3.

RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ
3.1. Definirea, trăsăturile și funcțiile răspunderii contravenționale.
3.2. Principiile și scopul răspunderii contravenționale.
- Principiile răspunderii contravenționale (legalității, contravenției ca unic temei al răspunderii
contravenționale, umanismului, răspunderii personale, unicității răspunderii, inevitabilității
răspunderii, individualizării răspunderii, prescriptibilității răspunderii, celerității tragerii la
răspundere).
- Scopul răspunderii contravenționale.
3.3. Cauzele care înlătură răspunderea contravențională.
- starea de iresponsabilitate,
- renunțarea benevolă la săvârșirea contravenției,
- prescripția răspunderii contravenționale,
- ne însemnătatea contravenției,
- încheierea tranzacției conform Legii cu privire la mediere,
- împăcarea victimei cu făptuitorul,
- amnistia, - constatarea amiabilă a accidentului rutier.
3.4. Delimitarea răspunderii contravenționale de alte forme ale răspunderii juridice.
- delimitarea răspunderii contravenționale de cea penală.
- delimitarea răspunderii contravenționale de cea administrativă.
- delimitarea răspunderii contravenționale de cea disciplinară.
- delimitarea răspunderii contravenționale de cea civilă.

3.1. Definirea, trăsăturile și funcțiile răspunderii contravenționale

Răspunderea contravenţională este o formă de răspundere juridică, reglementată de
normele dreptului contravenţional, ea se ocupă de date reale şi concrete ca: contravenţia,
persoanele ce pot fi trase la răspundere, cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei,
sancţiunile contravenţionale, organele competente de a aplica sancţiunea. Răspunderea
contravenţională este o formă juridică de pedepsire a persoanelor care au săvîrşit o fapă ilicită
numită contravenţie, şi sînt obligaţi să suporte măsurile de asigurare şi sancţiunea
contravenţională stabilită de organe competente.
Constituie contravenţie fapta – acţiunea sau inacţiunea – ilicită, cu un grad de pericol social mai
redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege,
este prevăzută de codul contravențional şi este pasibilă de sancţiune contravenţională.
Trasaturile esentiale ale raspunderii contraventionale sunt urmatoarle: a) Fapta ilicita ce
constituie o contraventie b) Subiectele raspunderii contraventionale: statul ca subiect activ si
faptuitorul ca subiect pasiv c) Continutul raportului juridic al raspunderii contraventionale
alcatuit din drepturi si obligatii specifice d) Obiectul raportului juridic de raspundere
contraventionala are un caracter specific, constind in sanctiuni contraventionale.
Raspunderea contraventionala are urmatoarele functii:
1) Functia preventiv-educativa care consta in faptul ca contravenientul in urma savirsirii
faptei prejudiciabile este atras la raspundere contraventionala, aplicindu-i-se o sanctiune. Anume
sanctiunea este elementul care ii provoaca contravenientului unele disconforturi, din cauza
carora el se va abtine in viitor de la savirsirea faptelor prejudiciabile. Prevenirea este atit una
generala, care are ca scop prevenirea savirsirii contraventiilor din partea tuturor membrilor
societatii, cit si una speciala, care il are in vizor numai pe contravenient.
2) Funcţia de realizare a politicii de securitate generală a statului reprezintă o funcţie cu
caracter alternativ; orice stat este cointeresat în combaterea actelor ilegale, fără a recurge la
metode de influenţare fizică sau patrimonială asupra persoanelor fizice sau juridice. Răspunderea
contravenţională, asemănător răspunderii ce survine în cadrul altor ramuri de drept, are scopul de
a recupera încrederea oamenilor în propriul sistem normativ, în protecţia din partea statului.

3) Funcţia de limitare a consecinţelor negative care ar putea surveni în rezultatul

comiterii contravenţiilor se realizează prin asemenea sancţiuni ca privarea de un drept special,
arestul administrativ. Conţinutul acestei funcţii include impunerea pentru contravenient a unor
limitări de drepturi, fapt care ar compensa daunele cauzate societăţii prin comiterea
contravenţiei.

