TESTE GRILĂ

1. Primele misiuni diplomatice permanente apar:

a. în China Antică;
b. în Europa, în secolul al XIV-lea;
c. în Europa, în secolul al XV-lea.
2. Între dreptul intern și dreptul internațional public:
a. nu există deosebiri privind obiectul de reglementare, izvoarele, subiectele și sistemul de
aplicare și sancționare;
b. există deosebiri privind obiectul de reglementare, izvoarele, subiectele și sistemul de
aplicare și sancționare;
c. nu există deosebiri privind obiectul de reglementare, modul de elaborare a normelor,
izvoarele, și sistemul de aplicare și sancționare.
3. Dreptul internațional public reprezintă:
a. un ansamblu de reguli scrise;
b. un ansamblu de reguli nescrise;
c. un ansamblu de reguli scrise și nescrise.
4. Dreptul internațional reglementează:
a. raporturile dintre persoanele fizice și persoanele juridice de la nivel internațional;
b. raporturile dintre state, ca purtătoare de suveranitate;
c. toate relațiile internaționale.
5. Obiectul de reglementare al dreptului internațional public îl reprezintă:
a. relațiile care se stabilesc între state, ca titulare ale drepturilor lor suverane;
b. relațiile care se stabilesc între state, ca subiecte de drept privat;
c. raporturile care se stabilesc între principalele puteri ale statului.
6. Normele dreptului internațional public:
a. cuprind, de regulă, ipoteza, dispoziția și sancțiunea;
b. nu prevăd în mod expres sancțiuni pentru nerespectarea lor;
c. prevăd în mod expres sancțiuni pentru nerespectarea lor.
7. Cel mai vechi tratat internațional este considerat:
a. Legile lui Manu;
b. Tratatul dintre Ramses al II-lea și Hattusil al III-lea;
c. Pactul Briand-Kellog.
8. „Tratatul sublim” este considerat a fi:
a. tratat cu caracter comercial;
b. tratat de prietenie și alianță;
c. tratat cu caracter politic.
9. Părintele dreptului internațional modern este:
a. Samuel Puffendorf;
b. Hugo Grotius;
c. Richard Zouche.
10. Denumirea „drept internațional” a fost utilizată pentru prima dată de:
a. Hugo Grotius;
b. Francisco Suares;
c. Jeremy Bentham.
11. În trecut, dreptul internațional era cunoscut sub denumirea:
a. jus inter gentes;
b. jus gentium publicum;
c. ex aequo et bono.
12. Practica tratatelor cu națiunile terțe a fost dezvoltată considerabil în:
a. Egiptul Antic;
b. Imperiul Roman;
c. Grecia Antică.
13. În prezent, drepul internațional are un profund caracter:
a. comercial;
b. politic;
c. umanitar.
14. Dreptul umanitar internațional propriu-zis este cunoscut și sub denumirea de:
a. dreptul de la Haga;
b. dreptul de la Geneva;
c. dreptul de la Helsinki.
15. Dreptul internaţional penal:
a. reglementează probleme internaţionale ridicate de infracţiunile îndreptate contra ordinii
interne a unui stat, dar care se manifestă într-un element de extraneitate şi are ca punct de
legătură competenţa legislativă a fiecărui stat;
b. desemnează dreptul penal care vizează faptele prin care se tulbură ordinea publică
internaţională şi care constituie infracţiunile contra ginţilor şi normele lui sunt stabilite
prin acordul dintre state;
c. este o ramură a dreptului penal.
16. Dreptul de la Haga reprezintă:
a. este destinat să protejeze personalul militar care nu ia sau nu mai ia parte la lupte și
persoanele care nu sunt implicate în mod activ în ostilități, mai ales civilii;
b. stabilește care sunt drepturile și obligațiile beligeranților în desfășurarea
operațiunilor militare și impune limite pentru mijloacele de rănire a inamicului;
c. o ramură a dreptului internațional umanitar.

