrul infracţiunii de
tortură.

230
 Nu este obligatoriu ca infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.166 1 CP RM să fie să-
vîrşită în locul de detenţie sau de efectuare a actelor procesuale ori în ambianţa de săvîrşire
a infracţiunii - cadrul procesual (condiţiile juridice), izolarea de societate, limitarea unor
drepturi, condiţii neprielnice de detenţie etc. Or, nu întotdeauna comiterea infracţiunii în ca-
uză are un fond procesual (de exemplu, atunci cînd ţine de activitatea particulară de detectiv
şi de pază). Nu întotdeauna tortura este săvîrşită de subiecţi cu obligaţiuni procesuale (de
exemplu, atunci cînd este comisă de membrii gărzilor populare).
Infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.166 1 CP RM poate fi săvîrşită în afara mediu-
lui de detenţie (de exemplu, în timpul reprimării unor tulburări violente sau insurecţii).
Fapta nu poate fi calificată potrivit alin.(3) art.166 1 CP RM, dacă durerea sau su-
ferinţa puternică rezultă exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau oca-
zionate de ele. Din această perspectivă, dacă durerea sau suferinţa puternică, ce rezultă
exclusiv dintr-o sancţiune legală, se datorează nerespectării unor condiţii normative privind
executarea sancţiunii legale, o asemenea durere sau suferinţă nu va putea fi considerată
inerentă acelei sancţiuni, nici ocazionată de ea. în asemenea condiţii, va deveni aplicabilă
prevederea de la alin.(3) art.1661 CP RM.
În acord cu art.15 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, art.3 din acest act normativ nu prevede nici o derogare. Jurispru-
denţa Curţii Europene a Drepturilor Omului denotă că această exigenţă rămîne validă chiar
în situaţia existenţei unui pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii 271 (de exemplu, starea de
război sau de ameninţare cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare
de excepţie). Interdicţia aplicării torturii este absolută şi prin raportare la comportamentul
persoanei pentru care aceasta i-ar fi aplicată; natura infracţiunii care i s-ar impune persoanei
este lipsită de orice pertinenţă pe terenul art.3 din Convenţia europeană pentru apărarea-
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale 272. De asemenea, nu poate fi invocat ordi-
nul sau dispoziţia superiorului de a comite tortura.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(3) art.166 1 CP RM se caracteri-
zează în primul rînd prin intenţie directă.

271
Case of Ribitsch vs. Austria, http: //cmiskp.echr.coe.int; Case of Ahmed vs. Austria, http: //cmiskp.echr.coe.int;
Case of Assenov and others vs. Bulgaria, http: //cmiskp.echr.coe.int
272
Case of H.L.R. vs. France, http: //cmiskp.echr.coe.int; Case of Labita vs. Italia, http: //cmiskp.echr.coe.int; Case
of Kudla vs. Poland. http: //cmiskp.echr.coe.int
 Intenţia de a săvîrşi infracţiunea de tortură este o intenţie calificată, întrucît
presupune prezenţa unui scop special sau a unui motiv special. Astfel, scopul special
în cauză cunoaşte următoarele forme alternative: 1) obţinerea de la persoana efectiv
torturată sau de la o persoană terţă a informaţiilor sau mărturisirilor; 2) pedepsirea per-
soanei efectiv torturate pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană 1-a comis ori
este bănuită că 1-a comis; 3) intimidarea sau exercitarea de presiuni asupra persoanei
efectiv torturate sau asupra unei terţe persoane. La rîndul său, motivul special, care-1
ghidează pe subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.1661 CP RM, este cel bazat
pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea273. Explicaţii cu privire la conţinutul noţiunii
de discriminare au fost prezentate cu prilejul analizei infracţiunii prevăzute la alin.(l)
art.1661 CP RM.
Existenţa infracţiunii specificate la alin.(3) art.1661 CP RM nu este determinată de
realizarea scopului sau motivului care sunt menţionate în dispoziţia în cauză.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.1661 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. în afară de aceas-
ta, subiectul infracţiunii în cauză trebuie să aibă una din următoarele calităţi speciale: 1)
persoana publică; 2) persoana care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice; 3)
oricare altă persoană care acţionează cu titlu oficial; 4) oricare altă persoană care acţio-
nează cu consimţămîntul expres sau tacit al unei persoane care acţionează cu titlu oficial.
Explicaţii cu privire la respectivele calităţi speciale au fost prezentate cu ocazia examinării
infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.1661 CP RM.
În ceea ce priveşte circumstanţele agravante consemnate la alin.(4) art.166 1 CP RM,
este admisibilă referirea la agravantele cu conţinut similar specificate la alin.(2) art.166 1 CP
RM. cu ajustările care se impun.

273
Atenţionăm că nici un alt scop sau motiv, decît cele nominalizate expres în dispozi ia de la alin.(3) art.1661
CP RM, nu se poate regăsi în cazul infracţiunii de tortură. Odată cu intrarea în vigoare a Legii Republicii Mol-
dova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
08.11.2012*, nici scopul infracţiunii de tortură, nici motivul acesteia nu mai sunt prezentate de către legiuitor cu
titlu exemplificativ. Aceasta deoarece, prin legea în cauză, din dispozi: 1 ia care incriminează fapta de tortură a
fost exclusă sintagma „în special”. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.263-269.

232
§ 6. Infracţiuni contra patrimoniului (P. Ursache, S. Brînză)

Furtul (art.186 CP RM):

În art.186 CP RM, sub denumirea marginală de furt, sunt reunite patru variante-tip
de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Astfel, prima variantă-tip a furtului, specificată la alin.(1) art.186 CP RM, constă
în sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane.

La rîndul său, prima variantă agravată a furtului, specificată la lit.b) şi c) alin.(2)

art.186 CP RM, presupune săvîrşirea infracţiunii prevăzute la alineatul (1):
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.c)).
Cea de-a doua variantă-tip a furtului, specificată la lit.d) alin.(2) art.186 CP RM,
constă în sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvîrşită cu cauzarea de daune
în proporţii considerabile.
Cea de-a doua variantă agravată a furtului, specificată la alin.(3) art.186 CP RM,
presupune că infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) sunt săvîrşite:
- în timpul unei calamităţi (lit.a));
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b)).
Cea de-a treia variantă-tip a furtului, consemnată la alin.(4) art.186 CP RM, se
exprimă în furtul prevăzut la alineatele (1), (2) sau (3), săvîrşit în proporţii mari.
În fine, ultima variantă-tip a furtului, specificată la alin.(5) art.186 CP RM, constă
în furtul prevăzut la alineatele (1), (2) sau (3), săvîrşit în proporţii deosebit de mari.
Alături de infracțiunile prevăzute la art.187, 188, 190, 191 și 192 CP RM,
infracțiunile specificate la art.186 CP RM fac parte din rîndul infracțiunilor săvîrșite prin
sustragere. Prin „sustragere” se înţelege luarea ilegală şi gratuită a bunurilor mobile din
posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvîrşită în scop de
cupiditate.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile.
Împotriva infracţiunilor săvîrşite prin sustragere, în general, și a infracțiunilor spe-
cificate la art.186 CP RM, în particular, posesia este ocrotită indiferent dacă este viciată,
neviciată, de bună- sau de rea-credinţă, legitimă sau nelegitimă etc. Chiar posesia dobîndită
printr-o infracţiune, ca şi orice altă posesie nelegitimă, este protejată de legea penală.
În ipoteza consemnată la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, în plan secundar, se aduce
atingere relaţiilor sociale cu privire la inviolabilitatea încăperii, a altui loc pentru depozitare
sau a locuinţei.
Obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM îl reprezintă
bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare
materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor.
Astfel, în primul rînd, bunurile, care reprezintă obiectul material al infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM, trebuie să aibă o existenţă materială. Nu au o existenţă
materială următoarele entităţi incorporale: 1) bunurile intelectuale (în sensul prevederii de
la alin.(1) art.9 din Constituţie). „Sustragerea” unor asemenea bunuri poate fi calificată în
baza art.1851, 1852 sau 1853 CP RM ori a art.96, 97, 99-103 din Codul contravenţional; 2)
energia, chiar avînd o valoare materială. De exemplu, însuşirea energiei electrice sau a ener-
giei termice atrage răspunderea în baza art.194 CP RM sau a art.164 din Codul contravenţi-
onal; 3) informaţiile. De exemplu, se aplică art.338 CP RM în cazul sustragerii de informaţii
ce constituie secret de stat în scopul transmiterii lor unui stat străin, unei organizaţii străine
sau agenturii lor; 4) serviciile. „Sustragerea” serviciilor poate fi calificată în conformitate cu
art.196 CP RM, cu art.106, alin.(6) art.180, art.252 din Codul contravenţional etc.
În al doilea rînd, în calitatea lor de obiect material al infracțiunii prevăzute la alin.
(1) art.186 CP RM, bunurile se caracterizează printr-un ansamblu de aspecte de natură so-
cială, economică, fizică şi juridică.
Sub aspect social, obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP
RM este constituit din bunurile în a căror creare a fost investită munca omului, prin care
bunurile au fost detaşate de starea lor naturală. Aspectul examinat este important mai ales în
planul delimitării infracţiunilor specificate la art.186 CP RM de unele infracţiuni ecologice
(de exemplu, de infracţiunile prevăzute la art.231, 233 sau 234 CP RM).
Pentru a delimita obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP
RM de obiectul material al infracţiunilor prevăzute la art.231, 233 sau 234 CP RM, este
nevoie de a stabili scopul aplicării muncii umane asupra componentelor materiale ale me-
diului înconjurător (a nu se confunda cu scopul urmărit de către făptuitor la săvîrşirea sus-
tragerii). Dacă acest scop a constat în a restabili sau a păstra situaţia ecologică favorabilă

234
pentru viaţa şi activitatea omului, atunci cele săvîrşite formează una din faptele incriminate
la art.231, 233 sau 234 CP RM. Din contra, dacă scopul în care s-a aplicat munca umană
asupra componentelor materiale ale mediului înconjurător s-a exprimat în a include com-
ponentele date în circuitul marfar, în procesul de producţie, atunci cele comise se califică
potrivit alin.(1) art.186 CP RM.
Sub aspect economic, bunurile care formează obiectul material al infracțiunii pre-
văzute la alin.(1) art.186 CP RM trebuie să aibă o valoare materială (economică) şi un cost
determinat.
Costul exprimă valoarea obiectivă a bunului, utilitatea socială a acestuia. Dacă
bunul comportă doar o valoare subiectivă, sentimentală, avînd o utilitate individuală, el
nu va putea forma obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM (de
exemplu, o poză a unei cunoştinţe, un fragment de hîrtie cu însemnările persoanei etc.).
Aceasta deoarece un astfel de bun nu va putea fi evaluat în bani. Totuşi, există bunuri care,
pe lîngă o utilitate individuală, au şi o utilitate socială: pozele unor celebrităţi (mai ales cu
autografele acestora), jurnalele intime ale acestora, scrisorile lor etc. Evident, asemenea
bunuri, constituind exponate muzeale, piese de arhivă, obiecte de vînzare-cumpărare sau
de licitaţie etc., trebuie recunoscute ca obiect material al infracțiunii prevăzute la alin.(1)
art.186 CP RM.
Sub aspect fizic, bunurile, privite ca obiect material al infracțiunii prevăzute la alin.
(1) art.186 CP RM, trebuie să fie bunuri mobile. Calitatea de bun mobil permite delimitarea
infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM de infracţiunea prevăzută la art.193 CP RM.
Dacă un bun imobil nu poate fi sustras, în schimb părţile dintr-un asemenea bun,
devenite mobile prin detaşare, pot constitui obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.
(1) art.186 CP RM. De exemplu, dacă o casă nu poate fi sustrasă, în schimb pot fi sus- trase
uşile, ferestrele acesteia etc. Dacă prin detaşarea părţilor dintr-un imobil s-a provocat şi
distrugerea sau deteriorarea imobilului respectiv, alături de infracțiunea prevăzută la alin.
(1) art.186 CP RM poate subzista şi fapta prevăzută la art.197 CP RM sau la art.104 din
Codul contravenţional.
Sub aspect juridic, bunurile, privite ca obiect material al infracțiunii prevăzute la
alin.(1) art.186 CP RM, trebuie să fie străine pentru făptuitor. În alţi termeni, bunul trebuie
să se afle, înainte de comiterea infracțiunii, în posesia victimei.
 Revendicarea, prin metode ilegale – de către victima infracțiunii prevăzute la alin.
(1) art.186 CP RM sau de către o altă persoană care acționează în interesul victimei
infracțiunii în cauză – a bunului aparținînd victimei, aflat în posesia nelegitimă a făptuito-
rului, trebuie calificată ca samavolnicie, în conformitate cu art.352 CP RM sau cu art.335
din Codul contravenţional.
În ipoteza unei înscenări de furt, răspunderea poate fi aplicată pentru pregătirea de
una dintre infracțiunile specificate la art.190 CP RM (dacă a existat intenţia făptuitorului de
a obţine compensarea pentru bunul, chipurile, dispărut).
În unele cazuri, datorită calităţii speciale a bunurilor furate, se va aplica nu alin.(1)
art.186 CP RM, dar o normă concurentă (de exemplu: art.181 (în ipoteza furtului de urne de
vot sau de documente electorale), art.194 (în situaţia furtului de gaze naturale), art.217 4 (în
cazul furtului de substanţe narcotice sau psihotrope),art.222 (în ipoteza furtului de obiecte
care se află în mormînt sau pe el), art.290 (în situaţia furtului de arme de foc (cu excepţia
armei de vînătoare cu ţeavă lisă) sau de muniţii), art.295 (în cazul furtului de material sau de
dispozitiv radioactiv ori de instalaţie nucleară), art.360 (în situaţia furtului de documente,
imprimate, ştampile sau sigilii aparţinînd întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, in-
diferent de tipul de proprietate sau forma juridică de organizare, dacă această faptă a fost
săvîrşită din interes material sau din alte motive josnice), art.389 (în ipoteza furtului de
bunuri aparținînd celor căzuţi pe cîmpul de luptă) din Codul penal).
De asemenea, în astfel de cazuri, pot fi aplicate unele norme din Codul contraven-
ţional: alin.(1) art.79 (în cazul furtului de sînge sau de derivate de sînge); alin.(7) art.295
(în ipoteza furtului de documente contabile pînă la expirarea termenului de păstrare a lor,
conform regulilor stabilite de Organul de Stat pentru Supravegherea şi Administrarea Fon-
dului Arhivistic al Republicii Moldova).
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de luare ilegală şi gratuită; 2) urmă-
rile prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv al cărui mărime se situează
între limitele de 25-2500 unităţi convenţionale, și care nu are un caracter considerabil; 3)
legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) modul as-
cuns.
În contextul infracțiunilor săvîrșite prin sustragere, în general, și al infracțiunii
prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM, în particular, acţiunea de luare este alcătuită din două

236
acte succesive: 1) deposedarea, adică scoaterea bunului din stăpînirea victimei, reprezintă
actul extinctiv; 2) imposedarea, adică trecerea bunului în stăpînirea făptuitorului, constituie
actul achizitiv.
Caracterul ilegal alacţiunii de luare rezultă din: 1) săvîrşirea infracțiunii prevăzute
la alin.(1) art.186 CP RM pe calea violării iminente a prevederilor legislative ce reglemen-
tează regimul posesiei asupra bunurilor (criteriul obiectiv al ilegalităţii); 2) lipsa la făptuitor
a oricăror drepturi asupra bunurilor luate (criteriul subiectiv al ilegalităţii).
Pentru a fi calificată în baza alin.(1) art.186 CP RM, acțiunea de luare trebuie să
fie nu numai ilegală, dar și gratuită. Luarea ilegală, dar echivalentă (integral compensată) a
bunurilor altuia nu poate fi calificată potrivit alin.(1) art.186 CP RM, deoarece în acest caz
posesorului nu îi este cauzat nici un prejudiciu patrimonial.
Luarea se consideră gratuită atunci cînd se realizează: 1) fără o despăgubire pe-
cuniară pe măsură a valorii bunului luat; 2) fără o acordare a echivalentului sub formă de
muncă sau bunuri de aceeaşi valoare; 3) cu o despăgubire simbolică ori neadecvată a valorii
bunului luat.
Luarea ilegală va fi considerată gratuită şi atunci cînd compensarea costului bunu-
rilor luate a avut loc deja după săvîrşirea infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM.
În conformitate cu lit.e) alin.(1) art.76 CP RM, o asemenea circumstanţă poate avea ca efect
atenuarea pedepsei stabilite pentru infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM, dar
nicidecum nu-l poate absolvi pe făptuitor de răspundere penală.
Pe cale de consecinţă, despre lipsa gratuităţii luării se poate vorbi în situaţia acor-
dării compensării corespunzătoare pînă la consumarea infracțiunii prevăzute la alin.(1)
art.186 CP RM, nu însă ulterior acesteia.
Dintr-o perspectivă mai largă, referitor la infracțiunile prevăzute la art.186 CP
RM, se poate susține: ca parţială, compensarea valorii bunurilor luate trebuie considerată
în funcţie de mărimea părţii în raport cu întregul, ca: 1) lipsă a sustragerii infracţionale
(operînd prevederea de la alin.(2) art.14 CP RM, potrivit căreia nu constituie infracţiune
acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de Codul
penal, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni); 2)
sustragere în proporţii mici274 din avutul proprietarului (art.105 din Codul contravenţional);

274
În conformitate cu art.18 din Codului contravenţional, se consideră de mici proporţii valoarea bunurilor sus-
trase, dobîndite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste fron-
tiera vamală sau valoarea pagubei pricinuite care, la momentul săvîrşirii contravenţiei, nu depăşeşte 25 unităţi
convenţionale.
3) infracțiune prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM (dacă mărimea prejudiciului patrimonial,
cauzat de sustragere, va fi cuprinsă între limitele de 25-2500 unităţi convenţionale, însă nu
se va atesta cauzarea de daune în proporţii considerabile); 4) infracțiune prevăzută la lit.d)
alin.(2) art.186 CP RM (dacă mărimea prejudiciului patrimonial, cauzat de sustragere, va fi
cuprinsă între limitele de 25-2500 unităţi convenţionale, și se va atesta cauzarea de daune în
proporţii considerabile); 4) infracțiune prevăzută la alin.(4) art.186 CP RM (dacă mărimea
prejudiciului patrimonial, cauzat de sustragere, va fi cuprinsă între limitele de 2500-5000
unităţi convenţionale); 5) infracțiune prevăzută la alin.(5) art.186 CP RM (dacă mărimea
prejudiciului patrimonial, cauzat de sustragere, va depăși 5000 unităţi convenţionale). Pen-
tru a alege corect una din aceste soluţii, este necesară analiza tuturor circumstanţelor con-
crete ale cazului, cu luarea în seamă, cînd o cere situaţia, a opiniei victimei, fără însă a
absolutiza însemnătatea acestui factor.
Specificul infracțiunilor prevăzute la art.186 CP RM, în raport cu celelalte infrac-
ţiuni săvîrşite prin sustragere, constă în modul ascuns (clandestin) de comitere a faptei.
Stabilirea modului ascuns de comitere a faptei de sustragere are la bază două criterii: 1)
criteriul obiectiv şi 2) criteriul subiectiv.
Criteriul obiectiv presupune că fapta de sustragere este săvîrşită: 1) în lipsa victi-
mei sau a oricăror altor persoane. Este cea mai des întîlnită ipoteză, cînd făptuitorul tinde
să evite oricare contact vizual cu alte persoane care l-ar putea împiedica să săvîrşească
infracţiunea sau să-l denunţe; 2) în prezenţa altor persoane, însă pe neobservate pentru
acestea. Într-un asemenea caz, făptuitorul trebuie să depună comparativ mai multe eforturi,
deoarece trebuie să se apropie imperceptibil de victimă sau să-i ia bunurile în aşa fel încît
să rămînă neremarcat, sau să se retragă neobservat cu bunurile sustrase; 3) în prezenţa
altor persoane, care observă luarea bunurilor, dar care nu conştientizează caracterul in-
fracţional al celor săvîrşite. De această dată, putem nuanţa următoarele situaţii: a) aceste
alte persoane nu cunosc cui aparţin bunurile luate (admiţînd că acestea ar putea să aparţină
făptuitorului); b) făptuitorul creează, prin înşelăciune, caracterul aparent legitim al luării
bunurilor; c) el profită de faptul că alte persoane nu sunt în stare să conştientizeze obiectiv
caracterul infracţional al celor comise de el (din cauza vîrstei fragede, a ebrietăţii, a somnu-
lui, a bolii psihice ori a unei alte stări specifice în care se află); 4) în prezenţa altor persoane
care urmăresc luarea bunurilor şi conştientizează caracterul infracţional al celor comise.
Urmărind luarea bunurilor, aceste persoane insuflă încredere făptuitorului că nu-i vor crea

238
impedimente în procesul săvîrşirii sustragerii, în virtutea calităţii de soţ, a relaţiilor de ru-
denie, a raporturilor afective sau a altor asemenea circumstanţe.
Criteriul obiectiv este insuficient pentru stabilirea, în cazul infracțiunilor prevăzu-
te la art.186 CP RM, a modului ascuns de comitere a faptei. Pentru calificarea faptelor în
baza art.186 CP RM, mai este necesară prezenţa criteriului subiectiv de stabilire a modului
ascuns. Acest criteriu presupune convingerea făptuitorului că cele săvîrşite de el rămîn
nevăzute, neobservate sau neînţelese adecvat de către alte persoane, ori că aceste persoane
nu-i vor zădărnici săvîrşirea sustragerii. Bineînţeles, concluziile asupra circumstanţei că
făptuitorul era convins de modul ascuns al acţiunii sale trebuie să se bazeze pe anumite
premise de ordin obiectiv, dar nu pe declaraţiile lui neîntemeiate.
Decisiv pentru stabilirea modului ascuns de comitere a sustragerii este criteriul
subiectiv. Iată de ce, de exemplu, în cazul în care făptuitorul consideră că săvîrşeşte sustra-
gerea pe ascuns, iar, în realitate, acţiunea de luare i-a fost văzută de alte persoane, nu există
temeiuri de a-i califica fapta ca sustragere deschisă. Deci, nu este aplicabil art.187 CP RM.
Aceasta deoarece făptuitorul, reieşind din circumstanţele concrete, nu a conştientizat faptul
descoperirii sale şi considera că acţionează pe ascuns. Dimpotrivă, sustragerea nu este as-
cunsă, urmînd a fi calificată în baza art.187 CP RM, atunci cînd făptuitorul este convins că
acţiunile lui sunt evidente pentru cei din jur, deşi în realitate el nu a fost văzut de nimeni în
procesul săvîrşirii sustragerii.
Întrucît modul ascuns de comitere a sustragerii este un semn obligatoriu al laturii
obiective a infracțiunilor prevăzute la art.186 CP RM, persoana care asigură modul ascuns
al sustragerii (de exemplu, cel care stă „de şase” („de pază”)) trebuie recunoscută coautor
al infracţiunilor în cauză, nu însă complice la acestea.
În practică sunt cunoscute situaţii, cînd persoana, care încearcă să săvîrşească
infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM, este surprinsă la locul faptei (de exemplu,
au apărut pe neaşteptate persoane străine sau a revenit stăpînul locuinţei, pentru a-şi lua
bunul uitat etc.). În astfel de situații, în funcţie de posibilul comportament ulterior al făptu-
itorului, pot fi specificate următoarele trei variante alternative de calificare: 1) dacă făptui-
torul înţelege că a fost descoperit, încetează realizarea sustragerii şi încearcă să părăsească
locul faptei, abandonînd bunurile, atunci cele comise urmează a fi calificate conform art.27
şi alin.(1) 186 CP RM; 2) dacă, în pofida faptului că a fost surprins în procesul sustragerii
neconsumate, făptuitorul ignoră această împrejurare şi continuă realizarea sustragerii, sus-
tragerea începută ca furt se transformă în jaf (deci, urmează a fi calificată în baza art.187
CP RM)275; 3) în cazul în care făptuitorul, întîmpinînd împotrivire în procesul săvîrşirii
sustragerii, aplică violenţă faţă de persoana care încearcă să împiedice luarea bunurilor sau
să le reţină nemijlocit după deposedare, fapta se califică fie conform lit.e) alin.(2) art.187
CP RM, fie potrivit art.188 CP RM276.
Cea de-a treia variantă de calificare enunțată mai sus se deosebeşte calitativ de
alta: dacă făptuitorul aplică violenţa sau ameninţă cu aplicarea violenţei după consumarea
infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM, avînd scopul de a scăpa de urmărire sau de
a evita reţinerea sa, atunci fapta nu mai poate fi calificată în conformitate cu lit.e) alin.(2)
art.187 sau cu art.188 CP RM. De această dată, cele săvîrşite formează concursul real dintre
infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM şi, în dependenţă de gradul de violenţă sau
de caracterul ameninţării cu violenţa, una din infracţiunile prevăzute la art.145, 151, 152
sau 155 CP RM, ori art.78 din Codul contravenţional.
Nu este exclus ca, în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM, făptu-
itorul să recurgă la înşelăciune. Dar nu pentru a asigura săvîrşirea sustragerii (caz în care
ne vom afla în prezenţa uneia dintre infracțiunile prevăzute la art.190 CP RM), dar pentru
a uşura sustragerea.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM este o infracţiune materială.
Numai prejudiciul patrimonial efectiv poate să reprezinte urmările prejudiciabile care se
produc în contextul infracțiunii date. Pagubele sub forma venitului ratat nu au relevanţă la
calificarea infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM. Aceasta întrucît este de necon-
ceput să iei ceva care deocamdată nu există în natură.
Imputarea prejudiciului patrimonial efectiv cauzat prin infracțiunea specificată la
alin.(1) art.186 CP RM presupune stabilirea legăturii de cauzalitate dintre luarea ilegală şi
gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia, pe de o parte, şi prejudiciul sus-amintit, pe
de altă parte. Cu alte cuvinte, pentru a imputa cuiva săvîrşirea infracțiunii în cauză, este
necesar a stabili că golul patrimonial, creat în sfera patrimonială a victimei, şi, implicit,

275
În cazul dat, intenţia iniţială de a săvîrşi infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM se transformă în intenţia
supravenită de a săvîrşi infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.187 CP RM. Drept urmare, răspunderea se va
aplica numai în baza alin.(1) art.187 CP RM. Nu putem vorbi în nici un caz despre concursul infracţiunilor
prevăzute la alin.(1) art.186 şi alin.(1) 187 CP RM.
276
În acest caz, intenţia iniţială de a săvîrşi infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM se transformă în
intenţia supravenită de a săvîrşi fapta prevăzută la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM sau una din faptele prevăzute la
art.188 CP RM. Răspunderea se va aplica numai în baza lit.e) alin.(2) art.187 sau a art.188 CP RM. Lipseşte
temeiul atestării unui concurs al infracţiunilor prevăzute la alin.(1) art.186 şi la lit.e) alin.(2) art.187 sau art.188
CP RM.

240
sporirea atestată în cadrul sferei patrimoniale a făptuitorului reprezintă efectul tocmai al
luării ilegale şi gratuite a bunurilor mobile din posesia victimei.
La momentul săvîrşirii faptei, mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea pre-
văzută la alin.(1) art.186 CP RM trebuie să depăşească 25 unităţi convenţionale. În caz
contrar, răspunderea se va aplica în baza art.105 al Codului contravenţional. În același timp,
mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM nu poate
să depăşească 2500 unităţi convenţionale. Altfel, răspunderea se va aplica în conformitate
cu alin.(4) art.186 CP RM. Nu în ultimul rînd, prejudiciul cauzat prin infracțiunea prevăzută
la alin.(1) art.186 CP RM nu poate să aibă un caracter considerabil. În caz contrar, califica-
rea se va face potrivit lit.d) alin.(2) art.186 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.186 CP RM se consideră consumată din mo-
mentul în care făptuitorul a obținut posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunu-
rile luate. Dacă făptuitorul nu a obţinut posibilitatea reală de a se folosi de bunurile luate
sau de a dispune de ele la propria dorinţă, adică nu a dus infracţiunea pînă la capăt din
cauze independente de voinţa lui, cele comise urmează a fi calificate în baza art.27 şi alin.
(1) art.186 CP RM.
Prin „posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile luate” trebuie să
se înţeleagă situaţia cînd aceste bunuri se află în posesia făptuitorului şi el singur hotărăşte
cum să procedeze cu ele mai departe – să le consume, să le vîndă, să le transmită altor per-
soane etc. În alţi termeni, are loc o îmbinare a două criterii: a criteriului obiectiv (bunurile
se află în posesia făptuitorului) şi a criteriului subiectiv (făptuitorul se consideră proprietar
al bunurilor luate).
Cît privește momentul de consumare a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP
RM, săvîrşite de pe teritoriul unui obiect păzit, de regulă, în astfel de cazuri infracțiunea se
consideră consumată din momentul scoaterii bunurilor în afara teritoriului păzit. În acelaşi
timp, reţinerea făptuitorului avînd bunurile respective asupra sa, la ieşirea de pe teritoriul
unui obiect păzit, atestă tentativa la infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM.
Lucrătorul învestit cu asigurarea integrităţii bunurilor aflate pe teritoriul unui obiect
păzit, care a contribuit intenţionat la săvîrşirea infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186
CP RM de către o altă persoană (de exemplu, a înlăturat obstacolele din calea săvîrşirii
infracțiunii în cauză), trebuie tras la răspundere pentru complicitate la infracțiunea prevă-
zută la alin.(1) art.186 CP RM.
 În acord cu prevederile art.56 „Liberarea de răspundere penală în legătură cu re-
nunţarea de bună voie la săvîrşirea infracţiunii” din Codul penal, persoana care a ascuns
bunurile pe teritoriul unui obiect păzit, avînd scopul scoaterii lor ulterioare în afara acestui
teritoriu, în cazul restituirii din propria voinţă a bunurilor date, poate fi liberată de răspun-
dere penală în legătură cu renunţarea de bunăvoie la săvîrşirea infracțiunii prevăzute la alin.
(1) art.186 CP RM.
Pînă cînd bunurile nu au fost scoase de pe teritoriul obiectului păzit, infracțiunea
prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM nu poate fi considerată consumată, chiar dacă aceste
bunuri au fost separate de restul şi au fost pregătite pentru scoaterea lor ulterioară, sau dacă
a avut loc înţelegerea prealabilă cu lucrătorul învestit cu paza obiectului respectiv. De ase-
menea, infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM nu poate fi considerată consumată
în cazul în care a fost scoasă numai o parte din bunuri, existînd intenţia făptuitorului de a
sustrage toate bunurile selectate. Aruncarea bunurilor, peste gard, unui alt participant la in-
fracţiune, care a fost de îndată reţinut, de asemenea trebuie calificată conform art.27 și alin.
(1) art.186 CP RM, deoarece făptuitorii nu obţinuse încă posibilitatea reală de a se folosi
sau a dispune de acele bunuri la dorinţa lor.
Latura subiectivă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.186 CP RM se caracteri-
zează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Pentru calificarea faptei
conform normei în cauză, este obligatorie prezenţa scopului de cupiditate.
Scopul de cupiditate reprezintă anticiparea în conştiinţa făptuitorului a stăpînirii
sale definitive asupra bunurilor luate, cînd el va avea posibilitatea de a poseda, a folosi şi a
dispune de aceste bunuri ca şi cum ele ar fi ale lui proprii.
Nu poate fi calificată conform alin.(1) art.186 CP RM luarea ilegală şi gratuită, pe
ascuns, a bunurilor mobile din posesia altuia, luare prin care acestuia i s-a cauzat un prejudi-
ciu patrimonial efectiv, săvîrşită în scopul folosinţei temporare a acelor bunuri, făptuitorul
urmărind restituirea lor ulterioară. Esenţa „folosinţei temporare” constă în aceea că bunurile
sunt luate pe un timp oarecare, şi anume – pe o perioadă nesemnificativă sau strict determi-
nată. În astfel de cazuri, făptuitorul nu urmăreşte scopul de cupiditate, deoarece nu doreşte
să treacă bunurile în stăpînirea sa definitivă. În funcţie de circumstanţele cazului, asemenea
fapte pot fi calificate conform art.1921, 1922 sau altele din Codul penal.
Este posibilă comiterea infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM în scopul
transmiterii bunurilor unor terţe persoane dintr-un sentiment de gratitudine faţă de aces-

242
tea, în vederea achitării către ele a datoriilor nestinse etc. Chiar și în acest caz sustragerea
este comisă în scop de cupiditate (la concret – în scop de înavuţire a unor terţe persoane),
deoarece, văzîndu-se în postura de pretins proprietar, făptuitorul nu face decît să realizeze
atributul de dispoziţie care derivă din dreptul de proprietate. În ipoteza dată, făptuitorul
urmăreşte scopul de cupiditate, chiar dacă nu urmăreşte să obţină profitul pentru sine
personal.
Prezenţa scopului de cupiditate nu presupune prezenţa obligatorie a motivului de
cupiditate. Explicaţia este că motivul de cupiditate constă în năzuinţa făptuitorului de a
obţine, de pe urma celor sustrase, venit material pentru sine sau pentru apropiaţii săi, fie
pentru ceilalţi participanţi la infracţiune, sau, mai scurt, pentru o persoană care a acordat,
direct sau indirect, o asistenţă materială făptuitorului sau care, în previziunea făptuitorului,
îi va acorda o astfel de asistenţă în viitor. Este însă perfect posibilă situaţia cînd făptuitorul
ia bunurile de la victimă pentru a le trece în folosul unor terţe persoane, fără a se înavuţi
personal sau fără a spera la o înavuţire personală în viitor (de exemplu, făptuitorul transferă
întreaga sumă de bani sustrasă pe contul unei case de copii, păstrîndu-şi anonimatul absolut,
deci excluzînd din start orice fel de „contraprestaţie” pentru „altruismul” său). În aceste
condiţii, fapta întruneşte toate semnele constitutive ale noţiunii de sustragere, însă fără a fi
săvîrşită din motiv de cupiditate.
Subiectul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.
Pentru agravarea răspunderii conform lit.b), c) alin.(2) sau alin.(3) art.186 CP RM,
este suficientă prezenţa măcar a uneia dintre agravantele specificate în aceste prevederi. Cu
toate acestea, în sentinţa instanţei de judecată trebuie indicate toate agravantele care şi-au
găsit confirmarea în cazul concret, cu specificarea precisă a literelor corespunzătoare şi a
alineatului din art. corespunzător.
În cazurile în care într-o infracţiune unică sunt prezente cîteva agravante, la cali-
ficare se aplică, în conformitate cu lit.c) art.117 CP RM, acel alineat al normei care pre-
vede o pedeapsă mai aspră. În acelaşi timp, îmbinarea cîtorva circumstanţe agravante ale
infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM nu reprezintă un concurs de infracţiuni.
Aceasta întrucît pluralitatea de agravante, avînd la bază aceeaşi intenţie infracţională, nu
înseamnă pluralitatea de infracţiuni.
 Prin Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului Penal al
Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008 277, a fost
exclusă circumstanţa agravantă „repetat”, care a fost prevăzută la lit.a) alin.(2) art.186 CP
RM. Ca efect, conform legii penale în vigoare, repetarea infracţiunilor prevăzute la alin.(1)
art.186 CP RM reprezintă concursul acestor infracţiuni.
Operarea acestor amendamente legislative nu trebuie înţeleasă în nici un caz ca
temei pentru a nu delimita infracțiunea unică prelungită prevăzută la alin.(1) art.186 CP
RM de concursul infracţiunilor specificate la alin.(1) art.186 CP RM. Concursul infracţiu-
nilor prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM trebuie deosebit de infracțiunea unică prelungită
specificată la alin.(1) art.186 CP RM, care constă din mai multe acte infracţionale identice,
realizate pe calea furtului de bunuri din una şi aceeaşi sursă, caracterizate prin unitatea in-
tenţiei infracţionale şi care în ansamblul lor alcătuiesc o infracţiune unică prevăzută la alin.
(1) art.186 CP RM.
Nu constituie un concurs al infracţiunilor prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM sus-
tragerea pe ascuns a bunului divizibil pe părţi, nici scoaterea de pe teritoriul unui obiectiv
păzit, în cîteva tranşe, a bunurilor care au fost pregătite pentru a fi sustrase împreună. De
asemenea, dacă infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM este săvîrşită în privinţa
cîtorva victime concomitent (în prezenţa unităţii intenţiei), nu se atestă concursul infracţiu-
nilor prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM.
Dimpotrivă, cîteva infracțiuni specificate la alin.(1) art.186 CP RM, comise în pri-
vinţa aceleiaşi victime (de la aceeaşi sursă), vor forma concursul infracţiunilor în cauză,
dacă, după fiecare din aceste infracţiuni, la făptuitor apărea intenţia de a comite o nouă
infracţiune.
Conform lit.b) alin.(2) art.186 CP RM, răspunderea pentru infracțiunea prevăzută
la alin.(1) art.186 CP RM se agravează dacă aceasta este săvîrșită de două sau mai multe
persoane.
Circumstanţa agravantă consemnată la lit.b) alin.(2) art.186 CP RM operează în
oricare din următoarele trei ipoteze: a) infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM
este comisă în coautorat (inclusiv în coautorat cu repartizarea rolurilor); b) infracțiunea
prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM este comisă de către o persoană care întruneşte sem-

277
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.41-44.

244
nele subiectului infracţiunii, în comun cu o persoană care nu întruneşte aceste semne; c)
infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM este comisă de către o persoană care întru-
neşte semnele subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane care cu bună-ştiinţă
nu este pasibilă de răspundere penală.
Participaţia complexă, atunci cînd latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.
(1) art.186 CP RM este executată de un singur autor, nu poate fi calificată în baza lit.b) alin.
(2) art.186 CP RM. Chiar dacă alături de acest autor mai participă un organizator, instigator
sau complice, aceştia doar contribuie la săvîrşirea sustragerii, deci nu o săvîr- şesc.
Deşi existenţa sau lipsa înţelegerii prealabile între cofăptuitori nu are nici un im-
pact asupra calificării faptei conform lit.b) alin.(2) art.186 CP RM, această împrejurare
poate fi luată în calcul la individualizarea pedepsei.
În ipoteza consemnată la lit.b) alin.(2) art.186 CP RM, specificul coautoratului
constă în aceea că latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM este
executată – simultan sau nesimultan – de către toţi coautorii. Astfel, coautoratul poate fi
de două tipuri: 1) coautoratul paralel; 2) coautoratul succesiv. În primul caz, toţi coautorii
execută simultan latura obiectivă a sustragerii. În cel de-al doilea caz, latura obiectivă a
infracţiunii este divizată de către coautori. În acest fel, săvîrşirea comună a infracțiunii pre-
văzute la alin.(1) art.186 CP RM de către doi sau mai mulţi coautori se exprimă în aceea că
fiecare din aceştia săvîrşeşte – în volum deplin sau parţial – fapta de sustragere pe ascuns a
bunurilor altei persoane.
Executarea unei părţi a laturii obiective a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186
CP RM nu trebuie înţeleasă doar ca participare nemijlocită la acţiunea de luare a bunurilor.
Coautor trebuie recunoscută şi persoana care stă de pază, pentru a veghea ca cei care iau
nemijlocit bunurile să nu fie descoperiţi. În adevăr, această persoană asigură modul ascuns
de comitere a sustragerii, deci execută parţial latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.
(1) art.186 CP RM, chiar dacă nu participă nemijlocit la acţiunea de luare.
Totodată, acţiunile persoanelor care nu execută nici măcar parţial latura obiectivă
a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM, dar care contribuie la săvîrşirea acesteia
prin sfaturi, indicaţii, prin promisiunea prealabilă că vor tăinui urmele infracţiunii, că vor
vinde bunurile sustrase etc., trebuie calificate drept complicitate la infracțiunea prevăzută
la alin.(1) art.186 CP RM.
 În corespundere cu lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, răspunderea se agravează dacă
infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM este săvîrşită prin pătrundere în încăpe-
re, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. Pentru a imputa făptuitorului circumstanţa
agravantă în cauză, este necesară prezenţa cumulativă a următoarelor trei condiţii: 1) să
fie săvîrşită o pătrundere; 2) această pătrundere să fie ilegală; 3) pătrunderea să se facă în
încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
În legătură cu prima din aceste condiţii, trebuie de menționat că, prin „pătrundere”
se înţelege intrarea, pe ascuns sau deschisă, în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în
locuinţă, în scopul săvîrşirii infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM. Ea poate fi
săvîrşită: 1) cu sau fără depăşirea obstacolelor; 2) cu sau fără recurgerea la înşelăciune; 3)
cu sau fără ajutorul unor dispozitive care îi permit făptuitorului să extragă bunurile vizate
fără a intra în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
Astfel, pătrunderea poate fi efectuată cu depăşirea obstacolelor (uşilor, porţilor,
încuietorilor, geamurilor, grilajelor, semnalizării de alarmă etc.), pe calea escaladării sau a
efracţiei. Dacă – în procesul săvîrşirii infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM prin
pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă – făptuitorul a distrus sau
a deteriorat bunurile victimei, care nu formează obiectul material al infracțiunii în cauză,
cele comise, în prezenţa unor suficiente temeiuri, trebuie calificate suplimentar conform
art.197 CP RM sau art.104 din Codul contravenţional.
Săvîrşirea pătrunderii cu recurgerea la înşelăciune presupune că – în scopul comite-
rii infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM în încăpere, în alt loc pentru depozitare
sau în locuinţă – pentru a-și facilita accesul, fără a stîrni suspiciuni, făptuitorul se erijează
în: instalator, poştaş, curier, inspector al pazei antiincendiare, angajat al serviciului co-
munal, recenzor, poliţist, lucrător medical etc., utilizînd în unele cazuri legitimaţia falsă.
În astfel de cazuri, dacă sunt uzurpate calităţi oficiale 278, cele săvîrşite trebuie calificate
suplimentar conform art.351 CP RM. Important este ca uzurparea de calităţi oficiale să fie
însoţită de săvîrşirea pe această bază a infracțiunii specificate la alin.(1) art.186 CP RM.
De asemenea, pătrunderea poate fi efectuată în mod nemijlocit (sub forma intrării
fizice sau prin întinderea mîinii înăuntru) sau mijlocit, atunci cînd bunurile sunt extrase
fără intrarea propriu-zisă, cu utilizarea unor cîrlige, „undiţe”, magneţi, furtunuri aspira-
278
Sunt considerate„calităţi oficiale” acele funcţii ori însărcinări de stat deţinute în mod legitim care conferă titu-
larului acestora dreptul de a efectua acte juridice în numele unei autorităţi publice, în limitele unei anumite
competenţe funcţionale. Calitatea oficială implică exerciţiul autorităţii, adică puterea de a lua dispoziţii cu car-
acter obligatoriu şi de a asigura respectarea acestora.

246
toare, cleşti, căngi, lasouri etc., ori a animalelor dresate sau chiar a unor persoane care, cu
bună-ştiinţă, nu sunt pasibile de răspundere penală (minori avînd vîrsta de pînă la 14 ani;
persoane iresponsabile).
În legătură cu cea de-a doua condiţie din cele nominalizate mai sus, pătrunderea
în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă trebuie să fie întotdeauna ilegală.
Aceasta presupune întrunirea următoarelor două condiții: 1) făptuitorului îi lipseşte dreptul
de apariţie în genere sau în anumite momente în încăperea, în alt loc pentru depozitare sau
în locuinţa respectivă; 2) făptuitorul se află totuşi acolo, în pofida interdicţiei persoanelor
abilitate sau fără acordul acestora, fie pe calea înşelării lor.
Aflarea persoanei – în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă – în
temeiuri legale (de exemplu, cu acordul persoanelor abilitate sau în legătură cu munca
efectuată în locul respectiv) exclude posibilitatea funcţionării agravantei prevăzute la lit.c)
alin.(2) art.186 CP RM. De asemenea, intrarea făptuitorului în sala comercială a magazinu-
lui sau în sala expoziţională a muzeului, atunci cînd accesul în acestea este deschis pentru
fiecare, nu formează agravanta „prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare
sau în locuinţă”, chiar dacă făptuitorul urmăreşte scopul comiterii infracțiunii prevăzute la
alin.(1) art.186 CP RM. La fel, existenţa la făptuitor a accesului liber în încăpere, în alt loc
pentru depozitare sau în locuinţă, în virtutea legăturilor de rudenie (ca membru al famili-
ei) sau în baza raporturilor contractuale (ca locatar provizoriu), face inoportună invocarea
circumstanţei agravante consemnate la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM. În astfel de cazuri,
răspunderea se va aplica în baza alin.(1) art.186 CP RM.
Dimpotrivă, circumstanţa agravantă prevăzută la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM este
prezentă dacă făptuitorul a intrat în mod legal în locul respectiv, însă rămîne în el după
închiderea lui (pentru pauza de masă sau cea nocturnă), în scopul săvîrşirii sustragerii. În
context, rămînerea ilegală nu se deosebeşte principial de intrarea ilegală, odată ce făptui-
torul rămîne – în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă – în pofida rigorilor
ce condiţionează regimul de lucru în locurile respective sau în pofida voinţei persoanei
responsabile pentru integritatea bunurilor păstrate în acele locuri, ori a persoanei care are
în stăpînire acele locuri.
Pentru aplicarea răspunderii în baza lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, este necesar ca
scopul de sustragere să apară la făptuitor pînă la pătrunderea lui în încăpere, în alt loc pen-
tru depozitare sau în locuinţă. Răspunderea se va aplica conform art.186 (cu excepția lit.c)
alin.(2)) CP RM, dacă făptuitorul a intrat în asemenea locuri, urmărind scopuri legitime,
iar scopul de a sustrage a apărut ulterior. Iată de ce, noţiunea de pătrundere ilegală nu se
referă la cazurile cînd, de exemplu, făptuitorul a fost invitat în vizită, sau pentru efectua-
rea reparaţiei, sau pentru a face cunoştinţă cu victima etc., iar apoi, aflîndu-se în locuinţa
ei şi profitînd de încrederea acesteia, săvîrşeşte acolo sustragerea pe ascuns a bunurilor
aparținînd acestei victime.
În situaţia săvîrşirii infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM de două sau
mai multe persoane, prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă,
trebuie luat în consideraţie faptul că acţiunile persoanei care nu a intrat în încăpere, în alt
loc pentru depozitare sau în locuinţă, dar care, potrivit înţelegerii privind repartizarea rolu-
rilor, a luat parte la acţiunile legate de intrarea în ele a altor persoane sau de luarea bunurilor
din ele (de exemplu, persoana a deschis cu şperaclul uşa locuinţei, dar nu intră, iar cealaltă
persoană intră în această locuinţă şi sustrage nemijlocit bunurile dintr-aceasta), reprezintă
coautorat şi nu necesită referire la alin.(5) art.42 CP RM.
Cea de-a treia condiţie din cele menţionate mai sus presupune că, pentru a fi ope-
rabilă circumstanţa agravantă prevăzută la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, este necesar ca
pătrunderea ilegală, în scopul săvîrşirii sustragerii, să fie efectuată nu în oricare loc, dar
anume în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, prin „încăpere” se înţele-
ge un edificiu permanent sau provizoriu, fix sau ambulant, aflat în proprietate publică sau
privată, care este destinat dislocării atît a oamenilor care îşi îndeplinesc obligaţiile profe-
sionale, cît şi a bunurilor necesare activităţii întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor
care îşi au sediul în astfel de edificii. Sunt încăperi: magazinele, depozitele, antrepozitele,
garajele, beciurile, hambarele, atelierele, muzeele, oficiile poştale, teatrele, instituţiile de
învăţămînt, edificiile sportive acoperite, hangarele gonflabile, corturile de prelată etc.
Noţiunea de încăpere se referă nu numai la încăperea care se află sub pază specială,
dar şi alte încăperi (sau o parte a acestora), în care accesul persoanelor străine este totuşi
interzis ori în care intrarea acestora nu este admisă fără acordul respectiv al persoanelor
abilitate.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, prin „alt loc pentru depo-
zitare” se are în vedere sectorul de teritoriu sau dispozitivul care este destinat, adaptat sau
special utilat pentru păstrarea permanentă sau provizorie a bunurilor şi care este înzestrat

248
în acest scop cu anumite accesorii ce împiedică pătrunderea în el (mecanisme de zăvorîre,
sigilii, îngrădituri etc.) sau este asigurat cu pază (paznici, mecanisme de semnalizare, came-
re video de supraveghere non-stop etc.), pentru a împiedica accesul la bunurile depozitate.
Sunt alte locuri pentru depozitare: platformele şi semivagoanele feroviare păzite, cisternele,
furgoanele auto, magazinele ambulante, caroseriile camioanelor în stare sigilată, safeurile,
containerele, colectoarele maşinilor de casă şi control sau ale automatelor comerciale etc.
De asemenea, ca alt loc pentru depozitare poate fi recunoscut teritoriul sub cer des-
chis, dacă este împrejmuit cu un gard sau este special păzit. Astfel, deseori, bunurile, care
sunt greu de amplasat într-un loc pentru depozitare închis (de exemplu, materialul lemnos,
îngrăşămintele minerale, cărbunele etc.), se stochează pe teritoriul întreprinderii sau într-
un loc special rezervat pentru aceasta. Dacă sectorul dat de teritoriu este păzit sau îngrădit,
acesta reprezintă un alt loc pentru depozitare. Însă, dacă unele din aceste condiţii nu sunt
îndeplinite (de exemplu, cărbunele, adus la staţia de cale ferată, a fost descărcat de-a valma
sub cerul deschis), atunci furtul nu va putea fi calificat ca fiind săvîrşit prin pătrundere în
alt loc pentru depozitare.
Nu oricare teritoriu păzit (de exemplu, teritoriul uzinei) poate fi recunoscut „alt loc
pentru depozitare”. Alt loc pentru depozitare constituie numai acel segment al teritoriului
păzit care este special destinat pentru amplasarea, depozitarea, păstrarea bunurilor, fiind
păzit în mod deosebit anume în acest scop.
Noţiunea „alt loc pentru depozitare” include și acele locuri şi dispozitive din în-
căperi, care se găsesc în incinta acestora şi care sunt menite şi adaptate special pentru
amplasarea şi păstrarea bunurilor în ele, fiind inaccesibile pentru persoanele străine. Printre
asemenea locuri şi dispozitive se numără: casieriile din cadrul unităţilor comerciale; antre-
pozitele pentru păstrarea mărfurilor în magazine; locurile de păstrare a coletelor poştale de
mare valoare din cadrul unui oficiu poştal etc.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, prin „locuinţă” se înţelege
încăperea menită pentru locuirea permanentă sau provizorie a oamenilor (apartament, casă
individuală, vilă, odaie din hotel etc.) sau părţile ei componente, care sunt folosite pentru
odihnă, păstrarea bunurilor sau pentru satisfacerea altor necesităţi umane (balcon, verandă
sticluită, cămară etc.).
Pentru calificarea faptei conform lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, nu contează nici
tipul de proprietate asupra locuinţei, nici dacă aceasta face parte din fondul de locuinţe.
Important este ca destinaţia principală a încăperii respective să se concretizeze în cea de lo-
cuire, fie şi provizorie, a oamenilor. Dacă destinaţia locuinţei a fost schimbată (de exemplu,
apartamentul de la parter a fost transformat într-un magazin), se schimbă şi statutul locului:
din locuinţă în încăpere.
Ţinînd seama de destinaţia funcţională a locuinţei, nu poate fi considerat locuinţă
oricare loc de habitat temporar al oamenilor care nu este destinat locuirii lor (de exemplu:
compartimentul (cupeul) dintr-un vagon feroviar; cabina dintr-o navă fluvială sau maritimă;
cabina dintr-un autocamion; alte asemenea încăperi, care reprezintă o parte constructivă a
mijlocului de transport). Or, destinaţia funcţională a acestor locuri de habitat temporar con-
stă în asigurarea confortului la transportarea pasagerilor, nu pentru a le servi ca locuinţă.
În contrast, tocmai destinaţia de locuire provizorie a oamenilor o posedă: 1) cabina dintr-o
navă, în care locuiesc membrii echipajului navei; 2) cupeul dintr-un vagon feroviar, în care
locuieşte însoţitorul de vagon sau constructorii etc.
De cele mai multe ori, în ipoteza de săvîrșire a infracțiunii prevăzute la alin.(1)
art.186 CP RM prin pătrundere în locuință, aplicarea răspunderii conform lit.c) alin.(2)
art.186 CP RM exclude calificarea suplimentară în baza art.179 CP RM. Totuşi, dacă domi-
ciliul violat aparţine unei persoane, iar făptuitorul săvîrşeşte furtul în raport cu o altă per-
soană, care la acel moment se află în domiciliul primei persoane, atunci vom fi în prezența
concursului dintre infracțiunile prevăzute la art.179 și lit.c) alin.(2) art.186 CP RM. Negli-
jarea faptului că există două victime, dar nu ale unei singure infracţiuni, ci ale unor infrac-
ţiuni diferite, ar însemna încălcarea gravă a principiului legalităţii.
Nu este exclus ca şi în alte situaţii să se ateste concursul dintre infracțiunile pre-
văzute la art.179 și lit.c) alin.(2) art.186 CP RM (în situația cînd ultima infracțiune presu-
pune pătrunderea în locuinţă): 1) atunci cînd se violează domiciliul comun al mai multor
persoane, fiind sustrase bunurile doar a uneia sau a unora din acele persoane; 2) atunci cînd
victima uneia din cele două infracţiuni concurente este titularul dreptului de proprietate
asupra imobilului, iar victima celeilalte infracţiuni concurente este titularul unui drept real
derivat (drept de abitaţie, drept de servitute, drept de superficie) asupra unei părţi a aceluiaşi
imobil etc.
La lit.d) alin.(2) art.186 CP RM se stabilește răspunderea pentru infracțiunea de
sustragere pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvîrşită cu cauzarea de daune în pro-

250
porţii considerabile. Accentuăm că această normă prevede nu o circumstanță agravantă a
infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.d) alin.(2) art.186
CP RM (ca și la alin.(4) și (5) art.186 CP RM), sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare.
Aceste infracțiuni se pot afla între ele în concurs279.
Așa cum rezultă din alin.(2) art.126 CP RM, caracterul considerabil al daunei cau-
zate se stabileşte luîndu-se în consideraţie: 1) valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor
pentru victimă; 2) starea materială şi venitul victimei; 3) existenţa persoanelor întreţinute
de victimă; 4) alte circumstanţe care influenţează esenţial starea materială a victimei.
Printre „alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a
victimei” pot fi enumerate: 1) venitul global al membrilor familiei; 2) starea de sănătate a
victimei şi a membrilor familiei ei apţi de muncă; 3) angajarea sau neangajarea victimei la
o muncă permanentă sau provizorie etc.
După parametrii cantitativi, exprimaţi băneşte, marja mărimii considerabile a dau-
nei se situează între limitele de 25-2500 unităţi convenţionale. Dacă mărimea prejudiciului
patrimonial, cauzat de sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, va fi cuprinsă între
aceste limite, însă nu se va atesta cauzarea de daune în proporţii considerabile, cele comise
trebuie calificate conform alin.(1) art.186 CP RM.
Prevederea de la lit.d) alin.(2) art.186 CP RM va funcţiona numai dacă făptuitorul
a manifestat intenţie directă în raport cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Nu
intenţie indirectă, nici imprudenţă. Deci, făptuitorul trebuie să prevadă survenirea anume a
daunelor în proporţii considerabile, şi să dorească survenirea acestora.
În corespundere cu lit.a) alin.(3) art.186 CP RM, răspunderea se agravează dacă
infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM este săvîrşită în timpul unei calamităţi.
Prin „calamitate” se are în vedere situaţia de fapt determinată de un eveniment neaşteptat
care poate provoca urmări grave pentru o anumită colectivitate sau pentru un grup de per-
soane. Prin „colectivitate” se înţelege totalitatea locuitorilor unei localităţi, raion sau chiar
279
Explicația faptului că art.186 CP RM stabilește răspunderea pentru patru infracțiuni de sine stătătoare constă în
următoarele: nu există o componență „de bază” de furt care ar consta în sustragerea pe ascuns a bunurilor altei
persoane, componență care: 1) nu ar presupune producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv avînd o mărime
concretă și 2) pe care s-ar grefa în calitate de circumstanțe agravante: a) producerea unui prejudiciu patrimonial
efectiv în proporţii mici; b) producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv al cărui mărime este între limitele de
25-2500 unităţi con¬venţionale; c) producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv în proporţii considerabile); d)
producerea unui prejudiciu patrimonial efectiv în proporţii mari; e) producerea unui prejudiciu patrimonial
efectiv în proporţii deosebit de mari.
Iată de ce cauzarea de daune în proporţii considerabile nu poate fi privită în calitate de circumstanță agravantă
pentru infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM, infracțiune care presupune producerea unui prejudiciu
patrimonial efectiv al cărui mărime se situează între limitele de 25-2500 unităţi con¬venţionale, și care nu are
un caracter considerabil.
ţări. Prin „grup relativ numeros de persoane” se are în vedere: 1) totalitatea angajaţilor
unei întreprinderi, instituţii sau organizaţii; 2) totalitatea persoanelor care locuiesc într-un
bloc locativ; 3) totalitatea pasagerilor unui avion, tren, autobuz etc.
Noţiunea de calamitate nu poate fi restrînsă la înţelesul de calamitate naturală. Ast-
fel, calamitatea poate avea şi o natură socială (război, intervenţie militară străină, conflict
militar local, lovitură de stat, puci militar etc.). De asemenea, calamitatea poate avea o na-
tură tehnogenă (accidente ale trenurilor; accidente ale navelor fluviale; catastrofe aeriene în
aeroporturi şi localităţi; catastrofe aeriene în afara aeroporturilor şi localităţilor; accidente
de transport pe poduri şi pasaje de intersecţie cu calea ferată; catastrofe auto de proporţii
etc.).
Pentru a califica fapta conform lit.a) alin.(3) art.186 CP RM, este necesar ca
infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.186 CP RM să fie săvîrşită în timpul unei calamităţi.
Aceasta înseamnă că infracţiunea în cauză trebuie comisă în perioada de timp care este
cuprinsă între momentul cînd se produce evenimentul ce dă naştere stării de calamitate şi
momentul cînd această stare încetează.
Circumstanţa agravantă prevăzută la lit.a) alin.(3) art.186 CP RM poate fi reţinută
numai în raport cu faptele săvîrşite în zona calamitată, adică în raza de acţiune a efectelor
calamităţii. De asemenea, după cum rezultă din sensul legii, este obligatoriu ca făptuitorul
să profite de starea de calamitate. Aceasta presupune întrunirea următoarelor două condiții:
1) făptuitorul îşi dă seama că eforturile autorităţilor şi ale populaţiei sunt îndreptate cu
precădere spre salvarea de vieţi omeneşti şi că măsurile de pază a bunurilor lipsesc ori sunt
reduse; 2) făptuitorul foloseşte prilejul pentru a comite infracțiunea prevăzută la alin.(1)
art.186 CP RM.
Circumstanța agravantă „de un grup criminal organizat sau de o organizaţie crimi-
nală”, consemnată la lit.b) alin.(3) art.186 CP RM, este similară cu circumstanţa agravantă
specificată la lit.k) alin.(2) art.151 CP RM. De aceea, este admisibilă o abordare similară
a esenţei circumstanţei respective, cu luarea în consideraţie a particularităţilor infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM.
Răspunderea se aplică conform alin.(4) sau (5) art.186 CP RM în cazul furtului
prevăzut la alineatele (1), (2) sau (3) săvîrșit în proporţii mari, și, respectiv, în cazul furtului
prevăzut la alineatele (1), (2) sau (3) săvîrșit în proporţii deosebit de mari. Accentuăm că
la alin.(4) și (5) art.186 CP RM se prevăd nu circumstanțe agravante ale infracțiunii speci-

252
ficate la alin.(1) art.186 CP RM. De fapt, la alin.(1), (4) și (5) art.186 CP RM (ca și la lit.d)
alin.(2) art.186 CP RM), sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se
pot afla între ele în concurs.
Reieșind din alin.(1) art.126 CP RM, se consideră proporţii deosebit de mari sau,
respectiv, proporţii mari valoarea bunurilor sustrase, care, la momentul săvîrşirii infracţiu-
nii, depăşeşte 5000 sau, respectiv, 2500 unităţi convenţionale.
Dacă făptuitorul are intenţia determinată simplă de a săvîrşi furtul în proporţii mari
sau deosebit de mari, intenţie pe care nu o poate realiza din cauze independente de voinţa
lui, atunci fapta trebuie calificată ca tentativă de furt săvîrşit în proporţii mari sau deosebit
de mari, indiferent de mărimea prejudiciului patrimonial care s-a produs în realitate. În con-
trast, dacă făptuitorul manifestă intenţie determinată alternativă sau intenţie nederminată,
calificarea trebuie făcută nu în funcţie de orientarea intenţiei (întrucît nu este cu putinţă a o
particulariza), dar în funcţie de urmările prejudiciabile produse în mod efectiv.
Dacă furtul în proporţii mari sau deosebit de mari este săvîrşit de două sau mai
multe persoane, răspunderea lor trebuie să depindă de prezenţa intenţiei fiecărei persoane
de a cauza un prejudiciu patrimonial care, în ansamblu, va fi exprimat în proporţii mari sau
deosebit de mari. Este însă posibil ca proporţiile mari sau deosebit de mari să se compună
din cîteva sume ce provin din cîteva episoade ale unei infracţiuni unice prelungite, săvîrşite
de două sau mai multe persoane care au luat parte nu la toate aceste episoade. În acest caz,
răspunderea fiecăreia din aceste persoane va fi pusă în dependenţă nu de suma integrală,
care a fost sustrasă de întregul grup, în toate episoadele, ci va fi limitată numai la acele epi-
soade care au fost executate cu participarea nemijlocită a persoanei respective.

Jaful (art.187 CP RM):

În art.187 CP RM, sub denumirea marginală de jaf, sunt reunite patru variante-tip
de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Prima variantă-tip a jafului, prevăzută la alin.(1) art.187 CP RM, constă în sustra-
gerea deschisă a bunurilor altei persoane.
La rîndul său, prima variantă agravată a jafului, specificată la lit.b)-e) alin.(2)
art.187 CP RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită:
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- de o persoană mascată, deghizată sau travestită (lit.c));
 - prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.d));
- cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe (lit.e)).
Cea de-a doua variantă-tip a jafului, prevăzută la lit.f) alin.(2) art.187 CP RM,
constă în sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvîrşită cu cauzarea de daune
în proporţii considerabile.
Cea de-a doua variantă agravată a jafului, consemnată la alin.(3) art.187 CP RM,
presupune că infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) sunt săvîrşite:
- în timpul unei calamităţi (lit.a));
- e un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b)).
Cea de-a treia variantă-tip a jafului, prevăzută la alin.(4) art.187 CP RM, se expri-
mă în jaful prevăzut la alineatele (1), (2) sau (3), săvîrşit în proporţii mari.
În sfîrşit, ultima variantă-tip a jafului, specificată la alin.(5) art.187 CP RM, con-
stă în jaful prevăzut la alineatele (1), (2) sau (3), săvîrşit în proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.187 CP RM cores-
punde, în majoritatea cazurilor, cu obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.
(1) art.186 CP RM: relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile. Excepţie
constituie ipoteza specificată la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM. În cazul dat, obiectul juridic
secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală a persoanei (în
cazul aplicării violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei) sau libertatea
psihică a persoanei (în cazul ameninţării cu aplicarea unei asemenea violenţe).
În ipoteza consemnată la lit.d) alin.(2) art.187 CP RM, în plan secundar, se aduce
atingere și relaţiilor sociale cu privire la inviolabilitatea încăperii, a altui loc pentru depo-
zitare sau a locuinţei.
Atunci cînd nu operează prevederea de la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM, obiectul
material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.187 CP RM se caracterizează prin aceleaşi
trăsături ca şi obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM: bunurile
care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială
şi cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor. Numai în cazul excepţiei
specificate la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM, obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.
(1) art.187 CP RM are un caracter complex: obiectul material principalcoincide cu obiectul
material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM; obiectul material secundar (în

254
cazul aplicării violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei, nu şi în cazul
ameninţării cu aplicarea unei asemenea violenţe) îl reprezintă corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.187 CP RM are ur-
mătoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de luare ilegală şi
gratuită, 2) urmările prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv al cărui
mărime nu depășește 2500 unităţi convenţionale, și care nu are un caracter considera-
bil; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4)
modul deschis.
În afară de ultimul semn al laturii obiective, toate celelalte au fost examinate cu
prilejul analizei laturii obiective a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.186 CP RM.
Ceea ce deosebeşte infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.187 CP RM de infracțiunea
specificată la alin.(1) art.186 CP RM rezidă în semnul secundar obligatoriu al laturii obiec-
tive a infracţiunii: modul deschis de comitere a sustragerii. Ca şi infracțiunea specificată la
alin.(1) art.186 CP RM, infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.187 CP RM este săvîrşită dacă
se atestă prezenţa următoarelor două criterii: 1) criteriul obiectiv şi 2) criteriul subiectiv.
Totuşi, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.187 CP RM, conţinutul acestor criterii
este altul decît în cazul infracțiunii specificate la alin.(1) art.186 CP RM: 1) criteriul obiec-
tiv se exprimă în aceea că acţiunea de luare se realizează în prezenţa victimei sau a altor
persoane care văd acţiunea făptuitorului, observă cele săvîrşite, conştientizează semnifica-
ţia juridică a celor comise, fără a face parte din categoria de persoane care insuflă încredere
făptuitorului că nu-i vor crea impedimente în procesul realizării sustragerii; 2) criteriul
subiectiv se exprimă în convingerea făptuitorului, bazată pe premise obiective, că el acţio-
nează în mod manifest (vădit) pentru cei din jur, care îi văd fapta, observă cele săvîrşite de
făptuitor, percep semnificaţia juridică a faptei lui, fără a face parte din rîndul persoanelor de
încredere care nu-i pot crea piedici în realizarea sustragerii.
Dacă persoanele care insuflau încredere făptuitorului că nu-l vor împiedica să co-
mită sustragerea (soţ, rudă, alte persoane apropiate etc.) au întreprins totuşi măsuri întru a
împiedica sustragerea, cele comise trebuie calificate nu conform alin.(1) art.186 CP RM,
dar conform alin.(1) art.187 CP RM. Dacă persoanele făcînd parte din categoria nominali-
zată nu şi-au manifestat în nici un fel atitudinea negativă faţă de sustragerea comisă, pînă
la consumarea acesteia, după care l-au denunţat pe făptuitor, cele comise nu-şi schimbă
caracterul de sustragere pe ascuns.
 În cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.187 CP RM (ca şi în situaţia
infracțiunii specificate la alin.(1) art.186 CP RM), prioritate i se acordă criteriului subiec-
tiv. Astfel, sustragerea va fi calificată nu în baza alin.(1) art.186 CP RM, ci în baza alin.
(1) art.187 CP RM, dacă, de exemplu, făptuitorul este convins că acţiunea de luare, pe
care o realizează, este vădită pentru alte persoane, deşi acţiunea în cauză nu a fost văzută
de acestea.
Trebuie de menționat că necesitatea de a delimita infracțiunile prevăzute la art.187
CP RM de infracțiunile specificate la art.190 CP RM apare mai ales în situaţiile legate de
sustragere – pe stradă sau în alte locuri publice – a telefoanelor mobile sau a altor asemenea
bunuri. În toate situaţiile de acest gen, linia de demarcaţie dintre infracțiunile prevăzute
la art.187 CP RM și infracțiunile specificate la art.190 CP RM se bazează pe răspunsul la
următoarea întrebare: doreşte oare victima să renunţe definitiv la bunurile sale în folosul
făptuitorului? Dacă răspunsul e negativ, suntem în prezenţa uneia dintre infracțiunile pre-
văzute la art.187 CP RM. Dimpotrivă, dacă răspunsul e afirmativ, suntem în prezenţa uneia
dintre infracțiunile specificate la art.190 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.187 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul în care făptuitorul obţine posibilitatea reală de a se
folosi sau a dispune de bunurile altuia la propria sa dorinţă.
Dacă persoana, care a încercat să săvîrşească sustragerea pe ascuns, a fost surprinsă
la locul faptei şi nu a reuşit să intre în stăpînirea bunurilor, iar bunurile date i-au fost luate
înapoi (nemijlocit la locul faptei, în timpul altercaţiei pentru reţinerea bunurilor), cele comi-
se urmează a fi calificate în conformitate cu art.27 şi alin.(1) art.187 CP RM.
Spre deosebire de mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută la alin.
(1) art.186 CP RM, mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută la alin.(1)
art.187 CP RM nu cunoaşte o limită inferioară de 25 unităţi convenţionale. Chiar dacă
mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.187 CP RM nu de-
păşeşte această limită, nu poate fi aplicat art.105 din Codul contravenţional. Eventual, dacă
mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.187 CP RM este
mult prea mică, poate opera prevederea de la alin.(2) art.14 CP RM.
În același timp, mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută la alin.(1)
art.187 CP RM nu poate să depăşească 2500 unităţi convenţionale. Altfel, răspunderea se va
aplica în conformitate cu alin.(4) art.187 CP RM. La fel, prejudiciul cauzat prin infracțiunea

256
prevăzută la alin.(1) art.187 CP RM nu poate să aibă un caracter considerabil. În caz con-
trar, calificarea se va face potrivit lit.f) alin.(2) art.187 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.187 CP RM se caracteri-
zează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificare, este obliga-
torie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.187 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.
În mare parte, circumstanţele agravante ale infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.187
CP RM, nominalizate la lit.b)-e) alin.(2) și alin.(3) art.187 CP RM, coincid cu circumstanţe-
le agravante similare de la alin.(2) și (3) art.186 CP RM. De aceea, este admisibilă o aborda-
re similară a esenţei circumstanţelor respective, cu luarea în consideraţie a particularităţilor
infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.187 CP RM.
În conformitate cu lit.c) alin.(2) art.187 CP RM, răspunderea pentru infracţiunea
prevăzută la alin.(1) art.187 CP RM se agravează dacă aceasta este săvîrşită de o persoană
mascată, deghizată sau travestită. Cele trei procedee la care recurge făptuitorul – masca-
rea, deghizarea sau travestirea – au, în principiu, aceeaşi esenţă: disimularea (ascunderea)
identităţii făptuitorului pentru a nu fi recunoscut. Diferă doar nuanţele care, de altfel, sunt
nesemnificative.
Astfel, în cazul mascării, făptuitorul îşi acoperă faţa sau o parte din ea cu o mască
(cagulă, improvizaţie din ciorap de mătase etc.), indiferent de material sau alte particula-
rităţi; în cazul deghizării, făptuitorul se maschează sau îşi aranjează altfel exteriorul (îşi
ataşează mustaţă sau barbă artificială ori ochelari, poartă perucă sau părul vopsit etc.); în
cazul travestirii, făptuitorul se deghizează într-un reprezentant al sexului opus.
Dacă pe lîngă deghizarea sa într-un reprezentant al autorităţilor publice (colabora-
tor al poliţiei, al procuraturii, al SIS, al inspectoratului fiscal etc.), făptuitorul mai uzurpează
calităţile oficiale (prezintă o legitimaţie falsă, săvîrşeşte acţiuni pe care le poate comite
doar un reprezentant al autorităţii publice, semnează documente oficiale etc.), cele săvîrşite
trebuie calificate conform lit.c) alin.(2) art.187 şi art.351 CP RM. Totodată, este esenţial ca
infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.187 CP RM să fie săvîrşită pe baza uzurpării de
calităţi oficiale.
În cazul în care infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.187 CP RM este săvîrșită cu
aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea
aplicării unei asemenea violenţe, răspunderea se agravează în corespundere cu lit.e) alin.
(2) art.187 CP RM. Înţelesul noţiunilor „violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea
persoanei” şi „ameninţarea aplicării violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea per-
soanei” este cel prezentat cu ocazia examinării infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(1) art.165
CP RM. De aceea, facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare.
În cazul în care victimei îi sunt legate mîinile sau picioarele ori sunt folosite mij-
loace de imobilizare a acesteia, dacă limitarea libertăţii a fost însoţită de atingerea adusă
integrităţii corporale a victimei, cele comise trebuie calificate conform art.187 (cu excepţia
lit.e) alin.(2)) şi art.166 CP RM. În acest caz, privaţiunea ilegală de libertate depăşeşte latu-
ra obiectivă a oricăreia dintre infracțiunile prevăzute la art.187 CP RM.
Circumstanța agravantă prevăzută la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM presupune că
violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei, ca și ameninţarea cu aplicarea
unei asemenea violenţe, îndeplinesc rolul de modalități ale acţiunii adiacente din cadrul
faptei prejudiciabile. Important este ca această acţiune adiacentă să fie realizată pînă la
consumarea sustragerii. De asemenea, este important ca în toate aceste ipoteze acţiunea adi-
acentă să fie săvîrşită în scopul de a asigura săvîrşirea acţiunii principale – a sustragerii.
În cazurile de sustragere deschisă care este săvîrşită pe calea procedeului denumit
convenţional „salt”, făptuitorul, contînd pe caracterul neaşteptat al acţiunilor sale pentru cei
din jur, precum şi pe reacţia lor întîrziată, smulge din mîinile victimei o geantă, smuceşte de
pe capul victimei o cuşmă sau comite alte asemenea acţiuni, după care se retrage de la locul
faptei. În astfel de cazuri, victimei îi poate fi cauzată – din imprudenţă – o durere fizică sau
o leziune corporală minoră. Deoarece făptuitorul nu doreşte şi nici nu admite survenirea
acestor urmări prejudiciabile, avînd scopul tocmai să evite aplicarea violenţei, cele comise
de el trebuie calificate conform art.187 CP RM, însă fără a apela la prevederile de la lit.e)
alin.(2) din acest articol.
Alta este calificarea atunci cînd eforturile făptuitorului sunt îndreptate spre a smul-
ge cerceii din urechile victimei (prin care i se rupe lobul urechii), a-i scoate inelul de pe
deget (vătămîndu-i falanga), a smuci lanţul de la gîtul victimei (cu excorierea pielii gîtului)
etc. În astfel de situaţii făptuitorul, chiar dacă nu doreşte, cel puţin admite posibilitatea
de a i se aduce atingere integrităţii corporale sau sănătăţii victimei. În funcţie de urmările
prejudiciabile concrete produse cele comise trebuie calificate potrivit lit.e) alin.(2) art.187
sau art.188 CP RM.

258
 În cazul circumstanței agravante specificate la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM, acţiu-
nea adiacentă se poate exprima nu numai în violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau sănă-
tatea persoanei, dar şi în ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau
sănătatea persoanei. Pentru a se stabili gradul de violenţă – nepericuloasă sau periculoasă
pentru viaţă sau sănătate – cu care se ameninţă, trebuie analizate cu atenție toate circum-
stanţele celor săvîrşite: 1) caracteristicile obiectelor vulnerante cu care ameninţa făptuito-
rul; 2) locul şi timpul săvîrşirii infracţiunii; 3) numărul de făptuitori raportat la numărul de
victime; 4) forţa fizică a făptuitorilor raportată la forţa fizică a victimelor etc. Totodată, este
necesar a se lua în calcul nu atît percepţia subiectivă de către victimă a celor comise, cît mai
ales orientarea intenţiei făptuitorului.
Cu toate acestea, în unele cazuri, ameninţarea care însoţește sustragerea poate avea
un caracter nedeterminat (neconcretizat). Cu alte cuvinte, din vorbele, gesturile, mimica sau
acţiunile de alt gen ale făptuitorului, din analiza meticuloasă a tuturor circumstanţelor faptei
săvîrşite nu poate fi formată o concluzie certă privind gradul de violenţă – nepericuloasă
sau periculoasă pentru viaţă sau sănătate – cu care se ameninţă. În asemenea cazuri, întru-
cît orice incertitudini, legate de calificare, trebuie tratate în folosul făptuitorului (conform
principiului in dubio pro reo), cele comise nu pot fi calificate ca tîlhărie. În consecinţă, fapta
urmează a fi calificată în baza lit.e) alin.(2) art.187 CP RM.
Accentuăm că la lit.f) alin.(2) art.187 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.187 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.f) alin.
(2) art.187 CP RM, sunt prevăzute două infracțiuni de sine stătătoare. Aceste două
infracțiuni se pot afla între ele în concurs.
Răspunderea se aplică conform alin.(4) sau (5) art.187 CP RM în cazul jafului
prevăzut la alineatele (1), (2) sau (3) săvîrșit în proporţii mari, și, respectiv, în cazul jafului
prevăzut la alineatele (1), (2) sau (3) săvîrșit în proporţii deosebit de mari. Accentuăm că
la alin.(4) și (5) art.187 CP RM se prevăd nu circumstanțe agravante ale infracțiunii speci-
ficate la alin.(1) art.187 CP RM. De fapt, la alin.(1), (4) și (5) art.187 CP RM (ca și la lit.f)
alin.(2) art.187 CP RM), sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se
pot afla între ele în concurs.
În vederea perceperii esenței juridice a infracțiunilor specificate la lit.f) alin.(2),
alin.(4) și (5) art.187 CP RM, facem trimitere la explicațiile privitoare la infracțiunile pre-
văzute la lit.d) alin.(2), alin.(4) și (5) art.186 CP RM, cu ajustările de rigoare.
 Tîlhăria (art.188 CP RM):
În art.188 CP RM, sub denumirea marginală de tîlhărie, sunt reunite cinci varian-
te-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Astfel, prima variantă-tip a tîlhăriei, specificată la alin.(1) art.188 CP RM, constă
în atacul săvîrşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de violenţa
periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea
unei asemenea violenţe.
Prima variantă agravată a tîlhăriei, consemnată la lit.b)-e) alin.(2) art.188 CP
RM, presupune săvîrşirea infracţiunii prevăzute la alineatul (1):
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- de o persoană mascată, deghizată sau travestită (lit.c));
- prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.d));
- cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă (lit.e)).
Cea de-a doua variantă-tip a tîlhăriei, specificată la lit.f) alin.(2) art.188 CP RM,
constă în atacul săvîrşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de
violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe, dacă a dus la cauzarea de daune în proporţii conside-
rabile.
Cea de-a doua variantă agravată a tîlhăriei, consemnată la alin.(3) art.188 CP
RM, presupune că infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) sunt săvîrşite:
- în timpul unei calamităţi (lit.a));
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b));
- cu deosebită cruzime (lit.d)).
Cea de-a treia variantă-tip a tîlhăriei, specificată la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM,
constă în atacul săvîrşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Cea de-a patra variantă-tip a tîlhăriei, consemnată la alin.(4) art.188 CP RM, se
exprimă în tîlhăria prevăzută la alineatele (1), (2) sau (3), săvîrşită în proporţii mari.
În fine, ultima variantă-tip a tîlhăriei, specificată la alin.(5) art.188 CP RM, constă
în tîlhăria prevăzută la alineatele (1), (2) sau (3), săvîrşită în proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.188 CP RM are un
caracter complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la pose-

260
sia asupra bunurilor mobile; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire
la sănătatea sau libertatea psihică a persoanei.
În ipoteza prevăzută la lit.d) alin.(2) art.188 CP RM, în plan secundar, se aduce
atingere şi relaţiilor sociale cu privire la inviolabilitatea încăperii, a altui loc pentru depo-
zitare sau a locuinţei.
Obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.188 CP RM are de aseme-
nea un caracter complex: obiectul material principal îl reprezintă bunurile care au o existen-
ţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost determinat,
fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor; obiectul material secundar (în cazul în care
este aplicată violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate, nu şi ame-
ninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe) îl reprezintă corpul persoanei.
Atacul săvîrşit asupra unei persoane în scopul sustragerii materialului sau a dispo-
zitivului radioactiv ori a instalaţiei nucleare, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau
sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, atrage
răspunderea numai conform alin.(4) art.295 CP RM. În această ipoteză, nu este necesară
calificarea suplimentară potrivit alin.(1) art.188 CP RM.
Victima infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.188 CP RM este persoana agresată. Ca
victimă a infracțiunii date poate evolua proprietarul bunurilor, sau persoana în posesia ori
sub a cărei pază se găsesc bunurile, sau oricare altă persoană care, în opinia făptuitorului,
poate stingheri acţiunile lui infracţionale. Ultima ipoteză vizează cazul în care acţiunile în-
cepute ca furt nu au fost duse pînă la capăt din cauza că au fost descoperite de alte persoane.
Făptuitorul, în scopul sustragerii bunurilor de la proprietar, posesor sau de la persoana care
le avea în pază, aplică faţă de persoanele care l-au descoperit violenţă periculoasă pentru
viaţa sau sănătatea lor sau ameninţă aceste persoane cu aplicarea unei astfel de violenţe.
Atunci cînd există o intenţie unică de a ataca două sau mai multe persoane în scopul
sustragerii bunurilor lor, aceasta presupunînd aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa
sau sănătatea acelor persoane ori ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, va exis-
ta o singură infracţiune prevăzută la alin.(1) art.188 CP RM în condiţiile unei pluralităţi de
victime. Nu este însă exclus să se constate că există mai multe intenţii infracţionale, ceea ce
face posibil şi concursul de infracţiuni, în condiţiile prevăzute de lege.
Tîlhăria săvîrșită sub pretextul necesităţilor de război, faţă de populaţia din
zona operaţiilor militare, atrage răspunderea numai în baza art.390 CP RM. În acest
caz, nu este necesară reținerea la calificare a uneia dintre infracțiunile specificate la
art.188 CP RM.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.188 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă alcătuită din următoarele două acţiuni: 1) acţiunea principală, care se expri-
mă în sustragere în formă consumată sau sub formă de tentativă; 2) acţiunea adiacentă, care
constă în atacul săvîrşit asupra unei persoane, care este însoţit în mod alternativ de: a) vio-
lenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate; b) ameninţarea cu aplicarea
unei asemenea violenţe.
Pentru calificarea faptei conform alin.(1) art.188 CP RM, nu se cere ca acţiunea de
sustragere să fi avut loc în întregime. Este suficient doar să înceapă executarea ei. Gradul
de executare a acţiunii date (victima încă nu a fost deposedată; victima a fost deposedată;
victima a fost imposedată) contează la individualizarea pedepsei, nu şi la calificarea faptei.
De aceea, sustragerea consumată, realizată în contextul infracțiunii prevăzute la alin.(1)
art.188 CP RM, nu necesită o calificare suplimentară.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.188 CP RM, prin „atac” se înţelege acţiunea
agresivă a făptuitorului, surprinzătoare pentru victimă, care este însoţită de violenţa peri-
culoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei
asemenea violenţe.
Profitarea de starea de neputinţă a victimei nu poate fi în nici un caz considerată ca
atac în cadrul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.188 CP RM. În astfel de cazuri nu există
o persoană agresată (cerinţă definitorie pentru caracterizarea victimei infracțiunii prevăzute
la alin.(1) art.188 CP RM). Tocmai de aceea, nu poate fi calificată conform alin.(1) art.188
CP RM introducerea, în scopul sustragerii bunurilor victimei, în organismul acesteia a sub-
stanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, a substanţelor cu efecte puternice, toxi-
ce sau euforizante, care sunt periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei, în scopul de a o
aduce, printr-un astfel de procedeu, în starea de neputinţă. În dependenţă de circumstanţele
concrete ale cazului, cele comise vor forma una dintre infracțiunile specificate la art.186 sau
187 CP RM (cu sau fără referire la art.27 CP RM) în concurs cu infracţiunea prevăzută la
art.152 sau 2176 CP RM, ori cu fapta prevăzută la art.78 din Codul Contravenţional.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.188 CP RM, prin „violenţa periculoasă pen-
tru viaţa sau sănătatea victimei” trebuie de înţeles violenţa soldată cu vătămarea uşoară
ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ori care, deşi nu a cauzat asemenea urmări,

262
comportă la momentul aplicării sale, datorită metodei de operare, un pericol real pentru via-
ţa sau sănătatea victimei. Dacă violenţa aplicată se concretizează în vătămarea intenționată
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, calificarea se face nu în baza alin.(1) art.188 CP
RM, dar conform lit.c) alin.(3) art.188 CP RM.
Limitarea libertăţii victimei nu poate forma acţiunea adiacentă în cadrul infracțiunii
prevăzute la alin.(1) art.188 CP RM. Astfel, în ipoteza în care făptuitorul aplică violenţa
periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei, urmărind scopul proxim de sustragere,
privînd totodată acea persoană de libertate, calificarea trebuie să fie următoarea: art.188 şi
art.166 (cu excepţia lit.e) alin.(2)) CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.188 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul săvîrşirii atacului asupra victimei, dacă acesta este în-
soţit de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de
ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
Potrivit regulii generale, producerea prejudiciului patrimonial efectiv nu contează
la calificarea faptei în baza alin.(1) art.188 CP RM, această împrejurare urmînd a fi luată în
consideraţie la individualizarea pedepsei.
Atunci cînd prejudiciul patrimonial efectiv este cauzat în contextul infracțiunii pre-
văzute la alin.(1) art.188 CP RM, mărimea acestuia nu cunoaşte o limită inferioară de 25
unităţi convenţionale. Chiar dacă mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută
la alin.(1) art.188 CP RM nu depăşeşte această limită, nu poate fi aplicat art.105 din Codul
contravenţional.
În același timp, mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută la alin.(1)
art.188 CP RM nu poate să depăşească 2500 unităţi convenţionale. Altfel, răspunderea se va
aplica în conformitate cu alin.(4) art.188 CP RM. La fel, prejudiciul cauzat prin infracțiunea
prevăzută la alin.(1) art.188 CP RM nu poate să aibă un caracter considerabil. În caz con-
trar, calificarea se va face potrivit lit.f) alin.(2) art.188 CP RM.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.188 CP RM se carac-
terizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificare, este
obligatorie stabilirea scopului special – de sustragere – cel prin care se exprimă scopul de
cupiditate.
Fapta nu va putea fi calificată în conformitate cu alin.(1) art.188 CP RM, dacă sco-
pul de sustragere a apărut la făptuitor deja după aplicarea violenţei sau după ameninţarea
cu aplicarea ei. În această ipoteză, cele comise trebuie calificate prin concurs: una dintre
infracțiunile prevăzute la art.186 sau 187 CP RM, pe de o parte, şi infracţiunea prevăzută
la art.152 sau 155 CP RM sau fapta specificată la art.78 din Codul contravenţional, pe de
altă parte.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.188 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.
În mare parte, circumstanţele agravante nominalizate la lit.b)-e) alin.(2) și alin.(3)
art.188 CP RM, coincid cu circumstanţele agravante similare de la alin.(2) și (3) art.186 și
de la alin.(2) și (3) art.187 CP RM. De aceea, este admisibilă o abordare similară a esenţei
circumstanţelor respective, cu luarea în consideraţie a particularităţilor infracţiunii prevă-
zute la alin.(1) art.188 CP RM.
Înţelesul noţiunii „aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă”,
utilizate la lit.e) alin.(2) art.188 CP RM, este cel prezentat cu ocazia examinării infracţiunii
prevăzute la lit.g) alin.(2) art.164 CP RM. Înţelesul noţiunii „cu deosebită cruzime”, utilizate
lalit.d) alin.(3) art.188 CP RM, este cel prezentat cu ocazia examinării infracţiunii prevăzute
la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare.
În legătură cu infracțiunea specificată la lit.f) alin.(2) art.188 CP RM (presupunînd
atacul săvîrşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de violenţa peri-
culoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei
asemenea violenţe, dacă a dus la cauzarea de daune în proporţii considerabile), consemnăm
că mărimea prejudiciului cauzat nu poate să depăşească 2500 unităţi convenţionale. Altfel,
răspunderea se va aplica în conformitate cu alin.(4) art.188 CP RM.
Accentuăm că la lit.f) alin.(2) art.188 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.188 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.f) alin.
(2) art.188 CP RM, sunt prevăzute două infracțiuni de sine stătătoare. Aceste două
infracțiuni se pot afla între ele în concurs.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM
are un caracter complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la
posesia asupra bunurilor mobile; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu
privire la sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM are de
asemenea un caracter complex: obiectul material principal îl reprezintă bunurile care au

264
o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost
determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor; obiectul material secundar îl
reprezintă corpul persoanei.
Atacul săvîrşit asupra unei persoane în scopul sustragerii materialului sau a
dispozitivului radioactiv ori a instalaţiei nucleare, însoţit de vătămarea gravă a integri-
tăţii corporale sau a sănătăţii, atrage răspunderea numai conform lit.c) alin.(5) art.295
CP RM. În această situație, se exclude calificarea suplimentară în baza lit.c) alin.(3)
art.188 CP RM.
Victima infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM este persoana agresată.
Atunci cînd există o intenţie unică de a ataca două sau mai multe persoane în scopul
sustragerii bunurilor lor, aceasta presupunînd vătămarea intenționată gravă a integrității
corporale sau a sănătății acelor persoane, va exista o singură infracţiune prevăzută la lit.c)
alin.(3) art.188 CP RM în condiţiile unei pluralităţi de victime. Nu este însă exclus să se
constate că există mai multe intenţii infracţionale, ceea ce face posibil şi concursul de in-
fracţiuni, în condiţiile prevăzute de lege.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM constă în
fapta prejudiciabilă alcătuită din următoarele două acţiuni: 1) acţiunea principală, care se
exprimă în sustragere în formă consumată sau sub formă de tentativă; b) acţiunea adiacentă,
care constă în atacul săvîrşit asupra unei persoane, însoțit de vătămarea gravă a integrității
corporale sau a sănătății.
Pentru calificarea faptei conform lit.c) alin.(3) art.188 CP RM, nu se cere ca acţi-
unea de sustragere să fi avut loc în întregime. Este suficient doar să înceapă executarea ei.
Gradul de executare a acţiunii date (victima încă nu a fost deposedată; victima a fost depo-
sedată; victima a fost imposedată) contează la individualizarea pedepsei, nu şi la calificarea
faptei. De aceea, sustragerea consumată, realizată în contextul infracțiunii prevăzute la lit.c)
alin.(3) art.188 CP RM, nu necesită o calificare suplimentară.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM, prin „atac” se înţelege acţi-
unea agresivă a făptuitorului, surprinzătoare pentru victimă, care este însoţită de vătămarea
gravă a integrității corporale sau a sănătății.
Reieşind din prevederile art.118 CP RM, aplicarea răspunderii în baza lit.c) alin.(3)
art.188 CP RM exclude calificarea suplimentară conform art.151 CP RM.
 Profitarea de starea de neputinţă a victimei nu poate fi în nici un caz considerată
ca atac în cadrul infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM. În astfel de cazuri
nu există o persoană agresată (cerinţă definitorie pentru caracterizarea victimei infracțiunii
prevăzute la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM). Tocmai de aceea, nu poate fi calificată conform
lit.c) alin.(3) art.188 CP RM introducerea, în scopul sustragerii bunurilor victimei, în or-
ganismul acesteia a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, a substanţelor
cu efecte puternice, toxice sau euforizante, care pot cauza vătămarea gravă a integrității
corporale sau a sănătății, în scopul de a o aduce, printr-un astfel de procedeu, în starea de
neputinţă. În dependenţă de circumstanţele concrete ale cazului, cele comise vor forma una
dintre infracțiunile specificate la art.186 sau 187 CP RM (cu sau fără referire la art.27 CP
RM) în concurs cu infracţiunea prevăzută la art.151 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul săvîrşirii atacului asupra victimei, dacă acesta
este însoţit de vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății.
Potrivit regulii generale, producerea prejudiciului patrimonial efectiv nu contează
la calificarea faptei în baza lit.c) alin.(3) art.188 CP RM, această împrejurare urmînd a fi
luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Atunci cînd prejudiciul patrimonial efectiv este cauzat în contextul infracțiunii pre-
văzute la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM, mărimea acestuia nu cunoaşte o limită inferioară de
25 unităţi convenţionale. Chiar dacă mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevă-
zută la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM nu depăşeşte această limită, nu poate fi aplicat art.105
din Codul contravenţional.
În același timp, mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută la lit.c)
alin.(3) art.188 CP RM nu poate să depăşească 2500 unităţi convenţionale. Altfel, răspun-
derea se va aplica în conformitate cu alin.(4) art.188 CP RM.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM se ca-
racterizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificare, este
obligatorie stabilirea scopului special – de sustragere – cel prin care se exprimă scopul de
cupiditate.
Fapta nu va putea fi calificată în conformitate cu lit.c) alin.(3) art.188 CP RM, dacă
scopul de sustragere a apărut la făptuitor deja după cauzarea vătămării grave a integrității
corporale sau a sănătății. În această ipoteză, cele comise trebuie calificate prin concurs:

266
una dintre infracțiunile specificate la art.186 sau 187 CP RM, pe de o parte, şi infracţiunea
prevăzută la art.151 CP RM, pe de altă parte.
Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cauzată din imprudenţă în
cazul tîlhăriei, nu dă temei de a califica cele comise potrivit lit.c) alin.(3) art.188 CP RM.
În aceste ipoteze, calificarea trebuie făcută prin concurs: art.157 şi 188 (cu excepţia lit.c)
alin.(3)) CP RM.
Dacă, în cadrul tîlhăriei, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau
a sănătăţii a provocat din imprudenţă decesul victimei, cele săvîrşite trebuie calificate con-
form art.149 şi lit.c) alin.(3) art.188 CP RM. În această ipoteză, nu există nici un temei să
optăm pentru soluţia calificării potrivit alin.(4) art.151 şi lit.c) alin.(3) art.188 CP RM. O
asemenea variantă de calificare ar avea ca efect tragerea făptuitorului de două ori la răspun-
dere pentru aceeaşi vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Subiectul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.
Accentuăm că la lit.c) alin.(3) art.188 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.188 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.c) alin.
(3) art.188 CP RM, sunt prevăzute două infracțiuni de sine stătătoare. Aceste două
infracțiuni se pot afla între ele în concurs.
Răspunderea se aplică conform alin.(4) sau (5) art.188 CP RM în cazul tîlhăriei
prevăzute la alineatele (1), (2) sau (3) săvîrșite în proporţii mari, și, respectiv, în cazul tîlhă-
riei prevăzute la alineatele (1), (2) sau (3) săvîrșite în proporţii deosebit de mari. Accentuăm
că la alin.(4) și (5) art.188 CP RM se prevăd nu circumstanțe agravante ale infracțiunii spe-
cificate la alin.(1) art.188 CP RM. De fapt, la alin.(1), (4) și (5) art.188 CP RM (ca și la lit.f)
alin.(2) art.188 CP RM), sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se
pot afla între ele în concurs.
În vederea perceperii esenței juridice a infracțiunilor specificate la alin.(4) și (5)
art.188 CP RM, facem trimitere la explicațiile cu privire la infracțiunile prevăzute la alin.
(4) și (5) art.186 CP RM, cu ajustările de rigoare.

Şantajul (art.189 CP RM):

În art.189 CP RM, sub denumirea marginală de şantaj, sunt reunite opt variante-
tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
 Prima variantă-tip a şantajului, prevăzută la alin.(1) art.189 CP RM, constă în ce-
rerea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori dreptul
asupra acestora sau de a săvîrşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, ameninţînd cu
violenţă persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspîndirea unor ştiri defăimătoare
despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului,
deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a
apropiaţilor acestora.
Prima variantă agravată a şantajului, consemnată la lit.b) alin.(2) art.189 CP
RM, presupune săvîrşirea infracţiunii prevăzute la alineatul (1) de două sau mai multe
persoane.
Cea de-a doua variantă-tip a şantajului, specificată la lit.c) alin.(2) art.189 CP
RM, se exprimă în cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţi-
nătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvîrşi alte acţiuni cu caracter patrimonial,
săvîrşită cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate.
Cea de-a treia variantă-tip a şantajului, prevăzută la lit.d) alin.(2) art.189 CP RM,
constă în cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului
ori dreptul asupra acestora sau de a săvîrşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, săvîrşită
prin ameninţare cu moartea.
Cea de-a patra variantă-tip a şantajului, specificată la lit.e) alin.(2) art.189 CP
RM, se exprimă în cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţi-
nătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvîrşi alte acţiuni cu caracter patrimonial,
săvîrşită cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor.
Cea de-a doua variantă agravată a şantajului, consemnată la alin.(3) art.189 CP
RM, presupune că infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) sunt:
- săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.a));
- săvîrşite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă (lit.b))
- săvîrşite cu deosebită cruzime (lit.d));
- urmate de dobîndirea bunurilor cerute (lit.e));
- soldate cu alte urmări grave (lit.f)).
Cea de-a cincea variantă-tip a şantajului, prevăzută la lit.c) alin.(3) art.189 CP
RM, constă în cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţină-
torului ori dreptul asupra acestora sau de a săvîrşi alte acţiuni cu caracter patrimonial,
însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate.
268
 Cea de-a şasea variantă-tip a şantajului, prevăzută la alin.(4) art.189 CP RM, con-
stă în cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori
dreptul asupra acestora sau de a săvîrşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, însoţită de ră-
pirea proprietarului, posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora.
Cea de-a şaptea variantă-tip a şantajului, consemnată la alin.(5) art.189 CP
RM, se exprimă în şantajul prevăzut la alineatele (1), (2), (3) sau (4), săvîrşit în pro-
porţii mari.
În fine, ultima variantă-tip a şantajului, specificată la alin.(6) art.189 CP RM,
constă în şantajul prevăzut la alineatele (1), (2), (3) sau (4), săvîrşit în proporţii deo-
sebit de mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM are un
caracter complex.
Conţinutul obiectului juridic principal al infracţiunii în cauză depinde de conţinutul
modalităţii acţiunii principale din cadrul faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.189
CP RM. Astfel, obiectul juridic principal al infracțiunii date îl formează relaţiile sociale cu
privire la patrimoniu, care au în conţinutul lor un drept real, dacă acţiunea principală din
cadrul faptei prejudiciabile îmbracă oricare din următoarele două forme: 1) cererea de a
se transmite bunurile proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului; 2) cererea de a
se transmite dreptul asupra bunurilor proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului.
Dacă însă acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile îmbracă forma cererii de a
săvîrşi acţiuni cu caracter patrimonial, atunci obiectul juridic principal îl constituie relaţiile
sociale cu privire la patrimoniu, care au în conţinutul lor un drept de creanţă.
Obiectul juridic secundaral infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică a persoanei.
Obiectul material (imaterial) al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM are
şi el un caracter complex.
În cazul în care acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile constă în cererea
de a se transmite bunurile proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului, obiectul ma-
terial principal îl reprezintă bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin munca
omului, dispun de valoare materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru
făptuitor. Dreptul asupra bunurilor proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului con-
stituie obiectul imaterial principal atunci cînd acţiunea principală din cadrul faptei preju-
diciabile se exprimă în cererea de a se transmite dreptul asupra bunurilor respective. Dacă
acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile îmbracă forma cererii de a se săvîrşi ac-
ţiuni cu caracter patrimonial, atunci aceste acţiuni reprezintă obiectul imaterial principal.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.189 CP RM, prin „acţiuni cu caracter patrimo-
nial” se înţelege după caz: 1) lucrările de antrepriză (construcţie, reparaţie, proiectare etc.);
2) serviciile de mandat, comision, intermediere, agenţie comercială, transport, expediţie,
publicitate, asigurări şi finanţe, turism etc.280
Aceste lucrări şi servicii trebuie să aibă un caracter patrimonial (să fie evaluabile în
bani), deoarece constituie obiectul unor raporturi de creanţă, care au un caracter patrimoni-
al. De aceea, nu nimereşte sub incidenţa noţiunii „acţiuni cu caracter patrimonial” prestarea
unor servicii cu caracter nepatrimonial, cum ar fi: 1) referinţele personale pozitive (nefiind
de natură publicitară); 2) acordarea asistenţei în cazul unui accident etc.281
Deoarece acţiunea adiacentă din cadrul faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1)
art.189 CP RM se exprimă în ameninţare, obiectul material secundar lipseşte.
În unele cazuri, datorită calităţii speciale a bunurilor care reprezintă obiectul ma-
terial principal al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM, se va aplica nu această
normă, dar o normă concurentă (de exemplu: art.2174 CP RM (în cazul extorcării substan-
ţelor narcotice sau psihotrope); alin.(2) art.295 CP RM (în cazul cererii de a transmite ma-
terial sau dispozitiv radioactiv ori o instalaţie nucleară însoţite de ameninţarea cu aplicarea
violenţei) etc.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă alcătuită din două acţiuni: acţiunea principală şi acţiunea adiacentă.
Acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.189 CP
RM se înfăţişeaza în oricare din următoarele trei modalităţi normative cu caracter alternativ:

1) cererea de a se transmite bunurile proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului; 2)

cererea de a se transmite dreptul asupra bunurilor aparţinînd proprietarului, posesorului sau
deţinătorului; 3) cererea de a săvîrşi acţiuni cu caracter patrimonial.

280
În cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM, făptuitorul pretinde o conduită activă din partea
victimei (să săvîrșească acțiuni cu caracter patrimonial). În contrast, în cazul infracțiunii prevăzute la alin.
(1) art.247
„Constrîngerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuzaîncheierea ei” din Codul penal, făptuitorul poate cere de
la victimă ca aceasta să refuze încheierea unei tranzacții. Deci, poate pretinde o conduită pasivă din partea vic-
timei.
281
În cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM, cererea făptuitorului poate viza numai săvîrşirea unor
astfel de acţiuni care au un caracter patrimonial. Dacă însă făptuitorul constrînge victima să încheie o tranzacţie
avînd o natură nepatrimonială, atunci fapta trebuie calificată conform alin.(1) art.247 CP RM.

270
 În sensul prevederii de la alin.(1) art.189 CP RM, cererea făptuitorului reprezintă o
pretenţie, o revendicare făcută în orice formă: verbal sau în scris, prin telefon sau prin utili-
zarea altor mijloace de comunicaţie, nemijlocit sau prin intermediari. Este posibil ca cererea
să fie astfel formulată, încît să fie inaccesibilă pentru terţe persoane şi inteligibilă numai
pentru victimă. Uneori, cererea dată poate să constituie chiar o simplă aluzie, făcută într-o
formă aparent amabilă. Alteori, făptuitorul poate crea o ambianţă specifică, sugerînd astfel
victimei să-i transmită bunuri sau dreptul asupra unor bunuri ori să săvîrşească în folosul
făptuitorului acţiuni cu caracter patrimonial. În unele cazuri, cererea reprezentînd acţiunea
principală se exprimă în revendicarea de către făptuitor a unor plăţi periodice, chipurile,
pentru: „paza” încăperii; „contribuţia” la comercializarea mărfurilor; aplanarea relaţiilor
litigioase cu alţi infractori sau cu organele de control etc. În alte cazuri, cererea respectivă
este expusă în raport cu persoane care activează în condiţii de ilegalitate sau semiilegalitate
(de exemplu, în domeniul jocurilor de noroc, al cămătăriei, al comercializării de droguri, al
întreţinerii speluncilor etc.).
Dincolo de toate aceste detalii, important este ca cererea făptuitorului să se refere
la o transmitere ilegală şi gratuită a bunurilor sau a dreptului asupra bunurilor, ori la săvîr-
şirea ilegală şi gratuită a acţiunilor cu caracter patrimonial. În acest sens, pentru interpre-
tarea înţelesului noţiunilor „ilegalitate” şi „gratuitate”, putem apela la explicaţiile vizînd
infracțiunile prevăzute la art.186 CP RM, cu ajustările de rigoare282.
În cazul în care făptuitorul exercită un drept legitim sau presupus în mod arbitrar
şi prin încălcarea ordinii stabilite – cerînd să-i fie transmise bunuri sau dreptul asupra unor
bunuri, ori să fie săvîrşite în folosul lui acţiuni cu caracter patrimonial – nu există temeiul
aplicării alin.(1) art.189 CP RM. În asemenea situaţii, răspunderea se va aplica pentru sa-
mavolnicie, în baza art.352 CP RM sau art.335 din Codul contravenţional. Astfel, situaţia-
premisă ce caracterizeză fapta de samavolnicie, situaţie care o individualizează în raport
cu infracţiunea specificată la alin.(1) art.189 CP RM, constă în aceea că făptuitorului îi
aparţine un drept prevăzut de lege sau el consideră că are un asemenea drept.
Răspunderea se aplică în baza alin.(1) art.189 CP RM, dacă – în ipoteza cererii de a
se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului, însoțite de ameninţarea
cu violenţă – această cerere are un caracter viitor, iar rezultatul urmărit de făptuitor se situ-
282
Dacă e să ne referim la ipoteza cererii de a săvîrşi acţiuni cu caracter patrimonial, infracțiunea prevăzută la alin.
(1) art.189 CP RM presupune săvîrşirea gratuită a acţiunilor cu caracter patrimonial; dacă însă făptuitorul
achită integral valoarea tranzacției, pe care o impune victimei, cele comise trebuie calificate conform alin.(1)
art.247 CP RM.
ează la o distanţă de timp mai îndelungată faţă de ameninţarea cu violenţă. În contrast, răs-
punderea se aplică pentru una dintre infracțiunile specificate la art.188 CP RM dacă cererea
făptuitorului de a i se transmite bunurile, adresată victimei, are un caracter iminent, imediat,
victima neavînd o altă alternativă decît să se conformeze de îndată acestei cereri pentru a nu-
şi pune în pericol propria persoană. În mod similar, infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.189
CP RM (presupunînd ipoteza cererii de a se transmite bunurile proprietarului, po- sesorului
sau deţinătorului, însoțite de ameninţarea cu violenţă) urmează a fi delimitată de infracţiunea
prevăzută la lit.e) alin.(2) art.187 CP RM.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.189 CP RM, acţiunea principală în oricare
din cele trei modalităţi normative ale sale este însoţită de acţiunea adiacentă în oricare din
următoarele patru modalităţi normative ale sale: 1) ameninţarea cu violenţă adresată persoa-
nei, rudelor sau apropiaţilor acesteia; 2) ameninţarea cu răspîndirea unor ştiri defăimătoare
despre persoană, rudele sau apropiaţii acesteia; 3) ameninţarea cu deteriorarea sau cu dis-
trugerea bunurilor proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului; 4) ameninţarea cu
răpirea proprietarului, a posesorului, a deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora.
Lista de modalităţi ale acţiunii adiacente din cadrul faptei prejudiciabile prevăzute
la alin.(1) art.189 CP RM are un caracter exhaustiv. Nici o altă activitate cu caracter de con-
strîngere, oricît de periculoasă ar fi (de exemplu, ameninţarea cu răpirea mijlocului de trans-
port, ameninţarea cu tragerea la răspundere penală etc.), nu poate fi considerată modalitate a
acţiunii adiacente din cadrul faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.189 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul înaintării cererii cu caracter patrimonial, dacă această
cerere este însoţită de acţiunea adiacentă, indiferent dacă făptuitorul şi-a atins scopul urmă-
rit. Aşadar, nu este necesar ca pretenţiile făptuitorului să fie satisfăcute.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM se carac-
terizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificare, este
obligatorie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate, care, de această dată, nu
cuprinde scopul sustragerii.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă, care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
Circumstanţa agravantă consemnată la lit.b) alin.(2) art.189 CP RM coincide cu
circumstanţa agravantă similară de la lit.b) alin.(2) art.186 CP RM. De aceea, este admi-

272
sibilă o abordare similară a esenţei circumstanţei respective, cu luarea în consideraţie a
particularităţilor infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.189 CP RM are
un caracter complex: obiectul juridic principal al infracțiunii date are același conținut ca și
obiectul juridic principal al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM; obiectul juridic
secundaral infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.189 CP RM îl formează relaţiile sociale
cu privire la integritatea corporală a persoanei.
Obiectul material (imaterial) al infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.189 CP
RM are şi el un caracter complex: obiectul material (imaterial) principal al infracțiunii date
are același conținut ca și obiectul material (imaterial) principal al infracțiunii prevăzute la
alin.(1) art.189 CP RM; obiectul material secundar al infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(2)
art.189 CP RM îl reprezintă corpul victimei.
În unele cazuri, datorită calităţii speciale a bunurilor care reprezintă obiectul ma-
terial principal al infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.189 CP RM, se va aplica nu
această normă, dar o normă concurentă (de exemplu: lit.e) alin.(2) art.217 4 CP RM (în cazul
extorcării substanţelor narcotice sau psihotrope, săvîrșite cu aplicarea violenţei nepericu-
loase pentru viaţa sau sănătatea persoanei); lit.c) alin.(3) art.295 CP RM (în cazul cererii de
a transmite material sau dispozitiv radioactiv ori o instalaţie nucleară, însoţite de aplicarea
violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei) etc.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.189 CP RM con-
stă în fapta prejudiciabilă alcătuită din două acţiuni: acţiunea principală şi acţiunea
adiacentă.
Acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile prevăzute la lit.c) alin.(2)
art.189 CP RM are același conținut ca și acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile
prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.189 CP RM, acţiunea principală în orica-
re din cele trei modalităţi normative ale sale este însoţită de acţiunea adiacentă concretizată
în aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate.

Înţelesul noţiunii „violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătate” este cel pre-
zentat cu ocazia examinării infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(1) art.165 CP RM. De aceea,
facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare.
 Comiterea infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.189 CP RM nu presupune
că, în prealabil, este expusă amenințarea cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă
sau sănătate. Cele săvîrșite urmează a fi calificate în baza alin.(1) art.189 CP RM și alin.
(2) art.78 al Codului Contravențional, dacă – după cererea de a se transmite bunurile
proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvîrşi
alte acţiuni cu caracter patrimonial, însoțită de amenințarea cu aplicarea violenţei nepe-
riculoase pentru viaţă sau sănătate – a fost aplicată violenţa nepericuloasă pentru viaţă
sau sănătate. În această situație este inaplicabilă prevederea de la lit.c) alin.(2) art.189 CP
RM. Or, infracțiunea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.189 CP RM are un singur moment de
consumare, nu două.
Infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.189 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul înaintării cererii cu caracter patrimonial, dacă
această cerere este însoţită de aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate,
indiferent dacă făptuitorul şi-a atins scopul urmărit. Aşadar, nu este necesar ca pretenţiile
făptuitorului să fie satisfăcute.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.189 CP RM se ca-
racterizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificare, este
obligatorie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate, care nu cuprinde scopul
sustragerii.
Subiectul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.189 CP RM este persoana fizică
responsabilă, care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.189 CP
RM are un caracter complex: obiectul juridic principal al infracțiunii date are același
conținut ca și obiectul juridic principal al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP
RM; obiectul juridic secundaral infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.189 CP RM
are același conținut ca și obiectul juridic secundar al infracțiunii prevăzute la alin.(1)
art.189 CP RM.
Obiectul material (imaterial) principal al infracțiunii prevăzute la lit.d) alin.(2)
art.189 CP RM are același conținut ca și obiectul material (imaterial) principal al infracțiunii
prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM. Deoarece acţiunea adiacentă din cadrul faptei preju-
diciabile prevăzute la lit.d) alin.(2) art.189 CP RM se exprimă în ameninţarea cu moartea,
obiectul material secundar lipseşte.

274
 În unele cazuri, datorită calităţii speciale a bunurilor care reprezintă obiectul ma-
terial principal al infracțiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.189 CP RM, se va aplica nu
această normă, dar o normă concurentă (de exemplu, art.217 4 CP RM (în cazul extorcării
substanţelor narcotice sau psihotrope)).
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.189 CP RM con-
stă în fapta prejudiciabilă alcătuită din două acţiuni: acţiunea principală şi acţiunea
adiacentă.
Acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile prevăzute la lit.d) alin.(2)
art.189 CP RM are același conținut ca și acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile
prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.d) alin.(2) art.189 CP RM, acţiunea principală în orica-
re din cele trei modalităţi normative ale sale este însoţită de acţiunea adiacentă concretizată
în amenințarea cu moartea.
Aplicarea răspunderii în baza lit.d) alin.(2) art.189 CP RM exclude calificarea su-
plimentară conform art.155 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la lit.d) alin.(2) art.189 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul înaintării cererii cu caracter patrimonial, dacă
această cerere este însoţită de amenințarea cu moartea, indiferent dacă făptuitorul şi-a atins
scopul urmărit. Aşadar, nu este necesar ca pretenţiile făptuitorului să fie satisfăcute.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.189 CP RM se ca-
racterizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificare, este
obligatorie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate, care nu cuprinde scopul
sustragerii.
Subiectul infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.189 CP RM este persoana fizică
responsabilă, care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art.189 CP RM are
un caracter complex: obiectul juridic principal al infracțiunii date are același conținut ca și
obiectul juridic principal al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM; obiectul juridic
secundaral infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.189 CP RM îl formează relaţiile sociale
cu privire la integritatea, substanța și potențialul de utilizare a bunurilor.
Obiectul material (imaterial) al infracţiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art.189 CP
RM are şi el un caracter complex: obiectul material (imaterial) principal al infracțiunii date
are același conținut ca și obiectul material (imaterial) principal al infracțiunii prevăzute la
alin.(1) art.189 CP RM; obiectul material secundar al infracțiunii prevăzute la lit.e) alin.(2)
art.189 CP RM îl reprezintă bunurile deteriorate sau distruse. Este notabil că aceste bunuri
nu se confundă cu bunurile ce formează obiectul material principal al infracțiunii prevăzute
la lit.e) alin.(2) art.189 CP RM.
În unele cazuri, datorită calităţii speciale a bunurilor care reprezintă obiectul ma-
terial principal al infracțiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art.189 CP RM, se va aplica nu
această normă, dar o normă concurentă (de exemplu, art.217 4 CP RM (în cazul extorcării
substanţelor narcotice sau psihotrope)).
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art.189 CP RM con-
stă în fapta prejudiciabilă alcătuită din două acţiuni: acţiunea principală şi acţiunea
adiacentă.
Acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile prevăzute la lit.e) alin.(2)
art.189 CP RM are același conținut ca și acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile
prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.e) alin.(2) art.189 CP RM, acţiunea principală în orica-
re din cele trei modalităţi normative ale sale este însoţită de acţiunea adiacentă concretizată
în deteriorarea ori distrugerea bunurilor. Prin „deteriorare” se are în vedere o astfel de influ-
enţare asupra bunului, care presupune o modificare a calităţilor lui utile, o înrăutăţire consi-
derabilă a stării acestuia, bunul devenind inutilizabil parţial sau temporar. Prin „distrugere”
trebuie de înţeles acea influenţare asupra bunului, care presupune încetarea existenţei fizice
a acestuia sau aducerea bunului respectiv într-o asemenea stare, care exclude – în totalitate
şi definitiv – utilizarea conform destinaţiei sale funcţionale.
Aplicarea răspunderii în baza lit.e) alin.(2) art.189 CP RM exclude calificarea su-
plimentară în baza art.197 CP RM sau a art.104 al Codului contravențional.
Comiterea infracțiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art.189 CP RM nu presupune că, în
prealabil, este expusă amenințarea cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietaru-
lui, posesorului, deţinătorului. Cele săvîrșite vor constitui concursul infracțiunilor prevăzu-
te la alin.(1) art.189 și art.197 CP RM (sau infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.189 CP RM
va subzista alături de fapta prevăzută la art.104 al Codului contravențional), dacă – după
cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori dreptul
asupra acestora sau de a săvîrşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, însoțită de ameninţarea

276
cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului – a
fost săvîrșită deteriorarea sau distrugerea bunurilor respective. În această situație este ina-
plicabilă prevederea de la lit.e) alin.(2) art.189 CP RM. Or, infracțiunea prevăzută la lit.e)
alin.(2) art.189 CP RM are un singur moment de consumare, nu două.
Infracţiunea prevăzută la lit.e) alin.(2) art.189 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul deteriorării sau distrugerii bunurilor.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art.189 CP RM se ca-
racterizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificare, este
obligatorie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate, care nu cuprinde scopul
sustragerii.
Subiectul infracţiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art.189 CP RM este persoana fizică
responsabilă, care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.
Circumstanţa agravantă consemnată la lit.a) alin.(3) art.189 CP RM este similară
cu circumstanţa agravantă specificată la lit.k) alin.(2) art.151 CP RM. De aceea, este ad-
misibilă o abordare similară a esenţei circumstanţei respective, cu luarea în consideraţie a
particularităţilor infracţiunilor prevăzute la alin.(1) și (2) art.189 CP RM.
Înţelesul noţiunii „aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă”,
utilizate la lit.b) alin.(3) art.189 CP RM, este cel prezentat cu ocazia examinării infracţi-
unii prevăzute la lit.g) alin.(2) art.164 CP RM. Înţelesul noţiunii „cu deosebită cruzime”,
utilizate lalit.d) alin.(3) art.189 CP RM, este cel prezentat cu ocazia examinării infracţiunii
prevăzute la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicaţiile cores-
punzătoare.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.189 CP RM are
un caracter complex: obiectul juridic principal al infracțiunii date are același conținut ca și
obiectul juridic principal al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM; obiectul juridic
secundaral infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.189 CP RM îl formează relaţiile sociale
cu privire la sănătatea persoanei.
Obiectul material (imaterial) al infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.189 CP
RM are şi el un caracter complex: obiectul material (imaterial) principal al infracțiunii date
are același conținut ca și obiectul material (imaterial) principal al infracțiunii prevăzute la
alin.(1) art.189 CP RM; obiectul material secundar al infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(3)
art.189 CP RM îl reprezintă corpul victimei.
 În unele cazuri, datorită calităţii speciale a bunurilor care reprezintă obiectul ma-
terial principal al infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.189 CP RM, se va aplica nu
această normă, dar o normă concurentă (de exemplu, lit.b) alin.(3) art.217 4 CP RM (în cazul
extorcării substanţelor narcotice sau psihotrope, săvîrșite cu aplicarea violenţei periculoase
pentru viaţa sau sănătatea persoanei)).
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.189 CP RM constă în
fapta prejudiciabilă alcătuită din două acţiuni: acţiunea principală şi acţiunea adiacentă.
Acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile prevăzute la lit.c) alin.(3)
art.189 CP RM are același conținut ca și acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile
prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(3) art.189 CP RM, acţiunea principală în orica-
re din cele trei modalităţi normative ale sale este însoţită de acţiunea adiacentă concretizată
în violenţa periculoasă pentru viaţă sau sănătate.
Înţelesul noţiunii „violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătate” este cel prezentat
cu ocazia examinării infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.165 CP RM. De aceea, facem
trimitere la explicaţiile corespunzătoare.
Comiterea infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.189 CP RM nu presupune că,
în prealabil, este expusă amenințarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau
sănătate. Cele săvîrșite vor constitui concursul infracțiunilor prevăzute la alin.(1) art.189 și
art.151 sau 152 CP RM (sau infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.189 CP RM va subzista
alături de fapta prevăzută la alin.(3) art.78 al Codului contravențional), dacă – după cererea
de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori dreptul asupra
acestora sau de a săvîrşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, însoțită de amenințarea cu apli-
carea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate – a fost aplicată violenţa periculoasă
pentru viaţă sau sănătate. În această situație este inaplicabilă prevederea de la lit.c) alin.
(3) art.189 CP RM. Or, infracțiunea prevăzută la lit.c) alin.(3) art.189 CP RM are un singur
moment de consumare, nu două.
Infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(3) art.189 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul înaintării cererii cu caracter patrimonial, dacă
această cerere este însoţită de violenţa periculoasă pentru viaţă sau sănătate, indiferent dacă
făptuitorul şi-a atins scopul urmărit. Aşadar, nu este necesar ca pretenţiile făptuitorului să
fie satisfăcute.

