Tema 4 Infractiuni Contra Libertatii, Cinstei Si Demnitătii Persoanei

TEMA 4: INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII,
CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI
AUTOR
COJOCARU Radion,
conf. univ., dr. în drept
SUBIECTE:
1. Caracterizarea de ansamblu a infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi

demnităţii persoanei;
2. Răpirea unei persoane (art.164 C.pen.);
3. Răpirea unei persoane minore (art. 1641 C.pen.);
4. Privaţiunea ilegală de libertate (art.166 C.pen.);
5. Traficul de fiinţe umane (art.165 C.pen);
6. Tortura, tratamente inumane sau degradante (art. 1661 C.pen).
Caracterizarea de ansamblu a infracţiunilor contra libertăţii cinstei şi
demnităţii persoanei
Obiectul juridic generic al infracţiunilor examinate îl formează relaţiile sociale a căror existenţă şi
desfăşurarea normală este condiţionată de protejarea libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei.
Obiectul juridic special al infracţiunilor este format din relaţiile sociale conretizate ce sunt
condiţionate de protejarea valorilor sociale sus-menţionate.
În funcţie de conţinutul obiectului juridic special infracţiunile din Capitolul III al Părţii speciale a C.pen.
pot fi divizate în două categorii:
- Infracţiuni care atentează la libertatea persoanei (art. 164, 1641, 166, 167, 168, 169 C.pen.);
- Infracţiuni care atentează atât la libertatea , cât şi la demnitatea persoanei (art. 165, 1651, 1661
C.pen.)
La moment în Capitolul III din PS a Codului penal nu există infracţiuni care să atenteze în exclusivitate
la cinstea şi demnitatea persoanei. Anterior la art.170 C.pen. era prevăzută răspunderea penală pentru
calomnie, însă această infracţiune a fost dezincriminată din legislaţia penală.
Libertatea persoanei este vocaţia persoanei de a adopta o conduită în corespundere cu dorinţa sa, în
limitele prevăzute de lege. Sunt infracţiuni care atentează la libertatea în sensul deplin al cuvântului de
„libertate”, care include atât libertatea fizică, cât şi cea psihică a persoanei (art.165 C.pen.), însă sunt
infracţiuni care atentează doar la anumite aspecte ale acesteia, precum ar fi libertatea fizică a persoanei
(de exemplu, infracţiunea prevăzută de art.164 C.pen.).
Unele infracţiuni au un obiect juridic special complex atentând suplimentar şi la alte relaţii sociale. De
exemplu, traficul de fiinţe umane poate atenta suplimentar la relaţiile sociale privitoare la viaţa, sănătatea,
integritatea corporală şi libertatea sexuală a persoanei.
Obiectul material al infracţiunilor vizate îl formează corpul fizic al persoanei privit ca o totalitate de
funcţii şi proce organice care-l menţin în viaţă.
Victimă a acestor infracţiuni poate fi doar o persoană fizică.
La unele dintre infracţiunile examinate legiuitorul cere existenţa unor calităţi suplimentare ale victimei
infracţiunii [de exemplu, la traficul de fiinţe umane este obligatoriu ca victima să fie o persoană adultă, la
infracţiunea de răpire a unei persoane minore este obligatoriu ca victima să aibă calitatea de minor (copil)
şi în acelaşi timp de rudă apropiată în raport cu făptuitorul].
Caracterizarea de ansamblu a infracţiunilor contra libertăţii cinstei şi demnităţii
persoanei
Latura obiectivă a infracţiunilor se realizează prin forma acţiunilor criminale descrise în
dispoziţia textelor incriminatorii. Deşi mai rar întâlnim infracţiuni care pot fi comise atât prin
forma acţiunii, cât şi a inacţiunii.
În acest Capitol nu există infracţiuni ce ar putea fi săvârşite în exclusivitate prin forma inacţiunii.
Infracţiunea de privaţiune ilegală de liberate incriminată la art. 166 C.pen., precum şi infracţiunea
de tortură, tratament inuman sau degradant incriminată la art. 1661 C.pen. poate fi comisă atât
prin forma acţiunii, cât şi a inacţiunii.
Majoritatea infracţiunilor analizate au o componenţă formală, iar momentul cosumativ coincide cu
momentul de săvârşire a acţiunilor incriminate. Excepţie o formează infracţiunea de tortură
tratament inuman sau degradant care se consideră consumată din momentul survenirii urmării
prejudiciabile descrise de textul de lege. De asemenea, unele infracţiuni săvârşite în prezenţa
anumitor forme agravante pot avea o componenţă materială, consumându-se din momentul
survenirii urmării prejudiciabile. De exemplu, traficul de fiinţe umane care a provocat după sine
decesul, vătămarea gravă, sinuciderea sau o boală psihică victimei [art.165 alin.(3) lit.b) C.pen.].
Semnele facultative au importanţă pentru calificare atunci când sunt prevăzute expres de textul de
lege. De exemplu, în cazul traficul de fiinţe umane în afară de acţiunea principală este necesară şi
săvârşirea uneia dintre acţiunile adiacente prevăzute de norma de incriminare.
Latura subiectivă a infracţiunilor se exprimă în majoritatea cazurilor sub forma intenţiei
directe. Cu intenţie directă sau indirectă poate fi comisă infracţiunea de tratament inuman sau
degradant incriminată la art. 1661 C.pen.
În unele cazuri scopul este prevăzut ca semn obligatoriu constitutiv al laturii subiective, fiind
obligatorie determinarea acestuia în procesul de calificare.
Subiect al infracţiunilor vizate poate fi persoana fizică, rsponsabilă care la momentul comiterii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. În cazul infracţiunii descrise la art. 164 şi 166 alin. (2) şi (3)
persoana fizică poate fi suspusă răspunderii penale de la vârsta de 14 ani.
Persoana juridică poate fi subiect doar al infracţiunii de trafic de fiinţe umane (art. 165 C.pen.).
În cazul infracţiunilor descrise la art. 1641 1661,169 C.pen. subiectul infracţiunii este calificat
(special) şi poate fi doar persoana care deţine calitatea cerută de lege.
RĂPIREA UNEI PERSOANE
Noţiunea legală (art. 164 C.pen.):
(1) Răpirea unei persoane
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă
cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui
factor;
e) de două sau mai multe persoane;
f) din interes material;
g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:
a) au fost săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul
victimei,
Obiectul juridic special al infracţiunii are un caracter complex şi se compune din:
1. Obiectul juridic special principal, care este format din relaţiile sociale ce sunt condiţionate de
protejarea libertăţii fizice a persoanei. În conformitate cu art. 25 alin. (1) din Constituţia R.
Molodva: „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile”.
2. Obiectul juridic special secundar ce este compus din relaţiile sociale condiţionate de protejarea
vieţii şi sănătăţii persoanei.
Obiectul material al infracţiunii îl formează corpul fizic al persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiunea de răpire a unei persoane.
Legea penală nu defineşte noţiunea de răpire, fapt pentru care la interpretarea termenului se v-a
lua în consideraţie semnificaţia semanică a acestuia. Potrivti DEX „răpirea” presupune faptul de a
„lua cu forța o ființă de la locul ei și de a o duce cu sine”.
Prin urmare, acţiunea de răpire este constituită din săvârşirea a trei acte criminale succesive:
- capturarea, adică luarea persoanei din locul de şedere a acesteia.
- strămutarea persoanei, constiuie actul prin care persoană este dusă într-un alt loc;
- deţinerea ilegală, adică secehstrarea contrar voinţei a persoanei în locul în care a fost
strămutată.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune nu are importanţă durata de timp în care victima a
fost sechestrată sau deţinută contrar voinţei. Timpul de deţinere ilegală a persoanei poate dupra un
interval mai mic sau mai mare de timp. Important este ca persoana, în acest interval de timp să nu
fi avut posibilitatea de a se deplasa după propria voinţă.
Infracţiunea de răpire a persoanei poate fi săvârşită prin patru metode:
a. în mod ascuns, adică atunci când victima nu-şi dă seama că este răpită (de exemplu, victima
se află în stare de leşin, somn, stare de ebrietate alcolică sau narcotică etc.).
b. în mod deschis, atunci când victima î-şi dă seama şi conştientizează faptul răpirii. De regulă,
în asemnea cazuri infracţiunea are un caracter forţat fiind însoşită de aplicarea violenţei fizice
sau psihice. Dacă în porcesul comiterii infracţiunii victimei i se cauzează o vătămare gravă
sau medie a integrităţii corporale fapta va fi calificată în concurs de infracţiuni cu art. 151 sau
152 C.pen. Dacă vicitma este omorâtă fapta va fi calificată în concrus cu art. 145 alin. (2) lit.
f) C.pen.
c. înşelăciunea sau inducerea în eroare, prespune acţiunea prin care făptuitorul prezintă victimei unele date
eronate ca fiind adevărate sau nu prezintă anumită date pe care era obligată să le prezinte. Prin inducere în
eroare victima îşi manifestă un consimământ viciat de a-l urma pe făptuitor într-un alt loc în care ulterior este
deţinută ilegal.
d. abuzul de încredere, este o formă specială a înşelăciunii prin care făptuitorul în baza relaţiilor de încredere pe
care le are cu victima datorate raporturilor de rudenie, prietenie, de serviciu etc. o determină să se deplsaseze din
locul de şedere într-un al loc în care este deţinută ilegal.
