Reglementări europene și naționale în materia terorismului. Cadrul legislativ.

Infracțiunile de terorism și infracțiunile în legătură cu actele de terorism.

I. Aspecte introductive

Combaterea terorismului a devenit o preocupare importantă pentru statele lumii mai ales
din a doua jumătate a secolului XX. În timp ce la nivel politic a început să se discute
despre luarea de măsuri pentru a împiedica proliferarea actelor de terorism, juriștii și-au
pus problema definirii acestor acte.

Astfel, profesorul francez Gerard Cornu definea, în anul 2000, în lucrarea Vocabulaire
Juridique, actele de terorism ca fiind acțiuni criminale destinate a insufla groază în rândul
populației civile, prin caracterul lor premeditat ucigător.

Tot în anul 2000 era adoptat în Marea Britanie Terrorism Act, care se referea la acte sau
amenințări cu acte implicând serioase violențe asupra unei persoane, serioase prejudicii
aduse unei proprietăți, punerea în pericol a unei persoane, un risc pentru sănătatea
publică, toate acestea fiind comise în scopul de a influența guvernarea sau de a intimida
publicul, în vederea promovării unei cauze politice sau ideologice.

Dincolo de ocean, art. 2556 din Titlul 22 al Codului penal american definea terorismul ca
reprezentând o violență premeditată, motivată politic, îndreptată împotriva unor ținte
necombatante, comisă de grupuri aparținând unor națiuni sai de agenți clandestini ai unui
stat, de regulă menită să infșuențeze publicul.

A. Reglementări internaționale

Primul instrument juridic internațional în domeniu este Convenția privind prevenirea și

reprimarea terorismului, adoptată în 1937 de Liga Națiunilor, care definea în cuprinsul art.
2 actele de terorism ca fiind faptele criminale îndreptate împotriva unui stat și ale căror
scopuri sunt de a provoca teroare în rândul unor persoane, grupuri de persoane sau
opiniei publice.

Organizația Națiunilor Unite a continuat preocupările Ligii Națiunilor și le-a dezvoltat,

inclusiv prin înțelegerea pericolului reprezentat nu doar de actele teroriste în sine, ci și de
sprijinirea organizării acestora din punct de vedere financiar; în consecință, în 1999 a fost
adoptată la New York Convenția internațională privind reprimarea finanțării terorismului,
ratificată de România prin Legea nr. 623/2002.

În cuprinsul art. 2 al Convenției se arăta că va comite o infracţiune de finanțare a

terorismului orice persoană care, prin orice mijloc, direct sau indirect, în mod ilicit şi
deliberat, furnizează sau strânge fonduri cu intenţia de a le utiliza sau ştiind că acestea
vor fi utilizate, în întregime sau în parte, în vederea comiterii:

a) unei fapte care constituie infracţiune potrivit unuia din tratatele încheiate anterior în
materie de terorism și care erau indicate într-o anexă;

b) oricărei alte fapte de natură să determine moartea sau vătămarea corporală gravă a
unui civil sau a oricărei alte persoane care nu participă direct la ostilităţi într-o situaţie de
conflict armat, când, prin natura sau contextul său, această faptă are ca scop intimidarea
populaţiei sau constrângerea unui guvern ori a unei organizaţii internaţionale să
îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui act oarecare.

Erau definitte, în cuprinsul art. 1 din Convenție, și o serie de noțiuni importante pentru
ideea de finanțare.

Astfel, se arăta că prin fonduri se înţelege bunuri de orice natură, corporale sau
necorporale, mobile ori imobile, dobândite prin orice mijloc şi documente sau instrumente
juridice în orice formă, incluzându-se forma electronică ori numerică, care atestă un drept
de proprietate sau un interes asupra acestor bunuri şi, mai ales, credite bancare, cecuri
de călătorie, cecuri bancare, mandate, acţiuni, titluri, obligaţiuni, drepturile speciale de
tragere şi scrisori de credit, fără ca această enumerare să fie limitativă.
Prin stabiliment guvernamental sau public se înţelegea orice stabiliment sau orice mijloc
de transport, cu caracter permanent sau temporar, care este utilizat ori ocupat de
reprezentanţi ai unui stat, membri ai Guvernului, Parlamentului sau magistraturii, de
agenţi sau de personalul unui stat ori ai oricărei alte autorităţi sau entităţi publice ori de
agenţi sau de personalul unei organizaţii interguvernamentale, în cadrul funcţiilor lor
oficiale.

Prin termenul de produse erau indicate orice fonduri rezultate, direct sau indirect, din
comiterea unei infracţiuni de terorism, sau obţinute, direct ori indirect, prin comiterea unei
astfel de infracţiuni.

Convenția stabilea că pentru ca fapta să fie infracțiune nu era necesar ca fondurile să fie
efectuv utilizate pentru comiterea infracțiunilor de terorism.

Se prevedea, totodată, incriminarea tentativei, precum și a oricăror forme de participație.

Convenția cerea statelor să se asigure că faptele la care se referă sunt incriminate pe

teritoriul său, că sunt sancționate corespunzător gravității și că sunt competente să
instrumenteze cauzele având ca obiect astfel de infracțiuni, atunci când:

a) infracţiunea a fost comisă pe teritoriul său;

b) infracţiunea a fost comisă la bordul unei nave aflate sub pavilionul său sau al unei
aeronave înmatriculate conform legislaţiei sale în momentul producerii faptelor;

c) infracţiunea a fost comisă de unul dintre naţionalii săi.

Convenția are și meritul de a include o prevedere în sensul că o persoană nu poate să

fie exonerată de răspunderea pentru actele incriminate pe motive ce țin de convingerile
sale politice, religioase, ideologice. Prevederea este importantă, pentru că multă vreme
infracțiunile de terorism au fost considerate, cel puțin de către unele state și în anumite
situații (când obiectivele teroriștilor rezonau cu ideologia stetelor respective), ca infracțiuni
politice, nu de drept comun, cu toate consecințele juridice ale unui astfel de demers.

În cuprinsul legii de ratificare de către România a Convenției s-a făcut trimitere la

incriminarea și regulile de competență de drept comun din legislația națională.
În anul 2004 Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluția nr. 1566/2004 în
cuprinsul căreia se referea la terorism ca reprezentând un fenomen care subminează
grav drepturile omului, stabilitatea și prosperitatea globală, amenințând dezvoltarea
social și economică a statelor.

