1.3.

Conţinutul unităţii de învăţare1

ASPECTE COMUNE

În capitolul destinat infracţiunilor contra vieţii, legiuitorul a incriminat 5

fapte, deosebit de grave, respectiv:
OMORUL (ART. 188)
(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
OMORUL CALIFICAT (ART. 189)
(1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la
răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor
sau o tentativă la infracţiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI (ART. 190)
Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a
victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată
medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte
cu închisoarea de la unu la 5 ani.
DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII (ART. 191)
(1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă
sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.

1
Reprodus astfel cum a fost tratat în Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte teoretice si de
practică judiciară, Editura Fundației Romania de Maine, 2001, p.33 şi urm. și în Doinel Dinuica, Polixenia
Grecu ș.a.- Drept penal. Partea speciala, Vol.I, Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine ,
București, 2013, cu mențiunea că analiza infracțiunilor a fost actualizată conform Legii nr.286/2009 privind
Codul penal.
 (2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu
vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ
diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor
care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi
dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le
controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la
20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3) au
fost urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc
la jumătate.
UCIDEREA DIN CULPĂ (ART. 192)
(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a
măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru
efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin
ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor
persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se
majorează cu jumătate.
1.3.1. OBIECTUL JURIDIC
Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra vieţii, ca de altfel şi cel al
infracţiunilor contra persoanei în general, este reprezentat de ansamblul
relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea
persoanei, cu privire la atributele sale. Obiectul juridic generic este constituit
din totalitatea acelor relații sociale care guvernează și ocrotesc viața persoanei.
Acest drept are un caracter absolut, aparţinând fiecărei persoane şi fiind
opozabil tuturor; ceilalţi membri ai societăţii sunt obligaţi să respecte acest
drept și să se abțină de la orice acţiune care ar putea aduce atingere acestui
drept.
Aceste infracţiuni prezintă un ridicat grad de pericol social, determinat
atât de importanţa valorilor sociale ocrotite, cât şi de gravele urmări pe care ele
le pot avea pentru comunitate, ştiut fiind faptul că aceste infracţiuni se
săvârşesc, de regulă, prin mijloace sau procedee violente şi au o frecvenţă mai
ridicată în raport cu alte categorii de infracţiuni.
Faptul că infracţiunile de omor au ca obiectiv viaţa omului le conferă
acestora un profil specific în cadrul fenomenului infracţional, atrăgând asupra
lor atenţia comunităţii (societăţii), sensibilizând conştiinţa colectivă şi opinia
publică.
 Infracţiunile contra vieții au ca obiect juridic special acele relaţii sociale
care vizează, în mod nemijlocit, însuși dreptul fundamental la viaţă al
fiecăruia.
Obiectul material al infracţiunilor de omor este constituit din corpul
persoanei împotriva căreia s-a îndreptat acțiunea ucigătoare. Nu interesează
dacă victima era sănătoasă sau într-o stare avansată de boală şi nu ar mai fi trăi
mult dacă nu ar fi fost ucisă. De asemenea, este indiferent şi dacă victima ar fi
fost o persoană tânără sau în vârstă ori dacă era sau nu în plenitudinea
facultăţilor fizice sau psihice. Este absolut necesar ca subiectul pasiv să fie în
viață în momentul descărcării armei de foc (împușcării) sau aplicării loviturii
într-o anumită zonă a corpului, ce a condus la suprimarea vieții, în acel
moment sau ulterior, chiar dacă apreciem că zona nu este vitală, dar urmare a
complicațiilor medico-chirurgicale ce se produc din cauza traumatismului
suferit de subiectul pasiv al infracțiunii de omor.
Literatura medico-legală2 admite că numai moartea biologică (s.n. - a
creierului) poate fi considerat criteriul fundamental a “morții organismului
uman luat ca întreg”, nu și cea clinică, care presupune încetarea funcțiilor
vitale, cardio-circulatorii și respiratorii, fără moartea creierului. Este foarte
adevărat că, fără intervenția medicului specialist, moartea clinică precede
moartea biologică a persoanei.
Moartea biologică este, în opinia noastră, punctul terminus al procesului
biologic, al procesului vieții, care la scară existențială poate fi tradus prin
lăsarea cortinei vieții peste entitatea biologică, identificată prin două înscrisuri
legale majore, actul nașterii și actul morții.
În cazul cazul determinării sau înlesnirii sinuciderii (art. 191 C. pen.),
obiectul material constă în corpul persoanei care s-a sinucis ori a încercat să se
sinucidă.
1.3.2. SUBIECŢII
A. Subiectul activ
Subiect activ nemijlocit (autor) al infracţiunilor de omor, omor calificat,
ucidere la cererea victimei, determinarea ori înlesnirea sinuciderii, ucidere din
culpă, poate fi orice persoană, deoarece legea nu cere ca aceasta să aibă o
calitate anume.
Infracţiunile de omor pot avea unul sau mai mulţi subiecţi activi,
participaţia penală fiind posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare,
complicitate.
Un exemplu de participaţie penală îl constituie fapta prin care, inculpaţii, 3
deşi nu au folosit vreun instrument apt să producă moartea, au lovit victima cu
pumnii şi picioarele peste tot corpul, inclusiv într-o regiune vitală, loviturile
aplicate au fost multiple dintre care unele au avut o intensitate deosebită,

2
Valentin Iftenie, Dan Dermengiu, Medicină legală, Ed. CH Beck, București, 2009, p.36
3
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia nr. 1576/2010, www.scj.ro
părăsind-o apoi într-un loc izolat ceea ce a făcut imposibilă acordarea
asistenţei medicale.
În practica judiciară s-a decis, că există coautorat dacă mai multe
persoane au lovit victima cu un instrument apt de a ucide (cuţit, topor, briceag,
ciomag, etc.), chiar dacă numai lovitura unuia dintre participanţi a fost mortală.
Spre exemplu, prin sentinţa penală, nr. 361 din 29 aprilie 2011, Tribunalul
Galaţi, secţia penală, au fost condamnaţi inculpaţii C.PEN.şi T.N pentru
săvârşirea în participaţie în calitate de coautori a infracţiunii de omor (prin
lovituri separate cu corpuri contondente au ucis victima O.I cioban), iar
inculpatul P.S pentru complicitate la infracţiunea amintită.4
Este însă evident că săvârşirea infracţiunii de omor, în forma
coautoratului, presupune ca persoana (persoanele) prezente la locul şi timpul
consumării faptei să desfăşoare activităţi de orice tip, indispensabile executării
acţiunii ucigătoare, simpla ei prezenţă la locul omorului (asistarea)
nesatisfăcând cerinţa unei cooperări în sensul noţiunii penale de coautorat.5
O altă formă a participaţiei penale este instigarea, care în cazul omorului
există atunci când o persoană a determinat cu intenţie o altă persoană să
săvârşească o asemenea faptă. Activitatea instigatorului la omor, cel mai
adesea, ia forma unui îndemn insistent, făcându-l pe instigat să accepte şi să
realizeze voinţa instigatorului.6
Cea de a treia formă a participaţiei este complicitatea, iar în cazul
infracţiunii de omor, acestea prezintă unele aspecte specifice, deoarece există
complicitate atunci când orice persoană cu intenţie, ajută sau înlesneşte în
orice mod o altă persoană la săvârşirea unei fapte de omor, sau când persoana
promite ceva înainte sau în timpul săvârşirii faptei, făptuitorului, chiar dacă
această promisiune făcută nu este şi nu va fi îndeplinită. Mai există
complicitate la omor atunci când acel complice participant săvârşeşte anumite
acte de pregătire specifice şi necesare pentru o altă persoană (autorul), ca
această să-şi desfăşoare activitatea de ucidere.
Prin complicitate se înţelege, sprijinul dat de o persoană, în orice mod şi
prin orice mijloace, unei alte persoane, cu prilejul săvârşirii unei fapte ilicite.
Contribuţia complicelui, la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală,
spre deosebire de contribuţia autorului este o contribuţie indirectă (mediată). În
timp ce autorul efectuează acte de executare care realizează, în mod nemijlocit,
materialitatea faptei, complicele efectuează acte de sprijinire a activităţii
autorului.
Prin urmare complicele nu realizează fapta în mod nemijlocit, ci sprijină,
înlesneşte, ajută la realizarea acesteia de către autor.

4
Tribunalul Galaţi, Secţia Penală,Decizia nr.361/2011, www.scj.ro
5
Doinel Dinuică, Constantin Duvac, ş.a. Drept penal, partea specială, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, p.57
6
Alexandru Boroi, Aspecte teoretice şi practice privind infracţinuile de omor şi loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte, Editura Ministerul de Interne, Bucureşti, 1991,p.,60-61.
 Actele de sprijinire pot consta într-o contribuţie materială (fizică) care a
înlesnit sau ajutat realizarea laturii obiective a faptei sau într-o contribuţie
imaterială (morală) care a înlesnit ori ajutat la realizarea laturii subiective a
faptei săvârşite.
B. Subiectul pasiv
Subiectul pasiv al infracţiunilor contra vieții este persoana în viaţă. Este
exclusă infracţiunea de omor când subiectul pasiv este un cadavru. Subiect
pasiv poate fi, deci, orice persoană, pentru că legea nu condiţionează apărarea
vieţii unei persoane de vreo calitate a acesteia. Orice persoană, oricare ar fi
starea ori statutul ei personal ori social, poate fi subiect pasiv, deoarece
ocrotirea vieţii persoanei are caracter universal, singura condiţie fiind ca
persoana să fi fost în viaţă.
Nu interesează vârsta, sexul sau dacă acesta era hotărât să se sinucidă
sau că, fiind bolnav de o boală incurabilă, mai avea puţin de trăit.
În cazul infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin.(1) lit. d, subiectul pasiv
poate fi doar femeia gravidă, situație în care, odată cu suprimarea vieţii femeii,
se suprimă şi fetusul, ceea ce înseamnă o dublă atingere adusă vieţii umane.
1.3.3. LATURA OBIECTIVĂ
A. Elementul material
Sub acest aspect, tipul de infracţiuni analizat implică o acţiune de
ucidere (de suprimare a vieţii) a unor persoane fizice, o activitate materială ce
are ca rezultat moartea unui om.
Infracțiunile se pot consuma atât prin acțiune, cât și prin inacțiune. Ca
modalități de săvârșire a infracțiunilor contra vieții prin inacțiune, în doctrină 7
se exemplifică: lăsarea fără hrană a unei persoane, fie tânără (copil), fie bătrână
și neputincioasă, care nu se poate alimenta singură, neadministrarea
medicamentelor recomandate de medicul specialist sau administrarea voit
incorectă, prin creșterea sau scăderea dozei zilnice, care va duce la curmarea
voită a vieții persoanei, aflată în îngrijirea sau ocrotirea legală a subiectului
activ.
Elementul material, fie că este o acţiune, fie că este o inacţiune, trebuie
să fie apt să provoace și determinant pentru moartea unei persoane.
Fapta ucigătoare poate fi săvârşită prin orice mijloace sau instrumente.
Acestea pot fi clasificate în: mijloace fizice (corpuri contondente, arme albe,
arme de foc, obiecte tăietoare, înţepătoare), mijloace chimice (substanţe
chimice cu acţiune toxică sau corozivă), precum şi mijloace psihice
(ameninţarea gravă, surpriza, sperierea, intimidarea psihică profundă, stresul
psihic, etc.).

7
Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Maxim Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan Chiş, Costică
Păun, Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu, Noul cod penal comentat - partea specială, Editura Universul
Juridic, București, 2014, p.21
 Intensitatea acțiunii ucigătoare poate varia în funcţie de instrumentele
utilizate asupra subiectului pasiv (mai sus arătate), precum și raportat la
situaţia victimei sau capacitatea acesteia de a se apăra.
Uneori, o singură lovitură, chiar fără mare intensitate, poate cauza
moartea, dacă victima este o persoană în vârstă şi bolnavă; de asemenea, sunt
suficiente acte de duritate minimă pentru a ucide un copil. Omor există şi
atunci când făptuitorul, ştiind că victima suferă de cord şi că o emoţie
puternică îi va provoca moartea, în dorinţa de a ucide, îi provoacă o asemenea
emoţie.8
Infracțiunea prevăzută de art. 191 C. pen., sub aspectul elementului
material, implică o acţiune de determinare sau de înlesnire a sinuciderii unei
persoane.
„Determinarea” constă în convingerea unei persoane de a se sinucide.
Aceasta se poate realiza atât prin îndemnuri , cât prin acte repetate de violență
(de orice fel), care pot să o aducă pe victimă în stare de disperare, culminând
cu sinuciderea sau încercarea de sinucidere.
„Înlesnirea” sinuciderii unei persoane constă în orice ajutor dat persoanei
să se sinucidă.
Atât în cazul determinării, cât şi în cazul înlesnirii, activitatea de
suprimare a vieţii trebuie să fie în exclusivitate opera sinucigaşului.
În cazul infracţiunii de omor simplu, elementul material al laturii
obiective se realizează din punct de vedere obiectiv, prin ucidere unei
persoane, adică prin orice activitate materială care are ca rezultat moartea unui
om.
Aptitudinea actului de violenţă de a suprima viaţa persoanei se deduce
din materializarea lui în care se cuprind, instrumentul folosit şi considerat
ucigător, numărul mare al loviturilor aplicate, intensitatea şi orientarea lor spre
regiunile vitale ale corpului victimei
B. Urmarea imediată
Urmarea sau rezultatul este cea de-a doua componentă a laturii obiective.
Actul de violenţă devine relevant sub aspectul infracţiunii de omor în
momentul în care produce rezultatul, constând în moartea victimei. În lipsa lui,
actul de violenţă poate fi luat în considerare ca element al tentativei de omor
sau al altei infracţiuni. Urmarea imediată a infracţiunii de determinare ori
înlesnire a sinuciderii trebuie să fie sinuciderea ori încercarea de sinucidere,
rezultate care, de altfel, sunt expres prevăzute în conţinutul incriminării.
C. Legătura de cauzalitate
Între activitatea desfăşurată de făptuitor şi moartea victimei trebuie să
existe un raport de cauzalitate. Acest raport există atunci când se stabileşte că,
fără activitatea făptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi produs.
8
O. Loghin, A. Filipaş, Drept penal român, Partea specială, Casa de editură şi presă „Şansa” SRL, Bucureşti,
1992, p. 37, în Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Maxim Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan
Chiş, Costică Păun, Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu, Noul cod penal comentat - partea specială, Editura
Universul Juridic, București, 2014, p.21
 Legătura cauzală există şi atunci când la activitatea făptuitorului s-au
adăugat şi alţi factori, preexistenţi, concomitenţi sau posteriori, care au
concurat la producerea rezultatului.
1.3.4. LATURA SUBIECTIVĂ
Elementul subiectiv, se exprimă prin intenţie directă sau indirectă, în
cazul infracțiunilor prevăzute la art.188,189, 190 și 191. În ceea ce privește
infracțiunea de ucidere din culpă, forma de vinovăție va fi, așa cum rezultă și
din denumirea marginală, culpa.
Intenţia este directă atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei
9
sale , respectiv împrejurarea că prin fapta sa va produce moartea unei persoane
şi urmăreşte anume producerea acestui rezultat.
Intenţia este indirectă atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale
și, deşi nu urmăreşte producerea rezultatului aflat în reprezentarea sa, îl
acceptă10.
Va exista infracțiunea de ucidere din culpă, sub aspectul formei de
vinovăție, în situația în care subiectul activ fie prevede rezultatul faptei sale,
dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce 11, fie nu prevede
rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă12.
Mobilul nu constituie o cerinţă pentru existenţa laturii subiective, însă
stabilirea existenței sale contribuie la individualizarea pedepsei de către
instanţa de judecată.
Săvârşirea faptei într-un anumit scop, conferă un grad de pericol social
mai ridicat unei infracțiuni contra vieții, caz în care acestea vor constitui forme
agravate, așa cum se prevede la art.189 alin.(1) lit.b), c) și d) C.pen.
Eroarea asupra persoanei victimei nu are nici un fel de influenţa asupra
vinovăţiei făptuitorului şi nu elimină răspunderea penală, întrucât eroarea nu
are un caracter esenţial.
Infracţiunea de omor sau omor calificat există şi în situația în care
făptuitorul şi-a îndreaptat acţiunea ucigaşă către o persoană, dar, din cauza
unor manipulări greşite a instrumentului sau a instrumentelor folosite la
comiterea faptei, ucide altă persoană.
Din aceleaşi raţiuni, sunt întrunite elementele constitutive ale
infracţiunii de omor sau omor calificat şi atunci când din cauzele mai sus
menţionate, are loc moartea, atât a victimei vizată de făptuitor, cât şi a unei alte
persoane, sau când făptaşul a lezat mai multe persoane pe lângă victima
principală.
În prima situație, pentru subiectul activ reprezentarea faptei este
alterată, dar executarea acțiunii ce formează elementul material este perfectă,
iar în cea dea doua situație, subiectul activ are reprezentarea faptelor sale, dar
executarea acțiunii ce formează elementul material este greşită.
9
Art.16 alin.(3) lit.a) C.pen.
10
Art.16 alin.(3) lit.b) C.pen.
11
Art.16 alin.(4) lit.a) C.pen.
12
Art.16 alin.(4) lit.b) C.pen.
1.3.5. FORME ȘI MODALITĂȚI
Infracţiunea de omor, fiind o infracţiune comisivă (care poate fi realizată
atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune) şi o infracţiune materială condiţionată
de producerea unui rezultat material distinct în timp şi în spaţiu şi determinat
de aceasta este susceptibilă de desfăşurarea în timp, şi deci, de forme
imperfecte, cum ar fi actele preparatorii şi tentativa.13
Actele preparatorii nu se pedepsesc, în schimb, tentativa se pedepseşte
potrivit art. 188 alin. (2) C. pen., fiind posibilă în toate formele ei.
Codul penal reglementează trei forme de tentativă, şi anume: tentativa a
cărei executare a fost întreruptă, tentativa a cărei executare a fost terminată dar
nu şi-a produs efectul şi tentativa improprie. Aceste forme de tentativă le
regăsim şi în materie de omor şi ele sunt puse în evidenţă de un element
comun: acela de punere în executare a omorului fără să se realizeze însă
rezultatul constând în moartea victimei.
Tentativa la infracţiunea de omor poate fi întreruptă atunci când
activitatea autorului a fost oprită sau împiedicată să se desfăşoare din cauze
independente de voinţa făptuitorului.
Infracţiunea de omor poate îmbrăca şi forma tentativei perfecte atunci
când acţiunea tipică a fost executată în întregime, dar rezultatul, respectiv
moartea victimei, nu s-a produs.
De asemenea, s-a reţinut frecvent în practica judiciară ca fiind tentativă
perfectă la infracţiunea de omor situaţia în care, prin modul în care a acţionat
asupra victimei infractorul a pus intenţionat în pericol viaţa acesteia, dar
rezultatul nu s-a produs datorită intervenţiilor medicale prompte şi calificate.14
Infracţiunea de omor se consumă în momentul în care activitatea de
ucidere a produs urmarea imediată, adică moartea victimei.
Până la producerea acestui rezultat, care poate surveni la un oarecare
interval de timp după efectuarea activităţii de ucidere, fapta constituie o
tentativă de omor şi va fi urmărită ca atare sub rezerva schimbării încadrării în
cazul în care se va produce şi consumarea.
Infracţiunile contra vieții sunt incriminate atât în forme normative
simple (tip), cât și agravate.
Fiecare modalitate normativă poate cunoaşte, la rândul său, multiple
modalităţi faptice, determinate de împrejurările în care fapta a fost comisă în
raport cu mijloacele folosite, cu locul şi cu timpul, cu relaţiile dintre infractor
şi victimă, cu mobilul, putând defini săvârşirea faptei.
Fapta de omor incriminată de art. 188 C. pen. constituie forma tip,
modalitatea simplă a activităţii de ucidere.

13
Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului Penal, Bucureşti, 1971,vol III, Editura
Academiei,Bucureşti,1971,p.184.
14
Alexandru Boroi, Aspecte teoretice şi practice privind infracţinuile de omor şi loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte, Editura Ministerul de Interne, Bucureşti, 1991, p.,73.
 Formele agravate ale infracţiunii de omor sunt incriminate în art. 189 C.
pen. – omor calificat.
Omorul săvârşit cu premeditare - art. 189 lit. a) Cod penal
Premeditarea, în sensul literar al cuvântului, înseamnă gândire anticipată,
chibzuire asupra unei activităţi viitoare.
Premeditarea presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei
condiţii:
- trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi
omorul şi până în momentul săvârşirii infracţiunii. În fiecare caz, organul
judiciar competent, va constata, dacă această condiţie este sau nu îndeplinită,
ţinând seama de împrejurările concrete ale cauzei şi îndeosebi, de
particularităţile subiective ale făptuitorului;
- efectuarea unor acte de pregătire materială, în vederea săvâşirii faptei,
constând în luarea de măsuri, procurarea de instrumente sau mijloace;
- efectuarea unor acte de pregătire morală, psihică, în vederea săvârşirii
faptei, constând în activitatea psihică a făptuitorului de reflectare, de chibzuire
asupra modului cum va săvârşi infracţiunea.
Practica judiciară, mai veche sau mai nouă, a confirmat prin numeroase
soluţii, necesitatea întrunirii celor trei elemente indicate în doctrină, pentru a se
putea reţine premeditarea, în sensul că pentru a considera că omorul a fost
săvârşit cu premeditare, este necesar să se constate că luarea hotărârii de a
ucide a premers cu o anumită perioadă de timp săvârşirea faptei, în care
autorul să reflecteze şi să efectueze acţiuni concrete de pregătire a comiterii
infracţiunii. Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cazul unei altercaţii produse
în apropierea locuinţei inculpatului care, pentru a se răzbuna, a intrat în casă, s-
a înarmat cu un cuţit, după care, găsind pe partea vătămată, a încercat să o
ucidă. Pe baza aceloraşi raţionamente s-a reţinut premeditarea, în ipoteza în
care inculpatul s-a certat cu victima după care s-a dus la locuinţa lui, s-a
înarmat cu un cuţit, a revenit la locuinţa victimei, a pândit-o pe aceasta timp de
aproximativ o ora, după care, la apariţia victimei i-a aplicat acesteia o lovitură
cu cuţitul în inimă. S-a apreciat că, în acest caz, esenţiale sub aspectul reţinerii
premeditării au fost împrejurarea că inculpatul a avut timp suficient pentru a
reflecta asupra acţiunii, faptul că el şi-a procurat în intervalul de timp respectiv
arma de care s-a folosit, precum şi faptul de a pândi victima înainte de a o
ucide, în schimb, nu s-a reţinut premeditarea, în ipoteza în care în urma unei
altercaţii cu victima inculpatul a ameninţat-o pe aceasta cu moartea, a părăsit
locul altercaţiei, a revenit după circa 10 minute înarmat cu un cuţit şi a aplicat
victimei lovituri care au cauzat decesul acesteia. S-a considerat că, în acest caz,
intervalul de timp scurs între momentul altercaţiei, moment în care inculpatul a
şi ameninţat-o cu moartea pe victimă şi momentul aplicării loviturilor a fost
insuficient pentru a vorbi de o chibzuire, de o meditare asupra faptei.15
15
Valerian Cioclei "Drept penal.Partea speciala. Infractiuni contra persoanei”, Ed. CH Beck, Bucureşti 2009,
pg. 27-28 (C.S.J. secţia penală, decizia nr. 1047 din 21 septembrie 1990, în BJ.3., pg. 743 / C.S.J. decizia
 „Premeditarea presupune existenţa unui interval de timp între momentul
luării hotărârii infracţionale şi până la momentul executării infracţiunii
înlăuntrul căruia făptuitorul săvârşeşte acte de pregătire de natură să întărească
hotărârea luată şi să asigure realizarea ei, precum şi existenţa unei activităţi
psihice de reflexie şi chibzuire asupra modului de aducere la îndeplinire a
hotărârii infracţionale.
În cauză, rezultă că în ziua incidentului între părţi au avut loc mai multe
discuţii telefonice, pe parcursul cărora inculpatul a ameninţat cu moartea
victima, aceasta comunicându-i că înţelege să rupă relaţia lor şi i-a cerut să
părăsească domiciliul comun.
În contextul în care inculpatul a venit la locul de muncă al victimei, în
jurul orelor 2140, după ce în prealabil a luat un cuţit pe care îl folosea la
abatorul unde lucra la sacrificarea animalelor (inculpatul fiind măcelar), a lovit
cu pumnul victima în faţă, iar apoi i-a aplicat o lovitură cu acel cuţit în zona
stângă a toracelui, este evident că susnumitul a avut timpul necesar luării
hotărârii infracţionale, timp în care a decis asupra motivelor, modului şi locului
de acţionare, a mijloacelor, dar şi a consecinţelor, ceea ce conturează
caracterul premeditat al acţiunii inculpatului.”16
Dacă cel care a premeditat săvârşirea omorului, a efectuat acte de
pregătire împreună cu alte persoane care au cunoscut scopul pregătirii,
premeditarea se converteşte într-o circumstanţă reală şi, ca atare, se răsfrânge
asupra participanţilor ( de exemplu, cel care îl ajută pe autor să-şi procure
arma, cunoscând că acesta se pregătea să folosească arma la comiterea
omorului, răspunde pentru complicitate la omor calificat.17
Premeditarea cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât şi elemente
obiective, respectiv acte pozitive premergătoare şi preparatoare executării
proiectului. Omorul premeditat este nu numai acceptat psihic şi chibzuit, dar
efectiv pregătit prin măsurile care se iau de inculpat pentru crearea condiţiilor
necesare realizării lui.
Hotărârea de a ucide o persoană este luată, în cazul premeditării, din
timp. Instanţa trebuie să stabilească, de la caz la caz, trecerea unei anume
perioade de timp în care hotărârea de ucidere s-a aflat sub control raţional,
devenind chibzuinţă. Făptuitorul cumpăneşte asupra modului în care va săvârşi
omorul, asupra mijloacelor care-i stau la dispoziţie şi a celor pe care va trebui
să le mai pregătească.
Actul meditativ este deci specific şi el coincide cu voinţa fermă de a
suprima viaţa persoanei, alegând în acelaşi timp momentul şi locul unde va
săvârşi actul.
Premeditarea, ca element circumstanţial al infracţiunii de omor calificat,
nu presupune numai trecerea unui interval oarecare de timp de la luarea