278
 Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.189 CP RM se ca-
racterizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificare, este
obligatorie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate, care nu cuprinde scopul
sustragerii.
Subiectul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.189 CP RM este persoana fizică
responsabilă, care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.
Răspunderea pentru infracțiunile prevăzute la alin.(1) și (2) art.189 CP RM se
agravează conform lit.e) alin.(3) art.189 CP RM, dacă acestea sunt urmate de dobîndirea
bunurilor cerute. În cazul dat, suntem în prezența unei infracţiuni materiale. Infracțiunea
prevăzută la lit.e) alin.(3) art.189 CP RM se consideră consumată din momentul dobîndirii
de către făptuitor a bunurilor cerute.
Nu este greu de remarcat că, în cazul modalităţii prevăzute la lit.e) alin.(3) art.189
CP RM, acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile nu se poate exprma nici în ce-
rerea de a se transmite dreptul asupra bunurilor aparţinînd proprietarului, posesorului sau
deţinătorului, nici în cererea de a săvîrşi acţiuni cu caracter patrimonial. Or, în contextul
avansării unor astfel de cereri, nu poate fi concepută dobîndirea bunurilor cerute.
Mărimea prejudiciului, cauzat prin infracţiunea prevăzută la lit.e) alin.(3) art.189
CP RM, nu cunoaşte o limită inferioară cuantificată legalmente. În Codul contravenţional
nu există o normă complementară cu art.189 CP RM. Eventual, dacă mărimea prejudiciului
cauzat prin infracțiunea în cauză este mult prea mică, poate opera prevederea de la alin.(2)
art.14 CP RM.
În același timp, mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută la lit.e)
alin.(3) art.189 CP RM nu poate să depăşească 2500 unităţi convenţionale. Altfel, răspun-
derea se va aplica în conformitate cu alin.(5) art.189 CP RM.
Răspunderea pentru infracțiunile prevăzute la alin.(1) și (2) art.189 CP RM se agra-
vează conform lit.f) alin.(3) art.189 CP RM, dacă acestea se soldează cu alte urmări grave.
Şi în această situaţie suntem în prezența unei infracţiuni materiale. Însă, în acest caz,
urmările prejudiciabile se exprimă nu în prejudiciul patrimonial efectiv, dar în alte urmări
grave.
În sensul prevederii de la lit.f) alin.(3) art.189 CP RM, prin „alte urmări grave”
se înţelege, în special, decesul victimei. Este obligatorie stabilirea legăturii de cauzalitate
dintre fapta prejudiciabilă şi urmările grave. În plus, este necesar a menţiona că, faţă de
urmările grave, făptuitorul trebuie să manifeste vinovăţie sub formă de imprudenţă.
 Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.189 CP RM are un
caracter complex: obiectul juridic principal al infracțiunii date are același conținut ca și
obiectul juridic principal al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM; obiectul juridic
secundaral infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.189 CP RM îl formează relaţiile sociale cu
privire la libertatea fizică a persoanei.
Obiectul material (imaterial) principal al infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.189
CP RM are același conținut ca și obiectul material (imaterial) principal al infracțiunii prevă-
zute la alin.(1) art.189 CP RM. La rîndul său, obiectul material secundar este prezent numai
dacă infracțiunea în cauză presupune exercitarea unei influenţări nemijlocite infracţionale
asupra corpului victimei.
În unele cazuri, datorită calităţii speciale a bunurilor care reprezintă obiectul ma-
terial principal al infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.189 CP RM, se va aplica nu această
normă, dar o normă concurentă (de exemplu, art.217 4 CP RM (în cazul extorcării substan-
ţelor narcotice sau psihotrope)).
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.189 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă alcătuită din două acţiuni: acţiunea principală şi acţiunea adiacentă.
Acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(4) art.189 CP
RM are același conținut ca și acţiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile prevăzute
la alin.(1) art.189 CP RM.
În sensul prevederii de la alin.(4) art.189 CP RM, acţiunea principală în oricare
din cele trei modalităţi normative ale sale este însoţită de acţiunea adiacentă concretizată în
răpirea proprietarului, posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora.
Noțiunea de răpire, utilizată la alin.(4) art.189 CP RM, are același înțeles ca și
noțiunea de răpire utilizată la art.164 CP RM.
Comiterea infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.189 CP RM nu presupune că, în
prealabil, este expusă amenințarea cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a
rudelor sau a apropiaţilor acestora. Cele săvîrșite vor constitui concursul infracțiunilor pre-
văzute la alin.(1) art.189 și art.164 CP RM, dacă – după cererea de a se transmite bunurile
proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvîrşi alte
acţiuni cu caracter patrimonial, însoțită de amenințarea cu răpirea proprietarului, posesoru-
lui, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora – a fost săvîrșită răpirea proprietaru-
lui, posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora. În această situație

280
este inaplicabilă prevederea de la alin.(4) art.189 CP RM. Or, infracțiunea prevăzută la alin.
(4) art.189 CP RM are un singur moment de consumare, nu două.
Infracţiunea prevăzută la alin.(4) art.189 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul înaintării cererii cu caracter patrimonial, dacă această
cerere este însoţită de răpirea proprietarului, posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau
a apropiaţilor acestora, indiferent dacă făptuitorul şi-a atins scopul urmărit. Aşadar, nu este
necesar ca pretenţiile făptuitorului să fie satisfăcute.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.189 CP RM se
caracterizea- ză, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificare,
este obligatorie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate, care nu cuprinde
scopul sustragerii.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.189 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă, care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.
În ceea ce priveşte esenţa juridică a infracțiunilor specificate la alin.(5) şi (6) art.189
CP RM, urmează a se apela la explicaţiile corespunzătoare privind infracțiunile prevăzute la
alin.(4) și (5) art.186 CP RM, cu ajustările de rigoare.
Accentuăm că la lit.c)-e) alin.(2), lit.c) alin.(3) și alin.(4)-(6) art.189 CP RM sunt
specificate nu circumstanțele agravante ale infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.189 CP RM.
De fapt, la alin.(1) și lit.c)-e) alin.(2), lit.c) alin.(3) și alin.(4)-(6) art.189 CP RM, sunt pre-
văzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se pot afla între ele în concurs.

Escrocheria (art.190 CP RM):

În art.190 CP RM, sub denumirea marginală de escrocherie, sunt reunite patru
variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Astfel, prima variantă-tip a escrocheriei, prevăzută la alin.(1) art.190 CP RM,
constă în dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de
încredere.
La rîndul său, prima variantă agravată a escrocheriei, specificată la lit.b) şi d)
alin.(2) art.190 CP RM, presupune săvîrşirea infracţiunii prevăzute la alineatul (1):
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- cu folosirea situaţiei de serviciu (lit.d)).
Cea de-a doua variantă-tip a escrocheriei, prevăzută la lit.c) alin.(2) art.190 CP
RM, constă în dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de
încredere, săvîrşită cu cauzarea de daune în proporţii considerabile.
 Cea de-a doua variantă agravată a escrocheriei, consemnată la alin.(3) art.190 CP
RM, presupune că infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) sunt săvîrşite de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală.
Cea de-a treia variantă-tip a escrocheriei, consemnată la alin.(4) art.190 CP RM,
se exprimă în escrocheria prevăzută la alineatele (1), (2) sau (3), săvîrşită în proporţii
mari.
În fine, ultima variantă-tip a escrocheriei, specificată la alin.(5) art.190 CP RM,
constă în escrocheria prevăzută la alineatele (1), (2) sau (3), săvîrşită în proporţii deosebit
de mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.190 CP RM are un
caracter complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la posesia
asupra bunurilor mobile; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la
libertatea manifestării de voinţă şi minimul necesar de încredere.
În ipoteza consemnată la lit.d) alin.(2) art.190 CP RM, în plan secundar, se aduce
atingere şi relaţiilor sociale cu privire la desfăşurarea normală a activităţii de serviciu.
Obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.190 CP RM este format
din bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare
materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor.
Documentele nu pot reprezenta obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.
(1) art.190 CP RM. Ele însă pot fi utilizate ca mijloc de săvîrşire a infracţiunii în
cauză.
Dreptul asupra bunurilor străine – mobile sau imobile – nu constituie obiectul
influenţării nemijlocite infracţionale în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.190
CP RM.
După caz, art.196 CP RM sau art.106 al Codului contravențional trebuie aplicat în
cazul dobîndirii ilicite a bunurilor imobile străine prin înşelăciune sau abuz de încredere. În
această ipoteză, art.190 CP RM este inaplicabil.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.190 CP RM are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă alcătuită din două acţiuni (inacţiuni): a) acţiunea princi-
pală, care constă în dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane; b) acţiunea sau inacţiunea
adiacentă, care constă, în mod alternativ, în înşelăciune sau abuz de încredere; 2) urmările
prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial efectiv al cărui mărime se situează între

283
limitele de 25-2500 unităţi convenţionale, și care nu are un caracter considerabil; 3) legătu-
ra de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
În alin.(1) art.190 CP RM noţiunea „dobîndire ilicită” are sensul autentic de „sus-
tragere”. Nu există nici un temei de a afirma că infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.190 CP
RM nu este o infracţiune săvîrşită prin sustragere.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.190 CP RM, prin „înşelăciune” se înţelege
după caz: 1) dezinformarea conştientă a victimei, care constă în prezentarea vădit falsă a
realităţii (înşelăciunea activă); 2) trecerea sub tăcere a realităţii, cînd sunt ascunse faptele şi
circumstanţele care trebuie comunicate în cazul săvîrşirii cu bună-credinţă şi în conformi-
tate cu legea a tranzacţiei patrimoniale (înşelăciunea pasivă).
Prevederea de la alin.(1) art.190 CP RM se aplică în cazul în care: 1) înşelăciunea
pasivă se află în legătură cauzală cu dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane şi 2) dacă
înşelăciunea pasivă se realizează înainte de apariţia la făptuitor a posibilităţii reale de a se
folosi şi a dispune de bunurile ce i s-au transmis. Drept urmare, nu se aplică nici alin.(1)
art.190 CP RM, nici o altă normă penală, în cazul în care: 1) înşelăciunea pasivă nu se află
în legătură cauzală cu dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane şi 2) dacă înşelăciunea
pasivă se realizează după apariţia la făptuitor a posibilităţii reale de a se folosi şi a dispune
de bunurile ce i-au fost transmise.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(1) art.190 CP RM, nu au importanţă metodele
sub care se prezintă înşelăciunea. Aceasta poate fi realizată pe cale verbală, în scris sau sub
forma unor acţiuni.
În contextul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.190 CP RM, înşelăciunea poate
privi următoarele circumstanţe: 1) identitatea sau calitățile personale ale făptuitorului sau
ale altor persoane; 2) mărimea, cantitatea sau calitatea bunurilor care formează mijlocul
de săvîrșire a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.190 CP RM; 3) acţiuni sau evenimente
anumite (de exemplu: cazul asigurat; cîştigarea potului într-o loterie; dispoziţia unor terţe
persoane privind bunurile; faptul executării unei anumite lucrări; faptul achitării banilor
pentru bunurile primite; efectuarea unor cheltuieli etc.); 4) promisiuni (cînd făptuitorul ia
de la victimă banii, angajîndu-se să presteze un anumit serviciu, să execute o lucrare, fie să
ia bunuri în chirie, promiţîndu-i că le va întoarce, ia bani cu împrumut etc., cu toate că, de
facto, nu are intenţia să execute lucrarea, să presteze serviciul, să întoarcă bunurile închiri-
ate sau să stingă datoria) etc.
 Linia de demarcaţie dintre infracţiunile prevăzute la art.190 CP RM, pe de o parte,
şi infracțiunile prevăzute la art.186 și 187 CP RM, pe de altă parte, se bazează pe răspunsul
la următoarea întrebare: doreşte oare victima să renunţe definitiv la bunurile sale în favoa-
rea făptuitorului? Dacă răspunsul este negativ, suntem în prezenţa uneia dintre infracțiunile
prevăzute la art.186 sau 187 CP RM. Dacă răspunsul este afirmativ, suntem în prezenţa
uneia dintre infracțiunile prevăzute la art.190 CP RM.
În unele cazuri, făptuitorii se erijează în reprezentanţi ai autorităţii publice, pre-
zentînd legitimaţii false, purtînd ilegal uniforma unor asemenea reprezentanţi, simulînd
exercitarea atribuţiilor reprezentanţilor autorităţilor publice etc. Aceasta pentru a putea
efectua „percheziţii”, în timpul cărora sustrag bunuri. În astfel de ipoteze, pot fi deosebite
următoarele soluţii de calificare: 1) dacă voinţa victimei este alterată, ea considerînd că
făptuitorul reprezintă cu adevărat autoritatea publică, fiind convinsă că bunurile i-au fost
ridicate cu respectarea tuturor normelor procesuale, nu există temeiuri să nu calificăm cele
săvîrşite conform alin.(1) art.190 CP RM; 2) dacă voinţa victimei este dominată, paraliza-
tă, ea fiind convinsă că făptuitorul este un impostor deghizat în reprezentant al autorită-
ţii publice, atunci răspunderea trebuie aplicată pentru una dintre infracțiunile prevăzute la
art.187, 188 sau 189 CP RM, în funcţie de circumstanţele concrete. În fiecare din cele două
situații enunțate mai sus, dacă sunt uzurpate calităţi oficiale, cele săvîrşite trebuie calificate
suplimentar conform art.351 CP RM. Important este ca uzurparea de calităţi oficiale să fie
însoţită de săvîrşirea pe această bază a uneia dintre infracțiunile specificate la art.187, 188,
189 sau 190 CP RM.
Folosirea documentelor oficiale false este absorbită de infracţiunea prevăzută la
alin.(1) art.190 CP RM și nu necesită o calificare suplimentară conform art.361 CP RM.
Fapta de comercializare a falsurilor poate să intre sub incidenţa nu a alin.(1) art.190
CP RM, dar a unor norme speciale, penale sau contravenţionale (de exemplu, a art.2141
sau 255 CP RM ori a pct.2) art.273 sau alin.(4) art.284 din Codul Contravențional). Comun
pentru toate aceste norme speciale este că sunt săvîrşite în sfera consumului de produse
sau servicii. Conform acestor norme pot răspunde numai cei care, în condiţii de legalitate
(înregistrare de stat, prezenţa licenţei sau autorizaţiei etc.), desfăşoară activitatea de co-
mercializare sau altă prestare de servicii. În caz contrar, dacă făptuitorul nu are o asemenea
calitate specială, trebuie să răspundă în baza alin.(1) art.190 CP RM (sau în baza art.105 din
Codul contravenţional).

285
 În sensul prevederii de la alin.(1) art.190 CP RM, prin „abuz de încredere” se
înțelege exploatarea de către făptuitor a raporturilor de încredere care s-au stabilit între el
şi victimă. De regulă, raporturile de încredere decurg din încheierea unor convenţii de drept
civil (mandat, depozit, asigurare, comision, administrare fiduciară etc.) sau din alte fapte
juridice. În alte cazuri, aceste raporturi se creează pe fondul atitudinii de colegialitate, pri-
etenie, afecţiune între făptuitor şi victimă, atitudine care, de multe ori, este artificial creată
şi susţinută, timp îndelungat, prin eforturile făptuitorului.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(1) art.190 CP RM, nu au importanţă mijloa-
cele care au fost utilizate pentru săvîrşirea infracțiunii: documente false; instrumente de
măsurat false; uniforma specială sau alte însemne de apartenenţă la un anumit rol social;
computerul etc. Important este ca aceste mijloace să fie folosite pentru sustragere, nu pentru
facilitarea accesului la bunurile respective, nici pentru crearea unor condiţii pentru luarea
ulterioară a bunurilor pe altă cale.
Infracțiunea specificată la alin.(1) art.190 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul în care făptuitorul obţine posibilitatea reală de a se
folosi sau a dispune de bunurile altuia la propria sa dorinţă.
La momentul săvîrşirii faptei, mărimea prejudiciului cauzat trebuie să depăşeas-
că 25 unităţi convenţionale. În caz contrar, răspunderea se va aplica în baza art.105 din
Codul contravenţional. În același timp, mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea
prevăzută la alin.(1) art.190 CP RM nu poate să depăşească 2500 unităţi convenţionale.
Altfel, răspunderea se va aplica în conformitate cu alin.(4) art.190 CP RM. Nu în ultimul
rînd, prejudiciul cauzat prin infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.190 CP RM nu poate să
aibă un caracter considerabil. În caz contrar, calificarea se va face potrivit lit.c) alin.(2)
art.190 CP RM.
Deosebirea principală dintre infracţiunile prevăzute la art.190 CP RM şi infracţi-
unile specificate la art.196 CP RM constă în mecanismul de cauzare a daunelor materiale:
în cazul infracţiunilor prevăzute la art.190 CP RM, masa patrimonială a victimei este di-
minuată în aceeaşi proporţie în care sporeşte masa patrimonială a făptuitorului; în cazul
infracţiunilor specificate la art.196 CP RM, masa patrimonială a victimei nu sporeşte în
proporţia pe care o exprimă eschivarea făptuitorului de a-şi executa obligaţiile pecuniare
faţă de victimă; sau masa patrimonială a victimei este diminuată, fără însă a spori masa
patrimonială a făptuitorului.
 Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.190 CP RM se caracteri-
zează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. De asemenea, la califica-
rea faptei este obligatorie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate.
Primirea bunurilor cu condiţia îndeplinirii unui angajament poate fi calificată con-
form alin.(1) art.190 CP RM doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în
stăpînire asupra acestor bunuri, urmărea scopul de a le sustrage şi nu avea intenţia să-şi
onoreze angajamentul asumat.
În cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.190 CP RM, prezența scopului de sus-
tragere o demonstrează următoarele circumstanțe: 1) situaţia financiară extrem de nepriel-
nică a persoanei care îşi asumă angajamentul la momentul încheierii tranzacţiei; 2) lipsa de
fundamentare economică şi caracterul irealizabil al angajamentului asumat; 3) lipsa unei
activităţi aducătoare de beneficii, îndreptate spre încasarea mijloacelor băneşti necesare
onorării angajamentului; 4) achitarea veniturilor către primii deponenţi din contul banilor
depuşi de deponenţii ulteriori; 5) prezentarea, la încheierea tranzacţiei, din numele unei
persoane juridice inexistente sau înregistrate pe numele unei persoane, de care se foloseşte
o altă persoană pentru a-şi atinge interesele etc.
Temeiul aplicării răspunderii potrivit alin.(1) art.190 CP RM apare în cazul imposi-
bilităţii apărării drepturilor subiective prin mijloacele justiţiei civile. Atunci cînd este vorba
de două subiecte ale unui raport juridic, trebuie verificată înainte de toate ipoteza egalităţii
lor în drepturi. Şi numai dacă există indici care exced limitele încălcării normelor dreptului
civil, atunci se justifică intervenţia legii penale.
Normele de drept civil se aplică în cazul concurenţei lor cu alin.(1) art.190 CP
RM, dacă: 1) există posibilitatea restabilirii valorii lezate prin infracţiune pe calea acţiu-
nilor benevole ale subiectului care a lezat valoarea, ori pe calea acţiunii civile; 2) fapta a
fost săvîrşită în condiţiile unui risc întemeiat (de exemplu, cînd prejudiciul este urmarea
unei decizii economice nereuşite, ori cînd s-a mizat pe obţinerea prea rapidă a unor be-
neficii etc.).
Sub incidenţa alin.(1) art.190 CP RM trebuie să intre doar acele încălcări care de-
monstrează rea-voinţă, fraudă, malversaţiune din partea făptuitorului. Nu încape îndoia-
lă că, atunci cînd făptuitorul foloseşte documente false, încheie tranzacţii în numele unei
persoane juridice inexistente, îşi arogă funcţii şi calităţi pe care în realitate nu le are etc.,
îşi demonstrează reaua-voinţă în raport cu victima. Nu mai putem afirma, retrospectiv, că

287
nu a fost în măsură să-şi execute obligaţiile contractuale. Nu putem afirma că a fost de bună-
credinţă, că a fost în imposibilitatea de a găsi mijloace materiale pentru a-şi îndeplini
obligaţiile contractuale asumate. Deoarece făptuitorul a recurs la procedee frauduloase în
detrimentul victimei (care este celălalt subiect la raportul juridic), el nu se mai poate prevala
de imposibilitatea sa de a-şi executa obligaţiile contractuale faţă de victimă. În concluzie,
nu poate fi invocată imposibilitatea făptuitorului de a găsi mijloace materiale pentru a-şi
îndeplini obligaţiile asumate – ca temei de a nu-i fi aplicată răspunderea penală – dacă a
manifestat rea-voinţă sau intenţie frauduloasă faţă de obligaţiunile asumate în raport cu
victima.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.190 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. În ipoteza operării
agravantelor consemnate la lit.b) și d) alin.(2) și alin.(3) art.190 CP RM, vîrsta minimă a
răspunderii penale este de 14 ani.
În unele privințe, circumstanţele agravante, nominalizate la lit.b) și d) alin.(2) și
alin.(3) art.190 CP RM, coincid cu circumstanţele agravante similare de la alin.(2) și (3)
art.186 CP RM. De aceea, este admisibilă o abordare similară a esenţei circumstanţelor
respective, cu luarea în consideraţie a particularităţilor infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.190 CP RM.
În corespundere cu lit.d) alin.(2) art.190 CP RM, răspunderea se agravează dacă
infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.190 CP RM este săvîrşită cu folosirea situaţiei de ser-
viciu. În acest caz, subiect al infracţiunii este după caz: 1) persoana cu funcţie de răspun-
dere; 2) persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală. Persoanele care nu au astfel de calități speciale, dar care au luat parte la comiterea
infracțiunii împreună cu subiecţii speciali indicaţi, trebuie să răspundă nu în calitate de
coautori, dar în calitate de organizatori, instigatori sau complici la infracțiunea prevăzută la
lit.d) alin.(2) art.190 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.d) alin.(2) art.190 CP RM, prin „folosirea situaţiei
de serviciu” se înţelege săvîrşirea unor acţiuni sau inacţiuni care decurg din atribuţiile de
serviciu ale făptuitorului şi care sunt în limitele competenţei lui de serviciu. Folosirea si-
tuaţiei de serviciu se poate exprima în utilizarea, după caz, a: 1) uniformei de serviciu; 2)
altor atribute de serviciu (ecuson, legitimaţie, automobil de serviciu etc.); 3) informaţiei
deţinute în virtutea competenţei de serviciu; 4) semnificaţiei şi autorităţii funcţiei ocupate;
5) subordonării pe scară ierarhică faţă de alte persoane etc. Totodată, sub incidenţa noţiunii
„folosirea situaţiei de serviciu” nu intră folosirea relaţiilor de rudenie, de afinitate sau de
amiciţie, atunci cînd acestea nu au legătură cu funcţia ocupată.
În ipoteza consemnată la lit.d) alin.(2) art.190 CP RM, situaţia de serviciu este fo-
losită pentru realizarea înşelăciunii sau a abuzului de încredere. Dacă ea este folosită pentru
realizarea sustragerii, atunci răspunderea se va aplica în baza lit.d) alin.(2) art.191 CP RM.
Aplicarea răspunderii în baza lit.d) alin.(2) art.190 CP RM exclude calificarea su-
plimentară conform art.327 sau 335 CP RM.
Abuzul de putere sau abuzul de serviciu care – deşi a fost săvîrşit din interes ma-
terial şi a cauzat un prejudiciu patrimonial, însă nu este legat de luarea gratuită a bunurilor
(de exemplu, tăinuirea bunurilor pe calea denaturării datelor privind evidenţa deficitului
bunurilor, creat ca urmare a neglijenţei în serviciu; folosinţa temporară de bunuri, în lipsa
scopului de a le trece în stăpînirea sa definitivă; cheltuirea banilor pentru organizarea ban-
chetelor, recepţiilor etc.) – nu poate atrage răspunderea conform lit.d) alin.(2) art.190 CP
RM. O astfel de faptă poate fi calificată în baza art.327 sau 335 CP RM.
În ceea ce priveşte esenţa juridică a infracțiunilor specificate la lit.c) alin.(2) și alin.
(4) şi (5) art.190 CP RM, urmează a se apela la explicaţiile corespunzătoare privind
infracțiunile prevăzute la lit.d) alin.(2), alin.(4) și (5) art.186 CP RM, cu ajustările de
rigoare. Precizăm doar că subiectul infracţiunilor prevăzute la lit.c) alin.(2) și alin.(4) și
(5) art.190 CP RM este persoana fizică responsabilă care, în momentul comiterii faptei,
a atins vîrsta de 14 ani.
Accentuăm că la lit.c) alin.(2) și alin.(4) şi (5) art.190 CP RM sunt specificate nu
circumstanțele agravante ale infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.190 CP RM. De fapt, la
alin.(1) și lit.c) alin.(2) și alin.(4) şi (5) art.190 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine
stătătoare. Aceste infracțiuni se pot afla între ele în concurs.

Delapidarea averii străine (art.191 CP RM):

În art.191 CP RM, sub denumirea marginală de delapidare a averii străine, sunt
reunite patru variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Astfel, prima variantă-tip a delapidării averii străine, prevăzută la alin.(1) art.191
CP RM, constă în însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredinţate în administra-
rea vinovatului.

289
 La rîndul său, prima variantă agravată a delapidării averii străine, specificată
la lit.b) şi d) alin.(2) art.191 CP RM, presupune săvîrşirea infracţiunii prevăzute la ali-
neatul (1):
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- cu folosirea situaţiei de serviciu (litd)).
Cea de-a doua variantă-tip a delapidării averii străine, prevăzută la lit.c) alin.
(2) art.191 CP RM, constă în însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredinţate în
administrarea vinovatului, săvîrşită cu cauzarea de daune în proporţii considerabile.
Cea de-a doua variantă agravată a delapidării averii străine, prevăzută la alin.(3)
art.191 CP RM, presupune că infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) sunt săvîrşite
de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.
Cea de-a treia variantă-tip a delapidării averii străine, consemnată la alin.(4)
art.191 CP RM, se exprimă în delapidarea averii străine prevăzută la alineatele (1), (2) sau
(3), săvîrşită în proporţii mari.
În fine, ultima variantă-tip a delapidării averii străine, specificată la alin.(5)
art.191 CP RM, constă în delapidarea averii străine prevăzută la alineatele (1), (2) sau (3),
săvîrşită în proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.191 CP RM are
un caracter multiplu: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la
posesia asupra bunurilor mobile; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale
cu privire la executarea corectă a atribuţiilor de administrare în privinţa bunurilor încre-
dinţate.
În ipoteza consemnată la lit.d) alin.(2) art.191 CP RM, în plan secundar, se aduce
atingere și relaţiilor sociale cu privire la desfăşurarea normală a activităţii de serviciu.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.191 CP RM îl reprezintă
bunurile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: 1) au o existenţă materială, sunt
create prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost determinat, fiind bunuri mo-
bile şi străine pentru făptuitor; 2) sunt încredinţate de către o altă persoană în administrarea
făptuitorului.
Încredinţarea bunurilor în administrarea făptuitorului este un act cu semnificaţie ju-
ridică de manifestare a voinţei persoanei, care răspunde următoarelor trei condiţii: 1) creea-
ză în sarcina făptuitorului dreptul de a deţine bunurile respective, precum şi atribuţia de a le
administra; 2) făptuitorului îi revine răspunderea pentru respectarea regimului de utilizare
a bunurilor încredinţate, precum şi pentru asigurarea integrităţii lor; 3) nu se face în scopul
de a transmite dreptul de proprietate asupra bunurilor către cel care le dobîndeşte.
Bunurile pot fi încredinţate în virtutea funcţiei de răspundere a făptuitorului, a ra-
porturilor contractuale sau a însărcinării speciale din partea persoanei care le încredinţează.
Încredinţarea bunurilor în virtutea raporturilor contractuale poate fi făcută de oricare subiec-
te ale dreptului civil, fie ele persoane fizice sau persoane juridice. Încredinţarea bunurilor
în celelalte cazuri se face, în principiu, în privinţa bunurilor persoanelor juridice, în cadrul
raporturilor de muncă. Aceste cazuri sunt legate, de regulă, de folosirea de către făptuitor
a situaţiei sale de serviciu, adică presupune existenţa circumstanţei agravante prevăzute la
lit.d) alin.(2) art.191 CP RM.
Victima infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.191 CP RM este posesorul mijlocit,
acesta încredinţînd bunurile sale în administrarea făptuitorului, care are rolul de posesor
nemijlocit.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.191 CP RM are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de însuşire ilegală, adică de sustra-
gere; 2) urmările prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial efectiv al cărui mărime
se situează între limitele de 25-2500 unităţi convenţionale, și care nu are un caracter consi-
derabil; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Este adevărat că, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.191 CP RM, făp-
tuitorul este persoana căreia bunurile i-au fost încredinţate în temeiul legii. Însă, ele i-au
fost încredinţate pentru executarea unor atribuţii strict determinate, nu pentru a fi sustrase.
Atunci cînd făptuitorul comite infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.191 CP RM, bunurile
respective pot continua să se afle în acelaşi loc, însă ele nu vor mai exista pentru persoana
care a încredinţat bunurile sale. Aceasta deoarece făptuitorul, de exemplu, le trece prin act
la pierderi, invocînd distrugerea lor în timpul unui incendiu. În concluzie, se poate menţiona
că făptuitorul ia bunurile ce i-au fost încredinţate, transformîndu-se din detentor legitim în
pretins proprietar, avînd intenţia de a le poseda pentru sine, nu pentru posesorul mijlocit ce i-
a încredinţat bunurile.
Infracțiunile prevăzute la art.190 CP RM trebuie delimitate de infracţiunile spe-
cificate la art.191 CP RM, dacă făptuitorul se angajează la o muncă material-responsabilă
sau substanţial retribuită, în baza unor documente false, în vederea comiterii sustragerii. O

291
astfel de persoană poate folosi documentele false care îi confirmă identitatea sau documen-
tele false care îi conferă drepturi pe care ea nu le deţine. Dacă făptuitorul, folosind docu-
mente false, se angajează în scopul sustragerii, acţiunile lui trebuie calificate ca pregătire
de infracțiunile prevăzute la art.190 CP RM. Dacă însă făptuitorul, angajîndu-se, urmăreşte
numai scopul de a lucra, nu însă şi de a sustrage, şi îndeplineşte obligaţiile de muncă fără a
cauza vreun prejudiciu angajatorului, atunci lui i se poate incrimina folosirea documentelor
oficiale false (art.361 CP RM).
Dimpotrivă, soluţia va fi alta dacă făptuitorul sustrage bunurile încredinţate în ad-
ministrare, precum și folosește documente oficiale false. În acest caz, vom fi în prezenţa
concursului de infracţiuni prevăzute la art.191 şi 361 CP RM. Cel care comite vreuna dintre
infracțiunile prevăzute la art.191 CP RM nu are necesitatea să comită sustragerea pe calea
folosirii unor documente false. El este posesorul bunurilor respective. De aceea, foloseşte
documentele false nu în scopul sustragerii, dar în scopul înlesnirii sau ascunderii vreuneia
dintre infracţiunile specificate la art.191 CP RM.
Infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.191 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul în care făptuitorul obţine posibilitatea reală de a se
folosi sau a dispune ilegal de bunurile altuia la propria sa dorinţă.
La momentul săvîrşirii faptei, mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea pre-
văzută la alin.(1) art.191 CP RM trebuie să depăşească 25 unităţi convenţionale. În caz
contrar, răspunderea se va aplica în baza art.105 din Codul contravenţional. În același timp,
mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.191 CP RM nu poate
să depăşească 2500 unităţi convenţionale. Altfel, răspunderea se va aplica în conformitate
cu alin.(4) art.191 CP RM. Nu în ultimul rînd, prejudiciul cauzat prin infracțiunea prevăzută
la alin.(1) art.191 CP RM nu poate să aibă un caracter considerabil. În caz contrar, califica-
rea se va face potrivit lit.c) alin.(2) art.191 CP RM.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.191 CP RM se exprimă, în
primul rînd, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. În afară de aceasta, la calificare este
obligatorie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate.

În cazul infracțiunilor prevăzute la art.190 și 191 CP RM, intenţia de a le comite

comportă diferenţe specifice: intenţia de a săvîrşi sustragerea apare pînă la momentul trans-
miterii bunurilor către făptuitor (în cazul infracțiunilor prevăzute la art.190 CP RM) sau
după acest moment (în cazul infracțiunilor specificate la art.191 CP RM).
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.191 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care în momentul săvîrşirii infracţiunii a atins vîrsta de 16 ani, și care are calitatea
specială de administrator.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.191 CP RM, prin „administrator” se înţelege
persoana care vine în contact direct cu bunurile altei persoane, datorită atribuţiilor sale lega-
te de păstrarea, prelucrarea, vînzarea (livrarea), transportarea sau folosirea bunurilor.
Dacă – fără a avea contact direct cu bunurile aparţinînd altei persoane, administa-
torul are dreptul de a da dispoziţii cu privire la păstrarea, prelucrarea, vînzarea (livrarea),
transportarea sau folosirea de bunuri – răspunderea i se va aplica în corespundere cu lit.d)
alin.(2) art.191 CP RM.
Răspunderea se aplică conform art.186 CP RM sau art.105 din Codul contravenţio-
nal, dacă sustragerea este comisă de persoane cărora nu li s-au încredinţat bunurile, dar care
au avut acces la bunurile pe care le-au sustras în legătură cu munca prestată de ele (hamali,
paznici etc.).
În anumite privințe, circumstanţele agravante nominalizate la lit.b) și d) alin.(2) și
alin.(3) art.191 CP RM, coincid cu circumstanţele agravante similare de la alin.(2) și (3)
art.186 și de la lit.d) alin.(2) art.190 CP RM. De aceea, este admisibilă o abordare similară
a esenţei circumstanţelor respective, cu luarea în consideraţie a particularităţilor infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.191 CP RM.
În ceea ce priveşte esenţa juridică a infracțiunilor specificate la lit.c) alin.(2) și alin.
(4) şi (5) art.191 CP RM, urmează a se apela la explicaţiile corespunzătoare privind
infracțiunile prevăzute la lit.d) alin.(2), alin.(4) și (5) art.186 CP RM, cu ajustările de ri-
goare.
Accentuăm că la lit.c) alin.(2) și alin.(4) şi (5) art.191 CP RM sunt specificate nu
circumstanțele agravante ale infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.191 CP RM. De fapt, la
alin.(1) și lit.c) alin.(2) și alin.(4) şi (5) art.191 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine
stătătoare. Aceste infracțiuni se pot afla între ele în concurs.

Pungăşia (art.192 CP RM):

În art.192 CP RM, sub denumirea marginală de pungăşie, sunt reunite trei varian-
te-tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată de infracţiune.

293
 Astfel, prima variantă-tip a pungăşiei, specificată la alin.(1) art.192 CP RM, con-
stă în acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din
alte obiecte prezente la persoană.
La rîndul său, varianta agravată a pungăşiei, consemnată la lit.b) alin.(2) art.192
CP RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită de două sau mai
multe persoane.
Cea de-a doua variantă-tip a pungăşiei, consemnată la alin.(3) art.192 CP RM, se
exprimă în pungăşia prevăzută la alineatele (1) sau (2), săvîrşită în proporţii mari.
În fine, ultima variantă-tip a pungăşiei, specificată la alin.(4) art.192 CP RM, con-
stă în pungăşia prevăzută la alineatele (1) sau (2), săvîrşită în proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic specialal infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.192 CP RM îl consti-
tuie relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile.
Obiectul material al infracțiunii specificate la alin.(1) art.192 CP RM îl reprezintă
bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare
materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor.
De regulă, în calitate de obiect material al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.192
CP RM apar banii, titlurile de valoare, bijuteriile, obiectele preţioase de dimensiuni relativ
mici. Aceste obiecte pot fi lăsate temporar fără supraveghere, fără însă a ieşi definitiv din
posesia victimei. O persoană deţine posesia asupra unui bun pînă cînd această posesie nu
încetează într-o formă perceptibilă, şi nu doar trecătoare. De aceea, fapta se califică în baza
alin.(1) art.192 CP RM, atunci cînd din împrejurările de fapt concrete rezultă că posesorul
nu a pierdut paza juridică a bunului său, ci doar contactul material de moment cu el, acesta
aflîndu-se în apropierea sa ori în situaţia de a fi reluat cu uşurinţă, iar posibilitatea redobîn-
dirii bunului a fost suprimată de făptuitor la momentul săvîrşirii infracțiunii specificate la
alin.(1) art.192 CP RM. Iată de ce, bunul lăsat în astfel de condiţii pe bancă, pe banchetă, pe
tarabă, pe masă etc. constituie obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.192
CP RM.
Nu se poate aplica răspunderea în baza alin.(1) art.191 CP RM nici în cazul însuşirii
bunului găsit, nici în cazil însuşirii bunului ajuns din eroare în posesia făptuitorului. Numai
un bun pierdut este susceptibil de găsire. Bun pierdut este bunul care a ieşit involuntar din
aria de stăpînire a cuiva, fără ca făptuitorul să fi ştiut cui îi aparţine. Deşi pierdut, bunul
dat aparţine în continuare altuia. Spre deosebire de bunul găsit, un bun ajuns din eroare în
posesia făptuitorului este remis unei persoane din greşeala celui care a făcut remiterea, cu
condiţia că făptuitorul îl acceptă, considerînd în mod eronat că bunul i se cuvine de drept.
Un document (de exemplu, un buletin de identitate) nu poate să reprezinte obiectul
material al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.192 CP RM, chiar dacă acel document se află
în buzunar, în geantă sau în alte obiecte prezente la victimă. În astfel de cazuri, răspunderea
se aplică în baza art.360 (cu sau fără trimitere la art.27) din Codul penal.
Dacă, potrivit intenţiei – concomitent cu acţiunea în scopul sustragerii bunurilor al-
tei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană – făptuitorul
săvîrşeşte acţiunea în scopul sustragerii documentelor altei persoane (inclusiv a buletinului
de identitate, a paşaportului ori a altor documente importante ale persoanei) din buzunare,
genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, cele săvîrşite se vor califica potrivit alin.(1)
art.192 și art.27 și 360 CP RM.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.192 CP RM are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea de sustragere în formă con-
sumată sau sub formă de tentativă; 2) locul săvîrşirii infracţiunii: buzunare, genţi sau alte
obiecte prezente la victimă.
În fond, pungăşia este nu altceva decît un furt săvîrşit în împrejurări specifice şi
incriminat distinct sub forma infracţiunii fapt tentat. Singurul mod posibil de săvîrşire a
infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.192 CP RM este modul ascuns. De aceea, în cazul ac-
ţiunii deschise, săvîrşite în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi
sau din alte obiecte prezente la persoană, fapta trebuie calificată ca tentativă la una dintre
infracțiunile specificate la 187 CP RM.
Sub aspectul locului de săvîrşire a faptei, infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.192
CP RM presupune încercarea de luare a bunurilor nu din oricare locuri, dar numai din
buzunare, din genţi sau din alte obiecte prezente la victimă. Prin „alte obiecte prezente
la victimă” înţelegem obiectele care se află asupra acesteia (în poşetă, sacoşă, servietă,
portmoneu, borsetă sau ataşate de haine ori încălţăminte etc.) sau în imediata apropiere de
victimă (pe bancă, pe banchetă, pe tarabă, pe masă etc.), astfel încît să fie clară apartenenţa
bunului persoanei respective.
Trebuie de accentuat că infracțiunile prevăzute la art.192 CP RM comportă o
particula- ritate care nu este indispensabilă în cazul infracțiunilor specificate la art.186 CP
RM: întotdeau- na, locul săvîrşirii infracțiunilor prevăzute la art.192 CP RM este în apropiere
de victimă.
295
 Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.192 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul începerii săvîrşirii acţiunii de sustragere (introducerea
mîinii în buzunarul victimei, tăierea poşetei victimei cu lama, manipularea lacătului de la
servieta victimei etc.), chiar dacă făptuitorului nu i-a reușit să obțină posibilitatea reală de
a se folosi sau a dispune de bunurile victimei la propria sa dorinţă.
Sustragerea reuşită a bunurilor vizate (în cazul în care nu atinge proporţiile mari)
se ia în consideraţie nu la calificare, dar la individualizarea pedepsei. În această ipoteză,
precizăm că mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea specificată la alin.(1) art.192 CP
RM nu cunoaşte o limită inferioară de 25 unităţi convenţionale. Chiar dacă mărimea pre-
judiciului cauzat prin infracțiunea în cauză nu depăşeşte această limită, nu poate fi aplicat
art.105 din Codul contravenţional. Eventual, dacă mărimea prejudiciului cauzat este mult
prea mică, poate opera prevederea de la alin.(2) art.14 CP RM.
În același timp, mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută la alin.(1)
art.192 CP RM nu poate să depăşească 2500 unităţi convenţionale. Altfel, răspunderea se va
aplica în conformitate cu alin.(3) art.192 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.192 CP RM se caracte-
rizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificarea faptei
este obligatorie stabilirea scopului special – de sustragere – sub care se prezintă scopul de
cupiditate.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.192 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. În ipoteza consemnată
la lit.b) alin.(2) art.192 CP RM, vîrsta minimă a răspunderii penale este de 14 ani.
Circumstanţa agravantă, nominalizată la lit.b) alin.(2) art.192 CP RM, coincide cu
circumstanţa agravantă similară de la lit.b) alin.(2) art.186 CP RM. De aceea, este admisi-
bilă o abordare similară a esenţei agravantei respective, cu luarea în consideraţie a particu-
larităţilor infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.192 CP RM.
Este notabil că la art.192 CP RM nu este prevăzută circumstanţa agravantă „cu ca-
uzarea de daune în proporţii considerabile”. Şi atunci care trebuie să fie calificarea dacă s-a
stabilit că, prin pungăşie, au fost cauzate astfel de daune? Conducîndu-ne de principiul care
guvernează regula de la lit.a) art.117 CP RM, în astfel de cazuri calificarea trebuie făcută
conform alin.(1) art.192 CP RM. În nici un caz nu poate fi aplicată răspunderea în baza lit.d)
alin.(2) art.186 CP RM.
 În ceea ce priveşte esenţa juridică a infracțiunilor specificate la alin.(3) şi (4) art.192
CP RM, urmează a se apela la explicaţiile corespunzătoare privind infracțiunile prevăzute
la alin.(4) și (5) art.186 CP RM, cu ajustările de rigoare. Precizăm doar că subiectul infrac-
ţiunilor prevăzute la alin.(3) și (4) art.192 CP RM este persoana fizică responsabilă care, în
momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.
Accentuăm că la alin.(3) şi (4) art.192 CP RM sunt specificate nu circumstanțele
agravante ale infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.192 CP RM. De fapt, la alin.(1), (3) și (4)
art.192 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se pot afla
între ele în concurs.

Răpirea mijlocului de transport (art.1921 CP RM):

În art.1921 CP RM fapta de răpire a mijlocului de transporteste incriminată într-o
variantă-tip şi în două variante agravate.
Varianta-tip a răpirii mijlocului de transport, specificată la alin.(1) art.1921 CP
RM, constă în răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire.
Prima variantă agravată a răpirii mijlocului de transport, prevăzută la alin.(2)
1
art.192 CP RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este:
- săvîrşită de două sau mai multe persoane (lit.a));
- însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ame-
ninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe (lit.b));
- săvîrşită prin pătrundere în garaj, în alteîncăperi sau spaţii îngrădite ori păzite
(lit.c)).
Cea de-a doua variantă agravată a răpirii mijlocului de transport, consemnată la
alin.(3) art.1921 CP RM, presupune că infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) sunt
însoţite de violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe.
Obiectul juridic special al infracţiunii de răpire a mijlocului de transport îl formea-
ză relaţiile sociale cu privire la posesia asupra mijlocului de transport.
În cazul faptei specificate la lit.b) alin.(2) art.192 1 CP RM, în plan secundar, se
aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la integritatea corporală sau libertatea psihică a
persoanei. În cazul faptei prevăzute la lit.c) alin.(2) art.192 1 CP RM, în plan secundar, se
aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la inviolabilitatea garajului, a altor încăperi sau

297
spaţii îngrădite ori păzite. De asemenea, în ipoteza faptei specificate la alin.(3) art.192 1 CP
RM, în plan secundar, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la sănătatea sau liber-
tatea psihică a persoanei.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM îl reprezintă mijlocul
de transport.
În conformitate cu art.132 CP RM, prin „mijloace de transport” se înţelege toate
tipurile de automobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi trolei-
buzele, precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice.
Prin „alte tipuri de maşini autopropulsate” se înţelege vehiculele care circulă în
mod ocazional pe drumurile publice, fiind destinate executării unor lucrări de construcţie,
agricole, silvice, miniere sau de alt gen (de exemplu, macarale, excavatoare, buldozere,
gredere, screpere, combine de recoltare etc.). Prin „alte mijloace de transport mecanice”
înţelegem orice mecanisme puse în mişcare cu ajutorul unui motor cu volumul de lucru
nu mai mic de 50 cm3, care sunt subiecte ale regulilor de securitate a circulaţiei rutiere şi
exploatare a mijloacelor de transport.
Nu pot constitui obiectul material al infracţiunii examinate vehiculele avînd un mo-
tor cu ardere internă, a cărui capacitate cilindrică nu depăşeşte 50 cm 3. Pentru răpirea unor
astfel de vehicule nu poate fi aplicată nici răspunderea penală, nici cea contravenţională.
La moment, nu poate fi aplicată răspunderea în baza art.192 1 CP RM nici pentru
răpirea mijloacelor de transport utilate cu motor electric. Excepţia o constituie troleibuzele.
Or, ciclomotoarele sau autovehiculele (cu excepţia troleibuzelor), utilate cu motor electric,
nu pot intra sub incidenţa noţiunii definite la art.132 CP RM. Cauza principală constă în
lipsa de echipolenţă dintre noţiunile „mijloc de transport” (utilizată în Codul Penal) şi „au-
tovehicul” (utilizată în Regulamentul circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului
nr.357 din 13.05.2009283). Noţiunea „mijloc de transport” este mai îngustă decît noţiunea
„autovehicul”.

Mijlocul de transport, care constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute la

1
art.192 CP RM, trebuie să fie străin pentru făptuitor. În alţi termeni, situaţia-premisă ce
caracterizează obiectul material al infracţiunii analizate se exprimă în aflarea mijlocului de
transport în posesia unei alte persoane, și anume a victimei infracţiunii.

283
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.92-93.
 Fapta va fi calificată în baza art.1921 CP RM chiar şi în ipoteza în care mijlocul de
transport a fost răpit de la un posesor nelegitim: de exemplu, de la persoana care a răpit sau
a sustras anterior acel mijloc de transport.
Dacă victima răpirii mijlocului de transport sau o altă persoană, care acţionează în
interesul victimei, revendică pe căi ilegale mijlocul de transport aflat în posesia nelegitimă
a făptuitorului, va lipsi temeiul aplicării răspunderii conform art.192 1 CP RM. Însă, nu se
exclude răspunderea pentru alte fapte (de exemplu, pentru fapta de samavolnicie, prevăzută
la art.352 CP RM sau la art.335 din Codul contravenţional).
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM constă în fapta pre-
judiciabilă exprimată în acţiunea de răpire a mijlocului de transport. Răpirea a mijlocului
de transport este o acţiune care presupune succesiunea a două acte: 1) deposedarea, adică
scoaterea mijlocului de transport din posesia victimei; 2) imposedarea, adică trecerea
mijlocului de transport în posesia şi folosinţa făptuitorului. Dacă deposedarea nu este
urmată de imposedare, vom fi în prezenţa tentativei la infracţiunea de răpire a mijlocului
de transport.
Răpirea mijlocului de transport poate fi săvîrşită pe ascuns sau deschis, ori pe ca-
lea înşelăciunii sau a abuzului de încredere. Trebuie de precizat că răpirea mijlocului de
transport, presupunînd aplicarea violenţei sau ameninţarea cu violenţa, atrage agravarea
răspunderii în baza lit.b) alin.(2) sau alin.(3) art.1921 CP RM.
În sensul prevederii de la art.1921 CP RM, acţiunea de răpire trebuie să aibă un
caracter ilegal. Ilegalitatea acţiunii de răpire presupune că făptuitorului îi lipseşte orice
drept asupra mijlocului de transport pe care îl răpeşte, el violînd prevederile normative care
reglementează regimul posesiei asupra mijloacelor de transport. Drept urmare, nu poate fi
aplicat art.1921 CP RM în cazul folosirii neautorizate, în interes personal, a mijlocului de
transport încredinţat făptuitorului în legătură cu munca prestată, nici în cazul în care făptu-
itorului îi era permis să folosească mijlocul de transport fără acordul proprietarului sau al
celorlalţi coproprietari.

În cazul în care cel care răpeşte mijlocul de transport încalcă regulile de securitate
a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, provocînd urmări de relevanţă
penală, răspunderea se va aplica în baza art.1921 şi 264 CP RM.

299
 Infracţiunea prevăzută la art.192 1 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consi-
deră consumată din momentul deplasării şi, ca efect, al schimbării localizării mijlocului de
transport.
Răpire a mijlocului de transport trebuie considerată şi forţarea victimei să conducă
mijlocul de transport sub influenţa constrîngerii exercitate de făptuitor. În circumstanţele
descrise, răpirea mijlocului de transport trebuie considerată consumată din momentul în-
ceperii constrîngerii victimei (marcate, de exemplu, de modificarea de către făptuitor a iti-
nerarului iniţial). Totodată, în ipoteza relevată, suntem în prezenţa concursului ideal dintre
infracţiunile prevăzute la art.164 şi 1921 CP RM.
Nu poate influenţa asupra consumării infracţiunii analizate o astfel de circumstanţă
ca deplasarea cu mijlocul de transport cu motorul cuplat sau decuplat. Dirijarea şi mane-
vrarea unui mijloc de transport împins cu mîna, în scopul de a porni motorul, dacă mijlocul
de transport a parcurs o anumită distanţă, trebuie considerată infracţiune consumată, nu
tentativă de infracţiune. La fel, nu necesită referire la art.27 CP RM răpirea mijlocului de
transport presupunînd conducerea şi dirijarea acestuia în timp ce se deplasează în pantă, co-
borînd, în virtutea inerţiei, nu prin acţionarea dispozitivului mecanic de propulsie. În toate
aceste situaţii, contează că făptuitorul a scos neautorizat mijlocul de transport din sfera de
stăpînire a victimei, din locul în care victima l-a lăsat, şi, exercitîndu-şi voinţa de posesor,
a trecut mijlocul de transport în sfera sa de posesie a făptuitorului.
Drept tentativă la răpirea mijlocului de transport trebuie calificate acţiunile celui
care încearcă să spargă lacătul mijlocului de transport, să neutralizeze sistemul de alarmă
al mijlocului de transport, să pornească motorul în vederea începerii deplasării mijlocului
de transport etc., dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, nu s-a izbutit să se
realizeze răpirea mijlocului de transport.
Tentativa la infracţiunea prevăzută la art.192 1 CP RM presupune că acţiunile făp-
tuitorului sunt îndreptate nemijlocit spre săvîrşirea răpirii mijlocului de transport, că sunt
întreprinse anume în scopul răpirii mijlocului de transport. Nu în alt scop. Dacă pătrunderea
în mijlocul de transport se face din motive huliganice, nu însă în vederea răpirii acestuia, se
va aplica, după caz, art.287 CP RM sau art.354 din Codul contravenţional. Dacă pătrunde-
rea în mijlocul de transport se face în vederea culegerii ilegale a informaţiilor despre viaţa
personală a posesorului mijlocului de transport, cele săvîrşite urmează a fi calificate în baza
art.179 şi/sau 177 CP RM.
 Pentru consumare, nu contează procedeul prin care se realizează deplasarea
mijlocului de transport: deplasarea cu mijlocul de transport avînd motorul în funcţiune;
deplasarea mijlocului de transport cu ajutorul unui evacuator auto sau helicopter; trans-
portarea într-un sau pe un alt mijloc de transport; remorcarea; împingerea manuală etc.
Pentru atestarea consumării răpirii mijlocului de transport nu are importanţă nici distanţa
la care a fost deplasat mijlocul de transport. Aceasta poate conta numai în planul indivi-
dualizării pedepsei.
Dacă mijlocul de transport este distrus sau deteriorat la locul aflării sale, fără a fi
deplasat, se aplică art.268 CP RM (sau art.104 din Codul contravenţional). În cazul în care
distrugerea sau deteriorarea intenţionată a mijlocului de transport urmează după răpirea
acestuia, cele săvîrşite se califică în baza art.1921 şi 268 CP RM (sau infracţiunea de răpire
a mijlocului de transport subzistă alături de fapta specificată la art.104 al Codului contra-
venţional).
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM se caracterizează,
înainte de toate, prin vinovăţieexprimată în intenţie directă.
În cele mai frecvente cazuri, ca motiveale infracţiunii de răpire a mijlocului de
transport apar: năzuinţa de a face o plimbare cu mijlocul de transport; năzuinţa de a de-
monstra abilităţile de conducere a mijlocului de transport; năzuinţa de a folosi mijlocul
de transport la săvîrşirea unei alte infracţiuni etc. Nu se exclude nici interesul material ca
motiv al infracţiunii specificate la art.192 1 CP RM (de exemplu, atunci cînd făptuitorul ur-
măreşte să se elibereze de cheltuielile de transport sau cînd făptuitorul urmăreşte extragerea
unor cîştiguri materiale, utilizînd mijlocul de transport pentru prestarea unor servicii de
transport etc.).
Scopul infracţiunii prevăzute la art.1921 CP RM este un scop special, şi anume:
scopul folosinţei temporare. Se are în vedere că făptuitorul urmăreşte să-şi treacă mijlocul
de transport în posesie pentru o perioadă nesemnificativă de timp sau pentru un timp strict
determinat, nu să-şi treacă mijlocul de transport în stăpînire definitivă, nu să exercite în
privinţa mijlocului de transport toate prerogativele pe care le poate avea un proprietar (mai
cu seamă, prerogativa de dispunere).
Nu oricare abandonare a mijlocului de transport trebuie interpretată în sensul
aplicării art.1921 CP RM. Este foarte posibil că făptuitorul a urmărit scopul de însuşire
(sustragere) a mijlocului de transport. Şi doar constrîns de anumite împrejurări (de exem-

301
plu, de producerea unui accident în timpul deplasării, a unei pene datorate defecţiunii
mijlocului de transport sau terminării combustibilului în rezervor etc.), și nu de bunăvoie,
decide să abandoneze mijlocul de transport. În astfel de cazuri, răspunderea se va aplica
în baza normelor privind infracțiunile săvîrșite prin sustragere, cu sau fără referire la
art.27 CP RM.
Atestarea scopului de însuşire (sustragere) a mijlocului de transport exclude ca-
lificarea faptei în baza art.1921 CP RM. Prezenţa unui asemenea scop au potenţialul s-o
demonstreze nu durata folosirii mijlocului de transport, dar următoarele circumstanţe: 1)
vînzarea – integrală sau piesă cu piesă – a mijlocului de transport unor terţe persoane; 2)
falsificarea elementelor de identificare, a numărului de înmatriculare, a certificatului de
înmatriculare sau a altor documente de rigoare vizînd mijlocul de transport; 3) modificarea
aspectului mijlocului de transport (de exemplu, vopsirea într-o altă culoare a mijlocului de
transport, înlocuirea oglinzilor retrovizoare, a anvelopelor, a scaunelor etc.); 4) descomple-
tarea mijlocului de transport; 5) ascunderea meticuloasă a mijlocului de transport etc. În
cele mai frecvente cazuri, nu una, dar mai multe asemenea circumstanţe laolaltă sunt ne-
cesare în vederea probării sigure a prezenţei scopului de însuşire (sustragere). Insuficienţa
sau lipsa circumstanţelor, exemplificate mai sus, demonstrează lipsa scopului de însuşire
(sustragere), deci denotă aplicabilitatea art.1921 CP RM.
Răpirea mijlocului de transport presupune lipsa scopului de a însuşi (sustrage)
chiar şi în parte mijlocul de transport. Dacă scopul făptuitorului constă în a însuşi (sustra-
ge) roţile, portierele, scaunele, farurile, remorca ori alte părţi ale mijlocului de transport,
ori radiocasetofonul, amplificatorul, televizorul, sistemul de navigaţie, combina muzicală
etc. încastrat(ă) în bordul mijlocului de transport sau constituind în alt mod un tot unitar cu
acesta, atunci deplasarea făptuitorului cu mijlocul de transport trebuie privită ca tentativă
la sustragerea acestor părţi componente. Răpirea mijlocului de transport îşi pierde indivi-
dualitatea, întrucît este subordonată scopului de însuşire (sustragere) a unor părţi ale mij-
locului de transport. De aceea, nu va fi necesară calificarea suplimentară conform art.192 1
CP RM.
Alta este situaţia în cazul în care se sustrag bunuri care se află în mijlocul de trans-
port, dar care nu reprezintă părţi ale acestuia. În acest caz, infracţiunea de răpire a mijlo-
cului de transport va forma concursul cu sustragerea unor asemenea bunuri. Din astfel de
bunuri fac parte: bagajele; lucrurile personale; roţile de rezervă; combustibilul din rezervor;
aparatajul audio-video, aparatele de telefon sau tehnica de calcul avînd o existenţă autono-
mă etc.
Cele săvîrşite reprezintă concursul dintre una din infracţiunile prevăzute la art.186,
187, 188, 190 sau 191 CP RM şi infracţiunea prevăzută la art.190 CP RM, în oricare din
următoarele trei ipoteze: 1) făptuitorul restituie victimei mijlocul de transport, pe care i
l-a luat anterior, în schimbul unei remuneraţii; 2) făptuitorul restituie victimei mijlocul de
transport, pe care i l-a luat anterior, solicitînd acoperirea „cheltuielilor suplimentare” legate
de: a) pretinsa revendicare a mijlocului de transport de la infractori; b) pretinsa reparare a
mijlocului de transport; c) pretinsa staţionare a mijlocului de transport la o parcare cu plată
etc.; 3) făptuitorul obţine de la victimă remuneraţia, însă nu-i restituie acesteia mijlocul de
transport. În astfel de cazuri, la calificare nu se poate reţine nici art.189 CP RM, nici art.192 1
CP RM.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.1921 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul săvîrşirii faptei, a atins vîrsta de 16 ani (în ipoteza faptei
prevăzute la alin.(1)) sau, respectiv, de 14 ani (în ipoteza faptelor prevăzute la alin.(2)
și (3)).
În ceea ce priveşte esenţa juridică a răpirii mijlocului de transport săvîrşite în pre-
zenţa circumstanţelor agravante consemnate la lit.a) și b) alin.(2) art.1921 CP RM, urmează
a se apela la explicaţiile corespunzătoare privind infracţiunile analizate anterior, cu ajustă-
rile de rigoare.
Răspunderea se agravează conform lit.c) alin.(2) art.1921 CP RM, dacă răpirea
mijlocului de transport este săvîrșită prin pătrundere în garaj, în alte încăperi sau spaţii în-
grădite ori păzite. Cît priveşte înţelesul noţiunii de pătrundere şi caracteristicile ilegalităţii
pătrunderii, este utilă referirea la explicaţiile corespunzătoare vizînd infracțiunea prevăzută
la lit.c) alin.(2) art.186 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.1921 CP RM, prin „garaj” se are în
vedere clădirea sau încăperea special amenajată pentru adăpostirea (şi întreţinerea ori
repararea) mijlocului de transport. Prin „alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite”
înţelegem încăperile sau sectoarele de teritoriu, care sunt destinate, adaptate sau special
utilate pentru staţionarea mijlocului de transport şi care sunt înzestrate în acest scop cu
anumite accesorii ce împiedică pătrunderea în ele (mecanisme de zăvorîre, gard, îngrădi-
tură etc.), sau sunt asigurate cu pază (paznici, mecanisme de semnalizare, cîini de pază,

303
camere video sau senzori de supraveghere etc.), pentru a împiedica accesul la mijlocul
de transport.
Nu pot fi considerate încăperi îngrădite ori păzite husele auto, prelatele sau alte
asemenea învelitoare pentru mijlocul de transport.
Întreaga curte a casei, ca şi întregul teritoriu al unei întreprinderi, instituţii sau
organizaţii, nu pot fi considerate spaţii îngrădite ori păzite în sensul prevederii de la lit.c)
alin.(2) art.1921 CP RM. Or, menirea curţii unei case sau a teritoriului unei întreprinderi,
instituţii sau organizaţii nu poate fi considerată staţionarea mijloacelor de transport. Doar
anumitor segmente din asemenea locaţii le poate fi rezervată o atare menire.
În cazul în care răpirea este săvîrşită dintr-un garaj, din altă încăpere sau alt spaţiu
îngrădit sau păzit, infracţiunea trebuie considerată consumată din momentul ieşirii comple-
te a mijlocului de transport din acea încăpere sau acel spaţiu. Dacă, din cauze independente
de voinţa făptuitorului, activitatea infracţională se întrerupe în momentul părăsirii acelei
încăperi sau acelui spaţiu, cele săvîrşite se vor califica drept tentativă la infracţiunea prevă-
zută la art.1921 CP RM.
Răspunderea se agravează conform alin.(3) art.192 1 CP RM, dacă răpirea mijlocu-
lui de transport este însoţită de violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau
de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. În cazul dat, prin „violenţa periculoa-
să pentru viaţa sau sănătatea victimei” trebuie de înţeles violenţa soldată cu vătămarea
uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ori care, deşi nu a cauzat asemenea
urmări, comportă la momentul aplicării sale, datorită metodei de operare, un pericol real
pentru viaţa sau sănătatea victimei.
Aplicarea răspunderii în baza alin.(3) art.192 1 CP RM exclude calificarea supli-
mentară conform art.152 CP RM sau art.78 al Codului Contravențional.
Vătămarea intenţionată gravă nu intră sub incidenţa prevederii de la alin.(3) art.192 1
CP RM. Iată de ce, dacă răpirea mijlocului de transport este însoţită de vătămarea intenţio-
nată gravă, calificarea se va face în baza art.151 şi art.1921 (cu excepţia alin.(3)) CP RM.
În cazul ameninţării cu violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea victimei, în
sensul prevederii de la alin.(3) art.1921 CP RM, nu va fi necesară calificarea suplimentară
în baza art.155 CP RM.
 Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală,
precum şi a animalelor de tracţiune (art.1922 CP RM):
Laart.1922 CP RM se stabileşte răspunderea pentru răpirea mijlocului de transport
cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune, fără scop de însuşire, urmată:
a) de distrugerea de bunuri;
b) de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.192 2 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la posesia asupra
mijlocului de transport cu tracţiune animală sau a animalelor de tracţiune; obiectul juridic
secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la: substanţa, integritatea şi potenţialul de
utilizare a bunurilor (în ipoteza prevăzută la lit.a) art.192 2 CP RM); sănătatea sau viaţa ani-
malelor de tracţiune răpite (în ipoteza prevăzută la lit.b) art.1922 CP RM).
Obiectul material al infracţiunii specificate la art.192 2 CP RM îl reprezintă mijlocul
de transport cu tracţiune animală sau animalul de tracţiune.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.1922 CP RM are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de răpire a mijlocului de transport
cu tracţiune animală sau a animalelor de tracţiune; 2) urmările prejudiciabile avînd un
caracter alternativ, şi anume: a) distrugerea de bunuri; b) îmbolnăvirea gravă sau pieirea
animalelor răpite; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările preju-
diciabile.
Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală sau a animalelor de tracţiune
este o acţiune care presupune succesiunea a două acte: 1) deposedarea, adică scoaterea mij-
locului de transport cu tracţiune animală sau a animalelor de tracţiune din posesia victimei;
2) imposedarea, adică trecerea mijlocului de transport cu tracţiune animală sau a animalelor
de tracţiune în posesia şi folosinţa făptuitorului.
Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală sau a animalelor de tracţiune
poate fi săvîrşită pe ascuns sau deschis, ori pe calea înşelăciunii sau abuzului de încredere,
ori pe calea aplicării violenţei sau a ameninţării cu violenţa. Violenţa aplicată nu poate
depăşi ca intensitate vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală sau a animalelor de tracţiune, săvîrşită
pe calea aplicării violenţei sau a ameninţării cu violenţa, nu necesită calificare suplimentară
în baza art.155 CP RM sau a art.78 din Codul Contravenţional.

305
 Acţiunea de răpire trebuie să aibă un caracter ilegal. Ilegalitatea acţiunii de răpire
presupune că făptuitorului îi lipseşte orice drept asupra mijlocului de transport cu tracţiune
animală sau a animalelor de tracţiune pe care le răpeşte, el violînd prevederile normative
care reglementează regimul posesiei asupra acestor bunuri. Nu poate fi aplicat art.192 2 CP
RM în cazul folosirii neautorizate, în interes personal, a mijlocului de transport cu tracţiune
animală sau a animalelor de tracţiune, încredinţate făptuitorului în legătură cu munca pre-
stată, nici în cazul în care făptuitorului îi era permis să folosească respectivele bunuri fără
acordul proprietarului sau al celorlalţi coproprietari.
Infracţiunea prevăzută la art.1922 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul fie al distrugerii de bunuri, fie al îmbolnăvirii grave sau al
pieirii animalelor răpite.
În cazul distrugerii de bunuri, în lipsa unei specificări în dispoziţia art.192 2 CP RM,
ca bunuri distruse pot să apară nu doar mijloacele de transport cu tracţiune animală, dar şi
oricare alte bunuri. La calificare nu contează mărimea daunei rezultînd din distrugerea de
bunuri ori din îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite.
În cazul în care presupune îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite, in-
fracţiunea prevăzută la art.1922 CP RM urmează a fi deosebită de fapta specificată la alin.
(3) art.157 „Cruzimea faţă de animale” din Codul Contravenţional: neasigurarea condiţii-
lor de zooigienă în întreţinerea animalelor, abatajul şi prelucrarea animalelor prin metode
neprevăzute în normele tehnologice de abataj şi de prelucrare, ori cauzarea intenţionată de
dureri şi suferinţă animalului, însoţită de încălcarea normelor morale unanim acceptate,
dacă aceasta a provocat mutilarea sau moartea animalului. Deosebirea se referă în principal
la conţinutul faptei prejudiciabile cu care urmările prejudiciabile reliefate mai sus se află în
legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.192 2 CP RM se caracterizează,
înainte de toate, prin vinovăţieexprimată în intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi în impru-
denţă faţă de urmările prejudiciabile.
Ca motiveale infracţiunii în cauză apar: năzuinţa de a face o plimbare cu mijlocul
de transport cu tracţiune animală sau cu animalul de tracţiune; năzuinţa de a folosi mijlocul
de transport cu tracţiune animală sau animalul de tracţiune la săvîrşirea unei alte infracţiuni;
interesul material (de exemplu, atunci cînd făptuitorul urmăreşte să se elibereze de cheltuie-
lile de transport sau cînd făptuitorul urmăreşte extragerea unor cîştiguri materiale, utilizînd
mijlocul de transport cu tracţiune animală sau animalul de tracţiune pentru prestarea unor
servicii de transport etc.) etc.
Scopul infracţiunii de răpire a mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum
şi a animalelor de tracţiune este un scop special, şi anume: scopul folosinţei temporare. No-
ţiunea „fără scop de însuşire”, utilizată în dispoziţia art.1922 CP RM, are un înţeles similar
cu noţiunea omonimă folosită în dispoziţia art.1921 CP RM.
Subiectul infracţiunii specificate la art.1922 CP RM este persoana fizică responsa-
bilă care, în momentul săvîrşirii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
Tulburarea de posesie (art.193 CP RM):
La art.193CP RM este prevăzută răspunderea pentru ocuparea, în întregime sau în
parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia cu aplicarea violenţei sau cu amenin-
ţarea aplicării violenţei ori prin distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar.
Obiectul juridic special al infracţiunii de tulburare de posesie are un caracter com-
plex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la posesia asupra
bunurilor imobile; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la in-
tegritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică (morală) a persoanei, ori substanţa,
integritatea, potenţialul de utilizare sau poziţia de fapt a semnelor de hotar.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.193 CP RM are şi el un caracter
complex: obiectul material principalîl reprezintăbunurile care au o existenţă materială, sunt
create prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost determinat, fiind bunuri imo-
bile şi străine pentru făptuitor (de exemplu, casă, teren funciar, dependinţe etc.); obiectul
material secundar îl constituie după caz: a) corpul persoanei (dacă acţiunea adiacentă se
exprimă în aplicarea violenţei); b) semnele de hotar distruse sau strămutate (în cazul în care
acţiunea adiacentă se înfăţişează în modalitatea de distrugere sau strămutare a semnelor de
hotar).
Ocuparea gării, aeroportului, portului sau altei întreprinderi, instituţii ori organiza-
ţii de transport atrage răspunderea doar conform art.275 CP RM. În această ipoteză, nu va
fi necesară calificarea suplimentară în baza art.193 CP RM.
Victima infracţiunii de tulburare de posesie este posesorul bunului imobil ocupat.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.193 CP RM se exprimă în
fapta prejudiciabilă alcătuită din acţiunea principală şi acţiunea sau inacţiunea adia-
centă.

307
 În cazul infracțiunii de tulburare de posesie, acţiunea principală se exprimă în ocu-
parea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia. Prin „ocupa-
re” se înţelege pătrunderea în imobil sau pe imobil, cu intenţia de a-l poseda. Ca modalităţi
faptice ale ocupării pot să apară: împrejmuirea cu gard a terenului ocupat; instalarea în
imobil; efectuarea lucrărilor de întreţinere a terenului ocupat etc.
Spre deosebire de fapta de violare de domiciliu (prevăzută la art.179 CP RM),
ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia presupu-
ne, obligatoriu, interesul făptuitorului de a exploata sau a profita pe altă cale de însuşirile
utile ale bunului imobil asupra căruia se exercită influenţarea nemijlocită infracţională. În
contrast, în ipoteza infracțiunii de violare de domiciliu, făptuitorul este interesat nu de a
beneficia de calităţile utile ale imobilului, dar de intruziunea în spaţiul în care victima îşi
desfăşoară viaţa personală, lipsidu-i motivaţia de sorginte patrimonială (cu excepţia ace-
lui caz cînd violarea de domiciliu este săvîrşită din interes material, executînd comanda
altuia în schimbul unei remuneraţii materiale. Dar, şi în acest caz, interes material suscită
nu imobilul victimei, ci exclusiv remuneraţia pe care făptuitorul o obţine de la cel care i-a
comandat săvîrşirea violării de domiciliu).
La calificarea faptei în conformitate cu art.193 CP RM, nu contează dacă ocuparea
priveşte imobilul în întregime sau numai în parte. La fel, nu importă dacă ocuparea a putut
dura sau nu. De asemenea, nu interesează dacă ocuparea a fost însoţită de aducerea unor bu-
nuri personale în imobilul ocupat sau dacă din acesta au fost îndepărtate bunurile victimei.
Important este ca acţiunea de ocupare să fie efectuată fără drept, adică să aibă un
caracter ilegal. Aceasta înseamnă că ocuparea se face în lipsa consimţămîntului persoanei
care are posesia respectivului imobil sau fără aprobarea prealabilă primită în condiţiile legii.
De aceea, fapta nu va putea fi calificată conform art.193 CP RM, dacă acţiunea de ocupare
se face cu acordul persoanei care are posesia respectivului imobil, sau pe baza ordinului de
repartiţie a unui imobil, ori în temeiul unei hotărîri judiciare de evacuare etc.
În cazul infracțiunii prevăzute la art.193 CP RM, acţiunea sau inacţiunea adiacentă
cunoaşte următoarele modalităţi normative cu caracter alternativ: 1) aplicarea violenţei; 2)
ameninţarea cu aplicarea violenţei; 3) distrugerea semnelor de hotar; 4) strămutarea sem-
nelor de hotar.
În sensul prevederii de la art.193 CP RM, prin „aplicare a violenţei” trebuie de
înţeles vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori violenţa de
o intensitate mai redusă. În ipoteza dată, nu este necesară calificarea suplimentară conform
art.78 din Codul Contravenţional. În cazul violenţei de o intensitate mai mare, se impune
aplicarea numai a art.151, 152 sau art.145 CP RM. Nu poate fi aplicat şi art.193 CP RM,
pentru că, altfel, făptuitorul va fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi aplicare a violenţei.
Nu este necesară calificarea suplimentară în baza art.155 CP RM, dacă acţiunea
adiacentă se înfăţişează în modalitatea de ameninţare cu aplicarea violenţei.
În sensul prevederii de la art.193 CP RM, prin „distrugerea semnelor de hotar”
trebuie de înţeles influenţarea asupra acestor semne, care presupune încetarea existenţei
fizice a acestora sau aducerea semnelor de hotar într-o asemenea stare, care exclude – în
totalitate şi definitiv – utilizarea conform destinaţiei lor funcţionale.
În sensul prevederii de la art.193 CP RM, prin „strămutarea semnelor de hotar” se
înţelege mutarea acestor semne înăuntrul terenului asupra căruia se efectuează acţiunea de
ocupare, astfel încît o parte din acest teren să facă obiectul ocupării.
Aplicarea violenţei, ameninţarea cu aplicarea violenţei, distrugerea semnelor de
hotar, precum şi strămutarea semnelor de hotar poate fi realizată nu neapărat de aceeaşi per-
soană care realizează acţiunea de ocupare, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imo-
bil aflat în posesia altuia. Deoarece tulburarea de posesie este o infracţiune complexă, este
suficient ca coautorul acestei infracţiuni să execute o parte a laturii obiective a acesteia.
Nu poate fi aplicat art.193 CP RM, dacă ocuparea, în întregime sau în parte, fără
drept, a unui imobil aflat în posesia altuia se săvîrşeşte fără aplicarea violenţei, fără ame-
ninţarea aplicării violenţei, fără distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar. În context,
este cazul de menționat că ocuparea nelegitimă a terenurilor, îngrădirea lor atrage răspun-
dere potrivit alin.(2) art.116 al Codului contravențional. În același timp, lipsește o normă
penală sau contravențională care să sancționeze ocuparea nelegitimă (ilegală) a altor bunuri
imobile decît terenurile, atunci cînd nu se atestă aplicarea violenţei, ameninţarea aplicării
violenţei, distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar.
Infracţiunea de tulburare de posesie este o infracţiune materială. Ea se consideră
consumată din momentul în care făptuitorul obţine posibilitatea reală de a se folosi sau a
dispune de bunul imobil străin la propria sa dorinţă.
Se va atesta tentativa la infracţiunea de tulburare de posesie, atunci cînd făptuito-
rul a aplicat violenţa, a ameninţat cu aplicarea violenţei, a distrus sau a strămutat semnele
de hotar – urmărind ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în

309
posesia altuia – dacă, din cauze independente de voinţa lui, nu i-a reuşit să ocupe imobilul
victimei.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art.193 CP RM se caracterizează, în
primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie – directă sau indirectă.
În cazul infracţiunii de tulburare de posesie, scopul este cel de folosinţă temporară
a bunului imobil străin (pînă la întoarcerea proprietarului, pînă la evacuare etc.).
Motivele infracţiunii prevăzute la art.193 CP RM pot fi dintre cele mai diverse:
interesul material; răzbunare; năzuinţa de a efectua săpături arheologice etc.
Subiectul infracţiunii de tulburare de posesie este persoana fizică responsabilă
care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.

Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor natu-
rale (art.194 CP RM):
În art.194 CP RM – sub denumirea marginală de însuşire sau utilizare ilicită
a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale – sunt reunite două variante-tip de
infracţiuni.
Astfel, prima variantă-tip de infracţiine, prevăzută la alin.(1) art.194 CP RM, con-
stă în însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale ori în utilizarea ilicită
a acestora evitînd sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar
deteriorate de consumator, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
La rîndul său, cea de-a doua variantă-tip de infracţiine, prevăzută la alin.(2)
art.194 CP RM, constă în însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale ori în
utilizarea ilicită a acestora evitînd sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin
acestea, dar deteriorate de consumator, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii deosebit
de mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.194 CP RM are un
caracter multiplu: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la posesia
asupra gazelor naturale sau folosinţa energiei electrice ori termice; obiectul juridic secundar
îl constituie relaţiile sociale cu privire la securitatea publică sau la potenţialul de utilizare a
infrastructurii energetice ori comunale.
În cazul în care utilizarea ilicită a energiei termice, a energiei electrice sau a gazelor
naturale se face prin sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit, care sunt deteriorate
de către făptuitor, în plan secundar se aduce atingere şi relaţiilor sociale cu privire la sub-
stanţa, integritatea şi potenţialul de utilizare a sistemelor de evidenţă nominalizate.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.194 CP RM are ca obiect material gazele natu-
rale (în stare gazoasă sau lichefiată). Energia electrică şi energia termică formează obiectul
imaterial al infracțiunii în cauză.
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.194 CP RM este după caz: 1) pose-
sorul de gaze naturale (în ipoteza furtului acestora din conducte, cisterne, alte rezervoare,
cînd nu există un raport juridic preexistent între victimă şi făptuitor cu privire la furnizarea
(consumul) de gaze naturale); 2) furnizorul de energie electrică, termică sau de gaze natu-
rale (în celelalte ipoteze).
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.194 CP RM are următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea ce cunoaște următoarele două
modalităţi normative cu caracter alternativ: a) însuşirea energiei electrice, termice sau a
gazelor naturale; b) utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale,
evitîndu-se sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorate
de făptuitor; 2) urmările prejudiciabile sub formă de daune în proporţii mari (daune concre-
tizate în prejudiciul patrimonial efectiv sau în venitul ratat); 3) legătura de cauzalitate dintre
fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Cît priveşte prima modalitate normativă a faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1)
art.194 CP RM, noţiunea „însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale” are
înţelesul autentic de „furt al gazelor naturale sau utilizare ilicită, pe ascuns, a energiei elec-
trice sau termice”. Furtul de gaze naturale presupune sustragerea pe ascuns a acestora din
conducte, cisterne, alte rezervoare, cînd lipseşte un raport juridic preexistent între victimă
şi făptuitor cu privire la furnizarea (consumul) de gaze naturale.
În fond, aceeaşi situaţie se atestă la utilizarea ilicită, pe ascuns, a energiei electrice
sau termice: scoaterea de către făptuitor a energiei electrice sau termice din sfera de folo-
sinţă a victimei, urmată de trecerea acestei energii în sfera de folosinţă a făptuitorului, avînd
un caracter ilegal şi gratuit.
Cea de-a doua modalitate normativă a faptei prejudiciabile prevăzute la alin.
(1) art.194 CP RM presupune prezenţa unei situaţii-premisă: existenţa între victimă
şi făptuitor a unui raport juridic contractual ce ar viza furnizarea (consumul) de gaze
naturale, de energie electrică sau termică. Astfel, utilizarea ilicită, în aceste condiţii,

311
a gazelor naturale, a energiei electrice sau termice presupune folosinţa, prin abuz de
încredere, de serviciile acordate de către furnizorii de gaze naturale, energie electrică
sau termică.
La calificare, nu importă dacă utilizarea ilicită s-a efectuat pe calea evitării sisteme-
lor de evidenţă instalate în modul stabilit ori prin astfel de sisteme, dar care au fost deterio-
rate de făptuitor. Această circumstanţă urmează a fi luată în consideraţie la individualizarea
pedepsei pentru infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.194 CP RM.
Utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale, evitîndu-se
sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
mari, nu trebuie confundată cu fapta de conectare neautorizată la sursele de energie electri-
că, termică sau la sursele de gaze. O astfel de faptă atrage răspundere conform art.108 din
Codul Contravenţional.
În acelaşi timp, utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale,
prin sistemele de evidenţă deteriorate de făptuitor, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii,
mari nu trebuie confundată cu deteriorarea respectivelor sisteme de evidenţă. O asemenea
faptă urmează a fi calificată distinct, după caz, în conformitate cu art.197 CP RM sau cu
art.104 din Codul Contravenţional.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.194 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii mari. Dacă fapta nu
implică producerea unor asemenea urmări, răspunderea poate fi aplicată în baza art.164 din
Codul contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.194 CP RM se caracte-
rizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. În cazurile cele mai
frecvente, motivul infracțiunii de însuşire sau utilizare ilicită a energiei electrice, termice
sau a gazelor naturale se exprimă în interesul material. Este obligatorie stabilirea scopului
special – a scopului de cupiditate.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.194 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul săvîrşirii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. De menţionat că, în
cazul celei de-a două modalităţi de realizare a acţiunii – utilizarea ilicită a energiei electrice,
termice sau a gazelor naturale, evitîndu-se sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit
sau prin acestea, dar deteriorate de făptuitor – subiectul trebuie să aibă o calitate specială –
cea de consumator.
 Trebuie de precizat că consumatorul final este subiect al infracţiunii prevăzute la
alin.(1) art.194 CP RM atunci cînd consumatorul angro apare în rolul de victimă a infrac-
ţiunii, furnizînd energia electrică sau termică ori gazele naturale către consumatorul final.
Într-o situaţie diferită, consumatorul angro poate fi subiect al infracţiunii în cauză atunci
cînd victimă a infracţiunii este furnizorul primar, cel cu care consumatorul angro se află în
raporturi contractuale.
Singura deosebire dintre infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.194 CP RM și
infracțiunea prevăzută la alin.(2) art.194 CP RM se referă la conținutul urmărilor prejudi-
ciabile, mai bine zis la mărimea daunelor produse. Astfel, în cazul infracțiunii prevăzute la
alin.(1) art.194 CP RM, valoarea pagubei pricinuite depăşeşte 2500 unităţi convenţionale.
În contrast, în ipoteza infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.194 CP RM, valoarea pagubei
pricinuite depăşeşte 5000 unităţi convenţionale.
Accentuăm că la alin.(2) art.194 CP RM nu este specificată o circumstanță agra-
vantă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.194 CP RM. De fapt, la alin.(1) și (2) art.194
CP RM, sunt prevăzute două infracțiuni de sine stătătoare. Aceste două infracțiuni se pot
afla între ele în concurs.

Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere

(art.196 CP RM):
În art.196 CP RM – sub denumirea marginală de cauzare de daune materiale prin
înşelăciune sau abuz de încredere – sunt reunite două variante-tip de infracţiuni şi două
variante agravate de infracţiuni.
Astfel, prima variantă-tip de infracţiune, specificată la alin.(1) art.196 CP RM,
constă în cauzarea de daune materiale în proporţii mari proprietarului prin înşelăciune sau
abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însuşire.
Prima variantă agravată de infracţiune, consemnată la lit.b) alin.(2) art.196 CP
RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită de două sau mai
multe persoane.
Cea de-a doua variantă agravată de infracţiune, specificată la lit.a) alin.(3) art.196
CP RM, presupune că infracţiunile prevăzute la alin.(1) sau lit.b) alin.(2) art.196 CP RM
sunt săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.

313
 În sfîrşit, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, specificată la alin.(4) art.196
CP RM, constă în cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari prin înşelă-
ciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însuşire.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.196 CP RM are
un caracter complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la
patrimoniu, care au în conţinutul lor un drept de creanţă; obiectul juridic secundar îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voinţă şi minimul necesar de
încredere.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.196 CP RM se prezintă
în mod diferit, în funcţie de modalitatea faptică prin care se exprimă fapta prejudiciabilă.
Astfel, în situaţia eschivării de la plata pentru folosirea bunurilor, serviciilor sau lucrărilor,
obiectul material îl reprezintă sumele băneşti pe care făptuitorul le reţine şi nu le transmite
către victimă în schimbul bunurilor, serviciilor sau lucrărilor de care a beneficiat. În alte
modalităţi faptice, obiectul material îl constituie bunurile folosite ilicit (de exemplu, trenul,
în cazul călătoriei fără bilet în tren) sau bunurile pe care făptuitorul le trece în folosul său,
în loc de a le trece în folosul victimei (de exemplu, banii pe care însoţitorul de vagon îi tre-
ce în folosul său, deşi aceştia provin de la pasagerii fără bilet, fiind achitaţi ca plată pentru
călătorie).
Alin.(1) art.196 CP RM trebuie aplicat în cazul dobîndirii ilicite a bunurilor imo-
bile străine prin înşelăciune sau abuz de încredere (în ipoteza în care daunele materiale
cauzate se cifrează în proporţii mari). Art. 190 CP RM este inaplicabil în această ipoteză. În
acest fel, nu doar bunurile mobile, dar şi cele imobile pot să reprezinte obiectul material al
infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.196 CP RM.
În ipoteza dobîndirii ilicite a dreptului asupra bunurilor altei persoane prin înşelă-
ciune sau abuz de încredere (dacă se produc daune materiale în proporţii mari) se va aplica
alin.(1) art.196 CP RM, nu art.190 CP RM. Astfel, dreptul asupra bunurilor altei persoane
poate să reprezinte obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.196 CP RM.
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.196 CP RM poate fi doar proprieta-
rul. De aceea, fapta proprietarului, care cauzează, prin înşelăciune sau abuz de încredere,
daune materiale unui posesor legitim, nu poate fi calificată conform alin.(1) art.196 CP RM.
În prezenţa unor temeiuri suficiente, o asemenea faptă ar putea fi calificată ca samavolnicie,
în baza art.352 CP RM sau art.335 din Codul contravenţional.
 Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.196 CP RM are urmă-
toarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care este alcătuită din două acţiuni (inacţiuni):
a) acţiunea sau inacţiunea principală care se exprimă în cauzarea de daune materiale; b)
acţiunea sau inacţiunea adiacentă care se exprimă în înşelăciune sau în abuz de încredere;
2) urmările prejudiciabile sub formă de daune materiale în proporţii mari; 3) legătura de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) circumstanţele să-
vîrşirii infracţiunii: dacă fapta nu constituie o însuşire (adică, dacă fapta nu constituie o
sustragere).
Cît privește fapta prejudiciabilă din contextul infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.196 CP RM, aceasta este prezentă ori de cîte ori are loc o cauzare de daune materiale în
proporții mari, însoţită de înşelăciune sau de abuz de încredere, cu condiţia să nu opereze
prevederile unei norme speciale (de exemplu, ale art.194 (parţial), 238, 240, 244, 244 1 sau
ale altor norme din Codul Penal).
În ceea ce priveşte conţinutul acţiunii (inacţiunii) adiacente din cadrul infracţiunii
specificate la alin.(1) art.196 CP RM, este util să se apeleze la explicaţiile corespunzătoare
privind conţinutul acţiunii (inacţiunii) adiacente din cadrul infracţiunii prevăzute la art.190
CP RM.
Infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.196 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii daunelor materiale (a prejudiciului patri-
monial), cifrat în proporţii mari.
În cazul în care cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere
nu implică producerea unor daune în proporții mari, se va aplica după caz: 1) art.106 din
Codul contravenţional (în ipoteza în care fie fapta nu implică în genere producerea unor
daune materiale, fie daunele materiale cauzate nu ating proporțiile mari); 2) alin.(4) art.196
CP RM (în cazul în care daunele materiale cauzate se cifrează în proporții deosebit de
mari).
În ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.196 CP RM, urmările prejudiciabile
se exprimă fie sub forma prejudiciului patrimonial efectiv, fie sub forma venitului ratat. În
opoziţie, numai prejudiciul patrimonial efectiv caracterizează urmările prejudiciabile pro-
duse de infracţiunile specificate la art.190 CP RM.
Cel de-al patrulea semn al laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.196 CP RM – circumstanţele săvîrşirii infracţiunii – are un caracter secundar, dar şi

315
obligatoriu. Aceste circumstanţe presupun că fapta de cauzare de daune materiale prin
înşelăciune sau abuz de încredere nu constituie o sustragere. Astfel, sub aspectul laturii
obiective, distincţia principală dintre infracţiunile specificate la art.196 CP RM şi infrac-
ţiunile prevăzute la art.190 CP RM constă în mecanismul de cauzare a daunelor materiale:
în cazul infracţiunilor prevăzute la art.190 CP RM, masa patrimonială a victimei este
diminuată în aceeaşi proporţie în care sporeşte masa patrimonială a făptuitorului; în cazul
infracţiunilor specificate la art.196 CP RM, masa patrimonială a victimei nu sporeşte în
proporţia pe care o exprimă eschivarea făptuitorului de a-şi executa obligaţiile pecuniare
faţă de victimă; sau masa patrimonială a victimei este diminuată, fără însă a spori masa
patrimonială a făptuitorului.
Pentru calificarea faptei conform alin.(1) art.196 CP RM, nu au relevanţă mijloa-
cele care au fost utilizate pentru săvîrşirea acestei infracţiuni. Ca şi în cazul infracțiunilor
specificate la art.190 CP RM, aceste mijloace pot constitui: documente false; instrumente
de măsurat false; uniforma specială sau alte însemne de apartenenţă la un anumit rol soci-
al; computerul etc. Important este de a stabili că aceste mijloace au fost folosite nu pentru
sustragere, dar pentru cauzare pe altă cale a daunelor materiale prin înşelăciune sau abuz
de încredere.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.196 CP RM se caracteri-
zează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. De cele mai multe ori,
motivul infracțiunii în cauză este interesul material. În afară de aceasta, făptuitorul trebuie
să urmărească un scop special – scopul de cupiditate, care nu cuprinde scopul sustragerii.
Subiectul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.196 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
În ceea ce priveşte circumstanţele agravante consemnate la lit.b) alin.(2) și lit.a)
alin.(3) art.196 CP RM, ele se interpretează după modelul pe care îl cunoaştem din cadrul
analizei infracţiunilor săvîrşite prin sustragere, cu ajustările necesare.
În primul rînd, deosebirea dintre infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.196 CP RM
și infracțiunea specificată la alin.(2) art.196 CP RM ține de conținutul urmărilor prejudi-
ciabile, mai bine zis de mărimea daunelor materiale produse. Astfel, în cazul infracțiunii
prevăzute la alin.(1) art.196 CP RM, valoarea pagubei pricinuite depăşeşte 2500 unităţi
convenţionale. În contrast, în ipoteza infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.196 CP RM, va-
loarea pagubei pricinuite depăşeşte 5000 unităţi convenţionale.
 De asemenea, subiectul infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.196 CP RM este per-
soana fizică responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani (nu de
16 ani, ca în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.196 CP RM).
Accentuăm că la alin.(4) art.196 CP RM este specificată nu o circumstanță agra-
vantă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.196 CP RM. De fapt, la alin.(1) și (4) art.196
CP RM, sunt prevăzute două infracțiuni de sine stătătoare. Aceste două infracțiuni se pot
afla între ele în concurs.

Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (art.197 CP RM):

În art.197 CP RM fapta de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor este
incriminată într-o variantă-tip şi într-o variantă agravată.
Astfel, varianta-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(1) art.197 CP RM, constă
în distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari.
La rîndul său, varianta agravată a distrugerii sau deteriorării intenţionate a bu-
nurilor, specificată la alin.(2) art.197 CP RM, presupune că infracţiunea prevăzută la ali-
neatul (1):
- este săvîrşită prin incendiere, explozie sau prin o altă modalitate periculoasă
(lit.a));
- este săvîrşită din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit.b));
- este săvîrşită asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către aceasta a
obligaţiilor de serviciu sau obşteşti (lit.c));
- a provocat din imprudenţă decesul persoanei (lit.d)).
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.197 CP RM îl formează rela-
ţiile sociale cu privire la substanţa, integritatea şi potenţialul de utilizare a bunurilor.
În ipoteza specificată la lit.d) alin.(2) art.197 CP RM, în plan secundar, se aduce
atingere relaţiilor sociale cu privire la viaţa persoanei.
Obiectul material al infracţiunii de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunu-
rilor îl reprezintă bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului,
dispun de valoare materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile sau imobile şi străine
pentru făptuitor.

317
 Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.197 CP RM nu îl pot constitui
propriile bunuri ale făptuitorului. Dacă, de exemplu, în vederea obţinerii ilegale a sumei
asigurate, asiguratul întreprinde anumite acţiuni care grăbesc producerea cazului asigurat
(distrugînd sau deteriorînd propriile bunuri), calificarea se poate face conform art.190 CP
RM.
Bunurile lipsite de orice valoare economică, precum şi bunurile abandonate, nu pot
constitui obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.197 CP RM.
În cazul în care bunurile distruse sau deteriorate dispun de anumite calităţi speciale,
în locul normei generale (art.197 CP RM) poate opera o normă specială: alin.(1) art.142
(în situația oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al persoanei care beneficiază de
protecţie internaţională); art.221 CP RM (în cazul monumentelor de istorie şi cultură sau
al obiectelor naturii, luate sub ocrotirea statului); art.232 (în ipoteza masivelor forestiere);
art.268 CP RM (în situația căilor de comunicaţie, instalaţiilor de pe ele, mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori al altor utilaje pentru transporturi, ori în cazul mij-
loacelor de transport) etc.
Victimă a infracţiunii de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor poate fi
oricine. Totuşi, în cazul săvîrşirii infracţiunii în prezenţa circumstanţei agravante consem-
nate la lit.c) alin.(2) art.197 CP RM, victimă poate fi numai persoana care îşi îndeplineşte
obligaţiile de serviciu sau obşteşti.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.197 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de distrugere ori de-
teriorare; 2) urmările prejudiciabile sub formă de daune în proporţii mari; 3) legătura de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
În sensul prevederii de la art.197 CP RM, prin „distrugere” trebuie de înţeles acea
influenţare asupra bunului, care presupune încetarea existenţei fizice a acestuia sau aduce-
rea bunului respectiv într-o asemenea stare, care exclude – în totalitate şi definitiv – utiliza-
rea conform destinaţiei sale funcţionale; bunul nu mai poate fi restabilit pe calea reparaţiei
sau restaurării, fiind scos complet din circuitul economic.
În sensul prevederii de la art.197 CP RM, prin „deteriorare” se are în vedere o
astfel de influenţare asupra bunului, care presupune o modificare a calităţilor lui utile, o
înrăutăţire considerabilă a stării acestuia, bunul devenind inutilizabil parţial sau temporar.
Înrăutăţirea lui calitativă poate fi înlăturată pe calea reparaţiei, restaurării, tratării animalu-
lui sau prin alt procedeu de reabilitare.
Infracţiunea de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor există şi atunci
cînd fapta afectează estetica bunului. În acest caz, fapta se săvîrşeşte, de regulă, în moda-
litatea deteriorării. De asemenea, fapta se comite şi atunci cînd deteriorarea există doar
pentru că integritatea bunului, aşa cum o voieşte posesorul acestuia, a fost afectată.
În unele situaţii, bunul nu suferă modificări de ordin fizic (în materialitatea sa,
în substanţa sa), însă este scos de către făptuitor din posesia victimei şi încetează a mai fi
utilizat conform destinaţiei (de exemplu, inelul este aruncat în lac, pasărea este eliberată
din colivie etc.). Astfel de fapte se caracterizează prin aceea că de posibilitatea de a utiliza
bunul este lipsit atît posesorul acestuia, cît şi făptuitorul şi terţele persoane. O asemenea
aducere în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinînd altuia nu poate fi considerată
modalitate a infracţiunii prevăzute la art.197 CP RM. În schimb, nu este exclus ca lipsirea
de posibilitatea de întrebuinţare a bunului să constituie expresia dispunerii faptice de acel
bun, care urmează sustragerii lui. În prezenţa unor astfel de condiţii, vor fi aplicabile doar
prevederile de la art.186, 187, 188, 190, 191 sau 192 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.197 CP RM poate fi săvîrşită nu doar pe calea acţiu-
nii, dar şi pe calea inacţiunii. De exemplu, împiedicarea luării măsurilor de conservare ori
de salvare a unui bun constituie o formă pasivă de distrugere sau deteriorare a acestuia.
Aceasta întrucît făptuitorul nu acţionează nemijlocit asupra bunului pentru a-l distruge sau
deteriora, însă prin fapta sa împiedică luarea măsurilor necesare să apere bunul de pericolul
distrugerii sau al deteriorării care îl ameninţă.
În ipoteza în care distrugerea sau deteriorarea bunurilor constituie parte a unui
întreg, în acord cu art.118 CP RM, se va aplica nu art.197 CP RM, dar norma penală care
reprezintă întregul: lit.e) alin.(2) art.189, art.1922, art.193, lit.b) sau c) alin.(3) art.257,
art.272, art.285, lit.b) alin.(2) art.349 ori altele din Codul penal.
De regulă, metoda de realizare a distrugerii sau a deteriorării (rupere, sfărî-
mare, tasare, dizolvare în acid, sacrificarea animalului etc.) nu are nici un impact asu-
pra calificării. Totuşi, la regula dată există o excepţie. Este vorba despre modalitatea
prevăzută la lit.a) alin.(2) art.197 CP RM, atunci cînd distrugerea sau deteriorarea
este realizată prin incendiere, explozie sau printr-o altă modalitate (a se citi – metodă)
periculoasă.

319
 Infracţiunea prevăzută la art.197 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul cauzării de daune în proporţii mari. Dacă distrugerea sau
deteriorarea intenţionată a bunurilor nu implică producerea unor asemenea urmări, devine
aplicabil art.104 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii de distrugere sau deteriorare intenţionată a bu-
nurilor se caracterizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă sau
indirectă.
Motivele infracţiunii prevăzute la art.197 CP RM pot fi dintre cele mai variate:
răzbunare; invidie; ură; interes material (presupunînd săvîrşirea infracţiunii la comandă, în
schimbul unei remuneraţii materiale) etc. Răspunderea se agravează conform lit.b) alin.(2)
art.197 CP RM, dacă motivele infracțiunii sunt cele de ură socială, naţională, rasială sau
religioasă.
Subiectul infracţiunii de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor este
persoana fizică responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de: 16 ani (în
cazul faptei prevăzute la alin.(1)) sau 14 ani (în ipoteza faptei specificate la alin.(2)).
În ceea ce priveşte circumstanţele agravante consemnate la lit.b)-d) alin.(2) art.197
CP RM, ele se interpretează după modelul pe care îl cunoaştem din cadrul analizei infracţi-
unilor examinate anterior, cu ajustările de rigoare.
Răspunderea se agravează conform lit.a) alin.(2) art.197 CP RM, dacă distru-
gerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor este săvîrșită prin incendiere, explozie
sau printr-o altă modalitate periculoasă. Prin „incendiere” se înţelege declanşarea unui
fenomen fizico-chimic, prin care se produce arderea uneia sau mai multor substanţe
combustibile în prezenţa oxigenului din aer. Prin „provocarea exploziei” se are în ve-
dere declanşarea unei reacţii foarte rapide de natură fizică sau chimică, însoţită de for-
marea şi degajarea violentă a unei mari cantităţi de gaze, cu efecte mecanice, termice şi
luminoase asupra bunurilor sau persoanelor care se găsesc în raza sa de acţiune. Prin „o
altă modalitate periculoasă” trebuie de înțeles toate celelalte metode de distrugere sau
deteriorăre intenţionată a bunurilor (altele decît incendierea şi provocarea exploziei),
implicînd un pericol pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (de exemplu: in-
undarea spaţiilor în care locuesc persoane; provocarea unor accidente în transportul de
persoane; provocarea prăbuşirii clădirilor şi construcţiilor locuite; provocarea ruperii
barajelor etc.).
 Printre scopurile distrugerii sau deteriorării intenţionate a bunurilor, săvîrşite prin
incendiere, explozie sau prin o altă modalitate periculoasă, nu se pot număra scopurile
speciale care condiționează aplicarea unei norme speciale. Printre astfel de scopuri se nu-
mără: scopul de a intimida populaţia ori o parte din ea, de a atrage atenţia societăţii asupra
ideilor politice, religioase ori de altă natură ale făptuitorului sau de a sili statul, organizaţia
internaţională, persoana juridică sau fizică să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea
vreunei acţiuni (scop specific pentru infracţiunea de act terorist (art.278 CP RM)); scopul
de a slăbi baza economică şi capacitatea de apărare a ţării (scop specific pentru infracţiunea
de diversiune (art.343 CP RM)) etc.

Dobîndirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinu-

te pe cale criminală (art.199 CP RM):
În art.199 CP RM, sub denumirea marginală de dobîndire sau comercializare a
bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală, sunt reunite trei varian-
te-tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată de infracţiune.
Astfel, prima variantă-tip a dobîndirii sau comercializării bunurilor despre care se
ştie că au fost obţinute pe cale criminală, specificată la alin.(1) art.199 CP RM, constă în
dobîndirea sau comercializarea, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor, despre care se
ştie că au fost obţinute pe cale criminală.
La rîndul său, varianta agravată a dobîndirii sau comercializării bunurilor despre
care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală, prevăzută la lit.a) şi b) alin.(2) art.199 CP
RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită:
- de două sau mai multe persoane (lit.a));
- sub formă de îndeletnicire (lit.b)).
Cea de-a doua variantă-tip a dobîndirii sau comercializării bunurilor despre care
se ştie că au fost obţinute pe cale criminală, specificată la lit.c) alin.(2) art.199 CP RM,
constă în dobîndirea sau comercializarea, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor, despre
care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală, săvîrşită în proporţii mari.
Ultima variantă-tip a dobîndirii sau comercializării bunurilor, despre care se ştie
că au fost obţinute pe cale criminală, specificată la alin.(3) art.199 CP RM, se exprimă în
dobîndirea sau comercializarea, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor, despre care se
ştie că au fost obţinute pe cale criminală, săvîrşită în proporţii deosebit de mari.

321
 Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.199 CP RM are un
caracter multiplu: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la reîn-
toarcerea în masa patrimonială a bunurilor care au fost extrase pe cale infracţională din ca-
drul acesteia; obiectul juridic secundarîl constituie relaţiile sociale cu privire la identificarea
şi sancţionarea infractorilor.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(1) art.199 CP RM îl reprezintă
bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare
materială şi de cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor, şi care au
fost obţinute nemijlocit pe cale criminală (infracţională), adică au fost obţinute de pe urma
comiterii unei alte infracţiuni (de exemplu, a sustragerii, şantajului, vînatului ilegal, con-
trabandei, coruperii pasive, banditismului etc.). Este esențial ca valoarea exprimată în bani
a bunurilor în cauză să nu depăşească 2500 unităţi convenţionale. Altfel, răspunderea se va
aplica în conformitate cu lit.c) alin.(2) art.199 CP RM.
Bunurile care au fost obţinute nu nemijlocit pe cale criminală, ci în schimbul mij-
loacelor băneşti obţinute pe cale criminală, nu formează obiectul material al infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.199 CP RM.
Condiţionarea existenței infracţiunii specificate la alin.(1) art.199 CP RM de săvîr-
şirea anterioară a unei alte infracţiuni, din care provin bunurile respective, o caracterizează
pe aceasta ca fiind o infracţiune corelativă. Prin aceasta, infracţiunile prevăzute la art.199
CP RM se aseamănă cu infracţiunile specificate la art.243 CP RM. Totuşi, trebuie de menţi-
onat că obiectul material al infracţiunilor prevăzute la art.243 CP RM îl constituie bunurile
aflate în circuitul civil. În caz contrar, ar fi imposibilă legalizarea lor. În opoziţie, pentru
bunurile care reprezintă obiectul material al infracţiunilor specificate la art.199 CP RM nu
este relevant dacă acestea se află sau nu în circuitul civil.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.199 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiune. Această acţiune cunoaște două modalităţi normative cu
caracter alternativ: 1) dobîndire; 2) comercializare.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.199 CP RM, prin „dobîndire” se înţelege
primirea în posesie a bunurilor, obţinute pe cale criminală, prin cumpărare, primire în dar,
primire în schimbul altui bun, primire în contul datoriei sau sub orice altă formă de primire
în posesie a bunurilor, gratuită ori oneroasă. Prin „comercializare” se are în vedere transmi-
terea în posesia altuia a bunurilor obţinute pe cale criminală, pe calea vînzării. Oricare altă
transmitere în posesia altuia a bunurilor obţinute pe cale criminală (de exemplu, donarea,
transmiterea în schimbul altui bun, transmiterea în contul reparării prejudiciului cauzat altei
persoane etc.) nu constituie comercializare în sensul alin.(1) art.199 CP RM.
O cerinţă esenţială, care ţine de latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.
(1) art.199 CP RM, este ca acţiunea de dobîndire sau de comercializare să fie săvîrşită în
lipsa unei preordinări, adică fără o promisiune prealabilă. Întrucît fapta prevăzută la alin.(1)
art.199 CP RM constituie un caz special de favorizare a infracţiunii, la calificarea ei nu este
necesar a se face referire la art.49 „Favorizarea” din Codul Penal. Nu se cere nici calificarea
suplimentară conform art.323 „Favorizarea infracţiunii” din Codul Penal.
Dacă dobîndirea sau comercializarea bunurilor, obţinute pe cale criminală, a fost
promisă din timp, cele săvîrşte reprezintă complicitate la infracţiunea corespunzătoare (adi-
că la: sustragere; şantaj; vînatul ilegal; contrabandă; coruperea pasivă; banditism etc.). În
prezenţa unor asemenea condiţii, alin.(1) art.199 CP RM este inaplicabil.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.199 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul dobîndirii sau comercializării bunurilor, despre care se
ştie că au fost obţinute pe cale criminală.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.199 CP RM se exprimă,
în primul rînd, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. La momentul săvîrşirii infracţiu-
nii, făptuitorul trebuie să cunoască cu certitudine că bunurile, pe care le dobîndeşte sau le
comercializează, provin dintr-o activitate criminală (infracţională). În acelaşi timp, nu este
indispensabil ca făptuitorul să cunoască cu exactitate prin care anume infracţiune au fost
obţinute bunurile respective.
Cunoaşterea provenienţei infracționale a bunurilor poate rezulta din diferite împre-
jurări de fapt, cum ar fi: 1) clandestinitatea înstrăinării bunurilor către făptuitor; 2) locul
ascuns în care au fost ţinute bunurile înainte de a-i fi înstrăinate făptuitorului; 3) preţul exa-
gerat de redus cu care bunurile îi sunt înstrăinate făptuitorului; 4) imposibilitatea evidentă
ca cel care a săvîrşit infracţiunea anterioară să fi deţinut în mod legal respectivele bunuri
etc. Dacă făptuitorul nu a cunoscut provenienţa infracțională a bunurilor, pe care le dobîn-
deşte sau le comercializează, fapta nu constituie infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.199
CP RM.
Motivele infracțiunii specificate la alin.(1) art.199 CP RM pot fi dintre cele mai
variate: interesul material; năzuinţa de a-şi ajuta persoana apropiată; năzuinţa de a îm-

323
piedica desfăşurarea în condiţii de normalitate a urmăririi penale etc. Deşi nu se exclude
ca subiectul să urmărească scopul de cupiditate, prezenţa acestui scop nu are un caracter
obligatoriu.
Dacă scopul urmărit de făptuitor constă în introducerea bunurilor în circuitul legal,
atunci dobîndirea sau comercializarea bunurilor, despre care se ştie că au fost obţinute pe
cale criminală, va constitui una dintre infracțiunile specificate la art.243 CP RM, şi nu una
dintre infracțiunile prevăzute la art.199 CP RM.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.199 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
În ipoteza infracţiunilor prevăzute la art.199 CP RM, subiect nu poate fi persoana
care anterior a obţinut nemijlocit pe cale criminală bunurile constituind obiectul material al
infracţiunii. În contrast, în cazul infracțiunilor prevăzute la art.243 CP RM, subiect poate
fi şi persoana care a obţinut nemijlocit pe cale infracțională bunurile constituind obiectul
material al infracţiunii.
Pentru existenţa infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.199 CP RM, nu interesează
dacă cel care a săvîrşit infracţiunea din care provin bunurile dobîndite sau comercializate a
fost sau nu descoperit, ori dacă, fiind descoperit, a fost sau nu pedepsit.
Circumstanţa agravantă, nominalizată la lit.a) alin.(2) art.199 CP RM, coincide cu
circumstanţa agravantă similară de la lit.b) alin.(2) art.186 CP RM. De aceea, este admisi-
bilă o abordare similară a esenţei agravantei respective, cu luarea în consideraţie a particu-
larităţilor infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.199 CP RM.
Răspunderea se agravează conform lit.b) alin.(2) art.199 CP RM, dacă dobîndirea
sau comercializarea bunurilor, despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală, este
săvîrșită sub formă de îndeletnicire. Această circumstanţă agravantă operează în prezenţa
următoarelor patru condiţii: 1) repetarea de cel puţin de trei ori a infracţiunii prevăzute la
alin.(1) art.199 CP RM; 2) făptuitorul nu a fost condamnat nici pentru una din infracţiunile
care formează repetarea; 3) nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere
penală pentru aceste infracţiuni; 4) dobîndirea sau comercializarea bunurilor, despre care se
ştiecă au fost obţinute pe cale criminală, reprezintă pentru făptuitor singura sau principala
sursă de venituri.
Aplicarea răspunderii în baza lit.b) alin.(2) art.199 CP RM exclude reţinerea la ca-
lificare a concursului dintre mai multe infracţiuni prevăzute la alin.(1) art.199 CP RM.
 Este cazul de menționat că, în ipoteza infracțiunilor prevăzute la lit.c) alin.(2) și
alin.(3) art.199 CP RM, valoarea exprimată în bani a bunurilor, care constituie obiectul ma-
terial al infracțiunii, trebuie să depăşească 2500 și, respectiv, 5000 unităţi convenţionale.
Accentuăm că la lit.c) alin.(2) şi alin.(3) art.199 CP RM sunt specificate nu
circumstanțele agravante ale infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.199 CP RM. De fapt, la
alin.(1) și lit.c) alin.(2) şi alin.(3) art.199 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătă-
toare. Aceste infracțiuni se pot afla între ele în concurs.

§ 7. Infracţiuni cibernetice / informatice (Iu. Diaconu, V. Stati)

Accesul ilegal la informaţia computerizată (art.259 CP RM):

Sub denumirea marginală de acces ilegal la informaţia computerizată, în art.259
CP RM, sunt reunite două variante-tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată de
infracţiune. Astfel, prima variantă-tip de infracţiune, consemnată la alin.(1) art.259 CP
RM,
se exprimă în accesul ilegal la informaţia computerizată, adică la informaţia din calcula-
toare, de pe suporţii materiali de informaţie, din sistemul sau reţeaua informatică, al unei
persoane care nu este autorizată în temeiul legii sau al unui contract, depăşeşte limitele au-
torizării ori nu are permisiunea persoanei competente să folosească, să administreze sau să
controleze un sistem informatic ori să desfăşoare cercetări ştiinţifice sau să efectueze orice
altă operaţiune într-un sistem informatic, dacă este însoţit de distrugerea, deteriorarea,
modificarea, blocarea sau copierea informaţiei, de dereglarea funcţionării calculatoarelor,
a sistemului sau a reţelei informatice şi dacă a cauzat daune în proporţii mari.
În varianta sa agravată, consemnată la lit.b)-g) alin.(2) art.259 CP RM,
infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită:
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- cu violarea sistemelor de protecţie (lit.c));
- cu conectarea la canalele de telecomunicaţii (lit.d));
- cu folosirea unor mijloace tehnice speciale (lit.e));
- cu utilizarea ilegală a calculatorului, sistemului sau reţelei informatice, în scopul
săvîrşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1) art.259, la art.260 1-2603,
2605 şi 2606 CP RM (lit.f));

325
- în privinţa informaţiei protejate de lege (lit.g)).

