Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art.

151 CP RM):
Fapta de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii este
incriminată în art.151 CP RM într-o variantă-tip şi în două variante agravate.
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii în varianta-tip este
incriminată la alin.(1) art.151 CP RM: vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, care este periculoasă pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului,
graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă
vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă,
ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a
regiunilor adiacente.
La rîndul său, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în
prima sa variantă agravată, este incriminată la alin.(2) art.151 CP RM, presupunînd că
infracţiunea prevăzută la alineatul (1) este săvîrşită:
- cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii,
handicapului fizic sau psihic ori altui factor (lit.b));
- asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti (lit.c));
- de două sau mai multe persoane (lit.d));
- cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.e));
- prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (lit.f));
- din interes material (lit.g));
- din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit.i));
- asupra a două sau mai multor persoane (lit.j));
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.k));
- cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei
(lit.l));
- la comandă (lit.m)).
În fine, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în a doua sa
variantă agravată, este incriminată la alin.(4) art.151 CP RM, presupunînd că infracţiunile
prevăzute la alineatele (1) sau (2) au provocat decesul victimei.
În general, prin „vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii” trebuie de înţeles
săvîrşirea ilegală, în mod intenţionat sau din imprudenţă, a oricărei acţiuni sau inacţiuni – de
natură fizico-mecanică, chimică, biologică sau psihică – care a adus o atingere sănătăţii unei
alte persoane, atingere exprimată în dereglarea (gravă, medie sau uşoară) a integrităţii
anatomice a organelor sau a ţesuturilor corpului victimei, ori a funcţiilor acestora. Această
definiție este aplicabilă în cazul infracțiunilor prevăzute la art.151, 152, 156 și 157 CP RM,
precum și al faptei specificate la alin.(3) art.78 al Codului contravențional.
Obiectul juridic specialal relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei.
În cazul variantei de infracţiune de la alin.(4) art.151 CP RM trebuie să vorbim despre
caracterul complex al obiectului juridic special care include:
 obiectul juridic principal constînd în relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei şi
 obiectul juridic secundar care este format din relaţiile sociale cu privire la viaţa
persoanei.
 Obiectul material - corpul persoanei.
Latura obiectivă
1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau inacţiunea de cauzare a vătămării grave
a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
2) urmările prejudiciabile sub forma vătămării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
În general, la calificare nu are importanţă metoda sau mijloacele pe care le-a folosit făptuitorul
pentru a cauza vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (de exemplu, bîte, pietre,
fragmente de sticlă, cuţite, topoare, arme de foc sau albe, curent electric, substanţe otrăvitoare,
focul şi alte asemenea mijloace).
Totuşi, în unele cazuri, legiuitorul indică asupra unor metode sau mijloace a căror aplicare
determină agravarea răspunderii penale pentru infracţiunea examinată:
 schingiuirea sau tortura (lit.e) alin.(2) art.151 CP RM);
 mijloacele periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (lit.f) alin.(2)
art.151 CP RM).
Semnul care interesează în mod special, în planul examinării laturii obiective, şi care conferă
infracţiunii prevăzute la art.151 CP RM o fizionomie distinctă în raport cu alte tipuri de
vătămare intenţionată a integrităţii corporale sau a sănătăţii vizează urmările prejudiciabile.
Ele se exprimă în vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
o Distinctie de celelate vatamari in prisma laturii obiective
În acord cu prevederile de la alin.(1) art.151 CP RM, indicatorii (criteriile) vătămării grave a
integrităţii corporale sau a sănătăţii sunt:
a) pericolul ei pentru viaţă;
b) faptul că ea se exprimă în pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori în
încetarea funcţionării acestuia;
c) faptul că ea se exprimă într-o boală psihică;
d) faptul că ea se exprimă într-o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel
puţin o treime din capacitatea de muncă;
e) faptul că ea se exprimă în întreruperea sarcinii;
f) faptul că ea se exprimă în desfigurarea iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
*Indicatorii enumeraţi mai sus au un caracter alternativ. Prezenţa oricăruia din ei este
suficientă pentru a califica fapta în baza art.151 CP RM.