Pentru calificare nu are relevanţă metoda de comitere a infracţiunii, însă de aceasta se ţine cont la
individualizarea pedepsei penale.
De asemenea, pentru existenţa componenţei de infracţiune este obligatoriu ca persoana să nu-şi fi dat
consimţământul de a fi răpită.
Infracţiunea de răpire a unei persoane are un caracter continuu, astfel încât acesta durează pe toată perioadă în
care persoana este deţinută în condiţii de ilegalitate. Potrivit art. 29 alin. (2) C.pen. infracţiunea de răpire a unei
persoane se va consuma din momentul încetării activităţii infracţionale sau datorită survenirii unor evenimente
care împiedică această activitate.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii de răpire şi de pericolul pe care îl implică pentru libertatea fizică a persoanei şi doreşte
săvârşirea acesteia.
Scopul şi motivul de comitere a infracţiunii nu are relevanţă pentru încadrarea juridică a faptei în baza art. 164
alin. (1) C.pen. Acestea, însă pot condiţiona existenţa unor forme agravante ale infracţiunii de răpire a persoanei.
De asemenea, scopul de comitere a infracţiunii este important pentru delimitarea răpirii persoanei de luarea în
calitate de ostatici a acesteia incriminată la art. 280 C.pen. Astfel, atunci când răpirea unei persoane este comisă
cu scopul special de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane
să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni în calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului,
fapta va fi calificată ca luare de ostatici.
Subiectul infracţiunii este general, putând fi o persoană fizică, responsabilă care la momentul comiterii
infracţiunii a atins vârsta de 14 ani.
Forme agravnte ale infracţiunii:
La art. 164 alin. (2) C.pen. este agravată răspunderea penală pentru infracţiunea de răpire a unei
persoane comisă în prezenţa următoarelor forme agravante:
b) asupra a două sau mai multor persoane. Pentru aplicarea agraventei sunt necesare următoarele
condiţii:
 să existe o pluralitate de victime, adică acţiunea de răpire trebuie să fie orientată asupra a două
sa a mai multor persoane;
 făptuitorul să manifeste o rezoluţie infracţională unică, adică o intenţie unică de răpire a două
sau mai multe persoane. Prin intenţie unică se are în vedere că făptuitorul îşi dă seama că prin
acţiunea sa răpeşte două persoane şi doreşte acest lucru. Intenţia unică delimitează răpirea
comisă asupra a două sau a mai multor persoane de răpirea repetată. În ultimul caz calificarea
se va face după regulile concursului de infracţiuni.
De regulă răpirea asupra a două sau a mai multor persoane este comisă printr-o singură acţiune.
Nu este exclusă posibilitatea comiterii faptei prin acţiuni diferite, însă care sunt realizate la
intervale scurte de timp, astfel încât să nu fie afectată unicitatea de intenţie.
factor;
Este agravată răspunderea penală pentru uciderea a trei categorii de victime aflate într-o stare
sporită de vulnerabilitate: minor, femeie gravidă şi persoană aflată în stare de neputinţă.
Prin minor se are în vedere persoana care nu a atins vârsta de 18 ani. Este obligatoriu ca
făptuitorul să acţioneze cu bună-ştiinţă, adică să cunoască cu certitudine că victima este o
persoană minoră.
În cazul victimei femeie gravidă, termenul sarcinii nu are importanţă pentru calificare acesta
putând fi unul incipient sau mai avansat.
Este important ca făptuitorul să acţioneze cu bună-ştiinţă, adică să cunoască cu certitudine că
victima este o femeie însărcinată.
Prin stare de neputinţă trebuie să înţelegem incapacitatea victimei de a se apăra din cauza
nefuncţionării totale sau parţiale a conştiinţei ori a stării sale fizice sau psihice precare.
Sunt necesare trei condiţii:
• victima să fie în stare de neputinţă. Aceasta se paote datora factorilor prevăzuţi de lege (vîrstei
înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic) sau altor factori (stării de ebrietate, stării de leşin,
somn etc.).
• starea de neputinţă să fie evidentă sau cunoscută;
• făptuitorul trebuie să profite de această stare.
e) de două sau mai multe persoane. Pentru existenţa agravantei sunt necesare următoarele condiţii
cumulative:
• la săvârşirea faptei să participe cel puţin două persoane care posedă semnele subiectului
infracţiunii;
• cel puţin două din persoanele participante să aibă calitatea de coautori, adică să realizeze
nemijlocit latura obiectivă a infracţiunii;
• între coautori trebuie să existe o comunitate de intenţii. Pentru existenţa agravantei nu este
obligatorie existenţa unei înţelegeri prealabile.
În cazul infracţiunii prevăzute la art.164 alin.(2) lit.e) C.pen., făptuitorii pot realiza parţial şi
integral latura obiectivă a infracţiunii. Important este ca aceşti făptuitori să ia parte la săvîrşirea,
chiar şi parţială, a infracţiunii de răpire a unei persoane.
f) din interes material, este răpirea comisă pentru obţinerea unor avantaje materiale. La calificare
este obligatorie delimitarea răpirii din interes material de fapta de şanataj săvârşită prin răpirea
victimei incriminată la art. 189 C.pen. alin. (4).
Fapta va fi calificată în baza art. 189 alin. (4) C.pen. atunci când eliberarea victimei este condiționată de executarea
cererii de a i se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori dreptul asupra acestora sau de
săvîrşire a altor acţiuni cu caracter patrimonial. Prin urmare, răpirea va fi calificată în baza art. 164 alin. (2) lit. e) C.pen.
atunci când este exclusă fapta de șantaj săvârşită prin răpire: de exemplu, răpirea este săvârşită la comandă contra unei
remuneraţii băneşti; victima este răpită pentru a nu participa la încheierea unei tranzacţii favorabile făptuitorului; pentru
a nu participa la o licitaţie publică favorabilă făptuitorului etc.
g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă. Potrivit Legii cu privire la regimul armelor şi
munitiilor din 08.06.2012 în sensul prezentei legi, noţiunea de „arme” semnifică obiect sau dispozitiv, conceput sau
adaptat, prin care un plumb, un glonţ ori un alt proiectil sau o substanţă nocivă gazoasă, lichidă ori în altă stare, pot fi
descărcate cu ajutorul unei presiuni explozive, gazoase sau atmosferice ori prin intermediul unor alți agenţi propulsori, în
măsura în care se regăseşte în una din categoriile prevăzute la anexa Nr. 1.
Infracţiunea poate fi comisă fie prin aplicarea armei de foc, armei albe sau altor categorii de arme ce cad sub incidenţa
noţiunii sus-menţionate.
Prin armă albă se are în vedere obiect sau dispozitiv care poate pune în pericol sănătatea ori integritatea corporală a
persoanelor prin lovire, tăiere, împungere, cum ar fi: baioneta, sabia, spada, floreta, cuţitul, arbaleta şi arcul.
Prin armă de foc se are în vedere armă portabilă cu țeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi
transformată să arunce alice, un glonț ori un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie. Se consideră că un
obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie
dacă are aspectul unei arme de foc și, ca urmare a construcției sale ori a materialului din care este confecționat, poate fi
transformat în acest scop. În sensul Legii cu privire la regimul armelor şi munitiilor, în definiția armelor de foc nu sînt
incluse armele prevăzute la categoriile C și D din anexa nr. 1.
Prin alte categorii de arme se au în vedere armele prevăzute la categoriile C și D din Anexa nr. 1 a Legii cu privire la
regimul armelor şi munitiilor, precum ar fi de exemplu: armele scurte sau lungi cu propulsie cu aer comprimat care,
pentru aruncarea proiectilului, folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune cu energia la
gura ţevii mai mică de 7,5 J; pistoalele de start folosite în competiţiile sportive, precum şi muniţia aferentă; arme cu
cartuşe de tip Flobert, cu energia la gura ţevii mai mică etc.
a) au fost săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
Fapta este comisă grup criminal organizat atunci când este săvârşită de o reuniune stabilă de persoane, care s-au
organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.
Săvârşirea faptei de către un grup criminal organizat urmează a fi delimitată de răpirea persoanei comisă de două sau
mai multe persoane. La delimitarea acestor două forme de activitate infracţională se va ţine cont, în mod prioritar, de
legătura funcţională ce există între participanţii la infracţiune. Astfel, grupul criminal se caracterizează prin asemenea
trăsături cum ar fi: stabilitatea, prezenţa în componenţa lui a unui organizator, existenţa unui plan dinainte elaborat al
activităţii infracţionale comune, repartizarea obligatorie a rolurilor între membrii grupului criminal organizat, mai ales
la etapa pregătirii infracţiunii.
Luându-se drept punct de reper prevederile art.47 C.pen., săvârşirea faptei de către o organizaţie criminală are lor în
cazul în care aceasta este comisă de o reuniune de grupuri criminale organizate, formând o comunitate stabilă, a cărei
activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare
şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a
persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese
economice, financiare sau politice.
Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul
ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective, la însărcinarea acesteia.
Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această
organizaţie, indiferent de faptul dacă au luat sau nu parte la săvârşirea acestor infracţiuni.
b) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei. Agravanta
consemnată se caracterizează prin două trăsături definitorii:
- este săvârşită cu două forme de vinovăţie, intenţie faţă de acţiunea de răpire a persoanei şi imprudenţă faţă de
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei;
- absoarbe în sine atât vătămarea gravă imprudentă a sănătăţii, cât şi decesul din imprudenţă a victimei nefiind
necesară o calificare în concurs cu art. 157 sau art. 149 C.pen.
Studiu de caz:
L.R., suspectându-l pe vecinul I.U. în sustragerea porumbului de pe terenul său agricol, s-a adresat
cu o plângere poliţistului de sector pentru a-l trage la răspundere penală în baza art.186 C.pen.
Văzând că organele de drept nu intervin, L.R l-a prins pe I.U. şi, aplicându-i acte de violenţă, l-a
dus într-un beci în care l-a ţinut trei zile. În cadrul instrumentării acestui caz s-a constatat că
victima a fost deţinută în condiţii nefaste care i-au provocat o hipotermie, generând manifestări
patologice generale periculoase pentru viaţă.
Comentariu: Fapta va fi calificată în baza art. 164 alin. (3) lit. b) C.pen. ca răpire a unei persoane
care a provocat după sine din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale. Privarea de
liberate a victimei a fost săvârşită prin acţiunea de răpire concretizată prin trei acte: luarea
victimei din locul de aflare (capturarea), strămutarea victimei într-un alt loc (beciul făptuitorului)
şi sechestrarea victimei în locul de strămutare. Starea de hipotermie, potrivit Regulamentului de
apreciere a gravităţii leziunilor corporale constituie o vătămare periculoasă pentru viaţă atribuită
la vătămările grave ale integrității corporale.
Studiu de caz:
Aflând că C.K. i-a sustras autovehiculul şi l-a vândut la piaţă, M.P., împreună cu amicul său B.L.,
l-au prins şi l-au dus la marginea unei păduri. Amenințând-l că îl vor îngropa de viu, aceştia îi
cereau lui C.K. să restituie dauna cauzată. Văzând că victima nu are posibilitate materială,
făptuitorii i-au acordat o zi pentru a face rost de bani, lăsându-l în pădure.
Comentariu: Fapta urmează a fi calificată în baza art. 164 alin. (2) lit. e) C.pen., adică răpirea
săvârşită de două sau mai multe persoane. Pentru existenţa infracţiunii nu are relevanţă durata de
timp înăuntrul căreia a fost sechestrată victima în locul în care a fost strămutată. Agravanta
săvârşirea faptei din interes material [art. 164 alin. (2) lit. f C.pen.] nu poate fi reţinută întrucât
făptuitorii urmăreau scopul de a-şi restitui paguba cauzată la care aveau drept legal.
RĂPIREA UNEI PERSOANE MINORE
Noţiunea legală (art. 1641 C.pen.):
Răpirea minorului de către rudele apropiate.
La art. 1641 C.pen. legiuitorul instituie răspunderea penală pentru o formă atenuată a infracţiunii de răpire.
Raţiunea acestei forme atenuate a infracţiunii de răpire a persoanei este că persoanele care se află în relaţie de
rudenie apropiate cu un copil îl pot răpi din motive scuzabile determinate afecţiunea resimţită faţă de acesta,
dorinţa de al vedea atunci când în privinţa făptuitorului sunt instituite anumite interdicţii.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea libertăţii
fizice a persoanei minore.
Obiectul material al infracţiunii îl formează corpul fizic al persoanei minore.
Victimă a infracţiunii – poate fi doar persoana minoră, care este o rudă apropiată a făptuitorului (copii, copiii
înfiaţi fraţii şi surorile, nepoţii). În conformitate cu art. 134 alin. (4) C.pen.: „Prin rude apropiate se au în vedere
părinţii, copiii, înfietorii, copiii înfiaţi, fraţii şi surorile, bunicii şi nepoţii lor”.
Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin acţiunea de răpire, care a fost analizată în contextul analizei
infracţiunii descrise la art. 164 C.pen. Sunt valabile aceleași metode de realizare a acţiunii şi reguli de calificare
caracterizate în contextul descrierii laturii obiective a infracţiunii de răpire a unei persoanei.
Corelaţia dintre art. 164 şi art. 1641 C.pen. este cea de normă generală şi normă specială. Astfel, infracţiunea de
răpire a unei persoane minore constituie un caz special (particular) de răpire a unei persoane prevăzute ca formă
atenuată.
prejudiciabil al acţiunii sale şi doreşte comiterea acesteia. Motivul şi scopul nu au relevanţă pentru calificare.
De regulă, această infracţiune este comisă de către o rudă apropiată care are interdicţia de al îngriji pe minor sau
care consideră că acţionează în interesul acestuia etc. Prin urmare, motivul scuzabil stă la baza atenuării
răspunderii penale pentru o asemenea faptă.
Atunci când acţiunea de răpire a unei persoane minore este comisă în scopul prevăzut de art. 280 C.pen., fapta
va fi calificată ca luare de ostatici.
Subiectul infracţiunii este calificat şi poate fi persoana fizică, responsabilă cu vârsta de 16 ani, care are
calitatea de rudă apropiată în raport cu persoana minoră.
PRIVAŢIUNEA ILEGALĂ DE LIBERTATE
(1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea
acesteia,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau cu
închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
factor;
d) de două sau mai multe persoane;
e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
f) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au provocat din imprudenţă vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani.
Obiectul juridic special al infracţiunii are un caracter complex şi se compune din:
1. Obiectul juridic special principal, care este format din relaţiile sociale ce sunt condiţionate de
protejarea libertăţii fizice a persoanei.
2. Obiectul juridic special secundar ce este compus din relaţiile sociale condiţionate de
protejarea vieţii şi sănătăţii persoanei.
Obiectul material al infracţiunii îl formează corpul fizic al persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunea sau inacţiunea de privaţiune ilegală de libertate, dacă aceasta
nu este legată de răpirea victimei.
În sensul art. 166 C.pen. prin „privaţiunea ilegală de liberate” se are în vedere izolarea victimei în locul de
aflare, prin împiedicarea acesteia de a se deplasa după propria voinţă.
Fapta de privaţiune ilegală de liberate poate fi săvârşită prin:
1. acţiunea, sub forma sechestrării victimei săvârşită, de regulă, cu aplicarea sau ameninţarea aplicării
violenţei asupra acesteia sau restrângerii pe altă cale a libertăţii ei (de exemplu victima fără voinţa ei
este încuiată într-o încăpere, blocată într-un autoturism etc.);
2. inacţiune, atunci când făptuitorul nu-şi exercită obligaţia legală de a repune în liberate victima care
anterior a fost privată legal de liberate (de exemplu, medicul nu-i permite bolnavului să plece acasă
etc.).
Delimitarea privaţiunii ilegale de liberate de răpirea unei persoanei se face după următoarele criterii:
1. între privarea ilegală de libertate şi răpirea unei persoane există o legătură de tip general – special. Astfel,
art. 164 C.pen. reprezintă o normă specială faţă de art. 166 C.pen., care constituie o normă generală. Prin
urmare, răpirea unei persoane reprezintă o formă specială a privării ilegale de libertate care cunoaşte un
regim mai agravat de pedepsire, dat fiind faptul că persoana este capturată, adică scoasă din locul ei de
şedere şi strămutată într-un alt loc;
2. răpirea presupune strămutarea victimei într-un alt loc, pe când privaţiunea ilegală de liberate presupune
deţinerea ilegală a persoanei în locul în care aceasta s-a deplasat benevol sau în locul în care ea se află la
moment;
3. infracţiunea de răpire a unei persoane poate fi comisă doar pe calea acţiunii, iar infracţiunea de privaţiune
ilegală de libertate – atât pe calea acţiunii, cât şi a inacţiunii.
Infracţiunea de privaţiune ilegală de liberate a unei persoane are un caracter continuu, astfel încât
acesta durează pe toată perioadă în care persoana este deţinută în condiţii de ilegalitate.
Potrivit art. 29 alin. (2) C.pen. infracţiunea de răpire a unei persoane se va consuma din momentul
încetării activităţii infracţionale sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această
activitate.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama de
caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii de privare ilegală de libertate şi de pericolul pe
care îl implică pentru libertatea fizică a persoanei şi doreşte săvârşirea acesteia.
Scopul şi motivul de comitere a infracţiunii nu are relevanţă pentru încadrarea juridică a faptei în
baza art. 166 alin. (1) C.pen.
De asemenea, ca şi în cazul infracţiunii de răpire a unei persoane, scopul este important pentru
delimitarea privaţiunii ilegale de liberate de luarea în calitate de ostatici incriminată la art. 280
C.pen.
Atunci când răpirea unei persoane este comisă cu scopul special de a sili statul, organizaţia
internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane să săvîrşească sau să se abţină
de la săvîrşirea vreunei acţiuni în calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului fapta va fi
calificată ca luare de ostatici.
Subiectul infracţiunii este general, putând fi o persoană fizică, responsabilă care la momentul
comiterii infracţiunii a atins vârsta de 14 ani.