1. Bazele teoriei moniste cu primatul dreptului intern asupra celui internaţional se regăsesc în
lucrările lui:
a. Hegel;
b. Montesquieu;
c. H. Kelsen.
2. Ideea centrală a teoriei lui H. Kelsen privind raportul dintre dreptul intern și dreptul
internațional o constituie:
a. promovarea suveranității de stat;
b. negarea suveranității de stat;
c. promovarea egalității între state.
3. Dispoziţiile Constituţiei României cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi
dreptul intern în ceea ce priveşte aplicarea tratatelor au un caracter:
a. monist;
b. dualist;
c. mixt.
4. Teoria monistă cu primatul dreptului intern asupra celui internațional a fost elaborată şi
susţinută de:
a. reprezentanţii Comisiei de la Veneţia
b. juriştii francezi G. Scelle şi N. Politis
c. reprezentanţii Şcolii de la Bonn.
5. Reprezentanţii pozitivismului, H. Triepel şi D. Anzilotti, sunt adepţii:
a. teoriei moniste a dreptului internaţional public;
b. nici o variantă nu este corectă;
c. teoriei dualiste a dreptului internaţional public.
6. Potrivit prevederilor art. 20 din Constituția României revizuite:
a. dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi
interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte;
b. statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin
din tratatele la care este parte;
c. tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
7. Teoria monistă are:
a. o variantă;
b. două variante;
c. trei variante.
8. În analiza raportului care se stabilește între dreptul intern și dreptul internațional, s-au
conturat două teorii opuse:
a. teoria negocierii și teoria contractuală;
b. teoria monistă și teoria dualistă;
c. teoria monistă și teoria socialistă.
9. Potrivit prevederilor teoriei moniste:
a. dreptul intern și dreptul internațional formează o singură ordine juridică;
b. dreptul intern și dreptul internațional reprezintă sisteme juridice distincte;
c. există o singură putere la nivel internațional.
10. Potrivit prevederilor art. 11 din Constituția României revizuite:
a. dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale
omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările
internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai
favorabile;
b. în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii
contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei;
c. dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi
aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu
celelalte tratate la care România este parte. 11. Teoria monista cu primatul dreptului
internaţional asupra celui intern a fost elaborată şi susţinută de: a. Hegel; b. juriştii francezi G.
Scelle şi N. Politis; c. reprezentanţii Şcolii Normative de la Viena.
11. Teoria monista cu primatul dreptului internaţional asupra celui intern a fost elaborată şi
susţinută de:
a. Hegel;
b. juriştii francezi G. Scelle şi N. Politis;
c. reprezentanţii Şcolii Normative de la Viena.
12. Dispoziţiile Constituţiei României cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi
dreptul intern în ceea ce priveşte drepturile omului au un caracter:
a. monist;
b. dualist;
c. mixt.
13. Norma juridică aparținând dreptului internațional public se aplică în dreptul intern:
a. în mod direct și automat;
b. prin transpunerea într-o normă internă;
c. în mod automat.
14. Doctrina socialistă privind relația dintre dreptul intern și dreptul internațional:
a. critică în egală măsură teoriile moniste și teoria dualistă;
b. dezvoltă teoriile moniste;
c. dezvoltă teoria dualistă.
15. Prevederile legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative:
a. sunt în concordanță cu concepția primatului dreptului internațional asupra dreptului
intern; b. sunt în concordanță cu concepția primatului dreptului intern asupra dreptului
internațional; c. sunt în concordanță cu teoria monistă