326
 Cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, consemnată la lit.h) alin.(2) art.259
CP RM, se exprimă în accesul ilegal la informaţia computerizată, adică la informaţia din
calculatoare, de pe suporţii materiali de informaţie, din sistemul sau reţeaua informatică,
al unei persoane care nu este autorizată în temeiul legii sau al unui contract, depăşeşte
limitele autorizării ori nu are permisiunea persoanei competente să folosească, să admi-
nistreze sau să controleze un sistem informatic ori să desfăşoare cercetări ştiinţifice sau să
efectueze orice altă operaţiune într-un sistem informatic, dacă este însoţit de distrugerea,
deteriorarea, modificarea, blocarea sau copierea informaţiei, de dereglarea funcţionării
calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice şi dacă este săvîrşită în proporţii
deosebit de mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.259 CP RM are un
caracter complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la lega-
litatea accesului la informaţia computerizată; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile
sociale cu privire la legalitatea intervenţiei în sistemul informaţional.
Obiectul material (imaterial) al infracţiunii specificate la alin.(1) art.259 CP RM îl
reprezintă, după caz: 1) informaţia computerizată; 2) calculatoarele; 3) sistemul informatic;
4) reţeaua informatică.
Victimă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.259 CP RM este proprietarul sau
alt posesor al informaţiei computerizate, al calculatorului, al sistemului informatic sau al
reţelei informatice accesate ilegal.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.259 CP include următoarele
trei semne: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea principală de acces ilegal la infor-
maţia computerizată, însoţită de acţiunea adiacentă de distrugere, deteriorare, modificare,
blocare sau copiere a informaţiei, de dereglare a funcţionării calculatoarelor, a sistemului
sau a reţelei informatice; 2) urmările prejudiciabile, și anume daunele în proporţii mari; 3)
legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.259 CP RM, „acces” înseamnă uzitarea
de resursele unui sistem informatic, adică darea de instrucţiuni unui sistem informatic,
comunicarea cu/printr-un sistem informatic, stocarea informaţiei sau regăsirea acesteia într-
un sistem informatic. Accesul include intrarea într-un alt sistem informatic, conectat prin
reţele de telecomunicaţii publice sau într-un alt sistem informatic din aceeaşi reţea
informatică, indiferent de metoda de comunicare. Metoda de comunicare – la distanţă,
inclusiv graţie legăturii prin satelit sau nu, ori de aproape – nu prezintă importanţă la
calificare.
Accesul trebuie să fie ilegal, adică să se realizeze, după caz: 1) în lipsa autorizării în
temeiul legii sau al unui contract; 2) cu depăşirea limitelor autorizării; 3) fără permisiunea
persoanei competente să folosească, să administreze sau să controleze un sistem informatic
ori să desfăşoare cercetări ştiinţifice sau să efectueze orice altă operaţiune într-un sistem
informatic.
În forma sa cea mai simplă, accesul ilegal la informaţia computerizată presupune
o interacţiune a făptuitorului cu tehnica de calcul vizată prin intermediul echipamentelor
sau diverselor componente ale sistemului vizat (sursă de alimentare, butoane de pornire,
tastatură, mouse, joystick). Manipularea acestor dispozitive se transformă în solicitări către
Unitatea Centrală de Prelucrare (UCP) a sistemului, care va procesa date ori va rula progra-
me de aplicaţii în beneficiul făptuitorului. Va exista acces ilegal în formă simplă şi în cazul
în care făptuitorul, manipulînd propriile echipamente periferice, de la distanţă, găseşte şi
utilizează o cale externă de intrare într-un alt sistem de calcul.
Pentru obţinerea accesului, făptuitorul poate încerca o gamă variată de procedee
tehnice, cum ar fi: 1) atacul prin parolă; 2) atacul de acces liber; 3) atacul care exploatează
slăbiciunile tehnologice; 4) atacul care exploatează bibliotecile partajate; 5) atacul prin
deturnarea TCP etc.
Doar accesul ilegal la informaţia computerizată (privită ca acțiune principală) este
insuficient pentru a întregi fapta prejudiciabilă prevăzută la alin.(1) art.259 CP RM. Iată de
ce, acţiunea principală se poate afla în legătură cauzală cu urmările prejudiciabile numai
dacă este însoţită de acţiunea adiacentă.
În cazul infracțiunii specificate la alin.(1) art.259 CP RM, acţiunea adiacentă se
poate prezenta sub următoarele modalităţi normative cu caracter alternativ: a) distrugerea
informaţiei computerizate; b) deteriorarea informaţiei computerizate; c) modificarea infor-
maţiei computerizate; d) blocarea informaţiei computerizate; e) copierea informaţiei com-
puterizate; f) dereglarea funcţionării calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice.
În fond, este vorba despre mai multe forme de intervenţie ilegală în sistemul informaţio-
nal, care se concretizează, respectiv, în: a) ştergerea ireversibilă şi completă a informaţiei
computerizate; b) aducerea informaţiei computerizate într-o stare care o face inutilizabilă
temporar sau în parte; c) alterarea informaţiei computerizate iniţiale; d) crearea de inacce-

328
sibilitate a informaţiei computerizate, deşi informaţia dată se păstrează; e) reproducerea
informaţiei computerizate originale, deşi această informaţie se păstrează intactă şi în stare
de utilizare; f) disfuncţionalizarea calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice,
avînd ca efect oferirea unei informaţii incorecte, refuzul oferirii informaţiei, scoaterea din
funcţiune sau întreruperea funcţionării etc.
Trebuie de menționat că accesul ilegal la informaţia computerizată nu constituie
neapărat o situaţie premisă a săvîrşirii infracţiunilor prevăzute la art.260 1-2603 CP RM.
Totodată, în situaţia în care se accesează ilegal informaţia computerizată în scopul săvîrşirii
vreuneia din aceste trei infracţiuni (iar acest scop își găsește realizarea), ne vom afla în
prezenţa unui concurs între infracțiunea specificată la alin.(1) art.259 CP RM și una dintre
infracțiunile specificate la art.2601-2603 CP RM.
Este notabil că, în art.178 CP RM, nu se specifică în mod expres violarea dreptului
la secretul corespondenţei electronice întreţinute prin e-mail sau pe altă cale ce nu presu-
pune efectuarea de convorbiri telefonice sau expedierea de înştiinţări telegrafice. Aceasta
nu însemnă că, în ipoteza conturată, nu poate fi identificată o altă soluţie de calificare.
Astfel, dacă făptuitorul accesează aplicaţia de poştă electronică, distrugînd, deteriorînd,
modificînd, blocînd sau copiind informaţia computerizată ori dereglînd funcţionarea cal-
culatoarelor, a sistemului informatic sau a reţelei informatice, cauzînd prin aceasta daune
în proporţii mari, atunci fapta poate fi calificată în baza alin.(1) art.259 CP RM. Însă, dacă
făptuitorul accesează aplicaţia de poştă electronică, doar luînd cunoştinţă de conţinutul in-
formaţiei primite, transmise ori stocate de victimă, atunci va lipsi temeiul aplicării alin.(1)
art.259 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.259 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii mari. Mărimea daune-
lor cauzate prin infracțiunea dată nu poate să depăşească 5000 unităţi convenţionale. Altfel,
răspunderea se va aplica în conformitate cu lit.h) alin.(2) art.259 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.259 CP RM se carac-
terizează prin intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii în cauză pot consta în:
interesul „sportiv”; motivele huliganice; răzbunare; interesul material etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.259 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
 Numai persoana care nu este autorizată în temeiul legii sau al unui contract, care
depăşeşte limitele autorizării ori nu are permisiunea persoanei competente să folosească, să
administreze sau să controleze un sistem informatic ori să desfăşoare cercetări ştiinţifice sau
să efectueze orice altă operaţiune într-un sistem informatic, poate fi subiectul infracţiunii
specificate la alin.(1) art.259 CP RM.
În ceea ce priveşte circumstanța agravantă consemnată la lit.b) alin.(2) art.259 CP
RM, menţionăm că trăsăturile acesteia ne sunt cunoscute din analiza infracţiunii prevăzute
la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
În legătură cu circumstanța agravantă prevăzută la lit.c) alin.(2) art.259 CP RM,
este cazul de menționat că protecţia poate fifizică (izolarea tehnicii de calcul într-o incintă
securizată, asigurarea cu dispozitive mecanice cu cheie sau cifru metalic, controlul manual
al sursei de curent etc.) saulogică (prin parole, coduri de acces sau criptare). În condiţiile
specificate la lit.c) alin.(2) art.259 CP RM, făptuitorul va acţiona asupra sistemului infor-
matic vizat prinviolarea acestor protecţii. La nivel fizic, violarea presupune dezafectarea
dispozitivelor mecanice de securitate prin diferite mijloace mecano-chimico-electrice. La
nivel logic, este vorba, de cele mai dese ori, despre atacuri asupra parolelor.
În sensul prevederii de la lit.d) alin.(2) art.259 CP RM, conectarea la canalele de
telecomunicaţii presupune facilitarea accesului ilegal la informaţia computerizată, pe calea
recepţiei de semne, semnale, înscrieri, imagini, sunete sau informaţii de orice natură, prin
fir, radio, prin sisteme optice sau alte sisteme electromagnetice.
În contextul dispoziţiei de la lit.e) alin.(2) art.259 CP RM, prin „folosirea unor
mijloace tehnice speciale” se are în vedere recurgerea la mijloace speciale de săvîrşire a
infracţiunii – mijloace tehnice speciale – în scopul captării sau decodificării informaţiei din
calculatoare, de pe suporţii materiali de informaţie, din sistemul sau reţeaua informatică. În
special, se au în vedere: mijloacele tehnice specialedestinate pentru interceptarea ascunsă
şi înregistrarea informaţiei vehiculate prin sistemele informaţionale şi reţelele de trans-
port de date; mijloacele tehnice speciale destinate pentru obţinerea accesului neautorizat
la informaţiile stocate în sistemele informaţionale şi pe alte mijloace tehnice de păstrare a
informaţiei.
În legătură cu circumstanța agravantă consemnată la lit.f) alin.(2) art.259 CP RM,
agravarea răspunderii penale este condiţionată de îmbinarea următorilor factori: 1) utiliza-
rea ilegală a calculatorului, sistemului sau reţelei informatice în calitate de mijloc de săvîr-

330
şire a infracţiunii; 2) făptuitorul urmăreşte nu un scop oarecare, dar scopul săvîrşirii uneia
dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1) art.259, art.2601-2603, 2605 şi 2606 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.g) alin.(2) art.259 CP RM, se are în vedere că accesată
este nu oricare informaţie computerizată, dar o informaţie computerizată protejată de lege.
Se are în vedere: informaţia despre tulburările psihice, despre solicitarea de asistenţă psihi-
atrică şi tratament într-o instituţie de psihiatrie, precum şi altă informaţie despre starea să-
nătăţii psihice a persoanei; informaţia despre adresarea persoanei în instituţiile specializate
în legătură cu realizarea drepturilor sale la reproducere şi la ocrotirea sănătăţii reproductive
sau despre măsurile luate şi starea sănătăţii sale reproductive; informaţia confidenţială ce
i-a fost comunicată avocatului în timpul acordării asistenţei juridice; informaţia cu privire la
faptele care i-au devenit cunoscute notarului în timpul activităţii sale sau informaţia cu pri-
vire la actele notariale îndeplinite; informaţia culeasă de persoanele care practică activitatea
particulară de detectiv şi pază; informaţiile obţinute de poliţie, dacă executarea atribuţiilor
ei nu cer contrariul; informaţia devenită cunoscută participanţilor la acţiunile procesuale;
informaţia obţinută de organele securităţii statului în procesul activităţii acestora etc.
Dacă este săvîrşit accesul ilegal la informaţia computerizată protejată de lege, des-
pre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane, nu este exclus
concursul dintre infracţiunea prevăzută la lit.g) alin.(2) art.259 CP RM şi una din infracţiu-
nile specificate la alin.(1) sau (11) art.177 CP RM.
Accentuăm că la lit.h) alin.(2) art.259 CP RM este specificată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.259 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.h) alin.
(2) art.259 CP RM, sunt prevăzute două infracțiuni de sine stătătoare. Aceste două
infracțiuni se pot afla între ele în concurs.
Producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziţie a mij-
loacelor tehnice sau produselor program (art.260 CP RM)
La art.260 CP RM se stabileşte răspunderea pentru producerea, importul, comer-
cializarea sau punerea la dispoziţie, sub orice altă formă, în mod ilegal, a mijloacelor
tehnice sau produselor program, concepute sau adaptate, în scopul săvîrşirii uneia dintre
infracţiunile prevăzute la art.237, 259, 2601-2603, 2605 şi 2606 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la art.260 CP RM îl formea-
ză relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală a mijloacelor tehnice sau produselor
program.
 Obiectul material sau imaterial al infracţiunii prevăzute la art.260 CP RM îl
reprezintă mijloacele tehnice (de exemplu, dispozitivul electronic cu ajutorul căruia pot
fi interceptate transmisiile de pachete de date într-o reţea de calculatoare) sau produsele
program (de exemplu, programul pentru calculator), concepute sau adaptate, în scopul
săvîrşirii uneia dintre infracţiunile specificate la art.237, 259, 2601-2603, 2605 şi 2606
CP RM.
Mijloacele tehnice, concepute sau adaptate, în scopul săvîrşirii uneia dintre infrac-
ţiunile prevăzute la art.237, 259, 2601-2603, 2605 şi 2606 CP RM, trebuie deosebite de mij-
loacele tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei. Or, producerea,
comercializarea sau procurarea în scop de comercializare a mijloacelor tehnice speciale
destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei, săvîrşite ilegal, atrag răspunderea conform
art.3011 CP RM. De asemenea, este aplicabil art.261 din Codul contravenţional în ipote-
za: proiectării sau producerii fără scop de comercializare, deţinerii sau utilizării ilegale a
mijloacelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei (alin.(1)); utilizării în
activitatea particulară de detectiv şi de pază a mijloacelor tehnice speciale pentru obţinerea
ascunsă a informaţiei (alin.(2)). Se aplică răspunderea în baza art.262 din Codul contraven-
ţional pentru încălcarea regulilor de import, export, proiectare, producere şi comercializare
a mijloacelor tehnice speciale în scopul obţinerii ascunse a informaţiei, în cazul prezenţei
licenţei, pentru nerespectarea altor condiţii de licenţiere.
Victimă a infracţiunii specificate la art.260 CP RM este persoana fizică sau juridică
posesoare a mijloacelor tehnice sau produselor program care au fost în mod fraudulos utili-
zate pentru a permite accesul într-un sistem informatic.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.260 CP RM constă în fapta pre-
judiciabilă exprimată în acțiune. Această acțiune cunoaște patru modalităţi normative cu
caracter alternativ: a) producerea ilegală a mijloacelor tehnice sau a produselor program; b)
importul ilegal al mijloacelor tehnice sau al produselor program; c) comercializarea ilegală
a mijloacelor tehnice sau a produselor program; d) punerea la dispoziţie, sub orice altă for-
mă, în mod ilegal, a mijloacelor tehnice sau a produselor program.
Producerea mijloacelor tehnice constă în efectuarea unor activităţi de ordin tehnic
prin care anumite componente electronice sunt astfel îmbinate şi interconectate, încît pro-
dusul obţinut să poată interacţiona (direct sau de la distanţă) cu un sistem informatic sau să
devină o parte integrantă a acestuia.

332
 La rîndul său, producerea produselor program presupune elaborarea unei schiţe
logice a programului pentru calculator sau a altor date informatice şi transcrierea instrucţiu-
nilor într-un limbaj de programare, pentru a putea fi „înţelese” şi ulterior executate de către
sistemul informatic vizat.
În art.260 CP RM se incriminează şi fapta aceluia care, deşi nu produce mijloace
tehnice sau produse program, le importă (adică le introduce în ţară prin cumpărare sau pe
cale de schimb), le comercializează (adică le pune în circulaţie pe calea vînzării) ori, sub
orice altă formă, lepune la dispoziţia unei alte persoane (de exemplu, le donează, le oferă în
folosinţă temporară, le schimbă contra altor bunuri etc.).
Cerinţa esenţială este ca acţiunea de producere, import, comercializare sau pune-
re la dispoziţie, sub orice altă formă, a mijloacelor tehnice sau produselor program să aibă
un caracter ilegal. În lipsa acestei cerinţe, fapta nu va putea fi calificată potrivit art.260
CP RM.
Trebuie considerat complice la infracţiunea prevăzută la art.260 CP RM cel
care exportă sau procură ilegal mijloace tehnice sau produse program, concepute sau
adaptate, în scopul săvîrşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.237, 259, 2601-
2603, 2605 şi 2606 CP RM, cu condiţia că a promis în prealabil că va realiza această
contribuţie.
Infracţiunea specificată la art.260 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consi-
deră consumată din momentul producerii, importului, comercializării sau punerii la dispo-
ziţie, sub orice altă formă, în mod ilegal, chiar şi a unui singur exemplar de mijloace tehnice
sau produse program.
În raport cu infracţiunea prevăzută la art.260 CP RM (în modalitatea de punere la
dispoziţie), trebuie privite ca forme ale pregătirii păstrarea, procurarea, transportarea sau
expedierea mijloacelor tehnice sau produselor program (în scopul punerii la dispoziţie). De
asemenea, procurarea materialelor pentru producerea mijloacelor tehnice sau produselor
program trebuie calificată ca pregătire la infracţiunea de la art.260 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.260 CP RM se caracterizează
prin intenţie directă. De cele mai dese ori, motivul infracţiunii în cauză se exprimă în inte-
resul material.
Scopul infracţiunii prevăzute la art.260 CP RM este unul special, şi anume: scopul
săvîrşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.237, 259, 2601-2603, 2605 şi 2606 CP RM.
Oricare alt scop (de exemplu, scopul testării autorizate a unui sistem informatic) nu poate fi
urmărit de subiectul infracţiunii specificate la art.260 CP RM.
Pentru calificarea infracţiunii în baza art.260 CP RM, nu este necesar ca scopul spe-
cial să se realizeze, fiind suficient să fie urmărit de către făptuitor. Dacă acest scop se reali-
zează, vom avea un concurs de infracţiuni între fapta de producere, import, comercializare
sau punere ilegală la dispoziţie a mijloacelor tehnice sau produselor program şi una sau mai
multe, după caz, dintre faptele prevăzute la art.237, 259, 2601-2603, 2605 şi 2606 CP RM.
Subiectul infracţiunii specificate la art.260 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani; 2) persoana juridică (cu
excepţia autorităţii publice).

Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice (art.2601 CP RM):

La art.2601 CP RM se prevede răspunderea pentru interceptarea ilegală a unei
transmisii de date informatice (inclusiv a unei emisii electronice) care nu sunt publice şi
care sunt destinate unui sistem informatic, provin dintr-un asemenea sistem sau se efectu-
ează în cadrul unui sistem informatic.
Obiectul juridic special al infracţiunii de interceptare ilegală a unei transmisii
de date informatice îl constituie relaţiile sociale cu privire la legalitatea interceptării unei
transmisii de date informatice care nu sunt publice.
Obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la art.260 1 CP RM îl reprezintă trans-
misia de date informatice (inclusiv a unei emisii electronice) care nu sunt publice şi care
sunt destinate unui sistem informatic, provin dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în
cadrul unui sistem informatic.
Victimă a infracţiunii de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice
este persoana fizică sau juridică, care este posesorul datelor informatice interceptate.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.2601 CP RM constă în fapta preju-
diciabilă exprimată în acţiunea de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice
(inclusiv a unei emisii electronice) care nu sunt publice şi care sunt destinate unui sistem
informatic, provin dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem infor-
matic.
În sensul prevederii de la art.2601 CP RM, prin„interceptare” se înţelegeacţiunea
de a capta – cu ajutorul unui dispozitiv electronic special fabricat în acest scop sau a unui

334
computer – impulsurile electrice, variaţiile de tensiune sau emisiile electromagnetice care
tranzitează în interiorul unui sistem informatic sau se manifestă ca efect al funcţionării
acestuia ori se află pe traseul de legătură dintre două sau mai multe sisteme informatice care
comunică.
După cum reiese din dispoziţia art.2601 CP RM, răspunderea se aplică, inclusiv,
pentru interceptarea ilegală a unei emisii electronice care nu este publică şi care este desti-
nată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul
unui sistem informatic. În acest plan, este de notorietate modalitatea prin care persoane
interesate captează, cu ajutorul unor dispozitive speciale, radiaţiile electromagnetice exis-
tente în imediata vecinătate a monitorului computerului-ţintă, pe care le „traduc” transfor-
mîndu-le în impulsuri electrice şi, mai apoi, în caractere alfanumerice. Astfel de radiaţii de
la calculatoare sau de la cablurile de comunicaţii pot fi purtătoare de informaţii ce pot fi
extrase de către persoane interesate din afară, după o analiză mai specială. Pentru a se ob-
ţine un semnal corect şi util, e nevoie doar ca făptuitorul să se situeze la o distanţă optimă,
care să-i permită efectuarea cu succes a interceptării.
O cerinţă a existenţei infracţiunii specificate la art.260 1 CP RM este ca intercep-
tarea să nu aibă un caracter legal. Interceptarea va fi legală, dacă persoana care recurge
la interceptare: 1) are dreptul de a dispune de datele cuprinse în pachetele de transmisie
(este cazul proprietarilor sau al altor posesori ai sistemelor informatice); 2) dacă acţi-
onează în baza unui contract, la comanda sau cu autorizaţia participanţilor la procesul
de comunicaţie (este cazul administratorilor de reţea, furnizorilor de servicii internet);
3) dacă datele sunt destinate uzului propriu sau marelui public; 4) dacă, pe fondul unei
dispoziţii legale specifice, supravegherea este autorizată în interesul securităţii naţionale
sau pentru a permite serviciilor speciale ale statului să aducă la lumină infracţiuni grave
(este cazul organelor specializate care deţin aparatură corespunzătoare şi sunt abilitate
prin lege).
În situaţia în care se săvîrşeşte o infracţiune deinterceptare ilegală a unei transmisii
de date informatice în scopul sau ca urmare a unui acces ilegal la informaţia computeriza-
tă (art.259 CP RM), ori pentru a altera integritatea datelor informatice ţinute într-un sis-
tem informatic (art.2602 CP RM), sau pentru a perturba funcţionarea sistemului informatic
(art.2603 CP RM), se vor aplica regulile privind concursul de infracţiuni, în ipoteza în care
acel scop îşi va găsi realizarea.
 Trebuie de menționat că infracţiunea de interceptare ilegală a unei transmisii de
date informatice nu poate să reprezinte o variantă de specie a infracţiunii de violare a drep-
tului la secretul corespondenţei (art.178 CP RM). În cazul infracţiunii de interceptare ile-
gală a unei transmisii de date informatice, legiuitorul urmăreşte să asigure inviolabilitatea
unei transmisii de date informatice, indiferent sub ce formă se realizează aceasta (e-mail,
transfer de fişiere etc.). În art.178 CP RM nu se specifică în mod expres violarea dreptului la
secretul corespondenţei electronice întreţinute prin e-mail sau pe altă cale ce nu presupune
efectuarea de convorbiri telefonice sau expedierea de înştiinţări telegrafice. Astfel, ajungem
la concluzia că deosebirea principală a infracţiunii prevăzute la art.260 1 CP RM de infracţi-
unea de violare a dreptului la secretul corespondenţei constă în mediul în care se desfăşoară
interceptarea: informatic sau non-informatic.
Infracţiunea specificată la art.2601 CP RM este o infracţiune formală. Ea se con-
sideră consumată din momentul interceptării ilegale a unei transmisii de date informatice
(inclusiv a unei emisii electronice) care nu sunt publice şi care sunt destinate unui sistem
informatic, provin dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem infor-
matic.
Latura subiectivă a infracţiunii de interceptare ilegală a unei transmisii de date
informatice se caracterizează prin intenţie directă. Motivele infracţiunii în cauză se exprimă
în: curiozitate; năzuinţa de a o face pe victimă şantajabilă; năzuinţa de a stabili legăturile
victimei cu lumea interlopă; interesul material (în cazul săvîrşirii infracţiunii în schimbul
unei remuneraţii materiale) etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.2601 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).

Alterarea integrităţii datelor informatice ţinute într-un sistem informa-

tic (art.2602 CP RM):
La art.2602 CP RM este stabilită răspunderea pentru modificarea, ştergerea sau
deteriorarea intenţionată a datelor informatice ţinute într-un sistem informatic ori pentru
restricţionarea ilegală a accesului la aceste date, transferul neautorizat de date informatice
dintr-un sistem informatic, dintr-un mijloc de stocare, pentru dobîndirea, comercializarea
sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, a datelor informatice cu acces limitat, dacă
aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari.

336
 Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.260 2 CP RM îl formează
relaţiile sociale cu privire la integritatea, accesibilitatea şi circulaţia în condiţii de legalitate
a datelor informatice.
Obiectul imaterial al infracţiunii de alterare a integrităţii datelor informatice ţinute
într-un sistem informatic îl reprezintă datele informatice dintr-un sistem informatic sau
dintr-un mijloc de stocare cu acces limitat.
Victimă a infracţiunii specificate la art.260 2 CP RM este persoana fizică sau juridi-
că, care posedă datele informatice ce constituie obiectul imaterial al infracţiunii.
Latura obiectivă a infracţiunii de alterare a integrităţii datelor informatice ţinu-
te într-un sistem informatic are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în
acțiune; 2) urmările prejudiciabile, şi anume daunele în proporţii mari; 3) legătura cauzală
dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Acţiunea prejudiciabilă prevăzută la art.260 2 CP RM cunoaşte următoarele modali-
tăţi normative cu caracter alternativ: a) modificarea datelor informatice ţinute într-un sistem
informatic; b) ştergerea datelor informatice ţinute într-un sistem informatic; c) deteriorarea
datelor informatice ţinute într-un sistem informatic; d) restricţionarea accesului la datele
informatice ţinute într-un sistem informatic; e) transferul neautorizat de date informatice
dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare; f) dobîndirea datelor informatice
cu acces limitat; g) comercializarea datelor informatice cu acces limitat; h) punerea la dis-
poziţie, sub orice formă, a datelor informatice cu acces limitat.
Modificarea datelor informatice ţinute într-un sistem informatic presupune intro-
ducerea de noi secvenţe sau ştergerea anumitor porţiuni ale datelor informatice, avînd ca
rezultat noi date informatice, diferite de cele iniţiale şi neconforme cu valoarea de adevăr
pe care ar trebui acestea să le reprezinte.
Prin „ştergerea datelor informatice ţinute într-un sistem informatic” se are în
vedere eliminarea în tot sau în parte a reprezentării binare a datelor informatice vizate din
medii de stocare tip HardDisk, CD, floppy-disk, memory-stick etc., ceea ce conduce impli-
cit la dispariţia respectivelor date.
Deteriorarea datelor informatice ţinute într-un sistem informatic presupunealtera-
rea conţinutului binar al datelor informatice, prin inserţii controlate sau aleatoare de sec-
venţe „0” şi „1”, astfel încît noua secvenţă rezultată să nu mai poată avea un corespondent
logic în realitate. Într-un sens mai grav, deteriorareadatelor informatice ţinute într-un sistem
informatic poate fi rezultatul unor atingeri concrete ale unor instalaţii informatice prin acte
specifice de sabotaj, elaborate sau foarte simple, precum şi ştergerea de date cu magneţi sau
prin inserarea de programe incidente, „bombe logice” etc.
Prin „restricţionarea accesului la datele informatice ţinute într-un sistem infor-
matic” se înțelege acțiunea făptuitorului care face să dispară datele informatice fără ca
ele să fie în fapt şterse, ca rezultat al operării unor instrucţiuni corespunzătoare. Datele nu
mai sunt accesibile persoanelor autorizate şi, în consecinţă, acestea nu se pot servi de ele.
Restricţionarea accesului la datele informatice este rezultatul uneia sau mai multor acţiuni
exercitate de către făptuitor asupra sistemelor de calcul sau mediilor de stocare, astfel încît
utilizatorul de drept să nu le mai poată regăsi în forma lor iniţială ori prin procedurile stan-
dard de operare a sistemelor de calcul.
Transferul neautorizat de date informatice dintr-un sistem informatic sau dintr-un
mijloc de stocare presupunemutarea fără drept a reprezentării binare a informaţiilor pe un
alt suport de stocare extern sau chiar în interiorul aceluiaşi sistem informatic, dar în altă
locaţie. În acest caz, se atestă mutarea efectivă a datelor informatice din sistemul informatic
sau dintr-un mijloc de stocare vizat, echivalînd cu ştergerea lor din sistem. În plus, dobîndi-
rea acestor date se realizează de către o altă persoană.
Prin „dobîndirea datelor informatice cu acces limitat” se are în vedere obţinerea
în posesie a acestora pe calea cumpărării, acceptării ca dar, acceptării în calitate de remune-
raţie etc., din partea persoanei care le deţine.
Comercializarea datelor informatice cu acces limitat constituie punerea acestora în
circulaţie pe calea vînzării.
Prin „punerea la dispoziţie, sub orice formă, a datelor informatice cu acces limi-
tat” se înțelege înstrăinarea acestora către o altă persoană sub orice formă (donare, oferirea
în schimbul altor bunuri, dare în folosinţă temporară etc.), cu excepţia comercializării.
Ilegalitatea este condiţia de bază pentru ca operaţiunile enumerate mai sus să intre
sub incidenţa art.2602 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.260 2 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii mari.
Latura subiectivă a infracţiunii de alterare a integrităţii datelor informatice ţinute
într-un sistem informatic se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Motivele in-
fracţiunii în cauză pot fi dintre cele mai variate: răzbunare; invidie; ură; interesul material

338
(presupunînd săvîrşirea infracţiunii la comandă, în schimbul unei remuneraţii materiale);
ura socială, naţională, rasială sau religioasă etc.
Subiectul infracţiunii specificate la art.2602 CP RM este: 1) persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).

Perturbarea funcţionării sistemului informatic (art.2603 CP RM):

În art.2603 CP RM, sub denumirea marginală de perturbare a funcţionării sistemu-
lui informatic, sunt reunite două variante-tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată
de infracţiune.
La concret, prima variantă-tip de infracţiune, consemnată la alin.(1) art.260 3 CP
RM, se exprimă în perturbarea funcţionării unui sistem informatic prin introducerea, trans-
miterea, modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricţiona-
rea accesului la aceste date, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari.
Varianta agravată de infracţiune, specificată la lit.a)-c) alin.(2) art.2603 CP RM,
presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită:
- din interes material (lit.a));
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.c)).
În fine, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, consemnată la lit.d) alin.(2)
art.2603 CP RM, se exprimă în perturbarea funcţionării unui sistem informatic prin in-
troducerea, transmiterea, modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice sau
prin restricţionarea accesului la aceste date, dacă a cauzat daune în proporţii deosebit de
mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2603 CP RM îl
formează relaţiile sociale cu privire la buna funcţionare a unui sistem informatic sub
aspectul inviolabilităţii domiciliului informatic. Domiciliul informatic este reprezentat
de calculatorul personal, toate emisiile electromagnetice ţinînd de acesta completînd în-
tinderea sa. Este un loc în care oamenii îşi exercită propriile facultăţi intelectuale, desfă-
şoară diverse activităţi, joacă jocuri sau întreprind orice alte operaţiuni care îi interesează
în mod direct, avînd dreptul de a-i exclude pe terţi.Termenii clasici descriu o situaţie
premisă, şi anume: existenţa obligatorie a delimitării fizice. Însă, în mediul virtual, deli-
mitarea fizică este aproape exclusă, singura limitare fiind aceea prin nume de utilizator
şi parolă, ceea ce în lumea fizică ar echivala cu a asigura locuinţa sau împrejmuirea cu
sisteme de închidere.
Obiectul imaterial al infracţiunii specificate la alin.(1) art.260 3 CP RM îl reprezintă
datele informatice.
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.260 3CP RM este persoana fizică sau
juridică posesoare a sistemului informatic a cărui funcţionare este perturbată.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.260 3 CP RM include ur-
mătoarele trei semne: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de perturbare a funcţi-
onării unui sistem informatic prin introducerea, transmiterea, modificarea, ştergerea sau
deteriorarea datelor informatice sau prin restricţionarea accesului la aceste date; 2) urmările
prejudiciabile sub formă de daune în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre fapta preju-
diciabilă şi urmările prejudiciabile.
Prin „perturbarea funcţionării unui sistem informatic” se înţelege alterarea totală
sau parţială a parametrilor funcţionali ai acestuia, de natură să provoace un dezechilibru
temporar sau permanent. Acţiunea prejudiciabilă de perturbare a funcţionării unui sistem
informatic cunoaşte următoarele modalităţi normative cu caracter alternativ: a) introduce-
rea datelor informatice; b) transmiterea datelor informatice; c) modificarea datelor informa-
tice; d) ştergerea datelor informatice; e) deteriorarea datelor informatice; f) restricţionarea
accesului la datele informatice.
Cît priveşte modalitatea de introducere a datelor informatice, acestea pot fi introdu-
se în mod direct, de la tastatură, ori prin transfer de pe un mijloc extern de stocare. De la tas-
tatură (sau din mouse) atacatorul poate accesa anumite zone rezervate ale echipamentului
de calcul (cum ar fi zona de BIOS (Basic Input Output System), care controlează activitatea
Unităţii Centrale de Prelucrare) sau ale sistemului său de operare. Datele greşite pot afecta
progresiv şi funcţionarea altor componente, mai ales în condiţiile unei reţele. Poate fi cazul
operatorului unui sistem informatic de control al activităţii unei hidrocentrale, care intro-
duce de la tastatură o serie de parametri ce sunt în mod greşit interpretaţi de programul sau
aplicaţia de bază, rezultatul fiind funcţionarea haotică a sistemului ori blocarea anumitor
segmente de execuţie.
Transmiterea datelor informatice se realizează de la distanţă, făptuitorul folosind
facilităţile oferite de conectarea sistemului vizat la o reţea informatică (de tip LAN sau

340
WAN). Cel mai adesea, este vorba despre plasarea în sistemul informatic vizat de viruşi,
viermi sau cai troieni. Transmiterea se poate realiza prin: 1) transferul (copierea) în sistemul
informatic vizat de fişiere sau programe infectate de pe suporturile externe; 2) transmiterea
de mesaje e-mail avînd ca ataşament fişiere infectate; 3) descărcarea de fişiere sau programe
purtătoare de cod maliţios din Internet. De asemenea, nu este exclusă trimiterea prin inter-
mediul Internetului a unui număr mare de mesaje (fără încărcătură virală) către sistemul
informatic al unei instituţii, supraaglomerînd porturile de date şi blocînd accesul acestuia
în exterior.
În ceea ce priveşte definirea noţiunilor „modificarea datelor informatice”, „şterge-
rea datelor informatice”, „deteriorarea datelor informatice” şi „restricţionarea accesului la
datele informatice”, sunt în general aplicabile explicaţiile care privesc noţiunile similare
utilizate în dispoziţia art.2602 CP RM.
Atenţionăm că, în ipoteza de modificare, ştergere, deteriorare a datelor informatice
sau de restricţionare a accesului la datele informatice, se atestă absorbirea infracţiunii de
alterare a integrităţii datelor informatice ţinute într-un sistem informatic (art.2602 CP RM)
în infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.260 3 CP RM, în situaţia în care sunt îndeplinite con-
comitent condiţiile de existenţă ale celor două infracţiuni. În corespundere cu regula fixată
la art.118 CP RM, într-o asemenea ipoteză răspunderea se va aplica numai conform alin.(1)
art.2603 CP RM. Nu va fi necesară calificarea suplimentară în baza art.2602 CP RM.
Condiţia esenţială – pentru ca introducerea, transmiterea, modificarea, ştergerea
sau deteriorarea datelor informatice sau restricţionarea accesului la aceste date să atragă
răspunderea în baza alin.(1) art.2603 CP RM – constă în lipsa legalităţii. În caz contrar, va
lipsi temeiul aplicării răspunderii în baza alin.(1) art.2603 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.2603 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii mari. Mărimea da-
unelor cauzate prin infracțiunea dată nu poate să depăşească 5000 unităţi convenţionale. În
caz contrar, răspunderea se va aplica în conformitate cu lit.d) alin.(2) art.2603 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.260 3 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii în cauză pot fi dintre cele mai
variate: răzbunare; ură; invidie; ură socială, naţională, rasială sau religioasă etc. În ipoteza
în care motivul se concretizează în interesul material, răspunderea se agravează în confor-
mitate cu lit.a) alin.(2) art.2603 CP RM.
 Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.260 3 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
În legătură cu circumstanţele agravante consemnate la lit.a)-c) alin.(2) art.260 3 CP
RM, menționăm că trăsăturile tuturor acestor agravante ne sunt cunoscute din analiza in-
fracţiunilor examinate anterior.
Accentuăm că la lit.d) alin.(2) art.260 3 CP RM este specificată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.2603 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.d) alin.
(2) art.2603 CP RM, sunt prevăzute două infracțiuni de sine stătătoare. Aceste două
infracțiuni se pot afla între ele în concurs.

Producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziţie a pa-

rolelor, codurilor de acces sau a datelor similare (art.2604 CP RM):
În art.2604 CP RM – sub denumirea marginală de producere, import, comerci-
alizare sau de punere ilegală la dispoziţie a parolelor, codurilor de acces sau a datelor
similare – sunt reunite două variante-tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată de
infracţiune.
În aceste condiţii, prima variantă-tip de infracţiune, specificată la alin.(1) art.260 4
CP RM, constă în producerea, importul, comercializarea sau în punerea la dispoziţie, sub
orice altă formă, în mod ilegal, a unei parole, a unui cod de acces sau a unor date similare
care permit accesul total sau parţial la un sistem informatic în scopul săvîrşirii uneia dintre
infracţiunile prevăzute la art.237, 259, 260-2603, 2605 şi 2606 CP RM, dacă aceste acţiuni
au cauzat daune în proporţii mari.
Varianta agravată de infracţiune, consemnată la lit.a)-c) alin.(2) art.2604 CP RM,
presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită:
- din interes material (lit.a));
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.c)).
Cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, prevăzută la lit.d) alin.(2) art.260 4 CP
RM, constă în producerea, importul, comercializarea sau în punerea la dispoziţie, sub orice
altă formă, în mod ilegal, a unei parole, a unui cod de acces sau a unor date similare care
permit accesul total sau parţial la un sistem informatic în scopul săvîrşirii uneia dintre

342
infracţiunile prevăzute la art.237, 259, 260-2603, 2605 şi 2606 CP RM, dacă a cauzat daune
în proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(1) art.260 4 CP RM îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la încrederea în datele informatice care permit accesul la
un sistem informatic, în sensul utilizării corecte şi legale a acestora, precum şi în desfăşura-
rea corectă şi legală a operaţiunilor comerciale în legătură cu acestea.
Obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2604 CP RM îl reprezintă
parola, codul de acces sau datele similare care permit accesul total sau parţial la un sistem
informatic.
Victimă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.2604 CP RM este persoana fizică
sau juridică posesoare a parolelor, codurilor de acces sau a altor asemenea date informatice
care au fost în mod fraudulos utilizate pentru a permite accesul într-un sistem informatic.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2604 CP RM are următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acțiune; 2) urmările prejudiciabile sub
formă de daune în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
Acţiunea prejudiciabilă specificată la alin.(1) art.260 4 CP RM se poate înfăţişa sub
oricare din următoarele patru modalităţi normative cu caracter alternativ: a) producerea ile-
gală a unei parole, a unui cod de acces sau a unor date similare care permit accesul total sau
parţial la un sistem informatic; b) importul ilegal al unei parole, al unui cod de acces sau al
unor date similare care permit accesul total sau parţial la un sistem informatic; c) comercia-
lizarea ilegală a unei parole, a unui cod de acces sau a unor date similare care permit accesul
total sau parţial la un sistem informatic; d) punerea la dispoziţie, sub orice altă formă, în
mod ilegal, a unei parole, a unui cod de acces sau a unor date similare care permit accesul
total sau parţial la un sistem informatic.
În principiu, toate noţiunile care desemnează aceste modalităţi ale acţiunii preju-
diciabile au fost definite cu ocazia analizei infracţiunii specificate la art.260 CP RM. De
aceea, facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare.
Cerinţa de bază este ca acţiunea de producere, import, comercializare sau punere la
dispoziţie, sub orice altă formă, a unei parole, a unui cod de acces sau a unor date similare,
care permit accesul total sau parţial la un sistem informatic, să aibă un caracter ilegal. În caz
contrar, va lipsi temeiul aplicării răspunderii în baza alin.(1) art.2604 CP RM.
 Constituie complicitate la infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.260 4 CP RM expor-
tul sau procurarea în condiţii de ilegalitate a unei parole, a unui cod de acces sau a unor
date similare, care permit accesul total sau parţial la un sistem informatic, cu condiţia că în
prealabil s-a exprimat promisiunea că se va realiza această contribuţie.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.2604 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul survenirii daunelor în proporţii mari. Mărimea da-
unelor cauzate prin infracțiunea dată nu poate să depăşească 5000 unităţi convenţionale.
Altfel, răspunderea se va aplica în conformitate cu lit.d) alin.(2) art.2604 CP RM.
Faţă de infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.2604 CP RM (în modalitatea de
punere la dispoziţie), trebuie privite ca forme ale pregătirii păstrarea, procurarea, trans-
portarea sau expedierea unei parole, a unui cod de acces sau a unor date similare, care
permit accesul total sau parţial la un sistem informatic (în scopul punerii la dispozi-
ţie). De asemenea, procurarea componentelor necesare pentru producerea unei parole,
a unui cod de acces sau a unor date similare, care permit accesul total sau parţial la un
sistem informatic trebuie calificată ca pregătire la infracţiunea specificată la alin.(1)
art.2604 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.260 4 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă. Motivele infracţiunii în cauză pot fi: interesul „sportiv”; motivele
huliganice etc. În ipoteza în care motivul se concretizează în interesul material, răspunderea
se agravează în conformitate cu lit.a) alin.(2) art.2604 CP RM.
Scopul infracţiunii specificate la alin.(1) art.260 4 CP RM este unul special, şi anu-
me: scopul săvîrşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.237, 259, 260-260 3, 2605 şi
2606 CP RM. Oricare alt scop (de exemplu, scopul testării autorizate a unui sistem informa-
tic) nu poate fi urmărit de subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.2604 CP RM.
Pentru calificarea faptei conform alin.(1) art.2604 CP RM nu este necesar ca scopul
special să-şi găsească realizarea, fiind suficient să fie urmărit de către făptuitor. Dacă acest
scop se realizează, vom avea un concurs între infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.260 4 CP
RMşi una sau mai multe, după caz, dintre infracțiunile specificate la art.237, 259, 260-260 3,
2605 şi 2606 CP RM.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.260 4 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).

344
 Cît priveşte circumstanţele agravante consemnate la lit.a)-c) alin.(2) art.260 4 CP
RM, menţionăm că trăsăturile acestora ne sunt cunoscute din analiza infracţiunilor exami-
nate anterior.
Accentuăm că la lit.d) alin.(2) art.260 4 CP RM este specificată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.2604 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.d) alin.
(2) art.2604 CP RM, sunt specificate două infracțiuni de sine stătătoare. Aceste două
infracțiuni se pot afla între ele în concurs.

Falsul informatic (art.2605 CP RM):

La art.2605 CP RM se stabileşte răspunderea pentru introducerea, modificarea sau
ştergerea ilegală a datelor informatice ori pentru restricţionarea ilegală a accesului la
aceste date, rezultînd date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vede-
rea producerii unei consecinţe juridice.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.260 5 CP RM îl formează
relaţiile sociale cu privire la încrederea publică în siguranţa şi fiabilitatea sistemelor
informatice, la valabilitatea şi autenticitatea datelor informatice, a întregului proces
modern de prelucrare, stocare şi tranzacţionare automată a datelor de interes oficial sau
privat.
Obiectul imaterial al infracţiunii de fals informatic îl reprezintă datele informatice
autentice. Produsul infracţiunii prevăzute la art.260 5 CP RM îl constituie datele informatice
necorespunzătoare adevărului.
Victimă a infracţiunii specificate la art.260 5 CP RM este persoana fizică sau juri-
dică prejudiciată în propriile interese şi faţă de care se produc consecinţe juridice (de ordin
patrimonial, moral ori social) în urma contrafacerii datelor informatice.
Latura obiectivă a infracţiunii de fals informatic are următoarea structură: 1) fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiune; 2) urmările prejudiciabile, şi anume obţinerea de date
informatice necorespunzătoare adevărului; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi
urmările prejudiciabile.
Acţiunea prejudiciabilă prevăzută la art.2605 CP RM cunoaşte următoarele patru
modalităţi normative cu caracter alternativ: a) introducerea ilegală a datelor informatice;
b) modificarea ilegală a datelor informatice; c) ştergerea ilegală a datelor informatice; d)
restricţionarea ilegală a accesului la datele informatice.
 Noţiunile care desemnează aceste modalităţi normative ale acţiunii prejudiciabile
au fost definite cu ocazia analizei infracţiunilor specificate la art.260 2 şi 2603 CP RM. De
aceea, facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare.
Celor patru modalităţi normative consemnate în dispoziţia art.2605 CP RM pot să
le corespundă variate modalităţi faptice. Cu titlu de exemplu, falsul informatic s-ar putea
realiza sub următoarele forme: inserarea, modificarea sau ştergerea de date în cîmpurile
unei baze de date existente la nivelul unui centru de evidenţă informatizată a persoanei, unei
bănci sau societăţi de asigurări etc. – prin acţiunea directă a făptuitorului asupra tastaturii
ori prin copierea datelor de pe un suport de stocare extern; alterarea documentelor stocate
în format electronic, prin modificarea sau ştergerea directă a cuvintelor etc. Într-o abordare
tehnică mai complexă, falsul informatic va adopta una dintre formele de simulare.
Pentru calificarea faptei potrivit art.260 5 CP RM, este necesar ca acţiunea de in-
troducere, modificare sau ştergere a datelor informatice ori de restricţionare a accesului
la aceste date să aibă un caracter ilegal. Cu alte cuvinte, infracţiunea de fals informatic se
va reţine în situaţia în care o persoană introduce date într-un sistem informatic fără a avea
dreptul să facă aceasta, ori modifică, şterge, deteriorează aceste date, ori restricţionează
accesul la ele fără drept.
În orice altă situaţie în care rezultă date necorespunzătoare adevărului, susceptibile
să producă consecinţe juridice, nu se va reţine la calificare infracţiunea de fals informatic.
Aşadar, nu poate fi aplicată răspunderea în baza art.2605 CP RM în situaţia în care accesul
la sistemul informatic este licit, iar persoana care introduce, modifică, şterge datele sau re-
stricţionează accesul la acestea are dreptul să facă aceasta. Dacă în această situaţie rezultă
date necorespunzătoare adevărului, se poate reţine o infracţiune de fals din cele prevăzute
la art.332 sau 361 CP RM, dacă sunt întrunite condiţiile de existenţă a respectivelor infrac-
ţiuni.
Infracţiunea specificată la art.2605 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul obţinerii de date informatice necorespunzătoare valorii de
adevăr iniţiale. Nu este necesară utilizarea efectivă a acestor date, ci numai obţinerea lor. De
aceea, depăşind cadrul infracţiunii prevăzute la art.260 5 CP RM, utilizarea efectivă a datelor
informatice necorespunzătoare adevărului poate fi săvîrşită în contextul altor infracţiuni.
Latura subiectivă a infracţiunii de fals informatic se caracterizează prin intenţie
directă. Motivele infracţiunii în cauză pot fi dintre cele mai variate: interesul material; inte-

346
resul „sportiv”; motivele huliganice; răzbunare; ură; invidie; ura socială, naţională, rasială
sau religioasă etc.
Scopul infracţiunii specificate la art.2605 CP RM este unul special, şi anume:
scopul de utilizare a datelor necorespunzătoare adevărului în vederea producerii unei
consecinţe juridice. Datele sunt susceptibile să producă consecinţe juridice, dacă sunt
apte să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice, creînd drepturi şi obli-
gaţii. În prezenţa oricărui alt scop fapta nu poate fi calificată în conformitate cu art.2605
CP RM.
Subiectul infracţiunii de fals informatic este persoana fizică responsabilă care, în
momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. Persoana juridică nu poate fi subiect al
infracţiunii de fals informatic.

Frauda informatică (art.2606 CP RM):

Sub denumirea marginală de fraudă informatică, în art.2606 CP RM, sunt reunite
două variante-tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată de infracţiune.
Astfel, prima variantă-tip de infracţiune, consemnată la alin.(1) art.2606 CP RM,
se exprimă în introducerea, modificarea sau ştergerea datelor informatice, în restricţio-
narea accesului la aceste date ori în împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem
informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă
aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari.
Varianta agravată de infracţiune, atestată la lit.a) alin.(2) art.260 6 CP RM, presu-
pune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită de un grup criminal organizat
sau de o organizaţie criminală.
Cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, consemnată la lit.b) alin.(2) art.260 6 CP
RM, se exprimă în introducerea, modificarea sau ştergerea datelor informatice, în restricţi-
onarea accesului la aceste date ori în împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem
informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă a
cauzat daune în proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.260 6 CP RM îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la integritatea patrimoniului unei persoane, atunci cînd
prezenţa respectivei persoane în spaţiul cibernetic se cuantifică într-un anumit volum de
date stocate într-un sistem informatic sau vehiculate într-o reţea.
 Obiectul imaterial al infracţiunii specificate la alin.(1) art.260 6 CP RM îl reprezintă
datele informatice.
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2606 CP RM este persoana al cărei
interes patrimonial a fost prejudiciat prin acţiunea făptuitorului.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.2606 CP RM are urmă-
toarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune; 2) urmările prejudiciabile, şi
anume daunele în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
Acţiunea prejudiciabilă prevăzută la alin.(1) art.2606 CP RM cunoaşte următoarele
cinci modalităţi normative cu caracter alternativ: a) introducerea ilegală a datelor informa-
tice; b) modificarea ilegală a datelor informatice; c) ştergerea ilegală a datelor informatice;
d) restricţionarea ilegală a accesului la datele informatice; e) împiedicarea în orice mod a
funcţionării unui sistem informatic.
Cu excepţia ultimei dintre aceste modalităţi, definirea noţiunilor care desemnează
modalităţile nominalizate mai sus ale acţiunii prejudiciabile a fost dată cu ocazia analizei
infracţiunilor specificate la art.2602 şi 2603 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicaţiile
corespunzătoare.
Cît priveşte modalitatea de împiedicare în orice mod a funcţionării sistemului
informatic, aceasta presupune înfăptuirea oricărui act de natură a duce la imposibilitatea
utilizării, parţial sau total, temporar sau permanent, a respectivului sistem. De exemplu,
făptuitorul acţionează la o anumită dată şi la o anumită oră asupra sistemului informatic al
bursei de valori, reuşind să paralizeze tranzacţiile electronice de acţiuni, ceea ce are reper-
cusiuni serioase asupra afacerilor şi cîştigurilor entităţilor aflate în plin proces de vînzare-
cumpărare.
Celor cinci modalităţi normative consemnate în dispoziţia de la alin.(1) art.2606
CP RM pot să le corespundă variate modalităţi faptice. De exemplu, modalitatea bait and
switch este o formă de fraudă informatică în care făptuitorul ademeneşte potenţiali clienţi
făcînd publicitate (preţ foarte mic, profitabilitatea afacerii etc.) unor produse, care fie nu
există în realitate, fie sunt ulterior schimbate cu produse aparent similare, dar cu calităţi net
inferioare. Ademenirea clienţilor se poate face şi prin mesaje de poştă electronică sau prin
intermediul unei (bine alcătuite) pagini de Web. În esenţă, clientului i se prezintă posibi-

348
litatea de a achiziţiona un anumit produs la un preţ foarte mic, însă în momentul onorării
comenzii acestuia i se comunică faptul că produsul „nu mai există în stoc” şi i se oferă o altă
posibilitate, un alt produs (contrafăcut) ca o „consolare” pentru „inexistenţa” celui original
prezentat în anunţ. Caracteristic pentru această fraudă este faptul că în nici un moment au-
torul nu intenţionează să vîndă produsul-momeală.
În raport cu infracţiunile prevăzute la art.190 şi 196 CP RM, infracțiunea specifi-
cată la alin.(1) art.2606 CP RM se distinge prin recurgerea la mijloace informatice (e-mail,
mesagerie instantă, pagină Web etc.), aplicate într-un mediu informatic. Tocmai aceste mij-
loace speciale de săvîrşire a infracţiunii au ca efect că alin.(1) art.260 6 CP RM reprezintă o
normă specială faţă de art.190 şi 196 CP RM. În consecinţă, aplicarea alin.(1) art.260 6 CP
RM exclude reținerea la calificare a uneia dintre infracțiunile prevăzute la art.190 sau 196
CP RM.
Pentru calificarea faptei potrivit alin.(1) art.2606 CP RM, este necesar ca acţiunea
de introducere, modificare sau ştergere a datelor informatice ori de restricţionare a accesului
la aceste date, ori de împiedicare în orice mod a funcţionării unui sistem informatic să aibă
un caracter ilegal.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.2606 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul producerii de daune în proporţii mari. Mărimea
daunelor cauzate prin infracțiunea dată nu poate să depăşească 5000 unităţi convenţionale.
În caz contrar, răspunderea se va aplica în conformitate cu lit.b) alin.(2) art.2606 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2606 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă. De regulă, motivul infracţiunii în cauză se exprimă în interesul
material.
Scopul infracţiunii specificate la alin.(1) art.260 6 CP RM este unul special, şi anu-
me: scopul de a obţine un beneficiu material (injust) pentru sine sau pentru altul. În prezenţa
oricărui alt scop fapta nu poate fi calificată în conformitate cu alin.(1) art.260 6 CP RM.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(1) art.260 6 CP RM nu contează dacă acest scop şi-a
găsit sau nu realizarea.
Faptul dacă se urmăreşte obţinerea beneficiului material pentru făptuitorul în-
suşi sau pentru o altă persoană nu este relevant în planul calificării faptei conform alin.(1)
art.2606 CP RM, însă poate fi luat în consideraţie la individualizarea pedepsei.
 Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2606 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani. Persoana juridică
nu poate fi subiect al infracţiunii în cauză.
Cît priveşte circumstanţa agravantă consemnată la lit.a) alin.(2) art.260 6 CP RM,
menţionăm că trăsăturile acesteia ne sunt cunoscute din analiza infracţiunilor examinate
anterior.
Accentuăm că la lit.b) alin.(2) art.260 6 CP RM este specificată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.2606 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.b) alin.
(2) art.2606 CP RM, sunt prevăzute două infracțiuni de sine stătătoare. Aceste două
infracțiuni se pot afla între ele în concurs.

Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic (art.261 CP RM):

La art.261 CP RM se prevede răspunderea pentru încălcarea regulilor de colec-
tare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a
sistemului informatic, prevăzute în conformitate cu statutul informaţiei sau gradul ei de
protecţie, dacă această acţiune a contribuit la însuşirea (a se citi – sustragerea), denatura-
rea sau distrugerea informaţiei ori a provocat alte urmări grave.
Obiectul juridic special al infracţiunii de încălcare a regulilor de securitate a
sistemului informatic îl formează relaţiile sociale cu privire la securitatea sistemului in-
formatic.
Obiectul material sau imaterial al infracţiunii prevăzute la art.261 CP RM îl repre-
zintă informaţia computerizată sau alte entităţi, inerente pe fundalul provocării unor urmări
grave. Printre aceste entităţi se pot număra: calculatorul; scanner-ul (dispozitiv specializat
în introducerea de imagini); imprimanta matriceală, cu jet, termică, laser; modem-ul etc.
Victimă a infracţiunii de încălcare a regulilor de securitate a sistemului informatic
este: 1) proprietarul sau alt posesor al resurselor sau sistemelor informaţionale, al tehnolo-
giilor şi mijloacelor de asigurare a acestora; 2) proprietarul sau alt posesor al informaţiei
computerizate.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.261 CP RM include următoarele
trei semne: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau inacţiunea de încălcare
a regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regu-
lilor de protecţie a sistemului informatic, prevăzute în conformitate cu statutul informaţiei

350
sau gradul ei de protecţie; 2) urmările prejudiciabile sub formă de: a) însuşire (sustragere),
denaturare sau distrugere a informaţiei sau b) provocare a altor urmări grave; 3) legătura
cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Regulile de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori de
protecţie a sistemului informatic sunt prevăzute în: certificatele de calitate ale calculatoa-
relor; descrierile tehnice şi instrucţiunile de exploatare a calculatoarelor; instrucţiunile de
utilizare a programelor pentru calculatoare. La calificare, este necesar a stabili cu exactita-
te: 1) care regulă tehnică de exploatare a fost încălcată şi 2) era oare obligat făptuitorul să
respecte regula respectivă?
Accentuăm că sub incidenţa art.261 CP RM nu nimereşte încălcarea regulilor de
realizare a dreptului de acces la informaţie, de culegere sau răspîndire a acesteia, reguli
care nu au nici o legătură cu exploatarea tehnică a calculatoarelor. În astfel de cazuri, cele
comise pot fi calificate conform art.177, 180, 338 sau altele din Codul penal.
În contextul infracţiunii specificate la art.261 CP RM, încălcarea regulilor de co-
lectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori de protecţie a sistemului
informatic poate avea un caracter fizic (cuplarea incorectă a calculatorului; încălcarea regi-
mului termic şi de umiditate în încăpere; încălcarea termenelor deservirii tehnice; utilizarea
unor produse program necertificate etc.) sau un caracter intelectual (încălcarea regulilor de
dialogare cu programul pentru calculator; introducerea informaţiei a cărei prelucrare este
imposibilă, ţinînd cont de parametrii tehnici disponibili etc.).
Infracţiunea specificată la art.261 CP RM este o infracţiune materială. Ea se consi-
deră consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile sub forma însuşirii (sus-
tragerii), denaturării sau distrugerii informaţiei ori a producerii altor urmări grave.
În sensul prevederii de la art.261 CP RM, prin „urmări grave” se înţelege: decesul
persoanei sau vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei; producerea
de accidente de proporţii; dereglarea substanţială a activităţii instituţiilor, întreprinderilor
sau organizaţiilor; pierderea ireversibilă a informaţiei deosebit de valoroase; ieşirea din
funcţie a unor mijloace tehnice cu valoare de unicat; deconspirarea unui secret personal,
secret de stat sau a unei alte informaţii confidenţiale etc.
Latura subiectivă a infracţiunii de încălcare a regulilor de securitate a sistemului
informatic se caracterizează prin intenţie sau imprudenţă în raport cu fapta prejudiciabilă
şi prin imprudenţă în raport cu urmările prejudiciabile. Motivul infracţiunii în cauză se ex-
primă, în cele mai frecvente cazuri, în superficialitatea manifestată în raport cu respectarea
regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor
de protecţie a sistemului informatic, prevăzute în conformitate cu statutul informaţiei sau
gradul ei de protecţie.
Subiectul infracţiunii specificate la art.261 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).
Persoana fizică sau juridică trebuie să aibă calitatea unui subiect special. Aceasta
întrucît poate fi numai persoana în ale cărei obligaţii intră respectarea regulilor de colectare,
prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a siste-
mului informatic.

Accesul neautorizat la reţelele şi serviciile de telecomunicaţii:

Sub denumirea marginală de acces neautorizat la reţelele şi serviciile de teleco-
municaţii, în art.2611 CP RM, sunt reunite două variante-tip de infracţiuni şi o singură
variantă agravată de infracţiune.
Astfel, prima variantă-tip de infracţiune, specificată la alin.(1) art.261 1 CP RM, se
exprimă în accesul neautorizat la reţelele şi/sau serviciile de telecomunicaţii cu utilizarea
reţelelor şi/sau serviciilor de telecomunicaţii ale altor operatori, dacă acesta a cauzat da-
une în proporţii mari.
Varianta agravată de infracţiune, consemnată la lit.b)-d) alin.(2) art.2611 CP RM,
presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită:
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- cu violarea sistemelor de protecţie (lit.c));
- cu folosirea mijloacelor tehnice speciale (lit.d)).
Cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, atestată la lit.e) alin.(2) art.2611 CP
RM, constă în accesul neautorizat la reţelele şi/sau serviciile de telecomunicaţii cu utiliza-
rea reţelelor şi/sau serviciilor de telecomunicaţii ale altor operatori, care a cauzat daune
în proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.261 1 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la accesul autorizat la reţelele sau serviciile de telecomu-
nicaţii.

352
 Obiectul material al infracțiunii specificate la alin.(1) art.261 1 CP RM îl reprezintă
reţelele de telecomunicaţii (reţelele de comunicaţii electronice). În calitate de obiect imate-
rial al infracţiunii în cauză apar serviciile de telecomunicaţii (serviciile de comunicaţii elec-
tronice). În anexa nr.1 la Regulamentul privind regimul de autorizare generală şi eliberare
a licenţelor de utilizare a resurselor limitate pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor publice
de comunicaţii electronice, aprobat prin Hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare
în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei nr.57 din 21.12.2010 284, este prezentat
Nomenclatorul tipurilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice supuse regimului de
autorizare generală.
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2611 CP RM este, după caz: 1) fur-
nizorul de reţele de comunicaţii electronice, adică persoana fizică sau juridică, înregistrată
în Republica Moldova, a cărei activitate constă, în totalitate sau în parte, în furnizarea unei
reţele de comunicaţii electronice; 2) furnizorul de servicii de comunicaţii electronice, adică
persoană fizică sau juridică, înregistrată în Republica Moldova, a cărei activitate constă, în
totalitate sau în parte, în furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.261 1 CP RM are următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă constînd în acţiunea de acces neautorizat la reţelele
şi/sau serviciile de telecomunicaţii; 2) urmările prejudiciabile care se exprimă în daune în
proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.2611 CP RM, prin „acces neautorizat la reţe-
lele şi/sau serviciile de telecomunicaţii” se înţelege conectarea şi/sau utilizarea de către o
persoană fizică sau juridică a unei reţele şi/sau a unui serviciu de comunicaţii electronice ale
unui furnizor de reţele şi/sau servicii, prin intermediul oricărui mijloc tehnic, fără încheie-
rea unui contract de utilizare sau fără alte temeiuri legale care ar prevedea condiţiile în care
furnizorul acceptă accesul.
Modalităţi faptice ale faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.2611 CP RM
sunt: a) schimbarea originii apelurilor telefonice; b) terminaţia neautorizată a traficului tele-
fonic; c) accesul neautorizat la elemente ale reţelei, la infrastructura şi la serviciile asociate,
care poate implica conectarea echipamentelor prin mijloace fixe sau mobile, inclusiv acce-
sul la bucla locală, la infrastructura şi la serviciile necesare furnizării de servicii prin bucla
locală; d) furnizarea neautorizată a serviciilor de comunicaţii electronice, utilizînd reţelele

284
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.22-24.
altor furnizori; e) accesul neautorizat la infrastructura fizică, inclusiv la clădiri, canalizaţii
şi piloni; f) accesul neautorizat la sistemele software, inclusiv la sistemele de suport ope-
raţional; g) accesul neautorizat la sistemul de conversie a numerelor sau la sistemele care
oferă funcţionalitate echivalentă; h) accesul neautorizat la reţelele fixe şi mobile, în special
pentru roaming; i) accesul neautorizat la sistemele de acces condiţionat pentru serviciile de
televiziune digitală; j) accesul neautorizat la serviciile de reţele virtuale.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.2611 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii mari. Dacă fapta nu
implică producerea unor asemenea urmări prejudiciabile, cele comise pot fi calificate, după
caz, conform unuia dintre art.246-252 din Codul contravenţional.
În același timp, mărimea daunelor cauzate prin infracțiunea prevăzută la alin.(1)
art.2611 CP RM nu poate să depăşească 5000 unităţi convenţionale. În caz contrar, răspun-
derea se va aplica în conformitate cu lit.e) alin.(2) art.2611 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.261 1 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă sau indirectă. Motivul infracţiunii se concretizează, în majorita-
tea cazurilor, în interesul material.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.261 1 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
În calitate de subiect al infracţiunii specificate la alin.(1) art.261 1 CP RM poate să
apară, inclusiv, un furnizor de reţele de comunicaţii electronice sau un furnizor de servicii
de comunicaţii electronice, altul decît victima infracţiunii.
În ceea ce priveşte circumstanța agravantă consemnată la lit.b) alin.(2) art.261 1 CP
RM, menţionăm că trăsăturile acesteia ne sunt cunoscute din analiza infracţiunii prevăzute
la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
La rîndul lor, circumstanţele agravante menţionate la lit.c) și d) alin.(2) art.261 1 CP
RM sunt similare cu circumstanţele agravante consemnate la lit.c) și e) alin.(2) art.259 CP
RM. De aceea, este admisibilă o abordare similară a esenţei circumstanţelor respective, cu
luarea în consideraţie a particularizărilor de rigoare, condiţionate de specificul infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.2611 CP RM.
Accentuăm că la lit.e) alin.(2) art.261 1 CP RM este specificată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.2611 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.e)

354
alin.(2) art.2611 CP RM, sunt prevăzute două infracțiuni de sine stătătoare. Aceste două
infracțiuni se pot afla între ele în concurs.

§ 8. Infracţiuni în domeniul transporturilor (N. Gordilă, V. Stati)

Încălcarea regulilor de zbor (art.262 CP RM):

La art.262 CP RM se stabileşte răspunderea pentru intrarea, ieşirea sau tran-
zitarea aeriană a teritoriului Republicii Moldova fără autorizaţia stabilită, pentru ne-
respectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie, a locurilor de aterizare, a punctelor
de intrare, a înălţimii de zbor fără autorizarea organelor respective sau pentru altă
încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al Republicii
Moldova.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.262 CP RM îl formează re-
laţiile sociale cu privire la siguranţa executării zborurilor aviaţiei civile în spaţiul aerian al
Republicii Moldova.
Datorită specificului său, infracțiunea de încălcare a regulilor de zbor nu are nici
obiect material, nici victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.262 CP RM include următoarele
semne: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea de intrare, ieşire sau
tranzitare aeriană a teritoriului Republicii Moldova fără autorizaţia stabilită, de nerespec-
tare a căilor aeriene indicate în autorizaţie, a locurilor de aterizare, a punctelor de intrare,
a înălţimii de zbor fără autorizarea organelor respective sau de altă încălcare a regulilor
referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al Republicii Moldova; 2) mijlocul de
săvîrşire a infracţiunii, şi anume aeronava; 3) locul săvîrşirii infracţiunii, şi anume spaţiul
aerian al Republicii Moldova.
Fapta prejudiciabilă prevăzută la art.262 CP RM se prezintă sub oricare din urmă-
toarele trei modalităţi normative: a) intrarea, ieşirea sau tranzitarea aeriană a teritoriului
Republicii Moldova fără autorizaţia stabilită; b) nerespectarea căilor aeriene indicate în
autorizaţie, a locurilor de aterizare, a punctelor de intrare, a înălţimii de zbor fără autoriza-
rea organelor respective; c) altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în
spaţiul aerian al Republicii Moldova.
 În orice caz, fiecare din aceste trei modalităţi presupune o încălcare a regulilor
referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al Republicii Moldova. Astfel de reguli
sunt stabilite de următoarele acte normative: Convenţia privind aviaţia civilă internaţională,
semnată la Chicago la 07.12.1944285; Legea aviaţiei civile a Republicii Moldova, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 09.07.1997286; Legea Republicii Moldova cu privire
la frontiera de stat a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
04.11.2011287; Ordinul Directorului Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile cu privire la
aprobarea Regulamentului privind modul de autorizare a zborurilor internaţionale neregula-
te, nr.66 din 30.04.1999288; Ordinul Directorului Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile cu
privire la aprobarea Reglementării aeronautice civile RAC-AZ – Autorizarea zborurilor,
nr.33 din 19.06.2002289 etc.
Este notabil că încălcarea regulilor, care au stat la baza certificării/autorizării ini-
ţiale şi la baza standardelor operaţionale stabilite de reglementările aeronautice naţionale,
atrage răspunderea nu conform art.262 CP RM, dar în baza art.212 din Codul contravenţi-
onal.
Încălcarea regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al Republi-
cii Moldova nu trebuie confundată cu faptele infracţionale care pot forma concurs ideal sau
real cu infracţiunea de încălcare a regulilor de zbor. Ne referim la infracțiunile specificate
la art.248, 275, 280, 337 sau altele din Codul penal.
Cît priveşte mijlocul de săvîrşire a infracţiunii prevăzute la art.262 CP RM, acesta
îl constituie aeronava. Conform art.3 al Legii aviaţiei civile, aeronava reprezintă orice apa-
rat care se menţine în atmosferă ca urmare a reacţiilor aerodinamice, altele decît reacţiile
aerului cu suprafaţa terestră. Rezultă că nu numai un avion, dar şi oricare alt vehicul aerian,
care se menţine şi se deplasează în aer, poate să constituie mijlocul de săvîrşire a infracţiunii
în cauză.
Locul săvîrşirii infracţiunii reprezintă un alt semn secundar obligatoriu al laturii
obiective a infracţiunii specificate la art.262 CP RM. Se are în vedere spaţiul aerian al
Republicii Moldova. Intrarea, ieşirea sau tranzitarea aeriană a teritoriului altor state fără
autorizaţia stabilită, nerespectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie, a locurilor de ateri-

285
Convention on International Civil Aviation // http: //www.icao.int/publications/pages/doc7300.aspx
286
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.69-70.
287
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.76-80.
288
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.42.
289
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.121.

356
zare, a punctelor de intrare, a înălţimii de zbor fără autorizarea organelor respective sau altă
încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al altor state – în
ipoteza în care nu presupune încălcarea regulilor referitoare la executarea zborurilor în spa-
ţiul aerian al Republicii Moldova – nu poate antrena răspundere conform art.262 CP RM.
Trebuie de menţionat că, în acord cu art.116 CP RM, în ipoteza de intrare, ieşire
sau tranzitare aeriană a teritoriului Republicii Moldova fără autorizaţia stabilită se va aplica
răspunderea numai conform art.262 CP RM. Nu va fi necesară calificarea suplimentară în
baza art.362 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.262 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul comiterii acţiunii prejudiciabile în oricare din modalităţile sale.
Latura subiectivă a infracţiunii de încălcare a regulilor de zborse caracterizează
prin intenţie sau imprudenţă. Forma concretă de vinovăție – intenţia sau imprudenţa – mani-
festată în raport cu încălcarea regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian
al Republicii Moldova, urmează a fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Motivul infracţiunii specificate la art.262 CP RM poate consta în: superficia-
litatea manifestată faţă de respectarea regulilor referitoare la executarea zborurilor în
spaţiul aerian al Republicii Moldova; teribilism; năzuinţa de a înlesni săvîrşirea altor
infracţiuni etc.
Subiectul infracţiunii de încălcare a regulilor de zbor este persoana fizică responsa-
bilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. În plus, subiectul infracțiunii
în cauză trebuie să aibă calitatea specială de comandant al aeronavei.

Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportu-

lui feroviar, naval sau aerian (art.263 CP RM):
În art.263 CP RM – sub aceeaşi denumire generică de încălcare a regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului feroviar, naval sau aerian – sunt
reunite trei variante-tip de infracţiuni.
Astfel, prima variantă-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(1) art.263 CP RM, se
exprimă în încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar, naval sau aerian a
regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului, încălcare ce a cauzat
din imprudenţă o vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
daune materiale în proporţii mari.
 La rîndul său, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, specificată la lit.a) alin.
(2) art.263 CP RM, constă în încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar,
naval sau aerian a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului,
încălcare ce provoacădecesul unei persoane.
În fine, cea de-a treia variantă-tip de infracţiune, prevăzută la lit.b) alin.(2) art.263
CP RM, se exprimă în încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar, naval sau
aerian a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului, încălcare
ce provoacă alte urmări grave.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.263 CP RM are
un caracter complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la
securitatea transportului feroviar, naval sau aerian; obiectul juridic secundar îl formează
relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei, la integritatea, substanţa sau potenţialul
de utilizare a bunurilor.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(1) art.263 CP RM îl reprezintă
după caz: corpul persoanei; bunurile mobile ori imobile.
Victima infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.263 CP RM este după caz: 1) persoana
fizică care suferă vătămare medie sau gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) per-
soana juridică sau fizică care suportă daune materiale în proporţii mari.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.263 CP RM are urmă-
toarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de încălcare
a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului feroviar, naval sau
aerian; 2) urmările prejudiciabile, care se exprimă, după caz, în: a) vătămarea medie a inte-
grităţii corporale sau a sănătăţii; b) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) daune materiale în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi ur-
mările prejudiciabile; 4) mijlocul de săvîrşire a infracţiunii, şi anume mijlocul de transport
feroviar, naval sau aerian.
Regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului feroviar,
naval sau aerian, încălcate de către făptuitor, sunt stabilite în anumite acte normative:
Codul transportului feroviar; Codul navigaţiei maritime comerciale; Legea aviaţiei ci-
vile etc.
Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului fe-
roviar, naval sau aerian poate avea loc atît în timpul deplasării acestor mijloace, cît şi în

358
timpul staţionării lor (în aeroport, depou, radă, în perioada de efectuare a reparaţiei profi-
lactice etc.).
Pentru tragerea la răspundere în baza alin.(1) art.263 CP RM nu este necesar să fie
încălcate atît regulile de securitate a circulaţiei transportului feroviar, naval sau aerian, cît şi
regulile de exploatare a transportului respectiv. Este suficient să fie încălcate regulile făcînd
parte din oricare categorie din cele două.
Cît priveşte încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei transportului aerian,
acestea nu se pot exprima în încălcarea regulilor referitoare la executarea zborurilor în
spaţiul aerian al Republicii Moldova. Or, într-o asemenea situaţie devine aplicabil art.262
CP RM.
Încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport feroviar, naval sau
aeriantrebuie deosebită de infracţiunile legate de încălcarea regulilor securităţii tehnice sau
de protecţie a muncii la efectuarea lucrărilor cu utilizarea mijloacelor de transport feroviar,
naval sau aerian, precum şi de infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei. În cazul în
care vătămarea medie sau gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daunele materiale
în proporţii mari sunt provocate în urma încălcării regulilor de încărcare şi debarcare a în-
cărcăturilor, de reparaţie a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian, de efectuare
a lucrărilor de construcţie, de extracţie, agrotehnice etc., faptele persoanelor care au comis
astfel de încălcări trebuie calificate, după caz, în baza art.149, 157, 183, 300 sau altele din
Codul penal.
Mijlocul de săvîrşire a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.263 CP RM este semnul
secundar obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii în cauză. Este vorba despre mijlocul
de transport feroviar, naval sau aerian.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.263 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii oricăreia din următoarele urmări preju-
diciabile: a) vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; b) vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii; c) daune materiale în proporţii mari.
Numărul urmărilor prejudiciabile produse poate fi luat în consideraţie la individu-
alizarea pedepsei.
Dacă fapta nu implică producerea urmărilor prejudiciabile nominalizate mai sus,
răspun- derea poate fi aplicată în corespundere cu următoarele norme din Codul
contravențional: alin.(1),
(3) sau (4) art.199, alin.(2) sau (3) art.200, alin.(2) art.206, alin.(2) art.216, art.217 ori altele.
 Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.263 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi numai prin imprudenţă faţă
de urmările prejudiciabile. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă, în principal, în super-
ficialitatea manifestată de către făptuitor în raport cu respectarea regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a transportului feroviar, naval sau aerian.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.263 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani. În afară de
aceasta, subiectul trebuie să aibă calitatea specială de lucrător al transportului feroviar,
naval sau aerian, obligat să respecte regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
transportului. De fapt, se are în vedere persoana care conduce şi/sau exploatează mijlocul
de transport feroviar, naval sau aerian (mecanicul de locomotivă, comandantul aeronavei,
comandantul navei etc.).
În esență, conținutul urmărilor prejudiciabile este ceea ce deosebește infracțiunile
specificate la lit.a) și b) alin.(2) art.263 CP RM de infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.263
CP RM.
În vederea unei interpretări cît mai restrictive a prevederilor de la lit.b) alin.(2)
art.263 CP RM, prin „alte urmări grave” urmează a fi înţelese daunele materiale în proporţii
deosebit de mari.
Atenționăm că la alin.(1) și lit.a) și b) alin.(2) art.263 CP RM sunt prevăzute trei
infracțiuni distincte, care pot să formeze concurs între ele. Dispozițile de la lit.a) și b) alin.
(2) art.263 CP RM nu presupun că vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori daunele materiale în proporţii mari ar reprezenta cauza producerii: a) decesului
unei persoane; b) altor urmări grave. În realitate, în cazul infracțiunilor prevăzute la lit.a) și
b) alin.(2) art.263 CP RM, fiecare din aceste două urmări prejudiciabile se află în legătură
cauzală cu acţiunea sau inacţiunea de încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a transportului feroviar, naval sau aerian.
Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport (art.264 CP RM):
În art.264 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de încălcare aregulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care
conduce mijlocul de transport – sunt reunite patru variante-tip de infracţiuni şi trei varian-
te agravate de infracţiuni.

360
 Astfel, potrivit alin.(1) art.264 CP RM, prima variantă-tip de infracţiune constă în
încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport
de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din impruden-
ţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Conform alin.(2) art.264 CP RM, prima variantă agravată de infracţiune presupu-
ne că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită în stare de ebrietate.
În corespundere cu lit.a) alin.(3) art.264 CP RM, cea de-a doua variantă-tip de
infracţiune se exprimă în încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare
a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare
ce a provocat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
În acord cu lit.b) alin.(3) art.264 CP RM, cea de-a treia variantă-tip de infracţiune
constă în încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a provocat
decesul unei persoane.
Potrivit alin.(4) art.264 CP RM, cea de-a doua variantă agravată de infracţiune
presupune că infracţiunile prevăzute la lit.a) sau b) alineatul (3) sunt săvîrşite în stare de
ebrietate.
Conform alin.(5) art.264 CP RM, cea de-a patra variantă-tip de infracţiune se
exprimă în încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat
decesul a două sau mai multor persoane.
În conformitate cu alin.(6) art.264 CP RM, cea de-a treia variantă agravată de
infracţiune presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (5) este săvîrşită în stare de
ebrietate.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.264 CP RM are un
caracter complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la sigu-
ranţa traficului rutier; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la
sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(1) art.264 CP RM îl reprezintă
corpul persoanei.
Victima infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.264 CP RM este persoana fizică care
suferă vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
 Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.264 CP RM are următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de încălcare a
regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport; 2) urmările
prejudiciabile care se exprimă în vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 3)
legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) mijlocul de săvîr-
şire a infracţiunii, şi anume mijlocul de transport.
Regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport,
încălcate de către făptuitor, sunt stabilite în cadrul unor acte normative (de exemplu, în
Regulamentul circulaţiei rutiere (în continuare – RCR), aprobat prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova, nr.357 din 13.05.2009290).
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.264 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii vătămării medii a integrităţii corporale
sau a sănătăţii.
În cazul în care încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
mijloacelor de transport nu implică producerea vătămării medii a integrităţii corporale sau
a sănătăţii, se aplică următoarele norme din Codul contravențional: art.228, 235, 236, 237,
238, 241, 242, 244 sau altele.
Lipsa legăturii cauzale dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile sem-
nifică lipsa temeiului de aplicare a răspunderii în baza alin.(1) art.264 CP RM. În cazul
infracţiunii prevăzute alin.(1) la art.264 CP RM, legătura cauzală este prezentă dacă: 1)
încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport
a precedat producerea vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) încălcarea
respectivă a fost cauza producerii vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 3)
încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport a
creat un pericol real de producere a vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
4) încălcarea respectivă a transformat posibilitatea producerii vătămării medii a integrităţii
corporale sau a sănătăţii în realitate.
Un alt semn al laturii obiective a infracţiunii specificate la alin.(1) la art.264 CP
RM este mijlocul de săvîrşire a infracţiunii. Acesta îl reprezintă mijlocul de transport în
sensul art.132 CP RM.

290
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.92-93.

362
 Conform art.132 CP RM, prin „mijloace de transport” se înţelege toate tipurile
de automobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele,
precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice.
Prin „alte tipuri de maşini autopropulsate” se înţelege mijloacele de transport care
circulă în mod ocazional pe drumurile publice, fiind destinate executării unor lucrări de
construcţie, agricole, silvice sau altor activităţi (macarale, excavatoare, combine de recol-
tare etc.). Prin „alte mijloace de transport mecanice” se înţelege orice mecanisme puse în
mişcare cu ajutorul unui motor cu volumul de lucru nu mai mic de 50 cm 3, care sunt subiec-
te ale regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport.
Vehiculele, dotate cu motor avînd volumul de lucru mai mic de 50 cm3, nu pot
constitui mijlocul de săvîrşire a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.264 CP RM. Dacă vătă-
marea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii este provocată de către conducătorii unor
asemenea vehicule, ca urmare a încălcării de către aceştia a regulilor privind menţinerea
ordinii şi securităţii circulaţiei, se va aplica nu alin.(1) art.264 CP RM, dar art.269 CP RM.
Dacă locul de săvîrşire a faptei nu este deschis pentru circulaţia vehiculelor şi a
pietonilor, nici nu este administrat de un organ abilitat în calitate de drum public sau de
teritoriu adiacent acestuia, nu vom putea vorbi despre o încălcare a regulilor de securitate
a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, reguli fixate în Regulamentul
circulaţiei rutiere. Deci, va fi aplicabil nu alin.(1) art.264 CP RM. Se va aplica art.157
CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) la art.264 CP RM se carac-
terizează prin intenţie sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi numai prin imprudenţă
faţă de urmările prejudiciabile.
În acele situaţii, cînd vinovăţia conducătorului mijlocului de transport lipseşte, răs-
punderea pentru producerea accidentului rutier trebuie s-o poarte acei participanţi la trafic
care se fac vinovaţi de producerea acestuia. Conducătorului mijlocului de transport, care
nu a încălcat nici o regulă de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport, nu i se poate imputa nepreîntîmpinarea consecinţelor situaţiei de accident, care
a fost provocat de fapta victimei sau a altor participanţi la trafic. Dacă calculul persoanei
este întemeiat, însă circumstanţe neprevăzute sau neexecutarea obligaţiilor de către alte
persoane au condiţionat aceste consecinţe, atunci nici ele, nici faptele care le-au provocat,
nu-i pot fi imputate.
 La soluţionarea, în contextul calificării faptei, a problemei privind posibilitatea
tehnică de evitare a accidentului rutier trebuie de reieşit din aceea că, în fiecare caz con-
cret, momentul de apariţie a pericolului pentru siguranţa traficului se stabileşte cu luarea în
consideraţie a situaţiei rutiere care a precedat accidentul rutier. Doar din momentul în care
apare posibilitatea obiectivă ca conducătorul mijlocului de transport să descopere pericolul
se poate atesta apariţia pericolului pentru siguranţa traficului.
La examinarea probelor privind prezenţa sau absenţa posibilităţii tehnice a condu-
cătorului mijlocului de transport de a evita producerea accidentului rutier pe timp de noapte,
pe sectoarele de drum neiluminate sau în condiţii de vizibilitate redusă trebuie de reieşit
din următoarele: în conformitate cu lit.a) alin.(1) pct.45 RCR, conducătorul mijlocului de
transport trebuie să-l conducă în conformitate cu limita de viteză stabilită, ţinînd permanent
seama de dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situaţiile periculoase.
Motivul infracţiunii prevăzute la alin.(1) la art.264 CP RM se exprimă, în principal,
în superficialitatea manifestată de către făptuitor în raport cu respectarea regulilor de secu-
ritate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) la art.264 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. În plus, subiectul
infracțiunii în cauză trebuie să aibă calitatea specială de persoană care conduce mijlocul de
transport.
Calitatea cerută subiectului infracţiunii prevăzute la alin.(1) la art.264 CP RM este
determinată de natura activităţii pe care o efectuează persoana (conducerea unui mijloc de
transport), iar nu de existenţa unei abilitări pentru desfăşurarea acestei activităţi. Este sufi-
cient ca făptuitorul să conducă de facto un mijloc de transport, chiar dacă această calitate nu
se sprijină pe o recunoaştere oficială. Lipsa permisului de conducere nu poate servi ca temei
pentru liberarea făptuitorului de răspundere penală; nu contează la calificarea conform alin.
(1) art.264 CP RM nici dacă făptuitorul este sau nu proprietar al mijlocului de transport, nici
dacă l-a răpit sau dacă proprietarul i-a predat sau nu conducerea mijlocului de transport.
Aplicarea alin.(1) art.264 CP RM nu exclude aplicarea art.232 „Conducerea
vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere” al Codului
contravențional.
În cazul încălcării regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloa-
celor de transport în timpul instruirii cursanţilor, răspunderea o poartă instructorul auto, nu

364
însă persoana ce efectuează pregătirea practică. Aceasta cu condiția că instructorul auto este
cel care nu a întreprins la timp măsuri pentru a preveni urmările prejudiciabile specificate
în alin.(1) art.264 CP RM.
Nu se va aplica răspunderea conform alin.(1) art.264 CP RM, dacă urmările
prejudiciabile prevăzute de această normă sunt provocate de încălcarea regulilor de
conducere sau de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport. În acest caz,
făptuitorul trebuie să fie nu pur şi simplu persoana care conduce astfel de maşini. El
trebuie să aibă şi calitatea de militar. De aceea, i se va aplica răspundere potrivit alin.
(1) art.382 CP RM.
În esență, conținutul urmărilor prejudiciabile este ceea ce deosebește infracțiunile
specificate la lit.a) și b) alin.(3) și alin.(5) art.264 CP RM de infracțiunea prevăzută la alin.
(1) art.264 CP RM.
Atenționăm că la alin.(1), lit.a) și b) alin.(3) și alin.(5) art.264 CP RM sunt prevă-
zute patru infracțiuni distincte. Dispozițiile de la lit.a) și b) alin.(3) și alin.(5) art.264 CP
RM nu presupun că vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ar reprezenta
cauza producerii: 1) vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) decesului
unei singure persoane; 3) decesului a două sau mai multor persoane. În realitate, în cazul
infracțiunilor prevăzute la lit.a) și b) alin.(3) și alin.(5) art.264 CP RM, fiecare din aceste
trei urmări prejudiciabile se află în legătură cauzală cu acţiunea sau inacţiunea de încălcare
a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport.
Potrivit alin.(2), (4) şi (6), răspunderea se agravează dacă infracţiunile specificate
la alin.(1), lit.a) și b) alin.(3) sau alin.(5) art.264 CP RM sunt săvîrșite în stare de ebrietate.
Noţiunea „stare de ebrietate” este definită în alin.(1) art.134 12 CP RM: starea de dereglare
psihofuncţională a organismului survenită în urma consumului de alcool, de substanţe nar-
cotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare.
Starea de ebrietate este stabilită în conformitate cu Regulamentul privind modul de
testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei,
aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova, nr.296 din 16.04.2009291.
Gradul de ebrietate trebuie luat în consideraţie la individualizarea pedepsei pentru
infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.264 CP RM. Anume gradul de ebrietate, şi nu însăşi
ebrietatea. Accentuam aceasta, pentru că, în conformitate cu alin.(2) art.77 CP RM, dacă

291
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.80-81.
circumstanţele menţionate la alineatul (1) al acestui articol sunt prevăzute în articolele din
Partea Specială a Codului penal în calitate de circumstanţe agravante ale infracţiunii cores-
punzătoare, ele nu pot fi considerate concomitent ca circumstanţe care agravează pedeapsa.
Or, la lit.j) alin.(1) art.77 CP RM ca circumstanţă care agravează pedeapsa e nominalizată
„săvîrşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate”. În concluzie, aplicarea
răspunderii conform alin.(2), (4) şi (6) art.264 CP RM exclude referirea la lit.j) alin.(1)
art.77 CP RM.
Refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la
testarea alcoolscopică, de la examenul medical, în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a
naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical atrage
răspunderea conform alin.(3) art.2641 CP RM. Astfel, este posibil concursul dintre oricare
din infracţiunile specificate la alin.(2), (4) sau (6) art.264 CP RM şi infracţiunea prevăzută
la alin.(3) art.2641 CP RM.
De asemenea, este posibil concursul dintre oricare din infracţiunile specificate la
alin.(2), (4) sau (6) art.264 CP RM şi infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.264 1 CP RM
(conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate al-
coolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope
şi/sau de alte substanţe cu efecte similare). Aceasta cu condiţia că săvîrşirea oricăreia din
infracţiunile specificate la alin.(2), (4) sau (6) art.264 CP RM presupune nu pur şi simplu
stare de ebrietate a făptuitorului, dar starea de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau starea
de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte
similare.
În această ipoteză, o condiție la fel de importantă este ca urmările prejudiciabile
nominalizate în art.264 CP RM să nu se afle în legătură cauzală cu fapta de conducere a
mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu
grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de
alte substanţe cu efecte similare. Legătura cauzală trebuie să fie cu o încălcare a regulilor
de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, alta decît conducerea
mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu
grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de
alte substanţe cu efecte similare. Această condiţie o considerăm obligatorie, pentru a nu se
admite aplicarea de două ori a răspunderii pentru aceeaşi încălcare a regulilor de securitate

366
a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, concretizată în conducerea mij-
locului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad
avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte
substanţe cu efecte similare.
În concluzie, dacă urmările prejudiciabile nominalizate în art.264 CP RM se
află în legătură cauzală cu încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport – concretizată în conducerea mijlocului de transport de
către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare
de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte
similare – atunci răspunderea urmează a fi aplicată numai în conformitate cu alin.(2),
(4) sau (6) art.264 CP RM. Nu va fi necesară calificarea suplimentară în baza alin.(1)
art.2641 CP RM.

Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică

cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe
(art.2641 CP RM):
În art.2641 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de conducere a mijlocului de
transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă
de alte substanţe – sunt reunite trei variante-tip de infracţiuni şi o singură variantă agra-
vată de infracţiune.
Potrivit alin.(1) art.2641 CP RM, prima variantă-tip de infracţiune constă în con-
ducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alco-
olică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope
şi/sau de alte substanţe cu efecte similare.
Cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(2) art.2641 CP RM,
se exprimă în predarea cu bună ştiinţă a conducerii mijlocului de transport către o persoa-
nă care se află în stare de ebrietate, dacă această acţiune a provocat urmările indicate la
art.264 CP RM.
Conform alin.(3) art.2641 CP RM, cea de-a treia variantă-tip de infracţiune
constă în refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport
de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebri-
etate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen
medical.
 În fine, varianta agravată a celor trei infracţiunii menţionate mai sus, consemna-
tă la alin.(4) art.2641 CP RM, presupune săvîrşirea oricăreia dintre aceste infracţiuni de
către o persoană care nu deţine permis de conducere sau care este privată de dreptul de a
conduce mijloace de transport.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.264 1 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la siguranţa traficului rutier, sub aspectul prohibiţiei impu-
se conducătorilor mijloacelor de transport să conducă în stare de ebrietate.
Datorită specificului său, infracțiunea specificată la alin.(1) art.264 1 CP RM nu are
nici obiect material, nici victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2641 CP RM are următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de conducere a mijlocului de
transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau
în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu
efecte similare; 2) mijlocul de săvîrşire a infracţiunii: mijlocul de transport în sensul art.132
CP RM.
Înţelesul noţiunii „conducerea mijlocului de transport” a fost elucidat în legătură
cu analiza infracţiunii specificate la alin.(1) art.264 CP RM. De aceea, facem trimitere la
explicațiile corespunzătoare.
Cerinţa esenţială pentru întregirea faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.264 1
CP RM este ca, în timpul conducerii mijlocului de transport, făptuitorul să se afle în stare de
ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice,
psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare.
În conformitate cu alin.(1) art.13412 CP RM, prin „stare de ebrietate” se înţelege
starea de dereglare psihofuncţională a organismului survenită în urma consumului de alco-
ol, de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare. Conform
alin.(3) art.13412 CP RM, prin „stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat” se înţelege
starea persoanei care are concentraţia de alcool în sînge de la 0,8 g/l şi mai mult şi concen-
traţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,4 mg/l şi mai mult.
Conjuncţia „şi” din ultima definiţie arată că trebuie să fie întrunite cumulativ condi-
ţia privitoare la concentraţia de alcool în sînge şi condiţia referitoare la concentraţia vapori-
lor de alcool în aerul expirat. De aceea, se va aplica răspunderea în baza alin.(1) art.233 al
Codului contravențional, dacă, de exemplu, concentraţia de alcool în sîngele făptuitorului

368
constituie 0,9 g/l, însă concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat constituie 0,3 mg/l.
Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul în care, de exemplu, concentraţia de alcool în sîngele
făptuitorului constituie 0,7 g/l, iar concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat constitu-
ie 0,5 mg/l. Oricare altă interpretare ar fi una extensivă defavorabilă făptuitorului. Deci, ar
veni în contradicţie cu regula fixată la alin.(2) art.3 CP RM.
Pentru individualizarea pedepsei aplicate în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.2641 CP RM, este importantă una din prevederile de la art.24 CP RM: „Cauzele ebrie-
tăţii, gradul şi influenţa ei asupra săvîrşirii infracţiunii se iau în considerare la stabilirea
pedepsei”. O atenţie aparte trebuie acordată mai ales cauzelor stării de ebrietate. Astfel,
în ordinea crescătoare desemnînd sporirea gravităţii faptei, putem deosebi trei ipoteze: 1)
starea de ebrietate accidentală (involuntară), provocată fără voia făptuitorului (de exemplu,
cînd făptuitorul consideră că consumă un lichid inofensiv, care, în realitate, se dovedeşte a fi
o băutură alcoolică; cînd făptuitorului i-au fost introduse, împotriva voinţei, în organismul
lui, substanţe care i-au provocat ebrietatea etc.); 2) starea de ebrietate voluntară, cînd făptu-
itorul consumă voit substanţele respective, fără a-şi dori să-i provoace starea de ebrietate; 3)
starea de ebrietate preordinată, cînd făptuitorul îşi provoacă voit starea de ebrietate.
Or, conform lit.i) alin.(1) art.76 CP RM, la stabilirea pedepsei, se consideră circum-
stanţă atenuantă săvîrşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de
consumarea involuntară sau forţată a substanţelor menţionate la art.24 CP RM sau de con-
sumarea de aceste substanţe fără a fi conştientă de efectul lor. În acelaşi timp, potrivit lit.j)
alin.(1) art.77 CP RM, la stabilirea pedepsei, se consideră circumstanţă agravantă săvîrşirea
infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea substanţelor
menţionate la art.24 CP RM; instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul in-
fracţiunii, să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă.
Este necesar a consemna că la alin.(2) art.77 CP RM se prevede: „Dacă circum-
stanţele menţionate la alin.(1) sunt prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea
specială a prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de infracţiuni, ele
nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe agravante”. Or, în alin.(1) art.2641
CP RM starea de ebrietate este un indiciu de esenţă, indispensabil. De aceea, ar fi cu totul
inechitabil ca, în cazul infracţiunii în cauză, starea de ebrietate să fie luată în consideraţie
şi la individualizarea pedepsei. Ar fi o înţelegere eronată a principiului individualizării
răspunderii penale şi pedepsei penale, fixat la art.7 CP RM. În concluzie, aplicarea răs-
punderii conform alin.(1) art.2641 CP RM exclude invocarea prevederii de la lit.j) alin.
(1) art.77 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.2641 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul efectuării conducerii mijlocului de transport de către
o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate
produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2641 CP RM se carac-
terizează prin intenţie directă. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă, în principal, în
superficialitatea manifestată de către făptuitor în raport cu respectarea prohibiţiei impuse
conducătorilor mijloacelor de transport să conducă în stare de ebrietate.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.264 1 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. În afară de aceasta,
subiectul trebuie să aibă calitatea specială de persoană care conduce mijlocul de transport.
Dar nici aceasta nu e suficient. Dacă facem conexiune cu cele menționate la alin.(4) art.264 1
CP RM, ajungem la concluzia că subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.264 1 CP RM
este o persoană care deţine permis de conducere şi nu este privată de dreptul de a conduce
mijloace de transport.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(2) art.2641 CP RM are
un caracter complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la
siguranţa traficului rutier, sub aspectul prohibiţiei impuse conducătorului sau posesorilor
mijloacelor de transport (ori altor asemenea persoane) să predea conducerea mijlocului de
transport către o persoană care se află în stare de ebrietate; obiectul juridic secundar îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoanei.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.264 1 CP RM îl reprezintă
corpul persoanei.
Victima infracțiunii specificate la alin.(2) art.2641 CP RM este persoana fizică care
suferă oricare dintre urmările prejudiciabile indicate în art.264 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2641 CP RM are următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea de predare a conducerii
mijlocului de transport către o altă persoană care se află în stare de ebrietate; 2) urmările
prejudiciabile, avînd un caracter alternativ: a) vătămarea medie a integrităţii corporale sau
a sănătăţii; b) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; c) decesul (unei sin-

370
gure persoane sau al mai multor persoane); 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi
urmările prejudiciabile.
În esenţă, acţiunea de predare a conducerii mijlocului de transport constă în elibe-
rarea permisiunii – verbale sau scrise – pentru deplasarea mijlocului de transport. Predarea
conducerii mijlocului de transport trebuie să fie voluntară. Deci, făptuitorul trebuie să nu
se afle sub imperiul constrîngerii fizice sau psihice, cauză care, conform art.39 CP RM,
înlătură caracterul penal al faptei.
Circumstanţele faptice în care s-a produs predarea mijlocului de transport nu influ-
enţează calificarea faptei potrivit alin.(2) art.264 1 CP RM (de exemplu, durata conducerii,
locul în care s-a efectuat predarea conducerii, numărul de persoane cărora li s-a predat con-
ducerea etc.). Important este ca predarea conducerii mijlocului de transport să fie realizată
în raport cu o persoană care se află în stare de ebrietate. La calificare, nu este relevant care
anume substanţe au produs starea de ebrietate a celui căruia i s-a predat conducerea mijlo-
cului de transport. De asemenea, nu contează, în ipoteza stării de ebrietate alcoolică, care
este gradul de ebrietate: minim sau avansat. Toate acestea pot fi luate în consideraţie numai
la individualizarea pedepsei.
Răspunderea se va aplica numai potrivit alin.(2) art.264 1 CP RM în cazul predării
conducerii (punerii în exploatare) a mijlocului de transport cu defecte tehnice vădite de
către conducătorul sau posesorul acestui mijloc de transport (ori o altă asemenea persoa-
nă) către o altă persoană care se află în stare de ebrietate. În acest caz, nu se aplică art.265
CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.2641 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul producerii oricăreia din urmările prejudici-
abile indicate în art.264 CP RM. În ipoteza în care fapta nu implică producerea unor
asemenea urmări, răspunderea se va aplica în baza alin.(2) art.233 din Codul contra-
venţional.
La individualizarea pedepsei stabilite pentru infracțiunea specificată la alin.(2)
art.2641 CP RM, se va lua în consideraţie care anume urmare prejudiciabilă a survenit: vătă-
marea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii; decesul (unei singure persoane sau al mai multor persoane). În fiecare din
cele trei ipoteze, numărul de victime trebuie, de asemenea, luat în consideraţie la individu-
alizarea pedepsei.
 Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.264 1 CP RM se caracte-
rizează prin intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările preju-
diciabile.
Făptuitorul trebuie să manifeste bună ştiinţă faţă de fapta prejudiciabilă. Certitudi-
nea subiectului poate avea ca suport: 1) rezultatul testării alcoolscopice a persoanei căreia
i-a fost predată conducerea mijlocului de transport; 2) concluziile examenului medical în
vederea stabilirii stării de ebrietate; 3) administrarea ante-factum de substanţe, care produc
ebrietate, persoanei căreia i-a fost predată conducerea mijlocului de transport, chiar de către
subiectul infracţiunii etc.
Motivul infracţiunii specificate la alin.(2) art.2641 CP RM se exprimă, în princi-
pal, în superficialitatea manifestată de către făptuitor în raport cu respectarea prohibiţiei
impuse conducătorului sau posesorilor mijloacelor de transport (ori altor asemenea per-
soane) să predea conducerea mijlocului de transport către o persoană care se află în stare
de ebrietate.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.264 1 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. În plus, subiectul
trebuie să aibă calitatea specială de conducător sau de posesor al mijlocului de transport
care este predat pentru conducere unei alte persoane, aflate în stare de ebrietate. De ase-
menea, se au în vedere toate celelalte persoane responsabile de exploatarea mijloacelor
de transport, care, în acord cu lit.a) alin.(1) pct.126 RCR, sunt obligate să nu admită la
conducerea vehiculelor persoane care au consumat băuturi alcoolice, droguri sau alte
substanţe contraindicate conducerii. În afară de aceasta, reieşind din prevederile alin.(4)
art.2641 CP RM, subiectul infracţiunii specificate la alin.(2) art.2641 CP RM trebuie să
fie o persoană care deţine permis de conducere şi nu este privată de dreptul de a conduce
mijloace de transport.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.264 1 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la siguranţa traficului rutier, sub aspectul prohibiţiei im-
puse conducătorilor mijloacelor de transport de a refuza, a se împotrivi sau a se eschiva de
la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a
naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical.
Datorită specificului său, infracțiunea specificată la alin.(3) art.264 1 CP RM nu are
nici obiect material, nici victimă.

372
 Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.2641 CP RM se exprimă în
fapta prejudiciabilă, concretizată, după caz, în acţiune sau în inacţiune.
Fapta prejudiciabilă cunoaşte trei modalităţi normative cu caracter alternativ. În
esenţă, toate cele trei modalităţi se reduc la respingerea – expresă sau tacită – a efectuării
testării alcoolscopice, a examenului medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a na-
turii ei sau a recoltării probelor biologice în cadrul acestui examen medical. Variază doar
nuanţele în care se realizează această respingere: 1) refuzul presupune respingerea expresă;
2) împotrivirea implică respingerea expresă, însoţită de opunerea de rezistenţă nonviolentă;
3) eschivarea presupune respingerea tacită. În care anume modalitate din cele trei s-a reali-
zat fapta prejudiciabilă, poate fi luat în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Este important a se reţine că aplicarea răspunderii conform alin.(3) art.2641 CP
RM este de neconceput în lipsa situaţiei-premisă. La concret, fără preexistenţa solicitării
agentului de circulaţie nu există, pentru conducătorul mijlocului de transport, obligaţia de
a se supune, din proprie iniţiativă, testării alcoolscopice, examenului medical în vederea
stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau recoltării probelor biologice în cadrul acestui
examen. Deci, în lipsa situaţiei-premisă specificate nu poate fi concepută nici infracţiunea
prevăzută la alin.(3) art.2641 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(3) art.2641 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul săvîrşirii faptei prejudiciabile, în oricare din moda-
lităţile sale normative. Infracţiunea este prezentă chiar dacă, ulterior, pe baza altor probe,
s-ar constata că făptuitorul nu se afla în stare de ebrietate în momentul săvîrşirii infracţiunii.
În alţi termeni, nu este obligatoriu ca săvîrşirea infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.2641
CP RM să fie legată de săvîrşirea de către aceeaşi persoană a faptelor specificate la alin.(1)
art.2641 CP RM sau la alin.(1) art.233 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.2641 CP RM se carac-
terizează prin intenţie directă. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă, în principal, în
superficialitatea manifestată de către făptuitor în raport cu respectarea prohibiţiei impuse
conducătorilor mijloacelor de transport de a refuza, a se împotrivi sau a se eschiva de la
testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a
naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(3) art.2641 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrșirii infracțiunii, a atins vîrsta de 16 ani. În afară de
aceasta, subiectul are o dublă calitate specială: 1) este conducător al mijlocului de trans-
port; 2) este persoană care deţine permis de conducere şi care nu este privată de dreptul de
a conduce mijloace de transport.
Circumstanța agravantă, consemnată la alin.(4) art.2641 CP RM, presupune două
ipoteze alternative: 1) subiectul infracțiunii nu deţine permis de conducere; 2) subiectul
infracțiunii este privat de dreptul de a conduce mijloace de transport.
În sensul prevederii de la alin.(4) art.2641 CP RM, cînd spunem că subiectul
infracțiunii nu deţine permis de conducere, avem în vedere oricare din următoarele situaţii:
1) subiectului infracțiunii îi lipseşte în genere permisul de conducere. Se are în vedere ine-
xistenţa permisului de conducere, nu lipsa temporară, de moment, a acestuia 292; 2) subiectul
infracțiunii deţine permis de conducere, însă unul necorespunzător categoriei/subcategoriei
mijlocului de transport pe care îl conducea în momentul comiterii infracţiunii; 3) subiectul
infracțiunii deţine permis de conducere, care este însă cu termenul expirat, sau anulat, sau
nevalabil din alte cauze.
În situaţia în care făptuitorul deţine şi/sau foloseşte un permis de conducere fals,
suplimentar urmează a fi tras la răspundere conform lit.c) alin.(2) art.361 CP RM.
Cea de-a doua ipoteză atestată la alin.(4) art.264 1 CP RM presupune că subiectul
infracțiunii este privat de dreptul de a conduce mijlocul de transport. Se are în vedere că
subiectul se află în perioada în care execută pedeapsa prevăzută de art.65 CP RM sau sanc-
ţiunea contravenţională prevăzută de art.35 din Codul contravenţional. Nu se are în vedere
că subiectul nu-şi poate exercita dreptul de a conduce mijlocul de transport pentru că, de
exemplu, mijlocul de transport i-a fost ridicat, sechestrat, confiscat etc., în baza legii. Or, a
fi privat de drept nu este aceeaşi cu a nu-ţi putea exercita acel drept.

Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vă-

dite (art.265 CP RM):
La art.265 CP RM se stabileşte răspunderea pentru punerea în exploatare a mij-
loacelor de transport cu defecte tehnice vădite sau pentru altă încălcare gravă a regulilor
de exploatare a acestora, ce asigură securitatea circulaţiei, săvîrşită de către o persoană
responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de transport, precum

292
Menţionăm cu această ocazie că conducerea vehiculului de către o persoană, care nu are asupra sa permisul de
conducere, atrage răspunderea contravenţională, în baza alin.(1) art.232 din Codul contravenţional. În acelaşi
timp, conducerea vehiculului fără permis de conducere se sancţionează potrivit unei alte norme, şi anume: alin.
(2) art.231 din Codul contravenţional. Deci, legiuitorul diferenţiază, şi pe bună dreptate, cele două ipoteze.

374
şi pentru încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală a re-
gimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor, dacă aceste acţiuni au provocat urmările
indicate la art.264 CP RM.

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM are un caracter

complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la buna desfăşu-
rare a exploatării mijloacelor de transport şi a regimului de lucru al şoferilor sau mecani-
zatorilor; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la sănătatea sau
viaţa persoanei.
Obiectul material al infracţiunii de punere în exploatare a mijloacelor de transport
cu defecte tehnice vădite îl reprezintă corpul persoanei.
Victima infracțiunii specificate la art.265 CP RM este persoana fizică care suferă
una dintre urmările prejudiciabile indicate în art.264 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiune, care cunoaşte următoarele trei modalităţi
normative cu caracter alternativ: a) punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu
defecte tehnice vădite; b) altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de
transport, ce asigură securitatea circulaţiei; c) încălcarea regimului de lucru al şoferilor sau
mecanizatorilor; 2) urmările prejudiciabile avînd un caracter alternativ: a) vătămarea medie
a integrităţii corporale sau a sănătăţii; b) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a să-
nătăţii; c) decesul (unei singure persoane sau al mai multor persoane); 3) legătura cauzală
dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Prima dintre modalităţile normative ale faptei prejudiciabile specificate la art.265
CP RM se exprimă în acţiunea care: 1) constă în darea unui ordin sau în acordarea de permi-
siune pentru efectuarea deplasării mijlocului de transport; 2) presupune ca premisă prezenţa
la mijlocul de transport a unor defecte tehnice vădite, astfel încît se creează pericolul produ-
cerii urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.264 CP RM; 3) presupune că defectele tehnice
vădite se referă, în special, la sistemele de transmitere, sistemele de direcţie, sistemele de
frînare ale mijlocului de transport pus în exploatare, la dispozitivele de iluminare, dispoziti-
vele de semnalizare luminoasă şi sonoră, ori constau, în special, în uzarea anvelopelor unui
asemenea mijloc de transport etc.
 Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite poate fi
făcută în formă scrisă sau verbală.
Modalitatea de punere în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice
vădite presupune ca premisă prezenţa la mijlocul de transport a unor defecte tehnice vădi-
te, astfel încît se creează pericolul producerii urmărilor prejudiciabile indicate în art.264
CP RM.
În accepţiunea art.265 CP RM, noţiunea „mijloc de transport” are înţelesul pe care
îl cunoaştem din art.132 CP RM.
Cum se ajunge la situaţia că sunt puse în exploatare mijloacele de transport cu
defecte tehnice vădite? Răspunsul la această întrebare este: anterior punerii în exploatare a
acestor mijloace de transport, o persoană (care nu neapărat este subiectul infracţiunii pre-
văzute la art.265 CP RM) omite să-şi îndeplinească sau îndeplineşte defectuos atribuţiile de
verificare tehnică a mijloacelor de transport. Cu alte cuvinte, această omisiune a îndeplinirii
sau îndeplinirea defectuoasă a numitelor atribuţii reprezintă cauza. Efectul este punerea în
exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite.
Prin „omisiunea îndeplinirii atribuţiilor de verificare tehnică a mijloacelor de
transport” se are în vedere neefectuarea operaţiei de verificare tehnică, deşi acea operaţie
făcea parte din atribuţiile de serviciu ale persoanei corespunzătoare şi trebuia îndeplinită
sau persoana a fost sesizată asupra existenţei unor defecţiuni. Prin „îndeplinirea defectu-
oasă a atribuţiilor de verificare tehnică a mijloacelor de transport” se înţelege îndeplinirea
necorespunzătoare a acestor atribuţii. În asemenea cazuri, defectuozitatea poate privi con-
ţinutul, forma, momentul executării, condiţiile de efectuare etc.; ea poate avea drept cauză
fie lipsa de pricepere şi a cunoştinţelor tehnice necesare, fie superficialitatea manifestată de
persoana, care, deşi are o pregătire suficientă, se comportă cu bună ştiinţă în mod necores-
punzător îndeplinindu-şi îndatoririle sale.
În contextul analizat, nu omisiunea îndeplinirii sau îndeplinirea defectuoasă a atri-
buţiilor de verificare tehnică a mijloacelor de transport atrage răspunderea conform art.265
CP RM. Aceasta pentru că nu însăşi această faptă, dar punerea în exploatare a mijloacelor
de transport cu defecte tehnice vădite este cauza producerii urmărilor prejudiciabile speci-
ficate în art.265 CP RM.
În pct.(10) art.27 al Legii privind siguranţa traficului rutier, adoptate de Parlamen-
tul Republicii Moldova la 07.06.2007293, se stabileşte că nomenclatorul defectelor tehnice

293
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.103-106.

376
ale mijloacelor de transport şi condiţiile în care se interzice circulaţia lor pe drumurile
publice sunt prevăzute în normele circulaţiei rutiere. În principal, se au în vedere normele
din Secţiunea a 18-a „Condiţii tehnice pentru admiterea în circulaţie a autovehiculelor şi
remorcilor” din RCR.
Dacă există asemenea defecte tehnice, persoana abilitată nu are dreptul să pună în
exploatare mijlocul de transport respectiv. În caz contrar (în eventualitatea că vor surveni
urmările prejudiciabile corespunzătoare), va exista temeiul tragerii ei la răspundere penală
conform art.265 CP RM.
Cea de-a doua modalitate normativă alternativă a faptei prejudiciabile prevăzute la
art.265 CP RM trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 1) să se exprime într-o încăl-
care a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport; 2) această încălcare să fie gravă;
3) această încălcare să nu se exprime în punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu
defecte tehnice vădite; 4) regulile de exploatare a mijloacelor de transport, grav încălcate,
trebuie să asigure securitatea circulaţiei.
Regulile de exploatare a mijloacelor de transport ce asigură securitatea circulaţiei –
grav încălcate de către făptuitor – trebuie să-şi găsească suportul într-un act normativ. De
asemenea, gradul de gravitate a încălcării regulilor de exploatare a mijloacelor de transport,
ce asigură securitatea circulaţiei, este estimabil şi se stabileşte cu luarea în consideraţie a
caracterului încălcării şi a impactului acesteia asupra producerii urmărilor prejudiciabile.
Cea de-a treia modalitate normativă a faptei prejudiciabile prevăzute la art.265 CP
RM presupune încalcarea de către făptuitor a reglementărilor privind timpul de muncă şi
timpul de odihnă, stabilite de Codul muncii, de alte acte normative, de acordurile internaţi-
onale în materie la care Republica Moldova este parte. În special, se au în vedere reglemen-
tările privind: repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămînii; durata zilnică a timpului
de muncă; munca pe timp de noapte; pauza de masă şi repausul zilnic etc.
Infracţiunea prevăzută la art.265 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul producerii oricăreia din urmările prejudiciabile indicate în
art.264 CP RM: vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; vătămarea gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii; decesul (unei singure persoane sau al mai multor
persoane). Spre deosebire de urmările privite în contextul art.264 CP RM, urmările privite
în contextul art.265 CP RM influenţează (în funcţie de gravitatea lor) nu asupra calificării
infracţiunii, dar asupra individualizării pedepsei.
 Nu poate fi aplicat art.265 CP RM, dacă: 1) fapta prejudiciabilă descrisă la art.265
CP RM a dus la urmări exprimate în vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii
ori în leziuni corporale fără cauzarea de prejudiciu sănătăţii; 2) fapta prejudiciabilă descri-
să la art.265 CP RM a dus la urmări exprimate în daune materiale; 3) fapta prejudiciabilă
descrisă la art.265 CP RM nu implică producerea unor urmări prejudiciabile. În astfel de
cazuri, răspunderea poate fi aplicată conform art.207 al Codului contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.265 CP RM se caracterizează
prin intenţie sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi numai prin imprudenţă faţă de
urmările prejudiciabile. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă, în principal, în superfi-
cialitatea manifestată de către făptuitor în raport cu respectarea regulilor de exploatare a
mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite ori a regimului de lucru al şoferilor sau
mecanizatorilor.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM este persoana fizică responsabilă
care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. Totodată, subiectul infracţiunii
în cauză trebuie să aibă o calitate specială. Calitatea specială a subiectului infracţiunii este
diferită, în funcţie de modalitatea sub care se prezintă fapta prejudiciabilă.
Astfel, atunci cînd fapta prejudiciabilă se prezintă sub modalitatea de încălcare
a regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor, subiect al infracţiunii prevăzute la
art.265 CP RM este persoana avînd o dublă calitate specială: 1) persoana cu funcţie de
răspundere sau persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă orga-
nizaţie nestatală; 2) persoana în ale cărei obligaţiuni intră asigurarea regimului de lucru al
şoferilor sau mecanizatorilor.
Atunci cînd fapta prejudiciabilă ia înfăţişarea celorlalte două modalităţi – pu-
nerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite; altă încălcare
gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport ce asigură securitatea circula-
ţiei – subiect al infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM este după caz: 1) lucrătorul din
cadrul unei întreprinderi de transport, care are obligaţia de a asigura controlul asupra
stării tehnice a mijloacelor de transport; 2) persoana care răspunde pentru testarea tehnică
obligatorie a mijloacelor de transport; 3) reprezentantul organului abilitat al administraţi-
ei publice centrale în domeniul transporturilor şi gospodăriei drumurilor, care eliberează
autorizaţia specială de transport pentru admiterea în circulaţie pe drumurile publice a
mijloacelor de transport cu greutăţi sau gabarite ce depăşesc limitele admise; 4) lucrătorul

378
poliţiei rutiere care răspunde pentru supravegherea tehnică a mijloacelor de transport; 5)
conducătorul sau posesorul mijlocului de transport, care i-a permis unei alte persoane să
exploateze mijlocul de transport.
Răspunderea aplicată conform art.265 CP RM nu poate fi pusă în dependenţă de
faptul dacă a fost sau nu tras la răspundere penală conducătorul mijlocului de transport, din
a cărui vină s-au produs urmările prejudiciabile prevăzute la art.264 CP RM. Chiar dacă
acest conducător va fi găsit nevinovat, nu înseamnă că există temeiuri a considera aceasta
drept cauză de a nu trage la răspundere persoana care a săvîrşit infracţiunea prevăzută la
art.265 CP RM.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM poate fi, inclusiv, o persoană
publică sau o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă orga-
nizaţie nestatală. În ipoteza dată, art.265 CP RM se prezintă ca normă specială în raport cu
art.327, 329 sau 335 CP RM. În virtutea regulii stabilite la art.116 CP RM, calificarea nu va
trebui efectuată şi conform acestor norme generale.

