C 5 - Infr C Libertatii, Exploatarii, Vietii Sexuale, Vietii Private A Pers

Capitolul VI.
Infracțiuni contra libertății persoanei1
Lipsirea de libertate în mod ilegal
1. Conținutul legal
Art. 205 Lipsirea de libertate în mod ilegal
(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu
închisoarea de la unu la 7 ani.
(2) Se consideră lipsire de libertate și răpirea unei persoane aflate în
imposibilitatea de a-și exprima voința ori de a se apăra.
(3) Dacă fapta este săvârșită:
a. de către o persoană înarmată;
b. asupra unui minor;
c. punând în pericol sănătatea sau viața victimei, pedeapsa este închisoarea
cuprinsă între 3 și 10 ani.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepsește.
2. Condiţii preexistente
A. Obiectul infracţiunii.
a) Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la
libertatea fizică a persoanei, la dreptul acesteia de a se deplasa şi acţiona conform
propriei sale voinţe.
Ca obiect juridic secundar, în unele situaţii, sunt relaţiile sociale referitoare la
dreptul la viaţă, la integritatea corporală sau sănătatea persoanei.
b) Obiectul material - fiind vorba de un drept subiectiv dreptul la libertate, de
regulă nu există obiect material. Acest obiect material poate exista în cazul unor
forme agravate, ca fiind corpul persoanei asupra căreia se desfăşoară activitatea
infracţională.
B. Subiecţii infracţiunii.
a) Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană fizică ce îndeplineşte
condiţiile răspunderii penale. Subiect activ poate fi și o persoană juridică în
condițiile în care infracțiunea se săvârșește în considerarea obiectului său de
activitate.
1
Noul cod penal, prevede infracţiunile împotriva libertăţii persoanei în capitolul VI din titlul I, fiind
încriminate numai infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal (art.205) ameninţarea (art.206), şantajul (art. 207)
şi hărţuirea (art. 208). În capitolul VII, este încriminată sclavia (art.209), traficul de persoane (art.210), traficul de
minori (art. 211), supunerea la muncă forţată sau obligatorie (art. 212), proxenetismul (art.213), exploatarea
cerşetoriei (art. 214) folosirea unui minor în scop de cerşetorie (art. 215) folosirea serviciilor unei persoane
exploatate (art. 216).
1
Participaţia este posibilă sub toate formele, fie sub forma participației proprii,
fie sub forma celei improprii – intenție – lipsă de vinovăție.
b) Subiect pasiv poate fi orice persoană fizică, iar în secundar în cazul
formelor agravate, poate fi minorul (alin.3 lit. b).
3. Conţinutul constitutiv
A. Latura obiectivă.
a) Elementul material se realizează printr-o acţiune sau inacţiune prin care se
produce lipsirea de libertate a persoanei. Din conţinutul legal nu rezultă că este
necesară o restrângere totală a libertăţii de mişcare, astfel că se poate realiza şi
pentru o restrângere parţială, cum ar fi de pildă, închiderea persoanei într-o
încăpere sau clădire, într-o atare situaţie, chiar dacă în condiţii obişnuite, partea
vătămată ar fi avut posibilitatea de a părăsi pe fereastră încăperea în care a fost
închis, datorită stării de teamă insuflată de inculpat, acesta nu a putut să acţioneze
cu voinţă liberă, fiind astfel lipsită în mod evident de libertate2. Se consideră lipsire
de libertate și răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința
ori de a se apăra.
Fapta inculpaţilor de a urca partea vătămată cu forţa într-un autoturism şi de a
bloca portierele, obligând-o să se deplaseze cu autoturismul şi lipsind-o de
libertatea fizică de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria voinţă,
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal prevăzută în art. 189 alin. (2) vechiul C. pen.3
Pentru realizarea elementului material legiuitorul a stabilit ca o cerinţe
esenţiale, şi anume:
- lipsirea de libertate să se facă printr-o acțiune sau inacțiune (când există
obligația legală sau contractuală de a acționa);
- lipsirea de libertate să se facă în mod ilegal. Este posibil ca în anumite
împrejurări persoana să fie lipsită de libertate în condiţiile legii (ex. sportivi în
cantonament, bolnavii contagioşi internaţi, militarii în termen etc.),
- lipsirea de libertate să se realizeze într-un interval de timp suficient victimei
pentru a fi în imposibilitate de acționa sau a se deplasa singură.
b) Urmarea imediată constă în lipsirea de libertate a persoanei, în
imposibilitatea acestuia de a se manifesta conform voinţei sale.
c) Legătura de cauzalitate trebuie să existe între acţiunea sau inacţiunea
făptuitorului şi lipsirea de libertate a persoanei.
Dacă lipsirea de libertate a persoanei este absorbită de o altă infracţiune, vom
2
Curtea de Apel Bacău, secția penală, decizia nr. 612 din 16 octombrie 2008, accesibilă pe
www.portaljust.ro
3
Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 839 din 21 martie 2012, accesibilă pe www.scj.ro
2
avea o singură infracţiune. O astfel de situaţie întâlnim în cazul infracţiunii de viol4
sau tâlhărie. Dacă făptuitorul după săvârşirea infracţiunii de viol, a continuat să
reţină victima (pe care a încuiat-o într-o încăpere) vom avea un concurs de
infracţiuni, viol şi lipsire de libertate în mod ilegal5.
În alin. 1 alin. art. 205 C. pen. este incriminată modalitatea simplă, însă în
aliniatele 3-4 au fost incriminate formele agravate ale infracțiunii de lipsire de
libertate, în patru modalități: lipsirea de libertate săvârșită de o persoană înarmată,
respectiv de persoana care în momentul săvârșirii faptei avea asupra sa o armă în
sensul art. 179 C. pen6, iar victima să cunoască acest lucru; lipsirea de libertate să
fie săvârșită asupra unui minor, circumstanță care seva reține doar dacă făptuitorul
cunoștea starea de minoritate a victimei, dacă era în eroare asupra vârstei acestuia
se va reține doar forma tip a infracțiunii; lipsirea de libertate să fie săvârșită astfel
încât să pună în pericol sănătatea sau viața victimei. Sunt considerate suferinţe,
expunerea victimei la sete, foame, batjocorirea demnităţii victimei. În cazul în care
fapta are ca urmare pricinuirea vreunei vătămări a integrităţii corporale sau a
sănătăţii sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni7. Ultima
variantă agravată incriminează lipsirea de libertate care a avut ca urmare moartea
victimei.
Noua reglementare statuează că și răpirea unei persoane aflate în
imposibilitate de a-și exprima voința sau de a se apăra, constituie lipsire de
libertate, mai ales că în timpul răpirii victima este transportată cu forța într-o altă
locație, împotriva voinței sale.
Există atâtea infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, câte persoane au
fost private de libertate.
B. Latura subiectivă. Infracţiunea de lipsire de libertate se săvârşeşte cu

intenţie directă sau indirectă. În cazul în care urmare a lipsirii de libertate a avut
loc moartea victimei, forma de vinovăţie este praeterintenţia.
4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Actele preparatorii deși posibile nu sunt incriminate.

Potrivit art. 205 alin. 5, tentativa se pedepsește.
4
M. Iordache, Absorbţia infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în infracţiunea de viol, Revista
Dreptul nr. 6/2006, p. 179-187.
5
Trib. Suprem, secţia penală, decizia nr. 2127/1972, în Revista română de drept nr. 2/1973, p. 180.
6
Prin armă în sensul art. 179 C. pen. înțelegem:
(1) …instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziţii legale.
(2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost
întrebuinţate pentru atac.
7
T. Toader, Lipsirea de libertate în mod ilegal, Revista de drept penal nr. 4/1998, p. 25.
3
Această infracţiune se consumă în momentul în care o persoană a fost lipsită
de posibilitatea de a se mişca potrivit voinţei sale. Dacă lipsirea de libertate
continuă, după consumare ne aflăm în situaţia infracţiunii continue care se va
epuiza în momentul în care lipsirea de libertate a încetat.
În forma simplă, pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la 1 la 7 ani, în
prima formă agravată, închisoare de la 3 la 10 ani, în a doua formă agravată
pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la 7 la 15 de ani.
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Amenințarea
Art. 206 Amenințarea
(1) Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte
păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi
producă o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege
pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.
(2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
a) Obiectul juridic special, constă în relaţiile sociale, referitoare la libertatea
psihică a persoanei, de a se comporta după propria sa voinţă, fără a fi constrânsă de
nimeni, cu respectarea ordinii de drept;
b) Obiect material nu există în cazul acestei infracţiuni, întrucât acţiunea
făptuitorului este îndreptată împotriva unui drept al persoanei, nu împotriva
corpului persoanei.
a) Subiect activ al acestei infracţiuni, poate fi orice persoană care îndeplineşte
condiţiile generale ale răspunderii penale.
Participaţia este posibilă sub toate formele.
b) Subiect pasiv este persoana fizică amenințată cu săvârșirea unei infracțiuni
sau a unei fapte păgubitoare împotriva sa a unei alte persoane.
4
a) Elementul material se realizează numai prin acţiune(i) directă, prin
mijloace de comunicare ca: gesturi, cuvinte, fapte etc., sau indirectă printr-o terţă
persoană, prin care se insuflă victimei o temere. Acţiunea de ameninţare trebuie să
fie de aşa natură încât să-l alarmeze pe cel ameninţat, adică ameninţarea să fie
serioasă şi să prezinte suficiente temeri că se va realiza.
La stabilirea aptitudinii ameninţării de a alarma, trebuie să fie avute în vedere
persoana ameninţată, gradul său de instruire, de calităţile sale, de starea sa psihică.
Cerințele esențiale pentru întregirea elementului material al laturii obiective
vizează:
- acţiunea de ameninţare trebuie să aibă ca obiect săvârşirea unei infracţiuni
ori a unei fapte păgubitoare, îndreptată împotriva persoanei ameninţate sau asupra
unei alte persoane. Ameninţarea cu realizarea unui drept împotriva celui ameninţat
prin folosirea unei căi legale, nu poate fi considerată infracţiune.
- amenințarea să fie aptă și serioasă, astfel încât să fie aptă a produce temerea
persoanei amenințate;
- amenințarea să fie îndreptată asupra persoanei amenințate sau asupra unei
alte persoane cunoscute celui amenințat astfel încât să-i producă acea temere.
Această infracţiune poate fi absorbită de o infracţiune mai gravă, cum ar fi
tâlhăria, ultrajul, şantajul etc.
b) Urmarea imediată, constă în alarmarea victimei cu săvârşirea unui rău,
c) Între acţiunea de ameninţare şi starea de alarmare trebuie să existe o
legătură de cauzalitate.
B. Latura subiectivă.
Forma de vinovăţie în cazul infracţiunii de ameninţare este intenţia directă sau
indirectă. Făptuitorul trebuie să aibă reprezentarea că prin fapta comisă va provoca
victimei, o stare de alarmare, urmărind sau acceptând posibilitatea producerii
acestei urmări.
Tentativa în cazul infracţiunii de ameninţare nu este posibilă, deoarece

