Extrădarea – principala

modalitate de asistenţă
judiciară internaţională în
combaterea criminalităţii
Convenţia europeană de extrădare, cadrul juridic general al extrădării
între statele membre ale Consiliului Europei

 Convenţia europeană de extrădare a fost semnată la Paris, la 13 decembrie

1957 de către unsprezece state membre ale Consiliului Europei şi a intrat în
vigoare la 18 aprilie 1960, fiind apoi semnată, succesiv, de alte state europene,
şi au aderat la ea, printre alte state, şi Israelul şi Africa de Sud, la această oră
convenţia fiind ratificată de 49 de state. România a ratificat Convenţia
europeană de extrădare şi protocoalele adiţionale la aceasta prin Legea nr. 80
din 9 mai 1997.
 Convenţia europeană de extrădare, completată cu cele două Protocoale
adiţionale, primul semnat la Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi privitor la
interpretarea restrictivă a conceptului de infracţiune politică cu excluderea în
special a infracţiunii de genocid, a crimelor de război şi a crimelor contra
umanităţii, precum şi înmulţirea cazurilor de neextrădare în baza principiului „ne
bis in idem” şi al doilea semnat tot la Strasbourg la 17 martie 1978, privitor la
conceptul de infracţiune fiscală, judecata în contumacie, aplicarea amnistiei şi
unele reguli de procedură, constituie principalul izvor al extrădării în toate statele
care au ratificat-o. Alături de aceasta, pot constitui izvoare ale extrădării
dispoziţiile cuprinse în legile naţionale de extrădare, în codurile penal şi de
procedură penală ale statelor părţi.
Noţiunea de extrădare în lumina Convenţiei europene de
extrădare

 Convenţia europeană de extrădare consacră noţiunea de extrădare în

accepţiunea contemporană a acesteia, şi anume ca procedură care are
loc între state suverane, în cadrul căreia un stat, denumit stat solicitat,
pe al cărui teritoriu se află o persoană urmărită sau condamnată de
autorităţile judiciare ale altui stat, denumit stat solicitant, predă acea
persoană statului solicitant, la cererea specială a acestuia, pentru a fi
urmărită şi judecată de autorităţile judiciare ale acestuia sau pentru a fi
obligată să execute o pedeapsă la care fusese condamnată de aceste
autorităţi. Extrădarea este o formă de cooperare a statelor în
combaterea criminalităţii, prin intermediul ei, statele acordându-şi
reciproc asistenţă, livrându-şi unul altuia infractorii refugiaţi pe teritoriul
lor, făcând astfel posibilă aplicarea efectivă a legii penale.
 Instituţia extrădării este o instituţie tipică de drept procesual penal şi
anume o procedură specială şi incidentală, care se înscrie în ansamblul
procedurii principale de urmărire pornită împotriva unui inculpat sau în
procesul de executare faţă de cel condamnat.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit Convenţiei
europene de extrădare

 1. Obligaţia de extrădare asumată de părţile contractante

 Convenţia europeană de extrădare prevede, chiar în primul său
articol, că părţile contractante se angajează să-şi predea
reciproc, potrivit regulilor şi cu respectarea condiţiilor stabilite
prin textele Convenţiei, persoanele urmărite pentru săvârşirea
unei infracţiuni sau căutate în vederea executării unei pedepse
sau măsuri de siguranţă, de către autorităţile judiciare ale părţii
solicitante.
 Atunci când condiţiile prevăzute în Convenţie sunt îndeplinite şi
nu există vreunul dintre cazurile în care extrădarea nu este
posibilă, aceasta nu poate fi refuzată de către statul solicitat.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 2. Infracţiuni care dau loc la extrădare