Părăsirea locului accidentului rutier (art.266 CP RM):

La art.266 CP RM se prevede răspunderea pentru părăsirea locului accidentului
rutier de către persoana care conducea mijlocul de transport şi care a încălcat regulile de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, dacă aceasta a provo-
cat urmările indicate la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.266 CP RM are un caracter
multiplu: obiectuljuridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la siguranţa trafi-
cului rutier, sub aspectul prohibiţiei impuse conducătorului mijlocului de transport să pără-
sească locul accidentului rutier, în cazul în care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la
alin.(3) sau (5) art.264 CP RM; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu pri-
vire la activitatea de constatare imediată şi completă a încălcărilor regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, precum şi activitatea de identificare
a făptuitorului şi de stabilire a circumstanţelor concrete în care au fost comise încălcările
respective.
Datorită specificului său, infracţiunea de părăsire a locului accidentului rutier nu
are nici obiect material, nici victimă.
 Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.266 CP RM constă în faptă preju-
diciabilă exprimată în acţiunea de părăsire a locului accidentului rutier.
În sensul art.266 CP RM, noţiunea de accident rutier are înţelesul de eveniment
produs ca urmare a încălcării regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloa-
celor de transport, în care au fost implicate unul sau mai multe mijloace de transport aflate
în circulaţie, în urma căreia a rezultat vătămarea gravă sau decesul unei singure persoane
ori mai multor persoane.
Prin „locul accidentului rutier” se înţelege segmentul de drum public sau un alt loc
în care s-a produs accidentul rutier, în rezultatul circulaţiei mijlocului de transport şi al in-
trării acestuia în coliziune cu persoane, cu alte mijloace de transport, cu alte bunuri mobile
sau imobile. Cu alte cuvinte, luînd în consideraţie contextul infracţiunii prevăzute la art.266
CP RM, se are în vedere locul în care încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport provoacă urmările indicate la alin.(3) şi (5) art.264 CP
RM. Aceasta nu înseamnă că locul accidentului rutier poate în toate cazurile să coincidă în
totalitate cu locul încălcării regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloa-
celor de transport: încălcarea acestor reguli poate începe înainte de producerea accidentului
rutier. De asemenea, locul accidentului rutier poate să nu coincidă cu locul producerii urmă-
rilor prejudiciabile (de exemplu, cînd decesul victimei survine după ce au trecut mai multe
ore sau zile de la producerea accidentului rutier).
Din acest unghi, se poate susţine că prin „părăsirea locului accidentului rutier” se
înţelege acţiunea de plecare a făptuitorului de la locul accidentului rutier cu mijlocul de
transport (al său ori al unei alte persoane) ori plecarea pe jos de la locul respectiv, în pofida
interdicţiei stabilite în pct.12 RCR.
Nu poate fi calificată ca părăsire a locului accidentului rutier: 1) transportarea per-
soanei traumatizate cu propriul mijloc de transport (în lipsa altor mijloace de transport) la
unitatea medicală, în vederea acordării primului ajutor acelei persoane, cu condiţia revenirii
conducătorului mijlocului de transport la locul accidentului rutier; 2) prezentarea condu-
cătorului mijlocului de transport la unitatea medicală sau la poliţie, pentru a comunica
producerea accidentului rutier, în cazul în care lipsesc alte posibilităţi de comunicare, iar
conducătorul mijlocului de transport nu are posibilitatea să acorde primul ajutor persoanei
traumatizate, nici să o transporte pentru acordarea primului ajutor (cu condiţia revenirii
conducătorului mijlocului de transport la locul accidentului rutier); 3) prezentarea condu-

380
cătorului mijlocului de transport la unitatea medicală, pentru a-şi salva viaţa, în ipoteza în
care se află în stare de extremă necesitate; 4) plecarea în misiune sau la o intervenţie ce nu
suferă amînare a conducătorului unui mijloc de transport cu regim prioritar de circulaţie
(de exemplu, al ambulanţei, al mijlocului de transport destinat stingerii incendiilor, al celui
aparţinînd poliţiei etc.), în ipoteza în care se atestă starea de extremă necesitate; 5) plecarea
de la locul accidentului rutier cu încuviinţarea lucrătorilor de poliţie etc.
Pentru calificarea faptei conform art.266 CP RM este esenţială stabilirea situaţiei-
premisă: încălcarea de către făptuitor a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare
a mijloacelor de transport, dacă această încălcare a provocat urmările indicate la alin.(3) sau
(5) art.264 CP RM. Drept urmare, art.266 CP RM nu poate fi aplicat dacă, înainte de părăsi-
rea locului accidentului rutier: 1) făptuitorul nu a încălcat regulile de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport; 2) regulile specificate au fost încălcate, însă nu
s-au produs urmările prejudiciabile indicate la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM. Într-o astfel
de ipoteză, aplicabil este art.243 din Codul contravenţional.
Conducătorul mijlocului de transport, care după săvîrşirea accidentului rutier a pă-
răsit persoana accidentată în pericol pentru viaţă, urmează să poarte răspundere pentru trei
infracțiuni. Se au în vedere infracțiunile specificate la art.163, alin.(3) sau (5) art.264 şi
art.266 CP RM. Cu această ocazie, accentuăm că art.266 CP RM nu este o normă specială
în raport cu art.163 CP RM.
Se va aplica art.163 CP RM în cazul în care subiectul este cel care pune victima în-
tr-o situaţie periculoasă pentru viaţă (prin comiterea accidentului rutier), după care o lasă cu
bună-ştiinţă fără ajutor. Dimpotrivă, se va aplica art.162 CP RM, în cazul în care subiectul
este cel care nu acordă ajutor victimei. Însă nu el a provocat accidentul rutier. Nu el a pus
victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă294.
Dacă decesul victimei s-a produs imediat, ca urmare a accidentului rutier, iar făptu-
itorul este conştient de aceasta, nu i se va aplica răspunderea conform art.163 CP RM. Însă
aceasta nu poate afecta cu nimic oportunitatea aplicării art.266 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.266 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consi-
deră consumată din momentul părăsirii locului accidentului rutier.

294
Nu poate fi conceput – în raport cu aceeaşi situaţie şi acelaşi făptuitor – concursul dintre infracţiunile prevăzute
la art.162 şi 266 CP RM. Or, subiectul infracţiunii de părăsire a locului accidentului rutier nu poate fi cel care,
în situaţia corespunzătoare, are obligaţia să acorde ajutor victimei, sub ameninţarea de a fi sancţionat conform
art.162 CP RM. În această situaţie, va răspunde, aşa cum am reliefat mai sus, în baza art.163, 266 (şi alin.(3) sau
(5) art.264) CP RM.
 Latura subiectivă a infracţiunii de părăsire a locului accidentului rutier se carac-
terizează prin vinovăţie exprimată în intenţie directă. Ca motiveale infracţiunii în cauză pot
fi numite: laşitatea; teama de a fi tras la răspundere; indiferenţa etc.
Scopul urmărit de subiectul infracţiunii specificate la art.266 CP RM îl constituie
împiedicarea activităţii de constatare imediată şi completă a încălcărilor regulilor de secu-
ritate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, precum şi a activităţii de
identificare a făptuitorului şi de stabilire a circumstanţelor concrete în care au fost comise
încălcările respective.
Subiectul infracţiunii de părăsire a locului accidentului rutier este persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. În plus, este o per-
soană care: 1) conduce mijlocul de transport şi 2) anterior a săvîrşit infracţiunea prevăzută
la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM.

Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de trans-

port feroviar, naval sau aerian ori punerea lor în exploatare cu defecte
tehnice (art.267 CP RM):
La art.267 CP RM se stabileşte răspunderea pentru repararea necalitativă a căilor
de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semna-
lizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian, precum şi pentru punerea lor
în exploatare cu defecte tehnice sau pentru încălcarea gravă a regulilor de exploatare a
acestora, acţiuni săvîrşite de o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru
exploatarea lor, dacă au provocat urmările indicate la art.263 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.267 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la securitatea căi-
lor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semna-
lizare ori a mijloacelor de transport feroviar sau naval; obiectul juridic secundar îl formează
relaţiile sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoanei, la integritatea, substanţa sau
potenţialul de utilizare a bunurilor.
Obiectul material al infracţiunii specificate la art.267 CP RM îl reprezintă după caz:
corpul persoanei; căile de comunicaţie; instalaţiile de pe căile de comunicaţie; mijloacele de
telecomunicaţii sau de semnalizare; mijloacele de transport feroviar, naval sau aerian.

382
 Victima infracțiunii prevăzute la art.267 CP RM este persoana care suferă una
dintre urmările prejudiciabile indicate în art.263 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.267 CP RM include următoa-
rele trei semne: 1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiune, care cunoaşte următoarele
trei modalităţi normative cu caracter alternativ: a) repararea necalitativă a căilor de
comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnali-
zare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian; b) punerea în exploatare
cu defecte tehnice a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval sau
aerian; c) încălcarea gravă a regulilor de exploatare a căilor de comunicaţie, a instala-
ţiilor de pe ele, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor
de transport feroviar, naval sau aerian; 2) urmările prejudiciabile avînd un caracter al-
ternativ: a) vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; b) vătămarea gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii; c) daune materiale în proporţii mari; d) decesul
unei persoane; e) alte urmări grave; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi
urmările prejudiciabile.
Prima modalitate normativă alternativă a faptei prejudiciabile nominalizate mai
sus presupune acea îndreptare a defectelor căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele,
a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar,
naval sau aerian, care nu asigură securitatea acestora şi are ca efect producerea de prejudi-
cii fizice sau materiale. Repararea este necalitativă pentru că nu se respectă tehnologia, se
utilizează materiale sau piese necorespunzătoare, sunt nesocotite normele şi normativele
tehnice în materie etc. În acest fel, se încalcă prevederile unor acte normative (de exemplu,
Ordinul Ministrului Administraţiei Publice Locale cu privire la actualizarea normelor şi
normativelor tehnice pentru întreţinerea şi reparaţia liniilor de cale ferată şi a materialului
rulant feroviar, nr.95 din 18.04.2008295).
Cea de-a doua modalitate normativă alternativă a faptei prejudiciabile specificate la
art.267 CP RM presupune acţiunea care: 1) constă în darea unui ordin sau în acordarea de
permisiune – în formă scrisă sau verbală – pentru efectuarea exploatării căilor de comuni-
caţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mij-

295
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.83.
loacelor de transport feroviar, naval sau aerian; 2) presupune ca premisă prezenţa la căile
de comunicaţie, la instalaţiile de pe ele, la mijloacele de telecomunicaţii sau de semnalizare
ori la mijloacele de transport feroviar, naval sau aerian a unor defecte tehnice, astfel încît se
creează pericolul producerii urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.263 CP RM.
Anterior punerii în exploatare a acestor entităţi, o persoană (care nu neapărat este
subiectul infracţiunii prevăzute la art.267 CP RM) omite să-şi îndeplinească sau îndeplineş-
te defectuos atribuţiile de verificare tehnică a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele,
a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar,
naval sau aerian.
Este notabil că nu omisiunea îndeplinirii sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor
de verificare tehnică a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de tele-
comunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian atra-
ge răspunderea conform art.267 CP RM. Aceasta pentru că nu fapta respectivă, dar punerea
în exploatare cu defecte tehnice a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloace-
lor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval sau
aerian este cauza producerii urmărilor prejudiciabile specificate în art.267 CP RM.
Cea de-a treia modalitate normativă alternativă a faptei prejudiciabile prevăzute la
art.267 CP RM presupune acțiunea care îndeplinește următoarele condiţii: 1) să se exprime
într-o încălcare a regulilor de exploatare a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele,
a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar,
naval sau aerian; 2) această încălcare să fie gravă; 3) această încălcare să nu se exprime în
punerea în exploatare cu defecte tehnice a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele,
a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar,
naval sau aerian.
Regulile de exploatare a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloa-
celor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval
sau aerian – grav încălcate de către făptuitor – trebuie să-şi găsească suportul într-un act
normativ. De asemenea, gradul de gravitate a încălcării regulilor de exploatare a căilor de
comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare
ori a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian este estimabil şi se stabileşte cu
luarea în consideraţie a caracterului încălcării şi a impactului acesteia asupra producerii
urmărilor prejudiciabile.

384
 Printre actele normative – care conțin reguli de exploatare a căilor de comunicaţie,
a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloa-
celor de transport feroviar, naval sau aerian, grav încălcate de către făptuitor – se numără:
Codul transportului feroviar; Ordinul Directorului Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civi-
le cu privire la aprobarea Reglementărilor aeronautice civile RAC-APL-Autorizarea perso-
nalului aeronautic din aviaţia civilă (piloţi, navigatori, ingineri de bord, însoţitori de bord,
operatori de bord, controlori de trafic aerian), nr.65 din 25.10.2004 296; Ordinul Directorului
Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile cu privire la aprobarea Reglementărilor aeronautice
civile RAC-MPL-Autorizarea personalului aeronautic din aviaţia civilă (specialişti de între-
ţinere tehnică a aeronavelor), nr.71 din 03.11.2004297 etc.
Infracţiunea prevăzută la art.267 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul producerii oricăreia din urmările prejudiciabile indicate în
art.263 CP RM: vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; vătămarea gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii; daune materiale în proporţii mari; decesul unei per-
soane; alte urmări grave. Spre deosebire de urmările privite în contextul art.263 CP RM,
urmările privite în contextul art.267 CP RM influenţează (în funcţie de gravitatea lor) nu
asupra calificării infracţiunii, dar asupra individualizării pedepsei.
Nu poate fi aplicat art.267 CP RM, dacă: 1) fapta prejudiciabilă descrisă la art.267
CP RM a dus la urmări exprimate în vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii
ori în leziuni corporale fără cauzarea de prejudiciu sănătăţii; 2) fapta prejudiciabilă descrisă
la art.267 CP RM nu implică producerea unor urmări prejudiciabile. În astfel de cazuri, pot
fi aplicate următoarele norme din Codul Contravențional: art.207, 211, 213, alin.(1), (2), (3)
sau (4) art.214, art.215 ori altele.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.267 CP RM se caracterizează
prin intenţie sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi numai prin imprudenţă faţă
de urmările prejudiciabile. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă, cu preponderenţă,
în superficialitatea manifestată de către făptuitor în raport cu respectarea obligaţiilor la
repararea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de telecomunicaţii
sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian, la punerea
lor în exploatare cu defecte tehnice, sau în raport cu respectarea regulilor de exploatare
a acestora.
296
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.208.
297
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.208.
 Subiectul infracţiunii prevăzute la art.267 CP RM este persoana fizică responsabilă
care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiectului
infracţiunii în cauză i se cere calitatea specială de persoană responsabilă pentru starea tehni-
că sau pentru exploatarea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de te-
lecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian.

Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie şi a

mijloacelor de transport (art.268 CP RM):
La art.268 CP RM se stabileşte răspunderea pentru deteriorarea sau distruge-
rea intenţionată a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de teleco-
municaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi, precum şi a mijloacelor
de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.263 sau la alin.(5) art.264
CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.268 CP RM îl formează
relaţiile sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoanei, la integritatea, substanţa sau
potenţialul de utilizare a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi, sau a mijloacelor
de transport.
Obiectul material al infracţiunii de deteriorare sau distrugere intenţionată a căilor
de comunicaţie şi a mijloacelor de transport îl reprezintă după caz: corpul persoanei; căile
de comunicaţie; instalaţiile de pe căile de comunicaţie; mijloacele de telecomunicaţii sau
de semnalizare; alte utilaje pentru transporturi; mijloacele de transport feroviar, naval sau
aerian; mijloacele de transport în accepţiunea art.132 CP RM.
Victima infracțiunii specificate la art.268 CP RM este persoana care suferă una
dintre urmările prejudiciabile indicate la art.263 sau alin.(5) art.264 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.268 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de cauzare a deteriorării
sau distrugerii căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de telecomuni-
caţii sau de semnalizare, a altor utilaje pentru transporturi sau a mijloacelor de transport;
2) urmările prejudiciabile care se exprimă, după caz, în: a) vătămarea medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii; b) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; c) daune
materiale în proporţii mari; d) decesul unei sau mai multor persoane; e) alte urmări grave;
3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.

386
 Deteriorarea este acea condiţie a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele,
a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare, a altor utilaje pentru transporturi
sau a mijloacelor de transport, cînd sunt pierdute anumite calităţi ale numitelor entităţi
(care sunt totuşi recuperabile), deşi în ansamblu acestea şi-au păstrat configuraţia ini-
ţială.
Distrugerea este condiţia căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloace-
lor de telecomunicaţii sau de semnalizare, a altor utilaje pentru transporturi sau a mijloace-
lor de transport, cînd aceste entităţi îşi pierd cu desăvîrşire potenţialul de exploatare, astfel
încît nu mai pot fi reprezentative prin prisma destinaţiei lor.
Acţiunea de cauzare a distrugerii sau deteriorării se realizează prin următoarele
metode: incendiere, provocarea exploziei, dărîmare, inundare, influenţare mecanică sau
chimică etc. Inacţiunea de cauzare a distrugerii sau deteriorării constă în neîntreprinderea
măsurilor de oprire a propagării incendiului, inundaţiei etc., deşi făptuitorul putea şi trebuia
să întreprindă astfel de măsuri. Metoda de realizare a deteriorării sau distrugerii nu are nici
un impact asupra calificării faptei conform art.268 CP RM, însă poate fi luată în considera-
ţie la individualizarea pedepsei.
Calificarea faptei conform art.268 CP RM exclude aplicarea suplimentară a art.197
CP RM sau a art.104 din Codul Contravenţional.
Infracţiunea de deteriorare sau distrugere intenţionată a căilor de comunicaţie şi a
mijloacelor de transport este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din mo-
mentul producerii vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii, a vătămării grave a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, a daunelor materiale în proporţii mari, a decesului unei
sau mai multor persoane ori a altor urmări grave.
Urmările prejudiciabile menţionate în dispoziţia de la art.268 CP RM au un carac-
ter alternativ. Producerea oricăreia din ele este suficientă în vederea aplicării răspunderii
conform art.268 CP RM. Producerea mai multora din urmările prejudiciabile consemnate
mai sus (în ipoteza unicităţii infracţiunii) poate fi luată în consideraţie la individualizarea
pedepsei.
Dintr-o altă perspectivă, individualizarea pedepsei urmează a se face în ipoteza
producerii decesului unei singure persoane sau al mai multor persoane. De această dată,
criteriul de individualizare este numărul de victime decedate.
 Dacă fapta nu implică producerea urmărilor indicate la art.263 sau alin.(5) art.264
CP RM, nu este aplicabil art.268 CP RM. În această situaţie, răspunderea poate fi aplicată
în baza unor norme din Codul contravenţional: alin.(2) art.198, alin.(2) art.199, alin.(1) sau
(2) art.201, art.202, alin.(3) art.208, art.223 ori altele.
De asemenea, este cazul de menţionat că, în ipoteza nimicirii bunurilor în
transportul public, răspunderea se va aplica nu conform art.268 CP RM, dar în baza
art.288 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.268 CP RM se caracterizează prin
intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile. Mo-
tivele infracţiunii în cauză se pot exprima în: răzbunare; invidie; ură; interesul material
(presupunînd săvîrşirea infracţiunii la comandă, în schimbul unei remuneraţii materiale);
interesul material privind terenul pe care sunt amplasate căile de comunicaţie, instalaţiile
de pe căile de comunicaţie, mijloacele de telecomunicaţii sau de semnalizare sau alte utilaje
pentru transporturi; ură socială, naţională, rasială sau religioasă; motive huliganice etc.
Deteriorarea sau distrugerea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mij-
loacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare, a altor utilaje pentru transporturi sau a
mijloacelor de transport, săvîrşită în scopul de a slăbi baza economică şi capacitatea de
apărare a ţării, constituie diversiune (art.343 CP RM). Dacă respectiva faptă este săvîrşită în
scopul de a intimida populaţia ori o parte din ea, de a atrage atenţia societăţii asupra ideilor
politice, religioase ori de altă natură ale făptuitorului sau de a sili statul, organizaţia inter-
naţională, persoana juridică sau fizică să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei
acţiuni, cele săvîrşite pot fi calificate în baza art.278 CP RM, ca act terorist.
Subiectul infracţiunii specificate la art.268 CP RM este persoana fizică care, în
momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.

Încălcarea regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei

(art.269 CP RM):
În conformitate cu art.269 CP RM, răspunderea se stabileşte pentru încălcarea de
către pasager, pieton sau alt participant la trafic a regulilor privind menţinerea ordinii şi
securitatea circulaţiei, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.264 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la menţinerea
ordinii şi securitatea circulaţiei de către alţi participanţi la trafic, decît conducătorii mij-

388
loacelor de transport; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la
sănătatea sau viaţa persoanei.
Obiectul material al infracţiunii specificate la art.269 CP RM îl reprezintă corpul
persoanei.
Victima infracțiunii de încălcare a regulilor privind menţinerea ordinii şi securita-
tea circulaţiei este persoana fizică care suferă una dintre urmările prejudiciabile indicate în
art.264 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în încălcarea, prin acţiune sau inacţiune, a regulilor
privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei; 2) urmările prejudiciabile, şi anume:
a) vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; b) vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii; c) decesul unei sau mai multor persoane; 3) legătura cauzală dintre
fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Regulile privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, pe care le încalcă
făptuitorul, sunt stabilite de următoarele acte normative: Legea privind siguranţa tra-
ficului rutier; Regulamentul circulaţiei rutiere; Regulamentul transporturilor auto de
călători şi bagaje, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova, nr.1348 din
10.11.2003,298 etc.
Infracţiunea specificată la art.269 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabileindicate la art.264 CP
RM. La individualizarea pedepsei, se va lua în consideraţie care anume din acele urmări
s-a produs. De asemenea, se va lua în consideraţie numărul victimelor care au suportat
urmările.
Se va aplica art.245 din Codul contravenţional în ipoteza în care încălcarea regu-
lilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei nu a provocat şi nici nu a putut să
provoace urmările indicate la art.264 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii de încălcare a regulilor privind menţinerea ordinii
şi securitatea circulaţiei se caracterizează prin intenţie sau imprudenţă faţă de fapta preju-
diciabilă şi numai prin imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile. Motivul infracţiunii în
cauză se exprimă, în principal, în superficialitatea manifestată de către făptuitor în raport cu
respectarea regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei.

298
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.229-233.
 Subiectul infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM este persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani. În plus, subiectul
trebuie să aibă una din următoarele calități speciale: 1) pasager; 2) pieton; 3) alt partici-
pant la trafic.

Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului (art.270 CP RM):

La art.270 CP RM este incriminată fapta de oprire samavolnică, fără necesitate, a
trenului prin decuplarea conductei generale a frînei sau printr-un alt mijloc, dacă aceasta
a provocat:
- accidente cu oameni (lit.a));
- deraierea sau deteriorarea materialului rulant (lit.b));
- alte urmări grave (lit.c)).
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.270 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la prevenirea
opririi, fără necesitate, a trenului; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu
privire la sănătatea sau viaţa persoanei, la integritatea, substanţa sau potenţialul de utilizare
a materialului rulant.
Obiectul material al infracţiunii specificate la art.270 CP RM îl reprezintă după caz:
trenul; materialul rulant; alte bunuri mobile sau imobile; corpul persoanei.
Victima infracțiunii prevăzute la art.270 CP RM este după caz: 1) persoana acci-
dentată (adică persoana vizată de sintagma „accidente cu oameni”, utilizată la lit.a) art.270
CP RM); 2) persoana care a suferit daune materiale.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.270 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de oprire samavolnică, fără necesitate,
a trenului; 2) urmările prejudiciabile avînd un caracter alternativ: a) accidente cu oameni;
b) deraierea sau deteriorarea materialului rulant; c) alte urmări grave; 3) legătura cauzală
dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) metoda de săvîrşire a infracţiunii:
decuplarea conductei generale a frînei sau altă asemenea metodă.
Acţiunea de oprire samavolnică presupune oprirea trenului fără permisiunea însoţi-
torului de vagon, a maşinistului sau a altor lucrători ai transportului feroviar.
Oprirea fără necesitate presupune că, în momentul opririi trenului, nu au existat
motive întemeiate care să justifice o astfel de acţiune, cum ar fi necesitatea de a preveni o

390
deraiere sau avarie a trenului, ori lichidarea unui incendiu în tren, ori reţinerea unui infrac-
tor periculos, ori spitalizarea unei persoane grav bolnave etc.
Metoda de săvîrşire a infracţiunii specificate la art.270 CP RM constă în decupla-
rea conductei generale a frînei sau în altă asemenea metodă. Decuplarea conductei generale
a frînei reprezintă detaşarea elementelor sistemului tehnic al conductei generale a frînei,
care face conexiunea dintre locomotivă şi vagoanele trenului. Alte metode de oprire sama-
volnică, fără necesitate, a trenului sunt: 1) acţionarea frînei de siguranţă a trenului; 2) sem-
nalizarea falsă, făcută cu ajutorul felinarelor, fanioanelor, paletelor, indicatoarelor colorate,
luminilor, soneriilor etc. Semnalizarea se consideră falsă, dacă exprimă o altă semnificaţie
decît cea care se impunea în situaţia respectivă.
Metoda aleasă de făptuitor în vederea săvîrşirii infracţiunii nu poate influenţa asu-
pra calificării acesteia potrivit art.270 CP RM. Totuşi, ea poate fi luată în consideraţie la
individualizarea pedepsei.
Metoda de săvîrşire a infracţiunii specificate la art.270 CP RM nu poate consta în
blocarea căii ferate reprezentînd o arteră de transport prin crearea de obstacole, prin stabi-
lirea de posturi sau pe alte asemenea căi. Într-o asemenea ipoteză, răspunderea se aplică în
baza art.271 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.270 CP RMeste o infracţiune materială. Ea se consi-
deră consumată din momentul producerii accidentelor cu oameni, a deraierii sau deterioră-
rii materialului rulant ori a altor urmări grave. Aceste urmări prejudiciabile au un caracter
alternativ. Iată de ce, producerea oricăreia dintre ele este suficientă în vederea aplicării
răspunderii conform art.270 CP RM. Producerea mai multora din urmările prejudiciabile
nominalizate mai sus (în ipoteza unicităţii infracţiunii) poate fi luată în consideraţie la in-
dividualizarea pedepsei.
Prin „accidente cu oameni” trebuie de înţeles după caz: vătămarea gravă sau medie
a integrităţii corporale sau a sănătăţii; decesul persoanei.
Prin „deraierea materialului rulant” se înţelege alunecarea, sărirea de pe şine a
materialului rulant. Deteriorarea materialului rulant presupune o astfel de modificare a ca-
lităţilor lui utile, o înrăutăţire considerabilă a stării acestuia, încît materialul rulant devine
inutilizabil parţial sau temporar. Înrăutăţirea lui calitativă poate fi înlăturată pe calea repa-
raţiei, restaurării sau prin alt procedeu de reabilitare.
 Prin „alte urmări grave” se înţelege daunele materiale în proporţii mari, neavînd
legătură cu deraierea sau deteriorarea materialului rulant.
Dacă fapta nu implică producerea urmărilor prejudiciabile specificate la art.270 CP
RM, răspunderea va fi aplicată în baza alin.(1) art.203 din Codul Contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.270 CP RM se caracterizează
prin intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile.
Motivele infracţiunii în cauză se pot exprima în: răzbunare; ură; interesul material (pre-
supunînd săvîrşirea infracţiunii la comandă, în schimbul unei remuneraţii materiale); ură
socială, naţională, rasială sau religioasă; motive huliganice etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.270 CP RM este persoana fizică responsabilă
care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.

Blocarea intenţionată a arterelor de transport (art.271 CP RM):

La art.271 CP RM se stabileşte răspunderea pentru blocarea intenţionată a artere-
lor de transport prin crearea de obstacole, prin stabilirea de posturi sau prin alte mijloa-
ce, dacă aceasta a provocat:
- accidente cu oameni (lit.a));
- alte urmări grave (lit.b)).
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.271 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la prevenirea blo-
cării arterelor de transport; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire
la sănătatea sau viaţa persoanei.
Obiectul material al infracţiunii de blocare intenţionată a arterelor de transport îl
reprezintă după caz: arterele de transport; bunurile mobile sau imobile; corpul persoanei.
Victima infracțiunii specificate la art.271 CP RM este după caz: 1) persoana acci-
dentată (adică persoana vizată de sintagma „accidente cu oameni”, utilizată la lit.a) art.271
CP RM); 2) persoana care a suferit daune materiale.
Latura obiectivă a infracţiunii de blocare intenţionată a arterelor de transport in-
clude următoarele patru semne: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de blocare a
arterelor de transport; 2) urmările prejudiciabile, avînd un caracter alternativ: a) accidente
cu oameni; b) alte urmări grave; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările

392
prejudiciabile; 4) metoda de săvîrşire a infracţiunii: crearea de obstacole, stabilirea de pos-
turi sau o altă asemenea metodă.
Blocarea arterelor de transportreprezintă închiderea acestora, astfel încît să nu fie
posibilă circulaţia vehiculelor sau a persoanelor. Pentru a intra sub incidenţa art.271 CP
RM, blocarea trebuie să aibă un caracter ilicit. Nu se aplică răspundere penală în cazul în
care blocarea arterelor de transport are un suport legal.
Metoda de săvîrşire a infracţiunii prevăzute la art.271 CP RM o constituie după
caz: 1) crearea de obstacole; 2) stabilirea de posturi; 3) o altă asemenea metodă.
Prin „crearea de obstacole” se înţelege după caz: a) instalarea unei bariere, barica-
de, a unui baraj pe artera de transport; b) săparea unui şanţ transversal pe drum; c) închide-
rea ecluzei; d) scufundarea unei nave în şenal; e) provocarea exploziei sau a incendiului pe
unul sau mai multe segmente ale arterei de transport etc. Prin „stabilirea de posturi” se are
în vedere blocarea arterei de transport de către un grup de persoane. Prin „alte metode de
blocare a arterelor de transport” se înţelege după caz: a) instituirea ilegală a carantinei; b)
stabilirea ilegală a unei taxe de acces pe artera de transport etc.
Infracţiunea de blocare intenţionată a arterelor de transport este o infracţiune mate-
rială. Ea se consideră consumată din momentul producerii 1) accidentelor cu oameni sau 2)
a altor urmări grave. Aceste două urmări prejudiciabile au un caracter alternativ. De aceea,
producerea oricăreia din ele este suficientă în vederea aplicării răspunderii conform art.271
CP RM.
Noţiunile care desemnează urmările prejudiciabile nominalizate mai sus au fost de-
finite cu prilejul analizei infracţiunii prevăzute la art.270 CP RM. De aceea, facem trimitere
la explicațiile corespunzătoare.
Dacă fapta nu implică producerea urmărilor consemnate în art.271 CP RM, răspun-
derea se va aplica potrivit art.225 din Codul Contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.271 CP RM se caracterizează prin
intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile. Mo-
tivele infracţiunii în cauză pot consta în: răzbunare; ură; interesul material (presupunînd
săvîrşirea infracţiunii la comandă, în schimbul unei remuneraţii materiale); ură socială,
naţională, rasială sau religioasă; motive huliganice etc.
Dacă blocarea intenţionată a arterelor de transport este săvîrşită în scopul de a
intimida populaţia ori o parte din ea, de a atrage atenţia societăţii asupra ideilor politice,
religioase ori de altă natură ale făptuitorului sau de a sili statul, organizaţia internaţională,
persoana juridică sau fizică să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni,
cele săvîrşite pot fi calificate în baza art.278 CP RM, ca act terorist.
Subiectul infracţiunii de blocare intenţionată a arterelor de transport este persoana
fizică responsabilă care, în momentul săvîrșirii infracțiunii, a atins vîrsta de 14 ani.

Constrîngerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau

auto de a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu (art.272 CP RM):
Fapta de constrîngere a lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau
auto de a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu este incriminată în art.272 CP RM într-o
variantă-tip şi într-o variantă agravată.
Astfel, varianta-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(1) art.272 CP RM, se exprimă
în constrîngerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi
îndeplini obligaţiile de serviciu prin ameninţare cu moartea, cu vătămarea gravă a integri-
tăţii corporale sau a sănătăţii, cu distrugerea averii lui sau a rudelor lui apropiate, dacă a
existat pericolul realizării unei astfel de ameninţări.
La rîndul său, varianta agravată de infracţiune, consemnată la lit.b) alin.(2)
art.272 CP RM, presupune că infracţiunea specificată la alineatul (1) este săvîrşită de
două sau mai multe persoane.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.272 CP RM are un caracter
multiplu: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la exercitarea în
bune condiţii a obligaţiilor de serviciu de către un lucrător din transportul feroviar, naval,
aerian sau auto; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la libertatea
psihică (morală) a persoanei.
Întrucît prin constrîngerea psihică nu se realizează o influenţare nemijlocită infrac-
ţională asupra corpului victimei, infracţiunea de constrîngere a lucrătorului din transportul
feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu nu are obiect
material.
Victima infracţiunii specificate la art.272 CP RM este lucrătorul din transportul
feroviar, naval, aerian sau auto. Se are în vedere persoana care conduce şi exploatează mij-
locul de transport feroviar, naval, aerian sau auto (mecanicul de locomotivă, comandantul
aeronavei, comandantul navei, persoana care conduce mijlocul de transport în accepţiunea
art.132 CP RM etc.).

394
 Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.272 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă, concretizată în acţiunea de constrîngere a victimei de a nu-şi
îndeplini obligaţiile de serviciu; 2) metodele de săvîrşire a infracţiunii: a) ameninţarea cu
moartea; b) ameninţarea cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; c) ame-
ninţarea cu distrugerea averii victimei sau a rudelor ei apropiate; 3) circumstanţele săvîrşirii
infracţiunii: existenţa pericolului realizării acestei ameninţări.
În sensul prevederilor de la art.272 CP RM, termenul „constrîngere” semnifică li-
mitarea libertăţii de acţiuni şi de manifestare a voinţei persoanei, pe calea aplicării amenin-
ţării pentru atingerea scopului urmărit de făptuitor.
Ameninţarea poate fi expusă verbal, în scris (nu contează dacă scrisoarea este sem-
nată sau anonimă; este suficient să se poată identifica ameninţătorul), săvîrşită prin fapte
(gesturi, atitudini, semne simbolice etc.). Nu este exclus ca ameninţarea să îmbine caracte-
risticile mai multor tipuri ale sale (de exemplu, demonstrarea armei însoţită de cuvinte su-
gestive). Ameninţarea poate fi adresată direct de cel ce ameninţă sau indirect (printr-o terţă
persoană). Asemenea împrejurări nu au un impact asupra calificării faptei conform art.272
CP RM, însă pot fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Trebuie de precizat că nu orice ameninţare, adresată victimei, poate fi calificată
conform art.272 CP RM. Luînd în consideraţie metodele de săvîrşire a infracţiunii de con-
strîngere a lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini
obligaţiile de serviciu, ameninţarea în contextul infracţiunii date se poate exprima numai în:
a) ameninţarea cu moartea; b) ameninţarea cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii; c) ameninţarea cu distrugerea averii victimei sau a rudelor ei apropiate.
Existenţa pericolului de a fi realizată ameninţarea cu moartea, cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, cu distrugerea averii victimei sau a rudelor ei apropiate
constituie circumstanţa, acel semn secundar obligatoriu care întregeşte latura obiectivă a
infracţiunii prevăzute la art.272 CP RM.
Această circumstanţă este prezentă, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele două
condiţii: 1) apariţia la victimă a temerii pentru viaţa sau sănătatea sa ori pentru averea sa
ori a rudelor ei apropiate, în cazul punerii ameninţării în executare (condiţia subiectivă); 2)
apariţia pericolului realizării ameninţării (condiţia obiectivă).
Aceste condiţii au fost supuse analizei cu ocazia examinării infracţiunii specificate
la art.155 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare.
 Infracţiunea specificată la art.272 CP RM este o infracţiune formală. Ea se conside-
ră consumată din momentul exercitării constrîngerii corespunzătoare, indiferent dacă a fost
sau nu înfrîntă voinţa victimei.
Latura subiectivă a infracţiunii de constrîngere a lucrătorului din transportul fe-
roviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu se caracterizează
prin intenţie directă. Motivele infracţiunii date pot fi dintre cele mai variate: răzbunarea în
legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu; răzbunarea avînd la bază
ostilitatea personală; ură; interesul material (presupunînd săvîrşirea infracţiunii la coman-
dă, în schimbul unei remuneraţii materiale); ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
motive huliganice etc.
Scopul infracţiunii prevăzute la art.272 CP RM este un scop special: scopul neîn-
deplinirii de către victimă a obligaţiilor de serviciu. Oricare alt scop (de exemplu, scopul
îndeplinirii de către victimă a obligaţiilor de serviciu) exclude calificarea faptei potrivit
art.272 CP RM.
Subiectul infracţiunii de constrîngere a lucrătorului din transportul feroviar, naval,
aerian sau auto de a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu este persoana fizică responsabilă
care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani.

Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene,

maritime sau fluviale (art.275 CP RM):
În art.275 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de deturnare sau capturare a
unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale – sunt reunite două vari-
ante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
În prima sa variantă-tip, numita faptă este incriminată la alin.(1) art.275 CP RM:
deturnarea, capturarea sau exercitarea ilegală a controlului asupra unei garnituri de tren,
a unei nave aeriene, maritime sau fluviale ori ocuparea gării, aeroportului, portului sau al-
tei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport, precum şi acapararea încărcăturilor,
fără scop de însuşire.
La rîndul său, prima variantă agravată de infracţiune, consemnată la alin.(2)
art.275CP RM, presupune că infracţiunea specificată la alineatul (1) este:
- săvîrşită de două sau mai multe persoane (lit.a));
- însoţită de violenţă sau de ameninţare cu aplicarea ei ori de o altă formă de intimi-
dare (lit.b));

396
 - soldată cu avarierea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluvi-
ale (lit.c));
- soldată cu alte urmări grave (lit.d)).
Cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, prevăzută la lit.b 1) alin.(2) art.275 CP
RM, constă în deturnarea, capturarea sau exercitarea ilegală a controlului asupra unei
aeronave aflate în zbor.
Cea de-a doua variantă agravată de infracţiune, prevăzută la alin.(3) art.275 CP
RM, presupune că înfracţiunile specificate la alineatele (1) sau (2) au provocat:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul unei persoane.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.275 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la posesia sau controlul asupra unei garnituri de tren, a
unei nave aeriene, maritime sau fluviale, gării, aeroportului, portului sau altei întreprinderi,
instituţii sau organizaţii de transport, ori asupra încărcăturilor.
În unele modalităţi agravate ale sale, infracțiunea specificată la alin.(1) art.275
CP RM poate avea un obiect juridic complex. Astfel, în ipoteza specificată la lit.b) alin.
(2) art.275 CP RM, în plan secundar se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la
integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică (morală) a persoanei. În ipoteza
consemnată la lit.c) alin.(2) art.275 CP RM, în plan secundar este adusă atingere relaţiilor
sociale cu privire la integritatea, substanţa sau potenţialul de utilizare a unei garnituri
de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale. În ipoteza specificată la lit.d) alin.
(2) art.275 CP RM, în plan secundar este adusă atingere relaţiilor sociale cu privire la
integritatea, substanţa sau potenţialul de utilizare a altor bunuri (altor decît garnitura de
tren, nava aeriană, maritimă sau fluvială), a căror valoare depăşeşte proporţiile mari. În
ipoteza consemnată la lit.a) alin.(3) art.275 CP RM, în plan secundar se aduce atingere
relaţiilor sociale cu privire la sănătatea persoanei. De asemenea, în ipoteza specificată
la lit.b) alin.(3) art.275 CP RM, în plan secundar se aduce atingere relaţiilor sociale cu
privire la viaţa persoanei.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.275 CP RM îl reprezintă
după caz: garnitura de tren; nava aeriană299, maritimă sau fluvială; edificiul sau teritoriul

299
În această ipoteză, se are în vedere aeronava care nu se află în zbor. Aeronava aflată în zbor reprezintă obiectul
material al infracțiunii prevăzute la lit.b1) alin.(2) art.275 CP RM.
gării, aeroportului, portului sau altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport; încăr-

căturile. Garnitura de tren, nava aeriană, maritimă sau fluvială constituie obiectul material
în ipoteza specificată la lit.c) alin.(2) art.275 CP RM.
Victima infracțiunii specificate la alin.(1) art.275 CP RM este după caz: 1) poseso-
rul garniturii de tren, a navei aeriene, maritime sau fluviale deturnate, capturate, controlate
sau avariate; 2) proprietarul întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei de transport ocupate;
3) posesorul încărcăturilor acaparate; 4) persoana supusă violenţei, ameninţării cu aplicarea
ei ori unei alte forme de intimidare; 5) posesorul/proprietarul bunurilor mobile sau imobile
(cu excepţia garniturii de tren, a navei aeriene, maritime ori fluviale) distruse sau deteri-
orate, presupunînd daune în proporţii mari, 6) persoana care a suferit vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii; 7) persoana decedată.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.275 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiune. Această acţiune se prezintă sub oricare din următoarele
modalităţi normative: a) deturnarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau
fluviale; b) capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale; c)
exercitarea ilegală a controlului asupra unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime
sau fluviale; d) ocuparea gării, aeroportului, portului sau altei întreprinderi, instituţii ori
organizaţii de transport; e) acapararea încărcăturilor.
Deturnarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale repre-
zintă schimbarea parcursului stabilit anticipat al acestora între anumite puncte. Deturnarea
presupune succesiunea a două acte: 1) deposedarea, adică scoaterea unei garnituri de tren, a
unei nave aeriene, maritime sau fluviale din posesia victimei; 2) imposedarea, adică trece-
rea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale în posesia şi folosinţa
făptuitorului. Dacă deposedarea nu este urmată de imposedare, vom fi în prezenţa tentativei
la infracţiunea specificată la art.275 CP RM.
Deturnare a unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale trebuie
considerată şi forţarea victimei să conducă garnitura de tren, nava aeriană, maritimă sau
fluvială sub influenţa constrîngerii exercitate de făptuitor. În circumstanţele descrise, vom fi
în prezenţa concursului ideal dintre infracţiunile prevăzute la art.164 şi 275 CP RM.
Capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale con-
stituie luarea în stăpînire a acestora, în lipsa unei deplasări în spaţiu a garniturii de tren, a
navei aeriene, maritime sau fluviale.

398
 Exercitarea ilegală a controlului asupra unei garnituri de tren, a unei nave aeriene,
maritime sau fluviale reprezintă supravegherea acestora în lipsa unei deţineri efective a
garniturii de tren, a navei aeriene, maritime sau fluviale.
Ocuparea gării, aeroportului, portului sau altei întreprinderi, instituţii ori organi-
zaţii de transport presupune pătrunderea în acestea, cu intenţia de a rămîne în ele, de a le
poseda. În această ipoteză, nu va fi necesară calificarea suplimentară în baza art.193 CP RM
sau alin.(2) art.116 din Codul contravenţional.
În fine, acapararea încărcăturilor constituie luarea în stăpînire a acestora. În situaţia
dată, atunci cînd făptuitorul recurge la înşelăciune sau la abuz de încredere, nu va fi necesa-
ră calificarea suplimentară conform art.196 CP RM sau art.106 din Codul contravenţional.
Deturnarea, capturarea sau exercitarea ilegală a controlului asupra unei garnituri
de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale ori ocuparea gării, aeroportului, portului
sau altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport, ori acapararea încărcăturilor poate
fi săvîrşită pe ascuns sau deschis ori pe calea înşelăciunii sau abuzului de încredere. În ace-
laşi timp, deturnarea, capturarea sau exercitarea ilegală a controlului asupra unei garnituri
de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale ori ocuparea gării, aeroportului, portului
sau a altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport, ori acapararea încărcăturilor,
presupunînd aplicarea violenţei, ameninţarea cu violenţa sau altă formă de intimidare a
victimei, atrage agravarea răspunderii în baza lit.b) alin.(2) art.275 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.275 CP RM este, după caz, o infracţiune for-
malăsau materială. Drept urmare, ea se consideră consumată din momentul: schimbării
parcursului stabilit anticipat între anumite puncte, al garniturii de tren, a navei aeriene, ma-
ritime sau fluviale (în ipoteza deturnării unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime
sau fluviale); trecerii în posesia făptuitorului a garniturii de tren, a navei aeriene, maritime
sau fluviale (în ipoteza capturării unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau
fluviale); stabilirii controlului asupra garniturii de tren, a navei aeriene, maritime sau flu-
viale (în ipoteza exercitării ilegale a controlului asupra unei garnituri de tren, a unei nave
aeriene, maritime sau fluviale); obţinerii posibilităţii reale de a se folosi sau a dispune de
edificiul sau teritoriul gării, aeroportului, portului sau al altei întreprinderi, instituţii ori
organizaţii de transport (în ipoteza ocupării gării, aeroportului, portului sau a altei între-
prinderi, instituţii ori organizaţii de transport); producerii prejudiciului material (în ipoteza
acaparării de încărcături).
 Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.275 CP RM se caracteri-
zează, înainte de toate, prin intenţie directă. Ca motiveale infracţiunii în cauză apar: năzu-
inţa de a face o plimbare cu garnitura de tren, nava aeriană, maritimă sau fluvială; năzuinţa
de a demonstra abilităţile de conducere a garniturii de tren, a navei aeriene, maritime sau
fluviale; năzuinţa de a folosi garnitura de tren, nava aeriană, maritimă sau fluvială la săvîr-
şirea unei alte infracţiuni; interesul material; răzbunare etc.
Scopul infracţiunii specificate la alin.(1) art.275 CP RM este un scop special, şi
anume: scopul folosinţei temporare. Tocmai acesta este înţelesul autentic al noţiunii „fără
scop de însuşire (sustragere)”, utilizate în dispoziția de la alin.(1) art.275 CP RM. În vede-
rea perceperii semantismului noţiunii date, facem trimitere la explicaţiile de rigoare privind
scopul infracţiunii prevăzute la art.1921 CP RM.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.275 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 14 ani.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la lit.b1) alin.(2) art.275 CP RM
îl constituie relaţiile sociale cu privire la posesia sau controlul asupra unei aeronave aflate
în zbor.
În unele modalităţi agravate ale sale, infracțiunea prevăzută la lit.b 1) alin.(2) art.275
CP RM poate avea un obiect juridic complex. Astfel, în ipoteza consemnată la lit.a) alin.(3)
art.275 CP RM, în plan secundar se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la sănătatea
persoanei. De asemenea, în ipoteza specificată la lit.b) alin.(3) art.275 CP RM, în plan se-
cundar se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la viaţa persoanei.
Obiectul material al infracțiunii prevăzute la lit.b 1) alin.(2) art.275 CP RM îl re-
prezintă aeronava aflată în zbor. În conformitate cu alin.(1) art.134 2 CP RM, o aeronavă se
consideră a fi în zbor din momentul în care, fiind terminată îmbarcarea, toate uşile exteri-
oare ale acelei nave au fost închise şi pînă în momentul în care una dintre aceste uşi este
deschisă în vederea debarcării; în caz de aterizare forţată, se consideră că zborul continuă
pînă în momentul cînd autorităţile competente iau în primire aeronava, precum şi persoa-
nele şi bunurile de la bord.
Victima infracțiunii prevăzute la lit.b1) alin.(2) art.275 CP RM este posesorul ae-
ronavei aflate în zbor.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la lit.b1) alin.(2) art.275 CP RM are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de deturnare, capturare

400
sau exercitare ilegală a controlului asupra unei aeronave aflate în zbor, 2) timpul săvîrșirii
infracțiunii, și anume timpul aflării aeronavei în zbor.
Noțiunile „deturnare”, „capturare” și „exercitare ilegală a controlului” au fost defi-
nite cu prilejul examinării infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.275 CP RM. De aceea, facem
trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Timpul săvîrșirii infracțiunii constituie semnul secundar obligatoriu al laturii
obiective a infracțiunii specificate la lit.b1) alin.(2) art.275 CP RM. Se are în vedere timpul
aflării aeronavei în zbor. Din dispoziția de la alin.(1) art.134 2 CP RM, reise că timpul aflării
aeronavei în zbor cunoaște următoarele limite temporale: 1) momentul inițial – momentul
în care, fiind terminată îmbarcarea, toate uşile exterioare ale aeronavei au fost închise; 2)
momentul final, care este după caz: a) momentul cînd autorităţile competente iau în primire
aeronava, precum şi persoanele şi bunurile de la bord (în caz de aterizare forţată); b) mo-
mentul în care una dintre uşile exterioare ale aeronavei este deschisă în vederea debarcării
(în cazurile care nu presupun aterizarea forțată).
Infracţiunea prevăzută la lit.b1) alin.(2) art.275 CP RM este, după caz, o infracţiune
formală sau materială. Drept urmare, ea se consideră consumată din momentul: schimbării
parcursului stabilit anticipat între anumite puncte al navei aeriene aflate în zbor (în ipoteza
deturnării unei nave aeriene aflate în zbor); trecerii în posesia făptuitorului a navei aeriene
aflate în zbor (în ipoteza capturării unei nave aeriene aflate în zbor); stabilirii controlului
asupra navei aeriene aflate în zbor (în ipoteza exercitării ilegale a controlului asupra unei
nave aeriene aflate în zbor).
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la lit.b1) alin.(2) art.275 CP RM se
caracterizează, întîi de toate, prin intenţie directă. Ca motiveale infracţiunii în cauză apar:
năzuinţa de a face o plimbare cu nava aeriană; năzuinţa de a demonstra abilităţile de con-
ducere a navei aeriene; năzuinţa de a folosi nava aeriană la săvîrşirea unei alte infracţiuni;
interesul material; răzbunare etc.
Scopul infracţiunii prevăzute la lit.b1) alin.(2) art.275 CP RM este un scop special,
şi anume: scopul folosinţei temporare. În vederea perceperii naturii juridice a scopului în
cauză, facem trimitere la explicaţiile de rigoare privind scopul infracţiunii specificate la
art.1921 CP RM.
Subiectul infracţiunii prevăzute la lit.b1) alin.(2) art.275 CP RM este persoana fizi-
că responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 14 ani.
 Accentuăm că la lit.b1) alin.(2) art.275 CP RM este specificată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.275 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.b 1) alin.
(2) art.275 CP RM, sunt prevăzute două infracțiuni de sine stătătoare. Aceste două
infracțiuni se pot afla între ele în concurs.
În ceeace priveşte circumstanța agravantă consemnată la lit.a) alin.(2) art.275 CP
RM, menţionăm că trăsăturile acesteia ne sunt cunoscute din analiza infracţiunii prevăzute
la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
În sensul prevederii de la lit.b) alin.(2) art.275 CP RM, prin „violenţă” trebuie de
înţeles vătămarea intenţionată medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
violenţa de o intensitate mai redusă. În ipoteza dată, nu este necesară calificarea suplimen-
tară conform art.152 CP RM sau art.78 din Codul contravenţional. În cazul violenţei de o
intensitate mai mare, se impune aplicarea răspunderii în baza art.151 sau 145 şi 275 (cu
excepţia lit.b) alin.(2)) CP RM.
Răspunderea se aplică în baza lit.b) alin.(2) art.275 CP RM și în acele cazuri cînd
ameninţarea cu aplicarea violenţei presupune ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii. În astfel de cazuri, nu este necesară calificarea supli-
mentară în baza art.155 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.b) alin.(2) art.275 CP RM, prin „altă formă de intimi-
dare” se are în vedere: ameninţarea cu răpirea persoanei; ameninţarea cu distrugerea sau
deteriorarea bunurilor etc.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.275 CP RM, prin „avarierea unei gar-
nituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale”, trebuie de înţeles deteriorarea
acestora, presupunînd: dezmembrarea construcţiei garniturii de tren, a navei aeriene, ma-
ritime sau fluviale; reducerea durabilităţii construcţiei garniturii de tren, ale navei aeriene,
maritime sau fluviale; înrăutăţirea caracteristicilor tehnice sau aerodinamice ale garniturii
de tren, a navei aeriene, maritime sau fluviale etc. Aplicarea răspunderii în baza lit.c) alin.
(2) art.275 CP RM exclude calificarea suplimentară conform art.197 CP RM sau art.104 din
Codul contravenţional.
Finalmente, în sensul prevederii de la lit.d) alin.(2) art.275 CP RM, prin „alte ur-
mări grave” trebuie de înţeles distrugerea sau deteriorarea unor bunuri mobile sau imobile
(cu excepţia garniturii de tren, a navei aeriene, maritime sau fluviale), presupunînd daune
în proporţii mari. Se are în vedere distrugerea sau deteriorarea căilor de comunicaţie, a

402
instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare, a altor utilaje
pentru transporturi etc.

Falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor (art.276 CP RM):

Fapta de falsificare a elementelor de identificare ale autovehiculelor este incrimi-
nată în art.276 CP RM într-o variantă-tip şi într-o variantă agravată.
Astfel, varianta-tip de infracţiune, specificată la alin.(1) art.276 CP RM, se expri-
mă în falsificarea seriei, a numărului de identificare ale şasiului, caroseriei sau motorului
auto prin ştergere, înlocuire sau modificare.
Varianta agravată de infracţiune, consemnată la alin.(2) art.276 CP RM, presupu-
ne că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită:
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- cu folosirea situaţiei de serviciu (lit.c)).
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM îl formează
relaţiile sociale cu privire la încrederea publică în autenticitatea elementelor de identificare
ale autovehiculelor.
Obiectul imaterial al infracţiunii specificate la art.276 CP RM îl reprezintă seria ori
numărul de identificare ale şasiului, caroseriei sau motorului auto.
Datorită specificului său, infracțiunea de falsificare a elementelor de identificare ale
autovehiculelor nu are victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM include două semne: 1)
fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de falsificare; 2) metoda de săvîrşire a infracţi-
unii: ştergere, înlocuire sau modificare.
În contextul infracţiunii specificate la art.276 CP RM, prin excelenţă, falsificarea
poate fi numai parţială. Despre aceasta ne vorbesc metodele de săvîrşire a infracţiunii no-
minalizate în dispoziţia art.276 CP RM. Falsificarea totală a elementelor de identificare a
autovehiculelor nu intră sub incidenţa art.276 CP RM. De fapt, ea ar fi aproape irealizabilă
sub aspect tehnic, întrucît ar presupune confecţionarea şasiului, caroseriei sau motorului
auto avînd seria sau numărul de identificare false.
Cît priveşte metodele de săvîrşire a infracţiunii de falsificare a elementelor de iden-
tificare ale autovehiculelor, prin „ştergere” trebuie să înţelegem îndepărtarea mecanică a
elementelor de identificare respective. Prin „înlocuire” se are în vedere substituirea seg-
mentului de şasiu, caroserie sau motor auto purtînd elementul de identificare autentic cu
un alt segment corespunzător, purtînd elementul de identificare fals. Prin „modificare” se
înţelege îndepărtarea chimică sau de altă natură (cu excepţia celei mecanice) a elementelor
de identificare ale autovehiculelor.
În ipoteza metodelor de ştergere şi modificare, îndepărtarea elementelor de iden-
tificare a autovehiculelor trebuie să fie urmată de imprimarea elementelor de identificare
false, imprimare operată pe calea poansonării sau pe altă cale. În caz contrar, activitatea
infracţională nu va putea fi considerată consumată. Iar cele săvîrşite vor trebui calificate în
baza art.27 şi 276 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.276 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consi-
deră consumată din momentul falsificării chiar şi a unui singur specimen de serie ori număr
de identificare al şasiului, caroseriei sau motorului auto.
Latura subiectivă a infracţiunii de falsificare a elementelor de identificare ale au-
tovehiculelor se caracterizează prin intenţie directă. De cele mai dese ori, motivul infracţi-
unii în cauză se exprimă în interesul material. Scopulinfracţiunii specificate la art.276 CP
RM poate fi diferit: ascunderea unei alte infracţiuni; înlesnirea săvîrşirii unei alte infracţi-
uni; exploatarea sau înstrăinarea autovehiculului avînd elemente de identificare false ori a
agregatelor autovehiculului purtînd asemenea elemente etc. Particularităţile motivului sau
scopului infracţiunii nu influenţează asupra calificării infracţiunii, însă pot fi luate în consi-
deraţie la individualizarea pedepsei.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM este persoana fizică responsabilă
care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
În ceea ce priveşte natura juridică a circumstanţelor agravante consemnate la lit.b)
și c) alin.(2) art.276 CP RM, facem trimitere la explicațiile privind infracțiunile specificate
la lit.i) alin.(2) art.145 și, respectiv, la lit.d) alin.(2) art.190 CP RM.

§ 9. Infracţiuni economice (Gh. Nicolaev, V. Stati)

Fabricarea sau punerea în circulaţie a semnelor bănești false

sau a titlurilor de valoare false (art.236 CP RM):
În art.236 CP RM, sub denumirea marginală de fabricare sau punere în circulaţie
a semnelor băneşti false sau a titlurilor de valoare false, sunt reunite două variante-tip de
infracţiuni şi o singură variantă agravată de infracţiune.

404
 În acest fel, prima variantă-tip a fabricării sau punerii în circulaţie a semnelor
băneşti false sau a titlurilor de valoare false, prevăzută la alin.(1) art.236 CP RM, constă
în fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti
(bancnotelor şi monedelor metalice, inclusiv a celor jubiliare şi comemorative, emise de
Banca Naţională a Moldovei sau de organul autorizat al unui stat străin sau al unei uniuni
monetare de state străine), a valorilor mobiliare de stat sau a altor titluri de valoare fal-
se, utilizate pentru efectuarea plăţilor.
Varianta agravată a fabricării sau punerii în circulaţie a semnelor băneşti false
sau a titlurilor de valoare false, consemnată la lit.b) alin.(2) art.236 CP RM, presupune că
infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită de un grup criminal organizat sau de
o organizaţie criminală.
Cea de-a doua variantă-tip a fabricării sau punerii în circulaţie a semnelor băneşti
false sau a titlurilor de valoare false, specificată la lit.c) alin.(2) art.236 CP RM, se exprimă
în fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti
(bancnotelor şi monedelor metalice, inclusiv a celor jubiliare şi comemorative, emise de
Banca Naţională a Moldovei sau de organul autorizat al unui stat străin sau al unei uniuni
monetare de state străine), a valorilor mobiliare de stat sau a altor titluri de valoare fal-
se, utilizate pentru efectuarea plăţilor, dacă este săvîrşită în proporţii deosebit de mari.

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.236 CP RM îl for-

mează relaţiile sociale cu privire la încrederea publică în autenticitatea semnelor bănești sau
a titlurilor de valoare.
Putem deosebi patru noţiuni care desemnează obiectul material (produsul) 300 in-
fracţiunii specificate la alin.(1) art.236 CP RM: 1) bancnotele emise de Banca Naţională a
Moldovei sau de organul autorizat al unui stat străin sau al unei uniuni monetare de state

300
În ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.236 CP RM, dihotomia „obiectul material al infracţiunii / produsul
infracţiunii” poate fi atestată doar atunci cînd infracţiunea în cauză adoptă modalitatea normativă de fabricare.
Nu şi atunci cînd apare în modalitatea normativă de punere în circulaţie. La concret, obiectul material al
infracţiunii, în cazul în care se atestă modalitatea de fabricare, diferă după cum activitatea făptuitorului se
concretizează în
1) contrafacere sau 2) alterare. În primul caz, obiectul material al infracţiunii îl formează materialele din care
au fost confecţionate semnele bănești sau titlurile de valoare contrafăcute (hîrtia, vopseaua, firul de siguranţă,
fibrele color, filigranul, semnele magnetice, confeti, microtextul, desenele luminescente, holograma, kinegrama
etc.). Totodată, produsul infracţiunii îl constituie semnele bănești sau titlurile de valoare contrafăcute. În cel de-
al doilea caz – al alterării – obiectul material al infracţiunii îl formează semnele bănești sau titlurile de valoare
autentice, asupra cărora făptuitorul influenţează pe calea alterării. La rîndul său, produsul infracţiunii îl
constituie semnele bănești sau titlurile de valoare alterate. Atunci cînd infracţiunea specificată la alin.(1) art.236
CP RM adoptă modalitatea normativă de punere în circulaţie, obiectul material al infracţiunii îl reprezintă
semnele bănești sau titlurile de valoare false.
străine, utilizate pentru efectuarea plăţilor; 2) monedele metalice (inclusiv cele jubiliare
şi comemorative) emise de Banca Naţională a Moldovei sau de organul autorizat al unui
stat străin sau al unei uniuni monetare de state străine, utilizate pentru efectuarea plăţilor;
3) valorile mobiliare de stat, utilizate pentru efectuarea plăţilor; 4) alte titluri de valoare,
utilizate pentru efectuarea plăţilor.
După cum reiese din dispoziția de la alin.(1) art.236 CP RM, monedele metalice
jubiliare şi comemorative, emise de Banca Naţională a Moldovei sau de organul autorizat
al unui stat străin sau al unei uniuni monetare de state străine, utilizate pentru efectuarea
plăţilor – atunci cînd sunt false – pot constitui obiectul material (produsul) infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.236 CP RM. Trebuie de precizat că monedele metalice jubiliare
şi comemorative false reprezintă obiectul material (produsul) infracţiunii în cauză, atunci
cînd făptuitorul le percepe ca mijloace de plată în economia naţională. Dimpotrivă, mo-
nedele metalice jubiliare şi comemorative false nu constituie obiectul material (produsul)
al infracțiunii specificate la alin.(1) art.236 CP RM, dacă făptuitorul le percepe în calitate
de obiecte cu valoare numismatică. În acest ultim caz, răspunderea pentru fabricarea sau
punerea unor asemenea monede false în circulaţie urmează a fi aplicată, după caz, conform
art.190 sau 196 CP RM, cu sau fără referire la art.26 CP RM.
Atunci cînd sunt false – bancnotele și monedele metalice, inclusiv cele jubiliare
şi comemorative, emise de organul autorizat al unui stat străin sau al unei uniuni moneta-
re de state străine, utilizate pentru efectuarea plăţilor – pot să reprezinte obiectul material
(produsul) al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.236 CP RM. Nu pot avea calitatea cerută
de alin.(1) art.236 CP RM „semnele băneşti” emise de autorităţile neconstituţionale din
Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia, Karabahul de Munte sau din alte asemenea forma-
ţiuni autoproclamate. Fabricarea unor asemenea „semne băneşti” false poate fi calificată
ca pregătire de una dintre infracţiunile prevăzute la art.190 sau 196 CP RM. Punerea în
circulaţie a lor poate constitui una dintre infracţiunile consumate prevăzute la art.190 sau
196 CP RM.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.236 CP RM, valorile mobiliare de stat sunt
valorile mobiliare emise de autoritățile administrației publice centrale (de exemplu, de Mi-
nisterul Finanțelor) sau de autorităţile administraţiei publice locale din Republica Moldova
sau din alte state. În Republica Moldova, la astfel de valori mobiliare se referă următoarele
acte normative: Condițiile de emisiune, circulație și răscumpărare a obligațiunilor de stat

407
plasate prin subscriere, nr.99 din 26.03.2009, aprobate de Ministerul Finanțelor 301; Hotă-
rîrea Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) privind aprobarea Regulamentului cu
privire la emisiunea, circulaţia şi stingerea obligaţiunilor emise de către autorităţile admi-
nistraţiei publice locale, nr.13/3 din 07.04.2011302 etc.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.236 CP RM, prin „alte titluri de valoare”
trebuie de înţeles valorile mobiliare al căror emitent este nu o autoritate a administraţiei
publice, dar o altă persoană juridică (societate pe acțiuni, societate de investiții etc.), par-
ticipantă la piaţa de capital din Republica Moldova sau dintr-un alt stat. Printre altele, se
au în vedere valorile mobiliare emise de băncile comerciale din Republica Moldova sau
dintr-un alt stat.
În unele cazuri, pot apărea îndoieli dacă o entitate sau alta are calitatea de valoare
mobiliară de stat sau de alt titlu de valoare. În asemenea situaţii, trebuie identificat suportul
normativ al respectivei calităţi303. În alte cazuri, cînd suportul normativ este mai greu de
identificat, se poate recurge la o altă cale, pentru a stabili lipsa sau prezenţa calităţii de va-
loare mobiliară de stat sau de alt titlu de valoare. În legătură cu aceasta, prezintă relevanţă
unele prevederi ale Legii Republicii Moldova privind Comisia Naţională a Pieţei Finan-
ciare, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 12.11.1998 304: Comisia Naţională a
Pieţei Financiare (CNPF) ţine Registrul de stat al valorilor mobiliare (lit.m) art.8); CNPF
are dreptul să califice valorile mobiliare (să le determine tipul) conform legislaţiei privind
valorile mobiliare (lit.a) art.9). Aşadar, valoare mobiliară (titlu de valoare) este doar acea
entitate care se află la evidenţa CNPF, în Registrul de stat al valorilor mobiliare, fiind ca-
lificată ca valoare mobiliară conform legislaţiei privind valorile mobiliare. În mod similar,
trebuie identificat suportul normativ al entităților în a căror privință există îndoieli privind
calitatea de valoare mobiliară de stat sau de alt titlu de valoare, emise în alte state.

301
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.78-79.
302
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.128-130.
303
De exemplu, nu există nici un dubiu că certificatul bancar de depozit şi cambiile bancare au calitatea de alt titlu
de valoare în sensul prevederii de la alin.(1) art.236 CP RM. Aceasta se desprinde din definiţiile formulate în
pct.2 al Regulamentului cu privire la condiţiile, modul de emisiune şi circulaţie a certificatelor bancare de
depozit şi a cambiilor bancare, aprobat prin Hotărîrea BNM nr.94 din 31.03.2005*: certificatul bancar de
depozit este o valoare mobiliară care atestă depunerea mijloacelor băneşti într-o bancă şi dreptul deţinătorului
certificatului de primire, la expirarea termenului stabilit, a sumei depunerii şi a dobînzii aferente; cambia
bancară este o valoare mobiliară emisă de bancă, conţinînd obligaţia băncii de a plăti o sumă anumită
prezentatorului cambiei, persoanei indicate în cambie ori aceluia pe care ea îl va indica, după o perioadă
stabilită sau la cerere. *Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.67-68.
304
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.22-23.
 Nu pot avea calitatea nici de valori mobiliare de stat, nici de alte titluri de valoare:
poliţele de asigurare; testamentele; tichetele de călătorie în transport; biletele de concert;
biletele de loterie; tichetele de combustibil şi lubrifianţi; alte asemenea documente. Fabri-
carea sau punerea în circulaţie a unor asemenea documente, dacă sunt false, poate atrage
răspunderea pentru una dintre infracțiunile prevăzute la art.190, 196 sau 361 CP RM, dar
nu pentru una dintre infracțiunile specificate la art.236 CP RM.
Numai valorile mobiliare materializate (nu şi cele nematerializate) pot reprezenta
obiectul material (produsul) infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.236 CP RM 305. Modificarea
datelor informatice cu privire la valorile mobiliare nematerializate, în scopul de a obţine un
beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în
proporţii mari, atrage răspunderea pentru infracţiunea de fraudă informatică, în baza art.2606
CP RM.
În dispoziţia de la alin.(1) art.236 CP RM, la caracterizarea obiectului material
(produsului) al infracţiunii corespunzătoare, se foloseşte expresia „utilizate pentru efectu-
area plăţilor”. Aceasta înseamnă că, la momentul săvîrşirii infracţiunii, falsurile reprezent-
înd obiectul material (produsul) al infracţiunii în cauză trebuie să imite: 1) bancnotele emise
de Banca Naţională a Moldovei sau de organul autorizat al unui stat străin sau al unei uniuni
monetare de state străine, aflate în circulaţia oficială; 2) monedele metalice, inclusiv cele
jubiliare şi comemorative, emise de Banca Naţională a Moldovei sau de organul autorizat
al unui stat străin sau al unei uniuni monetare de state străine, aflate în circulaţia oficială;
3) valorile mobiliare de stat, aflate în circulaţia oficială; 4) alte titluri de valoare, aflate în
circulaţia oficială. Cînd spunem „aflate în circulaţie oficială”, avem în vedere inclusiv acele
semne bănești sau titluri de valoare care se află în proces de retragere din circulaţie, dar care
nu au fost retrase definitiv din circulaţie.
Semnele bănești sau titlurile de valoare, care au fost retrase din circulaţie şi care
au numai o valoare numismatică sau notafilică, nu pot forma obiectul material (produsul)
infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.236 CP RM. Or, la momentul săvîrşirii infracţiunii, ele
nu sunt utilizate pentru efectuarea plăţilor.

305
În corespundere cu alin.(7) art.7 al Legii Republicii Moldova privind piața de capital, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 11.07.2012*, valorile mobiliare se emit doar în formă nominativă nematerializată, care
reprezintă înscrieri făcute la conturile personale ale persoanelor înregistrate în registrul deţinătorilor de valori
mobiliare.
*
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.193-197. Reieșind din această prevedere, art.236 CP RM este
inaplicabil în partea care se referă la valorile mobiliare de stat sau la alte titluri de valoare emise în acele state
care autorizează doar forma nematerializată a acestora.

409
 În anumite împrejurări, semnele bănești sau titlurile de valoare, care au fost retrase
din circulaţie şi care au numai o valoare numismatică sau notafilică, pot constitui mijlocul
de săvîrșire a uneia dintre infracțiunile prevăzute la art.190 sau 196 CP RM (atunci cînd, de
exemplu, semnele bănești false retrase din circulaţie sunt fabricate pentru a fi vîndute unui
muzeu sau unor colecţionari).
În cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.236 CP RM, este esențial ca va-
loarea semnelor bănești sau titlurilor de valoare false să nu depăşească 5000 unităţi
convenţionale. În caz contrar, răspunderea se va aplica în conformitate cu lit.c) alin.
(2) art.236 CP RM. Parametrii valorici trebuie calculaţi reieşind nu din valoarea reală
a semnelor bănești sau titlurilor de valoare false (valoare care este egală cu zero), dar
din valoarea nominală a acestora. Oricare altă interpretare ar fi arbitrară şi, de aceea,
ar contraveni legii.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.236 CP RM are victimă atunci cînd presupune:
a) luarea ilegală a bunurilor, în contextul punerii în circulaţie a semnelor bănești sau titluri-
lor de valoare false; b) beneficierea ilegală de servicii ori lucrări, în contextul punerii în cir-
culaţie a semnelor bănești sau titlurilor de valoare false. În acest caz, victimă este posesorul
bunurilor luate ilegal de către făptuitor sau, respectiv, prestatorul serviciilor / executantul
lucrărilor de care beneficiază făptuitorul.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.236 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiune. Acţiunea dată se înfăţişează prin intermediul celor două
modalităţi normative cu caracter alternativ: 1) fabricare; 2) punere în circulaţie. La rîndul
său, modalitatea normativă de fabricare presupune două modalităţi faptice cu caracter alter-
nativ: a) contrafacere; b) alterare.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.236 CP RM, prin „contrafacere” se înţe-
lege confecţionarea semnelor bănești sau titlurilor de valoare false, care imită semnele
bănești sau titlurile de valoare autentice. La rîndul său, alterarea constă în modificarea
conţinutului sau a aspectului semnelor bănești sau titlurilor de valoare autentice, creîn-
du-se, de regulă, aparenţa unei valori mai ridicate care i-ar asigura făptuitorului avan-
taje materiale superioare celor care s-ar fi putut obţine cu semnele bănești sau titlurile
de valoare iniţiale306.

306
Spunem „de regulă”, pentru că nu se exclude posibilitatea ca, în urma alterării, să se creeze aparenţa unei valori
mai scăzute a produsului infracţiunii (de exemplu, dintr-o bancnotă de 100 $ rezultă, în urma alterării, o
bancnotă de 20 $). O asemenea circumstanţă nu influenţează asupra calificării faptei conform alin.(1) art.236 CP
RM, însă poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
 La calificare nu importă dacă imitarea este perfectă, dacă se apropie la maximum de
original. Este important ca semnele bănești sau titlurile de valoare contrafăcute ori alterate
să aibă capacitatea de a oferi o anumită credibilitate, adică să poată fi apreciate, la primul
contact, în calitate de semne bănești sau titluri de valoare autentice, deci să prezinte o
asemănare considerabilă. Prin „asemănare considerabilă” se înţelege prezenţa în semnele
bănești sau titlurile de valoare false a caracteristicilor principale, similare cu ale semnelor
bănești sau titlurilor de valoare autentice, caracteristici stabilite la examinarea vizuală sau
la investigarea criminalistică specială, care face posibilă perceperea de către persoană a
semnelor bănești sau titlurilor de valoare false în calitate de semne bănești sau titluri de
valoare autentice.
Contrafacerea sau alterarea nu poate fi calificată conform alin.(1) art.236 CP RM
atunci cînd imitarea este grosolană (deci, nu se atestă o asemănare considerabilă cu sem-
nele bănești sau titlurile de valoare autentice) şi, ca atare, produsul infracţiunii, fiind total
necorespunzător, nu va avea aptitudinea de a circula. În cazul în care circumstanţele celor
săvîrşite denotă clar intenţia făptuitorului de a înşela grosolan o persoană sau un cerc
restrîns de persoane, profitînd de anumite împrejurări (de exemplu, lipsa de iluminare,
vederea slabă a persoanei înşelate, aglomeraţia considerabilă etc.), atunci cele comise pot
fi calificate ca pregătire de una dintre infracţiunile prevăzute la art.190 sau 196 CP RM,
ori ca pregătire de una dintre faptele specificate la art.105 sau 106 din Codul Contraven-
ţional.
În cazuri de altă natură, cele săvîrşite vor reprezenta pregătirea de una dintre
infracțiunile prevăzute la art.186 CP RM. În astfel de cazuri ne aflăm în prezenţa ipotezei
de pregătire a sustragerii în prezenţa altor persoane, care observă luarea bunurilor, dar care
nu conştientizează caracterul infracţional al celor săvîrşite. Aceasta deoarece făptuitorul
profită de circumstanţa că alte persoane nu sunt în stare să conştientizeze obiectiv caracte-
rul infracţional al celor comise de el (din cauza vîrstei fragede, ebrietăţii, bolii psihice ori
a unei alte stări specifice în care se află aceste persoane). De această dată, făptuitorul nu
recurge la alterarea voinţei victimei (nici nu-i este necesar), dar profită de defectele de ordin
intelectiv sau volitiv ce caracterizează victima.
Cea de-a doua modalitate normativă a faptei prejudiciabile specificate la alin.(1)
art.236 CP RM – punerea în circulaţie – reprezintă operaţiunea prin care produsul fabricării
este introdus în circuitul monetar. Punerea în circulaţie poate fi realizată prin: efectuarea de

411
plăţi, schimburi (inclusiv schimburi valutare), depuneri băneşti la o instituţie financiară, da-
rea cu împrumut, donaţie, expediere poştală, înapoierea restului sub formă de semne bănești
false, depunerea drept gaj a unor titluri de valoare false, vînzare etc. Totodată, nu reprezintă
punere în circulaţie abandonarea, aruncarea, nimicirea şi alte asemenea acţiuni săvîrşite în
privinţa semnelor bănești sau titlurilor de valoare false, care nu presupun o înstrăinare către
o persoană concretă a respectivelor falsuri.
Trebuie calificată, după caz, conform art.190 sau 196 CP RM ori art.105 sau 106
din Codul Contravenţional folosirea, în calitate de mijloc de înşelăciune la luarea ilegală a
bunurilor străine, a unor suvenire, medalioane, ilustrate etc., pretinse a fi semne bănești sau
titluri de valoare, chiar dacă acestea nu sunt interzise pentru circulaţie.
În raport cu infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.236 CP RM (în modalitatea de
pune- re în circulaţie), trebuie privite ca forme ale pregătirii păstrarea, procurarea,
transportarea sau expedierea semnelor bănești sau titlurilor de valoare false (în scopul
punerii în circulaţie).
În ceea ce priveşte trecerea peste frontiera vamală a semnelor bănești sau titlurilor
de valoare false, nu este aplicabil nici art.248 CP RM, nici alin.(10) art.287 din Codul con-
travenţional. O asemenea faptă nu atrage răspundere, pentru că semnele bănești sau titlurile
de valoare false nu se specifică printre obiectele materiale cu calităţi speciale, nominalizate
la alin.(2)-(4) art.248 CP RM. De asemenea, noţiunea „mărfuri, obiecte şi alte valori”, utili-
zată în alin.(1) art.248 CP RM şi în alin.(10) art.287 din Codul Contravenţional, nu se referă
la semnele bănești sau titlurile de valoare false.
Cei care păstrează, procură, transportă sau expediază 307 semnele bănești sau titluri-
le de valoare false (alţii decît cei care le vor pune în circulaţie, precum şi alţii decît cei care
le-au fabricat) îndeplinesc rolul de complici la punerea în circulaţie a semnelor bănești sau
titlurilor de valoare false. Deci, urmează a fi traşi la răspundere în conformitate cu alin.(5)
art.42 şi alin.(1) art.236 CP RM.
Infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.236 CP RM este o infracţiune formală.
În modalitatea de fabricare, infracţiunea în cauză se consideră consumată din mo-
mentul confecţionării chiar şi a unui singur exemplar al semnelor bănești sau titlurilor de
valoare false, indiferent dacă făptuitorul a reuşit sau nu să le pună în circulaţie.

307
În cazul expedierii (privite drept complicitate la punerea în circulaţie a semnelor bănești sau titlurilor de valoare
false), nu se are în vedere ipoteza de expediere poștală sau altă expediere care presupune înstrăinarea către o
altă persoană, deci, punerea în circulație. Se are în vedere ipoteza cînd persoana își expediază sie însăși semnele
bănești sau titlurile de valoare false, la o altă adresă decît cea de la care le expediază. Aceasta pentru ca, la
adresa de destinație, falsurile să fie transmise persoanei care le va pune în circulație.
 Procurarea materialelor pentru fabricarea semnelor bănești sau titlurilor de valoare
false trebuie calificată ca pregătire de infracţiunea specificată la alin.(1) art.236 CP RM, cu
condiţia că, din punctul de vedere al calităţii acestor materiale, să fie posibilă fabricarea cu
ajutorul lor a unor specimene false, avînd o asemănare considerabilă cu semnele bănești sau
titlurile de valoare autentice.
Ca tentativă de fabricare a semnelor bănești sau titlurilor de valoare false trebuie
calificată acţiunea îndreptată nemijlocit spre realizarea unei astfel de fabricări, dacă, din
cauze independente de voinţa făptuitorului, acesta nu reuşeşte să obţină o asemănare consi-
derabilă cu semnele bănești sau titlurile de valoare autentice.
În modalitatea de punere în circulaţie, infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.236 CP
RM se consideră consumată din momentul transmiterii chiar şi a unui singur exemplar de
semne bănești sau titluri de valoare false. Precizăm că, în dependenţă de valoarea nominală
de pe produsul fabricat şi de numărul de falsuri, este posibil să opereze prevederea de la alin.
(2) art.14 CP RM: „Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi formal,
conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul Cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu
prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni”.
Ca tentativă de punere în circulaţie trebuie calificată acţiunea îndreptată nemijlocit
spre punerea în circulaţie, dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, acesta nu
reuşeşte să pună în circulaţie semnele bănești sau titlurile de valoare false.
Falsul descoperit în situaţia cînd se încearcă a fi puse în circulaţie semnele bănești
sau titlurile de valoare false constituie tentativa de punere în circulaţie. Însă, dacă, în afară
de aceasta, făptuitorul a fabricat semnele bănești sau titlurile de valoare false în scopul pu-
nerii lor în circulaţie, răspunderea se aplică pentru infracţiunea consumată de fabricare în
scopul punerii în circulaţie308.
Trecerea în posesia făptuitorului a bunurilor străine, în rezultatul punerii în circula-
ţie a semnelor bănești sau titlurilor de valoare false, se cuprinde de componenţa de infracţi-
une de la alin.(1) art.236 CP RM şi nu necesită o calificare suplimentară conform art.190 CP
RM sau art.105 al Codului contravențional. În mod similar, consumul serviciilor străine, în

308
Să nu uităm că în dispoziţia de la alin.(1) art.236 CP RM sunt descrise două modalităţi ale aceleiaşi infracţiuni,
nu două infracţiuni distincte. De aceea, avînd la bază aceeaşi intenţie infracţională, fabricarea şi punerea în
circulaţie nu pot forma concursul de infracţiuni. În consecinţă, dacă aceeaşi persoană fabrică semne bănești sau
titluri de valoare false, iar apoi – în contextul aceleiaşi intenţii infracţionale – le pune în circulaţie, consumarea
infracţiunii se atestă în momentul fabricării. Punerea în circulaţie semnifică epuizarea infracţiunii, depăşind
cadrul suficient al laturii obiective.

414
rezultatul punerii în circulaţie a semnelor bănești sau titlurilor de valoare false, nu necesită
calificare suplimentară potrivit art.196 CP RM sau art.106 al Codului contravențional.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.236 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă. Cît priveşte motivul infracţiunii în cauză, în cele mai frecvente
cazuri acesta îl constituie interesul material. Cu toate acestea, nu se exclud şi alte motive:
năzuinţa de a submina economia unei ţări; năzuinţa de a testa vigilenţa celor care verifică
autenticitatea semnelor bănești sau titlurilor de valoare; teribilismul etc.
În cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.236 CP RM, în prezența modalității
normative de fabricare, este obligatorie prezenţa scopului special – scopul punerii în cir-
culaţie. Prezenţa oricărui alt scop exclude răspunderea în conformitate cu alin.(1) art.236
CP RM.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.236 CP RM este în primul rînd per-
soana fizică responsabilă care, la momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. Folo-
sirea situaţiei de serviciu la săvîrşirea fabricării sau punerii în circulaţie a semnelor bănești
sau titlurilor de valoare false necesită calificare suplimentară în baza art.327 sau 335 CP
RM.
De asemenea, subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.236 CP RM este per-
soana juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Persoana are calitatea de subiect al infracţiunii specificate la alin.(1) art.236 CP
RM în oricare din următoarele ipoteze: 1) persoana doar a fabricat semnele bănești sau titlu-
rile de valoare false; 2) persoana nu a fabricat semnele bănești sau titlurile de valoare false,
dar, în virtutea circumstanţelor – intenţionat, din imprudenţă sau fără vinovăţie – a devenit
posesorul unor asemenea semne bănești sau titluri de valoare, şi, conştientizînd falsitatea
lor, le-a pus în circulaţie; 3) persoana a fabricat şi a pus în circulaţie semnelle bănești sau
titlurile de valoare false.
Numai la individualizarea pedepsei, stabilite pentru infracţiunea prevăzută la alin.
(1) art.236 CP RM, pot conta astfel de împrejurări cum sunt: 1) făptuitorul a) doar a fabri-
cat, b) doar a pus în circulaţie, c) a fabricat şi a pus în circulaţie semnele bănești sau titlurile
de valoare false; 2) făptuitorul – care nu a fabricat semnele bănești sau titlurile de valoare
false, a devenit posesorul acestora a) intenţionat, b) din imprudenţă, c) fără vinovăţie – după
care le-a pus în circulaţie.
 Circumstanța agravantă „de un grup criminal organizat sau de o organizaţie crimi-
nală”, consemnată la lit.b) alin.(2) art.236 CP RM, este similară cu circumstanţa agravantă
specificată la lit.k) alin.(2) art.151 CP RM. De aceea, este admisibilă o abordare similară
a esenţei circumstanţei respective, cu luarea în consideraţie a particularităţilor infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.236 CP RM.
În ipoteza infracțiunii specificate la lit.c) alin.(2) art.236 CP RM, valoarea sem-
nelor bănești sau titlurilor de valoare false, care constituie obiectul material (produsul) al
infracțiunii, trebuie să depăşească 5000 unităţi convenţionale.
Accentuăm că la lit.c) alin.(2) art.236 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.236 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.c) alin.
(2) art.236 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se pot
afla între ele în concurs.

Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de

plată false (art.237 CP RM):
În art.237 CP RM, sub denumirea marginală de fabricare sau punere în circula-
ţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false, sunt reunite două variante-tip de
infracţiuni şi o singură variantă agravată de infracţiune.
Astfel, prima variantă-tip a fabricării sau punerii în circulaţie a cardurilor sau
a altor instrumente de plată false, specificată la alin.(1) art.237 CP RM, se exprimă în
fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor
instrumente de plată false, care nu reprezintă semne băneşti sau titluri de valoare, dar care
confirmă, stabilesc sau acordă drepturi ori obligaţii patrimoniale.
Varianta agravată a fabricării sau punerii în circulaţie a cardurilor sau a altor
instrumente de plată false, consemnată la lit.b) şi c) alin.(2) art.237 CP RM, presupune că
infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită:
- de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii (lit.b));
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.c)).
Cea de-a doua variantă-tip a fabricării sau punerii în circulaţie a cardurilor sau
a altor instrumente de plată false, specificată la lit.d) alin.(2) art.237 CP RM, constă în
fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor
instrumente de plată false, care nu reprezintă semne băneşti sau titluri de valoare, dar care

416
confirmă, stabilesc sau acordă drepturi ori obligaţii patrimoniale, dacă este săvîrşită în
proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.237 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la încrederea publică în autenticitatea cardurilor sau a altor
instrumente de plată.
Din dispoziţia de la alin.(1) art.237 CP RM rezultă – explici sau implicit – că enti-
tăţile ce reprezintă obiectul material (produsul)309 infracţiunii în cauză, trebuie să îndepli-
nească cumulativ următoarele condiţii: 1) să fie carduri sau alte instrumente de plată false;
2) să nu constituie semne bănești sau titluri de valoare; 3) să confirme, să stabilească ori să
acorde drepturi sau obligaţii patrimoniale; 4) să imite cardurile sau alte instrumente de plată
autentice care sunt utilizate, la momentul săvîrşirii infracţiunii, la efectuarea plăţilor; 5) să
prezinte o asemănare considerabilă cu cardurile sau cu alte instrumente de plată autentice,
pe care le imită.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.237 CP RM, prin „card” trebuie de înţeles
instrumentul de plată şi, în acelaşi timp, documentul standardizat 310 şi personalizat, prin
intermediul căruia deţinătorul, de regulă, cu utilizarea unor coduri care permit identificarea
sa, obţine numerar, procură mărfuri, beneficiază de servicii sau facilităţi.
Este posibil ca un card să îndeplinească numai funcţia de permis de trecere spre
încăperi sau zone cu acces limitat, ori numai funcţia de confirmare a identităţii deţinătorului
cardului (în vederea efectuării unor acţiuni neavînd un caracter patrimonial), ori numai o
altă asemenea funcţie. Un astfel de card, falsificat fiind, nu poate reprezenta obiectul materi-
al (produsul) infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.237 CP RM. Fabricarea lui, pentru a fi pus
în circulaţie, poate fi calificată conform art.361 CP RM (aceasta dacă i se confirmă calitatea
de document oficial). Or, astfel de carduri pot constitui acte personale ale deţinătorului lor
309
În ipoteza infracţiunii specificate la alin.(1) art.237 CP RM, dihotomia „obiectul material al infracţiunii/pro-
dusul infracţiunii” o putem remarca numai în cazul în care infracţiunea în cauză adoptă modalitatea normativă
de fabricare. Nu şi atunci cînd apare în modalitatea normativă de punere în circulaţie. Astfel, obiectul mate-
rial al infracţiunii, în cazul în care se atestă modalitatea de fabricare, diferă după cum activitatea făptuitorului
se concretizează în 1) contrafacere sau 2) alterare. În primul caz, obiectul material al infracţiunii îl formează
materialele din care au fost confecţionate cardurile sau alte instrumente de plată contrafăcute (bucăţile de masă
plastică, hîrtia, banda magnetică, microprocesorul, vopseaua, holograma, alte elemente de identificare sau de
siguranţă etc.). Totodată, produsul infracţiunii îl constituie cardurile sau alte instrumente de plată contrafăcute.
În cel de-al doilea caz – al alterării – obiectul material al infracţiunii îl reprezintă cardurile sau alte instrumente
de plată autentice, asupra cărora făptuitorul influenţează pe calea alterării. La rîndul său, produsul infracţiunii îl
constituie cardurile sau alte instrumente de plată alterate. Atunci cînd infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.237
CP RM adoptă modalitatea normativă de punere în circulaţie, obiectul material al infracţiunii îl constituie
cardurile sau alte instrumente de plată false.
310
Pentru că este un instrument de plată standardizat, cardul corespunde următoarelor dimensiuni: lăţimea – 85,595
+ 0,125 mm; înălţimea – 53,975 + 0,055 mm; grosimea – 0,76 + 0,08 mm.
şi, într-o anumită măsură, pot înlocui buletinul de identitate, legitimaţia de serviciu, permi-
sul de trecere etc.
În acelaşi timp, fabricarea cardurilor monofuncţionale false, care îndeplinesc func-
ţia de abonament pentru circulaţia în transportul în comun, sau funcţia de achitare a con-
vorbirilor telefonice ori a traficului Internet, sau funcţia de discount, sau o altă asemenea
funcţie, nimereşte sub incidenţa alin.(1) art.237 CP RM.
După cum reiese din legislaţia în vigoare, sub incidenţa noţiunii „alte instrumente
de plată” (utilizate la alin.(1) art.237 CP RM) intră: 1) ordinul de plată; 2) cecul; 3) acredi-
tivul documentar; 4) incasoul documentar.
Cardurile sau alte instrumente de plată false reprezintă obiectul material (produ-
sul) infracţiunii specificate la alin.(1) art.237 CP RM. Atunci cînd asemenea entităţi sunt
autentice, chiar dacă sunt folosite în împrejurări avînd conotaţii frauduloase, ele nu pot
reprezenta obiectul material (produsul) faptei infracţionale în cauză. De exemplu, uneori,
deţinătorii cardurilor fac declaraţii false cu privire la pierderea sau sustragerea cardului,
care, chipurile, a avut loc. Pînă centrul de procesare terţ va informa comercianţii şi va
include în stop-list numărul cardului, pot trece mai multe ore sau chiar zile. În acest timp,
deţinătorul cardului efectuează un număr maxim de operaţiuni cu cardul, după care prezintă
băncii emitente pretenţiile sale. Desigur, o asemenea faptă nu poate fi calificată în baza alin.
(1) art.237 CP RM. Vom fi în przența uneia dintre infracțiunile prevăzute la art.190 CP RM
(cu sau fără referire la art.27 CP RM), banca emitentă evoluînd în calitate de victimă a
respectivei infracțiuni.
O altă soluţie de calificare (alta decît alin.(1) art.237 CP RM) se impune în cazul
în care făptuitorul efectuează o operaţiune cu cardul străin, pe care l-a găsit sau l-a sus-
tras, cunoscînd numărul personal de identificare atribuit deţinătorului legal. În acest caz,
deoarece operaţiunile efectuate sunt în detrimentul deţinătorului legal, acesta, şi nu banca
comercială, reprezintă victima infracţiunii. Însă, de această dată, vom fi în prezența uneia
dintre infracţiunile prevăzute la art.186 CP RM, şi nu în prezența uneia dintre infracţiunile
prevăzute la art.190 CP RM. Chiar dacă făptuitorul poate ajunge, pe căi frauduloase, în
posesia cardului şi a numărului de identificare, sustragerea însăşi o va comite pe ascuns. De
fapt, făptuitorul nici nu are nevoie să apeleze la înşelăciune. Aceasta pentru că deţine cardul
şi cunoaşte numărul personal de identificare. În concluzie, vom fi în prezența uneia dintre
infracțiunile specificate la art.186 CP RM.

418
 Pentru a reprezenta obiectul material (produsul) infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.237 CP RM, la momentul comiterii faptei, cardurile sau alte instrumente de plată false
trebuie să imite cardurile sau alte instrumente de plată aflate în circulaţia oficială. Cînd
spunem „aflate în circulaţie”, avem în vedere, inclusiv, cardurile sau alte instrumente de
plată care se află în proces de retragere din circulaţie, dar care nu au fost retrase definitiv
din circulaţie.
Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau altor instrumente de plată, care
au fost retrase din circulaţie sau al căror termen de valabilitate a expirat, care sunt false,
poate atrage răspundere conform art.190 CP RM (cu sau fără trimitere la art.26 CP RM) (de
exemplu, atunci cînd cardurile retrase din circulaţie, false, sunt fabricate pentru a fi vîndute
unor colecţionari).
Pentru a reprezenta obiectul material (produsul) infracţiunii specificate la alin.(1)
art.237 CP RM, cardurile sau alte instrumente de plată false trebuie să prezinte o asemănare
considerabilă cu cardurile sau cu alte instrumente de plată autentice pe care le imită. Prin
„asemănare considerabilă” se înţelege prezenţa în cardurile sau în alte instrumente de plată
false a caracteristicilor principale, similare cu cele ale cardurilor sau ale altor instrumente
de plată autentice, caracteristici stabilite la examinarea vizuală sau la investigarea crimi-
nalistică specială, care face posibilă perceperea de către persoană a cardurilor sau altor
instrumente de plată false în calitate de carduri sau alte instrumente de plată autentice. Nu
are relevanţă dacă imitarea este perfectă, dacă se apropie la maximum de original. Este im-
portant ca falsurile să aibă capacitatea de a oferi o anumită credibilitate, să poată fi apreciate
la primul contact în calitate de carduri sau de alte instrumente de plată autentice.
În cazul în care circumstanţele faptei denotă clar intenţia făptuitorului de a înşela
grosolan o persoană sau un cerc restrîns de persoane, profitînd de anumite condiţii (de
exemplu, lipsa de iluminare, vederea slabă a potenţialei victime etc.), atunci fapta de fa-
bricare în scopul punerii în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată trebuie
calificată ca pregătire de una dintre infracțiunile prevăzute la art.190 sau 196 CP RM. În
aceleaşi condiţii, punerea în circulaţie a unor asemenea imitaţii grosolane formează una
dintre infracțiunile specificate la art.190 sau 196 CP RM, dar în formă consumată.
În cazuri de altă natură, cele săvîrşite vor reprezenta pregătirea de una dintre
infracțiunile prevăzute la art.186 CP RM. În astfel de cazuri, ne aflăm în prezenţa ipotezei
de pregătire a sustragerii în prezenţa altor persoane, care observă luarea bunurilor, dar care
nu conştientizează caracterul infracţional al celor săvîrşite. Aceasta deoarece făptuitorul
profită de circumstanţa că alte persoane nu sunt în stare să conştientizeze obiectiv carac-
terul infracţional al celor comise de el (din cauza vîrstei fragede, a ebrietăţii, bolii psihice
ori a unei alte stări specifice în care se află aceste persoane). De această dată făptuitorul nu
recurge la alterarea voinţei victimei (nici nu-i este necesar), dar profită de defectele de ordin
intelectiv sau volitiv ce caracterizează victima.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.237 CP RM are victimă atunci cînd presupu-
ne: a) luarea ilegală a bunurilor, în contextul punerii în circulaţie a cardurilor sau a altor
instrumente de plată false; b) beneficierea ilegală de servicii ori lucrări, în contextul punerii
în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false. În acest caz, victimă este
posesorul bunurilor luate ilegal de către făptuitor sau, respectiv, prestatorul serviciilor /
executantul lucrărilor de care beneficiază făptuitorul.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.237 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiune. Acţiunea dată se prezintă sub două modalităţi norma-
tive alternative: 1) fabricare; 2) punerea în circulaţie. La rîndul său, modalitatea normativă
de fabricare se prezintă sub două modalităţi faptice cu caracter alternativ: a) contrafacere;
b) alterare.
Prin „contrafacere” se înţelege confecţionarea cardurilor sau altor instrumente de
plată false, care imită cardurile sau alte instrumente da plată autentice. În cazul altor instru-
mente de plată (altor decît cardurile), contrafacerea se realizează pe calea copierii, imprimă-
rii, fotoscanării etc. În cazul cardurilor, contrafacerea presupune alte operaţii: de regulă, pe
bucata curată de masă plastică (denumită sugestiv în literatura de specialitate WPC (white
plastic card)) se aplică logotipul emitentului, precum şi panoul de semnătură; de asemenea,
sunt reproduse cu exactitate toate celelalte elemente de identificare şi elemente de siguran-
ţă, prin utilizarea rechizitelor autentice ale cardurilor care există realmente. Prin metoda
numită „skimming” aceste elemente sunt reproduse de pe un card autentic, cu ajutorul unui
card-writer.
Cea de-a doua modalitate faptică a fabricării – alterarea – constă în modificarea
conţinutului sau a aspectului cardurilor sau al altor instrumente de plată autentice. De cele
mai multe ori, alterarea presupune una din următoarele două ipoteze: 1) în cardurile sau în
alte instrumente de plată autentice sustrase, găsite, procurate ilegal etc. făptuitorul introdu-
ce date noi aparţinînd unui alt deţinător legitim de card sau de alt instrument de plată; 2) în

420
cardurile sau în alte instrumente de plată autentice aparţinînd făptuitorului sunt introduse
modificări, astfel încît să devină posibilă decontarea în detrimentul altor persoane.
Referitor la alterarea cardurilor, pot fi deosebite următoarele procedee: 1) mo-
dificarea rechizitelor de suprafaţă ale cardului. Se realizează pe calea ştergerii, răzuirii,
îndepărtării prin spălare, decapării etc.; 2) modificarea rechizitelor imprimate în suportul
de masă plastică a cardului (de exemplu, procedeul „fierul de călcat”, constînd în netezirea
rechizitelor embosate pe suprafaţa cardului, urmată de imprimarea altor rechizite false);
3) modificarea intrastructurală a rechizitelor cardului (de exemplu, desfacerea straturilor
suportului de masă plastică, în vederea falsificării semnăturii, fotografiei sau a unor date
biometrice de altă natură ale deţinătorului cardului, inserate în textura suportului respectiv);
4) modificarea rechizitelor cardului, avînd o sorginte electronică. Se realizează pe calea re-
înregistrării stratului informaţional cu ajutorul dispozitivelor speciale corespunzătoare etc.
Cea de-a doua modalitate normativă – punerea în circulaţie – a faptei prejudicia-
bile prevăzute la alin.(1) art.237 CP RM presupune fie înstrăinarea/desfacerea (schimbul,
vînzarea, donaţia etc.) cardurilor sau a altor instrumente de plată false, fie folosirea (plata
mărfurilor, a serviciilor sau a lucrărilor ori a obligaţiilor faţă de buget (impozite, taxe, alte
plăţii obligatorii); retragerea de numerar de la bancomate sau ghişeele băncilor; depunerea
de numerar în contul bancar; transferuri între conturi etc.) cardurilor sau a altor instrumente
de plată false.
Nu reprezintă punere în circulaţie pierderea, abandonarea, aruncarea, nimicirea sau
alte asemenea acţiuni comise în privinţa cardurilor sau a altor instrumente de plată false,
care nu presupun o înstrăinare către o persoană concretă a respectivelor falsuri.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.237 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul fabricării sau punerii în circulaţie chiar şi a unui singur
exemplar al cardurilor sau al altor instrumente de plată false. Dacă infracţiunea analizată se
realizează în modalitatea de fabricare, momentul de consumare nu este pus în dependenţă
de faptul dacă subiectul a reuşit sau nu să le pună în circulaţie.
Dacă infracţiunea se realizează în modalitatea de fabricare, este inerentă etapa
de pregătire a infracţiunii. În acest caz, succesiunea actelor întreprinse de către făptui-
tor este următoarea: 1) procurarea materiei prime (desigur, cu condiţia că, din punctul
de vedere al calităţii acestei materii, să fie posibilă fabricarea cu ajutorul lor a unor
specimene false avînd o asemănare considerabilă cu cardurile sau cu alte instrumente
de plată false); 2) citirea înregistrării de pe banda magnetică sau microprocesor; 3) ob-
ţinerea datelor privind deţinătorul cardului, numărul contului bancar, numărul personal
de identificare etc.
În special, datele privind deţinătorul cardului şi informaţia aferentă pot fi obţi-
nute prin următoarele metode: 1) instalarea pe bancomat sau pe alt dispozitiv special a
unui card-reader (de exemplu, instalarea pe bancomat a unei tastaturi care înregistrează
numărul personal de identificare cules de către deţinătorul cardului, tastatură care va fi
ulterior ridicată de către făptuitor); 2) instalarea în fanta bancomatului a unui card-reader;
3) instalarea în fanta bancomatului a unui plic de plastic (numit în literatura de specialita-
te „lebanese loops”), fixat pentru a reţine cardul, plic care va fi ulterior extras împreună
cu cardul de către făptuitor; 4) racordarea la reţeaua făcînd conexiunea dintre banca emi-
tentă şi bancomat sau alt dispozitiv special; 5) instalarea în apropiere de bacomat sau de
alt dispozitiv special a unei camere video ascunse; 6) instalarea unui bancomat fals, care
nu permite efectuarea operaţiunilor cu cardurile, însă care înregistrează toate datele de
pe cardurile introduse de către deţinători; 7) fishing pe Internet, presupunînd expedierea
de către făptuitor a unui mesaj electronic (parvenit, chipurile, de la banca emitentă), prin
care deţinătorului cardului i se solicită să-şi comunice datele personale, în vederea înlă-
turării unor pretinse disfuncţiuni; 8) aflarea informaţiei de la funcţionarii băncii emitente;
9) scanarea datelor de pe card de către comercianţi (prestatori, executori de lucrări) în
timpul acceptării plăţii pentru mărfuri (servicii, lucrări); 10) extragerea datelor personale
din cardurile interceptate în timpul expedierii poştale a cardului de la banca emitentă spre
deţinător etc.
Se va aplica art.26 şi alin.(1) art.237 CP RM în cazul păstrării, procurării, trans-
portării sau expedierii de către dobînditor (care nu este fabricant) a cardurilor sau a altor
instrumente de plată false, provenite de la fabricantul acestora, în vederea punerii lor în
circulaţie.
Se va aplica art.27 şi alin.(1) art.237 CP RM în următoarele ipoteze: 1) în procesul
fabricării, făptuitorul, dispunînd de materialele necesare, nu a reuşit, din cauze independen-
te de voinţa lui (de exemplu, s-a întrerupt livrarea energiei electrice în urma unei avarii), să
obţină o asemănare considerabilă a falsului cu cardul sau cu alt instrument da plată autentic,
pe care îl imită; 2) făptuitorul încearcă să introducă în circuit carduri sau alte instrumente
de plată false, dar nu reuşeşte să o facă din cauze independente de voinţa lui (de exemplu,

422
comerciantul sau alt participant la sistemul de plăţi cu carduri, dispunînd de mijloacele
tehnice necesare, descoperă falsul).
Luarea ilegală a bunurilor sau beneficierea ilegală de servicii ori lucrări se inte-
grează perfect în procesul de punere în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de
plată false. Nu va fi necesară calificarea suplimentară conform art.190 sau art.196 CP RM
ori în baza art.105 sau 106 din Codul Contravenţional. Se va aplica numai alin.(1) art.237
CP RM.
În cazul producerii sau importulului de mijloace tehnice sau de produse program
concepute sau adaptate în scopul săvîrşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.237
CP RM, dacă scopul în cauză își va găsi realizarea, vom fi în prezența concursului dintre
infracțiunea prevăzută la art.260 CP RM și una dintre infracțiunile prevăzute la art.237
CP RM.
În situația producerii sau importulului unui cod de acces sau al unor date similare
care permit accesul total sau parţial la un sistem informatic în scopul săvîrşirii uneia dintre
infracţiunile prevăzute la art.237 CP RM, dacă scopul în cauză își va găsi realizarea, cele
săvîrșite vor forma concursul uneia dintre infracțiunile prevăzute la art.260 4 CP RM și al
uneia dintre infracțiunile prevăzute la art.237 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.237 CP RM se caracteri-
zează, în primul rînd, prin intenţie directă. Cît priveşte motivul infracţiunii în cauză, în cele
mai frecvente cazuri acesta îl constituie interesul material. Însă, nu sunt excluse şi alte mo-
tive: năzuinţa de a demonstra altora abilităţile de imitare a cardurilor sau a altor instrumente
de plată autentice; năzuinţa de a testa vigilenţa celor care verifică autenticitatea cardurilor
sau a altor instrumente de plată; teribilismul etc. Astfel de motive sunt luate în consideraţie
la individualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea în cauză.
În cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.237 CP RM, în prezența modalității
normative de fabricare, este obligatorie prezenţa scopului special – scopul punerii în cir-
culaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false. În prezenţa oricărui alt scop (de
exemplu, a scopului de a-şi completa prin unicul exemplar fabricat propria colecţie de car-
duri) răspunderea penală se exclude.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.237 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).
 Persoana are calitatea de subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.237 CP RM,
dacă se află în una din următoarele posturi: 1) persoana numai a fabricat cardurile sau alte
instrumente de plată false; 2) persoana nu a fabricat cardurile sau alte instrumente de plată
false, dar, în virtutea circumstanţelor – intenţionat, din imprudenţă sau fără vinovăţie – a
devenit deţinător al unor asemenea falsuri şi, conştientizînd falsitatea lor, le-a pus în circu-
laţie; 3) persoana a fabricat şi a pus în circulaţie cardurile sau alte instrumente de plată false.
În dependenţă de postura concretă în care se află subiectul infracţiunii, urmează a fi făcută
individualizarea pedepsei.
În ipoteza circumstanţei agravante consemnate la lit.b) alin.(2) art.237 CP RM,
subiectul infracțiunii poate fi doar persoana avînd calitatea specială de salariat311. Salariatul
poate fi, inclusiv, un funcţionar – public sau privat, deci inclusiv o persoană publică sau o
persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestata-
lă. Cărei anume categorii din aceste aparţine salariatul urmează a se lua în consideraţie la
individualizarea pedepsei.
În orice caz, la calificarea faptei conform lit.b) alin.(2) art.237 CP RM, este im-
portant a se stabili că salariatul a săvîrşit infracţiunea nu oricînd, dar tocmai în exerciţiul
funcţiunii. În alţi termeni, infracţiunea în cauză trebuie săvîrşită în timpul îndeplinirii de
către subiect a obligaţiilor de serviciu.
Dacă subiectul infracțiunii este nu pur şi simplu un funcţionar, dar o persoană
publică sau o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă orga-
nizaţie nestatală, se exclude calificarea suplimentară în baza art.327 sau 335 CP RM.
Circumstanța agravantă „de un grup criminal organizat sau de o organizaţie crimi-
nală”, consemnată la lit.c) alin.(2) art.237 CP RM, este similară cu circumstanţa agravantă
specificată la lit.k) alin.(2) art.151 CP RM. De aceea, este admisibilă o abordare similară
a esenţei circumstanţei respective, cu luarea în consideraţie a particularităţilor infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.237 CP RM.
În ipoteza infracțiunii specificate la lit.d) alin.(2) art.237 CP RM, valoarea car-
durilor sau altor instrumente de plată false, care constituie obiectul material (produsul) al
infracțiunii, trebuie să depăşească 5000 unităţi convenţionale.

311
Conform art.1 din Codul muncii, prin „salariat”, se are în vedere persoana fizică care prestează o muncă conform
unei anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită funcţie, în schimbul unui salariu, în baza contractului indi-
vidual de muncă.

424
 Accentuăm că la lit.d) alin.(2) art.237 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.237 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.d)
alin.(2) art.237 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se
pot afla între ele în concurs.

Dobîndirea creditului prin înşelăciune (art.238 CP RM):

La art.238 CP RM este prevăzută răspunderea pentru prezentarea cu bună-ştiinţă
a unor informaţii false în scopul obţinerii unui credit sau majorării sumei acestuia, sau
obţinerii unui credit în condiţii avantajoase, dacă prin aceasta au fost cauzate instituţiei
financiare daune în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.238 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la obţinerea le-
gală a creditului; obiectul juridic secundarîl formează relaţiile sociale cu privire la posesia
asupra creditului.
În cazul infracţiunii de dobîndire a creditului prin înşelăciune, nu se poate vorbi
despre existenţa unui obiect material sau a unui produs al infracţiunii. Nu calitatea de obiect
material, dar calitatea de bunuri dobîndite prin săvîrşirea infracţiunii, specificate la art.238
CP RM, au după caz: a) creditul; b) partea necuvenită din credit care constituie diferenţa
dintre creditul exprimat în suma majorată şi creditul cuvenit; c) creditul obţinut în condiţii
avantajoase de care nu avea dreptul să beneficieze făptuitorul.
Victima infracţiunii prevăzute la art.238 CP RM este instituţia financiară care
desfăşoară activitatea de acordare de credite 312. Nu poate fi victimă a infracţiunii în cauză
instituţia financiară care desfăşoară alte activităţi decît cea de acordare de credite (de
exemplu, acceptarea de depozite cu sau fără dobîndă; acordarea de servicii de decontări
şi încasări; emiterea şi administrarea instrumentelor de plată; leasing financiar; acordarea
de servicii de gestionare a portofoliului de investiţii şi acordarea de consultaţii privind
investiţiile; subscrierea şi plasarea titlurilor de valoare şi acţiunilor, operaţiunile cu acţi-
uni etc.).

312
În afară de o bancă comercială, o societate de investiții poate desfășura activitatea de acordare de credite. Or,
potrivit lit.b) alin.(2) art.33 al Legii privind piața de capital, societăţile de investiţii pot acorda credit unui cli-
ent pentru a-i permite efectuarea unei tranzacţii cu unul sau cu mai multe instrumente financiare, în care este
implicată societatea de investiţii ce acordă creditul.
Conform art.6 al numitei legi, societate de investiţii este persoana juridică a cărei activitate constă în furnizarea
de servicii de investiţii şi/sau în desfăşurarea de activităţi de investiţii cu titlu profesional.
 Activitatea de acordare de credite nu trebuie confundată cu o altă activitate, pe care
instituţiile financiare o pot desfăşura în baza licenţei: împrumutarea de fonduri. Or, activi-
tatea de acordare de credite presupune încheierea contractului de credit bancar (în accepţiu-
nea art.1236-1245 din Codul civil). Iar împrumutarea de fonduri presupune încheierea unui
alt contract, a celui de împrumut (în accepţiunea art.867-874 din Codul civil). Din aceste
motive, se va aplica nu art.238 CP RM, dar art.106 din Codul contravenţional sau art.196
CP RM, în cazul prezentării cu bună-ştiinţă a unor informaţii false în scopul împrumutării
unor fonduri, sau majorării sumei împrumutului, sau împrumutării unor fonduri în condiţii
avantajoase, dacă prin aceasta au fost cauzate instituţiei financiare daune în mărime mai
mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale.
Întreprinderile, care poartă titulaturi de genul „Credit-Service”, „Easy Credit”, „In-
vest-Credit”, „Iute-Credit”, „SMS credit” etc., nu sunt instituţii financiare în sensul art.238
CP RM. De aceea, aplicabil este art.196 CP RM sau art.106 din Codul Contravenţional şi
nu art.238 CP RM, în ipoteza dobîndirii prin înşelăciune a împrumutului de la asemenea
întreprinderi.
Nu este exclusă posibilitatea evoluării BNM ca victimă a infracțiunii de dobîndire
a creditului prin înşelăciune, atunci cînd aceasta acordă credite băncilor comerciale. Atunci
cînd BNM este victima infracţiunii prevăzute la art.238 CP RM, subiect al acestei infrac-
ţiuni este o bancă comercială sau persoana fizică corespunzătoare din cadrul unei bănci
comerciale.
Latura obiectivă a infracţiunii de dobîndire a creditului prin înşelăciune are urmă-
toarea structură: 1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acţiunea de prezentare a unor infor-
maţii false (urmată de acţiunea de obţinere a unui credit, sau de majorare a sumei acestuia,
sau de obţinere a unui credit în condiţii avantajoase); 2) urmările prejudiciabile, constînd
în daunele în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale; 3) legătura cauzală
dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) mijlocul de săvîrşire a infracţiunii,
şi anume informaţia falsă prezentată de către făptuitor.
Nu poate fi aplicat art.238 CP RM în cazul în care acţiunea de obţinere a unui cre-
dit, sau de majorare a sumei acestuia, sau de obţinere a unui credit în condiţii avantajoase
are ca premisă nu acţiunea de prezentare a unor informaţii false, dar alte acţiuni sau inacţi-
uni. De exemplu, dacă creditul este obţinut pe calea remunerării necuvenite a funcţionarului
din cadrul instituției financiare care are competenţa de a decide asupra acordării creditului,

426
solicitantul de credit urmează a fi tras la răspundere în baza art.334 şi, eventual, art.42 şi
239 CP RM.
Din contra, se aplică art.238 CP RM, dacă acţiunea de obţinere a unui credit, sau
de majorare a sumei acestuia, sau de obţinere a unui credit în condiţii avantajoase are ca
premisă acţiunea de prezentare a unor informaţii false, cu care se află în legătură cauzală.
În sensul art.238 CP RM, prezentarea unor informaţii false trebuie privită ca una
dintre formele înşelăciunii active. De aceea, în cazul în care înşelăciunea pasivă, săvîrșită
în scopul obţinerii unui credit, sau majorării sumei acestuia, sau obţinerii unui credit în con-
diţii avantajoase, a condus la cauzarea instituţiei financiare a daunelor în mărime mai mare
sau egală cu 500 unităţi convenţionale, va fi aplicabil art.106 din Codul Contravenţional
sau art.196 CP RM.
Informaţiile false prezentate de făptuitor, reprezentînd mijlocul de săvîrşire a in-
fracţiunii, trebuie să fie perfectate în modul cerut de lege, să conţină toate indicaţiile nece-
sare şi semnăturile decidenţilor corespunzători. Totodată, pentru calificarea celor săvîrşite
în baza art.238 CP RM nu contează procedeul de prezentare a informaţiilor false: prin poştă,
telegraf, poşta electronică; prin curier etc. Nu contează nici dacă informaţiile prezentate de
făptuitor sunt falsificate integral sau parţial. Important este ca informaţiile false să aibă o
semnificaţie decisivă în vederea obţinerii unui credit, sau a majorării sumei acestuia, sau a
obţinerii unui credit în condiţii avantajoase.
De regulă, informaţiile false prezentate de făptuitor se conţin în documentaţia de
credit. Se are în vedere documentaţia care stă la baza unei convenţii între instituția financia-
ră şi o altă persoană pentru acordarea unui credit şi cuprinde cel puţin: 1) situaţia financiară
curentă a solicitantului de credit şi a oricărei persoane care constituie o garanţie personală
(de exemplu: datele din bilanţul întreprinderii la ultima dare de seamă; indicii financiari
principali ai întreprinderii (activele pe termen lung, totalul activelor curente, capitalul in-
dividual total, împrumuturile pe termen lung şi cele pe termen scurt, veniturile din vînzări
etc.); datele din rapoartele financiare etc.); 2) o descriere a modalităţilor de garantare pentru
plata integrală a datoriei şi, după caz, o evaluare a bunurilor care fac obiectul garanţiei (de
exemplu: datele ce confirmă prezenţa bunului gajat; datele ce confirmă dreptul de proprieta-
te al debitorului gajist asupra bunului gajat; datele privind locul de păstrare a bunului gajat
şi costul de bilanţ al bunului gajat etc.); 3) o descriere a condiţiilor creditului, cuprinzînd
valoarea creditului, rata dobînzii, schema de rambursare, obiectivul debitorului şi scopul
pentru care a solicitat creditul; 4) alte documente determinate de bancă (de exemplu: copiile
documentelor de constituire a solicitantului de credit; copiile deciziilor adunărilor privind
numirea în funcţie a persoanelor care sunt ordonatorii contului; istoria de credit etc.).
În principiu, fiecare instituţie financiară este liberă să stabilească componenţa setu-
lui documentaţiei de credit, în funcţie de specificul solicitantului de credit, valoarea credi-
tului, termenul de rambursare, scopul pentru care a fost solicitat creditul etc.
În cazul în care documentele false, prezentate instituţiei financiare, au un caracter
313
oficial , apare concurenţa dintre art.238 CP RM (privit ca normă specială) şi art.361 CP
RM (privit ca normă generală). Prezentarea unor informaţii false, care se conţin în docu-
mentele oficiale, constituie nu altceva decît un caz specific al folosirii documentelor oficiale
false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii. În aceste condiţii, art.361 CP RM, ca
normă generală, nu poate fi aplicat.
Dacă făptuitorul confecționează și/sau deține documente oficiale false – în scopul
prezentării lor către instituția financiară pentru obţinerea unui credit, pentru majorarea su-
mei acestuia sau pentru obţinerea unui credit în condiţii avantajoase – vom fi în prezența
pregătirii de infracțiunea prevăzută la art.238 CP RM. În astfel de cazuri, art.361 CP RM
este inaplicabil.
Dacă făptuitorul confecționează și/sau deține documente oficiale false, după care le
prezintă instituției financiare – pentru obţinerea unui credit, pentru majorarea sumei acestuia
sau pentru obţinerea unui credit în condiţii avantajoase – vom fi în prezența infracțiunii con-
sumate prevăzute la art.238 CP RM. Și în astfel de cazuri, art.361 CP RM este inaplicabil.
Dacă persoana numai confecționează și/sau deține documente oficiale false, după
care le transmite unei alte persoane, pentru ca aceasta să prezinte respectivele falsuri către
instituția financiară – în scopul obţinerii unui credit, al majorării sumei acestuia sau al ob-
ţinerii unui credit în condiţii avantajoase – prima dintre aceste persoane va fi considerată
complice la infracțiunea prevăzută la art.238 CP RM. Nici în astfel de cazuri, art.361 CP
RM nu va putea fi reținut la calificare.
Infracţiunea de dobîndire a creditului prin înşelăciune este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul cauzării instituţiei financiare a daunelor în mări-
me mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale.