nr.1014/1993)
16
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 164/A/ 07.12.2010
17
Alexandru Boroi, op. cit., pg. 27
hotărârii până la exteriorizarea ei, ci şi o chibzuire suficientă şi o pregătire de
natură a înlesni comiterea faptei. Ea este, aşadar, caracterizată, pe de o parte,
printr-o chibzuire activă, iar, pe de altă parte, prin meditare asupra aspectului
tactic demonstrat prin însuşi felul în care a fost realizată infracţiunea.18
Omorul săvârşit din interes material - art. 189 lit. b) Cod penal
Se reţine acest element circumstanţial atunci când prin săvârşirea
omorului se urmăreşte dobândirea unui avantaj de ordin material cum ar fi,
spre exemplu: dobândirea unei succesiuni, neplata unei datorii, obţinerea unui
spaţiu locativ, încasarea unei asigurări, etc.
Nu interesează dacă s-a obţinut sau nu respectivul avantaj material, este
suficient ca el să fi fost urmărit de către făptuitor pentru ca elementul
circumstanţial să se fi reţinut.
Interesul material constituie un mobil de factură egoistă care, atunci când
stă la baza horărârii de a ucide o persoană, conferă un pericol sporit faptei.
Înţelesul pe care îl are interesul material ca circumstanţă de calificare în
materie de omor este oarecum diferit de cel comun, acela de folos sau avantaj
material (respectiv bani sau bunuri obţinute din activităţi curente). Interesul
material, care stă la baza omorului agravat, se poate prezenta sub diverse
forme concrete; el se poate înfăţişa ca un avantaj sau beneficiu, de natură
materială, cum ar fi: bani, bunuri, titluri de valoare sau dobândirea unei
succesiuni.
De asemenea, poate consta în stingerea unor datorii sau în obţinerea altor
avantaje (de exemplu, autorul omorului speră să fie promovat după moartea
victimei).
În toate aceste cazuri este vorba de interese materiale pe care autorul şi le
poate satisface în urma omorului şi după comiterea faptei. Dacă omorul se
comite cu ocazia sustragerii unui bun material din posesia victimei, activitatea
infracţională va constitui infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei.
Uciderea victimei în condiţiile în care, inculpatul intrând în locuinţa
victimei cu consimţământul acesteia şi profitând de un moment în care victima
nu era de faţă, i-a sustras o sumă de bani şi, fiind surprins de victimă, a
agresat-o în scopul păstrării sumei de bani, iar pentru a ascunde săvârşirea
infracţiunii de tâlhărie a ucis-o, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de omor calificat, iar referitor la omorul savârşit pentru a ascunde
comiterea unei tâlhării şi elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie,
aflate în concurs real, dar nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii
de omor calificat săvârşit din interes material, deoarece uciderea victimei a
avut loc ca urmare a unei rezoluţii infracţionale spontane, în scopul de a
ascunde săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, nefiind determinată de un interes
material. În acest caz, inculpatul a săvârşit omorul fără a avea reprezentarea
foloaselor materiale pe care le-ar dobândi în urma morţii victimei, fără a avea
18
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizii penale relevante pronunţate în perioada octombrie –
decembrie 2010, pg. 22
convingerea că interesul său material ar fi satisfăcut pe cale legală sau că
lucrurile victimei îi vor reveni de drept şi, în consecinţă, prevederile art 189
alin. (1) lit. b) Cod penal nu sunt incidente.
Omorul săvârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la
tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse - art. 189
lit. c) Cod penal
În cazul omorului săvârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe
altul de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse, avem în
vedere relaţiile sociale legate de înfăptuirea justiţiei.
Justiţia se înfăptuieşte prin acte de urmărire penală a celor învinuiţi de
săvârşirea de fapte penale, prin judecarea inculpaţilor şi prin executarea
pedepselor împotriva celor vinovaţi.
În această variantă normativă trebuie să fi fost pusă în mişcare sau să
apară ca iminentă o procedură de urmărire, arestare sau executare a unei
pedepse, faţă de făptuitor sau faţă de altă persoană, iar scopul urmărit de
făptuitor este acela de a se sustrage pe sine ori alte persoane de la tragerea la
răspundere penală sau de la executarea unei pedepse.
Prin conceptul sustragere se înţelege acţiunea menită a evita urmărirea,
arestarea ori executarea unei pedepse.

Omorul săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni

- art. 189 lit. d) Cod penal
Elementul circumstanţial în acest caz, se referă la scopul comiterii
omorului care constă în înlesnirea şi facilitarea comiterii altei infracţiuni.
Există această circumstanţă agravantă, indiferent dacă infracţiunea a
cărei săvârşire a fost înlesnită sau ascunsă, a fost comisă chiar de cel care a
săvârşit omorul sau de o altă persoană. De asemenea, pentru existenţa
agravantei este necesară şi suficientă dovada scopului urmărit, indiferent dacă
acest scop s-a realizat ori nu.
Textul de lege foloseşte expresia „altă infracţiune” în sens larg,
referindu-se la orice faptă pe care legea o pedepseşte ca infracţiune consumată
sau tentativă.19
Infracţiunea de omor, în acest caz, are rol de infracţiune mijloc pentru
realizarea scopului, înlesnirea sau ascunderea altei infracţiuni (spre exemplu:
este omorâtă persoana care efectuează serviciul de pază, pentru a se înlesni
evadarea din penitenciar; este ucis însoţitorul unei femei pentru ca respectiva
femeie să poată fi violată; este ucisă însăşi femeia asupra căreia se exercită
violenţe în scopul de a o viola; este ucisă persoana care acordă protecţie unei
alte persoane în scopul de a o răpi pe aceasta din urmă, etc.) şi presupune
comiterea omorului pentru a ascunde săvârşirea altei infracţiuni, deci pentru a
şterge, într-un fel sau altul, urmele unei infracţiuni comise anterior (spre

19
Alexandru Boroi, op. cit., pg. 31-32
exemplu: uciderea unei persoane care a fost martor ocular la o altă infracţiune,
uciderea unei persoane care descoperă urmele altei infracţiuni, etc.).
Pentru aplicarea art. 189 lit. d) Cod penal trebuie să ţinem seama de
următoarele condiţii: existenţa altei infracţiuni şi scopul determinat. Textul
foloseşte expresia „altă infracţiune” în sens larg, referindu-se la orice faptă
care corespunde condițiilor legale cerute pentru a fi infracţiune. Întrucât textul
de incriminare nu face nici o limitare, rezultă faptul că prin săvârşirea
omorului poate fi înlesnită orice infracţiune indiferent de gravitatea ei şi
indiferent dacă este consacrată de Codul penal sau de legi speciale. Elementul
circumstanţial al omorului săvârşit pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei
infracţiuni, având caracter personal, nu se răsfrânge asupra participanţilor,
decât în cazul şi asupra acelora care acţionează cu acelaşi scop special cu
autorul.

Omorul comis de o persoană care a mai comis anterior o infracțiune un

omor sau o tentativă la infracțiunea de omor - art.189 lit. e) Cod penal
Pentru existenţa acestei variante normative, făptuitorul trebuie să
mai fi comis un omor în trecut, situaţie ce demonstrează stăruința infracţională
a acestuia. Nu se va da această încadrare juridică, dacă făptuitorul în trecut a
comis o altă infracţiune care a avut ca rezultat decesul victimei (uciderea din
culpă, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, viol care a avut ca urmare
moartea victimei, etc).
Pentru existenţa acestei circumstanțe trebuie îndeplinite condiţia ca
pentru prima faptă de omor să existe o condamnare definitivă.
Dacă pentru omorul sau omorurile comise anterior, făptuitorul a fost
condamnat definitiv, ultima faptă de omor comisă va primi încadrarea juridică
de omor comis de o persoană care a mai comis un omor împreună cu
dispoziţiile referitoare la recidiva, iar dacă în situaţia în care nu a fost
condamnat definitiv, fapta de omor se va încadra ca şi omor unic în raport cu
condiţiile în care s-a săvârşit şi aplicându-se dispoziţiile referitoare la
concursul de infracţiuni.
Într-o altă opinie să susţinut ideea că nu sunt aplicabile regulile
recidivei şi ale concursului de infracţiuni în raport cu omorul comis anterior,
pentru că legiuitorul a efectuat din aceste împrejurări un element
circumstanţial al omorului în aceste cazuri aplicându-se pedeapsa prevăzută
pentru omorul deosebit de grav şi nu aceea care ar fi rezultat din aplicarea
dispoziţiilor pentru concursul de infracţiuni şi al recidivei.20
Tentativa la forma agravanta a unei infracţiuni presupune existenta
împrejurării situaţiei care constituie circumstanţa agravantă, astfel în cazul
omorului calificat exista tentativa atunci când o persoană care a mai comis un
omor începe executarea altui omor, datorită unor elemente şi împrejurări
independente de voinţa acestuia. Circumstanţa fiind personală nu se transmite
20
A.Boroi:Infractiuni contra vietii” Editura All Beck 1999;p.145;
participanţilor la infracţiune, aceştia vor răspunde pentru omor calificat numai
dacă în aceştia există antecedentul cerut de lege.

Omorul săvârşit asupra a două sau mai multe persoane - art.189 lit. f)
Cod penal
Elementul circumstanţial al infracţiunii de omor comis asupra a doua
sau mai multe persoane, se referă la fapta săvârşită asupra mai multor victime,
cu intenția de a ucide în aceiaşi împrejurare, uneori prin aceiaşi acţiune (foc de
armă), ceea ce îi conferă un grad de pericol social foarte ridicat.
Pentru existenţa elementului circumstanţial, trebuie să se constate
intenţia directă sau indirectă a făptuitorului de a ucide doua sau mai multe
persoane, însă nu este obligatoriu ca rezultatul să se şi producă.
Opiniile legate de infracţiunea de omor comis asupra a doua sau mai
multe persoane s-au împărţit după cum urmează:
Într-o primă opinie s-a considerat că elementul circumstanţial intra în
discuţie în momentul când fapta de omor se comite printr-o singură acţiune.
Împrejurarea agravantă privitoare la pluralitatea de victime priveşte cazul
omorului săvârşit asupra a doua sau mai multe persoane prin aceiaşi acţiune.
Astfel, folosirea unei explozii care provoacă moartea mai multor persoane;
tragerea asupra unui grup de persoane a unor focuri de armă care au ca rezultat
uciderea a cel puţin două persoane; punerea de otrava în mâncarea destinată
mai multor persoane şi uciderea lor în acest fel sunt exemple de asemenea
activităţi ce pot provoca uciderea mai multor persoane.
Agravanta se aplica numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin
două persoane, situaţie în care exista omor calificat în forma consumată, sau
dacă acţiunea de ucidere îndreptată asupra a doua sau mai multe persoane, nu
produce rezultatul scontat, adică nu se produce moartea nici unei persoane,
situaţie în care ne aflam în prezenţa tentativei de omor calificat. În situaţia în
care se constat că făptuitorul a acţionat astfel încât rezultatul, constând în
uciderea a doua sau mai multor persoane a fost prevăzut şi urmărit sau
acceptat, iar rezultatul să produs, din motive independente de făptuitor, a
rămas în faza de tentativă, se reţine intenţia la omor calificat. Nu contează dacă
făptuitorul a avut intenţia de a ucide doua sau mai multe persoane, fiind
suficient ca intenţia să survină ulterior şi să se releve în modul de comitere a
faptelor.
O a doua opinie, considera că uciderea a doua sau mai multor persoane
să fie înfăptuita în aceiaşi împrejurare, sau cu aceiaşi ocazie.
Cea de a doua opinie este mult mai corectă, în sensul că, dacă avem o
faptă de omor asupra a doua sau mai multor persoane, chiar dacă se realizează
acţiuni distincte, încadrarea se va face conform art.189 C.Pen. Dacă făptuitorul
ar intra într-o încăpere şi cu ajutorul unui pistol automat, printr-o singură
rafala, ar ucide mai multe persoane, soluţia ar fi de omor comis asupra a doua
sau mai multe persoane; iar dacă în aceiaşi încăpere ar intra acelaşi făptuitor cu
aceiaşi arma, de data aceasta reglată foc cu foc, şi ar ucide prin împuşcări
succesive acelaşi număr de persoane, ar trebui ca fapta să fie cea de omor
înfăptuit de o persoană care a mai comis un omor, o astfel de distincţie ar fi
stupidă.21
Omorul comis asupra unei femei gravide - art.189 lit. g) Cod penal
Acţiunea de ucidere a unei femei gravide este considerată o
manifestare deosebit de periculoasă întrucât fapta poate cauza moartea a două
persoane (mama şi făt).
Prin femeie gravidă se înţelege femeia care poartă un embrion sau
un făt în cavitatea uterină, starea de graviditate fiind cuprinsă între momentul
conceperii şi acela al naşterii fătului.
Pentru a se comite infracţiunea de omor comis asupra unei femei
gravide, este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut starea de graviditate a
victimei.
Cunoaşterea stării de graviditate a victimei se poate realiza atât
obiectiv, atunci când victima se prezintă într-o stare care nu lasă nicio îndoială
asupra situaţiei de femeie gravidă, cât şi subiectiv, atunci când această situaţie
a fost adusă la cunoştinţa infractorului.
Omorul săvârşit prin cruzimi - art.189 lit. h) Cod penal

Dicţionarul juridic penal defineşte cruzimile ca o manifestare de

ferocitate în comiterea unei infracţiuni de natură să provoace suferinţe
chinuitoare, prelungite victimei,22 iar în dicţionarul modern al limbii române
înţelesul cuvântului crud este identic cu; nemilos, fără milă, barbar, sălbatic,
neomenos.
Omorul calificat săvârşit prin cruzimi este considerat omorul în care
făptuitorul a conceput şi realizat fapta, folosindu-se de metode cauzatoare de
suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, conştientizând alături de
rezultatul constând în suprimarea vieţii victimei şi un al doilea rezultat,
constând în chinuirea ei fizică şi morală. Sunt socotite elemente ale omorului
prin cruzimi: stropirea victimei cu benzina, după care i s-a dat foc; biciuirea
victimei cu sârmă împletită; aplicarea de multiple lovituri cu un corp tăios şi
un timp îndelungat, astfel încât să provoace suferinţe prelungite.
În practica judiciară s-a stabilit ca loviturile aplicate victimei în mod
repetat şi cu intensitate cu ajutorul unor obiecte dure, asupra unor regiuni
diverse ale corpului, reprezintă omor calificat prin cruzimi, precum şi situaţia
în care făptaşul a aplicat mai multe lovituri de cuţit asupra unor zone
anatomice diferite, sau atunci când victima a fost supusă unor torturi sau
uneori mutilări înainte de a i se aplică lovitură sau loviturile fatale. Aplicarea
de lovituri repetate cu toporul şi decapitarea victimei, când numai reacţionează

21
Valerian Cioclei "Drept penal.Partea speciala.Infractiuni contra persoanei”Ed CH Beck,Buc 2009,p58;
22
G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu, Dicţionar juridic penal , Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1976, p.137
fizic, provoacă oroare şi dezgust şi constituie omor prin cruzimi. Nu contează
dacă cruzimile au provocat moartea victimei, sau dacă făptuitorul le-a folosit
numai pentru a o chinui înainte de a o ucide.
Este considerat omor prin cruzimi, şi fapta persoanei care a aplicat
victimei, numeroase lovituri cu o curea peste tot corpul, lovituri care i-au
provocate numeroase echimoze, pe o suprafaţă mai mare de ½ din corp, plăgi
contuze, fracturi, care în final au dus la decesul victimei.
Dacă infracţiunea se realizează prin acţiunile a mai multor făptuitori,
actele acestora nu se împart în raport cu fiecare făptuitor, ci se iau în
considerare în ansamblu.
În categoria suferinţelor psihice a fost introdusă fapta constând în
punerea victimei în situaţia de a fi lovită şi chinuită de față cu unele persoane
apropiate, înainte de a i se aplică lovitura sau loviturile letale, dar şi fapta prin
care se cauzează mari suferinţe de ordin psihic unei persoane care are
puternice sentimente față de victimă şi care este prezenta la comiterea faptei,
cum ar fi uciderea copilului în faţa mamei sau invers.
Există omor calificat, săvârşit prin cruzimi şi atunci când victima nu a
simţit decât prima lovitură şi a decedat, dar inculpatul, ulterior, a desfigurat
victima, demonstrând ferocitate.
Se considera omor săvârşit prin cruzimi fapta inculpatului care aplicat
mai multe lovituri cu pumnii, cu picioarele şi cu o bâta concubinei sale MM, a
muşcat victima de un deget, amputându-i falanga distala, s-a urcat pe ea şi a
sărit pe pieptul acesteia provocându-i multiple fracturi, până când sus numita
nu a mai mişcat, leziunile suferite conducând în cele din urmă la decesul
victimei.23
În situaţia actelor de violenţă care se repeta este necesar să se facă o
distincţie clară între situaţiile în care aceste acte au menirea de a chinui victima
şi de a-i prelungi suferinţă în mod inutil, față de situaţiile în care, repetarea
loviturilor nu exprima decât modalitatea de a realiza uciderea.
Va exista această variantă normativă şi în situaţia când agresorul
supune victima la chinuri, fără să urmărească să o ucidă, dar care acceptă şi
această posibilitate.
Uciderea la cererea victimei este incriminată doar în forma tip.
Fapta de determinare sau înlesnire a sinuciderii este incriminată într-o
formă tip, două forme agravate și o formă atenuată. Ceea ce caracterizează
formele agravate ale infracțiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii este
calitatea subiectului pasiv (minor sau persoană cu discernământ diminuat).
În cazul uciderii din culpă, în afară de modalitatea simplă,
corespunzătoare formei tip, infracţiunea poate fi săvârşită şi în două forme
agravate.
1.3.6. SANCŢIUNI
23
Tribunalul Vaslui Secţia penală sentinta nr.183/2010, www.portal.just.ro
 Având în vedere pericolul social deosebit al infracţiunilor contra vieții,
Codul penal prevede un regim sancţionator mai sever, în raport cu alte
infracţiuni.
Ca pedepse principale sunt prevăzute detenţiunea pe viaţă, alternativ cu
închisoarea între limite relativ ridicate. Ca pedeapsă complementară se
prevede, la majoritatea infracţiunilor, interzicerea unor drepturi.

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

 Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra vieţii este reprezentat de

ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în
legătură cu apărarea persoanei, privită în totalitatea atributelor sale
 Obiectul material al infracţiunilor de omor îl constituie din corpul
persoanei în viaţă;
 Subiectul pasiv al infracţiunilor de omucidere este persoana în viaţă; în
unele cazuri, subiectul pasiv este calificat
 Elementul material îl constituie o acţiune sau inacţiune
 Forma de vinovăţie cu care se comit infracţiunile analizate este intenţia,
în cazul infracțiunii de ucidere din culpă forma de vinovăție este culpa.

Concepte şi termeni de reţinut

Omor, calificare, premeditare, interes material, sustragere de la tragerea la

răspunderea penală, cruzimi, boală incurabilă, infirmitate gravă, determinarea
sinuciderii, înlesnirea sinuciderii, măsuri de prevedere.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Analizaţi infracţiunea de OMOR CALIFICAT prevăzută de art. 189

C.pen.
2. Identificaţi criteriile de încadrare a acţiunii ucigătoare ca element
circumstanţial al infracţiunii de omor.
3. Ce se înţelege prin conceptele de „omucidere”, „sinucidere” şi „înlesnirea
sinuciderii”?
4. Identificaţi aspectele comune ale infracţiunilor contra vieţii.
3. Analizaţi infracţiunea de OMOR, prevăzută de art.188 C.pen.
4. La data de 15 mai 2014, ora 23.15, în incinta unui club de noapte din
Bucureşti a izbucnit un conflict spontan între 2 dintre clienţii clubului, X şi
Y.
Personalul de pază al clubului l-a evacuat pe X din club, fără să anunţe
poliţia. Acesta a sunat doi prieteni, pe care i-a chemat în faţa clubului,
precizându-le că vrea să îl omoare pe Y pentru că a fost dat afară din club,
din cauza acestuia.
În jurul orei 1.00 (16 mai 2014) Y a părăsit clubul, însoţit de Z. În faţa
clubului îl aşteptau X, împreună cu Q şi W, acesta din urmă în vârstă de 17
ani.
X şi W au început să îi aplice lui Y mai multe lovituri cu bâte de baseball
metalice, în timp ce Q îl împiedica pe Z să intervină în favoarea lui Y. La un
moment dat, W a scos din buzunar un cuţit cu care i-a aplicat mai multe
lovituri lui Y în zona abdominală.
Întrucât Y şi-a pierdut cunoştinţa, X, Q şi W au fugit, iar Z a alertat
personalul clubului, serviciile competente și de urgenţă – poliţie şi salvare,
dar până la sosirea acestora Y a decedat. În urma necropsiei s-a constatat că
Y a decedat ca urmare a loviturilor primite în cap, care i-au produs leziuni
incompatibile cu viaţa şi nu ca urmare a loviturilor cu cuţitul, produse de W,
care nu afectaseră niciun organ vital.
Cerinţe:
a.Care este încadrarea juridică a faptelor tuturor persoanelor implicate?
b.Trataţi din punct de vedere teoretic infracţiunea/infracţiunile
determinate ca urmare a încadrării juridice.

Teste de evaluare/autoevaluare

Elementul material al infractiunii de omor, prevăzută si pedepsită de

art.188 C.pen, constă într-o actiune de ucidere, efectuată:

a doar prin acte comisive

b doar prin acte omisive
c prin acte comisive si prin acte omisive simultan, în baza
aceleiasi rezolutii infractionale
d atât prin acte comisive, cât si prin acte omisive

ANS:D

Obiectul material al infractiunii de omor este:

a arma folositã pentru uciderea persoanei

b corpul persoanei decedate
c corpul persoanei în viaţă
d acţiunea ucigătoare

ANS:C

Elementul material al infractiunii de omor îl constituie:

a actiunea ucigatoare
b corpul persoanei
c corpul persoanei în viata
d corpul persoanei decedate

ANS: A

Încadrarea juridicã pentru situatia în care fãptuitorul a lovit victima cu

un cutit în abdomen, dar victima s-a apãrat si a reusit sã atenueze forta
loviturii, astfel cã viata nu i-a fost pusã în pericol este:

a infracţiunea de vătămare corporală

b infracţiunea de vătămare corporală gravă
c tentativă la infracțiunea de omor
d infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte

ANS: C

SPEŢE

1. Inculpatul s-a manifestat violent faţă de victimă, ameninţând-o că o

aruncă din tren. De frică, victima a sărit din trenul care se apropiase de staţie
şi micşorase viteza. În timpul căderii, victima s-a izbit de un stâlp şi a
decedat.
Prin rechizitoriul procurorului, inculpatul a fost trimis în judecată pentru
săvârşirea infracţiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?