4) Funcţia de protecţie a dreptului constă în aplicarea unor mecanisme eficiente, în

scopul apărării intereselor legitime ale cetăţenilor faţă de abuzurile organelor de stat sau a
persoanelor cu funcţii de răspundere.
3.2. Principiile și scopul răspunderii contravenționale.
Raspunderea contraventionala se aplica tinindu-se cont de unele principii, care o
orienteaza si anume:
- Principiul legalitatii, care presupune ca aparitia, desfasurarea si solutionarea raportului
contrventional are loc pe baza legii si in stricta conformitate cu aceasta.
- Principiul umanismului, reprezinta faptul ca raspunderea contraventionala utilizeaza metode si
instrumente care prin natura lor nu duc la umilirea si degradarea persoanei trase la raspundere,
dar dimpotriva, preconizeaza ca, metode, mijloace umane care sa conduca la resocializarea
contravenientilor.
-Principiul contraventiei ca unic temei al raspunderii contraventionale, adica raspunderea
contraventionala se intemeiaza numai pe comiterea contraventiei.
- Principiul raspunderii personale, care presupune ca raspunderea contraventionala revine numai
persoanei vinovate de savirsirea contraventiei.
- Principiul unicitatii raspunderii, care presupune ca o persoana care a savirsit o contraventie nu
poate fi trasa la raspundere contraventionala decit o singura data, prin urmare poate fi supusa
numai unei masuri prevazute de sanctiunea normei.
- Principiul inevitabilitatii raspunderii, care presupune ca oricine comite o contraventie trebuie
sa suporte raspunderea contraventionala, care la
rindul ei , este o consecinta inevitabila a comiterii contraventiei, sanctionarea vinovatului nefiind
facultativa.
- Principiul individualizarii raspunderii, care presupune ca raspunderea contraventionala trebuie
diferentiata in functie de gravitatea contraventiei, de persoana vinovatului pentru a asigura atit
sanctionarea corecta a contravenientului cit si realizarea preventiei generale si speciale.
- Principiul prescriptibilitatii raspunderii, care presupune ca raspunderea contraventionala este
inlaturata prin prescriptie, adica prin trecerea unui anumit interval de timp, prevazut de lege, de
la data comiterii contraventiei fara ca faptuitorul sa fi fost tras la raspundere contraventionala.
- Principiul celeritatii tragerii la raspundere contraventionala, care presupune asigurarea
finalitatii raspunderii contraventionale-cu cit activitatea de tragere la raspundere contraventionala
se realizeaza la un moment mai apropiat de descoperirea contraventiei si a persoanei vinovate, cu
atit valorile sociale vor fi mai asigurate si mai curind restabilite-finalitati legate de eficienta
raspunderii contraventionale.
Mai exista opinii in doctrina ca raspunderea contraventionala mai cunoaste urmatoarele principii:
- Principiul publicitatii, presupune examinarea publica a cauzelor contraventionale de catre
organele imputernicite si accesul tuturor participantilor la procedura contraventionala de
examinare a cazului
- Principiul oportunitatii si utilitatii de a aplica raspunderea contraventionala. Statul poate sa
renunte la aplicarea sanctiunii, acest lucru fiind posibil in virtutea faptului ca statul este titularul
dreptului de a aplica sanctiunea, drept la care poate renunta, edictind acte de iertare sau de
scoatere a unor fapte in afara ilicitului contraventional. Principiul oportunitatii scoate in evidenta
corelatia dintre timpul savirsirii faptei contraventionale si timpul aplicarii pedepsei, dintre
gravitatea faptei si asprimea pedepsei, dintre pericolul social al abaterii de la lege si posibilitatea
reeducarii faptuitorului fara aplicarea raspunderii contraventionale.
În conformitate cu prevederile art. 2 al Codului contravenţional, scopul legii
contravenţionale constă în apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei, apărarea
proprietăţii, ordinii publice, a altor valori ocrotite de lege, în soluţionarea cauzelor
contravenţionale, precum şi în prevenirea săvârşirii de noi contravenţii. Realizarea acestui scop
are loc prin intermediul funcţiilor răspunderii contravenţionale.