1. Cel mai vechi izvor al dreptului internațional public este:

a. tratatul;
b. cutuma;
c. echitatea.
2. Cutumele bilaterale:
a. sunt aplicabile în urma stabilirii prin practica reciprocă a două state, de regulă
vecine;
b. sunt aplicabile în urma stabilirii prin practica reciprocă a două state, întotdeauna
vecine;
c. sunt aplicabile în urma stabilirii prin practica reciprocă a două state, indiferent de
localizarea lor geografică.
3. Principiile fundamentale ale dreptului internațional:
a. sunt rezultatul activității Curții Internaționale de Justiție;
b. reprezintă izvoare principale ale dreptului internațional public;
c. nu pot fi disociate de evoluția societății internaționale.
4. Judecătorii Curții Internaționale de Justiție își pot exprima opinile individuale în
legătură cu o decizie sau un aviz consultativ:
a. adevărat;
b. fals.
5. Cutumele universale:
a. sunt aplicabile unei arii geografice mari, de obicei continentale;
b. sunt aplicabile tuturor subiectelor de drept internaţional, ca urmare a acceptării lor
de
cvasitotalitatea acestora;
c. sunt aplicabile doar acelor subiecte de drept internațional care le-au acceptat.
6. Convenția de la Washington din din 1 decembrie 1959:
a. constituie actul de înființare al NATO;
b. a instituit principiul liberei cercetări științifice în Antarctica;
c. a restraîns numărul statelor care pot experimenta arme nucleare.
7. Reprezintă izvoare ale dreptului internaţional public:
a. cutuma, tratatul şi Constituţia;
b. cutuma, tratatul şi legile;
c. cutuma, tratatul şi hotărârile de Guvern.
8. Recunoaşterea statelor se face:
a. printr-un act care are carater unilateral;
b. printr-un act care are un caracter bilateral;
c. prin tratat.
9. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional public:
a. sunt interdependente;
b. au caracter juridic obligatoriu;
c. dau expresie şi protejează o valoare fundamentală în raporturile dintre subiectele de
drept internaţional.
10. Respectarea cu bună-credință a obligațiilor asumate:
a. presupune respectarea obligatiilor care decurg pentru state din principiile și normele
general-recunoscute ale dreptului internaţional;
b. este echivalentul normelor jus cogens;
c. este echivalentul principiului pacta sunt servanda.
11. Articolul 38 al Statutului Curții Internaționale de Justiție consideră ca fiind mijloace
auxiliare pentru determinarea regulilor de drept:
a. principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate;
b. cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale, acceptată ca drept;
c. sub rezerva dispoziţiilor art. 59, hotărârile judecătoreşti şi doctrina celor mai
calilficaţi
specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni.
12. Potrivit prevederilor Statutului Curții Internaționale de Justiție, aceasta poate
soluționa o cauză ex aequo et bono:
a. dacă părțile sunt de acord cu aceasta;
b. dacă atât Curtea, cât și părțile, sunt de acord cu aceasta;
c. în orice situație pe care Curtea o consideră necesară.
13. Cutuma internațională:
a. este considerată izvor de drept internațional;
b. nu este considerată izvor de drept internațional;
c. are un statut incert în categoria izvoarelor dreptului internațional.
14. Echitatea:
a. se aplică în toate domeniile dreptului internațional în care există reguli bine stabilite;
b. constituie un izvor formal al dreptului internațional;
c. operează împreună cu o normă de drept, ca mecanism moderator sau corectiv, în
cazul în care prin aplicarea strictă a unei norme de drept s-ar ajunge la rezultate care
nu ar fi
juste.
15. Comisia de Drept Internațional:
a. este compusă din cincisprezece juriști independenți;
b. a fost creată de Curtea Internațională de Justiție;
c. a fost creată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.
16. Tratatul internațional:
a. nu face obiectul niciunei codificări;
b. a făcut obiectul unei codificări a Comisiei de Drept Internațional a O.N.U.;
c. reprezintă un mijloc auxiliar de înfăptuire a dreptului internațional.
17. Articolul 38 din Statutul Curții Internaționale de Justiție:
a. nu stabilește o ierarhie între izvoarele dreptului internațional;
b. stabilește o ierarhie între izvoarele dreptului internațional;
c. reprezintă o enumerare completă a izvoarelor dreptului internațional.
19. Statutul Curții Internaționale de Justiție nu face parte din Carta Organizației
Națiunilor Unite:
a. adevărat;
b. fals.
21. Principiul egalității între state:
a. este un principiu fundamental al dreptului internațional public;
b. nu comportă nicio excepție;
c. nu reprezintă un corolar al noțiunii de suveranitate.
22. Principiul neintervenției în treburile interne ale statului:
a. este un corolar al noțiunii de subsidiaritate;
b. reprezintă un principiu care este foarte frecvent reafirmat în cadrul relațiilor
internaționale;
c. comportă existența unor excepții.
23. Principiul rezolvării pe cale pașnică a diferendelor se aplică:
a. numai diferendelor foarte grave intervenite între state;
b. numai diferendelor cu caracter politic intervenite între state;
c. tuturor diferendelor care se pot ivi în relațiile internaționale, indiferent de gravitatea
lor.
24. Sunt principii fundamentale ale dreptului internațional public:
a. principiul egalității suverane a statelor, principiul inviolabilității frontierelor;
b. principiul libertății de navigație și principiul inviolabilității frontierelor;
c. principiul inviolabilității personale a diplomaților și principiul egalității suverane a
statelor.
25. Promisiunea reprezintă:
a. o modalitate de soluționare pașnică a diferendelor internaționale;
b. un act unilateral al statelor;
c. un act constitutiv al organizațiilor internaționale.
26. Toate actele organizațiilor internaționale constituie izvoare ale dreptului
internațional public:
a. adevărat;
b. fals.
27. Principiile fundamentale ale dreptului internațional public:
a. nu au caracter juridic obligatoriu;
b. nu au valoare juridică imperativă;
c. au valoare juridică imperativă.
28. Sunt principii fundamentale ale dreptului internațional public:
a. principiul pacta sunt servanda și principiul inviolabilității frontierelor;
b. principiul respectării egalității părților în litigiu și principiul egalității suverane a statelor;
c. principiul respectarii obligatiilor asumate și principiul inviolabilității frontierelor.
29. Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 1969 prevede nulitatea
tratatelor încheiate:
a. cu violarea unei norme imperative a dreptului internaţional;
b. cu vicierea consimţământului unei părţi contractante;
c. cu vicierea principiilor fundamentale ale dreptului internațional.
30. Rezoluțiile Adunării Generale a O.N.U.:
a. nu au forță juridică;
b. au forță juridica