313
Pentru a avea un caracter oficial, documentele trebuie să fie elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate şi/sau
adoptate de organe ori persoane oficiale. Nu poate avea un caracter oficial documentul care provine de la o
între- prindere privată.

428
 În contextul infracţiunii prevăzute la art.238 CP RM, cauzarea daunelor în mărime
mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale se concretizează după caz în: 1) obţinerea
unui credit în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale; 2) obţinerea unei
majorări a sumei creditului în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale; 3)
obţinerea unui credit în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale în condiţii
avantajoase.
Art. 361 CP RM (inclusiv prevederea de la lit.d) alin.(2)) nu-și poate găsi aplicarea
în situaţia în care dobîndirea creditului prin înşelăciune implică cauzarea unor daune a căror
mărime nu este mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale. În acest caz se impune
aplicarea art.106 din Codul contravenţional. Această soluție reiese din alin.(2) art.3 și din
alin.(2) art.115 CP RM.
Latura subiectivă a infracțiunii de dobîndire a creditului prin înşelăciune se ca-
racterizează prin intenţie directă. Această intenţie este calificată de un scop special. Or,
săvîrşind infracțiunea specificată la art.238 CP RM, făptuitorul urmăreşte nu orice scop,
dar anume scopul obţinerii unui credit, sau al majorării sumei acestuia, sau al obţinerii unui
credit în condiţii avantajoase.
În cazul în care făptuitorul urmăreşte obţinerea unui credit, el doreşte să-şi exercite
efectiv dreptul contractual de primire de la instituţia financiară a mijloacelor creditare în
mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale.
În situaţia în care făptuitorul urmăreşte majorarea sumei creditului, el doreşte
să obţină creditul într-un cuantum care depăşeşte în mărime plafonul legal admisibil în
cazul solicitantului de credit respectiv. De exemplu, scopul de a majora suma creditului
poate fi urmărit de funcţionarul băncii comerciale, care susţine că s-a concediat de la
această bancă (dar în realitate continuă să activeze în aceeaşi funcţie) şi care solicită de
la banca respectivă un credit, a cărui mărime depăşeşte limitele stabilite în Regulamen-
tul BNM nr.33/09-01 din 18.09.1996 cu privire la acordarea creditelor de către bănci
funcţionarilor săi314.
În fine, în ipoteza în care făptuitorul urmăreşte obţinerea unui credit în condiţii
avantajoase, el doreşte să profite de facilităţi la obţinerea creditului în mărime mai mare
sau egală cu 500 unităţi convenţionale, arogîndu-şi apartenenţa la o anumită categorie de
beneficiari de credite, legalmente avantajaţi (de exemplu, în baza Legii Republicii Moldova

314
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr. 64.
privind acordarea de credite preferenţiale pe termen lung unor categorii de tineri studioşi,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 14.07.2000315).
Este notabil că, înainte de producerea urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.238
CP RM, scopul infracţiunii în cauză, concretizat în una din cele trei forme ale sale, trebuie
să-și găsească realizarea. După survenirea acestor urmări prejudiciabile nu mai este posibil
ca făptuitorul să urmărească acest scop. Aceasta pentru că, de fapt, în contextul infracţiunii
prevăzute la art.238 CP RM, cauzarea urmărilor prejudiciabile se concretizează în: 1) obţi-
nerea unui credit în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale; 2) obţinerea
unei majorări a sumei creditului în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţiona-
le; 3) obţinerea unui credit în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale în
condiţii avantajoase.
Indiferent de forma sub care se prezintă scopul infracțiunii prevăzute la art.238 CP
RM, în esență, acesta presupune întotdeauna că făptuitorul urmărește folosinţa temporară,
şi nu sustragerea mijloacelor creditare. Dacă făptuitorul urmăreşte să sustragă (adică să
treacă în stăpînirea lui definitivă) creditul (sau partea necuvenită din credit care constituie
diferenţa dintre creditul exprimat în suma majorată şi creditul cuvenit, sau creditul obţinut
în condiţii avantajoase de care nu avea dreptul să beneficieze făptuitorul), atunci calificarea
se face în baza art.190 CP RM, nu a art.238 CP RM. Astfel, art.238 CP RM constituie o
normă specială în raport cu art.196 CP RM, nu în raport cu art.190 CP RM.
În sensul prevederii de la art.238 CP RM, sintagma „cu bună-ştiinţă” atestă cir-
cumstanţa că făptuitorul manifestă certitudine şi cunoaşte din timp că informaţiile pe care
le prezintă instituţiei financiare au un caracter fals, şi nu autentic.
Cît priveşte motivul infracţiunii de dobîndire a creditului prin înşelăciune, acesta se
exprimă de cele mai dese ori în interesul material. Însă, nu sunt excluse şi alte motive.
Subiectul infracţiunii specificate la art.238 CP RM este persoana fizică responsabi-
lă care, la momentul săvîrşirii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
De asemenea, subiect al infracţiunii de dobîndire a creditului prin înşelăciune
poate fi persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice). Subiect poate fi, inclusiv,
o instituţie financiară (dacă nu este o autoritate publică), atunci cînd aceasta solicită
credit de la: 1) o altă instituţie financiară de acelaşi nivel; 2) Banca Naţională a Mol-
dovei.

315
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.154-156.

430
 Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător (art.241 CP RM):
În art.241 CP RM, sub denumirea marginală de practicare ilegală a activităţii de
întreprinzător, sunt reunite două variante-tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată
de infracţiune.
La concret, prima variantă-tip a practicării ilegale a activităţii de întreprinzător,
specificată la alin.(1) art.241 CP RM, se exprimă în practicarea ilegală a activităţii de
întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în proporţii mari.
Varianta agravată a practicării ilegale a activităţii de întreprinzător, consemnată
la lit.b) şi c) alin.(2) art.241 CP RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1)
este săvîrşită:
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- cu folosirea situaţiei de serviciu (lit.c)).
Cea de-a doua variantă-tip a practicării ilegale a activităţii de întreprinzător, spe-
cificată la lit.f) alin.(2) art.241 CP RM, constă în practicarea ilegală a activităţii de între-
prinzător, soldată cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.241 CP RM îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la practicarea legală a activităţii de întreprinzător.
În situaţia consemnată la lit.d) art.125 CP RM, infracţiunea specificată la alin.(1)
art.241 CP RM poate avea ca obiect imaterial: 1) codul fiscal străin, adică codul fiscal au-
tentic aparţinînd unui alt contribuabil, care practică legal activitatea de întreprinzător; 2)
codul fiscal plastografiat (fals).
Datorită specificului său, infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.241 CP RM nu are
victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.241 CP RM include ur-
mătoarele trei semne: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea (şi inacţiunea) de
practicare ilegală a activităţii de întreprinzător; 2) urmările prejudiciabile sub forma obţi-
nerii unui profit în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
Potrivit art.125 CP RM (care este o normă accesorie în raport cu art.241 CP RM),
prin „practicare (desfăşurare) ilegală a activităţii de întreprinzător” se înţelege după caz:
a) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele
autorizate; b) desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie; c) desfăşurarea
activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor, reprezentanţelor, sucursalelor, secţi-
ilor, magazinelor, depozitelor, unităţilor comerciale şi altor unităţi neînregistrate în modul
stabilit de legislaţie; d) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor
comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul cînd
folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie ori desfăşurarea acestei activităţi cu
utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate.
În sensul prevederii de la lit.a) art.125 CP RM, atunci cînd omite înregistrarea sau
reînregistrarea activităţii de întreprinzător, făptuitorul încalcă anumite prevederi normative.
De exemplu, conform alin.(1) art.27 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 03.01.1992316, întreprinzătorul este obligat
să înregistreze întreprinderea înfiinţată de el pe teritoriul Republicii Moldova, pînă la înce-
perea activităţii ei economice. De asemenea, potrivit lit.a) alin.(2) art.8 al Codului fiscal,
contribuabilul este obligat să respecte modul stabilit de înregistrare (reînregistrare) de stat
şi de desfăşurare a activităţii de întreprinzător.
Înregistrarea sau reînregistrarea întreprinderii trebuie făcută după caz conform:
1) Legii Republicii Moldovaprivind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a între-
prinzătorilor individuali, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 19.10.2007 317; 2)
Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova privind înregistrarea gospodăriilor ţărăneşti (de
fermier), nr.977 din 14.09.2001318.319 Dacă se încalcă reglementările menţionate mai sus,
atunci desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la orga-
nele autorizate se califică în baza alin.(1) art.241 CP RM.
În cazul în care este săvîrșită practicarea activității financiare fără înregistrare,
1
art.241 CP RM este o normă specială în raport cu alin.(1) art.241 CP RM. În aceste condiții,
urmează a fi aplicat numai art.2411 CP RM. Explicația constă în următoarele: activitatea
financiară (în sensul art.241 1 CP RM) este o activitate de prestare a serviciilor financiare,
privită ca gen al activității de întreprinzător.
Desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrare nu poate fi privită
ca o modalitate specifică de tăinuire a obiectelor impozabile: subiectului infracţiunii
îi lipseşte calitatea de persoană care este sau reprezintă un contribuabil. De aceea, în

316
Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1994, nr.2.
317
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.184-187.
318
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.116-118.
319
Cît priveşte desfăşurarea activităţii de întreprinzător în baza patentei, nu se impune înregistrarea de stat a
titularu- lui acesteia.

432
astfel de cazuri, este aplicabil alin.(1) art.241 CP RM (nu (și) alin.(1) sau lit.b) alin.(2)
art.244 CP RM).
Nu intră sub incidenţa alin.(1) art.241 CP RM prezentarea spre înregistrare de
acte sau informaţii neautentice (false). O asemenea faptă este sancţionată conform alin.(8)
art.263 din Codul Contravenţional. De asemenea, nu se aplică alin.(1) art.241 CP RM în
situația de desfăşurare a activităţii în baza licenţei de avocat, de notar, de executor judecă-
toresc, de mediator sau în baza patentei de întreprinzător fără a fi înregistrat ca plătitor de
contribuţii de asigurări sociale de stat în termen de 10 zile lucrătoare din momentul obţine-
rii dreptului de a desfăşura activitatea. O asemenea faptă este sancţionată potrivit alin.(2)
art.263 din Codul Contravenţional. Nu în ultimul rînd, nu se aplică alin.(1) art.241 CP RM
în ipoteza desfăşurării activităţii de întreprinzător fără înregistrare ca plătitor de prime de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală în modul stabilit de lege. O astfel de faptă este
sancţionată potrivit alin.(3) art.263 din Codul Contravenţional.
După cum reiese din alin.4 art.10 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprin-
deri, trebuie deosebite următoarele trei ipoteze: 1) desfăşurarea unor genuri de activitate
interzise de legislaţie; 2) desfăşurarea unor genuri de activitate permise în mod exclusiv
întreprinderilor de stat; 3) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără licenţă. Ultimele
două ipoteze nu se regăsesc în dispoziţia de la lit.b) art.125 CP RM și, implicit, în dispoziția
de la alin.(1) art.241 CP RM. Din aceste considerente, pentru desfăşurarea unei activităţi de
întreprinzător fără licenţă, răspunderea se aplică în baza alin.(4) art.263 din Codul contra-
venţional. În ipoteza dată, nu poate fi aplicat alin.(1) art.241 CP RM, chiar dacă făptuitorul
va reuşi să obţină un profit în proporţii mari.
Totodată, în prima ipoteză enunţată mai sus – desfăşurarea unor genuri de activitate
interzise de legislaţie – este important ca activităţile interzise să nu fie prevăzute de norme
speciale penale (de exemplu, de art.165, 206, 208 1, 2171-2173, 219, 220 sau altele din Codul
Penal) ori contravenţionale (de exemplu, de art.89, 90, 356 sau altele din Codul Contra-
venţional). Aplicarea unor asemenea norme speciale exclude necesitatea aplicării alin.(1)
art.241 CP RM, privit ca normă generală.
În sensul prevederii de la lit.c) art.125 CP RM – atunci cînd omite înregistrarea fili-
alelor, reprezentanţelor, sucursalelor, secţiilor, magazinelor, depozitelor, unităţilor comerci-
ale şi altor unităţi – făptuitorul încalcă anumite prevederi normative. De exemplu, conform
art.27 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinzătorul este obligat să
înregistreze filialele şi reprezentanţele întreprinderii, înfiinţate de către acesta pe teritoriul
Republicii Moldova, pînă la începerea activităţii lor economice. De asemenea, conform
art.12 al Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor indi-
viduali, filialele şi reprezentanţele persoanelor juridice se înregistrează cu condiţia indicării
în actele de constituire ale persoanei juridice a datelor cu privire la crearea, denumirea şi
sediul acestora.
În ceea ce priveşte sucursalele, secţiile, magazinele, depozitele, unităţile comercia-
le şi alte unităţi, legea cere nu înregistrarea acestora, dar autorizarea lor. Astfel, sucursalele
băncilor sunt autorizate să-şi desfăşoare activitatea de către BNM, în corespundere cu Re-
gulamentul BNM nr.23/09-01 din 15.08.1996 cu privire la autorizarea băncilor 320. De ase-
menea, conform Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulilor
de funcţionare a reţelei de comerţ ambulant şi a Regulilor de comerţ în pieţele din Repu-
blica Moldova, nr.517 din 18.09.1996321, agenţii activităţii comerciale desfăşoară comerţul
ambulant în baza autorizaţiei, eliberate de către organele administraţiei publice locale.
Desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul unităţilor neînregistrate
(neautorizate) în modul stabilit de actele normative specificate mai sus intră sub incidenţa
pre- vederilor lit.c) art.125 CP RM şi, implicit, poate fi calificată potrivit alin.(1) art.241 CP
RM.
În ipoteza consemnată la lit.d) art.125 CP RM, inacţiunea, care însoţeşte acţiunea
de desfăşurare a activităţii de întreprinzător, se prezintă sub oricare din următoarele două
modalităţi normative: 1) neutilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică, atunci cînd folosirea
lor este prevăzută de legislaţie; 2) neindicarea în documente a codurilor fiscale, atunci cînd
indicarea lor este prevăzută de legislaţie. De asemenea, ipoteza analizată se va atesta atunci
cînd acţiunea de desfăşurare a activităţii de întreprinzător va fi însoţită de acţiunea de utili-
zare a unor coduri fiscale străine sau plastografiate.
În conformitate cu Legea privind protecţia mărcilor, adoptată de Parlamentul Repu-
blicii Moldova la 19.10.2007322, înregistrarea mărcii conferă titularului dreptul exclusiv
asupra acesteia. Dreptul exclusiv asupra mărcii produce efecte pentru terţi începînd cu data
publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială al Republicii Moldova sau începînd
cu data înscrierii în Registrul internaţional a datelor referitoare la înregistrarea mărcii. Din
acest moment, neutili- zarea de către terţi a mărcii atrage răspunderea conform alin.(1) art.241
CP RM.

434
320
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr. 59-60.
321
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr. 72-73.
322
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 184-187.

435
 Marca nu se confundă cu firma (denumirea). De aceea, se va aplica răspunderea
conform alin.(6) art.263 din Codul contravenţional în cazul desfăşurării activităţii de în-
treprinzător cu încălcarea dreptului la firmă (denumire), stabilit de lege, şi a modului de
utilizare a firmei.
Desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de
fabrică, în cazul cînd folosirea lor este prevăzută de legislaţie (în sensul prevederii de la
lit.d) art.125 CP RM) urmează a fi deosebită de infracțiunea de concurenţă neloială, în mo-
dalitatea specificată la lit.d) art.2461 CP RM (atunci cînd aceasta presupune ipoteza folosirii
mărcii comerciale într-o manieră care să producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt
agent economic). Astfel, infracțiunea de concurenţă neloială (atunci cînd presupune ipoteza
în cauză) implică folosirea mărcii. În opoziție, infracțiunea specificată la alin.(1) art.241 CP
RM (atunci cînd presupune desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor
comerciale şi de fabrică, în cazul cînd folosirea lor este prevăzută de legislaţie) implică
omisiunea folosirii mărcii.
În sensul prevederii de la lit.d) art.125 CP RM – atunci cînd făptuitorul desfăşoară
activitatea de întreprinzător utilizînd coduri fiscale străine sau plastografiate ori omițînd
indicarea în documente a codurilor fiscale – acesta încalcă anumite prevederi legale. De
exemplu, potrivit art.86 din Codul Fiscal, fiecare persoană care obţine venit sau care efec-
tuează plăţi impozabile, în conformitate cu Titlul II al Codului Fiscal, utilizează codul fiscal
atribuit (obţinut) în scopul evidenţei contribuabililor în modul prevăzut de Codul Fiscal şi
de alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta. De asemenea, în corespundere
cu art.165 din Codul Fiscal, orice persoană obligată, conform legislaţiei fiscale, să prezinte
organului fiscal dare de seamă fiscală sau alte documente, trebuie să indice în ele codul său
fiscal; la încheierea tranzacţiilor şi efectuarea operaţiunilor economice, părţile sunt obli-
gate să indice în documentele respective codurile lor fiscale; subdiviziunile unei persoane
juridice, care nu au statut de persoană juridică, utilizează codul fiscal al acesteia. Încălcînd
aceste obligaţii, făptuitorul nu indică, în documente, codurile fiscale sau utilizează coduri
fiscale străine sau plastografiate (false), pentru a nu putea fi identificat, deci este pasibil de
răspundere conform alin.(1) art.241 CP RM.
În situația utilizării unor coduri fiscale străine, cele săvîrșite urmează a fi calificate
suplimentar conform art.196 CP RM sau art.106 al Codului Contravențional. În astfel de
situații, victimă este contribuabilul de bună-credință al cărui cod fiscal îl utilizează făptui-
torul. În aceste condiții, victima în cauză suferă daune materiale, întrucît achită impozite în
locul făptuitorului.
Codul Fiscal, ca informaţie documentară, este parte a unui document fiscal. Reiese
că utilizarea unor coduri fiscale plastografiate presupune folosirea unor documente false.
Iată de ce, în ipoteza utilizării unor coduri fiscale plastografiate se atestă concurenţa dintre
parte (art.361 CP RM, în situaţia folosirii documentelor oficiale false) şi întreg (alin.(1)
art.241 CP RM). Drept urmare, în acord cu regula fixată la art.118 CP RM, aplicabil va fi
numai alin.(1) art.241 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.241 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul obţinerii profitului în proporţii mari323.
În cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.241 CP RM, este esențial ca mărimea
profitului obținut să nu depăşească 5000 unităţi convenţionale. În caz contar, răspunderea
se va aplica în conformitate cu lit.f) alin.(2) art.241 CP RM.
Dacă practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător nu implică producerea urmă-
rilor prejudiciabile sub forma obţinerii unui profit în proporţii mari, cele comise pot fi ca-
lificate potrivit art.263 din Codul contravenţional: desfăşurarea activităţii de întreprinzător
fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la o altă autoritate publică competentă
conform legii ori cu act de înregistrare declarat nevalabil (alin.(1)); desfăşurarea activităţii
de întreprinzător fără înregistrarea în termen a modificărilor operate în actele de constituire,
precum şi a datelor privind schimbarea conducătorului (managerului) ori a sediului (alin.
(5)); desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără marcă de producţie obligatorie prin lege
(alin.(7)).
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.241 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă sau indirectă. În principal, motivul infracţiunii în cauză constă în
interesul material.
Subiectul infracțiunii specificate la alin.(1) art.241 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Cît priveşte persoana fizică, în funcție de modalitatea normativă consemnată la
art.125 CP RM, nu este exclus ca aceasta să aibă calitatea de întreprinzător sau de condu-
cător al unei întreprinderi.
323
Profitul provine din diferenţa dintre venitul obţinut de întreprinzător şi costul de producţie al acestuia; cu alte
cuvinte, el este excedentul preţului de vînzare asupra preţului de cost.

437
 Cît privește circumstanţele agravante consemnate la lit.b) și c) alin.(2) art.241
CP RM, trăsăturile acestora ne sunt cunoscute din explicaţiile anterioare, la care facem
trimitere.
În ipoteza infracțiunii prevăzute la lit.f) alin.(2) art.241 CP RM, mărimea profitului
obținut trebuie să depăşească 5000 unităţi convenţionale.
Accentuăm că la lit.f) alin.(2) art.241 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.241 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.f) alin.
(2) art.241 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se pot
afla între ele în concurs.

Practicarea ilegală a activităţii financiare (art.2411 CP RM):

Fapta de practicare ilegală a activităţii financiare este incriminată în art.2411 CP
RM într-o variantă-tip şi într-o variantă agravată.
Astfel, varianta-tip de infracţiune, specificată la alin.(1) art.241 1 CP RM, se expri-
mă în practicarea activităţii financiare fără înregistrare şi fără autorizare în modul prevă-
zut de legislaţie.
În varianta sa agravată, consemnată la alin.(2) art.2411 CP RM, practicarea ilega-
lă a activităţii financiare cauzează daune în proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.241 1 CP RM îl formează
relaţiile sociale cu privire la practicarea activităţii financiare în condiții de legalitate presu-
punînd înregistrare şi autorizare.
Infracţiunea prevăzută la art.2411 CP RM nu poate avea obiect material (obiect
imaterial). Nu reprezintă obiectul material al acestei infracțiuni mijloacele financiare de-
puse de participanții la schemele piramidale, sustrase de către cel care practică activitatea
financiară fără înregistrare şi fără autorizare în modul prevăzut de legislaţie.
Datorită specificului său, infracțiunea de practicare ilegală a activităţii financiare
nu are victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.2411 CP RM constă în fapta preju-
diciabilă alcătuită dintr-o acțiune (exprimată în practicarea activităţii financiare) care este
însoțită de o inacțiune (concretizată în omisiunea înregistrării şi obținerii autorizării în mo-
dul prevăzut de legislaţie).
 Activitățile financiare specificate la lit.a)-n) alin.(1) art.26 al Legii instituţiilor fi-
nanciare – împreună cu activitățile financiare nominalizate la art.9 1 „Activităţi financiare
ilegale” al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, precum și la lit.c) art.8 din Le-
gea cu privire la organizaţiile de microfinanţare, adoptate de Parlamentul Republicii Moldo-
va la 22.07.2004324 – sunt cele care alcătuiesc conținutul noțiunii de practicare a activităţii
financiare, consemnate în art.2411 CP RM.
Este cazul de menționat că sferele de aplicare a art.241 1 și 255 CP RM sunt diferite.
Or, așa cum rezultă din art.241 1 CP RM, activitatea infracțională corespunzătoare presupu-
ne drept condiție indispensabilă lipsa de înregistrare şi de autorizare în modul prevăzut de
legislaţie. În opoziție, art.255 CP RM poate fi aplicat numai atunci cînd făptuitorul are cali-
tatea specială de distribuitor, vînzător sau prestator, calitate dovedită prin licenţă (autoriza-
ţie) şi înregistrarea de stat corespunzătoare sau prin deţinerea patentei de întreprinzător.
Crearea unei întreprinderi fără intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător
sau bancară în scopul acoperirii activității financiare practicate fără înregistrare şi fără au-
torizare în modul prevăzut de legislaţie, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari, în
ipoteza în care scopul dat și-a găsit realizarea, constituie concursul real dintre infracțiunile
specificate la art.2411 și 242 CP RM.
Nu poate fi aplicată răspunderea în baza art.241 1 CP RM, dacă activitatea finan-
ciară este practicată de o persoană înregistrată, dar care nu a obținut autorizarea în modul
prevăzut de legislaţie. În situația dată, răspunderea poate fi aplicată numai în baza alin.(4)
art.263 al Codului Contravențional, pentru desfăşurarea unei activităţi de întreprinzător fără
autorizaţie sau licenţă, eliberate de autoritatea competentă în temeiul legii.
În cazul practicării activităţii financiare fără înregistrare şi fără autorizare în modul
prevăzut de legislaţie, răspunderea se aplică numai în baza art.241 1 CP RM. Nu este nece-
sară calificarea suplimentară conform alin.(4) art.263 din Codul contravenţional, pentru
desfăşurarea unei activităţi de întreprinzător fără autorizaţia eliberată de autoritatea com-
petentă în temeiul legii.
Infracţiunea de practicare ilegală a activităţii financiare este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul practicării activităţii financiare fără înregistrare şi
fără autorizare în modul prevăzut de legislaţie.

324
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.138-146.

439
 Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.2411 CP RM se caracterizează
prin intenţie directă. De cele mai multe ori, motivul infracţiunii date se exprimă în interesul
material.
Subiectul infracţiunii de practicare ilegală a activităţii financiare este persoana fizi-
că responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. Persoana juridică
nu poate fi subiect al infracțiunii în cauză.
Autorul infracțiunii prevăzute la art.2411 CP RM trebuie deosebit de autorul fap-
tei specificate la art.2631 al Codului contravențional, faptă presupunînd organizarea de
structuri financiare, indiferent de denumirea lor, fără înregistrare şi fără autorizare în
modul prevăzut de legislaţie, prin care se propune unor persoane să depună ori să co-
lecteze bani sau să se înscrie pe liste, făcîndu-le să spere cîştiguri financiare rezultate
din creşterea numărului de persoane recrutate sau înscrise, indiferent cum se realizează
această colectare sau înscriere pe liste, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru un terţ
un folos material ilicit.
De asemenea, organizatorul infracțiunii prevăzute la art.2411 CP RM trebuie deose-
bit de autorul faptei specificate la art.263 1 al Codului contravențional. Răspunderea în baza
alin.(3) art.42 și art.2411 CP RM poate fi aplicată, după caz, pentru: 1) organizarea practi-
cării ilegale a activităţii financiare; 2) dirijarea practicării ilegale a activităţii financiare; 3)
crearea unui grup criminal organizat sau a unei organizaţii criminale în vederea comiterii
practicării ilegale a activităţii financiare; 4) dirijarea activității unui grup criminal organizat
sau a unei organizaţii criminale create în vederea comiterii practicării ilegale a activităţii
financiare. Important este ca, indiferent de formele pe care le îmbracă, această activitate
organizatorică să nu se concretizeze în organizarea de structuri financiare, indiferent de
denumirea lor, fără înregistrare şi fără autorizare în modul prevăzut de legislaţie, prin care
se propune unor persoane să depună ori să colecteze bani sau să se înscrie pe liste, făcîndu-
le să spere cîştiguri financiare rezultate din creşterea numărului de persoane recrutate sau
înscrise, indiferent cum se realizează această colectare sau înscriere pe liste, în scopul de a
obţine pentru sine sau pentru un terţ un folos material ilicit.
Prezența în art.2411 CP RM a alineatului (2) trebuie catalogată ca eroare tehnico-
legislativă. Pînă la o eventuală reparare a acestei erori – în cazul în care cel, care practică
activitatea financiară fără înregistrare şi fără autorizare în modul prevăzut de legislaţie,
sustrage de la deponenți mijloacele financiare depuse, iar daunele cauzate se cifrează în pro-
porţii deosebit de mari – răspunderea se va aplica în baza alin.(5) art.190 și alin.(1) art.241 1
CP RM. Dacă daunele cauzate nu ating aceste proporții, atunci infracțiunea prevăzută la alin.
(1) art.2411 CP RM va forma concurs, după caz, cu una dintre faptele prevăzute la: 1) art.105
al Codului Contravențional; 2) alin.(1) art.190 CP RM; 3) lit.c) alin.(2) art.190 CP RM; 4)
alin.(4) art.190 CP RM.

Pseudoactivitatea de întreprinzător (art.242 CP RM):

La art.242 CP RM se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de pseudoacti-
vitate de întreprinzător, adică pentru crearea de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura
activitatea de întreprinzător sau bancară pentru acoperirea genurilor activităţii de între-
prinzător ilicite, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii de pseudoactivitate de întreprinzător îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la obiectivarea în condiţii de legalitate a activităţii de
întreprinzător sau a celei bancare.
Produsul infracțiunii prevăzute la art.242 CP RM îl reprezintă pseudoîntreprinde-
rea, adică întreprinderea creată în scopul acoperirii genurilor activităţii de întreprinzător
ilicite.
Datorită specificului său, infracțiunea specificată la art.242 CP RM nu are victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii de pseudoactivitate de întreprinzător are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea de creare de întreprinderi, care
este însoţită de inacţiunea de nedesfăşurare a activitatății de întreprinzător sau a activității
bancare; 2) urmările prejudiciabile, şi anume daunele în proporţii mari; 3) legătura cauzală
dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Crearea unei organizaţii necomerciale (de exemplu, partid, altă organizaţie social-
politică, asociaţie pacifistă, de apărare şi de promovare a drepturilor omului, asociaţie de
femei, de veterani, de invalizi, de tineret şi de copii, societate ştiinţifică, tehnică, ecologistă,
cultural-educativă, sportivă, uniune de creaţie, comunitate naţional-culturală, altă asociaţie
obştească, sindicat, asociaţie de patronat, organizaţiie religioasă etc.) nu intră sub incidenţa
art.242 CP RM. Nu intră sub incidenţa acestei norme nici iniţierea desfăşurării activităţii de
întreprinzător în baza patentei. La fel, nu intră sub incidenţa art.242 CP RM nici procurarea
în orice formă a unei întreprinderi deja create.

441
 În art.242 CP RM se are în vedere, exclusiv, crearea unei întreprinderi,indiferent de
tipul de proprietate sau forma juridică de organizare (întreprindere individuală; societate în
nume colectiv; societate în comandită; societate pe acţiuni; societate cu răspundere limitată;
cooperativă de producţie; cooperativă de întreprinzător; întreprindere de arendă; întreprin-
dere de stat; întreprindere municipală).
În sensul prevederii de la art.242 CP RM, acţiunea de creare a unei întreprinderi
presupune că este înfiinţată o întreprindere legală după forma sa, însă fictivă după conţinutul
activităţii sale. În acest fel, sunt îndeplinite toate cerinţele necesare pentru: 1) înregistrarea
întreprinderii (şi, eventual, obţinerea licenţei); 2) obţinerea codului fiscal; 3) deschiderea
contului de decontare şi a celui curent, necesare efectuării operaţiunilor bancare etc.
În conformitate cu art.3 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, între-
prinderea devine subiect de drept din momentul înregistrării de stat. Din acest moment se
consideră săvîrşită acţiunea de creare de întreprindere.
Însă, de una singură, acţiunea de creare de întreprindere ar fi insuficientă în vederea
caracterizării laturii obiective a infracţiunii specificate la art.242 CP RM. Mai este necesară
o componentă a faptei prejudiciabile, care ar exprima ilicitatea pseudoactivităţii de între-
prinzător, componentă fără care, de fapt, ar fi imposibilă tragerea făptuitorului la răspundere
penală. Această componentă o constituie inacțiunea de nedesfăşurare a activităţii de între-
prinzător sau a activității bancare.
Inacțiunea de nedesfăşurare a activităţii de întreprinzător sau a activității bancare
constă în neexecutarea obligaţiilor care rezultă din documentele constitutive ale întreprin-
derii pe parcursul timpului care este necesar şi suficient în vederea începerii executării aces-
tor obligaţii, în corespundere cu uzanţele circuitului de afaceri, aşa cum sunt ele statuate
în art.4 din Codul civil. Aşadar, trăsătura caracterizantă a pseudoîntreprinderii este absenţa
acelei activităţi autorizate, pentru care se creează o întreprindere. Cu alte cuvinte, nu se
fabrică produse, nu se execută lucrări, nu se prestează servicii, nu se angajează lucrători,
nu se procură utilaje, materiale, dispozitive şi alte componente de infrastructură etc. Deşi
s-ar părea că în cele săvîrşite de făptuitor nu există nici o logică, totuşi nu este deloc aşa:
scopul pseudoîntreprinzătorului constă în a-şi asigura o sursă permanentă de venituri, însă
nu în conformitate cu legea. Aceasta pentru că activitatea de întreprinzător, care este pre-
conizată a fi desfăşurată în realitate de către făptuitor, nu va fi cea declarată în documentele
de constituire.
 În acest mod, în esență, fapta prejudiciabilă specificată la art.242 CP RM presupu-
ne îmbinarea înşelăciunii active şi a înşelăciunii pasive. Totodată, făcînd analogie cu cele
menţionate în art.221 din Codul civil, se poate susţine că făptuitorul realizează atît un act
juridic fictiv, cît şi un act juridic simulat.
În orice caz, în condiţiile reliefate, scopul făptuitorului trebuie să fie cel de a-şi
asigura o sursă permanentă de venituri. Iată de ce, desfăşurarea unor tranzacţii singulare,
care nu se caracterizează prin continuitate, nu dă temei pentru aplicarea răspunderii în baza
art.242 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.242 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile sub formă de daune în
proporţii mari. Aceste daune sunt cauzate în rezultatul activităţii ilicite a pseudoîntreprin-
derii care se acoperă cu paravanul unei întreprinderi „cu actele în regulă”. De aceea, în
realitate, ar trebui să se vorbească nu despre daune în proporţii mari (care nu au cui să-i fie
cauzate), dar despre obţinerea unui profit în proporţii mari.
Cu această ocazie, accentuăm că producerea urmărilor prejudiciabile sub formă de
obţinere a unui profit în proporţii mari devine posibilă numai în condițiile cînd pseudoîn-
treprinderea nu doar va fi creată, dar și își va desfășura activitatea pentru care a fost creată.
În lipsa acestor condiții, este de neconceput legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă și
urmările prejudiciabile, care sunt descrise în dispoziția de la art.242 CP RM.
Dacă fapta prejudiciabilă prevăzută la art.242 CP RM nu implică obţinerea unui
profit în proporţii mari, nu poate fi aplicată nici măcar răspunderea contravenţională. Or, în
Codul contravenţional lipseşte o normă care să fie complementară cu art.242 CP RM.
Latura subiectivă a infracțiunii de pseudoactivitate de întreprinzător se caracteri-
zează prin intenţie directă. De cele mai multe ori, motivul infracţiunii în cauză îl constituie
interesul material.
Scopul infracțiunii prevăzute la art.242 CP RM este unul special, și anume scopul
acoperirii genurilor activităţii de întreprinzător ilicite. Oricare alt scop exclude califica-
rea celor săvîrşite conform art.242 CP RM. De exemplu, dacă scopul pseudoîntreprinderii
este cel de sustragere a bunurilor (iar acest scop se realizează), vom fi în prezența uneia
dintre infracțiunile prevăzute la art.190 CP RM. La fel, dacă scopul pseudoîntreprinderii
este cel de spălare a banilor (iar acest scop se realizează), vom fi în prezența uneia dintre
infracțiunile prevăzute la art.243 CP RM. De asemenea, dacă scopul pseudoîntreprinderii

443
este cel de evaziune fiscală (iar acest scop se realizează), vom fi în prezența uneia dintre
infracțiunile prevăzute la art.244 CP RM. Astfel, art.242 CP RM este inaplicabil în ca-
zul creării unei întreprinderi, însoțite de nedesfăşurarea activității de întreprinzător sau a
activității bancare declarate, în scopul acoperirii unei oarecare activităţi ilicite (însă care nu
este un gen al activității de întreprinzător ilicite).
În sensul prevederii de la art.242 CP RM, prin „acoperirea genurilor activităţii de
întreprinzător ilicite” se are în vedere executarea, în numele întreprinderii, a unor convenţii
simulate sau fictive, care asigură o acoperire pentru efectuarea unor genuri de activităţi
interzise de legislaţia penală, contravenţională, bancară sau de altă factură.
În cazul în care respectivele activităţi interzise de legislaţia penală sau extrapenală
își vor găsi realizarea, infracțiunea de pseudoactivitate de întreprinzător: 1) fie va forma
concurs cu una dintre infracţiunile specificate la art.165, 206, 2171-2173, 220, 236, 237,
238 etc. din Codul penal; 2) fie va subzista alături de una din faptele interzise de legislaţia
contravenţională, bancară sau de altă factură.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.242 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).
Persoana fizică trebuie să aibă calităţile unui subiect special, şi anume: să fie fon-
dator, adică să fie titularul patrimoniului alocat în contul întreprinderii create, avînd compe-
tenţa să aprobe documentele constitutive ale acesteia.
În cazul pluralităţii de fondatori, această împrejurare poate fi luată în consideraţie
la individualizarea pedepsei (de exemplu, în acord cu lit.c) alin.(1) art.77 CP RM).

Spălarea banilor (art.243 CP RM):

În art.243 CP RM, sub denumirea marginală de spălare a banilor, sunt reunite
două variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
În prima sa variantă-tip, numita faptă este incriminată la alin.(1) art.243 CP RM:
spălarea banilor săvîrşită prin:
- convertirea sau transferul bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să
ştie că acestea constituie venituri ilicite, în scopul de a tăinui sau de a deghiza
originea ilicită a bunurilor sau de a ajuta orice persoană, implicată în comiterea
infracţiunii principale, de a se sustrage de la consecinţele juridice ale acestor
acţiuni (lit.a));
 - tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, de-
plasării proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoa-
nă care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite (lit.b));
- achiziţionarea, deţinerea sau utilizarea bunurilor de către o persoană care ştie ori
trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite (lit.c));
- participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin acordarea de asistenţă,
ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor prevăzute la literele a)-c) (lit.d)).
La rîndul său, prima variantă agravată a spălării banilor este incriminată la alin.
(2) art.243CP RM, presupunînd că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită:
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- cu folosirea situaţiei de serviciu (lit.c)).
Cea de-a doua variantă agravată a spălării banilor, consemnată la lit.a) alin.(3)
art.243 CP RM, presupune că infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) sunt săvîrşite
de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.
Cea de-a doua variantă-tip a spălării banilor, specificată la lit.b) alin.(3) art.243
CP RM, constă în spălarea banilor săvîrşită în proporţii deosebit de mari.
În sfîrşit, în conformitate cu alin.(4) art.243 CP RM, acţiuni ilicite constituie şi
faptele comise în afara teritoriului ţării dacă acestea conţin elementele constitutive ale
unei infracţiuni în statul în care au fost comise şi pot constitui elementele constitutive ale
unei infracţiuni comise pe teritoriul Republicii Moldova.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(1) art.243 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la sursa şi provenienţa licită, precum şi circulaţia corectă
în operaţiunile financiare a mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor.
Obiectul material (imaterial) al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.243 CP RM îl
reprezintă, după caz: 1) bunurile care constituie venituri ilicite 325; 2) documentele sau actele
juridice care conţin informaţia privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa

325
Potrivit Legii Republicii Moldovacu privire la prevenirea єi combaterea spălării banilor și finanțării
terorismului, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 26.07.2007*, prin „venituri ilicite” se înţelege: 1)
bunurile desti- nate, folosite sau rezultate, direct ori indirect, din săvîrşirea unei infracţiuni; 2) orice beneficiu
obţinut din aceste bunuri; 3) bunurile convertite sau transformate, parţial ori integral, din bunuri destinate,
folosite sau rezultate din săvîrşirea unei infracţiuni ori din beneficiul obţinut din aceste bunuri. Conform
aceluiaşi act legislativ, bunuri trebuie considerate mijloacele financiare, orice categorie de valori (active)
corporale sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, acte sau alte instrumente juridice.
* Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.141-145.
Rezultă că nu pot să reprezinte obiectul material (imaterial) al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.243 CP RM
bunurile obţinute în urma săvîrşirii unor contravenţii, delicte fiscale, delicte bancare sau a altor fapte care nu au
un caracter penal.

445
mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor ilicite. Aceste documente sau acte juridice
în formă electronică ori digitală se exprimă în orice convenţie, contract, certificat, scrisoare
de afacere ori scrisoare personală, alt material, care atestă un titlu ori un drept, inclusiv
orice cotă (interes) cu privire la valori (active).
Datorită specificului său, infracțiunea specificată la alin.(1) art.243 CP RM nu are
victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.243 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiune. Această acțiune cunoaște patru modalităţi normative
cu caracter alternativ: a) convertirea sau transferul bunurilor de către o persoană care ştie
ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite; b) tăinuirea sau deghizarea naturii,
originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, deplasării proprietăţii reale a bunurilor ori a
drepturilor aferente de către o persoană care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie
venituri ilicite; c) achiziţionarea, deţinerea sau utilizarea bunurilor de către o persoană care
ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite; d) participarea la orice asociere,
înţelegere, complicitate prin acordarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii
infracțiunii specificate la alin.(1) art.243 CP RM în oricare din modalitățile consemnate la
literele a)-c).
În sensul prevederii de la lit.a) alin.(1) art.243 CP RM, convertirea constă în orice
activitate prin care se realizează înlocuirea unui bun provenit din săvîrşirea unei infracţiuni
cu un alt bun de provenienţă licită (de exemplu: 1) cedarea unui automobil avînd o prove-
nienţă infracţională contra unui imobil de origine legală; 2) schimbul unor mari cantităţi de
bancnote de mică valoare avînd o provenienţă infracţională în bancnote de valoare mare; 3)
schimbul de sume mari de bani avînd o provenienţă infracţională dintr-o valută în alta etc.).
La rîndul său, transferul rezidă în transmiterea drepturilor referitoare la un bun ce provine
din săvîrşirea unei infracţiuni către o altă persoană (de exemplu: 1) vînzarea sau donarea
unor obiecte de artă avînd o provenienţă infracţională; 2) transferul de bani avînd o prove-
nienţă infracţională în sau din străinătate cu instrucţiuni de plată în numerar; 3) transferul
de bani avînd o provenienţă infracţională de la o bancă spre altă bancă şi înapoi către prima
bancă etc.).
Modalitatea prevăzută la lit.b) alin.(1) art.243 CP RM presupune mascarea prove-
nienţei sau a situaţiei juridice a bunurilor ori a drepturilor aferenterezultate din săvîrşirea
unei infracţiuni prin operaţiuni complexe juridice, economice sau financiare.De exemplu,
dreptul asupra unui imobil, obţinut prin şantaj, este prezentat, prin deghizare, ca restitui-
re de împrumut sau ca plată pentru consultaţii, consiliere; lucrările de construcţie a unui
imobil, obţinute prin şantaj, sunt prezentate, prin deghizare, ca executare a contractului de
antrepriză etc. În fond, modalitatea specificată la lit.b) alin.(1) art.243 CP RM se deosebeşte
de modalitatea precedentă numai prin faptul că se influenţează direct asupra documentelor
sau actelor juridice care vizează entităţi incorporale (mijloace băneşti fără numerar, bunuri
incorporale sau venituri neavînd o existenţă corporală, obţinute ilicit în urma săvîrşirii in-
fracţiunilor), şi nu entităţi corporale, ca în cazul modalităţii precedente.
Modalitatea prevăzută la lit.c) alin.(1) art.243 CP RM presupune că făptuitorul
obţine (procură) sau primeşte şi păstrează ori întrebuinţează temporar bunul provenind de
la făptuitorul infracţiunii anterioare326 (de exemplu, al uneia dintre infracțiunile specificate
la lit.p) alin.(2) art.145, lit.m) alin.(2) art.151, lit.k) alin.(2) art.152, art.165, 186-192, 206,
2171, 2174, 220, 236, 237, 241, 2411, 244, 2441, 245, 248 sau altele din Codul Penal) sau
de la intermediar, ştiind că bunul respectiv provine din activitate infracţională. La concret,
achiziţionarea constă în activitatea prin care o persoană intră în posesia unui bun de origine
infracţională. Deţinerea se exprimă în stăpînirea unui bun care provine din săvîrşirea unei
infracţiuni. Utilizarea reprezintă orice activitate prin care se obţin avantaje de pe urma uzu-
lui de bun de origine infracţională.

326
În Convenţia privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din ac-
tivitatea infracţională din 08.11.1990*, ratificată prin Legea Republicii Moldovapentru ratificarea Convenției
privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea și confiscarea veniturilor provenite din activitatea
infracțională, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 15.03.2002**, infracţiunea anterioară este
denumită „infracţiunea principală”. Întotdeauna, situaţia-premisă în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.243 CP RM constă în existenţa unei infracţiuni anterioare (principale) care constituie sursa bunurilor care
urmează a fi „spălate” în procesul de săvîrşire a infracţiunii specificate la alin.(1) art.243 CP RM.
Conform alin.(4) art.243 CP RM, acţiuni ilicite constituie şi faptele comise în afara teritoriului ţării dacă acestea
conţin elementele constitutive ale unei infracţiuni în statul în care au fost comise şi pot constitui elementele con-
stitutive ale unei infracţiuni comise pe teritoriul Republicii Moldova.
Se are în vedere că, înainte de infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.243 CP RM, se săvîrşeşte o infracţiune
principală fie pe teritoriul Republicii Moldova, fie în afara teritoriului Republicii Moldova. În ipoteza în care se
comite în afara teritoriului Republicii Moldova, important este ca infracţiunea principală să conţină elementele
constitutive ale unei infracţiuni în statul în care a fost comisă şi să poată conţine elementele constitutive ale unei
infracţiuni comise pe teritoriul Republicii Moldova. „Să poată conţine elementele constitutive ale unei
infracţiuni comise pe teritoriul Republicii Moldova” însemnă că pot să nu coincidă într-o măsură mai mult sau
mai puţin pronunţată: denumirile componenţelor de infracţiuni; structura tehnico-legislativă a normelor de
incriminare; alte asemenea circumstanţe. Cu toate acestea, ca infracţiune distinctă sau ca parte a unei infracţiuni
(ca modalitate normativă sau ca modalitate faptică), fapta, prevăzută de legea penală a unui stat străin, trebuie să
se regăsească în una din dispoziţiile incriminatoare din Codul penal al Republicii Moldova. În caz contrar, dacă
legea penală autohtonă nu cunoaşte sub nici o formă o asemenea faptă, lipseşte temeiul aplicării răspunderii în
baza alin.(1) art.243 CP RM.
* Conventionon Laundering, Search, Seizure and Confiscation of the Proceeds from Crime //http: //conventions.coe.
int/Treaty/en/Treaties/html/141.htm
** Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.43-45.

447
 În sensul prevederii de la lit.d) alin.(1) art.243 CP RM, asocierea presupune con-
stituirea, prin consensul mai multor persoane, a unei pluralităţi constituite de făptuitori,
organizate în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, a organiza şi a aduce la îndeplinire
săvîrşirea unei sau mai multor infracţiuni prevăzute la alin.(1) art.243 CP RM.
În cazul participării la orice asociere, legiuitorul nu face distincţie între formele de
participaţie ale membrilor asociaţiei, respectiv între autori, organizatori, instigatori, com-
plici, lăsînd ca pedepsele pentru aceştia să fie stabilite de instanţa de judecată, în cadrul
procesului de individualizare a pedepsei.
Înţelegerea presupune nu doar ideea de constituire a asociaţiei, dar şi anumite ac-
tivităţi de obiectivizare a ideii (recrutare; explicare; procurarea celor necesare organizării
etc.). De asemenea, înţelegerea poate presupune aderarea la asociaţia deja constituită.
Complicitatea prin acordare de asistenţă, ajutor sau sfaturi presupune activitatea
celui care sprijină, sub orice formă, o astfel de asociaţie, fără a face parte din ea (furnizarea
de informaţii, schiţe, planuri, indicaţii, consultaţii; acordarea de ajutor bănesc etc.). Com-
plicitatea trebuie deosebită de favorizare, tolerare sau nedenunțare.
În cazul participării la orice asociere, înţelegere, complicitate prin acordarea de
asistenţă, ajutor sau sfaturi, în vederea comiterii infracțiunii specificate la alin.(1) art.243
CP RM în oricare din modalitățile consemnate la literele a)-c), nu este necesară referirea la
art.42, 44 sau 45 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.243 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul realizării acţiunii prejudiciabile în oricare din cele patru
modalităţi normative ale sale.
Latura subiectivă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.243 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă. În vederea aplicării răspunderii în baza alin.(1) art.243 CP RM,
este obligatoriu să se ateste că, la momentul săvîrşirii infracţiunii, făptuitorul ştia ori trebuia
să ştie că bunurile sau drepturile aferente, pe care le converteşte, transferă, achiziţionează
etc., constituie venituri ilicite. Motivul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.243 CP RM se
exprimă, de cele mai dese ori, în interesul material.
Scopul special al infracţiunii specificate la alin.(1) art.243 CP RM este scopul in-
troducerii în circuitul legal a bunurilor care constituie venituri ilicite. În cazul primei mo-
dalităţi normative a acţiunii prejudiciabile – convertirea sau transferul bunurilor de către o
persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite – acestui scop i se
adaugă un scop secundar, care poate adopta oricare din următoarele două forme: 1) scopul
de a tăinui sau a deghiza originea ilicită a bunurilor; 2) scopul de a ajuta orice persoană,
implicată în comiterea infracţiunii principale, de a se sustrage de la consecinţele juridice
ale acestor acţiuni.
În prezenţa oricărui alt scop, fapta nu poate fi calificată în baza alin.(1) art.243 CP
RM. De exemplu, dacă se procură ilegal arme din contul mijloacelor băneşti obţinute din
săvîrşirea infracțiunii de proxenetism, nu există temeiul aplicării alin.(1) art.243 CP RM.
Acest temei ar exista dacă s-ar procura de la o persoană autorizată arme din contul mijloa-
celor băneşti obţinute din săvîrşirea infracțiunii de proxenetism.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.243 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Trăsăturile circumstanţelor agravante consemnate la alin.(2) şi lit.a) alin.(3) art.243
CP RM, ne sunt cunoscute din explicaţiile anterioare, la care facem trimitere.
Accentuăm că la lit.b) alin.(3) art.243 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.243 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.b)
alin.(3) art.243 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se
pot afla între ele în concurs.

Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi

organizaţiilor (art.244 CP RM):
În art.244 CP RM, sub denumirea marginală de evaziune fiscală a întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor, sunt reunite două variante-tip de infracţiuni.
Astfel, prima variantă-tip a evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi orga-
nizaţiilor, specificată la alin.(1) art.244 CP RM, se exprimă în evaziunea fiscală a întreprin-
derilor, instituţiilor şi organizaţiilor fie prin includerea în documentele contabile, fiscale
sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau cheltuielile, a unor cheltuieli
care nu au la bază operaţiuni reale ori care au la bază operaţiuni ce nu au existat, fie prin
tăinuirea unor obiecte impozabile, dacă suma impozitului care trebuia să fie plătit depăşeş-
te 1500 unităţi convenţionale.
Cea de-a doua variantă-tip a evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor, prevăzută la lit.b) alin.(2) art.244 CP RM, constă în evaziunea fiscală a

449
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor fie prin includerea în documentele contabile,
fiscale sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau cheltuielile, a unor
cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori care au la bază operaţiuni ce nu au exis-
tat, fie prin tăinuirea unor obiecte impozabile, care a condus la neachitarea impozitului în
proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.244 CP RM îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la formarea bugetului public naţional pe calea îndeplinirii
de către întreprinderile, instituţiile sau organizaţiile contribuabile a obligaţiunilor fiscale.
Obiectul material (imaterial) al infracţiunii specificate la alin.(1) art.244 CP RM îl
reprezintă, după caz: 1) documentele contabile, fiscale sau financiare 327; 2) obiectele impo-
zabile.
Reieşind din prevederile Legii contabilităţii a Republicii Moldova, adoptate de Par-
lamentul Republicii Moldova la 27.04.2007328, după modul de întocmire, deosebim două
tipuri de documente contabile: 1) documentele primare; 2) documente centralizatoare.
Printre documentele primare se numără: 1) actul de achiziție a mărfurilor; 2) bonul
de plată; 3) dispoziția de încasare; 4) dispoziția de plată; 5) factura de expediție; 6) anexa la
factura de expediție; 7) foaia de parcurs; 8) ordinul de plată; 9) ordinul incaso etc. Printre
documentele centralizatoare se numără: 1) Cartea mare sau balanţa de verificare; 2) alte
registre centralizatoare, care servesc drept bază pentru întocmirea rapoartelor financiare329.
În acord cu art.129 din Codul fiscal, prin „document fiscal” se are în vedere darea
de seamă fiscală, adică orice document, care este prezentat sau trebuie să fie prezentat or-
ganului fiscal, privind anumite fapte ce ţin de naşterea, modificarea sau stingerea obligaţiei
fiscale.
Prin „document financiar” se înţelege documentul care reflectă formarea, adminis-
trarea sau repartizarea fondurilor băneşti cu caracter nerambursabil ale bugetelor.
Cele noţiunile definite mai sus desemnează obiectul material (imaterial) în ca-
zul primelor două modalități normative ale faptei prejudiciabile specificate la alin.(1)

327
Nu prezintă relevanţă penală dacă documentele contabile, fiscale sau financiare au o existenţă faptică – ca înscri-
suri – sau sunt generate într-un mediu virtual.
328
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93.
329
Astfel, în acord cu Ordinul ministrului finanţelorcu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a Comentari-
ilor la Standardele Naţionale de Contabilitate 14 „Informaţii financiare privind sectoarele” şi 31 „Reflectarea în
rapoartele financiare a participanţilor în activitatea de întreprinzător sub control mixt”, nr.43 din 12.07.2004*,doc-
umente centralizatoare trebuie considerate raportul financiar centralizator şi bilanţul contabil centralizator.
* Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.119.
art.244 CP RM. În cazul acestor două modalități, produsul infracţiunii prevăzute la alin.
(1) art.244 CP RM îl reprezintă documentele contabile, fiscale sau financiare care fie
conțin date denaturate privind veniturile sau cheltuielile, fie conțin mențiuni privind
cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori care au la bază operaţiuni ce nu au
existat.
În ceea ce priveşte modalitatea de tăinuire a unor obiecte impozabile, obiectul ima-
terial îl reprezintă obiectele impozabile. Obiectul impozabil este obiectul avînd conotații
valorice, cantitative sau fizice, de a cărui prezență legislaţia fiscală leagă obligația contribu-
abilului de a achita impozitul330.
Datorită specificului său, infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.244 CP RM nu are
victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.244 CP RM are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau inacțiunea fie de includere
în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau
cheltuielile, a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori care au la bază opera-
ţiuni ce nu au existat, fie de tăinuire a unor obiecte impozabile; 2) urmările prejudiciabile
sub forma neachitării impozitului, a cărui sumă depăşeşte 1500 unităţi convenţionale; 3)
legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Modalitățile normative cu caracter alternativ ale faptei prejudiciabile prevăzute
la alin.(1) art.244 CP RM sunt: a) acţiunea de includere în documentele contabile, fisca-
le sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau cheltuielile; b) acțiunea de
evidențiere în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor cheltuieli care nu au la

330
Din dispoziţiile Codului fiscal reiese că obiecte impoza¬bile, care se referă la impozite, sunt: 1) în cazul im-
pozitului pe venit: venitul din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi din orice surse aflate în afara
Republicii Moldova, cu excepţia deducerilor şi scutirilor la care au dreptul, obţinut de persoanele juridice și
fizice rezidente ale Republicii Moldova care desfăşoară activitate de întreprinzător; venitul din orice surse aflate
în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Mol-
dova, cu excepţia venitului din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obţinut
de persoanele fizice rezidente cetăţeni străini şi apatrizi care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii
Moldova;
2) în cazul taxei pe valoarea adăugată: livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd
rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova; importul mărfurilor, în Republica Moldova, cu
excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita
stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice; importul serviciilor în Republica Moldova;
3) în cazul accizelor: mărfurile supuse accizelor, specificate în anexele la Titlul IV al Codului fiscal; 4) în cazul
impozitului privat: bunurile proprietate publică, inclusiv acţiunile; 5) încazul impozitului pe bunurile imobil-
iare: bunurile imobiliare, inclusiv inclusiv terenurile (terenurile cu destinaţie agricolă, terenurile destinate indus-
triei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi terenurile cu alte destinaţii speciale) din intravilan sau din extravilan,
clădirile, casele de locuit individuale, apartamentele şi alte încăperi izolate, inclusiv bunurile imobiliare aflate la
o etapă de finisare a construcţiei de 50% şi mai mult, rămase nefinisate timp de 3 ani după începutul lucrărilor
de construcţie.
451
bază operaţiuni reale ori care au la bază operaţiuni ce nu au existat; c) acțunea sau inacțiunea
de tăinuire a unor obiecte impozabile.
Prima modalitate a faptei prejudiciabile specificate la alin.(1) art.244 CP RM pre-
supune indicarea în documentele respective a datelor care nu corespund realităţii şi care fie
reflectă diminuat mărimea veniturilor331, fie reflectă exagerat mărimea cheltuielilor332. Prin
aceasta, făptuitorul încalcă prevederile de la alin.(2) art.8 al Codului fiscal333.
În situația de includere în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date
denaturate privind veniturile sau cheltuielile, nu se pune problema posibilității califică-
rii suplimentare conform art.361 CP RM: noțiunile „includerea în documentele contabile,
fiscale sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau cheltuielile” (utilizată
la alin.(1) art.244 CP RM) și „confecţionarea documentelor false” (utilizată în art.361 CP
RM) sunt două noțiuni care nu au puncte de tangență. De aceea, nu alin.(1) art.244 CP RM,
dar art.361 CP RM se va aplica în ipoteza de confecționare (contrafacere) a documentelor
contabile, fiscale sau financiare.
Cea de-a doua modalitate a faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.244 CP
RM cunoaște două forme alternative: 1) evidențierea în documentele contabile, fiscale sau
financiare a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, și 2) evidențierea în docu-
mentele contabile, fiscale sau financiare a unor cheltuieli care au la bază operaţiuni ce nu
au existat.
Prima din aceste forme presupune că făptuitorul simulează efectuarea unor
operațiuni, pentru a justifica cheltuielile pe care le-a făcut. În acest caz, falsitatea vizează
realitatea, efectivitatea operațiunilor efectuate. La rîndul său, cea de-a doua formă presupu-
ne că operațiunile respective există doar scriptic, pe hîrtie, însă nu au fost efectuate nicio-

331
În conformitate cu art.12 şi 14 din Codul fiscal, venitul impozabil este venitul brut, inclusiv facilităţile acordate
de patron, obţinut de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepţia deducerilor şi
scutirilor, aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul conform legislaţiei fiscale.
332
Cheltuielile reprezintă actele şi operaţiunile de întrebuinţare a unei sume de bani cu relevanţă materială sau
tehnico-financiară, sumă necesară persoanei date în scopul şi cu finalitatea întreţinerii materiale, satisfacerii
trebuinţelor şi necesită¬ţilor.
333
În corespundere cu alin.(2) art.8 din Codul fiscal, contribuabilul este obligat, printre altele: a) să ţină evidenţa
contabilă conform formelor şi modului stabilit de legislaţie, să întocmească şi să prezinte organului fiscal şi ser-
viciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale dările de seamă fiscale prevăzute de legislaţie; b) să prezinte
informaţii veridice despre veniturile rezultate din orice activitate de întreprinzător, precum şi despre alte obiecte
ale impunerii; c) să achite la buget, la timp şi integral, sumele calculate ale impozitelor, asigurînd exactitatea şi
veridicitatea dărilor de seamă fiscale prezentate; d) în caz de control al respectării legislaţiei fiscale, să asigure
persoanelor cu funcţie de răspundere ale organelor cu atribuţii de administrare fiscală accesul liber în spaţiile de
producţie, în depozite în localurile de comerţ, în alte încăperi şi locuri (cu excepţia încăperilor utilizate exclusiv
ca spaţiu locativ) pentru inspectarea lor în scopul verificării autenticităţii datelor din documentele contabile, din
dările de seamă, din declaraţiile fiscale, din calcule, precum şi a verificării îndeplinirii obligaţiilor faţă de buget
etc.
dată, nici măcar prin recurgere la simulare. De această dată, falsitatea vizează nu realitatea
operațiunilor efectuate, dar existența acestora.
În orice caz, intenția făptuitorului constă în a crea iluzia derulării unor operațiuni
între întreprinderea activă, pe care făptuitorul o reprezintă, și o întreprindere fantomă, fo-
losită de făptuitor în calitate de mijloc de săvîrșire a infracțiunii. Aceasta se face în scopul
majorării frauduloase a cheltuielilor (care, în realitate, fie nu se realizează în genere, fie
implică efectuarea unor operațiuni simulate). În ultimă instanță, aceasta se face în scopul
neachitării impozitului, a cărui sumă depăşeşte 1500 unităţi convenţionale.
Infracțiunea specificată la alin.(1) art.244 CP RM – săvîrșită în cea de-a doua mo-
dalitate normativă a sa – urmează a fi deosebită de fapta presupunînd imitarea transferului
de mijloace băneşti pentru marfa sau serviciile livrate, precum şi de taxă pe valoarea adău-
gată corespunzătoare, pe contul bancar al furnizorului. Printr-o astfel de imitare a efectuării
de operațiuni, făptuitorul creează artificial premise pentru „restituirea” din buget a taxei pe
valoarea adăugată, deşi aceasta nu a fost niciodată vărsată în bugetul public naţional. În ipo-
teza dată, răspunderea trebuie aplicată pentru una dintre infracțiunile prevăzute la art.190
CP RM. De această dată, scopul făptuitorului este nu cel de neachitare a impozitului, dar cel
de sustragere prin înşelăciune a mijloacelor băneşti aparţinînd bugetului public național.
Cea de-a treia modalitate a faptei prejudiciabile specificate la alin.(1) art.244 CP
RM se concretizează după caz în: 1) nereflectarea în documentele contabile a unor obiecte
impozabile; 2) calcularea incorectă a bazei impozabile; 3) efectuarea tranzacţiilor fără o
perfectare documentară a acestora; 4) omisiunea contabilizării unor plăţi; 5) neînregistrarea
la intrări a valorilor material-marfare; 6) mascarea obiectului impozabil (de exemplu, pe
calea exportului fictiv sau a arendării fictive a fondurilor fixe) etc. Tăinuind obiectele impo-
zabile, făptuitorul nu respectă prevederile alin.(1) și (2) art.190 al Codului fiscal334.
Desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrare (în sensul lit.a) art.125
CP RM) nu poate fi privită ca o modalitate specifică de tăinuire a unor obiecte impozabile.
Aceasta întrucît subiectului infracţiunii îi lipseşte calitatea de persoană care este sau repre-
zintă un contribuabil. În astfel de cazuri, este aplicabil numai art.241 CP RM. Nu se atestă
concursul cu vreuna dintre infracțiunile prevăzute la art.244 CP RM.

334
Alin.(1) şi (2) art.190 din Codul fiscal stabilesc: evidenţa obiectelor impozabile se ţine de către contribuabil de
sine stătător, dacă legislaţia nu prevede altfel, pentru a se estima baza impozabilă, cuantumul obligaţiilor fiscale
calculate, modificate, stinse şi restante; evidenţa contabilă şi/sau o altă evidenţă pe care se întemeiază evidenţa
obiectelor impozabile trebuie să reflecte oportun, integral şi veridic operaţiunile contribuabilului şi situaţia lui
financiară.

453
 Infracţiunea specificată la alin.(1) art.244 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile sub forma nea-
chitării impozitului, a cărui mărime depăşeşte 1500 unităţi convenţionale.
Pentru aplicarea alin.(1) art.244 CP RM, nu este obligatoriu ca făptuitorul să nu
achite în întregime impozitul. Neachitarea poate avea și un caracter parțial. Important este
ca mărimea părții neachitate a impozitului să depăşească 1500 unităţi convenţionale.
Trebuie de menționat că – în cazul acțiunii de includere în documentele contabi-
le, fiscale sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau cheltuielile, ori de
evidențiere a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau care au la bază operaţiuni
ce nu au existat – nu această acțiune se află în legătură cauzală cu urmările prejudiciabile
menționate mai sus. În realitate, prezentarea către organul fiscal a documentelor contabile,
fiscale sau financiare – care fie conțin date denaturate privind veniturile sau cheltuielile,
fie conțin mențiuni privind cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori care au la bază
operaţiuni ce nu au existat – este acea acțiune care se află în legătură cauzală cu urmările
prejudiciabile sub forma neachitării impozitului, a cărui mărime depăşeşte 1500 unităţi
convenţionale. Această acțiune se află în legătură cauzală și cu acțiunea de includere în
documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau
cheltuielile, ori de evidențiere a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau care au
la bază operaţiuni ce nu au existat.
Aplicarea prevederii de la alin.(1) art.244 CP RM (în ipoteza de includere în docu-
mentele contabile, fiscale sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau chel-
tuielile, a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori care au la bază operaţiuni
ce nu au existat) exclude aplicarea art.352 1 CP RM. Or, în ipoteza analizată, alin.(1) art.244
CP RM trebuie privit ca o normă specială în raport cu art.3521 CP RM.
Dacă cele comise nu implică producerea urmărilor prejudiciabile sub forma ne-
achitării impozitului a cărui mărime depăşeşte 1500 unităţi convenţionale, fapta poate fi
calificată conform art.295 din Codul contravenţional: nerespectarea regulilor stabilite de
legislaţie privind reflectarea în conturi şi în registrele contabile a faptelor economice (alin.
(2)); neîntocmirea documentelor primare şi a documentelor primare cu regim special ori
nerespectarea cerinţelor de perfectare a acestora, perfectarea incompletă sau inadecvată a
documentelor primare şi a documentelor primare cu regim special (alin.(3)); prezentarea în
organul abilitat să colecteze rapoartele financiare a rapoartelor financiare care nu reflectă
toate datele stabilite pentru această formă ori prezentarea incompletă sau cu date eronate a
rapoartelor financiare (alin.(4)); prezentarea în rapoartele financiare a unor indicatori ero-
naţi (alin.(6)).
De asemenea, în astfel de cazuri, răspunderea poate fi aplicată în baza Codului
Fiscal pentru: prezentarea dării de seamă fiscale care conţine informaţie neautentică (alin.
(3) art.260 din Codul Fiscal); micşorarea (diminuarea) venitului impozabil declarat de către
contribuabilul care aplică cota zero la impozitul pe venit (alin.(5) art.260 din Codul Fiscal);
diminuarea impozitelor prin prezentarea către organul fiscal a unei dări de seamă fiscale cu
informaţii sau date neveridice (alin.(4) art.261 din Codul Fiscal).
În cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.244 CP RM, este esențial ca suma im-
pozitului neachitat să nu depăşească 5000 unităţi convenţionale. În caz contar, răspunderea
se va aplica în conformitate cu lit.b) alin.(2) art.244 CP RM.
În contextul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.244 CP RM, noțiunea „impozit”
trebuie înțeleasă în sensul stabilit la art.6 din Codul fiscal: plată obligatorie cu titlu gratuit,
care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit
sau de către persoana cu funcţie de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribua-
bilul care a achitat această plată.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit, deci intră sub incidența alin.(1) art.244
CP RM. Pe cale de consecință, este aplicabil alin.(1) art.244 CP RM atunci cînd evaziunea
fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor are ca rezultat producerea urmărilor
prejudiciabile sub forma neachitării taxei pe valoarea adăugată, a cărei mărime depăşeşte
1500 unităţi convenţionale.
În conformitate cu alin.(2) art.6 al Codului fiscal, taxa este o plată obligatorie
cu titlu gratuit, care nu este impozit. Taxele nu se au în vedere în ipoteza infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.244 CP RM. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor, avînd ca obiect taxele, urmează a fi sancţionată, după caz, conform: alin.
(2), (3), (4) sau (6) art.295 din Codul contravenţional; alin.(5) art.260 sau alin.(4) art.261
din Codul fiscal etc.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.244 CP RM se caracte-
rizează prin intenţie directă. În cele mai frecvente cazuri, motivul infracţiunii în cauză se
exprimă în interesul material.

455
 Scopul special al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.244 CP RM constă în ne-
achitarea la bugetul public naţional a impozitului a cărui mărime depășește 1500 unităţi
convenţionale. Nu se aplică alin.(1) art.244 CP RM în ipoteza în care – fie includerea în
documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau
cheltuielile, a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori care au la bază operaţi-
uni ce nu au existat, fie tăinuirea unor obiecte impozabile – nu a urmărit un astfel de scop și,
în consecință, nu s-a soldat cu neachitarea la bugetul public naţional a impozitului a cărui
mărime depășește 1500 unităţi convenţionale. Astfel, de exemplu, omisiunea cu rea-voinţă
a contabilizării unei plăţi, săvîrşită în scopul disimulării sau tăinuirii unor acte de corupţie,
nu poate atrage răspundere conform alin.(1) art.244 CP RM. În această ipoteză, se aplică
răspunderea fie conform art.3351 CP RM, fie potrivit alin.(5) art.42 și art.324, 325, 326, 333
sau 334 CP RM.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.244 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Persoana fizică trebuie să aibă calităţile unui subiect special, şi anume să fie după
caz: 1) conducătorul întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei contribuabile; 2) contabil-şef,
director financiar-contabil, ori persoană care ocupă o altă funcţie în cadrul întreprinderii,
instituţiei sau organizaţiei contribuabile, funcție care i-ar permite să ţină documentele con-
tabile, fiscale sau financiare ori să dispună de obiectele impozabile.
Nu doar persoana fizică, dar şi persoana juridică, în calitate de subiect al infracţiu-
nii prevăzute la alin.(1) art.244 CP RM, trebuie să aibă o calitate specială. Se are în vedere
calitatea de contribuabil, adică de persoană care, conform legislaţiei fiscale, este obligată să
calculeze şi/sau să achite la buget impozite.
Accentuăm că la lit.b) alin.(2) art.244 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.244 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.b)
alin.(2) art.244 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se
pot afla între ele în concurs.

Falsificarea şi contrafacerea produselor (art.2462 CP RM):

În art.2462 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de falsificare şi contrafacere
a produselor, se reunesc două variante-tip de infracţiuni.
 În acord cu alin.(1) art.2462 CP RM, prima variantă-tip de infracţiune constă în
falsificarea produselor, adică în fabricarea lor în scop de comercializare fără documente de
însoţire, provenienţă, calitate şi conformitate, precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea
acestei acţiuni, săvîrşite în proporţii mari.
Potrivit alin.(2) art.2462 CP RM, ce de-a doua variantă-tip de infracţiune rezidă
în contrafacerea produselor, adică în fabricarea ilegală în scop de comercializare a pro-
duselor care constituie sau includ un obiect de proprietate intelectuală protejat, precum şi
îndemnarea terţilor la efectuarea acestei acţiuni, săvîrşite în proporţii mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2462 CP RM
îl constituie relaţiile sociale cu privire la fabricarea produselor din acei componenţii,
în acele proporţii sau în acele condiţii care sunt stabilite în documentele normative în
materie.
În contextul modalității de fabricare a produselor falsificate, săvîrşită în proporţii
mari, atestăm prezența obiectului material (imaterial) și a produsului infracțiunii.
Obiectul material (imaterial) al infracţiunii specificate la alin.(1) art.246 2 CP RM îl
reprezintă materia primă, materialele sau alte entități preexistente din care este confecţionat
produsul falsificat. Cît privește produsul falsificat, acesta constituie produsulinfracţiunii în
cauză. La momentul comiterii faptei, valoarea produsului în cauză trebuie să depăşească
2500 unităţi convenţionale. Dacă valoarea acestuia este mai mică, aplicabil va fi alin.(1)
art.283 al Codului contravențional.
Așa cum rezultă din art.1 al Legii Republicii Moldova privind protecţia
consumatorilor,produs falsificat este produsul (bunul destinatconsumului sau utilizării in-
dividuale; energia electrică, energia termică, gazele, apa livrate pentru consum individual),
care îndeplinește următoarele două condiții: 1) este fabricat din alţi componenţi, în alte
proporţii sau în alte condiţii decît cele stabilite în documentele normative în materie; 2) este
prezentat drept veritabil, adică este prezentat ca fiind fabricat din acei componenți, în acele
proporţii sau în acele condiţii care sunt stabilite în documentele normative în materie.
Dacă entitățile falsificate comportă calități speciale, atunci, în locul alin.(1) art.246 2
CP RM, se poate aplica o altă normă (de exemplu, alin.(4) art.131 al Codului
Contravențional (în cazul produselor apicole falsificate)).
La momentul săvîrșirii infracțiunii de falsificare a produselor, este dificil a se vorbi
despre existența unei victimepropriu-zise a infracțiunii. Mai corect este să vorbim despre

457
potențiala victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.246 2 CP RM. Aceasta este consu-
matorul în sensul art.1 al Legii privind protecţia consumatorilor.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.246 2 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acțiunea de fabricare a produselor falsificate, ori de îndemnare
a terţilor la fabricarea produselor falsificate, săvîrşite în proporţii mari.
Astfel, deosebim două modalități normative cu caracter alternativ ale acțiunii pre-
judiciabile specificate la alin.(1) art.246 2 CP RM: 1) fabricarea produselor falsificate, săvîr-
şită în proporţii mari; 2) îndemnarea terţilor la fabricarea produselor falsificate, săvîrşită în
proporţii mari.
Prima dintre aceste modalități presupune crearea prin muncă, confecționarea pro-
duselor falsificate a căror valoare se cifrează în proporţii mari.
Principalele modalități faptice posibile de fabricare a produselor falsificate sunt:
1) îndepărtarea din produs a uneia sau mai multor componente naturale; 2) introducerea
în produs a unor substanțe în scopul de a mări cantitatea de produs, în detrimentul calității
acestuia; 3) introducerea în produs a unor componenți mai ieftini în locul celor scumpi; 4)
modificarea în produs a proporţiei normale de componente chimice specifice; 5) introdu-
cerea în produs a unor substanţe nespecifice şi nici normale naturii acestuia; 6) înlocuirea
în produs a unor componente naturale cu altele sintetice sau artificiale, în lipsa unui aviz
sanitar favorabil; 7) introducerea în produs a aditivilor (conservanților, antioxidanților,
coloranților, aromatizanţilor, potenţiatorilor de aromă, îndulcitorilor, gelifianţilor, emul-
sionanţilor etc.) fără a-i arăta pe etichetă335; 8) remanierea sau recondiţionarea unui pro-
dus degradat sau viciat, în scopul mascării defectelor care ar fi evidenţiat proprietăţile
necorespunzătoare ale produsului respectiv; 9) falsificarea completă a produsului prin
asocierea unor componente chimice asemănatoare celor din care se obține produsul na-
tural etc.
Trebuie de menționat că cel mai frecvent se falsifică produsele cu valoare adaugată
mare și o rată ridicată a vînzarilor (produse cosmetice, piese de schimb auto, produse pe-

335
În anexele la Regulile şi normele sanitare privind aditivii alimentari nr.06.10.3.46 din 17.12.2001, aprobate prin
Hotărîrea medicului şef sanitar de stat al Republicii Moldova nr.05-00 din 17.12.2001*, se prevăd: lista
aditivilor alimentari admiși pentru utilizare în alimente (anexa nr.1); alimentele în care poate fi utilizat un
număr limitat de aditivi alimentari (anexa nr.2); coloranții admiși pentru utilizare în alimente (anexa nr.3);
conservanții admiși pentru utilizare în alimente (anexa nr.4); îndulcitorii admiși pentru utilizare în alimente
(anexa nr.5); alți aditivi alimentari admiși pentru utilizare în alimente (anexa nr.6); aromatizanții admiși pentru
utilizare în alimente (an- exa nr.7); aditivii alimentari admiși pentru utilizare în alimentele pentru sugari și copii
(anexa nr.8); enzimele folosite în industria alimentară (anexa nr.9).
* Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.5-8.
troliere, pietre prețioase, produse din sticlă, produse ceramice, produse textile, încălțăminte
sport, ceasuri, software, telefoane mobile etc.).
De asemenea, se falsifică frecvent produsele alimentare. De exemplu, cerealele
fac obiectul unor manevre de îmbunătăţire a aspectului sau creşterii greutăţii hectolitrice,
care constau în ungerea boabelor cu uleiuri sau umezirea acestora, prin adăugare de talc,
înălbirea boabelor cu acid sulfuros etc. Cafeaua se falsifică prin adăugarea de boabe false,
realizate din argilă, ori prin adăugarea de boabe de la diverse specii de leguminoase, tratate
în prealabil. Zahărul se falsifică, pentru îngreunare, prin adăugarea de gips, cretă, barită sau
făină. Uleiulde măsline poate fi uşor falsificat prin adăugarea uleiurilor vegetale nesicati-
ve (rapiţă, bumbac) sau prin adăugarea sărurilor de cupru pentru obţinerea nuanţei verzui
specifice acestui ulei. Laptele se pretează la numeroase manevre de falsificare, cele mai
frecvente constînd în: adăugarea de apă, concomitent cu adăugarea unor substanţe colorante
(pentru menţinerea culorii), substanţe grase (pentru menţinerea grăsimii), diverse substanţe
pentru menţinerea caracteristicilor senzoriale; extragerea grăsimilor; amestecarea laptelui
provenit de la animale din specii diferite etc. În aceeaşi măsură, se falsifică unele produse
din lapte, îndeosebi smîntîna (prin adăugare de lapte şi de făină), brînza (prin închegare
cu coagulanţi nespecifici) etc. Produsele din pește se pot falsifica în rezultatul amestecării
fileului de pește aparținînd unor specii valoroase cu fileul de pește aparținînd unor specii
comune.
În același context, cele mai întîlnite practici de falsificare a cărnii și produselor
derivate sunt: a) substituirea cărnii de calitate superioară cu carne de calitate inferioară
(de exemplu, înlocuirea cărnii cu MDM – carne dezosată mecanic cu valoare biologică și
calitate microbiologică scăzută); b) mascarea defectelor cărnii alterate prin prelucrare și
transformare în produse, cu adaosuri de condimente, aditivi alimentari sau alte ingrediente;
c) substituirea cărnii unui animal cu carne provenind de la alte animale pentru care trebuie
menționată obligatoriu originea (de exemplu, amestecarea cărnii de porc cu carne de măgar,
nutrie, cal sau cu carne de la specii necomestibile (cîine, pisică etc.); d) procesarea cărnii
prelevate de la animale moarte, tăiate în agonie sau afectate de boli, care le fac improprii
consumului uman; e) falsificarea produselor din carne (de exemplu, carnea tocată, pasta de
mici, preparatele din carne (cîrnați, mezeluri, salamuri, mușchiuleț, jambon, specialități),
semiconserve sau conserve din carne) prin înlocuirea unor componente valoroase cu altele
inferioare (de exemplu, șorici, grăsime, tendoane, organe (urechi, stomacuri)); f) înlocuirea

459
proteinei din carne cu proteină vegetală (de exemplu, din soia) sau prin adaos de ingrediente
și/sau aditivi, apă, amidon, polifosfați, sare, azotați/azotiți; g) adăugarea în produsele din
carne a hidrocoloizilor (de exemplu, a sărurilor de fosfor (E-452), polizaharide modificate,
amidon modificat E-1404, E-1440, E-1420, carboximetilceluloză E-468, E-466 etc.), pentru
a mări capacitatea de reținere a apei etc.
Nu intră sub incidența dispoziției de la alin.(1) art.246 2 CP RM fapta de neanunţare
imediată de către prestator a autorităţii competente, precum şi a producătorului, despre exis-
tenţa oricărui produs, folosit la prestarea serviciului, de care are cunoştinţă că este falsificat.
În această situație, răspunderea urmează a fi aplicată în conformitate cu lit.e) alin.(2) art.344
al Codului contravențional.
Cît privește cea de-a doua modalitate a acțiunii prejudiciabile specificate la alin.(1)
art.2462 CP RM, prin „îndemnare” înţelegem convingerea, impulsionarea, stimularea inte-
resului unui terţ pentru ca acesta să fabrice produse falsificate a căror valoare se cifrează în
proporţii mari. În ipoteza de faţă, aplicarea răspunderii în baza alin.(1) art.246 2 CP RMex-
clude referirea la alin.(4) art.42 CP RM. Aceasta deoarece vom fi în prezenţa aşa-numitei
„instigări calificate”, care se asimilează faptei autorului infracţiunii.
Este notabil că alin.(1) art.246 2 CP RM nu se aplică în cazul comercializării pro-
duselor falsificate. În această ipoteză, răspunderea poate fi aplicată în baza art.255 CP RM,
alin.(4) art.284 al Codului contravențional etc. Nu intră sub incidența alin.(1) art.246 2 CP
RM nici procurarea în scopul comercializării, transportarea, expedierea, păstrarea sau alte
asemenea operațiuni cu produsele falsificate. După caz, acestea vor putea fi calificate con-
form art.26 și 255 CP RM, alin.(4) art.284 al Codului contravențional etc.336
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.2462 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată fie din momentul fabricării produselor falsificate, săvîrşite în pro-
porţii mari, fie din momentul îndemnării terţilor la fabricarea produselor falsificate, săvîr-
şită în proporţii mari.
În contextul modalității de fabricare a produselor falsificate săvîrşită în proporţii
mari, procurarea, păstrarea, transportarea, expedierea etc. a materiei prime, a materialelor
sau a altor entități în vederea fabricării produselor falsificate trebuie calificată ca pregătire
de infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.2462 CP RM.

336
În asemenea situații, alin.(1) art.2462 CP RM este inaplicabil, deoarece comercializarea, procurarea în scopul
comercializării, transportarea, expedierea, păstrarea sau alte asemenea operațiuni cu produsele falsificate se
comit după consumarea infracțiunii de falsificare a produselor, situîndu-se în afara cadrului componenței
infracțiunii în cauză.
 Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.246 2 CP RM este carac-
terizată prin intenţie directă. De cele mai dese ori, motivul infracţiunii în cauză se exprimă
în interesul material.
Scopul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.2462 CP RM este unul special: scopul
de comercializare – fără documente de însoţire, provenienţă, calitate sau conformitate – a
produselor falsificate. Printre astfel de documente, se numără: 1) certificatul de confor-
mitate; 2) declarația de conformitate; 3) certificatul de origine a mărfii; 4) certificatul de
proveniență; 5) certificatul igienic; 6) certificatul fitosanitar; 7) certificatul sanitar-veteri-
nar; 8) certificatul de conformitate pentru lotul de produse de origine animală; 9) certificatul
de calitate a produselor alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare; 10)
certificatul de calitate a cerealelor; 11) certificatul de calitate/buletinul de analiză a semin-
ţelor pentru uz intern; 12) certificatul de valoare biologică; 13) certificatul sanitar pentru
loturile de produse; 14) cartea tehnică; 15) instrucţiunea de folosire, instalare, exploatare,
întreţinere etc.337
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.246 2 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).
În cazul modalității de fabricare a produselor falsificate, săvîrşită în proporţii mari
(nu și în cazul modalității de îndemnare a terţilor la fabricarea produselor falsificate, săvîr-
şită în proporţii mari), subiectul trebuie să aibă calitatea specială de producător 338, calitate
dovedită prin licență (autorizație) și înregistrarea de stat corespunzătoare sau prin deținerea
patentei de întreprinzător. În lipsa acestei calități speciale, este necesar să vorbim despre
pregătirea de infracțiunea prevăzută la alin.(4) art.190 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(2) art.246 2 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la fabricarea produselor care, în condiții de legalitate,
constituie sau includ un obiect de proprietate intelectuală protejat.
În contextul modalității de fabricare ilegală a produselor care constituie sau includ
un obiect de proprietate intelectuală protejat, săvîrşită în proporţii mari, atestăm prezența
obiectului material (imaterial) și a produsului infracțiunii.
337
Autoritățile emitente ale unor asemenea documente, precum și modul de eliberare a acestora sunt stabilite, în
special, în textul Legii Republicii Moldovaprivind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 23.06.2011*.
* Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.170-175.
338
Avem în vedere noțiunea de producător în sensul art.1 al Legii privind protecția consumatorilor: orice persoană
juridică sau fizică autorizată pentru activitate de întreprinzător, care fabrică produse ori părţi din produse.

461
 Astfel, obiectul material (imaterial) al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.246 2 CP
RM îl reprezintă materia primă, materialele sau alte entități preexistente din care este con-
fecţionat produsul contrafăcut. Cît privește produsul contrafăcut, acesta constituie produ-
sulinfracţiunii date. La momentul comiterii faptei, valoarea produsului în cauză trebuie să
depăşească 2500 unităţi convenţionale. Dacă valoarea acestuia este mai mică, aplicabil va
fi alin.(2) art.283 al Codului contravențional.
În sensul dispoziției de la alin.(2) art.2462 CP RM, constituie produse contrafăcu-
te următoarele produse care, în condiții de ilegalitate, constituie sau includ un obiect de
proprietate intelectuală protejat: 1) circuitul integrat care încorporează o topografie repro-
dusă ilicit sau orice produs care încorporează un astfel de circuit integrat (în sensul Legi-
iRepublicii Moldovaprivindprotecţia topografiilor circuitelor integrate, adoptate de Parla-
mentul Republicii Moldova la 29.10.1999339); 2) mărfuri (produse) contrafăcute (în sensul
LegiiRepublicii Moldovaprivind protecţia desenelor şi modelelor industriale, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 12.07.2007340); 3) produse contrafăcute (în sensul Legi-
iRepublicii Moldova privind protecţia invenţiilor, adoptate de Parlamentul Republicii Mol-
dova la 29.02.2008341, precum și al LegiiRepublicii Moldovaprivind protecţia indicaţiilor
geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, adoptate de Parla-
mentul Republicii Moldova la 27.03.2008 342); 4) materiale contrafăcute (în sensul LegiiRe-
publicii Moldova privind protecţia soiurilor de plante, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 29.02.2008343); 5) exemplarele contrafăcute ale obiectelor dreptului de autor,
ale drepturilor conexe sau ale altor drepturi protejate; bunuri contrafăcute; exemplarele
operelor, fonogramelor sau videogramelor contrafăcute (în sensul LegiiRepublicii Moldova
privind dreptul de autor și drepturile conexe, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova
la 02.07.2010344).
Este inadmisibilă confundarea noțiunilor „produse falsificate” și „produse contra-
făcute”. Or, interesul consumatorului de a achiziţiona un produs „legal” trebuie privit nuan-
ţat: pe de o parte, interesul consumatorului de a achiziţiona un produs care este fabricat din
acei componenţii, în acele proporţii sau în acele condiţii care sunt stabilite în documentele
normative în materie, şi, pe de altă parte, interesul consumatorului de a achiziţiona un
339
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.1-4.
340
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.136-140.
341
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.99-101.
342
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.134-137.
343
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.99-101.
344
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.191-193.

462
produs care, în condiții de legalitate, constituie sau include un obiect de proprietate inte-
lectuală protejat. În cazul aplicării răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută la alin.
(2) art.2462 CP RM, în prim-plan iese apărarea interesului consumatorului de a achiziţiona
un produs care, în condiții de legalitate, constituie sau include un obiect de proprietate in-
telectuală protejat.
Pe cale de consecință, putem deosebi următoarele două ipoteze: 1) se va aplica
numai alin.(2) art.2462 CP RM în situația lezării doar a interesului consumatorului de a
achiziţiona un produs care, în condiții de legalitate, constituie sau include un obiect de
proprietate intelectuală protejat; 2) se va aplica atît alin.(1) art.2462 CP RM, cît și alin.
(2) art.2462 CP RM, în cazul lezării atît a interesului consumatorului de a achiziţiona un
produs care este fabricat din acei componenţii, în acele proporţii sau în acele condiţii care
sunt stabilite în documentele normative în materie, cît și a interesului consumatorului de
a achiziţiona un produs care, în condiții de legalitate, constituie sau include un obiect de
proprietate intelectuală protejat.
Cît privește interesul titularului dreptului de proprietate intelectuală protejat, acesta
se află sub protecția nu a prevederii de la alin.(2) art.2462 CP RM, dar sub protecția unora
din- tre prevederile de la art.1851 „Încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe” sau
de la art.1852 „Încălcarea dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială” din Codul
Penal.
Drept urmare, vom fi în prezența concursului de infracțiuni prevăzute de alin.(2)
art.2462 și art.1851 sau 1852 CP RM, în cazul lezării atît a interesului consumatorului de
a achiziţiona un produs care, în condiții de legalitate, constituie sau include un obiect de
proprietate intelectuală protejat, cît și a interesului titularului dreptului de proprietate inte-
lectuală protejat.
La momentul săvîrșirii infracțiunii de contrafacere a produselor, este dificil a se
vorbi despre existența unei victime propriu-zise a infracțiunii. Mai corect este să vorbim
despre potențiala victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.246 2 CP RM. Aceasta este
consumatorul în sensul art.1 al Legii privind protecţia consumatorilor.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(2) art.246 2 CP RM constă în fap-
ta prejudiciabilă exprimată în acțiunea de fabricare ilegală a produselor care constituie sau
includ un obiect de proprietate intelectuală protejat, ori de îndemnare a terţilor la fabricarea
ilegală a produselor care constituie sau includ un obiect de proprietate intelectuală protejat,
săvîrşite în proporţii mari.
463
 Cele două modalități normative cu caracter alternativ ale acțiunii prejudiciabile
prevăzute la alin.(2) art.246 2 CP RM sunt: 1) fabricarea ilegală a produselor care constituie
sau includ un obiect de proprietate intelectuală protejat, săvîrşită în proporţii mari; 2) în-
demnarea terţilor la fabricarea ilegală a produselor care constituie sau includ un obiect de
proprietate intelectuală protejat, săvîrşită în proporţii mari.
Referitor la prima dintre aceste modalități, se are în vederea ignorarea de către făp-
tuitor a unor interdicții legale privitoare la fabricarea produselor care constituie sau includ
un obiect de proprietate intelectuală protejat345.
Aplicarea răspunderii pentru producerea medicamentelor contrafăcute, în
1
conformitate cu art.214 CP RM, exclude calificarea suplimentară potrivit alin.(2)
art.2462 CP RM.
Nu intră sub incidența dispoziției de la alin.(2) art.246 2 CP RM neanunţarea imedi-
ată de către prestator a autorităţii competente, precum şi a producătorului, despre existenţa
oricărui produs, folosit la prestarea serviciului, de care are cunoştinţă că este contrafăcut. În
această situație, răspunderea urmează a fi aplicată în conformitate cu lit.e) alin.(2) art.344
al Codului contravențional.
În legătură cu interpretarea înțelesului noțiunii „îndemnare”, desemnînd cea de-a
doua modalitate a acțiunii prejudiciabile specificate la alin.(2) art.246 2 CP RM, facem tri-
mitere la explicațiile de rigoare vizînd modalitatea corespondentă a infracțiunii specificate
la alin.(1) art.2462 CP RM.
Alin.(2) art.2462 CP RM nu se aplică în cazul comercializării produselor contrafă-
cute. În acest caz, răspunderea poate fi aplicată în baza art.255 CP RM, alin.(4) art.284 al
Codului contravențional etc. Nu intră sub incidența alin.(2) art.246 2 CP RM nici procurarea
în scopul comercializării, transportarea, expedierea, păstrarea sau alte asemenea operațiuni
cu produsele falsificate. După caz, acestea vor putea fi calificate conform art.26 și 255 CP
RM, alin.(4) art.284 al Codului contravențional etc.346

345
De exemplu, conform lit.a) alin.(2) art.20 al Legiiprivind protecţia invenţiilor, brevetul îi acordă titularului
dreptul de a interzice terţilor, care nu au acordul său, fabricarea, pe teritoriul Republicii Moldova, aprodusului
care con- stituie obiectul brevetului. De asemenea, potrivit alin.(1) art.20 al Legii privind protecţia desenelor şi
modelelor industriale, desenul sau modelul industrial înregistrat conferă titularului dreptul exclusiv de a
interzice oricărui terţ utilizarea sa fără acordul titularului. Prin „utilizare” se înţelege, printre altele, fabricarea
unui produs în care a fost integrat ori căruia i s-a aplicat desenul sau modelul industrial în cauză.
346
În asemenea situații, alin.(2) art.2462 CP RM este inaplicabil, deoarece comercializarea, procurarea în scopul
comercializării, transportarea, expedierea, păstrarea sau alte asemenea operațiuni cu produsele contrafăcute se
comit după consumarea infracțiunii de contrafacere a produselor, situîndu-se în afara cadrului componenței
infracțiunii în cauză.
 Infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.2462 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată fie din momentul fabricării ilegale a produselor care constituie
sau includ un obiect de proprietate intelectuală protejat, săvîrşite în proporţii mari, fie din
momentul îndemnării terţilor la fabricarea ilegală a produselor care constituie sau includ un
obiect de proprietate intelectuală protejat, săvîrşită în proporţii mari.
În contextul modalității de fabricare ilegală a produselor care constituie sau in-
clud un obiect de proprietate intelectuală protejat, săvîrşită în proporţii mari, trebuie de
menționat că procurarea, păstrarea, transportarea, expedierea etc. a materiei prime, a mate-
rialelor sau a altor entități în vederea fabricării unor astfel de produse trebuie calificată ca
pregătire de infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.2462 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(2) art.246 2 CP RM este carac-
terizată prin intenţie directă. De cele mai dese ori, motivul infracţiunii în cauză se exprimă
în interesul material.
Scopul principal al infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2462 CP RM constă în
scopul de comercializare a produselor contrafăcute. La rîndul său, scopul secundar al
infracţiunii în cauză rezidă în scopul inducerii în eroare a potențialei victime (adică a
consumatorului)347, astfel încît aceasta (în rezultatul preconizatei comercializări a produsului
contrafăcut) să achiziționeze un produs care, în condiții de ilegalitate, constituie sau include
un obiect de proprietate intelectuală protejat. În lipsa acestui scop secundar, cele săvîrșite nu
pot fi cali- ficate în baza alin.(2) art.2462 CP RM348.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(2) art.246 2 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
În cazul modalității de fabricare ilegală a produselor care constituie sau includ
un obiect de proprietate intelectuală protejat, săvîrşită în proporţii mari (nu și în cazul
modalității de îndemnare a terţilor la fabricarea ilegală a produselor care constituie sau
includ un obiect de proprietate intelectuală protejat, săvîrşită în proporţii mari), subiectul

347
Conform art.13 al Legii privind protecția consumatorilor, se interzic practicile comerciale înșelătoare. Printre
altele, opractică comercială este considerată înşelătoare în cazul în care conţine informaţii false sau, în orice alt
fel, inclusiv prin prezentarea generală, induce sau poate induce în eroare consumatorul mediu şi, în orice
situaţie, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie de tranzacţionare pe care nu
ar fi luat-o în altă situaţie, chiar dacă informaţia este corectă de fapt, cu privire la drepturile de proprietate
intelectuală.
348
În lipsa scopului enunțat, nu se exclude aplicarea altor norme (de exemplu, a unora dintre prevederile de la
art.1851 sau 1852 CP RM).

465
trebuie să aibă calitatea specială de producător 349, calitate dovedită prin licență (autorizație)
și înregistrarea de stat corespunzătoare sau prin deținerea patentei de întreprinzător. În lipsa
acestei calități speciale, trebuie să vorbim despre pregătirea de infracțiunea prevăzută la alin.
(4) art.190 CP RM.

Contrabanda (art.248 CP RM):

În art.248 CP RM, sub denumirea marginală de contrabandă, sunt reunite cinci
variante-tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată de infracţiune.
Astfel, potrivit alin.(1) art.248 CP RM, prima variantă-tip a contrabandei constă
în trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a altor
valori în proporţii mari, eludîndu-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere
în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a do-
cumentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare
neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei.
La rîndul său, cea de-a doua variantă-tip a contrabandei, prevăzută la alin.(2)
art.248 CP RM, se exprimă în trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a
substanţelor narcotice, psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi
explozive, precum şi a deşeurilor nocive şi a produselor cu destinaţie dublă, eludîndu-se
controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adap-
tate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de iden-
tificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau
în alte documente de trecere a frontierei.
Conform alin.(3) art.248 CP RM, cea de-a treia variantă-tip a contrabandei constă
în trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a dispozitivelor
explozive, a muniţiilor, eludîndu-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere
în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a do-
cumentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare
neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei.
Cea de-a patra variantă-tip a contrabandei, specificată la alin.(4) art.248 CP RM,
se exprimă în trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor
culturale,

eludîndu-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special pregătite

349
Și de această dată, avem în vedere noțiunea de producător în sensul art.1 al Legii privind protecția
consumatorilor: orice persoană juridică sau fizică autorizată pentru activitate de întreprinzător, care fabrică
produse ori părţi din produse.
sau adaptate în acest scop, precum şi nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova
a valorilor culturale scoase din ţară, în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie.
Varianta agravată a contrabandei, prevăzută la lit.b) şi c) alin.(5) art.248 CP RM,
presupune că infracţiunile specificate la alineatele (1), (2), (3) sau (4), sunt săvîrşite:
- de două sau mai multe persoane (lit.b));
- de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu (lit.c)).
În fine, potrivit lit.d) alin.(5) art.248 CP RM, cea de-a cincea variantă-tip a con-
trabandei constă în trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor,
obiectelor şi a altor valori în proporţii deosebit de mari mari, eludîndu-se controlul vamal
ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest
scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală,
ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documen-
te de trecere a frontierei.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(1) art.248 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la securitatea vamală a Republicii Moldova.
Obiectul material (imaterial) al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.248 CP RM îl
reprezintă mărfurile, obiectele sau alte valori (cu excepţia celor menţionate la alin.(2)-(4)
art.248 CP RM), dacă valoarea acestora se exprimă în proporţii mari. Dacă valoarea acestor
mărfuri, obiecte sau a altor valori nu atinge proporţiile mari, atunci cele comise sunt pasibi-
le de calificare potrivit alin.(10) art.287 din Codul Contravenţional.
În cazul infracțiunii specificate la alin.(1) art.248 CP RM, este esențial ca valoa-
rea mărfurilor, obiectelor sau altor valori, care constituie obiectul material (imaterial) al
infracțiunii, să nu depăşească 5000 unităţi convenţionale. În caz contar, răspunderea se va
aplica în conformitate cu lit.d) alin.(5) art.248 CP RM.
Reieşind din prevederile art.1 din Codul vamal, prin „mărfuri, obiecte sau alte va-
lori” trebuie de înţeles orice bunuri mobile (inclusiv: valuta străină şi moneda naţională
în numerar; documentele de plată sau valorile mobiliare exprimate în valută străină sau
monedă naţională; mijloacele de transport cu excepţia celor prevăzute la pct.4) art.1 din
Codul Vamal350). De asemenea, noţiunea „mărfuri, obiecte sau alte valori” include: gazele
naturale; energia electrică; energia termică.

350
Se au în vedere mijloacele de transport folosite pentru transportul internaţional de pasageri sau mărfuri, inclusiv
containere ori alte instalaţii de transport. Asemenea mijloace de transport pot avea rolul de mijloace de săvîrşire
a infracţiunii de contrabandă, nu de obiect material al acesteia.

468
 Nu există alte bunuri (în afară de cele enumerate în alin.(1)-(4) art.248 CP RM),
care să poată reprezenta obiectul material al infracţiunilor prevăzute la art.248 CP RM.
De aceea, de exemplu, în cazul trecerii peste frontiera vamală a semnelor bănești false,
nu este aplicabil nici art.248 CP RM, nici alin.(10) art.287 din Codul Contravenţional. O
asemenea faptă nu atrage răspundere, pentru că semnele bănești false nu pot fi echivalate cu
semnele bănești emise de BNM. Noţiunea „mărfuri, obiecte şi alte valori”, utilizată în alin.
(1) art.248 CP RM şi în alin.(10) art.287 din Codul contravenţional, nu se referă la semnele
bănești false. Cînd spunem „semne bănești”, înţelegem numai semnele bănești autentice,
adică banii în sensul Legii Republicii Moldova cu privire la bani, adoptate de Parlamen-
tul Republicii Moldova la 15.12.1992351. Semnele bănești false nu se specifică nici printre
obiectele materiale cu calităţi speciale, nominalizate la alin.(2)-(4) art.248 CP RM.
Datorită specificului său, infracţiunea specificată la alin.(1) art.248 CP RM nu are
victimă.
În cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.248 CP RM, latura obiectivă include
următoarele trei semne: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea exprimată în trecerea
entităţilor, ce reprezintă obiectul material (imaterial) al infracțiunii în cauză, peste frontiera
vamală a Republicii Moldova; 2) locul săvîrşirii infracţiunii – frontiera vamală a Republicii
Moldova; 3) metodele săvîrşirii infracţiunii: a) eludarea controlului vamal; b) tăinuirea de
controlul vamal, prin ascunderea în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop; c)
folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală; d) nedecla-
rarea; e) declararea neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a
frontierei.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.248 CP RM, prin „trecerea frontierei
va- male a Republicii Moldova” se înţelege introducerea pe/scoaterea de pe teritoriul
vamal al Republicii Moldova de mărfuri, obiecte, alte valori etc., inclusiv prin expedieri
poştale internaţionale, prin conducte sau prin linii de transport electric.
În ceea ce priveşte noţiunea „frontiera vamală a Republicii Moldova”, în con-
formitate cu alin.(3) art.4 din Codul vamal, aceasta este definită ca fiind frontiera de stat a
Republicii Moldova, precum și perimetrul zonelor libere şi al antrepozitelor vamale.
Conform alin.(1) art.2 al Legii Republicii Moldovacu privire la frontiera de stat a
Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 04.11.2011352, frontie-
351
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1993, nr.3.
352
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.76-80.

469
ra de stat a Republicii Moldova reprezintă linia naturală sau convenţională care marchează
limitele externe ale teritoriului asupra căruia Republica Moldova îşi exercită suveranitatea
exclusivă pe uscat, pe sectoarele acvatice, subterane, aeriene şi care trece, în linie dreaptă,
de la un semn de frontieră la altul ori, acolo unde frontiera de stat nu este marcată în teren
cu semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul; pe fluvii şi pe celelalte ape
curgătoare frontiera de stat este cea stabilită prin tratatele încheiate de Republica Moldova
cu statele vecine, respectîndu-se principiul dreptului internaţional, conform căruia frontiera
de stat trece pe mijlocul şenalului navigabil principal, iar pe apele curgătoare nenavigabile,
pe la mijlocul pînzei de арă.
Potrivit alin.(1) art.1 al Legii Republicii Moldovacu privire la zonele economice li-
bere, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 27.07.2001 353, zonele economice libe-
re (zonele antreprenoriatului liber) sunt părţi ale teritoriului vamal al Republicii Moldova,
separate din punct de vedere economic, strict delimitate pe tot perimetrul lor, în care pentru
investitorii autohtoni şi străini sunt permise, în regim preferenţial, genuri ale activităţii de
întreprinzător, în condiţiile legii.
În acord cu art.50-56 din Codul Vamal, antrepozitul vamal este locul aprobat de
organul vamal şi aflat sub supravegherea acestuia, unde pot fi depozitate mărfurile specifi-
cate la alin.(2) art.50 din Codul Vamal. Regimul de antrepozit vamal permite depozitarea
într-un antrepozit: a) a mărfurilor străine, fără aplicarea drepturilor de import şi măsurilor
de politică economică; b) a mărfurilor autohtone destinate exportului.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.248 CP RM, prin „eludarea controlului va-
mal” se are în vedere intrarea în sau ieşirea din Republica Moldova prin alte locuri decît
cele destinate pentru aceasta, sau în afara orelor de lucru al posturilor vamale. În legătură
cu aceasta, la art.26 din Codul Vamal se stabileşte că trecerea mărfurilor şi mijloacelor de
transport peste frontiera vamală este permisă numai în locurile stabilite de organul vamal şi
în orele lui de program. Cu acordul organului vamal, trecerea mărfurilor şi mijloacelor de
transport peste frontiera vamală poate fi efectuată în alte locuri şi în ore extraprogram.
În ipoteza intrării în sau ieşirii din Republica Moldova prin alte locuri decît cele
destinate pentru aceasta, infracţiunea specificată la alin.(1) art.248 CP RM va putea forma
concurs cu infracţiunea de trecere ilegală a frontierei de stat (art.362 CP RM). Aceasta cu
condiția că este trecută frontiera de stat, nu și perimetrul zonelor economice libere sau pe-
rimetrul antrepozitelor vamale.

353
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.108-109.

470
 În sensul prevederii de la alin.(1) art.248 CP RM, prin „tăinuirea de controlul va-
mal” se înţelege neprezentarea pentru controlul vamal a bunurilor care se trec peste fron-
tiera vamală a Republicii Moldova, printr-un procedeu ce împiedică examinarea şi consta-
tarea lor, adică cu folosirea locurilor special pregătite sau adaptate în acest scop (locurilor
ascunse ale corpului, hainelor, obiectelor personale, locurilor reutilate sau acomodate în
mijloacele de transport drept ascunzişuri etc.).
Tăinuirea de controlul vamal, ca metodă de săvîrşire a infracţiunii specificate la
alin.(1) art.248 CP RM, trebuie deosebită de: 1) împiedicarea accesului persoanei cu funcţie
de răspundere a organului vamal în exerciţiul funcţiunii la mărfurile, obiectele şi la alte va-
lori aflate sub control vamal (alin.(3) art.287 din Codul contravenţional); 2) neprezentarea
în termen organului vamal a mărfurilor, obiectelor şi altor valori aflate sub control vamal,
transportate de la un organ vamal la altul, precum şi a actelor asupra acestora (alin.(5)
art.287 din Codul contravenţional).
În sensul prevederii de la alin.(1) art.248 CP RM, prin „folosirea frauduloasă a do-
cumentelor sau a mijloacelor de identificare vamală” se are în vedere că făptuitorul utilizea-
ză, în calitate de mijloace (instrumente) de săvîrşire a infracțiunii: 1) documentele false; 2)
documentele nule; 3) documentele obţinute pe cale ilegală; 4) documentele care se referă la
alte bunuri decît cele care sunt în realitate însoţite de asemenea documente; 5) mijloacele de
identificare vamală false; 6) mijloacele de identificare vamală autentice, dar care se referă la
alte bunuri decît cele care au fost în realitate identificate cu mijloacele date.
Prin „documente” trebuie de înţeles documentele vamale (declaraţia vamală, certi-
ficatul de origine a mărfii, factura Invoice, cont-factura etc.) sau alte documente de trecere a
frontierei, care însoţesc bunurile trecute peste frontiera vamală a Republicii Moldova.
Prin „mijloace de identificare vamală” se au în vedere oricare surse nedocumen-
tare de informaţie despre însuşirile calitative şi cantitative ale bunurilor trecute peste fron-
tiera vamală a Republicii Moldova: sigilii, ştampile; marcajul textual, cifric sau de alt gen,
semnele de identificare; probe şi mostre ale bunurilor; descrierea bunurilor; schiţe, imagini,
fotografii, ilustraţii etc. ale bunurilor etc.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.248 CP RM, prin „nedeclarare”, se înţelege
neincluderea în declaraţia vamală a informaţiei despre bunurile care trebuiau declarate în
mod obligatoriu. Nedeclararea, ca metodă de săvîrşire a infracţiunii specificate la alin.(1)
art.248 CP RM, trebuie deosebită de neprezentarea în termen către organul vamal a actelor
necesare controlului vamal al mărfurilor, obiectelor şi al altor valori aflate sub controlul
vamal, indiferent de prezentarea declaraţiei scrise (alin.(4) art.287 din Codul contravenţi-
onal).
În sensul prevederii de la alin.(1) art.248 CP RM, prin „declarare neautentică” se
înţelege introducerea în declaraţia vamală a unor informaţii vădit false.
Infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.248 CP RM este o infracţiune formală. Inter-
pretînd prevederile de la pct.5) art.1 din Codul Vamal, se poate menţiona că infracţiunea
în cauză se consideră consumată după caz: a) din momentul trecerii de facto a frontierei
vamale a Republicii Moldova (în cazul introducerii de bunuri pe teritoriul vamal al Repu-
blicii Moldova, sau în cazul introducerii lor pe cealaltă parte a teritoriului vamal al Repu-
blicii Moldova de pe teritoriul zonelor economice libere, sau în cazul în care făptuitorul nu
imprimă celor săvîrşite nici măcar o aparenţă de legalitate (de exemplu, în cazul eludării
controlului vamal), presupunînd scoaterea de bunuri de pe teritoriul vamal al Republicii
Moldova sau introducerea lor pe teritoriul zonelor economice libere de pe cealaltă parte a
teritoriului vamal al Republicii Moldova); b) din momentul depunerii declaraţiei vamale
sau al efectuării altor operaţiuni vamale care denotă intenţia de a introduce sau de a scoate
bunuri (în cazul scoaterii de bunuri de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova sau în ca-
zul introducerii lor pe teritoriul zonelor economice libere de pe cealaltă parte a teritoriului
vamal al Republicii Moldova, presupunînd că făptuitorul imprimă celor săvîrşite o aparenţă
de legalitate (de exemplu, îşi declară bunurile, însă această declarare este neautentică)).
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.248 CP RM se caracte-
rizează prin intenţie directă. De cele mai dese ori, motivul infracţiunii în cauză constă în
interesul material.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.248 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(2) art.248 CP RM are
un caracter multiplu: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la
securitatea vamală a Republicii Moldova; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile so-
ciale cu privire la circulaţia legală a substanţelor narcotice, psihotrope, cu efecte puternice,
toxice, otrăvitoare, radioactive sau explozive, ori a deşeurilor nocive sau a produselor cu
destinaţie dublă.

472
 Obiectul material (imaterial) al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.248 CP RM
îl reprezintă în mod alternativ: a) substanţele narcotice; b) substanţele psihotrope; c) sub-
stanţele cu efecte puternice; d) substanţele toxice; e) substanţele otrăvitoare; f) substanţele
radioactive; g) substanţele explozive; h) deşeurile nocive; i) produsele cu destinaţie dublă.
La calificare, nu contează nici valoarea exprimată în bani a acestora, nici cantitatea (pro-
porţiile) lor.
În conformitate cu alin.(1) art.1341 CP RM, prin „substanţă narcotică sau psiho-
tropă” se înţelege substanţa de origine naturală sau sintetică şi preparatul conţinînd o astfel
de substanţă, care provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică la consumul lor abuziv.
În Hotărîrea Guvernului Republicii Moldovaprivind aprobarea Listei substanţelor
narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în trafic ili-
cit, precum şi cantităţile acestora, nr.79 din 23.01.2006354, în Compartimentul I al acesteia
„Substanţe narcotice”, lista de substanţe narcotice este prezentată în mod exhaustiv şi nu
poate include alte substanţe decît cele pe care le enumeră. În cadrul aceluiaşi act normativ,
în Compartimentul II „Substanţe psihotrope”, lista de substanţe psihotrope este prezentată
în mod exhaustiv şi nu poate include alte substanţe decît cele pe care le enumeră.
Nu pot să reprezinte obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.248 CP
RM: 1) analoagele substanţelor narcotice sau psihotrope; 2) plantele care conţin substanţe
narcotice sau psihotrope; 3) precursorii; 4) substanţele dopante 355 (care nu sunt în acelaşi
timp substanţe narcotice sau psihotrope). Toate aceste entităţi pot să constituie obiectul
material al infracţiunii specificate la alin.(1) art.248 CP RM.
În ce priveşte noţiunea „substanţe cu efecte puternice”, prin aceasta se au în vede-
re mijloacele medicamentoase sau alte mijloace, a căror utilizare fără prescripţia medicului
sau cu încălcarea normelor de dozare poate cauza daune grave organismului omului, şi
care sunt prevăzute exhaustiv în Lista nr.2 a Tabelului nr.5, aprobată prin hotărîrea CPCD
(procesul-verbal nr.7 din 01.12.1998) (Substanţele narcotice, substanţele psihotrope, care
se află sub control internaţional, în corespundere cu Convenţiile ONU din anii 1961, 1971

354
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.16-19.
355
Conform Legii Republicii Moldovapentru prevenirea єi combaterea dopajului în sport, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 11.07.2012*, substanţă dopantă este substanţa destinată să mărească în mod artificial
capacitatea fizică umană sau să modifice rezultatele competiţiilor sportive (art.4); lista substanţelor în cauză se
aprobă de către Agenţia Mondială Antidoping (WADA). Agenţia Naţională Antidoping este responsabilă de pub-
licarea acestei liste în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (alin.(1) art.10).
*Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.1-5.
şi 1988 pe teritoriul Republicii Moldova)356. Substanţe cu efecte puternice sunt: clofelina;
cloroformul; diazepamul; eterul pentru narcoză; spirtul etilic sintetic etc.

Prin „substanţe toxice” se au în vedere substanţele, a căror utilizare de către o

persoană, chiar şi în condiţiile unei neînsemnate depăşiri a dozei, poate provoca moartea
acesteia, şi care sunt nominalizate exhaustiv în Lista nr.1 din Tabelul nr.5 al CPCD (proce-
sul-verbal nr.7 din 01.12.1998) (Substanţele narcotice, substanţele psihotrope, care se află
sub control internaţional, în corespundere cu Convenţiile ONU din anii 1961, 1971 şi 1988
pe teritoriul Republicii Moldova). Substanţe toxice sunt: cianura de potasiu; fenolul; spirtul
metilic; sarinul; veninul de albină purificat; veninul de şarpe purificat etc.
Prin „substanţe otrăvitoare” se au în vedere combinaţiile chimice de înaltă toxi-
citate, avînd destinația vulnerării forţei vii în timpul acţiunilor militare. În special, se au
în vedere substanţele chimice toxice în accepţiunea Legii Republicii Moldovacu privire la
implementarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii
armelor chimice şi distrugerea acestora, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
05.11.2004357 (de exemplu, soman, tabun, iperită, lewisită, ricină, fosgen, clorcian etc.).
Conform Anexei nr.2 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldovacu privire la
reglementarea transportării încărcăturilor periculoase pe teritoriul Republicii Moldova şi
lichidarea consecinţelor eventualelor avarii, nr.45 din 24.01.1994 358, substanţe radioactive
sunt: materia primă radioactivă (minereu de uraniu, toriu şi concentratele lor); combusti-
bilul nuclear (nuclear-exploziv), substanţele radioactive divizibile: U-233; U-235; U-238;
Pu-239.
Prin „substanţe explozive” înţelegem combinaţiile chimice sau amestecurile de
substanţe, capabile să declanşeze o reacţie chimică rapidă, care este însoţită de degajarea
unei mari cantităţi de energie termică şi de formarea de gaze (de exemplu, trinitrotoluen
(trotil), tetril, hexogen, octogen, nitroglicerină, dinamită, azotatul de amoniu, astralită, ni-
troceluloză, pentrită (PENT), RDX, HMX etc.).
Prin „deşeuri nocive” se au în vedere deşeurile periculoase în sensul Hotărîrii Gu-
vernului Republicii Moldovaprivind controlul transportării transfrontaliere a deşeurilor şi
eliminării acestora, nr.637 din 27.05.2003359: deşeurile care au una sau mai multe caracte-

356
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.16.
357
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.5-12.
358
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1.
359
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.99.