 Aşa cum se prevede în articolul 2 punctul 1 din Convenţie, pot da loc la
extrădare, în vederea judecării şi pedepsirii celor care le-au săvârşit
(aşa-numita extrădare procesuală) acele infracţiuni care, potrivit legilor
părţii solicitante şi ale părţii solicitate, sunt sancţionate cu o pedeapsă
privativă de libertate sau cu o măsură de siguranţă, de asemenea
privativă de libertate, de cel puţin un an sau cu o pedeapsă mai severă.
În ipoteza în care se solicită extrădarea unei persoane condamnate, în
vederea obligării ei la executare în statul solicitant (aşa-numita
extrădare executivă), se cere ca pedeapsa pronunţată sau măsura de
siguranţă aplicată să fie de o durată de cel puţin 4 luni[1].
 [1] Potrivit articolului 25 din Convenţia europeană de extrădare,
termenul „măsuri de siguranţă” desemnează orice măsuri privative de
libertate care au fost dispuse complementar sau în substituirea unei
pedepse, prin hotărâre a unei jurisdicţii penale.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 Convenţia prevede, aşadar, principiul dublei incriminări, pe care îl

extinde şi la gravitatea pedepsei, atât în cazul extrădării procesuale,
cât şi al celei executive. Legea română nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală[1] prevede în
articolul 24 alin. 2 că, prin derogare de la principiul dublei
incriminări, extrădarea poate fi acordată şi dacă fapta respectivă nu
este prevăzută de legea română, dacă pentru acestă faptă este
exclusă cerinţa dublei incriminări printr-o convenţie internaţională la
care România este parte. Această dispoziţie nu exclude principiul
legalităţii incriminării, ci reflectă încrederea în incriminarea existentă
în alt stat şi recunoaşterea necesităţii urmăririi şi sancţionării acelei
fapte.
 [1] Legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală nr. 302 din 28 iunie
2004 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 3. Infracţiuni pentru care nu se acordă extrădarea

 Dispoziţiile articolelor 3, 4 şi 5 ale Convenţiei prevăd interdicţia
de extrădare pentru infracţiunile politice, pentru cele militare şi
pentru infracţiunile fiscale.
 A. Infracţiuni politice. În articolul 3 din Convenţie se prevede că
„Extrădarea nu se va acorda dacă infracţiunea pentru care este
cerută este considerată de partea solicitată ca infracţiune politică
sau ca faptă conexă unei asemenea infracţiuni”.
 Convenţia prevede la punctul 2 al articolului 3 că nu se va
acorda extrădarea nici în ipoteza în care partea solicitată are
motive temeinice să creadă că cererea de extrădare, motivată
pentru o infracţiune de drept comun, a fost prezentată în vederea
urmăririi sau pedepsirii unei persoane pentru considerente de
rasă, de religie, de naţionalitate sau de opinii politice, ori că
situaţia acelei persoane riscă să fie agravată pentru unul sau
altul dintre aceste motive.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 Definirea infracţiunii politice fiind neclară şi azi, singura cale de

soluţionare a problemei este abolirea aşa-numitei excepţii de la
obligaţia de extrădare pentru infracţiuni politice şi de a limita
refuzul numai la cazurile în care statul solicitat are motive
temeinice să creadă că individul nu va fi supus, în statul
solicitant, la un proces drept şi că cererea de extrădare constituie
numai un pretext pentru a urmări individul respectiv pe motiv de
rasă, de religie sau, în definitiv, pentru raţiuni politice.
 În articolul 3 punctul 3 din Convenţie s-a menţionat că nu va fi
niciodată considerat ca infracţiune politică atentatul la viaţa unui
şef de stat sau a unui membru al familiei acestuia (aşa-numita
clauză belgiană).
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 Este de subliniat că Protocolul adiţional la Convenţia europeană de extrădare,

