Testul 1

Sub.1. Delapidarea averii străine

[Link]. Noțiunea “folosirea situației de serviciu”, utilizată la lit. d) alin (2) art. 191 CP RM.
Prin folosirea situației de serviciu – se înțelege săvârșirea unor acțiuni sau inacțiuni care decurg din
atribuțiile de serviciu ale făptuitorului și care sunt în limitele competenței sale de serviciu. Ex:
utilizarea uniformei de serviciu sau altor atribuții de serviciu cum ar fi ecusonul, legitimație,
automobilul de serviciu etc; informației deținute în virtutea competenței de serviciu; autoritatea
funcșiei ocupate etc. ( tratat v.1 p.882)

[Link]ți dacă este corect a se afirma că organizația de audit poate fi subiect al infr.
Prev la alin. 21 art.191 CP RM
Nu ar fi corect de afirmat că Organizația de audit este subiect al acestei infract. prev la alin 2 1 art
191CP, deoarece conf. (Legii instituțiilor finaciare stabilește) că organizatia de audit poate delega
membrii comisiei de cenzori daca aceasta nu efectueaza controlul de audit al bancii. In acest sens, s-
ar crea parerea ca, organizatia de audit ar avea calitatea de subiect al infractiunii – persoana juridica,
insa sanctiunea normei juridico penale prevazute la art 191 CP nu prevede sanctiuni pentru persoane
juridice., reesind ca p.j nu este subiect al infractiunii.

1.3 Estimați care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale completării art. 191 CP RM cu
alin. (22) care are urm dispoziție: Delapidarea bunurilor de patrimoniu cultural din siturile
arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic”. (7 puncte)

Modificările propuse consituie oportunitate, reesind din necesitatea ajustarii cadrului juridic national
la prevederile conventiilor UNESCO si ale Consiliului Europei in domeniul protejarii patrimoniului
cultural la care RM este parte. Nu se poate sustine ca pina la momentul intrarii in vigoare a legii in
cauza ( Legea privind protejarea patrimoniului arheologic din 17.09.2010) patrimoniul cultural a fost
lipsit de ocrotire penala. Totusi aceasta ocrotire a fost una partiala si deloc coerenta. Doar sub unele
aspecte apararea penala a patrimoniului cultural facea obiectul prevederilor de la art.186-188, 190,
191, alin.1 sau 2 al art.197, art 221, 222 sau altele din CP RM. De aceea prin prisma Legii pentru
modificarea si completarea unor acte legislative, Lege nr.75/2016 legiutorul vine cun demers de a
asigura o aparare penala eficienta patrimoniului cultural. In acest sens cele mai relevante modificari
operate sunt:
- completarea art. 191 CP RM cu alin. 22.
Optez pentru ideea ca e binevenita incriminarea separata a alin 22 art. 191CPcare are urm dispoziție:
Delapidarea bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial
arheologic, deoarece, legiuitorul sa protejeze si sa justifice importanta obiectului material al acestei
infractiuni, bunurile avind calitatea de bunuri din patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din
zonele cu potenţial arheologic care reprezinta valoarea nationala suprema a RM. Alin 21
Art. 191 CP- reprezinta o circumstanta agravanta, deoarece, pe linga faptul ca bunurile sunt de
valoare sporita, odata ce faptuitorul atenteaza cu intentie asupra acestor bunuri, pedeapsa va fi mai
aspra.
Datorita faptului ca bunurile sunt putine, la momentul de fata sunt intr-o stare nu prea satisfacatoare
datorita vechimii lor, protectiei neglijente a statului in decursul ultimelor decenii, consider a fi
importanta incriminarea normei date. Un aspect negativ, ar consta in discriminarea altor bunuri aflate
in posesia persoanelor etc.

Sub.2 Dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori .

2.1 Relataţi despre conţinutul principiului dat şi sfera de aplicare al acestuia.
Dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori este un principiu al reglementării
raporturilor de drept și procedură penală. Acest principiu este prevăzut în Protocolulul adițional al
Convenției Europeană pt apărarea Drepturilor Omului care spune că nici o pers nu poate fi urmarită
sau pedepsită penal de jurisdicția aceluiași stat pt săvârșirea unei infrac pt care a fost deja achitată
sau condamnata printr-o hotărâre definitivă legii și procedurilor penale ale acelui stat. Astfel, CPP
RM în Art.22, acordă valoare de principiu al procedurii penale dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau
pedepsit de mai multe ori. ( în CP principiul dat este cuprins în art.7, care prev că nimeni nu poate fi
supus de 2 ori urmării penale și pedepsei penale pt una și aceeași faptă.

Regula generală este că Nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală, judecat sau
pedepsit de instanţa judecătorească de mai multe ori pentru aceeaşi faptă, excepţie fiind cazurile cînd
s-au constat anumite fapte sau vicii care s-au implicat în urmărirea penală şi au afectat hotărîrea luată
de instanţa de judecată.

Scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale împiedică punerea repetată sub
învinuire a aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor cînd fapte noi ori recent
descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărîrea respectivă.
Hotărîrea organului de urmărire penală de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de
încetare a urmăririi penale, precum şi hotărîrea judecătorească definitivă, împiedică reluarea
urmăririi penale, punerea sub o învinuire mai gravă sau stabilirea unei pedepse mai aspre pentru
aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor cînd fapte noi ori recent descoperite sau
un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărîrea pronunţată.

Odată cu finisarea urmăririi penale şi stabilirea unei sentinţe judecătoreşti, împiedică reluarea
efectuării urmăririi penale şi stabilirii altei sentinţe, excepţie fiind cazurile cînd se descoperă anumite
vicii sau fapte care au afectat hotărîrea luată.
Principiul dat este aplicat și se respectă și in cazul cînd o pers a fost sancționată pt o infracțiune într-
un stat străin.

2.2 Delimitați competența judecătorului de instrucție și a procurorului ierarhic superior la

reluarea urmăririi penale.
Norma
Articolul 287. Reluarea urmăririi penale după încetarea
urmăririi penale, după clasarea cauzei penale
sau după scoaterea persoanei de sub urmărire
(1) Reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau
după scoaterea persoanei de sub urmărire se dispune de către procurorul ierarhic superior prin
ordonanţă dacă, ulterior, se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor
măsuri sau că a dispărut circumstanţa pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei
penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.
(2) Reluarea urmăririi penale poate fi dispusă şi de către judecătorul de instrucţie în cazul
admiterii plîngerii depuse împotriva ordonanţei procurorului de încetare a urmăririi penale ori de
clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire.
(3) În cazul reluării urmăririi penale în condiţiile prezentului articol, dacă, pe baza datelor din
dosar, procurorul consideră necesar luarea unei măsuri preventive sau unei măsuri asiguratorii, el
dispune luarea măsurii necesare sau, după caz, face propunerile respective judecătorului de
instrucţie.
(4) În cazurile în care ordonanţele de încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei penale sau de
scoatere a persoanei de sub urmărire au fost adoptate legal, reluarea urmăririi penale poate avea loc
numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi
precedente au afectat hotărîrea respectivă. În cazul descoperirii unui viciu fundamental, urmărirea
penală poate fi reluată nu mai tîrziu de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a
urmăririi penale, clasare a cauzei sau scoatere a persoanei de sub urmărire.
Potrivit noilor prevederi a articolului 287 al Codului de procedură penală, reluarea urmăririi penale
după încetarea urmăririi penale, după scoaterea persoanei de sub urmărire şi/sau după clasarea cauzei
se dispune prin ordonanţă de către procurorul ierarhic superior, dacă se constată că:
● decizia este afectată de un viciu fundamental;
● apar fapte noi sau recent descoperite, care existau la data adoptării ordonanței de încetare a
urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire şi/sau de clasare a cauzei, dar despre
care nu avea cunoștință organul de urmărire penală și care sunt de natură să afecteze
hotărârea pronunțată.
Urmărirea penală poate fi reluată şi de către judecătorul de instrucţie în cazul admiterii, potrivit art.
313, a plângerii împotriva ordonanţei de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub
urmărire şi/sau de clasare a cauzei şi a plângerii împotriva ordonanţei de menţinere a celei contestate
în ordinea controlului ierarhic superior.
În aceste cazuri dacă pe baza datelor din dosar procurorul consideră necesară luarea unei măsuri
preventive sau unei măsuri asigurătorii, el procedează în modul prevăzut de codul de procedur
penală.
Reluarea urmăririi penale poate avea loc doar în interiorul termenului de prescripţie de tragere la
răspundere penală pentru fapta respectivă, cu excepţia cazului când aceasta este necesară pentru
reabilitarea persoanei.
Criteriu Procuror Asemanari Judecatorul de
Instructie
Modul de dispunere Ordonanță, Anuleaza o ordonanta , Incheiere,
de inceattea , clasare
scoatere.
Motivul reuarii -decizia este afectată Institue actiuni de Constatarea actelor
de un viciu reluare a urmaririi ilegale la urmarirea
fundamental; penale, dupa scaterea penala de catre org. De
- apar fapte noi sau persoanei de sub UP, procuror si org
recent descoperite, urmarire, dupa special de investigatie,
care existau la data incetarea, dupa clasare prin faptul ca a admis
 adoptării ordonanței de cauzei penale. pangerea in conf cu art.
încetare a urmăririi 312, impotriva
penale, de scoatere a ordinantei procurorului,
persoanei de sub de incetare, scoatere a
urmărire şi/sau de persoanei de sub
clasare a cauzei, dar urmarire penala,
despre care nu avea calsarea
cunoștință organul de
urmărire penală și care
sunt de natură să
afecteze hotărârea
pronunțată.

Termen In cazul viciului Recuarea urmaririi Persoanele indicate în

fundamental, penale poate avea loc alin.(1) sînt în drept de
urmarirea penala nu doar in termeniul de a ataca judecătorului de
poate fi relata nu mai prescriptie de tragere la instrucţie:
tarziu de un an de la raspundere penală, 1) refuzul organului
intrarea in vigoare a pentru fapta respectiva de urmărire penală:
ordonantei de intrare in cu exceptia cazului a) de a primi
vigoare a ordonantei cand este necesara plîngerea sau denunţul
de incetare a urmaririi reabilitarea persoanei privind pregătirea sau
penale, clasarea săvîrşirea infracţiunii;
cauzei, scaterea b) de a satisface
persoanei de sub demersurile în cazurile
urmaririi penale. prevăzute de lege;
c) de a începe
urmărirea penală;
2) ordonanţele
privind încetarea
urmăririi penale,
clasarea cauzei penale
sau scoaterea persoanei
de sub urmărire penală;
3) alte acţiuni care
afectează drepturile şi
libertăţile
constituţionale ale
persoanei.
(3) Plîngerea poate fi
înaintată, în termen de
10 zile, judecătorului de
instrucţie la locul aflării
 organului care a admis
încălcarea.

2.3 Proiectaţi o situaţie în care în urma unor fapte noi este necesar de reluat urmărirea penală
Art.287 CPP. Reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale
sau după scoaterea persoanei de sub urmărire se dispune de către procurorul ierarhic superior prin
ordonanţă dacă, ulterior, se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea
acestor măsuri sau că a dispărut circumstanţa pe care se întemeia încetarea urmăririi penale,
clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.

Reluarea urmăririi penale poate fi dispusă şi de către judecătorul de instrucţie în cazul admiterii
plîngerii depuse împotriva ordonanţei procurorului de încetare a urmăririi penale ori de clasare a
cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire. n cazurile în care ordonanţele de încetare
a urmăririi penale, clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire au fost
adoptate legal, reluarea urmăririi penale poate avea loc numai dacă apar fapte noi sau recent
descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente au afectat hotărîrea
respectivă. În cazul descoperirii unui viciu fundamental, urmărirea penală poate fi reluată nu mai
tîrziu de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei
sau scoatere a persoanei de sub urmărire.

X- avind calitatea de invinuit cu privire la art. 186 alin 2 CP. In cadrul efectuarii urmaririi penale si
cercetarii la fata locului s-au relevat urme digitale, anterior depistate intr-o alta cauza ce a fost scoasa
de sub UP. Peste 2 luni au fost administrate noi probe, prezentindu-se la organul de UP un martor in
baza caruia a fost demonstrata vinovatia acestuia. Din acest motiv UP a fost reluată.

Test 2

Sub. 1. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

[Link]ți despre implicațiile juridico-penale ale pierderii capacităţii profesionale de muncă.
(3 puncte)
La determinarea dizabilității și capacității de muncă se ține cont de factorii medicali, pedagogici,
habituali, profesionali, personali și sociali. Legea penală apără în egală măsură, sănătatea tuturor
persoanelor, indiferent de situația lor patrimonială, activitatea de serviciu, vîrstă, etc. De aceea, cînd
în art. 151 CP RM se menționează despre pierderea stabilă a cel puțin o treime din capacitatea de
muncă, în Regulaentul Ministerului Sănătății nr.199/2003, se are în vedere, ca regulă și în toate
cazurile și fără excepție, capacitatea generală de muncă. Prin capacitate generală de muncă se
înțelege atitudinea de a îndeplini orice muncă fizică și intelectuală. Iar prin ”capacitate profesională
de muncă” se înțelege aptitudinea de muncă legată nemijlocit de activitatea profesională a persoanei
respective.
 Trebuie de accentuat că întrucît legea are în vedere pierderea capacității generale de muncă de
muncă și nu a celei profesionale, este inoportun de a pune de acord gradul de gravitate a vătămării
integrității corporale sau a sănătății cu gradul de invaliditate, care va fi stabilit victimei după
tratamentul vătămării integrității corporale sau a sănătății. Tocmai din această cauză, potrivit
Regulamentului nr.199/2003, la invalizi, pierderea stabilă a capacității generale de muncă , generată
de vătămarea integrității corporale sau a sănătății, se apreciză ca și la persoanele practic sănătoase,
indiferent de invaliditate și grupa acesteia.
În alt context, provoacă reticență prevederea controversată de la pct.64 al Regulamentul M.S. nr
199/2003: ”Pierderea deplină a capacității profesionale de muncă se stabilește în conformitate cu
Regulamentul în vigoare numai la necesitate, prin ordonanța organelor de anchetă sau hotărîrea
judiciară”. Această prevedere vine în dezacord cu dispoziția art.151 CP RM, urmînd a fi ignorată. Or,
de una singură, capacitatea profesională de muncă- deplină sau parțială, nu este specificată în calitate
de rezultat infracțional nici în art. 151 CP RM, nici în oricare altă normă penală sau contravențională.
Numai cînd presupune și o incapacitate generală de muncă, incapacitatea profesională de muncă
poate antrena aplicarea art.151, 152 CP RM sau 78 Cod contrav.. În caz contrar, s-ar încălca
principiul legalității sub aspectul neadmiterii interpretării extensive defavorabile a legii penale.
Aceasta pentru că pierderea capacității profesionale de muncă nu poate fi echivalată cu pierderea
capacității generale de muncă la muncă. Are dreptate [Link] cînd afirmă că pierderea
capacității profesionale de muncă nu se înscrie în tiparul vătămării cauzate sănătății; aceasta pentru
că nu presupune nici dereglarea integrității anatomice a organelor sau țesuturilor , nici dereglarea
funcțiilor lor fiziologice , nici vreo afecțiune sau stare patologică, de ex pianistul caruia i s-a cauzat
fractura degetelor mîinii, poate ulterior să-și restabilească funcția degetelor ,însă își pierde pentru
totdeauna tehnica deosebită de stăpînire a pianului. (tatat v1, p.366-367).

[Link]ţi dacă intră sub incidenţa noţiunii „pierderea unui organ” (în sensul alin.(1)
art.151 CP RM), lezarea unui organ nefuncţional, când ulterior se impune (din
considerente medicale) extirparea acestuia. (5 puncte)

Nu are importanță dacă victima are o sănatate desăvârșită sau suferea de vreo boală. Este suficient ca
sănătatea, asa cum există, să fi fost vătămată prin acțiunea sau inacțiunea făptuitorului. Acest lucru
este consemnat chiar și în Regulamentul Ministerului Sănătații ( la invalizi incapacitatea generală și
permanentă de muncă, generată de vătămarea corporală, se apreciază ca și la persoanele practic
sănătoase, indiferent de invaliditate și grupa acesteia). Persoana care prezintă o infirmitate
congenitală sau dobîndită pe parcurs, nu poate fi discriminată în planul ocrotirii sănătății, în raport cu
celelalte persoane. Prin dispoziția de la alin.(1) art.151 CP RM, legiutorul i-a oferit o ocrotire legală.
În consecință intră sub incidența noțiunii ”pierderea unui organ ”(în sensul art.151 CP RM) lezarea
unui organ nefuncțional , cînd ulterior din considerente medicale se impune extirparea acestuia . În
această ipoteză este este inadmisibilă aplicarea art.152 CP RM sau a art.78 Cod contrav. Eventual,
doar la individualizarea pedepsei pentru infr. prevăzută la art.151 CP RM, ca circumstanță atenuantă
se poate lua în considerare că infracțiunea respectivă a dus la pierderea unui organ
nefuncțional.(conteaza intentia faptuitorului la calificarea infr. , eroare in obiect nul. Ca de ex. in
cazul extirparii unui ochi, reprezinta mododalitatea normativa desfigurarea iremediabila a fetei. La
calificarea faptei se ia in considerare intentia faptuitorului de a-i vatama grav integritatea corporala
sau a sanatatii victimei. In cazul in care el atenteaza asupra unui organ nefunctional considerindu-l
functional, este eroare la obiect luindu-se in considerare intentia faptuitorului si nu urmarea.

[Link]ţi care sunt efectele pozitive și/sau negative ale amendamentelor operate în
dispoziția de la lit.e) alin.(2) art.151 CP RM prin Legea nr.252 din 08.11.2012, în
rezultatul cărora sintagma „prin schingiuire sau tortură” a fost substituită prin sintagma
„cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice”. (7 puncte)
Acest amendament a avut efect pozitiv deoarece notiunea de prin schingiurie sau tortura avea acelasi
continut cu deosebita cruzime utilizat la art.145 acest lucru vorbeşte din interpretarea noţiunii „cu
deosebită cruzime”, folosite în contextul infracţiunii de omor intenţionat, interpretare efectuatăîn
pct.15 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară în cauzele
despre omorul premeditat”, nr.9 din 15.11.1993: „Calificând omorul premeditat conform pct.6 art.88
[Link]. RM din 1961, se va lua în consideraţie faptul că noţiunea de „cruzime deosebită” se îmbină
atât cu metodele omorului, cât şi cu alte circumstanţe, care demonstrează manifestarea unei cruzimi
deosebite de către vinovat. Semnul unei cruzimi deosebite există în cazurile în care înainte de a
curma viaţa sau în procesul săvârşirii omorului victima a fost supusă torturilor, schingiuirilor sau s-a
săvârşit o batjocură asupra jertfei sau omorul a fost săvârşit prin metoda, care cu buna-ştiinţă a
vinovatului este îmbinată cu pricinuirea unor suferinţe deosebite victimei (aplicarea unui număr mare
de leziuni corporale, utilizarea unei toxine cu acţiune chinuitoare, arderea de viu, înecarea,
înăbuşirea, lipsirea îndelungată de hrană, apă etc.).
Cruzimii deosebite este de neconceput în lipsa torturii, maltratării,molestării, schingiuire etc. Toate
aceste fac parte din acelasi registrul național, reprezentând cazuri particulare de manifestare a
cruzimii deosebite. (deosebita cruzime include torturii, maltratării,molestării, schingiuire etc. si
reprezinta intregul notiunii, iar tortura, maltratarea,molestarea , schingiuire reprezinta partea notiunii)
O cruzime deosebită se poate manifesta, de asemenea, şi prin săvârşirea omorului în prezenţa rudelor
apropiate ale victimei, când vinovatul îşi dădea seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte mari
suferinţe”.
Or, în cazul infracţiunii de omor intenţionat, circumstanţa agravantă specificată la lit.j) alin.(2)
art.145 [Link]. RM presupune două aspecte de natură apropiată:
1) săvârşirea infracţiunii cu deosebită cruzime; 2) săvârşirea infracţiunii din motive sadice.
Nu există impedimente ca aceleaşi două aspecte să-şi găsească reflectare în dispoziţiile de la lit.e)
alin.(2) art.151 şi de la lit.f) alin.(2) art.152 [Link]. RM (precumşi în dispoziţiile de la lit.f) alin.(2)
art.171 şi de la lit.g) alin.(2) art.172 [Link]. RM).
Respectând această concepţie, considerăm că, în vederea unificării semantice a terminologiei
normative penale, este necesară modificarea prevederilor de la lit.e) alin.(2) art.151 şi de la lit.f)
alin.(2) art.152 [Link]. RM: în locul sintagmei „prin schingiuire sau tortură” este oportună utilizarea
expresiei „cu deosebită cruzime sau din motive sadice”.
Subiectul II . Respectarea drepturilor , libertaților și demnității umane
2.1. Definiți conceptul de tortura tratamen inuman și degradant
Tortură-orice act prin care se cauzează unei persoane în mod intenţionat suferinţe sau dureri grave,
fie fizice sau psihice în scopul deţinerii de la ea sau de la o terţă persoană a unei anumite informaţii
sau mărturii; pedepsirea ei pentru o acţiune, pe care ea sau o terţă persoană a comis-o sau este
bănuită de comitere; intimidarea sau constrîngerea ei sau a unei terţe persoane ori din alte motive
bazate pe orice fel de discriminare. Suferinţe sunt provocate de un agent al autorităţii publice sau de
orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţământul expres sau
tacit al unor asemenea persoane”
Tratament inuman- tratament de natură să provoace în mod deliberat grave suferinţe mintale sau
fizice, care, în aceste situaţii particulare, nu se pot justifica
Tratament degradant- tratament care umileşte în mod grav individual persoana în faţa altor
personae, sau care îl determină pe om să acţioneze împotriva voinţei ori a conştiinţei sale.

2.2. Analizati constatăriile CEDO Corsacov vs. Moldova

Art.3 interzicerea torturii si art .13 dr la un recurs efectiv .
Reclamantul a pretins că el a fost supus unei brutalităţi grave din partea poliţiei şi că autorităţile au
omis să desfăşoare o investigaţie adecvată a incidentului, ceea ce constituie o încălcare a articolului 3
din convenție. Curtea conchide că Guvernul nu a reuşit să prezinte probe care să dovedească faptul
că leziunile corporale au fost cauzate reclamantului într-un alt mod decît aplicarea unui tratament
degradant pe parcursul aflării sale în arest. Expertiza medicală arată că reclamantul a fost bătut cu
obiecte contodente în cap şi la talpa piciorului său stîng (falaka). Curtea la fel notează că investigaţia
a durat mai mult de trei ani, perioadă în care ea a fost încetată şi re-deschisă de cel puţin
douăsprezece ori. Curtea admite în total pretențiile reclamantului și decide ca statul pîrît să achite
reclamantului, în decurs de trei luni de la data la care hotărîrea devine definitivă în conformitate cu
articolul 44 § 2 al Convenţiei 20.000 Euro.

2.3. Evaluați oblig pozi și neg ale statului in contextul art. 3 CEDO
Art.3. Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
Oblgații negative. 1) Nextrădarea unei persoane într-o ţară în care există motive temeinice să se
creadă că aceasta ar putea fi supusă torturii sau unor tratamente crude, degradante sau chiar pedepsei
capitale, 2) Să nu justifice asemenea tratamente nici în caz de război, nici de instabilitate politică şi
nici în alte situaţii excepţionale pe care le-ar traversa.
2. Obligatia statului de a demonstra în cazul acuzării lor de aplicarea a torurii tratamentului inuman
sau degradant în cazul aflprii victimei ăn costodia statului. St. prob. prin acte de proc pen.
Obligații positive 1) Interzicerea arestărilor şi detenţiilor arbitrare, 2) aplicarea principiului
represiunii universale (specific dreptului internaţional penal) în virtutea căruia, o persoană care a
comis acte de tortură pe teritoriul unui stat poate fi reţinută, judecată şi condamnată pe teritoriul
oricărui stat-parte s-ar afla sau poate fi extrădată la cerere, în statul unde a comis fapta, 3) oferirea
posibilității efectuării unei anchete internaţionale pe teritoriul unui stat-parte (cu consimţământul
acestuia), dacă există informaţii că acolo se practică acte de tortură, 4)
([Link]
4) oblligatia pozitiva de a repara prejudicial cauzat in cazul condamnarilor CEDO,
5. PROCURORUL ȘI ORGANUL DE URMARIRE PENALĂ, este obligat din oficuu sa pornească
urmarirea penală, indifferent daca exista sesizarea victimei torturii tratamentului inuman sau
degradant.
6. oblig. De a preveni existeșa îanclcărilor art. 3, ex. Faptul ca sa acorde ajutor medical, incalzirea
incaperii, separarea persoaenlor cu boli infectioase, oferirea unui trai decent,

Testul 3
Sub.1 Norma juridico-penală
[Link]ţi structura normei de drept penal. (3 puncte)

Normele juridice penale sunt reguli de conduita inscrise in legi penale care reglementeaza raporturile
juridice de drept penal ce apar in rezultatul savarsirii unei infractiuni.

Cu privire la structura normei de drept penal, in literatura de specialitate exista doua opinii. Potrivit
primeia dintre ele structura normei de drept penal este ua trihotomica, adica aceasta cuprinde ipoteza,
dispozitia si sanctiunea.

Savantii care sustin cea de-a doua opinie sunt de parerea ca structura normei de drept penal este una
dihotomica, ceea ce inseamna ca norma penala este compusa din dispozitie si sanctiune.
Prin dispozitie se intelege parte a normei care determina faptele prejudiciabile ce constituie
infractiuni.
Dispozitia se clasifica in urmatoarele tipuri sau forme:

. dispozitie simpla, este dispozitia care numai numeste fapta prejudiciabila fara a descrie semnele ei,
de ex al 1 164, al 1 art 145

. dispozitie descriptiva sau desfasurata este dispozitia prin care se descrie desfasurat semnele
infractiunii. Majoritatea dispozitii din codul penal sunt dispozitii descriptive. de ex furtul, jaful

. dispozitia de blancheta. pentru a intelege continutul normei se face trimitere la alte legi sau acte
normative 223, 235

. dispozitie de trimitere, este dispozitia in continutul careia legiuitorul face trimitere la dispozitiile
altor norme penale, ex 149, 197, 152

. dispozitia combinata, aceasta contine mai multe tipuri de dispozitii mentionate anterior, ex art 344-
121

Sanctiunea este parte a normei care contine categoria si limita pedepsei penale ce poate fi aplicata in
cazul savarsirii unei fapte orescrisa de dispozitia normei penale. Acestea se clasifica in

. sanctiuni relativ-determinate, sunt sanctiunile care contin o singura categorie de pedeapsa penala
principala, indicand limitele minimale si/sau maximale ale pedepsei.

Atunci camd sanctiunea normei penale contine numai limita maximala a unei anumite categorii de
pedeapsa penala principala cea minimala urmeaza a fi stabilita, reiesind din dispozitiile partii
generale a codului penal dupa cum urmeaza:

a. amenda aplicata persoanei fizice, potrivit al 3 al art 64, este cuprinsa in limutele de la 150 la 1000
unitati conventionale.

b. amenda aplicata persoanei juridice se stabileste potrivit al 4 al art 64, in limitele de la 500 la 20000
u.c.
[Link] neremunerata in folosul comunitatii in conformitate cu al 2 al art 67 se aplica in limitele de
la 60 la 240 ore
c. inchisoarea potrivit al 2 al art 70 se stabileste de la 3 luni la 20 de ani..
Al 2 art 162

. sanctiunea alternativa este sanctiunea care stabileste doua sau mai multe tipuri de pedepse
principale, iar instantei judecatoresti ii revine sarcina ca in functie de infractiunea savarsita
respectand principiile caracterului personal al raspunderii si pedepsei penale si principiul
individualizarii acesteia sa aleaga si sa stabileasca fata de inculpat acea categorie de pedeapsa penala
principala care ulterior executata si-ar atinge scopurile pedepsei penale.

. sanctiunea combinata este acea sanctiune in continutul careia sunt indicate in calitate destinatar atat
persoana fizica cat si cea juridica art 249, 244, 250..

[Link]ți o generalizare asupra categoriilor de norme juridico-penale.

Dupa continutul si sfera de incidenta deosebim
. norme penale generale
. norme penale speciale
Normele penale generale sunt acelea care se cuprind in partea generala a codului penal si sunt de
generala aplicabilitate. Ele stabilesc regulile de aplicare a institutiilor fundamentale ale dreptului
penal, infractiunea, raspinderea si pedeapsa penala. Acestea se clasifica in
a. norme declarative, care stabilesc scopul si principiile fundamentale ale dreptului penal (art 1-7

b. norme determinative, care contin formularea institutiilor si notiunilor separate ale dreptului penal
(art14,17 18, 36-40'1, 45..)

Normele speciale sunt norme de incriminare care prevad conditiile in care o anumita fapta constituie
infractiune si pedeapsa care se aplica pentru savarsirea ei. Acestea alcatuiesc continutul partii
speciale a Codului penal si se clasifica in

. norme de interdictie (prohibitive) prin acestea legea penala impune o interdictie oprind savarsirea
unor anumitor fapte ilegale prin amenintarea cu aplicarea unei anumite sanctiuni. art 145, 171, 106,
187, 151..

. norme de prescriptie (onerative) prin care se obliga cetatenii sa savarseasca anumite fapte
recunoscute social-utile:lasarea in primejdie, neacordarea ajutorului unui bolnav 162, 163.

[Link]ătuiți o speță în ar fi aplicabilă o normă juridico-penală de blanchetă.

dispozitia de blancheta. pentru a intelege continutul normei se face trimitere la alte legi sau acte
normative 223, 235.

X fiind in stare de ebrietate avansata, a condus mijlocul de transport cauzind din imprudenta
vatamarea medie a integritatii corporale. In cazul dat, observam conform LO că faptuitorul a
incalcatt regulile de circulatie rutiera aflindu-se in stare de ebrietate. Aceste reguli sint stabilite in
Regulamentul circulatiei rutiere
Sub.2 Inviolabilitatea persoanei
1.1 def conceptul de limitare a libertății și indicați condiții în care limitarea libertății în cadrul
procesului penal este considerată legală.
Limitarea libertatii se considera orice situatie in care o persoana nu poate sa se deplaseze liber fie din
cauza, ca i-a fost aplicata forta in acest sens (inchiderea intr-o celula), fie in urma unei obligatii
legale de a se supune unor indicatii facute de un agent al legii fara aplicarea fortei.( ordonarea de
catre org de urm penala de a nu parasi localitatea).
Limitarea libertatii individuale a persoanei este legala daca a avut loc numai ca urmare a unei decizii
luate de o instanta judecatoreasca, exceptie facind cazurile de retinere a persoanei de catre organul de
urmarire penala. O alta conditie este ca limitarea poate avea loc doar pt o perioada strict stabilita de
lege, fie hotarire judecatoreasca.
Persoanei retinute sau arestate trebuie sa i se aduca imediat la cunostinta drepturile sale si motivele
retinerii sau arestarii in limba in care o intelege in prezenta unui aparator. O ultima cerinta pt
asigurarea egalitatii privarii de libertate tine de conditiile detinerii.

2.2Analizații constatările CtEDO în cauza Stepuleac vs Moldova

Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie
a reclamantului în izolatorul de detenţie provizorie al DGCCO şi insuficienţa asistenţei medicale
acordate lui.
Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte omisiunea de a
investiga plângerile reclamantului cu privire la intimidarea în celula sa
Persoana a fost retinuta in baza plingerii victimei, care insa nu a indicat expres numele sau in
plingere. Oarecum, persoana a fost privata de libertate.
Curtea nu vede în dosar, nicio probă care să susţină o bănuială rezonabilă că reclamantul a săvârşit o
infracţiune. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte
cele două reţineri ale reclamantului în absenţa unei bănuieli rezonabile că el ar fi comis o infracţiune.
În drept:
Art. 3. Reclamantul a fost deţinut pentru mai mult de 3 luni fără asistenţă medicală adecvată,
hrană suficientă şi căldură, liber acces la apa de la robinet, la toaletă ori la lumina zilei, până la 22
ore pe zi. în ceea ce priveşte susţinerile privind intimidarea reclamantului în celula sa, Curtea nu a
avut suficiente probe. Reclamantul a fost ţinut la izolare, în lipsa vreunui ordin judecătoresc, unde s-a
simţit în mod special vulnerabil. Mai mult, încarcerarea unui acuzat într-un centru de detenţie aflat
sub aceeaşi autoritate care l-a acuzat (Ministerul Afacerilor de Interne) creează posibilitatea unor
abuzuri. Cu toate acestea, autorităţile nu au luat nici o măsură pentru a investiga corespunzător
plângerile sale. Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 5 alin. (1) - în ceea ce priveşte prima arestare a reclamantului, nici una dintre instanţe,
examinând acţiunile procuraturii şi cererile de arestare, nu a verificat, în ciuda susţinerilor
reclamantului că era nevinovat, dacă exista o îndoială rezonabilă că reclamantul a comis o
infracţiune. Dată fiind lipsa unei motivări explicite a acestei chestiuni în hotărârile instanţelor
interne, examinarea Curţii trebuie să fie deosebit de minuţioasă. Singurul temei pentru arestarea
reclamantului şi detenţia sa înainte de proces a fost acela că victima - angajatul reclamantului
- l-a identificat în mod direct ca fiind autorul infracţiunii. Totuşi, acesta nu a indicat numele
reclamantului în plângerea sa. A fost neclar de ce reclamantul a fost considerat ca fiind făptaşul chiar
de la începutul investigaţiei şi înainte de a fi obţinută orice probă suplimentară. El nu a fost niciodată
acuzat că a tolerat activităţi ilegale ale firmei sale, care ar fi putut explica arestarea sa ca director al
companiei, ci că a participat personal în şantaj. Guvernul a declarat că victima l-a identificat pe
reclamant la câtva timp după depunerea plângerii. Totuşi, nu a depus acte doveditoare, în ciuda
faptului că procedurile de identificare trebuiau să fie documentate corespunzător în conformitate cu
legea. Existau de asemenea motive de îndoială asupra credibilităţii victimei. Conflictul avut cu
administraţia companiei dădea temeiuri suplimentare de îndoială asupra motivelor sale. Autorităţile
nu au verificat informaţiile furnizate de victimă. Acest fapt a întărit susţinerea reclamantului potrivit
căreia anchetatorii nu au verificat cu adevărat dacă existau motive rezonabile de a-l suspecta de
comiterea unei infracţiuni, sau mai degrabă urmăreau arestarea sa, din interese particulare. Este demn
de notat că autorităţile care au condus ancheta au cerut şi au obţinut retragerea licenţei societăţii,
reţinând participarea reclamantului la activităţi ilegale înainte ca orice instanţă să stabilească
vinovăţia sa.
în ceea ce priveşte cea de a doua arestare, aceasta s-a bazat pe o presupusă infracţiune comisă
într-o perioadă ce a luat sfârşit în septembrie 2005. Dacă reclamantul ar fi comis într-adevăr vreo
infracţiune şi ar fi avut intenţia să efectueze presiuni asupra victimei şi a martorilor sau să distrugă
dovezi, ar fi avut tot timpul să o facă înaintea arestării din decembrie 2005, însă nu a fost adusă nici o
dovadă Curţii în acest sens. Prin urmare, nu a existat o nevoie urgentă de a-l aresta pentru a stopa o
activitate infracţională în desfăşurare, în loc să facă astfel de verificări, autorităţile l-au arestat pe
reclamant în ziua începerii investigaţiilor. Mai mult, din declaraţiile celor două presupuse victime
rezulta că una dintre plângeri a fost fabricată iar autorităţile care au efectuat ancheta nu au verificat
dacă plângerea a fost într-adevăr făcută şi semnată de către victimă, în timp ce cealaltă plângere a
fost rezultatul directei influenţe a unui poliţist. Ambele plângeri au fost de aceea irelevante în ceea ce
priveşte determinarea existenţei unei suspiciuni rezonabile că reclamantul a comis o infracţiune.
Curtea a găsit similarităţi între cele două arestări ale reclamantului. în fiecare situaţie singurul
temei a fost plângerea unei presupuse victime; nu a fost adusă nici o altă dovadă care să susţină
îndoiala rezonabilă că reclamantul a comis vreo infracţiune. Toate cele de mai sus au creat o
îngrijorătoare impresie că reclamantul a constituit o ţintă în mod deliberat.
Concluzia: încălcare (unanimitate).
Art. 41. 12.000 euro pentru daune morale.

2.3 Evaluați elementele de conținut ale demersului de prelungire a termenului arestării

preventive înaintat de către procuror.
Articolul 176. Temeiurile pentru aplicarea măsurilor
preventive
(1) Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului de
urmărire penală, sau, după caz, de către instanţa de judecată numai în cazurile în care există
suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se
ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul
penal ori să săvîrşească alte infracţiuni, de asemenea ele pot fi aplicate de către instanţă pentru
asigurarea executării sentinţei.
[Art.176 al.(1) modificat prin LP264-XVI din 28.07.06, MO170-173/03.11.06 art.781]
(2) Arestarea preventivă şi măsurile alternative arestării se aplică numai persoanei care este
bănuită, învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de
grave, iar în cazul existenţei unei bănuieli rezonabile privind săvîrşirea altor infracţiuni, ele se
aplică învinuitului, inculpatului care a comis cel puţin una din acţiunile menţionate la alin. (1).
[Art.176 al.(2) în redacţia LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12]
[Art.176 al.(2) modificat prin LP264-XVI din 28.07.06, MO170-173/03.11.06 art.781]

Ce va include demersul

(3) La soluţionarea chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive respective,

organul de urmărire penală şi instanţa de judecată vor lua în considerare următoarele criterii
complementare:
1) caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate;
2) persoana bănuitului, învinuitului, inculpatului;
3) vîrsta şi starea sănătăţii lui;
4) ocupaţia lui;
5) situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute;
6) starea lui materială;
7) prezenţa unui loc permanent de trai;
8) alte circumstanţe esenţiale.
(4) În cazul în care lipsesc temeiuri pentru aplicarea unei măsuri preventive faţă de bănuit,
învinuit, inculpat, de la el se ia obligaţia în scris de a se prezenta la citarea organului de urmărire
penală sau a instanţei şi de a le informa despre schimbarea domiciliului.
(5) Prevederile alin. (3) pct. 7) se aplică numai în cazul în care persoana a refuzat să comunice
locul permanent de trai.

Art.177 CPP.
Referitor la aplicarea măsurii preventive procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală
emite, din oficiu sau la demersul organului de urmărire penală, o ordonanţă motivată.

În ordonanţa procurorului se indică fapta care face obiectul bănuirii, învinuirii, prevederile legale în
care aceasta se încadrează şi pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvîrşită, necesitatea aplicării
măsurii preventive, precum şi faptul dacă bănuitului, învinuitului, inculpatului i s-au explicat
consecinţele încălcării măsurii preventive.

Arestarea preventivă, arestarea la domiciliu, liberarea provizorie a persoanei pe cauţiune şi liberarea

provizorie a persoanei sub control judiciar se aplică numai conform hotărîrii instanţei de judecată
emise, atît în baza demersului procurorului, cît şi din oficiu atunci cînd judecă cauza respectivă.
Arestarea la domiciliu, liberarea provizorie pe cauţiune şi liberarea provizorie a persoanei sub control
judiciar se aplică de către instanţă ca alternativă a arestării preventive, în baza demersului organului
de urmărire penală sau la cererea părţii apărării.
(3) Copia de pe încheierea privind aplicarea măsurii preventive se înmînează neîntîrziat persoanei
faţă de care se aplică măsura preventivă. Persoanei i se comunică în limba pe care o înţelege
motivele aplicării faţă de ea a măsurii preventive şi, totodată, i se explică modul şi termenul de atac
al acesteia.

Articolul 185. Arestarea preventivă

(1) Arestarea preventivă constă în deţinerea bănuitului, învinuitului, inculpatului în stare de
arest în locurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Arestarea preventivă poate fi aplicată în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art.176,
precum şi dacă:
1) bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul Republicii
Moldova;
2) bănuitul, învinuitul, inculpatul nu este identificat;
3) bănuitul, învinuitul, inculpatul a încălcat condiţiile altor măsuri preventive aplicate în
privinţa sa ori a încălcat ordonanţa de protecţie în cazul violenţei în familie.
[Art.185 al.(2), pct.3) modificat prin LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551]
(21) Motivul prevăzut la alin. (2) pct. 1) se ia în considerare în cazul în care învinuitul,
inculpatul a refuzat să comunice locul permanent de trai.
1
[Art.185 al.(2 ) introdus prin LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare
27.10.12]
(3) La soluţionarea chestiunii privind arestarea preventivă, judecătorul de instrucţie sau
instanţă de judecată este în drept să dispună arestare la domiciliu, liberare provizorie sub
control judiciar sau liberare provizorie pe cauţiune.
Articolul 186. Termenul ţinerii persoanei în stare de arest
şi prelungirea lui

(5) Fiecare prelungire a duratei arestării preventive nu poate depăşi 30 de zile în faza
urmăririi penale şi 90 de zile în faza judecării cauzei.
(13) Hotărîrea de prelungire a duratei arestării preventive poate fi atacată cu recurs în
instanţa ierarhic superioară.
Test 4
Sub. 1 Darea de mită

1.1 stabiliți cui îi aparține ințiativa în cazul săvârșirii infracțiunilor specifice la art. 334 CP
RM. (tratat p. 959-964)

Exista 2 situatii in cadrul caruia initiativa în cazul săvârșirii infracțiunilor specifice la art. 334 CP
RM:
1)initiativa apartine persoanei care ofera mita cu intentia directa de a da mita.

2)initiativa apartine persoanei care extorcheaza(santaj) mita neavind intentie si ca urmare va fi liberat
de raspundere penala.

Acțiunea prejudiciabilă a [Link]ăzute de alin.(1) art.334 CP RM, cunoaște 3 modalități normative

cu caracter alternativ:
1) promisiunea unei persoane mituite de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, care
nu i se cuvin;
2) oferirea unei persoane mituite de bunuri,servicii, privilegii sau avantajesub orice formă, ce nu i se
cuvin;
3) darea unei persoane mituite de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se
cuvin.
Promisiunea reprezintă angajamentul pe care mituitorul și-l asumă față de persoana mituită de a-i
transmite în viitor-într-un termen determinat sau nedeterminat -remunerația ilicită , dacă acea
persoană mituită va acționa în sensul dorit de mituitor. Oferirea se exprimă în prezentarea sau
etalarea , înfățișarea de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin
persoanei mituite. Iar darea reprezintă înmînarea, remiterea, predarea efectivă a remunerației ilicite
de către mituitor către persoana mituită.
După posibilitatea de mituire, se disting 2 forme ale acțiunii prejudiciabile:

1) forma deschisă;
2) forma deghizată.
În cadrul formei deschise a acțiunii- promițîndu-i, oferindu-i sau dîndu-i remunerația ilicită unui
arbitru ales sau numit să soluționeze prin arbitraj un litigiu ori unei persoane care gestionează o
organizație comercială, obștească sau sau o altă organizație nestatală sau care lucrează pentru o astfel
de organizație- făptuitorul îi stabilește nemijlocit acele acțiuni, pe care urmează să le îndeplinească.
În cazul formei deghizate aceasta este mascată sub forma unor activități , care aparent au un caracter
legal, precum: acordarea unui împrumut, pirderea intenționată la jocurile de noroc, o asigurare
fictivă, etc.

1.2 Argum care trebuie să fie soluția de calificare în ipoteza în care remunerația ilicită este
oferită după neîndeplinirea de către participatul la un eveniment sportiv a unei acțiuni în
cadrul unui asemenea eveniment.
Nu este posibilă aplicarea art. 334 alin 1, nici a unei alte norme, atunci când recompensa ilicită este
promisă, oferită ( cum este în cazul nostru) sau dată după neîndeplinirea unei acțiuni în interesul
mituitorului sau al persoanelor pe care le reprezintă, dacă o asemenea acțiune ține de exercitarea de
către mituit a funcției sale, ori este contrară funcției în cauză, ori se desfășoară în cadrul unui
eveniment sportiv( ca în cazul nostru). (tratat v2 p. 963)

Or, în ipoteza dată lipsește unul dintre semnele obligatorii ale componenței infracțiunii specificate la
alin.(1) art.334 CP RM, și anume scopul infracțiunii, la momentul îndeplinirii sau neîndeplinirii,
întîrzierii sau grăbirii îndeplinirii unei acțiuni în interesul mituitorului sau al persoanelor pe care le
reprezintă. În lipsa scopului specific al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.334 CP RM, o asemenea
faptă poate fi sancționată doar în plan disciplinar conform legislatiei muncii.

1.3 Estimați care sunt efectele pozitive și/sau negative ale amendamentelor operate în art. 334
CP RM prin Legea nr.38 din 21.03.2013, în rezultatul cărora participantului la un
eveniment sportiv sau la un eveniment de pariat i-a fost atribuită calitatea de persoană
mituită.
Ulterior, la 21.03.2013, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea pentru modificarea şi
completarea unor acte legislative (în continuare – Legea nr.38/2013). În conformitate cu art.2 şi 3 din
această lege, dispoziţiile de la alin.(1) art.333 şi de la alin.(1) art.334 CP RM au fost completate.
Făcând o comparaţie între variantele în vigoare ale acestor dispoziţii şi variantele dispoziţiilor de la
alin.(1) art.333 şi alin.(1) art.334 CP RM de până la intrarea în vigoare a Legii nr.38/2013, putem
remarca elementulde noutate pe care-l aduce respectiva completare. Astfel, potrivit variantelor în
vigoare ale alin.(1) art.333 şi alin.(1) art.334 CP RM, răspunderea este stabilită, printre altele, pentru:
1) pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către un participant la un
eveniment sportiv sau la un eveniment de pariatde bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice
formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea unor oferte ori
promisiuni din partea acestora pentru a îndeplini sau nu, pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea
unei acţiuni în cadrul unui eveniment sportiv sau al unui eveniment de pariat(alin.(1) art.333 CP
RM);

2) promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unui participant la un eveniment
sportiv sau la un eveniment de pariat de bunuri, servicii, privilegii sau avantaj sub orice formă, ce nu
i se cuvin, pentru acesta sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu, pentru a întârzia sau a
grăbi îndeplinirea unei acţiuni în cadrul unui eveniment sportiv sau al unui eveniment de pariat
(alin.(1)art.334 CP RM).

Darea de mită reprezintă un fenomen periculos sub aspect social, care tulbură desfășurarea
normală a relațiile sociale. Cu scopul de a preveni corupția, fiecare stat în parte ia măsuri necesare
pentru a lupta cu acest fenomen. Astfel, prin amendamentele operate în art. 334 CP, legiuitorul
moldovean a decis să asigure intervrenția legii penale în domeniu mai specific, cum este domeniul
sportului și a pariurile cu caracter sportiv, care nu a fost protejat corespunzător până acum, însă
Cultura fizică este foarte important, este un domeniu al culturii societății, orientat spre menținerea și
fortificarea sănătății, dezvoltarea calităților fizice, morale și intelectuale ale omului. Incriminarea
faptei de darea de mită este condiționată de necesitatea prevenirii și combaterii corupției în sectorul
primar. În acest fel, politica penală anticorupție își găsește realizarea nu doar în raport cu pretinderea,
primirea sau acceptarea unor foloase necuvenite de către pers cu funcție de răspundere, dar și în
raport cu luarea sau acceptarea unor foloase necuvenite de către pers care gestionează organizațiile
comerciale, obștești sau alte organizații nestatale. Nu trebuie de ignorat faptul că participantul la un
eveniment sportiv sau la un eveniment de pariat poate fii mituiții adesea pentru a îndeplini sau nu, pt
a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acțiuni în cadrul unui eveniment sportiv, cât și la un
eveniment de pariat.

Test 5
Sub.1 stare de extremă necesitate
[Link]ți condițiile în care acțiunea comisă în stare de extremă necesitate este legală.
Conform art 38 al2 CP RM - Este în stare de extremă necesitate persoana care săvîrşeşte fapta pentru
a salva viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un
pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel.
Pt ca actiunea comisa in stare de exptrema necessitate sa fie legala sunt necesare urmatoarele
conditii:
Conditii privind pericolul:
1) sa existe un pericol iminent- adica pe punctul de a produce raul cu care ameninta vreuna din
valorile ocrotite;
2) intimplarea care face sa se iveasca pericolul poate fi datorata unei cauze fortuite(cutremur,
inundatii etc.), dar poate proveni si din fapte savirsite de oameni, sau poate consta in aparitia
neasteptata a unor fiinte periculoase;
3) pericolul trebuie sa ameninte viata, integritatea corporala sau sanatatea unei persoane, un bun
important al acesteia ori un interes obstesc.
4) pericolul trebuie sa fie inevitabil – sa nu poata fi inlaturat pe alta cale decit prin savirsirea
unei fapte prevazute de legea penala.
Conditii privind actiunea de salvare:
1) actiunea sa fie necesara pentru salvarea de la pericol- trebuie sa fie singura cale de salvare in
situatia de fapt data.
2) prin savirsirea actiunii de salvare sa nu se cauzeze urmari vadit mai grave decit acelea care s-
ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat. Legea cere ca actiunea de inlaturare a pericolului sa se
mentina in limitele necesitatii, sa nu fie o actiune exagerata in raport cu gravitatea pericolului.
3) fapta sa nu fie savirsita de catre sau pu a salva o persoana care avea obligatia de a inlatura
pericolul.
4) Sunt anumite profesii care prin specificul lor obliga pe profesionist sa infrunte pericolul. ex:
pompierii in timpul incendiilor etc.

[Link]ți asemănările și deosebirile dintre stare de extremă necesitate și constrângerea fizică

sau psihică; starea de extremă necessitate și riscul întemeiat.
Asemănările şi deosebirile dintre starea de extremă necesitate şi riscul întemeiat

Exista unele asemanari intre starea de extrema necesitate si riscul intemeiat in calitate de institutii
ale dreptului penal. Ambele constau in cauzarea daunei intereselor ocrotite de lege, insa exista
trasaturi mult mai concludente care le deosebesc.

Drept baza pu straea de extr. neces., este amenintarea intereselor protejate de lege, create de forte ale
naturii, procese biologice, act. social periculoase ale oamenilor. Riscul intemeiat nu tine neaparat de
pericol.
In conditiile starii de extrema necesitate, actiunile persoanei sunt indreptate spre preintimpinarea
daunei; in caz de risc- spre obtinerea rezultatului social util exprimat prin imbunatatirea rezultatelor
deja obtinute, in conditiile starii de extrema necesitate dauna este cauzata atit tertelor persoane, cit si
persoanei care a creat pericolul; in situatia riscului intemeiat – doar tertelor persoane.

Una dintre conditiile de baza pu legalitatea aciunilor comise in starea de extr. neces., este cerinta ca
prejudiciul adus sa fie mai mic decit cel preintimpinat. Pu riscul intemeiat nu exista nici o limitare la
nivelul gradului de prejudiciu.

[Link]., asistentă medicală, care pe parcursul ultimilor doi ani de zile îngrijea de N.,
suferindă de o boală incurabilă, şi fiind martoră a suferinţelor permanente şi greu de suportat
 ale ei N., a fost rugată de ultima conştient, explicit, serios şi repetat să-i administreze o
substanţă toxică, pe care N. o avea pregătită din timp. După ce T. i-a administrat soluţia, N. a
decedat la scurt [Link] considera că T. a comis infracţiunea în stare de constrângere
psihică, sau extremă necesitate?Argumentaţi răspunsul.
Conform datelor din acest caz , asistenta medicala T. a savirsit infractiunea de Lipsire de viata la
dorinta persoanei sau altfel spus - eutanasia. Conform Codului Penal RM lipsirea de viata a persoanei
in legatura cu o maladie incurabila sau cu caracterul insuportabil al suferintelor fizice, daca a existat
dorinta victimei sau, in cazul minorilor, a rudelor acestora, se pedepseste cu inchisoarea. Nu putem
considera ca infractiuneae comisa in stare de extrema necesitate, deoarece o conditie pu a se
considera stare de extrema necesitate este ca dauna cauzata trebuie sa fie mai mica decit cea evitata.
In cazul nostru victima a fost lipsita de viata, deci dauna cauzata este mai mare.

La fel nu putem considera ca infrac.-unea a fost comisa in stare de constringere psihica- deoarece
conform CPRM , nu constituie infractiune fapta , prevazuta de legea penala, care a cauzat daune
intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrîngerii fizice sau psihice, dacă în urma acestei
constrîngeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile. Dar asistenta putea sa-si dirijeze actiunile, ea
nu se afla in constringere psihica.

Consideram ca faptuitoare infr-nii a purces la atiuni ilegale din compsiune, acest fapt poate fi
considerat de instanta de judecata drept circumstanta atenuanta.

Sub. 2. Oficialitatea procesului penal

[Link]ții trăsăturile definitorii al principiului oficialității procesului penal.

Trasaturile difinitori ale princippiului oficialitatii sunt
- procurorul și organul de UP, au obligatia, în limitele competenței lor, de a porni UP în cazul
în care sunt sesizate
- procurorul și organul de urmarire penala sunt obligate de a porni urmarirea penală, de a
efecta actiunile necesare și în cazrile în care nu este necesara plangerea prealabila a victimei,
așadar pornirea UP, și înfapt diferetor acțuuni, în general nu sunt condiționate de existența
acordului victimei sau altor personei interesate în pornirea sau desf UP. Luarea tuturor
măsurilor stabilite de lege trebuie să aibă loc din inițiativa proprie a organului (adică din
oficiu), fără a aștepta vreo solicitare în acest sens din partea unei părți sau a altei persoane
interesate.
- procurorul și organul de UP, trebuie să fie imartial, să cerceteze sub toate aspectele, complet
și obiectiv cazuza penala.
- Procurorul și of, de urmărire penală cît și instanța judecătorul, judecătorul de instrucție
reprezintă statul, astfel ncît ei exercită atribuții ăn vederea ocrotirii normelor de drep și a
scocietății
- Urmărirea penală se începe în cazul în care există temeiuri și motive legale de a efectua acț
neces pt const faptei penale și a pers vinovate, aceasta def rreese din scopul procesului penal
1.2 comparați instituția oficialității cu cea a disponibilității în procesul penal.
 Disponibilitatea - în opoziţie cu oficialitatea, presupune libertatea subiectelor de drept de a se
adresa – dacă consideră necesar – organelor judiciare. După pornirea procesului, subiectele de
drept au aptitudinea, după caz, fie să urmărească dreptul reclamat în justiţie pentru ca prin
hotărârea ce se va pronunţa instanţa să statueze asupra existenţei şi a valorificării acestuia, fie să
renunţe la obiectul litigiului, respectiv să renunţe la judecată sau să renunţe la însuşi dreptul
subiectiv, pretins a fi încălcat sau [Link]- regula; disponibilitatea –
exceptia. În virtutea principiului disponibilității, indiferent dacă este vinovată sau nu, procesul
penal poate înceta, la retragerea de către victimă a plângerii sale. În cazul principiului
oficialitații organele .de urmărire penală sunt ținute să desfășoare toate acțiunile până la
soluționarea cauzei penale, indiferent de faptul dacă victima dorește atragerea la raspundere
penală a faptuitorului sau nu.

2.4 Evaluați oportunitatea stabilirii altor excepții de la principiul oficialității decât cele deja
stabilite de lege.
Consider ca nu este oportunг stabilirea altor excepții de la principiul oficialitгții decвt cele deja stabilite
de lege deoarece scopul legii procesual penale este protejarea persoanei, societăţii şi statului de
infracţiuni, precum şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu
funcţii de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvîrşite,
astfel ca orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici-
o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.Respectiv, daca pentru
unele categorii de infractiuni, este permisa impacarea victimei cu faptuitorul, la moment, nu este
necesar stabilirea si altor exceptii de la principiul oficialitatii.

Test 6
Sub.1 Măsurile de singuranță
1.1 Def noțiunea, scopul și tipurile măsurilor de siguranță
Conf art. 98. Măsurile de siguranţă au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntîmpinarea
săvîrşirii faptelor prevăzute de legea penală. – def. scop
Măsuri de siguranţă sînt:
a) măsurile de constrîngere cu caracter medical;
b) măsurile de constrîngere cu caracter educativ;
c) expulzarea;
d) confiscarea specială;
e) confiscarea extinsă.

În doctrină măsurile de siguranţă sunt definite ca sancţiuni de drept penal constând din măsuri de
constrângere cu caracter preventiv, care au drept scop înlăturarea unor stări de pericol generatoare de
fapte prevăzute de legea penală3 .
 1.2 descrieți condițile aplicării explulzării.
Măsura de siguranţă a expulzării poate fi aplicată numai în prezenţa câtorva condiţii:
• Făptuitorul să fie cetăţean străin sau apatrid (persoană fără cetăţenie). Această calitate trebuie să existe
la momentul judecăţii, căci dacă cetăţeanul străin sau apatridul la momentul judecăţii a dobândit
cetăţenia RM, acesta nu mai poate fi expulzat, deoarece, pe baza art. 17 al Constituţiei RM,
“Cetăţenii Republicii Moldova nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din ţară”, postulat care a devenit
deja un principiu de drept.
• Cetăţeanul străin sau apatridul să fi fost condamnat pentru o faptă care constituie o infracţiune. Nu
contează faptul săvârșirii infracţiunii pe teritoriul RM sau în afara lui. Important este ca instanţele
noastre judecătorești să fie competente a judeca cazul în conformitate cu principiile aplicării legii
penale în spaţiu (teritorialităţii, realităţii, universalităţii). 26 Explicaţii teoretice la Codul penal
român, p. 294. C a p i t o l u l X X 545
• Rămânerea cetăţeanului străin sau a apatridului pe teritoriul RM să fie sursa unei stări de pericol, a
cărei înlăturare să fie posibilă doar prin îndepărtarea lui de pe acest teritoriu.
• Persoana să nu fie supusă în statul în care urmează a fi expulzată la un tratament sau la o pedeapsă
inumane sau degradante. Această condiţie, care a făcut obiectul multiplelor examinări din partea
Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind, de altfel, valabilă și în materia extrădării27, impune
judecătorului să se convingă la luarea deciziei cu privire la expulzare că prin aceasta nu se va
încălca art. 3 al CEDO, adică persoana nu va fi expusă în statul în care este expusă la un risc real
de tratamente inumane28. Respectarea acestei condiţii este incompatibilă, în special, cu cazurile
de expulzare în statele în care persoana riscă pedeapsa cu moartea. În acest context, Curtea de la
Strasbourg s-a pronunțat în sensul că expunerea persoanei la “sindromul culoarului morţii”29
constituie un tratament sau o pedeapsă incompatibile cu art. 3 din Convenţie
1.3 Spetă. Scobioală, fiind responsabil, a săvârşit un şir de infracţiuni grave. Ulterior, fiind
traumat la cap, acesta a devenit iresponsabil. În legătură cu acest fapt faţă de Scobioală a
fost aplicată internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă. După 1 an şi
11 luni Comisia medicală a stabilit că Scobioală s-a însănătoşit. Cine şi în ce ordine este în
drept să dispună încetarea aplicării măsurilor cu caracter medical alienaţilor mintali? Art.
501 CPP.
Articolul 501. Verificarea necesităţii de a aplica în continuare
măsurile de constrîngere cu caracter medical,
încetare sau schimbarea lor
[Art.501 titlul modificat prin LP12-XVI din 14.02.08, MO51-54/14.03.08 art.159]
(1) Instanţa de judecată periodic, dar nu mai rar de o dată la 6 luni, verifică necesitatea
continuării aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter medical.
(2) Dacă, în urma însănătoşirii persoanei care a fost declarată iresponsabilă sau în urma
ameliorării stării sănătăţii ei, nu mai este necesar de a se aplica în continuare măsura de
constrîngere cu caracter medical dispusă anterior, instanţa de judecată, la propunerea medicului-
şef al organului de ocrotire a sănătăţii, căruia îi este subordonată instituţia medicală unde este
deţinută persoana dată, propunere bazată pe avizul unei comisii medicale, examinează, în
conformitate cu art.469-471, chestiunea încetării ori schimbării măsurii de constrîngere cu
caracter medical.
[Art.501 al.(2) modificat prin LP12-XVI din 14.02.08, MO51-54/14.03.08 art.159]
(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) se aplică şi faţă de persoana care, după săvîrşirea infracţiunii, s-a
 îmbolnăvit de o boală psihică cronică dacă această persoană, în urma ameliorării ce s-a produs în
starea sănătăţii ei, nu mai are nevoie de măsurile de constrîngere cu caracter medical, cu toate că
rămîne alienată mintal.
(4) Cererea de verificare, încetare sau schimbare a măsurilor de constrîngere cu caracter
medical o poate depune persoana care a fost declarată iresponsabilă, rudele ei apropiate, precum
şi alte persoane interesate. În cazurile acestea, instanţa cere de la organele respective de ocrotire a
sănătăţii aviz motivat referitor la starea sănătăţii persoanei în privinţa căreia s-a depus cererea.
[Art.501 al.(4) modificat LP12-XVI din 14.02.08, MO51-54/14.03.08 art.159]
(5) Chestiunile menţionate în acest articol se soluţionează de instanţa care a dat încheierea de
aplicare a măsurii de constrîngere cu caracter medical sau de instanţa de la locul unde se aplică
această măsură, în condiţiile prevăzute în art.470 şi 471.
Este în drept instanţa de judecată să aplice faţă de Scobioală pedeapsa penală pentru infracţiunile
săvârşite?
In momentul comiterii faptei Scobiala a fost responsabil, respectiv el nu va fi liberat de raspundere
penala. Dacă va fi responsabil, atunci în cazul în care acesta va fi condamnat la 20 ani
închisoare, cum trebuie să procedeze instanţa de judecată cu termenul de 1 an şi 11 luni pe
parcursul căruia Scobioală a fost internat într-o instituţie psihiatrică?(7 puncte)
Se va calcula in modul urmator, din pedeapsa stabilita de 20 de ani se va scadea 1 an si11 luni, astefl real
va executa 17 ani si 11 luni.