1. Cetățenia europeană:
a. nu afectează cetățenia națională;
b. înlocuiește cetățenia națională;
c. completează cetățenia națională.
2. România a adoptat Convenția privind statutul apatrizilor în anul:
a. 1955;
b. 1985;
c. 2005.
3. Potrivit principiului jus soli:
a. copilul primește cetățenia solicitată de părinți;
b. copilul dobândește cetățenia părinților, indiferent de locul în care se naște;
c. copilul dobândește cetățenia statului pe teritoriul căruia se naște, indiferent de
cetățenia părinților.
4. Orice cetăţean al Uniunii Europene are dreptul:
a. de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre;
b. de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor
şi condiţiilor prevăzute de tratate şi de dispoziţiile adoptate în vederea aplicării
acestora;
c. de liberă circulație pe teritoriul statelor membre.
5. Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie a fost adoptată de Adunarea
Generală a O.N.U. în anul:
a. 1961;
b. 1971;
c. 1981.
6. Conflictul pozitiv de cetățenie dă naștere:
a. apatridiei;
b. bipatridiei;
c. pluricetățeniei.
7. Persoanele cu două cetăţenii pot renunţa la una din ele cu permisiunea statului
la a cărui cetăţenie se renunţă, potrivit reglementărilor:
a. Convenției privind statutul apatrizilor;
b. Convenției privind reducerea cazurilor de pluricetăţenie şi privind obligaţiile
militare în cazul pluricetăţeniei;
c. Convenției privind cetățenia.
8. Dreptul cetățenilor europeni de a se adresa instituțiilor europene a fost
reglementat pentru prima dată prin:
a. Tratatul de la Nisa;
b. Tratatul de la Amsterdam;
c. Tratatul de la Lisabona.
9. Cetățenia:
a. desemnează legătura juridică dintre o persoană și un stat;
b. indică originea etnică a unei persoane;
c. desemnează legătura juridică dintre un copil și părinții săi.
10. Persoanele cu dublă cetățenie îndeplinesc stagiul militar:
a. în oricare dintre state, la alegere;
b. în statul în care au reşedinţa în mod obişnuit;
c. în ambele state.
11. Copilul născut din părinţi fără cetăţenie:
a. este apatrid;
b. are cetățenia statului pe al cărui tritoriu a fost declarat;
c. are cetățenia statului pe teritoriul căruia s-a născut.
12. Convenția privind cetățenia femeii căsătorite a fost adotată de Adunarea
Generală a O.N.U. în anul:
a. 1956;
b. 1957;
c. 1958.
13. Retragerea cetățeniei:
a. are un efect strict personal;
b. are caracter de sancțiune;
c. are efect și asupra copiilor solicitantului.
14. O metodă a obținerii cetățeniei prin naturalizare o reprezintă:
a. căsătoria cu un străin;
b. căsătoria cu un apatrid;
c. căsătoria cu un refugiat.
15. Pierderea cetățeniei poate să aibă loc:
a. ca efect al retragerii acesteia;
b. ca efect al renunțării;
c. ca efect al căsătoriei cu o persoană de altă cetățenie.
16. Schimbarea cetățeniei soțului în timpul căsătoriei:
a. produce efecte și asupra cetățeniei soției;
b. nu produce efecte și asupra cetățeniei soției;
c. produce efecte și asupra cetățeniei soției, doar cu acordul acesteia.
18. Cetățenia europeană a fost instituită de:
a. Tratatul de la Lisabona;
b. Tratatul de la Maastricht;
c. Tratatul de la Nisa.
19. Convenția privind statutul apatrizilor a fost adoptată în anul:
a. 1954;
b. 1955;
c. 1956.
20. Prima încercare internațională de a asigura o naționalitate tuturor persoanelor
a aparținut:
a. Organizației Națiunilor Unite;
b. Ligii Națiunilor;
c. Consiliului Europei.
21. Un copil născut din părinţi necunoscuţi:
a. este apatrid;
b. are cetățenia statului pe teritoriul căruia s-a născut;
c. are cetățenia statului pe al cărui tritoriu a fost declarat, dacă nu se cunoaște locul
nașterii.
22. Potrivit principiului jus sangvinis:
a. copilul primește cetățenia solicitată de părinți;
b. copilul dobândește cetățenia părinților, indiferent de locul în care se naște;
c. copilul dobândește cetățenia statului pe teritoriul căruia se naște, indiferent de
cetățenia părinților.
23. România a aderat la Convenția privind cetățenia femeii căsătorite în anul:
a. 1958;
b. 1960;
c. 1962.
24. Cetățenia română este reglementată prin:
a. Constituție;
b. lege;
c. ordonanță de urgență a Guvernului.
25. Conflictul negativ de cetățenie dă naștere:
a. apatridiei;
b. bipatridiei;
c. pluricetățeniei.
26. O metodă a obținerii cetățeniei prin naturalizare o reprezintă:
a. adopția unui copil de cetățenie străină;
b. adopția unui apatrid;
c. adopția internațională.
28. Retragerea cetățeniei române se face:
a. printr-o hotărâre judecătorească;
b. printr-o hotărăre a prefectului;
c. printr-un act al Guvernului.
29. Retragerea cetățeniei se poate face:
a. pentru orice persoană, indiferent de modul de dobândire a cetățeniei;
b. pentru persoanele care au dobândit acea cetățenie prin naturalizare;
c. pentru persoanele care au dobândit acea cetățenie potrivit principiului jus solis