B. Reglementări adoptate sun egida Consiliului Europei

În 1970 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Rezoluția nr. 450 privind
pirateria aeriană.

Doi ani mai târziu a fost adoptată Recomandarea nr. 648/1972 referitoare la terorismul
internațional, în cuprinsul căreia se vorbea despre necesitatea creării unui front comun
european contra terorismului și a includerii problemei pe agenda permanentă a
Comitetului de Miniștri.

În 1973 a fost adoptată de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

Recomandarea nr. 703 cu privire la terismul internațional. Documentul recomanda
Comitetului de Miniștri să ceară guvernelor statelor membre să ratifice instrumentele
adoptate de ONU și să nu mai acorde teroriștilor azil politic ori posibilitatea să își
stabilească reședința în aceste state.

În 1977 a fost semnată la Strasbourg, iar în 1978 a intrat în vigoare Convenția europeană
pentru reprimarea terorismului, încă din Preambulul acesteia rezultând preocuparea
statelor membre pentru a facilita extrădarea teroriștilor.

În 1997 a fost înființat, la nivelul Consiliului Europei, Comitetul de experți pentru evaluarea
spălării banilor și finanțării terorismului.

În fine, în anul 2005 a fost semnată la Varșovia Convenția Consiliului Europei privind
prevenirea terorismului, ratificată de România prin Legea nr. 411/2006 și care obliga
statele membre să incrimineze o serie de acte legate de terorism.

Convenția are meritul de a fi inclus prevederi cu privire la provocarea publică de a comite

o infracțiune de terorism, recrutarea și pregătirea pentru terorism, anticipând, din acest
punct de vedere, reglementarea actuală existentă al nivelul Uniunii Europene.
Convenția se referă și la infracțiuni conexe celor de terorism, la protecția și despăgubirea
victimelor terorismului, precum și, pe larg, la cooperarea statelor semnatare pentru
cercetarea și judecarea infracțiunilor de terorism.

Art. 20 pct. (1) din Convenție cuprinde o reglementare importantă sub acest aspect, în
sensul că niciuna dintre infracţiunile prevăzute de Convenție nu va fi considerată, în
scopul extrădării sau asistenţei judiciare reciproce, drept infracţiune politică ori drept
infracţiune conexă cu o infracţiune politică sau drept o infracţiune inspirată de raţiuni
politice. Ca urmare, o cerere de extrădare sau de asistenţă judiciară reciprocă care are
ca obiect o asemenea infracţiune nu poate fi refuzată numai pe motiv că are ca obiect o
infracţiune politică ori o infracţiune conexă cu o infracţiune politică sau o infracţiune
inspirată de raţiuni politice.

Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea

produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005 nu
este, astfel cum o arată și denumirea, în principal un instrument internațional vizând
combaterea terorismului, ci referitor la produsul infracțiunii, dar are meritul de a introduce
reglementări și în materie de terorism, cu referire la finanțarea acestuia.

Astfel, art. 2 din Convenție, fiecare parte trebuie să adopte dispoziții legislative care să
permită aplicarea, în caz de finanțare a terorismului, a unor măsuri naționale, a unor
măsuri privind cooperarea internațională, precum și a unor măsuri de cooperare între
unitățile financiare din statele semnatare.

În ceea ce privește măsurile la nivel național, fiecare stat era chemat să adopte legislația
necesară pentru a putea realiza confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni, pentru a
crea o unitate de informații financiare cu acces la date financiare, administrative și
provenite din anchetele penale, astfel încât să își poată desfășura eficient activitatea.

Astfel cum observa și profesorul Pradel, o serie din prevederile Convenției au la bază
recomandările GAFI în materia cunoașterii clientelei.

În ceea ce privește măsurile de cooperare internațională, Convenția atrage atenția asupra

faptului că părțile nu pot refuza cooperarea opunând altor state secretul bancar.
Este adevărat că este permis statelor să confiște bunurile potrivit legii interne, dar regula
este temperată, cum observa același profesor, de faptul că ele sunt obligate să aibă în
vedere, cu prioritate, restituirea bunurilor în statul solicitant.

Convenția a fost ratificată de România prin Legea nr. 460/2006.

În cuprinsul legii de ratificare s-a făcut precizarea, chiar cu referire la acest ultim aspect,
că o cerere de cooperare în materie se va executa doar cu respectarea principiilor
constituţionale şi a principiilor fundamentale ale sistemului juridic român.

România a indicat ca autorități centrale în domeniul cooperării în materia confiscării

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru urmărirea penală și
Ministerul Justiției pentru judecată și executarea pedepselor și a indicat drept unitate de
informatii financiare Oficiul Național pentru Combaterea Spălării Banilor.

Fiecare stat a putut, la momentul semnării sau odată cu depunerea documentelor de

ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, prin declaraţie adresată secretarului
general al Consiliului Europei, să declare că, fără consimţământul său prealabil,
informaţiile şi probele furnizate de statul respectiv conform prevederilor prezentului capitol
nu pot fi utilizate sau transmise de către autorităţile părţii solicitante în alte anchete sau
proceduri decât cele specificate în cerere. România a uzat de acest drept.

C. Norme adoptate în cadrul Uniunii Europene

Uniunea Europeană a luat numeroase măsuri specifice de combatere a terorismului şi a

criminalităţii organizate, ca de exemplu:

• Decizia Consiliului din 3 decembrie 1998 privind obligaţia Europol de a soluţiona

infracţiunile săvârşite sau care pot fi săvârşite în cadrul activităţilor teroriste care
pun în pericol viaţa, integritatea fizică, libertatea persoanelor, precum şi bunurile;

• Acţiunea Comună 96/610/JAI a Consiliului din 15 octombrie 1996 privind crearea

şi menţinerea unui registru al competenţelor, cunoştinţelor şi expertizelor
specializate în domeniul luptei împotriva terorismului, destinat să faciliteze
cooperarea antiteroristă între statele membre ale Uniunii Europene;
 • Acţiunea Comună 98/428/JAI a Consiliului din 29 iunie 1998 de creare a unei
Reţele Judiciare Europene, având competenţe în domeniul infracţiunilor teroriste
(în special articolul 2):

• Acţiunea Comună 98/733/JAI a Consiliului din 21 decembrie 1998 privind

incriminarea participării la o organizaţie criminală în statele membre ale Uniunii
Europene;

• Recomandarea Consiliului din 9 decembrie 1999 privind cooperarea în domeniul

combaterii finanţării terorismului.