Sub. 2 Condițiile generale ale judecării cauzei

2.1 relatați despre soluțiile instanței de judecată în cazul diferitor forme de renunțare a
procurorului la învinuire.
In cazul in care procurorul renunță la învinuire instanța de judecata va În cazul în care procurorul
renunță parțial de la învinuire a inculpatului, instanța de judecată va examina în fond cauza penală
emite sentința de comndamnare daca se va constata în urma probelor cercetate că inculpatul a
saăvîrlit infracțiunea ce i se incriminează.
Daca procurorul renunță total la învinire atunci, instanța de judectată va emite o sentință de achitare
sau de încetare a procesului penal.
Așadar sentința de achitare se va adopta dacă
- nu s-a constata existenta faptei infractiunii
- fapta nu a fost savrsita de catre inculpat
- fapta inculpatului nu intrunelte elementele infractiunii
- există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.
Sentinţa de încetare a procesului penal se adoptă dacă:
1) lipseşte plîngerea părţii vătămate, plîngerea a fost retrasă sau părţile sau împăcat;

7) În cazurile prevăzute în art.54-56 din Codul penal (liberarea de răspundere penală a minorilor,
renunțarea de bună voie la săvîrșirea infracțiunii, cu tragere la răspundere contravențională)

2.2 comparați procedura modificării învinuirii în ședința de judecată în sensul atenuării și în

sensul agravării situației inculpatului.
Modificarea învinuirii în instanţa de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează situaţia
inculpatului şi nu se lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării situaţiei
inculpatului se admite numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de codul de procedură penală.
Procurorul care participă la judecarea cauzei penale în primă instanţă şi în instanţa de apel este în
drept să modifice, prin ordonanţă, învinuirea adusă inculpatului în cadrul urmăririi penale în sensul
agravării ei dacă probele cercetate în şedinţa de judecată dovedesc incontestabil că inculpatul a
săvîrşit o infracţiune mai gravă decît cea incriminată anterior, aducînd la cunoştinţă inculpatului,
apărătorului lui şi, după caz, reprezentantului legal al inculpatului noua învinuire.În asemenea
situaţie, instanţa, la cererea inculpatului şi a apărătorului lui, acordă termen necesar pentru pregătirea
apărării de noua învinuire, după ce judecarea cauzei continuă. În instanţa de apel, procurorul poate
modifica acuzarea în sensul agravării doar în cazul în care a declarat apel.
Dacă, în cadrul judecării cauzei, se constată că inculpatul a săvîrşit o altă infracţiune sau că
au apărut circumstanţe noi care vor influenţa la încadrarea juridică a învinuirii aduse lui, sau că
infracţiunea incriminată a fost comisă în coparticipare cu altă persoană care a fost scoasă neîntemeiat
sau ilegal de sub urmărire penală, instanţa, la cererea procurorului, amînă examinarea cauzei pe un
termen de pînă la o lună şi o restituie procurorului pentru efectuarea urmăririi penale privind această
infracţiune sau pentru reluarea urmăririi penale , pentru formularea unei învinuiri noi şi înaintarea
acesteia inculpatului, cu participarea apărătorului. În primul caz, instanţa restituie dosarul penal fără
rechizitoriu şi fără procesulverbal al şedinţei de judecată şi anexele la el, iar în situaţia cînd cauza se
restituie procurorului în vederea reluării urmăririi penale în privinţa persoanei scoase anterior de sub
urmărire penală pentru aceeaşi faptă, instanţa restituie dosarul penal cu rechizitoriu. După aceasta,
materialele noi, dobîndite în cadrul urmăririi penale, se aduc la cunoştinţă inculpatului, apărătorului
acestuia şi celorlalţi participanţi interesaţi , apoi 71 cauza se prezintă în instanţa respectivă pentru
continuarea judecării. La demersul procurorului, termenul stabilit în prezentul alineat poate fi
prelungit de instanţă pînă la 2 luni, la expirarea căruia cauza, în mod obligatoriu, se trimite instanţei
pentru continuarea judecării.
Dacă, în urma înaintării unei învinuiri noi, mai grave, se schimbă competenţa de judecare a
cauzei penale, instanţa, prin încheiere, trimite cauza penală după competenţă.

Asemnănare, se modifică învinuirea prin ordonanță

Restul sunt deosebiri, care au fost expuse mai sus.
Daca se modifică învinuirea în semnul agravarii atunci poate avea loc tergiversarea procesului, care
duce la încălcarea rt. 6, dretul la un process echitabil, CEDO.

2.3 modelați o situație de renunțare parțială a procurorului la învinuire.

O situație in care procurorl renuntă parțial la infractiune este: x a savarsut furtul savarsit cu
circumstante agravante, prevazut la alin. 2, lit. , b, c, si d, insa in urma cercetariii judecarii cauzei nu
s-a dovedit comitea faptei cu cauzarea daunei in proportii considerabile, astfel procurorul va renunta
la incriminarea faptei conform circumstantei agravante art. 186 alin. 2, art. 2.

Test 7
Sub.1 liberarea de răspundere penală
1.1 caracterizați instituția liberării de răspundere penală sub aspectul noțiunii și trăsăturilor
distinctive.
 Liberarea de raspundere penala reprezinta punerea in libertate a persoani ce a savirsit infractiunea,
care in urmare sia pierdut gradul prejudiciabil in virtutea unor imprejurari prevazute de legea penala.
Liberare de raspundere penala este posibil pina la survenirea de fapt a raspunderii adica pina la
emiterea de catre instanta de judecata a sentintei de condamnare cu stabilirea pedepsei care urmeaza
sa fie executata. Astfel se exclude recunoasterea persoanei drept vinovata, iar liberarea ei de
raspundere penala inseamna si liberarea totala de pedeapsa posibila. Tipurile liberarii de rp penala nu
au temei unic. Insa analiza tuturor articolelor cuprinse in Capitolul VI ne permite sa conchidem ca
temeiurile tipice pentru liiberarea de rp panala sunt gradul prejuciabil nu prea inalt al infractiunii
savirsite (infractiunea usoara sau nu prea grava) combunat cu gradul nu prea inalt de periculoazitate
al infractorului (persoana in virsta de pina la 18 an pers care a savirsit pt prima data o infractiune, isi
recunoaste vinovatia renunta de buna voie la savirsirea infractiunii s/a )

1.2 Analizați liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională.

Persoana care a săvîrşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, cu excepţia
infracțiunilor prevăzute la art. 1811, 256, 303, 314, art. 326 alin. (1) şi (11), art. 327 alin. (1), art.
328 alin. (1), art. 332 alin. (1), art. 333 alin. (1), art. 334 alin. (1) şi (2), art. 335 alin. (1) și art.
3351alin. (1), poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere contravenţională în
cazurile în care şi-a recunoscut vina, a reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune şi s-a constatat
că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. (2) Persoanelor liberate de
răspundere penală în conformitate cu alin.(1) li se pot aplica următoarele sancţiuni
contravenţionale: a) amendă în mărime de pînă la 500 unităţi convenţionale; b) arest
contravenţional de pînă la 30 de zile,
Persoana care a săvîrşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi
liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere administrativă în cazurile în care şi-a recunoscut
vina, a reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune şi s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a
fi supusă răspunderii penale.
(2) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu alin.(1) li se pot aplica
următoarele sancţiuni administrative:
a) amendă în mărime de pînă la 150 unităţi convenţionale;
b) arest contravenţional de pînă la 90 de zile.

1.3 Expuneți părerea proprie referitor la opurtunitatea existenței în legea penală a liberării de
răspundere penală în legătură cu căință activă.
Consider a fi oportuna existenta in legea penala a libararii de raspundere penala in legatura cu cainta
activa, deoarece in primul rand, sunt stipulate conditiile aplicarii acestui articol, asupra persoanei
care a savarsit fapta pentru prima data si a comis o infractiune usoara sau mai putin grava asadar
faptuitorul nu este periculos. In plus, faptuitorul nu are un grad de pericol mare, odata ce se
caieste activ.
Un alt argument pro, este faptul ca odata cu existenta acestui articol, vor fi descoperite mai multe fapte
infractionale, reducind criminalitatea, odată ce acesta va contribui la desfăsurarea urmăririi
penale și se va autodenunta.
Este necesara pentru a ii oferi o garantie partii vatamate sau partii civile la repararea prejudiciului
cauzat in urma savarsirii faptei infractionale, deoarece daca nu se repara prejudiciul nu se
aplica liberarea de raspundere penala in legatura cu cainta activa.
Sub 2. Instanțele judecătorești și competența lor
2.1. Identificaţi şi definiţi formele conflictelor de competenţă ale instanţelor judecătoreşti.

In practica judiciara , intre 2 sau m/multe organe judiciare se poate ivi un conflict de
competenta, care ar putea fi de 2 feluri: pozitiv si negativ.
Conflictul pozitiv de competenta – apare cind 2 sau mai multe instante se recunosc
concomitent competente sa solutioneze o cauza penala.
Conflict negativ de competenta – intervine atunci cind 2sau mai multe instante isi declina
competente reciproc, unul in favoarea celuilalt.
[Link] prevede ca conflictul de competenta se solutioneaza de instanta ierarhic superioara
comuna instantelor aflate in [Link] determinarea instantei ierarhic superioare comune se
tine seama de gradul si de raza teritoriala a instantelor aflate in conflict.
In caz de conflict pozitiv, sesizarea se face de catre instanta care ultima s-a declarat competenta,
iar in caz de conflict negativ, de catre instanta care ultima si-a delcinat competenta.
In toate cazurile, sesizarea se poate face de partile in proces.
Termenul de solutionare a conflictului de competenta nu poate depasi 7 zile de la data
inregistrarii cauzei in instanta ierarhic superioara. Pentru a nu influenta asupra termenului
rezonabil de judecare a cauzei, legea prevede ca incheierea de stabilire a competentei este
definitiva, insa argumentele dezacordului cu ea pot fi invocate in apel, sau , dupa caz in recurs
impotriva hotaririi de fond. (in functie de instanta judecatoreasca care va examina fondul).

[Link]ţi raţiunea reglementării competenţei în caz de indivizibilitate sau conexitate a

cauzelor penale.

In anumite situatii, pu buna infaptuire a justitiei penale, este necesar sa se produca unele devieri
de la regulile obisnuite privind competenta penala, devieri care se obtin prin amplificare ,
prorogare sau deplasarea competentei obisnuite.
Amplificarea competentei constă in largirea limitelor obisnuite ale competentei, dupa materie
sau dupa calitatea persoanei, in asa fel incit organul respectiv isi va putea indeplini atributiile
sale si cu privire la fapte sau persoane care se gasesc in afara limitelor obisnuite ale competentei
sale.
Situatiile in care legea amplifica competenta obisnuita a organelor judecatoresti penale sunt
acele privitoare la cauzele penale intre care exista o legatura substantiala (indivizibilitate sau
conexitate).
Indivizibilitatea presupune o stare de legatura intre diverse aspecte ale unei cauze penale, fiind
vorba de o singura infractiune savirsita de mai multe persoane , fie de mai multe infractiuni care
au aceeasi sursa cauzala, fie de mai multe fapte care formeaza latura obiectiva a unei singure
infractiuni.
Conexitatea se deosebeste de indivizibilitate prin aceea ca prima se caracterizeaza prin
pluralitatea infractiunilor, a doua prin unicitatea infr.-lor sau a faptei.
Exista conexitate atunci cind intre 2 sau m/multe fapte prevazute de legea penala apare o
legatura cu relevanta substantiala, care, pu realizarea in bune conditii a justitiei penale, face
necesara reunirea acelor fapte in cadrul aceluiasi proces penal.

2.3 proiectați o situație privind admiterea cererii de strămutare de către Curtea Supremă de
Justiție.
X a savirsit citeva infractiuni in mai multe localitati din RM, in Ialoveni si Anenii Noi, Chisinau,
avand in vedere solutionarea rapida , completa si desfasurarea normala a procesului, procurorul din
anenii noi a solicitat stramutatea cauzei deoarece faptul judecarii in mai multe instante ar atenta
asupra desfasurarii normale a procesului, deoarece, faptuitorul se afla in izolatorul de up, din
penitenciarul nr. 13.

Test 8
Subiectul I: Răpirea unei persoane
[Link]ți normele care, în sensul art.118 CP RM, reprezintă un întreg în raport cu
art.164 CP RM, care reprezintă partea. (3 puncte)
Una dintre situațiile date reprezintă - omorul săvîrșit cu răpirea persoanei care atrage răspunderea
numai în baza lit.f) alin.(2)art.145 CP RM .Reieșind din regula fixată la art.118 CP RM, în această
ipoteză se exclude calificarea suplimentară potrivit art.164 CP RM. În altă privință , respectînd
regula stabilită de art.118 CP RM va fi aplicată răspunderea potrivit lit.g) alin.(1) art.1351 CP RM,
(atunci cînd infracțiunea presupune răpirea unei persoane); lit.a) alin.(1) art.165 CP RM, (atunci cînd
infracțiunea presupune răpirea unei persoane) sau potrivit alin.(4) art.189 CP RM, fiind exclusă
calificarea suplimentară în baza art.164 CP RM.
[Link]ți care trebuie să fie calificarea în cazul forţării victimei să conducă mijlocul de
transport sub influenţa constrângerii exercitate de făptuitor. (5 puncte)

Răpire a mijlocului de transport trebuie considerată şi forțarea victimei să conducă mijlocul de

transport sub influenta constrângerii exercitate de făptuitor. în circumstanţele descrise, răpirea
mijlocului de transport trebuie considerată consumată din momentul începerii constrângerii victimei
(marcate, de exemplu, de modificarea de către făptuitor a itinerarului inițial).
Totodată, în ipoteza relevată, suntem în prezenţa concursului ideal dintre infracţiunile prevăzute la
art.164 şi 1921 CP RM. Nu se poate face abstracţie de faptul că victima nu doar este lipsită de
mijlocul de transport, dar şi că-i este restrânsă libertatea fizică.
Forțarea victimei să conducă mijlocul de transport sub influența constrângerii exercitate de făptuitor,
atestă prezența concursului ideal dintre dintre infracţiunile prevăzute la art.164 şi 1921 CP RM.
(tratat v1 p.455)

[Link]ți care sunt efectele pozitive și/sau negative ale amendamentelor operate în alin.(2)
art.164 CP RM prin Legea nr.277 din 18.12.2008, în rezultatul cărora: litera d) „cu bună-
știință asupra unui minor” a fost exclusă; la litera c), sintagma „asupra unei femei gravide”
a fost substituită prin sintagma „cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei
gravide ori profitând de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se
datorează vârstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor”. (7 puncte)
 Consider că acest amendament are doar un efect pozitiv deoarece acestă circumstanţă dovedeşte
periculozitatea socială sporită a făptuitorului care, în prima ipoteză, suprimă viaţa unei persoane
aflate la început de cale în realizarea aspiraţiilor şi potenţialităţilor sale..Rațiunea agravării
raspunderii penale in cea dea a 2 ipoteza rezidă in gravitatea extremă pe care o prezintă răpirea În
ultima ipoteză, agravanta se justifică prin aceea că, pe de o parte, că rapirea unei persoane, care se
află în stare de neputinţă, poate fi săvârşită mai uşor, iar, pe de altă parte, că cel care profită de o
asemenea stare a victimei pentru a o răpi prezintă un grad sporit de pericol social.
Un alt aspect pozitiv este faptul ca sa stabilit conditia savarsirii faptei de rapire a minorului, femeii
gravide sau persoanei ce se afla in stare de necupinta, savarsita cu buna stiinta. Asadar buna stiinta
reflecta intenta directa a faptuitorului de a comite fapta exact asupra victimeleor stipulate la lit. C. In
plus leguitorul a incrimnat savarsierea faptei asupra persoanelor aflate in neputenta de a se apara,
cadrul victimelor fiind extins.

Sub. 2 Procedeele probatorii

2.1 descrieți condițiile și procedura măsurii speciale înregistrarea de imagini.
132(10) -132(9) -132(8) CPP. înregistrarea de imagini presupune folosirea unor mijloace tehnice
prin intermediul cărora se poate afla conţinutul unor fapte ce prezuntă interes pentru urmărirea
penală. Înregistrarea acestora presupune stocarea informaţiilor obţinute în urma interceptării pe un
suport [Link] date se aplică în exclusivitate la cauzele penale care au ca obiect
urmărirea penală sau judecarea persoanelor asupra cărora există date sau probe cu privire la
săvîrşirea infracţiunilor prevăzute în următoarele articole din Codul penal: art. 135–137, art.
138 alin. (2) şi (3), art. 139, art. 140 alin. (3) şi (4), art. 1401 alin. (3) şi (4), art. 141 alin. (2), art. 142
alin. (2) şi (3), art. 143–145, art. 151 alin. (2) şi (4), art. 164 alin. (2) şi (3), art. 165, art. 166 alin. (2)
şi (3), art. 171 alin.....
Procedura. înregistrarea de imagini se efectuează de către organul de urmărire penală sau de către
ofiţerul de investigaţii. Asigurarea tehnică a interceptării de imagini se realizează de către autoritatea
abilitată prin lege cu asemenea atribuţii, utilizîndu-se mijloace tehnice speciale. Colaboratorii
subdiviziunii din cadrul instituţiei autorizate prin lege, care asigură tehnic înregistrarea de imagini,
precum şi persoanele care efectuează nemijlocit nregitsrarea, ofiţerii de urmărire penală şi procurorul
sînt obligaţi să păstreze secretul comunicărilor şi poartă răspundere pentru încălcarea acestei
obligaţ[Link] asigurarea interceptării de imagini, organul de urmărire penală sau procurorul
prezintă organului abilitat prin lege extrasul din încheierea judecătorului de instrucţie, autentificat de
către acesta, privind dispunerea efectuării interceptării comunicărilor. Scrisoarea de însoţire a
extrasului din încheierea judecătorului de instrucţie va conţine o menţiune privind preîntîmpinarea
persoanei care va asigura tehnic efectuarea măsurii speciale de investigaţii despre răspunderea
penală. Extrasul din încheiere trebuie să conţină denumirea instanţei şi numele judecătorului de
instrucţie, data şi ora emiterii încheierii, datele privind examinarea demersului procurorului pentru
autorizarea efectuării măsurii, datele de identificare ale abonatului sau ale unităţii tehnice prin
intermediul căreia se poartă comunicările ce urmează a fi interceptate, durata interceptării, persoana
sau organul de urmărire penală responsabil de executarea încheierii, semnătura judecătorului de
instrucţie şi ştampila instanţei de judecată.

[Link]ţi între măsura specială monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi

electronice de măsura specială monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi
accesul la informaţia financiară.
 Monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice şi a altor comunicări constă
în accesul şi verificarea fără înştiinţarea expeditorului sau destinatarului a comunicărilor ce au
fost transmise instituţiilor care prestează servicii de livrare a corespondenţei electronice sau a
altor comunicări şi a apelurilor de primire şi ieşire ale abonatului.
Monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi accesul la informaţia financiară
reprezintă operaţiunile prin care se asigură cunoaşterea conţinutului tranzacţiilor financiare
efectuate prin intermediul instituţiilor financiare sau al altor instituţii competente ori obţinerea
de la instituţiile financiare a înscrisurilor sau informaţiilor aflate în posesia acestora referitoare
la depunerile, conturile sau tranzacţiile unei persoane.
O distinctie ar fi faptul ca măsura specială monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare
şi accesul la informaţia financiară poate fi dispusa in legatura cu anumite infractiuni, care sunt
expres prevazute de [Link] RM., pe cind la Monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor
telegrafice şi electronice şi a altor comunicări nu exista vre-o limitare in acest sens.
La fel difera subiectii asupra carora se vor efectua aceste masuri. O alta deosebire consta in
faptul ca Monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice se dispune dacă
sînt temeiuri verosimile de a presupune că acestea conţin sau pot conţine informaţii despre
circumstanţele faptei care urmează a fi probate, dar monitorizarea sau controlul tranzacţiilor
financiare şi accesul la informaţia financiară se dispune in cazul cazul urmăririi penale pornite
pe anumite infracţiuni.
In cadrul monitorizarii conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice ridicarea
conexiunilor se va efectua în cazul în care există temei de a considera că pentru procesul de
administrare a probelor originalul va avea o importanţă mai mare decît copia sau fixarea
vizuală.
[Link]ţi care valori protejate de CEDO pot fi afectate de procedura înregistrărilor de
imagini. Valoarea protejata de CEDO care poate fi afectata de procedura inregistrarilor de
imagini este dreptul la respectarea vietii private si de familie (art. 8). Acesta prevede ca orice
persoana are dreptul ca sa i se respecte viata sa privata si de familie, a domiciliului sau si a
corespondentei. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept
decit in masura in care acesta este prevazut de lege si constituie , intr-o societate democratica ,
o masura necesara pu securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii,
apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii , a moralei , a drepturilor si
libertatilor altora.

Test 9

Subiectul I: Infracţiunea
1.1. Caracterizaţi trăsăturile esenţiale ale infracţiunii.
Conform art 14 al. 1 CPRM, pentru ca o fapta sa fie considerata infractiune, ea trebuie sa
intruneasca urmatoarele trasaturi esentiale: sa fie prejudiciabila (sa prezinte pericol social), sa
fie svirsita cu vinovatie, sa fie prevazuta de legea penala si sa fie pasibila de pedeapsa penala.
Fapta prejudiciabila – fapta se poate manifesta sub forma de actiune sau inactiune, in ambele
sale forme ea reprezinta exteriorizarea unor procese psihice caracteristice activitatii constiente a
omului. Fapta cuprinde si consecintele produse. Legea penala incrimineaza doar fapte umane ,
fiind excluse fenomele naturii sau reactiile animalelor ( cu exceptia cazurilor cind aceste reactii
au fost provocate de om).
 In teoria dr. penal prin fapta prejudiciabila se intelege orice actiune sau inactiune prin care se
lezeaza una dintre valorile aratate in alin. 1 art. 2 CPRM, pu sanctionarea careia este necesara
aplicarea unei pedepse.
Fapta savirsita cu vinovatie – legatura subiectiva dintre faptuitor si fapta prejudiciabila ce
reflecta atitudinea constiintei si vointei , sta la baza vinovatiei ca trasatura esentiala a infractiunii.
Art 17, 18 CPRM consacra formele vinovatiei: intentia (directa si indirecta); imprudenta
(increderea exagerata si neglijenta penala).
Vinovatia – este atitudinea psihica a persoanei fata de fapta prejudiciabila savirsita si urmarile ei.
Vinovatia cuprinde 2 factori:
 de constiinta
 de vointa.
Factorul intelectiv- se manifesta prin aceea ca in constiinta faptuitorului apare ideea de a savirsi
infractiunea si in constiinta apare si reprezentarea urmarilor.
Factorul volitiv – vointa de a infaptui fapta respectiva si dorinta producerii urmarilor, sau in cazul
nedorintei – acceptarea lor in mod constient.
Fapta prevazuta de legea penala – Art. 1 al. 2 CPRM precizeaza ca numai Codul penal RM
determina faptele ce constituie infractiuni.
Numai din momentul prevederii in lege a faptei prejudiciabile si deci de la intrarea in vigoare a
legii respective acea fapta devine fapta prevazuta de legea penala.
Legea Penala care poate incrimina fapta este numai C. Penal , deoarece art. 1 al. 1 prevede:
Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova.
Fapta pasibila de pedeapsa penala- fapta este incriminata de lege atunci cind aceasta o prevede
sub sanctiunea unei pedepse. Sanctionarea cu pedeapsa inseamna recunoasterea ca fapta prezinta
un caracter prejudiciabil, pentru combaterea caruia sint necesare sanctiunile penale, de aceea in
dispozitia din alin. 1 art. 14 CPRM s-a prevazut ca trasatura esentiala a infractiunii – pasibilitatea
de pedeapsa panala.
Pot fi considerate infr-uni doar faptele pentru a caror savirsire legiuitorul prevede aplicarea unei
pedepse penale.
1.2. Clasificaţi infracţiunile în funcție de mai multe criterii.
În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil, infracţiunile prevăzute de prezentul cod sînt
clasificate în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi
excepţional de grave.
- Infracţiuni uşoare - se consideră faptele comise cu intentie sau din imprudenta , pentru care
legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la
2 ani inclusiv.
- Infracţiuni mai puţin grave- se consideră faptele savirsite intentionat sau din imprudenta
pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 5 ani
inclusiv.
- Infracţiuni grave - se consideră faptelecomise cu intentie si din imprudenta , pentru care
legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 12 ani inclusiv.
- Infracţiuni deosebit de grave - se consideră infracţiunile săvîrşite cu intenţie pentru care
legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 12 ani.
- Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu intenţie pentru care
legea penală prevede detenţiune pe viaţă.
dupa modul de manifestare:
infrct. comisive (prevazute de norme penale prohibitive)- se comit, de obicei, prin actiune .
infrct. omisive (prevazute de norme penale onerative) – se comit de regula, prin inactiune.
Dupa structura ierarhica a continutului constitutiv:
a) infr. in continut de baza (tip)
b) infr. in continut calificat (agravat)
c) infr. in continut atenuat.
Dupa numarul subiectilor activi necesari si suficienti pu comiterea infr-unii:
1. infr-uni ce pot fi comise de o singura persoana (inf-uni unilaterale);
2. infr-uni bilaterale sau plurale, care nu pot fi comise decit de catre mai multe persoane (ex. Incestul.)
1.3. Argumentaţi necesitatea clasificării infracţiunilor.
Calsificarea infractiunilor pe categorii , in functie de caracterul si gradul prejudiciabil al faptei,
prezinta importanta teoretica si practica.
Incadrarea faptei in una din categoriile mentionate poate avea drept consecinte juridice stabilirea
categoriei penitenciarului in care se va executa pedeapsa inchisorii, influentarea aplicarii
condamnarii cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei , a liberarii de raspundere penala,
a liberarii conditionate de pedeapsa inainte de termen, a inlocuirii partii neexecutate din
pedeapsa cu o pedeapsa mai blinda. Savirsirea infr. grave, deosebit de grave si exceptional de
grave atrag dupa sine aparitia starii de recidiva periculoasa si deosebit de periculoasa.
Clasificarea infr-lor pe categorii reprezinta un prim criteriu de baza de individualizare a
raspunderii penale.

Subiectul II: Admisibilitatea probelor

2.1. Definiţi admisibilitatea probelor şi descrieţi criteriile de apreciere a admisiilităţii acestora.

(3 puncte)
Sînt admisibile probele pertinente, concludente şi utile administrate în conformitate cu CPr.P RM
Doctrina proces. penala recunoaste existenta unor reguli de asigurare a admisibilitatii probelor:
1) pu ca o proba sa fie admisibila ea trebuie sa fie administrata de un subiect competent.
2) a 2 regula vizeaza mijlocul cuvenit de proba. Mijloacele de proba dunt prevazute in art. 93
CPr.P RM (ex: raportul de expertiza, corpuri delicte etc.).
3) a 3 regula vizeaza procedura cuvenita.(ex: respectarea termenilor procesuali etc.)
4) a 4 regula este fructul pomului otravit. Proba se considera inadmisibila daca este obtinuta din
alta proba cu incalcarea procedurii.
5) inadmisibilitatea probelor care contin date de provenienta necunoscuta. Numai acea proba
este admisibila care contine date autenticitatea carora poate fi verificata.
Pertinenta – legatura intre continutul probei si circumstantele care necesita a fi probate intr-o cauza
[Link] se tine cont de 2 lucruri: daca se include faptul care va fi dovedit drept proba in obiectul
probatoriului si daca este in stare proba data sa constate acest fapt?
Concludente – sunt probele care influenteaza asupra solutionarii cauzei penale. Orice proba
concludenta este pertinenta , dar nu orice proba pertinenta este si concludenta.
Utile – sunt probele concludente, care prin informatiile pe care le contin sunt necesare solutionarii
cauzei. Nu toate probele concludente sunt si utile.
2.2. Determinaţi subiectul procesual în sarcina căruia este pusă probarea inadmisibilităţii
probelor. (5 puncte)
Datele neadmise ca probe
 (1) În procesul penal nu pot fi admise ca probe şi, prin urmare, se exclud din dosar, nu pot fi
prezentate în instanţa de judecată şi nu pot fi puse la baza sentinţei sau a altor hotărîri judecătoreşti
datele care au fost obţinute:
1) prin aplicarea violenţei, ameninţărilor sau a altor mijloace de constrîngere, prin violarea
drepturilor şi libertăţilor persoanei;
2) prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate,
martorului;
3) prin încălcarea dreptului la interpret, traducător al participanţilor la proces;
4) de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală;
5) de o persoană care evident ştie că intră sub incidenţa de recuzare;
6) dintr-o sursă care este imposibil de a o verifica în şedinţa de judecată;
7) prin utilizarea metodelor ce contravin prevederilor ştiinţifice;
8) cu încălcări esenţiale de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor prezentului cod;
9) fără a fi cercetate, în modul stabilit, în şedinţa de judecată;
10) de la o persoană care nu poate recunoaşte documentul sau obiectul respectiv, nu poate
confirma veridicitatea, provenienţa lui sau circumstanţele primirii acestuia.
11) prin provocarea, facilitarea sau încurajarea persoanei la savîrşirea infracţiunii;
12) prin promisiunea sau acordarea unui avantaj nepermis de lege.
(2) Constituie încălcare esenţială a dispoziţiilor prezentului cod, la administrarea probelor,
violarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale persoanei sau a prevederilor legii procesuale
penale prin privarea participanţilor la proces de aceste drepturi sau prin îngrădirea drepturilor
garantate, fapt care a influenţat sau a putut influenţa autenticitatea informaţiei obţinute, a
documentului sau a obiectului.
din articolul dat reiese că sarcina demostrarii inadmisibilității probei nu este acordată unui subiect
concret, dar putem deduce ca apartine banuitului, invinuitului, inculpatului, partii vatamate,
martorului, sau reprezentantilor lor (avocatilor) in functie de caz. fiecare parte va incerca sa
demonstreze inadmisibilitatea probelor partii contrare pt a se apara.
2.3. Propuneţi o situaţie prin care se pot invoca excepţii de la principiul „fructul pomului
otrăvit”.

formula ”fructele pomului otravit” este evident o metafora, pomul otravit este de fapt proba
obtinuta prin incalcare, fructul- este proba derivata din prima, datorita informatiilor care au
devenit cunoscute prin efectul incalcarii legii in primul caz. Regula respectiva are menirea
fundamentala a prevenirii aplicarii constringerii la obtinerea declaratiilor, dar si a oricaror alte
rigori procedurale menite sa asigure protectia drepturilor persoanei si a scopului proces. penal.
O situatie practica ar fi cazul in care proba a fost descoperita , in parte, datorita unei surse
independente, neafectate; proba ar fi fost descoperita in mod inevitabil , in pofida sursei
afectate;legatura cauzala intre actiunea ilegala si proba este prea ne-evidenta.
 Test 10
Subiectul I: Componenţa infracţiunii
[Link]ţi elementele şi semnele componenţei de infracţiune. (3 puncte)
Componența infracțiunii, conform dispozițiilor art. 52 alin. (1) CP, se consideră totalitatea semnelor
obiective și subiective, stabilite de LP, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracțiune concretă.
Elementele componenței de infracțiune reprezintă părțile componente ale unui sistem integral de
infracțiuni, astfel, în orice faptă infracțională deosebil 4 părți componente (elemente): obiectul, latura
obiectivă, subiectul și latura subiectivă.
Semnele componenței infracțiunii sunt trăsăturile concrete, specifice, adică sunt caracteristica acestor
4 elemente. Celor 4 elemente ale componenței infracțiunii le corespund 4 grupuri de semne ce le
caracterizează: grupul de semne ce caracterizează obiectul, grupul ce se referă la subiect, și grupurile
pv particularitățile laturii obiective și celei subiective. Așadar, avem semne obiective și subiective
ale infracțiunii.

[Link]ţi componenţele de infracţiuni în funcţie de trei criterii. (5 puncte)

Componențele de infracțiuni se clasifică în funcție de 3 criterii de bază:
după gradul prejudiciabil;
după mlodul de descriere;
după specificul structurii.

După gradul prejudiciabil avem:

componențe de bază- formată dintr-un minimum de semne obiective și subiective, stabilite de LP,
necesare pu existența unei anumite infracțiuni (de ex., art. 144- Clonarea).
componențe cu circumstanțe agravante- formată din componența de bază, la care se adaugă anumjite
condiții, împrejurări, circumnstanțe agravante, referitoare la latua obiectivă sau subiectivă, la obiect
sau subiect;
componențe cu circumstanțe atenuante- alcătuită din componența de bază, căreia i se atașează o
împrejurare atenuantă ce micșorează gradul prejudiciabil al faptei (de ex., pruncuciderea);
componențe cu circumstanțe deosebit de grave.

După modul de descriere avem:

componență simplă- cuprinde descrierea doar a unei fapte infracționale. Toate semnele se manifestă
o singură dată.
componență complexă- include 2 sau mai multe fapte infracționale, care, de fapt, sunt pedepsite
penal separat; 2 sau mai multe urmări prejudiciabile, 2 forme de vinovăție; 2 obiecte la care se
atentează.
componență alternativă- este o modalitate a componențelor complexe, atunci când legiuitorul
prevede ca infracțiune consumată săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute în cadrul dispozițiilor
normei penale.

După specificul structurii deosebim:

componențe formale- în procesul descrierii lor, legiuitorul creden că ele se consideră consumate în
momentul comiterii faptei, deoarece în conținutul dispoziției nu se face nici o referire la urmarea
prejudiciabilă. Se descrie doar latura obiectivă a infracțiunii, limitându-se la un singur semn principal
al ei- fapta prejudiciabilă.
componențe materiale- legiuitorul descrie latura obiectivă a componenței nu doar cu ajutorul
descrierii faptei prejudiciabile (acțiune/inacțiune), dar și apelând la semnele ce caracterizează
urmarea prejudiciabilă a faptei date.
componențe formal-reduse- o modalitate a componenței formale. Legiuitorul include în latura
obiectivă nu doar descrierea faptei prejudiciabile, dar și pericolul real de survenire a urmărilor
prejudiciabile concrete, aceste urmări, însă, nereprezentând semnul de bază principal al acestei
componențe de infracțiune.

1.3. Pensionarul Marinovici a telefonat la Casa teritorială de pensii şi a comunicat că în cazul în care
nu-i va fi plătită restanţa la pensie el va arunca în aer sediul acestei instituţii.În realitate însă
Marinovici nu intenţiona să-şi realizaza intenţia, nu dispunea de nici un fel de substanţe explozive şi
nici nu avea posibilitatea să le fabrice în vreun fel.
Se conţin oare în acţiunile lui Marinovici semnele unei componenţe a infracţiunii? Argumentaţi
răspunsul. (7 puncte)
În acțiunile lui Marinovici se conțin semnele compenței de infracțiune prevăzute la art. 281 CP-
Comunicarea mincinoasă cu bună știință dp actul de terorism.

Ob jur special- relațiile sociale cp la neadmiterea comunicării mincinoase cu bună știință dp actul de
terorism.
Fapta prejudiciabilă- acțiunea de comunicare mincinoasă dp pregătirea unei explozii care periclitează
viața oamenilor, cauzează daune în proporții mari sau alte urmări grave. Este o prezentare vădit falsă
a realității.
Urmarea prejudiciabilă: dezorganizarea activității instituțiilor, antrenarea geniștilor, specialiștilor,
ofițerilor de UP șamd.
Timpul, locul și metoda sunt variate, dar nu sunt semne esențiale.
Motivele pot fi diferie: răzbunarea, interesul material etc.
Scopul: dezorganizarea activității instituțiilor, atingerea anumitor foloase etc.

Responsabilitatea subiectului. Vârsta- de la 14 ani.

Subiectul II: Procedeele probatorii

2.1Relataţi despre măsura specială de reţinere, cercetare, predare, percheziţie de ridicare a
trimiterilor poştale. (3 puncte)
În Codul de procedură penală măsura specială de reţinere, cercetare, predare, percheziţie de ridicare
a trimiterilor poştale va fi efectuata cu autorizarea judecătorul de instrucţie, la demersul procurorului.
(1) Dacă există temeiuri rezonabile de a presupune că trimiterile poştale primite sau expediate de
către bănuit, învinuit pot conţine informaţii ce ar avea importanţă probatorie în cauza penală pe una
sau mai multe infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave şi dacă prin alte procedee
probatorii nu pot fi obţinute probe, organul de urmărire penală este în drept să reţină, să cerceteze, să
predea, să percheziţioneze sau să ridice trimiterile poştale ale persoanelor indicate.
(2) Pot fi reţinute, cercetate, predate, percheziţionate sau ridicate următoarele trimiteri poştale:
scrisori de orice gen, telegrame, radiograme, banderole, colete, containere poştale, mandate poştale,
comunicări prin fax şi prin poşta electronică.
(3) Procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală întocmeşte o ordonanţă despre
reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţionarea sau ridicarea trimiterilor poştale, pe care o prezintă
judecătorului de instrucţie. În ordonanţă trebuie să fie indicate: motivele dispunerii reţinerii,
cercetării, predării, percheziţionării sau ridicării trimiterilor poştale, denumirea instituţiei poştale
asupra căreia se pune obligaţia de a reţine trimiterile poştale, numele şi prenumele persoanei sau
persoanelor ale căror trimiteri poştale trebuie să fie reţinute, adresa exactă a acestor persoane, genul
de trimiteri poştale care se reţin, se cercetează, se predau, se percheziţionează sau se ridică şi durata
măsurii. Durata de autorizare a măsurii se prelungeşte în condiţiile prezentului cod.
(4) Ordonanţa cu privire la reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţionarea sau ridicarea
trimiterilor poştale cu autorizaţia respectivă se transmite şefului instituţiei poştale, pentru care
executarea acestei ordonanţe este obligatorie.

2.2. Comparaţi măsura specială reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţia de ridicarea trimiterilor
poştale de măsura specială monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice.
(5 puncte)
Monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor
telegrafice şi electronice
(1) Monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice şi a altor comunicări
constă în accesul şi verificarea fără înştiinţarea expeditorului sau destinatarului a comunicărilor ce au
fost transmise instituţiilor care prestează servicii de livrare a corespondenţei electronice sau a altor
comunicări şi a apelurilor de primire şi ieşire ale abonatului.
(2) Monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice se dispune dacă sînt
temeiuri verosimile de a presupune că acestea conţin sau pot conţine informaţii despre circumstanţele
faptei care urmează a fi probate.
(3) Instituţiile care prestează servicii de livrare a corespondenţei electronice, a apelurilor de intrare
şi ieşire sau a altor comunicări informează ofiţerul de urmărire penală sau procurorul despre aflarea
în posesia lor a comunicărilor ce urmează a fi supuse verificării. Ofiţerul de urmărire penală sau
procurorul ia cunoştinţă imediat, dar nu mai tîrziu de 48 de ore din momentul recepţionării
informaţiei, de conţinutul comunicării şi adoptă o decizie privind ridicarea acesteia sau transmiterea
ei pentru livrare ulterioară, cu fotografierea, copierea sau fixarea prin alt mijloc tehnic a conţinutului
comunicării.
(4) Ridicarea conexiunilor se va efectua în cazul în care există temei de a considera că pentru
procesul de administrare a probelor originalul va avea o importanţă mai mare decît copia sau fixarea
vizuală.
2.3. Modelaţi o situaţie de neproporţionalitate a masurii de reţinere şi ridicare a trimiterilor
poştale. (7 puncte)
Prin ordonanța întocmită de procurorul P.I. și autorizația judecătorului de instrucție V.T, toate
trimiterile poștale(scrisori, telegrame, radiograme, banderole, colete, containere poştale, mandate
poştale, comunicări prin fax şi prin poşta electronică) ale bănuitului A.B. au fost supuse reţinerii,
cercetării, predării, percheziţionării și ridicării pe durata efectuării urmăririi penale asupra cauzei
penale pornite împotriva sa în conformitate cu art.187 CP- Jaful Drept temeiuri rezonabile
procurorul a indicat că este în drept a limita corespondenţa bănuitului în interesul efectuării corecte și
depline a urmăririi penale, precum în interesul securităţii şi al menţinerii ordinii în locul de reținere.
O altă speta dse refera la faptul ca a savarsit

Test nr. 11

Sub. 1. Participatia: notiune, trasuturi

[Link] formele pluralitatii de infractori.

Prin pluralitate de infractori se î nţ elege situaţ ia î n care un număr (o for- maţ iune) de două sau mai
multe persoane au săvârș it, prin eforturi conjugate, aceeaș i infracţ iune.

Pluralitatea de infractori se poate realiza sub trei forme: pluralitatea naturală (necesară),
pluralitatea constituită (legală) ș i pluralitatea ocazională (participaţ ia penală).

Pluralitatea naturalăeste o formă a pluralităţ ii de infractori ce apare î n cazul unor infracţ iuni care,
prin natura lor, nu pot fi săvârș ite decât de mai multe persoane.
Pluralitatea constituităeste o formă a pluralităţ ii de infractori creată prin asocierea mai multor
persoane î n vederea săvârș irii de infracţ iuni. Spre deosebire de celelalte forme ale pluralităţ ii de
infractori, pluralitatea constituită se creează prin simpla grupare a mai multe persoane, indiferent
dacă această asociere a fost sau nu urmată de contribuţ ia fiecăreia dintre persoanele participante la
săvârș irea uneia dintre infracţ iunile proiectate.

Pluralitatea ocazională (participaţ ia penală) este acea formă a plurali- tăţ ii de infractori care se
exprimă printr-o infracţ iune ce poate fi săvârș ită, î n mod natural, de o singură persoană, iar î n cazul
infracţ iunilor cu plura- litate naturală ori constituită din subiecţ i activi de două sau mai multe per-
soane, a fost totuș i săvârș ită de două persoane sau, respectiv, de un număr de persoane mai mare
decât cel necesar potrivit naturii faptei.

[Link] trasaturile participatiei.

Astfel, î n urma analizei art. 41 din CP al RM, putem deduce următoarele trăsături ale participaţ iei
penale:

– pluralitatea de subiecte;
– activitatea î n comun a participanţ ilor la infracţ iune;
– unitatea intenţ iei;
– cooperarea doar la o infracţ iune intenţ ionată.

Pluralitatea de subiecte presupune că la săvârș irea infracţ iunii trebuie să participe două sau mai
multe persoane.
Participarea la infracţ iune a două sau mai multe persoane î nseamnă că cel puţ in două persoane
săvârș esc fapta prejudiciabilă. Doar solidaritatea internă cu infracţ iunea î ncă nu î nseamnă
participarea la ea.

Participanţ i la infracţ iune sunt consideraț i persoanele responsabile ce au vârsta prevăzută de legea
penală (art. 21 din CP al RM). Nu formează parti- cipaţ ie săvârș irea î n comun a infracţ iunii de către
două persoane, una dintre care este iresponsabilă sau n-a atins vârsta răspunderii penale, deoarece
aces- tea din urmă nu pot fi subiecţ i ai infracţ iunii27.

Altă condiţ ie obligatorie a participaţ iei este activitatea î n comun a parti- cipanţ ilor la infracţ iune.

În art. 41 din CP al RM se subliniază că participaţ ia este “cooperarea ... a două sau mai multor
persoane la săvârș irea unei infracţ iuni...”. Termenul “cooperare” include î n sine “participarea
î mpreună cu cineva la realizarea unei acţ iuni; colaborare”29. Cooperarea presupune că făptuitorii, î n
legătură reciprocă, săvârș esc fapte prejudiciabile ș i provoacă î n comun daune valorilor sociale.
 Numai activitatea infracţ ională î n comun a câteva persoane creează o modalitate calitativ nouă de
pricinuire a daunei obiectului ocrotit de lege (comparativ cu infracţ iunea săvârș ită de o singură
persoană) ș i dă temei de a o examina ca participaţ ie (spre deosebire de pluralitatea de infracţ iuni,
săvârș ite chiar î n unul ș i acelaș i timp ș i î ndreptate asupra unuia ș i aceluiaș i obiect)30.

Unitatea intenţ iei este o condiţ ie subiectivă a participaţ iei penale. Potrivit art. 41 din CP al RM, se
consideră participaţ ie cooperarea cu intenţ ie a două sau mai multe persoane la săvârș irea unei
infracţ iuni intenţ ionate. Aș adar, î n lege se subliniază că pentru latura subiectivă a participaţ iei este
obligatorie prezenţ a intenţ iei.

În ce priveș te cooperarea comună doar la o infracţ iune intenţ ionată, suntem de părerea că nu î n

Deci î n prezent legislaţ ia î n vigoare prevede că, î n cazul săvârș irii de către câteva persoane a unei
infracţ iuni din imprudenţ ă, fiecare dintre participanţ i poartă răspundere doar pentru acţ iunile sale
independent de activitatea celui- lalt. Participaţ ia este recunoscută ca posibilă doar atunci când două
sau mai multe persoane acţ ionează intenţ ionat. Participaţ ie nu există dacă măcar unul dintre
participanţ i acţ ionează din imprudenţ ă sau, mai cu seamă, dacă toţ i participanţ ii acţ ionează din
imprudenţ ă.

[Link] asupra conditiilor in care are loc aplicarea pedepsei penale pentru participatie.
Articolul 83. Aplicarea pedepsei pentru participaţie
Organizatorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune, prevăzută de legea penală, săvîrşită cu
intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine
cont de contribuţia fiecăruia la săvîrşirea infracţiunii, precum şi de prevederile art.75.
Articolul 75. Criteriile generale de individualizare

a pedepsei
(1) Persoanei recunoscute vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă
echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu
dispoziţiile Părţii generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, instanţa
de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvîrşite, de motivul acesteia, de persoana celui
vinovat, de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influenţa pedepsei
aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei
acestuia.
(2) O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvîrşirea
infracţiunii, se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blîndă, din numărul celor menţionate,
nu va asigura atingerea scopului pedepsei.
(3) Pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, pedeapsa se aplică
minorului numai dacă se apreciază că luarea măsurii cu caracter educativ nu este suficientă pentru
corectarea minorului.
Sub. 2 Corpuri delicte

2.1 Definiti notiunea de corp delict si identificati conditiile de recunoastere a obiectelor drept
corp delict.
1)Corpuri delicte sînt recunoscute obiectele în cazul în care există temeiuri de a presupune că ele au
servit la săvîrşirea infracţiunii, au păstrat asupra lor urmele acţiunilor criminale sau au constituit
obiectivul acestor acţiuni, precum şi bani sau alte valori ori obiecte şi documente care pot servi ca
mijloace pentru descoperirea infracţiunii, constatarea circumstanţelor, identificarea persoanelor
vinovate sau pentru respingerea învinuirii ori atenuarea răspunderii penale.
Obiectul se recunoaşte drept corp delict prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin
încheierea instanţei de judecată şi se anexează la dosar.
Obiectul poate fi recunoscut drept corp delict în următoarele condiţii:
1) dacă, prin descrierea lui detaliată, prin sigilare, precum şi prin alte acţiuni întreprinse imediat
după depistare, a fost exclusă posibilitatea substituirii sau modificării esenţiale a particularităţilor şi
semnelor sau a urmelor aflate pe obiect;
2) dacă a fost dobîndit prin unul din următoarele procedee probatorii: cercetare la faţa locului,
percheziţie, ridicare de obiecte, precum şi prezentat de către participanţii la proces, cu ascultarea
prealabilă a acestora.

2.2. Stabiliti similtitudini si deosebiri intre corpurile delicte si documente.

Deosebiri: Corpurile delicte constituie o sursă iniţială referitor la circumstanţele care trebuie
dovedite (spre exemplu, un document fals). Documentele conţin date care pot fi recunoscute ca probe
derivate.

În cazurile în care documentele conţin cel puţin unul din elementele menţionate în art.158, acestea se
recunosc drept corpuri delicte.

Corpurile delicte cuprind obiectele folosite de catre infractor la savirsirea faptei incriminate, cum ar
fi: arma, substantele explozibile, mijloacele de transport etc, iar documentele ar reprezenta mai
degraba niste acte care ar contine date importante pentru solutionarea corecta a cauzei penale.

Documente in calitate de probe pot fi actele care au un suport material, avind o forma
scrisa,electronica etc., pe cind daca ar fi sa ne referim la corpurile delicte acestea nu necesita
prezenta obligatorie a formei scrise.

Documentele se prezintă de către persoanele fizice şi juridice la demersul organului de urmărire

penală făcut din oficiu sau la cererea altor participanţi la proces ori la demersul instanţei făcut la
cererea părţilor, precum şi de către părţi în cadrul urmăririi penale sau în procesul judecării cauzei.
În cazul în care documentele în original sînt necesare pentru evidenţă, rapoarte sau în alte scopuri
legale, acestea pot fi restituite deţinătorilor, dacă este posibil fără a afecta cauza, copiile de pe
acestea păstrîndu-se în dosar.
Asemanari: mijloace de proba, se anexeaza la dosar, circumstanţe care au importanţă pentru cauză,
documentele pot constitui corpuri delicte.

2.3. Evaluati garantiile procedeelor probatorii prin care se pot obtine corpurile delicte.
Organul de urmărire trebuie să dovedească că baniii şi alte lucruri de valoare au fost obţinute pe cale
ilegală. Argumentele prezentate de către învinuire trebuie să respingă orice alt argument privind
provenienţa acestor valori (spre exemplu, prin dovedirea necorespunderii valorii bunurilor cu
veniturile legale ale persoanei).Certificatele care confirmă dreptul la hârtiile de valoare sunt corpuri
delicte numai în cazul când acestea au fost falsificate.

1. În unele cazuri este necesar de a efectua expertiză pentru a constata dacă obiectele date au
atribuţie la cauza penală, sau examinarea acestora de către specialist, sau prezentarea spre
recunoaştere. După efectuarea acestor acţiuni procesuale printr-o ordonanţă obiectele sunt
recunoscute în calitate de corpuri delicte.
2. Emiterea ordonanţei este obligatorie în toate cazurile şi aceasta este o condiţie de admisibilitate a
probei. În situaţia când nu a fost emisă o ordonanţă, proba dată este inadmisibilă şi necesită a fi
respinsă de către instanţă. În cadrul judecării cauzei părţile pot prezenta corpuri delicte.
3. În asemenea situaţii instanţa printr-o încheiere le anexează la dosar.
Obiectul trebuie să fie descris detaliat în procesul verbal de efectuare a acţiunilor procesuale
enumerate. În descriere îndeosebi trebuie de atras atenţie asupra semnelor particulare ale obiectelor şi
asigura posibilitatea de a identifica obiectul din rândul altor obiecte omogene (spre exemplu,
numărul aparatajului sau a armei etc.). Obiectele ridicate sunt sigilate în dependenţă de volumul şi
genul lor.

În cazul când părţile prezintă un obiect considerând că acesta poate fi recunoscut în calitate de corp
delict este obligatoriu în prealabil de a audia părţile în calitatea pe care o poartă aceştia în proces (fie
bănuit, învinuit, inculpat, fie victimă sau parte vătămată, parte civilă, parte civilmente responsabilă).
Pot prezenta obiecte şi alţi subiecţi procesuali, cum ar fi martorul.

În toate cazurile la audierea participanţilor este necesar de a constata provenienţa obiectului,

modalitatea prin care obiectul a ajuns în posesia persoanei, faptul dacă obiectul nu a suferit unele
modificări, cât şi alte împrejurări care ar confirma autenticitatea obiectului. În situaţia când
apărătorul prezintă un obiect, acesta nu se audiază după regula audierii bănuitului, învinuitului, părţii
vătămate, a martorului şi altor, dar în cererea pe care o înaintează apărătorul privind anexarea la
dosar a obiectului, trebuie să indice toate aceste împrejurări. Dacă este necesar organul de urmărire
sau instanţa cere de la apărător lămuriri suplimentare. În cazul când se constată pertinenţa obiectului
la cauza penală acesta trebuie anexat printr-o ordonanţă la dosar. Respingerea cererii de a anexa la
dosar a obiectului în calitate de corp delict poate fi doar în cazuri excepţionale, însă participanţii au
dreptul de a cere anexarea la dosar a obiectului în orice altă fază a procesului.
 Test 12
Sub. 1. Traficul de copii

[Link] despre ipotezele specificate la lit. e 1) alin (3) art. 206 Cp RM: „săvârșite asupra
copilului care se afla la ingrijirea, sub ocrotirea, sub protectia, la educarea sau la
tratamentul faptuitorului”.
Victima se află în îngrijirea făptuitorului atunci când acesta are obligaţia contractuală sau morală
sa acorde victimei asistenţă socială, ori, în virtutea relaţiilor de rudenie, are îndatorirea legală să
îngrijească victima. îngrijirea presupune obligaţia de a acorda ajutor şi asistenţă curentă unei
persoane aflate în nevoie din cauza vârstei, stării de sănătate, absenţei persoanelor care au această
obligaţie potrivit legii etc.

Victima se află sub ocrotirea făptuitorului atunci când ultimul are calitatea de tutore sau de
curator în raport cu victima, sau când făptuitorul şi-a asumat în fapt sarcina de a ocroti un minor.

Victima se află sub protecţia făptuitorului în cazul în care este privată în mod legal de libertate
(de exemplu, se află într-o instituţie de reeducare), iar cel care a săvârşit trafic de copii are obligaţia
de a o păzi şi supraveghea.

Victima se află la educarea făptuitorului atunci când acesta face parte din rândul cadrelor
didactice sau al personalului pedagogic, fie că este o persoana angajată de către părinţii victimei,
pentru educarea şi instruirea acesteia. Obligaţia de educare revine cadrelor didactice de orice grad şi
specialitate şi personalului didactic auxiliar, inclusiv persoanelor care sunt angajate în particular
pentru anumite activităţi instructiv-educative.

în fine, victima se află (la tratamentul făptuitorului atunci când acesta din urmă face parte din
personalul medical, aplicând îngrijirea medicală faţă de victimă în instituţiile medicale sau la
domiciliu.

[Link] care trebuie sa fie calificarea in cazul in care violenta, aplicata in legatura cu
traficul de copii, se concretizeaza in vatamarea intentionata grava a integritatii corporale
sau a sanatatii.,
La lit. a) din alin. (2) al art. 206 din CP al RM, acţ iunea adiacentă constă î n aplicarea
violenţ ei fizice sau psihice asupra copilului. Noţ iunile de violenţ ă fizică ș i violenţ ă psihică au fost
analizate anterior. În contextul modalităţ ii examinate, prin “violenţ ă fizică” se are î n vedere
vătămarea intenţ ionată uș oară a integrităţ ii corporale sau a sănătăţ ii, maltratarea intenţ ionată sau alte
acte de violenţ ă. Calificarea se va face in baza art. 206, alin 3 lit e, soldate cu vatamarea grava a
integritatii corporale sau cu o boala psihica a copilului, cu decesul sau sinuciderea acestuia.

Dupa teoria dreptului penal violenta iclude toate tipurile de vatamari – usoara, Medie si
grava. Insa in practica, notiunea de violenta include doar vatamarea usoara a integritatii corporale
sau a sanatatii, iar vatamarea grava si medie daca nu este circumstanta agravanta atunci nu este
inclusa in notiunea de violenta.
 1.3. Estimati care sunt efectele pozitive și/sau negative ale completarii prin Legea nr 157 din 26.
07. 2018 a alin (1) art 206 cu litera i) care are urmatorul continut: „folosirii in calitate de
mama surogat ori in scop de reproducere.”
Sunt de parerea ca, nu este necesar de a completa alin (1) art 206 cu litera i) care are urmatorul
continut: „folosirii in calitate de mama surogat ori in scop de reproducere, deoarece, obiectul
material al infractiunii traficul de copii este copilul, insa daca sa ne referim la calitatea de mama
surogat, nu este protejat copilul, intrucit acesta nu exista si de aici ar reesi faptul ca legea penala ar
proteja embrionul(fatul) si nu copilul.

Insa avind in vedere relatiile de familie, in unele state este reglementata institutia din dreptul
familiei- mama surogat care protejeaza embrionul in calitate de victima a infractiunii.

In opinia mea, ar fi binevenit de inclus aliniatul respectiv in cadrul infractiunii trafic de fiinte umane,
deoarece, insasi mama surogat-femeia reprezinta victima infractiunii resprective care prin
mododalitatile normative de constringere fizica sau psihica sau profitind de situatia materiala precara
a victimei ar avea un consimtamint nebenevol, fiind influentata de situatia vulnerabila in care se afla
victima.

O alta parere - „În redacţia actuală a Codului penal, articolul 206 nu prevede sancționarea exploatării
fetelor minore pentru utilizarea lor în calitate de mame-surogat. Luând în considerare faptul că
această faptă este specifică traficului de ființe umane, se propune includerea prevederilor respective
și în art.206 CP RM‖. Suntem de acord cu o asemenea completare a alin.(1) art.206 CP RM. În cazul
infracțiunii prevăzute la art.206 CP RM, victimă este persoana care la momentul săvârşirii
infracţiunii nu a atins vârsta de 18 ani. Este posibil ca o asemenea victimă, care își poate exercita
funcția reproductivă, să fie folosită de făptuitor ca mamă-surogat. Or, noțiunea de mamă-surogat
apare în contextul concepției de maternitate de substituţie care dă speranţe de a fi mame femeilor
care fizic nu sunt apte a naşte copii. În Principiile enunțate în raportul Comisiei ad-hoc de experți
privind progresele înregistrate în științele biomedicale [6], se explică: „Mamă-surogat este femeia
care poartă un copil pentru o altă persoană și care a fost de acord înainte de sarcină să predea copilul
după naștere acelei persoane‖. Drept urmare, susținem suplimentarea listei de scopuri ale infracțiunii
specificate la art.206 CP RM cu scopul de utilizare a victimei în calitate de mamă-surogat.

Sub. 2 Interceptarea si inregistrarea comunicarilor

2.1. Descrieti procedura de interceptare a comunicarilor.
1) Art. 1328 (1) Efectuarea şi certificarea interceptăriişi înregistrării comunicărilor
Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor presupun folosirea unor mijloace tehnice prin intermediul cărora
se poate afla conţinutul unor convorbiri între două sau mai multe persoane, iar înregistrarea acestora
presupune stocarea informaţiilor obţinute în urma interceptării pe un suport tehnic.

2.2. Analizati constatarile CtEDO in cauza Iordachi ș.a vs Moldova.

2.2. Аnаlizаţi constаtările CtEDO în cаuzа Iordаchi ş.а. vs Moldovа.
În cauza Iordachi c. Moldovei Curtea Europeană a constatat anumite dificiențe în materie de
interceptare, fapt ce a condiționat modificarea legislației naționale. Așadar Curtea a constatat că
comunicaţiile telefonice, din speță, se includ în noţiunea de „viaţă privată” şi „corespondenţă” în
sensul art. 8. Curtea acceptă că o persoană, în anumite condiţii, poate să fie victima unei
 încălcări prilejuite de simpla existenţă a unor măsuri secrete sau a legislaţiei care permite măsuri
secrete, fără a fi nevoită să arate că astfel de măsuri i-au fost aplicate [Link] mai
subliniază că acolo unde un stat membru instituie supraveghere secretă fără ca persoanele
supravegheate să cunoască acest lucru, art. 8 poate fi în mare măsura redus la o nulitate. Este
posibil ca într-o astfel de situaţie un individ să fie tratat în mod contrar art. 8, sau chiar de a fi
lipsit de dreptul acordat de acest articol, fără a fi conştient de aceasta şi, prin urmare, fără a
putea obţine o despăgubire, fie la nivel naţional, sau înaintea instituţiilor Conven- ţiei. Curtea
constată că este inacceptabil ca asigurarea de a beneficia de un drept garantat de Convenţie să
fie astfel îndepărtată prin simplul fapt că persoana în cauză este în necunoştinţa încălcării
acestuia. Dreptul de a recurge la Comisia pentru persoane potenţial afectate de supravegherea
secretă trebuie să se facă în baza art. 25 pentru că altfel art. 8 riscă să devină nul. Inter alia
Curtea a statuat că: „Previzibilitztea, în special, în contextul măsurilor secrete de supraveghere,
cum ar fi interceptarea comunicaţiilor, nu presupune că o persoană ar trebui săfie capabilă să
prevadă, atunci cînd autorităţile sunt susceptibile de a intercepta comunicaţiile sale, astfel încît
aceasta să poată să îşi adapteze în consecinţă conduita. Totuşi, în cazul în care o putere investită
de executiv este exercitată în secret, riscurile privind existenţa unui arbitrariu sunt evidente. Prin
urmare, este esenţial să se prevadă cu claritate, normele cu privire la interceptarea convorbirilor
telefonice, în special în cazul cînd tehnologia utilizată este din ce în ce mai sofisticată. Legea
internă trebuie să indice scopul oricărei libertăţi de acţiune conferită autorităţilor competente,
precum şi modul de exercitare a acesteia în vederea acordării fiecărui individ a unei protecţii
împotriva ingerinţei [Link] a constatat că legislaţia existentă înainte de 2003 nu era
clară şi nici nu îndeplinea condiţiile minime de siguranţă stabilite în jurisprudenţa Curţii. Curtea,
de asemenea, a observat că legislaţia în cauză nu prevede în mod clar o limitare în timp a unei
măsuri de autorizare a interceptăriicomunicaţiilor telefonice. Deşi Codul de procedură penală
impune o limitare de şase luni nu există prevederi în legisla- ţie care ar împiedica autorităţile de
urmărire penală să încerce şi să obţină un nou mandat de interceptare după expirarea termenului
stabilit de şase luni. S-a mai stabilit că posibilitatea de a controla sistemul de supraveghere
secret o are Parlamentul, care îşi exercită această atribu- ţie printr-o comisie de specialitate (pct.
18 din Legea cu privire la activităţile operaţionale de investigaţie). Cu toate acestea, modul în
care Parlamentul exercită controlul nu este prevăzut de lege şi Curţii nu i-a fost prezentată nici o
dovadă care să arate că există o procedură care să reglementeze activitatea Parlamentului în
legătură cu aceast aspect.În concluzie, Curtea a considerat că în Republica Moldova, legea nu
prevede o protecţie adecvată împotriva abuzului de putere de către stat în domeniul de
interceptare a comunicaţiilor telefonice. Ingerinţa în exercitarea drepturilor reclamanţilor nu a
fost aşadar prevăzută“de lege”. Ca o reacție la Hotărîrea CtEDO în cauza Iordache autoritîțile
moldovenești au modificat CPP prin întroducerea unui șir de articole care au ca scop
reglementarea aplicării mă- surilor speciale de investigație în procedura penală. Efectuarea
procedurilor de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice,
telegrafice, electronice sunt reglementate de art.132/8 – art.132/11 CPP
2.3. Modelati o situatie in care s-ar refuza autorizarea interceptarii si inregistrarii comunicarilor.
Situatia in care solicita interceptarea avocatului X cu clientul sau Y ce este invinuit pentru savarisirea
infractiunii de omor.

