Cursul din 14/15 aprilie 2020

Răspunderea organizațiilor internaționale

Exemple de subiecte teoretice

Fundamentul răspunderii internaţionale pentru fapte ilicite în
cazul organizațiilor internaționale-subiect notat cu două puncte
Cauze ce exclud caracterul ilicit al faptului în cazul organizațiilor
internaționale-subiect notat cu două puncte
Formele de reparare a prejudiciului- subiect notat cu 1 punct

1.Proiectul de articole privind răspunderea organizațiilor internaționale

Răspunderea organizaţiilor internaţionale a fost adusă în discuţie în anul 1963

prin raportul întocmit de Mr. A.El-Erian, raport ce privea relaţiile dintre state şi
organizaţiile interguvernamentale. Acesta sublinia că rolul organizaţiilor este din ce
în ce mai mare, aspect ce ne determină să privim problema răspunderii organizaţiilor
internaţionale interguvernamentale cu mai multă atenţie. În acelaşi an grupurile de
lucru care studiau răspunderea statelor şi-au pus întrebarea dacă răspunderea
celorlalte subiecte de drept internaţional, cum ar fi organizaţiile internaţionale,
trebuie luată în calcul sau dacă trebuie lăsată deoparte. O parte din membrii
grupurilor de lucru au afirmat că subiectul în discuţie putea fi amânat. Creşterea
numărului organizaţiilor şi sporirea rolului acestora la nivel internaţional au readus
problema răspunderii în atenţia Comisiei de Drept Internaţional în anul 2000.
Adunarea Generală a ONU în paragraful 8 al Rezoluţiei 56/82 din 12 Decembrie
2001 a cerut Comisiei să înceapă analiza problemei răspunderii organizaţiei
internaţionale şi să întocmească un proiect.
În anul 2002 la cea de-a 54 sesiune, Comisia l-a numit pe Mr.Giorgio Gaja
raportor special şi totodată s-a stabilit şi grupul de lucru. În orice caz activitatea
depusă pentru reglementarea răspunderii statelor este luată ca punct de reper şi a fost
folosită pentru redactarea proiectului privind răspunderea organizaţiilor
internaţionale.
La sesiunea a 63-a a CDI, în 2011, Comisia a adoptat proiectul de articole
privind răspunderea organizațiilor internaționale și a propus Adunării Generale ONU
a unei convenții internaționale în materie.

2.Fundamentul răspunderii internaţionale pentru fapte ilicite este:

-faptul ilicit (al unei organizații internaționale), o acțiune sau omisiune care constituie
o încălcare a unei obligații internaționale
2.1.Condiții necesare pentru existența unui fapt ilicit:
a) o condiție de ordin subiectiv( o acțiune sau omisiune care, conform dreptului
internațional, este imputabilă organizației internaționale);
b)o condiție de ordin obiectiv(încălcarea unei obligații internaționale prin această
comportare imputabilă).
2.1.1. Imputabilitatea faptului ilicit
Organizația internațională răspunde la nivel internațional în următoarele cazuri:
a)pentru fapta unui organ sau al unui reprezentant al unei organizații internaționale,
oricare ar fi poziția sa în cadrul sau cu privire la acea organizație, stabilirea funcțiilor
organelor și reprezentanților săi se face prin regulile organizației;
b)pentru fapta unui organ al unui stat sau a unui organ sau reprezentant al unei
organizații, plasate la dispoziția sa, dacă organizația exercită un control efectiv asupra
acelei conduite;
c)pentru fapta unui organ sau a unui reprezentant al unei organizații internaționale
dacă organul sau reprezentantul acționează în capacitatea sa oficială și în îndeplinirea
funcțiilor organizației, chiar dacă își depășește autoritatea sau acționează contrar
instrucțiunilor date;
d)răspunde în situațiile în care-în cazurile de la lit. a) și c)-nu sunt îndeplinite
condițiile de imputabilitate, dar organizația confirmă și își asumă conduita în discuție
ca fiind a sa proprie;
e)răspunde dacă ajută sau asistă un stat sau o altă organizație internațională la
comiterea unui fapt internațional ilicit de către respectivul stat sau respectiva
organizație, dacă respectiva organizație acționează astfel cunoscând circumstanțele
faptului internațional ilicit, iar faptul ar avea caracter internațional ilicit dacă ar fi
comis de respectiva organizație;
f) răspunde dacă dirijează și controlează un stat sau o altă organizație în comiterea
unui fapt internațional ilicit de către acesta/ aceasta din urmă, dacă respectiva
organizație acționează astfel cunoscând circumstanțele faptului internațional ilicit, iar
faptul ar avea caracter internațional ilicit dacă ar fi comis de respectiva organizație;
g) răspunde dacă constrânge un stat sau o altă organizație internațională să comită un
fapt, dacă faptul ar fi , în lipsa coerciției, un fapt internațional ilicit al respectivului
stat sau al respectivei organizații internaționale, iar organizația internațională care
exercită constrângerea acționează astfel cunoscând circumstanțele faptului;
h)răspunde dacă nu respectă o obligație internațională prin adoptarea unei decizii care
obligă statele membre sau alte organizații internaționale să comită un fapt care, dacă
ar fi fost comis de respectiva organizație, ar fi reprezentat un fapt internațional ilicit;
i)răspunde dacă nu respectă o obligație internațională prin autorizarea dată statelor
membre ori altei organizații internaționale să comită un fapt care, dacă ar fi fost
comis de respectiva organizație, ar fi reprezentat un fapt internațional ilicit, iar
comiterea acestuia se datorează autorizării date:
j) o organizație membră a altei organizații internaționale, răspunde și în cazul unui
fapt al celei din urmă, săvârșit în condițiile art. 61 și 62 din Proiectul de articole care
se referă la statele ce sunt membre ale unei organizații internaționale(nerespectarea
obligațiilor internaționale ale unui stat membru al unei organizații internaționale,
respectiv răspunderea unui stat membru al unei organizații internaționale pentru
faptul ilicit al organizației internaționale);
2.1.2.Încălcarea unei obligații internaționale
a)există o încălcare a unei obligații internaționale atunci când fapta organizației nu
este în conformitate cu conduita care decurge pentru ea din obligația în cauză, oricare
ar fi originea sau caracterul acestei obligații;
b)se are în vedere orice obligație internațională care poate decurge pentru organizație
față de membrii săi din regulile organizației;
c) fapta organizației nu este considerată o încălcare a unei obligații internaționale,
decât dacă organizația era ținută de obligația în cauză la momentul comiterii faptei;
d)încălcarea unei obligații internaționale printr-un fapt al unei organizații
internaționale ce nu are caracter continuu are loc la momentul săvârșirii faptei, chiar
dacă efectele sale continuă;
e) încălcarea unei obligații internaționale printr-un fapt al unei organizații
internaționale ce are caracter continuu se întinde pe toată perioada în care faptul
continuă și rămâne ilicit prin raportare la obligația internațională;
f) încălcarea unei obligații internaționale care presupune că organizația internațională
trebuie să prevină un anumit eveniment are loc și se întinde pe toată perioada în care
evenimentul continuă și rămâne ilicit prin raportare la obligația în cauză;
g) încălcarea unei obligații internaționale printr-un fapt al unei organizații
internaționale printr-o serie de acțiuni sau omisiuni definite împreună ca ilicite are loc
atunci când se produce acțiunea sau omisiunea care, împreună cu celelalte acțiuni sau
omisiuni, este suficiență pentru constituirea faptului ilicit;
h)încălcarea se întinde pe toată perioada, începând cu prima acțiune sau omisiune din
această serie, și durează atâta timp cât aceste acțiuni sau omisiuni se repetă și rămân
ilicite prin raportare la obligația internațională;
h) statele și organizațiile internaționale trebuie să coopereze pentru a pune capăt prin
mijloace legale oricărei încălcări serioase a unei norme imperative a dreptului
internațional general; niciun stat sau organizație internațională nu trebuie să
recunoască drept legală o încălcare serioasă a unei norme imperative a dreptului
internațional general sau să sprijine ori să acorde asistență pentru menținerea unei
astfel de situații.