amenințarea este o infracțiune instantanee.
Consumarea infracţiunii de ameninţare, are loc în momentul în care, în urma
ameninţării s-a creat o stare de temere, de alarmare. Dacă ameninţarea are loc la
intervale de timp diferite dar în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni delictuoase, această
5
infracţiune este continuată8.
În cazul în care ulterior ameninţării victimei cu săvârşirea unei infracţiuni,
făptuitorul trece la săvârşirea acesteia, va exista concurs de infracţiuni.
Fiecare din cele două modalităţi normative pot fi realizate printr-o varietate de
modalităţi faptice.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 1 an sau amenda,
fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru
infracţiunea care face obiectul ameninţării.
Tragerea la răspundere penală a făptuitorului este condiţionată de plângerea
penală a persoanei vătămate.
Șantajul
Art. 207 Șantajul
(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în
scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru
altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei
fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori
pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost comise în scopul de a
dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa
este închisoarea de la 2 la 7 ani.
a) Obiectul juridic special este alcătuit din relaţiile sociale referitoare la
libertatea psihică a persoanei, împotriva faptelor de îngrădire a acestei libertăţi.
Poate exista un obiect juridic secundar, întrucât sunt ocrotite şi relaţiile
sociale referitoare la patrimoniu, cât şi relaţiile referitoare la integritatea corporală.
b) Obiectul material. Valoarea socială ocrotită de lege fiind libertatea psihică
a persoanei - deci un drept personal - de regulă nu există obiect material. În cazul
în care şantajul are loc prin constrângere fizică, corpul persoanei fizice poate
constitui obiect material.
Folosul material nu poate forma obiect material al acestei infracţiuni, întrucât
8
Curtea de Apel Ploiești, secția penală, decizia nr. 802 din 9 noiembrie 2009, accesibilă pe www.
jurisprudenta.org
6
acesta este o consecinţă a infracţiunii de şantaj9.
a) Subiect activ nemijlocit al acestei infracţiuni nefiind circumstanţiat de lege,
poate fi orice persoană care răspunde penal.
b) Subiect pasiv - poate fi orice persoană fizică, ce are capacitatea de a simţi
presiunea psihică exercitată asupra sa.
a) Elementul material al laturii obiective presupune o acţiune de constrângere
exercitată asupra unei persoane, să dea, să facă, să nu facă, sau să sufere ceva
împotriva voinţei sale. Constrângerea trebuie efectuată prin violenţă sau
ameninţare. În măsura în care au fost provocate leziuni ce necesită îngrijiri
medicale, vom avea fie infracţiunea de loviri sau alte violențe sau infracțiunea
vătămare corporală, în concurs cu infracţiunea de şantaj.
Ameninţarea trebuie exercitată în condiţiile prevăzute de art. 206 C. pen. şi
trebuie să fie de natură să alarmeze victima, să-i creeze o stare de temere, de
nesiguranţă.
Ameninţarea sau violenţa constituie mijloacele folosite de făptuitor pentru a
constrânge victima, fiind fără relevanţă dacă victima a cedat sau nu acestei
constrângeri10.
A da ceva înseamnă a efectua un act de deposedare prin remitere (de
exemplu, darea unui bun). A face ceva înseamnă a acţiona sub presiunea
constrângerii, într-un anumit fel (ex. - a semna un act, etc.). A suferi ceva înseamnă
a suporta un prejudiciu moral sau material11.
A nu face ceva înseamnă a se abţine de la un act, de la o acţiune (ex. a nu
porni un proces, a nu se prezenta la un concurs etc.). În cazul în care făptuitorul,
concomitent cu exercitarea constrângerii pretinde victimei să-i dea un bun mobil,
va exista infracţiunea de tâlhărie12. În cazul şantajului violenţa sau ameninţarea se
exercită în scopul dobândirii ulterioare a unui folos injust, iar în cazul tâlhăriei de
regulă exercitarea violenţei sau ameninţării este simultană cu luarea bunului13.
În varianta asimilată, infracțiunea constă într-o amenințare cu darea în vileag
9
V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. III, p.324.
10
Trib. Suprem, secţia penală, decizia nr.883/1978, în Revista română de drept nr. 10/1978, p. 60.
11
Gh. Nistoreanu şi colab., op. cit., p.156.
12
L. Biro, Criterii distinctive între infracţiunea de şantaj şi tâlhărie, Revista română de drept nr. 4/1971,
p.82.
13
C.S.J., secţia penală, decizia nr. 4266/1999, în Buletinul Jurisprudenţei pe anul 1999, p. 251.
7
a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori
pentru un membru de familie al acesteia. Forma asimilată poate fi realizată numai
prin ameninţare cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare compromi-
ţătoare pentru persoana ameninţată sau pentru un membru de familie al acesteia.
Darea în vileag a unei fapte compromiţătoare înseamnă aducerea acesteia la
cunoştinţa altor persoane, însă nu orice amenințare cu darea în vileag constituie
șantaj, bunăoară ameninţarea cu formularea unei plângeri penale nu reprezintă
altceva decât realizarea unui drept al martorului (parte vătămată în raportul de
conflict) împotriva celui ameninţat (martorul-denunţător), prin folosirea unei căi
legale – formularea plângerii penale, chiar dacă aceasta l-ar expune pe cel
ameninţat la anumite consecinţe păgubitoare – o posibilă condamnare, chiar şi cu
executare în regim de detenţie14. În practica judiciară15 s-a reţinut această formă în
situaţia în care făptuitorul a întreţinut raport sexual cu o persoană de sex feminin,
ameninţând-o că va da publicităţii unele fotografii compromiţătoare.
Forma agravată se reține în condițiile în care faptele prevăzute în variantele
tip și asimilată au fost săvârșite în scopul de a dobândi în mod injust un folos
patrimonial pentru sine sau pentru altul.
b) Urmarea imediată constă în crearea unei stări de temere victimei, adică o
îngrădire a libertăţii sale psihice de a acţiona conform propriei sale voinţe.
c) Între îngrădirea libertăţii psihice a victimei şi acţiunea de constrângere
trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
Din conţinutul legal al infracţiunii rezultă că în această infracţiune este
absorbită infracţiunea de ameninţare şi infracţiunea de loviri sau alte violenţe.
Din conţinutul legal al infracţiunii rezultă că sub forma vinovăţiei, această
infracţiune poate fi săvârşită numai cu intenţie directă (calificată prin scop).
Acţiunea de constrângere se realizează de făptuitor pentru producerea unui scop
descris de lege şi urmărit de făptuitor.
Legea prevede ca făptuitorul să urmărească un folos material injust
nepatrimonial sau patrimonial.
Este posibil ca făptuitorul să dobândească în mod injust un folos just, cum ar
fi, bunăoară restituirea unui împrumut, faptă care nu întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de șantaj16.
14
Curtea de Apel Brașov, secția penală, decizia nr. 1/R din 16 martie 2011, accesibilă pe www.portaljust.ro
15
Trib. Jud. Mureş, decizia penală nr.l903/1973, în Revista română de drept nr. 6 /1975, p. 26.
16
Într-o cauză, amenințările exercitate de inculpați nu au produs o temere părților vătămate care să determine
restituirea sumelor de bani împrumutate sau aferente acestora; înregistrările efectuate în mediul ambiental și
înregistrările convorbirilor telefonice nu evidențiază nici o violență exercitată de inculpați, dar nici vreun gest
temător al parților vătămate. În ceea ce privește latura subiectivă, este evident că inculpații au acționat pentru a le
determina pe părțile vătămate să-și achite obligațiile, însă elementul constitutiv al infracțiuni - scopul de a dobândi
8
Tentativa este posibilă dar nu se sancţionează, iar actele preparatorii nu sunt

incriminate
Această infracţiune se consumă în momentul în care urmare a constrângerii
exercitată de făptuitor asupra unei persoane i se produce acesteia o încălcare a
libertăţii psihice, provocându-i o stare de temere.
Pe lângă infracţiunea în forma tip și forma similară, infracțiunea prezintă și o
formă agravată.
În forma tip, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 an la 5 ani,
iar în forma agravată, închisoarea de la 2 la 7 ani.
Hărțuirea
Art. 208 Hărțuirea
(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmărește, fără drept sau fără un interes
legitim, o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri
frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepsește cu
închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.
(2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere
la distanță, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane,
se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu
constituie o infracțiune mai gravă.
vătămate.
libertatea psihică a persoanei, împotriva faptelor de îngrădire a acestei libertăţi.
Poate exista un obiect juridic secundar, întrucât sunt ocrotite şi relaţiile
sociale referitoare la patrimoniu, cât şi relaţiile referitoare la integritatea corporală.
b) Obiectul material. Valoarea socială ocrotită de lege fiind libertatea psihică
un folos material injust - nu s-a atins deoarece, chiar în înregistrările efectuate în mediul ambiental și înregistrările
convorbirilor telefonice, părțile vătămate nu neagă existența sumelor datorate, nu susțin în fața inculpaților
caracterul ilicit al acestora. Prin urmare, „amenințările exercitate de inculpați” nefiind de natură să producă o temere
efectivă asupra părților vătămate, iar laturii subiective lipsindu-i „scopul”, nu sunt întrunite elementele constitutive
ale infracțiunii de șantaj, unic temei al tragerii la răspundere penală a inculpaților – Curtea de Apel Constanța, secția
penală, decizia nr. 889/P din 28 septembrie 2012, accesibilă pe www.portaljust.ro
9
a persoanei - deci un drept personal - de regulă nu există obiect material. În cazul
în care hărțuirea are loc prin acte de atingere repetată exercitată asupra corpului
persoanei fizice hărțuite, corpul poate constitui obiect material al infracțiunii.
a) Subiect activ nemijlocit al acestei infracţiuni nefiind circumstanţiat de lege,
poate fi orice persoană care răspunde penal. Inclusiv persoana juridică poate fi
subiect activ al infracțiunii, cu condiția ca fapta să fie săvârșită în realizarea
obiectului său de activitate.
b) Subiect pasiv - poate fi orice persoană fizică, ce are capacitatea de a simţi
presiunea psihică exercitată asupra sa.
a) Elementul material al laturii obiective se realizează numai prin acte
comisive și presupun acte de hărțuire exercitate asupra unei persoane, prin
urmărire, supraveghere, efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări.
Hărțuirea prin urmărire presupune acea atitudine de a se deplasa după cineva,
de a se preocupa îndeaproape de cineva, de a nu-l lăsa în voia sa. Hărțuirea prin
supraveghere presupune monitorizarea, paza, agasarea persoanei.
Hărțuirea trebuie exercitată şi trebuie să fie de natură să alarmeze victima, să-
i creeze o stare de temere, de nesiguranţă.
Cerințele esențiale pentru întregirea elementului material la laturii obiective
vizează:
- acțiunea de urmărire sau supraveghere să fie efectuată fără drept;
- acțiunea de urmărire sau supraveghere să fie efectuată în mod repetat;
- acțiunea de urmărire sau supraveghere să fie efectuată fără un interes
legitim.
b) Urmarea imediată constă în crearea unei stări de temere victimei, adică o
îngrădire a libertăţii sale psihice de a acţiona conform propriei sale voinţe.
c) Între îngrădirea libertăţii psihice a victimei şi acţiunea de constrângere
trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
Din conţinutul legal al infracţiunii rezultă că sub forma vinovăţiei, această
infracţiune poate fi săvârşită numai cu intenţie directă calificată prin scop,
săvârșirea din culpă nefiind posibilă.
10
Tentativa este posibilă dar nu se sancţionează, iar actele preparatorii nu sunt

incriminate.
Această infracţiune se consumă în momentul în care acțiunile sau apelurile
repetate produs starea de temere victimei.
Regimul sancționator constă în pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 6 luni
sau cu amenda în varianta normativă prevăzută de alin. 1 sau pedeapsa închisorii
de la 1 lună la 3 luni sau cu amenda, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai
gravă, în varianta normativă prevăzută de alin. 2.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Capitolul VII. Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile
Sclavia17
Art. 209 Sclavia
Punerea sau ținerea unei persoane în stare de sclavie, precum și traficul de sclavi
se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi.
libertatea persoanei, în totalitatea drepturilor pe care le implică.
b) Obiectul material - este însăşi persoana care este ţinută în stare de sclavie.
a) Subiectul activ - poate fi orice persoană iar participaţia este posibilă sub
toate formele.
b) Subiectul pasiv - persoana prinsă sau ţinută în sclavie.
17
Această infracţiune presupune negarea completă a libertăţii individuale, transformarea persoanei fizice
într-un obiect al dreptului de proprietate şi se regăseşte în trecutul îndepărtat al omenirii. Această faptă este
recunoscută ca infracţiune ca urmare a angajamentelor asumate de România pe plan internaţional, prin semnarea
unor tratate şi convenţii internaţionale.
11
a) Sub aspectul elementului material, această infracţiune se realizează fie prin
punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, fie prin traficul de sclavi.
Punerea în stare de sclavie înseamnă a trece o persoană din situaţia de
persoană liberă la situaţia a totală independenţă faţă de o altă persoană care devine
proprietar.
A ţine o persoană în stare de sclavie înseamnă a exercita în continuare asupra
ei prerogativele dreptului de proprietate de către proprietar.
Traficul de sclavi, constă în efectuarea unor acte de comerţ cu sclavi.
b) Urmarea imediată constă în trecerea unei persoane libere în stare de
dependenţă totală faţă de proprietarul de sclavi, de menţinere a acestei stări ori de
vânzarea-cumpărarea acestora.
c) Între acţiunea ce constituie elementul material şi urmarea imediată trebuie
să existe raport de cauzalitate.
Forma de vinovăţie este intenţia sub ambele forme.
Potrivit art. 217, tentativa se pedepseşte.