Patru sunt însă instrumentele de cooperare mai recente și la care ne vom referi mai
detaliat în partea a doua a cursului nostru, și anume:

• Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului privind lupta împotriva terorismului;

• Decizia 2005/671/JAI a Consiliului privind schimbul de informații și cooperarea

referitoare la infracțiunile de terorism;

• Decizia-cadru 2008/919/JAI a Consiliului de modificare a Decizie-cadru

2002/475/JAI;

• Directiva (UE) 2017/541 privind combaterea terorismului şi de înlocuire a Deciziei-

cadru 2002/475/JAI a Consiliului şi de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a
Consiliului.

Reputatul specialist în domeniu Daniel Flore arăta, în lucrarea sa ”Drept penal european”,
că Uniunea europeană a fost prima care a abordat terorismul făcând referire la ceea ce
ne permite să definim luarea de ostateci sau deturnarea unui avion ca fiind un act terorist.

D. Legislația națională

Primele acte normative adoptate la noi, în contextul atentatelor de la 11 septembrie 2001

din Statele Unite ale Americii, au fost OUG nr. 141/2001, pentru sancționarea unor fapte
de terorism și a unor fapte de încălcare a ordinii publice, aprobată prin Legea nr.
472/2002, precum și OUG nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării
sistemului financiar-bancar în scopul finanțării actelor de terorism.
Prin acestea se urmărea armonizarea legislației naționale cu normele europene.

Ulterior a fost adoptată Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului,
care, în forma modificată prin Legea nr. 348/2004, L egea nr. 255/2013, Legea
nr. 187/2012, OUG nr. 78/2016, Legea nr. 49/2018 și Legea nr. 58/2019, este în vigoare
și în prezent.

În domeniul infra-legal au fost adoptate:

• HG nr. 30/2008 privind strategia națională de apărare a țării, care face referire și
la combatarea terorismului ca fiind un obiectiv strategic pentru apărarea țării;
• HG nr. 27/2013 privind strategia de securitate cibernetică a României, care se
referă și la combatarea terorismului cibernetic.

În ceea ce privește reglementarea națională actuală, art. 1 din Legea nr. 535/2004 se
referă la terorism ca fiind reprezentat de acele acţiuni, inacţiuni, precum şi ameninţări cu
privire la acestea, care prezintă pericol public, afectează viaţa, integritatea corporală sau
sănătatea oamenilor, factorii materiali, relaţiile internaţionale ale statelor, securitatea
naţională sau internaţională, sunt motivate politic, religios sau ideologic şi sunt săvârşite
în unul din următoarele scopuri:

a) intimidarea populaţiei sau a unui segment al acesteia, prin producerea unui puternic
impact psihologic;

b) constrângerea nelegitimă a unei autorităţi publice ori organizaţii internaţionale să

îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act;

c) destabilizarea gravă sau distrugerea structurilor politice fundamentale, constituţionale,

economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale.

Scopurile respective sunt esențiale pentru reglementare, pentru că textele de incriminare

la care vom face referire mai jos, fac, în multe cazuri, trimitere tocmai la aceste scopuri.
Potrivit legii, actele de terorism sunt de natură transnaţională, dacă:

a) sunt săvârşite pe teritoriul a cel puţin două state;

b) sunt săvârşite pe teritoriul unui stat, dar o parte a planificării, pregătirii, conducerii sau
a controlului acestora are loc pe teritoriul altui stat;

c) sunt săvârşite pe teritoriul unui stat, dar implică o entitate teroristă care desfăşoară
activităţi pe teritoriul altui stat;

d) sunt săvârşite pe teritoriul unui stat, dar au efecte substanţiale pe teritoriul altui stat.

În ceea ce privește incriminarea propriu-zisă a unor fapte ca infracțiuni, aceasta se

realizează în cuprinsul art. 32 38 din lege.

Constituie acte de terorism şi se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracţiunea săvârşită, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate, fără a se putea
depăşi maximul general de pedeapsă, şi cu interzicerea unor drepturi, săvârşirea, în
oricare din scopurile arătate mai sus, a uneia dintre următoarele fapte:

a) acţiunile şi inacţiunile îndreptate împotriva vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii

persoanelor ori având drept consecinţă moartea, lezarea integrităţii corporale ori
afectarea sănătăţii fizice sau psihice a persoanei;

b) lipsirea de libertate în mod ilegal;

c) distrugerea şi distrugerea calificată;

d) comunicarea de informaţii false, care pune în pericol siguranţa zborului sau navigaţiei
unei nave ori aeronave;

e) săvârşirea, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme sau al unei substanţe, a unui act
de violenţă împotriva unei persoane aflate într-un aeroport civil, dacă fapta a pus în pericol
siguranţa şi securitatea în acest aeroport, precum şi săvârşirea oricărui act de violenţă
fizică ori psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor sau în
pregătire de zbor ori asupra personalului navigant al acesteia;

f) distrugerea sau deteriorarea gravă, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme ori al unei
substanţe, a instalaţiilor unui aeroport civil sau a unei aeronave în serviciu ori care nu
este în serviciu, dar se află pe un aeroport sau cauzarea de deteriorări care fac aeronava
indisponibilă de zbor ori care sunt de natură să îi pună în pericol siguranţa în zbor, precum
şi întreruperea serviciilor de aeroport, dacă fapta compromite sau este de natură a
compromite siguranţa şi securitatea în acel aeroport;

g) distrugerea sau deteriorarea instalaţiilor ori a serviciilor de navigaţie aeriană sau

perturbarea funcţionării acestora, dacă fapta a pus în pericol siguranţa zborului;

h) plasarea pe o aeronavă civilă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv sau a unei substanţe
capabil/capabile să distrugă acea aeronavă ori să îi producă deteriorări care o fac inaptă
de zbor sau care sunt de natură să pericliteze siguranţa acesteia în zbor;

i) preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace, precum şi exercitarea fără
drept a controlului asupra acesteia;

j) luarea în stăpânire a unei nave ori a unei platforme fixe sau exercitarea controlului
asupra acesteia, prin violenţă ori ameninţare;