3.Cauze ce exclud caracterul ilicit al faptului

Proiectul privind răspunderea organizațiilor internaționale pentru fapte ilicite,
consacră şase circumstanţe: consimţământul, legitima apărare, contramăsurile, forţa
majoră , starea de primejdie şi starea de necesitate. Se statuează o regulă cu caracter
general care interzice posibilitatea invocării împrejurărilor enumerate în cazul în care
violarea se produce asupra normelor peremtorii ( jus cogens) de drept internaţional
general.
a) Consimțământul unui stat sau al unei organizații internaționale , trebuie să fie
valabil, iar faptul ilicit trebuie să rămână în limitele consimțământului exprimat;
b) Legitima apărare-caracterul ilicit al unui fapt al unei organizații internaționale
este înlăturat dacă faptul constituie o măsură legală de autoapărare, întreprinsă în
conformitate cu dreptul internațional;
c) Contramăsurile-scopul acestora este de a determina organizația internațională
responsabilă pentru faptul ilicit să se conformeze obligației încălcate, să înceteze
încălcarea, să nu o repete și să repare prejudiciul. Contramăsurile trebuie să fie
limitate la neîndeplinirea pentru o anumită perioadă a obligațiilor internaționale de
către statul sau organizația care întreprinde contramăsuri față de organizația
răspunzătoare. Contramăsurile trebuie luate așa încât să permită reluarea executarea
obligației încălcate. Contramăsurile trebuie luate așa încât să își limiteze efectele în
măsura posibilului asupra exercițiului funcțiilor organizației în cauză. Condițiile
pentru adoptarea contramăsurilor de către membrii unei organizații sunt: un stat sau o
organizație vătămată care este membră a organizației internaționale răspunzătoare
poate să nu ia contramăsuri, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile
prezentate, contramăsurile nu sunt neconforme cu regulile organizației și nu sunt
disponibile mijloace corespunzătoare pentru a determina altfel respectarea obligațiilor
organizației răspunzătoare în ce privește încetarea încălcării și repararea ei.
Contramăsurile pot să nu fie luate de un stat sau o organizație vătămată care este
membră a organizației internaționale răspunzătoare împotriva acesteia ca reacție la
încălcarea unei obligații internaționale în conformitate cu regulile organizației, cu
excepția cazului când contramăsurile sunt prevăzute de aceste reguli. Contramăsurile
nu pot afecta următoarele obligații: de abținere de la amenințarea cu folosirea forței
sau folosirea forței Conform Cartei ONU; de protejare a drepturilor omului; cu
caracter umanitar care interzic represaliile; alte obligații care decurg din normele
imperative ale dreptului internațional general. Contramăsurile trebuie să fie
proporționale cu prejudiciul suferit, cu luarea în considerare a gravității faptului
internațional ilicit și drepturile în discuție. Înainte de recurgerea la contramăsuri,
statul sau organizația vătămată trebuie: să ceară organizației răspunzătoare să îți
îndeplinească obligațiile de a se conforma obligației încălcate, de a înceta încălcarea
și de a nu o repeta, de a repara prejudiciul; să notifice organizația răspunzătoare cu
privire la intenția de a aplica contramăsuri și de a negocia cu aceasta. Contramăsurile
nu pot fi luate, iar dacă au fost luate trebuie suspendate, dacă faptul ilicit a încetat
sau dacă diferendul este în fața unei instanțe.
d) Forța majoră reprezintă intervenția unei forțe irezistibile sau a unui eveniment
neprevăzut, dincolo de controlul organizației, care face materialmente imposibilă
executarea obligației în circumstanțele date. Forța majoră nu exclude răspunderea
dacă situația de forță majoră se datorează conduitei organizației sau aceasta și-a
asumat riscul producerii situației respective.
e) Starea de primejdie-autorul faptului trebuie să nu fi avut altă modalitate
rezonabilă de a-și salva viața sau viețile altor persoane aflate în grija sa. Starea de
primejdie nu exclude răspunderea dacă ea se datorează conduitei organizației care o
invocă sau dacă faptul în cauză poate crea un pericol comparabil sau mai mare.
f) Starea de necesitate- necesitatea nu poate fi invocată de către o organizație
internațională ca temei pentru a justifica caracterul ilicit a unui fapt în raport cu o
obligație internațională a acelei organizații cu excepția cazului în care: faptul este
singura metodă pentru ca organizația să poată proteja împotriva unui pericol iminent
și grav un interes esențial al statelor sale membre sau al comunității internaționale, în
general; în măsura în care organizația are competențe, în conformitate cu dreptul
internațional, să protejeze interesul respectiv; faptul nu afectează în mod grav un
interes esențial al statului sau statelor față de care obligația internațională subzistă sau
al comunității internaționale în ansamblul său.Nu se poate invoca starea de necesitate,
dacă obligația internațională respectivă exclude această posibilitate sau organizația a
contribuit la determinarea stării de necesitate.