1. Expulzarea străinilor:
a. este o măsură de siguranță, cu caracter administrativ;
b. este un act de asistență juridică interstatală în materie penală;
c. este un act de asistență juridică interstatală în materie penală și civilă.
2. Regimul mixt acordat străinilor prevede combinarea:
a. regimul național cu regimul cauzei națiunii celei mai favorizate;
b. regimul național cu regimul tratamentului minim reciproc;
c. regimul național cu regimul special.
3. Potrivit doctrinei franceze, imigrantul:
a. este persoana ce s-a născut în Franța din părinți imigranți;
b. este persoana ce s-a născut în Franța din părinți străini;
c. este persoana ce nu s-a născut în Franța, ci s-a stabilit ulterior în această țară,
urmând să primească și cetățenia franceză.
5. Potrivit prevederilor Protocolului nr. 7 la Convenția europeană pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale:
a. un străin poate fi expulzat atunci când această măsură este necesară în interesul
ordinii publice;
b. un străin poate fi expulzat atunci când această măsură se întemeiază pe motive
de securitate națională;
c. un străin poate fi expulzat și ca o măsură colectivă.
6. Calitatea de stat solicitat pentru extrădare o poate avea:
a. statul împotriva intereselor căruia a fost comisă infracțiunea;
b. statul pe al cărui teritoriu se află infractorul;
c. statul pe al cărui teritoriul a fost comisă fapta.
7. Potrivit prevederilor Convenției privind statutul refugiaților:
a. statele contractante nu vor putea expulza niciun refugiat;
b. statele contractante nu vor putea expulza un refugiat care se gaseşte în mod
legal pe teritoriul lor decât pentru raţiuni de securitate naţională sau de ordine publică;
c. statele contractante vor putea expulza un refugiat care se gaseşte în mod legal
pe teritoriul.
8. Instituția extrădării este reglementată de:
a. convenții de extrădare;
b. convenții de asistență juridică privind extrădarea;
c. convenții bilaterale prin care se incriminează infracțiuni grave.
9. Dreptul de a solicita azil este reglementat în:
a. Carta Organizației Națiunilor Unite;
b. Declarația Universală a Drepturilor Omului;
c. Convenția de la Geneva din 1951.
10. Azilul diplomatic reprezintă:
a. acordarea dreptului de azil personalului diplomatic și consular;
b. primirea şi protecţia acordată în sediile ambasadelor şi oficiilor consulare
dintr-un stat a unor cetăţeni ai acestui stat urmăriţi de propriile autorităţi sau a căror
viaţă este în pericol din cauza unor evenimente interne;
c. primirea şi protecţia acordată în sediile ambasadelor şi aeronavelor militare
dintr-un stat a unor cetăţeni ai acestui stat urmăriţi de propriile autorităţi sau a căror
viaţă este în pericol din cauza unor evenimente interne.
11. Convenţia privind statutul refugiaţilor a fost adoptată la Geneva în anul:
a. 1951;
b. 1967;
c. 1971.
?? 12. Statele care au adoptat regimul clauzei națiunii celei mai favorizate:
a. recunosc străinilor aflați pe teritoriul lor aceleași drepturi economice și sociale
pe care le acordă propriilor cetățeni;
b. recunosc străinilor aflați pe teritoriul lor aceleași drepturi politice și sociale pe
care le acordă propriilor cetățeni;
c. acordă străinilor tratamentul minim care se acordă pe plan internațional acestei
categorii juridice de persoane.
13. Dreptul la azil reprezintă:
a. o manifestare unilaterală a statului care îl acordă;
b. o manifestare unilaterală a persoanei care o primește;
c. o manifestare bilaterală a statului care o acordă și a persoanei care o primește.
14. Protocolul nr. 4 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale instituie:
a. regula interzicerii expulzării persoanelor vârstnice;
b. regula interzicerii expulzărilor colective;
c. regula interzicerii expulzărilor pe criterii etnice.
15. Atunci când persoana extrădabilă se opune extrădării, suntem în prezența
extrădării:
a. pasive;
b. impuse;
c. obligatorie.
16. Potrivit regimului tratamentului minim reciproc acordat străinilor:
a. statul acordă cetățenilor altui stat aflați pe teritoriul său un anumit regim
stabilit prin convenții bilaterale;
b. statul recunoaște străinilor aflați pe teritoriul lor aceleași drepturi politice și