Această infracţiune se consumă în momentul în care s-a produs urmarea
imediată. În varianta punerii sau menţinerea persoanei în stare de sclavie, avem o
infracţiune continuă, iar în cazul traficului de sclavi, avem o infracţiune ce se
consumă instantaneu.
Potrivit conţinutului legal, această infracţiune se prezintă sub trei modalităţi:
punerea în stare de sclavie, ţinerea în stare de sclavie şi traficul de sclavi.
Modalităţile faptice sunt variate şi multiple.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea strictă
de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Traficul de persoane
Art. 210 Traficul de persoane
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei
persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită:
12
a. prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
b. profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori
de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;
c. prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase
în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei
persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării
unor drepturi.
(2) Traficul de persoane săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor
de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani.
(3) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror formare,
desfăşurare şi dezvoltare normală sunt condiţionate de respectarea libertăţii de
deplasare, de acţiune, de exprimare, de opţiune de manifestare pe plan psihic a
persoanei fizice, precum şi a altor valori intrinseci fiinţei umane: viaţa, integritatea
corporală, inviolabilitatea sexuală, siguranţa, onoarea şi demnitatea18.
b) Fiind o infracțiunea de pericol, de regulă, nu avem obiect material19.
Infracțiunea are obiect material - corpul victimei în viaţă, doar atunci când asupra
sa se răsfrâng acţiunile exercitate de traficant, indiferent dacă acesta aparţine unei
persoane de sex feminin sau masculin.
a) Subiectul al infracţiunii poate fi orice persoană care are vârsta cerută de
lege, responsabilă şi care în momentul săvârşirii faptei a dispus de libertatea de a
hotărî şi acţiona. Totuși forma agravată a infracțiunii prevede o calitate specială pe
care trebuie să o întrunească subiectul activ al infracţiunii, respectiv cea de
funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. În cazul infracţiunii de trafic
de persoane, pot fi funcţionari publici, direct implicaţi în comiterea faptei,
lucrătorii vamali, ofiţerii de poliţie, persoane din aparatul administrativ. Chiar și o
persoană juridică poate fi subiect activ al infracțiunii cu condiția ca infracțiunea să
fie săvârșită în legătură cu realizarea obiectului său de activitate.
Participaţia este posibilă sub forma coautoratului, instigării şi a
complicităţii.
Constituie infracțiune de trafic de persoane sub forma participației penale
18
I. Cochinţu, L. Tutunaru, N. M. Stoicu, Daiela Cristina Valea, International cooperation against human
trafficking, în Curentul Juridic, nr. 2(45), 2011, p. 78-86.
19
G. C. Zaharia, Traficul de persoane, Editura C. H. Beck, București, 2012, p. 47-48.
13
fapta inculaților de recrutare a unor persoane în vederea exploatării prin executarea
unor munci în mod forţat, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de
muncă, salarizare, sănătate şi securitate, prin transportarea acestora în străinătate,
neplata muncii, lipsirea de cazare şi hrană corespunzătoare, reţinerea paşapoartelor.
Probele dosarului confirmă că inculpaţii au folosit atât înşelăciunea cu prilejul
recrutării victimelor lipsite de loc de muncă şi resurse financiare unora
promiţându-li-se plasarea în locuri de muncă decente (spălat parbrize în intersecţii,
încărcat-descărcat marfă, cules de căpşuni) precum şi violenţa în partea finală a
evenimentelor. Victimele au fost puse în situaţia de a nu avea nici un document
asupra lor, de a nu avea bani, fiind agresate şi ameninţate în ipoteza în care nu
urmau conduita impusă de inculpaţi20.
b) Subiectul pasiv este persoana fizică adultă traficată.
a) Traficul de persoane este o infracţiune cu conţinuturi alternative, care în
forma sa simplă se poate realiza prin oricare din următoarele acţiuni alternative
constând în:
- recrutarea unei persoane;
- transportarea unei persoane;
- transferarea unei persoane;
- adăpostirea unei persoane;
- primirea unei persoane,
comise una din următoarele acţiuni-mijloc: prin constrângere, răpire, inducere în
eroare, sau abuz de autoritate; profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra
sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate; prin oferirea,
darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru a obţine
consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, toate acestea
în scopul exploatări unei persoane care este victimă.
Recrutarea ca modalitate alternativă prin care are loc traficarea, constă în
atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obţinerii de profit.
Transportarea presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul, fie în
interiorul graniţelor statului său de origine, fie din statul de origine al victimei în
statul de destinaţie, ceea ce presupune cel mai adesea trecerea uneia sau mai
multor linii de frontieră.
Transferarea constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul,
20
Curtea de Apel Bacău, secția penală, decizia nr. 38/Ap din 1 martie 2011, accesibilă pe www.portaljust.ro; N.
M. Stoicu, S. Fildan, S. Murgu, Aspecte de teorie şi practică judiciară în materia infracţiunii de trafic de persoane
în vol. Perspective multidisciplinare asupra prevenirii şi combaterii traficului de persoane, Editura Cordial Lex,
Cluj-Napoca, 2012, p. 250-261.
14
atunci când este vândută pur şi simplu ca o marfă, iniţial fără ca ea să ştie, sau face
obiectul unei alte tranzacţii încheiate între traficanţi.
Cazarea presupune instalarea unei persoane temporar într-o locuinţă ori într-
un alt amplasament având această destinaţie.
Adăpostirea presupune primirea unei persoane într-o locuinţă şi adăpostirea
vremelnică a acesteia.
Primirea presupune preluarea victimei de către traficant, de la un altul, ca
urmare a unei tranzacţii intervenite între cei doi”.
Cerințele esențiale care întregesc elementul material al laturii obiective se
referă la faptul că acțiunile alternative de comitere trebuie să se comită prin
următoarele modalități normative:
a. prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate21;
Faptele inculpaţilor de a fi recrutat trei părţi vătămate din care una minoră,
inducându-le în eroare în privinţa scopului deplasării în străinătate realizează
conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori,
aflate în concurs22.
b. profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori
de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane23;
c. prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase
în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei
persoane24.
Aceste modalități normative absorb în conținutul constitutiv al infracțiunii
de trafic de persoane anumite infracțiuni de sine stătătoare, care au fost analizate
supra, respectiv: lipsirea de libertate în mod ilegal, amenințarea sau înșelăciunea.
b) Infracţiunea de trafic de persoane în oricare dintre modalităţile de
21
Constrângerea poate fi fizică sau morală; răpirea presupune luarea prin violență fizică sau psihică a
persoanei și a o duce cu forța într-o altă locație; inducerea în eroare presupune acea acțiune sau inacțiune săvârșită
prin atitudine nesinceră prin care persoana este atrasă spre a fi exploatată; abuzul de autoritate presupune folosirea
excesivă a calității pe care o are făptuitorul în raport cu victima.
22
Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, decizia nr. 41/A din 6 septembrie 2006, accesibilă pe
www.portaljust.ro
23
Imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința presupune neputinţa victimei de a opune rezistenţă
făptuitorului din cauza unei infirmităţi fizice, unei stări maladive, afecțiuni psihice, imaturitate, unei oboseli
excesive sau altor împrejurări care îi limitează capacitatea fizică de a se opune făptuitorului (de exemplu consum de
droguri). Este în neputinţă de a-şi manifesta voinţa persoana care datorită vârstei, datorită unei maladii sau altor
împrejurări (beţie completă, leşin, stare de somn hipnotic, etc.) nu-şi dă seama de ceea ce se petrece şi nu-şi poate
manifesta acordul sau dezacordul cu privire la acţiunea făptuitorului. Starea de vădita vulnerabilitate a victimei
presupune o stare specială în care se găsește victima, cum ar de pildă starea de graviditate, starea precară în care se
găsește familia sa, starea de infirmitate etc.
24
Oferirea de bani sau alte foloase presupune propunerea făcută victimei în schimbul consimțământului unei
alte persoane care are autoritate asupra victimei; darea de bani sau alte foloase presupune remiterea efectivă a
acestor bunuri în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra victimei traficate; acceptarea
presupune acordul la propunerea făptuitorului; primirea de bani sau alte foloase presupune intrarea acestora în
posesia unei persoane în schimbul consimțământului la exploatarea unei persoane asupra căreia are autoritate.
15
comitere este o infracţiune de rezultat indiferent dacă scopul urmărit –acela de
exploatare a victimei, a fost sau nu atins. Urmarea cerută de lege este realizată
întotdeauna când s-a produs cel puţin una din acţiunile rezultat enumerate în text:
recrutarea, transferarea, adăpostire sau primirea unei persoane făcute în scopul
exploatării acelei persoane.
c) Latura obiectivă a infracţiunii de trafic de persoane este realizată numai
atunci când între acţiunea făptuitorului realizată prin modalităţile prevăzute şi
urmarea imediată se poate stabili cu certitudine existenţa unui raport de cauzalitate.
Infracţiunea de trafic de persoane se comite numai cu intenţie directă dată în
scopul special urmărit de făptuitor de a exploata victima, scop realizat ori de câte
ori există cel puţin una din variantele alternative, scop care trebuie să existe în
momentul săvârşirii faptei, dar care nu trebuie să fie realizat efectiv.
Conform art. 210 alin. 3 C. pen. consimțământul persoanei victimă a
traficului nu constituie cauză justificativă pentru înlăturarea răspunderii penale a
victimei.
Actele preparatorii deși posibile nu se pedepsesc, iar potrivit art. 217 C. pen.,
tentativa se pedepseşte.
Infracțiunea se consumă la momentul la care se produce urmarea imediată.
Infracțiunea prezintă o variantă tip și o variantă agravată.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune în varianta tip este
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în varianta agravată
închisoarea de la 5 la 12 ani25.
Traficul de minori
Art. 211 Traficul de minori
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor,
în scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1) sau de către un
25
S. Fildan, N. M. Stoicu, S. Murgu, Individualizarea judiciară a pedepsei în cazul infracţiunii de trafic de
persoane. Perspective multidisciplinare asupra prevenirii şi combaterii traficului de persoane, Editura Cordial Lex,
Cluj-Napoca, 2012, p. 34-43.
16
funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea
de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror formare,
desfăşurare şi dezvoltare normală sunt condiţionate de respectarea libertăţii de
deplasare, de acţiune, de exprimare, de opţiune de manifestare pe plan psihic a
minorilor, precum şi a altor valori intrinseci fiinţei umane: viaţa, integritatea
corporală, inviolabilitatea sexuală, siguranţa, onoarea şi demnitatea.
b) Obiectul material constă în corpul minorului în viaţă, asupra căreia se
răsfrâng acţiunile exercitate de traficant, indiferent dacă acesta aparţine unui minor
de sex feminin sau masculin.
a) Subiectul al infracţiunii poate fi orice persoană care are vârsta cerută de
lege, responsabilă şi care în momentul săvârşirii faptei a dispus de libertatea de a
hotărî şi acţiona. Forma agravată a infracțiunii – teza a II-a prevede o calitate
specială pe care trebuie să o întrunească subiectul activ al infracţiunii, respectiv cea
de funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Chiar și o persoană
juridică poate fi subiect activ al infracțiunii cu condiția ca infracțiunea să fie
săvârșită în legătură cu realizarea obiectului său de activitate.
Participaţia este posibilă sub forma coautoratului, instigării şi a
complicităţii.
b) Subiectul pasiv este calificat în persoana minorului exploatat.
a) Traficul de minori este o infracţiune cu conţinuturi alternative, care în
forma sa simplă se poate realiza prin oricare din următoarele acţiuni alternative
constând în: recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui
minor26.
Dacă aceste acțiuni au fost comise una din următoarele acţiuni-mijloc: prin
constrângere, răpire, inducere în eroare, sau abuz de autoritate; profitând de
imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea de
vădită vulnerabilitate; prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte
26
Facem trimitere la analiza elementului material al infracțiunii de trafic de persoane.
17
foloase pentru a obţine consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei
persoane, sau de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu,
comise în scopul exploatări minorului, se întrunesc circumstanțele modalității
agravate a infracțiunii de trafic de minori.
Fapta de a recruta şi transporta în scopul exploatării prin practicarea
prostituţiei, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pe părţile
vătămate minore, activitate de pe urma căreia inculpatul a tras foloase materiale,
întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii continuate de trafic de
minori27.
Deosebirile de ordin material dintre diversele acţiuni comise de inculpat
(recrutare, înlesnire, găsire de clienţi, transport, tragere de foloase de pe urma
prostituţiei) nu afectează omogenitatea juridică a acestora şi nu le fac
incompatibile cu unitatea de rezoluţie28.
b) Infracţiunea de trafic de minori în oricare dintre modalităţile de comitere,
este o infracţiune de rezultat indiferent dacă scopul urmărit –acela de exploatare a
minorului, a fost sau nu atins. Urmarea cerută de lege este realizată întotdeauna
când s-a produs cel puţin una din acţiunile rezultat enumerate în text: recrutarea,
transferarea, adăpostire sau primirea unei persoane făcute în scopul exploatării
minorului.
c) Latura obiectivă a infracţiunii de trafic de persoane este realizată numai
atunci când între acţiunea făptuitorului realizată prin modalităţile prevăzute şi
urmarea imediată se poate stabili cu certitudine existenţa unui raport de cauzalitate.
Forma de vinovăție este intenția directă, calificată prin scop.
Conform art. 211 alin. 3 C. pen. consimțământul persoanei victimă a
traficului nu constituie cauză justificativă pentru înlăturarea răspunderii penale a
victimei29.
Actele preparatorii deși posibile nu se pedepsesc, iar potrivit art. 217 C. pen.,
tentativa se pedepseşte.
Infracțiunea se consumă la momentul la care se produce urmarea imediată.
Infracțiunea prezintă o variantă tip și o variantă agravată.
27
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţia penală, sentința nr. 128/F/13 decembrie 2011, accesibilă pe
www.portaljust.ro
28
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţia penală, sentința nr. 85/F/8 iulie 2011, accesibilă pe www.portaljust.ro
29
Prezumându-se astfel de către legiuitor că în aceste situaţii, victima traficului, respectiv o persoană cu
vârsta de până la 18 ani, nu are capacitatea de a exprima un consimţământ valabil - Trib. Bistriţa-Năsăud, secţia
penală, sentința nr. 67/F/23 mai 2011, accesibilă pe www.portaljust.ro
18
Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune în varianta tip este
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în varianta agravată
închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Supunerea la muncă forțată sau obligatorie30
Art. 212 Supunerea la muncă forțată sau obligatorie
Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile
legale, la prestarea unei munci împotriva voinței sale sau la o muncă obligatorie
se pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani.
a) Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale referitoare la
dreptul persoanei de a-şi alege în mod liber munca şi de a o presta în raport de
pregătirea şi aptitudinile sale, conform voinţei sale cu respectarea procedurii
legale.
b) Obiect material nu există în cazul acestei infracţiuni.
a) Subiect activ poate fi orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile
răspunderii penale.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
b) Subiect pasiv este persoana fizică supusă muncii forţate sau obligatorie.
3. Conţinut constitutiv
a) Elementul material constă în acţiunea făptuitorului de a supune o persoană
la prestarea unei munci contra voinţei sale, ori a obliga o persoană să presteze o
muncă la care nu este obligat. Nu are relevanţă penală modul în care a fost supusă
persoana, mijloacele folosite şi nici natura muncii prestate, sau dacă a fost sau nu
retribuită pentru munca efectuată.
30
Introducerea în Codul penal român a acestei infracţiuni, a fost determinată de ratificarea Convenţiei 39 din
1930 privind munca forţată sau obligatorie, de către România. În art. 39 din Constituţie este statuat că „munca
forţată este interzisă”.
19
În conformitate cu art. 39 alin. 2 din legea fundamentală a ţării, nu constituie
muncă forţată:
- serviciul militar sau activitatea desfăşurată în locul acestuia, de cei care
potrivit legii care nu prestează serviciul militar obligatoriu din motive religioase;
- prestaţiile impuse în situaţia creată de calamitate ori de alt pericol, precum şi
cele care fac parte din obligaţiile civile morale stabilite de lege.
De asemenea, în Convenţia 39 din 1930, sunt stabilite anumite activităţi ce
trebuiesc efectuate în anumite situaţii şi care nu sunt considerate ca fiind muncă
silită sau obligatorie.
Supunerea unei persoane la prestarea unei munci contra voinței sale înseamnă
determinarea persoanei, prin constrângere, să presteze o muncă pe care de bună -
voie nu ar presta-o. În cauză, inculpatul urmare a activității de lovire a părții
vătămate urmată de sustragerea unui bun, prin starea de temere astfel creată, l-a
constrâns pe numitul A.G. să-i cosească iarba și să o încarce în căruța sa.
Concluzionând, tribunalul a constatat că legal a apreciat prima instanță că
activitatea făptuitorului nu se încadrează obiectiv și subiectiv în norma de
incriminare a art.189 alin. 2 vechiul Cod penal dar, a omis că fapta putea primi o
altă încadrare juridică, respectiv cea prevăzută de art. 191 vechiul Cod penal. În
condițiile în care inculpatul nu acționat cu voința de a o lipsi de partea vătămată de
libertate ci, de a o constrânge la efectuarea unei munci, în mod greșit s-a dispus
trimiterea în judecata a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 189
vechiul Cod penal31.
b) Urmarea indirectă constă în prestarea unei munci fără voia celui care
lucrează, sau a muncii obligatorii de către o persoană.
Pentru existenţa infracţiunii, este necesar ca fapta să aibă o anumită durată.
c) Între acţiunea făptuitorilor şi urmarea imediată, trebuie să existe o legătură
de cauzalitate.
Această infracţiune sub aspectul vinovăţiei, poate fi săvârşită numai cu
intenţie sub ambele forme. Eroarea făptuitorului cu privire la caracterul ilegal al
acţiunii sale înlătură răspunderea penală.
Tentativa este posibilă dar nu se sancţionează.

