Curs 24/25 martie 2020

Soluţionarea diferendelor în cadrul organizaţiilor internaţionale

Exemple de subiecte teoretice:
Tipuri de diferende ce pot apărea în cadrul organizațiilor internaționale-
exemplu de subiect notat cu 1 punct
Soluționarea diferendelor în cadrul ONU- exemplu de subiect notat cu 2
puncte
Acorduri şi organisme regionale pentru soluţionarea paşnică a
diferendelor-exemplu de subiect notat cu 2 puncte

Crearea unor proceduri specifice de gestionare şi rezolvare a diferendelor

este rezultatul existenţei unor organizaţii internaţionale cum sunt:
m Organizaţia Naţiunilor Unite;
m instituţiile specializate ale ONU (ex. OACI, OIM, OMS, UNESCO);
m organizaţiile regionale.
Astfel de proceduri au caracter complementar în raport cu cele care
acţionează direct între state, dar autoritatea organizaţiei le conferă o forţă
sporită.
Tipuri de diferende ce pot apărea în cadrul organizațiilor
internaționale-exemplu de subiect notat cu 1 punct
1.Diferendele ce privesc raporturile dintre statele membre ale organizației
în legătură cu interpretarea și aplicarea unui act constitutiv, a unui tratat încheiat
în cadrul organizației sau a unui alt document al organizației;
2.Diferendele dintre un stat membru și organizația respectivă;
3.Diferendele ce pot surveni între diferitele organe ale unei organizații
internaționale și care privesc, de regulă, conflicte de competență;
4.Diferende ce pot apărea între diferite organizații internaționale cu profil
asemănător și care privesc, de regulă delimitarea competenței lor;
5.Litigii între organizații și particulari, specifice organizațiilor de
integrare;
6.Diferende între organizație și funcționarii sau agenții săi.

Soluționarea diferendelor în cadrul ONU- exemplu de subiect notat

cu 2 puncte
Trăsături specifice ale procesului de soluționare în cadrul ONU
- când se consideră că prin comportamentului unui stat sunt puse în pericol
pacea și securitatea internațională sau scopurile organizației, orice alt stat
 poate cere declanșarea unei proceduri de reglementare;
- oferă sisteme de reglementare care permit tratarea fiecărui diferend
potrivit caracteristicilor acestuia;
- se prevăd posibilități de aplicare a unor sancțiuni împotriva statelor care le
încalcă regulile;
- joacă un rol important în prevenirea conflictelor.
În cadrul sistemului ONU, Consiliul de Securitate şi Adunarea Generală
au competenţe speciale în reglementarea paşnică a diferendelor. O anumită
implicare are şi Secretarul General - fără a fi specificate în Cartă dispoziţii
speciale în acest sens.

Consiliul de Securitate.
Conform art.24, spre a asigura acțiunea rapidă și eficace a organizației,
membrii săi conferă Consiliului de Securitate răspunderea principală pentru
menținerea păcii si securității internaționale și recunosc ca, îndeplinindu-și
îndatoririle impuse de această răspundere,Consiliul de Securitate acționează în
numele lor. În îndeplinirea acestor îndatoriri, Consiliul de Securitate va acționa
in conformitate cu scopurile și principiile ONU. Puterile specifice acordate
Consiliului de Securitate pentru îndeplinirea acestor îndatoriri sunt definite în
capitolele VI (Rezolvarea pașnică a diferendelor), VII (Acțiunea în caz de
amenințări împotriva păcii, de încălcări ale păcii și de acte de agresiune) și VIII(
Acorduri regionale) din Carta ONU. Consiliul de Securitate va supune spre
examinare. Orice probleme privitoare la menținerea păcii și securității
internaționale va fi deferita de Adunarea Generala Consiliului de Securitate
înainte sau după discutarea ei. Atât timp cât Consiliul exercită în privința unui
diferend sau a unei situații funcții care îi sunt atribuite prin Cartă, Adunarea
Generală nu va face nicio recomandare cu privire la acel diferend sau situație,
în afară de cazul în care Consiliul de Securitate ar solicita acest lucru.
Deci, Competenţa sa vizează soluţionarea diferendelor de natură a pune în
pericol pacea şi securitatea internaţională.
În asemenea cazuri, Consiliul poate să:
- ancheteze orice diferend sau situaţie ori poate încredinţa aceasta
Secretarului General;
- recomande părților proceduri sau metode adecvate de soluţionare (de ex.
negocieri, bunele oficii, mediere, supunerea diferendului CIJ);
- să facă recomandări cu privire la modul de reglementare a diferendului;
- să recomande părţilor conţinutul reglementării;
- adopte decizii cu forță juridică obligatorie care nu implică folosirea forței
armate în baza art. 41 din Carta ONU sau măsuri care implică folosirea
forței în baza art. 42 din Carta ONU, când diferendul este deosebit de grav
Sesizarea Consiliului de Securitate se poate face după cum urmează:
- părțile unui diferend pot solicita intervenția acestuia printr-o inițiativă
 comună sau prin cereri separate;
- poate fi sesizat de una din părțile diferendului atunci când partea adversă
nu execută o hotărâre pronunțată de CIJ;
- un stat terț (care nu are calitatea de stat membru ONU) poate solicita
intervenția Consiliului în cazul unui diferend la care este parte,dacă
acceptă aplicarea prevederilor Cartei;
- un stat terț (care nu are calitatea de stat membru ONU) poate solicita
intervenția Consiliului pentru un diferend la care nu este parte, dar
apreciază că prelungirea diferendului pune în pericol pacea și securitatea
internațională;
- Adunarea Generală poate sesiza Consiliul de Securitate;
- Secretarul General ONU poate sesiza Consiliul de Securitate;
- se poate autosesiza.