adoptat la Strasbourg, la 15 octombrie 1975, prevede în Titlul I, articolul 1, că
„Pentru aplicarea prevederilor articolului 3 al convenţiei, nu vor fi considerate
infracţiuni politice:
 a) crimele împotriva umanităţii prevăzute de Convenţia pentru prevenirea şi
reprimarea crimei de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite;
 b) infracţiunile prevăzute la articolul 50 al Convenţiei de la Geneva din 1949
pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în
campanie, la articolul 51 al Convenţiei de la Geneva din 1949 pentru
îmbunătăţirea soartei răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor armate
maritime, la articolul 31 al Convenţiei de la Geneva din 1949 cu privire la
tratamentul prizonierilor de război şi la articolul 147 al Convenţiei de la Geneva
din 1949 cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de război;
 c) orice violări analoage ale legilor războiului, în vigoare la data intrării în vigoare
a prezentului protocol şi a cutumelor războiului existente în acel moment, care
nu sunt deja prevăzute prin dispoziţiile sus-menţionate ale Convenţiilor de la
Geneva.”
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 B. Infracţiuni militare. În articolul 4 al Convenţiei europene

de extrădare, se prevede că extrădarea motivată de
infracţiuni militare, care nu constituie infracţiuni de drept
comun, este exclusă din câmpul de aplicare a Convenţiei,
cererea de extrădare fiind „în acest caz, inadmisibilă”.
 Excepţia priveşte infracţiunile militare specifice, care nu
aduc atingere altor valori decât cele legate de capacitatea
de apărare a ţării, pe care forţele armate trebuie să o
asigure.
 Legea română privind cooperarea judiciară în materie
penală a prevăzut în articolul 21 alineatul 1, litera f), printre
motivele obligatorii de refuz al extrădării, faptul că aceasta
se referă la o infracţiune militară care nu constituie o
infracţiune de drept comun.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 C. Infracţiunile fiscale. În materia infracţiunilor fiscale, prin dispoziţiile

articolului 2 din Titlul II al celui de-al doilea Protocol adiţional la
Convenţia europeană de extrădare, din 17 martie 1978, care au înlocuit
articolul 5 din Convenţie, s-a prevăzut că, în cazul infracţiunilor din
domeniul fiscal, vamal sau valutar, extrădarea va fi acordată între părţile
contractante, conform regulilor Convenţiei, pentru fapte cărora le
corespund, potrivit legii părţii solicitate, infracţiuni de aceeaşi natură.
 Protocolul precizează că extrădarea nu va putea fi refuzată pentru
motivul că legislaţia părţii solicitate nu impune acelaşi tip de taxe sau
impozite ori nu cuprinde acelaşi tip de reglementare de taxe şi impozite,
de vamă şi de schimb valutar, cu legislaţia părţii solicitante.
 În ceea ce priveşte legea română privitoare la asistenţa judiciară
internaţională, la care ne-am mai referit, aceasta reproduce, în articolul
25 privitor la infracţiunile fiscale, prevederile articolului 2 al celui de-al
doilea Protocol adiţional la Convenţia europeană de extrădare.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 D. Infracţiuni săvârşite în totul sau în parte pe teritoriului statului

solicitat sau într-un loc asimilat teritoriului său. Convenţia
prevede în articolul 7 punctul 1, că partea solicitată va putea
refuza extrădarea persoanei solicitate pentru o infracţiune care,
potrivit legislaţiei sale, a fost săvârşită în totul sau în parte pe
teritoriul său ori într-un loc asimilat teritoriului său, situaţie care
se apreciază potrivit legislaţiei statului solicitat. În ipoteza în care
statul român ar apărea ca stat solicitat, determinarea
infracţiunilor săvârşite pe teritoriul statului român se face în
conformitate cu dispoziţiile articolelor 142 şi 143 din Codul penal
în vigoare care explică ce se înţelege prin „teritoriul României” şi
prin „infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării”.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 În mod asemănător sunt determinate infracţiunile săvârşite pe