3.3. Cauzele care înlătură răspunderea contravențională.

Înlăturarea răspunderii contravenţionale pentru fapta ce conţine elementele constitutive
ale contravenţiei are loc în cazul:
a) renunţării benevole la săvârșirea contravenţiei;
a1) stării de iresponsabilitate;
b) contravenției neînsemnate sau al tentativei de contravenție neînsemnată;
c) împăcării victimei cu făptuitorul;
c1) încheierii tranzacţiei conform Legii cu privire la mediere;
d) prescripţiei răspunderii contravenţionale;
e) amnistiei;
f) constatării amiabile a accidentului rutier.
Starea de iresponsabilitate
Irеspоnsаbilitаtеа, prеsupunе аtât un fасtоr intеlесtiv, саr соnstă în саpасitаtеа pеrsоаnеi dе а
înţеlеgе сееа се fасе, dе а distingе саrасtеrul pеriсulоs аl unоr fаptе dе саrасtеrul nеpеriсulоs аl
аltоrа, cât și fасtоrul vоlitiv, саrе соnstă în putеrеа еi dе а sе соnduсе şi а fi stăpînă pе fаptеlе
sаlе. Pеrsоаnеlе сărоrа lе lipsеsс аsеmеnеа însuşiri nu pоt fi соnsidеrаtе subiесţi аi
соntrаvеnţiilоr, dеоаrесе fаptеlе lоr nu оglindеsс о pоziţiе соnştiеntă, аstfеl сă sаnсţiunеа nu аr
fi în măsură să lе соrijеzе”. Dоаr о pеrsоаnă rеspоnsаbilă еstе pаsibilă dе pеdеаpsă
соntrаvеnţiоnаlă, fiind inаdmisibil а sаnсţiоnа pе сinеvа pеntru о соmitеrеа unеi fаptе, dе
pеriсоlul și саrасtеrul iliсit аl сărеiа făptuitоrul nu-şi dă sеаmа. Еstе în stаrе dе irеspоnsаbilitаtе
pеrsоаnа саrе săvârşеştе о fаptă аflîndu-sе în impоsibilitаtеа dе а соnştiеntizа sаu а dirijа
асţiunilе sаlе din саuzа unеi bоli psihiсе сrоniсе, unеi tulburări tеmpоrаrе а асtivităţii psihiсе, а
аliеnării mintаlе sаu а unеi аltе stări psihiсе pаtоlоgiсе. Nu еstе pаsibilă dе răspundеrе
соntrаvеnţiоnаlă pеrsоаnа саrе а săvârşit о fаptă în stаrе dе rеspоnsаbilitаtе, dаr саrе, pînă lа
prоnunţаrеа hоtărîrii dе sаnсţiоnаrе, s-а îmbоlnăvit dе о bоаlă psihiсă, lipsită fiind dе
pоsibilitаtеа соnştiеntizării sаu dirijării асţiunilоr sаlе. Irеspоnsаbilitаtеа еstе, tоtuşi, о stаrе
еxсеpţiоnаlă şi urmеаză а fi соnstаtаtă în саdrul unеi prосеduri spесiаlе, соmplеxе, pеntru а
stаbili dасă într-аdеvăr pеrsоаnа саrе а săvârşit о соntrаvеnţiе, lа mоmеntul соmitеrii асеstеiа
sе аflа în impоsibilitаtе dе а-şi dirijа sаu соnştiеntizа асţiunilе.
Renunțarea benevolă la săvârșirea contravenției
Se consideră renunţare benevolă la săvârșirea contravenţiei încetarea acţiunii îndreptate
nemijlocit spre săvârșirea contravenţiei, dacă persoana este conştientă de posibilitatea finalizării
faptei. Renunţarea se consideră benevolă atunci cînd autorul unei fapte contravenţionale, nefiind
constrîns de nimeni şi de nimic, din propria voinţă, conştient, dîndu-şi seama că poate continua
activitatea contravenţională, abandonează executarea acţiunii. Renunţarea nu poate fi
considerată voluntară (benevolă) în cazul în care făptuitorul a abandonat executarea din cauza că
a întîlnit în calea sa diverse obstacole ce nu puteau fi depăşite ori în urma convingerii că
mijloacele şi instrumentele pe care le avea asupra sa în condiţiile date nu-i permiteau să ducă
contravenţia la capăt. Renunţarea benevolă la săvârșirea contravenţiei trebuie să fie definitivă.
Ea este considerată definitivă din momentul în care activitatea contravenţională a fost întreruptă
nu doar temporar, ci pentru totdeauna.
Renunţarea de bunăvoie poate avea loc la diferite etape de desfăşurare a acţiunii
contravenţionale: în procesul de pregătire; în timpul tentativei; înainte ca executarea să se fi
terminat. Renunţarea poate să se manifeste atît în formă pasivă (renunţarea la executarea
acţiunilor următoare), cât și în formă activă (distrugerea mijloacelor şi instrumentelor, altor
unelte de săvârșire a contravenţiei).
Motivele care pot să-l determine pe făptuitor să renunţe la săvârșirea contravenţiei sînt
dintre cele mai diverse: bănuiala că avantajele materiale pe care le-ar obţine ar fi prea mici în
raport cu riscul asumat; remuşcarea; căinţa; teama de pedeapsă; mila faţă de victimă etc.
Motivele servesc drept temei pentru ca făptuitorul să renunţe la comiterea contravenţiei, însă ele
nu afectează înlăturarea răspunderii contravenţionale.