2. Urmărind să aibă raport sexual cu victima, inculpatul a transportat-o,

împotriva voinţei acesteia, cu autocamionul pe care îl conducea. Pe parcurs,
în urma violenţelor şi a presiunilor exercitate asupra ei, victima şi-a
manifestat intenţia de a sări în timp ce autocamionul se află în mers; victima
a sărit şi s-a accidentat mortal.
Care este încadrarea juridică a faptei conducătorului auto?

3. În speţă, inculpatul, care se certase cu prima parte vătămată, i-a aplicat

acesteia mai multe lovituri de cuţit în piept şi în spate, iar la intervenţia celei
de-a doua părţi vătămate, i-a aplicat şi acesteia două lovituri în regiunea
inghinală şi în şold.
Prima instanţă a încadrat fapta inculpatului în două tentative la infracţiunea
de omor, cu aplicarea prevederilor referitoare la concursul de infracțiuni.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?

4. Inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a vrut să intre într-o

discotecă fără să achite taxa de intrare. Fiind respins de persoanele de
ordine, a intrat în altercaţie cu acestea, încercând chiar să le lovească cu o
piatră.
Trecând prin preajmă un grup de tineri, inculpatul le-a cerut ajutorul pentru
a-i bate pe cei care asigurau ordinea la discotecă. La refuzul acestora,
inculpatul a aruncat spre ei piatra pe care o avea în mână, lovindu-l în cap pe
unul dintre tineri şi rănindu-l, acesta având nevoie de îngrijiri medicale de
50-55 de zile, iar din actele medicale rezultând că vătămările produse i-au
pus în pericol viaţa.
Prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru tentativă la infracţiunea de
omor.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?

5. Instanţa a reţinut că, în urma unei altercaţii cu un grup de persoane,

inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, confundând-o pe partea
vătămată R.I., care trecea pe stradă, cu una din persoanele cu care se afla în
conflict, i-a aplicat o lovitură puternică cu muchea sapei în cap, cauzându-i
leziuni craniene grave în zona parietală.
Prin decizia instanței, rămasă definitivă, Tribunalul Constanţa l-a condamnat
pe inculpatul A.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracțiunea
de omor.
După trei luni s-a produs decesul victimei. Moartea s-a datorat unor
complicaţii tardive ale loviturii aplicate de condamnat, iar în perioada
menţionată, victima a fost, în mod repetat, internată în spital.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?

6. Inculpatul a vărsat conţinutul unei sticle de petrol peste doi copii ai

concubinei sale, în timp ce aceştia dormeau, şi apoi le-a dat foc. Atunci când
copiii s-au trezit şi au vrut să se salveze, inculpatul a încercat să-i împiedice
– împrejurare care a dus la producerea de arsuri deosebit de grave pe 70-
90% din suprafaţa corpului ambelor victime şi, în cele din urmă, la decesul
acestora.
Care este încadrarea juridică a faptei?

7. Inculpaţii, fiind înarmaţi fiecare cu câte o furcă, i-au aplicat victimei

lovituri în zona capului. Numai loviturile date de către unul dintre inculpaţi
au cauzat, direct, moartea victimei.
Care este încadrarea juridică pentru fapta fiecărui inculpat?

8. În fapt, inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a aruncat pe

fereastră un cuţit de bucătărie, care, venind cu forţă (întrucât cădea de la
etajul al doilea), a lovit o trecătoare, aceasta fiind ucisă. Inculpatul a fost
trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor, reţinându-se că a
acţionat cu intenţie indirectă. S-a considerat de către procuror că inculpatul a
acţionat cu intenţie indirectă, întrucât aceasta constituie modalitatea de
intenţie care implică pe lângă prevedere şi o atitudine de indiferenţă faţă de
rezultat.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu?

SOLUŢII

1. Autorul constrângerii faţă de victima va răspunde pentru săvârşirea

infracţiunii de omor. Aceasta, deoarece nu există o determinare în sensul
prevederilor art. 191 C.pen., în cazul când victima nu ia în mod liber
hotărârea de a se sinucide, ci a fost constrânsă să acţioneze într-un mod
periculos, pierzându-şi viaţa, ca urmare a acţiunilor violente ale inculpatului.

2. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor,

prevăzută şi pedepsită de art. 189 C.pen. În loc să oprească autovehiculul,
inculpatul a menţinut viteza, ceea ce demonstrează că a putut să prevadă
producerea eventuală a unei accidentări mortale, pe care, deşi nu a dorit-o, a
acceptat-o.
3. Încadrarea juridică a faptei este aceea de tentativă la infracţiunea de omor
calificat, prevăzută de art. 189 lit. f. C.pen., adică împotriva a două sau mai
multor persoane. Aceasta, deoarece lovirea celor două părţi vătămate a avut
loc în aceeaşi împrejurare, aproape concomitent, cu acelaşi cuţit, în zone
vitale şi cu intenţia vădită de a ucide.

4. Este greşit să se considere că orice vătămare produsă într-o zonă vitală a

corpului, chiar dacă a necesitat un anumit număr de zile de îngrijiri
medicale, trebuie neapărat să fie încadrată ca tentativă la infracţiunea de
omor, fără a se ţine seama de împrejurările concrete în care s-a consumat
fapta, de modul derulării acţiunii şi, de asemenea, de datele care
caracterizează persoana infractorului.
Fiind enervat din motiv că fusese respins şi bătut de persoanele care asigurau
ordinea în discotecă, şi apoi de refuzul tinerilor de a-l ajuta, fiind chiar
împins de cel căruia îi ceruse ajutorul, inculpatul a aruncat cu piatra pe care
o avea în mână spre grupul de tineri care se îndepărta. În aceste condiţii, nu
se poate reţine că inculpatul a acceptat sau urmărit producerea morţii
victimei ca rezultat parţial al acţiunii sale.
În consecinţă, urmează să se schimbe incadrarea juridică.

5. Stabilindu-se că moartea victimei s-a datorat, în mod obiectiv, actului de

violenţă al inculpatului şi, deoarece complicaţiile tardive au fost consecinţa
traumatismului cranio-cerebral, inculpatul şi-a asumat conştient aceste
urmări.
În consecinţă, în calea de atac se va dispune rejudecarea cauzei cu încadrarea
faptei prevăzută în art. 189 C.pen.

6. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat,

prevăzută şi pedepsită de art. 189 lit. f) şi h) C.pen.

7. Inculpaţii sunt coautori la infracţiunea de omor prevăzută şi pedepsită de

art. 189 C.pen.

8. Pentru a fi acţionat cu intenţie indirectă, inculpatul ar fi trebuit să prevadă

rezultatul faptei sale şi, deşi nu îl urmărea, să accepte posibilitatea producerii
lui. Deci, în momentul aruncării cuţitului, inculpatul trebuia să vadă că pe
aleea de sub fereastra sa trec oameni pe care i-ar putea lovi, să nu
urmărească rănirea acestora, dar să accepte că acel cuţit aruncat de el ar
putea vătăma vreun trecător. În speţă, însă, nu se poate considera că
inculpatul a putut prevedea o atare posibilitate, acest lucru rezultând din
felul cum a aruncat cuţitul şi din poziţia în care se afla (care nu-i permitea să
vadă dacă afară sunt sau nu oameni).
Cu toate acesta, inculpatul trebuia şi putea să prevadă acest rezultat grav,
întrucât, aruncând un cuţit în exterior, nu a cântărit cu ce forţă îl va arunca,
iar acesta se putea înfige în vreo persoană care s-ar fi aflat întâmplător în
acel loc, lucru posibil şi care, în fapt, s-a şi realizat. Prin urmare, fapta
inculpatului a fost comisă din culpă, primind încadrarea juridică de ucidere
din culpă, art. 192 alin. 1 C.pen.

Bibliografie:

1. www.scj.ro
2. www.portal.just.ro
3. www.juridice.ro
4. www.jurindex.ro
5. Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte
teoretice si de practică judiciară, Editura Fundației Romania de
Maine, 2001
6. Doinel Dinuica, Polixenia Grecu ș.a. - Drept penal. Partea speciala,
Vol.I, Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine, București,
2013
7. Valentin Iftenie, Dan Dermengiu, Medicină legală, Ed. CH Beck,
București, 2009
8. Doinel Dinuică, Constantin Duvac, ş.a. Drept penal, partea
specială, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
9. Alexandru Boroi, Aspecte teoretice şi practice privind infracţinuile
de omor şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, Editura
Ministerul de Interne, Bucureşti, 1991
10.Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Maxim
Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan Chiş, Costică Păun, Norel Neagu,
Mircea Constantin Sinescu, Noul cod penal comentat - partea
specială, Editura Universul Juridic, București, 2014
11.Octavian Loghin,Toader Tudorel, Drept penal român (parte
specială), Casa de Editură si Pres㔪ansa”, Bucureşti
12.Valerian Cioclei "Drept penal.Partea speciala. Infractiuni contra
persoanei”, Ed. CH Beck, Bucureşti 2009
13.A.Boroi, Infractiuni contra vietii, Editura All Beck, 1999
14. Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului
Penal, Bucureşti, 1971
 15.G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu, Dicţionar juridic penal , Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976

INFRACȚIUNI CONTRA INTEGRITĂȚII CORPORALE SAU

SĂNĂTĂȚII.

 Lovirea sau alte violențe

 Vătămarea corporală
 Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
 Vătămarea corporală din culpă
 Relele tratamente aplicate minorului
 Încăierarea

Cuprins
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1. Obiectul juridic
2.3.2. Subiecţii
2.3.3. Latura obiectivă
2.3.4. Latura subiectivă
2.3.5. Forme și modalităţi
2.3.6. Sancţiuni
2.3.7. Aspecte particulare ale infracțiunilor de rele tratamente
aplicate minorului și încăierare
2.4. Îndrumar pentru autoverificare

2.1. Introducere
 Infracţiunile de lovire sau vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii
persoanei sunt fapte care aduc atingere integrităţii fizice sau psihice a persoanei
ori sănătăţii acesteia. Viaţa socială nu se poate desfăşura normal decât în condiţii
de securitate deplină pentru integritatea fizică şi sănătatea tuturor membrilor
societăţii.
Aceste infracţiuni sunt prevăzute în Capitolul II din Titlul I privitor la
infracţiunile contra persoanei, art.193-198 C.pen.

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

 însuşirea de către studenţi a caracteristicilor generale ale părţii speciale

a dreptului penal;
 cunoaşterea de către studenţi a structurii infracţiunilor contra
integrităţii corporale sau sănătăţii ;
 însuşirea elementelor constitutive ale infracţiunilor contra integrităţii
corporale sau sănătăţii ;
 dobândirea metodelor de analiză si interpretare specifice disciplinei
astfel încât, în concret, să se poată realiza o corectă încadrare juridică a
faptelor care pot întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni;
 aplicarea noţiunilor teoretice la probleme de practică judiciară.

Competenţele unităţii de învăţare:

 cunoaşterea terminologiei juridice;

 cunoaşterea accepţiunilor terminologiei specifice;
 înţelegerea sensurilor proprii fiecărei categorii şi fiecărui concept
juridic;
 cunoaşterea criteriilor de tipologizare a dreptului;
 stăpânirea principiilor fundamentale şi a regulilor de drept;
 interpretarea corectă a textelor juridice;
 perfecţionarea discursului juridic;
 însuşirea artei de a raţiona în drept;
 cultivarea spiritului de dreptate şi justiţie.
 Timpul alocat unităţii: 2 ore

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare24

ASPECTE COMUNE

LOVIREA SAU ALTE VIOLENŢE (ART. 193)

(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea
unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel
mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
VĂTĂMAREA CORPORALĂ (ART. 194)
(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele
consecinţe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au
necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;
d) avortul;
e) punerea în primejdie a vieţii persoanei,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre
consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea
de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.
LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE (ART.
195)
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 şi art. 194 a avut ca urmare
moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.
VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ (ART.196)
24
Reprodus astfel cum a fost tratat în Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte teoretice si
de practică judiciară, Editura Fundației Romania de Maine, 2001, p.49 şi urm. și în Doinel Dinuica, Polixenia
Grecu ș.a.- Drept penal. Partea speciala, Vol.I, Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine ,
București, 2013, cu mențiunea că analiza infracțiunilor a fost actualizată conform Legii nr.286/2009 privind
Codul penal.
 (1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o
persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive
sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a
nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul
unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa
este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau
mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau
desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi
alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul
de infracţiuni.
(6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
RELELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI (ART.197)
Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a
dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de
orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3
la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
ÎNCĂIERAREA (ART.198)
(1) Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai
multor persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările, se
aplică tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu excepţia victimei, care
răspunde potrivit alin. (1).
(3) Când prin fapta săvârşită în condiţiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei
persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea
a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o
treime.
(4) Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei
sale sau care a încercat să-i despartă pe alţii.

2.3.1. OBIECTUL INFRACŢIUNII

Infracţiunile din Capitolul II au ca obiect juridic generic relaţiile sociale la
care se referă întregul titlu „Infracţiuni contra persoanei”, şi anume ansamblul
relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea
persoanei, privită în totalitatea atributelor sale.
 Obiectul juridic special al acestor infracţiuni îl constituie relaţiile sociale
care se referă la ocrotirea integrităţii corporale sau sănătăţii împotriva faptelor ce
aduc atingere acestor valori umane.
Obiectul material al acestor infracţiuni îl reprezintă corpul persoanei în
viaţă, privit în integritatea sa psiho-fizică. Lovirea sau alte violenţe săvârşite
asupra unui cadavru uman nu constituie infracţiune contra persoanei, ci
infracţiunea prevăzută de art.383 C.pen. – profanare de cadavre sau morminte.
2.3.2. SUBIECŢII INFRACŢIUNII
A. Subiectul activ
Subiectul activ al acestor infracţiuni poate fi orice persoană fizică care
îndeplineşte condiţiile de vârstă şi responsabilitate prevăzute în art.113 C.pen. şi
28 C.pen., deoarece legea nu cere să existe o calitate specială a subiectului activ.
În cazul infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, subiectul activ
este calificat, putând fi părintele sau persoana în grija căruia se află minorul.
Lovirile sau violenţele săvârşite de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor
de serviciu constituie elementele infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de
art.296 C.pen., fapta de lovire sau alte violenţe fiind absorbită în cea de purtare
abuzivă.
Participaţia penală este posibilă în oricare din formele sale.
B. Subiectul pasiv
Subiect pasiv poate fi orice persoană în viaţă asupra căreia s-a exercitat
violenţa. În cazul infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, subiectul
pasiv este chiar minorul asupra căruia se exercită violențele.
Nu există condiţii speciale referitoare la locul şi timpul săvârşirii
infracţiunii

2.3.3. LATURA OBIECTIVĂ

A. Elementul material
Infracţiunile din acest capitol sunt infracţiuni comisive, dar şi omisive, ce
au ca urmare imediată o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii
persoanei, care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale care, în unele cazuri,
sunt cuantificate de legiuitor în zile de îngrijiri medicale, în funcție de care se
face încadrarea juridică a faptei.
Elementul material poate consta, deci, într-o acţiune sau inacţiune, ce au
ca rezultat o vătămare descrisă în fiecare normă incriminatoare.
Astfel, fapta poate consta într-o lovire sau un alt act de violenţă dacă prin
aceasta se produce o vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii în limitele
gravităţii cerute de lege sau dacă pune în primejdie gravă dezvoltarea minorului.
„Lovirea” reprezintă acel act de agresiune ce constă din acţiunea mecanică
a unei energii cinetice exterioare, de atingere, de compresiune sau izbire bruscă
şi violentă a suprafeţei de contact a corpului victimei de/cu un corp contondent,
prin proiectare, aruncare, călcare, alunecare sau cădere.
 Aceste acţiuni sunt săvârşite cu palma, cu pumnul, cu piciorul, cu cotul, cu
un obiect sau instrument sau cu o armă, fie de un perete, gard, asfalt sau alte
obiecte sau obstacole materiale asupra corpului victimei.
„Actele de violenţă” sunt manifestările brutale, constrângerile fizice de
orice natură care ar putea cauza suferinţe fizice. Fapta poate fi comisă atât
printr-o acţiune directă a făptuitorului, cât şi printr-o acţiune indirectă ori prin
folosirea unui animal sau a unor obiecte, ori chiar prin propria faptă a victimei,
constrânsă să se accidenteze.
Inacţiunea presupune neluarea unei măsuri la care subiectul activ era
obligat, victima fiind expusă lovirilor sau altor violențe. În acest caz, mijloacele
folosite de făptuitor pot fi de natură materială sau de natură morală.
În cazul acestui tip de infracţiuni, urmarea imediată se poate prelungi
dincolo de momentul consumării infracţiunii, agravându-se progresiv, făcând
astfel ca infracţiunea consumată să se transforme într-o variantă calificată a
acesteia care, prin voința legiuitorul, este reglementată ca infracțiune distinctă.
Astfel, lovirea sau alte violenţe, prin care s-au produs leziuni traumatice
sau afectări asupra sănătății persoanelor, pot constitui vătămare corporală dacă a
avut ca și consecință o infirmitate, un prejudiciu estetic grav și permanent,
avortul ori dacă leziunile/afectarea sănătății au necesitat pentru vindecare mai
mult de 90 de zile de îngrijiri medicale sau au pus în primejdie viața persoanei.
În cazul în care lovirea sau vătămarea integrităţii corporale, în orice
variantă a acesteia, a avut ca urmare moartea victimei, fapta constituie
infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În practica judiciară interesează, pentru încadrarea juridică a faptelor,
durata îngrijirilor medicale, şi nu durata concediului medical acordat ori durata
incapacităţii de muncă a subiectului pasiv.
Îngrijirile medicale presupun supunerea victimei la un regim ori tratament
adecvat, necesar în vederea vindecării.
In sensul prevederilor legale durata ingrijirilor medicale, reprezinta un
mod de evaluare a severitatii leziunilor traumatice care tine cont atat de
intervalul de timp in care o persoana beneficiaza (in mod real) de ingrijiri
medicale cat si de caracteristicile clinico-evolutive ale acelor leziuni prin care se
exprima gravitatea lor.25
Criteriile de acordare a zilelor de îngrijiri medicale sunt:
 Gravitatea leziunii traumatice
 Diagnosticul, tratamentul, complicatiile si tratamentul leziunilor,
sechelele si tratamentul lor ca ingrijiri in spital si ambulator
inclusiv recuperarea (atat cat se mai poate produce)
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute în art.194
C.pen. constă din acţiuni ori inacţiuni care produc următoarele rezultate,

25
Conf.univ.dr. George Cristian Curcă, Medicină legală-Suport de curs pentru Facultatea de Drept, Aspecte
medico-legale ale vatamarii corporale, format power point, pag.6, http://www.eticamedicala.ro/mod/folder/
view.php?id=183
caracterizate fie prin durata mare a îngrijirilor medicale necesare pentru
vindecare (peste 90 de zile), fie prin natura vătămării produse.26
Infirmitatea este o vătămare corporala fizica şi/sau psihica prin care se
produce un deficit de ordin, morfologic, morfo-functional sau numai functional.
care are un caracter, permanent, definitiv (iremediabil), apt de a pune persoana
in conditii de inferioritate.27
Prejudiciul estetic cuprinde suma vătămărilor şi leziunilor prin care se
aduce atingere armoniei fizice sau înfăţişării unei persoane, el referindu-se, în
concret, la mutilările, desfigurările ori cicatricele cauzat persoanei, la urmările
dezagreabile pe care acestea le au sau le pot avea asupra posibilităţilor ei de
afirmare deplină în viaţă, precum şi la suferinţele psihice pe care asemenea
situaţii le pot determina.28 Pentru existența infracțiunii prejudiciul trebuie să
îndeplinească, cumulativ, două condiții: să fie grav și să fie permanent.
Stabilirea existenței prejudiciului estetic grav și permanent o va face medicul
legist, în urma unei expertize.
Avortul se referă la întreruperea cursului sarcinii prin expulzarea
produsului de concepţie, cu condiţia ca făptuitorul să fi ştiut sau să fi putut
prevedea că victima era însărcinată.
Punerea în primejdie a vieţii persoanei înseamnă crearea unui pericol
grav şi imediat pentru viaţa victimei prin fapta săvârşită.
Oricare dintre consecinţele mai sus menționate este suficientă pentru a
constitui element circumstanţial al infracţiunii de vătămare corporală.
B. Urmarea imediată
Lovirile sau actele de violenţă trebuie să aibă ca urmare imediată
provocarea unei suferinţe fizice victimei, leziuni traumatice sau afectarea
sănătății ori chiar moartea acesteia.
În cazul infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, măsurile sau
tratamentele care implică acte de violență, trebuie să pună în primejdie gravă
dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a acestuia.
C. Legătura de cauzalitate
Aceasta trebuie să existe între elementul material şi urmarea produsă.
Când se constată această legătură de cauzalitate, pentru calificarea faptei, se va
avea în vedere momentul epuizării, şi nu momentul consumării infracţiunii.
2.3.4. LATURA SUBIECTIVĂ
Pe plan subiectiv, caracteristicile celor mai multe dintre infracţiunile
analizate în acest Capitol sunt intenţia şi praeterintenţia sau intenţia depăşită.
Urmările agravate progresiv sunt imputabile făptuitorului pe temeiul intenţiei
depăşite.
26
Conf.univ.dr. George Cristian Curcă, Op.cit., pag.9, http://www.eticamedicala.ro/mod/folder/ view.php?
id=183
27
Conf.univ.dr. George Cristian Curcă, Op.cit., pag.13, http://www.eticamedicala.ro/mod/folder/ view.php?
id=183
28
Decizia Curții de Apel Bucuresti nr.301A/27.11.2013, www.juridice.ro/wp-content/uploads/.../dec.-301-din-
2013-CAB.doc
 Astfel, în cazul lovirii sau altor violenţe, este reţinută intenţia directă sau
indirectă, iar pentru vătămarea corporală intenţia directă sau indirectă, dar şi
intenția directă și calificată, dacă autorul a comis cu intenţie directă lovirea
victimei, dar și cu scopul de a produce o infirmitate, leziuni traumatice care să
necesite mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale ori un prejudiciu estetic
grav și permanent.
Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte sunt infracţiuni
praeterintenţionate. Lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu
intenţie, dar urmarea gravă produsă – moartea victimei – are loc din culpa
subiectului activ. Urmarea (moartea victimei) se atribuie făptuitorului pe baza
culpei dovedite, şi nu pe baza unei prezumţii de culpă.
Culpa poate fi dedusă şi din materialitatea faptei. Fapta de vătămare
corporală din culpă (art.196) este săvârşită din culpă. Culpa există atunci când,
activitatea materială fiind săvârşită în vederea producerii altui rezultat decât cel
care s-a produs, făptuitorul nu a prevăzut, deşi ar fi trebuit şi putut să prevadă
rezultatul sau, deşi a avut previziunea lui, a sperat că el nu se va produce.
2.3.5. FORME ȘI MODALITĂȚI
Infracţiunea se consumă în momentul când victima este lovită sau în
momentul când, printr-un alt act de violenţă, i se produce o suferinţă fizică, iar
în cazul art. 195 C.pen., chiar moartea. Actele pregătitoare şi tentativa, deşi
posibile, nu se pedepsesc în cazul infracțiunilor de loviri sau alte violențe,
vătămare corporală, în forma tip (art.194 alin.1 C.pen.), rele tratamente aplicate
minorului și încăierare.
În cazul infracţiunii de vătămare corporală, în varianta agravată (art.194
alin.2 C.pen.), tentativa se pedepseşte.
Infracţiunile acestui capitol sunt reglementate atât în forma tip, cât și în
forma agravată, în funcție de acțiunea care constituie elementul material,
consecințelor pe care le produc sau calificarea subiecților.
Fiecăreia dintre aceste modalităţi normative poate să-i corespundă o
varietate de modalităţi faptice.
2.3.6. SANCŢIUNI
Infracţiunea de loviri sau alte violenţe (art.193 C.pen.), în varianta tip, se
sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar în varianta
agravată, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă.
Pentru vătămarea corporală (art.194 C.pen.), sancţiunea este închisoarea
de la 2 la 7 ani, iar în varianta agravată prevăzută la alin.2, pedeapsa este
închisoarea de la 3 la 10 ani.
De precizat că varianta prevăzută la art.194 alin.2 C.pen. există doar în
raport de consecințele prevăzute la art.194 alin.1, lit.a), b) și c) C.pen..
Pentru lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, pedeapsa este
închisoarea de la 6 la 12 ani.
Infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.196 C.pen.,
în forma tip, se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
În forma agravată, prevăzută în art.196 alin. 2, infracţiunea se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă. În cazul în care fapta a produs
una din urmările arătate de art.194 alin.1 C.pen. şi dacă ea este urmarea
nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul
unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi (art.196
alin.3 C.pen.), pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Pentru infracțiunea săvârșită în forma agravată prevăzută de art.196 alin.4
C.pen., respectiv atunci când urmările faptelor incriminate la alin.1, 2 și 3 s-au
produs față de 2 sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepselor
prevăzute la alineatele 1, 2 și 3 se majorează cu o treime.
2.3.7. ASPECTE PARTICULARE ALE INFRACȚIUNILOR DE
RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI ȘI ÎNCĂIERARE
O noutate în reglementarea Codului penal în vigoare o constituie
schibmarea criteriilor de clasificare a infracțiunii de rele tratamente aplicate
minorului, respectiv a infracțiunii de încăierare.
Reglementată în Codul penal anterior ca făcând parte din infracțiunile
contra familiei și inclusă în categoria infracţiunilor care aduceau atingere unor
relaţii privind convieţuirea socială, pe criteriul calității subiectului activ/pasiv,
infracțiunea de RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI a fost
clasificată în actualul Cod penal ca o infracțiune contra integrității corporale sau
sănătății, pe criteriul elementului valorii sociale ocrotite.
Obiectul juridic este, în reglementarea actuală, același cu al acelorlalte
infracțiuni contra integrității corporale și sănătății persoanei.
Obiectul material constă în corpul minorului, atunci când măsurile sau
tratamentele aplicate privesc nemijlocit corpul acestuia.
Subiectul activ este calificat prin calitatea de părinte sau de o persoană
căreia minorul i-a fost dat în grijă. Neîndeplinirea acestei condiţii determină
calificarea faptei în categoria infracţiunilor contra persoanei, constituind, de
exemplu, infracţiunea de lovire sau alte violenţe sau vătămare corporală.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii;
instigator sau complice poate fi orice persoană.
Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se poate realiza
prin măsuri sau tratamente de orice fel.
Fapta se poate realiza prin loviri sau violenţe, neasigurarea de hrană, de
îmbrăcăminte, a condiţiilor corespunzătoare de locuit etc.
Este necesar ca măsurile sau tratamentele aplicate minorului să-i pună în
primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală.
Aplicarea unei corecţii izolate, întâmplătoare, determinată de o greşeală
a minorului şi care nu-i pune în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală
sau morală, nu constituie infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului.
Împrejurarea dacă s-a pus sau nu în primejdie gravă dezvoltarea fizică,
intelectuală sau morală a minorului, prin măsurile luate sau tratamentele
aplicate, va fi stabilită în fiecare caz concret de către organul judiciar competent.
 Latura subiectivă presupune vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei, care
poate fi directă sau indirectă. Eventualul motiv sau scop se va lua în considerare doar
la individualizarea judiciară a pedepsei.
Tentativa nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care dezvoltarea fizică,
intelectuală sau morală a minorului este primejduită în mod grav prin măsurile luate
sau tratamentele aplicate.
Dacă măsurile sau tratamentele se repetă, în baza aceleiaşi rezoluţii
infracţionale, infracţiunea prezintă forma continuată de săvârşire. În acest caz, ea se
epuizează atunci când încetează măsurile luate sau tratamentele aplicate minorului.
Sancţiunea pentru infracțiunea de rele tratatmente aplicate minorului constă în
închisoare de la 3 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
În mod similar infracțiunea de ÎNCĂIERARE a fost preluată din categoria
“alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea social” și
încadrată în categoria infracțiunilor contra integrității corporale și sănătății
persoanei.
Obiectul juridic este, în reglementarea actuală, același cu al celorlalte
infracțiuni contra integrității corporale și sănătății persoanei.
Obiectul material poate consta în corpul persoanelor asupra cărora se
exercită actele de violenţă. De asemenea, potrivit alin. 2 și alin.3, infracţiunea
are ca obiect material corpul persoanei, căreia i s-a produs, în cursul încăierării,
o vătămare corporală sau moartea, deși nu se cunoaşte făptuitorul.
Subiectul activ este reprezentat de o pluralitate de făptuitori, fiecare
răspunzând în calitate de autor pentru participarea la încăierare. 29 Încăierarea
există dacă la aceasta participă două grupuri, fiecare format din cel puţin două
persoane, între care au loc acte reciproce de violenţă, fiind însă dificil de
determinat activitatea fiecăruia.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării sau a complicităţii.
Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiunea de
participare la o încăierare între mai multe persoane.
Acţiunea are ca situaţie premisă existenţa unei încăierări. Din moment ce
încăierarea există, toţi cei angajaţi în ciocnirea violentă realizează latura
obiectivă a infracţiunii.
Participarea la încăierare există şi atunci când, după începerea unei
încăierări, o persoană intervine sau se lasă antrenată în încăierare.
În sfârşit, există participarea la încăierare şi atunci când o persoană a
declanşat sau a luat parte doar un interval de timp la conflict s-a retras înainte
de terminarea încăierării.
În toate cazurile, participarea la încăierare presupune săvârşirea sau, cel
puţin, încercarea de a săvârşi acte de violenţă, adică o prezenţă activă.