Infracţiunea se consumă în momentul în care o persoană este supusă la munca
forţată sau obligatorie. Întrucât prin natura ei, fapta presupune o desfăşurare în
31
Tribunalul Arad, secția penală, decizia nr. 351 din 7 decembrie 2010, accesibilă pe portalul
www.tribunalularad.ro
20
timp, această infracţiune este continuă. Epuizarea infracţiunii are loc în momentul
în care persoana îşi redobândeşte libertatea de a-şi alege munca.
Infracțiunea se prezintă sub două modalităţi:
- supunerea la muncă forţată;
- supunerea la muncă obligatorie.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la 1 an la 3 ani.
Proxenetismul
Art. 213 Proxenetismul
(1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase
patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe
persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării
unor drepturi.
(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării
prostituției s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10
ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă faptele sunt săvârșite față de un minor, limitele speciale ale pedepsei se
majorează cu jumătate.
(4) Prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite
persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.
a) Obiectul juridic este alcătuit din relaţiile sociale care implică procurarea
mijloacelor de existenţă prin muncă, în condiţii de respect pentru regulile de
morală şi de asigurare a demnităţii umane, cu excluderea oricăror acte de
proliferare a prostituţiei sau de dobândire a unor foloase din practicarea acesteia de
către o altă persoană32.
b) Obiect material poate exista numai în varianta constrângerii unei persoane
pentru practicarea prostituţiei, acest obiect material fiind reprezentat de corpul
persoanei constrânse.
a) Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană ce îndeplineşte condiţiile de
responsabilitate penală. Subiect activ poate fi și persoana juridică dacă infracțiunea
a fost săvârșită în realizarea obiectului său de activitate.
32
O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 672.
21
Participaţia este posibilă sub toate formele, chiar și textul incriminator
prevede posibilitatea comiterii faptei de către „...una sau mai multe persoane”.
b) Subiect pasiv este persoana care a fost determinată sau i-a fost înlesnită
practicarea prostituției. Într-o variantă agravată, subiectul activ este calificat –
minor.
a) Elementul material al laturii obiective se realizează numai prin acţiuni
concomitente sau alternative, constând în acțiunea de a determina, de a înlesni sau
de a obține foloase de pe urma practicării prostituţiei.
A determina la prostituţie înseamnă a incita, a trezi interesul unei persoane la
practicarea acesteia, a o încuraja să-şi învingă ezitările, a se hotărî la aceasta33.
Îndemnul la prostituţie înseamnă mai puţin decât instigarea la această faptă,
deoarece nu presupune neapărat determinarea persoanei, adoptarea de către aceasta
a hotărârii infracţionale şi, cu atât mai puţin, trecerea la executarea unor acte de
practicarea prostituţiei.
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca persoana îndemnată să-şi
însuşească hotărârea de a practica prostituţia. Va exista infracţiune şi în situaţia în
care îndemnul s-a adresat unei persoane care luase anterior o astfel de hotărâre.
Înlesnirea practicării prostituţiei, se poate realiza prin orice mijloace, fie prin
ajutor material (ex. punerea la dispoziţie a unui apartament, etc.) fie prin ajutor
moral. Înlesnirea este de fapt o complicitate la prostituţie, însă legiuitorul a înţeles
să o sancţioneze ca autorat.
Tragerea de foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei vizează
obţinerea de profituri, avantaje materiale de orice natură, astfel că fapta inculpatei
care a învăţat o altă persoană să practice prostituţia şi primirea unei părţi din banii
astfel obţinuţi în urma practicării prostituţiei de către acea persoană întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism34.
În prima variantă agravată elementul material al laturii obiective se realizează
prin acţiunea de recrutarea unei persoane în vederea practicării prostituţiei, prin
traficul de persoane în acest scop, precum şi prin constrângerea la prostituţie.
Recrutarea unei persoane pentru practicarea prostituţiei presupune atragerea
de persoane şi îndemnarea lor în vederea practicării prostituţiei.
Constrângerea la prostituţie poate fi fizică sau morală.
b) Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de
convieţuire socială, prin săvârşirea faptelor de proxenetism.
33
V. Dongoroz și colab., op. cit., vol. IV, p. 737.
34
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, decizia nr. 96/R din 25 februarie 2009, accesibilă pe
www.portaljust.ro
22
c) Între acţiunile ce constituie elementul material şi urmarea imediată trebuie
să existe o legătură de cauzalitate.
Întrucât acţiunea făptuitorului vizează un anumit scop, forma de vinovăţie
este intenţia directă.
4. Forme – Modalităţi – Sancţiuni

Tentativa la varianta incriminată de alin. 2 se pedepseşte (art. 217 C. p.).
Consumarea are loc în momentul săvârşirii acţiunii incriminate şi producerea
rezultatelor. Această infracţiune poate fi continuă (de exemplu: închirierea unui
spaţiu pentru practicarea prostituţiei) sau continuată.
Fiecărei modalităţi normative îi corespund o varietate de modalităţi faptice.
În varianta simplă pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi, pentru prima varianta agravată, închisoarea
de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar pentru a doua variantă agravată
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Exploatarea cerșetoriei
Art. 214 Exploatarea cerșetoriei
(1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice
ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor
material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta este săvârșită în următoarele împrejurări:
a. de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana
care cerșește;
b. prin constrângere,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
a) Obiectul juridic special este constituit din relaţiile de convieţuire socială
care privesc procurarea mijloacelor de existenţă de către fiecare membru al
societăţii prin desfăşurarea unei activităţi utile din punct de vedere social35.
35
O. Loghin, T. Toader, op. cit., p.664.
23
b) Obiect material nu există, banii sau bunurile primite constituind produsul
infracţiunii.
a) Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile
de responsabilitate penală. La prima modalitate agravată, subiectul activ este
calificat: părinte, tutore, curator sau persoana care are în îngrijire persoana care
cerșește.
Participația este posibilă sub toate formele, cu precizarea ca pentru coautori
trebuie să existe calitatea cerută de norma de incriminare la data săvârșirii faptei.
b) Subiectul pasiv este calificat, respectiv minorul sau persoana cu dizabilități
fizice sau psihice.
a) Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiunea de a
determina un minor sau o persoană cu dizabilități fizice sau psihice de a apela în
mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material.
A apela la mila publicului înseamnă a se adresa publicului, adică masei
nedeterminate de persoane, într-un mod susceptibil de a trezi un sentiment de milă.
Apelarea la mila publicului trebuie să aibă ca obiect o cerere de ajutor material.
Această cerere poate fi făcută în scris, oral, prin gesturi etc. Nu interesează dacă
cererea de ajutor material a fost sau nu satisfăcută, ceea ce a avut în vedere
legiuitorul este cererea de ajutor material şi nu primirea unui astfel de ajutor36.
Apelarea la ajutor trebuie făcută în mod repetat. La stabilirea caracterului
repetat al faptei trebuie să se ţină seama de intervalul la care sunt săvârşite actele
de cerşetorie şi de întreaga conduită a făptuitorului.
Este incriminată și fapta persoanei care beneficiază de foloase patrimoniale de
pe urma instigării la cerșetorie a minorului sau a persoanei cu dizabilitare fizică sau
psihică.
convieţuire socială, prin apelarea la mila publicului, cerând ajutor, de către cei care
au capacitatea de a munci. Nu va exista infracţiune în situaţia în care făptuitorul nu
are capacitatea de a munci sau când este în imposibilitate de a-şi asigura existenţa
printr-o activitate utilă.
c) Legătura de cauzalitate rezultă în mod implicit din săvârşirea faptei.
B. Latura subiectivă
36
V. Dongoroz și colab., op. cit., vol. IV, p.717.
24
Forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă.
Actele de pregătire şi tentativa nu se pedepsesc.

Consumarea are loc în momentul în care minorul sau persoana cu dizabilități
a fost determinată să apeleze la mila publicului.
Din conţinutul legal rezultă o variantă tip a infracțiunii și două variante
agravate.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru varianta tip este închisoarea de la 6 luni la
3 ani sau cu amenda, iar pentru varianta agravată închisoarea de la 1 la 5 ani.
Folosirea unui minor în scop de cerșetorie
Art. 215 Folosirea unui minor în scop de cerșetorie
Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la
mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența
unui minor, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
a) Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale care privesc
procurarea mijloacelor de existenţă de către fiecare membru al societăţii prin desfă-
şurarea unei activităţi cinstite, fără a apela la prezența minorului, în numele căruia
se solicită un ajutor material.
infracţiunii.
a) Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană fizică majoră cu capacitate
de muncă și care se folosește de prezența minorului în scop de cerșetorie.
Participația este posibilă sub toate formele, cu precizarea ca pentru coautori
trebuie să existe calitatea cerută de norma de incriminare la data săvârșirii faptei.
b) Subiectul pasiv este calificat, respectiv minorul.
25
a) Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiunea majorului
de a apela la mila publicului, cerând ajutor material.
Comparativ cu infracțiunea de exploatare a cerșetoriei, majorul, apt de muncă
se folosește de un minor în scopul dobândirii de foloase materiale, care fără
prezența minorului nu le-ar fi obținut.
Nu este necesar ca apelurile făcute de către major însoțit de minor adresate
publicului să fi fost urmate de primirea vreunui ajutor material.
convieţuire socială, prin apelarea la mila publicului, cerând ajutor, de către cei care
au capacitatea de a munci.

Consumarea are loc în momentul în care majorul a realizat acte repetate de
apel la mila publicului în prezența minorului.
Infracțiunea prezintă o singură modalitate normativă, iar pedeapsa prevăzută
de lege pentru aceasta este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Folosirea serviciilor unei persoane exploatate
Art. 216 Folosirea serviciilor unei persoane exploatate
Fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182, prestate de o persoană despre
care beneficiarul știe că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de
minori, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta
nu constituie o infracțiune mai gravă.
26
a) Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale care privesc
apărarea persoanelor vulnerabile împotriva celor care valorifică în interes propriu
vulnerabilitatea acestora.
infracţiunii.
de responsabilitate penală. Subiect activ poate fi și persoana juridică care
săvârșește infracțiunea în realizarea obiectului său de activitate.
Participația este posibilă sub toate formele.
b) Subiectul pasiv este persoana exploatată în condițiile art. 182 C. pen.
a) Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiunea de
utilizare a serviciilor instituite de art. 182 C. pen. prestate de către o persoană
despre care autorul cunoaște că este victima traficului de persoane sau traficului de
minori.
Acele situații la care referă art. 182 C. pen. vizează:
a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod
forţat;
b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de
libertate ori de aservire;
c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în
vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de
exploatare sexuală;
d) obligarea la practicarea cerşetoriei;
e) prelevarea de organe în mod ilegal.
Acțiunea de utilizare a serviciilor presupune și activitatea de obținerii a unor
beneficii de pe urma prestării serviciilor persoanei vulnerabile.
Cerința esențială pentru existența infracțiunii de folosire a serviciilor unei
persoane exploatate se referă la cunoașterea de către beneficiarul serviciilor a
faptului că persoana prestatoare a serviciilor este victima traficului de persoane sau
a traficului de minori.
b) Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile
sociale ocrotite în norma de incriminare.
27

Consumarea are loc în momentul în care făptuitorul utilizează serviciile
prevăzute de art. 182 C. pen. .
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda,
dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.
Capitolul VIII. Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale37
Violul
Art. 218 Violul
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau
profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau
anală comise în condițiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi atunci când:
a. victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
b. victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c. victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d. fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e. fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f. fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.
(5) Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) și alin. (2) se pune în
mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
37
Noul cod penal, încriminează infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale în capitolul VIII din titlul
I, însă numai faptele de viol (art. 218), agresiunea sexuală (art. 219), actul sexual cu un minor (art.220), corupţia
sexuală a minorilor (art. 221) racolarea minorilor în scopuri sexuale (art.222) şi hărţuirea sexuală (art. 223). În noua
reglementare a fost păstrat doar incestul agresiv ca formă agravată a unor infracţiuni, incestul consimţit fiind
reglementat în grupa infracţiunilor împotriva familiei (art. 377)
28
(6) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepsește.
libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, relaţii care trebuie să se desfăşoare
în condiţii morale şi normale, cu respectarea dreptului la libertatea persoanei.
Libertatea individuală a persoanei include şi libertatea sexuală, adică dreptul
acesteia de a dispune în mod liber de corpul ei în domeniul vieţii sexuale, cu
respectarea normelor de drept şi a normelor morale. Orice încălcare a dreptului
persoanei de a consimţi în mod liber la un act sexual în condiţii normale constituie
infracţiune şi se pedepseşte.
Pe lângă obiectul juridic principal avem un obiect juridic secundar alcătuit din
relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică, la integritatea corporală sau cele
referitoare la dreptul la viaţă.
b) Obiectul material este corpul persoanei aflată în viaţă indiferent de sex.
Dacă raportul sexual are loc asupra unui cadavru, vom avea infracţiunea de
profanare de cadavru (art. 381 C. pen.).
a) Subiect activ al infracţiunii de viol poate fi orice persoană ce îndeplineşte
condiţiile de responsabilitate penală, în norma de incriminare nefăcându-se
distincţia dintre bărbat sau femeie. Participaţia este posibilă sub toate formele,
pluralitatea de făptuitori fiind incriminată ca o formă agravată a violului (art. 218
alin. 3 lit. f C. pen.).
Dacă în vechea reglementare erau opinii diferite cu privire la existenţa
coautoratului38, în actuala reglementare coautoratul este posibil, făptuitorul putând
să întreţină cu victima atât acte sexuale fireşti cât şi acte sexuale nefireşti.
b) Subiect pasiv este persoana fizică indiferent de sex. În cazul formei
agravate, subiectul pasiv trebuie să dețină calitatea de persoană care se află în
îngrijirea, paza sau tratamentul făptuitorului; rudă în linie directă, frate sau soră;
minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani.
a) Fiind o infracțiune complexă, infracțiunea de viol are ca element material
38
P. Cioia, Modificarea conținutului infracțiunii de viol prin Legea nr. 197/2000, în Revista Dreptul nr.
3/2001, p. 3; V. Pașca, Unele considerații privind incriminarea infracțiunii de viol în Noul Cod penal, în Revista
Dreptul nr. 10/2010, p. 14-24; Gh. Nistoreanu şi colab., op. cit., p.165.
29
al laturii obiective două sau mai multe acțiuni conjugate, pe de o parte o acțiune
scop constând în raportul sexual, actul sexual oral sau anal sau actele de penetrare
vaginală sau anală și acțiunea mijloc constând în acțiunea de constrângere sau
vătămare a victimei.
În practica instanţelor judecătoreşti, actul sexual de orice natură, a fost definit
ca orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului, sau
acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin
constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-şi
manifesta voinţa39.
Elementul material al laturii obiective în actuala reglementare se poate realiza
atât prin acte sexuale fireşti cât şi prin acte sexuale nefireşti. În actuala
reglementare actele sexuale nefireşti săvârşite asupra unei persoane, dacă sunt
săvârşite prin constrângere sau profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-
şi manifesta voinţa vor fi încadrate în infracţiunea de viol.
Constrângerea fizică constă în orice act ce presupune folosirea forţei fizice a
făptuitorului pentru a înfrânge rezistenţa victimei sau pentru a o determina să nu
opună rezistenţă. Constrângerea morală se realizează prin ameninţarea cu un rău
victimei. Constrângerea fizică sau constrângerea morală, cât şi imposibilitatea
victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa trebuie să fie determinante pentru
întreţinerea actului sexual de orice natură, cu victima. Când constrângerea fizică s-
a realizat prin acțiuni de lovire sau alte violențe sau prin imobilizarea victimei,
infracțiunea de viol absoarbe în conținutul său infracțiunea de lovire și alte violențe
(art. 193 C. pen.) sau infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 205 C.
pen.) sau infracțiunea de amenințare (art. 206 C. pen.).
Infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 193 C. pen. este
absorbită de forma agravată a infracțiunii de viol (art. 218 alin. 3 lit. e C. pen.).
În noua reglementare, cu caracter de noutate, este cerinţa esenţială a lipsei
consimţământului victimei, acesta lipsind când se foloseşte constrângerea, cât şi
atunci când victima este pusă în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa.
De asemenea, dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate
de săvârșirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. 1-2 C. pen., fapta constituie
viol.
b) Fiind în prezența unei infracțiuni complexe și urmarea imediată este una
complexă: pe de o parte constă în încălcarea libertăţii sexuale a victimei în
condițiile în care raportul sexual, actul sexual sau actele de penetrare au avut loc
prin constrângere sau profitând de imposibilitatea de apărare ori de a-şi exprima
voinţa, iar pe de altă parte vătămarea integrității corporale a victimei, chiar moartea
acesteia.
39
Î.C.C.J., Secţiile unite, decizia III din 23.05.2005, publicată în M. Of. nr. 8657 din 22.09.2005.
30
c) Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe raport de
cauzalitate.
Sub aspectul vinovăţiei, infracţiunea de viol se comite cu intenţie directă.
Făptuitorul are reprezentarea că prin acţiunea sa va avea loc un raport sexual prin
constrângere cu victima sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori
de a-şi exprima voinţa şi urmăreşte producerea acestui rezultat. În varianta
agravată, când fapta a avut ca urmare vătămarea corporală ori moartea victimei,
forma de vinovăţie este praeterintenţia.
Infracţiunea de viol se consumă în momentul în care s-a produs actul sexual