Prescripția răspunderii contravenționale

 Prescripția înlătură răspunderea contravențională din cauza nerealizării acesteia în
termenele stabilite de lege. Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale este o cauză ce stinge
raportul juridic contravenţional de conflict, deoarece acesta nu a fost rezolvat într-o perioadă de
timp rezonabilă, prevăzută în legea contravenţională. Pentru a fi eficientă, răspunderea
contravenţională trebuie să intervină într-un moment cât mai apropiat de cel al comiterii faptei
contravenţionale. Termenul general de prescripție a răspunderii contravenționale este de un an.
Termenul special de prescripție pentru contravențiile prevăzute la art.1551 şi art. 179 este de 18
luni. Termenul de prescripție a răspunderii contravenționale se reduce la jumătate pentru
persoanele care la data săvârșirii contravenției erau minore.
Termenul de prescripție curge de la data săvârșirii contravenției şi pînă la data rămînerii
definitive a hotărîrii cu privire la cauza contravențională. În cazul săvârșirii unei noi contravenții
de către aceeași persoană, termenul de prescripție se calculează pentru fiecare contravenție
separat. Curgerea termenului de prescripție se suspendă dacă persoana care a săvârșit
contravenția se sustrage de la procesul contravențional. În acest caz, curgerea termenului de
prescripție se reia de la data reținerii persoanei sau autodenunțării. Persoana nu poate fi trasă la
răspundere contravențională dacă de la data săvârșirii contravenției a trecut un an și în această
perioadă nu a fost săvârșită o nouă contravenție. În cazul contravenției continue şi al
contravenției prelungite, termenul de prescripție curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau a
inacțiunii. Termenul de prescripție a punerii în executare a sancțiunii contravenționale este de un
an, calculat din data la care decizia sau hotărîrea prin care aceasta a fost aplicată a rămas
definitivă.
Se consideră că nu a fost supus răspunderii contravenționale contravenientul: a) a cărui
răspundere contravențională a fost înlăturată; b) care a executat integral sancțiunea; c) în a cărui
privință procesul contravențional a încetat.