Test 13
Sub. 1. Obiectul infractiunii
[Link] obiectul material al infractiunii.
Obiectul material constă î n lucrul, bunul sau persoana fizică contra sau î mpotriva cărora s-a î ndreptat
acţ iunea sau inacţ iunea incriminată. El este î ntâlnit numai la infracţ iunile materiale. Infracţ iunile care
au obiect material sunt infracţ iuni de rezultat15(de ex.: omorul (art. 145); distrugerile (art. 197, 198);
vătămările (art. 151-153); furtul (art. 186) etc.), iar cele care nu au astfel de obiect material sunt
infracţ iuni de pericol, de punere î n primejdie, formale (de ex.: calomnierea (art.304); insultarea (art.
366); ameninţ area (art. 367)).
În cazul infracţ iunilor care au un obiect material, absenţ a acestuia duce la inexistenţ a infracţ iunii.

[Link] modalitatile obiectului juridic al infractiunii.

Obiectul juridic general este format din totalitatea relaţ iilor ș i valorilor sociale ocrotite prin normele
dreptului penal. S-a reproș at acestei categorii de obiect că este prea generală ș i nu foloseș te nici
teoriei ș i nici practicianului14.
Obiectul juridic generic (de grup) este constituit dintr-un grup de valori sociale de aceeaș i natură,
ocrotite prin normele dreptului penal, care pot fi le- zate numai prin anumite acţ iuni (inacţ iuni).
Obiectul juridic generic (de grup) este tocmai criteriul care a servit legiuitorului la clasificarea
infracţ iunilor din Partea specială a Codului penal.
Obiectul juridic special (specific) constă din valoarea contra căreia se î n- dreaptă nemijlocit acţ iunea
(inacţ iunea) prevăzută de legea penală, valoare ca- racterizată prin anumite trăsături proprii, speciale,
care servesc la individuali- zarea unei infracţ iuni din cadrul aceleiaș i grupe.
Obiectul juridic principal ș i obiectul juridic secundar (adiacent) î n literatu- ra juridică de specialitate
constituie un obiect juridic complex, care este spe- cific numai infracţ iunilor complexe. Prin obiect
juridic principal se î nţ elege valoarea ș i relaţ iile sociale î mpotriva cărora se î ndreaptă fapta
prejudiciabilă, ș i care sunt apărate prin incriminarea acţ iunii principale din cadrul unei in- fracţ iuni
complexe. Prin obiect juridic secundar (adiacent) se î nţ elege valoarea ș i relaţ iile sociale
corespunzătoare acesteia, î mpotriva cărora se î ndreaptă fap- ta prejudiciabilă, ș i care sunt apărate
prin incriminarea acţ iunii secundare sau adiacente din cadrul unei infracţ iuni complexe.

[Link].
Obiectul material al infractiunii il reprezinta corpul persoanei, insa prin actiunile faptuitorilor de a-l
omorî pe Ion Cretu au ucis o alta persoana. Legea nu ocroteste viata unei persoane concrete ci viata
orcui, astfel in aceste conditii faptuitorii sunt in eraoarea in persoana.
1) Calificarea faptei se va face in baza concursului real intre art. 145 alin 2 lit i si 186 alin 2 lit b.
2) Intr-o alta situatie, calificarea se va face in baza art 145 alin 2 lit i si art. 27 + art. 186 alin 2 lit b
CP RM.

Sub. 2 Retinerea
2.1. Definiti notiunea si scopul retinerii.
Constituie reţinere privarea persoanei de libertate, pe o perioadă scurtă de timp, dar nu mai mult de
72 de ore, în locurile şi în condiţiile stabilite prin lege scopul-pentru aducerea fortata la organele de
urmarire penala.
2.2. Determinati particularitatile retinerii unui banuit minor.
2) Reţinerea minorului nu poate depăşi 24 de ore. În cazul reţinerii minorului, persoana care
efectuează urmărirea penală este obligată să comunice imediat aceasta procurorului şi părinţilor
minorului sau persoanelor care îi înlocuiesc. Audierea are loc nu mai mult de 4 ore pe zi.
Prezenta psihopedagogului.

1. Punctul 15 al Recomandării Rec 2003 (20) stabileşte că în cazul în care minorii se află în arestul
poliţiei, se va lua în considerare statutul lor de minori, vârsta, gradul de vulnerabilitate şi de
maturitate. Ei trebuie informaţi despre drepturile şi garanţiile lor în mod prompt şi într-o manieră
foarte accesibilă.

2. Articolul 477 stabileşte unele cerinţe speciale la reţinere sau la aplicarea măsurii preventive faţă
de minor.
a) reţinerea sau arestarea poate avea loc doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni grave, deosebit de
grave sau excepţional de grave.
b) Existenţa unei infracţiuni grave , deosebit de grave sau excepţional de grave, nu determină în
mod automat aplicarea reţinerii sau arestării. Este necesar ca persoana care efectuează reţinerea
sau judecătorul de instrucţie care determină arestarea să constate că o asemenea situaţie poate fi
recunoscută ca situaţie excepţională şi lăsarea în libertate a minorului poate determina comiterea
altor infracţiuni, ascunderea persoanei, influenţarea asupra stabilirii adevărului etc.

2.3. Estimati corespunderea legislatiei nationale standardelor CEDO in materia retinerii,

inclusiv in ce priveste „suspiciunea rezonabila”.
2.1. Estimаţi corespundereа legislаţiei nаţionаle stаndаrdelor CEDO în mаteriа reţinerii,
inclusiv în ce priveşte „suspiciuneа rezonаbilă”.
Art. 5 § 1 c) al Convenţiei permite lipsirea de libertate a unei persoane doar dacă există o
bănuială rezonabilă că această persoană a săvîrşit o infracţiune. Bănuiala rezonabilă presupune
existenţa faptelor sau a informaţiilor care ar convinge un observator obiectiv că persoana în
cauză ar fi putut săvîrşi infracţiunea. Faptul că o bănuială este presupusă cu bună-credinţă nu
este suficient (Muşuc v. Moldova, 6 noiembrie 2007). Ceea ce poate fi considerat „rezonabil”
depinde de toate circumstanţele cauzei (Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit, 30 august
1990). Faptele care dau naştere suspiciunii nu trebuie să fie suficiente pentru a justifica o
condamnare, şi nici chiar pentru înaintarea învinuirii, ceea ce reprezintă următorul pas al
procesului penal (Brogan ş.a. c. Regatului Unit, 29 noiembrie 1988. Prin urmare, examinînd
dacă există o bănuială rezonabilă, judecătorul de instrucţie va verifica doar dacă există probe
care ar convinge un observator obiectiv că persoana ar fi putut săvîrşi infracţiunea, şi nu dacă
persoana este vinovată de comiterea infracțiunii.
Bănuiala rezonabilă trebuie să fie bazată pe probe administrate în conformitate cu CPP. Prin
urmare, arestarea preventivă poate fi aplicată doar dacă există o bănuială rezonabilă că
bănuitul, învinuitul sau inculpatul a săvîrşit infracţiunea care formează obiectul urmăririi
penale sau judecării cauzei (în cazul inculpatului). Curtea Europeană a constatat că existat o
bănuială rezonabilă de comitere a unei infracţiuni atunci cînd: la domiciliul inculpatului s-au
găsit obiecte care aveau legătură cu infracţiunea (Oral şi Atabay c. Turciei, 23 iunie 2009, cînd
la domiciliu au fost găsite gloanţe iar persoana era suspectată că acordă susţinere unei grupări
teroriste, sau Sevk c. Turciei, 11 aprilie 2006 § 26, cînd la domiciliu au fost găsite arme iar
persoana era suspectată că este liderul unei grupări criminale); martorii şi înscrisuri indicau
prima facie asupra implicării persoanei în acţiuni criminale (Svetoslav Hristov c. Bulgariei, 13
 ianuarie 2011); inculpatul a fost indicat ca autor de către alte persoane suspectate în aceeaşi
cauză, care au dat depoziţii concordante, cînd persoana era acuzată de tentativă de uzurpare a
puterii, chiar dacă ultima susţinea că declaraţiile celorlalţi suspecţi sunt false (Muradverdiyev c.
Azerbaijanului, 9 decembrie 2010, § 51-56); procese-verbale întocmite de poliţişti care au
asistat la comiterea faptei indicau asupra persoanei, cînd veridicitatea proceselor-verbale a fost
confirmată în cadrul investigaţiei ulterioare (Medvedev c. Rusiei (dec.), 9 septembrie 2010);
declaraţii ale martorilor indicau asupra persoanei, chiar dacă ulterior au fost retrase (Talat Tape
c. Turciei, 21 noiembrie 2004, § 56-63); sau cînd informaţii operative coroborate cu plîngerea
victimei indicau asupra persoanei (Ignatenco c. Moldovei, 8 februarie 2011).

Test 14
Sub. 1 Pruncuciderea

[Link] despre timpul savârsirii infractiunii de pruncucidere.

Timpul săvârș irii infracţ iunii este un element al calificării care trebuie stabilit î n mod obligatoriu.
Acest element este caracterizat î n textul legii prin cuvintele: “î n timpul naș terii sau imediat după
naș tere”. Observăm că timpul săvârș irii infracţ iunii de pruncucidere coincide practic cu perioada î n
care copilul se consideră nou-născut. Astfel, putem deosebi două situaţ ii î n funcţ ie de timpul concret
de săvârș ire a pruncuciderii: 1) omorul copilului nou-născut săvârș it î n timpul naș terii; 2) omorul
copilului nou-născut săvârș it imediat după naș tere. Momentul iniţ ial al perioadei “î n timpul naș terii”
este momentul de î n- ceput al vieţ ii nou-născutului. Momentul final al perioadei nominalizate este
momentul î n care s-a terminat expulzarea copilului (chiar dacă nu a fost sepa rat î ncă de organismul
matern prin tăierea cordonului ombilical ș i chiar dacă nu s-a eliminat placenta).

Perioada de timp desemnată prin sintagma “imediat după naș tere” trebuie interpretată î ntr-un sens
cronologic, raportat î nsă la criterii medicale morfofi- ziologice. Astfel, momentul iniţ ial al acestei
perioade este momentul î n care s-a terminat expulzarea copilului. Momentul final al acestei perioade
este marcat de expirarea termenului de 24 de ore după î nceputul vieţ ii copilului nou-născut, adică
până când se prezumă că se menţ in î ncă semnele naș terii recente pe cor- pul copilului, precum ș i
starea de tulburare a mamei, cauzată de naș tere.

Infracţ iunea de pruncucidere este o infracţ iune materială. Ea se consideră consumată din momentul
survenirii morţ ii cerebrale a victimei.

[Link] daca este corect a se afirma ca, in contextul infractiunii prevazute la art. 147
CP RM, notiunile „făt” și „copil” se pot intersecta.

Dupa parerea mea nu este corect a se afirma ca, in contextul infractiunii prevazute la art. 147 CP
RM, notiunile „făt” și „copil” se pot intersecta, deoarece, timpul savârsirii infractiunii de
pruncucidere este considerat „in timpul nasterii” sau „imediat dupa nastere”. Legea privind drepturile
copilului, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 15.12.1994, o persoană este considerată
copil din momentul naș terii până la vârsta de 18 ani. Din aceasta rezulta ca pina la momentul nasterii
nu putem vorbi despre copil ca ipostază a persoanei; putem vorbi despre embrion sau făt, care nu
poate fi considerat persoană. Respectiv Obiectul juridic specialal pruncuciderii î l formează relaţ iile
sociale cu privire la viaţ a copilului nou-născut si nu a fatului. Momentul iniţ ial al perioadei “î n
timpul naș terii” este momentul de î nceput al vieţ ii nou-născutului. Momentul final al perioadei
nominalizate este momentul î n care s-a terminat expulzarea copilului (chiar dacă nu a fost separat
î ncă de organismul matern prin tăierea cordonului ombilical ș i chiar dacă nu s-a eliminat placenta).

[Link] daca este oportuna sau nu completarea art. 134 „Rudenia” din CP cu alin (5) care
ar avea urmatorul continut: „ In intelesul art 147 CP RM, prin „copil nou-nascut” se
intelege fatul angajat in procesul nasterii dupa a 21-a saptamana de sarcina sau copilul
nascut pe corpul caruia sunt prezente semne morfologice ale unei nasteri recente”.
Nu este oportun deoarece in cazul dat statul la moment nu protejeaza fatul dar fiinta umana, asadar in
cazul, in care exista riscul pentru viata si sanatatea mamei, (avort spontan, daun, copilul este grav
bolnav sau exista un risc iminent al mamei ca in urma purtarea sarcinii pana la sfarsit, sa intervina
decesul ei) dupa 21 de saptamani a fatului, atunci am fi in imposibilitate de a stabili pe cine
protejeaza legea penala, pe mama sau pe copil – fatul dupa 21 de saptamani.
In plus, ar exista o contradictie dintre norma legii privind drepturile copilului care determina sensul
notiunii de copil, care este de la nastere pana la varsta de 18 ani.

Sub.2 Masurile preventive

2.1. Definiti notiunea, scopul si particularitatile masurile preventive.
Art. 175 - Măsurile cu caracter de constrîngere prin care bănuitul, învinuitul, inculpatul este
împiedicat să întreprindă anumite acţiuni negative asupra desfăşurării procesului penal sau asupra
asigurării executării sentinţei constituie măsuri preventive.
Măsurile preventive sînt orientate spre a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica
bănuitul, învinuitul, inculpatul să se ascundă de urmărirea penală sau de judecată, spre aceea ca ei să
nu împiedice stabilirea adevărului ori spre asigurarea de către instanţă a executării sentinţei.

Pаrticulаritаtile
 Mаsurile preventice se dispun in cаdrul unui process penаl declаnsаt
 Mаsurile preventive se аplicа numаi bаnuitului, invinuitului si inculpаtului
 [Link] se аplicа lа oportunitаteа procurorului sаu dupа cаz judecаtorului de instructive si
instаntei de judecаtа, аvind un chаrаcter fаcultаtiv.
 [Link]. nu sunt cаrcаteristice oricаrei cаuse penаle, аvind un cаrcаter аdiаcent fаtа de
аctivitаteа procesuаlа penаlа.
 Ms preventive nu аu un cаrcter provizoriu, ele putind fi revocаte in momentul in cаre
dispаr imprejurаrile cаre аu impus luаreа аcestorа.
Lа аplicаreа ms preventive sunt prevаzute o serie de conditii ce trebuie reаlizаte cumulаtive si
existent in аceаstа privintа а unui obiect аutonomy, аuxiliаry de probаtiune ааturi de obiectul
de probаtiune аlаturi de obiectul proincipаl аl probаtiunii.

2.2. Analizati conditiile generale si speciale de aplicare a masurile preventive.

Conditii generale: Art. 176 – (1)Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori
la propunerea organului de urmărire penală, sau, după caz, de către instanţa de judecată numai în
cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul,
inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice
stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvîrşească alte infracţiuni, de asemenea ele pot fi
aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei.
(2) Arestarea preventivă şi măsurile alternative arestării se aplică numai persoanei care este
bănuită, învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, iar
în cazul existenţei unei bănuieli rezonabile privind săvîrşirea altor infracţiuni, ele se aplică
învinuitului, inculpatului care a comis cel puţin una din acţiunile menţionate la alin. (1).

Explicatii: Pentru asigurarea executării sentinţei instanţa de judecată aplică o măsură

preventivă fără existenţa unor probe care presupun posibilitatea sustragerii inculpatului
(condamnatului) de la executarea pedepsei, cu respectarea dispoziţiilor articolului 398.
Dacă pentru aplicarea măsurilor preventive neprivative de libertate, legea nu prevede condiţii
anumite legate de sancţiunea penală pentru infracţiunea săvîrşită, măsura arestării preventive şi
măsurile preventive alternative arestării pot fi aplicate numai cu condiţia că pentru infracţiunea
săvîrşită se prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani, adică de 3 ani şi mai mult.
Aplicarea arestării preventive sau a măsurilor alternative acesteia pot fi aplicate şi în cazul cînd
pentru infracţiunea săvîrşită legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mică de 2 ani, dar
cu condiţia că bănuitul, învinuitul, inculpatul se ascunde de organele de urmărire penală sau de
instanţa de judecată, a săvîrşit acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului ori a săvîrşit o altă
infracţiune cu intenţie.
Soluţionarea chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive respective, organul de
urmărire penală şi instanţa de judecată vor lua în considerare următoarele criterii complementare:
1) caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate;
2) persoana bănuitului, învinuitului, inculpatului;
3) vîrsta şi starea sănătăţii lui;
4) ocupaţia lui;
5) situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute;
6) starea lui materială;
7) prezenţa unui loc permanent de trai;
8) alte circumstanţe esenţiale.
2.3. Estimati rationamentul masurilor neprivative de libertate in contextul CEDO.

Având în vedere versiunile contradictorii asupra situaţiei de fapt, Curtea a avut de stabilit
sarcina probei cu privire la presupusa privare de libertate. Instanţa europeană a reamintit că, atunci
când analizează mijloacele de probă, aceasta adoptă standardul „dincolo de orice bănuială
rezonabilă”. Cu toate acestea, nu a fost niciodată scopul Curţii de a folosi acelaşi mod de abordare
ca sistemele jurisdicţionale care folosesc acest standard. Rolul Curţii nu este acela de a
stabili vinovăţia penală sau răspunderea civilă, ci de a hotărî asupra răspunderii Statelor semnatare,
conform Convenţiei. Curteaformulează acele concluzii care sunt, din punctul său de vedere,
susţinute de libera apreciere a tuturor mijloacelor de probă, inclusiv unele inferenţe care pot fi
extrase din situaţia de fapt, precum şi dinsusţinerile părţ[Link] de siguranta au ca
scopinlaturarea a unei stari de pericol si preintampinarea savarsiriifaptelor prevazute de legea
[Link] luarea masurilor de siguranta fata de persoanele care au comis fapte prevazutede legea
penala se urmareste atat un scop direct (imediat) cat si un scop indirect (mediat).Finalitatea
imediata (directa) a luarii oricarei masuri de siguranta este inlaturareaunei stari de
[Link] starii de pericol social presupune preexistenta acesteia, iar masura desiguranta
apare, ca un remediu, un mijloc prin care starea de pericol este inlaturata si inlocuita cu o starede
siguranta pentru ordinea de [Link] scopul imediat (direct) priveste prezentul - starea de pericol
existenta lamomentul luarii masurilor de siguranta - scopul mediat (indirect) priveste viitorul,
masurile de sigurantafiind menite a preintampina savarsirea faptelor prevazute de legea penala.
Finalitatea indirecta (mediata) se realizeaza si decurge din realizarea scopului direct(imediat),
inlaturarea starii de pericol presupune inlaturarea sau ingradirea posibilitatii de repetare
acomportamentului ilicit. Preintampinarea savarsirii de fapte prevazute de legea penala inseamna
"a pune un obstacol in calea realitatii din care decurge starea de pericol si a o impiedica sa conduca
sau sacontribuie la savarsirea unor astfel de fapte.

Test 15
Sub. 1: Participantii la infractiune
[Link] participantii la infractiune.
Participanţii
(1) Participanţii sînt persoanele care contribuie la săvîrşirea unei infracţiuni în calitate de
autor, organizator, instigator sau complice.
(2) Se consideră autor persoana care săvîrşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea
penală, precum şi persoana care a săvîrşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sînt
pasibile de răspundere penală din cauza vîrstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de
prezentul cod.
(3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvîrşirea unei infracţiuni sau a dirijat
realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie
criminală ori a dirijat activitatea acestora.
(4) Se consideră instigator persoana care, prin orice metode, determină o altă persoană să
săvîrşească o infracţiune.
(5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvîrşirea infracţiunii prin sfaturi,
indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole,
precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau
instrumentele de săvîrşire a infracţiunii, urmele acesteia sau obiectele dobîndite pe cale criminală
ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte.
(6) Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii.
[Link] particularitatile rapunderii penale a participantilor la infractiune in cazul
excesului de autor.
Se consideră exces de autor săvârşirea de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost
cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. Pentru excesul de autor, ceilalţi participanţi nu sunt
pasibili de răspundere penală.

Excesul de autor este o formă specifică de săvârşire a infracţiunii de către unul sau mai mulţi
participanţi şi constă în faptul că el (ei) săvârşesc activităţi infracţionale care nu au fost cuprinse de
intenţia celorlalţi participanţi.
Dacă un grup de persoane, în urma înţelegerii prealabile, a avut drept intenţie săvârşirea unui furt sau
a unui jaf, iar unul dintre participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice violenţa periculoasă pentru
viaţa şi sănătatea victimei, acţiunile acestuia vor fi încadrate în infracţiunea de tâlhărie, iar acţiunile
celorlalţi participanţi vor fi încadrate drept furt sau jaf, cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit
la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de acţiuni violente pentru a-şi însuşi averea victimei

Persoanele care au participat împreună la săvârşirea infracţiunii nu vor răspunde pentru acţiunile
unuia dintre participanţi, care a mai săvârşit o faptă neprevăzută în înţelegerea prealabilă dintre
participanţi şi fără contribuţia lor.

Persoana care a cauzat victimei, în timpul unui atentat concomitent al mai multor persoane, o daună
mai mică decât consecinţele infracţionale mai grave, survenite ca urmare a acţiunilor altor
participanţi la infracţiune, poate fi considerată coautor la infracţiunea cu consecinţe infracţionale mai
grave doar în cazul în care ea a avut intenţia atingerii acestor consecinţe mai grave.
Excesul de autor poate fi de 2 categorii:

2. Exces de autor cantitativ – are loc cînd executorul săvîrşeşte o infracţiune omogenă cu
infracţiunea care trebuia săvîrşită conform intenţiei coparticipanţilor. Exemplu: instigatorul
determină pe autor la furt, iar autorul comite jaf.
3. Exces de autor calitativ – are loc atunci cînd executorul săvîrşteşte acţiuni neomogene cu acelea
la care a fost instigat sau la care i-a fost acordat ajutor de către coparticipanţi. Exemplu: un grup
a avut scopul de a fura un bun dintr-o casă, dar autorul în acel timp săvîrşeşte viol. În acest caz,
autorul răspunde pentru viol, iar ceilalţi participanţi răspund pentru intenţia pe care au avut-o, şi
anume sustragerea bunurilor.
[Link] conditiile in care participantii pot fi liberati de raspundere penala in legatura cu
renuntarea de buna voie la savâsirea infractiunii.
Se consideră renunţare de bună voie la săvîrşirea infracţiunii încetarea de către persoană a
pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit spre săvîrşirea
infracţiunii, dacă persoana era conştientă de posibilitatea consumării infracţiunii.

(2) Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiune dacă ea, benevol şi
definitiv, a renunţat la ducerea pînă la capăt a acesteia.

(3) Persoana care a renunţat de bună voie la ducerea infracţiunii pînă la capăt este supusă
răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvîrşită conţine o altă infracţiune consumată.

(4) Organizatorul şi instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste

persoane, printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri întreprinse, au
preîntîmpinat ducerea de către autor a infracţiunii pînă la capăt. Complicele infracţiunii nu se
supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a
preîntîmpina comiterea infracţiunii.
Condiții
1. organizatorul si/ sau instigatorul infractiunii înștiințeazî la timp organele de drept
2. au preîntîmpinat ducerea de către autor a infracțiunii pînă la capăt
3. complicele daca a luat toate masurile pentru a preintimpina comiterea infracțiunii
Sub. 2: Masurile preventive alternative a arestarii preventive

2.1. Relаtаţi despre regimul juridic аl liberării provizorii sub control judiciаr.
Liberаreа provizorie sub control judiciаr а persoаne аrestаte preventiv, retinute sаu in privintа
cаreiа s-а inаintаt demers de аrestаre este insotitа deunа sаu mаi multe din urmаtoаrele obligаtii
prevаzute de аlin 3 аl аrt 191. [Link]. 3) Liberаreа provizorie sub control judiciаr este
însoţită de unа sаu mаi multe din următoаrele obligаţii:
1) să nu părăseаscă locаlitаteа unde îşi аre domiciliul decît în condiţiile stаbilite de către
judecătorul de instrucţie sаu, după cаz, de către instаnţă;
2) să comunice orgаnului de urmărire penаlă sаu, după cаz, instаnţei de judecаtă orice
schimbаre de domiciliu;
3) să nu meаrgă în locuri аnume stаbilite;
4) să se prezinte lа orgаnul de urmărire penаlă sаu, după cаz, lа instаnţа de judecаtă ori de cîte
ori este citаtă;
5) să nu intre în legătură cu аnumite persoаne;
6) să nu săvîrşeаscă аcţiuni de nаtură să împiedice аflаreа аdevărului în procesul penаl;
7) să nu conducă аutovehicule, să nu exercite o profesie de nаturа аceleiа de cаre s-а folosit lа
săvîrşireа infrаcţiunii;
8) să predeа pаşаportul judecătorului de instrucţie sаu instаnţei de judecаtă.

2.2. Determinati particularitatile revocarii liberarii provizorii sub control judiciar.

2.2. Determinаţi pаrticulаrităţile revocării liberării provizorii sub control judiciаr.
In cаzurile prevаzute de аrt 193 din [Link], liberаreа provizorie sub control judiciаr se
revocа аtunci cind : Revocаreа liberării provizorii
(1) Liberаreа provizorie poаte fi revocаtă dаcă:
1) se descoperă fаpte şi circumstаnţe cаre nu аu fost cunoscute lа dаtа аdmiterii cererii de
liberаre şi cаre împiedică liberаreа provizorie;
2) învinuitul, inculpаtul cu reа-credinţă nu îndeplineşte obligаţiile stаbilite sаu а săvîrşit o
nouă infrаcţiune cu intenţie.Аstfel, dupа аplicаreа liberаrii provizorie sub control judciаr in fаzа
de urmаrire penаlа se poаte modificа invinuireа in sensul аgrаvаrii pentru o infrаctiune cu o
pedeаpsа ce depаseste limitа legаlа de аcordаre а аcestei liberаri, sаu dupа аcordаreа liberаrii se
аflа despre existent condаmnаrilor pronuntаte in strаinаtаte si recunoscute de instаntele de
judecаtа аle RM pentru infrаctiuni grаve, deosebit de grаve sаu exceptionаl de grаve, cаre sunt
temeiuri de revocаre а liberаrii provizorii.
Revocаreа poаte fi dispusа cind existа dаte cа аr puteа sа sаvirseаscа unele аctiuni prevаzute de
аlin1 аrt 176 [Link]., precum si in scopul executаrii sentintei de condаmnаre lа pedeаpsа cu
inchisoаreа.
(2) În cаzul revocării liberării provizorii, persoаnа este supusă аrestării preventive.
Revocаreа liberаrii provizorii subcontrol judiciаr se dispune in fаzа judecаrii de cаtre instаnt si
din oficiu, prin incheiere, iаr lа pronuntаreа sentintei de condаmnаre lа pedeаpsа inchisorii- prin
аceаstа hotа[Link] cаzul revocаrii liberаrii provizoriii in fаzа de urаmrire penаlа , judecаtorul de
instructive, pe lingа incheiere, emite un nou mаndаte de аrestаre pentru o durаtа de 30 de zile,
iаr instаnt dispune аrestаreа preventive prin incheiere, sаu dupа cа , prin snetintа.
2.3. Apreciati importanta dreptului la liberare provizorie prin prisma art. 5 CEDO.
Avind în vedere dispozițiile art.5 paragraf 3 din CEDO arăta că orice persoană arestată are dreptul la
liberarea sa cu respectarea unor garanții și obligații.
Pînă ca procurorul să adopte hotărîrea de suspendare condiţionată, acesta se convinge că urmărirea
penală este completă, a fost desfăşurată legal. În caz că depistează încălcări, restituie cauza OUP
pentru a înlătura lacunele. Procurorul suspendă condiţionat urmărirea penală prin ordonanţă, care se
confirmă de procurorul ierarhic superior prin rezoluţie (o confirmă dacă consideră că este legală).
După confirmare, ordonanţa se aduce imediat la cunoştinţa învinuitului, de către procurorul care a
emis-o. Învinuitului i se explică de procuror conţinutul ordonanţei şi îl preîntîmpină, că dacă nu va
respecta condiţiile, cauza penală va expediată în judecată. Învinuitul semnează ordonanţa, de
asemenea o semnează şi apărătorul, reprezentantul învinuitului dacă acesta este minor. Procurorul
anunţă partea vătămată despre emiterea acestei ordonanţe, partea civilă şi reprezentanţii lor legali.
Totodată le explică că aceştea au dreptul de a primi copia acestei ordonanţe şi de a o contesta.
Suspendarea condiţionată are un termen de 1 an. Dacă pînă la expirarea la 1 an a încălcat obligaţiile
stabilite în privinţa lui, sau a mai comis o infracţiune, procurorul soluţionează chestiunea de conexare
a dosarelor penale şi trimite cauzele în judecată (poate şi să nu se conexeze, să fie expediate în
judecată separat). Dacă însă învinuitul în perioada de 1 an a respectat toate condiţiile, atunci
procurorul înaintează un demers judecătorului de instrucţie cu propunerea de a libera de răspunderea
penală persoana. Judecătorul numeşte data examinării şi ia una din următoarele soluţii: 1) acceptă
demersul, liberează persoana de răspundere penală şi încetează procesul sau 2) respinge demersul. În
cazul respingerii, procurorul trimite cauza în judecată cu rechizitoriu.

Test 16
Sub. 1 Violare de domiciliu

[Link] conditiile in a caror prezenta interesul material poate aparea ca motiv al

infractiunii de violare de domiciliu.
Condițiile în a căror prezență interesul material poate să apară ca motiv al infracțiunii de violare de
domiciliu sunt:
- intrarea neautorizată pe terenul privat al persoanei, înainte de a pătrunde în locuință pentru a
săvîrși sustragerea. Valabilitatea acestei condiții se explică prin faptul că sub noțiunea de ”domiciliu”
se subînțelege și orice teren privat. Aflarea pe terenul privat al victimei, a persoanei care
intenționează ulterioara sustragerea din încăpere, permite să se considere că interesul material este
motiv al infracțiunii de violare de domiciliu.
- pătrunderea într-un domiciliu care aparține unei persoane, pentru a săvîrși o sustragere în raport cu
o altă persoană, care se află la momentul sustragerii în domiciliul dat.

[Link] daca este corect a se afirma ca acordul pentru patrunderea in imobil,

exprimat de catre proprietarul acestui imobil, exclude calificarea fapte in baza art. 179 CP
RM.
Nu este corect a se afirma ca acordul pentru patrunderea in imobil, exprimat de catre proprietarul
acestui imobil, exclude calificarea fapte in baza art. 179 CP RM.

„Subiect activ al infracţ iunii (se are î n vedere infracţ iunea violare de domiciliu – n.a.) poate orice
persoană fizică, inclusiv proprietarul bunurilor ce constituie spaţ iul violat sau titularul altui drept
referitor la aceste bunuri, dacă a transmis dreptul de folosire asupra bunurilor respective. De
exemplu, proprietarul unui spaţ iu locativ, după ce l-a î nchiriat unei persoane fizice, intră î n spaţ iul
dat î n locaţ iune fără drept ş i fără consimţ ămî ntul persoanelor î ndreptăţ ite”.

Aş adar, respectarea inviolabilităţ ii domiciliului nu este condiţ ionată de existenţ a unui drept de
proprietate (sau a unui alt drept real) asupra imobilului ales ca domiciliu. Pe cale de consecinţ ă,
putem afirma că, la calificarea faptei conform art.179 CP RM, nu are importanţ ă statutul victimei:
proprietar, chiriaş , membru al familiei, care are dreptul de abitaţ ie etc. Aceasta pentru că legea
penală se interesează nu de legitimitatea poziţ iei victimei, dar de ilegalitatea conduitei făptuitorului.
Aceasta nu î nseamnă nici pe departe că dreptul la inviolabilitatea domiciliului este un drept absolut.
Acest drept poate fi supus anumitor restricţ ii, atunci cî nd este necesară protecţ ia drepturilor altuia.

[Link] care ar fi efectele pozitive si/sau negative ale unei eventuale eliminari din
dispozitia de la alin (1) art 179 CP RM a cuvintelor „sau in resedinta”.

Optez pentru faptul ca dispozitia de la alin (1) art 179 CP RM a cuvintelor „sau in resedinta” sa nu
fie eliminata intr-ucit in conformitate cu alin.(1) art.8 „Dreptul la respectarea vieţ ii private ş i de
familie” al Convenţ iei Europene a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la respectarea,
printre altele, a domiciliului său. De asemenea, potrivit alin.(1) art.29 „Inviolabilitatea domiciliului”
din Constituţ ia Republicii Moldova, domiciliul ş i reş edinţ a sî nt inviolabile; nimeni nu poate pătrunde
sau rămâne î n domiciliul sau î n reş edinţ a unei persoane fără consimţ ămî ntul acesteia. La fel, conform
alin.(1) art.12 „Inviolabilitatea domiciliului” din Codul de procedură penală, inviolabilitatea
domiciliului este garantată de lege; î n cursul procesului penal nimeni nu este î n drept să pătrundă î n
domiciliu contrar voinţ ei persoanelor care locuiesc sau deţ in sediu î n ele, cu excepţ ia cazurilor ş i
modului prevăzute de Codul de procedură penală. Prin intermediul art.179 CP RM se face apărarea
penală a relaţ iilor sociale cu privire la realizarea dreptului la inviolabilitatea domiciliului. Pe această
cale, oricărei persoane i se asigură ocrotirea î mpotriva actelor de pătrundere î n spaţ iul î n care î ş i
trăieş te viaţ a personală, sub aspectul cel mai intim. Este absolut necesar ca oricare persoană să poată
beneficia î n respectivul spaţ iu de confortul psihologic ce i se cuvine, să-ş i găsească odihna necesară
î n locul î n care î ş i organizează viaţ a personală, fără careva amestec din partea altora.

Sub. 2. Arestarea preventiva

2.1. Relatai despre procedura arestarii invinuitului si a inculpatului.
Arestarea preventivă – constă în deţinerea bănuitului, învinuitului, inculpatului în stare de
arest în locurile şi condiţiile prevăzute de lege. Arestarea preventivă este o măsură procesuală
privativă de libertate aplicată bănuitului, învinuitului, inculpatului în faza urmăririi penale pentru o
anumită durată sau inculpatului în faza judecării cauzei de către judecătorul de instrucţie, sau, după
caz, de instanţa de judecată în condiţiile şi ordinea prevăzută de legea procesual-penală.
Temeiurile arestării preventive sunt:
1)- existenţa temeiurilor rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea
să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în
procesul penal ori să săvîrşească alte infracţiuni, de asemenea, ele pot fi aplicate şi de către instanţă
pentru asigurarea executării sentinţei;
 2) existenţa unei bănuieli rezonabile privind săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea
prevede pedeapsa privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani, iar în cazul cînd există
bănuiala rezonabilă privind săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa privativă
ce libertate mai mic de 2 ani, ele se aplică dacă învinuitul, inculpatul a comis cel puţin una din
acţiunile din punctul 1.
De asemenea, legislaţia mai prevede anumite circumstanţe cînd arestarea preventivă este
posibilă şi anume, cînd bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul RM;
bănuitul, învinuitul, inculpatul nu este identificat; dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul a încălcat
condiţiile altor măsuri preventive aplicate în privinţa sa.
2.2. Analizati conditiile CTEDO in cauza Paladi vs Moldova.
Reclamantul s-a plâns de detenţia sa ilegală după 22 octombrie 2004, când a expirat ultimul mandat
care autoriza arestarea sa preventivă (a se vedea paragrafele 10 şi 12 de mai sus).

Guvernul a declarat că, după cum prevede clar legislaţia, după transmiterea dosarului reclamantului
în instanţa de judecată pentru examinare, ţinea de competenţa acelei instanţe să soluţioneze orice
cerere cu privire la detenţia reclamantului la faza judecării cauzei. Guvernul a invocat aceleaşi
prevederi legale ca şi în cauza Boicenco v. Moldova (nr. 41088/05, §§ 64-71, 11 iulie 2006).

Curtea reaminteşte că ea a constatat o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei sub acest aspect în

cauzele Boicenco (citată mai sus, § 154) şi Holomiov (citată mai sus, § 130). Examinând materialele
prezentate ei, Curtea consideră că dosarul nu conţine niciun element care i-ar permite să ajungă la o
concluzie diferită în această cauză.
Curtea constată, din motivele aduse în cauzele citate mai sus, că

detenţia reclamantului, după transmiterea dosarului pentru examinare în instanţa de judecată după 22
octombrie 2004, când termenul de detenţie autorizat prin ultima încheiere judecătorească a expirat,
nu s-a bazat pe nicio prevedere legală.
Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei în
perioada de după 22 octombrie 2004.
IV. PRETINSELE VIOLĂRI ALE ARTICOLULUI 5 § 3 ŞI § 4 AL
CONVENŢIEI

91. Reclamantul a formulat mai multe pretenţii în temeiul articolului 5 § 3 şi § 4 al Convenţiei (lipsa
motivelor pentru detenţia sa după transmiterea dosarului pentru examinare în instanţa de judecată;
decizia de a suspenda examinarea cauzei sale „până la recuperare”; perioada de timp în care a fost
examinată cererea sa habeas corpus din 8 iulie 2005; refuzul instanţelor judecătoreşti de a examina
recursul său împotriva încheierii din 20 septembrie 2005, prin care a fost respinsă plângerea sa, şi
respingerea cererii sale habeas corpus din 12 octombrie 2005, în care el a invocat o hotărâre recentă
adoptată
de către această Curte).
În lumina constatării sale că detenţia reclamantului după 22 octombrie
2004 nu s-a bazat pe nicio bază legală (a se vedea paragraful 90 de mai sus),

Curtea nu consideră necesar de a examina aceste pretenţii separat (a se vedea, de asemenea, Şarban,
citată mai sus, §§ 104 şi 124).

În hotărârea sa, pronunţată în această cauză la 10 iulie 2007, Curtea a constatat, în

unanimitate, violarea art. 3 al Convenţiei, deoarece reclamantul nu a beneficiat de asistenţă
medicală necesară în IDP al CCCEC, în urma transferului întârziat (peste 4 luni) a reclamantului la
Centrul Republican de Neurologie şi în urma întreruperii tratamentului medical al reclamantului la
CRN între 11 şi 14 noiembrie 2005.
Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea articolului 5 § 1 al Convenţiei prin deţinerea
reclamantului sub arest fără un mandat legal după expirarea mandatului de arest.
2.3. Modelati o situatie in demersul procurorului care ar justifica arestarea preventiva a
invinuitului minor.
X a savarsit un omor, cu premeditare, care este o infracțiune excepțional de grava . Pentru a se
eschiva de la urmarirea penala, acesta a exercitatat presiuni asupra familiei victimri , amenintandu-i
cu omor, in acest caz in urma informarii procurorului de catre familia victimei, procurorul a inaintat
un demers catre judecatorul de instructie pentru aplicarea arestului preventiv a invinuitului minor X.

(3) În cazuri excepţionale, în funcţie de complexitatea cauzei penale, de gravitatea infracţiunii şi în

caz de pericol al dispariţiei învinuitului ori de risc al exercitării din partea lui a presiunii asupra
martorilor sau al nimicirii ori deteriorării mijloacelor de probă, durata ţinerii învinuitului în stare de
arest preventiv la faza urmăririi penale poate fi prelungită:
1) pînă la 6 luni, dacă persoana este învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea
prevede pedeapsă maximă de pînă la 15 ani închisoare;
2) pînă la 12 luni, dacă persoana este învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea
prevede pedeapsă maximă de pînă la 25 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă.
(4) Învinuiţilor minori durata ţinerii în stare de arest preventiv poate fi prelungită numai pînă la 4
luni.
(5) Fiecare prelungire a duratei arestării preventive nu poate depăşi 30 de zile în faza urmăririi
penale şi 90 de zile în faza judecării cauzei.

Test 17
Sub.1 Actiunile care dezorganizeaza activitatea penitenciarelor

[Link] despre limitele temporale ce caracterizeaza calitatea speciala a subiectului

infractiunii prevazute la art.286 CP RM.
Punerea în executare a sentinței de condamnare, marcată de parvenirea în penitenciar a
dispoziției de punere în executare, semnifică momentul din care o persoană obține calitatea
specială de persoană care își execută pedeapsa cu închisoare.
Își pierde calitatea specială de persoană care își execută pedeapsa cu închisoare este, după caz, în
momentul: 1)expirării termenului de pedeapsă stabilit; 2) punerii în executare a temeiului
eliberării persoanei condamnate din penitenciar (de regulă) sau, mai tîrziu, cînd, după verificare,
se confirmă autenticitatea actelor de prezentare spre executare a temeiului eliberării sau a
autenticității actului procesual care constituie temeiul în cauză.

[Link] deosebirile dintre infractiunile prevazute la art. 283 ai 286 CP RM.

Diferenţ a dintre respectivele infracţ iuni constă î n aceea că sunt create asocieri infracţ ionale, care se
deosebesc î ntre ele, aş a ca: banda; formaţ iunea paramilitară ilegală; organizaţ ia (asociaţ ia) criminală;
organizaţ ia care atentează la persoană ş i drepturile acesteia; asociaţ ia extremistă etc.”Într-adevăr,
doar din motivul că legiuitorul a denumit î n mod diferit asemenea asocieri infracţ ionale, putem
deduce că noţ iunile care le desemnează au o î ncărcătură semantică diferită.
Astfel, referindu-se la bandă, aceasta este o specie a grupului criminal organizat, căruia î i sunt
caracteristice toate trăsăturile grupului criminal organizat ş i care, î n plus, are următoarele trăsături
specifice:
– planificarea activităţ ii infracţ ionale;
– repartizarea rolurilor î ntre participanţ i î n procesul săvârş irii infracţ iunii;
– stabilitatea componenţ ei grupului ş i caracterul concordant al activităţ ii participanţ ilor;
– consecvenţ a formelor ş i metodelor activităţ ii infracţ ionale;
– durata relativ î ndelungată a existenţ ei grupului ş i numărul relativ mare al infracţ iunilor săvârş ite;
– î narmarea grupului;
– urmărirea de către participanţ i a scopului de atacare.
Cu siguranţ ă, nici pe departe toate aceste trăsături sunt specfice ş i grupului criminal, specificat î n
art.286 [Link]. RM.
Alte deosebiri, pe care le consemnăm î n procesul de comparare a infracţ iunii de banditism ş i a
infracţ iunii prevăzute la art.286 [Link]. RM, sunt:
1) acţ iunea prejudiciabilă î n cazul banditismului cunoaş te trei modalităţ i normative alternative, faţ ă
de cele patru consemnate î n cazul acţ iunilor care dezorganizează activitatea penitenciarelor;
2) lipsa calităţ ii speciale a victimei ş i a subiectului infracţ iunii, î n ipoteza banditismului;
3) scopul special de atacare a persoanelor juridice sau fizice, urmărit î n cazul banditismului, diferă de
scopul terorizării condamnaţ ilor porniţ i pe calea corectării sau al atacării administraţ iei, care poate
urmărit î n ipoteza infracţ iunii prevăzute la art.286 [Link]. RM.

[Link] care sunt efectele pozitive și/sau negative ale urmatoarei completari operate in
dispozitia art 286 CP RM: dupa cuvintul „atacuri” s-a introdus cuvintul „violente”.
Un efect pozitiv al introducerii cuvintului “violente” dupa cuvintul “atacuri” reprezinta specificarea
atacurilor care au un caracter violent, ce ar exclude orice tip de atac care ar fi mai putin periculos sau
nepericulos pt viata si sanatatea persoanei. Asadar, nu orice atac este violent. Prin ”săvârșirea
 atacurilor violente asupra administrației” – se intelege acțiunnea agresivă a făptuitorului asupra
reprezentanților administrației instituției penitenciare, surprinzătoare pentru aceștea, reprezentând
metoda de aplicare a violenței sau de amenițare cu violența.

Conform teoriei dreptului penal, continutul violentei cuprinde toate tipuri de vatamari corporale cum
ar fi grave,medii, usoare a integritatii corporale si a sanatatii persoanei. Insa, din practica penala,
reese ca notiunea de violenta cuprinde doar violenta nepericuloare(usoara), in cazul in care violenta
cuprinde vatamarea grava si medie, daca nu e circums. agravanta atunci nu este violenta.

Sub. 2 Punerea sub invinuire

[Link] despre importanta punerii sub invinuire.
Punerea sub învinuire semnifică recunoașterea unui statut special făptuitorului, există probe
suficiente în ce privește învinuirea sa, nu există impedimente care ar exclude urmărirea penală, i se
atribuie dr. și obl. specifice (art.65, 66).

[Link] particularitatile ordonantei de punere sub invinuire in raport cu rechizitoriul

(2) Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă: data şi locul întocmirii; de către
cine a fost întocmită; numele, prenumele, ziua, luna, anul şi locul naşterii persoanei puse sub
învinuire, precum şi alte date despre persoană care au importanţă juridică în cauză; formularea
învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de săvîrşire a infracţiunii şi consecinţele
ei, caracterului vinei, motivelor şi semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei,
circumstanţelor în virtutea cărora infracţiunea nu a fost consumată în cazul pregătirii sau tentativei de
infracţiune, menţiunea despre punerea persoanei respective sub învinuire în calitate de învinuit în
această cauză conform articolului, alineatului şi literei articolului din Codul penal care prevăd
răspunderea pentru infracţiunea comisă.

În cazul în care învinuitul este tras la răspundere pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni care
urmează a fi încadrate juridic în baza diferitelor articole, alineate sau litere ale articolului din Codul
penal, în ordonanţă se arată care anume infracţiuni au fost săvîrşite şi articolele, alineatele sau literele
articolelor care prevăd răspunderea pentru aceste infracţiuni.

(2) Rechizitoriul se compune din două părţi: expunerea şi [Link] cuprinde

informaţii despre fapta şi persoana în privinţa căreia s-a efectuat urmărirea penală, analiza probelor
care confirmă fapta şi vinovăţia învinuitului, argumentele invocate de învinuit în apărarea sa şi
rezultatele verificării acestor argumente, circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea
învinuitului, precum şi temeiurile pentru liberarea de răspundere penală conform prevederilor art.53
din Codul penal dacă constată asemenea temeiuri. Dispozitivul cuprinde date cu privire la persoana
învinuitului şi formularea învinuirii care i se incriminează cu încadrarea juridică a acţiunilor lui şi
menţiunea despre trimiterea dosarului în instanţa judecătorească competentă.
 (3) Rechizitoriul se semnează de procurorul care l-a întocmit, indicîndu-se locul şi data întocmirii
lui.

(4) La rechizitoriu se anexează o informaţie cu privire la durata urmăririi penale, măsurile

preventive aplicate, durata arestării preventive, corpurile delicte şi locul lor de păstrare, acţiunea
civilă, măsurile de ocrotire, alte măsuri procesuale, precum şi cheltuielile judiciare.

[Link] diferite forme de modificare a invinuirii la urmarirea penala.

Formle de modifiacare a învinuirii la urmarirea penală, sunt, in sensul agravariii invinuirii și in
sensul atenuării, cît și o altă formă este cu privire la modificarea totală sau parțială a învinuirii.
Modificarea învinuririi în snsul atenuării și are in vedere in situația în care în urma efectuării
acțiunilor procedurale nu s-a constatat faptul savîrșirii unei infracțiuni, sau a învinuirii în genere -
modificare totală. În acest caz, al modificării totale se va dispune scoaterea persoanei de sub urmărire
penalăsau incetarea procesului penală.
Modificarea in sensul agravarii reprezintă situația în care in urma efectuării acțiunilor drocesuale de
către org .de UP, se constată că bănuitul, învinuitul a comis și o altă faptă.

Test 18
Sub. 1 Incalcarea regulilor de securitate a circulatiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de
care persoana care conduce mijlocul de transport.
[Link] exemple de alte substante cu efecte similare in sensul alin (1) art 13412(starea
de ebrietate).
“Alte substanțe cu efecte similare” se referă la alte substanțe decît alcoolul (băuturile alcoolice),
decît substanțele narcotice și substanțele psihotrope. Acestea sunt: analoagele substanțelor
narcotice sau psihotrope (conform componenței sale și efectului pe care îl produce, se asimilează
cu substanța narcotică sau psihotropă), drogurile (altele decît substanțele narcotice sau psihotrope,
adică preparatele medicinale sau inhalanți chimici cu efect narcotic sau psihotrop), substanțele
toxice, substanțele toxice cu efecte puternice (ultimele 2 trebuie să poată provoaca starea de
ebrietate).

[Link] daca este corect a se afirma ca, in contextul infractiunilor prevazute la art, 264
CP RM, faptuitorul manifesta intentia in raport cu fapta de incalcare a regulilor de
securitate a circulatiei sau de exploatare a mijloacelor de transport.
Consideram ca este corect de a afirma ca in cazul art 264 CP infractiunea este savârsita cu 2
forme de vinovatie, adica cu Intentie față de încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de
exploatare a mijloacelor de transport si Imprudenta fata de consecinte:care au cauzat o vatamare
medie a integritatii corporale sau a sanatatii, vatamarea grava a integritatii corporale sau a sanatatii,
decesul unei persoane sau mai multor persoane. Un exemplu elocvent ar fi incalcarea regulilor
circulatiei rutiere prin depasirea limitei de viteza care este o fapta savirsita cu intentie, deoarece,
faptuitorul isi da seama de caracterul prejudiciabil al actiunii de incalcare a acestor reguli, insa
considera in mod usuratic ca urmari prejudiciabile nu vor surveni. Dar, datorita increderii exagerate a
faptuitorului fata de urmari, acestea au survenit.
[Link] care ar fi efectele pozitive și/ sau negative ale unei eventuale modificari a art.
264 CP RM, modificare ce ar presupune substirurea cuvintelor „mijlocul de transport”
printr-un al termen/ printr-o alta sintagma pe care o recomandati.

Optez pentru sintagma „mijlocul de transport” intr-u cit este o notiune mai ampla si contine in sine o
varietate de automobile, tractoare ș i alte tipuri de maș ini autopropulsate, tramvaiele, troleibuzele,
precum ș i motocicletele ș i alte mijloace de transport mecanice”. Prin “alte maș ini auto- propulsate”
se are î n vedere transportul care circulă î n mod ocazional pe drumurile publice, fiind destinat
executării unor lucrări de construcţ ie, agricole, silvice sau altor activităţ i (macarale, excavatoare,
combine de recoltare etc.). Este necesar orice tip de mijloc de transport sa respecte regulile de
securitate a circulaţ iei si de exploatare a mijloacelor de transport pe care le gasim reglementate in
Regulamentul circulaţ iei rutiere. Regulile de securitate a circulaţ iei sunt stabilite î n scopul asigurării
securităţ ii conducerii mijlocului de transport î n procesul deplasării lui, adică din momentul î nceperii
miș cării ș i până la stoparea deplină a acestei miș cări. Drept î ncălcare a regulilor de securitate a
circulaţ ie sunt considerate, de exemplu, depăș irea vitezei, î ncălcarea regulilor de depăș ire a altor
mijloace de transport, trecerea la culoarea roș ie a semaforului etc.
Regulile de exploatare a mijloacelor de transport constituie o totalitate de măsuri care asigură starea
tehnică corespunzătoare a mijlocului de transport, precum ș i respectarea regulilor stabilite de
exploatare a lui (de exemplu, transportarea oamenilor cu un mijloc de transport care nu este
predestinat pentru aceasta.).
Considerind necesara aplicarea in continuare a notiunii de mijloc de transport, as recomanda, sa se
modifice notiunea acesteia in completarea ei specificind in calitate de mijloc de transport si tipul
acestuia, mijlocul de transport cu tractiune animala, obiectul material al infractiunii fiind intru-totul
relevat.

Sub. 2 Scoaterea de sub urmarire penala

2.1. Definiti institutia scoaterii de sub urmarire penala și felurile ei.

Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală este actul de reabilitare şi finalizare în privinţa
persoanei a oricăror acţiuni de urmărire penală în legătură cu fapta anterior imputată.

Felurile: integrală, cind este scoasă din toate temeiurile acuzării

Parțială, este scoasă de sub urmărire penală în ce privește anumite capete ale acuzării

[Link] temeiurile scoaterii de sub urmarire penala.

a. fapta nu a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit;
b. nu există faptul infracţiunii;
c. fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
d. fapta nu întruneşte elementele infracţiunii;
e. fapta este săvîrşită în condiţiile legitimei apărări, conform art.36 Cod penal;
f. fapta este săvîrşită în scopul reţinerii infractorului conform art.37 Cod penal;
g. fapta este săvîrşită în condiţii de extremă necesitate conform art.38 Cod penal;
h. fapta este săvîrşită în rezultatul constrîngerii fizice sau psihice conform art.39 Cod penal;
i. fapta constituie risc întemeiat conform art.40 Cod penal.

La stabilirea unui temei din cele menţionate mai sus se dispune scoaterea de sub urmărire penală. Nu
se admite scoaterea de sub urmărire penală pentru alte temeiuri, de cît pentru cele menţionate la
aliniatul 1 al acestui articol.

“Fapta n-a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit” include două situaţii: prima – cînd se stabileşte că
infracţiunea este săvîrşită de o altă persoană şi se exclude faptul participării bănuitului sau
învinuitului la această infracţiune; şi a doua – cînd nu sînt probe suficiente pentru a pune sub
învinuire persoana bănuită
Nu există faptul infracţiunii” este un temei ce exclude situaţiile în care evenimentul (de ex. decesul
persoanei) există dar nu este rezultatul unei fapte umane, dar este rezultatul unor factori naturali sau
în rezultatul acţiunilor persoanei decedate (de ex. sineucidere, accident în industrie). Acest temei
include şi situaţiile cînd din eroare se sesizează faptul săvârşirii unei infracţiuni (de ex. omor; răpire
de persoane sau furt), fiind constat ulterior că persoana presupusă este în viaţă

“Fapta nu este prevăzută de legea penală Astfel nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere
penală pentru o faptă care la momentul săvîrşirii ei, nu era prevăzută de lege ca infracţiune.
“Fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică” este temei de neîncepere a urmăririi penale sau scoatere de sub
urmărire penală existând o anumită faptă a unei persoane, dar care nu se încadrează într-o
componenţă concretă a infracţiunii..
2.3. Estimati solutia scoaterii de sub urmarire penal in raport cu incetarea urmaririi penale pe
temeiuri discretionare.
Prin scoaterea se sub urmărire penală integral încetează calitatea de bănuit sau învinuit. Scoaterea de
sub urmărire penală parţial (numai la un anumit capăt de învinuire) constituie o schimbare a
învinuirii potrivit articolului 283 aliniatul 2.
Scoaterea de sub urmărire penală este o soluţie ce se referă la o anumită persoană (bănuit sau
învinuit) şi la anumite fapte penale (capete de acuzare) care în dependenţă de caz influenţează asupra
cauzei penale fie prin încetarea urmăririi penale, fie prin continuarea urmăririi penale. Astfel pentru
temeiurile indicate în articolul 275 pct 1-3 şi articolul 35 Codul penal se dispune scoaterea de sub
urmărire penală şi încetarea urmăririi penale, dacă soluţia reabilitării se referă la toate persoanele
învinuite (bănuite) în cauza dată. Aceste două soluţii se adoptă printr-o ordonanţă unică unde prima
este soluţia ce constată din faptul reabilitării persoanei, iar a doua menţionează faptul încetării
oricăror activităţi procesuale

Încetarea urmăririi penale ca şi scoaterea de sub urmărire penală se realizează totdeauna

numai în raport cu o anumită persoană certă, determinată cu precizie.
Reieşind din natura juridică temeiurile indicate în aliniatul 1 al articolului comentat acestea pot fi
clasificate în temeiuri reabilitatoare, care incumbă obligaţia de a emite soluţia scoaterii de sub
urmărire penală cu încetarea urmăririi penale şi temeiuri care absolvesc persoana învinuită (bănuită)
de la răspundere penală, dar care nu sînt reabilitatoare şi respectiv impun adoptarea soluţiei încetării
urmăririi penale fără scoaterea persoanei de sub urmărire penală.
Cazurile prevăzute de articolul 275 punctele 1-3 şi cazurile care înlătură caracterul penal al faptei
arătate la articolul 35 din Codul penal sînt temeiuri de încetare a urmăririi penale cu scoaterea celui
acuzat de sub urmărire penală.
Toate celelalte cazuri arătate la articolul 275 şi 285 sînt temeiuri de absolvire de răspundere şi unica
soluţie care poate fi adoptată în faza de urmărire penală în cazul constatării a unei din aceste
circumstanţe este încetarea urmăririi penale. A se vedea comentariul articolului 275.
Bănuitul sau învinuitul nu are dreptul la repararea prejudiciului în conformitate cu articolele 524,
dacă încetarea urmăririi penale a fost condiţionată de o cauză de absolvire de răspundere penală.

Test 19
Sub 1. Latura obiectiva a infractiunii

[Link] fapta prejudiciabila ca semn al LO a infr.

Latura obiectivă a infracţ iunii se realizează prin manifestarea exterioară a persoanei – acţ iune sau
inacţ iune –, care lezează valorile (obiectul juridic) ocrotite prin legea penală, atingere care poate
consta î ntr-o anumită schimba- re î n realitatea obiectivă, denumită urmare infracţ ională.

Elementul material este reprezentat de î nsăș i fapta incriminată, î ntrucât fără o activitate exterioară nu
poate exista infracţ iunea. Numai o acţ iune (inacţ iune) poate leza o valoare, arătată î n alin. (1) al art. 2
din CP al RM, sau produce o urmare prejudiciabilă.

Acţ iunea constă î n săvârș irea a ceea ce legea interzice, î ncălcându-se o nor- mă prohibitivă, de ex.,
răpirea unei persoane (art. 164 din CP al RM), furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei
persoane (art. 186 din CP al RM).
Inacţ iunea constă î n abţ inerea de a efectua o acţ iune pe care legea pretinde să fie comisă, î ncălcându-
se î n acest fel o normă onerativă, de ex., neacordarea de ajutor unui bolnav (art. 162 din CP al RM),
lăsarea î n primejdie (art. 163 din CP al RM), neexecutarea intenţ ionată a hotărârii instanţ ei de
judecată (art. 320 din CP al RM).

[Link] criteriile legaturii de cauzalitate.

Legătura cauzală constituie cea de a treia componentă (semn) a laturii obiective a infracţ iunii, care
constă î n legătura de la cauză la efect ce trebuie să existe î ntre acţ iunea (inacţ iunea) incriminată de
lege ș i urmarea pe care aceasta o produce19. După cum s-a menţ ionat î n literatura de specialitate, deș i
caracterizează toate infracţ iunile, î n mod practic problema legăturii cauzale se pune numai î n cazul
infracţ iunilor materiale (art. 151, 186, 191, 200, 211, 223 etc. din CP al RM), î ntrucât î n cazul
infracţ iunilor formale legătura cauzală rezultă din î nsăș i săvârș irea faptei.
În abordarea teoriei raportului de cauzalitate, î n dreptul penal se porneș te de la necesitatea stabilirii
faptului că rezultatul produs prin infracţ iune este urmarea acţ iunii sau inacţ iunii subiectului activ al
infracţ iunii sau a participanţ ilor la aceasta, atunci când la producerea rezultatului au cooperat mai
multe persoane. Dacă se stabileș te că î ntre acţ iunea sau inacţ iunea făptuito- rului ș i rezultatul produs
nu există o legătură de cauzalitate, î nseamnă că î n sarcina făptuitorului nu se poate reţ ine săvârș irea
infracţ iunii.

[Link] asupra conditiilor in care este posibila tragerea la raspundere penala in cazul
comiterii unei infractiuni prin inactiune.
Inacţ iunea constă î n abţ inerea de a efectua o acţ iune pe care legea pretinde să fie comisă, î ncălcându-
se î n acest fel o normă onerativă, de ex., neacordarea de ajutor unui bolnav (art. 162 din CP al RM),
lăsarea î n primejdie (art. 163 din CP al RM), neexecutarea intenţ ionată a hotărârii instanţ ei de
judecată (art. 320 din CP al RM).