Forme agravante ale infracţiunii:
La art. 164 alin. (2) C.pen. este agravată răspunderea penală pentru infracţiunea de răpire a unei persoane
comisă în prezenţa următoarelor forme agravante:
b) asupra a două sau mai multor persoane [a se vedea comentariile de la art. 164 alin. (2) lit. b) C.pen.];
cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor
persoane [a se vedea comentariile de la art. 164 alin. (2) lit. c) C.pen.];
d) de două sau mai multe persoane [a se vedea comentariile de la art. 164 alin. (2) lit. e) C.pen.];
e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei. Prin violenţă periculoasă
pentru viaţa sau sănătatea persoanei se are în vedere violenţa care s-a soldat cu vătămare medie sau
uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori care, deşi nu a cauzat aceste urmări, comportă la
momentul aplicării sale, datorită metodei de operare, un pericol real pentru viaţă şi sănătate.
Atît vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cît şi vătămarea intenţionată
uşoară a integrităţii corporale intră sub incidenţa art. 164 alin. (2) lit. e) C.pen.;
f) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
La art. 164 alin. (3) C.pen. este agravată răspunderea penală pentru acţiunile prevăzute la alin.(1)
sau (2), dacă au provocat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
ori decesul victimei,
Agravanta consemnată se caracterizează prin două trăsături definitorii:
- este săvârşită cu două forme de vinovăţie, intenţie faţă de acţiunea de răpire a persoanei şi
imprudenţă faţă de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei;
- absoarbe în sine atât vătămarea gravă imprudentă a sănătăţii, cât şi decesul din imprudenţă a
victimei nefiind necesară o calificare în concurs cu art. 157 sau art. 149 C.pen.
Studiu de caz:
D.L. a intrat în beciul vecinului său M.V. pentru a sustrage produse alimentare. Ultimul,
observându-l şi descoperindu-i intenţia l-a reţinut şi l-a încuiat în beci. A doua zi, când M.V. a intrat
în beci, a observat că D.L. decedase.
Comentariu:
V.M. urmează a fi suspus răspunderii penale în baza art. 166 alin. (3) lit. b) C.pen. la care este
prevăzută răspunderea penală pentru infracţiunea de privaţiune ilegală de libertate care a provocat
după sine decesul din imprudenţă al victimei. Fapta a fost comisă prin sechestrarea arbitrară a
persoanei în locul în care s-a deplasat benevol în scop de sustragere a bunurilor. V.M. nu avea
dreptul de al pedepsi pe D.L. prin sechestrare, ci imediat după reţinere trebuia să sesizeze organele
de drept care urmau să acţioneze conform cerinţelor legale.
Studiu de caz:
M.P., de fiecare dată când pleca la serviciu, îşi încuia soţia în casă. Pe parcursul instrumentării
acestui caz M.P. a declarat ofiţerului de urmărire penală că a fost nevoit să procedeze astfel
deoarece soţia lui consuma sistematic băuturi alcoolice, iar când se afla singură scotea bunurile din
casă, pe care le vindea pentru a-şi procura băuturi alcoolice.
Comentariu:
Acţiunile numitului M.P. v-or fi calificate în baza art. 166 alin. (1) C.pen. pentru privaţiune ilegală
de libertate. Chiar dacă soţia lui M.P. manifesta un comportament amoral, exprimat prin consumul
sistematic de alcool, acesta nu avea temei legal de a o leza pe soţie de dreptul la libera circulaţie.
TRAFICUL DE FIINŢE UMANE
Noţiune legală (art. 165 C.pen.):
(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane adulte, cu sau fără consimţămîntul acesteia, în scopul exploatării sexuale
comerciale sau necomerciale, al exploatării prin muncă sau servicii forţate, al practicării cerşetoriei, al însuşirii ajutoarelor, indemnizaţiilor sau prestaţiilor
sociale, al folosirii ilegale în testări sau experimente medicale ori ştiinţifice, al exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, al folosirii în
conflicte armate ori în activităţi criminale, al prelevării organelor, ţesuturilor şi/sau celulelor umane, precum şi al folosirii femeii în calitate de mamă-
surogat ori în scop de reproducere, săvîrşită prin:
a) aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării violenţei;
b) răpire;
c) sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor;
d) ţinerea în servitute, în scopul întoarcerii unei datorii;
e) ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane fizice sau juridice;
f) înşelăciune;
g) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare ori primire a unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei persoane care
deţine controlul asupra altei persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2
la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o
anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite:
a) de către o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin.(1);
c) asupra unei femei gravide;
d) de două sau mai multe persoane;
e) de o persoană publică, de o persoană cu funcție de răspundere, de o persoană cu funcție de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un
funcționar internațional;
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei;
g) cu deosebită cruzime pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice, a armei,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2
la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o
anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
a1) însoțite de contaminarea cu o boală venerică sau cu maladia SIDA;
b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei, cu decesul ori sinuciderea acesteia,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de
la 3 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura
o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvîrşite de ea în legătură cu această calitate procesuală.
Obiectul juridic special al infracţiunii de traficare a fiinţelor umane are un caracter complex întrucât
infracţiunea atentează la mai multe categorii de relaţii sociale:
1. Obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea libertăţii, cinstei şi
demnităţii persoanei.
2. Obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea vieţii, sănătăţii,
integrităţii corporale şi libertăţii sexuale etc.
Obiectul material al infracţiunii îl formează corpul fizic al persoanei privit ca o totalitate de funcţii şi procese
organice care-l menţin în viaţă.
Victimă a infracţiunii poate fi doar o persoană adultă, adică persoana care a atins vârsta de 18 ani. În cazul
infracţiunii prevăzute de art.206 C.pen. (traficul de copii) victimă a infracţiunii poate fi o persoană minoră care
nu a atins vârsta de 18 ani. Pentru existenţa infracţiunii nu are relevanţă dacă victima şi-a dat sau nu
consimţământul de a fi traficată.
Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin săvârşirea a două categorii de acţiuni, una dintre care este
acţiunea principală, iar cealaltă este acţiunea adiacentă.
Din categoria acţiunilor principale fac parte următoarele:
1. Recrutarea, adică atragerea persoanelor prin selecţionare într-o anumită activitate determinată de scopurile
stipulate în art.165 şi art.206 C.pen. (A se vedea Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din
22.11.2004 Cu privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şi traficul
de copii);
2. Transportarea care presupune deplasarea unei persoane dintr-un loc în altul în perimetrul unui stat sau
peste frontieră, folosind diferite mijloace de transport;
3. Transferul unei persoane este transmiterea victimei de la o persoană la alta prin vînzare-cumpărare, schimb,
dare în chirie, cesiune în contul unei datorii, donaţie sau alte asemenea tranzacţii cu sau fără recompensă;
4. Adăpostirea victimei este plasarea acesteia într-un loc ferit pentru a nu fi descoperită de către reprezentanţii organelor
de stat sau de terţe persoane care ar putea denunţa traficantul;
5. Primirea este preluarea victimei traficate de către o altă persoană de la persoana care i-a transmis-o prin vînzare-
cumpărare, schimb, dare în chirie, cesiune în contul unei datorii, donaţie sau alte asemenea tranzacţii cu sau fără
recompensă.
Aceste cinci acţiuni au un caracter alternativ ceea ce înseamnă că pentru existenţa componenţei de infracţiune nu este
obligatoriu ca făptuitorul să le comită pe toate, ci măcar una dintre acestea. Cel mai frecvent traficul de fiinţe umane este
comis de grupuri criminale organizate în care fiecare dintre participanți realizează partea sa din activitatea criminală
manifestată prin săvârşirea uneia sau a mai multor dintre aceste acţiuni. Acest lucru poate fi ilustrat prin următorul
exemplu din practica judiciară a R. Moldova.
Studiu de caz:
În luna martie a anului 2003, numitul C.S., aflându-se în or. Istanbul, Turcia a impus-o pe concubina lui S.A. s-o
telefoneze pe cunoscuta ultimei T.N., care se afla pe teritoriul Republicii Moldova şi să-i propună de lucru în calitate de
chelneriţă în restaurantul ce-i aparţine. Ultima căzând de acord asupra propunerii făcute de către S.A., în luna aprilie a
aceluiaşi an, împreună cu ruda ei N.T., s-au deplasat în or.Chişinău, unde la hotelul „Chişinău” au fost întâlnite de un
bărbat neidentificat, prezentându-se ca fiind V., care le-a transportat în or.Odesa, Ucraina de unde s-au deplasat cu
avionul în or.Istanbul, Turcia. Ajungând la locul de destinaţie, T.N. şi N.T. au fost întâlnite la aeroport de către B.C.,
cetăţean al României, care le-a transmis lui C.S. şi bărbaţilor pe nume L. şi N. Ulterior, C.S. împreună cu persoanele
neidentificate L. şi N., le-au deposedat de actele de identitate şi le-au impus forţat pe S.A., T.N. şi N.T. să întreţină relaţii
sexuale contra plată cu mai mulţi bărbaţi într-un apartament privat, iar mai târziu în două hotele din or.Antalia.
Comentariu: Din examinarea speţei sus-menţionate reiese că fiecare dintre făptuitori a realizat una sau mai multe dintre
acţiunile de traficarea a victimelor S.A., T.N. şi N.T. Astfel, C.S. a realiza acţiunea de recrutare şi primire a victimelor în
scop de exploatare; V. – acţiunea de transportare; B.C. – acţiunea de transportare şi de primire; L. şi N. – acţiunea de
primire. Prin urmare, acţiunile făptuitorilor urmează a fi calificate în baza art. 165 alin. (3) lit. a) C.pen.
