Evolutia si Practica

Tribunalelor Internationale

Gheorghtia Gheorghe
Cuprins
1. Prima tentativa de creare a unui tribunal international
2. Tribunalul de la Nürnberg
3. Tribunalul de la Tokyo
4. Tribunalul Penal Internaţionale pentru Iugoslavia
5. Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda
6. Curtea Penală Internatională
Delicta juris gentium (delicte de drept al popoarelor) - expresie folosită pentru a
desemna acele infracţiuni considerate periculoase pentru toate statele.
Infractiuni cu ar fi: crimele de război, crimele împotriva păcii și crimele împotriva
umanității.

De multe ori in istorie aceste fapte delicta juris gentium fie au scăpat de
sanctiune, fie au fost pedepsite conform jurisdictiei fiecărui stat în parte, cu
excluderea oricărui tip de imixtiune din partea altor subiecte de drept
international. Tocmai de aceea, crearea tribunalelor internaționale de război a
părut într-o primă fază o bizaritate juridică, un experiment ale cărui șanse de
reușită păreau infime.

Cu toate acestea, tribunalele internaționale de război și-au dovedit eficiența în

repetate rânduri.
 Prima tentativa de creare a unui tribunal international

După I Război mondial, Tratatul de la Versailles din 1919 a prevăzut înfiinţarea unui tribunal
internaţional având competenţa de a-l judeca pe fostul împărat al Germaniei, Wilhelm al II-lea de
Hohenzolern, pentru „ofensă supremă contra moralei internaţionale şi autorităţii sacre a tratatelor”.
Guvernul olandez a refuzat extrădarea fostului împărat german, iar guvernul german a refuzat
extrădarea criminalilor de război şi numai şase ofiţeri germani care au fost luaţi prizonieri de război, au
putut fi judecaţi de tribunalele franceze şi engleze.

Cu toate că n-au fost aplicate în totalitate, dispoziţiile tratatului de la Versailles, acesta prezintă o
deosebită importanţă pentru dezvoltarea dreptului internaţional penal. Apare astfel, pentru prima
oară, noţiunea de crimă de război şi este pentru prima dată când un şef de stat devine răspunzător
pentru încălcarea normelor dreptului international.
După cel de-al doilea război mondial dreptul internaţional a cunoscut o
dezvoltare radicala. Cel de-al doilea război mondial a însemnat o violare
brutală a normelor dreptului international umanitar, care s-a
caracterizat prin acte criminale sistematice contra beligeranţilor şi a
populaţiei civile.

Tribunalul de la Nürnberg Tribunalul de la Tokyo

Proclamaţia Comandantului
Carta de la Londra
Suprem al Puterilor Aliate
8 august 1945 19 ianuarie 1946

Justiţia învingătorilor
Ambele tribunale vizau judecarea pentru crime de război doar a celor care proveneau
dintr-o țară membră a Axei, iar nu și din celelalte state beligerante.
 Tribunalul de la Nürnberg
Tribunalul de la Nürnberg era internaţional numai în sensul că a fost creat
în baza unui acord international, însă el era alcătuit numai din statele
învingătoare, care erau părţi la acord; judecătorii proveneau numai din
aceste state, statele învinse neavând nici un reprezentant, aşa cum cere
principiul echităţii şi justiţiei.
Tribunalul de la Nürnberg avea două   competențe:

Ratione materia : Ratione persone :

- crimele contra păcii Tribunalul era competent să judece orice persoană

- crimele de război care a comis, individual sau cu titlu de membru a unor
- crimele contra umanităţii organizaţii, oricare din crimele menţionate.
 Noţiunea „criminal de război” se extinde în raport cu normele anterioare.
Autori ai crimelor de razboi pot fi nu numai combatanţii dar şi civilii.

Acuzaţii aveau dereptul de a se apăra în instanţă, fie personal, fie prin

apărători. (art. 16 al Statului Tribunalului)

Tribunalul şi-a început activitatea la 20

noiembrie 1945, fiind judecaţi 19 acuzaţi iar
pledoariile avocaţilor a pronunţat
următoarele sentinţe:
• pedeapsa cu moartea, 12 persoane;
• muncă silnică pe viaţă, 3 persoane;
• închisoare între 10 şi 20 de ani, 4 persoane
Tribunalul de la Tokyo
Tribunalul Militar Internaţional pentru Extremul Orient, cunoscut şi ca Tribunalul de la Tokyo, a
fost instituit pentru judecarea marilor criminali de război din Extremul Orient.
Carta Tribunalului era asemănătoare cu Statutul Tribunalului de la Nürnberg, deosebirile
constau în faptul că Tribunalul era competent să judece doar indivizi, nu şi organizaţii şi nu
erau incluse în competenţa ratione materia crimele contra umanităţii.

Regulile de procedură şi garanţiile judiciare, precum şi cele privind responsabilitatea acuzaţilor

şi pedepsele pe care Tribunalul le putea aplica, sunt similare celor din Statutul Tribunalului de
la Nürnberg.
Tribunalul a pronunţat sentinţele la 12
noiembrie 1948 :
• Pedeapsa cu moartea a fost aplicată pentru
7 persoane,
• 11 persoane detenţiune pe viaţă,
• 7 persoane la închisoare pe diverse
termene.
Tribunalul Penal International pentru Iugoslavia

Tribunalul Penal Internaţionale pentru Iugoslavia a fost instituit ca răspuns

la omorurile, violurile şi epurările etnice, care au avut loc în Iugoslavia.

