EXECUTAREA SILITĂ

partea I
Normele, modalităţile şi formele executării
silite
1. Expresia de executare silită şi reglementarea
acesteia
Executarea silită reprezintă, de regulă, cea de-a doua fază
a
procesului civil.
În doctrină executarea silită este definită ca fiind „acea
fază
a procesului civil în cadrul căreia creditorul îşi poate realiza
în
mod efectiv drepturile statornicite într-un titlu executoriu,
prin constrângerea patrimonială a debitorului”.
Codul de procedură civilă îi dedică executării silite Cartea
a V-a, art. 622 - 914, dispoziţii care constituie dreptul comun
în materie de executare silită.
 Executarea silită începe odată cu sesizarea organului de
executare, potrivit dispoziţiilor legii procedurale, dacă prin
lege specială nu se prevede altfel.
Dispoziţiile art. 627 C. proc. civ. conferă un rol activ
executorului judecătoresc.
 2. Normele cu privire la executarea silită
În doctrină normele referitoare la executarea silită sunt
clasificate în funcţie de anumite criterii. Astfel, în raport cu
obligativitatea lor, se disting norme imperative şi norme
dispozitive.
Prezintă caracter imperativ în materia executării silite:
normele de organizare, unele dintre normele de competenţă şi
unele dintre normele de procedură propriu-zisă. În cazul
acestora, nerespectarea lor atrage aplicarea sancţiunii nulităţii
absolute.
 3. Modalităţile şi formele executării silite

Modalităţile executării silite sunt:

- executarea silită directă;
- executarea silită indirectă.
 Executarea silită directă este modalitatea de executare
prin care creditorul urmăreşte să obţină realizarea în natură
a obligaţiei debitorului, înscrisă în titlul executoriu.
Executarea silită directă poate îmbrăca una dintre formele:
a) predarea silită a bunurilor mobile;
b) predarea silită a bunurilor imobile;
c) executarea silită a altor obligaţii de a face sau a
obligaţiilor de a nu face . Ca varietate a acestei forme este
reglementată executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare
la minori.
 Executarea silită indirectă este acea modalitate de executare
prin care creditorul care are de realizat o creanţă bănească,
urmăreşte să-şi îndestuleze creanţa din sumele obţinute prin
valorificarea bunurilor debitorului sau a celor pe care
debitorul le are de primit de la terţe persoane.
Executarea silită indirectă poate îmbrăca una dintre
formele:
a) urmărirea mobiliară;
b) poprirea;
c) urmărirea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de
rădăcini;
d) urmărirea veniturilor generale ale imobilelor;
e) urmărirea imobiliară.
Creanţa şi titlurile executorii
 1. Creanţa – premisă în declanşarea executării silite

Declanşarea activităţii de executare silită implică existenţa

unei creanţe certe, lichide şi exigibile a creditorului.

2. Conceptul de titlu executoriu

Titlul executoriu este înscrisul care, fiind alcătuit potrivit

dispoziţiilor legale de către organul competent, permite punerea
în executare silită a creanţei pe care o constată.
Potrivit art. 632 alin. (1) C. proc. civ.: „Executarea silită se
va efectua numai în temeiul unui titlu executoriu”.
 3. Categorii de titluri executorii
Potrivit articolului 632 alin. (2) C. proc. civ., pot fi
considerate ca fiind titluri executorii:
- hotărârile executorii prevăzute la art. 633;
- hotărârile cu executare provizorie;
- hotărârile definitive, precum şi
- orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi
puse în executare.
Alte înscrisuri sunt titluri executorii dacă legea însăşi le
conferă o asemenea calitate. De ex.: cambia, biletul la ordin şi
cecul, precum şi alte titluri de credit, constituie, potrivit art.
640 C. proc. civ., titluri executorii, în cazul în care îndeplinesc
condiţiile prevăzute în legea specială.
Participanţii la executarea silită
 1. Subiectele participante la executarea silită, conform
dispoziţiilor art. 644 alin. (1) C. proc. civ., sunt : părţile; terţii
garanţi; creditorii intervenienţi; instanţa de executare;
executorul judecătoresc; Ministerul Public; agenţii forţei
publice; martorii asistenţi, experţii, interpreţii şi alţi
participanţi (de ex. terţii care se simt prejudiciaţi de actele de
executare) în condiţiile expres prevăzute de lege.