Inacțiunea, prin care se poate manifesta fapta prejudiciabilă, înseamnă a nu face ceea ce este
ordonat de lege. Inacțiunea este legată de o normă onerativă, care impune obligația de a face ceva.
Prin inacțiune (omisiune) sînt încălcate norme care impun în mod expres să se facă ceva, să se
săvîrșească anumite acțiuni (ex. Să se acorde ajutor în cazul neacordării de ajutor unui bolnav –
art.162 CP). Îndeplinirea unei obligații înseamnă respectarea prevederilor legii, iar neîndeplinirea
acesteia, printr-o conduită manifestată sub formă de inacțiune, înseamnă încălcarea legii și, deci,
comiterea unei infracțiuni (ex. Lăsarea în primejdie – art.163 CP, eschivarea de la executarea
pedepsei cu închisoare – art.319CP).

Este absolut necesară stabilirea faptului că în situația concretă dată, persoana a avut posibilitatea
reală de a săvîrși acțiunea cerută de lege.
Conditiile aplicarii raspunderii pt infr sav prin inactiuni.
- obligația legală sau contractuală de a săvîrși anumite acțiuni;
- persoana și-a asumat obligația de a acționa;
- exprimarea atitudinii pasive bazată pe inacțiune față de careva situație;
- persoana avea posiblitatea de a acționa într-un anumit mod.

Sub.2 Incetarea urmaririi penale

2.1. Relatati despre diferite feluri de incetare a urmarii penale
Articolul 285. Încetarea urmăririi penale

Încetarea urmăririi penale este actul de liberare a persoanei de răspunderea penală şi de finisare a
acţiunilor procedurale, în cazul în care pe temei de nereabilitare legea împiedică continuarea
acesteia.
Cazuri: 1) plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat – în
cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau legea penală
permite împăcarea;
 2) persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;

3) persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este necesară

aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical.

2.2. Stabiliti deosebirile incetarii urmarii penale pe clasarea cauzei penale.

În cazul în care consideră că lipsesc temeiurile pentru a începe urmărirea penală, procurorul, prin
ordonanţă, abrogă ordonanţa de începere a urmăririi penale şi dispune refuzul în pornirea urmăririi
penale şi clasarea procesului penal.
Articolul 286. Clasarea procesului penal

Clasarea procesului penal este actul de finalizare a oricăror acţiuni procesuale într-o cauză penală
sau pe marginea unei sesizări cu privire la infracţiune. Clasarea procesului penal se dispune printr-o
ordonanţă motivată a procurorului, din oficiu sau la propunerea organului abilitat, fie concomitent cu
încetarea urmăririi penale sau scoaterea integrală de sub urmărirea penală, fie cînd în cauza penală nu
este bănuit sau învinuit şi există una din circumstanţele prevăzute la art. 275 pct. 1)–3):
1) nu există faptul infracţiunii;
2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;

3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost săvîrşită
de o persoană juridică.

Încetarea se dispune față de persoana care nu este pasibilă de răspundere penală (condițiile 2.1.).

2.3. Proiectati o situatie de incetare partiala a urmarii penale

X – a savirsit in cumul infractiunea de furt la data de 22. 05.2017, iar la data de 23.05.2017
infractiunea de viol. In urma administrarii probelor in cadrul UP, la data de 24.05.2019, X i s-a oferit
statutul de invinuit asupra infractilor de furt si viol. Insa, avind invedere, scurgerea termenului de
prescriptie de 2 ani asupra infr de furt care este o infr usoara s-a incetat partial UP asupra infr de furt.

Testul 20
Sub. 1 Rapirea mijlocului de transport.

[Link] momentul de consumare a rapirii mijlocului de transport, savârsite prin

patrunderea in garaj, in alte incaperi sau spatii ingradite ori pazite ( lit e alin 2 art 1921 CP
RM)
Infracţ iunea se consideră consumată din momentul î nceputului deplasării mijlocului de transport.
Încercarea nereuș ită de a porni motorul î n scopul răpirii mijlocului de transport urmează a fi
calificată drept tentativă de infracţ iune.
De asemenea, î n cazul î n care răpirea este săvî rş ită î ntr-un garaj, î n altă î ncăpere sau alt spaţ iu
î ngrădit sau păzit, infracţ iunea trebuie considerată consumată din momentul ieş irii complete a
mijlocului de transport din acea î ncăpere sau acel spaţ iu. Dacă, din cauze indepen- dente de voinţ a
făptuitorului, activitatea infracţ ională se î ntrerupe î n momentul părăsirii acelei î ncăperi sau acelui
spaţ iu, cele săvî rş ite se vor cali ca drept tentati- vă la infracţ iunea prevăzută la art.1921 CP RM.
Aceasta î ntrucî t nici măcar actul de deposedare nu ş i-a produs efectul scontat.

[Link] daca infractiunea prevazuta in art 1921 CP RM este o infractiune continua

sau nu.
Considerăm că infracţ iunea prevăzută la art.1921 CP RM nu este continuă. Nu putem ignora esenţ a
juridică a acestei infracţ iuni. După cum am menţ ionat anterior, obiectul juridic special al răpirii
mijlocului de transport î l formează relaţ iile sociale cu privire la posesia asupra mijlocului de
transport. Deci, pericolul social al acestei infracţ iuni constă î n aceea că victima este lipsită de
poibilitatea de a poseda ş i folosi mijlocul de transport aş a cum î ş i doreş te. Literalmente, prin „răpire”
se î nţ elege acţ iunea de „a lipsi pe cineva de ..., a smulge ceea ce i se cuvine, ceea ce î i revine
cuiva”.Deci, răpirea este o acţ iune uno icto, instantanee. Nu poate nicidecum o activitate
infracţ ională săvî rş ită neî ntrerupt, timp nedeterminat. În art.1921CP RM legiuitorul stabileşte
răspunderea nu pentru folosirea ilegală a mijlocului de transport, ci pentru răpirea acestuia. Răpirea
este premisa folosirii ilegale, nu se identică cu aceasta.
A afirma că este continuă infracţ iunea de răpire a mijlocului de transport, ar î nsemna să constatăm
că, pe parcursul folosirii ilegale a mijlocului de transport, ne aflăm î n prezenţ a tentativei de
infracţ iune. Cu alte cuvinte, că sî nt doar puse î n pericol (nu lezate efectiv) relaţ iile sociale cu privire
la posesia asupra mijlocului de transport. Ar fi incorectă o asemenea constatare, din moment ce s-au
realizat deposedarea ş i imposedarea, iar făptuitorul foloseş te ilegal mijlocul de transport al victimei.
Ar fi cu totul impropriu să afirmăm că relaţ iile sociale cu privire la posesia asupra mijlocului de
transport ajung să lezate efectiv din momentul î ncetării activităţ ii infracţ ionale sau datorită survenirii
unor evenimente care î mpiedică această activitate. Luî nd î n consideraţ ie esenţ a patrimonială a
infracţ iunii specificate la art.1921CP RM, sî nt absolut irelevante astfel de î mprejurări.

[Link] daca norma cu privire la rapirea mijlocului de transport ar trebui sa fie

reamplasata in capitolul 12 „infractiuni in domeniul transporturilor” sau ar trebuie sa
ramana in capitolul 6 „Infractiuni contra patrimoniului” din partea speciala a CP.
Optez pentru faptul ca norma cu privire la rapirea mijlocului de transport ar trebuie sa ramana in
capitolul 6 „Infractiuni contra patrimoniului” din partea speciala a CP, deoarece, obiectul juridic
generic al infracțiunii în cauză îl formează relațiile sociale cu privire la patrimoniu. Acestă
infracțiune atentează în primul rînd la relațiile sociale din sfera proprietății: proprietarul este lipsit
temporar de posibilitatea de a-și exercita dreptul de proprietate după cum găsește de cuviință.
Infracțiunea atentează, în primul rînd, asupra dreptului de proprietate al posesorului și numai în al
doilea rînd (dar nu obligatoriu), asupra securității în trasport. Prioritate trebuie acordată apărării
relațiilor sociale cu privire la patrimoniu.

După amendamentele din 18.12.2008, obiectul juridic special are un caracter simplu, nu multiplu:
relațiile sociale cu privire la posesia asupra mijlocului de transport.
 La fel nu ar fi important de a reamplasata in capitolul 12 „infractiuni in domeniul transporturilor”
intrucit nu este o infractiune ce are ca LO incalcarea regulilor de circulatie rutiera.

Sub. 2 Procedura de reparare a prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire
penala si a instantelor judecatoresti.
2.1. Relatati despre natura juridica a procedurii repararii a prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite
ale organelor de urmarire penala si a instantelor judecatoresti.
Articolul 524. Persoanele cărora, în cursul procesului penal, prin acţiunile ilicite ale organelor de
urmărire penală sau ale instanţelor judecătoreşti, li s-a cauzat un prejudiciu material sau moral au
dreptul la despăgubire echitabilă în conformitate cu prevederile legislaţiei cu privire la modul de
reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor
judecătoreşti.

Reprezintă o instituție procesuală complementară procesului penal, care are drept scop
înfăptuirea justiției și restabilirea ordinii de drept. Este o instituție juridică mixtă, condițiile erorilor și
acțiunilor ilicite sunt săvîrșite în cadrul acțiunilor procesual-penale. Aspectele privind caracterul
prejudiciului, restabilirea și repararea lui se includ în legislația civilă și procesual-civilă.

2.2. Stabiliti conditiile si temeiurile repararii a prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organelor
de urmarire penala si a instantelor judecatoresti.
Condiții: - eroarea să se manifeste prin anumite acțiuni procesuale sau extraprocesuale (măsuri
preventive – arest/reținere neîntemeiate, percheziții, confiscări);

- caracterul ilicit al acțiunilor procesuale și extraprocesuale să fie constatat printr-o hotărîre de

achitare, de scoatere de sub urmărire penală sau de anulare a sancțiunilor;
- temei: existența prejudiciului material și moral.
Acţiunea pentru repararea prejudiciului poate fi iniţiată în termen de trei ani de la data apariţiei
dreptului la repararea prejudiciului conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 1545-XIII din 25
februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de
urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreş[Link]ţiunea pentru repararea
prejudiciului poate fi iniţiată în instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială domiciliază
persoana căreia i-a fost cauzat prejudiciul sau, după caz, succesorii ei, în ordinea procedurii
civile, chemînd în judecată statul, care este reprezentat de către Ministerul Justiţiei. Acţiunea pentru
repararea prejudiciului este scutită de plata taxei de stat.

2.3. Proiectati o situatie de adresare in judecata privind repararea prejudiciului cauzat prin actiunile
ilicite ale organelor de urmarire penala.
În cazul în care în urma efectuarii urmăririi penale s-a retinut Laurentiu Grama, și i si aplicat
masurea peventiva arestul. fiind invinuit de infractiunea art. 149 - lipsirea de viața din imprudență. În
urma faptului că acesta nu este o persoană cu un pericol social periculos. In urma cercetării
judecătorești a fost condamnat la 5 ani închisoare. După 2 ani în care a stat în inchisoare ca de fapt
victima infractiunii a fost ucisă de către altă persoană din imprudență.

Penru faptul că a fost retinut,arestat, condamnat ilegal, datorită efectuării defectase a urmăririi
penale, urmează să i se repare prejudiciul cauzat.

Test 21

Subiectul I: Aplicarea pedepsei

1.1. Descrieţi condiţiile aplicării pedepsei mai blînde decît cea prevăzută de lege.
3. Conform art. 79, alin. (1) CP RM, pedeapsa mai blîndă decât cea prevăzută de lege poate fi
aplicată de câtre instanţa de judecată, ţinând cont de:
4. • circumstanţele excepţionale ale cauzei legate de scopul și de motivele faptei, de rolul
vinovatului în săvârșirea infracţiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea
infracţiunii,
5. • de alte circumstanţe care micșorează esenţial gravitatea faptei și a consecinţelor ei,
6. • precum și de contribuția activă a participantului la o infracţiune săvârșită în grup la
descoperirea acesteia
7. Deci, o primă condiţie ar fi prezenţa unei circumstanţe susceptibile de a atrage după sine
aplicarea unei pedepse mai blânde.
8. Tot din textul normei prevăzute la art. 79 CP RM reiese că există trei modalităţi de aplicare a
unei pedepse mai blânde:
9. • aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de legea penală pentru infracţiunea
respectivă
10. • aplicarea unei pedepse mai blândem de altă categorie
11. • neaplicarea unei pedepse complementare obligatorii

1.1. Determinaţi diferenţele dintre regulile aplicării pedepsei în cazul unui concurs de
infracţiuni şi în cazul unui cumul de sentinţe.

Diferenţe:
• Conform CP RM, în cazul concursului de infracţiuni, aplicarea pedepsei se poate
face în baza a 3 metode: cumul total, cumul parţial sau absorbirea pedepsei mai uşoare de
pedeapsa mai aspră, pe când, în cazul cumulului de sentinţe, aplicarea pedepsei poate fi făcută
 doar în baza a 2 metode: cumulul total sau cumulul parţial al pedepselor. Deşi CP RM nu
prevede pentru cumulul de infracţiuni aplicarea pedepsei prin absorbirea pedepsei mai uşoare
de pedeapsa mai aspră, alin. (4) prevede că dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa
detenţiunii pe viaţă, pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă, fapt ce se asimilează
absorbţiei. În orice caz, conform textului normei legii penale privitoare la aplicarea pedepsei,
concursului de infracţiuni se atribuie 3 metode, iar cumulului de infracţiuni doar 2.
• Metoda absorbirii pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră mai poate fi aplicată
în cazul concursului de infracţiuni în care persoana este vinovată de săvîrşirea a două sau mai
multe infracţiuni uşoare şi/sau mai puţin grave, ceea ce lipseşte în cazul cumulului de sentinţe.
• În cazul concursului de infracţiuni, pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de
25 ani de închisoara, iar în privinţa persoanelor care nu au atins vîrsta de 18 ani, termenul de
12 ani şi 6 luni. În cazul cumulului de infracţiuni însă, pedeapsa definitivă nu poate depăşi
termenul de 30 de ani, iar pentru persoanele care nu au atins vîrsta de 18 ani, termenul de 15
ani.
• Conform regulilor de aplicare a pedepsei pentru concursul de infracţiuni se stabileşte
pedeapsa şi în cazul în care persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte
infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză, pe când în cazul
regulilor de aplicare a pedepsei pentru cumul de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa doar pentru
infracţiunile noi, săvârşite dupăpronunţarea hotărârii.
Asemănări (pentru orice eventualitate):
• Atât la aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni, cât şi în cazul unui
cumul de sentinţe, la pedeapsa principală aplicată poate fi adăugată orice pedeapsă
complementară prevăzută în articolele corespunzătoare din Partea specială a CP RM. Pedeapsa
complementară definitivă stabilită prin cumul, total sau parţial, al pedepselor complementare
aplicate nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă prevăzută de Partea generală a CP RM
pentru această categorie de pedepse.
• Atât la aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni, cât şi în cazul unui
cumul de sentinţe, dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa detenţiunii pe viaţă,
pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă.

1.2. Apreciaţi importanţa încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi

influenţa lui asupra pedepsei aplicate.
În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei,
iar instanţa de judecată acceptă acest acord, pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o
treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţ[Link] de recunoatere a vinovăiei
este o tranzacție încheiată între acuzatorul de stat și învinuit sau după caz inculpat care și-a dat
consimțămîntul de a-i recunoaște vina în schimbul unei pedepse reduse. Acordul de recunoatere a
vinovăției poate fi inițiat atît de către procuror cît și de către învinuit, inculpat și apărătorul său. El
poate fi încheiat în orice moment după punerea sub învinuire pînă la începerea cercetării
judecătorești.
Încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției influțenează asupra pedepsei aplicate, deoarece
acesta garantează pesoanei că recunoașterea vinovăției este luată în considerare de către instana de
judecată și pedeapsa pentru infracțiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă
prevăzută pentru aceasta infracțiune.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o instituţie importantă a dreptului penal

deoarece aduce cu sine anumite beneficii tuturor actorilor sistemului judiciar penal:
procurorilor, apărătorilor, învinuiţilor, judecătorilor şi, într-o anumită măsură, victimelor.
Deşi, conform legislaţiei penale, ea se aplică doar pentru infracţiunile uşoare, mai
puţin grave şi grave, ea constituie o garanţie că recunoaşterea vinovăţiei va fi luată în
 considerare la individualizarea pedepsei şi reprezintă un stimulent pentru infractori. Totodată,
acordul de recunoaştere a vinovăţiei simplifică considerabil procesul de examinare a cauzelor
penale în instanţă deoarece, de regulă, dacă există acordul de recunoaştere a vinovăţiei cauza
se va pune pe rol fără şedinţa preliminară, şi se va examina în procedura simplificată.

Subiectul II: Controlul judiciar al procedurii prejudiciare

2.1. Definiţi noţiunea de control judiciar.
Controlul judiciar al procedurii de urmărire penală constă în verificarea de către o
instanţă independentă şi imparţială, sesizată în modul prevăzut de lege, a acţiunilor organului
de urmărire penală şi a organului care efectuează activitate operativă de investigaţie în scopul
depistării şi înlăturării încălcărilor drepturilor omului încă la faza de urmărire penala şi
asigurării respectării drepturilor, libertăţilor şi a intereselor legitime ale participanţilor la
proces şi a altor persoane.
2.2. Comparaţi controlului judiciar în raport cu controlul procurorului.
Controlul judiciar poate fi:
• prealabil – prin autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de
investigaţii şi de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi
libertăţile constituţionale ale persoanei (care limitează inviolabilitatea persoanei, domiciliului,
secretului corespondenţei, convorbirilor telefonice, comunicărilor telefonice şi a altor
comunicări, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege)
• ulterior – prin examinarea plângerilor împotriva actelor ilegale ale organelor de urmărire
penală şi ale organelor care exercită activitate specială de investigaţii dacă persoana nu este de
acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la
plîngerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege şi examinarea cererilor privind
accelerarea urmăririi penale.
Controlul procurorului poate fi:
• prealabil (intrinsec) – adică fără ca să existe o pretinsă încălcare a vreunui drept al
participanţilor în cauza penală, prin exercitarea atribuţiilor sale legale privind respectarea
legislaţiei de către organele de urmărire penală în procesul de investigare a infracţiunilor.
Controlul prealabil presupune verificarea sau autorizarea actelor de urmărire penală înfăptuite
de ofiţerul de urmărire penală.
• ulterior (la cerere) – adică la depunerea unei plângeri când este invocată, de către o persoană
interesată, o încălcare din partea organelor de urmărire penale sau a celor de investigaţie
operativă.
O altă diferenţă ar fi că controlul procurorului este mereu prealabil celui judiciar. Persoanele
lezate în drepturile lor pot ataca actele şi acţiunile ofiţerului de urmărire penală la procuror,
după care, dacă acţiunile procurorului nu înlătură încălcarea pretinsă, plângerea poate fi depusă
la judecătorul de instrucţie, astfel realizându-se al doilea control, care este unul jurisdicţional.
1.3. Estimaţi garanţiile şi eficienţa diferitor direcţii a instituţiei controlului judiciar.
Instituția controlului judiciar constă în apărarea drepturilor și intereselor legale ale
cetățenilor, în general,în scopul depistării și înlăturării încălcărilor drepturilor omului încă la
faza de urmărire penală și asigurării respectării drepturilor, libertăților și a intereselor legitime ale
participanților la proces și ale altor persoane, în mod special.(Insuficient)

Controlul legalităţii acţiunilor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate
specială de investigaţie constituie prin sine nu doar o realizare a dreptului persoanei la acces la
justiţie, drept garantat de art. 20 din Constituţie şi de art. 5, 6 şi 13 din Convenţia Europeană pentru
Drepturile Omului, dar şi o modalitate eficientă de a depista şi înlătura oricare încălcare a drepturilor
omului încă la faza de urmărire penală. În Hotărârea nr.20 din 16 iunie 1997 a Curţii Constituţionale
"Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art.97, alin.4, CPP", s-a menţionat, printre altele, că
înlăturarea posibilităţii de a apela la instanţa de judecată duce la îngrădirea accesului la justiţie al
cetăţenilor care consideră că le-au fost încălcate drepturile şi interesele legitime în cadrul urmării
penale. Sub acest aspect, adresarea în instanţa de judecată a persoanei care consideră că în cadrul
urmăririi penale i-a fost lezat un drept se referă la dreptul constituţional al persoanei de a apela liber
la justiţie.

Prin urmare, persoanele interesate în declanşarea procesului penal au dreptul să atace ordonanţa de
refuz privind pornirea acestuia în baza art.20 al Constituţiei. În acest context menţionăm că
ordonanţa privind declanşarea procesului nu poate fi atacată în instanţele de judecată pe acest temei
juridic, datorită faptului că această hotărâre a organului de urmărire penală nu este definitivă şi
constituie doar începutul urmăririi penale, care în continuare duce la punerea sub învinuire a unor
persoane şi care se finalizează cu terminarea urmăririi penale şi cu întocmirea rechizitoriului, fie cu
încetarea urmăririi penale în temeiul prevăzut de prezentul Cod. După terminarea urmăririi penale cu
întocmirea rechizitoriului, materialele cauzei se înaintează în judecată după confirmare de către
procuror. Totodată, pot fi cazuri cînd persoana cointeresată poate ataca în instanţă şi actul procedural
prin care s-a dispus pornirea urmăririi penale. Acestea sunt cazurile cînd există unele din
circumstanţele care exclud urmărirea penală, cum ar fi: fapta nu este prevăzută de legea penală, a
intervenit termenul de prescripţie, a intervenit decesul făptuitorului, cu excepţia cazurilor de
reabilitare, lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe conform art. 276
numai în baza plîngerii acestuia, în privinţa persoanei respective există o hotărîre judecătorească
definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale
pe aceleaşi temeiuri, în privinţa persoanei respective există o hotărîre neanulată de neîncepere a
urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceeaşi acuzaţie, există alte circumstanţe
prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz exclud urmărirea penală.

2. Controlul judiciar al procedurii prejudiciare poate fi divizat în două etape: a) controlul exercitat de
către judecătorul de instrucţie iar în cazurile prevăzute de lege şi de către instanţa ierarhic superioară
în ordine de recurs şi b) controlul judiciar în cadrul judecării cauzei penale prin care persoana pusă
sub învinuire a fost trimisă în judecată.

. Pentru exercitarea atribuţiilor de control judiciar al procedurii prejudiciare la prima etapă a fost
prevăzut un nou subiect procesual, - judecătorul de instrucţie. Conform prevederilor art. 6, pct. 24)
judecătorul de instrucţie este judecătorul abilitat cu unele atribuţii proprii urmăririi penale, precum şi
de control judiciar asupra acţiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale. Judecătorul de
instrucţie are un statut unic cu ceilalţi judecători din judecătorii prevăzut de Legea cu privire la
statutul judecătorului, şi se distinge doar prin competenţa sa. Incompatibilitatea judecătorului de
instrucţie este reglementată de prevederile art. 33.

4. Deşi judecătorul de instrucţie nu este organ de urmărire penală, el are nişte atribuţii proprii
urmăririi penale pe care le exercită la demersul părţilor şi anume:

● audierea martorului, prezenţa căruia la judecarea cauzei v-a fi imposibilă din motivul
plecării acestuia peste hotarele ţării sau din alte motive întemeiate (art. 109),
 ● audierea martorului în condiţii speciale, dacă există motive temeinice de a considera
că viaţa, integritatea corporală sau libertatea martorului ori a unei rude apropiate a lui sînt în
pericol în legătură cu declaraţiile pe care acesta le face într-o cauză penală (art. 110).
5. Controlul judiciar al procedurii prejudiciare exercitat de către judecătorul de instrucţie poate fi
divizat în căteva direcţii de activitate: a) atribuţii legate de examinarea demersurilor procurorului
privind autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală, a măsurilor operative de investigaţii şi
de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile
constituţionale ale persoanei; b) atribuţii legate de examinarea plîngerilor declarate împotriva
actelor ilegale ale organelor de urmărire penală, ale organelor care exercită activitate operativă de
investigaţii şi c) atribuţii legate de examinarea plîngerilor împotriva acţiunilor ilegale ale
procurorului care nemijlocit exercită acţiuni de urmărire penală.

6. Controlul judiciar în cazurile prevăzute la alineatele 1)-3) art. 300 se exercită de către judecătorul
de instrucţie la locul efectuării acţiunilor de urmărire penală sau a măsurilor operative de investigaţii,
adică de către judecătorul de instrucţie din judecătoria în raza de activitate a căreia se efectuează
acţiunile de urmărire penală sau măsurile speciale de investigaţii respective.
 Test 22

Subiectul I: Omorul intenţionat

1.1. Relatați despre variantele de interpretare a noţiunii „comandă”, utilizate în
dispoziţia de la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM.
Caracteristic omorului săvîrşit la comandă (lit.p) alin.(2) art.145 CP RM)este că
întotdeauna la comiterea acestuia iau parte cel puţin două persoane: 1) persoana care comandă
omorul, îndeplinind, după caz, rolul de organizator sau de instigator al infracţiunii prevăzute la
lit.p) alin.(2) art.145 CP RM; 2) persoana care execută comanda de omor, îndeplinind rolul de
autor al infracţiunii specificate la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM. De asemenea, este posibilă
prezenţa unor intermediari între persoana care comandă omorul şi persoana care execută
comanda de omor.
În general, pot fi deosebite câteva variante de interpretare a noțiunii ”comandă”,
utilizate în art. dat: a) săvârșirea omorului este condiționată de obținerea unei recompense
material de la cel care comandă infracțiunea; b) săvârșirea omorului e condiționată de
obținerea unei recompense de ordin material sau immaterial de la cel care comandă
infracțiunea; c) săvârșirea omorului la rugămintea cuiva. În lipsa unei interpretări oficiale a
respectivei noţiuni, optăm pentru varianta cea mai restrictivă a interpretării conturate mai sus,
adică pentru varianta a).
Astfel, ca omor săvârşit la comandă trebuie calificat numai omorul condiţionat de
obţinerea unei recompense materiale de la cel care comandă infracţiunea. În context, noţiunea
„recompensă materială" trebuie interpretată prin prisma noțiunii ,interes material": obţinerea
sau reţinerea unui câştig material ori eliberarea de cheltuieli materiale. În concluzie, nici
omorul săvârşit la rugămintea cuiva, nici chiar omorul condiţionat de obţinerea unei
recompense de ordin imaterial de la cel care comandă infracţiunea — neavând o determinantă
patrirnonială — nu poate fi calificat conform lit.p) alin.(2) art.145 CP RM. Pe cale de
consecinţă, fapta autorului omorului săvârşit la comandă nu poate fi calificată suplirnentar
conform lit.b) alin.(2) art.145 CP RM, din moment ce interesul material îl ghidează în mod
inerent.

1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că cel, care este atacat în ambuscadă
sau de la spate, se află în stare de neputință în sensul lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
Prin stare de neputinţă trebuie să înţelegem incapacitatea victimei de a se apăra din
cauza nefuncţionării totale sau parţiale a conştiinţei ori a stării sale fizice sau psihice
[Link] în neputinţă de a se apăra persoanele care, din cauza unei stări fizice sau psihice
ori a altor împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului (persoanele care suferă de o
infirmitate fizică sau psihică, cele de vârstă fragedă sau de o vârstă foarte înaintată, cele aflate
în totală stare de epuizare fizică, cele care dormeau, cele aflate în stare de beţie completă
etc.). Starea de neputinţă de a se apăra a victimei trebuie să fie exterioară activităţii
făptuitorului, adică să nu se datoreze acestuia. Actele de natură să pună victima în neputinţa
de a se apăra, săvârşite de făptuitor, constituie acte de pregătire sau de tentativă a omorului,
care, după săvârşirea omorului, sunt absorbite de infracţiunea consumată de omor.
Noţiunea „starea de neputinţă a victimei” este o noţiune estimativă. De exemplu, nu
oricare minor cu vîrsta de 11 ani va fi neapărat considerat că se află în stare de neputinţă. În
acelaşi rînd, nu oricare persoană de vîrstă înaintată trebuie recunoscută că se află în această
stare. În vederea aplicării răspunderii conform lit.e) alin.(2) art.145 CP RM, nu este suficient
ca victima să se afle într-o stare de neputinţă. A doua condiţie de aplicare a agravantei constă
în faptul că făptuitorul a folosit conştient de starea de neputinţă a victimei pentru a o ucide.
Dacă victima a fost în stare de neputinţă de a se apăra, dar făptuitorul nu a cunoscut această
stare a ei, agravanta nu este aplicabilă. Astfel, circumstanţa agravantă de la lit.e) alin.(2)
 art.145 CP RM (în ipoteza că omorul este săvîrşit profitînd de starea de neputinţă a victimei)
nu operează, dacă, la momentul comiterii infracțiunii, făptuitorul nu a ştiut că victima se află
în stare de neputinţă.

1.3. Evaluați care ar fi efectele pozitive și/sau cele negative ale unei eventuale
excluderi din dispoziţia alin.(2) art.145 CP RM a prevederii de la lit.o): „omorul săvârşit de
către o persoană care anterior a săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1)”.
Circumstanţa agravantă specificată la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM presupune
prezența următoarelor condiții: 1) omorul este săvîrşit de o persoană care a comis anterior o
infracţiune prevăzută la alin.(1) art.145 CP RM; 2) făptuitorul nu a fost condamnat anterior
pentru nici una din faptele de omor care se repetă; 3) nu a expirat termenul de prescripţie de
tragere la răspundere penală, stabilit la art.60 CP RM. Circumstanţa agravantă consemnată la
lit.o) alin.(2) art.145 CP RM este aplicabilă numai în cazul în care se succed două sau mai
multe fapte, care sunt prevăzute la alin.(1) art.145 CP RM. Din contra, nu se aplică răspunderea
în baza lit.o) alin.(2) art.145 CP RM în cazurile următoare: 1) toate faptele, care se succed, sunt
prevăzute doar de alin.(2) art.145 CP RM; 2) faptele, care se succed, sunt prevăzute de diferite
alineate ale art.145 CP RM.
De asemenea, nu este aplicabilă prevederea de la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM în
situaţia în care, după infracţiunea specificată la alin.(1) art.145 CP RM, este săvîrşit: 1) omorul
care a fost întrerupt la o altă etapă a activităţii infracţionale (de exemplu, cînd omorul consumat
a fost urmat de tentativa de omor sau de pregătirea de omor, ori viceversa); 2) omorul în care
făptuitorul a avut un alt rol juridic (de exemplu, în primul caz a fost autor, iar în cel de-al doilea
– organizator, instigator sau complice, sau invers). În toate situaţiile consemnate mai sus, cînd
circumstanţa agravantă în cauză nu este funcţională, așa cum reiese din alin.(1) art.33 CP RM,
se aplică regulile concursului de infracţiuni. Nu este admisibil a se face calificarea concomitent
conform regulilor concursului de infracţiuni şi conform regulilor repetării infracţiunii.
Se consideră omor repetat numai dacă persoana a mai săvârşit un omor prevăzut la
alin.1 sau 2 art.145 CP, dar nu şi un omor prevăzut la alin.3 art.145 CP.
Toate aceste noi principii de calificare au fost aduse în concordanţă cu standardele
internaţionale. Prin Hotărârea nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 Parlamentul RM a ratificat
CEDO, precum şi Protocolul nr.7. Iar conform art.4 din CRM dispoziţiile constituţionale
privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu DUDO, cu
pactele şi cu celelalte tratate la care RM este parte.
Potrivit alin.1 art.4 al Pr. nr.7, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către
jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau
condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii procedurii penale a acestui stat.
Aceste indicaţii şi recomandări au fost preluate de Plenul CSJ a RM în hotărârea sa Privind
aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 19 iunie 2000
nr.17, precum şi de procurorul general al RM în indicaţiile sale cu privire la aplicarea
stipulărilor dreptului internaţional nr.12-2d/2000 din 29 septembrie 2000, potrivit cărora
condamnările anterioare trebuie luate în consideraţie doar la individualizarea pedepsei penale.
Deci în calitate de repetare a unei infracţiuni trebuie luate în consideraţie numai faptele pentru
care făptuitorul încă nu a fost condamnat.
Dacă făptuitorul a săvârşit mai întâi un omor prevăzut de alin.2 art.145 CP, iar pe
urmă - un omor prevăzut de alin.1 din acest articol, faptele săvârşite trebuie calificate separat.
Orice pregătire sau tentativă de omor trebuie calificată separat, iar o dată ce faptele date sunt
condamnate în aşa mod, ele nu pot fi luate în consideraţie la săvârşirea după ele a unui omor
consumat, deci în aceste cazuri agravanta în cauză nu este aplicabilă. Din contra, dacă sunt
 repetate două pregătiri de omor sau două tentative de omor, agravanta poate fi aplicată
conform art.26 sau 27 CP.
Fapta nu poate fi calificată conform art.145 alin.(2) lit. o) CP al RM, dacă: 1) unul sau
ambele omoruri, formînd repetarea, sunt prevăzute la art.146-148 CP al RM; 2) este vorba de
o atingere reiterată adusă vieţii aceleiaşi victime în scopul de a o lipsi de viaţă, cuprinsă de
intenţia unică; 3) este comisă lipsirea simultană de viaţă a două sau a mai multor persoane; 4)
este comisă lipsirea nesimultană de viaţă a două sau a mai multor persoane, cuprinsă de
intenţia unică.
Pentru calificare nu are importanţă dacă făptuitorul a acţionat în calitate de autor, organizator,
instigator sau complice.

Subiectul II: Controlul judiciar al procedurii prejudiciare

[Link]ţi categoriile de măsuri procesuale de constrîngere aplicate cu autorizaţia

judecătorului de instrucţie.
Competenţa judecătorului de instrucţie
Judecătorul de instrucţie asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale prin:
• autorizarea punerii sub sechestru a bunurilor
• autorizarea reţinerii,
Sfera controlului judiciar
Judecătorul de instrucţie examinează demersurile procurorului privind autorizarea efectuării
acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii şi de aplicare a măsurilor
procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei.
Măsurile procesuale de constrîngere aplicate cu autorizarea judecătorului de instrucţie :
• amînarea înştiinţării rudelor despre reţinerea persoanei pînă la 12 ore;
• aplicarea amenzii judiciare;
• punerea bunurilor sub sechestru; precum şi
• alte măsuri prevăzute de prezentul cod
Hotărîrea judecătorului de instrucţie referitoare la autorizarea măsurilor procesuale de
constrîngere poate fi atacată cu recurs de către părţi în instanţa ierarhic superioară în termen de 3
zile.
În afară de măsurile preventive expuse în Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 28
martie 2005 „Despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de
procedură penală privind arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu" în competenţa exclusivă a
judecătorului de instrucţie sunt atribuite şi următoarele măsuri procesuale de constrîngere: ridicarea
provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport (art.182); suspendarea provizorie din
funcţie a învinuitului (art.200); aplicarea amenzii judiciare (art.201).
[Link]ţi corespunderea legislaţiei naţionale cu rigorile CEDO în ce priveşte atribuţiile
judecătorului de instrucţie în controlul măsurilor speciale de investigaţii.
Autorizarea judecătorului de instrucţie pentru exercitarea unei acţiuni procesuale
constituie prin sine o formă de control judiciar în cazul necesităţii organului de urmărire
penală sau a organului care exercită activitate operativă de investigaţii de a efectua o
activitate care atrage implicarea organului statal în viaţa privată a persoanei, a domiciliului, a
corespondenţei, adică în cazul în care prin acţiunea procesuală respectivă vor fi afectate nişte
drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei. Pentru a decide autorizarea efectuării unei
acţiuni procesuale ce implică imixtiunea organului de urmărire în viaţa privată a persoanei,
afectînd astfel nişte drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei, judecătorul de instrucţie
verifică următoarele:
• dacă imixtiunea organului de urmărire penală este prevăzută de lege,
• dacă această imixtiune este necesară într-o societate democratică,
• dacă imixtiunea solicitată urmăreşte un scop legitim şi
• dacă este respectat principiul proporţionalităţii între dreptul sau libertatea persoanei garantate
de lege şi necesitatea efectuării acţiunii procesuale solicitate.
Se consideră imixtiunea organului de urmărire penală prevăzută de lege în cazul în
care această imixtiune este reglementată de lege, iar legea care autorizează imixtiunea este
clară, accesibilă şi previzibilă. Claritatea legii se exprimă printr-un grad suficient de exactitate
a prevederilor respective, adică legea trebuie să conţină măsuri de protecţie contra acţiunilor
arbitrare ale autorităţilor publice. Accesibilitatea legii prezumă publicarea ei în Monitorul
Oficial în condiţiile Legii nr.173- XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare
în vigoare a actelor oficiale, adică legea trebuie să fie accesibilă persoanelor la care se referă.
Pentru a satisface exigenţa previzibilităţii prevederilor legale, legea trebuie să fie redactată în
termeni suficient de clari şi precişi, cu toate noţiunile bine definite, care permite corelarea
acţiunilor organului de urmărire penală cu exigenţele legii şi definesc în mod clar domeniul
conduitei interzise şi consecinţele nerespectării prevederilor respective. 2.3. Imixtiunea este
considerată necesară într-o societate democratică atunci cînd ea este „fondată pe o necesitate
socială imperioasă şi mai ales proporţională scopului legitim scontat" (CEDO, hot. Olsson c.
Suediei din 24 martie 1988), adică cînd imixtiunea este compatibilă cu principiile
democratice.
Caracterul unei societăţi democratice se exprimă prin supremaţia dreptului în
societatea democratică şi necesitatea de a se opune ingerinţelor arbitrare în drepturile şi
libertăţile persoanei garantate de legea naţională şi internaţională. Acţiunea necesară într-o
societate democratică se determină în raport cu echilibrul atins între drepturile individului şi
interesul public, fiind aplicat principiul proporţionalităţii. 2.4. Principiul proporţionalităţii
între dreptul sau libertatea persoanei garantate de lege şi necesitatea efectuării acţiunii
procesuale solicitate recunoaşte că drepturile omului nu sunt absolute şi exercitarea
drepturilor unei persoane trebuie să fie apreciată în raport cu interesul public mai larg.
Alin.(2) art.8 CEDO prevede drept scop legitim pentru imixtiune de către agenţii de stat în
viaţa privată a persoanei, în domiciliu sau asupra corespondenţei acestuia: securitatea
naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea
faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, protejarea drepturilor şi libertăţilor altor
persoane.
Modificările din Codului de procedură penală al Republicii Moldova, pus în aplicare
la 12 iunie 2003 privind instituția controlului prejudiciar de către judecătorul de instrucție se
datorează specificului garanţiilor asigurate persoanei de Convenţia Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de interpretările date de către
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în jurisprudenţa sa; Prezentele modificări vin să
prevadă necesarul de garanţii pentru a respecta drepturile şi libertăţilor omului, mai ales, în
urma unor încălcări ale acestora, demonstrate prin mai multe condamnări a RM la CtEDO –
Iordachi și alții vs. Moldova - În faţa Curţii, reclamanţii au invocat violarea art. 8 CEDO
(dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), pretinzând că dreptul lor la respectarea
corespondenţei nu a fost respectat, deoarece legislaţia naţională în domeniul interceptării
convorbirilor nu conţine garanţii suficiente împotriva eventualului abuz din partea
autorităţilor naţionale.
Curtea a studiat legislaţia în materia inter-ceptarilor şi a ajuns la concluzia că aceasta
conţinea numeroase lacune din cauza cărora erau posibile abuzuri din partea organelor
împuternicite cu efectuarea interceptărilor telefonice. În plus, Curtea a remarcat faptul că
practic toate solicitările de autorizare a interceptărilor erau admise de către judecătorii de
instrucţie şi a subliniat că interceptarea convorbirilor telefonice constituie o masură foarte
 invazivă în viaţa privată a unei persoane şi că, din acest motiv, ea urmează a fi aplicată în
cazuri excepţionale, doar atunci cînd există motive suficiente şi relevante.
Măsurile speciale de investigaţii

(1) În vederea descoperirii şi cercetării infracţiunilor se efectuează următoarele măsuri

speciale de investigaţii cu autorizarea judecătorului de instrucţie:
1. cercetarea domiciliului şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură
supravegherea şi înregistrarea audio şi video, a celor de fotografiat şi de filmat;
2. supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice ce asigură
înregistrarea;
3. interceptarea şi înregistrarea comunicărilor sau a imaginilor;
4. reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţionarea sau ridicarea trimiterilor
poştale;
5. monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice;
6. monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi accesul la informaţia
financiară
7. documentarea cu ajutorul metodelor şi mijloacelor tehnice, precum şi
localizarea sau urmărirea prin sistemul de poziţionare globală (GPS) ori prin
alte mijloace tehnice;
8. colectarea informaţiei de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice;
[Link]ţi o situaţie cînd refuzul procurorului de a efectua o acţiune procesuală poate fi
contestată la judecătorul de instrucţie.
Declanșarea procesului penal față de o persoană cu statut special, care se bucură de
imunitate sau privilegii.

Prin acţiuni ale organului de urmărire penală pasibile de a fi contestate, se înţelege:

a) actele procedurale, adică documentele prin care se consemnează orice acţiune
procesuală prevăzută de Codul de procedură penală,
b) acţiunile ori inacţiunile nemijlocite ale persoanei cu funcţie de răspundere, care
activează în procesul de urmărire penală sau care exercită activitate operativă de investigaţii
(procurorul, ofiţerul de urmărire penală, colaboratorul care exercită activitate operativă de
investigaţie)
c) alte acţiuni prin care persoana cu funcţii de răspundere a depăşit atribuţiile sale de
serviciu. Nu orice acţiune a organului de urmărire penală sau a organului care exercită
activitate operativă de investigaţii poate fi atacată judecătorului de instrucţie ci doar aceea
care a afectat un drept legal reglementat de legea materială sau procesuală, adică drepturi şi
libertăţi constituţionale ale persoanei.
Codul de procedură penală prevede expres următoarele acte şi acţiuni ale organului de
urmărire penală care pot fi atacate judecătorului de instrucţie:
1) actul privind refuzul organului de urmărire penală de a primi plîngerea sau denunţul
referitor la săvîrşirea infracţiunii, (în termen de 5 zile, art.265);
2) ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale, (art.274);
3) refuzul organului de urmărire penală de a recunoaşte persoana în calitate de parte
civilă, (art.222);
4) refuzul organului de urmărire penală de a restabili termenul procedural omis,
(art.234);
5) hotărîrea organului de urmărire penală cu privire la respingerea cererii sau
demersului organizaţiei obşteşti ori al colectivului de muncă, (art.247);
6) ordonanţa de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire
(art.285);
 7) ordonanţa de clasare a cauzei penale, (art.286) ;
8) refuzul organului de urmărire penală de a satisface demersurile în cazurile
prevăzute de lege, (art.313);
9) alte acţiuni care afectează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei,
(art.313).

Totodată, pot fi cazuri cînd persoana interesată poate ataca în instanţă şi actul
procedural prin care s-a dispus pornirea urmăririi penale. Acestea sunt cazurile cînd se invocă
încălcarea ordinii de pornire a urmăririi penale sau există unele din circumstanţele care
exclud urmărirea penală, cum ar fi:
a) fapta nu este prevăzută de legea penală;
b) a intervenit termenul de prescripţie;
c) a intervenit decesul făptuitorului, cu excepţia cazurilor de reabilitare;
d) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform
art.276, numai în baza plîngerii acestuia;
e) în privinţa persoanei respective există o hotărîre judecătorească definitivă în
legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe
aceleaşi temeiuri;
f) în privinţa persoanei respective există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi
penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceeaşi acuzaţie;
g) există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează pornirea urmăririi
penale sau, după caz, exclud urmărirea penală.
Plîngerea împotriva acţiunilor organului de urmărire penală sau ale organului care
exercită activitate operativă de investigaţii poate fi înaintată, în termen de 10 zile, de la data
cînd persoana a aflat despre încălcarea dreptului său, judecătorului de instrucţie la locul aflării
organului care a admis încălcarea.
Dacă se atacă o hotărîre a organului de urmărire penală sau a organului care exercită
activitate operativă de investigaţii la plîngere se anexează copia hotărîrii atacate sau se
menţionează rechizitele acestei hotărîri, dacă organul respectiv nu a înmînat persoanei în
cauză copia acesteia. Pentru aceasta judecătorul fixează data examinării plîngerii, dispune
înmînarea către procuror a plîngerii declarate şi solicită opinia acestuia.
Plîngerea se examinează de către judecătorul de instrucţie în termen de 10 zile, de la
data cînd a parvenit plîngerea cu participarea obligatorie a procurorului care conduce
urmărirea penală în cauză şi cu citarea legală a persoanei care a depus plîngerea.
Dat fiind că procurorul conduce urmărirea penală în cauza respectivă, judecătorul de
instrucţie înmînează procurorului copia plîngerii şi solicită opinia acestuia pe marginea
plîngerii. Procurorul este obligat să prezinte în instanţă materialele respective. Această
prevedere legală obligă procurorul să verifice argumentele invocate în plîngere pînă la
soluţionarea plîngerii respective de către judecătorul de instrucţie şi să i-a măsurile de rigoare,
iar materialele obţinute în urma controlului să le prezinte judecătorului de instrucţie la data
examinării plîngerii. Neprezentarea persoanei care a depus plîngerea nu împiedică
examinarea plîngerii. În cadrul examinării plîngerii procurorul şi persoana care a depus
plîngerea, dacă aceasta participă în şedinţa de judecată dau explicaţii pe marginea
argumentelor invocate în plîngere.
 Test 23

Subiectul I: Huliganismul
1.1 Relatați despre motivele infracțiunii prevăzute la art.287 CP RM. (3 puncte)
Motivele in cazul infractiunii de huliganism ,sunt motive [Link] motivul nu este
indicat in textul legii penale ca semn obligator al laturii subiective a infractiunii de huliganism,el
decurge din insasi esenta acestei [Link] motive huliganice il exprima dorinta de
demonstrare a fortei bruatel,de manfestare a teribilismului ect. Motivele hiliganice pot fi definite ca
acele mbolduri care isi au suportul in nazuinta faptuitorului de a incalaca oridinea publica,de asi
exprima lipsa de respect fata de societate.
Exista trei varietati ale motivelor huliganice:
-Motivele huliganice ca motiv emotional.O emotie negativa este aceea care conditioneaza
aparitia motivelor [Link] exemplu iritattea care este provocata de o anumita persoana este
revarsata de catre faptuitor asupra altor persoane starine,care nu au nici o legatura cu prima pesoana.
-motivele huliganice ca motiv [Link] doreste sa-si atinga scopul printrun
procedeu care este nepotrivit pentru aceasta din cauza unor caracteristici ala [Link] in cazul in care
faptuitorul are posibilitatea reala sa-si satisfaca necesitatile pe o cale legala ,insa alege un procedeu
antisocial pentru a-si atinge scopul
-motive huliganice propriu zise care se manifesta prin teribilism ,autoafirmare ect.

1.2 Argumentaţi dacă este posibil sau nu concursul ideal / concursul real dintre
infracţiunea de huliganism (art.287 CP RM) şi infracţiunea de vătămare intenţionată gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art.151 CP RM). (5 puncte)

În sensul art.287 CP RM , prin ”violență” se are în vedere violența soldată fie cu

vătămarea ușoară a integrității corporale sau a sănătății , fie cu leziuni corporale care nu
presupun nici dereglarea de scurtă durată a sănătății, nici pierderea neînsemnată și stabilă a
capacității de muncă. Este posibil ca omorul sau vătămarea intenționată gravă ori medie a
integrității corporale sau a sănătății să reprezinte violența care este aplicată tocmai cu
încălcarea grosolană a ordinii publice. În acest caz, calificarea, trebuie făcută conform
art.145, 151 sau 152 CP RM și art.354 Cod contrav., nefiind aplicat și art.287 CP RM, altfel
a, fi în prezența unei duble incriminări pentru una și aceiași faptă. În cazuri de altă natură,
infracțiunea de huliganism poate fi urmată de infracțiunea de omor intenționat ori de
vătămarea intenționată gravă sau medie a integrității corporale sau a sănătății . În aceste
condiții se atestă prezența concursului real de infracțiuni, iar calificarea se face potrivit
art.287, pe de o parte , și art.145, 151 sau 152 CP RM, pe de altă parte.

1.3Determinaţi care sunt efectele pozitive și/sau negative ale excluderii prin Legea nr.277 din
18.12.2008: a lit.c) din alin.(2) art.145 CP RM; a lit.h) din alin.(2) art.151 CP RM; a lit.i)
din alin.(2) art.152 CP RM. (7 puncte)
Înainte de intrarea în vigoare a Legii menționate, pentru omorul săvîrșit cu intenții
huliganice, se stabilea răspundere agravată în baza lit.c) lin.(2) art.145 CP RM. La moment,
întrucît motivele huliganice nu mai au un efect agravant acetsea pot reprezenta motivul în cazul
infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.145 CP RM. Înainte de intrarea în vigoare a Legii
menționate, pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății săvîrșită
cu intenții huliganice, se stabilea răspunderea agravată în baza lit.h) alin.(2) art.151 CP RM. La
moment întrucît motivele huliganice nu mai au un efect agravant , acestea pot reprezenta
motivul în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.151 CP RM. Este posibil ca vătămarea
intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății să reprezinte violența care este aplicată
în legătură cu încălcarea grosolană a ordinii publice. În acest caz, calificarea trebuie făvută
 potrivit art.151 CP RM și art.354 Cod contrav. Înainte de intrarea în vigoare a Legii menționate
, pentru vătămarea intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății săvîrșită cu intenții
huliganice se stabilea răspunderea agravată în baza lit.i) alin(2) art.152 CP [Link] moment,
întrucît motivele huliganice nu mai au efect agravant, acestea pot reprezenta motivul în cazul
infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.152 CP [Link], pînă la intrarea în vigoare a Legii
nr.277 din 18.12.2008, în Codul penal al Republicii Moldova noţiunea „intenţii huliganice" era
utilizată în art.145, 151 şi 152. Sub aspect semantic, această noţiune era concepută inadecvat
de către legiuitor. Ea are de fapt înţelesul de „motiv huliganic", întrucât desemnează nu altceva
decât un impuls lăuntric care îl determină pe făptuitor să ia o hotărâre infracţională şi să o
înfăptuiască. În afară de aceasta, o singură infracţiune nu poate avea la bază decât o singură
intenţie infracţională. De aceea, sintagma „intenţii huliganice" nu exprimă potrivit raportul „o
singură infracţiune - o singură intenţie". Desigur, noţiunile „motiv" şi „intenţie" sunt strâns
legate. Însă ele nu trebuie [Link]ţa agravantă „cu intenţii huliganice" e privită
nu ca circumstanţă agravantă a infracţiunii prevăzute la art.145, 151 sau 152 C. pen. RM, dar
ca circumstanţă agravantă sui generis a infracţiunii de huliganism. Cauza adevărată a unei
asemenea optici constă în confuzia noţiunilor „intenţii huliganice" şi „motivul huliganismului.

Subiectul II:Libera apreciere a probelor

2.1 Descrieți elementele principiului liberei aprecieri a probelor
Libera apreciere a probelor ca principiu al procesului penal este strâns legată de regula cercetării sub
toate aspectele complet și obiectiv a circumstanțelor cauzei și a probelor.
Deci, libera apreciere a probelor reprezintă activitatea rațională a organului de urmărire penală,
procurorului , instanței de judecată în vederea stabilirii admisibilității, pertinenței , concurenței,
veridicității și utilității probelor existente într-o cauză penală. Desigur, părțile din proces efectuiază
la rândul lor, personal sau cu un concursul apărătorului, o apreciere a probelor, dar hotărârile lor nu
au caracter oficial.
Judecătorul şi persoana care efectuează urmărirea penală apreciază probele în conformitate cu
propria lor convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. - elementul
subiectiv
Nici o probă nu are putere probantă dinainte stabilită.
Convingerea intimă este rezultatul desfășurării unui proces psihic, în cadrul căruia elementele de
ordin obiectiv - probele dau naștere unui sentiment de certitudine în legătură cu existența sau
inexistența infracțiunii, vinovăției făptuitorului.
2.1 Determinați garanțiile liberei aprecieri a probelor de către diferiți subiec
Legea determină cercul de subiect pentru care liberă apreciere a probelor nu constituie Doar un drept
ci o obligație din considerentul că în urma hotărârilor adoptate de acestea are loc orientarea
vectorului evoluției procesului penal și se Formulează concluziile definitive în cadrul probațiunii
În urma plăcerii libere a probelor sunt adoptate hotărâri cu caracter oficial Spre exemplu Ordonanța
de punere sub învinuire încheierea privind aplicarea măsurilor preventive sentința instanței de
judecată, de către subiecți oficiali ai procesului penal.
Ceilalți participanți la procesul penal, au dreptul de a înainta cereri, plângeri, care produc efecte
doar după adoptarea unei hotărâri de către organul competent.
Judecătorul, organul de urmărire penală și procurorul apreciază probele în conformitate cu propria
lor convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.
Libera convingere și liberă apreciere a probelor nu înseamnă arbitrariul, CI Libertatea de a aprecia
probele în mod rezonabil, imparțial și onest, iar instanța de judecată, organul de urmărire penală și
procurorul trebuie să-și motiveze convingerea care, pentru a fi controlabilă, trebuie să fie conștiintă
și rațională, să se sprijine pe certitudinea care nu se poate realiza decât printr-o serioasă cercetare și o
desăvârșită valorificare a probelor atunci cînd acestea sunt necomplete, echivoce, indirecte și mai
ales contrazicătoare.

2.3 Argumentați inadmisibilitatea întemeierii hotărârii de condamnare în măsură

determinantă pe datele rezultate din activitatea specială de investigații

Test 24
Subiectul I: Individualizarea pedepsei

1.1. Definiţi conceptul şi formele de individualizare a pedepsei. (3 puncte)

1.1. Operaţia de adaptare a pedepsei în raport cu fiecare infracţiune și cu fiecare infractor, în vederea
realizării scopului ei, poartă denumirea de individualizare a pedepsei.
Individualizarea răspunderii penale se realizează în mai multe forme:
a) Individualizarea legală este realizată de legiuitor prin fixarea unor categorii
de pedepse diferite ca natură și mărime în raport cu gradul de pericol pe care-l prezintă fiecare tip de
infracţiune.
b) Individualizarea judiciară este realizată de către instanţele de judecată prin stabilirea sancţiunii în
limitele fixate de lege, ținând seama de pericolul social al faptei și de persoana infractorului.
c) Individualizarea administrativă se realizează în cursul executării pedepsei și presupune diferenţieri
în ceea ce privește regimul de executare a pedepselor și a altor măsuri de natură juridico-penală.

1.2. Analizaţi mijloacele şi criteriile de individualizare a pedepsei. (5 puncte)

Potrivit alin. (1) al art. 75 din CP al RM, criteriile generale de individualizare

sunt următoarele:
1) limitele de pedeapsă fixate în Partea specială a Codului penal;
2) dispoziţiile Părţii generale a Codului penal;
3) gravitatea infracţiunii săvârșite;
4) motivul infracţiunii săvârșite;
5) persoana celui vinovat;
6) circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea;
7) influenţa pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului;
8) condiţiile de viaţă ale familiei celui vinovat.

1.3. Proiectaţi o speţă în care să fie utilizate regulile aplicării pedepsei prevăzute în alin.4
art.84 CP RM. (7 puncte)
La data de 1 ianuarie 2010 AA a comis infracțiunea de omor inntenționat prev la art. 145 (1). La
data de 1 martie 2010 AA a comis infracțiunea prev. la art287 Huliganism. La data de 04 iunie 2012
a fost condamnat findui stabilit prin sentință o pedeapsă sub forma de privațiune de libertate de 10
ani pentru omor și 3 ani pentru huliganism, cumulînd instanța ia stablit pedeapsa definitivă de 13 ani.
Ulterior, s-a constata că AA a mai comis o inracțiune înainte de ai fi judecat la 4 iunie 2012. AA a
săvîrșit inracțiune prev la art. 171 Viol. La 4 iunie 2015 AA a fost condamnat pentru Viol findui
stabilită pedeapsa potrivit art. 84 alin. 4 CP care presupune că în termenul pedepsei noi se include
durata pedepsei executate stabilite în prima sentință. În final, AA a primit 5 ani pentru Viol, iar
sancțiunea finală fiind de 15 ani privațiune de libertate.

Subiectul II:Sentinţa de încetare a procesului penal

[Link]ţi temeiurile sentinţei de încetare a procesului penal. (3 puncte)

● a intervenit decesul făptuitorului;

● lipsește plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276,
numai în baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;
● plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat – în
cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau legea
penală permite împăcarea;
● persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;
● în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi
acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
● în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de
încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
● există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz,
exclud urmărirea penală, adică în cazurile enumerate în art.53-60 CP:
− minor;
− tragerii la răspundere contravenţională;
− renunţării de bună voie la săvîrşirea infracţiunii;
− căinţei active;
− schimbării situaţiei;
− liberării condiţionate;
− prescripţiei de tragere la răspundere penală.

2.2. Stabiliţi particularităţile sentinţei de încetare a procesului penal la punerea pe rol a

cauzei penale. (5 puncte)

Articolul 350. Încetarea procesului penal

(1) Dacă în şedinţa preliminară s-au constatat temeiurile prevăzute în art.332, instanţa, prin sentinţă
motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă.
(1) O dată cu încetarea procesului penal, instanţa decide şi asupra chestiunilor prevăzute în
art.285 alin.(6)
La încetarea urmăririi penale, procurorul, dacă este cazul, dispune şi:
1) revocarea măsurii preventive şi a altor măsuri procesuale în modul prevăzut de lege;
2) restituirea cauţiunii în cazurile şi în modul prevăzut de lege;
3) aplicarea măsurilor de siguranţă;
4) încasarea cheltuielilor judiciare sau alte acţiuni prevăzute de lege.

(2)Copia de pe sentinţa de încetare a procesului penal se înmînează părţilor şi persoanelor

interesate, explicîndu-li-se modul şi ordinea de atac.

În cazul cînd a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia, încetarea procesului penal nu se
admite fără acordul inculpatului. În acest caz, procedura continuă în mod obişnuit.

2.3. Proiectaţi o sentinţă de încetare a procesului penal pe temeiuri discreţionare. (7

puncte)

SENTINTA
 In numele Legii
04 iunie 2015 [Link]
Judecätoria Soroca
Instanta compusã din:
Președinte Ludmila Ciuhrii
Grefler Olesea Nastas
Cu participarea:
Procurorului Valentina MInãscurtã
Avocatului Doina Turcan

a constatat
AA la data de 1 ianuare a sâvârșit infracțiunea prev 287 CP Huliganism. Totodată instanța a constatat
că inculpatul A.A. a săvîrşit pentru prima oară o infracţiune mai puţin gravă, şi-a recunoscut vina, a
reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune şi s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi
supusă răspunderii penale. (Necesită desfășurare a circumstanțelor de fapt)
De aceea, instanța consideră că este posibilă de atras la răspundere contravențională și de liberat de
răspundere penală în baza art. 56 CP al RM
dispune
1. Ai aplica incuplatului A.A. arest contravenţional pentru 15 de zile.
2. A înceta procesul penal pe cauza XXX pe motivul liberarii de răspundere penală cu tragerea la
răspundere contravenţională
Sentința poate fi atacată cu apel în modul corespunzător

Test 25

Subiectul I: Răspunderea penală

1.1. Relataţi despre noţiunea şi principiile răspunderii penale. (3 puncte)

Se consideră răspundere penală condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracţionale
şi a persoanelor care le-au săvîrşit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de
constrîngere prevăzute de lege. - Definiția legală
Principiile răpunderii penale sunt
- principiul legalității - apariția, desfăsurarea și soluț raportului jur penal are lorc pe
baza legii și în strictă conformitate cu aceasta
- infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale - răspunderea penală se întemiază
numai pe săvîrșirea unei infractiuni, adciă a unei fapte prejudiciabile, prevazute de
legea penală savarsita cu vinovatita
- principiul umanismului - răsp penală utilizează instrumente care prin natura ei și
conținutul lor nu duc la umilirea si degradarea ființei umanie, ci dimpotriva
preconizează căi , mijloace care să conducă la resocializarea infractorilor
- principiul răspunderii penale personale - răsp penală revine numai persoanei care a
sav ori a participat la savarsirea unei infrcațiuni, ca organizator, instigator sau
complice
- principiul unicității răspunderii penale - peers care a sav o infr nu poate fi trasa la răsp
de mai multe ori
- principiul inevitabilității răsp penale - oricine sav o infr tb să răsp penal, aceasta fiind
o consecință inevitabilă a săv unei infr
 - principiul individualizării răspinderii penale - răsp tb să fie diferențiatăî n funcție de
gravitatea infr, de personalitattea infr, pentru a asig atat sanctionarea corectă a infr cît
și realiizarea prevenție generale și speciale.
- principiul presciptibilității răsp penale - răspunderea penală ca mijloc, de realiz a
ordinii de dr. prin constrîngere, pebntru a fi mai eficientă tb să intervină promt, cît
mai aprape de mmmomentul săăv infr.
1.2. Stabiliţi deferenţele dintre prescripţia tragerii la răspundere penală şi prescripţia
executării sentinţei de condamnare. (5 puncte)
prescripta executarii sentintei de condamnare Deosebiri Prescripta tragerii la raspundere
penale

- intervine după pronunțarea unei hotărâri - intervine anterior pronunțării unei hotărâri
judecătorești penale definitive definitive
- Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă - liberare de răspundere penală pentru situaţiile
persoana se sustrage de la executarea în care de la săvârșirea infracţiunii a trecut o
pedepsei sau dacă, pînă la expirarea anumită perioadă de timp
termenelor prevăzute de CP, săvîrşeşte cu - în cazul trecerii unui anumit interval de timp
intenţie o nouă infracţiune. din momentul săvârșirii infracţiunii,
- În cazul eschivării de la executarea răspunderea penală apare inoportună și inutilă.
pedepsei, curgerea termenului de - Prescripţia curge din ziua săvîrşirii
prescripţie începe din momentul infracţiunii şi pînă la data rămînerii definitive a
prezentării persoanei pentru executarea hotărîrii instanţei de judecată.
pedepsei sau din momentul reţinerii - Curgerea prescripţiei se suspendă dacă
acesteia, iar în caz de comitere a unei noi persoana care a săvîrşit infracţiunea se sustrage
infracţiuni – din momentul săvîrşirii ei. de la urmărirea penală sau de la judecată. În
- termenele diferă aceste cazuri, curgerea prescripţiei se reia din
momentul reţinerii persoanei sau din momentul
autodenunţării.
Asemănări:
- Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele care,
la data săvîrşirii infracţiunii, erau minori.
- Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei sau
dacă, pînă la expirarea termenelor prevăzute la alin.(1) şi (2), săvîrşeşte cu intenţie o nouă
infracţiune
- Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile contra
păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război
- În cazul eschivării de la executarea pedepsei, curgerea termenului de prescripţie începe din
momentul prezentării persoanei pentru executarea pedepsei sau din momentul reţinerii
acesteia, iar în caz de comitere a unei noi infracţiuni – din momentul săvîrşirii ei.
1.3. Proiectaţi o speţă în care ar fi posibilă liberarea de răspundere penală în legătură cu
renunţarea de bună voie de la săvârşirea unei infracţiuni în participaţie. (7 puncte)

In cazul in care x avand calitatea de instigator la infractiunea de omor, se caieste actiiv

autodenuntandu-se, la organele de drept pentru ca acestea sa intervii si sa prevină săvarsirea
infractiunii
 II: Sentinţa de achitare

[Link]ţi şi caracterizaţi temeiurile sentinţei de achitare. (3 puncte)

Articolul 390. Sentinţa de achitare
Sentinţa de achitare se adoptă dacă:
1. nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii;
2. fapta nu a fost săvîrşită de inculpat;
3. fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii;
4. fapta nu este prevăzută de legea penală;
5. una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

nu s-a constatat existenta faptei infractiunii- Astfel potrivit articolului 51 Cod penal fapta
prejudiciabilă săvârşită este temei real al răspunderii penale, iar inexistenţa faptei exclude
răspunderea penală şi respectiv exclude pornirea sau desfăşurarea urmării penale. Constatarea unei
situaţii care se include în temeiul arătat exclude răspunderea
Fapta nu a fost savirsita de inculpat- “Fapta n-a fost săvîrşită de inculpat presupune situaţia
cînd se stabileşte că infracţiunea este săvîrşită de o altă persoană şi se exclude faptul participării
aceastuia la această infracţiune
Fapta nu este prevazuta de legea penala- -
Dacă fapta nu este prevăzută de legea penală dar constituie o contravenţie administrativă se vor
trimite materialele organului competent să examineze contravenţia.
Nu intruneste elementele infractiunii- Astfel componenţa infracţiunii (totalitatea semnelor
obiective şi subiective, stabilite de legea penală) este temeiul juridic al răspunderii penale potrivit
articolului 51 Cod penal. Lipsa unor semne a laturii obiective, laturii subiective sau a subiectului
infracţiunii se constată prin probele administrative faţă de o persoană concretă (inculpat) ce impune
achitarea,
Exista una din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei- sînt temeiuri de absolvire
de răspundere şi unica soluţie care poate fi adoptată în această faza în cazul constatării a unei din
aceste circumstanţe este achitarea.