k) comiterea de violenţe asupra unei persoane aflate la bordul unei nave ori al unei
platforme fixe, dacă acest act este de natură să pericliteze siguranţa navei ori a platformei
fixe;

l) distrugerea unei platforme fixe ori a unei nave sau cauzarea de daune platformei fixe
ori încărcăturii unei nave, de natură să pericliteze siguranţa platformei sau a navigaţiei
navei;

m) plasarea pe o navă sau pe o platformă fixă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv ori a
unei substanţe apt/apte să le distrugă sau care să cauzeze platformei, navei ori
încărcăturii sale daune ce compromit sau sunt de natură să pericliteze siguranţa
platformei ori a navigaţiei navei;

n) distrugerea sau avarierea în mod grav a platformei fixe ori a instalaţiilor sau serviciilor
de navigaţie ori producerea de grave perturbaţii în funcţionare, dacă unul dintre aceste
acte este de natură să pericliteze siguranţa platformei fixe sau a navigaţiei unei nave;
o) nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a regimului materialelor nucleare şi al
altor materii radioactive, nerespectarea regimului materiilor explozive, nerespectarea
regimului precursorilor de explozivi restricţionaţi, precum şi uzul de armă fără drept;

p) atentatul care pune în pericol securitatea naţională, atentatul contra unei colectivităţi
şi actele de diversiune;

q) infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice;

Totodată, constituie act de terorism şi se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi

interzicerea unor drepturi săvârşirea, în oricare din scopurile la care ne-am referit anterior,
a uneia dintre următoarele fapte:

a) producerea, dobândirea, deţinerea, transportul, furnizarea, utilizarea sau transferarea

către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive
explozive de orice fel, precum şi cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea
arme, inclusiv a celor radiologice sau nucleare;

b) introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în subsol ori în apă de produse,

substanţe, materiale de orice fel, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol
viaţa, sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori provocarea de
incendii, inundaţii sau explozii care au drept efect punerea în pericol a vieţilor umane;

c) perturbarea ori întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau orice altă resursă
naturală fundamentală, care poate avea ca efect punerea în pericol a vieţilor umane;

d) distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unei instalaţii

nucleare ori radiologice ce conţine materiale radioactive, aparţinând făptuitorului sau
altuia, ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau securitate nucleară a unei astfel
de instalaţii nucleare sau radiologice;.

e) orice alte acţiuni şi inacţiuni, indiferent de modalitatea de săvârşire, prin care se

realizează ori se urmăreşte distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de
neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, capturarea ori preluarea fără drept a controlului
asupra unui bun, structură, infrastructură, sistem, reţea, instalaţie, resursă, serviciu,
capacitate sau loc, public sau privat, dacă fapta este de natură să pună în pericol sau să
asigure făptuitorului posibilitatea punerii în pericol a vieţii, integrităţii corporale sau
sănătăţii persoanelor ori dacă s-au produs consecinţe deosebit de grave.

Mai mult decât atât, și ameninţarea, în scopurile menționate, cu săvârşirea unei fapte din
cele descrise mai sus constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7
ani, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru
infracţiunea care a format obiectul ameninţării..

Dacă faptale respective sunt comise de o persoană din conducerea unei entităţi
teroriste, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani.

Constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 5 la 15 ani capturarea sau

preluarea fără drept a unui vehicul, dacă fapta a fost săvârşită în oricare din scopurile
teroriste.

În cuprinsul art. 33 din lege sunt incriminate ca infracțiuni alte fapte, conexe actelor de
terorism, cum sunt:

a) procurarea, deţinerea, confecţionarea, fabricarea, transportul sau furnizarea de

produse ori tehnologii cu dublă utilizare sau de produse militare ori de materii explozive
sau inflamabile, în scopul producerii de mijloace distructive, dispozitive explozive de orice
fel, precum şi a substanţelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare, de natură să
pună în pericol viaţa, sănătatea oamenilor, animalelor sau mediul;

b) oferirea de instrucţiuni cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc

sau orice alte arme, substanţe nocive sau periculoase, ori cu privire la tehnici sau metode
specifice de săvârşire sau sprijinire a săvârşirii unui act de terorism, ştiind că respectivele
competenţe oferite sunt sau pot fi utilizate în acest scop;

c) primirea sau însuşirea de instrucţiuni prin autodocumentare cu privire la fabricarea sau

folosirea de explozivi, arme de foc sau orice alte arme, substanţe nocive sau periculoase,
ori cu privire la tehnici sau metode specifice de săvârşire sau sprijinirea săvârşirii unui act
de terorism;

d) furtul calificat săvârşit în vederea comiterii infracţiunilor de terorism;

e) înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor
vizate a unei persoane despre care se cunoaşte că a participat sau a comis ori urmează
să participe sau să comită o infracţiune de terorism;

f) culegerea sau deţinerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziţie de date şi

informaţii despre obiective vizate de o entitate teroristă;

g) falsificarea de înscrisuri oficiale sau utilizarea acestora în scopul înlesnirii săvârşirii

unui act de terorism;

h) şantajul săvârşit în scopul comiterii unui act de terorism.

Introducerea acestor norme de incriminare a fost urmarea transpunerii deciziei-cadru

2002/475/JAI.

Ulterior, în condițiile creșterii preocupării statelor membre ale UE cu privire la propaganda

publică pentru terorism, la recrutarea și pregătirea teroriștilor, în lege au fost introduse
noi incriminări (art. 33/1 – art. 35/1).

Astfel, fapta de a solicita uneia sau mai multor persoane, direct sau indirect, prin orice
mijloace, să săvârşească sau să sprijine săvârşirea unui act de terorism constituie
infracţiune şi se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce a
făcut obiectul solicitării.

Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească
infracţiuni prevăzute de prezenta lege se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
ori cu amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la
săvârşirea căreia s-a instigat.

Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s-a instigat,
pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

Promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu
intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism, indiferent dacă mesajul susţine
sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârşite sau nu respectivele infracţiuni,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii de acte
de terorism ori aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri se
pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, fără a se putea
depăşi maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul
asocierii.

Fapta de a conduce o entitate teroristă se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi

interzicerea unor drepturi.