29
Decizia penală nr. 153/A/30.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, www.jurisprudenta.org/Idoc.
ashx?i=2&y=2009&d
 Condiţiile încăierării nu sunt îndeplinite dacă făptuitorul se alătură
uneia sau mai multor persoane și, alături de acest grup se luptă cu o singură
persoană sau dacă se separă de grupul său se luptă cu un singur adversar.
Latura subiectivă presupune intenţia, care poate fi directă sau indirectă,
în forma tip. Pentru existenţa infracţiunii nu interesează mobilul sau scopul
săvârşirii infracţiunii.
Tentativa nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care are loc încăierarea,
adică atunci când mai multe persoane sunt angajate într-un conflict violent, în
aşa fel, încât acţiunile lor se întrepătrund şi sunt greu de delimitat.
Pentru existenţa infracţiunii nu are relevanță durata încăierării, putând
însă fi luată în examinare cu ocazia individualizării pedepsei.
Sancţiunea constă în închisoare de la 3 luni la un an sau amendă.
Conţinutul agravat
Infracţiunea are două forme agravate, ambele prevăzute în alin. 2 și alin.3
al art.198.
Potrivit alin. 2, infracţiunea este mai gravă, dacă în cursul încăierării s-
a cauzat vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane.
Forma agravată a infracțiunii se va reţine doar dacă nu se cunoaşte care
dintre participanţi au săvârşit faptele având o astfel de urmare.
Nu interesează dacă victima este unul dintre participanţii la încăierare sau
o persoană din afara încăierării. Toţi participanţii la încăierare răspund pentru
rezultatul mai grav produs, deoarece, din punct de vedere obiectiv, fiecare a
realizat acţiunea de participare la încăierare, iar din punct de vedere subiectiv,
fie a prevăzut dar a crezut că acest rezultat nu se produce, fie nu l-a prevăzut
deşi putea şi trebuie să-l prevadă.
Temeiul obiectiv al răspunderii penale constă în fapta de încăierare la
care au participat, iar temeiul subiectiv al răspunderii lor constă în forma de
vinovăție, care în ipoteza alin.2 al art.198 este praeterintenția.
Sancţiunea aplicabilă tuturor participanţilor la încăierare constă în
închisoare de la unu la 5 ani, cu excepția victimei care va răspunde doar pentru
participare (în temeiul alin.1).
Potrivit alin. 3, infracţiunea este şi mai gravă, dacă în cursul încăierării
s-a cauzat moartea unei persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi
au săvârşit fapta.
Şi în acest caz, forma agravată se reţine numai dacă nu se cunoaşte care
dintre participanţi au săvârşit faptele având astfel de urmare.
Sancţiunea aplicabilă tuturor participanţilor la încăierare constă în
închisoare de la 6 la 12 ani, dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea unei
persoane, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele
speciale se majorează cu o treime.
 Cauze speciale de nepedepsire
Potrivit alin. 4, nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare îm-
potriva voinţei sale sau care a încercat să despartă pe alţii.
Textul prevede două cauze speciale de nepedepsire:
a) - când participantul a fost prins în încăierare împotriva voinţei
sale, în acest caz, este firesc să nu intervină răspunderea penală, deoarece
fiind prins fără voia sa în respectiva încăierare nu a avut intenţia de a participa
la aceasta.
a) - când a încercat să-i despartă pe alţii. Şi în acest caz este firesc
ca participantul să nu fie pedepsit, deoarece intenţia sa nu a fost de a participa
la încăierare, ci să despartă alte persoane prinse în încăierare.
În ambele cazuri, participantul nu va beneficia de cauza specială de
nepedepsire, dacă, ulterior, lăsându-se antrenat în încăierare, acţionează cu
intenţia de a participa la încăierare şi s-a integrat în schimbul de violenţe care a
avut loc.

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2

 Infracţiunile de lovire sau vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii
persoanei sunt fapte care aduc atingere integrităţii fizice sau psihice a
persoanei ori sănătăţii acesteia
 Obiectul material al acestor infracţiuni îl reprezintă corpul persoanei în
viaţă, privit în integritatea sa psiho-fizică. Lovirea sau alte violenţe
săvârşite asupra unui cadavru uman nu constituie infracţiune contra
persoanei
 Infracţiunile acestei secţiuni sunt infracţiuni comisive, dar şi omisive, ce au
ca urmare imediată o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii
persoanei, care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale în cuantumurile
prevăzute de lege
 „Lovirea” reprezintă acel act de agresiune ce constă din acţiunea
mecanică a unei energii cinetice exterioare, de atingere, de
compresiune sau izbire bruscă şi violentă a suprafeţei de contact a
 corpului victimei de/cu un corp contondent, prin proiectare, aruncare,
călcare, alunecare sau cădere.
 „Actele de violenţă” sunt manifestările brutale, constrângerile fizice de
orice natură care ar putea cauza suferinţe fizice.
 Îngrijirile medicale presupun supunerea victimei la un regim ori
tratament adecvat, necesar în vederea vindecării.
 Infirmitatea este o vătămare corporala fizica şi/sau psihica prin care
se produce un deficit de ordin, morfologic, morfo-functional sau numai
functional. care are un caracter, permanent, definitiv (iremediabil), apt
de a pune persoana in conditii de inferioritate.
 Prejudiciul estetic cuprinde suma vătămărilor şi leziunilor prin care se
aduce atingere armoniei fizice sau înfăţişării unei persoane, el
referindu-se, în concret, la mutilările, desfigurările ori cicatricele
cauzate persoanei, la urmările dezagreabile pe care acestea le au sau le
pot avea asupra posibilităţilor ei de afirmare deplină în viaţă, precum
şi la suferinţele psihice pe care asemenea situaţii le pot determina.
 Avortul se referă la întreruperea cursului sarcinii prin expulzarea
produsului de concepţie, cu condiţia ca făptuitorul să fi ştiut sau să fi
putut prevedea că victima era însărcinată.
 Punerea în primejdie a vieţii persoanei înseamnă crearea unui pericol
grav şi imediat pentru viaţa victimei prin fapta săvârşită.
 În cazul infracțiunii de rele tratatmente aplicate minorului subiectul
activ este calificat prin calitatea de părinte sau de o persoană căreia
minorul i-a fost dat în grijă. Neîndeplinirea acestei condiţii determină
calificarea faptei în categoria infracţiunilor contra persoanei,
constituind, de exemplu, infracţiunea de lovire sau alte violenţe sau
vătămare corporală.
 În cazul infracțiunii de încăierare, subiectul activ este reprezentat de
o pluralitate de făptuitori, fiecare răspunzând pentru participarea la
încăierare

Concepte şi termeni de reţinut

lovirea, violenţe, vătămarea, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, îngrijiri
medicale, infirmitate, prejudiciu estetic, rele tratamente, încăierare

Întrebări de control şi teme de dezbatere

 1. Ce se înţelege prin conceptele de „lovire”, „vătămare”, „infirmitate”
şi „zile de îngrijiri medicale”?
2. Identificaţi aspectele comune ale infracţiunilor contra integrităţii
corporale.
3. Analizaţi infracţiunea de VĂTĂMARE CORPORALĂ.
4. Analizaţi infracţiunea de ÎNCĂIERARE.
5. Evaluaţi infracţiunile contra integrităţii corporale, din punct de vedere
al elementului material şi al formei de vinovăţie cu care se săvârşesc.

Teste de evaluare/autoevaluare

Încadrarea juridicã a faptei persoanei care loveste intentionat cu aceeasi

ocazie, în aceleasi circumstante, douã persoane este:

a. o infracţiune de lovire sau alte violente

b. două infracţiuni de lovire sau alte violente aflate în concurs
c. o infracţiune de lovire sau alte violente în formă continuată
d. o infracţiune de lovire sau alte violente în formă continuă
ANS: B

Constituie infracțiune de vătămare corporală fapta persoanei care, cu

intenție, prin loviri sau alte violențe, produce altei persoane:

a. o infirmitate
b. un prejudiciu estetic grav și permanent
c. Avortul
d. Toate variantele sunt corecte
ANS: D

SPEŢE

1. S-a reţinut că între inculpatul M.I. şi numitul I.M., având loc un conflict,
victima I.C., intervenind să-i despartă, a fost lovită de M.I. cu un cuţit în
abdomen. Transportată de urgenţă la spital şi supusă unei intervenţii
chirurgicale, viaţa i-a fost salvată. Ulterior, însă, ea a fost de mai multe ori
reinternată, iar la un interval de 6 luni de la data intervenției chirurgicale, a
decedat datorită unui stop cardiaco-respirator, consecutiv stării uremice,
peritonitei şi a altor afecţiuni de care suferea.
Actele medicale au stabilit că între leziunile traumatice suferite de victimă şi
moartea acesteia există legătură cauzală.
Inculpatul M.I. a fost condamnat la închisoare în temeiul prevederilor art.195
C.pen. În calea de atac, inculpatul a invocat prescripţia, între data comiterii
faptei şi data începerii urmăririi penale trecând 13 ani.
Cum va proceda instanţa de control judiciar?

2. În fapt, inculpatul a lovit victima peste faţă cu un obiect dur, provocându-i

leziuni care au necesitat 20 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Leziunea provocată i-a lăsat părţii vătămate, în regiunea frunţii, între
sprâncene, o cicatrice lineară de 3 cm lungime cu marginile indurate, ce
constituie un prejudiciu estetic.
Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite?

3. Aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpații L.S. şi B.C. s-au luat
la trântă pe câmp, în prezenţa unor martori. Inculpatul a reuşit să trântească
victima la sol, după care a imobilizat-o cu faţa spre pământ, el aflându-se
deasupra ei şi, cu forţa, a tras cu mâinile spre spate capul victimei şi un picior,
provocându-i hiperextensia coloanei cervicale. Transportată la spital, victima a
decedat.
T.J. Sălaj l-a condamnat pe inculpatul I.S. pentru săvârşirea infracţiunii de
vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.195 C.pen. În calea de atac,
inculpatul a criticat hotărârea pronunţată referitor la încadrarea juridică a
faptei, în sensul că aceasta ar constitui ucidere din culpă.
Cum va proceda instanţa de control judiciar?

4. În speţă, instanţa a reţinut că victima, aflată în stare de ebrietate, a pătruns în

curtea inculpatului, care i-a cerut să plece şi l-a condus până în stradă; când
victima a încercat să-l lovească, inculpatul a îmbrâncit-o, aceasta s-a
dezechilibrat, a căzut pe carosabil, sub roţile unui autovehicul, şi a decedat în
urma leziunilor suferite.
Care este încadrarea juridică a faptei?

SOLUŢII

1. Instanța de control judiciar va menține încadrarea, întrucât infracţiunea de

loviri cauzatoare de moarte s-a consumat data survenirii decesului victimei și
nu la data agresiunii.

2. Întrucât prejudiciul estetic produs nu este grav și permanent, fapta constituie

infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art.193 C.pen.
3. Infracţiunea de ucidere din culpă nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului,
deoarece cu intenţie, prin actele de violenţă săvârşite, el a cauzat suferinţe
fizice victimei; fără a accepta, deci, moartea acesteia, ea s-a produs ca un
rezultat praeterintenţionat. Ca atare, instanţa a reţinut corect în sarcina
inculpatului infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,
prevăzută de art.195 C.pen.

4. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art.195 C.pen.

Bibliografie:

1. www.scj.ro
2. www.portal.just.ro
3. www.jurisprudența.org
4. www.juridice.ro
5. www.jurindex.ro
6. Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte teoretice
si de practică judiciară, Editura Fundației Romania de Maine, 2001
7. Doinel Dinuica, Polixenia Grecu ș.a. - Drept penal. Partea speciala,
Vol.I, Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine, București,
2013
8. Conf.univ.dr. George Cristian Curcă, Medicină legală-Suport de curs
pentru Facultatea de Drept, Aspecte medico-legale ale vatamarii
corporale, http://www.eticamedicala.ro/mod/folder/ view.php?id=183
INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE ASUPRA UNUI MEMBRU AL FAMILIEI ȘI
AGRESIUNI ASUPRA FĂTULUI

1. Violența în familie
2. Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă
3. Întreruperea cursului sarcinii
4. Vătămarea fătului

Cuprins

3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare
A. Violența în familie
3.3.1. Obiectul juridic
3.3.2. Subiecţii
3.3.3. Latura obiectivă
3.3.4. Latura subiectivă
3.3.5. Modalităţi și forme
3.3.6. Sancţiuni
B. Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă
3.3.1. Obiectul juridic
3.3.2. Subiecţii
3.3.3. Latura obiectivă
3.3.4. Latura subiectivă
3.3.5. Modalităţi și forme
3.3.6. Sancţiuni
C. Întreruperea cursului sarcinii
3.3.1. Obiectul juridic
3.3.2. Subiecţii
3.3.3. Latura obiectivă
3.3.4. Latura subiectivă
3.3.5. Modalităţi și forme
3.3.6. Sancţiuni
D. Vătămarea fătului
3.3.1. Obiectul juridic
 3.3.2. Subiecţii
3.3.3. Latura obiectivă
3.3.4. Latura subiectivă
3.3.5. Modalităţi și forme
3.3.6. Sancţiuni

3.1. Introducere

În Cap. III, art.199-200 C.pen. sunt incriminate infracţiunile săvârșite

asupra unui membru al familiei, ca parte din categoria infracţiunilor
contra persoanei. Aceste două infracțiuni au în vedere relațiile sociale
privind raporturile de familie, a căror normală desfășurare poate fi
afectată de fapte ce pot constitui elementul material al unor infracțiuni
distincte, așa cum este cazul infracțiunii de ucidere sau vătămare a nou-
născutului săvârșită de către mamă ori al altor infracțiuni, studiate
anterior, cu particularitatea că sunt săvârșite asupra unui membru al
familiei.
Capitolul IV este destinat agresiunilor contra fătului, respectiv infracțiunii
de întrerupere a cursului sarcinii și infracțiunii de vătămare a fătului.

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

 însuşirea de către studenţi a caracteristicilor generale ale părţii speciale

a dreptului penal;
 cunoaşterea de către studenţi a structurii infracţiunilor săvârșite asupra
unui membru al familiei și care incriminează agresiunile asupra
fătului;
 însuşirea elementelor constitutive ale infracţiunilor săvârșite asupra
unui membru al familiei și a celor care incriminează agresiunile asupra
fătului;
 dobândirea metodelor de analiză si interpretare specifice disciplinei
astfel încât, în concret, să se poată realiza o corectă încadrare juridică a
faptelor socialmente periculoase;
  aplicarea noţiunilor teoretice la probleme de practică judiciară.

Competenţele unităţii de învăţare:

 cunoaşterea terminologiei juridice;

 cunoaşterea accepţiunilor terminologiei specifice;
 înţelegerea sensurilor proprii fiecărei categorii şi fiecărui concept
juridic;
 cunoaşterea criteriilor de tipologizare a dreptului;
 stăpânirea principiilor fundamentale şi a regulilor de drept;
 interpretarea corectă a textelor juridice;
 perfecţionarea discursului juridic;
 însuşirea artei de a raţiona în drept;
 cultivarea spiritului de dreptate şi justiţie.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE ASUPRA UNUI MEMBRU DE FAMILIE

(ART.199 C.PEN.)
(1) Dacă faptele prevăzute în art. 188,art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite
asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se
majorează cu o pătrime.
(2) În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra
unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.
Împăcarea înlătură răspunderea penală.
UCIDEREA ORI VĂTĂMAREA NOU-NĂSCUTULUI SĂVÂRŞITĂ
DE CĂTRE MAMĂ (ART.200 C.PEN.)
(1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu
de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă faptele prevăzute în art. 193-195 sunt săvârşite asupra copilului
nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama
aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună şi,
respectiv, 3 ani.
 ÎNTRERUPEREA CURSULUI SARCINII (ART.201 C.PEN.)
(1) Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele
împrejurări:
a) în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în
acest scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate
obstetrică-ginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără
consimţământul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a cauzat femeii
însărcinate o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea
femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(4) Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa
închisorii, se va aplica şi interzicerea exercitării profesiei de medic.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
(6) Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop
terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la
vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a
cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
(7) Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.
VĂTĂMAREA FĂTULUI (ART.202 C.PEN.)
(1) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a împiedicat instalarea vieţii
extrauterine se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o
vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a
avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior
copilului o vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani,
iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni
la 3 ani.
(4) Vătămarea fătului săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată în
stare de tulburare psihică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) şi
alin. (2), ale cărei limite se reduc la jumătate.
(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) au fost săvârşite din culpă,
limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(6) Nu constituie infracţiune faptele prevăzute în alin. (1)-(3) săvârşite de
un medic sau de persoana autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina,
dacă acestea au fost săvârşite în cursul actului medical, cu respectarea
prevederilor specifice profesiei şi au fost făcute în interesul femeii gravide sau al
fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical.
(7) Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se
pedepseşte.

A. Violența în familie
3.3.1. Obiectul juridic
Infracțiunea prevăzută de art.199 C.pen. are ca obiect juridic, în principal
relațiile sociale referitoare la dreptul la viață, integritate corporală sau sănătate ,
adică acele relații sociale avute în vedere la incriminarea faptelor ce constituie
infracțiunile prevăzute de art. 188, art.189, art.194 și art.195 C.pen., cu
particularitatea că sunt săvârșite asupra unui membru de familie.
Obiectul material este constituit de corpul persoanei în viață, asupra căreia
se exercită elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 188, art.189,
art.194 și art.195 C.pen.
3.3.2. Subiecţii
Subiecții infracțiunii sunt circumstanțiați de text, în sensul că făptuitorul și
victima trebuie să aibă calitatea de membru de familie unul în raport cu celălalt,
așa cum este definit de art.177 C.pen.
În sensul legii penale, prin membru de familie se înțelege:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi
persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
b) soţul;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau
dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc;
d) persoanele adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele
fireşti.30
3.3.3. Latura obiectivă
Elementul material este reprezentat de acțiunile sau inacțiunile specifice
infracțiunilor incriminate prin art. 188, art.189, art.194 și art.195 C.pen.
Urmarea imediată constă într-o atingere adusă valorilor sociale
corespunzătoare unora dintre atributele fundamentale ale persoanei: viața,
integritatea corporală, sănătatea, dar și relațiilor de conviețuire în familie, bazate
pe rudenie, căsătorie sau relații asimilate.
3.3.4. Latura subiectivă
Forma de vinovăție va fi aceeași cu care se săvârșesc infracțiunile de
referință, respectiv intenția directă sau indirectă.
3.3.5. Modalităţi si forme
Modalitățile și formele pentru reglementarea art.199 C.pen. vor fi
modalitățile și formele pentru infracțiunile incidente.
3.3.6. Sancţiuni
30
Art.177 C.pen.
 Sancțiunile pentru infracțiunile săvârșite asupra unui membru de familie,
astfel cum sunt reglementate de art.199 C.pen., sunt cele prevăzute pentru fiecare
infracțiune enumerată la alin.1, al căror maxim special se majorează cu o pătrime.
Precizăm faptul că dispozițiile alin.2, în conformitate cu care acţiunea
penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu în cazul infracțiunilor prevăzute de
art.193 și art.196, atunci când sunt săvârșite asupra unui membru de familie, nu
înseamnă că legiuitorul a dorit să aplice majorarea de pedeapsă cu o patrime si
infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Referința legiuitorului se justifică
doar în raport de modalitatea de punere în mișcare a acțiunii penale și nu în raport
de existența unor forme agravare pedepsei în cazul infracțiunilor enumerate
limitativ la alin.1.

B. Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă

3.3.1. Obiectul juridic
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care ocrotesc dreptul
la viaţă, integritate corporală și sănătate al copilului nou-născut şi care sunt
vătămate sau puse în pericol prin atingerea adusă valorilor sociale apărate de
legea penală prin incriminarea acestei fapte.
Dreptul la viaţă, integritate corporală și sănătate al nou-născutului există
din momentul în care, procesul naşterii luând sfârşit, copilul este expulzat.
Legiuitorul a fixat și un termen în care uciderea sau vătămarea copilului
nou-născut să se producă pentru a fi incidente dispozițiile art.200 C.pen.,
respectiv nu mai târziu de 24 de ore de la naștere.
Prin fixarea acestui interval limitat, foarte apropiat de momentul naşterii,
în care trebuie să se comită fapta pentru a beneficia de atenuarea pedepsei, dacă
fapta se comite într-un moment mai îndepărtat şi nu imediat după naştere, fapta
va constitui una dintre infracțiunile de omor sau de vătămare a integrității
corporale.
Nu are relevanţă dacă nou-născutul este un copil normal sau anormal, dar
interesează ca acesta să se fi născut viu nu neapărat viabil.
Infracţiunea are ca obiect material corpul copilului nou născut, deoarece
asupra acestuia se exercită nemijlocit activitatea de ucidere sau de vătămare, cu
condiția ca elementul material specific fiecărei forme să fie săvârșit în intervalul
cuprins între momentul nașterii și limita celor 24 de ore de la acest moment.
Momentul de început al vieţii persoanei este cel al naşterii. Deşi s-ar
părea că determinarea acestui moment este simplă, în realitate nu este aşa.
Naşterea persoanei, implicit a vieţii, fiind un proces format din mai multe etape,
în literatura de specialitate s-au exprimat mai multe păreri asupra momentului în
care se poate considera că un om este în viaţă. După o opinie mai veche, omul
era considerat în viaţă din momentul în care fătul a dobândit, prin naştere,
existenţa extrauterină, independentă, moment pe care îl marchează respiraţia
copilului. Sub codul penal anterior, în literatura noastră de specialitate, s-a
exprimat şi punctul de vedere potrivit căruia, despre un om în viaţă se poate
vorbi nu neapărat din momentul respiraţiei copilului, ci chiar din momentul în
care copilul se angajează în procesul naşterii, prin urmare înainte ca acesta să fie
expulzat şi să-şi înceapă existenţa sa extrauterină. În literatura actuală de
specialitate există autori care consideră că momentul începerii vieţii trebuie
stabilit în raport cu rezultatele cercetărilor ştiinţifice medicale de care ar trebui
să ţină seama ştiinţa juridică şi practica judiciară sau că momentul începerii
vieţii ar fi condiţionat de particularităţile procesului naşterii în fiecare caz în
parte, neputând să se fixeze teoretic şi în abstract acest moment. 31
Legea apără copilul nou-născut indiferent dacă acesta prezintă sau nu
malformaţi. În situaţia special în care mama naşte siamezi, va exista două
infraţiuni de ucidere sau vătămare a copilului nou născut, chiar dacă numai unul
dintre fraţi a fost ucis sau vătămat în mod direct sau , iar celălalt a murit sau a
suportat o vătămare ca o consecinţă a primului deces sau vătămări. Copilul
trebuie să fie viu (nu viabil) în momentul în care mama acţionează pentru a-i
suprima viaţa sau a-l vătăma. Nu are nici o relevanţă naşterea prematură,
deoarece în orice condiţii copilul născut viu devine o persoană umană.
3.3.2. Subiecţii
Subiectul activ – mama copilului nou-născut
Subiectul activ al infracţiunii este mama copilului nou-născut aflată într-o
stare de tulburare psihică (subiect calificat).
Nu interesează dacă mama a conceput copilul în timpul sau în afara
căsătoriei ori dacă, fiind conceput în timpul căsătoriei a fost rezultatul relaţiilor
intime cu soţul său sau a fost conceput în cadrul unor relaţii extraconjugale.
Nu are însemnătate nici dacă copilul s-a născut în urma unor relaţii liber
consimţite ori impuse prin violenţă, sau profitând de starea de neputinţă a mamei
de a se apăra, nici dacă s-a născut în urma unor relaţii incestuoase ori alte
condiţii neobişnuite.
Mama copilului nou-născut poate fi instigată sau ajutată la uciderea sau
vătămarea copilului său de o altă persoană, străină faţă de copilul ucis sau
vătămat, sau dimpotrivă rudă apropiată a acestuia. De asemenea, este posibil ca,
la rândul său mama copilului nou-născut să instige sau să ajute o altă persoană la
uciderea sau vătămarea acestui copil, persoană care poate avea sau nu calitatea
de rudă apropiată a copilului ucis sau vătămat.
Problema sancţionării celui care instigă sau ajută pe mamă la uciderea
copilului ei nou-născut, cât şi a sancţionării mamei, în cazul când ea este cea
care instigă sau ajută o altă persoană la uciderea acestui copil, a ridicat şi ridică
încă dificultăţi în practica judiciară şi literatura de specialitate, prilejuind
exprimarea unor puncte de vedere contradictorii.
În literatura de specialitate, părerile în ceea ce priveşte sancţionarea
participanţilor la infracţiunea de pruncucidere, se diferenţiază, după cum
uciderea nou-născutului este considerată o infracţiune distinctă de omor,
infracţiune cu subiect calificat sau o formă atenuată a omorului.
31
Al. Boroi, Pruncuciderea şi Uciderea din culpă, Editura MI., Bucureşti, 1992, p.43
 Potrivit unei prime opinii, uciderea nou-născutului constituie un tip aparte
de omucidere, întrucât calităţile pe care trebuie să le întrunească atât subiectul
activ, cât şi subiectul pasiv sunt elemente constitutive ale acestei infracţiuni şi
nu circumstanţe atenuante ale omorului. Pornindu-se de la această premisă, se
susţine că încadrarea juridică a faptei participanţilor în mod distinct de fapta
autorului se află în dezacord cu principiul unităţii de infracţiune, precum şi cu
caracterul dependent al acţiunii participanţilor de cea a autorului principal. De
asemenea, se susţine că nu se poate admite coexistenţa în cuprinsul aceleiaşi
unităţi infracţionale a mai multor conţinuturi de infracţiune, cu răspunderi
diferite şi deci, nu se poate admite sancţionarea separată a participanţilor pentru
infracţiunile cu subiect activ calificat, în sensul ca aceştia să răspundă pentru o
altă infracţiune decât autorul.32
În literatura de specialitate s-a mai susţinut că, în materia circumstanţelor
penale trebuie făcute anumite diferenţieri. Astfel, trebuie să se facă distincţie
între circumstanţele „personale” şi circumstanţele „pur personale”, după cum
influenţează sau nu gravitatea faptei şi calificarea ei legală. 33
Potrivit acestui punct de vedere, circumstanţele personale, deci care
influenţează gravitatea faptei şi calificarea ei legală, trebuie asimilate, în ceea ce
priveşte efectele, în caz de participaţie, cu circumstanţele reale. De aici
concluzia că, întrucât calitatea de mamă influenţează asupra gravităţii faptei, cât
şi asupra calificării legale, aceasta înseamnă că, în cazul în care mama este
ajutată de o altă persoană la uciderea copilului ei nou-născut, acea persoană să
răspundă pentru complicitate. În sprijinul aceleiaşi idei s-a adus şi argumentul că
există fapte prevăzute de legea penală a căror autor nu poate fi decât o persoană
având o anumită calitate. În cazul acestor infracţiuni, calitatea cerută autorului
nu este relevantă ca circumstanţă personală, ci ca element constitutiv al
conţinutului infracţiunii, astfel încât, îndeplinirea acestei condiţii în ce-l priveşte
pe autor, operează faţă de toţi ceilalţi participanţi. În asemenea cazuri, nu poate
exista coautorat decât dacă toţi coautorii au calitatea cerută de lege. Pot exista
însă complici, instigatori la infracţiunea comisă de autorul calificat. Potrivit unei
alte opinii34, uciderea copilului nou-născut este, în esenţă, o faptă de omor
supusă însă unei sancţiuni atenuante sau, cu alte cuvinte, o formă atenuată a
omorului. În consecinţă, potrivit acestei opinii, participanţii la infracţiunea de
ucidere a copilului nou-născut trebuie să răspundă, independent de încadrarea
juridică a faptei penale săvârşite de autorul principal şi anume, ei vor răspunde
pentru omor. În cazul uciderii copilului nou-născut, prin urmare există o faptă de
omor care poate fi săvârşită de orice persoană care îndeplineşte condiţiile
generale cerute de lege pentru a deveni subiectul unei infracţiuni. Această faptă
este pedepsită însă mai uşor ca infracţiune de ucidere a nou născutului, atunci
32
Vintilă Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. III, Editura
Academiei, Bucureşti, 1971, p.76
33
O. Loghin, Sanctionarea participantilor în cazul pruncuciderii, „Dreptul” nr.5/2003,
p.128
34
G.Antoniu, Ocrotirea penala a vietii persoanei, în R.D.P. nr.1/2002, p.15
când în persoana făptuitorului sunt întrunite două condiţii care în concepţia
legiuitorului, fac ca omorul să fie privilegiat în mare parte şi anume:
a) subiectul activ al infracţiunii are calitatea de mamă a copilului;
b) mama copilului, în momentul săvârşirii faptei, se afla într-o stare de
tulburare psihică.
Aceste circumstanţe sunt personale, ele nu se răsfrâng asupra altor
persoane deoarece presupun o anumită stare psihică în care se află mama
ucigaşă, stare pe care participanţii nu o pot avea în legătură cu copilul născut de
autoarea principală. Ca atare, dacă mai multe persoane comit un omor asupra
copilului nou-născut, atunci mama, dacă s-a aflat în situaţia arătată, beneficiază
de regimul juridic atenuant, ceilalţi răspund pentru omor sau omor calificat, în
condițiile legii.
Situaţia se complică atunci când ne referim la poziţia mamei instigatoare
sau complice la fapta de omor comisă asupra copilului său. Potrivit unei decizii
de îndrumare a instanţei supreme, mama instigatoare sau complice ar urma să
răspundă pentru instigare sau complicitate la omor şi nu pentru instigare sau
complicitate la uciderea copilului nou născut.
Potrivit acestei opinii, soluţia este discutabilă. S-a susţinut că mama aflată
într-o stare de tulburare psihică păstrează această circumstanţă personală în orice
condiţii, adică nu numai când este autoare a faptei de pruncucidere, dar şi atunci
când este instigatoare sau complice la uciderea copilului său nou-născut
săvârşită de altă persoană.
Drept urmare, în acest caz, mama instigatoare sau complice ar urma să
răspundă pentru instigare sau complicitate la uciderea copilului nou născut. Nu
s-ar putea invoca argumentul că n-ar fi posibil ca instigatorul sau complicele să
răspundă pentru o altă infracţiune decât cea comisă de autorul principal.
Din moment ce acest argument a fost abandonat când a fost vorba de
răspunderea instigatorului şi complicelui la fapta de ucidere a nou-născutului de
către mamă(participanţii au răspuns pentru omor, iar mama pentru uciderea nou-
născutului), el ar putea fi abandonat şi în ipoteza inversă, a mamei instigatoare
sau complice la fapta aceluia care îi ucide copilul nou-născut 35.
Cert este că infracţiunea de ucidere a nou-născutului poate fi comisă
numai de mama aflată într-o stare de tulburare psihică, îmediat după naștere, dar
nu mai târziu de 24 de ore.
Subiectul pasiv – copilul nou-născut
Subiectul pasiv al infracţiunii trebuie să aibă calitatea de copil nou-născut,
indiferent dacă a fost născut din căsătorie sau din afara căsătoriei; calitatea de
subiect pasiv şi imediat al pruncuciderii nu o poate avea decât victima
nemijlocită a acţiunii făptuitorului.
Calitatea de nou-născut se obţine din luarea în considerare a procesului
naşterii.

35
Al.Boroi, Participatia penala in cazul infractiunii de pruncucidere, in R.D.P. nr.3/1996
 Un asemenea proces debutează prin contracţii interne specifice, însoţite de
dureri şi apoi desprinderea treptată a copilului de organismul matern, iar în final,
expulzarea acestuia.
Naşterea nu cuprinde exclusiv evenimentul final, ci ansamblul travaliului,
adică şi perioada de debut a procesului naşterii, urmată de fazele parcurse de
fiinţa umană în efortul ei de trecere de la mediul intrauterin la ambianţa externă.
În fazele respective se pot ivi complicaţii, afecţiuni congenitale grave, accidente,
etc., de care trebuie să ţină seama în stabilirea condiţiei de nou-născut viu.
Un copil se naşte viu când se manifestă prin ţipăt, mişcare, respiraţie,
semne distinctive, unanim acceptate.
Există situaţia ca nou-născutul să fie viu, dar aparent, să prezinte semnele
morţii, aceasta ca urmare a stării de asfixie, instalată prin întreruperea prematură
a circulaţiei placentare sau a obturării căilor respiratorii prin mucus. Este
posibilă şi o respiraţie intrauterină fără viaţă extrauterină ulterioară, în cazurile
în care circulaţia placentară s-a întrerupt în cursul travaliului, membranele s-au
rupt şi aerul din cavitatea uterină este inspirat de făt.
Instalarea respiraţiei este cel mai sigur mijloc prin care se indică viaţa
extrauterină, iar aceasta se constată prin metoda „docimaziei pulmonare” bazată,
la rândul său, pe ideea că greutatea plămânului respirat este redusă la
aproximativ jumătate faţă de cel nerespirat. Sunt însă şi excepţii de la această
regulă, la prematuri, stări de îngheţ, putrefacţie, sau altele de natură să modifice
greutatea plămânului.36
S-a stabilit că viaţa copilului născut după a 28-a săptămână de sarcină este
în general, asigurată. Înainte de acest termen, copilul s-ar putea dezvolta numai
prin mijloace speciale, iar cel născut înainte de luna a 6-a nu are nici o şansă de
supravieţuire.
Orice acţiune violentă a mamei asupra copilului (având drept scop
uciderea acestuia), în cazurile în care procesul naşterii se declanşează în mod
natural şi este vorba de un făt viu, constituie uciderea nou-născutului sau omor.
Violenţele pot însă să aibă un caracter accidental cum ar fi: intervenţii
chirurgicale necesare, asfixierea involuntară a copilului, violenţe pentru
degajarea corpului copilului, expulzii precipitate urmate de izbirea copilului de
un plan dur, dar acestea sunt totuşi cazuri particulare, care urmează a fi
identificate şi puse în legătură cu elementul intenţional.
După naştere, semnificative pentru stările accidentale sunt arsuri,
intoxicaţii, electrocutări, căderea copilului din braţele mamei, numai medicul
legist fiind cel care, în urma unui examen foarte atent, poate stabili dacă ele
provin din lovire cu un corp dur sau din căderea copilului de la înălţime.
De obicei, momentul când se consideră că o fiinţă umană a primit
calitatea de nou-născut este momentul declanşării procesului naşterii, în condiţii
de normalitate, asupra unui făt viu.

36
V. Belis, Medicina Legala, Editura Teora, 1992, p.147
 Timpul cât ar mai fi trăit dacă nu ar fi fost ucis, adică viabilitatea, nu este
determinantă în materie de uciderea nou-născutului.
Precizările mai sus menționate sunt valabile, mutatis mutandis, și în cazul
vătămării nou născutului.
3.3.3. Latura obiectivă
Elementul material constă într-o acţiune (inacţiune) de ucidere sau
vătămare exercitată asupra nou-născutului, prin orice mijloace apte a suprima
viaţa acestuia ori a-i leza acestuia integritatea corporală sau sănătatea, rezultate
care se constată, de regulă, prin acte medico-legale.
Infracţiunea se poate manifesta prin acţiune (sufocare, lovire, îngropare de
viu) sau omisiunea îndeplinirii unor acte de importanţă vitală pentru copil, cum
ar fi nehrănirea copilului, lăsarea în frig, abandonarea copilului într-un loc sau
mod care-l expune la moarte şi pe care mama avea obligaţia legală să le execute,
precum și acte de lovire ori violențe apte să producă nou-născutului leziuni
traumatice și vătămări ale sănătății, inclusiv cele care pot avea ca urmare
moartea acestuia.
O altă cerinţă esenţială este aceea ca acţiunea sau inacţiunea exercitată
asupra sau care afectează copilul nou născut să aibă loc „imediat după naştere”,
dar nu mai târziu de 24 de ore de la acest moment.
Starea de tulburare psihică a mamei se stabileşte prin examen medical,
psihiatric şi psihologic. Tulburările ce survin în timpul naşterii sau imediat după
naştere pot fi determinate de tulburări psihoemoţionale, hemoragii (în timpul
naşterii), şoc obstetrical.
Această stare se poate stabili cu atât mai exact cu cât se efectuează mai
aproape de momentul naşterii. Comportamentul femeii va putea fi apreciat prin
cercetarea cu atenţie a antecedentelor patologice, a evoluţiei sarcinii, a
constituţiei somato-psihice, a condiţiilor în care a avut loc naşterea.
Chiar dacă împrejurarea ce priveşte tulburarea psihică în care se găseşte
mama impune obligatoriu o expertiză medico-legală, stabilirea acestor stări nu
exclude utilizarea şi a altor mijloace de probă.
Specific infracţiunii de uciderea sau vătămarea nou-născutului este ca
urmarea imediată (de rezultat) să fie moartea sau vătămarea copilului nou-
născut.
Este necesar ca, între actul de agresiune comis de mamă asupra propriului
copil şi rezultatul constând în moartea sau vătămarea copilului, să se stabilească
legătura de la cauză la efect.
3.3.4. Latura subiectivă
Latura subiectivă ca element al conţinutului constitutiv al infracţiunii
cuprinde totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea conştiinţei
şi voinţei infractorului faţă de faptă şi urmările acesteia, pentru caracterizarea
faptei ca infracţiune.
 Este necesar ca intenţia de a ucide sau de a vătăma nou născutul să se fi
născut sau să se fi format ca urmare şi sub impulsul stării de tulburare psihică
consecutiv naşterii.
În cazul în care, hotărârea de a ucide sau vătăma copilul este anterioară,
preexistentă apariţiei tulburării psihice consecutive naşterii, nu poate fi vorba
despre o intenţie de a ucide formată ca efect şi sub imperiul respectivelor stări de
tulburare psiho-patologice şi, în consecinţă, nici de încadrarea faptei ca
infracţiune de ucidere sau vătămare prevăzută în art. 200 Cod penal.
În dovedirea faptului că mama şi-a ucis sau a vătămat copilul, în timp ce
se afla într-o stare de tulburare psihică, consecutiv naşterii, aşa cum cere art. 200
Cod penal, este necesară efectuarea unei expertize medicale, prin care să se
ateste că, în condiţiile concrete ale comiterii faptei, mama a acţionat sub
stăpânirea unei asemenea tulburări.
3.3.5. Modalităţi și forme
Consumarea infracţiunii de ucidere sau vătămare a nou-născutului are loc
în momentul când se produce moartea copilului nou-născut sau vătămarea
integrității corporale a copilului nou născut.
Având în vedere că faptele incriminate în art.200 C.pen. constituie forme
atenuate ale infracțiunilor contra vieții ori contra integrității corporale sau
sănătății, vor fi incidente conținuturile variantelor normative și faptice de la
aceste infracțiuni, la care se va adauga calitatea subiectului activ și starea de
tulburare psihică, în lipsa cărora nu poate exista infracțiunea de ucidere sau
vătămare a nou-născutului.
3.3.6. Sancţiuni
Sancțiunea pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere a nou născutului
(art.200 alin.1 C.pen) este pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, iar pentru
infracțiunea de vătămare a nou născutului (art.200 alin.2 C.pen.) este pedeapsa
închisorii de la o lună la 3 ani.
C. Întreruperea cursului sarcinii 37
3.3.1. Obiectul juridic
Obiectul juridic generic constă în ansamblul relaţiilor sociale ce ocrotesc
integritatea corporală sau sănătatea ce se nasc şi se desfăşoară în legătură cu
persoana vătămată.
Obiectul juridic special este alcătuit din relaţiile sociale ale căror existenţă
şi desfăşurare sunt condiţionate de apărarea vieţii, sănătăţii şi integrităţii
corporale a femeii, împotriva faptelor de întrerupere a cursului sarcinii în alte
condițiilor prevăzute de lege, precum şi din relaţiile cu privire la libertatea
femeilor însărcinate de a decide dacă păstrează sau nu produsul concepţiei.
37
Reprodus astfel cum a fost tratat în Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte teoretice si
de practică judiciară, Editura Fundației Romania de Maine, 2001, p.61 şi urm. și în Doinel Dinuica, Polixenia
Grecu ș.a.- Drept penal. Partea speciala, Vol.I, Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine ,
București, 2013, cu mențiunea că analiza infracțiunilor a fost actualizată conform Legii nr.286/2009 privind
Codul penal.
 Obiectul material al infracţiunii este corpul femeii însărcinate, precum şi
al fătului, asupra cărora se îndreaptă acţiunea făptuitorului.
3.3.2. Subiecţii
A. Subiectul activ poate fi orice persoană care efectuează activitatea de
întrerupere a cursului sarcinii în afara cadrului legal. Pot fi subiecţi activi ai
acestei infracţiuni inclusiv medicii de specialitate obstetrică ginecologie cu drept
de liberă practică, dacă întreruperea cursului sarcinii s-a efectuat în afara
instituțiilor medicale sau fără consimțământul femeii însărcinate sau vârsta
sarcinii a depășit 14 săptămâni.
B. Subiectul pasiv este femeia însărcinată căreia i s-a provocat întreruperea
de sarcină în mod ilegal ori i s-a provocat, ca urmare a întreruperii de sarcină, o
vătămare corporală sau chiar moartea.
3.3.3. Latura obiectivă
Infracţiunea se comite sub aspectul elementului material, printr-o acţiune
susceptibilă să provoace întreruperea cursului sarcinii. Mijloacele folosite pot fi
interne (administrarea unor substanţe avortive) sau externe (loviri).
Întreruperea cursului sarcinii poate interveni în orice moment, de la
constatarea prezenţei sarcinii până la naştere.
Acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii trebuie să aibă
ca urmare fie expulzarea produsului de concepție, fie uciderea fătului sau
distrugerea produsului concepţiunii, chiar dacă nu s-a produs expulzarea. De
asemenea, infracţiunea va exista şi când fătul a fost expulzat din corpul femeii,
însă prematur, ca urmare a substanţelor avortive folosite de făptuitor.
Legătura de cauzalitate trebuie stabilită între acţiunea ce constituie
elementul material al infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii şi urmarea
imediată a acesteia, respectiv expulzarea ori distrugerea produsului concepţiunii
sau moartea fătului.
3.3.4. Latura subiectivă
Această infracţiune este comisă cu intenţie directă. Autorul are prevederea
că acţiunea sau inacţiunea sa are ca urmare întreruperea cursului sarcinii şi
urmăreşte producerea acestui rezultat, cu sau fără consimţământul femeii
însărcinate.
În cazul variantei agravate, prevăzută de art. 201 alin. 3 C.pen., rezultatul
mai grav este săvârşit din culpă, transformându-se astfel în intenţie depăşită
(praeterintenţie).
3.3.5. Modalităţi și forme
Deşi este susceptibilă de a fi comisă în toate formele imperfecte, legea
sancţionează doar tentativa și doar pentru variantele normative reglementate de
art.201 alin.1 și 2 C.pen..
Infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii, fiind o acţiune materială,
consumarea ei are loc în momentul producerii urmării imediate, respectiv
întreruperea cursului sarcinii, cu uciderea ori expulzarea fătului.
 Textul de lege prevede o modalitate normativă simplă (forma tip), două
modalităţi agravate și două cauze de nepedepsire.
O primă modalitate agravată este aceea când întreruperea cursului sarcinii
se face fără consimţământul femeii însărcinate, iar celelalte două modalităţi
agravate (alin.2 și alin.3) au în vedere urmările mai grave ce pot apărea ca
urmare a întreruperii cursului sarcinii.
3.3.6. Sancţiuni
Infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii se sancţionează, în
modalitatea sa simplă, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar în
prima modalitate agravată, infracţiunea este sancţionată cu închisoare de la 2 la
7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă prin întreruperea cursului sarcinii (în condiţiile cerute de alin.1) s-a
cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală gravă, pedeapsa prevăzută este
de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare
moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi
interzicerea unor drepturi.
Alin. 4 al art. 201 C.pen. prevede că, dacă fapta este săvârşită de un medic,
pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi interdicţia exercitării profesiei de
medic, potrivit art. 66 alin.1 lit. g) C. pen.
Alin. 6 al art. 201 C.pen. prevede că nu constituie infracțiune întreruperea
cursului sarcinii în scop terapeutic, efectuată de medicul de specialitate
obstetrică ginecologie, până la vârsta sarcinii de 24 săptămâni, sau chiar și după
această vârstă, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
Ultimul alineat al art.201 C.pen. prevede ca și cauză de nepedepsire a
acestei infracţiuni, fapta femeii însărcinate care își întrerupe (singură) cursul
sarcinii.
Instituirea celor două cauze de nepedepsire este justificată de:
- un eventual pericol pentru viața sau sănătatea femeii, întreruperea
cursului sarcinii fiind singura cale de înlăturare a acestui pericol
- riscul iminent pentru făt de a prezenta la naștere grave leziuni fizice ori
psihice
- incompatibilitatea calității de subiect activ și subiect pasiv, concomitent
D. Vătămarea fătului
3.3.1. Obiectul juridic
Obiectul juridic al infracțiunii de vătămare a fătului constă în relațiile
sociale referitoare la viața, integritatea corporală sau sănătatea fătului, în timpul
sarcinii sau în timpul nașterii.
Obiectul material constă în corpul fătului, aflat în viața intrauterina sau
angajat în procesul nașterii.
3.3.2. Subiecţii
Subiectul activ al infracțiunii este necircumstanțiat în cazurile prevăzute
art.202 alin.1, 2 și 3 C.pen., putând fi orice persoană care răspunde penal și
circumstanțiat în cazul prevăzut de art.202 alin.4 C.pen., putând fi doar mama
aflată într-o stare de tulburare psihică.
Subiectul pasiv este fătul, căruia i se produce o vătămare în timpul nașterii
care a împiedicat instalarea vieții extrauterine ori căruia i se produce o vătămare
în timpul nașterii sau al sarcinii, care a cauzat, ulterior, o vătămare corporală ori
moartea copilului.
3.3.3. Latura obiectivă
Elementul material al laturii obiective poate fi atât o acțiune, cât și o
inacțiune, prin care se produce vătămarea fătului.
Spre exemplu, constituie element material al infracțiunii de vătămare a
fătului folosirea de către medic a forcepsului în timpul nașterii, fără respectarea
sau cu încălcarea protocoalelor profesionale.
De asemenea, poate constitui element material al infracțiunii orice acțiune
de violență exercitată asupra femeii însărcinate, aptă să vatăme fătul, cu
consecința împiedicării instalării vieții extrauterine sau a cauzării unei vătămări
corporale ori a morții copilului.
În ceea ce privește inacțiunea ca element material, aceasta este posibilă în
ipoteza în care trebuie să se acorde ajutor fătului şi acest lucru nu se întâmplă.
A săvârşit infracţiunea de vătămare a fătului prin inacţiune medicul care nu
a efectuat operaţia de cezariană, deşi se impunea, ci a aşteptat declanşarea naşterii
pe cale naturală deşi analizele efectuate în timpul naşterii şi în timpul sarcinii au
indicat faptul că fătul suferise o hemoragie cerebrală cât timp s-a aflat în uter şi în
momentul naşterii nu putea respira, situaţie care a condus ulterior la vătămarea
corporală a copilului, acesta fiind în imposibilitatea de a merge şi de a vorbi, fiind
hrănit prin tub.38
Urmarea imediată constă în vătămarea integrității corporale a fătului.
Legătura de cauzalitate trebuie stabilită între elementul material și urmarea
imediată.
3.3.4. Latura subiectivă
Forma de vinovăție cu care se poate săvârși infracțiunea de vătămare a
fătului poate fi intenția sau culpa, iar în cazul în care se produce moartea
copilului (ulterior nașterii), praeterintenția.
3.3.5. Modalităţi și forme
Infracțiunea este incriminată în patru variante normative, toate având ca
element material acțiunea de vătămare a fătului, în timpul sarcinii sau în timpul
nașterii.
3.3.6. Sancţiuni
Sancțiunile aplicate infracțiunii prevăzute de art.202 C.pen. sunt pedepse
privative de libertate, legiuitorul instituind exclusiv pedeapsa închisorii de la 3 la
7 ani (alin.1), de la 1 la 5 ani (alin.2 teza 1), de la 2 la 7 ani (alin.2 teza 2 – forma