Exemplele de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, periculoase pentru viaţă,
sunt enumerate în pct.28-52 ale Regulamentului Ministerului Sănătăţii de apreciere medico-
legală a gravităţii vătămării corporale, nr.99 din 27.06.2003237
a) pericolul ei pentru viaţă;
periculoase pentru viaţă sunt considerate vătămările grave ale integrităţii corporale sau
sănătăţii, care prezintă pericol iminent – imediat, tardiv sau potenţial – astfel ca vătămarea să
determine moartea, indiferent dacă acest pericol a fost înlăturat printr-un tratament medical sau
datorită reactivităţii individuale ridicate a organismului. (pct.27 al Regulamentului Ministerului
Sănătăţii 99/2003)
b) faptul că ea se exprimă în pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ
ori în încetarea funcţionării acestuia;
o pierderea vederii se înţelege orbirea completă stabilă la ambii ochi sau o astfel de stare cînd
are loc diminuarea acuităţii vederii pînă la enumerarea degetelor la o distanţă de doi metri şi
mai puţin (acuitatea vederii de 0,04 dioptrii şi mai mică). (pct.55 al Regulamentului
Ministerului Sănătăţii 99/2003)
!!! Pierderea vederii la un singur ochi nu intră sub incidenţa noţiunii „pierderea vederii”.
Totuşi, pierderea vederii la un singur ochi este considerată vătămare gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, numai că într-un astfel de caz se aplică un alt indicator: „altă vătămare
a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă”.
o „pierderea auzului” se înţelege surditatea completă sau o asemenea stare ireversibilă
cînd victima nu percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm de la pavilionul
urechii. (pct.56 al Regulamentul Ministerului Sănătăţii nr.99/2003)
Pierderea auzului la o singură ureche antrenează o incapacitate permanentă de muncă mai puţin
de 1/3 (o treime) şi trebuie calificată conform art.152 CP RM, ca vătămare intenţionată medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii.
o „pierderea graiului” se înţelege pierderea capacităţii victimei de a-şi exprima gîndurile
prin sunete articulate, recepţionate clar; această stare poate fi condiţionată de:
a. pierderea limbii (ca organ principal de grai),
b. de afecţiuni anatomo-funcţionale ale coardelor vocale sau
c. de origine nervoasă (ale centrilor respectivi din sistemul nervos central).
o „pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia” trebuie de înţeles
pierderea ireversibilă a organului sau privarea ireversibilă de capacitatea de funcţionare a
lui.
În context, prin „organ” se înţelege partea corpului persoanei care îndeplineşte una sau mai
multe funcţii vitale sau utile vieţii (cu excepţia organului de vedere, de auz şi de grai).
Noţiunea de organ nu trebuie confundată cu cea de ţesut, ultima desemnînd un ansamblu de
celule avînd aceeaşi structură şi aceleaşi funcţii în corpul persoanei (de exemplu, ţesutul
cutanat).
În sensul art.151 CP RM, prin „alt organ” trebuie de înţeles, în special, mîna, piciorul,
organele genitale etc.
„pierderea mîinii sau a piciorului” înseamnă detaşarea lor de la trunchi sau pierderea
funcţiilor acestora (paralizia sau o altă stare care exclude funcţionarea lor);
prin „pierderea anatomică a mîinii” se înţelege detaşarea completă de la trunchi a
mîinii mai sus de articulaţia radio-carpiană (adică, mai sus de extremitatea inferioară a
antebraţului),
iar a piciorului – la nivelul articulaţiei talo-crurale (adică a articulaţiei între laba
piciorului şi gambă).
Celelalte cazuri de detaşare completă a mîinii sau a piciorului de la trunchi se califică, în
funcţie de gradul de pierdere a capacităţii de muncă, conform art.151 sau art.152 CP RM.
Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia se poate manifesta şi prin pierderea
organelor genitale sau prin pierderea capacităţii de reproducere.
 prin „pierderea capacităţii de reproducere” se are în vedere pierderea capacităţii de
coabitare şi fecundare (la persoanele de sex masculin) sau a capacităţii de coabitare, concepere
şi naştere (la persoanele de sex feminin).
Efectuarea ilegală, prin constrîngere, a sterilizării chirurgicale va forma nu una dintre
infracțiunile specificate la art.160 CP RM, ci în funcţie de gravitatea faptei, una dintre
infracțiunile prevăzute la art.151 sau art.152 CP RM.