sub orice natură, ca urmare a constrângerii exercitate de făptuitor, sau datorită
stării victimei care se afla în imposibilitate de a se apăra sau a-şi exprima voinţa.
În cazul repetării actului sexual fără a se exercita o constrângere, cu aceeaşi
ocazie, avem o unitate naturală de infracţiune, iar dacă s-au executat acte repetate
de constrângere vor fi aplicabile dispoziţiile referitoare la infracţiunea continuată40.
Din textul de lege rezultă că în forma simplă, infracţiunea de viol poate fi
comisă prin patru modalităţi normative: constrângere, punere în imposibilitate de a
se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare.
O primă modalitate agravată avem când:
- victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului. Această formă agravată are în vedere relaţiile speciale existente între
autor şi victimă, relaţii de încredere, de stimă şi respect (profesor, tutore, medic,
etc.). Instanţele judecătoreşti au încadrat violul comis de inculpat asupra fiicei din
altă căsătorie a soţiei sale, în a cărei îngrijire se afla, în viol săvârşit în condiţiile
art. 197 lit. b vechiul C.pen.41. Această agravantă operează in personam doar față
de făptuitorul care are calitatea cerută prin norma de incriminare chiar dacă are
doar calitatea de instigator sau complice iar autorul nu deține calitatea cerută de
lege.
- victima este rudă în linie directă, frate sau soră. Prin această formă agravată
legiuitorul a înţeles sa sancţioneze violul comis asupra unei rude apropiate adică
asupra ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor şi surorilor, a copiilor acestora
precum şi a persoanelor devenite prin înfiere devenite prin lege astfel de rude, dar
însă numai în cazul în care acestea locuiesc şi se gospodăresc împreună cu
făptuitorul. Aplicarea acestei agravante a suscitat în practica judiciară numeroase
40
Trib. Mun. Bucureşti, secţia penală, decizia nr.485/1989, în Revista Dreptul nr. 5/1992, p.93.
41
C.S.J, scţia penală, decizia nr.261/2001, în Revista Dreptul nr. 4/2003, p. 63.
31
controverse în legătură cu reținerea în concurs a infracțiunilor de viol și a
incestului. De asemenea, reformularea acestei agravante s-a făcut și din dorința
legiuitorului42 de a rezulta că această agravată absoarbe incestul, soluție admisă și
de actuala jurisprudență43.
Înalta Curte, fiind sesizată cu un recurs în interesul legii a statuat că raportul
sexual cu o persoană de sex diferit, care are dubla calitate de membru de familie și
de rudă apropiată realizează conținutul constitutiv atât al infracțiunii de viol în
forma agravată, cât și al infracțiunii de incest. Dacă ruda apropiată nu are calitatea
de membru de familie va exista un concurs de infracțiuni între infracțiunea de viol
în forma tip și infracțiunea de incest.44. Faptul că noua reglementare nu mai
prevede ca agravantă violul săvârșit asupra membrilor de familie, ci doar violul
comis asupra descendenților sau fraților și surorilor nu presupune că o
dezincriminare a violului săvârșit asupra soției sau soțului, această modalitate
rămânând încriminată în forma tip a infracțiunii45.
- victima nu a împlinit vârsta de 16 ani. Presupune o circumstanță agravantă
reală, care ține de calitatea subiectului pasiv, însă pentru a se putea reține în sarcina
făptuitorului este necesar ca aceasta să cunoască pe baza trăsăturilor somatice că
victima avea în jurul acestei vârste; eroarea făptuitorului asupra vârstei victimei
înlătură răspunderea agravată, autorul răspunzând pentru viol simplu. Semnificaţia
juridică a acestei forme agravate constă în aceea că săvârşirea unui viol asupra unui
minor prezintă un pericol pentru dezvoltarea fizică şi psihică a victimei, iar autorul,
fără să ţină seama de acest pericol, totuşi comite violul.
- fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice46.
Pentru reținerea acestei forme agravate nu este necesar ca aceste materiale să
se fi produs efectiv în materialitatea lor, ci violul să se comită în scopul producerii
materialelor pornografice.
42
Pentru mai multe dealii, a se vedea S. Bogdan, A. D. Șerban, G. Zlati, op.cit., p.151.; P. Dungan, T.
Medeanu, V. Pașca, op.cit., vol. I, p. 206-207.
43
Infracţiunea de incest nu mai are o existenţă de sine stătătoare, ea fiind absorbită de infracţiunea de viol
prevăzută de art. 218 alin.3 lit b C. pen., care pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani întreţinerea de raporturi
sexuale normale, orale sau anale cu o victimă cu care inculpatul este rudă în linie direct. Potrivit sentinţei penale nr.
129 din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, rămasă definitivă rezultă că acest condamnat a întreţinut
prin constrângere raporturi sexuale normale şi orale cu fiica sa, în vârstă de 11 ani, împotriva voinţei acesteia, faptă
ce se încadrează în art. 218 alin. 3 lit. b C. pen., întrucât inculpatul este rudă în linie direct cu victima – accesibilă pe
www.curteadeapelcluj.ro
44
Î.C.C.J., Secţiile unite, decizia II din 23.05.2005, publicată în M. Of. nr. 867/27.09.2005.
45
P. Dungan, T. Medeanu, V. Pașca, op.cit., vol. I, p. 202.
46
Potrivit Legii nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei, publicată în M. Of. nr. 342 din
20 mai 2003, a fost modificată prin Legea nr. 496/2004 publicată în M. Of. nr. nr. 1.070 din 18 noiembrie 2004,
modificată din nou prin Legea nr.301/2007, prin materiale pornografice înțelegem materialele cu caracter obscen
constând în obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicaţii, filme,
înregistrări video şi audio, spoturi publicitare, programe şi aplicaţii informatice, piese muzicale, precum şi orice alte
forme de exprimare care reprezintă comportamente sexuale explicite sau sugerează o activitate sexuală.
32
- fapta a avut ca urmare vătămarea corporală. În acest caz se are în vedere pe
lângă rezultatul specific acestei infracţiuni şi anume violul şi o vătămare corporală
a integrităţii corporale sau a sănătăţii, deci una din urmările prevăzute de art. 194
C. pen. Acest rezultat mai grav trebuie să se producă datorită culpei făptuitorului.
Dacă vătămarea corporală gravă s-a produs cu intenţie, vom avea un concurs de
infracţiuni între viol şi vătămare corporală
- fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună. Aceasta
înseamnă că violul a fost săvârşit de mai multe persoane sau a avut loc cu ajutorul
unor complici concomitenţi fie că se realizează un act sexual succesiv de mai mulţi
autori, fiecare fiind ajutat de ceilalţi47, astfel că nu este obligatoriu pentru reținerea
acestei agravate ca toți participații să fi întreținut raport sexual, act sexual oral sau
anal, acte de penetrare cu victima violului. De asemenea, nu va exista coautorat
dacă unul dintre făptuitori imobilizează victima, iar alta o violează, caz în care
primul va fi complice la forma agravată, iar cel de al doilea va fi autor la forma
agravată; în cazul în care ambii autori violează victima, fiecare dintre ei ajutându-
se reciproc prin imobilizarea victimei, se va reține în sarcina fiecăruia săvârșirea
infracțiunii de viol în calitate de autor la forma agravată a infracțiunii; dacă
făptuitorii violează succesiv victima, ambii sunt autori iar nu coautori ai violului48.
De asemenea, într-o cauză instanța de apel49 a stabilit că agravanta nu poate fi
reţinută în condiţiile în care unul din inculpaţi a fost achitat pentru că nu a comis
fapta, situație în care, instanţa reţinând implicit că infracţiunea a fost comisă de o
singură persoană, trebuia să schimbe încadrarea juridică în art. 197 alin .1 C. pen.
- violul care a avut ca urmare moartea victimei. Moartea victimei se produce
cu forma de vinovăție a praeterintenției, în caz contrar dacă moartea s-a produs ca
urmare a exercitării cu intenției directă sau indirectă a unor acte violente asupra
victimei, va exista un concurs de infracțiuni între viol și omor calificat.
Actele preparatorii nu sunt incriminate, iar tentativa faptelor descrise de alin.
1-3 se pedepsește. Apreciem alături de alți autori50 că tentativa la viol săvârșită în
condițiile alin. 4 nu a fost incriminată într-un mod nejustificat.
Infracțiunea prezintă o forma tip și o alta asimilată a cărui regim sancționator
constă în pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi; două forme agravatei, prima pedepsită cu închisoare cuprinsă între 5 și 12
ani și interzicerea unor drepturi, iar cea de a doua formă agravată cu pedeapsa
cuprinsă între 7 și 18 ani interzicerea exercitării unor drepturi.
Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) și alin. (2) se pune în
47
Trib. Suprem, decizia penală nr.5516/1971, în Revista Română de Drept nr. 6/1972, p. 161.
48
M. Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Editura C. H. Beck, București, 2014, p. 147-
148.
49
Curtea de Apel Timișoara, secția penală decizia nr. 78 din 15 februarie 2006, accesibilă pe
www.poratljust.ro
50
P. Dungan, T. Medeanu, V. Pașca, op.cit., vol. I, p. 210.
33
mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Agresiunea sexuală
Art. 219 Agresiunea sexuală
(1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană,
săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și
exprima voința ori profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 2
la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
drepturi atunci când:
a. victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
b. victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c. victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d. fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e. fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f. fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.
(4) Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârșirea
actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) și alin. (2), fapta constituie viol.
(5) Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se pedepsește.
a) Obiectul juridic este unul complex: cel principal reprezentat de ansamblul
relațiilor sociale referitoare la libertatea sexuală a oricărei persoane, cel secundar
reprezentat de ansamblul relațiilor sociale privitoare la demnitatea, integritatea
corporală, sănătatea și chiar viața persoanei.
b) Obiectul material este corpul persoanei aflată în viaţă indiferent de sex.
a) Subiect activ al infracţiunii de viol poate fi orice persoană ce îndeplineşte
condiţiile de responsabilitate penală, în norma de incriminare nefăcându-se
distincţia dintre bărbat sau femeie. Participaţia este posibilă sub toate formele,
34
pluralitatea de făptuitori fiind incriminată ca o formă agravată a infracțiunii de
agresiune sexuală (art. 219 alin. 2 lit. f C. pen.).
b) Subiect pasiv este persoana fizică indiferent de sex. În cazul formei
agravate, subiectul pasiv trebuie să dețină calitatea de persoană care se află în
îngrijirea, paza sau tratamentul făptuitorului; rudă în linie directă, frate sau soră;
minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani.
a) Fiind o infracțiune complexă, infracțiunea de agresiune sexuală are ca
element material al laturii obiective două sau mai multe acțiuni conjugate, pe de o
parte o acțiune scop constând în actele de natură sexuală și acțiunea mijloc
constând în acțiunea de constrângere sau vătămare a victimei.
Opinăm alături de alți autori că, actele de agresiune sexuală nu pot fi decât
acte de agresiune fizică, iar în concepția autorilor Proiectului Codului penal,
asemenea acte sexuale ar putea fi masturbarea sau felația, la care victima este
constrânsă să le execute51.
Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârșirea
actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. 1-2 C. pen., fapta constituie viol.
b) Fiind în prezența unei infracțiuni complexe și urmarea imediată este una
complexă: pe de o parte constă în încălcarea libertăţii sexuale a victimei în
condițiile în care actele de natură sexuală au avut loc prin constrângere sau
profitând de imposibilitatea de apărare ori de a-şi exprima voinţa, iar pe de altă
parte vătămarea integrității corporale a victimei, chiar moartea acesteia.
c) Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe raport de
cauzalitate.
Sub aspectul vinovăţiei, infracţiunea de viol se comite cu intenţie directă.
Făptuitorul are reprezentarea că prin acţiunea sa va avea loc un raport sexual prin
constrângere cu victima sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori
de a-şi exprima voinţa şi urmăreşte producerea acestui rezultat. În varianta
agravată, când fapta a avut ca urmare vătămarea corporală ori moartea victimei,
forma de vinovăţie este praeterintenţia.
Infracţiunea de agresiune sexuală se consumă în momentul în care s-a produs