474
ristici periculoase şi sunt incluse în Lista A (specificată în anexa nr.1 la respectiva Hotărîre
a Guvernului Republicii Moldova).
Conform Legii Republicii Moldovacu privire la controlul exportului, reexpor-
tului, importului şi tranzitului de mărfuri strategice, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 26.07.2000360, prin „produse cu destinaţie dublă” trebuie de înţeles totali-
tatea cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice, a proceselor, materialelor şi utilajelor folosite la
elaborarea, producerea şi exploatarea producţiei de menire civilă, care pot fi utilizate şi
la fabricarea de producţie militară, de armament nuclear, chimic, biologic, precum şi de
alte tipuri de armament de distrugere în masă şi mijloace purtătoare de astfel de arme şi
de arme convenţionale.
Datorită specificului său, infracţiunea specificată la alin.(2) art.248 CP RM nu are
victimă.
În cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.248 CP RM, latura obiectivă are ur-
mătoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea exprimată în trecerea
entităţilor, ce reprezintă obiectul material (imaterial) al infracțiunii în cauză, peste frontiera
vamală a Republicii Moldova; 2) locul săvîrşirii infracţiunii – frontiera vamală a Republicii
Moldova; 3) metodele săvîrşirii infracţiunii: a) eludarea controlului vamal; b) tăinuirea de
controlul vamal, prin ascunderea în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop; c)
folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală; d) nedecla-
rarea; e) declararea neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a
frontierei.
Toate noțiunile desemnînd cele trei semne ale laturii obiective a infracţiunii speci-
ficate la alin.(2) art.248 CP RM au fost examinate cu prilejul analizei infracţiunii prevăzute
la alin.(1) art.248 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Infracțiunea prevăzută la alin.(2) art.248 CP RM este o infracţiune formală. Mo-
mentul de consumare a infracțiunii în cauză are aceleași caracteristici ca și momentul de
consumare a infracţiunii specificate la alin.(1) art.248 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.248 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă. De cele mai dese ori, motivul infracţiunii în cauză constă în in-
teresul material. Totuși, nu se exclude prezența altor motive: năzuința asigurării propriului
consum de substanțe narcotice sau psihotrope; năzuința facilitării săvîrșirii altor infracțiuni

360
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.137-138.
(de exemplu, a infracțiunilor specificate la art.278 CP RM, atunci cînd făptuitorul trece
ilegal peste frontiera vamală a Republicii Moldova substanţe otrăvitoare, radioactive sau
explozive) etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.248 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(3) art.248 CP RM are
un caracter multiplu: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la
securitatea vamală a Republicii Moldova; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile
sociale cu privire la circulaţia legală a armamentului, a dispozitivelor explozive sau a
muniţiilor.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.248 CP RM îl reprezintă
în mod alternativ: a) armamentul; b) dispozitivele explozive; c) muniţiile. La calificare nu
contează valoarea, exprimată în bani, a acestora.
Noţiunea „armament” este generică pentru toate tipurile de arme, tehnică militară
şi utilaj militar.
Prin „dispozitive explozive” înţelegem mijloacele tehnice, destinate efectuării ex-
ploziei sau dirijării ei în scopuri militare, industriale, hidrologice etc.
Noţiunea „muniţii” este generică pentru: 1) cartuşele pentru armamentul de infan-
terie; 2) încărcăturile pentru aruncătoarele de grenade şi mortiere; 3) proiectilele de artile-
rie; 4) bombele de aviaţie etc.
Datorită specificului său, infracţiunea specificată la alin.(3) art.248 CP RM nu are
victimă.
În cazul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.248 CP RM, latura obiectivă include
următoarele semne: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea exprimată în trecerea
entităţilor, ce reprezintă obiectul material (imaterial) al infracțiunii în cauză, peste frontiera
vamală a Republicii Moldova; 2) locul săvîrşirii infracţiunii – frontiera vamală a Republicii
Moldova; 3) metodele săvîrşirii infracţiunii: a) eludarea controlului vamal; b) tăinuirea de
controlul vamal, prin ascunderea în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop; c)
folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală; d) nedecla-
rarea; e) declararea neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a
frontierei.

476
 Toate noțiunile desemnînd cele trei semne ale laturii obiective a infracţiunii speci-
ficate la alin.(3) art.248 CP RM au fost examinate cu ocazia analizei infracţiunii prevăzute
la alin.(1) art.248 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Infracțiunea prevăzută la alin.(3) art.248 CP RM este o infracţiune formală. Mo-
mentul de consumare a infracțiunii în cauză are aceleași caracteristici ca și momentul de
consumare a infracţiunii specificate la alin.(1) art.248 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.248 CP RM se caracte-
rizează prin intenţie directă. De cele mai dese ori, motivul infracţiunii în cauză constă în
interesul material. Totuși, nu se exclude prezența altor motive: năzuința făptuitorului de
a se asigura cu propria armă sau cu propriile muniții; năzuința facilitării comiterii altor
infracțiuni (de exemplu, a infracțiunilor specificate la art.278 CP RM) etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.248 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(4) art.248 CP RM are un
caracter multiplu: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la secu-
ritatea vamală a Republicii Moldova; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale
cu privire la circulaţia legală a valorilor culturale.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.248 CP RM îl reprezintă
în mod alternativ: a) valorile culturale trecute peste frontiera vamală a Republicii Moldova,
indiferent de valoarea, exprimată în bani, a acestora, b) valorile culturale nereturnate pe
teritoriul vamal al Republicii Moldova, anterior scoase din ţară, în cazul în care întoarcerea
lor este obligatorie, indiferent de valoarea, exprimată în bani, a acestora.
Potrivit Legii Republicii Moldovacu privire la modul de introducere şi scoatere a
bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice, adoptate de Parla-
mentul Republicii Moldova la 20.12.2002 361, prin „valori culturale” se au în vedere obiec-
tele care, în viziunea Ministerului Culturii, prezintă valoare pentru artă, literatură, ştiinţă,
cultură şi religie.
Conform art.133 CP RM, valorile culturale sunt indicate în Convenţia UNESCO
din 14.11.1970 privind măsurile îndreptate spre interzicerea şi prevenirea introducerii,
scoaterii şi transmiterii ilicite a drepturilor de proprietate asupra valorilor culturale, ratifi-
cate prin Legea Republicii Moldovaprivind ratificarea Convenţiei asupra măsurilor ce ur-

361
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.185-189.
mează a fi luate pentru interzicerea şi împiedicarea operaţiunilor ilicite de import, export şi

transfer de proprietate al bunurilor culturale, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova

la 21.07.2007362. În special, se au în vedere: 1) colecţiile rare şi mostre ale florei şi fau-
nei, mineralogiei sau anatomiei; 2) obiectele care prezintă interes pentru paleontologie; 3)
comorile arheologice; 4) descoperirile arheologice; 5) incunabulele; 6) manuscrisele rare,
cărţile, documentele străvechi şi publicaţiile, care prezintă un interes deosebit; 7) arhivele,
inclusiv arhivele de fonograme, de cinema şi de fotografii etc.
Datorită specificului său, infracţiunea specificată la alin.(4) art.248 CP RM nu are-
victimă.
În cazul infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.248 CP RM, latura obiectivă presu-
pune existenţa a două versiuni alternative: versiunea A: 1) fapta prejudiciabilă, exprimată
în acţiune, care constă în trecerea valorilor culturale peste frontiera vamală a Republi-
cii Moldova; 2) locul săvîrşirii infracţiunii – frontiera vamală a Republicii Moldova; 3)
metodele săvîrşirii infracţiunii: a) eludarea controlului vamal; b) tăinuirea de controlul
vamal, prin ascunderea în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop; versiunea
B: 1) fapta prejudiciabilă, exprimată în inacţiune, care constă în nereturnarea pe teritoriul
vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scoase din ţară, dacă întoarcerea lor
este obligatorie; 2) locul săvîrşirii infracţiunii – în afara teritoriului vamal al Republicii
Moldova.
Prin „nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor cul-
turale scoase din ţară, în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie ” se are în vedere
neîntreprinderea de către făptuitor a măsurilor de readucere a valorilor culturale scoase din
ţară, dacă el putea şi trebuia să le readucă. Se are în vedere că aceste valori culturale au fost
scoase de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova în mod legal (de exemplu, pentru a pu-
tea fi prezentate în cadrul unei expoziţii internaţionale sau în cadrul schimbului de exponate
cu muzeele din străinătate etc.)363.
Potrivit alin.(3) art.9 al Legii cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunu-
rilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 20.12.2002364, persoanele fizice nu au dreptul de a scoate de pe

362
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.94-97.
363
Se aplică alin.(8) art.287 al Codului contravenţional în ipoteza de nereturnare pe teritoriul vamal al Republicii
Moldova a mărfurilor, vehiculelor, obiectelor şi altor valori (cu excepţia valorilor culturale) scoase cu obligaţia
de a fi returnate în termenele stabilite în aceste obligaţii.
364
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.185-189.

478
teritoriul Republicii Moldova valori culturale. De aici derivă concluzia că obligaţia de re-
turnare a valorilor culturale, consemnată în alin.(4) art.248 CP RM, se referă numai la o
persoană juridică.
În acelaşi timp, atît o persoană juridică, cît şi o persoană fizică pot săvîrşi infracţi-
unea specificată la alin.(4) art.248 CP RM, în modalitatea de trecere peste frontiera vamală
a Republicii Moldova a valorilor culturale, eludîndu-se controlul vamal ori tăinuindu-le de
el prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop.
În conformitate cu art.46-48 ale Legii privind ocrotirea monumentelor, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 22.06.1993365, scoaterea monumentelor peste hotarele
Republicii Moldova se interzice. Excepţii se admit în cazul bunurilor imobile, cu avizul
Parlamentului, în baza propunerilor Ministerului Culturii şi Turismului; în cazul bunurilor
mobile – cu avizul Guvernului. Scoaterea temporară a monumentelor peste hotarele repu-
blicii în scopul de a întreţine relaţii internaţionale în domeniul culturii şi turismului se admi-
te în condiţiile stabilite de organele de stat pentru ocrotirea monumentelor în conformitate
cu legislaţia în vigoare. Monumentele aduse temporar în republică, ce se află în proprietatea
statelor străine, organizaţiilor obşteşti şi cetăţenilor străini, sunt protejate de stat în condi-
ţiile Legii privind ocrotirea monumentelor şi ale contractelor respective şi pot fi scoase din
ea la dorinţa proprietarilor în baza certificatului care atestă aducerea lor.
Conform art.4 din Codul Vamal, prin „teritoriul vamal al Republicii Moldova” se
înţelege teritoriul unic ce include teritoriul terestru, apele interioare, apele teritoriale 366 şi
spaţiul aerian deasupra acestora. Pe teritoriul Republicii Moldova se pot afla zone economi-
ce libere şi antrepozite vamale. Zonele economice libere şi antrepozitele vamale sunt părți
ale teritoriului vamal al Republicii Moldova, în care se aplică regimul vamal respectiv.
Infracțiunea prevăzută la alin.(4) art.248 CP RM este o infracţiune formală. În
ipoteza nereturnării pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scoase
din ţară, în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie, infracțiunea în cauză se consi-
deră consumată din momentul expirării termenului de întoarcere a valorilor culturale,
stabilit în documentele însoţitoare. Pe de altă parte, în ipoteza trecerii peste frontiera
vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale, eludîndu-se controlul vamal ori tăinu-

365
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1.
366
Atragem atenţia că teritoriul Republicii Moldova poate include ape interioare, dar nu şi ape teritoriale. În gen-
eral, prin „ape interioare” se înţelege canalurile, lacurile, rîurile, fluviile, intrările, băile şi braţele de mare dintre
proeminenţele uscatului. Apele teritoriale (denumite şi mare teritorială) reprezintă fîşia de mare de o anumită
lăţime care se întinde de-a lungul ţărmului unui stat.

479
indu-le de el, momentul de consumare a infracțiunii specificate la alin.(4) art.248 CP RM
are aceleași caracteristici ca și momentul de consumare a infracţiunii prevăzute la alin.
(1) art.248 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.248 CP RM se caracte-
rizează prin intenţie directă. De cele mai dese ori, motivul infracţiunii în cauză constă în
interesul material.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.248 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
În legătură cu caracteristicile circumstanţei agravante consemnate la lit.b) alin.(5)
art.248 CP RM, este oportun a se apela la explicaţiile de rigoare prezentate cu ocazia anali-
zei infracțiunii prevăzute la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM, cu ajustările de rigoare.
În cazul circumstanței agravante consemnate la lit.c) alin.(5) art.248 CP RM, prin
„folosirea situaţiei de serviciu” se are în vedere situaţia cînd subiectul special – persoana
cu funcţie de răspundere – trebuie să acţioneze în limitele atribuţiilor sale de serviciu, însă
nu respectă obligaţiile care formează competenţa sa de serviciu, competenţă care este deter-
minată prin actele normative corespunzătoare (Codul vamal, actele normative ale Serviciu-
lui Vamal, actele cu vocaţie internaţională în domeniul vamal etc.).
Conform art.3 şi 4 ale Legiiserviciului în organele vamale, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 20.07.2000367, colaboratorul vamal este persoană cu funcţie de răs-
pundere numită, în condiţiile numitei legi, într-o funcţie în cadrul organului vamal. Colabo-
ratorul vamal deţine grade speciale. Gradele speciale ale serviciului vamal sunt următoarele:
a) plutonier al serviciului vamal; b) plutonier major al serviciului vamal; c) sublocotenent
al serviciului vamal; d) locotenent al serviciului vamal; e) locotenent major al serviciului
vamal; f) căpitan al serviciului vamal; g) maior al serviciului vamal; h) locotenent-colonel
al serviciului vamal; i) colonel al serviciului vamal; j) general-maior al serviciului vamal; k)
general-locotenent al serviciului vamal; l) general-colonel al serviciului vamal.
Aplicarea răspunderii în baza lit.c) alin.(5) art.248 CP RM exclude calificarea su-
plimentară conform art.327 CP RM sau art.312 din Codul contravenţional.
În ipoteza infracțiunii prevăzute la lit.d) alin.(5) art.248 CP RM, valoarea mărfu-
rilor, obiectelor sau altor valori care constituie obiectul material (imaterial) al infracțiunii,
trebuie să depăşească 5000 unităţi convenţionale.

367
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.106-108.

480
 Accentuăm că la lit.d) alin.(5) art.248 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.248 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.d)
alin.(5) art.248 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se
pot afla între ele în concurs.

Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale (art.249 CP RM):

În art.249 CP RM, sub denumirea marginală de eschivare de la achitarea plăţilor
vama- le, sunt reunite două variante-tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată de
infracţiune.
La concret, prima variantă-tip a eschivării de la achitarea plăţilor vamale, speci-
ficată la alin.(1) art.249 CP RM, se exprimă în eschivarea de la achitarea plăţilor vamale
în proporţii mari.
La rîndul său, eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în varianta sa agravată
este incriminată la lit.b) alin.(2) art.249CP RM, presupunînd că infracţiunea prevăzută la
alineatul (1) este săvîrşită de două sau mai multe persoane.
Cea de-a doua variantă-tip a eschivării de la achitarea plăţilor vamale, specificată
la alin.(3) art.249 CP RM, constă în eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii
deosebit de mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(1) art.249 CP RM îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la formarea bugetului public naţional pe calea achitării
plăţilor vamale.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.249 CP RM îl reprezintă
plăţile vamale în proporţii mari 368. Dacă valoarea, exprimată în bani, a plăţilor vamale nu
atinge plafonul proporţiilor mari, cele comise pot fi calificate potrivit alin.(13) art.287 din
Codul contravenţional.
În cazul infracțiunii specificate la alin.(1) art.249 CP RM, este esențial ca mărimea
plăților vamale, care constituie obiectul material al infracțiunii, să nu depăşească 5000 uni-
tăţi convenţionale. În caz contar, răspunderea se va aplica în conformitate cu alin.(3) art.249
CP RM.
În calitate de plăţi vamale, art.117 din Codul vamal numeşte: 1) taxa vamală; 2)
taxa pe valoarea adăugată; 3) accizele; 4) taxa pentru proceduri vamale; 5) taxa pentru par-
ticipare la licitaţia vamală; 6) alte sume prevăzute de legislaţie.

368
În acord cu dispoziţiile Codului vamal, proporţiile plăţilor vamale se stabilesc pe baza cotelor determinate la data
apariţiei obligaţiei vamale. Amenzile şi penalităţile, aferente acestor plăţi, nu se iau în consideraţie la stabilirea
proporţiilor plăţilor vamale.
 În conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la tariful vamal, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 20.11.1997 369, prin „taxă vamală” se înţelege plata
obligatorie, percepută de autoritatea vamală la introducerea pe sau la scoaterea mărfurilor
de pe teritoriul vamal; cuantumul taxei vamale pentru astfel de mărfuri este fixat în tariful
vamal.
Se aplică următoarele tipuri de taxe vamale: 1) ad valorem, calculată în procente
faţă de valoarea în vamă a mărfii; 2) specifică, calculată în baza tarifului stabilit la o uni-
tate de marfă; 3) combinată, care îmbină tipurile de taxe vamale specificate la pct.1) şi
2); 4) excepţională, care, la rîndul ei, se divizează în: a) taxă specială, aplicată în scopul
protejării mărfurilor de origine indigenă la introducerea pe teritoriul vamal a mărfurilor de
producţie străină în cantităţi şi în condiţii care cauzează sau pot cauza prejudicii materiale
considerabile producătorilor de mărfuri autohtoni; b) taxă antidumping, percepută în cazul
introducerii pe teritoriul vamal a unor mărfuri la preţuri mai mici decît valoarea lor în ţara
exportatoare la momentul importului, dacă sunt lezate interesele sau apare pericolul cauză-
rii prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de mărfuri identice sau similare ori apar
piedici pentru organizarea sau extinderea în ţară a producţiei de mărfuri identice sau simi-
lare; c) taxă compensatorie, aplicată în cazul introducerii pe teritoriul vamal a mărfurilor, la
producerea sau la exportul cărora au fost utilizate, direct sau indirect, subvenţii, dacă sunt
lezate interesele sau apare pericolul cauzării prejudiciilor materiale producătorilor autoh-
toni de mărfuri identice sau similare ori apar piedici pentru organizarea sau extinderea în
ţară a producţiei de mărfuri identice sau similare.
În corespundere cu pct.1) art.93 din Codul fiscal, prin „taxa pe valoarea adăugată”
se are în vedere impozitul general de stat care reprezintă o formă de colectare la buget a
unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sunt supuse impozitării pe
teritoriul Republicii Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor
impozabile importate în Republica Moldova.
Potrivit pct.1) art.119 al Codului fiscal, acciz este impozitul general de stat stabilit
pentru unele mărfuri de consum. Se au în vedere mărfurile supuse accizelor, specificate în
anexele la Titlul IV al Codului fiscal.
Taxa pentru proceduri vamale se achită la utilizarea oricărei destinaţii vamale, cu
excepţia abandonului în favoarea statului, dacă legislaţia nu prevede altfel. Mijloacele bă-

369
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.40-41.

483
neşti încasate ca taxă pentru proceduri vamale se varsă la bugetul de stat. Procedurile vama-
le reprezintă totalitatea serviciilor acordate de organele vamale în sfera activităţii vamale.
Nomenclatorul acestor servicii şi taxele pentru ele sunt aprobate în conformitate cu Legea
cu privire la tariful vamal.
Taxa pentru participarea la licitaţia vamală este percepută pentru dreptul de a par-
ticipa la o licitaţie la care sunt comercializate bunurile sechestrate conform art.246, 271 şi
281 din Codul Vamal.
Prin „alte sume prevăzute de legislaţie” se au în vedere celelalte plăţi vamale care
sunt încasate în legătură cu activitatea vamală (taxa de eliberare a licenţei pentru activitatea
de broker vamal; taxa de eliberare a atestatului de calificare a specialistului; taxa de actu-
alizare a valabilităţii acestei licenţe sau a acestui atestat; suma de garanţie încasată de la
persoanele fizice, care sunt în tranzit prin teritoriul Republicii Moldova, avînd un volum de
mărfuri ce depăşesc norma stabilită etc.).
Datorită specificului său, infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.249 CP RM nu are
victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.249 CP RM are următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în inacţiunea de eschivare de la achitarea
plăţilor vamale în proporţii mari; 2) urmările prejudiciabile sub forma neachitării plăţilor
vamale în termenul stabilit; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările pre-
judiciabile.
Prin „eschivare de la achitarea plăţilor vamale” se înţelege refuzul făptuitorului
de a achita plăţile respective în termenele stabilite de legislaţia vamală.
Astfel, potrivit art.124 din Codul Vamal, plăţile vamale se plătesc în prealabil, pînă
la depunerea declaraţiei vamale. La momentul vămuirii se acceptă plata doar a diferenţei
dintre suma calculată şi suma plătită în prealabil. Persoanele fizice, care nu sunt subiecţi ai
activităţii de întreprinzător, achită plăţile vamale în momentul trecerii frontierei vamale, cu
excepţia acelor plăţi care urmează a fi achitate la vămuirea bagajului neînsoţit şi a mijloa-
celor de transport.
Totodată, conform alin.(4) şi (5) art.125 din Codul Vamal, dată a achitării plăţi-
lor vamale, cu excepţia achitării acestora prin intermediul cardurilor bancare, se consideră
data depunerii mijloacelor băneşti la conturile respective ale Ministerului Finanţelor, fapt
confirmat printr-un extras trezorerial. Achitarea plăţilor vamale prin intermediul cardurilor
bancare se consideră efectuată la momentul debitării cu suma plăţii respective a contului
de card din care a fost emis cardul utilizat la plată. Debitarea contului de card respectiv se
confirmă prin bonul (chitanţa) de plată cu card bancar perfectat la terminal POS sau la alt
dispozitiv de utilizare a cardurilor bancare, bon (chitanţă) ce se eliberează deţinătorului de
card. Plata drepturilor de import sau de export efectuată prin intermediul cardurilor bancare
nu poate fi anulată decît cu acceptul serviciului respectiv al Serviciului Vamal.
În conformitate cu art.126 din Codul Vamal, cazurile de prelungire sau de eşalona-
re a termenului de plată a drepturilor de import şi de export sunt stabilite de legislaţie. Nu
poate fi prelungit sau eşalonat termenul de plată a taxelor pentru proceduri vamale.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.249 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul neachitării plăţilor vamale în termenul stabilit.
Infracţiunile specificate la art.249 CP RM trebuie delimitate de fapta presupunînd
imitarea transferului de mijloace băneşti pentru marfa sau serviciile livrate, precum şi de
taxă pe valoarea adăugată corespunzătoare, pe contul bancar al furnizorului. Printr-o astfel
de imitare a exportului făptuitorul creează artificial premise pentru „restituirea” din buget
a taxei pe valoarea adăugată, deşi aceasta nu a fost niciodată vărsată în bugetul public naţi-
onal. În ipoteza dată, răspunderea trebuie aplicată pentru una dintre infracțiunile prevăzute
la art.190 CP RM, fiind sustrase prin înşelăciune mijloace băneşti aparţinînd bugetului pu-
blic.
De asemenea, infracţiunile specificate la art.249 CP RM trebuie delimitate de
infracțiunile prevăzute la art.248 CP RM. Recurgerea făptuitorului la una dintre metodele
de săvîrşire a contrabandei, consemnate în dispoziţia art.248 CP RM, chiar dacă se urmă-
reşte neachitarea plăţilor vamale, exclude reținerea la calificare a vreuneia dintre infracţiu-
nile specificate la art.249 CP RM. Într-o asemenea situaţie vom fi în prezența uneia dintre
infracțiunile prevăzute la art.248 CP RM.
Nu este exclus ca o parte din bunuri să fie trecută ilegal peste frontiera vamală a
Republicii Moldova, pe calea contrabandei, iar cealaltă parte din bunuri să fie trecută legal
peste această frontieră, iar făptuitorul să nu achite plăţile vamale aferente acestei celeilalte
părţi din bunuri. În astfel de circumstanţe, vom fi în prezenţa concursului real dintre una
din infracţiunile specificate la art.248 şi una din infracțiunile prevăzute la art.249 CP RM.
Totodată, în legătură cu aceleaşi bunuri, este de neconceput concursul ideal dintre una din
infracţiunile specificate la art.248 şi una din infracțiunile prevăzute la art.249 CP RM. Cele

485
două infracţiuni sunt incompatibile. Aceasta pentru că infracțiunile specificate la art.249 CP
RM presupun ca premisă trecerea în condiţii de legalitate a bunurilor peste frontiera vamală
a Republicii Moldova.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.249 CP RM se carac-
terizează prin intenţie directă. Motivul infracţiunii date constă, de cele mai multe ori, în
interesul material.
Scopul special al infracțiunii specificate la alin.(1) art.249 CP RM este scopul nea-
chitării la bugetul public naţional a plăţilor vamale.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.249 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).
Reieşind din prevederile art.123 din Codul Vamal, subiectul infracţiunii de eschi-
vare de la achitarea plăţilor vamale este un subiect special. Aceasta deoarece trebuie să
aibă una din următoarele calități speciale: 1) declarant; 2) broker vamal; 3) altă persoană
prevăzută de legislaţie (de exemplu, specialist în domeniul vămuirii care deţine atestat de
calificare sau diplomă a unei instituţii de învăţămînt acreditate în domeniu).
În legătură cu particularitățile circumstanţei agravante consemnate la lit.b) alin.(2)
art.249 CP RM, este utilă apelarea la explicaţiile de rigoare, prezentate cu ocazia examinării
infracțiunii prevăzute la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM.
Accentuăm că la alin.(3) art.249 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.249 CP RM. De fapt, la alin.(1) și (3) art.249
CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se pot afla între ele în
concurs.

Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse

accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de
acciz (art.250 CP RM):
În art.250 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de transportare, păstrare
sau comercializare a mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control
sau timbre de acciz – se reunesc trei variante-tip de infracţiuni.
În aceste condiţii, prima variantă-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(1) art.250
CP RM, constă în transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse acci-
zelor fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit, dacă
aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
 La lit.a) alin.(2) art.250 CP RM, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune se expri-
mă în transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, marcate
cu alte timbre decît cele de modelul stabilit, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
mari.
În fine, cea de-a treia variantă-tip de infracţiune, specificată la lit.b) alin.(2)
art.250 CP RM, constă în transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse
accizelor fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit,
dacă aceasta a cauzat daune în proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.250 CP RM îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la circuitul legal al mărfurilor supuse accizelor, apărate
împotriva transportării, păstrării sau comercializării mărfurilor supuse accizelor fără mar-
carea lor cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit, dacă aceasta a cauzat
daune în proporţii mari.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(1) art.250 CP RM îl reprezintă
mărfurile supuse accizelor. Toate aceste mărfuri sunt specificate în anexele la Titlul IV
„Accizele” al Codului fiscal.
Datorită specificului său, infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.250 CP RM nu are
victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.250 CP RM are următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea de transportare, păstrare
sau comercializare a mărfurilor supuse accizelor, care este însoţită de inacţiunea de nemar-
care a mărfurilor, supuse accizelor, cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul
stabilit; 2) urmările prejudiciabile sub formă de daune în proporţii mari; 3) legătura cauzală
între fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Reieşind din prevederile alin.(4) art.119 din Codul Fiscal, prin „transportarea măr-
furilor supuse accizelor” se înţelege deplasarea, transmiterea acestor mărfuri din încăperea
de accize. Încăperea de accize reprezintă totalitatea locurilor aparţinînd subiectului impu-
nerii (adică, contribuabilului), care sunt determinate în certificatul de accize, unde mărfu-
rile supuse accizelor se prelucrează şi/sau se fabrică, se expediază (se transportă) de către
subiecţii impunerii.
Prin „păstrarea mărfurilor supuse accizelor” se înţelege deţinerea acestor mărfuri
în sfera de stăpînire a făptuitorului.

488
 Prin „comercializarea mărfurilor supuse accizelor” se are în vedere punerea măr-
furilor date în circulaţie pe calea vînzării.
Săvîrşirea doar a acţiunii în oricare din cele trei modalităţi normative, specificate
mai sus, este insuficientă pentru a putea califica cele săvîrşite conform alin.(1) art.250 CP
RM. Mai este necesară o componentă a faptei prejudiciabile, care să exprime ilicitatea
penală a acesteia. Această componentă o formează inacţiunea de nemarcare a mărfurilor,
supuse accizelor, cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit.
Obligativitatea marcării mărfurilor, supuse accizelor, cu timbre de control sau cu
timbre de acciz este prevăzută de actele normative de natură fiscală sau de Legea bugetului
care este pusă în aplicare în anul bugetar respectiv.
Accentuăm că, la alin.(1) art.250 CP RM, nu se are în vedere marcajul „Timbru de
acciz. Marcă comercială de stat”. Din textul Hotărîrii Guvernului Republicii Moldovapri-
vind aplicarea „Timbrului de acciz. Marcă comercială de stat” şi a „Timbrului de acciz” de
tip nou, nr.243 din 08.04.2010370, se desprinde că timbrul de acciz şi marcajul „Timbru de
acciz. Marcă comercială de stat” sunt două tipuri de marcaje distincte.
Cît priveşte timbrul de control şi timbrul de acciz, acestea reprezintă cele două
tipuri de marcaje speciale – tipărite de unitatea specializată, autorizată de Ministerul Finan-
ţelor – marcaje care permit monitorizarea de către organele fiscale a legalităţii circulaţiei
mărfurilor supuse accizelor.
Nu toate mărfurile, supuse accizelor, ci doar unele din ele (de exemplu, artico-
lele din tutun) sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. În linii generale,
aceeaşi situaţie se atestă în privinţa marcării unor mărfuri, supuse accizelor, cu timbru
de control.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.250 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile sub forma daunelor
în proporţii mari. Dacă cele comise nu implică producerea unor asemenea urmări prejudi-
ciabile, fapta poate fi calificată potrivit alin.(2) art.284 din Codul contravenţional, pentru
punerea în circulaţie a producţiei alcoolice nemarcate cu timbru de acciz.
În ipoteza infracțiunii specificate la alin.(1) art.250 CP RM, este esențial ca mări-
mea daunelor să nu depăşească 5000 unităţi convenţionale. În caz contar, răspunderea se va
aplica în conformitate cu lit.b) alin.(2) art.250 CP RM.

370
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.52-53.
 Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.250 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă sau indirectă. Motivul infracţiunii se exprimă, mai cu seamă, în
interesul material.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.250 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Persoana fizică trebuie să aibă calităţile unui subiect special: persoană avînd obli-
gaţia de a procura şi utiliza timbrele de control sau timbrele de acciz, în vederea marcării
cu ele a mărfurilor sale.
De asemenea, subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.250 CP RM trebuie să
fie sau să reprezinte subiectul impunerii (contribuabilul) în sensul art.120 din Codul fis-
cal: a) persoana juridică sau persoana fizică care prelucrează şi/sau fabrică mărfuri supuse
accizelor pe teritoriul Republicii Moldova; b) persoana juridică sau persoana fizică care
importă mărfuri supuse accizelor, cu excepţia mărfurilor specificate la alin.(1)-(3), (5), (7),
(8) art.124 din Codul fiscal.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la lit.a) alin.(2) art.250 CP RM îl
constituie relaţiile sociale cu privire la circuitul legal al mărfurilor supuse accizelor, apărate
împotriva transportării, păstrării sau comercializării mărfurilor supuse accizelor, marcate cu
alte timbre decît cele de modelul stabilit, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(2) art.250 CP RM îl repre-
zintă mărfurile supuse accizelor.
Datorită specificului său, infracţiunea specificată la lit.a) alin.(2) art.250 CP RM
nu are victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(2) art.250 CP RM are urmă-
toarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea de transportare, păstrare
sau comercializare a mărfurilor supuse accizelor, marcate cu alte timbre decît cele de mo-
delul stabilit; 2) urmările prejudiciabile sub formă de daune în proporţii mari; 3) legătura
cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) mijlocul de săvîrşire a in-
fracţiunii: alte timbre de control sau timbre de acciz decît cele de modelul stabilit.
Astfel, spre deosebire de infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.250 CP RM, făptui-
torul nu se mai sustrage marcării mărfurilor cu timbre de control sau timbre de acciz într-o
manieră făţişă, ci încearcă să imprime faptei sale o aparenţă de legalitate.

490
 Modelul timbrelor de control şi al celor de acciz poate fi stabilit numai de Minis-
terul Finanţelor. Faptul că marcarea se face cu alte timbre decît cele de modelul stabilit
înseamnă că făptuitorul aplică timbre falsificate (de el sau de altcineva) sau scoase din uz.
Dacă timbrele de control sau timbrele de acciz sunt falsificate de către o altă per-
soană decît făptuitorul, aceasta urmează să răspundă pentru complicitate la infracţiunea
specificată la lit.a) alin.(2) art.250 CP RM.
Cît priveşte scoaterea din uz a timbrelor de control sau a celor de acciz, este nece-
sară stabilirea de fiecare dată a momentului exact de scoatere din uz. De exemplu, în această
privinţă, în Hotărîrea Guvernului Republicii Moldovaprivind aplicarea „Timbrului de acciz.
Marcă comercială de stat” şi a „Timbrului de acciz” de tip nou, nr.243 din 08.04.2010,
se menţionează: începînd cu 01.04.2010, comercializarea mărfurilor indigene şi de import
care au fost marcate cu „Timbru de acciz”, pus în circulaţie de la 01.07.2008 şi, respectiv,
de la 01.04.2005 se va efectua pînă la 01.04.2011. Introducerea în ţară a mărfurilor marcate
cu „Timbru de acciz”, pus în circulaţie de la 01.07.2008 şi, respectiv, de la 01.04.2005, se
permite numai în cazul în care exportul acestor timbre pentru marcarea mărfurilor la produ-
cătorul străin a fost efectuat pînă la 01.04.2010.
Infracţiunea prevăzută la lit.a) alin.(2) art.250 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile sub formă de
daune în proporţii mari. Dacă cele comise nu implică producerea unor asemenea urmări
prejudiciabile, fapta poate fi calificată potrivit alin.(2) art.284 din Codul contravenţional,
pentru punerea în circulaţie a producţiei alcoolice marcate cu timbru de acciz fals.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la lit.a) alin.(2) art.250 CP RM se ca-
racterizează prin intenţie directă sau indirectă. În principal, motivul infracţiunii se exprimă
în interesul material.
Subiectul infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(2) art.250 CP RM este: 1) persoana
fizică responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) per-
soana juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Persoana fizică trebuie să aibă calităţile unui subiect special: persoană avînd obli-
gaţia de a procura şi utiliza timbrele de control sau timbrele de acciz, în vederea marcării
cu ele a mărfurilor sale.
De asemenea, subiectul infracţiunii specificate la lit.a) alin.(2) art.250 CP RM
trebuie să fie sau să reprezinte subiectul impunerii (contribuabilul) în sensul art.120 din
Codul fiscal.
 Accentuăm că la lit.b) alin.(2) art.250 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.250 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.b)
alin.(2) art.250 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se
pot afla între ele în concurs.

Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor

sechestrate sau confiscate (art.251 CP RM):
La art.251 CP RM se prevede răspunderea pentru infracţiunea de însuşire, înstră-
inare, substituire sau tăinuire a bunurilor sechestrate sau confiscate ori de utilizare a lor
în alte scopuri, săvîrşită de o persoană căreia i-au fost încredinţate aceste bunuri sau care
era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.251 CP RM îl constituie
relaţiile sociale cu privire la circulaţia legală a bunurilor sechestrate sau confiscate.
Obiectul material al infracţiunii specificate la art.251 CP RM îl reprezintă bunurile
sechestrate sau confiscate.
Alte categorii de bunuri (de exemplu: bunurile gajate; bunurile constatate, în or-
dinea stabilită, drept bunuri fără stăpîn; bunurile care se trec în proprietatea statului con-
form dreptului succesoral; comorile remise inspectoratelor fiscale de stat competente ale
Republicii Moldova etc.) nu pot să constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute la
art.251 CP RM.
Datorită calităţii lor speciale de a fi bunuri sechestrate sau confiscate, bunurile
care reprezintă obiectul material al infracţiunii specificate la art.251 CP RM urmează a
fi deosebite de oricare alte bunuri încredinţate în administrarea făptutorului. Iată de ce,
aplicarea răspunderii conform art.251 CP RM exclude calificarea suplimentară în baza
art.191 CP RM.
Cît priveşte bunurile sechestrare, acestea sunt bunurile reţinute ca urmare a măsuri-
lor de asigurare, ordonate de justiţie, fisc etc., în cazurile de neplată a unei datorii, constînd
în sigilarea bunurilor debitorului sau în darea lor în păstrare unei a treia persoane (pînă la
vînzarea lor silită). Bunurile sunt sechestrate în conformitate cu prevederile unor acte nor-
mative: 1) art.176 din Codul de Procedură Civilă; 2) art.203-208 CPP; 3) art.1106-1111 din
Codul Civil; 4) art.199-2011 din Codul Fiscal; 5) art.246 din Codul Vamal; 6) lit.a) alin.(1)
art.63 din Codul de Executare etc.

492
 Privite ca obiect material al infracţiunii specificate la art.251 CP RM, bunurile
confiscate sunt bunurile trecute, forţat şi gratuit, în proprietatea statului, deoarece au fost
utilizate la săvîrşirea infracţiunilor (sau a altor încălcări de lege) ori au rezultat din infracţi-
uni (sau din alte încălcări de lege). Bunurile pot fi confiscate în corespundere cu prevederile
unor acte normative: 1) art.106 CP RM; 2) art.293 din Codul de executare; 3) art.23 al Legii
Republicii Moldovacu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei, adoptate de Parlamen-
tul Republicii Moldova la 25.04.2008371; 4) art.24 al Legii Republicii Moldovacu privire la
combaterea terorismului, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 12.10.2001 372; 5)
art.36 din Codul electoral etc.
Datorită specificului său, infracţiunea prevăzută la art.251 CP RM nu are victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.251 CP RM constă în fapta pre-
judiciabilă exprimată prin acţiune. Această acţiune – săvîrşită asupra bunurilor sechestrate
sau confiscate – presupune următoarele modalităţi normative cu caracter alternativ: 1) în-
suşirea (a se citi – consumarea); 2) înstrăinarea; 3) substituirea; 4) tăinuirea; 5) utilizarea
în alte scopuri.
Prin „însuşire (consumare)” înţelegem întrebuinţarea bunurilor sechestrate sau
confiscate pentru satisfacerea unor trebuinţe proprii ale făptuitorului sau pentru obţinerea
de către acesta a altor bunuri.
Prin „înstrăinare” se are în vedere transmiterea bunurilor sechestrate sau con-
fiscate în folosul unor terţe persoane, sub formă de vînzare, donare, achitare în contul
datoriei etc.
Prin „substituire” se înţelege înlocuirea bunurilor sechestrate sau confiscate, care
sunt determinate individual (res certa), prin substituente, adică prin bunuri care au propri-
etăţi asemănătoare.
Prin „tăinuire” se are în vedere ascunderea bunurilor sechestrate sau confiscate de
cei abilitaţi să le vîndă silit sau să le treacă în proprietatea statului.
Prin „utilizare în alte scopuri” se înţelege: a) descompletarea bunurilor sechestrate
sau confiscate; b) darea acestor bunuri în arendă, în chirie etc., fără a le înstrăina; c) opera-
ţiunile bancare efectuate în privinţa mijloacelor băneşti sechestrate, aflate în conturile unor
instituţii financiare etc.

371
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.103-105.
372
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.147-149.
 Pentru a putea atrage răspunderea conform art.251 CP RM, este necesar ca însu-
şirea (consumarea), înstrăinarea, substituirea, tăinuirea sau utilizarea în alte scopuri a bu-
nurilor sechestrate sau confiscate să se realizeze contrar reglementărilor legale. Dacă nu se
încalcă nici o prevedere legală, art.251 CP RM este inaplicabil.
Infracţiunea specificată la art.251 CP RM este după caz o infracţiune formală sau
materială. Drept urmare, ea se consideră consumată din momentul producerii prejudiciului
material (în cazul modalităţilor de însuşire (consumare) şi înstrăinare) sau din momentul
realizării substituirii (care presupune oferirea unui bun de aceeaşi valoare, în locul bunului
substituit), tăinuirii sau utilizării în alte scopuri a bunurilor respective.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.251 CP RM se caracterizează prin
intenţie directă sau prin intenţie directă ori indirectă (în funcţie de cazul dacă modalitatea
concretă a faptei prejudiciabile imprimă celor săvîrşite parametrii unei infracţiuni formale
sau ai unei infracţiuni materiale). Motivul infracţiunii în cauză constă, de cele mai dese ori,
în interesul material.
Subiectul infracţiunii specificate la art.251 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).
Persoana fizică sau juridică respectivă trebuie să aibă una dintre următoarele cali-
tăţi speciale: 1) persoana căreia bunurile sechestrate sau confiscate i-au fost încredințate;
2) persoana care, conform legii, are obligația să asigure integritatea bunurilor sechestrate
sau confiscate.

Insolvabilitatea intenţionată (art.252 CP RM):

În art.252 CP RM, sub denumirea marginală de insolvabilitate intenţionată,
sunt reunite două variante-tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată de
infracţiune.
La concret, prima variantă-tip a insolvabilităţii intenţionate, specificată la alin.
(1) art.252 CP RM, se exprimă în insolvabilitatea intenţionată care a cauzat creditorului
daune în proporţii mari.
La rîndul său, varianta agravată a insolvabilităţii intenţionate, consemnată la lit.a)
alin.(2) art.252 CP RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită
de două sau mai multe persoane.

494
 În sfîrşit, cea de-a doua variantă-tip a insolvabilităţii intenţionate, specificată la
lit.b) alin.(2) art.252 CP RM, constă în insolvabilitatea intenţionată care a cauzat credito-
rului daune în proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.252 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la corectitudinea onorării de către debitor a obligaţiilor în
faţa creditorilor.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(1) art.252 CP RM îl repre-
zintă, după caz: 1) bunurile care fac parte din activul debitorului; 2) bunurile care fac
parte din pasivul debitorului (care sunt datorate creditorilor); 3) oricare act de evidenţă
contabilă sau statistică privind activitatea economică a debitorului (bilanţul contabil, alte
documente contabile; devizul; procura; ordinul de plată; registrul de gestiune; registrul
acţionarilor; registrul şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale; registrul şedinţelor
şi deliberărilor consiliului de administraţie; registrul obligaţiunilor; registrul şedinţelor
şi deliberărilor comitetului de direcţie; registrul deliberărilor şi controalelor cenzorilor;
registrul de evidenţă a părţilor sociale; registrul asociaţilor; alte registre şi documente
prevăzute în documentele de constituire a persoanei care practică activitatea de întreprin-
zător); 4) documentele şi înregistrările audio-video, conţinînd informaţia vizînd cui, cînd
şi sub ce formă a fost transmisă o parte din bunurile debitorului, ori altă informaţie care
are o importanţă deosebită pentru creditori (de exemplu, datele despre mărimea patrimo-
niului, amplasamentul acestuia etc.).
Victimăa infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.252 CP RM este creditorul. Conform
art.2 al Legii insolvabilității a Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 29.06.2012373, creditor este persoana fizică sau persoană juridică deţinător al
unui drept de creanţă asupra patrimoniului debitorului, care poate face dovada creanţei sale
faţă de acest patrimoniu în condiţiile Legii insolvabilității.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.252 CP RM are următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau în inacţiunea desemnată
prin sintagma „insolvabilitatea intenţionată”; 2) urmările prejudiciabile sub formă de daune
în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile;
4) ambianţa infracţiunii: a) desfăşurarea procedurii de restructurare sau a procedurii fali-
mentului sau b) situaţia de prevedere a insolvabilităţii.

373
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.193-197.
 În conformitate cu art.2 al Legii insolvabilităţii, prin „insolvabilitate” se înţelege
situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a a-şi onora obligaţiile de
plată, constatată prin act judecătoresc de dispoziţie.
Deoarece noţiunea legislativă de insolvabilitate priveşte o situaţie, şi nu o faptă,
este oportun a afirma că, în contextul alin.(1) art.252 CP RM, fapta prejudiciabilă constă în
acţiunea sau în inacţiunea de creare sau de agravare a insolvabilităţii.
Astfel, modalităţile faptice alternative ale faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1)
art.252 CP RM sunt: 1) crearea insolvabilităţii; 2) agravarea insolvabilităţii.
Crearea insolvabilităţii reprezintă aducerea la starea de insolvabilitate a unei per-
soane fizice sau juridice, care desfăşoară activitate de întreprinzător, anterior solvabile.
Agravarea insolvabilităţii reprezintă aducerea într-o stare şi mai gravă de insolva-
bilitate a unei persoane fizice sau juridice, care desfăşoară activitate de întreprinzător, deja
aflate în stare de insolvabilitate.
Formele concrete – comisive sau omisive – sub care pot evolua crearea sau agrava-
rea insolvabilităţii sunt: a) tăinuirea sau înstrăinarea bunurilor care fac parte din activul sau
pasivul debitorului; b) tăinuirea, distrugerea sau falsificarea oricărui act de evidenţă con-
tabilă sau statistică privind activitatea economică a debitorului; c) neoperarea înscrierilor
necesare în documentele contabile; d) tăinuirea de administratorul insolvabilităţii, de ad-
ministratorul provizoriu374sau de lichidator375a informaţiei vizînd cui, cînd şi sub ce formă
a fost transmisă o parte din bunurile debitorului, ori a altei informaţii care are o importanţă
deosebită pentru creditori; e) neprezentarea – la cererea administratorului insolvabilităţii, a
administratorului provizoriu sau a lichidatorului – a bunurilor aflate la debitor în folosinţă
sau la păstrare; f) neprezentarea – la cererea administratorului insolvabilităţii, a administra-
torului provizoriu sau a lichidatorului – a documentelor contabile etc.
Pentru a putea forma acţiunea sau inacţiunea de creare ori agravare a insolvabili-
tăţii, formele arătate mai sus se dublează una pe alta, formînd combinaţii de o asemenea
natură, încît oricare influenţare directă asupra unui bun este însoţită de o influenţare directă
asupra suportului de informaţii şi, implicit, asupra informaţiei privind bunul respectiv –

374
Potrivit alin.(1) art.63 al Legii insolvabilităţii, administrator al insolvabilităţii şi administrator provizoriu sunt
persoanele fizice desemnate de către instanţa de insolvabilitate să exercite atribuţiile prevăzute de lege în
perioada de observaţie, în procesul de insolvabilitate şi în procedura de restructurare a debitorului.
375
Conform alin.(2) art.63 al Legii insovabilității, lichidator este persoana fizică desemnată de către instanţa de
insolvabilitate să conducă activitatea debitorului în cadrul procedurii falimentului şi al procedurii simplificate a
falimentului şi să exercite atribuţiile stabilite de lege sau de instanţa de judecată.

496
prin nimicirea sau denaturarea informaţiei probante. Aceasta pentru a face descoperirea in-
fracţiunii mai dificilă. Astfel, de exemplu, tăinuirea bunurilor care fac parte din activul sau
pasivul debitorului este însoţită de tăinuirea, distrugerea falsificarea oricărui act de evidenţă
contabilă sau statistică privind activitatea economică a debitorului cu implicarea acelor
bunuri. De asemenea, neprezentarea – la cererea administratorului insolvabilităţii, a admi-
nistratorului provizoriu sau a lichidatorului – a bunurilor aflate la debitor în folosinţă sau
la păstrare poate fi însoţită de neprezentarea – la cererea administratorului insolvabilităţii,
a administratorului provizoriu sau a lichidatorului – a documentelor contabile, care conţin
informaţia despre bunurile respective, deoarece, în prealabil, a fost săvîrşită înstrăinarea
acestor bunuri (în contextul aceleiaşi infracţiuni) etc.
Un semn obligatoriu al laturii obiective a infracțiunii specificate la alin.(1) art.252
CP RM este ambianţa infracţiunii, prespunînd două ipoteze alternative: 1) desfăşurarea
procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului; 2) situaţia de prevedere a insol-
vabilităţii.
În corespundere cu art.2 al Legii insolvabilității, prin „procedură de restruc-
turare” se înţelege una dintre procedurile procesului de insolvabilitate care se aplică
debitorului şi care presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui
plan complex de măsuri în vederea remedierii financiare şi economice a debitorului şi
achitării datoriilor acestuia conform programului de plată a creanţelor; prin „proce-
dură a falimentului” se înțelege procedura de insolvabilitate concursuală colectivă şi
egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării patrimoniului acestuia pentru
acoperirea pasivului.
Așa cum reiese din art.104 și 105 din Legea insolvabilității, prin „prevederea insol-
vabilităţii” se are în vedere prezenţa anumitor indici ce atestă înrăutăţirea stării economico-
financiare a debitorului, adică prezenţa unor circumstanţe care – cu 4 luni, 24 de luni sau
chiar 3 ani pînă la intentarea procesului de insolvabilitate – mărturisesc în mod obiectiv că
debitorul nu va fi în stare să-şi execute obligaţiile asumate la scadenţă.
Legea insolvabilităţii prevede, la alin.(1) art.13, dreptul debitorului să depună cere-
re de intentare a procesului de insolvabilitate în situaţia în care există pericolul intrării lui în
incapacitate de plată cînd, în mod previzibil, nu îşi va putea executa la scadenţă obligaţiile
pecuniare. Sfidînd această prevedere, subiectul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.252 CP
RM alege să agraveze situaţia economico-financiară a debitorului, nu să intenteze procesul
de insolvabilitate. În acest fel, pericolul intrării în incapacitatea de plată devine, prin con-
cursul subiectului infracțiunii în cauză, o realitate.
În lipsa ambianţei specificate mai sus, cele comise îşi pierd trăsătura individuali-
zantă în raport cu alte infracţiuni, constituind una dintre infracțiunile prevăzute la art.190,
191, 327, 335, 360, 361 sau altele din Codul Penal.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.252 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii mari.
Dacă fapta nu implică producerea unor asemenea urmări prejudiciabile, răspundera
poate fi aplicată conform art.288 din Codul contravenţional, pentru încălcarea legislaţiei cu
privire la insolvabilitate, manifestată prin tăinuirea de administrator a documentelor activi-
tăţii economice şi a documentelor de evidenţă contabilă.
În ipoteza infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.252 CP RM, este esențial ca mărimea
daunelor să nu depăşească 5000 unităţi convenţionale. În caz contar, răspunderea se va apli-
ca în conformitate cu lit.b) alin.(2) art.252 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.252 CP RM se carac-
terizează prin intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii în cauză se exprimă în:
interesul material; carierism; răzbunare etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.252 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. În afară de aceasta,
subiectul trebuie să aibă una din următoarele calităţi speciale: 1) persoana cu funcţie de
răspundere, angajată într-o societate necomercială debitoare; 2) persoana care gestionează
o organizaţie comercială (cu excepția băncii), obştească sau altă organizaţie nestatală, care
este debitoare376; 3) întreprinzătorul individual care este debitor377.
Atunci cînd subiectul special nu este un întreprinzător individual, el are, de
cele mai dese ori, calitatea de: 1) conducător (unipersonal sau ca membru al organului
colegial de conducere); 2) contabil-şef, şef al serviciului contabil, director financiar-
contabil; 3) alt factor de decizie din cadrul întreprinderii sau al altui subiect colectiv

376
Reieşind din prevederile art.63-73 ale Legii insolvabilităţii, subiect al infracţiunii specificate la alin.(1) art.252
CP RM poate fi, inclusiv: 1) administratorul insolvabilității; 2) administratorul provizoriu; 3) lichidatorul. În
favoar- ea acestei opinii indică, în special, prevederea de la alin.(2) art.73 al Legii insolvabilităţii: „Pentru
comiterea de acţiuni ilegale în exercitarea atribuţiilor, administratorul/lichidatorul poartă răspundere… penală,
conform legii”.
377
Drept întreprinzător individual debitor pot evolua: 1) cetăţeanul-fondator (fondatorii – membri ai familiei) sau
şeful (directorul), în cazul în care acesta nu este fondator – pentru întreprinderea individuală şi pentru
gospodăria ţărănească (de fermier); 2) unul sau mai mulţi asociaţi – pentru societatea în nume colectiv; 3) unul
sau mai mulţi asociaţi-comanditari – pentru societatea în comandită; 4) titularul de patentă de întreprinzător.

498
instituţional care desfăşoară activitatea de întreprinzător; 4) factor de decizie care ad-
ministrează patrimoniul debitorului sau care răspunde pentru ţinerea actelor de eviden-
ţă privind activitatea economică a debitorului (inclusiv a documentelor contabile ale
acestuia), sau care răspunde de gestionarea informaţiei ce are o importanţă deosebită
pentru creditori.
În orice caz, subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.252 CP RM fie este de-
bitor, fie reprezintă un debitor. Conform art.2 al Legii insolvabilității, prin „debitor” trebuie
de înţeles orice persoană, indicată la alin.(2) art.1 al numitei legi 378, care are datorii la plata
creanţelor scadente, inclusiv a creanţelor fiscale, împotriva căreia a fost depusă în instanţa
de judecată o cerere de intentare a unui proces de insolvabilitate.
Persoana juridică nu poate fi subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.252 CP RM.
În legătură cu trăsăturile caracterizante ale circumstanţei agravante consemnate
la lit.a) alin.(2) art.252 CP RM, este utilă apelarea la explicaţiile de rigoare, prezentate cu
ocazia examinării infracțiunii prevăzute la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM.
Accentuăm că la lit.b) alin.(2) art.252 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.252 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.b)
alin.(2) art.252 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se
pot afla între ele în concurs.

Înşelarea clienţilor (art.255 CP RM):

În art.255 CP RM, sub denumirea marginală de înşelare a clienţilor, sunt reunite
două variante-tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată de infracţiune.
La concret, prima variantă-tip a înşelării clienţilor, specificată la alin.(1) art.255
CP RM, se exprimă îndepăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite, precum şi a preţurilor şi
tarifelor pentru serviciile sociale şi comunale prestate populaţiei, în înşelarea la socoteală
sau în altă inducere în eroare a clienţilor, săvîrşite în proporţii mari.
La rîndul său, varianta agravată a înşelării clienţilor, consemnată la lit.b) alin.
(2) art.255 CP RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită de
două sau mai multe persoane.

378
Potrivit alin.(2) art.1 al Legii insolvabilității, legea în cauză este aplicabilă persoanelor juridice, indiferent de
tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă
de întreprinzător, societăţilor de asigurări, fondurilor de investiţii, companiilor fiduciare, organizaţiilor
necomer- ciale, înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit; Legea insolvabilității nu se aplică băncilor.
 Cea de-a doua variantă-tip a înşelării clienţilor, specificată la lit.c) alin.(2) art.255
CP RM, constă îndepăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite, precum şi a preţurilor şi tari-
felor pentru serviciile sociale şi comunale prestate populaţiei, în înşelarea la socoteală sau
în altă inducere în eroare a clienţilor, săvîrşite în proporţii deosebit de mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.255 CP RM are un
caracter multiplu: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la corec-
titudinea efectuării operaţiilor de evaluare sau măsurare în domeniul circulaţiei bunurilor
sau serviciilor sociale ori comunale; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale
cu privire la posesia asupra banilor sau altor bunuri aparținînd victimei.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(1) art.255 CP RM îl reprezintă
banii sau alte bunuri aparținînd victimei.
Victima infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.255 CP RM este clientul sau, altfel
spus, consumatorul. Noțiunea de consumator a fost definită cu ocazia analizei infracțiunii
specificate la art.2461 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.255 CP RM are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacțiunea de depăşire a preţuri-
lor cu amănuntul stabilite ori a preţurilor sau tarifelor pentru serviciile sociale ori comunale
prestate populaţiei, de înşelare la socoteală sau de altă inducere în eroare a clienţilor; 2) ur-
mările prejudiciabile sub formă de daune în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Astfel, fapta prejudiciabilă specificată la alin.(1) art.255 CP RM cunoaşte următoa-
rele trei modalităţi normative cu caracter alternativ: a) depăşirea preţurilor cu amănuntul
stabilite ori a preţurilor sau tarifelor pentru serviciile sociale ori comunale prestate popula-
ţiei; b) înşelarea la socoteală; c) altă inducere în eroare a clienţilor.
Prima modalitate normativă din cele menționate mai sus se atestă atunci cînd de
la victimă se încasează un suprapreţ, în pofida prevederilor actelor normative sau contrar
înţelegerii stabilite între făptuitor şi client.
Pentru a verifica dacă preţurile cu amănuntul sau preţurile ori tarifele pentru servi-
ciile sociale sau comunale prestate populaţiei – practicate de către comerciant ori prestator
– sunt întocmite corect, este necesară compararea acestora cu preţurile sau tarifele stabilite
conform regulilor de la art.756 şi 932-935 din Codul civil, ori cu cele fixate în următoa-
rele acte normative: Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la măsurile de

500
coordonare şi reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor), nr.547 din 04.08.1995 379;
Instrucţiunea Departamentului Comerţului al Republicii Moldova privind formarea preţu-
rilor la întreprinderile de alimentaţie publică ale agenţilor economici din Republica Mol-
dova, nr.12 din 26.04.1996380; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldovadespre aprobarea
Regulamentului privind formarea preţurilor la medicamente şi alte produse farmaceutice
şi parafarmaceutice, nr.603 din 02.07.1997381; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldo-
vaprivind stabilirea nivelului limită al preţurilor la procurarea cărbunelui şi lemnului de
foc, nr.1364 din 07.12.2001382; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea
Regulamentului privind modul de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor
spre comercializare, nr.966 din 18.10.2010383; Hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Regle-
mentare în Energetică privind tarifele la energia electrică produsă din surse regenerabile
de energie, nr.389 din 11.11.2010384; Hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în
Energeticăprivind tarifele la gazele naturale, nr.402 din 26.01.2011385; Hotărîrea Agenţiei
Naţionale pentru Reglementare în Energetică privind tarifele de livrare a energiei termice
consumatorilor finali, nr.404 din 02.02.2011 386; Hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Regle-
mentare în Energetică privind tarifele la producerea energiei electrice, energiei termice şi de
livrare a energiei termice consumatorilor finali, nr.429 din 21.10.2011 387; Hotărîrea Agenţiei
Naţionale pentru Reglementare în Energeticăprivind tarifele la energia electrică, nr.470 din
11.05.2012388 etc.
Este notabil că în dispoziția de la alin.(1) art.255 CP RM se are în vedere depăşirea
preţurilor cu amănuntul, adică a preţurilor la care se vînd către populaţie bunurile de con-
sum, alimentare şi nealimentare. Nu se are în vedere depăşirea preţurilor cu ridicata, adică
a preţurilor pentru mărfurile vîndute în cantităţi mari.
Cea de a doua modalitate normativă a faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1)
art.255 CP RM este înşelarea la socoteală. În cazul dat, victima achită preţul calculat cu
bună-ştiinţă incorect de către făptuitor, nu recepţionează – în întregime sau parţial – restul
care i se cuvine etc.

379
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.53-54.
380
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.34.
381
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.91-92.
382
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.152-154.
383
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.206-209
384
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.231-234.
385
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.18-21.
386
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.22-24.
387
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.182-186.
388
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.92.
 În legătură cu aceasta, este de menţionat că vînzătorul (prestatorul) trebuie să in-
dice preţul de vînzare (tariful practicat) şi preţul pe unitatea de măsură, conform reglemen-
tărilor legale în vigoare. Preţurile şi tarifele trebuie indicate în mod vizibil şi într-o formă
neechivocă, uşor de citit, prin marcare, etichetare şi/sau afişare. Lipsa indicatoarelor de
preţuri ori întocmirea lor cu încălcarea regulilor stabilite nu sunt suficiente pentru a atesta
înşelarea la socoteală, deşi pot să apară drept condiţie de săvîrşire a infracţiunii de înşelare a
clienţilor în modalitatea normativă examinată. De una singură, fapta de încălcare a regulilor
de comerţ, concretizată în lipsa indicatoarelor de preţuri ori în întocmirea lor cu încălcarea
regulilor stabilite, atrage răspunderea conform pct.6) art.273 din Codul contravenţional.
O altă condiţie a înşelării la socoteală ar putea consta în neînmînarea bonului de
casă sau a unui alt document consumatorului ce confirmă faptul cumpărării produsului (be-
neficierii de serviciu). Cerinţa înmînării unui asemenea document este stabilită de lit.f)
art.8 şi de lit.f) art.9 ale Legii privind protecţia consumatorilor, de pct.27 din Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulilor de funcţionare a reţelei
de comerţ ambulant şi a Regulilor de comerţ în pieţele din Republica Moldova, nr.517 din
18.09.1996389, de pct.34 din Regulile specifice de desfăşurare a comerţului cu amănuntul
(Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la cu privire la desfăşu-
rarea comerţului cu amănuntul, nr.931 din 08.12.2011 390). De una singură, neeliberarea de
către casier a bonului de casă consumatorului atrage răspunderea potrivit alin.(4) art.2931
din Codul contravenţional.
Cea de a treia modalitate normativă a faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1)
art.255 CP RM – altă inducere în eroare a clienţilor – presupune o practică comercială
înşelătoare în sensul prevederilor de la alin.(6)-(12) art.10 1 al Legii privind protecţia con-
sumatorilor.
Conform acestor prevederi, sunt considerate înşelătoare, în orice situaţie, următoa-
rele practici comerciale: a) afirmarea de către comerciant că este parte semnatară a unui cod
de conduită în cazul în care nu este; b) afişarea unui certificat, a unei mărci de calitate sau
a unui echivalent fără a fi obţinută autorizaţia necesară; c) afirmarea că un cod de conduită
a primit aprobarea unei entităţi publice sau a unei alte entităţi în cazul în care aprobarea
nu a fost primită; d) afirmarea că un comerciant, inclusiv practicile sale comerciale, sau un
produs al său a fost agreat, aprobat ori autorizat de o entitate publică sau privată fără un
389
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.72.
390
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.222-226.

502
temei real sau fără a îndeplini condiţiile necesare pentru agrearea, aprobarea sau autorizarea
obţinută; e) lansarea unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ în cazul în care
comerciantul nu dezvăluie în invitaţie existenţa unor motive rezonabile în a căror bază ar
aprecia că nu va putea să furnizeze, el însuşi sau prin intermediul altui comerciant, acele
produse sau produse similare la acelaşi preţ, pentru o perioadă şi într-o cantitate rezonabilă,
avîndu-se în vedere produsul, amploarea publicităţii şi preţul oferit etc.
Trebuie de precizat că prezentarea, producerea ori difuzarea publicităţii neau-
tentice intră sub incidența nu a alin.(1) art.255 CP RM, dar a alin.(6) art.364 al Codului
contravențional.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.255 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii mari.
Dacă daunele cauzate nu ating proporţiile mari, atunci calificarea poate fi făcută
conform art.273 din Codul Contravenţional, pentru încălcarea de către întreprinderile
comerciale şi de alimentaţie publică, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică
de organizare, precum şi de către persoanele fizice care practică comerţul, a regulilor
de comerţ manifestată prin: înşelarea cumpărătorilor la măsurat, la cîntar, la achitare
(pct.1)); comercializarea mărfurilor fără indicarea datei fabricării şi a termenului de va-
labilitate, comercializarea mărfurilor cu termenul de valabilitate expirat, modificarea
termenului de valabilitate indicat pe produs, pe etichetă, pe ambalaj sau în documentaţia
de însoţire (pct.2)); comercializarea prin înşelăciune a unui produs neprevăzut în contract
(pct.10)). De asemenea, calificarea poate fi făcută potrivit lit.d) alin.(3) art.344 al Codului
Contravențional, pentru utilizarea de către comerciant a practicilor comerciale înşelătoare
care denaturează sau sunt susceptibile să denatureze în mod esenţial comportamentul
economic al consumatorului mediu la care ajung sau căruia li se adresează ori al mem-
brului mediu al unui grup, în cazul cînd practicile comerciale sunt adresate unui anumit
grup de consumatori.
În ipoteza infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.255 CP RM, este esențial ca mări-
mea daunelor să nu depăşească 5000 unităţi convenţionale. În caz contar, răspunderea se va
aplica în conformitate cu lit.c) alin.(2) art.255 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.255 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă sau indirectă. De regulă, motivul infracţiunii în cauză se exprimă
în interesul material.
 Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.255 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani.
De asemenea, subiectul trebuie să aibă calitatea specială de distribuitor, vînzător
sau prestator, calitate dovedită prin licenţă (autorizaţie) şi înregistrarea de stat corespun-
zătoare sau prin deţinerea patentei de întreprinzător. Conform Legii privind protecţia
consumatorilor, prin „distribuitor” se înţelege agentul economic din lanţul de distribu-
ţie, altul decît producătorul sau importatorul, care plasează produse pe piaţă şi asigură
transferul titlului de proprietate asupra produsului de la producător la consumator; prin
„vînzător” se are în vedere orice persoană juridică sau fizică autorizată pentru activitate
de întreprinzător, care desfăşoară activitate comercială în relaţiile cu consumatorii; prin
„prestator”, se înţelege persoana autorizată pentru activitate de întreprinzător, care pre-
stează servicii.
Dacă făptuitorul nu are calitatea specială de distribuitor, vînzător sau prestator,
erijîndu-se în distribuitor, vînzător sau prestator, el poate fi tras la răspundere pentru una
dintre infracțiunile specificate la art.190 CP RM.
Persoana juridică nu poate fi subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.255 CP RM.
În legătură cu particularitățile circumstanţei agravante consemnate la lit.b) alin.(2)
art.255 CP RM, este utilă apelarea la explicaţiile de rigoare, prezentate cu ocazia examinării
infracțiunii prevăzute la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM.
Accentuăm că la lit.c) alin.(2) art.255 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.255 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.c) alin.
(2) art.255 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se pot
afla între ele în concurs.

Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de de-

servirea populaţiei (art.256 CP RM):
În art.256 CP RM, sub denumirea marginală de primire a unei remuneraţii ilicite
pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei, sunt reunite două variante-
tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată de infracţiune.
În aceste condiţii, prima variantă-tip a primirii unei remuneraţii ilicite pentru în-
deplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei, specificată la alin.(1) art.256 CP RM,
se exprimă în primirea, prin extorcare, de către un salariat dintr-o întreprindere, instituţie

504
sau organizaţie, a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lucrări sau pentru prestarea
unor servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii sociale,
comunale, medicale sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiile de serviciu
ale acestui salariat.
La rîndul său, varianta agravată a primirii unei remuneraţii ilicite pentru îndepli-
nirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei, consemnată la lit.b) alin.(2) art.256 CP
RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită de două sau mai
multe persoane.
În sfîrşit, cea de-a doua variantă-tip a primirii unei remuneraţii ilicite pentru înde-
plinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei, specificată la lit.c) alin.(2) art.256 CP
RM, constă în primirea, prin extorcare, de către un salariat dintr-o întreprindere, instituţie
sau organizaţie, a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lucrări sau pentru prestarea
unor servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii sociale,
comunale, medicale sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiile de serviciu
ale acestui salariat, săvîrşităîn proporţii mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.256 CP RM are un
caracter multiplu: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la corec-
titudinea şi probitatea îndeplinirii de către salariat a obligaţiilor sale profesionale; obiectul
juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică (morală) a per-
soanei.
Obiectul material (imaterial) al infracţiunii specificate la alin.(1) art.256 CP RM îl
reprezintă remunerația ilicită. Prin „remuneraţie ilicită” trebuie de înţeles bunurile, servici-
ile, privilegiile sau avantajele sub orice formă, care nu i se cuvin făptuitorului, neexistînd
vreun temei legal care ar justifica primirea remuneraţiei de către făptuitor.
Remuneraţia ilicită îndeplinește rolul de contraechivalent al conduitei pe care făp-
tuitorul se angajează să o aibă, adică pentru îndeplinirea unor lucrări sau pentru prestarea
unor servicii ce ţin de obligaţiile profesionale ale făptuitorului.
În dispoziția de la alin.(1) art.256 CP RM, legiuitorul nu stabileşte mărimea mi-
nimă a sumei remuneraţiei ilicite. De aceea, urmează ca, în fiecare caz, ţinîndu-se cont de
circumstanţele concrete, să se stabilească dacă operează sau nu prevederea de la alin.(2)
art.14 CP RM.
 În același timp, în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.256 CP RM, este
esențial ca mărimea remunerației ilicite să nu depăşească 2500 unităţi convenţionale. În caz
contar, răspunderea se va aplica în conformitate cu lit.c) alin.(2) art.256 CP RM.
Victimă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.256 CP RM este consumatorul.
Noțiunea de consumator a fost definită cu ocazia analizei infracțiunii prevăzute la art.246 1
CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.256 CP RM are următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de primire a unei remuneraţii;
2) metoda de săvîrşire a infracţiunii, și anume extorcarea.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.256 CP RM, prin „primire”, se are în vedere
după caz: a) luarea în posesie a unui bun, care se înmînează; b) încasarea unei sume de
bani; c) acceptarea unui serviciu, privilegiu sau avantaj etc. Pentru existenţa infracţiunii, nu
interesează dacă făptuitorul primeşte remuneraţia direct sau indirect (adică prin intermediul
unei alte persoane). Persoana interpusă trebuie să răspundă pentru complicitate la infracţi-
unea prevăzută la alin.(1) art.256 CP RM.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.256 CP RM, prin „extorcare” se înţelege după
caz: a) ameninţarea adresată victimei din partea făptuitorului de a săvîrşi unele acţiuni de
natură să prejudicieze interesele ocrotite de lege ale victimei; b) crearea de către făptuitor a
unor condiţii care impun victima să ofere remuneraţia în scopul prevenirii efectelor nefaste
pentru interesele sale ocrotite de lege.
În lipsa metodei de extorcare, primirea remuneraţiei ilicite nu poate fi calificată în
baza alin.(1) art.256 CP RM. În astfel de condiţii, primirea unei remuneraţii ilicite poate
atrage răspundere conform art.315 din Codul Contravenţional – pentru primirea (luarea) în
exerciţiul funcţiunii de recompensă nelegitimă sau de folos material, dacă fapta nu întruneş-
te elementele constitutive ale infracţiunii.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.256 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul primirii în întregime a remuneraţiei respective.
În cazul unei infracţiuni prelungite – cînd, întru realizarea aceleiaşi intenţii
infracţionale, făptuitorul primeşte suma remuneraţiei ilicite nu deodată, dar în tran-
şe – vom fi în prezenţa tentativei la infracţiunea specificată la alin.(1) art.256 CP RM,
dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, acesta va primi doar o parte a
remuneraţiei.

506
 Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.256 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă, de regulă, în interesul
material.
Scopul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.256 CP RM este unul special: scopul
îndeplinirii unor lucrări sau al prestării unor servicii ce ţin de obligaţiile profesionale ale
făptuitorului.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.256 CP RM, prin „lucrări” se are în vedere
ansamblul de acţiuni prin care se obţine un produs sau se modifică caracteristicile acestuia;
prin „servicii” se înţelege activitățile, altele decît cele din care rezultă produse, desfăşurate
în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorului.
Este esenţial ca lucrările sau serviciile îndeplinite (prestate) să ţină de obligaţii-
le profesionale ale făptuitorului. Dacă făptuitorul primeşte (prin extorcare) o remuneraţie
ilicită nu pentru îndeplinirea unor lucrări sau prestarea unor servicii ce ţin de obligaţiile
profesionale ale făptuitorului, ci pentru vreun alt serviciu făcut victimei, atunci cele comise
pot fi calificate potrivit art.189 sau 247 CP RM.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.256 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. De asemenea, subiectul
trebuie să aibă calitatea specială de salariat391 într-o întreprindere, instituţie sau organizaţie.
Salariatul nu trebuie să aibă calitatea de: 1) persoană publică; 2) persoană cu
funcție de demnitate publică; 3) persoană publică străină; 4) funcționar internațional. În caz
contrar, cele comise trebuie calificate conform art.324 CP RM.
De asemenea, salariatul nu trebuie să fie: 1) arbitru ales sau numit să soluţioneze
prin arbitraj un litigiu; 2) persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
o altă organizaţie nestatală; 3) persoană care lucrează pentru o organizaţie comercială, ob-
ştească sau o altă organizaţie nestatală. În caz contrar, cele comise trebuie calificate potrivit
art.333 CP RM.
Persoana juridică nu poate fi subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.256 CP RM.
În legătură cu trăsăturile caracterizante ale circumstanţei agravante consemnate
la lit.b) alin.(2) art.256 CP RM, este utilă apelarea la explicaţiile de rigoare, prezentate cu
ocazia examinării infracțiunii prevăzute la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM.

391
Conform art.1 al Codului muncii, prin „salariat” se are în vedere persoana fizică (bărbat sau femeie) care prestează
o muncă conform unei anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită funcţie, în schimbul unui salariu, în
baza contractului individual de muncă.
 Accentuăm că la lit.c) alin.(2) art.256 CP RM este consemnată nu o circumstanță
agravantă a infracțiunii specificate la alin.(1) art.256 CP RM. De fapt, la alin.(1) și lit.c) alin.
(2) art.256 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se pot
afla între ele în concurs.

Executarea necalitativă a construcţiilor (art.257 CP RM):

În art.257 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală de executare necalitativă a
construcţiilor, se reunesc şapte variante-tip de infracţiuni.
Astfel, în acord cu alin.(1) art.257 CP RM, prima variantă-tip a executării ne-
calitative a construcţiilor constă în darea în folosinţă a caselor de locuit, a obiectivelor
industriale, a construcţiilor în domeniul transporturilor şi energeticii, a altor construcţii
în stare necalitativă, neterminate sau necorespunzînd condiţiilor proiectului de către con-
ducătorii organizaţiilor de construcţie, conducătorii de şantier şi persoanele cu funcţie de
răspundere care exercită controlul calităţii în construcţii.
Potrivit alin.(2) art.257 CP RM, cea de-a doua variantă-tip a executării necalitati-
ve a construcţiilor se exprimă în continuarea de către persoanele responsabile a lucrărilor
executate necorespunzător şi oprite prin acte de control, în cazul în care aceasta poate
afecta rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor.
Conform lit.a) alin.(3) art.257 CP RM, cea de-a treia variantă-tip a executării
necalitative a construcţiilor constă în proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de
către persoanele responsabile a unui complex urbanistic ori a unei construcţii sau în exe-
cutarea de modificări ale acestora fără respectarea prevederilor documentelor normative
privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă aceasta a avut drept urmare vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei ori pierderea de către aceasta a
capacităţii de muncă.
În corespundere cu lit.b) alin.(3) art.257 CP RM, cea de-a patra variantă-tip a
executării necalitative a construcţiilor se exprimă în proiectarea, verificarea, expertizarea,
realizarea de către persoanele responsabile a unui complex urbanistic ori a unei construcţii
sau în executarea de modificări ale acestora fără respectarea prevederilor documentelor
normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă aceasta a avut drept urmare
distrugerea totală sau parţială a construcţiei.

508
 În conformitate cu lit.c) alin.(3) art.257 CP RM, cea de-a cincea variantă-tip a
executării necalitative a construcţiilor constă în proiectarea, verificarea, expertizarea, re-
alizarea de către persoanele responsabile a unui complex urbanistic ori a unei construcţii
sau în executarea de modificări ale acestora fără respectarea prevederilor documentelor
normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă aceasta a avut drept urmare
distrugerea sau defectarea unor instalaţii sau utilaje importante.
Cea de-a şasea variantă-tip a executării necalitative a construcţiilor, specificată
la lit.d) alin.(3) art.257 CP RM, se exprimă în proiectarea, verificarea, expertizarea, rea-
lizarea de către persoanele responsabile a unui complex urbanistic ori a unei construcţii
sau în executarea de modificări ale acestora fără respectarea prevederilor documentelor
normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă aceasta a avut drept urmare
daune în proporţii mari.
În fine, ultima variantă-tip a executării necalitative a construcţiilor, prevăzută la
alin.(4) art.257 CP RM, constă în proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către
persoanele responsabile a unui complex urbanistic ori a unei construcţii sau în executarea
de modificări ale acestora fără respectarea prevederilor documentelor normative privind
siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, care a provocat decesul persoanei.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.257 CP RM îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la conformitatea dării în folosinţă a construcţiilor cu ce-
rinţele de calitate.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(1) art.257 CP RM îl reprezintă
casele de locuit, obiectivele industriale, construcţiile în domeniul transporturilor şi energe-
ticii, alte construcţii în stare necalitativă, neterminate sau necorespunzînd condiţiilor pro-
iectului.
Construcţiile se consideră a fi în stare necalitativă dacă nu corespund documentelor
normative în construcţii, elaborate de Organul naţional de dirijare în construcţii, precum şi
altor exigenţe constituind sistemul calităţii în construcţii. Documentele normative în con-
strucţii, elaborate de Organul naţional de dirijare în construcţii, au ca obiect concepţia,
calculul, proiectarea, execuţia şi exploatarea construcţiilor. Prin documentele normative se
stabilesc, în principal, condiţiile minime de calitate cerute construcţiilor, produselor şi pro-
cedeelor utilizate în construcţii, precum şi modul de determinare şi verificare a acestora.
 Construcţiile se consideră a fi neterminate dacă executanţii lucrărilor de construcţie
nu au îndeplinit întregul volum al acestor lucrări, ceea ce face imposibilă recepţia construc-
ţiilor de către investitor.
Construcţiile se consideră necorespunzînd condiţiilor proiectului, dacă nu concor-
dă cu clauzele referitoare la nivelul de calitate al construcţiilor, corespunzătoare exigenţelor
esenţiale.
Victimă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.257 CP RM este investitorul con-
strucţiei date în folosință în stare necalitativă, neterminată sau necorespunzînd condiţiilor
proiectului.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.257 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea de dare în folosinţă a construcţiilor în stare neca-
litativă, neterminate sau necorespunzînd condiţiilor proiectului.
Prin „dare în folosinţă” se înţelege prezentarea construcţiei pentru exploatarea
funcţională către investitorul acesteia.
Darea în folosinţă a construcţiilor este corelativă cu recepţia construcţiilor 392. Con-
form art.18 al Legii Republicii Moldova privind calitatea în construcţii, adoptate de Par-
lamentul Republicii Moldova la 02.02.1996393, recepţia construcţiilor este obligatorie şi
constituie certificarea realizării acestora pe baza examinării lor nemijlocite, în conformitate
cu documentaţia de proiect şi execuţie şi cu alte documente cuprinse în Cartea tehnică a
construcţiei. Recepţia construcţiilor se face de către investitor în prezenţa proiectantului, a
executantului şi (sau) a reprezentanţilor de specialitate desemnaţi de aceştia în conformitate
cu legislaţia.
În conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la apro-
barea Regulamentului de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente, nr.285 din
23.05.1996,394 recepţia constituie o componentă a sistemului calităţii în construcţii şi este
actul prin care comisia de recepţie declară că acceptă şi preia lucrarea definitivată de con-
strucţie şi instalaţiile aferente acesteia, cu sau fără rezerve, şi că aceasta poate fi dată în
folosinţă. Prin actul de recepţie se certifică faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile
în conformitate cu prevederile contractului şi ale documentaţiei de execuţie, asumîndu-şi,
totodată, răspunderea prevăzută de lege pentru lucrările executate.

392
Răspunderea pentru recepţia construcţiei cu încălcarea prevederilor legale este stabilită la lit.k) alin.(1) art.177 din
Codul contravenţional.
393
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.25.
394
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.42.

510
 Comisia de recepţie verifică: 1) respectarea prevederilor din autorizaţia de constru-
ire, precum şi avizele şi condiţiile de execuţie, impuse de autorităţile competente. Examina-
rea se face prin: cercetarea vizuală a construcţiei; analiza documentelor conţinute în Cartea
tehnică a construcţiei; 2) executarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractului
de antrepriză, ale documentaţiei de execuţie şi ale reglementărilor specifice, cu respectarea
exigenţelor esenţiale în construcţii, conform legii; 3) avizul, întocmit de proiectant, cu pri-
vire la modul în care a fost executată lucrarea (investitorul va urmări ca această activitate să
fie cuprinsă în contractul de proiectare); 4) termenele şi calitatea definitivării tuturor lucră-
rilor prevăzute în contractul încheiat între investitor şi executant, precum şi în documentaţia
anexată la contract. În cazurile în care există dubii asupra înscrisurilor din documentele
Cărţii tehnice a construcţiei, comisia poate cere să i se prezinte alte documente necesare,
efectuarea de expertize, încercări suplimentare, probe şi alte teste. La terminarea examină-
rii, comisia îşi va consemna obiecţiile şi concluziile în procesul-verbal de recepţie, pe care
îl înaintează investitorului în termen de 3 zile lucrătoare împreună cu recomandarea de ad-
mitere, cu sau fără obiecţii, a recepţiei, de amînare sau respingere a acesteia. Data recepţiei
este data semnării de comisia de recepţie a procesului-verbal, cu sau fără obiecţii.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.257 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul dării în folosinţă a construcţiei în stare necalitativă,
neterminată sau necorespunzînd condiţiilor proiectului.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.257 CP RM se caracte-
rizează prin intenţie directă. Motivul infracţiunii constă, în cele mai frecvente cazuri, în
superficialitatea manifestată în raport cu îndeplinirea obligaţiilor asumate.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.257 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Persoana fizică trebuie să aibă una din următoarele trei calităţi speciale: 1) con-
ducător al organizaţiei de construcţie; 2) conducător de şantier; 3) persoană cu funcţie de
răspundere care exercită controlul calităţii în construcţii.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.257 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la prevenirea continuării de către persoanele responsabile
a lucrărilor executate necorespunzător şi oprite prin acte de control, în cazul în care conti-
nuarea acestora poate afecta rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor.
 Obiectul imaterial al infracţiunii specificate la alin.(2) art.257 CP RM îl reprezintă
lucrările executate necorespunzător şi oprite prin actele de control.
După cum reiese din Legea Republicii Moldovaprivind autorizarea executării lu-
crărilor de construcţie, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 09.07.2010 395, se au
în vedere fie lucrările de construcţie, fie lucrările de desfiinţare. Prin „lucrări de construcţie”
se înţelege ansamblul de operaţii efectuate cu ajutorul mecanismelor, maşinilor, precum şi
manopera, în vederea realizării, reconstruirii, restaurării sau consolidării unei construcţii.
Prin „lucrări de desfiinţare” se are în vedere ansamblul de operaţii efectuate cu ajutorul
mecanismelor, maşinilor, precum şi manopera, în vederea demolării, totale sau parţiale, a
unei construcţii/amenajări.
Victimă a infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.257 CP RM este investitorul con-
strucţiei a cărei rezistență și stabilitate poate fi afectată în rezultatul continuării de către
făptuitor a lucrărilor executate necorespunzător şi oprite prin acte de control.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(2) art.257 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiunea de continuare a lucrărilor executate necorespunzător
şi oprite prin actele de control, în cazul în care aceasta poate afecta rezistenţa şi stabilitatea
construcţiilor. De asemenea, latura obiectivă include legătura cauzală dintre acţiunea preju-
diciabilă analizată şi pericolul de afectare a rezistenţei şi stabilităţii construcţiilor.
Actele de control, prin care sunt oprite lucrările executate necorespunzător, sunt
adoptate, în conformitate cu art.31 al Legii privind calitatea în construcţii, de către Inspecţia
de Stat în Construcţii sau de către organismele similare cu atribuţii stabilite prin dispoziţii
legale.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.257 CP RM este o infracţiune formal-ma-
terială. Ea se consideră consumată din momentul apariţiei pericolului real de afectare a
rezistenţei şi stabilităţii construcţiilor.
Conform Ordinului ministrului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale cu privire la
calculul structurilor de rezistenţă a construcţiilor, nr.4 din 10.04.2008, 396 Institutul Naţional
de Cercetare şi Proiectare în Domeniul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Arhitectu-
rii „Urbanproiect” se desemnează ca instituţie cu drept de efectuare a calculelor structurilor
portante la compartimentul „Rezistenţă şi stabilitate”, din cadrul documentaţiei de proiect
pentru toate tipurile de construcţii, cu excepţia celor executate de către instituţiile şi firmele
de proiectare, care posedă programe electronice licenţiate. Verificarea calculelor rezistenţei

395
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.155-158.
396
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.81.

512
construcţiilor, prezentate de instituţiile şi firmele de proiectare, se efectuează de către Între-
prinderea de Stat „Serviciul verificare şi expertizare a proiectelor în construcţii”.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.257 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă sau indirectă. Motivul infracţiunii constă, în cele mai frecvente
cazuri, în superficialitatea manifestată în raport cu îndeplinirea obligaţiilor asumate.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(2) art.257 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).
Subiectul trebuie să aibă calitatea specială de persoană responsabilă pentru sistarea
lucrărilor executate necorespunzător şi oprite prin acte de control, în cazul în care aceasta
poate afecta rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor. Este vorba de executantul lucrărilor de
construcţie sau al lucrărilor de desfiinţare. În special, potrivit lit.k) art.24 al Legii privind
calitatea în construcţii, executantul lucrărilor de construcţie este obligat să aducă la îndepli-
nire, la termenele stabilite, măsurile dispuse prin actele de control. Un tratament similar i se
aplică executantului lucrărilor de desfiinţare.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(3) art.257 CP RM
are un caracter complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la
siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea unui complex urbanistic ori ale unei construcţii; obiectul
juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunii specificate la lit.a) alin.(3) art.257 CP RM are, la
fel, un caracter complex: obiectul material principal îl reprezintă complexul urbanistic397
sau construcţia; obiectul material secundar îl constituie corpul persoanei.
Victimă a infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(3) art.257 CP RM este: 1) investitorul
complexului urbanistic ori al construcţiei care fie au fost proiectate, verificate, expertizate
sau realizate de către făptuitor, fie au fost supuse modificărilor de către făptuitor fără res-
pectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea;
2) persoana care a suportat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori pier-
derea capacităţii de muncă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la lit.a) alin.(3) art.257 CP RM are urmă-
toarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în: a) acţiunea, executată în raport
cu complexul urbanistic sau o construcţie, constînd în proiectare, verificare, expertizare,
realizare sau executarea de modificări; b) inacţiunea de nerespectare a prevederilor docu-
397
Prin „complex urbanistic” se înţelege complexul de terenuri, amenajări şi construcţii, concepute în corespundere
cu documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului.

513
mentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea; 2) urmările prejudiciabile,
și anume vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori pierderea capacităţii de
muncă; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Conform Legii privind calitatea în construcţii, sistemul calităţii în construcţii repre-
zintă ansamblul de structuri organizatorice, răspunderi, regulamente, proceduri şi mijloace,
care concură la realizarea calităţii construcţiilor în toate etapele de concepere, proiectare,
realizare, exploatare şi postutilizare a acestora şi este compus, printre altele, din verificarea
şi expertizarea proiectelor şi construcţiilor.
Lucrările de modificare se execută numai pe bază de proiect elaborat de către per-
soane fizice sau juridice licenţiate în acest domeniu şi verificat de Serviciul de stat pentru
verificarea şi expertizarea proiectelor şi construcţiilor. Elaborarea proiectelor se efectuează
în modul stabilit cu respectarea documentelor normative în vigoare, regimului arhitectural-
urbanistic şi a regimului tehnic, indicate în certificatul de urbanism eliberat de autoritatea
administraţiei publice locale. Verificarea şi expertizarea proiectelor şi construcţiilor în ceea
ce priveşte respectarea documentelor normative referitoare la exigenţele esenţiale se efectu-
ează de către Serviciul de Stat pentru verificarea şi expertizarea proiectelor şi construcţiilor.
Se interzice aplicarea proiectelor şi detaliilor de execuţie neverificate în condiţiile alin.(2)
art.13 al Legii privind calitatea în construcţii.
Infracţiunea prevăzută la lit.a) alin.(3) art.257 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul producerii vătămării grave a integrităţii corporale
sau a sănătăţii ori al pierderii capacităţii de muncă.
Noțiunile desemnînd urmările prejudiciabile, specificate în dispoziția de la lit.a)
alin.(3) art.257 CP RM, au fost analizate cu prilejul examinării infracțiunii prevăzute la
art.151 CP RM.
Dacă fapta nu este susceptibilă să provoace urmările prejudiciabile specificate, ca-
lificarea se va face în baza lit.d) alin.(2) art.177 din Codul Contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(3) art.257 CP RM se ca-
racterizează prin intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările
prejudiciabile. Motivul infracţiunii constă, în cele mai frecvente cazuri, în superficialitatea
manifestată în raport cu îndeplinirea obligaţiilor asumate.
Subiectul infracţiunii specificate la lit.a) alin.(3) art.257 CP RM este: 1) persoana
fizică responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) per-
soana juridică (cu excepţia autorităţii publice).

514
 Persoana fizică trebuie să aibă una din următoarele calități speciale: proiectant;
verificator de proiecte; expert tehnic atestat; conducător al organizaţiei de construcţie; con-
ducător de şantier.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(3) art.257 CP RM
are un caracter complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la
siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea unui complex urbanistic ori ale unei construcţii; obiectul
juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la integritatea, substanţa şi potenţi-
alul de utilizare a construcţiei.
Obiectul material al infracţiunii specificate la lit.b) alin.(3) art.257 CP RM are, de
asemenea, un caracter complex: obiectul material principal îl reprezintă complexul urba-
nistic sau construcţia398; obiectul material secundar îl constituie construcția distrusă total
sau parțial.
Victimă a infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(3) art.257 CP RM este investitorul
complexului urbanistic ori al construcţiei care fie au fost proiectate, verificate, expertizate
sau realizate de către făptuitor, fie au fost supuse modificărilor de către făptuitor fără res-
pectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la lit.b) alin.(3) art.257 CP RM include
următoarele trei semne: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în: a) acţiunea, executată în
raport cu complexul urbanistic sau o construcţie, constînd în proiectare, verificare, exper-
tizare, realizare sau executarea de modificări; b) inacţiunea de nerespectare a prevederilor
documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea; 2) urmările prejudicia-
bile, și anume distrugerea totală sau parţială a construcţiei; 3) legătura cauzală dintre fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Conținutul faptei prejudiciabile prevăzute la lit.b) alin.(3) art.257 CP RM este
același ca al faptei prejudiciabile specificate la lit.a) alin.(3) art.257 CP RM. De aceea,
facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Infracţiunea prevăzută la lit.b) alin.(3) art.257 CP RM este o infracţiune materi-
ală. Ea se consideră consumată din momentul producerii distrugerii totale sau parţiale a
construcţiei. Gradul de distrugere a construcției – total sau parțual – urmează a fi luat în
considerație la individualizarea pedepsei.
Dacă fapta nu este susceptibilă să provoace urmările prejudiciabile specificate, cele
comise pot fi calificate conform lit.d) alin.(2) art.177 din Codul contravenţional.

3 Se are în vedere construcţia care fie a fost proiectată, verificată, expertizată sau realizată de către făptuitor, fie a fost
supusă modificărilor de către făptuitor fără respectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa,
rezistenţa şi stabilitatea.

885
 Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(3) art.257 CP RM se ca-
racterizează prin intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările
prejudiciabile. Motivul infracţiunii constă, în cele mai frecvente cazuri, în superficialitatea
manifestată în raport cu îndeplinirea obligaţiilor asumate.
Subiectul infracţiunii specificate la lit.b) alin.(3) art.257 CP RM este: 1) persoana
fizică responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Persoana fizică trebuie să aibă una din următoarele calități speciale: proiectant;
verificator de proiecte; expert tehnic atestat; conducător al organizaţiei de construcţie; con-
ducător de şantier.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.257 CP RM
are un caracter complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la
siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea unui complex urbanistic ori ale unei construcţii; obiectul
juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la integritatea, substanţa şi potenţi-
alul de utilizare a unor instalaţii sau utilaje importante.
Obiectul material al infracţiunii specificate la lit.c) alin.(3) art.257 CP RM are, de
asemenea, un caracter complex: obiectul material principal îl reprezintă complexul urba-
nistic sau construcţia399; obiectul material secundar îl constituie instalaţia sau utilajul care
prezintă importanță.
Victimă a infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.257 CP RM este investitorul
complexului urbanistic ori al construcţiei care fie au fost proiectate, verificate, expertiza-
te sau realizate de către făptuitor, fie au fost supuse modificărilor de către făptuitor fără
respectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabili-
tatea.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la lit.c) alin.(3) art.257 CP RM are ur-
mătoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în: a) acţiunea, executată în
raport cu complexul urbanistic sau o construcţie, constînd în proiectare, verificare, exper-
tizare, realizare sau executarea de modificări; b) inacţiunea de nerespectare a prevederilor
documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea; 2) urmările prejudici-
abile, și anume distrugerea sau defectarea unor instalaţii sau utilaje importante; 3) legătura
cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.

3 Se are în vedere construcţia care fie a fost proiectată, verificată, expertizată sau realizată de către făptuitor, fie a fost
supusă modificărilor de către făptuitor fără respectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa,
rezistenţa şi stabilitatea.

886
 Conținutul faptei prejudiciabile prevăzute la lit.c) alin.(3) art.257 CP RM este
același ca al faptei prejudiciabile specificate la lit.a) alin.(3) art.257 CP RM. Prin urmare,
facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(3) art.257 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul producerii distrugerii sau defectării unor instalaţii
sau utilaje importante. La individualizarea pedepsei urmează a se lua în considerație dacă
instalaţiile sau utilajele importante au fost: a) distruse sau b) defectate.
Dacă fapta nu este susceptibilă să provoace urmările prejudiciabile specificate, ca-
lificarea se va face potrivit lit.d) alin.(2) art.177 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.257 CP RM se ca-
racterizează prin intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările
prejudiciabile. Motivul infracţiunii constă, în cele mai frecvente cazuri, în superficialitatea
manifestată în raport cu îndeplinirea obligaţiilor asumate.
Subiectul infracţiunii specificate la lit.c) alin.(3) art.257 CP RM este: 1) persoana
fizică responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) per-
soana juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Persoana fizică trebuie să aibă una din următoarele calități speciale: proiectant;
verificator de proiecte; expert tehnic atestat; conducător al organizaţiei de construcţie; con-
ducător de şantier.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(3) art.257 CP RM
îl formează relaţiile sociale cu privire la siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea unui complex
urbanistic ori ale unei construcţii.
Obiectul material al infracţiunii specificate la lit.d) alin.(3) art.257 CP RM îl repre-
zintă complexul urbanistic sau construcţia400.
Victimă a infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(3) art.257 CP RM este investitorul
complexului urbanistic ori al construcţiei care fie au fost proiectate, verificate, expertizate
sau realizate de către făptuitor, fie au fost supuse modificărilor de către făptuitor fără res-
pectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la lit.d) alin.(3) art.257 CP RM include
următoarele trei semne: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în: a) acţiunea, executată în
raport cu complexul urbanistic sau o construcţie, constînd în proiectare, verificare, exper-
tizare, realizare sau executarea de modificări; b) inacţiunea de nerespectare a prevederilor

400
Se are în vedere construcţia care fie a fost proiectată, verificată, expertizată sau realizată de către făptuitor, fie a fost
supusă modificărilor de către făptuitor fără respectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa,
rezistenţa şi stabilitatea.

887
documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea; 2) urmările prejudici-
abile, și anume daunele în proporţii mari; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi
urmările prejudiciabile.
Conținutul faptei prejudiciabile prevăzute la lit.d) alin.(3) art.257 CP RM este
același ca al faptei prejudiciabile specificate la lit.a) alin.(3) art.257 CP RM. De aceea,
facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Infracţiunea prevăzută la lit.d) alin.(3) art.257 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii mari.
Dacă fapta nu este susceptibilă să provoace urmările prejudiciabile specificate, cele
comise pot fi calificate conform lit.d) alin.(2) art.177 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(3) art.257 CP RM se ca-
racterizează prin intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările
prejudiciabile. Motivul infracţiunii constă, în cele mai frecvente cazuri, în superficialitatea
manifestată în raport cu îndeplinirea obligaţiilor asumate.
Subiectul infracţiunii specificate la lit.d) alin.(3) art.257 CP RM este: 1) persoana
fizică responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Persoana fizică trebuie să aibă una din următoarele calități speciale: proiectant;
verificator de proiecte; expert tehnic atestat; conducător al organizaţiei de construcţie; con-
ducător de şantier.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.257 CP RM are
un caracter complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la
siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea unui complex urbanistic ori ale unei construcţii; obiectul
juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la viața persoanei.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(4) art.257 CP RM are, la fel, un
caracter complex: obiectul material principal îl reprezintă complexul urbanistic sau con-
strucţia401; obiectul material secundar îl constituie corpul persoanei.
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.257 CP RM este: 1) investitorul
complexului urbanistic ori al construcţiei care fie au fost proiectate, verificate, expertizate
sau realizate de către făptuitor, fie au fost supuse modificărilor de către făptuitor fără res-
pectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea;
2) persoana decedată.
401
Se are în vedere construcţia care fie a fost proiectată, verificată, expertizată sau realizată de către făptuitor, fie a fost
supusă modificărilor de către făptuitor fără respectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa,
rezistenţa şi stabilitatea.

888
 Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(4) art.257 CP RM are urmă-
toarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în: a) acţiunea, executată în raport
cu complexul urbanistic sau o construcţie, constînd în proiectare, verificare, expertizare,
realizare sau executarea de modificări; b) inacţiunea de nerespectare a prevederilor docu-
mentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea; 2) urmările prejudiciabile,
și anume decesul persoanei; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările pre-
judiciabile.
Conținutul faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(4) art.257 CP RM este același ca
al faptei prejudiciabile specificate la lit.a) alin.(3) art.257 CP RM. Pe cale de consecință,
facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Infracţiunea prevăzută la alin.(4) art.257 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii decesului persoanei. Numărul de persoane
decedate urmează a fi luat în considerație la individualizarea pedepsei.
Dacă fapta nu este susceptibilă să provoace urmările prejudiciabile specificate, ca-
lificarea se va face în baza lit.d) alin.(2) art.177 din Codul contravenţional.
Aplicarea răspunderii în baza alin.(4) art.257 CP RM exclude calificarea suplimen-
tară conform art.149 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.257 CP RM se caracte-
rizează prin intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările pre-
judiciabile. Motivul infracţiunii constă, în cele mai frecvente cazuri, în superficialitatea
manifestată în raport cu îndeplinirea obligaţiilor asumate.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(4) art.257 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).
Persoana fizică trebuie să aibă una din următoarele calități speciale: proiectant;
verificator de proiecte; expert tehnic atestat; conducător al organizaţiei de construcţie; con-
ducător de şantier.
Accentuăm că la alin.(4) art.257 CP RM este consemnată nu o circumstanță agra-
vantă a infracțiunilor specificate la lit.a)-d) alin.(3) art.257 CP RM. De fapt, la lit.a)-d) alin.
(3) și alin.(4) art.257 CP RM, sunt prevăzute infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni
se pot afla între ele în concurs.
§ 10. Infracţiuni ecologice (Iu. Diaconu, V. Stati)

Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice (art.223 CP RM):

La art.223 CP RM se prevede răspunderea pentru infracţiunea de încălcare a ce-
rinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în ex-
ploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor
obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat:
- mărirea esenţială a nivelului radiaţiei (lit.a));
- daune sănătăţii populaţiei (lit.b));
- pieirea în masă a animalelor (lit.c));
- alte urmări grave (lit.d)).
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.223 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la respectarea
cerinţelor securităţii ecologice în procesul realizării de activităţi economice şi sociale cu
impact asupra mediului; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la
menţinerea în limitele admisibile a nivelului radiaţiei, la sănătatea sau viaţa persoanelor ori
viaţa animalelor.
Obiectul material al infracţiunii de încălcare a cerinţelor securităţii ecologice are,
de asemenea, un caracter complex: obiectul material principal îl constituie construcţiile
industriale, agricole, ştiinţifice sau alte obiective; obiectul material secundar îl reprezintă,
după caz, solul, subsolul, apele, flora sau fauna, corpul persoanei. Aerul atmosferic consti-
tuie obiectul imaterial secundar al infracţiunii în cauză.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.223 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de încălcarea cerinţelor
securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, ori la
exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective; 2) urmările
prejudiciabile sub forma: a) măririi esenţiale a nivelului radiaţiei; b) daunelor cauzate să-
nătăţii populaţiei; c) pieirii în masă a animalelor; d) altor urmări grave; 3) legătura cauzală
dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Fapta prejudiciabilă, specificată la art.223 CP RM, se concretizează în încălcarea
ce- rinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, ori la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor
obiective.

890
 Proiectarea reprezintă elaborarea unei lucrări tehnice întocmite pe baza unei teme
date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instrucţiunile etc., necesare exe-
cutării unei construcţii industriale, agricole, ştiinţifice sau a unui alt obiectiv.
Amplasarea constituie aşezarea pe un anumit loc a construcţiilor industriale, agri-
cole, ştiinţifice sau a altor obiective.
Construcţia se exprimă în ansamblul de operaţii efectuate cu ajutorul mecanis-
melor şi maşinilor, precum şi manopera, în vederea realizării, reconstruirii, restaurării sau
consolidării unei construcţii industriale, agricole, ştiinţifice sau a unui alt obiectiv.
Punerea în exploatare reprezintă predarea de către executor a construcţiei indus-
triale, agricole, ştiinţifice sau a unui alt obiectiv, care este corelativă cu recepţia respectivu-
lui obiectiv de către o comisie abilitată, presupunînd efectuarea de testări ale obiectivului
predat/recepţionat, includerea acestuia în procesul tehnologic, verificarea documentaţiei
necesare etc.
Exploatarea constituie utilizarea conform destinaţiei a unei construcţii industriale,
agricole, ştiinţifice sau a unui alt obiectiv (fabricarea producţiei, producerea energiei etc.).
Printre obiectivele proiectate, amplasate, construite, puse în exploatare sau exploa-
tate se numără: 1) construcţiile industriale (uzine, fabrici, centrale electrice, conducte magis-
trale, obiective subterane etc); 2) construcţiile agricole (întreprinderi de creştere a
animalelor, sisteme de ameliorare a solului, sere etc.); 3) construcţiile ştiinţifice (obiective
radiologice (nucleare); 4) staţii şi posturi staţionare şi mobile destinate observaţiilor asupra
stării şi polu- ării mediului etc.); 5) alte obiective (obiective locative, obiective de menire
social-culturală, depozite, garaje, chioşcuri, gherete, pavilioane, cabine, corpuri şi panouri
de afişaj etc.).
În vederea atestării faptului de încălcare a cerinţelor securităţii ecologice la pro-
iectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, ori la exploatarea construcţiilor
industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective, este indispensabilă identificarea re-
glementărilor normative care stabilesc cerinţele securităţii ecologice, pe care le-a încălcat
făptuitorul. Printre actele normative, care conțin astfel de reglementări, se numără: Codul
funciar; Legea Republicii Moldovaprivind autorizarea executării lucrărilor de construcţie,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 09.07.2010402; Hotărîrea Guvernului Repu-
blicii Moldovadespre aprobarea Regulamentului privind autorizarea funcţionării şi schim-
bării destinaţiei construcţiilor şi amenajărilor, nr.306 din 30.03.2000403 etc.
402
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.155-158.
403
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.37.
 Infracţiunea prevăzută la art.223 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile sub forma: a) măririi
esenţiale a nivelului radiaţiei; b) daunelor cauzate sănătăţii populaţiei; c) pieirii în masă a
animalelor; d) altor urmări grave.
Aceste urmări prejudiciabile au un caracter alternativ. Producerea oricăreia din ele
este suficientă în vederea aplicării răspunderii conform art.223 CP RM. Producerea mai
multora dintre urmările prejudiciabile consemnate mai sus (în ipoteza unicităţii infracţiunii)
poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
În sensul prevederii de la lit.a) art.223 CP RM, prin „mărirea esenţială a nive-
lului radiaţiei” se are în vedere producerea unui incident radiologic/nuclear sau a unui
accident radiologic/nuclear. Conform Legii privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor
nucleare şi radiologice, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 08.06.2012 404, in-
cidentul radiologic/nuclear constituie evenimentul care afectează instalaţia nucleară/radi-
ologică şi care conduce la mărirea dozei de expunere a personalului în raport cu nivelul
admisibil şi/sau conduce la prezenţa substanţelor radioactive în zonele unde acestea nu sunt
prevăzute conform proiectului şi care necesită aplicarea unor măsuri de corecţie; accidentul
radiologic/nuclear reprezintă evenimentul care afectează instalaţia nucleară/radiologică şi
provoacă iradierea sau contaminarea populaţiei, a mediului cu substanţe radioactive peste
limitele permise de normele în vigoare.
Trebuie de menționat că nivelul admisibil al radiaţiei emise de radionuclizii exis-
tenţi în scoarţa pămîntului, în aer, apă, în materiale de construcţie, vegetaţie etc. se sta-
bileşte în corespundere cu Regulamentul şi Normele igienice ale Ministerului Sănătăţii
privind reglementarea expunerii la radiaţii a populaţiei de la sursele naturale, nr.217 din
30.07.2001405.
În sensul prevederii de la lit.b) art.223 CP RM, prin „daunele cauzate sănătăţii po-
pulaţiei” se are în vedere apariţia unei boli sau a unui eveniment de sănătate care determină
probabilitatea înaltă a unui număr mare de decese şi/sau a unui număr mare de dizabilităţi
în rîndul populaţiei afectate ori care determină expunerea largă la acţiunea unui agent bio-
logic, chimic sau fizic ce poate cauza în viitor riscuri semnificative pentru un număr sub-
stanţial de persoane în mijlocul populaţiei afectate.

404
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.229-233.
405
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.92.

892
 În sensul prevederii de la lit.c) art.223 CP RM – așa cum rezultă din Anexa nr.2 la
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la clasificarea situaţiilor excepţionale
şi la modul de acumulare şi prezentare a informaţiilor în domeniul protecţiei populaţiei şi
teritoriului în caz de situaţii excepţionale, nr.1076 din 16.11.2010 406 – prin „pieirea în masă
a animalelor” se înţelege moartea unui număr considerabil de animale sălbatice, de fermă,
de companie etc., cînd rata pieirii depăşeşte media statistică de trei şi mai multe ori.
În sensul prevederii de la lit.d) art.223 CP RM, prin „alte urmări grave” trebuie de
înţeles vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul persoanei.
Dacă fapta nu implică survenirea urmărilor prejudiciabile consemnate la lit.a)-d)
art.223 CP RM, acest articol este inaplicabil. În schimb, pot fi aplicate unele norme din
Codul contravențional: art.133, 144, alin.(8) art.154 sau altele.
Latura subiectivă a infracțiunii specificate la art.223 CP RM se caracterizează
prin intenţie sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările
prejudiciabile. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă, în principal, în superficialitatea
manifestată de către făptuitor în raport cu respectarea cerinţelor securităţii ecologice la pro-
iectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, ori la exploatarea construcţiilor
industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.223 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică (cu
excepţia autorităţii publice). În plus, subiectul are calitatea specială de persoană responsabi-
lă de proiectarea, amplasarea, construirea, punerea în exploatare sau exploatarea construcţi-
ilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective.
Art. 233 CP RM poate fi considerat normă specială în raport cu art.329 CP RM
„Neglijenţa în serviciu” în cazul în care subiectul infracţiunii este o persoană publică. Tra-
gerea unei astfel de persoane la răspundere în baza art.223 CP RM exclude aplicarea supli-
mentară a art.329 CP RM.

Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor

şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice (art.224 CP RM):
În art.224 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de încălcare a regulilor de
circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice
este incriminată – sunt reunite şapte variante-tip de infracţiuni.

406
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.227-230.

893
 În acest fel, prima variantă-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(1) art.224 CP
RM, se exprimă în încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul,
îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor
substanţe chimice, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii
populaţiei sau mediului.
La rîndul său, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, specificată la lit.b) alin.
(2) art.224CP RM, presupune încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, impor-
tul, exportul, îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor
şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor
sau a altor substanţe chimice, săvîrşită în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona
unei calamităţi naturale.
Cea de-a treia variantă-tip de infracţiune, prevăzută la lit.c) alin.(2) art.224 CP
RM, constă în încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, în-
groparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor
substanţe chimice, soldată cu impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului.
Cea de-a patra variantă-tip de infracţiune, specificată la lit.d) alin.(2) art.224CP
RM, presupune încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, în-
groparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor
substanţe chimice, soldată cu pieirea în masă a animalelor.
Cea de-a cincea variantă-tip de infracţiune, prevăzută la lit.a) alin.(3) art.224 CP
RM, se exprimă în încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul,
îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor sub-
stanţe chimice, care provoacă din imprudenţă îmbolnăvirea în masă a oamenilor.
Cea de-a şasea variantă-tip de infracţiune, consemnată la lit.b) alin.(3) art.224CP
RM, presupune încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, în-
groparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor
substanţe chimice, care provoacă din imprudenţă decesul persoanei.
 În sfîrşit, cea de-a şaptea variantă-tip de infracţiune, specificată la alin.(4) art.224
CP RM, constă înîncălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, în-
groparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor
substanţe chimice, soldată cu decesul a două sau mai multor persoane.
Obiectul juridic specialal infracţiunii specificate la alin.(1) art.224 CP RM are un
caracter complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la circu-
laţia legală de substanţe, materiale şi deşeuri radioactive, bacteriologice sau toxice, precum
şi de substanţe chimice; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la
sănătatea populaţiei sau la integritatea mediului.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.224 CP RM are, de ase-
menea, un caracter complex: obiectul material principal îl constituie substanţele, materia-
lele sau deşeurile radioactive, bacteriologice ori toxice, sau pesticidele, erbicidele sau alte
substanţe chimice; obiectul material secundar îl reprezintă, după caz, solul, subsolul, apele,
flora sau fauna, corpul persoanei. Aerul atmosferic constituie obiectul imaterial secundar al
infracţiunii în cauză.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.224 CP RM cuprinde fapta
prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de încălcare a regulilor stabilite ce ţin
de fabricarea, importul, exportul, îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substan-
ţelor, materialelor sau deşeurilor radioactive, bacteriologice ori toxice, sau a pesticidelor,
erbicidelor ori a altor substanţe chimice. Această acţiune sau inacţiune se află în legătură
cauzală cu pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului.
Regulile, ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea, păstrarea, transpor-
tarea sau de utilizarea substanţelor, materialelor sau deşeurilor radioactive, bacteriologice
ori toxice, sau a pesti-cidelor, erbicidelor ori a altor substanţe chimice, pe care le încalcă
făptuitorul, sunt stabilite în cadrul unor acte normative, la care face trimitere alin.(1) art.224
CP RM, şi care astfel complinesc dispoziţia de incriminare a faptei respective.
Printre asemenea acte normative se numără: Legea Republicii Moldovaprivind pro-
tecţia mediului înconjurător, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16.06.1993 407;
Legea Republicii Moldovacu privire la regimul produselor şi substanţelor nocive, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 03.07.1997408; Legea Republicii Moldovacu privire
407
Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr.10.
408
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.67-68.

895
la protecţia plantelor şi la carantina fitosanitară, adoptată de Parlamentul Republicii Moldo-
va la 23.09.2010409; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldovacu privire la preîntîmpinarea
importului şi comercializării ilicite a produselor chimice şi biologice destinate utilizării în
agricultură şi silvicultură pe teritoriul republicii, nr.740 din 02.11.1995 410; Hotărîrea Guver-
nului Republicii Moldovapentru aprobarea Regulilor privind prestarea serviciilor poştale,
nr.798 din 18.06.2002411 etc.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.224 CP RM este o infracţiune formal-mate-
rială. Pentru consumarea ei nu este suficientă săvîrşirea acţiunii sau inacţiunii de încălcare
a regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea, păstrarea, trans-
portarea sau utilizarea substanţelor, materialelor sau deşeurilor radioactive, bacteriologice
ori toxice, sau a pesticidelor, erbicidelor ori a altor substanţe chimice. Mai este necesar să
apară pericolul real al cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului, nu să fie
efectiv cauzate asemenea daune.
Prin „daune cauzate sănătăţii populaţiei sau mediului” se înţelege: impurificarea,
otrăvirea sau infectarea mediului; pieirea în masă a animalelor; îmbolnăvirea în masă a
oamenilor.
În acord cu alin.(2) art.126 CP RM, caracterul esenţial al daunei cauzate se stabi-
leşte luîndu-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă,
starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care
influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei.
Dacă fapta nu implică apariţia pericolului real al cauzării de daune esenţiale sănă-
tăţii populaţiei sau mediului, alin.(1) art.224 CP RM nu poate fi aplicat. Însă, pot fi aplicate
unele norme din Codul contravențional: alin.(1), (3), (6) sau (9) art.154, alin.(1), (2) sau (3)
art.155 ori altele.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.224 CP RM se caracte-
rizează prin intenţie sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de
urmările prejudiciabile. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă, în principal, în superfi-
cialitatea manifestată de către făptuitor în raport cu respectarea regulilor ce ţin de fabrica-
rea, importul, exportul, îngroparea, păstrarea, transportarea sau de utilizarea substanţelor,
materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor,
erbicidelor sau a altor substanţe chimice.

409
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.241-246.
410
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.2.
411
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.91.
 Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.224 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice). În afară de aceasta, subiectul are calitatea specială
de persoană obligată să respecte regulile ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea,
păstrarea, transportarea sau de utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioacti-
ve, bacteriologice sau toxice, ori a pestici-delor, erbicidelor sau a altor substanţe chimice.
Cît priveşte infracţiunile prevăzute la alin.(2)-(4) art.224 CP RM, deosebirea aces-
tora faţă de infracţiunea specificată la alin.(1) art.224 CP RM constă, în principal, în conţi-
nutul obiectului juridic secundar, precum şi în structura şi conţinutul laturii obiective.
La concret, se aduce atingere, în plan secundar, relaţiilor sociale cu privire la: viaţa
animalelor (în cazul infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.224 CP RM); sănătatea per-
soanei (în ipoteza infracţiunii specificate la lit.a) alin.(3) art.224 CP RM); viaţa persoanei
(în cazul infracţiunilor prevăzute la lit.b) alin.(3) şi la alin.(4) art.224 CP RM).
Sub aspectul structurii laturii obiective, infracţiunile prevăzute la alin.(2)-(4)
art.224 CP RM sunt infracţiuni materiale. Excepţie constituie numai infracţiunea specificată
la lit.b) alin.(2) art.224 CP RM care este o infracţiune formală. În consecinţă, infracţiunea
prevăzută la lit.b) alin.(2) art.224 CP RM se consideră consumată din momentul încălcării
regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea, păstrarea, transpor-
tarea sau de utilizarea substanţelor, materialelor sau deşeurilor radioactive, bacteriologice
ori toxice, sau a pesticidelor, erbicidelor ori a altor substanţe chimice. În cazul celorlalte
infracţiuni specificate la alin.(2)-(4) art.224 CP RM, consumarea este marcată de produce-
rea urmărilor prejudiciabile sub formă de: impurificare, otrăvire sau infectare a mediului
(lit.c) alin.(2)); pieire în masă a animalelor (lit.d) alin.(2)); îmbolnăvire în masă a oamenilor
(lit.a) alin.(3)); deces al persoanei (lit.a) alin.(3)); deces a două sau mai multor persoane
(alin.(4)).
În situaţia infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(2) art.224 CP RM, locul infracţiunii
este semnul secundar obligatoriu al laturii obiective. Se are în vedere zona situaţiei ecolo-
gice excepţionale sau zona unei calamităţi naturale.
Accentuăm că la alin.(1), lit.b)-d) alin.(2), lit.a), b) alin.(3) și alin.(4) art.224 CP
RM sunt prevăzute șapte infracțiuni de sine stătătoare. Aceste infracțiuni se pot afla între
ele în concurs.