[Link]ţi consecinţele distincte în dependenţă de diferite temeiuri de achitare. (5 puncte)

În general sentinţa de achitare indiferent de temeiuri duce la reabilitarea deplină a inculpatului. La
fel, în toate cazurile instanța va dipune revocare a măsurii preventive, dacă o astfel de măsură a fost
aplicată, și revocare a măsurilor de asigurare a acţiunii civile şi a eventualei confiscări speciale, dacă
astfel de măsuri au fost luate.
În cazul achitării persoanei în temeiul că fapta nu a fost săvîrşită de inculpat, organul de urmărire
penală este obligat să continue urmărirea penală pentru identificarea făptuitorului. Articolul 3961
prevede restituirea dosarului penal. Dacă instanţa de judecată a pronunţat o sentinţă de achitare pe
motiv că fapta nu a fost săvîrşită de inculpat, la cererea procurorului, acestuia i se restituie dosarul
penal şi el reia urmărirea penală în vederea identificării făptuitorului infracţiunii. După cum
observăm pentru persoana achitată consecințele sunt aceleași în urma achitării. Pentru organelle de
urmărire penală consecințele diferă. În cazul cînd fapta nu a fost săvîrşită de inculpat au obligația de
a efectua U.P. mai departe, iar în celelalte cazuri cazua penală se finisează odată cu achitarea.

2.3. Decideţi argumentat asupra oportunităţii restituirii dosarului procurorului în

cazul achitării prevăzute de art.390 alin.1 pct.2 CPP. (7 puncte)
Se va restitui dosarul deoarece fapta incriminată nu a fost savarsita de catre iculpat astfel incit este
necesar de efctuat noi actiuni de UP, pentru a stabili cine a comis infractiunea.
Faptuitorul nu trebuie sa ramana nepedepsit
faptul ca nu a fost savarsita fapta de catre inculpat nu elibereaza organele de drept de a soluționa just,
compet și impartial cauza penală
este necesar pentru restabilirea echitașii scociale , prin infatuirea justiției
pentru a efecta in timp cit mai sucrt actiuni procesuale pentru a nu depasi terneul de tragere la
răspundere penală

Test 26

Subiectul I: Fabricarea sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de
valoare false

1,1 Stabiliți conținutul noțiunii „alte titluri de valoare”, utilizate în art.236 CP RM. (3
puncte) Prin „alte titluri de valoare”, trebuie de inteles valorile mobiliare al caror emitent este
nu o autoritate a administratiei publice , dar o alta persoana juridica , participanta la piata de
capital din RM sau dintrun alt stat. Printre altele, se au in vedere valorile mobiliare emise de
bancile comerciale din RM sau dintrun alt stat.

1.2 Argumentați dacă este posibil sau nu concursul ideal dintre infracțiunile prevăzute la
art.190 și 236 CP RM. (5 puncte)
Între 190 si 236 se atesta nu altceva decit o relație de concurenta. luind in condiderare aceasta
relație trecerea in posesie a făptuitorului a bunurilor străine în rezultatul punerii in circulație a
semnelor bănesti sau a titlurilor de valoare false se va cuprinde de componenta de infracțiune
de la art 236 si nu va necesita calificare suplimentara conform 190.
Nu poate exista concurs ideal intre 236 si 190.
1.3Determinaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale excluderii prevederii de la
lit.a) „repetat” din alin.(2) art.236 CP RM (excludere operată prin Legea nr.277 din
18.12.2008) (7 puncte)
Facind o analiza mai detaliata observam ca de facto repetarea infractiunii reprezinta o pluritate de
infractiuni iar de iure repetarea infractiunii este considerata ca infractiune [Link]
calificarea infractiunilor ,care formeaza repetarea este unitara,si se califica conform doar unei singure
norme(si nu in conformitate cucite infractiuni au fost [Link] absolut incorect de a ai trata
uniform pe ceice au savirsit doua infractiuni si pe cei ce au savirsit mul mai multe.
Reiesind din prevederile codului penal in cazul concursului de infractiuni,fiecareinfractiune savirsita
este pasibila de calificat in mod [Link] cazul repetarii infractiunii toate actiunile savirsite se
sanctioneaza confor unie singure norme,daca aceata repetare ste formata din actiuni [Link]
insa repetareao formeaza actiuni omogene ,atunci leguitorul cere aplcarea concomitenta a reguliliro
repatrii infractiunilor si a concursului de [Link] excluderea conceptului de repetare a
infractiunii va contribui efectiv la o mai buna diferentiere a rs penale,la stabilirea mai echitabila a
pedepsei,la promovarea mai consecventa a scopurilor si principiilor legii penale,si nu in ultimul rind
la ridicarea standartelor justitie penale, cit si la neăncălcarea principiului dublei incriminări.

Subiectul II: Apelului şi recursul împotriva sentinţelor

2.1. Definiţi particularităţile apelului penal.
Apelul are urmatoarele particularitati:
● Cale ordinara de atac, de fapt si de drept
● Este prevazut de legislatie
● Poate fi folosit impotriva hoataririlor pronuntate de catre o instanta inferioara
● Prin el se face reexaminarea cauzei intr-o instanta superioara
● Este o cale de atac de reformare
 ● Impiedica raminerea defenitiva a hotaririi atacate
● Declanseaza o noua judecata a cauzei in fond
● Este accesibil oricaror persoane, neagravind situatia acestora.

2.2. Comparaţi condiţiile de fond şi formă ale apelului cu recursul împotriva

hotărîrilor nesupuse apelului.

Apel Recurs sentinta

Ob-sentintele in general, cu exceptia sentinţele pronunţate de judecătorii privind
sentinţelor pronunţate de către instanţele infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora
judecătoreşti privind infracţiunile pentru a legea prevede în exclusivitate pedeapsa
căror săvîrşire legea prevede exclusiv pedeapsă nonprivativă de libertate;
nonprivativă de libertate. Art 400 sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de
Justiţie;
alte hotărîri penale pentru care legea prevede
această cale de atac. Art.437
Persoanele Persoanele prevazute la art 401 Aceleasi. Art.438
Procurorul-lat penala si civila
Inculpatul- lat. Penala si civila
Partea vatamata-lat penala
Partea civila si p. civilmente responsabila lat
civila
Martorul, expertul, interpretul, traducatorul si
aparatorul- cheltuielile judiciare
Orice pers ale carei interese legitime au fost
prejudiciate printr-o masura sau un act
alinstantei
Termenul de declarare 15 zile . art. 402 15 zile art. 439
Temeiuri de declarare- temeiuri generale, Temeiuri speciale prevazute de art.444 CPP
simplul dezacord cu hotarirea pronuntata
Admisibilitate- nu exista Nu exista
Instanta competenta- instanta de apel(Curtea Instanta de recurs
de Apel)
Cererea de chemare in judecata art. 405 Cererea de recurs trebuie să cuprindă: art. 445
Cererea de apel trebuie să conţină: 1) denumirea instanţei la care se depune
1) denumirea instanţei la care se depune recursul;
apelul; 2) numele şi prenumele recurentului,
2) numele şi prenumele apelantului, calitatea calitatea procesuală sau indicarea persoanei
procesuală şi adresa lui; interesele căreia le reprezintă şi adresa lui;
3) denumirea instanţei care a pronunţat 3) denumirea instanţei care a pronunţat
sentinţa, data sentinţei, numele şi prenumele sentinţa, data pronunţării sentinţei, numele şi
inculpatului în privinţa căruia se atacă sentinţa; prenumele inculpatului în privinţa căruia se
4) conţinutul şi motivele cerinţelor atacă hotărîrea judecătorească, fapta
apelantului; constatată, dispozitivul sentinţei şi indicarea
5) indicarea probelor şi mijloacelor cu persoanei care a declarat recurs;
ajutorul cărora acestea pot fi administrate, dacă 4) conţinutul şi motivele recursului cu
se invocă necesitatea administrării de noi argumentarea ilegalităţii hotărîrii atacate şi
probe. Poate invoca administrarea de noi probe solicitările recurentului, cu indicarea
numai procurorul şi avocatul care nu au temeiurilor prevăzute în art.444 invocate în
participat la judecarea cauzei în primă instanţă. recurs şi formularea propunerilor asupra
Părţile care au participat la judecarea cauzei în hotărîrii solicitate;
primă instanţă pot invoca administrarea de noi 5) data declarării recursului şi semnătura
probe numai dacă despre acestea nu au ştiut la recurentului.
momentul judecării cauzei sau dacă instanţa de
fond a respins cererea de a le administra;
6) data declarării apelului şi semnătura
apelantului;
7) lista documentelor ce se anexează la
cererea de apel.

2.3. Proiectaţi o decizie de respingere a recursului împotriva hotărîri nesupuse

apelului. (7 puncte)

(1) Pot fi atacate cu recurs:

1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora legea
prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;
3) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
4) alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
(2) Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit
legii, pot fi atacate separat cu recurs.
3) Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă
acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate
Articolul 449. Decizia instanţei de recurs
(1)Judecînd recursul, instanţa adoptă una din următoarele decizii:
1) respinge recursul, menţinînd hotărîrea atacată, dacă:
a) recursul este nefondat;
b) recursul este depus peste termen;
c) recursul este inadmisibil;
2) admite recursul, casînd hotărîrea, parţial sau integral, şi ia una din următoarele soluţii:
a) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de prezentul cod;
b) rejudecă cauza cu adoptarea unei noi hotărîri;
c) dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond dacă este necesară administrarea de probe
suplimentare.
(2) Adoptarea deciziei şi întocmirea acesteia se efectuează în conformitate cu prevederile art.417 şi
418, care se aplică în mod corespunzător.
Articolul 417. Conţinutul deciziei instanţei de apel
(1) Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă:
1) data şi locul pronunţării deciziei;
2) denumirea instanţei de apel;
3) numele şi prenumele judecătorilor completului de judecată, procurorului, grefierului, precum şi
ale apărătorului, interpretului şi traducătorului, dacă aceştia participă la şedinţă;
4) numele şi prenumele apelantului, cu indicarea calităţii lui procesuale;
5) datele privind identitatea persoanei condamnate sau achitate de către prima instanţă, prevăzute în
art.358 alin.(1);
51) datele referitoare la termenul de examinare a cauzei;
6) fapta constatată de primă instanţă şi conţinutul dispozitivului sentinţei;
7) fondul apelului;
8) temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum
şi motivele adoptării soluţiei date;
9) una din soluţiile prevăzute în art.415;
91) menţiunea cu privire la ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul trebuie să-şi reia
cursul. În caz contrar, toate actele procedurale sînt desfiinţate de drept;
10) menţiunea că decizia este executorie, dar poate fi supusă recursului, şi termenul prevăzut pentru
această cale de atac.
 Test 27

Subiectul I: Legitima apărare

[Link]ţi condiţiile legitimei apărări. (3 puncte)

Condițiile în care legitima apărare va fi considerată o faptă legală sunt referitoare la atac și la
apărare:
referitoare la atac sunt:
-atacul trebuie să fie social-periculos (prejudiciabil), adică să constituie o infracțiune;
-atacul trebuie să fie direct, adică în mod nemijlocit să pună în pericol valorile ocrotite de
normele penale;
-atacul trebuie să fie imediat, adică s-a declanșat deja sau urmează să se declanșeze;
-atacul trebuie să fie material, adică să fie format din anumite acțiuni fizice, materializate în
lumea obiectivă;
-atacul trebuie să fie real, adică să existe în realitate sau să existe o amenințare reală de atac;
referitoare la apărare sunt:
-se admite apărarea intereselor proprii, a unei terțe persoane sau a unui interes public;
-apărarea trebuie să fie îndreptată contra atacantului, și nu contra terțelor persoane(rude,
prieteni);
-apărarea trebuie să fie înfăptuită în limitele de timp. de la momentul începerii atacului, până la
consumarea lui de facto;
-paguba cauzată în timpul legitimei apărări nu se cere să fie echivalentă cu cea evitată;
-nu se admite depășirea limitelor legitimei apărări , depășirea limitelor legitimei apărări
cuprinde acțiunile intenționate ce nu corespund vădit caracterului și pericolului social al
atacului;
[Link]ţi asemănările şi deosebirile dintre legitima apărare şi starea de extremă necesitate. (5
puncte)
Asemanarile:
- Ambele sunt reglementate de CP;
- Ambele au scopul de a inlatura un [Link] pericolului presupune savirsirea unei
fapte prevazute de legea [Link] au scop ca persoana sa se apere.
- Ambele institutii presupune reactionarea la un [Link] au acelasi caracter juridic –
exclud raspunderea penala.
Deosebirile:
- Legitima aparare apare de la un atac uman, extrema necesitate apare datorita unui
pericol(natura).
- La legitima aparare prejudiciul e cauzat agresorului, la extrema necesitate prejudiciul e cauzat
altor persoane.
- La legitima aparare respingerea atacului nu e unicul mijloc, la extrema nece sitate actiunea
deinlaturare a pericolului trebuie sa fie unicul mijloc.
- La legitima aparare dauna cauzata atacatorului poate fi mai mare , la extrema necesitate
daunacauzata trebuie sa fie mai mica decit cea cauzata.

1.3. Argumentaţi pro sau contra includerii în legea penală a noţiunii de „depăşire a
limitelor legitimei apărări”.
Consideram oportun deoarece persoana urmează sa constientizeze particularitatile sau
conditiile legitmiei aparari, altfel oricare persoana ar invoca legitima aparare.
Legitima aparare presupune prin concept existenta unei aparari împotriva agresiunii care sa se
 concretizeze în savîrsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Prin aparare, în sensul dreptului penal, se întelege actul prin care cel atacat sau persoana care
îi vine în ajutor încearca sa înlature atacul cu caracteristicile prevazute de lege.
Apararea , la rîndul ei, trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:
a) Apararea este admisa pentru a respinge un atac îndreptat împotriva unei persoane sau
a unui interes public.
b) Apararea sa se realizeze printro fapta prevazuta de legea penala.
c) Apararea sa fie îndreptata împotriva atacantului.
d) Apararea sa fie concomitenta cu atacul.
e) Apararea sa fie proportionala cu gravitatea atacului.
La aprecierea proportionalitatii în practica judiciara se iau în consideratie urmatoarele
împrejurari:
- intensitatea atacului
- valoarea social - prejudiciabila
- mijloacele folosite de agresor
- modul de folosire a mijloacelor
- forta si posibilitatile agresorului
- timpul si locul unde a avut loc atacul.

Subiectul II: Efectele apelului şi efectele recursului împotriva deciziei în apel

2.1. Relataţi despre efectul devolutiv al apelului şi limitele lui.
Prin efectul devolutiv al cererii instanta de apel capătă dreptul de a judeca cauza ori
imputernicirile de a înfăptui o noua judecată. Alte opinii susțin ca efectul dEvolutiv înseamnă
transmiterea cauzei de la prima instanta la instanta de gradul al doilea toate chestiunile de fapt si
de drept . Devolutia promovează o verificare a modului cum sa desfășurat judecată si
solutionarea fara o Desființarea prealabila a hotărârii .
Efectul devolutiv al apelului pârtii vătămate este limitat in ce privește latura penala a
infractiunii,prin care persoanei i s-a cauzat o dauna morala,fizica sau materială.Apelul partii
civile devolueaza numai latura civila,in cadrul acestor limite ,instanta de apel va examina insa si
latura penala in ce privește existența faptului infractiunii,elementelor constitutive ale infractiunii
, daca însasi fapta data a produs prejudicii materiale . Apelul partii civilmente responsabile
devolueaza numai latura civila si numai in limitele intereselor acestei părți .
2.2. Comparaţi efectul devolutiv al apelului cu efectul devolutiv al recursului împotriva
deciziei în apel.
Efectul devolutiv al apelului şi limitele lui
(1) Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana
la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în
proces.
(2) În limitele prevederilor arătate în alin.(1), instanţa de apel este obligată ca, în afară de
temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt şi de drept
ale cauzei, însă fără a înrăutăţi situaţia apelantului.
Efectul devolutiv al recursului şi limitele lui
(1) Instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declaraţia
de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.
(2) Instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art.427,
fiind în drept să judece şi în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situaţia condamnaţilor.

Diferenţa observăm în prima parte a alin. 2 art. 424 – „Instanţa de recurs examinează cauza
 numai în limitele temeiurilor prevăzute în art.427, fiind în drept să judece şi în baza temeiurilor
neinvocate,”

Asemanari: Nu se pot pronunta asupra altor fapte sau persoane; nu se va agrava situatia
persoanei care depune apel sau recurs; dreptul de a depune apel sau recurs le au aceleasi
persoane participante la proces.
Deosebiri: Apel-de fapt si de drept, Recurs- de drept; A – se infaptuieste o reexaminare a
cauzei, R – o verificare multilaterala in drept a hotaririi; A – se transmite in intregime, R – se
transmite in intregime sau in parte cauza de la instranta care a pronuntat hotarirea; A – exista
dreptul de a fi schimbata calificare faptei, de a examine probe noi, pe cind in R – acest drept nu
exista.

2.3. Proiectaţi o decizie în care se va aplica efectul devolutiv al recursului împotriva deciziei în
apel.
 Test 28

Subiectul I: Coruperea pasivă

1.1. Determinați modalitățile faptice ale extorcării în sensul lit.c) alin.(2) art.324 CP
RM. (3 puncte)
Pot fi deosebite urmatoarele 3 modalități faptice de extorcare 1) punerea victimei care o
impune să-i transmită faptuitorului remunerația ilicită pentru a preîntimpina producerea efectelor
nefaste pentru interesele legitimeea efectivă) în cazul în care aceasta nui transmite faptuitorului
remunerația ilicită 3) nesatisfacerea solicitării victimei astfel încit aceasta este nevoită sa
transmită remunerația ilicită către faptuitor pentru a evita lezarea intereselor sale legitime

1.3 Argumentați care trebuie să fie calificarea în cazul dării de semne băneşti false unei
persoane publice, în scopul de a o face să îndeplinească acţiuni în exercitarea funcţiei sale.
(5 puncte)
Persoana care a dat semnele bănești false va răspunde în baza art 236 CP iar persoana publică
pentru tentativă de corupere pasivă.

ale victimei 2) ameninițarea cu lezarea intereselor legitime ale victimei (nu lezar

Stabiliţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale excluderii din definiția noțiunii
„persoană cu funcţie de demnitate publică” (alin.(3) art.123 CP RM) a textului „consilierul local;
deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei;” (excludere operată prin Legea nr.318 din
20.12.2013). (7 puncte)
Totuşi, potrivit alin.(1) art.3 al Legii nr.199/2010, „prevederile prezentei legi se aplică persoanelor cu
funcţie de demnitate publică specificate în anexa la prezenta lege”. Altfel spus, s-ar părea că
există funcţii de demnitate publică care nu sunt menţionate în anexa la Legea nr.199/2010. În
acest context, se impune întrebarea: fac oare parte funcţiile de consilier local şi de deputat în
Adunarea Populară a Găgăuziei din rândul funcţiilorde demnitate publică care nu sunt
consemnate în anexa la Legea nr.199/2010?
Considerăm că răspunsul la această întrebare este negativ. Or, din art.2 al Legii privind statutul
alesului local, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 02.02.2000 [8], aflăm că atât
consilierul local, cât şi deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei, au statutul de ales local: „În
sensul prezentei legi, noţiunea de ales local vizează consilierii consiliilor săteşti (comunale),
orăşeneşti (municipale), raionale şi ai consiliului municipal Chişinău, deputaţii în Adunarea Populară
a Găgăuziei, primarii şi viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii raioanelor” (alin.(1)); „Statutul
alesului local se aplică deputatului în Adunarea Populară a Găgăuziei în măsura în care nu contravine
statutului deputatului, determinat de către Adunarea Populară în cadrul Legii privind statutul juridic
special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)” (alin.(2)).
Mai mult, la momentul elaborării proiectului care se află la baza Legii nr.318/2013, la lit.a) alin.(1)
art.7 al Legii privind statutul alesului local se stabilea: „Mandatul alesului local este incompatibil cu
calitatea de persoană cu funcţie de demnitate publică”. Astfel, în acord cu această lege, nici
consilierul local, nici deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei nu puteau fi consideraţi persoane
cu funcţie de demnitate publică. Ţinând cont de prevederea de la lit.a) alin.(1) art.7 al Legii privind
statutul alesului local, considerăm oportună eliminarea textului „consilierul local; deputatul în
Adunarea Populară a Găgăuziei;” din alin.(3) art.123 CP RM.
Prezintă interes faptul că dispoziţia în vigoare de la lit.a) alin.(1) art.7 al Legii privind statutul
alesului local are un conţinut modificat: „Mandatul alesului local este incompatibil cu exercitarea
altei funcţii de demnitate publică” (Acest conţinut modificat se datorează adoptării de către
Parlamentul Republicii Moldova, la 17.06.2016, a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative [9] (în continuare – Legea nr.134/2016)). Înseamnă oare aceasta că, în corespundere cu
legislaţia în vigoare, consilierul local şi deputatul în Adunarea
Populară a Găgăuziei pot fi consideraţi persoane cu funcţie de demnitate publică?
Răspunsul la această întrebare este negativ. El rezultă din Nota informativă la proiectul care se află la
baza Legii nr.134/2016: „În conformitate cu prevederile alin.(1) art.7 al Legii nr.768-XVI din 2
februarie 2000 privind statutul alesului local, mandatul alesului local este incompatibil cu: a)
calitatea de persoană cu funcţie de demnitate publică; ... Anexa la Legea nr.199 din 16 iulie 2010 cu
privire la statutul persoanelor cu funcţie de demnitate publică stabileşte că funcţiile de Primar
General al mun. Chişinău, de primar, de viceprimar, de preşedinte şi vicepreşedinte de raion sunt
considerate funcţii de demnitate publică. Astfel, alin.(1) art.7 al Legii privind statutul alesului local
oferă posibilitatea interpretării acesteia în sensul că toţi primarii, viceprimarii,
preşedinţii şi vicepreşedinţii de raioane sunt incompatibili cu funcţia deţinută... Proiectul de lege vine
să clarifice redacţia actuală a lit.a) alin.(1) art.7 al Legii privind statutul alesului local, stabilind clar
că alesul local va fi în situaţie de incompatibilitate în cazul în care acesta va deţine concomitent o
altă funcţie de demnitate publică” [10].
Din această Notă informativă deducem că, dintre aleşii locali, doar Primarul General al municipiului
Chişinău, primarii, viceprimarii, preşedintele şi vicepreşedintele raionului au statutul de persoane cu
funcţie de demnitate publică. Ceilalţi aleşi locali (şi anume – consilierii consiliilor săteşti
(comunale), orăşeneşti (municipale), raionale şi ai consiliului municipal Chişinău; deputaţii în
Adunarea Populară a Găgăuziei) nu au un asemenea statut.
În concluzie, consilierul local şi deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei nu sunt persoane cu
funcţii de demnitate publică nici în sensul Legii nr.199/2010, nici în sensul alin.(3) art.123 CP RM.

Subiectul II: Efectul extensiv al apelului

[Link]ţi noţiunea de efect extensiv al apelului.

Efect extensiv al apelului este un fenomen ce are capacitatea de a se extinde, instanta de apel
examinind cauza prin extindere si cu privire la alte parti care nu au declarat apel sau la care acesta nu
se ferera, avind dreptup de a hotari si in privinta lor, fara sa creeze acestor parti o situatie mai grea.

[Link]ţi efectul extensiv cu efectul devolutiv al apelului.

Prin Efectul devolutiv, avind dreptul de a schimba calificarea faptei, de a examina probe noi,
instanta nu se poate pronunta asupra altor fapte sau altor personae decit asupra celor care au
constiutuit obiectul examinarii in prima instant
Nu se poate transmite de la instant de fond sau de apel la cea de recurs ceea ce na fost supus
judecatii instantei anterioare
Efectul devolutiv al recursului este limitat la vointa recurentului si la persoana acestuia, precum
si la calitate a acestuia in proces.
Totusi efectul extensive presupune o derogare de la aceste reguli generale: daca prima instant nu
s-a pronuntat asupra unor fapte sau personae incluse in rechizitoriu si sustinute de procurer in
cadrul dezbaterilor, instant de apel va avea dreptul de a se pronunta si asupra lor
instant de apel examineaza cauza cu extindere si cu privire la partile care nu au declarat apel sau
la care acesta nu se refera, avind dreptul de a hotari in privinta lor, fara sa creeze acestor parti o
situatie mai grea
Se poate intimpla ca un inculpate, (sau reprez acestuia) atacind hotarirea, sa obtina modificarea
ei, iar alt inculpate din aceeasi cauza penala nu a atacat-o, situatia lui raminind neschimbata,
chiar daca prima instanta a comis erori de fapt sau de drept, ce vizau ambii inculpate. Astfel
apare pericolul de a fi pronuntate doua hotariri contradictorii in aceeasi cauza. Garantia
excluderii acestui pericol o constiuie efectul extensive.
 O diferenta este ca in cadrul efectului devolutiv instanta de apel poate hotari numai in privinta
celui care a depus apelul, pe cind in celalat caz, efectul extensiv se extinde si pe celelalte parti ale
judecatii. Asemanarea este ca in ambele cazuri instanta de apel nu are dreptul sa agraveze situatia
participantilor.

[Link]ţi o decizie prin care se va aplica efectul extensiv al apelului.

De exemplu, cînd unui inculpat i se atenuat pedeapsa, iar în cauză mai există si alti inculpati in
conditii egale
 Test 29

Pentru examenul de licenţă DREPT PENAL şi DREPT PROCESUAL PENAL

Subiectul I: Subiectul infracţiunii

1.1. Caracterizaţi responsabilitatea şi iresponsabilitatea.
Responsabilitatea
Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege
caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija
acţiunile.
Responsabilitatea redusă
(1) Persoana care a săvîrşit o infracţiune ca urmare a unei tulburări psihice, constatată prin
expertiza medicală efectuată în modul stabilit, din cauza căreia nu-şi putea da seama pe deplin de
caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe deplin este pasibilă de
responsabilitate penală redusă.
(2) Instanţa de judecată, la stabilirea pedepsei sau a măsurilor de siguranţă, ţine cont de
tulburarea psihică existentă, care însă nu exclude răspunderea penală.
• Deci, responsabilitatea este capacitatea individului de a înţelege corect împrejurările de fapt şi,
în legătură cu acestea, de a aprecia însemnătatea faptelor sale, a el putea dirija conştient. Definiţia
legală a responsabilităţii pune în evidenţă două funcţii psihice de bază ale omului: conştiinţa şi
voinţa, care determină, inclusiv în contextul dreptului penal, comportamentul zilnic al oricărui
individ.
Responsabilitatea este premisa necesară pentru constituirea subiectului infracțiunii persoană
fizică, precum și pentru stabilirea vinovăției sale, tragerea la răspundere penală și pedeapsă.
Responsabilitatea redusă este o stare limitrofă între responsabilitate și iresponsabilitate.
______
Iresponsabilitatea
(1) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul săvîrşirii unei fapte
prejudiciabile, se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile
ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburări
psihice temporare sau a altei stări patologice. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărîrii
instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical, prevăzute de
prezentul cod.
(2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care, deşi a săvîrşit infracţiunea în stare de
responsabilitate, înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o
boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau
de a le dirija. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărîrii instanţei de judecată, pot fi aplicate
măsuri de constrîngere cu caracter medical, iar după însănătoşire – ea poate fi supusă pedepsei.
• Noțiunea de iresponsabilitate este construită pe baza combinației a două criterii: medical
(biologic) și juridic (psihologic). Pentru a recunoaște un individ iresponsabil, instanța de
judecată trebuie să stabilească prezența ambelor criterii în timpul săvârșirii infracțiunii.
Criteriul medical (biologic) reprezintă enumerarea celor trei tipuri de dereglări psihice:
1) boală psihică cronică (cele care poartă un caracter îndelungat și sînt practic incurabile – ex.
epilepsia, schizofrenia, psihoza maniacal-depresivă etc.);
2) tulburarea psihică temporară (care decurg, în comparație cu bolile din prima grupă, o
perioadă mai puțin îndelungată și sunt curabile – ex. afectul patologic, starea de ebrietate
patologică, psihozele alcoolice etc);
3) altă stare patologică (alterare a psihicului care nu este cuprinsă de primele două tipuri de
dereglări cum ar fi formele grave ale psihopatiei, schimbarea psihică a personalității sa surdomuți
sau orbi, oligofrenia etc).
 Criteriul juridic (psihologic) constă în incapacitatea persoanei, în momentul săvârșirii
infracțiunii, de a conștientiza (a-și da seama, a realiza) caracterul de fapt și pericolul social ale
comportamentului său (semnul intelectiv) și de a-l dirija (semnul volitiv). Pentru recunoașterea
persoanei iresponsabile este suficientă prezența doar uneia dintre aceste semne cu condiția ca el
să fie determinat de criteriul medical.
Semnul intelectiv înseamnă incapacitatea persoanei de a-și da seama de acțiunile ori
inacțiunile sale în timpul săvârșirii infracțiunii, adică imposibilitatea, din cauza maladiei psihice,
de a conștientiza caracterul de fapt și semnificația socială a faptei.
Semnul volitiv – incapacitatea individului de a-și dirija faptele, imposibilitatea de ale stăpâni,
de a se abține de la comiterea lor, fiind influențat de anumite obsesii sau impulsuri irezistibile.
1.2. Descrieţi condiţiile în care este posibilă tragerea la răspundere penală a persoanei
juridice.
Persoana juridică, cu excepţia autorităţilor publice, este pasibilă de răspundere penală pentru o
faptă prevăzută de legea penală dacă există una din următoarele condiţii:
a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a
dispoziţiilor directe ale legii, ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite
activităţi;
b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de
constituire sau scopurilor declarate;
c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile
persoanei, societăţii sau statului a fost săvîrşită în interesul acestei persoane juridice sau a fost
admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana împuternicită cu funcţii de
conducere a persoanei juridice respective.
(4) Persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile
pentru săvîrşirea cărora este prevăzută sancţiune pentru persoanele juridice în partea specială din
prezentul cod.
__________________
• Pentru ca o un subiect colectiv de drept, o entitate colectivă să poate fi privită ca subiect al
infracțiunii, acesta trebuie să posede calitatea de persoană juridică, noțiunea și atributele căreia
sînt definite în Codul civil.
• Pe lângă semnele persoanei juridice, o eventuală angajare a răspunderii sale penale necesită
constatarea uneia dintre cele trei condiții stipulate la art. 21, alin. (3) care se referă, în principal,
la latura obiectivă și cea subiectivă ale infracțiunii imputate, precum și la persoana fizică ce
realizează nemijlocit fapta.
1) neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii, ce stabilesc
îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi – răspunderea PJ poate fi
angajată prin acțiunile sau omisiunile oricărui angajat sau organ din cadrul acesteia, responsabil
de executarea obligației în cauză, dacă o asemenea persoană există, indiferent de poziția sa în
ierarhia de grup, fie el de rang superior sau simplu salariat. Mai mult decât, PJ rămâne
responsabilă și în cazul delegării obligației date pentru executare unei alte persoane fizice sau
juridice.

1.3. Alcătuiţi o speţă în care infracțiunea este comisă de o persoană cu responsabilitate

redusă.
M. și G. se aflau în proces de divorț, dar continuau să locuiască în același apartament. Revenind
dintr-o deplasare de serviciu, M. și-a găsit soțul în dormitor cu vecina. În procesul certei, generată de
situația respectivă, M. i-a stropit cu benzină pe ambii spunându-le că le va da foc. În momentul în
care era în căutarea unei brichete în acest scop, în apartament a intrat feciorul în vârstă de 22 de ani
care a oprit-o pe mama sa de la realizarea intenției.
Subiectul II: Efectul neagravării situaţiei în propria cale de atac
2.1. Definiţi noţiunea de efect al neagravării situaţieie în propria cale de atac.
Partile pot avea deplina libertate in exercitarea apelului si a recursului numai daca au siguranta ca un
asemenea demers nu va atrage o schimbare sau modificare a hotaririi atacate in detrimentul
intereselor lor legitime. De aceea, in materia cailor de atac este operant efectul neagravarii situatiei
partii in propriul sau apel sau recurs (non reformatio in pejus). Efectul neagravării situației în propria
cale de atac presupune faptul că instanța de apel, soluționînd cauza, nu poate crea o situație mai
gravă pentru persoana care a declarat apel. Acest principiu aparent intră în contradicție cu principiul
legalității și aflării adevărului. Totuși în baza acestui principiu instanța de apel nu are dreptul să
pronunțe o hotărîre legală ți temeinică în opinia ei dacă va agrava situația apelantului. Nu trebuie de
confundat ideea că apelul nu agravează numai situația inculpatului, acest principiu referindu-se la
orice persoană care declară apel
[Link]ţi efectul neagravării situaţiei cu efectul extensiv.
Efectul Extensiv al cailor de atac ordinare obliga instanța de control judiciar sa examineze cauza,prin
extindere si cu privire la persoanele care nu au uzat calea de atac sau la care acesta nu se
referă,putine hotărî si in privința acestora fără a le putea crea o situație mai [Link]
examinării nu poate avea loc decit fata de persoanele din același grupa procesual cu cel care a
declarat apelul ori recursul sau la care se referă declarația de apel sau de recurs.
Notiunea de ,,Extensiv" se definește ca un fenomen ce are capacitatea de a se extinde,adică a-si largi
sfera de acț[Link] prevederile art.426 CPP RM se subînțelege ca instanța de recurs este obligată sa
examineze cauza prin extindere cu privire la la persoanele in privința cărora nu sa declarat recurs sau
la care acesta nu se referă.Din același articol reiese,de asemenea,ca instanța nu este obligată sa ia
Hotarirea si in privința lor,ci este in drept ,adică chiar daca instanța va examina cauza in privința
altor persoane din același grup procesual,ea nu decide întodeauna asupra [Link] a decide si asupra
altor persoane din același grup procesual sunt necesare anumite condiții:
Extinderea efectului cailor de atac sa nu agraveze situația părților ,dacaacesta nu au declarat recurs
sau la care acesta nu se referă daca s-a decis admisibilitatea recursului.
In cazul admiterii recursului unui inculpat si reducerii pedepsei,instanța poate reduce si pedeapsa
aplicată coinculpatului condamnat pentru aceeași fapta ,care nu a utilizat calea de atac,daca situația
lor este similară din punct de vedere al circumstanțelor reale si datelor personale.
De asemenea,instanța de control judiciar trebuie sa achite si pe inculpatul care nu a utilizat calea d
atac,daca situatia lui este identică inculpaților recurente achitați.
Așadar,calea de atac declarată de o parte,profita si celelalte părți din același grup procesual,chiar
daca acestea nu au declarat-o ,ele vor profita si in situatia cind pentru cel care a atacat Hotarirea
calea de atac sete nefondata,neputându-se subordona situației părților care nu au declarat-
o,temeiniciei recursului pârtii careva utilizat calea de atac.
Asemănări sunat ambele efecte ale declarării apelului sau recursului.
[Link]ţi o decizie în care instanţa de apel a încălcat efectul neagravării situaţiei.

X a depus un apel prin care a cerut atenuarea pedepsei, însă instanţa a agravat-o pe cea aplicată de
instanţa de fond.
Test 30

Pentru examenul de licenţă DREPT PENAL şi DREPT PROCESUAL PENAL

Subiectul I: Tâlhăria

1.1. Stabiliți conținutul noțiunii „atac”, utilizate la art.188 CP RM. (3 puncte)

Prin atac se intelege actiunea agresiva a faptuitorului, surprinzatoare pentru victima, care este
insotita de violenta periculoasa pentru viata sau sanatatea persoanei agresate ori de amenintarea
cu aplicarea unei asemenea violente

1.2Argumentați care trebuie să fie calificarea, dacă, în cadrul infracțiunii prevăzute la lit.c)
alin.(3) art.188 CP RM, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii a
provocat din imprudenţă decesul victimei. (5 puncte)

Daca in cadrul infractiunii specificate la lit. c) alin.3 art.188 CP RM, vatamarea intentionata grava a
integrittaii corporale sau a sanatatii a provocat din imprudent decesul victimei, cele savirsite trebuie
calificate conform art.149 si lit c) ali.3 art 188 CP RM. Nu exista nici un temei sa optam pentru
calificarea conform alin 4. Art.151 si lit c alin.3 art.188 deoarece aceasta ar presupune ca effect
tragerea faptuitorului de doua ori la raspundere pentru acceasi vatamare intentionata grava a
integritatii corporale sau a sanatatii. Ceea ar insemna incalcarea principiului neadmiterii a
sanctionarii duble a aceleiasi fapte.
1.3Determinați care ar fi efectele pozitive și/sau cele negative ale unei eventuale modificări a
art.188 CP RM, astfel încât infracțiunea de tâlhărie să aibă o componență materială. (7 puncte)
O eventuala modificarea a art.188 CP RM, astfel ca sa prezinte o componenta materiala ar avea
efecte negative, deoarece infractiunea de tilharie se considera consumata din momentul savirsirii
atacului asupra victimei, daca acesta este insotit de aplicarea violentei periculoase penteu viata sau
sanatatea persoanei agresate ori de amenintarea cu aplicarea unei asemenea violente, asadar,
specificul acestei infractiuni se exprima in aceea ca luarea bunuriloe victimei se gaseste in afara
limitelor laturii obiective a infractiunii. Deasemenea in cadrul infractiunilor materiale exista tentativa
insa la aceasta infractiune de regula nu este posibila etapa de tentative. Pentru calificarea acestei
fapte este sufficient doar sa se inceapa executarea ei, nu se cere ca actiunea de luare sa fi avut in
intregime.
Aspefct negativ al modificăriiu infractiunii formale in una materială va fi foarte greu de
demonstrat intenția fptuitorului de a sustrage bunurile victimei. Astfel se va califica ca
amneințare cu omor, sau huloganism, sau vatamarea usoare, medie sau grava a integritățiii
corporale, în dependență de circumstanțe.

Subiectul II:Apelul penal

2.1. Definiţi noţiunea de tardivitate a apelului.

Tardivitatea apelului presupune situația în care apelantul a declarat apelul după expirarea termenului
prevăzut de lege, acest apel fiind considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că
întîrzierea a fost de terminată de motive întemeiate, iar apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la
începerea executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale.

2.2. Comparaţi tardivitatea cu inadmisibilitatea apelului.

Inadmisibilitatea presupune inexistenţa unei posibilităţi legale de a invoca protecţia unui drept.
Soluţia de inadmisibilitate propusă încalcă grav principiul liberului acces la instanţă pentru că
exclude verificarea în fond a cererii de strămutare, instanţa pronunţându-se doar pe excepţie. De
altfel, soluţia propusă nu are nici o utilitate practică, din moment ce în situaţiile indicate prin
propunere, instanţa verifică realizarea condiţiilor cerute de dispoziţiile legii, pronunţând, în caz de
nerealizarea lor, soluţia de respingere a cererii, în toată gama de manifestare a împrejurărilor alegate
(rămasă fără obiect, lipsită de interes, lipsă calitate procesuală activă sau pasivă ş.a.m.d.). Prin
urmare, obligarea instanţei la pronunţarea soluţiei inadmisibilităţii creează confuzii grave, între
examinarea pe fond a cererii sau/şi neexaminarea ei, în ambele situaţii instanţa fiind obligată a
verifica realizarea aceloraşi condiţii. Curtea Europeană a DO.
Respingerea apelului are loc în trei cazuri. Respingerea apelului ca tardiv este atunci când a fost
declarat după expirarea termenului prevăzut de art. 402, excepţie fac cazurile când apelul este repus
în termen, sau recunoscut ca apel peste termen (art. 403 – 404). În situaţia recunoaşterii apelului ca
tardiv instanţa nu mai examinează legalitatea şi temeinicia apelului, adică nu poate fi vorba despre o
examinare în fapt şi în drept a hotărârii atacate, ceea ce înseamnă că nu se verifică fondul cauzei. În
cazul respingerii apelului ca tardiv sentinţa rămâne definitivă la data expirării termenului de apel.
1. Apelul este inadmisibil în situaţia când legea nu admite o asemenea cale de atac. Spre
exemplu apelul declarat într-o cauză care potrivit legii se judecă în primă şi în ultimă instanţă,
sau privind infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă non-privativă de libertate, apelul
asupra sentinţelor pronunţate de curţile de apel sau de Curtea Supremă de Justiţie, apelul
declarat separat împotriva unei încheieri care nu este susceptibilă apelului.
2. Un alt caz de respingere a apelului ca inadmisibil este faptul că persoana care a
declarat apelul nu este titular al dreptului de apel, spre exemplu, apelul făcut de partea civilă
asupra laturii penale, sau a unei persoane care nu s-a constituit ca parte vătămată ş.a. Se va
considera de asemenea inadmisibil apelul inculpatului asupra unei hotărâri de achitare asupra
inexistenţei faptului infracţiunii. Va fi inadmisibil apelul declarat împotriva unei hotărâri pe
care aceiaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel care fusese soluţionat în fond.

2.3. Proiectaţi o decizie prin care apelul este admis cu rejudecarea cauza de instanţa de
apel.
Inadmisibilitatea ca sancţiune procesual penală, constă în lipsirea de efecte a unui act
procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost exercitat
sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat şi epuizat anterior. Ea operează automat şi
inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii: când apelul este
îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu
are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel
depăşeşte limitele în care i se recunoaştele dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel
împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel.
În prima situaţie de respingere a apelului ca inadmisibil, apelul nu este obiectiv încuviinţat de
lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt
supuse nici unei căi de atac.
Apelul va fi respins ca inadmisibil numai dacă sentinţa împotriva căreia se îndreaptă nu este
supusă nici unei căi de atac, cum este cazul sentinţei de declinare a competenţei (art.42 alin.4
[Link].) ori a sentinţei prin care a fost soluţionată o cerere în materia Legii
nr.290/2004 privind cazierul judiciar (art.23 alin.1 şi 2).
 [Link] nr.31

Sub.1:latura subiectiva a infractiunii

[Link] vinovatia si formele ei.

Vinovăția – semnul principal al laturii subiective, care se manifestă în atitudinea psihică a

făptuitorului față de fapta prejudiciabilă săvîrșită și urmările acesteia.
Formele:
[Link]ția (art. 17 CP), și imprudența (art. 18 CP)

[Link]ția: directă – se consideră că infracțiunea a fost săvîrșită cu intenție directă dacă

persoana care a săvîrșit-o își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii
sale, a prevăzut urmprile ei prejudiciabile și le-a dorit.
[Link]ția indirectă- e consideră că infracțiunea a fost săvîrșită cu intenție indirectă dacă
persoana care a săvîrșit-o ăși dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii
sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile și a admiis în mod conștient survenierea acestor
urmări.
Se consideră că infracţiunea a fost săvîrşită din imprudenţă dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea
seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile,
dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate (încrederea exagerată) ori nu îşi dădea seama
de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii
urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă (neglijenţa)

[Link] o generalizare drept si de fe asupra erorii dapt.

Eroarea – reprezentarea greșită de către cel care săvîrșește o faptă prevăzuteâă de legea penală, a
realității din momentul săvărșirii faptei, reprezentare determinate de necunoașterea sau de
cunoașterea greșită a unor date ale realității

[Link] de drept – reprezentarea greșită a făptuitorului despre esența juridico-penală a

faptei săvîrșite și a urmărilor survenite.
 -Eroarea privind interdicția juridico-penală – a aprecierea greșită de către făptuitor a faptei
drept legală, atunci cind în realitate este recunoscuta ca infracțiune (nu exclude vinovația
și raspunderea penala)

-Infracțiunea putativă– aprecierea greșită de către făptuitor a faptei drept infracțională, desi
în realitate LP nu o recunoaște ca infracțiune. În acest caz răspunderea se exclude din
lipsa componenței infracțiunii.

-Eroarea in calificarea faptei – reprezentarea greșita a faptuitorului privind calificarea

juridical a faptei săvîrșite ( nu influențează asupra formei de vinovăție și nu uexclude
răspunderea penală)

-Eroarea în posibilitatea de pedeapsă – reprezentarea greșită a făptuitorului privind categoria

și cuantumul pedepsei (nu exclude vinovația și răspunderea penala)

[Link] de fapt – reprezintarea greșită a făptuitorului despre împrejurările de fapt ale

celor săvîrșite.
-Eroarea în obiect – reprezentarea greșita a faptuitorului despre estența social și juridică a
obiectului atentatului. Infractorul poartă răspundere pentru tentative la infracțiunea spre
săvîrșirea căreia a fost initial orientate intenția făptuitorului și pentru fapa real săvîrșită.

-Eroarea in obiectul atentatului – influenței este supus nu obiectul prevăzut de infractor, ci alt
obiect de același gen (nu influențează forma de vinovăție și răspunderea penală)

-Eroarea în caracterul prejudiciabilității urmărilor – reprezentarea greșită a afăptuitorului

privind cuaantumul daunei provocate (influențează asupra formei de vinovăție și
răspunderii penale)

-Eroarea în legătura cauzală – reprezentarea reșită a făptuitorului privind evaluarea veritabilă

a legăturii cauzale dintre fapta săvîrlită și urmmările survenite (influențează forma
vinovației și răspunederea penală)

1.3. în ce forma se exprima vinovatia lui Diacov privind ranirea lui Caraman? Arumentati raspunsul.
Vinovația lui Diacov, se exprimă sub formă de vinovăție intenție directă față de fapta de furt și
intenție indirectă față de împușcarea de 3 ori a propietarului grădinii, admițînd fatul că va cauza
rănirea lui Diacov. Se consideră că infracţiunea a fost săvîrşită cu intenţie dacă persoana care a
săvîrşit-o, Diacov îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil (în amblele cazuri atat de furt
cît și faptul rănirii lui Caraman) al acţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile (în
ambele cazuri),le-a dorit (în cazul intenție de a fura) sau admitea (în cazul rănirii lui
Caraman), în mod conştient, survenirea acestor urmări.
 Sub.2:recursul ordinar impotriva deciziei instantei de apel
[Link] despre conditiile de fond si de forma ale recursului ordinar impotriva deciziei
instantei de apel.
Condițiile de fond ale recursului ordinar include în sine:
• Obiectul recursului ordinar – adică hotărârile supuse recursului ordinar
• Titularii dreptului de recurs ordinar și întinderea acestui drept
Reguli generale:
• nu sunt supuse recursului sentințele care sunt susceptibile de apel – adică nu se poate
recurge la o cale de atac, trecând peste alta care are legal prioritate
• enumerarea sentințelor și încheierilor susceptibile de apel este dată la art. 400 CPP RM prin
metoda excluderii, fapt ce explică de ce recursul ordinar este o cale de atac comună, deoarece
poate fi folosită în toate cauzele penale

Condițiile de formă:
Termenul de declarare a recursului
• împotriva hotărârilor instanțelor de apel – 30 de zile de la data pronunțării deciziei
• împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului – 15 zile de la
data pronunţării hotărîrii
Declararea şi motivarea recursului ordinar
• împotriva hotărârilor instanțelor de apel – se depune la instanţa de recurs (Curtea Supremă
de Justiţie)
• împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului – se depune la
instanţa a cărei hotărîre se atacă

[Link] si clasificati temeiurile recursului impotriva deciziei instantei de apel.

Temeiuri ce ţin de erori de drept formal sau procesual:

1. nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea
persoanei.
– competenţa după materie este încălcată când, de exemplu, judecarea unei cauze se face de
către curţile de apel în loc de Curtea Supremă, deci organul judecătoresc a depăşit sfera atribuţiilor
sale şi a examinat o cauză penală care era de competenţa unui organ superior.
– competenţa după calitatea persoanei este încălcată când instanța a încălcat prevederile legale
potrivit cărora instanțele judecătorești au competența de a examina cauzele penale în raport cu
calitatea făptuitorului. Se au în vedere: competența judecătoriei militare (art. 37) și competența Curții
Supreme de Justiție (art. 39, pct. 1 – infr. săvârșite de Președintele RM)
2. instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art.30, 31 şi 33
CPP RM. Acest temei se referă la:
. Conform art. 30 judecarea cauzelor penale se înfăptuiește de către instanță în complet format
din 3 judecători sau de către un singur judecător. Nerespectarea acestor condiții atrage nulitatea
absolută;
– încălcarea principiului continuității completului de judecată. Conform art. 31 completul de
judecată trebuie să rămână același pe tot parcursul judecării cauzei (cu excepția când unul din
judecători este în imposibilitate de a participa în continuare din motiv de boală îndelungată, deces
sau din motivul eliberării din funcție). Prin nerespectarea acestor dispoziții se aduce atingere
principiului nemijlocirii ședinței de judecată, conform căreia instanța trebuie să ia cunoștință în mod
direct, nemijlocit de probele administrate în cauză;
– existența unui caz de incompatibilitate conform art. 33
3. şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile cînd legea prevede altfel.
Nerespectarea principiului publicității ședinței de judecată atrage nulitatea absolută a actelor
procesuale întocmite, cu excepția ședinței secrete.
4. judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului, precum şi a
apărătorului, interpretului şi traducătorului, cînd participarea lor era obligatorie potrivit legii.
Participarea procurorului la judecarea cauzei este obligatorie, motiv din care lipsa sa presupune
încălcarea principiului contradictorialității. Prin participare trebuie să înțelegem atât prezența, cât și
activitatea procesuală, dar nu numai la dezbaterile judiciare, ci pe parcursul întregii activități.
5. cauza a fost judecată în primă instanţă sau în apel fără citarea legală a unei părţi sau
care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre
această imposibilitate. Prezentul temei vizează două situații:
– partea nu a fost deloc citată sau, dacă a fost citată, procedura a fost viciată prin nerespectarea
prevederilor legale care reglementează procedura de citare în procesul penal
– partea a fost legal citată, procedura legală fiind îndeplinită, dar partea a fost în imposibilitate
de a se prezenta și de a înștiința instanța de judecată despre aceasta.
6. instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau
hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei
contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanţa a admis o eroare
gravă de fapt, care a afectat soluţia instanţei, sau dispozitivul hotărîrii redactate nu
corespunde cu dispozitivul pronunţat după deliberare. Prezentul temei prevede următoarele
ipoteze:
– instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel
– hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, aceasta echivalând cu lipsa lor
ori cu omisiunea inserării lor în hotărârea judecătorească.
– motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii
– dispozitivul hotărârii este expus neclar
– dispozitivul hotărârii atacate nu corespunde cu dispozitivul pronunțat după deliberare
7. instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau apelul a fost introdus tardiv.
Temeiuri care țin de erori de drept material sau substanțial:
8. nu au fost întrunite elementele infracţiunii sau instanţa a pronunţat o hotărîre de
condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu
excepţia cazurilor reîncadrării juridice a acţiunilor lui în baza unei legi mai blînde
- lipsesc elementele infracţiunii (obiect, latura obiectivă, latura subiectivă, subiect)
- instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care
condamnatul a fost trimis în judecată
9. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală
10. s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale; s-au aplicat pedepse în
alte limite decît cele prevăzute de lege sau greşit individualizate în raport cu prevederile
capitolului VII din Partea generală a Codului penal
11. persoana condamnată a fost judecată anterior în mod definitiv pentru aceeaşi faptă
sau există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost
înlăturată de o nouă lege sau anulată de un act de amnistie, a intervenit decesul
inculpatului ori a intervenit împăcarea părţilor în cazul prevăzut de lege
- prima ipoteză vizează existenţa autorității lucrului judecat, în sensul că nici o persoană față
de care s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, de achitare, de încetare a procesului
penal nu mai poate fi urmărită și judecată pentru aceeași faptă, chiar dacă faptei i s-a dat o altă
încadrare juridică (non bis in idem).
- a doua ipoteză vizează existența unor cauze de înlăturare a rs penale, acestea putând fi, de
ex. amnistia, prescripția tragerii la rs penală, lipsa plângerii prealabile
- a treia ipoteză vizează înlăturarea pedepsei de o nouă lege penală sau înlăturarea pedepsei
prin adoptarea amnistiei care are ca efect înlăturarea pedepsei penale, fie reducerea pedepsei
aplicate sau comutarea ei.
12. inculpatul a fost achitat greşit pentru motivul că fapta săvîrşită de el nu este
prevăzută de legea penală sau cînd procesul penal a fost încetat greşit din motivul că exista
o hotărîre judecătorească definitivă în privinţa aceleiaşi fapte sau că există o cauză de
înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o lege nouă sau
anulată de un act de amnistie ori că a intervenit decesul inculpatului
13. faptei săvîrşite i s-a dat o încadrare juridică greşită. Suntem în prezența unei încadrări
juridice greșite atunci când se reține săvârșirea de către inculpat a unei infracțiuni (ex. furt) în
loc de altă infracțiune (ex. abuz de încredere), săvârșirea unei infracțiuni consumate în loc de
tentativă, a unui concurs de infracțiuni în loc de infracțiune simplă.
14. a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului.
15. Curtea Constituţională a recunoscut neconstituţională prevederea legii aplicate în
cauza respectivă
16. instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre pe un alt caz, a constatat o
încălcare la nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi reparată şi în
această cauză
17. norma de drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a
aceleiaşi norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiţie

[Link] importanta verificarii admisibilitatii recursului impotriva deciziei instantei de

apel.
Conform art.432 CPP, recursul va fi declarat inadmisibil în următoarele cazuri:
1) recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă şi de conţinut, prevăzute în art.429 şi
430;
2) recursul este declarat peste termen;
3) temeiurile invocate de recurent nu se încadrează în cele prevăzute la
art.427;
4) recursul este vădit neîntemeiat;
5) recursul nu abordează probleme de drept de importanţă generală pentru jurisprudenţă.
Care este relevanţa acestei verificări? În primul rînd permite evitarea utilizării abuzive şi
nefondate a căilor de atac,astfel activitatea instanţelor fiind îngreunată. În al doilea rînd,
admisibilitatea recursului, poate duce la formarea şi elaborarea unor reguli uniforme, similare
precedentului judiciar. Elaborarea raportului de către judecătorul desemnat permite atît o
analiză amănunţită, cît şi o interpretare corectă a normelor relevante speţei,atît a celor
naţionale,cît şi internaţionale.
Părțile nu pierd timpul și nu suferă cheltuieli inutile, instanțele de judecată nu sunt supra-
încărcate cu dosare, se asigură o bună organizare a desfășurării procesului penal...

Test nr.32

[Link]
[Link] notiunea ,, valori culturale'' utilizata in alin.4 art.248 CP.
 Potrivit legii cu privire la modul de introducere si scoatere a bunurilor de pe treirotriul RM,de
catre persoane fizice ,prin valori culturale se are in vedee obiectele care,conform determinarii
organului competent,constituie valoare pentru arta,literatura,stiinta,cultura si religie

[Link] care trebuie sa fie calificarea in ipoteza trecerii peste frontiera vamala a
semnelor banesti false
Nu exista alte bunuri decit cele specificate la alin.1-4 art.248 care sa poate reprezenta obiectul
material al infractiunilor prevazute la [Link] aceea in cazul trecerii peste frontiera vamala a
semnelor banesti false,nu se aplica nici art.248 nici alin.10 art.287 din codul contraventional,o
asemenea fapta nu trage raspunderea ,pentru ca semenele banesti false nu pot fi echivalate cu
semenele banesti emise de [Link] ,,marfuri,obiecte si lte valori’’ ulitizata in alin.1 at
248 cod penal si alin 10 art 287 cod contraventional,nu se refera la bani [Link] spunem bani
avem in vedee banii autentici nu cei falsi.

[Link] daca este oportuna sau nu completarea art.248 CP cu un nou aliniat care sa cuprinda
circumstanta agravanta ,, savirsirea contrabendei de catre un grup criminal organizat sau de o
organizatie criminala''.

Consider necesara abordarea chestiunii privind comiterea contrabandei da catre un grup

criminal organizat sau da cate o organizatie [Link] in considerare ca in continutul
art.248 lipseste un astfel de element esential,consider ca doar la aplicarea pedepsei va avea
relevanta daca infractiunile prevazute la art.248 au fost comise d un grup criminal organizat sau
de o organizatie [Link] este bineventa completarea art.248 cu un astfel de
[Link] unui astfelde elemen circumstantiala va avea drept efec o lupta mai aspra si
mai eficienta cu fenomenul contrabandei savirsite de organizatiile [Link] prezent sunt sigur
ca exista o strinsa legatura intre savirsirea contrabandei si organizatiile criminale [Link]
mai pricipala sursa de existent a membrilor organizatiilor criminale sunt veniturile obtinute din
comercializarea bunurilor obtinute pe calea contrabande

Securitatea vamală a republicii modlova este obiextul juridic special al infracțiunii prevăzute la art,
248, adiacent se aduce atingerele relațiilor sociale cu privire la susbs narcotice, otrăvitoare,
radioative.

Sub.2:recursul impotriva hataririlor nesupuse apeluui

2.1. Relataţi despre recursul împotriva sentinţelor şi a recursului separat împotriva
încheierilor.
Recursul împotriva sentinţelor este acea cale ordinară de atac, în care sunt contestate sentinţele
nesusceptibile de calea de atac apelul. Respectiv pentru hotărîrile care nu sunt susceptibile
pentru a fi atacate cu apel, recursul este destinat şi erorilor de fapt. În acest fel recursul are loc
împotriva hotărîrilor pronunţate în prima instanţă, care nu sunt supuse potrivit legii, apelului.În
aceste cazuri, recursul este singura cale ordinară de atac, care constituie al doilea grad de
jurisdicţ[Link] fi atacate cu recurs: hotărîrile judecătoreşti, pentru care nu este prevăzută calea
 de atac apelul, enumerate în articol 437 CPP:
- sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora legea
prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;
- sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
- alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
Recursul împotriva încheierilor este tot o cale de atac, prin care titularii contestă încheierile, ca
acte adoptate de instanţă pentru buna desfăşurare a procesului penal. Ca exemplu de încheieri
susceptibile de atac pot fi:
- Încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea amenzii judiciare
- Încheierea privind arestarea preventivă
încheierii judecătorului de instrucţie privind aplicarea sau neaplicarea arestării, privind
prelungirea sau refuzul de a prelungi durata ei sau privind liberarea provizorie sau refuzul
liberării provizorii,etc.

[Link] si clasificati temeiurile recursului impotriva sentintelor.