Deplasarea unei persoane de pe teritoriul statului al cărui cetăţean este sau de pe

teritoriul căruia îşi are domiciliul sau reşedinţa spre sau pe teritoriul unui alt stat decât cel
al cărui cetăţean sau rezident este, în scopul comiterii, planificării ori pregătirii actelor de
terorism sau participării la acestea ori pentru oferirea sau primirea de instruire sau
pregătire pentru comiterea unui act de terorism ori pentru susţinerea, în orice mod, a unei
entităţi teroriste, constituie deplasare în scopuri teroriste şi se pedepseşte cu închisoare
de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Orice act de organizare sau de facilitare prin care se oferă asistenţă oricărei persoane
pentru a se deplasa în străinătate în scopuri teroriste, ştiind că asistenţa astfel oferită este
în acest scop, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Este, pe de altă parte, incriminată și finanțarea terorismului.

II. Evoluția și conținutul normelor Uniunii Europene în materia terorismului

1. Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului privind lupta împotriva terorismului a

fost adoptată în urma evenimentelor din 11 septembrie 2001 de la New York, în baza art.
29 TUE, care se referea la adoptarea unor măsuri de apropiere a normelor de drept penal
ala statelor membre, pentru a facilita cooperarea judiciară; adoptarea s-a făcut cu referire
la art. 31 par. 1 pct. e și art. 34 par. 2 pct. b din TUE, în forma în vigoare anterior Tratatului
de la Lisabona.
Aceste instrumente de armonizare a legislației din statele membre ale Uniunii au avut un
impact major asupra normelor naționale, inclusiv în cazul României.
În momentul în care a fost adoptată, decizia-cadru existau deja 12 convenții adoptate în
cadrul ONU legate de terorism, dar evenimentele de la New York au generat un raspuns
fără precedent în plan mondial, adoptarea deciziei-cadru fiind favorizată de acest context
politic.
Decizia-cadru definea infracțiunile de terorism ca fiind actele intenţionate constând în:
(a) atingerile aduse vieţii unei persoane care pot cauza moartea;

(b) atingerile grave ale integrităţii fizice a unei persoane;

(c) răpirea sau luarea de ostatici;

(d) faptul de a cauza distrugeri masive unei instalaţii guvernamentale sau publice, unui
sistem de transport, unei infrastructuri, inclusiv unui sistem informatic, unei platforme fixe
situate pe platoul continental, unui loc public sau unei proprietăţi private, susceptibile să
pună în pericol vieţi umane sau să producă pierderi economice considerabile;

(e) capturarea de aeronave şi de nave sau de alte mijloace de transport colective de

pasageri sau de mărfuri;

(f) fabricarea, posesia, achiziţionarea, transportul, furnizarea sau utilizarea de arme de

foc, de explozibili, de arme nucleare, biologice şi chimice, precum şi, în ceea ce priveşte
armele biologice şi chimice, cercetarea şi dezvoltarea;

(g) eliberarea de substanţe periculoase sau provocarea de incendii, inundaţii sau explozii,
care ar avea drept efect punerea în pericol a vieţilor umane;

(h) perturbarea sau întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau orice altă resursă
naturală fundamentală, care ar avea drept efect punerea în pericol a vieţilor umane;

(i) ameninţarea de a înfăptui unul dintre comportamentele enumerate la literele (a)-(h),

astfel cum sunt definite ca infracţiuni în dreptul naţional, care, prin natura sau contextul
lor, pot aduce atingere gravă unei ţări sau unei organizaţii internaţionale, atunci când sunt
săvârşite cu scopul alternativ de a:

- intimida grav o populaţie,

- constrânge nelegitim puterile publice sau o organizaţie internaţională să îndeplinească
sau să se abţină de la a îndeplini un act oarecare,

- destabiliza grav sau de a distruge structurile politice fundamentale, constituţionale,

economice sau sociale ale unei ţări sau organizaţii internaţionale.

Decizia-cadru definea și infracțiunile legate de un grup terorist, oferind, totodată, o

definiție a noțiunii de grup terorist.

Astfel, prin "grup terorist" se înţelege asocierea structurată, a mai mult de două persoane,
stabilită în timp şi care acţionează concertat în vederea săvârşirii de infracţiuni teroriste.
Termenul "asociere structurată" desemnează o asociaţie care nu s-a constituit la
întâmplare pentru a săvârşi imediat o infracţiune şi care nu are în mod necesar roluri
formal definite pentru membrii săi, continuitate în compoziţie sau structură elaborată.

Fiecare stat membru trebuia să ia măsurile necesare pentru a asigura pedepsirea

următoarelor acte intenţionate:

(a) conducerea unui grup terorist;

(b) participarea la activităţile unui grup terorist, inclusiv prin furnizarea de informaţii sau
de mijloace materiale sau prin orice formă de finanţare a activităţilor sale, având
cunoştinţă că această participare va contribui la activităţile criminale ale grupului terorist.

Trebuiau considerate infracţiuni legate de activităţile teroriste, următoarele

comportamente:

(a) furt agravat;

(b) şantaj;

(c) producerea de documente administrative false.

Instigarea, complicitatea și tentativa la aceste fapte trebuia să constituie infracțiuni.

Decizia-cadru se referea și la răspunderea persoanelor juridice, acolo unde legea

națională o permitea, precum și la proecția victimelor unor astfel de infracțiuni. Protecția
victimelor are, dealtfel, o dubă aplicare: pe de o parte victimele nu trebuie să depună
plângere sau să dea o declarație pentru a face posibilă începerea cercetărilor, iar pe de
altă parte statul trebuie să acorde ajutor familiilor victimelor terorismului.

Un aspect important, subliniat și de profesorul Pradel, se referă la faptul că, potrivit

deciziei-cadru, lupta împotriva terorismului nu trebuie să afecteze respectarea drepturilor
omului.

Același profesor arăta și faptul că decizia-cadru subliniază cu claritate un alt aspect

important: acela că scopul lor face din anumite conduite infracționale, care altfel constituie
infracțiuni de drept comun, acte teroriste.

2. Ulterior adoptării deciziei-cadru din 2002 au avut loc atentatele de ma Madrid (11 martie
2004) și Londra (7 iulie 2005), a devenit tot mai clar pericolul reprezentat de Al Quaida și
de celulele locale tot mai autonome, mobilizate de la distanță, mai ales prin intermediul
internetului.