897
 Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice des-
pre poluarea mediului (art.225 CP RM):
Fapta de tăinuire de date sau prezentare intenţionată de date neautentice despre
poluarea mediuluieste incriminată în art.225 CP RM într-o variantă-tip şi într-o variantă
agravată.
Astfel, varianta-tip de infracţiune, specificată la alin.(1) art.225 CP RM, se expri-
mă în tăinuirea datelor sau în prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de
răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească
sau altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a datelor neautentice
despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteri-
ologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi
despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, dacă aceasta a provocat
din imprudenţă:
- îmbolnăvirea în masă a oamenilor (lit.a));
- pieirea în masă a animalelor (lit.b));
- decesul persoanei (lit.c));
- alte urmări grave (lit.d)).
În varianta sa agravată, prevăzută la alin.(2) art.225 CP RM, tăinuirea de date
sau prezentarea intenţionată de date neautentice despre poluarea mediului se soldează cu
decesul a două sau mai multor persoane.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.225 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la realizarea drep-
tului la accesul liber la informaţiile (datele) veridice privitoare la starea mediului; obiectul
juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la viaţa animalelor, sănătatea sau
viaţa persoanei.
Obiectul material (imaterial) al infracţiunii prevăzute la art.225 CP RM are, de ase-
menea, un caracter complex: obiectul imaterial principalîl reprezintă datele despre avariile
cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte
urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, ori despre starea sănătăţii popula-
ţiei afectate de poluarea mediului; obiectul material secundar îl constituie, după caz, solul,
subsolul, apele, flora sau fauna, corpul persoanei.
 Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.225 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau în inacţiunea de tăinuire a datelor
sau de prezentare a datelor neautentice despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu
poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa ori
sănătatea populaţiei, sau despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului; 2)
urmările prejudiciabile sub forma: a) îmbolnăvirii în masă a oamenilor; b) pieirii în masă
a animalelor; c) decesului persoanei; d) altor urmări grave; 3) legătura cauzală dintre fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
După cum se poate vedea, fapta prejudiciabilă specificată la art.225 CP RM cu-
noaşte următoarele două modalităţi normative alternative: a) inacţiunea de tăinuire a datelor
despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriolo-
gică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa ori sănătatea populaţiei, sau despre starea
sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului; b) acţiunea de prezentare a datelor neau-
tentice despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bac-
teriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa ori sănătatea populaţiei, sau despre
starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului.
Prima dintre modalităţile nominalizate mai sus presupune neîndeplinirea de către
făptuitor a obligaţiei de furnizare a datelor despre avariile cu poluare excesivă a mediului,
cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa
ori sănătatea populaţiei, sau despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului,
deşi făptuitorul putea şi trebuia să execute această obligaţie.
Cea de-a doua modalitate a faptei prejudiciabile prevăzute la art.225 CP RM presu-
pune furnizarea respectivelor date către destinatar, însă aceste date nu corespund realităţii,
reflectînd exagerat sau diminuat anumite detalii legate de avariile cu poluare excesivă a
mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase
pentru viaţa ori sănătatea populaţiei, sau despre starea sănătăţii populaţiei afectate de po-
luarea mediului.
Obligaţia de furnizare – completă şi veridică – a datelor despre avariile cu poluare
excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări pe-
riculoase pentru viaţa ori sănătatea populaţiei, sau despre starea sănătăţii populaţiei afectate
de poluarea mediului decurge din conţinutul unor acte normative, la care face trimitere
art.225 CP RM.

899
 Printre astfel de acte normative se numără: Legea privind protecţia mediului în-
conjurător; Legea Republicii Moldovacu privire la protecţia civilă, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 09.11.1994412; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire
la aprobarea Regulamentului reţelei naţionale de observare şi control de laborator asupra
contaminării (poluării) mediului înconjurător cu substanţe radioactive, otrăvitoare, puternic
toxice şi agenţi biologici, nr.961 din 21.08.2006 413; Hotărîrea Guvernului Republicii Mol-
dova cu privire la clasificarea situaţiilor excepţionale şi la modul de acumulare şi prezentare
a informaţiilor în domeniul protecţiei populaţiei şi teritoriului în caz de situaţii excepţiona-
le, nr.1076 din 16.11.2010 etc.
Infracţiunea specificată la art.225 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile sub forma: a) îmbolnă-
virii în masă a oamenilor; b) pieirii în masă a animalelor; c) decesului persoanei; d) altor
urmări grave.
Aceste urmări prejudiciabile au un caracter alternativ. Producerea oricăreia din ele
este suficientă în vederea aplicării răspunderii conform art.225 CP RM. Producerea mai
multora din urmările prejudiciabile consemnate mai sus (în ipoteza unicităţii infracţiunii)
poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
În sensul prevederii de la lit.d) alin.(1) art.225 CP RM – așa cum reiese din Ane-
xa nr.2 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la clasificarea situaţiilor
excepţionale şi la modul de acumulare şi prezentare a informaţiilor în domeniul protecţiei
populaţiei şi teritoriului în caz de situaţii excepţionale, nr.1076 din 16.11.2010 – prin „îm-
bolnăvirea în masă a oamenilor” se are în vedere îmbolnăvirea a cel puţin 20 de persoane.
Dacă fapta nu implică îmbolnăvirea în masă a oamenilor, răspunderea poate fi
aplicată în baza unor norme din Codul contravențional: art.145, alin.(4) art.154, alin.(5)
art.1551 sau altele.
Noțiunea „pieirea în masă a animalelor”, desemnînd urmările prejudiciabile în
ipoteza specificată la lit.b) alin.(1) art.225 CP RM, a fost definită cu ocazia analizei ipo-
tezei prevăzute la lit.c) art.223 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile cores-
punzătoare.
În sensul prevederii de la lit.d) alin.(1) art.225 CP RM, prin „alte urmări grave”
trebuie de înţeles vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
412
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.20.
413
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.142-145.
 Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.225 CP RM se caracterizează prin
intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile. Dacă
făptuitorul manifestă intenţie faţă de urmările prejudiciabile, în prezenţa scopului de a slăbi
baza economică şi capacitatea de apărare a ţării, cele săvîrşite pot fi calificate ca diversiune,
în conformitate cu art.343 CP RM.
Motivele infracţiunii specificate la art.225 CP RM se pot exprima în: excesul de
zel; frica de a fi sancţionat de conducător; răzbunare etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.225 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică (cu
excepţia autorităţii publice). În plus, subiectul în cauză are calitatea specială de persoană cu
funcţie de răspundere sau de persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească
sau altă organizaţie nestatală, ori de persoană juridică avînd obligaţia să informeze despre
avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau
cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, ori despre starea sănătăţii
populaţiei afectate de poluarea mediului.
Aplicarea răspunderii în baza art.225 CP RM exclude calificarea suplimentară con-
form art.327, 328 sau 335 CP RM.
Circumstanța agravantă consemnată la alin.(2) art.225 CP RM presupune o plura-
litate de victime (două sau mai multe). Numărul de victime nu influenţează asupra califi-
cării infracţiunii, însă poate fi luat în consideraţie la individualizarea pedepsei. Aplicarea
răspunderii în baza alin.(2) art.225 CP RM exclude calificarea suplimentară conform alin.
(2) art.149 CP RM.

Neîndeplinirea obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor eco-

logice (art.226 CP RM):
Fapta de neîndeplinire a obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor eco-
logiceeste incriminată în art.226 CP RM într-o variantă-tip şi într-o variantă agravată.
În aceste condiţii, varianta-tip de infracţiune, specificată la alin.(1) art.226 CP
RM, se exprimă în eschivarea sau în îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană
cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comer-
cială, obştească sau altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a
obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat
din imprudenţă:

901
 - îmbolnăvirea în masă a oamenilor (lit.a));
- pieirea în masă a animalelor (lit.b));
- decesul persoanei (lit.c));
- alte urmări grave (lit.d)).
În varianta sa agravată, consemnată la alin.(2) art.226 CP RM, neîndeplinirea
obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologicese soldează cu decesul a
două sau mai multor persoane.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.226 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la îndeplinirea
corespunzătoare a obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice; obiectul
juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoanelor,
viaţa animalelor.
Obiectul material al infracţiunii de neîndeplinire a obligaţiilor de lichidare a conse-
cinţelor încălcărilor ecologice îl reprezintă, după caz, solul, subsolul, apele, flora sau fauna,
corpul persoanei. Aerul atmosferic constituie obiectul imaterial al infracţiunii în cauză.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.226 CP RM include următoarele
trei semne: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de îndeplinire necorespunzătoare
a obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice sau în inacţiunea de eschi-
vare de la îndeplinirea acestora; 2) urmările prejudiciabile sub forma: a) îmbolnăvirii în
masă a oamenilor; b) pieirii în masă a animalelor; c) decesului persoanei; d) altor urmări
grave; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Cele două modalităţi normative alternative ale faptei prejudiciabile prevăzute la
art.226 CP RM sunt: a) acţiunea de îndeplinire necorespunzătoare a obligaţiilor de lichidare
a consecinţelor încălcărilor ecologice; b) inacţiunea de eschivare de la îndeplinirea obliga-
ţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice. Oricare din aceste două modalităţi
este suficientă pentru aplicarea răspunderii în baza art.226 CP RM.
În prima sa modalitate, fapta prejudiciabilă specificată la art.226 CP RM presu-
pune că făptuitorul îndeplineşte defectuos, în dezacord cu cerinţele normative, obligaţiile
de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice. După calitatea executării, o asemenea
îndeplinire a obligaţiilor se asimilează cu neîndeplinirea lor.
În cea de-a doua modalitate a sa, fapta prejudiciabilă prevăzută la art.226 CP RM
presupune sustragerea, refuzul făptuitorului de a-şi îndeplini obligaţiile de lichidare a con-
secinţelor încălcărilor ecologice, deşi acesta putea şi trebuia să le îndeplinească.
Obligaţia de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice se statuează în cadrul
unor acte normative, la care face trimitere art.226 CP RM. Printre astfel de acte normati-
ve se numără: Legea Republicii Moldovapentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor
degradate, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 15.06.2000 414; Hotărîrea Guver-
nului Republicii Moldovadespre aprobarea Principiilor de bază pentru restabilirea terenu-
rilor degradate, nr.404 din 09.06.1994415; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru
aprobarea Regulamentului privind evaluarea impactului întreprinderilor privatizabile asu-
pra mediului înconjurător, nr.394 din 08.04.1998416 etc.
Infracţiunea prevăzută la art.226 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile exprimate în: a) îmbol-
năvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei; d) alte
urmări grave.
Înţelesul noţiunilor, care desemnează aceste urmări prejudiciabile, a fost relevat cu
ocazia examinării infracţiunilor specificate la art.223-225 CP RM. De aceea, facem trimite-
re la explicațiile corespunzătoare.
Urmările prejudiciabile menţionate în dispoziţia art.226 CP RM au un caracter al-
ternativ. Producerea oricăreia din ele este suficientă în vederea aplicării răspunderii conform
art.226 CP RM. Producerea mai multora din urmările prejudiciabile consemnate mai sus (în
ipoteza unicităţii infracţiunii) poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
În situaţia în care fapta nu implică producerea urmărilor prejudiciabile specificate
în dispoziţia art.226 CP RM, pot fi aplicate unele norme din Codul Contravențional: alin.(1)
sau (2) art.117, alin.(11) art.154 ori altele.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.226 CP RM se caracterizează
prin intenţie sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările
prejudiciabile. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă, în principal, în superficialitatea
manifestată de către făptuitor în raport cu îndeplinirea obligaţiilor de lichidare a consecin-
ţelor încălcărilor ecologice.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.226 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice). În afară de aceasta, subiectul are calitatea specială de per-
414
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.141.
415
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.7.
416
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.56.

903
soană cu funcţie de răspundere sau de persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală, ori de persoană juridică avînd obligaţia de lichidare
a consecinţelor încălcărilor ecologice.
În ceea ce priveşte circumstanța agravantă consemnată la alin.(2) art.226 CP RM,
este admisibilă interpretarea într-o manieră similară celei privind fapta prevăzută la alin.
(2) art.225 CP RM.

Poluarea solului (art.227 CP RM):

Fapta de poluare a soluluieste incriminată în art.227 CP RM într-o variantă-tip şi
într-o variantă agravată.
În acest mod, varianta-tip de infracţiune, consemnată la alin.(1) art.227 CP RM,
se exprimă în impurificarea, otrăvirea, infectarea sau în altă poluare a solului cu produse
nocive ale activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de ma-
nipulare cu substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi
cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor,
dacă aceasta a cauzat daune:
- sănătăţii populaţiei (lit.a));
- mediului (lit.b));
- producţiei agricole (lit.c)).
În varianta sa agravată, consemnată la alin.(2) art.227 CP RM, poluarea solului
este:
- săvîrşită în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi natu-
rale (lit.a));
- urmată de decesul persoanei din imprudenţă (lit.b)).
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.227 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la circulaţia le-
gală de substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor sau alte
substanţe chimice ori biologice; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu
privire la prevenirea poluării solului, sănătatea populaţiei, integritatea mediului, calitatea
producţiei agricole.
Obiectul material (imaterial)al infracţiunii de poluare a solului are un caracter com-
plex: obiectul material principal îl constituie, după caz, substanţele nocive, îngrăşămintele
minerale, stimulenţii de creştere a plantelor sau alte substanţe chimice ori biologice; obiec-
tul material secundar îl reprezintă, după caz, solul, subsolul, apele, flora sau fauna, corpul
persoanei. Aerul atmosferic constituie obiectul imaterial secundar al infracţiunii în cauză.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.227 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în încălcarea, prin acţiune sau inacţiune, a regulilor
de manipulare cu substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor
sau cu alte substanţe chimice ori biologice; 2) urmările prejudiciabile primare sub for-
ma impurificării, otrăvirii, infectării sau unei alte poluări a solului; urmările prejudiciabile
secundare sub forma daunelor cauzate: a) sănătăţii populaţiei; b) mediului; c) producţiei
agricole; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) timpul
săvîrşirii infracţiunii: timpul transportării, utilizării sau păstrării substanţelor nocive, îngră-
şămintelor minerale, stimulenţilor de creştere a plantelor sau a altor substanţe chimice sau
biologice; 5) mijlocul de săvîrşire a infracţiunii: produse nocive ale activităţii economice
ori de altă natură.
Regulile de manipulare cu substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de
creştere a plantelor sau cu alte substanţe chimice ori biologice, pe care le încalcă făptuitorul,
sunt stabilite în anumite acte normative. Printre asemenea acte normative se numără: Codul
funciar; Legea cu privire la regimul produselor şi substanţelor nocive; Legea cu privire la
protecţia plantelor şi la carantina fitosanitară; Legea apiculturii a Republicii Moldova, adop-
tată de Parlamentul Republicii Moldova la 30.03.2006 417; Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldovapentru aprobarea Regulamentului cu privire la importul, stocarea, comercializarea
şi utilizarea produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor, nr.1045 din 05.10.2005418;
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Reglementării tehnice
„Măsurile de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole”, nr.1157 din 13.10.2008419 etc.
Infracţiunea prevăzută la art.227 CP RM este o infracţiune materială. Specificul
infracţiunii de poluare a solului constă în aceea că, pentru consumarea ei, este necesară
producerea în consecuţie a urmărilor prejudiciabile primare şi a urmărulor prejudiciabile
secundare. Astfel, urmările prejudiciabile primare se exprimă în impurificarea, otrăvirea,
infectarea sau în altă poluare a solului. La rîndul lor, urmările prejudiciabile secundare iau
forma daunelor cauzate: a) sănătăţii populaţiei; b) mediului; c) producţiei agricole.

417
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.75-78.
418
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.135-138.
419
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.193-194.

905
 Acest specific constituie principala deosebire a infracţiunii specificate la art.227 CP
RM de infracţiunile prevăzute la lit.c), d) alin.(2) şi la alin.(3), (4) art.224 CP RM. Conţi-
nutul faptei prejudiciabile prezintă similitudini în cazul acestor infracţiuni confruntate. În
acelaşi timp, infracţiunile specificate la lit.c), d) alin.(2) şi la alin.(3), (4) art.224 CP RM
nu presupun decît producerea unei singure urmări prejudiciabile, în vederea consumării
infracţiunii.
Cele două urmări prejudiciabile ale infracţiunii prevăzute la art.227 CP RM – pri-
mare şi secundare – au un caracter cumulativ. Neproducerea uneia din ele semnifică necon-
sumarea infracţiunii în cauză.
În alte cazuri, în situaţia în care fapta nu implică producerea urmărilor prejudiciabi-
le secundare specificate în dispoziţia art.227 CP RM, răspunderea poate fi aplicată conform
art.149 din Codul Contravenţional.
Stabilirea conţinutului urmărilor prejudiciabile primare, consemnate în dispoziţia
art.227 CP RM, se face în conformitate cu Instrucţiunea Ministerului Ecologiei şi Resurselor
Naturale privind evaluarea prejudiciului cauzat resurselor de sol, nr.383 din 08.08.2004420.
În situaţia în care fapta nu implică producerea urmărilor prejudiciabile – primare şi
secundare – specificate în dispoziţia art.227 CP RM, răspunderea poate fi aplicată conform
alin.(1) sau (2) art.113 din Codul contravenţional.
Timpul săvîrşirii infracţiunii specificate la art.227 CP RM este un semn obligatoriu
al laturii obiective. Se are în vedere timpul transportării, utilizării sau păstrării substanţelor
nocive, îngrăşămintelor minerale, stimulenţilor de creştere a plantelor sau a altor substanţe
chimice sau biologice. Dacă timpul săvîrşirii infracţiunii este oricare altul, art.227 CP RM
devine inaplicabil.
De asemenea, are un caracter obligatoriu mijlocul de săvîrşire a infracţiunii pre-
văzute la art.227 CP RM: produsele nocive ale activităţii economice sau de altă natură.
Conform art.1 al Legii cu privire la regimul produselor şi substanţelor nocive,produs nociv
este materialul destinat utilizării în economia naţională, a cărui prezenţă în mediul încon-
jurător poate deregla funcţiile normale ale organismelor umane, vegetale şi animale, ale
ecosistemelor. Dacă mijlocul de săvîrşire a infracţiunii este oricare altul, art.227 CP RM nu
poate fi aplicat.
Latura subiectivă a infracţiunii de poluare a solului se caracterizează prin intenţie
sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările prejudicia-

420
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 189.
bile. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă, în principal, în superficialitatea manifestată
de către făptuitor în raport cu respectarea regulilor de manipulare cu substanţe nocive,
îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor sau cu alte substanţe chimice ori
biologice.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.227 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice). În afară de aceasta, subiectul are calitatea specială de per-
soană obligată să respecte regulile de manipulare cu substanţe nocive, îngrăşăminte mine-
rale, stimulenţi de creştere a plantelor ori cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul
transportării, utilizării sau păstrării lor.
În ceea ce priveşte agravantele consemnate la alin.(2) art.227 CP RM, acestea nu
necesită a fi examinate în mod special, deoarece termenii folosiţi la caracterizarea lor au
fost definiţi anterior.

Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului (art.228 CP RM):

La art.228 CP RM se stabileşte răspunderea pentru încălcarea cerinţelor de pro-
tecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului, prin construcţia neautori-
zată sau amplasarea deşeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale, precum şi prin
deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol, dacă aceasta a provocat:
- prăbuşiri sau alunecări de proporţii ale terenului (lit.a));
- poluarea apelor subterane, creînd pericol pentru sănătatea populaţiei (lit.b));
- decesul persoanei din imprudenţă (lit.c));
- alte urmări grave (lit.d)).
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.228 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la respectarea
cerinţelor de protecţie a subsolului; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale
cu privire la prevenirea eroziunii terenurilor şi a poluării apelor subterane, la sănătatea po-
pulaţiei, sănătatea sau viaţa persoanei.
Obiectul material al infracţiunii de încălcare a cerinţelor de protecţie a subsolului
are, de asemenea, un caracter complex: obiectul material principal îl constituie, după caz,
subso- lul, zăcămintele minerale sau alte resurse ale subsolului, terenurile cu zăcăminte
minerale; obiectul material secundar îl reprezintă, după caz, terenul, apele subterane, corpul
persoanei.
907
 Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.228 CP RM include următoarele
patru semne: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de încălcare a ce-
rinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului, în construc-
ţia neautorizată sau în amplasarea deşeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale, ori
în deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol; 2) urmările prejudiciabile sub
forma: a) prăbuşirilor sau alunecărilor de proporţii ale terenului; b) poluării apelor subte-
rane, creînd pericol pentru sănătatea populaţiei; c) decesului persoanei din imprudenţă; d)
altor urmări grave; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile;
4) mijlocul de săvîrşire a infracţiunii: imobilul construit în lipsa autorizaţiei, deşeurile to-
xice sau substanţele nocive.
Cele patru modalităţi normative alternative ale faptei prejudiciabile prevăzute la
art.228 CP RM sunt: a) acţiunea sau inacţiunea de încălcare a cerinţelor de protecţie a
zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului; b) acţiunea de construcţie neau-
torizată pe terenurile cu zăcăminte minerale; c) acţiunea de amplasare a deşeurilor toxice
pe terenurile cu zăcăminte minerale; d) acţiunea de deversare nesancţionată a substanţelor
nocive în subsol.
Oricare din aceste patru modalităţi normative este suficientă pentru aplicarea răs-
punderii în baza art.228 CP RM. Numărul de modalităţi pe care le atestă fapta prejudiciabilă
săvîrşită poate fi luat în consideraţie la individualizarea pedepsei.
În prima sa modalitate normativă, fapta prejudiciabilă presupune că făptuitorul nu
respectă – pe calea comisiunii sau a omisiunii – cerinţele de protecţie a zăcămintelor mine-
rale sau a altor resurse ale subsolului, stabilite de actele normative în materie, deşi putea şi
trebuia să le respecte.
În cea de-a doua modalitate normativă a sa, fapta prejudiciabilă presupune con-
struirea unui imobil pe terenurile aferente Fondului de stat al zăcămintelor de substanţe
minerale utile, deşi făptuitorului îi lipseşte autorizaţia corespunzătoare pentru desfăşurarea
unei asemenea activităţi.
Cea de-a treia modalitate normativă a faptei prejudiciabile presupune aşezarea
deşeuri- lor toxice pe terenurile aferente Fondului de stat al zăcămintelor de substanţe
minerale utile.
În sfîrşit, în cea de-a patra modalitate normativă a sa, fapta prejudiciabilă presupu-
ne că făptuitorul contribuie la scurgerea în subsol a substanţelor nocive reziduale, lipsindu-i
autorizaţia corespunzătoare pentru desfăşurarea unei asemenea activităţi.
 În orice caz, în fiecare din cele patru ipoteze reliefate mai sus făptuitorul încalcă
o anumită obligaţie care se statuează în cadrul unor acte normative, la care face trimitere
art.228 CP RM. Printre asemenea normative se numără: Codul subsolului; Hotărîrea Gu-
vernului Republicii Moldova cu privire la autorizarea prin licenţă a folosirii subsolului în
Republica Moldova, nr.726 din 27.09.1994421 etc.
Infracţiunea specificată la art.228 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile, exprimate în: a) pră-
buşiri sau alunecări de proporţii ale terenului; b) poluarea apelor subterane, creînd pericol
pentru sănătatea populaţiei; c) decesul persoanei din imprudenţă; d) alte urmări grave.
În sensul prevederii de la lit.a) art.228 CP RM – așa cum reiese din Anexa nr.2 la
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la clasificarea situaţiilor excepţionale
şi la modul de acumulare şi prezentare a informaţiilor în domeniul protecţiei populaţiei şi
teritoriului în caz de situaţii excepţionale, nr.1076 din 16.11.2010 – prăbuşirile sau alune-
cările de proporţii ale terenului îşi au cauza în epuizarea exploatărilor miniere de zăcăminte
minerale sau sunt rezultatul altor activităţi umane, presupunînd cel puţin cinci victime sau
pierirea animalelor agricole.
În sensul prevederii de la lit.b) art.228 CP RM – așa cum reiese din Anexa nr.2 la
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la clasificarea situaţiilor excepţionale
şi la modul de acumulare şi prezentare a informaţiilor în domeniul protecţiei populaţiei
şi teritoriului în caz de situaţii excepţionale, nr.1076 din 16.11.2010 – în cazul poluării
apelor subterane, creînd pericol pentru sănătatea populaţiei, se are în vedere că depăşirea
concentraţiei maxime admisibile de substanţe poluante în apele subterane trebuie să aibă un
conţinut de cel puţin 2 mg/l.
În sensul prevederii de la lit.c) art.228 CP RM, numărul de victime nu influenţează
asupra calificării, însă poate fi luat în consideraţie la individualizarea pedepsei. Aplicarea
răspunderii în baza lit.c) art.228 CP RM exclude calificarea suplimentară conform art.149
CP RM.
În sensul prevederii de la lit.d) art.228 CP RM, prin „alte urmări grave” trebuie de
înţeles vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Urmările prejudiciabile, consemnate în dispoziţia art.228 CP RM, au un caracter
alternativ. Producerea oricăreia din ele este suficientă în vederea calificării celor săvîrşite

421
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.8.

909
în baza art.228 CP RM. Producerea mai multora din urmările prejudiciabile consemnate
mai sus (în ipoteza unicităţii infracţiunii) poate fi luată în consideraţie la individualizarea
pedepsei.
Atunci cînd fapta nu implică producerea urmărilor prejudiciabile specificate în dis-
poziţia art.228 CP RM, răspunderea poate fi aplicată conform următoarelor norme din Co-
dul contravențional: alin.(1), (2), (4), (5), (6), (8), (9) sau (10) art.119, art.149 ori altele.
Are un caracter obligatoriu mijlocul de săvîrşire a infracţiunii specificate la art.228
CP RM, care se exprimă după caz în: 1) imobilul construit în lipsa autorizaţiei (în situaţia
construcţiei neautorizate pe terenurile cu zăcăminte minerale); 2) deşeurile toxice (în cazul
amplasării deşeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale); 3) substanţele nocive (în
ipoteza deversării nesancţionate a substanţelor nocive în subsol). În lipsa unui asemenea
mujloc de săvîrşire a infracţiunii, în situaţiile prezentate, răspunderea nu va putea fi aplicată
în baza art.228 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii de încălcare a cerinţelor de protecţie a subsolului
se caracterizează prin intenţie sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă
faţă de urmările prejudiciabile. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă, în principal, în su-
perficialitatea manifestată de către făptuitor în raport cu îndeplinirea obligaţiilor ce-i revin
în conformitate cu actele normative la care face trimitere art.228 CP RM.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.228 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).

Poluarea apei (art.229 CP RM):

Art. 229 CP RM prevede răspunderea pentru infectarea sau altă impurificare
a apelor de suprafaţă ori subterane cu ape uzate sau cu alte deşeuri ale întreprinderi-
lor, instituţiilor şi organiza-ţiilor industriale, agricole, comunale şi de altă natură, dacă
aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile regnului animal sau vegetal, resur-
selor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei ori a provocat dece-
sul persoanei.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.229 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la prevenirea polu-
ării apei; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la biodiversitatea
regnului animal sau vegetal ori a resurselor piscicole, activarea în condiţii de normalitate a
domeniilor silviculturii şi agriculturii, la sănătatea populaţiei ori viaţa persoanei.
Obiectul material al infracţiunii de poluare a apei are, de asemenea, un caracter
complex: obiectul material principal îl constituie apele de suprafaţă sau apele subterane;
obiectul material secundar îl reprezintă, după caz, regnul animal sau vegetal, resursele pis-
cicole, corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.229 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de infectare sau altă impurificare a
apelor de suprafaţă ori subterane; 2) urmările prejudiciabile sub forma daunelor în proporţii
considerabile cauzate regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agri-
culturii sau sănătăţii populaţiei ori a decesului persoanei; 3) legătura cauzală dintre fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) mijlocul de săvîrşire a infracţiunii, şi anume
apele uzate sau alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale,
agricole, comunale ori de altă natură.
Acţiunea prejudiciabilă de infectare sau altă impurificare a apelor de suprafaţă ori
subterane presupune încălcarea de către făptuitor a unei anumite obligaţii care se statuează
în cadrul unor acte normative, la care face trimitere art.228 CP RM. Printre astfel de acte
normative se numără: Legea apelor a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Re-
publicii Moldova la 23.12.2011422;Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la
studierea, utilizarea şi protecţia apelor minerale, nr.632 din 18.05.2002 423; Hotărîrea Guver-
nului Republicii Moldovaprivind reglementarea funcţionării zonelor de recreere aferente
bazinelor acvatice, nr.737 din 11.06.2002424; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova-
pentru aprobarea Regulamentului privind condţiile de evacuare a apelor uzate urbane în
receptori naturali de ape uzate industriale, nr.1141 din 10.10.2008425 etc.
Infracţiunea de poluare a apei este o infracţiune materială. Ea se consideră consu-
mată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile, şi anume: 1) a daunelor în proporţii
considerabile cauzate regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agri-
culturii sau sănătăţii populaţiei ori 2) a decesului persoanei.
În acord cu alin.(2) art.126 CP RM, caracterul considerabil al daunei cauzate se
stabileşte luîndu-se în consideraţie valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru
422
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.81.
423
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.69-70.
424
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.79-81.
425
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.189.

911
victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circum-
stanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei.
Cele două urmări prejudiciabile, nominalizate în art.229 CP RM, au un caracter al-
ternativ. Producerea oricăreia din ele este suficientă în vederea aplicării răspunderii potrivit
art.229 CP RM.
Dacă fapta nu implică producerea urmărilor prejudiciabile consemnate în dispozi-
ţia art.229 CP RM, răspunderea poate fi aplicată conform următoarelor norme din Codul
contravențional: alin.(1) sau (3) art.109, alin.(5) art.113, art.149 ori altele.
Mijlocul de săvîrşire a infracţiunii prevăzute la art.229 CP RM – apele uzate sau
alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor industriale, agricole, comu-
nale ori de altă natură – are un caracter indispensabil. În lipsa unui asemenea mijloc de
săvîrşire a infracţiunii, răspunderea nu poate fi aplicată în baza art.229 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii de poluare a apei se caracterizează prin intenţie
sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările prejudiciabi-
le. Dacă făptuitorul manifestă intenţie faţă de urmările prejudiciabile, în prezenţa scopului
de a slăbi baza economică şi capacitatea de apărare a ţări, cele comise pot fi calificate ca
diversiune, conform art.343 CP RM.
Motivul infracţiunii specificate la art.229 CP RM se exprimă, în principal, în su-
perficialitatea manifestată de către făptuitor în raport cu îndeplinirea obligaţiei de prevenire
a infectării sau a unei alte impurificări a apelor de suprafaţă ori subterane.
Subiectul infracţiunii de poluare a apei este: 1) persoana fizică responsabilă care,
în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică (cu excepţia
autorităţii publice).

Poluarea aerului (art.230 CP RM):

La art.230 CP RM se stabileşte răspunderea pentru poluarea aerului cu depăşirea
normelor stabilite, ca urmare a emisiei în atmosferă a poluanţilor sau a încălcării regulilor
de exploatare, sau a neutilizării utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control
al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile mediului,
regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.230 CP RM are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la prevenirea emi-
siei în atmosferă a poluanţilor sau la respectarea regulilor de exploatare a utilajului, aparata-
jului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă; obiectul juridic secundar
îl constituie relaţiile sociale cu privire la prevenirea poluării aerului, integritatea mediului,
biodiversitatea regnului animal sau vegetal, sănătatea populaţiei ori viaţa persoanei.
Obiectul imaterial al infracţiunii de poluare a aerului îl constituie aerul atmosferic.
La rîndul său, obiectul material al infracţiunii în cauzăîl reprezintă, după caz, solul, subso-
lul, apele, regnul animal sau regnul vegetal, corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.230 CP RM include următoarele pa-
tru semne: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacțiunea de emisie în
atmosferă a poluanţilor, ori de încălcare a regulilor de exploatare a utilajului, aparatajului,
instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă, ori de neutilizare a utilajului,
aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă; 2) urmările
prejudiciabile pri- mare exprimate în poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite;
urmările prejudiciabile secundare, şi anume: a) daunele în proporţii considerabile cauzate
mediului, regnului animal sau regnului vegetal, sănătăţii populaţiei; b) decesul persoanei; 3)
legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) mijlocul de săvîrşire
a infracţiunii: poluanţi.
Fapta prejudiciabilă prevăzută la art.230 CP RM cunoaşte următoarele trei moda-
lităţi normative alternative: a) acţiunea de emisie în atmosferă a poluanţilor; b) acțiunea
sau inacţiunea de încălcare a regulilor de exploatare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor
de purificare şi control al emisiilor în atmosferă; c) inacţiunea de neutilizare a utilajului,
aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă.
Oricare din aceste trei modalităţi normative este suficientă în vederea calificării
faptei conform art.230 CP RM. În acelaşi timp, numărul de modalităţi normative pe care le
atestă acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă săvîrşită poate fi luat în consideraţie la indivi-
dualizarea pedepsei.
În prima sa modalitate normativă, fapta prejudiciabilă presupune că făptuitorul nu
respectă cerinţele de protecţie a aerului, stabilite de actele normative în materie, deşi putea
şi trebuia să le respecte, astfel încît se produc gaze, radiaţii etc. care se propagă în aer.
În cea de-a doua modalitate normativă a sa, fapta prejudiciabilă presupune neres-
pectarea de către făptuitor a altor cerinţe de protecţie a aerului, concretizate în încălcarea
unor reguli de exploatare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al
emisiilor în atmosferă.
913
 În fine, în cea de-a treia modalitate normativă a sa, fapta prejudiciabilă presupune
că făptuitorul nu utilizează în genere utilajul, aparatajul, instalaţiile de purificare şi control
al emisiilor în atmosferă, prin aceasta nesocotind respectarea cerinţelor de protecţie a ae-
rului.
Oricum, în fiecare din cele trei situaţii enunţate mai sus, făptuitorul încalcă o anu-
mită obligaţie specificată în cadrul unor acte normative (de exemplu, Legea Republicii
Moldovaprivind protecţia aerului atmosferic, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
la 17.12.1997426), ale căror dispoziţii complinesc dispoziţia de la art.230 CP RM.
Infracţiunea specificată la art.230 CP RM este o infracţiune materială. Specificul
infracţiunii de poluare a aerului constă în aceea că, pentru consumarea ei, este necesară pro-
ducerea în consecuţie a urmărilor prejudiciabile primare şi a urmărulor prejudiciabile se-
cundare. Astfel, urmările prejudiciabile primare se exprimă în poluarea aerului cu depăşirea
normelor stabilite. La rîndul lor, urmările prejudiciabile secundare iau forma daunelor în
proporţii considerabile cauzate mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei
ori a decesului persoanei.
Conţinutul urmărilor prejudiciabile primare, consemnate mai sus, se stabuleşte în
conformitate cu InstrucţiuneaMinisterului Ecologiei şi Resurselor Naturaleprivind evalua-
rea prejudiciului cauzat aerului atmosferic la gestionarea deşeurilor de producţie şi mena-
jere, nr.384 din 08.08.2004427, precum şi cu InstrucţiuneaMinisterului Ecologiei, Construc-
ţiilor şi Dezvoltării Teritoriului privind evaluarea prejudiciului cauzat aerului atmosferic în
rezultatul poluării de către sursele staţionare, nr.381 din 16.08.2004428.
Cele două urmări prejudiciabile – primare şi secundare – au un caracter cumula-
tiv. Neproducerea uneia din ele semnifică neconsumarea infracţiunii prevăzute la art.230
CP RM.
Acest specific constituie distincţia principală a infracţiunii de poluare a aerului în
raport cu infracţiunile prevăzute la lit.c), d) alin.(2) şi la alin.(3) şi (4) art.224 CP RM. Din
punctul de vedere al conţinutului faptei prejudiciabile, aceste infracţiuni confruntate com-
portă afinităţi. În același timp, infracţiunile specificate la lit.c), d) alin.(2) şi la alin.(3) şi (4)
art.224 CP RM nu presupun decît producerea unei singure urmări prejudiciabile, în vederea
consumării infracţiunii.

426
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.44-46.
427
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.189.
428
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.186.
 În situaţia în care fapta nu implică producerea urmărilor prejudiciabile primare şi/
sau secundare specificate în dispoziţia art.230 CP RM, răspunderea poate fi aplicată în baza
următoarelor norme din Codul Contravențional: art.146, 147, alin.(1), (2), (3), (4) sau (5)
art.148, art.149, 152, 153 ori altele.
Are un caracter obligatoriu mijlocul de săvîrşire a infracţiuniii de poluare a areului,
presupunînd prima dintre modalităţile faptei prejudiciabile. Se au în vedere poluanţii. În
lipsa unui asemenea mijloc de săvîrşire a infracţiunii, în ipoteza conturată, răspunderea nu
poate fi aplicată în baza art.230 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.230 CP RM se caracterizează prin
intenţie sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările pre-
judiciabile. În ipoteza în care făptuitorul manifestă intenţie faţă de urmările prejudiciabile,
în prezenţa scopului de a slăbi baza economică şi capacitatea de apărare a ţări, cele săvîrşite
pot fi calificate ca diversiune, conform art.343 CP RM.
Motivul infracţiunii de poluare a aerului se exprimă, în principal, în superficialita-
tea manifestată de către făptuitor în raport cu îndeplinirea obligaţiei de prevenire a poluării
aerului.
Subiectul infracţiunii specificate la art.230 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice). În cazul ultimelor două modalităţi ale faptei prejudiciabile
prevăzute la art.230 CP RM, subiectul are calitatea specială de persoană obligată să respecte
regulile de exploatare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emi-
siilor în atmosferă.
Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere (art.231 CP RM):
La art. 231 CP RM se prevede răspunderea pentru tăierea ilegală a arborilor şi ar-
buştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat, săvîrşită:
- de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere (lit.a));
- în proporţii ce depăşesc 500 de unităţi convenţionale (lit.b)).
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.231 CP RM îl constituie re-
laţiile sociale cu privire la integritatea fondului silvic şi a fondului ariilor naturale protejate
de stat.
Obiectul material al infracţiunii de tăiere ilegală a vegetaţiei forestiereîl reprezintă
arborii sau arbuştii din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat.

915
 Latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.231 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de tăiere ilegală a arborilor şi arbuştilor;
2) urmările prejudiciabile sub formă de daune cauzate fondului silvic sau fondului ariilor
naturale protejate de stat; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudi-
ciabile; 4) locul de săvîrşire a infracţiunii: fondul silvic sau fondul ariilor naturale protejate
de stat.
În ipoteza consemnată la lit.b) art.231 CP RM, este obligatoriu ca mărimea daune-
lor, cauzate fondului silvic sau fondului ariilor naturale protejate de stat, să se exprime în
proporţii ce depăşesc 500 de unităţi convenţionale.
Referitor la conţinutul acţiunii prejudiciabile prevăzute la art.231 CP RM, este de
remarcat că tăierea arborilor şi arbuştilor reprezintă nu neapărat separarea trunchiului de
rădăcină, pînă la gradul de încetare a creşterii arborilor şi arbuştilor. Tăierea poate fi deplină
sau parţială. O asemenea circumstanţă poate fi luată în consideraţie numai la individuali-
zarea pedepsei. În orice caz, tăierea arborilor şi arbuştilor trebuie deosebită de distrugerea
sau deteriorarea arborilor şi arbuştilor în urma folosirii focului sau a unor surse de pericol
sporit, faptă care este pasibilă de răspundere conform art.232 CP RM.
Nu oricare tăiere a arborilor şi arbuştilor atrage răspunderea conform art.231 CP
RM. Este necesar ca o asemenea tăiere să aibă un caracter ilegal. Ilegalitatea tăierii ar-
borilor şi arbuştilor rezultă din încălcarea prevederilor unor acte normative care stabilesc
regimul efectuării tăierilor în fondul silvic sau în fondul ariilor naturale protejate de stat.
Printre astfel de acte normative se numără: Codul silvic; Legea regnului vegetal, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 08.11.2007 429; Hotărîrea Guvernului Republicii Mol-
dova pentru aprobareaRegulamentului cu privire la autorizarea tăierilor în fondul forestier
şi vegetaţia forestieră din afara fondului forestier, nr.27 din 19.01.2004430 etc.
Infracţiunea specificată la art.231 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul survenirii daunelor cauzate fondului silvic sau fondului
ariilor naturale protejate de stat. Conţinutul acestor urmări prejudiciabile se stabileşte în
conformitate cu Anexele nr.1, 3 şi 4 din Codul silvic.
În ipoteza prevăzută la lit.a) art.231 CP RM, cînd tăierea ilegală a vegetaţiei fores-
tiere se realizează de către o persoană responsabilă de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere,
nu este obligatoriu ca mărimea daunelor, cauzate fondului silvic sau fondului ariilor natu-
429
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.40-41.
430
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.19-21.
rale protejate de stat, să se exprime în proporţii ce depăşesc 500 de unităţi convenţionale.
Dimpotrivă, în ipoteza consemnată la lit.b) art.231 CP RM, atunci cînd o asemenea persoa-
nă nu este subiect al infracţiunii analizate, este obligatoriu ca mărimea daunelor, cauzate
fondului silvic sau fondului ariilor naturale protejate de stat, să se exprime în proporţii ce
depăşesc 500 de unităţi convenţionale.
În cazul în care fapta nu implică producerea unor asemenea urmări prejudicia-
bile, răspunderea poate fi aplicată în corespundere cu următoarele norme din Codul
contravențional: art.121, alin.(1) art.122 ori altele.
Locul săvîrşirii infracţiunii specificate la art.231 CP RM – fondul silvic sau fondul
ariilor naturale protejate de stat – are un caracter obligatoriu. În consecinţă, tăierea ilegală
de arbori şi arbuşti săvîrșită în oricare alte locuri nu intră sub incidenţa art.231 CP RM.
Latura subiectivă a infracţiunii de tăiere ilegală a vegetaţiei forestiere se caracte-
rizează prin intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii în cauză pot fi următoarele:
răzbunare; motive huliganice; năzuinţa de acaparare a terenului în vederea amplasării unor
edificii, construirii drumurilor, efectuării săpăturilor; interesul material presupunînd obţine-
rea unei remuneraţii materiale pentru executarea comenzii etc.
În unele cazuri, dacă tăierea arborilor şi arbuştilor se face în scop de cupiditate, în
vederea luării ilegale şi gratuite a masei lemnoase rezultate, cele comise nu pot fi califica-
te în baza art.231 CP RM. În această ipoteză, răspunderea urmează a fi aplicată conform
art.27 şi art.186-188, 190 sau 191 CP RM, pentru tentativa de sustragere. Însă, nu în orice
condiţii o astfel de faptă poate reprezenta tentativa de sustragere. Numai atunci cînd scopul
în care s-a aplicat munca umană asupra arborilor sau arbuştilor (a nu se confunda cu scopul
infracţiunii) s-a exprimat în includerea componentelor date în circuitul marfar, în procesul
de producţie, cele comise pot fi calificate potrivit art.27 şi art.186-188, 190 sau 191 CP RM.
Dimpotrivă, dacă scopul aplicării muncii umane asupra arborilor sau arbuştilor a constat în
a restabili sau a păstra situaţia ecologică favorabilă pentru viaţa şi activitatea omului, atunci
cele săvîrşite formează fapta incriminată la art.231 CP RM.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.231 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică (cu
excepţia autorităţii publice). În afară de aceasta, în ipoteza consemnată la lit.a) art.231
CP RM, subiectul trebuie să aibă calitatea specială de persoană responsabilă de protecţia
şi paza vegetaţiei forestiere.

917
 Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere (art.232 CP RM):
În art.232 CP RM, sub aceeaşi denumire marginală dedistrugere sau deteriorare a
masivelor forestiere, se reunesc două variante-tip de infracţiuni.
În acord cu alin.(1) art.232 CP RM, prima variantă-tip de infracţiune se exprimă
în distrugerea sau în deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii
imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit.
Potrivit alin.(2) art.232CP RM, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune constă în
distrugerea sau în deteriorarea intenţionată în proporţii ce depăşesc 500 de unităţi conven-
ţionale a masivelor forestiere prin incendiere.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.232 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la integritatea masivelor forestiere, apărate împotriva dis-
trugerii sau deteriorării în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii impruden-
te a focului sau a unor surse de pericol sporit.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(1) art.232 CP RM îl reprezintă
masivele forestiere. În lipsa unei specificări a legiuitorului, masivele forestiere pot face
parte fie din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat, fie din: perdelele
forestiere de protecţie amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă; perdelele forestiere
de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de comunicaţie şi
pe terenurile fondului acvatic; grădinile botanice, dendrologice şi zoologice, spaţiile verzi
ale localităţilor urbane şi rurale etc. De asemenea, nu este neapărat ca masivul forestier să
reprezinte o pădure. De aceea, la masivele forestiere se raportează şi terenurile acoperite cu
vegetaţie forestieră, avînd o suprafaţă de pînă la 0,25 ha. Cu toate acestea, este obligatoriu
ca arborii şi arbuştii să formeze anume un masiv forestier, adică o masă unitară şi compac-
tă, o grupare de arbori şi arbuşti. În consecinţă, mai mulţi arbori şi arbuşti distanţaţi nu pot
să constituie un masiv forestier, deci nu pot să reprezinte obiectul material al infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.232 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.232 CP RM are următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau în inacţiunea de folosire im-
prudentă a focului sau a unor surse de pericol sporit; 2) urmările prejudiciabile sub formă de
distrugere sau deteriorare în proporţii mari a masivelor forestiere; 3) legătura de cauzalitate
dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) mijlocul de săvîrşire a infracţiunii:
focul sau sursa de pericol sporit.
 Realizînd acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă enunţată, făptuitorul nu respec-
tă obligaţiile stabilite în cadrul unor acte normative: Codul silvic; Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldovapentru aprobarea Regulamentului privind arenda fondului forestier în
scopuri de gospodărire cinegetică şi/sau de recreere, nr.187 din 20.02.2008431 etc.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.232 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul distrugerii sau deteriorării în proporţii mari a ma-
sivelor forestiere. Conţinutul acestor urmări prejudiciabile se stabileşte în conformitate cu
Anexele nr.1-4 din Codul silvic.
Noţiunile „distrugere” şi „deteriorare” au fost definite cu ocazia examinării infrac-
ţiunii specificate la art.197 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunză-
toare.
În cazul în care fapta nu implică producerea distrugerii sau deteriorării în proporţii
mari a masivelor forestiere, răspunderea poate fi aplicată potrivit următoarelor norme din
Codul contravențional: alin.(1) sau (2) art.122, art.123, 124, alin.(1) sau (2) art.137 ori
altele.
Mijlocul de săvîrşire a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.232 CP RM are un
caracter obligatoriu. Acest mijloc este focul sau sursa de pericol sporit. Prin „sursă de
pericol sporit” se înţelege: 1) sursa de pericol sporit fizică: a) mecanică (mijlocul de
transport, mecanismul cu care se ridică greutăţi, utilajul unei întreprinderi industriale etc.);
b) electrică (de exemplu, dispozitivul sau sistemul tehnic de înaltă tensiune); c) termică (de
exemplu, utilajul cazan- geriilor sau al turnătoriilor); 2) sursa de pericol sporit fizico-
chimică (de exemplu, obiectele periclitante sub aspectul influenţării radioactive); 3) sursa de
pericol sporit chimică (substan- ţele toxice, inflamabile, explozive, comburante, alte
substanţe chimice periculoase); 4) sursa de pericol sporit biologic (animalele scoase la
păşunat, vătămătorii plantelor etc.); 5) sursa de pericol sporit chimico-biologică (de
exemplu, pesticidele) etc.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.232 CP RM se carac-
terizează prin imprudenţă atît faţă de fapta prejudiciabilă, cît şi faţă de urmările prejudi-
ciabile.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.232 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice).

919
431
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.42-44.

920
 Obiectul juridic specialal infracţiunii specificate la alin.(2) art.232 CP RM îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la integritatea masivelor forestiere, apărate împotriva dis-
trugerii sau deteriorării intenţionate în proporţii ce depăşesc 500 de unităţi convenţionale a
masivelor forestiere prin incendiere.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.232 CP RMîl reprezintă
masivele forestiere. Noţiunea „masiv forestier” a fost examinată cu prilejul analizei in-
fracţiunii specificate la alin.(1) art.232 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile
corespunzătoare.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.232 CP RM include ur-
mătoarele patru semne: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de cauzare a distru-
gerii sau a deteriorării; 2) urmările prejudiciabile sub formă de distrugere sau deteriorare
în proporţii ce depăşesc 500 de unităţi convenţionale a masivelor forestiere; 3) legătura de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) metoda de săvîrşire a
infracţiunii: incendiere.
Realizînd acţiunea prejudiciabilă, făptuitorul nu respectă aceleaşi obligaţii care
sunt încălcate în cazul infracţiunii specificate la alin.(1) art.232 CP RM, obligaţii pe care le-
am exemplificat mai sus.
Ceea ce particularizează infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.232 CP RM în raport
cu infracţiunea specificată la alin.(1) art.232 CP RM este forma în care evoluează fapta pre-
judiciabilă. În acest plan, infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.232 CP RM poate fi săvîrşită
numai pe calea acţiunii. Aceasta este condiţionat de caracteristicile metodei de incendiere,
care imprimă un caracter exclusiv activ faptei incriminate la alin.(2) art.232 CP RM.
Aplicarea răspunderii în baza alin.(2) art.232 CP RM exclude calificarea suplimen-
tară conform lit.a) alin.(2) art.197 CP RM sau art.104 din Codul contravenţional.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.232 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul distrugerii sau deteriorării în proporţii ce depăşesc
500 de unităţi convenţionale a masivelor forestiere prin incendiere. Conţinutul acestor ur-
mări prejudiciabile se stabileşte în corespundere cu Anexele nr.1-4 ale Codului silvic.
În cazul în care fapta nu implică producerea distrugerii sau deteriorării în proporţii
ce depăşesc 500 de unităţi convenţionale a masivelor forestiere, calificarea poate fi făcută
conform următoarelor norme din Codul contravențional: alin.(1) sau (2) art.122, art.123,
124, 126, alin.(2) art.137 ori altele.
 Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.232 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii în cauză pot fi următoarele:
răzbunare; invidie; ură; năzuinţa de acaparare a terenului în vederea amplasării unor edifi-
cii, construirii drumurilor, efectuării săpăturilor; interesul material presupunînd obţinerea
unei remuneraţii materiale pentru executarea comenzii etc.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(2) art.232 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).

Vînatul ilegal (art.233 CP RM):

La art.233 CP RM se stabileşte răspunderea pentru vînatul fără autorizaţia co-
respunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi metode
nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă acesta a cauzat daune ce
depăşesc 200 de unităţi convenţionale.
Obiectul juridic specialal infracţiunii de vînat ilegal îl formează relaţiile sociale
cu privire la biodiversitatea faunei, apărate împotriva vînatului fără autorizaţia corespun-
zătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise
(braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă acesta a cauzat daune ce depăşesc
200 de unităţi convenţionale.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.233 CP RMîl reprezintă animalele
sălbatice de interes vînătoresc care vieţuiesc în mod natural pe uscat, în atmosferă sau în sol
şi care fac parte din Fondul cinegetic unic de stat al Republicii Moldova.
Latura obiectivă a infracţiunii de vînat ilegal are următoarea structură: 1) fapta
prejudiciabilă care constă în acţiunea de vînat ilegal; 2) urmările prejudiciabile sub formă
de daune ce depăşesc 200 de unităţi convenţionale; 3) legătura de cauzalitate dintre fap-
ta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile. În funcţie de modalitatea normativă a acţiunii
prejudiciabile, acestor trei semne li se pot adăuga alte semne ale laturii obiective, avînd un
caracter secundar.
După cum rezultă din pct.26 al Anexei nr.1 la Legea regnului animal, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 27.04.1995432, vînatul (vînătoarea) constituie depistarea
în scopul dobîndirii, urmărirea sau dobîndirea propriu-zisă a animalelor sălbatice de interes

432
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.62-63.

922
vînătoresc care vieţuiesc în mod natural pe uscat, în atmosferă sau în sol şi care fac parte
din Fondul cinegetic unic de stat al Republicii Moldova.
În sensul art.233 CP RM, ilegalitatea acţiunii de vînat presupune că modalităţile
normative cu caracter alternativ ale respectivei acţiuni sunt următoarele: a) vînatul fără
autorizaţia corespunzătoare; b) vînatul în perioada interzisă; c) vînatul în locurile interzise;
d) vînatul cu unelte nepermise; e) vînatul prin metode nepermise; f) vînatul cu folosirea
situaţiei de serviciu.
În sensul art.233 CP RM, vînatul fără autorizaţia corespunzătoare presupune încăl-
carea anumitor prevederi normative. Astfel, potrivit pct.26 al Anexei nr.1 la Legea regnului
animal, se consideră ilegal vînatul fără autorizaţie. Conform Anexei nr.1 la Hotărîrea Guver-
nului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Nomenclatorului şi tarifelor la serviciile
prestate, contra plată, de către Agenţia „Moldsilva” şi Regulamentului cu privire la modul
de formare şi direcţiile de utilizare a mijloacelor speciale, nr.273 din 13.03.2007 433, auto-
rizarea vînatului sportiv al mistreţilor se face de către Agenţia „Moldsilva”. De asemenea,
potrivit Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea regulamentelor-cadru
ale parcurilor naţionale, monumentelor naturii, rezervaţiilor de resurse şi rezervaţiilor bio-
sferei, nr.782 din 03.08.2000434, în baza autorizaţiei eliberate de autoritatea centrală pentru
mediu, se poate admite vînatul selectiv al monumentelor zoologice.
În sensul art.233 CP RM, nu reprezintă vînat fără autorizaţie vînatul: a) fără car-
netul de vînător; b) fără autorizaţia de portarmă şi de folosire a armei de vînătoare; c) cu
carnetul de vînător nevalabil; d) cu carnetul de vînător ce aparţine altei persoane; e) cu
depăşirea normelor stabilite de recoltare a vînatului; f) cu arme de vînătoare ce aparţin altei
persoane fizice sau juridice. În astfel de cazuri, răspunderea poate fi aplicată în baza alin.(2)
art.128 din Codul contravenţional.
În sensul art.233 CP RM – așa cum reiese din pct.36 al Anexei nr.1 la Legea regnu-
lui animal – vînatul în perioada interzisă presupune: a) vînătoarea în perioada de primăvară
pe întreg teritoriul ţării; b) dobîndirea pe parcursul întregului an a următoarelor specii de
animale: bursuc, vidră, jder, hermelină, nevăstuică, nurcă, bizam (ondatră), veveriţă, pisică
sălbatică, cîine-enot, dropie, dropie mică, bufniţă, pescăruş, ţigănuşă, lopătar, cocor, lebede
de toate speciile, gîscă-cu-gît-roşu, fundaci de toate speciile, ferăstraş, pelican, stîrc, toate
păsările răpitoare, toate speciile din familia vrăbiilor şi alte specii luate sub ocrotirea sta-
433
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.39-42.
434
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.102.
tului sau incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova, prevăzute în Anexele nr.3 şi 4 la
Legea regnului animal, cu excepţia cazurilor de folosire a animalelor prevăzute la alin.(3)
art.27 din această lege; c) vînătoarea cu o oră mai înainte de răsăritul soarelui sau cu o oră
mai tîrziu de asfinţitul lui.
În plus, perioada interzisă pentru vînat este perioada de timp care nu se include în
termenele de vînătoare. Astfel de termene sunt stabilite în pct.33 al Anexei nr.1 la Legea
regnului animal.
Modificarea, în caz de necesitate, a termenelor de vînătoare, stabilite la pct.33 al
Anexei nr.1 la Legea regnului animal, atît pe teritoriul Republicii Moldova în ansamblu, cît
şi pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale, se efectuează prin hotărîre a Guvernului,
la propunerea argumentată a autorităţii centrale abilitate cu gestiunea resurselor naturale
şi cu protecţia mediului înconjurător, coordonată în scris cu Academia de Ştiinţe a Moldo-
vei, cu autoritatea silvică centrală şi cu Societatea Vînătorilor şi Pescarilor din Moldova.
Printre asemenea hotărîri ale Guvernului se numără: Hotărîrea Guvernului Republicii Mol-
dovacu privire la reglementarea vînătorii în sezonul de vînătoare 2010-2011, nr.721 din
10.08.2010435; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldovacu privire la reglementarea vînăto-
rii în sezonul de vînătoare 2011-2012, nr.561 din 25.07.2011436 etc.
În sensul art.233 CP RM – așa cum reiese din pct.36 al Anexei nr.1 la Legea reg-
nului animal – vînatul în locurile interzise presupune vînătoarea, cu excepţia reglementării
efectivului de animale şi păsări, în rezervaţii ştiinţifice, branişti, parcuri naţionale, zone
de agrement, precum şi în raza de 2 kmdupă hotarele oraşelor Chişinău, Bălţi, Bender şi
Tiraspol, în raza de 500 m de la marginea altor localităţi, cît şi împuşcarea păsărilor de pe
stîlpi şi de pe firele de comunicaţii şi electrice. La fel, pct.7 al Anexei nr.1 la Legea regnului
animal stabileşte că terenuri interzise pentru vînătoare se consideră rezervaţiile ştiinţifice,
peisagistice, parcurile naţionale, monumentele naturii etc.
În sensul art.233 CP RM – așa cum reiese din pct.35 al Anexei nr.1 la Legea regnu-
lui animal – vînatul cu unelte nepermise presupune: a) vînătoarea cu folosirea arbaletelor,
arcurilor, armelor cu ţeavă ghintuită, fără zgomot, precum şi a armelor de model militar, de
calibru mic, cu excepţia folosirii în modul stabilit a armelor de foc de vînătoare cu ţeavă
ghintuită pentru împuşcarea animalelor copitate în scop de selecţie sau dobîndire a trofee-
lor; b) dobîndirea animalelor cu folosirea chimicalelor toxice, repelentelor şi imobilizante-
435
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.145-147.
436
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.122-127.

924
lor, cu excepţia cazurilor de izbucnire a epizootiilor, în modul stabilit de actele normative
corespunzătoare, precum şi pentru imobilizarea animalelor în scop de repopulare; c) vînă-
toarea cu cîini neînregistraţi şi cu păsări de vînătoare.
De asemenea, potrivit pct.38, 39 şi 41 din Anexa nr.1 la Legea regnului animal,
vînătoarea cu cîini este permisă numai cu cîini de vînătoare de rasă dresaţi special, care sunt
înregistraţi anual la Societatea de vînători, cu indicarea rasei, sexului, vîrstei şi numelui.
În paşaportul cîinelui, eliberat de Societatea de vînători, trebuie să fie indicate toate aceste
date. Vînătoarea cu cîini de vînătoare de rasă este permisă la vînarea păsărilor de apă şi
penatelor, animalelor de blană şi animalelor copitate în decursul întregii perioade de vînă-
toare, fixată pentru specia dată.
În sensul art.233 CP RM – așa cum reiese din pct.35 al Anexei nr.1 la Legea regnului
animal – vînatul prin metode nepermise presupune: a) dobîndirea animalelor cu folosirea
meto- delor considerate periculoase: săparea gropilor pentru prins animale; fixarea armelor,
arbalete- lor; amplasarea cîrligelor, clamelor, apucătoarelor, tăietoarelor; instalarea laţurilor,
capcanelor; organizarea curselor; urmărirea cu orice fel de mijloace de transport (inclusiv
automobile, mo- tociclete, tractoare, elicoptere, avioane şi alte aparate de zbor); b)
împuşcarea şi dobîndirea ani- malelor cu ajutorul aparatelor de vedere pe timp de noapte,
aparatelor laser, al altor dispozitive electronice, cu ajutorul farurilor mijloacelor de transport,
al altor aparate de iluminat artificiale; instalarea plaselor, ieterelor, laţurilor, colibelor,
oblicelor; gonirea pe pojghiţa de gheaţă, pe ză- padă adîncă, pe gheaţă, în foc, în apă, pe
mirişte de stuf; dezgroparea vizuinii; c) vînătorea din mijloace de transport, în cerc, la pîndă;
vînătoarea păsărilor de baltă din şalupe, bărci cu motor, din alte mijloace mecanice
plutitoare, în momentul trecerii obstacolelor de apă.
În sensul art.233 CP RM, vînatul cu folosirea situaţiei de serviciu presupune că
subiect al infracțiunii este: directorul, directorul adjunct, inginerul silvic-şef, şeful de ocol
silvic din cadrul Agenţiei „Moldsilva”; persoana cu funcţie de răspundere ale Gărzii fores-
tiere a Agenţiei „Moldsilva”, din cadrul autorităţii centrale abilitate cu gestiunea resurselor
naturale şi cu protecţia mediului înconjurător, al Inspectoratului Ecologic de Stat etc., al
administraţiei parcurilor naţionale, rezervaţiilor de resurse, rezervaţiilor biosferei etc.; per-
soana care gestionează Societatea vînătorilor şi pescarilor etc.
Noțiunea „folosirea situației de serviciu” a fost definită cu ocazia analizei
infracțiunii prevăzute la la lit.d) alin.(2) art.190 CP RM. De aceea, facem trimitere la
explicațiile co- respunzătoare.
 Nu este exclus ca acţiunea de vînat ilegal, pe care o săvîrşeşte făptuitorul, să pre-
supună prezenţa nu a unei singure modalităţi din cele nominalizate mai sus, dar a mai mul-
tor asemenea modalităţi. Numărul de modalităţi ale acţiunii prejudiciabile nu influenţează
asupra calificării infracţiunii, însă poate fi luat în consideraţie la individualizarea pedepsei
prevăzute în sancţiunea de la art.233 CP RM.
Infracţiunea specificată la art.233 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul producerii daunelor ce depăşesc 200 de unităţi convenţio-
nale. Conţinutul acestor urmări prejudiciabile se stabileşte în corespundere cu Anexele nr.3,
4 şi 6 la Legea regnului animal.
În cazul în care fapta nu implică producerea unor asemenea urmări, răspunderea se
poate aplica în baza următoarelor norme din Codul contravențional: alin.(1) sau (2) art.128,
art.139, alin.(1) art.140 ori altele.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.233 CP RM se caracterizează prin
intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii în cauză pot fi următoarele: interesul
material; interesul sportiv; interesul recreativ etc.
Subiectul infracţiunii de vînat ilegal este: 1) persoana fizică responsabilă care, în
momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică (cu excepţia
autorităţii publice). În ipoteza în care vînatul ilegal presupune folosirea situaţiei de servi-
ciu, subiect special al infracţiunii date poate fi numai persoana cu funcţie de răspundere
sau persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală.

Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări

ale apelor (art.234 CP RM):
Art. 234 CP RM prevede răspunderea pentru îndeletnicirea ilegală cu pescuitul,
vînatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozive şi otrăvitoare
sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă aceasta a cauzat daune ce depăşesc
200 de unităţi convenţionale.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.234 CP RM îl formează re-
laţiile sociale cu privire la biodiversitatea faunei, apărate împotriva îndeletnicirii ilegale cu
pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozive şi
otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă aceasta a cauzat daune ce
depăşesc 200 de unităţi convenţionale.

926
 Obiectul material al infracţiunii specificate la art.234 CP RM îl reprezintă după caz:
1) peştii sau alte organisme acvatice (raci, broaşte, moluşte, lipitori etc.) care alcătuiesc
fondul piscicol; 2) animalele sălbatice de interes vînătoresc care vieţuiesc în mod natural,
care fac parte din Fondul cinegetic unic de stat al Republicii Moldova, şi care, la momentul
comiterii infracţiunii, se află în perimetrul Fondului apelor, sau în spaţiul aerian deasupra
acestuia, sau în solul acestuia; 3) algele, alte plante care vieţuiesc în condiţii naturale în
obiective acvatice.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.234 CP RM include următoare-
le patru semne: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de îndeletnicire ilegală cu
pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor; 2) urmările prejudiciabile sub formă
de daune ce depăşesc 200 de unităţi convenţionale; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) mijlocul de săvîrşire a infracţiunii: substanţe
explozive sau otrăvitoare ori alte mijloace de nimicire în masă a faunei.
Modalitățile normative alternative ale acțiunii prejudiciabile specificate la art.234
CP RM sunt: a) îndeletnicirea ilegală cu pescuitul; b) îndeletnicirea ilegală cu vînatul; c)
îndeletnicirea ilegală cu alte exploatări ale apelor.
Potrivit Legii privind fondul piscicol, pescuitul şi piscicultura, adoptate de Parla-
mentul Republicii Moldova la 08.06.2006437, prin „pescuit”, se înţelege capturarea peştelui
sau a altor organisme acvatice în scop industrial/comercial, sportiv, de amator, ameliorativ,
ştiinţific şi de control.
Noţiunea de vînat a fost definită cu ocazia examinării infracţiunii prevăzute la
art.233 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Alte exploatări ale apelor, decît pescuitul sau vînatul, se exprimă în: a) colecta-
rea algelor, a altor plante, care vieţuiesc în condiţii naturale în obiective acvatice, sau
a părţilor acestora (fructe, flori, frunze, coji, seminţe, muguri, tulpini, ramuri, rădăcini,
bulbi, rizomi etc.); b) folosinţa acestor obiecte ale regnului vegetal în scopuri ştiinţifi-
ce, culturale, educaţionale, turistice, de ameliorare a sănătăţii, recreative, estetice sau
sportive.
Pentru aplicarea răspunderii în baza art.234 CP RM, este necesar ca îndeletni-
cirea cu pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor să aibă un caracter ilegal.
Ilegalitatea acestei acţiuni presupune că pescuitul, vînatul sau alte exploatări ale apelor

437
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.126-130.
se desfăşoară: în lipsa certificatului de atribuire a cotei anuale de pescuit industrial/co-
mercial, a permisului de pescuit industrial/comercial, a permisului de pescuit sportiv şi
de amator sau a altor autorizaţii, ori în locurile sau perioadele neprevăzute de lege, ori
prin metode nepermise.
Cît priveşte ilegalitatea vînatului, condiţiile acesteia au fost examinate în le-
gătură cu analiza infracţiunii prevăzute la art.233 CP RM. Totodată, accentuăm că sub
incidenţa art.234 CP RM intră vînatul: a) fără carnetul de vînător; b) fără autorizaţia de
portarmă şi de folosire a armei de vînătoare; c) cu carnetul de vînător nevalabil; d) cu
carnetul de vînător ce aparţine altei persoane; e) cu depăşirea normelor stabilite de
recoltare a vînatului; f) cu arme de vînătoare ce aparţin altei persoane fizice sau juri-
dice.
Cît privește ilegalitatea pescuitului sau a altor exploatări ale apelor, se are în vede-
rea că făptuitorul încalcă prevederile următoarelor acte normative: Legeaprivind protecţia
mediului înconjurător; Legea regnului vegetal; Legea privind fondul piscicol, pescuitul şi
piscicultura etc.
Mijlocul de săvîrşire a infracţiunii prevăzute la art.234 CP RM are un caracter
obligatoriu. Se are în vedere după caz: 1) substanţele explozive; 2) substanţele otrăvitoare;
3) alte mijloace de nimicire în masă a faunei.
Infracţiunea specificată la art.234 CP RM este o infracţiune materială. Ea se con-
sideră consumată din momentul producerii daunelor ce depăşesc 200 de unităţi convenţio-
nale. Conţinutul acestor urmări prejudiciabile se stabileşte în corespundere cu Anexa nr.2 la
Legeaprivind fondul piscicol, pescuitul şi piscicultura.
Dacă fapta nu implică producerea unor astfel de urmări, răspunderea poate fi aplica-
tă conform următoarelor norme din Codul Contravențional: alin.(1), (2), (4) sau (5) art.114
ori altele.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.234 CP RM se caracterizează prin
intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii în cauză pot fi următoarele: interesul
material; interesul sportiv; interesul recreativ etc.
Subiectul infracţiunii specificate la art.234 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă, care în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică (cu
excepţia autorităţii publice).

928
 Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului
ariilor naturale protejate de stat (art.235 CP RM):
La art.235 CP RM se stabileşte răspunderea pentru încălcarea regimului de ad-
ministrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat, dacă aceasta creează
pericolul cauzării de daune în proporţii mari sau a cauzat daune în proporţii mari.
Obiectul juridic specialal infracţiunii prevăzute la art.235 CP RM îl formează rela-
ţiile sociale cu privire la respectarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor
naturale protejate de stat.
Obiectul material al infracţiunii specificate la art.235 CP RM îl constituie ariile
naturale protejate de stat. Conform Legii Republicii Moldova privind fondul ariilor natu-
rale protejate de stat, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 25.02.1998438, fon-
dul ariilor naturale protejate de stat include obiectele şi complexele naturale cu valoare
primordială incontestabilă pentru conservarea biodiversităţii şi habitatelor naturale, pentru
studierea proceselor naturale, restabilirea echilibrului ecologic şi pentru educaţia ecologică
a populaţiei.
Fondul ariilor naturale protejate de stat include următoarele categorii de obiecte şi
complexe naturale: 1) delimitate în conformitate cu clasificarea Uniunii Internaţionale de
Conservare a Naturii: a) rezervaţie ştiinţifică; b) parc naţional; c) monument al naturii; d)
rezervaţie naturală; e) rezervaţie peisajeră (de peisaj geografic); f) rezervaţie de resurse; g)
arie cu management multifuncţional; 2) care nu ţin de clasificarea Uniunii Internaţionale
de Conservare a Naturii: a) grădină dendrologică; b) monument de arhitectură peisajeră; c)
grădină zoologică; 3) stabilite prin alte reglementări internaţionale: a) rezervaţie a biosferei;
b) zonă umedă de importanţă internaţională.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.235 CP RM are următoarea struc-
tură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de încălcare a regimului
de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat; 2) urmările prejudi-
ciabile sub formă de daune în proporţii mari; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudi-
ciabilă şi urmările prejudiciabile.
Într-o altă variantă, fapta prejudiciabilă, care constă în acţiunea sau inacţiunea de
încălcare a regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de
stat, se află în legătură de cauzalitate cu pericolul cauzării de daune în proporţii mari.

438
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.66-68.
 Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale proteja-
te de stat trebuie să se manifeste în alte forme decît cauzarea distrugerii sau deteriorării. În
caz contrar, cele comise urmează a fi calificate conform art.221 CP RM.
În legătură cu conţinutul acţiunii sau inacţiunii de încălcare a regimului de adminis-
trare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat, care cade sub incidenţa art.235
CP RM, este necesar de menţionat că regimul de administrare şi protecţie a fondului ariilor
naturale protejate de stat este statuat, în principal, prin dispoziţiile Legii privind fondul
ariilor naturale protejate de stat.
Infracţiunea specificată la art.235 CP RM este, după caz, o infracţiune formal-ma-
terială sau materială. Ea se consideră consumată fie din momentul apariţiei pericolului ca-
uzării de daune în proporţii mari, fie din momentul producerii daunelor în proporţii mari.
În ipoteza în care fapta nu implică producerea unor astfel de urmări, răspunderea
poate fi aplicată în corespundere cu normele următoare din Codul contravențional: alin.(1),
(2) sau (3) art.141 ori altele.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.235 CP RM se caracterizează prin
intenţie sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi prin imprudenţă faţă de urmările pre-
judiciabile. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă, cu preponderenţă, în superficialitatea
manifestată de către făptuitor în raport cu respectarea regimului de administrare şi protecţie
a fondului ariilor naturale protejate de stat.
Subiectul infracţiunii specificate la art.235 CP RM este: 1) persoana fizică respon-
sabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepţia autorităţii publice).

§ 11. Infracţiuni de corupţie (C. Gurschi, V. Stati)

Coruperea pasivă (art.324 CP RM)

În art.324 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de corupere pasivă – sunt
reunite şase variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Coruperea pasivă în prima variantă-tip este incriminată la alin.(1) art.324 CP RM:
pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către o persoană pu-
blică sau de către o persoană publică străină de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje
sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea

930
ofertei ori promisiunii acestora pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi
îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia.
Conform lit.a1) alin.(2) art.324 CP RM, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune
se exprimă în pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către
un funcţionar internaţional de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce
nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori promisiunii
acestora pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni
în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia.
Prima variantă agravată de infracţiune, consemnată la lit.b) alin.(2) art.324 CP
RM, presupune săvîrşirea infracţiunii specificate la alineatul (1) de două sau mai multe
persoane.
Potrivit lit.c) alin.(2) art.324 CP RM, cea de-a treia variantă-tip de infracţiune
con- stă în extorcarea, personal sau prin mijlocitor, de către o persoană publică sau de
către o persoană publică străină de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă,
ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu ori pentru
a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar
acesteia.
În corespundere cu lit.d) alin.(2) art.324 CP RM, cea de-a patra variantă-tip de
infracţiune se exprimă în pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijloci-
tor, de către o persoană publică sau de către o persoană publică străină de bunuri, servicii,
privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin – dacă acestea se exprimă în pro-
porţii mari – pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori promisiunii
acestora – dacă acestea se exprimă în proporţii mari – pentru a îndeplini sau nu ori pentru
a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar
acesteia.
În conformitate cu lit.a) alin.(3) art.324 CP RM, cea de-a cincea variantă-tip de
infracţiune constă în pretinderea, acceptarea, primirea sau extorcarea, personal sau prin
mijlocitor, de către o persoană cu funcţie de demnitate publică de bunuri, servicii, privile-
gii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin – indiferent dacă acestea se exprimă sau
nu în proporţii mari – pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori
promisiunii acestora – indiferent dacă acestea se exprimă sau nu în proporţii mari – pentru
a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea
funcţiei sale sau contrar acesteia.
 Conform lit.b) alin.(3) art.324 CP RM, cea de-a şasea variantă-tip de infracţiune
se exprimă în pretinderea, acceptarea, primirea sau extorcarea, personal sau prin mijloci-
tor, de către o persoană cu funcţie de demnitate publică de bunuri, servicii, privilegii sau
avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin – dacă acestea se exprimă în proporţii deosebit
de mari – pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori promisiunii
acestora – dacă acestea se exprimă în proporţii deosebit de mari – pentru a îndeplini sau
nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau
contrar acesteia.
În sfîrşit, cea de-a doua variantă agravată de infracţiune, consemnată la lit.c) alin.
(3) art.324 CP RM, presupune că infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) sunt
săvîrşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în sfera publi-
că, care presupune respectarea de către persoanele publice și persoanele publice străine a
obligaţiei de a pretinde, accepta sau primi remuneraţia în strictă conformitate cu legea.
Obiectul material sau imaterial al infracţiunii specificate la alin.(1) art.324 CP RM
il reprezintă remunerația ilicită. Aceasta se exprimă în bunurile, serviciile, privilegiile,
avantajele, ofertele ori promisiunile sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau
persoanei publice străine.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.324 CP RM – în acord cu lit.d) art.2 al
Convenției ONU împotriva corupției, adoptate la Merida (Mexic) la 31.10.2003 439, ratifica-
te prin Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei ONU împotriva corupţiei,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.07.2007 440– prin „bunuri” trebuie de
înțeles bunurile, corporale sau incorporale, mobile ori imobile, tangibile sau intangibile,
ori actele juridice sau documentele atestînd proprietatea acestor bunuri sau drepturile refe-
ritoare la acestea.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.324 CP RM, serviciile reprezintă activitățile,
altele decît cele din care rezultă produse, desfăşurate în scopul satisfacerii unor necesităţi
ale persoanei publice sau ale persoanei publice străine (de exemplu, serviciile de publicita-
te, de asigurări, de comunicaţii, de transport, de depozitare, de educaţie, de recreere etc.).

439
The United Nations Convention against Corruption // http: //www.unodc.org/documents/treaties/UNCAC/Publi-
cations/Convention/08-50026_E.pdf
440
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.103-106.

932
Se au în vedere, inclusiv serviciile de natură sexuală. De aceea – dacă unei persoane publice
sau unei persoane publice străine i se pune la dispoziţie o persoană în scopuri sexuale, per-
soană ale cărei servicii sunt achitate de către corupător, despre care fapt persoana publică
sau persoana publică străină este informată – acceptarea unor astfel de servicii urmează a
fi calificată în baza alin.(1) art.324 CP RM. În mod similar urmează a se proceda în cazul
în care o persoană acordă persoanei publice sau persoanei publice străine servicii sexuale
cu scopul de a obţine avantaje legate de activitatea de serviciu a acestei persoane publice/
persoane publice străine, ultima fiind informată despre aceasta.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.324 CP RM, prin „privilegii” se înţelege după
caz: 1) scutirea de obligaţii (către stat); 2) oferirea de drepturi sau distincţii sociale care se
acordă în situaţii speciale.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.324 CP RM, prin „avantaje” trebuie de înțeles
favorurile, scutirile de obligaţii sau alte foloase care ameliorează nemeritat situaţia în raport
cu aceea pe care persoana publică sau persoana publică străină o avusese înaintea comiterii
infracțiunii specificate la alin.(1) art.324 CP RM. Avantajele sunt, în general, de natură
economică sau financiară, însă pot avea și un caracter nepatrimonial. Avantajele pot consta
în: premii; vacanţe; împrumuturi de bani fără dobîndă; accelerarea tratării unui bolnav;
perspective mai bune în carieră etc.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.324 CP RM, prin „oferte” înţelegem ofertele
de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă; prin „promisiuni” se înțelege
asuma- rea obligației de a da bunuri, de a oferi servicii, privilegii sau avantaje sub orice
formă.
O cerinţă obligatorie este ca bunurile, serviciile, privilegiile, avantajele, ofertele ori
promisiunile sub orice formă să nu i se cuvină persoanei publice sau persoanei publice străi-
ne. Se are în vedere că remunerația (promisă, oferirită sau dată de către corupător) nu-i este
legal datorată persoanei publice sau persoanei publice străine. În alți termeni, este necesar
ca, reieşind din reglementările normative în vigoare, persoana publică sau persoana publică
străină să nu fie îndreptăţită a pretinde, accepta sau primi o asemenea remunerație.
De aici derivă o altă cerinţă: caracterul gratuit al bunurilor, serviciilor, privilegiilor,
avantajelor, ofertelor ori promisiunilor sub orice formă pretinse, acceptate sau primite de
către persoana publică sau persoana publică străină. Cu alte cuvinte, persoana publică sau
persoana publică străină nu-i achită corupătorului valoarea bunurilor, serviciilor, privilegii-
lor, avantajelor, ofertelor ori promisiunilor sub orice formă pretinse, acceptate sau primite.
 De asemenea, este necesar ca remunerația ilicită să constituie un contraechivalent
al conduitei pe care persoana publică sau persoana publică străină se angajează să o aibă,
adică al îndeplinirii sau neîndeplinirii, întîrzierii sau grăbirii îndeplinirii unei acţiuni în
exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia. Dacă persoana publică sau persoana publică
străină pretinde, acceptă sau primește remunerația ilicită nu cu titlu de contraechivalent
al conduitei pe care aceasta se angajează să o aibă, atunci cele săvîrşite vor constitui nu
infracțiunea prevăzută alin.(1) art.324 CP RM, dar, eventual, o altă faptă (de exemplu, una
dintre faptele specificate art.327 CP RM sau art.312 din Codul Contravenţional).
Cu privire la mărimea exprimată în bani a remunerației, trebuie de menţionat că, po-
trivit art.11 al Legii Republicii Moldova privind Codul de conduită a funcţionarului public,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 22.02.2008, 441 funcţionarului public îi este
interzis să solicite sau să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj,
destinate personal acestuia sau familiei sale (alin.(1)); interdicţia specificată la alineatul (1)
nu se aplică în privinţa cadourilor simbolice, celor oferite din politeţe sau primite cu prile-
jul anumitor acţiuni de protocol şi a căror valoare nu depăşeşte limitele stabilite de Guvern
(alin.(2)). Prevederi similare sunt stabilite în art.23 al Legii Republicii Moldovacu privire la
conflictul de interese, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 15.02.2008442.
Așadar, în cazul în care valoarea cadourilor simbolice, celor oferite din politeţe
sau primite cu prilejul anumitor acţiuni de protocol – pretinse, acceptate sau primite de
către subiecţii Legii privind Codul de conduită a funcţionarului public și Legii cu privire
la conflictul de interese – depășește limitele stabilite de Guvern, iar subiecții în cauză omit
să declare și să predea respectivele cadouri Comisiei de evaluare şi evidenţă a cadourilor
din cadrul respectivei organizații publice, răspunderea li se poate aplica în baza alin.(1)
art.324 CP RM. Aceasta cu condiția că subiecții celor două legi au calitatea de subiecți ai
infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM.
În cazul în care valoarea cadourilor simbolice, celor oferite din politeţe sau primite
cu prilejul anumitor acţiuni de protocol – pretinse, acceptate sau primite de către subiecţii
Legii privind Codul de conduită a funcţionarului public și Legii cu privire la conflictul de
interese – nu depășește limitele stabilite de Guvern, iar subiecții în cauză omit să declare și
să predea respectivele foloase Comisiei de evaluare şi evidenţă a cadourilor din cadrul
respecti- vei organizații publice, răspunderea nu li se poate aplica în baza alin.(1) art.324 CP
RM.
441
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.74-75.

934
442
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.94-96.

935
 În cazul în care nu se respectă normele de protocol şi de politeţe unanim recunos-
cute, atunci nu se poate vorbi despre o valoare minimă a cadourilor în sensul art.11 al Legii
privind Codul de conduită a funcţionarului public și al art.23 al Legii cu privire la conflictul
de interese. Totuşi, dacă, în astfel de cazuri, valoarea cadourilor este mult prea redusă, poate
opera prevederea de la alin.(2) art.14 CP RM: „Nu constituie infracţiune acţiunea sau inac-
ţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul Cod, dar, fiind
lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni”.
În ipoteza infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM, este esențial ca valoarea
exprimată în bani a remunerației ilicite să nu depăşească 2500 unităţi convenţionale. În caz
contar, răspunderea se va aplica în conformitate cu lit.d) alin.(2) art.324 CP RM.
Datorită specificului său, infracțiunea specificată la alin.(1) art.324 CP RM nu are
victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiunea de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin
mijlocitor, de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin per-
soanei publice sau persoanei publice străine, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, ori
de acceptare a ofertei ori promisiunii de asemenea foloase.
Astfel, modalităţile normative cu caracter alternativ ale acţiunii prejudiciabile spe-
cificate la alin.(1) art.324 CP RM sunt: 1) pretinderea de bunuri, servicii, privilegii sau
avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine;
2) acceptarea de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin
persoanei publice sau persoanei publice străine; 3) primirea de bunuri, servicii, privilegii
sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străi-
ne; 4) acceptarea ofertei ori promisiunii de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice
formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.324 CP RM, pretinderea presupune cererea
stăruitoare (insistentă) sau formularea unei pretenţii vizînd bunuri, servicii, privilegii sau
avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine.
Pretinderea nu implică neapărat satisfacerea pretenţiei formulate de făptuitor.
În cazul pretinderii, iniţiativa întotdeauna aparţine făptuitorului. Pretinderea poate
fi exteriorizată prin cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare. Nu este ne-
cesar ca cererea să fie astfel formulată încît să poată fi înţeleasă de oricine. Este suficient ca,
în raport cu împrejurările concrete, ea să fie inteligibilă pentru cel căruia i se adresează.
 Atunci cînd pretinderea se face printr-o scrisoare sau mesaj, pretinderea se conside-
ră consumată în momentul în care destinatarul ia cunoştinţă de conţinutul cererii şi înţelege
conţinutul acesteia, deoarece anterior acestui moment ne aflăm în prezenţa unei acţiuni care
încă nu s-a exteriorizat în raport cu o altă persoană. La momentul expedierii scrisorii sau
mesajului, care conţine pretinderea, vom fi în prezenţa tentativei la infracțiunea specificată
la alin.(1) art.324 CP RM, aceasta nefiind încă consumată.
Indiferent dacă este expresă sau aluzivă, pretinderea remunerației ilicite trebuie
să fie univocă, manifestînd intenţia persoanei publice sau persoanei publice străine de a
condiţiona de ea conduita legată de obligaţiile sale de serviciu. Destinatarului pretenţiei,
formulate de către persoana publică sau persoana publică străină coruptă, nu i se cere să
înţeleagă semnificaţia penală a faptei. Totuşi, el trebuie să înţeleagă că tocmai pretinderea
remunerației ilicite condiţionează angajarea persoanei publice sau persoanei publice străine
să adopte conduita legată de obligaţiile de serviciu ale unei astfel de persoane.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.324 CP RM, prin „acceptare” se are în vedere
după caz: 1) consimțirea dării de către corupător de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje
sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine; 2) aproba-
rea oferirii ori promisiunii de către corupător de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub
orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine.
În ipoteza acceptării, iniţiativa aparţine corupătorului. Acceptarea poate fi expresă
sau tacită. În ipoteza din urmă acceptarea rezultă din anumite manifestări care relevă ne-
îndoielnic acordul persoanei publice sau persoanei publice străine de a primi remunerația
ilicită. Acceptarea poate presupune şi nerespingerea remunerației ilicite.
Pentru existenţa infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM, este suficient ca
persoana publică sau persoana publică străină să accepte oferta sau promisiunea chiar dacă
remunerația ilicită nu a fost determinată, în sensul că nu s-a precizat, în concret, în ce se va
consta aceasta.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.324 CP RM, primirea se exprimă în luarea în
posesiune, obținerea, încasarea de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă,
ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine.
Primirea implică darea din partea corupătorului. Iată de ce, spre deosebire de mo-
dalitatea de pretindere, în cazul modalităţii de primire iniţiativa aparţine corupătorului. Da-
rea de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei

937
publice sau persoanei publice străine, nu constituie o contribuţie la săvîrşirea infracţiunii
specificate la alin.(1) art.324 CP RM. Ea reprezintă o activitate incriminată distinct la alin.
(1) art.325 CP RM.
Primirea trebuie să fie spontană. Spontaneitatea presupune o relativă concomitenţă
între acceptarea propunerii şi primire sau, altfel spus, inexistenţa, între aceste două momen-
te, a unui interval de timp care să permită acceptării să devină ea însăşi relevantă juridic.
Aşadar – în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM, săvîrşite prin primire
– acceptarea şi primirea nu se pot produce decît în acelaşi timp. În lipsa unei asemenea
concomitenţe, ne vom afla în prezenţa modalităţii nr.2 sau nr.4 a acţiunii prejudiciabile
specificate la alin.(1) art.324 CP RM. În cazul dat, infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.324
CP RM se va considera consumată din momentul a) acceptării de bunuri, servicii, privile-
gii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice
străine sau b) acceptării ofertei ori promisiunii de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje
sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine. Primirea
remunerației ilicite va marca momentul de epuizare a infracţiunii respective.
Dacă bunurile, serviciile, privilegiile sau avantajele sub orice formă, ce nu i se
cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine, au ajuns la o asemenea persoană prin
intermediul poştei sau printr-o altă modalitate asemănătoare, destinatarul – pentru a exclude
ideea primirii – trebuie să-şi manifeste cît mai neîntîrziat voinţa de a nu le accepta; el nu
este obligat să le returneze expeditorului, suportînd astfel cheltuielile de rigoare. Însă, dacă
nu o face, trebuie să denunţe fapta autorităţilor.
Dacă bunurile, serviciile, privilegiile sau avantajele sub orice formă, ce nu i se cu-
vin persoanei publice sau persoanei publice străine, sunt transmise unei persoane apropiate
persoanei publice sau persoanei publice străine, primirea se consideră realizată numai atunci
cînd persoana publică sau persoana publică străină, aflînd despre remiterea remunerației ili-
cite şi conştientizînd că aceasta îi este destinată lui, în considerarea efectuării unui act de
serviciu, se hotărăşte să o păstreze. Pe cale de consecinţă, primirea nu urmează a fi limitată
la preluarea manuală personală de către persoana publică sau persoana publică străină a
remunerației ilicite care îi este oferită. Primirea poate fi realizată chiar şi prin lăsarea unei
asemenea remunerații în locul indicat de către persoana coruptă (astfel încît aceasta să o
poată prelua oricînd, să poată dispune de ea) ori prin remiterea acesteia unui terţ faţă de care
persoana coruptă avea o obligaţie ce se face astfel stinsă.
 Pentru calificarea celor săvîrşite în baza alin.(1) art.324 CP RM, nu contează dacă
pretinderea, acceptarea sau primirea de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice
formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine, ori acceptarea ofer-
tei ori promisiunii de asemenea foloase se realizează direct, de către făptuitorul însuşi, sau
indirect, prin intermediul unei alte persoane. În ce priveşte rolul intermediarului (mijlocito-
rului), acesta este complice la infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.324 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.324 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul pretinderii, acceptării sau primirii în întregime a
remunerației ilicite.
Dacă infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.324 CP RM nu-şi produce efectul din
cauze independente de voinţa făptuitorului (adică, nu se reuşeşte pretinderea, acceptarea
ori primirea integrală de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se
cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine, ori acceptarea integrală a ofertei sau
promisiunii de asemenea foloase), cele săvîrşite urmează a fi calificate în conformitate cu
art.27 şi alin.(1) art.324 CP RM. De exemplu, în cazul unei infracţiuni prelungite – cînd,
întru realizarea aceleiaşi intenţii infracţionale, făptuitorul pretinde, acceptă sau primește
remunerația ilicită nu deodată, dar în tranşe – vom fi în prezenţa tentativei la infracţiunea,
specificată la alin.(1) art.324 CP RM, dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului,
acesta va pretinde, accepta sau primi doar o parte din acea remunerație.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.324 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă, de cele mai multe ori,
în interesul material sau în năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale.
Scopul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM este un scop special, mani-
festîndu-se sub una din următoarele patru forme: 1) scopul îndeplinirii – în interesul coru-
pătorului sau al persoanelor pe care le reprezintă – de către persoana publică sau persoana
publică străină a unei acţiuni în exercitarea funcţiei sau contrar funcției în cauză; 2) scopul
neîndeplinirii – în interesul corupătorului sau al persoanelor pe care le reprezintă – de
către persoana publică sau persoana publică străină a unei acţiuni în exercitarea funcţiei
sau contrar funcției în cauză; 3) scopul întîrzierii îndeplinirii – în interesul corupătorului
sau al persoanelor pe care le reprezintă – de către persoana publică sau persoana publică
străină a unei acţiuni în exercitarea funcţiei sau contrar funcției în cauză; 4) scopul grăbirii
îndeplinirii – în interesul corupătorului sau al persoanelor pe care le reprezintă – de către

939
persoana publică sau persoana publică străină a unei acţiuni în exercitarea funcţiei sau con-
trar funcției în cauză.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(1) art.324 CP RM, nu este obligatorie realiza-
rea scopului sus-menţionat. Totuşi, dacă scopul urmărit se realizează şi făptuitorul îndepli-
neşte (nu îndeplinește; întîrzie; grăbește) o acţiune contrar funcției sale, atunci infracţiunea
specificată la alin.(1) art.324 CP RM poate forma concursul cu una dintre faptele prevăzute
la art.306, 307, 308, 309, 327, 328, 332 sau altele din Codul penal ori la art.312, 313 sau
altele din Codul contravenţional.
Răspunderea penală în baza alin.(1) art.324 CP RM nu poate fi aplicată atunci
cînd remunerația ilicită este pretinsă, acceptată sau primită după îndeplinirea sau neîn-
deplinirea, întîrzierea sau grăbirea îndeplinirii de către persoana publică sau persoana
publică străină a unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori contrar funcției în cauză.
În acest caz, lipseşte unul din semnele obligatorii ale componenţei de infracțiune pre-
văzute la alin.(1) art.324 CP RM: scopul infracţiunii. La momentul îndeplinirii sau
neîndeplinirii, întîrzierii sau grăbirii îndeplinirii de către persoana publică sau persoana
publică străină a unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori contrar funcției în cauză,
persoana publică sau persoana publică străină urmăreşte un alt scop decît cel prevăzut
la alin.(1) art.324 CP RM. Chiar dacă persoana publică sau persoana publică străină
obţine respectiva remunerație ilicită, ea o obţine nu pentru a îndeplini sau nu ori pen-
tru a întîrzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori contrar
funcției în cauză. Pentru că această acțiune deja a fost îndeplinită (neîndeplinită; întîr-
ziată; grăbită).
În lipsa scopului caracteristic infracţiunii specificate la alin.(1) art.324 CP RM, fap-
ta poate fi calificată conform art.315 din Codul contravenţional, în cazul în care presupune
primirea (luarea) în exerciţiul funcţiunii de recompensă nelegitimă sau de folos material,
dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. De asemenea, subiec-
tul trebuie să aibă calitatea specială de persoana publică sau de persoana publică străină.
Conform alin.(2) art.123 CP RM, prin „persoană publică” se înţelege: funcţionarul
public, inclusiv funcţionarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diploma-
tic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă
persoană care deţine grade speciale sau militare); angajatul autorităţilor publice autonome
sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de
drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana
autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndepli-
nească activităţi de interes public.
Noţiunea „funcţionar public” (care este o noţiune de factură extrapenală) este sub-
secventă faţă de noţiunea „persoană publică” utilizată în alin.(1) art.324 CP RM.
Sintagma „funcţionar public cu statut special”, utilizată în alin.(2) art.123 CP RM,
nu întotdeauna desemnează un funcţionar public în sensul strict al legii. În realitate, în unele
cazuri, această sintagmă se referă la persoane care se asimilează unui funcţionar public şi
care deţin grade speciale sau militare.
Personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul care desfăşoară acti-
vităţi auxiliare) nu se consideră persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123
CP RM.
În sensul alin.(2) art.123 CP RM, persoane autorizate sau învestite de stat să preste-
ze în numele acestuia servicii publice sunt acele persoane care prestează servicii notariale.
Nu există alte persoane care să fie autorizate sau învestite de stat să presteze în numele
acestuia servicii publice.
În sensul alin.(2) art.123 CP RM, sunt persoane autorizate sau învestite de stat
să îndeplinească activităţi de interes public: auditorul; avocatul; executorul judecătoresc;
expertul judiciar; interpretul şi traducătorul antrenaţi de Consiliul Superior al Magistraturii,
de Ministerul Justiţiei, de organele procuraturii, organele de urmărire penală, instanţele ju-
decătoreşti, de notari, avocaţi sau de executorii judecătoreşti; mediatorul; medicul, privit ca
liber-profesionist; mandatarul autorizat etc. Nu este exclus să existe şi alte persoane autori-
zate sau învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public, persoane care să intre
sub incidenţa noţiunii de la alin.(2) art.123 CP RM. Important este să existe o confirmare
în textul unui act normativ că astfel de persoane îndeplinesc cumulativ următoarele două
condiţii: a) sunt autorizate sau învestite de stat să-şi desfăşoare activităţile; b) activităţile pe
care le desfăşoară sunt activităţi de interes public.
Reprezentantul statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului
este o persoană publică, făcînd parte din categoria de persoane autorizate sau învestite de
stat să îndeplinească activităţi de interes public.

941
 Nu poate fi producătoare de efecte juridice (adică nu poate da naştere, modifica sau
stinge raporturi juridice) exercitarea de funcţii pur profesionale de către medici, pedagogi,
casieri şi alte asemenea persoane. Executînd obligaţiunile de natură profesională, astfel de
persoane nu au cum să apară în postura de persoană publică. Numai în cazul în care, în pre-
zenţa anumitor circumstanţe, medicii, pedagogii, casierii sau alte asemenea persoane ajung
să exercite funcţii producătoare de efecte juridice (de exemplu, să acorde drepturi sau să
elibereze de obligaţii), activitatea „subadministrativă” a medicilor, pedagogilor, casierilor
etc. se poate transforma într-o activitate administrativă. În acest caz, astfel de persoane pot
evolua în calitate de subiecţi ai infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM.
Noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”, definită în alin.(1) art.123 CP RM,
şi noţiunea „persoană publică”, definită în alin.(2) art.123 CP RM, se află într-o relaţie de
tip „parte-întreg”.
Cele trei categorii de persoane publice străine, specificate în alin.(1) art.123 CP
RM, sunt: 1) orice persoană, numită sau aleasă, care deţine un mandat legislativ, executiv,
administrativ sau judiciar al unui stat străin; 2) persoana care exercită o funcţie publică
pentru un stat străin,inclusiv pentru un organ public sau o întreprindere publică străină; 3)
persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin.
Noţiunea „persoană publică străină” este una nouă pentru cadrul normativ al Re-
publicii Moldova. Ea au devenit aplicabilă numai odată cu intrarea în vigoare a amenda-
mentelor operate la 02.12.2011. Pînă la acest moment, noţiunea în cauză pur şi simplu a
lipsit în Codul penal al Republicii Moldova.
În principal, calitatea specială a subiectului este ceea ce deosebește infracțiunea
specificată la lit.a1) alin.(2) art.324 CP RM de infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.324 CP
RM. Astfel, infracțiunea specificată la lit.a 1) alin.(2) art.324 CP RM este săvîrșită de un
funcţionar internaţional.
Potrivit alin.(2) art.1231 CP RM, prin „funcţionar internaţional” se înţelege: func-
ţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale sau orice persoană auto-
rizată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei; membrul unei adunări parlamen-
tare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orice persoană care exercită funcţii
judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu atribuţii de grefă.
Noţiunea „funcţionar internaţional” este una nouă pentru cadrul normativ al Re-
publicii Moldova. Ea a devenit aplicabilă numai odată cu intrarea în vigoare a amendamen-
telor operate la 02.12.2011. Pînă la acest moment, noţiunea dată pur şi simplu a lipsit în
Codul Penal al Republicii Moldova.
Circumstanța agravantă consemnată la lit.b) alin.(2) art.324 CP RM presupune o
pluralitate de făptuitori la săvîrșirea infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM. Preci-
zăm că infracțiunea specificată la alin.(1) art.324 CP RM este o infracţiune cu componenţă
specială. Persoana, care nu are semnele subiectului infracţiunii cu componenţă specială, nu
o poate săvîrși. De aceea, circumstanța agravantă consemnată la lit.b) alin.(2) art.324 CP
RM nu este aplicabilă în următoarele două ipoteze: 1) infracţiunea este săvîrşită de o per-
soană avînd semnele subiectului infracţiunii, împreună cu o persoană care nu are astfel de
semne; 2) infracţiunea este săvîrşită de o persoană avînd semnele subiectului infracţiunii,
prin intermediul unei persoane care nu are astfel de semne. Circumstanța agravantă în cauză
este aplicabilă numai în ipoteza în care persoanele, care săvîrșesc infracțiunea prevăzută la
alin.(1) art.324 CP RM, au calitatea specială de persoane publice sau de persoane publice
străine.
În ipoteza specificată la lit.b) alin.(2) art.324 CP RM, înţelegerea prealabilă va avea
loc numai dacă s-a realizat înainte de a fi săvîrşită pretinderea, acceptarea sau primirea. Nu
are importanţă dacă persoanele publice sau persoanele publice străine au intrat în acord
înainte de a se adresa sau după ce s-a adresat la una din ele un corupător concret. Important
este ca acordul între două sau mai multe persoane publice sau persoane publice străine să
fie stabilit pînă la pretinderea, acceptarea sau primirea remunerației ilicite măcar de către
una din aceste persoane.
În cazul în care persoana publică sau persoana publică străină, care a pretins, a
acceptat sau a primit remunerația ilicită, îşi dă seama că nu poate satisface interesele co-
rupătorului prin propriile atribuţii de serviciu şi transmite o parte din această remunerație
unei alte persoane publice sau persoane publice străine, cu care nu s-a înţeles în prealabil,
atunci prima persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru infracțiunea specificată la
alin.(1) art.324 CP RM, prin concurs cu infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.325 CP RM.
Cea de a doua persoană va fi trasă la răspundere doar pentru infracţiunea specificată la alin.
(1) art.324 CP RM. La calificare, nu are nici o importanţă forma în care s-a realizat acordul
(verbal, în scris, prin săvîrşirea de fapte concludente etc.), dar înţelegerea trebuie să aibă
un caracter strict determinat, considerîndu-se relevant doar faţă de acea infracţiune pentru
a cărei comitere persoanele şi-au dat acordul.

943
 Răspunderea poate fi aplicată în baza lit.b) alin.(2) art.324 CP RM cu condiţia că
toate persoanele publice sau persoanele publice străine pretind, acceptă sau primesc o parte
din remunerația ilicită şi îndeplinesc (nu îndeplinesc; grăbesc; întîrzie) acţiuni concrete în
favoarea corupătorului, prin folosirea atribuţiilor lor de serviciu. Or, toţi coautorii trebuie
să participe la executarea laturii obiective a infracţiunii specificate la lit.b) alin.(2) art.324
CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.324 CP RM are
un caracter multiplu: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la buna
desfăşurare a activităţii de serviciu în sfera publică, care presupune respectarea de către per-
soanele publice și persoanele publice străine a obligaţiei de a pretinde remuneraţia în strictă
conformitate cu legea; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la
integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică (morală) a persoanei.
Obiectul material sau imaterial al infracțiunii specificate la lit.c) alin.(2) art.324 CP
RM il reprezintă remunerația ilicită, concretizată în bunurile, serviciile, privilegiile, avanta-
jele, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine. Noțiunile desemnînd
acest obiect au fost definite cu ocazia analizei infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP
RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
În ipoteza în care extorcarea se concretizează în aplicarea violenței, corpul persoa-
nei constituie obiectul material secundar al infracțiunii specificate la lit.c) alin.(2) art.324
CP RM.
Victima infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.324 CP RM este cel căruia îi sunt
extorcate de către o persoană publică sau de către o persoană publică străină, personal sau
prin mijlocitor, bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, pentru aceasta sau
pentru o altă persoană, pentru a o face să îndeplinească sau nu ori să întîrzie sau să grăbeas-
că îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori contrar funcției în cauză.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la lit.c) alin.(2) art.324 CP RM constă
în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de extorcare, personal sau prin mijlocitor, de
bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice
sau persoanei publice străine, pentru aceasta sau pentru o altă persoană.
Pot fi deosebite următoarele trei modalități faptice de extorcare: 1) punerea victi-
mei într-o situaţie care o impune să-i transmită făptuitorului remuneraţia ilicită, pentru a
preîntîmpina producerea efectelor nefaste pentru interesele legitime ale victimei; 2) ame-
ninţarea cu lezarea intereselor legitime ale victimei (nu lezarea efectivă), în cazul în care
aceasta nu-i transmite făptuitorului remuneraţia ilicită; 3) nesatisfacerea solicitării victimei,
astfel încît aceasta este nevoită să transmită remuneraţia ilicită către făptuitor, pentru a evita
lezarea intereselor sale legitime. Această clasificare nu influenţează asupra calificării faptei
conform lit.c) alin.(2) art.324 CP RM, însă poate fi luată în consideraţie la individualizarea
pedepsei.
Este notabil că, în cazul extorcării, se au în vedere numai acele interese ameninţate
ale victimei care au un caracter legitim, deci sunt interese ocrotite de lege.
Pentru calificarea celor săvîrşite în baza lit.c) alin.(2) art.324 CP RM, nu contează
dacă extorcarea de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin
persoanei publice sau persoanei publice străine, se realizează direct, de către făptuitorul
însuşi, sau indirect, prin intermediul unei alte persoane. În ce priveşte rolul intermediarului
(mijloci- torului), acesta este complice la infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.324 CP
RM.
Infracţiunea specificată la lit.c) alin.(2) art.324 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul extorcării în întregime a remunerației ilicite.
Dacă infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.324 CP RM nu-şi produce efectul
din cauze independente de voinţa făptuitorului (adică, nu se reuşeşte extorcarea integrală de
bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice
sau persoanei publice străine), cele săvîrşite urmează a fi calificate în conformitate cu art.27
şi lit.c) alin.(2) art.324 CP RM. De exemplu, în cazul unei infracţiuni prelungite – cînd,
întru realizarea aceleiaşi intenţii infracţionale, făptuitorul extorcă remunerația ilicită nu
deodată, dar în tranşe – vom fi în prezenţa tentativei la infracţiunea, specificată la lit.c) alin.
(2) art.324 CP RM, dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, acesta va extorca
doar o parte din acea remunerație.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la lit.c) alin.(2) art.324 CP RM se ca-
racterizează prin intenţie directă. Motivul infracţiunii date se exprimă, de cele mai multe
ori, în interesul material sau în năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale.
Scopul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.324 CP RM este un scop spe-
cial, desemnat prin sintagma „pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi
îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia”. În vederea per-
ceperii esenței juridice a scopului în cauză, facem trimitere la explicațiile privind scopul
infracțiunii specificate la alin.(1) art.324 CP RM.
945
 Subiectul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.324 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrșirii infracțiunii, a atins vîrsta de 16 ani. De asemenea,
subiectul trebuie să aibă calitatea specială de persoana publică sau de persoana publică
străină.
În ipoteza infracțiunii specificate la lit.d) alin.(2) art.324 CP RM, valoarea exprima-
tă în bani a remunerației ilicite, care constituie obiectul material sau imaterial al infracțiunii,
trebuie să depăşească 2500 unităţi convenţionale. În același timp, valoarea în cauză nu tre-
buie să depăşească 5000 unităţi convenţionale. În caz contar, răspunderea se va aplica în
conformitate cu lit.b) alin.(3) art.324 CP RM.
În principal, calitatea specială a subiectului este ceea ce deosebește infracțiunea
specificată la lit.a) alin.(3) art.324 CP RM de infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.324 CP
RM. Astfel, infracțiunea specificată la lit.a) alin.(3) art.324 CP RM este săvîrșită de o per-
soană cu funcţie de demnitate publică.
Potrivit alin.(3) art.123 CP RM, prin „persoană cu funcţie de demnitate publică”
se înţelege: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia
Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de că-
tre Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii; consilierul
local; deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei; persoana căreia persoana cu funcţie de
demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.
Noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi noţiunea „funcţionar pu-
blic” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. În aceste împrejurări, noţiunile „persoană
cu funcţie de demnitate publică” şi „persoană publică” se intersectează, au domenii de
incidenţă care se intercalează.
Există persoane cu funcţie de demnitate publică care intră sub incidenţa prevederii
de la alin.(3) art.123 CP RM, dar care nu sunt specificate în Anexa la Legea Republicii
Moldova cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, adoptată de Par-
lamentul Republicii Moldova la 16.07.2010443. La fel, în Anexa la legea în cauză sunt men-
ţionate persoane cu funcţii de demnitate publică care nu sunt consemnate în alin.(3) art.123
CP RM. În prezenţa unor astfel de divergenţe de ordin legislativ, prioritate are accepţiunea
de persoană cu funcţie de demnitate publică din alin.(3) art.123 CP RM. Cu alte cuvinte,
în contextul legii penale, prin „persoană cu funcţie de demnitate publică” trebuie de înţeles

443
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.194-196.
numai acea persoană cu funcţie de demnitate publică care îndeplineşte condiţiile stabilite la
alin.(3) art.123 CP RM.
Persoanele cu funcţie de demnitate publică, care sunt specificate în Anexa la Legea
cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, dar care nu intră sub inci-
denţa prevederii de la alin.(3) art.123 CP RM, nu pot avea altă calitate decît cea de persoană
publică în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM. Deci, ele au calitatea de subiect
al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM, nu de subiect al infracțiunii specificate
la lit.a) alin.(3) art.324 CP RM.
În sensul prevederii de la alin.(3) art.123 CP RM, primarul nu poate fi considerat
persoană al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii
Moldova. În genere, primarul nu este o persoană cu funcţie de demnitate publică în sensul
alin.(3) art.123 CP RM.
În ipoteza infracțiunii specificate la lit.b) alin.(3) art.324 CP RM, valoarea exprima-
tă în bani a remunerației ilicite, care constituie obiectul material sau imaterial al infracțiunii,
trebuie să depăşească 5000 unităţi convenţionale.
Cu privire la circumstanţa agravantă specificată la lit.c) alin.(3) art.324 CP RM,
precizăm doar că infracţiunea poate fi săvîrşită în interesul unei organizaţii criminale atît de
către un membru al acesteia (din proprie iniţiativă sau la însărcinarea organizaţiei respecti-
ve), cît şi de către o persoană care nu este membru al organizaţiei criminale (la însărcinarea
acesteia). Aceleaşi principii pot fi aplicate la interpretarea noţiunii „în interesul unui grup
criminal organizat”.

Coruperea activă (art.325 CP RM):

În art.325 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de corupere activă – sunt
reunite patru variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Coruperea activă în prima variantă-tip este incriminată la alin.(1) art.325 CP RM:
promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unei persoane publice sau
unei persoane publice străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce
nu i se cuvin, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu ori
pentru a întîr- zia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau
contrar acesteia.
Prima variantă agravată de infracţiune, consemnată la lit.b) alin.(2) art.325 CP
RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită de două sau mai
multe persoane.

947
 Potrivit lit.c) alin.(2) art.325 CP RM, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune se
exprimă în promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unei persoane
publice sau unei persoane publice străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub
orice formă, ce nu i se cuvin – dacă acestea se exprimă în proporţii mari – pentru aceasta
sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi înde-
plinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia.
Conform lit.a) alin.(3) art.325 CP RM, cea de-a treia variantă-tip de infracţiune
constă în promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unei persoane pu-
blice sau unei persoane publice străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice
formă, ce nu i se cuvin – dacă acestea se exprimă în proporţii deosebit de mari – pentru
aceasta sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a
grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia.
În conformitate cu lit.a1) alin.(3) art.325 CP RM, cea de-a patra variantă-tip de
infracţiune se exprimă în promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor,
unei persoane cu funcţie de demnitate publică sau unui funcţionar internaţional de bunuri,
servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin – indiferent dacă acestea
se exprimă sau nu în proporţii mari – pentru aceasta sau pentru o altă persoană, pentru a
îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea
funcţiei sale sau contrar acesteia.
Cea de-a doua variantă agravată de infracţiune, consemnată la lit.b) alin.(3)
art.325 CP RM, presupune că infracţiunile specificate la alineatul (1) sau (2) sunt săvîrşite
în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale.
În fine, la alin.(4) art.325 CP RM se stabileşte că persoana care a promis, a oferit
sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art.324 CP RM este liberată de răspundere pena-
lă dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de
urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvîrşit-o.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.325 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în sfera publi-
că, care este incompatibilă cu săvîrşirea unor fapte de corupere a persoanelor publice sau a
persoanelor publice străine.
Obiectul material sau imaterial al infracţiunii specificate la alin.(1) art.325 CP RM
are acelaşi conţinut cu obiectul material sau imaterial al infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.324 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
 Datorită specificului său, infracțiunea specificată la alin.(1) art.325 CP RM nu are
victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.325 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea de promisiune, oferire sau dare,
personal sau prin mijlocitor, unei persoane publice sau unei persoane publice
străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin,
pentru aceasta sau pentru o altă persoană.
Acţiunea prejudiciabilă specificată la alin.(1) art.325 CP RM cunoaşte
următoarele trei modalităţi normative cu caracter alternativ: 1) promisiunea unei
persoane publice sau unei persoane publice străine de bunuri, servicii, privilegii
sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin; 2) oferirea unei persoane publice
sau unei persoane publice străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub
orice formă, ce nu i se cuvin; 3) darea unei persoane publice sau unei persoane
publice străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce
nu i se cuvin.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.325 CP RM, promisiunea reprezintă
angaja- mentul pe care corupătorul şi-l asumă faţă de o persoană publică sau o
persoană publică străină de a-i transmite în viitor – într-un termen determinat sau
nedeterminat – remunerația ilicită, dacă acea persoană publică sau persoană
publică străină va acţiona în sensul dorit de corupător.
Promisiunea se poate realiza verbal, în scris sau în orice alt mod
perceptibil pen- tru a ajunge la cunoştinţa destinatarului. De asemenea,
promisiunea poate fi expresă sau implicită ori chiar aluzivă. Chiar dacă foloasele
promise pot să nu fie determinate sub aspectul calităţii şi cantităţii, promisiunea
trebuie să fie serioasă şi nu vagă sau imposibil de realizat.
Promisiunea este un act unilateral al corupătorului. De aceea, pentru
aplicarea răs- punderii în conformitate cu alin.(1) art.325 CP RM, nu contează
dacă destinatarul promisi- unii o acceptă sau o respinge.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.325 CP RM, oferirea se exprimă în
prezenta- rea, etalarea, înfăţişarea de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub
orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine.
Oferirea trebuie să aibă un caracter precis, să se concretizeze într-o
acţiune efec- tivă, reală şi să aibă la bază iniţiativa corupătorului. Nu este
949
indisp
ensabi
l ca
oferire
a să

950
fie inteligibilă pentru oricare neiniţiaţi. Este suficient ca oferirea să fie inteligibilă pentru
persoana interesată, care, cunoscînd nuanţele relevante, să fie în situaţia de a-i înţelege
semnificaţia.
Este adevărat că oferirea poate fi precedată de promisiune, dar, într-un asemenea
caz, infracţiunea se consumă odată cu formularea promisiunii. Prin natura ei, oferirea deja
presupune promisiunea pe care o absoarbe şi o depăşeşte, cele două activităţi suprapunîndu-
se, deci fiind simultane.
Ca şi promisiunea, oferirea este un act unilateral al corupătorului. De aceea, pentru
aplicarea răspunderii conform alin.(1) art.325 CP RM, nu importă dacă destinatarul oferirii
o acceptă sau o respinge. Este suficientă realizarea oferirii de către corupător.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.325 CP RM, darea constituie înmînarea, remi-
terea, predarea efectivă a remunerației ilicite de către corupător către persoana publică sau
persoana publică străină. Spre deosebire de promisiune sau oferire, darea implică în mod
necesar acţiunea corelativă de primire a foloaselor necuvenite, acţiune săvîrşită de persoana
publică sau persoana publică străină. Deci, darea nu mai este un act unilateral. Ea este un
act bilateral.
Pentru existenţa infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.325 CP RM în modalitatea de
dare, nu contează dacă iniţiativa săvîrşirii infracţiunii a aparţinut corupătorului sau persoa-
nei corupte, dacă foloasele necuvenite au fost date din propria iniţiativă a corupătorului sau
acesta a cedat solicitărilor persoanei publice sau persoanei publice străine.
Promisiunea, oferirea sau darea unei persoane publice sau unei persoane publice
străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin acelei
persoane, se poate realiza personal sau prin mijlocitor. În ultima ipoteză, mijlocitorul ac-
ţionează în numele corupătorului şi cu intenţia de a-l ajuta, avînd calitatea de complice la
infracţiunea specificată la alin.(1) art.325 CP RM.
Dacă o persoană primeşte de la corupător anumite foloase, chipurile pentru a le
transmite unei persoane publice sau unei persoane publice străine ca recompensă ilicită,
dar, neavînd intenţia de a proceda astfel, le sustrage, atunci fapta mijlocitorului fictiv va
reprezenta una dintre infracțiunile prevăzute la art.190 CP RM. Bineînţeles, aceasta nu
influenţează asupra calificării faptei celui care transmite acele foloase: tentativă la infracţi-
unea prevăzută la alin.(1) art.325 CP RM. Or, această persoană nu conştientizează că este
înşelată, că cel căruia îi transmite foloasele nu doreşte să mijlocească remunerarea ilicită.
În aceleaşi circumstanţe, dacă corupătorul transmite mijlocitorului foloasele necuvenite,
iar ultimul, înşelînd corupătorul, îşi lasă o parte din aceste foloase, transmiţînd restul su-
mei către persoana publică sau persoana publică străină, acţiunile mijlocitorului vor forma
infracțiunea specificată la alin.(5) art.42 şi alin.(1) art.325, alături de una dintre infracțiunile
prevăzute la art.190 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.325 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul promisiunii, oferirii sau dării în întregime a recom-
pensei ilicite.
În cazul în care infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.325 CP RM nu-şi produce
efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului (adică nu se reuşeşte promisiunea,
oferirea sau darea integrală de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce
nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine), cele comise urmează a fi
calificate potrivit art.27 şi alin.(1) art.325 CP RM. De exemplu, în cazul unei infracţiuni
prelungite – cînd, în vederea realizării aceleiaşi intenţii infracţionale, făptuitorul promite,
oferă sau dă recompensa ilicită nu deodată, dar în tranşe – vom fi în prezenţa tentativei la
infracţiunea specificată la alin.(1) art.325 CP RM, dacă, din cauze independente de voinţa
făptuitorului, acesta va promite, oferi sau va da numai o parte din acea recompensă.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.325 CP RM se caracte-
rizează prin intenţie directă. Motivele infracţiunii în cauză se exprimă în: năzuinţa de a
obţine unele avantaje nepatrimoniale; dorinţa de a-şi ajuta persoana apropiată; interesul
material etc.
Scopul infracţiunii specificate la alin.(1) art.325 CP RM este acelaşi ca şi scopul
infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile
corespunzătoare.
Pentru aplicarea răspunderii în conformiate cu alin.(1) art.325 CP RM, nu este
obligatoriu ca scopul infracțiunii să fie realizat.
Răspunderea în baza alin.(1) art.325 CP RM nu poate fi aplicată atunci cînd recom-
pensa ilicită este promisă, oferită sau dată după îndeplinirea sau neîndeplinirea, întîrzierea
sau grăbirea îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea de către persoana publică sau persoana
publică străină a funcţiei sale ori contrar funcției în cauză. În lipsa scopului caracteristic
infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.325 CP RM, o asemenea faptă poate constitui organiza-
rea, instigarea sau complicitatea la fapta prevăzută la art.315 din Codul contravenţional.