Conform doctrinei, erorile de drept care pot fi invocate în recurs se divizează în: erori de drept
formale/procesuale sau de drept materiale/substanţiale. Astfel iată cum le divizăm, ele fiind
prevazute la art.427 CPP.
-temeiuri formale:
1) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după calitatea persoanei-nu s-a respectat
competenţa personală. Este cazul anumitor litigii,solutionarea cărora este legată de calitatea lor
speciala (militarul, Preşedintele RM);
2) instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art.30, 31 şi 33-nu sa
respectat competenţa materială sau teritorială;
3) şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile cînd legea prevede altfel-nu s-a
respectat principiul publicităţii;
4) judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului, precum şi a apărătorului,
interpretului şi traducătorului, cînd participarea lor era obligatorie potrivit legii-astfel nu s-a
suspendat procedura şi li s-a lezat dreptul la o justiţie echitabilă;
5) cauza a fost judecată în primă instanţă sau în apel fără citarea legală a unei părţi sau care, legal
citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această
imposibilitate-citarea e o modalitate de informare a părţilor care au interes procedural,respectiv
lipsa citării îi împiedică să îşi exercite dreptul sau interesul legal deţinut;
6) instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată
nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice
dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanţa a admis o eroare gravă de fapt,
care a afectat soluţia instanţei-între examinarea judecatoreasca si decizia adoptata trebuie să
existe o legătură logică,respectiv lipsa acesteia se echivalează cu faptul că actul de justiţie nu a
avut loc sau a fost viciat;
7) instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau apelul a fost introdus tardiv-va fi aşa
situaţie dacă admitem recursul, cînd nu a fost exercitat apelul. Tardivitatea este sancţionată cu
nulitate absolută,iar exercitarea unei cai de atac neprevazute este inadmisibila.
-temeiuri de drept material
8) nu au fost întrunite elementele infracţiunii sau instanţa a pronunţat o hotărîre de condamnare
pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepţia
cazurilor reîncadrării juridice a acţiunilor lui în baza unei legi mai blînde-fie lipsesc elementele
infracţiunii,fie încadrarea este greşită,acest lucru afectînd fondul cauzei; 9) inculpatul a fost
condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penalăincriminarea unor fapte ilicite
este un principiu de bază al politicii penale,respectiv încălcarea lui va duce la casarea hotărîrii;
10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale- Savarsirea infractiunii si
stabilirea raspunderii penale pen-tru aceasta au drept consecinta inevitabila aplicarea
sanctiunilor de drept penal prevazute de lege, pentru restabilirea ordinii de drept, pentru
constrangerea si reeducarea [Link] prin care pedeapsa este adaptata nevoilor
de aparare sociala, in raport cu gravitatea abstracta sau concreta a infractiunii cat si cu
periculozi-tatea infractorului, pentru a asigura indeplinirea functiilor si scopurilor acesteia,
poarta denumirea de individualizare a pedepsei.;
11) persoana condamnată a fost judecată anterior în mod definitiv pentru aceeaşi faptă sau există o
cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o nouă lege
sau anulată de un act de amnistie, a intervenit decesul inculpatului ori a intervenit împăcarea
părţilor în cazul prevăzut de lege-se va înceta procesul penal în toate ipotezele acestui caz;
12) faptei săvîrşite i s-a dat o încadrare juridică greşită-a fost greşit calificată fapta; 13) a
intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului-regula melior lex, dacă apare o lege
penală mai favorabilă între momentul săvîrşirii faptei şi judecarea definitivă,se va aplica cauzei
date;
14) Curtea Constituţională a recunoscut neconstituţională prevederea legii aplicate în cauza
respectivă-Hotărîrile CC sînt obligatorii şi stopează efectele unei prevederi neconstituţionale;
15) instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre pe un alt caz, a constatat o încălcare la
nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi reparată şi în această cauză-
similar cu precedentul judiciar;
16) norma de drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a
aceleiaşi norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiţie.

[Link] o situatie de respingere a recursului separat impotriva incheierii emise conform

pct.14 alin.1 art.469 si art.4711 CPP (liberarea de pedeapsa in temeiul adoptarii unei legi cu eect
retroactiv).

X, procuror, atacă cu recurs, sentinţa de condamnare cu liberarea de pedeasă în temeiul adoptării

unei legi cu efect retroactiv. I se va respinge recursul, deoarece se aplică regula melior rex (cînd
o lege favorabilă apare în perioada dintre momentul comiterii faptei si atragerea la răspundere
penală, ea se va aplica cauzei date )
Test nr.33

Sub.1:etapele activitatii infractionale

[Link] pregatirea de infractiune.
Conform prevederilor art. 26 din CP RM , se consideră pregătire de infracțiune înțelegerea prealabilă
de a săvârși o infracțiune, procurarea, fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor , sau
crearea intenționată, pe altă cale, de condiții pentru săvârșirea eidacă, din cauze independente de
voința făptuitorului, infracțiunea nu și-a produs efectul.
Conceptul pregătirii pentru infracțiune întrunește toate actele prin care se pregătește săvârșirea
acțiunii ce constituie elementul material al infracțiunii, caracteristic pentru aceste acte este deci
faptul că ele intervin înainte de executare și că teleologic vizează să asigure buna desfășurare a
acesteia , prin crearea condițiilor și apropierea mijloacelor necesare înfăptuirii infracționale.
Pregatirea de infr. vizeaza pe de o parte , numai o anumta categorie de infr-ni , apte de a fi
realizate in conditiile unor pregatiri constiente anterioare trecerii la executare , cum sint infr.-le
intentionate comisive, pe de alta parte , sfera sa de cuprindere va include atit elementele pregatirii
morale , cit si a celei materiale, atit elemente vizind procurarea sau adaptarea unor mijloace , cit
si crearea de conditii pu savirsirea infr-nii.

[Link]ţi trăsăturile şi modalităţile tentativei de infracţiune

Conf. ART. 27 CP RM se consideră tentativă de infracțiune acțiunea sau inacțiunea intenționată

îndreptată nemijlocit spre săvârșirea unei infracțiuni dacă, din cauze independente de voința
făptuitorului, aceasta nu și-a produs efectul .

Din definiția dată în CP al RM , se desprind semnele obiective și subiective caracteristice

tentativei .
Sub aspect obiectiv tentativa se caracterizează prin trei semne :

1)acțiunea (inactiunea) făptuitorului este îndreptată nemijlocit spre săvârșirea unei infracțiuni
concrete;
2)acțiunea ( inacțiunea ) a cărei executare a fost începută nu și-a produs efectul;
3)producerea efectului infracțiunii este împiedicată de cauze independente de voința
făptuitorului;

Sub aspect subiectiv procesul psihic caracteristic tentativei nu se deosebește cu nimic de cel care
se află la baza infracțiunii consumate, hotărârea de a comite infracțiunea rămâne identică cu ea
însăși în conținutul oricăreia dintre formele sub care se poate înfățișa fapta;
Formele tentativei sunt :

1)Tentativă neterminată (intrerupta) – atunci cind executarea faptei a fost impiedicata sa se

desfasoare pina la capat din cauze independente de vointa faptuitorului.

2)Tentativă terminata (fara efect) - se caracterizează prin realizarea integrală a acțiunii tipice
descrise de norma de incriminare , dar fără producerea urmărilor prejudiciabile din cauze
independente de voința infractorului;

3)Tentativă la un obiect impropriu (nul): -atunci cind pers. atenteaza asupra valorii sociale
ocrotite de legea penala , care exista in realitate , dar actiunile comise nu creeaza pericol real si
nu pot pricinui vreo dauna din cauza erorii faptuitorului – obiectul material lipsea in momentul
atentatului sau poseda astfell de calitati , incit prin actiunile intreprinse nu putea fi vatamat.

4)Tentativa cu mijloace improrii (nule)- atunci cind subiectul foloseste pu atingerea rezultatului
infractional mijloace inapte, dupa calitatile lor fizice , obiective, sa provoace survenirea
rezultatului dorit. in acest caz consumarea infr-nii nu a fost posibila din cauza insuficientei sau
defectuozitatii mijloacelor folosite.

[Link]ți o sepeță în care să fie prezent un concurs real dintre o infracțiune

continuă și o infracțiune progresivă
Speta: cetateanul X ,in urma unor neintelegeri cu cetateanul Y, i-a aplicat acestuia din urma
lovituri care ulterior au fost calificate drept Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii
 corporale sau a sănătăţii art. 151 CPRM,al. 1. Ulterior in urma unor complicatii de
sanatate survenite din cauza loviturilor aplicate de X, cet. Y a decedat. Asadar , in acest caz
amplificarea progresiva a rezultatului initial a corespuns cu continutul unei infr-ni mai grave
in care se absoarbe faptul initial, si actiunile lui X se incadreaza deja in art. 151 al(4) CPRM,
adica Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii care au
provocat decesul victimei

II. Recursul în anulare și recurs în interesul legii

2.1. Relatați despre condițiile și temeiurile recursului în anulare

Temeiurile pentru recurs în anulare

(1) Hotărîrile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept
comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii
precedente a afectat hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor Omului
informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii.

Condiţiile:
-hotărîrea contestată să fie irevocabilă
-să fie epuizate toate căile de atac

2.2 Comarați procedura examinării recursului în anulare și recursului în interesul legii

Recursul în anulare Recursul în interesul legii

Procedura de soluționare a recursului în Judecarea recursului în interesul legii are

anulare implică o suită de măsuri, printre loc în Colegiul Penal al Curții Supreme de
care și cele de ordin preparator, similare Justiție potrivit procedurii stabilite în art.
ca și conținut și finalitate recursului 465/3 CPP. Pentru judecarea cauzei sub
ordinar. Astfel, art.456 alin. (1) CPP toate aspectele,
actele procedurale preparatorii ale
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie
instanţei de recurs în anulare şi procedura
poate suplini completul de judecată cu trei
de admisibilitate a recursului în anulare
judecători din alt colegiu al Curţii
se efectuează în conformitate cu
Supreme de Justiţie. După sesizare,
prevederile art.431 şi 432, care se aplică în
preşedintele Curţii Supreme de Justiţie,
mod corespunzător. Admisibilitatea în
mai întîi de toate, desemnează în mod
principiu a recursului în anulare declarat
aleatoriu trei judecători din Colegiul
împotriva deciziei Colegiului penal al
penal al Curţii Supreme de Justiţie pentru
Curţii Supreme de Justiţie o va decide un
a întocmi un raport asupra recursului în
complet format din 5 judecători, fără
interesul legii. Pentru a asigura o
citarea părţilor, în camera de consiliu, în
abordate multilaterală, sub toate
baza materialelor din dosar. În cazul
aspectele, inclusiv și din perspectivă
constatării motivelor prevăzute la art.432
doctrinară, preşedintele completului de
alin. (2),
judecată poate solicita opinia scrisă a unor
specialişti
completul format din 5 judecători va recunoscuţi în domeniu asupra
decide asupra inadmisibilităţii recursului chestiunilor de drept soluţionate diferit.
înaintat prin decizie motivată adoptată în Activitatea premergătoare judecării
unanimitate, iar în cazul constatării finalizează cu întocmirea unui raport în
condiţiilor prevăzute la alin.(4) al art. care se vor cuprinde soluţiile diferite date
menţionat, completul va trimite prin problemei de drept şi motivarea pe care
raport recursul în anulare pentru acestea se fundamentează, jurisprudenţa
judecare Colegiului penal al Curţii relevantă a Curţii Constituţionale, a
Supreme de Justiţie. Recursul în anulare Curţii Europene a Drepturilor Omului,
admis în principiu se judecă de către opiniile exprimate în doctrină relevante în
Colegiul lărgit sau, după caz, de Colegiul domeniu, precum şi opinia specialiştilor
penal al Curţii Supreme de Justiţie. 431 consultaţi. Judecătorii La judecarea
raportori
recursului în an
a fost declarat recurs în anulare nu are întocmesc şi motivează proiectul soluţiei
apărător ales, ce se propune a fi dată recursului în
interesul legii. Preşedintele Curţii
Curtea Supremă de Justiţie solicită
Supreme de Justiţie fixează termenul de
coordonatorului oficiului teritorial al
judecare a recursului în interesul legii.
Consiliului
Şedinţa Colegiului penal al Curţii
Naţional pentru Asistenţă Juridică Supreme de Justiţie se convoacă de
Garantată de Stat desemnarea unui preşedintele instanţei cu cel puţin 20 de
avocat care acordă asistenţă juridică zile înainte de desfăşurarea acesteia. La
garantată de stat. Obiectul judecării convocare fiecare judecător primeşte o
recursul în anulare va cuprinde copie de pe raportul cu soluţia propusă.
legalitatea hotărîrii atacate pe baza La şedinţă participă toţi judecătorii în
materialelor din dosarul cauzei. Instanța funcţie care fac parte din Colegiul penal
Supremă are obligația de a se pronunța al Cur- ţii Supreme de Justiţie, cu
privitor la toate motivele invocate in excepţia celor care din motive obiective
recursul în anulare. La adoptarea nu pot participa. Şedinţa de judecată va fi
deciziei, instanța poate opta pentru una deliberativă cu prezenţa a cel puţin 2/3
din soluțiile prevăzute în art.435 CPP din numărul judecătorilor în funcţie. La
aplicat în mod corespunzător. Procedura judecarea recursului în interesul legii
de rejudecare a recursului în anulare și şedinţa Colegiului penal al Curţii
limitele acesteia sunt similare procedurii Supreme de Justiţie va fi prezidată de
stabilite în art. 436 CPP pentru recursul Președintele Curții Supreme de Justiție.
împotriva hotărîrilor instanței de apel. Potrivit art. 464/3 alin. (7) CPP recursul
în interesul legii va fi susţinut în faţa
Plenului Colegiului penal al Curţii
Supreme de Justiţie de către titularul căii
exercitate. Prin urmare, acesta poate fi
Procurorul General, preşedintele Uniunii
Avocaţilor sau judecătorul desemnat de
preşedintele Curţii Supreme de Justiţie.
Termenul de judecare a recursului în
interesul legii este de cel mult 3 luni de la
data sesizării instanţei. Asupra cererii de
recurs în interesul legii Plenul Colegiului
Penal al Curții Supreme de Justiție, cu
votul majorității judecătorilor prezenți, se
pronunţă prin decizie.
Ca și în orice altă situație de deliberare și
în
 cazul respectiv judecătorii nu se pot
abține de la vot. Decizia pronunţată în
interesul legii este obligatorie din ziua
pronunţării şi nu are efect asupra
cauzelor deja soluţionate printr-o hotărîre
judecătorească irevocabilă. Astfel,
aplicarea deciziei adoptate în urma
judecării recursului în interesul legii prin
caracterul ei obligatoriu este supusă
principiul neretroactivităţii. Decizia
motivată se publică.

2.3 Apreciați importanța recursului în anulare și recursului în interesul legii

2.3. Apreciaţi importanţa recursului în anulare şi a recursului în interesul legii.
Raţiunea includerii căii de atac recursul în interesul legii estre asigurarea rolului decisiv al Curţii
Supreme de Justiţie în menţinerea respectului faţă de lege, asigurarea interpretării uniforme a
legilor dar și, nu în ultimul rînd, - impunerea unității de jurisprudenţă. De altfel, revenirea la
această instituție care a existat pînă la adoptarea actualului CPP sub denumirea de Demers în
interesul legii, este determinată și de existenţa mai multor hotărîri contradictorii adoptate în cauze
similare. O noutate absolută este caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate ca urmare a
judecării recursului în interesul legii. Deși în acest sens nu există nici o prevedere în materie cu
privire la obligativitatea hotărîrilor Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie în interpretarea
generală a legii, totuși soluţionînd recursul în interesul legii, Curtea Supremă de Justiţie
desfăşoară o activitate care este parte integrantă a procesului de aplicare a legii.

Importanţa recursului în anulare a devenit vitală, odată cu intensificarea sporită a numărului de

cereri depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În anumite circumstanţe,
angajamentul faţă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, poate implica şi adoptarea altor
măsuri, în afara satisfacţia echitabilă acordată de către Curte în temeiul art. 41 din Convenţie
şi/sau măsuri cu caracter general, în scopul repunerii părţii lezate, în măsura posibilităţii, în
situaţia în care se află pînă la încălcarea Convenţiei. Părţile contractate sunt încurajate să-şi
examineze sistemele juridice naţionale pentru a se asigura că există posibilităţi corespunzătoare
pentru reexaminarea unui caz, inclusiv redeschiderea unui proces, în cazurile în care Curtea a
constatat o încălcare a Convenţiei.

Luînd în considerare necesitatea şi importanţa unui asemenea mecanism, Comitetul de Miniştri

al

Consiliului Europei a adoptat Recomandarea nr. R (2000) 2 cu privire la reexaminarea şi

redeschiderea unor cazuri la nivel intern în urma hotărîrilor Curţii Europene a Drepturilor
Omului. Potrivit acestei Recomandări, părţile contractante urmează să se asigure că la nivel
intern există posibilităţi adecvate de a realiza, în măsura posibilităţii, restitutio in integrum.

Test nr.34

sub.1: traficul de fiinte umane. Proxenetismul

[Link] momentul de consumare a inractiunilor prevazute la art.165 si 220 CP.

Infractiunea prevazuta la art 165 este una formala ea se considera consumata din momentul de
obținerii controlului asupra facultății victimei de a se deplasa nestingherit. Consumarea
infractiunii respective e confirmata de momentul de confluență a acțiunii principale și a acțiunii
sau inacțiunii adiacente. Dacă din cauze independente de voința faptuitorului latura obiectiva isi
gasește executaea doar in parte ne vom afla la tentativă. De exemplu apolica violenta fizica
nepericuloasa pentru viata si sanatatea victimei insa din cauze independente de voina lui nu
reușeșe să comită acțiunea principală adică să recruteze, transporte , transfere, adăpostească sau
său să primească victima.

Infractiunea prevazuta la art 220 e una formala . In modalitatea de indemn la prostituție ea se

conidera consumata din momentul indemnului la prostituție, indiferent dacă persoana îndemnată
a luat ulterior hotărîrea de a practica sau nu prostituția. In modalitatea de determinarea la
prostitutie ea se consuma din momentul luării de către victimă a hotărării de a practica prostituția
indiferent dacă această hotărîre a fost realizată sau nu. În modalitatea de înlesnire a practicării
prostituției infractiunea se consuma daca prin ajutorul acordat de făptuitor a fost facilitată
practicarea sau continuarea practicării prostituției. În modalitatea de tragere de foloase de pe
urma practicării prostitutiei de catre o alta persoana infractiunea se consumă din momentul
obținerii de făptuitor chiar și o singură dată a foloaselor patrimoniale de pe urma practicării
prostituției de o altă persoană.

[Link] deosebirile dintre infractiunile prevazute la art.165 si 220 CP.

165Obiectul juridic special cu caracter 220 Obiectul juridic special – relațiile

multiplu: sociale cu privire la moralitatea și
neaservirea actelor sexuale. Obiectul
-principal:relatiile sociale cu privire la secundar – rel sociale cu privire la
libertatea fizică a persoanei integritatea corporală sau libertatea psihică a
persoanei.
-secundar: relațiile sociale cu privire la
libertatea psihică, integritatea corporală,
sănătatea, libertatea și inviolabilitatea
sexuală, viața

persoanei și alte posibile valori sociale.

Infracțiunea are obiect material doar atunci Are obiect material atunci când presupune o
când presupune o influențare directă asupra influențare directă asupra corpului victimei.
corpului victimei.

Victima infracțiunii poate fi doar persoana Victima poate fi oricare persoană de sex
care la momentul comiterii faptei are feminin sau masculin. Vârsta victimei poate
împliniți 18 ani. fi luată în considerație la individualizarea
pedepsei. Răspunderea se agravează conform
lit b (2) art 220 dacă victima este femeia
gravidă.
Latura obiectivă constă în fapta Latura obiectivă – fapta prejudiciabiă
prejudiciabilă alcătuită din acţiunea exprimată în acţiune. Modalităţile normative
principală și acţiunea adiacentă. alternative:

Acţiunea principală se exprimă în : -Îndemnul la prostituţie - se are în

-recrutarea, vedere stimularea interesului unei
-transportarea, alte persoane pentru ca aceasta să
-transferul, practice prostituţia. Îndemnul
-Adăpostirea - primirea victimei. trebuie să se adreseze unei sau
La rândul său, acţiunea adiacentă cunoaște mai multor persoane concrete.
urm modalități normative alternative: De ex se promite o viaţă ușoară,
[Link]ţarea cu aplicarea sau distracţii. Nu e valabil ca îndemn
aplicarea violenţei nepericuloase dacă se adresează unui cer
pentru viaţa și sănătatea nedeterminat de persoane – de ex
2. Răpirea victimei prin mijloace de publicaţie în
3. Confiscarea documentelor masă.
victimei
4. Deţinerea victimei în servitute -Determinarea la prostituţie –
[Link]ţarea victimei cu divulgarea întreprinderea unor eforturi de
informaţiilor confidenţiale natură a influenţa o persoană să
familiei acesteia sau altor practice prostituţia. Nu are
persoane fizice ori juridice importanţă dacă ideea de
6. Înșelăciune practicare a prostituţiei a fost
[Link] de poziţia de vulnerabilitate sugerată victimei de către
a victimei făptuitor sau dacă această idee
apăruse mai înainte în conștiinţa
8. Abuzul de putere
victimei. Important este ca
[Link] sau primirea unor plăţi ori
făptuitorul prin activitatea sa să
beneficii
fi făcut ca victima să ia decizia de
a practica prostituţia. Nu contează
metodele prin care se realizează
Cât privește modalitățile acțiunii determinarea la prostituţie. Dacă
principale, prin recrutarea victimei se
victima nu a avut libertatea să ia
înţelege atragerea, angajarea, racolarea
hotărârea de a practica prostituţia
acesteia, presupunând ofertarea victimei să-
și dea consimţământul la realizarea asupra ei fapta nu poate fi calificată
a unei tranzacţii cu caracter patrimonial. conform art 220. Aceasta pt că
Transportarea victimei presupune deplasarea proxenetismul nu poate
ei peste frontiera de stat a rm sau în presupune constrângerea la
interiorul teritoriului rm cu ajutorul unui prostituţie. De aceea în cazul
constrângerii la prostituţie
vehicul sau cu concursul nemijlocit al
răspunderea se va aplica conform
făptuitorului – caz care exclude însoțirea
art 151, 152, 155, 165, 171, 172,
victimei pe jos de către făptuitor. Transferul
victimei reprezintă transmiterea acesteia
sau altele din cp.
de la un traficant către altul prin vânzare- -Înlesnirea practicării postituţiei –
cumpărare, schimb, dare în chirie și alte ajutorul acordat unei persoane să
asemena tranzacţii ilegale. Transferul practice prostituţia. De ex punerea
victimei are întotdeauna un caracter bilateral
la dispoziţie a locuinţei ,
pentru că primirea victimei este corelativă cu
transferul acesteia. finanţarea organizării unui local în
care se va practica prostituţia etc.
Adăpostirea victimei este plasarea acesteia
într-un adăpost pt a nu fi descoperită de -Tragerea de foloase de pe urma
reprezentanţii organelor de drept sau de practicării prostituţiei de către o
persoanel care pot denunţa făptuitorul
altă persoană – obţinerea de
Primirea victimei presupune activitatea foloase patrimoniale de orice fel
corelativă trasnferului victimei care (bunuri, drepturi patrimoniale,
presupune luarea victimei în custodie de la avantaje patrimoniale etc) din
un traficant de către altul. Acțiunea practicarea prostituţiei de către o
principală, în oricare din modalitățile altă persoană decât făptuitorul.
menționate mai sus trebuie să fie însoțită de
acțiunea adiacentă care se înfățișează în Infracțiune formală. Consumată din
oricare din modalitățile prevăzute la literele momentul săvârșirii acțiunii prejudiciabile în
a-c (1) art 165 CP. oricare din modalitățile sale :
a)ameninţare cu aplicarea sau aplicarea -În cazul îndemnului – din momentul
violenţei fizice sau psihice nepericuloase îndemnului indiferent dacă pers a
pentru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv luat sau nu decizia
prin răpire, prin confiscare a documentelor şi
prin servitute, în scopul întoarcerii unei -La determinare – din momentul în
datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod care victima a luat hotărârea,
rezonabil, precum şi prin ameninţare cu indiferent dacă a fost sau nu
divulgarea informaţiilor confidenţiale realizată
familiei victimei sau altor persoane atît
fizice, cît şi juridice; -La înlesnire – se consumă dacă prin
ajutorul acordat s-a înlesnit
b)înşelăciune; practicarea

c)abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz -La tragerea de foloase – din

de putere, dare sau primire a unor plăţi sau momentul obțineri de către
beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei făptuitor chiar și o dată a
persoane care deţine controlul asupra unei foloaselor patrimoniale
alte persoane
Latura subiectivă – intenție directă . de
Latura subiectivă se caracterizează prn regulă motivul se exprimă în interes material.
intenție directă. În cele mai frecvente cazuri Semnul secundar: scopul infracțunii de
motivul infracțiunii este interesul material. proxenetism este scopul practicării
Scopil infracțiunii este unul special și apare prostituției de către victimă. Această
sub următoarele forme alternative: infracțiune nu poate avea scopul exploatării
-Scopul exploatării sexuale, sexuale a victimei (prin asta se diferențiază
comerciale sau necomerciale de traficul de ființe umane).
-Scopul exploatării prin muncă sau
servicii forțate Subiectul - pers fiz respo 16 ani. Pers
juridică nu poate fi subiect al infracțiunii (dar
-Exploatării prin cerșetorie
de facto ar putea fi).
-Exploatării în sclavie sau în condiții
similare sclaviei Răspunderea se agravează conform lit d (2)
art 220 dacă subiectul este persoana publică ,
cu funcție de răspundere, cu funcție de
demnitate
 -Folosirii victimei în conflicte armate publică, pers publică străină sau funcționarul
-Folosirii victimei în activități criminale internațional ( a se vedea art. 123 și 123 1 )
-Prelevarea organelor sau țesuturilor
victimei. Subiectul este în primul rând pers
fizică responsabilă care la momentul
comiterii faptei are 16 ani. În al doilea rând –
persoana juridică, cu excepția autorităților
publice.

1.3. evaluati daca ar fi oportuna sau nu completarea [Link] din partea generala a CP cu art.134 1
,, prostituție'', care sa aia urmatorul continut,, prin prostitutie se intelege practicarea de acte
sexuale cu diferite persoane care beneficiaza de serviciile prstituatei, aceasta urmarind sa-si
procure, pe o asemenea cale, mijloace de existenta sau principalele mijloace de existenta''.

În dreptul penal al Republicii Moldova lipseşte o nterpretare oficială – legislativă sau judiciară –
a noţiunii de „prostituţie”. Nu există niciun act normativ și nicio hotărâre explicativă a Plenului
CurţiiSupreme de Justiţie în care să fie definită noţiunea analizată. De aceia consider că ar fi fost
oportună introducerea în art 134 a termenului de prostituție deoarece avînd o explicație legală a
termenului de prostituție ar elimina posibilitatea de interprertări defavorabile pentru făptuitor.

Nu este necesar deoarece aceasta este o faptă cu un grad prejudiciabil mai mic decît o
infractiune, este o contravenție, care astfel nu este necesară stabilirea definiței în codul penal.

Sub.2:revizuirea procesului penal

[Link] cazurile revizuirii.
Revizuirea poate fi cerută în cazurile în care:
1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi penale
sau în legătură cu judecarea cauzei;
2) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care,
independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este
nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost
condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea
procesului penal este vinovat/vinovată;
3) două sau mai multe hotărîri judecătoreşti irevocabile nu se pot concilia;
4) Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza
respectivă.
Primul caz presupune ipoteza comiterii unei fapte ilicite la etapa iniţială a procesului penal
(urmărirea penală) sau la faza judecăţii. Respectiv vom putea atribui acestui caz, ca exemplu
mărturiile false ale martorilor, concluziile false ale expertului, falsitatea corpurilor delicte sau a
actelor îndeplinite de organele de urmărire penală. Relevant pentru acest caz este anume
repercusiunea pe care o va avea asupra cauzei. Aceste fapte ilicite trebuie să ducă la pronunţarea
unei hotărîrineîntemeiate sau nelegale.
Al doilea caz se referă la situaţiile în care ies la iveală fapte sau împrejurări care nu făceau parte
din materialul probator. Astfel nu este important ca partea în favoarea căreia este descoperirea să fi
cunoscut despre ea, relevant este ca această descoperire să ducă la o hotărîre diametral opusă,decît
cea supusă revizuirii.
Al treilea caz are la bază două hotărîri,în ipoteza în care fie ambele sînt greşite,fie doar una.
Hotărîrile se consideră incompatibile dacă se exclud reciproc (exemplu, doi inculpaţi pe
aceeaşi cauză şi în condiţii egale primesc pedepse diferite)
Al patrulea caz prevede cazul cînd CC declară neconstituţională o prevedere, astfel ea îşi încetează
efectele pentru viitor, iar Parlamentul este obligat să supună controlului actul în care se conţinea
prevederea.

[Link] procedura de deschidere si judecare a revizuirii cu procedura revizuirii cauzei in

urma pronuntarii hotaririi de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Revizuirea Revizuirea cauzei în

urma pronunţării
hotărîrii de către
Curtea Europeană a
Drepturilor Omului
 Procedura de revizuire se deschide în Hotărîrile irevocabile
baza cererii adresate procurorului de pronunţate în cauzele
nivelul instanţei care a judecat cauza în în care Curtea
fond. În cazul temeiurilor prevăzute la Europeana a
art. 458 alin. (3) pct. 3) şi 4), procedura Drepturilor Omului a
de revizuire se deschide în baza cererii constatat o încălcare a
adresate instanţei de judecată care a drepturilor sau a
judecat cauza în primă instanţă. libertăţilor
fundamentale ale
(2) Cerere de revizuire poate d
omului ori a dispus
1)oricare parte din proces, în limitele calităţii scoaterea cauzei de pe
sale procesuale; rol ca urmare a
soluţionării amiabile a
2)soţul şi rudele apropiate ale
litigiului dintre stat şi
condamnatului, chiar şi după decesul
reclamanţi pot fi
acestuia.
supuse revizuirii dacă
(3)Cererea de revizuire se face în scris, cu cel puţin una dintre
arătarea motivului de revizuire pe care se consecinţele grave ale
întemeiază şi a mijloacelor de probă în încălcării Convenţiei
dovedirea acestuia. pentru apărarea
drepturilor omului şi a
(4)Organele de conducere sau conducătorii
libertăţilor
persoanelor juridice care au cunoştinţă
fundamentale şi a
despre vreo faptă sau circumstanţele ce ar
protocoalelor
motiva
adiţionale la aceasta
continuă să se producă
şi nu poate fi remediată
decît prin revizuirea
hotărîrii pronunţate.

a)persoana al cărei drept a

fost încălcat;

b)rudele condamnatului,
chiar după moartea
acestuia, numai dacă
cererea este formulată în
favoarea condamnatului;
c)procurorul.
 revizuirea sînt obligate să sesizeze Cererea de revizuire se depune la
procurorul sau, după caz, instanţa de Curtea
judecată.
Supremă de Justiţie, care judecă
(5)Procurorul poate din oficiu să iniţieze cererea în complet format din 5
procedura revizuirii. judecă[Link] de revizuire se
face în termen de un an de la data
(6)Dacă există vreunul din temeiurile
publicării hotărîrii Curţii Europene
prevăzute în art. 458 alin. (3) pct. 1)–3),
a Drepturilor Omului în Monitorul
procurorul, în limitele competenţei sale, dă o
Oficial al Republicii
ordonanţă de deschidere a procedurii de
[Link]ă sesizare, instanţa
revizuire şi efectuează cercetarea
poate dispune, din oficiu, la
circumstanţelor sau dă o însărcinare în acest
propunerea procurorului sau la
scop ofiţerului de urmărire penală. În cursul
cererea părţii, suspendarea
cercetării
executării hotărîrii
circumstanţelor noi descoperite se pot [Link] procurorului la
efectua, cu respectarea dispoziţiilor examinarea cauzei este
prezentului cod, audieri, cercetări la faţa [Link] judecarea cererii de
locului, expertize, ridicări de obiecte sau revizuire, părţile se citează. Părţii
documente şi alte acţiuni de urmărire aflate în detenţie i se asigură
penală care vor fi necesare. prezenţa la judecată.Dacă părţile
sînt prezente la judecarea cererii
(61) Dacă se constată existenţa
de revizuire, instanţa ascultă şi
(7)Dacă lipsesc temeiurile prevăzute la mărturiile [Link]ţa
art.458, procurorul emite o ordonanţă de examinează cererea în baza actelor
refuz în deschiderea procedurii de revizuire, cauzei penale şi se pronunţă prin
ordonanţă care este susceptibilă de a fi [Link]ţa respinge cererea
atacată în modul prevăzut la art.313. în cazul în care constată că este
tardivă sau neîntemeiată.
(8)În tot timpul efectuării cercetării
circumstanţelor noi descoperite, Procurorul Dacă constată că cererea este
General este în drept de a înainta demers de întemeiată, instanţa:
suspendare a executării hotărîrii în limitele
1)desfiinţează, în parte, hotărîrea
cererii de revizuire.
atacată sub aspectul dreptului încălcat
şi rejudecă cauza potrivit dispoziţiilor
art. 434–436, care se aplică în mod
corespunzător;

2)dispune, în cazul în care este

necesară administrarea de probe,
rejudecarea în ordine de revizuire la
instanţa de judecată în faţa căreia s-a
produs încălcarea dreptului.
Examinarea cauzei se efectuează
conform procedurii de revizuire.
 După terminarea cercetării
circumstanţelor noi, procurorul înaintează
toate materialele, împreună cu concluziile
sale, instanţei care a judecat cauza în
fond, iar dacă temeiul cererii de revizuire
constă în existenţa unor hotărîri
judecătoreşti ce nu se pot concilia,
materialele se înaintează la instanţa
competentă
După primirea materialelor trimise de
procuror, preşedintele instanţei le
repartizează, conform prevederilor
art.344, pentru examinare.

Judecătorul care a primit materialele

fixează termen pentru examinarea cererii
de revizuire în vederea admiterii
revizuirii, cu citarea părţilor
interesate.Cînd persoana în favoarea sau
defavoarea căreia s-a cerut revizuirea se
află în stare de arest, chiar într-o altă
cauză, preşedintele şedinţei de judecată
dispune aducerea ei la judecată şi solicită
coordonatorului oficiului teritorial al
Consiliului

Naţional pentru Asistenţă Juridică

Garantată de Stat desemnarea unui avocat
care acordă asistenţă juridică garantată de
stat dacă aceasta nu are apără[Link]
termenul fixat, instanţa, ascultînd părţile
prezente, examinează chestiunea dacă
cererea de revizuire a fost făcută în
condiţiile prevăzute de lege şi dacă din
probele administrate în cursul cercetării
efectuate rezultă date suficiente pentru
admiterea revizuirii. Instanţa poate
verifica oricare din probele pe care se
întemeiază cererea sau poate, cînd este
necesar, să administreze probe noi la
cererea părţilor. Persoanele prevăzute în
art.458 alin.(3) pct.1)-3) nu pot fi audiate
ca martori în cauza supusă
[Link]ţa, în baza celor
constatate, dispune, prin încheiere,
admiterea cererii de revizuire sau, prin
sentinţă, respingerea acesteia.O dată cu
admiterea cererii de revizuire, precum şi
în tot cursul judecării din nou a cauzei,
instanţa poate menţine suspendarea
executării ori poate suspenda motivat, în
tot sau în parte, executarea hotărîrii
supuse revizuirii.În cazul admiterii cererii
 de revizuire din cauza că există cîteva
hotărîri ce nu se pot concilia, cauzele în
care aceste hotărîri au fost pronunţate se
conexează pentru rejudecare.

[Link] o situatie de admitere a revizuirii in cazul constatarii existentei a doua sau mai
multe hotariri judecatoresti irevocabile inconciliabile.
X şi Z au fost traşi la răspundere în baza al.1,art.190 CP. Instanţa nefondat a aplicat faţă de
Xpedeapsa de 2 ani, iar faţă de Y-muncă neremunerată (140 de ore). Ambii au avut acelaşi
aport la comiterea faptei.
Revizuirea procesului penal
Test 35.
Sub. I cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii
1.1caracterizati amnistia si gratierea
Amnistia este un act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală, executarea pedepsei şi
consecinţele condamnării pentru o infracţiune săvârşită. Amnistia poate fi generală -este acordată
pentru orice tip de infracţiune; specială - se acordă numai pentru anumite infracţiuni; necondiţionată
- nu se prevede nici o condiţie pentru a obţine beneficiul ei; condiţionată - este acordată numai sub
rezerva îndeplinirii uneia sau mai multor condiţii.

graţiere - un act de clemenţă sau de renunţare din partea statului la dreptul său de a impune
executarea pedepsei, având ca efect faptul că cel condamnat este iertat de executarea pedepsei, total
sau parţial sau pedeapsa i se comută într-una mai uşoară. Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a
căror executare este suspendată condiţionat, în sensul că partea din termenul de încercare care
reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător, iar dacă
suspendarea condiţionată este revocată sau anulată, se execută numai partea de pedeapsă rămasă
negraţiată. Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complimentare, afară de cazul când se dispune
astfel prin actul de graţiere şi nici asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative. Aceleași
amendamente operate în 2013 au specificat și pentru grațiere, anumite infracțiuni în vederea cărora
aceasta nu poate fi aplicată, și anume pentru infracțiunile comise în privința minorilor specificate mai
sus.

1.2determinati, reiesind din prevederile legii penale momentul stingerii antecedentelor penale
Antecedentele penale sunt nişte urmări ale pedepsei penale ce apar din momentul rămânerii în
vigoare a sentinţei de condamnare şi există până la stingerea lor sau până la reabilitarea pe cale
judiciară a condamnatului și generează consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la
momentul stingerii lor sau acela al reabilitării.

Momentul stingerii antecedentelor penale este stabilit de lege, pentru diferite temeiuri. Astfel, se
consideră ca neavînd antecedente penale persoanele:

a)liberate de pedeapsă penală. Liberarea de pedeapsă penală are loc în baza temeiurilor
menționate la art 89 CPRM, care se efectuează prin:
a)condamnarea cu suspendare condiţionată a executării pedepsei;
b)liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen;
c)înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă;
 d)liberarea de pedeapsă a minorilor;
e)liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei;
f)liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave;

g)amînarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vîrstă de pînă la
8 ani.

b)liberate, potrivit actului de amnistie, de răspunderea penală - se produce din momentul

emiterii ordonanţei de încetare a procesului penal potrivit actului de amnistie de către organul de
urmărire penală, de către procuror sau din momentul intrării în vigoare a sentinţei (deciziei) de
încetare a procesului penal de către instanţa de judecată;
c)liberate, potrivit actului de amnistie sau graţiere, de executarea pedepsei pronunţate prin
sentinţa de condamnare - se produce din momentul emiterii sentinţei de condamnare cu
eliberarea de la executarea pedepsei;

d)condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă, în termenul de probă,

condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată - se produce
din momentul expirării termenului de probă stabilit prin sentinţa instanţei de judecată sau din
momentul pronunţării încheierii instanţei de judecată despre anularea condamnării şi stingerea
antecedentelor penale;

e)condamnate la o pedeapsă mai blîndă decît închisoarea – după executarea pedepsei - se sting
automat, îndată după executarea pedepsei. Pedepsele mai blânde decât închisoarea sunt toate
celelalte pedepse penale pentru persoanele fizice, indicate în art.62 CP, cu excepţia detenţiunii
pe viaţă;

În cazul executării pedepselor sub formă de închisoare sau detenţiune pe viaţă, antecedentele penale
se sting după expirarea unor termene concrete indicate expres de lege:
g)condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave – dacă
au expirat 2 ani după executarea pedepsei;

h)condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni grave – dacă au expirat 6 ani după
executarea pedepsei;
i)condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave – dacă au expirat
8 ani după executarea pedepsei;

j)condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni excepţional de grave – dacă au

expirat 10 ani după executarea pedepsei.

1.3mitrofan a executat pedeapsa cu inchisoarea de 1 an si 8 luni pentru distrugerea masivelor

forestiere. Dupa expirarea a 3 ani din ziua executarii pedepsei, poate fi considerat Mitrofan reabilitat
? argumentati raspunsul
Conform art. 111, si a pedpsei prevazute la infractiunea distrugerii masivelor forestiere, această
infracțiune are un grad prejudicabil - mai puțin grav, care potrivit art. 111, pentru tingerea
antecenentelor penale după executrea pedepsi este necesar expirarea termenului de 2 ani, asfel
Mitrfan a fot reabilitat de un an deja.

2acordul de recunoastere a vinovatiei

2.1relatati despre avantajele aplicarii institutiei accordului de recunoastere a vinovatiei
Acordul de recunoastere a vinovatiei este o tranzactie incheiata in scrsis intre procror si
invinuit/inculpat, care si-a dat consimtamintul de a-si recunoaste vina in schimbul unei pedepse
reduse.
Avantaje:

- statul are posibilitatea de a economisi resurse banesti si umane esentiale prin simplificarea
procedurii.
- se economisesc importante resurse de timp si financiare prin reducerea considerabila a
fluxului cererilor de apel,
- acordul permite organelor abilitate si in special instantelor judecatoresti sa instrumenteze
cazurile mult mai repede decit in procesul traditional.
- are un sir de de efecte benefice asupra functionarii sistemului judiciar.
- Reducerea de catre judecator a pedepsei

2.2comparati procedura acordului de recunoastere a vinovatiei cu procedura judecarii pe baza

porbelor administrate la faza de urmarire penala

Deosebiri
Art. 364 1 Acordul

O particularitate definitorie a prezentei proceduri Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se

este aplicabilitatea în procesele penale privind întocmeşte în scris, cu participarea obligatorie a

toate categoriile de infracţiuni, inclusiv cele apărătorului, învinuitului sau inculpatului în
pentru săvîrșirea cărora este prevăzută cazul infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi
detenţiunea pe viaţă. grave.

Legea prevede că pînă la începerea cercetării Acordul se încheie în scris, nu înainte ca

judecătoreşti, inculpatul poate declara, personal învinuitul să facă cunoştinţă cu drepturile şi
prin înscris autentic, că recunoaşte săvîrşirea obligaţiile care decurg din acest acord
faptelor indicate în rechizitoriu şi solicită ca
judecata să se facă pe baza probelor administrate
în faza de urmărire penală.

Poate fi iniţiat doar de partea învinuită, chiar Poate fi iniţiat şi de procuror

dacă a fost informată de instanţă

Asemănări:
 -ambele sunt proceduri simplificate
-în ambele cazuri se vor respecta normele aplicabile judecăţii în procedură generală

2.3apreciati dreptul instantei de judecata de a refuza acceptarea acordului de recunoastere a

vinovatiei

Incontestabil instanta de judecata are dreptul opozabil partilor la process de a refuza judecarea cauzei
in procedura speciala de recunoastere a vinovatiei in situatiile in care aceasta atesta anumite vicii in
ce tine de modalitatea obtinerii recunoasterii vinovatii, si ma ales in situatia kind exista
probabilitatea sporita ca inculpatul fiind nevinovat sa doreasca sa accepte incheierea acordului de
recunoastere a vinovatiei in urma abuzurilor de drept comise din partea procurorului sau in urma
exercitarii incompetente a atributiilor sale de catre avocat , la fel cum si in cazul in care instanta
constata ca inculpatul nu constientizeaza la justa valoare toate partile positive si negative ale
incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei si deci acest fapt ar

putea duce la solutionarea gresita a cauzei . La fel instanta este obligate sa aprecieze daca acest
accord a fost incheiat in conditiile legii , benevol si daca exista suficiente probe care confirma
condamnarea déjà in dependent de acesti factori instanta este in drept sa accepte sau sa refuse
incheierea lui. La examinarea acestuia instanta va mai tsine cont si de urmatoarele fapte :

a) dacă învinuitul,
inculpatul a avut posibilitatea de a citi şi discuta cu avocatul său acordul privitor la poziţia sa pînă la
semnarea acestuia;

b) dacă acest acord

reprezintă o expresie integrală a înţelegerii inculpatului cu statul;

c) dacă inculpatul
înţelege condiţiile acordului cu privire la poziţia sa;

d) dacă nu i-a făcut

cineva învinuitului, inculpatului alte promisiuni sau asigurări de altă natură pentru a-l influenţa de a
adopta poziţia de recunoaştere a vinovăţiei în cauza respectivă;

e) dacă nu a încercat
cineva să-l forţeze pe învinuit, inculpat, sub orice formă, pentru a adopta poziţia de recunoaştere a
vinovăţiei în cauza respectivă;

f) dacă inculpatul
recunoaşte vinovăţia din dorinţă proprie, întrucît el este vinovat;

g) dacă în cazul în
care acordul încheiat se referă la o infracţiune gravă, inculpatul înţelege că recunoaşte învinuirea de
comitere a unei infracţiuni grave;
h) dacă a luat
cunoştinţă de materialele şi probele administrate în cauză;
Instanţa urmează să informeze inculpatul şi cu privire la următoarele: despre sancţiunea maximă
posibilă prevăzută de lege şi orice sancţiune minimă obligatorie pentru infracţiunea respectivă; dacă
îi va fi aplicată o pedeapsă condiţionată şi va încălca condiţiile respective, el va executa pedeapsa
reală; instanţa este în drept să hotărască ca inculpatul să compenseze părţii vătămate prejudiciul
cauzat, precum şi cheltuielile judiciare dacă acordul va fi acceptat, inculpatul va putea ataca sentinţa
numai privitor la pedeapsa fixată şi la încălcările procedurale; faptul că, prin încheierea acordului de
recunoaştere a vinovăţiei, inculpatul se privează de dreptul la judecată în procedura deplină, cu
respectarea prezumţiei nevinovăţiei Instanţa întreabă inculpatul dacă susţine sau nu poziţia sa privitor
la acordul de recunoaştere a vinovăţiei. În cazul în care inculpatul susţine acordul de recunoaştere a
vinovăţiei, el face declaraţii în instanţă despre ceea ce a săvîrşit în legătură cu învinuirea ce i se
incriminează şi atitudinea sa faţă de probele anexate la dosar. Atunci cînd inculpatul nu susţine
acordul de recunoaştere a vinovăţiei, el are dreptul de a renunţa la declaraţia sa privitor la
infracţiunea pusă sub învinuire. În acest caz, instanţa dispune judecarea cauzei în procedură deplină.

testul 36.
[Link]
1.1definiti notiunea de banda armata, utilizata in art. 283
Banda armata reprezinta o specie a grupului criminal organizat .Acesteai ii sunt caracteristice toate
trasaturile grupului criminal organizat ,dar si altele. Astfel prin ,,banda armata” se intelege grupul
armat,constituit din doua sau mai multe persoane,avind un caracter stabil,care a fost organizata in
scopul atacarii persoanelor fizice sau [Link] aici putem deducce urmatarele
caracteristici:[Link] in grup a cel putin 2 persoane, [Link] stabil al grupului, [Link] bandei
armate cu arma

1.2determinati deosebirile dintre infractiunile specificate la art. 188 si 283 CP

Art. 283 Banditismul Art. 284 Crearea sau conducerea unei
organizaţii criminale
Obiect juridic special multiplu: Obiect juridic special (al.1): relaţiile
-principal:relaţiile sociale cu privire la securitatea sociale cu privire la neadmiterea creării sau
publică apărate de banditism conducerii unei organizaţii criminale .
-secundar:relaţiile sociale cu privire la una din valorile Nu are obiect material sau victimă .
sociale: integritatea corporală,sănătatea sau libertatea Latura obiectivă:fapta prejudiciabilă prin
psihică a persoanei,etc. Obiect material:corpul acţiunea de creare sau conducere a unei
persoanei sau bunurile mobile ori imobile . organizaţii criminale
Latura obiectivă:fapta prejudiciabilă prin acţiune. 8 modalităţi alternative:
Acţiunea are 3 modalităţi normative: - întemeierea unei astfel de organizaţii
-organizarea unei bande armate (recrutarea,elaborarea -organizarea activităţii acesteia
planurilor,împărţirea rolurilor,darea de ordine şi -căutarea si angajarea de membri
indicaţii) -ţinerea de adunări
-participarea la activitatea bandei armate (mijlocită sau -crearea de fonduri băneşti şi de altă natură
nemijocită) pentru susţinerea membrilor
-participarea la atacurile săvîrşite de banda aramată (o -înzestrarea cu instrumente
persoană terţă participă la comitere împreună cu banda) -organizarea culegerii de informaţii despre
Infracţiune formală-se consideră consumată: victimă
-prima modalitate: din momentul organizării bandei -coordonarea planurilor şi acţiunilor cu alte
-a doua si a treia:din momentul participarii. organizaţii
Latura subiectivă:intenţie directă. Infracţiune formală-se consideră
Motive generale:răzbunare,interes material,etc. consumată din momentul comiterii acţiunii
Scopul special:atacarea persoanei fizice sau juridice prejudiciabile în oricare din cele 8
Subiect:p.f,virsta de 14 ani modalităţi normative
Latura subiectivă:intenţie directă
Motive generale- nazuinta de a inlesni
comkterea infr-lor, interes material.
Subiectul: p.f,virsta de 14 ani.
Al.2
Obiect juridic special: relaţiile sociale cu
privire la neadmiterea creării sau
conducerii unei organizaţii criminale cu
scopul comiterii unei infracţiuni cu
caracter terorist
Nu are victimă sau obiect material
Latura obiectivă: [Link]. exprimată în 2
modalităţi normative cu caracter alternativ:
-crearea unei organizaţii criminale sau a
unui grup criminal organizat
-conducerea unei organizaţii criminale sau
a unui grup criminal organizat
Infracţiune formală-se consideră
consumată din momentul comiterii acţiunii
prejudiciabile în oricare din cele 2
modalităţi normative
Latura subiectivă:intenţie directă
Motive generale - nazuinta de a inlesni
comkterea infr-lor, interes material.
Scopul special:de a comite una sau mai
multe infracţiuni cu caracter terorist
Subiectul: p.f,virsta de 14 ani.

1.3estimati care ar fi efectele pozitive si/sau ale unei eventuale completari a alin.2 art 145 Cp cu
circumstanta agravanta ~insotit de banditism~(dupa modelul oferit de lit,z art. 105 din cp al
Rusiei)
Nu este necesar de a stabili ca circumstanță agravantă ...Este imposibil ca banda armată să comită
doar un singur atac, este necesar ca aceasta să aibă o organizare bine definită , cu o cominitate bine
stabilită, a cărei actvitate se întemeiază pe diiziune, între membrii organizatiei și sustrcrii ei, a
functiilor de administrare , asigurare , și executare a intențiilor crminale ale organiatie în socul de a
săvîrși atacuri violente.

Consider că este necesar deoarece infractiunea de banditism este o infractiune formală, săvîrșirea
catiunilor prevăzute prin modalitățile normative sunt suficiente pentru consumarea infractiunii, însă
conform art. 145 care este o infractiune materială, fiind necesară survenirea urmării prejudiciabile de
constatare a decesului victimei. În plus în cazul săvîrșirii banditismului pedeapsa este ai mică decît în
caul infractiunii de omor, considerînd că în cazul săvărșirii omorului de către o bandă armată este
necesar de a aplica o pedeapsă mai aspră, deoarece gradul de pericol în czul săvîrșii omorului
comarativ cu alte atacuri pe care le poate săvîrși banda este mai mare.

[Link] in procesul penal

2.1definiti si caracterizati diferite categorii de termene in procesul penal
Potrivit art.230 alin.1 CPP, termene în procesul penal sînt intervale de timp în cadrul cărora sau
după expirarea cărora pot fi efectuate acţiuni procesuale. .

Termenele stabilite de lege se numesc termen legale, iar cele fixate de organe poartă denumirea de
termen judiciare. În raport cu efectele pe care le produc, termenele se împart în termene dilatorii,
peremptorii şi orînduitorii. Termenele dilatorii sunt acele termene înăuntrul cărora este oprită
îndeplinirea anumitor activităţi procesuale. Deci termenul dilatoriu repzerintă un impediment pentru
efectuarea unui act sau pentru îndeplinirea unei activităţi procesuale înăuntrul lui, respectiv înainte
de expirarea lui. Termenele peremptorii sunt cele înăuntrul duratei cărora trebuie să fie îndeplinit
sau efectuat un act. Termenele orînduitorii sunt cele care fixează o perioadă de timp înăuntrul
căreia se recomandă să fie efectuat un act procesual sau procedural determinat. După interesul ocrotit
şi finalitatea pentru care au fost impuse termenele pot fi: a) substanţiale; b) procedurale. 14
Termenele procedurale sînt impuse de interese pur procedurale, fiind necesare pentru sistematizarea
şi disciplinarea activităţilor procesuale, pe cînd termenele substanţiale privesc proteguirea unor
drepturi sau interese expraprocesuale, în situaţiile care atrag restrîngerea sau privarea de acele
drepturi ori îngrădirea unor interese.
2.2analizati constatarile CtEDO in cauza Holomiov vs Md

Mai întîi, Guvernul a susţinut că dosarul penal la origine era de o anumită complexitate, care a fost
parţial cauza duratei procesului. Totuşi, în ciuda acelui fapt, durata totală a procesului nu a fost
excesivă.

1. Guvernul a susţinut că, pe durata ultimilor trei ani, reclamantul a pretins în mod fals că suferea de
hipertensiune arterială şi alte probleme de sănătate şi că a refuzat să participe la şedinţele instanţelor
de judecată. A fost stabilit de către două comisii medicale că starea sa de sănătate era satisfăcătoare.
2. Şedinţele judecătoreşti au fost amînate de mai multe ori la cererea reclamantului pe pretinse
motive de sănătate. De exemplu, la 24 octombrie 2002, reclamantul a refuzat să meargă la audieri din
cauza problemelor sale de sănătate, însă în acelaşi timp, el a refuzat tratamentul medical propus. La
20 noiembrie 2002, 12 decembrie 2002, 10 iunie 2003, 18 decembrie 2003 reclamantul a simulat
probleme de sănătate şi aceasta a avut drept efect prelungirea duratei procesului. La 4 şi 17 mai
2005, la 8 august şi 25 noiembrie 2005, reclamantul a fost examinat de medici care au conchis că
starea sa de sănătate era satisfăcătoare şi că el era capabil să asiste la şedinţele de judecată.

3. Reclamantul a susţinut că examinarea fondului cauzei sale penale a început doar după doi ani de la
trimiterea dosarului de către procuror în instanţa de judecată competentă. El, de asemenea, a susţinut
că termenul de două luni între şedinţele de judecată a fost excesiv.

4. Curtea notează că procesele penale împotriva reclamantului au început la 24 ianuarie 2002 şi că

deocamdată ele se află în faţa primei instanţe de judecată. Astfel, perioada pentru a fi luată în
consideraţie este de 4 ani, 9 luni şi 14 zile.

5. Curtea reiterează că rezonabilitatea duratei procesului trebuie evaluată în lumina circumstanţelor

cauzei şi cu referire la criteriile stabilite în jurisprudenţa sa, particularitatea complexităţii cauzei,
conduita reclamantului şi a autorităţilor în cauză, şi care a fost interesul reclamantului în dispută (a se
vedea, printre altele, Frydlender contra Franţei [MC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).

6. Referitor la complexitatea cauzei, Curtea notează că procesul la origine avea în vedere mai multe
episoade de fraudă şi acuzaţii de dare de mită şi a necesitat interogarea victimelor şi a martorilor.
Mai mult decît atît, în proces era şi un alt coinculpat care a fost acuzat împreună cu reclamantul de
dare de mită. Ea observă, totuşi, că pe durata parcursului procesului în instanţa de judecată, între 23
mai 2002 şi 11 ianuarie 2006 (dată la care Guvernul a trimis Curţii o copie a dosarului penal), au fost
interogate doar patru persoane. De asemenea, este de notat că, Curtea Supremă de Justiţie şi
Consiliul Superior al Magistraturii au solicitat instanţei de judecată să grăbească procesul (a se vedea
paragrafele supra).

7. Cît priveşte conduita reclamantului, Curtea notează că pe tot parcursul procesului intern
reclamantul a depus mai multe cereri în legătură cu cauza sa, privind asistenţa medicală, de habeas
corpus şi de recuzare a judecătorilor. El, de asemenea, şi-a schimbat avocaţii de cel puţin cinci ori.
Procesul s-a desfăşurat în faţa Tribunalului Chişinău pînă la 23 iunie 2003 şi ulterior în faţa
Judecătoriei Centru. Pe durata primei părţi a procesului au avut loc douăzeci şi una de şedinţe
judecătoreşti dintre care unsprezece au fost amînate din cauza stării de sănătate a reclamantului sau a
schimbării avocaţilor. Pe durata a doua a procesului, pînă la 11 ianuarie 2006, au avut loc douăzeci şi
trei de şedinţe judecătoreşti dintre care patru au fost amînate din cauza stării de sănătate a
reclamantului sau deciziei sale de a schimba avocaţii.

8. Cererile reclamantului au fost considerate de două ori de către instanţa de judecată ca fiind o
împiedicare a examinării cauzei sale. Totuşi, nu există nici un indiciu că pe durata altor perioade ale
procesului comportamentul reclamantului ar putea fi considerat oarecum obstrucţionist.
9. Referitor la susţinerile Guvernului precum că la 24 octombrie 2002 reclamantul a refuzat să
participe la şedinţa de judecată, Curtea notează că din certificatul medical prezentat de Guvern
rezultă clar că reclamantul nu a simulat simptoamele sale. Faptul că el a refuzat tratamentul medical
care i s-a oferit nu pare să fi avut vreun impact negativ asupra duratei procesului.

10. Referitor la susţinerile Guvernului, precum că la 20 noiembrie 2002, 12 decembrie 2002, 10 iunie
2003 şi 18 decembrie 2003, reclamantul a simulat probleme de sănătate contribuind în felul acesta la
durata procesului (a se vedea paragraful 2 supra), Curtea poate nota doar că dosarul penal prezentat
Curţii de către Guvern nu conţine informaţie despre nici o şedinţă de judecată fixată pentru acele
zile.

11. Curtea reiterează că articolul 6 nu cere persoanei acuzate de comiterea unei infracţiuni să
coopereze activ cu autorităţile judecătoreşti (a se vedea, de exemplu, Dobbertin contra Franţei,
hotărîrea din 25 februarie 1993, Seria A nr. 256-D, p. 117, § 43) şi că un reclamant nu poate fi
blamat pentru că a fi profitat în întregime de posibilităţile oferite de dreptul intern în apărarea
intereselor sale (a se vedea, mutatis mutandis, Yağcı şi Sargın contra Turciei, hotărîrea din 8 iunie
1995, Seria A nr. 319-A, § 66).

12. În concluzie, Curtea consideră că, în timp ce reclamantul poate fi considerat responsabil
pentru perioadele semnificative de amînare pe durata primei părţi a procesului (înainte de 23
iunie 2003), conduita sa după acea dată se pare că nu a contribuit substanţial la durata procesului.
13. Referitor la conduita autorităţilor naţionale, Curtea notează că acţiunile lor sau mai curînd
omisiunile lor de a acţiona au contribuit la multe amînări, îndeosebi în partea a doua a procesului
(după 23 iunie 2003). În legătură cu aceasta, ea notează că şedinţe de judecată nu au avut loc timp de
aproximativ cinci luni de zile între lunile iunie şi noiembrie 2003 din cauza unui conflict de
competenţă între Tribunalul Chişinău şi Judecătoria Centru. După ce acesta a fost soluţionat,
şedinţele au fost amînate de mai multe ori din cauza absenţei judecătorului sau procurorului. Mai
mult decît atît, şedinţele de judecată au fost adesea fixate la intervale lungi de timp.

14. În sfîrşit, Curtea observă că pe tot parcursul procesului, reclamantul, care indubitabil a suferit de
probleme de sănătate, a fost ţinut în arest fără asistenţă medicală corespunzătoare – fapt ce a
necesitat o diligenţă particulară din partea instanţelor de judecată, care au judecat cauza, de a înfăptui
cu promptitudine actul de justiţie.
15. Examinînd consideraţiunile de mai sus, Curtea consideră că durata procesului nu întruneşte
cerinţa „termenului rezonabil”. În consecinţă, a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie.

2.3modelati o situatie de incalcare a termenelor rezonabile

De exemplu un proces împotriva unui minor pe o infracţiunea uşoară a durat 5 ani.
 Test nr.37

Sub.1: furtul. Jaful

[Link] despre semnificatia principiului ,,in dubio pro reo'' in contextul calificarii
conform lit.e) alin.2 art.187CP.
Pe motiv că uneori din acţiunile făptuitorul, în cazul sustragerii, nu pot duce la demonstrarea
veridică a ameninţării cu violenţa, acest lucru va duce la calificarea nu conform art.188 CP, ci
conform art.187 (2) CP, în virtutea principiului in dubio pro reo.
Acest postulat latin semnifică faptul că toate îndoielile sau dubiile vor fi interpretate în favoarea
bănuitului/învinuitului. Respectiv el este o emanaţie a prezumţiei nevinovăţiei, deoarece prezenţa
unor dubii şi interpretarea lor echivocă poate duce la o acuzaţie şi condamnare nefondată.