38
Mihaela Rotaru, Elementul material al infracţiunii de vătămare a fătului prevăzută în articolul 202 din noul
Cod penal, Juridical Tribune ,Volume 3, Issue 1, June 2013, p.69
agravată), de la 3 luni la 2 ani (alin.3 teza 1), de la 6 luni la 3 ani (alin.3 teza 2 –
forma agravată).
În cazul în care faptele prevăzute la alin.1 și alin. 2 sunt săvârșite de către
mama aflată într-o stare de tulburare psihică, limitele pedepselor prevăzute la
aceste alineate se reduc la jumătate.
De asemenea, dacă faptele incriminate în alin.1, 2, 3 și 4 se săvârșesc din
culpă, limitele speciale se reduc la jumătate.
Legiuitorul a instituit în mod expres 2 excepții de la aplicarea art.202
C.pen.
Prima vizează situația în care faptele prevăzute la alin.1, 2 și 3 sunt
săvârșite de medic sau persoana autorizată să asiste nașterea sau să urmărească
sarcina, în timpul actului medical, în interesul femeii gravide sau al fătului, cu
respectarea protocoalelor specifice, iar rezultatul survine ca urmare a riscului
inerent actului medical, caz în care faptele nu constituie infracțiune
Cea de-a doua reprezintă o cauză de nepedepsire a femeii însărcinate care
vatămă fătul în timpul sarcinii, excepția fiind motivată de incompatibilitatea
calității de subiect activ și de subiect pasiv al femeii însărcinate, față de
împrejurarea că este imposibil să vatăme fătul fără să producă o vătămare propriei
persoane.

3.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 3

 Sancțiunile pentru infracțiunile săvârșite asupra unui membru de familie,

astfel cum sunt reglementate de art.199 C.pen., sunt cele prevăzute pentru
fiecare infracțiune enumerată la alin.1, al căror maxim special se majorează
cu o pătrime
 Dreptul la viaţă, integritate corporală și sănătate al nou-născutului există
din momentul în care, procesul naşterii luând sfârşit, acesta este expulzat
 Nu are relevanţă dacă nou-născutul este normal sau anormal, dar
interesează ca acesta să se fi născut viu, chiar cu scor Apgar mic sau
foarte mic
 Forma de vinovăție cu care se poate săvârși infracțiunea de vătămare a
fătului poate fi intenția sau culpa, iar în cazul în care se produce moartea
copilului (ulterior nașterii), preterintenția
  Legiuitorul a instituit în mod expres 2 excepții de la aplicarea aplicarea
art.202 C.pen. :
o Prima vizează situația în care faptele prevăzute la alin.1, 2 și 3 sunt
săvârșite de medic sau persoana competentă să asiste nașterea sau să
urmărească sarcina, în timpul actului medical, în interesul femeii
gravide sau al fătului, cu respectarea protocoalelor medicale
specifice, iar rezultatul survine ca urmare a riscului inerent actului
medical, caz în care faptele nu constituie infracțiune
o Cea de-a doua reprezintă o cauză de nepedepsire a femeii însărcinate
care vatămă fătul în timpul sarcinii, excepția fiind motivată de
incompatibilitatea calității concomitente de subiect activ și de
subiect pasiv al femeii însărcinate, față de împrejurarea că este
imposibil să vatăme fătul fără să producă o vătămare propriei
persoane.

Concepte şi termeni de reţinut

Membru de familie, nou născut, tulburare psihică, vătămarea fătului

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Analizaţi infracţiunea de ucidere ori vătămare a nou-

născutului săvârșită de către mamă, prevăzută de art. 200
C.pen.
2. Analizaţi conceptul de membru de familie, raportat la
dispozițiile art.199 C.pen.

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Care este termenul prevăzut de lege, pentru ca acțiunea de a ucide a

mamei asupra nou-născutului să primească încadrarea juridică a
infracțiunii de ucidere ori vătămare a nou născutului săvârșită de către
mamă?

RĂSPUNS: termenul legal este cuprins între momentul nașterii și cel mai târziu
24 de ore de la naștere.

2. Ce se întelege prin conceptul de membru de familie, în înțelesul legii

penale?
RĂSPUNS: prin membru de familie, în sensul legii penale, se înțelege persoana
care, în raportul subiect activ-subiect pasiv are calitatea de ascendent,
descendent, frate, soră, copil al fratelui/surorii, inclusiv cel care a dobândit
această calitate prin adopție soțul, persoana care a stabilit relații asemănătoare
acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc,
adoptatul și descendenții acestuia în raport cu rudele firești.

Bibliografie:
1. www.scj.ro
2. www.portal.just.ro
3. www.jurisprudența.org
4. www.juridice.ro
5. www.jurindex.ro
6. Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte teoretice si
de practică judiciară, Editura Fundației Romania de Maine, 2001
7. Doinel Dinuica, Polixenia Grecu ș.a. - Drept penal. Partea speciala, Vol.I,
Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013
8. Al. Boroi, Pruncuciderea şi Uciderea din culpă, Editura MI., Bucureşti,
1992
9. Vintilă Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal român,
vol. III, Editura Academiei, Bucureşti, 1971
10.O. Loghin, Sanctionarea participantilor în cazul pruncuciderii, „Dreptul”
nr.5/2003
11.G.Antoniu, Ocrotirea penala a vietii persoanei, în R.D.P. nr.1/2002,
12.Al.Boroi, Participatia penala in cazul infractiunii de pruncucidere, în
R.D.P. nr.3/1996
13.V. Belis, Medicina Legala, Editura Teora, 1992
14.Mihaela Rotaru, Elementul material al infracţiunii de vătămare a fătului
prevăzută în articolul 202 din noul Cod penal, Juridical Tribune ,Volume
3, Issue 1, June 2013
 INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII PERSOANEI

Cuprins

4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
A. Lipsirea de libertate în mod ilegal
4.3.1. Obiectul juridic
4.3.2. Subiecţii
4.3.3. Latura obiectivă
4.3.4. Latura subiectivă
4.3.5. Forme
4.3.6. Modalităţi
4.3.7. Sancţiuni
B. Amenințarea
4.3.1. Obiectul juridic
4.3.2. Subiecţii
4.3.3. Latura obiectivă
4.3.4. Latura subiectivă
4.3.5. Forme
4.3.6. Modalităţi
4.3.7. Sancţiuni
C. Șantajul
4.3.1. Obiectul juridic
4.3.2. Subiecţii
4.3.3. Latura obiectivă
4.3.4. Latura subiectivă
4.3.5. Forme
4.3.6. Modalităţi
4.3.7. Sancţiuni
4.4. Îndrumar pentru autoverificare

4.1. Introducere
 Libertatea persoanei fizice este o manifestare a stării de libertate a
omului şi constă în posibilitatea pe care fiecare membru al societăţii trebuie să
o aibă de a se deplasa nestingherit astfel încât să se poată manifesta potrivit
voinţei sale în cadrul vieţii sociale.
Cu excepţia limitărilor prevăzute explicit sau implicit de normele
juridice, care stabilesc fie activităţile interzise, fie, dimpotrivă, activităţile a
căror îndeplinire este impusă de lege, persoana fizică trebuie să aibă garantată
posibilitatea de a se deplasa şi activa în conformitate cu interesele sale şi
nimănui nu-i este permis să-i răpească această libertate.
Libertatea, fie fizică, fie psihică, este un atribut fundamental al
persoanei ca membră a societăţii, consacrată şi garantată prin Constituţia
României.

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

 însuşirea de către studenţi a caracteristicilor generale ale părţii

speciale a dreptului penal;
 cunoaşterea de către studenţi a structurii infracţiunilor contra
libertății persoanei, în general şi a infracţiunilor de lipsire de
libertate în mod ilegal, amenințarea și șantajul, în special;
 însuşirea elementelor constitutive ale infracţiunilor contra libertății
persoanei, în general şi a infracţiunilor de lipsire de libertate în mod
ilegal, amenințarea și șantajul, în special;
 dobândirea metodelor de analiză si interpretare specifice disciplinei
astfel încât, în concret, să se poată realiza o corectă încadrare
juridică a faptelor socialmente periculoase;
 aplicarea noţiunilor teoretice la probleme de practică judiciară.

Competenţele unităţii de învăţare:

 cunoaşterea terminologiei juridice;

 cunoaşterea accepţiunilor terminologiei specifice;
 înţelegerea sensurilor proprii fiecărei categorii şi fiecărui concept
juridic;
 cunoaşterea criteriilor de tipologizare a dreptului;
  stăpânirea principiilor fundamentale şi a regulilor de drept;
 interpretarea corectă a textelor juridice;
 perfecţionarea discursului juridic;
 însuşirea artei de a raţiona în drept;
 cultivarea spiritului de dreptate şi justiţie.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL(ART.205 C.PEN.)

(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 7 ani.
(2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în
imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.
(3) Dacă fapta este săvârşită:
a) de către o persoană înarmată;
b) asupra unui minor;
c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei,
pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
AMENINŢAREA (ART.206 C.PEN.)
(1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a
unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este
de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi
sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul
ameninţării.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
ŞANTAJUL (ART.207 C.PEN.)
 (1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere
ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine
ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag
a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana
ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în
alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în
scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru
altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

A. Lipsirea de libertate în mod ilegal39

4.3.1. Obiectul juridic
Potrivit dispozițiilor Constituției României, art. 23, libertatea individuală
este un drept fundamental al oricărui cetățean, drept ce include facultatea
individului de a dispune de persoana sa și dreptul de a fi protejat față de
acțiunile altor indivizi sau ale autorităților publice care ar aduce atingere acestei
facultăți.
Astfel, obiectul juridic generic, comun tuturor infracțiunilor contra
libertății persoanei, prevăzute de Partea specială, Titlul I, Capitolul VI din
Codul penal, este constituit din relațiile sociale a căror formare şi desfăşurare
este legată de persoana fizică şi drepturile personale imateriale ale acesteia.
Pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal relațiile sociale
încălcate fac referire la libertatea fizică a persoanei.
În cazul formelor agravate ale infracțiunii, menționate de alin.(3) și alin.
(4) al art.205 C.pen., există și un obiect juridic secundar, care constă în relațiile
sociale referitoare la integritatea corporală și sănătatea persoanei, respectiv la
dreptul la viață al persoanei.
Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, de regulă, este lipsită de
obiect material. Atunci când infracțiunea este comisă într-una din modalitățile
agravate prevăzute de alin.(3), lit.c) și alin.(4) al art.205 C.pen., obiectul
material va fi reprezentat de corpul victimei.
4.3.2. Subiecţii
A. Subiectul activ
Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană care întrunește
condițiile generale prevăzute de lege pentru a răspunde penal.
În cazul formei agravante prevăzute de alin.(3) al art.205 C.pen., sunt
întâlnite mai multe condiții ce trebuiesc îndeplinite de subiectul activ, și
anume: să fie înarmat sau să acționeze asupra unui minor sau să pună în
39
Reprodus astfel cum a fost tratat în Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte teoretice si
de practică judiciară, Editura Fundației Romania de Maine, 2001, p.64 şi urm. și în Doinel Dinuica, Polixenia
Grecu ș.a.- Drept penal. Partea speciala, Vol.I, Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine ,
București, 2013, cu mențiunea că analiza infracțiunilor a fost actualizată conform Legii nr.286/2009 privind
Codul penal.
pericol sănătatea sau viața victimei. Ocazional variantele normative pot fi
cumulate de făptuitor. Spre exemplu făptuitorul înarmat răpește un minor,
punându-i în pericol sănătatea și chiar viața.
Participația penală în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal este posibilă în toate formele: coautorat, complicitate și instigare.
B. Subiectul pasiv
În reglementarea actuală a infracțiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal, subiectul pasiv este necircumstanțiat de text. Astfel, subiect pasiv al
acestei infracțiuni poate fi orice persoană fizică care a fost lipsită de libertate în
mod ilegal.
În situația în care, persoana lipsită de libertate în mod ilegal este un
minor se consideră că fapta este săvârșită în condițiile uneia dintre
circumstanțele agravate menționate de alin.(3), art. 205 C.pen.
4.3.3. Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal
constă într-o acţiune ce are drept rezultat lipsirea de libertate fizică a unei
persoane sau într-o inacţiune ce rezidă în omisiunea de a pune în libertate o
persoană atunci când au încetat temeiurile pentru privarea sau restrângerea
libertăţii acesteia.
Dar, pentru ca elementul material să existe, cerinţa esenţială este ca
privarea de libertate să fie ilegală. Nu este îndeplinită această cerinţă atunci
când privarea de libertate este îngăduită (reţinerea în carantină, în unităţi
militare) şi dacă aceasta este legală (legitimă), cum ar fi măsurile preventive
sau reţinerea în cazul infracţiunilor flagrante.
Elementul material al infracțiunii se va realiza chiar dacă privarea de
libertate s-a produs pentru o scurtă perioadă de timp, suficientă însă pentru a
constitui o împiedicare a subiectului pasiv de a se mișca liber. De asemenea, nu
are relevanță pentru realizarea elementului material al infracțiunii regimul la
care a fost supusă victima, respectiv dacă acesta a fost mai blând sau mai
riguros. În cazul în care, prin fapta săvârșită a fost pusă în pericol sănătatea sau
viața victimei sau atunci când fapta a avut ca urmare moartea victimei, fapta va
fi apreciată ca modalitate agravantă și va fi sancționată potrivit prevederilor
alin.(3), respectiv alin.(4) al art.205 C.pen.
Urmarea imediată în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal este, în acelaşi timp, un rezultat şi o stare; un rezultat în sensul că
victima este lipsită de libertate fizică, și o stare, fiindcă victima nu se mai poate
manifesta potrivit voinţei sale atâta timp cât durează privarea de libertate. 40
Realizarea acestei urmări presupune, în mod obiectiv, trecerea unui
oarecare interval de timp, existența unei continuități, de-a lungul căreia victima
să resimtă starea de restricție la care este supusă prin acțiunea făptuitorului.

40
Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, „Drept penal – Partea Specială”, Editura Continent, XXI, 1996, p.94
 Legătura de cauzalitate trebuie stabilită între acțiunea sau inacțiunea ce
constituie elementul material și urmarea imediată.
4.3.4. Latura subiectivă
Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se poate săvârși, în
formele incriminate prin art.205 alin.1 și alin.2 C.pen., cu intenție directă sau
indirectă sau cu praeterintenție, atunci când fapta a avut ca urmare moartea
victimei (art.205 alin.4 C.pen.).
4.3.5. Forme și modalități
Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este reglementată într-o
formă tip (alin.1), o formă asimilată (alin.2) și două forme agravate (alin.3 și
alin.4).
În forma tip și cea asimilată, infracțiunea există dacă făptuitorul lipsește
de libertate o persoană în mod ilegal.
Pot constitui modalități faptice prin care se realizează elementul material
al infracțiunii în forma tip și cea asimilată: închiderea unei persoane într-o
încăpere din care nu poate ieși, urcarea ei cu forța într-un vehicul și
transportarea într-un loc unde este lipsită de posibilitatea de a se deplasa,
împiedicarea unei persoane de a merge într-un anumit loc sau de a părăsi un
anumit loc, răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima
voința ori de a se apăra.
Formele agravate sunt reglementate în funcție de:
- modul în care se săvârșește fapta (făptuitorul este înarmat)
- persoana asupra căruia se răsfrânge acțiunea care constituie elementul
material al infracțiunii (minorul)
- consecințele pe care le produce fapta (punerea în pericol a sănătății sau
vieții victimei sau chiar moartea acesteia)
a) Fapta este săvârșită de o persoană înarmată.
Această modalitate agravată există numai în situația în care, în
momentul săvârșirii acțiunii infracționale, subiectul activ era înarmat. Se
consideră că o persoană a fost înarmată atunci când, la momentul comiterii
infracțiunii, aceasta avea asupra sa o armă, care este special confecționată
pentru a servi la apărare sau la atac. Potrivit art. 179 alin.(1) C.pen., armele
sunt instrumente, dispozitive sau piese declarate astfel prin dispoziții legale, iar
alin.(2) al aceluiași articol din reglementarea în vigoare menționează că „sunt
asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite drept arme și
care au fost întrebuințate pentru atac”.
Deținerea unei arme de către subiectul activ are un efect intimidant
asupra victimei, aspect ce conduce la săvârșirea faptei cu mai multă ușurință.
Pericolul social al acestei circumstanțe reiese din posibilitatea făptuitorului de
a folosi arma deținută împotriva victimei sau a altor persoane.
Nu este relevant dacă făptuitorul a amenințat victima cu arma pe care a
avut-o asupra sa în momentul săvârșirii infracțiunii sau dacă numai prin
comportamentul său a lăsat să se înțeleagă că există disponibilitate de a folosi
arma. Pentru a considera că infracțiunea a fost săvârșită în această modalitate
agravată este suficient ca făptuitorul să poarte arma la vedere sau într-o
manieră în care aceasta putea fi văzută de către subiectul pasiv al infracțiunii
sau de către alte persoane. În situația în care, în mod eronat, victima a apreciat
că făptuitorul are asupra sa o armă, dar care în realitate nu există, nu sunt
întrunite elementele constitutive ale acestei modalități agravate.
b) Fapta este săvârșită asupra unui minor.
În această modalitate agravată a infracțiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal, cauza agravării constă în împrejurarea că victima este un minor,
rațiunea consacrării sale fiind aceea a “repercursiunile pe care săvârșirea faptei
le-ar avea asupra dezvoltării normale a minorului și de rezonanța ce ar stârni-o
în sufletul și conștiința minorului” .41
Minoritatea victimei „trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, în
cel al executării acesteia. De asemenea, este necesar ca făptuitorul să fi
cunoscut sau să fi acceptat împrejurarea că victima este o persoană care nu a
împlinit 18 ani”.42
c)Fapta pune în pericol sănătatea sau viața victimei.
Pentru ca această formă agravată să existe este necesar ca pericolul la
care textul incriminator se referă să reflecte riscul ca victima să-și piardă viața
sau să sufere o vătămare a sănătății. Va întruni elementele constitutive ale
infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în varianta prevăzută de art.205
alin.3 lit.c) C.pen., fapta persoanei de a ține victima într-o locuință neîncălzită,
pe timpul iernii, administrarea, în mod repetat, de substanțe narcotice sau
închiderea victimei într-o cameră unde locuiește o persoană care suferă de o
boală infecto-contagioasă.
Pentru existența infracțiunii în această modalitate agravată nu este
necesar ca starea de pericol pentru sănătatea sau viața victimei să se manifeste
pe toată durata lipsirii de libertate, fiind suficient ca viața sau sănătatea
victimei să fie puse în pericol un interval de timp relativ.
d) Fapta a avut ca urmare moartea victimei
Sub aspect subiectiv, această modalitate se caracterizează prin intenție
depășită (praeterintenție), deoarece rezultatul acțiunii sau inacțiunii
făptuitorului este unul cu mult mai grav față de cel prevăzut și acceptat.
Ca și în celelalte forme agravate ale infracțiunii, modalitatea prin care
subiectul activ a procedat la lipsirea de libertate a victimei nu prezintă niciun
fel de relevanță decât în ceea ce privește individualizarea pedepsei.
4.3.6. Sancţiuni
Lipsirea de libertate în mod ilegal se sancționează cu pedeapsa
închisorii de la 1 la 7 ani (pentru forma tip și cea asimilată), de la 3 la 10 ani
(pentru varianta agravată prevăzută la alin.3) și de la 7 la 15 ani și interzicerea

41
V. Dongoroz și colab., op.cit., vol.III, p.294
42
I. Pascu, M. Gorunescu, Drept penal, partea specială, Editura Hamangiu, 2008, p.158
 unor drepturi (pentru varianta agravată prevăzută la alin.4). Tentativa se
pedepsește pentru formele prevăzute de art.205 alin.1-3 C.pen.