4. Formele de reparare a prejudiciului

Proiectul de articole privind răspunderea organizațiilor internaționale, prevede
următoarele modalități de reparare a prejudiciului: restitutio in integrum,
compensarea sau satisfacția. Restitutio in integrum are loc dacă nu este
materialmente imposibilă și nu implică o sarcină disproporționată față de
compensare. Compensarea este o obligație pentru organizația internațională și constă
în acoperirea unei pagube care poate fi evaluată financiar, inclusiv pierderea
profitului, dacă acesta este stabilit. Satisfacția poate consta în recunoașterea
încălcării, scuze formale sau altă modalitate corespunzătoare, Satisfacția trebuie să fie
proporțională cu paguba și nu trebuie să ia forma umilirii organizației internaționale
implicate. Dobânda asupra oricărei sume datorate pentru repararea prejudiciului
trebuie să fie calculată de la data la care suma datorată ar fi trebuit să fie plătită până
la data la care obligația de plată este îndeplinită.

5. Invocarea răspunderii organizațiilor internaționale

a)statul sau organizația vătămată au dreptul să invoce răspunderea unei obligații
internaționale dacă obligația este datorată statului sau primei organizații în mod
individual, unui grup de state sau organizații internaționale incluzând statul sau prima
organizație sau comunitatea internațională ca întreg, iar încălcarea organizației
internaționale afectează în mod special statul sau organizația în cauză sau este de așa
natură încât schimbă radical poziția tuturor celorlalte state și organizații
internaționale față de care obligația internațională este datorată în ceea ce privește
executarea acelei obligații.
b)statul sau organizația vătămate trebuie să notifice organizația răspunzătoare sa-i
solicite încetarea faptului și repararea prejudiciului.
c)în cazul formulării solicitării trebuie respectate regulile privind naționalitatea
solicitării.
d) răspunderea nu poate fi invocată, dacă statul sau organizația internațională
vătămate au renunțat în mod valabil la solicitare.
e) poate exista o pluralitate de subiecte de drept internațional vătămate, dar și o
pluralitate de subiecte de drept internațional răspunzătoare.
 6. Răspunderea unui stat în conexiune cu conduita unei organizații
internaționale
a)un stat care ajută sau asistă o organizație la comiterea unui fapt ilicit răspunde
internațional.
b)un stat care exercită controlul asupra unei organizații în comiterea unui fapt
internațional ilicit răspunde internațional.
c) un stat care constrânge o organizație în comiterea unui fapt internațional ilicit
răspunde internațional.
d)un stat membru al unei organizații răspunde dacă, prin faptul că profită că
organizația are competență în privința obiectului obligației statului, ocolește obligația,
provocând comiterea de către organizație a unui fapt care, dacă ar fi comis de stat, ar
reprezenta o încălcare a acestei obligații.
e)statul membru al unei organizații răspunde pentru faptul internațional ilicit al
acesteia dacă a acceptat răspunderea pentru acel fapt față de partea vătămată sau a
lăsat partea vătămată să se bazeze pe răspunderea sa.

Bibliografie:

Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept internaţional public, Sinteze, EDIŢIA 9, Editura C.H.BECK, Bucureşti, 2018