[Link] daca este corect a se afirma ca art.179 CP reprezinta o parte (in sensul
art.118 CP) fata de lit.c) alin.2 art.186 si lit.d) alin.2 art.187 CP.
Pentru a stabili dacă este sau nu corectă calificarea este necesră analiza a două ipoteze:
-victima infracţiunii de sustragere este şi proprietarul domiciliul violat
-victimele sint distincte

În primul caz, am fi în prezenţa unui concurs între parte şi întreg, iar conform Art. 118:
„Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se efectuează în baza
normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvîrşite”, respectiv în
această ipoteză nu va fi necesară calificarea conform art.179, fiind suficientă doar aplicarea
normelor de la art.186,187 sau 188 cu alineatele relevante. În al doilea caz, nu va fi exclus
concursul dacă una din victime este de exemplu poprietarul imobilului de unde s-au sustras
bunuri, iar o altă victimă deţine un drept real derivat asupra bunurilor. Aici calificarea
menţionată în item va fi oportună şi corectă, în caz contrar încălcîndu-se principiul legalităţii.
De cele mai multe ori, in ipoteza evocate, este exclusa calificarea suplimentara in baza art.179.
Astfel intrucit vom fi in prezenta concurentei dintre o parte si un intreg. Totusi daca domiciliul violat
apartine unei persoane, iar faptuitorul savirseste sustragerea in raport cu o alta persoana, care la acel
moment se afla in domiciliul primei persoane atunci vom fi in prezenta concursului dintre
infractiunea prevazuta la art.179 si una din infractiunile specificate la lit.c) alin 2) art.186, lit d alin
2) art.187. Neglijarea faptului ca exista doua vicyime, dar nu ale unei singure infractiuni, ci ale unor
infractiuni diferite, ar insemna incalcarea grava a principiului legalitatii.

[Link] care sunt efectele pozitive si/sau negative ale completarii art.186 cu alin.2 1
care a re urmatoarea dispozitie: Furtul bunurilor de patrimoniu cultural din siturile
arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic''.
Modificările propuse consituie oportunitate, reesind din necesitatea ajustarii cadrului juridic
national la prevederile conventiilor UNESCO si ale Consiliului Europei in domeniul protejarii
patrimoniului cultural la care RM este parte. Nu se poate sustine ca pina la momentul intrarii in
vigoare a legii in cauza ( Legea privind protejarea patrimoniului arheologic din 17.09.2010)
patrimoniul cultural a fost lipsit de ocrotire penala. Totusi aceasta ocrotire a fost una partiala si deloc
coerenta. Doar sub unele aspecte apararea penala a patrimoniului cultural facea obiectul prevederilor
de la art.186-188, 190, 191, alin.1 sau 2 al art.197, art 221, 222 sau altele din CP RM. De aceea prin
prisma Legii pentru modificarea si completarea unor acte legislative, Lege nr.75/2016 legiutorul vine
cun demers de a asigura o aparare penala eficienta patrimoniului cultural. In acest sens cele mai
relevante modificari operate sunt:
- completarea art. 186 CP RM cu alin. 2 prim.

[Link] aplicarii masurilor de contringere cu caracter medical

[Link] esenta procedurii aplicarii masurilor de constringere cu caracter medical.

(1) Măsurile de
constrîngere cu caracter medical, cuprinse în art.99 din Codul penal, se aplică de instanţa de
judecată faţă de persoanele care au săvîrşit fapte prejudiciabile, prevăzute de legea penală, în
stare de iresponsabilitate, precum şi faţă de persoanele care s-au îmbolnăvit după săvîrşirea
infracţiunii de o boală psihică, din care motive ele nu-şi pot da seama de acţiunile lor sau nu le
pot dirija, în caz dacă aceste persoane prezintă pericol pentru societate prin natura faptei
săvîrşite şi din cauza bolii lor.

[Link] particularitatile procedurii penale in cauzele cu faptuitori in stare de

iresponsabilitate.
Judecarea cauzei

(1) Judecarea
cauzelor trimise instanţei în baza art.495 se face în şedinţă de judecată, potrivit dispoziţiilor din
Partea specială [Link] cap.I şi III, cu participarea obligatorie a procurorului şi apărătorului.

(2) La şedinţa de
judecată trebuie să fie verificate probele care dovedesc că persoana în cauză a săvîrşit sau nu
fapta prejudiciabilă prevăzută de legea penală, ascultate concluziile experţilor asupra stării
psihice a inculpatului şi controlate alte circumstanţe care au importanţă esenţială pentru
soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical.
[Art.497 al.(2) moficat prin LP264-XVI din 28.07.06, MO170-173/03.11.06 art.781]

(3) După
terminarea cercetării judecătoreşti, instanţa ascultă opiniile procurorului, părţii vătămate,
apărătorului şi reprezentantului legal. di
Articolul 498. Soluţionarea cauzei de către instanţa
 de judecată

(1) Instanţa de
judecată soluţionează cauza prin sentinţă.

(2) La adoptarea
sentinţei, instanţa trebuie să soluţioneze următoarele chestiuni:

1) dacă a avut loc

fapta prejudiciabilă prevăzută de legea penală;

2) dacă fapta
aceasta a fost săvîrşită de persoana cauza căreia se judecă;
3) dacă această
persoană a săvîrşit fapta prejudiciabilă în stare de iresponsabilitate;

4) dacă, după
săvîrşirea infracţiunii, această persoană s-a îmbolnăvit de o boală psihică, care o face să nu-şi
dea seama de acţiunile sale sau să nu le poată dirija, şi dacă această boală nu este o tulburare
nervoasă temporară care cere doar suspendarea procesului;

5) dacă trebuie
aplicată vreo măsură de constrîngere cu caracter medical şi care anume.

(3) La adoptarea
sentinţei, instanţa, de asemenea, soluţionează şi chestiunile prevăzute în art.385 alin.(1)
pct.10)-13) şi 15).
[Art.498 al.(3) modificat prin LP264-XVI din 28.07.06, MO170-173/03.11.06 art.781]
Articolul 499. Sentinţa de aplicare a unor măsuri de

constrîngere cu
caracter medical

(1) Dacă consideră

dovedit faptul că persoana în cauză a săvîrşit o faptă prejudiciabilă, prevăzută de legea penală,
în stare de iresponsabilitate sau că această persoană, după ce a săvîrşit infracţiunea, s-a
îmbolnăvit de o boală psihică cronică, care o face să nu-şi dea seama de acţiunile sale sau să nu
le poată dirija, instanţa de judecată adoptă, conform art.23 din Codul penal, fie o sentinţă de
absolvire a acestei persoane de pedeapsă sau, după caz, de răspundere penală, fie de liberare de
pedeapsă şi de aplicare faţă de ea a unor măsuri de constrîngere cu caracter medical, indicînd
care anume din ele trebuie aplicată, sau o sentinţă de încetare a procesului şi de neaplicare a
unor astfel de măsuri în cazurile cînd, prin caracterul faptei săvîrşite şi starea sănătăţii sale,
persoana nu prezintă pericol pentru societate şi nu are nevoie de tratament forţat. În astfel de
cazuri, instanţa anunţă despre bolnav organele de ocrotire a sănătăţii.
[Art.499 al.(1) modificat prin LP264-XVI din 28.07.06, MO170-173/03.11.06 art.781]
 (2) Dacă găseşte
că starea de iresponsabilitate a persoanei a cărei cauză se judecă nu a fost dovedită sau că boala
persoanei care a săvîrşit infracţiunea nu împiedică pedepsirea ei, instanţa, prin sentinţă,
clasează procedura privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical, restituind
cauza procurorului pentru urmărirea penală în procedură generală.

(3) În cazul în care

participarea persoanei la săvîrşirea infracţiunii nu a fost dovedită, precum şi în cazul în care se
constată circumstanţele prevăzute în art.285, instanţa dă o sentinţă de încetare a procesului
penal pe temeiurile constatate de ea, indiferent de existenţa şi caracterul bolii persoanei, şi
anunţă despre aceasta organele de ocrotire a sănătăţii.

(4) Prin sentinţa sa

instanţa rezolvă şi chestiunile indicate în art.397.

[Link] o situatie cind instanta va pronunta o sentinta de absolvire a persoanei de

pedeapsa in cadrul procedurii plicarii masurilor de constringere cu caracter medical.
În cazul în care se constată în baza raaportului de expertiză psihiatrică faptul că faptuitorul în
momentul comiterii fapte ie afla în stare de iresponsabilitate

Test nr.38

Sub.1:prescriptia in dreptul penal

[Link] prescriptia tragerii la raspundere penala si prescripta executarii sentintei de
condamnare.

Prescripţia tragerii la răspundere penală - un tip de liberare de răspundere penală pentru o

infracţiune datorită trecerii, în anumite condiţii, a unui anumit interval de timp de la data săvârșirii ei.

(Articolul 97. Prescripţia executării sentinţei de condamnare) Sentinţa de condamnare nu se pune

în executare dacă acest lucru nu a fost făcut în următoarele termene, calculate din ziua în care aceasta
a rămas definitivă:
a) 2 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune uşoară;
b) 6 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune mai puţin gravă;
c) 10 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă;
d) 15 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune deosebit de gravă;
e) 20 de ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune excepţional de gravă.
 [Link] asemenarile si deosebirile intre prescripta tragerii la raspundere penala si prescripta
executarii sentintei de condamnare.

prescripta
executarii sentintei de condamnare Deosebiri Prescripta tragerii la raspundere penale

- intervine după pronunțarea unei hotărâri - intervine anterior pronunțării unei hotărâri
judecătorești penale definitive definitive

- Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă - liberare de răspundere penală pentru situaţiile

persoana se sustrage de la executarea în care de la săvârșirea infracţiunii a trecut o
pedepsei sau dacă, pînă la expirarea anumită perioadă de timp
termenelor prevăzute de CP, săvîrşeşte cu
- în cazul trecerii unui anumit interval de timp
intenţie o nouă infracţiune.
din momentul săvârșirii infracţiunii,
- În cazul eschivării de la executarea răspunderea penală apare inoportună și inutilă.
pedepsei, curgerea termenului de
- Prescripţia curge din ziua săvîrşirii
prescripţie începe din momentul
infracţiunii şi pînă la data rămînerii definitive a
prezentării persoanei pentru executarea
hotărîrii instanţei de judecată.
pedepsei sau din momentul reţinerii
acesteia, iar în caz de comitere a unei noi - Curgerea prescripţiei se suspendă dacă
infracţiuni – din momentul săvîrşirii ei. persoana care a săvîrşit infracţiunea se sustrage
de la urmărirea penală sau de la judecată. În
aceste cazuri, curgerea prescripţiei se reia din
momentul reţinerii persoanei sau din momentul
autodenunţării.

Asemănări:
- Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele care, la data
săvîrşirii infracţiunii, erau minori.

[Link] omorul a 2 pers aflate in stare de neputinta, Scobov a fost condamnat la detentie pe
viata. Dupa pronuntarea sentintei, profitind de neatentia gardienilor Scobov a evadat. Dupa 16
ani el s-a prezentat la organele de drept cu cererea ,, de a fi reabilitat in legatura cu expirarea
sentintei de condamnare''.
Ce trebuie sa intreprinda in acest caz organele de drept? Argumentati raspunsul.

RSp: pentru omorul a 2 pers aflate in stare de neputinta, Scobov a fost condamnat la detentie pe
viata. Dupa pronuntarea sentintei, profitind de neatentia gardienilor Scobov a evadat. Dupa 16 ani el
s-a prezentat la organele de drept cu cererea ,, de a fi reabilitat in legatura cu expirarea sentintei de
condamnare''.
Ce trebuie sa intreprinda in acest caz organele de drept? Argumentati raspunsul.
- Art 97 alin (3) Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea
pedepsei sau dacă, pînă la expirarea termenelor prevăzute la alin.(1) şi (2), săvîrşeşte cu intenţie o
nouă infracţiune. În cazul eschivării de la executarea pedepsei, curgerea termenului de prescripţie
începe din momentul prezentării persoanei pentru executarea pedepsei sau din momentul reţinerii
acesteia, iar în caz de comitere a unei noi infracţiuni – din momentul săvîrşirii ei.

Sub.2:refuzul inceperii urmaririi penale

[Link] despre procedura refuzului inceperii urmarii penale.

Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi
penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu
porni urmărirea penală.

În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul prin ordonanţă
motivată şi anunţă despre aceasta, într-un termen cît mai scurt posibil, dar nu mai mare de 15 zile,
persoana care a înaintat sesizarea. În cazul în care consideră că lipsesc temeiurile pentru a începe
urmărirea penală, procurorul, prin ordonanţă, abrogă ordonanţa de începere a urmăririi penale şi
dispune refuzul în pornirea urmăririi penale şi clasarea procesului penal.

Ordonanţa de a refuza începerea urmăririi penale poate fi atacată, prin plîngere, în instanţa
judecătorească, în condiţiile art.313.

[Link] temeiurile refuzului inceperii urmarii penale.

Urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, şi va fi încetată în
cazurile în care:
1) nu există faptul infracţiunii;
2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;

3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost săvîrşită
de o persoană juridică;
4) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;
5) a intervenit decesul făptuitorului;

6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai în
baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;

7) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie
sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;

8) în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de
încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
9) există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz, exclud
urmărirea penală.
 [Link] o situatie de refuz privind incetarea urmarii penale.

Învinuitul a solicitat încetarea procesului enal pe motivul expirării termenului de tragere la

răspundere penală, astfle încît in urma efectuării urmăriirii penal, calculindu-se termenul acesta
nu era expirat. Astfel s-a emis o ordonantă în refuz de încetare a up. art. 285 CPP

testul 39

[Link] de putere sau abuzul de serviciu. Excesul de putere sau depasirea atributiilor de
serviciu

1.1reproduceti cate un exemplu pentru fiecare dintre modalitatile faptice ale infractiunilor
prevazute la art. 328 CP
Modalit Faptice:
1. savarsirea unei aciuni care tine de competenta unei alte pers cu functie de raspundere ierarhic
superioare din acelasi sistem departamental, ori a unei pers cu functie de rs din acelasi sistem
departamental carei faptuitorul nu i se supune, ori a unei persoane cu functie de rs din alt sistem
departamental - [Link] HG RM despre aprob regulamentului cu priv la modul de utilizare a
mijloacelor tehnice, inclusiv a mijl de masurare si aparatajului medical din dotarea politiei, nr.1139
din 18.09.2003, mijloacele tehnice, inclusiv mijl de masurare si aparatajul medical din dotarea
politiei, se utilizeaza numai de catre persoane cu instruire corespunzatoare si atestate in modul
stabilit; dispozitivele pentru aprecierea vitezei de deplasare a mijloacelor de transport si aparatajul
medical pot fi utilizate de catre lucratorii medicali cu pregatire speciala si lucratorii politiei instruiti
conform actelor normative in vigoare al e Ministerului Sanatatii. Reiese ca utilizarea mijloacelor
tehnice sus mentionate de catre pers publice- altele de cat lucratorii medicaki cu pregatire speciala si
lucratorii politiei, instruiti conf actelor normative in vigoare- poate fi considerata depasire a limitelor
drepturilor si atributiilor acordate prin lege - pasibila de rs potriv alin (1) art 328 CP.

2 savarsirea unei actiuni care putea fi comisa de catre faptuitor numai in prezenta unor circumstante
deosebite, indicate in lege sau intr-un alt act normativ - EX: Conform alin 1 art 223 C de executare,
in cazul opunerii de catre condamnati a rezistentei, nesupunerii cerintelor legale si intemeiate ale
personalului sistemului ppenetenciar, participarii la tulburari de masa, luarii de ostatici, atacarii altor
pers sau savarsirii unor alte act social periculoase, in cazul evadarii sau retinerii evadatilor din
penetenciar, precum si in scopul prevenirii precinuirii de catre condamnati celor din jur sau sies a
unor daune, pot fi aplicate forta fizica, mijloace speciale si arma de foc. Rezulta ca, in lipsa
circumstantelor deosebite indicate in aceasta norma, aplicarea fortei fizice, a mijloacelor speciale sau
a armei de foc, de catre o pers publica, treb considerata depasire a limitelor drepturilor si atributiilor
acordate prin lege, posibila de rs conf alin 1 art 328.

3. savarsirea unipersonala a unei actiuni pe care o poate efectua exclusiv un organ colegial- EX In
acord cu pct 18 din anexa la Ordin MAI cu priv la aprob instructiunii de receptionare, examinarea
tehnica, balistica si autorizarea a armelor si a munitiilor predate benevol din posesia ilegala, nr 97 din
27.04.2007, daca arma nu este inregistrata pe alta pers juridica sau fizica, nu se afla la evidenta ca
obiect marcat si nu a fost aplicata la comiterea unor infractiuni, pu a o inregistra si a obtine permis de
portarma solicitantul va prezenta, printre altele, certificatele priv Hotararea Comisiei specializate
psihiatrice si de investigatie narcologica pu dr de a purta arma. Astfel, daca unul dintre membrii
acestei comisii isi aroga unipersonal competenta de eliberare a certificatelor priv Hotararea Comisiei
specializate psihiatrice si de investigatie narcologica pu dr de a purta arma, o asemenea actiune poate
fi cosiderata depasire a limitelor drepturilor si atributiilor acordate prin lege, pasibil de rs potrivit alin
( 1 ) 328 CP.

4. savarsirea unei actiuni pe care nimeni si in nici un fel de circumstante nu este in drept sa le
savarseasca - EX Conf alin 3 art 5 al Legii priv libertatea de exprimare, nu se admite crearea de
autoritati publice pu controlul prealabil al informatiei care urmeaza a fi raspandita de mass media.
Drept urmare, crearea, de catre o pers. publica de autoritati publice pu controlul prealabil al
informatiei care urmeaza a fi raspandita de mass media in discordanta cu preved legii cu priv la
libertate de exprimare poate fi consid depasire a limitelor drepturilor si atributiilor acordate prin lege,
pasibil de rs potrivit alin ( 1 ) 328 CP.
1.2determinati asemanarile dintre infractiunile specifiate la art. 327 si 328 CP

Asemanari
- subiectul este comun pentru ambele infractiuni
- intentia directa
- obiect juridic GENEAL ȘI GENERIC comun
- interesul material ori alte interese personale în calitate de motiv al infracţiunii
- este necesar ca acţiunile persoanei cu funcţie de răspundere să depășească limitele drepturilor și
atribuţiilor acordate de lege, în mod vădit, adică indiscutabil, fără dubii, circumstanţă neîndoielnică
și pentru făptuitor

1.3estimati care sunt efecctele pozitive si/sau cele negative ale urmatoarelor amendamente operate
prin legea nr 60 din 07.04.2016 in art. 327 CP, din dispozitia alin.1 a fosst exclus textul~in interes
material ori in alte interese personale~, alin. 2 a fost completat cu litera b1 ~savarsita din interes
material, in scopul realizarii altor interese personale sau in interesul unei terte persoane~.

( în conformit cu HOTĂRÂREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII

MOLDOVA Cu privire la aplicarea legislaţiei, referitoare la răspunderea penală pentru abuzul de
putere sau abuzul de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, precum şi
neglijenţa în serviciu )

În sensul lit. b 1 ) alin. (2) art. 327 CP, interesul material este o varietate a interesului personal.
Deoarece, în prevederea de la lit. b 1 ) alin. (2) art. 327 CP, legiuitorul a disjuns interesul material de
interesul personal, rezultă că în configuraţia interesului personal intră interesele nepatrimoniale. În
modul acesta, prin alt interes personal se înţelege interesul nepatrimonial, care rezultă din necesităţile
sau intenţiile personale ale persoanei publice, respectiv, persoanei cu funcţie de demnitate publică,
din activităţile acestor persoane, în calitatea lor de persoane private, din relaţiile lor cu persoane
apropiate sau persoane juridice, indiferent de tipul de proprietate sau forma organizatorico-juridică,
din relaţiile sau afiliaţiile personale cu partide politice, cu organizaţii necomerciale şi cu organizaţii
internaţionale, precum şi care rezultă din preferinţele sau angajamentele acestora. La rândul său,
interesul material presupune năzuinţa persoanei publice, respectiv, 20 persoanei cu funcţie de
demnitate publică, de a reţine sau de a obţine un câştig material ori de a se elibera de anumite
cheltuieli materiale. Potrivit lit. b 1 ) alin. (2) art. 327 CP, răspunderea penală se agravează și în
ipoteza în care folosirea intenționată a situației de serviciu, ce a cauzat daune considerabile, constă în
valorificarea interesului unui terţ, indiferent dacă are o conotație patrimonială sau nepatrimonială.
Excepţie constituie doar situaţia în care abuzul de putere sau abuzul de serviciu se comite în interesul
(în favoarea) unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale. În acest caz, valorificarea
interesului terţului, având un statul special – de grup criminal organizat sau de organizaţie criminală,
ca efect al folosirii situaţiei de serviciu, urmează să fie încadrată, în baza alin. (3) art. 327 CP.

2. punerea pe rol a cauzei penale

2.1 relatati despre solutionarea cauzei prin mediere sau impacare la punerea pe rol

Articolul 3441. Soluţionarea cauzei în procedura medierii ori împăcării părţilor

(1) În cazul învinuirii persoanei în săvîrşirea unei infracţiuni uşoare ori mai puţin grave, iar în cazul
minorilor – şi a unei infracţiuni grave prevăzute la cap. II–VI din Codul penal, precum şi în cazurile
prevăzute la art. 276 alin. (1) din prezentul cod, şi în cazul intentării acţiunii civile, instanţa de
judecată, pînă la punerea pe rol a cauzei, în termen de cel mult 3 zile de la data repartizării cauzei, la
solicitarea părţilor, adoptă o încheiere prin care dispune efectuarea procedurii medierii ori împăcării
părţilor.

(3) Încheierea se transmite mediatorului, persoanei învinuite, părţii vătămate, procurorului şi

apărătorului.

Dacă părţile s-au împăcat, mediatorul întocmeşte tranzacţia, care se semnează de către părţi şi se
prezintă instanţei de judecată în a cărei procedură se află cauza penală împreună cu procesul-verbal
privind încetarea medierii.

2.2 analizati chestiunile solutionate in cadrul sedintei preliminare

În şedinţa preliminară se soluţionează chestiunile privind:
1) cererile şi demersurile înaintate, precum şi recuzările declarate;
2) lista probelor care vor fi prezentate de către părţi la judecarea cauzei;
3) trimiterea cauzei după competenţă sau, după caz, încetarea, totală sau parţială, a procesului penal;
4) suspendarea procesului penal;
5) fixarea termenului de judecată;
6) măsurile preventive şi de ocrotire.
______________________________________________
1) à Examinarea cererilor, demersurilor şi recuzărilor
La soluţionarea cererilor, demersurilor şi recuzărilor înaintate de către părţi la şedinţa preliminară,
părţile îşi expun opiniile asupra chestiunii în cauză. În cazul în care cererile, demersurile sau
recuzările au fost respinse, ele pot fi înaintate repetat în şedinţă la judecarea cauzei.
2) à Prezentarea şi examinarea listei probelor
Părţile sînt obligate să prezinte în şedinţa preliminară lista probelor pe care intenţionează să le
cerceteze în cadrul judecării cauzei, inclusiv cele care nu au fost cercetate pe parcursul urmăririi
penale.
Copia de pe lista probelor prezentate instanţei de către parte, aceasta o înmînează, în mod
obligatoriu, şi părţii oponente. Părţii civile şi părţii civilmente responsabile li se înmînează lista
probelor care se referă la acţiunea civilă.
Instanţa, ascultînd opiniile părţilor prezente, decide asupra pertinenţei probelor propuse în liste şi
dispune care din ele să fie prezentate la judecarea cauzei. La judecarea cauzei în fond, însă, partea
poate solicita repetat prezentarea probelor recunoscute impertinente în şedinţa preliminară.
3) à trimiterea cauzei după competenţă sau, după caz, încetarea, totală sau parţială, a procesului
penal;
Trimiterea cauzei în instanţa de judecată competentă. În cazul în care judecarea cauzei nu ţine de
competenţa instanţei sesizate, aceasta, prin încheiere motivată, dispune trimiterea cauzei în instanţa
de judecată competentă. Despre aceasta se anunţă părţile care nu au participat la şedinţa preliminară.
Încetarea procesului penal. Dacă în şedinţa preliminară s-au constatat temeiurile prevăzute în
art.332, instanţa, prin sentinţă motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă.
O dată cu încetarea procesului penal, instanţa decide şi asupra chestiunilor prevăzute în art.285
alin.(6). Copia de pe sentinţa de încetare a procesului penal se înmînează părţilor şi persoanelor
interesate, explicîndu-li-se modul şi ordinea de atac.
4) àSuspendarea şi reluarea procesului penal
Suspendarea procesului penal se dispune în cazul în care se constată că, la momentul parvenirii
cauzei în instanţă, inculpatul suferă de o boală gravă care îi împiedică participarea la judecarea
cauzei. Instanţa dispune suspendarea şi reluarea procesului penal prin încheiere motivată.
Suspendarea şi reluarea procesului penal se fac în condiţiile prevăzute în art.330, care se aplică în
mod corespunzător.
5) à????? fixarea termenului de judecată; La stabilirea datei şi orei pentru judecarea cauzei se va lua
în considerare complexitatea acţiunilor ce urmează a fi întreprinse de către părţi pînă la judecarea
cauzei, numărul şi posibilitatea de prezentare a părţilor, martorilor, reprezentanţilor, apărătorului,
însă nu poate depăşi termenul de 30 de zile de la data desfăşurării şedinţei preliminare. În cazul
prevăzut la alin. (6), termenul poate fi prelungit cu 15 zile.
Fixînd cauza pentru judecare, instanţa obligă părţile să asigure la data stabilită, prezenţa în instanţă a
persoanelor pe care le-au solicitat în listele prezentate de ele.
Dacă una din părţi este în imposibilitate de a asigura prezenţa vreunei persoane din lista prezentată,
ea poate solicita, prin cerere, citarea acestor persoane de către instanţa de judecată.????
6) àAlte măsuri pregătitoare pentru judecarea cauzei.
Judecătorul sau, după caz, preşedintele completului de judecată are îndatorirea de a lua din timp toate
măsurile necesare şi de a da indicaţiile respective pentru ca, la termenul de judecată fixat, judecarea
cauzei să nu fie amînată.
De asemenea, judecătorul asigură ca lista cauzelor fixate pentru judecare să fie întocmită şi afişată în
instanţă la un loc public cu cel puţin 3 zile înainte de termenul de judecată fixat, indicîndu-se
numărul dosarului, numele şi prenumele judecătorului (judecătorilor) care examinează cauza, data,
ora şi locul desfăşurării şedinţei, numele şi prenumele inculpatului (inculpaţilor), infracţiunea care
formează obiectul examinării, alte date referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, precum şi alte
informaţii care asigură transparenţa procesului de judecată.

2.3. Apreciati importanta numirii cauzei spre judecare

Importanta :---------------à

Numirea cauzei spre judecată este de fapt punctul de început al procedurii de judecată. In acest
moment subiecţii procesuali sunt complet individualizaţi, se transpun deja într-o altă etapă şi obţin
drepturi suplimentare. Din acest moment începe practic duelul judiciar,care se va finaliza cu
adoptarea unei sentinţe. Chestiunile care se soluţionează la această etapă sînt tehnice, dar de ele va
depinde succesul de mai departe al litigiului : citarea părţilor, lista persoanelor care vor fi asigurate
de părţi (adică cei care într-un final vor fi martori,specialişti sau experţi, şi de a căror
depoziţii/analize/rapoarte, va depinde clarificarea materialului probator).
Această etapă e de facto cea care va pune bazele exercitării mecanismelor şi garanţiilor
procesuale,începînd cu desemnarea apărătorului,fie ales,fie garantat de Stat. De aici începe procesul
de administrare a justiţiei,care va parcurge o durată rezonabilă pentru părţi şi va realiza într-un final
scopul primordial al politicii penale : apărarea împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi
libertăţile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător, orînduirea constituţională, suveranitatea,
independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi
întreaga ordine de drept.

Totodata, instanta o data ce nnumeste cauza spre judecare, obliga partile sa asigure, la data stabilita
prezenta in instanta a perosanelor pe care le-au solicitat in listele de la sedinta [Link] una
din parti este in imposibilitate de a asigura prezenta vreunei perosoane de pe lista ianintata, e apoate
solicita, prin cerere, citarea acestor perosane de catre instanta de judectaa..LA numirea cazuei spre
judecare., instanta se pronunta si asupra masurilor preventive sau de ocrotire.

Test nr.40
Sub.1:trecerea ilegala a frontierei de stat. organizarea migratiei ilegale

[Link] despre semnele secundare ale infractiunii prevazute la art.362CP.

[Link]ți despre semnele secundare ale infracțiunii prevăzute la art.362 CP RM.

Semnele secundare , adica cele alternative ale infractiunii specificate la art 362 CP:
Eludarea de la controlul vamal al RM-se are in vedere intrarea sau iesirea din rm prin alte locuri decit
cele destinate pentru aceasta.
Sustragerea de la controlul efectuat la trecerea frontierei de stat a rm- se intelege neprezentarea
pentru controlul de frontiera a persoanelor care trec peste frontiera de stat a rm.
Locul- Frontiera de stat a Republicii Moldova reprezintă linia naturală sau convenţională care
marchează limitele externe ale teritoriului asupra căruia Republica Moldova îşi exercită suveranitatea
exclusivă pe uscat, pe sectoarele acvatice, subterane, aeriene şi care trece, în linie dreaptă, de la un
semn de frontieră la altul ori, acolo unde frontiera de stat nu este marcată în teren cu semne de
frontieră, de la un punct de coordonate la altul. Pe fluvii şi pe celelalte ape curgătoare frontiera de
stat este cea stabilită prin tratatele încheiate de Republica Moldova cu statele vecine, respectîndu-se
principiul dreptului internaţional, conform căruia frontiera de stat trece pe mijlocul şenalului
navigabil principal, iar pe apele curgătoare nenavigabile, pe la mijlocul pînzei de арă.

[Link] daca invitatia pentru straini poate sa reprezinte sau nu obiectul material al
infractiunii prevazute la art.3621CP.

Trebuie de mentionat ca aceasta infractiune nu are obiect material. Conform pct 2 al Regulamentului
cu privire la modul de eliberare a invitatiilor pu straini, invitatia este un document oficial pe care
autoritatea competenta pentru straini il elibereaza la cererea PF cu domiciliu permanent sau temporar
in RM sau la demersul PJ si care constituie una dintre conditiile obtinerii a vizei RM de catre
cetatenii statelor mentionate la anexa nr 2 a HG a RM nr 331 sin 05.05.2011. Cu atat mai mut nu pot
reprezenta documentele, care apar in contextul activitatilor organizate de catre subiectul infractiunii
prevaz la art 3621

CP, cererea PF cu domiciliu permanent sau temporar in RM sau demersul PJ constituie una dintre
conditiile obtinerii a vizei RM. ( deci reese ca nu poate reprez ob material).

[Link] care sunt efectele pozitive si/sau negative ale completarii art.3621 cu alin.4 care are
urmatoarea dispozitie ,, Victima migraţiei ilegale este absolvită de răspundere penală pentru faptul
intrării, şederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau al ieşirii de pe acest teritoriu, precum şi
pentru faptele de deţinere şi folosire a documentelor oficiale false în scopul organizării migraţiei sale
ilegale’' [completare operata prin LP20 din 01.03.13]
RSp.:Victimele migraţiei ilegale vor fi absolvite de răspunderea penală pentru folosirea
documentelor oficiale false. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi, 1 martie de
Parlament. În acest sens, deputaţii au operat modificări la art. 3621 din Codul penal al R. Moldova,
act care transpune în practică Protocolul UE împotriva traficului ilegal de migranţi pe cale terestră, a
aerului şi pe mare.
Efectele sunt doar pozitive

Răspunzând la această întrebare, menţionăm că, în conformitate cu art.5„Responsabilitatea penală a

migranţilor” din Protocolul împotriva introducerii ilegale amigranţilor pe cale terestră, a aerului sau
pe mare (anexa III la Convenţia Naţiunilor Uniteîmpotriva criminalităţii transnaţionale organizate),
„migranţii nu devin pasibili de urmăriripenale în temeiul prezentului Protocol pentru faptul că au
făcut obiectul faptelor prevăzute laart.6”. Apropo, această prevedere confirmă încă o dată că
migrantul ilegal este privit anumeca victimă a infracţiunii de organizare a migraţiunii ilegale
Cumam mai menţionat, lipsa sau existenţa consimţământului victimei (cu atât mai puţin,
altecircumstanţe) nu prezintă nici o relevanţă în planul atestării calităţii de victimă pentrupersoana
corespunzătoare. Deci, pe cale de consecinţă, nu trebuie să prezinte relevanţă nici înplanul liberării
de răspundere penală a persoanei care este victima infracţiunii de organizare amigraţiunii ilegale.

Sub.2:acordul de recunoastere vinovatiei si procedura simplificata prevazuta de art.3641 CPP

[Link] despre conditiile de acceptare a acordului de recunoastere a vinovatiei de catre instanta

de judecata.
În cazul în care instanţa este convinsă de veridicitatea răspunsurilor date de inculpat în şedinţa de
judecată şi ajunge la concluzia că recunoaşterea vinovăţiei de către inculpat este făcută în mod liber,
benevol, conştient, fără presiune sau teamă, ea acceptă acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi
admite baza faptică a infracţiunii în legătură cu care inculpatul îşi recunoaşte vinovăţia.
Soluţia instanţei se consemnează în procesul-verbal prin încheiere

[Link] deosebirile si asemanarile procedurii acordului de recunoastere a vinovatiei in raport cu

procedura prevazuta la art.3641CPP.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o Pînă la începerea cercetării judecătoreşti,

tranzacţie încheiată între procurorul şi inculpatul poate declara, personal prin
învinuit sau, după caz, inculpat, care şi-a înscris autentic, că recunoaşte săvîrşirea
dat consimţămîntul de a-şi recunoaşte vina faptelor indicate în rechizitoriu şi solicită ca
în schimbul unei pedepse reduse. judecata să se facă pe baza probelor
administrate în faza de urmărire penală.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se
întocmeşte în scris, cu participarea Judecata nu poate avea loc pe baza probelor
obligatorie a apărătorului, învinuitului sau administrate în faza de urmărire penală,
inculpatului, şi numai în cazul infracţiunilor decît dacă inculpatul declară că recunoaşte
uşoare, mai puţin grave şi grave. în totalitate faptele indicate în rechizitoriu
şi nu solicită administrarea de noi probe.

Asemanări
ambele sunt proceduri simplificate
-în ambele cazuri se vor respecta normele aplicabile judecăţii în procedură generală

-
-
-

[Link] dreptul invinuitului de a ataca refuzul procurorului de a incheia acord de recunoastere a

vinovatiei.

Dacă propunerea de a încheia acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost făcută conform prevederilor
art. 66 alin. (2) pct. 10) CPP ( pct.10 à să recunoască învinuirea ce i se aduce şi să încheie acordul
de recunoaştere a vinovăţiei), de către învinuit, inculpat şi apărătorul său, însă procurorul refuză să
încheie un astfel de acord, refuzul urmează să fie confirmat prin ordonanţă motivată, a cărei
legalitate va putea fi contestată judecătorului de instrucţie conform art. 313 CPP, cu respectarea
procedurii prealabile. (Are tot dreptul de a ataca refuzul).

Articolul [Link]îngerea împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală
şi ale organului care exercită activitate specială de investigaţii
(1) Plîngerile împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală şi ale organelor
care exercită activitate specială de investigaţii pot fi înaintate judecătorului de instrucţie de către
bănuit, învinuit, apărător, partea vătămată, de alţi participanţi la proces sau de către alte persoane
drepturile şi interesele legitime ale cărora au fost încălcate de aceste organe, în cazul în care persoana
nu este de acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la
plîngerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege.
(3) Plîngerea poate fi înaintată, în termen de 10 zile, judecătorului de instrucţie la locul aflării
organului care a admis încălcarea.
 Test 41
Subiectul I: Omorul intenţionat

1.1. Relataţi despre cazurile când cele săvârşite reprezintă tenta­tiva la infracţiunea
prevăzută la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM. (3 puncte)
Se aplica raspundere in baza art.27, lit.g alin.2, art 145 CP, in oricare din urmatoarele trei
ipoteze, presupunind intentia directa a faptuitorului in raport cu numarul de victime ale omoorului:
1)faptuitorul a incercat sa lipseasca din viata doua sau mai multe persoane dar nu a decedat
niciuna;
2)faptuitorul a incercat sa lipseasca din viata doua sau mai multe persoane dar a decedat doar
una;
3) faptuitorul a incercat sa lipseasca din viata trei si mai multe persoane dar a decedat doar
doua dintre acestea.
Referitor la prima din ipotezele specificate, se sustine ca daca fapta a fost indreptata
nemijlocit spe savirsirea oorului asupra doua sau mai multe persoane, dar din cauze independente de
vointa faptuitorului se atesta nerealizare integrala a intentiei infractionale, adica nu se produce oartea
niciuneia dintre aceste persoane( nici vatamarea sanatatii si integritatii corporale nu s-a produs
)atunci calificam conf art 27 lit g aln2, art.145.
Daca in aceleasi imprejurari nu s-a produs moartea niciuneia din victime dar s-a produs o
vatamare ai ntegritatii corporale si a sanatatii, a cel putin uneia din ele stabilinduse ca faptuitorul a
manifestat intentie directa indeterminata calificare trebuie facuta in functie de rezultatul real survenit
( art.151, 152 CP sau 78 Ccontrv.) In cazul in care faptuitorul manifesta intentie directa determinata
atunci calificarea se face conform art 27 litg) aln.2 art 145CP.
Referitor la adoua ipoteza consenata mai sus la fel se aplica raspunderea in baza art27 litg)
aln2 art145 Cp in cazul in care faptuitorul a incercat sa lipseasca de viata doua sau mai multe
persoane dar a decedat doar una. Nu se aplica aln(1) art.145 si art 27 si lit g aln 2 art 145 CP.
Or nu-i pute incrimina faptuitorului concursul de infractiuni atiunci cind acesta au urmarit sa
savirseasca o singura infractiune. Pluralitatea urmarilor prejudiciabile nu implica neaparat si
pluralitatea de [Link] important a intelege ca in contextul infractiunii prev la litg, aln2 art145
urmarile prejudiciable constau nu pur si simplu in moarte persoanei. Ele constau in oartea a doua sau
mai ulte persoane.
Referitor la cea de-a treia ipoteza faptuitorul a incercat sa lipseasca din viata trei si mai multe
persoane dar a decedat doar doua dintre acestea(sau trei din patru, sau patru din cinci etc.)
răspunderea se aplica conf art27 si lit g aln 2 art145CP. Dacă însa în situația analizata făptuitorul a
manifestat intenție directa indeterminata, atesta săvârșirea omului asupra doua sau mai multor
persoane în forma consumata când făptuitorul a încercat sa lipsească din viata trei sau mai multe
persoane sau patru din cinci persoane etc.
 Fapta se calif. în baza art. 27 și art. 145 lit. g al. 2 în cazul în care din cauze ce nu depind de
voința făptuitorului nu s-a produs moartea mici uneia din victimele vizate sau intenția infractorului s-
a realizat parțial (din 2 victime vizate a decedat 1 din 3 victime vizate au decedat 2). Gradul de ne
reproducere a realizării infracțiunii se va lua în considerare la individualizarea pedepsei.
1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că aplicarea răspunderii conform lit.f) alin.(2)
art.145 CP RM nu exclude reținerea la calificare a agravantei consemnate la lit.k)
alin.(2) art.145 CP RM. (5 puncte)
Omorul Se consideră săvârșit cu Răpirea sau LUAREA persoanei în calitate de ostatic, dacă
a fost săvârșit:
1) până la răpirea sau până la luare persoanei în calitate de ostatic;
2) în procesul răpirii sau luării persoanei în calitate de uscate;
3) după Răpirea sau după luarea persoanei în calitate de ostatic.
În primele două ipoteze, făptuitorul urmărește să-și înlesnească, pe calea omorului,
săvârșirea acțiunii de răpire sau de luare a persoanei în calitate de ostatic. Sau, pe aceeași cale,
înfrângă rezistența victimei răpirii sau luării în calitate de ostatic. În cea de-a 3-a ipoteză,
făptuitorul urmărește, mai cu seamă să ascundă, pe calea omorului, răpirea sau luarea persoane în
calitate de ostatic.
Nu este indispensabil ca, în contextul infracțiunii prevăzute la Litera fi articolul 145, victimă
omorului și victimei răpirii sau luării în calitate de ostatic să fie aceeași persoane. victima
infracțiunii prevăzute la Lit) f alineatul 2 articolul 145 poate fi: persoana care împiedică săvârșirea
răpirii sau luării în calitate de ostatic a unei alte persoane; persoana care încearcă să elibereze acea
altă persoană; o persoană oarecare, prezintă din întâmplare la locul răpirii sau lui ori în calitate de
ostatic a unei alte persoane; colaboratorul din cadrul unor servicii speciale care ia parte la acțiunea
de eliberare a persoanelor răpite sau luate în calitate de ostatici; persoana făcând parte din Garda de
corp acel răpit sau luat în calitate de ostatic.
Așadar, consider incorect a se afirma că aplicarea răspunderii conform litere f alineatul 2 nu
excludem reținerea la calificare a circumstanței agravante prevăzute la litera k, deoarece în primele
două ipoteze ale omorlui e poate întâmpla ca victimă omorului să nu fie și victimă răpirii sau luării în
calitate de uzate astfel încât de aseară și a încercat să să curme infracțiune de răpire sau nu are în
calitate de ostatic a fost victimă omorului deoarece aceasta la un moment dat a împiedicat făptuitorul
să înlesnească săvârșirea infracțiunii de răpire.
---------------------------------------------------------------------------------------
Explicatia unei asemenea calificari, consta in aceea ca, in contextul infractiunii prevazute la lit.f
alin2 art.145 CP, rapirea sau luarea persoanei in calitate de ostatic constituie nu infractiuni,
dar sunt parti componente a unei infractiuni, iar in cazul infract prevazute la lit.k alin.2
art.145 CP, legiuitorul vorbeste despre scopul de a ascunde o alta infractiune sau de a o
inlesni spe savirsire. Legiuitorul nu vorbeste despre scopul de a ascunde partile componente
ale aceeasi infractiuni unice sau de a inlesni savirsirea lor. Din aceste considerente, omorul
savirsit cu rapirea sau cu luarea persoanei in calitate de ostatic, nu poate fi considerat un caz
special in raport cu omorul savirsit cu scopul de a ascunde o alta infractiune sau de a inlesni
savirsirea ei. Deci nu exista o relatie de concurenta intre infractiunea specificata la lit. F alin 2
art.145 CP si infractiunea prevazuta la lit k alin2 art.145 CP exclude retinerea la calificare a
agravantei consemnate la lit k alin.2 art.145 CP.
 In cazurile cind rapirea sau luarea persoanelor in calitate de ostatic constituie infractiuni de
sinestatatoare, iar aceste infractiuni sunt ascunse sau inlesnite pe calea comiterii omorului,
calificarea trebuie facuta in baza lit k alin 2 art.145 CP. De aceasta data, nu este necesara
retinerea la calificare a agravantei consemnate la lit f alin 2 art.145.
In acord cu litera f) aln2, art 145 CP oorul se considera savirsit cu rapirea sau luarea persoanei in
calitate de ostatic daca a fost comis:1)pina la rapirea sau pina la luarea persoanei in calitate de
ostatic; 2)in procesul rapirii sau luarii pers in calit de ostatic; 3) dupa rapir sau luarea pers in
calit de ostatic. Nu este greu de observat, ca in priele ipoteze faptuit incearca sa inlesneasca
pe cale aomorului savirsirea actiunii de rapire sau de luare a perso in calit de ostatic. Sau pe
aceeasi cale sa infringa rezistenta victimei rapirii sua luarii in calit de [Link] cea de-a treia
ipoteza faptuit urmareste mai cu seama fie sa ascunda pe calea oorului rapirea sau luarea in
calit de ostatic fie sa se razbune pe aceasta calea pe rezistenta opusa de victima in timpul
rapirii.
Consideram ca in ipotezele pe care le-am evidentiat mai sus nu este necesara calificarea
suplientara conform lit. k) aln.2 art145Cp. Va fi suficienta calificarea conform liter f) aln2,
art145 CP. Explicatia uneia asemenea calificari consta in aceea ca in contex infract prev la lit
f aln 2 145 Cp rapira sau luarea pers in calit de ostatic cons nu infractiuni dar parti
componente ale unei [Link] cazul infr prev la lit k) aln 2 145 Cp legiuitorul vorbeste
despre scopul ascunderii unei alte infract sau de a inlesni savirsirea ei. Legiuitorul nu vorb
despre ascunderea partilor coponente ale aceleasi infra unice sau de a inlesni savirsirea
[Link] nu exista o relatie d3e concurenta dintre infrac prev la lit f) si k) aln 2 art.145 Cp.
Aplicarea raspunderii conf lit f) exlude retinerea la calificare a lit k0 alin 2. Art 145 CP.

[Link]ți care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale excluderii din dispoziţia alin.(2)
art.145 CP RM a prevederii de la lit.c) alin.(2): „omorul săvârşit cu intenții huliganice”
(excludere operată prin Legea nr.277 din 18.12.2008). (7 puncte)
2. Explicatia unei asemenea calificari, consta in aceea ca, in contextul infractiunii prevazute la lit.f
alin2 art.145 CP, rapirea sau luarea persoanei in calitate de ostatic constituie nu infractiuni, dar
sunt parti componente a unei infractiuni, iar in cazul infract prevazute la lit.k alin.2 art.145 CP,
legiuitorul vorbeste despre scopul de a ascunde o alta infractiune sau de a o inlesni spe savirsire.
Legiuitorul nu vorbeste despre scopul de a ascunde partile componente ale aceeasi infractiuni
unice sau de a inlesni savirsirea lor. Din aceste considerente, omorul savirsit cu rapirea sau cu
luarea persoanei in calitate de ostatic, nu poate fi considerat un caz special in raport cu omorul
savirsit cu scopul de a ascunde o alta infractiune sau de a inlesni savirsirea ei. Deci nu exista o
relatie de concurenta intre infractiunea specificata la lit. F alin 2 art.145 CP si infractiunea
prevazuta la lit k alin2 art.145 CP exclude retinerea la calificare a agravantei consemnate la lit k
alin.2 art.145 CP.
3. In cazurile cind rapirea sau luarea persoanelor in calitate de ostatic constituie infractiuni de
sinestatatoare, iar aceste infractiuni sunt ascunse sau inlesnite pe calea comiterii omorului,
calificarea trebuie facuta in baza lit k alin 2 art.145 CP. De aceasta data, nu este necesara
retinerea la calificare a agravantei consemnate la lit f alin 2 art.145.
4. In acord cu litera f) aln2, art 145 CP oorul se considera savirsit cu rapirea sau luarea persoanei in calitate
de ostatic daca a fost comis:1)pina la rapirea sau pina la luarea persoanei in calitate de ostatic; 2)in
procesul rapirii sau luarii pers in calit de ostatic; 3) dupa rapir sau luarea pers in calit de ostatic. Nu este
greu de observat, ca in priele ipoteze faptuit incearca sa inlesneasca pe cale aomorului savirsirea actiunii
de rapire sau de luare a perso in calit de ostatic. Sau pe aceeasi cale sa infringa rezistenta victimei rapirii
 sua luarii in calit de [Link] cea de-a treia ipoteza faptuit urmareste mai cu seama fie sa ascunda pe
calea oorului rapirea sau luarea in calit de ostatic fie sa se razbune pe aceasta calea pe rezistenta opusa
de victima in timpul rapirii.

Consideram ca in ipotezele pe care le-am evidentiat mai sus nu este necesara calificarea suplientara conform
lit. k) aln.2 art145Cp. Va fi suficienta calificarea conform liter f) aln2, art145 CP. Explicatia uneia asemenea
calificari consta in aceea ca in contex infract prev la lit f aln 2 145 Cp rapira sau luarea pers in calit de ostatic
cons nu infractiuni dar parti componente ale unei [Link] cazul infr prev la lit k) aln 2 145 Cp legiuitorul
vorbeste despre scopul ascunderii unei alte infract sau de a inlesni savirsirea ei. Legiuitorul nu vorb despre
ascunderea partilor coponente ale aceleasi infra unice sau de a inlesni savirsirea [Link] nu exista o relatie
d3e concurenta dintre infrac prev la lit f) si k) aln 2 art.145 Cp. Aplicarea raspunderii conf lit f) exlude
retinerea la calificare a lit k0 alin 2. Art 145 CP.

Subiectul II: Sentinţa de condamnare

[Link]ți şi identificați felurile sentinţei de condamnare. (3 puncte)
Hotărârea prin care cauza penală se soluționează în fond de prima instanța se numește
sentință. (art. 341)
Sentinţa de condamnare se adoptă: (art. 389)
1) cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată;
2) cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei conform
art.107 din Codul penal şi în cazurile prevăzute în art.89 alin.(2) lit.a), b), c), e), f) şi g) din Codul
penal;
3) fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în cazurile prevăzute în
art.57 şi 58 din Codul penal, cu liberarea de pedeapsă în cazul prevăzut în art.93 din Codul penal sau
al expirării termenului de prescripţie.

[Link]ţi legătura dintre partea descriptivă şi dispozitivul sentinţei de condamnare.

(5 puncte)
Partea descriptivă a sentinţei:
Partea descriptivă a sentinţei de condamnare trebuie să cuprindă:
1) descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicîndu-se locul, timpul, modul
săvîrşirii ei, forma şi gradul de vinovăţie, motivele şi consecinţele infracţiunii;
2) probele pe care se întemeiază concluziile instanţei de judecată şi motivele pentru care
instanţa a respins alte probe;
3) indicaţii asupra circumstanţelor care atenuează sau agravează răspunderea;
4) în cazul cînd o parte a acuzaţiei este considerată neîntemeiată – temeiurile pentru aceasta;
5) încadrarea juridică a acţiunilor inculpatului, motivele pentru modificarea învinuirii dacă la
judecată s-a efectuat aşa ceva;
6) menţiunea referitor la recidivă.
Partea descriptivă a sentinţei de achitare trebuie să cuprindă:
1) indicarea învinuirii pe baza căreia cauza în privinţa învinuitului a fost trimisă în judecată;
2) descrierea circumstanţelor cauzei constatate de instanţa de judecată şi enunţarea
temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea motivelor pentru care instanţa respinge probele
aduse în sprijinul acuzării. Nu se admite introducerea în sentinţa de achitare a unor formulări ce ar
pune la îndoială nevinovăţia celui achitat.
 Partea descriptivă a sentinţei de încetare a procesului penal trebuie să conţină descrierea şi
motivarea temeiurilor pentru încetarea procesului penal.
Partea descriptivă a sentinţelor de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal
trebuie să conţină motivele pe care este întemeiată hotărîrea instanţei cu privire la acţiunea civilă sau
la repararea pagubei materiale cauzate de infracţiune.
[Link]ţi sentinţa de condamnare cu liberarea de la executarea pedepsei în raport cu
sentinţa de încetare cu eliberarea de răspundere penală. (7 puncte)
Sentința de condamnare cu liberarea de la executarea pedepsei are loc în următoarele cazuri,
în cazul amnistiei prevăzute la art. 107 CP, cu acordul condamnatului, sau în condițiile prevăzute la
art. 89:
- condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei
- liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen
- Înlocuirea părții mei executate din pedeapsă cu o pedeapsa Mai blândă
- liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave
- amânarea executării pedepsei pentru femei gravide și persoane care au copii în vârstă de
până la opt ani.
În cazul liberării de executare făptuitorul există, și nu intervin condițiile aplicării art. 391,
încetarea procesului penal la faza judecării cauzei, având în vedere faptul că:
- Lipsește plângerea părții vătămate, plângerea a fost retrasă sau părțile sau împăcat;
- a intervenit decesul făptuitorului;
- persoana a doua atins vârsta pentru tragere la răspundere penală;
- există o hotărâre judecătorească definitivă asupra aceleași persoane pentru aceeași
faptă;
- există o hotărâre a organului de urmărire penală asupra aceleași persoane pentru
aceeași faptă de încetarea urmăririi penale de scoaterea persoanei de sub urmărire
penală sau de clasare a procesului penal
- există alte circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și
tragerea la răspundere penală
- art. 54 - liberarea de răspundere penală a minorilor, persoana în vârstă de până la 18
ani care a săvârșit pentru prima oară O infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi
liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă sa
constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspundere penală, se aplică
măsuri de constrângere cu caracter educativ.
- liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională persoana
care săvârșit pentru prima dată O infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi
eliberată de răspundere și trasă la răspundere contravențională dacă și a recunoscut
vina a reparat prejudiciul cauzat prin infracțiune și sa constatat că corectarea ei Este
posibilă fără a fi supusă răspunderii penale
- liberarea de răspundere penală în legătură cu renunțarea de bunăvoie la săvârșirea
infracțiunii - Se consideră renunțare de bunăvoie la săvârșirea infracțiunii încetarea
de către persoană a pregătirii infracțiunii sau încetarea acțiunilor îndreptate nemijlocit
spre săvârșirea infracțiunii dacă persoana este conștientă de posibilitatea consumării
infracțiunii
 Test 42
Subiectul I: Escrocheria. Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere

1.1. Relataţi despre modalitățile faptice ale acțiunii sau inacțiunii de cauzare de daune
materiale, care este prevăzută de art.196 CP RM. (3 puncte)
Fapta prejudiciabilă din contextul infracțiunii specificate la aliniatul 1, articolul 196, este
prezentă ori De câte ori are loc o cauză are de daune materiale în proporții mari, în soț înșelăciune
sau abuz de încredere.
Este vorba despre folosință a bunurilor altuia în vederea atragerii de foloase patrimoniale,
săvârșite contraar intereselor proprietarului acestor bunuri și în interesele personale ale făptuitorului
sau terților. astfel se exercită o influență nemijlocită asupra drepturilor proprietarului bunurilor de
către făptuitor Care este obligat să folosească în corespundere cu prevederile contractului de muncă
sau ale contractului comercial. Totodată, bunurile victimei sunt folosite în mod gratuit, în lipsa
contraprestație corespunzătoare.
Prima modalitate faptică se exprimă în folosința ilicită a bunurilor mobile ale victimei ( care
au fost încredințate făptuitorului), urmată de trecerea în folosul lui a profitului obținut care trebuia să
fie remis victimei
Un alt tip al modalității faptice analizate îl constituie dobândire ilicita dreptului asupra
bunurilor victimei, atunci când făptuitorul exercită facultățile pe care le are un subiect al unui drept
real derivat ( uzufructuar, superficiar, uzuar), fără a avea însă acest drept.
1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că art.196 CP RM este aplicabil în situaţia
dobândirii ilicite a bunurilor imobile străine prin înşelăciune sau abuz de încredere. (5
puncte)
Alineatul 1 al articolului 196 trebuie aplicat în cazul dobândirii ilicite a bunurilor imobile
străine prin înșelăciune sau abuz de încredere ( în ipoteza în care daunele materiale cauzate se
cifreaza în proporții mari). Art. 190 este inaplicabil în această ipoteză. În acest fel, nu doar bunurile
mobile, dar și cele imobile, pot să reprezinte obiectul material al infracțiunii prevăzute la alineatul
întâi articolul 196 Cod Penal. p. 946
 [Link]ţi dacă ar fi oportună sau nu abrogarea art.196 CP RM, alături de
reformularea dispoziţiei de la alin.(1) art.190 CP RM: „Escrocheria, adică cauzarea de
daune materiale în proporţii mari prin înşelăciune sau abuz de încredere”. (7 puncte)

Sa modificat excrocheria, astfel încît se aplică doar în cazul încheierii actelor jurdicire, prin relatarea
unui neadevăr ce de fapt este adevăr , sau a unui adevăr ce este un neadevăr, astfel încît s-a eliminat
de la excrocheire modlitățile normative, încît consider necesar și oportun de a ramîne la existenta art.
196, acest caz nu s-0ar porteja relatiile cu privire la patrimoniu daca se va exclude.
Subiectul II: Dezbaterile judiciare

2.1. Relataţi despre ordinea dezbaterilor judiciare. (3 puncte)

Anunţarea şi ordinea dezbaterilor judiciare
(1) După terminarea cercetării judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată anunţă
dezbaterile judiciare.
Ordinea dezbaterilor judiciare:
1) discursul procurorului
2) Pledoaria aparatorului
3) Replica
4) Ultimul cuvint al inculpatului
In caz de pluralitate a reprezentantilor partilor, ordinea cuvintarilor este stabilita de instant.
2.2. Comparaţi conţinutul discursului procurorului cu pledoaria apărătorului în cazul cînd
inculpatul a acceptat judecarea în baza probelor de la urmărirea penală. (5 puncte)
Introducerea(exordiul)-face cunoscut printr-o forma sintetica obiectul procesului, fixeaza atentia
judecatorului si creaza o atmosfera favorabila [Link] nu poate consta din
fraze departe de natura procesului.
Expunerea circumstantelor de fapt –naratiunea faptelor
Analiza si expunerea probelor administrate in cauza- fondul continutului discursului de acuzare
Analiza cauzelor si conditiilor ce au favorizat comiterea infractiunii
Argumentarea incadrarii juridice a faptelor
Caracteristica personalitatii inculpatului si aprecierea circumstantelor agravante sau atenuante
Consideratii privind eventual pedeapsa, actiunea civila si alte chestiuni.
Continutul pledoariei:
Structura pledoariei corespunde structurii discursului acuzatorului de stat, fiind un raspuns la
pozitia acuzarii.
Spre deosebire de acuzatorul de stat, care a re obligatia de a analiza sub toate aspectele,
complet si obiectiv, toate circumstantele cauzei, aparatorul este patruns in exclusivitate de scopul
apararii intereselor inculpatului si punerii lui intr-o lumina favorabila in fata instantei, prin relatarea
caracterizsticii inculpatului, a circumstanțelor atenuante, a normei prevăzute de art 364 prim, ce
stabilește modul de calculare a pedepsei, cît solicitarea instanței de a aplica o anumită pedeapsă
avînd în vedere argumentele relatate.

2.3. Estimaţi importanţa pledoariei procurorului în raport cu actul de renunţare parţială

la învinuire. (7 puncte)
 Dacă, în procesul judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată nu
confirmă învinuirea adusă inculpatului, procurorul este obligat să renunţe parţial sau integral la
învinuire. Renunţarea procurorului la învinuire se face prin ordonanţă motivată şi atrage adoptarea de
către instanţa de judecată a unei sentinţe de achitare sau de încetare a procesului penal. Deci pledoria
procurorului reprezinta un raspuns coplet si obiectiv despre toate circumstantele cauzei care denota
renuntarea partial la invinuire.
De altfel în cazul renunțării la învinuire procurorul trebuie să argumenteze modivele de fapt și
de drept ale acestei decizii prin intermediul pledoariei realizate. În plus, remarc că renunțarea parțială
la învinuire reprezintă modificarea acuzării în sensul atenuării ei, motivând circumstanțele pe care se
bazează această decize, din lipsă de probe, avand in vedre faptul înpăcării victimei cu făptuitorul, în
cazul unui concurs de infracțiuni, etc.

Test 43
Subiectul I: Delapidarea averii străine
1.1. Definiți noțiunea „administratorul unei bănci”, utilizată în dispoziția alin.(2 1) art.191
CP RM. (3 puncte)
administrator al bancii este fie membrul consiliului al organului executiv, al comisiei de
cenzori, contabil-sef, conducatorul filialei care accepta de la persoane fizice si juridice depozite sau
ecchivalente ale acestora, transferabile prin diferite instrum de plata si care utiliz aceste mijloace
total sau partial pentru a acorda credite pe cont si risc [Link] corespundere cu pct2 din anexa
nr.1La hotarirea BNM privind aprobarea regulamentului la xigentele fata de administratorii bancii
nr.134 din 2010 administratori ai bancii sunt:1) membrii consiliului bancii;2)mebrii comisiei de
cenzori ai bancii 3) presedintele vice-presedintele, contabil –se, licchidatorul, administratorul special,
alte persoane.

[Link]ți dacă este corect a se afirma că, în ipoteza consemnată la lit.d) alin.(2)
art.191 CP RM, obiectul juridic secundar nu are un caracter alternativ. (5 puncte)
Asa dar in ipoteza consemnata la litera d) aln.2 art 191 CP obiectul juridic secundar nu are un
caracter alternativ. Pentru aplicarea raspunderii in baza acestei norme este indespensbil ca in plan
secundar sa se aduca atingere atit relatiilor sociale cu privire la executarea corecta a atributiilor de
administrare in privinta bunurilor incredintate cit si relatiile sociale cu privire la desfasurarea
normala a activitatii de serviciu. In cazul in care nu se aduce atingere nici uneia din aceste valori va
fi inaplicabil prevederea de la litd) alin.2 art [Link] ipoteza consemnata la lit d) aln 2 art 191 CP
relatiile sociale cu privire la executarea corecta a atributiilor de administrare in privinta bunurilor
incredintate alaturi de relatiile sociale cu privire la desfasurarea normala a activitatii de serviciu
reprezinta cele doua valori( relatii sociale ) cu caracter [Link] in toate cazurile fara
exceptie obiectul juridic secundar al infractiunilor prev la art 191 CP RM il foreaza relatiile sociale
cu privire la executarea corecta a atributiilor de adfministrare in privinta bunurilor incredintate doar
in ipoteza consenata la lit d) aln2 art 191 CP, obiectul juridic secundar al acestor infractiuni il
constituie suplientar relatiile sociale cu privire la desfasurarea normala a ctivitatii de serviciu.