Ne însemnătatea contravenției
Contravenţia neînsemnată, sau tentativa de contravenție neînsemnată. Legea
contravenţională stipulează că, în cazul contravenţiei neînsemnate, organul (persoana cu funcţie
de răspundere) împuternicit să rezolve cazul poate înlătura răspunderea contravenţională,
limitîndu-se la adresarea unei observaţii verbale făptuitorului. Se consideră neînsemnată tentativa
de contravenţie sau contravenţia pentru care Codul contravenţional prevede în calitate de
sancţiune maximă aplicarea unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale.
Împăcarea victimei cu făptuitorul
Legea contravenţională prevede că procesul contravenţional pornit încetează în cazul
împăcării victimei cu făptuitorul în contravenţiile prevăzute la art. 69, 78, art. 96 alin. (1) lit. a) și
alin. (3), art. 97, art. 971 alin. (1), art. 972–105, art. 242 alin. (1). Împăcarea este personală.
Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face de reprezentanţii lor legali.
Persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată se pot împăca cu încuviinţarea reprezentanţilor lor
legali.
Amnistia
Amnistia este o instituţie juridică contravenţională al cărei scop este înlăturarea pentru
viitor a caracterului delictual al unor fapte contravenţionale, interzicând orice urmărire în ceea ce
le priveşte sau ştergând condamnările care le-au atins. Amnistia este actul de clemenţă, acordat
prin lege organică, privitor la unele contravenţii săvârşite anterior datei prevăzute în actul
normativ, pe temeiuri social-politice și din raţiuni de politică contravenţională superioare celor
care ar fi legitimat reacţia coercitivă a societăţii împotriva contravenţiilor. Amnistia are un
caracter general, adică se referă nu la o persoană concretă, ci la toate persoanele care au săvârşit
anumite tipuri de contravenţii, enumerate în actul de amnistie.
Constatarea amiabilă a accidentului rutier
Constatarea amiabilă a accidentului rutier este o circumstanță nouă de înlăturare a
răspunderii contravenţionale implimentată recent în Codul Contravențional. Menționăm faptul că
ea se aplică doar pentru o anumit tip de conmtravenții și anume în contravențiile prevăzute la art.
242 alin. (1), în cazul în care în accident sînt implicate două vehicule, accidentul fiind soldat
numai cu deteriorarea nesemnificativă a vehiculelor, fără cauzare de vătămări corporale victimei,
iar proprietarii și/sau utilizatorii vehiculelor dețin, la data producerii accidentului, polița de
asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă sau certificatul de asigurare „Carte Verde”
(în cazul vehiculului aflat în proprietatea sau utilizarea unei persoane asigurate în străinătate),
valabile.
Procedura de constatare amiabilă a accidentului rutier nu se aplică în cazul accidentului
care s-a soldat cu vătămări corporale și/sau cu deteriorarea bunurilor (de exemplu, instalații
rutiere, piloni, garduri, clădiri etc.), altele decât autovehiculele implicate în accidentul rutier.
Procedura de constatare amiabilă a accidentului rutier constă în completarea, semnarea și
prezentarea de către conducătorii de vehicule implicați în accident a formularului „Constatare
amiabilă de accident” către asigurător, conform prevederilor Legii nr. 414/2006 cu privire la
asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.