Reacția la nivel mondial și european a fost imediată, Consiliul de Securitate al ONU

adoptând Rezoluția 1624/2005 prin care avertiza asupra pericolului incitării la acte
teroriste, iar Consiliul Europei a adoptat Convenția de la Varșovia, în care se făcea
referire la infracțiunile de provocare publică la comiterea de infracțiuni de terorism și de
recrutare și antrenament terorist.

În plan juridic, reacția Uniunii Europene s-a concretizat prin adoptarea Deciziei
2005/671/JAI a Consiliului privind schimbul de informații și cooperarea referitoare
la infracțiunile de terorism și a Deciziei-cadru 2008/919/JAI a Consiliului de
modificare a Decizie-cadru 2002/475/JAI.

Decizia-cadru privind schimbul de informații prevedea că fiecare stat membru

desemnează un serviciu specializat din cadrul forțelor sale de poliție sau din cadrul altor
autorități de aplicare a legii, care, în conformitate cu legislația internă, vor avea acces la
și vor colecta toate informațiile relevante care privesc și rezultă în urma cercetărilor
penale desfășurate de autoritățile sale de aplicare a legii în cazul infracțiunilor de terorism
și le va trimite la Europol.

Totodată, statele urmau să desemneze una sau, acolo unde sistemul său juridic permite,
mai multe autorități, care să acționeze drept corespondenți naționali ai Eurojust în
probleme care privesc terorismul, sau o autoritate judiciară sau altă autoritate competentă
care, în conformitate cu legislația internă, are acces la și colectează toate informațiile
relevante care privesc urmărirea penală și condamnarea pentru infracțiuni de terorism și
le trimite la Eurojust.

Trebuiau, de asemenea, luate toate măsurile necesare pentru a asigura că toate

informațiile relevante incluse în documente, dosare, elemente de informare, obiecte sau
alte mijloace de probă sechestrate sau confiscate în cursul cercetărilor sau procedurilor
penale în legătură cu infracțiunile de terorism pot fi puse la dispoziție autorităților din alte
state membre interesate cât mai curând posibil, ținând seama de necesitatea de a nu
periclita cercetările în curs, în conformitate cu legislația internă și instrumentele juridice
internaționale relevante, atunci când se desfășoară sau poate fi inițiată cercetarea penală
sau atunci când urmărirea penală este în curs de desfășurare în legătură cu infracțiuni
de terorism.

Atunci când este cazul, statele membre trebuiau să iamăsurile necesare pentru alcătuirea
de echipe comune de cercetare pentru desfășurarea unor cercetări penale care privesc
infracțiuni de terorism.

Fiecare stat membru trebuia să se asigure că cererile de asistență judiciară din partea
altor state membre și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești care au
legătură cu infracțiuni de terorism se prelucrează în regim de urgență și li se acordă
prioritate.
3. În prezent, art. 83 TFUE prevede adoptarea unor norme minime de drept substanțial
în dreptul UE, de către Parlament și Consiliu, în procedura legislativă ordinară.

Ca urmare, în baza acestui text, fost astfel adoptată Directiva (UE) 2017/541 privind
combaterea terorismului şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului
şi de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului.

Adoptarea directivei a avut în vedere și noile realități în materie de terorism, apărute în

legătură cu organizația teroristă Statul Islamic, mai exact faptul că o serie de persoane
din statele Europei au migrat, ca urmare a propagandei în favoarea terorismului, către
Irak și Siria, pentru a lua parte la activități în legătură cu terorismul; mai mult decât atât,
o parte dintre acestea au fost încurajate să se întoarcă în țările de origine și să pună la
cala acolo atentate teroriste.
Directiva cuprinde, astfel cum sublinia și Daniel Flore în lucrarea menționată anterior, trei
categorii de infracțiuni:
- Infracțiuni de terorism;
- Infracțiuni legate de grupări teroriste;
- Infracțiuni legate de activități teroriste.
Înainte de a trece la reglementarea propriu-zisă a acestor infracțiuni, Directiva definește
o serie de termeni relevanți.
Astfel, potrivit Directivei "fonduri" înseamnă active de orice fel, corporale sau necorporale,
mobile sau imobile, indiferent de modul de dobândire, precum şi acte sau instrumente
juridice sub orice formă, inclusiv electronice sau digitale, care atestă dreptul de
proprietate sau un interes faţă de astfel de active, inclusiv, dar fără a se limita la credite
bancare, cecuri de călătorie, cecuri bancare, ordine de plată, acţiuni, valori mobiliare,
obligaţiuni, trate, acreditive.

"Persoană juridică" înseamnă orice entitate care are personalitate juridică în temeiul
dreptului aplicabil, cu excepţia statelor şi a organismelor publice care acţionează în
exerciţiul autorităţii statului, precum şi a organizaţiilor internaţionale publice.

”grup terorist” înseamnă un grup structurat format din mai mult de două persoane,
constituit pentru o perioadă de timp şi care acţionează concertat în vederea săvârşirii de
infracţiuni de terorism; termenul «grup structurat» înseamnă un grup care nu s-a constituit
la întâmplare pentru a săvârşi imediat o infracţiune şi care nu are în mod necesar roluri
formal definite pentru membrii săi, continuitate în compoziţie sau structură elaborată.

În cuprinsul art. 3 al Directivei sunt reglementate infracțiunile de terorism, cu referire la

elementele lor constitutive, care sunt, potrivit lui Daniel Flore:

- un element subiectiv;

- un element ”contextual”;

- un element material.
Elementul subiectiv este dat de scopul în care faptele sunt comise. Există 3 categorii de
astfel de scopuri:

(a) de a intimida grav o populaţie;

(b) de a constrânge nelegitim un guvern sau o organizaţie internaţională să îndeplinească

sau să se abţină de la a îndeplini oricare act;

(c) de a destabiliza grav sau de a distruge structurile politice, constituţionale, economice

sau sociale fundamentale ale unei ţări sau ale unei organizaţii internaţionale.

Primele două scopuri nu sunt noi, ele se regăsesc și în reglementări anterioare, și vizează
afectarea unei comunități sau a unei entități de interes public.

Cel de al treilea este unul noi și, prin referirea inclusiv la structura economică a statelor,
are în vedere și cazurile în care vizată este o entitate privată, iar nu una publică.

Atunci când se vorbește însă despre organizații internaționale sunt avute în vedere, în
mod tradițional, cele de interes public.