actul de natură sexuală, ca urmare a constrângerii exercitate de făptuitor, sau
51
Expunerea de motive, accesibilă pe www.just.ro
35
datorită stării victimei care se afla în imposibilitate de a se apăra sau a-şi exprima
voinţa.
Actele preparatorii nu sunt incriminate, iar tentativa faptelor descrise de alin.
1-2 se pedepsește.
Infracțiunea prezintă o forma tip a cărui regim sancționator constă în
pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi; două
forme agravatei, prima pedepsită cu închisoare cuprinsă între 3 și 10 ani și
interzicerea unor drepturi, iar cea de a doua formă agravată cu pedeapsa cuprinsă
între 7 și 15 ani interzicerea exercitării unor drepturi.
Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mișcare la
36
Actul sexual cu un minor
Art. 220 Actul sexual cu un minor
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de
penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 și 15 ani se
pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită asupra unui minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.
(3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 13
și 18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori influența sa asupra victimei, se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Fapta prevăzută în alin. (1)-(3) se sancționează cu închisoarea de la 3 la 10
ani și interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:
a. minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b. minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
c. a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(5) Faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) nu se sancționează dacă diferența de
vârstă nu depășește 3 ani.
apărarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei în perioada minorităţii.
În cazul unor forme agravate există şi un obiect juridic secundar alcătuit din
relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală, sănătate, precum şi cele
referitoare la dreptul la viaţă.
Deşi actul sexual are loc cu consimţământul minorului, legea consideră acest
consimţământ ca inexistent.
Legiuitorul a considerat că minorul nu are suficientă experienţă pentru a se
apăra împotriva celor care ar încerca să exploateze naivitatea, iar viaţa sexuală la
această vârstă poate avea consecinţe periculoase pentru dezvoltarea fizică şi morală
a minorului.
b) Obiectul material îl constituie corpul minorului.
37
de responsabilitate penală şi care întreţine un act sexual cu un minor ce nu a
împlinit vârsta cerută în norma de incriminare.
În varianta agravată subiectul activ este calificat şi anume tutore sau curator
ori supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator folosind calitatea
sa pentru a întreţine un act sexual de orice natură cu un minorul; rudă în linie
directă, frate sau soră.
Participaţia este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare, complicitate.
b) În forma tip, subiectul pasiv este calificat, minorul având vârsta cuprinsă
între 13-15 ani; în prima variantă agravată minorul are vârsta sub 13 ani; în cea de
a doua agravată minorul are vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani.
a) Elementul material constă în raportul sexual, actul sexual oral sau anal,
precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală cu minorul care și-a dat
consimțământul în acest sens. Dacă victima nu şi-a putut manifesta voinţa, va
exista infracţiunea de viol. Consimţământul minorului este cerința care deosebeşte
această infracţiune de infracţiunea de viol. Consimţământul părţii vătămate la actul
sexual presupune un acord între persoane, o aderare de bună voie, conştientă la o
propunere de întreţinere de relaţii sexuale. Constrângerea morală a victimei
minore, prin ameninţarea cu un rău, înlătură caracterul consensual al acceptării
relaţiilor sexuale52.
Deosebit de infracţiunea de viol, actul sexual cu un minor are loc fără
constrângere şi fără a se fi profitat de starea de neputinţă a victimei. Fapta are loc
cu consimţământul victimei dat, desigur, în condiţiile lipsei de maturitate psihică,
sub imperiul impulsurilor necontrolate, al lipsei de rezistenţă morală ori sub
influenţa inculpatului53.
Cu privire la în raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte
acte de penetrare vaginală sau anală am făcut referire la infracţiunea de viol. În
practica judiciară calitatea de medic stomatolog a fost asimilată cu calitatea de
medic curant, iar calitatea de antrenor a fost asimilată cu calitatea de profesor
educator.
b) Urmarea imediată constă în raportul sexual, actul sexual oral sau anal,
precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală cu un minor.
c) Între acţiune şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
52
Curtea de Apel Bacău, secția penală, decizia nr. 126 din 10 noiembrie 2009, accesibilă pe
www.portaljust.ro
53
Curtea de Apel Ploiești, secția penală, decizia nr. 126 din 10 noiembrie 2009, accesibilă pe
www.portaljust.ro
38
Forma de vinovăţie este intenţia, adică făptuitorul trebuie să fi cunoscut vârsta
victimei ori să fi acceptat că victima este un minor.
Actele preparatorii și tentativa deşi sunt posibile nu se pedepsesc.

Infracţiunea se consumă în momentul în care are loc actul sexual împreună cu
minorul.
Potrivit conţinutului legal, această infracţiune se comite în patru modalităţi
normative, după cum minorul are vârsta între 13 și 15 ani sau are vârsta sub 13
ani; între 13 și18 ani și majorul a abuzat de autoritatea ori influența sa asupra
victimei; faptele au fost săvârșite atunci când: minorul este rudă în linie directă,
frate sau soră; minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau
tratamentul făptuitorului; fost comisă în scopul producerii de materiale
pornografice.
Pedeapsa pentru infracţiunea de act sexual cu un minor în varianta simplă şi
este închisoarea de la 1 la 5 ani; în prima variantă agravată, pedeapsa este
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, pentru a doua
variantă agravată pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor
drepturi; pentru a treia variantă agravată pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Alin. 5 al art. 220 prevede și o clauză de nepedepsire54 în sensul că, faptele
prevăzute în alin.1-2 nu se sancționează dacă diferența de vârstă nu depășește 3
ani.
Acțiunea penală se exercită din oficiu.
Coruperea sexuală a minorilor
Art. 221 Coruperea sexuală a minorilor
(1) Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220,
împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum și determinarea
minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea
de la unu la 5 ani.
drepturi, atunci când:
a. minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
54
Legat de clauza de nepedepsire a se vedea, S. Bogdan, D. A. Șerban, G. Zlati, op.cit., p. 166.
39
b. minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
c. fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(3) Actul sexual de orice natură săvârșit de un major în prezența unui minor care
nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau
cu amendă.
(4) Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13
ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist ori la spectacole sau
reprezentații în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum și
punerea la dispoziția acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc
cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(5) Faptele prevăzute în alin. (1) nu se sancționează dacă diferența de vârstă nu
depășește 3 ani.
a) Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la
viaţa sexuală, pentru ca minorul să fie pus la adăpost de săvârşirea oricăror acte de
natură sexuală care pot influenţa dezvoltarea minorului.
b) Infracțiunea are obiect material doar în modalitatea tip și a formei agravate,
respectiv corpul minorului supus coruperii sexuale. În formele asimilate
infracțiunea este lipsită de obiect material.
a) Subiect activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile răspunderii
penale. În prima variantă agravată subiectul activ trebuie să aibă calitatea de rudă
în linie directă, frate sau soră a minorului; în cea de a doua formă agravată
subiectul activ este tutore, curator, îngrijitor, medic curant, etc.
b) Subiect pasiv este minorul indiferent de sex, care nu a împlinit 13 ani.
a) Elementul material se realizează în forma tip, într-o primă modalitate prin
săvârşirea unor acte de natură sexuală, altele decât raportul sexual, actul sexual,
penetrarea sau agresiunea sexuală55 împotriva unui minor care nu a împlinit 13 ani.
55
Prin “acte“ se înţeleg orice manifestări exterioare având conţinutul incriminat, fiind fără relevanţă dacă
sunt comise în public sau în particular, important fiind ca ele să fie săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui
minor. Prin acte cu caracter obscen se înţelege: „gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârşite individual
sau în grup, imagini, sunete ori cuvinte care prin semnificaţia lor aduc ofensă la pudoare, precum şi orice forme de
manifestare indecentă privind viaţa sexuală …Art. 2 alin. 2 din Legea nr. 196/2003
40
Cea de a doua modalitate se realizează prin determinarea minorului, de regulă, prin
cadouri sau convingeri, să suporte sau să realizeze un astfel de act. În prima
modalitate actele sunt exercitate de major asupra minorului, iar în cea de a doua
modalitate minorul este cel care realizează actele fie asupra sa, fie asupra unei alte
persoane, fie asupra celui care l-a determinat.
Fapta devine agravată dacă coruperea sexuală a fost săvârșită de către major
asupra minorului rudă în linie directă sau care este frate sau soră; asupra minorului
care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; sau
dacă fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
De asemenea, avem două modalități asimilate: când majorul întreține un act
sexual de orice natură în prezența minorului care nu a împlinit 13 ani (art. 221
alin.3 C. pen.) și când minorul care nu a împlinit 13 ani a fost determinat de major
să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist ori la spectacole sau
reprezentații în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum și
punerea la dispoziția acestuia de materiale cu caracter pornografic (art. 221 alin. 4
C. pen.).
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca persoana ademenită să dea curs
determinării sau ademenirii.
b) Urmarea imediată constă crearea unei stări de pericol pentru norma
dezvoltare fizică și psihică a minorului.
Sub aspectul vinovăţiei, infracţiunea de corupţie sexuală se săvârşeşte cu
intenţie, ceea ce presupune ca autorul să cunoască faptul că actele sunt comise
asupra unui minor sau în prezenţa unui minor, ori să accepte acest lucru. Eroarea
asupra vârstei minorului înlătură caracterul penal al faptei.

Infracţiunea se consumă în momentul în care are loc actul sexual s-a realizat
în prezenţa minorului sau când s-a realizat acțiunea de determinare, acțiune
specifică instigării. Infracțiunea poate îmbrăca și forma continuată56.
Tentativa nu se pedepsește.
56
În perioada august - octombrie 2007 inculpatul a efectuat, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, la
intervale diferite de timp, acte obscene asupra nepoatei sale, în acea perioadă în vârstă de 9 ani, toate acestea
derulându-se fără ca alte persoane să fie de faţă şi solicitându-i de fiecare dată să nu povestească cele petrecute
niciunei persoane. În concret, din toate mijloacele de probă administrate, rezultă că în intervalul susmenţionat
inculpatul a comis 3 acte materiale de executare, în cadrul cărora inculpatul şi-a etalat organul genital, a atins-o pe
nepoata sa în zonele intime şi i-a cerut să facă acelaşi lucru, toate acestea fiind dezvăluite de către partea vătămată
minoră la data de 20.10.2007, mamei sale – Curtea de Apel Ploiești, secția penală, decizia nr. 61 din 21 ianuarie
2010, accesibilă pe www.jurisprudența.org
41
Pedeapsa prevăzută de lege în cazul variantei tip este închisoarea de la 1 la 5
ani. În modalitatea agravată pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la
7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. În prima forma asimilată pedeapsa
prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda, iar pentru
cea de a doua închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
Alin. 5 al art. 221 prevede și o clauză de nepedepsire în sensul că, faptele
prevăzute în alin.1 nu se sancționează dacă diferența de vârstă nu depășește 3 ani.
Racolarea minorilor în scopuri sexuale
Art. 222 Racolarea minorilor în scopuri sexuale
Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13
ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220
sau art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de
transmitere la distanță, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă.
a) Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la
viaţa sexuală, pentru ca minorul să fie pus la adăpost de săvârşirea oricăror acte de
amăgire și inducere în eroare în scopuri sexuale.
b) Infracțiunea are obiect este lipsită de obiect material.
a) Subiect activ poate fi orice persoană fizică majoră, indiferent de sexul
acesteia.
b) Subiect pasiv este minorul indiferent de sex, care nu a împlinit 13 ani.
a) Elementul material se realizează prin acțiunea de a propune o întâlnire unui
minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, în scopul comiterii unui act sexual sau a
coruperii sexuale a minorului.
Propunerea de întâlnire implică de fapt o activitate de racolare, recrutare prin
oferirea de daruri, promisiuni, indiferent prin ce cale – verbal sau scris, ori prin
mijloace de transmitere la distanță – telefon, fax, email, sms, etc.
42
b) Urmarea imediată constă crearea unei stări de pericol pentru norma
dezvoltare fizică și psihică a minorului. Lipsa consimțământului minorului la oferta
majorului este irelevantă, fiind suficient ca majorul să fi urmărit realizarea unor
conduite sexuale57.
Sub aspectul vinovăţiei, infracţiunea de corupţie sexuală se săvârşeşte cu
intenţie directă, calificată prin scop.

Infracţiunea se consumă în momentul în care a fost făcută propunerea
minorului.
Tentativa nu se pedepsește.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 lună la 1 an sau amenda.
Hărțuirea sexuală58
Art. 223 Hărțuirea sexuală
(1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații
de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată
sau pusă într-o situație umilitoare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un
an sau cu amendă.
vătămate.
A. Obiectul infracţiunii
libertatea sexuală a persoanei, care exclude ameninţarea şi constrângerea în
exercitarea acestei libertăţi. Obiectul juridic secundar este alcătuit din relaţiile
57
S. Bogdan, D. A. Șerban, G. Zlati, op.cit., p. 174.
58
Incriminarea infracțiunii hărţuirii sexuale, apropie dreptul penal românesc de cel european şi are în vedere
reprimarea unor comportamente, îndeosebi a angajatorilor în muncă, care condiţionează ocuparea unui post ori
efectuarea unor servicii sau accesul la unele servicii de obţinerea unor favoruri sexuale – pentru mai multe detalii, a
se vedea Gh. Mateuţ, Reflexii asupra infracţiunii de hărţuire sexuală, introdusă în Codul Penal Român prin Legea
nr. 61/2002, în Revista Dreptul nr. 7/2002, p. 3-9.
43
sociale referitoare libertatea psihică a persoanei, integritate corporală precum şi
cele referitoare la desfăşurarea normală a raporturilor de muncă.
b) Infracțiunea este lipsită de obiect material.
a) Subiect activ este calificat, respectiv persoana fizică care se află în relații
de muncă sau a unei relații similare cu victima.
b) Subiect pasiv este de asemenea calificat persoana fizică hărţuită, indiferent
de sex, aflată în relații de muncă sau o relație similară cu făptuitorul.
A) Latura obiectivă.
a) Elementul material se realizează prin acţiuni de pretindere de favoruri de
natură sexuală, favoruri exprimate fie verbal, fie scris. Activitățile de pretindere
trebuie să se realizeze în mod repetat; caracterul repetitiv conferindu-i infracțiunii
caracterul de infracțiune de obicei.
Cerința esențială este ca favorurile sexuale să fie solicitate în contextul
relațiilor de muncă sau a altor relații similare.
b) Urmarea imediată constă intimidarea persoanei sau punerea acesteia în
situații umilitoare.
c) Între acţiunile ce constituie elementul material şi urmarea imediată trebuie
să existe un raport de cauzalitate.
Sub aspectul formei de vinovăţie,această infracţiune se poate săvârşi numai cu
intenţie directă, calificată prin scopul urmărit de făptuitor - obţinerea de satisfacţii
de natură sexuală.
Infracţiunea de hărţuire sexuală se pedepseşte numai în formă consumată.