Adunarea Generală. Poate discuta şi face recomandări părţilor pentru

rezolvarea oricărui diferend sau situaţie dacă acestea afectează bunăstarea
generală sau relaţiile prieteneşti între naţiuni. Cu toate că, competenţa Adunării
este mai extinsă, ea este subsidiară competenţei Consiliului şi aceasta, deoarece
Consiliul are răspunderea principală pentru menţinerea păcii şi securităţii
internaţionale.
Prin urmare, Adunarea Generală ONU are următoarele atribuții:
- examinează principiile generale de cooperare pentru menținerea păcii și
securității și poate face recomandări cu privire la acestea atât membrilor
ONU, cât și Consiliului de Securitate;
- discută orice problemă cu care este sesizată și face recomandări cu privire
la aceasta;
- atrage atenția Consiliului de Securitate asupra situațiilor care ar pune în
primejdie pacea și securitatea internațională;
- recomandă măsuri pentru aplanarea pașnică a oricărei situații pe care o
consideră de natură a dăuna relațiilor dintre state.
Competențele prezentate au evoluat în sensul lărgirii acestora.
Secretarul General poate atrage atenţia Consiliului asupra oricărei
probleme care ar pune în primejdie pacea şi securitatea internaţională (art.99 al
Cartei). În fapt Secretarul General îndeplineşte misiuni de bune oficii, mediere,
invită părţile în diferend să-l soluţioneze prin negocieri, deci poate desfășura
acțiuni de diplomație preventivă.
Conform prevederilor Cartei ONU, Consiliul de Securitate va încuraja
dezvoltarea rezolvării pașnice a diferendelor locale prin intermediul acordurilor
sau organismelor regionale. Consiliul de Securitate va folosi, daca este cazul,
asemenea acorduri sau organisme regionale pentru aplicarea acțiunilor de
constrângere sub autoritatea sa. Nici o acțiune de constrângere nu va fi însă
întreprinsă, in temeiul acestor acorduri regionale sau de către organismele
regionale, fără autorizația Consiliului de Securitate.
 Instituţiile specializate ale ONU au în structura lor şi organe cu
competenţe de soluţionare paşnică a diferendelor.

Acorduri şi organisme regionale pentru soluţionarea paşnică a

diferendelor-exemplu de subiect notat cu 2 puncte
Carta ONU (art.52) admite existenţa unor acorduri şi organisme
regionale pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi pentru
rezolvarea paşnică a diferendelor locale, cu condiţia ca aceste organisme şi
activitatea lor să fie conforme cu scopurile şi principiile ONU.
Ca atare, asemenea organisme şi mecanismele lor nu diferă substanţial de
mijloacele şi procedurile organizaţiei mondiale.
În plan regional, statele au creat următoarele organizaţii de acest tip:
- Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE-1994-95).
- Liga Statelor Arabe (L.S.A.-1945);
- Organizaţia Statelor Americane (OSA-1947-48);
- Organizaţia Unităţii Africane (oua-1963), din 2002 Uniunea Africană
(UA);