[Link]ţi care ar fi efectele pozitive și/sau cele negative ale unei eventuale excluderi a
sintagmei „averii străine” din denumirea și dispoziția art.191 CP RM. (7 puncte)
Delapidarea constă în însușirea, folosirea sau traficarea de către un angajat, a unor sume de
bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa ce nu îți apartin, astfel încât,
indiferent dacă este delapiare sau delapidarea averii străne e același conținut, pentru că însăși
nooțiunea de delapidare este insusirea bunurilor altei persoane.
Consider ca excluderea sintagmei ‘’averii straine’’ din denumirea si dispozitia art. 191 CP
RM ar avea efecte negative, deoarece aceasta infractiune in primul rand nu se numara printre cele
mai frecvent atestate infractiuni savisrite prin sustragere. Impactul alterant al infractiunilor reunite
sub denumirea marginala de delapidare a averii straine se resimte nu doar in sfera relatiilor cu privire
la patrimoniu, ( ca de exemplu in cazul furtului, jafului, etc) dar si in asa domenii ca asisrenra
sociala, ocrotirea sanatatii, educatie, stiinta, cultura deservirea sociala a populatiei etc. Savirsind
asemenea infractiune, faptuitorul nu-si incalca doar obligatia de a nu duce nicio atingere
patrimoniului altuia dar si obligatia special ape care o au in acesta privinta tocmai datorita posturii
lor de administrator al acelui patrimoniu.

Subiectul II: Deliberarea şi adoptarea sentinţei

2.1. Stabiliţi corelaţia dintre legalitatea, temeinicia şi motivarea sentinţei. (3 puncte)

Sentinta treb sa fie [Link] sentintei consta in faptul ca ea trebuie sa respecte intru
totul legea- incepind de la ceea ca completul de judexcata care adopta sentinta, trebuie sa fie legal
coinstituit si finisind cu aceea ca structura si forma sentintei trebuie sa respecte prevederile legale.
Asadar sentinta trebuie sa corespunda normelor legale material si procedural sub a caror incidenta
cade.
Sentinta trebuie sa fie intemeiata. Temeinicia sentintei prevede concludenta intre
imprejurarile si probele examinate la cercetarea judecatoreasca cu argumentele expusein sentinta.
Instanta poate pune la baza doar acele probe care au fost recunoscute ca fiind pertinente, concludente
,utile, admisibile , certe si suficiente.
Sentinta trebuie sa fie motivate. Motivarea sentintei inseamna ca fiecare concluzie din
sentinta trebuie sa fie argumentata, indicindu-se expres izvorul probant care confirma concluzia data.
Motivarea sentintei lipseste in instantele cu jurati, deoarece ei trebuie sa pronunte doar verdictul
univoc pozitiv sau negative, motivare ahotaririi fiind pusa in sarcina instantei clasice.

2.2. Clasificaţi felurile sentinţelor în procesul penal şi delimitaţi chestiunile care trebuie să
le soluţioneze instanţa la darea sentinţei. (5 puncte)
2Articolul 385. Chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată la adoptarea
sentinţei
(1) La adoptarea sentinţei, instanţa de judecată soluţionează următoarele chestiuni în
următoarea consecutivitate:
1) dacă a avut loc fapta de săvîrşirea căreia este învinuit inculpatul;
2) dacă această faptă a fost săvîrşită de inculpat;
3) dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii şi de care anume lege penală este prevăzută
ea;
4) dacă inculpatul este vinovat de săvîrşirea acestei infracţiuni;
5) dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţiunea săvîrşită;
6) dacă există circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea inculpatului şi care
anume;
 7) ce măsură de pedeapsă urmează să fie stabilită inculpatului, luînd în considerare şi
recomandările serviciului de resocializare, dacă o asemenea anchetă a fost efectuată;
8) dacă măsura de pedeapsă stabilită inculpatului trebuie să fie executată de inculpat sau nu;
9) tipul penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa închisorii;
10) dacă trebuie admisă acţiunea civilă, în folosul cui şi în ce sumă;
11) dacă trebuie reparată paguba materială atunci cînd nu a fost intentată acţiunea civilă;
12) dacă urmează să fie ridicat sechestrul asupra bunurilor;
13) ce trebuie să se facă cu corpurile delicte;
14) cine şi în ce proporţie trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare;
15) dacă urmează să fie revocată, înlocuită sau aplicată o măsură preventivă în privinţa
inculpatului;
16) dacă în privinţa inculpatului recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii urmează să fie
aplicat tratament medical forţat de alcoolism sau narcomanie.
(2) Dacă inculpatul este învinuit de săvîrşirea mai multor infracţiuni, instanţa soluţionează
chestiunile arătate în alin.(1) pct.1)-13) pentru fiecare infracţiune în parte.
(3) Dacă de săvîrşirea infracţiunii sînt învinuiţi mai mulţi inculpaţi, instanţa soluţionează
chestiunile prevăzute în alin.(1) referitor la fiecare inculpat în parte.
(4) Dacă, în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei, s-au constatat încălcări ale
drepturilor inculpatului, precum şi s-a stabilit din vina cui au fost comise aceste încălcări, instanţa
examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept recompensă pentru aceste încălcări.
Clasificarea legala a sentintelor este una tripartite:
1sentinta de condamnare
2sentinta de achitare
3sentinta de incetare a procesului
Sentinţa de condamnare se adoptă:
-cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată;
-cu stabilirea pedepsei, cu liberarea de executarea pedepsei.
-fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală sau de pedeapsă

Sentința de achitare se compune, de asemenea, din trei părți.

Partea introductivă
Partea descriptivă;
Dispozitivul sentinței de achitare inculpatului.
.
(1) Sentinţa de încetare a procesului penal se adoptă dacă:
1) lipseşte plîngerea părţii vătămate, plîngerea a fost retrasă sau părţile sau
împăcat; 2) a intervenit decesul inculpatului;
3)persoana nu a atins vîrsta pentru tragere la răspundere penală;
4)există o hotărîre judecătorească definitivă asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi
faptă; 5) există o hotărîre a organului de urmărire penală asupra aceleiaşi persoane
pentru aceeaşi faptă de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire
penală sau de clasare a procesului penal;
6)există alte circumstanţe care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale şi tragerea
la răspundere penală; precum şi
[Link]ţi condiţiile emiterii unei sentinţă de încetare a procesului penal în şedinţa
preliminară. (7 puncte) ?
Şedinţa preliminară este o etapă iniţială a procedurii judiciare,în cadrul căreia sunt soluţionate
chestiunile tehnice,de succesul cărora depinde soluţionarea ulterioară a cauzei. Respectiv, dacă
în cadrul acestei şedinţe s-au constatat temeiurile prevăzute în art.275 pct. 5)–9), 285 alin.(1)
pct.1), 2), 4), 5), precum şi în cazurile prevăzute în art.53-60 din Codul penal, instanţa, prin
sentinţă motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă. Iată care sunt aceste temeiuri:
Art.275:
„5) a intervenit decesul făptuitorului;
6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276,
numai în baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;
7) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi
acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
8) în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de
încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
9) există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz,
exclud urmărirea penală” Art.285:
1) plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat – în
cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau legea
penală permite împăcarea;
2) persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;
(3)Încetarea urmăririi penale în privinţa persoanei are loc în orice moment al urmăririi penale
dacă se constată existenţa temeiurilor prevăzute la alin. (2).
(4)Încetarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă din oficiu sau la
propunerea organului de urmărire penală.
(5)Pe lîngă elementele prevăzute la art. 255, ordonanţa de încetare a urmăririi penale trebuie să
cuprindă datele privind persoana şi fapta la care se referă încetarea urmăririi penale, temeiurile
de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune încetarea urmăririi penale, precum şi informaţia
privind condiţiile de intrare în vigoare şi ordinea de contestare a ordonanţei.
Articolul 53 CP. Liberarea de răspundere penală
Persoana care a săvîrşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi
liberată de răspundere penală de către procuror în cadrul urmăriri penale şi de către
instanţa de judecată la judecarea cauzei în cazurile: a) minorilor;
b) tragerii la răspundere contravenţională;
c) renunţării de bună voie la săvîrşirea infracţiunii;
d) căinţei active;
e) schimbării situaţiei;
f) liberării condiţionate;
g) prescripţiei de tragere la răspundere penală.

Astfel, care este oportunitarea emiterii unei sentinţe la faza şedinţei preliminare? Se
evită o procedură lipsită de sens, se respectă drepturile şi libertăţile persoanei în cadrul
procesului penal,persoană care nu trebuie să fie atrasă la raspundere pe motiv că nu întruneşte
calităţile necesare pentru acest fapt (lipseşte vîrsta,capacitatea sau intenţia). Astfel obţinem o
justiţie eficientă şi un final logic, evitîndu-se astfel şi îngreunarea lucrului instanţelor de
judecată.

Test 44
Subiectul I: Coruperea pasivă

1.1. Definiți noțiunea „servicii”, utilizată în art.324 CP RM CP RM. (3 puncte)

Prin servicii se au în vedere activități altele decât cele din care rezultă produse, care se
desfășoară în scopul satisfacerii unor necesități ale persoanei corupte (ex. servicii de transport,
turism, Comunicare, asigurare).

1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că art.324 CP RM este aplicabil în cazul
primirii de către o persoană publică de bunuri, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini o
acţiune care nu ține de competența respectivei persoane publice. (5 puncte)
Atunci când persoana publică sau persoana publică străină nu are în competența acțiunilor, a
căror îndeplinire, neîndeplinire, grăbire sau întârziere o urmărește, reiese că remunerația ilicită este
sustrasă - În cazul primirii remunerației ilicite, sau se încearcă a fi sustrasă în cazul acceptării
remunerației ilicite. Or, fiind imposibilă urmărirea scopului consemnat la alineatul întâi articolul 324
Cod Penal desemnat prin cuvintele „ pentru a îndeplini sau nu Ori pentru a întârzia sau a grăbi
îndeplinirea unei acțiuni în Exercitarea funcției sale sau contrar acesteia„ - unicul scop posibil devine
cel de cupiditate. În ipoteza reliefata, întrucât sustragerea este însoțită de înșelăciune sau de abuz de
încredere, răspunderea se va aplica pentru una din infracțiunile prevazute de art. 196 Cauzarea de
daune prin înșelaciune sau abuz de încredere in cazul nostru înșelaciune.

1.3. Determinaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale excluderii prevederii de
la lit.a) „repetat” din alin.(2) art.324 CP RM (excludere operată prin Legea nr.277 din
18.12.2008). (7 puncte)
Facind o analiza mai detaliata observam ca de facto repetarea infractiunii reprezinta o pluritate de
infractiuni iar de iure repetarea infractiunii este considerata ca infractiune [Link]
calificarea infractiunilor ,care formeaza repetarea este unitara,si se califica conform doar unei singure
norme(si nu in conformitate cucite infractiuni au fost [Link] absolut incorect de a ai trata
uniform pe ceice au savirsit doua infractiuni si pe cei ce au savirsit mul mai multe.
Reiesind din prevederile codului penal in cazul concursului de infractiuni,fiecareinfractiune savirsita
este pasibila de calificat in mod [Link] cazul repetarii infractiunii toate actiunile savirsite se
sanctioneaza confor unie singure norme,daca aceata repetare ste formata din actiuni [Link]
insa repetareao formeaza actiuni omogene ,atunci leguitorul cere aplcarea concomitenta a reguliliro
repatrii infractiunilor si a concursului de [Link] excluderea conceptului de repetare a
infractiunii va contribui efectiv la o mai buna diferentiere a rs penale,la stabilirea mai echitabila a
pedepsei,la promovarea mai consecventa a scopurilor si principiilor legii penale,si nu in ultimul rind
la ridicarea standartelor justitie penale, cit si la neăncălcarea principiului dublei incriminări.

Subiectul II: Terminarea urmăririi penale şi trimiterea cauzei în judecată

[Link]ţi despre procedura terminării urmăririi penale şi trimiterii cauzei în judecată.

(3 puncte)
 Constatind ca probele administrate sunt concludente si suficiente pentru a termina UP .
OUP inainteaza procurorului dosarul insotit cu un raport , in care consemneaza rezultatele UP si
propunerea solutii se UP
procedura trimiterei cauzei in judecataCauza se trimite in judecata de procurer care a
intocmit rechizitoriul. Dupa inaintarea copiilor de pe rechizitoriu invinuitului si reprezentantului
legal , procurorul trimite cauza in judecata competenta fara intirziere prin intermediul cancelariei
procuraturei respective

2.2. Comparaţi terminarea urmăririi penale şi trimiterea în judecată conform procedurii

generale în raport cu cîteva proceduri speciale. (5 puncte)
Prodedura aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical.
Ordonanţa de trimitere a cauzei în instanţa de judecată, în afară de prevederile art.255, trebuie să
conţină toate circumstanţele cauzei stabilite la urmărirea penală, temeiurile pentru aplicarea
măsurilor de constrîngere cu caracter medical, precum şi argumentele apărătorului şi ale altor
persoane care resping temeiurile de aplicare a acestor măsuri, dacă acestea au fost expuse.
Procedura de urmărire și judecare a infracțiunilor flagrante
procurorul, primind materialul de urmărire penală, verifică corespunderea acestuia prevederilor
legale şi, dacă sînt probe suficiente, pune făptuitorul sub învinuire, conform dispoziţiilor art.281
şi 282, fără întocmirea rechizitoriului, dispunînd trimiterea cauzei în judecată.
[Link]ţi importanţa părţilor constituve ale rechizitoriului şi a anexelor la rechizitoriu.
(7 puncte)
Rechizitoriul este constituit din două părți, expunerea și dispozitivul. Expunerea cuprinde
informații despre fapta și persoana in privința căreia s-au efectuat urmărire penală analiza probelor
care confirmă fapta și vinovăția învinuitului argumentele invocate de învinuit în apărarea sa și
rezultatele verificării acestor argumente, circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea
învinuitului, precum și temeiurile pentru liberarea de răspundere penală conform articolului 53 din
Codul Penal dacă constată asemenea temeiuri. Dispozitivul cuprinde date cu privire la persoana
învinuitului și formularea învinuirii care isi incriminează cu încadrarea juridică a acțiunilor lui și
mențiunea despre trimiterea dosarului în instanța judecătorească competentă.
La Rechizitoriu se anexează o informație cu privire la durata urmăririi penale, măsurile
preventive aplicate durata arestari preventive, corpurile delicte și locul de păstrare, acțiune civilă,
măsurile de ocrotire, alte măsuri procesuale, cum și cheltuielile judiciare.
Însăși partea introductivă are o valoare deosebită deoarece aceasta cuprinde date cu privire la fapta și
la persoana i privința căreia sa efectuat urmărirea penală, identificarea învinuitului, stabilirea faptului
dacă anterior a fost condamnat, dacă are persoane la întreținere, dacă are studii și gradul lor, dacă a
fost supus militar.
La fel în partea expunerii se analizează probele care confirmă fapta și vinovăția învinuitului. părțile
componente ale rechizitoriului sunt importante deoarece conform procedurii penale judecarea cauzei
în prima instanță se efectuează numai în privința persoanei puse sub învinuire și numai în limitele
învinuirii formulate în rechizitoriu. Modificarea învinuirii în instanța de judecată se admite dacă prin
aceasta nu se agravează situația inculpatului și nu se lezează dreptul lui la apărare. modificarea
învinuirii în sensul agravării situației inculpatului se admite numai în cazurile și condițiile prevăzute
de prezentul cod. (Limitele judecării cauzei)
 Test 45
Subiectul I: Escrocheria. Cauzarea de daune materiale prin înșelăciune sau abuz de
încredere

1.1. Relatați despre circumstanțele săvârșirii infracțiunii, ca semn secundar al laturii

obiective a infracțiunilor prevăzute la art.196 CP RM. (3 puncte)
Circumstanțele săvârșirii infracțiunii au un caracter secundar dar obligatoriu. Aceste
circumstante presupun ca fapta de cauzare de daune materiale prin inselaciune sau abuz de incredere
nu constituie o sustragere. Actiunea principala din cadrul infractiunii prevazute la art 196 CP nu
poate presupune luarea din posesia victimei deoarece asfel ar nimeri sub incidenta art 190 CP.
Înșelăciunea presupune dezinformarea conștientă a victimei care presupune prezentarea
falsă a realității sau trei sub tăcere a realității când sunt ascunse faptele/ circumstanțele care
trebuie comunicate în cazul săvârșirii cu bună credință și în conformitate cu legea a unei
tranzacții.
în funcție de modul de operare deosebim
- înșelăciune verbală
- în formă scrisă.
- sub forma unor acțiuni concludente.
Abuzul de încredere presupune o relație specifică dintre făptuitor și victimă.Abuzul de
încredere prespune întotdeauna formarea de către făptuitor a unui climat de încredere, acel proces
necesitând premeditare și o durată comparativ mai lungă decât înșelăciunea ce se produce spontan.
1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că sustragerea prin abuz de serviciu poate fi
calificată în baza lit.d) alin.(2) art.190 CP RM. (5 puncte)
Consider că este corect de a se afirma că Sustragerea prin abuz de serviciu poate fi calificată
în baza literei D alineatul 2 articolul 190 Cod Penal, având în vedere faptul că norma de la
articolul 190, prevede la alineatul 2 litera d escrocheria săvârșită Cu folosirea situației de serviciu.
În acest caz, suntem în prezența concurenței dintre o normă parte adică articolul 335 și o normă
întreg adică articolul 190. totodată remarc că la litera d aluatul 2 articolul 190 subiectul trebuie să
aibă o calitate specială: persoană cu funcție de răspundere sau persoană care gestionează o
organizație comercială, obștească sau o altă organizație ne-statală, În plus în ce privește latura
obiectivă a infracțiunii Subiectul special trebuie să inducă în eroare una sau mai multe persoane
precum că informația falsă este un neadevăr sau adevărul este o informație falsă și la fel urmarea
prejudiciabilă aceste fapte trebuie să constea în Încheierea actului juridic, ce a produs daune
considerabile.

1.3. Determinaţi care ar fi efectele pozitive și/sau cele negative ale unei eventuale excluderi
a literei c) „cu cauzarea de daune în proporţii considerabile” din alin.(2) art.190 CP
RM. (7 puncte)
Înainte de a determina efectele pozitive și sau negative ale unei eventuale excluderi a literei c
cu cauzarea de daune în proporții considerabile consider necesar a Definiți caracterul considerabil al
daunei cauzate care se stabilește luând în considerare, valoarea, ca cantitate și însemnătatea
bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul acesteia, existența persoanelor întreținute, ori
alte circumstanțe care influențează esențial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul
prejudicierii drepturilor și intereselor ocrotite de lege - gradul lezarii drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului.
Efectele negative ale excluderii lit c cu cauzare de daune în proporții considerabile , sunt
- crearea lacunelor legislativ în lege penală aceasta fiind neclară, deoarece nu înțelege ce
cuantum al prejudiciului ar fi necesar pentru a se aplica această normă, legislația penală
trebuie să fie clară pentru cetățeni.
Excluderea lit.c alin.2 art.190 CP RM ar avea un efect negativ, deoarece infractiunea prevazuta la
art. 190 este infractiune materiala savirsita prin sustragere, asadar, la calificarea infractiunii date este
imperioasa stabilirea urmarillor prejudiciabile pe care le provoaca luarea ilegala si gratuita a
bunurilor mobile din posesia altuia.

Subiectul II: Proceduri speciale

[Link]ţi condiţiile suspendării condiţionate a urmăririi penale cu liberarea de

răspundere penală. (3 puncte)
.1 CONDITIILE SUSPENDARIII CONDITONATE
Conditiile suspendarei conditionate pot fi clasificate in ‘
Conditii positive – in privinta personae puse sub invinuire pentru o inf. Usoara sau mai
putin grava , care isi recunoaste vinovatia , nu prezinta pericol social si poate fi reeducate fara
pedeapsa, UP poate fi suspendata cu liberarea ulterior de rapundere penala
Conditii negative pesona nu prezinta pericol social, nu are antecedente penale , nu sint
dependente de alcool, nu exista persona cu functie de raspundere care a comis infractiunea
Conditii privind comportamentul post infractional
1) să nu părăsească localitatea unde îşi are domiciliul decît în condiţiile stabilite de
procuror;
2) să comunice organului de urmărire penală orice schimbare de domiciliu;
3) să nu săvîrşească infracţiuni sau contravenţii;
4) să continue lucrul sau studiile.
5) să participe la un program special de tratament sau de consiliere în vederea reducerii
comportamentului violent.

[Link]ţi particularităţile constatării şi verificării materialelor privind unele infracţiuni

flagrante. (5 puncte)
Constatarea infracţunii
(1) În cazul infracţiunii flagrante, organul de urmărire penală întocmeşte un proces-verbal în
care consemnează cele constatate privitor la fapta săvîrşită, declaraţiile bănuitului, dacă
acesta acceptă să le facă, şi declaraţiile celorlalte persoane audiate. După caz, pot fi
administrate şi alte probe care se consemnează în procesul-verbal.
(2) Procesul-verbal se întocmeşte şi se aduce la cunoştinţă persoanelor audiate, conform
dispoziţiilor art.260 şi 261, şi împreună cu celelalte materiale se prezintă procurorului
imediat, dar nu mai tîrziu de 24 ore de la momentul întocmirii.
Verificarea materialelor de urmărire penală
(1) Procurorul, primind materialul de urmărire penală, verifică corespunderea acestuia
prevederilor legale şi, dacă sînt probe suficiente, pune făptuitorul sub învinuire, conform
 dispoziţiilor art.281 şi 282, fără întocmirea rechizitoriului, dispunînd trimiterea cauzei în
judecată.
(2) În cazul în care procurorul consideră că nu sînt suficiente probe de a pune persoana sub
învinuire, el dispune continuarea urmăririi penale, cu indicarea acţiunilor care urmează să
fie efectuate, şi fixează termene reduse necesare pentru aceasta, care nu vor depăşi 10 zile,
cu excepţia cazurilor în care efectuarea actelor de urmărire penală necesită un termen de
executare mai mare.
(3) Dacă procurorul a dispus continuarea urmăririi penale şi făptuitorul este reţinut, procurorul
decide şi asupra aplicării măsurii preventive în condiţiile prezentului cod.

2.3. Apreciaţi rolul părţii vătămate şi a părţii civile în cazul iniţierii procedurii de
suspendare condiţionată a urmăririi penale. (7 puncte)
Partea vătămată este persoana victimă a infracțiunii care si-a exprimat acordul de a fi numită în
calitate de parte vătămată având în vedere că a suferit un prejudiciu material sau moral de pe urma
infracțiunii. Partea civilă a infracțiunii este persoana care are dreptul de a solicita repararea
prejudiciului cauzat și înainează o asemenea pretenție în momentul judecării cauzei penale.
Procedura de suspendare condiționată a urmăririi penale se inițiază dacă sunt întrunite
următoarele condiții, a fost săvârșit O infracțiune ușoară sau mai puțin gravă; făptuitorul și
recunoaște vinovăția; nu prezintă social și poate educată fără aplicarea unei pedepse penale, a
recuperat paguba cauzată urma infracțiunii nu este dependent de droguri nu are atenție de
întâmpinare nu este persoană cu funcție de răspundere care a comis infracțiunea făcând abuz de
serviciu nu a comis infracțiunea contra securității statului.
Astfel rolul părții vătămate și a părții civile este de a i se repara prejudiciul de pe urma
săvârșirii infracțiunii sau de a renunța la acțiune pentru a se putea aplica această procedură de
suspendare condiționată de răspundere penală.

Test 46
Subiectul I: Tortura, tratamentul inuman sau degradant

1.1. Relatați despre subiectul infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM. (3 puncte)

Subiectul infracțiunii prevăzute la alin. 1, art 166 prim, este persoana fizică responsabilă care la
momentul comiterii faptei atins vârsta de 16 ani. Inafara de aceasta, Subiectul infracțiunii în
cauză trebuie să aibă una din următoarele calitățile
1. persoană publică
2. persoana care, de facto, exercită atribuțiile unei autorități publice,
3. orice altă persoană care acționează cu titlul oficial
4. oricare altă persoană care acționează cu consimțământul Express sau tacit al unei persoane
care acționează cu titlul oficial
La alineatul 2 articolul 166, Răspunderea se agravează dacă subiect al infracțiunii este o
persoană cu funcție de răspundere sau o persoană cu funcție de demnitate publică. Conform
legislației penale persoana cu funcție de răspundere este persoana căreia între o întreprindere
instituție organizație de stat sau a administrației publice locale ori între o subdiviziune a lor, i se
acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea lege, prin numire, alegere sau în virtutea unor
însărcinări, anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice sau a
acțiunilor Administrative de dispoziție organizatorico- economice

1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că, în contextul infracțiunii specificate la
alin.(1) art.1661 CP RM, durerea sau suferința fizică ori psihică aplicată poate fi
puternică.
Pentru a cădea sub incidența alin. 1 art. 166 prim, Tratamentul aplicat victimei trebuie să
depășească un anumit grad de gravitate. Tratamentul inuman sau degradant nu trebuie să constituie o
simplă brutalitate, exemplu când persoana se opune arestării sale. Dacă există îndoieli cu privire la
gravitatea suferinței aplicație victim ei atunci aliniatul 1 articolul 166 prim nu se va aplica.
Din Jurisprudența CEDO rezultă că prin tratament inuman se înțelege actele prin care
victimei i se provoacă leziuni suferințe vii fizice sau morale susceptibile de a produce victimei
puternice tulburări psihice.
Prin tratament de gras Dent se are în vedere atunci când victimei i se provoacă sentimentul de
teamă neliniște cu scopul de a umili înjosi și de ai înfrânge astfel rezistența fizică și psihică.
Tratamentul inumane sau degradante cunoaște câteva modalități faptice
● Lovirea unui deținut
● Menținerea lui între o cameră întunecată și neîncălzită cu o bandă pe ochi pe corp răni
● Obligarea unui deținut să rămână mai mult de două luni între o celulă fără ferestre și aerisire,
în care temperatura devine insuportabilă
● Neacordarea îngrijirilor medicale unei persoane deținute de către personalul locului de
detenție care cunoștea această stare.
1.3. Stabiliţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale stabilirii (prin Legea nr.252
din 08.11.2012) în art.1661 CP RM a răspunderii pentru faptele de tortură, de tratament
inuman sau degradant. (7 puncte)
Incriminarea răspunderii pentru faptele de tortură sau tratament inuman sau degradant nu sunt
o novaţie pentru sistemul legislativ penal autohton, dat fiind faptul anterior această componenţa, era
plasată la art.3091 „Tortura”. Conform modificărilor operate prin Legea de modificare a actelor
legislative din 08.11.2012, articolul anterior a fost abrogat şi s-a introdus art.1661 CP RM.
Oportunitatea acestei modificări a apărut din necesitatea strigentă de a îndeplini angajamentele
asumate de Republica Moldova pe plan internaţional. Astfel potrivit art.5 din Declaraţia Universală a
drepturilor omului, „nimeni nu va fi supus la tortură,nici la pedepse sau tratamente crude,inumane
sau degradante”. Statul este responsabil de aplicarea obligațiilor naționale și internaționale referitoare
la respectarea drepturilor omului prin intermediul diferitor organe de exercitare a puterii, inclusiv a
celei judiciare. Pentru aceasta în Republica Moldova au fost create, la nivel național, mai multe
instituții specializate. Parlamentul însuși dispune de o comisie pentru apărarea drepturilor omului și
pentru relații interetnice. Prevenirea torturii și a tratamentelor inumane este în principal misiunea a
două instituții: - Biroul Procurorului General care trebuie să vegheze la aplicarea legii în centrele de
arest preventiv și în închisorile aflate sub autoritatea poliției și a ministerului justiției, în special prin
urmăriri judiciare - Centrul pentru Drepturile Omului (CpDOM) sau Ombudsman-ul, institut național
independent al cărui mandat este promovarea și apărarea drepturilor omului, însărcinat să examineze
plângerile persoanelor, să efectueze vizite de anchetă în instituții, să propună amendamente
legislative, să comunice public concluziile și să emită recomandări pentru autoritățile publice.
Subiectul II: Proceduri speciale

2.1. Numiţi particularităţile procedurii în cauzele privind minorii. (3 puncte)

- Ședința de judecare a cauzei în privința minorului, de regulă Nu este publică.
- Lasarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privința minorului, în fiecare caz
se discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere.
- Reținerea minorului precum și arestarea lui preventivă întemeiere prevăzute de Codul de
Procedură Penală pot fi aplicate doar în cazuri excepționale când au fost săvârșit infracțiuni
grave cu aplicarea violenței, deosebit de grave sau excepțional de grave.
- Despre reținerea sau arestarea preventivă a minorului, se înștiințează imediat procurorul și
părinții sau alți reprezentanți legali ai minorului, fapt care se consemnează în procesul verbal
de reținere.
- Chemarea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor, care nu se află în stare de arest, la
organul de urmărire penală sau instanța judecătorească se face prin părinți aceștia sau prin alți
reprezentanți, iar în cazul în care minorul se găsește între o instituție specială pentru minori,
prin administrația acestei instituții
- Audierea bănuitului învinuitului inculpatului minor se efectuează în condițiile articolului 104
și nu poate dura mai mult de două ore fără întrerupere, iar în total nu poate depăși 4 ore pe zi
- La audierea bănuitului învinuitului inculpatului minor participarea apărătorului și a
pedagogului sau psihologului este obligatorie
- În procesul penal este obligatoriu de a participa reprezentantul legal al bănuitului învinuitului
sau inculpatului minor.
2.2. Analizaţi condiţiile material penale si procesual penale de încetare a procesului cu
liberare de răspundere penală (art.54 CP, 483 CPP). (5 puncte)
Condițiile procesual penale de încetare a procesului cu eliberarea de răspundere penală sunt
următoarele
- dacă la desfășurarea urmăririi penale în cazurile infracțiunilor ușoare sau mai puțin grade
săvârșite de minor
- Se stabilește că că minorul pentru prima dată a săvârșit
- Se consideră că este posibilă corectarea lui fără al atrage la răspundere penală.
Condițiile stipulate în codul penal sunt următoarele
- Vârsta de până la 18 ani
- A săvârșit pentru prima oară o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă
- Daca corectarea ei este posibilă fără a fi supus răspunderii penale.

2.3. Estimaţi condiţiile adoptării diferitor sentinţe în procedura aplicării măsurilor de

constrîngere cu caracter medical. (7 puncte)
Art. 499 Sentinţa de aplicare a unor măsuri de
constrîngere cu caracter medical
(1) Dacă consideră dovedit faptul că persoana în cauză a săvîrşit o faptă prejudiciabilă,
prevăzută de legea penală, în stare de iresponsabilitate sau că această persoană, după ce a săvîrşit
infracţiunea, s-a îmbolnăvit de o boală psihică cronică, care o face să nu-şi dea seama de acţiunile
sale sau să nu le poată dirija, instanţa de judecată adoptă, conform art.23 din Codul penal, fie o
sentinţă de absolvire a acestei persoane de pedeapsă sau, după caz, de răspundere penală, fie de
liberare de pedeapsă şi de aplicare faţă de ea a unor măsuri de constrîngere cu caracter medical,
indicînd care anume din ele trebuie aplicată, sau o sentinţă de încetare a procesului şi de neaplicare a
unor astfel de măsuri în cazurile cînd, prin caracterul faptei săvîrşite şi starea sănătăţii sale, persoana
nu prezintă pericol pentru societate şi nu are nevoie de tratament forţat. În astfel de cazuri, instanţa
anunţă despre bolnav organele de ocrotire a sănătăţii.
(2) Dacă găseşte că starea de iresponsabilitate a persoanei a cărei cauză se judecă nu a fost
dovedită sau că boala persoanei care a săvîrşit infracţiunea nu împiedică pedepsirea ei, instanţa, prin
sentinţă, clasează procedura privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical,
restituind cauza procurorului pentru urmărirea penală în procedură generală.

Test 47
Subiectul I: Contrabanda

1.1. Definiți noțiunea „frontiera vamală a Republicii Moldova”, utilizată în art.248 CP RM. (3
puncte)
Conform art. 2 al legii cu privire la frontiera de stat, adoptată în 2011, frontiera de stat
reprezintă linia naturală sau convențională care marchează limitele externe ale teritoriului asupra
căruia Republica Moldova Își exercită suveranitatea exclusivă pe uscat pe sectoarele acvatice
subterane aeriene și care trece în linie dreaptă de la un semn de frontieră la altul, ori acolo unde
frontiera de stat nu este marcată în teren cu semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul.
Pe fluvii Și pe celelalte ape curgătoare frontiera de stat este cea stabilită prin tratatele încheiate de
Republica Moldova cu alte state vecine, respectân principiul dreptului internațional, conform
căruia frontiera de stat trece pe mijlocul șenalului navigabil principal, iar pe apele curgătoare ne
navigabil, pe la mijlocul pânzei de apă. Frontiera de stat se stabilește și se modifică prin lege
organică, în la Republica este rest respectînd principiile și normele unanim recunoscute ale
dreptului internațional.
1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că art.248 și 362 CP RM urmează a fi aplicate
în ipoteza trecerii peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor
sau a altor valori în proporţii mari, eludându-se controlul vamal. (5 puncte)
În ipoteza intrării în sau ieșirii din Republica Moldova prin alte locuri decât cele destinate
pentru aceasta, oricare dintre infracțiunile specificate la aliniatul 1- 3 articolul 248 va putea forma
concurs cu infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat. Aceasta cu condiția ca este trecuta
frontiera de stat, nu si perimetrul antrepozitelor vamale.
Deoarece sunt 2 componente de infractiuni diferite, fiecare avand obiectul, latura obiectiva și
subiectul diferit.
Latura obiectivă în cadrul contrabandei are o structură diferită. astfel în cazul infracțiunilor
prevăzute la alineatul 1 3 articolul 248 aceasta are următoarea structură
fapta prejudiciabilă exprimată în trecerea peste frontiera vamală a entității care reprezintă
obiectul material sau materiale ale infracțiunii
locul săvârșirii faptei frontiera vamală a republicii Moldova
Metodele eludarea controlului vamal, tăinuirea de controlul vamal, folosirea frauduloase a
documentelor a mijloacelor de identificare vamală, nedeclararea, declararea ne autentică
 în cazul infracțiunii prevăzute la alineatul 4 articolul 248 latura obiectivă a are două variante
alternative
I. latura obiectivă include trei semne
Fp - acțiunea de trecere a valorilor culturale peste frontiera vamală a republicii Moldova
locul- frontiera vamală a republicii Moldova
metode, eludarea controlului vamal, tăinuirea de controlul vamal
II. latura obiectivă include Două semne
fapta prejudiciabilă inacțiunea de Ne returnarea pe teritoriul vamal al republicii Moldova a valorilor
culturale scoase din țară dacă reîntoarcerea este obligatorie
locul - în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova
Latura subiectiva intenție directa in ambelecomponente.
- Motivele
1. Interesul material
2. dorința făptuitorului de a și asigura propriul consum de substanțe stupefiante sau
psihotropă
3. dorința făptuitorului de a facilita săvârșirea altor infracțiuni
Latura obiectiva la art. 362 consta in fapta prejudiciabilă - trecerea frontierei de stat
Modalitati normative - eludarea de la controlul vamal sau sustragerea de la controlul vamal
Au un cu totul al obiect juridic general și special
248- obiertul juridic generic - relatiile ce atentează asupra economiei statului, obiectul
juridic special - securitatea vamală a RM, secundar
362 - obiectul juridic generic infractiuni care atenteaza autorităților publice și securității de
stat, obiectul juridic specisl - relatiile sociale cu privire la inviolabilitatea frontierei de stat a RM,
secundar - Aduce atingere relațiilor sociale cu privire la circulația legală a substanțelor narcotice,
psihotrop, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radio active, sau explozive, ori a deșeurilor
nociv, a produselor cu destinație dublă, a armamentului, a dispozitivelor explozive, a munițiilor
sau a valorilor culturale.
1.3. Determinaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale excluderii prevederii de
la lit.a) „repetat” din alin.(5) art.248 CP RM (excludere operată prin Legea nr.277 din
18.12.2008). (7 puncte)
Prin legea nr. 27 din 22.02.2008, s-a adăugat o nouă categorie a obiectului material/imaterial, și
anume: : la aliniatul (2), după cuvintele „deşeurilor nocive” s-au introdus cuvintele ” a produselor cu
destinație dublă”. În nota informativă a proiectului de lege s-a specificat deficiența legislației în
materie de protecție a regimurilor de import/export, fapt care favoriza comiterii continue de
infracțiuni, mai ales cu mijloace speciale, strategice pentru anumtie domenii – știință, produse
chimice etc. Consider că inserarea categoriei de produse cu destinație dublă este una utilă, deoarece
poate include categoriile de mărfuri, cunoștințe și utilaje care nu sunt încadrate în celelalte aliniate
ale art. 248. Totuși, consider că această noțiune ar trebui să fie definită expres în partea generală a
Codului Penal, pentru a asigura principiul previzibilității legii penale, și uniformitatea interpretării.
Iar prin legea nr. 277 din 18.12.2008, s-a exclus litera a de la aliniatul (5) al art 248, care
prevedea ca circumstanță agravantă comiterea infracțiunii în mod repetat. În nota informativă a
proiectului de lege se abordează pe larg problematica existenței agravantei repetat, care nu face
diferența între persoanele care anterior au comis o singură infracțiune identică/omogenă și cele
care au comis mai multe. S-a declarat de aseenea că sistemul concursului de infracțiuni prevăzut
 la art.84 CPRM este eficient și reglementează mai bine cazurile săvârșirii de noi infracțiuni.
Astfel, s-a exclus în general conceptul de repetare a infracţiunii (art. 31)din Codul penal, și
respectiv, și din lista circumstanțelor agravante al unor infracțiuni din partea specială a Codului
Penal, ceea ce a contribuit efectiv la o mai bună diferenţiere a răspunderii penale, la stabilirea
mai echitabilă a pedepsei, la promovarea mai consecventă a scopurilor şi principiilor legii
penale, şi, nu în ultimul rând, la ridicarea standardelor justiţiei penale.

Subiectul II: Începerea procesului penal şi a începerii urmăririi penale

Subiectul II: Începerea procesului penal şi a începerii urmăririi penale

2.1. Caracterizaţi temeiurile şi condiţiile începerii urmăririi penale.

Inceperea UP constituie un fapt juridic important ce marcheaza declansarea unui proces penal si
care presupune ca organele competente de stat au cunostinta de savirsirea unei infractiuni si se
intreprind toate masurile prevazute de lege pentru constatarea acestei fapte prejudiciabile.
Pentru inceperea UP sunt necesare urmatoarele conditii:
1) din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare trebuie sa rezulte o banuiala
rezonabila ca a fost savirsita o infractiune.
2)sa nu existe vreuna din circumstantele care exclude UP,in cazul cind se depisteaza vreo
circumstanta ce exclude UP,organul de UP inainteaza procurorului actele intocmite cu propunerea de
a nu porni [Link] procurorul considera ca nu sunt circumstante care impiedica UP, el restituie
actele, cu ordonanta sa oragnului mentionat pentr inceperea UP.
3) confiramarea actelor de incepere a UP de procuror
Articolul 274. Începerea urmăririi penale
(1) Organul de urmărire penală sau procurorul sesizat prin 1) plîngere; 2) denunţ; 3) autodenunţ; 4)
depistarea nemijlocit de către organul de urmărire penală sau procuror a bănuielii rezonabile cu
privire la săvîrşirea unei infracţiuni, dispune în termen de 30 de zile, prin ordonanţă, începerea
urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă
o bănuială rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care
exclud urmărirea penală, informînd despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul
respectiv.

2.2. Determinaţi necesitatea efectuării unor acţiuni procesuale penale pînă la începerea
urmăririi penale.
Din Recomandarea nr. 38 Cu privire la acţiunile procesuale care pot fi efectuate din momentul
sesizării sau autosesizării organului competent pînă la declanşarea urmăririi penale: Potrivit
art. 1 alin (1) [Link]. procesul penal se consideră început din momentul sesizării sau
autosesizării organului competent despre pregătirea sau săvîrșirea unei infracțiuni. Astfel,
pentru declanșarea procesului penal și, ca urmare pentru începerea activității organelor de
urmărire penală sau a procurorului, în toate cazurile, această activitate este determinată de
încunoștințarea organelor competente din sursele prevăzute de art. 262 și 273 [Link].
despre săvîrșirea sau pregătirea pentru săvîrșirea unei infracțiuni prevăzute de Codul penal.
Actul respectiv constituind și punctul de plecare al procesului penal fără care acesta nu poate
începe. Deci, sesizarea are valoarea atît a elementului informațional cît și a temeiului legal de
declanșare a procesului penal. Legiuitorul în art. 279 alin.(1) [Link]. permite efectuarea
acţiunilor procesuale doar în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale şi numai
după înregistrarea sesizării cu privire la infracţiune. Acţiunile de urmărire penală pentru
efectuarea cărora este necesară autorizarea judecătorului de instrucţie, precum şi măsurile
 procesuale de constrîngere pot fi realizare doar după pornirea urmăririi penale, dacă legea nu
prevede altfel. La fel, reieşind din prevederile art.1321 alin.(1) [Link]. măsurile speciale
de investigaţi reglementate de Secţiunea a 5-a, Capitolul III din [Link]. pot fi efectuate
numai în cadrul urmăririi penale. Ţinînd cont de prevederile [Link]. 142-153 [Link].
pînă la începerea urmăririi penale nu poate fi dispusă și efectuată expertiza. Analizînd
prevederile [Link]. desprindem, că din momentul sesizării sau autosesizării pînă la darea
ordonanței de începere a urmăririi penale, înăuntrul acestui termen, organul de urmărire penală
poate efectua doar acțiunile procesuale prin care nu este adusă atingere drepturilor părților. În
fond, se vor efectua acțiunile ce nu suferă amînare în scopul constatării bănuielii rezonabile. La
modul concret, din momentul înregistrării sesizării cu privire la infracțiune și pînă la darea
soluției de începere a urmăririi penale, pot fi efectuate: a) audierea martorilor; b) cercetarea la
fața locului; c) prezentarea spre recunoaștere; d) experimentul; e) examinarea corporală; f)
examinarea cadavrului; g) constatarea tehnico-științifică și medico-legală. Acțiunile respective
se pot desfășura fără antrenarea făptuitorului. Efectuarea altor acţiuni procesuale, cu excepţia
celor enumerate mai sus, pînă la începerea urmăririi penale nu se admite, sub riscul excluderii
probelor ( datelor) în baza art. 94 alin. (1) pct. 8) [Link]
2.3Apeciaţi condiţiile de începere a urmăririi penale la plîngerea prealabilă a victimei şi în
privința unor categorii speciale de subiecţi.
Pornirea urmăririi penale în baza plîngerii vitimei.
(1) Urmărirea penală se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul
infracţiunilor prevăzute în articolele: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 173, 177, 179 alin.(1) şi
(2), 193, 194, 197 alin.(1), 198 alin.(1), 200, 202, 203, 204 alin.(1), 2461, 274 din Codul penal,
precum şi al furtului avutului proprietarului săvîrşit de minor, de soţ, rude, în paguba tutorelui,
ori de persoana care locuieşte împreună cu victima sau este găzduită de aceasta. La împăcarea
părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile menţionate în prezentul alineat,
urmărirea penală încetează. Procedura în astfel de procese este generală.
(11) Prin derogare de la prevederile alin. (1), în cazul în care organul de urmărire penală
depistează nemijlocit sau este sesizat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unor
infracţiuni prevăzute la art. 1852, cu excepţia infracţiunilor prevăzute la alin. (23), şi la art.
1853 din Codul penal, acesta notifică titularul de drepturi sau autoritatea abilitată conform
legislaţiei privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor
tradiţionale garantate despre acestea. Dacă titularul de drepturi sau autoritatea abilitată conform
legislaţiei privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor
tradiţionale garantate, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii notificării, nu depune
plîngerea prealabilă, organul de urmărire penală nu începe urmărirea penală în conformitate cu
prevederile prezentului cod.
(2) În cazul în care, în urma infracţiunii, au pătimit mai multe persoane, pornirea urmăririi
penale se face chiar dacă plîngerea prealabilă se înaintează doar de către una din victime.
(3) Dacă la comiterea unei infracţiuni au participat mai mulţi făptuitori, chiar dacă plîngerea
prealabilă a fost depusă numai în privinţa unuia din făptuitori, urmărirea penală se efectuează în
privinţa tuturor făptuitorilor.
(4) Dacă victima care figurează într-un proces privitor la o infracţiune prevăzută în alin.(1), din
cauza incapacităţii sau a capacităţii de exerciţiu limitate, a stării de neputinţă sau a dependenţei
faţă de bănuit sau din alte motive nu este în stare să-şi apere drepturile şi interesele legitime,
procurorul porneşte urmărirea penală chiar dacă victima nu a depus plîngere.

Test 48
Subiectul I: Coruperea pasivă

1.1. Stabiliți conținutul noțiunii „persoană cu funcție de demnitate publică”, utilizate la

lit.a) alin.(3) art.324 CP RM. (3 puncte)
) Prin persoană cu funcţie de demnitate publică se înţelege: persoana al cărei mod de numire sau
de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie,
prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern,
în condiţiile legii; persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat
împuternicirile sale.

1.2. Argumentați dacă primirea remunerației ilicite, în sensul art.324 CP RM, trebuie să se
caracterizeze prin spontaneitate sau nu. (5 puncte)
Primirea (recepționarea unei oferte, luarea unui bun sau valoare ce se înmânează în posesie,
încasarea unei sume de bani, obținerea unui avantaj patrimonial) vine din partea corupătorului din
propria sa inițiativă, deci trebuie sa fie spontana. Spontaneitatea presupune o relativa concomitență
între acceptarea propunerii si primire sau, altfel spus, inexistenta intre aceste 2 momente a unui
interval de timp cares a permita acceptarii sa devina ea insasi relevanta juridic. In cadrul art.324(1)
accepatrea si primirea se pot produce doar in acelasi timp. Daca spontaneitatea nu exista, ne vom afla
in cadrul modalitatii 3 a art.324(1) –acceptarea (aprobarea promisiunii corupătorului a serviciilor,
avantajelor și privilegiilor ce nu i se cuvin.. Anume primirea remuneratiei ilicte va marca momentul
de epuizare a infractiunii respective.

1.3. Stabiliți care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale completării art.324 CP RM cu
alineatul (4) care are următoarea dispoziție: „Acţiunile prevăzute la alin. (1), săvârşite în
proporţii care nu depăşesc 100 unităţi convenţionale” (completare operată prin Legea nr.326
din 23.12.2013). (7 puncte)
Analizînd conținuturile , putem spune că efectele sunt pozitive , din cauza faptului că modalitățile
alternative sunt structurate în mod ca fiecare din ele , pretinderea sau acceptarea sau primirea să fie
efectuate fie personal sau prin cineva ( terț) ... fie pentru sine fie pentru altu !!! Se lărgește cercul de
subiecți.. Acceptarea devine ca forma alternativă în primul caz și în al doilea caz se sacționează
acceptarea oferte sau promisiunii ( astfel suntem în prezența la o componență formal redusă ) ne
denotă faptul că legiuitorul a eliminat lacuna . privitor la cele acceptate legiutorul lea uniformizat
pentru toate modalitățile si a lîrgit cercul de acțiuni shi ainactiuni comise de cel corupt.

Subiectul II:Desfăşurarea şi reluarea urmăririi penale după încetare, scoatere de

sub urmărire penală, clasare sau suspendare

2.1. Relataţi despre desfăşurarea urmăririi penale. (3 puncte)

Desfasurarea UP constituie partea centrala a acestei faze si constituie efectuarea tuturor actelor
procesuale si procedurale necesare pentru realizarea obiectului urmarit, motiv pentru care
majoritatea activitatilor se concentreaza spre srtingerea si administrarea probelor referitoare la
existenta infractiunii, la identificarea infractorului si la stabilirea raspunderii acestuia in asa fel incit
sa se poata decide daca este sau nu cazul sa fie trimis in judecata.
Astfel desfasurarea up cuprinde toate actiunele ofiterului de up si ale procurorului imediat dupa
inceprea up si pina la timiterea acetora in judecata.

In perioada desfasurarii up se emit ordonante de punere sub invinuire a persoanei , inaintarea acuzarii
si modificarea acesteia, incetarea up, clasarea cauzei penale , suspendarea conditonata a up.

[Link]ţi temeiurile şi condiţiile reluării urmăririi penale după încetare, scoatere de sub
urmărire penală, clasare sau suspendare. (5 puncte)
UP poate fi reluata dupa pronuntarea urmatoarelor solutii in faza UP:

- de incetare a UP

-de clasare a cauzei penale

-de scoatere de sub UP.

Deasemenea alte modalitati de reluarea a UP SINT:

- Restituirea cauzei procurorului de catre inst de judecata la demersul acestuia privind efectuarea
up la o alta infractiune savirsita de inculpat;

-Prezentrea probelor suplimentare in faza judecarii cauzei ;

-Reluarea up in cazul suspendarii conditionate a up;

-Reluarea up dupa clasarea cauzei dupa incetarea up sau dupa scoaterea persoanei de sub invinuire
se dispune de procurorul ierarhic superior prin ordonanta daca, ulterior, se constata ca nu a existat in
fapt cauza care a determinat luarea acestor masuri sau ca au disparut circumstantele pe care se
intemeiaza incetarea up., clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub invinuire.

Reluarea up poate fi dispusa si de judecatorul de instructie in cazul admiterii plingerii depuse

impotriva ordonantei procurorului de incetare a up ori clasare sau scoaterea persoanei de sub
invinuire.

Reluarea up poate avea loc doar daca apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental
in cadrul up precedente , urmarirea nu poate fi reluata mai tirziu de 1 an de la intrarea in vigoare a
ordonantei de incetare a up.

Deasemenea ca un temei de reluare a up este interpretarea gresita a legii, ordonanta de reluare a up

trebuie sa fie motivata in sensul mentionarii erorilor de fapt.

2.3. Estimaţi rolul judecătorului de instrucţie şi a procurorului în caz de de reluare a

urmăririi penale după încetare sau scoatere de sub urmărire penală. (7 puncte)
1) Reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau după
scoaterea persoanei de sub urmărire se dispune de către procurorul ierarhic superior prin ordonanţă
dacă, ulterior, se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că
a dispărut circumstanţa pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau
scoaterea persoanei de sub urmărire.
 (2) Reluarea urmăririi penale poate fi dispusă şi de către judecătorul de instrucţie în cazul
admiterii plîngerii depuse împotriva ordonanţei procurorului de încetare a urmăririi penale ori de
clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire.
(3) În cazul reluării urmăririi penale în condiţiile prezentului articol, dacă, pe baza datelor din
dosar, procurorul consideră necesar luarea unei măsuri preventive sau unei măsuri asiguratorii, el
dispune luarea măsurii necesare sau, după caz, face propunerile respective judecătorului de
instrucţie.

Test 49
Subiectul I: Violul. Acțiuni violente cu caracter sexual
[Link]ți conținutul noțiunilor „imposibilitatea victimei de a se apăra” și
„imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa”, utilizate în art.171 și 172 CP RM. (3
puncte)
Imposibilitatea victimei de a se apăra se exprima in incapacitatea de a opune rezistență
faptuitorului. La randus sau imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, presupune starea psihico-
fiziologică, presupune lipsirea posibilității de a înțelege semnificatia fapteor asupra ei.

[Link]ţi dacă este corect a se afirma că lipsa consimţământului victimei este

suficientă pentru a se atesta constrângerea fizică sau psihică exercitată în contextul
infracțiunilor prevăzute la art.171 sau 172 CP RM. (5 puncte)
este corect a se afirma că lipsa consimțământului victimei este suficientă pentru a se atesta că
constrangerea fizică sau psihică exercitată în contextul infractiunii de viol și actiuni perverse cu
caracter sexual.
Prin constrangere fizică se înțelege
1. aplicarea loviturilor
2. imobilizarea victimei
3. Răsucirea mâinilor în articulații
Prin constrângere psihică se are în vedere amenințarea cu violențe fizice. Pen tu a califica fapta
conform art. 171 este necesarca infractiunea sa fie savarsita in lipsa Consimțământului victimei.
constrângerea se va exercitat și atunci când în condițiile create orice rezistență ar fi inutila/
periculoasă pentru viață victimă nu o pune rezistență făptuitorului.
În orice caz, esențial este ca fapta sa fie săvârșită contra voinței, consimțământul victimei.
numai așa se poate atesta vătămarea inviolabilității sexuale și a libertății sexuale a persoanei. dacă
rezistența victimei a fost de circumstanță și nu categorică, ce le comise nu pot fi calificate ca viol.
Atunci când victimei nu o pune nicio rezistență făptuitorului din acțiunile a trebuie să rezulte refuzul
Categoric de a intra în raport sexual. dacă refuzul este de formă și putea fi interpretat ca fiind
acceptat raportul sexual atunci lipsește temeiul răspunderii pentru viol.
[Link]ţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale excluderii prevederii de
la lit.d) „săvârșit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenționată a victimei” din
alin.(2) art.171 CP RM (excludere operată prin Legea nr.277 din 18.12.2008). (7
puncte)
Consider ca este pozitiva excluderea din prevederile lit. d art. 171 ali. 2 „violul savarsit prin
dorgarea sau otrăvirea prealabila și intenționata a victimei„. În cazul dat consider ca se va forma
concurs de infractiuni dintre art. 171 violul și 217 cu indicele 6, introducerea ilegala intentionată,
indiferent de mod, în organismul altei persoane, împotriva voinței acestea, a drogurilor
etnobotanicelor sau analogii acestora. Mai intai faptuitorul comite infractiunea prevazuta de art. 217
cu indicele 6, după care profitind de imposibilitatea victimei de a se apăra săvârșește violul.
Subiectul II: Procedeele probatorii

2.1. Definiţi noţiunea de agent sub acoperire. (3 puncte)

agent sub acoperire - poliţist special desemnat să efectueze, cu autorizarea procurorului, investigaţii
în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii de trafic de droguri, de ex., identificarea
făptuitorilor şi acte pregătitoare, sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă
determinată.

2.2. Analizaţi condiţiile de utilizare a agenţilor sub acoperire. (5 puncte)

Investigația sub acoperire este măsură specială de investigaţii și se dispune şi se efectuează doar
dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

1) pe altă cale este imposibilă realizarea scopului procesului penal şi/sau poate fi prejudiciată
considerabil activitatea de administrare a probelor;

2) există o bănuială rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni grave, deosebit
de grave sau excepţional de grave, cu excepţiile stabilite de lege;

3) acţiunea este necesară şi proporţională cu restrîngerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului.

Art.136 [Link]ţia sub acoperire se autorizează pe perioada necesară pentru a descoperi

faptul existenţei infracţiunii. Investigaţia sub acoperire se dispune prin ordonanţă, în care se vor
indica- măsura specială de investigaţii autorizată, perioada pentru care a fost autorizată măsura
specială de investigaţii, identitatea atribuită investigatorului sub acoperire, precum şi activităţile pe
care acesta le va desfăşura, persoana sau persoanele supuse măsurii speciale de investigaţii ori datele
de identificare ale acestora, dacă sînt cunoscute. Investigatorul sub acoperire culege date şi
informaţii, pe care le pune, în totalitate, la dispoziţia procurorului care a autorizat măsura specială de
investigaţii. Investigatorului sub acoperire i se interzice să provoace comiterea de infracţiuni.
Autorităţile publice pot folosi sau pune la dispoziţia investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori
obiecte necesare pentru efectuarea măsurii speciale de investigaţii autorizate.

2.3. Modelaţi o situaţie în care acţiunile agentului sub acoperire vor fi în contradicţie cu
standardele CEDO. (7 puncte)
Exemplu - urma efectuării investigațiilor sub acoperire agentului i-au parvenit informații ce țin de
viața privată a familiei bănuitului, și agentul face aceste informații publice. În ipoteza dată vom fi în
prezența încălcării art 8 a convenției CEDO și anume dreptul la respectarea vieții private și de
familie
 Test 50
Subiectul I: Principiile aplicării legii penale în timp și spațiu

[Link]ţi efectul retoactiv al legii penale. (3 puncte)

Articolul 10. Efectul retroactiv al legii penale
(1) Legea penală care înlătură caracterul infracţional al faptei, care uşurează pedeapsa ori, în
alt mod, ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea are efect retroactiv, adică se extinde
asupra persoanelor care au săvîrşit faptele respective pînă la intrarea în vigoare a acestei legi,
inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente
penale.
(2) Legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de
săvîrşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv.
[Link]ţi principiile aplicării legii penale în spaţiu. (5 puncte)
Principiile aplicării legii penale în spatiu sunt următoarele : teritorialitătii, personalitătii, realitătii si
universalitătii. Principiului teritorialitătii. notiunea de teritoriu:semnifică spatiul cuprins de
frontierele de stat al RM care include suprafata terestră, subsolul, spatiul aerian si apele apele
cuprinse de frontiere. Prin principiul teritorialitătii se subîntelege locul săvîrsirii faptei. Potrivit
acestui principiul legea penală se aplică tuturor faptelor săvîrsite pe teritoriul RM, neconditionat si
exclusiv.

Pincipiul personalitătii acest principiu mai este denumit si principiul cetăteniei active, potrivit
acestui principiu indiferen de locul săvîrsirii infractiunii de către o persoană care are cettătenia RM
sau apatrid care domiciliază permanent în RM, acestea vor fi pasibili de răspunderea penală conform
legii penale RM; în acest context este de mentionat că, răspunderea penală va surveni nu datorită
locului săvîrsirii dar calitătii persoanei.

Principiu realitătii, potrivit acstui prinipiu, persoanele care nu sit cetăteni ai RM si nici apatrizi care
domiciliază permanent pe teritoriul RM si au săvîrsit infraciuni împotriva statului RM sunt pasibili
de tras la răspunedere penalăpotrivit legii penal RM , daca locul săvîrsirii infractiunii nu este RM, si
dacă nu au fost trasi a răspnedere intr-un stat străin penala

Principiu universalitătii, care speciică: călegea penală RM este aplicabilă fată alte infractiuni decît
cele pentru care legea pen ală nu se aplică inbaza principiul realitătii si anume infractunin împotriva
securitătii omeniri sau constituie infratiuni de război sau inf prevăzute e tratate ls care RM fac parte.:

1.3. Alcătuiţi o speţă în ar fi aplicabil principiul personalităţii legii penale. (7 puncte)

Speta este următoarea, în cazul în care un cetatean al RM Vasile Boaghi, ce are domiciliul
permanent în RM, a săvarsit un viol în Ro, cauza penală se află la faza de urmarire penală în Ro,
datorita faptului ca fapta de viol este incriminată și în legslatia RM, și încă nu a fost tras la
raspundere conform legislației RO, Vasile Boaghi va fi extradat în RM, unde va fi atras la raspundere
penală pentru fapta infracțională comisă.

Subiectul II: Punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti

2.1. Relataţi despre condiţiile rămînerii definitive a diferitor hotărîri judecătoreşti cu
caracter penal. (3 punct

HJ devine executorie de la data cînd a rămas definitivă. Executabilitatea este o trăsătură după
rămînerea definitivă a hotărîrilor, deoarece orice activitate de executare trebuie să aibă ca
temei juridic o HJ definitivă prin care este soluţionată, sub toate aspectele sale, cauza care a
făcut obiectul procesului penal.

Hotărîrea primei instanţe rămîne definitivă: la data pronunţării, cînd hotărîrea nu este supusă
apelului şi nici recursului – exemplu încheierea instanţei de judecată asupra recuzării sau
încheierea de declinarea a competenţei.

Dacă HJ este susceptibilă de a fi atacată cu apel, devine definitivă la data expirării termenului de
apel, dacă nu s-a declarat apel în termen. Dacă hotărîrea s-a atacat cu apel şi apelul a fost
retras înăuntrul termenului sau după expirarea termenului, hotărîrea de asemenea rămîne
definitivă. Aceeaşi situaţie există şi în cazul cînd hotărîrea este susceptibilă a fi atacată numai
cu recurs. O asemenea HJ rămîne definitivă la data expirării termenului de recurs, dacă, nu a
fost atacată în termenul stabilit.

2.2. Distingeţi atribuţiile procurorului şi ale instanţelor judecătoreşti la punerea în

executare a hotărîrilor judecătoreşti cu caracter penal. (5 puncte)

(1) Hotărîrile judecătoreşti definitive şi ordonanţele procurorului privind încetarea

urmăririi penale sînt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice din ţară şi au putere
executorie pe întregul teritoriu al Republicii Moldova.
(3) Ordonanţele procurorului privind încetarea urmăririi penale sînt documente executorii.

(1) Trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti se pune în sarcina instanţei care a judecat
cauza în primă instanţă. Dispoziţia de executare a hotărîrii judecătoreşti, în termen de 10 zile de la
data cînd hotărîrea a rămas definitivă, se trimite de către preşedintele instanţei, împreună cu o
copie de pe hotărîrea definitivă, organului însărcinat cu punerea în executare a sentinţei conform
prevederilor legislaţiei de executare.
(3) Instanţa care a pronunţat sentinţa este obligată să urmărească executarea hotărîrii.
(4) Instanţa care a pronunţat sentinţa este obligată, în termen de 10 zile, să comunice organului
local de administrare militară despre sentinţa rămasă definitivă în privinţa recrutului condamnat.
 2.3. Proiectaţi o încheiere privind explicarea suspiciunulor şi neclarităţilor la punerea
în executare a pedepselor. (7 puncte)

Documentele, ce servesc temei de a lua la evidenţă condamnatul (în continuare – hotărîrea) şi de

a iniţia activitatea de probaţiune trebuie să conţină ştampila în original, să fie semnate de persoanele
responsabile şi să nu conţină corectări şi neclarităţi. În cazul depistării unor neclarităţi, organul de
probaţiune se adresează în instanţa de judecată care a adoptat hotărîrea cu demers cu privire la
explicarea suspiciunilor şi neclarităţilor în baza art. 469, alin. (1), pct. 17 al Codului de procedură
penală. În cazul solicitării asistenţei psihosociale potrivit ordinului ministrului justiţiei nr. 560 din
31.12.2008 temei de luare la evidenţă va servi cererea beneficiarului şi contractul încheiat.