teritoriul statului şi în alte coduri penale europene[1].
 [1] Codul penal francez cuprinde astfel de dispoziţii în Cartea I, Titlul I, Capitolul III,
Secţiunea I intitulată „Infracţiuni comise sau considerate comise pe teritoriul Republicii”,
articolele 113-2 – 113-5. În articolul 113-2 se prevede, în alineatul 1, că „Legea penală
franceză este aplicabilă infracţiunilor comise pe teritoriul Republicii”, iar în alineatul 2 că
„Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul Republicii atunci când unul din faptele
sale constitutive a avut loc pe acest teritoriu”. În articolul 113-3 se prevede că „Legea
penală franceză se aplică infracţiunilor comise la bordul navelor sub pavilion francez sau
împotriva acestora în orice loc se găsesc”.
 Codul penal italian prevede dispoziţii asemănătoare în articolul 6 intitulat „Infracţiuni
comise pe teritoriul statului”, în care, în alineatul 1 se prevede că „Oricine comite o
infracţiune pe teritoriul statului este pedepsit după legea italiană”, iar în alineatul 2 se
prevede că „Infracţiunea se consideră comisă pe teritoriul statului atunci când acţiunea
sau omisiunea care o constituie a avut loc pe acest teritoriu în totul sau în parte sau s-a ivit
rezultatul care este consecinţa acţiunii sau omisiunii”.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 E. Infracţiuni definitiv judecate ori în curs de judecare pe teritoriul

statului solicitat (regula non bis in idem). În conformitate cu
prevederile articolului 9 al Convenţiei europene, extrădarea nu se
va acorda atunci când persoana reclamată a fost judecată
definitiv de către autorităţile competente ale părţii solicitate
pentru fapta sau faptele pentru care se cere extrădarea.
Totodată, sunt autorizate părţile solicitate să refuze extrădarea
dacă autorităţile lor competente au hotărât să nu pornească
urmărirea penală sau să înceteze urmărirea penală începută
pentru aceeaşi sau aceleaşi fapte. Regula aceasta recunoaşte
dreptul de jurisdicţie al statului solicitat şi este în concordanţă cu
principiul neextrădării infractorilor pentru fapte ce cad sub
incidenţa legii penale a statului solicitat.
 Dispoziţiile articolului 9 din Convenţie au fost completate cu trei
noi alineate, 2, 3 şi 4, prin prevederile articolului 2 din Titlul II al
Protocolului adiţional la Convenţia europeană de extrădare,
semnat la Strasbourg, la 15 octombrie 1975.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 Potrivit dispoziţiilor alineatului 2 astfel introdus, extrădarea unei persoane care a

format obiectul unei judecăţi definitive într-un alt stat terţ, parte contractantă la
Convenţie, pentru fapta sau faptele în vederea cărora a fost prezentată cererea
de extrădare, nu se va acorda:
 a) când hotărârea menţionată a pronunţat achitarea acesteia;
 b) când pedeapsa pronunţată a fost executată în întregime sau a fost graţiată ori
fapta pentru care s-a aplicat a fost amnistiată;
 c) când judecătorul, deşi a constatat vinovăţia persoanei solicitate, nu a
pronunţat nici o sancţiune.
 Prin dispoziţiile alineatului 3 se prevede totuşi că, în cazurile arătate la alineatul
2, extrădarea va putea fi acordată:
 a) dacă fapta care a dat loc la judecată a fost comisă împotriva unei persoane,
instituţii sau bun având caracter public în statul solicitant;
 b) dacă persoana care a fost supusă judecăţii avea ea însăşi caracter public în
statul solicitant;
 c) dacă fapta care a dat loc la judecată a fost comisă în totul sau în parte pe
teritoriul statului solicitant sau într-un loc asimilat teritoriului său.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 În fine, în alineatul 4 al aceluiaşi articol 9, se prevede că dispoziţiile din