Rezoluţia nr. 827/23 mai 1993 a Consiliului de Securitate ONU – decide

crearea unui tribunal internaţional spre a judeca persoanele responsabile
pentru cazuri de violare gravă a dreptului internaţional umanitar, comise
pe teritoriul fostei Iugoslavii, începând din ianuarie 1991.

Lista celor acuzați a variat de la soldați obișnuiți la prim-miniștri și

președinți.
 Competentele Tribunalului
Ratione persone:
Judecarea persoanelor
presupuse responsabile de
următoarele crime, atunci
când acestea au fost comise în
cursul unui conflict armat, cu
caracter intern sau
internaţional, îndreptat
împotriva populaţiei civile:
asasinatul, exterminarea,
supunerea în sclavie,
expulzarea, întemniţarea,
tortura, violul, persecuţiile pe
motive politice, rasiale şi
religioase, precum şi alte acte
inumane
Competenţa concurenta:
atunci când jurisdicţia naţională
şi Tribunalul Internaţional sunt
competente a judeca o cauză
din cele ce fac obiectul
Statutului, prioritate va avea
Tribunalul Internaţional. În
orice fază a procesului,
Tribunalul poate cere
jurisdicţiei naţionale să se
desisteze în favoarea sa.
Ratione materia :
• încălcările grave ale Convenţiei
de la Geneva din 1949
• violările legilor şi obiceiurilor
războiului
• genocidul şi crimele împotriva
umanităţii
 Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda
Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda a fost constituit prin Rezoluţia nr.955 din 8 noiembrie
1994 a Consiliului de Securitate al ONU, în scopul de a judeca persoanele responsabile
pentru genocidul rwandez și alte încălcări grave ale dreptului internațional din Rwanda sau de către
cetățenii rwandezi din statele apropiate, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 1994
Spre deosebire de Tribunalul pentru Iugoslavia, Tribunalul pentru Rwanda s-a constituit la cererea
oficială a guvernului rwandez.

Competentele Tribunalului :
Ratione personae:
Tribunalul este abilitat să urmărească şi
să judece persoanele responsabile de
genocid şi alte violări grave ale dreptului
internaţional umanitar comise pe
teritoriul Rwandei şi a cetăţenilor
rwandezi responsabili de genocid şi alte
asemenea violări comise în teritoriul
statelor vecine, între 1 ianuarie 1994 şi
31 decembrie 1994
Raţione materie:
Tribunalul este competent să
judece trei categorii de fapte:
• genocidul,
• crimele împotriva umanităţii,
• crimele de război săvârşite
prin violarea articolului 3
comun al Convenţiilor de la
Geneva şi al Protocolului
adiţional II.
Ratione loci:
competenţa Tribunalului se
extinde pe teritoriul Rwandei,
inclusiv solul şi spaţiul aerian,
precum şi pe teritoriul statelor
învecinate în ceea ce priveşte
violările grave ale dreptului
internaţional umanitar
săvârşite de cetăţenii
rwandezi.
Curtea Penala Internationala

Tragicele evenimente din Iugoslavia şi din Rwanda au şocat întreaga comunitate internaţională,

Astfel, la 17 iulie plenara Conferinţei a redactat un Act final ce consfinţeşte adoptarea „Statutului de la Roma al
Curţii Penale Internaţionale”. Din 148 de state prezente la vot pentru adoptarea statutului au votat 120 de
state, 7 au fost împotrivă1161 şi 21 s-au abţinut. În felul acesta, visul de peste un secol de creare a unei
instanţe penale internaţionale se realizează, ziua de 17 iulie 1998 va rămâne în conştiinţa umanităţii şi în
istoria dreptului internaţional ca un moment de schimbare radicală a concepţiei privind justiţia internaţională.

Obiectivul principal al Curţii Penale Internaţionale este de a judeca şi pedepsi indivizii care comit cele mai
grave crime de drept international

Răspunderea penală a indivizilor poate surveni numai atunci când persoana comite o crimă în mod individual
sau colectiv, ordonă, solicită sau provoacă comiterea unei crime, care se consumă sau constituie doar o
tentativă, incită în mod direct şi public alte persoane la comiterea genocidului.
 Prin statutul ei, Curtea Penală Internațională are două competențe: materială și personală.

Competenta materiala : Competența personală :

presupune posibilitatea Curtii de a judeca si pedepsi
persoanele fizice vinovate de comiterea unor infractiuni
deosebit de grave, care aduc atingere intereselor de
ansamblu ale comunitatii international, respectiv:
• crime de război;
• crima de genocid;
• crime împotriva umanităţii;
• crima de agresiune.
se referă la posibilitatea Curții de a judeca și pedepsi
persoanele fizice vinovate de comiterea infracțiunilor
precizate mai sus, dacă au împlinit vârsta de 18 ani. Calitatea
oficială de șef de stat sau de guvern, de președinte de
parlament, de demnitar sau funcționar public nu exonerează
pe autorul faptei de răspundere penală în fața Curții și nici
nu constituie un motiv de  reducere a pedepsei.

Pedepsele pot fi conform art.77 al Statutului, închisoarea pentru un număr specificat de ani, care
nu poate depăşi maximum 30 de ani sau închisoarea pe viaţă. Pe lângă pedepsele cu închisoarea,
Curtea poate dispune o amendă conform criteriilor stipulate în Regulile de procedură şi probe, o
confiscare a produselor infracţiunii, a proprietăţii şi bunurilor obţinute direct sau indirect de pe
urma acelei infracţiuni.