sociale pe care le acordă propriilor cetățeni;
c. statul acordă străinilor tratamentul minim care se acordă pe plan internațional
acestei categorii juridice de persoane.
17. Extrădarea străinilor:
a. este o măsură de siguranță, cu caracter administrativ;
b. este un act de asistență juridică interstatală în materie penală;
c. este un act de asistență juridică interstatală în materie penală și civilă.
18. Statutul de refugiat:
a. reprezintă cea mai înaltă formă de protecție;
b. se acordă la cerere;
c. se acordă din oficiu apatrizilor care locuiesc pe teritoriul României.
19. În funcţie de manifestarea de voinţă a persoanei extrădabile, extrădarea
este:
a. activă sau pasivă;
b. voluntară sau impusă;
c. simplificată sau mixtă.
20. Convențiile de extrădare fac parte din categoria:
a. acordurilor în probleme juridice;
b. acordurilor de alianță;
c. tratatelor politice.
21. Procedura ordinară pentru acordarea statutului de refugiat cuprinde:
a. o cale administrativă;
b. o cale judecătorească;
c. o cale administrativă și una judecătorească.
22. Prin expulzare:
a. se înțelege actul prin care un stat determină un străin să părăsească, imediat
sau într-un timp determinat, teritoriul său, cu interdicţia de a reveni;
b. se înțelege acea modalitate de terminare a șederii unor străini pe teritoriul unui
stat în cazurile în care aceștia sunt autorii unor infracțiuni de drept comun, precum și
a unor crime internaționale.
23. Clauza națiunii celei mai favorizate se acordă:
a. pe bază de reciprocitate;
b. doar statelor membre O.N.U;
c. doar statelor africane.
24. Cererea de acordare a extrădării, în cazul României, se adresează:
a. tribunalului în a cărui rază teritorială este domiciliul persoanei a cărei
extrădare se solicită;
b. Înaltei Curți de Casație și Justiție;
c. judecătoriei în a cărei rază teritorială este domiciliul persoanei a cărei
extrădare se solicită.
25. Infracțiunile excluse de la aplicarea măsurii extrădării sunt:
a. infracțiunile militare;
b. infracțiunile politice;
c. infracțiunile fiscale.
26. Potrivit doctrinei franceze, persoana de origine străină:
a. este persoana ce s-a născut în Franța din părinți imigranți;
b. este persoana ce nu s-a născut în Franța, ci s-a stabilit ulterior în această țară,
fără să primească și cetățenia franceză;
c. este persoana ce nu s-a născut în Franța, ci s-a stabilit ulterior în această țară,
urmând să primească și cetățenia franceză.
27. Calitatea de stat solicitant pentru extrădare o poate avea:
a. statul împotriva intereselor căruia a fost comisă infracțiunea;
b. statul pe al cărui teritoriu se află infractorul;
c. statul pe al cărui teritoriu a fost comisă fapta.
28. Potrivit regimului special acordat străinilor:
a. statul acordă cetățenilor altui stat aflați pe teritoriul său un anumit regim
stabilit prin convenții bilaterale;
b. statul acordă anumitor categorii de străini și în domenii de activitate
determinate anumite drepturi prevăzute de legislația națională sau acorduri
internaționale;
c. statul acordă străinilor tratamentul minim care se acordă pe plan internațional
acestei categorii juridice de persoane.
29. Declarația de la Cartagena din anul 1984 se aplică:
a. statelor Americii Centrale;
b. statelor Americii de Sud;
c. statelor africane.
30. Protecția internațională:
a. se poate acorda tuturor cetățenilor, oriunde s-ar afla în momentul solicitării;
b. nu poate fi acordată unei persoane care încă se află pe teritoriul țării de
origine;
c. nu poate fi acordată apatrizilor
1. Tratatul, ca instrument juridic, este:
a. un acord de voinţă a subiectelor de drept internaţional;
b. un fapt juridic;
c. o operațiune juridică tehnico-materială.
2. Instituția tratatului internațional este reglementată în:
a. Convenția de la Viena din 1961;
b. Convenția de la Viena din 1967;
c. Convenția de la Viena din 1969.
3. Obiectul tratatului internaţional îl constituie:
a. raporturile juridice internaţionale create;
b. statele participante;
c. voinţă părţilor.
4. Formula introductivă a unui tratat:
a. conţine prevederi de ordin general referitoare la părţile contractante şi