Elementul ”contextual” se referă la cerința generală ca actele de terorism prin natura sau
contextul lor, să poată aduce atingere gravă unei ţări sau unei organizaţii internaţionale.
Elementul material poate să constea, alternativ, în:

(a) atingerile aduse vieţii unei persoane care pot cauza moartea;

(b) atingerile aduse integrităţii fizice a unei persoane;

(c) răpirea sau luarea de ostatici;

(d) cauzarea de distrugeri masive unui edificiu guvernamental sau public, unui sistem de
transport, unei infrastructuri, inclusiv unui sistem informatic, unei platforme fixe situate pe
platoul continental, unui loc public sau unui bun privat, susceptibile să pună în pericol vieţi
umane sau să producă pierderi economice considerabile;

(e) capturarea de aeronave, de nave sau de alte mijloace de transport de pasageri sau
de mărfuri;
(f) fabricarea, posesia, achiziţionarea, transportul, furnizarea sau utilizarea de explozivi
sau de arme, inclusiv arme chimice, biologice, radiologice sau nucleare, precum şi
cercetarea şi dezvoltarea de arme chimice, biologice, radiologice sau nucleare;

(g) eliberarea de substanţe periculoase sau provocarea de incendii, inundaţii sau explozii
care ar avea drept efect punerea în pericol a vieţilor umane;

(h) perturbarea sau întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau orice altă resursă
naturală fundamentală care ar avea drept efect punerea în pericol a vieţilor umane;

(i) afectarea ilegală a integrităţii sistemelor informatice;

(j) ameninţarea de a săvârşi oricare dintre actele enumerate la literele (a)-(i).

Se poate observa că majoritatea actelor materiale sunt preluate din convențiile ONU sau
europene în materie; referirea la sistemele informatice, în schimb, provine din Directiva
în materie (2013/40/UE).

Statele nu sunt obligate să ia măsuri de incriminare speciale, dacă cele existente se pot
aplica.

A doua categorie de infracțiuni sunr actele legate de grupările teroriste.

În această materie legiuitorul european a trbuit să inoveze, nu s-a putut baza pe dreptul
național în materie.

Directiva reglementează două categorii de acte legate de grupurile teroriste : participarea

la acestea și conducerea lor.

Infracțiunile din această categorie nu trebuie să fie acte teroriste, ci comise în legătură cu
grupul terorist, persoana știind că participă la un grup organizat în scopuri teroriste,
indiferent dacă acesta a acționat deja prin acte teroriste sau nu a comis însă astfel de
acte.

Concret, Directiva prevede că statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura
că următoarele acte, atunci când sunt săvârşite cu intenţie, sunt incriminate ca infracţiuni:

(a) conducerea unui grup terorist;

(b) participarea la activităţile unui grup terorist, inclusiv prin furnizarea de informaţii sau
de resurse materiale sau prin orice formă de finanţare a activităţilor sale, având cunoştinţă
de faptul că această participare va contribui la activităţile infracţionale ale grupului terorist.

O categorie importantă și, după cum spuneam, nouă, este cea a infracțiunilor legate de
activități de terorism.
Sunt astfel de infracțiuni cele comise în procesul de radicalizare a viitorilor teroriști și cele
legate de ceea ce profesorul Flore numea ”figura combatantului terorist străin”.
În ceea ce privește prima categorie, Directiva se referă, în primul rând, la instigarea
publică la comiterea unei infracțiuni de terorism, apoi la recrutarea și instruirea în scopuri
teroriste.

Astfel, potrivit Directivei, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că
distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului în alt mod, prin orice mijloace, online sau
offline, a unui mesaj, cu intenţia de a instiga la săvârşirea uneia dintre infracţiunile despre
care am vorbit anterior, atunci când un astfel de comportament, în mod direct sau indirect,
inclusiv prin glorificarea actelor de terorism, promovează săvârşirea de infracţiuni de
terorism, generând astfel riscul ca una sau mai multe astfel de infracţiuni să fie săvârşite,
este incriminată ca infracţiune atunci când este săvârşită cu intenţie.

In plus, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că fapta de a solicita
unei alte persoane să săvârşească sau să contribuie la săvârşirea uneia dintre
infracţiunile de terorism este incriminată ca infracţiune atunci când este săvârşită cu
intenţie.

Oferirea de instrucţiuni cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc sau
alte arme sau substanţe nocive sau periculoase sau la alte metode sau tehnici specifice
cu scopul de a săvârşi acte de terorism, ştiind că respectivele competenţe oferite sunt
menite să fie utilizate în acest scop, este incriminată ca infracţiune atunci când este
săvârşită cu intenţie.

Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că primirea de

instrucţiuni cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc sau alte arme
sau substanţe nocive sau periculoase sau la alte metode sau tehnici specifice, cu scopul
de a săvârşi una dintre infracţiunile de terorism este, de asemenea, incriminată.

In legătură cu cea de a doua categorie, Directiva are în vedere incriminarea deplasărilor

legate de terorism, astfel:
Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că deplasarea într-o altă
ţară decât statul membru respectiv cu scopul de a săvârşi o infracţiune de terorism, sau
de a contribui la săvârşirea unei astfel de infracţiuni de terorism cu scopul de a participa
la activităţile unui grup terorist, având cunoştinţă de faptul că o astfel de participare va
contribui la activităţile infracţionale ale grupului respectiv, sau cu scopul de a oferi ori primi
instruire în scopuri teroriste este incriminată ca infracţiune atunci când este săvârşită cu
intenţie.

În plus, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că este incriminată
ca infracţiune, atunci când este săvârşită cu intenţie, una dintre următoarele fapte:

(a) deplasarea în statul membru respectiv cu scopul de a săvârşi o infracţiune de terorism

sau de a contribui la săvârşirea unei astfel de infracţiuni;

(b) actele pregătitoare întreprinse de o persoană care intră în statul membru respectiv cu
intenţia de a săvârşi o infracţiune de terorism sau de a contribui la săvârşirea unei astfel
de infracţiuni.

Este incriminată finanțarea terorismului și sunt reglementate agravante ale unor

infracțiuni de dret comun, atunci când se comit în legătură cu terorismul.