T. N. nu poate fi suspusă răspunderii penale, întrucât acţiunile ei au fost comise în legătură cu calitatea de victimă a
traficului de fiinţe umane.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune este obligatoriu ca acţiunile principale sus-menţionate să fie comise prin
una dintre acţiunile adiacente prevăzute de art. 165 alin. (1) lit. a)-g) C.pen. al R. Moldova.
Din categoria acţiunilor adiacente fac parte următoarele:
a) aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării violenţei.
Potrivit HP CSJ din 22.11.2004 prin violenţa fizică nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei se are în
vedere cauzarea intenţionată a leziunilor corporale, care nu au drept urmare dereglarea de scurtă durată a sănătăţii
sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă, fie aplicarea intenţionată a loviturilor sau săvîrşirea
altor acte de violenţă care au cauzat o durere fizică dacă acestea nu au creat un pericol pentru viaţa sau sănătatea
victimei. Prin violenţa psihică se are în vedere ameninţarea asupra psihicului persoanei sub influenţa căreia victima
nu-şi dirijează voinţa în mod liber şi săvîrşeşte o activitate la dorinţa traficantului.
b) răpirea (a se vedea explicaţiile de la art. 164 C.pen.). Infracţiunea de răpire a persoanei prevăzută de art. 164
C.pen. este absorbită de infracţiunea de traficare a fiinţelor umane, astfel că nu este necesară calificarea după
regulile concursului de infracţiuni;
c) sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor. Prin documente se au în vedere, în primul
rând, acte de identitate (buletin, paşaport, certificat de naştere) sau alte documente care permit şederea persoanei
într-un anumit stat. Acţiunea de sustragere presupune luarea şi trecerea ilegală a documentului în posesia
făptuitorului. În cazul sustragerii documentelor nu este necesară o calificare în concurs cu infracţiunea prevăzută la
art. 360 C.pen. (luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor, imprimatelor, ştampilelor
sau sigiliilor). Tăinuirea presupune ascunderea documentelor în locuri ferite, astfel încât posesorul să nu aibă acces
la acestea. Degradarea presupune acţiunea de stricare sau deteriorare a documentului. Distrugerea este activitatea
de nimicire a documentelor, astfel încât acestea nu mai pot fi folosite potrivit destinaţiei;
d) ţinerea în servitute, în scopul întoarcerii unei datorii. Servitute (stare de dependenţă) presupune situaţia cînd
victima este privată de libertate, inclusiv de libertatea de mişcare, pînă cînd ea sau o terţă persoană va achita o
datorie stabilită legal sau ilegal;
e) ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane fizice sau juridice.
Informaţiile cu caracter confidenţial sunt informațiile care ţin de viaţa privată şi intimă a persoanei şi care pot fi
divulgate doar cu acordul acesteia.
f) înşelăciunea este activitatea care constă în inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea drept adevărate a
unor fapte mincinoase sau inversate în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altcineva realizarea traficului de
persoane. Înşelăciunea ca metodă de săvîrşire a infracţiunii se poate manifesta atît prin acţiuni active, care constau în
comunicarea informaţiilor false despre anumite circumstanţe sau fapte, cît şi prin inacţiuni care rezidă în ascunderea,
tăinuirea circumstanţelor sau faptelor reale (de exemplu, promisiuni false pentru un loc de muncă legal, tăinuirea
condiţiilor adevărate în care victima va fi forţată să muncească etc).
g) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare ori primire a unor plăţi sau beneficii pentru a
obţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlul asupra altei persoane. Potrivit HP CSJ din 22.11.2004
Cu privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii abuzul de
poziţie de vulnerabilitate [art.165 alin.(1) lit.c)] constă în utilizarea de către traficant a stării speciale în care se găseşte
o persoană datorită: a) situaţiei sale precare din punct de vedere al supravieţuirii sociale; b) situaţiei create de o boală,
infirmitate, deficienţă fizică sau mintală ori chiar de starea de graviditate a victimei; c) situaţiei sale precare şi ilegale
legate de intrare sau şedere în ţară, de tranzit sau destinaţie. Starea de vulnerabilitate poate fi condiţionată de diferiţi
factori cum ar fi: izolarea victimei, situaţia ei economică grea, psihică, afectarea familială sau lipsa de resurse sociale şi
altele.
Abuzarea de situaţia de vulnerabilitate a victimei constituie element al traficului. Prin situaţia de vulnerabilitate a
victimei urmează de înţeles orice tip de vulnerabilitate, fie ea psihică, afectivă, familială, socială sau economică. Se are
în vedere ansamblul de situaţii disperate care poate face un om să accepte exploatarea sa.
Abuzul de putere reprezintă utilizarea în mod arbitrar de către persoana publică sau persoana cu funcției de demnitate
publică, reprezentînd autoritatea publică, a atribuţiilor ce i-au fost conferite prin lege. În acest caz nu este necesară
calificarea suplimentară conform art.327 C.pen., la care este prevăzută răspunderea penală pentru abuzul de putere sau
abuzul de serviciu, deoarece abuzul de putere se absoarbe în norma de la art. 165 alin. (1) lit. g) C.pen. ca infracţiune
mijloc.
Darea sau primirea de plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlul
asupra unei alte persoane este o înţelegere între persoanele menţionate interesate în obţinerea acordului referitor la
transmiterea victimei şi la folosirea ei în scopuri menţionate în art.art.165 C.pen. Persoană care deţine controlul asupra
altei persoane este persoana care în mod legal sau ilegal controlează activitatea victimei şi utilizează această autoritate
în procesul traficului.
Infracţiunea de trafic de persoane are o componenţă formală şi se consideră consumată din momentul săvârșirii unei
dintre acţiunile principale însoţită de o acţiune adiacentă.
prejudiciabil al acțiunilor săvârşite şi doreşte comiterea acestora.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune este obligatoriu ca acţiunile sus-menţionate să fie săvârşite în unul dintre
următoarele scopuri:
a) scopul exploatării sexuale comerciale sau necomerciale. Prin exploatare sexuală se înţelege impunerea persoanei
la practicarea prostituţiei sau a altor acţiuni cu caracter sexual. Prin exploatare sexuală comercială se înţelege
activitate aducătoare de profituri, care are drept urmare majorarea activului patrimonial al făptuitorului sau altor
persoane, exprimîndu-se în folosirea victimei prin constrîngere în prostituţie sau în industria pornografică. Prin
exploatare sexuală necomercială se înţelege activitatea care nu are nici un impact direct asupra mărimii patrimoniului
făptuitorului sau altor persoane, exprimîndu-se în căsătorie (inclusiv poligamică), concubinaj sau alte asemenea forme
de coabitare etc. ;
b) scopul exploatării prin muncă sau servicii forţate. Exploatarea prin muncă sau prin servicii forţate în
corespundere cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca forţată sau obligatorie
constituie: determinarea victimei prin constrîngere să îndeplinească o muncă pe care din propria iniţiativă şi voinţă nu
ar îndeplini-o; punerea victimei în situaţia de a presta o muncă la care nu era obligată de a o efectua; ţinerea persoanei
în servitute pentru achitarea unei datorii; obţinerea muncii sau a serviciilor prin înşelăciune, constrîngere, violenţă sau
ameninţare cu violentă etc.
c) scopul practicării cerşetoriei. Cerşetoria constituie o formă de exploatare prin muncă sau prin servicii forţate şi
presupune acţiuni, prin care o persoană, înjosindu-se, fiind impusă, cere cu stăruinţă de la persoane străine, agenţi
economici, organizaţii sau instituţii bani ori alte bunuri materiale.
d) scopul însuşirii ajutoarelor, indemnizaţiilor sau prestaţiilor sociale. În acest caz traficantul urmăreşte ca de pe
urma traficării persoanei, de regulă într-o altă ţară, să obţină pentru sine sau o altă persoană venituri materiale sub
forma de indemnizaţii, ajutoare sau să beneficieze de prestaţii sociale.
e) scopul folosirii ilegale în testări sau experimente medicale ori ştiinţifice. În acest caz exploatarea se manifestă
prin antrenarea victimei în testări sau experimente medicale ori ştiinţifice indiferent de natura acestora. Nu are
relevanţă dacă testarea/experimentul medical ori ştiinţific este sau nu unul periculos pentru viaţa sau sănătatea
victimei. Important este ca traficantul să urmărească realizarea acestui scop prin acţiunile incriminate la art. 165 alin.