alineatele 2 şi 3 nu împiedică aplicarea dispoziţiilor din legislaţia părţilor
contractante, dacă sunt mai largi, cu privire la efectul non bis in idem
legat de hotărârile judiciare pronunţate în străinătate.
 Articolele 8 şi 9 reglementează aplicarea principiului non bis in idem
formulând trei ipoteze, prima care priveşte existenţa, în acelaşi timp, a
două proceduri penale în statul solicitat şi în statul solicitant, cu privire
la acelaşi fapt (aşa-numită litispendenţă internaţională), a doua care
priveşte existenţa unei sentinţe de condamnare definitivă, tot pentru
acelaşi fapt, pronunţată în statul solicitat, şi a treia o eventuală decizie
tot a statului solicitat de a nu porni sau de a înceta procesul penal cu
privire la acelaşi fapt.
 În toate aceste ipoteze prevalează forul statului solicitat, care poate
refuza extrădarea, ceea ce apare ca perfect logic în primele două
ipoteze, dar nu tot aşa şi în cea de-a treia.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 În dreptul român, Legea nr. 302/2004 cuprinde dispoziţii cu privire la

principiul non bis in idem în articolul 8. În alineatul 1 al acestui articol, se
prevede că nu este admisibilă cooperarea judiciară internaţională dacă în
România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi
faptă şi dacă:
 a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului
penal;
 b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a
fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea
ei ori asupra părţii neexecutate.
 În alineatul 2 al aceluiaşi articol se precizează că dispoziţiile din alineatul 1
nu se aplică dacă asistenţa este solicitată în scopul revizuirii hotărârii
definitive, pentru unul din motivele care justifică promovarea uneia din căile
de atac extraordinare prevăzute de Codul de procedură penală al României.
În alineatul 3 se indică însă că dispoziţiile alin. 1 nu se aplică în cazul în
care un tratat internaţional la care România este parte conţine dispoziţii mai
favorabile sub aspectul principiului non bis in idem.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 F. Infracţiuni pentru care s-a prescris răspunderea penală sau

executarea pedepsei. În termenii dispoziţiei din articolul 10 al
Convenţiei, extrădarea nu se va acorda dacă prescripţia
acţiunii penale sau a executării pedepsei este împlinită potrivit
fie legii părţii solicitante, fie a celei a părţii solicitate.
 Legea română privind cooperarea judiciară internaţională
prevede, în articolul 33, că extrădarea nu se acordă în cazul
în care prescripţia răspunderii penale sau prescripţia
executării pedepsei este împlinită fie potrivit legislaţiei
române, fie potrivit legislaţiei statului solicitant.
 Legea precizează totodată că depunerea cererii de extrădare
are ca efect întreruperea prescripţiei neîmplinită anterior,
făcând astfel necesară curgerea unui nou termen de
prescripţie a răspunderii penale.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 G. Infracţiuni pentru care a intervenit amnistia. Prin cel de-al

doilea Protocol adiţional la Convenţia europeană de extrădare,
aceasta a fost completată cu dispoziţia din Titlul IV articolul 4
privitoare la amnistie. Potrivit acestei dispoziţii, extrădarea nu se
va admite pentru o infracţiune acoperită de amnistie în statul
solicitat, dacă acesta avea competenţă să urmărească această
infracţiune potrivit propriei sale legi penale.
 Potrivit dispoziţiilor articolului 34 al Legii române, extrădarea nu
se admite pentru o infracţiune pentru care a intervenit amistia în
România, dacă statul român avea competenţa să urmărească
această infracţiune, potrivit propriei sale legi penale.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 H. Infracţiuni pedepsite cu moartea în statul solicitant. Problema

interzicerii extrădării pentru o infracţiune pedepsită cu moartea în
statul solicitant se pune deoarece, după cum se ştie, prin
dispoziţia din articolului 1 al Protocolului nr. 6, adoptat la
Strasbourg în 1983, privind abolirea pedepsei cu moartea,
adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, adoptată de Consiliul Europei la Roma
în 1950, pedeapsa cu moartea a fost abolită, astfel că nimeni nu
poate fi condamnat la o astfel de pedeapsă , iar o condamnare la
această pedeapsă nu poate fi executată.
 Ţările membre ale Consiliului Europei, semnatate ale Protocolului
menţionat, neprevăzând ele însele pedeapsa cu moartea, este
firesc să nu admită extrădarea pentru o infracţiune pedepsită cu
moartea în statul solicitant.
 Situaţia se poate ivi deoarece nu toate statele membre ale
Consiliului Europei au abolit pedeapsa cu moartea (de exemplu
Rusia a semnat Protocolul nr. 6 la 16.04.1997, dar nu l-a ratificat.
Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit
Convenţiei europene de extrădare