exprimarea hotărârii de luare a deciziei referitoare la încheierea tratatului;
b. conţine prevederi de ordin general referitoare la părţile contractante;
c. conţine prevederi de ordin general referitoare la expunerea de motive.
5. Tratatele de asistență mutuală fac parte din categoria:
a. tratatelor politice;
b. tratatelor economice;
c. tratatelor culturale.
6. Tratatele-contract conțin obligații reciproce:
a. adevărat;
b. fals.
7. Capacitatea deplină de a încheia tratate aparține:
a. statelor;
b. organizațiilor internaționale interguvernamentale;
c. persoanelor juridice.
8. Elementele esenţiale ale tratatului internaţional sunt necesare pentru
stabilire:
a. validităţii acestuia;
b. valabilității acestuia;
c. oportunității acestuia.
9. Acordurile între persoanele juridice cu sediul în străinătate şi un stat
constituie obiectul tratatelor internaţionale:
a. da;
b. nu.
10. Elementele accesorii ale tratatului sunt:
a. termenul;
b. condiţia;
c. sarcina.
11. Modus vivendi:
a. reprezintă o înţelegere provizorie, pe care părţile intenţionează să o
consemneze, ulterior, într- un tratat;
b. reprezintă un acord survenit în formă verbală între două sau mai multe state;
c. reprezintă un act accesoriu la un tratat.
12. Tratatul, analizat ca negotium iuris, este:
a. un instrument juridic;
b. un act juridic;
c. un fapt juridic.
13. În marea majoritatea a cazurilor, tratatele multilaterale sunt:
a. tratate închise;
b. tratate deschise.
14. După criteriul conţinutului, tratatele se clasifică în:
a. tratate politice, tratate economice şi tratate culturale;
b. tratate închise şi tratate deschise;
c. tratate bilaterale şi tratate multilaterale.
15. Convenţia privind dreptul tratatelor încheiate între state adoptată la Viena
în 1969 a intrat în vigoare la data de:
a. 23 mai 1969;
b. 27 ianuarie 1980;
c. 20 mai 1969.
16. Gentelmen’s Agreement:
a. reprezintă un act accesoriu la un tratat;
b. reprezintă un act prin care două state îşi precizează poziţia într-o problemă
politică;
c. reprezintă un acord survenit în formă verbală între două sau mai multe state.
17. Acceptarea rezervelor:
a. se poate face expres sau tacit;
b. se poate face doar tacit;
c. se poate face doar expres.
18. Avenantul:
a. este un instrument diplomatic cu caracter comercial prin care se modifică un
altul încheiat anterior;
b. este un instrument diplomatic cu caracter financiar prin care se modifică un
altul încheiat anterior;
c. este un instrument diplomatic cu caracter cultural prin care se modifică un altul
încheiat anterior.
19. Preambulul unui tratat:
a. conţine prevederi de ordin general referitoare la părţile contractante şi
exprimarea hotărârii de luare a deciziei referitoare la încheierea tratatului;
b. conţine prevederi de ordin general referitoare la părţile contractante;
c. conţine prevederi de ordin general referitoare la expunerea de motive.
20. Potrivit principiului neretroactivității:
a. nu are nicio relevanță data intrării în vigoare a unui tratat;
b. dispozițiile unui tratat nu leagă un subiect de drept internațional cu privire la
un act sau fapt anterior datei intrării în vigoare a tratatului respectiv;
c. dispozițiile unui tratat leagă un subiect de drept internațional cu privire la un
act sau fapt anterior datei intrării în vigoare a tratatului respectiv.
21. Concordatul:
a. reprezintă acordurile încheiate între Sfântul Scaun şi un alt stat;
b. acordurile încheiate între beligeranți;
c. acordurile încheiate între reprezentanții misiunilor diplomatice.
22. Rezerva la tratat:
a. este o declarație unilaterală;
b. este o declarație bilaterală;
c. este o declarație multilaterală.
23. Invocația liminară:
a. este foarte rar întâlnită în prezent;
b. este întâlnită în toate tratatele încheiate de statele islamice;
c. este o practică utilizată în Antichitate.
24. Anexele la un tratat:
a. fac parte integrantă din tratat;
b. au aceeași forță juridică ca și tratatul;
c. au o forță juridică subsecventă tratatului.
25. Tratatele de prietenie și bună vecinătate fac parte din categoria:
a. tratatelor de securitate;
b. tratatelor politice;
c. tratatelor pentru delimitarea frontierelor.