(1) C.pen.
f) scopul exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei. Sclavia este starea sau condiţia unei persoane,
asupra căreia se exercită una sau toate puterile care derivă din dreptul de proprietate; Condiţii similare sclaviei
constituie punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpînire asupra acesteia
sau determinarea persoanei prin utilizarea forţei sau constrîngerii, înşelăciunii sau ameninţării cu violenţă să
exercite anumite servicii, inclusiv să se angajeze sau să rămînă în raport de concubinaj sau căsătorie.
g) scopul folosirii în conflicte armate ori în activităţi criminale presupune antrenarea în operaţiuni armate
desfăşurate în cadrului unii război sau conflict armat regional. Folosirea în activitate criminală constituie
atragerea sau implicarea victimei în săvîrşirea unor fapte ce constituie infracţiuni.
h) scopul prelevării organelor, ţesuturilor şi/sau celulelor umane. Are loc în cazul obligării victimei la
prelevare de organe, ţesuturi sau alte elemente ale corpului - procedeu prin care organele, ţesuturile sau celulele
donate devin utile pentru transplant contrar prevederilor Legii privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule
umane. Potrivit Legii sus-menţionate prin organ este o parte vitală diferenţiată a corpului uman, formată din
diferite ţesuturi care îi menţin structura, vascularizarea şi dezvoltă funcţiile fiziologice cu un important nivel de
autonomie; ţesuturi – toate părţile (formaţiunile anatomice) ale corpului uman formate din celule; celule – celule
individuale sau conglomerat de celule care nu sînt legate prin nici o formă de ţesut; prelevare – procedeu prin
care organele, ţesuturile sau celulele donate devin utile pentru transplant; transplant – activitate medicală cu
scop de reconstituire a funcţiei organismului uman prin transfer echivalent de organe, ţesuturi şi celule de la un
donator la un recipient. Transplantul poate fi de la o persoana la alta (alogenic) sau de la sine la sine (autolog);
i) scopul folosirii femeii în calitate de mamă surogat ori în scop de reproducere. Prin mamă surogat se are în
vedre femeia care acceptă în urma unui acord să rămână însărcinată cu scopul de a da naștere unui copil care va
fi crescut de o altă familie sau persoană ca fiu propriu. Este o maternitate de substituție în baza unui contract sau
înțelegeri de gestație. Embrionul, respectiv fătul, care este purtat în pântece de către mama purtătoare poate fi fiu
biologic sau poate fi ovulul fertilizat în prealabil aparținând unei alte femei. În acest al doilea caz, mama
purtătoare nu are nicio legătură genetică cu copilul pe care îl poartă.
Subiectul infracţiunii este general şi poate fi persoana fizică, responsabilă cu vârsta de 16 ani. De
asemenea, subiect a infracţiunii poate fi şi persoana juridică.
Forme agravante ale infracţiunii:
La art.165 alin. (2) C.pen. sunt prevăzute următoarele forme agravate :
a) de către o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin. (1). Pentru existenţa
agravantei sunt necesare următoarele condiţii:
• faptele de traficare să fie prevăzute de art.165 alin.(1) C.pen. În cazul agravantei analizate
legiuitorul cere ca faptele săvârşite repetat să fie prevăzute la alin. (1) al art. 165 C.pen. În caz
contrar se v-or aplica regulile concursului de infracţiuni. De exemplu, va exista concurs de
infracţiuni atunci când făptuitorul comite o faptă prevăzută de art. 165 alin. (2) C.pen., iar după
o faptă prevăzută de art. 165 slin. (3) C.pen.;
• persoană să nu fi fost condamnată pentru fapta săvârşită anterior;
• să nu fi expirat termenul de prescripţie al răspunderii penale măcar pentru cel puţin două dintre
faptele săvârşite.
b) asupra a două sau mai multor persoane; Pentru aplicarea agraventei sunt necesare următoarele
condiţii:
 să existe o pluralitate de victime, adică acţiunea de traficare a persoanelor trebuie să fie
orientată asupra a două sa a mai multor persoane;
 făptuitorul să manifeste o rezoluţie infracţională unică, adică o intenţie unică de traficare a
două sau mai multe persoane. Prin intenţie unică se are în vedere că făptuitorul îşi dă seama că
prin acţiunea realizează o activitate criminală de traficare a două sau a mai multor persoane şi
doreşte acest lucru. Intenţia unică delimitează traficul de persoane comise asupra a două sau a
mai multor persoane de traficul de persoane repetat. În ultimul caz calificarea se va face după
regulile concursului de infracţiuni.
De regulă traficul de persoane asupra a două sau a mai multor persoane este comis printr-o singură
acţiune. Nu este exclusă posibilitatea comiterii faptei prin acţiuni diferite, însă care sunt realizate
la intervale scurte de timp, astfel încât să nu fie afectată unicitatea de intenţie.
c) asupra unei femei gravide. Este obligatoriu ca făptuitorul să cunoască că femeia este gravidă,
pentru calificare neavând relevanţă termenul de graviditate. De acest ultim aspect se va ţine
cont la individualizarea pedepsei penale.
d) de două sau mai multe persoane. Pentru existenţa agravantei sunt necesare următoarele condiţii cumulative:
 la săvârşirea faptei să participe cel puţin două persoane care posedă semnele subiectului infracţiunii;
 cel puţin două din persoanele participante să aibă calitatea de coautori, adică să realizeze nemijlocit latura
obiectivă a infracţiunii;
 între coautori trebuie să existe o comunitate de intenţii. Pentru existenţa agravantei nu este obligatorie
existenţa unei înţelegeri prealabile.
În cazul infracţiunii prevăzute la art.165 alin.(2) lit.e) C.pen., nu este obligatoriu ca făptuitorii să realizeze unele
şi aceliaşi acţiuni prevăzute de alin. (1). De exemplu, unul dintre făptuitori poate realiza recrutarea victimei, iar
celălalt transportarea acesteia.
e) de o persoană publică, de o persoană cu funcție de răspundere, de o persoană cu funcție de demnitate
publică, de o persoană publică străină sau de un funcționar internațional.
În conformitate cu art. 123 C.pen.:
(1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia, într-o întreprindere, instituţie,
organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent
sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi
obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori
organizatorico-economice.
(2) Prin persoană publică se înţelege: funcţionarul public, inclusiv funcţionarul public cu statut special
(colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi
ordinii publice, altă persoană care deţine grade speciale sau militare); angajatul autorităţilor publice
autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept
public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită
de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public.
(3) Prin persoană cu funcţie de demnitate publică se înţelege: persoana al cărei mod de numire sau de alegere
este reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire sau prin
alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, altă persoană cu funcție de
demnitate publică stabilită prin lege; persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat
împuternicirile sale.
În conformitate cu art. 1231 C.pen.:
(1) Prin persoană publică străină se înţelege: orice persoană, numită sau aleasă, care deţine un mandat
legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui stat străin; persoana care exercită o funcţie publică
pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ public sau o întreprindere publică străină; persoana care
exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin.
(2) Prin funcţionar internaţional se înţelege: funcţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori
supranaţionale sau orice persoană autorizată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei; membrul
unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orice persoană care exercită
funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu atribuţii de grefă.
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei. Prin violenţă
periculoasă pentru viaţa sau sănătatea victimei se înţelege vătămarea medie sau uşoară, precum şi săvârşirea
altor acţiuni care deşi nu au provocat aceste urmări însă au creat un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei
(de exemplu, aruncarea de la înălţime, dintr-un mijloc de transport aflat în mişcare etc.).
g) cu deosebită cruzime pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice,
a armei.
Traficul de fiinţe umane este comis cu o deosebită cruzime atunci când la săvârşirea faptei infractorul utilizează
o metodă din care rezultă intenţia de a cauza victimei o suferinţă deosebită. Dintre metodele care reflectă o
cruzime deosebită fac parte: cauzarea unor plăgi multiple; jupuirea pielii; turnarea peste victimă a unor lichide
toxice; provocarea arsurilor cu ajutorul unor obiecte incandescente; utilizarea curentului electric etc.
Dependenţa fizică înseamnă starea fizică sau psihică ce rezultă din interacţiunea organismului victimei cu
droguri, etnobotanice chiar şi alcool sau alte substanţe similare, stare caracteristică prin modificări de
comportament şi alte reacţii, însoţite întotdeauna de necesitatea de a folosi asemenea substanţe în mod continuu
sau periodic, pentru a le resimţi efectele psihice şi, uneori, pentru a evita suferinţele.
Folosirea violului presupune violarea victimei. Potrivit art. 171 C.pen. violul presupune raportul sexual săvîrşit
prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei sau profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa.
Pentru interpretarea traficului de fiinţe umane săvârşit prin folosirea armei a se vedea comentariile de la art. 164
alin. (2) lit. g) C.pen.
La art. 165 alin. (3) C.pen. sunt prevăzute următoarele forme agravante ale infracţiunii:
a) Traficul de fiinţe umane săvîrşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. A se vedea
comentariile de la art. 164 alin. (3) lit. a) C.pen.
Săvârşirea faptei de către un grup criminal organizat urmează a fi delimitată de traficul de fiinţe umane comis de
două sau mai multe persoane. La delimitarea acestor două forme de activitate infracţională se va ţine cont, în
mod prioritar, de legătura funcţională ce există între participanţii la infracţiune. Astfel, grupul criminal se
caracterizează prin asemenea trăsături cum ar fi: stabilitatea, prezenţa în componenţa lui a unui organizator,
existenţa unui plan dinainte elaborat al activităţii infracţionale comune, repartizarea obligatorie a rolurilor între
membrii grupului criminal organizat, mai ales la etapa pregătirii infracţiunii.
b) Traficul de fiinţe umane vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei, cu
decesul ori sinuciderea acesteia.
Vătămările grave ale integrităţii corporale sunt descrise la art. 151 C.pen. al R. Moldova. Agravanta de la art.
165 alin. (2) lit. b) absoarbe în sine atât vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
prevăzute la art. 151 C.pen., cât şi vătămarea gravă din imprudenţă a persoanei (art. 157 C.pen.).