952
 Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.325 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepția autorității publice). Nu se cere ca subiectul să aibă vreo calitate specială.
În fond, înțelesul noțiunilor utilizate la alin.(2) şi (3) art.325 CP RM ne este cu-
noscut din investigaţiile asupra variantelor de infracțiuni prevăzute la alin.(2) și (3) art.324
CP RM. Urmează doar să fie făcută o ajustare la esenţa juridică a infracţiunilor prevăzute
la art.325 CP RM.
În acord cu dispoziţia de la alin.(4) art.325 CP RM, persoana, care a promis, a oferit
sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art.324 CP RM, este liberată de răspundere penală
în oricare din următoarele două ipoteze: 1) aceste bunuri sau servicii i-au fost extorcate; 2)
această persoană s-a autodenunţat, neştiind că organul de urmărire penală este la curent cu
infracţiunea pe care a săvîrşit-o.
Pentru a fi posibilă aplicarea alin.(4) art.325 CP RM, în ipoteza extorcării
remunerației ilicite, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: 1) să existe
o constrîngere din partea unei persoane publice sau a unei persoane publice străine; 2) iniţi-
ativa coruperii să aparţină persoanei publice sau persoanei publice străine; 3) constrîngerea
trebuie să aibă un caracter real, adică să fie într-atît de puternică, încît să suprime sau să
restrîngă libertatea ori capacitatea de autodeterminare a persoanei asupra căreia este exer-
citată, să o silească la o conduită impusă sau pretinsă de persoana publică sau persoana pu-
blică străină; 4) constrîngerea trebuie să fie antecedentă în raport cu promisiunea, oferirea
sau darea remunerației ilicite.
Cît priveşte cea de-a doua ipoteză enunţată în dispoziţia de la alin.(4) art.325 CP
RM, motivele autodenunţării făptuitorului pot fi dintre cele mai variate: 1) căinţa; 2) teama
de a fi pedepsit; 3) răzbunarea asupra persoanei corupte care nu şi-a respectat promisiunea
etc. În vederea operării dispoziţiei de la alin.(4) art.325 CP RM, ceea ce interesează este ca
autodenunţarea să fie efectuată în condiţiile stabilite la art.264 CPP.

Traficul de influenţă (art.326 CP RM):

În art.326 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de trafic de influenţă – sunt
reunite patru variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Astfel, prima variantă-tip de infracţiune, specificată la alin.(1) art.326 CP RM,
se exprimă în pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani,
titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă
persoană, de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra
unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străi-
ne, funcţionar internaţional, pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întîrzie sau să
grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea
acţiuni au fost sau nu săvîrşite.
Cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(1 1) art.326 CP RM,
constă în promisiunea, oferirea sau darea unei persoane, personal sau prin mijlocitor, de
bunuri, servicii, privilegii sau avantaje enumerate la alineatul (1), pentru aceasta sau pen-
tru o altă persoană, cînd respectiva persoană are sau susţine că are o influenţă asupra
unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine,
funcţionar internaţional, în scopul indicat la alineatul (1).
Cea de-a treia variantă-tip de infracţiune, specificată la lit.c) alin.(2) art.326 CP
RM, se exprimă după caz în: a) primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de
valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje – dacă acestea se exprimă în proporţii
mari – pentru sine sau pentru o altă persoană, de către o persoană care are influenţă sau
care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demni-
tate publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional, pentru a-l face să înde-
plinească sau nu ori să întîrzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea
funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvîrşite; b) darea unei per-
soane, personal sau prin mijlocitor, de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje enumerate la
alineatul (1) – dacă acestea se exprimă în proporţii mari – pentru aceasta sau pentru o altă
persoană, cînd respectiva persoană are sau susţine că are o influenţă asupra unei persoane
publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar
internaţional, în scopul indicat la alineatul (1).
Prima variantă agravată de infracţiune, consemnată la lit.b) şi d) alin.(2) art.326
CP RM, presupune că infracţiunile specificate la alineatele (1) sau (11) sunt:
- săvîrşite de două sau mai multe persoane (lit.b));
- urmate de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit (lit.d)).
Cea de-a patra variantă-tip de infracţiune, specificată la lit.a) alin.(3) art.326 CP
RM, constă după caz în: a) primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de va-
loare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje – dacă acestea se exprimă în proporţii

954
deosebit de mari – pentru sine sau pentru o altă persoană, de către o persoană care are in-
fluenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie
de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional, pentru a-l face să
îndeplinească sau nu ori să întîrzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercita-
rea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvîrşite; b) darea unei
persoane, personal sau prin mijlocitor, de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje enumera-
te la alineatul (1) – dacă acestea se exprimă în proporţii deosebit de mari – pentru aceasta
sau pentru o altă persoană, cînd respectiva persoană are sau susţine că are o influenţă
asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice
străine, funcţionar internaţional, în scopul indicat la alineatul (1).
Cea de-a doua variantă agravată de infracţiune, consemnată la lit.b) alin.(3)
art.326 CP RM, presupune că infracţiunile specificate la alineatele (1), (1 1) sau (2) sunt
săvîrşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale.
În fine, conform alin.(4) art.326 CP RM, persoana care a promis, a oferit sau a dat
bunuri ori servicii enumerate la alineatul (1) este liberată de răspundere penală dacă ele i-
au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire
penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvîrşit-o.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în sfera publică,
care este incompatibilă cu bănuiala că persoanele publice, persoanele cu funcţie de dem-
nitate publică, persoanele publice străine sau funcţionarii internaţionali pot fi influenţaţi în
exercitarea atribuţiilor lor.
În cazul în care modalitatea faptică a infracțiunii specificate la alin.(1) art.326 CP
RM (infracțiunii presupunînd modalitatea normativă de pretindere a remunerației ilicite) este
cea de extorcare a remunerației ilicite, în plan secundar, se aduce atingere relaţiilor sociale
cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică (morală) a persoanei.
Obiectul material sau imaterial al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM
îl reprezintă remunerația ilicită. Aceasta se exprimă în banii, titlurile de valoare, servi-
ciile, privilegiile, alte bunuri sau avantaje necuvenite făptuitorului (adică traficantului de
influență).
Sintagma „bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje”,
utilizată în alin.(1) art.326 CP RM are, în principiu, același conținut ca și sintagma „bu-
nuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă”, utilizată în alin.(1) art.324 și alin.
(1) art.325 CP RM. De aceea, este admisibilă o abordare similară a înțelesului sintagmei re-
spective, cu luarea în consideraţie a particularizărilor de rigoare, condiţionate de specificul
infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM.
În vederea aplicării răspunderii conform alin.(1) art.326 CP RM, banii, titlurile
de valoare, serviciile, privilegiile, alte bunuri sau avantaje – pretinse, acceptate sau pri-
mite de către făptuitor – trebuie să fie necuvenite. Ceea ce înseamnă că aceste foloase
nu-i sunt legal datorate făptuitorului. De asemenea, aceasta înseamnă că făptuitorul nu-i
achită terţului interesat (sau, altfel spus, cumpărătorului de influență) valoarea banilor,
a titlurilor de valoare, a serviciilor, a privilegiilor, a altor bunuri sau avantaje pretinse,
acceptate sau primite. În fine, mai rezultă că banii, titlurile de valoare, serviciile, privi-
legiile, alte bunuri sau avantaje constituie o remuneraţie pentru intervenţia făptuitorului
pe lîngă persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică
străină sau funcţionarul internaţional, pentru ca oricare din acești factori de decizie să-și
îndeplinească sau nu ori să întîrzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercita-
rea funcţiei sale.
În ipoteza infracțiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM, este esențial ca valoa-
rea exprimată în bani a remunerației ilicite să nu depăşească 2500 unităţi convenţionale. În
caz contar, răspunderea se va aplica în conformitate cu lit.c) alin.(2) art.326 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM poate avea victimă numai în ca-
zul în careextorcarea remunerației ilicite constituie modalitatea faptică sub care se prezintă
fapta prejudiciabilă prevăzută la această normă (faptă presupunînd modalitatea normativă
de pretindere a remunerației ilicite). În acest caz, victimă este persoana căreia remunerația
ilicită îi este extorcată de către făptuitor.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiunea de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin
mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru
sine sau pentru o altă persoană.
Acţiunea prejudiciabilă prevăzută la alin.(1) art.326 CP RMcunoaşte următoarele
trei modalităţi normative cu caracter alternativ: 1) pretinderea de bani, titluri de valoare,
servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, ce nu i se cuvin făptuitorului; 2) acceptarea de
bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, ce nu i se cuvin făptui-

956
torului; 3) primirea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje,
ce nu i se cuvin făptuitorului.
În fond, înțelesul noțiunilor „pretindere”, „acceptare” şi „primire” ne este cunoscut
din investigaţiile asupra infracțiunii specificate la alin.(1) art.324 CP RM. Urmează doar să
fie făcută o ajustare la esenţa juridică a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM.
Precizăm că, în prezența modalității normative de pretindere a remunerației ilicite,
la individualizarea pedepsei, se poate lua în considerație dacă această modalitate normativă
se înfățișează sau nu în modalitatea faptică de extorcare a remunerației ilicite. În prezența
modalității faptice de extorcare, nu va fi necesară calificarea suplimentară conform altor
norme. În această ipoteză, va fi aplicabil doar alin.(1) art.326 CP RM.
În cazul în care traficantului de influenţă i se transmite remunerația ilicită, destinată
nemijlocit nu doar acestuia, dar şi factorului de decizie influenţat, pentru a-l determina să
săvîrşească anumite acţiuni, atunci acţiunea traficantului de influenţă va excede cadrul nor-
mativ al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, fiind calificată şi drept complici-
tate la infracţiunea specificată la alin.(1) art.325 CP RM. În cazul dat, fapta cumpărătorului
de influenţă se va califica în baza alin.(11) art.326 şi alin.(1) art.325 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM se poate realiza personal, de către
făptuitor, sau indirect, prin mijlocitor. În ultima ipoteză, mijlocitorul acţionează în numele
traficantului de influenţă şi cu intenţia de a-l ajuta, avînd calitatea de complice la infracţiu-
nea specificată la alin.(1) art.326 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM poate fi săvîrşită de către făptuitor
pentru sine sau pentru o altă persoană. În primul caz, pretinderea, acceptarea sau primirea
remunerației ilicite se face în profitul făptuitorului. În cel de-al doilea caz, fapta respectivă
se realizează în profitul unei alte persoane, în a cărei soartă este, de regulă, interesat făptu-
itorul.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.326 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul pretinderii, acceptării sau primirii în întregime a
remunerației ilicite.
Dacă infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM nu-şi produce efectul din
cauze independente de voinţa făptuitorului (adică, nu se reuşeşte pretinderea, acceptarea
sau primirea integrală a remunerației ce nu i se cuvine făptuitorului), cele comise trebuie
calificate potrivit art.27 şi alin.(1) art.326 CP RM. De exemplu, în cazul unei infracţiuni
prelungite – cînd, în vederea realizării aceleiaşi intenţii infracţionale, făptuitorul pretinde,
acceptă sau primește remunerația ilicită nu deodată, dar în tranşe – vom atesta tentativa la
infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM, dacă, din cauze independente de voinţa
făptuitorului, acesta va pretinde, accepta sau primi numai o parte din acea remunerație.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM se caracte-
rizează prin intenţie directă. Motivul infracţiunii în cauză constă, în principal, în interesul
material sau în năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale.
Scopul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM este unul special. Acesta
cunoaște următoarele patru forme alternative: 1) scopul de a o face pe persoana publică,
persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul inter-
naţional să îndeplinească o acțiune în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă o asemenea
acţiune va fi sau nu săvîrşită; 2) scopul de a o face pe persoana publică, persoana cu funcţie
de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional să nu îndepli-
nească o acţiune în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă o asemenea acţiune va fi sau
nu săvîrşită; 3) scopul de a o face pe persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate
publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional să întîrzie îndeplinirea unei
acțiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă o asemenea acţiune va fi sau nu săvîrşită;
4) scopul de a o face pe persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoa-
na publică străină sau funcţionarul internaţional să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în
exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă o asemenea acţiune va fi sau nu săvîrşită.
Pentru existenţa infracţiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM, este necesar ca
acţiunile pentru care se promite intervenţia să fie realizate de către persoana publică, per-
soana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţi-
onal în exercitarea funcţiei sale. Se are în vedere că acțiunile în cauză aparțin de sfera atri-
buţiilor de serviciu sau de competenţa respectivului factor de decizie. Dacă acţiunile pentru
care se promite intervenţia nu aparțin de competenţa respectivului factor de decizie, fapta
nu va putea fi calificată în baza alin.(1) art.326 CP RM. În asemenea cazuri, cele săvîrșite
vor reprezenta una dintre infracțiunile prevăzute la art.189 sau 190 CP RM.
Acţiunea de pretindere, acceptare sau primire a remunerației ilicite trebuie să fie
realizată nu mai tîrziu decît momentul în care factorul de decizie influenţat îşi îndeplineşte
(nu-şi îndeplineşte; întîrzie; grăbește) acţiunile în exercitarea funcţiei sale. Dacă făptuitorul
a pretins, a acceptat sau a primit remunerația ilicită după ce factorul de decizie şi-a îndepli-

958
nit (nu şi-a îndeplinit; a întîrziat; a grăbit) acţiunile în exercitarea funcţiei sale, şi cunoştea
această împrejurare, atunci cele săvîrşite nu vor putea fi calificate potrivit alin.(1) art.326
CP RM. În astfel de cazuri, cele comise vor reprezenta una dintre infracțiunile prevăzute la
art.189 sau 190 CP RM.
De regulă, infracțiunea specificată la alin.(1) art.326 CP RM se consideră consuma-
tă indiferent dacă au fost sau nu realizate acțiunile a căror îndeplinire, neîndeplinire, gră-
bire sau întîrziere o urmărește făptuitorul. Excepția la această regulă este stabilită la lit.d)
alin.(2) art.326 CP RM, avîndu-se în vedere ipoteza cînd infracțiunea prevăzută la alin.(1)
art.326 CP RM este urmată de obţinerea rezultatului urmărit.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepția autorității publice). În plus, subiectul infracțiunii în cauză trebuie să fie
o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unui factor de decizie,
și anume asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane
publice străine sau funcţionar internaţional.
În art.326 CP RM, termenul „influenţă” este folosit în sensul de putere, capacitate
de a modifica comportamentul factorului de decizie în sensul dorit, respectiv de a-l determi-
na să facă o favoare sau să ia o decizie favorabilă. Evident, această influenţă trebuie să fie
de o anumitănatură şi să îndeplinească anumite condiţii pentru a face obiectul de referinţă al
dispoziției de la alin.(1) art.326 CP RM. Astfel, influenţa la care se referă dispoziţia în cauză
nu trebuie să aibă la bază o putere legală, autoritate, cu care este învestit cineva prin lege
sau în baza legii, cum ar fi şeful faţă de subordonat, organul de control faţă de cel controlat
etc. Drept urmare, în sensul prevederii de la alin.(1) art.326 CP RM, termenul „influenţa”
priveşte acea influenţă care trebuie să izvorască din alte raporturi decît raporturile legale de
subordonare, de control, colaborare, îndrumare, supraveghere etc., prevăzute de lege sau în
baza legii. Aceasta trebuie să izvorască, de exemplu, din raporturile de rudenie sau priete-
nie, raporturile comerciale, relaţiile infracţionale, relaţiile politice etc.
Atunci cînd influenţa făptuitorului asupra persoanei publice, persoanei cu funcţie
de demnitate publică, persoanei publice străine sau funcţionarului internaţional nu este re-
ală, ci numai afirmată de făptuitor, această influenţă trebuie să îndeplinească şi condiţiile
definite de legiuitor prin expresia „susţine că are influenţă”. Cu alte cuvinte, această influ-
enţă trebuie să fie posibilă şicredibilă, nu însă o pretinsă influenţă ce apare irealizabilă sau
este absurdă, imposibil de a exista şi a avea efect. Dacă influenţa nu este posibilă (atît în
sensul efectuării, cît şi al finalităţii), fapta nu va putea fi calificată în baza alin.(1) art.326
CP RM. În asemenea cazuri, cele săvîrșite vor reprezenta una dintre infracțiunile prevăzute
la art.189 sau 190 CP RM.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.326 CP RM, influenţa şi mijloacele de înfăptu-
ire a acesteia trebuie să nu fie prevăzute şi permise de lege ca o activitate legală, desfăşurată
pe principiile dreptului, cum ar fi, de exemplu, în cadrul profesiei de avocat, de consilier
juridic, de expert sau chiar în executarea contractului de mandat. De aceea, activitatea le-
gală, promisă de un avocat de a influenţa prin mijloace legale (pledoarie, invocarea legii, a
probelor etc.) o autoritate judecătorească sau administrativă, nu intră în conceptul de influ-
enţă folosit de legiuitor în alin.(1) art.326 CP RM. În acest sens, acel care rămîne în cadrul
drepturilor şi îndatoririlor sale profesionale, chiar dacă ar primi un onorariu foarte mare,
nu poate fi acuzat că și-a traficat influenţa. Prin urmare, persoana care ia onorarii mari – fie
din cauza onorabilităţii sale, fie din cauza cunoştinţelor sale profesionale şi a conştiinţei cu
care îşi îndeplineşte datoria – nu poate cădea sub incidența prevederii de la alin.(1) art.326
CP RM.
Dacă însă, acela care nu se prevalează de calitatea lui, de exemplu, de avocat, ci
se prevalează de influenţa adevărată sau pretinsă ce ar avea-o pe lîngă o persoană publică,
o persoană cu funcţie de demnitate publică, o persoană publică străină sau un funcţionar
internaţional, şi, datorită acestei influenţe, cere sau îşi stipulează un onorariu, chiar şi unul
mic, acela săvîrşeşte infracțiunea specificată la alin.(1) art.326 CP RM. Dacă clientul anga-
jează avocatul în considerarea trecerii pe care acesta o are faţă de o anume persoană publică,
o anume persoană cu funcţie de demnitate publică, o anume persoană publică străină sau
un anume funcţionar internaţional (care trebuie să-i rezolve anumite probleme) şi avocatul
căruia clientul i-a împărtăşit raţiunea alegerii sale a confirmat aceasta, în mod expres sau
prin tăcerea lui, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la alin.
(1) art.326 CP RM.
Infracțiunea specificată la alin.(1) art.326 CP RM – presupunînd ipoteza în care
făptuitorul susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de
demnitate publică, persoane publice străine sau funcţionar internaţional – trebuie deose-
bit de fapta presupunînd înşelăciunea care se referă la relaţia făptuitorului cu o persoană
publică, o persoană cu funcţie de demnitate publică, o persoană publică străină sau un

960
funcţionar internaţional, cînd făptuitorul pretinde fals că are influenţă asupra acelui factor
de decizie. În ultimul caz, făptuitorul anume pretinde fals, nu susţine, cum este specificat
în alin.(1) art.326 CP RM. În acest caz, răspunderea urmează a fi aplicată pentru una din-
tre infracțiunile prevăzute la art.190 CP RM. Aceasta deoarece înşelăciunea nu întruneşte
cerinţele pe care trebuie să le aibă înşelăciunea în contextul infracţiunii specificate la alin.
(1) art.326 CP RM. Pentru că poţi susţine că ai influenţă (deşi nu o ai), dar totuşi să intervii
pe lîngă o persoană publică, o persoană cu funcţie de demnitate publică, o persoană publică
străină sau un funcţionar internaţional. Sau, cel puţin, să intenţionezi să intervii. În acest
caz, nu avem temeiuri să nu aplicăm răspunderea conform alin.(1) art.326 CP RM.
Datorită prezenței circumstanței agaravante consemnate la lit.d) alin.(2) art.326 CP
RM, aplicarea răspunderii în baza alin.(1) art.326 CP RM se face în cazul în care: a)
trafican- tul de influență nu a exercitat influența asupra unei persoane publice, persoane cu
funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau a unui funcţionar internaţional; b)
persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau
funcţionarul internaţional a fost influențat, însă nu a îndeplinit (deși a promis că va
îndeplini), a îndeplinit (deși a promis că nu va îndeplini), nu a întîrziat (deși a promis că va
întîrzia) sau nu a grăbit (deși a promis că va grăbi) îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea
funcţiei sale.
Factorul de decizie susceptibil de influențare poate fi considerat complice la
infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM numai în condițiile în care acesta i-a pro-
mis dinainte traficantului de influență că-l va ajuta la pretinderea, acceptarea sau primirea,
personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau
avantaje, pentru traficantul de influență sau pentru o altă persoană, de către traficantul de
influență care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra acelui factor de decizie,
pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întîrzie sau să grăbească îndeplinirea unei
acţiuni în exercitarea funcţiei sale.
În situația în care săvîrșirea infracțiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM este
urmată de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit, nu este exclus ca facto-
rul de decizie susceptibil de influențare să poarte răspundere pentru ilegalități de factură
penală, contravențională sau de alt gen. Totodată, în prezența condițiilor stabilite la alin.
(4) art.42 CP RM, dacă traficantul de influență determină factorul de decizie susceptibil de
influențare să săvîrşească o infracţiune, acest traficant de influență este pasibil de răspunde-
re pentru instigare la acea infracțiune.
 Noțiunile desemnînd factorul de decizie susceptibil de influențare – „persoană pu-
blică”, „persoană cu funcţie de demnitate publică”, „persoană publică străină”, „funcţionar
internaţional” – au fost analizate cu prilejul examinării infracțiunii prevăzute la alin.(1)
art.324 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(1) art.326 CP RM, nu are importanţă dacă a
fost sau nu precizat numele factorului de decizie asupra căruia există o influenţare reală sau
presupusă. De asemenea, nu contează dacă numele atribuit de către făptuitor acelui factor
de decizie este un nume real sau unul fictiv.
Referitor la delimitarea infracţiunii specificate la alin.(1) art.324 CP RM de infrac-
ţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM, consemnăm că, în cazul primei dintre aceste
infracțiuni, înţelegerea între persoana publică sau persoana publică străină şi corupător vi-
zează îndeplinirea sau nu ori îndeplinirea cu întîrziere sau grăbită a unei acţiuni în exercita-
rea funcţiei sale sau contrar acesteia; în contrast, în cazul infracţiunii specificate la alin.(1)
art.326 CP RM, înţelegerea poate avea loc între persoana interesată şi o altă persoană (alta
decît o persoană publică, o persoană cu funcţie de demnitate publică, o persoană publică
străină sau un funcţionar internaţional). În cazul acesta, înţelegerea se referă la viitoarea
intervenţie pe lîngă persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana
publică străină sau funcţionarul internaţional, în scopul de a-i determina să îndeplinească
sau nu ori să întîrzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei lor.
Astfel, se impune următoarea concluzie: în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.324
CP RM, persoana publică sau persoana publică străină își trafică funcţia, pe cînd în cazul
infracţiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM subiectul infracţiunii își trafică influenţa,
reală sau presupusă.
În cazul în care în calitate de traficant de influenţă apare însăşi persoana publică
sau persoana publică străină, care face parte din entitatea publică în a cărei competenţă
intră efectuarea actului funcţional vizat, la calificare urmează să se ţină cont de urmă-
toarele: a) dacă factorul de decizie, care este concomitent persoană publică sau persoană
publică străină, își trafică propriile lui obligaţii de serviciu, obligîndu-se să îndeplinească,
să nu îndeplinească sau să întîrzie îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcţiei sale ori
contrar acesteia, în schimbul unei remunerații ce nu i se cuvine legal – fapta lui urmează
a fi calificată în baza alin.(1) art.324 CP RM; b) dacă factorul de decizie, care nu neapărat
este o persoană publică sau o persoană publică străină, se prevalează de influenţa pe care

962
i-o oferă relaţiile sale personale, indiferent dacă această influenţă este reală sau presupu-
să, pe lîngă o altă persoană publică sau o altă persoană publică străină, pentru ca acestea
din urmă să îndeplinească sau nu ori să întîrzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni
în exercitarea funcţiei lor, în favoarea unui terţ, el comite infracţiunea prevăzută la alin.
(1) art.326 CP RM.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(1 1) art.326 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în sfera publi-
că, care este incompatibilă cu bănuiala că influența asupra unor asemenea factori de decizie
poate fi cumpărată în urma promisiunii, oferirii sau dării de recompensă ilicită unui traficant
de influență.
Obiectul material sau imaterial al infracţiunii prevăzute la alin.(1 1) art.326 CP RM
are acelaşi conţinut cu obiectul material sau imaterial al infracţiunii specificate la alin.(1)
art.326 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Datorită specificului său, infracțiunea prevăzută la alin.(1 1) art.326 CP RM nu are
victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(11) art.326 CP RM constă în
fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de promisiune, oferire sau dare unei persoane,
personal sau prin mijlocitor, de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje enumerate la alin.(1)
art.326 CP RM, pentru aceasta sau pentru o altă persoană.
Astfel, acţiunea prejudiciabilă prevăzută la alin.(1 1) art.326 CP RMcunoaşte urmă-
toarele trei modalităţi normative cu caracter alternativ: 1) promisiunea de bunuri, servicii,
privilegii sau avantaje enumerate la alin.(1) art.326 CP RM, ce nu i se cuvin traficantului de
influență; 2) oferirea de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje enumerate la alin.(1) art.326
CP RM, ce nu i se cuvin traficantului de influență; 3) darea de bunuri, servicii, privilegii sau
avantaje enumerate la alin.(1) art.326 CP RM, ce nu i se cuvin traficantului de influență.
În fond, înțelesul noțiunilor „promisiune”, „oferire” și „dare” ne este cunoscut din
investigaţiile asupra infracțiunii specificate la alin.(1) art.325 CP RM. Urmează doar să fie
făcută o ajustare la esenţa juridică a infracţiunii prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(11) art.326 CP RM se poate realiza personal, de
către făptuitor, sau indirect, prin mijlocitor. În ultima ipoteză, mijlocitorul acţionează în
numele cumpărătorului de influenţă şi cu intenţia de a-l ajuta, avînd calitatea de complice la
infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM.
 Infracţiunea specificată la alin.(11) art.326 CP RM poate fi săvîrşită de către făptu-
itor pentru traficantul de influență sau pentru o altă persoană. În primul caz, promisiunea,
oferirea sau darea remunerației ilicite se face în profitul traficantului de influență. În cel de-
al doilea caz, fapta respectivă se realizează în profitul unei alte persoane, în a cărei soartă
este, de regulă, interesat traficantul de influență.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1 1) art.326 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul promisiunii, oferirii sau dării în întregime a remunerației
ilicite.
Dacă infracţiunea specificată la alin.(11) art.326 CP RM nu-şi produce efectul
din cauze independente de voinţa făptuitorului (adică, nu se reuşeşte promisiunea, ofe-
rirea sau darea integrală a remunerației ce nu i se cuvine traficantului de influență), cele
comise trebuie calificate potrivit art.27 şi alin.(11) art.326 CP RM. De exemplu, în cazul
unei infracţiuni prelungite – cînd, în vederea realizării aceleiaşi intenţii infracţionale,
făptuitorul promite, oferă sau dă remunerația ilicită nu deodată, dar în tranşe – vom
atesta tentativa la infracţiunea prevăzută la alin.(11) art.326 CP RM, dacă, din cauze
independente de voinţa făptuitorului, acesta va promite, oferi sau da numai o parte din
acea remunerație.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(11) art.326 CP RM se caracte-
rizează prin intenţie directă. Motivul infracţiunii în cauză se exprimă în: interesul material;
năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale; năzuinţa de a-şi ajuta persoana apropia-
tă; răzbunare; gelozie; ură; invidie; ură socială, naţională, rasială sau religioasă etc.
Scopul infracţiunii prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM este acelaşi ca şi scopul
infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile
corespunzătoare.
Pentru aplicarea răspunderii în conformiate cu alin.(1 1) art.326 CP RM, nu este
obligatoriu ca scopul infracțiunii să fie realizat.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(11) art.326 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică
(cu excepția autorității publice). Nu se cere ca subiectul să aibă vreo calitate specială.
În acord cu prevederea de la alin.(4) art.326 CP RM, persoana, care a promis, a
oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) art.326 CP RM, este liberată de
răspundere penală în oricare din următoarele două ipoteze: 1) aceste bunuri sau servicii i-au

964
fost extorcate; 2) această persoană s-a autodenunţat, neştiind că organul de urmărire penală
este la curent cu infracţiunea pe care a săvîrşit-o.
Conținutul prevederii de la alin.(4) art.326 CP RM este asemănător cu cel al
prevederii de la alin.(4) art.325 CP RM. De aceea, este admisibilă o abordare similară a
conținutului prevederii în cauză, cu luarea în consideraţie a particularizărilor de rigoare,
condiţionate de specificul infracţiunii prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM.
În fond, înțelesul noțiunilor utilizate la lit.b) și c) alin.(2) şi (3) art.326 CP RM
ne este cunoscut din investigaţiile asupra variantelor de infracțiuni prevăzute la alin.(2) și
(3) art.324 CP RM. Urmează doar să fie făcută o ajustare la esenţa juridică a infracţiunilor
prevăzute la art.326 CP RM.
În sensul prevederii de la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM, faptul că săvîrșirea
infracțiunilor specificate la alin.(1) sau (11) art.326 CP RM este urmată de influenţa promisă
înseamnă că traficantului de influență i-a reușit să exercite influența asupra unei persoane
publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau a unui
funcţionar internaţional, pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întîrzie sau să
grăbească îndeplinirea unei acţi- uni în exercitarea funcţiei sale; faptul că săvîrșirea
infracțiunilor prevăzute la alin.(1) sau (11) art.326 CP RM este urmată de obţinerea
rezultatului urmărit înseamnă că persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică,
persoana publică străină sau funcţionarul inter- naţional a fost influențat de către traficantul
de influență, și, drept urmare, a îndeplinit, nu a îndeplinit, a întîrziat sau a grăbit îndeplinirea
unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale.

Luarea de mită (art.333 CP RM):

În art.333 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de luare de mită – sunt
reunite patru variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Luarea de mită în prima variantă-tip este incriminată la alin.(1) art.333 CP RM:
pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către un arbitru ales
sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu, de către o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru
o astfel de organizaţie de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu
i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori promisiunii
acestora pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni
în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia.
 Prima variantă agravată de infracţiune, consemnată la lit.b) alin.(2) art.333 CP
RM, presupune săvîrşirea infracţiunii specificate la alineatul (1) de două sau mai multe
persoane.
Potrivit lit.c) alin.(2) art.333 CP RM, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune
constă în extorcarea, personal sau prin mijlocitor, de către un arbitru ales sau numit să
soluţioneze prin arbitraj un litigiu, de către o persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de
organizaţie de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin,
pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori promisiunii acestora
pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exer-
citarea funcţiei sale sau contrar acesteia.
În corespundere cu lit.d) alin.(2) art.333 CP RM, cea de-a treia variantă-tip de
infracţiune se exprimă în pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlo-
citor, de către un arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu, de către
o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie de bunuri, servicii, privilegii
sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin – dacă acestea se exprimă în proporţii mari
– pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori promisiunii acestora –
dacă acestea se exprimă în proporţii mari – pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia
sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia.
În conformitate cu lit.a) alin.(3) art.333 CP RM, cea de-a patra variantă-tip de
infracţiune constă în pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de
către un arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu, de către o persoană
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau
care lucrează pentru o astfel de organizaţie de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub
orice formă, ce nu i se cuvin – dacă acestea se exprimă în proporţii deosebit de mari –
pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori promisiunii acestora –
dacă acestea se exprimă în proporţii deosebit de mari – pentru a îndeplini sau nu ori pentru
a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar
acesteia.
În sfîrşit, cea de-a doua variantă agravată de infracţiune, consemnată la lit.b) alin.
(3) art.333 CP RM, presupune că infracţiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2) sunt
săvîrşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale.
966
 Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(1) art.333 CP RM îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în sectorul
privat, care presupune respectarea de către un arbitru ales sau numit să soluţioneze prin
arbitraj un litigiu, de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească
sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie, a obligaţiei
de a pretinde, accepta sau primi remuneraţia în strictă conformitate cu legea.
Obiectul material sau imaterial al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.333 CP RM il
reprezintă remunerația ilicită. Aceasta se exprimă în bunuri, servicii, privilegii sau avantaje
sub orice formă, ce nu i se cuvin unui arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un
litigiu ori unei persoane care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie. Noțiunile desemnînd
acest obiect au fost definite cu ocazia analizei infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP
RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Condiţia necesară în vederea aplicării alin.(1) art.333 CP RM este ca bunurile, ser-
viciile, privilegiile sau avantajele sub orice formă să nu i se cuvină arbitrului ales sau numit
să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoanei care gestionează o organizaţie comercia-
lă, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie.
Ceea ce înseamnă că remunerația pretinsă, acceptată sau primită nu este legal datorată arbi-
trului ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoanei care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o
astfel de organizaţie. Altfel spus, este indispensabil ca, reieşind din reglementările normati-
ve în vigoare, arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoana care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care
lucrează pentru o astfel de organizaţie să nu fie îndrituită a pretinde, a accepta sau a primi
o astfel de remunerație. Remunerația este necuvenită şi atunci cînd se pretinde, se acceptă
sau se primește peste ceea ce este datorat.
Din cele evocate mai sus se desprinde o altă condiţie: caracterul gratuit al bunuri-
lor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă pretinse, acceptate sau primite
de către unui arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori de către o per-
soană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală
sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie. În alți termeni, arbitrul ales sau numit să
soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoana care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie
nu-i achită mituitorului valoarea bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub ori-
ce formă pretinse, acceptate sau primite.
Pe lîngă aceasta, se cere ca remunerația ilicită să constituie un contraechivalent al
conduitei pe care arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoana
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau
care lucrează pentru o astfel de organizaţie se angajează să o aibă, adică un contraechiva-
lent al îndeplinirii sau neîndeplinirii, al întîrzierii sau grăbirii îndeplinirii unei acţiuni în
exercitarea funcţiei unei asemenea persoane sau contrar funcției în cauză. Deci, remunerația
ilicită trebuie să aibă un caracter de retribuţie, să constituie plata sau răsplata în vederea
efectuării unui act determinat, arătat în mod explicit.
Legea nu cere existenţa unei anumite proporţii, a unei echivalenţe riguroase
între remunerația ilicită şi actul arbitrului ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj
un litigiu ori persoanei care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie. Însă, legea impune
implicit ca remunerația ilicită sa aibă aptitudinea de a mitui, să fie serioasă. De aceea,
dacă între remunerația ilicită pretinsă, acceptată sau primită şi actul determinat există
o vădită disproporţie în sensul că actul determinat depăşeşte cu mult în valoare sau
importanţă acea remunerație, atunci caracterul de retribuţie, de contraechivalent poate
fi exclus.
Dacă arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoana care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care
lucrează pentru o astfel de organizaţiepretinde, acceptă sau primește remunerația ilicită nu
cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care aceasta se angajează să o aibă, atunci cele
săvîrşite vor constitui nu infracțiunea specificată la alin.(1) art.333 CP RM, dar, eventual, o
altă faptă (de exemplu, una dintre faptele prevăzute la art.335 CP RM).
În contextul infracţiunii specificate la alin.(1) art.333 CP RM, nu putem vorbi des-
pre o mărime minimă a remunerației ilicite. Totuşi, în cazul în care mărimea unei asemenea
remunerații este mult prea redusă, poate opera prevederea de la alin.(2) art.14 CP RM: „Nu
constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte
prevăzute de prezentul Cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil
al unei infracţiuni”.

968
 În ipoteza dată, nu-şi găseşte aplicare art.315 din Codul contravenţional, întrucît
această normă stabileşte răspunderea pentru o faptă ce afectează exclusiv activitatea auto-
rităţilor publice.
În ipoteza infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.333 CP RM, este esențial ca valoarea
exprimată în bani a remunerației ilicite să nu depăşească 2500 unităţi convenţionale. În caz
contar, răspunderea se va aplica în conformitate cu lit.d) alin.(2) art.333 CP RM.
Datorită specificului său, infracțiunea specificată la alin.(1) art.333 CP RM nu are
victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.333 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiunea de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin
mijlocitor, de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin arbi-
trului ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoanei care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o
astfel de organizaţie, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, ori de acceptare a ofertei ori
promisiunii de asemenea foloase.
Acţiunea prejudiciabilă specificată la alin.(1) art.333 CP RM cunoaşte următoarele
patru modalităţi normative cu caracter alternativ: 1) pretinderea de bunuri, servicii, privi-
legii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin arbitrului ales sau numit să soluţioneze
prin arbitraj un litigiu ori persoanei care gestionează o organizaţie comercială, obştească
sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie; 2) accep-
tarea de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin arbitrului
ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoanei care gestionează o organi-
zaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel
de organizaţie; 3) primirea de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce
nu i se cuvin arbitrului ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoanei
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau
care lucrează pentru o astfel de organizaţie; 4) acceptarea ofertei ori promisiunii de bunuri,
servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin arbitrului ales sau numit să
soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoanei care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie.
În fond, înțelesul noțiunilor „pretindere”, „acceptare” şi „primire” ne este cunoscut
din investigaţiile asupra infracțiunii specificate la alin.(1) art.324 CP RM. Urmează doar să
fie făcută o ajustare la esenţa juridică a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.333 CP RM.
 Pentru calificarea faptei în corespundere cu alin.(1) art.333 CP RM, nu are impor-
tanţă dacă pretinderea, acceptarea sau primirea de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje
sub orice formă, ce nu i se cuvin arbitrului ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un
litigiu ori persoanei, care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă orga-
nizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie, ori acceptarea ofertei ori
promisiunii de asemenea foloase se face personal sau prin intermediul unei alte persoane.
În ultima ipoteză, intermediarul (mijlocitorul) îndeplinește rolul de complice la infracţiunea
specificată la alin.(1) art.333 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.333 CP RM este o infracţiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul pretinderii, acceptării sau primirii în întregime a
remunerației ilicite.
În ipoteza în care infracţiunea specificată la alin.(1) art.333 CP RM nu-şi produce
efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului (adică, nu se reuşeşte pretinderea,
acceptarea sau primirea integrală de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă,
ce nu i se cuvin făptuitorului, ori acceptarea integrală a ofertei sau promisiunii de asemenea
foloase), cele comise urmează a fi calificate potrivit art.27 şi alin.(1) art.333 CP RM. De
exemplu, în cazul unei infracţiuni prelungite – cînd, în vederea realizării aceleiaşi intenţii
infracţionale, făptuitorul pretinde, acceptă sau primește remunerația ilicită nu deodată, dar
în tranşe – vom fi în prezenţa tentativei la infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.333 CP RM,
dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, acesta va pretinde, accepta sau primi
doar o parte din acea remunerație.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.333 CP RM se caracte-
rizează prin intenţie directă. În cele mai frecvente cazuri, motivul infracţiunii în cauză se
exprimă în interesul material sau în năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale.
Scopul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.333 CP RM este un scop special, adopt-
înd una din următoarele patru forme: 1) scopul îndeplinirii – în interesul mituitorului sau al
persoanelor pe care le reprezintă – de către arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbi-
traj un litigiu sau de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească
sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie a unei acţiuni
în exercitarea funcţiei sau contrar funcției în cauză; 2) scopul neîndeplinirii – în interesul
mituitorului sau al persoanelor pe care le reprezintă – de către arbitrul ales sau numit să
soluţioneze prin arbitraj un litigiu sau de către o persoană care gestionează o organizaţie

970
comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de
organizaţie a unei acţiuni în exercitarea funcţiei sau contrar funcției în cauză; 3) scopul
întîrzierii îndeplinirii – în interesul mituitorului sau al persoanelor pe care le reprezintă – de
către arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu sau de către o persoană
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau
care lucrează pentru o astfel de organizaţie a unei acţiuni în exercitarea funcţiei sau contrar
funcției în cauză; 4) scopul grăbirii îndeplinirii – în interesul mituitorului sau al persoanelor
pe care le reprezintă – de către arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu
sau de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă orga-
nizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie a unei acţiuni în exercitarea
funcţiei sau contrar funcției în cauză.
Pentru aplicarea răspunderii în conformitate cu alin.(1) art.333 CP RM, nu este
indispensabilă realizarea scopului enunțat în dispoziţia acestei norme.
Prevederea de la alin.(1) art.333 CP RM nu poate fi aplicată dacă remunerația ili-
cită este pretinsă, acceptată sau primită după îndeplinirea sau neîndeplinirea, întîrzierea
sau grăbirea îndeplinirii unei acţiuni în interesul mituitorului sau al persoanelor pe care le
reprezintă, dacă o asemenea acţiune ține de exercitarea funcţiei mituitului sau este contrară
funcției în cauză. Or, în ipoteza dată, lipseşte unul dintre semnele obligatorii ale compo-
nenţei infracţiunii specificate la alin.(1) art.333 CP RM, anume – scopul infracţiunii: la
momentul îndeplinirii sau neîndeplinirii, întîrzierii sau grăbirii îndeplinirii unei acţiuni în
interesul mituitorului sau al persoanelor pe care le reprezintă – dacă o asemenea acţiune ține
de exercitarea funcţiei mituitului sau este contrară funcției în cauză – arbitrul ales sau numit
să soluţioneze prin arbitraj un litigiu sau de către o persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de
organizaţie urmăreşte un alt scop decît cel prevăzut la alin.(1) art.333 CP RM. Chiar dacă
arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu sau persoana care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o
astfel de organizaţie obţine respectiva remunerație ilicită, ea o obţine nu pentru a îndeplini
sau nu ori pentru a întîrzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului sau
al persoanelor pe care le reprezintă, dacă o asemenea acţiune ține de exercitarea funcţiei
mituitului sau este contrară funcției în cauză. Pentru că acțiunea în cauză deja a fost în-
deplinită (nu a fost îndeplinită; întîrziată; grăbită). În lipsa scopului specific infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.333 CP RM, o asemenea faptă poate fi sancţionată, eventual, doar
în plan disciplinar.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.333 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani. În plus, subiectul
trebuie să aibă una din următoarele calități speciale: 1) arbitrul ales sau numit să soluţioneze
prin arbitraj un litigiu; 2) persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească
sau o altă organizaţie nestatală; 3) persoana care lucrează pentru o organizaţie comercială,
obştească sau o altă organizaţie nestatală.
Potrivit art.1 al Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei
privind corupţia444, ratificat prin Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Protocolului
adiţional la Convenţia penală privind corupţia, adoptată de Parlamentul Republicii Mol-
dova la 06.07.2007445, termenul „arbitru” trebuie înţeles prin referire la dreptul naţional al
statului parte la acest Protocol, dar în orice caz trebuie să includă o persoană care, avînd
în vedere un acord de arbitraj, este chemată să ia o decizie care obligă din punct de vedere
juridic cu privire la un litigiu ce-i este prezentat chiar de către părţile acestui acord; sintag-
ma „acord de arbitraj” înseamnă un acord recunoscut de dreptul naţional şi prin care părţile
convin să supună un litigiu unui arbitru pentru a decide.
Indiferent dacă este naţional sau străin, arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin
arbitraj un litigiu poate evolua ca subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.333 CP RM.
Important este ca calitatea de arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu să
corespundă: a) definiţiei noţiunii de arbitru din legea naţională a statului de origine a ace-
lui arbitru; b) definiţiei noţiunii de arbitru din art.1 al Protocolului adiţional la Convenţia
penală a Consiliului Europei privind corupţia, reprezentînd un standard minim obligatoriu
comun pentru statele semnatare a acestei Convenţii, inclusiv pentru Republica Moldova.
Din definiţia formulată în art.124 CP RM reiese că persoana care gestionează or-
ganizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală este acea persoană care înde-
plineşte următoarele trei condiţii: 1) este o persoana căreia i se acordă drepturi şi obligaţii
într-o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală ori într-o subdiviziune
a acestora; 2) aceste drepturi şi obligaţii i se acordă permanent sau provizoriu, prin numire,
alegere sau în virtutea unei însărcinări; 3) aceste drepturi şi obligaţii i se acordă în vederea

444
Additional Protocol to the Criminal Law Convention on Cor¬rup¬tion // http: //conventions.coe.int/Treaty/en/
Treaties/Html/191.htm
445
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.103-106.

972
exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-econo-
mice.
În calitate de persoană care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală, evoluează, după caz: a) persoana care, într-o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală ori într-o subdiviziune a acestora, exercită funcții
sau acţiuni administrative de dispoziţie; b) persoana care, într-o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală ori într-o subdiviziune a acestora, exercită funcții
sau acţiuni organizatorico-economice.
Noţiunea „persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală”, în sensul art.124 CP RM, este mai largă decît noţiunea „conducătorul
organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale”.
Prin „persoana care, într-o organizaţie comercială, obştească sau altă organiza-
ţie nestatală ori într-o subdiviziune a acestora, exercită funcţii sau acţiuni administra-
tive de dispoziţie” se are în vedere acea persoană care are împuternciri legate de dirijarea
nemijlocită a unui colectiv de oameni sau de administrarea unui sector de muncă în cadrul
unei organizaţii comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale, ori în cadrul unei
subdiviziuni a acestora. Prin „persoana care, într-o organizaţie comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală ori într-o subdiviziune a acestora, exercită funcții sau acţiuni or-
ganizatorico-economice” se înţelege persoana care are obligaţii şi împuternici legate de
dispunerea şi administrarea patrimoniului în cadrul unei organizaţii comerciale, obşteşti sau
al unei alte organizaţii nestatale, ori în cadrul unei subdiviziuni a acestora.
În sensul art.124 CP RM, atît funcţiile sau acţiunile administrative de dispoziţie,
cît şi funcţiile sau acţiunile organizatorico-economice, trebuie să fie producătoare de efecte
juridice (adică, să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice).
Persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală trebuie deosebită de: a) personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; perso-
nalul de deservire tehnică; personalul care desfăşoară activităţi auxiliare) din cadrulorgani-
zaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale; b) persoanele care exercită
funcţii pur profesionale în cadrul organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organi-
zaţii nestatale.
Pentru aplicarea răspunderii în baza alin.(1) art.333 CP RM, nu contează dacă or-
ganizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, în cadrul căreia activează
făptuitorul, are un scop lucrativ (comercial) sau un scop nelucrativ (necomercial), nici dacă
are statutul de persoană juridică sau de persoană fizică.
Prin „persoană care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o
altă organizaţie nestatală” trebuie de înţeles acea persoană care, deşi este angajată a orga-
nizaţiei comerciale, obşteşti sau a unei alte organizaţii nestatale, totuşi nu exercită funcţii
sau acţiuni administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. Persoanele care lu-
crează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală nu pot
avea calitatea de: 1) membri ai consiliului organizaţiei date; 2) membri ai comisiei de cen-
zori a organizaţiei comerciale, obşteşti sau a unei alte organizaţii nestatale; 3) director exe-
cutiv al acestei organizaţii; 4) contabil-şef al organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei
alte organizaţii nestatale; 5) conducător al filialei sau ale reprezentanţei acesteiorganizaţii;
6) alte persoane abilitate, conform legislaţiei sau statutului organizaţiei comerciale, obşteşti
sau al unei alte organizaţii nestatale, să-şi asume obligaţii, de sine stătător sau împreună cu
alţii, în numele şi în contul organizaţiei respective.
Cu privire la circumstanţa agravantă consemnată la lit.b) alin.(2) art.333 CP RM,
facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare privind circumstanța agravantă specificată la
lit.b) alin.(2) art.324 CP RM, cu ajustările de rigoare.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.333 CP RM
are un caracter multiplu: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la
buna desfăşurare a activităţii de serviciu în sectorul privat, care presupune respectarea de
către un arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori de către o persoană
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau
care lucrează pentru o astfel de organizaţie, a obligaţiei de a pretinde remuneraţia în strictă
conformitate cu legea; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la
integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică (morală) a persoanei.
Obiectul material sau imaterial al infracțiunii specificate la lit.c) alin.(2) art.333
CP RM il reprezintă remunerația ilicită, concretizată în bunurile, serviciile, privilegiile,
avantajele, ce nu i se cuvin arbitrului ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu
ori persoanei care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie ne-
statală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie. Noțiunile desemnînd acest obiect au
fost definite cu ocazia analizei infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM. De aceea,
facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.

974
 În ipoteza în care extorcarea se concretizează în aplicarea violenței, corpul persoa-
nei constituie obiectul material secundar al infracțiunii specificate la lit.c) alin.(2) art.333
CP RM.
Victima infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.333 CP RM este cel căruia îi sunt
extorcate – de către un arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori de
către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie, personal sau prin mijlocitor – bu-
nuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, pentru aceasta sau pentru o altă per-
soană, pentru a o face să îndeplinească sau nu ori să întîrzie sau să grăbească îndeplinirea
unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori contrar acesteia.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la lit.c) alin.(2) art.333 CP RM constă
în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de extorcare, personal sau prin mijlocitor, de
bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin arbitrului ales sau
numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoanei care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de
organizaţie, pentru aceasta sau pentru o altă persoană.
Noțiunea „extorcare”, desemnînd fapta prejudiciabilă prevăzută la lit.c) alin.(2)
art.333 CP RM are un conținut asemănător cu cel al noțiunii „extorcare”, desemnînd fap-
ta prejudiciabilă specificată la lit.c) alin.(2) art.324 CP RM. De aceea, este admisibilă o
abordare similară a înțelesului noțiunii respective, cu luarea în consideraţie a particulari-
zărilor de rigoare, condiţionate de specificul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.333
CP RM.
Pentru calificarea celor săvîrşite în baza lit.c) alin.(2) art.333 CP RM, nu contează
dacă extorcarea de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin
arbitrului ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoanei care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru
o astfel de organizaţie, se realizează direct, de către făptuitorul însuşi, sau indirect, prin
intermediul unei alte persoane. În ce priveşte rolul intermediarului (mijlocitorului), acesta
este complice la infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.333 CP RM.
Infracţiunea specificată la lit.c) alin.(2) art.333 CP RM este o infracţiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul extorcării în întregime a remunerației ilicite.
 Dacă infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.333 CP RM nu-şi produce efectul
din cauze independente de voinţa făptuitorului (adică, nu se reuşeşte extorcarea integrală de
bu- nuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin arbitrului ales sau
numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoanei care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de
organizaţie), cele săvîrşite urmează a fi calificate în conformitate cu art.27 şi lit.c) alin.(2)
art.333 CP RM. De exemplu, în cazul unei infracţiuni prelungite – cînd, întru realizarea
aceleiaşi intenţii infrac- ţionale, făptuitorul extorcă remunerația ilicită nu deodată, dar în
tranşe – vom fi în prezenţa tentativei la infracţiunea, specificată la lit.c) alin.(2) art.333 CP
RM, dacă, din cauze indepen- dente de voinţa făptuitorului, acesta va extorca doar o parte
din acea remunerație.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la lit.c) alin.(2) art.333 CP RM se ca-
racterizează prin intenţie directă. Motivul infracţiunii date se exprimă, de cele mai multe
ori, în interesul material sau în năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale.
Scopul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.333 CP RM este un scop special,
fiind desemnat prin sintagma „pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi
îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia”. În vederea per-
ceperii esenței juridice a scopului în cauză, facem trimitere la explicațiile privind scopul
infracțiunii specificate la alin.(1) art.324 CP RM.
Subiectul infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(2) art.333 CP RM este persoana fizi-
că responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. De asemenea,
subiectul trebuie să aibă una din următoarele calități speciale: 1) arbitrul ales sau numit să
soluţioneze prin arbitraj un litigiu; 2) persoana care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau o altă organizaţie nestatală; 3) persoana care lucrează pentru o organizaţie
comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală. În vederea perceperii esenței juridice
a acestor trei calități speciale, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare privind su-
biectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.333 CP RM.
În ipoteza infracțiunii specificate la lit.d) alin.(2) art.333 CP RM, valoarea exprima-
tă în bani a remunerației ilicite, care constituie obiectul material sau imaterial al infracțiunii,
trebuie să depăşească 2500 unităţi convenţionale. În același timp, în cazul infracțiunii pre-
văzute la lit.a) alin.(3) art.333 CP RM, valoarea exprimată în bani a remunerației ilicite,
care constituie obiectul material sau imaterial al infracțiunii, trebuie să depăşească 5000
unităţi convenţionale.
976
 Cu privire la agravanta consemnată la lit.b) alin.(3) art.333 CP RM, facem trimitere
la explicaţiile corespunzătoare privind circumstanța agravantă specificată la lit.c) alin.(3)
art.324 CP RM, cu ajustările de rigoare.

Darea de mită (art.334 CP RM):

În art.334 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de dare de mită – sunt reunite
trei variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de infracţiuni.
Astfel, prima variantă-tip de infracţiune, specificată la alin.(1) art.334 CP RM,
constă în promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unui arbitru ales
sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu, unei persoane care gestionează o orga-
nizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru
o astfel de organizaţie de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu
i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu ori pentru
a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar
acesteia.
Prima variantă agravată de infracţiune, consemnată la lit.b) alin.(2) art.334 CP
RM, presupune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită de două sau mai
multe persoane.
Cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, specificată la lit.c) alin.(2) art.334 CP
RM, se exprimă în promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unui arbi-
tru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu, unei persoane care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru
o astfel de organizaţie de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se
cuvin – dacă acestea se exprimă în proporţii mari – pentru sine sau pentru o altă persoană,
pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exer-
citarea funcţiei sale sau contrar acesteia.
Cea de-a treia variantă-tip de infracţiune, prevăzută la lit.a) alin.(3) art.334 CP
RM, constă în promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unui arbitru
ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu, unei persoane care gestionează o or-
ganizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru
o astfel de organizaţie de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i
se cuvin – dacă acestea se exprimă în proporţii deosebit de mari – pentru sine sau pentru o
altă persoană, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei
acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia.
Cea de-a doua variantă agravată de infracţiune, consemnată la lit.b) alin.(3)
art.334 CP RM, presupune că infracţiunile specificate la alineatul (1) sau (2) sunt săvîrşite
în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale.
În fine, la alin.(4) art.334 CP RM se stabileşte că persoana care a dat mită este li-
berată de răspundere penală dacă mita i-a fost extorcată sau dacă persoana s-a autodenun-
ţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea săvîrşită de ea.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.334 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în sectorul pri-
vat, care este incompatibilă cu săvîrşirea unor fapte de mituire a arbitrilor aleși sau numiți
să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori a persoanelor care gestionează o organizaţie co-
mercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de
organizaţie.
Obiectul material sau imaterial al infracţiunii specificate la alin.(1) art.334 CP RM
are acelaşi conţinut cu obiectul material sau imaterial al infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.333 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Datorită specificului său, infracțiunea specificată la alin.(1) art.334 CP RM nu are
victimă.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.334 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea de promisiune, oferire sau dare, personal sau prin
mijlocitor, unui arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu, unei persoane
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau
care lucrează pentru o astfel de organizaţie de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub
orice formă, ce nu i se cuvin, pentru aceasta sau pentru o altă persoană.
Acţiunea prejudiciabilă specificată la alin.(1) art.334 CP RM cunoaşte următoarele
trei modalităţi normative cu caracter alternativ: 1) promisiunea unui arbitru ales sau nu-
mit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori unei persoane care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de
organizaţie de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin; 2)
oferirea unui arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori unei persoane
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau

978
care lucrează pentru o astfel de organizaţie de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub
orice formă, ce nu i se cuvin; 3) darea unui arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbi-
traj un litigiu ori unei persoane care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o
altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie de bunuri, servicii,
privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin.
În fond, înțelesul noțiunilor „promisiune”, „oferire” și „dare” ne este cunoscut din
investigaţiile asupra infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.325 CP RM. Urmează doar să fie
făcută o ajustare la esenţa juridică a infracţiunii specificate la alin.(1) art.334 CP RM.
După posibilitatea de mituire, putem distinge următoarele două forme ale acţiunii
prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.334 CP RM: 1) forma deschisă; 2) forma deghizată.
În prezența formei deschise a acțiunii – promițîndu-i, oferindu-i sau dîndu-i
remunerația ilicită unui arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori
unei persoane care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie – făptuitorul îi stabileşte nemijlo-
cit acele acţiuni, pe care aceasta urmează să le îndeplinească (să nu le îndeplinească; să le
grăbească; să le întîrzie). În cazul formei deschise, remunerația ilicită se înmînează direct
şi deschis arbitrului ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoanei care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care
lucrează pentru o astfel de organizaţie.
La rîndul său, forma deghizată a acțiunii este mascată sub forma unor activități,
care aparent au un caracter legal, cum ar fi: acordarea unui împrumut; pierderea intenţionată
la jocurile de noroc; o asigurare fictivă etc. În astfel de cazuri, esenţial este că ambele părţi
conştientizează că foloasele, care se promit, se oferă sau se dau, constituie plata pentru acţi-
unile îndeplinite de către arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori de
către persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie.
Diferenţierea evocată mai sus a formelor acţiunii prejudiciabile specificate la alin.
(1) art.334 CP RM nu influenţează asupra calificării faptei. Însă, ea poate fi luată în consi-
deraţie la individualizarea pedepsei.
Infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.334 CP RM se poate comite personal sau prin
mijlocitor. În ultimul caz, mijlocitorul acţionează în numele mituitorului şi cu intenţia de a-l
sprijini, avînd calitatea de complice la infracţiunea specificată la alin.(1) art.334 CP RM.
 Dacă o persoană ia de la mituitor anumite foloase, chipurile pentru a le transmite
arbitrului ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoanei care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru
o astfel de organizaţie, în calitate de recompensă ilicită, dar, neavînd intenţia de a proceda
astfel, le sustrage, atunci fapta mijlocitorului fictiv va reprezenta una dintre infracțiunile
prevăzute la art.190 CP RM. Bineînţeles, aceasta nu are nici un impact asupra calificării
faptei celui care transmite acea recompensă – ca tentativă la infracţiunea prevăzută la alin.
(1) art.334 CP RM. Or, această persoană nu conştientizează că este înşelată, că cel căruia îi
transmite recompensa ilicită nu doreşte să mijlocească remunerarea ilicită. În aceleaşi cir-
cumstanţe, dacă mituitorul transmite mijlocitorului recompensa ilicită, iar ultimul, înşelînd
mituitorul, îşi lasă o parte din această recompensă, transmiţînd restul sumei arbitrului ales
sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoanei care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de
organizaţie, acţiunile mijlocitorului vor constitui infracțiunea specificată la alin.(5) art.42 şi
alin.(1) art.334 CP RM, alături de una dintre infracțiunile prevăzute la art.190 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.334 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul promisiunii, oferirii sau dării în întregime a recompen-
sei ilicite.
În situaţia în care infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.334 CP RM nu-şi produce
efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului (adică, nu se reuşeşte promisiunea,
oferirea sau darea integrală a recompensei ilicite), cele comise urmează a fi calificate po-
trivit art.27 şi alin.(1) art.334 CP RM. De exemplu, în cazul unei infracţiuni prelungite –
cînd, în vederea realizării aceleiaşi intenţii infracţionale, făptuitorul promite, oferă sau dă
recompensa ilicită nu deodată, dar în tranşe – vom fi în prezenţa tentativei la infracţiunea
specificată la alin.(1) art.334 CP RM, dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului,
acesta va promite, oferi sau da numai o parte din acea recompensă ilicită.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.334 CP RM se
caracterizea- ză prin intenţie directă. Motivele infracţiunii în cauză se exprimă în: năzuinţa
de a obţine une- le avantaje nepatrimoniale; dorinţa de a-şi ajuta persoana apropiată;
interesul material etc.
Scopul infracţiunii specificate la alin.(1) art.334 CP RM este acelaşi ca şi scopul
infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.333 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile
corespunzătoare.
980
 Pentru aplicarea răspunderii în conformiate cu alin.(1) art.334 CP RM, nu este
obligatoriu ca scopul infracțiunii să fie realizat.
Promisiunea, oferirea sau darea recompensei ilicite arbitrului ales sau numit să
soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoanei care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie
este direct legată de anumite acţiuni ce ţin de exercitarea funcţiei unor astfel de persoane ori
sunt contrare funcției în cauză. Exercitarea funcţiei de către arbitrul ales sau numit să soluţi-
oneze prin arbitraj un litigiu ori de către persoana care gestionează o organizaţie comercia-
lă, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie
presupune tot ceea ce cade în seama unor astfel de persoane în conformitate cu normele ce
reglementează, guvernează serviciul respectiv ori este inerent naturii acestuia.
Dacă acţiunea – în vederea indeplinirii (neîndeplinirii; grăbirii; întîrzierii) careia
arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori persoana care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru
o astfel de organizaţie a promis, oferit sau dat recompensa ilicită – nu ţine de exercitarea
funcţiei unor astfel de persoane ori nu este contrară funcției în cauză, cele comise de mi-
tuitor urmează a fi calificate ca tentativă la infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.334 CP
RM. Aceasta întrucît acţiunea intenţionată a mituitorului a fost îndreptată nemijlocit spre
comiterea infracțiunii în cauză, vizînd o acţiune care ţine de exercitarea de către mituit a
funcţiei sale ori nu este contrară funcției în cauză, însă, din cauze independente de voinţa
mituitorului, această acţiune nu şi-a produs efectul. Totodată, în ipoteza analizată, fapta ar-
bitrului ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori a persoanei care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru
o astfel de organizaţie va constitui una dintre infracțiunile specificate la art.190 CP RM.
Nu este posibilă aplicarea alin.(1) art.334 CP RM, nici a unei alte norme, atunci
cînd recompensa ilicită este promisă, oferită sau dată după îndeplinirea sau neîndeplinirea,
întîrzierea sau grăbirea îndeplinirii unei acţiuni în interesul mituitorului sau al persoanelor
pe care le reprezintă, dacă o asemenea acțiune ţine de exercitarea de către mituit a funcţiei
sale ori este contrară funcției în cauză.
În situaţia în care făptuitorul promite, oferă sau dă o recompensă unei persoane
particulare, considerînd eronat că aceasta este un arbitru ales sau numit să soluţioneze prin
arbitraj un litigiu ori o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru o astfel de organizaţie – care îi va în-
deplini sau nu, va întîrzia sau va grăbi îndeplinirea unei acţiuni în interesul făptuitorului
sau al persoanelor pe care le reprezintă – deşi, de fapt, acelei persoane îi lipsea calitatea de
arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu ori de persoană care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sau care lucrează pentru
o astfel de organizaţie, ne vom afla în prezenţa tentativei la infracţiunea prevăzută la alin.
(1) art.334 CP RM.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.334 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrșirii infracțiunii, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana
juridică (cu excepția autorității publice). Nu se cere ca subiectul să aibă vreo calitate spe-
cială.
În fond, înțelesul noțiunilor utilizate la alin.(2) şi (3) art.334 CP RM ne este cu-
noscut din investigaţiile asupra variantelor de infracțiuni prevăzute la alin.(2) și (3) art.324
CP RM. Urmează doar să fie făcută o ajustare la esenţa juridică a infracţiunilor prevăzute
la art.334 CP RM.
În corespundere cu alin.(4) art.334 CP RM, persoana care a dat mită este liberată
de răspundere penală în oricare din următoarele două ipoteze: 1) mita i-a fost extorcată; 2)
această persoană s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu
infracţiunea săvîrşită de ea.
În vederea perceperii semantismului prevederii de la alin.(4) art.334 CP RM, fa-
cem trimitere la explicaţiile vizînd dispoziţia de la alin.(4) art.325 CP RM, cu ajustările de
rigoare.

§ 12. Infracţiuni contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică

(R. Popov, V. Stati)

Abuzul de putere sau abuzul de serviciu (art.327 CP RM):

În art.327 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de abuz de putere sau abuz
de serviciu – sunt reunite trei variante-tip de infracţiuni şi două variante agravate de
infracţiuni.

982
 La concret, prima variantă-tip de infracţiune, specificată la alin.(1) art.327 CP
RM, constă în folosirea intenţionată de către o persoană publică a situaţiei de serviciu,
în interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoa-
nelor fizice sau juridice publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoa-
nelor fizice sau juridice.
Cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, prevăzută la lit.b) alin.(2) art.327 CP
RM, se exprimă în folosirea intenţionată de către o persoană cu funcţie de demnitate pu-
blică a situaţiei de serviciu, în interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta
a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
Cea de-a treia variantă-tip de infracţiune, specificată la lit.c) alin.(2) art.327
CP RM, constă în folosirea intenţionată de către o persoană publică a situaţiei de
serviciu, în interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta s-a soldat cu
urmări grave.
Cea de-a doua variantă agravată de infracţiune, prevăzută la alin.(3) art.327 CP
RM, presupune că infracţiunile specificate la alineatele (1) sau (2) sunt săvîrşite în intere-
sul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.327 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în sfera publi-
că, care presupune îndeplinirea de către o persoană publică a obligaţiilor de serviciu în mod
corect, fără abuzuri, cu respectarea intereselor publice, precum şi a drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi ale celor juridice.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(1) art.327 CP RM îl reprezintă
sau îl poate reprezenta corpul persoanei ori bunurile mobile sau imobile.
Persoana fizică sau juridică, ale cărei drepturi sau interese ocrotite de lege
suferă daune în proporţii considerabile, este victima infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.327 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.327 CP RM include ur-
mătoarele trei semne: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau inacţiunea
de folosire a situaţiei de serviciu; 2) urmările prejudiciabile, şi anume daunele în proporţii
considerabile cauzate intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
persoanelor fizice sau juridice; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
Prin „folosirea situaţiei de serviciu” se înţelege săvîrşirea unor acţiuni sau inac-
ţiuni care decurg din atribuţiile de serviciu ale făptuitorului şi care sunt în limitele com-
petenţei sale de serviciu. Nu intră sub incidenţa noţiunii „folosirea situaţiei de serviciu”
folosirea relaţiilor de rudenie, de afinitate sau de amiciţie, atunci cînd acestea nu au legătură
cu funcţia ocupată.
Nu intră sub incidenţa noţiunii în cauză nici săvîrşirea unor acţiuni care depăşesc în
mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege. Într-o asemenea ipoteză, se
aplică, după caz, art.328 CP RM sau art.313 din Codul contravenţional.
Reieşind din prevederile art.15 al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea co-
rupţiei, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 25.04.2008 446, drept exemple de fo-
losire a situaţiei de serviciu pot fi considerate: 1) implicarea în activitatea unor alte organe,
întreprinderi, instituţii sau organizaţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma lor juridică
de organizare, făcînd uz de serviciu, care conduce la conflict de interese; 2) participarea cu
drept de vot sau de decizie la examinarea şi soluţionarea problemelor ce vizează interesele
personale ale făptuitorului sau interesele persoanelor cu care se află în raporturi de rude-
nie; 3) acordarea de sprijin, neprevăzut de actele normative, în activitatea de întreprinzător
sau de alt gen privat sau calitatea de a fi însărcinat cu afaceri al unor terţi în autoritatea
administraţiei publice în care lucrează sau care li se subordonează, sau a cărei activitate
o controlează; 4) acordarea fără just temei a preferinţei unor persoane fizice sau juridice
la elaborarea şi emiterea deciziei; 5) beneficierea de privilegii pentru a obţine pentru sine
sau pentru alte persoane credite sau împrumuturi, pentru procurarea hîrtiilor de valoare, a
bunurilor imobiliare şi a altor bunuri profitînd de situaţia de serviciu; 6) folosirea ilicită, în
interese proprii sau în interesul unor alte persoane, a bunurilor publice puse la dispoziţie
pentru exercitarea funcţiei; 7) folosirea informaţiei recepţionate în exercitarea funcţiei în
interes personal sau în interesul unor alte persoane în cazul în care această informaţie nu
poate fi divulgată; 8) refuzul, în interes personal sau în interesul unor alte persoane, de a
acorda persoanelor fizice sau juridice informaţia permisă prin acte normative, tărăgănarea
acordării unei astfel de informaţii ori prezentarea intenţionată a unor informaţii eronate sau
selective; 9) gestionarea resurselor materiale şi financiare publice contrar destinaţiei lor, în

446
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.103-105.

984
interes propriu sau în interesul unor alte persoane; 10) încălcarea altor restricţii stabilite de
codurile deontologice şi de alte norme similare.
Indiferent de forma sub care se poate exprima folosirea situaţiei de serviciu, esen-
ţial este ca, în procesul de calificare a infracţiunii – în urma analizei tuturor normelor care
circumstanţiază statutul juridic al făptuitorului – să se stabilească că acţiunea sau inacţiunea
făptuitorului decurge din atribuţiile de serviciu ale acestuia, că această acţiune sau inacţiune
este în limitele competenţei sale de serviciu. Deci, că nu au fost depăşite în mod vădit limi-
tele drepturilor şi atribuţiilor ce i-au fost acordate făptuitorului prin lege.
Trebuie de menţionat că alin.(1) art.327 CP RM este incident numai dacă nu-şi
găseşte aplicare o normă specială care stabileşte răspunderea pentru folosirea situaţiei de
serviciu în prezenţa unor condiţii speciale: lit.b) alin.(2) art.177, lit.a) alin.(2) art.178, lit.a)
alin.(3) art.179, lit.d) alin.(2) art.190, lit.d) alin.(2) art.191, art.204 (atunci cînd infracţi-
unea este săvîrşită de o persoană obligată să păstreze faptul adopţiei ca pe un secret de
serviciu), lit.d) alin.(3) art.217, lit.d) alin.(3) art.2171, lit.c) alin.(2) art.2173, lit.c) alin.(2)
art.2174, art.233 (atunci cînd infracţiunea este săvîrşită cu folosirea situaţiei de serviciu),
lit.c) alin.(2) art.241, lit.c) alin.(2) art.243, lit.c) alin.(5) art.248, lit.c) alin.(2) art.276, alin.
(4) art.2791, lit.b) alin.(3) art.2792, lit.b) alin.(3) art.295, alin.(3) art.303, art.316, alin.(2)
art.322, alin.(3) art.3301, art.344 (atunci cînd infracţiunea este săvîrşită de către o persoană
căreia informaţiile, ce constituie secret de stat, i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunos-
cute în legătură cu serviciul său) sau altele din Codul penal.
O problemă aparte o constituie cea privind delimitarea infracţiunilor prevăzute la
art.327 CP RM de infracțiunile specificate la art.324 CP RM. Analizînd conţinutul prevede-
rilor de la art.324 CP RM şi de la art.327 CP RM, se poate ajunge la concluzia că normele
care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile prevăzute la art.324 CP RM sunt norme spe-
ciale în raport cu cele care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile specificate la art.327
CP RM. Potrivit alin.(2) art.116 CP RM, în cazul concurenţei dintre norma generală şi cea
specială, se aplică numai norma specială. În ipoteza enunţată, se are în vedere una dintre
prevederile de la art.324 CP RM.
Aceasta nu înseamnă deloc că oricare dintre infracţiunile prevăzute la art.324 CP
RMnu poate forma un concurs real cu oricare dintre infracţiunile specificate la art.327 CP
RM. Or, infracţiunile prevăzute la art.324 CP RM se consideră consumate din momentul
pretinderii, acceptării sau primirii remunerației ilicite. Astfel, faptele săvîrşite ulterior rămîn
în afara sferei de aplicare a dispoziţiilor de la art.324 CP RM. În cazul dat, constatăm exis-
tenţa unui concurs real de infracţiuni, impunîndu-se necesitatea calificării faptelor persoa-
nei publice, persoanei publice străine, funcționarului internațional sau persoanei cu funcție
de demnitate publică ca una dintre infracţiunile prevăzute la art.324 CP RM,cu invocarea
obligatorie şi a normei care stabileşte răspunderea pentru infracţiunea reprezentînd cealaltă
componentă a concursului real de infracţiuni (de exemplu, pentru una dintre infracțiunile
specificate la art.327 CP RM).
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.327 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii considerabile intere-
selor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridi-
ce. Conform alin.(2) art.126 CP RM, în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite
de lege, caracterul considerabil al daunelor cauzate se stabileşte luîndu-se în consideraţie
gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin „daune în proporţii considerabile cauzate intereselor publice sau drepturilor
şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice” se înţelege după caz: 1)
vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) leziunile corporale
care nu implică un prejudiciu pentru sănătate; 3) daunele materiale care nu ating proporţiile
mari etc.
Dacă fapta de folosire a situaţiei de serviciu nu implică producerea unor asemenea
urmări, răspunderea poate fi aplicată în conformitate cu art.312 din Codul Contravenţional.
Dacă fapta de folosire a situaţiei de serviciu nu implică producerea daunelor în pro-
porţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale per-
soanelor fizice sau juridice, nu este exclusă nici aplicarea răspunderii disciplinare. Tipurile
de abateri disciplinare sunt nominalizate în art.57 al Legiicu privire la funcţia publică şi sta-
tutul funcţionarului public, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 04.07.2008447.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.327 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă sau indirectă. Motivul infracţiunii în cauză are un caracter speci-
al. După caz, acesta se exprimă în: 1) interesul material; 2) alte interese personale.
Noţiunea „interes material” a fost analizată cu ocazia investigării infracţiunii spe-
cificate la lit.b) alin.(2) art.145 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespun-
zătoare.

447
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.230-232.

986
 Este notabil că, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.327 CP RM, situaţia
de serviciu este folosită nu pentru realizarea înşelăciunii sau a abuzului de încredere (care
însoţeşte sustragerea), nici pentru realizarea sustragerii. În caz contrar, am fi nevoiţi să
aplicăm răspunderea în baza lit.d) alin.(2) art.190 CP RM sau, respectiv, conform lit.d) alin.
(2) art.191 CP RM.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.327 CP RM, prin „alte interese personale”
se are în vedere năzuinţa obţinerii unor avantaje nepatrimoniale. Oricare alte motive (de
exemplu, răzbunare, gelozie, interpretarea eronată a obligaţiilor de serviciu, excesul de
zel etc.) nu pot ghida făptuitorul la săvîrşirea infracţiunii specificate la art.327 CP RM. În
astfel de cazuri, răspunderea poate fi aplicată conform lit.b) alin.(2) art.177, lit.a) alin.(2)
art.178, lit.a) alin.(3) art.179 sau altor norme din Codul penal ori art.312 din Codul contra-
venţional.
Prevederea de la alin.(1) art.327 CP RM nu va putea fi aplicată, dacă folosirea situ-
aţiei de serviciu urmăreşte scopul de cupiditate. În schimb, infracţiunea specificată la alin.
(1) art.327 CP RM poate fi săvîrşită în scopul folosinţei temporare a bunurilor, făptuitorul
intenţionînd restituirea lor ulterioară.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.327 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. De asemenea, subiec-
tul trebuie să aibă calitatea specială de persoană publică.
Noțiunea „persoana publică” a fost analizată cu ocazia examinării infracțiunii
specificate la alin.(1) art.324 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile cores-
punzătoare.
Precizăm că săvîrşeşte abuz de putere acea persoană publică care reprezintă o au-
toritate publică. Respectiv, săvîrşeşte abuz de serviciu persoana publică care nu reprezintă
o autoritate publică.
Dacă abuzul de serviciu este comis de o persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală ori care lucrează pentru o astfel de
organizaţie, răspunderea se va aplica pentru una dintre infracțiunile prevăzute la art.335
CP RM.
În cazul în care abuzul de putere sau abuzul de serviciu este săvîrşit de către un
şef în plan militar, răspunderea se va aplica pentru una dintre infracțiunile specificate la
art.370 CP RM.
 În principal, calitatea specială a subiectului este ceea ce deosebește infracțiunea
prevăzută la lit.b) alin.(2) art.327 CP RM de infracțiunea specificată la alin.(1) art.327 CP
RM. Astfel, infracțiunea prevăzută la lit.b) alin.(2) art.327 CP RM este săvîrșită de o per-
soană cu funcţie de demnitate publică. Noțiunea „persoana cu funcţie de demnitate publică”
a fost examinată cu prilejul analizei infracțiunii specificate la lit.a) alin.(3) art.324 CP RM.
De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
În principal, caracterul urmărilor prejudiciabile este ceea ce deosebește infracțiunea
prevăzută la lit.c) alin.(2) art.327 CP RM de infracțiunea specificată la alin.(1) art.327 CP
RM. Astfel, infracțiunea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.327 CP RM se soldează cu urmări
grave.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.327 CP RM, prin „urmări grave” trebuie
de înţeles după caz: 1) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) decesul
victimei; 3) daunele materiale în proporţii mari. În raport cu aceste urmări prejudiciabile,
care se află în legătură cauzală cu fapta de folosire intenţionată a situaţiei de serviciu, făp-
tuitorul manifestă imprudenţă.
Cu privire la agravanta consemnată la alin.(3) art.327 CP RM, facem trimitere la
explicaţiile corespunzătoare privind circumstanța agravantă specificată la lit.c) alin.(3)
art.324 CP RM, cu ajustările de rigoare.

Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu (art.328 CP RM):

În art.328 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de exces de putere sau depă-
şire a atribuţiilor de serviciu – sunt reunite trei variante-tip de infracţiuni şi două variante
agravate de infracţiuni.
Astfel, prima variantă-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(1) art.328 CP RM, con-
stă în săvîrşirea de către o persoană publică a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit
limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în pro-
porţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
persoanelor fizice sau juridice.
Prima variantă agravată de infracţiune, consemnată la lit.b) alin.(2) art.328
CP RM, presupune că infracţiunea specificată la alineatul (1) este însoţită de aplicarea
armei.
Cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, prevăzută la lit.b) alin.(3) art.328 CP
RM, se exprimă în săvîrşirea de către o persoană cu funcţie de demnitate publică a unor

988
acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege,
dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor
şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
Cea de-a doua variantă agravată de infracţiune, consemnată la lit.c) alin.(3)
art.328 CP RM, presupune că infracţiunile specificate la alineatul (1) sau (2) sunt săvîrşite
în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale.
În sfîrşit, cea de-a treia variantă-tip de infracţiune, prevăzută la lit.d) alin.(3)
art.328 CP RM, constă în săvîrşirea de către o persoană publică a unor acţiuni care de-
păşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta s-a
soldat cu urmări grave.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(1) art.328 CP RM îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în sfera publică,
care presupune îndeplinirea de către o persoană publică a obligaţiilor de serviciu în mod
corect, fără excese, cu respectarea intereselor publice, precum şi a drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi ale celor juridice.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.328 CP RM il reprezintă
sau poate să-l reprezinte corpul persoanei ori bunurile mobile sau imobile.
Victima infracţiunii specificate la alin.(1) art.328 CP RM este persoana fizică sau
juridică, ale cărei drepturi sau interese ocrotite de lege suferă daune în proporţii conside-
rabile.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.328 CP RMare următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea de depăşire a limitelor
drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege; 2) urmările prejudiciabile, şi anume daunele
în proporţii considerabile cauzate intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite
de lege ale persoanelor fizice sau juridice; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi
urmările prejudiciabile.
Cînd ne referim la acţiunea prejudiciabilă de depăşire a limitelor drepturilor şi atri-
buţiilor acordate prin lege, avem în vedere oricare din următoarele patru modalităţi faptice:
1) săvîrşirea unei acţiuni care ţine de competenţa unei alte persoane publice; 2) săvîrşirea
unei acţiuni care putea fi comisă de către făptuitor numai în prezenţa unor circumstanţe
deosebite, indicate în lege sau într-un alt act normativ (circumstanțe care lipsesc la momen-
tul săvîrșirii de către el a faptei); 3) săvîrşirea unipersonală a unei acţiuni pe care o poate
efectua exclusiv un organ colegial; 4) săvîrşirea unei acţiuni pe care nimeni şi în nici un fel
de circumstanţe nu este în drept să o comită.
Specific pentru acţiunea prejudiciabilă de depăşire a limitelor drepturilor şi atribu-
ţiilor acordate prin lege este că făptuitorul comite o acţiune care nu este în competenţa lui de
serviciu sau în competenţa exclusivă a lui de serviciu, dar este în competenţa unei alte per-
soane sau a unui alt organ ori acţiune care nu se află în competenţa a nici unei persoane sau
a nici unui organ. Este adevărat că, la etapa iniţială de săvîrşire a infracţiunii specificate la
alin.(1) art.328 CP RM, punctul de plecare este competenţa de serviciu a făptuitorului. Or,
în mod firesc, pentru a depăşi limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, trebuie
mai întîi să te afli în cadrul acelor limite. Însă, ulterior, desfăşurarea activităţii infracţionale
ia o asemenea turnură, încît cele săvîrşite de făptuitor exced cadrul drepturilor şi atribuţiilor
ce i-au fost acordate prin lege.
Sub aspectul laturii obiective, dacă e să ne referim la deosebirea principală din-
tre infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.328 CP RM şi infracţiunea specificată la alin.(1)
art.327 CP RM, atunci remarcăm că, în primul caz, făptuitorul îşi întrece competenţa, depă-
şind limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege. În opoziţie, în ipoteza infracţiunii
prevăzute la alin.(1) art.327 CP RM, cele săvîrşite de făptuitor nu exced limitele competen-
ţei lui de serviciu.
În afară de aceasta, infracţiunea specificată la alin.(1) art.327 CP RM poate fi co-
misă pe calea acţiunii sau a inacţiunii. În contrast, infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.328
CP RM poate fi săvîrşită numai pe calea acţiunii.
Alin.(1) art.328 CP RM este sau poate fi o normă generală în raport cu alte norme
penale: art.306-309, alin.(2) art.310 (atunci cînd infracţiunea este săvîrşită de persoana care
efectuează urmărirea penală sau de procuror) sau altele din Codul penal. În aceste cazuri,
se aplică numai norma specială corespunzătoare, nefiind necesară invocarea prevederii de
la alin.(1) art.328 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.328 CP RM este o infracţiune materială.
Ea se consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii considerabile
intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau
juridice. Prin „daune în proporţii considerabile cauzate intereselor publice sau drepturilor
şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice” se înţelege după caz: 1)
vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) leziunile corporale

990
care nu implică un prejudiciu pentru sănătate; 3) daunele materiale care nu ating proporţiile
mari etc.
Dacă fapta de depăşire a limitelor drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege nu
implică producerea unor asemenea urmări, răspunderea poate fi aplicată în conformitate cu
art.313 din Codul contravenţional.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.328 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă sau indirectă.
În dispoziția de la alin.(1) art.328 CP RM se menţionează despre săvîrşirea de către
o persoană publică a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribu-
ţiilor acordate prin lege. Aceasta înseamnă că făptuitorul manifestă certitudine, este lipsit
de orice îndoială, nu are dubii că depăşeşte limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin
lege. În lipsa caracterului vădit al depăşirii limitelor drepturilor şi atribuţiilor acordate prin
lege, răspunderea nu poate fi aplicată potrivit alin.(1) art.328 CP RM.
Motivele infracţiunii specificate la alin.(1) art.328 CP RM pot consta în: interesul
material; năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale; răzbunare; gelozie; interpre-
tarea eronată a obligaţiilor de serviciu; excesul de zel etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.328 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani. În plus, subiectul
trebuie să aibă calitatea specială de persoană publică.
Noțiunea „persoana publică” a fost analizată cu ocazia examinării infracțiunii
specifi- cate la alin.(1) art.324 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile
corespunzătoare.
Este necesar a consemna că săvîrşeşte exces de putere acea persoană publică care
reprezintă o autoritate publică. Respectiv, săvîrşeşte depăşire a atribuţiilor de serviciuper-
soana publică care nu reprezintă o autoritate publică.
În cazul în care excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu este săvîrşită
de către un şef în plan militar, răspunderea se aplică pentru una dintre infracțiunile prevă-
zute la art.370 CP RM.
Cît priveşte noţiunea „aplicarea armei”, utilizată la lit.b) alin.(2) art.328 CP RM,
facem trimitere la explicaţiile vizînd infracţiunea specificată la lit.g) alin.(2) art.164 CP
RM, cu ajustările de rigoare.
În principal, calitatea specială a subiectului este ceea ce deosebește infracțiunea
prevăzută la lit.b) alin.(3) art.328 CP RM de infracțiunea specificată la alin.(1) art.328 CP
RM. Astfel, infracțiunea prevăzută la lit.b) alin.(3) art.328 CP RM este săvîrșită de o per-
soană cu funcţie de demnitate publică. Noțiunea „persoana cu funcţie de demnitate publică”
a fost examinată cu prilejul analizei infracțiunii specificate la lit.a) alin.(3) art.324 CP RM.
De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Cu privire la circumstanța agravantă consemnată la lit.c) alin.(3) art.328 CP RM,
facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare privind circumstanța agravantă specificată la
lit.c) alin.(3) art.324 CP RM, cu ajustările de rigoare.
În principal, caracterul urmărilor prejudiciabile este ceea ce deosebește infracțiunea
prevăzută la lit.d) alin.(3) art.328 CP RM de infracțiunea specificată la alin.(1) art.328 CP RM.
Astfel, infracțiunea prevăzută la lit.d) alin.(3) art.328 CP RM se soldează cu urmări grave.
În sensul prevederii de la lit.d) alin.(3) art.328 CP RM, prin „urmări grave” se
înţelege după caz: 1) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) decesul
victimei; 3) daunele materiale în proporţii mari. Faţă de aceste urmări prejudiciabile, care
se află în legătură cauzală cu fapta de depăşire a limitelor drepturilor şi atribuţiilor acordate
prin lege, făptuitorul manifestă imprudenţă.

Neglijenţa în serviciu (art.329 CP RM):

În art.329 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de neglijenţă în serviciu –
sunt reunite trei variante-tip de infracţiuni.
În aceste condiţii, prima variantă-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(1) art.329
CP RM, se exprimă în neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o per-
soană publică a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconşti-
incioase faţă de ele, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
Cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, specificată la lit.a) alin.(2) art.329 CP
RM, constă în neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană pu-
blică a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase
faţă de ele, dacă aceasta a provocat decesul unei persoane.
În fine, cea de-a treia variantă-tip de infracţiune, prevăzută la lit.b) alin.(2) art.329
CP RM, se exprimă în neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o per-
soană publică a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconşti-
incioase faţă de ele, dacă aceasta a provocat alte urmări grave.

992
 Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.329 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în sfera publi-
că, care presupune îndeplinirea corespunzătoare de către o persoană publică a obligaţiilor
sale de serviciu.
Obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(1) art.329 CP RM îl reprezintă
corpul persoanei sau bunurile mobile ori imobile.
Persoana fizică sau juridică, ale cărei drepturi sau interese ocrotite de lege suferă
daune în proporţii mari, este victima infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.329 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.329 CP RM include ur-
mătoarele trei semne: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau inacţiunea de
neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu; 2) urmările pre-
judiciabile, şi anume daunele în proporţii mari cauzate intereselor publice sau drepturilor
şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice; 3) legătura cauzală dintre
fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Cît priveşte fapta prejudiciabilă prevăzută la alin.(1) art.329 CP RM, aceasta se
particularizează prin aceea că făptuitorul fie nu realizează în genere ceea ce-i revine potrivit
competenţei de serviciu, fie îşi îndeplineşte obligaţiile de serviciu de o manieră necorespun-
zătoare (adică la momentul nepotrivit, în volum incomplet, într-un mod inexact, necalitativ
etc.). În legătură cu aceasta, în procesul de calificare a faptei întîi de toate, urmează de sta-
bilit – în baza legilor, altor acte normative, ordinelor, instrucţiunilor etc. – obligaţiile care îi
reveneau făptuitorului, sarcinile concrete pe care urma să le îndeplinească acesta. În nici un
caz nu pot fi considerate suficiente afirmaţiile abstracte privind o oarecare neexecutare de
către făptuitor a obligaţiilor de serviciu, privind lipsa unui control adecvat din partea aces-
tuia asupra comportamentului altor persoane, privind lipsa de atenţie, diligenţă, prudenţă,
vigilenţă etc. din partea făptuitorului.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.329 CP RM poate fi comisă pe calea inacţi-
unii (neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu) sau acţiunii (îndeplinirea necorespunzătoare a
obligaţiilor de serviciu).
Prin „neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu” se înţelege omisiunea făptuitorului
de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu, obligaţii decurgînd din competenţa lui de serviciu,
pe care făptuitorul putea şi trebuia să le îndeplinească. Făptuitorului nu i se pot incumba
obligaţii care nu intră în sfera lui de competenţă. La fel, făptuitorului nu i se poate incrimina
fapta prevăzută la alin.(1) art.329 CP RM, dacă, la momentul comiterii faptei: 1) făptuitorul
nu putea să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu; 2) făptuitorul nu trebuia să-şi înde-
plinească obligaţiile de serviciu; 3) făptuitorul nu putea şi nu trebuia să-şi îndeplinească
obligaţiile de serviciu.
Prin „îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu” se are în vedere
o asemenea conduită a făptuitorului, cînd acesta, deşi acţionează în direcţia îndeplinirii
obligaţiilor sale de serviciu, totuşi o face într-un mod defectuos, adică altfel decît s-ar fi
cuvenit să le îndeplinească.
De regulă, mecanismul săvîrşirii infracţiunii specificate la alin.(1) art.329 CP RM
se caracterizează prin realizarea unui sistem de acţiuni (inacţiuni). Totuşi, nu se exclude
ipoteza unei manifestări singulare de neîndeplinire sau de îndeplinire necorespunzătoare a
obligaţiilor de serviciu.
Alin.(1) art.329 CP RM poate fi privit ca o normă generală în raport cu următoarele
norme speciale: art.183, 296-301, 345 sau altele din Codul Penal. În cazul concurenţei din-
tre norma generală şi cea specială, se aplică numai norma specială.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.329 CP RM este o infracţiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii daunelor în proporţii mari intereselor pu-
blice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. În
acord cu alin.(1) art.126 CP RM, se consideră proporţii mari valoarea pagubei pricinuite,
care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, depăşeşte 2500 unităţi convenţionale.
În cazul în care neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de
serviciu nu implică producerea unor asemenea urmări, alin.(1) art.329 CP RM este inaplica-
bil. În astfel de cazuri, reieşind din prevederea de la lit.f) art.57 al Legiicu privire la funcţia
publică şi statutul funcţionarului public, o manifestare de conduită de acest gen poate fi
considerată abatere disciplinară.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.329 CP RM se caracteri-
zează prin imprudenţă.
Nemijlocit în textul alin.(1) art.329 CP RM sunt enunţate cauzele subiective ale
neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu: a) atitudinea
neglijentă faţă de obligaţiile de serviciu; b) atitudinea neconştiincioasă faţă de obligaţiile
de serviciu. Aceste cauze au un caracter alternativ. În acelaşi timp, lista lor este exhaustivă.
De aceea, nu poate fi aplicat alin.(1) art.329 CP RM în cazul în care oricare alte cauze stau

994
la baza neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către o persoană publică a obli-
gaţiilor de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
Atitudinea neglijentă faţă de obligaţiile de serviciu presupune o poziţie necugetată,
negîndită, neînţeleaptă a făptuitorului. La rîndul său, atitudinea neconştiincioasă faţă de
obligaţiile de serviciu presupune o poziţie de complezenţă sau o lipsă de onestitate a făp-
tuitorului.
Dacă făptuitorul manifestă o atitudine neglijentă faţă de obligaţiile de serviciu,
atunci, faţă de urmările prejudiciabile, dovedeşte imprudenţă concretizată sub formă de
neglijenţă. Dacă însă făptuitorul manifestă o atitudine neconştiincioasă faţă de obligaţiile
de serviciu, atunci faţă de urmările prejudiciabile dovedeşte fie încredere exagerată, fie
neglijenţă.
Nu poate fi aplicată răspunderea conform alin.(1) art.329 CP RM, dacă făptuitorul
nu-şi dă seama de caracterul prejudiciabil al neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunză-
toare a obligaţiilor sale de serviciu, nu prevede posibilitatea survenirii daunelor în proporţii
mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice
sau juridice şi, conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia sau nu putea să prevadă
producerea acestor urmări prejudiciabile.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.329 CP RM este persoana fizică res-
ponsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. De asemenea, subiec-
tul trebuie să aibă calitatea specială de persoană publică.
Noțiunea „persoana publică” a fost examinată cu ocazia examinării infracțiunii
specificate la alin.(1) art.324 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunză-
toare.
Atitudinea neglijentă a şefului în plan militar sau a unei alte persoane cu funcţie de
răspundere faţă de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari, constituie
nu infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.329 CP RM, dar infracțiunea specificată la alin.(1)
art.378 CP RM.
Nu putem vorbi despre infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.329 CP RM în ipoteza
în care se atestă neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor profesi-
onale. Iată de ce, de exemplu, încălcarea regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei
medicale reprezintă încălcarea obligaţiunilor profesionale de către persoanele care acordă
asistenţa medicală, faptă care atrage răspundere în baza art.213 CP RM. În contrast, încăl-
carea obligaţiilor de serviciu de către o persoană publică (director, şef de secţie etc.), care
activează în domeniul medicinii, nu poate fi calificată conform art.213 CP RM. În prezenţa
unor temeiuri suficiente, o astfel de faptă se califică în baza alin.(1) art.329 CP RM.
În principal, caracterul urmărilor prejudiciabile este ceea ce deosebește infracțiunile
prevăzute la lit.a) și b) alin.(2) art.329 CP RM de infracțiunea specificată la alin.(1) art.329
CP RM. Astfel, infracțiunea prevăzută la lit.a) alin.(2) art.329 CP RM provoacă decesul
unei persoane. La rîndul său, infracțiunea specificată la lit.b) alin.(2) art.329 CP RM pro-
voacă alte urmări grave.
În ipoteza consemnată la lit.a) alin.(2) art.329 CP RM, faţă de decesul victimei,
care se află în legătură cauzală cu fapta de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare
a obligaţiilor de serviciu, făptuitorul manifestă imprudenţă. Dacă, în această ipoteză, dece-
sul victimei se află în legătură cauzală cu o altă acţiune sau inacţiune, dispoziția de la lit.a)
alin.(2) art.329 CP RM este inaplicabilă. În schimb, nu se exclude aplicarea altor norme din
Codul penal: art.149, 183, 296-301 sau altele.
În sensul dispoziţiei de la lit.b) alin.(2) art.329 CP RM, prin „alte urmări grave”
se înţelege după caz: 1) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) daunele
materiale în proporţii mari. Faţă de aceste urmări prejudiciabile, care se află în legătură ca-
uzală cu fapta de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu,
făptuitorul manifestă imprudenţă.
Dacă, în ipoteza enunţată, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
sau daunele materiale în proporţii mari se află în legătură cauzală cu o altă acţiune sau inac-
ţiune, dispoziția de la lit.b) alin.(2) art.329 CP RM este inaplicabilă. În schimb, nu se exclu-
de aplicarea următoarelor articole din Codul penal: art.157, 183, 296-301, 345 sau altele.

Încălcarea regimului de confidenţialitate a informaţiilor

din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate (art.3301 CP RM):
La alin.(3) art.3301 CP RM se stabileşte răspunderea pentru divulgarea sau publi-
carea intenţionată a informaţiilor din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate de
către persoanele cărora aceste informaţii le-au devenit cunoscute în procesul îndeplinirii
atribuţiilor de serviciu sau al exercitării controlului.

996
 Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.330 1 CP RM îl con-
stituie relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în sfera publică,
care implică inviolabilitatea secretului informaţiilor din declaraţiile cu privire la venituri şi
proprietate.
Obiectul imaterial al infracţiunii specificate la alin.(3) art.330 1 CP RM îl reprezintă
informaţiile din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate, informaţii devenite cunos-
cute în procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării controlului.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.330 1 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiune. Această acţiune este comisă în privinţa informaţiilor
din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate, informaţii devenite cunoscute în proce-
sul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării controlului. Modalităţile normative
alternative ale acţiunii prejudiciabile specificate la alin.(3) art.330 1 CP RM sunt: 1) divul-
gare; 2) publicare.
Prin „divulgare” trebuie de înţeles darea în vileag a informaţiilor corespunzătoare
faţă de anumite persoane care nu trebuiau să le cunoască. Divulgarea poate fi făcută pe
cale verbală sau în scris. La calificare nu are importanţă dacă informaţiile, care constituie
obiectul imaterial al infracţiunii analizate, au fost transmise unei singure persoane, cîtorva
persoane sau unui cerc larg de persoane. Totuşi, această împrejurare urmează a fi luată în
consideraţie la individualizarea pedepsei.
Prin „publicare” trebuie de înţeles editarea sau punerea în circulaţie a informaţiilor
corespunzătoare ori deschiderea accesului la aceasta prin sistemele electronice de informa-
re. În cazul publicării, informaţiile care reprezintă obiectul imaterial al infracţiunii prevă-
zute la alin.(3) art.3301 CP RM sunt transmise unui cerc larg de persoane. Sub acest aspect,
publicarea comportă, de cele mai dese ori, un grad prejudiciabil comparativ mai mare decît
cel al divulgării. Mijloacele de săvîrşire a infracţiunii în cazul publicării pot fi următoarele:
mass-media scrisă sau electronică; foile volante; afişele, inclusiv afişele electronice etc.
Concretizată în oricare din modalităţile sale, acţiunea prejudiciabilă specificată la
alin.(3) art.3301 CP RM constituie o violare a interdicţiei de nedivulgare şi nepublicare a
informaţiilor din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate, informaţii devenite cunos-
cute în procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării controlului. Această
interdicţie rezultă din art.12 al Legii Republicii Moldova privind declararea şi controlul
veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor
publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 19.07.2002448. Potrivit acestei norme, persoanele specificate la art.9 al numitei
legi, personalul Comisiei Naţionale de Integritate cărora le-au devenit cunoscute date şi
informaţii care nu sunt publice sau care constituie secret de stat sunt obligate să nu divulge
aceste informaţii.
Totuşi, în alin.(3) art.6 al aceleiaşi legi se conţine o menţiune cu caracter deroga-
toriu, de care nu ne putem abstrage: „Declaraţia este act public, cu excepţia informaţiilor
prevăzute la alin.(2) art.13”. Aşadar, există situaţii cînd informaţiile despre declararea ve-
niturilor şi proprietăţii pot fi comunicate altor persoane, astfel încît să nu fie aplicabil alin.
(3) art.3301 CP RM. În aceste situaţii, răspunderea penală nu se va aplica, pentru că destina-
tarii informaţiilor specificate au dreptul să o cunoască. Deci, nu va suferi atingere valoarea
socială şi relaţiile sociale aferente, care reprezintă obiectul juridic special al infracţiunii
prevăzute la alin.(3) art.3301 CP RM.
Privitor la situaţiile în care devin publice informaţiile despre declararea veniturilor
şi proprietăţii, vom consemna că, de exemplu, la lit.h) art.28 din Codul electoral se stabi-
leşte că Consiliul electoral de circumscripţie asigură accesul publicului la declaraţiile cu
privire la venituri şi proprietate ale candidaţilor în alegerile locale.
De asemenea, în conformitate cu alin.(1) art.13 al Legii privind declararea şi con-
trolul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţio-
narilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, Comisia Naţională de Integritate
publică declaraţiile primite pe pagina sa web în termen de 30 de zile de la primire, asigurînd
accesul permanent la acestea, cu excepţia datelor prevăzute la alin.(2) şi (3) art.13 al numi-
tei legi449.
Informaţiile privind situaţia averii ţine de viaţa privată. De aceea, aplicarea alin.
(3) art.3301 CP RM nu exclude aplicarea art.177 CP RM, atunci cînd informaţiile privind
situaţia averii, din declaraţia cu privire la venituri şi proprietate, este răspîndită fără con-
simţămîntul victimei.

448
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.124-125.
449
Conform alin.(2) art.13 al Legii privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat,
judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, nu sunt publice şi
constituie informaţie confidenţială datele din declaraţii ce se referă la numărul de identificare atribuit
declarantu- lui, numele, prenumele, anul naşterii, adresa şi numărul de identificare al membrilor de familie,
adresa şi numărul cadastral al bunurilor imobile, numărul de înmatriculare a bunurilor mobile, precum şi
informaţia cu privire la creditorii sau debitorii declarantului; potrivit alin.(3) art.13 al aceleiași legi, declaraţiile
ofiţerilor de informaţie şi securitate nu sunt publice.

998
 Infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.3301 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul divulgării sau publicării informaţiilor din declaraţiile
cu privire la venituri şi proprietate, cînd aceste declaraţii au devenit cunoscute chiar şi unei
singure persoane care nu avea dreptul să le afle.
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la alin.(3) art.330 1 CP RM se caracte-
rizează prin intenţie directă. Motivele infracţiunii în cauză pot fi: răzbunare; ură; interesul
material etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.3301 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. În plus, subiectul
infracţiunii în cauză trebuie să aibă una din următoarele calități speciale: 1) persoana res-
ponsabilă de colectarea declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate din cadrul entităţilor
în care activează persoane care, în conformitate cu Legea privind declararea şi controlul
veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, pro-
curorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, au obligaţia de
a depune astfel de declaraţii; 2) membrul Comisiei Naţionale de Integritate; 3) membrul
comisiei speciale, create de Parlament, în vederea efectuării controlului declaraţiilor cu pri-
vire la venituri şi proprietate depuse de preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei
Naţionale de Integritate450.
Se va aplica nu alin.(3) art.330 1 CP RM, dar alin.(2) art.315 CP RM, dacă infor-
maţiile din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate, în calitate de date ale urmăririi
penale, în ambianţa urmăririi penale sau în legătură cu aceasta, vor fi divulgate de către
persoana care efectuează urmărirea penală sau de către persoana abilitată cu controlul asu-
pra desfăşurării urmăririi penale, dacă această acţiune a cauzat daune morale sau materiale
martorului, părţii vătămate sau reprezentanţilor acestora ori dacă l-a făcut pe vinovat să se
eschiveze de la răspundere.

Falsul în acte publice (art.332 CP RM):

În art.332 CP RM – sub aceeaşi denumire marginală de fals în acte publice – sunt
reunite două variante-tip de infracţiuni şi o singură variantă agravată de infracţiune.

450
În acest sens, menționăm Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova pentru constituirea unei comisii speciale
de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale preşedintelui şi membrilor Comisiei Naţionale
de Integritate, nr.258 din 09.11.2012*.
*Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.248-251.
 La concret, prima variantă-tip de infracţiune, prevăzută la alin.(1) art.332 CP RM,
constă în înscrierea de către o persoană publică, în documentele oficiale a unor date vădit
false, precum şi falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acţiuni au fost săvîrşite
din interes material sau din alte interese personale.
La rîndul său, cea de-a doua variantă-tip de infracţiune, specificată la lit.b) alin.
(2) art.332 CP RM, se exprimă în înscrierea de către o persoană cu funcţie de demnitate
publică, în documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi falsificarea unor astfel
de documente, dacă aceste acţiuni au fost săvîrşite din interes material sau din alte interese
personale.
Varianta agravată de infracţiune, consemnată la lit.c) alin.(2) art.332 CP RM, pre-
supune că infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită în interesul unui grup crimi-
nal organizat sau al unei organizaţii criminale.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la art.332 CP RM îl formează
relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în sfera publică, care
este condiţionată de încrederea publică în autenticitatea documentelor oficiale.
Obiectul material sau imaterial al infracţiunii prevăzute la art.332 CP RM îl repre-
zintă documentul oficial autentic (în ipoteza înscrierii în documentele oficiale a unor date
vădit false sau în ipoteza falsificării documentelor oficiale, presupunînd modificarea con-
ţinutului unor documente oficiale autentice, nu însă introducerea în asemenea documente
a constatărilor sau menţiunilor false) sau materia primă utilizată în vederea falsificării do-
cumentului oficial (în ipoteza falsificării documentelor oficiale presupunînd contrafacerea
acestora). Totodată, produsul infracţiunii în cauză îl constituie documentul oficial fals.
Prin „document oficial” trebuie de înţeles documentul care îndeplinește următoa-
rele condiții: 1) conţine informaţii care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate
şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziţia lor în condiţiile legii
de către alţi subiecţi de drept; 2) atestă fapte avînd relevanţă juridică; 3) circulă în cadrul
unui sistem de înregistrare, evidenţă strictă şi control al circulaţiei. Prin „document oficial”
trebuie să se înţeleagă, inclusiv, documentul electronic purtător de informaţii oficiale; în
cazul falsificării documentului electronic oficial, este posibilă aplicarea prevederii de la alin.
(1) art.332 CP RM.
Documente oficiale sunt considerate: 1) paşaportul; 2) alte acte de identitate; 3)
permisul de conducere a mijlocului de transport; 4) livretul militar; 5) paşaportul tehnic

1000
asupra mijlocului de transport; 6) poliţa de asigurare medicală; 7) legitimaţia de pensionare;
8) legitimaţia de veteran; 9) carnetul de muncă; 10) diploma de absolvire a unei instituţii de
învăţămînt; 11) titlul executoriu; 12) copia sentinţei etc. Nu este greu de remarcat elementul
comun pentru aceste documente: ele toate sunt eliberate de anumite autorităţi publice.
Însă, noţiunea „document oficial” se referă nu doar la documentele eliberate de
autorităţile publice, dar şi la documentele prezentate autorităţilor publice.
Trebuie de menţionat că, în primul rînd, documentele, care emană de la particulari,
trebuie considerate documente oficiale atunci cînd asemenea documente sunt supuse pro-
cedurii publice de autentificare a documentelor create. Tocmai această procedură conferă
documentului un caracter oficial, adică un caracter de drept public. Se are în vedere, de
exemplu, procura eliberată de către o persoană fizică altor persoane fizice sau unor per-
soane juridice, autentificată de notar sau de persoana cu funcţie de răspundere abilitată.
De asemenea, în cazul documentelor care emană de la particulari, ce au fost autentificate
conform legii, nu are relevanţă locul unde se afla documentul în momentul falsificării sale:
la sediul unei persoane juridice de drept public sau la domiciliul particularului de la care
emană documentul. Indiferent de localizarea sa, odată ce a parcurs procedura autentificării,
documentul nu-şi poate pierde calitatea de document oficial.
În al doilea rînd, documentele care emană de la particulari trebuie considerate do-
cumente oficiale atunci cînd asemenea documente sunt primite oficial de persoana juridică
de drept public, după care se află la dispoziţia acestei persoane în legătură cu soluţionarea
problemei reprezentînd obiectul de referinţă al documentelor primite (de exemplu, plînge-
rea sau denunţul cu privire la pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni depuse la poliţie).
Nu este necesar ca o cerere sau un alt document, ce provine de la o persoană fizi-
că, pentru a-l considera document oficial, neapărat să fie întocmit pe o imprimată tipizată
(avînd o menţiune cu privire la imprimare). Document oficial poate fi şi o cerere simplă
neavînd la bază o cerere-model sau avînd la bază un model de cerere (formular) multiplicat,
fără ca acel model să aibă vreo menţiune cu privire la imprimare. Unui asemenea document
caracter oficial îi va conferi primirea lui de către persoana juridică de drept public, în vede-
rea soluţionării problemei corespunzătoare. Iar existenţa sau lipsa unei imprimate tipizate,
ca suport al documentului, trebuie considerată cu totul irelevantă.
Noţiunea „document oficial”, utilizată în alin.(1) art.332 CP RM, are o întindere
mai mare decît noţiunea „document oficial care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii”
din art.361 CP RM. Aceasta pentru că prima noţiune nu e restrînsă prin adaosul „care acordă
drepturi sau eliberează de obligaţii” ce marchează cea de-a noua noţiune. De aceea, nu ori-
care document oficial acordă drepturi sau eliberează de obligaţii. În alin.(1) art.332 CP RM,
prin „document oficial” se au în vedere şi acele documente oficiale care nu acordă drepturi,
nici nu eliberează de obligaţii. Însă, chiar şi în această ipoteză documentele oficiale îşi păs-
trează calitatea de a produce consecinţe juridice.
Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.332 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiunea de înscriere în documentele oficiale a unor date vădit
false ori de falsificare a unor astfel de documente.
Modalităţile normative cu caracter alternativ ale acţiunii prejudiciabile prevăzute
la alin.(1) art.332 CP RM sunt: 1) înscrierea în documentele oficiale a unor date vădit false;
2) falsificarea documentelor oficiale.
Înscrierea în documentele oficiale a unor date vădit false înseamnă introducerea în
documentele oficiale autentice a constatărilor sau menţiunilor false. Prin „falsificarea docu-
mentelor oficiale” se înţelege fie contrafacerea documentelor oficiale (adică confecţionarea
documentelor oficiale false), fie modificarea conţinutului unor documente oficiale autenti-
ce, nu însă introducerea în asemenea documente a constatărilor sau menţiunilor false.
Atît înscrierea în documentele oficiale a unor date vădit false, cît şi falsificarea
documentelor oficiale, presupun o denaturare a adevărului în documentele oficiale. În ace-
laşi timp, înscrierea în documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi falsificarea
documentelor oficiale nu pot fi considerate forme ale înşelăciunii. Aceasta deoarece infor-
maţiile false rezultînd din înscrierea în documentele oficiale a unor date vădit false sau din
falsificarea documentelor oficiale încă nu au ajuns la destinaţia persoanei care urmează a fi
înşelată. Cu alte cuvinte, deşi în documentele oficiale falsificate adevărul a fost denaturat,
această denaturare a adevărului încă nu s-a reuşit a fi aplicată în vederea lezării drepturilor
şi intereselor vreunei persoane.
Nu înscrierea în documentele oficiale a unor date vădit false, nici falsificarea docu-
mentelor oficiale, dar folosirea documentelor false poate fi considerată formă a înşelăciunii.
Înscrierea în documentele oficiale a unor date vădit false, ca şi falsificarea documentelor
oficiale, nu se identifică cu folosirea documentelor oficiale false. Aceasta din urmă este o
faptă derivată în raport cu înscrierea în documentele oficiale a unor date vădit false sau cu
falsificarea documentelor oficiale.

999
 Folosirea documentelor oficiale falsificate nu intră sub incidența dispoziției de la
alin.(1) art.332 CP RM. Drept urmare, de exemplu, dacă o persoană publică (care are și
calitatea de persoană cu funcție de răspundere) îşi foloseşte situaţia de serviciu săvîrşind
sustragerea, utilizînd în acest scop un document fals pe care însă l-a falsificat altcineva,
poate fi aplicată numai prevederea de la lit.d) alin.(2) art.190 CP RM. În acelaşi caz, nu se
justifică calificarea suplimentară conform alin.(1) art.332 CP RM, pentru că astfel subiectul
ar fi tras la răspundere pentru fapta altuia.
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.332 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul înscrierii în documentele oficiale a unor date vădit false
ori al falsificării unor astfel de documente.
Procurarea materialelor necesare în vederea înscrierii în documentele oficiale a
unor date vădit false ori a falsificării unor astfel de documente trebuie calificată ca pregătire
la infracţiunea specificată la alin.(1) art.332 CP RM. Ca tentativă la această infracțiune
trebuie calificată acţiunea îndreptată nemijlocit spre realizarea înscrierii în documentele
oficiale a unor date vădit false ori a falsificării unor astfel de documente, dacă, din cauze
independente de voinţa făptuitorului, acesta nu reuşeşte să înscrie în documentele oficiale
date vădit false ori să falsifice astfel de documente.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.332 CP RM se caracteri-
zează prin intenţie directă. Motivul infracţiunii în cauză are un caracter special. După caz,
acesta se exprimă în: 1) interesul material; 2) alte interese personale.
Noţiunea „interes material” a fost analizată cu ocazia investigării infracţiunii spe-
cificate la lit.b) alin.(2) art.145 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespun-
zătoare.
Noţiunea „alte interese personale” are înţelesul pe care îl cunoaştem din analiza
infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.327 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile
corespunzătoare.
Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.332 CP RM este persoana fizică
responsabilă care, în momentul săvîrşirii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. De asemenea, su-
biectul infracţiunii în cauză are calitatea specială de persoană publică.
Noțiunea „persoana publică” a fost analizată cu ocazia examinării infracțiunii
specificate la alin.(1) art.324 CP RM. De aceea, facem trimitere la explicațiile corespun-
zătoare.

1000
 În principal, calitatea specială a subiectului este ceea ce deosebește infracțiunea
prevăzută la lit.b) alin.(2) art.332 CP RM de infracțiunea specificată la alin.(1) art.332 CP
RM. Astfel, infracțiunea prevăzută la lit.b) alin.(2) art.332 CP RM este săvîrșită de o per-
soană cu funcţie de demnitate publică. Noțiunea „persoana cu funcţie de demnitate publică”
a fost examinată cu prilejul analizei infracțiunii specificate la lit.a) alin.(3) art.324 CP RM.
De aceea, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Cu privire la circumstanța agravantă consemnată la lit.c) alin.(2) art.332 CP RM,
facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare privind circumstanța agravantă specificată la
lit.c) alin.(3) art.324 CP RM, cu ajustările de rigoare.
TITLUL 9. PROCEDURI SPECIALE

§ 1. Procedura în cauzele privind minorii (N. Gordilă, V. Rotaru)

Preliminarii: Judecarea cauzelor privind minorii are loc conform procedurii gene-
rale cu aplicarea unor derogări și completări. Prin instituirea acestei proceduri legiuitorul a
urmărit să asigure în privinţa minorilor un plus de garanţii procesuale care să-şi dovedească
eficienţa în îmbinarea laturii represive cu latura educativă a procesului penal. Totuşi trebuie
de subliniat că normele date nu înlocuiesc, dar completează regulile generale care vin să
garanteze drepturile persoanelor acuzate. Instituirea unei proceduri speciale în cauzele co-
piilor este determinată de faptul că ei sunt considerați insuficient de dezvoltați sub aspect
psihofizic.
Datorită particularităţilor de vîrstă faţă de copii ar trebui să fie aplicate alte reacţii,
răspunsuri, atitudini decît faţă de adulţi. Examinînd o cauză în privința unui copil judecăto-
rul trebuie să ţină cont de aceste particularităţi şi să se ghideze de următoarele principii:
• Principiul interesului superior al copilului
• Principiul asigurării protecţiei copilului
• Principiul tratamentului nediscriminator
• Principiul respectării demnităţii copilului
• Principiul responsabilizării părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi
îndeplini- rea obligaţiiilor părinteşti
• Principiul intervenţiei multisectoriale şi parteneriatului dintre instituţiile publice şi
organismele private autorizate
• Principiul ascultării şi încurajării opiniei copilului şi luării în considerare a acesteia
• Principiul celerităţii în luarea oricărei decizii cu privire la copil
Principiul interesului superior al copilului este considerat că ghidează aplicarea
celorlalte principii ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului din 1989.
Aplicarea reglementărilor speciale privind minorii are loc numai atunci cînd incul-
patul, sau după caz martorul, victima, nu a împlinit vîrsta de 18 ani. După împlinirea vîrstei
de 18 ani în privința inculpatului se aplică în continuare reglementările speciale privind
obiectul probatoriului și liberarea de răspundere penală.
Aplicarea unei proceduri speciale în privința minorilor determină în toate cazurile
în care aceasta este posibil de a disjunge cauza atunci cînd există și inculpați maturi. În

1002