Or, în cazul faptei de la art.160 CP RM se are în vedere efectuarea sterilizării chirurgicale, deşi
ilegale, dar cu consimţămîntul victimei. Efectuarea ilegală a castrării, chiar cu consimţămîntul
victimei, trebuie calificată conform art.151 CP RM.
c) faptul că ea se exprimă într-o boală psihică;
În sensul art.151 CP RM, prin „boală psihică” trebuie de înţeles orice stare de alienaţie mintală
cu caracter de boală, deci persistentă (nu neapărat şi permanentă).
O simplă surescitare trecătoare, o stare de inconştienţă de scurtă durată, sau pur şi simplu o
tulburare nervoasă nu pot fi considerate boală psihică.
Potrivit pct.62 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, boala psihică se stabileşte
în cadrul expertizei psihiatrice cu concursul medicului legist, ţinîndu-se cont de legătura de
cauzalitate dintre traumă şi dereglarea psihică.
d) faptul că ea se exprimă într-o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă
a cel puţin o treime din capacitatea de muncă;
În sensul art.151 CP RM, prin „altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel
puţin o treime din capacitatea de muncă”, se are în vedere vătămarea care nu intră sub
incidenţa nici unui alt indicator al vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Important este ca vătămarea să se caracterizeze prin pierderea stabilă, adică ireversibilă, a cel
puţin o treime din capacitatea de muncă.
În conformitate cu Anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la
determinarea dizabilităţii şi capacităţii de muncă, nr.65 din 23.01.2013238, recunoaşterea unei
persoane ca fiind cu dizabilităţi se efectuează de către Consiliul Naţional pentru Determinarea
Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau structurile sale teritoriale, în baza criteriilor aprobate
de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei
(în cazul copiilor), şi include evaluarea complexă a stării de sănătate a persoanei şi a gravităţii
deficienţelor funcţionale individuale provocate de afecţiuni, defecte, traume, care conduc la
limitări de activitate şi restricţii de participare exprimate în raport cu funcţionarea psihosocială
corespunzătoare vîrstei, în cazul copiilor în vîrstă de pînă la 18 ani, şi solicitarea
socioprofesională (păstrarea capacităţii de muncă), în cazul adulţilor în vîrstă aptă de muncă.
!!!Legea penală are în vedere pierderea capacităţii generale de muncă, şi nu a celei profesionale.
Din această cauză, urmează a fi ignorată dispoziția de la pct.64 al Regulamentului
Ministerului Sănătăţii nr.99/2003: „Pierderea deplină a capacităţii profesionale de muncă se
stabileşte în conformitate cu Regulamentul în vigoare numai la necesitate, prin ordonanţa
organelor de anchetă sau hotărîrea judiciară”.
Or, de una singură, incapacitatea profesională de muncă – deplină sau parţială – nu este
specificată în calitate de rezultat infracţional nici în art.151 CP RM, nici în oricare altă normă
penală sau contravenţională.
 În concluzie, numai cînd presupune şi o incapacitate generală de muncă, incapacitatea
profesională de muncă poate antrena aplicarea art.151, 152 CP RM sau a art.78 din Codul
contravenţional.
e) faptul că ea se exprimă în întreruperea sarcinii;
În sensul art.151 CP RM, prin „întreruperea sarcinii” se înţelege expulzarea sau suprimarea
produsului concepţiunii.
Indicatorul examinat operează, dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe:
1) la data săvîrşirii faptei victima să fie însărcinată;
2) să existe o legătură cauzală între acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi întreruperea sarcinii;
3) făptuitorul să conştientizeze că victima este însărcinată;
4) să lipsească consimţămîntul victimei de a-i fi întreruptă sarcina; în caz contrar, se va aplica
art.159 CP RM.
Nu-i vom putea incrimina persoanei fapta specificată la art.151 CP RM, dacă aceasta nu era
conştientă de faptul că victima este însărcinată. În astfel de cazuri, în prezenţa unor condiţii care
îi atestă imprudenţa, persoana va putea fi trasă la răspundere conform art.157 CP RM.
f) faptul că ea se exprimă în desfigurarea iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor
adiacente
În sensul art.151 CP RM, în afară de faţă, desfigurarea iremediabilă poate cuprinde şi regiunile
adiacente feţei (pavilioanele urechilor, regiunile anterioare şi antero-laterale ale gîtului).