Decesul în sensul art. 165 alin. (3) lit. b) C.pen. poate fi cauzat doar sub forma imprudenţei absorbind
infracţiunea de lipsire de viaţă din imprudenţă de la art. 149 C.pen. Atunci când decesul este cauzat din intenţie
fapta va fi calificată în concurs cu art. 145 C.pen., adică omorul intenţionat.
De asemenea, agravanta analizată include în sine şi infracţiunea dela art. 150 C.pen., la care este descrisă fapta
de determinare sau înlesnire a sinuciderii.
La art.165 alin.(4) C.pen. este prevăzută o modalitate specială de absolvire de răspundere penală. Potrivit
textului de lege: “Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile
săvîrşite de ea în legătură cu această calitate procesuală”.
Textul de lege va deveni aplicabil atunci când între comiterea infracţiunii şi calitatea de victimă a persoanei
există o legătură de cauzalitate directă, în sensul că săvârşirea faptei a fost determinată de respectiva calitate a
victimei.
Tortura, tratamentul inuman sau degradant
(1) Cauzarea intenţionată a unei dureri sau a suferinţei fizice ori psihice, care reprezintă tratament inuman ori degradant, de către o persoană publică sau de
către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu
consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5
ani.
(2) Acţiunile prevăzute la alin. (1):
a) săvîrşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se
datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;
b) săvîrşite asupra a 2 sau a mai multor persoane;
c) săvîrşite de 2 sau de mai multe persoane;
d) săvîrşite prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop;
e) săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate publică;
f) care din imprudenţă au cauzat o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau sănătăţii;
g) care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10
ani.
(3) Tortura, adică orice faptă intenţionată prin care se provoacă unei persoane o durere sau suferinţe fizice sau psihice puternice cu scopul de a obţine de la
această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este
bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a exercita presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane, sau din orice alt motiv, bazat pe o formă de
discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau suferinţă este provocată de către o persoană publică sau de către o persoană care, de facto,
exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unei
asemenea persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 8 la 12
ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (3):
a) săvîrşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se
datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;
e) săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate publică;
g) care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la
La art. 1661 C.pen. legiuitorul prevede răspunderea penală pentru două infracţiuni distincte:
 tratamentul inuman sau degradant (art. 166 1 alin. (1) C.pen.);
 tortura (art. 1661 alin. (1) C.pen.);
Din însuşi regimul sancţionator aplicat pentru comiterea faptelor sus-menţionate, rezultă că tortura se consideră
a fi o infracţiune mai gravă decât tratamentul inuman sau degradant. Astfel, norma face o distincţie graduală
între tortură, care reprezintă un tratament crud, cu suferinţe fizice şi psihice deosebite pentru victimă, şi alte
tratamente sau pedepse care, fără a produce suferinţe de o asemenea intensitate, sunt reţinute ca fiind inumane şi
degradante, fiind supuse prohibiţiei.
Obiectul juridic special al infracţiunilor menţionate mai sus are un caracter complex şi include:
1. obiectul juridic special principal , adică relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea libertăţii psihice
şi demnităţii umane.
2. obiectul juridic special secundar care încorporează relaţiile sociale privitoare la protejarea vieţii şi sănătăţii
persoanei.
Obiectul material îl constituie corpul fizic al persoanei.
Victimă poate fi orice persoană fizică care se află în custodia persoanelor publice sau a altor persoane care, de
facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, precum şi orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau
cu consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea persoane.
Latura obiectivă a infracţiunii de tratament inuman sau degradant se caracterizează prin trei semne
obligatorii:
1. acţiunea sau inacţiunea de tratament inuman sau degradant. La interpretarea noţiunii de tratament inuman
sau degradant urmează a fi luată în consideraţie jurisprudenţa CEDO existentă în materia încălcării art. 3 din
Convenţia europeană. Tratamentele inumane au fost definite ca fiind acele acte pin care se provoacă victimei
leziuni sau suferinţe fizice şi morale, susceptibile de a produce tulburări psihice. Prejudiciul provocat poate fi
atât corporal (fizic), cât și psihic (mintal).
Exemple de tratamente inumane stabilite de către CHEDO:
 folosirea forţei fizice asupra unei persoane private de libertate, atunci când acest lucru nu este strict
necesar prin raportare la comportamentul acelei persoane;
 lipsa de reacţie din partea autorităţilor de a da curs cererii reclamantei, care a asistat la reţinerea fiului
ei de către forţele de ordine, de a i se da informaţii cu privire la soarta acestuia, dispărut după data
reţinerii, a menţinut-o într-o stare de profundă nelinişte şi disperare, ceea ce constituie un tratament
inuman;
 ameninţarea reală şi serioasă cu tortura, fără ca aceasta să fi fost dusă la împlinire, poate constitui cel
puţin un tratament inuman interzis de Convenţie etc.
Tratamentul este considerat a fi „degradant” atunci când umileşte sau demoralizează o persoană,
demonstrând lipsa de respect sau diminuarea demnităţii sale umane, sau atunci când provoacă
sentimente de frică, suferinţă sau inferioritate de a distruge rezistenţa morală şi fizică a unei persoane.
Exemple de tratamente inumane stabilite de către CEDO:
• reclamantul a fost reţinut abuziv şi plasat în detenţie pentru patruzeci şi opt de ore. În timpul detenţiei
reclamantul a suferit un acces de colici renale, o situaţie care, deşi nu pune în pericol viaţa, provoacă,
de obicei, dureri extreme;
• omisiunea de a asigura asistenţă medicală de bază reclamantului atunci când acesta, în mod clar, a
necesitat-o şi a solicitat-o, la fel ca şi refuzul de a permite o asistenţă medicală specializată
independentă, împreună cu alte forme de umilire;
• condiţiile severe din celulă, determinate de lipsa plimbărilor la aer liber, de asigurarea inadecvată cu
hrană etc.
2. Urmarea prejudiciabilă sub forma durerii sau a suferinţei fizice ori psihice.
Durerea fizică se poate manifesta prin suportarea unor dureri care survin drept rezultat a neacordării îngrijirilor
medicale, din cauza încarcerării arbitrare în condiţii de frig, foame sau sete, deţinerii deţinutului în celulă cu
persoane bolnave, care are efect şi îmbolnăvirea victimei (de exemplu, de tuberculoză) etc. Dacă drept rezultat al
tratamentului inuman sau degradant survine vătămarea intenţionată gravă sau medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii făptuitorul va fi suspus răspunderii penale pentru un concurs de infracţiuni (art. 166 şi art. 151 sau 152
C.pen.).
Durerea psihică este rezultatul unor acţiuni menite de a influința şi a crea suferinţe la nivel psihologic sau psihic (de
exemplu, ameninţarea cu aplicarea unor metode de torturare, insulta gravă, luarea în derâdere a victimei faţă de alte
persoane etc.).
3. Legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea de tratament inuman sau degradant şi urmarea
prejudiciabilă survenită.
Infracţiunea are o componenţă materială şi se consideră consumată din momentul survenirii urmării prejudiciabile
descrise mai sus.
Latura subiectivă a infracţiunii de tratament inuman sau degradant [art. 1661 alin. (1) C.pen.] se exprimă prin
intenţie directă sau indirectă, adică făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil pe care îl comportă acţiunea
sau inacţiunea săvârşită pentru demnitatea victimei, prevede urmarea prejudiciabilă sub forma provocării unei
dureri sau suferinţe fizice sau psihice şi doreşte sau admite în mod conştient acest lucru. Motivul şi scopul nu au
relevanţă pentru calificare.
Fapta de regulă se comite din motiv de răzbunare arbitrară faţă de victimă, aplicarea unei măsuri de corecţie, motiv
de discriminare, carierism în contextul executării unui ordin ilegal etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art. 1661 alin. (1) C.pen. poate fi persoana fizică responsabilă, cu vârsta de 16
ani care are calitatea de persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi
publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres ori tacit al
unei asemenea persoane.
Latura obiectivă a infracţiunii de tratament inuman sau degradant se caracterizează prin trei semne obligatorii:
1. acţiunea sau inacţiunea de tortură. La interpretarea noţiunii de tortură urmează a fi luată în consideraţie jurisprudenţa
CHEDO existentă în materia încălcării art. 3 din Convenţia europeană.).
Actele de tortură se caracterizează prin următoarele trăsături distinctive:
• înseamnă orice durere sau suferinţă deosebită, fizică sau mintală;
• presupune intenţia făptuitorului de a le produce;
• subiectul care le produce este un agent al forţei publice sau o persoană care acţionează la instigarea ori cu
consimţământul expres sau tacit al acesteia;
• scopul aplicării unor asemenea acte constă în obţinerea unor informaţii ori mărturii, aplicarea unei pedepse pentru un
act comis de victimă sau o altă persoană, precum şi pentru exercitarea unor presiuni asupra victimei sau asupra unei
alte persoane.
Pentru corecta delimitare a tratamentului inuman sau degradant [art. 1661 alin. (1) C.pen.] de tortură [art. 1661 alin. (3)
C.pen.] se va pune accent prioritar pe gravitatea suferinţei fizice sau psihice provocat (în cazul torturii aceasta este
puternică) şi pe scopul (obţinerea unor informaţii sau mărturisiri, pedepsirea pentru un act pe care aceasta sau o terţă
persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis), respectiv, motivul de comitere a faptei (de a o intimida sau de a
exercita presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane, sau din orice alt motiv, bazat pe o formă de discriminare ).