Consumarea are loc în momentul în care au fost efectuate mai multe acţiuni de
pretindere a unor favoruri sexuale, care sunt de natură să creeze stare de intimidare
sau a unei situații umilitoare și care creează o stare de pericol pentru libertatea
sexuală și dreptul la muncă al persoanei.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 1 ani sau amenda.
Acțiunea penală se exercită la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
44
Capitolul IX. Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private59
Violarea de domiciliu
Art. 224 Violarea de domiciliu
(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau
loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește,
ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepsește cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) În cazul în care fapta este săvârșită de o persoană înarmată, în timpul nopții
ori prin folosire de calități mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3
ani sau amenda.
vătămate.
a) Obiectul juridic special constă în relaţiile speciale referitoare la
inviolabilitatea domiciliului, adică dreptul persoanei de a-şi desfăşura viaţa
personală fără amestecul abuziv şi nedorit a altor persoane.
Noţiunea de domiciliu nu înseamnă un imobil, ci locul unde o persoană îşi
duce viaţa sa personală. Din reglementarea legală rezultă că domiciliul nu se referă
numai la locuinţa propriu-zisă ci şi la orice încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit
ţinând de aceasta.
b) Obiectul material după unii autori60 este „încăperea, locuinţa, dependinţa
sau locul împrejmuit asupra căruia se îndreaptă acţiunea făptuitorului”, iar după
alţi autori61 aceste infracţiuni nu au obiect material. Apreciem că în cazul acestei
infracţiuni nu există obiect material, întrucât valoarea socială ocrotită de lege se
referă la un drept personal.
a) Subiect activ poate fi orice persoană ce îndeplineşte condiţiile răspunderii
penale.
59
Noul cod penal, încriminează în titlul I, capitolul IX - intitulat Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi
vieţii private, alături de infracțiunea de violare a de domiciliu (art.224), infracţiunile de violarea sediului profesional
(art. 225), violarea vieţii private (art. 226) şi divulgarea secretului profesional (art. 227).
60
Gh. Nistoreanu şi colab., op. cit., p.149.
61
O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 145.
45
În varianta tip este posibilă numai instigarea şi complicitatea anterioară în
varianta agravantă participaţia este posibilă sub toate formele.
b) Subiect pasiv este persoana fizică a cărui domiciliu a fost violat.
a) Elementul material în cazul infracţiunii de violare de domiciliu se
realizează prin acţiunea de a pătrunde fără drept într-o locuinţă, încăpere,
dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, ori prin refuzul de a părăsi
locuinţa sau celelalte locuri menţionate mai sus.
Prin locuinţă se înţelege „locul ales în mod liber de o persoană, unde aceasta
îşi desfăşoară efectiv viaţa personală”62, nu are relevanţă dacă spaţiul este deschis
sau închis, stabil sau mobil, important fiind ca acel spaţiu să fie locul unde o
persoană îşi desfăşoară activitatea intimă. Destinaţia arătată este esenţială pentru
că, nelocuirea efectivă este lipsită de relevanţă şi nu echivalează cu lipsa de
folosinţă în sensul legii, din moment ce persoana îndreptăţită exercită asupra
imobilului acţiuni specifice acestui drept şi în raport de aceste acţiuni se desprinde
cu claritate concluzia că persoana atribuie caracter de locuinţă imobilului în
discuţie. Ar fi absurd să apreciem că, în lipsa persoanei de la domiciliu pe o
perioadă mai mare de timp, de exemplu pe timpul concediului de odihnă sau al
internării într-o unitate medicală, dispare caracterul de locuinţă şi că orice persoană
poate pătrunde liber în imobilul respectiv63.
Încăperea este o parte din locuinţa unde persoana îşi desfăşoară viaţa
personală.
Dependinţele sunt accesoriii ale locuinţei şi întregesc folosinţa acesteia.
Loc împrejmuit, este orice loc împrejmuit care ţine de locuinţă sau dependinţe
(curte, grădină etc.), prin urmare curtea unui imobil nu reprezintă un loc public,
chiar dacă poarta este deschisă. De altfel, dacă o faptă este comisă într-un loc
public va fi exclusă reţinerea infracţiunii de violare de domiciliu, această
infracţiune presupunând un spaţiu nepublic64.
Nu are relevanţă modul în care s-a pătruns în locuinţa, întrucât din conţinutul
regulamentar rezultă că acţiunea de pătrundere se poate face în orice mod. Aceasta
înseamnă că se poate face prin amenajare, prin constrângere, pe ascuns, în prezenţa
sau în lipsa victimei etc.
62
Ibidem, p.146.
63
Curtea de Apel Galați, secția penală, decizia nr. 631 din 1 iunie 2006, accesibilă pe www.portaljust.ro
64
Curtea de Apel Timișoara, secția penală, decizia nr. 110 din 27 februarie 2006, accesibilă pe
www.portaljust.ro
46
vizează:
- pătrunderea sau refuzul de a părăsi să se facă fără drept, adică fără o justificare
legală
- şi pătrunderea în domiciliu să se facă fără consimţământul persoanei care-l
folosește.
Fapta de a pătrunde, fără drept, într-un imobil, fără consimţământul persoanei
care locuieşte în acel imobil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de
violare de domiciliu, chiar dacă persoana locuieşte în imobil fără titlu, iar
făptuitorul a introdus împotriva acesteia o acţiune în evacuare. În cazul tentativei
la infracţiunea de înşelăciune, săvârşită prin solicitarea unor sume de bani pentru
asigurarea tratamentului medical al unui minor decedat la data solicitării acestor
sume, informarea persoanei vătămate cu privire la decesul minorului nu
echivalează cu o desistare, în condiţiile în care făptuitorul a solicitat în continuare
sumele de bani, prin invocarea unui alt caz urgent65.
Îndeplinirea acestor cerinţe sunt esenţiale pentru existenţa infracţiunii de
violare de domiciliu. Dacă infracţiunea de violare de domiciliu este săvârşită
pentru a fi comisă o altă infracţiune, atunci sunt aplicabile dispoziţiile legale
referitoare la concursul de infracţiuni.
Elementul material al acestei infracţiuni se poate realiza şi prin refuzul
făptuitorului de a părăsi locuinţa, încăperea, etc., la cererea părţii vătămate.
Această modalitate poate exista numai în cazul în care făptuitorul se află în
locuinţă, încăpere etc., fiind fără relevanţă modul în care a pătruns, iar partea
vătămată să ceară în mod expres, făptuitorului să părăsească locuinţa sau
încăperea.
Infracţiunea de violare de domiciliu se poate realiza sub aspectul elementului
material prin acţiuni alternative, de pătrundere sau prin refuzul de a părăsi
încăperea, locuinţa.
b) Urmarea imediată, constă în încălcarea libertăţii persoanei prin una din
modalităţile arătate mai sus.
c) Între acţiune şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Această infracţiune sub aspectul vinovăţiei poate fi săvârşită cu intenţie
directă sau indirectă.
În cazul intenţiei directe făptuitorul prevede că încalcă libertatea unei
persoane, prin pătrunderea fără drept şi fără consimţământ în locuinţa acesteia şi
urmăreşte producerea acestui rezultat. În cazul intenţiei indirecte, îşi dă seama că
încalcă libertatea persoanei care îi solicită să părăsească locuinţa şi cu toate
acestea, acceptă producerea acestui rezultat.
65
Î.C.C.J., secția penală, dec. nr. 3858 din 5 decembrie 2013, accesibilă pe www.scj.ro
47
Infracţiunea de violare de domiciliu se consumă în momentul în care

făptuitorul a pătruns fără drept şi fără consimţământul persoanei în locuinţa
acesteia sau în momentul în care refuză să părăsească locuinţa la cererea expresă a
acesteia.
Tentativa este posibilă dar nu este pedepsită.
Infracţiunea de violare de domiciliu, are o formă simplă şi o formă agravată,
care există în situaţia în care:
- fapta a fost comisă de o persoană înarmată - situaţie în care făptuitorul
poartă arma asupra sa în mod vizibil şi prin aceasta provoacă reţinerea persoanei în
a riposta la acţiunea sa;
- fapta a fost comisă în timpul nopții – circumstanță care conduce la creșterea
încrederii reușitei făptuitorului;
- săvârşirea infracţiunii prin folosirea de calităţi mincinoase. Această formă
agravată există când făptuitorul s-a prezentat în calitate de rudă, reprezentant al
unei societăţi comerciale sau regii autonome sau reprezentant al unei autorităţi.
Forma tip a infracţiunii este sancţionată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
amendă, iar în forma agravată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Violarea sediului profesional
Art. 225 Violarea sediului profesional
(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană
juridică sau fizică își desfășoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi
la cererea persoanei îndreptățite se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă.
(2) În cazul în care fapta este săvârșită de o persoană înarmată, în timpul nopții
ori prin folosire de calități mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3
ani sau amenda.
vătămate.
a) Obiectul juridic special constă în relaţiile speciale referitoare la
48
inviolabilitatea sediului66 oricărei persoane juridice sau fizice, adică dreptul
persoanei de a-şi folosi nestingherit sediul în care își desfășoară locul de muncă.
b) Infracțiunea nu are obiectul material.
a) Subiect activ poate fi orice persoană ce îndeplineşte condiţiile răspunderii
penale.
Participația este posibilă sub toate formele.
b) Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică a cărui sediu a fost violat.
a) Elementul material în cazul infracţiunii de violare de domiciliu se
realizează prin acţiuni alternative: fie pătrunderea fără drept în sediul persoanei
fizice sau juridice, fie prin refuzul de a le părăsi.
vizează:
- pătrunderea sau refuzul de a părăsi să se facă fără drept, adică fără o justificare
legală.
b) Urmarea imediată, constă în încălcarea libertăţii persoanei de a-și derula
activitatea profesională nestingherit.
c) Între acţiune şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Această infracţiune sub aspectul vinovăţiei poate fi săvârşită cu intenţie
directă sau indirectă.
Infracţiunea de violare a sediului profesional se consumă în momentul în care

făptuitorul a pătruns fără drept în sediul persoanei fizice sau juridice sau în
momentul în care refuză să părăsească sediul la cererea expresă a acesteia.
Tentativa este posibilă dar nu este pedepsită.
Infracţiunea de violare a sediului profesional, are o formă simplă şi o formă
agravată, care există în situaţia în care: fapta a fost comisă de o persoană înarmată;
fapta a fost comisă în timpul nopții; infracțiunea a fost săvârșită prin folosirea de
calităţi mincinoase.
66
Potrivit art. 227 alin. 1 C. proc. civ. sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire
sau statutului. (2) În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter
secundar pentru sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi punctele de lucru. Dispoziţiile art. 97 sunt aplicabile
în mod corespunzător.
49
Forma tip a infracţiunii este sancţionată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
amendă, iar în forma agravată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
50
Violarea vieții private
Art. 226 Violarea vieții private
(1) Atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau
înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a
unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta
sau a unei convorbiri private se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau
cu amendă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor,
convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau
către public, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
vătămate.
(4) Nu constituie infracțiune fapta săvârșită:
a. de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în
cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică
un interes legitim;
b. dacă persoana vătămată a acționat explicit cu intenția de a fi văzută ori
auzită de făptuitor;
c. dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la
dovedirea săvârșirii unei infracțiuni;
d. dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificație pentru viața
comunității și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât
prejudiciul produs persoanei vătămate.
(5) Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în
scopul săvârșirii faptelor prevăzute în alin. (1) și alin. (2), se pedepsește cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
Presupunând standarde minime de protecţie şi nefiind tratate exhaustiv,