1. Pot negocia şi semna tratate fără a prezenta depline puteri:

a. Preşedintele României;
b. primul-ministru al Guvernului;
c. ministrul afacerilor externe.

2. Potrivit prevederilor Constituției României, ratificarea se face de:

a. președintele României, cu acordul Parlamentului;
b. Parlament;
c. Parlament, cu acordul Președintelui României.

3. Convența de la Viena din 1969:

a. reglementează clauza federală;
b. nu reglementează clauza federală;
4. Semnarea unui tratat reprezintă:
a. un mijloc de exprimare a consimţământului statului de a fi parte la tratat;
b. un mijloc de autentificare a textului tratatului internaţional;
c. o atribuție a șefului statului.

5. Neînregistrarea unui tratat internațional:

a. implică inopozabilitatea în fața Organizației Națiunilor Unite;
b. implică inopozabilitatea în fața Curții Internaționale de Justiție;
c. semnifică neînceperea producerii de efecte juridice.

6. Atribuția de înregistrare a unui tratat multilateral la Secretariatul Organizației Națiunilor

Unite este asigurată de:
a. ultimul stat care ratifică tratatul;
b. primul stat care ratifică tratatul;
c. depozitarul tratatului.

7. Documentul « Depline puteri » este eliberat de:

a. Primul-ministru al Românie;
b. Ministerul Afacerilor Externe;
c. Preşedintele României.

8. Negocierea unui tratat se poate face:

a. direct între reprezentații părților interesate;
b. prin corespondență;
c. prin intermediul unor terțe părți.

9. În prezent, România îndeplinește funcția de depozitar pentru un număr de:

a. 15 tratate;
b. 25 tratate;
c. 50 tratate.
10. Semnarea ad referendum:
a. este o modalitate de autentificare a textului unui tratat;
b. este o modalitate de exprimare a consimțământului de a fi parte la un tratat;
c. este o modalitate de parafare a unui tratat.

11. Acordurile în formă simplificată intră în vigoare:

a. din momentul ratificării;
b. din momentul în care negociatorii şi-au exprimat consimţământul prin semnătură de
a fi
parte la tratat, conform unei clauze finale a textului;
c. din momentul în care negociatorii şi-au exprimat consimţământul prin semnătură de a fi
parte la tratat, conform Statutului C.I.J.

12. Deplinele puteri:

a. consemnează aprobarea pentru participarea la negocieri;
b. consemnează semnarea tratatelor la nivel de stat sau de Guvern;
c. consemnează participarea delegaţiilor române la reuniuni internaţionale.

13. Consimţământul unui stat de a fi legat printr-un tratat se exprimă prin aderare:
a. când tratatul prevede că acest consimţământ poate fi exprimat de acest stat pe calea
aderării;
b. când este stabilit pe altă cale că statele participante la negociere conveniseră că acest
consimţământ va putea fi exprimat de către acest stat pe calea aderării;
c. când majoritatea absolută a părților au convenit ulterior că acest consimţământ va
putea fi
exprimat de către acest stat pe calea aderării.

14. Dreptul de a încheia tratate îl poate avea:

a. subiectele de drept internațional – state;
b. Vaticanul;
c. naţiunile care luptă pentru eliberare.
15. Paraferea unui tratat:
a. semnifică înscrierea pe fiecare pagină a textului tratatului a iniţialelor numelui
reprezentantului care a negociat;
b. presupune asumarea obligațiilor menționate în tratat;
c. consemnează semnarea tratatelor la nivel de stat sau de Guvern.

16. Acceptare unui tratat internațional:

a. este o modalitate de exprimare a consimţământului, asemănătoare aprobării;
b. este o modalitate de exprimare a consimţământului, asemănătoare aderării;
c. este o modalitate de exprimare a consimţământului, asemănătoare ratificării.

17. Denunțarea unui tratat internațional:

a. reprezintă un act unilateral;
b. reprezintă un act bilateral;
c. reprezintă un act multilateral.

18. Aderarea reprezintă:

a. modalitatea prin care statele care nu au semnat un tratat multilateral închis, chiar dacă au
participat la negocieri, pot deveni părţi la acest tratat;
b. modalitatea prin care statele care nu au semnat un tratat multilateral închis, doar dacă au
participat la negocieri, pot deveni părţi la acest tratat;
c. modalitatea prin care statele care nu au semnat un tratat multilateral deschis, chiar
dacă au
participat la negocieri, pot deveni părţi la acest tratat.

19. Instrumentele de ratificare, aderare sau acceptare a tratatelor la nivel de stat se

semnează de către:
a. Președintele României; semneaza
b. Ministrul de Externe; contrasemneaza
c. Primul-Ministru al României.

20. Acordurile între persoanele juridice cu sediul în străinătate şi un stat constituie obiectul
tratatelor internaţionale:
a. da;
b. nu.

21. Reprezintă cauze de încetare a unui tratat, independent de voința părților:

a. dispariția părților la tratat și dispariția obiectului tratatului;
b. exprimarea consimțământului ulterior al tuturor părților și expirarea termenului prevăzut de
tratat