 Era firesc, deci, ca în Convenţia europeană de extrădare să se instituie

reguli în această privinţă, aşa cum s-a şi realizat în cuprinsul articolului
11, în care se arată că, dacă fapta pentru care se cere extrădarea este
pedepsită cu moartea de legea părţii solicitante, dar această pedeapsă
nu este prevăzută de legea părţii solicitate sau deşi este prevăzută, în
mod normal nu este executată, extrădarea nu va putea fi acordată
decât cu condiţia ca partea solicitantă să dea asigurări considerate
îndestulătoare de către partea solicitată, că pedeapsa capitală nu se va
executa.
 Legea română prevede dispoziţii referitoare la pedeapsa capitală în
legătură cu extrădarea în dispoziţiile articolului 27. Dispoziţiile acestui
articol prevăd că, dacă fapta pentru care se cere extrădarea este
pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant, extrădarea nu va
putea fi acordată decât cu condiţia ca statul respectiv să dea asigurări,
considerate ca îndestulătoare de către statul român, că pedeapsa
capitală nu se va executa, urmând să fie comutată.
Situaţii în care nu se acordă extrădarea

 A. Lipsa plângerii prealabile. Potrivit dispoziţiilor articolului 30 al

Legii române privind cooperarea judiciară internaţională în
materie penală, extrădarea nu se acordă în cazul în care, potrivit
atât legislaţiei române, cât şi legislaţiei statului solicitant,
acţiunea penală poate fi angajată numai la plângerea prealabilă
a persoanei vătămate, iar această persoană se opune extrădării.
 Această situaţie specială care obstaculează acordarea extrădării
nu este menţionată în mod explicit în textele Convenţiei
europene de extrădare sau a Protocoalelor adiţionale la aceasta,
însă ea se deduce din textele menţionate, care prevăd condiţiile
în care poate fi solicitată şi acordată extrădarea către statul
solicitant a persoanei urmărite în vederea înfăptuirii justiţiei.
Situaţii în care nu se acordă extrădarea

 Când însă pentru infracţiunea, în vederea judecării căreia

urmează să se solicite extrădarea, atât potrivit legislaţiei statului
solicitat, cât şi potrivit legislaţiei statului solicitant, acţiunea
penală poate fi pusă în mişcare numai la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, iar această persoană se opune extrădării,
aceasta devine inutilă, deoarece scopul ei n-ar putea fi realizat.
 De vreme ce legea penală a statelor aflate în raporturi privind
extrădarea condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale
de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate, este firesc ca
aceeaşi soluţie să fie adoptată şi cu privire la acordarea
extrădării, care nu poate avea loc împotriva voinţei persoanei
vătămate.
Situaţii în care nu se acordă extrădarea

 B. Dreptul la apărare. Tot legea română privind

asistenţa judiciară internaţională în materie penală
prevede, în articolul 31, că România nu va acorda
extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă
ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care
nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi
de protecţie a drepturilor la apărare sau de un
tribunal naţional instituit anume pentru cazul
respectiv ori dacă extrădarea este cerută în vederea
executării unei pedepse pronunţate de acel tribunal.
Situaţii în care nu se acordă extrădarea