3.4. Delimitarea răspunderii contravenționale de alte forme ale răspunderii juridice.

- delimitarea răspunderii contravenționale de cea penală.
Răspunderea contravenţională se deosebeşte de răspunderea penală sub aspectul naturii
juridice şi al importanţei sociale a interesului lezat prin fapta ilicită. Valorile şi relaţiile sociale
lezate prin săvîrşirea infracţiunii vizează însăşi existenţa societăţii (siguranţa statului,
proprietatea, drepturile şi interesele legitime ale persoanei, ordinea de drept), pe cînd comiterea
contravenţiei vizează desfăşurarea normală a societăţii într-un domeniu sau altul al activităţii
sale. Astfel, criteriul delimitării răspunderii penale de cea contravenţională este gradul de pericol
social.
În concepţia doctrinară şi legislativă a Republicii Moldova, contravenţiile sînt mai puţin
periculoase decît infracţiunile şi, respectiv, răspunderea contravenţională este mai uşoară (mai
blîndă) decît cea penală, cu toate că prin reglementarea răspunderii contravenţionale sînt ocrotite
valori importante pentru desfăşurarea normală a relaţiilor sociale.
Răspunderea contravenţională se deosebeşte de cea penală şi prin subiecţii răspunderii
juridice. Potrivit legii penale, subiecţii răspunderii penale pot fi persoanele fizice ce au atins
vîrsta de 16 ani, iar în cazurile prevăzute în lege – 14 ani173, pe cînd pentru răspunderea
contravenţională – 18 ani şi 16 ani, respectiv.
Deosebirea raspunderii contraventionale de raspunderea administrativa consta in
aceea ca contraventia dupa natura sa este o forma mai grava a abaterii administrative. Orice
contraventie, mentioneaza V. Gutuleac, dupa aspectul sau social, are caracter de abatere
administrativa, deoarece cuprinde niste relatii cu caracter executiv si de dispozitie din domeniul
administrarii publice. Prin abatere administrativa se intelege orice fapta care incalca normele de
drept administrativ sau care tine de neglijarea obligatiilor ce decurg din actele administrative.
Astfel contraventia prin caracterul sau juridic genereaza si atingerea unor valori generale pentru
societate, care se afla dincolo de sfera dreptului administrativ.
Constringerea aplicabila contraventiilor se manifesta sub forma de sanctiuni
contraventionale, care pot fi si privative de libertate, in timp ce in cazul abaterilor administrative
au o forma mai diluata, cu un grad de severitate mai redus si urmareste nu sanctionarea
vinovatului, dar constringerea acestuia la respectarea si executarea actului administrativ pe care,
prin conduita sa, l-a incalcat.
Delimitarea răspunderii contravenționale de cea disciplinară. Răspunderea
contravenţională se deosebeşte esenţial şi de răspunderea disciplinară, care se aplică, la fel, în
mod extrajudiciar. Aceste două forme de răspundere juridică se deosebesc, în primul rind, prin
temeiul aplicării şi natura sancţiunii. Răspunderea disciplinară ia naştere ca urmare a incălcării
regulamentului de serviciu, aducind atingere unui raport juridic de muncă. La rindul său, raportul
juridic de drept contravenţional ia naştere numai în urma comiterii unei contravenţii (atentării cu
vinovăţie la relaţiile sociale protejate de norma materială a dreptului contravenţional). Aceste
două forme de răspundere se deosebesc după natura sancţiunii. Dacă sancţiunile
contravenţionale, cu predilecţie, au un caracter material şi, prin esenţa lor, constituie o modalitate
a constringerii statale, atunci sancţiunile disciplinare sint, prin esenţă, de natură morală.
Delimitarea răspunderii contravenționale de cea civilă.
Delimitarea răspunderii contravenţionale de răspunderea civilă delictuală poate fi
efectuată prin următoarele: Caracterul normelor juridice. De regulă, în dreptul civil statul
stabileşte anumite norme doar în cazurile în care subiectele raporturilor juridice civile nu-şi pot
stabili aceste condiţii de sine stătător. Aceste norme au un caracter dispozitiv. Dreptul civil doar
coordonează relaţiile dintre părţi.
Normele de drept contravenţional sint acele norme juridice care reglementează relaţiile de
protecţie socială generate de comiterea contravenţiilor. Norma juridică contravenţională este o
regulă generală de conduită, obligatorie şi impersonală, instituită prin lege, a cărei aplicare este
asigurată, în caz de necesitate, prin forţa de constringere a statului.
Instituţiile juridice ce stau la baza răspunderii contravenţionale şi celei civile delictuale.
Atit la baza răspunderii civile, cit şi a celei contravenţionale stau aşa instituţii juridice ca fapta
ilicită, cauzalitatea, culpa sau vinovăţia, prejudiciul. La aplicarea răspunderii civile delictuale nu
prezintă interes atitudinea subiectivă a persoanei faţă de fapta comisă sau faţă de urmările
acesteia, pe cind la aplicarea răspunderii contravenţionale, stabilirea legăturii cauzale dintre fapta
comisă de făptuitor şi consecinţele survenite este obligatorie.
Prejudiciul este o condiţie de bază pentru răspunderea civilă. în lipsa prejudiciului nu
poate exista răspunderea civilă delictuală. Pentru răspunderea contravenţională, prejudiciul, de
asemenea, prezintă o condiţie importantă, insă nu obligatorie. Temeiul răspunderii juridice.
Răspunderea civilă intervine, în principiu, doar atunci cind prejudiciatorul işi manifestă interesul,
apelind la forţa de constringere a statului, astfel incit victima nu aplică sancţiunea, ci se
adresează autorităţilor pentru a se asigura tragerea la răspundere a autorului faptei ilicite civile şi
a i se repara prejudiciul.
Răspunderea contravenţională, la rindul său, intervine în cazul în care destinatarul normei
juridice materiale (a regulilor de conduită) a nesocotit regula ori s-a produs un eveniment natural
de a cărui apariţie legea contravenţională leagă răspunderea unui subiect de drept. Imposibilitatea
respectării dreptului contravenţional prin alte forme decit prin raporturi de constringere face
necesară răspunderea contravenţională şi dă substrat real acesteia. Statul, prin organele sale
imputernicite, are dreptul de a aplica sau nu sancţiunea subiectului pasiv (persoanei bănuite de
comiterea contravenţiei). Voinţa statului de a aplica sau nu sancţiunea juridică există în cadrul
oricărui raport de constringere. Scopul aplicării răspunderii. Esenţa răspunderii civile şi, totodată,
elementul care o distinge faţă de oricare dintre celelalte forme de răspundere juridică, legind-o în
acelaşi timp de fiecare dintre acestea, este indatorirea de reparare. Din acest punct de vedere se
poate spune că a răspunde sub aspect civil inseamnă, de fapt, a repara prejudiciul cauzat altuia,
iar a repara un prejudiciu inseamnă, în sens juridic, a răspunde din punct de vedere civil.