drepturile reglementate de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale67, deşi, în mare parte, de natură civilă ori politică,
majoritatea sunt restrânse şi limitate, în condiţiile apărării securităţii naţionale, a
siguranţei publice, a interesului economic ori al prevenirii infracţionalităţii68.
67
Convenția pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale, cunoscută și sub denumirea de
Convenția europeană a drepturilor omului, semnată pe 4 noiembrie 1950 la Roma, intrată în vigoare pe 3 septembrie
1953 şi ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, publicată în M. Of. nr.135 din
31 martie 1994.
68
M. Udroiu, O. Predescu, Protecţia europeană a drepturilor omului şi procesul penal român. Tratat,
Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p.16-17.
51
a) Obiectul juridic special constă în ansamblul valorilor sociale referitorare
la viaţa privată a persoanelor, privită sub aspectul confidenţialităţii vieţii casnice, a
dreptului la intimitate, chiar la singurătate, dreptul la imagine indiferent de locaţie
(fie privat - locuinţă, dependinţă, loc împrejmuit, fie public - parcuri, stradă, etc.)
dreptul persoanei de a stabili şi dezvolta relaţii, schimburi de idei şi opinii cu
semenii săi, de a-şi exprima neîngrădit propriile gânduri, sentimente, dreptul la
odihnă şi intimidate în propriul cămin, într-un cuvânt, dreptul de a avea fiecare
propriul mod de viaţă, în cadrul căreia să-şi ducă traiul după bunul plac.
b) În principiu, în opinia noastră69, infracţiunea nu are obiect material, în
primul rând, pentru că acţiunea socialmente periculoasă nu se răsfrânge împotriva
nici unei entităţi materiale sau corporale, chiar dacă dreptul subiectiv la viaţă
privată se referă la starea fizică a persoanei, acest drept nu are existenţă corporală.
Mai mult decât atât, obiectul material nu trebuie confundat cu folosul, lucrul,
profitul sau bunurile rezultate ori dobândite în urma comiterii infracţiunii. Există
obiect material în eventualitatea în care plasarea mijloacelor tehnice audio-video ar
produce stricăciuni locuinței, dependinței sau locului împrejmuit ținând de acestea,
și care ar deveni astfel obiect material al infracțiunii. Într-o altă opinie70, obiect
material îl reprezintă fotografiile, documentele, înregistrările de pe benzile
magnetice, materialele filmate precum şi alte materiale în care se regăseşte victima
infracţiunii. Mijloacele de interceptare de date, informaţii, imagini sau sunete sunt
considerate bunuri de care făptuitorul s-a ajutat la comiterea faptei şi care vor fi
urma regimului confiscării speciale.
a) Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică (bunăoară, poate
fi subiect activ al infracţiunii ar putea fi cel care are calitatea de detectiv particular,
care fiind angajat de soţia geloasă, foloseşte mijloace de interceptare la distanţă
pentru înregistrări audio-video a soţului aflat în locuinţa amantei – jurnalişti,
reporteri71, etc.) sau chiar juridică (bunăoară, furnizorul de servicii media
69
G. Sabău, P. Cioia, Unele considerații referitoare la protecția juridică a vieții private prin mijloace de drept
penal, în Revista Dreptul nr. 9/2012, p. 244.
70
V. Dobrinoiu, N. Neagu, Drept penal. Partea specială. Teorie şi practică judiciară. Conform Noului Cod
penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 176; Al. Boroi, Drept penal. Partea specială. Conform Noului
Cod penal, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 144.
71
A nu se înţelege că prin această reglementare se îngrădeşte dreptul jurnaliştilor la liberă exprimare, ci
dimpotrivă, reglementarea permite ingerinţa în viaţa privată a persoanei în anumite limite: dacă justifică un interes
legitim; dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor; dacă surprinde
săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni ori dacă surprinde fapte care pun în
pericol un interes public.
52
audiovizuale, presa de tabloid72).
Participaţia este posibilă atât sub forma coautoratului, cât şi a instigării şi
complicităţii.
b) Subiect pasiv nu poate fi decât o persoană fizică, deoarece dreptul la viaţă
privată este atributul persoanei fizice.
a) Elementul material al laturii obiective a infracţiunii, în varianta tip, constă
în acţiunea de ascultare cu mijloace tehnice sau de înregistrare sonoră, fotografiere,
captare sau înregistrare de imagini.
Ascultarea cu mijloace tehnice şi înregistrarea audio sau sonoră a unei
persoane aflate într-o locuinţă, încăpere, dependinţă ori loc împrejmuit ţinând de
acestea, sau a unei convorbiri private a acesteia, presupune perceperea sunetelor,
cuvintelor, zgomotelor sau a convorbirii private73 a persoanei, cu ajutorul
procedeelor tehnice audio (microfoane indiferent de forma şi dispozitivul în care
este amplasat) precum şi imprimarea sonoră a cuvintelor sau a convorbirii private,
indiferent de suportul pe care s-a realizat înregistrarea (reportofoane sau alte
mijloace silenţioase de înregistrare).
Fotografierea74 (pe film sau digitală) unei persoane constă în acţiunea de
fixare a imaginii persoanei, imprimată fie pe hârtie fotografică, fie pe suport
magnetic, digital sau informatic.
Captarea sau înregistrarea de imagini constă în acţiunea de culegere,
colectare, obţinere, strângere, receptare şi imprimare vizuală a persoanei, indiferent
de suportul utilizat.
Pentru ca o asemenea faptă să fie reţinută sunt esenţiale îndeplinirea
cumulativă a câtorva condiţii esenţiale.
În primul rând, elementul material al laturii obiective trebuie să se realizeze
într-o locuinţă, încăpere, dependinţă ori loc împrejmuit ţinând de acestea, în acest
sens trebuind subliniat caracterul intim (privat) al vieţii dinăuntrul spaţiilor
72
Actualmente, în România asistăm la fenomenul de tabloidizare a presei şi audiovizualului, care îşi bazează
creşterea ratingului, tirajului sau traficului (online), în special pe fotografii şi subiecte scandaloase, pentru a crea o
imagine de senzaţional, indecent, vulgar, care încalcă orice urmă de etică jurnalistică.
73
Convorbirile private pot fi atât în prezenţa interlocutorilor, cât şi în lipsa acestora, sub forma comunicărilor
orale, convorbirilor prin mijloace de transmitere la distanţă.
74
În prezent, în Japonia au fost făcute mai multe plângeri având ca obiect utilizarea ilicită a smartphone-
urilor, în sensul că unele aplicații permit realizarea de poze fără declanşarea unui semnal sonor, astfel încât cel
fotografiat nu ştie că i s-a făcut fotografia. Mai mult, există aplicaţii care permit postarea pe ecranul telefonului a
unui email sau mesaj, în timp ce fotografia este realizată, astfel încât persoana vizată nu bănuieşte nimic. Pentru mai
multe detalii, a se vedea www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2081216/New-silent-camera-apps-cause-plague-
voyeurism-Japan.html
53
respective.
Prin locuinţă înţelegem orice locaţie destinată uzului domestic al persoanei,
adică atât domiciliul cât şi reşedinţa acesteia, locuite în mod efectiv sau încăperea,
adică orice construcţie destinată a fi folosită drept locuinţă.
Dependinţele reprezintă ansamblul încăperilor accesorii locuinţei şi care
întregesc folosinţa acesteia, iar locul împrejmuit se referă la acel spaţiu delimitat
sau mărginit prin garduri metalice sau garduri vii, şi care ţin de locuinţă sau
dependinţă.
Fapta, unei persoane de bună-credinţă, de a fotografia sau filma exteriorul
unui imobil cu destinaţia de locuinţă, reşedinţă sau casă de vacanţă a unei
persoane, nu constituie infracţiune deoarece fapta nu încalcă ordinea juridică şi nu
aduce prejudicii deţinătorului imobilului75.
Nu este neapărat nevoie ca victima să fie proprietara locurilor
supravegheate, fiind suficientă doar utilizarea spaţiilor în scop de folosinţă, cu
caracter efectiv76, privat – intim. Mai mult decât atât, fapta se poate săvârşi şi în
public, cu condiţia existenţei contactului direct între interlocutori, respectiv a unei
convorbiri private între două sau mai multe persoane. Dacă s-a realizat o
interceptare a unei convorbiri prin mijloace de comunicare la distanţă (telefon,
sms, email, etc.) şi în lipsa unui contact direct între interlocutori, se va putea reţine
infracţiunea de violare a secretului corespondenţei77.
O altă condiţie se referă la lipsa consimţământului victimei şi care reiese per
a contrario din dispoziţiile alin. 4 lit. b art. 226.
Elementul material al primei forme infracționale agravate constă în acţiunea
de divulgare, difuzare, prezentare sau transmitere, fără drept, a sunetelor,
convorbirilor, (s.n. - fotografiilor) ori a imaginilor către o altă persoană sau către
public, iar a celei de a doua constă în plasarea mijloacelor tehnice de înregistrare
audio sau video.
Divulgarea constă în fapta persoanei de a destăinui, a dezvălui, a deconspira,
într-un limbaj mai arhaic, a da în vileag, a aduce la cunoştinţa unei alte persoane
sau a publicului informaţii audio sau video; difuzarea presupune transmiterea,
popularizarea, emiterea pe calea undelor radio, chiar punerea în vânzare a
publicaţiei care conţine informaţii privind viaţa privată a persoanelor. Prezentarea,
activitate adresată în special publicului constă în descrierea, înfăţişarea, exprimarea
sau expunerea informaţiilor audio-vizuale, iar transmiterea presupune comunicarea
sau trimiterea informaţiilor, prin intermediul furnizorilor de servicii media78 sau a
75
Ibidem, p. 177. A nu se înţelege că infracţiunea nu se poate comite şi înafara spaţiului prevăzut de lege,
însă este necesar ca fapta să aibă ca element material al laturii obiective ascultarea, înregistrarea audio, fotografierea,
captarea sau înregistrarea vizuală a unor imagini sau a unei convorbiri private a victimei.
76
Ibidem, p. 176-177.
77
Idem
78
Potrivit Legii audiovizualului, prin furnizor de servicii media înţelegem, acea persoană fizică sau juridică
54
unui radiodifuzor79.
În opinia noastră, de lege ferenda ar trebui incriminată și varianta în care
făptuitorul divulgă, difuzează, prezintă sau transmite, fără drept, sunete, convorbiri
private, fotografii ori imagini confidențiale, către o altă persoană sau către public,
chiar dacă a intrat în posesia lor prin alte mijloace decât cele prevăzute în alin. 1 și
fără consimțământul celui căruia îi aparțin.
În prezent, frecvent mass-media este folosită de către părțile cu interese
contrare acuzatului, fapte care duc de cele mai multe ori la lezarea drepturilor
acestuia, încălcarea prezumției de nevinovăție în aceste cazuri fiind de o maximă
gravitate80.
Plasarea mijloacelor tehnice de înregistrare audio sau video constă în
activitatea de amplasare, așezare, fixare, stabilire a sistemelor de interceptare
audio-video (chiar în afara spațiului privat) în scopul săvârșirii variantelor
prevăzute de alin. 1-2.
b) Deşi la prima vedere pare o infracţiune de rezultat pentru faptul că
urmarea imediată este prevăzută expres în conţinutul legal al infracţiunii, prin
sintagma atingerea adusă vieţii private, infracţiunea nu poate fi calificată drept una
materială sau de rezultat deoarece nu s-a cauzat o vătămare efectivă obiectului
material, în sens fizic. În acest context, atingerea adusă vieţii private nu este una
fizică, ci una considerată ca afront, umilinţă, jignire, astfel încât să lezeze
intimitatea, confidenţialitatea sau imaginea persoanei. Fiind o infracţiune de
atitudine sau formală, urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol
pentru viaţa privată a oricărei persoane.
c) De asemenea, este necesară existenţa raportului de cauzalitate între
elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată.
Sub aspectul laturii subiective, fapta se săvârşeşte atât cu intenţie directă, cât
şi indirectă.
Tentativa, deşi posibilă, nu este incriminată.

având responsabilitate editorială pentru alegerea conţinutului audiovizual al serviciului media audiovizual şi care
stabileşte modul de organizare a acestuia.
79
Prin radiodifuzor înţelegem, furnizorul de servicii media audiovizuale în domeniul serviciilor de programe
de televiziune şi/sau de radiodifuziune, iar prin serviciu de programe de televiziune/radiodifuziune înţelegem,
serviciul media audiovizual liniar prestat de un radiodifuzor, în care programele sunt difuzate în succesiune
continuă, indiferent de modalitatea tehnică utilizată, având un conţinut şi un orar prestabilite, pentru
vizionarea/audierea simultană de programe, pe baza unei grile de programe, sub o anumită denumire şi identificat
printr-o siglă, în cazul televiziunii, sau printr-un semnal sonor, în cazul radiodifuziunii.
80
V. Pușcașu, Prezumția de nevinovăție, Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 100-128.
55
Infracţiunea se consumă când s-a produs urmarea imediată, respectiv când s-
a adus atingere vieţii private a victimei.
De asemenea, pentru toate variantele infracţiunii, pentru ca fapta să poată fi
reţinută este esenţial ca violarea vieţii private să se făcut fără drept, respectiv fără a
fi autorizat de lege mijlocul de interceptare sau în afara celor patru cauze
justificative, prevăzute de alin. 4 al art. 226 C. pen., în sensul că nu va constitui
infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în
cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică
un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori
auzită de făptuitor;
c) dacă făptuitorul, aflat întâmplător într-un anumit loc, surprinde
săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte care pun în pericol un interes public.
În varianta tip, făptuitorul se pedepseşte cu pedeapsa închisorii cuprinsă între
o lună şi 6 luni sau cu amendă, iar în variantele agravate cu închisoare cuprinsă
între 3 luni şi 2 ani sau cu amendă, respectiv închisoare de la 1 la 5 ani.
Potrivit alin. 3 al articolul 226, acţiunea penală se pune în mişcare la
Divulgarea secretului profesional
Art. 227 Divulgarea secretului profesional
(1) Divulgarea, fără drept, a unor date sau informații privind viața privată a unei
persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a
luat cunoștință despre acestea în virtutea profesiei ori funcției și care are
obligația păstrării confidențialității cu privire la aceste date, se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
vătămate.
A. Obiectul juridic.
libertatea persoanei de a i se respecta secretul datelor și informațiilor încredinţate
celor la care, prin virtutea funcţiei sau profesiei, trebuie să apeleze (ex. avocat,
notar, medic, etc.) sau a celor care au obligația păstrării confidențialității acestor
56
date.
Divulgarea secretului profesional poate leza şi alte relaţii sociale în subsidiar,
cum ar fi relaţiile de ordin patrimonial (dacă se produce o pagubă), relaţiile sociale
privind demnitatea persoanei (dacă este încălcată demnitatea persoanei).
b) În cazul acestei infracţiuni nu există obiect material, fiind lezată libertatea
persoanei.
a) Aşa cum reiese din conţinutul reglementării, subiectul activ este calificat şi
anume, o persoană fizică care exercită o profesie sau o funcţie ce implică obligaţia
de păstrare a secretului profesional și care are obligația confidențialității datelor și
informațiilor.
Divulgarea secretului de către o persoană care exercită ilegal o profesie sau o
funcţie, nu constituie infracţiune.
Fiind un subiect activ calificat, participaţia poate exista doar sub forma
instigării sau complicităţii.
b) Subiect pasiv este persoana a cărui secret a fost divulgat. Dacă secretul se
referă la mai multe persoane, vom avea atâtea infracţiuni câte persoane vătămate.
a) Elementul material se realizează printr-o acţiune de divulgare a datelor și
informațiilor privind viața privată a unei persoane, date și informații care au fost
încredinţate făptuitorului, sau de care acesta a luat cunoştinţă în virtutea funcţiei
sau profesiei. Nu are relevanţă dacă divulgarea s-a făcut direct sau indirect sau
dacă s-au divulgat toate datele sau numai o parte din ele. Important este ca aceste
date să fie aduse la cunoştinţa altei persoane sau la cunoştinţa mai multor persoane.
Datele susceptibile a fi divulgate pot fi orice fapte, împrejurări legate de viaţa
personală a cuiva, care prin natura lor, prin voinţa celui la care se referă sau prin
voinţa legii nu trebuie cunoscute de alte persoane81.
Cerințele esențiale care se cer a fi întrunite potrivit normei de incriminare
sunt:
- divulgarea datelor trebuie să se facă fără drept, adică să nu existe obligaţia
legală de a denunţa secretele aflate.
- divulgarea trebuie să fie de natură a aduce prejudicii unei persoane. Aceste
prejudicii pot fi de natură materială sau morală.
Din conţinutul legii rezultă că fapta trebuie să fie de natură să producă
prejudiciu, nefiind necesar ca prejudiciul să fi fost produs efectiv.
81
O. Loghin, T. Toader, op. cit., p.166.
57
- Persoana care intră în posesia datelor și informațiilor are potrivit legii
legitimitatea și obligația păstrării confidențialității lor.
b) Urmarea imediată constă în încălcarea dreptului persoanei la
confidențialitatea datelor și informațiilor privitoare la viața sa privată.
c) Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură
de cauzalitate.
Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă sau indirectă.
Divulgarea secretului profesional din culpă nu constituie infracţiune.
Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce urmarea periculoasă,

prin divulgarea secretului profesional.
Tentativa nu se pedepseşte.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
58

C 5 - Infr C Libertatii, Exploatarii, Vietii Sexuale, Vietii Private A Pers

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C 5 - Infr C Libertatii, Exploatarii, Vietii Sexuale, Vietii Private A Pers

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul VI.

Infracțiuni contra libertății persoanei1

Lipsirea de libertate în mod ilegal

B. Latura subiectivă. Infracţiunea de lipsire de libertate se săvârşeşte cu

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Actele preparatorii deși posibile nu sunt incriminate.

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Tentativa în cazul infracţiunii de ameninţare nu este posibilă, deoarece

Tentativa este posibilă dar nu se sancţionează, iar actele preparatorii nu sunt

Tentativa este posibilă dar nu se sancţionează, iar actele preparatorii nu sunt

Capitolul VII. Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Potrivit art. 217, tentativa se pedepseşte.

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Supunerea la muncă forțată sau obligatorie30

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Tentativa este posibilă dar nu se sancţionează.

4. Forme – Modalităţi – Sancţiuni

4. Forme – Modalităţi – Sancţiuni

Actele de pregătire şi tentativa nu se pedepsesc.

Folosirea unui minor în scop de cerșetorie

4. Forme – Modalităţi – Sancţiuni

Actele de pregătire şi tentativa nu se pedepsesc.

Folosirea serviciilor unei persoane exploatate

4. Forme – Modalităţi – Sancţiuni

Actele de pregătire şi tentativa nu se pedepsesc.

Capitolul VIII. Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale37

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Infracţiunea de viol se consumă în momentul în care s-a produs actul sexual

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Infracţiunea de agresiune sexuală se consumă în momentul în care s-a produs

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Actele preparatorii și tentativa deşi sunt posibile nu se pedepsesc.

Coruperea sexuală a minorilor

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Racolarea minorilor în scopuri sexuale

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Infracţiunea de hărţuire sexuală se pedepseşte numai în formă consumată.

Infracţiunea de violare de domiciliu se consumă în momentul în care

Violarea sediului profesional

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Infracţiunea de violare a sediului profesional se consumă în momentul în care

Presupunând standarde minime de protecţie şi nefiind tratate exhaustiv,

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Tentativa, deşi posibilă, nu este incriminată.

Divulgarea secretului profesional

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce urmarea periculoasă,

S-ar putea să vă placă și