 C. Judecarea în lipsă. Potrivit dispoziţiilor articolului 3 din Titlul III

al celui de-al doilea Protocol adiţional la Convenţia europeană de
extrădare, atunci când o parte contractantă cere unei alte părţi
contractante extrădarea unei persoane în vederea executării
unei pedepse sau măsuri de siguranţă pronunţate printr-o
hotărâre dată în lipsă împotriva acelei persoane, statul solicitat
poate refuza extrădarea solicitată în acest scop, dacă, după
părerea sa, procedura de judecată nu a satisfăcut minimul de
drepturi de apărare recunoscute oricărei persoane învinuite de
săvârşirea unei infracţiuni.
 Extrădarea se acordă totuşi, dacă statul solicitant dă asigurări
considerate de statul solicitat ca suficiente pentru a garanta
persoanei, a cărei extrădare este cerută, dreptul la o nouă
procedură de judecată, care să-i garanteze dreptul la apărare. În
această situaţie, statul solicitant are posibilitatea fie de a executa
hotărârea în discuţie, dacă cel condamnat nu face opoziţie, fie de
a urmări pe extrădat, în caz contrar.
Situaţii în care nu se acordă extrădarea

 S-a observat că unele ţări, între care Luxemburg, Ţările de Jos şi

toate ţările scandinave (Norvegia, Suedia, Danemarca şi
Finlanda) au formulat rezerva în sensul refuzului unei eventuale
extrădări atunci când aceasta poate avea consecinţe deosebit de
grave pentru persoana solicitată din cauza vârstei, situaţiei, a
sănătăţii sale ori altor motive de ordin personal. Este vorba de
rezerve cu un conţinut amplu, care sfârşesc prin a transforma
obligaţia de extrădare într-o simplă facultate a statului solicitat,
temperată totuşi de obligaţia de a comunica statului solicitant
motivele refuzului extrădării.
 Legea română privind cooperarea judiciară internaţională în
materie penală cuprinde dispoziţii referitoare la extrădare, în
cazul judecăţii în lipsă, în articolul 32, în care sunt reproduse, în
esenţă, prevederile cuprinse în Titlul III al celui de-al doilea
Protocol adiţional al Convenţia de extrădare.
Situaţii în care nu se acordă extrădarea

 D. Graţierea. Cu privire la graţiere, Convenţia europeană de

extrădare se referă numai tangenţial, în articolul 9, completat prin
dispoziţiile articolului 2 al Protocolului adiţional din 1975,
prevăzând, în legătură cu efectele principiului non bis in idem, că
nu se extrădează persoana condamnată definitiv a cărei
pedeapsă a fost graţiată.
 Legea română prevede, în articolul 35, că actul de graţiere
adoptat de statul solicitant face inoperantă cererea de extrădare,
chiar dacă celelalte condiţii sunt îndeplinite.
 Este vorba în speţă despre aşa-numita extrădare executivă, a
cărei finalitate este punerea în executare a hotărârii de
condamnare pronunţată în statul solicitant. Dacă însă a fost
hotărâtă graţierea totală sau eventual a restului de pedeapsă,
orice raţiune a extrădării dispare, astfel încât însuşi statul
solicitant nu are motive să mai formuleze o cerere de extrădare,
iar dacă a făcut-o, aceasta devine inoperantă.
Persoane care pot fi extrădate

 Aşa cum se prevede în articolul 1 al Convenţiei

europene de extrădare, statele se angajează să-şi
predea reciproc persoanele care sunt urmărite
pentru o infracţiune sau care sunt căutate în
vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri
de siguranţă în statul solicitant, extrădarea
persoanelor respective făcându-se potrivit regulilor
şi sub condiţiile determinate prin prevederile
acesteia.
 Atunci când are loc refuzul extrădării propriului
cetăţean sunt prevăzute anumite obligaţii în sarcina
statului solicitat.
Persoane exceptate de la extrădare