B. Amenințarea
4.3.1. Obiectul juridic
Obiectul juridic special al infracţiunii de ameninţare este libertatea
psihică a persoanei, în sensul de libertate de a trăi şi de a acţiona conform
voinţei şi intereselor sale, fără teama că i s-ar putea pricinui un rău.
Infracţiunea de amenințare nu are obiect material.
4.3.2. Subiecţii
Subiect activ al infracţiunii de ameninţare poate fi orice persoană
(subiect activ necalificat).
Participaţia este posibilă întotdeauna sub forma instigării şi a
complicităţii.
Coautoratul este posibil numai dacă fapta este comisă printr-o acţiune
care se poate realiza prin cooperarea nemijlocită a mai multor persoane (de
exemplu, printr-o scrisoare de ameninţare).
Subiect pasiv poate fi orice persoană (necalificat).
4.3.3. Latura obiectivă
A. Elementul material constă într-o acţiune de ameninţare, adică de
aducere la cunoştinţa victimei a faptului că împotriva sa ori a unei alte persoane
se va săvârşi o infracţiune sau o faptă păgubitoare.
Acţiunea de ameninţare se poate realiza prin orice mijloace (verbal, în
scris, prin mijloace de comunicare la distanţă, prin gesturi semnificative, în
mod direct sau prin intermediul unei terţe persoane etc.).
Ameninţarea poate fi explicită (se indică anume răul care va fi
pricinuit) sau implicit (victima este lăsată să deducă răul cu care este
ameninţată).
Acţiunea de ameninţare trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe
esenţiale:
a) Obiectul ameninţării să fie săvârşirea unei infracţiuni sau a unei
fapte păgubitoare.
Infracţiunea cu care se ameninţă poate fi oricare dintre infracţiunile
prevăzute de lege care pot avea ca subiect pasiv o persoană fizică. Prin „faptă
păgubitoare” se înţelege orice acţiune sau inacţiune producătoare de prejudicii
materiale.
Fapta nu constituie infracţiune dacă făptuitorul ameninţă cu folosirea
unei căi legale (că va intenta un proces sau va denunţa săvârşirea unei
infracţiuni etc.) ori cu exercitarea unui drept sau cu îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu etc.
b) Infracţiunea sau fapta păgubitoare cu care se ameninţă trebuie să
fie îndreptată împotriva persoanei ameninţate sau a altei persoane.
 Textul de lege nu impune ca persoana (alta decât victima infracțiunii)
împotriva căreia se poate îndrepta infracțiunea sau fapta păgubitoare să aibă o
anumită calitate în raport de făptuitor, rezultată din rudenie, căsătorie, afinitate,
raporturi contractuale sau de serviciu, etc.astfe
c) Ameninţarea să fie de natură să alarmeze victima.
Aceasta înseamnă că ameninţarea trebuie să fie serioasă, şi aptă să
insufle temerea că infracţiunea sau fapta păgubitoare va fi săvârşită într-un
viitor nu prea îndepărtat. Nu este necesar ca ameninţarea să fi produs efectiv o
temere celui ameninţat, fiind suficient să existe posibilitatea producerii
acesteia.
B. Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru libertatea
psihică a victimei.
C. Legătura de cauzalitate trebuie stabilită între acţiunea de
ameninţare şi urmarea imediată.
4.3.4. Latura subiectivă
Forma de vinovăție cu care se săvârșește infracţiunea de ameninţare
este intenţia directă sau indirectă.
4.3.5. Forme și modalități
Consumarea infracţiunii de ameninţare are loc în momentul când
ameninţarea a ajuns la cunoştinţa victimei. Tentativa nu se pedepseşte.
Dacă ameninţarea este urmată imediat de săvârşirea infracţiunii cu care
s-a ameninţat, acea infracţiune absoarbe în mod natural ameninţarea, ca fază a
desfăşurării ei (de exemplu, ameninţarea cu moartea, urmată de uciderea
victimei).
Dacă însă de la ameninţare şi până la comiterea infracţiunii a trecut un
anumit interval de timp va exista un concurs de infracţiuni.
4.3.6. Sancţiuni
Sancțiunea pentru infracțiunea de amenițare este pedeapsa închisorii de
la 3 luni la un an sau pedeapsa amenzii, fără ca pedeapsa aplicată să poată
depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul
ameninţării.

C. Șantajul
4.3.1. Obiectul juridic
În cazul infracţiunii de şantaj ca şi în cazul infracţiunii de ameninţare
obiectul ocrotirii îl reprezintă libertatea individuală privită sub aspectul psihic.
Această libertate este grav atinsă atunci când se foloseşte violenţa sau
ameninţarea în vederea obţinerii unor foloase materiale.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi
normală desfăşurare sunt condiţionate de apărarea libertăţii persoanei sub
aspectul libertăţii psihice (morale, spirituale) de acţiona fără a fi constrânsă prin
ameninţare sau violenţă să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.
 În cazul infracțiunii de șantaj poate exista și un obiect juridic adiacent,
care constă în acele relaţii sociale ce sunt vătămate sau periclitate prin folosul
injust, de natură patrimonială sau nepatrimonială, urmărit de făptuitor. Astfel
de relaţiile sociale pot fi legate de patrimoniul persoanei, dacă constr ngerea
este exercitată n vederea obţinerii unui folos patrimonial sau de un interes de
altă natură (de serviciu, de familie, profesional, etc.).
Obiectul material, de regulă, nu există în cazul infracțiunii de șantaj.
Dobândirea în mod injust a unui folos,ca urmare a săvârșirii infracțiunii, este o
consecință a acesteia și nu o condiție a existenței infracțiunii.
4.3.2. Subiecţii
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană care răspunde penal
(subiect activ necalificat).
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiectul pasiv este persoana faţă de care se exercită acţiunea de
constrângere (prin violenţă sau ameninţare) pentru a o determina să dea, să
facă, să nu facă sau să sufere ceva. Poate fi subiect pasiv orice persoană
(subiect pasiv necalificat).
4.3.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii de şantaj constă în acţiunea
făptuitorului de a constrânge o altă persoană, prin violenţă sau ameninţare
pentru ca aceasta să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.
Pentru ca acţiunea de constrângere să aibă semnificaţia penală atribuită
de text, aceasta trebuie să îndeplinească două cerinţe:
a) constrângerea trebuie să fie de natură a produce celui împotriva
căruia se exercită o stare de temere.
Dacă însă persoana împotriva căreia s-a îndreptat acţiunea
făptuitorului, nu a luat în seamă nici un moment pericolul la care era expusă,
această împrejurare denotă că, în raport cu respectiva persoană, acţiunea de
constrângere nu era de natură să provoace un sentiment de îngrijorare şi deci
că faţă de aceasta nu este realizat elementul material.
b) constrângerea trebuie efectuată în vederea determinării subiectului
pasiv să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.
În fapt, constrângerea poate fi exercitată sub forma violenței sau a
amenințării.
În varianta agravată a infracțiunii, amenințarea poate viza fapte reale
sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un
membru de familie al victimei.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată în cazul infracțiunii de șantaj constă într-o îngrădire
a libertăţii morale a victimei de a acţiona în mod liber, potrivit propriei voințe,
ca urmare a stării de temere produse de constrângerea sa de către subiectul
pasiv.
 C. Legătura de cauzalitate
Pentru existența infracțiunii de șantaj, este necesar să se stabilească
legătura între acţiunea făptuitorului realizată prin constrângere – ameninţare
sau violenţă - şi starea de temere a victimei.
4.3.4. Latura subiectivă
Infracţiunea de șantaj se comite, sub aspectul formei de vinovăție, cu
intenţie directă.
Autorul acţionează având reprezentarea că prin fapta sa va exercita o
constrângere (prin violenţă sau ameninţare) asupra victimei pentru a o
determina să facă, să nu facă, să dea sau să sufere ceva şi urmăreşte producerea
acestui rezultat cu scopul de a dobândi un folos injust pentru sine sau pentru
altul.
4.3.5. Forme și modalități
Actele preparatorii și tentativa nu sunt pedepsite.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul exercitării constrângerii,
prin violenţă sau ameninţare, moment în care se produce încălcarea libertăţii
morale a victimei.
Infracțiunea de șantaj este incriminată într-o formă tip (alin.1), o formă
asimilată (alin.2) și o formă agravată (alin.3).
4.3.6. Sancţiuni
Sancțiunea prevăzute de dispozițiile art.207 C.pen. pentru infracțiunea
de șantaj este pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani (alin.1 și 2) și de la 2 la 7
ani (alin.3).

4.4. Îndrumar pentru autoverificare

4.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 4

 infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal constă în relațiile sociale

privind libertatea fizică a persoanei.
 în cazul formelor agravate ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal, menționate de alin.(3) și alin.(4) al art.205 C.pen., există și un
obiect juridic secundar, care constă în relațiile sociale referitoare la
integritatea corporală și sănătatea persoanei, respectiv la dreptul la viață
al persoanei.
 infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, de regulă, este lipsită de
obiect material, dar atunci când infracțiunea este comisă într-una din
 modalitățile agravate prevăzute de alin.(3), lit.c) și alin.(4) al art.205
C.pen., obiectul material va fi reprezentat de corpul victimei
 subiectul activ al infracțiunii de lipsire de liberatate în mod ilegal poate fi
orice persoană care întrunește condițiile generale prevăzute de lege
pentru a răspunde penal
 elementul material al infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal
constă într-o acţiune ce are drept rezultat lipsirea de libertate fizică a
unei persoane sau într-o inacţiune ce rezidă în omisiunea de a pune în
libertate o persoană atunci când au încetat temeiurile pentru privarea sau
restrângerea libertăţii acesteia
 Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se poate săvârși, în
formele incriminate prin art.205 alin.1 și alin.2 C.pen., cu intenție directă
sau indirectă sau cu praeterintenție, atunci când fapta a avut ca urmare
moartea victimei (art.205 alin.4 C.pen.)
 formele agravate sunt reglementate în funcție de:
o modul în care se săvârșește fapta (făptuitorul este înarmat)
o persoana asupra căruia se răsfrânge acțiunea care constituie
elementul material al infracțiunii (minorul)
o consecințele pe care le produce fapta (punerea în pericol a
sănătății sau vieții victimei sau chiar moartea acesteia)
 Obiectul juridic special al infracţiunii de ameninţare este libertatea
psihică a persoanei, în sensul de libertate de a trăi şi de a acţiona
conform voinţei şi intereselor sale
 Subiect activ al infracţiunii de ameninţare poate fi orice persoană
(subiect activ necalificat).
 Subiect pasiv poate fi orice persoană (necalificat).
 Acţiunea de ameninţare se poate realiza prin orice mijloace (verbal, în
scris, prin mijloace de comunicare la distanţă, prin gesturi
semnificative, în mod direct sau prin intermediul unei terţe persoane
etc.).
 în cazul infracțiunii de șantaj, obiectul juridic special îl constituie
relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare sunt condiţionate
de apărarea libertăţii persoanei sub aspectul libertăţii psihice (morale,
spirituale) de acţiona fără a fi constrânsă prin ameninţare sau violenţă să
dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.
 în cazul infracțiunii de șantaj poate exista și un obiect juridic adiacent,
care constă în acele relaţii sociale ce sunt vătămate sau periclitate prin
folosul injust, de natură patrimonială sau nepatrimonială, urmărit de
făptuitor. Astfel de relaţii le sociale pot fi legate de patrimoniul
persoanei, dacă constrângerea este exercitată în vederea obţinerii unui
folos patrimonial sau de un interes de altă natură (de serviciu, de familie,
profesional, etc.).
  infracţiunea de șantaj se comite, sub aspectul formei de vinovăție, cu
intenţie directă.

Concepte şi termeni de reţinut

Lipsire de libertate, amenințare, șantaj, libertate psihică

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Analizați structura conținutului infracțiunii de AMENINȚARE.

2. Analizați structura conținutului infracțiunii de LIPSIRE DE
LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL.
3. Enumerați și analizați aspectele comune ale infracțiunilor contra
libertății persoanei

Teste de evaluare/autoevaluare
1. Forma de vinovăție cu care se poate săvârși infracțiunea de șantaj
este:
a. culpa
b. intentia directă și intenția indirectă
c. praeterintentia
d. doar intentia directă
ANS: D

1. Forma de vinovăție cu care se poate săvârși infracțiunea de

amenințare este:
a. culpa
b. intentia directă și intenția indirectă
c. praeterintentia
d. doar intentia directă
ANS: B
INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII ȘI INTEGRITĂȚII SEXUALE

Cuprins

5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare
5.3.1. Aspecte comune ale infracţiunilor prevăzute de art.218-223
C.pen.
1. Obiectul
2. Subiecţii
3. Latura obiectivă
4. Latura subiectivă
5. Forme modalități
6. Sancţiuni
5.3.2. Aspecte particulare ale infracțiunii de viol
5.4. Îndrumar pentru autoverificare

5.1. Introducere

În cadrul grupului infracţional contra persoanei, infracţiunile privitoare la

viaţa sexuală se constituie ca un subgrup aparte, caracterizat prin
specificul valorilor sociale ce formează obiectul ocrotirii juridice, şi
anume libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, pe de o parte, şi
moralitatea vieţii sexuale, pe de altă parte.
În viaţa sa sexuală, persoana este interesată într-o astfel de desfăşurare
(normală) a relaţiilor sociale care să asigure atributelor sale esenţiale:
viaţa, integritatea fizică şi psihică, libertatea, demnitatea. De asemenea, şi
societatea este interesată în desfăşurarea normală a vieţii sexuale a
individului pentru asigurarea desfăşurării demografice normale.
Libertatea sexuală este un aspect al libertăţii persoanei şi are drept corolar
inviolabilitatea sexuală a persoanei. Moralitatea vieţii sexuale presupune
 desfăşurarea acesteia prin practicarea de raporturi sexuale normale, al
căror rezultat firesc este procrearea.
Încălcarea acestor norme ale vieţii sexuale este contrară unor interese
sociale fundamentale, iar faptele prin care se aduce atingere libertăţii sau
moralităţii vieţii sexuale a persoanei sunt socialmente periculoase, de ele
depinzând desfăşurarea normală a vieţii.

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

 însuşirea de către studenţi a caracteristicilor generale ale părţii speciale

a dreptului penal;
 cunoaşterea de către studenţi a structurii infracţiunilor privind viaţa
sexuală;
 însuşirea elementelor constitutive ale infracţiunilor privind viaţa
sexuală;
 dobândirea metodelor de analiză si interpretare specifice disciplinei
astfel încât, în concret, să se poată realiza o corectă încadrare juridică a
faptelor care pot întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni;
 aplicarea noţiunilor teoretice la probleme de practică judiciară.

Competenţele unităţii de învăţare:

 cunoaşterea terminologiei juridice;

 cunoaşterea accepţiunilor terminologiei specifice;
 înţelegerea sensurilor proprii fiecărei categorii şi fiecărui concept
juridic;
 cunoaşterea criteriilor de tipologizare a dreptului;
 stăpânirea principiilor fundamentale şi a regulilor de drept;
 interpretarea corectă a textelor juridice;
 perfecţionarea discursului juridic;
 însuşirea artei de a raţiona în drept;
 cultivarea spiritului de dreptate şi justiţie.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare43

5.3.1. ASPECTE COMUNE ALE INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE DE

ART.218-223 C.PEN.

Legiuitorul a inclus într-o categorie distinctă infracţiunile privind viaţa

sexuală, şi anume în capitolul VIII din titlul consacrat de Codul penal
infracţiunilor contra persoanei, sub denumirea „Infracţiuni contra libertății și
integrității sexuale”.
Din această categorie fac parte următoarele infracţiuni:
VIOLUL (ART.218 C.PEN)
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit
prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(la 02-11-2020 Alineatul (1) din Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I ,
Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr.
217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din
30 octombrie 2020)
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare
vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi atunci când:
(la 02-11-2020 Partea introductivă a Alineatului (3) din Articolul 218 ,
Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 5,
Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020)
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
b) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o
persoană care convieţuieşte cu victima;

43
Reprodus astfel cum a fost tratat în Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte teoretice si
de practică judiciară, Editura Fundației Romania de Maine, 2001, p.77 şi urm. și în Doinel Dinuica, Polixenia
Grecu ș.a.- Drept penal. Partea speciala, Vol.I, Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine ,
București, 2013, cu mențiunea că analiza infracțiunilor a fost actualizată conform Legii nr.286/2009 privind
Codul penal.
 (la 02-11-2020 Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 218, Capitolul VIII,
Titlul I, Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din
LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 1012 din 30 octombrie 2020)
c) victima este un minor;
(la 23-05-2016 Lit. c) a alin. (3) al art. 218 a fost modificată de pct. 5 al
art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016.)
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa
victimei în orice alt mod;
(la 02-11-2020 Litera e) din Alineatul (3) , Articolul 218 , Capitolul
VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 5, Articolul I
din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020)
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
(3^1) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi atunci când faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au fost comise faţă
de un minor în circumstanţele prevăzute la alin. (3) lit. a), b) şi d)-f) sau de către
o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii
sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau
proxenetism asupra unui minor.
(la 02-11-2020 Articolul 218 din Capitolul VIII , Titlul I , Partea
SPECIALĂ a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 217 din
29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30
octombrie 2020)
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(la 02-11-2020 Alineatul (4) din Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea
SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 217 din
29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30
octombrie 2020)
(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune
în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
AGRESIUNEA SEXUALĂ (ART.219 C.PEN)
(1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o
persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau
de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare, se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi atunci când:
 a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
b) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o
persoană care convieţuieşte cu victima;
(la 02-11-2020 Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 219 , Capitolul VIII
, Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din
LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 1012 din 30 octombrie 2020)
c) victima este un minor;
(la 23-05-2016 Lit. c) a alin. (2) al art. 219 a fost modificată de pct. 6 al
art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016.)
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa
victimei în orice alt mod;
(la 02-11-2020 Litera e) din Alineatul (2) , Articolul 219 , Capitolul VIII,
Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din
LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 1012 din 30 octombrie 2020)
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
(2^1) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi atunci când faptele prevăzute la alin. (1) au fost comise
faţă de un minor în circumstanţele prevăzute la alin. (2) lit. a), b) şi d)-f) sau de
către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi
integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau
proxenetism asupra unui minor.
(la 02-11-2020 Articolul 219 din Capitolul VIII , Titlul I , Partea
SPECIALĂ a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 217 din
29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30
octombrie 2020)
(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de
săvârşirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) şi alin. (2), fapta
constituie viol.
(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare
la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se
pedepseşte
ACTUL SEXUAL CU UN MINOR (ART.220 C.PEN.)
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte
de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 şi 16 ani
se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
 (2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a
împlinit vârsta de 14 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Fapta prevăzută la alin. (1), comisă de un major cu un minor cu
vârsta între 16 şi 18 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi dacă:
a) minorul este membru de familie al majorului;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de
autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată
unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de
incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(4) Fapta prevăzută la alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o
persoană care convieţuieşte cu acesta;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de
autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată
unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de
incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani.
(5) Fapta prevăzută la alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o
persoană care convieţuieşte cu acesta;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de
autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată
unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de
incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani.
(6) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la alin. (4) lit. e) nu se
sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.
(7) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(5) se pedepseşte.
 (la 02-11-2020 Articolul 220 din Capitolul VIII , Titlul I , Partea
SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 217 din
29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30
octombrie 2020)
CORUPEREA SEXUALĂ A MINORILOR (ART.221)
(1) Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art.
220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum şi
determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc
cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(la 02-11-2020 Alineatul (1) din Articolul 221 , Capitolul VIII , Titlul I ,
Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr.
217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din
30 octombrie 2020)
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 8 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi, atunci când:
(la 02-11-2020 Partea introductivă a Alineatului (2) din Articolul 221 ,
Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 11,
Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020)
a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o
persoană care convieţuieşte cu acesta;
(la 02-11-2020 Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 221, Capitolul VIII,
Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din
LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 1012 din 30 octombrie 2020)
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de
autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată
unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de
incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
(la 02-11-2020 Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 221 , Capitolul VIII
, Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din
LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 1012 din 30 octombrie 2020)
c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
d) fapta a pus în pericol viaţa minorului.
(la 23-05-2016 Lit. d) a alin. (2) al art. 221 a fost introdusă de pct. 9 al
art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016.)
(2^1) Fapta prevăzută la alin. (1), comisă de un major cu un minor cu
vârsta între 14 şi 18 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la două luni la 3 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi dacă:
 a) minorul este membru de familie al majorului;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de
autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată
unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de
incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(la 02-11-2020 Articolul 221 din Capitolul VIII , Titlul I , Partea
SPECIALĂ a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 217 din
29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30
octombrie 2020)
(3) Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui
minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
(la 02-11-2020 Alineatul (3) din Articolul 221 , Capitolul VIII , Titlul I ,
Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr.
217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din
30 octombrie 2020)
(4) Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit
vârsta de 14 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la
spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice
natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter
pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(la 02-11-2020 Alineatul (4) din Articolul 221 , Capitolul VIII , Titlul I ,
Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr.
217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din
30 octombrie 2020)
(5) Faptele prevăzute la alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de
vârstă nu depăşeşte 3 ani.
(la 02-11-2020 Alineatul (5) din Articolul 221 , Capitolul VIII , Titlul I ,
Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr.
217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din
30 octombrie 2020)
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1), (2) şi (2^1) se
pedepseşte.
(la 02-11-2020 Alineatul (6) din Articolul 221 , Capitolul VIII , Titlul I ,
Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr.
217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din
30 octombrie 2020)
 RACOLAREA MINORILOR ÎN SCOPURI SEXUALE (ART.222
C.PEN.)
(1) Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit
vârsta de 16 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele
prevăzute în art. 220 sau art. 374, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută
prin mijloacele de transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit
vârsta de 14 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele
prevăzute în art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin
mijloacele de transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la
3 ani sau cu amendă.
(la 02-11-2020 Articolul 222 din Capitolul VIII , Titlul I , Partea
SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 217 din
29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30
octombrie 2020)
FAPTE COMISE ÎN CIRCUMSTANŢE AGRAVANTE (ART. 222^1
C.PEN)
Dacă faptele prevăzute la art. 220-222 sunt săvârşite de două sau mai
multe persoane împreună sau de către o persoană care a mai comis anterior o
infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o
infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(la 02-11-2020 Capitolul VIII din Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost
completat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie
2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020)
HĂRŢUIREA SEXUALĂ (ART.223 C.PEN)
(1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei
relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost
intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la un an sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
1. OBIECTUL
Obiectul juridic generic al infracţiunilor privitoare la libertatea și
integritatea sexuală este comun cu cel al tuturor infracţiunilor contra persoanei.
Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale a căror
desfăşurare normală este condiţionată de apărarea libertăţii şi moralităţii vieţii
sexuale a persoanei.
Obiectul material al infracțiunilor privitoare la libertatea și integritatea
sexuală este corpul persoanei, cu excepţia racolării minorilor în scopuri sexuale
(care este lipsită de obiect material).
 2. SUBIECŢII
Subiectul activ al infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală poate fi, de
principiu, orice persoană cu capacitate penală, indiferent de sex.
Subiectul activ este necircumstanţiat în cazul infracţiunilor de: viol,
agresiune sexuală, act sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor.
În cazul infracţiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale, prevăzută
şi pedepsită de art. 222 C.pen., subiect activ poate fi numai o persoană majoră,
noţiunea de persoană majoră desemnând orice persoană, indiferent de sex, care
a împlinit vârsta de 18 ani.
În ceea ce priveşte infracţiunea de hărţuire sexuală, incriminată de art. 223
C.pen., legea nu cere în mod expres o enumită calitate a subiectului activ, acesta
putând fi orice persoană care se află în raporturi de muncă sau într-o relaţie
similară cu victima, spre exemplu într-o relaţie contractuală de serviciu.
Subiectul pasiv
Subiectul pasiv la infracţiunile de viol (art. 218 C.pen.), agresiune sexuală
(art. 219 C.pen.), hărţuirea sexuală (art. 223 C.pen.), poate fi orice persoană
fizică, indiferent de sexul acesteia, cu menţiunea că subiectul pasiv al
infracţiunii de hărţuire sexuală trebuie să se afle în raporturi de muncă sau într-o
relaţie similară cu autorul faptei.
În privinţa infracţiunilor incriminate de art. 220 C.pen. – actul sexual cu
un minor, art. 221 C.pen. – coruperea sexuală a minorilor sau art. 222 C.pen. –
racolarea minorilor în scopuri sexuale, subiectul pasiv trebuie să fie un minor.
În situaţia în care subiectul pasiv se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea,
paza sau tratamentul făptuitorului ori dacă subiectul pasiv este un membru de
familie sau o persoană care convieţuieşte cu victima, faptele constituie forme
agravate ale infracţiunilor contra libertății și integrității sexuale.
3. LATURA OBIECTIVĂ
Elementul material al infracţiunilor prevăzute şi pedepsite în Capitolul
VIII C.pen. se realizează prin acţiuni care constituie fie o încălcare a libertăţii,
în cadrul vieţii sexuale, fie folosirea abuzivă a acestei libertăţi.
Infracţiunea de viol ( art. 218 C.pen.) sau cea de act sexual cu un minor
(art. 220 C.pen.) presupun un act sexual, raport sexual ori un act de penetrare
vaginală sau anală realizat prin constrângere sau prin punerea victimei în
imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această
stare.
Agresiunea sexuală (art. 219 C.pen.) presupune acte de natură sexuală,
altele decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal, ori actele de penetrare
vaginală sau anală realizate prin constrângere, punerea victimei în imposibilitate
de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori profitând de acestă stare.
Alte infracţiuni din cadrul acestui capitol se realizează prin acţiuni de
determinare a unui minor să suporte un act de antură sexuală, să efectueze un
astfel de act, ori să asiste la un act sexual de orice natură săvârşit de un major
sau la acte cu caracter exhibiţionist, ca în cazul infracţiunii de corupere sexuală
 a minorilor (art. 221 C.pen.) sau prin acte de pretindere a unor favoruri de
natură sexuală, în cazul hărţuirii sexuale (art. 223 C.pen.).
Urmarea imediată a acestor infracţiuni constă în atingerea adusă valorilor
sociale apărate prin incriminarea faptelor care constituie infracţiuni contra
libertăţii şi integrităţii sexuale şi anume: încălcarea libertăţii sexuale în cazul
violului, încălcarea integităţii sexuale în cazul agresiunii sexuale şi corupţiei
sexuale a minorilor, intimidarea victimei sau punerea acesteia într-o situaţie
umilitoare în cazul hărţuirii sexuale.
Unele infracţiuni au ca urmare periculoasă şi atingerea adusă vieţii,
integrităţii corporale, ori sănătăţii persoanei, spre exemplu, violul sau
agresiunea sexuală care au avut ca urmare vătămarea corporală sau moartea
victimei.
În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi
urmarea imediată, aceasta rezultă, în general, din însăşi materialitatea faptelor
(ex re) la toate infracţiunile incriminate în acest capitol. În privinţa urmărilor
care caracterizează unele forme agravate, spre exemplu moartea victimei,
vătămarea corporală, legătura de cauzalitate între aceste urmări şi acţiunea
subiectului activ trebuie dovedită.
4. LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale se comit, sub aspectul
formei de vinovăţie, cu intenţie.
Unele forme agravate ale acestor infracţiuni, cum ar fi violul care a avut ca
urmare vătămarea corporală a victimei (art. 218 alin.3 lit.e C.pen.) sau moartea
acesteia (art. 218 alin.4 C.pen.), actul de agresiune sexuală care a avut ca urmare
vătămarea corporală a acesteia (art. 219 alin. 2 lit.e C.pen.) sau moartea victimei
(art. 219 alin.3 C.pen.) se comit cu praeterintenţie.
În cazul infracţiunilor de viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor,
corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexual, dacă au fost
comise în scopul producerea de materiale pornografice ori în scopul comiterii
unui act dintre cele prevăzute în art.220 C.pen. sau art.221 C.pen., forma de
vinovăţie este intenţia direct și calificată (calificare dată de scop).
5. FORME ȘI MODALITĂŢI
Toate infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale sunt susceptibile
de avea oricare din formele infracţiunii intenţionate, însă legea sancţionează
numai tentativa la infracţiunile de viol şi agresiune sexuală, cu excepția
formelor agravate care au avut ca urmare moartea victimei (unde tentativa nu
este posibilă).
Infracţiunile cuprinse în capitolul VIII se consumă în momentul realizării
elementului material, exceptând infracţiunea de hărţuire sexuală care se
consumă în momentul intimidării sau a umilirii victimei, în urma pretinderii
repetate de favoruri sexuale.
De asemenea, în cazul formelor agravate, la care rezultatul se amplifică
progresiv, epuizarea intervine în momentul realirării rezultatului mai grav
 prevăzut de lege, de pildă, moartea sau vătămarea corporală a victimei, în cazul
violului şi al gresiunii sexuale.
Infracțiunile contra libertății și integrității sexuale sunt incriminate atât în
forme tip, cât și în forme agravate, cu excepția infracțiunii de racolare a
minorilor în scopuri sexuale și infracțiunea de hărțuire sexuală, care sunt
incriminate doar în forma tip. Infracțiunea de corupere sexuală a minorilor este
incriminată și în două forme atenuate (alin.3 și alin.4).
6. SANCŢIUNI
Infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale sunt sancţionate de
legiuitor în funcţie de pericolul social pe care acestea le reprezintă pentru
valoarea socială ocrotită.
În cazul infracțiunii de viol, sancțiunea este pedeapsa închisorii de la 3 la
10 ani (pentru forma tip prevăzută la alin.1 și forma asimilată prevăzută la
alin.2), de la 5 la 12 ani (pentru forma agravată incriminată la alin.3) și de la 7 la
18 ani (pentru violul care a avut ca urmare moartea victimei, prevăzut de
alin.4). În cazul infracțiunii de viol, la pedeapsa închisorii se adaugă și pedeapsa
complementară a interzicerii unor drepturi.
Pentru infracțiunea de agresiune sexuală, sancțiunea este pedeapsa
închisorii de la 2 la 7 ani (pentru forma tip prevăzută la alin.1), de la 3 la 10 ani
(pentru forma agravată incriminată la alin.2) și de la 7 la 15 ani (pentru
agresiunea sexuală care a avut ca urmare moartea victimei, prevăzut de alin.3).
Și în cazul acestei infracțiuni, la pedeapsa închisorii se adaugă și pedeapsa
complementară a interzicerii unor drepturi.
Sancțiunea prevăzută de art.220 C.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de act
sexual cu un minor este pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani (pentru forma tip
prevăzută la alin.1), de la 2 la 7 ani (pentru forma agravată incriminată la alin.2),
de la 2 la 7 ani (pentru forma agravată incriminată la alin.3) și de la 3 la 10 ani
(pentru forma agravată incriminată la alin.4). În cazul acestei infracțiuni,
pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se va aplica doar în cazul
formelor agravate.
Coruperea sexuală a minorilor se sancționează cu pedeapsa închisorii de la
1 la 5 ani (pentru forma tip prevăzută la alin.1), de la 2 la 7 ani (pentru forma
agravată incriminată la alin.2), de la 6 luni la 2 ani sau amenda (pentru forma
atenuată incriminată la alin.3) și de la 3 luni la 1 an sau amenda (pentru forma
atenuată incriminată la alin.4). Pedeapsa complementară a interzicerii unor
drepturi se va aplica doar în cazul formei agravate incriminate prin art.221 alin.2
C.pen.
Infracțiunile de racolare a minorilor în scopuri sexuale și de hărțuire
sexuală sunt sancționate cu pedeapsa închisorii de la 1 lună la 1 an (art.222
C.pen) sau de la 3 luni la 1 an (art. 223 C.pen), în ambele cazuri alternativ cu
pedeapsa amenzii.
 Punerea în mișcare a acțiunii penale vătămate pentru faptele incriminate
prin art.218 alin.1, art.218, alin.2, 219 alin.1 și art.223 C.pen se face la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Legiuitorul a instituit o cauză specială de nepedepsire a făptuitorului,
pentru infracțiunile incriminate în art.220 alin.1 și alin.2 C.pen., precum și
pentru faptele incriminate în art.221 alin.1 C.pen., dacă diferența de vârstă dintre
făptuitor și persoana vătămată nu depășește 3 ani.