Desigur, faptul că a fost desfigurată iremediabil doar faţa, sau doar regiunile adiacente, sau şi
faţa, şi regiunile adiacente, trebuie luat în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Dacă desfigurarea este remediabilă, ea nu intră sub incidenţa indicatorului „vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii”, pe care îl analizăm. Aceasta însă nu exclude operarea altor
indicatori consemnaţi în art.151 CP RM. La fel, nu se exclude aplicarea art.152 CP RM sau a
art.78 din Codul contravenţional.
Aşa cum se desprinde din pct.61 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003,
desfigurarea feţei şi/sau a regiunilor adiacente este remediabilă în cazul în care, cu timpul sau
sub influenţa mijloacelor de tratament conservativ, se atestă o reducere considerabilă a gradului
de pronunţare a modificărilor morfologice (a cicatricei, a deformaţiei, a dereglării mimicii etc.),
nechirurgical; dacă însă pentru înlăturarea lezării ori a urmărilor acestora este necesară o
intervenţie chirurgicală plastică, lezarea este considerată iremediabilă.
Constatarea desfigurării feţei şi/sau a regiunilor adiacente este de competenţa organu- lui de
urmărire penală şi a instanţei de judecată. În nici un caz de competenţa medicului legist.
În acest sens, în pct.61 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii nr.99/2003, se menţionează:
„Medicul legist nu califică vătămarea feţei şi/sau a regiunilor adiacente drept desfigurare (slu-
ţire), deoarece aceasta fiind o noţiune cu caracter nemedical nu ţine de competenţa medicinei.
Expertul apreciază numai caracterul leziunii şi gradul de gravitate a vătămării corporale în
conformitate cu prezentul Regulament, constatînd doar dacă acestea sunt sau nu reparabile”.
Pe cale de consecinţă, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt cei care
decid:
1) dacă desfigurarea este rezultatul cauzării vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii,
luînduse ca temei reprezentările adoptate în societate despre estetic;
2) dacă desfigurarea este sau nu iremediabilă, ţinîndu-se cont de raportul expertizei medico-
legale.
Infracţiunea prevăzută la art.151 CP RM este o infracţiune materială. Ea se consideră
consumată din momentul producerii vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Atunci cînd intenţia a fost îndreptată spre cauzarea unei vătămări mai grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, dar, de fapt, s-a cauzat o vătămare mai uşoară, acţiunile făptuitorului
urmează a fi calificate drept tentativă de vătămare a integrităţii corporale de acea gravitate, care
a fost cuprinsă de intenţia lui.

Latura subiectivă se caracterizează, în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de

intenţie directă sau indirectă.
Dacă acţiunile violente au condus la vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, iar decesul
victimei nu s-a produs din cauze independente de voinţa făptuitorului, atunci cele comise vor
forma tentativa de omor (în cazul intenţiei directe) sau vătămarea intenţionată – gravă, medie
sau uşoară – a integrităţii corporale sau a sănătăţii (în cazul intenţiei indirecte).
Privitor la semnele secundare ale laturii subiective a infracţiunii prevăzute la art.151
CP RM, motivele infracţiunii în cauză pot fi dintre cele mai variate: răzbunare; gelozie; invidie;
ură; motive huliganice etc.
Nici motivul infracţiunii, nici scopul acesteia nu au relevanţă la calificare, cu excepţia cazurilor
cînd prezenţa lor este un temei de agravare a răspunderii penale (lit.g), i), l) alin.(2) art.151 CP
RM).
Subiectul infracțiunii de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta
de 14 ani.
În mare parte, circumstanţele agravante ale vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, nominalizate la alin.(2) art.151 CP RM, coincid cu circumstanţele agravante
similare de la alin.(2) art.145 CP RM. De aceea, este admisibilă o abordare similară a esenţei
circumstanţelor respective, cu luarea în consideraţie a particularităţilor infracţiunii prevăzute la
art.151 CP RM.
 la lit.b) alin.(2) art.151 CP RM
Atragem atenția că, la lit.b) alin.(2) art.151 CP RM, printre altele, se stabilește răspunderea
pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvîrșită cu bună
ştiinţă asupra unei femei gravide.
Luînd în considerație această prevedere, menționăm următoarele:
a) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a condus la
întreruperea sarcinii, se califică în baza alin.(1) art.151 CP RM;
b) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvîrșită cu bună ştiinţă
asupra unei femei gravide, care presupune prezența celorlalți cinci indicatori specificați în alin.