Pentru a stimula colaborarea cu autoritățile, statele membre pot lua măsurile necesare
pentru ca pedepsele să poată fi reduse în cazul în care autorul infracţiunii:

(a) renunţă la activităţile de terorism; şi

(b) furnizează autorităţilor administrative sau judiciare informaţii pe care acestea nu le-ar
fi putut obţine altfel, ajutându-le:

(i) să prevină sau să atenueze efectele infracţiunii;

(ii) să identifice sau să îi aducă în faţa justiţiei pe ceilalţi autori ai infracţiunii;

(iii) să găsească dovezi; sau

(iv) să împiedice săvârşirea altor infracţiuni de terorism.

Directiva mai prevede și că statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura
că se poate angaja răspunderea persoanelor juridice pentru oricare dintre infracţiunile
menţionate săvârşite în beneficiul lor de către orice persoană, acţionând individual sau
ca membru al unui organism al persoanei juridice în cauză, care îndeplineşte o funcţie de
conducere în cadrul persoanei juridice, în temeiul:

(a) unei împuterniciri din partea persoanei juridice;

(b) unei prerogative de a lua decizii în numele persoanei juridice; sau

(c) unei prerogative de exercitare a controlului în cadrul persoanei juridice.

Statele membre iau, de asemenea, măsurile necesare pentru a se asigura că se poate

angaja răspunderea persoanelor juridice în cazul în care controlul sau supravegherea
necorespunzătoare din partea unei persoane menţionate anterior a permis săvârşirea
uneia dintre infracţiunile despre care vorbim, în beneficiul respectivei persoane juridice,
de către o persoană aflată în subordinea sa.

Răspunderea persoanelor juridice nu exclude urmărirea penală a persoanelor fizice

având calitatea de autor, instigator sau complice la săvârşirea infracțiunilor.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană juridică a cărei
răspundere este angajată astfel se pedepseşte prin aplicarea de sancţiuni eficace,
proporţionale şi disuasive, care includ amenzi penale sau nepenale şi eventual alte
sancţiuni, precum:

(a) decăderea din dreptul de a primi beneficii publice sau ajutor public;

(b) interdicţia temporară sau permanentă de a desfăşura activităţi comerciale;

(c) punerea sub supraveghere judiciară;

(d) o hotărâre judecătorească de lichidare;

(e) închiderea temporară sau permanentă a unităţilor care au servit la săvârşirea
infracţiunii.

Din punct de vedere procedural, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-şi
stabili competenţa în privinţa infracţiunilor de terorism dacă:

(a) infracţiunea a fost săvârşită, în totalitate sau parţial, pe teritoriul său;

(b) infracţiunea a fost săvârşită la bordul unei nave aflate sub pavilionul său sau al unei
aeronave înregistrate în statul membru respectiv;

(c) autorul infracţiunii este resortisant al statului membru respectiv sau îşi are reşedinţa
în acesta;

(d) infracţiunea a fost săvârşită în beneficiul unei persoane juridice stabilite pe teritoriul
său;

(e) infracţiunea a fost săvârşită împotriva instituţiilor sau a populaţiei statului membru în
cauză sau împotriva unei instituţii, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenţii a Uniunii
care îşi are sediul în statul membru respectiv.

Fiecare stat membru îşi poate extinde competenţa dacă infracţiunea a fost săvârşită pe
teritoriul altui stat membru.

Fiecare stat membru îşi poate extinde competenţa în ceea ce priveşte oferirea de instruire
în scopuri teroriste, atunci când autorul infracţiunii oferă instruire resortisanţilor statului
respectiv sau persoanelor care îşi au reşedinţa în acesta.Statul membru informează
Comisia cu privire la acest lucru.

În cazul în care o infracţiune este de competenţa mai multor state membre şi oricare
dintre statele membre respective poate efectua în mod valabil urmărirea penală pe baza
aceloraşi fapte, statele membre respective cooperează pentru a hotărî care dintre ele va
efectua urmărirea penală împotriva autorilor infracţiunii, pentru a centraliza, în măsura
posibilităţilor, procedurile într-un singur stat membru. În acest scop, statele membre pot
utiliza Eurojust pentru a facilita cooperarea dintre autorităţile lor judiciare şi coordonarea
acţiunilor lor.

Se iau în considerare următorii factori:

(a) statul membru este cel pe teritoriul căruia a fost săvârşită infracţiunea;

(b) statul membru este cel al cărui resortisant este autorul infracţiunii sau cel în care îşi
are reşedinţa autorul infracţiunii;

(c) statul membru este ţara de origine a victimelor;

(d) statul membru este cel pe teritoriul căruia a fost găsit autorul infracţiunii.

În ceea ce privește confiscarea, statele membre iau măsurile necesare pentru a se

asigura că persoanele, unităţile sau serviciile responsabile de investigarea sau urmărirea
penală dispun de instrumente eficace de investigare, cum ar fi cele utilizate în cazurile de
criminalitate organizată sau în alte cazuri de infracţiuni grave.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că autorităţile lor competente
indisponibilizează sau confiscă, după caz, în conformitate cu Directiva 2014/42/UE a
Parlamentului European şi a Consiliului, produsele provenite din săvârşirea oricăreia
dintre infracţiunile menţionate în prezenta directivă ori din contribuţia la acestea şi
mijloacele folosite sau destinate a fi folosite pentru săvârşirea acestor infracţiuni ori pentru
contribuţia la săvârşirea acestora.

Foarte importantă este și referirea la activitatea online legată de terorism.

În acest sens, în directivă se arată că statele membre iau măsurile necesare pentru a
asigura eliminarea promptă a conţinutului online care constituie o instigare publică la
comiterea unei infracţiuni de terorism. Acestea depun, de asemenea, eforturi pentru a
obţine eliminarea unui astfel de conţinut online găzduit în afara teritoriului lor.

Statele membre pot, în cazul în care eliminarea la sursă a conţinutului nu este fezabilă,
să ia măsuri de blocare a accesului la un astfel de conţinut pentru utilizatorii de internet
de pe teritoriul lor.

Măsurile de eliminare şi de blocare trebuie să fie instituite cu ajutorul unor proceduri

transparente şi să ofere garanţii corespunzătoare, în special pentru a asigura faptul că
respectivele măsuri se limitează la ceea ce este necesar şi că amploarea lor este corectă
şi că utilizatorii sunt informaţi asupra motivelor respectivelor măsuri. Garanţiile referitoare
la eliminare sau blocare includ, de asemenea, posibilitatea intentării unei căi de atac
judiciare.