5.3.2. ASPECTE PARTICULARE ALE INFRACȚIUNII DE VIOL

Obiectul juridic special al infracţiunii de viol este reprezentat de
ansamblul de relaţii sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a
persoanei, ca expresie a libertăţii sale individuale.
Având în vedere că violul produce consecinţe asupra integrităţii fizice sau
psihice a persoanei sau chiar asupra vieţii acesteia, infracţiunea este susceptibilă
şi de un un obiect juridic secundar, acesta constând în relaţiile sociale
referitoare la viaţa, integritatea fizică sau psihică a persoanei.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie corpul persoanei în viaţă
asupra căreia se exercită raportul sexual, actul sexual oral sau anal ori actele
asimilate.
Dacă autorul întreţine un raport sexual sau un act sexual cu o persoană
știind că aceasta este decedată, fapta constituie infracțiune de profanare de
cadavre sau morminte, după caz, prevăzută şi pedepsită de art. 383 C.pen.
Subiectul activ al infracţiunii de viol poate fi orice persoană fizică care
răspunde penal.
În formele agravate prevăzută de alin. (3) lit. a) și alin. (3) lit. b) subiectul
activ este calificat, fiind reprezentat de o persoană care are ca îndatorire
îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul victimei sau de către un
membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima.
În actuala incriminare a infracțiunii de viol este posibilă comiterea
acestuia sub forma coautoratului, atunci când mai mulți făptuitori, indiferent de
sex, realizează concomitent acte sexuale asupra aceleiaşi victime (un raport
sexual normal concomitent cu un act sexual anal sau oral).
Raporturile sexuale sau act sexuale săvârșite succesiv asupra victimei de
către persoane diferite vor constitui infracţiuni distincte de viol.
Dacă același făptuitor comite acțiuni specifice raporturilor sexuale, actelor
sexuale orale sau asimilate, în condițiile art. 35 C.pen., respectiv asupra
aceluiași subiect pasiv, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași
rezoluţii infracţionale, încadrarea juridică a faptei va fi viol în formă
continuată.
Subiectul pasiv al infracțiunii de viol poate fi orice persoană fizică în
viaţă, indiferent de vârstă sau sex. Pentru realizarea conținutului constitutiv al
infracțiunii este irelevant dacă victima îl cunoștea pe făptuitor sau dacă a avut,
anterior comiterii infracţiunii, relaţii personale (concubinaj, căsătorie), inclusiv
relații sexuale consimțite, cu făptuitorul ori dacă victima practica prostituția.
Dacă victima are calitate de membru de familie sau convieţuieşte cu
autorul infracţiunii, această calitate atrage răspunderea penală pentru forma
agravată a violului reglementată de art. 218 alin. (3) lit. b) C.pen.
În cazul în care victima nu împlinise vârsta de 16 ani la data comiterii
infracţiunii, autorul va răspunde penal pentru forma agravată a violului,
prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. c) C.pen.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material
Violul este o infracţiune comisivă al cărei element material constă în
întreţinerea unui raport sexual, act sexual oral sau anal ori a oricăror acte de
penetrare vaginală sau anală cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa
sau profitând de această stare.
Cerinţa esenţială pentru a se reţine infracţiunea de viol este ca raportul
sexual, actul sexual oral sau anal, ori actul de penetrare vaginală sau anală să
aibă loc fără consimţământul persoanei.
Prin consimţământ se înţelege, exprimarea acordului de voinţă, în mod
liber de către victimă cu privire la realizarea raportului sexual ori a actului
sexual.
Pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să fie exprimat de o persoană
care are reprezentarea a ceea ce presupune un raport sexual, act sexual oral sau
anal, ori actele asimilate.
Consimțământul trebuie exprimat în ceea ce privește fiecare acțiune
întreprinsă de presupusul făptuitor. Nu se prezumă că, dacă victima și-a
exprimat acordul pentru un raport sexual, acesta subzistă și la umătorul sau la
următoarele ori la actele sexuale orale sau anale consecutive, chiar la intervale
foarte scurte de timp.
Astfel, vor fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol dacă
victima consimte la un raport sexual, iar făptuitorul întreține cu victima mai
multe raporturi sexuale, din care primul consimțit, iar celelalte neconsimțite. De
asemenea, vor fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol dacă
victima consimte la un raport sexual, iar făptuitorul o obligă să realizeze acte
sexuale orale sau anale ori asimilate. În aceste situații încadrarea juridică de viol
va viza doar raporturile sexuale, actele sexuale orale sau anale ori asimilate
neconsimțite.
Săvârşirea infracţiunii prin constrăngerea victimei
Constrângerea poate fi atât fizică (prin acte de violenţă), cât şi psihică
(prin acte de ameninţare).
Constrângerea trebuie să fie efectivă, anterioară sau concomitentă
violului, conducând la înlăturarea sau diminuarea rezistenței victimei şi prin
raportare la capacitatea de rezistenţă a victimei
 Săvârşirea violului prin punerea victimei în imposibilitate de a se apăra
ori de a-şi exprima voinţa
Această variantă normativă de săvârșire a infracțiunii de viol constă în
săvârşirea raportului sexual, a actului sexual oral sau anal ori a actelor asimilate
cu o persoană, indiferent de sex, prin efectuarea unor manopere care conduc la
înlăturarea posibilităţii de apărare a victimei sau de exprimare a voinței de către
aceasta (imobilizarea victimei, administrarea de somnifere sau droguri).
Săvârşirea infracţiunii profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra
ori de a-şi exprima voinţa
Această variantă normativă de săvârșire a infracțiunii de viol are în vedere
o situație prexistentă raportului sexual, actului sexual oral sau anal ori a actelor
asimilate și independentă de acțiunile făptuitorului , care doar profită de această
situaţie (victima doarme, se află în stare de inconștiență, în stare de ebrietate,
sub influența unor substanțe toxice, a drogurilor sau a unor medicamente – chiar
legal prescrise), în stare de paralizie totală sau parţială, suferă de o boală psihică
sau are o vârstă la care consimțământul nu poate fi luat în considerare, din cauza
lipsei de reprezentare a ceea ce presupune raportul sexual, actele sexuale sau
actele asimilate)
Urmarea imediată
Urmarea imediată este încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a
victimei. În ipoteza reţinerii variantelor agravate, pot fi cauzate şi alte urmări,
spre exemplu, vătămarea corporală sau moartea victimei.
Legătura de cauzalitate
Între acțiunea care constituie elementul material al laturii obiective și
urmarea imediată trebuie să existe legătura de cauzalitate.
La formele agravate, săvărșie cu praeterintenție, trebuie dovedită legătura
de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi rezultatul mai grav care s-a produs
(vătămarea corporală sau moartea victimei).
Latura subiectivă
Infracţiunea de viol se comite întotdeauna cu intenţie directă.
La formele agravate prevăzute în alin. (3) lit. e) şi alin. (4), forma de
vinovăţie este praeterintenţia.
Textul legii nu cere, în principiu, existenţa mobilului sau scopului cu care
a fost săvârşită activitatea infracţională, acesta putând fi avute în vedere de
instanţă la individualizarea pedepsei.
În situația în care infracțiunea este săvârșită în scopul producerii de
materiale pornografice, aceasta va constitui forma agravată a infracţiunii
reglementată de alin. (3) lit. d).
Forme și modalități
Actele preparatorii, deși posibile, nu sunt incriminate și nici pedepsite,
atunci când sunt săvârșite de autor. Pot constitui acte preparatorii urmărirea
victimei, procurarea de mijloace necesare săvârșirii infracțiunii, procurarea unor
medicamente, droguri, alcool, ce pot fi folosite în scopul de a pune victima în
stare de imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința. Legea nu
incriminează actele preparatorii în cazul violului.
Aceleași acte preparatorii, săvârşite de o altă persoană, în înţelegere cu
autorul, în folosul acestuia sau dacă acesta le-a folosit la săvârşirea faptei,
constituie acte de complicitate anterioară.
Tentativa la infracţiunea de viol este posibilă doar pentru infracţiunile
prevăzute în alin. (1)-(3)ale art. 218 C.pen.
Infracţiunea de viol se consumă în momentul întreţinerii raportului sexual
sau actului sexual oral sau anal, ori al sâvârşirii actelor de penetrare vaginală
sau anală, toate neconsimțite.
Infracţiunea de viol este incriminată într-o formă tip (alin.1), o formă
asimilată (alin. 2) și două forme agravate (alin. 3 şi alin.4).
Diferenţa dintre forma tip şi cea asimilată a infracţiunii, constă în aceea că
pentru forma tip prevăzută în alin. 1 al art. 218 C.pen., penetrarea are loc la
nivelul organelor sexuale ale făptuitorului și victimei, în cavitatea bucală a
acesteia sau în cavitatea sa anală, pe când forma asimilată a violului presupune
tot o penetrare de către făptuitor a vaginului sau a anusului victimei, fără însă a
se folosi de organul sexual, ci de alte părţi ale corpului sau de obiecte.
Pentru încadrarea juridică a faptei de viol într-una dintre formele agravate
prevăzute la alin.3 al art.218 C.pen., trebuie ca acțiunile specifice elementului
material să fie săvârșite:
- de două sau mai multe persoane împreună,
- cu un anumit scop,
- să producă o vătămare corporală ,
- asupra unei persoane care are o anumită calitate în raport de făptuitor,
- asupra unei persoane care are o anumită vârstă,
Violul comis asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea,
educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului
Această variantă agravată presupune preexistenta unei situaţii speciale
privitoare la raporturile dintre făptuitor şi victimă, în temeiul cărora, făptuitorul
avea faţă de victimă anumite obligaţii, şi anume: de a o îngriji (părinte), ocroti
(tutore, curator), educa (educator, profesor), păzi (personalul însărcinat cu paza
și supravegherea persoanelor aflate în stare de reținere sau deținere) sau trata
(personal medical, psiholog).
Pentru reţinerea acestei agravate, nu prezintă importanţă natura juridică a
respectivelor obligaţii. Astfel de obligații pot fi de natura contractuală sau
rezultate din raporturi de rudenie sau asimilate.
Violul comis de către un membru de familie sau de către o persoană care
convieţuieşte cu victima
Această formă agravată vizează raporturile de rudenie în sensul legii
penale sau cele asimilate, de conviețuire, indiferent dacă subiectul activ și
subiectul activ sunt rude sau nu..
Violul comis asupra unei victime care nu a împlinit vârsta de 16 ani
 Forma agravată are în vedere vârsta victimei, care trebuie să fie de până la
16 ani împliniţi la data săvârşirii faptei, iar făptuitorul să fi cunoscut, la
momentul săvârşirii infracţiunii, împrejurarea că victima nu a împlinit vârsta de
16 ani.
Violul comis în scopul producerii de materiale pornografice
Prin materialele pornografice se înțelege orice obiect confecționat sau
suport pe care este tipărit, imprimat, gravat, care prezintă explicit sau sugerează
o activitate sexuală. 44
Pentru existența acestei forme agravate nu este necesar să se fi produs
materialele pornografice, ci ca făptuitorul să urmărească prin săvârşirea violului
producerea lor.
Prin urmare, nu prezintă importanţă aspectul că materialele pornografice
au fost sau nu realizate efectiv, difuzate, expuse ci, este necesar ca, în momentul
săvârşirii violului, făptuitorul să urmărească producerea de materiale
pornografice.
Violul care a avut ca urmare o vătămare corporală
Pentru reţinerea acestei variante normative este necesar ca asupra victimei
să se fi exercitat acte de violenţă în urma cărora să se fi produs, cu
praeterintenţie, una dintre urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) C.pen.,
respectiv:
- o infirmitate,
- leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii care să fi necesitat, pentru
vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale,
- un prejudiciu estetic grav şi permanent
- avortul,
- punerea în primejdie a vieţii persoanei.
În această situație, vătămarea corporală este absorbită în forma agravată a
violului reglementată de art.218, alin.3, lit.e C.pen.
Condiţia esenţială pentru o astfel de încadrare juridică este ca actele de
violenţă să fie exercitate în vederea întreţinerii raportului sexual, a actului
sexual ori a altui act asimilat şi nu pentru producerea urmărilor în sine.
Violul săvârşit de două sau mai multe persoane împreună
Încadrarea faptei în această variantă agravată presupune existența a cel
puţin două persoane care au participat la viol, în aceleași împrejurări și privind
aceeași victimă, indiferent de forma de participație penală incidentă.
Pentru reţinerea acestei variante agravate, nu este necesar ca toţi
participanţii să fi întreţinut un raport sexual sau un act sexual oral sau anal ori
acte asimilate cu victima.
Pentru încadrarea juridică a faptei de viol în forma agravată prevăzute la
alin.4 al art.218 C.pen., repectiv viol care a avut ca urmare moartea victimei,
este necesar ca asupra victimei să se fi exercitat acte de constrângere în urma
cărora să se fi produs, cu praeterintenţie, moartea victimei.
44
Legea nr. 196/2003, republicată
 Condiţia esenţială pentru o astfel de încadrare juridică este ca actele de
constrângere să fie exercitate în vederea întreţinerii raportului sexual, a actului
sexual ori a altui act asimilat şi nu pentru producerea morții victimei.
Dacă moartea victimei a survenit fără ca făptuitorul să fi urmărit sau
acceptat aceasta, însă s-a aflat în culpă în raport cu rezultatul mai grav, vor
opera prevederile art. 218 alin. (4) C.pen. În cazul în care moartea nu se
produce praeterintenţionat, ci ca urmare a exercitării cu intenţie (directă sau
indirectă) a unor acțiuni violente asupra victimei, infracţiunea de viol poate fi
reţinută în concurs cu omorul calificat.
Sancţiuni
Așa cum am arătat și la secțiunea destinată aspectelor comune ale
infracțiunilor contra libertății și integrității corporale, în cazul infracțiunii de
viol, sancțiunea este pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani (pentru forma tip
prevăzută la alin.1 și forma asimilată prevăzută la alin.2), de la 5 la 12 ani
(pentru forma agravată incriminată la alin.3) și de la 7 la 18 ani (pentru violul
care a avut ca urmare moartea victimei, prevăzut de alin.4). În cazul infracțiunii
de viol, la pedeapsa închisorii se adaugă și pedeapsa complementară a
interzicerii unor drepturi, indiferent de forma în care este săvârșită infracțiunea.
Potrivit alin. (5) al art. 218 C.pen., pentru forma tip şi forma asimilată a
infracţiunii acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate. Pentru formele agravate acţiunea penală se pune în mişcare
din oficiu.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Identificaţi aspectele comune ale infracţiunilor contra libertății și

integrității sexuale.
2. Analizaţi infracţiunea de VIOL.
3. Evaluaţi infracţiunea de VIOL din punct de vedere formei de vinovăţie cu
care se săvârşește.

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Forma de vinovãtie a infractiunii de viol care a avut ca urmare moartea sau

sinuciderea victimei este:

a intentia
b culpa cu prevedere
c culpa fara prevedere
d praeterintentia
ANS: D

2. În cazul infractiunii de viol, actul sexual se consuma:

a dupa ce autorul înfrânge rezistenta victimei prin folosirea fortei fizice
b profitând de imposibilitatea victimei de a se apãra
c profitand de imposibilitatea victimei de a-si exprima vointa
d toate variantele enumerate sunt corecte

ANS: D

3. Poate constitui variantă agravată a infractiunii de viol:

a sãvârsirea faptei de douã sau mai multe persoane împreunã
b sãvârsirea faptei pe timp de noapte
c sãvârsirea faptei cu intentie
d sãvârsirea faptei de douã sau mai multe persoane împreunã, din care cel
putin una a mai comis o alta fapta de viol

ANS: A

4. NU constituie infractiune de viol:

a raportul sexual consimtit

b raportul sexual sãvârsit prin constrângere
c raportul sexual sãvârsit profitând de imposibilitatea victimei de a se apãra
d raportul sexual sãvârsit profitând de imposibilitatea victimei de a-si exprima
vointa

ANS: A

5. Violul sãvârsit de cel care are victima în îngrijire sau ocrotire constituie:
a. forma agravatã a infractiunii
b. forma atenuata a infractiunii
c. forma asimilata a infractiunii
d. niciuna dintre variantele enuntate nu este corectã
ANS: a
SPEŢE

1. În fapt, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu victima, prin

constrângere, aplicându-i mai multe lovituri puternice în regiunea feţei şi a
capului pentru a-i înfrânge rezistenţa. După întreţinerea celui de-al doilea raport
sexual, a lăsat victima pe un ger de minus 11 grade, dezbrăcată până la brâu şi
întinsă pe zăpadă, deşi victima nu putea să vorbească şi nici să se ridice, fapt
care a condus la moartea acesteia.
Care este încadrarea juridică a faptei?

2. În fapt, medicul curant, folosind calitatea sa, a obţinut consimţământul

pacientei minore la raport sexual. Însă, pacienta minoră nu aparţinea, din punct
de vedere teritorial, circumscripţiei medicale în care funcţiona medicul.
Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite?

3. În speţă, inculpaţii au condus victima într-o garsonieră. Unul dintre

inculpaţi a părăsit încăperea închizând uşa, lăsându-l pe cel de-al doilea,
împreună cu victima, care nu a reuşit să întreţină raport sexual cu aceasta
datorită ţipetelor şi rezistenţei opuse.
Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite?

4. În fapt, inculpatul a aplicat unei femei – în vârstă de 73 de ani şi

suferindă – multiple lovituri în cap, aducând-o în stare de inconştienţă şi a avut
apoi raport sexual în timpul căruia aceasta a decedat.
Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite?

SOLUŢII
1. Inculpatul a comis două infracţiuni aflate în concurs, infracţiunea de
viol şi cea de omor.

2. Împrejurarea că pacienta minoră aparţine sau nu circumscripţiei

medicale în care funcţionează medicul este irelevantă sub aspectul existenţei
calităţii de medic curant.
Fapta constituie infracţiunea de raport sexual cu un minor.

3. Încadrarea juridică a faptelor celor doi inculpaţi este de tentativă la

infracţiunea de viol simplu, prevăzută şi, respectiv, complicitate la această
infracţiune.

4. Fapta inculpatului constituie infracţiunea de omor calificat în concurs

cu infracţiunea de viol.