Sunteți pe pagina 1din 4

1

Data: 18 februarie 2022

EXAMEN
la disciplina Drept internațional public și umanitar,
grupa DFT 205, an. 2, sem. 1

Nume Cotea

Prenume Ion

I. Pornind de la prevederile Constituției Republicii Moldova, comentați


asupra aplicării dreptului internațional convențional în sistemul juridic
al Republicii Moldova

Prin interpretarea și aplicarea prevederilor constituţionale referitoare la


drepturile omului în concordanţă cu actele internaţionale în domeniu la care
RM este parte se are în vedere că: de fiecare dată și în toate cazurile de
discordanţă între legislaţia internă a Republicii Moldova ce derivă din
dispoziţiile constituţionale, din cauza unei interpretări sau aplicări incorecte,
se vor aplica actele internaţionale, care se bucură de prioritate.

Răspunsul la această întrebare se dă pe 1 (una) pagină. Distanța dintre rânduri: 1,0


intervale. Dimensiune font: 12 puncte. Dacă răspunsul este scris de mână (în mod
excepțional), textul trebuie să fie citeț; în caz contrar, acesta va fi respins. Va fi respins
și răspunsul copiat sau plagiat.
2

II. Dați răspunsul(rile) corect(e).

1. Potrivit dreptului internațional, elementele constitutive ale statului sunt:


a) teritoriul;
b) populația;
c) parlamentul;
d) puterea publică (sau guvernul).

Răspunsul corect este cel de la: a si b

2. Organizația Națiunilor Unite este:


a) o organizație internațională de cooperare clasică;
b) o organizație internațională supranațională;
c) o organizație internațională interguvernamentală.

Răspunsul corect este cel de la: c

3. Pe plan internațional, sediul materiei dreptul tratatelor se află în:


a) Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice din 1961;
b) Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 1969;
c) Convenția de la Montego Bay privind dreptul mării din 1982.

Răspunsul corect este cel de la: b

4. Modalitățile de exprimare a consimțământului de a deveni parte la un tratat, în


conformitate cu Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 1969, sunt:
a) semnarea, semarea ad referendum și parafarea;
b) schimbul instrumentelor de ratificare, depunerea instrumentelor de ratificare la
depozitar și schimbul de notificări.
c) semnarea, schimbul instrumentelor care constituie un tratat, ratificarea, aprobarea,
acceptarea și aderarea.

Răspunsul corect este cel de la: a si b

5. Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale din 16


decembrie 1966:
a) a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU;
b) a fost adoptat de Consiliul de Securitate al ONU;
c) precizează și dezvoltă dispozițiile Declarației universale a drepturilor omului din 10
decembrie 1948;
d) a fost adoptat de către Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Răspunsul corect este cel de la: a


3

6. Teritoriul aerian:
a) este supus suveranității statului;
b) nu este supus suveranității statului;
c) este supus autorității Organizației Aviației Civile Internaționale.

Răspunsul corect este cel de la: b

7. Arbitrajul internaţional:
a) este o fază premergătoare concilierii internaţionale;
b) este folosit exclusiv pentru soluţionarea diferendelor interstatale;
c) se bazează pe libera voinţă a părţilor la un diferend;
d) este un mijloc jurisdicţional de soluţionare a diferendelor internaţionale.

Răspunsul corect este cel de la: d

8. Curtea Internaţională de Justiţie este competentă să judece:


a) crime de război;
b) diferende internaţionale părţi la care sunt statele membre ale ONU;
c) diferende dintre state şi indivizi;
d) diferende dintre state şi organizaţii internaţionale.

Răspunsul corect este cel de la: b

9. Printre formele de asistență juridică internațională în materie penală se numără:


a) acordarea azilului politic;
b) extrădarea;
c) expulzarea;
d) transferul persoanelor condamnate;
e) recunoașterea hotărârilor judecătorești penale străine;
f) protecția diplomatică.

Răspunsul corect este cel de la: e

10. În conformitate cu Constituția Republicii Moldova, cetățenii săi:


a) pot fi extrădați în orice situație;
b) nu pot fi extrădați;
c) pot fi extrădați în baza convențiilor internaționale la care Republica Moldova este
parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate.

Răspunsul corect este cel de la: c

11. Sunt izvoare ale dreptului internațional umanitar:


a) Convenția de la Montevideo cu privire la drepturile și îndatoririle statelor din 1933;
b) Convenția de la Geneva cu privire la tratamentul prizonierilor de război din 1949;
c) Convenția de la Geneva cu privire la protecția persoanelor civile în timp de război din
1949;
4

d) Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 1969.

Răspunsul corect este cel de la: d

12. Pot fi considerate principii specifice dreptului internațional umanitar:


a) principiul potrivit căruia sunt interzise suferințele inutile;
b) principiul neamestecului în treburile interne ale altui stat;
c) principiul proporționalității;
d) principiul interdicției abuzului de drept;
e) principiul potrivit căruia dreptul părților la conflict de a alege metodele și mijloacele de
luptă nu este nelimitat.

Răspunsul corect este cel de la: a

Testul rezolvat se va returna pe adresa: eduard.serbenco@gmail.com .

S-ar putea să vă placă și