Oloi Tatiana

1. Escrocheria
Această infracțiune se caracterizează printr-un grad sporit de prejudiciabilitate,
deoarece nu doar cauzează urmări imediate sub formă de prejudiciu patrimonial unor
persoane concrete, de asemenea are un impact asupra sferelor politice, social-
economice și juridice ale societății.
Conform articolului 190 din Codul Penal al RM, escrocheria, adică dobândirea ilicită
a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, se prezumă prin
“dobândire ilicită” sustragerea bunului.
Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale privind ocrotirea
patrimoniului persoanei și relațiile sociale generate de aceasta.
Obiectul material sînt bunurile mobile dobîndite în mod ilicit.
Latura obiectivă – elementul material se caracterizează prin acţiunea de dobîndire
ilicită a bunurilor altei persoane, prin înşelăciune sau abuz de încredere.
Înşelăciunea ca element al escrocheriei se poate manifesta prin prezentarea unor date
false sau prin ascunderea unor informaţii a căror anunţare era obligatorie. Datele false
se pot referi atît la personalitatea infractorului sau a altor persoane, cît şi la unele
obiecte, fenomene. Actele de înşelăciune pot fi înfăptuite pe cale verbală, în scris ori
folosind ambele căi simultan. Cînd înşelăciunea se efectuează prin falsificarea
documentelor, ea constituie un concurs de infracţiuni.

Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în

considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea
materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care
influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege – gradul lezării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.

2. Privațiunea ilegală de libertate

Dreptul la libertate, de rând cu celelalte drepturi fundamentale ale persoanei, este
protejat atât de actele internaţionale, cât şi de cele naţionale. Pentru apărarea dreptului
persoanelor la libertate, legiuitorul autohton incriminează distinct faptele de
privaţiune ilegală de libertate şi de răpire a unei persoane. Menţionăm că dreptul la
libertate reprezintă posibilitatea persoanei de a se deplasa şi de a acţiona după propria
sa voinţă şi dorinţă, ceea ce reprezintă o condiţie esenţială în raport cu activitatea sa şi
cu relaţiile sale în societate.
Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-
şi exprima voinţa ori de a se apăra.
Se cunoaște că săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 166 Codului Penal al RM
presupune izolarea victimei în locul aflării ei permanente sau provizorii, loc în care ea
a ajuns benevol, fără a fi deplasată din alt loc. Cu alte cuvinte, victima nu este scoasă
în afara micromediului său social, nu este deplasată dintr-un loc în altul. Ca obiect
juridic infracțiunea de privațiunea ilegală de libertate are relațiile referitoare la
libertatea fizică a persoanei, la dreptul acesteia de a se deplasa și acționa în
conformitate cu propria sa voință.
Latura obiectivă a infracțiunii o constituie fapta prin care persoana este lipsită de
libertatea fizică.
Latura subiectivă. Privațiunea ilegală de libertate se săvârșește cu intenție, directă
sau indirectă, după cum făptuitorul a urmărit sau a acceptat producerea acestui
rezultat. Intenția presupune cunoașterea caracterului ilegal al acțiunii.