 A. Cetăţenii proprii. Convenţia europeană prevede în articolul

6 punctul 1, că orice parte contractantă are dreptul să refuze
extrădarea resortisanţilor săi. În acest sens, se prevede că
fiecare parte contractantă va putea, printr-o declaraţie făcută
o dată cu semnarea sau cu depunerea instrumentului său de
ratificare sau de aderare să definească, în ceea ce o priveşte,
termenul de resortisant în înţelesul Convenţiei. Calitatea de
resortisant, se mai arată în Convenţie, se va aprecia la data
hotărârii asupra extrădării sau direct la data predării.
 S-a prevăzut şi posibilitatea ca extrădarea propriilor cetăţeni
să fie limitată la faza judecăţii, lăsându-se statului de origine
competenţa de a prevedea executarea pedepsei aplicate de
judecătorul străin.
Persoane exceptate de la extrădare

 Aceasta ar încuraja desfăşurarea judecăţii cu prezenţa

inculpatului şi deci ar atrage un avantaj cert în măsura în care
judecătorul ar fi pus în situaţia de a cunoaşte linia sa de apărare.
Executarea pedepsei şi tratamentul reeducativ al condamnatului
ar trebui, dimpotrivă, să fie date în competenţa autorităţilor ţării
de origine, ceea ce se înscrie în actuala orientare convenţională
de colaborare internaţională în materie de recunoaştere
internaţională a sentinţelor pronunţate în materie penală de
autorităţile statelor membre ale Consiliului Europei[1].

 [1] Vezi Convenţia europeană privind valoarea internaţională a

hotărârilor represive, întocmită la Haga, la 28 mai 1970, ratificată prin
Ordonanţa Guvernului României nr. 90 din 30 august 1999, publicată,
împreună cu textul Convenţiei, în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 421 din 31 august 1999. Ordonanţa Guvernului nr. 90/1999 a fost
aprobată prin Legea nr. 35/2000, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 158 din 17 aprilie 2000.
Persoane exceptate de la extrădare

 B. Persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil. Este

recunoscut în dreptul internaţional dreptul statelor de a acorda
străinilor şi apatrizilor un aşa-numit drept de azil, atunci când, în
statul lor de origine sunt urmărite sau persecutate pentru
activităţi desfăşurate în favoarea umanităţii, progresului şi păcii.
 C. Persoane care se bucură de imunitate de jurisdicţie. Legea
română prevede că nu pot fi extrădate din România persoanele
străine care se bucură de imunitate de jurisdicţie în limitele şi în
condiţiile stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri
internaţionale.
Persoane exceptate de la extrădare

 Poate fi menţionată, de exemplu, imunitatea de

jurisdicţie decurgând din imunitatea diplomatică,
prevăzută de Convenţia de la Viena din 1961 cu
privire la relaţiile diplomatice. Imunitatea de jurisdicţie
poate fi prevăzută şi prin convenţii internaţionale
bilaterale.
 De asemenea, nu pot fi extrădate persoanele străine
care au fost citate în străinătate, în cadrul relaţiilor de
asistenţă judiciară internaţională, în vederea audierii
ca părţi, martori sau experţi, în faţa autorităţii judiciare
române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin
convenţie internaţională.
Persoane exceptate de la extrădare

 D. Clauza umanitară. Legea română privind cooperarea judiciară

internaţională prevede în articolul 22 alin. 2 că extrădarea oricărei alte
persoane străine poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia
este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în
special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate. În caz de refuz al
extrădării, prevederile articolului 23 alin. 1 (privind urmărirea şi judecarea
persoanei în statul solicitat) se aplică în mod corespunzător, iar în caz de
amânare a extrădării, prescripţia răspunderii penale sau a executării
pedepsei se suspendă.
 Prin aceste dispoziţii, legea română s-a alăturat poziţiei adoptate de Franţa
şi de alte state care au însoţit aderarea lor la Convenţia europeană de
extrădare de o declaraţie în sensul că extrădarea va putea fi refuzată dacă
ea ar putea avea consecinţe de o gravitate deosebită pentru persoana
solicitată, mai ales datorită vârstei sale înaintate, tinereţii sau stării sănătăţii
sale. Se menţionează, totodată, că o prevedere asemănătoare a fost
înscrisă în Convenţia din 26 septembrie 1996 privind extrădarea între
statele membre ale Uniunii Europene.