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

În cadrul OSCE există patru sisteme de reglementare pe cale pașnică a
diferendelor internaționale:
-Procedura de la La Valetta-este prevăzută într-un document fără
caracter obligatoriu și constă în intervenția unui organism compus dintr-un
membru sau mai mulți membri aleși de pe o listă de candidați calificați,
organism care are rolul să încerce stabilirea contactului cu părțile diferendului și
stabilirea modalităților de rezolvare a diferendului. Organismul poate formula
avize sau observații asupra fondului, părțile având libertatea de a decide dacă
acceptă sau nu acceptă avizele sau observațiile formulate.
-Convenţia privind concilierea şi arbitrajul(1992) a adus în cadrul
OSCE următoarele inovaţii:
Ø a creat Curtea Europeană de Conciliere şi Arbitraj;
Ø procedura de conciliere obligatorie;
Ø neacceptarea soluţiilor propuse, într-un anumit termen, poate duce la
aplicarea unor mijloace de presiune de către Consiliul OSCE.
Procedura de conciliere este confidenţială şi contradictorie. Propunerile de
soluţionare sunt cuprinse în raportul final al Comisiei de conciliere care se
notifică părţilor.
Arbitrajul prevăzut de Convenţie are caracter facultativ. Tribunalul
arbitral poate fi constituit pe baza acordului părţilor sau la solicitarea unei părţi
dacă a fost recunoscută competenţa Curţii.
-Comisia de conciliere-se constituie o comisie de conciliere ad-hoc
pentru fiecare litigiu declanșat doar între două state, la cererea statelor sau chiar
unilateral,comisie care redactează un raport ce poate fi acceptat sau respins de
părțile diferendului.
-Concilierea dirijată- nu este o procedură nouă, ci trimite părțile la
procedura de conciliere britanică, adică la Comisia de conciliere sau la
procedura prevăzută de Convenţia privind concilierea şi arbitrajul(1992)

Liga Statelor Arabe. Art. 5 din Pactul Ligii stabileşte următoarele

principii şi reguli:
Ø interzice recurgerea la forţă pentru reglementarea conflictelor;
Ø recurgerea statelor în diferend la Consiliul Ligii, care are funcţii
arbitrale şi de conciliere;
Ø hotărârea Consiliului este obligatorie şi executorie;
Ø statele părţi în diferend nu vor participa la dezbateri şi nici la adoptarea
hotărârilor;
Ø Consiliul îşi poate oferii bunele sale oficii în orice diferend care poate
duce la război între două state membre sau între un stat membru şi un stat terţ.
În practică Liga Arabă nu şi-a dovedit eficienţa.

Organizaţia Statelor Americane.

Competenţe în reglementarea paşnică a diferendelor revin în principal,
Consiliului permanent care la sesizarea părţilor poate să:
Ø să ofere bunele sale oficii;
Ø asiste părţile în diferend;
Ø să recomande procedurile adecvate de rezolvare a diferendului;
Ø poate iniţia anchete (cu consimţământul părţilor implicate);
Ø poate constitui comitete ad-hoc(cu acordul părţilor).
Secretarul general OSA are unele atribuţii nesemnificative în domeniu.

Organizaţia Unităţii Africane (OUA), din 2002 Unitatea Africană (UA).

Carta OUA (art.3 alin.4) prevedea principiul soluţionării paşnice şi mijloacele de
rezolvare, ca şi constituirea unei Comisii de mediere, conciliere şi arbitraj.
Carta Africană (a Uniunii Africane) introduce următoarele noutăţi:
Øa înființat Curtea de justiţie cu largi atribuţii în soluţionarea
diferendelor şi prevenirea conflictelor;
Øa înființat Consiliul executiv, care are ca funcţie principală să
îndeplinească directivele Adunării privind gestionarea conflictelor, războaielor
şi a altor situaţii de urgenţă;
Ø introduce sancţiuni de ordin politic şi economic;
Ø Preşedintele Uniunii va putea să-şi ofere bunele oficii, medierea,
arbitrajul, sau să acţioneze în mod adecvat în cazuri specifice.

Bibliografie:
Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept internaţional public, Sinteze, EDIŢIA 9, Editura C.H.BECK, Bucureşti, 2018
Dumitra Popescu, Felicia Maxim, Drept internaţional public, vol.II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2012.