(1) art.151 CP RM (și anume: pericolul vătămării pentru viaţă; faptul că ea se exprimă în
pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori în încetarea funcţionării acestuia;
faptul că ea se exprimă într-o boală psihică; faptul că ea se exprimă într-o altă vătămare a
sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă; faptul că ea
se exprimă în desfigurarea iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente), necesită a fi
calificată în baza lit.b) alin.(2) art.151 CP RM.
  la lit.k) alin.(2) art.151
În sensul prevederii de la lit.k) alin.(2) art.151 CP RM, individualizarea pedepsei se poate face
în funcție de forma de participație în a cărei prezență este comisă infracțiunea de vătămare
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii: grupul criminal organizat sau
organizaţia criminală.
Aplicarea lit.k) alin.(2) art.151 CP RM exclude aplicarea lit.c) alin.(1) art.77 CP RM. (
Articolul 77. Circumstanţele agravante (1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe
agravante: c) săvîrşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie;)
Indiferent de rolul executat la săvîrşirea infracţiunii, toţi membrii grupului criminal organizat
răspund în calitate de coautori.
De aceea, la calificarea celor săvîrşite de ei conform lit.k) alin.(2) art.151 CP RM nu este
necesară trimiterea la art.42 CP RM.
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii poate fi săvîrşită nemijlocit
şi de către o singură persoană, care a acţionat la însărcinarea grupului criminal organizat. În
astfel de cazuri, cele comise de ea trebuie calificate potrivit lit.k) alin.(2) art.151 CP RM, dacă
autorul infracţiunii face parte din grupul criminal organizat în al cărui interes a acţionat.
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se consideră săvîrşită de o
organizaţie criminală, dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o
persoană care nu este membru al organizaţiei respective, la însărcinarea acesteia.
Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror
pregătire sau săvîrşire a participat.
În contrast, organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate
infracţiunile săvîrşite de această organizaţie.

 alin.(4) art.151
Din punctul de vedere al laturii obiective, fapta infracţională de la alin.(4) art.151 CP RM
cuprinde vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (urmările prejudiciabile
primare), care, la rîndul său, a implicat producerea unor urmări prejudiciabile şi mai grave –
decesul victimei (urmările prejudiciabile secundare).
Decesul victimei trebuie să se găsească într-o legătură de cauzalitate directă cu vătămarea gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Mai mult, această legătură de cauzalitate trebuie să fie
cuprinsă de vinovăţia făptuitorului.
Dacă decesul victimei a fost determinat în mare parte de starea de sănătate a victimei, caz în
care este suficientă orice influenţare din afară pentru a fi posibil sfîrşitul letal, atunci cele
comise nu pot fi calificate potrivit alin.(4) art.151 CP RM.
În planul laturii subiective, fapta specificată la alin.(4) art.151 CP RM se caracterizează prin
intenţie faţă de urmările prejudiciabile primare şi prin imprudenţă faţă de urmările
prejudiciabile secundare.
Dacă decesul victimei s-a produs ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, cauzate însă din imprudenţă, cele comise alcătuiesc infracţiunea de lipsire de viaţă din
imprudenţă.
La săvîrşirea acţiunilor sau inacţiunilor violentale, în prezenţa intenţiei directe sau indirecte
privind lipsirea de viaţă, fapta în ansamblul ei, în cazul producerii decesului, va forma
componenţa de omor intenţionat.
Dacă asemenea acţiuni sau inacţiuni au condus la vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii, iar decesul victimei nu s-a produs din cauze independente de voinţa făptuitorului,
atunci cele comise vor forma tentativa de omor (în cazul intenţiei directe) sau vătămarea
intenţionată – gravă, medie sau uşoară – a integrităţii corporale sau a sănătăţii (în cazul intenţiei
indirecte).
La delimitarea infracţiunii de la alin.(4) art.151 CP RM de omorul intenţionat, trebuie luate în
calcul toate circumstanţele cazului (caracterul mijloacelor aplicate, localizarea plăgilor, numărul
loviturilor aplicate etc.); nu poate fi luată ca criteriu de delimitare durata perioadei de la
cauzarea plăgii pînă la momentul decesului victimei. Or, decesul care s-a produs imediat după
cauzarea plăgii, fără a fi luate în consideraţie celelalte circumstanţe, obiective şi subiective, nu
este o condiţie suficientă pentru a exclude orice incertitudine în ce priveşte prezenţa la făptuitor
a intenţiei de a lipsi de viaţă victima.