Curtea europeană a determinat drept echivalente cu tortura următoarele acţiuni: forme grave de bătaie falaka/ falanga,
adică lovituri pe tălpile picioarelor; bătăi grave, combinate cu refuzul acordării tratamentului medical; şocuri electrice,
tratament cu apă fierbinte şi rece, lovituri în cap şi ameninţări de maltratare a copiilor reclamantului etc.
Tortura comisă prin inacţiune se poate manifesta prin următoarele forme: privarea îndelungată a victimei de tratament
medical, hrană, somn etc.
2. Urmarea prejudiciabilă, adică provocarea unei dureri sau suferinţe fizice sau psihice puternice. Prin acest semn
infracţiunea de tortură se deosebeşte de infracţiune de tratament inuman sau degradant. Pentru calificarea faptei ca
tortură este obligatoriu de a se constat că suferinţa cauzată victimei este una puternic. Acest lucru, rezultă în primul rând
din metoda de torturare (de exemplu, falaka/ falanga, adică lovituri pe tălpile picioarelor sau spânzurătoare palestiniană
sunt forme de maltratare care prezumă cauzarea unei suferinţe deosebite sau puternice victimei).
În afară de aceasta, la evaluarea gradului de suferinţă se vor lua în consideraţie şi alte criterii precum ar fi: vârsta şi sexul victimei,
durata de maltratare, intensitatea loviturilor etc.
De exemplu, în cazul Corsacov v. R. Moldova (Hotărârea ChEDO din 4 aprilie 2006), criteriul principal de care s-a condus Curtea
europeană la determinarea torturii a fost de natură obiectivă, reprezentat de metoda de maltratare şi susceptibilitatea acesteia de a
provoca o suferinţă deosebită victimei. Astfel, Curtea notează, în special, „…intensitatea loviturilor aplicate reclamantului în urma
cărora el a suferit leziuni corporale foarte serioase. În urma acestor leziuni, reclamantul s-a aflat aproximativ 70 de zile în spital în
diferite perioade între lunile iulie şi noiembrie 1998. Un element important care trebuie luat în considerare sunt consecinţele pe care
maltratarea le-a avut asupra sănătăţii reclamantului. Curtea, de asemenea, acordă o mare importanţă vârstei fragede a reclamantului
(şaptesprezece ani în ziua evenimentelor) fapt care l-a făcut deosebit de vulnerabil în faţa agresorilor săi. Totuşi elementul decisiv
pentru determinarea formei maltratării este practica numită „falaka” (lovirea tălpilor) la care a fost supus reclamantul. Aceasta este
o formă de maltratare deosebit de condamnabilă care presupune intenţia de a obţine informaţii, a intimida sau pedepsi. Curtea
reaminteşte că în cauza Salman v. Turcia, a constatat că folosirea practicii falaka însoţită de lovituri în zona pieptului a constituit
tortură. În astfel de circumstanţe, Curtea consideră că violenţa aplicată faţă de reclamant a fost de natură deosebit de gravă,
capabilă să provoace dureri severe și suferinţe crude, care pot fi considerate ca acte de tortură în sensul articolului 3 al Convenţiei”.
Infracţiunea are o componenţă materială şi se consideră consumată din momentul survenirii urmării prejudiciabile sub forma durerii
fizice sau psihice puternice.
Latura subiectivă a infracţiunii de tortură [art. 1661 alin. (3) C.pen.] se exprimă prin intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă
seama de caracterul prejudiciabil pe care îl comportă acţiunea sau inacţiunea săvârşită pentru demnitatea victimei, prevede urmarea
prejudiciabilă sub forma provocării unei dureri sau suferinţe fizice sau psihice „puternice” şi doreşte acest lucru.
Spre deosebire de tratamentul inuman sau degradant infracţiunea de tortură trebuie să fie săvârşită în unul dintre următoarele
scopuri alternative: scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri; scopul de a o
pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis; scopul de a o intimida sau de a
exercita presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane.
Fapta poate fi comisă şi dintr-un motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea. Se are în vedere orice formă de
discriminare bazată criterii sociale, naţionale, etnice, religioase, sex, apartenenţă politică etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art. 1661 alin. (1) C.pen. poate fi persoana fizică responsabilă, cu vârsta de 16 ani care are calitatea de
persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care
acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea persoane.
Forme agravante ale tratamentului inuman sau degradat [art. 1661 alin. (2) C. pen.]:
a) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a
victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor [a se vedea comentariile de la art. 164 alin. (2) lit. c)
C.pen.].
b) asupra a două sau a mai multor persoane.Pentru aplicarea agravantei sunt necesare următoarele condiţii:
• să existe o pluralitate de victime, adică acţiunea de răpire trebuie să fie orientată asupra a două sa a mai multor persoane;
• făptuitorul să manifeste o rezoluţie infracţională unică, adică o intenţie unică de răpire a două sau mai multe persoane.
Prin intenţie unică se are în vedere că făptuitorul îşi dă seama că prin acţiunea sa realizează tratamente inumane sau degradante
asupra a două sau a mai multor persoane şi doreşte acest lucru. Intenţia unică delimitează răpirea comisă asupra a două sau a mai
multor persoane de răpirea repetată.
În ultimul caz calificarea se va face după regulile concursului de infracţiuni.
c) de două sau de mai multe persoane.
Pentru existenţa agravantei sunt necesare următoarele condiţii:
- cel puţin două dintre persoanele participante să întrunească condiţiile speciale ale subiectului infracţiunii, adică să aibă calitatea
specială de persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice
altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea persoane;
- făptuitorii trebuie să realizeze în mod direct obiectivă a infracţiunii, neavând relevanţă dacă latura obiectivă este îndeplinită
integral sau parţial;
- existenţa unei intenţii comune a făptuitorilor de a comite împreună activitatea criminală de tratament inuman sau degradant . Nu
are relevanţă dacă între aceștia a existat sau nu o înţelegere prealabilă, lucru de care se va ţine cont la individualizarea pedepsei
penale.
d) prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop. Noţiunea de „armă” a fost explicată în
contextul infracţiuni prevăzute la art. 164 alin. (2) lit.d ) C.pen.
Prin „instrumente speciale sau obiecte adaptate acestui scop” se au în vedere instrumentele şi obiectele care au fost fabricate sau
adaptate în mod special pentru a provoca victimei dureri sau suferinţe fizice sau psihice victimei. Din categoria acestora fac parte:
scaune special adaptate; cleşte pentru provocarea îndelungată a durerilor; bastoane special adaptate etc.;
e) săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate publică.
Potrivit art. 123 alin. (1) C.pen. „Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia, într-o
întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă,
permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi
şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori
organizatorico-economice”.
În conformitate cu art. 123 alin. (3) C.pen.. „Prin persoană cu funcţie de demnitate publică se înţelege: persoana al
cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită în
funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, altă persoană
cu funcție de demnitate publică stabilită prin lege; persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a
delegat împuternicirile sale”.
f) care din imprudenţă au cauzat o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau sănătăţii. În cazul acestei
forme agravante survine două urmări prejudiciabile: urmarea prejudiciabilă de bază sub forma de durere ori suferinţă
fizică sau psihică şi urmarea prejudiciabilă suplimentară sub forma unei vătămări grave sau medii a integrităţii
corporale. Infracţiunea este comisă cu două forme de vinovăţie: intenţie faţă de urmarea prejudiciabilă de bază şi
imprudenţă faţă de urmarea prejudiciabilă suplimentară. Agravanta absoarbe în sine infracţiunea prevăzută la art. 157
C.pen., nefiind necesară o încadrare juridică după regulile concursului de infracţiuni. Daca vătămarea gravă sau medie
a integrităţii corporale sau a sănătăţii se comit cu intenţie făptuitorul va fi suspus răspunderii penale în baza regulilor
concursului de infracţiuni.
g) care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia.
Pentru agravanta care „din imprudenţă a cauzat decesul persoanei” sunt valabile explicaţiile prevăzute la art. 1661
alin. (2) lit. f)C.pen.
Între acţiunea sau inacţiunea de tortură, tratamentul inuman sau degradant şi sinuciderea victimei trebuie să existe
legătură de cauzalitate. De asemenea, agravanta absoarbe în sine infracţiunea de determinare la sinucidere prevăzută
la art. 150 C.pen.
Forme agravante ale torturii [art. 166 1 alin. (2) C. pen.]:
a) săvîrşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori profitînd de starea
de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii
ori altui factor;
e) săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate
publică;
g) care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia.
Agravantele infracţiunii de tortură sunt identice cu cele ale infracţiunii de tratament inuman sau
degradant, fapt pentru care sunt valabile comentariile făcute la caracterizarea formelor agravante
prevăzute la art. 166 alin. (2) C.pen.

Tema 4 Infractiuni Contra Libertatii, Cinstei Si Demnitătii Persoanei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema 4 Infractiuni Contra Libertatii, Cinstei Si Demnitătii Persoanei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEMA 4: INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII,

CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI

1. Caracterizarea de ansamblu a infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi

S-ar putea să vă placă și